Paradigme ale Comunicării Organizaţionale, Anul I

STAN AURA CLAUDIA

Comunicare şi Protocol Instituţional

Referat

DRAPELUL

-abordare teoretică şi studiu de caz-

1
 1. Drapelul- Simbolistică

Simbolurile au existat dintotdeauna, oamenii ghidându-se dupa ele înaintea

înlesnirii unui limbaj verbal. În “Dicţionarul de simboluri” a lui Jean Chevalier şi Alain
Gheerbrant (1993, p.17) “simbolul reprezintă raporturile existente între imagini, idei,
credinţe şi emoţii.“ Astfel, potrivit celor doi autori „ simbolul exprimă o realitate care
satisface numeroase exigenţe ivite din dorinţa de a cunoaşte, de a iubi, de a duce o viaţă
tihnită. Realitatea pe care o exprimă nu se identifică cu cea înfăţişată de trăsăturile
exterioare ale imaginii. “ În ceea ce priveşte simbolurile politice, acestea sunt constituite
atât din cuvinte, cât şi din sloganuri, insigne, steaguri şi drapeluri, saluturi (gesturi),
simboluri sonore.
Termenul de “steag” derivă din limba slava şi defineşte un semn distinctiv al unui
stat, al unei unităţi militare, organizaţii sau asociaţii, reprezentat printr-o bucată de pânză
sau de alt material, în una sau mai multe culori, având imprimată o stemă sau o emblemă.
Steagurile şi drapelurile sunt semne distinctive ale unor grupuri umane, reunite pe baze
etnice, sociale, politice, profesionale sau religioase. În cartea lui Lucien Sfez intitulată
“Simbolistica politică “, drapelele apar descrise ca “obiecte fetişe, instumente de
sanctifiare, semnaluri de adunare, deţinătoare a unui sens, subiecte de neînţelegeri, care
sunt apoi aruncate sau apărate până la moarte (...) ;acestea au generat pasiuni pe care în
cinismul nostru deziluzionat ne este greu să le acceptam.(...)Atacurile împotriva
drapelului naţional duceau la închisoare.“
De-a lungul timpului, toate popoarele au folosit ca mijloc de individualizare şi
comunicare diverse simboluri, devenite apoi însemne naţionale. Steagurile simbolizează
entitatea statală a populaţiei de pe un anumit teritoriu, originea acesteia, ca şi anumite
momente istorice sau obiceiuri, acte de cultură, evocate şi recunoscute de întreaga
populaţie a regiunii respective. La începuturi drapelul era mai mult un însemn de război,
de acţiune îndreptată împotriva forţelor rele,duşmanilor. Venerarea steagurilor a însoţit
omenirea de-a lungul istoriei sale, luând forme din cele mai diferite: de la ofrande
sângeroase, aduse mai ales stindardelor de luptă, până la pedepsele penale sau morale
aplicate profanatorilor drapelelor naţionale. Cu timpul steagurile cuprindeau doar câteva
elemente de bază, “câmpuri” sau benzi colorate, combinate cu semnul crucii sau alte

2
simboluri tradiţionale ornamentale. Steagul reprezintă cel mai statornic simbol al istoriei
unui popor, concretizând realizarea unei idei sau a unor înalte aspiraţii pe care un stat sau
un popor le-a urmărit de-a lungul vremurilor. Acest simbol tăcut, dar înţeles, ne aminteşte
trecutul şi ne face să privim viitorul ca pe o “icoană a patriei” şi o “relicvă sfântă şi
înălţătoare a credinţei patriotice.

2. Drapelul României
- studiu de caz-

Drapelul naţional al României este un tricolor cu benzi verticale, începând de la

lance, albastru, galben şi roşu. Are o proporţie de 2:3 între lăţime şi lungime. Drapelul
este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului, neavând
însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul
românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt la
noi), a stârnit discuţii la nivel internaţional. Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat
Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să
nu mai fie arborat la ONU. Tricolorul românesc este de asemena înrudit cu cel al
Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie diferită (1:2 în loc de 2:3 la
noi), un albastru mai deschis („de Voroneţ”) şi stema ţării în centru.

