STEAGUL

ROMÂNIEI
Farkas Briana
-clasa 8 b-
 INTRODUCERE
Drapelul este foarte asemănător cu drapelul civil al
Andorrei și cel de stat al Ciadului, neavând însă nicio legătură cu
acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de
drapelul românesc doar prin nuanța ușor mai închisă a fâșiei
albastre (indigo, în loc de cobalt cum e la cel românesc), a stârnit
discuții la nivel internațional: ambasada Ciadului de la Moscova a
înaintat Organizației Națiunilor Unite un protest oficial, prin care
cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU, protest
respins deoarece existența tricolorului vertical albastru-galben-
roșu ca drapel al României este anterioară existenței statului
Ciad[3]. Tricolorul românesc este, de asemenea, înrudit cu cel al
Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporție
diferită (1:2 în loc de 2:3), un albastru mai deschis și stema țării
în centru.
 ISTORIC
Conform unei legende foarte
răspândite, culorile roșu, galben și albastru
ar fi fost utilizate încă din vechime de către
români ca simbol al lor sau de alții pentru a-i
desemna pe aceștia. Aceste culori se
regăsesc pe diplomele emise de Mihai
Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii
stemelor[4] dar, deoarece până la începutul Steagul Țării
Românești (c. 1600).
secolului XIX, conștiința de a forma un neam
nu exista decât la câțiva cărturari precum
Grigore Ureche, ele nu erau folosite pentru a
îi identifica specific pe Români, iar steagurile
țărilor românești, până în al doilea deceniu al
secolului XIX, erau cele moștenite din Evul
Mediu, cu o simbolistică heraldică fără
legături cu ideea modernă de „națiune”.
 Tricolorul ca simbol al națiunii românești
apare la începutul secolului XIX odată cu
renașterea națională a României : astfel, este de
remarcat prezența celor trei culori în canafuri și în
picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui
Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie Steagul Principatului
pentru prima oară semnificația: „Libertate Moldovei între 1834 și
(albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), 1861
Frăție (roșul sângelui)”. Tricolorul a fost adoptat
întâi în Țara Românească, în 1834 ca drapel de
luptă, când domnitorul reformator Alexandru D.
Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-
lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de
luptă. Acest model era un „steag cu fața roșie,
albastră și galbenă, având și acesta stele și
pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea Steagul Țării
culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să Românești pentru
apară în centru. La înmânarea drapelelor, navigație (1840)
domnitorul a spus, printre altele[
 În 1840, ca să diferențieze drapelul de luptă de cel de
război, domnitorul Ghica a adoptat un nou model pentru cel
dintâi: tricolor roșu-galben-albastru, cu roșul în partea superioară
și lățimi egale ale benzilor. În centru se afla un scut alb bordat cu
aur și mobilat cu acvila valahă, încoronată princiar și cruciată.
Drapelul cu fâșiile în variantă orizontală
În 1848, steagul adoptat de către revoluționari ca drapel al Țării
Românești a fost tricolorul albastru-galben-roșu (cu albastrul sus,
deci, conform semnificației „Libertate, Dreptate, Frăție”). Acest
tricolor apare atunci de asemenea în Moldova, în Ardeal (de
exemplu la Adunarea de la Blaj) și până la Paris (unde este
arborat la 26 aprilie 1848 de către studenții români care salutau
noul guvern revoluționar cu un tricolor „ca semn al unirii
moldovenilor cu muntenii).
 Totuși, decretul nr. 252 din 13/25 iulie
1848, motivat prin faptul că „nu s-a înțeles [încă]
cum trebuiesc făcute stindardele naționale”,
definea steagul ca având culorile dispuse pe
verticală, posibil sub influența modelului francez.
Nuanțele erau „albastru închis, galben deschis și
roșu carmin”. În ceea ce privește ordinea, „lângă
lemn vine albastru, apoi galben și apoi roșu
fâlfâind”.
Petre Vasiliu-Năsturel notează că, din Drapelul cu fâșiille in orizontală
punct de vedere heraldic, atât la steagul Franței
cât și la cel al Țării Românești revoluționare,
banda din mijloc reprezintă un metal (argint,
respectiv aur). Alți cercetători sunt de părere că
tricolorul nu fusese imitat după modelul francez, ci
reprezenta o veche tradiție românească, ipoteză
sprijinită de o notă a ministerului de externe
revoluționar către Emin Pașa: „colorile eșarfului ce
purtăm noi diriguitorii, precum și toți impegații, nu
sunt de datină modernă. Noi le-am avut încă de
mai înainte pe steagurile noastre. La primirea dar Drapelul cu fâșiille in verticală
a cocardei și a eșarfelor tricolore nu am urmat
duhul de imitație sau de modă”.
