Prescriptia Extinctiva in Noul Cod Civil

Prescripąia extinctivă în Noul Cod civil 1143
TITLUL III
PRESCRIPĄIA EXTINCTIVĂ ÎN NOUL COD CIVIL
CAPITOLUL I
NOĄIUNEA, REGLEMENTAREA ŞI EFECTUL PRESCRIPĄIEI
EXTINCTIVE
§ 1. Originea prescripąiei extinctive
591. Datele problemei. Noul Cod civil, adoptat prin Legea nr. 287/20091), în pofida
unor afirma ii contrare, făcute în special de oponen ii schimbării ori cei de ocazie, va
aduce schimbări majore în dreptul român, abandonând aşa-zisa concep ie dualistă a
dreptului privat, bazată pe distinc ia tradi ională profesionişti versus neprofesionişti,
restructurează, în mod profund, raporturile juridice civile, fiind prima mare reformă
legislativă după mai bine de un secol şi jumătate, de când au fost adoptate Codul civil
şi Codul de procedură civilă. De la regimul bunurilor la statutul persoanelor, trecând
prin regimul ac iunilor (care formal fac obiectul de reglementare al Noului Cod de
procedură civilă, în curs de adoptare), institu iile fundamentale ale dreptului privat sunt
amplu şi profund revizuite, reconsiderate şi, în multe privin e, remodelate, inând
seama nu numai de nevoile actuale ale societă ii româneşti, dar şi de tendin ele şi
aspira iile ei viitoare, precum şi de cerin ele de armonizare a legisla iilor na ionale ale
statelor membre ale Uniunii Europene. Într-adevăr, statutul juridic al persoanelor fizice
şi juridice, familia, filia ia şi drepturile personalită ii nu numai că au fost revăzute, dar
au fost, în multe privin e, reformate în mod radical. Tot astfel, proprietatea şi drepturile
reale limitate, moştenirea, obliga iile, inclusiv raporturile de drept interna ional privat
au fost serios amendate ori, după caz, restructurate, fiind aşezate pe noi baze, în care
principiile preeminen ei dreptului şi securită ii juridice, garantarea şi ocrotirea, în mod
1)
Publicată în M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009. În legătură cu intrarea în vigoare a Noului Cod
civil, v. art. 2.664: „(1) Prezentul Cod civil intră în vigoare la data care va fi stabilită în legea de
punere în aplicare a acestuia.
(2) În termen de 12 luni de la data publicării prezentului Cod civil, Guvernul va supune
Parlamentului spre adoptare proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Codului civil.”
În doctrină, procedura de intrare în vigoare a viitorului Cod civil a fost deja criticată, ca fiind
nefirească şi discutabilă fa ă de procedeul adoptării sale, pe calea asumării răspunderii guvernamentale.
V., în acest sens, I. Tr. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, Privire analitică asupra corelaţiei dintre Noul Cod
civil şi Codul muncii, în RRDP nr. 6/2009, p. 14, nota 4.
1144 TRATAT DE PRESCRIPĄIE EXTINCTIVĂ
egal, a libertă ilor (sau drepturilor) fundamentale, apărarea proprietă ii private,

garantarea libertă ii contractuale şi exercitarea cu bună-credin ă a drepturilor subiective
au constituit ideile călăuzitoare ale întregii reglementări.
În materia apărării drepturilor subiective civile un loc esen ial revine institu iei
prescrip iei extinctive, care în Noul Cod civil este reglementată, pentru prima dată,
distinct de uzucapiune şi în cadrul unei căr i separate de sine stătătoare, deoarece
domeniul său de ac iune vizează nu doar drepturile de crean ă, ci şi alte drepturi
patrimoniale (drepturile reale, drepturile potestative etc.), dar chiar şi drepturile
nepatrimoniale (ex., ac iune de filia ie), iar pe de altă parte, obiectul prescrip iei nu este
dreptul subiectiv primar, ci dreptul subiectiv secundar, respectiv dreptul la ac iune în
sens material, adică, în al i termeni, raportul de constrângere, generat de încălcarea
dreptului subiectiv primar ori a unui interes legitim recunoscut de lege, după caz.
Dar odată cu readucerea în Codul civil a dispozi iilor generale privitoare la
prescrip ia extinctivă, s-a pus însă problema dacă reglementarea actuală cuprinsă în
Decretul nr. 167/1958 este suficientă ori este depăşită sau, după caz, necorespunzătoare
fa ă de exigen ele şi necesită ile societă ii contemporane, astfel încât institu ia
prescrip iei trebuie şi ea reformată, iar nu doar reamplasată din punct de vedere tehnic
într-un alt act normativ.
Într-adevăr, după cum am văzut (supra, nr. 72 şi urm. ), Decretul nr. 167/1958 a
fost construit pe o concep ie, astăzi depăşită, în care normele privitoare la prescrip ia
extinctivă sunt norme imperative, deoarece institu ia prescrip iei este considerată o
institu ie de ordine publică, iar raporturile civile trebuie supuse unor reglementări
diferite, după, este vorba de raporturi stabilite „între organiza iile socialiste” [art. 3, 4,
10, 16 lit. a), art. 20] ori de raporturi stabilite între celelalte persoane fizice sau
juridice1).
În afară de aceasta, întrucât prescrip ia este o institu ie complexă, de drept pozitiv,
însă contrară dreptului natural2, reglementarea acesteia a suscitat şi suscită o serie de
interoga ii care nu pot fi ignorate ori de câte ori legiuitorul îşi propune să instituie ori
să reformeze o astfel de institu ie. În esen ă, este vorba de următoarele probleme de
principiu3):
1)
V. şi Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a
VII-a revăzută şi adăugită de M. Nicolae, P. Truşcă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 235.
2)
Deoarece ajunge uneori să priveze pe titular de dreptul său, ducând, practic, la îmbogă irea altuia în
detrimentul său. Într-adevăr, dacă debitorul nu plăteşte şi este liberat de obliga ie, creditorul va fi despuiat
de bunul ori dreptul său.
3)
V., de ex., pentru dreptul englez, N.H. Andrews, Reform of Limitation of Actions: the quest for
sound poliy, Cambridge Law Journal 589 (1998). Conform autorului reforma prescrip iei extinctive
(limitation of actions) comportă 4 probleme principale: durata prescrip iei, generalitatea sau nu a
termenului de prescrip ie fixat, criteriul determinării începutului prescrip iei şi înlăturarea efectului
prescrip iei în cazul în care aplicarea acesteia s-ar dovedi ca inechitabilă.
„The English Law Commission’s Consultation Paper „Limitation of Actions” is a long
study of a complex subject. The subject has produced a large and detailed literature. Reform is
necessary. The occasion of a Consultation Paper should stimulate both substantive and
procedural lawyers to think deeply about how this subject, which is truly the gateway to justice,
might be re-built.
The paper on which might draw up new plans is, however, not blank. It seems clear that
there must be a law of limitation. Secondly, it seems obvious that a limitation regime must
prescribe a fixed period of time, probably measured in years, during which litigation must be
commenced. There are four main areas for debate within that essential framework.
(i) Prescrip ia trebuie sau nu să fie o institu ie de aplica iune generală? Un
mod general de stingere a drepturilor subiective civile sau doar un mod special şi
limitat?
(ii) Prescrip ia trebuie să fie de ordine publică sau de ordine privată? Ea
trebuie să fie guvernată de norme imperative ori dispozitive (supletive)? Prin norme
legale sau şi prin norme conven ionale?
(iii) Prescrip ia stinge dreptul subiectiv material primar ori numai dreptul la
ac iune (sau ac iunea civilă), i.e. dreptul subiectiv secundar? Obliga ia prescrisă este o
obliga ie naturală ori pur morală, de conştiin ă? Plata făcută după împlinirea
prescrip iei este o plată valabilă ori nedatorată şi, deci, supusă restituirii?
(iv) Este vorba de o institu ie de drept material ori procesual? Ea trebuie supusă
legii fondului dreptului subiectiv sau, dimpotrivă, legii forului, i.e. legii instan ei
învestite cu solu ionarea litigiului civil?
(v) Termenul general de prescrip ie trebuie să fie lung, mediu ori scurt?
Trebuie să se aplice tuturor drepturilor şi oricăror titulari ai acestora ori, dimpotrivă,
numai anumitor drepturi sau anumitor titulari? În al i termeni, trebuie să existe sau nu
termene speciale aplicabile anumitor drepturi subiective ori anumitor subiecte de
drept?
(vi) Prescrip ia trebuie să cuprindă un singur termen, i.e. să fie unică, sau,
dimpotrivă, prescrip ia ordinară să fie dublată de o prescrip ie specială? În al i
termeni, trebuie instituit un termen minim şi altul maxim de prescrip ie, după cum el
se calculează de la un moment subiectiv sau obiectiv, ori este suficient doar un termen
de prescrip ie, importantă fiind stabilirea momentului de la care acesta începe să
curgă?
(vii) Prescrip ia trebuie să înceapă să curgă de la data naşterii dreptului
subiectiv, a încălcării lui sau de la o altă dată, ulterioară?
(viii) Ea operează ipso iure, ope iudicii ori numai la cererea părţii interesate?
Prin efectul legii sau – în baza hotărârii organului de jurisdic ie, instan a
judecătorească ori arbitrală, după caz –, ori, în sfârşit, doar la cererea celui îndreptă it
(ope exceptionis)?
(ix) Prescrip ia trebuie aplicată din oficiu ori invocată de partea interesată?
(x) Renun area la prescrip ie este ori nu posibilă? Implică consolidarea
raportului juridic ini ial ori naşterea unui alt raport juridic, distinct de raportul juridic
originar?
First, there is the question, „In general, how long should the limitation period be?”
Secondly, there is the question, „Should the same period apply to all types of claim; it not,
which types should receive special treatment?”
The third question is, „What should be the starting-date for the effluxion of the relevant
limitation period?” Here the choice is between the date when the cause of action first arises and
the date when the prospective plaintiff either realises that there are material facts giving rise to
a claim, or at least the has sufficient „constructive” knowledge of those facts so that he can be
reasonably expected to consult and inquire. The Law Commission calls this compound of
actual and constructive knowledge the „discoverability” starting-date.
Finally, there is the question: „Should the hand of `equity` continue to bend the limitation
rules in deserving circumstances?” (N.H. Andrews, op. cit., pp. 589-590).
Cu privire la modul de rezolvare, de lege ferenda, a acestor probleme în dreptul englez, v. Limitation
Bill 2001, elaborat de Law Commission, prezidată de Robert Carnwath (disponibil la adresa:
www.law.com.gov.uk).
O teorie a prescrip iei extinctive, ca şi o reglementare corespunzătoare a acesteia

trebuie să furnizeze răspunsuri la toate aceste întrebări (şi la altele similare sau
complementare). Care sunt însă răspunsurile Noului Cod civil? Vom încerca să le
înfă işăm în continuare şi să le înso im, când este cazul, de explica iile corespun-
zătoare. În acest scop vom analiza în acest prim capitol aspectele generale legate de
no iunea, natura juridică, delimitarea, caracterul normelor privitoare la prescrip ia
extinctivă şi efectul acesteia, în lumina Noului Cod civil, pentru ca apoi, în capitolele
următoare, să ne ocupăm de chestiunile particulare, func ionale ale acesteia, respectiv:
domeniul prescrip iei extinctive (cap. II), termenele legale de prescrip ie extinctivă
(cap. III), cursul prescrip iei extinctive (cap. IV) şi, în fine, repunerea în termenul de
prescrip ie (cap. V).
Dar înainte de a aborda aceste chestiuni este util să amintim principalele surse
legislative, interne şi externe, care au stat la baza noii reglementări a prescrip iei
extinctive (nr. 592) şi a căror consultare este esen ială pentru a în elege filosofia noii
reglementări, precum şi răspunsurile legiuitorului român ori, dacă vrem, a redactorilor
Codului civil la problemele de mai sus.
592. Sursele Noului Cod civil. În ce priveşte prescrip ia extinctivă, la elaborarea

principiilor şi regulilor cuprinse în Cartea VI „Despre prescrip ia extinctivă, decăderea
şi calculul termenelor” au fost consultate cele mai importante şi moderne surse
legislative ori nonlegislative, atât interne cât şi externe1).
Dintre sursele interne principale amintim (în ordine cronologică):

– Codul civil (1864): art. 1837-1911;
– Codul comercial (1887): art. 945-956;
– Codul civil Carol al II-lea (1940)2): art. 1418-1450;
– Codul familiei (1954): art. 21, 55, 60;
– Decretul nr. 167/1958 privitor la prescrip ia extinctivă;
– Proiectul Codului civil al Republicii Socialiste România (1971): art. 135-165;
– Proiectul de Lege al Ministerului Justi iei privind prescrip ia extinctivă (1995);
– Proiectul de Lege al Ministerului Justi iei de modificare şi completare a Codului
civil, a Codului de procedură civilă, a Legii cadastrului şi publicită ii imobiliare nr.
7/1996, precum şi a altor acte normative conexe (2000)3): art. I pct. 22;
– Proiectul Noului Cod civil (2004)4): art. 1928-1979.
Cât priveşte sursele externe principale5), amintim aici:
1)
Cf. Expunerii de motive a Proiectului de Lege privind Codul civil (2009), la adresa www.just.ro, repro-
dusă şi în Codul civil (Legea nr. 287/2009), cu prefa ă de Fl.-Antonius Baias, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2009.
2)
Cu privire la soarta Codului civil Carol al II-lea (ca şi a Codului de procedură civilă şi Codului comercial
din 1940), adoptate, însă amânate sine die, v. I. Tr. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, op. cit., p. 14, nota 17.
3)
V. Supliment Juridica nr. 11-12/2000.
4)
Adoptat de Senatul României la 13 septembrie 2004 (şi publicat în volum de Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2006).
5)
Cu privire la utilitatea, chiar necesitatea consultării surselor de drept comparat, v. G. Rouhette,
Regard sur l’avant-projet de réforme du droit obligations; in Revue des contrat 2007/4, pp. 1378-1379.
«Sans céder à l’autodénigrement, nous avons tiré profit de récents développement du droit
des obligations en dehors de nos frontières, la Convention de Vienne sur la vente internationale
– Codul federal elve ian al obliga iilor (1911): art. 127-142;
– Codul civil german (BGB), astfel cum a fost modificat în anul 2000: par. 194-218;
– Codul civil francez (1804): art. 2219-2282 (în vechea redactare, anterioară
reformei prescrip iei din anul 2008)1);
– Codul civil italian (1942): art. 2934-2969;
– Codul civil olandez (1992): art. 3.11.10-3.11.21;
– Codul civil al provinciei Québec (1991): art. 2875-2933;
– Codul civil spaniol (1889): art. 1930-1975;
– Conven ia asupra prescrip iei în materie de vânzare interna ională de mărfuri,
încheiată la New-York la 14 iunie 1974 şi Protocolul de modificare a Conven iei,
încheiat la Viena la 11 aprilie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 24/1992;
– Principiile Unidroit 2004 aplicabile contractelor comerciale interna ionale: art.
10.1-10.11;
– Principiile dreptului european al contractelor (1999), elaborate de Comisia
privind dreptul european al contractelor (Lando): art. 14:101-14:601;
– Anteproiectul Catala de reformă a Codului civil francez (2004) asupra dreptului
obliga iilor şi a materiei prescrip iei extinctive.
În afară de aceste surse, un aport important l-a avut doctrina, în principal

contribu iile de excep ie ale prof. Mihail Eliescu, redactorul (şi autorul) Decretului nr.
167/1958, şi ale prof. Gheorghe Beleiu, precum şi practica judiciară şi arbitrală
relevantă, în special aceea creată în baza Decretului nr. 167/1958, aspecte care au fost
semnalate de altfel, în diverse locuri, în cadrul tratatului de fa ă, motiv pentru care
socotim că este inutil a fi din nou aici amintite.
§ 2. Noąiunea prescripąiei extinctive
593. Definiąie şi terminologie. a) Definiţie. Deşi Noul Cod civil nu defineşte in

terminis prescrip ia extinctivă, reglementează, în mod expres, obiectul (şi, implicit,
efectul) acesteia, ca şi Decretul nr. 167/1958 (art. 1 alin. 1). Într-adevăr, potrivit art.
2.500 – intitulat „Obiectul prescrip iei extinctive” –:
de marchandises occupant à cet égard une place à part, puisqu’elle constitue le droit français de
la vente internationale. On n’a pas ignoré la Common Law d’Angleterre ni celle des États-Unis.
Des codifications récentes, de l’aire romaniste, nous avons retenu en particulier le Code civil
portugais, le Nouveau Code civil Néerlandais, le Code civil du Québec et la réforme du droit
allemand et la réforme du droit allemand des obligations. Mais surtout, nous avons fait notre
miel des solutions des codifications privées du droit des contrats qui couvrent également de
larges pans du droit des obligations: Principes relatifs aux contrats du commerce international
d’Unidroit, Principes du droit européen du contrat, Code européen des contrats, ainsi que de
celle des Principes de droit européen de la responsabilité civile, non pour les confronter à des
concepts ou principes, réels ou supposés, du droit français, avec lesquels il leur faudrait cadrer,
mais pour bénéficier de la sagesse qu’ils ont pu amasser au terme de longues années de
réflexions et discussions comparatives. Le fait que, sur une question, ils présentent des vues
concordantes serait un indice sûr que la solution proposée vaut acutoritate rationis.» (G.
Rouhette, loc. cit. supra).
1)
Cu privire la regimul actual al prescrip iei extinctive şi uzucapiunii în Codul civil francez, v. Legea nr.
2008-561 sin 17 iunie 2008 (în vigoare de la 1 iunie 2009).
„(1) Dreptul material la ac iune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge

prin prescrip ie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
(2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se în elege dreptul de a
constrânge o persoană, cu ajutorul for ei publice, să execute o anumită presta ie, să
respecte o anumită situa ie juridică sau să suporte orice altă sanc iune civilă, după
caz”.
Pentru definirea corectă a prescrip iei, art. 2.500 alin. 1 NCC trebuie însă
coroborat, în primul rând, cu prevederile art. 2.506 care reglementează, in terminis,
efectele împlinirii termenului de prescrip ie:
„(1) După împlinirea prescrip iei, cel obligat este îndreptăţit să refuze
executarea prestaţiei.
(2) Cel care a executat de bunăvoie obliga ia după ce dreptul la ac iune s-a
prescris nu are dreptul să ceară restituirea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu
ştia că termenul prescrip iei era împlinit.
(3) Recunoaşterea unui drept prescris, făcută printr-un act scris, precum şi
constituirea de garan ii în folosul titularului dreptului a cărui ac iune este prescrisă
sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu ştia că termenul de prescrip ie era
împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renun area la prescrip ie” (s.n.).
Totodată, mai trebuie re inut că, în sistemul noului cod, în limitele şi condi iile
prevăzute de lege, păr ile pot să încheie conven ii privitoare la prescrip ie, în special să
modifice durata termenelor legale de prescrip ie ori regulile de func ionare a
prescrip iei extinctive (începutul prescrip iei, suspendarea, întreruperea, calculul
acesteia etc.), după cum le dictează interesele (art. 2.515 alin. 3 şi 4).
Din ansamblul acestor dispozi ii legale, rezultă însă că prescrip ia, ca şi în sistemul
Decretului nr. 167/1958 (supra, nr. 10, 26, 236 şi urm. ), nu stinge dreptul subiectiv
material, ci numai dreptul la ac iune corespunzător, astfel că putem în continuare defini
prescrip ia extinctivă ca fiind acel mod de înlăturare a răspunderii civile constând în
stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege ori de
părţi, după caz.
b) Terminologie. Sub aspect terminologic, este de re inut că expresia „prescrip ia

extinctivă” ori, după caz, termenul de „prescrip ie” sunt întrebuin ate de Noul Cod civil
în două accep iuni diferite, dar complementare, şi anume:
1) instituţia de drept civil având această denumire, adică totalitatea normelor de

drept civil care reglementează stingerea dreptului la ac iune în sens material în
domeniul raporturilor civile lato sensu;
2) esenţa însăşi a institu iei prescrip iei extinctive – stingerea dreptului material la
acţiune neexercitat în termenul de prescrip ie, adică exact sensul pe care l-am avut în
vedere când am definit mai sus prescrip ia extinctivă.
Cât priveşte „dreptul material la ac iune”, acesta este definit, într-o manieră largă,
cuprinzătoare, pentru prima oară în legisla ia română, ca fiind „dreptul de a constrânge o
persoană, cu ajutorul for ei publice, să execute o anumită presta ie, să respecte o anumită
situa ie juridică sau să suporte orice altă sanc iune civilă, după caz.” (art. 2.500 alin. 2) şi
înglobează, în con inutul său, atât dreptul la acţiunea condamnatorie, adică dreptul de a
ob ine condamnarea pârâtului, cât şi dreptul la acţiunea executorie, adică dreptul de a
ob ine executarea silită, deoarece ambele sale forme vizează realizarea, pe cale silită, a
dreptului subiectiv material încălcat, nesocotit ori ignorat, după caz.
Precizăm că, din considerente de ordin tehnic, Noul Cod civil reglementează
„dreptul comun” al prescrip iei dreptului la ac iune, „prescrip ia dreptului de a ob ine
executarea silită” fiind reglementată în Codul de procedură civilă, reglementare care se
completează cu prevederile Codului civil (art. 2.513). Desigur, această op iune a
legiuitorului nu afectează unitatea prescrip iei extinctive şi nici „unitatea” dreptului
material la ac iune, care, aşa cum am arătat cu altă ocazie (supra, nr. 440-443)
comportă, în existen a sa concretă, ambele forme: dreptul la ac iunea condamnatorie şi
dreptul la ac iunea executorie şi îmbracă, în întregul său, trăsăturile unui drept
subiectiv civil de natură substan ială, iar nu procedurală.
594. Natura juridică a prescripąiei extinctive. În ce priveşte natura juridică a prescrip iei
extinctive, această chestiune a fost controversată atât sub imperiul vechiului Cod civil
(1864), cât şi a Decretului nr. 167/1958 (supra, nr. 23-26 ), dar credem că ea a fost tranşată
de Noul Cod civil în sensul faptului că, sub acest aspect, prescrip ia extinctivă nu stinge
dreptul subiectiv civil primar, ci afectează doar dreptul subiectiv secundar, adică dreptul la
ac iune (art. 2.500 şi 2.506, precitate), astfel încât putem spune, din nou, că prescrip ia
extinctivă este doar un mod sau o cauză legală de înlăturare (stingere) a răspunderii
civile (lato sensu), iar nu un mod de stingere a dreptului subiectiv civil.
Aşadar, prescrip ia este şi rămâne o instituţie de drept material, substan ial, iar nu
de drept procesual.
Într-adevăr, din dispozi iile legale mai sus citate, rezultă, indubitabil, că prescrip ia
extinctivă, ca sanc iune juridică, priveşte numai dreptul material la ac iune, adică
posibilitatea subiectului activ de a pretinde şi ob ine, pe cale judiciară, protec ia unui
drept al său încălcat sau contestat (ori a unui interes legitim, în cazurile anume
prevăzute de lege), iar nu (şi) dreptul subiectiv civil primar încălcat sau contestat, care
supravie uieşte efectului extinctiv al prescrip iei, nefiind în sine afectat.
Totuşi, prin împlinirea (şi invocarea) prescrip iei extinctive o „transformare” ori
„schimbare” juridică a dreptului subiectiv (şi a obliga iei corelative) se produce, căci,
din acest moment dreptul subiectiv civil nu mai poate fi apărat pe calea ofensivă a
ac iunii în justi ie, ci numai pe calea defensivă a excep iunii, atunci când subiectul
pasiv şi-a executat de bunăvoie obliga ia solicitând restituirea presta iei făcute ori
pretinzând titularului dreptului subiectiv să execute o presta ie corelativă (de ex., să
predea bunul, deşi dreptul la ac iunea în anularea vânzării nu mai poate fi exercitat,
fiind stins prin prescrip ie); în mod corespunzător, nici obliga ia civilă corelativă nu
mai poate fi dusă la îndeplinire pe calea executării silite, dar este permisă şi deschisă
executarea sa voluntară (art. 2.506 alin. 2).
În consecin ă, prin obiectul şi efectul său, prescrip ia extinctivă este un veritabil
mod sau mijloc de înlăturare (încetare) a răspunderii civile, în sensul că după
împlinirea termenului de prescrip ie subiectul pasiv al raportului de constrângere nu
mai poate fi constrâns, prin ac iune condamnatorie ori executorie, să execute presta ia
datorată sau să suporte orice altă sanc iune civilă, însă acesta nu este liberat de
obliga ia ce îi incumbă, deoarece raportul juridic primar nefiind stins, el continuă să fie
inut de obliga ia ce-i incumbă şi pe care o poate executa oricând de bunăvoie. După
cum s-a spus, în mod sugestiv, prin efectul său, «prescripţia extinctivă metamor-
fozează, transformă dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă, „retrogra-

