Turcia

Gheorghe Amalia Elena clasa a 10 a d

Etimologia
• Numele Turciei, Türkiye în limba turcă, poate fi împărțită în 2 componente: Türk, care înseamnă
„puternic” sau „măreț” în turca veche și, de obicei, semnificând locuitorii Turciei sau un
membru al turcilor sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi
oamenilor care locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul
abstract –iye (derivat din sufixul arab –iyya), dar, de asemenea, asociat cu sufixul Medieval Latin
–ia în Turchia.
• Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile
Orkhon a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8 CE). Cuvântul englezesc „Turkey” derivă din
latinamedievala Turchia (c. 1369).
Clima in Turcia
• Zonele de coastă ale Turciei care mărginesc Marea Egee și Marea Mediterană au o climă temperat
mediteraneeană, cu călduri, veri uscate și care se răcesc ușor, ierni umede. Zonele de coastă ale
Turciei care mărginesc Marea Neagră au climă temperat oceanică cu călduri, veri umede, ierni
umede. Coasta Mării Negre a Turciei primește cea mai mare cantitate de precipitații și este
singura regiune a Turciei care are multe precipitații tot anul. În partea de est a coastei mediile
sunt de 2,500 mm/an.
• Zonele de coastă ale Turciei mărginind Marea Marmara, inclusiv Istanbulul, care conectează
Marea Egee și Marea Neagră au climă de tranziție între clima temperat mediteraneeană și cea
temperat oceanică caldă, veri moderat de uscate și reci, ierni uscate. Zăpada cade în zonele de
coastă ale Mării Marmara și Mării Negre, aproape în fiecare iarnă, dar, de obicei, nu mai mult
de câteva zile. Zăpada, pe de altă parte, este rară în zonele de coastă ale Mării Egee și foarte
rară în zonele de coastă ale Mării Mediterane.
• Condițiile pot fi mult mai dure și mai aride în interior. Munții închiși de coastă împiedică
influențele mediteraneene de la căile de extindere, dând platoului central anatolian al
interiorului Turciei climă continentală cu sezoane contrastante.
•
•
Iernile pe platou sunt severe. Temperaturi de la -30 °C la -40 °C pot fi în Anatolia estică, și
zăpada poate sta pe sol cel puțin 120 zile pe an. În vest, temperaturi medii de iarnă sub 1
°C. Verile sunt fierbinți și uscate, cu temp. generale mai mari de 30 °C ziua. Precipitațiile
medii anuale măsoară cca 400 mm, cu sume anuale determinate de elevații. Cele mai
uscate regiuni sunt câmpia Konya și câmpia Malatya, unde precipitațiile frecvente anuale
sunt mai mici de 300 mm. Poate fi, în general, cea mai umedă, deoarece iulie și august
sunt cele mai uscate.
Clima Turciei este temperat-maritimă pe litoralul Mării Negre și subtropicală pe litoralul
Mării Mediterane. În ianuarie, temperaturile medii sunt de 5 °C în nord, la Samsun, -4 °C
în podișul Anatoliei (la Kayseri) și 11 °C în sud, la Antalya. Precipitațiile sunt reduse în sud
și centru (în jur de 400 mm/an) și bogate în nord-vest, pe litoralul Mării Negre (1.600
mm/an).
Religie
Turcia este un stat secular, fără o religie oficială de stat; Constituția Turciei enunță libertatea religiei
și a conștiinței. Aproximativ 99% din populație e înregistrată, însă, ca fiind musulmană, majoritatea
fiind sunniți; cu toate acestea, un sondaj realizat în 2007 a constatat că aproximativ 3% dintre adulți
își definesc relațiile cu religia ca fiind „fără convingere religioasă” sau că „nu cred în obligațiile
religioase”. În ultimii ani, de când țara este guvernată de un partid islamist, minoritatea secularistă,
în special elitele universitare și științifice au fost vizați de politicile proreligie ale administrației
centrale. Profesorii universitari care au introdus reforme laicizante în guvernările seculariste sau
care au militat pentru menținerea religiei în afara campusurilor universitare, sunt acum arestați, un
astfel de exemplu fiind Kemal Gürüz, fost șef al Consiliului Educației Superioare; alt exemplu este
Mehmet Haberal, un chirurg transplantolog de renume mondial. Guvernul islamist are în vizor nu
numai universitatea, ci și Academia de Științe, căreia printr-o nouă lege i s-a modificat procedura de
alegere a noilor membri; până acum, academicienii înșiși alegeau noii membri, de acum, însă,
guvernul va decide cine e sau nu e academician. Guvernul a și procedat deja la impunerea a 100 de
noi membri ai Academiei, dintre care destui n-au nici măcar un articol științific publicat într-o revistă
de specialitate internațională, în timp ce mulți alții nu-s deloc citați.
 Majoritatea musulmanilor sunt sunniți (85-90%) iar o largă minoritate sunt alevi (10-15%), o
comunitate în cadrul Șiismului, comunitate ce numără 7–11 milioane de persoane. În țară sunt
și câțiva practicanți ai sufi. Cea mai înaltă autoritate religioasă islamică este Președinția Cultelor
(în turcă Diyanet İșleri Bașkanlığı) care interpretează școala de drept Hanafi și este responsabilă
pentru reglementarea funcționării celor 75.000 de moschei ale țării, a angajaților locali și a
imamilor provinciali. Un sondaj realizat la nivel național în 2007 a arătat că 96,8% din cetățenii
turci au o religie, în timp ce 3,2% sunt nereligioși și atei. În Turcia trăiesc aproape 100.000 de
persoane aparținând minorităților religioase. Țara are aproximativ 64.000 de creștini,
majoritatea fiind armeni apostolici, asirieni, ortodocși greci, romano-catolici și aproximativ
26.000 de evrei, în principal sefarzi. Conform raportului din 2002, dat de Centrul de Cercetare
Pew, 65% dintre turci cred că religia este foarte importantă, în timp ce un sondaj din 2005 dat
de Eurobarometru arată faptul că 95% dintre turci cred în existența lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă a avut sediul la Istanbul încă din secolul al IV-lea d.Hr. Cu toate acestea,
statul turc nu recunoaște statutul ecumenic al Patriarhului Bartolomeu I, episcopul primar între
egali în ierarhia tradițională a creștinismului ortodox și obligă Biserica să opereze sub restricții
semnificative. O parte dintre proprietățile și școlile bisericii, cum ar fi orfelinatul Büyükada si
Școala teologică din Halki, au fost expropriate sau închise.
Geografie

