EXERCIŢIU: Mutarea punctului de

asamblare

Găsiţi un loc liniştit şi confortabil, în care să nu fiţi deranjaţi de nimic. Aşezaţi-vă pe scaun,
sau găsiţi o poziţie confortabilă pe canapea. Lăsaţi deoparte gândurile care vi se învârt prin
minte. Inspiraţi adânc şi expiraţi. Inspiraţi… şi expiraţi. Inspiraţi încet… şi expiraţi din
nou, concentrându-vă pe respiraţie. Plasaţi-vă ambele mâini în postură de rugăciune, în
mijlocul pieptului. Respiraţi adânc de câteva ori şi apoi ridicaţi-vă mâinile, încă
împreunate, pe lângă faţă, deasupra capului, împingându-le în sus cât de mult puteţi, până
când intraţi în chakra a opta, care este ca un disc de energie aurie ce pluteşte, învârtindu-
se, la câţiva centimetri deasupra capului şi în interiorul CEL-ului.

Această chakră este sufletul. Ea există în afara timpului şi este eternă. Despărţiţi-vă mâinile,
întoarceţi palmele spre exterior şi apoi depărtaţi-le, ca un păun care îşi răsfiră coada. Stabiliţi-vă
intenţia de a vă extinde a opta chakră pentru a vă învălui întregul corp. În timp ce faceţi asta,
măriţi-vă CEL-ul din starea lui contractată, asemeni unei nuci de cocos, şi extindeţi-vă lumina
într-o bulă care să vă înconjoare. Continuaţi să respiraţi încet, în timp ce readuceţi mâinile la
piept, în poziţia de rugăciune… apoi depărtaţi-le spre exterior, pentru a vă extinde Câmpul de
Energie Luminoasă spre lateral. Repetaţi această mişcare la nivelul stomacului şi al pelvisului,
extinzându-vă CEL-ul, folosinduvă imaginaţia şi mâinile. Fiţi conştienţi de această bulă de
Lumină care vă înconjoară şi pulsează, pe măsură ce atrage energie din pământ, în sus, prin
picioarele voastre, în coloana vertebrală, piept, braţe şi cap. Simţiţi energia care curge de
deasupra capului vostru înapoi, înpământ, prin picioare.
Folosindu-vă mâinile, exploraţi interiorul CEL-ului până când simţiţi un loc care se percepe
altfel – ar putea furnica, sau să fie mai cald sau mai rece decât restul Câmpului vostru de
Energie. Amintiţi-vă că punctul vostru de asamblare va fi, cel mai probabil, localizat lângă cap,
de o parte sau cealaltă, şi va fi perceput ca o minge cam de mări mea unui grapefruit. Când îl
găsiţi, ridicaţi ambele mâini şi pipăiţi-i forma sferică (folosiţi-vă imaginaţia). Ce senzaţii
experimentaţi, în timp ce vă ţineţi în mâini, punctul de asamblare? După cum relatează uneori
elevii mei, aţi putea să aveţi un sentiment neaşteptat de bucurie, ori ameţeală, sau dezorientare.
Nu este ceva neobişnuit, pentru că sunteţi pe cale să vă schimbaţi modul în care vă percepeţi
lumea. Alţi elevi au spus că nu au simţit nimic, şi că, pur şi simplu, îşi imaginează cum ar fi să
ţină în mâini, sfera aceasta de energie. Dacă aşa vi se întâmplă şi vouă, este absolut în regulă.
Acum mutaţi-vă punctul de asamblare, ridicând mâinile la a opta chakră, chiar deasupra capului,
acolo unde este podul. Respiraţi adânc de câteva ori, menţinându-vă punctul de asamblare în
starea lui naturală şi observaţi-vă senzaţiile din corp; de exemplu, atunci când sunteţi în poziţia
aceasta, nu e ceva neobişnuit să aveţi sentimente de pace şi comuniune. Le spun elevilor mei care
au probleme când încearcă să mediteze, să încerce meditaţia, după ce şi-au mutat punctul de
asamblare pe pod, unde contemplaţia şi meditaţia vin în mod natural, în această poziţie, mintea
se linişteşte şi e posibil să treacă chiar şi o oră de meditaţie, într-un răstimp care lor li se pare că e
doar de cinci minute.
