ART.

290*)
Darea de mită
(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289 1, se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1) nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin
orice mijloace de către cel care a luat mita.
(3) Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi
fost sesizat cu privire la aceasta.
(4) Banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat, dacă acestea au fost
date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunţul prevăzut în alin. (3).
(5) Banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se
mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
#CIN
*) Conform art. 308, dispoziţiile art. 290 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod
corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar,
cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin.
(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

în norma de incriminare se face trimitere la „condiţiile arătate în art. 289", ceea ce înseamnă că promisiunea,
oferirea sau darea de bani ori alte foloase trebuie adresată, direct sau indirect, unui funcţionar public în legătură
cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Aşa cum a arătat şi literatura de specialitate, „darea de mită se caracterizează printr‐o acțiune de corupere
exercitată de un particular asupra unui funcționar public sau a unei persoane cu atribuții de serviciu în serviciul
unui funcționar public asimilat sau oricărei persoane juridice”.
Subiectul activ al infracțiunii nu este unul circumstanțiat, fapta putând fi comisă de către orice
persoană care îndeplineşte condițiile generale de vârstă şi responsabilitate cerute de lege şi în toate formele de
participație penală.
Promiterea de bani sau alte foloase necuvenite se poate realiza verbal sau în scris, expres sau implicit,
nefiind necesar ca bunurile promise să fie prezentate mituitului, neavând relevanță pentru calificarea faptei
dacă promisiunea este sau nu acceptată de destinatar. Oferirea de bani sau alte foloase necuvenite, spre deosebire
de promitere, presupune ca bunurile oferite să fie înfățişate mituitului, neavând, de asemenea, importanță dacă
oferta a fost sau nu acceptată. Darea presupune, însă, remiterea efectivă a banilor sau a foloaselor necuvenite,
precum şi primirea acestora, direct sau indirect, de către mituit2.

1
ART. 289*)
Luarea de mită
#M3
(1) Fapta funcþionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte
foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea
ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor
îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcþie publică ori de a
exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
#B
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracþiune
numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în
legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
(3) Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune
confiscarea prin echivalent.
#CIN
*) 1. Conform art. 308, dispoziþiile art. 289 privitoare la funcþionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor
săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraþie, o însărcinare
de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest
caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
2. A se vedea şi art. 7 din Legea nr. 78/2000.
2
M. Udroiu, op. cit., p. 353.
 Din analiza textului de incriminare al art. 290 alin. (1) C. pen. rezultă că pentru existența infracțiunii
de dare de mită trebuie întrunite patru condiții. Astfel, prima condiție constă în aceea că promisiunea, oferirea
sau darea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. A doua condiție este aceea că banii sau foloasele să fie
necuvenite mituitului, adică să nu fie datorate, să aibă un caracter retributiv pentru un act determinat. A treia
condiție presupune ca banii sau foloasele să fie date, oferite sau promise mituitului sau altei persoane, nefiind
necesar ca banii sau foloasele să fie destinați celui mituit. A patra condiție vizează ca actul pentru care se
dă mita să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle de serviciu ale mituitului sau să fie în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri 3.
Prin urmare, nu interesează dacă actul în vederea căruia se dă mita este unul licit sau ilicit.

Noua reglementare incriminatorie, spre deosebire de vechiul Cod penal, care cerea ca promiterea,
oferirea sau darea de bani sau alte foloase să se fi realizat înaintea îndeplinirii actului sau a neîndeplinirii
acestuia ori cel mai târziu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, pretinde doar ca fapta să fie săvârşită
„în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri”.
Art. 290 C. pen. reglementează în alin. (2) o cauză de neimputabilitate, iar în alin. (3) o cauză de
nepedepsire.
Astfel, conform art. 290 alin. (2), „fapta prevăzută nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a
fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol,
„mituitorul nu se pedepseşte dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu
privire la aceasta”. În aceste situații, conform alin. (4), banii, valorile sau orice alte bunuri date se restituie
persoanei care le‐a dat, dacă acestea au fost date în cazul prevăzut în alin. (2) sau date după denunțul prevăzut în
alin. (3). Prin urmare, nu vor fi restituiți banii sau bunurile date anterior denunțului, care vor fi supuşi confiscării.
Alin. (5) prevede expressis verbis că „banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date sunt supuse
confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent”.

Darea de mită este o infracţiune aflată într-o relaţie extrem de strânsă cu infracţiunea de luare de mită.
Nu putem spune, totuşi, că cele două sunt infracţiuni corelative, deoarece darea de mită poate să subziste şi în
lipsa luării de mită (spre exemplu, în cazul în care promisiunea sau oferirea de bani sunt respinse de funcţionarul
public sau de cel privat). Darea de mită reprezintă o faptă care, în doctrină şi în convenţiile internaţionale, este
considerată corupţie activă, spre deosebire de luarea de mită, care este catalogată drept corupţie pasivă 450. Tot
spre deosebire de luarea de mită, care este considerată o infracţiune de serviciu, darea de mită reprezintă o faptă
în legătură cu serviciul, deoarece subiectul activ nu este calificat, el nu este supus vreunor îndatoriri de serviciu,
ci periclitează aceste valori prin intermediul funcţionarului public (sau privat) pe care încearcă sau reuşeşte să îl
corupă.

