Istoria Tricolorului

Nivelul i forma de reprezentare simbolic a unei persoane fizice, sau juridice, a

unui grup de oricare fel, etnic, profesional, sportiv, sau turistic, a unei intreprinderi,
sau a unei localiti, a unei etnii, sau a unui popor cunoate o sumedenie de
mijloace n care se poate nfia, fiecare cu criteriile i specificul su, precum, ntro ordine vertical, sau orizontal, sunt: steagul, drapelul, stindardul, fanionul,
prapurul, pavilionul, apoi stema, gherbul, herbul, blazonul, ecusonul, efigia,
emblema, marca, sigiliul, tampila, respesctv medalia, decoraia, insigna, inelul,
medalionul, diadema, coroana, cordonul, eghileii, epoleii, panaul, armele, stela,
diploma, placheta, tabula, icoana, pana de aur etc.
Fiecare dintre acestea are un istoric al formei i ine de o tiin rece, care normeaz
structura i practicarea lor, precum vexillologia (pentru steaguri), heraldica (pentru steme),
sfragistica (pentru sigilii), medalistica (pentru medalii i decoraii), diplomatica sau
numismatica. Respectiv s-au creat instituii internaionale de nregistrare, precum Oficiul
pentru blazoane de la Londra, care ncearc formarea unei evidene universale, cu dou
scopuri: evitarea suprapunerilor fie i numai ntmpltoare, deci uzul comun fr semnificaie
al unor simboluri, respectiv evitarea nclcrii unor reguli care sunt specifice heraldicii,
sfragisticii, ori altor tiine, adic crearea i uzul unor simboluri corecte din punct de vedere
tiinific. De aici rezult sperana unei aprofundate elaborri a inteniei de reprezentare
simbolic, i lmurirea prealabil a lucrurilor, de pild dac se dorete un steag naional, sau
un steag de naionalitate, un steag bisericesc, sau un stindard de frietate, o stem
heraldic, sau una iconografic, etc. Voi mai aminti c pentru un grup etnic, pentru o
naionalitate se preteaz stindardul, care deriv dintr-o practic antic i mai ales roman i
care este prin excelen un simbol de nfrire, de unitate n grup.
Istoria steagului tricolor la romni, format din culorile rou, galben i albastru are o
bibliografie foarte bogat, n care argumentele mitologice, afective i cele documentare se
mpletesc ntr-un traseu, care nu este uor de luminat i clarificat. Ca semnificaie, cele trei
culori n ansamblul lor simplific i reprezint curcubeul, deci tricolorul romnesc poate fi
neles ca preluarea unui mesaj ceresc, n care aceste culori sunt definitorii i nsrcineaz
neamul romnesc s fie pe pmnt un neam cretin, purtnd n sine un mesaj al Dumnezeirii,
precum att de clar a exprimat poetul Vasile Alecsandri la 1878 n "Cntecul gintei latine", cu
care a ctigat concursul interlatin de la Montpellier. Citez ultimele dou strofe:
"i-n ceasul sfnt al judecii
Cnd fa-n cer cu Domnul Sfnt
Latina gint a fi ntrebat:
- Ce au fcut pe acest pmnt?
Ea va rspunde sus i tare:
O! Doamne! n lume ct am stat
n ochii ei plini de admirare
Pe Tine te-am reprezentat!"

Recent a aprut o nou lucrare, "Tricolorul romnesc", de patru autori, Dr. Adina BerciuDrghicescu, Dr. G.D. Iscru, Tiberiu Velter i Aurel David, la Editura Sigma din Bucureti
(1995), n care se avanseaz ipoteza c steagul tricolor se regsea la daci n culorile
stindardului (signum) sub forma unui balaur zburtor cu cap de lup, confecionat din lemn, ori
metal, i stof colorat.
Acesta era un simbol ce se dovedete activ la ntregul neam tracic, care sttea "Sub semnul
lupului". Imaginea lui a rmas pe Columna lui Traian de la Roma i vom putea ti exact
culorile acestui stindard cnd vor da rezultate studiile unui grup de savani italieni, care
ncearc restaurarea culorilor iniiale ale Comunei, prin regsirea lor n memoria marmorei i
aducerea la suprafa cu mijloacele sofisticate ale cercetrii nucleare.
Acest stindard a fost conservat i utilizat n secolele urmtoare, n special pentru legiunile

care s-au format din lupttorii daci angajai n slujba Romei. Dintre acestea, se disting
Cohorta "Augusta Dacorum" i Cohorta "Aurelia Dacorum", care au avut reedina n
Pannonia, de unde Cetatea "Aquincum" (viitoare Buda veche) a motenit n stema sa culorile
rou, galben i albastru, regsibile n steagul tricolor al Budapestei de azi.
Teoria este ct se poate de curajoas, dar nu este pentru prima dat cnd se susine. La
1851 J.F. Neigebauer, n lucrarea "Dacien aus der Uberresten des Klassichen Alterthums mit
besonderer Rucksicht auf Siebenburgen. Topographische Zusamengestellt" afirma c tricolorul
romnesc este o motenire din timpul Daciei Traiane. La acestea, n 1976, Dr. Marius Bizerea
adaug argumente din secolul al VI-lea, dup documente gsite n Biblioteca Vaticanului.
Astfel, Domnia sa arat c n Novella XI din 14 aprilie 553 a mpratului Justinian sunt
descrise stemele teritoriilor supuse Episcopiei Justinian Prima. ntre acestea, i stema Daciei
transdanubiene, care este descris astfel: Ex parte dextra, in prima divisione, scutum
rubrum, in cuius medis videtur turris, significans utramque Daciam, in secunda divisione,
scutum coelesti, cum (signum)tribus Burris, quarum duae e lateribus albae sunt, media vero
aurea.
i n traducerea Dr. Marius Bizerea: "Din partea dreapt, n prima diviziune (un) scut rou n
mijlocul cruia sunt vzute turnuri nsemnnd Dacia de dincolo (=Dacia Traian ), n a doua
diviziune scut ceresc (albasru= de culoarea cerului) cu semnele tribului burrilor, ale cror
dou laturi sunt albe, iar mijlocul auriu."
Preponderena culorilor din aceast stem este limpede rou n dreapta, auriu la mijloc
albastru n stnga i poate fi o continuare n stem a culorilor din stindardul traco-dacic al
balaurului cu cap de lup, care a fost folosit n Europa central, pn n Evul Mediu ca steag de
lupt, inclusiv pe timpul celor "zece regi", care au stpnit Pannonia dup trecerea hunilor i
pn la venirea ungurilor.
***
n continuare, de-a lungul Evului Mediu, se poate observa la romni o ndelungat tradiie a
utilizrii culorilor tricolore: "rmase motenire de la Imperiul roman" dup cum spunea
George Bariiu pe la 1890. Se vede aceast tradiie n steagul din jocul cluarilor, de
motenire daco-roman, n blazonul Dragoetilor din Maramure, n costumul militar
romnesc, cum apare n "Cronica pictat de la Viena", precum i n esturi, n manuscrise,
sau pictura bisericeasc mural, ptrunznd treptat, nspre epoca modern, ctre nsemnele
suveranitii.
Primul steag romnesc cu tricolor este acela al Adunrii Norodului de la 1821, sub conducerea
lui Tudor Vladimirescu. Urmeaz apoi steagurile tricolore cerute de Domnitorul Al. D. Ghica i
date de Sultan pentru corbiile romneti i pentru cele trei regimente ale noii armate
romne. Acestea au i fost nmnate la 1834.
Oficializarea definitiv a tricolorului romnesc se produce n evenimentele de la 1848, dup ce
a fost cultivat n Societatea "Fria" ca steag de reprezentare. Cea dinti tire provine din
presa de la Paris, unde un grup de tineri moldo-romni au mers la Guvernul provizoriu,
victorios n februarie, ca s prezinte felicitri, fluturnd "steagul naional cu culorile albastru,
auriu, rou, ca semn al unirii moldovenilor cu muntenii". Aici era ceva, cci se putea simboliza
unirea romnilor prin unirea unor culori, deoarece mult vreme steagurile unor domnitori
moldoveni au fost de fond rou, cele muntene de fond auriu i cele transilvane au utilizat fond
albastru. nct tricolorul astfel alctuit de tinerii romni care studiau la Paris putea simboliza
cromatic ideea de unire, sau mcar ideea de identitate a unei comuniti etnice. Steagul
tricolor a fost prezent i la Blaj, dup relatarea lui George Sion, dar cu benzi orizontale i cu
alb n loc de galben, deci rou-alb-albastru, probabil dintr-o influen francez a momentului
revoluionar, ns avnd scris cu litere aurii dominante: VIRTUTEA ROMN RENVIAT.
Cu toat prudena, ca steagul s nu fie tricolor cu totul, ca la romnii din Muntenia, totui s-a
fcut cercetare de ctre autoriti, sub acuzaia c steagul arborat n Blaj la adunarea din3/15
mai 1848 ar fi fost un steag rusesc, adus de ctre episcopul Andrei aguna de la Mitropolitul
din Karlovitz, adic o provocare.
Pentru a ncheia aceste note succinte, mai amintesc c n contextul micrii revoluionare,
care izbunete la Bucureti, Guvernul Provizoriu d Decretul nr. 1/din 14 iunie 1848, prin care
n primul su act de decizie public ntrete o tradiie, dispunnd: "Steagul naional va avea
trei culori: albastru, galben rou". De atunci, aa a rmas, dect c benzile utilizate orizontal
ulterior s-au dispus vertical. Dar i acesta a fost un drum. De pild, pictura lui Costache
Petrescu "Grup de manifestani la 1848" ca i fotografiile de la Alba Iulia, de la 1 decembrie
1918, prezint tricolorul romnesc cu benzi orizontale, dei n Romnia se trecuse la benzi

verticale, prin Decretul regal din 1898 i aa a rmas pn n zilele noastre.