dându-le”, din perfecte (asigurate prin „ac iune”), în imperfecte (naturale, asigurate
doar prin „excep iune”)»1).
595. Delimitarea prescripąiei extinctive. După cum am arătat pe larg (supra, nr. 33 şi
urm. ), prescrip ia extinctivă se aseamănă dar nu se confundă cu alte institu ii de drept
civil, precum: prescripţia achizitivă (uzucapiunea), decăderea şi termenul extinctiv.
Noul Cod civil conservă şi chiar întăreşte autonomia prescrip iei extinctive fa ă de
aceste institu ii, reglementând în mod separat uzucapiunea, ca mod de dobândire a
drepturilor reale prin posesia exercitată asupra unui bun în tot timpul cerut de lege (art.
930 şi urm.), decăderea, ca mod de stingere a unui drept subiectiv civil neexercitat în
termenul stabilit de lege (art. 2.545)2), inclusiv termenul extinctiv, ca modalitate ce
afectează existen a unei obliga ii civile (art. 1.412 alin. 2).
De re inut, că regulile de la prescrip ie constituie reguli de drept comun, astfel încât
dispozi iile în materie de uzucapiune, de ex., se completează cu cele de la prescrip ia
dreptului la ac iune3), după cum în materie de decădere, „dacă din lege (sau din conven ia
păr ilor – n.n.) nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt
aplicabile regulile de prescrip ie” (art. 2.547)4), care, fiind mai pu in riguroase, permite
judecătorului să trateze cu mai multă flexibilitate regimul unui asemenea termen5).
§ 3. Reglementarea prescripąiei extinctive
596. Sedes materiae. a) Reglementarea generală. Noul Cod civil reglementează

prescrip ia extinctivă în cartea VI „Despre prescrip ia extinctivă, decăderea şi calculul
termenelor”, la art. 2.500-2.543. Aceste texte cuprind reglementarea generală, de drept
comun, a institu iei, deoarece dispozi ii cu caracter special există în numeroase alte
texte ale codului, pe care aici le vom aminti doar (b), fără a intra în analiza acestora,
care va fi făcută cu altă ocazie.
În afară de aceasta, mai trebuie amintit că norme privitoare la prescrip ia dreptului
1)
Gh. Beleiu, op. cit. (2001), p. 238. Reamintim că, sub aspectul naturii juridice, prescrip ia dreptului
la ac iune este, pentru prof. Beleiu, „un mod de transformare a conţinutului raportului juridic civil”
(ibidem, iar pentru dezvoltări, v. Gh. Beleiu, Natura juridică a prescripţiei extinctive, III, în SCJ nr.
4/1985, pp. 335-341).
2)
Decăderea, ca şi prescrip ia de altfel, poate avea atât natură legală, cât şi conven ională, fiind însă o
sanc iune mixtă, aplicabilă nu numai pentru neexercitarea unui drept subiectiv într-un termen prefixat (de
forcluziune), dar şi pentru neefectuarea unui act juridic unilateral într-un termen imperativ (ex., denun area
unilaterală a unui contract ori rezolu iunea unilaterală a acestuia) atrăgând inadmisibilitatea (ori nulitatea)
acelui act, dacă a fost săvârşit cu nesocotirea acelui termen. Într-adevăr, conform art. 2.545 NCC:
„(1) Prin lege sau prin voin a păr ilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea
unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale.
(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar
în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condi iile legii, a săvârşirii lor.”
3)
V., în acest sens, art. 934: „Dispozi iile prezentei sec iuni (privitoare la uzucapiunea imobiliară –
n.n.) se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la prescrip ia extinctivă.”
4)
Pentru discu ii şi dificultă ile privind criteriile de calificare a unui termen ca fiind de decădere
(forcluziune), v. supra, nr. 37 lit. c), text şi notele de subsol.
5)
Cu privire la posibilitatea completării regimului termenului de decădere cu regulile de la prescrip ie, v.
art. 934, pentru ipoteza termenului de op iune succesorală.
la ac iune există şi în alte acte normative, care, în măsura în care vor fi păstrate de
legea de punere în aplicare a Noului Cod civil, ele vor întregi reglementarea din cod,
fie ca norme speciale, fie ca norme complementare (în această din urmă categorie
urmând să intre dispozi iile privitoare la prescrip ia dreptului de a ob ine executarea
silită din viitorul Cod de procedură civilă).
Este inutil să amintim că în ce priveşte raportul dintre cele două categorii de
norme – generale şi speciale –, el va fi guvernat de bine cunoscutele reguli: generalia
specialibus non derogant şi, respectiv specialia generalibus derogant.
b) Reglementări speciale cuprinse în Codul civil. După cum am men ionat, în afara
normelor cuprinse în Cartea VI, noul cod con ine şi alte reguli speciale care se regăsesc în
diverse materii şi se referă la diferite aspecte ale institu iei prescrip iei precum:
– imprescriptibilitatea unor drepturi la ac iune [art. 216 alin. 6, art. 423 alin. 4, art.
427 alin. 1, art. 432 alin. 2, teza I, art. 433 alin. 2, art. 563 alin. 2, art. 564 alin. 2, art.
669, 696 alin. 2, art. 909 alin. 1, art. 911 alin. 2, teza a doua, art. 1130, art. 2.237];
– imprescriptibilitatea unor excep ii (art. 1.095 alin. 3, art. 1.249 alin. 2, teza a doua);
– prescriptibilitatea unor drepturi la ac iune având un obiect patrimonial (art. 253
alin. 4, art. 270, art. 638 alin. 2, in fine, şi alin. 3, art. 896 alin. 1, teza a doua) sau
nepatrimonial (art. 419, 423 alin. 5, 427 alin. 5, art. 432 alin. 2, teza a doua, art. 433
alin. 3, art. 1.415 alin. 3, art. 2.010 alin. 3, art. 2.071, art. 2.499 alin. 2), după caz;
– termenele de prescrip ie (art. 270, 301, 316 alin. 2, art. 428 alin. 3, art. 695
alin. 3, teza I, art. 892 alin. 3, art. 897 alin. 2, art. 915 alin. 2, teza I, art. 951 alin. 1,
art. 990 alin. 5, art. 1.027 alin. 3, art. 1.070, 1.124, 1.223, art. 1.329 alin. 4, art. 1.564, art.
1.669 alin. 2, art. 1.933 alin. 3, art. 1.936 alin. 1, art. 2.190 alin. 1);
– prorogarea prescrip iei (art. 1.394);
– începutul prescrip iei (art. 990 alin. 4, art. 1.076 alin. 2, art. 1.880, art. 2.163);
– suspendarea prescrip iei (art. 695 alin. 3, teza a doua, art. 915 alin. 2, teza a
doua, art. 1.395, art. 1.433 alin. 1., art. 1.441 alin. 1, art. 1.449 alin. 1)
– întreruperea prescrip iei (art. 20 alin. 4, art. 1.433 alin. 2, art. 1.441 alin. 2, art. 1.449);
– legea aplicabilă prescrip iei (art. 2.663).
597. Caracterul normelor care reglementează prescripąia extinctivă. a) Sistemul

Decretului nr. 167/1958. O problemă strâns legată de „reglementarea prescrip iei
extinctive” este aceea a caracterului – imperativ ori dispozitiv – al normelor ce
formează această institu ie.
După cum am arătat (supra, nr. 74-77), atât în literatura de specialitate, cât şi în
practica judiciară s-a admis, în mod constant, că, în sistemul Decretului nr. 167/1858,
normele care formează institu ia prescrip iei extinctive sunt imperative, întrucât aceasta
este o institu ie de ordine publică, destinată ocrotirii unui interes general, obştesc:
înlăturarea incertitudinii din raporturile juridice civile şi asigurarea stabilită ii lor.
În doctrină, se mai precizează şi faptul că natura obştească ar fi dedusă tocmai din
rosturile sau func iile prescrip iei extinctive1): 1) func ia educativă şi mobilizatoare;
2) func ia sanc ionatoare (când prima n-a dat rezultate); 3) func ia de consolidare a
raporturilor juridice şi de înlăturare a dificultă ilor în administrarea probelor.
1)
V., de ex., Gh. Beleiu, op. cit. (2001), p. 235. Pentru amănunte cu privire la func iile prescrip iei
extinctive, v. supra, nr. 19-22.
Ca urmare a acestei concep ii, Decretul nr. 167/1958 a consacrat şi două

consecinţe juridice importante impuse de caracterul imperativ al normelor care
reglementează prescrip ia extinctivă1):
1) inadmisibilitatea derogării, prin conven ie, de la normele prescrip iei

extinctive (art. 1 alin. final: „Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a
prescrip iei este nulă”);
2) obligativitatea aplicării, din oficiu, de către organul de jurisdic ie a normelor privind
prescrip ia extinctivă (art. 18: „Instan a judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca,
din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la ac iune sau la executarea silită este prescris”).
Este însă de observat că această din urmă solu ie este opusă aceleia consacrată de art.
1841 C. civ.: „În materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescrip ia, dacă cel interesat nu
va fi invocat acest mijloc”.
Această concep ie asupra prescrip iei extinctive a fost considerată ca depăşită,
fiind necorespunzătoare cu caracterul privat al raporturilor civile, astfel încât, de lege
ferenda, scrie prof. Beleiu, „solu ia potrivită – impusă de principiul disponibilită ii,
aplicabil în dreptul civil, în general – este aceea de a reveni la sistemul Codului civil:
prescrip ia trebuie aplicată dacă cel interesat (de regulă, pârâtul) o invocă. Propunând
această solu ie, nu scăpăm din vedere că, prin dispozi ie expresă, se poate consacra, în
continuare, inadmisibilitatea derogării, prin act juridic civil, de la normele ce
reglementează prescrip ia extinctivă, deoarece solu iile în prezen ă: aplicarea efectului
prescrip iei numai dacă este invocat, de o parte, şi inadmisibilitatea derogării de la
normele ce reglementează prescrip ia extinctivă, de cealaltă parte nu sunt
ireconciliabile dimpotrivă, ele pot foarte bine coexista, dând satisfac ie unor interese
diferite: cel general şi cel individual; aceste interese trebuie armonizate, iar nu unul să
fie anihilat de celălalt, de plano. Cu alte cuvinte, păstrând caracterul imperativ al
normelor care reglementează prescrip ia extinctivă, caracter dedus din natura
obştească, generală a interesului asigurării certitudinii în raporturile juridice civile, prin
înlăturarea unor litigii care să aibă originea în situa ii juridice prea învechite, ar trebui
trasă o singură consecin ă: inadmisibilitatea derogării, iar nu şi cea de a doua:
obligativitatea aplicării, din oficiu, a prescrip iei extinctive de către organul de
jurisdic ie.”2)
Aceste propuneri au fost avute în vedere de redactorii Noului Cod civil, care au
abandonat concep ia caracterului imperativ, de ordine publică, al normelor care
reglementează prescrip ia extinctivă, optând pentru un caracter preponderent dispozitiv
(recte, supletiv) al acestora (b).
b) Sistemul Noului Cod civil. Într-adevăr, în sistemul Noului Cod civil, prescrip ia
extinctivă, deşi rămâne o institu ie de interes general, prin rosturile ori func iile pe care
le deserveşte, totuşi, este şi rămâne o institu ie de drept privat, astfel încât beneficiul
prescrip iei extinctive este rezervat, în principiu, doar celui direct interesat, iar păr ile,
1)
În acest sens, Gh. Beleiu, op. cit. (2001), p. 236.
2)
Ibidem. Pentru criticile aduse acestei solu ii, v. Ş. Beligrădeanu, Cu privire la aplicabilitatea art.
18 din Decretul nr. 167/1958, în situaţia litigiilor patrimoniale prin arbitraj, în Dreptul nr. 8/1995, pp. 18-
20; V. D: Zlătescu, Consideraţii în legătură cu instituţia prescripţiei, în Dreptul nr. 2/1999, p. 20, nota 13.
în vederea solu ionării mai rapide ori, după caz, în condi ii specifice, a unui eventual
diferend, pot amenaja, în anumite limite, inclusiv regulile privitoare la prescrip ia
dreptului la ac iune, născut din raporturile lor civile. Aceste interese preponderent
private conduc spre o reglementare mult mai flexibilă, liberală, a institu iei prescrip iei,
bazată pe două principii fundamentale:
1) necesitatea asigurării certitudinii şi stabilită ii raporturilor juridice civile;
2) respectarea principiului libertă ii contractuale în materia prescrip iei extinctive,
cu condi ia ca aceasta să nu aducă atingere ordinii publice (e.g. principiului garantării
dreptului de liber acces la justi ie), normelor imperative şi bunelor moravuri.
În consecin ă, deşi se admite, cu valoare de principiu, că „prescrip ia extinctivă este
reglementată prin lege” (art. 2.515 alin. 1), păr ile care au capacitatea deplină de exerci iu,
pot încheia, în mod valabil, conven ii privitoare la prescrip ie (art. 2.514 alin. 3 şi 4).
De asemenea, dacă în ce priveşte renun area la prescrip ia care n-a început încă să
curgă, este nulă, în schimb, o astfel de renun are este valabilă dacă are ca obiect fie
beneficiul termenului scurs, în cazul prescrip iei începute şi neîmplinite, fie beneficiul
prescrip iei împlinite (art. 2.507).
Cât priveşte invocarea şi aplicarea prescrip iei extinctive, în acord cu art. 1841 din
vechiul cod, citat mai sus, „prescrip ia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia
curge” (art. 2.512 alin. 1), astfel încât „organul de jurisdic ie nu poate aplica prescrip ia
din oficiu” (art. 2.512 alin. 1), indiferent dacă pârâtul este un simplu particular ori,
după caz, statul sau însuşi o unitate administrativ-teritorială.
598. Convenąiile privitoare la prescripąia extinctivă. a) Reglementare. În acord cu

caracterul preponderent dispozitiv al normelor privitoare la prescrip ie, Noul Cod civil
admite, aşa cum am arătat, posibilitatea încheierii de conven ii (pacte) privitoare la
prescrip ie, cu respectarea anumitor condi ii sau limite. Astfel, potrivit art. 2.515,
precitat:
„(1) Prescrip ia extinctivă este reglementată prin lege.

(2) Este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o ac iune ar fi
declarată imprescriptibilă, deşi, potrivit legii, aceasta este prescriptibilă, sau invers, o
ac iune declarată de lege imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă.
(3) Cu toate acestea, în limitele şi condi iile prevăzute de lege, păr ile care au
capacitatea deplină de exerci iu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor
de prescrip ie sau să modifice cursul prescrip iei prin fixarea începutului acesteia ori
prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz.
(4) Termenele de prescrip ie pot fi reduse sau micşorate (recte, mărite – n.n.),
prin acordul expres al păr ilor, fără însă ca noua durată a acestora să fie mai mică de
un an şi nici mai mare de 10 ani, cu excep ia termenelor de prescrip ie de 10 ani sau
mai lungi care pot fi prelungite până la 20 de ani.
(5) Dispozi iile alin. (3) şi (4) nu se aplică în cazul drepturilor la ac iune de care
păr ile nu pot să dispună şi nici ac iunilor derivate din contractele de adeziune, de
asigurare şi cele supuse legisla iei privind protec ia consumatorului.
(6) Orice conven ie sau clauză contrară dispozi iilor prezentului articol este
lovită de nulitate absolută.”
O scurtă analiză a acestui articol este utilă, cel pu in dacă avem în vedere faptul că
este vorba de o reglementare absolut nouă pentru dreptul românesc.
b) Condiţii de validitate. Din articolul citat, rezultă că, pentru a fi valabile,

conven iile trebuie încheiate de persoane care au capacitate deplină de exerci iu şi să
aibă un obiect licit, respectiv să privească:
– drepturi la ac iune prescriptibile şi disponibile (cesibile);
– durata termenelor de prescrip ie;
– începutul prescrip iei;
– modificarea (nu suprimarea) cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a
prescrip iei.
A contrario, nu sunt admisibile conven iile care au ca obiect:

– drepturile la ac iune imprescriptibile şi/sau indisponibile (incesibile), precum
ac iunile reale imprescriptibile (e.g. art. 563 alin. 3, art. 564 alin. 2, art. 696 alin. 2, art.
861 alin. 1 etc.), ac iunea în constatarea nulită ii absolute (art. 2.502 alin. 2, pct. 3),
ac iunile derivând din starea şi capacitatea persoanelor (cf. art. 29 privitor la limitele
capacită ii civile; art. 437 referitor la inalienabilitatea ac iunilor de filia ie etc.);
interdic ia este expresă (art. 2.515 alin. 2 şi 5, teza I);
– drepturile la ac iune derivate din contractele de adeziune, de asigurare şi cele
supuse legisla iei consumatorului, indiferent dacă pactul este încheiat înainte sau după
încheierea unor asemenea contracte; această interdic ie este de asemenea expresă (art.
2.515 alin. 5, teza a doua);
– fixarea unor termene de prescrip ie cu nerespectarea duratei minime sau maxime
legale (de ex., termenele de prescrip ie de cel mult un an nu pot fi micşorate, dar pot fi
mărite până la 10 ani, după cum termenele de 10 ani sau mai lungi pot fi prelungite
până la 20 de ani; v., în acest sens, art. 2.515 alin. 4); aceste limite se explică prin
necesitatea existen ei unui termen minim suficient pentru asigurarea unei ac iuni utile
şi efective, pe de o parte, dar şi a unui termen care să nu fie excesiv de lung astfel încât
să facă ac iunea practic imprescriptibilă ori să creeze dificultă i de judecată sau de
administrare a probelor pe care legiuitorul a voit să le preîntâmpine, chiar şi împotriva
voin ei păr ilor, pe de altă parte;
– stabilirea momentului începutului prescrip iei (şi implicit al împlinirii ei) la o
dată în raport de care prescrip ia ar fi socotită împlinită, ceea ce echivalează, implicit,
cu suprimarea dreptului la ac iune;
– suprimarea cauzelor legale de suspendare ori întrerupere a prescrip iei; legea
admite doar modificarea acestora, iar nu şi înlăturarea lor, ceea ce ar conduce, indirect,
fie la imprescriptibilitatea dreptului la ac iune, fie la suprimarea acestuia şi exonerarea
de răspundere a debitorului (cf. art. 2.512 alin. 2);
– înlăturarea posibilită ii repunerii în termen, atunci când depăşirea termenului de
prescrip ie a fost cauzată de existen a unor motive temeinic justificate (art. 2.521), o
astfel de clauză este de asemenea prohibită, deoarece este abuzivă sau contrară echită ii
şi bunelor moravuri (v. art. 15. privitor la abuzul de drept, art. 1.169 referitor la limitele
libertă ii de a contracta).
Exempli gratia, dintre conven iile privitoare la prescrip ie care ar fi principial

valabile, pot fi citate următoarele:
– cele care stabilesc un termen mai scurt ori mai lung de prescrip ie decât cel general
de 3 ani (de ex., 1 an, pentru răspunderea pentru viciile aparente ale lucrului ori lucrării, ori
5 ani, pentru viciile ascunse) sau, după caz, decât cel special (de ex., 1 an, în cazul ac iunii
în anulare sau reducerea obliga iilor pentru leziune, fixat la 2 ani de art. 1.223);
– cele care fixează începutul prescrip iei, altul decât cel prevăzut de lege, în regulă
generală, ori printr-o dispozi ie particulară (de ex., stabilirea că prescrip ia dreptului la
ac iune pentru viciile lucrului sau lucrării nu începe să curgă decât după consultarea
unui expert, ori că începutul prescrip iei dreptului la ac iune pentru penalită i curge nu
de la exigibilitatea crean ei, ci de la împlinirea termenului de 30 de zile, în care aceasta
putea fi achitată, fără a antrena plata penalită ilor aferente etc.);
– cele prin care se modifică (nu suprimă) cauzele legale de suspendare ori
întrerupere a prescrip iei (de ex., stabilirea faptului că între so i prescrip ia este
suspendată chiar dacă sunt separa i în fapt, ori că for a majoră suspendă cursul
prescrip iei, indiferent de data survenirii ei; stipularea că punerea în întârziere nu
întrerupe prescrip ia decât dacă este făcută prin executorul judecătoresc ori într-o
anumită formă, ori că plata par ială nu constituie în sine recunoaştere tacită a
prescrip iei, sau, în fine, că întreruperea, survenită prin cererea de chemare în judecată,
va fi urmată de prescrip ia cea mai lungă, de 10 ani, a dreptului de a ob ine executarea
silită etc.) şi, a fortiori, se suplimentează1) aceste cauze de suspendare ori de
întrerupere (de ex., prevederea în sensul căreia consultarea unui expert care să
stabilească cauza deficien elor calitative ale unui lucru suspendă prescrip ia dreptului la
ac iune ori stipularea faptului că încercarea de conciliere prealabilă a oricărui litigiu
ivit între păr i, atrage suspendarea cursului prescrip iei).
c) Sancţiune. Orice conven ie sau clauză contrară dispozi iilor art. 1.215 este lovită
de nulitate absolută (art. 2.115 alin. 6), fiind, aşadar, nulă de drept.
599. Legea aplicabilă prescripąiei extinctive. În dreptul nostru, prescrip ia extinctivă

este o chestiune de fond, iar nu de procedură, astfel încât legea aplicabilă prescrip iei
este legea care guvernează fondul dreptului, iar nu lex fori. Această solu ie prevăzută,
de altfel, la art. 147 din Legea nr. 105/1992 privitoare la raporturile de drept
interna ional privat („Prescrip ia extinctivă a dreptului la ac iune este supusă legii care
se aplică dreptului subiectiv însuşi”) este men inută de art. 2.663 NCC:
„Prescrip ia extinctivă a dreptului la ac iune este supusă legii care se aplică

dreptului subiectiv însuşi.”2)
Prin urmare, în func ie de natura dreptului subiectiv civil primar, legea aplicabilă
prescrip iei poate fi, după caz, lex personalis, lex contractus, lex loci delicti commissi,
lex loci laesionis, lex rei sitae etc.3)
În final, precizăm că, în această materie, legea aplicabilă trebuie să fie unică, în
sensul că trebuie să se aplice atât prescrip iei dreptului la ac iunea condamnatorie, cât şi
prescrip iei dreptului la ac iunea executorie (v. pentru amănunte, supra, nr. 430, lit. c).
1)
Cf. art. 2254 alin. 2 C. civ. fr. (L. no 2008-561 du 17 juin 2008): «Les parties peuvent également,
d’un commun accord, ajouter aux causes de suspension ou d’interruption de la prescription prévues par la
loi. » (s.n.).
2)
V., deja în acelaşi sens, art. 147 din Legea nr. 105/1992: „Prescrip ia extinctivă a dreptului la
ac iune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv însuşi.”
3)
Pentru amănunte, inclusiv unele solu ii nuan ate cuprinse în regulamentele comunitare, v. supra,
nr. 99.
§ 4. Efectul prescripąiei extinctive
600. Ce se stinge prin prescripąie în lumina Noului Cod civil? a) Sistemul