ART. 290
Darea de mită

COMENTARIU (Prof. univ. dr. Vasile Dobrinoiu)

1. Structura incriminării
Darea de mită se caracterizează printr-o acţiune de corupere exercitată de un particular asupra unui
funcţionar public sau altei persoane cu atribuţii de serviciu în serviciul unui funcţionar public asimilat sau
oricărei persoane juridice*1).
Infracţiunea este prevăzută într-o variantă tip şi o variantă atenuată în art. 290 şi art. 308 C. pen.
Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen., darea de mită constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori
alte foloase, în condiţiile arătate în art. 289.
3
V. Dobrinoiu, op. cit., p. 545.
2
 Constituie varianta asimilată, potrivit art. 308 C. pen., darea de mită săvârşită în legătură cu
persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în
serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii
a) Obiectul juridic special. În cazul infracţiunii de dare de mită, obiectul juridic special îl constituie
relaţiile sociale privitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu
săvârşirea actelor de corupere asupra funcţionarilor publici sau a altor persoane care exercită însărcinări în
serviciul unui funcţionar public asimilat ori în cadrul unei persoane juridice.
Prin activitatea ilicită a persoanelor rău intenţionate, care caută să-şi rezolve în mod fraudulos
interesele, se pune în pericol bunul mers al altor persoane juridice private sau publice.
b) Obiectul material. Infracţiunea de dare de mită nu are obiect material*2). Conform unor opinii
totuşi, atunci când oferirea de mită a fost respinsă, banii sau foloasele care trebuia să aibă rolul de mijloace de
săvârşire a faptei devin obiecte materiale ale acesteia. De asemenea, atunci când folosul oferit constă în prestarea
unei munci, obiectul asupra căruia se efectuează munca devine obiect material al infracţiunii*3). Aşa cum am
arătat la infracţiunea de luare de mită, nu subscriem la această opinie.

B. Subiecţii infracţiunii
a) Subiectul activ. În cazul infracţiunii de dare de mită, poate fi orice persoană care îndeplineşte
condiţiile generale de vârstă şi responsabilitate cerute de lege subiectului unei infracţiuni. Infracţiunea poate fi
săvârşită şi de un funcţionar public, însă, în această situaţie, el apare în raport cu funcţia sau serviciul pe care îl
îndeplineşte funcţionarul public mituit ca o persoană particulară.
Referitor la participaţia penală, potrivit legislaţiei penale în vigoare, darea şi luarea de mită sunt două
fapte distincte, deosebite, fiecare dintre ele cu subiect activ (autor nemijlocit) propriu. Cel ce dă mita (mituitorul)
trebuie socotit totdeauna ca autor al infracţiunii de dare de mită, şi nu ca instigator sau complice la infracţiunea
corelativă. În acelaşi timp, funcţionarul public corupt (mituit) va avea calitatea de autor al infracţiunii de luare de
mită, şi nu instigator sau complice la darea de mită.
Fapta persoanei interpuse – care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase pentru şi în numele altei
persoane – este socotită, prin voinţa legiuitorului, a fi însăşi fapta acesteia din urmă, căreia, ca atare, nu i se poate
refuza calitatea de autor*4).
Darea de mită comisă prin intermediar constituie infracţiune numai dacă promisiunea, oferta sau
folosul ajunge la funcţionarul public sau persoana mituită, nu şi atunci când acţiunea tipică (necunoscută
funcţionarului public) se opreşte la intermediar.
Atunci când chiar intermediarul l-a determinat pe mituitor să săvârşească fapta prin intermediul său,
el va fi socotit instigator la fapta de dare de mită în care se absoarbe, dacă este cazul, complicitatea, deoarece
instigarea, ca formă de participaţie principală, absoarbe complicitatea, formă de participaţie secundară.
b) Subiectul pasiv. În cazul infracţiunii de dare de mită, subiectul pasiv îl constituie orice autoritate
publică, instituţie publică, instituţie sau altă persoană juridică publică ori privată ori persoană care exercită un
serviciu de interes public, din al căror personal face parte funcţionarul public sau persoana căreia i se dă mită.

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă
a) Elementul material al acestei infracţiuni constă în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte
foloase ce nu se cuvin unui funcţionar public sau unei alte persoane care exercită, permanent sau temporar, cu
sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art.
175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în

