CODUL PENAL

1) Legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de
persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de
persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
2) Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de
legea nouă
3) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar
dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.
4) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la care
România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii.
5) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi
imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
6) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie cerută de legea
penală.
7) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită.
8) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul:
9) a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
10) b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.
11) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul:
12) a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
13) b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
14) Există intenţie depăşită când fapta constând într-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce
un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului.
15) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu
intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod
expres.
16) Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin
omisiune, când:
17) a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona;
18) b) autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială
protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
19) Legitima apărare Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă
apărare
20) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material,
direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un
interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului.
21) : Starea de necesitate Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de
necesitate.
22) : Constrângerea fizică Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din
cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
23) Constrângerea morală Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din
cauza unei constrângeri morale, exercitată ameninţare cu un pericol grav pentru persoana
făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.
24) Minoritatea făptuitorului Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de
un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde
penal.
25) : Iresponsabilitatea Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de
persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau
inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte
cauze.
26) : Intoxicaţia Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care,
în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori
nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe
psihoactive.
27) Cazul fortuit
28) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei
împrejurări care nu putea fi prevăzută.
29) Luarea de mită (1) Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau
pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă
promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori
întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu
îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau
activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
30) Darea de mită (Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate
în art. 289, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
31) Traficul de influenţă (1) Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte
foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are
influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite
că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act
contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
32) Purtarea abuzivă (1) Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni
sau cu amendă. (2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale
se majorează cu o treime.
33) Abuzul în serviciu (1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează
o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării
dreptului de a ocupa o funcţie publică. *) Curtea Constituţională admite excepţia de
neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 297 alin. (1) sunt constituţionale în măsura
 în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege
"îndeplineşte prin încălcarea legii".
Neglijenţa în serviciu
34) Încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin
neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă
35) Uzurparea funcţiei Fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un
act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în
art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
36) Violarea secretului corespondenţei
(1) Deschiderea, sustragerea, distrugerea sau reţinerea, fără drept, a unei corespondenţe
adresate altuia, precum şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe,
chiar atunci când aceasta a fost trimisă deschisă ori a fost deschisă din greşeală, se pedepsesc
cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Interceptarea, fără drept, a unei convorbiri sau a unei comunicări efectuate prin telefon sau
prin orice mijloc electronic de comunicaţii se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amendă.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost săvârşite de un funcţionar public care
are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi confidenţialitatea informaţiilor la care
are acces, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
(4) Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, către o altă persoană sau către public,
fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care
făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(5) Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii
unei infracţiuni;
b) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a
căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate.
(6) Deţinerea sau confecţionarea, fără drept, de mijloace specifice de interceptare ori de
înregistrare a comunicaţiilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
(7) Pentru faptele prevăzute la alin. (1), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
37) : Neglijenţa în păstrarea informaţiilor (1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea,
alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat,
precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

CODUL DE PROCEDURA PENALA

1. Reţinerea
(1) Organul de cercetare penală sau procurorul poate dispune reţinerea, dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute la art. 202.
(2) Persoanei reţinute i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, infracţiunea
de care este suspectat şi motivele reţinerii.
(3) Reţinerea se poate dispune pentru cel mult 24 de ore. În durata reţinerii nu se include timpul
strict necesar conducerii suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar, conform legii.
(4) Dacă suspectul sau inculpatul a fost adus în faţa organului de cercetare penală sau a
procurorului pentru a fi audiat, în baza unui mandat de aducere legal emis, în termenul prevăzut
la alin. (3) nu se include perioada cât suspectul sau inculpatul s-a aflat sub puterea acelui mandat.
(la data 01-feb-2014 Art. 209, alin.
(5) Măsura reţinerii poate fi luată numai după audierea suspectului sau inculpatului, în prezenţa
avocatului ales ori numit din oficiu.
(6) Înainte de audiere, organul de cercetare penală ori procurorul este obligat să aducă la
cunoştinţa suspectului sau inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un avocat ales ori numit
din oficiu şi dreptul de a nu face nicio declaraţie, cu excepţia furnizării de informaţii referitoare
la identitatea sa, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa.
(7) Suspectul sau inculpatul are dreptul de a-şi încunoştinţa personal avocatul ales sau de a
solicita organului de cercetare penală ori procurorului să îl încunoştinţeze pe acesta. Modul de
realizare a încunoştinţării se consemnează într-un proces-verbal. Exercitarea dreptului de a face
personal încunoştinţarea nu se poate refuza decât pentru motive temeinice, care vor fi
consemnate în procesul-verbal. (la data 23-mai-2016 Art. 209, alin. (7) din partea 1, titlul V,
capitolul I, sectiunea 2 modificat de Art. II, punctul 42. din Ordonanta urgenta 18/2016 )
(8) Avocatul ales are obligaţia de a se prezenta la sediul organului judiciar în termen de cel mult
două ore de la încunoştinţare. În caz de neprezentare a avocatului ales, organul de cercetare
penală sau procurorul numeşte un avocat din oficiu.
(9) Avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul de a comunica direct cu acesta, în condiţii
care să asigure confidenţialitatea.
(10) Reţinerea se dispune de organul de cercetare penală sau de procuror prin ordonanţă, care va
cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii, ziua şi ora la care reţinerea începe, precum
şi ziua şi ora la care reţinerea se sfârşeşte. Codul de Procedura Penala din 2010 - forma sintetica
pentru data 2022-06-29 pag. 49 6/29/2022 : idrept@snppc.ro
(11) Suspectului sau inculpatului reţinut i se înmânează un exemplar al ordonanţei prevăzute la
alin. (10).
(12) Pe perioada reţinerii suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală sau procurorul
care a dispus măsura are dreptul de a proceda la fotografierea şi luarea amprentelor acestuia.
(13) Dacă reţinerea a fost dispusă de organul de cercetare penală, acesta are obligaţia de a-l
informa pe procuror cu privire la luarea măsurii preventive, de îndată şi prin orice mijloace.
(14) Împotriva ordonanţei organului de cercetare penală prin care s-a luat măsura reţinerii
suspectul sau inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează urmărirea penală,
înainte de expirarea duratei acesteia. Procurorul se pronunţă de îndată, prin ordonanţă. În cazul
când constată că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de luare a
măsurii reţinerii, procurorul dispune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a celui reţinut.
(15) Împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a luat măsura reţinerii suspectul sau inculpatul
poate face plângere, înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau,
după caz, la procurorul ierarhic superior. Primprocurorul sau procurorul ierarhic superior se
pronunţă de îndată, prin ordonanţă. În cazul când constată că au fost încălcate dispoziţiile legale
care reglementează condiţiile de luare a măsurii reţinerii, prim-procurorul sau procurorul ierarhic
superior dispune revocarea ei şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(16) Procurorul sesizează judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă, în vederea
luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul reţinut, cu cel puţin 6 ore înainte de expirarea
duratei reţinerii acestuia.

