Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST

UNGAR (I). Organizaţii paramilitare folosite

de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare
DOSAR SPECIAL Ziaristi Online: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR (I). Organizaţii
paramilitare folosite de serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare 
OSAR SPECIAL: TERORISMUL REVIZIONIST UNGAR ( I ) Organizaţii paramilitare folosite d
e serviciile de spionaj şi contraspionaj ungare în

rioada interbelică (unele reactivate în prezent)Terorismul revizionist ungar a f

ost conceptualizat înain  
de încheierea formală a primului război mondial. 
După venirea la putere, în Germania, a lui Adolf Hitler – politica externă a guvernu
lui de la Budapesta s-a raliat deschis 

vizionismului militarist-revanşard promovat de noul regim politic instalat la Berlin.

 O dată cu nominalizarea în fruntea guvernului ungar a liderului fascist Gyula G
ömbös de Jafka, revizionismul pe seama
 

mâniei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei a devenit politică oficială de stat a Ungarie

i . Noul regim fascist a creat în Ungaria şi în ţările limitrofe un sistem complex de
organizaţii paramilitare, sub cele mai diverse acoperiri (sportivă, culturală etc.), în
fapt terorist-diversioniste. Aceste organizaţii aveau menirea să cuprindă în rândurile
lor segmente cât mai largi ale populaţiei maghiare minoritare ce locuia în teritoriil
or revendicate de Budapesta de la ţările vecine, tinzând spre atragerea la colaborare a
cvasitotalităţii acesteia. Totodată, aceste organizaţii paramilitare cultivau în
rândul populaţiei minoritare maghiare din Cehoslovacia, România şi Iugosla  

spiritul revanşard, în vederea facilizării acţiunilor ulterioare ale armatei unga

re. Serviciile de informaţii ale statului ungar au asigurat asistenţa de specia
litate organizaţiilor subversive, inclusiv baza logistică, fiind totodată beneficiarele in
formaţiilor obţinute cu sprijinul acestora. „Ungaria, la fel ca şi Germania nazistă, şi-a
organizat activitatea grupurilor fascist-revizioniste pe baze totale, la nivel de
stat, începând cu cabinetul regentului Horthyş 

ână la ultima verigă a organizaţiilor militarist-revanşarde, de spionaj şi teroare“1. 

Toate organizaţiile paramilitare constituite în Ungaria aveau în structura lor  

ţii care se ocupau cu a

tivităţi speciale, în primul rând cu  

tivitatea de spionaj. Formaţiuni paramilitare„Ordinul Vitejilor“ („Vitézi Rend“).

 A fost constituit imediat după primul război mondial de către regentul Horthy Mikl
os în scopul de a cultiva tradiţiile războinice ale naţiunii maghiare, prin cons
acrarea meritelor câştigate pe câmpul de luptă. Emblema ordinului era „Sfânta  oro
ană a regelui Ştefan“ şi avea ca simbol obiectivul urmărit: „Recucerirea Carpaţilor“ 5. M
embri de drept ai  

inului erau toţi posesorii decoraţiei de argint clasa I şi a altor ordine mai înalt
e. Conducătorul ordinului era însuşi regentul. Toţi membrii ordi 

ui purtau, ca pe o particulă nobiliară, titlul onorific de „vitéz“ înaintea numelu

i6. Pentru a împiedica pătrunderea unor elemente indezirabile (din punct de vedere al int
ereselor naţionalist-revizioniste), toţi candidaţii erau sever selecţionaţi la primirea în
rândul cadrelor ordinului. Recrutaţi din rândul tuturor claselor şi păturilor
sociale, membrii ordinului, prin apartenenţa la diferite medii, influenţau mentalitatea
anturajului din care făceau parte sau pe care îl frecventau în direcţia impusă de către
forul central de propagandă şi asigurau, totodată, o observare permanentă a opiniei
publice semnalând în timp util orice deviere de la linia politică oficială, fie prin
intermediul organizaţiilor locale, fie direct, prin Secţia a II-a de pe lângă Preşedinţia
Consiliului de Miniştri. 