Pentru discuia acum pornit ntre romnii din Ungaria, despre nsemnele i simbolurile care
s-i identifice, voi aminti c ea nu este nou. De pild, deputaii romni din Parlamentul de la
1865-1866 cereau astfel: "Naiunea romn s aib n marca Ardealului nsemnele sale, un
vultur stnd pe o stnc de piatr cu crucea n gur i s-i aib culorile sale, vnt, rou, i
galben, sigiliul i steagul su." Ceea ce, ns, nu s-a cuprins n legea naionalitilor din 1868,
sub nici o formulare, atunci, sau mai trziu. Iat ns c trezirea ce zguduie acum Europa pe
criterii etnice i confesionale aduce din nou n actualitate aceast discuie, care poate s fie ca
un urub fr sfrit, dac nu este dus cu calm i nelepciune, oriunde s-ar ntmpla s fie,
i despre orice fel de simboluri: de reprezentare, sau de identificare, naionale sau de
naionalitate, etnice, sau culturale, bisericeti, sau de localitate. Ct privete semnificaia
vexillologic a culturilor din tricolorul romnesc, aceasta este cea n general acceptat i
utilizat n tiina steagurilor astfel:
l. Albastru (mai azuriu n varianta moldoveneasc): Reprezint cerul i aerul, cel mai nobil
element dup foc, simboliznd buna credin i principiul vieii ca dar divin.
2. Galben: (auriu): Simbolul bogiei i a puterii de regenerare a omului i a naturii, rodit i
gospodrit de blndeea lui Dumnezeu, care din lume i face aureol i o lumineaz autarhic
cu mintea sa.
3. Rou: Simbolul de distincie a regalitaii basileice, a mririi, ndrznelii i singurtii n
mreie i decizie. Dac lum n seam c roul este culoarea princiar prin excelen,
nseamn c se poate figura tricolorul romnesc, printr-o tripl reprezentare a sensului su:
cerul, pmntul i omul.
Not: de Constantin Mlina"

Tricolorul l avem de la daci

Cautand n izvoarele antice informatiile despre geto-daci, stramosii poporului roman,
ajungem usor la mitologie. Istoricul Herodot,care explica descendenta mitologica a acestui
popor, furnizeaza cele mai vechi si interesante stiri despre istoria, moravurile si religia lui.
Dacii se credeau nemuritori si se socoteau urmasii fiilor lui Hercule. Geograful Strabon
constata ca numele stravechi al dacilor, care se pierdeau in negura vremurilor,era DAI sau
DAV,adica lup,sau cei care se asemanau cu lupii. Astfel,intreaga simbolistica pe care dacii au
impus-o antichitatii a fost inteleasa de contemporanii lor sub "semnul" lupului, ce a
intruchipat fidel o constiinta de neam stravechi si razboinic. Dacii,cel putin asa cum ii
cunoastem din luptele cu romanii,dispuneau de o armata puternica,condusa cu
autoritate,disciplinata si temeinic organizata,formata,in marea ei majoritate, din trupe de
calareti precum si din pedestrasi. Armele folosite erau,in general,cele rezultate din inovatiile
tehnicii armamentului acelor vremuri. Ca razboinici, dacii au fost apreciati mai ales pentru
iscusinta cu care manuiau in lupta cutitul incovoiat -- sica --, arma specifica,cu care au intrat
in nemurire. Informatiile referitoare la organizarea tactica a armatei dacice sunt foarte putine.
Basoreliefurile daltuite pe Columna lui Traian demonstreaza,evident,cat erau de pretuite
simbolurile si insemnele militare de catre stramosii poporului roman. Intre acestea lupul care
a primit o semnificatie cu totul exceptionala,intruchipand insasi obarsia totemica a neamului
geto-dacic,aflat sub protectia unei divinitati proprii imprima luptatorilor credinta in victorie si
in nemurire. Zamolxis, zeul acestui popor, zeul cerului si al nemuririi,al carui chip era vesnic
invaluit in nori, intr-un permanent mister, isi ascundea infatisarea in tot ceea ce era legat de
cultul si numele sau. Potrivit unei reguli magice, prin care se reprezinta principiul
diviniatii,dacii au adus divinitatea alaturi de ei,sub forma unui "balaur zburator", caruia i-au
pus un cap de lup. Astfel legatura simbolica intre daci, ca popor razboinic, si protectorul
lor,era intruchipata de stindard, reprezentat prin acest balaur zburator cu cap de lup. Istoricii
au incercat sa-l descrie, comparandu-l cu insemnul militar al scitilor (dracones-- descris de
catre Ammianus Marcellinus) cu care dacii au venit in contact si au convetuit mai multe
veacuri. Pe aceasta baza s-a apreciat ca trupul "balaurului" era confectionat din stofa
colorata,din lemn ori metal. Istoricul romn A.D.Xenopol il descrie astfel:" ...capul acestuia

era de bronz sau argint si figura pe acel al unui lup cu gura cascata,in care se vedeau dintii si
limba.
Corpul balaurului era incovoiat,luand chipul unui sarpe in miscare". Steagul cu balaur -dragonul -- alaturi de cultul cerbului si cavalerii gemeni purtatorii de dragon (draco) reprezina
un simbol vexilologic caracteristic intregului neam tracic. Considerat de unii istorici drept un
simbol heraldic "oriental",dragonul,alaturi de cutitul incovoiat (sica), sintetizeaza imaginea
alegorica a acestui mare neam,care s-a nascut si afirmat "sub semnul lupului". Acest steag, la
fel de vechi ca neamul tracilor,i-a insotit permanent in lupta pe luptatorii bastinasi de la
Carpati, Dunare si Mare. El a produs o puternica impresie asupra tuturor popoarelor cu care
adeptii lui Zamolxis au intrat in relatii de prietenie sau de dusmanie. Este insa cert ca acest
insemn heraldic a fost preluat oficial de catre romani in urma cuceririi Daciei si a dislocarii,in
afara hotarelor acesteia, a unui mare numar de daci "foarte potriviti pentru razboi, impreuna
cu armele lor". Cetatenii Romei antice l-au cunoscut mai intai intre trofeele care l-au insotit pe
imparatul Traian la intoarcerea de pe campurile de lupta de la Dunare si din Carpati.
Dragonul, sinonimul sarpelui,avand ca atribute orgoliul si forta,le-a impus teama si respect.
Columna lui Traian, l-a facut nemuritor. Imaginea pe care dacii au lasa-o romanilor in lupta,cu
dragonul desfasurat,insotind trupele de cavalerie care sarjau, a fost incrustata si a trebuit sa
dainuie peste veacuri,pentru vesnica aducere-aminte despre cei ce au avut curajul sa infrunte
cea mai puternica forta a timpului. Dacii au fost imortalizati nedespartiti de steag, intr-un
simbol ce atesta statornica lor hotarare de a invinge sau de a deveni nemuritori,prin inaltarea
sufletului lor la ceruri, la acelasi Zamolxis, protectorul lor.
Incepand chiar cu Traian, romanii au recrutat pentru nevoile Imperiului unitati auxiliare
formate in exclusivitate in daci. Dacia a fost supusa sistemului recrutarii,intocmai ca celelalte
provincii romane, fiind recrutati, deopotriva, daci pentru unitati auxiliare regulate
(cohortas,allae),ca si pentru corpurile auxiliare (nummeri). Recrutarea a reprezentat masura de
caracter miliar si politic cu finalitate practica evidenta,prin care Roma a perceput "tributul de
sange" acestui popor "barbar",a carui supunere a necesitat mari cheltuieli materiale si
sacrificii umane. Intelegandu-i utilitatea,romanii l-au preluat si l-au folosit ca stindard,dandu-i
posibilitatea sa devina unul dintre "steagurile care au facut istorie". Trupele recrutate din
randul dacilor, dislocate in diferite parti ale Impereiului roman au pastrat si in continuarie
acest sistem heraldic,prin care si-au pastrat individulitatea. De la Roma, unde a fost adus de
catre dacii intrati in slujba imperiului,steagul cu balaur zburator -- dragonul -- "s-a raspandit
rapid in tot imperiul roman". In secolul II si III e.n.,numarul trupelor recrutate in exclusivitate
din daci (intre 9 si 11) a situat Dacia pe locul al treilea in randul provinciilor romane cre au
dat acest "tribut de sange",alaturi de Belgica(12),Siria (13) si Africa (9). Elementul militar
dacic atestat documentar in Imperiul roman in cursul acestor doua secole constituie un
argument pretios despre existenta si importanta demografica si social-economica a populatiei
bastinase dacice,care a fost supusa,dar nu distrusa Inscriptiile descoperite pe pamantul Italiei
indica o prezenta numeroasa a dacilor chiar in trupele stationate in capitala Imperiului
roman,ocupand diferite trepte in ierarhia militara : equites singulares,pretorien,soldati (nascuti
in Dacia).
La Cesena este atestat documentar o "Cohors Dacorum",iar la Falerii o inscriptie
aminteste pe C.Nummius Verus "Dacorum,praefectus Thracum,tribunus legiones I Italicae".
Alaturi de militari,pe pamantul Italiei au fost prezenti mici functionari,negustori si chiar
preoti,insotiti aproape intotdeauna cu atributul "Dacus" sau "natus in provincia Dacia". Multi
dintre daci recrutati pentru aceste trupe au devenit cetateni romani chiar pe pamantul
Italiei,aducand cu ei o parte din spiritualitatea neamului din Carpati,de la Dunare si Mare.
Elementele de simbolistica i-au insotit si aici pe miltarii daci si familiile lor.Pe cel putin patru
din monumentele funerare ale acelor equites singulares din Roma se afla scena "cavalerului-

erou trac". Alaturi de sica,arma de care dacii erau vesnic nedesartiti, unitatile formate din daci
au adus pe pamantul Italiei si steagul cu balaur zburator -- dragonul. Cel putin in primele
decenii,acesta a fost preluat cu intregul sau simbolism si pecetluit cu "sigiliul" Romei,care l-a
admis in panteonul sau vexilologic. Recunoasterea lui de catre romani intre stindardele
unitatilor puternicei lor armate a avut la baza ratiuni practice,izvorate din diplomatia cu care
Imperiul trata popoarele invinse si supuse. Dragonul i-a insotit pe daci,deveniti militari in
amatele romane si la hotarele de rasarit ale Imperiului,unde persii,adversarii de temut ai
romanilor,i-au intalnit adesea in inclestari dramatice.In vremea imparatului Traian, o Alla I
Ulpia Dacorum a fost recrutata si trimisa in Cappadocia, iar o diploma militara din anul 157
mentioneaza intre trupele romane din Siria o Cohors I Ulpia Dacorum. Aceste trupe de daci au
luptat sub stindardul specific neamulului lor,admis si aprobat ca steag al unitatilor de cavalerie
si s-au instruit conform elementelor de tactica si strategie militara pe care le mostenisera pe
plaiurile carpato-danubiano-pontice. Intre militari daci din Siria era si un Aurel Julio Draco.
Cognomentul Draco (dragon),putea sa fie un nume dacic foarte vechi,dar in acelasi timp putea
sa semnifice un un steag,un purtator de dragon. Limba latina a mostenit, probabil, acest
cuvant din limba dacica sub forma draconarius, care semnifica port-drapel. Structura
cromatica a dragonului a fost reliefata chiar in acelea vremuri indepartate, dar istoricii i-au dat
prea putina importanta, deoarece informatia a fost lapidara, trecand aproape neobservata.
Constatarea faptului ca dragonul era colorat a fost facut chiar de catre autoritatile militare
romane, care i-au dat importanta cuvenita in organizarea trupelor pe care le comanda. Sunt
extrem de pretioase,in acest sens, obsevatiile facute de catre Arian, numit in vremea
imparatului Hadrianus (117-138) guvernator al Cappadociei.
Acesta i-a cunoscut desigur, pe dacii din Alla I Ulpia Dacorum,adusa aici in vremea
imparatului Traian si a ramas impresionat de modul in care se instruiau,de darzenia cu care
manuiau armamentul precum si de disciplina de care dadeau dovada in timpul exercitiilor
militare. In lucrarea Arta tacticii,acesta aduce informatii deosebit de importane referitoare la
tactica de lupta folosita in timpul atacului,instruirea in LIMBA PROPRIE si despre insemnele
militare proprii,folosite pe campul de lupta. Guvernatorul Cappadociei a fost impresionat in
primul rand,de inovatiile tactice pe care dacii,sub influenta scitilor,le-au introdus in randul
cavaleriei romane,in special "randuiala pentru lupta a cavaleriei in unghi". Este deosebit de
important de retinut ca dacii se instruiau in limba dacica (GETICA,n.n.),admisa de romani ca
o recunoastere a importantei elementului mlitar dacic la hotarele de rasarit ale Imperiului
roman. In acest sens,Arian afirma ca : "...ostasii invatau strigatele de lupta stramosesti ale
fiecarui neam,strigatele celtice pentru celti,cele getice pentru geti si cele retice pentru reti".
Amintim insemnele militare ale diferitelor trupe etnice care alcatuiau cavaleria romana. Arian
s-a oprit in mod deosebit asupra steagului cu balaur. "Calaretii romani -- afirma acesta -inainteaza avand diferite insigne,nu numai romane dar si scitice,pentru ca incursiunile lor sa
aiba infatisari mai variate si totodata sa fie mai infricosatoare. Insignele scitice le alcatuiesc
niste balauri de marime proportionala cu aceea a prajinilor de care sunt legati. Se fac din
bucati de panza de diferite culori,cusute laolalta. Balaurii acestia au capul si intregul trup pana
la coada ca si al serpilor. Viclesugurile acestea au fost nascocite pentru ca balaurii sa apara cat
mai inspaimantatori. Cand caii stau pe loc,nu poti vedea nimic mai mult decat bucati de panza
de diferite culori care atarna in jos. Cand insa caii pornesc,acesti balauri se umfla din pricina
aerului,semanand grozav cu fiarele si suierand din pricina miscarii puternice,deoarece aerul il
strabate cu putere. Aceste insigne nu numai ca fac placere ochilor,dar folosesc chiar pentru a
putea fi deosebiti cei ce dau navala si pentru ca randurile calaretilor sa nu se incurce."
Aceasta prima descriere mai detaliata a "balaurului" -- stindardul geto-dacilor,admis intre
"insignele" armatelor romane,ne ofera imaginea primordiala a acestui stindard,inainte de a fi
receptat modificarile cu forma pe care le-a suferit prin raspandiea sa in tot imperiul roman.
Asadar,infatisarea lui era diferita de imaginile pe care le-au cunocut pana acum din
basoreliefurile sculptate pe diferite monumente romane care l-au imortalizat si l-au pastrat