 După înfrângerea revoluției, se revine la
vechile steaguri, iar revoluționarii sunt persecutați
pentru vina de a fi purtat însemnele tricolore
revoluționare[26]. În 1849 domnitorul Barbu Știrbei
a adoptat un nou model pentru drapelele de luptă,
păstrând însă dispoziția orizontală a culorilor și
schimbând doar elementele decorative. Acest model,
asemănător ca aspect cu cel din 1834, va fi în
vigoare până în 1856.
În timpul căimăcămiei de trei, locțiitorii
neavând dreptul de a-și inscripționa inițialele pe
drapelele militare, monogramele domnitorilor
munteni au fost înlocuite cu acvile.
 Legenda contopirii culorilor principatelor

Ideea formării tricolorului național prin contopirea culorilor drapelelor

Moldovei și al Țării Românești a apărut în anii 1850, probabil din dorința de a
împăca pe toată lumea în privința alegerii steagului revoluționar de la 1848 ca
drapel al întregii Românii. Această idee a fost favorizată și de potrivirea coloristică
a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roșu și albastru
pentru Moldova și albastru și galben pentru Țara Românească).
Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care și un tablou al
lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfățișeze înfrățirea dintre moldoveni și
munteni a ales un pasaj istoric din Letopisețul de la Bistrița: „În anul 7015 (1506),
octombrie în 28, intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în țara muntenească cu
toate oștile la locul Rătezații, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; și
acolo au venit de la Radul Voievod un sol [...] și au rugat pe domnul Bogdan
Voievod cu multă rugăminte să se împace cu Radul Voievod, fiindcă «sunteți
creștini și de același neam» (zicea el); și multe vorbe s-au schimbat între dânșii și
multă rugăminte s-au făcut [...] iar domnul Bogdan Voievod, văzând atâta
rugăminte, făcu pe voia lui și se-mpăcă”. Pictura lui Lecca îi are în centru pe cei doi
domni care își strâng mâinile. De asemenea, se pot observa și steagurile Moldovei
(albastru-roșu) și al Munteniei (galben-albastru). Aceste combinații de culori nu
prea au fost atestate însă înainte de 1832-1834. Un alt tablou al lui Constantin Lecca
înfățișează uciderea lui Mihai Viteazul.
 Constantin Lecca - Înfrățirea
moldovenilor și a muntenilor

Constantin Lecca -
Uciderea lui Mihai Viteazul
 Drapelele Principatelor Unite
La 6 februarie 1859, în primul
său drum său către București de când
fusese ales domnitor al Țării Românești,
Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat la
marginea orașului Buzău de către
comandantul dorobanților, care purta un
steag tricolor. Acest fapt l-a mișcat pe
Cuza foarte tare.
Până în 1861 au fost utilizate
simultan atât vechile steaguri ale
principatelor Moldovei și Țării Steagul principatelor,
Românești, cât și tricolorul. La 22 iunie model utilizat din 1862
1861, Alexandru Ioan Cuza a decretat
tricolorul ca fiind drapelul civil oficial al
Principatelor Unite[35].
 Drapelul este tricolorul românesc, roșu-galben-albastru, având
benzile dispuse orizontal. Nu se cunosc nici ordinea benzilor, nici
proporțiile însemnului civil[30]. Abia în „Almanahul român din 1866”
acesta este descris: „drapelul tricolor, împărțit în trei fășie, roșiu, galben și
albastru așezat orizontal: roșiu sus, albastru jos și galben la mijloc.
Anumite surse consideră că, până în 1862, banda de sus a fost albastră
— precum la tricolorul muntean din timpul revoluției de la 1848 — urmând
ca din 1862 culoarea superioară să devină roșu. În legătură cu proporția,
unii cercetători au apreciat-o ca fiind aproximativ 1:3, cu toate că drapelul
princiar și cele ale armatei, care s-au păstrat, au proporția 2:3.
