Între Spiritul de La Camp David Și Zidul Berlinului (Mihai Croitor)

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/361219983
Între Spiritul de la Camp David și Zidul Berlinului: URSS și chestiunea

germană (1959-1961) / Between the Spirit of Camp David and the Berlin Wall:
The USSR and the German Question...
Book · June 2022
CITATIONS READS
0 18
2 authors:
Mihai Croitor Sanda Croitor

Babeş-Bolyai University University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine
19 PUBLICATIONS 3 CITATIONS 8 PUBLICATIONS 0 CITATIONS
SEE PROFILE SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Mihai Croitor on 10 June 2022.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Între SPIRITUL DE LA CAMP DAVID și ZIDUL BERLINULUI
Mihai CROITOR
Sanda CROITOR
„Vizita lui N.S. Hrușciov în SUA a fost foarte utilă atât în ceea ce privește schimbul de
păreri cu președintele (Dwight D. – n.n.) Eisenhower asupra problemelor internaționale
și a problemelor relațiilor sovieto‑americane, cât și în ceea ce privește efectul pozitiv
asupra poporului american. În urma vizitei făcute, în situația internațională s‑a produs
o destindere substanțială a încordării.”
(Informarea confidențială a CC al PCUS, octombrie 1959)
„Dvs., d‑le președinte, ați socotit necesar în scrisoarea dvs. (din 12 martie 1960
Între SPIRITUL DE LA CAMP DAVID
și ZIDUL BERLINULUI
– n.n.) să luați apărarea politicii promovate de RFG. Eu înțeleg acest lucru: cancelarul
(Konrad H.J. – n.n.) Adenauer este aliatul dvs. și, după cum se spune, situația obligă.”
(Nikita S. Hrușciov, 21 martie 1960)
URSS și chestiunea germană (1959-1961)

„Revin la discuția mea cu ambasadorul englez. I‑am spus că am auzit o anecdotă
engleză în care se spune că astăzi toți englezii sunt împărțiți în pesimiști și optimiști. Îl
întreb: câte bombe cu hidrogen trebuie să explodeze deasupra teritoriului englez, după
părerea dv., pentru a distruge Anglia.(?) El îmi răspunde: «Am auzit că șase.» I‑am spus:
prin urmare sunteți pesimist, deoarece așa spun pesimiștii. Optimiștii însă nu sunt de
acord, ei spun că nu‑i nevoie de șase bombe, ci de nouă. Aceasta este toată deosebirea.
I‑am spus: vă voi trăda un secret al Marelui Stat Major, am pregătit pentru Anglia câteva
zeci de bombe cu hidrogen.”
(Nikita S. Hrușciov, 2 august 1961)
„Suntem pentru tratative, dar pentru tratative legate de tratatul de pace. Noi nu
vom participa la tratative pentru reunificarea și autodeterminarea Germaniei. Este o
problemă care‑i privește pe germani și nu avem ce căuta acolo. Problema reunificării
Germaniei nu este o problemă internațională, ci una națională. Nu ne‑am asumat niciun
fel de angajamente față de nemți în privința unificării Germaniei și nu vom face nimic.
Dacă cineva așteaptă de la noi acțiuni în acest sens, nu este vorba decât de o naivitate a
lumii capitaliste, care arată că este bătrână, ramolită, lipsită de luciditate. Vorbind despre
autodeterminare, vor să atragă atenția țărilor coloniale, să le opună nouă.”
MIHAI CROITOR
SANDA CROITOR
(Nikita S. Hrușciov, 3 august 1961)
ISBN 978-606-020-2 93- 6
9 7 86060 20 2936
Mihai CROITOR
Sanda CROITOR
Între Spiritul de la Camp David

și Zidul Berlinului
URSS și chestiunea germană (1959–1961)
Mihai CROITOR Sanda CROITOR
Între Spiritul de la Camp David

și Zidul Berlinului
URSS și chestiunea germană (1959–1961)
Editura Mega │ Cluj‑Napoca │ 2021

© Editura Mega și autorii, 2021
Tehnoredactare şi copertă: Ioan Dorel Radu
ISBN 978-606-020-293-6
Editura Mega | www.edituramega.ro

e‑mail: mega@edituramega.ro
Profesorului Vasile Vesa
CUPRINS
Notă asupra ediției 11
Studiu introductiv: Dincolo de zidurile Kremlinului: URSS și chestiunea

germană (1959–1961) 13
DOCUMENT 1: 1959 octombrie [fără dată], Moscova. Informarea

confidențială a CC al PCUS cu privire la vizita efectuată de către Nikita
S. Hrușciov, prim-secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului de
Miniștri al URSS, în SUA 39
DOCUMENT 2: 1960 martie 3, Moscova. Scrisoarea lui Nikita S. Hrușciov,

prim‑secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al
URSS, adresată lui Dwight D. Eisenhower, președinte al SUA, referitoare la
necesitatea nediseminării armamentului nuclear 53
DOCUMENT 3: 1960 martie 12, Washington. Scrisoarea lui Dwight

D. Eisenhower, președinte al SUA, adresată lui Nikita S. Hrușciov,
prim‑secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al URSS,
referitoare la necesitatea nediseminării armamentului nuclear, precum și la
agenda de discuții a preconizatului summit de la Paris din mai 1960 57
DOCUMENT 4: 1960 martie 21, Moscova. Scrisoarea lui Nikita S. Hrușciov,

URSS, adresată lui Dwight D. Eisenhower, președinte al SUA, referitoare
la necesitatea nediseminării armamentului nuclear, precum și la politica
externă a RFG 63
DOCUMENT 5: 1960 [post mai 1], Moscova. Informarea CC al PCUS

adresată liderilor partidelor comuniste și muncitorești, referitoare la
„Incidentul U-2”, precum și la poziția adoptată de către URSS față de
summit‑ul preconizat a se organiza la Paris, în cursul lunii mai 1960 69
DOCUMENT 6: 1961 iunie 3–4, Viena. Fragment din stenograma
discuțiilor dintre John F. Kennedy, președinte al SUA, și Nikita S. Hrușciov,
URSS, referitor la chestiunea germană, precum și la dinamica relațiilor
sovieto‑americane 73
DOCUMENT 7: 1961 august 2, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre

Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului
de Miniștri al URSS, și Amintore Fanfani, prim‑ministru al Italiei, referitoare
la chestiunea germană, precum și la situația internațională 107

la chestiunea germană, precum și la relațiile bilaterale sovieto‑italiene 135
DOCUMENT 9: 1961 august 3, Moscova. Fragment din discursul rostit

de către Walter E.P. Ulbricht, prim‑secretar al CC al PSUG, în cadrul
consfătuirii liderilor partidelor comuniste și muncitorești din statele membre
ale Organizației Tratatului de la Varșovia, organizată între 3–5 august 1961 la
Moscova, referitor la necesitatea semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG 159
DOCUMENT 10: 1961 august 3, Moscova. Planul de măsuri privind

chestiunile organizatorice referitoare la semnarea tratatului de pace cu RFG
și RDG, precum și la convocarea Conferinței de Pace, discutat în cadrul
Moscova 191
DOCUMENT 11: 1961 august 4, Moscova. Notă cu privire la discursul

rostit de către Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al CC al PCUS, în cadrul
ale Organizației Tratatului de la Varșovia, organizată între 3–5 august 1961
la Moscova, referitoare la necesitatea semnării unui tratat de pace cu RFG și
RDG 195
DOCUMENT 12: 1961 august 5, Moscova. Comunicatul referitor la

consfătuirea liderilor partidelor comuniste și muncitorești din statele membre
Moscova 203
la chestiunea germană, precum și la dificultățile organizării unei vizite de
răspuns a liderului sovietic în Italia. 205
DOCUMENT 14: 1961 septembrie 21, New York. Stenograma discuțiilor

dintre Andrei A. Gromîko, ministru al Afacerilor Externe al URSS, și D. Dean
Rusk, Secretar de Stat al SUA, referitoare la diferendele sovieto‑americane pe
marginea chestiunii semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG 211

marginea chestiunii semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG 229

marginea chestiunii semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG, precum și
la situația din Laos 241
DOCUMENT 17: 1961 noiembrie 9, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre

de Miniștri al URSS, și Hans Kroll, ambasador al RFG la Moscova, referitoare
la diferendele sovieto‑americane pe marginea chestiunii semnării unui tratat
de pace cu RFG și RDG 263
Anexă: 1961 octombrie 17, Moscova. Fragment din raportul de activitate al

CC al PCUS, prezentat de către Nikita S. Hrușciov în cadrul Congresului al
XXII‑lea al PCUS, referitor la chestiunea germană. 281
Abrevieri 285
NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI
Devenit un reper al Războiului Rece, Zidul Berlinul marca

în mod simbolic diviziunea Est – Vest, pe deplin perceptibilă
până atunci sub aspect politico-ideologic, cultural, social,
economic și psihologic. Grupând 17 documente (identificate
în cadrul Arhivelor Naționale Istorice Centrale) și o anexă,
volumul de față încearcă să releve, într-o manieră procesuală
și factuală, principalele atitudini promovate de către URSS
față de chestiunea germană. Prin intermediul studiului
introductiv am încercat să furnizăm cititorului o perspectivă
cât mai amplă nu numai asupra rațiunilor oficiale (ușor
identificabile în conținutul profund ideologizat al luărilor de
poziție asumate de către factorii politici de la Kremlin), ci și
asupra rațiunilor neoficiale care au stat în spatele acțiunilor
întreprinse de Uniunea Sovietică față de cele două state
germane. În privința documentelor din interiorul volumului,
aducem la cunoștința cititorului faptul că nu am recurs la
corijarea greșelilor de tehnoredactare sau de exprimare,
prezente în documentul de arhivă, acestea fiind semnalate pe
parcursul textului publicat.
DINCOLO DE ZIDURILE KREMLINULUI:
URSS ȘI CHESTIUNEA GERMANĂ (1959–1961)
Studiu introductiv
În noiembrie 1958, Nikita S. Hrușciov adresa Statelor Unite ale

Americii (SUA), Marii Britanii și Franței un ultimatum în virtutea căruia,
dacă puterile anterior menționate nu acceptau transformarea Berlinului
Occidental într‑un „oraș liber” demilitarizat și nu semnau un tratat de
pace cu cele două state germane [Republica Federală Germania (RFG)
și Republica Democrată Germană (RDG)] în termen de 6 luni (până
la 27 mai 1959), URSS își rezerva dreptul de a semna un tratat de pace
separat cu RDG, transferând, astfel, responsabilitatea pentru rutele de
acces dintre RFG și Berlinul Occidental către autoritățile est‑germane.1
Răspunsul occidentalilor nu a întârziat să apară, Washingtonul, Parisul
și Londra atrăgând atenția Moscovei asupra faptului că URSS nu se putea
retrage în mod unilateral dintr‑un acord internațional, manifestându‑și,
totodată, intenția de a recurge la orice mijloace pentru a menține
libertatea Berlinului Occidental. Reacția fermă a Occidentului față de
solicitările Kremlinului, precum și decizia privind convocarea, în mai
1959 la Geneva, a unei conferințe (grupând miniștrii de Externe ai
celor patru puteri), menită a lua în discuție tocmai chestiunea germană,
îl vor determina pe liderul sovietic să renunțe la ultimatum. Însă lipsa
consensului între URSS, pe de o parte, și SUA, Marea Britanie și Franța,
pe de altă parte, avea să fie o constantă pe parcursul întâlnirii în cauză.
Deși conferința de la Geneva (desfășurată între 11 mai – 5 august 1959)
a eșuat, totuși, la finalul acesteia, președintele Dwight D. Eisenhower îi
1
Vezi în acest sens: S.J. Ball, The Cold War. An International History, 1947–1991,
Arnold, London, 2004, p. 95; Michael L. Dockrill, Michael F. Hopkins, The Cold War,
1945–1991, Palgrave Macmillan, New York, 2006, p. 72; Robert McMahon, The Cold War.
A Very Short Introduction, Oxford University Press, Oxford, 2003, pp. 81–82
14 Studiu introductiv
va adresa liderului sovietic invitația de a vizita SUA.2 În cele ce urmează

vom încerca să cartografiem rațiunile oficiale, precum și cele neoficiale,
care au stat la baza diferitelor poziționări asumate de către URSS față de
chestiunea germană, în intervalul cronologic 1959–1961.
Spiritul de la Camp David
În iulie 1959, la capătul unui dialog epistolar, Nikita S. Hrușciov și

Dwight D. Eisenhower cădeau de acord asupra organizării unui schimb
reciproc de vizite. Pe cale de consecință, liderul de la Kremlin urma a
efectua o vizită în SUA, iar președintele american avea să întreprindă,
de asemenea, o vizită oficială în URSS.3 La scurt timp după acest schimb
epistolar, Nikita S. Hrușciov efectua, în septembrie 1959, o vizită în SUA,
purtând cu președintele american patru convorbiri directe. Potrivit
informării confidențiale a Comitetului Central (CC) al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), transmisă liderilor politici
din statele comuniste, vizita întreprinsă de către Nikita S. Hrușciov se
dovedise a fi „foarte utilă” atât din perspectiva discuțiilor purtate de către
cei doi lideri politici, cât și din perspectiva impactului pe care această
vizită l‑a avut asupra opiniei publice americane, contribuind, astfel, la
instituirea unei „destinderi substanțiale a încordării internaționale.”4
Caracterizând schimbul de păreri survenit la Camp David drept „sincer”,
2
Kori Schake, „A Broader Range of Choice? US Policy in the 1958 and 1961 Berlin
Crises”, în John p. S. Gearson, Kori Schake (ed.), The Berlin Wall Crisis. Perspectives on
Cold War Alliances, Palgrave Macmillan, 2002, pp. 28–29
3
Vezi DOCUMENT 1
4
Potrivit informării CC al PCUS: „Vizita lui N.S. Hrușciov în SUA a fost foarte utilă
atât în ceea ce privește schimbul de păreri cu președintele (Dwight D. – n.n.) Eisenhower
asupra problemelor internaționale și a problemelor relațiilor sovieto‑americane, cât și
în ceea ce privește efectul pozitiv asupra poporului american. În urma vizitei făcute, în
situația internațională s‑a produs o destindere substanțială a încordării. Cuvântările rostite
de tov. N.S. Hrușciov în SUA, care au fost oglindite pe larg, și în general destul de obiectiv,
în presa americană, au fost transmise prin televiziune în întreaga țară, au dat poporului
american posibilitatea să‑și facă o ideie (sic!) mai justă despre Uniunea Sovietică, despre
politica de pace a țărilor socialiste. Există toate temeiurile pentru a considera că datorită
acestor cuvântări, datorită contactului nemijlocit al lui N.S. Hrușciov cu cercurile destul
de largi de americani: muncitori și fermieri, intelectuali, cu cercurile de afaceri ale SUA,
în rândurile poporului american s‑a întărit conștiința necesității coexistenței pașnice și
încetării cursei înarmărilor, tendința de a găsi o cale spre înțelegere reciprocă cu țările
socialiste.” (Ibidem)
Între Spiritul de la Camp David și Zidul Berlinului 15
factorii decizionali de la Moscova informau liderii statelor satelite cu

privire la conținutul principalelor convorbiri purtate de către cei doi lideri
politici. În mod evident, unul dintre subiectele abordate de către Nikita
S. Hrușciov și Dwight D. Eisenhower va fi reprezentat de chestiunea
germană și presiunile exercitate de către sovietici în direcția semnării
unui tratat de pace cu cele două state (RFG și RDG). Dinamica discuțiilor
pe acest subiect nu avea decât să reconfirme pozițiile asumate de către
ambele părți față de această chestiune. Astfel, liderul de la Kremlin va
reitera necesitatea semnării unui tratat de pace cu ambele state germane,
iar președintele american va sublinia posibilitatea încheierii unui tratat de
pace între URSS și RDG, sub rezerva respectării drepturilor SUA, Marii
Britanii și Franței în Berlinul Occidental. Prin urmare, ambele părți se vor
situa, din nou, pe poziții ireconciliabile în această chestiune. În privința
problemei Berlinului, cele două părți au ajuns la concluzia necesității
continuării tratativelor în vederea identificării unei soluții acceptabile
pentru toate părțile interesate.5
La solicitarea liderului sovietic, Republica Populară Chineză (RPC)
avea, de asemenea, să formeze obiectul discuțiilor cu partea americană.
Astfel, decidenții politici de la Washington vor denunța acțiunile
întreprinse de către Beijing față de Taiwan, precum și faptul că autoritățile
chineze refuzau să‑i elibereze pe cei cinci americani aflați în detenție pe
teritoriul RPC. În ceea ce‑l privește pe Nikita S. Hrușciov, acesta avea
să susțină pozițiile și acțiunile asumate de către Beijing față de Taiwan,
5
Astfel, în cadrul notei confidențiale a CC al PCUS se afirmau următoarele: „Ambele
părți și‑au expus pozițiile asupra acestei probleme. Din partea noastră a fost subliniată
marea importanță a problemei tratatului de pace și a necesității de a încheia capitolul celui
de-al Doilea Război Mondial. Niciuna din cele două părți n‑a formulat vreo poziție nouă
din punct de vedere principial. În cadrul schimbului de păreri asupra problemei tratatului
de pace cu Germania, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower s‑a exprimat în sensul că URSS
poate, desigur, să încheie un tratat de pace cu RDG, dar în acest caz SUA au în vedere că
drepturile puterilor occidentale în Berlinul Occidental vor fi menținute. N.S. Hrușciov a
subliniat în mod hotărât că acest lucru este absolut exclus. Drepturile puterilor occidentale
în Berlinul Occidental au apărut în legătură cu capitularea Germaniei. Dacă noi am semna
tratatul de pace cu RDG, iar dv. ați menține drepturile dv. în Berlinul Occidental, în felul
acesta prestigiului nostru i s‑ar aduce același prejudiciu despre care ați vorbit dv. când
v‑ați referit la poziția SUA și la prestigiul dv.; noi nu putem să acceptăm lucru. În ceea ce
privește problema Berlinului s‑a ajuns la înțelegerea, cu condiția ca celelalte state direct
interesate să fie de acord cu aceasta, de a relua tratativele pentru a se ajunge la o soluție
care să corespundă intereselor tuturor părților interesate.” (Ibidem)
ridicând, de asemenea, chestiunea admiterii RPC în cadrul Organizației

Națiunilor Unite (ONU). Totuși, liderul sovietic va sublinia faptul că nu
avea cunoștință de existența celor cinci americani întemnițați pe teritoriul
RPC, angajându‑se să ridice problema în cauză în viitoarele discuții cu
autoritățile chineze.6 Bunăoară, participând la Beijing la festivitățile
prilejuite de împlinirea a 10 ani de la proclamarea RPC, Nikita S. Hrușciov
va aduce în discuțiile cu liderii Partidului Comunist Chinez (PCC)
chestiunea celor cinci americani aflați în detenție, fapt care va determina
o reacție dură din partea lui Mao Zedong și Zhou Enlai. În esență, cei
cinci americani erau catalogați de către liderii politici chinezi ca fiind
„spioni” și, prin urmare, Beijingul va refuza să își asume un angajament
concret cu privire la eliberarea lor. De altfel, convorbirile purtate de către
Nikita S. Hrușciov cu decidenții politici chinezi, la 2 octombrie 1959,
se vor caracteriza printr‑o tensiune crescândă, dincolo de situația celor
cinci americani încarcerați, diferendele sovieto‑chineze manifestându‑se
plenar și pe marginea unor chestiuni precum criza din Strâmtoarea Taiwan
(din 1958) sau emergența conflictului sino‑indian.7 Merită a fi menționat
faptul că, potrivit versiunii Beijingului, factorul declanșator al conflictului
sino‑sovietic fusese reprezentat tocmai de acțiunile sovieticilor în ajunul
întâlnirilor de la Camp David. Astfel, CC al PCUS diseminase public, la 9
septembrie 1959, o declarație pe parcursul căreia își exprimase regretul cu
privire la incidentele survenite la frontiera sino‑indiană. Tonul neutru al
6
Abordând chestiunile în cauză, Nikita S. Hrușciov sublinia următoarele: „În ceea ce
privește concret problema americanilor care se află deținuți în închisoare în China, pentru
mine aceasta este o problemă necunoscută. Desigur, acum, când voi pleca în China,
eu pot să întreb prietenește ce linie adoptă guvernul RP Chineze în această problemă.
(…) Taiwanul este o parte a Chinei, o provincie chineză și SUA nu trebuie să aibe (sic!)
nicio legătură în această problemă. Aceasta este o chestiune internă a Chinei, o parte a
procesului revoluționar care nu este încă dus până la capăt. China duce o politică absolut
justă, noi o înțelegem și o sprijinim pe deplin. În ceea ce privește poziția ONU față de
China, noi am declarat în repetate rânduri că considerăm nejust faptul că China adevărată
nu‑și ocupă locul său în Organizația Națiunilor Unite. De vină sunt SUA. Dv. profitați
de superioritatea dv. vremelnică în ONU și nu admiteți China în această organizație.
Aceasta este o politică ilegală care ucide ONU. Participarea Chinei la ONU ar contribui la
îmbunătățirea relațiilor dintre state, la consolidarea păcii.” (Ibidem)
7
Pentru o perspectivă detaliată asupra convorbirilor din 2 octombrie 1959 vezi:
„Document No. 3 Memorandum of Conversation of N.S. Khrushchev with Mao Zedong,
Beijing, 2 October 1959”, în Cold War International History Project Bulletin, Issues 12–13,
2001, pp. 262–270
declarației în cauză avea să irite profund factorii decizionali de la Beijing.8

Prin urmare, nu e surprinzător faptul că, odată cu acutizarea diferendelor
sovieto‑chineze, chestiunea „Spiritului de la Camp David” va reveni
constant în dezbaterea dintre cele două părți, Beijingul considerând
convorbirile dintre Nikita S. Hrușciov și Dwight D. Eisenhower drept
insignifiante, acuzând, totodată, Moscova de faptul că se raliase politicii
celor „două Chine.”9
8
Potrivit părții chineze: „Adevărul este că divergenţele interne dintre partidele frăţeşti
au fost dezvăluite prima dată în public nu în vara anului 1960, ci în ajunul convorbirilor
de la Camp David din septembrie 1959 – la 9 septembrie 1959, pentru a fi exacţi. În acea
zi, o ţară socialistă, nedând ascultare repetatelor explicaţii şi sfatului Chinei cu privire
la situaţia reală, a publicat în grabă o declaraţie asupra unui incident de la frontiera
chino‑indiană prin intermediul agenţiei sale de ştiri oficiale. Nefăcând nicio deosebire
între ceea ce e just şi ceea ce e nejust, declaraţia a exprimat «regretul» faţă de ciocnirea de
frontieră şi a condamnat de fapt poziţia justă a Chinei. Declaraţia spunea chiar că această
ciocnire este «tragică» şi «deplorabilă». Este pentru prima dată în istorie când o ţară
socialistă, în loc să condamne provocările armate ale reacţionarilor unei ţări capitaliste,
a condamnat o altă ţară socialistă frăţească atunci când aceasta din urmă era pusă în
faţa unei asemenea provocări armate.” Vezi în acest sens: „Document 15: 1963 februarie
27, Beijing. Editorialul «De unde provin divergenţele? Un răspuns tovarăşului Thorez
şi altor tovarăşi», publicat în «Renmin Ribao», referitor la divergenţele dintre PCC şi
PCF, precum şi la diferendele sovieto‑chineze,” în Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), În
umbra Tigrului de Hârtie. Ruptura sovieto‑chineză în ecuaţia bipolarismului (1961–1963),
Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2019, p. 154
9
De pildă, în cadrul editorialului „Originea şi evoluţia divergenţelor dintre conducerea
PCUS şi noi”, publicat în „Renmin Ribao” şi „Hongqi” la 6 septembrie 1963, se afirmau
următoarele: „În epoca convorbirilor de la Camp David, în septembrie 1959, (Nikita S. –
n.n.) Hruşciov l‑a ridicat pe (Dwight D. – n.n.) Eisenhower în slava cerului, salutându‑l ca
pe omul care «se bucură de încrederea desăvârşită a poporului său» şi care «este îngrijorat
să asigure pacea aşa cum facem şi noi.» Ceva mai mult, tovarăşii din PCUS au făcut o
mare publicitate «spiritului de la Camp David», a cărui existenţă a fost negată de însuşi
Eisenhower, pretinzând că marchează «o era nouă în relaţiile internaţionale» şi «un punct
de răscruce în istorie». (…) Prin insinuări, Hruşciov a calomniat China ca fiind belicistă,
vinovată de «aventurism» şi aşa mai departe. Înapoiat de la convorbirile de la Camp David,
el a mers atât de departe încât a încercat să susţină complotul american pentru «două
Chine» şi, la banchetul de gală pentru sărbătorirea celei de‑a 10‑a aniversări a întemeierii
Republicii Populare Chineze, el a dojenit China pentru că «pune la încercare prin forţă
stabilitatea sistemului capitalist».” Vezi în acest sens: „Document 21: 1963 septembrie 6,
Beijing. Editorialul «Originea şi evoluţia divergenţelor dintre conducerea PCUS şi noi»,
publicat în «Renmin Ribao» şi «Hongqi», referitor la diferendele sovieto‑chineze”, în
Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), În umbra Tigrului de Hârtie. Ruptura sovieto‑chineză
în ecuaţia bipolarismului (1961–1963), pp. 304–305
Revenind însă la discuțiile purtate în cursul vizitei efectuate de către

liderul sovietic în SUA, trebuie să subliniem faptul că pe parcursul acestora
a fost atinsă și chestiunea legii de împrumut și închiriere (promulgată
de către Franklin D. Roosevelt în martie 1941), în virtutea căreia URSS
a beneficiat pe parcursul celui de‑al Doilea Război Mondial de un
consistent sprijin material din partea SUA. Deloc surprinzător, referitor
la această chestiune, nota confidențială sovietică sublinia următoarele:
„Tov. N.S. Hrușciov a declarat că guvernul sovietic este gata să ducă
tratative cu privire la decontările «land‑lease» (sic!), dar s‑a arătat că
reglementarea acestor socoteli are mai curând o importanță morală,
întrucât e vorba de o sumă neînsemnată. În afară de aceasta, s‑a subliniat
într‑o formă hotărâtă că o abordare pur mercantilă a problemei este
inaplicabilă în cazul de față, că prin niciun fel de sume de bani nu poate
exprimat sângele vărsat de oamenii sovietici în războiul dus împotriva
Germaniei hitleriste pentru cauza comună a aliaților. Totodată a fost
respinsă încercarea americanilor de a condiționa într‑o oarecare măsură
normalizarea comerțului sovieto‑american prin reglementarea socotelilor
rezultate din land‑lease (sic!).”10 În fine, un al subiect abordat pe parcursul
convorbirilor de la Camp David a fost reprezentat de momentul organizării
vizitei de răspuns din partea președintelui american. La capătul câtorva
dezbateri pe această temă s‑a convenit ca vizita lui Dwight D. Eisenhower
în URSS să fie organizată după convocarea unui summit al celor patru
puteri (SUA, Marea Britanie, Franța și URSS), optându‑se, provizoriu,
pentru primăvara sau vara anului 1960.11
Vezi DOCUMENT 1
10
Potrivit notei confidențiale a CC al PCUS: „(Dwight D. – n.n.) Eisenhower s‑a

11
interesat care este, după părerea lui N.S. Hrușciov, vremea cea mai potrivită pentru a
pleca în Uniunea Sovietică. N.S. Hrușciov a răspuns că, desigur, anotimpul cel mai bun
este primăvara sau vara, când e vremea caldă. Eisenhower a spus că în ceea ce‑l privește
ar prefera să amâne călătoria lui în URSS până la primăvară. Acest lucru este însă posibil
în cazul când în convorbirile actuale dintre el și N.S. Hrușciov se va realiza un anumit
progres care să justifice convocarea conferinței la nivel înalt. Dacă însă în cursul lunilor
apropiate nu se va reuși convocarea conferinței șefilor de guverne, atunci el, Eisenhower,
va pleca la Moscova la sfârșitul lunii octombrie (1959 – n.n.) pentru a nu manifesta lipsă
de politețe față de Uniunea Sovietică. În răspunsul său, N.S. Hrușciov a declarat că, după
părerea lui, mult mai bine ar fi ca (sic!) conferința șefilor de guverne să fie convocată anul
acesta, iar călătoria lui Eisenhower în Uniunea Sovietică să fie amânată pentru luna mai
sau iunie (1960 – n.n.), când condițiile naturale vor fi mai potrivite. Dacă după vizita
lui Hrușciov în SUA va urma imediat vizita lui Eisenhower în Uniunea Sovietică, acest
În esență, Kremlinul a promovat o viziune pozitivă față de

convorbirile purtate la Camp David, considerându‑le ca fiind un prim pas
spre detensionarea relațiilor dintre cele două părți. „Rezultatul principal
și nemijlocit al vizitei lui N.S. Hrușciov în SUA – se spunea în informarea
confidențială a CC al PCUS – (îl – n.n.) constituie faptul că s‑a ajuns la o
anumită reducere a încordării internaționale, s‑au creat condițiile pentru
tratativele ulterioare în problemele internaționale nerezolvate, s‑a ajuns
la o înțelegere mai bună dintre URSS și SUA a pozițiilor lor, acțiunile
partizanilor activi ai Războiului Rece sunt acum serios îngreunate.”12
Incidentul U-2 și efemeritatea Spiritului de la Camp David
Începutul anului 1960 nu va consemna vreo schimbare semnificativă

în dinamica relațiilor sovieto‑americane. În martie 1960, Nikita
S. Hrușciov avea să‑i trimită președintelui american o epistolă, rațiunea
elaborării scrisorii în cauză rezidând în nedumerirea liderului sovietic
cu privire la afirmațiile rostite de către Dwight D. Eisenhower (în cadrul
conferințelor de presă din 3 și 17 februarie 1960) și Christian A. Herter
(la 8 februarie 1960). Potrivit liderului PCUS, afirmațiile celor doi
decidenți politici americani „sunt interpretate destul de larg în diferite
țări, inclusiv în Occident într‑un anumit sens, ca expresie a intenției
Statelor Unite (ale Americii – n.n.) de a înzestra cu arma nucleară
americană, în special în cadrul NATO, pe acei dintre aliații dvs. care nu
au această armă.” Caracterizând discuțiile purtate la Camp David drept
„memorabile”, Nikita S. Hrușciov atrăgea atenția Washingtonului asupra
pericolului pe care îl reprezenta diseminarea armamentului nuclear în
rândul tuturor membrilor NATO, focalizându‑și, deopotrivă, atenția
asupra posibilității ca, în virtutea acestei logici, RFG să intre în posesia
armei nucleare.13 Răspunsul președintelui american, survenit la 12 martie
lucru poate da unor oameni prilejul să afirme că URSS și SUA hotărăsc, chipurile, în doi
problemele mondiale în spatele altor state.” (Ibidem)
12
Ibidem
13
Potrivit liderului sovietic: „Să presupunem că secretul producției armei nucleare
sau însăși această armă a fost predată RF Germane. Este oare un secret pentru cineva
că în RFG au apărut acum, din nou, destui oameni nesăbuiți care nutresc speranța de a
lua revanșa pentru cel de-al Doilea Război Mondial (?). Este suficient să amintim măcar
recenta declarație a d‑lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer, că poporului german îi revine
o anumită «misiune deosebită.» Oricum ar interpreta dl. Adenauer această «misiune
1960, respingea interpretările liderului sovietic, catalogându‑le ca fiind

incorecte.14 „Politica noastră – sublinia Dwight D. Eisenhower – constă în
aceea de a evita lărgirea cercului puterilor nucleare. Această politică este
promovată de Statele Unite (ale Americii – n.n.) și este oglindită în legile
noastre fundamentale, îndeosebi în legea din 1954 cu privire la energia
atomică cu amendamentele: Statele Unite (ale Americii – n.n.) nu predau
arma nucleară pentru păstrare aliaților lor în timp de pace și noi nu punem
la dispoziția aliaților noștri (…) sau a oricărui alt stat informații cu privire
la construcția și producția armei nucleare. Politica noastră este un bun al
opiniei publice de la apariția ei și orice schimbare ar fi imediat cunoscută.
Pe de altă parte, noi nu știm dacă Uniunea Republicilor Sovietice
Socialiste nu pune arma nucleară la dispoziția membrilor Pactului de la
Varșovia sau a altor aliați ai săi.”15 În egală măsură, președintele american
respingea afirmațiile liderului sovietic cu privire la RFG, considerând că
acestea izvorau dintr‑o insuficientă cunoaștere a Germaniei de Vest.16 La
21 martie 1960, Nikita S. Hrușciov adresa o nouă scrisoare președintelui
american, pe parcursul căreia își justifica elaborarea epistolei din 3 martie
1960 în maniera următoare: „Totuși, felul în care au fost înțelese declarațiile
amintite în multe țări, precum și lipsa unei dezmințiri categorice din
partea americană a acestui fel de a înțelege problema, mi‑au întărit părerea
deosebită», nu este exclus că dacă ar obține la dispoziția lui arma nucleară, el ar fi căzut
în ispita de a o folosi pentru înfăptuirea acestei «misiuni.» Putem oare să sperăm că
urmașii d‑lui Adenauer în postul de cancelar vor fi mai pașnici? În evoluția actuală a
evenimentelor din RFG, firește că nu ne putem aștepta.” Vezi DOCUMENT 2
14
Potrivit președintelui american: „Nici secretarul (Christian A. – n.n.) Herter, nici
eu nu am avut nicio intenție de a subînțelege existența unei asemenea schimbări sau a
unor planuri de a înfăptui o asemenea schimbare și, după ce am recitit minuțios textul
observațiilor noastre, nu consider că o interpretare în acest sens ar putea fi justificată.”
Vezi DOCUMENT 3
15
Ibidem
16
Referitor la afirmațiile liderului sovietic cu privire la RFG, Dwight D. Eisenhower
sublinia următoarele: „În primul rând, deși nu vreau să mă opresc amănunțit asupra
observațiilor dvs. cu privire la Republica Federală Germană, socotesc că ele reflectă
o înțelegere insuficientă a caracterului statului german după război. Mi se pare că o
apreciere imparțială ar arăta că conducătorul Republicii Federale (Germania – n.n.),
precum și majoritatea covârșitoare a populației care i‑a ales pe acești conducători în
posturile lor, doresc pacea la fel ca și oricare dintre noi și nu reprezintă un pericol de
agresiune pentru vreo țară. Pe baza experienței mele proprii, pot să vă asigur că lucrurile
se prezintă întocmai în felul acesta.” (Ibidem)
că va fi util să facem clare lucrurile printr‑un contact confidențial cu dvs.,

a cărui importanță o prețuiesc totdeauna foarte mult.”17 Însă în privința
aprecierilor formulate de către Dwight D. Eisenhower cu privire la politica
externă promovată de către RFG, liderul sovietic, în deplină conformitate
cu narativul ideologic promovat de Kremlin, se va lansa într‑un caustic
discurs cu privire la liniile directoare ale politicii externe promovată de
către statul vest‑german. Deloc suprinzător, prima observație formulată
de către Nikita S. Hrușciov avea să vizeze tocmai refuzul RFG de a semna
un tratat de pace.18
La 1 mai 1960, însă, un avion american de spionaj (U-2), care survola
teritoriul URSS, era doborât de către sovietici, Francis Gary Powers
(pilotul avionului) fiind capturat. Incidentul în cauză va determina
eșecul summit‑ului celor patru puteri (SUA, Marea Britanie, Franța și
URSS), care urma a fi organizat la Paris la mijlocul lunii mai 1960, în
condițiile în care Nikita S. Hrușciov va solicita președintelui american
să‑și prezinte scuzele pentru incidentul în cauză. Desigur, liderul sovietic
trebuie să fi fost convins de faptul că o atare solicitare va determina un
răspuns negativ din partea Casei Albe.19 Denunțând Incidentul U-2 drept
un „act provocator”, Moscova considera evenimentul în cauză ca fiind
„incompatibil cu cerințele elementare ale relațiilor normale dintre state
17
Vezi DOCUMENT 4
18
Referindu‑se la RFG, premierul sovietic afirma următoarele: „Dacă vom privi însă
lucrurile absolut obiectiv, cum se prezintă atunci faptele reale care caracterizează astăzi
politica externă a Germaniei Occidentale? Aceste fapte sunt cunoscute de toți: lipsa de
dorință de a încheia un tratat de pace; refuzul subliniat de a recunoaște frontierele de stat
care s‑au creat în Europa în urma înfrângerii Germaniei hitleriste; refuzul de a stabili
relații diplomatice cu o serie de state europene, inclusiv cu cele care au fost invadate de
către Germania în războiul trecut și al căror teritoriu este astăzi obiectul revendicărilor
Bonn‑ului; numirea foștilor promotori activi ai politicii lui Hitler, inclusiv a criminalilor
de război, în posturile de conducere în aparatul de stat și îndeosebi în armată; tendința
prost camuflată de a pune cât mai repede stăpânire pe arma nucleară (…).” (Ibidem)
19
Pentru o perspectivă detaliată asupra „Incidentului U-2”, vezi: „A. Statement by US
Department of State, 5 May 1960”, „B. Statement by US Department of State, 7 May 1960”,
„C. Soviet Note on the U-2 Incident, 10 May 1960”, „D. Excerpts from Khrushchev’s
Statement at Paris, 16 May 1960”, și „E. Excerpts from Eisenhower’s Broadcast Address,
25 May 1960”, în Edward H. Judge, John W. Langdon (ed.), The Cold War Through
Documents. A Global History, Rowman&Littlefield, New York, 2018, pp. 147–151;
John Lewis Gaddis, The Cold War: a new history, The Penguin Press, New York, 2005,
pp. 73–74, 167–168
în timp de pace.”20 Pe cale de consecință, liderii sovietici vor condiționa

participarea la summit‑ul de la Paris, subliniind următoarele: „Delegația
sovietică la Paris va porni de la punctul de vedere că dacă guvernul SUA va
declara că pe viitor avioanele SUA nu vor încălca frontiera de stat a URSS,
va condamna acțiunile provocatoare întreprinse în trecut și va pedepsi pe
cei direct vinovați de asemenea acțiuni, ceea ce ar asigura pentru Uniunea
Sovietică condiții egale cu celelalte puteri, delegația sovietică va lua parte
la conferință și va depune toate eforturile pentru a contribui la succesul ei.
Până când guvernul SUA nu va face acest lucru, guvernul sovietic nu vede
posibilitatea pentru tratative fructuoase cu guvernul SUA la conferința
la nivel înalt. El nu poate să se numere printre participanții la tratative
în care unul dintre aceștia a pus la baza politicii sale față de Uniunea
Sovietică perfidia.”21
Dat fiind faptul că sovieticii au amenințat cu retragerea invitației
adresate lui Dwight D. Eisenhower, în condițiile în care acesta nu își va
prezenta scuzele pentru „Incidentul U-2”, preconizata vizită de răspuns
a președintelui american nu va mai fi organizată.22 La 2 august 1961, în
cadrul întâlnirii cu premierul italian, Amintore Fanfani, Nikita S. Hrușciov
rememora episodul în cauză în maniera următoare: „El (Dwight
D. Eisenhower – n.n.) a vrut, de exemplu, ca să‑l invităm la Moscova,
iar înainte de a veni a făcut murdărie în casa în care a fost invitat. Se face
oare astfel? Pentru luna mai (1960 – n.n.) s‑a fixat o consfătuire la nivel
înalt la Paris, iar în aprilie (1960 – n.n.) americanii au trimis un avion
al lor în țara noastră. Noi nu l‑am doborât, dar am pedepsit cu asprime
pe militarii cărora le revenea răspunderea pentru aceasta. Ei au văzut că
nu‑i doborâm și‑au trimis în mai (1960 – n.n.) încă un avion. Avionul
acesta l‑am doborât. Cine procedează oare astfel, dacă dorește destindere?
Sunt sigur că lucrul acesta l‑a făcut serviciul de spionaj al lui Allen Dulles.
Lui Eisenhower probabil că i s‑a arătat planul general al zborurilor. El l‑a
semnat și a uitat. Dulles a folosit aceasta pentru a zădărnici Conferința
de la Paris. Țineți minte cum s‑au încurcat ei în minciuni, spunând că
avionul a fost doborât deasupra Turciei, iar când noi am declarat că
avionul a fost doborât în regiunea orașului Sverdlovsk și că aviatorul
Vezi DOCUMENT 5
20
Ibidem
21
22
Sergei Khrushchev (ed.), Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953–1964,
vol. 3, The Pennsylvania State University Press, University Park, 2007, pp. 245, 247
(Francis Gary Powers – n.n.) a fost luat prizonier, Eisenhower a făcut pe

cavalerul mărinimos. A spus că el a dat ordinul cu privire la zbor și că
SUA își rezervă dreptul de a face zboruri deasupra teritoriului URSS. Dar
cum se poate așa ceva? Doar nu suntem o colonie. Iar apoi tot noi am
fost acuzați că am fi zădărnicit conferința de la Paris. În realitate, au vrut
să ne facă să îngenunchem, iar noi n‑am putut să îngenunchem. La Paris
am cerut: prezentați-vă scuzele și conferința va avea loc. Dacă nu vreți să
cereți scuze, conferința nu va avea loc. (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle
mi‑a spus: Cum se poate să cereți aceasta? SUA este o țară mare, le este
penibil să‑și ceară scuze. Noi, însă, considerăm că și o țară mare, dacă
strică aerul, trebuie să ceară scuze. Or, occidentalii nu au vrut tratative, ci
ultimatum. Am plecat de la conferință.”23
Ca urmare a eșecului summit‑ului de la Paris, Kremlinul va convoca
la București, prin intermediul unei epistole elaborate la 2 iunie 1960,
o Consfătuire a partidelor comuniste și muncitorești, profitând de
organizarea în cursul aceleași luni a Congresului al III‑lea al Partidului
Muncitoresc Român (PMR).24 Potrivit epistolei în cauză, întâlnirea la
București urma a lua în discuție noua dinamică internațională survenită de
pe urma evenimentelor petrecute la Paris.25 Desfășurată între 24–26 iunie
1960, Consfătuirea de la București va consemna câteva discuții marginale
referitoare la eșecul summit‑ului mai sus‑amintit, majoritatea dezbaterilor
canalizându‑se asupra divergențelor ideologice sovieto‑chineze.26 Prin
urmare, deloc surprinzător, în anul 1963, moment la care polemica
sovieto‑chineză era una deschisă, factorii decizionali chinezi se raportau
la evenimentele din mai‑iunie 1960 în maniera următoare: „În mai 1960,
avionul spion american «U–2» a pătruns în spaţiul aerian al Uniunii
Sovietice şi conferinţa la nivel înalt de la Paris a celor patru puteri a fost
zădărnicită. Noi am sperat atunci că tovarăşii care ridicaseră osanale atât
de călduroase aşa‑numitului «Spirit de la Camp David» aveau să tragă
învăţătura acestor evenimente şi aveau să întărească unitatea partidelor
23
Vezi DOCUMENT 7
24
Arhivele Naționale Istorice Centrale (în continuare ANIC), Fond CC al PCR –
Secţia Relaţii Externe, Consfătuirile partidelor comuniste şi muncitoreşti, dos. 28/1964,
vol. II, f. 27
25
Ibidem
26
Pentru o perspectivă detaliată asupra Consfătuirii de la București din iunie 1960 vezi:
Mihai Croitor (ed.), La Bucureşti s‑a scris: „Sciziune!” Consfătuirea partidelor comuniste şi
muncitoreşti din iunie 1960, Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2013, passim.
şi ţărilor frăţeşti în lupta comună împotriva politicii imperialiste de

agresiune şi război a SUA. Însă, contrar speranţelor noastre, la sesiunea
de la Pekin a Consiliului General al Federaţiei Sindicale Mondiale, care
a avut loc la începutul lunii iunie 1960, anumiţi tovarăşi din partidele
frăţeşti au refuzat în continuare să‑l denunţe pe (Dwight D. – n.n.)
Eisenhower, au difuzat multe puncte de vedere greşite şi s‑au opus
vederilor juste prezentate de tovarăşii chinezi.”27 Prin urmare, în iunie
1960, dincolo de agenda politică promovată de Kremlin vizavi de puterile
occidentale, Nikita S. Hrușciov avea să se confrunte apariția unor forțe
centrifuge chiar în interiorul lagărului comunist. Prima dintre acestea era
reprezentată, după cum am văzut deja, de RPC/PCC. Însă în iunie 1960,
la București, începea să se contureze o nouă forță centrifugă în interiorul
lagărului comunist: Republica Populară Albania (RPA)/Partidul Muncii
din Albania (PMA).28 Relațiile Kremlinului cu cele două state, respectiv
partide, vor cunoaște ulterior o înrăutățire semnificativă, spulberând,
așadar, iluzia unității de neclintit a lagărului comunist. Mai mult, breșele
apărute în interiorul lagărului comunist nu se vor manifesta în spatele
ușilor închise, ci, dimpotrivă, în spațiul public. Kremlinul își pierdea, prin
urmare, monopolul ideologic, o atare evoluție fiind pe deplin perceptibilă
în Occident.
Summit‑ul de la Viena și noul ultimatum sovietic
În intervalul cronologic iunie‑noiembrie 1960, relațiile sovieto‑ame‑

ricane nu vor cunoaște schimbări semnificative. Însă în noiembrie 1960,
alegerile prezidențiale din SUA aveau să fie câștigate, la limită, de către
democratul John F. Kennedy în fața republicanului Richard M. Nixon.29
27
Vezi în acest sens: „Document 15: 1963 februarie 27, Beijing. Editorialul «De
unde provin divergenţele? Un răspuns tovarăşului Thorez şi altor tovarăşi», publicat în
«Renmin Ribao», referitor la divergenţele dintre PCC şi PCF, precum şi la diferendele
sovieto‑chineze,” în Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), În umbra Tigrului de Hârtie.
Ruptura sovieto‑chineză în ecuaţia bipolarismului (1961–1963), p. 155
28
Pentru o perspectivă detaliată asupra emergenței rupturii sovieto‑albaneze vezi:
Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), Sub zodia Dragonului: Lungul marș către ruptura
sovieto‑albaneză (1956–1961), Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2020, passim
29
Pentru o perspectivă amplă asupra campaniei prezidențiale din 1960 vezi: Shaun
A. Casey, The Making of a Catholic President: Kennedy vs. Nixon 1960, Oxford University
Press, New York, 2009, passim
La 22 februarie 1961, noul președinte american îi adresa liderului sovietic

o scrisoare pe parcursul căreia își manifesta disponibilitatea pentru orga‑
nizarea unei întâlniri cu Nikita S. Hrușciov. „Sper că nu va trece mult timp
– afirma John F. Kennedy – până când vom putea să ne întâlnim personal
pentru un schimb neoficial de păreri asupra unora din aceste probleme.
Fireşte că această întâlnire va depinde atât de situaţia internaţională gene‑
rală în momentul respectiv, cât şi de planurile noastre respective. L‑am
însărcinat pe ambasadorul (Llewellyn E. – n.n.) Thompson să discute
problema întâlnirii noastre.”30 Scrisoarea președintelui american va fi
înmânată de către ambasadorul american la Moscova în cadrul întâlnirii
sale cu Nikita S. Hrușciov, din 9 martie 1961, organizată la Novosibirsk.
Pe parcursul întâlnirii în cauză, agenda de discuții va include o varietate
de subiecte, precum: situația tensionată din Laos și Congo, chestiunea
dezarmării sau solicitarea sovietică privind restructurarea ONU.31 Însă
subiectul central al discuțiilor de la Novosibirsk va fi reprezentat de ches‑
tiunea germană, liderul sovietic militând, din nou, pentru semnarea unui
tratat de pace cu RFG și RDG, precum și pentru transformarea Berlinului
Occidental într‑un „oraș liber.” „Am dori – afirma Nikita S. Hrușciov – ca
preşedintele (John F. – n.n.) Kennedy să privească cu înţelegere poziţia
noastră. Noi dorim să semnăm un tratat de pace şi am dori să‑l semnăm
împreună cu dv., precum şi cu (Walter E.P – n.n.) Ulbricht şi cu (Konrad
H.J. – n.n.) Adenauer. Noi înţelegem că Statele Unite (ale Americii – n.n.)
ar vrea să vadă o Germanie unică, dorim şi noi să vedem o Germanie
unică, noi înţelegem însă asta altfel. Dv. aţi vrea o Germanie în frunte cu
Bonn, iar noi am vrea ca în fruntea Germaniei să fie guvernul Ulbricht.
Aceasta este însă o problemă internă şi s‑o rezolve nemţii înşişi. Noi
30
Vezi în acest sens: „Document 1: 1961 februarie 22, Casa Albă. Scrisoarea adresată
de către John F. Kennedy, președinte al SUA, lui Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al CC al
PCUS și preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS, referitoare la situația internațională,
precum și la oportunitatea organizării unui summit”, în Mihai Croitor, Sanda Borşa
(ed.), Viena: 1961. Din culisele unui summit uitat, Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2013,
pp. 28–29
31
Pentru o perspectivă detaliată asupra acestor chestiuni vezi: „Document 2:
1961 martie 9, Novosibirsk. Stenograma discuțiilor purtate de către Llewellyn
Thompson, ambasador al SUA la Moscova, cu Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al CC
al PCUS și preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS, referitoare la pozițiile sovietice
și americane vizavi de chestiunea Berlinului, la situația tensionată din Laos și Congo,
precum și la oportunitatea organizării unui summit la Viena”, în Mihai Croitor, Sanda
Borşa (ed.), Viena: 1961. Din culisele unui summit uitat, pp. 31–46, 53–56
dorim stabilitate în Europa. Să semnăm împreună un tratat de pace. Un

tratat de pace cu două Germanii nu reprezintă în niciun caz un atentat
împotriva Berlinului Occidental. Suntem gata să ne înţelegem şi în această
problemă. Se poate stipula în tratatul de pace ce anume trebuie să se facă
pentru ca populaţia Berlinului Occidental să poată alege un sistem poli‑
tic pe care îl va voi. Noi am formulat ideea ca Berlinul Occidental să fie
declarat oraş liber.”32 Reacția ambasadorul Llewellyn E. Thompson va fi
una proptă, acesta subliniind următoarele: „Noi nu suntem dispuşi să
legalizăm scindarea permanentă a Germaniei, (…). Noi studiem din nou
întreaga problemă a Germaniei şi a Berlinului Occidental. Situaţia în legă‑
tură cu Berlinul, precum şi în legătură cu Germania în ansamblu, nu este
satisfăcătoare pentru vreunul dintre noi. Am prezentat şi noi o serie de
propuneri în aceste probleme, ele n‑au fost însă acceptate. După părerea
mea, se pot face multe pentru atenuarea încordării determinate de exis‑
tenţa acestei probleme, iar preşedintele (John F. – n.n.) Kennedy doreşte
să facă tot ce‑i stă în putinţă pentru a obţine atenuarea acestei încordări.
Eu nu pot însă să spun acum ceva precis despre concepţiile lui în această
problemă, până ce el nu‑şi va preciza punctul lui de vedere şi nu‑l va dis‑
cuta cu aliaţii.”33 De altfel, liniile directoare ale pozițiilor asumate de către
ambele părți pe marginea chestiunii germane se vor menține și pe parcur‑
sul summit‑ului de la Viena din 3–4 iunie 1961, atât Nikita S. Hrușciov,
cât și John F. Kennedy recurgând la o amplă argumentare a propriilor
opinii. Pe cale de consecință, vom recurge la interpretarea substratului
acestor poziții în cele ce urmează.
În egală măsură, liderul sovietic afirma următoarele: „Noi nu am recunoscut şi nu

32
recunoaştem pretenţiile Bonnului asupra Berlinului Occidental. Frontiera actuală dintre

RFG şi RDG, Polonia şi Cehoslovacia este o frontieră care există în realitate. Ea trebuie
să fie acolo unde este. Polonia, Cehoslovacia, precum şi RDG sunt de acord să semneze
un tratat de pace. După părerea noastră, aceasta ar fi un lucru mare. (…) Acelaşi lucru
vor (sic!) face, aşa cum înţelegem noi, Polonia, Cehoslovacia, toate celelalte ţări socialiste,
care au luptat împotriva Germaniei. În felul acesta vom considera că frontierele existente
au căpătat, potrivit tratatului, o forţă legală, iar toate pretenţiile Angliei, Franţei şi SUA
în privinţa Berlinului Occidental, precum şi regimul de ocupaţie, îşi pierd importanţa,
deoarece statutul de ocupaţie îşi încetează în întregime acţiunea sa la semnarea tratatului
de pace. Despre toate acestea am vrea să ne înţelegem cu SUA, pentru ca acest act să nu
ducă la o mare înăsprire. Berlinul Occidental este doar un ghimpe într‑un corp sănătos,
care trebuie înlăturat.” (Ibidem, pp. 48–49)
33
Ibidem, p. 51
În cadrul întâlnirii de la Novosibirsk din 9 martie 1961, atât

ambasadorul Llewellyn E. Thompson, cât și Nikita S. Hrușciov își
manifestaseră acordul pentru organizarea unei întâlniri la vârf între
liderul sovietic și John F. Kennedy, aceasta urmând a avea loc în luna mai
1961, fie la Viena, fie la Stockholm.34 Ulterior, la 27 martie 1961, în cadrul
întâlnirii cu Andrei A. Gromîko, președintele american își va manifesta
intenția pentru organizarea summit‑ului după 18 mai 1961.35
În cele din urmă, însă, întâlnirea dintre Nikita S. Hrușciov și John
F. Kennedy avea să fie organizată la Viena, între 3–4 iunie 1961. Discuțiile
dintre cei doi se vor focaliza asupra evoluțiilor survenite în Laos, Congo
și Cuba, fiind, de asemenea, luată în discuție și problema dezarmării. Însă
cele mai aprinse dezbateri dintre cei doi oameni de stat vor fi stârnite
de chestiunea germană, date fiind viziunile diametral opuse pe care le
promovau ambele părți.36 De la bun început trebuie să precizăm că pe
tot parcursul întâlnirii de la Viena, liderul sovietic va adopta o retorică
agresivă, pornind de la premisa, alminteri greșită, potrivit căreia John
F. Kennedy era un om politic lipsit de experiență. Astfel, dacă liderul
sovietic îl caracteriza pe Dwight D. Eisenhower drept „eminent om de stat
și personalitate militară, cu o bogată experiență a vieții”,37 prima întâlnire
dintre Nikita S. Hrușciov și John F. Kennedy, survenită în septembrie 1959,
îi prilejuise liderului sovietic o simplă constatare cu privire la tinerețea
senatorului american, ceea ce, indirect, semnifica o afirmație referitoare
la lipsa experienței politice a viitorului președinte american. Prin urmare,
nu e întâmplător următorul schimb de replici, purtat la începutul întâlnirii
de la Viena:
34
Ibidem, p. 31
35
Vezi în acest sens: „Document 3: 1961 martie 27, Washington. Stenograma
discuțiilor purtate de către John F. Kennedy, președinte al SUA, cu Andrei A. Gromîko,
ministru de Externe al URSS, referitoare la situația tensionată din Laos și Congo, precum
și la oportunitatea organizării unui summit”, în Mihai Croitor, Sanda Borşa (ed.), Viena:
1961. Din culisele unui summit uitat, p. 67
36
Pentru o perspectivă detaliată asupra convorbirilor purtate de către cei doi la
Viena vezi: „Document 4: 1961 iunie 3–4, Viena. Stenograma discuțiilor purtate de
către John F. Kennedy, președinte al SUA, cu Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al CC al
PCUS și preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS, referitoare la pozițiile sovietice și
americane vizavi de chestiunile Berlinului și Cubei, precum și la situația tensionată din
Laos și Congo”, în Mihai Croitor, Sanda Borşa (ed.), Viena: 1961. Din culisele unui summit
uitat, pp. 69–159
37
Vezi DOCUMENT 2
„J.F. Kennedy: (...). Îmi amintesc că aţi remarcat atunci, cu prilejul

primei noastre întrevederi (din septembrie 1959 – n.n.), că sunt încă
foarte tânăr. De atunci am avut însă timpul să îmbătrânesc mult.
N.S. Hruşciov: V‑am spus într‑adevăr aşa ceva? De obicei evit să
spun oamenilor tineri că sunt tineri, deoarece ştiu că tinerii vor să arate
întotdeauna bătrâni, în timp ce bătrânii vor să arate întotdeauna mai
tineri decât sunt în realitate. Am încercat şi eu acest sentiment, deoarece
pe vremuri am arătat şi eu mult timp tânăr. De obicei eram considerat
mai tânăr decât în realitate şi mă indispuneam întotdeauna când mi se
spunea că sunt foarte tânăr. Dv. sunteţi însă într‑o situaţie avantajoasă
în comparaţie cu cea în care am fost eu, deoarece eu am început să
încărunţesc la vârsta de 22 ani, am primit, cum se spune, cam devreme
certificatul de bătrâneţe. Astăzi aş schimba cu bucurie vârsta mea pe a dv.
sau aş împărţi cu dv. prisosul de ani.”38
Revenind, însă, la chestiunea germană, aceasta avea să ocupe un
loc central pe agenda de discuții de la Viena. Tonul adoptat de către
Nikita S. Hrușciov în dezbaterile cu privire la această problemă va fi
unul vituperant, liderul de la Kremlin recurgând, adesea, la un limbaj nu
tocmai diplomatic. Invocând trecerea a 16 ani de la finalizarea celui de‑al
Doilea Război Mondial, precum și pierderile umane și materiale suferite
de către Uniunea Sovietică pe parcursul acestei conflagrații, președintele
Consiliului de Miniștri al URSS își manifesta, la 4 iunie 1961, hotărârea de
a semna un tratat de pace cu ambele state germane. În cazul în care RFG
refuza o atare propunere, afirma liderul sovietic, Uniunea Sovietică își
rezerva dreptul de a semna un atare tratat exclusiv cu RDG, caz în care, din
perspectiva Kremlinului, starea de război înceta pe tot teritoriul statului
est‑german și, implicit, toate acordurile semnate ca urmare a capitulării
Germaniei urmau a‑și pierde valabilitatea. Pe cale de consecință, potrivit
versiunii acreditate de către sovietici, inclusiv regimul de ocupație din
Berlinul Occidental urma a fi eliminat, iar convenția privind căile aeriene
și terestre de acces în Berlinul de Vest aveau, de asemenea, să‑și înceteze
existența.39 „Berlinul Occidental – afirma Nikita S. Hrușciov – va fi declarat
Vezi DOCUMENT 6
38
Potrivit liderului de la Kremlin: „Vreau să mă înţelegeţi just, domnule preşedinte.

