Introducere

Agrofitotehnia-sistem complex de productie

Agricultura, ocupatie traditionala a românilor, ramâne vitala cel putin în aceasta perioada de
tranzitie a economiei nationale. În demersul pentru dezvoltare si modernizare ea are prioritate, atât
pentru a asigura securitatea alimentara a populatiei în totalitatea ei, cât si pentru a sustine mediul
rural si pe agricultori în accesul la standarde ridicate de viata. În anul 1925 Gh. Ionescu- Sisesti 1
arata ca „îmbunatatirea productiei agricole este o problema fundamentala a statului nostru”. Pentru
a realiza aceste obiective este nevoie de o politica agricola nationala integrata în Politica Agricola
Comuna (PAC) a Uniunii Europene, care înca se mai ghideaza dupa principiul articolului 39 din
Tratatul de la Roma, care prevede „cresterea productivitatii agricole încurajând modernizarea
exploatatiilor agricole” în care tehnologia este nucleul de baza.
Agricultura este o ramura hotarâtoare a economiei nationale a carei perenitate este
incontestabila, vitala pentru orice soc ietate umana. Durabilitatea ei rezulta din resursele naturale, pe
care se sprijina toate sistemele vii, iar integralitatea din relatia deosebita cu mediul înconjurator, în
special cu conditiile de sol si clima. Agricultura integrata are ca obiective: producerea de recolta cu
profit mare; conservarea resurselor si a mediului înconjurator; asigurarea sanatatii oamenilor si a
securitatii lor alimentare utilizând o gama larga de mijloace biotehnologice.
Agrofitotehnia se încadreaza si ea în aceste criterii prin rotatia culturilor, biodiversitatea
agricola, ameliorarea terenurilor cultivate, folosirea rationala a resurselor genetice, dezvoltarea
managementului agricol, realizarea unor produse mai putin poluante.
Pentru a percepe în mod realist si complet politica agricola, sub aspectul ei tehnic, este
obligatoriu a cunoaste obiectivele stiintelor agricole, dezechilibrele si realizarile din productie,
complexitatea acesteia, într-un cuvânt particularitatile esentiale.

1
Ionescu Sisesti Gh. – Sporirea productiei agricole si partidele politice în „Argus”, 17 octombrie 1925
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Definitii si obiective
Agricultura se impune în economia nationala prin complexitatea sectoarelor de productie, a
sistemelor si metodelor de cultivare a pamântului, a stiintelor care o sprijina, si a disciplinelor ce îi
fundamenteaza teoretic actiunile practice, toate în relatii foarte strânse, de interdependenta (fig.
1.1.). Agrotehnica se circumscrie si ea în acest perimetru agricol.

Fig.1.1. Disciplinele care contureaza stiinta si productia agricola

Agrofitotehnica este o disciplina si o stiinta eminamente tehnologica, dar are si o încarcatura