Ordinul Vitejilor a fost un preţios auxiliar al guvernului ungar pe linia maghiarizării

minoritarilor. Astfel, prin împroprietărirea cu loturi de pământ a membrilor Ordinului
(aşa-zisele „loturi vitejeşti“- „vitézi telkek“)7 autorităţile de la Budapesta au
colonizat unguri în teritoriile „alipite“8. 

Cel mai activ organ de propagandă al Ordinului Vitejilor era „Grupul Zrinyi“ – care
activa pe terenul propagandei militare publicând broşuri şi colecţii de cântece
patriotice cu caracter revanşard ce vizau îndeosebi România. Grupul edita periodicul
„Magyar Katona Ujsag“ („Ziarul militar maghiar“). 
„Uniunea Foştilor Combatanţi” („Orszagos Tüzharcos Szövetség“). 

A luat naştere la sfârşitul primului război mondial şi grupa în cadrul ei pe toţi

cetăţenii unguri care făcuseră parte din armata austro-ungară. Lor li se mai adăugau
şi membri aşa–ziselor „trupe libere“ (contrarevoluţionare) care au acţionat în
perioada anilor 1919-1920. Principalele obiective ale Uniunii vizau menţinerea şi
cultivarea spiritului ostăşesc maghiar şi a camaraderiei între foştii combatanţi,
precum şi a ordinii interne în stat. În acest sens ea supraveghea minorităţile din
Ungaria şi sprijinea armata regulată. Edita hebdomadarul „Magyar Front”. A acţionat
şi în Transilvania după Dictatul de la Viena. 

S-a contat pe faptul că membrii organizaţiei vor acţiona pentru reconstituirea

Ungariei Mari în frontierele ei medievale. 

În anul 1940, Uniunea cuprindea circa 1200 de organizaţii comunale, iar un an mai
târziu numărul lor a crescut cu alte 781 de grupări totalizând circa 300.000 membri. 

În general, misiunea principală a acestei organizaţii a constat, îndeosebi după

rapturile teritoriale care au avantajat Ungaria, în a asigura siguranţa internă faţă de o
eventuală mişcare de eliberare a popoarelor înglobate cu forţa în noua Ungarie Mare,
creaţie a lui Hitler şi Mussolini (îndeosebi a românilor, sârbilor şi slovacilor), de a
observa permanent starea lor de spirit şi de a semnala în timp util orice reacţie a
minoritarilor serviciului de contraspionaj al corpului de armată ungar dislocat în
zonă. 
„Uniunea Generală Maghiară de Apărare a Rasei“ („Orszagos Magyar Fejvedo
Szovetség“) sau „Garda zdrenţăroşilor“ („Rongyos Gárda“). 

A fost creată în perioada desfăşurării lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris din

elemente provenite din rândul aşa-ziselor „trupe libere” care au acţionat în anii 1919-
1920 sub conducerea maiorului Héjjas Iván. 

Numele de „zdrenţăroşi“ provenea de la echipamentul extrem de eterogen şi uzat pe

care l-au purtat în acei ani trupele amintite, ai căror membri făcuseră parte din
diverse arme şi unităţi. Sediul organizaţiei era la Budapesta şi tot aici apărea şi
organul ei de presă, săptămânalul „Sorakozo“, redactat de dr. Héjjas Jenö, fratele
mai mic al comandantului. 

Membrii organizaţiei erau recrutaţi, de regulă, dintre elementele care se dovediseră a

fi lipsite de orice urmă de scrupule în executarea unor misiuni delicate, cu stagiul
militar satisfăcut, ofiţeri activi, în rezervă sau de rezervă, grade inferioare,
cunoscători a cel puţin o limbă „minoritară” – evident, până în 1918. Majoritatea
timpului aceştia îşi desfăşurau activităţile cotidiene, doar în perioadele de tensiune
cu vreun stat „succesoral” erau chemaţi prin ordine ale statului major al armatei,
reinstruiţi sumar în mânuirea armelor automate şi trecuţi clandestin în grupe de 30
până la 300 de persoane peste frontieră pentru a răscula populaţia minoritară
maghiară, a ataca persoane oficiale şi a distruge lucrările de artă (poduri, viaducte,
tunele) şi comunicaţiile rutiere sau feroviare anume desemnate. 