Decretului nr. 167/1958. După cum am văzut (supra, nr. 263 şi urm.), în doctrină –
mai ales – a existat o controversă cu privire la ce se stinge prin prescrip ia
extinctivă, în lumina Decretului nr. 167/1958, controversă care îşi are originea în
dispozi iile – contradictorii – ale Codului civil din 1864 privitoare la acelaşi aspect
(art. 1091 şi 1837, care evocă stingerea prin prescrip ie a obliga iei civile, versus art.
1890, 1900, 1903, 1904 etc., care se referă la prescrip ia ac iunilor în justi ie) şi care,
finalmente, a fost tranşată, cu argumente de text, de legisla ie şi jurispruden ă (ibidem),
în sensul stingerii prin prescrip ie doar a dreptului la acţiune în sens material, iar nu a
însuşi dreptului subiectiv.
b) Sistemul Noului Cod civil. În ce priveşte Noul Cod civil, solu ia stingerii doar a
dreptului material la ac iune este neîndoielnică, deoarece art. 2.500 se referă, expressis
verbis, la dreptul material la ac iune ca obiect al prescrip iei, în timp ce art. 2.506,
reglementând efectele prescrip iei împlinite, dispune următoarele:
„(1) După împlinirea prescrip iei, cel obligat este îndreptăţit să refuze
executarea prestaţiei.
(2) Cel care a executat de bunăvoie obliga ia după ce dreptul la acţiune s-a
prescris nu are dreptul să ceară restituirea presta iei, chiar dacă la data executării nu
ştia că termenul prescrip iei era împlinit.
(3) Recunoaşterea unui drept (la ac iune – n.n.) prescris, făcută prin act scris,
precum şi constituirea de garan ii în folosul titularului dreptului a cărui ac iunea este
prescrisă sunt valabile, chiar dacă cel care a făcut-o nu ştia că termenul de prescrip ie
era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renun area la prescrip ie.”
(s.n.).
Prin urmare, prescrip ia extinctivă stinge numai dreptul la ac iune, iar nu şi

dreptul subiectiv substan ial primar, ceea ce antrenează anumite consecin e juridice
specifice (c).
c) Consecinţele juridice ale stingerii, prin prescripţie, numai a dreptului material

la acţiune. Din faptul că prin prescrip ie se stinge numai „dreptul la ac iune” (în sens
material), adică posibilitatea titularului dreptului subiectiv civil de a ob ine, la nevoie,
protec ia statală a dreptului său, decurge o importantă consecin ă juridică:
supravieţuirea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corelative; după cum am precizat
la „natura juridică” a prescrip iei extinctive (supra, nr. 26), practic însă dreptul
subiectiv şi obliga ia corelativă sunt transformate, deoarece pot fi considerate acum
doar imperfecte, incomplete, ocrotite numai pe calea defensivă a excep iunii, iar nu şi a
ac iunii civile.
În afară de aceasta, întrucât prescrip ia afectează doar dreptul material la ac iune,
iar nu şi „dreptul procesual la ac iune” – drept autonom şi distinct de dreptul la ac iune
(în sens material) –, adică dreptul de a sesiza instan a şi de a solicita solu ionarea
cauzei, printr-o hotărâre rămasă definitivă, acesta este şi rămâne neatins, fiind practic
imprescriptibil extinctiv; într-adevăr, chiar dacă s-a împlinit termenul de prescrip ie
extinctivă, titularul dreptului subiectiv civil (neafectat de împlinirea acestui termen)
poate sesiza oricând organul de jurisdic ie şi exercita, în continuare, celelalte drepturi
procesuale, pentru a-şi apăra dreptul său, solicitând condamnarea pârâtului; dacă n-ar
exista această posibilitate, nu s-ar putea verifica – jurisdic ional – nici faptul dacă
prescrip ia este sau nu efectiv împlinită, iar reclamantul n-ar putea dovedi ori
demonstra că prescrip ia nu s-a împlinit încă, existând, de pildă, o cauză de suspendare
ori de întrerupere a cursului său.
601. Principiile efectului prescripąiei extinctive. Ca şi în actuala reglementare

cuprinsă în Decretul nr. 167/1958 (art. 1 alin. 2 şi art. 12), efectul prescrip iei
extinctive – stingerea dreptului material la ac iune – este cârmuit de două principii, şi
anume (art. 2.503):
– odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi

dreptul la acţiune privind un drept accesoriu (art. 2.503 alin. 1);
– în cazul în care un debitor este obligat la presta ii succesive, dreptul la acţiune
cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită,
chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta din presta iile datorate (art. 2.503
alin. 2).
De la ambele principii, există însă excepţii, necunoscute în dreptul actual:

– în cazul crean elor garantate cu o ipotecă sau altă garan ie reală (gaj1)),
prescrip ia dreptului la ac iune privind crean a principală nu atrage şi stingerea
dreptului la acţiunea ipotecară (sau pignorativă); în această din urmă situa ie,
creditorul ipotecar (sau gajist) va putea urmări, în condi iile legii, doar bunurile mobile
sau imobile garantate, însă numai în limita valorii acestor bunuri şi doar în vederea
acoperirii debitului principal (iar nu şi a accesoriilor acestuia) – art. 2.504; această
excep ie este justificată de caracterul real, opozabil erga omnes, al ipotecii sau gajului,
precum şi de faptul că aceste garan ii au un caracter relativ autonom fa ă de crean a
garantată, astfel încât pot fi supuse unor reguli distincte de existen ă şi stingere (în
cazul ipotecii imobiliare, dreptul de ipotecă se stinge numai prin radiere din cartea
funciară, creditorul ipotecar putând opune oricând, pe cale de excep ie, neplata crean ei
ipotecare, refuzând astfel, în chip legitim, să consimtă la radiere; în cazul ipotecii
mobiliare, de asemenea, creditorul ipotecar se poate opune la radierea acesteia din
arhivă, câtă vreme crean a garantată, nestinsă prin prescrip ie, nu a fost achitată; în
fine, creditorul gajist, aflat în posesia bunului gajat, este pe deplin îndreptă it să refuze
restituirea bunului cât timp crean a nu a fost achitată, de vreme ce, pe de o parte,
prescrip ia afectează doar dreptul la ac iune, iar lăsarea bunului în mâinile sale
echivalează, pe de altă parte, cu recunoaşterea – continuă – a acestui drept, cel pu in în
cazul în care constituitor este însuşi debitorul gajist, iar nu un ter garant)2);
1)
Cf. art. 2.494 (Aplicarea regulilor privitoare la ipotecă): „Dispozi iile privitoare la publicitatea,
prioritatea, executarea şi stingerea ipotecilor mobiliare se aplică în mod corespunzător” (s.n.). Aşadar,
dacă ac iunea ipotecară nu se stinge prin prescrip ia ac iunii principale, mutatis mutandis, nici ac iunea
creditorului gajist nu se stinge prin prescrip ia crean ei principale garantate.
2)
Prescrip ia separată a crean ei garantate fa ă de prescrip ia (stingerea) garan iilor reale este întâlnită
şi în alte legisla ii, în special cele de inspira ie germanică. V., în afara Codului civil german (art. 216),
– în cazul în care presta iile succesive alcătuiesc, prin finalitatea lor, rezultată din
lege sau din conven ia păr ilor, un tot unitar, dreptul la ac iune se va stinge printr-o
singură prescrip ie, iar nu prin prescrip ii deosebite (art. 2.503 alin. 2); această
excep ie, care înseamnă întoarcerea la regulă, se justifică prin caracterul unitar al
obliga iei, chiar dacă executarea ei este eşalonată, în virtutea legii ori a voin ei păr ilor,
deoarece această eşalonare a fost concepută pentru a facilita îndeplinirea obliga iei, iar
nu pentru a fi considerată ca fiind generatoare de presta ii distincte, de sine stătătoare
(de ex., în cazul vânzării cu plata pre ului în rate, plata ratelor, fiind simple modalită i
de achitare a pre ului, iar nu presta ii de sine stătătoare, nu dă loc la drepturi la ac iune
distincte şi, prin urmare, nici la prescrip ii deosebite).
Tot în aplica ia efectului extinctiv al prescrip iei – stingerea doar a dreptului

material la ac iune –, art. 2.505 mai prevede, în mod firesc, că „prescrip ia nu
împiedică stingerea prin compensaţie (legală, dar mai ales judiciară – n.n.) a crean elor
reciproce şi nici exercitarea dreptului de retenţie1), dacă dreptul la acţiune nu era
prescris în momentul în care s-ar fi putut opune compensarea sau dreptul de retenţie,
după caz“ (s.n.). Solu ia este pe deplin justificată, deoarece la data când putea fi opusă,
pentru prima dată, compensa ia ori dreptul de reten ie, dreptul la ac iune nu era
prescris, astfel încât titularul său a socotit că nu mai e cazul să ac ioneze din moment
ce crean ele reciproce sunt (ori trebuie considerate) stinse până la concuren a celei mai
mici ori, după caz, se bucură de o garan ie, chiar imperfectă, care-i permite să-şi
asigure, pe cale de excep ie, plata crean ei. În plus, în cazul retentorului, cât timp
debitorul nu solicită predarea (restituirea) bunului o astfel de pasivitate poate fi
asimilată recunoaşterii tacite a dreptului, antrenând fie amânarea, fie întreruperea
cursului prescrip iei (cf. art. 2.538, alin. 2 şi 3).
602. Modul de aplicare a prescripąiei extinctive. a) Sedes materiae. Prescrip ia nu

operează ipso iure sau ope legis, ci numai ope exceptionis, adică doar la cererea păr ii
interesate. Aceasta rezultă atât din art. 2.506 NCC, precitat (în special alin. 1: „După
împlinirea prescrip iei, cel obligat este îndreptă it să refuze executarea presta iei”; deci,
prin împlinirea termenului de prescrip ie, cel interesat dobândeşte doar dreptul de a se
opune la condamnarea sa, iar nu şi liberarea de obliga ia ce-i incumbă, adică
exonerarea de răspunderea sa civilă, contractuală sau extracontractuală), cât şi din
prevederile art. 2.507 şi urm., din acelaşi cod, privitoare la renun area la prescrip ie.
Într-adevăr, în termeni similari – nu identici – art. 1838-1839 şi 1841 din vechiul
Cod civil, art. 2.507 şi urm. NCC privitoare la renun area (infra, nr. 603) şi la
invocarea prescrip iei prevăd, inter alia, că „nu se poate renun a la prescrip ie cât
timp a început să curgă” (art. 2.507, teza I) şi că aceasta „poate fi opusă numai de cel
solu ii similare în dreptul elve ian (Codul civil elve ian, art. 790, 807; Codul federal elve ian al
obliga iilor, art. 140) sau olandez (Codul civil din 1992, art. 3.11.20b), mai nou.
Pe de altă parte, trebuie semnalat că excep ia este însă limitată, în sensul că dreptul de ipotecă şi
ac iunea corespunzătoare supravie uiesc efectului prescrip iei numai în limita valorii bunului afectat
garan iei ipotecare (art. 2.504 alin. 1 in fine) şi fără a cuprinde accesoriile crean ei a cărei ac iune este
stinsă prin prescrip ie (art. 2.504 alin. 2), măsură care este de natură să stimuleze pe creditor în a-şi
valorifica crean a în termenul de prescrip ie aplicabil ac iunii principale.
1)
Cu privire la dreptul de reten ie, v. art. 2.495-2.499 NCC.
în folosul căruia curge” (art. 2.512 alin. 1), astfel că, în caz contrar, organul de
jurisdic ie va continua judecata şi se va pronun a în fond asupra preten iei deduse
judecă ii (art. 2.512 alin. 2).
b) Aplicarea prescripţiei numai la cererea persoanei interesate. După cum rezultă
din dispozi iile mai sus citate, în sistemul Noului Cod civil, prescrip ia nu operează de
drept şi nici din oficiu, în baza hotărârii instan ei judecătoreşti sau arbitrale, ci numai la
cererea persoanei interesate (art. 2.512)1). Într-adevăr:
În primul rând, este de remarcat că prescrip ia nu operează ipso iure, deoarece prin
simpla împlinire a termenului cel în folosul căruia curge prescrip ia nu este exonerat de
răspundere, ci doar îndreptă it să refuze îndeplinirea obliga iei de care este inut. Deci,
prin expirarea termenului de prescrip ie se naşte ope legis dreptul sau facultatea de a
opune beneficiul prescrip iei împlinite, iar nu şi constatarea stingerii înseşi a dreptului
la ac iune. Dreptul de a invoca beneficiul prescrip iei extinctive, este un drept de natură
potestativă, distinct de dreptul subiectiv primar afectat de împlinirea termenului de
prescrip ie, şi poate fi exercitat sau, după caz, abandonat prin efectul renun ării la
prescrip ie2).
În al doilea rând, prescrip ia nu poate fi aplicată ex officio de către organul de
jurisdic ie, chiar dacă invocarea prescrip iei ar fi în interesul statului sau al unită ilor
sale administrativ-teritoriale (art. 2.512 alin. 2 şi 3). Mai mult, ea nici măcar nu poate fi
pusă în discu ia păr ilor, în virtutea rolului activ, din moment ce, pe de o parte, e vorba
de o excep ie personală, iar nu de o excep ie de ordine publică, şi pe de altă parte, o
asemenea chestiune în plan procesual interesează principiul disponibilită ii, fiind un
aspect ori o facultate inerentă dreptului fiecărei păr i de a dispune, în cursul procesului,
de drepturile sale materiale şi procedurale, iar acest aspect trebuie lăsat la aprecierea
acesteia, iar nu a instan ei de judecată.
În sfârşit, întrucât „prescrip ia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge” (art.
2.512 alin. 1), nu interesează buna sau reaua sa credin ă şi nici faptul dacă a dobândit vreun
titlu contrar (prin transmiterea cesiunii aceluiaşi drept de către o ter ă persoană), deoarece
prescrip ia sanc ionează lipsa de ac iune ori neglijen a titularului dreptului la ac iune, iar
condi iile de aplicare a acestuia nu presupun buna-credin ă a „prescrip ionarului” sau
dobândirea aceluiaşi drept, de către acesta, în vreun alt mod, după caz.
1)
În sensul că, în materia raporturilor de muncă, art. 2512 alin. 2 (organul de jurisdic ie competent nu
poate aplica prescrip ia din oficiu) ar fi inaplicabil „în situaţia prescripţiei împlinite în favoarea salariaţilor,
avându-se în vedere că, şi în acest caz, devine incidentă dispozi ia de principiu înscrisă în art. 38 din Codul
muncii”, v. I. Tr. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, op. cit., p. 36. Această opinie este criticabilă, deoarece
beneficiul prescrip iei câştigate nu e un drept derivat din contractul individual de muncă ori acordat de lege în
considerarea raportului de muncă, ci o facultate ex lege, care îndreptă eşte salariatul să refuze executarea unei
obliga ii prescrise. În plus, plă ile încasate fără drept ori despăgubirile cauzate angajatorului prin săvârşirea de
fapte ilicite (art. 998 şi urm. C. civ.) generează raporturi pur civile, iar nu de dreptul muncii, fiind străine,
aşadar, dispozi iilor art. 38 din Codul muncii (care dispun că: „Salaria ii nu pot renun a la drepturile ce le sunt
recunoscute prin lege. Orice tranzac ie prin care se urmăreşte renun area la drepturile recunoscute de lege
salaria ilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”).
2)
Renun area la prescrip ia împlinită sau câştigată este un act abdicativ unilateral având ca obiect
însuşi dreptul de a invoca prescrip ia împlinită. Obiectul renun ării nu poate fi dreptul la ac iune şi, a
fortiori, nici dreptul subiectiv civil primar, deoarece acestea apar in altuia, iar nu renun ătorului şi, prin
urmare, acesta din urmă nu poate dispune de acestea fără acordul titularului, o asemenea renun are fiind
nulă absolut (cf. art. 17 alin. 1: „Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el
însuşi”).
c) Momentul până la care poate fi invocată prescripţia. Fiind o excep ie de fond,

relativă, prescrip ia nu poate fi invocată oricând, adică în orice stare a pricinii, ci numai
în instan a de fond, ea putând totuşi fi opusă pentru prima oară chiar şi în apel (art. 2.513
alin. 1). În materie de arbitraj, prescrip ia poate fi opusă pe tot parcursul solu ionării
litigiului (art. 2.514 alin. 2). Desigur, în ambele cazuri trebuie ca pârâtul să nu fi
renun at, în prealabil, expres ori tacit, la prescrip ie, căci, în acest caz, invocarea
prescrip iei este lipsită de obiect, dreptul de op iune fiind stins.
d) Invocarea prescripţiei de către alte persoane. Dreptul de a invoca prescrip ia nu

este, în principiu, un drept intuitu personae, astfel încât dacă are caracter patrimonial,
el poate fi exercitat, în numele prescrip ionarului, şi de către alte persoane interesate.
Astfel, potrivit art. 2.514 NCC, codebitorii unei obliga ii solidare sau indivizibile şi
fideiusorii pot invoca prescrip ia, chiar dacă unul dintre debitori a neglijat s-o facă ori a
renun at la ea. Tot astfel, pot invoca prescrip ia şi creditorii celui interesat, precum şi
orice altă persoană interesată1).
603. Renunąarea la prescripąie. Noul Cod civil reglementează, în termeni similari cu

prevederile art. 1838-1840 ale vechiului cod, şi posibilitatea renun ării la prescrip ie,
respectiv la aşa-numita „prescrip ie câştigată”, adică la însuşi dreptul de a invoca
prescrip ia extinctivă2). Se precizează, în plus, că renun area poate privi fie prescrip ia
împlinită, fie numai beneficiul termenului scurs, însă acestea nu trebuie confundate
chiar dacă produc aceleaşi efecte – începerea unei prescrip ii de acelaşi fel –, deoarece
în primul caz este vorba de însuşi dreptul de a invoca prescrip ia, care poate fi opus şi
de alte persoane interesate (art. 2.514), pe când în cel de-al doilea caz sunt aplicabile
regulile de întreruperea prescrip iei prin recunoaşterea dreptului. Într-adevăr:
Potrivit art. 2.507 NCC, nu se poate renun a la prescrip ie cât timp nu a început să
curgă, dar se poate renun a la prescrip ia împlinită, precum şi la beneficiul termenului
scurs pentru prescrip ia începută şi neîmplinită.
Renun area la prescrip ie poate fi expresă, făcută prin act de renun are, sau tacită,
dacă rezultă din manifestări neechivoce şi este neîndoielnică (art. 2.508).
Nu se poate renun a decât de cel care are capacitatea de a înstrăina (de a face acte
de dispozi ie) ori de a se obliga, după caz (art. 2.509).
În toate cazurile, după renun are, începe să curgă o nouă prescrip ie de acelaşi fel, iar
dacă partea îndreptă ită renun ă la beneficiul termenului scurs până la acea dată, sunt
aplicabile dispozi iile privind întreruperea prescrip iei prin recunoaşterea dreptului (art.
2.510).
Renun area produce însă efecte relative, deoarece este un act unilateral, ea
neputând fi, aşadar, opusă codebitorilor solidari ori ai unei obliga ii indivizibile, nici
împotriva fideiusorilor (art. 2.511). De asemenea, ea nu poate fi opusă creditorilor
renun ători şi nici altei persoane interesate (art. 2.514, teza a doua).
1)
V., pentru invocarea prescrip iei de către ter ul detentor (dobânditor) al imobilului ipotecat, C. Ap.
Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 4214/2000, în Culegere de practică judiciară în materie civilă 2000, nr. 57, pp.
142-144 (cu notă de Adina Nicolae).
2)
Pentru amănunte cu privire la natura şi caracterele juridice ale renun ării la prescrip ia câştigată, v.
supra, nr. 290 lit. b).
CAPITOLUL II
DOMENIUL PRESCRIPĄIEI EXTINCTIVE
§ 1. Noąiunea şi criteriile de determinare
604. Noąiunea şi criterii de determinare. a) Definiţie şi terminologie. Prin domeniul

prescrip iei extinctive se în elege sfera drepturilor subiective ale căror acţiuni cad sub
incidenţa acesteia, mai exact totalitatea drepturilor la ac iune susceptibile de a se stinge
prin neexercitarea lor în termenul stabilit de lege.
In concreto, a determina domeniul prescrip iei extinctive însemnează a stabili, prin
raportarea tuturor drepturilor subiective civile la institu ia prescrip iei extinctive,
drepturile la acţiune prescriptibile extinctiv, pe de o parte, şi, deopotrivă, drepturile la
acţiune imprescriptibile extinctiv, pe de altă parte.
Prin urmare, sunt prescriptibile extinctiv acele drepturi la ac iune care se sting prin
neexercitarea lor în termenul de prescrip ie respectiv.
De re inut că, în doctrină – brevitatis causa –, se folosesc, uzual, şi expresiile
„drepturi prescriptibile”, respectiv „drepturi imprescriptibile” în loc de „drepturi la
ac iune supuse prescrip iei extinctive” (ac iuni prescriptibile extinctiv) şi „drepturi la
ac iune nesupuse prescrip iei extinctive” (ac iuni imprescriptibile extinctiv)1).
b) Criterii de determinare. În genere, în doctrină, după cum am văzut (supra, nr. 103)
domeniul prescrip iei extinctive, adică al drepturilor subiective civile supuse prescrip iei
extinctive, se determină prin utilizarea combinată a următoarelor două criterii2): natura
drepturilor subiective civile şi actul normativ care reglementează prescrip ia extinctivă.
Raportate la determinarea domeniului prescrip iei extinctive reglementate în Noul
Cod civil, vom avea următoarele clasificări:
1o După natura drepturilor subiective civile, se poate distinge între:

a) domeniul prescrip iei extinctive în categoria drepturilor patrimoniale;
b) domeniul prescrip iei extinctive în categoria drepturilor nepatrimoniale.
2o După natura actului normativ care reglementează prescrip ia extinctivă, se poate

distinge:
a) domeniul prescrip iei extinctive guvernat de Noul Cod civil;
b) domeniul prescrip iei extinctive cârmuit de alte acte normative – izvoare de
drept civil (L. nr. 31/1990, L. nr. 11/1991, L. nr. 85/2006 etc.).
1)
Pentru alte precizări, v. supra, nr. 101.
2)
V., de ex., Gh. Beleiu, op. cit. (2001), pp. 246-247.
Ambele criterii sunt sugerate de art. 2.501 şi 2.502 NCC care statuează principiul
prescriptibilită ii dreptului la ac iune având un obiect patrimonial, precum şi al
altor drepturi la ac iune, indiferent de obiectul lor, în cazurile anume prevăzute de
lege. Într-adevăr:
Conform art. 2.501:
„(1) Drepturile la ac iune având un obiect patrimonial sunt supuse prescrip iei
extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, sunt supuse prescrip iei
extinctive şi alte drepturi la acţiune, indiferent de obiectul lor”. (s.n.).
Din acest articol, rezultă, prima facie, că sunt prescriptibile nu numai drepturile la
ac iune privind un drept de crean ă sau chiar un drept real, ci şi alte drepturi la ac iune,
indiferent de obiectul lor, în cazurile anume prevăzute de lege (precum drepturile
nepatrimoniale, cele potestative, drepturile injonctive etc.).
Totuşi, o asemenea concluzie trebuie raportată la art. 2.502 alin. 1 care enun ă
excep iile de prescriptibilitate a drepturilor la ac iune, stabilind principalele cazuri de
imprescriptibilitate:
„Dreptul la ac iune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi

ori de câte ori prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit, exerci iul său nu
poate fi limitat în timp.” (s.n.).
605. Plan. În continuare, vom înfă işa, pe scurt, domeniul prescrip iei extinctive în
sistemul Noului Cod civil, determinat, în principal, de natura patrimonială ori
nepatrimonială a drepturilor subiective ale căror ac iuni sunt supuse prescrip iei extinctive.
§ 2. Prescripąia extinctivă şi drepturile patrimoniale
606. Prescripąia extinctivă şi drepturile de creanąă. În principiu, ca şi în sistemul

anterior, drepturile la ac iune privitoare la drepturile de crean ă (stricto sensu) sunt
prescriptibile extinctiv. Această regulă rezultă, în mod expres, din art. 2.501 alin. 1
NCC, sediul general al materiei, deja citat:
„Drepturile la ac iune având un obiect patrimonial sunt supuse prescrip iei

extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.” (s.n.).
Or, una dintre categoriile principale ale drepturilor patrimoniale este aceea a
drepturilor de crean ă ale căror ac iuni sunt prescriptibile extinctiv, deoarece legea
consideră că, în principiu, nimeni nu poate fi inut ad perpetuum să răspundă pentru
obliga iile sale patrimoniale.
Desigur, aşa cum prevede chiar art. 2.501 prescriptibilitatea drepturilor de crean ă
nu este absolută, de la această regulă de principiu putând exista şi excepţii în care
ac iunile personale să fie declarate imprescriptibile extinctiv (cf. art. 2.237: „Drepturile
asigura ilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice care se constituie la
asigurările de via ă pentru obliga ii de plată scadente în viitor nu sunt supuse
prescrip iei.”).
607. Prescripąia extinctivă şi drepturile reale. În materia drepturilor reale, regula este
imprescriptibilitatea, iar excep ia prescriptibilitatea. Într-adevăr, drepturile reale de
folosin ă care nu se sting prin neuz pot fi exercitate oricând, iar în cazul în care ar fi
încălcate, pot fi apărate oricând în justi ie.
Într-adevăr, având în vedere dispozi iile Noului Cod civil, sunt imprescriptibile
extinctiv următoarele ac iuni reale:
1o ac iunea în revendicare – imobiliară sau mobiliară – întemeiată pe dreptul de

proprietate privată (art. 563 alin. 2) ori publică (art. 861); deşi imprescriptibilă
extinctiv – pe motiv că dreptul de proprietate fiind perpetuu nu se stinge prin neuz1) şi
că, în caz contrar, prin împlinirea termenului de prescrip ie, uzurpatorul ar continua să
posede bunul în chip nestingherit în detrimentul adevăratului proprietar –, această
ac iune poate fi paralizată prin invocarea, cu succes a uzucapiunii;
2o ac iunea negatorie (art. 564);
3o ac iunea confesorie de superficie (art. 696);
4o peti ia de ereditate (art. 1.130)
5o ac iunea ipotecară (art. 2.504).
Prin excep ie, sunt prescriptibile extinctiv, inter alia:
1o ac iunea posesorie (art. 951);

2o ac iunea confesorie de uzufruct (art. 705), uz şi abita ie (art. 754) şi servitute 9
(art. 757);
3o ac iunea în protec ia drepturilor reale de tip nou, precum dreptul de
administrare (art. 870), concesiune (art. 873) şi folosin ă cu titlu gratuit (art. 875).
§ 3. Prescripąia extinctivă şi drepturile nepatrimoniale
608. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale.