biologica si ecologica , deoarece în desfasurarea ei, plantele cultivare intra în relatii cu mediul
înconjurator, cu toate componentele acestuia. Cultivatorul agricol apeleaza la agrofitotehnie,
deoarece reprezinta anumite cunostinte cu rol hotarâtor în procesul de productie. Agrofitotehnia este
necesara pentru economia agricola, determinând schimbari rapide în agricultura si în sectorul sau
vegetal. Astfel, folosirea semintei hibride la porumb a generat o crestere a recoltei la aceasta cultura
de la 1 000 – 2 000 Kg/ha, la 3 000 – 5 000 Kg/ha în medie, în mai putin de 10 ani.
În sensul celor de mai sus, agrofitotehnia are doua componente definitorii: agrotehnica si
fitotehnia (fitotehnica).
Agrotehnica, ca disciplina si stiinta studiaza factorii tehnologici, lucrarile agricole,
asolamentul, starea de sanatate a plantelor cultivate, în corelatie directa cu factorii ecologici si de
vegetatie pe un teritoriu biogeografic, sau pe o parcela de teren (exploatatie agricola). Este de
retinut si definitia data de Gh. Ionescu-Sisesti, ca fiind „stiinta despre sistemul sol-planta”, sau mai
plastic ca “stiinta ogoarelor”. Într-adevar, cuvântul agrotehnica provine de la cuvântul „agros” de
origine greaca si „ager” de origine latina, care înseamna ogor, pamânt si “techne” care în limba
greaca defineste o arta sau un mestesug. Pentru a evidentia mai mult definitiile de mai sus se poate
admite ca agrotehnica este „arta sau tehnica ogoarelor”, având în vedere ca productia agricola se
realizeaza pe un teren cu un anumit tip de sol în conexiune directa cu planta si factorii de vegetatie.
În acest sens trebuie reamintite cuvintele marelui agronom si economist de la 1870, Ion Ionescu de
la Brad2: „Oricât ar fi de importanta stiinta în exploatiunea unei mosii, arta agricola, experienta si
mai ales practica sunt de o importanta majora pentru succesele unei întreprinderi agricole”.
Fitotehnica, ca disciplina si stiinta, studiaza ecologia, biologia, si tehnica plantelor agricole de
câmp, care stau la baza obtinerii de produse pentru alimentatia populatiei si a animalelor de uz
2
Ion Ionescu de la Brad – Lectiuni elementare de agricultura în „Opere agricole”, Bucuresti, Editura Academiei 1968
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
zootehnic. Termenul de fitotehnie provine de la cuvântul grecesc „phyton” care înseamna planta, si
din „techne”.
Agrofitotehnia are legaturi strânse cu alte discipline agronomice, biologice si tehnice cum ar
fi pedologia, fiziologia, ameliorarea, mecanizarea, îmbunatatiri funciare, entomologia,
microbiologia, managementul.

Sensul tehnologiei si tehnicii agricole

În întelesul general, tehnologia reprezinta studiul metodelor si procedeelor folosite în
diferite sectoare ale agriculturii, cum ar fi: tehnologia culturilor de câmp, tehnologia horticola,
tehnologia cresterii animalelor. Tehnica provine din grecescul “techne” si înseamna ansamblul de
metode si procedee dintr-un sector agricol sau a unei plante cultivate (culturi), care duce la
îndeplinire principiile (criteriile) tehnologice.

Tehnologia si tehnica conventionala. Tehnologia si tehnica conventionala au ca obiectiv