Drapelul a dobândit o recunoaștere și pe plan extern. Astfel,
relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol,
doctorul Carol Davila precizează: „Steagul românesc a fost ridicat la
catargul cel mare, caiacele Padișahului ne așteptau, garda sub arme,
marele vizir la ușă... Principele, liniștit, demn, concis în cuvintele lui, a
petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padișah a venit să
ne treacă în revistă... Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la
poarta principală și ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român
fâlfâind la catarg...”.
 Drapelul principal
Un drapel tricolor destul de uzat se află astăzi în colecțiile
Muzeului Național de Istorie a României, având numărul de inventar 75045.
De formă dreptunghiulară, acesta este alcătuit din trei fâșii tricolore din
mătase, cu dispunere orizontală (roșul în partea de sus). În centrul
steagului se află pictate acvila valahă la dextra, cruciată și purtând
însemnele puterii domnești, și bourul moldovean la senestra, purtând o stea
cu șase raze între coarne. Cele două simboluri sunt flancate de șase
drapele tricolore înclinate, dispuse trei la dreapta și trei la stânga, a căror
hampe se încrucișau, probabil, în partea inferioară a steagului. Drapelele
au fiecare câte o cravată albastră deasupra iar în vârful hampelor lor se
regăsesc, de fiecare grup, câte o acvilă valahă, un vârf de lance și un bour
moldovean. Pe fâșia roșie se află brodate o coroană princiară, situată în
centru pentru a timbra cele două steme, și deviza „UNIREA
PRINCIPATELOR — FERICIREA ROMÂNILOR. TRĂIASCĂ A. IOAN I!”
dispusă de-o parte și de alta a coroanei, care însă nu se mai distinge decât
parțial. Vârful hampei acestui drapel poartă un glob metalic pe care se
găsește o acvilă.
Drapelul princiar al lui Alexandru Ioan Cuza
 Drapelul de lupta
Ministrul de război, generalul Ioan Emanoil
Florescu, solicită domnitorului, la 18 martie 1863,
aprobarea în ceea ce privește modelul drapelelor
armatei, hotărât de către guvern în ședința sa din 12
martie. Drapelele înfățișau tricolorul țării (cu benzile
dispuse orizontal și roșul sus) peste care era aplicată
acvila romană cu crucea în clonț. Printr-un înalt ordin de
zi din 19 martie, Cuza hotărăște: „Considerând că
armata, în urma unirii nu trebuie să aibă decât un singur
drapel; având în vedere că adevărata emblemă a
României nu poate fi alta decât acvila romană, [...] am
decretat și decretăm ce urmează: acvila romană cu
crucea în gură se va pune, ca emblema României, d-
asupra drapelelor armatei [...]”.
Drapelul de luptă
din 1863
 Drapelul României pâna la 1918
Constituția din 1866 a României prevedea la
articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi
Albastru, Galben și Roșu”. Ordinea și dispoziția culorilor
au fost stabilite de către Adunarea Deputaților în
ședința din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii
lui Nicolae Golescu, ele au fost așezate întocmai ca la
1848[31]. Lucrările comisiei au continuat și în ziua de
30 martie și, în urma votului pozitiv al Senatului, s-au
soldat cu adoptarea „Legii pentru fixarea armelor
României”, la 12/24 aprilie 1867.
Potrivit acesteia, culorile drapelului trebuie
așezate vertical, în ordinea următoare: albastru la
hampă, galben la mijloc, iar roșul la margine, flotând.
Stema țării era așezată doar pe drapelele armatei și
cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără
stemă. Aceeași diferențiere era făcută și pentru
pavilioanele marinei de război și a celei civile.
 Pavilionul princiar/regal
Potrivit legilor din 1867 și 1872,
pavilionul princiar (mai târziu regal) era identic cu
cel al armatei, purtând în centru stema țării.
Totuși, la confecționarea acestora s-a
adoptat un model puțin diferit, dându-se culorii
galbene o lățime dublă față de cele roșie și
albastră și adoptându-se o proporție a pânzei de
1:1. La colțurile pavilionului s-a cusut câte o
coroană regală de argint. Pavilionul principelui
moștenitor era identic, însă fără a avea coroanele
de la colțuri[58].
Un album de la sfârșitul secolului al XIX-
lea[59] și numărul din octombrie 1917 al revistei
„National Geographic”[60] prezintă pavilioanele
ca având o proporție a benzilor de 1:3:1.