2. Arestarea preventive
(1) Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul
urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară,
sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii, numai dacă din
probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi există una dintre
următoarele situaţii:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la
judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;
b) inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un
expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să
determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;
c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere
frauduloasă cu aceasta;
d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.
4. Admiterea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale
(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că sunt întrunite condiţiile prevăzute de
lege, admite propunerea procurorului şi dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin
încheiere motivată.
(2) Arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile. Durata
reţinerii nu se deduce din durata arestării preventive.
(3) După luarea măsurii, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o
înţelege, motivele pentru care s-a dispus arestarea preventivă.

5. Îndată după introducerea sa într-un loc de deţinere, inculpatul are dreptul de a încunoştinţa
personal sau de a solicita administraţiei locului respectiv să încunoştinţeze persoanele
prevăzute la alin

3. Mandatul de arestare preventivă

(1) În baza încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, judecătorul de
drepturi şi libertăţi de la prima instanţă sau, după caz, de la instanţa ierarhic superioară emite de
îndată mandatul de arestare preventivă.
(2) Dacă, prin aceeaşi încheiere, s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpaţi, se emite
câte un mandat pentru fiecare dintre ei.
(3) În mandatul de arestare preventivă se arată:
a) instanţa din care face parte judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus luarea măsurii
arestării preventive;
b) data emiterii mandatului;
c) numele, prenumele şi calitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis mandatul;
d) datele de identitate ale inculpatului;
e) durata pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cu menţionarea datei la care
încetează;
f) arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei şi locului comiterii acesteia,
încadrarea juridică, infracţiunea şi pedeapsa prevăzută de lege;
g) temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;
h) ordinul de a fi arestat inculpatul;
i) indicarea locului unde va fi deţinut inculpatul arestat preventiv;
j) semnătura judecătorului de drepturi şi libertăţi;
k) semnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze, se va face menţiune
corespunzătoare în mandat.

4. Modurile de sesizare
(1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte
organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea
organului prevăzut de lege, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare în lipsa acestora

5. Plângerea
(1) Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o
vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.
(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi
domiciliul petiţionarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de
înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de
înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, indicarea reprezentantului legal ori
convenţional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului
şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar
procura rămâne ataşată plângerii.
(4) Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.
(5) Plângerea în formă electronică îndeplineşte condiţiile de formă numai dacă este certificată
prin semnătură electronică, în conformitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulată oral se consemnează într-un proces-verbal de către organul care o
primeşte.
(7) Plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul
major pentru părinţi. Persoana vătămată poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea.
(8) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu, plângerea se face de reprezentantul său
legal. Persoana cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face plângere cu încuviinţarea
persoanelor prevăzute de legea civilă. În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă
legal sau încuviinţează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face
din oficiu.
(9) Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se
trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuieşte pe teritoriul
României, cetăţean român, străin sau persoană fără cetăţenie, şi prin aceasta se sesizează
săvârşirea unei infracţiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul
judiciar este obligat să primească plângerea şi să o transmită organului competent din ţara pe
teritoriul căreia a fost comisă infracţiunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie
penală se aplică în mod corespunzător.