asigurarea unei recolte cât mai ridicate si constante an de an pe o parcela de teren, cu un consum dat
de munca si de resurse financiare. Tehnologia asigura o proportie între recolta obtinuta si
regenerarea acesteia, iar emisia de deseuri trebuie sa fie într-un raport egal cu capacitatea naturala
de asimilare a sistemului (teren + cultura) poluat si ceea ce asigura o bio -productivitate ridicata si
folosirea eficienta a capitalului investit. Productivitatea unei tehnologii este data de cantitatea de
produse obtinute si de consumul de forta de munca la unitatea de suprafata.
Tehnologia are componenta sociala, culturala si psihologica, care se bazeaza pe întelegere,
cunoastere si receptivitate din partea celor ce aplica metodele ei. De exemplu, farâmitarea
terenurilor a creat adevarate dezechilibre structurale în agricultura, dar si o criza sociala . Populatia
ocupata în agricultura a îmbatrânit si este mai putin receptiva la asocierea în ferme viabil economice
si la adoptarea unor noi tehnologii. Traditia, obiceiurile si atitudinea generala fata de schimbare sunt
factori importanti ce afecteaza folosirea tehnologiilor performante 3.
Orice tehnologie trebuie sa îmbunatateasca relatia consum-randament, pentru a se obtine în
final o productie mai mare si de calitate superioara, la un cost pe unitate cât mai scazut.
Mecanizarea, chimizarea si semintele selectionate tind sa creasca productia cu schimbari relativ
mici în ceea ce priveste consumurile totale si permit chiar realizarea de economii. Folosirea
semintei hibride la porumb, de exemplu, ridica productia si venitul cultivatorului, comparativ cu
semana tul obisnuit, cu seminte nehibride. De retinut ca orice tehnologie sau tehnica noua este un
stimul important pentru rata cresterii economice.
Agrofitotehnia, prin demersul sau fizic, contine elemente de poluare si autopoluare proprii sub
diferite forme: îngrasaminte minerale, substante fito-farmaceutice, erbicide, reglatori de crestere,
apa din sol, dar în ea sunt implicate si alte surse (noxe) industriale, urbane, rurale, si radioactive.
Substantele chimice precum dioxidul de sulf, clorul, fumul, ceata ac ida, gunoaiele casnice
orasenesti si rurale, apele de canalizare provoaca poluarea si chiar deteriorarea mediului agricol.
Impuritatile industriale, petrolul si pesticidele pot distruge fauna utila din sol. Praful si fumul
industrial se depun pe frunze si reduc procesul de fotosinteza si ard chiar plantele.
Poluarea terenurilor agricole este provocata de dejectiile zootehnice cu mari cantitati de
azotati, fosfati si fenoli, care sunt aruncate de multe ori în cursurile de apa. În unele soluri
continutul în nitrati depaseste 160 Kg/ha, peste prevederile Uniunii Europene. Exista unele depozite
cu pesticide expirate, cazul zona Câmpia Turzii în 2001, ce au fost comercializate în zona agricola
Cluj-Salaj pentru combaterea gândacului din Colorado de pe pasuni. De aici pesticidul prin furaje a
ajuns în lapte, care nu a mai putut fi valorificat.
Desigur ca nu toate sistemele agricole practicate dau rezultate benefice pentru mediu, cele
intensive conducând la deteriorarea echilibrului ecologic, a valorilor culturale si a peisajului rural.

3
Manescu Bujor – Sensul tehnologiilor performante în agricultura, în “Tribuna Economica”, nr.16, 2001
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Se constata ca în regiunile unde activitatea agricola a disparut, mediul natural a avut de suferit, iar
bio-diversitatea s-a diminuat.
Tehnologia se concretizeaza pe terenul agricol prin fluxul tehnologic , care reprezinta
totalitatea metodelor si lucrarilor în ordinea si succesiunea lor fireasca, începând de la pregatirea
terenului pentru semanat si pâna la recoltarea produselor si îndepartarea resturilor vegetale
(fig.1.2.).
Protectia patrimoniului rural este legata de practicare unei agriculturi ecologice, care confera
un anumit contur sau o anumita configuratie peisajului rural. Printr-un management agricol rational
este posibila conservarea, protectia si ameliorarea mediului înconjurator.

La cereale paioase

La cereale prasitoare

Fig.1.2. Sc hema fluxului tehnologic agricol (dupa Vasiliu C. si colab.–1979)

Tehnologia si tehnica ecologica. Prevenirea si combaterea poluarii este posibila cu

rezultate bune daca se apeleaza la conceptul de Ecotehnie, lansat de celebrul oceanograf-ecolog
Jacques Yves Cousteau, care îl rezuma în urmatoarele rânduri: “Este timpul de a reactiona.
Economistii ecologisti si tehnologi trebuie sa lucreze împreuna pentru a propune solutii constructive
durabile. Acesta este demersul pe care noi îl numim ecotehnie…”
Pornind de la considerentele de mai sus putem fi de acord cu notiunea de tehnica ecologica-
tehnologie ecologica (ecotehnica - ecotehnologie), care dupa Ionescu Al. (1977) înseamna
„cunoasterea si aplicarea metodelor si mijloacelor necesare în toate procesele de productie, cu
pastrarea nealterata a mediului înconjurator” 4. Aceasta varianta a agrofitotehniei se fundamenteaza
pe câteva componente majore:
- ocrotirea integritatii solului si a plantelor;
- reducerea deseurilor si reziduurilor nocive;
- fertilizarea îngrasamintelor organo-minerale, cu predominarea materiei organice în
îngrasamânt;
- lupta integrata pentru prevenirea bolilor si daunatorilor, folosind cu precadere metode
biologice;
- folosirea soiurilor si hibrizilor rezistenti genetic la parazitii vegetali.