Drapelele românesti din Transilvania, Banat, Bucovina,
Basarabia si de peste granite
În 1918, în Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia s-au creat
împrejurări favorabile manifestării deschise a năzuinței românilor către unirea
cu „Patria Mamă”.
În Basarabia, la 2 decembrie 1917 s-a constituit Republica
Democratică Moldovenească, urmând ca pe 24 ianuarie 1918 aceasta să-și
proclame independența. Heraldistul Paul Gore redactase în mai 1917 un
studiu în limba rusă intitulat „Culorile naționale ale românilor din Basarabia”,
care își propunea să demonstreze că basarabenii trebuie să utilizeze în mod
firesc tricolorul românesc.
În Transilvania, multe drapele românești au fost confecționate în
perspectiva Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Drapelele românilor din
Transilvania reprezentau tricolorul albastru-roșu-galben dispus orizontal.
Imaginile surprinse atunci pe sticlă de către fotograful Samoilă Mârza arată o
mulțime de oameni, deasupra cărora fâlfâie numeroase astfel de drapele,
unele având înscrisă pe pânză și o deviză.
 Drapelele Republicii Socialiste
România
Constituția Republicii Socialiste România, adoptată în 1965, prevedea
la articolul 118 următoarele: „Drapelul Republicii Socialiste România poartă
culorile roșu, galben și albastru, așezate vertical, cu albastrul lângă lance. În
mijloc este așezată stema Republicii Socialiste România”[89].
Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind însemnele
Republicii Socialiste România erau stabilite în detaliu stema, sigiliul, drapelul și
imnul de stat al republicii. Expunerea de motive alăturată preciza faptul că, în
lipsa unor reglementări corespunzătoare, „au apărut interpretări greșite ale
acestora [precizărilor constituționale], folosiri incorecte sau neunitare ale
însemnelor statului”. Capitolul IV al decretului este dedicat în întregime
descrierii drapelului și protocolului de utilizare al acestuia. Astfel, drapelul este
definit ca având proporția de 2:3, cu fâșiile colorate de dimensiuni egale.
Culorile reglementare se aflau tipărite în anexă, nefiind denumite expres.
Stema era plasată în centru și avea o înălțime egală cu 2/5 din lățimea
drapelului. În continuare, era prevăzut că, în cazul pavoazării, proporțiile
drapelului puteau diferi, însă stema trebuia plasată mereu în mijloc, vertical.
 Pavilionul presedintelui si al primului-ministru.
Steaguri ale autoritatilor
Pavilionul președintelui (inițial al Consiliului de Stat al)
RSR și cel al primului ministru era reprezentat prin tricolorul
românesc de formă pătrată, cu fimbriație și bordură roșie, peste
care este aplicată stema RSR (înălțimea ei: 2/3 din înălțimea
tricolorului). Pavilionul este tivit cu franjuri din fir de aur, iar la
colțuri prezintă ciucuri din același material.
Drapelul ministrului forțelor armate ale RSR era
reprezentat printr-o flamură albă cu proporția de 1:2. În primul
sfert al acesteia se regăsea drapelul RSR, iar în jumătatea
flotantă două stele roșie cu cinci raze, suprapuse. Drapelul
celorlalți miniștri era similar, dar prezenta o singură stea, în
centrul jumătății flotante.
 Drapele de lupta. Paviloanele
Drapelele de luptă și pavilioanele stabilite în timpul Republicii Populare
Române au fost modificate sau total schimbate prin Decretul din 24 decembrie
1966 privind reglementarea acordării drapelului de luptă al unităților și marilor
unități de toate armele, modificarea înfățișării pavilioanelor și flamurilor navelor
marinei militare și navelor grănicerești, înființarea mărcii distinctive și mărcilor de
comandament la navele marinei militare și navele grănicerești, a geacului pentru
navele marinei militare și a pavilionului distinctiv pentru navele grănicerești.
În expunerea de motive atașată, se menționa că vechile reglementări nu
mai erau corespunzătoare, în principal din următoarele motive:
• drapelele de luptă ale unităților de uscat ale marinei militare nu sunt
reprezentate prin culorile drapelului de stat, ci numai prin culorile alb și
albastru;
• pavilioanele și flamurile navelor marinei militare și navelor grănicerești nu sunt
reprezentate prin culorile drapelului de stat și astfel — chiar la distanțe mici —
navele românești pot fi ușor confundate cu cele ale altor state;
• pavilionul forțelor aeriene militare nu mai este necesar, întrucât nu este în
concordanță cu noua organizare a aviației militare.
