Drapelul, Imnul și Stema reprezintă cele mai importante însemne ale unui stat.

Drapelul tricolor este simbolul național care i-a sprijinit moral și îmbă rbă tat pe români
în cele mai grele momente ale istoriei, dar și la bucurie.

Ziua Drapelului României a fost instituită prin legea din 20 mai 1998 și este
să rbă torită în fiecare an în data de 26 iunie, dată ce a fost aleasă pentru comemorarea
Revoluției de la 1848.

Semnificația culorilor drapelului este urmă toarele: albastrul semnifică seninul

cerului, al cugetului și gândirii neamului românesc, credința și puterea cu care suntem
legați de pă mântul patriei; galbenul este simbolul forței, al bogă ției și al purită ții,
ară tând virtutea, grandoarea și prestigiul ță rii; roșul reprezintă simbolul mă ririi, al
bucuriei, îndră znelii și generozită ții; semnifică sângele înaintașilor vă rsat pe pă mântul
românesc de-a lungul timpului și ne îndeamnă ca dragostea față de neam și de țară să
fie la fel de aprinsă ca focul roșului din steag.

Istoria Drapelului Național începe, în mod oficial, în anul 1834, când

domnitorul Ț ă rii Românești, Alexandru Ghica a supus aprobă rii sultanului Mahmud al
II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navelor de luptă . Acest model era un steag cu
fața roșie, albastră și galbenă .

În anul 1840, tot domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel dintâi
tricolor roșu-galben-albastru, pe orizontală , cu roșu în partea superioară și lă țimi egale
ale benzilor. În centru se afla un scut alb boldat cu aur și mobilat cu acvila romană ,
încoronată princiar și cruciată .
 Drapelul de luptă al Ț ă rii Româneș ti – 1840-1848

Drapelul revoluționar pașoptist

În timpul Revoluției de la 1848, după fuga domnitorului Ț ă rii Românești,

Gheorghe Bibescu, Guvernul provizoriu de la București a emis, la 14/26 iunie 1848,
primul decret privind Steagul Național, în care se stipula: „Steagul Național va avea
trei culori: roșu, galben și albastru”, urmând ca deviza scrisă pe flamuri să fie:
„Dreptate, Fră ție”. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificație: roșul
semnifică fră ția, galbenul exprimă bogă ția ogoarelor, albastrul semnifică libertatea.
Culorile erau împă rțite egal pentru a reprezenta principiul egalită ții, iar orientarea în
sus semnifica verticalitatea poporului român. Drapelul tricolor a fost sfințit a doua zi,
în cadrul unei mari adună ri poporale, pe Câmpia Filaret, devenită Câmpia Libertă ții.
Începând din anul 1848, drapelul tricolor românesc pă strează aceeași formă și aceleași
nuanțe, cu mici schimbă ri.

Drapelul revoluționar paș optist din Ț ara Românească , cu fâș iile în varianta orizontală
Drapel cu fâș ia în poziție verticală
În Moldova, tricolorul a fost arborat la 27 martie 1848, la hotelul „Petersburg” din Iași
de că tre Adunarea Constituantă , prezidată de Vasile Alecsandri, fă ră să fie adoptat
oficial, adunarea fiind dispersată de că tre trupele rusești masate la frontieră .
 La Adunarea Națională de la Blaj, din 3/15 mai 1848, la care au participat
40.000 de români, a fost adus din Ț ara Românească un mare steag tricolor, care a fost
așezat în fața Catedralei Mitropolitane. Acesta avea înscris pe flamură deviza:
„Virtutea Romană Reînviată ”. Steagul a fost purtat de Ioan Cavaler de Pușcariu, fiind
denumit „Stegarul Național”, eveniment despre care relata urmă toarele: „Eu, care
purtam steagul cel mare al națiunii m-am suit cu el pe catedră (tribună) de unde se
țineau cuvântările, de aici, Bărnuțiu cetind jurământul național, am avut privirea
unică de a vedea capetele descoperite și mâinile ridicate spre jurământ, jur împrejur a
patruzeci de mii de oameni.