6. Denunţul
(1) Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea
unei infracţiuni.
(2) Denunţul se poate face numai personal, dispoziţiile art. 289 alin. (2), (4)-(6) şi (8)-(10)
aplicându-se în mod corespunzător.

7. Sesizarea din oficiu

Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune pe orice
altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 şi încheie un proces-verbal în acest sens.

8. Constatarea infracţiunii flagrante

(1) Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
(2) Este de asemenea cularlee flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire,
este urmărit de cularle de ordine publică şi de siguranţă naţională, de persoana vătămată, de
martorii cular sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar
fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme,
instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.
 LEGEA 254

1Temeiul executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate

(1) Pedepsele şi măsurile educative privative de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor
judecătoreşti definitive.
(2) Reţinerea se execută numai în temeiul ordonanţei prin care s-a dispus această măsură, potrivit
dispoziţiilor Codului de procedură penală.
(3) Arestul la domiciliu se execută numai în temeiul încheierii dispuse de judecătorul de drepturi
şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanţa de judecată, potrivit
dispoziţiilor Codului de procedură penală.
(4) Arestarea preventivă se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă, emis
potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. 2

2 Scopul executării pedepselor şi a măsurilor privative de libertate

(1) Scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea
săvârşirii de noi infracţiuni.
(2) Prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte
formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi
faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.

3 Utilizarea mijloacelor de imobilizare

(1) Folosirea cătuşelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă decât în situaţii în care
alte măsuri de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor nu au dat rezultate în una
dintre următoarele situaţii:
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deţinuţilor;
b) pentru a proteja deţinuţii de autovătămare sau pentru a preveni vătămarea altor persoane ori
producerea de pagube;
c) pentru restabilirea ordinii şi disciplinei, ca urmare a opunerii sau împotrivirii deţinuţilor la o
dispoziţie a organelor judiciare sau personalului locului de deţinere.
 (2) Mijloacele de imobilizare ce pot fi folosite în scopul prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin
regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3).
(3) Folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata pentru care aceasta este
strict necesară.
(4) Folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăşi nevoile reale de
imobilizare a deţinuţilor, şi încetează de îndată ce scopul intervenţiei a fost realizat.
(5) Utilizarea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de către directorul
penitenciarului, cu excepţia cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru, situaţie care este de
îndată adusă la cunoştinţa directorului.
(6) Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menţinerea sau îndepărtarea mijloacelor
de imobilizare, pe durata prezenţei deţinuţilor în faţa acestora.

4 Percheziţionarea deţinuţilor
(1) Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, a situaţiilor de risc, precum şi pentru ridicarea
obiectelor interzise, deţinuţii sunt supuşi percheziţiei.
(2) Percheziţia este acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra deţinuţilor,
echipamentului, bagajelor, cazarmamentului, camerelor de deţinere şi tuturor locurilor unde
aceştia au acces.
(3) Percheziţia se efectuează de către persoane de acelaşi sex cu deţinuţii percheziţionaţi şi în
condiţii în care să nu fie afectată demnitatea deţinuţilor.
(4) Desfăşurarea percheziţiei corporale amănunţite se realizează cu respectarea dreptului
persoanei percheziţionate la viaţa intimă.
(5) Percheziţiile asupra cavităţilor corporale ale deţinuţilor pot fi realizate numai de către
personalul medical.
(6) Percheziţionarea bagajelor şi a bunurilor personale se face în prezenţa persoanei în cauză sau
a altui deţinut, atunci când aceasta nu este prezentă.
(7) Tipurile percheziţiei, modalităţile de efectuare, asigurarea tehnico-materială necesară
efectuării acesteia, precum şi documentele ce se întocmesc cu acest prilej se stabilesc prin
regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3).
5 Transportarea persoanelor condamnate
(1) Transportarea persoanelor condamnate se realizează cu respectarea cerinţelor de aerisire şi
iluminare, precum şi a celor privind siguranţa mijloacelor de transport, în condiţii care să nu
producă acestora suferinţe fizice umilitoare.
 (2) Atunci când persoanele condamnate sunt transferate într-un penitenciar sau în alte locuri,
acestea sunt expuse cât mai puţin privirii publice.
(3) Cheltuielile de transport sunt suportate de administraţia penitenciarului sau de autoritatea care
organizează şi răspunde pentru transportarea persoanelor condamnate.
(4) Transportarea persoanelor condamnate de la un penitenciar la altul se face în baza unui grafic
aprobat de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

6 Obligaţiile persoanelor condamnate

Persoanele condamnate au următoarele obligaţii:
a) să se supună percheziţiei cu ocazia primirii în penitenciar, precum şi pe parcursul executării
pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administraţia penitenciarului pe perioada cât au permisiune de
ieşire din penitenciar sau în cazul desfăşurării de activităţi, fără supraveghere, în exteriorul
penitenciarului;
c) să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare;
d) să respecte regulile de igienă individuală şi colectivă în camera de deţinere şi în alte spaţii
comune, precum şi indicaţiile medicului;
e) să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia penitenciarului şi
bunurile din dotarea unităţilor unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deţinere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă faţă de orice persoană cu care intră în contact;
i) să aibă o ţinută decentă, curată şi îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiţii activităţile la care participă;
k) să declare, conform realităţii, nivelul de instruire şcolară sau pregătire profesională;
l) să respecte orice altă obligaţie care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a
acesteia, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioară
al penitenciarului.