 Drapelul prezidențial

Drapelul de stat al R.S.R. (1965-1989)

Drapelul de luptă al RSR

 În 1948,regimul
comunist, pentru a
încerca să îndepărteze
cât mai mult din tot ce
a însemnat tradiţia
naţională, a înlocuit nu
numai stema ţării,
rezultată din
îmbinarea elementelor
heraldice tradiţionale,
cu una nouă, de
sorginte sovietică, dar
a şi plantat această
nouă stemă pe
tricolorul naţional.
 Drapelul Revoluției din decembrie
1989
Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluției de la
Timișoara, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată
de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al
lui Nicolae Ceaușescu. Acest lucru s-a realizat, de cele mai multe
ori, prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâșiei galbene, de
unde și sintagma „drapel cu gaură”.
Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind
constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului
Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării
Naționale prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul
țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate
vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru,
galben, roșu.”
Drapelul cu gaură al Revoluției.
Depozitarea, restaurarea și conservarea
drapelelor vechi
În secolul al XIX-lea, după înființarea armatei moderne în cele
două principate române dunărene, vechile drapele militare și cele
domnești au fost depuse la Arsenalul Armatei. În 1919 toate acestea au
fost transferate la Muzeul Militar Național. Este de menționat că, în
paralel, drapelele care au participat la Războiul de Independență au fost
schimbate în 1902 și păstrate până în 1928-1929 în sala tronului din
Palatul Regal. După această dată au trecut în patrimoniul Muzeului Militar.
În 1971 un lot important de vechi drapele a trecut în patrimoniul
Muzeului Național de Istorie.
În 1966, la Muzeul Militar Central se găseau 1075 drapele
românești și străine, dintre care 949 originale, cu hampă, vârf și pânză, 42
de copii și reconstituiri și 84 la care se mai păstrează doar hampa și vârful.
Împreună cu alte categorii de drapele, stindarde, pavilioane, fanioane,
eșarfe și cravate, colecția se ridica la 1248 obiecte. Astăzi colecția de
drapele și stindarde a muzeului numără 10.826 de exponate.
 Majoritatea drapelelor vechi au flamura
deteriorată (uneori lipsește aproape în totalitate), sau
sfâșiată de gloanțe ori săbii.
Măsurile de întreținere luate de către experții din
muzee cuprind: introducerea și coaserea în tul dublu a
majorității drapelelor (încă din anii 1930), spălarea prin
metode speciale a unor drapele îmbâcsite de praf,
acoperirea drapelelor cu huse de culoare închisă pentru
evita pătrunderea luminii în țesături, înlocuirea
exemplarelor deteriorate grav cu copii, fotografierea
drapelelor spre a se evita manipularea lor repetată,
controlarea condițiilor climatice din depozite și sălile de
expoziții. Anumite drapele sunt supuse și operațiunilor
de restaurare.
 Fapte de eroism sub drapel
În timpul Războiului de
Independență din 1877-78,
eroismul ostașilor români a fost
stimulat permanent de drapelul
românesc[62]. În atacul din 30
august 1877, căpitanul Nicolae
Valter Mărăcineanu a căzut la
datorie în timp ce înfigea pe
parapetul redutei Grivița drapelul
Regimentului 8 linie. Ostașii
Regimentului 3 călărași au pătruns
între primii în Plevna, trecând înot
apa Vidului, cu drapelul în frunte.
 Ziua Drapelului
Prin legea nr. 96 din 20 mai 1998[106], ziua de 26 iunie a
fost proclamată drept Ziua drapelului național al României. În
1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului
Provizoriu al Țării Românești, prin care tricolorul roșu-galben-
albastru devenea Drapel Național.
De Ziua drapelului autoritățile publice și celelalte instituții
ale statului sunt obligate prin lege să organizeze programe și
manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific,
consacrate istoriei românești, precum și ceremonii militare
specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării
Naționale și ale Ministerului de Interne.
 Surse de inspiratie
• Wikipedia.ro
• Armyacademy.ro
• Google.ro/imgh
• Hartiromania.blogspot.com
• Teoalida.com
• Romania.fandom.com