39
Vrem să încheiem tratatul de pace împreună cu dv. Dacă însă nu veţi înţelege poziţia
noastră şi veţi refuza să semnaţi tratatul de pace, îl vom iscăli singuri. Dacă Germania
Occidentală va fi de acord, vom semna tratatul cu cele două state germane. Dacă nu, vom
oraş liber, dar nu intenţionăm câtuşi de puţin să proclamăm vreo blocadă

sau să ne amestecăm în treburile lui interne. Berlinul Occidental trebuie să
aibă statutul său de oraş liber. În această situaţie suntem gata, dacă veţi fi
de acord, să asigurăm împreună neamestecul deplin în treburile Berlinului
Occidental şi să garantăm legătura lui cu lumea exterioară. Dacă veţi dori,
SUA, precum şi Anglia şi Franţa vor putea să lase în Berlinul Occidental
contigente simbolice de trupe ale lor pentru asigurarea statutului de oraş
liber, dar în acest caz acolo va fi prezent şi un mic contingent al trupelor
noastre. Dacă veţi prefera ca statutul Berlinului să fie asigurat de trupe
ale unor ţări neutre, vom fi gata să facem şi acest pas. Dacă veţi considera
necesar ca garanţiile pentru Berlinul Occidental să fie juridic consfinţite
de ONU, vom accepta şi aceasta.”40 Manifestând determinarea SUA de a‑și
respecta toate obligațiile asumate, președinte american se va opune ferm
solicitărilor formulate de către Nikita S. Hrușciov. „Nu suntem prezenţi în
Berlin – spunea liderul de la Casa Albă – în urma unor alegeri. Am cucerit
dreptul de a ne afla acolo, deşi, desigur, nu am avut de suferit pierderi atât
de uriaşe ca dv. Ne aflăm la Berlin pe baza unui acord internaţional şi nu
pe baza consimţământului germanilor răsăriteni. Acest drept al nostru nu
poate fi anulat în mod unilateral.”41
La Viena ambele părți se vor dovedi a fi inflexibile, însă dinamica
discuțiilor purtate îl vor determina pe Nikita S. Hrușciov să expună
motivele reale ale solicitărilor sale privind semnarea tratatului de pace.
„Propunem – afirma liderul sovietic – să fie consfinţite pe cale juridică
actualele frontiere dintre Germania Occidentală şi cea Răsăriteană, să
fie confirmate graniţele Poloniei, ale Cehoslovaciei şi să fie consfinţită
semna tratatul cu RD Germană. În acest caz, vom considera că starea de război a încetat
pe tot teritoriul RD Germane şi toate acordurile, toate instituţiile care au apărut ca urmare
a capitulării Germaniei îşi vor pierde valabilitatea. În consecinţă, va înceta şi regimul de
ocupaţie în Berlinul Occidental, iar convenţia cu privire la accesul în Berlinul Occidental
prin coridoarele aeriene şi terestre aprobate la timpul său, de asemenea, va deveni lipsită
de valoare.” (Ibidem)
40
Ibidem
41
În egală măsură, președintele american afirma următoarele: „Din an în an, în
decursul unei perioade îndelungate, fiecare preşedinte american a reînnoit hotărârea SUA
de a respecta obligaţiile pe care şi le asumă. Dacă acum vom accepta deodată anularea
acestor obligaţii în Germania, nimeni nu va mai crede Statele Unite (ale Americii – n.n.),
ceea ce va crea un pericol pentru securitatea noastră. Dacă noi vom fi eliminaţi din
Berlinul Occidental, toate garanţiile pe care le‑am dat Europei Occidentale îşi vor pierde
ponderea şi popoarele vor înceta să creadă ţara noastră.” (Ibidem)
suveranitatea RDG. Pentru aceasta însă trebuie lichidat regimul de

ocupaţie din Berlinul Occidental. Vă rog să ne înţelegeţi, domnule
preşedinte: cum putem să semnăm tratatul de pace şi să păstrăm totodată
drepturile dv. de ocupaţie în Berlinul Occidental? Pe ce bază?” Citatul
de mai sus relevă adevăratele obiective urmărite de către Moscova prin
exercitarea presiunilor cu privire la necesitatea semnării unui tratat de
pace: recunoașterea diplomatică a RDG42 de către puterile occidentale și
menținerea status‑quo‑ului postbelic din Europa.43
În mod evident, dincolo de chestiunea semnării unui tratat de pace,
Berlinul avea să se constituie într‑un subiect contondent pe agenda de
discuții de la Viena. Merită a fi consemnat următorul schimb de replici,
survenit între cei doi lideri politici la 4 iunie 1961:
„N.S. Hruşciov: Propunem deci să fie semnat tratatul de pace şi vă
invităm pe dv. şi celelalte părţi cointeresate să participe la semnarea lui.
Dv. nu vreţi. Dar în acest caz nu puteţi să pretindeţi pentru dv. vreun drept
pe teritoriul RDG după semnarea tratatului de pace. Punctul dv. de vedere
este pur şi simplu inconsistent sub raport juridic.
J.F. Kennedy: Dar Berlinul Occidental nu se află pe teritoriul
Republicii Germane Răsăritene.
N.S. Hruşciov: Întregul teritoriul al Germaniei Răsăritene, inclusiv
Berlinul Occidental, face parte din teritoriul RDG.
J.F. Kennedy: Acesta este punctul dv. de vedere. Noi însă considerăm
că am primit anumite drepturi în Berlinul Occidental pe baza unui
acord cu dv. Iar acum dv. vreţi să transferaţi aceste drepturi Germaniei
Răsăritene. În mod unilateral nu puteţi să transferaţi drepturile noastre
nimănui.”44
Uniunea Sovietică recunoscuse RFG în anul 1955. Vezi în acest sens: „Document
42
1: 1956 ianuarie 4, Moscova. Nota informativă a Ministerului Afacerilor Externe al

URSS cu privire la direcţiile de politică externă asumate de către URSS, elaborată pentru
Consfătuirea partidelor comuniste şi muncitoreşti din Europa, organizată la Moscova
între 6–11 ianuarie 1956”, în Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), Sub zodia Dragonului:
Lungul marș către ruptura sovieto‑albaneză (1956–1961), p. 72
43
Dat fiind faptul că nu se semnase un tratat de pace cu Germania la finalul celui
de‑al Doilea Război Mondial, granițele Germaniei din 1937, în viziunea decidenților
politici de la Bonn, erau încă valide sub aspectul dreptului internațional. Prin urmare,
autoritățile vest‑germane nu recunoșteau granița germano‑poloneză (linia Oder‑Neisse),
revendicând, deopotrivă, teritorii ce se aflau în interiorul granițelor Poloniei și Uniunii
Sovietice (Pomerania, Silezia și Prusia Răsăriteană). Vezi în acest sens: David F. Patton,
Cold War Politics in Postwar Germany, Palgrave, New York, 1999, p. 61
44
Vezi DOCUMENT 6
Retorica agresivă a liderului sovietic pe marginea statutului Berlinului

Occidental se va intensifica gradual, Nikita S. Hrușciov uzând chiar de un
ton ultimativ: „Vă spun direct: vom semna tratatul de pace cu Germania,
la sfârşitul acestui an. Germania Răsăriteană a şi declarat că va garanta
libertatea şi neamestecul în treburile Berlinului Occidental, că va garanta
accesul tuturor ţărilor în acest oraş, dar, bineînţeles, aceasta se va face pe
baza unei înţelegeri cu guvernul RDG, deoarece toate căile de comunicaţie
care duc spre Berlinul Occidental trec prin teritoriul RDG.”45 Răspunsul
președintelui american la presiunile exercitate de către liderul sovietic va
fi, de asemenea, unul ferm: „Nu spun că semnarea tratatului de pace în
sine este o acţiune războinică. Dar semnarea unui tratat de pace care ne
lipseşte de drepturile noastre este un act războinic. Semnarea unui tratat
de pace este o chestiune care priveşte Uniunea Sovietică, dar transferarea
unilaterală a drepturilor noastre Germaniei Răsăritene este o problemă cu
totul diferită.”46
Prin urmare, care erau scopurile reale urmărite de către sovietici
prin propunerea de transformare a Berlinului Occidental într‑un „oraș
liber”, demilitarizat? Un posibil răspuns la această întrebare poate fi
obținut prin analizarea discursulului rostit de către Walter E.P. Ulbricht
ulterior summit‑ului de la Viena, în cadrul consfătuirii liderilor partidelor
comuniste și muncitorești din statele membre ale Organizației Tratatului
de la Varșovia (organizată între 3–5 august 1961 la Moscova). Bunăoară,
pe parcursul discursului său din 3 august 1961, liderul politic est‑german
releva impactul major al exodului est‑germanilor către vest. „Granița
deschisă din Berlinul Occidental – spunea Walter E.P. Ulbricht – a cauzat
economiei RDG, în ultimii ani, mari pagube. Pe umerii noștri apasă în
mare măsură povara urmărilor luptei dintre cele două sisteme. Acest lucru
își găsește expresia în activitatea economică subversivă și diversionistă
îndreptată împotriva RDG, în sabotajul de mari proporții și în ademenirea
brațelor de muncă cu ajutorul unor bacșișuri enorme. Guvernul de la
45
Ibidem
46
În egală măsură, John F. Kennedy adăuga următoarele: „Berlinul Occidental nu are
importanţă pentru noi ca un cap de pod în vederea unei agresiuni. El este important
pentru noi, deoarece ne‑am luat anumite angajamente în privinţa lui, despre care are
cunoştinţă lumea întreagă. Dacă noi vom accepta propunerea Uniunii Sovietice, întreaga
lume va trage concluzia că SUA sunt o ţară care îşi priveşte fără seriozitate obligaţiile.
Vă asigur, însă, că noi avem o atitudine foarte serioasă faţă de obligaţiile noastre care
afectează interesele noastre strategice.” (Ibidem)
Bonn se folosește de conjunctura din Germania Occidentală pentru a‑i

cumpăra pe cetățenii din RDG, el folosește cursul speculativ al valutei
vest‑germane, în paritate de 1:4 față de marca germană, pentru a‑i atrage
pe cetățenii din capitala RDG să lucreze în Berlinul Occidental. Ca urmare,
avem o mare pierdere de brațe de muncă, ceea ce a pus într‑o măsură
sub semnul întrebării îndeplinirea planului nostru economic și chiar
îndeplinirea comenzilor pentru export. Conform calculelor orientative,
pierderea brațelor de muncă, ca urmare a ademenirii, duce la scăderea
producției numai în industrie în valoare de 2,5–3 miliarde mărci în
1960–1961.”47 Desigur, liderul politic est‑german nu va aduce în discuție
și loviturile de imagine pe care le suferise RDG de pe urma acestui exod,
precum și cauzele care determinau un număr atât de mare de refugiați,
mărginindu‑se la a releva impactul asupra economiei RDG.
Revenind însă la summit‑ul de la Viena, trebuie să subliniem
faptul că ambele părți își vor menține pozițiile inițiale asumate vizavi de
chestiunea germană, întâlnirea finalizându‑se abrupt cu reiterea de către
Nikita S. Hrușciov a ultimatumului privind semnarea unui tratat de pace:
„N.S. Hruşciov: Eu doresc pace şi tratat de pace cu Germania. Dacă
aş vrea să schimb hotarele sau să cuceresc teritoriile altor popoare, aţi fi
într‑adevăr obligat să vă apăraţi. Dar noi nu dorim decât pace. Ameninţările
din partea dv. nu ne vor opri. Nu dorim război, dar dacă ni‑l veţi impune,
el va fi. Puteţi s‑o spuneţi şi lui (M. Harold – n.n.) Macmillan, lui (Charles
A.J.M. – n.n.) de Gaulle şi lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer. Aşadar,
aveţi în vedere, domnule preşedinte, că aceasta este hotărârea noastră de
nezdruncinat şi vom semna tratatul de pace în decembrie anul acesta.
J.F. Kennedy: Da, se pare că vom avea o iarnă rece anul acesta.”48
47
În egală măsură, liderul politic est‑german aducea în discuție și chestiunea „activității
subversive”: „Revanșarzii și militariștii vest‑germani folosesc poziția iubitoare de pace a
URSS și a statelor participante la Tratatul de la Varșovia în ce privește rezolvarea problemei
germane pentru ca, prin activitate subversivă și recrutarea ilegală de cetățeni ai RFG
(sic!), să aducă prejudicii Republicii Democrate Germane. Pentru aceasta ei se folosesc în
primul rând de frontiera deschisă din Berlin. În interesul muncii și construcției pașnice
a cetățenilor Republicii Democrate Germane și al popoarelor din țările participante la
Tratatul de la Varșovia, este necesar să se pună capăt recrutării ilegale și altor asemenea
măsuri dușmănoase. De aceea propunem ca statele participante la Tratatul de la Varșovia
să cadă de acord ca, în vederea încetării activității subversive, la frontiera Republicii
Democrate Germane, inclusiv și la frontiera de la Berlin, să se efectueze același control ca
la frontierele de stat ale puterilor occidentale.” Vezi DOCUMENT 9
48
Vezi DOCUMENT 6
La șapte săptămâni după întoarcerea din Europa, John F. Kennedy

rostea un discurs pe marginea chestiunii germane, precum și a eșecului
convorbirilor de la Viena. Astfel, la 25 iulie 1961, caracterizând Berlinul
Occidental drept „o insulă a libertății într‑o mare comunistă”, liderul de
la Casa Albă avea să reafirme faptul că un atac armat împotriva Berlinului
Occidental va fi considerat drept un atac îndreptat împotriva tuturor
membrilor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).49
Zidul Berlinului
Eșecul summit‑ului de la Viena și tensionarea semnificativă a

relațiilor sovieto‑americane, ca urmare a noului ultimatum formulat
de către Moscova, va îngrijora presa internațională. În acest context, la
15 iunie 1961, într‑o conferință de presă, Walter E.P. Ulbricht afirma
următoarele: „Nimeni nu are intenția de a construi un zid.”50 Deși până
la acest moment nu dispunem de vreun document care să plaseze
cronologic decizia sovietică prin care era acceptată solicitarea liderilor
Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG) de închidere a accesului
spre Berlinul Occidental, totuși, majoritatea istoricilor plasează decizia în
cauză în a doua jumătate a lunii iulie 1961.51 În memoriile sale, liderul de
la Kremlin, fără a avansa o dată concretă, plasează decizia sovietică de
construire a Zidului Berlinului anterior convocării consfătuirii liderilor
partidelor comuniste și muncitorești din statele membre ale Organizației
Tratatului de la Varșovia (OTV), organizată la Moscova între 3–5 august
1961.52 Cert este faptul că în cadrul convorbirii telefonice din 1 august
1961, Nikita S. Hrușciov și Walter E.P. Ulbricht vorbesc deschis despre
închiderea accesului spre Berlinul Occidental.53
49
„A. Kennedy’s Report to the Nation on Berlin, 25 July 1961”, în Edward H. Judge,
John W. Langdon (ed.), The Cold War Through Documents. A Global History, p. 177
50
Patrick Major, Behind the Berlin Wall: East Germany and the Frontiers of Power,
Oxford University Press, Oxford, 2010, p. 40
51
Vezi, de pildă: Hope Harrison, „The German Democratic Republic, the Soviet Union
and the Berlin Wall Crisis”, în John p. S. Gearson, Kori Schake (ed.), The Berlin Wall Crisis.
Perspectives on Cold War Alliances, p. 110; Patrick Major, Behind the Berlin Wall: East
Germany and the Frontiers of Power, p. 111
52
Sergei Khrushchev (ed.), Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953–1964, p.
310
53
Pentru o perspectivă detaliată asupra acestui document vezi: „August 01, 1961.
Între 3–5 august 1961, după cum afirmam mai sus, era organizată
la Moscova o consfătuire a liderilor partidelor comuniste și muncitorești
din statele membre ale OTV, menită a lua în discuție chestiunea germană.
Întâlnirea în cauză, contrar cutumei, fusese convocată de către liderul
PSUG și nu de către decidenții politici de la Kremlin54 Însă auspiciile
sub care va debuta consfătuirea nu vor fi de bun augur, liderii partidelor
comuniste și muncitorești din statele membre ale OTV fiind martorii
manifestării plenare a divergențelor sovieto‑albaneze. Desigur, Walter
E.P. Ulbricht avea să‑și etaleze totala loialitate față de poziția promovată
de Kremlin în această chestiune.55 Parcurgerea documentelor aferente
acestei consfătuiri nu relevă vreo manifestare a intenției de construire
a Zidului Berlinului, deși, după cum am arătat mai sus, această decizie
fusese deja luată. Majoritatea discuțiilor au vizat necesitatea semnării
unui tratat de pace până la finalul anului 1961.56 Inclusiv discursul rostit
de către Nikita S. Hrușciov se va canaliza asupra chestiunii semnării
tratatului de pace. Deși recunoștea posibilitatea apariției unui război
între cele două superputeri, ca urmare a preconizatelor acțiuni în direcția
semnării unui tratat de pace cu RDG (și, în conformitate cu accepțiunea
sovietică, a încetării valabilității acordurilor cu privire la accesul în
Berlinul Occidental), totuși, liderul sovietic se arăta încrezător că o atare
posibilitate era una îndepărtată. În ceea ce privește argumentele invocate
de către liderul de la Kremlin în sprijinul acestei idei, trebuie să subliniem
faptul că acestea nu erau tocmai solid fundamentate. Astfel, la 4 august
1961, Nikita S. Hrușciov afirma următoarele: „Adevărat că în încheerea
(sic!) tratatului de pace cu Germania, noi mergem și la risc. Dar nimic
însemnat nu se realizează fără risc. (...) Eu doresc să vă mai dau câteva
detalii care mi se par interesante din acest punct de vedere. Nu de mult
în America, la o întâlnire cu jurnaliștii americani, au fost invitați nominal
Notes on the Conversation of Comrade N.S. Khrushchev with Comrade W. Ulbricht on

1 August 1961”, disponibil la: https://digitalarchive.wilsoncenter.org/document/110206.
pdf?v=878c017ab4f0f3cbbd0e7b32e4e77eb0, 7.09.2020
54
Laurien Crump, The Warsaw Pact Reconsidered. International Relations in Eastern
Europe, 1955–69, Routledge, London, 2015, p. 105
55
Vezi în acest sens: „Document 46: 1961 [post august 5], Bucureşti. Notă referitoare
la poziţia asumată de către Nikita S. Hruşciov, prim‑secretar al CC al PCUS, faţă de
reprezentanţii PMA în cadrul Consfătuirii din 3–5 august 1961 a reprezentanţilor statelor
membre ale Tratatului de la Varşovia”, în Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), Sub zodia
Dragonului: Lungul marș către ruptura sovieto‑albaneză (1956–1961), pp. 935–939
56
Vezi DOCUMENT 9, DOCUMENT 10 și DOCUMENT 12
(Alexei – n.n.) Adjubei și (Mihail – n.n.) Harlamov. Alegerea lui Adjubei

de către americani nu a fost întâmplătoare. Acesta este ginerele meu și,
prin urmare, s‑a considerat că cele auzite de Adjubei în America va (sic!)
ajunge neapărat la urechile mele. Cu această ocazie, ajutorul președintelui
(John F. – n.n.) Kennedy în probleme de presă, (Pierre E.G. – n.n.)
Salinger, a declarat că ar dori să‑și dea copilul unei familii din URSS
pentru a învăța limba rusă, în schimb ar primi în familia sa, în aceleași
condiții, un copil rus. Față de această afirmație, Adjubei l‑a întrebat: «cum
se împacă aceasta, cu pregătirile Statelor Unite (ale Americii – n.n.) de a
declanșa războiul?» La această întrebare, Salinger a răspuns cu un gest
care semnifica că războiul nu este de așteptat. Alt detaliu. Primirea lui
(Alexei – n.n.) Adjubei de către (John F. – n.n.) Kennedy a fost amânată
până când convorbirea a putut avea loc prin intermediul traducătorului
sovietic. Acest fapt este semnificativ, ținând seama că notele personale ale
traducătorului american sunt luate ca mărturii în cazul de neînțelegere
între președinte și senatori.”57 Ulterior, în memoriile sale, raportându‑se
la momentul construirii Zidului Berlinului, Nikita S. Hrușciov afirma
următoarele: „Am ales data pe 13 august (1961 – n.n.). Numărul era
considerat nenorocos, dar le‑am spus celor care aveau dubii că pentru noi
acest număr va fi unul norocos (...) Fără să semnăm un tratat de pace am
luat Vestului ceva ce de drept ne aparținea nouă. Această acțiune a dat
Germaniei de Est oportunitatea de a‑și dezvolta economia într‑o manieră
firească, la fel ca și celelalte țări.”58
În aceeași perioadă, premierul italian, Amintore Fanfani, efectua o
vizită în URSS la invitația liderului sovietic.59 Parcurgerea stenogramelor
aferente întâlnirilor dintre cei doi oameni politici, de asemenea, nu oferă
niciun indiciu cu privire la iminența construcției Zidului Berlinului. Astfel,
57
Vezi DOCUMENT 11
58
Sergei Khrushchev (ed.), Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953–1964,
pp. 310–311
59
Potrivit celor declarate, la 4 august 1961, de către Nikita S. Hrușciov: „Nu este lipsită
de semnificație nici dorința lui (Amintore – n.n.) Fanfani de a se întâlni cu mine și cu
această ocazie vă voi destăinui un secret pe care vă rog să-l păstrați și anume că, cu toate
că în mod oficial se scrie că Fanfani a venit la Moscova în urma invitației mele, în realitate
el m‑a rugat să‑l invit. De altfel, nici nu ar fi fost just ca atunci când noi acceptăm creșterea
tensiunii internaționale, eu să‑mi exprim dorința de a mă întâlni cu Fanfani. Atunci când
unele ziare italiene și apusene au obiectat vehement împotriva călătoriei lui Fanfani
«dincolo de Cortina de Fier», Fanfani a declarat că plecarea lui la Moscova a fost pusă de
acord cu (John F. – n.n.) Kennedy. Rezultă, prin urmare, că Fanfani a venit la Moscova ca
să vadă în ce măsură suntem hotărâți în acțiunile noastre.” (Ibidem)
liderul sovietic va relua poziția sovietică asupra chestiunii germane, pe

care o adoptase și în cadrul summit‑ului de la Viena, recurgând, adesea,
la amenințări cu privire la posibilitatea izbucnirii unui război nuclear. De
cealaltă parte, Amintore Fanfani va încerca să obțină din partea liderului
sovietic promisiunea că se va angaja în negocieri cu puterile occidentale
în chestiunea germană, solicitând, indirect, renunțarea la ultimatumul
sovietic formulat la 4 iunie 1961, în cadrul summit‑ului de la Viena.60
Între timp, exodul est‑germanilor în Berlinul Occidental cunoștea
o semnificativă creștere în intensitate. Astfel, dacă în prima jumătate a
anului 1961, 100000 de est‑germani vor lua calea Berlinului Occidental,
în iulie 1961 numărul acestora va fi de 30000.61 La 7 august 1961, în
cadrul unei ședințe a CC al PSUG, Walter E.P. Ulbricht anunța faptul că
Moscova își dăduse acordul cu privire la blocarea accesului spre Berlinul
Occidental. Prin urmare, la 13 august 1961 Operațiunea „Trandafirul” era
pusă în aplicare, demarându‑se acțiunile în direcția construirii Zidului
Berlinului.62 Tot la 13 august 1961, în cadrul unei declarații comune a
statelor membre ale OTV, letal contaminată ideologic, Zidul Berlinului era
prezentat ca o măsură necesară pentru „protejarea” RDG în fața acțiunilor
„agresive” ale Occidentului.63
Reacția americană față de construcția Zidului Berlinului nu va întârzia
să apară, la 17 august 1961 fiind elaborată o notă de protest pe parcursul
căreia factorii decizionali de la Washington condamnau blocarea accesului
spre Berlinul Occidental. „Hotarul – se spunea în nota americană de
protest – dintre sectorul sovietic și sectoarele vestice nu este o graniță de
stat. Guvernul Statelor Unite (ale Americii – n.n.) consideră că măsurile
pe care autoritățile est‑germane le‑au luat sunt ilegale. El reiterează că
nu acceptă pretenția că sectorul sovietic al Berlinului formează o parte a
așa‑numitei «Republici Democrate Germane» și că Berlinul este situat pe

60
Hope M. Harrison, Ulbricht and the Concrete “Rose”: New Archival Evidence on the
61
Dynamics of Soviet‑East German Relations and the Berlin Crisis, 1958–61, Working Paper
No.5, Cold War International History Project, Washington, D.C., May 1993, p. 50
62
Ibidem, p. 57
63
Vezi în acest sens: “Document No. 18: Joint Declaration of the Warsaw Treaty
States on the Berlin Wall, August 13, 1961”, în Vojtech Mastny, Malcolm Byrne (ed.),
A Cardboard Castle? An inside history of the Warsaw Pact, 1955–1991, Central European
University Press, Budapest, 2005, pp. 126–128
teritoriul ei.”64 În egală măsură, liderii politici americani adăugau faptul

că, în opinia Washingtonului, guvernul sovietic era responsabil pentru
evoluțiile survenite în chestiunea Berlinului și, pe cale de consecință,
solicitau Moscovei să pună capăt acestor acțiuni ilegale.65
În septembrie 1961 aveau să fie organizate o serie de întâlniri între
ministrul Afacerilor Externe al URSS, Andrei A. Gromîko, și Secretarul
american de Stat, D. Dean Rusk. Discuțiile (purtate la 21, 27 și 30
septembrie 1961) nu vor consemna schimbări majore în pozițiile asumate
de către cele două părți în chestiunea germană, cadrele convorbirilor
fiind similare celor manifestate pe parcursul summit‑ului de la Viena.
De altfel, Andrei A. Gromîko avea să invoce deseori opiniile exprimate
de către Nikita S. Hrușciov pe parcursul întâlnirii cu John F. Kennedy
din 3–4 iunie 1961, tocmai pentru a răspunde argumentelor formulate
de către D. Dean Rusk.66 Inflexibilitatea americană în fața presiunilor
sovieticilor va determina Kremlinul să‑și reevalueze poziția cu privire
la ultimatumul formulat în direcția semnării tratatului de pace. Prin
urmare, la 17 octombrie 1961, în cadrul raportului de activitate al CC
al PCUS, prezentat de către Nikita S. Hrușciov în cadrul Congresului
al XXII‑lea al PCUS, se afirmau următoarele: „Unii reprezentanți ai
puterilor occidentale spun că propunerile noastre cu privire la încheierea
tratatului de pace cu Germania în anul în curs constituie un ultimatum.
Aceasta este însă o afirmație nejustă. (...) Se pune întrebarea: de unde până
unde ultimatum? Propunând încheierea tratatului de pace cu Germania,
guvernul sovietic n‑a prezentat niciun fel de ultimatum, ci a pornit de la
necesitatea de a soluționa în sfârșit această problemă actuală. (...) Dacă
puterile occidentale vor manifesta dorința ca problema germană să fie
reglementată, atunci chestiunea termenelor semnării tratatului de pace cu
Germania nu va mai prezenta atâta importanță, nu vom mai insista atunci
ca tratatul de pace să fie semnat în mod obligatoriu până la data de 31
decembrie 1961.”67 Elaborate într‑o cheie profund ideologizată, afirmațiile
liderului sovietic reprezentau, în fapt, o recunoaștere indirectă a eșecului
presiunilor sovietice exercitate în direcția semnării unui tratat de pace.
După Congresul al XXII‑lea al PCUS și, implicit, după renunțarea la
64
Vezi în acest sens: „B. US Note Protesting Closure of East Berlin Border, 17 August
1961”, în Edward H. Judge, John W. Langdon (ed.), The Cold War Through Documents. A
Global History, pp. 177–178
65
Ibidem
66
67
Vezi Anexa
ultimatum, chestiunea semnării unui tratat de pace, chiar dacă va fi asumat

ca un punct central pe agenda politicii externe a URSS,68 se va manifesta
timid, sovieticii renunțând la exercitarea unor presiuni majore asupra
occidentalilor. Finalul anului 1961 era martorul manifestării plenare a
disensiunilor din interiorul monolitului comunist, Moscova fiind nevoită
să se angajeze în ample polemici ideologice cu Beijingul și Tirana. Pe cale
de consecință, noi obiective apăreau pe agenda politicii externe sovietice.
Scurte concluzii
Duminică, 13 august 1961, autoritățile est-germane, cu deplinul

acord al Moscovei, demarau construcția unui zid menit a bloca acce‑
sul spre Berlinul Occidental. Operațiunea în cauză era „rezultatul” unui
proces care debutase cu câțiva ani în urmă, consemnând inclusiv două
ultimatumuri sovietice (din noiembrie 1958, respectiv iunie 1961) privind
decizia unilaterală a Moscovei de a încheia un tratat de pace (cu sau fără
participarea occidentalilor). Etichetat în epocă drept Zidul Rușinii, acesta
reprezenta, în fapt, recunoașterea indirectă a incapacității RDG și URSS de
a stopa fluxul de refugiați care optau pentru Berlinul Occidental. Analiza
documentelor de arhivă, dincolo de balastul ideologic inerent acestora,
relevă cititorului faptul că presiunile Kremlinului exercitate în direcția
semnării unui tratat de pace cu ambele state germane ascundeau două
rațiuni principale: recunoașterea diplomatică a RDG de către puterile
occidentale și menținerea status‑quo‑ului postbelic din Europa. În egală
măsură, solicitarea sovietică privind transformarea Berlinului Occidental
în „oraș liber” era menită a stopa exodul est-germanilor către Vest, exod
care, dincolo de impactul produs asupra economiei est-germane, crea
reale probleme de imagine atât pentru regimul comunist est-german,
cât și pentru statele aflate în spatele Cortinei de Fier. Într-un final, însă,
Kremlinul va abandona retorica ultimativă cu privire la cele două obiec‑
tive de politică externă – semnarea unui tratat de pace și transformarea
Berlinului într-un „oraș liber” – , proferând pe mai departe, într-o manieră
vizibil edulcorată, narativul ideologic aferent acestora. În plus, anul 1961
era martorul apariției unor puternice forțe centrifuge în interiorul mono‑
litul comunist, primatul ideologic al PCUS, precum și o parte a direcțiilor
de politică externă asumate de către URSS fiind intens contestate.
68
Vezi, de pildă, DOCUMENT 17
DOCUMENT 1
1959 octombrie [fără dată], Moscova. Informarea confidențială a
CC al PCUS cu privire la vizita efectuată de către Nikita S. Hrușciov,
prim-secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al
URSS, în SUA
STRICT SECRET
După cum a mai informat CC al PCUS, în iulie 1959, în cursul

schimbului de scrisori dintre N.S. Hrușciov și președintele (Dwight
D. – n.n.) Eisenhower s‑a ajuns la o înțelegere cu privire la schimbul
reciproc de vizite între șefii guvernelor URSS și SUA. În conformitate cu
înțelegerea intervenită, în a doua jumătate a lunii septembrie (1959 – n.n.)
N.S. Hrușciov a întreprins călătoria în SUA.
Vizita lui N.S. Hrușciov în SUA a fost foarte utilă atât în ceea ce privește
schimbul de păreri cu președintele (Dwight D. – n.n.) Eisenhower asupra
problemelor internaționale și a problemelor relațiilor sovieto‑americane,
cât și în ceea ce privește efectul pozitiv asupra poporului american. În
urma vizitei făcute, în situația internațională s‑a produs o destindere
substanțială a încordării. Cuvântările rostite de tov. N.S. Hrușciov în
SUA, care au fost oglindite pe larg, și în general destul de obiectiv, în
presa americană, au fost transmise prin televiziune în întreaga țară, au dat
poporului american posibilitatea să‑și facă o ideie (sic!) mai justă despre
Uniunea Sovietică, despre politica de pace a țărilor socialiste. Există
toate temeiurile pentru a considera că datorită acestor cuvântări, datorită
contactului nemijlocit al lui N.S. Hrușciov cu cercurile destul de largi de
americani: muncitori și fermieri, intelectuali, cu cercurile de afaceri ale
SUA, în rândurile poporului american s‑a întărit conștiința necesității
coexistenței pașnice și încetării cursei înarmărilor, tendința de a găsi o
cale spre înțelegere reciprocă cu țările socialiste.
40 Document 1
N.S. Hrușciov a avut o serie de convorbiri cu președintele (Dwight

D. – n.n.) Eisenhower (15, 25, 26 și 27 septembrie).69 La unele din aceste
convorbiri au asistat și alți oameni de stat americani. Două convorbiri
dintre N.S. Hrușciov și Eisenhower au avut loc numai în prezența
translatorilor.
În cursul convorbirilor a avut loc un schimb sincer de păreri
asupra principalelor probleme internaționale. Convorbirile au arătat
că președintele (Dwight D. – n.n.) Eisenhower și oamenii din imediata
apropiere a președintelui sunt serios îngrijorați de impasul în care au ajuns
Statele Unite ale Americii datorită politicii lui Dalles (sic!)70 a Războiului
Rece. Ei ar vrea să găsească o ieșire din situația creată pe calea slăbirii
încordării internaționale și a unei oarecari (sic!) îmbunătățiri treptate
a relațiilor cu Uniunea Sovietică și cu celelalte țări socialiste, dar nu pe
seama slăbirii actualelor poziții ale SUA în politica externă. Convorbirile
au arătat că Eisenhower și o parte a altor lideri ai SUA au înțeles că dacă
politica Războiului Rece va continua și în viitor, sunt inevitabile eșecuri
serioase și ireparabile pentru SUA, adâncirea continuă a crizei în politica
externă a SUA.
În convorbirile sale cu N.S. Hrușciov, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower
a subliniat că deși guvernul SUA nu poate încă acum să‑și schimbe pozițiile
sale în problemele internaționale litigioase, el ar vrea însă să facă tot ce
este necesar pentru a crea o atmosferă internațională mai bună, inclusiv
în domeniul relațiilor sovieto‑americane, pentru că în această atmosferă
mai bună ar fi mai ușor să se preocupe de căutarea soluțiilor în problemele
internaționale litigioase.
În cadrul unei convorbiri, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower a declarat
că în prezent, datorită unei serii de motive, a apărut posibilitatea
de a înainta pe un front larg în reglementarea unui șir de probleme
internaționale și în îmbunătățirea relațiilor sovieto‑americane. Trebuie, a
spus el, să folosim această posibilitate care nu a existat înainte. Tocmai
pornind din această situație, el, Eisenhower, l‑a invitat pe N.S. Hrușciov
să viziteze SUA. Desigur, a adăugat Eisenhower, între Uniunea Sovietică și
SUA există divergențe ideologice foarte profunde, care vor rămâne chiar
dacă cele două guverne vor reuși să ajungă la o înțelegere în problemele
concrete ale politicii internaționale și ale relațiilor sovieto‑americane.
69
În conformitate cu originalul
70
John F. Dulles
În răspunsul său, N.S.Hrușciov a declarat că el a venit în SUA cu cele

mai largi împuterniciri din partea guvernului său și că guvernul sovietic
este gata pentru a duce tratative cu guvernul SUA asupra unui mare cerc
de probleme. El este de acord cu (Dwight D. – n.n.) Eisenhower că în
prezent există posibilități de apropiere dintre (sic!) cele două țări, care au
lipsit în trecut, și că aceste posibilități există independent de divergențele
ideologice dintre cele două părți. Conducătorii guvernelor american și
sovietic trebuie să dea dovadă de înțelepciune și să găsească o cale spre
coexistență, cu toate divergențele existente.
(Dwight D. – n.n.) Eisenhower și‑a exprimat părerea că este greu
sau chiar imposibil să se ajungă la o înțelegere largă într‑o singură
întâlnire. Principala sarcină a actualei întâlniri dintre primul ministru
al URSS și președintele SUA, a spus Eisenhower, trebuie să fie aceea de
a crea o situație favorabilă, o bază pentru întâlnirile și tratativele care
vor urma. Dacă vom reuși să facem acest lucru, atunci se va face un pas
important înainte.
N.S. Hrușciov a remarcat că ar fi și mai bine dacă președintele (Dwight
D. – n.n.) Eisenhower și el ar putea să ajungă măcar la o înțelegere generală
asupra esenței unor probleme ca, de exemplu, problema dezarmării.
Este important să se arate reprezentanților celor două țări în ce direcție
trebuie să muncească ei pentru rezolvarea ulterioară a problemelor, altfel
reprezentanților noștri le va fi greu și ei vor fi din nou prizonieri ai vechilor
lor concepții și poziții.
În cadrul unei convorbiri, N.S. Hrușciov a spus lui (Dwight D. –
n.n.) Eisenhower că între Eisenhower și el, Hrușciov, există o diferență:
toți cei care stau în spatele meu gândesc la fel cum mă gândesc și eu, pe
când în spatele dv. văd că se profilează dificultăți care împiedică realizarea
dorințelor dv.
Una din principalele probleme discutate de către N.S. Hrușciov și
D. Eisenhower a fost problema tratatului de pace cu Germania, inclusiv
problema Berlinului.
Ambele părți și‑au expus pozițiile asupra acestei probleme. Din partea
noastră a fost subliniată marea importanță a problemei tratatului de pace
și a necesității de a încheia capitolul celui de-al Doilea Război Mondial.
Niciuna din cele două părți n‑a formulat vreo poziție nouă din punct
de vedere principial. În cadrul schimbului de păreri asupra problemei
tratatului de pace cu Germania, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower s‑a
42 Document 1
exprimat în sensul că URSS poate, desigur, să încheie un tratat de pace cu

RDG, dar în acest caz SUA au în vedere că drepturile puterilor occidentale
în Berlinul Occidental vor fi menținute. N.S. Hrușciov a subliniat în mod
hotărât că acest lucru este absolut exclus. Drepturile puterilor occidentale
în Berlinul Occidental au apărut în legătură cu capitularea Germaniei.
Dacă noi am semna tratatul de pace cu RDG, iar dv. ați menține drepturile
dv. în Berlinul Occidental, în felul acesta prestigiului nostru i s‑ar aduce
același prejudiciu despre care ați vorbit dv. când v‑ați referit la poziția SUA
și la prestigiul dv.; noi nu putem să acceptăm lucru.
În ceea ce privește problema Berlinului s‑a ajuns la înțelegerea,
cu condiția ca celelalte state direct interesate să fie de acord cu aceasta,
de a relua tratativele pentru a se ajunge la o soluție care să corespundă
intereselor tuturor părților interesate. Acest lucru a fost consemnat în
comunicatul comun sovieto‑american. Americanii propuneau în mod
insistent ca în comunicatul comun să fie arătat că tratativele în problema
Berlinului „nu trebuie să se prelungească pe un timp nedefinit, dar că
pentru ele nu poate fi fixată vreo perioadă limitată de timp.” N.S.Hrușciov
a respins această propunere a americanilor, spunând că nu vrea ca
(Konrad H.J. – n.n.) Adenauer să se simtă în câștig și să folosească acest
lucru pentru prelungirea până la infinit a tratativelor.
(Dwight D. – n.n.) Eisenhower și‑a justificat insistențele cu privire la
această frază în comunicatul comun prin aceea că aceasta i‑ar da, chipurile,
posibilitatea de a se îndepărta de la poziția anterioară în problema
conferinței la nivel înalt și să fie de acord cu întrunirea acestei conferințe.
În cursul convorbirii, el a spus că dacă această frază va fi exclusă, el nu știe
cum poate fi explicat asentimentul său pentru convocarea conferinței la
nivel înalt. Întrucât însă, a declarat el, partea sovietică nu este de acord,
el este de acord ca această frază să fie scoasă, deși în declarația lui pentru
presă, el își va arăta interpretarea lui în această problemă.
N.S. Hrușciov a arătat atunci că dacă se va face o declarație care
va schimba sensul lucrurilor asupra cărora am căzut de acord, atunci
vom fi și noi nevoiți să facem o precizare corespunzătoare. În ceea ce
privește conferința la nivel înalt, dacă (Dwight D. – n.n.) Eisenhower nu
este interesat în această întâlnire, partea sovietică nu poate să impună o
conferință la nivel înalt. Bunăvoință trebuie să existe din ambele părți.
Dacă aceasta nu există, atunci nu va fi nimic, nici conferința la nivel înalt,
nici reducerea încordării.
S‑a hotărât ca fraza propusă de americani să nu fie inclusă și să se facă

declarații separate în această problemă. (Dwight D. – n.n.) Eisenhower
și‑a făcut declarația sa la conferința de presă din 28 septembrie (1959 –
n.n.), iar N.S. Hrușciov în răspunsul său la întrebările unui corespondent
al Agenției TASS, publicate la 30 septembrie (1959 – n.n.).
S‑a putut vedea că guvernul SUA acordă o deosebită importanță
problemei Berlinului. În ansamblu, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower a
confirmat poziția anterioară a SUA față de Berlinul Occidental, a făcut
însă acest lucru într‑un ton atenuat, manifestând o îngrijorare vizibilă
ca reluarea tratativelor în problema Berlinului să nu poată fi apreciată în
Occident ca tratative limitate în timp „sub amenințare.”
În cadrul convorbirilor, N.S. Hrușciov a atras atenția lui (Dwight
D. – n.n.) Eisenhower asupra importanței propunerii Uniunii Sovietice
cu privire la dezarmarea totală și generală prezentată spre examinare
Adunării Generale a ONU. Totodată, N.S. Hrușciov a subliniat că Uniunea
Sovietică este gata pentru cele mai hotărâte măsuri în acest domeniu dacă
SUA sunt pregătite pentru acest lucru, dar că nu este sigur că poziția URSS
în această problemă este just înțeleasă de partea americană.
(Dwight D. – n.n.) Eisenhower a spus că i‑a însărcinat pe colaboratorii
săi să studieze amănunțit propunerea sovietică, pentru ca ulterior să
se continue discutarea acestei probleme. Este cert, a spus el, că „toate
guvernele principale” sunt interesate în rezolvarea problemei dezarmării.
Ulterior, asupra acestei probleme a avut loc un schimb de păreri
între A.A. Gromîko și Ch. Herter.71 Herter s‑a interesat de poziția Uniunii
Sovietice în problema creării forțelor armate internaționale. El a spus că
întrucât se prevede dezarmarea generală, nu apare oare problema ca să
existe oarecari (sic!) forțe armate internaționale care să supravegheze la
îndeplinirea acordului și la menținerea ordinei (sic!) (?). I s‑a răspuns
că în propunerea sovietică nu se prevede crearea unor forțe polițienești
internaționale și că crearea lor nu poate fi justificată.
Trebuie arătat că propunerea sovietică cu privire la dezarmarea
totală și generală a stârnit, după cum s‑a putut constata în timpul șederii
lui N.S. Hrușciov în SUA, un interes fără precedent în SUA, a pasionat
pături largi ale poporului american. În problema încetării experiențelor
cu arma nucleară, pozițiile celor două părți au rămas aceleași cum au
fost expuse la Conferința de la Geneva pentru sistarea experiențelor cu
71
Christian A. Herter
44 Document 1
arma nucleară. (Dwight D. – n.n.) Eisenhower a evitat discutarea acestei

probleme, iar (Christian A. – n.n.) Herter a confirmat poziția cunoscută
a SUA, punând un accent deosebit pe necesitatea studierii noilor date cu
privire la exploziile subterane ale armei nucleare.
Atingând problema vizitei sale de răspuns în URSS, (Dwight D. – n.n.)
Eisenhower a arătat că inițial el proiecta să plece la Moscova la începutul
lunii octombrie (1959 – n.n.). Acum însă, întrucât vizita lui N.S. Hrușciov
în SUA a întârziat întrucâtva, călătoria lui, a lui Eisenhower, nu poate avea
loc înainte de sfârșitul lunii octombrie (1959 – n.n.) și că este îngrijorat
că în acest timp, din cauza timpului rece, el nu va avea posibilități largi să
vină în contact cu populația. În afară de aceasta, anul care a trecut a fost
un an foarte greu pentru el și se pare că el merită odihnă. Eisenhower
s‑a interesat care este, după părerea lui N.S. Hrușciov, vremea cea mai
potrivită pentru a pleca în Uniunea Sovietică.
N.S. Hrușciov a răspuns că, desigur, anotimpul cel mai bun este
primăvara sau vara, când e vremea caldă. (Dwight D. – n.n.) Eisenhower a
spus că în ceea ce‑l privește ar prefera să amâne călătoria lui în URSS până
la primăvară. Acest lucru este însă posibil în cazul când în convorbirile
actuale dintre el și N.S. Hrușciov se va realiza un anumit progres, care să
justifice convocarea conferinței la nivel înalt. Dacă însă în cursul lunilor
apropiate nu se va reuși convocarea conferinței șefilor de guverne, atunci
el, Eisenhower, va pleca la Moscova la sfârșitul lunii octombrie (1959 –
n.n.) pentru a nu manifesta lipsă de politețe față de Uniunea Sovietică.
În răspunsul său, N.S. Hrușciov a declarat că, după părerea lui, mult
mai bine ar fi ca (sic!) conferința șefilor de guverne să fie convocată anul
acesta, iar călătoria lui Eisenhower în Uniunea Sovietică să fie amânată
pentru luna mai sau iunie (1960 – n.n.), când condițiile naturale vor fi mai
potrivite. Dacă după vizita lui Hrușciov în SUA va urma imediat vizita
lui Eisenhower în Uniunea Sovietică, acest lucru poate da unor oameni
prilejul să afirme că URSS și SUA hotărăsc, chipurile, în doi problemele
mondiale în spatele altor state.
(Dwight D. – n.n.) Eisenhower a declarat că el speră că actualele
întâlniri dintre el și N.S. Hrușciov vor aduce măcar un mic succes, care
va justifica convocarea conferinței la cel mai înalt nivel. El nu crede ca
englezii să obiecteze împotriva întrunirii acestei conferințe până la
sfârșitul anului. (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle posibil va băga bețe în
roate, dar obiecțiunile lui vor putea fi probabil înlăturate.
În urma schimbului de păreri s‑a hotărât că (Dwight D. – n.n.)

Eisenhower va vizita Uniunea Sovietică în primăvara anului viitor, iar data
precisă a vizitei va fi stabilită de comun acord, pe căi diplomatice. În ceea
ce privește data convocării conferinței la nivel înalt, după cum s‑a arătat
mai sus, Eisenhower personal consideră posibilă convocarea conferinței la
nivel înalt până la sfârșitul acestui an. Data precisă a convocării conferinței
la nivel înalt se va stabili, ținându‑se seama de poziția celor patru puteri
(SUA, URSS, Marea Britanie și Franța – n.n.).
În cadrul convorbirilor cu (Dwight D. – n.n.) Eisenhower, din inițiativa
lui N.S. Hrușciov, a fost atinsă problema relațiilor americano‑chineze.
N.S. Hrușciov a spus că la înapoiere (sic!) din SUA, el va pleca în China.
N.S. Hrușciov a declarat că nu are împuterniciri de a discuta problema
relațiilor chino‑americane, dar că ar fi de neînțeles dacă în cursul
convorbirilor n‑ar fi atinsă problema politicii SUA față de RP Chineză.
(Dwight D. – n.n.) Eisenhower a spus, că după părerea lui, RP Chineză
s‑a pus în mod intenționat în situația când „este aproape imposibil să se
stea de vorbă” cu reprezentanții săi, în afară de unele probleme concrete,
cum ar fi problema americanilor deținuți în închisoare în China.
(Christian A. – n.n.) Herter s‑a plâns că din partea RP Chineze
continuă amenințările de a folosi forța față de Taiwan. Chinezii, a spus
el, au promis în scris că‑i vor elibera pe cei cinci americani deținuți în
închisoare în China, dar nu i‑au eliberat.
În răspunsul său, N.S. Hrușciov a arătat: n‑avem decât să regretăm
că SUA adoptă o asemenea poziție față de China. Aceasta nu contribuie
la îmbunătățirea situației în lume. În ceea ce privește concret problema
americanilor care se află deținuți în închisoare în China, pentru mine
aceasta este o problemă necunoscută. Desigur, acum, când voi pleca în
China, eu pot să întreb prietenește ce linie adoptă guvernul RP Chineze
în această problemă. Apoi, N.S. Hrușciov a făcut următoarea declarație în
privința Taiwanului: China are perfectă dreptate în această problemă și
noi suntem de partea ei, iar SUA nu au dreptate. Taiwanul este o parte a
Chinei, o provincie chineză și SUA nu trebuie să aibe (sic!) nicio legătură
în această problemă. Aceasta este o chestiune internă a Chinei, o parte a
procesului revoluționar care nu este încă dus până la capăt. China duce o
politică absolut justă, noi o înțelegem și o sprijinim pe deplin.
În ceea ce privește poziția ONU față de China, noi am declarat în
repetate rânduri că considerăm nejust faptul că China adevărată nu‑și
46 Document 1
ocupă locul său în Organizația Națiunilor Unite. De vină sunt SUA. Dv.
profitați de superioritatea dv. vremelnică în ONU și nu admiteți
China în această organizație. Aceasta este o politică ilegală, care ucide
ONU. Participarea Chinei la ONU ar contribui la îmbunătățirea relațiilor
dintre state, la consolidarea păcii. Nu se poate vorbi de vreo politică a
ONU față de China, în realitate este vorba de politica SUA față de China.
Ar fi mult mai bine să se pună capăt acestei politici, de a crea o atmosferă
mai bună în ONU, care va contribui la întărirea păcii.
Închipuiți-vă că vi s‑ar răpi vreo insulă și că un oarecare general rebel
ar crea pe această insulă un guvern, iar noi am încheia cu el un tratat
asemănător tratatului dv. cu Cian Kai‑și.72 Oare v‑ați fi împăcat dv. cu
această situație și n‑ați fi căutat să‑l aruncați imediat afară pe acest general
rebel?
Faptul că dv. îl recunoașteți pe Cian Kai‑și pe (sic!) Taiwan contrazice
bunului simț, nu contribuie la îmbunătățirea situației internaționale,
fără să mai vorbim de relațiile cu China. Cian Kai‑și este doar un fel de
(Aleksandr F. – n.n.) Kerenski pe care poporul rus la timpul său l‑a dat
afară din țara lui. Tratatul dv. cu Cian Kai‑și nu are o importanță legală
mai mare decât dacă ați fi semnat un tratat asemănător cu Kerenski.
În discuție a intervenit (Christian A. – n.n.) Herter, care a arătat că
din cuvintele d‑lui Hrușciov rezultă că Uniunea Sovietică sprijină China
în intenția ei de a folosi forța în problema Taiwanului. Aceasta, a spus el,
este o declarație foarte serioasă.
N.S. Hrușciov a răspuns atunci că Uniunea Sovietică este de părere
că guvernul chinez are dreptul să elibereze teritoriul său de sub un general
rebel și că în această privință noi sprijinim China.
În cadrul schimbului de păreri care a avut loc în continuare asupra
acestei probleme, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower a rezumat poziția celor
două părți astfel: pozițiile noastre față de China, a spus el, sunt diametral
opuse și nu cred că ar avea vreun sens să discutăm această problemă. El a
spus, de asemenea, că nu este de acord cu afirmația că Cian Kai‑și este un
general rebel.
În continuare a avut loc următorul dialog:
(„)N.S. Hrușciov:73 Nu pot doar exista două guverne legale într‑o
singură țară. Guvernul legal este guvernul lui Mao Tze‑dun și Ciu En‑lai
72
Chiang Kai‑shek
73
Subliniere în conformitate cu originalul
din Pekin,74 iar nu guvernul Ciankaișist din Taiwan. Dv., însă, guvernului
legal îl preferați pe Cian Kai‑și. Aci (sic!) gusturile noastre sunt diferite.
D. Eisenhower:75 Din punctul de vedere al țării mele, aceasta nu este
o problemă de gust, ci problema îndeplinirii obligațiilor asumate.
N.S. Hrușciov:76 Dv. singur creați doar obligațiile dv., nu le‑a trimis
dumnezeu (sic!) de sus. În ceea ce ne privește, am luat și noi anumite
obligații. Toate acestea sunt făcute de mâinile omului.
D. Eisenhower:77 Sunt de acord cu aceasta. Eu nu spun că acțiunile
mele sunt perfecte, procedez însă așa cum socotesc că este just.
N.S. Hrușciov:78 Eu respect sinceritatea dv. Dar să vedeți că aici nu
există consecvență. Când am făcut un schimb de păreri asupra problemei
germane, dv. ați declarat că nu se poate admite existența a două Germanii,
deoarece o asemenea împărțire va constitui un izvor permanent de
conflicte. Se naște întrebarea: de ce nu urmați dv. aceeași linie în problema
Chinei, cu atât mai mult cu cât în China, dacă ar fi să vorbim de populație,
și corelația este cu totul alta: pe continent locuiesc aproape 650 milioane,
iar pe (sic!) Taiwan – aproximativ 7 milioane, pe când în Germania
Occidentală locuiesc aproape 50 milioane, iar în RDG 18 milioane.
D. Eisenhower:79 Eu recunosc acest lucru. Într‑adevăr, în relațiile
dintre oameni toate s‑au încurcat într‑atât încât nu este chiar așa de ușor
să fie diferențiate.
N.S. Hrușciov:80 Așadar, am vrut să atrag atenția asupra acestei
inconsecvențe. Rezultă că politica dv. este ca o oiște, oriunde o întorci, tot
acolo iese.
D. Eisenhower:81 O anumită consecvență însă în politica noastră
poate fi urmărită: noi suntem pentru rezolvarea pașnică atât a problemei
germane, cât și a problemei Taiwanului.
N.S. Hrușciov:82 Dacă veți înceta acordarea sprijinului militar
ciankaișiștilor, atunci va avea loc rezolvarea pașnică. Când am atins
74
Beijing
75
76
77
78
79
80
81
82
48 Document 1
această problemă, am urmărit un schimb de păreri. Acest lucru s‑a făcut

și acest schimb de păreri poate fi considerat încheiat.
D. Eisenhower:83 Dar problema va continua să existe.
N.S. Hrușciov:84 Eu nici nu spun că problema este încheiată. Eu spun
că schimbul nostru de păreri s‑a încheiat. (”)
În timpul șederii lui N.S. Hrușciov la Pekin, din partea lui (Dwight D.
– n.n.) Eisenhower s‑a primit un mesaj al cărui conținut se reduce în fond
la confirmarea concepțiilor expuse de el la Camp David. În acest mesaj,
Eisenhower subliniază în mod deosebit necesitatea „politicii de prudență
și moderație” în legătură cu problema Taiwanului, pentru preîntâmpinarea
unei noi agravări și a amenințării păcii. Faptul că Eisenhower a trimis acest
mesaj arată că guvernul SUA manifestă o vizibilă îngrijorare în legătură cu
problema Taiwanului.
În convorbirile cu liderii americani au fost atinse o serie de probleme
privind relațiile sovieto‑americane.
N.S. Hrușciov a subliniat că partea americană trebuie în primul
rând să pună capăt oricărei discriminări în comerțul cu URSS, cât și cu
toate celelalte țări socialiste. Îndeosebi, în discuția cu (Clarence D. – n.n.)
Dillon, adjunctul Secretatului de Stat, N.S. Hrușciov a arătat că este vorba
ca guvernul american să desființeze restricțiile de discriminare față de
comerțul cu URSS. Aceasta va contribui în fapt la dezvoltarea relațiilor de
prietenie dintre țările noastre. Dacă nu le veți desființa, dacă intenționați
să continuați și mai departe Războiul Rece, pot să vă asigur că tenacitatea
rușilor nu este mai prejos decât a dv. Ei vor rezista la un Război Rece nu
mai rău decât dv.
Reprezentanții americani au declarat că ei studiază problema
desființării restricțiilor în ceea ce privește comerțul cu URSS și cu celelalte
țări socialiste, dar au vorbit despre acest lucru în mod evaziv și în linii
generale.
În încheierea discuției cu (Clarence D. – n.n.) Dillon, N.S. Hrușciov
l‑a întrebat: („) pot să spun guvernului meu că convorbirea cu dv. a arătat
că din partea dv. s‑a manifestat dorința de a lărgi comerțul și de a desființa
barierele și restricțiile de discriminare față de statul nostru? (”)
(Clarence D. – n.n.) Dillon a răspuns: („) dificultatea constă în
aceea că numai Congresul poate desființa restricțiile, iar starea de spirit
83
84
a Congresulul depinde de starea de spirit a opiniei publice americane. Pe

măsură ce încordarea în relații se va micșora, aceasta va duce, potrivit
afirmațiilor lui Dillon, la creșterea comerțului și la desființarea legilor care
limitează dezvoltarea comerțului. (”)
N.S. Hrușciov a răspuns atunci: („) dv. doriți să vă ascundeți în
umbră, să vă limitați la un răspuns general. Rezultă că dacă vor învinge
conservatorii, dv. sunteți cu ei, dacă vor învinge elementele mai liberale
– dv. sunteți cu ei. La noi aceasta se numește politica «încotro bate
vântul.» În general vreau să spun că problema dezvoltării comerțului
sovieto‑american este o problemă de principiu și după cum vă veți
comporta față de noi, la fel ne vom comporta și noi față de dv. După cum
se spune rusește: la întrebare și răspuns. (”)
În cadrul convorbirilor cu americanii a fost atinsă problema
reglementării socotelilor rezultate din „land‑lease” (sic!).85 Tov.
N.S. Hrușciov a declarat că guvernul sovietic este gata să ducă tratative
cu privire la decontările „land‑lease” (sic!), dar s‑a arătat că reglemen‑
tarea acestor socoteli are mai curând o importanță morală, întrucât e
vorba de o sumă neînsemnată. În afară de aceasta, s‑a subliniat într‑o
formă hotărâtă că o abordare pur mercantilă a problemei este inapli‑
cabilă în cazul de față, că prin niciun fel de sume de bani nu poate
exprimat sângele vărsat de oamenii sovietici în războiul dus împo‑
triva Germaniei hitleriste pentru cauza comună a aliaților. Totodată a
fost respinsă încercarea americanilor de a condiționa într‑o oarecare
măsură normalizarea comerțului sovieto‑american prin reglementa‑
rea socotelilor rezultate din land‑lease (sic!).
În cursul discuțiilor, partea sovietică a atins problema tratului politic
dintre URSS și SUA. Partea americană a arătat că în prezent ea este gata să
examineze numai problema încheierii unui acord consular între URSS și
SUA, întrucât un asemenea acord nu există. Secretarul de Stat (Christian
A. – n.n.) Herter a spus că guvernul american nu este gata să meargă în
prezent mai departe de semnarea unui acord consular, dar că în viitor,
pe măsura dezvoltării relațiilor sovieto‑americane, se va putea reveni din
nou la examinarea problemei tratatului politic.
Între reprezentanții URSS și SUA au avut loc o serie de convorbiri în
problemele concrete de schimburi în domeniul culturii, științei și tehnicii.
În prezent, aceste tratative continuă.
85
Lend‑Lease
50 Document 1
Din inițiativa unor fruntași ai Federației Americane a Muncii –

Congresul Sindicatelor Industriale (AFL‑CIO86)87 – a avut loc la 21
septembrie (1959 – n.n.), întâlnirea lui N.S. Hrușciov cu un grup de
conducători ai mișcării sindicale americane. Discuția, care a durat trei
ore, a avut un caracter foarte ascuțit din cauza tonului nebinevoitor și a
întrebărilor provocatoare puse de unii lideri sindicali, mai ales de către
Reuter (sic!),88 vicepreședintele AFL‑CIO. De fapt, acești lideri sindicali
americani, mai ales Reuter (sic!), s‑au comportat într‑un mod sfidător,
adoptând față de Uniunea Sovietică și celelalte țări socialiste poziția
„Războiului Rece”, ceea ce a constituit un contrast chiar în comparație
cu mulți politicieni burghezi, fără să mai vorbim de stările de spirit ale
americanilor de rând. S‑a putut vedea că în persoana conducătorilor
sindicatelor din SUA, burghezia americană are un sprijin bun, care
încătușează forțele clasei muncitoare.
Pe baza schimbului de păreri dintre N.S. Hrușciov și D. Eisenhower
și a discuțiilor pe care N.S. Hrușciov le‑a avut cu alți oameni de stat,
fruntași politici și pe tărâm obștesc, precum și pe baza întâlnirilor avute cu
americanii simpli, se poate trage concluzia că, sub influența unei serii de
factori, în SUA își croiește tot mai mult drumul ideea necesității de a găsi
calea spre înțelegere reciprocă dintre URSS și SUA, ideea reglementării
pașnice a problemelor internaționale litigioase prin tratative, deși
partizanii Războiului Rece și a (sic!) politicii „de pe poziții de forță” își
mai păstrează o influență foarte puternică în determinarea liniei politicii
externe a Statelor Unite ale Americii.
Faptul că guvernul SUA a fost de acord să se facă un schimb de vizite
între șefii guvernelor URSS și SUA dovedește că în politica guvernului SUA
au apărut unele momente noi, care pot fi folosite de către țările socialiste
în interesul consolidării continuie (sic!) a pozițiilor lagărului socialist și al
întăririi păcii. În legătură cu creșterea imensă a forțelor țărilor socialiste,
o anumită parte de burgheziei americane dorește, după cum se vede, să
evite riscul legat de agravarea relațiilor cu țările noastre, temându‑se de
consecințele serioase și ireparabile pentru capitalism, la care ar putea să
ducă un pas aventurist din partea SUA și a aliaților lor. Creșterea datoriei
interne a SUA despre care a vorbit (Dwight D. – n.n.) Eisenhower în
86
American Federation of Labor and Congress of Industrial Organizations
87
88
Walter p. Reuther
cuvântările publice, povara impozitelor asupra populației, tendința spre

devalorizarea dolarului împing și ele burghezia americană spre căutarea
unor noi căi în politica internațională. Reține atenția faptul că SUA, de
fapt, nu‑și mai sporesc cheltuielile lor militare, manifestând tendința spre
(o – n.n.) oarecare reducere a alocațiilor militare pentru aliații lor.
S‑a format o anumită impresie că președintele (Dwight D. – n.n.)
Eisenhower, care se bucură fără îndoială în SUA de autoritate, caută
să găsească un limbaj comun cu URSS în vederea slăbirii încordării
internaționale, dându‑și în mod vădit seama la ce consecințe, inclusiv
și pentru SUA, poate să ducă un război în condițiile actuale. Totodată,
se simte că Eisenhower nu este întru totul liber în hotărârile și acțiunile
sale. În SUA există cercuri influente care militează pentru continuarea
politicii Războiului Rece. Trebuie să ne așteptăm că aceste contradicții din
sânul grupului conducător al SUA se vor răsfrânge încă mult timp asupra
caracterului politicii externe americane.
În timpul vizitei lui N.S. Hrușciov în SUA, din partea americană s‑au
făcut încercări de a demonstra bogăția și puterea militară a SUA, pentru a
produce o impresie corespunzătoare. Din toate acestea, după cum se știe,
nu a ieșit nimic. Totul arată că vizita lui N.S. Hrușciov, care a reprezentat
în SUA nu numai Uniunea Sovietică, ci și lagărul socialist în întregime, a
făcut o impresie puternică asupra poporului american. Este semnificativ
faptul că manifestarea sentimentelor de simpatie a (sic!) americanilor a
crescut pe măsura șederii tov. N.S. Hrușciov în SUA și s‑a intensificat mai
ales în ultimele zile ale vizitei sale.
N.S. Hrușciov a primit un numări imens de scrisori binevoitoare de
la reprezentanții celor mai diferite pături ale populației SUA.
Guvernul SUA nu s‑a așteptat, în mod vădit, că vizita lui N.S. Hrușciov
va stârni în SUA un interes așa de mare, că N.S. Hrușciov se va bucura
de o primire atât de călduroasă și prietenească din partea populației și a
cercurilor de afaceri. În timpul vizitei s‑au făcut încercări de a restrânge
contactul lui N.S. Hrușciov cu poporul american. În legătură cu aceasta,
pe lângă reprezentantul președintelui SUA, (Henry C. – n.n.) Lodge
(Jr. – n.n.), s‑a făcut un protest energic, arătându‑se că dacă situația nu
se va schimba, vizita poate fi întreruptă și N.S. Hrușciov se va înapoia
acasă. Aceasta a avut un efect corespunzător și autoritățile americane au
fost nevoite să reducă în mare măsură îngrădirile, ceea ce i‑a permis lui
N.S. Hrușciov să aibă contact mai liber cu populația.
52 Document 1
Întâlnirile cu conducătorii de stat și cu reprezentanții diferitelor

cercuri din SUA au arătat că în conștiința americanilor a pătruns adânc
înțelegerea succeselor obținute de URSS și de țările socialiste în domeniul
economiei, științei și tehnicii, în crearea noilor tipuri de arme. Au fost
mai puține manifestări de înfumurare din partea americanilor. Se vede
că americanii au început să înțeleagă mai bine puterea crescândă și
importanța internațională a Uniunii Sovietice și a lagărului socialist în
ansamblu. N‑au avut loc încercări de a recurge la amenințări sau chiar la
aluzii de amenințări. În ansamblu, se poate face o anumită concluzie, că
încrederea americanilor în puterea militară a țării lor și în inaccesibilitatea
din trecut a SUA în caz de război este puternic subminată.
Lămurirea sinceră și clară de către N.S. Hrușciov a avantajelor
sistemului socialist, a necesității coexistenței pașnice a statelor, indiferent
de orânduirea lor socială, și‑a avut efectul său asupra americanilor.
Rezultatul principal și nemijlocit al vizitei lui N.S. Hrușciov în
SUA (îl – n.n.) constituie faptul că s‑a ajuns la o anumită reducere a
încordării internaționale, s‑au creat condițiile pentru tratativele ulterioare
în problemele internaționale nerezolvate, s‑a ajuns la o înțelegere mai
bună dintre URSS și SUA a pozițiilor lor, acțiunile partizanilor activi ai
Războiului Rece sunt acum serios îngreunate. Se poate considera că s‑a
deschis calea spre conferința șefilor de guverne, pentru convocarea căreia
țările socialiste au militat timp îndelungat. Propunerile noastre cu privire
la dezarmarea totală și generală sunt puse pe ordinea de zi a tratativelor
internaționale și ele vor juca, fără îndoială, un rol important în viața
internațională, unind și mobilizând forțele care luptă pentru pace, pentru
eliberarea popoarelor de sub povara înarmărilor.
Vizita a arătat că creșterea puterii și coeziunii lagărului socialist, o
anumită dezmeticire a SUA și în celelalte țări din Occident de pe urma
amețirii Războiului Rece creează posibilități reale pentru a bara calea
războiului. Noi considerăm, fiind convinși că prietenii vor fi de acord cu
aceasta, că sarcina primordială este de a folosi aceste condiții prielnice
pentru a exercita o presiune continuă asupra cercurilor agresive ale țărilor
imperialiste, pentru a contribui la lichidarea Războiului Rece, la înlăturarea
cursei înarmărilor și la întărirea continuă a pozițiilor internaționale ale
lagărului socialist.
SURSA: ANIC, Fond CC al PCR – Secția Relații Externe, dos.3/1959,

ff.6–21
DOCUMENT 2
1960 martie 3, Moscova. Scrisoarea lui Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar
al CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al URSS, adresată
lui Dwight D. Eisenhower, președinte al SUA, referitoare la necesitatea
nediseminării armamentului nuclear
Stimate domnule președinte!
Aș vrea sub forma unei corespondențe sincere și prietenești, care

s‑a stabilit între noi și care a și dat rezultate bune în multe cazuri, să vă
împărtășesc părerea mea într‑o problemă foarte importantă din punctul
nostru de vedere.
N‑am putut să nu acord atenție afirmațiilor dvs. făcute la conferința
de presă din 3 februarie (1960 – n.n.) în problema posibilității transmiterii
de către Statele Unite (ale Americii – n.n.) aliaților dvs. a informațiilor
secrete cu privire la arma nucleară și reacției care a urmat în lume cu
privire la aceste afirmații.
Vorbind cinstit, am ezitat la început dacă e cazul să fac din această
problemă obiectul corespondenței cu dvs. în stadiul actual. Hotărârea
definitivă de a vă adresa această scrisoare s‑a copt după ce m‑am convins
că afirmațiile dvs. la conferințele de presă din 3 și 17 februarie (1960 –
n.n.), precum și declarația Secretarului de Stat (Christian A. – n.n.) Herter
din 8 februarie (1960 – n.n.) sunt interpretate destul de larg în diferite țări,
inclusiv în Occident într‑un anumit sens, ca expresie a intenției Statelor
Unite (ale Americii – n.n.) de a înzestra cu arma nucleară americană, în
special în cadrul NATO, pe acei dintre aliații dvs. care nu au această armă.
Problema atinsă de dvs. are o importanță atât de mare, încât mi se
pare necesar să vă împărtășesc încă acum unele considerente.
Se știe că de la inventarea armei nucleare, secretul producției
acestei arme îl dețineau SUA, URSS, Anglia, iar acum într‑o anumită
măsură îl deține și Franța. Celelalte state deocamdată nu dețin nici
54 Document 2
secretele producției armei nucleare, nici această armă. Între noi există
însă o înțelegere privind necesitatea de a izbăvi omenirea de o primejdie
groaznică a războiului nuclear și de a căuta să ajungem la lichidarea totală
a armei nucleare. În această problemă hotărâtoare am ajuns cu dvs. la o
înțelegere reciprocă deplină în timpul discuțiilor memorabile de la Camp
David (din septembrie 1959 – n.n.).89 În acest scop se și duc tratative între
SUA, Anglia și URSS pentru interzicerea experiențelor cu arma nucleară
și în scurt timp va începe dezbaterea problemei cu privire la dezarmarea
generală și totală în Comitetul celor 10 State.
Este desigur foarte important ca niciuna din puterile nucleare să
nu întreprindă niciun fel de pași care ar putea să complice rezolvarea
problemei lichidării totale a armei nucleare în lume.
Se ridică problema, ce consecințe ar avea lărgirea numărului de state
care au acces la arma nucleară. Ce s‑ar întâmpla în acest caz?
Cred, d‑le președinte, că nu trebuie să vă demonstrez dvs., eminent
om de stat și personalitate militară, cu o bogată experiență a vieții, că
(sic!) cauza consolidării păcii și înlăturării pericolului războiului nuclear
ar suferi o pierdere serioasă de pe urma acestui lucru. S‑ar îngreuna
în uriașă măsură rezolvarea problemei dezarmării generale și totale,
care prevede, desigur, încetarea producției armei nucleare și lichidarea
stocurilor existente. Este evident că cu cât este mai larg cercul statelor care
posedă arma nucleară și cu hidrogen, cu atât este mai greu să fie înfăptuite
măsurile necesare pentru distrugerea totală a acestei arme sub un control
eficient. Într‑adevăr, să admitem că aliații SUA – fiecare în parte sau în
cadrul NATO – ar obține la dispoziția lor arma nucleară și astfel cercul
puterilor nucleare din Occident s‑ar lărgi. În acest caz s‑ar ivi o situație
cu totul nouă, în care s‑ar complica considerabil rezolvarea problemei
lichidării armei nucleare. În acest caz vom avea și noi toate motivele de a
preda această armă țărilor prietene, care în scopul asigurării securității și
apărării lor ni se vor adresa cu o cerere corespunzătoare.
Să vedem încă un aspect al acestei probleme. Să presupunem că
secretul producției armei nucleare sau însăși această armă a fost predată
RF Germane. Este oare un secret pentru cineva că în RFG au apărut
acum din nou destui oameni nesăbuiți care nutresc speranța de a lua
revanșa pentru cel de-al Doilea Război Mondial (?). Este suficient să
amintim măcar recenta declarație a d‑lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer,
89
Vezi DOCUMENT 1
că poporului german îi revine o anumită „misiune deosebită.” Oricum ar

interpreta dl. Adenauer această „misiune deosebită”, nu este exclus că dacă
ar obține la dispoziția lui arma nucleară, el ar fi căzut în ispita de a o folosi
pentru înfăptuirea acestei „misiuni.” Putem oare să sperăm că urmașii
d‑lui Adenauer în postul de cancelar vor fi mai pașnici? În evoluția actuală
a evenimentelor din RFG, firește că nu ne putem aștepta.
Consider aici potrivit să lămuresc că nici Uniunea Sovietică, nici
statele aliate cu noi nu încearcă, desigur, niciun fel de teamă în legătură
cu declarațiile războinice ale revanșarzilor germani. Înțelegeți că doar, din
punct (sic!) de vedere al securității noastre, revanșarzii germani nu ne
sperie, chiar dacă ar fi înarmați cu arma nucleară.
Ar fi însă profund nejust dacă noi, care purtăm o mare răspundere
pentru destinele întregii omeniri, ne‑am limita numai la faptul că am miza
pe pregătirea țărilor noastre pentru orice război în care s‑ar folosi arma
cea mai modernă. Guvernul sovietic vede scopul principal al politicii sale
în a nu îngădui în general dezlănțuirea unui nou război mondial, a obține
interzicerea și distrugerea armei nucleare și a oricărei arme în general.
Lărgirea cercului puterilor nucleare ar crea însă noi obstacole în calea
dezarmării și ar spori, desigur, infinit pericolul ca omenirea să alunece în
prăpastia unui război nuclear general.
Continui totuși să cred, d‑le președinte, gândindu‑mă la afirmațiile
dvs., că evoluția evenimentelor se va desfășura nu în direcția lărgirii
numărului de state care dețin arma nucleară, ci pe calea dezarmării
generale și totale și, prin urmare, pe calea lichidării pericolului unui război
nuclear. De aceea sper că veți înțelege just motivele care m‑au îndemnat să
mă adresez dvs. cu acest mesaj.
Eu, la rândul meu, aș lua cunoștință cu un mare interes de
considerentele dvs. în problemele atinse de mine.
Cu sincere respecte,
N. Hrușciov
SURSA: ANIC, Fond CC al PCR – Secția Relații Externe, Alfabetic,

dos.10U/1959–1960, ff.177–180
DOCUMENT 3
1960 martie 12, Washington. Scrisoarea lui Dwight D. Eisenhower,
președinte al SUA, adresată lui Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al CC
al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al URSS, referitoare la
necesitatea nediseminării armamentului nuclear, precum și la agenda de
discuții a preconizatului summit de la Paris din mai 1960
Stimate d‑le președinte,
Vă mulțumesc pentru atenția (pe – n.n.) care ați manifestat‑o

adresându‑mi scrisoarea dvs. din 3 martie (1960 – n.n.), în care îmi
împărtășiți părerile dvs. asupra problemelor care au într‑adevăr o mare
importanță. După cum se arată în scrisoarea dvs., noi am ajuns la o
înțelegere reciprocă deplină la Camp David (în septembrie 1959 – n.n.).90
În comunicatul cu privire la aceste convorbiri s‑a menționat că problema
dezarmării generale este problema cea mai importantă, care stă astăzi
în fața lumii, și că guvernele Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și
Statelor Unite (ale Americii – n.n.) vor depune toate eforturile pentru a
ajunge la o rezolvare constructivă a acestei probleme. În această privință
nu pot să nu‑mi exprim sprijinul meu cordial și permanent.
Ca răspuns la considerentele expuse în scrisoarea dvs. (din 3 martie
1960 – n.n.),91 și în același spirit al schimbului sincer de păreri, sunt
bucuros că am această posibilitate să expun, așa cum m‑ați rugat dvs.,
unele considerente care, după părerea mea, sunt importante.
În primul rând, deși nu vreau să mă opresc amănunțit asupra
observațiilor dvs. cu privire la Republica Federală Germană, socotesc că
ele reflectă o înțelegere insuficientă a caracterului statului german după
război. Mi se pare că o apreciere imparțială ar arăta că conducătorul
Republicii Federale (Germania – n.n.), precum și majoritatea covârșitoare
90
Vezi DOCUMENT 1
91
Vezi DOCUMENT 2
58 Document 3
a populației care i‑a ales pe acești conducători în posturile lor, doresc

pacea la fel ca și oricare dintre noi și nu reprezintă un pericol de agresiune
pentru vreo țară. Pe baza experienței mele proprii, pot să vă asigur că
lucrurile se prezintă întocmai în felul acesta. Recunosc că deși amintirea
trecutului poate să justifice precauțiunea (sic!), aceasta nu trebuie să ne
orbească într‑atâta (sic!), încât să nu vedem situația reală a lucrurilor în
momentul de față.
Acum, în ceea ce privește problema principală ridicată în scrisoarea
dvs. (din 3 martie 1960 – n.n.), aș vrea să subliniez că, după cum
spuneți și dvs., unele considerente exprimate de către dvs. se bazează pe
interpretările care s‑au făcut în diferite părți ale lumii cu privire la sensul
observațiilor făcute de secretarul (Christian A. – n.n.) Herter și de mine în
cadrul conferințelor de presă în cursul lunii februarie (1960 – n.n.). Dacă
interpretările observațiilor noastre, la care vă referiți, v‑au dat prilejul să
credeți că în politica Statelor Unite (ale Americii – n.n.) a intervenit sau are
loc o schimbare în problema predării armei nucleare sau a informațiilor
cu privire la construcția și producția armei nucleare, aceste interpretări
sunt greșite. Nici secretarul Herter, nici eu nu am avut nicio intenție de
a subînțelege existența unei asemenea schimbări sau a unor planuri de
a înfăptui o asemenea schimbare și, după ce am recitit minuțios textul
observațiilor noastre, nu consider că o interpretare în acest sens ar putea
fi justificată.
De aceea scrisoarea dvs. (din 3 martie 1960 – n.n.), bazată, după
cum mi se pare, pe interpretarea nejustă a observațiilor făcute de mine,
oglindește, probabil, nedumerirea fundamentală în ceea ce privește
politica guvernului Statelor Unite (ale Americii – n.n.).
Riscând să mă repet, aș vrea să fac pentru dvs. o scurtă expunere a
acestei politici.
Politica noastră constă în aceea de a evita lărgirea cercului puterilor
nucleare. Această politică este promovată de Statele Unite (ale Americii
– n.n.) și este oglindită în legile noastre fundamentale, îndeosebi în legea
din 1954 cu privire la energia atomică cu amendamentele: Statele Unite
(ale Americii – n.n.) nu predau arma nucleară pentru păstrare aliaților lor
în timp de pace și noi nu punem la dispoziția aliaților noștri [cu excepția
Regatului Unit (al Marii Britanii și al Irlandei de Nord – n.n.) care este o
putere nuclerară]92 sau a oricărui alt stat informații cu privire la construcția
92
și producția armei nucleare. Politica noastră este un bun al opiniei publice

de la apariția ei și orice schimbare ar fi imediat cunoscută. Pe de altă parte,
noi nu știm dacă Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste nu pune arma
nucleară la dispoziția membrilor Pactului de la Varșovia sau a altor aliați
ai săi.
Trebuie să recunoaștem că din partea statelor care dispun de un mare
potențial industrial în lumea de astăzi nu ne putem aștepta că ele vor fi
întotdeauna satisfăcute de situația în care arma nucleară nu se află sub
control, iar ei (sic!), la rândul lor, nu au arma nucleară pentru apărarea lor
proprie. În ceea ce privește aliații noștri din NATO, trebuie de asemenea
să recunoaștem că ei manifestă o tendință legitimă spre autoapărare cu
ajutorul celor mai moderne tipuri de arme care există în momentul de
față. Această tendință poate fi ușor înțeleasă, dacă se ține seama de faptul
că ei trebuie să‑și asigure apărarea împotriva unor forțe care, după cum
dvs. personal ați lăsat să se înțeleagă foarte clar în multe cazuri, dispun
deja de arma cea mai modernă și cea mai distrugătoare.
Tocmai pentru a satisface necesitățile legitime și ale aliaților noștri,
în scopul apărării lor proprii, noi am creat un sistem de stocuri atomice
în cadrul NATO. În conformitate cu acest sistem, păstrarea focoaselor
atomice se înfăptuiește numai de Statele Unite (ale Americii – n.n.), după
cum e prevăzut prin lege, ele putând fi folosite numai în scopul apărării
față de agresiune. Datorită acestui sistem, cercul puterilor nucleare nu
se lărgește. Nevoile legitime ale aliaților noștri în ceea ce privește arma
modernă destinată folosirii în scopul autoapărării sunt satisfăcute, dar
într‑un fel care nu reclamă ca ele înșile (sic!) să producă aceasta armă.
Totuși, trebuie să recunoaștem că secretele producției armei nucleare,
la care vă referiți dvs., nu pot să ramână ascunse timp îndelungat față
de numeroase state din lumea contemporană cu resurse științifice și
industriale dezvoltate. Pentru a preîntâmpina răspândirea armei nucleare,
nu mai putem tărăgăna cu începerea unui control internațional coordonat
asupra energiei nucleare și trebuie să trecem la încheierea unor acorduri
pentru dezarmare de mare importanță, care să cuprindă atât armele
obișnuite, cât și arma nucleară, în condițiile (sic!) care pot fi controlate. Este
recunoscut de toți că în prezent nu există mijloace tehnice pentru a stabili
cu certitudine distrugerea stocurilor de arme nucleare create în trecut și a
celor care se creează în prezent. Această situație a fost recunoscută oficial
de guvernul sovietic în propunerea lui de dezarmare din 10 mai 1955 și
60 Document 3
a fost confirmată în declarația guvernului sovietic făcută la Adunarea