2.1. Culorile drapelului- Simbolistică şi Istoric:

Legea nr. 75/1994 precizează că fâşiile drapelului naţional au culorile albastru cobalt,
galben crom şi roşu vermion. Potrivit dr. Ştefan Szemkovics, consilier superior la
Serviciul Arhivelor Feudale, Personale şi Colecţii din cadrul Arhivelor Naţionale ale
României, semnificaţia culorilor drapelului trebuie privită în cheie heraldică:

• albastru cobalt: fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr;

• galben crom: prestigiu, virtute, inteligenţă, grandoare, bogăţie;
• roşu vermion: acţiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate,
agresivitate, incitare la vigilenţă.

3
Tricolorul a fost adoptat întâi în Ţara Românească, în 1834, când domnitorul reformator
Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelele
pavilioanelor navale şi a drapelelor de luptă. Acesta din urmă era un „steag cu faţa roşie,
albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea
culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor

Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe
toată lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al
întregii Românii. Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a drapelelor
atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi
albastru şi galben pentru Ţara Românească). P. V. Năsturel combate această legendă,
arătând că tricolorul roşu-galben-albastru era anterior unirii principatelor şi că cele trei
culori, în dispoziţia verticală, reprezintă drapelul naţionalităţii române din toate teritoriile
locuite de români.

Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul

românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici
ordinea iniţială a benzilor, nici proporţiile însemnului civil. Abia în „Almanahul român
din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărţit în trei făşie, roşiu, galben şi
albastru aşezat orizontal: roşiu sus, albastru jos şi galben la mijloc”. Anumite surse
consideră că până în 1862 banda de sus a fost albastră — precum la tricolorul muntean
din timpul revoluţiei de la 1848 — urmând ca din din 1862 culoarea superioară să devină
roşu. În legătură cu proporţia, unii cercetători au apreciat-o ca fiind aproximativ 1:3, cu
toate că drapelul princiar şi cele ale armatei, care s-au păstrat, au proporţia 2:3.

În legătură cu semnificaţia drapelului, Petre Vasiliu-Năsturel este de părere că „de

la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate,
dreptate, frăţie”.

Articolul 124 al Constituţiei din 1866 a României prevedea la articolul 124:

„colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”. Ordinea şi

4
dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie
1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la
1848. Lucrările comisiei au continuat şi în ziua de 30 martie şi, în urma votului pozitiv al
Senatului, s-au soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor României”, la 12/24
aprilie 1867. Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie aşezate vertical, în ordinea
următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării
era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără
stemă.

O dată cu instaurarea republicii, în România au fost interzise toate însemnele

regatului, incluzând stemele şi steagurile tricolore care le purtau. Pe 8 ianuarie 1948 a
fost emis Decretul nr. 3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiumului Republicii Populare
Române. Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „colorile Republicii
Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul
câmpului galben Stema Republicii”. În răstimpul dintre 1948 şi 1989, stema României —
şi prin urmare şi steagul — a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27
septembrie 1952 şi 21 august 1965.

Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei de la Timişoara, stema

Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al
regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Acest lucru s-a realizat de cele mai multe
ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma „drapel cu
gaură”.

2.2. Protocolul Drapelului

Protocolul drapelului României este stabilit în cadrul Legii nr. 75/1994 şi detaliat
în Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001. Protocolul drapelelor şi pavilioanelor militare este
stabilit prin regulament intern. Legea amintită conţine următoarele prevederi:
Drapelul României trebuie arborat în mod permanent pe edificiile şi în sediile
autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al
instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la

5
aeroporturile cu trafic internaţional. Ca pavilion, este permanent arborat pe navele de
orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Potrivit uzanţelor de
protocol, drapelul României se arborează la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare ale statului român din străinătate, precum şi la reşedinţa şefilor misiunilor
diplomatice şi oficiilor consulare. De asemenea, drapelul României se arborează sub
formă de fanion, pe mijloacele de transport ale şefilor de misiuni diplomatice şi oficii
consulare române, în deplasările oficiale ale acestora, potrivit aceloraşi uzanţe.
Temporar, drapelul României se poate arbora cu prilejul zilei naţionale a
României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale;
cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional,
în locurile unde acestea se desfăşoară. De asemenea, trebuie arborat cu prilejul vizitelor
oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte
personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale
interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee. Drapelul mai este
arborat cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive, şi
în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de
votare. În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform regulamentelor
militare.
Drapelul României poate fi arborat fără constrângeri de persoane fizice la
domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora.
Guvernul este singurul organism oficial care stabileşte zilele de doliu naţional, în
care drapelul României se arborează în bernă.
Drapel de luptă fără stemă şi însemnele de armă. În timpul marşului, militarul
port-drapel salută înclinând drapelul de luptă la 45°.
Drapelele altor state pot fi arborate pe teritoriul României numai împreună cu
drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi
şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea
Legii nr. 75/1994. În acest caz, drapelul României ocupă locul de onoare, anume în
centru, dacă numărul drapelelor este impar, sau la dextra drapelului împreună cu care
ocupă centrul dacă numărul drapelelor este par. În acest caz, toate drapelele trebuie să