Garda Zdrenţăroşilor a fost folosită cu succes cu prilejul dezmembrării Cehoslovaciei

(după primul Diktat de la Viena, de la 2 noiembrie 1938), în ajunul ocupării Ruteniei
de către Ungaria, prin producerea de agitaţie în rândul populaţiei civile slovace de
către bande înarmate, care au culminat cu acte de terorism, crime şi diversiune.
Ulterior, aceste trupe au participat atât alături de armata germană la războiul
împotriva Poloniei (simbolic, la atacul asupra Poloniei au participat 400 de membri ai
Gărzii), cât şi în războiul ruso-finlandez alături de trupele finlandeze, ultima fiind
singura acţiune onorabilă. De asemenea, un detaşament din Garda zdrenţăroşilor a
fost utilizat la reprimarea revoltei sârbilor din Bacica, din ianuarie 1942 când, sub
comanda inspectorului de poliţie pensionar Scheibold Imre, a săvârşit cele mai
abominabile crime de pe teritoriul Serbiei, care depăşeşte cu mult, prin cruzime,
acţiunile similare ale germanilor din trupele SS care au acţionat pe teritoriul fostei
Iugoslavii. 

În Transilvania, activitatea Gărzii Zdrenţăroşilor a variat ca intensitate în funcţie de

evoluţia raporturilor internaţionale şi de versiunile care circulau cu privire la
revizuirea Tratatului de pace de la Trianon. Astfel, în prima jumătate a anului 1939,
când revizuirea tratatului era considerată şi prezentată de oficinele ungare ca
iminentă, organele româneşti de informaţii şi contrainformaţii au stabilit, prin
mijloace specifice muncii, că „Rongyos Garda” (Garda Zdrenţăroşilor) îndemna, prin
diverse promisiuni, pe tinerii maghiari din Transilvania să se înroleze în rândurile ei
pentru a se pregăti în vederea anexării acestei vechi provincii româneşti la Ungaria. 

Obiectivele vizate de această organizaţie teroristă erau: atacarea trupelor regulate,

atentate împotriva personalităţilor oficiale, organizarea de formaţiuni paramilitare în
rândul minoritarilor maghiari şi spionaj în favoarea Ungariei. În anii 1939-1940 ea a
acţionat pe raza judeţelor Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureş, Mureş şi Satu-Mare. 
„Vânătorii turanici“ („Turáni Vadászok“). 

Organizaţie a fost creată în anul 1932 de primul ministru, generalul Gömbös. Fiind
militar de carieră, el a găsit această cale pentru instruirea militară camuflată a
tineretului ungar, eludând astfel prevederile Tratatului de la Trianon care opreau
Ungaria să deţină o armată mai mare de 30.000 de militari. În acest fel, el a pus
indirect la dispoziţia guvernului un fel de gardă naţională organizată după sistemul
unităţilor de asalt de tip „S.A.” ale Partidului Naţional-Socialist German (Nazist). 

Organizaţia avea circa 80.000 de membri grupaţi într-o organizaţie centrală şi

organizaţii teritoriale: judeţene, de plasă şi comunale. Acestea erau împărţite, la
rândul lor în mai multe secţii cu profil cultural, social, de presă şi propagandă,
existând şi o secţie de „apărarea naţiunii“, care desfăşura şi acţiuni de sorginte
teroristă. Din cei 80.000 de membri, circa 25.000 erau complet echipaţi, instruiţi şi
înarmaţi pentru executarea unor acţiuni armate cu caracter terorist-diversionist. 

Vânătorii turanici erau cotaţi ca fiind unealta cea mai fidelă a guvernului horthyst
ungar, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea acţiunilor de propagandă, cât şi în
urmărirea stării de spirit a populaţiei minoritare9 . 

După primul Dictat de la Viena (2 noiembrie 1938), armata ungară fiind reorganizată
pe baza serviciului militar obligatoriu, importanţa acestei organizaţii a scăzut.
Ulterior, după anexarea succesivă a unor teritorii din Cehoslovacia, Iugoslavia şi
România, guvernul a oficializat această organizaţie ca o componentă a armatei
ungare. 