Generală a Organizației Națiunilor Unite din 18 septembrie 1959. Cred
că și dvs. ați recunoscut acest lucru în cuvântarea rostită la Moscova la
24 mai 1958. Cu toate acestea, există lucruri care se pot face astăzi și eu
apelez să folosim posibilitatea ce o avem pentru a ajunge la o înțelegere
cu privire la măsurile care să pună capăt, fără întârziere, posibilității de
apariție a unor noi puteri nucleare.
În momentul de față putem să facem următoarele trei lucruri:
1. Putem la tratativele de la Geneva cu privire la încetarea experiențelor
cu arma nucleară să hotărâm încetarea tuturor experiențelor cu arma
nucleară care în prezent pot fi controlate cu eficacitate. Făcând acest
lucru, am putea prin intermediul unor cercetări efectuate împreună să
trecem – atât de repede, încât să poată fi verificate și coordonate măsurile
suplimentare de control – la sistarea tuturor experiențelor cu această
armă. Reacția reprezentantului dvs. la propunerile reprezentantului
Statelor Unite (ale Americii – n.n.) din 19 februarie (1960 – n.n.), cu
privire la o înțelegere neîntârziată asupra măsurilor care pot fi realizate în
prezent, a fost până acum negativă. Este însă neîndoielnic că încheierea în
prezent a unui acord privind toate domeniile în care problemele inspecției
obligatoare (sic!) ar fi rezolvate, ar corespunde intereselor țărilor noastre
și ale întregii lumi.
2. Putem la conferința Consiliului Administratorilor Agenției
Internaționale pentru Energia Atomică din aprilie (1960 – n.n.) să
sprijinim adoptarea unor proceduri de garanție, care vor asigura o astfel
de situație în care extinderea în viitor a producției energiei nucleare nu
va deveni de la sine o sursă de materiale fisionabile în scopul producției
armei nucleare. Atât în Statele Unite (ale Americii – n.n.), cât și în Uniunea
Sovietică se întreprind acțiuni însemnate în domeniul dezvoltării energiei
nucleare și acordării acestor noi resurse energetice altor țări pentru binele
lor. Fără îndoială că avem interese comune, ceea ce și‑a găsit expresia în
atașamentul nostru față de principiile statutului Agenției Internaționale
pentru Energia Atomică, în asigurarea ca reactorii (sic!) nucleari, care
se vor construi în viitor în multe țări, să nu devină o sursă de materiale
pentru producția acestor arme de către noile puteri nucleare.
3. Putem în cadrul tratativelor pentru dezarmare, care încep la
15 martie (1960 – n.n.) la Geneva, să ajungem la o înțelegere cu privire la
sistarea producției materialelor fisionabile în scopul folosirii lor pentru
arma nucleară, sistând astfel crearea stocurilor de armă nucleară de îndată

ce vor fi puse de acord și aplicate măsurile de inspecție eficientă. Totodată,
am putea să începem predarea materialelor fisionabile existente în prezent
în stocurile de arme pentru folosirea lor în scopuri pașnice, având în vedere
că cu timpul această armă va fi scoasă din arsenalele naționale. Acest pas
practic și important este tocmai pasul la care am apelat de repetate ori de
când am adresat în martie 1956 o scrisoare primului ministru (Nikolai
A. – n.n.) Bulganin. Argumentele pe care le formulați în scrisoarea dvs.
din 3 martie (1960 – n.n.),93 după cum mi se pare, sprijină motivele
incontestabile în favoarea realizării rapide a acestei măsuri importante.
Cred că suntem de acord că metoda sigură și avantajoasă de
reglementare a situației existente, care vă îngrijorează pe dvs. ca și pe
mine, constă în aceea de a înainta în direcția unor măsuri eficiente de
dezarmare. Cred că veți fi de acord cu mine că perspectiva de a realiza
multe în acest domeniu la conferința la nivel înalt este neînsemnată, dacă
nu vom putea porni de la un progres temeinic realizat în cadrul tratativelor
de la Geneva. Sper că veți însărcina pe reprezentanții dvs., așa cum am
procedat și eu față de reprezentanții mei, să depună toate eforturile în
vederea înlăturării divergențelor până când nu (sic!) vom dispune de ceva
real, la care să putem munci la Paris în luna mai (1960 – n.n.).
Sper că această expunere sinceră va clarifica politica și sarcinile
guvernului meu și va înlătura temerile cu privire la scopurile noastre.
Printre altele, vă asigur din nou că în declarațiile mele publice la care
vă referiți nu au fost subînțelese niciun fel de schimbări în politica țării
noastre sau în promovarea ei. Înțeleg îngrijorarea arătată de dvs., pe care
o resimțiți. Eu, la rândul meu, îmi exprim speranța că vă veți ralia cu
noi la tratativele despre care vorbesc, pentru ca să fie luate acum măsuri
concrete și eficiente care vor duce la realizarea unui însemnat progres în
problema pericolului nuclear.
Al dvs. cordial,
Dwight D. Eisenhower

dos.10U/1959–1960, ff.180–186
93
Vezi DOCUMENT 2
DOCUMENT 4
1960 martie 21, Moscova. Scrisoarea lui Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar
al CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al URSS, adresată
lui Dwight D. Eisenhower, președinte al SUA, referitoare la necesitatea
nediseminării armamentului nuclear, precum și la politica externă a RFG
Stimate d‑le președinte,
Vă mulțumesc pentru scrisoarea din 12 martie (1960 – n.n.),94 în care

ați expus punctul de vedere al guvernului SUA într‑o serie de importante
probleme internaționale. Doresc, la rândul meu, să dau unele lămuriri
suplimentare asupra felului în care privim noi, guvernul sovietic, aceste
chestiuni de o importanță atât de mare pentru rezolvarea problemei pe
care noi amândoi o considerăm ca fiind principală: problema întăririi
păcii și a izbăvirii omenirii de pericolul unui război nuclear.
În primul rând, în problema care a fost atinsă în scrisoarea mea adre‑
sată dvs. la 3 martie (1960 – n.n.),95 adică despre posibilitatea predării
altor state de către Statele Unite (ale Americii – n.n.) a informației secrete
cu privire la producția armei nucleare sau de a înzestra cu arma nucleară
americană forțele armate ale aliaților SUA. Dvs. scrieți, dacă v‑am înțe‑
les just, că SUA nu predau arma nucleară altor state în timp de pace, nu
pun la dispoziția lor (în afară de Marea Britanie)96 informații cu privire la
construcția și producția armei nucleare și nu intenționează să‑și schimbe
politica în această privință. Presupunerea posibilității schimbării acestei
politici, dvs. o numiți greșită, izvorând din interpretarea nejustă a declara‑
țiilor făcute de dvs. și de Secretarul de Stat, dl. (Christian A. – n.n.) Herter.
V‑am mai scris, domnule președinte, că am avut o oarecare ezitare,
dacă e cazul să ating această problemă în corespondența cu dvs., în
94
Vezi DOCUMENT 3
95
Vezi DOCUMENT 2
96
64 Document 4
momentul de față. Totuși, felul în care au fost înțelese declarațiile amintite

în multe țări, precum și lipsa unei dezmințiri categorice din partea
americană a acestui fel de a înțelege problema, mi‑au întărit părerea că
va fi util să facem clare lucrurile printr‑un contact confidențial cu dvs., a
cărui importanță o prețuiesc totdeauna foarte mult. Așa cum înțelegeți și
dvs., problema extinderii în viitor a armei nucleare este de o importanță
prea mare pentru ca să putem lăsa în această problemă oarecari (sic!)
nelămuriri și reticențe.
Puneți-vă, d‑le președinte, măcar pentru un moment în locul meu:
cum ați fi înțeles dvs., de exemplu, declarația că (sic!) „când ei (rușii)97
au informații și știu cum se fac toate acestea (adică arma nucleară),98
e foarte greu de înțeles, de ce să nu întreprindem noi ceva în privința
aliaților noștri din moment ce ei stau fermi alături de noi...99. Nu
trebuie să refuzăm aliaților noștri ceea ce are deja adversarul, dușmanul
nostru potential.”
Voi lăsa la o parte problema, cât e de util să fie folosit de unii față de
alții un astfel de termen ca „dușmanul potențial” – probabil că este tributul
tradiției „Războiului Rece”, care se mai resimte în atmosfera politică a
Statelor Unite (ale Americii – n.n.). Cred însă că veți fi de acord că sensul
cuvintelor citate de mine este destul de precis și că era greu să fi fost înțelese
altfel decât ca o expresie a intenției de a preda într‑o formă sau alta statelor
aliate cu SUA fie arma nucleară, fie secretul producției acestei arme. Dacă
cele spuse în scrisoarea dvs. din 12 martie (1960 – n.n.)100 înseamnă că
acest fel de a înțelege este nejust și că SUA nu intenționează acum sau în
viitor să predea altor state arma lor nucleară sau datele necesare fabricării
acestei arme, acest lucru nu poate să nu stârnească satisfacția tuturor cui
îi (sic!) este scumpă cauza consolidării păcii. Calea extinderii continue a
armei atomice și cu hidrogen printre alte state este o cale periculoasă, care
poate duce la crearea unei situații care să pericliteze cauza păcii. Pe cât
înțeleg, și dvs. sunteți de acord cu acest lucru.
Dvs., d‑le președinte, ați socotit necesar în scrisoarea dvs. (din
12 martie 1960 – n.n.) să luați apărarea politicii promovate de RFG. Eu
înțeleg acest lucru: cancelarul (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer este aliatul dvs.
97
98
99
100
Vezi DOCUMENT 3
și, după cum se spune, situația obligă. Dacă vom privi însă lucrurile absolut
obiectiv, cum se prezintă atunci faptele reale care caracterizează astăzi
politica externă a Germaniei Occidentale? Aceste fapte sunt cunoscute de
toți: lipsa de dorință de a încheia un tratat de pace; refuzul subliniat de a
recunoaște frontierele de stat care s‑au creat în Europa în urma înfrângerii
Germaniei hitleriste; refuzul de a stabili relații diplomatice cu o serie de
state europene, inclusiv cu cele care au fost invadate de către Germania
în războiul trecut și al căror teritoriu este astăzi obiectul revendicărilor
Bonn‑ului; numirea foștilor promotori activi ai politicii lui Hitler, inclusiv
a criminalilor de război, în posturile de conducere în aparatul de stat și
îndeosebi în armată; tendința prost camuflată de a pune cât mai repede
stăpânire pe arma nucleară, iar acum se mai adaugă și reluarea într‑o
nouă variantă a tezei naziste din trecut cu privire la „spațiul vital”, care
își găsește acum expresia în eforturile perseverente de a crea puncte
de sprijin ale Bundeswehr‑ului vest‑german pe teritoriul altor state.
Ramificațiile mașinii de război a Bonn‑ului pătrund astăzi în Spania,
Turcia, țările scandinave și se îndreaptă spre Africa; și ce va fi mâine dacă
lucrurile vor merge și mai departe în felul acesta? Atât dvs., cât și noi am
fost de acum nevoiți să plătim cu un preț greu în cel de-al Doilea Război
Mondial faptul că unii au subapreciat primejdia militarismului german.
Noi nu avem dreptul să subapreciem astăzi aceleași tendințe periculoase
în politica actuală a Germaniei Occidentale.
În ceea ce privește guvernul sovietic, experiența trecutului recent,
conștiința răspunderii pentru securitatea popoarelor URSS și înțelegerea
clară a primejdiei, care ar prezenta (sic!) în condițiile de astăzi tulburarea
păcii în Europa pentru popoarele din toate țările, ne fac să avem o
convingere fermă că astăzi, mai mult decât oricând, este necesar să
îndeplinim punctul principal al acordului încheiat între aliați după război,
de a asigura „ca Germania să nu mai amenințe niciodată pe vecinii săi
sau menținerea păcii în întreaga lume.” Acest lucru reclamă nu numai
interesele țării noastre, ci și interesele tuturor popoarelor, inclusiv, și nu
în ultimul rând, ale nemților înșiși. Guvernul sovietic va continua, ca și
în trecut, să tindă perseverent și neabătut spre adoptarea unor măsuri
care să asigure dezvoltarea pașnică a Germaniei și securitatea vecinilor ei.
Trebuie oare să mai spunem că punerea armei nucleare la dispoziția RFG
n‑ar contribui în niciun fel la realizarea acestor scopuri?
66 Document 4
Dvs. scriți (sic!), d‑le președinte, că politica Statelor Unite (ale

Americii – n.n.) „constă în aceea de a evita lărgirea cercului puterilor
nucleare.” Aceasta coincide cu punctul nostru de vedere. Extinderea
armei nucleare ar complica considerabil situația internațională, ar spori
pericolul unei explozii de război și ar face totodată mai dificilă realizarea
unui acord cu privire la dezarmare.
Sunt de acord cu dvs. că sistarea experiențelor cu arma nucleară ar
pune capăt posibilității să apară noi puteri nucleare.
După ce m‑am întors din călătoria prin țările Asiei, am studiat încă o
dată cu atenție propunerile prezentate de reprezentantul dvs. la Conferința
de la Geneva, la 11 februarie (1960 – n.n.), la care vă referiți în scrisoarea
dvs (din 12 martie 1960 – n.n.).101 Am ajuns din nou la concluzia că
aceste propuneri nu asigură realizarea scopului principal pus în fața
Conferinței de la Geneva, și anume: interzicerea tuturor experiențelor
cu arma nucleară pentru totdeauna. Realizarea acestor propuneri în
forma lor actuală nu ar împiedica nici apariția unor noi puteri nucleare.
Ele prevăd, de fapt, că chiar după încheierea tratatului se pot efectua sub
pământ explozii experimentale ale armei atomice și încă a unei arme
foarte puternice. Cum se poate atunci „să se pună capăt fără întârziere
posibilității de apariție a unor noi puteri nucleare”, dacă statelor li se va
acorda în mod oficial dreptul de a efectua sub pământ explozii cu arma
nucleară de o putere egală cu bombele atomice care au fost aruncate în
timpul celui de-al Doilea Război Mondial?
Noi dorim ca lumea să fie cu totul izbăvită de explozii nucleare
experimentale, care servesc scopul cursei înarmărilor nucleare și al
perfecționării continuie (sic!) a armei nucleare. Uniunea Sovietică face
tot ce e posibil pentru realizarea unui acord în această problemă. Istoria
tratativelor îndelungate de la Geneva cu privire la sistarea experiențelor
nucleare este, în mare măsură, istoria pașilor făcuți de partea sovietică în
întâmpinarea poziției puterilor occidentale în vederea interzicerii cât mai
rapide a tuturor experiențelor cu arma nucleară.
Acum am făcut un nou pas în această direcție. Dorind să accelerăm
și să înlesnim realizarea unui acord și, ținând seama de poziția puterilor
occidentale, guvernul sovietic a declarat că este gata să încheie un tratat
cu privire la interzicerea experiențelor cu arma nucleară în atmosferă,
sub apă, la mari altitudini și a exploziilor nucleare sub pământ peste o
anumită forță, după cum e prevăzut acest lucru în propunerea SUA din 11
101
Vezi DOCUMENT 3
februarie (1960 – n.n.). În ceea ce privește însă tipurile de explozii nucleare

efectuate sub pământ, și care vor rămâne provizoriu în afara cadrului
tratatului, noi propunem ca statele participante la acest acord, trecând
la cercetări comune pentru îmbunătățirea posibilităților de detectare a
acestor explozii, să‑și asume totodată obligația de a nu efectua niciun fel
de experiențe cu arma nucleară în perioada acestor cercetări.
Dacă în perioada cercetărilor efectuate în comun nu se va ajunge la o
înțelegere în problema metodelor de control asupra tipurilor menționate
mai sus de explozii nucleare sub pământ, statele interesate, fără să reia
experiențele, trebuie să examineze situația creată. Dvs. veți fi de acord
cu mine că această propunere a Uniunii Sovietice vine în întâmpinarea
poziției țării dvs. Am dori să credem că acum nu vor fi niciun fel de piedici
pentru semnarea tratatului cu privire la sistarea experiențelor.
Dvs. propuneți, d‑le președinte, să ajungem la o înțelegere în privința
sistării producției materialelor fisionabile în scopul folosirii acestora
pentru arma nucleară. Totodată, după părerea dvs., s‑ar putea începe
predarea materialelor fisionabile din stocurile armei nucleare pentru
folosirea lor în scopuri pașnice.
După cum arătați și dvs., această propunere nu este nouă și vă este,
desigur, bine cunoscută poziția guvernului sovietic în această problemă.
Numai încetarea producției viitoare a materialelor fisionabile pentru
scopuri militare, fără o interzicere totală a armei nucleare și a stocurilor
acestei arme, n‑ar contribui în fond cu nimic la micșorarea pericolului
unui război atomic. În arsenalele statelor ar continua să rămână arma
atomică și cu hidrogen, care în orice moment ar putea să fie pusă în acțiune.
În felul acesta, stabilirea unui control numai asupra producției viitoare a
materialelor nucleare ar crea numai un sentiment fals de securitate, pe
când în realitate ar exista pericolul dezlănțuirii unui război nuclear cu
toate consecințele sale extrem de grele pentru popoare. Nu va schimba
situația nici predarea materialelor nucleare pentru scopuri pașnice din
stocurile acestor materiale acumulate în trecut, dacă acest lucru se va face
fără să fie interzisă arma atomică și cu hidrogen.
Dvs. scriți (sic!), d‑le președinte, că în momentul de față nu există
mijloace tehnice pentru a stabili cu certitudine distrugerea stocurilor
armei nucleare create în trecut și care se creează acum, referindu-vă
totodată la unele declarații ale guvernului sovietic.
Noi nu am negat și nu negăm că stabilirea unui control asupra
lichidării stocurilor de arme nucleare, ca și asupra sistării producției acestei
68 Document 4
arme, este însoțită de dificultăți cu caracter tehnic. Suntem totuși convinși

că aceste dificultăți nu trebuie să servească ca bază pentru a renunța la
interzicerea totală a armei atomice și cu hidrogen și la lichidarea stocurilor
acestei arme. În afară de aceasta, în procesul realizării dezarmării generale
și totale, condițiile controlului asupra lichidării stocurilor de armă nucleară
se vor schimba în mod radical. În condițiile unui control cât mai larg,
care va fi stabilit asupra traducerii în viață a măsurilor pentru dezarmarea
generală și totală, posibilitățile de a asigura detectarea deplină, lichidarea
stocurilor de armă atomică și cu hidrogen devin, desigur, mult mai mari
decât în trecut.
Există încă o latură a acestei probleme. Am în vedere că în condițiile
dezarmării totale este exclusă posibilitatea de a săvârși un atac atomic,
întrucât vor fi lichidate toate mijloacele de a transporta arma atomică și
cu hidrogen la țintă. Aceasta face, de fapt, lipsită de sens păstrarea secretă
a unor stocuri de armă nucleară.
Dvs. propuneți, de asemenea, ca în scopul preîntâmpinării lărgirii
cercului de state, care dispun de arma nucleară, să fie folosită Agenția
Internațională pentru Energie Atomică. Dar, în primul rând, agenția poate
să stabilească un control numai asupra acelor materiale fisionabile pe care
ea însăși le pune la dispoziție. În al doilea rând, nu se poate pune sub
controlul agenției dezvoltarea energiei atomice în toate țările, fără ca arma
nucleară să fie interzisă. Nu mai spun că tendința de a stabili funcții rigide
de control ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a început
de pe acum să respingă multe state de a folosi serviciile acestui organ.
Garanția cea mai bună și cât mai sigură, nu numai împotriva extin‑
derii mai departe a armei nucleare, dar și în general împotriva pericolului
izbucnirii unui război nuclear, o constituie, desigur, dezarmarea generală
și totală. Sper, d‑le președinte, că în cadrul tratativelor care au început între
cele zece state se va putea realiza un acord asupra acțiunilor comune ale
țărilor noastre pentru înfăptuirea acestei sarcini mărețe în spiritul rezolu‑
ției adoptate unanim de sesiunea a XIV‑a a Adunării generale a ONU (din
noiembrie 1959 – n.n.) în problema dezarmării generale și totale.
Cu respect,
N. Hrușciov

dos.10U/1959–1960, ff.186–194
DOCUMENT 5
1960 [post mai 1], Moscova. Informarea CC al PCUS adresată liderilor
partidelor comuniste și muncitorești, referitoare la „Incidentul U-2”,
precum și la poziția adoptată de către URSS față de summit‑ul preconizat
a se organiza la Paris, în cursul lunii mai 1960
Actul provocator săvârșit de Statele Unite (ale Americii – n.n.)

împotriva Uniunii Sovietice, și care s‑a exprimat în faptul că la 1 mai
a.c. un avion de recunoaștere militar american a făcut o incursiune pe
teritoriul URSS cu scopul de a obține informații privind obiectivele
militare și industriale de pe teritoriul sovietic, are un caracter perfid,
incompatibil cu cerințele elementare ale relațiilor normale dintre state
în timp de pace și se află în grosolană contradicție cu sarcina micșorării
încordării internaționale.102 Trebuie subliniat că acesta nu este un caz
unic de acțiuni agresive și de spionaj ale forțelor militare aeriene ale SUA
împotriva Uniunii Sovietice.
În declarațiile oficiale făcute în legătură cu aceasta, guvernul SUA
a proclamat fățiș că aviația americană efectuează incursiuni pe teritoriul
Uniunii Sovietice cu scopuri de spionaj militar, în conformitate cu un
program dinainte elaborat, și că asemenea acțiuni ale aviației americane
împotriva URSS și a altor state socialiste au fost și rămân o politică calculată
a SUA. Declarând că are intenția să continue acțiunile nemaiauzite și
fără precedent îndreptate împotriva suveranității statului sovietic, care
constitue (sic!) un principiu sacru și nezdruncinat în relațiile dintre
state, guvernul SUA încalcă în mod brutal prevederile fundamentale ale
dreptului internațional și principiile Cartei ONU.
Asemenea acțiuni și declarații ale guvernului SUA creează condiții
deosebite în ajunul conferinței șefilor de guverne de la Paris.
CC al PCUS consideră că este cu neputință să se ducă tratative
fructuoase și să se ajungă la o înțelegere într‑o problemă sau alta, a cărei
reglementare se impune în vederea micșorării încordării și a înlăturării
102
Afirmație referitoare la „Incidentul U2”.
70 Document 5
suspiciunii și a neîncrederii între state, atunci când guvernul uneia dintre

marile puteri declară direct că politica lui este incursiunea pe teritoriile
altor țări cu scopuri de spionaj și de diversiune și, prin urmare, accentuarea
încordării în relațiile dintre state. Este limpede că proclamând o asemenea
politică, care poate fi promovată numai în condiții când state se se află
în stare de război, guvernul SUA condamnă cu anticipație la eșec total
conferința la nivel înalt.
Pentru succesul conferinței este necesar ca guvernele tuturor statelor
participante să urmeze o politică deschisă și onestă și să declare în mod
solemn că nu vor efectua unele împotriva altora niciun fel de acțiuni care
ar reprezenta o încălcare a suveranității de stat a țărilor. Aceasta înseamnă
că dacă guvernul SUA este într‑adevăr gata să colaboreze cu guvernele
altor state în interesul menținerii păcii și al întăririi încrederii între state,
el trebuie în primul rând să condamne acțiunile provocatoare inadmisibile
ale forțelor militare aeriene ale SUA față de Uniunea Sovietică și, în al
doilea rând, să renunțe la continuarea unor asemenea acțiuni și a unei
asemenea politici față de URSS pe viitor.
În legătură cu cele expuse mai sus nu se poate să lăsăm fără
atenție declarația lui (Dwight D. – n.n.) Eisenhower care a spus că, sub
amenințarea încheierii tratatului de pace cu RDG, el nu poate să participe
la conferința la nivel înalt, cu toate că ceea ce a numit el amenințare
nu a fost decât o declarație a guvernului sovietic în sensul că este ferm
hotărât să pună capăt rămășițelor războiului în Europa, să încheie pacea
și să aducă în felul acesta, în special, situația din Berlinul Occidental în
conformitate cu exigențele vieții și interesele asigurării păcii și securității
popoarelor europene.
Se naște întrebarea: Cum poate guvernul sovietic să participe la
tratative în condițiile unei amenințări efective din partea SUA. (?)
Delegația sovietică la Paris va porni de la punctul de vedere că
dacă guvernul SUA va declara că pe viitor avioanele SUA nu vor încălca
frontiera de stat a URSS, va condamna acțiunile provocatoare întreprinse
în trecut și va pedepsi pe cei direct vinovați de asemenea acțiuni, ceea
ce ar asigura pentru Uniunea Sovietică condiții egale cu celelalte puteri,
delegația sovietică va lua parte la conferință și va depune toate eforturile
pentru a contribui la succesul ei.
Până când guvernul SUA nu va face acest lucru, guvernul sovietic
nu vede posibilitatea pentru tratative fructuoase cu guvernul SUA la
conferința la nivel înalt. El nu poate să se numere printre participanții

la tratative în care unul dintre aceștia a pus la baza politicii sale față de
Uniunea Sovietică perfidia. Dacă guvernul sovietic, în condițiile care s‑au
creat, ar participa la tratative condamnate cu bună știință la eșec, el ar
deveni prin aceasta complice la înșelarea poporului și nu are intenția să
procedeze ca atare.

dos.10U/1959–1960, ff.232–234
DOCUMENT 6 103
1961 iunie 3–4, Viena. Fragment din stenograma discuțiilor dintre John
F. Kennedy, președinte al SUA, și Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar al
CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri al URSS, referitor la
chestiunea germană, precum și la dinamica relațiilor sovieto‑americane
Stenograma convorbirii dintre N.S. Hruşciov şi J.F. Kennedy,

3 iunie 1961
Prima convorbire dintre N.S. Hruşciov şi J. Kennedy a avut loc la

reşedinţa ambasadorului american la Viena şi a început la orele 12:45. La
convorbire au asistat: din partea sovietică – (Andrei A. – n.n.) Gromîko,
(Mihail A. – n.n.) Menşikov, (Anatoli F. – n.n.) Dobrînin, (Viktor M. – n.n.)
Suhodrev; din partea americană – D. Rusk, p. Kohler, Ch. Bohleen (sic!),104
L. Thompson, A. Akalovski.
J.F. Kennedy: Sunt bucuros să vă văd aici, domnule preşedinte.

Ne‑am mai întâlnit la Washington, când aţi stat de vorbă cu membrii
Comisiei Senatoriale pentru Afacerile Externe. Cunosc de asemenea pe
ministrul dv. al Afacerilor Externe şi, desigur, pe ambasadorul dv. în SUA.
Am manifestat interes pentru organizarea unei întâlniri între noi doi,
deoarece am ţinut să stabilesc un contact personal cu dv. şi am vrut să
stăm de vorbă în problemele care afectează relaţiile dintre cele două ţări
ale noastre. Îmi pare bine că aţi putut să veniţi la Viena şi sper că cele două
103
Menționăm faptul că stenograma integrală a discuțiilor purtate la Viena între
John F. Kennedy și Nikita S. Hrușciov a fost publicată în: Mihai Croitor, Sanda Borşa
(ed.), Viena: 1961. Din culisele unui summit uitat, Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2013,
pp. 69–159. Din dorința de a ilustra în mod adecvat poziția asumată de către URSS în
direcția semnării unui tratat de pace, am decis includerea în cadrul prezentului volum a
unui fragment referitor la această chestiune.
104
Charles E. Bohlen
74 Document 6
zile, care urmează, ne vor deschide perspectiva ca fiecare dintre noi să

înţeleagă mai bine concepţiile celuilalt.
N.S. Hruşciov: Consider şi eu că întâlnirea noastră este utilă. Îmi
amintesc cum ne‑am întâlnit la Washington, îmi aduc aminte, între
altele, că dv. aţi întârziat, cum mi se pare, la convorbirea mea cu senatorii
americani şi de aceea noi doi nu am putut să schimbăm între noi decât
câteva cuvinte. Ţin minte ceea ce am spus atunci: că am auzit că sunteţi
un om care dă mari speranţe în activitatea politică. Cu atât mai plăcut îmi
este acum să vă revăd în noua dv. situaţie, de preşedinte al SUA.
J.F. Kennedy: Vă mulţumesc. Îmi amintesc că aţi remarcat atunci, cu
prilejul primei noastre întrevederi, că sunt încă foarte tânăr. De atunci am
avut însă timpul să îmbătrânesc mult.
N.S. Hruşciov: V‑am spus într‑adevăr aşa ceva? De obicei evit să
spun oamenilor tineri că sunt tineri, deoarece ştiu că tinerii vor să arate
întotdeauna bătrâni, în timp ce bătrânii vor să arate întotdeauna mai
tineri decât sunt în realitate. Am încercat şi eu acest sentiment, deoarece
pe vremuri am arătat şi eu mult timp tânăr. De obicei eram considerat
mai tânăr decât în realitate şi mă indispuneam întotdeauna când mi se
spunea că sunt foarte tânăr. Dv. sunteţi însă într‑o situaţie avantajoasă
în comparaţie cu cea în care am fost eu, deoarece eu am început să
încărunţesc la vârsta de 22 ani, am primit, cum se spune, cam devreme
certificatul de bătrâneţe. Astăzi aş schimba cu bucurie vârsta mea pe a dv.
sau aş împărţi cu dv. prisosul de ani.
J.F. Kennedy: Domnule preşedinte, ca preşedinte al ţării mele, care
poartă o mare răspundere pentru starea în care se află relaţiile ei cu toate
ţările, mă interesez în special de problema asigurării unei situaţii în care
cele două ţări puternice ale noastre, care au numeroşi aliaţi şi promovează
sisteme sociale diferite, ţări care în diferite părţi ale globului se află în
întrecere una cu alta, să poată trăi în pace. Sunt interesat să asigurăm
o situaţie în care, în decursul perioadei în care voi deţine postul de
preşedinte, să reuşim să apărăm concomitent interesele ţărilor noastre
şi să asigurăm pacea fără să nesocotim necesitatea asigurării securităţii
propriilor noastre state.
Statele Unite (ale Americii – n.n.) sunt o ţară cu resurse uriaşe, o ţară
cu un popor numeros şi energic. Uniunea Sovietică posedă şi ea posibilităţi
uriaşe şi poporul ei este, de asemenea, cunoscut prin energia şi hărnicia
lui. De aceea, mi se pare că principalul constă în a nu ne lăsa antrenaţi în

acţiuni care ar putea crea un pericol pentru pace, pentru popoare.
N.S. Hruşciov: Vorbind în numele ţării noastre, pot să spun, domnule
preşedinte, că năzuim de mult şi vom năzui să facem ca relaţiile noastre
cu Statele Unite (ale Americii – n.n.) să fie orientate spre asigurarea unei
dezvoltări paşnice, prieteneşti. Totodată, nu vrem deloc să ne înţelegem
cu dv. pe socoteala aliaţilor dv., pe socoteala unor terţe state, deoarece o
asemenea tendinţă nu ar reflecta dorinţa de a asigura pacea, ci dorinţa
de a modifica actualul raport de forţe. Noi însă năzuim spre asigurarea
unei păci trainice. De aceea considerăm că trebuie să rezolvăm prin
eforturi comune o serie întreagă de probleme care în prezent ne despart.
Fără rezolvarea acestor probleme nu poate fi lichidată încordarea în
relaţiile dintre statele noastre. Aşadar, aspiraţia noastră este ca cele două
ţări ale noastre să nu ajungă niciodată la o ciocnire între ele, ceea ce ar fi
primejdios pentru cauza păcii.
În domeniul economic – ceea ce în ultima instanţă este principalul
– nu avem niciun temei pentru conflicte. Statele Unite (ale Americii –
n.n.) sunt o ţară foarte bogată, care a atins un nivel înalt de dezvoltare a
tehnicii, industriei şi economiei. Dispuneţi de aproape toate sursele de
materii prime necesare pentru dezvoltarea dv. în continuare. Noi suntem
deocamdată mai săraci decât dv. şi recunoaştem deschis acest lucru. Avem
însă premise potenţiale uriaşe, inepuizabile pentru dezvoltarea economiei
noastre şi o vom dezvolta. O vom dezvolta nu prin cucerirea altor popoare
sau prin încălcarea drepturilor lor, ci prin folosirea materiilor noastre
prime, a resurselor noastre umane.
J.F. Kennedy (întrerupând):105 Ritmul dezvoltării dv. produce
într‑adevăr o mare impresie şi, fără doar şi poate, vă cauzează satisfacţie.
N.S. Hruşciov: Dar dezvoltarea economică a ţării noastre nu poartă
în sine niciun pericol pentru altcineva şi, chiar dacă la una din cele două
părţi poate să apară un sentiment de invidie, el trebuie înăbuşit.
În continuare, N.S. Hruşciov revine la ideea pe care a început s‑o
dezvolte şi spune: deşi suntem astăzi mai săraci decât dv., vom fi mai
bogaţi, iar această certitudine a noastră se bazează pe calcule concrete.
Nu puteţi să contestaţi faptul că Uniunea Sovietică va întrece SUA în
dezvoltarea sa economică. Îmi dau seama, desigur, că şi SUA au anumite
posibilităţi pentru creşterea şi dezvoltarea în continuare a economiei lor.
105
76 Document 6
Noi nu stăm în calea acestei dezvoltări. Ne pronunţăm pentru dezvoltarea

celor două ţări ale noastre pe baza întrecerii pe calea paşnică.
Aş vrea să mai formulez câteva observaţii în legătură cu aceasta.
Lucrul principal pe care, după părerea noastră, trebuie să‑l recunoască
puterile occidentale, şi în special Statele Unite (ale Americii – n.n.) ca
lider al lumii occidentale, este că comunismul există astăzi în lume şi
şi‑a cucerit dreptul de a se dezvolta în continuare. Vorbesc astăzi despre
aceasta deoarece în trecut (John F. – n.n.) Dulles, care a condus politica
externă a Statelor Unite (ale Americii – n.n.), a contestat acest drept şi
s‑a situat în fond pe poziţia lichidării ţărilor socialiste. Dar asemenea
tentative sunt condamnate la un eşec sigur şi nu pot să ducă la stabilirea
unor relaţii bune între ţările noastre. Trebuie să se recunoască că existenţa
ţărilor socialiste este un fapt obiectiv care nu depinde de dv., după cum
existenţa dv. nu depinde de noi. Trebuie să se recunoască că în lume există
două sisteme şi relaţiile dintre cele două părţi trebuie construite în aşa fel
ca să fie asigurată dezvoltarea paşnică a relaţiilor dintre noi.
Am ridicat această problemă nu de dragul unei discuţii, deoarece
sunt sigur că nu pot să vă conving de superioritatea comunismului, după
cum dv. nu mă puteţi convinge de superioritatea capitalismului. Vreau să
spun că trebuie să recunoaştem de facto existenţa celor două sisteme.
J.F. Kennedy: Aş vrea să răspund la una din problemele ridicate de
dv. Aţi obiectat împotriva politicii lui (John F. – n.n.) Dulles, afirmând că
el a căutat să lichideze controlul comunist în ţările în care el se exercită
şi spuneţi că trebuie recunoscut faptul existenţei comunismului. Pe mine
însă mă nelinişteşte în special faptul că dv. aspiraţi să lichidaţi sistemul
nostru (capitalist)106 în alte ţări, vreţi să nimiciţi influenţa ţării mele acolo
unde ea s‑a manifestat în mod tradiţional. Vreţi să lichidaţi sistemul liber
în alte ţări.
N.S. Hruşciov: Este o eroare, interpretaţi greşit politica noastră. În
realitate suntem adversari ai impunerii prin violenţă a oricărui sistem,
inclusiv a sistemului nostru, în alte ţări. Afirmăm că sistemul nostru
va repurta victoria în ultima instanţă, dar aceasta nu presupune deloc
încercarea de a obţine victoria pe calea violenţei, pe calea amestecului în
treburile interne ale altor ţări. Puteţi să nu fiţi de acord cu punctul nostru
de vedere şi să expuneţi concepţiile dv. Dar schimbarea orânduirii sociale
106
într‑o ţară sau alta, potrivit convingerii noastre profunde, depinde în

întregime în mod absolut de însuşi poporul ţării respective.
Considerăm că în arena istorică are loc o întrecere neîncetată
între orânduirea veche, perimată şi orânduirea nouă, care progresează.
Odinioară, pe baza unei asemenea întreceri, capitalismul a luat locul
feudalismului. O ciocnire deschisă a acestor două sisteme a fost Revoluţia
Franceză împotriva căreia s‑a ridicat atunci întreaga Europă, organizând
o Sfântă Alianţă pentru apărarea feudalismului. Se ştie însă că aceasta n‑a
dat niciun rezultat. În fruntea luptei împotriva Revoluţiei Franceze a stat
atunci Rusia ţaristă, care astăzi a devenit, la rândul ei, o ţară socialistă.
O dovadă a faptului că nu intenţionăm să asigurăm victoria
orânduirii noastre pe calea violenţei sunt propunerile noastre cu privire la
dezarmarea generală şi totală. Ele demonstrează că nu vrem să impunem
prin forţa armelor ideile noastre în alte ţări, că, dimpotrivă, suntem
convinşi că ideile însăşi (sic!) îşi vor exercita influenţa asupra oamenilor.
Dv. nu credeţi că este aşa, dar aceasta nu este un obiect pentru dispute
între noi şi cu atât mai puţin pentru conflicte armate.
J.F. Kennedy: Consider că este foarte important ca să aveţi o idee
exactă despre concepţiile noastre în această problemă, care diferă de ale
dv., şi aş vrea acum să expun aceste concepţii ale noastre.
Admitem că uneori sistemul comunist poate să învingă într‑o ţară
sau alta pe baza alegerii libere a poporului, dar adesea lucrurile se petrec
altfel, şi anume: un grup neînsemnat acaparează controlul asupra unei
regiuni sau alteia, asupra unei ţări sau alteia în care în trecut predomina
influenţa sistemului nostru, iar după aceea grupul respectiv începe să
se dedea la acţiuni duşmănoase faţă de noi. De aceea evenimentele pe
care dv. le numiţi istoriceşte implacabile sunt pentru noi un izvor de
îngrijorare, cu atât mai mult că noi nu le considerăm inevitabile din punct
de vedere istoric. În felul acesta orice evenimente de acest gen, în orice
parte a globului, duc în ultimă instanţă la conflicte între cele două ţări ale
noastre ca centre ale celor două sisteme principale care există astăzi în
lume. De aceea problema de căpetenie pe care trebuie s‑o discutăm este:
cum trebuie să acţionăm în următorii 10 ani faţă de regiunile în care cele
două sisteme ale noastre se află în întrecere pentru ca acţiunile noastre,
politica noastră să nu ducă la o ciocnire între noi şi să nu cauzeze prejudicii
popoarelor noastre. Tocmai de aceea vreau să vă expun concepţia noastră
asupra acestei probleme.
78 Document 6
Dv. consideraţi inevitabilă victoria sistemului dv. Desigur că noi nu

suntem de acord cu aceasta, deoarece dacă am fi de acord cu interpretarea
dv. ar însemna să nu credem în dreptatea cauzei noastre. Noi însă credem
în ea cu tot atâta sfinţenie, cu câtă dv. credeţi în cauza dv.
N.S. Hruşciov: Dar dacă v‑am înţeles corect, domnule preşedinte,
vreţi să ridicaţi ceva în genul unui zăgaz în calea dezvoltării spiritelor
umane. Acest lucru este cu neputinţă, aceasta depăşeşte puterile omului.
Ideile nu pot fi nimicite şi întregul curs al dezvoltării umane a demonstrat
aceasta. Pe vremuri, inchizitorii spanioli ardeau pe rug pe cei de altă
credinţă. Ideea însă nu poate fi arsă pe rug.
Dacă se va tinde la nimicirea ideii, aceasta va duce inevitabil la
conflicte. Căci ideea nu poate fi prinsă sau pusă în cătuşe. De aceea să
renunţăm la asemenea tentative, să rezolve istoria disputa dintre noi. În
ultimă instanţă, oamenii vor aprecia calităţile sistemelor noastre după
cantitatea de bunuri materiale pe care fiecare din ele le asigură pentru
popor, după rezultatele eforturilor în muncă ale popoarelor noastre.
Dacă veţi putea asigura în sistemul dv. un nivel mai înalt al dezvoltării
economice, atunci victoria va fi de partea dv., iar noi vom recunoaşte
aceasta. Dacă însă sistemul socialist va asigura un nivel mai înalt de
dezvoltare a economiei, industriei, culturii, atunci vom învinge noi.
Mă refer acum, bineînţeles, nu la o victorie militară, ci la o victorie în
plan ideologic.
J.F. Kennedy: Obligaţiile guvernului nostru faţă de poporul
american, la fel ca şi obligaţiile guvernului sovietic faţă de poporul
sovietic – sunt sigur de acest lucru – ne cer să avem grijă ca această luptă
să nu atingă interesele securităţii ţărilor noastre. Noi recunoaştem că
Uniunea Sovietică are interese de o importanţă vitală în unele regiuni ale
lumii. Statele Unite (ale Americii – n.n.) au şi ele asemenea interese. Este
important ca lupta în alte regiuni ale lumii să se desfăşoare în aşa fel ca să
nu lezeze aceste interese vitale ale celor două ţări ale noastre, ca să nu ne
antreneze în acţiuni care ar putea să prejudicieze popoarele noastre.
După cum ştiţi, fără îndoială, din istorie, domnule prim‑ministru,
şi după cum am mai spus la Washington ministrului dv. al Afacerilor
Externe, ar fi foarte uşor să ne pomenim antrenaţi într‑o luptă, iar sarcina
noastră constă în a asigura pacea. De aceea, repet, că dupa părerea mea
principalul este să lămurim cum trebuie, să ducem politica noastră fără a
crea un pericol pentru interesele reciproce.
N.S. Hruşciov: Nu sunt încredinţat că v‑am înţeles corect, domnule

preşedinte, şi mi‑ar părea chiar foarte bine dacă va reeşi (sic!) că greşesc.
Conchid din cuvintele dv. că vreţi să ne faceţi răspunzători pentru
creşterea influenţei ideilor comuniste în lumea întreagă. Pentru ca să nu fie
conflicte între noi, dv. vreţi ca aceste idei să nu se extindă în afara cadrului
ţărilor socialiste care există de pe acum. Repet însă, domnule preşedinte,
ideile nu pot fi oprite. Pe vremuri, ideile comunismului au fost generate de
Marx, Engels, Lenin şi niciun popor nu este garantat împotriva adoptării
acestor idei. Nu există un vaccin care să prevină molipsirea altor popoare
cu aceste idei, dacă un cuvânt ca molipsire poate fi folosit cu referire la
ideile comunismului.
Prin urmare, dacă veţi arunca asupra noastră responsabilitatea
pentru răspândirea ideilor comunismului, aceasta va duce inevitabil la
conflicte între noi.
Înca o dată vă spun, domnule preşedinte, ideile nu pot fi oprite. Chiar
dacă un om lansează o idee şi pe urmă renunţă la ea, oricum nu va putea
s‑o retragă, după ce ea a cucerit spiritele oamenilor. Dacă am presupune,
de exemplu, că eu aş renunţa la ideologia comunistă – deşi vă spun pe
şleau că nu intenţionez s‑o fac – chiar şi în acest caz ideile comunismului
ar persista oricum.
Considerăm că această problemă poate fi rezolvată numai prin
recunoaşterea de facto a existenţei celor două ideologii principale –
comunistă şi capitalistă – deşi, bineînţeles, pot exista şi alte ideologii. Iată
lucrul principal necesar pentru dezvoltarea relaţiilor paşnice între ţările
noastre, iar fiecare parte trebuie să renunţe la tentative de a‑şi impune
ideologia altor ţări pe calea armelor, nimeni nu trebuie să se amestece în
treburile interne ale altor state.
Pot să vă asigur absolut categoric că Uniunea Sovietică nu va încerca
niciodată să‑şi impună ideile pe calea războiului. Vom fi, desigur, bucuroşi
dacă ideile comuniste se vor răspândi în alte ţări, după cum şi dv., fără
îndoială, veţi fi bucuros dacă se vor răspândi ideile capitaliste. Aceasta
depinde însă exclusiv de popoarele însăşi (sic!). Ideile nu pot fi aduse
într‑o ţară în vârful baionetelor, cum se spunea odată, deşi astăzi ar fi mai
corect să se spună – în vârful rachetelor. Orice încercare de a‑şi impune cu
forţa ideologia, înseamnă război, iar noi excludem această cale.
80 Document 6
J.F. Kennedy: Dar n‑a spus oare Mao Tze‑dun107 că puterea se aduce
într‑o ţară cu ajutorul baionetelor?
N.S. Hruşciov: Mao Tze‑dun nu a putut să spună aceasta, deoarece
este marxist, comunist, iar noi, comuniştii, ca şi social‑democraţii din
trecut, am fost întotdeauna adversari ai războaielor.
Pot să vă dau următorul exemplu. Când Rusia era în război cu
Japonia, liderul social‑democraţilor ruşi, (Gheorghi V. – n.n.) Plehanov,
a îmbrăţişat demostrativ pe cunoscutul social‑democrat japonez Sen
Kataiama (sic!),108 simbolizând astfel prietenia dintre cele două popoare
ale noastre.
J.F. Kennedy: Înţeleg bine concepţiile dv. în această problemă. Dar
vreau să înţelegeţi şi dv. concepţile noastre, deoarece, după părerea mea,
tocmai înţelegerea greşită de către dv. a concepţiilor noastre generează
încordarea din relaţiile noastre. Consider că o înţelegere corectă de
către fiecare din noi a concepţiilor celuilalt este cea mai bună cale spre
asigurarea păcii. Iar dacă pacea nu va fi asigurată, tocmai ţările noastre vor
avea de suferit cel mai mult de pe urma războiului. Căci tocmai la noi sunt
concentrate cele mai mari cantităţi ale celei mai înspăimântătoare arme.
În trecut, Europa Occidentală s‑a ridicat de două ori după război şi şi‑a
refăcut economia într‑un termen destul de scurt. În actualele condiţii, în
cazul unei greşeli de calcul dintr‑o parte sau alta, consecinţele războiului
vor împiedica pentru multă vreme refacerea ţărilor noastre, care vor fi
suferit pierderi uriaşe într‑un război. De aceea sper că în pofida faptului
că aveţi concepţiile dv., le veţi înţelege şi pe ale noastre, ceea ce va duce, mi
se pare, la îmbunătăţirea perspectivelor dezvoltării paşnice.
N.S. Hruşciov: Citesc adesea în presa SUA şi a aliaţilor dv. aprecieri
în sensul că trebuie să se ţină seama de părerile celuilalt. Dar dacă toate
acestea nu înseamnă decât că va trebui să stăm în bănci ca niste şcolari
şi să ţinem mâinile pe pupitru, nu putem să fim de acord cu aceasta.
Respectăm ideile noastre și le promovăm şi nu vă putem garanta că în
dezvoltarea lor ele vor rămânea (sic!) numai în cadrul hotarelor noastre.
Aţi uzat de termenul „greşeli de calcul”. Desigur că nu sunt contabil
de meserie pentru a evalua cine şi în ce măsură a făcut asemenea greşeli
de calcul şi mă îndoiesc să existe un cântar cu care ele ar putea să fie
cântărite. În orice caz, vom apăra întotdeauna interesele noastre. Poate că
107
Transcriere în sistemul pinyin: Mao Zedong
108
Sen Katayama
veţi considera că aceasta este o greşeală de calcul din partea noastră, dar
pentru noi este vorba de interesele vitale ale ţării noastre. Acest termen
trebuie folosit cu multă moderaţie, în timp ce în ţările occidentale el este
în prezent speculat pe o scară prea largă.
Milităm şi vom milita pentru ţelul nostru principal – asigurarea
păcii. Nu suntem o ţară belicoasă, dar nici nu vom permite nimănui să ne
intimideze.
În orice caz, dacă e să folosim termenul „greşeli de calcul”, indiferent
cine le va comite, ambele noastre ţări vor fi pedepsite pentru aceste greşeli.
Astăzi războiul nu mai este ceea ce a fost Primul sau cel de-al Doilea
Război Mondial. Înţelegem foarte bine ce înseamnă războiul în condiţiile
contemporane şi cred că şi dv. înţelegeţi aceasta tot atât de bine. Aşa că
vă propun să depozităm aceste „greşeli de calcul” într‑un seif. Termenul
acesta nu ne impresionează. Dacă însă veţi încălca interesele noastre, vom
da riposta cuvenită. În această problemă se poate spune că acţionează
vechea lege a fizicii: orice acţiune dă naştere reacţiunii corespunzătoare.
J.F. Kennedy: Aş vrea să‑mi explic punctul de vedere. Nu pot fi
prezise dinainte acţiunile unei ţări sau a alteia în diverse condiţii. Lucrul
acesta cred că‑l demonstrează experienţa ţării dv., a ţării mele şi a altor
ţări. Întreaga istorie a Europei Occidentale oferă numeroase exemple
care arată că nu se poate ghici dinainte cum va acţiona o ţară sau alta,
răspunzând la anumite acţiuni pe care o altă ţară le va săvârşi faţă de ea.
Un exemplu îl constituie războiul din Coreea (din 1950 – 1953 – n.n.),
în care Statele Unite (ale Americii – n.n.) au comis o greşeală de calcul,
deoarece nu au prevăzut dinainte acţiunile Chinei, iar Coreea de Nord a
făcut o greşeală de calcul în privinţa modului cum vom acţiona noi.
Ei bine, pornind de la această experienţă, trebuie să evităm prin toate
modalităţile aprecierea greşită de către noi a situaţiei. Am venit aici tocmai
pentru a face ca fiecare dintre noi să aibă o idee mai clară despre direcţia
în care merge fiecare dintre noi.
N.S. Hruşciov: Înţeleg şi eu la fel întâlnirea noastră. Vrem să ne
întreţinem, domnule preşedinte, nu pentru a înrăutăţi, ci pentru a
îmbunătăţi relaţiile dintre noi. Dacă vom izbuti să facem aceasta, vor fi
justificate şi cheltuielile pentru această călătorie, dar principalul este că
vor fi justificate speranţele omenirii.
82 Document 6
Cu aceasta convorbirea se întrerupe, iar J. Kennedy îl invită pe

N.S. Hruşciov la dejun.
Convorbirea a fost stenografiată de V. Suhodrev.
[…]
Stenograma convorbirii dintre N.S. Hruşciov şi J.F. Kennedy, 4 iunie 1961

Convorbirea a început la orele 10:30, la sediul ambasadei sovietice din Viena.
Au fost prezenţi: din partea sovietică: (Andrei A. – n.n.) Gromîko, (Mihail
A. – n.n.) Menşikov, (Anatoli F. – n.n.) Dobrînin, (Viktor M. – n.n.) Suhodrev; din
partea americană: D. Rusk, Ch. Bohlen, F. Kohler, L. Thompson, A. Alkalovski.
[…]
N.S. Hruşciov: Cu ce să începem, deci? Poate că vom discuta mai

întâi problema încetării experienţelor atomice şi a dezarmării sau să
începem cu problema germană?
J.F. Kennedy: Poate că este cazul să începem cu problema
experienţelor nucleare şi a dezarmării, iar la ora 12 am putea să procedăm
la un schimb de păreri în problema germană.
N.S. Hruşciov: Sunt de acord. Sunt gata să expun poziţia guvernului
sovietic în problema experimentării armei nucleare şi a dezarmării.
Se înţelege că nu mă voi ocupa de toate amănuntele. Voi expune doar
principalul.
Astăzi există în fond, în tratativele cu privire la experienţele nucleare,
două probleme care ne stau în cale ca nişte pietre de încercare. În primul
rând, este vorba de numărul de inspecţii necesare pentru a controla
respectarea de către cele două părţi a înţelegerii cu privire la încetarea
experienţelor nucleare şi, în al doilea rând, de organizarea controlului şi
de structura organului de control.
Nu vom accepta controlul pe care ni‑l oferă puterile occidentale. Viaţa
ne‑a învăţat minte. Înainte de evenimentele din Congo am fi semnat poate
un acord în asemenea condiţii, dar evenimentele din Congo ne‑au pus în
gardă, deoarece au arătat că ONU poate să abuzeze de împuternicirile ce
i se acordă şi să promoveze o politică contrară intereselor unui stat sau
altuia. Într‑adevăr, guvernul din Congo a invitat în ţara sa trupele ONU,
dar ele au fost folosite aici împotriva guvernului însuşi.
Aşa se poate întâmpla şi în cazul creării unui organ de control în

frunte cu un preşedinte în persoana unui om care va efectua de unul
singur controlul asupra respectării acordului. Este clar că în cazul unei
asemenea structuri, partea noastră va fi întotdeauna în minoritate,
deoarece dv. nu veţi fi niciodată de acord ca preşedintele organului de
control să fie un comunist, un reprezentant al Uniunii Sovietice. Dacă
aţi primi o asemenea propunere, am fi gata, bineînţeles, să semnăm
imediat acordul în condiţiile pe care le propuneţi acum. Dv. veţi refuza
însă s‑o faceţi şi veţi proceda absolut just. Dar la fel nici noi nu vom
accepta candidatura unui reprezentant al puterilor occidentale sau a unui
reprezentant al unei ţări neutre. Şi Hammarskjoeld (sic!)109 este dintr‑o
ţară neutră, dar duce o politică pe placul puterilor occidentale. Vreau să
remarc că Hammarskjoeld (sic!) nu este nici pe departe cel mai rău dintre
toţi candidaţii la postul de secretar general al ONU, dar simpatiile lui sunt
în întregime de partea puterilor occidentale.
Ce va rezulta în practică dacă organul de control va acţiona sub
preşedenţia (sic!) unui reprezentant al dv.? Eu, ca preşedinte al Consiliului
de Miniştri al ţării mele, voi fi de fapt neputincios şi nu voi putea să
întreprind nimic împotriva acţiunilor necontrolate ale acestei comisii de
control în ţara noastră. Dacă guvernul sovietic ar accepta aceasta, poporul
ne‑ar izgoni pur şi simplu. Bineînţeles, domnule preşedinte, dacă vreţi să
fiu alungat din postul meu, continuaţi să insistaţi asupra propunerii dv.
Dar sper că nu doriţi aceasta.
(J.F. Kennedy dă din cap afirmativ cu energie).110
În organul de control trebuie să existe condiţii egale pentru toţi
participanţii la acord. Nu dorim pentru noi dominaţie în această comisie
de control, dar nu vom permite ca cineva să ne domine. De aceea,
formulăm propunerea noastră cu privire la tripla reprezentare. Înfăptuirea
propunerii noastre nu prejudiciază pe niciunul din participanţii la acord.
Acest principiu al triplei reprezentări ar trebui înfăptuit şi în alte organizaţii
şi organe internaţionale. În prezent, în ONU majoritatea vă aparţine dv.,
statelor capitaliste. Dar trebuie să fiţi de acord că la un moment dat, în
viitor, se pot crea condiţii în care dv. veţi fi în minoritate, iar noi, ţările
socialiste, vom fi în majoritate. Atunci majoritatea vă va putea impune
voinţa sa. Dar o organizaţie internaţională nu este un parlament în care
109
Dag H.A.C. Hammarskjöld
110
84 Document 6
majoritatea îşi impune voinţa minorităţii. De aceea este necesar ca în

asemenea organizaţii să fie oglindite interesele fiecărei țări şi a tuturor
grupurilor de ţări care s‑au format în prezent în lume. Atunci ne vom
afla într‑o situaţie într‑adevăr egală şi nimeni nu va putea să acţioneze
în detrimentul intereselor altei ţări. Pe aceste considerente se bazează
propunerile noastre.
În ceea ce priveşte inspecţiile, considerăm că trei inspecţii anual în
fiecare ţară sunt absolut suficiente pentru a controla respectarea de către
state a înţelegerii cu privire la încetarea experienţelor nucleare. Dacă
numărul inspecţiilor va depăşi cifra trei, după părerea noastră nu va mai
fi control, ci spionaj, ceea ce nu vom accepta.
Acum, domnule preşedinte, aş vrea să mă refer la conexiunea dintre
problema încetării experienţelor cu arma atomică şi problema dezarmării.
Nu voi vorbi amănunţit despre problema dezarmării, deoarece am făcut
propuneri amănunţite în această problemă la ONU. Principalul în poziţia
noastră constă în ideea că, dacă veţi primi propunerile noastre cu privire
la dezarmare, vom fi gata să acceptăm orice propuneri ale dv. cu privire la
control. În acest caz ne‑am retrage condiţia cu privire la crearea organului
de control pentru supravegherea încetării experienţelor nucleare alcătuit
din trei reprezentanţi, organ în care toate hotărârile ar urma să fie
neapărat coordonate de către toţi cei trei. Vom fi gata să renunţăm la
această condiţie a noastră, deoarece după traducerea în viaţă a acordului
cu privire la dezarmarea generală şi totală, controlul trebuie să fie după
părerea noastră cât mai profund şi deplin, cuprinzând şi accesul integral
al organelor de control în fiecare ţară pentru ca nimeni să nu poată
organiza clandestin producţia de armament. Acest lucru este şi absolut
logic, deoarece din moment ce nu vor exista arme, statele nu vor avea
niciun fel de secrete. Veţi putea atunci să intraţi liberi pe orice uşă, care va
fi larg deschisă, în orice fabrică, uzină sau institut din ţara noastră, iar noi
vom putea proceda la fel în ţara voastră.
De aceea propun să combinăm problema dezarmării cu problema
încetării experienţelor cu arma nucleară. Să elaborăm în comun un acord
general cu privire la încetarea experienţelor şi dezarmarea generală şi
totală în condiţiile celui mai deplin şi profund control, în scopul de a nu
permite înarmarea clandestină a unei ţări sau a alteia.
Iată pe scurt poziţia noastră în această problemă.
Dacă doriţi, domnule preşedinte, putem să vă înmânăm un

memorandum cu expunerea amănunţită a poziţiei noastre, ca s‑o puteţi
studia cu atenţie nu numai ascultând ceea ce vă spunem verbal, ci şi după
un document scris. (Memorandumul a fost înmânat lui J. Kennedy la
sfârşitul convorbirii).111
J.F. Kennedy: Am două întrebări în legătură cu cele expuse de dv.
Este oare exact, domnule preşedinte, că după părerea dv. ar fi cu totul
imposibil să găsim un om absolut neutru?
N.S. Hruşciov: Da, este imposibil.
J.F. Kennedy: A doua întrebare pe care o voi pune se referă la
concluzia care decurge din propunerea dv. Dacă, de exemplu, dv. vă aflaţi
în această încăpere, iar eu în încăperea vecină şi dacă fiecare dintre noi
poate să intre în camera celuilalt numai cu permisiunea celuilalt, aceasta
nu va crea o garanţie că în una din camere nu se petrece ceva suspect. În
asemenea condiţii va fi greu să se creeze o încredere reciprocă. Eu voi fi
obligat să prezint acordul cu privire la încetarea experienţelor nucleare
în Senat pentru ratificare şi va trebui să încredinţez Senatul că există
garanţii concrete pentru respectarea acestui acord. Dacă însă nu pot să‑mi
închipui asemenea garanţii, nu pot să‑mi imaginez, pur şi simplu, cum
va putea Senatul SUA să aprobe un asemenea acord. Chiar dacă noi doi
vom ajunge la un acord pe această bază, cum va putea fi convins poporul
american că acordul se respectă într‑adevăr?
Desigur că în ţara noastră controlul va putea fi efectuat mai lesne,
deoarece la noi totul se petrece în mod public şi despre toate apar
informaţii în presă. Este însă clar că dacă, să presupunem, Uniunea
Sovietică va efectua clandestin experienţe, ea nu va admite Comisia de
Control în regiunea în care se vor desfăşura aceste experienţe.
N.S. Hruşciov: Domnule preşedinte, americanii ştiu foarte bine să
ascundă ceea ce nu vor să fie cunoscut de public.
J.F. Kennedy: Nu este aşa. Noi publicăm totul în ziare.
N.S. Hruşciov: Atunci ce face Allan Dulles (sic!)112?
J.F. Kennedy: Nu este un secret. Ceea ce face, de asemenea, se publică
în presă.
N.S. Hruşciov: Atunci la ce îl mai plătiţi?
111
112
Allen W. Dulles
86 Document 6
J.F. Kennedy: Am dori ca ceea ce face el să rămână un secret, dar nu

reuşim s‑o obţinem.
N.S. Hruşciov: De data aceasta aţi fost sincer, domnule preşedinte.
Aceasta îmi place.
De altfel, în propunerile noastre pornim de la premisa că cele trei
inspecţii pe an se pot face în fiecare ţară în orice regiune în care aparatele
ştiinţifice vor indica că se impune în mod incontestabil cercetarea situaţiei
pe teren.
Afară de aceasta, aţi ocolit în aprecierile dv. propunerea noastră cu
privire la retragerea condiţiei referitoare la tripla reprezentare în caz că
acordul cu privire la încetarea experienţelor nucleare va fi conectat cu
dezarmarea. În acest caz, uşile noastre vă vor fi larg deschise şi veţi căpăta
posibilităţi nelimitate pentru orice control.
Dacă e să vorbim deschis, interzicerea experienţelor cu arma atomică
în sine nu are o mare importanţă pentru asigurarea securităţii popoarelor.
Ţările noastre vor continua oricum să fabrice bombe şi rachete. Or,
oamenii vor ca să nu existe în general primejdia unui război. De aceea
propun să semnăm un acord cu privire la dezarmare şi atunci ne vom
retrage condiţia cu privire la tripla reprezentare şi vom accepta tot ce
ne veţi propune în domeniul controlului. Vom semna în acest caz orice
înţelegere literalmente fără să ne uităm la ea.
J.F. Kennedy: Sunt de acord cu dv., domnule preşedinte, că acordul
cu privire la încetarea experienţelor, în sine, nu va reduce cantitatea de
armament nuclear care există la dispoziţia Uniunii Sovietice sau a SUA
şi nu va asigura încetarea producţiei acestui armament. Dar încheierea
unui asemenea acord va reduce posibilitatea extinderii acestei arme în alte
ţări, ca urmare a presiunii opiniei publice asupra lor. Astăzi, cele mai mari
rezerve de armament nuclear se află în mâinile URSS şi SUA. Anglia a
experimentat această armă şi a acumulat şi ea o cantitate oarecare. A început
şi Franţa să experimenteze arma atomică, dar deocamdată în proporţii
cu totul neînsemnate. Dacă nu se va realiza însă acordul cu privire la
încetarea experienţelor nucleare, peste 5 sau 10 ani vor apărea 10 sau chiar
15 ţări care vor fabrica pe teritoriul lor armament atomic şi, în consecinţă,
vor avea posibilitatea să arunce în aer globul pământesc. Prin urmare, în
cazul semnării unui acord cu privire la încetarea experienţelor nucleare,
posibilităţile unui război atomic în lume vor descreşte considerabil.
N.S. Hruşciov: În raţionamentele dv. există, fără îndoială, o logică.