6
aibă aceleaşi dimensiuni (dar nu în materie de proporţii, unde fiecare ţară îşi are
reglementările sale).
Drapelul Uniunii Europene se arborează alături de drapelul României, la senestra
celui din urmă.
Arborarea drapelului României la manifestările care se desfăşoară sub egida
organizaţiilor internaţionale se face potrivit reglementărilor şi uzanţelor internaţionale.
Drapelul de luptă este scos din vitrină la solemnitatea prezentării sale, la
festivitatea depunerii jurământului militar, la paradele trupelor şi revistele de front, la
predarea sau luarea comenzii unităţii respective, la darea onorurilor militare în cadrul
funeraliilor militare, sau în alte ocazii dacă se ordonă acest lucru.
Când se află în formaţie şi stă pe loc, unitatea fiind trecută în revistă, militarul
port-drapel ţine drapelul în poziţie verticală, cu hampa lângă picior, mâinile fiind pe
hampă: cea dreaptă de-a lungul corpului, iar cea stângă în dreptul pieptului. Potrivit
regulamentelor, la darea onorului din această poziţie, militarul port-drapel înclină
drapelul la orizontală pentru şefi de stat sau la 45° pentru celelalte personalităţi civile sau
militare, indiferent de naţionalitate. În timpul marşului, militarul port-drapel ţine drapelul
în poziţie verticală. Dacă deplasarea se face pe o distanţă mai mare de 100 m, atunci
capătul de jos a hampei este introdus în manşon. În cazul în care unitatea foloseşte unităţi
motorizate în cursul deplasării, militarul port-drapel împreună cu drapelul de luptă trebuie
să stea în maşina comandantului de unitate. Onorul în timpul marşului se dă prin
înclinarea drapelului la 45°, indiferent de calitatea persoanei salutate. Când se întâlnesc
două unităţi militare, fiecare dă onorul prin înclinarea drapelului la 45°.
Pavilionul navei trebuie ridicat zilnic la bastonul de la pupa la ora 08:00, iar în
zilele de sărbătoare la ora 09:00. În cazul în care nava se află în mişcare, pavilionul
rămâne arborat permanent la pic la catarg. De regulă, înălţarea pavilionului navei se
realizează în prezenta întregului echipaj, ceea ce nu este cazul la coborâre, zilnic la ora
apusului.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1157/2001, cetăţenii sunt datori să manifeste
respect faţă de drapelul României şi să nu comită nici un act prin care s-ar aduce ofensă
acestuia.

7
 Arborarea drapelului României de altă formă, cu alte dimensiuni, alte modele şi
cu altă intensitate a culorilor decât cele stabilite potrivit legii, ori în stare
necorespunzătoare, se sancţionează contravenţional cu amendă între 500 şi 1500 lei.
Nearborarea drapelului României de către autorităţile şi instituţiile publice, ori în
situaţiile prevăzute de lege, arborarea necorespunzătoare a drapelului sau arborarea
drapelului sau a fanionului altui stat, cu alte dimensiuni decât cele ale drapelului
României şi cu alte ocazii sau în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, este
sancţionată contravenţional cu amendă între 2500 şi 5000 lei.

2.3. Ziua Drapelului

Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua
drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al
Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru
devenea Drapel Naţional.

De Ziua drapelului autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt

obligate prin lege să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter
evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneşti, precum şi ceremonii militare
specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale
Ministerului de Interne.

8
REFERINŢE:

1. Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului

naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi
instituţiile publice, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 237 din 26 august 1994.

2. Adina Berciu-Draghicescu, G.D. Iscru, Tiberiu Velter, Aurel David, Tricolorul

Romaniei, Editura Sigma, Bucuresti, 1995;

3. Adrian, Roşian, O istorie a drapelului României, în Alma Mater Militaris, anul

VII, nr. 1 (13) / 2006.

4. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Drapelul_Rom%C3%A2niei