Doi ani mai târziu, după anexarea nordului Transilvaniei, ea a primit noi atribuţii.
Astfel, pe lângă activitatea propagandistică şi contrainformativă, ea a fost îndrituită
şi cu formarea de echipe teroriste menite să pregătească terenul în vederea derulării,
în bune condiţiuni, a operaţiunilor militare ce urmau să se desfăşoare la momentul
oportun, în sudul Ardealului în vederea anexării lui la Ungaria. 

În cazul unui conflict armat ungaro-român, misiunea organizaţiei avea ca obiective: 

să desfăşoare activităţi de factură contrainformativă;
să infiltreze în România echipe special instruite cu scopul de a desfăşura intense
acţiuni de agitaţie, alarmare şi defetism, de distrugere a lucrărilor de artă, a
obiectivelor militare şi economice;
să asigure spatele armatei horthyste şi liniile ei de comunicaţii pe măsură ce aceasta
ar fi înaintat în adâncimea teritoriului românesc;
să identifice şi să lichideze persoanele care nu prezentau încredere. 

Echipele teroriste erau instruite la Hajmasker, Varpalota şi Harrossziget. În paralel cu

instrucţia tehnică, echipele teroriste urmau şi cursuri intensive de limba română. 
Uniunea asociaţiilor camaradereşti „Turul” („Turul“ Bajtarsi Eguesületek
Szövetsége). 

A fost o organizaţie naţionalistă paramilitară a studenţilor şi intelectualilor tineri care

grupa circa 30.000 membri. Iniţial, se compunea numai din studenţi dar ulterior,
pentru a avea un control mai bun asupra acestui însemnat grup socio-profesional
reprezentat de tineretul studios, guvernul ungar a reuşit să impună menţinerea în
organizaţii a cadrelor şi după terminarea studiilor universitare. 

Numele asociaţiei provine de la pasărea mitică „turul“, despre care o veche legendă
spune că ar fi însoţit triburile nomade ungare în peregrinările lor din Asia şi până în
Câmpia Panoniei. Din raţiuni politice, această organizaţie a făcut un cult mistic din
teoria înrudirii ungurilor cu japonezii, pe care germanii îi considerau „albi de
onoare”. 

Batalioanele înarmate ale Asociaţiei „Turul“ au pus capăt cu uşurinţă tentativei

fostului suveran Carol de Habsburg de a reocupa tronul Ungariei, în 1921. Pentru
această adevărată armată clandestină – a cărei existenţă încălca flagrant prevederile
Tratatului de la Trianon – au fost create depozite de armament şi muniţii din stocurile
rămase din primul război mondial sau produse de uzinele de armament ungare, care
deja, pe la începutul anilor ’20, au fost repuse în funcţiune cu ajutorul consilierilor
germani veniţi din Ruhr10. 

Deşi sediul oficial era la Budapesta, în clădirea Universităţii Pazmany Peter, sediul
operativ se afla în cazematele situate pe malul estic al Dunării, la „Turul var“ –
„Cetatea Turul“, din apropierea podului Franz Iosif. 

Uniunea avea filiale organizate pe secţiuni economice, literare, istorice, sociologice şi

etnografice. Ea mai dispunea şi de o secţie de editură care tipărea studii şi articole cu
caracter naţionalist-revizionist. Organul oficios de presă al organizaţiei era revista
lunară „Magyar Elet“-(„Viaţa maghiară“). 

În afara acestor secţii de factură „ştiinţifică“, ea mai dispunea şi de o secţie

teroristă 11 formată numai din intelectuali bine „îndoctrinaţi“. Această secţie
organiza şi coordona aşa-numitele „cete libere“(„szabad csapatok“), în realitate
bande teroriste, recunoscute ulterior pentru multiplele acte teroriste şi crime pe care
le-au provocat. De remarcat că instruirea membrilor acestor cete cuprindea şi
studierea temeinică a poporului român, sub toate aspectele: limbă, port, obiceiuri,
psihologie, calităţi şi defecte, spre a le exploata la nevoie. Totodată, alături de
metodele de propagandă defetistă, se studia în cele mai mici detalii topografia
Transilvaniei cu ajutorul hărţilor tipărite la scara 1/50.000. 