pana in zilele noastre. Balaurul era confectionat din bucati de panza din diferite culori,ale
caror semnificatii trebuie cautate in credintele si religia stramosilor nostri. Folosirea de catre
"trupele romane" a acestor insigne "scitice" alaturi de cele romane ne conduc la concluzia ca
"balaurul" era structurat cromatic in functie de "neamul" care compunea aceste trupe.
Deosebirea dintre trupele formate din daci si alte trupe care purtu aceleasi "insigne scitice" nu
era posibila,pe timpul atacului decat prin existenta unor culori specifice fiecarui neam intrat in
slujba Romei. Acestea permiteau comandantilor sa organizeze atacul in formatii
disciplinate,evitandu-se dezordinea in dispunerea si deplasarea truplor de calareti. Diferenta
cromatica dintre "balauri" permitea calaretilor daci sa urmeze cu usurinta steagul
(draconarius) dac,al carui "balaur" avea culorile proprii dacilor.Din pacate,guvernatorul Arian
a omis sa ne spuna care erau acele "diferite culori" ale "balaurului" si,mai ales,prin ce se
deosebeau dacii din Alla I Ulpia Dacorum sau cei din Cohors I Ulpia Dacorum de celelalte
trupe din alte "neamuri".
Reverberatia exercitata de civilizatia romana asupra dacilor din Dacia Romana a atins
sensibil si lumea dacilor liberi. Dacii mari (din Crisana si Maramures de astazi),carpii si
costobocii (din Moldova de astazi),precum si cei din Campia Munteniei nu au renuntat la
ideea eliberarii teritoriilor cucerite de Imparatul Traian,urmarind refacerea unitatii statale
anterioare anului 106 e.n. Steagul cu "balaur" a revenit,cand amenintator,cand pasnic intre
hotarele provinciei romane Dacia,simbolizand in acele vremuri unitatea neamului dacic.Dacii
liberi,carpii si costobocii mai ales,s-au intors adesea,sub forma unor incursiuni adanci in
"lumea romana" din interiorul arcului carpatic si chiar la sud de Dunare,mereu "sub semnul
lupului". Ei au jucat un rol insemnat in declansarea marii rascoale dacice din anul 117,iar in
anul 170,costobocii au patruns,trecand peste Moesia Inferioara,pana in Grecia,pentru ca din
anul 238 carpii,impreuna cu gotii sa deschida seria atacurilor in Imperiul Roman,care vor dura
mai bine de 100 ani. Relatiile dintre dacii liberi si romani nu au fost numai razboinice, ci
adesea pasnice,desfasurate pe taram politico-diplomatic si pe plan comercial. Procesul a
facilitat conservarea si supravietuirea obiceiurilor,simbolurilor,precum si preluarea
preceptelor noii credinte in care "mitul nemuririi" s-a metarmofozat in credinta in "viata de
apoi",propavaduita de crestinism. Este insa important de subliniat faptul ca dacii liberi au
gandit refacerea unitatii dacice sub protectia zeului lor suprem -- Zamolxis,al carui chip
binevoitor s-a arcuit peste crestele Carpatilor, Dunare si tarmul Marii ca un curcubeu. Privind
acest curcubeu ,din a carui cromatica ieseau in evidenta culorile rosu,galben si albatru,arcuite
pest o lume plina de credinte,superstitii si suferinte,dacii si-au intarit credinta in nemurire.
Credinta in nemurire le-a dat dacilor puterea sa infrunte chiar pe Zamolxis,ascuns in norii
uriasi,sub forma unui balaur amenintator.Furtuna a fost intodeauna considerata ca un semn rau
iar atunci cand tuna sau fulgera,dacii precum se stie,aveau obiceiul de a trage asupra "zeului"
cu sageti pentru a determina sa-si arate chipul adevarat. Aparitia lui Zamolxis in chip de
protector era povestita prin sagetile fulgeratoare ale razelor de soare sub forma curcubeului
datator de lumina,vreme buna si credinta in izbanda.
Este posibil ca "balaurul " zburator sa fi fost strecurat cromatic,in culorile vizibile ale
curcubeului (rosu,galben si albastru). Simbolul acestui stindard a fost receptat si de catre
barbarii care a patruns in tinuturile dacilor liberi in timpul stapanirii romane a unei parti din
vechea Dacie. Neamul gemanic al gotilor,care in timpul Imparatului Caracalla (211-217)
coborasera de pe tarmurile Marii Baltice pe acelea ale Marii Negre,dupa multe certuri si
rivalitati cu dacii liberi,au ajuns ei insisi sa se considere geti. Zamolxis, Deceneu si eroii din
mitologia dacilor au fost considerati,dupa o lunga perioada de convietuire cu bastinaii din
exteriorul arcului carpatic,ca proprii inaintasi ai neamului gotic. Prin goti, "balaurul" zburator
a cutreierat inca o data Europa si a ajuns in extremitatea sud-vestica a continentului,pe
pamantul Spaniei,sub acelasi "sigiliu",al Romei: "semnul lupului (Wulfilla)". Cronicarii
spanioli din Evul Mediu au afirmat o traditie dacica in ceea ce priveste intemeierea
Spaniei,independenta de persoana imparatului Traian,care era fiu al acestor

meleaguri.Cronicarul Don Rodrigo Jimenez de Rada considera ca hispanicii erau descendenti

din daci sau geti. Spania fiind "fondata" de poporul de la Dunare. Prin el, Zamolxis,
Burebista, Deceneu,Decebal si ceilalti eroi ai isoriei si mitologiei dacilor au intrat in istoria
Spaniei.In secolul al IX-lea,cand a fost alcatuita stema religilor catolici,alaturi de acvila,leul
(Leonului) si turnul (Castiliei),au fost introduse si insemnele personale ale regilor : jugul si
sagetile - vechi simboluri ale dacilor. Din aceste "insemne personale" decurgea nobletea si
dreptul de suzeranitate al regilor catolici,care au tinut,cu orice pret,sa pastreze urma
descendentei din daci si geti. In acest contest,este foarte posibil ca alaturi de goti sa fi emigrat
pe pamantul Spaniei si daci liberi,carpi de pilda,in urma invaziei hunilor,dupa anul 375,in
tinuturile carpato-danubiano- pontice. Alaturi de jug si sageti,a intrat in sistemul vexilologic
hispanic si "balaurul" zburator cu cap de lup,considerat de acelasi Withney Smith un "insemn
militar specific poporului spaniol". Sub numele de "goti",considerati adevaratii intemeietori ai
Spaniei,s-au ascuns,probabil,si dacii liberi din exteriorul arcului carpatic,care au impus aceste
"insemne" poporului spaniol. Prin ele,mitul dacilor a supravietuit in istoriografia
Occidentului,care in procesul formarii popoarelor si statelor medievale pe ruinele Imperiului
roman au devenit insemne proprii,purtate in lupte aproape 1000 de ani. "Curcubeul"
balaurului pe care dacii l-au purtat in lupta impotriva scitilor,persanilor, macedonenilor,
romanilor ori a popoarelor migratoare care au asaltat pamantul vechii Dacii,si-a extins
spectrul sau peste intreaga Europa faramitata in state medievale,dupa destramarea imperiului
roman.
Cu unele modificari de forma si structura,dragonul a fost folosit in Britania si dupa
retragerea armatelor si administratiei romane. Acest lucru a aparut pe deplin posibil,intrucat
"britonii latinizati au adoptat armele ofensive si defensive de la romani". Folosind infanteria
disciplinata,armura si armele de aruncat la distanta si cavaleria din epoca tarzie a tehnicii
romane de lupta sau luptand dupa tactica celtina reinviata,britanicii au reusit sa-i respinga o
vreme pe invadatorii saxoni. Legendarul rege al celtilor,Arthur,intrat in legenda pentru luptele
purtate cu saxonii,a repurtat,in anul 500,o victorie asupra acestora,in apropierea muntelui
Badon. Celtii au folosit ca stindard dragonul zburator,a carui prezenta pe pamantul Britaniei
era legata de stationarea trupelor romane pe limes-ul construit impotriva pictilor si scotilor.
Regele Arthur a fost imortalizat ridicand un astfel de stindard in onoarea tatalui sau,Uther
Pendragon. Cognomentul Dragon(Draco) l-au intalnit,cu mai bine de 250 de ani in urma si la
militarii daci din trupele romane de pe hotarul de rasarit al Inperiului roman. "Dragonul"
purtat ca stindard de catre celti,la cumpana veacurilor V-VI era confectionat din tesatura
usoara,cu gura deschisa prin care patrundea aerul la cea mai mica adiere de
vant,determinandu-i sa ia forma de balaur zburator si sa scoata un sunet ascutit care semana
teroare in randul dusmanului si incredere pentru razboinici care-l urmau. Redat de catre
istoricul Witheny Smith de pe un document de epoca,dragonul folosit de celti si-a dezvaluit
pentru prima oara cromatica pastrata,probabil,asa cum a fost ea mostenita de la daci care l-au
adus pe pamantul Britaniei. Chiar daca imaginea difera de cea a "balaurilor " descrisi de catre
guvernatorul Arrian al Cappadociei,nu putem trece pe langa faptul ca dragonul,ca insemn
heraldic existent la "romano-britanicii" din vremea regelui Arthur era structurat cromatic in
culorile :
ROSU, GALBEN SI ALBASTRU.
Cromatica acest dragon intareste ipoteza noastra,conform careia culorile heraldice ale
stramosilor poporului roman au fost "ROSU,GALBEN si ALBASTRU",culorile vizibile ale
curcubeului. Acest chip a fost pastrat de urmasii daco-getilor romanizati in tot Eviul Mediu,in
mediul satesc,rustic,UNDE CRESTINISMUL N-A REUSIT NICIODATA SA INVINGA
TOATE CREDINTELE SI "SUPERSTITIILE" ARHAICE, PASTRATE SI ADOPTATE
NOILOR CONDITII. Oficial,chiar daca dragonul a disparut in tinuturile dunarene ale
Imperiului roman,cele trei culori si-au urma destinul vesniciei,fiindca au reprezentat o parte