Continuaţi să respiraţi încet şi adânc şi eliberaţi-vă punctul de asamblare. Observaţi dacă el
rămâne la a opta chakră, sau pluteşte înapoi spre poziţia lui obişnuită de acces. Amintiţi-vă că
veţi avea nevoie de câteva încercări, înainte de putea menţine punctul de asamblare, pe pod.
Apoi, aduceţi-vă punctul de asamblare până jos, la prima chakră, domeniul şarpelui, care e
localizat la baza coloanei, lângă osul pubian. Acest vortex se deschide in afară, extinzându-se la
câţiva centimetri în afara corpului. Menţineţi-1 acolo. Deoarece nivelul şarpelui este localizat la
prima chakră – şi este o stare absolut primară, instinctuală – deveniţi conştienţi de cum vi se
schimbă respiraţia şi de cât de uşor vă puteţi acorda la pulsul inimii, la senzaţiile din piele şi la
corpul vostru.
Când sunteţi pregătiţi, ridicaţi-vă punctul de asamblare înapoi la poziţia podului. Odihniţi-vă
acolo puţin. Inspiraţi adânc şi încet, şi apoi expiraţi. Acum aduceţi-vă punctul de asamblare la a
doua chakră, localizată sub ombilic. Rămâneţi acojo, pentru scurt timp, experimen tând nivelul
senzorial al jaguarului. Deoarece percepţia felinei este localizată la a doua chakră, ea poate stârni
emoţii şi chiar senzaţii legate de sex. Deveniţi conştienţi de felul emoţiilor ce sălăşluiesc acolo şi
cât de uşor puteţi simţi mânia, excitarea sau frica, la fel ca şi bunătatea, generozitatea şi pasiunea.
Continuaţi să respiraţi adânc şi încet, şi readuceţi punctul de asamblare la poziţ ia podului.
Mutaţi-vă încet punctul de asamblare la chakră a şasea, în mijlocul frunţii, tărâmul păsării
colibri.
Odihniţi-vă la acest nivel de percepţie, conştienţi de numeroasele căi pe care călătoria voastră v-a
dus în această viaţă. Aici puteţi observa că tot ce vi s-a întâmplat, bun şi rău, a avut înţeles şi
scop. Deoarece a şasea chakră este domeniul viziunii interioare, aţi putea avea un sentiment de
linişte, asemănător modului în care pasărea colibri pluteşte în zbor. în această stare de percepţie,
experienţele telepatice sunt obişnuite şi un Protector al Pământului poate simţi ce face sau ce
simte cineva drag lui, chiar şi la distanţe de sute de kilometri.
Când sunteţi pregătiţi, readuceţi punctul de asamblare înspre pod. Respiraţi adânc de câteva
ori… acum mutaţi-vă punctul de asamblare în sus, la a noua chakră, localizată cu mult deasupra
capului şi în afara CEL-ului vostru – domeniul spiritului şi al vulturului. Simţiţi o conexiune
extatică cu tot ceea ce este: cu râurile şi copacii, cu oamenii care trăiesc acum şi cu strămoşii
voştri, cu ploaia şi cu vântul, cu stelele şi soarele. Simţiţi că sunteţi una cu Divinul şi cu întreaga
Creaţie, dincolo de limitele spaţiului şi timpului.
Când sunteţi pregătiţi, retrageţi-vă punctul de asamblare din nou la pod. Inspiraţi adânc şi mutaţi-
vă punctul de asamblare înapoi, la poziţia de acces. Aici, reintraţi în realitatea voastră de fiecare
zi şi vă întoarceţi la starea de a fi complet funcţionali în această lume. Încheiaţi prin a vă aduce
iar mâinile în postura de rugăciune, pentru trei respiraţii adânci.
Când stăpâniţi arta de a vă muta punctul de asamblare, puteţi interveni la alte niveluri ale
realităţii, pentru a vă vindeca sau pentru a vă redobândi extraordinara creativitate pe care o aveaţi
când eraţi tineri. Am lucrat odată cu copiii, într-un program Head Start şi, la începutul anului,
înainte ca ei să se obişnuiască cu regulile anului şcolar, le-am cerut să schiţeze o casă. Desenele
lor reprezentau cele mai fantastice structuri – case care pluteau pe nori, erau împletite în
rădăcinile unui copac sau pluteau pe râuri. Până la sfârşitul anului, aceşti băieţi şi fete învăţaseră
regulile percepţiei obişnuite şi credeau că o casă „cum se cuvine” consta dintr-un mare
paralelipiped cu ferestre mici, pătrate şi acoperiş înclinat, care era încoronat cu un coş mic
dreptunghiular, din care ieşea un fir de fum. Chiar şi copiii care locuiau în zone imobiliare
aglomerate au desenat asemenea case, pentru că învăţaseră filtrele de percepţie ale culturii.