Acest steag național – pe cari erau scrise cu litere de aur cuvintele:

Libertate, Egalitate și Frățietate – a fost pregătit încă din Sibiu, într-o conferință
națională în care s-au luat culorile: albastru, alb și roșu, culori ce predomină la
portul românesc” (Ioan Cavaler de Pușcariu, 1913). Culoarea albă a fost înlocuită
ulterior cu cea galbenă , tocmai pentru a sublinia dorința de unire a transilvă nenilor cu
România.
 Marea Adunare Națională de la Blaj – 15 mai 1848

Drapelul Principatelor Unite

Ca drapel național, tricolorul se impune în anul 1859, odată cu dubla alegere a

lui Alexandru Ioan Cuza, dar în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare.
Drapelul a dobândit recunoaștere și pe plan extern. La 22 iunie 1861, domnitorul Cuza
a decretat tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al Principatelor Unire, subliniind
importanța lui: „Steagul este România! Acest pământ binecuvântat al patriei, stropit
cu sângele străbunilor noștri, îmbelșugat cu sudoarea țăranului și a muncitorului
român. Este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinții și copiii noștri.
Steagul este simbolul devotamentului, credinței, ordinii și disciplinei pe care o
reprezintă oastea. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul și viitorul țării,
întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul național reprezintă toate victoriile
și toate virtuțile militare care se cuprind în cele două cuvinte dăltuite pe vulturii
romani: onoare și patrie”.
 Primul steag din timpul lui Cuza, aflat în uz în anul 1862, a avut fâșia albastră
plasată sus, iar în cea de a doua parte a domniei lui Cuza, fâșia roșie a fost dispusă în
partea superioară .

Steagul Principatelor Unite, model utilizat din 1862

 Drapelul de luptă – din 1863

Drapelul princiar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza

 Drapelul Princiar

Odată cu venirea principelul Carol I în România, din 1867, atât steagul ță rii,
cât și drapelele și stindardele unită ților militare vor avea benzi dispuse pe verticală , cu
albastru lângă hampă . Astfel, România se alinia regulilor vexilologice europene pentru
steaguri tricolore care au toate banda de culoarea cea mai închisă lângă hampă .

În Constituția României din anul 1866 se prevedea, la articolul 124: „colorile

Principatelor Unite urmează a fi Albastru, Galben și Roșu”. Ordinea și dispoziția
culorilor au fost stabilite de că tre Adunarea Deputaților în ședința din 26 martie 1867.
Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost așezate întocmai ca la 1848,
vertical, în ordinea urmă toare: albastru la hampă , galben la mijloc, iar roșu la margine
flotând. Stema ță rii era așezată doar pe drapelele armatei și cele princiare, în centru,
cele civile ră mânând fă ră stemă .

Drapelul Național al României între 1867-1948

Pavilionul Regelui
Pavilionul principelui moș tenitor
Drapel de luptă model 1897, cu cifrul regelui Carol I
 Drapel de luptă model 1914, cu cifrul regelui Ferdinand I

Drapelul tricolor la Marea Unire

În Basarabia, la 2 decembrie 1917 s-a constituit Republica Democratică

Moldovenească , urmând ca pe 24 ianuarie 1918 aceasta să -și proclame independența.
Heraldistul Paul Gore, care a redactat un studiu intitulat „Culorile naționale ale
românilor din Basarabia”, în mai 1917, este considerat autorul moral al drapelului
Republicii Democratice Moldovenești. Acesta era un tricolor albastru-galben-roșu, cu
fâșiile plasate orizontal, având în stema în centrul câmpului albastru. Drapelul Sfatului
Ț ă rii era asemă nă tor, însă pe albastru era scris „Sfatul Ț ă rii”, iar stema, de dimensiuni
mai mari, era plasată în mijloc, peste galben și roșu.
Drapelul Republicii Democratice Moldovenești la 1918
 Drapelul Sfatului Ț ă rii din Basarabia – 1918