Secţia teroristă a Uniunii era compusă din circa 600 de persoane, inclusiv paraşutişti.
Conform rapoartelor S.S.I.-ului, această asociaţie era cotată, pe bună dreptate (sub
raportul valorii morale şi al randamentului), drept cea mai periculoasă organizaţie
teroristă, fiind rezervată exclusiv acţiunilor contra României. 
„Organizaţia Levente“ („Levente Egyesület“). 

A fost creată ca organizaţie de pregătire paramilitară a tineretului ungar. Ea

cuprindea tinerii a căror vârstă era cuprinsă între 18-21 ani care, înainte de a fi
recrutaţi în armată, erau iniţiaţi în deprinderea mânuirii armelor. Din organizaţie
făceau parte şi fetele în vârstă de 16-24 ani. 
Această organizaţie avea un program de pregătire militară similar – după cum se
apreciază în unele documente – cu pregătirea tineretului fascist italian în organizaţia
„G.I.“, sau a celui nazist în „Hitlerjugend“. 

În programul ei figura, la loc de frunte, „propagarea ideilor revizioniste în rândul

tinerei generaţii, exaltarea spiritului de revanşă, a urii împotriva naţionalităţilor
nemaghiare, fiind pregătiţi (membrii ei, n.n.) în vederea săvârşirii unor acte teroriste
şi asasinate în masă în caz de război“12. 

A acţionat în perioada anilor 1942-1946 în judeţele din Transilvania de Nord. 

„Asociaţia Generală a Tiraliorilor Unguri“ („Orszagos Magyar Lövesz Egyesület“). 

A luat fiinţă în anul 1932, o dată cu Organizaţia „Vânătorii turanici“, în vederea

asigurării pregătirii post-militare camuflate – datorită regimului impus de clauzele
militare ale Tratatului de pace de la Trianon. A fost o organizaţie paramilitară
deosebit de activă, mai ales în acţiunile ei pe spaţiul transilvan. 

Între atribuţiunile ce-i reveneau, menţionăm: 

– familiarizarea cu comenzile militare (în limba maghiară) a celor 22 de contingente

de etnici maghiari care efectuaseră serviciul militar în armata română; 

– educarea în spirit naţionalist-şovin a populaţiei de origine maghiară din

Transilvania; 

– formarea şi instruirea militară a populaţiei maghiare de aici în scopul de a ţine în

frâu populaţia românească în cazul unei agresiuni manu militari iniţiată de
Budapesta; 

– asigurarea unui ajutor substanţial armatei regulate ungare în lupta defensivă cu

armata română, în cazul în care luptele s-ar desfăşura pe teritoriul Transilvaniei de
Nord. 

Majoritatea organizaţiilor urbane dispuneau de sedii şi poligoane de tragere, unde se

păstrau armamentul şi muniţia. În comunele din apropierea frontierei, armamentul şi
muniţia aferentă se păstrau la domiciliul fiecărui membru al organizaţiei13. 

O confirmare a colaborării tiraliorilor cu armata regulată ungară rezidă în faptul că în

cursul aplicaţiilor tactice cu dublă acţiune a Batalionului 32 Vânători de Frontieră
care s-a derulat în vara anului 1942 în zona Ghimeş-Gheorgheni, au luat parte activă
şi unităţile de tiraliori de aici14. 

„Organizaţia de zece“ („Tizes Szervezet“). 

A fost o organizaţie ce viza scopuri revizioniste şi de protejare, inclusiv de natură
contrainformativă, a elementului maghiar. Numele organizaţiei a derivat de la
sistemul de organizare, cea mai mică subdiviziune grupând 10 familii care locuiau pe
aceeaşi stradă sau sector de stradă (sau bloc), fiind condusă de un decurion
(tizedes). 

Principala misiune a membrilor organizaţiei rezida în supravegherea tuturor

minorităţilor din punct de vedere al siguranţei interne şi susţinerea intereselor de
orice natură ale ungurilor. Sub raportul activităţii contrainformative, Organizaţia de
zece a fost cel mai preţios auxiliar al organelor de stat ungare în teritoriile ocupate
deoarece, prin ramificaţiile sale, care cuprindeau întreg oraşul, exercita un control
cvasitotal asupra locuitorilor. A acţionat numai la Cluj. 
Asociaţia „Divizia secuiască“. 