Înţelegem şi noi în felul acesta problema şi de aceea, propriu‑zis, am
acceptat tratativele cu privire la interzicerea experienţelor nucleare.
Practica arată însă că argumentele noastre s‑au dovedit a fi inconsistente.
Luaţi, de exemplu, Franţa. Astăzi, cele trei puteri care dispun de armament
atomic duc tratative la Geneva, iar Franţa scuipă pe aceste tratative şi
experimentează arma atomică. Rezultă că dacă nu vom conecta imediat
această problemă cu dezarmarea şi alte ţări pot să procedeze la fel. Ele vor
spune: marile puteri au acumulat o cantitate de armament atomic şi, deci,
noi ne aflăm într‑o situaţie inegală. Ele vor urma exemplul Franţei şi vor
începe să experimenteze această armă.
Efectuarea dezarmării crează posibilitatea de a lichida în general
putinţa dezlănţuirii unui război. Atunci logica raţionamentelor dv. va
deveni mai consistentă, deoarece acei care nu dispun până acum de armă
nucleară vor fi bucuroşi că nu vor avea de cheltuit bani pentru fabricarea
ei, deoarece actualii deţinători ai acestei arme nu o vor mai avea nici ei.
După cum vedeţi, este o poziţie mai puternică. Considerăm că trebuie
conectate aceste două probleme într‑un singur nod pentru a le rezolva
împreună. Pornim de la premisa că interzicerea experienţelor cu arma
atomică constituie doar un pas pe calea realizării înţelegerii cu privire
la dezarmare. De aceea trebuie să începem cu principalul, iar încetarea
experienţelor va fi atunci o parte din rezolvarea problemei generale.
J.F. Kennedy: Sunt de acord că încetarea experienţelor nu este
elementul de bază, dar în orice caz este un element foarte important. După
părerea noastră, acordul cu privire la încetarea experienţelor nucleare va
reduce posibilitatea extinderii acestei arme, deoarece acordul va prevedea
că dacă orice ţară legată prin angajamente contractuale încheiate cu
deţinătorii iniţiali ai armamentului nuclear va începe să fabrice această
armă, acordul se reziliază. Nu sprijinim şi nu aprobăm experienţele
efectuate de Franţa cu arma atomică şi pornim de la ideea că la acordul
viitor vor trebui să se alăture toate ţările. După părerea noastră, este
raţional ca reglementarea problemei dezarmării să se înceapă cu problema
care poate fi uşor soluţionată şi care poate fi uşor supusă controlului.
Acum despre dezarmare. Aveţi în vedere, vorbind despre dezarmarea
generală şi totală, dezarmarea pe etape însoţită de un control asupra
realizării fiecărei etape sau pur şi simplu adoptarea unei declaraţii cu
88 Document 6
privire la o asemenea dezarmare ca o politică generală a ţărilor noastre la

care se vor putea alătura toate ţările care o vor dori?
N.S. Hruşciov: Am să vă fac un reproş, domnule preşedinte. Se
vede că aţi citit superficial propunerile noastre cu privire la dezarmarea
generală şi totală. Propunem dezarmarea pe etape, însoţită de un control
obligatoriu asupra înfăptuirii fiecărei etape.
J.F. Kennedy: Iar dacă vom presupune că vom cădea de acord cu
privire la dezarmarea generală şi totală şi în acest caz, ca un prim pas, ne
vom înţelege cu privire la reducerea armamentului clasic sau cu privire la
lichidarea rachetelor, veţi fi de acord atunci să vină în Uniunea Sovietică o
comisie internaţională pentru a controla executarea acestui pas?
N.S. Hruşciov: Categoric.
J.F. Kennedy: Iar dacă, căzând de acord asupra dezarmării generale
şi totale, am trasa ca un prim pas încetarea experienţelor cu arma atomică,
aţi fi de acord să fie creat un organ de inspecţie fără dreptul de veto pentru
membrii lui?
N.S. Hruşciov: Domnule preşedinte, tocmai caut să vă conving
acum să începem cu o altă măsură, deoarece, după cum v‑am mai spus,
încetarea experienţelor nu este problema principală.
J.F. Kennedy: Cu ce propuneţi deci să începem?
N.S. Hruşciov: Cu ce vreţi. S‑ar putea începe, bunăoară, cu reducerea
armamentului clasic, cu interzicerea armei atomice, cu interzicerea
fabricării acestei arme, cu lichidarea bazelor militare şi a bazelor pentru
amplasarea rachetelor etc. În propunerile noastre sunt expuse toate
acestea, iar fiecare etapă se află în conexiune logică cu următoarea şi
înfăptuirea fiecărei etape trebuie să aibă loc în condiţiile unui control
complex şi efectiv. Considerăm că am putea să ne înţelegem cu privire la
o ordine a efectuării măsurilor pentru dezarmare, care să nu prejudicieze
interesele tuturor semnatarilor acordului.
J.F. Kennedy (se uită la ceas):113 Mi se pare că timpul pe care am hotărât
să‑l rezervăm discutării problemelor dezarmării şi încetării experiențelor
(nucleare – n.n.) a expirat. După cum constat, dv. consideraţi că aceste
două probleme trebuie să fie legate într‑un nod şi discutate împreună, în
timp ce noi considerăm că realizarea unui acord cu privire la încetarea
experienţelor va îmbunătăţi perspectiva unui acord pentru dezarmare.
Suntem de acord că încetarea experienţelor în sine nu este problema
113
principală, dar, după cum spun prietenii dv. chinezi, „o călătorie de o mie
de kilometri începe întotdeauna cu primul pas.”
N.S. Hruşciov: Văd că cunoaşteţi bine China.
J.F. Kennedy: Este probabil că în viitor va trebui să cunoaştem
amândoi foarte bine China.
N.S. Hruşciov: Noi cunoaştem foarte bine şi acum această ţară.
China este vecinul nostru, prietenul nostru, aliatul nostru.
Domnule preşedinte, consimţiţi să fie creat un organ de control din
trei reprezentanţi. Aceasta ar fi soluţia cea mai bună.
J.F. Kennedy: Mi se pare că ne‑am întors la punctul de la care am
plecat. Daţi‑mi voie să spun în concluzie că SUA sunt neliniştite de faptul
că de trei ani de când se desfăşoară Conferinţa de la Geneva există un
moratoriu pentru experienţe fără niciun fel de inspecţie. Perspectiva
prelungirii acestui moratoriu fără niciun fel de control stârneşte nelinişte
în ţara mea. Dacă într‑un răstimp atât de lung nu am putut să ne înţelegem
cu privire la încetarea experienţelor, este evident că înţelegerea cu privire
la dezarmare va necesita un timp şi mai îndelungat. Tocmai de aceea nu
suntem înclinaţi să acceptăm îmbinarea problemei încetării experiențelor
(nucleare – n.n.) cu problema dezarmării.
Prin urmare, se pare că tratativele de la Geneva trebuie să continue,
iar noi vom vedea în acest timp dacă nu vom reuşi în viitor să realizăm o
înţelegere oarecare. Între altele, poate că schimbul de păreri care va începe
la 19 iunie (1961 – n.n.) la Washington între URSS şi SUA, cu privire la
dezarmare, va da vreun rezultat în această direcţie.
N.S. Hruşciov: Suntem de acord să continuăm tratativele, dar
nu vom accepta niciodată un control care în fond va însemna spionaj.
Suntem împotriva controlului pe care îl propuneţi în condiţiile menţinerii
armamentelor de care dispun statele, căci aceasta ar însemna să fim
de acord cu ceea ce caută de mult să obţină Pentagonul. Încă în 1955,
preşedintele (Dwight D. – n.n.) Eisenhower şi‑a formulat aşa‑numitul
plan al „cerului deschis”. Acum, dv. propuneţi în locul zborurilor, adică
al spionajului aerian, spionajul terestru. Am venit la tratative în scopul
de a ne înţelege şi de a obţine rezolvarea problemei generale cu privire
la dezarmare. Dacă nu sunteţi de acord să ne înţelegem cu privire la
dezarmare, nu vom accepta controlul, deoarece nu vom permite nimănui
să acţioneze în detrimentul ţării noastre.
90 Document 6
J.F. Kennedy: Este cu totul clar că dacă va reieşi că controlul

prejudiciază în mod neraţional interesele unui semnatar al acordului,
acordul poate fi anulat.
În ceea ce priveşte dezarmarea, la 19 iunie (1961 – n.n.), în
conformitate cu înţelegerea realizată între dl. (Andrei A. – n.n.) Gromîko
şi ambasadorul (Adlai E. – n.n.) Stevenson, vom proceda la schimbul de
păreri în speranţa realizării unui progres.
N.S. Hruşciov: Sunteţi, deci, de acord să conectăm cele două
probleme?
J.F. Kennedy: Nu putem s‑o facem, dacă nu vor exista temeiuri
să sperăm într‑o realizare rapidă a unui acord cu privire la dezarmare.
Gândiţi-vă că de trei ani discutăm problema încetării experienţelor
nucleare şi până acum nu putem să realizăm un acord. Se pare că acordul
cu privire la dezarmare va mai necesita mult timp. Prin urmare, la
Geneva trebuie să depunem eforturi noi şi să vedem ce avem de făcut: să
continuăm tratativele în speranţa unui succes sau poate să le întrerupem
pentru un timp oarecare.
Nu am făcut încă niciun pas în călătoria de o mie de mile. Este timpul
însă ca noi doi să trecem la discutarea problemei germane. Vreau să vă
asigur numai, domnule preşedinte, că problema folosirii controlului în
scop de spionaj păleşte în faţa perspectivei extinderii armei nucleare asupra
altor ţări, în condiţiile inexistenţei unui acord cu privire la interzicerea
experienţelor. Or, aceasta se va resfrânge negativ asupra intereselor vitale
ale ţărilor noastre.
N.S. Hruşciov: Dacă vom semna un acord cu privire la dezarmarea
generală şi totală, problema spionajului nu numai că va păli, ci pur şi
simplu va dispărea.
J.F. Kennedy: Să trecem la problema germană?
N.S. Hruşciov: Poate că este cazul să expun poziţia guvernului
sovietic în această problemă?
J.F. Kennedy: Da.
N.S. Hruşciov: Sper că veţi înţelege corect poziţia noastră, domnule
preşedinte. Aceasta este o problemă care determină într‑o măsură
importantă direcţiile dezvoltării relaţiilor dintre statele noastre. Dacă
veţi înţelege greşit intenţiile noastre, aceasta poate să ducă la ascuţirea
relaţiilor dintre noi. Dacă, dimpotrivă, veţi înţelege corect, aceasta ne
va apropia.
De la terminarea războiului au trecut peste 16 ani. Uniunea Sovietică

a suferit pierderi uriaşe în acest război. Am pierdut nu mai puţin de
20000000 de oameni; mari regiuni ale ţării noastre au fost distruse şi iată
că acum nemţii, care de două ori în istoria omenirii au dezlănţuit războaie
mondiale, acumulează din nou forţe, generali ai Bundeswehrului, care
în trecut au comandat trupe hitleriste, ocupă în prezent tot mai multe
posturi de conducere în cadrul NATO. Aceasta poartă în sine pericolul
unui al treilea război mondial cu grozăvii şi mai mari, cu distrugeri şi
mai mari.
Guvernul sovietic consideră că este timpul să se pună capăt
rămăşiţelor celui de‑al Doilea Război Mondial. Nimic nu poate explica
faptul că la 16 ani după război, tratatul de pace cu Germania nu a fost încă
semnat. De aceea propunem să fie convocată o Conferinţă de Pace şi să fie
iscălit un asemenea tratat.
Făcând aceasta, considerăm că trebuie să se pornească de la condiţiile
reale care s‑au creat în Europa. Astăzi există două state germane. Iar
eforturile noastre îndreptate spre asigurarea reunificării Germaniei vor
fi evident insuficiente, deoarece, dacă e să vorbim sincer, nemţii înşişi nu
doresc această reunificare.
Tărăgănarea iscălirii tratatului nu poate fi justificată prin nimic
şi nu serveşte intereselor nimănui cu excepţia, poate, a militariştilor
vest‑germani. Interesele SUA, Angliei şi Franţei nu vor fi ştirbite în cazul
iscălirii tratatului de pace. Acum, însă, rezultă că Uniunea Sovietică doreşte
pacea, iar dv., puterile occidentale, nu ne sprijiniţi în această direcţie şi,
prin urmare, acţionaţi împotriva reglementării paşnice în Europa.
Vreau să mă înţelegeţi just, domnule preşedinte. Vrem să încheiem
tratatul de pace împreună cu dv. Dacă însă nu veţi înţelege poziţia
noastră şi veţi refuza să semnaţi tratatul de pace, îl vom iscăli singuri.
Dacă Germania Occidentală va fi de acord, vom semna tratatul cu cele
două state germane. Dacă nu, vom semna tratatul cu RD Germană. În
acest caz, vom considera că starea de război a încetat pe tot teritoriul RD
Germane şi toate acordurile, toate instituţiile care au apărut ca urmare a
capitulării Germaniei îşi vor pierde valabilitatea. În consecinţă, va înceta
şi regimul de ocupaţie în Berlinul Occidental, iar convenţia cu privire la
accesul în Berlinul Occidental prin coridoarele aeriene şi terestre aprobate
la timpul său, de asemenea, va deveni lipsită de valoare. Ca urmare a
acestei măsuri, nimeni nu va pierde nimic, iar noi nu vom căpăta nimic.
92 Document 6
Berlinul Occidental va fi declarat oraş liber, dar nu intenţionăm câtuşi de

puţin să proclamăm vreo blocadă sau să ne amestecăm în treburile lui
interne. Berlinul Occidental trebuie să aibă statutul său de oraş liber. În
această situaţie suntem gata, dacă veţi fi de acord, să asigurăm împreună
neamestecul deplin în treburile Berlinului Occidental şi să garantăm
legătura lui cu lumea exterioară. Dacă veţi dori, SUA, precum şi Anglia
şi Franţa, vor putea să lase în Berlinul Occidental contigente simbolice
de trupe ale lor pentru asigurarea statutului de oraş liber, dar în acest caz
acolo va fi prezent şi un mic contingent al trupelor noastre. Dacă veţi
prefera ca statutul Berlinului să fie asigurat de trupe ale unor ţări neutre,
vom fi gata să facem şi acest pas. Dacă veţi considera necesar ca garanţiile
pentru Berlinul Occidental să fie juridic consfinţite de ONU, vom accepta
şi aceasta.
Prin urmare, suntem dispuşi să acceptăm orice condiţii care urmăresc
asigurarea libertaţii Berlinului Occidental, cum spuneţi dv., sau asigurarea
neamestecului în treburile lui interne, aşa cum înţelegem noi, şi suntem
gata să elaborăm împreună cu dv. aceste condiţii.
Dacă însă nu veţi accepta aceasta, vom înţelege că acţionaţi sub
presiunea lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer şi vom semna în mod
unilateral tratatul de pace, care va însemna că toate drepturile dv. în
sensul accesului în Berlinul Occidental îşi vor înceta existenţa, deoarece
starea de război va înceta şi toate prevederile care decurg pentru Berlinul
Occidental din capitularea Germaniei vor fi anulate.
J.F. Kennedy: Vă sunt recunoscător pentru expunerea concepţiilor
dv. şi aş vrea să expun considerentele mele. Această problemă se referă nu
numai la situaţia juridică. Ea afectează direct interesele securităţii statelor
noastre. În acest caz nu vorbim despre Laos, ci despre o problemă cu mult
mai importantă şi care priveşte direct Statele Unite (ale Americii – n.n.).
Nu suntem prezenţi în Berlin în urma unor alegeri. Am cucerit dreptul de
a ne afla acolo, deşi, desigur, nu am avut de suferit pierderi atât de uriaşe
ca dv. Ne aflăm la Berlin pe baza unui acord internaţional şi nu pe baza
consimţământului germanilor răsăriteni. Acest drept al nostru nu poate fi
anulat în mod unilateral. Dacă încordarea din lume s‑ar atenua, poate că
am putea să ajungem la un acord reciproc acceptabil în această problemă.
Astăzi, însă, nu există pentru aceasta condiţiile necesare.
Din an în an, în decursul unei perioade îndelungate, fiecare
preşedinte american a reînnoit hotărârea SUA de a respecta obligaţiile
pe care şi le asumă. Dacă acum vom accepta deodată anularea acestor

obligaţii în Germania, nimeni nu va mai crede Statele Unite (ale Americii
– n.n.), ceea ce va crea un pericol pentru securitatea noastră. Dacă noi
vom fi eliminaţi din Berlinul Occidental, toate garanţiile pe care le‑am
dat Europei Occidentale îşi vor pierde ponderea şi popoarele vor înceta
să creadă ţara noastră. Prin urmare, această problemă nu afectează numai
interesele SUA, ci interesele întregii Europe Occidentale.
Năzuiesc sincer spre îmbunătăţirea relaţiilor dintre ţările noastre. Aţi
fost şi dv. ieri de acord că în prezent s‑a creat un echilibru de forţe între
noi. Înfăptuirea propunerii dv. şi plecarea noastră din Berlin ar cauza un
serios prejudiciu intereselor noastre.
N.S. Hruşciov: În acest caz poate că vreţi să veniţi şi la Moscova.
Căci aceasta ar favoriza foarte mult interesele SUA.
J.F. Kennedy: Dar în Berlin ne aflăm de pe acum. Eu, unul, nu propun
ca dv. să veniţi la Washington sau noi la Moscova. Dv. sunteţi acela care
propuneţi să fie schimbată o situaţie dată.
Uniunea Sovietică a obţinut succese uriaşe. Aţi trimis un om în
cosmos, influenţa dv. în lume a crescut considerabil, iar acum propuneţi,
ca o completare a problemelor de care ne lovim în regiunea noastră a
globului pământesc, să puneţi SUA într‑o situaţie de completă izolare
în lumea întreagă. Cum pot SUA să accepte ca Germania Răsăriteană să
ne interzică accesul pe care noi l‑am cucerit? Dacă vom primi această
condiţie, aceasta va duce, repet, la o izolare politică deplină a SUA. Dar nu
pentru aceasta am devenit preşedinte al SUA, ca să prezidez un asemenea
proces de izolare al (sic!) ţării mele, după cum şi dv., sunt sigur, nu aţi
accepta aşa ceva în privinţa ţării dv.
N.S. Hruşciov: Prin urmare, nu vreţi să semnaţi tratatul de pace?
J.F. Kennedy: Suntem interesaţi să menţinem dreptul la acces şi în
general drepturile noastre în Berlinul Occidental. Poate că situaţia din
Germania şi din Berlinul Occidental este anormală, după cum s‑a arătat
la timpul său în convorbirea dintre dv., domnule preşedinte, şi fostul
preşedinte, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower. Dar, ţinând seama de situaţia
încordată din lume, astăzi pur şi simplu nu este momentul să schimbăm
situaţia din Berlin. Nu vă cer să vă schimbaţi poziţia, ci fac numai apel la
dv. ca să nu schimbăm actualul echilibru de forţe. Dacă acest echilibru va
fi modificat, aceasta se va răsfrânge negativ asupra poziţiilor noastre din
Europa Occidentală şi va lovi în interesele SUA. Cred că dv., domnule
94 Document 6
preşedinte, nu aţi fi de acord să fie lovite în felul acesta interesele dv. Ceea
ce ne nelinişteşte în propunerile dv. nu este semnarea unui document
oarecare cu republica est‑germană. Ne pare sinistră cealaltă parte a
propunerii dv., aceea în care vorbiţi despre încetarea accesului şi anularea
drepturilor noastre în Berlinul Occidental.
N.S. Hruşciov: Am ascultat cu atenţie consideraţiile dv., domnule
preşedinte, şi regret că noi doi nu am găsit o cale spre înţelegere. Dv. nu
vreţi să semnaţi tratatul de pace şi să normalizaţi în felul acesta situaţia din
acest punct excepţional de primejdios din Europa, ba chiar şi din lumea
întreagă. Vrem să lichidăm aceste (sic!) ghimpe, acest cancer pe trupul
Europei şi s‑o facem în aşa fel ca să nu prejudiciem niciunul din statele
cointeresate. Vrem să rezolvăm această problemă spre satisfacţia generală,
nu pe calea unor intrigi, ci pe calea semnării tratatului de pace cu ţările
participante la coaliţia antihitleristă. Dv. însă spuneţi că aceasta vine în
contradicţie cu interesele SUA. Pur şi simplu nu vă înţeleg, domnule
preşedinte, oare propunerile noastre schimbă ceva? Vedeţi bine că nu
propunem revizuirea frontierelor. Dimpotrivă, propunem să fie legalizate
frontierele prin mijloacele cele mai normale, pe calea încheierii tratatului
de pace. Tratatul de pace ar bara calea forţelor agresive care ar dori să
împingă omenirea într‑un nou război. Tratatul de pace îi va reţine pe
revanşarzi, care astăzi lansează apeluri pentru schimbarea graniţelor. La
timpul său, Hitler spunea că îi este necesar un „spaţiu vital” aproape până
la Munţii Ural. Iar astăzi, generalii care au comandat trupele hitleriste au
pus stăpânire pe aproape toate posturile de comandă din NATO.
Regret că avem divergenţe în această problemă. Nu există însă o
forţă care să ne poată împiedica să semnăm tratatul de pace cu Germania.
Considerăm că 16 ani sunt un termen absolut suficient şi nu există nici
posibilitate şi nici necesitate pentru a mai amâna rezolvarea acestei
probleme. Într‑adevăr, câţi ani vreţi să mai tărăgănaţi rezolvarea ei? Încă
16 sau încă 30?
Vorbiţi despre drepturile dv., spuneţi că le‑aţi cucerit. Desigur că un
om regretă şi picătura de sânge şi litrul de sânge pe care l‑a vărsat. Dv.
aţi pierdut în timpul războiului mii de oameni, iar noi milioane. Mamele
americanilor căzuţi în lupte încearcă aceeaşi durere ca şi mamele soldaţilor
ruşi. În ţara noastră nu există familie care să nu fi pierdut un om apropiat
în timpul războiului. Am pierdut şi eu un fiu pe front. Şi (Anastas I. – n.n.)
Mikoian a pierdut un fiu în război. Cei doi fraţi ai lui (Andrei A. – n.n.)
Gromîko, care este prezent aici, au căzut amândoi. Iar dv. vreţi să continue
această situaţie până ce militariştii germani vor acumula forţe noi pentru
următorul salt. Nu putem să acceptăm aşa ceva. Vreau să ne înţelegeţi
just, domnule preşedinte. Nu facem aceasta pentru a aţâţa patimile şi a
intensifica încordarea, ci, dimpotrivă, pentru a înlătura pietrele care stau
în calea normalizării situaţiei.
Prin urmare, să semnăm tratatul de pace şi suveranitatea Republicii
Democrate Germane să fie respectată. Iar dacă cineva va încălca această
suveranitate, vom considera că a comis un act de agresiune cu toate
consecinţele care decurg de aici.
J.F. Kennedy: Aş vrea să vă întreb dacă cuvintele dv. înseamnă că în
cazul semnării tratatului de pace, accesul nostru la Berlin va fi barat.(?)
N.S. Hruşciov: Aţi înţeles just, domnule preşedinte.
J.F. Kennedy: Aş vrea să expun cu toată claritatea punctul nostru de
vedere. Sunt împotriva creşterii puterii militare a Germaniei Occidentale
până la proporţii care ar putea prezenta un pericol pentru Uniunea
Sovietică.
Hotărârea Uniunii Sovietice de a semna tratatul de pace cu Germania
Răsăriteană este o problemă foarte serioasă şi sper că în cele ce vor urma
veţi ţine seama de toate împrejurările şi veţi lua în considerare interesele
respective ale tuturor părţilor cointeresate.
În ceea ce priveşte graniţele, după cum ştiţi, (Charles A.J.M. – n.n.)
de Gaulle a făcut nu de mult o declaraţie în această privinţă. Deşi între
puterile occidentale există puncte de vedere diferite în legătură cu această
problemă, mulţi, inclusiv mulţi oameni din America, consideră că ea
poate fi rezolvată.
Cât despre Berlinul Occidental, trebuie să se aibă în vedere că SUA
au anumite obligaţii în ceea ce priveşte apărarea generală a Europei
Occidentale. Până acum SUA au ajutat de două ori Europa Occidentală să
se apere de agresiune. Am avut şi eu un frate care a căzut pe front. Dacă
însă astăzi vom fi alungaţi prin acţiuni unilaterale din Berlinul Occidental
şi privaţi de drepturile noastre contractuale, toate obligaţiile Statelor
Unite (ale Americii – n.n.) faţă de alte ţări se vor transforma într‑un petic
de hârtie fără valoare şi nimeni nu va mai avea încredere în Statele Unite
(ale Americii – n.n.).
V‑am mai spus că actuala situaţie din lume se schimbă atât de repede
încât nimeni nu poate să prezică ce se va întâmpla în decursul următorilor
96 Document 6
5–10 ani în lume, în special în Asia şi Africa, şi cum se va schimba în viitor

actualul raport de forţe. Dv. însă propuneţi să schimbăm imediat simţitor,
dintr‑o trăsătură de condei, actualul echilibru al forţelor în defavoarea
noastră, anulând în Berlinul Occidental toate drepturile de care ne‑am
bucurat împreună cu aliaţii noştri. După ce am venit aici cu speranţa să
ajungem la o îmbunătăţire a relaţiilor dintre ţările noastre, nu aş vrea să
plec cu gândul că dv. intenţionaţi să semnaţi acest tratat şi să desfiinţaţi
arbitrar toate drepturile noastre referitoare la Berlinul Occidental. Sper
că veţi ţine seama de marea răspundere care‑mi revine în ceea ce priveşte
interesele SUA.
N.S. Hruşciov: Pur şi simplu nu înţeleg raţionamentele dv., domnule
preşedinte. Dv. vorbiţi despre Europa Occidentală. Dar vedeţi bine că noi
nici nu ne gândim la Europa Occidentală. Nu am vrea decât să consfinţim
situaţia care s‑a statornicit după cel de‑al Doilea Război Mondial.
Germania Occidentală a ajuns membră a alianţei puterilor occidentale,
acesta este un fapt. Germania Răsăriteană face parte din alianţa ţărilor
socialiste şi trebuie să recunoaşteţi aceasta ca un fapt împlinit. Propunem
să fie consfinţite pe cale juridică actualele frontiere dintre Germania
Occidentală şi cea Răsăriteană, să fie confirmate graniţele Poloniei, ale
Cehoslovaciei şi să fie consfinţită suveranitatea RDG. Pentru aceasta
însă trebuie lichidat regimul de ocupaţie din Berlinul Occidental. Vă
rog să ne înţelegeţi, domnule preşedinte: cum putem să semnăm tratatul
de pace şi să păstrăm totodată drepturile dv. de ocupaţie în Berlinul
Occidental? Pe ce bază? Dv. spuneţi că aţi vărsat sânge, dar am vărsat şi noi
sângele nostru.
J.F. Kennedy (întrerupând):114 Pe baza acordurilor semnate de
Uniunea Sovietică.
N.S. Hruşciov: Respectăm aceste acorduri până la momentul
semnării tratatului de pace, dar după semnarea lui starea de război va
înceta şi toate tratatele care decurg din starea de război vor înceta să
fie valabile.
J.F. Kennedy: Dar nu pot fi desfiinţate în mod unilataral drepturile
consfinţite printr‑un acord iscălit de câteva părţi.
N.S. Hruşciov: Propunem, deci, să fie semnat tratatul de pace şi vă
invităm pe dv. şi celelalte părţi cointeresate să participe la semnarea lui.
Dv. nu vreţi. Dar în acest caz nu puteţi să pretindeţi pentru dv. vreun drept
114
pe teritoriul RDG după semnarea tratatului de pace. Punctul dv. de vedere

este pur şi simplu inconsistent sub raport juridic.
J.F. Kennedy: Dar Berlinul Occidental nu se află pe teritoriul
Republicii Germane Răsăritene.
N.S. Hruşciov: Întregul teritoriul al Germaniei Răsăritene, inclusiv
Berlinul Occidental, face parte din teritoriul RDG.
J.F. Kennedy: Acesta este punctul dv. de vedere. Noi însă considerăm
că am primit anumite drepturi în Berlinul Occidental pe baza unui
acord cu dv. Iar acum dv. vreţi să transferaţi aceste drepturi Germaniei
Răsăritene. În mod unilateral nu puteţi să transferaţi drepturile
noastre nimănui.
N.S. Hruşciov: Cunosc această argumentare. Ea este lipsită de bază
juridică. Războiul s‑a terminat de mult, iar toate trupele trebuie să fie
evacuate din Germania. La timpul său, preşedintele SUA, (Franklin D.
– n.n.) Roosevelt, spunea că la doi, trei ani după terminarea războiului
toate trupele trebuie să fie retrase din Germania. Ei bine, să ne retragem
trupele. Aceasta va fi soluţia cea mai raţională.
De ce aveţi nevoie dv. de Berlinul Occidental, de ce‑l consideraţi
un punct atât de important? Poate că vreţi să‑l folosiţi ca un cap de pod
în vederea unei agresiuni împotriva noastră? Dar, domnule preşedinte,
sunteţi fost ofiţer de marină, am petrecut şi eu destul timp în armată
şi cred că înţelegeţi cât se poate de bine că din punct de vedere militar
Berlinul Occidental nu are nicio valoare.
J.F. Kennedy: Sunt de acord.
N.S. Hruşciov: Vorbiţi despre drepturile dv. Ele decurg însă din starea
de război. Or, războiul s‑a terminat. Când vom semna tratatul de pace, vor
înţelege toţi că din moment ce starea de război s‑a terminat, înseamnă că
tot ce a decurs din această stare trebuie să‑şi înceteze existenţa. Dacă însă
dv. vă veţi menţine drepturile în Berlinul Occidental şi după semnarea
tratatului de pace, aceasta va contraveni intereselor Uniunii Sovietice şi
ale tuturor ţărilor lagărului socialist.
Pe vremea când am discutat această problemă cu fostul preşedinte
al SUA, (Dwight D. – n.n.) Eisenhower, el a fost de acord că situaţia din
Berlin este într‑adevăr anormală şi că trebuie găsită o posibilitate de a
reglementa situaţia. El mi‑a spus că în această chestiune este afectat
prestigiul Statelor Unite (ale Americii- n.n.). Atunci i‑am propus să ne
străduim să găsim o cale de rezolvare a problemei, care să nu afecteze
98 Document 6
interesele de prestigiu ale statelor noastre. I‑am propus atunci să încheiem

un acord provizoriu referitor la Germania şi să le acordăm nemţilor
un anumit termen, în cursul căruia ei vor trebui să se înţeleagă între
ei. Bineînţeles că deşi (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer vorbeşte despre
unificare, în realitate el nu doreşte niciun fel de unificare. Să fixăm deci un
anumit termen, bunăoară 6 luni, în decursul cărora reprezentanţii celor
două guverne germane vor trebui să se întâlnească şi să se înţeleagă cu
privire la problemele referitoare la Germania. Dacă după expirarea acestui
termen ei nu vor putea să rezolve între ei problema unificării Germaniei,
ne vom declina răspunderea pentru problema germană, iar statele care vor
dori să semneze tratatul de pace îl vor semna cu cele două state germane.
O asemenea soluţie nu va afecta câtuşi de puţin interesele de prestigiu ale
statelor noastre.
Am sperat atunci că vom putea să ajungem la un acord cu
preşedintele dv. în această problemă. Dar acele forţe din America care,
din păcate, se pronunţă împotriva normalizării relaţiilor dintre noi,
împotriva atenuării încordării internaţionale, au hotărât, cum se vede, să
împiedice un asemenea acord şi au trimis în ţara noastră avionul U-2,
iar ca urmare, realizarea unui acord a devenit cu neputinţă. De aceea am
hotărât să amânăm rezolvarea acestei probleme până la momentul când
pasiunile se vor potoli. După părerea noastră, astăzi a venit timpul pentru
rezolvarea problemei şi regretăm mult că nu am găsit la dv. o înţelegere
justă a bunelor noastre intenţii. Vrem să înlăturăm pietrele care ne
împiedică să progresăm în problema normalizării relaţiilor dintre noi şi
suntem convinşi că, dacă vom izbuti să rezolvăm această problemă, în faţa
noastră se va deschide un drum neted spre instaurarea unei păci trainice
pe pământ. Nu atentăm la hotarele vreunui stat, dar, bineînţeles, nu vom
ceda nici din drepturile noastre. Dv. spuneţi că nu aspiraţi la niciun fel
de câştiguri. În acest caz nu avem vreun motiv de dispută. Ce‑i drept, nu
sunteţi de acord cu ideologia noastră, după cum noi nu suntem de acord
cu a dv., dar este clar că disputa în acest domeniu nu poate fi împinsă până
la exterminarea reciprocă. Suntem oameni destul de raţionali pentru a nu
ne întoarce la epoca feudalismului, când se organizau cruciade şi oamenii
se omorau reciproc pentru eliberarea mormântului domnului (sic!).
Trebuie să înţelegeţi că dacă nu veţi accepta propunerea noastră, vom
semna singuri acest tratat de pace cu toate consecinţele care decurg de
aici. Vă spun direct: vom semna tratatul de pace cu Germania la sfârşitul
acestui an. Germania Răsăriteană a şi declarat că va garanta libertatea

şi neamestecul în treburile Berlinului Occidental, că va garanta accesul
tuturor ţărilor în acest oraş, dar, bineînţeles, aceasta se va face pe baza
unei înţelegeri cu guvernul RDG, deoarece toate căile de comunicaţie
care duc spre Berlinul Occidental trec prin teritoriul RDG. Dacă vă
nelinişteşte eventualitatea ca Berlinul Occidental să‑şi piardă libertatea,
cum vă exprimaţi dv., repet, vă propun să asigurăm în comun garanţiile
pentru această libertate, să atragem la aceste garanţii ONU. Dacă însă
vă veţi pronunţa pentru continuarea stării de război şi veţi lupta astfel
împotriva păcii, nimeni în nicio ţară nu va înţelege atitudinea dv. Iar noi
vom declara în auzul lumii întregi că, semnând tratatul de pace, vrem să
netezim calea spre pace, vrem să preîntâmpinăm posibilitatea izbucnirii
unui nou război. Dacă veţi refuza să înţelegeţi aspiraţiile noastre, nu ne
va rămâne altă ieşire în afară de semnarea unilaterală a tratatului de pace.
Dv. vorbiţi despre interesele pe care le aveţi în Berlinul Occidental, dar,
apărând interesele dv., vreţi să ne înjosiţi pe noi. Spuneţi că aţi vărsat sânge,
dar oare noi am vărsat apă? Dv. aţi pierdut în război 350000 de oameni,
iar noi am pierdut 20000000. Am fost pe front şi am văzut distrugerile
îngrozitoare pricinuite de război, am văzut cadavrele oamenilor omorâţi
de fascişti.
J.F. Kennedy: Tocmai de aceea vrem să menţinem pacea, pentru ca
un asemenea tablou să nu se mai repete.
N.S. Hruşciov: Am impresia că faceţi aluzie la posibilitatea izbucnirii
unui război din cauza Berlinului Occidental. Să aveţi însă în vedere că noi
nu vom începe războiul. Noi vom apăra pacea şi istoria va fi în măsură să
aprecieze care dintre noi are dreptate.
În Occident se vorbeşte adesea despre primejdia ca (Nikita S. –
n.n.) Hruşciov să facă o greşeală de calcul, care ar putea duce la război.
Dar, domnule preşedinte, în această privinţă trebuie să existe o abordare
mutuală a problemei. Fiecare dintre noi trebuie să se ferească de asemenea
greşeli de calcul. Dacă dv. veţi dezlănţui un război din cauza Berlinului,
vă veţi asuma astfel întreaga răspundere. Cred, totuşi, că pacea va triumfa.
La Pentagon există într‑adevăr oameni care doresc război, dar cred că dv.
înţelegeţi foarte bine cum va arăta un război în zilele noastre. (Konrad H.J.
– n.n.) Adenauer ştie foarte bine ce va însemna un război pentru Germania
Occidentală. Niciun om cu judecata sănătoasă nu doreşte război, iar dacă
în lume există demenţi, trebuie să li se aplice o cămaşă de forţă.
100 Document 6
Nu vrem nimic altceva în afară de relaţii bune cu ţara dv. şi cu toate

celelalte ţări. Vrem să dezvoltăm relaţiile comerciale cu dv. Se ştie că avem
relaţii comerciale animate cu multe ţări: cu Anglia, Germania Occidentală,
Franţa, Italia, Japonia, într‑un cuvânt cu toate ţările în afară de SUA. Poate
că nu este vorba despre un fenoment întâmplător, dar aceasta vă priveşte.
Comerţul este o chestiune de afaceri. Dacă cuiva îi convine să vândă,
vinde. Dacă nu, nu‑i nevoie. Aceasta este poziţia noastră. Tratatul de pace
îl vom semna la sfârşitul acestui an.
J.F. Kennedy: Într‑adevăr, situaţia din Germania nu poate fi
considerata normală, deoarece ţara este scindată în două părţi. Este
adevărat că (Franklin D. – n.n.) Roosevelt a vorbit la timpul său despre
retragerea trupelor de ocupaţie de pe teritoriul Germaniei, dar el nu a
prevăzut că Germania va ajunge să fie scindată şi că noi ne vom afla în
Germania de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie. Dv. vorbiţi despre
pace. Dar tocmai dv. vreţi să schimbaţi situaţia din Germania şi nu Statele
Unite (ale Americii – n.n.). Dv. creaţi o criză la Berlin şi nu Statele Unite
(ale Americii – n.n.). Statele Unite (ale Americii – n.n.) sunt angajate
de mult încă dinainte de instaurarea mea la postul de preşedinte, prin
obligaţii faţă de Berlin, iar dv. vreţi acum în mod unilateral să semnaţi la
sfârşitul acestui an un tratat de pace şi să ne privaţi de dreptul nostru de
acces la Berlin. Consideraţi oare că aceasta este calea spre pace?
N.S. Hruşciov: Nu înţeleg, pur şi simplu, logica dv. Cum poate
fi înrăutăţită situaţia atunci când se acţionează în direcţia lichidării
războiului. De când e lumea s‑a considerat că semnarea păcii este un bine,
iar războiul un rău.
J.F. Kennedy: Nu spun că semnarea tratatului de pace în sine este o
acţiune războinică. Dar semnarea unui tratat de pace care ne lipseşte de
drepturile noastre este un act războinic. Semnarea unui tratat de pace este
o chestiune care priveşte Uniunea Sovietică, dar transferarea unilaterală a
drepturilor noastre Germaniei Răsăritene este o problemă cu totul diferită.
Berlinul Occidental nu are importanţă pentru noi ca un cap de pod în
vederea unei agresiuni. El este important pentru noi deoarece ne‑am luat
anumite angajamente în privinţa lui, despre care are cunoştinţă lumea
întreagă. Dacă noi vom accepta propunerea Uniunii Sovietice, întreaga
lume va trage concluzia că SUA sunt o ţară care îşi priveşte fără seriozitate
obligaţiile. Vă asigur însă că noi avem o atitudine foarte serioasă faţă de
obligaţiile noastre care afectează interesele noastre strategice.
N.S. Hruşciov: Şi atunci ce‑i de făcut? Pretenţiile dv. nu demonstrează

bunele dv. intenţii. Dv. vreţi să menţineţi starea de război în Berlinul
Occidental, iar noi nu suntem de acord cu aceasta. Noi vom explica
punctul nostru de vedere opiniei publice mondiale şi suntem siguri că
majoritatea oamenilor va înţelege că acţionăm în interesul păcii.
Dv. aţi anulat doar în mod unilateral în Germania Occidentală tot ce
era în interesul nostru: ne‑aţi privat de reparaţii şi aţi înarmat Germania.
Aţi semnat în mod unilateral tratatul de pace cu Japonia, din care cauză
astăzi nu avem un tratat de pace cu această ţară. Dv. consideraţi că aceste
acţiuni ale dv. sunt justificate şi că intenţiile noastre sunt imorale. Se
înţelege că nu putem să fim de acord cu o asemenea interpretare. Este o
chestiune care vă priveşte, domnule preşedinte, dacă veţi semna sau nu
veţi semna tratatul de pace. Noi am fi bucuroşi să ne punem semnătura pe
acest tratat alături de a dv. Dar chiar dacă veţi refuza să semnaţi tratatul
de pace, noi îl vom semna oricum şi accesul dv. spre Berlinul Occidental
va înceta.
Vorbiţi despre prestigiul dv. Dar trebuie să ţineţi cont şi de prestigiul
nostru. Dv. consideraţi că şi după semnarea tratatului de pace, SUA
trebuie să menţină în Berlinul Occidental nişte drepturi care decurgeau
din ocupaţia Germaniei. Dar nimeni în lume nu va înţelege şi nu va
justifica această politică a dv. Ce fel de politică este aceasta, care se bazează
pe principiul: „fac ce vreau (!)”. Vom considera tentativa de a vă menţine
drepturile referitoare la Berlinul Occidental, după semnarea tratatului de
pace, ca o încălcare a suveranităţii RDG, ca o încălcare a păcii şi a ordinei
(sic!) în Germania. Nu ne vom împăca cu aceasta, iar răspunderea să
revină acelora care vor încălca pacea.
J.F. Kennedy: Suntem siguri că prezenţa noastră la Berlin se bucură
de sprijinul populaţiei Berlinului Occidental faţă de care ne‑am asumat
anumite obligaţii. Dv. spuneţi că vrem să menţinem în Berlin starea de
război, dar acolo nu există niciun fel de război, iar Berlinul, după cum aţi
spus şi dv., nu prezintă o mare importanţă din punct de vedere militar.
Consider că ar fi bine ca Germania Occidentală şi Germania
Răsăriteană să poată găsi căi pentru normalizarea relaţiilor dintre ele şi
ca URSS şi SUA să‑şi poată dezvolta relaţiile într‑o direcţie pozitivă. Este
în afară de îndoială că situaţia din această regiune se va schimba treptat,
dar dv. vreţi să schimbaţi literalmente totul în nu mai mult de 6 luni.
Acceptarea propunerii dv. de către noi, după cum am mai spus, nu poate să
102 Document 6
ducă decât la izolarea SUA şi la pierderea de către SUA a tuturor relaţiilor

pe care le are în Europa Occidentală, ceea ce nu vrem să se întâmple. Eu,
unul, nu caut ca Uniunea Sovietică să piardă relaţiile pe care le are în
Europa. M‑aţi numit într‑un rând tânăr. Nu am luat însă în primire postul
de preşedinte pentru a acţiona contrar intereselor SUA. Sunt dispus să
discut cu dv. orice probleme pentru a ajunge la înţelegere. Dar dv. nu vreţi
să înţelegeţi poziţia noastră şi doriţi să înfăptuiţi într‑un termen scurt
schimbări fundamentale la Berlin.
N.S. Hruşciov: În acest caz să semnăm un acord provizoriu cu
privire la Germania. Dv. înţelegeţi, desigur, că în prezent nu poate fi vorba
despre niciun fel de unificare. De aceea, consider că această propunere a
noastră, dacă e să vorbim sincer, este un moment pur formal, destinat să
creeze impresia că marile puteri trec întreaga răspundere asupra nemţilor
înşişi. Dacă sunteţi de acord, să mergem pe această cale. O altă ieşire nu
există: fie vom permanentiza starea de război, fie vom semna tratatul de
pace. Avem concepţii diferite în această problemă şi, fireşte, nu putem să
vă silim să semnaţi tratatul de pace, dar nici dv. nu ne veţi putea sili să
renunţăm la ceea ce este necesar în interesul securităţii noastre. Iar toate
pretenţiile dv. referitoare la Berlinul Occidental nu au nicio bază juridică.
J.F. Kennedy: Nu avem niciun fel de pretenţii. Apărăm drepturile
care ne aparţin.
N.S. Hruşciov: Putem să vă înmânăm un memorandum în care este
expusă poziţia noastră în problema germană, ca să puteţi să studiaţi mai
bine concepţiile noastre, dacă vom reveni la discutarea acestei probleme.
(Memorandumul a fost înmânat lui J. Kennedy după convorbire).115
Cu aceasta convorbirile se întrerup, iar N.S. Hruşciov îl invită pe

J. Kennedy la dejun.
[...]
Stenograma convorbirii de la ambasada sovietică dintre N.S. Hruşciov şi

J.F. Kennedy, 4 iunie 1961
115
După dejun, în timp ce se pregăteşte proiectul de comunicat pentru presă,

J. Kennedy îşi exprimă dorinţa de a sta de vorbă cu N.S. Hruşciov fără asistenţă.
Mai jos se dă stenograma acestei convorbiri.
J.F. Kennedy: Trebuie să recunosc, domnule preşedinte, că în

problema Berlinului avem opinii diferite. Problema aceasta are însă
o importanţă atât de mare pentru noi doi încât sper că, în interesul
îmbunătăţirii relaţiilor dintre ţările noastre, nu veţi întreprinde acţiuni în
urma cărora voi fi adânc antrenat în evenimentele care se vor desfăşura
şi ţările noastre vor ajunge în faţa unei ciocniri directe între ele. Îmi
dau seama, desigur, că veţi acţiona pornind de la interesele dv. Vă rog,
însă, să trageţi o linie de demarcaţie între încheierea tratatului de pace şi
problema accesului nostru şi a drepturilor noastre în Berlinul Occidental.
Sper că cu timpul va apărea posibilitatea de a elabora măsuri îndreptate
spre asigurarea unei situaţii mai satisfăcătoare la Berlin. Sunt în cea mai
mare măsură preocupat de grija ca să nu aibă loc o ciocnire directă între
noi, într‑o problemă atât de importantă ca cea a Berlinului.
N.S. Hruşciov: Apreciez sinceritatea dv., domnule preşedinte, dar
declar la rândul meu că dacă veţi insista asupra dreptului de acces la
Berlin după iscălirea tratatului de pace, chiar o ciocnire directă între noi
nu va rezolva această problemă în favoarea dv. Ne vom apăra împotriva
agresiunii, în caz că trupele dv. vor trece graniţa RDG.
Am luat cunoştinţă cu atenţie de poziţia dv. Ea nu are însă niciun
temei juridic. Vreţi să înjosiţi statul nostru, dar nu vom permite s‑o faceţi.
Alegeţi singur, domnule preşedinte, iar noi nu vom fugi de destin.
Voi acţiona în această problemă aşa cum mă obligă situaţia mea de
preşedinte al Consiliului de Miniştri. Aş fi bucuros dacă aţi consimţi să
adoptaţi poziţia noastră intermediară şi aţi semna o convenţie provizorie
cu privire la Germania şi Berlinul Occidental, pentru a semna ulterior
tratatul de pace, fără prejudiciu pentru prestigiul nostru.
J.F. Kennedy: Acest acord provizoriu prevede prezenţa trupelor
noastre la Berlin?
N.S. Hruşciov: Da, în perioada valabilităţii acestui acord.
J.F. Kennedy: Iar pe urmă accesul în acest oraş ne va fi închis?
N.S. Hruşciov: Da, dar pentru menţinerea prestigiului dv. suntem
dispuşi să acceptăm ca trupele dv. împreună cu contigentele ale trupelor
Angliei, Franţei şi, bineînţeles, ale Uniunii Sovietice să continue să rămână
104 Document 6
în Berlinul Occidental, pe baza unui acord consemnat la ONU. Dar

accesul spre Berlinul Occidental se va înfăptui în acest caz, bineînţeles,
pe baza unei permisiuni a guvernului RDG. Aceasta este o prerogativă a
guvernului RDG.
Dacă însă nu veţi accepta această propunere şi veţi dori să dezlănţuiţi
evenimente care pot să se dovedească a fi cele mai triste în istoria omenirii,
pregătiţi-vă.(!) Iar noi, din partea noastră, de asemenea ne vom pregăti,
dacă veţi dori să rezolvaţi această problemă cu ajutorul forţei. Noi însă
nu dorim aceasta. Năzuim să rezolvăm această problemă pe baza raţiunii.
J.F. Kennedy: Domnule preşedinte, dv. fie nu credeţi că privim
lucrurile serios şi suntem gata să ne îndeplinim obligaţiile juridice în
această problemă, fie simţiţi că în pofida uriaşelor succese ale ţării dv. în
domeniul economic şi în alte domenii, în domeniul cuceririi spaţiului
cosmic, situaţia ţării dv. este atât de nesatisfăcătoare încât sunteţi dispus să
acceptaţi riscul unei ciocniri directe între SUA şi URSS pentru schimbarea
situaţiei din Berlinul Occidental, care există deja timp de 16 ani. În orice
caz, nu cred ca în ţara dv. cineva să fie într‑adevăr interesat în acţiuni care
peste 6 luni ar putea să ducă la urmări nefaste pentru omenire.
Mă aflu într‑o situaţia dificilă şi pentru că la Londra mă voi întreţine
cu primul ministru (M. Harold – n.n.) Macmillan, care, fără doar şi poate,
va manifesta interes pentru conţinutul convorbirilor dintre noi. Voi
fi nevoit să spun că peste 6 luni vor avea loc evenimentele despre care
vorbiţi. Vor fi evenimente pe care am vrut cel mai mult să le evit. Ne vom
pomeni faţă în faţă, legaţi prin obligaţii diametral opuse, ceea ce nu poate
să nu ducă la urmări triste. Regret că va trebui să părăsesc Viena în această
situaţie.
N.S. Hruşciov: Noi dorim pace.
J.F. Kennedy: Dacă eu n‑aş dori pace, nu aş fi venit aici. Este uşor
să dezlănţuieşti un război, domnule preşedinte, dar este greu să asiguri
pacea.
N.S. Hruşciov: Am trăit trei războaie, domnule preşedinte, şi ştiu
ce consecinţe aduc ele poporului. Şi nu eu, ci dv. ameninţaţi cu războiul.
Eu nu fac decât să primesc provocarea dv., deoarece dacă dv. veţi începe
războiul, ne vom vedea siliţi să ripostăm.
J.F. Kennedy: Dar dv. sunteţi acela care doreşte să schimbe situaţia
existentă.
N.S. Hruşciov: Eu doresc pace şi tratat de pace cu Germania. Dacă

aş vrea să schimb hotarele sau să cuceresc teritoriile altor popoare, aţi fi
într‑adevăr obligat să vă apăraţi. Dar noi nu dorim decât pace.
Ameninţările din partea dv. nu ne vor opri. Nu dorim război, dar
dacă ni‑l veţi impune, el va fi. Puteţi s‑o spuneţi şi lui (M. Harold – n.n.)
Macmillan, lui (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle şi lui (Konrad H.J. –
n.n.) Adenauer. Aşadar, aveţi în vedere domnule preşedinte, că aceasta
este hotărârea noastră de nezdruncinat şi vom semna tratatul de pace în
decembrie anul acesta.
J.F. Kennedy: Da, se pare că vom avea o iarnă rece anul acesta.
N.S. Hruşciov: Nu ne vom abate de la hotărârea noastră, dar cred că
totuşi va fi pace şi că, după semnarea tratatului de pace, relaţiile dintre noi
se vor dezvolta pe calea prieteniei şi a colaborării.
J.F. Kennedy: Din păcate nu am putut să ajungem la o înţelegere
comună a problemelor pe care le‑am discutat, dar vă mulţumesc pentru
sinceritate, domnule preşedinte, pentru ospitalitatea dv., cât şi pentru
tonul amabil şi politicos pe care l‑aţi avut în convorbirile cu mine.
Cu aceasta au (sic!) sfârşit convorbirile dintre N.S. HRUŞCIOV şi

J.F. KENNEDY care s‑au desfăşurat la Viena în zilele de 3–4 iunie 1961.

dos.11U/1961, ff.166–177, 211, 220–247, 254–257
DOCUMENT 7
1961 august 2, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre Nikita S. Hrușciov,
prim‑secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului de Miniștri
al URSS, și Amintore Fanfani, prim‑ministru al Italiei, referitoare la
chestiunea germană, precum și la situația internațională
STRICT SECRET
Tov. N.S. Hrușciov: Permiteți‑mi să vă salut încă o dată pe dv.,

domnule președinte, pe dv., domnule ministru al Afacerilor Externe și pe
toate persoanele care vă însoțesc. Suntem foarte bucuroși că ați acceptat
invitația noastră și ați venit la Moscova. Se înțelege că nu vrem să vă
facem adepți ai comunismului. În timpul cât veți sta în țara noastră, ne
veți cunoaște mai bine, veți vedea cum trăim și, în felul acesta, veți învăța
să ne înțelegeți mai bine, fie pentru a întări prietenia cu noi, fie pentru a
avea posibilitatea să luptați mai bine cu noi. De aceea, și într‑un caz și în
celălalt, vizita va fi utilă pentru dv.
De obicei acordăm cuvântul oaspeților noștri, așa că aveți cuvântul,
domnule președinte al Consiliului de Miniștri (al Italiei – n.n.).
A. Fanfani: Din partea mea vreau să vă exprim încă o dată
recunoștința noastră pentru invitația de a veni în Uniunea Sovietică
și pentru primirea ce ni s‑a făcut. În cuvântarea pe care am rostit‑o la
aerodrom am căutat cu sinceritate să exprim spiritul în care am primit
propunerea dv. amabilă. Pornim de la premisa că în plan uman oamenii
pot și trebuie să se înțeleagă reciproc și în fiecare vedem un om cu care
trebuie să ne înțelegem. Într‑adevăr, realizările științei și tehnicii din
ultimii ani au făcut lumea pe care o populăm atât de strâmtă, încât numai
niște nebuni pot să conteze să rămână izolați de alte popoare.
Tov. N.S. Hrușciov: Just. Numai niște nerozi pot să se gândească la
așa ceva, deși mai există oameni care gândesc astfel.
108 Document 7
A. Fanfani: Consider că contactele mai frecvente dintre oamenii

de stat la nivel înalt duc în ultimă instanță la micșorarea pericolului de
război. Toți acei care au, ca mine, peste 50 de ani, țin minte că în fiecare
deceniu al vieții noastre a fost vorba despre un război sau altul. Țelul cel
mai măreț spre care putem să năzuim este să lăsăm copiilor noștri o lume
mai bine organizată decât acea pe care, din păcate, ne‑au lăsat‑o părinții
noștri. Repet, am acceptat amabila dv. invitație de a veni la Moscova în
spiritul acestei năzuințe, pentru a avea un schimb de vederi cu privire
la situația internațională și cu privire la relațiile dintre cele două țări ale
noastre. Vreau să subliniez că nu nutrim iluzii în sensul că noi am fi un
factor hotărâtor în asigurarea păcii. Reprezentăm însă o țară destul de
mare, cu o populație numeroasă, cu o poziție geografică importantă, o
țară legată prin strânse legături cu aliații săi și, prin urmare, putem și noi
să ne aducem contribuția la cauza întăririi păcii.
Ați spus că, de obicei, cuvântul se acordă oaspeților. Apreciem mult
această amabilitate a dv. Ne dăm însă seama că ne revine un grad diferit de
răspundere, fiind șefi de guverne a două țări care au o pondere diferită în
problemele mondiale. Poate că de aceea ar fi mai indicat să ascultăm întâi
ce crede domnul (Nikita S. – n.n.) Hrușciov despre situația internațională.
Aș vrea să vă asigur că nu există niciun gând ascuns sau șiretlic în dorința
noastră de a vă acorda primul cuvînt. Am venit aici deoarece simțim
răspunderea ce ne revine în fața tuturor oamenilor, în fața tuturor țărilor
și, deși suntem membri ai unei anumite comunități politice, aceasta nu ne
împiedică să privim lucrurile lucid și să studiem situația reală a lucrurilor.
Vreau să subliniez, de asemenea, că nu reprezentăm aici interesele altcuiva
în afară de interesele noastre proprii. Nimeni nu ne‑a trimis la Moscova,
am venit singuri, pornind de la interesele țării noastre.
Tov. N.S. Hrușciov: Dacă vă înțeleg just, îmi înapoiați cuvântul pe
care vi l‑am acordat?
A. Fanfani: Da, dacă sunteți de acord.
Tov. N.S. Hrușciov: Aș vrea să vă întreb, ce probleme ar trebui
discutate, după părerea dv. (?) Cu ce vreți să începem?
A. Fanfani: Firește, pe toți oamenii, inclusiv pe noi, îi intereaează cel
mai mult problema ce anume amenință pacea și liniștea în lumea întreagă
în prezent și ce ar trebui făcut pentru a evita războiul?
Tov. N.S. Hrușciov: În prezent, una din problemele fundamentale este
problema lichidării regimului colonial. Aceasta este, dacă vreți, problema
problemelor. Astăzi are loc deșteptarea furtunoasă a popoarelor coloniale

și oamenii de stat din Occident ar trebui să manifeste înțelegere față de
spiritul epocii noastre. Acei care în trecut au dominat în colonii trebuie să
dea dovadă de înțelepciune, să renunțe la posesiunile lor coloniale, să‑și
evacueze de acolo trupele, să acorde popoarelor independența. Atâta (sic!)
timp cât nu vor fi eliberate popoarele coloniale, se va menține material
inflamabil care poate să ducă la un incendiu. Uitați-vă, bunăoară, chiar
alături de dv., de 7 ani, se desfășoară războiul din Algeria. Gândiți-vă,
de asemenea, Bizerta, Angola, Congo și, aș adăuga, la Cuba. În America
Latină s‑a acumulat în general mult material inflamabil. Țările occidentale
sau, cum își spun ele, „țările lumii libere” caută să arunce întreaga
răspundere pentru mișcarea de eliberare națională asupra comuniștilor.
Aceasta este o mare cinste pentru noi. Dacă sclavii se răscoală împotriva
stăpânilor, pentru noi este o cinste că noi suntem asemănați cu Spartacus.
La un moment dat, (Patrice É. – n.n.) Lumumba a fost declarat comunist
și asasinat. L‑a asasinat Chombe (sic!).116 Acum, același Chombe (sic!)
se ciondănește cu SUA, cu Belgia și cu alți colonialiști. Ei bine, este oare
Chombe (sic!) comunist? Dacă Chombe (sic!) este comunist, înseamnă că
eu sunt anticomunist. V‑am spus aceasta, pentru a arăta în ce contradicție
cade Occidentul. El este orbit, speriat, nu vrea să aprecieze lucid epoca
noastră. El ne‑a anatemizat și de aceea îi numește comuniști pe oamenii
care se răscoală împotriva stăpânilor. Acești răsculați poate că nici nu
știu ce înseamnă comunism, dar ei spun că dacă comuniștii sunt cei ce
luptă împotriva colonialiștilor, înseamnă că comuniștii sunt oameni buni.
Iar pentru noi, aceasta este o cinste. Occidentul și‑a pierdut în prezent
facultatea de a raționa. Gândiți-vă, pe vremuri au avut loc răscoale ale
sclavilor; pe atunci nu existau comuniști. Și astăzi sclavii se răscoală
împotriva asupritorilor lor, deși în condiții sociale noi. Comuniștii nu
au niciun amestec în aceasta. Vreți să luptați împotriva comunismului?
Dați‑le libertatea popoarelor coloniale, acordați‑le independența și să
aleagă ele însele pe cine să urmeze – pe voi sau pe noi. Este știut că noi
nu cerem libertate popoarelor coloniale pentru a trimite acolo agitatori
comuniști. Dar dați‑le posibilitatea să aleagă singure orânduirea pe care
o vor dori.
Unele personalități din Occident se întreabă: oare nu putem să
ajungem la un acord cu URSS și cu celelalte țări socialiste ca să se
116
Moise K. Tshombe
110 Document 7
mențină situația existentă în toate țările, să se mențină statu‑quo, să nu

se schimbe raportul de forțe dintre socialism și capitalism? Așa ceva
este de neconceput. Dacă un popor va dori să schimbe situația în țara
sa în orice direcție, noi nu putem să ne amestecăm, este o treabă internă
a fiecărui popor. Voi invoca exemplul a doi dintre vecinii noștri: Iran și
Afganistan. Ambele sunt state monarhice. Suntem însă în relații excelente
cu Afganistanul, nu avem niciodată incidente de frontieră cu această țară,
eu personal sunt în bune relații cu regele și cu primul ministru. Altfel stau
lucrurile cu șahinșahul (Mohammad Reza Pahlavi – n.n.). L‑am primit
aici, am stat de vorbă cu el destul de amabil. Pe neașteptate a izbucnit
în Irak o insurecție, o revoluție. S‑a speriat șahul, s‑a aruncat în gura
SUA, a semnat cu ele un tratat, potrivit căruia în cazul unui atac din afară
sau a unor acțiuni subversive înăuntrul țării, SUA vor veni în ajutorul
șahinșahului. În ce privește un atac din afară, asta se mai poate înțelege,
dar dacă va începe o luptă din interior? De exemplu, este oare Mossadîk
(sic!)117 comunist? Nu. El este un moșier, dar a promovat o politică care
nu era pe placul americanilor și ei l‑au debarcat. Șahul atârnă astăzi pe un
fir de păr, dar nu din pricina comuniștilor. Partidul comunist este slab în
Iran. Chiar oamenii apropiați de șah nu știu cum să scape de el. Noi nu ne
amestecăm în treaba asta, dar ei vor scăpa de el. Ce este la mijloc? „Mâna
Moscovei”? Nu este „mâna Moscovei”, ci mâna epocii. În Iran domină
feudalii, este țara cea mai sărăcăcioasă, oamenii nu au acolo de ales între
viață și moarte, deoarece mor de foame. Așadar, ei vor lupta, nimeni nu
poate să facă nimic pentru a schimba aceasta. Suntem învinuiți că chemăm
la luptă, dar nu este deloc nevoie de aceasta; viața însăși îi cheamă la luptă.
La fel am pornit și noi la luptă acum 40 de ani, am săvârșit revoluția în țara
noastră și nu am făcut rău.
Un alt exemplu este Cuba. A fost acolo dictatorul (Fulgencio –
n.n.) Batista, a tăiat capete, în țară domneau feudalii, domnea mizeria,
atotputernicia SUA. Cuba s‑a răsculat, sub conducerea lui Fidel Castro.
El nu este comunist, dar i‑am spus lui (John F. – n.n.) Kennedy: politica
dv. îl va face comunist. Castro este fiul unui moșier. Și la noi au fost pe
vremuri revoluționari fii de nobili, de exemplu prințul (Piotr A. – n.n.)
Kropotkin, cunoscutul anarhist. Sau luați răscoala decembriștilor. Ei nu
au fost comuniști, și‑au primit educația în familii nobile, dar au considerat
că nu se mai poate trăi așa ca până atunci și au luptat, au înfruntat pentru
117
Mohammad Mosaddegh
aceasta închisorile și spânzurătorile. Atunci nu au existat comuniști, dar

astăzi vremurile s‑au schimbat. Unii nu înțeleg aceasta, sunt îmbătați de
putere și nu văd schimbările care au loc în lume, nu vor să dea înapoi
bogățiile jefuite. Aceasta este contrar naturii. Societatea umană trăiește și
se schimbă asemenea unui organism care în fiecare oră, în fiecare minut își
schimbă celulele. Dacă nimic nu se schimbă, totul se înțepenește și atunci
survine moartea. Trebuie să se înțeleagă logica dezvoltării, nu trebuie să
ne temem de ceea ce este nou. Dar dacă clasele stăpânitoare nu cedează,
oamenii cuceresc prin luptă ceea ce le este necesar. Acesta este izvorul
luptei, al posibilității permanente de incendiu. Noi simpatizăm cu această
luptă, dar nu ne amestecăm în ea.
Când, acum 100 de ani, Italia a luptat pentru unitatea sa, (Nikolai
I. – n.n.) Pirogov, unul dintre cei mai buni chirurgi de atunci, a plecat în
Italia pentru a face o operație lui (Giuseppe M. – n.n.) Garibaldi. Pirogov
nu a fost însă comunist, ci un simplu progresist, care simpatiza cu lupta
dreaptă a poporului italian. Și oameni ca Pirogov se numărau cu sutele și
cu miile, veneau din toate țările.
Am spus odată americanilor: voi v‑ați răsculat pe vremuri împotriva
dominației coloniale a Marii Britanii, ați cucerit simpatiile lumii întregi,
ați fost un exemplu de luptă pentru toți, dar aceasta a fost în trecut. Acum
sunteți aducători de cătușe. Americanii nu văd prezentul, ei trăiesc în
acea epocă; ei spun: constituția noastră a rămas, dar această constituție
s‑a păstrat așa cum s‑a păstrat limba latină, ca ceva mort. Ei spun că la
noi nu există libertate, că noi avem un singur partid, pe când ei au două.
În realitate, ei au un singur partid, partidul capitalului monopolist, în
rândurile căruia există două fracțiuni: cea republicană și cea democrată,
măgarul și elefantul. Să hotărască singuri care dintre aceste două animale
este mai bun. Nu vreau să vă angajez într‑o discuție în această problemă,
nu vreau să supăr pe aliații dv. din NATO. Dar i‑am spus despre aceasta
și lui (Dwight D. – n.n.) Eisenhower și lui (John F. – n.n.) Kennedy și lui
(M. Harold – n.n.) MacMillan, încât nu vă destăinuiesc niciun secret.
În Angola curge astăzi sângele. O parte a lumii își întoarce pudic
privirile, simulând că nu vede aceasta. De ce? Fiindcă sângele îl varsă
Portugalia, un membru al NATO. Când SUA, numai pentru a respecta
conveniențele, au spus că ceea ce se petrece nu este bine, Portugalia i‑a
făcut o scenă de gelozie. Un alt membru al NATO, Franța, face acte de
112 Document 7
tâlhărie în Bizerta, iar (M. Harold – n.n.) MacMillan a aprobat, de fapt,

activitatea lui (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle.
Ne acuzați de imixtiune, dar toate popoarele coloniale știu că suntem
împotriva colonialismului, ele caută singure sprijinul nostru. Zilele
acestea am fost foarte ocupat, de abia am venit din concediu, dar mi‑au
cerut o întrevedere soli ai unor țări africane, m‑au rugat să‑i primesc în
problema Bizertei și i‑am primit. Au solicitat ei această vizită, ei caută
singuri sprijinul nostru.
Am propus să fie lichidat sistemul colonial. Dacă această propunere
ar fi înfăptuită, popoarele coloniale nu ar avea un motiv să ni se adreseze
pentru sprijin. Atâta (sic!) timp cât se va menține regimul colonial, se
va menține și lupta. Sclavia colonială va împinge popoarele la luptă și la
apropiere de noi. Aceasta este logica luptei. Noi simpatizăm cu popoarele
care luptă, putem să le oferim ajutor, inclusiv ajutor material, armament.
Acesta nu este un secret. Considerăm că popoarele coloniale au dreptul
sfânt să lupte pentru libertate și independența lor.
Vă voi povesti următorul episod. Am fost în 1955 (sic!)118 cu (Nikolai
A. – n.n.) Bulganin în Marea Britanie. Eram într‑un automobil: Bulganin,
Llloyd (sic!)119 și eu. Lloyd îmi spune: „O păsărică mi‑a spus că vindeți
armament Yemenului.” I‑am răspuns: „Mie mi‑au spus două păsărele
că vindeți armament Iranului, fiecare cu păsărelele lui.” El mă întreabă:
„De ce faceți aceasta?”, iar eu pe el: „Dar voi de ce?” Am propus doar
să semnăm un acord ca să nu vindem nimănui arme, am depus oficial
această propunere, voi însă ați refuzat. De aici și conflictul.
Voi ne acuzați pe noi, noi vă acuzăm pe voi, voi o faceți în NATO, noi
în cadrul Tratatului de la Varșovia. Cum să rezolvăm această problemă? Să
lichidăm sistemul colonial și să ducem o politică de neamestec, o politică
de respectare a suveranității. Noi suntem pentru o asemenea politică, pe
când SUA, în persoana lui (John F. – n.n.) Dulles, au declarat că politica de
neutralitate este o politică imorală. Aceasta înseamnă că Dulles îi dă lecții
de morală lui (Jawaharlal – n.n.) Nehru!
Așa stau lucrurile în problema colonială.
Și acum problema fundamentală: excluderea războiului din viața
societății, realizarea dezarmării. De 10 ani ținem ședințe, discutăm
problema dezarmării, mai mult chiar, de 15 ani, și nu putem nicidecum să
118
1956
119
John S.B. Lloyd
ajungem la un acord. Occidentul ne acuză că am fi împotriva controlului.