3
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale
de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Prin „promisiune” se înţelege angajamentul, făgăduiala, obligaţia pe care şi-o asumă o persoană faţă
de un funcţionar public de a remite în viitor o sumă de bani sau alte foloase, dacă va acţiona sau nu va acţiona în
sensul urmărit şi dorit de acea persoană. Promisiunea presupune un act unilateral al mituitorului, ea neimplicând
neapărat actul corelativ al acceptării de către funcţionarul public.
Mijloacele prin care se face promisiunea sunt multiple. Aceasta se poate face verbal, în scris, precum
şi în orice alt mod; ea trebuie însă să ajungă la cunoştinţa destinatarului (funcţionarului public sau persoanei care
exercită atribuţii similare în varianta atenuată), neavând relevanţă, aşa cum menţionam, dacă acesta o acceptă sau
o respinge.
Prin „oferire” se înţelege activitatea de prezentare funcţionarului public a banilor sau folosului pe care
acesta urmează să îl primească, în scopurile precizate prin textul incriminator, infracţiunea de dare de mită
subzistând chiar dacă oferta nu este acceptată.
Modurile în care oferta ajunge la funcţionarul public nu au relevanţă atât timp cât ea a ajuns la
cunoştinţa acestuia. În acelaşi timp, pentru existenţa infracţiunii se cere ca oferta să fie precisă, neechivocă, să se
concretizeze într-o acţiune efectivă şi reală.
Atunci când oferta este precedată de promisiune, infracţiunea se consumă odată cu formularea
promisiunii, fără însă ca oferta consecutivă să fie lipsită de orice consecinţe de ordin juridic.
În practică s-a decis ca reprezentând infracţiune de dare de mită săvârşită în această modalitate în
cazul oferirii unor sume de bani de către inculpat unui lucrător de poliţie, spre a nu controla marfa pe care o
transporta*5), ori a faptei unei persoane care a oferit o sumă de bani unor gardieni publici, în scopul de a-i
permite să sustragă bunuri aflate în paza lor*6).
Ceea ce caracterizează oferta este prezentarea banilor sau foloaselor ce constituie obiectul mitei ori
posibilitatea ca acestea să fie imediat remise. Prin urmare, oferta nu este afectată de vreun termen. Spre deosebire
de ofertă, promisiunea priveşte sume de bani sau foloase viitoare, în sensul că nu sunt prezentate sau puse la
dispoziţia funcţionarului în momentul formulării sale; ea este afectată deci de un termen.
Dacă funcţionarul public respinge oferta, infracţiunea de luare de mită nu se realizează, dacă însă o
acceptă, el primind banii sau foloasele, fapta lui constituie luare de mită. Niciuna dintre aceste ipoteze însă nu
afectează existenţa de sine stătătoare a infracţiunii de dare de mită.
În fine, „a da banii” sau alte foloase presupune a preda, efectiv, a remite funcţionarului public banii
sau foloasele. Este nerelevantă împrejurarea că mituirea nu a reuşit, adică nu l-a determinat pe funcţionarul
public să ia mita, întrucât infracţiunea se consumă odată cu acţiunea de predare, înmânare a avantajului material.
Nu prezintă importanţă dacă banii sau foloasele au fost date din proprie iniţiativă sau cedând
solicitărilor funcţionarilor publici ori dacă au fost date direct sau indirect (prin intermediar).
Infracţiunea de dare de mită subzistă chiar dacă nu s-a realizat actul pentru care s-au dat banii sau
foloasele, infracţiunea consumându-se odată cu activitatea de predare, de înmânare a banilor sau a altor foloase,
neprezentând importanţă nici dacă darea a avut loc în mod efectiv.
Infracţiunea de dare de mită se realizează în varianta tip sau în varianta atenuată în funcţie de
calitatea persoanei căreia îi este destinată mita. Astfel, dacă se încearcă mituirea unui funcţionar public sau
funcţionar public asimilat [art. 175 alin. (2) C. pen.], fapta va constitui dare de mită în varianta tip. Dacă se
încearcă mituirea unei persoane care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare
de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul
oricărei persoane juridice, se va reţine varianta atenuată a infracţiunii de dare de mită. S-a considerat că prin
prisma persoanelor susceptibile de a fi mituite, care, în această variantă, aparţin în majoritate sectorului privat sau
sunt angajaţi ai unei persoane care exercită un serviciu de interes public, fapta prezintă un grad de pericol social
mai scăzut în comparaţie cu încercarea de mituire a unui funcţionar public, care afectează bunul mers al
instituţiilor publice. Pentru explicaţii privind sfera persoanelor cuprinse la art. 175 şi art. 308 C. pen., trimitem la
subiectul activ la infracţiunea de luare de mită.
Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită se cere a fi întrunite mai multe condiţii, mai multe
cerinţe esenţiale:

4
 1. Prima condiţie constă în aceea că promisiunea, oferirea sau darea de mită să aibă ca obiect bani
sau alte foloase.
În lipsa darurilor nu poate să existe o infracţiune, întrucât legea penală, evident, nu pedepseşte
demersurile, nici rugăminţile, nici insistenţele sau recomandările, chiar dacă ele ar avea drept rezultat
determinarea funcţionarului să facă un act nedrept şi să încalce din slăbiciune, îndatoririle funcţiei sale.
Cu privire la înţelesul noţiunii de „foloase”, a se vedea cele arătate în paginile anterioare.
2. A doua condiţie este aceea ca banii sau foloasele promise, oferite sau date să fie necuvenite, să nu
fie datorate, potrivit legii, deci să aibă caracter de retribuţie, adică să constituie plata (sau răsplata) în vederea
unui act determinat, arătat în mod explicit*7). Foloasele sunt necuvenite atunci când se promite, se oferă sau se
dă peste ceea ce este datorat în mod legal*8).
Este vorba, mai precis, de plata (sau răsplata) în vederea realizării unuia sau unora din scopurile
arătate în art. 254 C. pen.
3. A treia condiţie este ca banii sau foloasele să fie date sau promise pentru cel mituit sau pentru o
terţă persoană. Esenţial este ca banii sau foloasele să constituie o contraprestaţie pentru activitatea ce se solicită
funcţionarului public sau persoanei care poate face obiectul activităţii de mituire, şi nu este necesar ca banii sau
foloasele să fie destinate direct celui mituit.
4. În sfârşit, ultima condiţie este aceea ca actul în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea etc.,
subiectul activ promite, oferă sau dă bani ori alte foloase să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu ale
funcţionarului ori un act contrar acestor îndatoriri.
Nu interesează deci dacă actul în vederea căruia se dă mita este licit sau ilicit*9).
În practica judiciară au fost considerate infracţiuni de dare de mită săvârşite în legătură cu acte
privitoare la îndatoririle de serviciu ale celui mituit fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani unor
funcţionari ai firmei S.W.B.C. Galaţi pentru aceştia să nu dea curs întocmirii unor acte de constatare a unei
infracţiuni de furt comisă în dauna SC I. Galaţi*10); fapta unei persoane de a fi oferit o sumă de bani secretarului
şef al unei instituţii de învăţământ pentru eliberarea în fals a unei diplome*11); fapta unei persoane care, aflând
că un prieten al său, faţă de care se efectuau cercetări penale, a fost reţinut şi condus la sediul poliţiei de un ofiţer
de poliţie, de a oferi acestuia – fiind însă refuzat – un inel de aur pentru a-l pune în libertate pe prietenul său,
chiar dacă ordonanţa de reţinere a fost emisă de un alt ofiţer de poliţie care a continuat urmărirea penală*12); ori
fapta inculpatului care a oferit o sumă de bani unui funcţionar pentru a fi abandonate cercetările ce se efectuau cu
privire la un transport de marfă importată de societatea comercială reprezentată de inculpat*13).
Spre deosebire de reglementarea anterioară, unde infracţiunea de dare de mită exista numai dacă
promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase se comitea anterior îndeplinirii sau neîndeplinirii de către
funcţionarul public a actului în vederea căruia mituitorul a acţionat sau cel mai târziu în timpul îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu, potrivit actualei reglementări, fapta trebuie săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu
ale celui mituit. Aceasta înseamnă că activitatea mituitorului nu este condiţionată de momentul când persoana a
cărei mituire se încearcă îndeplineşte atribuţiile de serviciu. Astfel, fapta constituie dare de mită atât atunci când
promisiunea sau oferirea au loc anterior îndeplinirii actului de către funcţionarul public, cât şi atunci când darea
bunurilor sau foloaselor are loc după îndeplinirea actului, indiferent dacă a intervenit o înţelegere anterioară
comiterii actului sau nu. De asemenea, fapta constituie infracţiunea de dare de mită, în cazul remiterii ulterioare
îndeplinirii actului, indiferent dacă actul îndeplinit de funcţionarul public este conform sau contrar atribuţiilor de
serviciu.
Evident, nu va constitui dare de mită atunci când funcţionarul public căruia i s-au promis, oferit sau
dat foloasele nu are competenţa de a efectua actul în vederea căruia particularul a comis fapta de mai sus.
b) Urmarea imediată. În cazul infracţiunii analizate, urmarea imediată constă în producerea unei stări
de pericol în sensul creării posibilităţii unei îndepliniri incorecte sau a unei neîndepliniri a îndatoririlor de
serviciu de către un funcţionar public sau o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin.
(2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice. Pe de altă parte, există şi pericolul stânjenirii realizării în bune
condiţiuni şi în mod legal a activităţii unui organ de stat, instituţii sau a oricărei persoane juridice. Urmarea
precizată derivă din însăşi comiterea infracţiunii, întrucât textul incriminator nu condiţionează existenţa faptei de
producerea unui rezultat determinat şi concret.
5
 c) Raportul de cauzalitate. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită, este
necesar să existe o legătură de cauzalitate între activitatea infracţională şi urmarea imediată, în sensul că
activitatea de promitere, oferire sau dare de mită a creat o stare de pericol pentru activitatea instituţiilor publice
sau a altor persoane juridice.

B. Latura subiectivă
Sub aspect subiectiv, fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Subiectul activ al dării de mită, săvârşind cu voinţă una dintre acţiunile tipice, ştie, cunoaşte că banii
sau foloasele pe care le promite, le oferă sau le dă unui funcţionar nu se cuvin acestuia, ci reprezintă o retribuţie
pentru a-l determina să îndeplinească ori să încalce îndatoririle de serviciu ori pentru că le-a îndeplinit sau
încălcat deja; acţionând în acest fel, făptuitorul are implicit reprezentarea pericolului creat pentru activitatea
persoanelor prejudiciate – a căror normală desfăşurare presupune îndeplinirea serviciului de către toţi
funcţionarii publici în condiţii de probitate şi legalitate*14), rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă.
Dacă făptuitorul nu a avut reprezentarea că săvârşeşte una dintre acţiunile incriminate, fapta sa nu
constituie infracţiunea de dare de mită. În practica judiciară, în acest sens, s-a decis că oferta făcută în stare de
beţie totală şi în împrejurări care dovedesc că nu este rezultatul unui act deliberat nu este de natură a conduce la
concluzia existenţei laturii subiective a acestei infracţiuni*15). Dimpotrivă, dacă inculpatul a săvârşit fapta după
consumarea voluntară a unei cantităţi de băuturi alcoolice în timpul programului de lucru, starea de beţie în care
s-a aflat inculpatul nu s-a datorat unor cauze independente de voinţa sa, iar, pe de altă parte, nu a fost vorba de o
intoxicaţie alcoolică care să fie cvasiparalizantă pentru energia sa fizică, să determine o întunecare a facultăţilor
mintale, în aşa fel încât inculpatul să piardă total controlul acţiunilor comise, capacitatea de înţelegere şi
voinţă*16).
De asemenea, nu este realizat elementul subiectiv al infracţiunii de dare de mită nici în ipoteza în
care făptuitorul s-a aflat în eroare de fapt cu privire la caracterul actului solicitat funcţionarului public.
În practica judiciară s-a decis că dacă s-a dat o sumă de bani unui funcţionar ca să falsifice un înscris
oficial, fapta constituie dare de mită în concurs cu instigare la infracţiunea de fals intelectual*17). Este suficient
ca făptuitorul să fi gratificat funcţionarul în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, nefiind necesar ca
această acţiune să fie urmată de îndeplinirea, neîndeplinirea etc. a actului avut în vedere de făptuitor. În cazul în
care funcţionarul public săvârşeşte ulterior gratificării o infracţiune la care s-a obligat prin primirea folosului,
fapta va constitui concurs de infracţiuni.