Potrivit art. 2.504 alin. 2 pct. 1 NCC sunt imprescriptibile extinctiv drepturile
privitoare la ac iunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excep ia celor
pentru care prin lege se dispune altfel.
Aşadar, regula imprescriptibilită ii drepturilor la ac iune având un obiect
nepatrimonial este expresă şi categorică.
Principiul imprescriptibilită ii drepturilor personale nepatrimoniale este în general
definit ca fiind acea regulă de drept potrivit căreia protec ia acestor drepturi prin
ac iunea în justi ie nu este ărmurită în timp, putându-se ob ine oricând.
Din categoria drepturilor nepatrimoniale fac parte în primul rând drepturile
personalită ii (art. 58 NCC), drepturile morale de autor sau drepturile derivate din
1)
V., de ex., C: Stătescu, Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturile reale, EDP,
Bucureşti, 1970, p. 725.
starea civilă şi capacitatea civilă a persoanei, dreptul la nume sau la denumire, dreptul
la domiciliu sau la un sediu etc.
Trebuie precizat că este vorba de protec ia directă a dreptului nepatrimonial, iar nu
şi de dreptul la ac iune în repararea prejudiciului, moral sau material, cauzat din
violarea unui astfel de drept, care, de regulă, rămâne supus prescrip iei (cf. art. 253
alin. 4 NCC: „De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după
caz, o repara ie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat,
dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul
la ac iune este supus prescrip iei extinctive.”).
În fine, cât priveşte justificarea acestei reguli, principiul imprescriptibilită ii
drepturilor nepatrimoniale se întemeiază pe caracterul intuitu personae şi totodată
perpetuu al acestor drepturi, inseparabile de persoana umană sau morală.
609. Excepąii. Noul Cod civil prevede însă şi excep ii de la principiul

imprescriptibilită ii drepturilor nepatrimoniale, precum:
1o ac iunea în anulabilitatea căsătoriei (art. 301);

2o ac iunea în tăgada de paternitate de către mama copilului sau so ul acesteia (art.
430 şi 431);
3o ac iunea în anulabilitatea recunoaşterii filia iei (art. 419).
CAPITOLUL III
TERMENELE LEGALE DE PRESCRIPĄIE EXTINCTIVĂ
610. Termenul general de prescripąie. a) Consacrare. Potrivit art. 2.517 NCC:
„Termenul prescrip iei este de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen”(s.n.).
Aşadar, în lipsa unui termen anume prevăzut de lege (sau eventual fixat de părţi,
pe cale conven ională, în condi iile art. 2.515 alin. 4), orice drept la ac iune
prescriptibil extinctiv se stinge în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 2.517.
De remarcat că tot un termen de 3 ani prevede şi art. 3 alin. 1 din Decretul nr.
167/1958, termen care a fost calificat în doctrină şi jurispruden ă ca termen „general”
de prescrip ie, aplicabil, în principal, ac iunilor personale prescriptibile extinctiv
(supra, nr. 171-172).
b) Caracterizare. Aplicându-se ori de câte ori prin lege nu se stabileşte un alt

termen de prescrip ie, termenul de 3 ani este, neîndoielnic, termenul general de
prescripţie prevăzut de Noul Cod civil, singura chestiune rămasă în discu ie fiind
determinarea caracterului general al acestuia. Într-adevăr:
Mai întâi, în lipsă de orice altă precizare sau referire legală, acest termen se aplică
tuturor ac iunilor personale (întemeiate pe drepturile de crean ă lato sensu), cu excep ia
cazurilor pentru care există termene speciale de prescrip ie, indiferent de izvorul
concret al raportului obliga ional (act juridic, unilateral ori bilateral, sau fapt juridic
stricto sensu, licit ori ilicit), inclusiv preten iilor patrimoniale care înso esc o ac iune
principală, chiar dacă aceasta este sau nu prescriptibilă (precum ac iunea în constatarea
nulită ii absolute, ac iunea în simula ie, ac iunea în rezolu iune sau reziliere, ac iunea
pauliană etc.).
Apoi, termenul general de prescrip ie este aplicabil şi ac iunilor nepatrimoniale
prescriptibile extinctiv (cum este ac iunea în anularea unei recunoaşteri a filia iei)
pentru care nu există un termen special de prescrip ie.
În sfârşit, acest termen nu trebuie confundat şi nici aplicat atunci când, printr-o
dispozi ie legală expresă, s-ar institui un termen special, care este tot de 3 ani (de ex.
termenul de 3 ani prevăzut la art. 428 alin. 3, art. 695 alin. 3, art. 892 alin. 3, art. 897
alin. 3, art. 990 alin. 5, art. 1.027 alin. 3, art. 1.095 alin. 1, art. 1.933 alin. 3, art. 1.936
alin. 1 NCC).
Observăm că Noul Cod civil merge pe solu ia clasică, a unui singur termen de
prescrip ie, iar nu pe aceea a prescripţiei duble preconizată de unele proiecte sau chiar
reglementări noi1).
1)
Sistemul dublului termen de prescrip ie, creat prin Conven ia de la New-York din 1974 asupra
prescrip iei în materie de vânzare interna ională de mărfuri (supra, nr. ), care prevede, alături de termenul
minim şi ordinar de 4 ani (art. 8) şi un termen maxim de 10 ani (art. 23), a fost preluat şi de Principiile
611. Termene speciale de prescripąie. a) Precizări prealabile. Noul Cod civil

efectuează şi o reaşezare generală a termenelor legale speciale de prescrip ie, pe care le
grupează în 3 clase principale, în func ie de durata acestora: un an, 2 ani şi 10 ani. În
afară de acestea, există în cuprinsul codului şi alte termene speciale de prescrip ie, care
variază, cu mici excep ii, între 6 luni şi 5 ani, făcând, din păcate, dificilă cunoaşterea de
către cei interesa i a termenului de prescrip ie efectiv aplicabil.
În afară de termenele speciale consacrate de Noul Cod civil există, desigur, o
sumedenie de termene speciale stabilite prin alte acte normative, însă, o parte din
acestea vor fi probabil abrogate prin legea de punere în aplicare a noului cod (avem în
vedere, de ex., unele termene speciale prevăzute de Codul comercial, Codul familiei şi,
bineîn eles, vechiul Cod civil, la care ne-am referit, pe larg, în primele două titluri ale
tratatului de fa ă).
De aceea, în continuare ne vom limita în continuare doar la enumerarea termenelor
speciale de prescrip ie, instituite de noul cod în art. 2.518-2.521, termene aplicabile
unor ac iuni reale sau personale, după caz. Celelalte termene speciale de prescrip ie din
cod vor fi analizate cu ocazia tratării materiilor sau institu iilor respective, deoarece fac
parte din regimul lor juridic.
b) Termenul de prescripţie de 10 ani. Potrivit art. 2.518:
„Se prescrie în termen de zece ani dreptul la ac iune privitor la:

1. drepturile reale care nu sunt declarate prin lege imprescriptibile ori nu sunt
supuse altui termen de prescrip ie;
2. repararea prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură
sau acte de barbarie ori, după caz, a celui cauzat prin violen ă ori agresiuni sexuale
comise contra unui minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voin a;
3. repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.”
c) Termenul de prescripţie de 2 ani. Conform art. 2.519:
„Dreptul la ac iune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie

în termen de doi ani.”
d) Termenul de prescripţie de un an. Art. 2.520 şi 2.521 NCC fixează la un an

termenul de prescrip ie aplicabil unei serii de ac iuni derivate din raporturile de prestări
de servicii făcute cu caracter profesional ori fără caracter profesional, după caz.
Astfel, potrivit art. 2.520:
„(1) Se prescrie în termen de un an dreptul la ac iune în cazul:

1. ospătarilor (întreprinzătorilor de alimenta ie publică – n.n.) sau hotelierilor,
pentru serviciile pe care le prestează;
2. profesorilor, institutorilor, maeştrilor şi artiştilor, pentru lec iile date cu ora, cu
ziua sau cu luna;
Unidroit 2004 (art. 10.2), Principiile dreptului european al contractelor (art. 14:201, 14:307), Anteproiectul
Catala (art. 2274 şi 2278) din 2004 sau proiectul englez privitor la prescrip ie din 2001 (sect. 1). Asupra
tehnicii dublului termen de prescrip ie, v. R. Wintgen, La mise en œuvre de la technique du double délai
de prescription extinctive, in Revue des contrats 2007, pp. 907-915.
3. medicilor, moaşelor, asistentelor şi farmaciştilor, pentru vizite, opera ii sau
medicamente;
4. vânzătorilor cu amănuntul, pentru plata mărfurilor vândute şi a furniturilor
livrate;
5. meşteşugarilor şi artizanilor, pentru plata muncii lor;
6. avoca ilor, împotriva clien ilor pentru plata onorariilor şi cheltuielilor.
Termenul de prescrip ie se va calcula din ziua rămânerii definitive a hotărârii sau din
aceea a împăcării păr ilor, ori a revocării mandatului. În afacerile neterminate nu se
vor putea cere onorarii şi cheltuieli mai vechi de trei ani;
7. notarilor publici şi executorilor judecătoreşti, în ceea ce priveşte plata sumelor
ce le sunt datorate pentru actele func iei lor. Termenul prescrip iei se va socoti din
ziua în care aceste sume au devenit exigibile;
8. inginerilor, arhitec ilor, geodezilor, contabililor şi altor liber-profesionişti,
pentru plata sumelor ce li se cuvin. Termenul prescrip iei se va socoti din ziua când s-a
terminat lucrarea.
(2) În toate cazurile, continuarea lec iilor, serviciilor, actelor sau lucrărilor nu
întrerupe prescrip ia pentru sumele scadente”.
În plus, conform art. 2.521:
„(1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi dreptul la ac iune privitor

la restituirea sumelor încasate din vânzarea biletelor pentru un spectacol care nu a mai
avut loc.
(2) De asemenea, dacă prin lege nu se dispune altfel, se prescrie prin împlinirea
unui termen de un an şi dreptul la ac iunea izvorâtă dintr-un contract de transport de
bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), termenul de prescrip ie este de trei ani, atunci
când contractul de transport a fost încheiat spre a fi executat succesiv sau, după caz,
combinat, cu acelaşi mijloc de transport sau cu mijloace de transport diferite.”
612. Prorogarea legală a termenului de prescripąie. În principiu, durata termenului

de prescrip ie nu poate fi modificată decât prin voin a păr ilor, în cazurile şi condi iile
anume prevăzute de lege (art. 2.515 alin. 4 şi 5). Prin excep ie, Noul Cod prevede şi o
ipoteză în care durata termenului de prescrip ie este modificată ex vi legis. Astfel, în
materia răspunderii civile delictuale, conform art. 1.394, „în toate cazurile în care
despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescrip ii mai lungi decât
cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la
acţiunea în răspundere civilă.” (s.n.). Această solu ie, inspirată din dreptul elve ian1),
este destinată să asigure o protec ie superioară victimei, atunci când prejudiciul suferit
este urmarea unei fapte ilicite grave, care este sanc ionată şi de legea penală. Desigur,
dacă termenul de prescrip ie prevăzut de legea penală ar fi mai scurt, fiecare ac iune
rămâne supusă termenului de prescrip ie normal aplicabil.
1)
Cf. art. 60 alin. 2 C. fed. elv. al obliga iilor („dacă daunele-interese derivă dintr-un act pedepsibil
supus de legile penale unei prescrip ii mai lungi, această prescrip ie se aplică ac iunii civile”).
CAPITOLUL IV
CURSUL PRESCRIPĄIEI
Secąiunea 1
Începutul prescripţiei extinctive
A. REGULA GENERALĂ PRIVIND ÎNCEPUTUL PRESCRIPĄIEI EXTINCTIVE
613. Sedes materiae. Noul Cod civil consacră o nouă regulă generală privind
începutul prescrip iei extinctive, renun ând la regula tradi ională exprimată în celebrul
adagiu: actionae non natae, non praescribitur.
Într-adevăr, conform art. 2.523 NCC:
„Prescrip ia începe să curgă de la data când titularul dreptului la ac iune a

cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.”
Or, în sistemul vechiului Cod civil, ca şi în acela al Decretului nr. 167/1958,

începutul prescrip iei are, în regulă generală, caracter abstract, obiectiv, iar nu subiectiv
ori, după caz, mixt, din moment ce art. 1886 C. civ. (1864) statuează că „Nicio
prescripţie nu poate începe a curge înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui mod
de stingere” (s.n.), în timp ce art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 declară, la rândul
său, că „Prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune …”
(s.n.).
Aşa cum am văzut (supra, nr. 186 lit. c), şi în vechiul Cod civil, dar şi în Decretul
nr. 167/1958 fie se confundă naşterea dreptului la ac iune cu începutul prescrip iei
extinctive, fie se pun pe acelaşi plan cele două momente, deşi ele ar trebui să fie clar
disociate, cel pu in la nivel teoretic şi de principiu. Într-adevăr, naşterea dreptului la
ac iune este data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, nesocotit ori, după caz, trebuia
exercitat, pe când începutul prescrip iei extinctive este data la care titularul dreptului la
ac iune are posibilitatea materială, dar şi juridică de a face acte de întrerupere a
prescrip iei, respectiv de a ac iona în justi ie. Or, despre ce posibilitate materială ori
juridică poate fi vorba când titularul dreptului la ac iune nu are cunoştin ă efectivă şi
nici nu trebuia să cunoască faptul că, potrivit legii ori contractului, are deschisă o
ac iune contra altuia!?1)
1)
Cu privire la necesitatea revederii regulii tradi ionale privind începutul prescrip iei extinctive, v., în
afara sect. 1 (The standard limitation defences), sect. 2 (privitor la data cunoaşterii – date of knowledge –
elementelor necesare exercitării dreptului la ac iune), sect. 3 (privitor la data naşterii ac iunii – the date on
which the cause of action acrued) şi sect. 4 (privitor la data când trebuiau cunoscute aceste elemente –
constructive of knowledge) din Proiectul Legii engleze privind prescrip ia extinctivă din 2001 (Limitation
Bill 2001), disponibil la adresa: www.law.com.gov.uk. [proiectul englez este construit pe sistemul
De aceea, în Noul Cod civil s-a apreciat că, în realitate, prescrip ia extinctivă
trebuie să înceapă să curgă nu de la data naşterii dreptului la ac iune, ci de la data când
cel interesat a luat cunoştin ă ori trebuia, după circumstan ele spe ei, să ia cunoştin ă de
existen a acestui drept. Desigur, în afara acestei reguli generale, există şi ipoteze sau
situa ii care impun determinarea, în mod expres, a începutului prescrip iei, fie pentru a
particulariza regula generală, fie pentru a deroga de la aceasta, în anumite limite, dacă
există motive serioase în acest sens. Este vorba de aşa-numitele reguli speciale privind
începutul prescrip iei care nu numai că au fost păstrate şi în noua reglementare, dar
chiar au fost multiplicate ori, după caz, modificate, cum vom vedea imediat.
614. Caracterizare. Aşa după cum rezultă, expres, din textul citat, noua regulă generală
privind începutul prescrip iei extinctive are un caracter mixt, prezentând caracteristica
stabilirii – alternativ – a două momente de la care prescrip ia începe să curgă, şi anume:
– un moment subiectiv, principal, constând în data cunoaşterii naşterii dreptului

la acţiune; şi
– un moment obiectiv, subsidiar, constând în data când, după împrejurări, trebuia
cunoscută naşterea acestui drept.
Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului
la ac iune nu atrage şi începutul prescrip iei extinctive, dacă titularul dreptului la
ac iune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea
dreptului la ac iune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. Dacă titularul
dreptului la ac iune nu are cunoştin ă de elementele minime care fundează dreptul său,
respectiv actul sau faptul juridic, licit sau ilicit, şi cel care este inut să răspundă, atunci
nu poate ac iona, astfel încât dacă prescrip ia ar începe să curgă, curgerea ar fi
nejustificată, căci aceste elemente pot să nu fie cunoscute, cum am arătat, la data
încălcării dreptului subiectiv.
În felul acesta, prin noua regulă edictată, legiuitorul încearcă să evite riscul ca
prescrip ia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece
titularului dreptului la ac iune nu i se poate reproşa inac iunea, cât timp nu avea
posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoaşterii existen ei
dreptului sau a exigibilită ii acestuia ori a celui care ar fi inut să răspundă, după caz.
Important este de re inut că, în sistemul Noului Cod civil, momentul începutului pres-
crip iei extinctive, în lipsa unei reguli speciale, trebuie determinat de organul de juris-dic ie
numai pe baza unui probatoriu complex, deoarece trebuie stabilită nu numai data naşterii
dreptului la ac iune, ci şi dacă titularul lui avea cunoştin ă ori trebuia să cunoască acest fapt.
Tocmai că, în practică, acest probatoriu se poate dovedi foarte anevoios, legiuitorul
instituie o serie de reguli speciale privind începutul prescrip iei, care se vor aplica cu
prioritate fa ă de regula generală prevăzută de art. 2.523, întrucât specialia generalibus
derogant.
„prescrip iei duble”: termenul minim, de 3 ani, care începe să curgă de la data cunoaşterii naşterii dreptului
la ac iune şi termenul maxim, de 10 ani, care începe să curgă de la data naşterii dreptului la ac iune; cf.:
sect. 1 – (1) It is a defence to a civil claim that the claim was not made before the end of the period of
three years from the date of knowledge of the claimant. (2) It is also a defence to a civil claim that the
claim was not made before the end of the period of ten years from the starting date in relation to the cause
of action on which the claim is founded].
B. REGULI SPECIALE PRIVIND ÎNCEPUTUL PRESCRIPĄIEI EXTINCTIVE
1) Reglementare şi enumerarea ipotezelor speciale
615. Sedes materiae. Principalele reguli speciale privind începutul prescrip iei sunt
cuprinse în art. 2.524-2.531 NCC, care se aplică indiferent de calitatea păr ilor.
Există însă, în noul cod, şi alte reguli speciale privind începutul prescrip iei,
precum: art. 301 alin. 2-4, art. 316 alin. 2, teza a doua, art. 419 alin. 3, art. 428 alin. 3,
art. 432 alin. 2, art. 892 alin. 3, art. 897 alin. 2, art. 915 alin. 2, teza a doua, art. 951
alin. 1, art. 990 alin. 5, art. 1.027 alin. 3, art. 1.070, art. 1076 alin. 2, art. 1.095 alin. 1 şi
2, art. 1.124, art. 1.223, art. 1.415, art. 1.880, art. 1.933 alin. 3, art. 1.936, art. 2.071,
art. 2.163, art. 2.182, art. 2.190 alin. 1.
În cele ce urmează vom avea în vedere, din considerente de ordin didactic, dar şi
tehnic, doar regulile speciale, de „generală” aplica iune, reglementate în cap. III din titlul
I al Căr ii VI.
616. Enumerare. În cap. III al titlului I privitor la regimul general al prescrip iei
extinctive, din Cartea VI, Noul Cod civil instituie, fie în aplicarea (concretizarea)
regulii generale, fie prin derogare de la aceasta, reguli speciale privitoare la începutul
prescrip iei extinctive pentru următoarele situa ii sau ipoteze:
i) ipoteza obliga iilor contractuale de a da sau de a face ceva;

ii) ipoteza ac iunii în restituirea presta iilor;
iii) ipoteza obliga iilor cu executare succesivă;
iv) ipoteza asigurărilor contractuale;
v) ipoteza răspunderii pentru fapta ilicită şi cazuri asimilate;
vi) ipoteza ac iunii în anularea actului juridic civil;
vii) ipoteza răspunderii pentru viciile aparente ale bunului, lucrării sau construc iei
şi cazuri asimilate;
viii) ipoteza răspunderii pentru viciile ascunse ale bunului, lucrării sau construc iei
şi cazuri asimilate.
2) Conţinutul regulilor speciale privind începutul prescripţiei extinctive
617. Dreptul la acţiunea în executarea obligaţiilor de a da sau de a face.

a) Reglementare. Potrivit art. 2.524 NCC:
„(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obliga iilor contractuale de a da
sau de a face prescrip ia începe să curgă de la data când obliga ia devine exigibilă şi
debitorul trebuia astfel s-o execute.
(2) În cazul în care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescrip ia începe
să curgă de la împlinirea termenului sau, după caz, de la data renun ării la beneficiul
termenului stabilit exclusiv în favoarea creditorului.
(2) Dacă dreptul este afectat de o condi ie suspensivă, prescrip ia începe să curgă
de la data când s-a îndeplinit condi ia.”
b) Caracterizare. Textul citat cuprinzând o regulă par ial nouă se aplică
obliga iilor contractuale de a da (de a strămuta proprietatea ori de a constitui un alt
drept real) sau a face (a preda un lucru, a executa o lucrare sau presta un alt serviciu).
În aceste cazuri, prescrip ia începe să curgă de la data când obliga ia devine
exigibilă, adică de la data când debitorul trebuie s-o execute. Este vorba, în principiu,
de obliga iile pure şi simple, de cele afectate de un termen extinctiv, ori cele afectate de
o condi ie rezolutorie, ştiut fiind că pura est sub condicione resolvitur.
Dacă obliga ia este afectată de un termen suspensiv ori de o condi ie suspensivă,
prescrip ia începe să curgă de la data împlinirii termenului sau de la data când s-a
îndeplinit condi ia.
618. Dreptul la acąiunea în restituirea prestaąiilor. a) Reglementare. Potrivit art. 2.525

NCC:
„Prescrip ia dreptului la ac iune în restituirea presta iilor făcute în temeiul unui

act anulabil ori desfiin at pentru rezolu iune sau altă cauză de ineficacitate începe să
curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desfiin at actul, cu
excep ia cazului când dreptul la ac iune a fost exercitat chiar în procesul în care s-a
dispus desfiin area actului.”
b) Caracterizare. Regula cuprinsă în art. 2.525 este o regulă specială nouă şi este
aplicabilă în toate cazurile în care un act juridic valabil este ulterior anulat, rezolvit ori
desfiin at pentru alte cauze de ineficacitate – contemporane ori subsecvente încheierii
actului – , de regulă, cu efect retroactiv, astfel încât presta iile executate în temeiul
acestuia devin lipsite de cauză, fiind supuse restituirii, în natură sau prin echivalent.
În aceste cazuri, legea prevede că, deşi dreptul la restituirea presta iilor subzistă de
la data efectuării presta iilor, prescrip ia nu începe să curgă de la aceeaşi dată, deoarece
dreptul respectiv este un drept condi ional (sau eventual), ci numai de la data rămânerii
definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a declarat ori constatat ineficacitatea
actului, când dreptul la restituire devine cert.
Atragem aten ia că prescrip ia dreptului la ac iunea în restituirea presta iilor nu
trebuie confundată cu prescrip ia dreptului la ac iunea în desfiin area (ori încetarea)
actului, pe temeiul nulită ii relative, rezolu iunii, rezilierii etc., mai ales atunci când
pentru aceasta din urmă există reguli diferite privind începerea prescrip iei (cf. art.
2.529 în privin a dreptului la ac iunea în anularea actului juridic).
619. Dreptul la acąiunea în executarea prestaąiilor succesive. a) Reglementare.