7 Interdicţiile persoanelor private de libertate

Persoanelor condamnate le sunt interzise:
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenţă asupra personalului, persoanelor
care execută misiuni în penitenciar sau care se află în vizită, asupra celorlalte persoane
condamnate, precum şi asupra oricăror altor persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere pasive sau
active ori alte acţiuni violente, în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa
penitenciarului;
c) iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de
libertate;
d) introducerea în penitenciar, producerea, deţinerea, comercializarea sau consumul de
stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanţe toxice sau ingerarea de medicamente fără
prescripţie medicală, de natură să creeze tulburări de comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârşirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relaţii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul
penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de
executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând
penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activităţi în penitenciar sau se află în
vizită, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor condamnate;
i) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spaţii din penitenciar, stabilite prin
regulamentul de ordine interioară, precum şi nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecţionarea, deţinerea, schimbul, primirea,
utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte şi substanţe care pun în pericol
siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile,
accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiţii decât cele admise;
k) substituirea identităţii unei alte persoane;
l) împiedicarea, cu intenţie, a desfăşurării programelor şi activităţilor care se derulează în
penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obţinerea sau încercarea de obţinere, prin violenţă, constrângere, promisiuni, servicii, cadouri
sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care execută
misiuni în penitenciar sau care se află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum şi
de la orice altă persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiţii şi prin alte metode decât cele
stabilite prin reglementările în vigoare;
p) ameninţarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în
vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum şi a oricăror altor persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniştii, inclusiv după ora stingerii până la deşteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ş) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul incidentelor petrecute în
penitenciar;
t) desfăşurarea de acţiuni care urmăresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciarului sau
altor persoane;
ţ) autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obţine foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnităţii umane prin
deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă,
religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA, precum şi orice alt criteriu care are
ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de
egalitate a drepturilor fundamentale;
y) desfăşurarea oricăror altor acţiuni interzise prin prezenta lege.

8 Tipurile recompenselor
a) ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizită intimă, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 69, cu
excepţia alin. (1) lit. d);
e) permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de
zile pe an;
g) permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de
zile pe an.

9 Sancţiuni disciplinare
(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o perioadă
de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru
igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi asistenţă
medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.

10 Regimul minorilor arestaţi

(1) Persoanele minore reţinute sau arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, separat de
persoanele adulte.

H.G. 157/2016

1 Definirea unor expresii

În înțelesul prezentului regulament următorii termeni se definesc astfel:
a) loc de deținere - penitenciarele cu regim de maximă siguranță, închis, semideschis sau
deschis, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele
educative, centrele de detenție, centrele de arestare preventivă și secțiile speciale de arestare
preventivă din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și centrele de
reținere și arestare preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne;
b) pedepse privative de libertate - detențiunea pe viață și închisoarea;
c) măsuri preventive privative de libertate - reținere, arestul la domiciliu și arestarea preventive

;d) persoane private de libertate - sunt, după caz, persoanele reținute, arestate la domiciliu,
arestate preventiv, internate, condamnate;
e) deținut - persoană condamnată aflată în executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe
viață;
f) punct de documentare și informare electronică - ansamblu de documente și informații de
interes pentru persoana privată de libertate, care pot fi accesate pe bază de suport electronic;
g) activități de reintegrare socială - activități și programe educative, de asistență psihologică și
asistență socială;
h) penitenciar - penitenciar, penitenciar spital, penitenciar pentru tineri, penitenciar pentru femei;

i) spații de deținere - locurile în care se află un număr determinat de camere de deținere;

j) centre - centre educative și centre de detenție din subordinea Administrației Naționale a

Penitenciarelor, specializate în recuperarea socială a persoanelor internate și responsabilizarea
acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni;
k) persoane internate - minorii, tinerii și persoanele de peste 21 de ani care execută o măsură
educativă privativă de libertate cu internarea într-un centru educativ sau centru de detenție;
l) activități lucrative - munca prestată de persoanele condamnate, arestate preventiv sau internate
conform art. 83 alin. (1) din Lege;
m) membrii de familie, aparținători sau alte persoane - soț, soție, rude până la gradul IV,
persoane care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii,
reprezentanți legali când sunt desemnați, precum și, în cazuri excepționale, persoane față de care
s-au stabilit puternice relații afective și care mențin legătura cu deținutul prin vizite, telefon,
corespondență și comunicări on-line;
n) unități sanitare - unitățile care asigură asistența medicală curativă și profilactică prin:
penitenciare-spital, cabinete medicale și infirmerii din cadrul locurilor de deținere, spitale,
dispensare medicale, policlinici, centre de diagnostic și tratament, ambulatorii integrate spitalelor
și de specialitate, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, cabinete medicale de
specialitate, laboratoare medicale.