El însă nu ne‑a propus vreau (sic!) sistem al său de control.
Suntem pentru control. Ținem la țara noastră nu mai puțin decât
oamenii de stat din Occident și nu vom accepta dezarmare fără control.
Dar suntem împotriva unui veto în problema controlului. Dacă se va
accepta sistemul de veto, înseamnă că nu se poate avea încredere în nimeni.
Noi vrem să ne băgăm nasul peste tot, să avem peste tot posibilitatea de a
controla dezarmarea, și să facă la fel și partenerii noștri.
Propuneți dv. sistemul dv. de control, demonstrați întregii lumi:
suntem pentru control sau împotrivă. Nu faceți însă aceasta, fiindcă știți
că noi vom accepta controlul. În loc de aceasta, continuați să ne acuzați că
nu vrem control, pentru a stârni împotriva noastră mânia popoarelor care
se pronunță împotriva cursei înarmărilor. Dar adevărul va învinge.
Am propus să se creeze o comisie pentru dezarmare din 15 membri:
țările care nu fac parte din blocurile militare să fie arbitrii noștri, să
aprecieze cine vrea dezarmare, cine nu. Occidentul obiectează împotriva
acestei propuneri. De ce?
Sunt gata să accept orice sistem de control cu condiția să se
înfăptuiască dezarmarea. Nu mă interesează sistemul, ci dezarmarea. Dar
întrucât am stat doi ani în Comisia celor 10 și nu am ouat decât ouă clocite
acolo, nu vom mai merge în această comisie.
Problema experiențelor cu arma atomică. În această problemă
aproape că ne‑am înțeles cu americanii să semnăm un acord cu privire
la interzicerea experiențelor, dar atunci americanii au născocit problema
experiențelor subterane care, pretind ei, necesită un număr mai mare
de posturi de control. În felul acesta, ei au vrut să creeze o vastă rețea
de spionaj în țara noastră. Am vrut să acceptăm și această măsură,
deoarece am considerat atunci în mod greșit că americanii doresc sincer
să rezolve această problemă. Am văzut însă că problema dezarmării nu
progresează, iar între timp au mai intervenit evenimentele din Congo unde
Hammarskjoeld (sic!)120 a abuzat de drepturile sale. Ne‑am gândit atunci:
va veni în țara noastră unul ca Hammarskjoeld (sic!) și se va ocupa cu
spionajul în favoarea Pentagonului. Atunci în țara noastră nu va da ordine
președintele Consiliului de Miniștri al URSS, ci un Hammarskjoeld (sic!)
oarecare. Puneți-vă în situația noastră. Gândiți-vă, ce poate să ne îndemne
să facem aceasta. (?) Dacă americanii nu vor dezarmare, se sprijină pe
120
Dag H.A.C. Hammarskjöld
114 Document 7
armamentul lor, noi, care nu avem mai puține arme, ne vom sprijini și
noi pe armele noastre și vom trăi astfel ca doi smintiți într‑o pulberărie.
Înțelegem cât este de anormală această situație, dar singuri nu putem să
facem nimic.
De aceea am spus: astăzi nu ne interesează problema experiențelor
cu arma nucleară. Ea trebuie rezolvată împreună cu problema dezarmării.
Uitați-vă unde s‑a ajuns. Noi producem armament atomic, îl produc și
SUA și Anglia. Iar Franța efectuează experiențele atomice și declară că le
va continua. Franța este un aliat al dv. Prin urmare, prietenii dv. continuă
experiențele atomice, iar noi nu. De altfel, noi am efectuat în trecut de
două ori mai puține experiențe (nucleare – n.n.) decât Statele Unite (ale
Americii). Ce rost are pentru noi, în acest caz, continuarea tratativelor cu
privire la interzicerea experiențelor (nucleare – n.n.)? La un moment dat,
o a cincea putere poate să ajungă în situația de la fabrica bombe atomice
proprii și să dorească să efectueze experiențe, așa cum face astăzi Franța.
Și atunci nu vom putea spune că această putere nu procedează logic.
Într‑adevăr, ea poate să ne întrebe: de ce nu vreți să avem și noi arma
noastră atomică, de vreme ce URSS, SUA, Anglia și Franța au creat‑o?
Sunteți oare pentru un monopol al armamentului atomic? Astăzi (Charles
A.J.M. – n.n.) de Gaulle vorbește în felul acesta, iar mâine vor vorbi alții.
Trebuie să înțelegeți și răspunderea ce‑mi revine în calitate de
președinte al Consiliului de Miniștri al URSS. Adineaori, oamenii noștri
de știință au venit la mine, spunând că au creat o bombă de 100 de milioane
de tone de trotil și cerând permisiunea s‑o experimenteze. Este cea mai
economicoasă bombă, costul ei fiind numai de două ori și jumătate mai
mare decât al bombei de 1 milion de tone. Specialiștii în rachete spun că
ei sunt în stare să transporte această bombă. Cum să procedez? Să permit
efectuarea experiențelor? Mai ales că astăzi suntem amenințați cu războiul,
dacă vom semna tratatul de pace cu Germania. Iată de ce dau acum o luptă
cu mine însumi. Macclloy (sic!)121 mi‑a spus dăunăzi că militarii exercită
presiuni asupra lui (John F. – n.n.) Kennedy, dar iată că și asupra mea se
exercită presiuni. Să vedem, deci, cine va rezista și cine nu va rezista. Pot să
spun că aceasta va depinde de situația internațională. Dacă vom vedea că
suntem amenințați în continuare, vom proceda la experimentarea armei
atomice. Bomba a fost creată, trebuie pusă la încercare.
121
John J. McCloy
Și să nu mă acuzați că aceasta nu este moral. Este clar că dacă vom

fi atacați, împotriva noastră va fi folosită arma atomică. Ce voi spune în
acest caz: că din vina mea nu a fost pusă la punct arma noastră atomică?
Înțelegeți ce răspundere îmi revine. Cred că noi vom efectua această
experiență. Dar vom mai aștepta, vom vedea în ce parte va oscila acul
barometrului situației internaționale.
Așadar, în problema dezarmării suntem gata să semnăm orice acord,
dacă el duce la o adevărată dezarmare. Dar suntem împotriva controlului
asupra înarmării. Armamentul nostru îl vom controla singuri.
Occidentul nu a acceptat propunerile noastre cu privire la dezarmarea
generală și totală și atunci am făcut o serie de propuneri intermediare. De
exemplu, am propus să se încheie un pact de neagresiune între NATO
și Tratatul de la Varșovia. Occidentalii au respins și această propunere,
invocând Carta ONU. Acolo, au declarat ei, este prevăzut totul. Dar în
Carta ONU sunt prevăzute și sancțiuni împotriva celor care încep un
război. Dacă este așa, nu este nevoie să se creeze blocuri militare, deoarece
spuneți că aceste blocuri sunt necesare pentru preîntâmpinarea războiului.
Dacă blocurile nu contravin Cartei ONU, cum poate să‑i contravină un
acord cu privire la neagresiune.(?) Unde ajungem? Blocurile militare se
pot crea, dar acordurile cu privire la neagresiune nu se admit.
Americanii își imaginează că ei hotărăsc destinele lumii. Ei consideră
că, așa cum a fost în trecut, ei pot să dea ordine în lumea întreagă. Ei
au rămas în urma epocii noastre. Înțelegerea umană rămâne în urma
evenimentelor reale. Întâi au loc procesele din relațiile dintre oameni,
și abia pe urmă oamenii pătrund sensul proceselor care s‑au petrecut,
le înțeleg. Aceasta amintește exemplul unui general care, atunci când se
retrage din servici, primește un adjutant, deoarece s‑a obișnuit să aibă un
adjutant în anii de serviciu. Sau exemplul unui bogat și risipitor. A risipit
totul, și‑a tocat averea, dar cu valetul care i‑a mai rămas vorbește și acum
la fel cum a vorbit atunci când era bogat.
SUA se află astăzi în situația omului risipitor care s‑a ruinat. Ei s‑au
obișnuit să dețină monopolul atomic. Ei consideră că sunt țara cea mai
puternică din punct de vedere economic. Ei privesc de sus pe alții. Dar
vremurile nu mai sunt cele din trecut. De pe acum un miliard de oameni
se află în întreaga lume sub steagul marxism‑leninismului. Puteți să nu
respectați acest steag. Vă privește. Dar trebuie să țineți seama de faptul că
noi trăim și ne dezvoltăm.
116 Document 7
Iar SUA ne spun astăzi: dacă veți semna tratatul de pace cu Germania
vă vom trage de urechi. Nu mai suntem însă astăzi acei care am fost în
trecut. Astăzi nu se poate să ni se vorbească pe acest ton. Putem și noi
să dăm altora o lovitură la fund. De ce să discutăm deci în felul acesta?
Trebuie să fim conștienți de raportul real de forțe.
Să vă mai dau un exemplu. O fată s‑a încrezut în iubitul ei, dar el
a părăsit‑o. Acum orice ar face, nu mai are cum să scape de copil. Așa
este și lumea veche. Nu a fost în stare să ne rețină. Ne‑am născut. Ne‑a
primit prost: a început intervenția, războiul civil, dar nu a putut să ne
sugrume. Iar astăzi suntem a doua, ca forță, mare putere. În fiecare an,
instituțiile noastre de învățământ dau de 3 ori mai mulți ingineri decât
cele din SUA. Am lansat primii un om în Cosmos. Iar americanii sar în
sus până acum ca broaștele, dar nu pot să zboare. Și ne mai și amenință!
(Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle a rechemat o divizie din Algeria,
a transferat‑o în Europa, amenințându‑ne pe această cale. Noi însă știm
că această divizie nu a mai putut fi menținută în Algeria, deoarece era
o divizie antigaullistă. Și toată lumea o știe. Atunci de ce să prezinte
asemenea acțiuni drept demonstrații?
Americanii au luat hotărârea să‑și sporească efectivele armatei cu
250000 oameni. Ce importanță are aceasta în prezent? În viitorul război
nu vom lupta doar cu baioneta. Dacă însă vom lupta și cu baioneta, avem
noi baionete mai multe. În câteva zile putem să mobilizăm de la (sic!)
2 – 5 mil. oameni. De ce să operăm atunci cu asemenea argumente?
Pregătesc în prezent o cuvântare și urmez sfaturile romanilor care,
după cum se spune, înainte de a lua o hotărâre mergeau la baie și făceau
un duș rece. Nu ne grăbim. Vom lua cuvântul și vom spune ceea ce trebuie
să spunem.
Într‑un cuvânt, situația internațională se înfierbântă în prezent.
Trec acum la problema principală, de care mi s‑au strepezit dinții,
problema germană.
Dv. știți ce război am avut de suportat noi. Spre regretul nostru, ați
luptat și dv. împotriva noastră. În timpul războiului am fost membru al
Consiliului Militar al Frontului și am avut ocazie să dau ochii cu trupele
dv. Am participat la interogatoriul unui număr de ofițeri ai dv. – cămeși
negre – în Donbas. La Rostov am interogat doi ofițeri din aviația dv. Buni
băieți, mi‑au făcut o impresie bună. Mi‑au spus pe șleau că nu știu pentru
ce luptă. Nu erau ofițeri de carieră. Unul era agronom, celălalt avea și el o

specialitate civilă.
Am citit recent în presă că vi s‑a cerut să puneți în fața noastră
problema prizonierilor de război. În primul rând, nu avem niciun fel
de prizonieri, nici italieni, nici germani. În al doilea rând, puneți-vă în
situația noastră. Dacă ați fi venit în țara noastră ca oaspeți și nu v‑ați fi
întors, ar fi fost o rușine pentru noi. Dar italienii au venit la noi cu armele.
Se înțelege că noi i‑am nimicit.
Acum însă unii spun: soldații noștri nu s‑au înapoiat din Rusia. Da.
Ei au rămas în Rusia, dar în morminte. Dacă ar fi să urmăm această logică,
cui să prezentăm nota noastră de plată în care figurează 20 de milioane de
morți? Am avut și eu un fiu, un aviator, care nu s‑a înapoiat. Știu că a fost
omorât, dar nu a fost găsit și nu a fost înmormântat. Ce să fac acum, să‑i
cer lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer să‑mi dea fiul? Am luptat și eu, știu
unde dispar oamenii în timpul războiului.
Războiul s‑a terminat, dar tratatul de pace nu a fost semnat, deși
au trecut aproape 16 ani. Trebuie să lichidăm toate rămășițele războiului
trecut. Propunem să fie semnat tratatul de pace. Este oare aceasta un
element de întărire a păcii sau nu? Dacă oamenii propun să fie semnat un
tratat de pace, înseamnă că sunt pentru pace și cei care se pronunță pentru
pace sprijină aceasta. Acei însă care vor să păstreze rămășițele războiului
pentru a alege un moment potrivit în vederea unui nou război, aceia sunt
împotriva tratatului de pace.
Americanii arată că ei nu sunt pentru pace, ci mai curând pentru
alternativa opusă. Cât despre (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer, este un om
bătrân. Unii oameni bătrâni trăiesc bine, păstrează luciditatea intelectului,
alții își pierd mințile. Nu vreau să fac aprecieri în această privință, nu sunt
psihiatru. Adenauer se află în fruntea guvernului german și îl privesc ca
pe un reprezentant al germanilor.
Care este logica obiecțiunilor Occidentului împotriva tratatului de
pace? Că Germania este împărțită, spun ei. Dar noi nu am luptat pentru
unitatea Germaniei. Nu noi am pornit războiul împotriva lui Hitler. Hitler
ne‑a atacat. Și ce mă privește câte Germanii s‑au format după război și
ca urmare a războiului: două sau cinci.(?) Este o problemă a germanilor
înșiși. S‑o rezolve ei, să ia loc (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer și (Walter E.P.
– n.n.) Ulbricht la o masă și să se înțeleagă între ei cu privire la unificarea
Germaniei. Mie mi se spune, însă: înțelegeți-vă cu Ulbricht.(!) Dar eu
118 Document 7
sunt comunist, simpatizez cu Ulbricht, pe când (John F. – n.n.) Kennedy

simpatizează cu Adenauer. Ce înseamnă aceasta? Că de data aceasta ne
ciocnim noi: Rusia și America, Tratatul de la Varșovia și NATO. Din ce
cauză? Din cauză că Adenauer nu vrea să se întâlnească cu Ulbricht. Dar
este o logică absurdă. Nu vor să se întâlnească, n‑au decât să trăiască unul
fără celălalt.
În această privință aprob atitudinea lui (Charles A.J.M. – n.n.) de
Gaulle. El mi‑a spus într‑o convorbire că este împotriva unificării, deoarece
consideră că unificarea ar fi primejdioasă pentru Franța. Și (M. Harold
– n.n.) MacMillan mi‑a spus într‑o convorbire personală că se pronunță
pentru două Germanii. Dar de la tribună nici unul, nici celălalt nu vor
spune aceasta. Este oare bine aceasta? Eu spun ceea ce gândesc.
Dv. vreți să ne siliți să nu semnăm tratatul de pace. Noi însă îl vom
semna, iar accesul în Berlinul Occidental va înceta. Am fi bucuroși să
semnăm tratatul împreună, să prevedem pentru Berlinul Occidental
statutul unui oraș liber. Ne‑am gândit mult cum să rezolvăm această
problemă și am vrea s‑o rezolvăm fără a leza amorul propriu și prestigiul
vreunei părți.
Berlinul Occidental ține de RDG și din punct de vedere moral, și
din cel juridic. Se știe că noi nu vrem să înghițim Berlinul Occidental,
deoarece aceasta ar fi un act de forță brutală, ar produce o impresie
proastă asupra foștilor noștri aliați. Aceasta ar fi o ascuțire, iar noi suntem
împotriva ascuțirii. Afară de aceasta, în Berlinul Occidental s‑au stabilit
rânduieli capitaliste și noi nu am vrea să le schimbăm prin forță. Aceasta
ar contraveni principiilor noastre, potrivit cărora poporul însuși alege
orânduirea care‑i place. Nu este vorba despre un moment de conjunctură
în politica noastră, acest principiu este înscris în programul nostru, în
evanghelia (sic!) noastră.
De aceea considerăm că în Berlinul Occidental situația trebuie să
rămână așa cum este astăzi. Trebuie să acordăm Berlinului statutul de oraș
liber. Trebuie să garantăm accesul în Berlin tuturor țărilor care vor dori să
aibă relații cu Berlinul Occidental.
În timpul întâlnirilor de la Viena (din 3–4 iunie 1961)122 i‑am propus
lui (John F. – n.n.) Kennedy: să garanteze cele 4 puteri accesul în Berlinul
Occidental și să introducă chiar în acest scop trupele lor. Astăzi, în
Berlinul Occidental se află vreo 11000 de soldați ai SUA, Franței și Angliei.
122
Vezi DOCUMENT 6
Să aducem și noi acolo un efectiv simbolic de soldați ai noștri, pentru

a simboliza unitatea celor 4 puteri aliate. Dacă nu vreți, să se afle acolo
trupe ale țărilor neutre sau trupe ale ONU. Orice trupe, ne este tot una.
Dar ele trebuie să se afle acolo nu pe baza regimului de ocupație, deoarece
tratatul de pace cu Germania va pune capăt ocupației, ci pe baza unui
tratat internațional înregistrat la ONU. Niciun fel de blocadă, legătură
deplină a Berlinului Occidental cu lumea exterioară, dar această legătură
să existe pe baza unei înțelegeri cu RDG.
Ni se răspunde că aceasta este imposibil: noi am luptat împotriva
Germaniei, spun ceilalți, iar acum trebuie să solicităm ceva lui (Walter E.P.
– n.n.) Ulbricht. Cu ce este însă mai bun (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer
decât Ulbricht? Amândoi sunt germani, iar diferența constă numai în
faptul că vouă vă place Adenauer, iar mie Ulbricht.
De ce noi, Uniunea Sovietică, putem să cerem permisiunea lui
(Konrad H.J. – n.n.) Adenauer, iar occidentalii nu‑i pot cere lui (Walter
E.P. – n.n.) Ulbricht? Avem acum o linie feroviară Moscova‑Paris, care
trece prin Bonn, și putem să trimitem vagonul numai cu încuviințarea
lui Adenauer. Aceasta nu ne înjosește. Acestea sunt norme elementare ale
conviețuirii oamenilor. Dacă voi veni în casa dv., trebuie să bat mai întâi
la ușă și dacă nu‑mi veți permite să intru, trebuie să plec. Dacă însă cineva
vrea să intre prin spargere în casa mea, mă apăr, este ceva elementar.
Un alt exemplu. Avem comunicații aeriene cu Anglia, iar avioanele
noastre pentru a trece deasupra teritoriului Danemarcei îi cer permisiune.
Este firesc. De ce unii vor să vină în Berlinul Occidental fără să ceară
permisiunea RDG? Ei răspund că sunt preocupați de prestigiul lor. Dar la
prestigiul nostru se gândesc oare? Numai printr‑un act de capitulare putem
fi siliți să facem aceasta, dar noi nu capitulăm nici în fața amenințării cu
războiul, nici în fața altor amenințări.
Vom ruga toate țările care au participat la război să semneze
împreună cu noi tratatul de pace cu Germania. Dacă nu‑l vor semna toate,
îl vor semna țările socialiste. Pe baza tratatului de pace, pe tot teritoriul
RDG vor fi lichidate rămășițele regimului de ocupație, inclusiv în Berlinul
Occidental. Vom prevedea un Berlin Occidental liber și demilitarizat. Nu
va exista nicio blocadă a Berlinului Occidental, va fi garantată legătura
deplină cu lumea exterioară tuturor celor care o vor dori. Dar pentru
aceasta va fi nevoie de o înțelegere cu guvernul Berlinului Occidental,
120 Document 7
precum și o înțelegere cu guvernul RDG, în privința dreptului de a folosi

căile de comunicație aeriene, maritime și terestre.
Dacă veți încălca frontierele RDG, forțele noastre armate vor
considera această încălcare ca o agresiune, ca o trecere peste graniță și vor
împiedica aceasta. Se spune că în acest caz va fi război. Poate că va fi, dar
eu cred că nu va fi război. Spunând aceasta, îmi pun speranțele în judecata
sănătoasă a oamenilor de stat occidentali. Pentru nebuni nu garantez, dar
unor nebuni nu le vom ceda.
Cred că nu va fi război, în primul rând pentru că nu‑l va dori (Konrad
H.J. – n.n.) Adenauer. Numai la alegeri el flecărește, spunând că va porni
la război. El își dă seama că la o oră după începerea acțiunilor militare,
Germania Occidentală va fi nimicită. Aceasta nu este o amenințare. Nu
ameninț pe nimeni. Doar nu cer Bonnul pentru mine, cer numai încheierea
tratatului de pace, cer pace. Trebuie să consemnăm, să înregistrăm ceea ce
efectiv există de pe acum. În felul acesta, situația va fi normalizată.
Dacă vom semna tratatul de pace, vom rezolva problema germană și
problema Berlinului, nu ne vor mai rămâne alte probleme litigioase mari
și atmosfera va fi considerabil însănătoșită. Dacă însă alții vor să păstreze
rămășițele războiului, înseamnă că vor să le păstreze pentru a alege odată
și odată un moment pentru a ne ataca. Dacă este așa, mai bine astăzi.
Suntem astăzi gata pentru orice surprize.
În presa occidentală se pălăvrăgește astăzi mult despre amenințări
pe care le‑aș fi proferat recent la adresa Occidentului într‑o discuție cu
ambasadorul englez. Am să vă povestesc despre ce am discutat. I‑am
expus poziția noastră în problema germană. El mi‑a răspuns: „ne vom
ține ferm.” Ce înseamnă „ne vom ține ferm”? Ne vom ține și noi ferm:
vom încheia tratatul de pace cu toate consecințele care decurg de aici în
privința accesului la Berlinul Occidental. El mi‑a răspuns că Occidentul
și‑a luat anumite angajamente față de Berlinul Occidental. I‑am spus însă
și lui (John F. – n.n.) Kennedy la Viena:123 puteți să spuneți la un moment
dat că și Crimeea este a voastră și să dați promisiunea de a o apăra.
123
Vezi în acest sens: „Document 4: 1961 iunie 3–4, Viena. Stenograma discuțiilor
purtate de către John F. Kennedy, președinte al SUA, cu Nikita S. Hrușciov, prim‑secretar
al CC al PCUS și preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS, referitoare la pozițiile
sovietice și americane vizavi de chestiunile Berlinului și Cubei, precum și la situația
tensionată din Laos și Congo”, în Mihai Croitor, Sanda Borşa (ed.), Viena: 1961. Din
culisele unui summit uitat, Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2013, pp. 111, 120
De ce își asumă Occidentul promisiunea de a apăra libertatea

Berlinului Occidental? Cine atentează la această libertate? Căci suntem și
noi pentru libertate.
De ce își asumă (John F. – n.n.) Kennedy dreptul de a vinde indulgențe
altor popoare, așa cum face Papa de la Roma?
A. Fanfani: Papa nu mai vinde indulgențe.
Tov. N.S. Hrușciov: Vedeți, deci, până și Papa a înțeles că este o
treabă neindicată, pe când (John F. – n.n.) Kennedy nu înțelege. Dar, ca
să fim sinceri, nu Kennedy a dat promisiuni, le‑au dat alții, iar el plătește
acum pe baza vechilor note de plată. Îl înțeleg pe Kennedy, am față de el o
atitudine de stimă. Se află însă într‑o situație grea. În Congresul american
sunt prea mulți deștepți, încât nici chiar un prost nu ar putea să se descurce
acolo. Ei bine, îi privește.
Dar acum vor să amenințe țara noastră cu populația ei de 220 milioane,
cu rachetele ei și cu arma ei atomică. Dacă însă ne amenință, să nu aștepte
nici din partea noastră o altă atitudine.
Revin la discuția mea cu ambasadorul englez. I‑am spus că am auzit
o anecdotă engleză în care se spune că astăzi toți englezii sunt împărțiți
în pesimiști și optimiști. Îl întreb: câte bombe cu hidrogen trebuie să
explodeze deasupra teritoriului englez, după părerea dv., pentru a distruge
Anglia.(?) El îmi răspunde: „Am auzit că șase.” I‑am spus: prin urmare
sunteți pesimist, deoarece așa spun pesimiștii. Optimiștii însă nu sunt de
acord, ei spun că nu‑i nevoie de șase bombe, ci de nouă. Aceasta este toată
deosebirea. I‑am spus: vă voi trăda un secret al Marelui Stat Major, am
pregătit pentru Anglia câteva zeci de bombe cu hidrogen.
Nu este o amenințare, este situația reală. Căci pentru ce avem oare
bombe cu hidrogen, pentru ce avem un Stat Major, pentru ce avem
forțe armate?
Americanii, de exemplu, și‑au creat baze militare în Italia. Dacă
va începe războiul ne vor ataca de pe aceste baze. Italienii sunt oameni
inteligenți, ei conchid: din moment ce există baze, există și rachete
îndreptate împotriva acestor baze. Este oare aceasta o amenințare? Nu,
este aprecierea reală a situației.
Dacă suntem amenințați cu un război care va fi dus de pe bazele
americane, trebuie să întreb pe ministrul nostru al Apărării: ce măsuri
s‑au luat împotriva acestor baze? El desface în fața mea harta și spune: se
vede aici că există baze în Anglia, Italia, Africa de Nord și în alte țări. Iată și
122 Document 7
rachetele noastre îndreptate împotriva acestor baze: atâtea pentru Anglia,

atâtea pentru Italia, atâtea pentru ceilalți. S‑a lăsat o rezervă pentru toți!
Dar nu se poate să se procedeze așa cum procedează americanii, care
fac zarvă, ne amenință și așteaptă ca noi să capitulăm. Este o naivitate, o
orbie politică.
Uneori se spune că (Nikita S. – n.n.) Hrușciov a mers atât de departe
în lupta pentru pace, încât se va teme să dea un ordin cu privire la un
război atomic.
Este adevărat: luptăm pentru pace. Din experiență personală
știu ce înseamnă război. Am văzut moartea cu ochii mei, am văzut la
Stalingrad piețe întregi tixite de cadavre ale nemților morți de foame. Am
participat la bătălia de la arcul Kurskului, care a început la 5 iulie 1943.
A fost cea mai teribilă bătălie care s‑a dat în tot cursul celui de‑al Doilea
Război Mondial.
Sunt împotriva războiului și nu mă pregătesc să atac pe nimeni. Noi
propunem să fie iscălită pacea, iar drept răspuns ni se spune că va fi război.
Nu ne vom lăsa timorați. Dacă va începe războiul, eu voi fi comandantul
suprem al forțelor noastre armate. Știu că va fi un război nuclear, că în el
își vor găsi moartea sute de milioane de oameni. Și nu ameninț, ci apreciez
doar lucid situația.
Americanii nu au văzut războiul și unele capete înfierbântate din
SUA își închipuie războiul aproape ca o plimbare în cursul căreia se
poate prăda populația civilă. Pentru ei lecția va fi grea. Aceasta nu este
o amenințare. Nu am de gând să atac pe nimeni. Mă apăr numai. Dar
spun că dacă se va începe războiul împotriva noastră, voi folosi toate
mijloacele. Ce trebuie să mai adaug? Vom face uz de toate mijloacele. Cine
va supraviețui, se va vedea. În orice caz, războiul nu‑l vom începe noi, ci
voi: NATO. Cred că vom adresa avertismentul cuvenit tuturor guvernelor.
Dar unii vor crede iar că fac presiuni asupra voastră, vreau să vă silesc să
ieșiți din NATO. Acestea sunt, bineînțeles, raționamente naive. Atât de
simplu nu se poate face aceasta. Nu se întâmplă așa: noi doi să stăm de
vorbă și imediat să ieșiți din NATO. De altfel și obiectivul nostru este altul.
Știm că și Italia va fi distrusă în război, căci (John F. – n.n.) Kennedy ne‑a
adresat o amenințare în numele întregului NATO, și vrem să vă prevenim
cinstit: gândiți-vă, până nu este târziu.
Pentru ce să se războiască cele două țări ale noastre? Ce ne desparte?
Știu că nu vreți nimic de la mine și nici noi nu vrem nimic de la voi, așa
cum nu vrem nimic de la Marea Britanie, de la Franța, Belgia, Turcia și de

la toate celelalte țări, inclusiv RFG. Nu vrem decât ca totul să rămână așa
cum este astăzi și să fie legalizat printr‑un tratat de pace. Consider că ar fi
o absurditate ca războiul să fie declarat din cauza că pentru a avea accesul
în Berlinul Occidental va fi nevoie de consimțământul RDG. Or, un alt
pretext nu există.
Ocidentul spune că luptă pentru libertatea Berlinului Occidental,
dar și noi recunoaștem libertatea lui. Înțelegeți‑ne, i‑am spus încă lui
(Dwight D. – n.n.) Eisenhower, răspunzând la cuvintele lui că noi am vrea
să înghițim Berlinul Occidental: ce importanță au pentru cei 220 mil. de
oameni ai noștri cei 2,2 mil. de locuitori ai Berlinului Occidental?
Nu în această problemă constă litigiul: dacă Berlinul Occidental va fi
la voi sau la noi. Berlinul Occidental nu schimbă raportul de forțe. Noi am
vrea să ducem lupta într‑un alt domeniu. Lupta noastră este programul
nostru,124 pe care l‑am publicat zilele acestea. Iată câmpul de luptă pe
care vi‑l propunem, un câmp de luptă fără focuri de armă: fiecare sistem
să arate ce poate. Sistemul care va oferi mai multe binefaceri omului va
învinge. Voi sunteți capitaliști, noi suntem comuniști, dar nu este cazul să
începem războiul din această cauză. Să arbitreze istoria între noi.
Dacă credeți în orânduirea dv. socială, nu începeți războiul. Dacă însă
vreți să traduceți divergențele ideologice și politice în limbajul războiului
atomic, primim această provocare. Suntem împotriva războaielor, dar am
spus că imperialismul poate să ne impună un război și trebuie să fim gata
pentru aceasta. Poate că viitorul va arăta că această teză este dreaptă. Dar
nu noi vom începe războiul, ci voi.
Gândiți-vă ce înseamnă 2,2 mil. de oameni. Pentru bărbații noștri o
noapte de lucru. De ce ne‑am război, deci, pentru aceasta.
Ne pronunțăm pentru tratative. Dar dacă aceste tratative vor fi
formale, întrucât se spune de pe acum că ele pot fi duse timp de 10 ani,
vom pleca de la tratative. Noi nu vrem război, nu ne temem de război, dar
îl vom întâmpina cu demnitate. Dacă suntem amenințați cu războiul, pot
să repet cuvintele lui Alexandr Nevski: „cine a venit cu sabia pe pământul
Rusiei, de sabie va pieri.”
124
Vezi în acest sens: „Document 32: 1961 [fără dată], Moscova. Proiectul Programului
PCUS pentru Congresul al XXII‑lea al PCUS din octombrie 1961”, în Mihai Croitor,
Sanda Croitor (ed.), Sub zodia Dragonului: Lungul marș către ruptura sovieto‑albaneză
(1956–1961), Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2020, pp. 689–802
124 Document 7
Recunoaștem dreptul fiecărui popor de a duce războiul, dacă este

amenințat. Cât despre noi, am promis solemn în programul nostru de
partid să nu atacăm primii.
Aceasta este poziția noastră.
Constat că v‑am luat mult timp. Se apropie ora mesei. Așa spune
protocolul.
Cum rămâne, deci? Ne va declara ministrul dv. de Externe război?
Căci face parte din funcțiunile lui.
A. Segni: Ceea ce ne‑ați spus nu este, desigur, un aperitiv înainte
de masă.
Tov. N.S. Hrușciov: Depinde cum vrei s‑o iei. V‑am spus doar că nu
vreau război, ci vreau pace, tratat de pace. Ce aperitiv vă mai trebuie?
A. Segni: A avut un iz cam amar aperitivul.
Tov. N.S. Hrușciov: Dar în cazul unui război vom fi nevoiți să‑l
consumăm amândoi. Va trebui să mâncăm ceea ce ne va prepara bucătarul
nostru. Și, dacă ne va servi război, va trebui să gustăm cu toții din el.
Pentru a începe războiul ajunge un singur nebun. Hitler și Mussolini au
început războiul, iar de partea noastră au pierit 20 mil. de oameni. Și câți
au mai căzut în toate celelalte țări. Nu noi am vrut războiul, nemții și
italienii au venit cu armele în țara noastră.
A. Fanfani: Consider că din expunerea dv. trebuie să deducem
elementul constructiv al păcii. Spunând aceasta, pornesc de la faptul că
ați spus lucruri deosebit de serioase, care au drept obiectiv evitarea unui
nou război.
Tov. N.S. Hrușciov: Aceasta este principalul.
A. Fanfani: Examinând cu atenție pozițiile guvernului sovietic
expuse de dv., cred că nici eu și nici colegul meu (Antonio – n.n.) Segni nu
avem obiecțiuni în unele probleme. În special la cuvintele dv. cu privire la
existența unei primejdii pentru pace din cauza sistemului colonial putem
să răspundem că, în alte împrejurări, prin alte metode și în alt timp, am
acționat pentru a contribui la lichidarea colonialismului.
În privința observațiilor dv. că unele puteri occidentale, prin greșelile
săvârșite de ele, au devenit în problema colonială avocați ai comunismului,
trebuie să spun că atunci când am vorbit despre aceasta reprezentanților
țărilor occidentale, eu însumi aproape că am fost acuzat de comunism.
Am arătat în repetate rânduri țărilor cointeresate că prin politica lor față
de țările coloniale ele au creat condiții bune pentru comunism.
Pot să amintesc, între altele, că în octombrie 1958, când la Roma a

venit Vigny (sic!),125 ministrul Afacerilor Externe al Belgiei, într‑o discuție
la ambasada belgiană [nu țin minte dacă la această discuție a asistat și
actualul ambasador la Moscova, (Carlo Alberto – n.n.) Straneo, care pe
atunci era șeful secției politice a MAE al Italiei],126 i‑am spus lui Vigny
(sic!) că dacă Belgia va continua politica pe care o duce în Congo, în doi
ani îl va pierde. M‑a considerat fie comunist, fie nebun, și s‑a limitat să
remarce că sunt prost informat.
În august 1960, Vigny (sic!) m‑a întrebat cu prilejul unei întrevederi
cu mine: „cine v‑a informat că vom pierde Congo.(?”) I‑am spus că am
ajuns la această concluzie, observând greșelile Belgiei.
Pot să spun, de asemenea, că în cursul ultimilor 3 ani îi spun neîncetat
lui (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle: acordați libertate Algeriei, deoarece
într‑un fel sau altul aceasta este inevitabil. Mai târziu va trebui să plătiți un
preț scump pentru această eliberare. Ministrul (Antonio – n.n.) Segni îmi
amintește, de asemenea, că la ONU delegația italiană a votat împotriva
acțiunilor Portugaliei în Angola.
În ceea ce privește problema Tunisiei, atinsă de dv., sunt sigur că
dacă țările occidentale ar vrea să‑și cauzeze mari prejudicii nu ar putea
să inventeze nimic mai bun decât organizarea evenimentelor din Bizerta.
Într‑adevăr, am avut un prieten, Burghiba (sic!)127; acum l‑am pierdut,
fără îndoială. Încă câteva acțiuni de acest gen și nu vom mai putea să ne
uităm în ochii noilor popoare independente.
Consider că lumea colonială merge inevitabil spre pieire, în ciuda
eforturilor unor proprietari de colonii care, după cum ne înțelegeți desigur
bine, nu pot să renunțe cu ușurință la posesiunile lor.
În problema Cubei am declarat direct în parlamentul italian că
evenimentele care au avut loc acolo sunt o consecință a greșelilor
întreprinderilor capitaliste.
Tov. N.S. Hrușciov: (John F. – n.n.) Kennedy însuși a recunoscut că
invazia în Cuba a fost o greșeală.
A. Fanfani: Mai mult decât atât, aș spune că dacă (Fidel A. – n.n.)
Castro nu ar spune că simpatizează cu comunismul, ci ar fi rămas pe poziții
naționaliste, el ar fi incendiat până acum întreaga Americă Latină. Am
125
Pierre Wigny
126
127
Habib Ben Ali Bourguiba
126 Document 7
căutat întotdeauna să atrag atenția aliaților noștri asupra consecințelor

greșelilor lor fatale în privința popoarelor coloniale. După părerea mea,
ei săvârșesc o greșeală când consideră că creșterea conștiinței naționale
are loc cu aceeași viteză cu care s‑a înfăptuit trecerea de la analfabetism
la alfabetizare. Ei nu înțeleg că dezvoltarea radioului, a televiziunii și
a altor mijloace de telecomunicații a lichidat practic analfabetismul,
deoarece fiecare om care are ochi și urechi, chiar dacă nu știe să citească,
poate să înțeleagă ce se petrece în lume. Mulți v‑au atribuit vina pentru
evenimentele din Egipt, pentru (Gamal Abdel – n.n.) Nasser. Nu aș vrea
să vă atribui acest merit, deoarece consider – și ambasadorul (Giovanni –
n.n.) Fornari de față aici, care pe atunci a fost ambasadorul Italiei la Cairo,
va confirma acest lucru – că forța principală a lui Nasser a fost radioul.
Dezvoltarea tehnicii, a culturii sunt acele elemente care au accelerat
de multe ori procesul deșteptării lumii. Faptul acesta, după părerea mea,
este subapreciat de unii în Occident.
Din aceste cuvinte puteți să vă faceți ideie (sic!), ce fel de sfaturi dăm
noi aliaților și trebuie să vă spun că unii dintre ei apreciază lucid situația
și urmează o cale realistă.
Desigur că și dv., și nouă, țări care nu au colonii, ne vine mai ușor să
raționăm despre aceasta, să cerem lichidarea colonialismului. Acest lucru
este, firește, mai greu pentru țările care au colonii.
Cât despre (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle sunt convins că el ar
vrea și în prezent vrea (sic!) să acorde independența Algeriei. Aceasta este
însă o problemă grea pentru el. Cred că vă dați seama în ce măsură ar
fi pentru dv. mai greu să acționați dacă nu v‑ați afla în condițiile Rusiei
sovietice, ci în situația social‑politică ca cea din Franța, de exemplu.
În concluzie, vreau să spun că acei care au înțeles mersul inevitabil al
istoriei în problema colonială, trebuie să acționeze într‑o anumită direcție
cu o insistență mai mare, dar fără nerăbdare.
Mai departe, aș vrea să subliniez că este just să vedem pericolul
izbucnirii unui război mondial, dar ar trebui să acționăm în așa fel ca de
la înțelegerea acestui pericol să trecem la preîntâmpinarea lui. Cred că,
procedând în acest fel, am acționa în folosul aliaților noștri și al popoarelor
noi care au apărut pe arena internațională.
În ceea ce privește primejdia pentru pace din partea acestor noi
popoare, în această problemă sunt, poate, mai optimist decât domnul
(Nikita S. – n.n.) Hrușciov, deoarece consider că mișcarea pentru eliberare
națională este ireversibilă și că ea se găsește aproape de finalul ei. De

aceea nu văd cum ar putea să se săvârșească o explozie. Totodată, însăși
rezolvarea problemei coloniale poate fi înveninată de consecințele unei
alte probleme, în special a problemelor securității europene și dezarmării.
Consider că tabloul schițat de dv., al situației internaționale, este
obiectiv, chiar dacă unele aspecte ale lui nu pot fi considerate un bun
aperitiv înainte de masă. La rândul meu, trebuie să spun cu aceeași
sinceritate că și noi ne vom îndeplini datoria de aliat al aliaților noștri.
Nu trebuie să priviți aceasta ca o amenințare, după cum ați propus să nu
considerăm o amenințare observațiile dv. realiste. În plus, ponderea Italiei
în aceste probleme nu poate să suporte nicio comparație cu ponderea
Uniunii Sovietice.
În timp ce v‑am ascultat, domnule președinte, nu m‑a părăsit
ideia (sic!) că ne aflăm, poate, într‑o situație în care războiul poate să
izbucnească din cauza suspiciunilor reciproce, deși niciuna din părți nu
dorește război. Occidentul poate să creadă că (Nikita S. – n.n.) Hrușciov
manevrează pentru a ne nimici pe toți, iar cei din Răsărit pot să considere
că, dacă nu rezolvă problema Berlinului, ei lasă un prilej pentru a alege
momentul potrivit în vederea distrugerii Rusiei.
Înțelegem situația dv., când spuneți că sunteți supus unei presiuni din
partea oamenilor de știință și a militarilor, dar și dv. trebuie să înțelegeți că
(John F. – n.n.) Kennedy este supus unei presiuni asemănătoare.
Tov. N.S. Hrușciov: Și (Dwight D. – n.n.) Eisenhower mi‑a spus că
asupra lui se exercita presiune.
A. Fanfani: Aș vrea să atrag atenția dv. asupra unei observații făcute
de dv. într‑o convorbire cu ministrul de Externe al Italiei, (Giuseppe –
n.n.) Pella, în timpul vizitei președintelui (Giovanni – n.n.) Gronchi la
Moscova. Această observație mi se pare foarte justă. Când Pella a spus că
în problema dezarmării lucrurile trebuie lăsate în seama militarilor, dv. ați
spus cu drept cuvânt că a aștepta ca militarii să se ocupe cu dezarmarea,
înseamnă a pierde timpul în zadar.
Într‑adevăr, militarii care s‑ar gândi la dezarmare ar trebui imediat
puși în disponibilitate, deoarece misiunea militarilor este să aibă grijă
de înarmare și de întărirea forței militare a țării lor. Din moment ce este
așa, crește răspunderea noastră, a oamenilor politici. Trebuie să vă fim
recunoscători pentru expunerea sinceră în legătură cu situația care s‑a
creat, dar aș vrea să subliniez – și cred că și colegul meu (Antonio- n.n.)
128 Document 7
Segni va fi de acord cu aceasta – că încă nu s‑au încercat toate mijloacele

pentru rezolvarea pașnică a problemei.
Sunt de acord cu dv. când spuneți că la 15 (sic!) ani după sfârșitul
războiului lipsa unui tratat de pace este o anomalie și cred că nepoții
noștri, când vor studia actuala istorie, pot să creadă că am fost nebuni,
dacă în decursul unei perioade atât de îndelungate n‑am putut să încheiem
tratatul de pace. În același timp, consider că nu se poate să căutăm
rezolvarea acestei probleme în semnarea tratatului de pace pe seama
distrugerii, chiar și a celor rămășițe nesatisfăcătoare ale păcii care există în
prezent. După părerea mea, aveți dreptate să vă temeți de tărăgănarea în
realizarea înțelegerii în această problemă. Mi se pare, însă, că este mai bine
să continuăm să căutăm căi de rezolvare pașnică a problemei, decât să ne
expunem riscului unui război.
Tov. N.S. Hrușciov: Nu noi amenințăm cu războiul, ci dv. Primul foc
îl veți trage voi și nu noi.
A. Fanfani: Nimic de zis, va fi un tablou frumos: două armate stau
lângă Berlin și fiecare spune: trageți voi primii, iar cealaltă răspunde: nu,
voi trageți primii și voi veți fi vinovați de dezlănțuirea războiului.
Tov. N.S. Hrușciov: Aș vrea să precizez că și noi putem să tragem
primul foc, de exemplu, în cazul unei încălcări a granițelor. Dacă avioanele
Occidentului vor zbura fără permisiune în Berlinul Occidental prin
așa‑numitul pod aerian, le vom doborî, deoarece aceasta va fi o încălcare
a graniței.
A. Fanfani: Această observație a dv. mă întărește și mai mult în
ideia (sic!) că în prezent trebuie să ne gândim în primul rând cum să nu
îngăduim o situație în care vor începe să răsune împușcăturile. Celor care
vor supraviețui în războiul atomic le va fi tot una cine a tras primul foc,
iar în urma acestui război și planul dv. de 20 de ani și eforturile noastre –
deși sunt cu mult mai modeste – în vederea dezvoltării țării noastre vor fi
răsturnate.
Aș vrea să vă povestesc o istorioară din copilăria mea. Când mă
certam cu prietenii mei, bunicul meu, în orice caz, fie că aveam dreptate
sau eram vinovat, îmi trăgea una în ceafă și spunea: acela care are mai
multă minte s‑o folosească, să acționeze mai inteligent. Vreau să spun prin
aceasta că dacă sunteți convinși de dreptatea cauzei dv....128
Tov. N.S. Hrușciov: Absolut convinși.
128
A. Fanfani:...129 înseamnă că vă revine și răspunderea absolută. I‑am

spus președintelui (John F. – n.n.) Kennedy în timpul vizitei mele în SUA
și vă spun acum și dv. că uneori nu dorm nopțile, gândindu‑mă la uriașa
răspundere ce vă revine, deoarece după câteva luni trebuie să rezolvați
problema: pace sau război. Și cred că experiența dv. personală de participare
la război contribuie la o abordare mai atentă a acestei probleme. Respectul
față de dv., ca oameni care poartă cea mai mare răspundere, trebuie să se
manifeste din partea personalităților din toate celelalte țări nu numai în
cuvinte, ci și în planul de ajutor concret acordat activității care urmărește
menținerea păcii. Cred că toți trebuie să acorde acest ajutor.
Tov. N.S. Hrușciov: Ce să fac, deci, dați‑mi un sfat. Vreau să spun
însă în prealabil, că dacă ne veți sfătui să amânăm încheierea tratatului de
pace, va fi sfatul cel mai ușor, dar problema va rămâne astfel nerezolvată.
A. Fanfani: Dar nu aveam de gând să vă dau acest sfat. Sfatul meu,
dacă îmi dați voie, este altul, și anume: să ajungeți la acord în această
problemă nu izolat, nu într‑un mod unilateral, ci printr‑o înțelegere
comună. Cel puțin să încercați să găsiți această înțelegere comună.
Tov. N.S. Hrușciov: Dorim aceasta, dar este greu. Înțelegem că
dacă vom semna tratatul de pace fără foștii aliați, aceasta va duce la o
oarecare încordare. De aceea lucrul cel mai bun este o înțelegere. În
același timp, considerăm că se poate ajunge la un rezultat călcând peste
această înțelegere. Ne dăm seama că va urma o izbucnire, o ridicare a
temperaturii, apoi va urma o scădere a temperaturii și din nou se va stabili
o temperatură normală.
Ucrainenii povestesc în legătură cu aceasta o foarte bună anecdotă.
Merge un soldat prin pădure și vede că vine din partea opusă o femeie cu
un copil în brațe. Femeia îi spune: soldatule, mi‑i frică de tine. Soldatul o
întreabă: de ce ți‑i frică? Femeia răspunde: mi‑i frică că ai să mă violezi.
Soldatul răspunde proasto, (sic!) cum să‑ți fie frică dacă ai un copil în
brațe. Iar femeia îi răspunde: păi copilul putem să‑l punem pe iarbă.
A. Fanfani: Am auzit această anecdotă și am povestit‑o președintelui
(John F. – n.n.) Kennedy în timpul vizitei mele în SUA.
Tov. N.S. Hrușciov: Și cum a reacționat (John F. – n.n.) Kennedy?
A. Fanfani: (John F. – n.n.) Kennedy a înțeles că dv. puteți să violați
această femeie.
129
130 Document 7
Tov. N.S. Hrușciov (râde):130 De ce (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle

îmi spune că vor fi două Germanii, iar (Konrad H. J. – n.n.) Adenauer
declară că trebuie apărată cu fermitate unificarea Germaniei? Îl stimez pe
de Gaulle, am stat de vorbă cu el așa cum stau acum cu dv. El m‑a întrebat:
ce o să vă dea încheierea tratatului de pace cu Germania? I‑am explicat
poziția noastră. Știți ce mi‑a răspuns de Gaulle? Mi‑a spus: și cine o să vă
interzică aceasta? Nu vreau să spun prin aceasta că de Gaulle este de acord
cu mine în această problemă. El este un om de stat precaut și își exprimă
ideile într‑o formă diplomatică. Dar are dreptate: nimeni nu‑mi va putea
interzice.
A. Fanfani: Și ce va fi după semnarea tratatului?
Tov. N.S. Hrușciov: Vom pune copilul pe iarbă.
A. Segni: Nu este chiar atât de simplu.
Tov. N.S. Hrușciov: Doar nu ne veți declara război? Știți că în cazul
unui război putem să vă dăm riposta cuvenită. Nu este o amenințare.
A. Segni: Nici noi nu vă amenințam.
Tov. N.S. Hrușciov: Nu ne amenințați? Dar ce înseamnă pregătirile
militare ale lui (John F. – n.n.) Kennedy? Americanii au declarat că își
sporesc producția de avioane, dar aceasta nu este decât o demonstrație
pentru a ne intimida. Se poartă oare acum războiul cu avioanele?
Avioanele acestea, cum ar spune ucrainenii, sunt bune numai să zbori
la privată cu ele. Le trebuie aceasta pentru a asigura industriei comenzi
militare. Gândiți-vă, unde este logica aici.(?) Noi spunem că vom semna
tratatul de pace spre sfârșitul anului, iar avionul pe care îl comanda ei
astăzi va fi gata abia peste doi ani. Ce este aceasta dacă nu o demonstrație,
o amenințare? Și cu ce vor să ne sperie? Am 67 de ani, am văzut multe
în viața mea. Cu așa ceva nu mă sperii. Ne lasă rece toate acestea. Aceste
amenințări nu sunt decât isterie, pierderea încrederii în forțele proprii,
spaima în fața comunismului.
În continuare, tov. N.S. Hrușciov, povestește un episod din experiența
sa de război: vorbește despre un general sovietic care, în primele zile ale
războiului, a pierdut încrederea în forțele proprii, încrederea în armata
noastră, a căzut în panică în urma succeselor vremelnice ale nemților și s‑a
împușcat sub ochii lui N.S. Hrușciov.
Un asemenea fapt nu este eroism, spune tov. N.S. Hrușciov, ci pierderea
încrederii. Este o manifestare a eroismului prin lașitate. Desigur că el a fost
130
liber să se sinucidă. Fiecare dintre noi are dreptul să se sinucidă, dar nimeni
nu are dreptul să ucidă poporul.
Amenințările din partea SUA și NATO arată că vă este teamă de noi.
Sunteți orbiți de această teamă și vă aruncați cu capul în vâltoare. Noi vă
propunem o altă cale, calea întrecerii pașnice. Dar dacă vreți război, îl veți
avea. Alegeți singuri. Datoria noastră constă în a nu ne lăsa intimidați și
nu ne vom lăsa intimidați.
A. Fanfani: Nu cunosc niciun conducător de răspundere occidental
care ar dori războiul. Și va fi, într‑adevăr, prostia supremă, dacă vom
ajunge la război fără să‑l dorim.
Tov. N.S. Hrușciov: Voi îl veți începe.
A. Fanfani: Poate că acum s‑a creat o situație în care un om,
întreprinzând o acțiune, este încredințat că nu săvârșește un act războinic.
Dar alții pot să creadă acest lucru, chiar dacă greșesc. De aceea, cel care
săvârșește o asemenea acțiune trebuie să aibă o imensă răbdare pentru a
nu înceta să convingă pe alții.
Tov. N.S. Hrușciov: Timp de 16 ani v‑am tot convins. Ajunge.(!)
Acum convingeți-vă singuri.
A. Fanfani: Consider că fiecare are dreptul să se convingă.
Consecințele războiului, chiar dacă va fi de scurtă durată, vor fi atât de
distrugătoare încât mi se poate (sic!) că nu se poate să devenim, nici chiar
pentru un timp, victime ale propagandei părții adverse.
Tov. N.S. Hrușciov: Repet, nu vom trage primii focul. Vom trage
pentru a vă răspunde.
A. Fanfani: Dacă un om știe că dând un bobârnac în nasul altui om
va declanșa o reacție din partea lui sub forma unei lovituri cu pumnul, cu
toate consecințele care urmează de aici, el trebuie să procedeze dinainte în
așa fel ca să nu stârnească această reacție.
Sunt convins că în prezent nu există un țel mai măreț și mai nobil
decât asigurarea păcii, deoarece nu există o binefacere mai mare, decât
binefacerea vieții pașnice. În Occident nimeni nu dorește războiul, sunt
sigur de aceasta. De aceea consider de datoria mea să spun că există
posibilități de realizare a țelului propus – încheierea tratatului de pace –
prin mijloace pașnice. Ele trebuie folosite până la capăt cu insistența pe
care o merită obiectivul pe care ni‑l propunem: asigurarea păcii.
Tov. N.S. Hrușciov: Sunt întru totul de acord cu aceasta.
132 Document 7
Trebuie să discutăm, să ducem tratative și să nu ne asemănăm

unor cocoși bătăioși. Nu putem oare să ajungem cu toții la o înțelegere
despre fericirea pe care o dă pacea? Uitați-vă însă la ce s‑a ajuns. Am
ridicat această problemă în 1958. Am luat atunci cuvântul și am spus că
ea trebuie rezolvată peste 6 luni. Apoi a venit la Moscova (M. Harold –
n.n.) MacMillan.131 Am dus cu el discuții rezonabile. Sunt convins că el
nu dorește război. La început a încercat să exercite asupra mea o presiune,
dar a înțeles că nu este cazul, și convorbirile care au urmat s‑au desfășurat
pe picior de egalitate. Ne‑am înțeles să organizăm în scurt timp o întâlnire
a șefilor de guverne pentru a discuta de asemenea problema tratatului de
pace cu Germania. Cu MacMillan însă nu am vorbit despre tratatul de
pace. Apoi (Dwight D. – n.n.) Eisenhower m‑a invitat în SUA, unde am
avut cu el convorbiri pozitive. I‑am spus chiar: regret că nu veți fi ales
președinte pentru a treia oară. Am putea să ne înțelegem.
L‑am întrebat atunci: pentru ce înarmați Germania? El mi‑a spus
deschis că dacă Germania nu se va înarma, ea va fi un foarte puternic
concurent al SUA și al altor țări occidentale pe piețele mondiale. Cheltuim
fonduri mari pentru înarmare, a spus (Dwight D. – n.n.) Eisenhower, iar
Germania este liberă și își sporește potențialul economic. Prin urmare,
trebuie s‑o silim să cheltuiască bani pentru înarmare.
Este oare aceasta o logică a luptei pentru pace? Nu pot să fiu acord
ca oamenii să tragă profituri din sicrie. I‑am spus atunci: dacă Germania
se va înarma, ea va deveni periculoasă și pentru SUA. El a recunoscut că
așa este, că Germania trebuie să fie făcută neprimejdioasă, dar, în același
timp, spunea că trebuie înarmată pentru a se slăbi concurența ei. Vedeți ce
contradicții. Iar acum Germania și Japonia înving SUA și Anglia pe piețele
mondiale.
Am rămas totuși cu impresia că cu (Dwight D. – n.n.) Eisenhower
s‑ar putea ajunge la înțelegere. El spunea sincer că nu dorește război și eu
îl credeam. Dar el este bătrân, bolnav și practic nu a lucrat în acest sens.
El a vrut, de exemplu, ca să‑l invităm la Moscova, iar înainte de a veni
a făcut murdărie în casa în care a fost invitat. Se face oare astfel? Pentru
luna mai (1960 – n.n.) s‑a fixat o consfătuire la nivel înalt la Paris, iar în
131
Afirmație referitoare la vizita întreprinsă de către M. Harold MacMillan la Moscova,
între 21 februarie-3 martie 1959. Pentru o perspectivă detaliată asupra acestei vizite, vezi:
Kitty Newman, MacMillan, Khrushchev and the Berlin Crisis, 1958–1960, Routledge,
London, 2007, pp. 63–82
aprilie (1960 – n.n.) americanii au trimis un avion al lor în țara noastră.

Noi nu l‑am doborât, dar am pedepsit cu asprime pe militarii cărora le
revenea răspunderea pentru aceasta. Ei au văzut că nu‑i doborâm și‑au
trimis în mai (1960 – n.n.) încă un avion. Avionul acesta l‑am doborât.
Cine procedează oare astfel, dacă dorește destindere? Sunt sigur că lucrul
acesta l‑a făcut serviciul de spionaj al lui Allen Dulles. Lui (Dwight D. –
n.n.) Eisenhower probabil că i s‑a arătat planul general al zborurilor. El
l‑a semnat și a uitat. Dulles a folosit aceasta pentru a zădărnici Conferința
de la Paris. Țineți minte cum s‑au încurcat ei în minciuni, spunând că
avionul a fost doborât deasupra Turciei, iar când noi am declarat că avionul
a fost doborât în regiunea orașului Sverdlovsk și că aviatorul a fost luat
prizonier, Eisenhower a făcut pe cavalerul mărinimos. A spus că el a dat
ordinul cu privire la zbor și că SUA își rezervă dreptul de a face zboruri
deasupra teritoriului URSS. Dar cum se poate așa ceva? Doar nu suntem
o colonie. Iar apoi tot noi am fost acuzați că am fi zădărnicit Conferința de
la Paris. În realitate, au vrut să ne facă să îngenunchem, iar noi n‑am putut
să îngenunchem. La Paris am cerut: prezentați-vă scuzele și Conferința va
avea loc. Dacă nu vreți să cereți scuze, Conferința nu va avea loc. (Charles
A.J.M. – n.n.) de Gaulle mi‑a spus: Cum se poate să cereți aceasta? SUA
este o țară mare, le este penibil să‑și ceară scuze. Noi însă considerăm că
și o țară mare, dacă strică aerul, trebuie să ceară scuze. Or, occidentalii nu
au vrut tratative, ci ultimatum. Am plecat de la Conferință.
Am să vă mai povestesc un episod. Ministrul Apărării nu trebuia să
mă însoțească în călătoria mea la Paris. Nu avea ce să caute acolo. Dar
chiar în preziua plecării am aflat că (Dwight D. – n.n.) Eisenhower ia
cu el pe ministrul său de Război. Atunci i‑am spus lui (Rodion I. – n.n.)
Malinovski: vino cu mine. Dacă ei încearcă să discute cu oameni politici
având în spatele lor pe ministrul Apărării, vom discuta și noi în acest fel.
Într‑un cuvânt, vreau să spun următoarele: recunoașteți că noi
existăm. Din punctul de vedere al Occidentului suntem un copil din flori,
dar ne‑am născut și ne dezvoltăm. Acum am crescut. Este târziu sa fim
trași de urechi. Discutați cu noi de la egal la egal.
Dorim tratative și tratat de pace cu Germania, dar să nu fim
amenințați, să nu fie mobilizați soldați, căci și noi putem sa ne mobilizăm
soldații. Nu trebuie să vă vorbesc eu despre calitățile (soldaților – n.n.)
noștri, dar în timpul războiului ei s‑au comportat bine. Dacă aliații ar mai
fi zăbovit puțin cu cel de‑al doilea front, am fi ajuns la Paris.
134 Document 7
Trebuie să înțelegeți că se dorește de la noi imposibilul. Ni se cere

să stăm cuminți. Iar când noi spunem că vom semna tratatul de pace cu
Germania, ni se spune: vă vom biciui. Mai bine nu încercați, căci și noi
putem să vă biciuim.
Iar acum ajunge cu discuțiile, vă invit la prânz.
Convorbirea s‑a desfășurat între orele 15,00 și orele 19,20 la Kremlin.
Convorbirea a fost stenografiată de A.L. Adamișin, S.A. Bondarenko.

dos.12U/1961, ff.117–142
DOCUMENT 8
chestiunea germană, precum și la relațiile bilaterale sovieto‑italiene
STRICT SECRET
Tov. N.S. Hrușciov îl salută pe (Amintore – n.n.) Fanfani și pe

persoanele care îl însoțesc și spune că ieri, dacă nu greșește, ei și‑au
întrerupt convorbirea pe când Fanfani își spunea punctul de vedere asupra
problemelor internaționale. Așteptăm de la voi vești bune.
A. Fanfani mulțumește încă o dată pentru ospitalitatea acordată
lui și întregii delegații italiene. Cu cât mai bine se cunosc oamenii, cu
atât mai ușor au posibilitatea să organizeze colaborarea în numeroase
domenii. (Amintore – n.n.) Fanfani povestește despre un episod care i s‑a
întâmplat în 1947, pe când era ministru al Muncii în guvernul italian. A
primit atunci o personalitate din Sicilia care îl privea cu multă mirare. La
întrebarea lui Fafani prin ce se explică această atenție încordată, această
personalitate a spus că a fost informat că Fanfani este un om de stânga.
Fanfani l‑a întrebat atunci pe interlocutorul său dacă și‑a închipuit că cei
de stânga nu seamănă cu ceilalți oameni și au coadă și coarne.
(Amintore – n.n.) Fanfani mulțumește în continuare pentru claritatea
ideilor expuse în ziua precedentă de tov. N.S. Hrușciov, care, după spusele
sale, a făcut o descriere realistă a situației din lume.
Revenind la rugămintea pe care i‑a adresat‑o în ziua precedentă
N.S. Hrușciov de a‑i da un sfat, (Amintore – n.n.) Fanfani spune că sfatul
său ar fi să se continue tratativele fără a le amâna la infinit.
Sfatul acesta ni‑l dăm și nouă și‑l dăm și aliaților noștri. După cum ați
văzut ieri, nu am vrut să ne angajăm într‑o discuție polemică în probleme
136 Document 8
secundare, deoarece cel mai mult ne preocupă problemele fundamentale,

problemele asigurării păcii.
Una din aceste probleme fundamentale este divergența în aprecierea
pericolului pe care‑l prezintă Germania.
Activitatea Italiei și a altor țări în vederea menținerii Germaniei
Occidentale în complexul de națiuni – în NATO pe plan politic și în Piața
Comună pe plan economic – urmărește obiective mai pașnice decât se
crede de obicei. (Alcide A. F. – n.n.) De Gasperi, întemeietorul politicii
europene în Italia, spunea că singura modalitate de a menține Germania
în stare de pace constă în a o lega prin legături europene. Desigur, pot
exista puncte de vederi și aprecieri diferite în privința acestei metode de
acțiune. Dar intențiile Italiei în aplicarea ei sunt tocmai acestea.
Tov. N.S. Hrușciov povestește, răspunzând la aceasta, snoava
siberiană despre un vânător lăudăros care a plecat la vânătoare de urși. El
strigă din pădure: am prins un urs. I se spune: adă‑l aici. – Dar nu vrea să
meargă. – Atunci vino tu încoace. – Păi nu mă lasă.
La fel procedați și dvs., vreți să prindeți Germania, dar o să vă prindă
ea pe toți; mai mult decât atât, v‑a și prins. Germania Occidentală este în
prezent țara cea mai puternică din punct de vedere economic în Europa
Occidentală. Este o țară războinică cu industrie puternică. Moneda ei,
marca, este astăzi o valută atât de forte, încât până și dolarul a plecat capul
în fața ei.
Practic, occidentalii duc de pe acum politica lui (Konrad H.J. – n.n.)
Adenauer. Personalități politice de frunte din Occident ne spun pe față
că numai după ce se vor termina alegerile în Germania Occidentală, vor
apărea poate licăriri ale unor sufluri noi. Aceasta înseamnă că actual,
politica se duce de dragul lui Adenauer.
Germania este astăzi mai puternică decât toate țările vest‑europene
și poate chiar mai puternică decât toate aceste țări la un loc. Numai în
urma schimbărilor intervenite în situația din Europa după cel de‑al Doilea
Război Mondial, Germania Occidentală este astăzi mai puțin puternică
decât țările din Europa Răsăriteană. În prezent, RFG nu are posibilitatea să
ducă o politică agresivă împotriva voastră – a Italiei, Franței și Angliei etc.
(–), deoarece se teme mai ales de noi. Puteți oare să garantați că (Konrad
H.J. – n.n.) Adenauer nu va muri sau nu va deveni mai inteligent? Cu alte
cuvinte, nu poate oare Germania Occidentală să se întoarcă spre URSS?
Excludeți această eventualitate? Eu nu. Noi nu avem linii de intersecție cu
Germania Occidentală, dimpotrivă, aceste linii sunt mai curând paralele.