Consacrată, implicit, de art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescrip ia dreptului la
ac iune în executarea presta iilor succesive datorate în temeiul unor obliga ii cu
executare succesivă este, în mod expres, reglementată la art. 2.526 NCC, astfel:
„Când este vorba de presta ii succesive, prescrip ia dreptului la ac iune începe să

curgă de la data la care fiecare presta ie devine exigibilă, iar dacă presta iile alcătuiesc un
tot unitar, de la data ultimei presta ii neexecutate (recte, ce trebuie executate – n.n.).”
b) Caracterizare. Legea distinge între presta iile succesive individuale şi cele care
alcătuiesc un tot unitar:
– dacă presta iile succesive au caracter individual (ex. dobânzi, penalită i de

întârziere), prescrip ia începe să curgă separat, de la data la care fiecare presta ie
devine exigibilă;
– dacă presta iile succesive alcătuiesc, potrivit legii sau conven iei, un tot unitar
(ex., plata eşalonată a unei datorii sau a ratelor de pre ), prescrip ia curge pentru
întreaga crean ă de la data scaden ei ultimei prestaţii neexecutate (i.e. datorate), iar nu
de la data fiecărei presta ii neexecutate.
620. Dreptul la acąiune în materia asigurărilor. a) Reglementare. Conform art. 2.527

NCC, în materie de asigurare contractuală – contra daunelor ori de persoane –,
prescrip ia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de
păr i pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemniza iei sau, după
caz, a despăgubirilor datorate de asigurător.
b) Caracterizare. Această regulă nu este prevăzută de Decretul nr. 167/1958, fiind

menită să simplifice regimul ac iunilor derivate din raporturile dintre asigurători şi
asigura i. Astfel, indiferent de data naşterii drepturilor la plata primei de asigurare ori
la plata indemniza iei sau despăgubirii şi, a fortiori, indiferent de data producerii
cazului asigurat, prescrip ia începe să curgă:
– de la data scadenţei primei (sau ratelor) de asigurare datorate de debitorul

acesteia (asigurat, contractant etc.);
– de la data expirării termenelor de plată a indemniza iei sau, după caz, a
despăgubirii datorate de asigurător.
De reţinut că această regulă se aplică în materia raporturilor de asigurare

contractuală (iar nu prin efectul legii) şi priveşte exclusiv raporturile dintre asigurător
şi asigurat (contractant), iar nicidecum raporturile dintre asigurat şi ter i ori dintre
asigurător, subrogat în drepturile asiguratului, şi ter ii răspunzători de prejudiciul
asigurat.
621. Dreptul la acąiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită.

a) Reglementare. Potrivit art. 2.528 NCC:
„(1) Prescrip ia dreptului la ac iunea în repararea unei pagube care a fost cauzată
printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia
să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
(2) Dispozi iile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul, ac iunii în
restituire întemeiate pe îmbogă irea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de
afaceri.”
b) Caracterizare. Această regulă este identică cu cea prevăzută de art. 8 din

Decretul nr. 167-1958 (supra, nr. 195), caracterizându-se prin stabilirea alternativă a
două momente de la care începe să curgă prescrip ia:
– un moment subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia
să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea (deci nu doar pe cel care a
cauzat-o);
– un moment obiectiv, constând în data – judecătoreşte stabilită – când păgubitul
trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
De reţinut că această regulă se aplică pentru repararea prejudiciului cauzat printr-o

faptă ilicită contractuală sau extracontractuală, deoarece legea nu distinge între felurile
răspunderii civile, şi numai în măsura în care pentru astfel de prejudiciu nu există vreo
altă regulă anume prevăzută de lege (cf. art. 12 din L. nr. 11/1991 pentru combaterea
concuren ei neloiale; art. 19 din L. nr. 554/2004 a contenciosului administrativ).
În plus, conform alin. 2 al art. 2.528, regula se aplică, prin asemănare, şi în
următoarele cazuri asimilate:
i) îmbogă irea fără justă cauză (art. 1.345-1348);

ii) plata nedatorată (art. 1.341-1.344);
iii) gestiunea de afaceri (art. 1.330-1.340).
622. Dreptul la acąiunea în anularea actului juridic. a) Reglementare. Similar (nu

identic) cu regula prevăzută de art. 9 din Decretul nr. 167/1958 (supra, nr. 197), art.
2.529 NCC prevede că:
„(1) Prescrip ia dreptului la ac iunea în anularea unui act juridic începe să curgă:
a) în caz de violen ă, din ziua când aceasta a încetat;
b) în cazul dolului, din ziua când a fost descoperit;
c) în caz de eroare ori în celelalte cazuri de anulare, din ziua când cel îndreptă it,
reprezentantul său legal ori cel chemat de lege să-i încuviin eze sau să-i autorizeze
actele a cunoscut cauza anulării, însă nu mai târziu de împlinirea a 18 luni din ziua
încheierii actului juridic.
(2) În cazurile în care nulitatea relativă poate fi invocată de o ter ă persoană,
prescrip ia începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când ter ul a
cunoscut existen a cauzei de nulitate”.
b) Caracterizare. Din textul citat, rezultă că începutul prescrip iei ac iunii în

anulabilitatea unui act juridic depinde nu numai de cauza de anulabilitate, ci şi după
cum este vorba de raporturile dintre păr i ori dintre acestea şi ter i. Astfel:
– În raporturile dintre părţi (şi succesorii lor universali sau cu titlu universal),
momentul de la care începe să curgă prescrip ia este diferit în func ie de cauza de
anulabilitate (ca şi în sistemul art. 9 din D. nr. 167/1958):
i) pentru violenţă, există un singur moment, obiectiv, de la care prescrip ia începe
să curgă: din ziua în care violenţa a încetat (indiferent de caracterul instantaneu ori
continuu al temerii insuflate victimei actelor de violen ă fizică sau morală);
ii) pentru dol, care este un fapt ilicit grav astfel încât autorul său nu trebuie să fie
exonerat de răspundere cât timp manoperele dolosive n-au fost descoperite de către
victima lor, există un unic moment subiectiv, concret, iar nu obiectiv, abstract, de la
care prescrip ia începe să curgă, şi anume: din ziua când dolul a fost descoperit;
iii) pentru celelalte cauze de anulare (eroare, lipsa discernământului, lipsa cauzei ori
cauza falsă1), incapacitate etc.) sunt fixate şi aici – alternativ – tot două momente, şi anume:
– fie momentul subiectiv (principal) al cunoaşterii cauzei de anulare;
– fie momentul obiectiv (subsidiar) al expirării celor 18 luni de la încheierea
contractului (cu men iunea că termenul de 18 luni nu este un termen de prescrip ie, ci un
termen legal care are func ia de a marca momentul obiectiv de la care începe să curgă
totuşi prescrip ia în situa ia în care cauza de anulabilitate n-a fost cunoscută în acest
interval de timp, făcând aplica ia primei reguli de determinare a începutului prescrip iei).
– În raporturile dintre părţi şi terţi, adică în situa ia în care nulitatea relativă poate
fi invocată de o ter ă persoană (de ex., titularul dreptului de preemp iune), prescrip ia
începe să curgă, dacă prin lege nu se dispune altfel, de la data când terţul a cunoscut
existenţa cauzei de nulitate.
De reţinut că această regulă nu se aplică în situa iile în care prin lege se prevede
un alt moment de la care prescrip ia începe să curgă (cf. art. 301 pentru termenul de 6
luni de anulare a căsătoriei).
623. Dreptul la acąiunea în răspundere pentru vicii aparente. a) Reglementare.

Conform art. 2.530 NCC:
„(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescrip ia dreptului la ac iune izvorât
din transmiterea unor bunuri sau executarea unor lucrări, cu vicii aparente, în care
legea sau contractul obligă la garan ie şi pentru asemenea vicii, începe să curgă de la
data predării sau recep iei finale a bunului ori a lucrării sau, după caz, de la data
împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a
viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate.
(2) Dispozi iile alin. (1) se aplică şi în cazul lipsei calită ilor convenite ori a
lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri puteau fi descoperite,
fără cunoştin e speciale, printr-o verificare normală.”
b) Caracterizare. Regula mai sus citată vizează prescrip ia dreptului la ac iune

pentru viciile aparente ale lucrului transmis ori lucrării executate, inclusiv pentru lipsa
calită ilor sau cantită ilor convenite, dacă prin lege sau potrivit contractului debitorul
este inut să răspundă.
Pe fond, această regulă prezintă caracteristica stabilirii – alternative – a două
momente, ambele obiective, de la care începe să curgă prescrip ia:
– un moment obiectiv principal, constând în data predării sau recepţiei finale (iar
nu preliminare sau „provizorii”) a bunului ori a lucrării; şi
– un alt moment obiectiv, dar subsidiar, constând în data împlinirii termenului
prevăzut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru
înlăturarea de către debitor a viciilor constatate, în situa ia în care cu ocazia predării ori
1)
V. art. 1.238 alin. 1 NCC: „Lipsa cauzei atrage nulitatea relativă (i.e. anulabilitatea – n.n.) a
contractului, cu excep ia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte
juridice” (proprii altui contract numit ori nenumit, după caz).
recep iei finale se constată existen a acestor vicii (sau lipsa calită ilor ori cantită ilor
convenite), iar legea ori procesul-verbal constatator, întocmit în condi iile legii ori în
cele convenite de păr i, fixează un termen pentru remedierea lor de către debitor.
Important este de re inut că, dacă prin lege sau contract, viciile aparente trebuie
denun ate într-un anumit termen, sub sanc iunea decăderii (cf. art. 2.545), neobservarea
acestui termen atrage pierderea dreptului de garan ie, astfel încât prescrip ia devine
lipsită de obiect.
624. Dreptul la acąiunea în răspundere pentru vicii ascunse. a) Reglementare.

Potrivit art. 2.531 NCC:
„(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, prescrip ia dreptului la ac iune pentru
viciile ascunse începe să curgă:
a) în cazul unui bun transmis sau al unei lucrări executate, alta decât o
construc ie, de la împlinirea unui an de la data predării ori recep iei finale a bunului
sau a lucrării, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când
prescrip ia va începe să curgă de la data descoperirii;
b) în cazul unei construc ii, de la împlinirea a trei ani de la data predării sau
recep iei finale a construc iei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte,
când prescrip ia va începe să curgă de la data descoperirii.
(2) Pentru executarea unor lucrări curente, termenele prevăzute la alin. 1 sunt de
o lună, în cazul prevăzut la lit. a), respectiv de trei luni, în cazul prevăzut la lit. b).
(3) Dispozi iile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul lipsei calită ilor convenite ori a
lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri puteau fi descoperite,
fără cunoştin e speciale, printr-o verificare normală.
(4) Termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garan ie înăuntrul
cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.
(5) Prin dispozi iile prezentului articol nu se aduce, însă, nicio atingere
termenelor de garan ie speciale, legale sau conven ionale.
(6) Dispozi iile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul
produselor pentru care s-a prevăzut un termen de valabilitate, ca şi în cazul bunurilor
sau lucrărilor pentru care există un termen de garan ie pentru buna func ionare”.
b) Caracterizare. Această regulă este similară celei prevăzute de art. 11 din

Decretul nr. 167/1958, astfel încât considera iile acolo făcute (supra, nr. 199-202)
rămân, în principiu, valabile şi în cazul aplicării dispozi iilor art. 2.531 NCC. Totuşi,
pentru mai buna în elegere a acestei reguli unele precizări sunt necesare.
Mai întâi, după cum se observă, regula se aplică în cazul răspunderii pentru viciile
ascunse ale bunului, lucrării sau construc iei, adică acele lipsuri sau defecte de calitate
de natură să afecteze întrebuin area lor conform destina iei acestora şi care nu puteau fi
descoperite la predare ori la recep ia finală a lucrării, cu mijloace obişnuite, respectiv
printr-o verificare normală.
Apoi, este de re inut că art. 2.531 distinge între prescrip ia pentru viciile ascunse
ale unui bun transmis ori ale unei lucrări executate şi prescrip ia pentru viciile ascunse
ale construcţiei predate ori recep ionate, pe de o parte, şi între lucrările noi sau cele
curente, de între inere, pe de altă parte. În consecin ă, inând cont de această dublă
distinc ie, regula privind începutul prescrip iei pentru viciile ascunse ale bunului,
lucrării sau construc iei prezintă caracteristica stabilirii – alternative – a două momente
de la care începe să curgă prescrip ia:
– un moment subiectiv, principal, constând în data descoperirii viciilor; şi

– un moment obiectiv, subsidiar, constând în data expirării termenului de garanţie:
i) de un an, pentru lucru sau lucrare, şi de 3 ani, pentru construc ie; sau
ii) de o lună, pentru lucrări curente la bunuri mobile, şi de 3 luni, pentru lucrări
curente la o construc ie.
În al treilea rând, regulile privind începutul prescrip iei pentru viciile ascunse se
aplică, mutatis mutandis, şi în cazul lipsei calităţilor convenite ori a lipsurilor
cantitative, ascunse cu viclenie, însă numai dacă oricare din aceste lipsuri nu puteau fi
descoperite, fără cunoştin e speciale, printr-o verificare normală.
În sfârşit, aceste reguli se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul produselor pentru
care s-a prevăzut un termen de valabilitate (ex. produsele alimentare), ca şi în cazul
bunurilor sau lucrărilor pentru care există un termen de garanţie pentru buna funcţionare.
Important este de re inut că termenele prevăzute în art. 2.531 nu sunt termene de
prescripţie, ci termene de garan ie legale, cu caracter general şi subsidiar, în în elesul
că expirarea lor marchează momentul obiectiv al începutului prescrip iei numai atunci
când, în spe ă, nu-şi găseşte aplicarea un alt termen de garan ie, special, fie el legal, fie
conven ional, solu ie care se desprinde, neîndoielnic, din prevederile alin. 5 ale art.
2.531 mai sus citate.
Totodată, termenele de garan ie prevăzute de art. 2.531, ca orice termene de
garan ie, sunt termene legale extinctive, în în elesul că expirarea lor marchează
stingerea obliga iei de garan ie pentru vicii în cazul în care acestea nu se ivesc, adică
nu se manifestă, înăuntrul acestor termene, caz în care problema începutului
prescrip iei dreptului la ac iune nu se mai pune, fiind lipsită de obiect. Această solu ie
se desprinde, neîndoielnic, din prevederea cuprinsă în alin. 4 al art. 2.531: „Termenele
prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanţie înăuntrul cărora viciile trebuie,
în toate cazurile, să se ivească”. (s.n.).
În final, mai trebuie făcută o precizare în legătură cu domeniul de aplica ie
generală a regulilor instituite în art. 2.531, în sensul că acestea sunt aplicabile numai
„dacă prin lege nu se prevede altfel” (art. 2.531), respectiv ori de câte prin lege specială
nu se prevede altfel (cf. art. 11 din L. nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor
pentru pagubele generate de produsele cu defecte, aplicabilă în dreptul consumului1)).
Secąiunea a 2-a
Suspendarea prescripţiei extinctive
§ 1. Cauzele de suspendare
A. REGLEMENTARE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ
625. Sedes materiae. a) Precizări prealabile. Noul Cod civil reglementează, la art.
2.532, cauzele generale de suspendare a prescrip iei, stabilind condi iile de aplicare a
acestora, precum şi suspendarea prescrip iei în materie succesorală, la art. 2.533. Alte
cazuri speciale sunt prevăzute la art. 695 alin. 3, teza a doua, şi art. 1.395.
1)
Pentru amănunte cu privire la aplicabilitatea art. 11 din Legea nr. 240/2004, v. supra, nr. 412 lit. b) şi 414.
b) Cauzele generale. În ce priveşte cauzele generale de suspendare a prescrip iei,

potrivit art. 2.532 NCC:
„(1) Prescrip ia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:

1. între so i, cât timp durează căsătoria şi nu sunt separa i în fapt;
2. între părin i, tutore sau curator şi cei lipsi i de capacitate de exerci iu sau cu
capacitate de exerci iu restrânsă ori între curatori şi cei pe care îi reprezintă, cât timp
durează ocrotirea şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătoreşti sau al unui
act juridic, administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât
timp administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate;
4. în cazul celui lipsit de capacitate de exerci iu sau cu capacitate de exerci iu
restrânsă, cât timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, în afară de cazurile în care
există o dispozi ie legală contrară;
5. cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existen a datoriei sau
exigibilitatea acesteia;
6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a
neîn elegerilor dintre păr i, însă numai dacă acestea au fost inute în ultimele şase luni
înainte de expirarea termenului de prescrip ie.
7. în cazul în care cel îndreptă it la ac iune trebuie sau poate, potrivit legii, să
folosească o anumită procedură prealabilă, cum sunt reclama ia administrativă,
încercarea de împăcare sau altele asemenea, cât timp nu a cunoscut şi nici nu trebuia
să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult de trei luni de la
înregistrarea cererii, dacă legea nu a stabilit un alt termen;
8. în cazul în care titularul dreptului sau cel care l-a încălcat face parte din for ele
armate ale României, cât timp acestea se află în stare de mobilizare sau război. Sunt
avute în vedere şi persoanele civile care se găsesc în for ele armate pentru ra iuni de
serviciu impuse de necesită ile războiului;
9. în cazul în care cel împotriva căruia curge sau ar urma să curgă prescrip ia este
împiedicat de un caz de for ă majoră să facă acte de întrerupere, cât timp nu a încetat
această împiedicare; for a majoră, când este temporară, nu constituie o cauză de
suspendare a prescrip iei decât dacă survine în ultimele şase luni înainte de expirarea
termenului de prescrip ie;
10. în alte cazuri prevăzute de lege”.
De asemenea, în materie succesorală, conform art. 2.533 NCC:

„(1) Prescrip ia nu curge contra creditorilor defunctului în privin a crean elor pe
care le au asupra moştenirii cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili
ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
(2) Ea nu curge nici contra moştenitorilor defunctului cât timp aceştia nu au
acceptat moştenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.
(3) Prescrip ia nu curge, de asemenea, contra moştenitorilor, în privin a crean elor pe
care aceştia le au asupra moştenirii, de la data acceptării moştenirii şi până la data
lichidării ei.”
626. Caractere juridice. În general, în afara cazurilor prevăzute de art. 2.532 pct. 5 şi 6,
cauzele generale de suspendare se regăsesc, chiar dacă unele într-o formă par ial diferită, şi
în art. 13-14 din Decretul nr. 167/1958 [supra, nr. 217 lit. a)], motiv pentru care
considera iile acolo făcute rămân valabile şi după intrarea în vigoare a Noului Cod civil.
Din simpla enumerare a cauzelor care atrag suspendarea cursului prescrip iei
dreptului la ac iune rezultă că şi pe viitor aceste cauze prezintă următoarele caractere
sau trăsături juridice principale, şi anume:
i) sunt cauze de suspendare legale, iar nu conven ionale (cf. art. 2.515 privind
posibilitatea „modificării”, deci nu suprimării, a cauzelor legale de suspendare, prin
conven ii ori clauze exprese);
ii) sunt limitative, adică de strictă interpretare şi aplicare, nesusceptibile, aşadar, de
aplicare prin analogie;
iii) produc efecte de drept (i.e. ope legis, iar nu ope iudicii şi nici ope exceptionis).
De reţinut că toate aceste cauze produc efectul suspensiv numai dacă intervin după ce
prescrip ia a început să curgă (dacă ele intervin înainte ca prescrip ia să fi început să curgă,
efectul produs va fi de amânare, de întârziere a începutului prescrip iei; cf. art. 2.532:
„Prescrip ia nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă …” – s.n.).
B. ANALIZA CAUZELOR GENERALE DE SUSPENDARE
627. Prescripąia este suspendată în raporturile dintre soąi. Această primă cauză de
suspendare (art. 2.532 pct. 1) se întinde pe toată durata căsătoriei, cât timp so ii nu sunt
separa i în fapt, fiind justificată de considerente morale, respectiv de menajarea rela iilor
conjugale normale, care nu trebuie tulburate de existen a unor reclama ii reciproce.
628. Între ocrotitor şi ocrotit prescripąia este suspendată cât timp durează ocrotirea şi
socotelile nu au fost date şi aprobate. Această cauză de suspendare, prevăzută de art. 2.532
pct. 2, se aplică raporturilor dintre părinte, tutore sau curator, pe de o parte, şi minor, cel
pus sub interdic ie judecătorească ori ocrotit prin curatelă, pe de altă parte, a cărei persoană
şi ale cărei bunuri au nevoie de ocrotire sau de administrare, după caz. Aşa cum dispune
textul citat, suspendarea operează cât timp durează ocrotirea şi până la darea şi aprobarea
socotelilor, opera iune juridică pe care o realizează instan a de tutelă (art. 162).
629. Între administrator şi administrat prescripąia este suspendată cât timp

administrarea nu a încetat şi socotelile nu au fost date şi aprobate. Asemănătoare cu
cauza precedentă, această cauză de suspendare (art. 2.532 pct. 3) se aplică oricăror
raporturi de administrare a bunurilor altuia, altele decât cele prevăzute de art. 2.532
pct. 2 şi indiferent de izvorul acestora (legea, hotărârea judecătorească, contractul), şi
durează până când administratorul – persoană fizică sau persoană juridică – este
descărcat de gestiune, adică până când socotelile sunt date şi aprobate.
630. Prescripąia este suspendată cât timp incapabilul sau cel cu capacitate de
exerciąiu restrânsă nu are reprezentant sau ocrotitor legal, după caz. Din formularea pct.
4 al art. 2.532 rezultă că această cauză de suspendare priveşte, în principal, pe: minorul
sub 14 ani, interzisul judecătoresc şi minorul între 14-18 ani1). Suspendarea prescrip iei
operează pe durata lipsei reprezentantului legal ori ocrotitorului legal, după caz.
1)
Tot lipsit de capacitatea de exerci iu trebuie considerat şi debitorul împotriva căruia s-a deschis
procedura insolven ei, atunci când este lipsit de „dreptul de administrare”, i.e. de „dreptul de a-şi conduce
631. Ascunderea existenąei creanąei sau a exigibilităąii acesteia. Această cauză de
suspendare este nouă, nefiind prevăzută de Decretul nr. 167/1958. Din textul art. 2.532
rezultă că prescrip ia este suspendată şi atunci când debitorul, în mod deliberat,
ascunde creditorului existen a datoriei sau exigibilitatea acesteia1). Textul citat face
aplica ia principiului fraus omnia corrumpit în materie de prescrip ie. Suspendarea
prescrip iei operează cât timp debitorul ascunde (ori sustrage), în mod deliberat,
înscrisul constatator al crean ei sau, după caz, exigibilitatea acesteia (de ex., faptul
existen ei sau modificării termenului legal de plată ori renun area la beneficiul
termenului de către autorul creditorului actual).
632. Purtarea de negocieri în scopul soluąionării amiabile a litigiului. Şi această