2 Supravegherea electronică la distanță

(1) Sistemele electronice de supraveghere la distanță sunt dispozitive tehnice care permit
monitorizarea locației și mișcării în timp real a deținuților.
(2) Sistemele electronice de supraveghere la distanță sunt utilizate pentru:
a) creșterea numărului de deținuți la activități lucrative, educative, de asistență psihologică și
asistență socială, în condițiile posibilității diversificării acestora;
b) creșterea numărului de persoane care pot fi recompensate cu permisiunea de ieșire din
penitenciar, în vederea pregătirii reintegrării sociale a acestora;
c) folosirea eficientă a personalului;

d) cunoașterea locului în care se află deținutul la un moment dat;

e) depistarea cu ușurință și în timp real a situațiilor de nerespectare a traseelor de deplasare

stabilite;
f) creșterea capacității de reacție la acțiunile deținuților de sustragere de la executarea pedepselor
privative de libertate.(3) Compunerea escortei în cazul deținuților pentru care sunt utilizate
sisteme electronice de supraveghere la distanță este stabilită prin regulamentul prevăzut de art.
15 alin. (3) din Lege.
3 Primirea în centrele de reținere și arestare preventive
(1) Persoanele private de libertate sunt primite în centrele de reținere și arestare preventivă, în
baza documentelor întocmite de organele de executare sau aflate asupra acestora, după cum
urmează:
a) ordonanța prin care s-a dispus măsura reținerii sau, după caz, mandatul de arestare preventivă,
în original sau în forma primită de la instanța de judecată prin fax, poștă electronică sau prin
orice mijloc în măsură să permită stabilirea autenticității, în conformitate cu art. 230 alin. (4^1)
din Codul de procedură penală, semnată, datată și ștampilată de organul de poliție care îl pune în
executare;
b) actul de identitate sau procesul-verbal de stabilire a identității întocmit de organul de
executare;
c) copia procesului-verbal privind data și ora la care a fost înmânată ordonanța prin care s-a
dispus măsura reținerii sau, după caz, a mandatului de arestare preventivă;
d) notă de introducere în centrul de reținere și arestare preventivă;

e) procesul-verbal din care să reiasă dacă persoana privată de libertate a fost dată în urmărire,
dacă se află sub efectul vreunei alte măsuri preventive și dacă s-a opus reținerii sau arestării,
după caz, precum și comportamentul pe timpul escortării;
f) procesul-verbal întocmit de judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă în
condițiile art. 230 alin. (5) și (6) din Codul de procedură penală;
g) copia cazierului judiciar, în situația în care aceasta este deținută de organul de executare.
4 Dreptul la convorbiri telefonice
(1) Persoanele private de libertate au dreptul de a efectua, pe cheltuiala lor, convorbiri telefonice
de la telefoanele instalate în incinta centrului de reținere și arestare preventivă, cu 10 persoane
din exterior, atât din țară, cât și din străinătate. Persoanele ce pot fi contactate de către persoanele
private de libertate sunt membrii de familie, aparținători sau alte persoane, avocatul, notarul
public, executorul judecătoresc, mediatorul autorizat ori altă persoană cu atribuții oficiale,
precum și reprezentantul diplomatic, în cazul persoanelor de cetățenie străină.
(2) Lista cuprinzând numele, prenumele și numerele de telefon ale persoanelor prevăzute la alin.
(1) se aprobă de șeful centrului, pe baza cererii scrise formulate de persoana privată de libertate.
(3) Persoanele private de libertate pot efectua convorbiri telefonice, după cum urmează:
a) de trei ori pe săptămână, arestații preventiv majori și persoanele condamnate aflate temporar
în centrele de reținere și arestare preventivă, 3 apeluri telefonice cu durata maximă cumulată
stabilită în condițiile prevăzute la alin. (4);
b) de cinci ori pe săptămână, arestații preventiv minori, 3 apeluri telefonice cu durata maximă
cumulată stabilită în condițiile prevăzute la alin. (4);
c) în cazuri excepționale, precum și pentru asigurarea exercitării dreptului prevăzut la art. 110
alin.
(3) din Lege, cu aprobarea șefului centrului de reținere și arestare preventivă, se pot acorda
convorbiri telefonice și peste numărul prevăzut la lit. a) și b).
(4) Durata unei convorbiri telefonice este de la 10 la 30 de minute, în funcție de numărul
solicitărilor de acordare a convorbirilor telefonice, a aparatelor telefonice instalate și de gradul de
ocupare al centrului de reținere și arestare preventivă.

5 Organizarea acordării dreptului la vizită

private de libertate.(6) Numărul de vizite la care au dreptul persoanele private de libertate:
a) majorii beneficiază de 4 vizite/lună;

b) minorii beneficiază de 6 vizite/lună, ținându-se seama de dispozițiile art. 117 alin. (3) din
Lege.