4
Ionescu Al. – Ecologie si agricultura, în „Probleme ale agriculturii contemporane”, Bucuresti, Editura Ceres 1977
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Sistemul ecologic agricol
Când vorbim de agricultura si parcela agricola ca ecosistem trebuie sa „întelegem unitatea
organizatorica elementara a ecosferei alcatuita din biotop ocupat de o biocenoza si capabila de
realizarea productivitatii biologice”, remarca 5 Botnariuc N. si Vadineanu A. – 1982. Terenul agricol
(sola) cultivat se prezinta ca un ecosistem cu un biotop, reprezentat prin factori fizici
(microclimatul), climatici (substantele din sol si din aer), factori geografici (suprafata, relief,
expozitie, care desemneaza partea abiotica (fara viata) a structurii acestuia) si biocenoza ce
cuprinde plantele cultivate (culturile agricole), buruienile, bolile, insectele, alti daunatori care
reprezinta partea biotica (de viata).
Structura ecosistemului este comple xa, cu relatii directe si indirecte între biotop si biocenoza,
între conditiile pedoclimatice si plantele cultivate, si asigura functionalitate sistematica a acestuia
(fig.1.3.).

Fig.1.3. Schema relatiilor de functionalitate ecosistemica ale culturilor agricole (dupa Chirita
C. – 1975) 6

Cunoasterea relatiilor sistemice dintre plante si mediu este absolut necesara pentru
desfasurarea normala a proceselor de formare a recoltelor. În cultura se impune a asigura un optim
ecologic, adica acel raport necesar între cerintele planelor si conditiile de mediu, pentru a se obtine
o biomasa utila cât mai mare si de calitate. Când unul din factorii ecologici nu se încadreaza în
regimul impus de cerintele biologice ale plantelor, potentialul productiv al acestora nu poate fi
valorificat la maximum. Dimpotriva, au loc dereglari care se reflecta asupra productiei, diminuând-
o, afectând, totodata, calitatea ei. De aceea, aceasta situatie justifica importanta cunoasterii relatiilor
existente între factorii de mediu si plante, care se analizeaza prin prisma principiilor ecologice.
În agricultura, sola este nivelul primar si elementar el unui ecosistem agricol, cu conditia
încadrarii în cele trei nivele superioare: asolament, ferma, societate, subliniaza Ionescu Al. si
Schiopu Dan (1981). Sola, ca ecosistem, are un sol uniform ca tip si microclimat, delimitare precisa
si repartizarea în spatiu a diferitelor biocenoze agricole. Tocmai aceasta particularitate, unde factorii
ecologici pot fi monitorizati, asigura conservarea si protectia biotipului, curatenia lui si
productivitatea biocenozei.

5
Botnariuc N., Vadineanu Angheluta – Ecologie, Bucuresti , Editura Didactica si Pedagogica, 1982
6
Chirita C. – Pedologie ecologica, Bucuresti, Editura Agro – Silvica, 1974
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Protejarea ecosistemelor agricole trebuie sa aiba în vedere asigurarea unui echilibru între
lumea vegetala si animala folositoare de pe terenurile agricole. Sistemele si metodele de tehnica
agricola, judicios utilizate, pot constitui adevarate arme de aparare a echilibrului biologic.
În prezent ecosistemele agricole sunt confruntate pe areale mai mici sau mai mari cu
probleme deosebite. Astfel ecosistemele agricole se integreaza prea intim în zonele industriale
poluante ceea ce conduce la modificari ale suportului ecologic si alterarea mediului ambiant.
Fenomenul de poluare se manifesta chiar în interiorul ecosistemelor agricole, dar ceea ce este mai
grav consta în faptul ca însasi agricultura genereaza surse de poluare pentru plante si sol. Anumite
elemente componente ale tehnologiilor moderne aplicate necorespunzator, au efecte negative asupra
plantelor si a biocenozei din solurile agricole.