cauză de suspendare este nouă, fiind impusă de necesită ile practicii, în special
comerciale2). Într-adevăr, ini ierea şi purtarea de negocieri în scopul rezolvării, pe cale
amiabilă, a litigiul îndreptă eşte partea interesată să nu facă acte de întrerupere a
prescrip iei crezând în posibilitatea rezolvării amiabile a litigiului. În acest caz,
suspendarea prescrip iei operează, zice art. 2.532 pct. 6, pe întreaga durată a
negocierilor purtate, însă numai dacă acestea au fost inute în ultimele şase luni înainte
de expirarea termenului de prescrip ie. Prin urmare, dacă negocierile au fost purtate
mai înainte ori au fost întrerupte cu cel pu in 6 luni înainte de împlinirea prescrip iei,
aceasta nu este socotită suspendată3). Legiuitorul a vrut ca păr ile să poarte negocieri cu
bună-credin ă şi, în caz de eşec, partea interesată să aibă un timp suficient de lung
pentru a ac iona în justi ie, astfel încât suspendarea repetată a prescrip iei în cazul unor
negocieri succesive ori purtarea acestora cu mult timp înainte de expirarea termenului
nu justifică suspendarea prescrip iei, din moment ce astfel de negocieri se dovedesc
neserioase, iar exercitarea dreptului la ac iune nu este, în fapt, periclitat ori compromis.
633. Concilierea sau reclamaąia prealabilă. Din redactarea art. 2.532 pct. 7 rezultă că
prescrip ia este, de asemenea, suspendată ori de câte ori legea prevede obligativitatea
sau posibilitatea parcurgerii unei proceduri prealabile în scopul rezolvării amiabile a
litigiului4). Această cauză de suspendare – similară cu cea prevăzută de art. 13 lit. c)
din Decretul nr. 167/1958 – operează cât timp cel care a recurs la această procedură nu
a cunoscut şi nici nu trebuia să cunoască rezultatul acelei proceduri, însă nu mai mult
de trei luni de la înregistrarea cererii, dacă legea nu a stabilit un alt termen.
Important de re inut este că nu interesează dacă procedura prealabilă este
obligatorie sau facultativă, ci numai faptul că partea interesată a recurs la ea.
activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea” (art. 47 alin. 1 din L. nr. 85/2006
privind procedura insolven ei, publ. în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările ulterioare).
1)
V., în acelaşi sens, art. 2941 pct. 8 din C. civ. it.; art. 3.11.20, par. 1 lit. f), C. civ. olandez.
2)
Din acest motiv, această cauză de suspendare a fost consacrată expres de par. 203 BGB, cu ocazia
reformei dreptului obliga iilor în 2000. Adde art. 2238 (nouveau) C. civ. fr.; art. 14:304 Principiile
dreptului european al contractelor.
3)
Dacă negocierile au fost ini iate înaintea celor 6 luni rămase până la împlinirea prescrip iei şi au
fost continuate înăuntrul celor 6 luni, prescrip ia este, desigur, suspendată, deoarece importantă nu este
data când acestea au început ci numai ca ele să fie purtate în ultimele 6 luni dinainte de împlinirea
termenului de prescrip ie. În acest caz, suspendarea va opera însă numai de la data prevăzută de lege („cu
şase luni înainte de împlinirea prescrip iei”), iar nu de la data când negocierile au început efectiv (cu 8 luni
înainte de împlinirea prescrip iei, de ex.).
4)
V., în acelaşi sens, art. 10.7 (Solu ionarea alternativă a disputelor) din Principiile Unidroit 2004.
În sfârşit, trebuie subliniat că textul priveşte doar procedurile prealabile

reglementate de lege, iar nu şi cele instituite de păr i, pe cale conven ională. În acest
din urmă caz, suspendarea prescrip iei poate opera numai dacă s-a prevăzut aceasta în
mod expres (cf. art. 2.515 privind „modificarea”, în spe ă, completarea cauzelor legale
de modificare a cursului prescrip iei dreptului la ac iune, în temeiul voin ei păr ilor).
634. Participarea la forąele armate ale României, care sunt pe picior de război.
Această cauză, prevăzută şi de art. 13 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, priveşte situa ia
păr ilor, creditori sau debitori, care au fost mobilizate ori participante la război. Din
redactarea art. 2.532 pct. 8 rezultă că, într-o asemenea situa ie, titularul dreptului la
ac iune şi/sau titularul obliga iei corelative trebuie să facă parte din for ele armate, iar
acestea să fie în stare de mobilizare sau de război (deci, nicidecum în stare de pace).
Nu interesează însă dacă aceştia sunt personal militar ori civil, însă în acest ultim caz
se cere ca persoanele civile să se găsească în for ele armate pentru ra iuni de serviciu
impuse de necesită ile războiului. În toate cazurile, suspendarea prescrip iei operează
cât timp for ele armate ale ării se află în stare de mobilizare sau de război.
De reţinut că textul se aplică, pentru identitate de ra iune, şi atunci când creditorul
sau debitorul este într-o misiune de pace cu caracter interna ional, sub egida ONU sau
NATO ori în numele României, după caz1).
635. Forąa majoră. Prescrip ia este suspendată şi în cazul în care cel împotriva
căruia curge prescrip ia este împiedicat de un caz de for ă majoră să facă acte de
întrerupere, cât timp nu a încetat această împiedicare. Art. 2.532 pct. 9 NCC, ca şi art.
13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 nu defineşte for a majoră, însă, spre deosebire de
vechiul Cod civil, for a majoră este definită de art. 1.351 alin. 3 NCC ca fiind „orice
eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”2).
De reţinut că, pentru suspendarea prescrip iei, for a majoră trebuie să privească doar
pe „cel împotriva căruia prescrip ia curge” (adică pe titularul dreptului la ac iune), iar
nicidecum (şi) pe cel în favoarea căruia ea curge, iar în cazul în care nu are caracter
permanent (definitiv), ci doar temporar, ea trebuie să survină în ultimele şase luni înainte
de expirarea termenului de prescrip ie. În consecin ă, dacă for a majoră a survenit
înaintea celor şase luni dinainte de expirarea termenului de prescrip ie3) şi nu are caracter
definitiv nu suspendă cursul prescrip iei dreptului la ac iune (spre deosebire de sistemul
D. nr. 167/1958 care nu distinge între efectul permanent ori temporar al for ei majore).
§ 2. Efectele suspendării prescripąiei

636. Efectul general. Ca şi în sistemul Decretului nr. 167/1958 (art. 15 alin. 1), art.
2.534 alin. 1 NCC prevede că:
„De la data când cauza de suspendare a încetat, prescrip ia îşi reia cursul,
socotindu-se pentru împlinirea termenului şi timpul scurs înainte de suspendare”.
1)
V. şi supra, nr. 221.
2)
Defini ia for ei majore în Noul Cod civil nu este la adăpost de critică, deoarece imprevizibilitatea
nu este de esen a for ei majore (supra, nr. 220), şi nici inevitabilitatea, care este mai degrabă specifică
cazului fortuit decât for ei majore, deoarece ine de sau, mai exact, este un aspect al imprevizibilită ii.
3)
V., în acelaşi sens, par. 206 BGB (astfel cum a fost modificat cu ocazia reformei dreptului
obliga iilor din 2000).
Cât priveşte beneficiul suspendării prescrip iei (i.e. întinderea suspendării), aceasta
poate fi invocată numai de către partea care a fost împiedicată să facă acte de
întrerupere, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel (art. 2.535).
Totuşi, suspendarea poate fi invocată în favoarea ori în contra altuia în cazul
creditorilor sau codebitorilor solidari sau ai unei obliga ii indivizibile (art. 1.433 alin. 1,
art. 1441 alin. 1 şi art. 1.449 alin. 1), precum şi fa ă de debitorul principal ori fa ă de
fiedeiusor (art. 2.535).
637. Efectul special. Potrivit art. 2.534 alin. 2 NCC (text similar cu art. 15 alin. 2
din D. nr. 167/1958):
„Prescrip ia nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de şase luni de la

data când suspendarea a încetat, cu excep ia prescrip iilor de şase luni sau mai scurte, care
nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o lună de la încetarea suspendării”.
Aşadar, şi în sistemul Noului Cod civil, efectul prevăzut de art. 2.534 alin. 2
constă, în esen ă, tot în prorogarea momentului împlinirii termenului de prescrip ie
extinctivă, în aşa fel încât, în toate cazurile, între momentul încetării cauzei de
suspendare şi momentul împlinirii termenului de prescrip ie să fie 6 luni, dacă termenul
de prescrip ie aplicabil în spe ă este de cel pu in 6 luni, ori de 1 lună, dacă termenul de
prescrip ie aplicabil este mai mic de 6 luni, după caz.
Din acest motiv prevederile art. 2.534 alin. 2 sunt de aplica ie limitată, iar prorogarea
termenului de prescrip ie este variabilă, în func ie timpul necesar pentru întregirea celor
şase luni ori a unei luni, calculate de la data încetării cauzei de suspendare.
Secąiunea a 3-a
Întreruperea prescripţiei extinctive
§ 1. Cauzele de întrerupere
A. REGLEMENTARE ŞI CARACTERIZARE GENERALĂ
638. Sedes materiae. Aceste cauze sunt reglementate la art. 2.537 NCC care
enumeră cazurile generale de întrerupere a cursului prescrip iei dreptului la ac iune
stabilind şi condi iile de aplicare a acestora, astfel:
„Prescrip ia se întrerupe:
1. printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a
dreptului a cărui ac iune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescrip ia;
2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau arbitrale, prin
înscrierea crean ei la masa credală în cadrul procedurii insolven ei, prin depunerea
cererii de interven ie în cadrul urmăririi silite pornite de al i creditori ori prin
invocarea, pe cale de excep ie, a dreptului a cărui ac iune se prescrie.
3. prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fa a

instan ei de judecată, până la citirea actului de sesizare; în cazul în care despăgubirile
se acordă, potrivit legii, din oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe cursul
prescrip iei, chiar dacă nu a avut loc constituirea ca parte civilă;
4. prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescrip ia este pus în
întârziere;
5. în alte cazuri prevăzute de lege”.
639. Caractere juridice. În primul rând, este de remarcat că, spre deosebire de
Decretul nr. 167/1958, reglementarea mai sus citată este mai complexă, Noul Cod civil
consacrând şi cazuri noi de întrerupere a prescrip iei, precum invocarea, pe cale de
excep ie, a dreptului a cărui ac iune se prescrie şi punerea în întârziere a debitorului.
Cât priveşte caracterele sau trăsăturile juridice ale tuturor acestor cazuri, ca şi în
sistemul Decretului nr. 167/1958, aceste cauze se caracterizează prin următoarele
trăsături principale:
i) sunt legale (cf. art. 2.515 alin. 3 privind „modificarea”, deci nu suprimarea, prin
voin a păr ilor, a cauzelor legale de întrerupere a cursului prescrip iei);
ii) sunt limitative;
iii) produc efecte de drept (ope legis), iar nu ope iudicii şi nici ope exceptionis.
B. ANALIZA CAUZELOR DE ÎNTRERUPERE A PRESCRIPĄIEI
640. Recunoaşterea dreptului a cărui acąiune se prescrie. În afară de pct. 1 al art.

2.537, care consacră recunoaşterea ca prima cauză întreruptivă care provine de la cel în
folosul căruia curge prescrip ia, trebuie avut în vedere şi art. 2.538 care se ocupă de
formele şi condi iile recunoaşterii. Într-adevăr, având în vedere că recunoaşterea
semnifică părăsirea de către subiectul pasiv a pozi iei sale de împotrivire fa ă de dreptul
subiectiv corelativ, pentru ca recunoaşterea să aibă efect întreruptiv trebuie să fie
voluntară, neîndoielnică, pură şi simplă şi, bineîn eles, făcută în termenul de prescripţie
(v., pentru detalii, supra, nr. 238), indiferent dacă este expresă ori, după caz, tacită.
Recunoaşterea se poate face, de regulă, unilateral, dar poate fi făcută şi pe cale
convenţională (de ex., prin conven ia de eşalonare a datoriei ori de acordare de către
creditor a unui termen de gra ie).
Cât priveşte recunoaşterea tacită ori implicită, aceasta rezultă, în primul rând, dintr-
un „act voluntar de executare” (evident par ială) a presta iei datorate (art. 2.537 pct. 1 şi
art. 2.538 alin. 2, teza a doua), dar şi din alte acte sau manifestări neechivoce ce atestă
confirmarea dreptului celui împotriva căruia curge prescrip ia, precum achitarea, în tot
sau în parte, a dobânzilor sau penalită ilor, solicitarea unui termen de plată, constituirea
unei garan ii şi altele asemenea. De asemenea, zice art. 2.538 alin. 3, poate invoca
recunoaşterea tacită şi cel îndreptă it (de ex., ex-cumpărătorul) la restituirea unei presta ii
făcute în executarea unui act juridic ce a fost desfiin at pentru nulitate, rezolu iune sau
orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la
cealaltă parte (de ex., ex-vânzătorul) cu ocazia executării actului desfiin at, nu este
pretins de aceasta din urmă pe cale de ac iune reală ori personală.
641. Cererea de chemare în judecată sau arbitrală. a) Forme şi cazuri asimilate.

Conform art. 2.538 pct. 2 şi 3, coroborate cu art. 2.539, prescrip ia este întreruptă prin
orice cerere de chemare în judecată ori arbitrală1), indiferent dacă este formulată sub
forma unei cereri introductive de instan ă, incidentală (cerere reconven ională, de
interven ie etc.) sau accesorie, făcută în instan a civilă ori penală (constituirea de parte
civilă), în cadrul etapei judecă ii sau a executării silite (colective ori individuale), prin
care titularul dreptului la ac iune solicită condamnarea pârâtului, şi chiar atunci când
invocarea dreptului a cărui ac iune se prescrie este făcută pe cale de excep ie.
Mai mult, în materie penală, atunci când despăgubirile se acordă, potrivit legii, din
oficiu, începerea urmăririi penale întrerupe prescrip ia, chiar dacă nu a avut loc
constituirea ca parte civilă de către partea vătămată (art. 2.537 pct. 3, teza a doua).
b) Condiţii. Pentru a produce efectul întreruptiv cererea în justi ie ori arbitrală, ca

şi în sistemul Decretului nr. 167/1958 (v., pentru amănunte, supra, nr. 240), trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
i) să fie introdusă la o instanţă judecătorească sau alt organ cu atribuţii

jurisdicţionale, chiar dacă acestea n-ar fi competente ori cererea ar fi nulă pentru lipsă
de formă (art. 2.539 alin. 1);
ii) să privească fondul dreptului sau cel pu in să tindă la recunoaşterea ori
conservarea lui (prin luarea unor măsuri urgente pe cale preşedin ială, înfiin area unui
sechestru asigurător etc.);
iii) să fie serioasă (adică făcută cu scopul de a fi admisă); renunţarea ori perimarea
cererii, precum şi neexecutarea hotărârii de condamnare în termenul de prescrip ie a
dreptului de a ob ine executarea silită demonstrează neîndeplinirea acestei condi ii,
respectiv lipsa de stăruin ă ori de convingere în sensul realizării dreptului dedus
judecă ii (art. 2.539 alin. 2 şi 3);
iv) să fie admisă, printr-o hotărâre definitivă cu autoritate de lucru judecat;
respingerea sau anularea cererii dovedeşte, în schimb, neîndeplinirea condi iei,
respectiv fie lipsa de temeinicie a preten iei, fie formularea unei cereri nule, anulabile
sau inadmisibile.
De reţinut că, în cazul respingerii sau anulării cererii – în ambele cazuri pentru
motive formale – iar de fond dacă reclamantul, în termen de şase luni de la data când
hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere,
prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de
arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă (art. 2.539 alin. 2,
teza a doua). Această solu ie dovedeşte preocuparea legiuitorului de a asigura o
protec ie concretă şi efectivă titularului dreptului la ac iune, în sensul de a-l scuti de
riscul suportării consecin elor juridice negative ale respingerii pentru motive formale,
1)
Urmând modelul Conven iei de la New-York din 1974 asupra prescrip iei în materie de vânzare
interna ională de mărfuri (supra, nr. 390), care califică ac iunea judiciară sau arbitrală drept o cauză de
„încetare” (i.e. suspendare) a prescrip iei, inclusiv Principiile Unidroit 2004 aplicabile contractelor
comerciale interna ionale (supra, nr. 404), unde orice procedură judiciară „suspendă” curgerea termenului
de prescrip ie (art. 10.5-10.6), unele legisla ii na ionale au recalificat cererea de chemare în judecată sau de
arbitrare drept cauză de suspendare, iar nu de întrerupere a prescrip iei. V., în acest sens, par. 204 BGB.
Adde art. 14:302 din Principiile dreptului european al contractelor; art. III-7:302 din Draftul comun de
referin ă (DCFR) 2008. Precizăm că alte legisla ii na ionale au men inut cererea de chemare în judecată
printre cauzele de întrerupere a prescrip iei [cf. art. 2892 şi urm. C. civ. Quebec (1991); art. 3.11.16 C. civ.
olandez (1992); art. 2241 (nouveau) C. civ. fr. etc.].
procedurale, a cererii în justi ie, iar nu pentru motive inând de temeinicia preten iilor
deduse judecă ii. Prin urmare, formularea unei cereri premature, nulă sau anulabilă,
insuficient timbrată, introdusă împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală
pentru a sta în judecată etc. este un motiv care nu se constituie în cauză absolută de
suprimare a efectului întreruptiv al prescrip iei decât dacă o nouă cerere, regulat
introdusă şi admisă pe fond, nu este introdusă în 6 luni de la data când prima hotărâre
de respingere sau de anulare a rămas definitivă1).
642. Punerea în întârziere. Această cauză de întrerupere este nouă, nefiind cunoscută
până în prezent în dreptul nostru2). Pentru a produce efectul întreruptiv, punerea în
întârziere a debitorului este condi ionată de introducerea cererii de chemare în judecată în
termen de 6 luni de la data când a operat punerea în întârziere3), pentru a nu da posibilitate
creditorului să abuzeze de acest caz ori doar să şicaneze pe debitor, fără a avea inten ia de
a-l ac iona în justi ie. În caz contrar, întreruperea prescrip iei este socotită neavenită.
§ 2. Efectele întreruperii prescripąiei

643. Sedes materiae. Efectele întreruperii prescrip iei extinctive sunt stabilite de
art. 2.541 NCC, în termeni similari art. 17 din Decretul nr. 167/1958, dar mult mai
amănun i i, şi anume:
„(1) Întreruperea şterge prescrip ia începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere.

(2) După întrerupere începe să curgă o nouă prescrip ie.
(3) Dacă întreruperea prescrip iei a avut loc prin recunoaşterea dreptului de către
cel în folosul căruia curgea, va începe să curgă o nouă prescrip ie de acelaşi fel.
(3) În cazul în care prescrip ia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în
judecată ori de arbitrare, noua prescrip ie a dreptului de a ob ine executarea silită nu
va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a ac iunii nu a rămas definitivă.
(4) Dacă întreruperea rezultă din interven ia făcută în procedura insolven ei sau a
urmăririi silite, prescrip ia va reîncepe să curgă de la data la care există din nou
posibilitatea legală de valorificare a crean ei rămase neacoperite.
(5) În cazul în care prescrip ia a fost întreruptă potrivit art. 2.537 pct. 3,
întreruperea operează până la comunicarea ordonan ei de scoatere de sub urmărire
penală sau de încetare a urmăririi penale, a ordonan ei de suspendare a urmăririi
penale ori a hotărârii de suspendare a judecă ii sau până la pronun area hotărârii
definitive a instan ei penale. Dacă repararea pagubei se acordă, potrivit legii, din
oficiu, întreruperea operează până la data când cel împotriva căruia a început să curgă
prescrip ia a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instan ei penale
prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea”.
De asemenea, potrivit dispozi iilor art. 2.542 NCC referitoare la beneficiul

întreruperii prescrip iei (i.e. întinderea efectului întreruptiv):
1)
V., în acelaşi sens, art. 263 alin. 2 C. civ. grec; art. 3.11.16 C. civ. olandez; adde art. 2895 alin. 1
C. civ. Q., unde se prevede un termen suplimentar de 6 luni; art. 139 din C. fed. elv. al obliga iilor, care
prevede însă un termen suplimentar de 60 de zile, aplicabil numai dacă termenul ini ial de prescrip ie este
expirat la data respingerii cererii ini iale.
2)
Această cauză de întrerupere este însă prevăzută de art. 1433 pct. 3 C. civ. Carol al II-lea (1940).
3)
V., în acest sens, art. 3.11.17 C. civ. olandez.
„(1) Efectele întreruperii prescrip iei profită celui de la care emană actul
întreruptiv şi nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost îndreptat un asemenea
act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
(2) Dacă prescrip ia a fost întreruptă prin recunoaşterea dreptului de către cel în
folosul căruia curgea, efectele întreruperii profită celui împotriva căruia a curs şi nu
pot fi opuse decât autorului recunoaşterii”.
În schimb, similar cu art. 2.536 din materia suspendării, „întreruperea prescrip iei
împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în privin a
amândurora” (art. 2.543).
644. Caracterizare. a) Conţinutul efectului întreruptiv. Aşa cum rezultă din art.
2.541, întreruperea cursului prescrip iei extinctive constă în înlăturarea, ştergerea
prescripţiei scurse anterior datei când a avut loc întreruperea, urmată de începerea
unei noi prescripţii.
De re inut că, în ceea ce priveşte felul (natura) noii prescrip ii care începe să curgă
după ce a operat întreruperea, aceasta depinde, conform alin. 3 şi 4 ale art. 2.541, de
însăşi cauza de întrerupere :
– dacă întreruperea s-a produs prin efectul recunoaşterii, va începe să curgă o

nouă prescrip ie de acelaşi fel cu cea înlăturată, adică prescrip ia dreptului la acţiunea
condamnatorie (aşa-zisa „prescrip ie a dreptului la ac iune în sens material”, în
terminologia elaborată în lumina D. nr. 167/1958);
– dacă întreruperea s-a produs prin efectul cererii în justi ie, inclusiv al punerii în
întârziere, deoarece aceasta trebuie urmată de formularea unei cereri de chemare în
judecată pentru a opera efectul întreruptiv, va începe să curgă o nouă prescrip ie având însă
un alt obiect, şi anume prescripţia dreptului de a obţine executarea silită (aşa-numita
„prescrip ie a dreptului de a cere executarea silită”, conform terminologiei elaborate în
baza D. nr. 167/1958);
– dacă întreruperea s-a produs prin constituirea de parte civilă în procesul penal ori
prin efectul începerii urmăririi penale, în cazurile prevăzute de art. 2.537 pct. 3, iar
inculpatul nu a fot condamnat la despăgubiri civile ori la repararea, în alt mod, a
prejudiciului cauzat, va începe să curgă o nouă prescrip ie de acelaşi fel cu cea înlăturată,
adică prescrip ia dreptului la acţiunea condamnatorie (iar nu prescrip ia dreptului de a
ob ine executarea silită, deoarece partea civilă nu a ob inut încă vreun titlu executoriu).
Totodată, mai este de observat că, în func ie de cauza de întrerupere, şi durata noii
prescrip ii poate fi alta, deoarece, spre deosebire de întreruperea prescrip iei prin
recunoaştere, când va curge, invariabil, o nouă perioadă de prescrip ie de aceeaşi
întindere (3 ani, 1 an, 6 luni etc.), în cazul întreruperii prin cererea de chemare în
judecată, este posibilă şi o intervertire a termenului de prescrip ie ini ial, ori de câte ori
termenul de prescrip ie a dreptului de a ob ine executarea silită este altul decât termenul
de prescrip ie a dreptului la ac iunea condamnatorie (de regulă, termenul de prescrip ie a
dreptului de a ob ine executarea silită este de 3 ani, cu excep ia titlurilor emise în materia
ac iunilor reale imobiliare, când termenul de prescrip ie este mai lung, de 10 ani; v., în
acest sens, art. 405 alin. 1 C. pr. civ.; cf. art. 682 alin. 1 Proiectul NCP 2009).
Men ionăm, în final, că, indiferent de obiectul noii prescrip ii, în toate cazurile este
vorba de o prescripţie de drept civil: prescripţia dreptului material la acţiune.
Aceasta, întrucât atât dreptul, la ac iunea condamnatorie, cât şi dreptul la ac iunea
executorie sunt elemente sau forme ale dreptul material la ac iune, iar nu ale unui drept
procesual la ac iune (cu privire la natura juridică şi corela ia dintre „dreptul la ac iune
în sens material” şi „dreptul de a cere executarea silită”, v. supra, nr. 346 şi urm.).
b) Data începutului noii prescripţii. Această chestiune depinde tot de felul cauzei
de întrerupere. Astfel, aşa cum rezultă şi din prevederile art. 2.541 alin. 3-6 mai sus
citate, dacă în cazul întreruperii prin recunoaştere efectele se produc, de regulă,
instantaneu, respectiv chiar pe data când recunoaşterea a fost făcută (cu excep ia
cazului când recunoaşterea ar îmbrăca o formă continuă sau continuată, ca în ipoteza
prevăzută de alin 3 alin. art. 2.538), în cazul întreruperii prescrip iei printr-o cerere în
justiţie (şi în cazurile asimilate), noua prescrip ie începe să curgă nu de la data
formulării cererii de chemare în judecată, ci de la o dată ulterioară, şi anume:
– din ziua când hotărârea de admitere a acţiunii nu a rămas definitivă, în cazul în

