Subsemnatul Valentin Constantin, vă aduc la cunoştinţă intenţia irevocabilă de a demisiona oficial

din funcţia de adult pe care o deţin acum abuziv. După o analiză detaliată a situatiei, am hotărît să
mă retrag şi să preiau atribuţiile unui copil de şase ani cu toate drepturile şi îndatoririle pe care le-
am avut cîndva, dar la care am renunţat cu prea mare uşurinţă.

Vreau să desenez cu cretă colorată pe strada unde locuiesc, atunci cînd trec pe acolo spre serviciu
oameni maturi şi importanţi. Vreau să nu-mi pese de stresul lor în lupta cu minutele şi traficul care
îi aşteaptă. Vreau să fiu mîndru de trotineta mea cea roşie, fără să mă intereseze cît costă
asigurarea pe anul viitor. Vreau sa cred sincer că bomboanele “Tic-tac” sînt mai bune decît banii,
pentru că le poţi mînca. Vreau să stau întins la umbra unui copac, cu un pahar de limonadă în mînă
şi cu ochii la norii ce aleargă pe cer. Vreau să mă întorc în trecut, la vremurile cînd viaţa era
simplă. La acele vremuri cînd tot ce ştiam se rezuma la şapte culori, cinci poezii, zece cifre şi
vocea mamei care mă chema la masă cînd nu-mi era foame. Vreau înapoi, la acele vremuri cînd
nu-mi păsa că ştiam puţine lucruri, căci nu ştiam cît de puţine ştiam.

M-am maturizat prea mult şi nici nu mai ştiu cînd m-am trezit mare. A fost, cu siguranţă, un abuz
şi îmi cer iertare. Am ajuns să aflu ceea ce nu ar fi trebuit: războaie şi nevoi, copii abuzaţi şi
murind de foame, divorţuri, droguri în licee, justiţie coruptă, politicieni de mahala, fraţi învrăjbiţii,
ură, bîrfă…

Ce s-a întîmplat cu timpul cînd aveam impresia că moartea este un concept de poveste, că doar
împăraţii bătrîni mor ca să facă loc pe tron prinţilor tineri, căsătoriţi cu prinţese. Vreau să mă
reîntorc în timpurile cînd toţi copiii citeau cărţi folositoare, cînd televiziunea era pentru ştiri şi
emisiuni de familie, fără sex de tot felul şi violenţă la fiecare zece secunde. Vreau desene animate
cu Donald Duck şi pe mama citindu-mi “Capra cu trei iezi”.

Ce bine era cînd credeam, în naivitatea mea, că toată lumea din jur este fericită, deoarece eu eram
fericit. Promit solemn că, imediat ce îmi voi prelua atribuţiile de copil, voi petrece după-amiezile
căţărîndu-mă în copaci, citind “Robinson Crusoe” ascunsă în coliba înjghebată din ramuri şi
frunze de fag. Îmi iau angajamentul că nu o să-mi mai pese de ratele casei, de facturile de telefon,
curent electric, gaze, apă, gunoi, cablu tv şi internet, asigurări pentru maşini, asigurări de sănătate,
taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarbă netăiată, computer virusat şi faptul că maşina a
început să vrea la mecanic. Vă asigur că nu voi mai fi pus în încurcătură atunci cînd voi fi
întrebat: “Ce ai să te faci cînd vei creşte mare?”, deoarece acum ştiu: vreau sa fiu COPIL!

Gata cu plecatul la serviciu, cînd ar trebui să dorm şi să-l visez pe Florin Piersic –
Harap Alb. Gata cu ştirile despre terorişti, bombe şi căderi de avioane. Gata cu bîrfele
din jur care nu-mi dau pace, cu ochelari pierduţi, medicamente scumpe şi dinţi de
porţelan. Gata, stop, cedez!

Demisionez din funcţia de ADULT. Vreau să cred în sinceritatea zîmbetelor, în

nobleţea vorbelor, într-o lume a cuvîntului dat, a dreptăţii, a păcii, a viselor împlinite,
a îngerilor şi a omului dupa chipul şi asemănarea Domnului.
Vreau să am iarăşi şase ani. Fiţi voi mari şi importanţi. Eu vreau să cresc MIC!

Morala:,,Fii în lume, dar nu fi al lumii. Trăieşte în lume, dar nu permite lumii să locuiască în tine”.