Cuprindea ofiţerii şi trupa fostei divizii secuieşti care au luptat sub comanda
generalului de brigadă Kratochwill Károly împotriva armatei române în anii 1918-1919,
atât în Transilvania, cât şi în bătăliile de pe Tisa15. Numai organizaţia din Cluj
număra circa 300 de membri. Condusă de generalul în rezervă amintit, organizaţia
milita pentru: 

– redobândirea întregii Transilvanii; 

– menţinerea trează, în conştiinţa etnicilor maghiari, a rezistenţei faţă de „ocupaţia

românească”, prin imortalizarea faptelor de arme ale combatanţilor acestei divizii; 

– protejarea foştilor combatanţi ai unităţii, membri ai asociaţiei. 

Organizaţia paramilitară „Divizia Secuiască de Frontieră“ („Székely Hataror
Hadasztaly“). 

Ea a fost înfiinţată după Dictatul de la Viena sub egida Comandamentului ungar cu

scopul de a contribui la o acţiune locală independentă a trupelor din regiunea
secuiască, în ipoteza că acestea ar fi izolate de restul forţelor ungare prin reducerea
gâtuiturii de la Sărmăşel-Vatra Dornei. A constituit cea mai puternică formaţiune de
acest gen, efectivele fiind recrutate din fostele scaune secuieşti. Era organizată
milităreşte şi dotată cu armament, muniţie şi echipament militar, inclusiv artilerie. 

Ca teritoriu, divizia menţionată cuprindea cele 4 judeţe din intrândul secuiesc de

atunci: Mureş, Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei, cuprinzând 4 regimente de gardă
secuiască cu sediile la Tg. Mureş, Miercurea Ciuc, Sf. Gheorghe şi Odorhei, (9
batalioane volante), şi câte o companie fixă de fiecare plasă. Batalioanele volante
dispuneau (în 1943) de câte 4 companii a 250 de oameni16. 

Numeroasele asociaţii de factură fascistă, naţionalist-şovină şi revizionistă apărute în

Ungaria interbelică, înfiinţate, reînfiinţate sau reorganizate de nenumărate ori de
regimul horthyst şi promovând o campanie concertată ce viza cu înverşunare
revizuirea clauzelor teritoriale ale Tratatului de la Trianon, au constituit motive
întemeiate de protest nu numai din partea statelor succesoare, ci şi a unor guverne
occidentale, îndeosebi cele francez şi britanic. Ca urmare a protestelor acestor state
la Societatea Naţiunilor şi la solicitarea organismului internaţional amintit, guvernul
ungar a desfiinţat formal unele dintre aceste organizaţii paramilitare. Evident, ele au
reapărut a doua zi sub un alt nume, continuându-şi, netulburate, de nimeni şi de
nimic, pe alte planuri sau sub noi forme, activitatea revizionist-revanşardă17. 
„Comitetul pentru Apărarea Naţiunii“ („Nemzetvédelmi Bizottság“) 

A fost creat în anul 1942, deci în plin război, în scopul coordonării activităţii
organizaţiilor speciale cu caracter paramilitar, terorist, diversionist, de spionaj,
subminare şi sabotaj. Preşedintele său era Igmandy-Hegyessy Géza, general de divizie
de gardă în rezervă, director al Sediului Central al Ordinului Vitejilor4. Numărul total
al membrilor înscrişi în organizaţiile încorporate în acest comitet, deşi nu a fost
stabilit cu precizie deoarece aceeaşi persoană putea să facă parte din mai multe aşa-
zise asociaţii patriotice, culturale sau paramilitare, se cifra, cu aproximaţie, la circa
un milion. În directa lui subordonare intrau trei organizaţii speciale: Ordinul Vitejilor,
Uniunea Foştilor Combatanţi şi Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii. 
„Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii“ („Orszagos Nemzetvédelmi
Szövetség“). 