care prescrip ia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare
(art. 2.541 alin. 3);
– din ziua în care există posibilitatea legală de valorificare a creanţei rămase
neacoperite, în cazul în care prescrip ia a fost întreruptă prin interven ia făcută în
procedura insolven ei sau a celei de urmărire silită pornită de al i creditori;
– din ziua comunicării ordonanţei procurorului ori a hotărârii instanţei penale, în
cazul în care prescrip ia a fost întreruptă prin constituirea de parte civilă în procesul
penal, potrivit art. 2.537 pct. 3, teza I, iar urmărirea ori ac iunea penală a încetat fără ca
inculpatul să fi fost condamnat (art. 2.541 alin. 6, teza I);
– din ziua când a fost ori trebuia cunoscută hotărârea definitivă a instanţei penale
prin care ar fi trebuit să se stabilească despăgubirea ex officio (art. 2.540 alin. 6, teza a
doua).
În sfârşit, mai trebuie re inut că, dacă întreruperea prescrip iei prin recunoaştere este
definitivă şi necondiţională, întreruperea prescrip iei prin cererea de chemare în
judecată ori arbitrală (stricto sensu) este provizorie şi condiţională, deoarece ea
depinde, pe de o parte, cum am văzut (supra, nr. 244), de admiterea în fond a ac iunii, iar
pe de altă parte, şi de punerea în executare a hotărârii judecătoreşti ori arbitrale de
condamnare, în termenul de prescrip ie a dreptului de a cere executare silită. Aceasta,
întrucât prescrip ia „nu este întreruptă nici dacă hotărârea judecătorească sau arbitrală şi-a
pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescrip ie a dreptului de a
ob ine executarea silită” (art. 2.539 alin. 3, teza I), ceea ce însemnează că, în acest caz,
poate fi formulată o nouă cerere în justi ie numai dacă termenul de prescrip ie ini ial nu
s-a împlinit încă (de ex., era mai lung decât cel prevăzut pentru dreptul de a ob ine
executarea silită). În cazul în care termenul de prescrip ie nu s-a împlinit, în noul proces
hotărârea judecătorească sau arbitrală va putea servi doar ca mijloc de probă, iar nu şi ca
act înzestrat cu autoritate de lucru judecat, deoarece aceasta se pierde odată cu puterea
executorie; (cf. art. 2.539 alin. 3, teza a doua; art. 682 alin. 3 Proiectul NCP 2009).
c) Întinderea efectului întreruptiv. Aşa cum rezultă din art. 2542 NCC, precitat,
întreruperea produce efecte relative, în sensul că efectele întreruperii prescrip iei
profită doar celui de la care emană actul întreruptiv (cererea de chemare în judecată,
actul de punere în întârziere etc.) şi nu pot fi opuse decât celui împotriva căruia a fost
îndreptat un asemenea act, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
De asemenea, în cazul recunoaşterii dreptului, efectele întreruperii profită celui
împotriva căruia a curs şi nu pot fi opuse decât autorului recunoaşterii.
Totuşi, în cazul obliga iilor indivizibile sau solidare, efectele întreruperii
prescrip iei se extind, în principiu, şi la ceilal i cocreditori ori codebitori (art. 1.433
alin. 2, art. 1.441 alin. 2, art. 1449), iar în cazul garan iilor personale, spre deosebire de
solu ia actuală – par ial diferită – prevăzută de art. 1873 C. civ. (1864), întreruperea
prescrip iei împotriva debitorului principal sau contra fideiusorului produce efecte în
privin a amândurora (art. 2.543).
Secąiunea a 4-a
Împlinirea (calculul) prescripţiei
645. Sedes materiae. Potrivit art. 2.544 NCC, cursul prescrip iei se calculează
potrivit regulilor stabilite în titlul III („Calculul termenelor”) din Cartea VI, luându-se
în considerare, când este cazul, şi cauzele de suspendare sau întrerupere prevăzute de
lege.
Noul Cod civil prevede reguli de calcul în func ie de durata termenelor: pe
săptămâni, luni sau ani (art. 2.552); pe zile (art. 2.553) şi chiar pe ore (art. 2.555).
În materie de prescrip ie, interesează de regulă calculul termenelor stabilite pe ani
sau luni, iar nu pe săptămâni ori zile decât în mod excep ional.
646. Reguli de calcul. a) Termenul stabilit pe săptămâni, luni sau ani. În aceste
cazuri, art. 2.552 NCC prevede:
„(1) Când termenul este stabilit pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în
ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an.
(2) Dacă ultima lună nu are o zi corespunzătoare celei în care termenul a început
să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni.
(3) Mijlocul lunii se socoteşte a cincisprezecea zi.
(4) Dacă termenul este stabilit pe o lună şi jumătate sau pe mai multe luni şi
jumătate, cele 15 zile se vor socoti la sfârşitul termenului.”
b) Termenul stabilit pe zile. Potrivit art. 2.553 NCC:
„(1) Când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a

termenului.
(2) Termenul se va împlini la 24 a ultimei zile.
(3) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie îndeplinit într-un loc
de muncă, termenul se va împlini la ora la care încetează programul normal de
lucru. Dispozi iile art. 2.556 (privitoare la prezum ia efectuării în termen a

actelor – n.n.).”
c) Prorogarea termenului. Dacă ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, termenul

se consideră împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează (art. 2.554).
d) Prezumţia efectuării în termen a actelor întreruptive de prescripţie. Conform
art. 2.556, actele de orice fel (deci, şi cele privitoare la regimul prescrip iei, respectiv
cele care atrag efecte întreruptive) se socotesc făcute în termen, dacă înscrisurile care le
constată au fost predate oficiului poştal sau telegrafic cel mai târziu în ultima zi a
termenului până la ora când încetează în mod obişnuit activitatea la acel oficiu.
CAPITOLUL V
REPUNEREA ÎN TERMENUL DE PRESCRIPĄIE
647. Sedes materiae. a) Reglementare. Necunoscută în Codul civil, dar

reglementată de Decretul nr. 167/1958 (art. 19), repunerea în termen a fost păstrată de
Noul Cod civil, sub aceeaşi denumire şi cu acelaşi regim juridic. Într-adevăr, potrivit
art. 2.522:
„(1) Cel care, din motive temeinice, nu şi-a exercitat în termen dreptul la ac iune
supus prescrip iei poate cere organului de jurisdic ie competent repunerea în termen şi
judecarea cauzei.
(2) Repunerea în termen nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat
dreptul la ac iune înainte de împlinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua în
care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care au justificat
depăşirea termenului de prescrip ie”.
b) Justificare. Din cele ce precedă rezultă că repunerea în termen este un beneficiu

legal, în temeiul căruia titularul dreptului la ac iune poate să-şi valorifice dreptul în
justi ie, chiar dacă termenul de prescrip ie s-a împlinit, dacă depăşirea acestuia a fost
cauzată de motive temeinic justificate.
În acest fel se evită producerea efectelor prescrip iei extinctive în mod nejustificat,
adică în situa ia în care titularul dreptului material la ac iune din motive temeinice nu a
putut formula cererea de chemare în judecată înăuntrul termenului de prescrip ie. În
ultimă instan ă, aşa cum am văzut cu altă ocazie (supra, nr. 254 in fine), fundamentul
repunerii în termen nu este altceva decât vechea maximă Contra non valentem agere,
non currit praescriptio, care, în prezent, este mai pu in o cauză de suspendare a
prescrip iei (for a majoră îndeplineşte o astfel de func ie; cf. art. 2.532 pct. 9 NCC), cât
mai ales o cauză de înlăturare a efectului prescrip iei împlinite prin repunerea păr ii
interesate în termenul de prescrip ie.
648. Caracterizare generală. a) Domeniul de aplicare. Ca şi în sistemul Decretului

nr. 167/1958, repunerea în termen este în Noul Cod civil o institu ie de aplica ie
generală, atât în materia drepturilor patrimoniale, cât şi a drepturilor nepatrimoniale a
căror ac iune este supusă prescrip iei extinctive. Totodată, şi spre deosebire de
suspendarea sau întreruperea prescrip iei, nici art. 2.522 NCC nu face o enumerare, in
abstracto, a „cauzelor de repunere în termen”, ci se mul umeşte să precizeze, în mod
generic, că este vorba de „motive temeinice”, lăsându-le la suverana apreciere a
instan ei de judecată.
În consecin ă, sub aspectul domeniului repunerii în termen, considera iile teoretice şi
jurispruden a creată în aplicarea art. 19 din Decretul nr. 167/1958 (v., supra, nr. 255-257)
sunt şi rămân pe deplin valabile şi în ce priveşte stabilirea, in concreto, a domeniului
repunerii în termen reglementată de Noul Cod civil.
b) Condiţiile repunerii în termen. Potrivit art. 2.522 alin. 2 NCC, mai sus citat,
repunerea în termen nu poate fi dispusă ex officio (precum se prevede în art. 19 din D.
nr. 167/1958), ci numai dacă a fost invocată de partea interesată.
Totodată, cererea de repunere în termen, pentru a fi admisibilă, trebuie făcută în
termen de 30 de zile, socotite din ziua când cel interesat a cunoscut sau trebuia să
cunoască încetarea motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescrip ie.
Legea nu prevede natura acestui termen de 30 de zile, însă credem că, similar cu
termenul de o lună prevăzut de art. 19 din Decretul nr. 167/1958 (supra, nr. 259),
trebuie calificat tot ca termen de prescripţie extinctivă, fiind supus, prin urmare,
regulilor privind suspendarea, întreruperea şi chiar repunerea în termen, ca orice alt
termen de prescrip ie.
c) Efectul repunerii în termen. După cum rezultă din art. 2.522, repunerea în
termen este judiciară, iar nu de drept, şi, în caz de admitere, prescripţia este socotită
ca neîmplinită, chiar dacă în fapt (fizic) termenul de prescrip ie era expirat, iar aceasta
dă posibilitate organului de jurisdic ie să treacă la judecarea pe fond a cauzei.
Concluzii finale 1191
CONCLUZII FINALE
649. Sistemul Decretului nr. 167/1958. a) Noţiuni generale. Prescrip ia extinctivă,

spre deosebire de uzucapiune, care este un mod sau mijloc de achizi iune a unui drept
real, este, dimpotrivă, un mod de înlăturare a răspunderii civile, ca urmare a
stingerii dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege.
Dintre toate institu iile dreptului civil, prescrip ia extinctivă, zisă şi liberatorie, este
„cea mai necesară ordinii sociale” (Bigot-Préameneu), deoarece este destinată să
asigure înlăturarea incertitudinii din circuitul civil, să permită „adecvarea dreptului la
fapte” (G. Marty, P. Raynaud): neexercitarea dreptului material la acţiune în termenul
stabilit de lege – termen socotit de legiuitor suficient de lung pentru restabilirea
drepturilor subiective civile încălcate, contestate sau nesocotite – atrage stingerea lui şi,
prin aceasta, adică pe cale de consecin ă, înlăturarea răspunderii civile a subiectului
pasiv. Prin urmare, titularul obliga iei civile corespunzătoare nu mai poate fi tras la
răspundere şi obligat să suporte consecin ele juridice prevăzute de lege sau stipulate de
păr i, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite. Din faptul că, prin prescrip ie, se stinge
numai „dreptul la ac iune” (în sens material), înlăturându-se răspunderea civilă a
subiectului pasiv al raportului juridic de constrângere, decurge următoarea consecin ă
juridică: supravieţuirea, în principiu, a dreptului subiectiv, ca şi a obligaţiei corelative,
însă, desigur, numai sub formă juridică incompletă, imperfectă, deoarece rămân
ocrotite numai pe calea defensivă a excep iunii. O confirmare a acestui fapt găsim în
prevederile art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 care dispun că debitorul care a
executat obliga ia după ce dreptul la ac iune al creditorului s-a prescris nu are dreptul
să ceară înapoierea presta iei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul
prescrip iei era împlinit.
Deoarece obiectul prescrip iei extinctive constă numai în stingerea dreptului la
ac iune (art. 1 alin. 1 din D. nr. 167/1958), rămâne neatins nu numai dreptul subiectiv
material, substan ial, ci şi, bineîn eles, dreptul procesual la ac iune, adică dreptul de a
intenta ac iunea, de a sesiza organul de jurisdic ie şi de a pretinde judecarea cauzei,
întrucât accesul la justi ie este liber şi nu poate fi îngrădit din acest punct de vedere
(art. 21 din Constitu ie; art. 6 din Conven ia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertă ilor fundamentale).
b) Natura juridică. Problema care s-a pus (şi se mai pune încă) în literatura de
specialitate este aceea a determinării naturii juridice a dreptului la acţiune în sens
material: drept subiectiv material, substan ial sau simplu drept subiectiv procesual?
În ce ne priveşte, după ce am arătat că dreptul la ac iune în sens material este
dreptul de a ob ine condamnarea pârâtului sau, în al i termeni, dreptul de a ob ine, prin
constrângere, executarea unei presta ii, recunoaşterea unui drept amenin at ori contestat
sau, după caz, aplicarea unei alte sanc iuni civile, am ajuns la concluzia că acest drept
este distinct atât de dreptul subiectiv material căruia îi asigură protec ia juridică, cât şi
de dreptul procesual la ac iune.
Într-adevăr, prin izvorul, con inutul şi structura lor specifice, dreptul subiectiv
material („dreptul preexistent” sau „determinator”) este distinct de „dreptul
sanc ionator”, adică de dreptul material la ac iune: dacă dreptul subiectiv material (ex.,
dreptul de crean ă sau dreptul de proprietate) constă în posibilitatea titularului de a
ob ine un anumit avantaj sau folos material ori moral dintr-o situa ie juridică
determinată, dreptul material la ac iune se referă la posibilitatea titularului de a-şi
realiza, pe cale silită, un drept subiectiv încălcat, negat sau ignorat şi presupune,
necesarmente, o situa ie conflictuală născută sau, cel pu in, iminentă, pe cale de a se
naşte; altfel spus, una este dreptul de a se bucura şi dispune de un bun (dreptul de
proprietate) şi alta este dreptul de a pretinde altuia restituirea bunului de inut în mod
nelegitim sau, în fapt, fără drept (dreptul la ac iunea în revendicare); tot astfel, una este
posibilitatea de a pretinde debitorului să furnizeze un anumit serviciu (să restituie suma
împrumutată, spre ex.) şi altceva este puterea de a ob ine, prin constrângere, serviciul
respectiv sau un alt echivalent (daune-interese). Or, aceste din urmă prerogative (aşa-
numitele drepturi la ac iune în sens material) nu pot fi considerate ca având natură
procesuală, ci substan ială, de vreme ce asigură traducerea şi realizarea, pe cale silită, a
unor sanc iuni de drept civil, material: reac ia dreptului, în spe ă a dreptului civil, la
încălcarea unor norme de drept civil (încălcarea dreptului creditorului sau violarea
dreptului proprietarului, neobservarea condi iilor de validitate pentru încheierea unui
anume act juridic, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obliga iilor
contractuale etc.).
O discu ie aparte o implică aşa-numitul drept de a cere executarea silită, respectiv
posibilitatea titularului de a ob ine realizarea silită a obliga iei cuprinse într-un titlu
executoriu. Deşi în prezent este dominantă opinia în sensul că dreptul de a ob ine
executarea silită are caracter procesual, fiind o componentă a dreptului la ac iune în
sens procesual, făcând obiectul unei prescrip ii deosebite, de drept procesual civil –
dovadă şi reglementarea distinctă a prescrip iei dreptului de a cere executarea silită în
Codul de procedură civilă (art. 405-4053) –, o astfel de concep ie nu este la adăpost de
critică. De vreme ce dreptul la ac iune în sens material este, după expresia întrebuin ată
de Mihail Eliescu, „dreptul unei persoane de a ob ine satisfacerea preten iilor sale prin
constrângere” – idee cu care sunt de acord to i cei care admit autonomia acestui drept –
însemnează că, logic şi juridic, posibilitatea de executare silită a obliga iei cuprinse în
titlul executoriu ca prerogativă juridică trebuie să facă parte tot din acelaşi drept, fiind
garan ia realizării lui silite, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obliga ia
cuprinsă în titlul executoriu. Cu alte cuvinte, posibilitatea de a ob ine un titlu
executoriu nu este un scop în sine, ci este mijlocul şi prima etapă necesară atingerii
scopului final al titularului dreptului la ac iune: satisfacerea, cu ajutorul for ei
coercitive a statului, a dreptului său material, substan ial, încălcat sau contestat de către
subiectul pasiv, iar executarea silită a bunurilor şi veniturilor acestuia este calea
efectivă pentru atingerea acestui rezultat.
Din acest motiv, în ce ne priveşte, am optat, în esen ă, pentru teza monistă asupra
naturii juridice a dreptului la ac iune, sus inută în dreptul nostru de către Mihail
Eliescu, conform căreia dreptul material la acţiune este dreptul de a ob ine, prin
constrângere, executarea unei presta ii, recunoaşterea unui drept sau aplicarea altei
sanc iuni civile şi, prin urmare, poate comporta atât facultatea de a ob ine obligarea sau
condamnarea pârâtului (dreptul la ac iunea în realizare sau în condamnare), inclusiv
posibilitatea de a pretinde recunoaşterea existen ei sau inexisten ei unui drept (dreptul
la ac iune în constatare), cât şi facultatea de a ob ine executarea silită a obliga iei
cuprinse în titlul executoriu (dreptul la ac iunea în executare sau dreptul de a cere
executarea silită).
Când titlul executoriu nu-l constituie o hotărâre judecătorească (ex., înscrisurile
notariale autentificate) dreptul material la ac iune se reduce practic la dreptul de a
ob ine executarea silită; în toate cazurile, dacă reclamantul nu-şi valorifică dreptul de a
ob ine executarea silită în termenul de prescrip ie prevăzut de lege, titlul îşi pierde
puterea executorie, iar în cazul hotărârilor judecătoreşti, chiar şi puterea lucrului
judecat, ceea ce însemnează că, în acest din urmă caz, efectul întreruptiv al prescrip iei
dreptului la ac iune, produs la data sesizării instan ei de judecată şi consolidat pe data
rămânerii definitive a hotărârii, este retroactiv desfiinţat, nimicit, ca şi când niciodată
nu ar fi avut loc; în consecin ă, prescrip ia dreptului material la ac iune este socotită a
nu se fi întrerupt niciodată, situa ie în care, dacă dreptul la ac iunea în realizare nu este
încă prescris sau este imprescriptibil, cel interesat poate introduce o nouă ac iune
pentru a ob ine un alt titlu executoriu, vechea hotărâre putând servi doar ca mijloc de
probă.
Astfel în eles, dreptul material la ac iune nu se confundă nici cu dreptul subiectiv
substan ial, recunoscut sau dobândit prin hotărâre, care preexistă sau, după caz, rezultă
din hotărâre (în cazul unei ac iuni în constituire de drepturi), şi nici cu dreptul
procesual la acţiune – dreptul de a sesiza instan a sau organul arbitral ori dreptul de a
pune în executare silită titlul executor ob inut sau recunoscut prin lege.
c) Domeniul prescripţiei. Cât priveşte domeniul sau câmpul de ac iune al

prescrip iei extinctive, acesta este rezervat, în principiu, drepturilor la ac iune având un
obiect patrimonial (art. 1 alin. 1 din D. nr. 167/1958). A contrario, drepturile la ac iune
având un obiect nepatrimonial sunt imprescriptibile extinctiv, cu excep ia cazurilor în
care prin lege s-ar dispune altfel (de ex., în cazul ac iunii în anulabilitatea căsătoriei,
unele ac iuni de stat, în spe ă, ac iunea în tăgada paternită ii sau ac iunea în stabilirea
paternită ii copilului din afara căsătoriei). Este, de asemenea, imprescriptibilă extinctiv
ac iunea în revendicare – mobiliară sau imobiliară – întemeiată pe dreptul de
proprietate publică sau privată, după caz, ca urmare a caracterului perpetuu al acestui
drept, dar şi al faptului că, atât timp cât bunul nu este uzucapat de un ter , dreptul de
proprietate privată nu se poate pierde. A nu uza de un drept absolut, însemnează tot a
exercita încă un astfel de drept, dar într-o altă manieră, şi anume într-o modalitate pur
pasivă, negativă, respectiv prin refuzul sau omisiunea de a săvârşi acte ce implică
exerci iul pozitiv al dreptului respectiv. În sfârşit, tot imprescriptibile sunt şi acele
drepturi care nu sunt susceptibile de violare, de încălcare prin acte săvârşite de către un
ter , cum este cazul drepturilor potestative al căror exerci iu constă în săvârşirea de acte
juridice unilaterale, care nu pot fi astfel împiedicate sau paralizate de către nicio altă
persoană (adică, în spe ă, de către cei care urmează să suporte consecin ele juridice ale
săvârşirii acelor acte). Este cazul, spre exemplu, al drepturilor potestative de op iune,
care sunt, în principiu, imprescriptibile extinctiv (dreptul de op iune succesorală este
socotit însă prescriptibil extinctiv, deşi el este, cum am văzut, incompatibil cu regimul
normal al prescrip iei extinctive).
d) Termenul prescripţiei. De esen a prescrip iei extinctive este existen a unor

termene de prescrip ie, a unor intervale de timp înăuntrul cărora trebuie exercitat
dreptul material la ac iune, sub sanc iunea stingerii lui.
De lege lata, în dreptul civil sunt două termene generale de prescrip ie: 3 ani,
pentru drepturile la ac iune privind drepturile de crean ă (art. 3 din D. nr. 167/1958), şi
30 de ani pentru drepturile la ac iune privind drepturile reale prescriptibile extinctiv
(art. 1890 C. civ.). În afara acestor termene, există numeroase termene speciale, de
regulă, mai scurte decât termenele generale de prescrip ie extinctivă. De aceea, ori de
câte ori nu se prevede un termen special de prescrip ie, vor fi aplicabile prevederile art.
3 din Decretul nr. 167/1958 sau, după caz, ale art. 1890 C. civ., cu condi ia însă ca
dreptul la ac iune să fie prescriptibil extinctiv.
Ca orice termen şi termenul de prescrip ie are un început, marcat de data la care a
început să curgă, o durată, respectiv un interval de timp mai lung sau mai scurt, după
caz, şi, bineîn eles, un sfârşit, marcat de data la care este socotit a fi împlinit (e). Cursul
prescrip iei poate fi însă suspendat ori întrerupt, suprimat, după cum există şi
posibilitatea, pentru motive temeinic justificate, ca titularul dreptului la ac iune să fie
repus în termen, adică să se considere că prescrip ia nu este totuşi împlinită (f).
e) Începutul prescripţiei extinctive. În ce priveşte chestiunea începutului

prescrip iei, acesta este guvernat de regula actioni non natae non praescribitur,
consacrată atât de Codul civil (art. 1886), cât şi de Decretul nr. 167/1958, în termenii
următori: „Prescrip ia începe să curgă de la data când se naşte dreptul de ac iune” (art.
7 alin. 1). Prin urmare, data naşterii dreptului la ac iune, adică data când dreptul
subiectiv (sau interesul legitim) este încălcat, negat sau contestat, marchează şi
începutul curgerii prescrip iei extinctive. Sunt însă cazuri când aplicarea acestei reguli
ar avea consecin e inechitabile, inadmisibile, deoarece titularul dreptului la ac iune fie
nu a cunoscut violarea dreptului său, fie este împiedicat material, moral sau juridic să
ac ioneze (ex., nu cunoaşte identitatea autorului faptului ilicit, nu a constatat viciile
ascunse ale unui lucru ori ale unei lucrări executate, deoarece lucrul nu a fost încă
predat sau lucrarea n-a fost încă recep ionată, titularul dreptului la ac iune este victima
unor acte de violen ă morală continuă, neavând curajul de a face acte de întrerupere,
este so cu cel împotriva căruia trebuie să ac ioneze). De aceea, legea prevede reguli
speciale privind începutul prescrip iei extinctive (cf. art. 7 alin. 2 şi 3, art. 8, 9 şi 11 din
D. nr. 167/1967) sau cazuri în care prescrip ia extinctivă este fie suspendată sau
întreruptă, fie chiar considerată a nu fi început deloc să curgă.
f) Suspendarea, întreruperea şi repunerea în termen. Suspendarea şi întreruperea