4. Forme. Sancţionare

A. Forme
Din examinarea, în esenţa lor, a celor trei acţiuni ce realizează elementul material al infracţiunii de
dare de mită se poate constata că una dintre acestea – promisiunea de bani ori alte foloase – reprezintă un act de
pregătire al dării de mită, incriminat însă autonom ca infracţiune consumată.
Consumarea infracţiunii de dare de mită are loc instantaneu (momentan) în momentul săvârşirii
oricăreia dintre acţiunile tipice – de dare, oferire ori promisiune – incriminate prin art. 290 C. pen. Infracţiunea
de dare de mită poate subzista sub forma infracţiunii continuate dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art.
35 alin. (1) C. pen.
În practica judiciară s-a decis că fapta inculpatului care, cu aceeaşi ocazie, a oferit suma de 200 de
dolari la doi agenţi de poliţie pentru ca aceştia să nu-i întocmească proces-verbal de constatare a infracţiunii la
regimul circulaţiei rutiere realizează conţinutul constitutiv a două infracţiuni autonome de dare de mită, aflate în
concurs ideal*18). Avem rezerve faţă de această decizie, deoarece se aduce atingere unei singure valori sociale,
respectiv relaţiile de serviciu şi există unitate de timp şi loc în comiterea faptei. În consecinţă, considerăm că în
speţă s-a comis o infracţiune simplă*19).

6
 B. Sancţionare
Infracţiunea de dare de mită este pedepsită în varianta tip cu închisoare de la 2 la 7 ani. Varianta
atenuată prevăzută în art. 308 C. pen. se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în art. 290 C. pen., ale cărei limite
se reduc cu o treime.
În conformitate cu prevederile art. 290 alin. (5) C. pen., banii, valorile sau orice alte bunuri oferite
sau date sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.
Măsura confiscării speciale operează în cazul dării de mită numai atunci când fapta se săvârşeşte prin
oferire şi prin dare de bani sau alte foloase, nu însă şi în varianta comiterii infracţiunii prin promisiunea de bani
sau alte foloase.
În situaţia când mita a fost promisă, oferită sau dată ca urmare a constrângerii, nu se va proceda la
aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ci, în baza art. 290 alin. (4) C. pen., banii, valorile sau orice
alte bunuri vor fi restituite persoanei care le-a dat. De asemenea, banii sau valorile se restituie şi în cazul în care
operează cauza de nepedepsire de la alin. (3) (mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca
organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta), dar în această situaţie restituirea operează dacă
banii sau foloasele au fost date după efectuarea denunţului. Dacă banii sau foloasele au fost date anterior
denunţului, făptuitorul beneficiază de cauza de nepedepsire, dar confiscarea specială operează, iar banii sau
foloasele date nu se restituie.
Potrivit dispoziţiilor art. 112^1 C. pen., instanţa va putea dispune măsura de siguranţă a confiscării
extinse dacă va constata îndeplinirea condiţiilor legale.

5. Cauze care exclud existenţa infracţiunii. Cauze de nepedepsire

A. Cauze care exclud existenţa infracţiunii

Potrivit art. 290 alin. (2) C. pen., darea de mită nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost
constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită. În această situaţie, ne aflăm în faţa unei cauze speciale
de neimputabilitate. Între constrângerea prevăzută în art. 25 C. pen. şi cea prevăzută în art. 290 alin. (2) C. pen.
există unele deosebiri de exprimare a legiuitorului.
În cazul constrângerii reglementate de art. 25 C. pen., mijlocul de înfăptuire îl constituie numai
ameninţarea cu un pericol grav, în timp ce, potrivit art. 290 alin. (2) C. pen., constrângerea se efectuează prin
orice mijloace, chiar printr-un refuz al funcţionarului public de a îndeplini actul cerut de solicitant, fără acordarea
de bani sau alte foloase, perspectivă de natură a crea în psihicul celui constrâns o presiune puternică,
determinându-l să dea foloasele sau banii. De asemenea, dacă valoarea periclitată prin activitatea făptuitorului în
cazul constrângerii din art. 25 C. pen. ar putea să fie numai o valoare legată de persoana omului (viaţa, sănătatea,
integritatea corporală, libertatea etc.), în cazul reglementat de art. 290 alin. (2) C. pen., poate fi orice valoare de
interes deosebit pentru cel constrâns, inclusiv, valorile de ordin patrimonial.
În fine, dacă în situaţia constrângerii morale, reglementată de art. 25 C. pen., celui constrâns nu-i
rămâne nicio posibilitate de opţiune, pericolul de care este ameninţat neputând fi înlăturat decât prin săvârşirea
faptei la care este silit, în cazul prevăzut în art. 290 alin. (2) C. pen., cel constrâns ar avea în principiu şi alte
posibilităţi (de pildă, să renunţe la actul pretins funcţionarului), însă importanţa pentru sine a actului pe care îl
solicită îl determină să opteze pentru alternativa de a ceda în faţa constrângerii*20).
Am adăuga la aceste argumente şi ideea că despre o constrângere a mituitorului poate fi vorba numai
când acesta solicită de la un funcţionar public un act licit, deoarece în celelalte ipoteze nu funcţionarul public
exercită o presiune asupra solicitantului, ci acesta presează asupra funcţionarului public încercând să-l determine
cu bani sau alte foloase să-şi încalce îndatoririle de serviciu.
În practica judiciară s-a decis că nu există constrângere, dispoziţiile art. 290 alin. (2) C. pen. nefiind
aplicabile, atunci când inculpatul este cel care a avut iniţiativa, iar infracţiunea s-a consumat în momentul
promisiunii. Faptul că, ulterior, ofiţerul de poliţie, care dorea să facă proba mituirii, i-ar fi spus inculpatului să-i
aducă banii promişi nu are semnificaţia unei constrângeri în sensul art. 290 alin. (2) C. pen. şi, ca atare, nu poate
conduce la înlăturarea răspunderii penale pentru infracţiunea de dare de mită*21).