Inconştient, ei foloseau de aceeaşi normă culturală în care am fost educaţi cu toţii. Deveniseră
cetăţeni ai tărâmului cenuşiu, plat, al realităţii obişnuite.
Când punctul nostru de asamblare se înţepeneşte într-un loc şi nu mai este în acord cu frecvenţele
realităţii, noi numim asta „maturitate”. Cu alte cuvinte, nu mai vedem zâne zburdând lângă
pârâu, nici nu mai percepem monştri sub pat – în schimb, vedem probleme şi nu oportunităţi. De
aceea, cineva care lucrează în publicitate – o industrie care cere un nivel ridicat de creativitate –
îşi va umple biroul cu jucării, mingi de baschet din cauciuc şi cercuri, utilizând aceste obiecte
pentru a reintra în legătură cu copilul creativ care era odată, în locul adultului logic şi raţional,
care a devenit între timp.
Mutarea punctului de asamblare la fiecare din cele patru stări de percepţie ne permite să ne
eliberăm de perspectiva unei lumi bidimensionale asupra realităţii şi să abordăm o infinită
varietate de posibilităţi. Iar când intrăm în starea vulturului, putem rezolva problemele chiar
lasursa lor şi să privim cu ochii care au văzut naşterea şi moartea galaxiilor. Am avut ocazia să
experimentez asta, în propria mea viaţă. Mentorul meu Laika, don Antonio, obişnuia să-mi spună
că era decoratorul interior al sufletului meu.
Odată, când călătoream spre un lac alimentat de fluviul Amazon, mi-a explicat că eu eram
precum o lagună – mă percepeam pe mine însumi ca fiind separat de marele râu al vieţii şi
adunam lemne care pluteau, pentru a construi castele iluzorii, pe malurile lagunei. Căuta să mă
înveţe că eram prins la nivelul şarpelui, încercând să schimb lumea la nivelul cel mai dens şi
material – şi că asta îmi absorbea nouăzeci şi cinci la sută din energie. Când castelele mele se
prăbuşeau, târâm lemnele la celălalt capăt al plajei şi încercam să le reconstruiesc, creând o nouă
relaţie, un nou proiect, sau chiar o nouă carieră – iar toate astea necesitau un efort de luni de zile.
Don Antonio obişnuia să-mi spună: „Aş putea pune mâna la izvorul acelui râu şi să creez un val
care va schimba contururile malului tău din aval. Sau, dacă ai cădea din barcă, acel curent te-ar
putea duce la mal şi ţi-ar salva viaţa. Aş putea crea această undă puternică, doar cu o parte infimă
din energia mea”.
Lucrând la nivelul concret, pentru a construi ceea ce eu am crezut că va fi o viaţă fericită şi
împlinită, am antrenat cantităţi uriaşe de putere şi atenţie. Mentorul meu încerca să-mi spună că
trebuia să călătoresc mai departe în amonte şi, din starea de percepţie a vulturului, să schimb
curgerea râului care îmi alimenta laguna, să-1 fac să se reverse şi să-mi distrugă castelele. Unicul
mod de a face asta era să-mi ridic nivelul percepţiei.
Pe lângă învăţarea stărilor de percepţie, a trebuit să stăpânesc practicile fiecărei introspecţii.
Numai atunci am încetat să-mi mai organizez o viaţă bazată doar pe serviciu, relaţiile personale
şi proiectele potrivite – ca şi cum acestea ar fi o ecuaţie matematică pentru fericire. În schimb,
am învăţat să acţionez dintr-o perspectivă mai înaltă şi să mă deschid spre definiţii mai largi, ale
bucuriei şi succesului.
Atunci am descoperit puterea de a crea o poveste diferită – pentru mine însumi şi pentru lume.
Numai atunci am putut crea un vis nou şi mai bun. Doar atunci m-am putut desprinde de
poveştile pe care continuam să mi le spun mie însumi… şi care mă ţineau captiv, într-o exis tenţă
limitată.
Alberto Villoldo – Cele Patru Introspecții