Ea cuprindea o serie de formaţiuni paramilitare şi asociaţii politice speciale. Aceste

formaţiuni paramilitare au avut scopul de a asigura forţa executivă armată în vederea
realizării scopurilor revizioniste ale guvernului ungar, inclusiv prin acţiuni de natură
teroristă împotriva populaţiei civile de altă naţionalitate, ajungând să considere ca
acte de eroism sabotajul, banditismul, crima şi falsificarea de monedă străină sau
acte publice, dacă acestea se comiteau în interesul naţionalismului-revizionist ungar,
confundat de ei cu iredentismul. 

Între formaţiunile paramilitare care făceau parte din această federaţie menţionăm:
Garda zdrenţăroşilor, Vânătorii turanici, Organizaţia de zece, Uniunea asociaţiilor
camaradereşti „Turul“, Asociaţia generală a tiraliorilor unguri, Asociaţia „Divizia
Secuiască“ şi Divizia secuiască de frontieră. 

Ele aveau deplină libertate în alegerea metodelor de lucru menite să asigure

realizarea scopurilor prevăzute în statutul fiecărei asociaţii. 

Secţiile speciale teroriste ale acestor organizaţii erau compuse din elemente alese şi
pregătite cu grijă în vederea unor acţiuni de terorism şi diversiune dincolo de
frontierele Ungariei. De regulă, echipele erau compuse din intelectuali tineri şi
studenţi de bună condiţie socială, dar fanatizaţi, precum şi din elemente declasate,
certate cu legea, care se străduiau în felul acesta să facă dovada „patriotismului“ lor
şi să recâştige respectul şi consideraţia semenilor. Ele au constituit cele mai
periculoase elemente ale naţional-revizionismului ungar. 
Organizaţii politice speciale cu caracter revizionist 

Pentru a-şi atinge scopul revizionist, Ungaria a apelat şi la o serie de organizaţii

politice constituite special. Între acestea, cele mai importante au fost: 
Liga Revizionistă. Organiza propaganda revizionistă internă şi externă prin conferinţe,
expoziţii, tipărituri etc. De asemenea, realiza subvenţionarea ziariştilor străini.
Steagul Ţării. Realiza editarea cărţilor poştale ilustrate şi a timbrelor poştale cu temă
revizionistă (de pildă, imagini din Bratislava – capitala de astăzi a Slovaciei -, Cluj,
Timişoara, Oradea, Sibiu, Braşov etc., cu inscripţia: „A fost unguresc, va fi unguresc“)
şi ridica monumente pentru a menţine trează amintirea Trianonului.
Uniunea Mondială a Ungurilor. A fost fondată în anul 1938 şi funcţionează şi astăzi. A
avut şi are ca scop susţinerea propagandei revizioniste externe. Are rezidenturi în
S.U.A., Franţa, Germania, Italia, Austria, Brazilia etc.
Asociaţia Bărbaţilor Ardeleni. Cuprindea circa 12.000 membri, majoritatea
intelectuali originari din Transilvania. A dus o politică exclusiv antiromânească.
Uniunea Arădeană. Grupa intelectuali din zona Aradului, având filiale şi la Szeged,
Kecskémet şi Oradea. Oficial, afişa preocupări intelectuale la adăpostul cărora
desfăşura o susţinută campanie naţionalist-revizionistă antiromânească.
„Societatea ungurilor care se deşteaptă“ („Ebredö Magyarok Egysülete“, prescurtat,
E.M.E.) – care şi-a propus ca obiective principale apărarea rasei creştine – evident,
ungare – şi lupta pentru integritatea teritoriului unguresc2.
„Asociaţia ungară pentru apărarea ţării“ („Magyar Országos Véderö Egyesület“).
„Uniunea maghiară de apărare a rasei“.
„Garda revizionistă “3. 

Aurel I. Rogojan 

Documentar realizat pe baza lucrării „Spionajul Ungar în România”, autori Traian

Valentin Poncea şi Aurel I. Rogojan, Editura Eluona, Bucureşti, 2007 

Sursa: Ziaristi Online 

1 Mihai Stratulat, Revizionismul şi neorevizionismul ungar, Bucureşti, Editura Globus,

1994, p. 269. 