7
 B. Cauză de nepedepsire
Potrivit art. 290 alin. (3) C. pen., mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai
înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru aceasta.
Cauza de nepedepsire operează numai atunci când sunt îndeplinite o serie de condiţii care rezultă din
analiza textului legal:
1. În primul rând, este necesar ca mituitorul să denunţe fapta. Aceasta nu presupune neapărat
introducerea unui denunţ propriu-zis, în formele prescrise de lege. Fapta se consideră denunţată, de pildă, şi în
cazul în care mituitorul fiind urmărit pentru o altă infracţiune, face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţa
organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită, precum şi fapta funcţionarului public care a primit mita şi,
în urma acestui denunţ, se pornesc cercetările. Nu constituie însă o denunţare, în sensul dispoziţiilor art. 290 alin.
(3) C. pen., recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a constatat săvârşirea
infracţiunii de dare de mită. În lipsa unei precizări a legii, denunţarea poate fi făcută şi unei autorităţi
necompetente a efectua urmărirea penală în această materie, întrucât în acest caz autoritatea care a primit
denunţul va sesiza de îndată organul de urmărire competent. În practica judiciară s-a apreciat că este valabil
denunţul făptuitorului făcut în faţa unui revizor contabil, deoarece acesta are atribuţii de control şi era obligat să
sesizeze pe procuror*22).
2. O altă condiţie este ca denunţul să fie făcut mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost
sesizat cu privire la fapta de mituire.

*1) Coruperea se poate exercita şi asupra altor persoane, dar atunci ea nu mai constituie dare de mită.
Când acţiunea de corupere este exercitată asupra unui martor pentru a-l determina să facă afirmaţii mincinoase
ori să nu spună tot ce ştie cu privire la împrejurări esenţiale sau asupra unui expert ori interpret, spre a-l
determina să încalce obligaţiile decurgând din această calitate, fapta constituie infracţiunea de influenţare a
declaraţiilor (art. 272 C. pen.).
*2) A se vedea explicaţiile date la obiectul material al luării de mită.
*3) V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. IV, p. 139.
*4) Ibidem, p. 210.
*5) C. Ap. Braşov, Dec. pen. nr. 6/A/1996, în T. Mrejeru şi colab., op. cit., p. 203.
*6) CSJ, s. pen., Dec. nr. 1814/1999, în T. Mrejeru şi colab., op. cit., p. 204.
*7) V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. IV, p. 140.
*8) În legătură cu această cerinţă, pentru lămuriri suplimentare, a se vedea explicaţiile date în
paginile anterioare.
*9) V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. IV, p. 140.
*10) ICCJ, s. pen., Dec. nr. 357/2005, pe www.ctce.ro.
*11) CSJ, s. pen., Dec. nr. 3850/2003, pe www.ctce.ro.
*12) Trib. jud. Constanţa, Dec. pen. nr. 272/1993, în Dreptul nr. 1/1994, p. 104. Soluţia a fost
criticată în literatură, arătându-se că actul în vederea căruia s-a oferit inelul excedea atribuţiile de serviciu ale
ofiţerului de poliţie (a se vedea nota C. Raicu la decizia sus-menţionată).
*13) CSJ, s. pen., Dec. nr. 400/1998.
*14) V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. IV, p. 141–142.
*15) Trib. Suprem, col. pen., Dec. nr. 1224/1955, în Culegere de decizii pe anul 1955, vol. III, p. 82.
*16) CSJ, s. pen., Dec. nr. 204/2003, pe www.ctce.ro.
*17) CSJ, s. pen., Dec. nr. 3850/2003, pe www.ctce.ro; G. Antoniu ş.a., op. cit., vol. III, p. 221.
*18) C. Ap. Cluj, s. pen., Dec. nr. 123/2003, în Buletinul Jurisprudenţei. Culegere de practică
judiciară pe anul 2003 a Curţii de Apel Cluj, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
*19) A se vedea, în acest sens, şi prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012. Deşi se referă la
condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate, considerăm, pentru identitate de raţiune, că trebuie aplicate şi
infracţiunii simple sau infracţiunii complexe. Astfel, prevederile menţionate stabilesc faptul că subiectul pasiv

8
este unic, existând, în consecinţă, o singură infracţiune şi atunci când (...) infracţiunea a adus atingere unor
subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic.
*20) V. Dongoroz ş.a., op. cit., vol. IV, p. 142; V. Dobrinoiu, op. cit., p. 233.
*21) C. Ap. Bucureşti, s. a II-a pen., Dec. nr. 66/A/1977. În acelaşi sens, a se vedea ICCJ, s. pen.,
Dec. nr. 1863/2010, pe www.iccj.ro.
*22) Trib. Suprem, s. pen., Dec. nr. 3924/1972, în RRD nr. 3/1973, p. 161.