Economiile noastre se completează reciproc. Împreună cu aliata noastră,
China, suntem un ocean fără margini. Iar Germania este o mare putere
industrială, care are nevoie de piața noastră și de materiile noastre prime.
Dacă vom semna tratatul de pace cu Germania și vom scoate din
impas problema germană, se va crea o altă situație. Se poate întâmpla să
ne întâlnim aici, la această masă cu (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer. Pe
vremuri, Hitler s‑a văzut nevoit să vină la Stalin. A fost, desigur, un pas
tactic, dar inteligent. El i‑a dat posibilitatea să se răfuiască cu Franța. Stalin
a fost nevoit să facă acest pas, deoarece credea că Hitler se va împotmoli
în Occident. Cu alte cuvinte, Stalin s‑a situat pe aceeași poziție față de
Franța și Anglia, pe care Franța și Anglia s‑au situat față de noi. Ei au
încercat să‑l orienteze pe Hitler împotriva noastră. Stalin l‑a orientat pe
Hitler împotriva lor.
Garantați oare că istoria nu se va repeta? Eu nu aș da o asemenea
garanție. Un lucru este clar, că așa cum s‑au petrecut lucrurile, nu se vor
mai repeta. O alianță militară cu Germania Occidentală nu putem să
avem. Nu vom sprijini aspirațiile războinice ale Germaniei Occidentale
împotriva Occidentului, dar unificarea potențialului economic poate că o
vom sprijini. Aceasta ne convine și nouă și le convine și nemților. Vouă nu
vă convine aceasta, deoarece Germania Occidentală își va spori capacitatea
de concurență. Industriașii vest‑germani înțeleg acest lucru mai bine
decât oricine și caută să lărgească în fel și chip legăturile economice cu
noi. Astăzi există o încordare între cele două țări, dar nu există niciun fel
de dificultăți cu RFG în domeniul economic.
În Occident unii ne amenință cu blocada economică. Desigur că
aceasta poate să aibă loc, mă îndoiesc, totuși, deoarece aceasta nu va da
nimic Occidentului. De altfel, SUA de mult fac aceasta și trebuie să le
mulțumim pentru că ne‑au silit să muncim și să ne gândim mai mult și
iată și rezultatul: am trimis un om în Cosmos înaintea americanilor. Este
de asemenea îndoielnic ca (M. Harold – n.n.) MacMillan să se hotărască
s‑o rupă cu noi. El este interesat în menținerea legăturilor economice cu
URSS. Situația economică a Angliei este și așa grea, iar ruptura cu noi
va înrăutăți și mai mult această situație. Bineînțeles, nu putem să dăm
o garanție deplină, dar el se va gândi de o sută de ori înainte de a rupe
relațiile economice.
138 Document 8
Este îndoielnic să facă un asemenea pas și Italia, Franța [(Charles

A.J.M. – n.n.) de Gaulle este un om lucid în această problemă, el dorește
prietenie cu URSS, și noi dorim aceasta],132 Japonia și alte țări.
Așa stau lucrurile cu ursul. Nu voi îl țineți, ci el pe voi, iar el rămâne
invulnerabil.
Voi îl rugați de pe acum să cheltuiască mai mulți bani. Anglia
amenință să evacueze trupele de ocupație, dacă RFG nu le va întreține.
Gândiți-vă numai care este semnificația acestei amenințări: Anglia devine
un mercenar al Germaniei. (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer îi plătește de pe
acum pe soldații englezi. Germania Occidentală cumpără teritorii pentru
trupele sale în Italia și Anglia. Prin urmare, cine pe cine a prins? Ursul
vă ține de multă vreme, iar voi vă închipuiți că‑l țineți pe el. Aceasta este
situația reală.
În această privință noi suntem pentru voi un stat salvator. Noi nu‑l
lăsăm pe urs să vă strângă și să vă sugrume prin îmbrățișarea sa. Și această
îmbrățișare „prietenească” se va strânge și mai mult. Nu este o încercare
de a vă intimida, ci o prezentare a situației reale. De pe acum, Germaniei
nu‑i pasă de nimeni. Dați la o parte lagărul socialist și imediat RFG va
amenința Italia, Franța, Anglia și pe toți ceilalți. Lupta de concurență ea o
duce și acum și vă învinge.
În continuare, tov. N.S.Hrușciov îl întreabă în glumă pe (Amintore –
n.n.) Fanfani dacă nu vrea să i se facă cadou un urs.
A. Fanfani nu răspunde direct și spune că a avut de a face cu urși
o singură dată: în 1956, când a fost în Parcul Național al SUA, unde
urșii se plimbă liber pe alei. De automobilul său s‑a apropiat o familie
întreagă de urși cu intenții vădit neprietenoase. El le‑a dat urșilor o sticlă
de Coca‑Cola, care s‑a vărsat pe pământ. Urșii au început s‑o bea și s‑au
astâmpărat.
Nu vreau să trag niciun fel de concluzii politice din această întâmplare.
Vreau să subliniez că experiența pe care o avem este grea. Cunoaștem și
calitățile bune și cele rele ale acestui urs și suntem siguri că el trebuie bine
supravegheat.
Dar dacă vă temeți că vom da dovadă de naivitate față de acest urs,
greșiți.
Sunteți un optimist prea mare, domnule (Nikita S. – n.n.) Hrușciov,
în această problemă. Aș vrea ca tabloul economic zugrăvit de dv. să se
132
dezvolte în direcția pe care ați schițat‑o, deoarece aceasta ar fi o garanție a

păcii. Experiența istorică ne arată că uneori oamenii de stat nu cugetă în
categorii raționale, ci irațional, și atunci urmările sunt rele.
Chiar întâlnirea Hitler‑Stalin, pe care ați menționat‑o, nu a dat toate
acele rezultate bune, care erau așteptate de la ea.
Tov. N.S.Hrușciov: Aceasta a fost inevitabil.
A. Fanfani: Este vorba însă de altceva. Cât despre o posibilă
colaborare economică între Germania și Rusia, pentru mine aceasta nu
este o noutate. Dacă nu greșesc, cam același lucru i‑ați spus la Kremlin lui
(Konrad H.J. – n.n.) Adenauer.
Tov. N.S. Hrușciov: Mai devreme sau mai târziu aceasta se va
întâmpla.
A. Fanfani: Dacă aceasta corespunde relațiilor reale dintre popoare,
dacă aceasta va duce la pace, nu vom putea decât să salutăm o asemenea
evoluție a evenimentelor.
Problema Germaniei, în prezent ca și în trecut, este o problemă a
războiului sau a păcii, după cum prezența Rusiei în Europa este un element
al războiului sau al păcii. De aceea noi spunem aliaților noștri că trebuie
să apreciem în mod real Uniunea Sovietică, după cum trebuie să apreciem
în mod real Germania Occidentală. Ceea ce ne neliniștește este faptul că
atunci când oamenii încetează să privească lucrurile în mod realist, în
lume se petrec mari nenorociri.
Suntem siguri că Rusia va reuși să rețină ursul, mai ales dacă îl va
momi cu tamburina chineză.
Tov. N.S. Hrușciov: Nu sunt împuternicit să vorbesc în numele
Chinei, dar înțelegeți și dv. că această țară are nevoie de produse
industriale, iar Germania Occidentală are nevoie de pieți (sic!). Va veni
o zi când în China se vor năpusti toate puterile dezvoltate din punct de
vedere industrial, ca apele care rup zăgazul, iar americanii vor fi atunci
primii. O rezolvare pe cale militară a problemei chineze o consider o
rezolvare absurdă. Nerecunoașterea Chinei este o orbie politică. Ieșirea
reală din situația care s‑a creiat (sic!) este recunoașterea Chinei populare.
L‑am întrebat și pe (Dwight D. – n.n.) Eisenhower: de ce nu
recunoașteți China? În trecut nu ne‑ați recunoscut pe noi timp de 16 ani.
El mi‑a răspuns: țarul vostru nu ne‑a recunoscut pe noi timp de 26 ani.
I‑am spus atunci: țarul nostru a fost un prost, dar dv. de ce procedați astfel?
140 Document 8
A. Fanfani: Consider că problema dezarmării nu poate fi rezolvată

fără China.
Tov. N.S. Hrușciov: Bineînțeles că nu.
Sau o altă întrebare. Națiunile Unite fără China. Ce fel de Națiuni
Unite sunt acestea? Luxemburgul, bunăoară, o „forță hotărâtoare” se află
în rândurile lor, dar de China socot unii că pot să se dispenseze.
A. Fanfani: Cred că cu China vor fi, probabil, aceleași greutăți ca și
cu Germania. Există două părți ale Germaniei și doua părți ale Chinei.
Tov. N.S. Hrușciov: Sunt situații diferite. Într‑una avem de a face cu
o problemă internă a poporului, în cealaltă cu ocupația americană.
A. Fanfani: Am avut în vedere că există o analogie în rezolvarea
tehnică a problemei, în căutarea soluției.
Tov. N.S. Hrușciov: Americanii vor pleca în (sic!) Taiwan, și această
problemă o vor rezolva chinezii înșiși.
A. Fanfani: Și (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer poate să spună: când
Europa Răsăriteană nu va da ajutor RDG, problema aceasta o vor rezolva
germanii singuri.
Tov. N.S. Hrușciov: Noi am și propus: să scoatem toate trupele străine
din Germania, să le retragem pe teritoriile lor naționale și să vedem ce o să
iasă. De ce să nu încercăm?
A. Fanfani: Fără un acord general cu privire la dezarmare, aceasta
nu va rezolva nimic și nu va duce decât la izolarea problemei germane.
Germania Occidentală va rezolva atunci singură problema Germaniei
Răsăritene.
Tov. N.S. Hrușciov: Cum o va rezolva? Prin război?
A. Fanfani: La fel cum va rezolva China problema Formosei.
Tov. N.S. Hrușciov: Sunt situații diferite. În Germania avem două
state diferite: unul socialist și unul capitalist. Între ele problema se rezolvă
altfel, nu prin război civil. În China, problema generală a fost de pe acum
rezolvată prin război civil, iar problema Taiwanului nu este reglementată
numai pentru că acolo sunt prezente trupele americane. Dar este o situație
provizorie. Chiar în rândurile americanilor există ideea justă că ei trebuie
să plece din Taiwan. Deocamdată este o idee slab enunțată, dar ea se va
întări, după cum se întărește China populară. Dacă nu vor pleca singuri,
îi vor izgoni chinezii. Este la mijloc o distanță de 70 de km. Vor instala
rachete și vor mătura totul.
Puteți să‑mi răspundeți că și americanii pot să facă la fel. Atunci

vom lua apărarea Chinei, atunci rachetele noastre balistice vor zbura în
America, deoarece cauza Chinei este o cauză dreaptă.
Cum ați privi, de exemplu, dv. o asemenea situație, dacă vi s‑ar ocupa
Sicilia? Or aici avem o situație analogă. SUA au ocupat insula cu forța.
Pe atunci, în timpul războiului civil, chinezii erau slabi. Americanii au
profitat de aceasta. Acum însă americanii își fundamentează poziția prin
argumentul că ar fi dat o promisiune lui Cian Kai‑și. Aceasta este o politică
tâlhărească. Ea nu poate să dăinuiască multă vreme.
Țin minte că în Dombas (sic!)133 mi s‑a povestit, în zilele tinereții
mele, următoarea întâmplare: stau niște bandiți la drumul mare și văd
că vine un trecător. Ei trimit un băiat la el și‑l învață să‑i ceară ceasul sau
paltonul. Băiatul cere ceasul. Desigur că trecătorul îl repede. Atunci apar
bandiții și‑i spun: de ce îți bați joc de copil? Dă‑i și ceasul și paltonul.
Așa procedează acum și americanii, îl apără pe băiețașul (sic!), pe
Cian Kai‑și.
Un alt exemplu, Guatemala și‑a ales guvernul legal. Americanii l‑au
răsturnat. Cuba a hotărît să‑și cucerească independența. Americanii
se vâră și acolo. Dar această politică tâlhărească a lor duce la creșterea
simpatiilor față de comuniști.
Știți cine a deplâns cel mai mult moartea lui (John F. – n.n.) Dulles?
Noi, fiindcă prostul de el a învârtit așa o politică, care era cea mai bună
politică în favoarea comunismului. L‑am trimis chiar pe (Andrei A. –
n.n.) Gromîko la funeraliile lui. Căci ceea ce a făcut pentru noi Dulles, nu
a făcut mai bine nimeni altul. De fapt, el a izolat SUA și pe acest fundal
politica noastră a strălucit. Cu altul o să ne fie mai greu. Cu (John F. –
n.n.) Kennedy e mai complicat. De aceea, trăiască Dulles! – spune tov.
N.S. Hrușciov în glumă.
A. Fanfani: Pentru aprecierea lui (John F. – n.n.) Dulles ca și a
tuturor oamenilor de stat, inclusiv a mea și a dv., trebuie să treacă timp.
Fiecare face greșelile sale. Am făcut cu toții greșeli, noi cei din Occident,
ajutându‑l astfel pe (Nikita S. – n.n.) Hrușciov, bunăoară, în politica sa
față de popoarele noi.
Tov. N.S. Hrușciov: Când știuca e în lac, caracuda să nu moțăie.
Profităm de greșelile voastre, de aprecierile voastre greșite.
A. Fanfani: Să nu angajăm o dispută în această privință.
133
Donbas
142 Document 8
Tov. N.S. Hrușciov: Aș vrea să mă refer la sfatul dv. de a duce tratative.

Suntem pentru tratative, dar pentru tratative legate de tratatul de pace.
Noi nu vom participa la tratative pentru reunificarea și autodeterminarea
Germaniei. Este o problemă care‑i privește pe germani și nu avem ce căuta
acolo. Problema reunificării Germaniei nu este o problemă internațională,
ci una națională. Nu ne‑am asumat niciun fel de angajamente față de
nemți în privința unificării Germaniei și nu vom face nimic. Dacă cineva
așteaptă de la noi acțiuni în acest sens, nu este vorba decât de o naivitate a
lumii capitaliste, care arată că este bătrână, ramolită, lipsită de luciditate.
Vorbind despre autodeterminare, vor să atragă atenția țărilor coloniale, să
le opună nouă.
Unele țări ne‑au și informat că SUA au întocmit un mesaj special
în această problemă. Se spune în el că rușii au proclamat principiul
autodeterminării, dar în ceea ce privește Germania nu‑l respectă.
Acest mesaj nu este o mărturie a marii inteligențe a autorilor lui. Ei
au trimis mesajul țărilor noi, iar acestea ni l‑au transmis nouă. L‑am citit
și eu. Argumentarea SUA poate fi ușor răsturnată și vom trimite un mesaj
al nostru.
Prin urmare, suntem pentru tratative cu privire la tratatul de pace,
recunoscând în mod realist existența celor două state germane și a celui
de-al treilea – Berlinul Occidental. Berlinul Occidental nu are nimic comun
cu RFG. Acesta este un fapt recunoscut de toți. În Berlinul Occidental se
menține în prezent regimul de ocupație.
Există o declarație specială a Franței, Angliei și SUA, în care se arată
că Berlinul Occidental nu are nimic comun cu Germania Occidentală.
Nu recunoaștem pretențiile lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer cu privire
la Berlinul Occidental. Pretenții asemănătoare am putea formula și noi,
le‑ați putea formula și voi și toți ceilalți.
Cunoașteți cuvântarea rostită de (Douglas – n.n.) MacArthur în
Filipine acum două săptămâni?
A. Fanfani: Nu, nu o cunosc.
Tov. N.S. Hrușciov: Mă alătur acestei declarații a lui (Douglas – n.n.)
MacArthur. El spune că, în condițiile existenței armei atomice, problemele
litigioase nu pot fi rezolvate prin război și că în noua situație alianțele
militare și‑au pierdut semnificația. Prin urmare, trebuie lichidate bazele,
iar trupele trebuie să fie rechemate pe teritoriile naționale. Spunem și noi
același lucru. MacArthur a vorbit despre aceasta deschis, în Parlamentul

Filipinelor.
A. Fanfani: Cam aceeași ideie (sic!) am promovat și eu cu prilejul
toastului meu la prânzul de ieri, când am spus că dezvoltarea tehnicii
militare generează o nouă dezvoltare a solidarității.
Tov. N.S. Hrușciov: Just. Îl cunoașteți pe (Bernard L. – n.n.)
Montgomery, el spune același lucru. El nu este comunist, am stat de vorbă
cu el aici. Nu sunt de acord cu tot ce spune, dar în problemele militare el
gândește la fel ca mine. El propune să fie retrase trupele din Germania,
să fie lichidate bazele. Și noi propunem acest lucru, după cum propunem
crearea unei zone fără arma atomică, crearea unei anumite zone pentru
controlul dezarmării și, mai ales, propunem să se ajungă la rezolvarea
problemei dezarmării.
A. Fanfani: Problemele pe care le‑ați înșirat sunt aspecte ale
dezarmării.
Tov. N.S. Hrușciov: Am vorbit despre aceasta lui Maccloy (sic!).134
După cât mi se pare, el a manifestat interes pentru aceasta. Ziariștii au
scris chiar că (Nikita S. – n.n.) Hrușciov a generat unele speranțe în
convorbirea cu Maccloy (sic!).
Nu nutresc speranțe deosebite. Prea au devenit rigide SUA.
Președintele nu poate să facă acolo totul. Problemele internaționale se
rezolvă prin țipete, în timp ce președintele stă și ascultă. Așa s‑au rezolvat
pe vremuri problemele la noi în Vecea de la Novgorod. Boierii se trăgeau
de bărbi și cei care rămâneau cu mai mulți pieri (sic!) smulși din barbă
pierdeau partida.
A. Fanfani: Sper, însă, că nu ați scăpat din vedere unele fapte care
arată că ceva se schimbă, ideile se dezvoltă, apar speranțe. Dacă este
așa, venind la tratative cu claritate, fermitate și insistență se pot obține
rezultate bune.
Aș vrea, de asemenea, să subliniez că, stând la masa tratativelor, nu
se poate să nu ținem seama de faptul că partea cealaltă are punctul său de
vedere, felul său de a aborda problemele, de exemplu problema ocupației
Germaniei și a Berlinului. Eu, personal, sunt convins că (sic!) categoriile
obiective ies întotdeauna în evidență în cursul discuției și de aceea cred
în utilitatea tratativelor. Riscul cel mai mare căruia ne putem expune
este să dăm prea mult credit suspiciunilor reciproce. În această privință
134
John J. McCloy
144 Document 8
mă bizui pe sentimentul răspunderii al domnului (Nikita S. – n.n.)

Hrușciov, deoarece răspunderea mea în această problemă este mai mică,
deși amândoi avem, ca șefi de guverne, o răspundere în fața popoarelor
noastre. Firește că trebuie să dăm dovadă de cea mai mare prudență, fiind
vorba despre apărarea popoarelor noastre. Aceasta nu înseamnă însă că
nu trebuie să ducem discuții sincere, având ca țel asigurarea păcii.
Tov. N.S. Hrușciov: Sunt de acord cu aceasta. Aș vrea însă să vă
atrag atenția asupra unor fapte negative. De exemplu, oare mobilizarea
unor categorii de rezerviști în SUA trebuie să coroboreze argumentarea
americanilor în timpul tratativelor? Se pare că ei nu vor să se
sprijine pe rațiune, ci pe forțele armate. La ce ne împinge aceasta? La
concluzia că trebuie să recurgem și noi la acțiuni similare. Și putem să
demonstrăm aceasta.
A. Fanfani: Americanii spun că ați declarat despre măsurile dv. cu
10 zile înaintea SUA.
Tov. N.S. Hrușciov: Nu, nu este adevărat. Ei și‑au sporit alocațiile
încă înainte de întâlnirea de la Viena (din 3 – 4 iunie 1961 – n.n.). Noi
n‑am făcut decât să luăm contramăsuri. Ei au luat apoi contramăsurile lor,
noi contramăsurile noastre etc.
A. Fanfani: Lucrul cel mai primejdios în actuala fază ar fi să ajungem
într‑un cerc vicios în care unii să răspundă prin contramăsuri la măsurile
celorlalți și invers.
Tov. N.S. Hrușciov: Recomandați‑le aliaților dv. să nu facă aceasta.
Voi ne impuneți o asemenea dezvoltare. Noi suntem împotriva ei. Noi
suntem pentru o Conferință de Pace. La un moment dat, noi am luat o
hotărâre cu privire la demobilizarea unilaterală, ne‑am redus bugetul
militar. Occidentul a răspuns la aceasta sporindu‑și bugetul și efectivele
armate. Ce să facem? Să capitulăm sau să luăm măsuri de răspuns. (?) Ei
bine, noi vom lua aceste măsuri de răspuns. Primul pas este al vostru. Al
nostru este numai răspunsul. În prezent nu mergem spre rațiune, ci spre
absurditate, și ne conduceți voi. Noi nu avem de ales.
V‑am propus un tratat de pace cu Germania, voi însă ați răspuns
că, dacă vom încheia tratatul de pace, va fi război și în prezent efectuați o
mobilizare. Nu știu dacă intenționați în mod serios să începeți un război
sau nu, dar nu avem dreptul să nesocotim faptele. Am sporit cheltuielile
noastre militare. Dacă va fi nevoie, vom proceda la o mobilizare parțială.
Nu avem o altă ieșire, nu putem să ne expunem pericolului.
Dar toate acestea complică ducerea tratativelor și pot să împingă

lucrurile la o situație în care tratativele vor deveni imposibile. Putem să
ne împotmolim în aceste măsuri și contramăsuri. Într‑un anumit stadiu
se poate pune problema prestigiului, deoarece vom avea de ales între
capitulare și război. Se înțelege că nimeni nu va fi de acord să capituleze.
Atunci va fi, deci, război.
Eu, personal, nu cred în război, nu cred că vreți în mod serios să
luptați din cauza semnării tratatului de pace. Am o părere mai bună despre
dv. În forul dv. interior sunteți mai rezonabil, decât exterior, când rostiți
cuvântări. Cred că acum vreți pur și simplu să ne intimidați.
Se spune că (Nikita S. – n.n.) Hrușciov poate să facă o greșeală de
calcul. Nu exclud aceasta. Pot, desigur, să fac și o greșeală de calcul, când
consider că nu veți face război. Dar dv. nu vă veți greși oare socotelile?
Prin presiune militară încercați să ne siliți să renunțăm la tratatul de pace,
și în aceasta veți da greș.
Se poate crea o situație în care vă veți pomeni că ați mers prea departe.
Vom semna tratatul de pace cu Germania. Aceasta este o hotarâre fermă.
Ce vă va mai rămâne de făcut? Să faceți război? Căci ați declarat că veți
face război, dacă noi vom iscăli tratatul de pace.
Considerăm că SUA se află, în măsură mai mare decât toți, într‑o
situație care poate să le împingă la o acțiune militară. Cred că statul
american este un stat insuficient guvernat. Acolo pot fi întotdeauna
luate hotărâri care nu corespund nici chiar intențiilor acelor oameni care
la adoptă. Președintele SUA se află într‑o situație grea. Mi‑am format
impresia că dacă totul ar rezolva președintele în persoană, cu el s‑ar
putea găsi o posibilitate de a ne înțelege. În America s‑a creat în prezent o
situație grea și noi găsim unica ușurare în faptul că dv. sunteți aliații lor:
Italia, Anglia, Franța etc., toate celelalte țări în afară de Spania. În aceste
țări există oameni cu o judecată sănătoasă. Fără voi, America nu se va
hotărî să se angajeze într‑un război, deoarece ea are nevoie de teritoriul
dv. Altfel, acest război se va forma într‑un duel de rachete balistice, dar,
întrucât noi suntem mai puternici decât americanii în această privință,
SUA nu vor porni pe această cale.
Astfel vor sta lucrurile dacă voi vă veți oferi teritoriile pentru baze
americane. Situația reală este în prezent de așa natură că, dacă prostia
americanilor va duce la război, dv. va trebui să plătiți cu sângele vostru.
Dacă nu vreți, trebuie să rețineți America. Alegerea depinde de dv.
146 Document 8
Aceasta nu este o amenințare. Dimpotrivă, dv. ne amenințați cu

războiul în cazul semnării tratatului de pace. Ce ne rămâne de făcut?
Convoc pe militarii mei, îi întreb: ce veți face dacă vom fi atacați. Ei îmi
arată planurile noastre de reprimare a bazelor cu ajutorul armei rachetă.
Prima salvă acoperă întregul teritoriu pe care sunt dispuse bazele. Dacă va
mai rămâne ceva întreg după prima salvă, se dă a doua salvă. După aceasta
nu se știe dacă va exista cineva care să ducă tratative de pace.
Îmi dau perfect de bine seama că în cazul războiului vom fi loviți
și noi. Dar acoperirea teritoriului țării noastre și a țării dv. sunt lucruri
diferite. Nouă ne va rămâne ceva din teritoriu. Vouă nimic.
Iertați‑mă dacă voi folosi acum o expresie care, poate, n‑o să vă placă.
Dar în timpul celor două zile în care am dus convorbirile, m‑am pătruns
de respect pentru dv., văd că apreciați lucrurile lucid. Dați‑mi voie să mă
exprim direct și sincer. Cine ne amenință cel mai mult în prezent? SUA. Iar
dv. sunteți aliații lor. Este bine că SUA ne amenință, sprijinindu‑se pe voi.
Voi sunteți ostaticii noștri. SUA se pot consola cu ideia (sic!) că sunt o țară
mare și că sunt departe de noi. Voi sunteți alături. Ei vor începe războiul,
iar pe voi vă așteaptă moartea.
Să mă înțelegeți just. Aceasta nu este o amenințare, ci realitatea.
Pentru ce cheltuim miliarde pe arma rachetă, pe arma atomică, și cu
hidrogen.(?) Dacă vom fi atacați, vom distruge lumea întreagă. Nu este un
ultimatum, ci o apreciere reală.
Există oare o ieșire rațională din această situație? Da, există. Noi nu
vă cerem baze militare pentru noi și subordonarea politicii voastre față
de a noastră. Aș putea să vă înțeleg, dacă ați avea de ales între moarte
și sclavie. Atunci, într‑adevăr, mai bine moartea. Noi însă nu vă cerem
nimic în afară de prietenie. Noi vă rugăm să semnați tratatul de pace cu
Germania, iar voi ne răspundeți: război. Ei bine, să fie război.
Am spus aceasta și lui (John F. – n.n.) Kennedy și lui Maccloy
(sic!).135 Lui Maccloy (sic!) i‑am declarat următoarele: am citit cuvântarea
lui Kennedy și o calific ca un ultimatum militar. Primim această
provocare. Vom lupta. Ne vom pregăti pentru război. Vă pregătiți și voi.
Vom iscăli neapărat tratatul de pace cu Germania și, prin aceasta, vom
lichida regimul de ocupație în Berlinul Occidental. În acest caz, accesul în
Berlinul Occidental va fi posibil sau peste cadavrele noastre, sau printr‑un
135
John J. McCloy
acord internațional. După semnarea tratatului de pace, starea de război va

înceta pe tot teritoriul RDG.
Dacă ați dori tratative, ați crea oare o asemenea atmosferă de
surescitare? Se știe că nu noi am început mobilizarea, ci voi.
Voi credeți că suntem slabi fizicește și slabi cu duhul. Da, noi,
comuniștii, luptăm în primul rând pentru pace, dar suntem gata și pentru
război, dacă vom fi atacați. Politica noastră este consemnată în programul
nostru,136 iar acolo nu putem să scriem ceea ce nu credem, căci programul
nostru este evanghelia (sic!) noastră, spovedania noastră, în el nu putem
să fim falși. În acest program se spune să mobilizăm toate forțele noastre
în lupta pentru pace, pentru colaborare pașnică, pentru dezarmare.
Vouă, anticomuniștilor, vă propunem: să facem comerț, să organizăm
colaborarea economică și să nu ne războim. Istoria să arbitreze între cele
două sisteme. De pe urma acestui arbitraj, nu va avea nimeni de suferit.
Puteți să spuneți aliaților dv. ceea ce v‑a spus (Nikita S. – n.n.)
Hrușciov despre ostatici. Aveți la ce să vă gândiți înainte de a începe
războiul.
A. Fanfani: Dar și dv., gândiți-vă.
Tov. N.S. Hrușciov: Eu m‑am gândit deja, și de aceea vă vorbesc
astfel. Iar dacă dv. mă sfătuiți să mă gândesc, înseamnă că raționați așa:
să se gândească (Nikita S. – n.n.) Hrușciov dacă face să semneze tratatul
de pace și să riște din această cauza un război. Aici există într‑adevăr o
nuanță de amenințare.
Noi am hotărât ferm să semnăm tratatul de pace. Dacă ați hotărât
și dv. ferm să începeți un război, ca răspuns la aceasta, va fi război. Nu
este un ultimatum, ci realitatea. (J. William – n.n.) Fulbright, președintele
Comisiei Senatoriale din SUA pentru Probleme Externe, este un om
inteligent, el nu se pronunță pentru război. Senatorul SUA (Michael J.
– n.n.) Mansfield, de asemenea nu este pentru război, de asemenea s‑a
pronunțat împotriva războiului. Pentru aceasta el a fost criticat. Dar cred
că 80% din ceea ce a spus el au fost ideile lui (John F. – n.n.) Kennedy,
deoarece Kennedy însuși nu poate să spună aceasta; înțeleg aceste
cuvântări. Ele cuprind idei rezonabile. Să nu creem (sic!) o psihoză de
136
148 Document 8
război, ci să creem (sic!) poziții pentru masa rotundă, pentru tratative,

pentru încheierea tratatului de pace. Iar celor care doresc război, să le
curățim (sic!) creierii. După aceasta se va putea vorbi și despre comerț.
A. Fanfani: În cuvântările dv. există un punct care creează divergențe
fundamentale în aprecieri. Spuneți că vreți să semnați tratatul de pace.
Prin urmare, se pune problema termenului iscălirii și a participanților.
Dacă spuneți: vreau să semnez tratatul de pace imediat, se creează o
situație neplăcută cu consecințe primejdioase pentru toată lumea. Dacă
însă spuneți: trebuie să ieșim din situația postbelică, să ajungem la tratatul
de pace și tratativele pot să înceapă imediat, este o altă problemă.
Ați citit cuvântările unor persoane cu mult prestigiu din Statele Unite
(ale Americii – n.n.) și, după părerea dv., ele exprimă în mare măsură
punctul de vedere al lui (John F. – n.n.) Kennedy.
Tov. N.S. Hrușciov: Așa cred, deși s‑a dat o dezmințire.
A. Fanfani: Știu despre această dezmințire. În timpul ultimei mele
vizite în SUA m‑am întreținut mult timp cu (J. William – n.n.) Fulbright.
Este un om rezonabil.
Tov. N.S. Hrușciov: Îl cunosc și eu. Când am fost în SUA m‑a primit
(la – n.n.) Comisia Senatorială pentru Problemele Externe, pe care o
prezidează. Mi‑a făcut o impresie bună.
A. Fanfani: Faptele pe care le‑ați expus arată că situația este foarte
serioasă. Cred însă că există un temei pentru un oarecare optimism. Acest
optimism depinde de voința tuturor țărilor din lume, dar hotărâtoare
este voința lui (Nikita S. – n.n.) Hrușciov și a Rusiei. Exclud posibilitatea
înfăptuirii amenințărilor. Dar putem să ne expunem riscului de a
transforma unele comunicări, cuvântări propagandistice și declarații
într‑o amenințare concretă. Programul PCUS de dezvoltare a țării în
decurs de două decenii devine irealizabil, dacă el nu cuprinde o obligație
fundamentală din partea lui Hrușciov, cea de a asigura pacea.
Tov. N.S. Hrușciov: Acest punct există în programul nostru.
A. Fanfani: De aceea m‑am și referit la program,137 fiindcă știu că
în el există un angajament de pace. Acest aspect trebuie subliniat în fel și
chip, deoarece el este un element pozitiv al păcii.
137
Tov. N.S. Hrușciov: Dacă credeți, însă, că vom capitula în fața

amenințărilor, greșiți. În program există și un alt paragraf, pe care l‑am
scris eu însumi. În el se spune: atâta (sic!) timp cât există țările capitaliste,
trebuie întărite forțele armatei sovietice, deoarece imperialismul poate să
ne atace, poate să încerce să rezolve disputele ideologice și politice pe cale
militară. Pentru a respinge un asemenea atac, trebuie să avem o armată
puternică.
Dacă imperialiștii vor dori acum să ne atace, vom primi provocarea.
A. Fanfani: Sunt sigur că nimeni nu vrea să vă atace.
Tov. N.S. Hrușciov: Cum adică, nimeni nu vrea să ne atace? (John
F. – n.n.) Kennedy a declarat direct aceasta, iar ministrul american al
Apărării, MacNamara (sic!),138 a calculat chiar de câte divizii are nevoie.
A. Fanfani: Dar și (Rodion I. – n.n.) Malinovski a calculat mijloacele
pentru lovitură.
Tov. N.S. Hrușciov: (Rodion I. – n.n.) Malinovski mi‑a spus aceasta
numai mie, iar MacNamara (sic!) a făcut‑o în mod public.
A. Fanfani: Un avantaj al sistemului dv. constă în faptul că puteți să
păstrați o asemenea informație numai pentru dv., în timp ce la americani
aceste lucruri se publică imediat.
Tov. N.S. Hrușciov: Dacă va fi nevoie, voi publica și eu.
A. Fanfani: Aș vrea să‑mi exprim dorința ca această necesitate să
apară cât mai târziu, iar mai bine ar fi ca să nu apară deloc.
Tov. N.S. Hrușciov: Dacă nu voi publica, te pomenești că vă veți
închipui că ne‑am speriat.
A. Fanfani: Încep să regret că am venit aici, dacă vizita mea va
determina, fie și indirect, publicarea unor asemenea cuvântări.
Tov. N.S. Hrușciov: Nu vizita dv., ci acțiunile lui (John F. – n.n.)
Kennedy. Dacă aș rezolva aceste probleme cu dv., nu aș rosti niciun fel
de cuvântări. Nu avem probleme litigioase cu dv. Se poate spune că dv.
suferiți pentru prietenul dv.
A. Fanfani: Aș vrea să închei cu următoarele cuvinte: în această clipă
grea trebuie să ne pătrundem cu toții de un uriaș simț al răspunderii.
Propun să terminăm cu aceasta discutarea problemelor internaționale.
Mi‑ați expus limpede punctul dv. de vedere și vă suntem recunoscători
pentru aceasta.
138
Robert S. McNamara
150 Document 8
Tov. N.S. Hrușciov: Permiteți‑mi să mă refer la ultimele dv.

argumente. Ați spus că la tratative nu trebuie să se formuleze condiții fără
drept de apel pentru semnarea tratatului de pace. Ne situăm și noi pe acest
punct de vedere. Trebuie să căutăm o înțelegere cu toți. Este drept că dacă
au loc tratative, trebuie respectată părerea celeilalte părți.
Occidentalii, aliații dv., raționează astfel: tratatul de pace cu
Germania trebuie iscălit atunci când ea va fi reunificată și trebuie iscălit
cu un guvern unic. Aceasta înseamnă că nu va fi niciun tratat de pace,
deoarece de (Charles A.J.M. – n.n.) Gaulle, de exemplu, se pronunță
împotriva reunificării Germaniei, deși în mod public nu spune aceasta.
Aceasta îmi amintește o anecdotă care circula în primii ani ai revoluției
noastre. Atunci au avut loc unele exagerări în propaganda antireligioasă.
În chestionarele pe care le completau funcționarii existau foarte multe
întrebări deplasate, între altele și aceasta: credeți oare în dumnezeu (sic!).
(?) Se spune că unii funcționari răspundeau: acasă da, la serviciu nu. Cam
așa vorbește astăzi (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle. I se pune întrebarea:
sunteți pentru reunificare? El răspunde: acasă nu, la servici da.
Prin urmare, dacă ni se vor pune aceste condiții la masa rotundă,
adică condiția unificării Germaniei, a autodeterminării ei, a formării unui
guvern unic, vom face declarația respectivă și vom pleca de la tratative.
Acestea vor fi condițiile lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer, chiar dacă el
nu va fi la masa rotundă, deși poate să și fie prezent.
Dacă însă ni se va spune: confederație, un guvern confederal,
vom duce tratativele. Tratatul de pace să fie semnat de un guvern al
confederației sau și mai bine va fi dacă îl vor semna și acest guvern și
cele două state germane. Aici am intrat într‑o problemă care va fi obiect
de tratative. Problema reunificării Germaniei însă și celelalte probleme
sunt probleme interne germane și nu vom participa la discutarea lor. Sunt
probleme care‑i privesc pe nemți, iar noi nu‑i reprezentăm pe nemți.
Iată de ce spunem: dacă puterile occidentale vor refuza tratatul de
pace, îl vom semna cu statele care privesc lucrurile lucid și se pronunță în
sensul că situația nu trebuie schimbată, hotarele nu trebuie modificate, iar
situația trebuie consemnată așa cum se prezintă.
A. Fanfani: Natural, nu suntem împuterniciți să ne ocupăm de
treburile unui alt popor, cu atât mai mult, dacă o parte a acestui popor
este aliatul nostru. Dar considerăm unele declarații ale dv., făcute astăzi,
ca un element care ne dă speranțe.
Tov. N.S. Hrușciov îi povestește lui (Amintore – n.n.) Fanfani o

anecdotă, care circulă printre marinarii flotei Mării Baltice, cu privire la
împărțirea Germaniei, problema unificării și incapacitatea lui (Konrad
H.J. – n.n.) Adenauer de a înfăptui aceasta.
A. Fanfani: Aș vrea să trec la alte probleme. Ați vorbit, între altele,
despre relațiile comerciale bune între țările noastre. Împărtășesc această
părere a dv. Mai mult decât atât, consider că putem să extindem comerțul
nostru. Cine se gândește la aceasta, nu poate să se pregătească pentru
război. În domeniul cultural, după unele dificultăți inițiale lucrurile, de
asemenea, progresează cu succes. În prezent, ambasadorul nostru (Carlo
Alberto – n.n.) Straneo studiază, împreună cu ministrul culturii (Ekaterina
A. – n.n.) Furțeva, o serie de noi măsuri și presupunem că relațiile în acest
domeniu, de asemenea, se vor întări.
Întrucât ați menționat în toastul dv. jubileul de 100 de ani al unificării
Italiei, consider că un grup de oameni de știință sovietici, istorici,
ar putea să viziteze expoziția noastră de la Turino (sic!), consacrată
acestui eveniment.
Am vrea, de asemenea, să auzim propunerile sovietice în privința
schimburilor economice și culturale.
Tov. N.S. Hrușciov: În momentul de față nu am propuneri concrete.
În ceea ce privește principiile generale, ele sunt nelimitate: cu cât vor fi
mai multe contacte, cu atât va fi mai bine, deoarece cauza păcii va avea de
câștigat de pe urma lor.
În ceea ce privește vizita istoricilor noștri la Turino (sic!), considerăm
că este o măsură utilă. O vom sprijini. Probabil că trebuie să ne vină o
invitație corespunzătoare din partea italiană?
A. Fanfani: O asemenea invitație va urma, cu atât mai mult că
președintele expoziției este (Giuseppe – n.n.) Pella, fostul nostru (ministru
– n.n.) de Externe, pe care‑l cunoașteți. El va face neapărat o asemenea
propunere.
Tov. N.S. Hrușciov: Întrucât am făcut cunoștință cu (Giuseppe –
n.n.) Pella cu prilejul vizitei lui la Moscova, împreună cu președintele
(Giovanni – n.n.) Gronchi, mi‑am format părerea că Pella nu ne prea
simpatizează.
A. Fanfani: Nu, va trimite invitația neapărat. Era să uit să vă spun că
președintele secției istorice a acestei expoziții este colegul meu (Antonio
– n.n.) Segni.
152 Document 8
Tov. N.S. Hrușciov: Aceasta este mai bine. Trebuie să vă spun că

dacă (pe – n.n.) (Giovanni – n.n.) Gronchi în timpul vizitei lui nu l‑ar fi
însoțit (Giuseppe – n.n.) Pella, ci altcineva, contactele noastre ar fi fost
mai călduroase. Pella a fost un fel de geniu rău.
A. Fanfani: Probabil că nu ar trebui să spuneți aceasta în prezența
lui (Antonio – n.n.) Segni, deoarece Segni a fost în acea perioadă primul
ministru al Italiei.
Tov. N.S. Hrușciov: Atunci, cred că (Giuseppe – n.n.) Pella nu a
îndeplinit directivele pe care i le‑a dat primul ministru (Antonio – n.n.)
Segni. De altfel, nu suntem oameni ranchinoși, noi dorim pace, tratat
de pace cu Germania, prietenie cu dv. Dar nici cu Pella nu s‑a întâmplat
nimic deosebit.
A. Fanfani: Și eu, și colegul meu (Antonio – n.n.) Segni suntem
încredințați că (Giuseppe – n.n.) Pella va pregăti o excelentă întâlnire
delegației sovietice la Turino (sic!).
Aș vrea să ating, de asemenea, problema prizonierilor de război și
mă încurajează în aceasta privință povestirile dv. despre război, și acea
atitudine călduroasă, umană, pe care ați manifestat‑o vorbind despre
aviatorii italieni care au fost prizonierii dv.
Tov. N.S. Hrușciov: Da, au fost niște băieți simpatici. Dacă aș
cunoaște adresele lor, aș coresponda cu ei. Și‑ar aduce, desigur, aminte
de mine, deși nu au cunoscut atunci numele meu. Prizonierilor nu li se
spune numele celui care‑i interoghează. Țin minte că unul dintre ei avea
o vânătaie sub un ochi: i‑au pus‑o soldații noștri când l‑au luat prizonier.
I‑am cerut aviatorului scuze pentru acești soldați, iar el mi‑a răspuns că
războiul este război, la război nu numai că se fac vânătăi, dar se taie și
capete și în această privință are, desigur, dreptate.
A. Fanfani: Aceste cuvinte binevoitoare și atitudinea umană de care
ați dat dovadă mă încurajează să revin la problema pe care o voi expune‑o
pe scurt și cu deplin respect față de dv. Această problemă frământă profund
poporul nostru și știm din experiență că rezolvarea ei ar putea să înlăture
o cauză care mai împiedică dezvoltarea în continuare a relațiilor dintre
țările noastre. În timpul vizitei președintelui (Giovanni – n.n.) Gronchi la
Moscova s‑a semnat un acord potrivit căruia căutarea foștilor prizonieri
de război, în cazurile în care poate fi găsit ceva, se efectuează de către
Crucile Roșii (sic!) din Italia și URSS. Această treabă s‑a făcut parțial.
Din partea Societății italiene a Crucii Roșii s‑a trimis Societății sovietice
a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii circa 2000 de fișe privind prizonierii de

război italieni a căror moarte nu a fost confirmată. Lucrările se desfășoară
încet și s‑a dat răspuns numai cu privire la 600 din aceste fișe. De altfel,
nu s‑a indicat nici locul morții, nici alte amănunte care, dacă este posibil,
ar trebui indicate.
În numele guvernului italian și al meu, personal, aș vrea să rog
guvernul sovietic să accelereze lucrările Crucii Roșii sovietice și, dacă este
posibil, să se indice în certificatele de deces date mai detailate decât cele
care sunt indicate în prezent.
Tov. N.S. Hrușciov: Despre ce fel de liste este vorba?
A. Fanfani: Despre listele de prizonieri de război care, potrivit unor
știri, au fost în viață după anul 1945.
Tov. N.S. Hrușciov: Și cum s‑a aflat că sunt în viață?
A. Fanfani: Din scrisorile și cărțile poștale care s‑au primit, din
relatările tovarășilor lor întorși din captivitate, etc.
V‑am ruga să se accelereze aceste răspunsuri, eventualele lămuriri
putându‑le da ambasadorul Italiei la Moscova.
Tov. N.S. Hrușciov: În primul rând, aș vrea să spun că nu avem
niciun fel de prizonieri în țara noastră. Nu trebuie să nutriți iluzii în
această privință.
A. Fanfani: Știm aceasta, știm că este vorba despre morți, dar vă
rugăm să faceți în așa fel ca familiile să primească înștiințări și să știe exact
unde și când au murit rudele lor.
Tov. N.S. Hrușciov: Cred că aceasta s‑ar putea face.
A. Fanfani: Vă mulțumim din suflet.
Tov. N.S. Hrușciov: Am luptat și eu în timpul războiului trecut și
știu cum s‑au îndârjit sentimentele. Nemții își înmormântau cu multă
grijă morții. În timpul ofensivei găseam cimitire întregi cu morminte ale
soldaților germani. Ne‑am adresat și trupelor, și populației cu îndemnul
să fie păstrate aceste morminte. Eu, personal, am pornit de la considerația
că va fi util pentru viitor să se vadă ce a însemnat o campanie împotriva
Rusiei. Dar furia soldaților și a populației au fost atât de mari, încât totul
se făcea una cu pământul și astăzi aceste morminte nu pot fi găsite.
A. Fanfani: Dacă în vreun loc din Rusia s‑au păstrat morminte
ale soldaților italieni care nu au murit pe front, ci în spatele frontului, și
asemenea morminte sunt, desigur, nu prea multe la număr, nu s‑ar putea
oare să fie transportate rămășițele lor în Italia? Asemenea practici au avut
154 Document 8
loc în relațiile dintre Italia și alte țări, inclusiv țările socialiste, natural,
în cazurile când aceasta a fost posibil. Experiența noastră ne spune că în
urma acestei acțiuni dispăreau rămășițele de resentimente care existau
după război. De aceea, nu s‑ar putea face același lucru și în cazul Rusiei,
dacă este posibil. (?)
Tov. N.S. Hrușciov: Sunt de acord cu dv., dar vă voi spune sincer
că aceasta este foarte greu, aproape imposibil. Eu, personal, consider că
nu este bine, dar trebuie să constat că la noi, rușii, cultul morților este
foarte slab. La noi nu veți găsi adesea cimitire ale soldaților noștri căzuți în
război. Tov. N.S. Hrușciov relatează episoade de la arcul Kursk din 1943,
când războiul a îndârjit sentimentele soldaților.
Aș îndeplini cu plăcere rugămintea dvs., dar acest lucru este fizicește
imposibil. În orice caz, o privesc cu înțelegere și vom face ceea ce va fi
posibil.
A. Fanfani: Vă mulțumim din suflet pentru aceasta. Iertați‑mă că am
atins această problemă, deoarece știu că și dv., personal, care ați pierdut
un fiu în război, vă este neplăcut să vă amintiți de aceste lucruri. Vreau să
vă asigur că am abordat această problemă în spiritul unui mare respect
pentru dv.
Tov. N.S. Hrușciov: La rândul meu, vă voi spune sincer că am
ascultat calm rugămințile dv. numai pentru că în aceste zile s‑au înfiripat
între noi relații bune și văd că dați dovadă de un sincer interes pentru
cauza păcii și vă preocupați de poporul dv. De aceea v‑am ascultat, de
asemenea, uman. Dar trebuie să ne înțelegeți. Ce sentimente pot să ne
genereze asemenea deziderate? Aș putea să vă spun: mai întâi ați venit în
casa noastră cu armele, ne‑ați rănit, iar apoi ne adresați pretenții. Aș putea
să repet doar: cine va veni la noi cu sabia, de sabie va pieri.
Nu v‑am spus aceasta, deoarece văd că ați venit cu intenții bune. De
aceea vom face ceea ce se va putea face. Am ținut seamă în trecut și de
rugămintea președintelui dv. (Giovanni – n.n.) Gronchi tot pentru că ni
s‑a adresat în spirit uman. În alte cazuri spunem de obicei: întrebați‑i pe
Mussolini și pe Hitler despre morții voștri.
Aș vrea să vă mai spun ceva. Suntem gata să extindem comerțul cu
dv. Avem posibilitatea să mărim exportul de petrol. Dacă veți cumpăra
mai mult petrol de la noi, putem să sporim comenzile noastre plasate în
industria italiană. Vă vom vinde și alte mărfuri. Într‑un cuvânt, suntem
dispuși să extindem comerțul. Nu am în momentul de față propuneri
concrete. Dacă manifestați însă interes pentru aceasta, dați indicații

persoanelor respective să discute problemele comerțului.
Dacă vom publica un comunicat comun despre întâlnirea noastră,
putem să arătăm că am avut un schimb de păreri în problema comerțului
și ambele părți și‑au manifestat dorința de a extinde legăturile comerciale,
inclusiv cele pe termen lung.(?)
A. Fanfani: În comerțul nostru cu toate țările, inclusiv cu dv., trebuie
să respectăm un anumit echilibru. În prezent cumpărăm de la URSS mai
mult decât vă vindem. De aceea, dacă nu vom reuși să încheiem un acord
cu privire la vânzarea de nave italiene URSS, balanța noastră comercială
va avea un sold negativ. În principiu, însă, consider că există posibilități
pentru dezvoltarea comerțului.
Tov. N.S. Hrușciov: Unde‑i comerț, nu‑i supărare. Cumpărați ceea
ce vă trebuie, iar ceea ce nu vă trebuie nu cumpărați. Aceasta nu va strica
relațiile dintre noi. Dacă aveți interese în acest domeniu, vă vom manifesta
și noi interes.
Tov. S.P. Kozerev (ambasadorul URSS în Italia):139 dă informații
despre un tanc petrolier cumpărat de URSS în Italia și despre tratativele
cu privire la achiționarea de alte nave.
Tov. N.S. Hrușciov: Trebuie sa vă spun că vom dezvolta flota
noastră maritimă comercială. Dacă veți manifesta interes pentru aceasta,
vom folosi și șantierele dv. navale. În prezent folosim din plin șantierele
noastre navale, deoarece am redus construcțiile de nave militare, de
crucișătoare. Recent am construit o mare flotilă de baleliere (sic!) pe seama
acestor schimburi.
Considerăm că flota maritimă militară și‑a trăit traiul. Astăzi
construim nave operative de coastă și submarine cu motoare atomice,
înarmate cu rachete balistice și cu torpile rachetă. Dacă în trecut
submarinele torpilau navele la o distanță de 5 km, astăzi torpilele pot să‑și
nimerească ținta la o distanță de sute de km.
A. Fanfani: Aceasta interesează mai mult pe ministrul (Antonio –
n.n.) Segni. El locuiește pe o insulă, pe când eu trăiesc în munți.
Tov. N.S. Hrușciov: Dacă locuiește pe o insulă să‑și construiască casa
mai departe de mare. Vom lovi porturile, deoarece va trebui să‑l lipsim pe
inamic de posibilitatea de a‑și folosi navele împotriva noastră. Inamicul
139
156 Document 8
nostru fiind o putere maritimă, va trebui să distrugem porturile și căile de

comunicație. Sarcina aceasta revine flotei submarine.
V‑am destăinuit un secret al Marelui Stat Major, să nu transmiteți
aliaților dv.
Mai aveți probleme pe care ați vrea să le abordați?
A. Fanfani: Nu.
Tov. N.S. Hrușciov: În acest caz, vreau să vă mulțumesc încă o dată
pentru că ați venit la Moscova. Apreciem sinceritatea dv. și eforturile dv.
binevoitoare. Cred că schimbul de păreri care a avut loc aici este util și
pentru dv. și pentru noi. Toate eforturile noastre au drept obiectiv pacea și
prietenia între popoare. Nu ne căutăm aliați împotriva altor țări. Vrem să
fim prieteni cu dv., dar vrem să fim prieteni și cu toți ceilalți.
Suntem convinși că dacă vom găsi înțelepciunea de a rezolva
problema germană, situația din lumea întreagă se va îmbunătăți. Maccloy
(sic!)140 mi‑a spus recent că Germania este o măsea putredă și că ea trebuie
plombată. I‑am răspuns propunându‑i: să scoatem această măsea. Și mulți
americani înțeleg just aceasta. Dar să nu ne întoarcem acum la această
problemă.
Înca o dată vă mulțumesc pentru vizită. Vă așteptăm data următoare
pentru o perioadă mai îndelungată. Vă vom arăta cu plăcere țara noastră,
veți vedea cum trăiesc „sclavii comunismului”, cum îi numiți. Problema
alegerii orânduirii sociale este o problemă de gust. Dv. vă plac macaroane,
nouă ne place borș. Dar nu este cazul să luptăm din această cauză.
A. Fanfani: Trebuie să împărtășesc la rândul meu aprecierea pozitivă
pe care ați dat‑o faptului că ne aflăm aici. Consider că este o datorie și o
bucurie pentru mine să vă mulțumesc pentru invitație și pentru primirea
făcută. Am ascultat cu multă atenție tot ce ne‑ați spus, deși nu întotdeauna
am fost de acord cu aprecierile dv. Cine vine la o discuție trebuie să‑și
respecte interlocutorul. Din discuție se naște adevărul, deoarece
considerăm că nimeni nu stăpânește adevărul absolut.
Am venit la Moscova pentru că suntem sincer neliniștiți de soarta
păcii în lumea întreagă și căutăm să îmbunătățim relațiile dintre țările
noastre. Vom folosi ceea ce am ascultat aici, pentru aceste două țeluri.
După cum ați văzut, nu ne‑am angajat în polemici inutile, nu am invocat
convingerile noastre care, după cum știți, nu sunt comuniste, dar credem
în dezvoltarea omului, credem în orândurile noastre religioase și sociale.
140
John J. McCloy
Considerăm că ele pot să dea bună stare oamenilor. Încercăm să facem tot
posibilul pentru realizarea obiectivelor păcii și prosperității. Cu această
stare de spirit am venit aici, cu această stare de spirit plecăm.
Îmi exprim dorința ca dialogul care s‑a început să continue atât aici,
cât și în Italia, și în alte locuri.
Firește că noi respectăm pe aliații noștri mai mult decât dv. și vrem
ca ei să tragă foloase de pe urma întâlnirilor noastre cu dv. Concluzia
principală pe care o tragem este că posibilitatea tratativelor nu este
contestată. Nu tragem concluzia că problema tratativelor ar fi de pe acum
rezolvată. Dar licăriri de speranță că vor avea loc tratative există.
Vreau să repet încă o dată că am venit aici din proprie inițiativă. Nu
ne‑a trimis nimeni. De aceea nu am vrut nici să sondăm terenul, nici să
vorbim cu dv. pentru alții. Am căutat sincer să ne înțelegem reciproc ca
reprezentanți și conducători ai popoarelor noastre. Vom folosi aceasta
pentru atingerea țelului pe care‑l avem în permanență în fața noastră:
pacea și binele poporului nostru, ceea ce corespunde cu țelurile tuturor
celorlalte popoare ale globului pământesc. Părăsim Moscova nefiind nici
pesimiști, nici optimiști. Plecăm cu convingerea întărită că este necesar să
muncim pentru binele poporului nostru, ceea ce corespunde intereselor
tuturor celorlalte popoare din lume.
Nu‑mi rămâne decât să‑l invit pe domnul (Nikita S. – n.n.) Hrușciov
și pe persoanele ce‑l însoțesc la dejun la ambasada italiană.
Convorbirea s‑a desfășurat între orele 10,00 și 13,15, la Kremlin.

Convorbirea a fost stenografiată de:
Adamișin A.L.
Bondarenko S.A.

dos.12U/1961, ff.143–165
DOCUMENT 9
1961 august 3, Moscova. Fragment din discursul rostit de către Walter
E.P. Ulbricht, prim‑secretar al CC al PSUG, în cadrul consfătuirii liderilor
Tratatului de la Varșovia, organizată între 3–5 august 1961 la Moscova,
referitor la necesitatea semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG
Dragi tovarăși,
Guvernul Uniunii Sovietice în cele două memorandumuri, din care

cel din 17 februarie 1961 a fost transmis guvernului de la Bonn, iar cel de‑al
II‑lea a fost înmânat de către primul ministru al Uniunii Sovietice, tov.
(Nikita S. – n.n.) Hrușciov, președintelui SUA, John Kennedy, în timpul
întâlnirii de la Viena (din 3–4 iunie 1961 – n.n.), au fost fundamentate
amănunțit și convingător motivele pentru care nu se mai poate amâna
încheierea tratatului de pace cu Germania și reglementarea problemei
Berlinului Occidental. Totodată, în cele două documente s‑a arătat că
tratatul de pace va fi încheiat fie cu ambele state germane, fie cu statele care
sunt gata să încheie tratatul de pace cu Republica Democrată Germană.
Aceasta era în concordanță cu declarația141 celor 81 de partide comuniste
și muncitorești (din 1960 – n.n.).
Încă înainte de a se întoarce de la cea de‑a XV‑a sesiune a Adunării
Generale ONU, tov. (Nikita S. – n.n.) Hrușciov a declarat, la 20 octombrie
1960, că problema extrem de importantă a încheierii tratatului de pace
cu Germania trebuie să fie rezolvată în 1961. Guvernul sovietic a arătat
în ambele memorandumuri că rezolvarea problemei tratatului de pace cu
Germania s‑a prelungit prea mult și că tărăgănarea mai departe a acestei
probleme nu poate fi justificată prin niciun fel de motive. În sfârșit, în
141
Vezi în acest sens: „Declaraţia de la Moscova (noiembrie 1960)”, în Mihai Croitor
(ed.), În umbra Kremlinului: Gheorghe Gheorghiu‑Dej şi geneza Declaraţiei din Aprilie
1964, Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2012, pp. 446–490
160 Document 9
cuvântarea sa la televiziune, consacrată întâlnirii de la Viena (din 3–4 iunie

1961 – n.n.) cu (John F. – n.n.) Kennedy, tov. (Nikita S. – n.n.) Hrușciov a
declarat cu toată hotărârea că „nu se mai poate amâna încheierea tratatului
de pace cu Germania, trebuie realizată reglementarea pașnică în Europa
în acest an.”
Această poziție a guvernului sovietic corespunde acordurilor realizate
în cadrul ședinței din 28–29 martie a.c. a Consiliului Politic Consultativ
al statelor participante la Tratatul de la Varșovia. În comunicatul acestei
ședințe s‑a subliniat că în interesul asigurării păcii este extrem de necesară
înlăturarea rămășițelor celui de‑al Doilea Război Mondial, prin încheierea
tratatului de pace cu ambele state germane și, legat de aceasta, necesitatea
de a face inofensiv focarul de pericol din Berlinul Occidental, prin
transformarea acestuia într‑un oraș liber și demilitarizat. Reprezentanții
partidelor comuniste și muncitorești din țările socialiste au căzut de acord
că încheierea tratatului de pace este necesară încă în acest an. În spiritul
înțelegerilor realizate la consfătuirea noastră din martie (1961 – n.n.),
conducerile politice ale statelor participante la Tratatul de la Varșovia
au căzut de acord ca la această consfătuire să fie coordonate măsurile
politice, economice, diplomatice și practice concrete în vederea încheierii
tratatului de pace și reglementării problemei Berlinului Occidental.
Vreau să mă opresc asupra problemei, de ce nu mai suferă amânare
rezolvarea acestor două probleme principale ale politicii internaționale. În
legătură cu aceasta, nu pot spune ceva nou, principial. Toate ideile esențiale
au fost expuse de tov. N.S. Hrușciov în timpul tratativelor de la Viena
(din 3–4 iunie 1961 – n.n.)142 cu (John F. – n.n.) Kennedy, precum și în
memorandumurile guvernului sovietic. În cuvântarea sa la televiziune și
în discursul rostit cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la începerea Marelui
Război pentru Apărarea Patriei, tov. N.S. Hrușciov a expus punctul de
vedere sovietic asupra celor mai importante probleme internaționale
ale contemporaneității. Vreau să subliniez că împărtășim întru totul
acest punct de vedere și că salutăm în mod deosebit apărarea chibzuită
și hotărâtă de către (Nikita S. – n.n.) Hrușciov la Viena a intereselor
lagărului socialist și ale păcii în întreaga lume, și‑i mulțumim pentru
aceasta. În legătură cu întâlnirea de la Viena, vreau să mă opresc asupra
unor probleme caracteristice pentru dezvoltarea situației în Germania.
142
Vezi DOCUMENT 6
Din discuțiile de la Viena (din 3–4 iunie 1961 – n.n.) a reieșit clar
că (John F. – n.n.) Kennedy și consilierii săi și‑au dat seama de uriașele
schimbări care au intervenit în raportul de forțe pe scară internațională.
Aceasta a corespuns tezei lui Kennedy cu privire la echilibrul de forțe și
teama lui că orice schimbare în viitor, fie în Laos, fie în Berlinul Occidental,
va împiedica acest echilibru care s‑ar putea transforma treptat într‑o
superioritate a lagărului socialist. De aci (sic!) izvorăște și revendicarea de
a lăsa în Germania totul așa cum a fost sau a admite o schimbare numai
în favoarea lagărului imperialist, adică de a include întreaga Germanie,
prin urmare și RDG, în blocul militar occidental NATO. Este evident că
imperialiștii vest‑germani, și în primul rând asemenea militariști agresivi
ca ministrul de Război (Franz J. – n.n.) Strauss, caută să folosească
teama lui Kennedy față de schimbarea în continuare a raportului de
forțe, în scopul întăririi continue a Wermachtului (sic!) vest‑german și
al înzestrării acestuia cu arma atomică. De aceea guvernul Adenauer
reușește să exercite o influență atât de puternică asupra statelor occidentale
și să zădărnicească până în prezent chiar și încercările lui Kennedy și
Mc.Millan (sic!)143 de a asigura pozițiile imperialiste pe calea tratativelor.
Aceasta arată însă, totodată, cât de periculos este să se permită înarmarea
neîmpiedicată în continuare a Germaniei Occidentale. Promovând o
asemenea politică dictată de frică față de întărirea continuă a lagărului
socialist, SUA, Marea Britanie și Franța nu fac decât să se pună în pericol
de a fi atrași în aventuri militare de către militariștii germani. Guvernul de
la Bonn nu este numai un dușman înverșunat al oricărei înțelegeri între
cele două date germane, el este, totodată, principalul inițiator al așa‑zisei
orientări ferme ale puterilor occidentale. Atât înaintea întâlnirii de la
Viena a tovarășului Hrușciov cu Kennedy (din 3–4 iunie 1961 – n.n.), cât
și după această întâlnire, guvernul de la Bonn a încercat să ponegrească
asemenea întâlniri dintre conducătorii de frunte ai statelor din cele două
lagăre mondiale principale. Prin divulgarea planificată a informațiilor
secrete și prin răspândirea știrilor vădit false, guvernul de la Bonn caută să
curme sau să zădărnicească toate tendințele de a se ajunge la o înțelegere
cu privire la tratatul de pace și în problema Berlinului Occidental, pe
calea tratativelor.
Care puncte de vedere principiale se află la baza acestei orientări al
(sic!) guvernului de la Bonn? În declarația principială din 1961 asupra
143
Afirmație referitoare la premierul britanic M. Harold Macmillan
162 Document 9
problemelor politicii externe, făcută de Uniunea Democrat‑Creștină, ca

partid dominant, s‑a arătat că guvernul de la Bonn urmează acordurile
de la Paris, că întreaga Germanie trebuie să fie integrată în comunitatea
europeană, adică în NATO. În felul acesta ei vor să extindă dominația
capitalului financiar vest‑german și asupra RDG. Primul stat iubitor de
pace din istoria Germaniei trebuie să nimerească sub cizma generalilor
hitleriști, iar în RDG vor să instaureze la putere clica militaristă. În felul
acesta, baza militară NATO ar înainta până la Oder și Neisse.
Ministrul de Război (Franz J. – n.n.) Strauss a declarat la 25 iulie (1961
– n.n.) în SUA: „Cel de‑al Doilea Război Mondial nu s‑a terminat încă.”
În continuare, el a declarat că constituția de stat europeană s‑a prăbușit și
că nu mai poate fi vorba de state naționale suverane. El a insistat asupra
vechii revendicări că diviziile vest‑germane de pe linia frontului „de la
Cortina de Fier trebuie să fie înzestrate cu arma atomică.” Cel ce respinge
acest lucru, a făcut primul pas pe calea neutralității.
Declarația categorică că cel de‑al Doilea Război Mondial nu s‑a
terminat încă, alături de revindecările revanșarde, arată că guvernul de la
Bonn este executorul testamentului lui Hitler.
Cu prilejul intrării criminalului de război Fertsch (sic!)144 în funcția de
inspector general al Bundeswehrului, ministrul de Război (Franz J. – n.n.)
Strauss a declarat că armata, aviația și flota maritimă militară a Germaniei
trebuie să fie înarmate la fel cum sunt înarmate și înzestrate trupele
engleze și americane, belgiene și olandeze. În revendicarea înarmării
atomice depline, Strauss s‑a sprijinit pe documentul de plan nr. MT 70
(sic!)145 NATO. Cu un alt prilej, Strauss a subliniat că Wermachtul (sic!)
vest‑geman al NATO‑ului este înzestrat cu arma atomică în proporție de
50%, și că scopul – înarmarea atomică deplină – va fi realizat aproximativ
peste doi ani. Totuși, guvernul de la Bonn caută să obțină nu numai
înarmarea atomică deplină a Wermachtului (sic!) vest‑german, dar și
lărgirea acestuia la proporțiile unei armate de masă. La începutul luptei
electorale, Strauss a cerut sporirea numărului de divizii de la 12 la 18. În
afară de aceasta, Strauss cere sporirea așa‑zisei apărări teritoriale, despre
care spune că aceasta „nu trebuie să fie în niciun caz o armată națională
din umbră.” Strauss a spus: „NATO ne obligă să garantăm libertatea
operativă a tuturor marilor unități pe teritoriul Republicii Federale
144
Afirmație referitoare la F. Fortsh
145
Afirmație referitoare la MC 70
(Germania – n.n.).” În dosul acestei fațade se înfăptuiește evidența întregii

populații bărbătești, și nu trebuie să uităm că Wermachtul (sic!) lui
Strauss poate dispune nu numai de rezerve proprii, ci și de milioane de
soldați din Wermachtul (sic!) hitlerist, care sunt apte încă pentru serviciul
militar și care sunt pregătite pentru noi aventuri militare în diferite uniuni
tradiționale.
Aceste fapte demască în mod vădit falsul afirmațiilor făcute în notele
statelor occidentale adresate guvernului sovietic că Republica Federală
(Germania – n.n.) nu ar căuta să obțină forțe atomice proprii și să aibă o
armată de masă proprie. În dosul încercărilor cuprinse în notele puterilor
occidentale de a justifica și diminua seriozitatea restabilirii Wermachtului
(sic!) și înzestrării acestuia cu arma atomică se ascunde vechea intenție
imperialistă de a folosi Germania militaristă ca forță de șoc împotriva
Uniunii Sovietice și a întregului lagăr socialist. Este evident că în unele
cancelarii ale guvernelor occidentale nu au fost încă înțelese învățămintele
celui de‑al Doilea Război Mondial.
Stăpânitorii militariști clericali din Germania Occidentală se
străduiesc să folosească această tendință a puterilor occidentale, la început
sub lozinca dreptului de autoderminare, pentru politica lor agresivă
împotriva Republicii Democrate Germane. Imperialiștii vest‑germani vor
să anexeze potențialul uman și economic al RDG pentru ca, bizuindu‑se
pe puterea militară și economică sporită, să manifeste și mai puternic
hegemonia lor în NATO, Comunitatea Economică Europeană și în
uniunea vest‑europeană.
Înarmarea care continuă și pozițiile Germaniei Occidentale din
NATO, în permanentă creștere, sunt însoțite de revanșismul în creștere.
După așa‑zisele consfătuiri orientale în Comitetul pentru Politica Externă
a Bundestagului de la Bonn, baronul din Baltică, von Manteiffel‑Seglie
(sic!),146 a declarat:
„Poporul care a pierdut o parte uriașă din teritoriul său va ajunge la o
liniște internă numai atunci când va putea să trăiască din nou pe teritoriul
său istoric.”
Aceasta nu este altceva decât revendicarea restabilirii marelui imperiu
german al lui Hitler.
Lozinca falsă a autodeterminării este folosită nu numai pentru
justificarea politicii agresive împotriva RDG, dar și împotriva tuturor
146
Georg von Manteuffel‑Szoege
164 Document 9
statelor europene ale lagărului socialist. „Buletinul” oficial al guvernului

de la Bonn a scris cu toată sinceritatea la începutul lunii aprilie a.c.:
„Este vorba doar nu numai despre Germania scindată. Este vorba
despre întreaga parte orientală a Europei Occidentale,147 despre toate
statele în care popoarelor le‑a fost impus statutul sateliților, este vorba de
aproape 100 mil. de oameni.148”
Aici avem de‑a face cu faimoasa lozinca „Drang nach Osten”,
sub steagul căruia (sic!) imperialismul german a înfăptuit de veacuri
agresiunile sale împotriva popoarelor din Europa de Est și Sud‑Est.
Trebuie să ținem seama că propaganda revașardă s‑a intensificat și mai
mult, deoarece liderii de dreapta ai social‑democrației vest‑germane au
trecut pe pozițiile imperialismului. Lovitura principală a propagandei
revanșarde este îndreptată deocamdată împotriva RDG. Atât (Konrad
H.J. – n.n.) Adenauer, cât și (Willy – n.n.) Brandt au vorbit în convorbirile
lor cu conducătorii politici din SUA că trebuie și se poate găsi un mijloc
pentru a organiza din afară răscoale în RDG, în scopul răsturnării puterii
muncitorești‑țărănești. Trebuie, însă, să subliniem că acestea au fost
spuse înaintea eșecului rușinos suferit de SUA, în legătură cu intervenția
organizată și condusă împotriva puterii revoluționare din Cuba.149 Totuși,
nu se poate scăpa din vedere faptul că extremiștii vest‑germani cultivă
ideia (sic!) dezlănțuirii unui război civil în Germania și antrenării puterilor
occidentale în aventura militară împotriva lagărului socialist.
Dragi tovarăși,
Ținând seama de o asemenea evoluție a evenimentelor în Germania
Occidentală, partidul nostru și guvernul RDG au aprobat memorandumul
guvernului sovietic din 17 februarie a.c., care dă posibilitate guvernului de
la Bonn de a‑și modifica politica obtuză și agresivă de refuzare a oricăror
tratative referitoare la tratatul de pace, de refuzare a oricăror tratative între
ambele state germane. La cea de‑a 11‑a plenară a Comitetului Central al
partidului nostru ne‑am adresat în același spirit burgheziei vest‑germane,
cu rugămintea insistentă de a căuta în problemele tratatului de pace
posibilitatea unei înțelegeri și a unui compromis cu Republica Democrată
Germană. Această linie politică am dezvoltat‑o mai departe la cea de‑a
147
148
149
Afirmație referitoare la invazia din Golful Porcilor (17–20 aprilie 1961)
13‑a plenară a Comitetului Central al partidului nostru, iar ca punct de

plecare în vederea discutării acestor probleme ne‑au slujit rezultatele
întâlnirii tovarășului (Nikita S. – n.n.) Hrușciov cu președintele (John F. –
n.n.) Kennedy la Viena (din 3–4 iunie 1961 – n.n.), precum și încheierea
tratatului de pace, premisele și urmările lui.
Toate partidele și organizațiile democratice de masă din republica
noastră au salutat în unanimitate marea șansă pe care o oferă propunerea
sovietică adresată puterilor occidentale, adică propunerea de a se face apel
la statele germane, pentru ca ele, în orice formă care le‑ar fi acceptabilă,
să tindă la un acord în problemele referitoare la reglementarea pașnică
cu Germania și unificarea țării. După cum se știe, guvernul sovietic a
propus mai departe ca cele patru puteri să declare din timp că sunt gata să
recunoască orice acorduri ce vor fi realizate ca urmare a tratativelor dintre
germani. Dar această șansă cu adevărat istorică poate fi folosită numai
în cazul când înșiși germanii vor acționa. De aceea, Camera Populară
a Republicii Democrate Germane a aprobat în unanimitate „Planul de
pace al poporului german”, elaborat de partidul nostru. În acest plan se
propune ca guvernele ambelor state germane să se înțeleagă neîntârziat
asupra creării unei comisii germane de pace, formate din reprezentanți ai
parlamentului și guvernului Republicii Democrate Germane și Republicii
Federale Germane. În Comisia de Pace trebuie să domnească principiul pe
baza căruia nicio parte nu‑și poate impune voința celeilalte părți. Această
comisie trebuie să elaboreze propunerile germane referitoare la tratatul de
pace și un acord de bunăvoință.
Acordul de bunăvoință trebuie să fie îndreptat spre îmbunătățirea
neîntârziată a relațiilor dintre ambele state germane. El trebuie să prevadă
renunțarea la înzestrarea cu arme atomice a forțelor armate și încetarea
imediată a înarmărilor, ajungerea la o înțelegere cu privire la efectivul,
armamentul și dislocarea forțelor armate, precum și neadmiterea pe
teritoriul lor a propagandei de război și revanșarde. Ambele state germane
trebuie să‑și asume obligația de a nu se amesteca în problemele privind
orânduirea socială a celuilalt. În afară de aceasta, se recomandă încheierea
unui acord cu privire la neagresiune între statele participante la Tratatul de
la Varșovia și statele membre ale NATO și crearea unei zone denuclearizate
în Europa Centrală.
Propunerile germane referitoare la tratatul de pace, expuse în
„Planul de pace al poporului german”, sunt îndreptate spre aducerea
166 Document 9
unei contribuții hotărâtoare la cauza asigurării unei păci trainice pe baza