6 Dreptul la vizită intimă(

1) Pot beneficia de vizită intimă persoanele arestate preventiv în cursul urmăririi penale care
îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
a) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau,
după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;
b) există acordul procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea
urmăririi penale;
c) au trecut cel puțin 60 de zile din momentul punerii în executare a măsurii preventive privative
de libertate sau primirii în centru;
d) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 60 de zile anterioară solicitării vizitei
intime sau sancțiunea a fost ridicată;
e) participă activ la activități de muncă neremunerată.

Periodicitatea, durata și procedura acordării vizitei intime(1) Persoanele private de libertate au

dreptul la o vizită intimă o dată la 3 luni, cu durata de trei ore, cu respectarea condițiilor legale.
(2) Vizita intimă se aprobă de șeful centrului de reținere și arestare preventivă, la solicitarea
scrisă a persoanei arestate preventiv.(3) Persoana privată de libertate, soțul sau soția ori, după
caz, partenerul sau partenera au obligația, sub sancțiunea prevederilor art. 353 și 354 din Codul
penal

7 Greutatea, numărul pachetelor și categoriile de bunuri ce pot fi primate

, păstrate și folosite de persoanele private de libertate aflate în centrele de reținere și arestare
preventivă(1) Persoanele private de libertate pot primi lunar un pachet cu produse alimentare în
greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe și
legume, precum și o cantitate de maximum 20 litri de apă minerală și/sau băuturi răcoritoare.
(2) Persoanele private de libertate mai pot primi, anual, 3 pachete suplimentare, cu ocazia zilei
naționale sau a unor sărbători religioase importante ale cultului sau religiei căruia/căreia îi
aparțin și cu ocazia zilei de naștere, în cantitățile prevăzute la alin. (1).(3) Persoanele private de
libertate pot primi cu ocazia încarcerării un pachet cu efecte personale și obiecte de igienă
personală, care va fi acordat în afara pachetelor prevăzute la alin. (1) și (2), dar se consemnează
în documentele de evidență din cadrul centrului de reținere și arestare preventivă.(4) Pachetele
prevăzute la alin. (1) și (2), precum și bunurile prevăzute în anexa nr. 2 se primesc și cu ocazia
efectuării vizitelor.(5) Persoanelor încarcerate le este interzisă:
a) primirea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente
termice în vederea consumului;
b) cumpărarea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente
termice, în vederea consumului, cu excepția cafelei, ceaiului, laptelui și a supelor instant;
c) primirea și cumpărarea de lămâi și derivate ale acestora.
 CODUL DEONTOLOGIE

1 În societatea românească, guvernată de principiile statului de drept, principalele atribuţii ale

poliţiei sunt: apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, a proprietăţii private şi publice,
prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor infracţionale, asigurarea ordinii şi
siguranţei publice. Prin îndeplinirea acestora se promovează încrederea reciprocă, respectul şi
dezvoltarea democratică a societăţii

2 Principii generale Principiile care guvernează conduita profesională a poliţistului sunt

următoarele:
a) legalitatea - în exercitarea atribuţiilor sale poliţistul este obligat să respecte legea, precum şi
drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanelor;
b) egalitatea, imparţialitatea şi nediscriminarea - în îndeplinirea atribuţiilor profesionale poliţistul
aplică tratamente egale tuturor persoanelor, luând aceleaşi măsuri pentru situaţii similare de
încălcare a normelor protejate de lege, fără a fi influenţat de considerente etnice, de naţionalitate,
rasă, religie, opinie politică sau de orice altă opinie, vârstă, sex, orientare sexuală, avere, origine
naţională, socială sau decurgând din orice altă situaţie;
c) transparenţa - constă în deschiderea pe care poliţistul trebuie să o manifeste faţă de societate
în limitele stabilite de reglementările poliţieneşti;
d) capacitatea şi datoria de exprimare - reprezintă posibilitatea poliţistului de a analiza situaţiile
profesionale pe care le întâlneşte şi de a-şi exprima punctul de vedere, potrivit pregătirii şi
experienţei sale, pentru a îmbunătăţi calitatea şi eficacitatea serviciului poliţienesc cu privire la
acestea;
e) disponibilitatea - presupune intervenţia poliţistului în orice situaţie în care ia cunoştinţă
despre atingerea adusă vreuneia dintre valorile apărate de lege, indiferent de momentul
constatării acesteia, capacitatea de a asculta şi de a rezolva problemele celor aflaţi în dificultate
ori de a îndruma către alte autorităţi cazurile care se situează în afara competenţei ori atribuţiilor
sale;
f) prioritatea interesului public - se manifestă prin aceea că pentru îndeplinirea atribuţiilor
funcţionale poliţistul acordă prioritate realizării serviciului în folosul comunităţii;
 g) profesionalismul - presupune aplicarea corectă şi responsabilă a cunoştinţelor teoretice şi a
deprinderilor practice pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu;
h) confidenţialitatea - determină obligaţia poliţistului de a garanta securitatea datelor şi
informaţiilor obţinute în exercitarea autorităţii conferite de lege;
i) respectul - se manifestă prin consideraţia pe care poliţistul o acordă persoanelor, colegilor,
superiorilor, subordonaţilor, drepturilor şi libertăţilor acestora, instituţiilor, legilor, valorilor
sociale, normelor etice şi deontologice;
j) integritatea morală - presupune adoptarea unui comportament conform normelor etice
acceptate şi practicate în societate;
k) independenţa operaţională - constă în îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor potrivit
competenţelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul poliţiei, fără imixtiunea
ilegală a altor poliţişti, persoane sau autorităţi;
l) loialitatea - se exprimă prin ataşamentul faţă de instituţie şi valorile promovate de aceasta,
adeziunea conştientă manifestată de către poliţist, din proprie iniţiativă, faţă de obiectivele
instituţiei, respectul faţă de ierarhia instituţiei, onestitate în relaţiile interpersonale, respectul faţă
de adevăr şi dreptate, conştiinciozitate în îndeplinirea atribuţiilor, respectarea angajamentelor
asumate, asigurarea confidenţialităţii informaţiilor obţinute în procesul muncii.
3 Comportamentul poliţistului
(1) Poliţistul trebuie să se comporte civilizat şi să dea dovadă de amabilitate şi solicitudine,
adoptând o atitudine politicoasă şi fermă.
(2) Poliţistul trebuie să dovedească stăpânire de sine, capacitate de comunicare, abilităţi de
gestionare a situaţiilor conflictuale, dezvoltându-şi prin sistemul de formare continuă puterea de
înţelegere a problemelor sociale, culturale şi educaţionale specifice colectivităţii în care îşi
exercită profesia, precum şi, după caz, capacităţile manageriale.