din tezaurul ancestral care a dat legitimitate si distinctie acestor tinuturi. Ele au fost adoptate
de oficilitatile politico-militare in insignele unor unitati militare,stationate pe aceste
meleaguri.Pe la anul 420,Notitia dignitatum --o lista a tuturor functiilor civile si militare din
partile rasaritene ale Imperiului roman -- intregeste afirmatiile facute de noi. Isigna legiunilor
V-Macedoneana si XIII-Gemina se evidentiaza tocmai printr-o frapanta succesiune colorisica
al celor trei culori: rosu,galben si albastru. La nord de Dunare unde "blaurul" pastrat in sanul
obstilor satesti,simboliza speranta in supravietuire,in secolele IV-V,viata de stat a fost
intrerupta in formele ei clasice,datorita invaziei necontenite a popoarelor stepelor asiatice.
Abia in vremea imparatului Iustinian (527-565), Imperiul roman de rasarit a reusit sa
consolideze limes-ul la Dunare. Teritoriile nord-dunarene recastigate de catre bizantini,au fost
constituite numai din simple capete de pod,cu rol de avanposturi. Noua prezenta a Imperiului
la Dunare a contribuit la intarirea romanitatii dunarene,prin reorganizarea vietii eclesiastice in
aceasta zona. In anul 535,acest imparat a infiintat povincia Iustiniana Prima, in cuprinsul
careia au intrat Dacia Ripensis si Dacia Mediteranea,de la sud de Dunare,precum si doua
dintre cetatile recent infiintate in stanga Dunarii (Recidava, adica Areidava --Varadia,din
Banat si Litterata -- Lederata). Este important de subliniat ca stema acestei provincii,locuita
de urmasii dacilor romanizati,a preluat cele trei culor : rosu,galben si albastru,dispuse de la
dreapta la stanga. "Ex parte dextra,in prima divisione,scutum rubrum(subl.ns.) in cuius videtur
turris,significans utramque Daciam,in secunda divisione scutum coelesti (subl.ns.) cum
(signum) tribus burris,quarum duae lateribus albae sunt,media vero aurate (subl.ns.)"
"Urcarea"celor trei culori in stema ultimelor doua provincii dacice,care cuprindeau teritorii pe
ambele maluri ale Dunarii,unite in vremea imparatului Iustinian,reprezinta o continitate de
simboluri,preluate din spiritualitatea dacica precum si simbolurile refacerii unitatii tuturor
tinuturilor locuite de urmasii dacilori.
"Curcubeul" din stema acestor provincii dacice reunite s-a arcuit in timp peste Carpati,
Dunare si Mare,ca simbol al renasterii sperantei,al virtutilor eroice ale namului
romanesc,confirmandu-i si intarindu-i dreptul la nemurire. Cele trei culori au fost pastrate,in
mod oficial,intrucat acestea au fost culorile etniei si ale pamantului din spatiul carpatodanubiano-pontic,find conservate prin traditie si impuse de obiceiul pamantului. Preluarea
simbolurilor cromatice ale stravechiului "balaur" dacic de catre crestinismul biruitor s-a inscis
deci in acest "obiect al pamantului " . Imprejurarile vitrige in care s-a format si afirmat
poporul roman,nevoit mai mute secole sa traiasca in "mici republici" , cum numea in secolul
al XVII istoricul ungur Nicolae Bethlen formatiunile politice prestatale romanesti organizate
pe vai si la adapostul codrilor,au permis conservarea traditiilor arhaice,cu simbolistica
specifica. In fata necontenitelor navaliri barbare, romanii au fost nevoiti sa se adapoteasca in
muntii si padurile invecinate,pentru a putea reveni la casa si ogorul lor. Toti cei capabili sa
poarte arme s-au strans in jurul unei capetenii si a stegarului obstii,care a continuat sa poarte
"balarul", confectionat,probabil,din aceleasi bucati de panza colorata,asa cum l-au mostenit
din vremurile "PAGANE". Balaurul intrat in folclor,in credintele populare si in legende,sub
forma de drac a fost coborat,in vremurile in care obstile satesti au luat locul vietii de stat
organizat, pe bata taranului roman -- devenita arma deosebit de eficace IMPOTRIVA
STRAINILOR NAVALITORI.
Principala forta de aparare a obstilor a devenit in acele vremuri ceata de feciori. Imaginea
acesteia s-a pastrat,cu certitudine,in Jocul calusarilor,in care subzista amintirea confreriilor
initiatice,ale caror insemne specifice erau maciuca si stidardul. Juramnantul facut ii preznta pe
calusari ca ostasi,iar vechimea acestui "joc razboinic",preluata de folclor din realitatea atator
secole de confruntari cu un dusman vesnic superior ca numar ,se pierde pana in vremea
dacilor. Umanistul Dimitrie Cantemir,care a realizat prima descrire ce a ajuns pana a noi,il
considera un joc "tinand de datina",un obicei din vechime. Stindardul calusarilor,asa cum il
cunoastem astazi,alcatuit din panglici colorate,se aseamana cu stindardul dacilor descris de
Arian spre mijlocul secolului al II-lea. Culorile acestui steag,pe care Th.D.Sperantia il

considera o urma de la daci,sunt :ROSU,GALBEN si ALBASTRU,deci acest steag este

TRICOLOR. Aceste trei culori,mostenite din "curcubeul" balaurului dacic,au fost pastrate
nealterate,peste secole,de generatiile de cete de feciori,insotind intreaga istorie zbuciumata a
poporului roman. Este deosebit de imortant de retinut ca,jocul calusarilor,la origine un joc
razboinic,se intalneste in toate tinuturile locuite de romani,cu diferente nesemnifcative de
intrepretare, dar cu aceiasi semnificatie. In acest context,apreciem ca cele trei
culori,ingemanate mai tarzu in TRICOLOR,au originea populara si generala romaneasca.
Utilizarea lor,ca predilectie de catre romani,se explica prin continuitatea de mostenire a
simbolurilor cromaice stravechi,a datinilor si obiceiurilor arhaice. Aceasta tenacitate l-a
impresionat atat de mult pe istoricul ungur I.Benko in secolul XVIII ,incat a afirmat ca " Mai
usor s-ar fi putut smulge ghioaga din mainile lui Hercule decat datinile si obiceiurile din
constiinta poporului roman ". Intr-adevar,nicaieri in lume acest simbol cromatic,ce s-a impus
ca invelis exterior elementelor de heraldica romaneasca,nu a avut o evolutie asemanatare.
Pastrarea si ingemanarea celor trei culori a reprezenat o "datina si un obicei" a pamantului
romanesc. Din maretia de altadata a "balaurului" dacic cu cap de lup -- pe care romanii l-au
preluat si l-a raspandit in toata "lumea romana" ,obstile satesti daco-romane,apoi
romanesti,care au continuat sa se conduca dupa "obiceiuri si legi romane",au conservat cele
trei culori,deoarece ele au fost culorile etniei si ale pamantului.
Din infatisarea de altadata nu au mai ramas decat acele panglici colorate,pe care micile
cete de feciori le-au purtat in lupta mereu "sub semnul lupului",adapostit de aceeasi padure
"dacica",scut si adapost,transformata de "oamenii pamantului" in "codrul frate cu romanul".
In Europa secolelor VI-XI,stindardul cu "balaurul" (dragon) a continuat sa repreznte simbolul
cavalerismului si virtutea eroica romana,fiind preluat si folosit ca "insemn" militar. In
Britania,,"balaurul zburator" a trecut de la celti la saxoni iar apoi la englezi,care l-au purtat
pana tarziu in Evul Mediu pe campurile de lupta. In lupt de la Burford,din anul 752,stindardul
lordului de Wessex era un dragon. In secolul al IX-lea,un specimen de "dragon" era folosit in
Europa Centrala imortalizat de un document de epoca (Codex Aureus) , iar celebra tapiserie
de a Bayeux,care infatiseaza cucerirea Angliei de catre normanzi (1066),ne arata ca trupele
engleze, comandate de regele Harald,aveau ca stindard dragonul "considerat ca un antic
insemn de razboi saxon". Steagul cu "balaur" zburator a fost folosit in Imperiul roman de
rasarit chiar si la sfarsitul secolulu al XII-lea,atat de catre trupele imperiale cat si de catre
vlahii din Peninsula Balcanica. Sub conducerea celor trei frati -- Petru,Asan si Ioan
(Caloian),vlahii dintre Balcani si Dunare au reusit,in urma rascoalei antibizantine din anii
1185-1187, sa intemeieze un "regat al vlahilor si bulgarilor". In luptele purtate impotriva
lor,stindardele imparatesti se prezentau sub forina "chipurilor de balauri care,atarnate in varful
sulitelor se clatinau in vant si inspaimanta pe vrajmasi". Sub flamurile acelorasi
"balauri",vlahul Asan "proiectase sa uneasca sub sceptrul sau cele doua Dacii si sa formeze un
mare regat roman,care s-ar fi intins de la Carpati la Haemus si muntii Rodopi. Prin anii 11951197,inainte de inceperea unei noi ofensive impotriva imparatului de la Constantinopol,vlahul
Asan si-a imbarbat astfel luptatorii :
"Priviti aceste flamuri diferite prin culori,dar nu si prin firul tesaturii,care atarna in varful
sulitei mele si flutura in vant.Ele au fost facute dintr-o singura materie si un singur tesator le-a
tesut. Dar deoarece se deosebesc prin culori ele par ca au si o cauza diferita. Ci nu asa,nu asa
stau lucrurile". Cronicarul grec Nichita Choniates care a facut aceasta relatare nu s-a
invrednicit insa sa ne spuna care erau acele flamuri "diferite la culoare" care atarnau in varful
sulitei. Chiar daca se deosebeau "prin culori" , aceste flamuri alcatuite intr-o singura tesatura
aveau o cauza comuna, aceea a unitatii vlahilor, mostenitori ai traditiilor imperiale romane.
Ele nu puteau fi,o repetam,decat culorile etniei si ale pamantului "curcubeul" balaurului
zburator stravechi sub care vlahul Asan a proiectat unirea celor doua Dacii (nord si suddunareana).