cursului prescrip iei extinctive sunt reglementate în mod unitar în Decretul nr.
167/1958 (art. 13-15; 16-17), ca împrejurări care atrag modificarea cursului prescrip iei
fie în sensul de a opri temporar cursul acestuia (în cazul suspendării), fie în sensul de a
suprima complet prescrip ia începută şi a o înlocui cu un nou termen de prescrip ie ori
de câte ori titularul dreptului la ac iune iese din pasivitate, săvârşind acte sau fapte prin
care pretinde satisfacerea sau realizarea dreptului său încălcat, precum şi ori de câte ori
subiectul pasiv părăseşte pozi ia de împotrivire, prin recunoaşterea dreptului până
atunci încălcat, contestat sau negat (în caz de întrerupere).
În afară de acestea sunt şi alte situa ii când, deşi nu poate opera suspendarea sau
întreruperea prescrip iei extinctive, totuşi, din motive justificate, neimputabile
titularului dreptului material la ac iune, efectul prescrip iei extinctive nu se justifică,
neputând fi lipsit de acest drept titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat. În
asemenea cazuri se poate solicita repunerea în termenul de prescrip ie, în condi iile
prevăzute de art. 19 din Decretul nr. 167/1958. Fundamentul acestui beneficiu acordat
de lege titularului dreptului la ac iune îl constituie, credem, vechea maximă Contra non
valentem agere non currit praescriptio, care, în prezent, este mai pu in o cauză de
suspendare a prescrip iei (for a majoră îndeplineşte această func ie), cât mai mult o
simplă cauză generală de amânare a începutului prescrip iei (pentru imposibilitatea
morală sau juridică de a ac iona) şi, mai cu seamă, de înlăturare a efectului prescripţiei
împlinite prin repunerea păr ii interesate în termenul de prescrip ie, ori, mai exact, prin
socotirea faptului că stingerea, prin prescrip ie, a dreptului la ac iune n-a avut
legalmente loc.
g) Efectul prescripţiei. În sfârşit, cât priveşte efectul prescrip iei extinctive şi

modul cum aceasta operează, pe baza unei analize aprofundate a dispozi iilor legale
incidente, îndeosebi a art. 1, 18 şi 20 din Decretul nr. 167/1958, coroborată cu
prevederile art. 1838-1843 C. civ., am putut conchide că prescrip ia stinge dreptul
material la ac iune în sens material fără a afecta şi dreptul subiectiv în substan a sa,
care continuă să supravie uiască, deşi într-o formă imperfectă, de vreme ce poate fi
ocrotit numai pe calea defensivă a excep iunii. Prescrip ia nu operează de drept, ci
numai la cererea persoanei interesate (art. 1841 C. civ.). În măsura în care prescrip ia
nu operează de drept (ipso iure) stingerea obliga iei sau, după caz, a dreptului la
ac iune, nu se poate vorbi nici de existen a vreunei obliga ii naturale, deoarece, câtă
vreme obliga ia ini ială este şi rămâne intactă, fiind asigurată prin ac iune, prescrip ia
câştigată conferă debitorului numai un drept de op iune, şi anume dreptul de a se
prevala sau nu de beneficiul prescrip iei împlinite. În schimb, în cazul în care
beneficiarul prescrip iei împlinite opune, pe cale de ac iune sau de excep iune,
prescrip ia câştigată, după stingerea dreptului la ac iune, subzistă în sarcina debitorului
o obliga ie civilă imperfectă (obliga ie naturală), lipsită de sanc iunea specifică
(ac iunea în justi ie), dar care poate fi executată de bunăvoie (art. 20 alin. 1 din D. nr.
167/1958). Cât priveşte renun area la prescrip ie, aceasta poate să aibă loc atât înainte
de a fi invocată, caz în care este vorba de renun area la beneficiul prescrip iei împlinite
(dreptul de a invoca prescrip ia), cât şi după invocarea prescrip iei câştigate, caz în care
poate îmbrăca fie forma unei plă i voluntare a obliga iei prescrise, fie a unei promisiuni
de a o executa (în niciuna din aceste două ipoteze nu este însă vorba de o liberalitate, ci
fie de plată, act sau fapt juridic neutru, fie de un contract de servicii gratuite, care are
drept efect consolidarea raportului juridic existent prin redobândirea dreptului la
ac iune de către beneficiarul promisiunii), de vreme ce prin invocarea prescrip iei se
stinge numai dreptul material la ac iune, iar nu şi dreptul subiectiv însuşi.
650. Sistemul Noului Cod civil. a) Precizări prealabile. Analiza regimului

prescrip iei extinctive a scos în eviden ă faptul că reglementarea actuală a prescrip iei,
deşi este superioară celei cuprinse în Codul civil, este susceptibilă de îmbunătă ire şi
perfec ionare.
Principalele caren e ale reglementării actuale sunt, în opinia noastră, următoarele:
– în primul rând, cum s-a văzut, dispozi ii importante privind regimul general al
prescrip iei se regăsesc unele în Decretul nr. 167/1958 (art. 1, 12, 18, 19), iar altele în
Codul civil (1838-1843), ceea ce ridică serioase şi vizibile dificultă i de interpretare şi
corelarea a acestora şi, mai ales, de corectă aplicare a lor;
– în al doilea rând, în materie civilă, prescrip ia extinctivă trebuie să reprezinte
atât expresia unor interese generale, constând în necesitatea clarificării unor situa ii
juridice incerte într-un timp rezonabil, cât şi expresia intereselor particulare, constând
în faptul că prescrip ia trebuie lăsată la îndemâna păr ilor interesate, singurele în
măsură să decidă dacă vor sau nu să se prevaleze de efectele ei; în niciun caz
prescrip ia extinctivă nu este o sursă de îmbogă ire pe nedrept, astfel încât invocarea şi
aplicarea ei din oficiu contravine însuşi fundamentului şi func iilor acesteia; în
consecin ă, dispozi iile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 nu-şi au, în prezent, niciun
rost, fiind lipsite de un fundament juridic serios;
– în al treilea rând, în lipsa unei defini ii a dreptului la ac iune în sens material şi
în prezen a reglementării separate a prescrip iei dreptului de a cere executarea silită,
devine dificilă determinarea naturii juridice a acestor drepturi, precum şi a stabilirii
corela iei dreptului material la ac iune cu dreptul subiectiv civil şi, bineîn eles, cu
dreptul de a cere executarea silită;
– în sfârşit, în privin a termenelor de prescrip ie extinctivă, precum şi a cursului
prescrip iei extinctive, reglementările actuale nu mai corespund integral realită ilor
economice şi sociale, în special raporturilor comerciale, care reclamă celeritate şi o
foarte mare stabilitate.
De lege ferenda, ar trebui eliminate aceste caren e, în paralel cu perfec ionarea
reglementărilor existente în materie, în acord cu realită ile social-economice şi inând
seama de perspectiva integrării ării noastre în Uniunea Europeană. După cum am
văzut (supra, titlul III), Noul Cod civil vine în întâmpinarea acestor nevoi şi imperative
de politică legislativă prin fixarea unui nou cadru modern al desfăşurării raporturilor de
drept privat, în cadrul căruia un loc important îl ocupă şi noua reglementare a institu iei
prescrip iei extinctive. Deoarece în titlul III al tratatului am înfă işat in extenso
principiile şi elementele noii reglementări, ne mărginim în continuare să jalonăm
principalele coordonate ale viitoarei institu ii, atrăgând aten ia asupra câtorva aspecte
mai semnificative.
b) Noţiunea, reglementarea şi efectul prescripţiei extinctive. Noul Cod civil

reglementează distinct de uzucapiune (sau prescrip ia achizitivă) într-o carte separată –
Cartea VI, intitulată „Despre prescrip ia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor”
(art. 2.500-2.556) –, regimul general, de drept comun, al prescrip iei extinctive (art.
2.500-2.544). Reglementarea separată a prescrip iei extinctive şi a uzucapiunii, fiind un
lucru deja câştigat, a fost men inută de noul cod, ceea este un prim aspect ce trebuie
semnalat.
În al doilea rând, ca şi în sistemul Decretului nr. 167/1958, prescrip ia extinctivă
este un mijloc de stingere numai a dreptului material la ac iune, iar nu şi a dreptului
subiectiv civil (art. 2.500), ceea ce însemnează că şi în lumina Noului Cod civil
prescrip ia poate fi calificată ca mod de stingere a dreptului material la ac iune şi de
înlăturare a răspunderii civile lato sensu.
În al treilea rând, din punct de vedere normativ, noua reglementare preia, cu
îmbunătă iri substan iale, prevederile Decretului nr. 167/1958 şi le sistematizează pe
probleme specifice (dispozi ii generale, termenele de prescrip ie, cursul prescrip iei,
împlinirea prescrip iei), însă regimul prescrip iei este inovat, cum am arătat, în mai
multe privin e.
Astfel, fiind vorba de o institu ie de drept privat, prescrip ia nu operează de drept
(art. 2.504), ci numai la cererea persoanei interesate (art. 2.512), sunt admisibile
conven ii privitoare la regimul prescrip iei extinctive, cu excep ia cazului în care
dreptul la ac iune este indisponibil ori derivă din contractele de adeziune, de asigurare
sau încheiate cu consumatorii (art. 2.515), iar renun area la prescrip ie sau, după caz, la
beneficiul termenului scurs sunt de asemenea posibile (art. 2.507). În consecin ă, cel
care a executat de bunăvoie obliga ia după ce dreptul la ac iune s-a prescris, nu are
dreptul să ceară restituirea presta iei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul
prescrip iei era împlinit.
În sfârşit, deşi dreptul material la ac iune este unic, fiind definit în sens larg, astfel
încât să poată îngloba nu numai posibilitatea de a ob ine condamnarea, ci şi de a ob ine
executarea acesteia (cf. art. 2.500 alin. 2: „În sensul prezentului titlu, prin drept la
acţiune se în elege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul for ei publice, să
execute o anumită presta ie, să respecte o anumită situa ie juridică sau să suporte orice
altă sanc iune civilă, după caz”), totuşi, din considerente practice în primul rând, în
noul Cod este reglementată în principal prescrip ia dreptului la ac iunea condamnatorie
(i.e. a dreptului material la ac iune în sens restrâns), regulile particulare privitoare la
prescrip ia dreptului de a ob ine executarea silită rămânând incluse în Codul de
procedură civilă, care se completează însă cu dispozi iile de drept comun (art. 2.516).
c) Domeniul prescripţiei. Ca şi în cazul Decretului nr. 167/1958, Noul Cod civil

conservă regula prescriptibilită ii dreptului la ac iune având un obiect patrimonial şi a
celei privind imprescriptibilitatea dreptului la ac iune având un obiect nepatrimonial
(art. 2.501-2.502). Există însă şi excep ii de la aceste reguli.
Astfel, sunt în principiu imprescriptibile extinctiv dreptul la ac iunea în
revendicare, mobiliară sau imobiliară (art. 563 alin. 2), sau dreptul la ac iunea de partaj
(art. 669) ori dreptul la ac iunea în constatarea nulită ii absolute a unui act patrimonial
sau nepatrimonial (art. 2.504 alin. 2 pct. 3), după cum sunt prescriptibile extinctiv
unele ac iuni nepatrimoniale tipice, precum ac iunea în anularea căsătoriei (art. 301) ori
ac iunea în tăgada de paternitate de către mamă sau so ul acesteia (art. 430 şi 431), nu
con ine decât o singură prevedere despre imprescriptibilitatea unor ac iuni în sens
material, socotim utilă o astfel de defini ie, care să permită diferen ierea acestui drept
fa ă de dreptul subiectiv material, substan ial şi care nu este afectat direct de stingerea,
prin prescrip ie, doar a dreptului la ac iune.
O men iune particulară trebuie făcută în legătură cu prescrip ia garan iilor reale.
Prin derogare de la regula accesorium sequitur principale, în materia garan iilor reale,
mobiliare şi imobiliare, prescrip ia dreptului la ac iune privind crean a principală nu

atrage şi stingerea dreptului la ac iunea ipotecară. În acest din urmă caz, creditorul
ipotecar va putea urmări, în condi iile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate,
însă numai în limita valorii acestor bunuri (art. 2.504). Această solu ie, inspirată din
dreptul german şi elve ian, se armonizează şi cu regulile de carte funciară, unde ipoteca
înscrisă este considerată că există cât timp nu este radiată şi atestă faptul că, deşi
accesorie, ipoteca este în acelaşi timp un drept relativ autonom, bucurându-se de o
existen ă juridică proprie.
Desigur, şi în concep ia Noului Cod civil, drepturile la ac iune având un obiect
patrimonial, vor rămâne în continuare, cum este şi firesc, principalul domeniu de
aplicare a prescrip iei extinctive.
d) Termenul prescripţiei. Sub acest aspect, termenul general de prescrip ie

rămâne la 3 ani, ca şi în sistemul actual. Sunt însă prevăzute şi termene speciale, pentru
anumite cazuri particulare, de 1, 2 şi 10 ani. Astfel, este de remarcat termenul de 10 ani
(art. 2.518) pentru cazul ac iunilor reale prescriptibile extinctiv (i), pentru repararea
prejudiciului moral sau material cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie
sau, după caz, a celui cauzat prin violen ă ori agresiuni sexuale comise contra unui
minor sau asupra unei persoane aflate în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voin a (ii), sau pentru repararea prejudiciului adus mediului înconjurător (iii).
În plus, în cazul ac iunii în răspundere civilă delictuală, pentru repararea preju-
diciului cauzat printr-o faptă care este supusă şi legii penale, s-a prevăzut, pentru
corelarea celor două prescrip ii, că, dacă termenul de prescrip ie a răspunderii penale
este mai lung decât cel aplicabil ac iunii civile, termenul de prescrip ie a răspunderii
penale se aplică şi dreptului la ac iunea în răspundere civilă (art. 1.394).
e) Începutul prescripţiei. Spre deosebire de vechiul Cod civil şi de Decretul nr.

167/1958, s-a instituit o nouă regulă generală privind începutul prescrip iei, care este
determinată nu de data naşterii dreptului la ac iune, ci de data la care titularul său poate
efectiv să ac ioneze. Or, nu se poate ac iona decât de la data când cel interesat a
cunoscut sau, după împrejuri, ar fi trebuit să cunoască, cu diligen ele cerute unui bonus
pater familias, naşterea dreptului la ac iune (art. 2.523).
În afară de această regulă, în cod sunt prevăzute mai multe reguli particulare,
inând seama de natura raporturilor contractuale ori extracontractuale ori de calitatea
păr ilor (cf. art. 2.524 şi urm.): obliga iile de a da sau a face, ac iunea în restituirea
presta iilor, obliga iile cu executare succesivă, ac iunea în răspundere civilă, ac iunea
în anulabilitate, răspunderea pentru vicii etc. Majoritatea acestor reguli speciale există
şi în Decretul nr. 167/1958.
f) Suspendarea prescripţiei. Alături de cazurile de suspendare deja cunoscute şi

devenite astfel tradi ionale, Noul Cod civil consacră şi alte cazuri, a căror utilitate
practică este incontestabilă. Este vorba mai ales de ipoteza negocierilor purtate în
scopul rezolvării pe cale amiabilă a neîn elegerilor dintre păr i (art. 2.532 pct. 6) ori
aceea a unei proceduri prealabile legale ori administrative în vederea solu ionării pe
cale extrajudiciară a litigiului (art. 2.532 pct. 7).
g) Întreruperea prescripţiei. Sub aspectul întreruperii, au fost prevăzute noi cazuri
de întrerupere (punerea în întârziere a debitorului), iar plângerea penală adresată
organelor de urmărire penală, asimilată în prezent cererii de chemare în judecată, a fost
reglementată drept cauză distinctă de întrerupere a prescrip iei. Totodată, s-a
reglementat situa ia în care, din motive formale, cererea de chemare în judecată, fără a
fi judecată, pe fond, este însă respinsă ori anulată. În acest din urmă caz, dacă
reclamantul din cererea ini ială, în termen de şase luni de la data când hotărârea de
respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescrip ia este
considerată întreruptă prin cerere ini ială, cu condi ia însă ca noua cerere să fie admisă
în fond (art. 2.539 alin. 2 in fine). Se evită astfel ca pentru motive pur formale titularul
dreptului la ac iune să fie expus riscului împlinirii prescrip iei, fără a i se putea reproşa
totuşi inac iunea sau neglijen a.
Cât priveşte efectul întreruperii, dacă în cazul recunoaşterii începe să curgă o nouă
prescrip ie de acelaşi fel, în cazul cererii de chemare în judecată, efectul întreruptiv
este dublu condi ionat (art. 2.543 alin. 3), în sensul că ac iunea trebuie să fie admisă şi
hotărârea să fie pusă în executare în termenul de prescrip ie a dreptului de a ob ine
executarea silită (în caz contrar, stingerea, prin prescrip ie, a dreptului de a ob ine
executarea silită, stinge şi puterea de lucru judecat înlăturând, în acelaşi timp, şi efectul
întreruptiv de prescrip ie al cererii de chemare în judecată, o nouă cerere putând fi
făcută numai dacă dreptul material la ac iune nu s-a prescris încă).
h) Repunerea în termen. Această institu ie, introdusă prin Decretul nr. 167/1958, s-a
dovedit utilă, fiind întrebuin ată de către instan ele noastre cu multă în elepciune, astfel
încât a fost men inută de Noul Cod civil (art. 2.523), suprimându-se doar dreptul
organului de jurisdic ie de a dispune repunerea în termen din oficiu.
i) Situaţia termenelor de decădere. În sfârşit, după cum se ştie, în afara prescrip iei
extinctive, există şi sanc iunea decăderii (forcluziunii) pentru neexercitarea unui drept
într-un anumit termen. Pentru prima dată Noul Cod civil cuprinde şi o reglementare
generală, la nivel de principiu, a acestei institu ii (art. 2.545-2.550), stabilind totodată
corela ia dintre aceasta şi prescrip ia extinctivă, în sensul că, dacă din lege (sau conven ia
păr ilor) nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt şi
rămân aplicabile regulile, mai pu in riguroase, de la prescrip ie (art. 2.547)1). Prin
reglementarea regimului termenelor de decădere, sensibil diferite de cele de prescrip ie,
se acoperă o gravă lacună a legisla iei civile în vigoare.
*
* *
În loc de încheiere. Orice început are şi un sfârşit. Aceasta este valabil în orice
ştiin ă, mai ales în „ştiin a” dreptului.
Fără preten ia de a fi epuizat subiectul cercetat – vast, complex şi, deopotrivă,
extrem de lunecos – şi nici certitudinea că solu iile şi concluziile la care am ajuns –
unele din ele în parte diferite fa ă de opinia curentă sau, după caz, dominantă,
1)
Cu privire la delicata chestiune a delimitării prescrip iei extinctive fa ă de decădere, v. supra, nr. 37-38.
majoritară – sunt infailibile, credem, totuşi, că prezentul tratat oferă o imagine mai
închegată şi, de ce nu, mai corectă ori mai apropiată de ceea ce este cu adevărat
prescrip ia extinctivă în dreptul român.
Într-o materie în care s-au scris zeci de tratate, teze de doctorat sau monografii şi
sute, mii de studii, note ori articole de specialitate, demersul nostru pare să fie minor,
şi, oricum, neîndestulător. Deşi este vorba de o institu ie juridică milenară, unanim
acceptată în orice legisla ie serioasă, prescrip ia, ne-am convins şi cu această ocazie,
este departe de a-şi fi epuizat toate secretele sau de a-şi fi devoalat toate virtu ile. Fac
mărturie nesfârşitele discu ii privind fundamentul, natura juridică sau mecanismul său
de func ionare. Departe de a se fi încheiat, aceste discu ii par astăzi mai insolubile ca
oricând. Am fost nevoi i să ne implicăm în aceste dispute şi să optăm pentru un punct
de vedere, cu sau fără rezerve, însă am considerat că este de datoria noastră să ne
exprimăm pozi ia, chiar dacă, uneori, ea a fost, poate, singulară ori contrară opiniei
majoritare.
Totuşi, ajunşi la capăt de drum, cu sentimentul datoriei împlinite şi, mai ales, cu
satisfac ia unui travaliu intelectual extraordinar, putem spune că am dobândit şi o
certitudine:
„La science du droit consiste autant dans la réfutation de faux principes, que dans
la connaissance des véritables” (Répertoire de Merlin, v° Novation).

Prescriptia Extinctiva in Noul Cod Civil

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prescriptia Extinctiva in Noul Cod Civil

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Prescripąia extinctivă în Noul Cod civil 1143

§ 1. Originea prescripąiei extinctive

egal, a libertă ilor (sau drepturilor) fundamentale, apărarea proprietă ii private,

O teorie a prescrip iei extinctive, ca şi o reglementare corespunzătoare a acesteia

592. Sursele Noului Cod civil. În ce priveşte prescrip ia extinctivă, la elaborarea

Dintre sursele interne principale amintim (în ordine cronologică):

Cât priveşte sursele externe principale5), amintim aici:

În afară de aceste surse, un aport important l-a avut doctrina, în principal

§ 2. Noąiunea prescripąiei extinctive

593. Definiąie şi terminologie. a) Definiţie. Deşi Noul Cod civil nu defineşte in

„(1) Dreptul material la ac iune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge

b) Terminologie. Sub aspect terminologic, este de re inut că expresia „prescrip ia

1) instituţia de drept civil având această denumire, adică totalitatea normelor de

fozează, transformă dreptul subiectiv civil şi obligaţia civilă corelativă, „retrogra-

§ 3. Reglementarea prescripąiei extinctive

596. Sedes materiae. a) Reglementarea generală. Noul Cod civil reglementează

597. Caracterul normelor care reglementează prescripąia extinctivă. a) Sistemul

Ca urmare a acestei concep ii, Decretul nr. 167/1958 a consacrat şi două

1) inadmisibilitatea derogării, prin conven ie, de la normele prescrip iei

598. Convenąiile privitoare la prescripąia extinctivă. a) Reglementare. În acord cu

„(1) Prescrip ia extinctivă este reglementată prin lege.

b) Condiţii de validitate. Din articolul citat, rezultă că, pentru a fi valabile,

A contrario, nu sunt admisibile conven iile care au ca obiect:

Exempli gratia, dintre conven iile privitoare la prescrip ie care ar fi principial

599. Legea aplicabilă prescripąiei extinctive. În dreptul nostru, prescrip ia extinctivă

„Prescrip ia extinctivă a dreptului la ac iune este supusă legii care se aplică

§ 4. Efectul prescripąiei extinctive

600. Ce se stinge prin prescripąie în lumina Noului Cod civil? a) Sistemul

Prin urmare, prescrip ia extinctivă stinge numai dreptul la ac iune, iar nu şi

c) Consecinţele juridice ale stingerii, prin prescripţie, numai a dreptului material

601. Principiile efectului prescripąiei extinctive. Ca şi în actuala reglementare

– odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi

De la ambele principii, există însă excepţii, necunoscute în dreptul actual:

Tot în aplica ia efectului extinctiv al prescrip iei – stingerea doar a dreptului

602. Modul de aplicare a prescripąiei extinctive. a) Sedes materiae. Prescrip ia nu

c) Momentul până la care poate fi invocată prescripţia. Fiind o excep ie de fond,

d) Invocarea prescripţiei de către alte persoane. Dreptul de a invoca prescrip ia nu

603. Renunąarea la prescripąie. Noul Cod civil reglementează, în termeni similari cu

§ 1. Noąiunea şi criteriile de determinare

604. Noąiunea şi criterii de determinare. a) Definiţie şi terminologie. Prin domeniul

1o După natura drepturilor subiective civile, se poate distinge între:

2o După natura actului normativ care reglementează prescrip ia extinctivă, se poate

„Dreptul la ac iune este imprescriptibil în cazurile prevăzute de lege, precum şi

§ 2. Prescripąia extinctivă şi drepturile patrimoniale

606. Prescripąia extinctivă şi drepturile de creanąă. În principiu, ca şi în sistemul

„Drepturile la ac iune având un obiect patrimonial sunt supuse prescrip iei

1o ac iunea în revendicare – imobiliară sau mobiliară – întemeiată pe dreptul de

Prin excep ie, sunt prescriptibile extinctiv, inter alia:

1o ac iunea posesorie (art. 951);

§ 3. Prescripąia extinctivă şi drepturile nepatrimoniale

608. Principiul imprescriptibilităţii drepturilor personale nepatrimoniale.

609. Excepąii. Noul Cod civil prevede însă şi excep ii de la principiul

1o ac iunea în anulabilitatea căsătoriei (art. 301);

610. Termenul general de prescripąie. a) Consacrare. Potrivit art. 2.517 NCC:

b) Caracterizare. Aplicându-se ori de câte ori prin lege nu se stabileşte un alt

611. Termene speciale de prescripąie. a) Precizări prealabile. Noul Cod civil

b) Termenul de prescripţie de 10 ani. Potrivit art. 2.518:

„Se prescrie în termen de zece ani dreptul la ac iune privitor la:

c) Termenul de prescripţie de 2 ani. Conform art. 2.519:

„Dreptul la ac iune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie

d) Termenul de prescripţie de un an. Art. 2.520 şi 2.521 NCC fixează la un an

„(1) Se prescrie în termen de un an dreptul la ac iune în cazul:

În plus, conform art. 2.521:

„(1) Se prescrie prin împlinirea unui termen de un an şi dreptul la ac iune privitor