LEGEA 360/2002

1 Îndatoririle polițistului Polițistul este dator:

a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și să apere
valorile democrației;
b) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, în special față de grupurile
vulnerabile, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate,
corectitudine și conștiinciozitate a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
c) să își perfecționeze continuu nivelul de instruire profesională și generală;
d) să fie disciplinat și să dovedească probitate profesională și morala în întreaga activitate;

e) să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi, colegi sau subalterni;

f) să acorde sprijin colegilor în executarea atribuțiilor de serviciu;

g) să informeze șeful ierarhic și celelalte autorități abilitate cu privire la faptele de corupție

săvârșite de alți polițiști, de care a luat cunoștința;
h) prin întregul sau comportament, să se arate demn de considerația și încrederea impuse de
profesia de polițist.
2 Polițistului îi este interzis
:a) să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda în
favoarea acestora;
b) să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public;

c) să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru

funcția de Președinte al României;
d) să exprime în public opinii contrare intereselor României;

e) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice
alte întruniri cu caracter politic;
f) să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege;

g) să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la
administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar;
h) să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și demnitatea polițistului sau
a instituției din care face parte;

3 Polițistul poate fi recompensat prin:

a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate, în situația în care se remarcă în mod deosebit în
activitatea desfășurată;
b) mulțumiri scrise, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea în
condiții foarte bune a atribuțiilor de serviciu și misiunilor;
c) felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru
îndeplinirea deosebită a atribuțiilor de serviciu și misiunilor;
d) premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidențiat prin obținerea de rezultate exemplare în
activitate;
e) însemne onorifice, diplome de merit și distincții, pentru obținerea de rezultate foarte bune la
absolvirea unor cursuri sau la competiții sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări
cultural-artistice și sociale ori al finalizării unor acțiuni/misiuni, precum și în situația încetării
raporturilor de serviciu pentru motive neimputabile;
f) arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite
deosebite în îndeplinirea unor atribuții de serviciu și misiuni;
g) titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite
în îndeplinirea unor atribuții și misiuni;
h) înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui și prenumelui, la absolvirea
perioadei de formare într-o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca șef de
promoție.

4 Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit
legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de polițist, comise cu
vinovăție:
a) comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere
onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției
;b) neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la
șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege;
c) întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor;c^1) refuzul nejustificat de a
îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului;(la 02-07-2018, Articolul 57 din
Sectiunea a 2-a , Capitolul IV a fost completat de Punctul 21, Articolul I din ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr. 53 din 28 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 02 iulie
2018 )
d) depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii;

e) absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu;

f) producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului
Afacerilor Interne;(la 22-12-2012, Lit. f) a art. 57 a fost modificată de lit. b) a alin. (1) al art. 32
din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL
OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Administrației și
Internelor" cu denumirea "Ministerul Afacerilor Interne". )
g) încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate;

h) nerespectarea prevederilor jurământului de credința;

i) imixtiunea ilegala în activitatea altui polițist

;j) intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei
persoane.
k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și
interdicțiile stabilite prin lege.
5 Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor sunt:
a) mustrare scrisă;

b) diminuarea salariului funcției de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni;

c) amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o perioadă de 1-3 ani;

d) trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional
deținut;
e) destituirea din poliție.