• Turcia este o țară transcontinentală Euroasiatică.[29] Turcia asiatică (conținând, în mare parte,
Anatolia) care include 97% din țară, este separată de Turcia europeană prin Bosfor, Marea
Marmara și Dardanele (care, împreună, formează o verigă de ape între Marea Neagră și Marea
Mediterană). Turcia europeană cuprinde 3% din țară. Teritoriul Turciei se întinde pe mai mult de
1.600 km în lungime și 800 km în lățime, având o formă aproximativ dreptunghiulară. Se întinde
între 35° și 43° latitudine Nordică și între 25° și 45° longitudine Estică. Suprafața Turciei, inclusiv
lacurile, ocupă 783.562 km2, din care 755.688 km2 sunt în Asia de Sud-Vest, iar 23.764 km2 în
Europa. Turcia ocupă locul 37 în lume ca suprafață. Țara este înconjurată de mări: Marea Egee -
în Vest; Marea Neagră - în Nord și Marea Mediterană - în Sud. De asemenea, Turcia are ieșire și
la Marea Marmara în Nord-Vest. Partea europeană a Turciei, Tracia de Est, formează granițele
cu Grecia și Bulgaria. Zona asiatică a țării, Anatolia (sau Asia Mică) constă într-un platou central
înalt, cu câmpii înguste, litorale, între zona munților Pontici și Koroglu, în Nord, și munții Taurus,
în Sud. Peisajele montane sunt mai predominante în Estul Turciei, de unde izvorăsc râuri
precum Eufrat, Tigru și Aras. Tot în această regiune se află și cel mai înalt punct al Turciei,
Muntele Ararat (5.137 m) și Lacul Van, cel mai întins lac din țară. Turcia este împărțită în șapte
regiuni: Marmara, Egeea, Marea Neagră, Anatolia Centrală, Anatolia de Est, Anatolia de Sud-Est
și Mediterana. Terenul neregulat din partea de Nord a Anatoliei formează o porțiune lungă și
îngustă de-a lungul țărmului Mării Negre. Peisajul devine din ce în ce mai aspru, pe măsură ce
progresează înspre est.
•
•

•
 Turcia este împărțită în șapte regiuni: Marmara, Egeea, Marea Neagră, Anatolia Centrală, Anatolia de Est, Anatolia de Sud-
Est și Mediterana. Terenul neregulat din partea de Nord a Anatoliei formează o porțiune lungă și îngustă de-a lungul
țărmului Mării Negre. Peisajul devine din ce în ce mai aspru, pe măsură ce progresează înspre est.
Peisajele variate ale Turciei sunt rezultatul unor mișcări complexe ale pământului, care au format regiunea de-a lungul a
mii de ani, și încă se manifestă în cutremure destul de frecvente, ocazional, și erupții vulcanice. Strâmtorile Bosfor și
Dardanele își datorează existența liniilor de falie ce traversează Turcia, care au condus la crearea Mării Negre. Există o linie
de falie în Nordul țării, ce se întinde de la Vest la Est, care a cauzat un cutremur major în 1999.