La fel ca în Basarabia, și în Transilvania, până la 1 decembrie 1918, tricolorul

românesc era interzis. În acest context, Asociația Transilvană pentru Literatură
Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) a avut un rol foarte important în
promovarea culorilor tricolorului românesc, cu ajutorul preoților și dască lilor de la sate
și din orașele transilvă nene. Cu ocazia serbă rilor școlare, aranjamentele florale erau în
așa fel dispuse încât să reprezinte culorile tricolorului românesc. Cele trei culori –
roșu, galben și albastru – au fost folosite și la pictarea icoanelor pe sticlă . Ponderea
lor este evidentă și în apreciatele lucră ri de artă populară .
Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918

Tricolorul sălăjean la Alba Iulia

 Emil Pocola (1879-1944)

Din memoriile și însemnă rile înaintașilor noștri să lă jeni, observă m că în

momentul în care s-a luat decizia istorică de a fi organizată Adunarea Națională de la
Alba Iulia, marea majoritate a delegațiilor să tești nu aveau steag tricolor. În acest
context, femeile române să lă jene, în frunte cu preotesele, au confecționat steaguri din
pânză și le-au vopsit cu ce au avut la îndemână , astfel că nici o delegație să lă jeană nu
s-a deplasat la marele praznic național de la Alba Iulia fă ră a avea în frunte drapelul
tricolor, roșu-galben-albastru, care avea benzile dispuse orizontal, după cum se poate
observa și din imaginile de epocă .
Emil Pocola, învă ță tor în Bocșa a plecat la Alba Iulia în fruntea unei delegații din satul
lui Simion Bă rnuțiu. În însemnă rile sale, povestește că steagul tricolor a fost
confecționat de că tre soția preotului Simion Barboloviciu: „ Din Bocșa am plecat în
29 noiembrie (1918 –n.n.). Sătenii se gătiseră în port popular sălăjean. Numai eu
eram în haine orășenești. Steag ne-a făcut soția preotului folosind pânză de casă, pe
care o vopsise în cele trei culori”. De asemenea, Nicolae Fă rcaș, delegat al satului Pria
povestea aventura procură rii steagului tricolor și arborarea lui pe turla bisericii: „Cum
n-aveam steag tricolor, la solicitarea consiliului național, m-am oferit eu și sergentul
Nicolae Gaidoș că-l vom procura din Cluj. Înainte de plecare, preotul Ioan Olteanu
ne-a dat o adresă, de unde am primit tricolorul și pe care l-am înfășurat în jurul
pieptului, sub cămașă, aducându-l acasă. Pentru a-l vedea toți locuitorii, steagul a
fost arborat de turla bisericii. Și prin aceasta voiam să facem cunoscută dorința
noastră de a ne uni într-o singură țară cu frații de dincolo de Carpați”.

Traian Să lă jan, proaspă t întors de pe front, a plecat și el la Alba Iulia împreună cu

delegația din Hotoan, care aparținea la vremea respectivă de comitatul (județul) Să laj:
„În ziua de 5 noiembrie 1918, ne-am întrunit toți cei veniți de pe front și am pus
bazele gărzii naționale românești din Hotoan, formată din 25 voluntari. Cu acea
ocazie l-am ales comandant al gărzii pe sergentul Gheorghe Sălăjan, un tânăr
destoinic, priceput și cu autoritate. Peste două zile, femeile din comună ne-au adus un
steag tricolor, confecționat de ele”.
 Petru Cupcea (1875-1940)

Petru Cupcea, viitor vicar foraneu al Silvaniei, a avut de suferit din cauza arboră rii
tricolorului pe turla bisericii unde pă storea, fiind arestat și bă tut cu cruzime, apoi
aruncat pe stră zile Debreținului aproape fă ră suflare: „Reîntors de la Alba Iulia, unde
am luat parte la adunarea care a hotărât unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei,
Sătmarului și Maramureșului cu România, împreună cu câțiva săteni, am ridicat
tricolorul pe turla bisericii din Supuru de Jos.
Soldații secui care se aflau în trecere, văzând acest steag, au dat asalt bisericii,
smulgând și batjocorind tricolorul național; au devastat apoi casa parohială, lovind-o
pe soție și pe copiii mei. Eu nu eram acasă atunci, și poate spre norocul meu. Aflând
cele întâmplate, am protestat energic telefonic și telegrafic la organele județene și la
ministerul de război din Budapesta, cărora le-am cerut satisfacție și restituirea
imediată a steagului tricolor. Ca urmare, la 4 ianuarie 1919, am fost anunțat telefonic
că a doua zi ni se va restitui steagul.