Utilizarea informaticii si ciberneticii

în agrofitotehnie
Agrofitotehnia, cu multiplele sale interactiuni, are nevoie de mijloace de investigatie, care sa
furnizeze date utile pentru luarea unor decizii si pentru gestionarea subsistemelor sale 7. Metoda cea
mai utilizata este modelarea sistemica, care se bazeaza la rândul ei pe sistemele informationale, cu
cei trei poli:
- cunostintele si disponibilitatea actorilor (producatorilor);
- actorii (exploatatiile agricole) în diferite situatii;
- procedurile care determina procurarea, circulatia si valorificarea informatiilor în sistem,
buna functionare a exploatatiilor (fig.1.4).

Fig.1.4.
Schema de
functionare
a unei
exploatari
agricole

Informatiile primite, folosind calculatorul, permit elaborarea unui program (plan) de cultura
pe asolament, sola sau pe fiecare cultura, desfasurat pâna la fisa tehnico-economica (tehnologica)
care serveste ca baza de date pentru fermier. Informatiile din fisa tehnologica sunt urmarite zi de zi
pe calculator si orice abatere de la traiectoria (directia) data poate fi sesizata si remediata imediat.
De exemplu, se verifica cantitatea de samânta si de îngrasaminte, pesticidele recomandate, dar si
costurile lor si se pot lua masurile necesare de catre fermier, daca sunt abateri semnificative.
Productia agricola se constituie într-un sistem cibernetic specific, care primeste de la
economia nationala (respectiv industrie) resurse materiale, iar prin spatiul ecologic, factorii de
crestere si dezvoltare pentru plante, necesari pentru formarea recoltei, al fluxului economic
programat, fiind de fapt scopul final al procesului de productie. Sistemul productiei agricole
îndreapta spre economia nationala o serie de produse vitale. De aici rezulta legaturi si conexiuni
directe si inverse între cele doua subsisteme cibernetice, cel al productiei industriale si cel al
productiei agricole, în cadrul sistemului general al economiei nationale.

7
Pescaru Valeriu -Informatica distributiva, imperativul sistemelor informatice în agricultura, în „Cibernetica si revolutia
tehnico-stiintifica”, Bucuresti, Editura Academiei, 1988
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Agrofitotehnia se caracterizeaza prin atribute specifice ale conducerii, dirijarii si controlului
proceselor de productie. În desfasurarea acestor procese apar frecvent fenomene sub forma unor
perturbatii provocate, de exemplu, de accidente climaterice (seceta, îngheturi, grindina), de boli si
daunatori, ce abat sistemul de la traiectoria de crestere si dezvoltare proiectata. Aceasta situatie
impune luarea unor decizii specifice si operative, prin care se intervine în echilibrarea si
optimizarea componentelor de baza ale procesului de productie. Mai mult, analiza conexiunilor din
cadrul productiei agricole, ca sistem de tehnologii, permite sa se aduca sistemul la parametrii
programati, daca apar abateri, folosind cibernetica, ca stiinta a reglarii si autoreglarii (Manescu B.,
Stroe R.- 1982) 8.

Consumurile de energie
Pentru a aplica o tehnologie performanta este nevoie de un consum de energie directa si
indirecta pentru toate lucrarile agricole, de identificarea si cuantificarea randamentului energetic al
culturilor si a cheltuielilor aferente. De subliniat ca în tehnologie este implicata energia radianta
solara si conversia diferitelor materii vegetale rezultate din procesul de productie.
În agrofitotehnie se consuma energie directa si energie indirecta si de modul cum se îmbina
aceste doua forme de energie depinde în mare masura profitabilitatea unei culturi. De aceea,
cultivatorul urmareste cu atentie intrarile si iesirile de energie în/din sistemul tehnologic (fig.1.5.).