6 Încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului se dispune în mod corespunzător de către

persoanele care, potrivit art. 15, au competența de acordare a gradelor profesionale și are loc:
a) la împlinirea vârstei și a celorlalte condiții necesare pensionării în sistemul public de pensii
pentru instituțiile din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale
b) la pierderea capacității de muncă, în condițiile legii, cu excepția situației în care a intervenit
menținerea în activitate în condițiile art. 33^1
c) la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional

d) la cerere;

e) la numirea într-o altă funcție publică;

f) prin demisie;

g) la destituirea din poliție;

h) la acordarea calificativului nesatisfăcător, de două ori

i) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepția cazurilor în
care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru
infracțiuni săvârșite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale
prevăzute la art. 15
j) pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul perioadei de
punere la dispoziție în condițiile art. 27^21 alin. (1) atunci când nu s-a putut realiza numirea într-
o funcție
k) când nu promovează examenul de definitivare prevăzut la art. 21 alin. (5);

l) când s-a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliție, chiar dacă aceasta situație a fost
depistată ulterior;
m) Abrogată

n) când polițistul nu a susținut, din motive imputabile, evaluarea psihologică în termen de 3 luni
de la data suspendării raportului de serviciu în condițiile

Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare şi a vinovăţiei, cu

privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele şi împrejurările concrete în care acestea s-au
produs.

Raportul de cercetare prealabilă cuprinde, în mod obligatoriu:

a) numărul actului administrativ prin care a fost desemnat cu efectuarea cercetării prealabile;

b) descrierea faptei sesizate şi persoanele implicate;

c) procedeele şi modalităţile de verificare;

d) concluziile privind existenţa sau inexistenţa aspectelor sesizate şi a vinovăţiei poliţistului cercetat;

e) prevederile legale încălcate de poliţist şi încadrarea juridică a faptelor reţinute, cu indicarea probelor
şi a dovezilor pe care se întemeiază;

f) motivele privind respingerea cererilor sau a probelor propuse în apărare de către poliţistul cercetat;

g) cauzele şi condiţiile care au generat şi favorizat comiterea abaterilor;

h) alte date şi elemente apreciate ca necesare, după caz.

Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de către persoanele
care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi are loc:

a) la împlinirea vârstei şi a celorlalte condiţii necesare pensionării în sistemul public de pensii pentru
instituţiile din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;

b) la pierderea capacităţii de muncă, în condiţiile legii, cu excepţia situaţiei în care a intervenit

menţinerea în activitate în Legea 360/2002 - forma sintetica pentru data 2022-06-29 pag. 23 6/29/2022 :
idrept@snppc.ro condiţiile art. 33 1 ;

c) la împlinirea limitei de vârstă în grad profesional

d) la cerere;

e) la numirea într-o altă funcţie publică;

f) prin demisie;

g) la destituirea din poliţie;

h) la acordarea calificativului nesatisfăcător, de două ori;

i) când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, cu excepţia cazurilor în care s-a
dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau amenzii penale pentru infracţiuni
săvârşite din culpă, pe baza aprobării persoanelor care au acordat gradele profesionale prevăzute la art.
15;

j) pentru alte motive sau nevoi ale Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul perioadei de punere la
dispoziţie în condiţiile art. 27 21 alin. (1) atunci când nu s-a putut realiza numirea într-o funcţie

k) când nu promovează examenul de definitivare prevăzut la art. 21 alin. (5);

l) când s-a stabilit că a fost încadrat în mod fraudulos în poliţie, chiar dacă această situaţie a fost
depistată ulterior;

m) [textul din Art. 69, alin. (1), litera M. din capitolul V a fost abrogat la 02-iul-2018 de Art. I, punctul 25.
din Ordonanta urgenta 53/2018]

n) când poliţistul nu a susţinut, din motive imputabile, evaluarea psihologică în termen de 3 luni de la
data suspendării raportului de serviciu în condiţiile art. 27 25 lit. h).

LEGEA 218

Poliţia Română are următoarea structură organizatorică:

a) Inspectoratul General al Poliţiei Române;

b) unităţi teritoriale aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia generală de
poliţie a municipiului Bucureşti şi inspectoratele judeţene de poliţie;

c) instituţii de învăţământ pentru formarea şi pregătirea continuă a personalului;

d) alte unităţi necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice poliţiei, înfiinţate potrivit legii.

Inspectoratul General al Poliţiei Române este unitatea centrală a poliţiei, cu personalitate juridică şi
competenţă teritorială generală, care conduce, îndrumă şi controlează activitatea unităţilor de poliţie
subordonate, desfăşoară activităţi de investigare şi cercetare a infracţiunilor deosebit de grave,
circumscrise crimei organizate, criminalităţii economico-financiare sau bancare, a altor infracţiuni ce fac
obiectul cauzelor penale aflate în supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, precum şi orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege. (este condus de un inspector
general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului
afacerilor interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.)