Cartei Organizației Națiunilor Unite. Conform propunerilor noastre,
tratatul de pace trebuie să curme orice posibilitate de dezlănțuire a unui
nou război de către Germania, iar, pe de altă parte, el trebuie să asigure
pentru totdeauna poporului german o viață în condiții de pace și deplină
egalitate în familia popoarelor.
Pe această bază, tratatul de pace crează, de asemenea, premise pentru
unificarea Germaniei prin înființarea Federației Germane. Țelul federației
este colaborarea ambelor state germane, pe baza coexistenței pașnice, în
vederea pregătirii unificării lor într‑un stat iubitor de pace, democratic
și neutru.
Propunerile privind crearea confederației germane prevăd, de
asemenea, un acord referitor la neutralitatea militară a ambelor state
germane, ca bază pentru viitoarea Germanie unită și neutră din punct
de vedere militar. În cuvântările sale ținute în Berlinul Occidental și la
Köln, (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer a răspuns cu o furie și o impertinență
nemaiîntâlnită la propunerea privind neutralizarea militară a Germaniei,
ajungând să insulte în mod direct popoarele statelor neutre. Aceasta
reprezintă cea mai bună dovadă a faptului că ideea renunțării la înarmarea
atomică și năzuința spre o pace asigurată, pe calea neutralității militare, au
foarte mulți partizani în cercurile largi din Germania Occidentală.
La toate năzuințele de pace în rândurile populației din Germania
Occidentală, guvernul de la Bonn răspunde cu intensificarea excesivă a
Războiului Rece împotriva Republicii Democrate Germane. Campania
de minciuni și calomnii împotriva Republicii Democrate Germane și
recrutarea pe scară largă a oamenilor din RDG, care s‑a transformat într‑un
adevărat negoț cu oameni, urmăresc nu numai să semene neliniște și
neîncredere în Republica Democrată Germană, dar servesc și la terorizarea
și înăbușirea forțelor păcii din Germania Occidentală. Intensificarea
Războiului Rece de către „Departamentul ducerii războiului psihologic”
de la Bonn este un fel de acompaniament la respingerea categorică de către
guvernul de la Bonn atât a memorandumului guvernului sovietic din 17
februarie (1961 – n.n.), cât și a „Planului de pace al poporului german.”
În cuvântările ținute în timpul campaniei electorale, (Konrad H.J.
– n.n.) Adenauer a comparat social‑democrația germană cu un șarpe
care‑și schimbă pielea. Dar această comparație este mult mai valabilă
pentru imperialismul german agresiv și rapace. Indiferent de pielea pe
care o îmbracă, pe cea maro a dominației naziste sau pe cea neagră a

dominației militarist‑clericale, el rămâne aceeași fiară care amenință
pacea popoarelor din Europa și din întreaga lume.
În fața unei asemenea evoluții în Germania este necesar să se
intensifice pe mai departe campania pentru încheierea tratatului de pace
cu Germania. În ultimul său memorandum, guvernul sovietic a propus
convocarea fără întârziere a Conferinței de Pace, încheierea tratatului
de pace și rezolvarea pe această bază a problemei Berlinului Occidental
ca oraș liber. În cazul când guvernele puterilor occidentale nu sunt
încă pregătite pentru aceasta, s‑a prevăzut posibilitatea unei rezolvări
intermediare. Aceasta constă în apelul adresat de cele patru state, amintit
mai sus, ambelor state germane de a se înțelege între ele, în termen de 6
luni, în problemele referitoare la reglementarea pașnică cu Germania și la
unificarea ei.
În notele lor de răspuns adresate guvernului sovietic, puterile
occidentale au respins încheierea tratatului de pace cu ambele state
germane, însă în același timp au trecut cu totul sub tăcere hotărârea
intermediară propusă de guvernul sovietic pentru realizarea unui tratat
de pace unic cu Germania. Guvernul lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer a
refuzat cu încăpățânare orice ideie (sic!) chiar și unei astfel de înțelegeri.150
Având în vedere această situație, pe primul plan se pune problema
încheierii tratatului de pace între Republica Democrată Germană cu acele
state ale coaliției antihitleriste care sunt gata pentru aceasta. În legătură cu
aceasta, din nou se pune problema ce va aduce poporului german tratatul
de pace cu Republica Democrată Germană și cu ce poate el contribui la
menținerea și asigurarea păcii?
Încheierea tratatului de pace cu RDG privează revanșarzii
vest‑germani de unicul argument care are în opinia publică internațională
o cunoscută rezonanță, și anume referirea la faptul că Acordul de la
Potsdam prevede stabilirea definitivă a frontierelor germane în tratatul de
pace. Tratatul de pace aduce o întărire juridică internațională frontierelor
existente și stabilite între Republica Democrată Germană și Republica
Populară Polonă, între Republica Democrată Germană și Republica
Socialistă Cehoslovacă, precum și frontierele între Republica Democrată
Germană și Republica Federală Germană.
150
Propoziție în conformitate cu originalul
168 Document 9
În baza tratatului de pace cu Republica Democrată Germană va trebui

să urmeze și o nouă reglementare a problemei Berlinului Occidental, căci
se înțelege că tratatul de pace, pe întreg teritoriul RDG, care include și
Berlinul Occidental, curmă acțiunea tuturor drepturilor de ocupație și a
statutului de ocupație a Berlinului Occidental.
Acest tratat sistează, de asemenea, acțiunea,,drepturilor obișnuite”
fictive la care pretind puterile occidentale, neavând baze fundamentate
juridico‑internaționale în folosul menținerii de către ele a regimului de
ocupație în Berlinul Occidental. Sub o nouă reglementare, noi înțelegem
în continuare că prin acorduri corespunzătoare trebuie să se stabilească
relații normale între Berlinul Occidental și acele state cu care Berlinul
Occidental, ca oraș liber, dorește să întrețină relații.
După încheierea tratatului de pace, Republica Democrată Germană,
pe întregul său teritoriu în întregime, își va realiza toate drepturile suverane,
inclusiv acele drepturi a căror realizare în 1955, în mod temporar, a fost
dată Uniunii Sovietice. Ele se referă la controlarea circulației persoanelor
și a transportului de mărfuri peste teritoriul RDG pentru aprovizionarea
garnizoanelor puterilor occidentale în Berlinul Occidental.
În fond, tratatul de pace aduce, prin urmare, o întărire juridico‑in‑
ternațională a condițiilor existente și lichidează pe teritoriul Republicii
Democrate Germane toate rămășițele celui de-al Doilea Război Mondial,
inclusiv regimul de ocupație. În felul acesta, tratatul de pace întărește
poziția juridico‑internațională a Republicii Democrate Germane și cre‑
iază (sic!) o premisă importantă pentru stabilirea de către Republica
Democrată Germană de relații normale cu acele state cu care ea nu are
deocamdată relații diplomatice. Pe lângă aspectul internațional și de
drept a (sic!) acestei probleme, încheierea tratatului de pace cu Republica
Democrată Germană va avea o mare însemnătate politică și educativă
pentru poporul german. Toate propunerile făcute în scopul de a se ajunge
la o înțelegere, precum și propunerea făcută în 1952 privind ținerea de
alegeri libere pe întreaga Germanie, (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer le‑a
respins, motivându‑și refuzul prin aceea că mai întâi Republica Federală
(Germania – n.n.) trebuie să devină mai puternică și să fie admisă în
NATO. Încheierea tratatului de pace cu Republica Democrată Germană
va însemna desăvârșirea prăbușirii politicii lui Adenauer „de pe poziții
de forță.”
După încheierea tratatului de pace va fi nevoie să se ajungă, după o

întreagă perioadă de încordare, la stabilirea unor relații politice, economice
și culturale normale între ambele state germane. Dacă în tratatul de pace
frontiera dintre ambele state germane va fi consfințită din punct de vedere
internațional și de drept, atunci înglobarea RDG, după actuala rețetă de la
Bonn, va deveni imposibilă. Aceasta va contribui într‑o măsură însemnată
la diminuarea pericolului de război în centrul Europei.
Pacea va deveni mai trainică datorită faptului că militariștii
vest‑germani vor avea cu mult mai puține posibilități de a folosi Berlinul
Occidental ca „oraș de front” și ca avantpost (sic!) înaintat pentru
pregătirea războiului revanșard.
Jefuirea Republicii Democrate Germane, efectuată până acum cu
ajutorul Berlinului Occidental, va fi atunci curmată. Aceasta va duce, de
asemenea, la slăbirea politicii agresive bonniste.
Prin urmare, încheierea tratatului de pace cu RDG va servi în multe
privințe asigurării păcii în Europa și nu va rămâne fără influență asupra
structurii NATO. Încheierea tratatului de pace cu RDG corespunde astfel
intereselor tuturor popoarelor.
În legătură cu aceasta, eu rog pe primii (sic!) secretari ai partidelor
frățești ca diplomații lor să acționeze în acest sens asupra tuturor
guvernelor pe lângă care sunt acreditați.
În notele lor de răspuns adresate guvernului sovietic, puterile occi‑
dentale pun la îndoială legalitatea încheierii tratatului de pace cu RDG,
invocând în special drepturile lor de ocupație în Berlinul Occidental, pe
care ei doresc să le mențină tot timpul veșnice. În acest scop, ei se referă
din nou la protocoalele din 12 septembrie 1944. În această problemă tre‑
buie spus că toate aceste protocoale constituie numai directive executive
la programul elaborat de Uniunea Sovietică, SUA și Marea Britanie pentru
dezrădăcinarea militarismului german și a nazismului.
Cu privire la aceasta, ambasadorul SUA, Vainant (sic!),151 a exprimat
următorul punct de vedere în telegrama sa trimisă președintelui SUA la
10 ianuarie 1945:
„Acordul cu privire la control creiază (sic!) o mașină necesară pentru
înfăptuirea condițiilor de capitulație, dar în niciun caz nu predetermină
politica care va trebui dusă față de Germania. El creiază (sic!) doar un
151
John G. Winant
170 Document 9
mecanism necesar pentru îndeplinirea programului, care va trebui să fie

stabilit de cei care poartă răspunderea pentru politică.”
Programul, de care vorbea atunci acest diplomat american de
răspundere în Comisia Europeană Consultativă, a fost formulat cu o
lună mai târziu la Ialta. Acesta cerea să fie distrus militarismul german
și nazismul și să se îngrijească ca Germania să nu mai fie niciodată în
situația de a încălca pacea întregii lumi. În declarația de la Ialta se spune:
„Noi suntem plini de hotărâre de a dezarma și a demobiliza toate
forțele armate germane, o dată pentru totdeauna, de a distruge statul major
general german, care nu o dată a contribuit la renașterea militarismului
german, de a înlătura orice influență nazistă și militaristă din instituțiile
sociale, din cultura și viața economică a poporului german și de a lua în
comun alte măsuri față de Germania, care pot și sunt necesare pentru
viitorul păcii și securității întregii lumi.”
Atât în declarația de la Ialta, cât și în declarația de la Postdam (sic!)
s‑a stabilit clar că ocupația Germaniei trebuie să ajute poporului german
să lichideze militarismul și nazismul.
Acordurile de la Ialta și Posdam (sic!) au fost și sunt baza tuturor
celorlalte protocoluri, proclamații, ordine și directive. Puterile occidentale
au încălcat toate principiile cu care s‑a căzut de acord la Ialta și Postdam
(sic!) în ceea ce privește ocuparea Germaniei. Acordul, încheiat la sfârșitul
anului 1946, despre unificarea celor două zone de ocupație a constituit
începutul dezmembrării Germaniei și restaurării puterii militariștilor și
revanșarzilor în Germania de Vest. Prin creiarea (sic!) statului vest‑german
în mod separat, prin încheierea acordurilor de la Paris și prin includerea
Germaniei vestice în NATO a fost încălcat definitiv (de către statele
occidentale),152 în mod unilateral, acordul de la Postdam (sic!), acest
unic document real din punct de vedere al dreptului internațional despre
Germania în perioada de după război. Nu este întâmplător că în legătură
cu aceasta s‑a stabilit un statut de ocupație special al Berlinului Occidental
de către (cele – n.n.) trei puteri. Prin acest statut tripartit de ocupație,
puterile occidentale au confirmat singure că ele au subminat baza juridică
internațională a regimului lor de ocupare a Berlinului Occidental și că
acest regim se bazează numai pe o forță militară fățișe (sic!).
Situația anormală din Germania, și înainte de toate a Berlinului
Occidental, este urmarea încălcării unilaterale a acordului de la Postdam
152
(sic!) de către puterile occidentale, reînvierii militarismului și trecerii la

înarmarea atomică, a pătrunderii spiritului nazist dăunător în viața de
stat economică și culturală a Germaniei Occidentale, a asupririi fasciste
a forțelor antifasciste și iubitoare de pace, prin legi extraordinare și alte
măsuri ale politicii crescânde agresive și revanșarde.
În ciuda acestei situații nenormale (sic!), guvernul Uniunii Sovietice
a încercat să normalizeze situația din Germania și din Berlinul Occidental
pe calea tratativelor. Propunând „Planul de pace al poporului german”,
Republica Democrată Germană a demonstrat, de asemenea, că este gata
să rezolve toate problemele litigioase pe calea tratativelor. Însă toate
aceste propuneri au fost respinse de puterile occidentale și de guvernul de
la Bonn, în timp ce atât înarmarea atomică, cât și politica revanșardă în
Germania Occidentală amenință pacea din ce în ce mai mult.
În felul acesta, stă acum în fața noastră problema: ce e de făcut?
Guvernul sovietic s‑a adresat în memorandumul din 4 iunie 1961
către puterile occidentale cu propunerea de a începe discuția comună
asupra problemelor pregătirii Conferinței de Pace, a tratatului de pace
și a transformării Berlinului Occidental într‑un oraș liber, demilitarizat.
Judecând după notele lor de răspuns adresate guvernului sovietic, puterile
occidentale o să refuze Conferința de Pace și tratativele cu privire la
încheierea tratatului de pace cu amândouă statele germane. Dar în
legătură cu aceasta, o să se ajungă, probabil, cu toate acestea, la tratative la
nivel diplomatic. Dacă o să se ajungă la convocarea conferinței miniștrilor
Afacerilor Externe, noi considerăm necesar să obținem ca în lucrările
acestei conferințe să fie atrași miniștrii Afacerilor Externe ai celor două
state germane, așa cum s‑a întâmplat în 1959 la Geneva.
Nu putem crede pe cuvânt declarațiile despre unitate și hotărâre
făcute în notele puterilor occidentale. Chiar dacă în problemele principale
ale atitudinii față de lagărul socialist ei au o unitate de vederi, există
divergențe evidente cu privire la căile spre atingerea scopurilor lor și, în
afară de aceasta, există interesele imperialiste contradictorii. În afară de
aceasta, se întărește presiunea opiniei publice, în primul rând din partea
populației muncitoare, care cer (sic!) să se înceapă tratative înainte de
apariția unei crize posibile. Chiar în notele amintite rămâne deschisă
posibilitatea tratativelor. Care ar putea fi conținutul tratativelor celor
patru puteri la nivel diplomatic?
172 Document 9
1. Conținutul tratatului de pace cu cele două state germane. În

legătură cu aceasta se poate discuta și problema stabilirii relațiilor normale
între amândouă statele germane, cu atât mai mult cu cât propunerea unei
soluții de mijloc, adică apelul către statele germane cu chemarea de a
cădea de acord în ceea ce privește poziția comună în problemele tratatului
de pace și unificării Germaniei, este complet trecută cu vederea în notele
puterilor occidentale.
2. Desființarea statului (sic!) de ocupație al celor trei puteri
în Berlinul Occidental și încheierea unei înțelegeri cu privire la
transformarea Berlinului Occidental într‑un oraș liber, demilitarizat și
neutru. La aceasta se referă și încheierea unor tratate corespunzătoare
între Republica Democrată Germană și Senatul Berlinului Occidental, ca
și între Republica Democrată Germană și toate statele interesate cu privire
la folosirea legăturilor de comunicație dintre Berlinul Occidental și lumea
exterioară, care trec pe teritoriul RDG.
3. Încheierea unei înțelegeri cu privire la garanții, care să asigure
o rezolvare liberă de către populația Berlinului Occidental a tuturor
problemelor organizării sale interne sociale și politice ca oraș liber și
legăturile orașului liber cu lumea exterioară. Guvernul sovietic, după cât
se știe, a declarat în memorandumul său că consideră posibilă instalarea
în Berlinul Occidental a unor contigente militare simbolice ale celor
patru puteri sau a unităților militare ale unor țări neutre sub egida
ONU. Dacă puterile occidentale se îngrijesc într‑adevăr de libertatea și
independența Berlinului Occidental, și nu de păstrarea lui ca un „oraș
de front” în Războiul Rece împotriva țărilor socialiste, atuncea (sic!) ele
trebuie să recunoască că această propunere a guvernului sovietic merge
mult în întâmpinarea lor. Noi declarăm în mod insistent că sprijinim
această propunere.
În legătură cu o asemenea înțelegere despre garanții ar fi poate utilă
publicarea unui statut pentru orașul liber. După părerea noastră, statutul
trebuie prevadă că Berlinul Occidental devine o unitate de sine stătătoare
din punct de vedere al dreptului de stat, care are o constituție bazată pe
principii democratice, o reprezentanță populară, formată în urma unor
alegeri generale egale, directe și secrete, care alege la rândul său un senat
sau guvern subordonat lui. El are dreptul să mențină o poliție pentru
păstrarea liniștei (sic!) și ordinii.
Orașul liber capătă posibilitatea de a participa la înțelegerile și

organizațiile internaționale, poate să numească și să primească consuli
pentru dezvoltarea legăturilor economice, culturale, etc. cu lumea
exterioară și pentru apărarea intereselor cetățenilor săi din străinătate.
Participarea la înțelegerile internaționale, pentru îndeplinirea cărora
orașul liber trebuie să folosească teritoriul sau anumite drepturi ale
RDG, este posibilă printr‑o înțelegere corespunzătoare cu RDG. Berlinul
Occidental nu va avea însă dreptul de a transmite realizarea legăturilor
sale externe altui stat, fără acordul statelor care au semnat înțelegerea cu
privire la garanții.
Tuturor cetățenilor orașului liber le sunt garantate drepturi și
libertăți democratice egale. Până la unificarea Germaniei este recunoscută
cetățenia orașului liber Berlinul Occidental. Cetățenii celor două state
germane pot să devină cetățeni ai Berlinului Occidental numai cu acordul
statului lor.
Statutul orașului liber nu privește structura economică și relațiile de
proprietate în Berlinul Occidental. Berlinul Occidental primește drepturi
de a susține fără niciun fel de discriminare relații comerciale externe cu
toate statele. Statele participante la înțelegerea cu privire la garanții și‑ar
putea lua, în statut, asupra lor obligația de a acorda orașului liber ajutor în
aprovizionarea cu alimente și materii prime și, de asemenea, prin plasarea
de comenzi pentru industrie, pentru a asigura în felul acesta înflorirea
economiei și bunăstarea cetățenilor din Berlinul Occidental.
RDG asigură orașului liber, care trebuie să respecte suveranitatea
și legile RDG, dreptul de a comunica fără piedici cu lumea externă,
circulația liberă a persoanelor și transportul de mărfuri, legăturile libere
poștale, telegrafice și telefonice și alte drepturi. Statutul obligă orașul liber
la demilitarizare și neutralitate. El nu poate să participe în niciun fel de
înțelegeri sau alianțe cu caracter militar sau militar‑politic. Cetățenii
orașului liber nu pot sluji în forțele armate sau în alte formațiuni militare
existente în statele germane. În orașul liber este interzisă orice activitate
cu caracter militar, inclusiv producerea de armament și echipament
militar. În aceeași măsură este interzisă activitatea organizațiilor fasciste
și antidemocratice și propaganda războinică.
Nu încape îndoială că înțelegerile cu privire la garanții pe care le
propunem și statutul orașului liber Berlinul Occidental ar normaliza
situația în Berlinul Occidental și ar asigura cel mai bine libertatea și
174 Document 9
independența populației sale. Aceste propuneri ar fi, de asemeni (sic!), un

răspuns activ la campania de calomnii desfășurată de imperialiști în jurul
Berlinului Occidental.
Enumerând temele pentru tratativele diplomatice posibile apare,
desigur, problema, ce alte mijloace de compromis mai pot fi găsite.(?)
În notele puterilor occidentale se recomandă reîntoarcerea la soluția
propusă de puterile occidentale la 26 mai 1959, la consfătuirea miniștrilor
Afacerilor Externe de la Geneva. Ea se rezumă la aceea că Republica
Democrată Germană va fi lipsită de capitala sa – Berlinul Democratic – și
că în întreg Berlinul va fi restabilit regimul de ocupație. Cu ajutorul altor
așa‑numite „rezolvări ale problemei germane”, puterile occidentale doresc
să obțină, prin așa‑numita comisie a celor patru mari puteri, un control
asupra Republicii Democrate Germane, adică restabilirea regimului de
ocupație în statul german independent al muncitorilor și țăranilor.
Se înțelege că asemenea propuneri le privim nu ca o posibilitate
de compromis, ci numai ca o încercare inacceptabilă de a atrage treptat
Republica Democrată Germană în blocul agresiv militar NATO.
Dacă vorbim de posibilitățile de compromis, avem în vedere două
probleme fundamentale pentru reglementarea problemei Berlinului
Occidental:
a) lichidarea centrelor de spionaj și diversiune din Berlinul Occidental
și încetarea oricărei activități subversive a Berlinului Occidental împotriva
RDG și altor state socialiste;
b) creiarea (sic!) unui sistem de tratate cu privire la folosirea
comunicațiilor Berlinului Occidental cu lumea exterioară, care trec pe
teritoriul RDG.
Trebuie să dau câteva explicații în ceea ce privește aceste două puncte.
Dușmanul încearcă din toate puterile să folosească frontiera deschisă
dintre RDG și Berlinul Occidental pentru subminarea statului nostru și
a economiei sale, înainte de toate prin recrutarea și comerțul cu oameni.
Trebuie să spunem deschis: forțele agresive ale Germaniei Occidentale
și ale puterilor occidentale au reușit să aducă, prin aceste mijloace,
pagube serioase Republicii Democrate Germane. Deocamdată, Germania
Occidentală va întrece RDG în ceea ce privește puterea economică și
nivelul de trai al populației, până când n‑o să reușim să lichidăm atragerea
oamenilor din republica noastră, organizată și finanțată cu sume mari
de ei. Aceste fapte economice fac atât de periculoasă munca subversivă
a centrelor de spionaj și diversiune din Germania Occidentală. Dar

menținerea conjucturii (sic!) în Germania Occidentală și dezvoltarea
economică a lagărului socialist nu permit să contăm pe faptul că
Republica Democrată Germană va ajunge din urmă într‑un viitor apropiat
Germania Occidentală în ceea ce privește nivelul de trai al populației.
În interesul existenței și dezvoltării RDG sunt necesare măsuri active
pentru încetarea recrutării de oameni din republica noastră. Aceasta
se referă în primul rând la lichidarea centrelor de spionaj și diversiune
în Berlinul Occidental și la controlul deplin asupra comunicațiilor. În
comunicațiile Berlinului Occidental cu lumea exterioară prin teritoriul
RDG s‑a creiat (sic!) următoarea situație. Cu excepția transporturilor
militare pentru garnizoanele puterilor occidentale în Berlinul Occidental,
toate comunicațiile terestre sunt deja controlate de organele Republicii
Democrate Germane. După încheierea tratatului de pace la organele
Republicii Democrate Germane trebuie să treacă, desigur, și controlul
asupra comunicațiilor militarilor și transporturilor pentru garnizoanele
celor trei puteri occidentale în Berlinul Occidental. În ceea ce privește
căile fluviale, situația este aceeași. Numai după încheierea tratatului de
pace se va putea efectua aici un control mai minuțios decât se face până
în prezent.
Mai complicată este situația în ce privește controlul comunicațiilor
aeriene spre și din Berlinul Occidental. Întreaga comunicație aeriană
spre Berlinul Occidental, la care nu sunt admise avioanele vest‑germane,
se realizează în momentul de față prin trei coridoare aeriene, și anume:
Berlin – Hamburg, Berlin- Bükkeburg (sic!)153 și Berlin – Frankfurt pe
Main. Ea este reglementată de centrul securității zborului al celor patru
puteri, care se găsește în Berlinul de Vest. Noi propunem ca odată cu
încheierea tratatului de pace, reprezentanții sovietici în centrul securității
zborurilor să declare instituția desființată. Funcțiile ei vor trece la centrul
securității zborurilor al RDG. După aceasta, toate statele care vor să
efectueze zboruri regulate în spațiul aerian al RDG vor trebui să încheie
convenții corespunzătoare cu RDG.
Două aeropoarte (sic!) din Berlinul de Vest, de la Tempelhof și
Tegel, nu corespund instrucțiunilor cu privire la transporturile aeriene
și folosirea lor de către avioane moderne crează un pericol pentru
populația din raioanele cu populație densă atât din Berlinul Democratic,
153
Bückeburg
176 Document 9
cât și din Berlinul de Vest. Cea mai înțeleaptă rezolvare ar fi concentrarea

întregului transport aerian cu Berlinul la aeroportul RDG din Schönefeld,
care este reconstruit în momentul de față în așa fel ca să corespundă
tuturor cerințelor comunicațiilor aeriene internaționale moderne. Cu
toate că aeroportul Schönefeld se găsește în afara Berlinului, are legături
convenabile atât cu Berlinul Democrat, cât și cu Berlinul Occidental.
Dacă înțelegerea cu privire la concentrarea întregului transport
aerian la Schönefeld va fi imposibilă, va fi totuși necesar ca o parte a
avioanelor care zboară în Berlinul Occidental să folosească aeroportul
Schönefeld. Cealaltă parte a avioanelor care vor decola sau ateriza la
Tegel sau Tempelhof vor trebui să fie controlate, se înțelege, de organele
Republicii Democrate Germane.
Ascuțirea politicii revanșarde, declarația principială a conducerii
guvernului Adenauer că se intenționează ca întreaga Germanie să fie
inclusă treptat în NATO și să se extindă orânduirea internă a Germaniei
Occidentale și asupra RDG, măsurile de pregătire a războiului civil au
creat o nouă situație. Guvernul de la Bonn a trecut la asemenea măsuri
care să întrerupă, cu ajutorul Partidului Social Democrat din Germania,
legăturile dintre organizațiile obștești, să organizeze pe diferite căi
atragerea cetățenilor din RDG și plata impozitului pe cap de locuitor să
cauzeze neplăceri și să aresteze cetățenii RDG care vizitează Germania
Occidentală.154 Conferințele științifice ale chimiștilor, medicilor etc. din
Germania Occidentală sunt legate de organizarea recrutării lor nelegale
de către agenturile vest‑germane și americane. Această situație creiază
(sic!) necesitatea unei asemenea reglementări ca frontiera de stat a
Republicii Democrate Germane (care trece prin Berlin)155 poate (sic!) fi
trecută de cetățenii Republicii Democrate Germane numai cu aprobarea
corespunzătoare de eșire (sic!) sau, avându‑se în vedere că aceasta privește
vizitarea Berlinului Occidental de către cetățenii capitalei RDG – cu o
autorizație specială. Vizitarea capitalei RDG de către populația din Berlinul
de Vest este posibilă pe baza buletinului de identitate eliberat de organele
din Berlinul de Vest (dar nu pe baza unui pașaport vest‑german).156
Situația existentă până în prezent cu privire la comunicațiile din
Berlinul Occidental în Germania Occidentală nu este afectată de aceste
154
Frază în conformitate cu originalul
155
156
măsuri. În ce privește circulația străinilor, regulamentul actual rămâne, de

asemenea, în vigoare.
Justificarea acestei măsuri.157 Din cauza politicii agresive a
guvernului de la Bonn, care se exprimă în revendicări revanșarde și în
activitate militaristă și diversionistă, se cer măsuri de apărare a Republicii
Democrate Germane și a statelor lagărului socialist.
Revanșarzii și militariștii vest‑germani folosesc poziția iubitoare
de pace a URSS și a statelor participante la Tratatul de la Varșovia în
ce privește rezolvarea problemei germane pentru ca, prin activitate
subversivă și recrutarea ilegală de cetățeni ai RFG (sic!),158 să aducă
prejudicii Republicii Democrate Germane. Pentru aceasta ei se folosesc
în primul rând de frontiera deschisă din Berlin. În interesul muncii și
construcției pașnice a cetățenilor Republicii Democrate Germane și al
popoarelor din țările participante la Tratatul de la Varșovia, este necesar
să se pună capăt recrutării ilegale și altor asemenea măsuri dușmănoase.
De aceea propunem ca statele participante la Tratatul de la Varșovia să
cadă de acord ca, în vederea încetării activității subversive, la frontiera
Republicii Democrate Germane, inclusiv și la frontiera de la Berlin, să se
efectueze același control ca la frontierele de stat ale puterilor occidentale.
Dacă se va ajunge acolo, încât puterile occidentale să nu participe
la Conferința de Pace în vederea încheierea (sic!) tratatului de pace cu
ambele state germane, ci vor dori să se ajungă doar la unele acorduri
privind menținerea statutului lor de ocupație din Berlinul Occidental,
apare necesitatea ca guvernul sovietic să se adreseze guvernelor tuturor
statelor care au participat cu forțe armate la războiul împotriva
Germaniei hitleriste cu propunerea de a se convoca Conferința de Pace
în vederea încheierea (sic!) tratatului de pace cu Republica Democrată
Germană.159
Se poate presupune că la această conferință vor participa numai acele
state ale coaliției antihitleriste, care sunt gata să încheie tratatul de pace
cu RDG.
Unde ar putea avea loc această conferință pentru încheierea tratatului
de pace cu RDG? Considerăm posibil ca ea să aibă loc la Potsdam, pentru
ca prin alegerea locului să se sublinieze că încheierea tratatului de pace
157
158
Afirmație referitoare, în fapt, la cetățeni ai RDG
159
178 Document 9
se sprijină pe principiile elaborate în comun de aliați în timpul luptei

împotriva lui Hitler și fixate în Acordul de la Potsdam ca obligatorii
pentru orânduirea de după război a Germaniei. Dacă aceste propuneri nu
vor fi aprobate, propunem să se convoace Conferința de Pace la Moscova.
Desigur, trebuie să ne întrebăm la această consfătuire, ce anume
conflicte ar putea provoca încheierea tratatului de pace cu RDG?160 Cu
tot zângănitul de arme care poate fi auzit în unele declarații ale puterilor
occidentale, ni se pare puțin probabil că ele să întreprindă măsuri cu
caracter militar. Lozinca „a muri pentru Berlinul Occidental” nu se bucură
de popularitate la aceste popoare. Dar este întru totul posibil ca guvernul
de la Bonn să denunțe unilateral acordul comercial dintre Republica
Democrată Germană și Republica Federală vest‑germană, să întrerupă
relațiile comerciale cu RDG și ca NATO să instituie embargoul împotriva
RDG. Pornind de la această premisă, pentru noi decurge obligația de a
folosi intensiv și multilateral timpul necesar pentru tratativele dintre
Uniunea Sovietică și puterile occidentale, pentru a obține într‑o măsură
însemnată independența economică a Republicii Democrate Germane
față de Germania Occidentală. În cazul încheierii tratatului de pace, toate
măsurile boicotului economic vor fi cu siguranță îndreptate în primul
rând împotriva Republicii Democrate Germane. Dar republica noastră,
în ce privește volumul producției, este a doua țară industrială din lagărul
socialist. De aceea, ferirea producției ei industriale de toate piedicile este
în interesul întregului lagăr socialist. Ca atare, reorganizarea parțială a
producției RDG va avea urmări esențiale pentru statele lagărului socialist.
Greutatea constă în aceea că Republica Democrată Germană nu a avut
destule posibilități de a dezvolta pe larg propria producție a materialelor
de bază și a oțelului special de calitate superioară. După noua stabilire a
frontierelor și înapoierea Silieziei Superioare și a Sileziei către Polonia, iar
apoi după dezmembrarea Germaniei, pe teritoriul RDG se găsea doar 2,7%
din extracția de cărbune, 6,6% din producția de oțel, 0,6% din producția
de cocs. Din cauza diviziunii muncii, ce s‑a dezvoltat timp de decenii
în Germania și până în prezent, 20% din tipurile de mașini produse în
RDG necesită să fie importate din Germania Occidentală (ansambluri de
completare și piese de schimb, piese forjate brute mari, motoare Diesel,
aparate de măsurat, instalații de reglaj și diferite ansambluri pentru
mașini). Exportul RDG în Uniunea Sovietică și în țările de democrație
160
populară a fost într‑o mare măsură legat de livrările din Germania

Occidentală și din alte țări capitaliste occidentale.
RDG livrează, de exemplu, țărilor socialiste fabrici de sodă complete,
instalații pentru fracționarea gazului, instalații pentru defenolinizare,
instalații de opărire, regulatoare de coloană și regulatoare de căldură,
precum și multe alte tipuri de instalații și mașini pentru industria
alimentară.
Pentru producerea acestor instalații este nevoie de oțel inoxidabil,
de oțeluri speciale, de tuburi din oțeluri aliate, în mari cantități, care
până acum erau livrate exclusiv de Germania Occidentală. Obținerea
acestor materiale speciale și piese livrate până în prezent de Germania
Occidentală, în noile condiții nu va putea fi asigurată de RDG. Astfel, de
exemplu, cu Uniunea Sovietică s‑a ajuns la un acord că ea ne va livra acele
materiale deficitare, de care vom avea nevoie pentru îndeplinirea livrărilor
prevăzute de acorduri. În ceea ce privește țările de democrație populară,
situația se prezintă de așa natură, încât noi suntem nevoiți să achiziționăm
din valuta RDG aceste piese din străinătate.
Am livrat Republicii Socialiste Cehoslovace un laminor modern
pentru oțeluri de calibru mic (capacitatea anuala 500 mii tone). Vom livra
și alte instalații și o mare cantitate de strunguri. Dar Comitetul de Stat al
Planificării al RS Cehoslovace refuză până în prezent să livreze 8.000 tone
lingouri, care mai trebuiau livrate conform acordului comercial pe anul
1960. La o producție de laminate de 4,8 mil. tone anual, RS Cehoslovacă
ne‑a promis în 1960 că va livra 90 mii tone. Dar, cu toată cantitatea mică, la
sfârșitul anului 1960 nu se livraseră 11 mii tone, iar în prezent, după cum
s‑a spus, 8000 tone lingouri, adică aproximativ 10 % din toate livrările de
laminate pe anul 1960.
Tovarășii cunosc, desigur, că RDG nu este în stare să producă
cantitatea necesară de laminate, în special de sortimente speciale.
O altă problemă pentru noi este livrarea de huilă din RSC. Conform
acordului pe anul 1961, trebuiau livrate 1050000 tone, dar până în prezent
n‑a fost încheiat un contract detailat cu privire la aceste livrări.
RP Polonă a primit de la noi o mare cantitate de instalații de mare
volum. În 1960 ea ne‑a livrat însă numai 20 mii tone laminate, atunci când
ea produce 4,4 mil. tone. Până în prezent am reușit să încheiem pentru
1961 un contract pentru livrarea cantității de 3400 tone. Aceste livrări de
180 Document 9
laminate au anumită destinație pentru fabricarea marilor agregate pentru

industria carboniferă.
Cu toate că RDG nu dispune de o bază metalurgică suficientă, ea a
acordat RP Polone un credit de 420 mil. mărci valutare, pentru cariere de
huilă, și a înfăptuit importante livrări. Am plătit RP Polone, numai pentru
transportul în tranzit între URSS și RDG, suma de 310 mil. mărci valutare
în 1961. Aceste plăți vor mai crește în 1962 cu încă 15–20%.
Acordul preliminar de lungă durată prevede până în 1965 că RDG
va livra RP Polone asemenea utilaje, pentru a căror fabricare se cere o
mare cantitate de mărfuri deficitare, de pildă, instalații pentru producția
policlorvinilului și caprolactamă, instalații pentru electroliza sărurilor,
instalații de oxigen și utilaje emailate. Firește că livrarea acestor utilaje este
posibilă numai în cazul când RP Polonă ne va pune la dispoziție aceste
materiale deficitare.
Am livrat RP Bulgaria importante utilaje și mașini. RP Bulgaria are
însă o însemnată datorie în ce privește livrări (sic!) în contul anului 1960.
Ea ar putea să ne ajute, de pildă, prin livrări de cablu, zinc și alte metale
neferoase, precum și produse alimentare și furaje. La sfârșitul anului 1962
vom avea în RP Bulgaria un însemnat activ.
Parțial, beneficiarii au cerut direct să fie folosite anumite agregate
din țările occidentale. Ca urmare, odată cu creșterea exportului în
statele lagărului socialiste, a crescut dependența RDG față de Germania
Occidentală. Am arătat în repetate rânduri că există acest pericol și am
propus să fie schimbată în mod radical colaborarea tehnico‑științifică
între țările socialiste, cu scopul de a micșora dependența față de țările
capitaliste.
Sperăm că măsurile de reorganizare aplicate în ce privește activitatea
Comitetului de coordonare a lucrărilor de cercetări științifice din URSS vor
exercita o influență binefăcătoare și asupra colaborării tehnico‑științifice.
CAER nu știe să se concentreze asupra principalelor probleme și să
organizeze colaborarea.
Atragem atenția tuturor guvernelor țărilor lagărului socialist asupra
următoarelor:
Guvernul de la Bonn a cerut ca RDG să plătească conturile urgente
până la 15 august (1961 – n.n.) în numerar, adică cu valută forte, în caz
contrar va înceta eliberarea listelor de livrări. Atragem atenția asupra
faptului că aceasta are urmări pentru executarea comenzilor de export
ale țărilor de democrație populară. Vom informa Comitetele de Stat ale

Planificării din diferite țări și CAER‑ul despre schimbările legate în mod
inevitabil de această situație în contractele încheiate.
Toți tovarășii cunosc că adversarii desfășoară o campanie cu privire
la foametea și nevoile din RDG. Aceasta ne determină, în legătură cu
pregătirea tratatului de pace, să asigurăm aprovizionarea neîntreruptă a
populației. Situația existentă până în prezent, când exportul mărfurilor
de larg consum a avut precădere față de aprovizionarea populației
proprie, nu mai poate fi menținută. Va trebui să reducem o mare parte
a exportului prevăzut de mărfuri de larg consum în țările socialiste, în
perioada până la stabilirea legăturilor economice normale după încheierea
tratatului de pace.
[…]
Germania a fost întodeauna o țară importatoare de furaje superioare.

Acest import l‑am compensat în mare măsură prin cultura porumbului.
Totuși, n‑am putut și nu putem renunța la anumite importuri. O mare
parte a importurilor noastre planificate pentru 1960–1961 n‑am reușit
însă să le realizăm. Se știe, de pildă, că Republica Populară Chineză nu
ne‑a livrat 180 mii tone de legumicole – soia, cantitate (pe – n.n.) care
am inclus‑o în balanța furajeră. Prin urmare, rămâne o contradicție între
șeptelul de animale în creștere și cantitatea insuficientă de furaje.
În cursul ultimii ierni, din cauza lipsei de nutreț, multe vite au pierit.
Productivitatea vitelor a scăzut. Numai începând din luna mai a.c. a
început să crească din nou producția de lapte. Trebuie să ținem seama de
faptul că producția de cartofi din acest an va fi cu 80% mai mică față de
anul trecut. Recolta de cereale, de asemenea, va fi mai mică față de anul
trecut. Anul trecut am recoltat 27,5 chintele/ha; anul acesta vom obține nu
mai mult de 25 chintale, cu condiția unei recoltări fără pierderi. Aceasta
înseamnă un deficit în producția globală de cca. 70000 tone. Suprafețele
prevăzute a fi cultivate cu porumb, ca urmare a timpului nefavorabil
îndelungat și a ploilor intense, de asemenea, n‑au putut fi semănate în
întregime. Contăm pe un deficit de 4 milioane tone masă verde. Acest
lucru va aduce după sine mari greutăți în asigurarea nutrețului pentru
vite. De aceea rugăm Uniunea Sovietică și alte țări socialiste să ne ajute,
furnizându‑ne nutrețuri.
182 Document 9
Granița deschisă din Berlinul Occidental a cauzat economiei RDG,

în ultimii ani, mari pagube. Pe umerii noștri apasă în mare măsură povara
urmărilor luptei dintre cele două sisteme. Acest lucru își găsește expresia
în activitatea economică subversivă și diversionistă îndreptată împotriva
RDG, în sabotajul de mari proporții și în ademenirea brațelor de muncă
cu ajutorul unor bacșișuri enorme. Guvernul de la Bonn se folosește de
conjunctura din Germania Occidentală pentru a‑i cumpăra pe cetățenii
din RDG, el folosește cursul speculativ al valutei vest‑germane, în paritate
de 1:4 față de marca germană, pentru a‑i atrage pe cetățenii din capitala
RDG să lucreze în Berlinul Occidental. Ca urmare, avem o mare pierdere
de brațe de muncă, ceea ce a pus într‑o măsură sub semnul întrebării
îndeplinirea planului nostru economic și chiar îndeplinirea comenzilor
pentru export.
Conform calculelor orientative, pierderea brațelor de muncă, ca
urmare a ademenirii, duce la scăderea producției numai în industrie în
valoare de 2,5–3 miliarde mărci în 1960–1961. Această lipsă a brațelor
de muncă provoacă noi disproporții. Multe obiective ale construcției
capitale, care au o importanță hotărâtoare pentru economia națională, sunt
tărăgânate (sic!) ca urmare a lipsei brațelor de muncă. Prin lipsa brațelor
de muncă se explică în parte și complicațiile în ce privește aprovizionarea
populației. Lipsa brațelor de muncă reprezintă una dintre problemele cele
mai serioase. În comparație cu planul brațelor de muncă pe anul 1961, la
30 iunie a.c. în industrie, transporturi și comerț se resimțea lipsa a 55000
oameni, iar în agricultură – a 18000. Conform aprecierilor Comitetului
de Stat al Planificării, în 1962 economia națională va avea în ce privește
brațele de muncă cu 175000 oameni mai puțin față de 1961.
Suntem nevoiți să compensăm parțial deficitul în ce privește
forța de muncă prin grăbirea mecanizării și automatizării și să mărim
productivitatea muncii mai grabnic decât prevede planul septenal.
De aceea guvernul RDG s‑a adresat guvernelor URSS și ale țărilor de
democrație populară cu rugămintea de a i se pune la dispoziție mașini,
agregate și licențe în vederea raționalizării, mecanizării și automatizării.
Biroul Politic al CC al PSUG a hotărât să adreseze Uniunii Sovietice
și Republicii Populare Bulgaria rugămintea de a ajuta RDG, punându‑i la
dispoziție brațe de muncă (cca. 50.000 oameni),161 inclusiv specialiști cu o
înaltă calificare.
161
Prin urmare, complexitatea sarcinii din momentul de față constă

în următoarele: economia RDG este legată într‑o măsură importantă
de economia vest‑germană și trebuie făcută independentă de Germania
Occidentală. În același timp este necesar, în conformitate cu planul
septenal, de a mări capacitatea de fabricare a laminatelor în special a
celor cu gradul 2 sau 3 de prelucrare, precum și a producției principalelor
materiale chimice cu scopul de a îmbunătăți aprovizionarea industriei
cu materii prime. Aceasta impune schimbări în profilul producției RD
Germane. Deoarece nu există rezerve de producție și de materii prime, și
având în vedere faptul că planul economiei naționale nu este echilibrat,
rezolvarea acestei sarcini este foarte dificilă. Prin hotărârea Prezidiului
CC al PCUS și a guvernului sovietic au fost acordate guvernului RDG
(un – n.n.) ajutor substanțial în producție și un credit important. Doresc
să mulțumesc din inimă Prezidiului CC al PCUS și tovarășului (Nikita
S. – n.n.) Hrușciov, precum și colaboratorilor GOSPLANULUI Uniunii
Sovietice pentru marele ajutor (pe – n.n.) care ni‑l acordă pentru a îngrădi
într‑o măsură însemnată economia RDG de activitatea subversivă. Noi
am trecut la adoptarea de măsuri privind restructurarea producției
multor întreprinderi și a schimbării profilului nostru de producție. Noi,
de exemplu, intenționăm să scădem producția mijloacelor de transport
și astfel să micșorăm necesitățile noastre de laminate și alte sortimente
deficitare. În același timp, lucrăm la o scădere însemnată a numărului
de tipuri de produse și la restructurarea programului producției noastre
la asemenea obiecte a căror materie primă poate fi obținută din URSS
și celelalte țări socialiste. Aceasta însă necesită modificarea acordurilor
adoptate anterior în ce privește specializarea și va duce la aceea că noi nu
vom putea să îndeplinim în întregime acordurile încheiate anterior în ce
privește livrările. În acest scop este necesar să se dezvolte într‑o măsură
însemnată diviziunea internațională a muncii, în special în domeniul
construcției de mașini și a industriei chimice și pentru aceasta a obține
acorduri ferme.
Dar întrucât o parte din oțelul special, produsele chimice și materiile
prime în Uniunea Sovietică nu se produc în serie, reiese că URSS nu poate
să acorde ajutor în toate domeniile. Este necesar, prin urmare, să se obțină
în mod rapid acorduri concrete cu Republica Socialistă Cehoslovacă,
Republica Populară Polonă și cu alte țări socialiste privind livrările
suplimentare. Este necesar să se țină seama că specificul economiei
184 Document 9
RDG, care înainte depindea de livrări importante de piese de schimb

din Germania Occidentală, în prezent cere să fie restructurate părți ale
producției, pentru ca noi înșine să putem produce aceste piese de schimb.
Pasul cel mai important pe care este necesar să‑l adoptăm acum
constă, prin urmare, în acordurile privind livrările din Uniunea Sovietică
și țările de democrație populară în scopul de a face economia RDG
independentă de Germania Occidentală.
Din partea noastră vom depune eforturi pentru ca să modificăm astfel
profilul de producție, încât materia primă existentă în lagărul socialist
să poată fi utilizată. Comitetul de Stat al Planificării (al – n.n.) RDG va
comunica Comitetului de Stat al Planificării al URSS și altor țări socialiste,
precum și Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (sic!)162 propunerile
sale privind specializarea treptată a producției în RDG. E vorba, înainte
de toate, despre produsele care cer o mare cantitate de materie primă sau
care se produc în cantități mici. Numai în cazul când pe baza acordurilor
se va realiza treptat specializarea și pot fi produse serii mai mari, care dau
posibilitatea să se producă produse industriale la un nivel tehnic‑științific
ridicat, noi vom putea să avansăm mai repede în întrecerea cu Germania
Occidentală. În afară de acele măsuri de autoapărare economică a republicii
noastre, de care a fost vorba până acuma (sic!), mai apare problema ce se
poate face pentru a preîntâmpina încetarea relațiilor economice sau a
paraliza consecințele acesteia.163 Noi vedem trei posibilități:
În primul rând, dauna care ar fi provocată Republicii Democrate
Germane, ca urmare a încetării unilaterale a relațiilor economice din
partea Germaniei Occidentale, ar putea fi măcar parțial compensată
prin majorarea însemnată a taxelor asupra transportului pe autostrăzile,
drumurile și căile de navigație ale RDG, a mijloacelor de transport din
Germania Occidentală.
În al doilea rând. Dacă relațiile economice vor fi în mod unilateral
întrerupte de către Germania Occidentala, atunci RDG nu poate să
garanteze o circulație de pasageri și mărfuri regulată între Germania
Occidentală și Berlinul Occidental. Eu deja la consfătuirea noastră din
martie (1961 – n.n.) am amintit că chiar plata pentru transporturile pe
calea ferată a garnizoanelor puterilor occidentale în Berlinul Occidental
se calculează prin acordul comercial între ambele state germane. Prin
162
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
163
încetarea relațiilor economice, Germania Occidentală s‑ar priva, de

asemenea, de transportul său de pasageri și mărfuri pe calea ferată în
Berlinul Occidental și de acolo, și l‑ar face astfel practic imposibil. Doar
niciun capitalist nu poate să ceară de la noi să‑i efectuăm transporturi pe
căile noastre ferate pe gratis.
În al treilea rând, Republica Democrată Germană, Uniunea Sovietică
și țările de democrație populară de pe acum să se pregătească pentru a face
posibilă o breșă în embargou. Trebuie să obținem micșorarea eficacității
măsurilor de blocadă din partea guvernului de la Bonn, de exemplu, prin
acorduri încheiate din timp privind continuitatea livrărilor din partea
firmelor capitaliste din statele occidentale pe cale ocolită.
Odată cu măsurile economice, adversarii noștri imperialiști vor
adopta, de asemenea, măsuri politice în Berlinul Occidental. Se poate
presupune cu certitudine că în Berlinul Occidental se va efectua o votare
împotriva încheierii tratatului de pace cu Republica Democrată Germană
și pentru apartenența Berlinului Occidental la Republica Federală
(Germania – n.n.), precum și pentru a adresa o chemare puterilor
occidentale să‑și mențină garnizoanele lor în Berlinul Occidental. În
legătură cu această problemă este necesar să constatăm:
Berlinul Occidental se găsește pe teritoriul statului Republica
Democrată Germană, despre a cărui situație juridico‑internațională
locuitorii Berlinului Occidental, desigur, nu pot să ia niciun fel de hotărâre.
Un astfel de vot, e drept, ar confirma doar că statutul de ocupație în
Berlinul Occidental nu mai are niciun fel de bază juridico‑intemațională,
dar nimic nu s‑ar schimba în ce privește ilegalitatea internațional‑juridică
a continuării regimului de ocupație. O asemenea votare nu are, de
asemenea, nimic comun cu autodeterminarea, care și fără aceasta nu este
posibilă în condițiile regimului de ocupație.164
Aceasta se poate caracteriza numai ca o manevră transparentă
în Războiul Rece. În cursul tratativelor diplomatice și a altor tratative
ale Uniunii Sovietice cu puterile occidentale, care vor avea loc până la
încheierea tratatului de pace cu Republica Democrată Germană, se poate
însă clarifica că, în diferite domenii sau în anumite probleme, este posibil
un acord după ce pe baza tratatului de pace vor fi create fapte de drept
internațional. Noi vom căuta asemenea posibilități de acorduri. Aceasta
va creia (sic!) greutăți pentru forțele imperialiste cele mai agresive de a
164
186 Document 9
răspunde cu provocări militare la încheierea tratatului de pace. De aceea

ar trebui să ne gândim dacă nu s‑ar putea ca de la bun început să se includă
în proiectul tratatului de pace cu RDG un articol în care părțile, care
tratează, declară că RDG îi revine obligația de a duce tratative cu alte state
privind comunicațiile cu Berlinul Occidental și de acolo, și de asemenea
privind acordul de garanție în scopul asigurării libertății și independenței
populației Berlinului Occidental. În acest spirit, RDG se va declara, de
asemenea, gata de a începe tratative cu Senatul Berlinului Occidental,
precum și cu statele occidentale și Germania Occidentală în problemele
în reglementarea cărora sunt cointeresate părțile participante. La aceasta
se referă toate problemele comunicațiilor cu RDG și peste teritoriul RDG,
ceea ce cuprinde nu numai comunicațiile obișnuite de pasageri și mărfuri,
ci și transportul de trupe și de alte încărcături ale puterilor occidentale,
în caz că ele își vor menține încă garnizoanele în Berlinul Occidental. Nu
poate fi vorba, desigur, despre tratative interminabile cu ajutorul cărora vor
să mențină pe timp nelimitat regimul de ocupație în Berlinul Occidental
cu toate consecințele decurgând din acesta. Va trebui să se convină asupra
unui anumit termen al acestor tratative, în cursul cărora va trebui să se
ajungă la rezultate reciproc acceptabile pentru părțile participante.
Odată cu încheierea tratatului de pace cu Germania, se înțelege, vor
trebui lichidate de asemenea toate rămășițele războiului și ale regimului
de ocupație. Aș dori să denumesc numai unele din acestea care mai există
în prezent.
Cele trei puteri occidentale mețin pe lângă Comandamentul Suprem
al Forțelor Armate Sovietice, dislocate temporar în RDG, misiuni militare.
Baza existenței și activității acestora încetează odată cu încheierea
tratatului de pace. De aceea este necesar să se ia măsuri pentru încetarea
activității acestor misiuni. În Berlinul Occidental există încă misiuni
militare acreditate pe lângă fostul Consiliu de Control Aliat. Pare normal
ca toate statele care încheie tratatul de pace cu RDG să lichideze aceste
misiuni sau să le transforme în consulate, care ar trebui să fie acreditate pe
lângă Senatul din Berlinul Occidental.
În Berlinul Occidental există încă așa‑zisul Birou de Călătorii și
Comunicații ale puterilor occidentale de ocupație, care și‑au adjudecat
dreptul de a elibera documente temporare pentru călătorii cetățenilor
RD Germane. La ședința NATO, în anul 1958, a fost adoptată hotărârea
despre aceea că țările membre ale NATO sunt obligate să nu recunoască
pașapoartele RDG. Prin urmare, față de cetățenii RDG purtarea este aceeași
ca față de locuitorii unei țări coloniale pentru care un oarecare ofițer de
ocupație străin eliberează pașapoarte. De altfel, este curios că acest ofițer
străin de ocupație nici măcar nu se găsește în statul cetățenilor cărora le
eliberează pașapoarte. De aceea lupta pentru recunoașterea pașapoartelor
RDG are o mare însemnătate. Rugăm pe tovarășii din partidele frățești
să dea reprezentanțelor lor diplomatice și consulare indicații să ne ajute
pentru a obține recunoașterea pașapoartelor RDG în toate țările în care
acestea nu sunt recunoscute până în prezent.
Aparține de rămășițele războiului și a regimului de ocupație și faptul
că transporturile militare ale celor trei puteri occidentale în Berlinul
Occidental și din Berlinul Occidental, până în prezent, se efectuează pe
căile noastre ferate conform unui tarif militar foarte redus, care provine
încă din timpul hitlerismului. Dacă garnizoanele puterilor occidentale
vor rămâne temporar în Berlinul Occidental după încheierea tratatului
de pace, atunci este necesar să se ajungă cu acestea la o înțelegere privind
transportul pe căile ferate ale RDG, care să asigure o plată normală a
transporturilor.
După această expunere a unei serii întregi de probleme care ne stau în
față în legătură cu încheierea tratatului de pace și reglementarea problemei
vest‑berlineze, noi am dori să propunem consfătuirii următoarele măsuri
practice:
1. Sub conducerea reprezentantului guvernului sovietic să fie numită
o grupă de lucru care să elaboreze proiectul tratatului de pace cu RDG și
să‑l publice, după ce acesta a fost pus de acord cu guvernele reprezentate
aici. Grupa de lucru va pregăti de asemenea proiectul, pus de acord, a
declarației de garanție pentru orașul neutru, demilitarizat și liber, Berlinul
Occidental și a statului orașului liber.
2. Sub conducerea reprezentantului guvernului sovietic se va forma
o comisie, care va pregăti convocarea și desfășurarea Conferinței de Pace
în scopul încheierii tratatului de pace cu RDG.
3. Între RDG și celelalte țări socialiste, după exemplul URSS, se
încheie acorduri în scopul asigurării independenței economice a RDG
față de Germania Occidentală.
4. Între RDG și celelalte state socialiste se pun de acord măsurile care
să asigure înlăturarea în mod planificat a greutăților cauzate de creșterea
intensității transporturilor datorită livrărilor suplimentare către RDG.
188 Document 9
Aceasta se referă în primul rând la comunicațiile între URSS și RDG peste

teritoriul RP Polone.
5. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc va primi sarcina să asigure
o aprovizionare continuă a populației RDG în trimestrul IV al anului
1961 și în anul 1962, prin încheierea unor tratate corespunzătoare între
RDG și celelalte țări socialiste și modificarea corespunzătoare a tratatelor
și acordurilor existente.
6. Este necesar să fie organizat un centru internațional de informații
sub conducerea reprezentantului Comitetului Central al PCUS în
colaborare cu reprezentanții PSUG, a partidului comunist din RSC și a
Partidului Muncitoresc Unit Polonez. Sarcina lui constă în conducerea
propagandei internaționale în legătură cu încheierea tratatului de pace cu
Germania și reglementarea problemei vest‑berlineze. Din timp în timp se
vor ține consfătuiri cu reprezentanții tuturor țărilor socialiste.
Dragi tovarăși!
Încheierea tratatului de pace cu Germania și reglementarea

problemei Berlinului Occidental au devenit sarcini de prim ordin ale
politicii internaționale. Este vorba de lucruri extrem de importante, despre
asigurarea păcii, despre înfrânarea militarismului german, înainte ca el, în
tendințele sale revanșarde, să poată împinge lumea în războiul atomic. Noi
purtăm o mare răspundere pentru păstrarea păcii și a securității statelor
lagărului socialist.
Ar fi o greșeală a închide ochii asupra faptului că, în cursul rezolvării
sarcinilor hotărâtoare care stau în fața noastră, sunt posibile de asemenea
conflicte militare. De aceea consfătuirea de față a fost convocată în scopul
discutării tuturor acestor probleme.
În lupta pentru încheierea tratatului de pace cu Germania se va aduce
la cunoștința popoarelor noul raport de forțe în lume.
Discursurile publice ale oamenilor de stat ai puterilor occidentale,
ca și notele lor și alte publicații oficiale sunt dictate de tendința de a
lăsa popoarele în necunoaștere a adevăratului raport de forțe pe arena
internațională, care este determinat de factori politici, economici și
militari.
Politica pașnică a statelor lagărului socialist este de departe superioară
politicii imperialiștilor. Iată de ce ei încearcă cu înfrigurare să transforme
încheierea tratatului de pace cu Germania într‑o amenințare a păcii. În

domeniul militar, lagărul socialist, înainte de toate datorită uriașelor
realizări științifice și tehnice ale Uniunii Sovietice, este de asemenea în
mod evident superior ațâțătorilor la război imperialiști.
Greutatea fundamentală este în domeniul economic. Este adevărat
că toate țările socialiste sunt superioare în ce privesc ritmurile lor de
dezvoltare economică față de țările capitaliste, dar punctul de plecare
aproape a tuturor țărilor socialiste a fost față de lagărul imperialist atât
de scăzut, încât ele au trebuit să înfrângă greutăți uriașe pentru a reface
înapoierea istorică.
O situație specială s‑a creiat (sic!) între cele două state germane. În
Germania Occidentală are loc nu numai o conjuctură (sic!) ridicată în
continuare și un nivel de trai ridicat, ci în prezent are loc și o creștere
a producției mai mare ca în RDG. În aceasta un rol mare l‑au jucat și
condițiile apariției RDG. Dispunând de o industrie foarte bine dezvoltată,
RDG a avut o absolut insuficientă bază de materii prime sau în unele
ramuri nu a avut deloc. Faptul că Germania Occidentală dispune de
regiunea Ruhrului cu baza ei carboniferă și metalurgică și o industrie
chimică foarte bine dezvoltată, în timp ce RDG avea nevoie pentru
industria sa de livrări din Germania Occidentală, s‑a resimțit în dauna
dezvoltării economice a primului stat socialist în Germania.
Noi trebuie să spunem clar că această daună se va putea înlătura dacă
se va reuși folosirea integrală a capacității industriale a RDG în interesele
întregului lagăr socialist, numai dacă va fi creiată (sic!) o comunitate
economică a RDG cu Uniunea Sovietică și o strânsă colaborare economică
și tehnică cu celelalte țări socialiste.
Rezolvarea acestei probleme ne dă nouă garanția că sarcinile politice
și mai mari, privind asigurarea dezvoltării pașnice a tuturor țărilor
socialiste, vor fi rezolvate cu succes.

ff.54–84, 87–98
DOCUMENT 10
1961 august 3, Moscova. Planul de măsuri privind chestiunile
organizatorice referitoare la semnarea tratatului de pace cu RFG și RDG,
precum și la convocarea Conferinței de Pace, discutat în cadrul consfătuirii
liderilor partidelor comuniste și muncitorești din statele membre ale
Organizației Tratatului de la Varșovia, organizată între 3–5 august 1961
la Moscova
1. Cu privire la convocarea Conferinței de Pace în vederea

încheierii tratatului de pace cu RDG.165
Trebuie convenit încă de pe acum cu privire la convocarea Conferinței
de Pace în vederea încheierii tratatului de pace cu Republica Democrată
Germană pentru cazul când nu se va ajunge la un acord cu puterile
occidentale privind încheierea tratatului de pace cu ambele state germane.
Se propune ca o asemenea conferință de pace să fie convocată în
decembrie 1961 (data concretă va trebui stabilită ulterior, ținându‑se
seama de situație).166
Ar fi de dorit ca inițiatoare ale convocării conferinței de pace în
vederea încheierii tratatului de pace German să fie Uniunea Sovietică,
Polonia și Cehoslovacia, ca țări care au avut cel mai mult de suferit de
pe urma agresiunii Germaniei hitleriste. Propunerea publică privind
convocarea conferinței, făcută în numele celor trei state, ar putea fi
publicată în noiembrie 1961.
În apelul cu privire la convocarea Conferinței de Pace adresat de
guvernele URSS, Poloniei și Cehoslovaciei s‑ar putea prevedea în mod
deosebit o clauză, potrivit căreia Conferința de Pace va avea loc la
termenul fixat, având drept componență acele state care vor participa la
această conferință.
Refuzul puterilor occidentale și al RFG de a participa la conferință va
însemna că aceasta se va ocupa de încheierea tratatului numai cu RDG.
165
166
192 Document 10
2. Cu privire la coordonarea proiectelor tratatului de pace și a

declarației referitoare la Berlinul Occidental.167
În scopul pregătirii din timp a Conferinței de Pace, ar trebui ca în
timpul vizitei reprezentanților partidelor frățești la sărbătorirea celei de‑a
44‑a aniversări a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie să se cadă
de acord asupra proiectelor tratatului de pace cu RDG și a declarației
referitoare la Berlinul Occidental, care va constitui parte integrantă a
tratatului de pace.
Legat de aceasta se are în vedere că guvernul sovietic va pregăti
proiectele tratatului de pace și a declarației amintite și le va transmite
spre coordonare guvernelor țărilor socialiste participante la Conferința
de Pace.
3. Cu privire la consfătuirea miniștrilor Afacerilor Externe ale
statelor socialiste.168
Ar fi de dorit ca, aproximativ în noiembrie 1961, să fie convocată
la Berlin consfătuirea miniștrilor Afacerilor Externe ale statelor socialiste
cu scopul de a examina preliminar problemele tratatului de pace și de
a reglementa situația din Berlinul Occidental, precum și problemele
referitoare la convocarea Conferinței de Pace.
4. Cu privire la declarația specială a guvernului sovietic înainte de
Conferința de Pace.169
Ținând seama de situația specială a Uniunii Sovietice, ca una din
puterile care a acceptat capitularea necondiționată a Germaniei și este
parte la acordul de la Postdam (sic!), ar fi utilă publicarea unei declarații
speciale a guvernului sovietic în care să se explice popoarelor necesitatea
încheierii tratatului de pace german și normalizării, pe baza acestui tratat,
a situației din Berlinul Occidental. În această declarație ar trebui explicat
amănunțit că, întrucât puterile occidentale, aliate ale URSS în ultimul
război, se pronunță împotriva tratatului de pace cu ambele state germane,
Uniunea Sovietică este pusă în fața necesității de a încheia tratatul de pace
cu Republica Democrată Germană și de a reglementa pe această bază
situația din Berlinul Occidental.
Declarația amintită ar trebui să fie publicată cu aproximativ 10–15
zile înaintea deschiderii Conferinței de Pace, adică atunci când va fi
167
168
169
clarificată definitiv imposibilitatea rezolvării pe bază de acord cu puterile

occidentale a problemei privind tratatul de pace german și normalizarea
pe această bază a situației din Berlinul Occidental.
5. Cu privire la măsurile care se vor lua după semnarea tratatului
de pace cu RDG.170
a) Imediat după semnarea tratatului de pace cu RDG, guvernul
Uniunii Sovietice, ca una din puterile de ocupație, va adresa guvernelor
SUA, Angliei și Franței note în care va declara că, în legătură cu încheierea
tratatului de pace cu Republica Democrată Germană, pe întregul teritoriu
al RDG se restabilesc în întregime condițiile timpurilor de pace și își
încetează acțiunea toate acordurile legate de ocupația de după război. În
aceste note este indicat să se sublinieze că după semnarea tratatului de pace
cu RDG, trecerea sau zborul peste teritoriul RDG în Berlinul Occidental
sau din Berlinul Occidental pe uscat, pe apă și prin aer se poate efectua
numai pe baza înțelegerii cu guvernul Republicii Democrate Germane,
așa cum este uzual în relațiile dintre toate statele suverane.
b) Imediat după semnarea tratatului de pace cu RDG este indicat ca
participanții la Conferința de Pace să facă o declarație comună specială,
în care să explice necesitatea încheierii în condițiile create a tratatului
de pace cu Republica Democrată Germană și să expună, în dezvoltarea
declarației cu privire la Berlinul Occidental, poziția lor față de Berlinul
Occidental. Această declarație va cuprinde, de asemenea, și o chemare
adresată celorlalte state de a adera la tratatul de pace cu RDG, adică se va
sublinia că tratatul este deschis pentru aderarea altor state.
6. Cu privire la componența participanților la Conferința
de Pace.171
În conformitate cu propunerile pe care guvernul sovietic le‑a prezentat
la Consfătuirea de la Geneva a miniștrilor Afacerilor Externe, în mai 1959,
invitația de a participa la Conferința de Pace trebuie trimisă la 29 de state,
care au participat prin forțele lor armate în războiul împotriva Germaniei.
Aceste state sunt: 10 state din lagărul socialist: URSS, RSS Bielorusă,
RSS Ucraineană, Polonia, Cehoslovacia, RP Chineză, Ungaria, Bulgaria,
România și Albania; 3 state neutre: Iugoslavia, India și Finlanda; 16 state
care aparțin blocurilor occidentale agresive: SUA, Marea Britanie, Franța,
Australia, Belgia, Brazilia, Grecia, Danemarca, Italia, Canada, Luxemburg,
170
171
194 Document 10
Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Pakistan, Republica Sud‑Africană.