Fig.1.5 Intrarile si iesirile de energie

în sistemul agricol.

În desfasurarea fluxului tehnologic pot avea loc pierderi de energie prin diferitele verigi
agrofitotehnice, peste limita stabilita prin planul de cultura, ce conduc la cresterea cheltuielilor.
Monitorizarea consumului de energie la fiecare cultura este obligatorie pentru orice exploatatie
agricola.
Datorita bioconversiei, aceasta tehnologie incontestabila a viitorului de a transforma materia
organica (resturile de plante, de jectii zootehnice), în combustibil, cu ajutorul bacteriilor în procesul
de fermentare, productia vegetala poate deveni un real producator de energie neconventionala.
Aceste deseuri vegetale se folosesc pentru asternut si hrana la animale si în parte sunt transformate
în produse industriale (hârtie).

8
Manescu Bujor, Stroe Radu – Reflectii asupra ciberneticii sistemelor agricole , în „ Studii si Cercetari de Calcul
economic si Cibernetica economica” , 3, Anul XVII, 1982
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Importanta alimentara a produselor agricole
Existenta si starea de sanatate a unei populatii este conditionata în cea mai mare masura de o
alimentatie echilibrata pe tot parcursul ciclului ei biologic, de la nastere pâna la moarte.
Dezechilibrul alimentar, cu lipsa unor principii nutritive, duce la disalimentatie, la aparitia unor boli
degenerative si la reducerea vârstei medii de viata la oameni. Mai periculoasa este însa
subalimentatia si foametea, care afecteaza circa 15% din populatia globului. În unele tari (Franta,
Germania, S.U.A.) media de viata este 74-76, în Japonia chiar 80 de ani la femei, iar în altele
(Somalia, Mauritania, Congo) este de 25-35 de ani.
În alimentatia contemporana rolul productiei vegetale este hotarâtor, atât prin structura
culturilor, cât si prin aplicarea unor tehnologii corespunzatoare. Conservarea si ameliorarea
terenurilor agricole, introducerea irigatiei si soiurilor performante, modificarea distributiei
produselor, schimbarea sau modernizarea structurilor sociale sunt câteva repere pe care Organizatia
Mondiala a Sanatatii (OMS) le propune pentru îmbunatatirea starii de nutritie în zonele populate
sarace.
Produsele vegetale obtinute de la culturile agricole au în componenta lor câteva componente
de baza, cunoscute sub numele de factori nutritivi, cum ar fi: proteinele, lipidele, glucidele, sarurile
minerale si vitaminele (Mincu Iulian-1978) 9.
Proteinele sunt indispensabile vietii, datorita functiilor complexe pe care le au în organismul
omenesc. În leguminoase (soia, mazare) si cereale (grâu, orez) sunt concentrate proteine cu o
valoare biologica partial completa, cu toti aminoacizii esentiali prezenti, dar nu în proportii optime.
Lipidele (grasimile) vegetale, sunt bogate în acizi grasi nesaturati, si sunt lichide; le gasim în
boabele de porumb, floarea soarelui, si soia.
Glucidele sunt hidratii de carbon, fiind o sursa importanta de energie pentru organism si
contribuie la metabolizarea lipidelor si a proteinelor. Plantele agricole contin glucide ca: amidonul
în cereale si cartof, celuloza si hemiceluloza în boabele de cereale.
Elementele minerale participa la structura celulelor si intra în componenta unor enzime,
vitamine si hormoni. Ele pot fi inventariate astfel: calciul si fosforul în cerealele necojite; magneziul
în cartof si fasole; fierul în fasole, mazare, cereale; florul în faina de grâu.
Vitaminele au functii esentiale în organism, iar în cantitati infime se gasesc : vitamina E
(tocoferolul), în germenii de cereale, vitamina K (titochinona), în cereale, vitamina B (tiamina), în
fasole, mazare, învelisul de cereale, vitamina C (acidul ascorbic) în cartofi.
Se demonstra la începutul capitolului ca agrofitotehnia ecologica are ca obiectiv obtinerea de
produse nepoluante, ca fundament al unei alimentatii ecologice, având în vedere urmatoarele
criterii:
- agrotehnica sa fie folosita rational, fara a se interveni prea mult în economia naturii, în
biologia plantelor cultivate, prin folosirea unor factori de productie toxici;
- sa nu se forteze inducerea în plantele de cultura a unor componente straine (exogene), din
punct de vedere genetic, cum ar fi organismele modificate genetic (OMG);
- modificari cât mai putine în ecosistem, pentru a opri proliferarea bolilor microbiane si
parazitare „cu poarta de intrare digestiva”, prin alimente;
- sustinerea unei alimentatii naturale, echilibrata si sanatoasa cu reducerea alimentatiei
industriale.
În multe tari legatura dintre agricultura si alimentatie este foarte strânsa. Astfel Ministerul
Agriculturii si SUA a editat un ghid al nutritiei pentru americani, în care pâinea, cerealele, orezul,
pastele fainoase constituie baza solida a unei piramide a alimentatiei sanatoase (fig.1.6).