Infracţiunea de dare de mită nu are în vedere doar ipoteza unor foloase promise/oferite/date pentru
neîndeplinirea unei atribuţii de serviciu a celui mituit, ci ea subzistă şi în ipoteza în care aceste foloase au în
vedere îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia.
Din această perspectivă, împrejurarea că soluţia favorabilă solicitată implicit de inculpat (şi obţinută
în final) era şi cea legală, nu are relevanţă pentru reţinerea infracţiunii de dare de mită, câtă vreme respectiva
soluţie se află în directă legătură cu anumite foloase promise/oferite/date de mituitor judecătorului care a
instrumentat cauza în care aceasta a fost pronunţată (ÎCCJ, s. pen., Dec. pen. nr. 223/20.06.2017, www.scj.ro).

. Subliniind că infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care autorul promite, oferă sau
dă funcţionarului banii sau foloasele în scopurile arătate în art. 290 C. pen., instanţa a apreciat că în ipoteza în
care autorul, după promisiune, oferă sau dă banii ori alte foloase suntem în prezenţa unei unităţi naturale de
infracţiune, precizând că forma continuată a infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
poate fi reţinută doar atunci când elementul material al laturii obiective se săvârşeşte prin acţiuni repetate, în baza
aceleiaşi hotărâri.
Or, în speţă, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 22–23 mai 2013 şi respectiv la data
de 01 iunie 2013, inculpatul A. a dat inculpatului C. două maşini de piatră şi 10 arbori thuja, în scopul efectuării
de către magistrat a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, fiind aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (1) C.
pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a constatat că nu a existat o promisiune iniţială din
partea inculpatului A., în baza căreia acesta să dea ulterior, în două rânduri, cele două maşini de piatră şi arborii
thuja, cu scopul ca inculpatul C. să nu-şi respecte îndatoririle de serviciu, ci din expunerea situaţiei de fapt
rezultă că infracţiunea de dare de mită îmbracă în acest caz forma continuată.
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului A. constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii
infracţionale, în perioada 22–23 mai 2013, a dat inculpatului C., procuror-şef al Biroului Teritorial Slobozia din
cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ce avea repartizată spre soluţionare lucrarea privind executarea cererii de
comisie rogatorie internaţională formulată de Parchetul Muhlhausen – Germania, două maşini de piatră în
valoare de 2.790 RON, iar la data de 01 iunie 2013, prin intermediul inculpatei B., 10 arbori thuja în valoare de
3.354 RON, în scopul efectuării de către magistrat a unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, constând în
neadoptarea unor măsuri de protecţie minimale care să asigure conspirativitatea activităţilor de percheziţie ce
urmau a fi efectuate de autorităţile judiciare germane în municipiul Slobozia în perioada 03–05 iunie 2013, la
domiciliile martorilor D., E. şi G., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă
continuată (două acte materiale). (ÎCCJ, C 5 judecători, Dec. pen. nr. 4/13.01.2014, www.scj.ro).

anterior remiterii primei sume de bani, trebuia să existe o înţelegere între subiecţii infracţiunii,
privitoare la scopul pentru care aceasta se dă, cuantumul şi modalitatea de plată, or, probatoriul administrat în
cauză nu a reuşit să releve existenţa acesteia, nici prin probele administrate în cursul urmăririi penale, nici prin
cele administrate în cursul judecăţii.

9
Menţionează Curtea Constituţională, în paragraful 20 al Deciziei nr. 383/2015, publicată în M.OF. nr. 535 din 17
iulie 2015, că legea procesual penală delimitează conceptual cele trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu
probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba
propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri
distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite
pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferenţa între mijloacele de probă şi
procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Arată, în continuarea demersului său explicativ că
Curtea constată că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu
prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării
probei şi că nelegalitatea acestora este sancţionată prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative.

Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14
martie 2016, s-a reţinut că realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale
prevăzute la art. 138 - 146 din C. proc. pen., inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare
mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii
lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

S-a apreciat de instanţa de fond că argumentele acuzării nu au fost în măsură să înfrângă prezumţia de
nevinovăţie de care beneficiază inculpata în sensul reglementat de legiuitor în textul art. 396 alin. (2) C. proc.
pen. şi să ofere suficiente dovezi cu privire la faptă din care să rezulte fără putinţă de tăgadă că fapta de care
acuză inculpata, respectiv infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6
din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare (punctul 3.1. din rechizitoriu) în forma
menţionată în actul de sesizare al instanţei:

Raportat la reţinerea de către procurorul de caz a împrejurării că:" Fapta inculpatei A., care, în baza înţelegerii
infracţionale iniţiate la data de 16 aprilie 2015 şi perfectate la data de 23 iunie 2015, în perioada 19 august 2015 -
3 noiembrie 2015, cu ocazia a trei întâlniri ce au avut loc în biroul său, i-a dat lichidatorului C., în trei tranşe,
suma de 5.500 RON (19 august 2015 - 2.000 RON, 16 septembrie 2015 - 1.750 RON şi 3 noiembrie 2015 -
1.750 RON) pentru ca acesta, în exercitarea atribuţiilor de lichidator al debitoarei D. SRL Târgu Mureş aflată în
procedura de faliment în Dosarul nr. x din 2013 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş Falimente, să nu solicite
atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului şi să faciliteze vânzarea bunurilor debitoarei la preţuri sub
valoarea de piaţă către alte firme din grupul controlat de administrator, întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu
modificările şi completările ulterioare.", instanţa de fond a constată că:

- nu s-a dovedit faptul că a existat o înţelegere infracţională iniţiată de inculpata A. la data de 16 aprilie 2015 şi
perfectată la data de 23 iunie 2015;

- nu s-a dovedit scopul, pentru care susţine martorul denunţător C. că inculpata A. i-ar fi dat în trei tranşe (aşa
cum sunt menţionate în actul de sesizare) suma totală de 5.500 RON (19 august 2015 - 2.000 RON, 16
septembrie 2015 - 1.750 RON şi 3 noiembrie 2015 - 1.750 RON), respectiv: ca martorul-denunţător să nu
solicite atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului şi ca să faciliteze vânzarea bunurilor debitoarei la
preţuri sub valoarea de piaţă către alte firme din grupul controlat de administrator.

S-a stabilit de instanţa de fond că din cercetarea judecătorească efectuată rezultă, fără putinţă de tăgadă că fapta
de dare de mită nu există în materialitatea sa şi în înţelesul concret al termenului de "MITĂ", că inculpata a dat
acele sume de bani cu un alt scop decât cel reţinut de acuzare, că prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată şi
subzistă, iar orice dubiu profită persoanei acuzate, că actele efectuate de inculpată au fost interpretate într-o
manieră care să justifice (în lipsa unor probe clare şi pertinente) soluţia de trimitere în judecată. Mita presupune
promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase care nu se cuvin unui funcţionar public, în legătură cu
îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu
sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

10
 S-a concluzionat de instanţa de fond că aceste condiţii nu sunt îndeplinite în speţa analizată, astfel încât
nu achiesează la starea de fapt reţinută de acuzare în rechizitoriu. Maniera de interpretare din partea acuzării a
actelor şi faptelor derulate de inculpată şi denunţător tinde spre crearea aparenţei unor ilegalităţi, efect al
interpretării legii insolvenţei şi actelor şi faptelor inculpatei sub forma unui colaj de împrejurări şi deducţii.

În consecinţă, Înalta Curte reţinând că s-a săvârşit o acţiune care intră în elementul material al laturii obiective a
infracţiunii de dare de mită, deci există o faptă însă această faptă nu îndeplineşte condiţiile de tipicitate prev. de
art. 290 C. pen., constată că în mod greşit s-a dispus achitarea inculpatei A. în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.,
temeiul corect al achitării fiind art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Faţă de aspectele prezentate, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul
declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul
Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 26 iulie 2019, pronunţată de Curtea de Apel
Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. x din 2017 privind pe intimata inculpată A.

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., va desfiinţa, în parte, sentinţa penală nr. 72 din data de 26 iulie 2019,
pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. x din 2017, şi rejudecând, în temeiul art.
396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita pe inculpata A., pentru
săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Promisiunea si oferirea privesc bani sau alte foloase, prima cerinta esentiala a laturii obiective a
infractiunii de dare de mita regasindu-se in descrierea faptei din rechizitoriu.
In legatura cu aceasta cerinta, promisiunea sau oferirea de bani sau de alte foloase trebuie sa fie anterioara
indeplinirii actului avut in vedere de mituitor. Bineinteles, nu este necesar ca promisiunea sau oferta sa fie
urmata de executare.
Ca urmare, sub aspectul laturii obiective nici unul dintre cele trei acte materiale nu are aptitudinea de a
se circumscrie elementului material al infractiunii de dare de mita, urmare a lipsei cerintelor esentiale mentionate
in analiza realizata pe baza probelor administrate.
In consecinta, in baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 lit d Cpp, instanta va dispune achitarea inculpatului CR pentru
savarsirea infractiunii prev de art 7 al 2 din Legea nr 78/2000 rap la art 255 Cp cu aplic art 41 al 2 Cp ( 3 acte
materiale ).

Chiar dacă infracţiunea de dare de mită (…) este corelativă infracţiunii de luare de mită (…) faptul că
mituitorul dă unei persoane diverse bunuri drept mită, nu înseamnă automat că şi cel care le primeşte are
reprezentarea că sunt oferite în acest scop, în lipsa unor elemente neechivoce care să ateste că bunurile
respective sunt oferite pentru realizarea unor atribuţii de serviciu.

In cursul discutiei dintre cei doi, martorul MT i-a adresat mai multe intrebari de genul „ ... ? ”. se
poate observa din redactarea acestei discutii precum si din vizionarea casetei ce contine aceste inregistrari, ca,
desi a avut asupra sa sacosa cu cele doua sticle, discutia a fost condusa de martor, fiind evidenta intentia acestuia
de „ a smulge ” de la inculpat pronuntarea cuvintelor prin care acesta si-ar manifesta intentia de a-i oferi continut
acelei sacose. Se mai observa ca inculpatul a acceptat faptul ca i se va intocmi procesul-verbal de constatare a
contraventiei, comunicandu-i-se ca s-a dispus si confiscarea. Maniera in care a avut loc aceasta intrevedere intre
cei doi conduce la concluzia ca acest comportament al inculpatului nu poate fi incadrat in elementul material al
infractiunii de dare de mita, pe toata durata discutiei acesta adresand rugaminti, insistente martorului pentru a nu
il sanctiona, iar acesta din urma facand eforturi in a-l determina sa rosteasca cuvintele care sa conduca la
obtinerea rezultatului urmarit cu ocazia organizarii flagrantului.

11