2 De remarcat că EME, împreună cu Liga apărării teritoriului şi Consiliul naţional

secuiesc (MOVE) sunt primele organizaţii de acest fel înfiinţate în Ungaria în toamna
anului 1918 şi în primăvara următoare. Emilian E. Braşoveanu, op.cit., p.8. 

3 Referitor la activitatea „Gărzii revizioniste“, în rândurile următoare reproducem un

pasaj, relevant după părerea noastră, dintr-un articol de fond apărut într-un cotidian
budapestan de mare circulaţie, „Pesti Hirlap“ („Ştirile din Pesta“). Articolul, intitulat
sugestiv „La arme“, semnat de baronul Urmánczy Nándor, autorul moral al
abominabilelor masacre de la Beliş, din 1918, sublinia că: „Uniunea generală a
luptătorilor de pe front a hotărât să înfiinţeze o secţie pentru organizarea Gărzii
revizioniste (…). Misiunea gărzii este să restabilească hotarele milenare ale Marii
Ungarii (…). Insigna noastră este: sabia şi casca de asalt !“. Vezi: „Pesti Hirlap“ din 9
noiembrie 1932. 
4 *** Ungaria. Organizaţiuni iredentiste şi formaţiuni paramilitare (februarie 1943),
Ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Bucureşti, Editura Publiferom, 2000, p. 33. 

5 Augustin Deac, Revizionismul ungar – permanent factor destabilizator în Europa,

vol.I (1920 -1938), Bucureşti, Editura Bravo Press, 1996, p. 223. 

6 Titlul de „vitéz“asigura posesorului dreptul la un lot de împroprietărire, asemănător

celor decoraţi la noi cu Ordinul „Mihai Viteazul“ şi „Virtutea Militară“.Vezi în acest
sens: „Ungaria…“, p. 36. 

7 Vezi nota anterioară. 

8 Un alt sistem de colonizare viza alocarea unor loturi pentru populaţia maghiară din
pustă (dispusă să emigreze) în Transilvania, îndeosebi în zone puternic locuite de
români. Vezi, în acest sens loturile de colonizare atribuite aşa-zişilor pandori, aşezaţi
la frontiera cu România (după Diktat), îndeosebi pe raza localităţilor Râciu,
Sânmărtin, Crăieşti (judeţul Mureş). 

9 Prezentând programul acestei organizaţii paramilitare de factură teroristă, dr.

Nijlas Gyula, conducătorul ei, sublinia, la 30 septembrie 1934: „Luptăm pentru
Ungaria Mare. Purtăm peste tot steagul puterii vechi a străbunilor turanici, îndemnăm
la atac maghiarimea din ţară, pe cea ruptă la străini, şi vom mobiliza la luptă toate
straturile turanice…acum doar indicăm revendicările noastre, mai târziu le vom
pretinde şi le vom dicta“. Arhiva S.R.I., Fondul „D“, dosar nr. 2397, f. 32-34. 

10 William Manchester, Armele lui Krupp, 1587-1968, Bucureşti, Editura Politică,

1973, p. 428. 

11 De remarcat că în februarie 1943 secţia teroristă grupa 500 de membri, organizaţi
milităreşte, incluzând şi o unitate de paraşutişti care era instruită pe aeroportul
militar din Matyasfõld, din proximitatea Budapestei. Vezi,Ungaria…p. 58. 

12 Augustin Deac, op.cit., p. 226. 

13 *** Ungaria. Organizaţii iredentiste şi formaţiuni paramilitare (Februarie 1943).

Ediţie, postfaţă şi note de Mihai Stratulat, Bucureşti, Editura Publiferom, 2000, p. 63. 

14 Ibidem. 

15 Încercuită de trupele române, Divizia secuiască a capitulat la 26 aprilie 1919. Vezi,

pe larg: *** 1918. Desăvârşirea unităţii naţional-statale a poporului român.
Recunoaşterea ei internaţională. Documente interne şi externe, vol.III, Bucureşti,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, pp. 326-327. 

16 Ungaria…pp. 71-72. 
17 Augustin Deac, op. cit., p. 227. - See more at:
http://www.ziaristionline.ro/2015/12/04/dosar-special-terorismul-revizionist-ungar-
i/#sthash.xyI7HepC.dpuf