9
Mincu Iulian – Alimentatia rationala a omului sanatos, Bucuresti, Editura Medicala,1978
 Agrofitotehnia sistem complex de productie

Fig 1.6. Piramida alimentatiei sanatoase

Aceasta reorientare a alimentatiei spre produsele vegetale a devenit obligatorie pentru toate
institutiile federale si se recomanda pentru consumul zilnic, de exemplu, 6-11 portii de pâine,
cereale, orez, 2-3 portii de fasole uscata, 3-5 portii de legume, 2-3 portii de lapte si brânzeturi,
grasimi si dulciuri moderat.

Premizele dezvoltarii agricole

Agricultura si îndeosebi sectorul vegetal a obtinut si rezultate bune. Astfel, anul 1997 a fost
anul cu cea mai mare productie de cereale din istoria României: 22,1 milioane de he ctare fizic la
recoltare, respectiv 20,07 milioane tone la indici de calitate. La grâu s-a recoltat 7, 186 milioane
tone fizic si au ramas 6,67 tone la indici de calitate, iar la porumb 12,68 milioane tone fizic,
respectiv 11,236 milioane tone la indici de calitate. De remarcat ca în acest an, suprafata cu grâu si
porumb a crescut în detrimentul plantelor tehnice.
Aceste rezultate denota ca strategia privind dezvoltarea productiei agricole trebuie privita
sistematic, “în contextul procesului de tranzitie a întregii economii, la tipul de economie de piata”,
construind un sistem managerial specific. Numai pe aceasta cale se poate redresa productia agricola
si sectorul ei de culturi agricole, având în vedere asezarea lor pe noi principii si de mecanisme de
functionare social-economice si tehnologice (Zaharia V., Klein G. – 1994) 10.
Pentru a asigura securitatea alimentara sanatatea populatiei, singura solutie este formarea unei
agriculturi durabile si competitive, care sa puna în valoare potentialul de productie si pedoclimatic
al teritoriului biogeografic al României, cu marea sa diversitate, sa ajusteze structural aceasta
ramura a economiei nationale cu implantarea ei în mecanismele economiei de piata si sa o
înzestreze cu factori de productie cât mai moderni si performanti. Sunt necesare corectii
semnificative în agrofitotehnie, prin introducerea unor tehnici culturale specifice exploatatiilor mici,
mijlocii si mari. În esenta se pot avea în vedere urmatoarele criterii de ordin tehnico-economic si
ecologic pentr u redresarea agriculturii si a sectorului sau vegetal.:

10
Zaharia Vasile, Klein Gustav – Probleme ale agriculturii românesti, în “Tribuna Economica”, nr 26, 1994
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
- ridicarea potentialului de productie al pamântului prin lucrari de îmbunatatiri funciare,
îndeosebi prin irigatii;
- extinderea mecanizarii, prin cresterea numarului de tractoare si masini agricole si a daptarea
lor la noua structura a cercetarilor stiintifice;
- utilizarea eficienta a îngrasamintelor si substantelor fitofarmaceutice pentru sporirea
randamentului si pastrarea sanatatii plantelor, luarea în considerare a evitarii poluarii
mediului înconjurator si respectarii standardelor internationale de calitate a produselor
alimentare;
- cresterea gradului de pregatire si utilizare a fortei de munca;
- formarea bruta de capital, prin cresterea capacitatii investitionale a producatorilor agricoli,
participarea bugetului public national si local la obiectivele de interes strategic,
participarea fondurilor comunitare a institutiilor financiare internationale si a capitalului
extern.
Agrofitotehnia trebuie sa devina eficienta si sa fie axata pe un management perfor mant, care
sa cuprinda organizarea si administrarea competitiva a pamântului si a culturilor, tinând seama de
biologia plantelor cultivate si conditiile pedoclimatice zonale si locale. Gângu V.11 si colab.
considera ca în noul management tehnologic, care se fundamenteaza pe redimensionarea
exploatatiilor agricole, mecanizarea joaca un rol important, în care cresterea puterii tractoarelor si
combinelor este definitorie, în ideea de a reduce la maximum posibil perioada de pregatire a
terenului, de semanat, recoltat si eliberat terenul de resturile vegetale (tab.1.1).

Tabelul 1.1
Necesarul de tractoare fizice al României
În perspectiva anului 2005

Exista parerea unanima ca numai exploatatiile viabil economic (mici, mijlocii si mari), pot sa
functioneze pe principii moderne, ecologice, în concordanta cu cerintele agriculturii intensive, a
caror coordonate fundamentale sunt: asolamentul de 4-8 ani, fertilizarea cu îngrasaminte organo-
minerale, cultivarea simultana a plantelor si cresterea animalelor, combaterea integrala a
daunatorilor (Salontai Al., Merce E. – 1999) 12.
Un rol important revine cercetarii stiintifice care se realizeaza prin Academia de Stiinte
Agricole si Siervice, Institutele sale de cercetari specializate si statiunile de cercetari amplasate în
toate zonele ecologice. Portdrapelul cercetarii stiintifice românesti este Institutul de Cercetari pentru

11
M. Gângu Vergil, Pirna I. Csilcser Fr. – Adoptarea sistemelor de masini si a tehnologiilor de mecanizare pentru
fermele mici si mijlocii, în “Agraria ‘99”, Cluj-Napoca, aprilie 1999
12
Salontai Al., Merce Emilian – Fermele mici si mijlocii în agricultura României, în “Agraria ‘99”, Cluj -Napoca, aprilie
1999
 Agrofitotehnia sistem complex de productie
Cereale si Plante tehnice de la Fundulea, Judetul Calarasi, una din marile institutii cu renume din
Europa. O activitate intensa de cercetare se desfasoara în Universitatile agricole.
Cercetarea stiintifica are drept obiective majore:
− crearea de noi forme de plante (soiuri si hibrizi) cu o valoare productiva ridicata si cu
rezistenta la seceta, boli si daunatori;
− îmbunatatirea tehnologiilor la culturile agricole, în special în domeniul prevenirii si
combaterii organismelor daunatoare, fertilizarii si irigarii terenului cultivat;
− controlul, supravegherea si cercetarea solurilor (monitorizarea) pe întreg teritoriul agricol
national;
− producerea materialului biologic de înmultire (seminte) de calitate superioara.