CELE TREI CULORI ale drapelului romnesc - rou, galben i albastru - sunt de origine
strveche, iar reunirea lor pe stindardul naional are adnci semnificaii istorice, exprimnd
dinuirea noastr nentrerupt in vatra unde ne-am plmdit ca popor, legturile permanente
ntre romnii de pe ambele versante ale Carpailor, idealurile de unitate i independen nutrite
cu ardoare de neamul romnesc de-a lungul ntregii sale existene.
Introducerea a celor trei culori - rou, galben i albastru - pe drapelul romnesc s-a nfptuit la
14 octombrie 1834, cu aprobarea naltei Pori, de ctre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 1842), domnitorul rii Romneti. La cererea domnului muntean, sultanul a ncuviinat
printr-un hatierif nfiarea steagurilor pentru navele comerciale romneti i unitile otirii
pmntene. Pentru corbiile negustoreti se prevedea steag cu faa galben i roie, avnd pe
dnsul stele i la mijloc pasre albastr cu cap, iar pentru armat, steag cu faa roie,
albastr i galben, avnd i acesta stele i pasre cu cap n mijloc. [1]
Aadar, drapelele cu care au fost nzestrate unitile militare muntene n toamna anului 1834,
primele din istoria armatei romneti moderne, erau tricolore, avnd benzile dispuse orizontal,
rou deasupra, galben la mijloc i albastru jos. n mijlocul cmpului pnzei, pe un scut alb, se
afla o acvil cu zborul luat, ncoronat princiar i cruciat cu aur. [2] n porunca dat otirii,
cu prilejul nmnrii lor solemne, domnitorul arta, ntre altele, c steagurile acestei de
Dumnezeu pzite ri din vechime au fost fala otirilor sale i semnele slavei lor Miliia
romneasc, organizat pe temeiuri de regul i disciplin, dobndete iari acel drept din
vechime i primete steagurile sale cu feele naionale, [3] lsnd a se nelege c tricolorul
reprezint neamul romnesc, este expresia fiinei sale naionale, simbolul sacru ctre care se
ndreapt aspiraiile tuturor romnilor adunai n jurul lui.
n 1848, n toiul revoluiei, ns, tricolorul a devenit n ara Romneasc nsemnul naional,
principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revoluionar, prin decretul nr. 1,
din 14 iunie 1848, a hotrt ca drapelul rii s aib trei culori: albastru, galben i rou, iar
pe pnz s fie nscrise cuvintele Dreptate, Frie [4]. O lun mai trziu, vznd cu nu s-a
neles nc cum trebuiesc fcute stindardele naionale, decretul guvernamental nr. 252, din
13 iulie 1848, preciza din nou c stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru nchis,
galben deschis i rou carmin. El vor fi dispuse vertical i vor fi aranjate n ordinea
urmtoare: lng lemn vine albastru, apoi galben i apoi rou flfind [5].
Adoptarea tricolorului ca drapel naional nu s-a datorat ns unor situaii de conjunctur i nici
influenelor strine, ci a urmat o veche tradiie cu rdcini adnci n lupta neamului nostru
pentru unitate i neatrnare. Este semnificativ, n acest sens, precizarea fcut n zilele
revoluiei de ministrul treburilor din afar al rii Romneti, ntr-o not adresat lui Emin
Paa: Culorile earfului ce purtm noi nu sunt de datin modern. Noi le-am avut nc de mai
nainte pe steagurile noastre [6]. Dar nu precizeaz de cnd anume.
nlturat odat cu intervenia strin din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca
drapel naional la 1 septembrie 1863, de ctre Alexandru Ioan Cuza. El avea ns culorile
dispuse orizontal, redate rou, galben, albastru, i se va menine n aceast alctuire pn n
anul 1867, cnd punndu-se din nou problema nsemnului nostru naional, comisia nsrcinat
cu stabilirea drapelului rii i-a nsuit propunerea lui N. Golescu, fostul paoptist, ca
culorile s fie aezate cum era la 1848 [7], adic vertical, n ordinea albastru, galben, rou,
care s-a pstrat pn azi . referindu-se la originea i semnificaia drapelului de stat, Mihail
Koglniceanu preciza n edina parlamentului din 26 martie 1867 c: Drapelul tricolor, cum

era astzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai nalt. El este nsui drapelul
neamului nostru, din toate rile locuite de romni. [8]
Rezult de aici c Mihail Koglniceanu i generaia sa primiser tricolorul, prin tradiie de la
strbuni i o dat cu el i explicaia nsemntii pe care o reprezint pentru toi romnii. Este,
deci, fr ndoial c n perioada modern s-a pstrat o tradiie mai veche, din btrni, a
tricolorului. Dar unde se afl izvorul de la care pornete tradiia?
n cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacrat Transilvaniei i publicat la Braov n
1851, se face meniunea c cele trei culori ale drapelului romnesc sunt o motenire de pe
timpul Daciei Traiane. [9]
Mergnd napoi, pe firul istoriei, constatm c cea mai veche nsemnare despre tricolor, ca
formnd culorile Daciei, se afl n Novella XI, dat la 14 aprilie 535 de mpratul Justinian
(527 - 565) cu prilejul fixrii teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care
cuprindea, alturi de regiuni din Panonia Secunda, pri din fosta Dacie romn, format din
Dacia Cisdanubian (Dacia Mediteraneea i Dacia Ripensis) i Dacia Transdanubian, aceasta
din urm fiind alctuit din inuturile vecine cu Dunrea, de la gura Tisei pn la vrsarea
Oltului, ale Banatului i Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea i nsemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei
Justiniane: Din partea dreapt, n prima diviziune, scut rou, n mijlocul cruia sunt vzute
turnuri, nsemnnd Dacia de dincolo, n a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului,
adic albastru), cu semnele tribului burilor, ale crui dou laturi (margini) sunt albe, iar
mijlocul (cmpul dintre cele dou scuturi) auriu (galben) [10].
n acest simbol heraldic, scutul albastru, cu nsemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a
Daciei Traiane aflat nc sub stpnirea efectiv a lui Justinian, respectiv Banatul i Oltenia
de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuit de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum
i o zon a Transilvaniei, ce se ntindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre
regiunile aurifere din Munii Apuseni, unde spturile arheologice au confirmat existena
aezrilor romane pn n secolul al VI-lea, adic fosta Dacie Porolissensis. Scutul rou,
nsemnnd Dacia de dincolo, se refer la sudul i centrul Moldovei, alt parte a Daciei Traiane
pe care Imperiul roman de rsrit o considera posesiune a sa, cel puin n principiu, aflat ns
n afara teritoriului deinut efectiv de ctre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea n vedere
tocmai poziia geografic i politic deosebit a acestei pri a Daciei. Mijlocul auriu,
respectiv cmpul galben dintre cele dou scuturi (rou i albastru), reprezint, fr ndoial,
Muntenia de astzi sau fosta Moesie inferioar.
Se tie c armatele lui Justinian, urmrind refacerea Imperiului roman n vechile lui hotare, au
cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrogoi, sudul Spaniei de la vizigoi,
iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa i Dunrea de jos, ntinzndu-i stpnirea n
Banat, Munii Apuseni, Oltenia i Muntenia. Imperiul roman de rsrit era exprimat prin
prezena pe stema Daciei Justiniane a nsemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, att
a celor de la sudul Carpailor, ct i a celor de la nordul lor.
Prin urmare, cele trei culori, rou la dreapta, galben la mijloc i albastru la stnga, din stema
Daciei Justiniane, aezate n ordinea i n poziia culorilor drapelului romnesc de astzi, se
refer la Dacia Traian, confirmnd afirmaia lui J. F. Neigebaur c tricolorul romnesc este o
motenire de la nceputurile mileniului nti.
Transmise din generaie n generaie, ele dovedesc, mpreun cu celelalte mrturii de cultur
material, statornicia romnilor n vatra n care s-au plmdit ca popor, prin simbioza daco -

roman, rezistena lor n faa urgiei vremurilor i a valurilor succesive ale neamurilor
migratorii, lupta nentrerupt pentru afirmarea idealurilor de unitate i independen.
Puternic legai de tradiiile i marile virtui ale naintailor, romnii au pstrat nentinate, cu
demnitatea ce le e caracteristic, vechile culori ale Daciei Traiane (rou, galben, i albastru),
dar obligai s triasc timp ndelungat desprii n trei principate - Moldova, Muntenia i
Transilvania -, si au fcut din fiecare culoare cte un stindard pentru fiecare principat,
expresie a vechimi i dinuirii lor pe pmntul strmoesc, pe care nu l-au prsit niciodat,
iar din reunirea acestora pe acelai drapel, adic din tricolor, simbolul unor grele i
necontenite eforturi pentru realizarea unitii naionale [11].
Steagul Moldovei, avnd bourul, pe o parte, i Sf. Gheorghe clare pe un cal alb n lupt cu
balaurul, pe cealalt parte, era de culoare roie. Furit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la
ntemeierea rii, care a preluat culoarea roie, transmis de tradiie, din vremea Daciei
Traiane, el a fost pstrat identic de urmaii si n domnie. n timpul lui tefan cel Mare (1457
- 1504), steagul era din atlas rou [12] i avea reprezentat, pe o fa, pe Sf. Gheorghe
ncoronat de doi ngeri, stnd n jil i cu picioarele supunnd un balaur cu trei capete, iar pe
cealalt fa era reprodus stema rii (capul de bour) [31]. Steagul domnesc al lui Ieremia
Movil (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, n martie 1601, avea fondul rou. cu o
bordur galben deschis, iar la mijloc capul de bour [14]. Cltorii poloni n trecere spre
Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 i Ioan Gnindski, la 1677, l menioneaz ca
fiind din damasc i din aceeai culoare roie [15]. Pe un document emis la 1817 de Scarlat
Calimahi (1812 - 1819) se vd n culori dou steaguri roii [16]. n timpul lui Mihail Suu
(1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe clare. Pe fond rou [17]. La fel,
steagul armatei moldoveneti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul n mijloc i n
fiecare col cte un ptrat mare rou [18], iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856)
era n ntregime rou, cu o cruce albastr n centru [19].
n Muntenia, steagul cel mare al rii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de
cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat n alb,
avnd la centru o acvil neagr, stnd pe o ramur verde de ienupr i innd n cioc o cruce
patriarhal roie [20]. Acelai stindard galben - alburiu e menionat - fr s fie i descris - de
dou tiri de origine polonez, din 19 i 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre
Mihai i Movil [21]. Documentele vremii ne vorbesc despre preuirea pe care a acordat-o
ilustrul voievod steagului rii, n care nendoilenic vedea ntrupat glia strmoeasc, Pentru
aprarea creia lupta. Nici n momentele grele, nici n clipele n care era pus n cumpn
nsi viaa sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul c dup btlia de la
Mirslu, din septembrie 1600, cu imperialii comandani de Basta, n care sorii nu i-au surs,
Mihai nu s-a retras de pe cmpul de lupt pn nu i s-a adus steagul rii, pe care, strngndu-l
la piept, l-a luat cu sine [22].
Acest steag cu cmpul galben, ce era foarte vechi i privit de romani ca sfnt, dup cum
precizeaz acelai Spontoni, fusese semnul i marca cea mai important a rii Romneti
sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) i Vlad epe (1456 - 1462) i l nsoise pe Mircea cel
Btrn (1386 - 1418) i pe voievozii de dinaintea lui pe cmpurile de btlie fiind cu siguran
o motenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, la rndul su, prin tradiie,
din vremea Daciei Traiane i-l pstrase la ntemeierea rii, ca simbol al legturilor cu
naintaii.
Salvat de Mihai Viteazul dup nfrngerea de la Mirslu, el a fost pstrat cu mare cinste i de
Radu erban (1602 - 1611), ca steag al rii n vremea domniei sale. Relatnd primirea la
Trgovite a contelui Camillo Cavriolo, trimis de mpratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu
Vod stindardul imperial, o dat cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni

arat c a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneasc, a fost vzut i steagul
cel mare al rii, din damasc galben - alburiu, socotit sfnt, i pe care voievodul a poruncit s
fie purtat nainte [23].
Datorit asupririi naionale la care au fost supui de stpnirea maghiar i apoi de cea austro
- ungar, romni ardeleni dei constituiau majoritatea populaiei i erau locuitorii autohtoni ai
Transilvaniei, n-au avut posibilitatea s-i aleag singuri culoarea drapelului i n-au fost
reprezentani printr-un simbol aparte pe steagul i stema principatului, nici n evul mediu i
nici n epoca modern. Ei au avut, totui, un simbol propriu, culoarea albastru - azur (cer),
motenit din vremea Daciei Traiane, pe care, dac n-au putut s-o impun pe nsemnele
heraclidice ale rii, datorit mprejurrilor vitrege ale istoriei, au pstrat-o pe stemele de
familie i au transmis-o, astfel, din generaie n generaie, ca expresie a vechimii i nfririi
lor cu glia strbun.
n sprijinul celor de mai sus, menionm c n perioada dominaiei maghiare, n timp ce
stemele acordate nobililor sai i unguri au n majoritatea lor culoarea roie, cele date
familiilor de origine romn sunt n exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). n colecia
heraclitic J. Siebmcher, de pild, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate
nobililor din Transilvania, apar, pe lng armenii, maghiare, sseti i secuieti, peste 500 de
steme ale familiilor nobile romneti, care se prezint sub forma unui scut avnd ca mobile,
ntr-un cmp ntotdeauna de azur (albastru), oteni clri sau pedetri, narmai cu spade
drepte sau curbe, luptnd mpotriva unor turci, precum i felurite animale i diverse alte
nsemne [24]. De altfel, culoarea albastr a fost introdus i pe nsemnele heraclitice ale unor
familii boiereti din Muntenia i Moldova, tocmai pentru a desemna deinerea unor posesiuni
n Transilvania i, totodat, legturile existente n evul mediu ntre rile romne. n stema
familie Vcrescu, de exemplu, apare ca o dovad a apartenenei districtului Fgra la ara
Romneasc, o cetate crenelat, avnd arborat, n dreapta sus, un drapel albastru [25].
Se poate, deci, afirma c adunarea la un loc, pe acelai drapel, a celor trei culori, roul
romnilor moldoveni, galbenul romnilor munteni i albastrul - azur al romnilor
transilvneni, reprezint o singur ar, alctuit din provinciile ei Moldova, Muntenia i
Transilvania i un singur popor Nu mai ncape nici o ndoial c la acest adevr se gndea
Mihail Koglniceanu cnd spunea, n 1867, c tricolorul romnesc nseamn neamul nostru,
din toate rile locuite de romni.
Dar cine este autorul contopirii celor trei culori ntr-un singur drapel i cnd s-a nfptuit
acesta? Cercetarea istoric ne conduce, cum e i firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al
rilor romneti, care a ntrunit sub sceptrul su, n anul 1600, stpnirea Munteniei, a
Transilvaniei i a Moldovei.
Privit n contextul realitilor politice ale vremii, unirea rilor romne, realizat prin cugetul
militar i iscusina diplomatic a lui Mihai Viteazul, apare ca expresia concret a polarizrii n
jurul lui a ntregului popor romn, ce avea contiina unitii sale. Tocmai existena contiinei
unitii de neam la romnii din cele trei principate, a apartenenei lor la acelai unic popor,
dorina lor de unire ntr-un singur stat, explic opiunea lui Mihai pentru nfptuirea planului
dacic, care-i propunea s reconstituie n form romneasc vechea unitate politic pe care o
reprezentase Dacia n antichitate.
Cluzit de dorina de a-i uni pe toi romnii sub un singur stindard, temerarul conductor,
care se intitula Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al rii Romneti i
Ardealului i a toat ara Moldovei, a furit drapelul naional prin contopirea culorilor de pe
steagurile celor trei principate romneti, care de la el a devenit simbolul unitii noastre
naionale. Aceast constatare se bazeaz pe cercetarea diplomelor i a stemelor pe care Mihai

Viteazul le-a acordat, potrivit obiceiurilor vremii, dup btlia de la Selimbar, din 18
octombrie 1599, att vitejilor boieri munteni ct i nobililor romni i unguri din Transilvania
care i s-a alturat. Pe diploma acordat lui Preda Buzescu, de pild, apare un scut militar
timbrat de un coif nchis cu gratii, pe care st o coroan antic, din care apare figura unui leu.
De pe coama coifului i de sub coroan iese o flamur cu aspect de mantie, n trei culori
aezate vertical, albastru la dreapta (steagul romnilor transilvneni), galben la mijloc (steagul
romnilor munteni) i rou la stnga (steagul romnilor moldoveni) [26]. Se cunosc pn
acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, n anii 1599 i
1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben i rou pe lambrechine, iar la unele i pe
scuturi [27]. Descoperirea n viitor a unor noi diplome i acte emise de marele voievod va
ntri afirmaia c drapelul astfel mbinat, prin gruparea n jurul culorii galben, aezat la
mijloc, a celor albastru i rou, toate dispuse vertical a fost furit de Mihai Viteazul care,
unind cu ara Romneasc mai nti Transilvania i apoi Moldova, a refcut n form
romneasc integritatea vechii Dacii i a renviat tricolorul din epoca romn, conferindu-i
valoare de simbol al unitii noastre naionale, Pentru nfptuirea uniri ntr-un singur stat a
romnilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pn la sacrificiul suprem al vieii
sale pe cmpia de lng Turda, el a cimentat, astfel, aceast unire i a sfinit drapelul naional
cu sngele su.
Biruin temporar din punct de vedere politico - militar, izbnda lui Mihai avea s dureze,
ns, n planul contiinei naionale. Cei ce i-au asumat dup Mihai conducerea rilor
romne au cutat, n funcie de mprejurrile istorice, s-i urmeze pilda, iar tricolorul
romnesc furit de el a fost pstrat cu sfinenie secole de-a rndul i transmis din generaie n
generaie, ntruchipnd pn azi idealul de peste veacuri al uniti tuturor romnilor.
n perioada de dup Mihai Viteazul, datorit stabilitii interne, ara Romneasc va continua
s ndeplineasc rolul de portdrapel al luptei pentru neatrnare i al uniti romneti. De aici
vor porni cele mai multe iniiative att pe plan politic, ct i spiritual. Faptul s-a reflectat i pe
tricolor, unde culoarea galben, reprezentndu-i pe romnii munteni, este aezat la mijloc,
fiind ncadrat, de-o parte i de alta, de culoarea roie i de cea albastr, atestndu-se i n
felul acesta c unirea tuturor romnilor s-a fcut avnd ara Romneasc, cu capitala ei
Bucureti, drept centru de activitate i realizare politic a unitii naionale.
Nesemnalat n documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare
n timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei fr nvoirea Porii, dar pe
care sultanul a fost nevoit s-l menin n scaun de teama puterii militare a rii, precum i a
alianei cu Transilvania, aflat la rndul ei n relaii de bun nelgere cu Moldova. EL s-a
manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fa de care a pstrat o atitudine
demn, fiind hotrt la nevoie s reziste cu armele. n acest sens, rezidentul habsburgilor la
Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria n 1643 c turcii se tem de Matei i-l consider
aproape ca pe un al doilea Mihai Vod [28]. Cu ajutorul otirii, mereu gata de aciune, el a
nlturat dou ncercri otomane, n 1636 i 1647, de a-l scoate din domnie.
Desigur, domnul muntean era contient c restaurarea deplin a independenei rii devenea
posibil numai printr-o aciune comun a celor trei ri romneti, capabile s ntreprind cu
succes o ofensiv de proporii care s nlture dominaia Imperiului otoman. Iat de ce, n
timpul su, relaiile politice dintre Muntenia i Transilvania au mbrcat forma unui tratat de
alian, ncheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat i ntrit n mai multe rnduri (1637,
1638, 1640 i 1647). n pofida unor situaii conflictuale cu Moldova, ntre cele trei ri
romneti s-a ajuns, totui, la un sistem de alian comun sub forma nelegerilor bilaterale
dintre Transilvania i celelalte dou ri, iar n urma mpcrii intervenite la 1644 ntre
domnul muntean i cel moldovean, s-au ivit posibiliti mai mari de aciune comun sub
forma nelegerilor bilaterale la 1644 ntre domnul muntean i cel moldovean, s-au ivit

posibiliti mai mari de aciune comun. n cadrul alianei dintre cele trei ri romneti,
ncheiate n scopul luptei de eliberare de sub dominaia otoman, Matei Basarab, care
afirmase nc din 1632 c de cine ne vom teme dac rile noastre vor pstra buna nelegere
de pn acum? n afar de Dumnezeu, de nimeni [29], se bucura de mult autoritate,
contemporanii numindu-l prea luminatul stpn i voievod al acestor ri dacice [30].
Strdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomatic a alianelor, a unitii rilor
romne, ntrerupt prin moartea lui Mihai, n-a concretizat i n reintroducerea tricolorului,
ntr-o form permis de mprejurrile vremii, printre nsemnele oficiale ale autoritii
domneti. Se cunosc pn acum dou documente de la Matei Vod care au pecetea legat cu
un nur n culorile drapelului naional. Sigiliul cel mare rotund al rii romneti, de pild,
confecionat din cear roie, este ataat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numr
de mnstiri pmntene au fost scoase de sub nchinarea ctre Locurile Sfinte, cu un nur
mpletit din mtase roie galben i albastr [31]. Era i firesc ca un asemenea document, prin
care se adopta o msur important pentru ar, o adevrat secularizare, constnd din
ridicarea drapelului unor mnstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mnstiri
romneti nchinate acestora, s fie scris n limba romn, s aib monograma i isclitura
tricolorului, mrturie a aspiraiilor poporului nostru spre unitate i independen. Tot cu un
nur de mtase roie, galben i albastr este ataat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la
hrisovul din 20 august 1648, prin care se fcea unele danii Mnstirii Radu Vod [33] i,
desigur, asemenea documente avnd tricolorul drept legtur a peceii de pergament, trebuie
c au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie c nu ni s-au pstrat, fie c n-au
fost nc descoperite. Credem, ns, c numai i aceste dou exemple fac pe deplin dovada c
i Matei Basarab, n condiiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nzuinelor de veacuri
ale romnilor ctre unitate i neatrnare, sintetizate n tricolor, fcnd din nsemnul naional
imbold n realizarea acestora i, totodat, mijloc de a le transmite urmailor.
Continund opera naintailor, de aprare a intereselor tuturor romnilor, erban Cantacuzino
(1674 - 1688) a croit i el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei ri surori i de
unire a lor ntr-un singur stat, sub conducerea sa, [34] voind, ca i Matei Basarab, s-l imite n
aceast privin pe Mihai Viteazul.. n acest scop, el a ncheiat, la 1 iunie 1685, la Fgra,
n numele tradiiei de prietenie i apropiere a celor dou ri [35] un tratat de alian venic
cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau s se ajute reciproc de orice
lovituri ndreptate mpotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. n anul urmtor, erban Vod,
dup ce a mijlocit nscunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a nchinat cu acesta la
Bucureti o nelegere de aderare a Moldovei la aliana perpetu dintre Muntenia i
Transilvania [36].
Furirea blocului antiotoman al celor trei ri romne, pe baza nelegerilor bilaterale iniiate
de erban Cancatuzino n anii 1685 i 1686, care a avut o mare importan n lupta poporului
nostru pentru unitate i independen, a fost prefigurat de introducerea tricolorului pe steagul
rii Romneti. Cel trei culori ale drapelului naional, exprimnd idealul de unitate al
romnilor de pretutindeni, se pot i astzi vedea pe steagul care l-a nsoit pe erban
Cantacuzino la asediul Vienei.
Dup cum se tie, n anul 1683 turcii au mpresurat Viena, piedica cea mai de seam n calea
ptrunderii lor n inima Europei, cernd i voievozilor romni, n virtutea vechilor obligaii
fa de Poart, s participe la aceast expediie. Dei au fost obligai de turci s lupte
mpotriva cretinilor, ei au acionat n sprijinul asediailor, prin scoli ncurajatoare sau prin
intervenii militare simulate [37]. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o aciunea anti
otoman romneasc e drept mascat - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnic i
cretineasc. Cel mai activ n aceast aciune a fost erban Cantacuzino, convins c o lovitur
puternic primit de turci la Viena, departe de bazele lor, putea fi decisiv. Pasivitatea

domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales aciunile lui erban Cantacuzino au contribuit
ntr-o msur nsemnat la salvarea Vienei, oferind cretinilor rgazul necesar pentru
regruparea forelor i pentru declanarea contraofensivei, Prevznd sfritul dezastruos al
expediiei, erban Vod s-a gndit s lase locuitorilor oraului un semn care s le aminteasc
de sprijinul prietenesc acordat de el n timpul asediului turcesc, acesta fiind, dup obiceiul
romnesc al vremii, o troi, adic o cruce. El a poruncit oamenilor lui s fac o cruce mare de
stejar avnd sculptat n mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscripie latineasc
ce arta ct de mari erau simpatiile lui pentru cauza cretinitii, pe care a ridicat-o chiar pe
locul unde i avusese tabra [38].
Odat cu aceast cruce, erban Cantacuzino a lsat pe cmpul de lupt de sub zidurile Vienei
i un steag, care a ajuns mai trziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus n 1937, n ar
i expus la Muzeul Militar din Bucureti. El este de mtase, din trei fi orizontale cusute ntre
ele cu a galben i are o singur fa, fiind lipsit de un suport de pnz. n mijloc se afl
Mntuitorul Iisus Hristos, aezat pe tronul mprtesc, innd cu o mn Sf. Evanghelie
deschis, sprijinit pe genunchi, pe care se afl o inscripie, iar cu cealalt binecuvnteaz. n
dreapta Mntuitorului, sus, se afl scris n romnete Vitejia dreapt s birueasc, iar
dedesubt trei stele cu cte ase raze. Dei s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale
drapelului romnesc se pot i astzi uor distinge. Cmpul steagului este galben auriu, Haina
cu care este mbrcat Domul Hristos este rou aprins, iar vemntul de deasupra albastru azur. Aceleai culori apar i pe detaliile steagului. Astfel nimbul, gulerul, brul i dunga ce
unete umrul cu brul hainei Mntuitorului sunt galbene. Marginile crii, perna de pe scaun
i inscripia din dreapta sunt roii, identice cu haina Mntuitorului. Faa, minile i picioarele
Domnului Iisus Hristos sunt rou - Bordeaux, iar jilul i cele trei stele rou - brun sau sepia
[39] Steagul trebuie s fi avut pe cealalt fa, care astzi nu se mai poate vedea din cauza
suportului de pnz ce i-a fost aplicat, o cruce asemntoare celei de stejar. Creia i-a servit
cu siguran ca model, precum i icoana Maicii Domnului i stema rii Romneti [40].
Iat, deci, c i erban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul rii dup
obiceiul vremii, printr-o scen din iconografia bisericeasc, contiina uniti de neam, limb
i teritoriu, de viaa economic i spiritual, care lega pe romni din cele trei principate,
ducndu-i deseori pe acelai cmp de lupt mpotriva dumanilor, iar pe voievozii lor la
iniierea unor aciuni diplomatice i militare comune. Dei n-a ajuns s-i pun n aplicare
planul su de lupt, deoarece a murit pe neateptate, erban Vod are meritul de a fi trasat
coordonatele politicii externe ale celor trei ri romne, deschiznd calea pe care o vor urma
Constantin Brncoveanu, n Muntenia i Dimitrie Cantemir, n Moldova.
Nepot i succesor al lui erban Cantacuzino, Constantin Brncoveanu (1688 - 1714) a avut,
datorit abiliti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria rii Romneti.
nelegnd c prin fora armelor nu va putea nltura stpnirea turceasc, Constantin
Brncoveanu a cutat, pe crrile deseori ntortochiate ale diplomaiei, s ncadreze ara n
marile aliane antiotomane, s o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmrind, astfel, s
restaureze drepturile suverane ale rii Romneti. ncercnd s profite at de rivalitatea
Austro - turc ct i de cea ruso - turc, pentru a putea pstra neatrnarea rii, Constantin
Brncoveanu a iniiat sisteme de alian i de negocieri de tratate. Tratatul pregtit de erban
Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit i de Brncoveanu, care a acceptat suzeranitatea
Austriei n schimbul recunoaterii de ctre acesta a independenei rii Romneti. n acelai
timp, pstrnd supunerea fa de Poart, el a ntreinut raporturi strnse i cu Rusia care au dus
la ncheierea unui tratat prevznd sprijin n vederea eliberrii de sub dominaia otoman. O
nelegere asemntoare fusese ncheiat cu Rusia i de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.

Este semnificativ, n acest context, prezena tricolorului romnesc pe stema domnului

muntean, alctuit n 1695 cu prilejul acordrii titlului de principe al imperiului de ctre
Leopol I. Ea const dintr-un scut n mijlocul cruia se afl un clre costumat ca un osta din
legiunile romane, innd n mna dreapt o spad n vrful creia se afl un cap de turc.
Pieptarul clreului este rou, coiful, sabia i sandalele acestuia, precum i frul i aua
calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru [41].
Asocierea celor trei culori ale drapelului naional pe stema familiei Brncoveanu nu poate fi
n nici un caz ntmpltoare, dac ne gndim la dragostea de glie i de neam a voievodului
muntean, la idealurile care i-au cluzit domnia, ntre care meninerea neatrnrii i
nfptuirea unitii romneti, de la care i s-a i tras mazilirea, urmat de tragicul sfrit, n
1714 la Constantinopol, mpreun cu cei patru fii ai si, suportat cu demnitate i cu o
remarcabil trie sufleteasc.
n a doua jumtate a secolului al XVIII - lea, tricolorul apare i n Moldova pe stema familiei
Ghica. Uciderea de ctre turci, n octombrie 1777, a lui Grigore III Ghica, aflat al a doua
domnie n Moldova, dup ce ocupase mai nainte i tronul Munteniei, pentru c a protestat
energic i n mai multe rnduri mpotriva anexri Bucovinei de ctre Imperiul habsburgic cu
acordul naltei Pori, a fost exprimat simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a
lacrimilor de argint, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfrit al domului, precum
i al tricolorului, sugestiv n a exprima mpotrivirea lui fa de tirbirea unitii teritoriale i
autonomiei rii. Stema familiei Ghica cuprinde, n registrul superior, 12 lacrimi de argint,
dispuse ase cu vrful n jos, fa de alte ase n poziie invers, iar n registrul inferior, tiat i
despicat, n dreapta pe albastru, acvila cruciat de aur (galben), iar n stnga pe rou, capul
de bour, de asemenea de culoare galben [42].
Dup rscoala ranilor romni din 1784, care a urmrit pe lng desfiinarea servituiilor
apstore i emanciparea naional, iar Horea, conductorul ei, gndindu-se chiar, dup cum
ne informeaz tradiia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte dou
principate romneti, nregistrm la nceputul secolului XIX - lea, n ara Romneasc, o alt
mare ridicare la lupt, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominaiei
strine i cucerirea libertii naionale.
Caracterul naional al Revoluiei din 1821, de lupt pentru neatrnarea poporului romn, att
mpotriva dominaiei Imperiului Otoman ce nclcase prevederile stabilite prin Capitulaii, ct
i a altor imperii care i ntinseser stpnirea asupra unor nsemnate teritorii romneti i nui ascundeau inteniile spre noi imixtiuni, a fost nscris n programul ei politic, formulat n
Proclamaiile de la Pade i de la Bucureti, i s-a reflectat i n includerea tricolorului pe
steagul ridicat de Tudor.
Flamura steagului este alctuit din dou buci de mtase, una alb i cealalt albastr,
suprapuse i cusute pe margini. Numai partea de culoare alb are nsemne heraldice, ea
constituind faa steagului, pe cnd cea albastr era nepictat i reprezenta spatele acestuia. n
mijlocul cmpului alb al feei steagului, la partea superioar, este zugrvit Sfnta Treime:
Dumnezeu - Tatl i Dumnezeu - Fiul i deasupra Sfntul Duh n chip de porumbel. n dreapta
Mntuitorului se afl Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu, iar n stnga
Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purttorul de biruin. Sub Sfnta troi, n mijlocul unei
ghirlande din frunze de laur (dafin) se afl acvila cruciat, cu zborul jos, stema rii
Romneti.
Cele trei culori ale drapelului naional sunt incluse subtil, dar perfect vizibil, n cromatica
vemintelor purtate de personajele cu valoare simbolic de pe steag, n ordinea i gruparea lor

de astzi, aa cum este corect, rou la margine, pe mantia lung a Sf. Gheorghe, galben la
mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatl, i albastru la hamp, pe fustanela Mntuitorului [44].
Tricolorul de pe flamur l regsim i pe ciucurii cu care erau mpodobit stindardul. Trei la
numr, mpletii din fire de mtase de culoare rou, galben i albastru, ei erau dublu etajai i
aveau ct e o mic sfer de argint masiv la capete [45]. Fiind detaabil, i deci, independeni
de steag [46], ciucuri, spre deosebire de flamur, au fost executai fr nici o discreie n
culorile naionale a cror mbinare este cum nu se poate mai expresiv, tricolorul aprnd aici
n toat mreia i splendoarea lui.
Aadar, stindardul cel mare al Revoluiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate i
independen a tot norodul romnesc, fiind, n acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea
precum se tie, din veacurile trecute i care va dobndi noi dimensiuni n deceniile urmtoare.
La numai civa ani dup introducerea n 1834, de ctre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor
naionale pe steagurile otirii muntene, n Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15
mai 1848, deasupra mulimi se va nla demn flamura cea mare tricolor a naiunii
romne, pe care erau nsemnate cuvintele Virtutea romn renviat. Era un steag mare,
confecionat cu o sptmn mai devreme i declarat drept drapel naional de Conferina de la
Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se i prin aceasta c i romni erau o naiune cu
aceleai drepturi la via proprie ca i celelalte naiuni ale principatului. El era expresia
idealului de independen nutrit cu ardoare de cei reunii pe cmpia Blajului, numit de atunci
Cmpia Libertii i, n acelai timp, simbolul unitii naionale. nelegndu-i mesajul i
impresionat de entuziasmul i emoia cu acare mulimea de pe ntinsul Cmpiei Libertii s-a
strns sub faldurile lui, crturarul Sas Stephan Ludwig Roth, aflat de fa la acea grandioas
manifestare, afirma c Dei drapelul naional nu a fost ridicat att de sus ca s fie vzut de la
Dunre, totui, cunoscnd comunitatea spiritual unit, cred c fluturarea acestor culori aici,
n cest loc, trebuie s fi produs bti de inim la Bucureti i Iai [47]. Tradiia naional ne
informeaz c un steag semntor, avnd culorile aezate orizontal, n ordinea albastru,
galben, rou, ar fi servit i lui Avram Iancu [48]. n acelai timp, n ara Romneasc, aa cum
artam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revoluiei, tricolorul, avnd nscris deviza
Dreptate, frie se instituia ca steag naional.
La mi puin de un deceniu de la revoluia paoptist, n 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova
i Muntenia exprimau voina unirii romnilor din cele dou principate ntr-un singur stat,
devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.
Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitii romneti, s nsufleeasc lupta pentru
furirea statului naional romn modern. Reintrodus de Barbu tirbei (1849-1856) pe
drapelele armatei muntene, [49] dup ce fusese scos din folosin din Cimcmie, tricolorul
va reapare i n Moldova n perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord,
preedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria n
1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Franei, c n drumul su spre Iai a fost
ntmpinat la Bacu de peste trei mii de oameni purtnd pieptare cu tricolorul naional al
unirii, [50] iar la intrarea n capitala Moldovei a fost primit de populaia oraului care avea n
frunte pe mitropolit, pe episcopii i nouzeci de preoi, toi mbrcai n haine negre i avnd
brie i cocarde tricolore [51].
nfptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de
voin al ntregii naiuni romne, ncununarea luptelor purtate de attea generaii de naintai
i, n acelai timp, temelie pentru cucerirea independenei i desvrirea statului naional
unitar, prin unirea cu Romnia a celorlalte provincii aflate sub dominaie strin, trebuie
ntrit printr-o serie de reforme largi i radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea

istoric de a da via cerinelor legate de consolidarea statului naional. Domnul Unirii a iniiat
un vast program de msuri care au modificat structural aspectul societii romneti. ntre
acestea s-a nscris, la loc de cinste, reintroducerea oficial a tricolorului ca drapel naional al
Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cpta n noile condiii sensuri mai adnci, care aveau s fie exprimate
de nsui domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, n discursul inut cu ocazia nmnrii noilor
drapele unitilor militare: Steagul e Romnia, acest pmnt binecuvntat al patriei, stropit
cu sngele strbunilor notri i mbelugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul
fiecruia, casa n care s-au nscut prinii notri i unde se vor nate copiii votri Steagul e
totodat trecutul, prezentul i viitorul rii, ntreaga istorie a Romniei! [52]
El avea nc culorile redate orizontal, n ordinea rou sus, galben la mijloc i albastru jos. Pe
una din feele steagului era imprimat stema Principatelor Unite, iar dedesubt nscrise
cuvintele pline de semnificaie: Unirea Principatelor. Fericirea Romnilor [53].
Prin Constituia din 1866 i prin legile pentru fixarea armeriilor Romniei din 1867 i 1872 sa stabilit ca tricolorul s aib culorile aezate vertical, n ordinea albastru alturi de hamp,
galben la mijloc i rou la margine flotnd liber n aer, iar n centrul uneia din fee stema
rii [54].
Tricolorul, astfel instituit, avea s triumfe la 9 Mai 1877, cnd Parlamentul Romniei, ntr-un
glas cu ntreaga naiune, a proclamat independena noastr de stat. C independena de stat a
fost gndul ce domina cugetele i simmntul ce nclzea inimile, au dovedit-o lunile eroice
care au urmat acelei zile mree. Un ntreg popor a acionat ca un singur om nsufleit de o
unic hotrre, s-i cucereasc neatrnarea. Statul romn i-a cucerit independena deplin
prin sngele ostailor si, alturi de care s-au jertfit i fraii lor din teritoriile aflate sub
stpnire strin, venii s lupte sub stindardul tricolor al rii n care vedeau viitoarea lor
patrie.
Cucerirea independenei de stat a Romniei a dat un puternic imbold micrii de eliberare
naional a romnilor din Transilvania, constituind o premis important a desvriri
unificrii naional statale, ce se va nfptui la 1 Decembrie 1918.
n acea memorabil zi, seminia lui Decebal i Traian i-a dat ntlnire ntre zidurile Alba
Iuliei, devenit nencptoare. ndreptndu-se din toate prile i de pe toate vile
Transilvaniei spre cetatea Albei, pe jos sau clri, cu trenurile i cruele, asemenea fluviului
care i adun apele din vrsarea rurilor ntr-o singur matc, miile i zecile de mii de
romni, mbrcai cu cele mai frumoase straie naionale, purtnd steaguri tricolore
confecionate din pnz de cas i citind Deteapt-te romne i Pe-al nostru steag e scris
Unire, au venit s afle, prin glasul autorizat al aleilor lor, supremul testament al tuturor
generaiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertii lor naionale, dreptul lor de a tri
liberi i demni pe strvechiul lor pmnt, de a aeza temelii trainice unitii lor naional
statale. Au venit, de asemenea, i cei de alt naionalitate, pe care soarta i aezase alturi de
ei, animai de dorina de a cldi mpreun un viitor mai bun pentru toi fii acestui pmnt, un
viitor de prosperitate, ntemeiat pe dreptate, respect i colaborare reciproc. Erau acolo, aievea
cobori parc de pe column, din hrisoave, pecei i steme, plieii lui tefan, monenii lui
Mihai, moii lui Horea i ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, lupttorii paoptiti, furitorii Unirii
de la 1859 i dorobanii de la 1877. Un popor ntreg dorea fierbinte unirea i era ferm hotrt
s-o nfptuiasc. Tricolorul romnesc pstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai
Viteazul i Avram Iancu, s-a nlat demn n acea zi, ndemnndu-i pe romnii din cele ptru
unghiuri s se uneasc spre a putea birui n lupta lor dreapt. De la vldic pn la opinc, mai
bine de 100.000 de brbai i femei, tineri i btrni, sub faldurile tricolorului ce strlucea

mndru n lumina blnd a iernii, au aclamat o zi ntreag mreul ideal mplinit, unirea pentru
toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crianei i Maramureului cu Romni. Un vis de
veacuri biruise. Era mare izbnda. Ateptat i pregtit de lucrarea multor generaii, era
fireasc venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv nvrtit, prin voina i puterea poporului, cu
spia dreptii spre viitorul demn al neamului romnesc.
Furirea statului naional unit la 1 Decembrie 1918 a avut o nrurire profund asupra ntregii
evoluii a societi romneti, a creat condiii noi pentru dezvoltarea economic, politic i
social a Romniei, pentru aprarea independenei i suveranitii patriei, pentru ntrirea
unitii naionale.

NOTE BIBLIOGRAFICE:
1. Buletinul - Gazet Oficial a rii Romneti , nr. 34 din 14 octombrie 1834, p. 144
2. Anuarul Principatului rii Romneti, Bucureti 1842, p. 118
3. I. Popovici,Organizarea armatei romne, vol.I, Roman,1900,p. 96
4. Anul 1848 n Principatele Romne, Tomul I, Bucureti. 1902, p. 567
5. Ibidem, Tomul II, bucureti, 1902, p. 477
6. C. Czniteanu, Trei culori cunosc pe lume, n Magazin istoric nr. 8/ 1967, p.36
7. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, nsemnele domneti, Trofee, Bucureti, 1903, p.
71
8. Ibidem
9. J.F. Neigebaur, Dacien aus der Uberresten des klassichen Alterthums mit besonderer
Ruksich auf Siebenbrgen. Topographische Zusammen- gestellt, Braov 1851
10. Marius Bizerea, Tricolorul romnesc peste veacuri , Magazin istoric, nr. 9/1970, p. 51
11. Alex. M. Ioni, Tricolorul, expresie a luptei pentru unitate i independen, n rev.
Biserica Ortodox Romn, nr. 11-1271984, p. 860
12. R. Rosetti, Steaguri, prapure (polemici)Bucureti, 1938, p. 1-7
13. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, p. 1-12
14. Anton Velea, Steagurile Romniei, n Enciclopedia Romn, vol. I, Bucureti, 1936,
p. 76
15. P. P. Panaitescu, Cltori poloni n rile romne, Bucureti, 1930, p. 17 i 72
16. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, p. 43
17. Ibidem
18. Ibidem, p. 51-53
19. Ibidem, p. 63
20. C. Spontoni, Historia de la Transilvania, Veneia 1638, cf. P. V. Nsturel Steagul,
Stema Romn, p. 13-14
21. Dan Cernovodeanu, Stindardul cel mare al lui Mihai, n Magazin Istoric, nr. 7 / 1975,
p. 14
22. A. D. Xenopol, Istoria Romnilor din Dacia Traian, vol. V, Bucureti, 1928, p. 290
23. C. Razachevici, Un sol mprtesc la Radu erban, n Magazin istoric, nr. 6 / 1970, p.
84-88
24. J. Siebmacher, Grosses und altgemeines Wappenbuch, Band IV, Theil XII, Heft 8,
Nrnberg, 1898; Dan Cernovodeanu, tiin i arta heraldic n Romnia, Bucureti, 1977,
p. 176
25. Emanuel Hagi Moscu, Steme boiereti din Romnia, Buc. 1918, p. 34
26. Ibidem, p. 43
27. J. Siebmacher, cap. Adel von Siebenbrgen, p. 49-206; Ion Pucariu, Familiile nobile
romne din Transilvania, vol. I, i II, Sibiu. 1892-1895
28. Matei Vlad, Matei Basarab i epoca sa, n Magazin istoric nr. 8 /1977, p. 39
29. I. Lupa Documente istorice transilvane, I,(1599-1699), Cluj 1940, p. 171

30. Matei Vlad, op. cit. p. 38

31. P. V. Nsturel, Novo plantaio i regii Romniei motenitori ai mprailor Bizanului, n
Revista pentru istorie, arheologie i filologie, vol. XV, 1914, p. 57-80
32. N. Serbnescu, Istoria mnstiri Snagov, Buc.1944, p.58
33. V. A. Urechia, Schie de sigilografie romneasc, Bucureti 1891, p. 1-17
34. N. Iorga, Genealogia Cantacuzinilor, Buc. 1902, p. 235-241
35. A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei i rii Romneti, vol.
XI. 1936, p. 224
36. I. Bianu i N. Hodo, Bibliografia romneasc veche (1508-1830), vol.I, Buc. P. 263264
37. N. Iorga, Istoria Romnilor, vol. IV, Buc. 1937, p. 126
38. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, p. 22-28
39. Ibidem, p. 17-21
40. Ibidem, p. 29
41. Emanuel Hagi Moscu, op. cit. p. 83; Octavian George Lecca Familii boiereti romne,
Buc. 1899, p. 96
42. Octavian G. Lecca, op. cit. p. 243
43. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, p. 45
44. Gh. D. Iscru Steagul Revoluiei din 1821, n Revista Arhivelor nr. 2/1981, p. 211
45. A. Metzulescu, Steagul lui Tudor Vladimirescu, n Oltenia, nr. 6-8/1941, p. 134-138;
Stf. Metzulescu, Reprezentri i inscripii religioase aflate pe steagurile din trecutul rilor
romneti (1500-1856), n Glasul Bisericii, nr. 9-10 / 1962, p. 923-926
46. Emil Vrtosu, despre Tudor Vladimirescu i Revoluia de la 1821, Buc. 1947, p. 113
47. Carol Cllner, Stephan Ludwig Roth, Buc. 1966, p.113-114; tefan Pascu, Avram
Iancu, Buc. 1972, p.85
48. G-ral Radu R. Rosetti, op. cit. p. 10
49. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, p.58-59
50. Ghenadie Petrescu i D. A. Sturza, Acte i documente relative la istoria renasterii
Romniei, vol. IV, Buc.1899, p. 351
51. Ibidem, p. 409, 414
52. P. V. Nsturel, Steagul, Stema Romn, p. 78
53. Ibidem
54. Anton Velea, op. cit. p. 81