La 5 ianuarie, zi de duminică, tocmai când sătenii erau adunați la biserică, au sosit

40 de soldați secui, în frunte cu doi locotenenți, care voiau să ne predea steagul. Eu l-
am cerut să-l pună la locul de unde l-au smuls. Unul dintre locotenenți a dat ordin și
cei doi soldați urcă în turla bisericii, așezând drapelul pe locul de unde fusese luat.
Când steagul a început să fâlfâie de pe înălțimea turlei, noi, cu toții am intonat „Pe-al
nostru steag”.

Peste câteva zile, comuna a fost asediată de detașamentele de soldați secui. Eu eram
urmărit. Sătenii mă sfătuiesc să fug undeva din sat. Nu voiam să-mi părăsesc familia
și consătenii (…)” (Paul Abrudan, 1983).

După Marea Unire, tricolorul românesc a devenit Drapelul Național al tuturor

românilor, fiind arborat pe toate instituțiile publice și respectat cu sfințenie.
Modelul Ferdinand I – 1921
 Modelul Carol al II-lea – 1930

Modelul Mihai I – 1940

Drapelul tricolor sub comunism

Odată cu instaurarea regimului totalitar comunist și a schimbă rii formei de

guvernă mânt, au fost interzise toate însemnele monarhice, inclusiv stemele și
steagurile tricolore care le purtau. La 8 ianuarie 1948 a fost emis Decretul nr. 3 privind
fixarea atribuțiilor prezidiului Republicii Populare Române, care prevedea, la articolul
8, forma drapelului ță rii, aflată sub ocupație sovietică : „colorile Republicii Populare
Române sunt: albastru, galben și roșu, așezate vertical, și având în centrul câmpului
galben stema Republicii”.

Între anii 1948-1989, stema României socialiste – și prin urmare și drapelul tricolor – a
mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27 septembrie 1952 și 21 august
1965.
Drapelul Republicii Populare Române între ianuarie-martie 1948
Drapelul R.P.R. între 1948-1962

Drapelul R.P.R. între 1952-1965

 Drapelul de Stat al Republicii Socialiste România – 1965-1989

Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind însemnele Republicii Socialiste
România erau stabilite pentru prima dată detaliile drapelului României.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, stema Republicii Socialiste România a

fost îndepă rtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui
Nicolae Ceaușescu.
 Drapelul cu gaură al Revoluției din decembrie 1989

În Constituția din anul 1991, la art. 12, nu se face nici o referire la forma stemei de pe
drapel, doar că stema și sigiliul statului „sunt stabilite prin legi organice”. Abia în
prima jumă tate a anului 2016, Parlamentul României a adoptat o lege prin care readuce
Coroana de Oțel a Regilor României pe capul acvilei romane din stemă . Legea a fost
promulgată de că tre președintele României, Klaus Iohannis, și prevedea ca până la
data de 31 decembrie 2018, autorită țile publice au obligația să înlocuiască stemele și
sigiliile existente.

Actualul drapel cu stemă al României

Bibliografie

Academia Română , Istoria Românilor, vol. VII, VIII și X.

Ioan Cavaler de Pușcariu, Notițe despre întâmplări contemporane, Sibiu, 1913.

Constantin C. Giurescu, Viața și opera lui Cuza Vodă, Editura Ș tiințifică , București,
1970.

Paul Abrudan, Din însemările participanților la lupta pentru unirea Transilvaniei cu

România la 1 decembrie 1918, în Acta Musei Porolissensis, VII, Zală u, 1983, pp. 295-
306.

Cornel I. Scafeș, Horia Vl. Ș erbă nescu, Corneliu M. Andonie, Ioan I. Scafeș, Armata
Română în vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), București, 2003.
Adrian Roșian, O istorie a drapelului României, în Alma Mater Militaris, anul VII, nr.
1 (13)/2006.