Totodată, se ia în considerare faptul că componența menționată mai
sus a participanților la Conferința de Pace a fost în fond coordonată la
Consfătuirea din noiembrie 1947 a locțiitorilor miniștrilor Afacerilor
Externe ai URSS, SUA, Angliei și Franței. Tot atunci a fost coordonată
includerea Chinei în componența participanților la Conferința de Pace
în calitate de cel de‑al 29‑lea stat, deși China n‑a participat nemijlocit în
războiul împotriva Germaniei cu forțele sale armate.
Invitația de a participa la Conferința de Pace ar trebui să fie trimisă
și Republicii Populare Mongole, care deși n‑a declarat formal război
Germaniei, de fapt, însă, a participat la acest război de partea coaliției
antihitleriste cu resursele sale materiale.

ff.155–158
DOCUMENT 11
1961 august 4, Moscova. Notă cu privire la discursul rostit de către Nikita
S. Hrușciov, prim‑secretar al CC al PCUS, în cadrul consfătuirii liderilor
Tratatului de la Varșovia, organizată între 3–5 august 1961 la Moscova,
referitoare la necesitatea semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG
De la început mă declar de acord cu conținutul cuvântării tovarășului

(Walter E.P. – n.n.) Ulbricht.
A pune astăzi problema încheerii (sic!) tratatului de pace cu Germania
este absolut necesar, iar inițiativa trebuie să ne aparțină nouă, căci în afară
de noi nimeni nu va mai avea o astfel de inițiativă. Țările imperialiste nu au
nimic de câștigat din încheierea tratatului de pace cu Germania, ba chiar
au de pierdut și de aceea acest tratat de pace va trebui să fie „smuls”(acestor
țări).172 Tratatul de pace va duce și la rezolvarea problemei Berlinului,
adică va duce la închiderea căii de acces a provocărilor împotriva noastră.
Unii oameni din țările noastre consideră că aceasta va conduce la
creșterea tensiunii internaționale. Această tensiune însă deja a crescut și
acest lucru va trebui să le fie explicat.
Noi în continuare vom fi supuși la multe încercări și presiuni, dar
trebuie spus că noi însăși (sic!) ne‑am așteptat la mai mult. Reacțiunea cea
mai serioasă a constituit‑o cuvântarea lui (John F. – n.n.) Kennedy, însă
și acesteia i se potrivește foarte bine o glumă pe care am auzit‑o de la tov.
(Iosip Broz – n.n.) Tito, și care se cheamă „să nu ai încredere nici măcar în
tine însăți (sic!)!” și pe care am s‑o v‑o povestesc cu altă ocazie.
Discutând cu (Amintore – n.n.) Fanfani173 i‑am atras atenția
că discursul lui (John F. – n.n.) Kennedy seamănă cu o declarație de
război; la declarația lui de război noi suntem nevoiți să‑i răspundem că
172
Pentru o perspectivă detaliată asupra discuțiilor purtate de către Nikita S. Hrușciov

173
cu Amintore Fanfani, între 2–3 august 1961, respectiv 5 august 1961, vezi: DOCUMENT
7, DOCUMENT 8 și DOCUMENT 13
196 Document 11
acceptăm războiul. Foarte important este însă faptul că, în cuvântarea sa,
Kennedy acceptă deja că forțele militare ale celor două lagăre sunt egale.
Mai mult decât atât, la o divizie mobilizată de Kennedy, eu declar că noi
avem posibilitatea să mobilizăm două divizii, iar bombardierele cerute
suplimentar de președintele SUA vor fi gata doar peste un an și jumătate,
pe când noi vom încheia tratatul de pace anul acesta!
Și la afirmația lui (John J. – n.n.) McCloy, că ei (americanii)174
consideră că „(Nikita S. – n.n.) Hrușciov nu va merge până la război”,
i‑am răspuns: „Da, Hrușciov nu vrea războiul, dar va răspunde cu război,
la războiul declanșat de voi.”
Eu lui (Amintore – n.n.) Fanfani i‑am mai spus: „(John F. – n.n.)
Kennedy, dacă va începe războiul, va fi ultimul președinte al SUA, căci
popoarele nu se vor mai împăca să mai aibe de‑a face cu cei care au început
războiul.”
Nu este lipsită de semnificație nici dorința lui (Amintore – n.n.)
Fanfani de a se întâlni cu mine și cu această ocazie vă voi destăinui un
secret pe care vă rog să‑l păstrați, și anume că cu toate că în mod oficial
se scrie că Fanfani a venit la Moscova în urma invitației mele, în realitate
el m‑a rugat să‑l invit. De altfel, nici nu ar fi fost just ca atunci când noi
acceptăm creșterea tensiunii internaționale, eu să‑mi exprim dorința de
a mă întâlni cu Fanfani. Atunci când unele ziare italiene și apusene au
obiectat vehement împotriva călătoriei lui Fanfani „dincolo de Cortina
de Fier”, Fanfani a declarat că plecarea lui la Moscova a fost pusă de acord
cu (John F. – n.n.) Kennedy. Rezultă, prin urmare, că Fanfani a venit la
Moscova ca să vadă în ce măsură suntem hotărâți în acțiunile noastre.
Pe de altă parte, aceasta este o dovadă a formelor complicate pe care
le îmbracă astăzi lupta de clasă – fapt pe care numai albanezii nu‑l înțeleg.
Aceștia împart simplist lumea în „burjui” și „muncitori.” Dar este mai
bine că albanezii175 nu sunt aici – aerul este mai curat.
174
175
Pentru o perspectivă detaliată asupra motivelor absenței reprezentanților RPA, vezi:
„Document 46: 1961 [post august 5], Bucureşti. Notă referitoare la poziţia asumată de
către Nikita S. Hruşciov, prim‑secretar al CC al PCUS, faţă de reprezentanţii PMA în
cadrul Consfătuirii din 3–5 august 1961 a reprezentanţilor statelor membre ale Tratatului
de la Varşovia”, în Mihai Croitor, Sanda Croitor (ed.), Sub zodia Dragonului: Lungul
marș către ruptura sovieto‑albaneză (1956–1961), Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2020,
pp. 935–939
Discutând cu (Amintore – n.n.) Fanfani i‑am spus că nu am intenția

să‑l sperii, dar că, reacționând la cuvântarea lui (John F. – n.n.) Kennedy,
eu, în calitate de comandant suprem al armatei sovietice, l‑am chemat pe
șeful Marelui Stat Major și i‑am cerut să‑mi raporteze asupra măsurilor
noastre de răspuns luate. Acesta mi‑a arătat, spre exemplu, pe harta Italiei
care sunt obiectivele care vor fi lovite de noi. Desigur că vor fi distruse
și plantații de citrice și altele, dar nu avem încotro. Astfel de măsuri au
fost stabilite și în ceea ce privește obiectivele din alte țări și, desigur, că în
primul rând din America.
Presa capitalistă a scris că eu am încercat să‑l sperii pe ambasadorul
englez. În realitate, eu i‑am explicat situația reală care s‑a creat. Eu l‑am
întrebat: „Care este părerea dvs., d‑le ambasador, câte bombe cu hidrogen
sunt necesare pentru a distruge Anglia.(?)” El mi‑a răspuns că după
părerea sa ar fi suficient 6. I‑am atras atenția că este „pesimist”, deoarece
sunt alți fruntași politici în Anglia care consideră că 6 bombe nu ar fi de
ajuns, ci ar trebui vreo 9. L‑am asigurat pe ambasador că noi am rezervat
pentru Anglia, pentru orice eventualitate, câteva zeci de bombe cu
hidrogen. I‑am spus ambasadorului că‑i cer să nu ia cele afirmate de mine
ca o amenințare, ci ca o ilustrare a situației reale, care s‑a creat în lume,
doar țările apusene intenționează să ne atace și nu noi pe ele!
Lui (Amintore – n.n.) Fanfani i‑am spus, de asemeni (sic!), că eu
nu cred că va fi război, deoarece am încredere în rațiunea conducătorilor
țărilor apusene. Chiar (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer este cel care se teme
cel mai mult de război [doar (Franz J. – n.n.) Strauss a declarat nu de mult
că „în caz de război, din RFG nu va rămâne nici piatră în piatră”].176 I‑am
spus lui Fanfani că eu consider că un război numai între SUA și URSS nu
este posibil. Neexistând graniță comună între cele două țări, acest război
ar trebui să fie un duel de rachete. Dar acesta este modul de război cel mai
puțin dorit de America, ținând cont de rămânerea ei în urmă în domeniul
rachetelor. Deci războiul s‑ar duce în primul rând între URSS și țările
capitaliste apusene. Aceste țări ar suferi lovituri distrugătoare din partea
Uniunii Sovietice.
Noi i‑am spus lui (Amintore – n.n.) Fanfani, vă considerăm pe dvs.
(țările apusene)177 ostatecii noștri. Fanfani înțelege acest lucru destul de
bine și de aceea a și venit la Moscova.
176
177
198 Document 11
Generalul (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle este un bătrân care

trăiește în lumea închipuirilor lui învechite. El crede că ne poate speria pe
noi cu diviziile sale. Ca și când în războiul pe care ei îl pregătesc ar urma
să ne înțepăm reciproc în spate cu baionetele. Nu de mult, ambasadorul
nostru la Paris a fost la de Gaulle, care i‑a spus că el, de Gaulle, „nu dorește
unificarea Germaniei – nemții pot trăi și despărțiți.” Rezultă, deci, că de
Gaulle vorbește de reunificarea Germaniei numai pentru a‑i face plăcere
lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer. În acest sens, îmi aduc aminte de o
glumă care circula la noi imediat după revoluție: în fișele personale ale
salariaților figura și o astfel de întrebare – crezi sau nu în dumnezeu (sic!)?
Răspunsul era: la slujbă nu, acasă, da.
Într‑una din discuțiile mele cu (John J. – n.n.) McCloy, acesta mi‑a
reproșat că noi vrem să‑i punem pe americani, pe cei care au luptat alături
de noi împotriva nemților, să se roage de (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht să le
permită trecerea prin teritoriul german. I‑am răspuns că eu m‑am întâlnit
cu (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer și am dat mâna cu el, și nu văd de ce ei,
americanii, n‑ar putea face același lucru cu Ulbricht. Vagonul nostru de
cale ferată Moscova‑Paris trece pe teritoriul RFG, în care scop am încheiat
cu RFG un acord special. Deci noi ne‑am putut înțelege cu nemții din
RFG.
Dacă ați băgat de seamă, nici (John F. – n.n.) Kennedy, în cuvântarea
sa, nu a vorbit de unificarea Germaniei.
178
Tovarăși!
În problema încheerii (sic!) tratatului de pace cu Germania trebuie
să dovedim fermitate. Însă în același timp, trebuie să păstrăm tact și, în
special în articolele și cuvântările noastre, să nu atacăm persoane – cu
acestea încă ne vom mai întâlni. Unele dintre aceste persoane chiar au
o situație grea la ele în țară. În acest sens, eu i‑am spus lui (Amintore –
n.n.) Fanfani că președintele (John F. – n.n.) Kennedy este puțin cunoscut
și puțin influent în America, unde situația este destul de complicată și
confuză. Eu aș putea‑o compara cu situația din Vecea (Duma)179 țaristă,
178
Afirmație referitoare la discursul rostit de către președintele american la 25 iulie
1961. Vezi în acest sens: „A. Kennedy’s Report to the Nation on Berlin, 25 July 1961”, în
Edward H. Judge, John W. Langdon (ed.), The Cold War Through Documents. A Global
History, pp. 176–177
179
unde deputații se înjurau și se băteau între ei. Dar dintr‑o astfel de situație
confuză și instabilă, America poate începe și războiul. (Din acest punct
de vedere, situația în Franța, Anglia și Italia este mult mai stabilă).180 Mai
stabilă era situația în America pe timpul lui (John F. – n.n.) Dulles – și
despre aceasta eu i‑am vorbit și lui (John J. Mc – n.n.) Cloy. Dulles, acest
înverșunat anticomunist, conducea politica Americei (sic!) până la granița
prăpastiei (a războiului),181 dar avea grijă să nu treacă de ea.
Tovarăși, în pregătirea noastră trebuie să plecăm de la presupunerea
cea mai rea și să acceptăm ideia (sic!) că orice se poate întâmpla. De aceea
va trebui să ne întărim forțele noastre militare, să însărcinăm pe miniștrii
forțelor noastre armate să ne raporteze asupra măsurilor de apărare luate.
Și dușmanul dacă va ști de măsurile noastre de pregătire, va fi mai reținut.
Desigur, însă, că va trebui să avem grijă să nu provocăm.
Noi am luat măsuri de întărire cu tancuri a unităților de la granița
RDG și același lucru cred că ar trebui să‑l facă și Polonia, Cehoslovacia,
Ungaria și celelalte țări (aceasta din urmă în legătură cu posibilitatea
folosirii Dardanelelor).182
Tovarășul (Antonin J. – n.n.) Novotny a enumerat printre măsurile de
răspuns, la încheerea (sic!) tratatului de pace, întreruperea comunicațiilor
noastre maritime. Aceasta, după părerea mea, este cel mai puțin
probabil, deoarece la oprirea vaselor noastre noi vom răspunde trimițând
submarinele să scufunde vasele lor militare. Dar aceasta ar însemna deja
război. În acest sens este semnificativă declarația turcilor că ei vor respecta
acordurile existente și nu vor închide Dardanelele.
Eu sunt de acord cu tov. (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht când spune
că imperialiștii vor încerca să ne lovească cu contramăsuri de ordin
economic. Dar eu și în această privință cred că nu vor merge prea departe
până la o întrerupere 100% a legăturilor economice, deoarece aceasta ar
putea corespunde numai unei situații de război.
Însă și în acest domeniu, planurile noastre trebuie să pornească
de la ipoteza că ei vor întrerupe complect (sic!) legăturile economice
cu noi. Poate că aceasta ne va prinde chiar bine, căci nu este rațional să
ne avântăm prea mult în relațiile economice cu țările capitaliste. Nu voi
numi acele țări care, avântându‑se peste măsură în relațiile lor economice
180
181
182
200 Document 11
cu țările capitaliste, au ajuns în situația să vină să ne ceară aur pentru a

scăpa de falimentarea întregii lor economii naționale. Și trebuie spus că de
multe ori mergem pe piața capitalistă numai pentru că vopseaua la ei este
mai frumoasă decât la noi. Să înțelegem că în țările capitaliste trebuie să
mergem numai atunci când din aceasta noi obținem avangaje nete.
Este vina noastră și a RDG că nici după 16 ani noi nu am eliberat încă
RDG de dependența ei economică de țările capitaliste și, în primul rând,
de RFG. Este vina organelor noastre de planificare, care în loc să prevadă
construirea de noi fabrici pentru a realiza o anumită producție, ar fi trebuit
să prevadă obținerea acestei producții prin comenzi în RDG, ceea ce ar fi
fost convenabil pentru ambele părți. O vină însemnată însă are și RDG,
care cu foarte multă greutate își adaptează și își reorganizează producția
conform nevoilor noastre. Câteodată noi însăși (sic!) am contribuit la
păstrarea dependenței RDG de țările capitaliste. Așa, de exemplu, pentru
vasele maritime comandate de URSS la șantierele din RDG, am pretins ca
echiparea să se facă cu motoare Diesel din țările capitaliste. Dacă tovarășii
din RDG ar fi cerut ca pentru acele vase asigurarea cu motoare Diesel
din țările capitaliste s‑o facem noi – URSS – atunci noi am fi dat după
ceafă acelor conducători ai CSP care ar fi venit la conducere cu astfel
de pretenții.
Tovarăși, eu doresc, de asemeni (sic!), să subliniez marile merite
pe care le are actuala conducere a PSUG în organizarea RDG, pornind
de la moștenirea lăsată de Hitler. Astăzi există un guvern al RDG care
a obținut la alegeri același procent de voturi pe care și noi le obținem în
țările noastre. Partidul a reușit să mobilizeze în jurul său toate forțele
progresiste și iubitoare de pace ale populației din RDG. PSUG a terminat
colectivizarea agriculturii într‑un termen mai scurt și chiar cu mai puține
zguduituri decât în URSS.
Dacă noi cu toții nu vom accepta să facem jertfe, RDG nu va putea
rezista din punct de vedere economic, iar dacă pierdem RDG, atunci
Bundeswehrul va ajunge la granița Poloniei, a Cehoslovaciei și deci și a
URSS. Deci, de fapt, nu este atât vorba de a ajuta RDG, cât de a înțelege
just o anumită realitate. Noi știm că nivelul de trai în RDG este mai ridicat
decât în URSS. Dar problema nivelului de trai în RDG este o problemă
politică pe care nu o înțeleg doar filistinii. Cât de păgubitoare din punct
de vedere politic pentru noi a fost oferta lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer
de a trimite fără plată 5000 tone unt populației din RDG.
Întreținerea trupelor noastre din Germania ne costă foarte scump.

Mult mai convenabil pentru noi ar fi să le aducem în interiorul granițelor
URSS. Dar aceasta ar însemna retragerea pe poziții naționale înguste și
renunțarea la apărarea intereselor consolidării și lărgirii lagărului socialist.
De aceea trebuie să considerăm nevoile RDG ca nevoile noastre.
Acum să‑mi spun părerea și în alte câteva chestiuni concrete:
– în legătură cu locul încheierii tratatului de pace. Eu aș opina mai
mult pentru Praga sau Varșovia – ca primele capitale cotropite de hitleriști
– decât Moscova sau Postdam (sic!). Eu cred că apusenii, în cazul în care
ar participa, ar prefera Moscova. Dar argumente serioase împotriva
Varșoviei sau Praga nu pot aduce.
– în legătură cu majorarea tarifelor de transport pentru mărfurile
militare ale țărilor apusene transportate pe căile ferate ale RDG. Eu cred că
problema revizirii (sic!) tarifelor scăzute (stabilite pe timpul lui Hitler)183
s‑ar putea ridica de pe acum.
– în legătură cu acordarea de ajutor RDG în muncitori și tehnicieni,
URSS este în măsură să acorde acest ajutor și‑l va acorda. Noi putem
trimite 50–100000 de tineri comsomoliști, cu solidă pregătire politică și
profesională. Vom trimite familiști și necăsătoriți și le vom da posibilitate
ca unii dintre aceștia să‑și întemeeze (sic!) familii acolo și astfel să
contribuie la întărirea prieteniei între popoarele noastre.
Tovarăși, vă rog să‑mi permiteți să exprim satisfacția partidului
nostru că problema încheerii (sic!) tratatului de pace cu Germania a
întâlnit la dumneavoastră o înțelegere deplină.
Adevărat că în încheerea (sic!) tratatului de pace cu Germania, noi
mergem și la risc. Dar nimic însemnat nu se realizează fără risc. La cel mai
mare risc a mers Lenin, atunci când a afirmat că în Rusia există un astfel
de partid în stare să preia puterea, și a avut dreptate.
Eu doresc să vă mai dau câteva detalii care mi se par interesante din
acest punct de vedere. Nu de mult în America, la o întâlnire cu jurnaliștii
americani, au fost invitați nominal (Alexei – n.n.) Adjubei și (Mihail
– n.n.) Harlamov. Alegerea lui Adjubei de către americani nu a fost
întâmplătoare. Acesta este ginerele meu și, prin urmare, s‑a considerat
că cele auzite de Adjubei în America va (sic!) ajunge neapărat la urechile
mele. Cu această ocazie, ajutorul președintelui (John F. – n.n.) Kennedy în
probleme de presă, (Pierre E.G. – n.n.) Salinger, a declarat că ar dori să‑și
183
202 Document 11
dea copilul unei familii din URSS pentru a învăța limba rusă, în schimb
ar primi în familia sa în aceleași condiții un copil rus. Față de această
afirmație, Adjubei l‑a întrebat: „cum se împacă aceasta, cu pregătirile
Statelor Unite (ale Americii – n.n.) de a declanșa războiul?” La această
întrebare, Salinger a răspuns cu un gest care semnifica că războiul nu este
de așteptat.
Alt detaliu. Primirea lui (Alexei – n.n.) Adjubei de către (John F. –
n.n.) Kennedy a fost amânată până când convorbirea a putut avea loc prin
intermediul traducătorului sovietic. Acest fapt este semnificativ, ținând
seama că notele personale ale traducătorului american sunt luate ca
mărturii în cazul de neînțelegere între președinte și senatori.
Tovarăși, în încheiere vreau să spun că pregătirea (opiniei publice)184
în legătură cu încheerea (sic!) tratatului de pace cu Germania se desfășoară
bine, chiar mai bine decât ne‑am așteptat.

ff.294–300
184
DOCUMENT 12
1961 august 5, Moscova. Comunicatul referitor la consfătuirea liderilor
Tratatului de la Varșovia, organizată între 3–5 august 1961 la Moscova
Între 3–5 august 1961 a avut loc la Moscova consfătuirea primilor (sic!)
secretari ai comitetelor centrale ale partidelor comuniste și muncitorești
din țările participante la Tratatul de la Varșovia în problemele legate de
pregătirea în vederea încheierii tratatului de pace cu Germania.
La lucrările consfătuirii au participat reprezentanți ai partidelor
comuniste și muncitorești din țările participante la Tratatul de la Varșovia.
La consfătuire au participat, de asemenea, reprezentanți ai partidelor
frățești din țările socialiste din Asia.
Participanții la consfătuire au avut un larg schimb de păreri în
problemele de politică externă și economice legate de pregătirea încheierii
tratatului de pace cu Germania.
Toți participanții la consfătuire au exprimat o părere unanimă că
problema încheierii tratatului de pace cu Germania și a normalizării pe
această bază a situației din Berlinul Occidental s‑a copt de mult și că
rezolvarea ei nu suferă amânare. S‑a subliniat că a tergiversa încheierea
tratatului de pace cu Germania pe un termen nedefinit, înseamnă a
contribui conștient la intensificarea pericolului unui nou război în Europa
și nu numai în Europa.
Participanții la consfătuire și‑au exprimat hotărârea de a contribui
prin toate măsurile la realizarea unei reglementări pașnice cu cele două
state germane, pusă de acord cu puterile occidentale. Tratatul de pace cu
Germania este menit să fixeze situația de fapt creată după război în Europa,
să dea o formă juridică intangibilității actualelor frontiere germane, să
normalizeze situația din Berlinul Occidental, să creeze cele mai bune
premise pentru apropierea și colaborarea între cele două state germane, să
asigure condițiile pentru dezvoltarea pașnică atât a Germaniei înșiși (sic!),
cât și a tuturor statelor din Europa. Participanții la consfătuire pornesc de
204 Document 12
la faptul că o astfel de reglementare pașnică nu va aduce prejudicii niciunei

țări și corespunde intereselor tuturor acelora care aspira într‑adevăr spre
menținerea și întărirea păcii generale.
Participanții la consfătuire au confirmat în unanimitate că în
cazul încheierii tratatului de pace cu cele două state germane, Berlinul
Occidental, ca oraș liber, demilitarizat, va putea să întrețină fără piedici
legăturile sale cu lumea exterioară. Niciuna din țările socialiste nu
urmărește schimbarea orânduirii sociale existente în Berlinul Occidental.
Pentru asigurarea neamestecului în treburile Berlinului Occidental și a
accesului în acest oraș, prin tratatul de pace se vor da garanții sigure și
eficiente.
Consfătuirea a exprimat hotărârea nestrămutată a tuturor partici‑
panților de a realiza reglementarea pașnică cu Germania încă în cursul
acestui an. Totodată, s‑a hotărât în unanimitate că dacă puterile occiden‑
tale vor continua să se eschiveze de la încheierea tratatului de pace cu
Germania, statele interesate vor fi nevoite să încheie tratatul de pace cu
Republica Democrată Germană, care va termina cu rămășițele războiului
trecut și va asigura condițiile pentru stabilizarea situației în această parte
a Europei. Tratatul de pace va apăra, de asemenea, cu hotărâre drepturile
suverane ale Republicii Democrate Germane, inclusiv drepturile ei în ceea
ce privește spațiul terestru, fluvial și aerian.
Pe baza acestui tratat de pace se va reglementa situația și în Berlinul
Occidental. Ca oraș liber, el trebuie să‑și ducă viața sa de sine stătătoare
și independentă, să se bucure, în conformitate cu acordurile ce se vor
încheia cu RDG, de drepturile comunicațiilor libere cu lumea exterioară.
Consfătuirea a însărcinat organele competente respective să
pregătească măsurile de politică externă și economice care să asigure
încheierea tratatului de pace cu Germania și respectarea prevederilor sale,
inclusiv prevederile care se referă la Berlinul Occidental ca oraș liber.
Consfătuirea s‑a desfășurat într‑o atmosferă de unitate deplină
și a demonstrat hotărârea nestrămutată a țărilor socialiste de a lichida
rămășițele celui de‑al Doilea Război Mondial.

ff.3–4
DOCUMENT 13
chestiunea germană, precum și la dificultățile organizării unei vizite de
răspuns a liderului sovietic în Italia.
STRICT SECRET
Tov. N.S. Hrușciov spune că pune mare preț pe vizita lui (Amintore
– n.n.) Fanfani în Uniunea Sovietică și se bucură că a avut astfel prilej să
facă personal cunoștință cu el.
A. Fafani îi mulțumește lui N.S. Hrușciov pentru atenția și
ospitalitatea manifestată față de delegația italiană și spune că este și el
bucuros că a făcut personal cunoștință cu N.S. Hrușciov. Rezultatele
întâlnirilor noastre, continuă (Amintore – n.n.) Fanfani, mi se par
încurajatoare. Ne‑am convins că nici dv. personal, nici guvernul pe care‑l
conduceți nu vreți război. Este cea mai importantă concluzie pozitivă pe
care o tragem din convorbirile avute cu dv. Am înțeles bine poziția Uniunii
Sovietice în toate problemele la care ne‑am referit în cursul discuțiilor și,
din partea noastră, nu putem decât să vă rugăm pe dv. și guvernul sovietic
să dați dovadă, în perioada complexă a relațiilor internaționale prin care
trecem, de maximum de răbdare și de prudență în rezolvarea problemelor
care afectează destinele lumii întregi. Considerăm că problema germană
trebuie rezolvată cu participarea tuturor țărilor cointeresate și nu în mod
unilateral.
Tov. N.S. Hrușciov spune că Uniunea Sovietică nu se străduiește
decât să rezolve problema germană împreună cu celelalte state cointeresate.
Dar prin aceasta trebuie înțeleasă numai semnarea tratatului de pace
cu Germania și reglementarea pe această bază a situației din Berlinul
Occidental, iar problema unificării Germaniei sau a unei autodeterminări
206 Document 13
oarecare trebuie dată la o parte ca o pleavă inutilă. De unificarea Germaniei

pot și trebuie să se ocupe numai germanii înșiși, iar celelalte state nu au
nimic de a face cu ea.
A. Fanfani spune că ambasadorii țărilor occidentale acreditați
la Moscova au încercat să capete de la el informații despre conținutul
convorbirilor pe care le‑a avut delegația italiană cu partea sovietică
și să afle concluziile la care a ajuns delegația italiană în urma acestor
convorbiri. Am respins aceste încercări, subliniază (Amintore – n.n.)
Fanfani. Am făcut aceasta pentru că problemele de o atare importanță
trebuie să fie discutate, după părerea mea, la cel mai înalt nivel și, pe cât
posibil, pe bază de contacte personale. Puteți fi sigur, a declarat Fanfani,
că voi găsi în timpul cel mai apropiat o modalitate de a comunica, într‑o
expunere absolut exactă, poziția Uniunii Sovietice în problemele la care
ne‑am referit în discuțiile noastre conducătorilor puterilor occidentale,
începând cu (John F. – n.n.) Kennedy. Afară de aceasta, vă încredințez că
Italia va depune cu acest prilej toate eforturile pentru a‑i determina pe
occidentali să procedeze la o rezolvare coordonată cu Uniunea Sovietică
a problemei germane. Pacea generală merită să ne străduim fără a ne
precupeți eforturile pentru menținerea și întărirea ei.
Tov. N.S. Hrușciov, răspunzând la aceste asigurări ale lui (Amintore
– n.n.) Fanfani, spune că în multe cazuri este mai indicat să existe
contacte directe între conducătorii de state. În continuare, el își exprimă
convingerea că (John F. – n.n.) Kennedy, personal, nu ar începe un război
din pricina tratatului de pace cu Germania, deoarece aceasta ar arăta cel
puțin stupid și ar fi de neînțeles pentru popoarele lumii întregi. Cum să se
înceapă un război din cauză că se aspiră la întărirea păcii!
Dar, continuă tov. N.S. Hrușciov, (John F. – n.n.) Kennedy, după
părerea noastră, face de pe acum o greșeală, îngăduind dezlănțuirea unei
isterii de război excesive în SUA și în alte țări occidentale. Este clar că toată
această mașină propagandistică, pusă în mișcare de dragul intereselor
politicii interne ale lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer, poate să dezvolte
o viteză de inerție și, dacă va fi oprită brusc, poate să producă o mare
catastrofă. Deja astăzi este greu să ne închipuim ce va răspunde mâine
Kennedy la întrebarea de ce nu a început războiul cu URSS, deși URSS a
semnat tratatul de pace cu Germania.
A. Fanfani este de acord că (John F. – n.n.) Kennedy a mers cam
prea departe și spune în continuare că, după părerea lui, principalul
element al caracterului primejdios al situației din SUA constă în faptul că

Kennedy este prea tânăr pentru postul pe care‑l deține. (Dwight D. – n.n.)
Eisenhower, cu toate lipsurile sale, cunoscute de toți, se bucura în SUA și
în alte țări de prestigiu. Kennedy, însă, s‑a lăsat înconjurat de numeroase
comitete de experți și, din cauza inexperienței sale, ascultă prea mult
de ceea ce spun ele. De pildă, în cazul Cubei, spune (Amintore – n.n.)
Fanfani, SUA erau cât pe aci (sic!) să facă prostii și mai mari. Trebuie să vă
spun confidențial că totul era gata pentru săvârșirea celei mai mari prosti
(sic!) și numai intervenția personală a lui (Adlai E. – n.n.) Stevenson l‑a
reținut pe Kennedy de la un pas nesăbuit.
Tov. N.S. Hrușciov spune că‑l cunoaște personal pe (Adlai E. –
n.n.) Stevenson și‑l apreciază foarte mult. El adaugă că Stevenson nu are
întotdeauna posibilitatea să spună ceea ce gândește, dar el își va mai spune
cuvântul. Este de acord cu aprecierea situației din SUA, care poartă în sine
primejdii în legătură cu tinerețea președintelui. L‑am apreciat într‑adevăr,
desigur, în felul nostru pe (John F. – n.n.) Dulles. El ne‑a urât, dar n‑a
dorit război și oamenii îl credeau și ascultau de glasul lui atât în SUA, cât
și în alte țări occidentale.
A. Fanfani observă că, vorbind sincer și confidențial, dacă nu ar
fi alegerile apropiate în Germania Occidentală, chiar în timpul cel mai
apropiat s‑ar putea propune să se înceapă tratative în problema germană.
Într‑o convorbire cu mine, cu prilejul vizitei mele recente în SUA,
precizează (Amintore – n.n.) Fanfani, (John F. – n.n.) Kennedy s‑a apucat
literalmente de cap: alegerile acestea din Germania Occidentală, spunea
el, vin într‑un moment cu totul nepotrivit. Astăzi deja totul ar putea
decurge altfel.
Tov. N.S. Hrușciov spune că la atitudinea confidențială a lui
(Amintore – n.n.) Fanfani, el răspunde prin aceeași atitudine. Recent
(M. Harold – n.n.) MacMillan i‑a comunicat că, după alegerile din
Germania Occidentală, el va face din proprie inițiativă unele demersuri
pentru reglementarea situației internaționale. Nu vreau să spun, adaugă
N.S. Hrușciov că MacMillan a vrut să‑mi dea de înțeles că dispune de o
părere specială a lui (John F. – n.n.) Kennedy sau a lui (Charles A.J.M.
– n.n.) de Gaulle în problemele internaționale, deși eu mă gândesc că
tocmai așa stau lucrurile, dar, după cum vedeți, MacMillan, ca și Kennedy,
pune ascuțirea situației internaționale în legătură cu alegerile apropiate
208 Document 13
din Germania Occidentală. Prin urmare, această ascuțire are un caracter

de conjunctură.
A. Fanfani spune că slăbiciunea conducătorilor occidentali – și el,
(Amintore – n.n.) Fanfani, le‑a atras atenția asupra acestui lucru – constă
în faptul că ei se adună într‑un grup de zece inși, rezolvă o problema
oarecare așa cum o înțeleg și cred că aceasta este suficient pentru toți. Dv.
însă, domnule (Nikita S. – n.n.) Hrușciov, îi bateți tocmai prin faptul că
vă adresați zecilor și sutelor de milioane de oameni și puneți problemele
care îi afectează direct.
Aș vrea, continuă (Amintore – n.n.) Fanfani, să nu uitați despre
convorbirea pe care am avut‑o în timpul dejunului la Ambasada Italiei,
când am vorbit despre importanța pentru pacea generală a realizării cel
puțin a unui minimum de înțelegere între URSS și Vatican. Aceasta ar fi
o realizare foarte mare și, fără îndoială, ar aduce o contribuție importantă
la cauza păcii.
Tov. N.S. Hrușciov spune că ține minte această convorbire.
A. Fanfani remarcă că, după părerea lui, părere care ar fi împărtășită
și de mulți alți oameni de stat și observatori din Occident, N.S. Hrușciov
și Papa de la Roma au multe trăsături comune. Se spune că ei amândoi au
vederi foarte largi, un grad înalt de înțelegere a problemelor internaționale,
sociale și, în general, umane.
Tov. N.S. Hrușciov spune, râzând, că nu este numai comunist,
ci și om.
A. Fanfani spune, de asemenea râzând, că în aprilie (1960 – n.n.),
când a fost în audiență la Papa de la Roma, și acesta i‑a spus că nu este
numai Papa de la Roma, ci și om.
Apoi (Amintore – n.n.) Fanfani cere voie să se refere la o problemă
delicată, dar foarte importantă: problema unei vizite de răspuns a lui
N.S. Hrușciov în Italia. El roagă să fie just înțeles. După părerea lui, dacă
N.S. Hrușciov ar veni în Italia într‑un timp apropiat, s‑ar putea repeta
același incident penibil care a avut loc pe vremuri cu Hitler. Papa de la
Roma a părăsit Roma în semn de protest împotriva venirii lui Hitler în
Italia. A fost un mare scandal. Dacă un incident asemănător ar avea loc
în timpul vizitei lui N.S. Hrușciov în Italia, aceasta nu ar aduce folos nici
Uniunii Sovietice, nici Italiei, nici altcuiva. Fanfani cere scuze pentru
analogia istorică involuntară și nepotrivită și spune că problema vizitei lui
N.S. Hrușciov în Italia va putea fi reluată mai târziu, și el, Fanfani, va lucra
în această direcție.
Tov. N.S. Hrușciov spune că are o atitudine înțelegătoare față de cele
spuse de (Amintore – n.n.) Fanfani.
La observația lui (Amintore – n.n.) Fanfani că i‑a plăcut foarte
mult caracterul inimos al locuitorilor Moscovei și, îndeosebi, al celor
din Leningrad și că a văzut, de asemenea, cu câtă căldură se comportă ei
față de N.S. Hrușciov și alți conducători sovietici, N.S. Hrușciov spune că
aceasta nu este numai un rezultat al prestigiului personal al cutărui sau
cutărui conducător sovietic, ci un rezultat al politicii pe care promovează
PCUS și guvernul sovietic.
Convorbirea a fost tradusă și stenografiată de secretarul 2 al Secției I‑a

Europene a MAE al URSS:
S. Bodnarenko

dos.12U/1961, ff.166–169
DOCUMENT 14
1961 septembrie 21, New York. Stenograma discuțiilor dintre Andrei
A. Gromîko, ministru al Afacerilor Externe al URSS, și D. Dean Rusk,
Secretar de Stat al SUA, referitoare la diferendele sovieto‑americane pe
marginea chestiunii semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG
STRICT SECRET
La început, (D. Dean – n.n.) Rusk a făcut următoarea declarație:

Sunt bucuros, a spus (D. Dean – n.n.) Rusk, că am această posibi‑
litate să mă întâlnesc cu dv. pentru a avea un schimb de păreri și pentru
a expune considerentele noastre în problema Berlinului și a Germaniei.
Desigur, în cadrul unei singure întâlniri nu vom reuși să examinăm
până la capăt această problemă, totuși vom putea să înțelegem mai bine
pozițiile noastre.
Vreau să subliniez clar că noi privim această discuție ca un schimb de
păreri pur bilateral dintre guvernele SUA și URSS, deoarece, deși cunosc
poziția aliaților noștri, nu am împuterniciri să vorbesc în numele lor.
Mi se pare că la început ar fi util să amintesc despre convorbirea (din
3–4 iunie 1961 – n.n.), care a avut loc la Viena, între primul ministru
(Nikita S. – n.n.) Hrușciov și președintele (John F. – n.n.) Kennedy.
Președintele Kennedy a fost îngrijorat de cele afirmate de d‑l Hrușciov
în problema germană și a Berlinului.185 De atunci s‑au spus multe
din ambele părți. În prezent, poate că ar fi mult mai bine să trecem la
esența problemei.
Nu știu dacă avem dreptate sau nu, dar situația care s‑a creat în
momentul de față se prezintă în modul următor. Guvernul sovietic declară
că a prezentat anumite propuneri în problema germană și a Berlinului, în
speranța că puterile occidentale le vor accepta. Totodată, însă, guvernul
sovietic declară că chiar dacă Occidentul nu va accepta aceste propuneri,
185
Vezi DOCUMENT 6
212 Document 14
el tot va semna tratatul de pace cu Germania Răsăriteană. În aceasta noi

nu vedem nicio problemă nerezolvabilă, deoarece – fie că ne place sau
nu – dar (sic!) dv. ați încheiat și în trecut diferite acorduri cu Germania
Răsăriteană, ceea ce în mod practic noi nu am putut și nu putem împiedica.
Criza actuală s‑a produs datorită faptului că, așa cum înțelegem noi,
guvernul sovietic consideră că încheierea tratatului de pace cu Germania
Răsăriteană va duce la lichidarea drepturilor puterilor occidentale în
Berlinul Occidental și va face ca accesul puterilor occidentale în Berlinul
Occidental să depindă de aprobarea RDG.
Tocmai de aceea ni se pare că propunerile dv. vin în contrazicere cu
interesele vitale ale SUA și ale altor puteri occidentale: e vorba de accesul
liber, prezența puterilor occidentale în Berlinul Occidental și posibilitatea
înfloririi acestuia ca oraș. În aceasta se manifestă interesele fundamentale
ale SUA și ale aliaților SUA din NATO, care au în această privință
obligații importante.
În timp ce SUA nu acționează împotriva intereselor vitale ale Uniunii
Sovietice, URSS acționează împotriva intereselor vitale ale SUA. Cu acest
lucru, desigur, nu putem fi de acord și tocmai aceasta provoacă criza care
poate să ducă la consecințe foarte serioase.
Nu vreau să vorbesc astăzi în limbajul amenințărilor. Considerăm
că noi suntem amenințați și vom fi nevoiți să răspundem la această
amenințare. Noi nu suntem adepți ai intensificării cursei înarmărilor,
dar în condițiile care s‑au creat trebuie să ne pregătim în vederea oricărei
surprize. Nu avem decât această ieșire sau să capitulăm, ceea ce nu putem
accepta, deoarece nu putem renunța la interesele noastre vitale.
Pentru a evita o eventuală ciocnire, noi suntem pentru tratative care
trebuie să aibă ca scop realizarea unei înțelegeri bune de către ambele
părți a pozițiilor reciproce, luându‑se în considerare interesele lor vitale.
De aceea ar fi bine dacă ați expune considerentele dv. care, posibil, nu au
fost încă expuse și pe care am (sic!) putea lua în considerație.
Ambele noastre state au interese comune, în special interesul de
a evita un mare război. Și noi și dv. recunoaștem că fiecare din noi are
anumite interese vitale. Se poate ca acestea să nu coincidă, în orice caz,
însă, ele se desfășoară paralel. Principalul constă în faptul ca interesele
noastre să fie apărate și să trăim în condiții de pace.
În ceea ce ne privește, noi n‑am prezentat încă niciun fel de

contrapropuneri amănunțite în problema germană, deoarece avem
impresia că dv. prezentați propunerile dv. nu în spiritul tratativelor, ci
doriți să faceți totul singuri, indiferent de ceea ce vor spune celelalte state.
Guvernul sovietic a declarat doar, că el va semna tratatul de pace în orice
condiții și va stabili pentru Berlinul Occidental statutul orașului liber. Este
pe deplin posibil că acest fel de a pune problema face ca orice discuții și
tratative să fie fără rost. Este adevărat că, din timp în timp, din partea
sovietică se fac afirmații care, luate în afara contextului general, sună ca
o aluzie la recunoașterea intereselor vitale ale puterilor occidentale. Luate
însă în contextul general al poziției Uniunii Sovietice, ele nu dovedesc
că Uniunea Sovietică ar înțelege interesele Occidentului și aceasta nu ne
permite să elucidăm poziției (sic!) dv.
Noi am vrea s‑o înțelegem și ce anume vă îngrijorează. Sper că
întâlnirea noastră într‑un cerc îngust ne va da posibilitatea să clarificăm
până la capăt pozițiile noastre într‑o atmosferă calmă, să ne înțelegem mai
bine unii pe alții și să determinăm dacă criza actuală va continua sau se
pot găsi modalități pentru încetarea ei.
După ce l‑am ascultat pe (D. Dean – n.n.) Rusk, i‑am răspuns
următoarele:
Guvernul sovietic a căzut de acord ca aici, la New York, să aibă loc
un schimb de păreri între Secretarul de Stat al SUA și ministrul Afacerilor
Externe al URSS în problema încheierii tratatului de pace cu Germania și
reglementării, pe această bază, a situației din Berlinul Occidental. Succesul
acestui schimb de păreri trebuie să fie apreciat după faptul, în ce măsură
guvernele noastre vor progresa în rezolvarea sarcinii de a pune capăt
rămășițelor celui de-al Doilea Război Mondial, prin încheierea tratatului
de pace cu Germania. Guvernul sovietic consideră că în momentul de
față nu există o problemă mai acută și mai urgentă decât aceasta. Actuala
încordare a situației internaționale, care nu a fost provocată de noi, ci de
acțiunile puterilor occidentale, confirmă și mai mult necesitatea unui
asemenea tratat și necesitatea de a realiza un succes în această direcție, în
urma schimbului de păreri dintre guvernele noastre.
Ați spus că ați vrea să clarificați mai amplu poziția noastră. Voi
încerca s‑o expun încă o dată, deși ea a mai fost expusă – și nu o singură
214 Document 14
dată – în mod amănunțit și multilateral de către șeful guvernului sovietic,

N.S. Hrușciov, printre altele și președintelui (John F. – n.n.) Kennedy, în
cadrul întâlnirii de la Viena (din 3–4 iunie 1961).186 Este posibil însă ca
guvernul SUA să aibă unele neclarități în ceea ce privește poziția URSS.
Spre ce tinde Uniunea Sovietică prin încheierea tratatului de pace cu
Germania? De ce am pus această problemă și de ce o considerăm urgentă?
Dv. știți bine că de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial au
trecut 16 ani. Știți, de asemenea, că perioada de ocupație este un fenomen
vremelnic, care are loc atunci când după terminarea războiului nu s‑a
încheiat încă tratatul de pace. Perioada de ocupație se încheie întotdeauna
prin semnarea unui tratat de pace. Totuși, tratatul de pace cu Germania
nu a fost încă încheiat.
Guvernul sovietic este convins că încheierea tratatului de pace ar
bara calea dezvoltării militarismului si revanșismului în RFG. Dv. știți că
conducătorii Germaniei Occidentale pun problema revizuirii frontierelor
în Europa. În aceasta constă esența principală a politicii lor. Încheierea
tratatului de pace ar da o formă juridică frontierelor germane existente.
Încheierea tratatului de pace ar aduce schimbări radicale în relațiile
dintre RDG și RFG, care astăzi nu pot fi considerate ca normale. RFG
promovează o politică agresivă, urmărind înghițirea Republicii Democrate
Germane. Conducătorii RFG nu ascund aceste intenții, deși ar trebui să fie
conștienți de caracterul aventurist al acestei politici.
Încheierea tratatului de pace cu Germania ar înlătura o cauză serioasă
a încordării în relațiile dintre URSS și SUA, dintre marile puteri, o cauză
care frisonează (sic!) astăzi Germania și Europa. Caracterul rezonabil al
politicii promovate de marile puteri – și aceasta privește în special SUA
și URSS, avându‑se în vedere ponderea și influența acestor două puteri
în treburile internaționale – trebuie să fie apreciată (sic!) nu după felul
în care cercurile revanșarde și militariste ale RFG reușesc să învrăjbească
aceste puteri, ci în ce măsură va reuși oprirea mișcării spre aceea (sic!)
linie, după care începe prăpastia unui război racheto‑nuclear.
Încheierea tratatului de pace cu Germania trebuie să se bazeze pe
recunoașterea situației de fapt din Germania și Europa și pe recunoașterea
celor două state germane, RDG și RFG. Noi propunem să fie semnat fie
un tratat unic cu cele doua state germane, fie tratate diferite cu fiecare
din ele.
186
Vezi DOCUMENT 6
Dacă guvernul și conducătorii RDG nu sunt pe placul guvernelor și

oamenilor de stat din unele țări occidentale, la fel și nouă – și nu numai
nouă – nu ne este pe plac situația din Germania Occidentală, și noi
declarăm direct acest lucru, deoarece această situație amintește în multe
privințe vremurile hitleriste. Aceasta nu poate constitui însă o piedică în
calea încheierii unui tratat de pace.
Câteodată se spune că semnarea tratatului de pace poate să îngreuneze
unificarea Germaniei. Noi socotim că acest argument nu este valabil. Dacă
este posibilă o apropiere între cele două state germane, ea este posibilă nu
pe calea încordării relațiilor dintre ele, precum și a relațiilor dintre URSS
și SUA, ci ca rezultat al asumării de către RDG și RFG a obligației de a
reglementa diferendele, fără să recurgă la arme, ca rezultat al destinderii
încordării în relațiile dintre ele, al destinderii încordării în Europa. Cel
ce încearcă să folosească argumentul că încheierea tratatului de pace ar
îngreuna, chipurile, unificarea Germaniei, dovedește tocmai contrariul.
Dacă un stat german – RFG – va ascuți cuțitul și va aștepta momentul
pentru a‑l înfige în celălalt stat german, se înțelege că statul german,
împotriva căruia se ascute cuțitul, trebuie să ia măsuri de răspuns. Aceasta
nu este însă o cale care să ducă spre apropiere. Nu, în acest caz, prăpastia
dintre RDG și RFG va deveni tot mai adâncă. Dimpotrivă, semnarea
tratatului de pace de către toate statele, care au participat cu forțele lor
armate în războiul împotriva Germaniei hitleriste, semnarea acestui tratat
de către ambele state germane va contribui la o apropiere între ele, la un
contact strâns în domeniul problemelor de politică externă.
În caracteristica (sic!) deosebirii dintre RDG și RFG am subliniat că
între ele există cele mai profunde deosebiri cu putință între state, și anume
deosebiri sociale.
N.S. Hrușciov a explicat amănunțit acest aspect în cadrul întâlnirii
sale cu președintele (John F. – n.n.) Kennedy la Viena (din 3–4 iunie
1961).187 El a vorbit – și nu o singură dată – despre demagogia ieftină a
conducătorilor RFG cu privire la „autodeterminarea” germanilor. Atunci
când se vorbește despre „autodeterminarea” germanilor, se scapă din
vedere un mic „amănunt”: un stat se dezvoltă pe o cale pașnică, socialistă,
iar celălalt pe o cale militaristă, capitalistă. Prin urmare, singura cale care
duce la o apropiere între ele este ca ambele state să‑și asume anumite
obligații în privința tratatului de pace, în condițiile unor relații pașnice
187
Vezi DOCUMENT 6
216 Document 14
dintre ele. Cealaltă cale este o soluție militară. Nu este necesar să arătăm
amănunțit ce ar însemna încercările în vederea acestei soluții, mai ales
dacă ținem seama de faptul că ambele state germane au aliați puternici.
SUA este o mare putere, URSS este și ea o mare putere și nu este necesar
să explicăm aici unul altuia ce înseamnă un război în condițiile de astăzi.
În sfârșit, tratatul de pace ar rezolva și problema Berlinului
Occidental. În prezent, acolo există rânduieli de ocupație, un regim de
ocupație. Dar regimul de ocupație nu poate continua până la infinit în
Berlinul Occidental. El și‑a trăit traiul. El va trebui și va fi lichidat ca
rezultat el încheierii tratatului de pace, pe baza căruia Berlinul Occidental
va fi transformat într‑un oraș liber, demilitarizat. Sunt împuternicit să vă
declar aceast lucru, ca să înțelegem mai bine pozițiile noastre.
Mă voi opri acum asupra unor alte probleme asupra cărora ați dorit
să auziți explicațiile noastre.
Trebuie să amintesc că în discuția sa (din 3–4 iunie 1961 – n.n.)
cu președintele (John F. – n.n.) Kennedy, șeful guvernului sovietic,
N.S. Hrușciov, a explicat amănunțit că propunerea de a crea orașul liber,
Berlinul Occidental, nu înseamnă că Uniunea Sovietică sau RDG vor să
pună mâna pe el. Noi nu avem nevoie de Berlinul Occidental, nu avem
nevoie de populația, de resursele, de fondul de locuințe al Berlinului
Occidental. Guvernul RDG a declarat și el, în repetate rânduri, că va
respecta ceea ce dv. numiți „libertatea” Berlinului Occidental, orânduirea
socială existentă acolo, independența și statutul orașului liber. Vreau să
subliniez cât se poate de clar că noi suntem pentru respectarea cea mai
riguroasă a statutului orașului liber și că suntem gata să acceptăm cele
mai eficace garanții ale acestui statut, care sunt cunoscute în practica
internațională.
Am mai arătat, am declarat eu, care sunt diferitele variante ale
acestor garanții: pot fi trupe simbolice ale celor patru puteri care să fie
dislocate în Berlinul Occidental ceea ce, folosind limbajul dv., ar asigura și
„prezența” dv. în Berlinul Occidental. Ar putea fi trupele statelor neutre.
Am fi dispuși, de asemenea, ca în calitate de garanți ai statutului orașului
liber să fie trupele ONU.
Care pot fi garanții internaționale mai sigure, dacă la acestea ar
participa totodată cele mai mari state din lume – URSS și SUA – precum
și alte state și ONU? Nu numai în practica relațiilor internaționale, dar, mi
se pare, nici în teorie nu este posibil să ne închipuim garanții mai eficiente.
Dacă guvernul SUA ar mai avea unele îndoieli, în acest caz, propunerile
noastre de garanții, luate împreună cu explicațiile date, ar trebui să
împrăștie aceste îndoieli.
În cadrul discuției cu (D. Dean – n.n.) Rusk am acordat o deosebită
atenție problemei garanțiilor, subliniind totodată ideea că asemenea
garanții pot avea loc, bineînțeles, în cazul participării SUA și a celorlalte
puteri occidentale la reglementarea pașnică, pe o bază pusă de comun
acord, deoarece garanțiile trebuie să fie prevăzute pe baza acordului.
Acum, în ceea ce privește accesul. În prezent, întrucât în Berlinul
Occidental există un regim de ocupație, legăturile Berlinului Occidental
cu lumea exterioară se realizează pe baza unor acorduri provizorii,
subliniez – provizorii, care au fost elaborate după capitularea Germaniei
hitleriste. Încheierea tratatului de pace cu Germania va schimba situația
în sensul că acordul în ce privește accesul va avea o altă bază.
Guvernul sovietic a subliniat în repetate rânduri că semnarea tratatului
de pace nu ar însemna încetarea legăturilor Berlinului Occidental, nu ar
însemna blocada orașului. Noi suntem împotriva acestui lucru, deoarece
aceasta ar fi o încercare de a sugruma viața economică a Berlinului
Occidental, ceea ce este străin de noi. Propunerea noastră cu privire la
încheierea tratatului de pace cu Germania prevede accesul în Berlinul
Occidental și asigurarea legăturilor sale cu lumea exterioară. Totodată, se
cere numai un singur lucru: să fie respectată suveranitatea statului pe al
cărui teritoriu trec comunicațiile terestre, fluviale și aeriene ale Berlinului
Occidental – adică relațiile cu RDG în această problemă să fie stabilite pe
baza unor înțelegeri cu acest stat.
Ideea necesității de a se ajunge la o înțelegere cu RDG a fost subliniată
de mine într‑un ton ferm.
În continuare, am spus că, așa cum rezultă din declarațiile
președintelui SUA și ale lui (D. Dean – n.n.) Rusk, guvernul SUA este
îngrijorat de următorul lucru: dacă după semnarea tratatului de pace se va
menține accesul liber în Berlinul Occidental și cum poate fi asigurat acest
acces? La aceasta, noi răspundem: accesul în Berlinul Occidental va fi nu
numai menținut, dar și puternic asigurat cu prilejul încheierii tratatului
de pace, pe o bază fixată de comun acord. După cum se știe, guvernul
RDG a declarat că și el va respecta libertatea accesului în cazul că se va
respecta suveranitatea RDG.
218 Document 14
Oare aceasta, am declarat eu încă o dată, nu înlătură îndoielile pe

care le are, eventual, guvernul SUA în această privință? Să admitem că dv.,
d‑le (D. Dean – n.n.) Rusk, sau președintele SUA, sau altcineva are îndoieli
că se poate bizui în această privință pe RDG, deși pentru aceasta nu există
niciun fel de motive. Dar noi propunem ca în calitate de garanți ai statutului
orașului liber să fie, de asemenea, URSS și SUA. E oare cu putință ca două
mari puteri să aibă îndoieli și în ceea ce privește capacitatea lor proprie
de a garanta acest statut? Dacă vom pune la îndoială posibilitățile noastre
proprii, treburile pot arăta într‑adevăr destul de sumbru. Nu există niciun
fel de temei pentru această concluzie sumbră.
De curând, președintele s‑a pronunțat în sensul, citez cuvintele lui
din memorie, că dacă vom astupa o țeava cu apă la mijloc, apa nu se va
mai scurge prin țeavă. El a făcut o analogie cu comunicațiile Berlinului
Occidental, punând problema ce e de făcut dacă RDG va tăia comunicațiile
Berlinului Occidental. Trebuie să spun că o asemenea posibilitate se
exclude atunci când există o înțelegere corespunzătoare cu RDG și o
înțelegere cu privire la garanții. Dacă vom porni de la faptul că cineva ar
putea să încalce un tratat sau un acord și vom trage concluzia dacă face
ca în acest caz înțelegerea respectivă să fie încheiată, acest lucru e valabil
pentru orice tratat, pentru orice acord.188 Abordând astfel problema, nu
se pot în general semna tratate și acorduri, din moment ce ele sunt puse
dinainte la îndoială. Considerăm că nu există motive pentru asemenea
îndoieli, în cazul unor tratative serioase, într‑o problemă serioasă, cum
este problema tratatului de pace.
În discuția cu (D. Dean – n.n.) Rusk m‑am oprit amănunțit asupra
acestei probleme, având în vedere că Rusk și înaintea discuției, la dejun, a
manifestat ideea că SUA nu se pot bizui pe RDG în problema îndeplinirii
de către aceasta a obligațiilor cu privire la comunicațiile Berlinului
Occidental.
În continuare, am declarat că guvernul sovietic nu o dată s‑a gândit,
din ce cauză propunerile noastre nu convin guvernului SUA, deși nu există
niciun fel de motive convingătoare pentru manifestarea acestei atitudini.
Problema comunicațiilor Berlinului Occidental, care este dramatizată
adeseori în Occident, este în realitate mult mai simplă atunci când nu
este complicată în mod artificial. Ea se rezolvă prin încheierea tratatului
de pace și prin încetarea pe baza acestuia a regimului de ocupație din
188
Berlinul Occidental. Acest tratat nu afectează interesele „vitale” ale SUA

sau ale altor țări dacă, desigur, vor fi înțelese just aceste interese. Uniunea
Sovietică nu atentează la niciun fel de interese de această natură. Nu
dorim să știrbim nici prestigiul SUA. Guvernul URSS este convins că
poporul american, ca și popoarele altor țări, ar respira cu ușurință dacă
s‑ar înlătura cauza principală a încordării actuale în relațiile dintre state,
și anume faptul că nu există un tratat de pace cu Germania.
Dv. afirmați că SUA sunt puse în situația de amenințare. De când un
tratat de pace este privit ca o amenințare? Se amenința doar cu război,
iar nu cu pace. Iar noi propunem pace, un tratat de pace. Noi dorim
să curățim (sic!) atmosfera din Germania și din Europa pentru a evita
un război.
Dv. ați spus că poziția Uniunii Sovietice poate fi înțeleasă astfel ca
și cum ea ar cere: ori acceptarea propunerilor URSS, ori ea va semna un
tratat de pace unilateral cu RDG, iar aceasta înseamnă, spuneți dv., că
nu sunt posibile niciun fel de tratative. Noi am arătat în repetate rânduri
că suntem gata să examinăm propunerile SUA sau ale altor puteri
occidentale cu privire la tratatul de pace, repetăm, cu privire la tratatul de
pace, deoarece tocmai aceasta este problema care se pune. Dar asemenea
propuneri nu ni s‑au făcut.
Cum se vor desfășura evenimentele mai departe? Situația care s‑a
creat în prezent în legătură cu problema tratatului de pace și desfășurarea
ulterioară a evenimentelor, noi o înțelegem în felul următor. Ca și în trecut,
guvernul sovietic ar dori să ajungă la o înțelegere cu guvernul SUA și cu
aliații lor în problema tratatului de pace. Noi tindem spre aceasta, cu acest
scop am dat asentimentul și pentru actualul schimb de păreri cu guvernul
SUA. Și numai dacă nu vom reuși să ajungem la o asemenea înțelegere,
repetăm, numai în acest caz, vom încheia în mod unilateral tratatul de
pace cu RDG, după cum dv., la timpul său, ați încheiat tratatul de pace
cu Japonia. Nu pot exista două legi în relațiile internaționale, nu poate
exista o situație când ceea ce se face în interesul puterilor occidentale, în
interesul politicii lor se proclamă drept legal, iar ceea ce nu corespunde
politicii lor se proclamă drept ilegal.
În încheiere, am declarat în expresii reținute, dar cu toată hotărârea
și fermitatea că guvernul Uniunii Sovietice este hotărât să ducă până la
capăt încheierea tratatului de pace încă în acest an, spunând că am dori
220 Document 14
ca ambele guverne să acționeze în această direcție, că am dori o hotărâre

adoptată de comun acord.
Am amintit lui (D. Dean – n.n.) Rusk că, în cadrul întâlnirii (din 3–4
iunie 1961 – n.n.) cu președintele (John F. – n.n.) Kennedy, N.S. Hrușciov
a declarat de asemenea că tratatul de pace cu Germania trebuie să fie
încheiat în acest an, că o tărăgănare nu‑și poate găsi vreo justificare.189 Ni
se pare că există posibilități pentru a realiza o înțelegere cu foștii noștri
aliați și am dori să sperăm că schimbul de păreri dintre URSS și SUA va
face să progresăm în realizarea acestor posibilități.
În răspunsul său, (D. Dean – n.n.) Rusk a declarat că ar vrea să facă
câteva observații suplimentare, în speranța de a se ajunge la un oarecare
progres. Nu putem fi siguri, a spus Rusk, că vor fi respectate viitoarele
acorduri în condițiile în care se încalcă cele existente. Acordurile încheiate
după război cu privire la zonele de ocupație din Germania și cu privire
la Berlin au fost într‑adevăr privite ca provizorii, întrucât se presupunea
că acțiunea lor va înceta pe baza încheierii tratatului de pace cu guvernul
întregii Germanii. Ele nu au fost însă privite ca provizorii în sensul că
acțiunea lor poate fi sistată de vreuna din părți.
În ceea ce privește autodeterminarea, noi o privim ca un principiu
care deschide calea spre rezolvarea trainică și viabilă a problemei germane.
Rezolvarea artificială a problemelor politice, care nu este bazată pe
autodeterminare, nu poate fi trainică din punct de vedere istoric. Uniunea
Sovietică nu este de acord cu rezolvarea problemei germane pe această
bază. Noi însă, având în vedere perspectiva soluțiilor, ne îndoim că ar fi
posibilă reglementarea acestei probleme pe o altă bază.
Ați vorbit despre reînarmarea RFG. Noi înțelegem, desigur, că orice
popor care a trecut prin ceea ce i‑a fost dat să treacă poporului rus,
precum și unor alte popoare din Europa Centrală, de pildă, polonezi
(sic!), este în drept să manifeste un sentiment de îngrijorare în legătură
cu reînarmarea Germaniei și cu faptul că ea manifestă intenții agresive.
Totuși, referindu‑mă la trecut, îmi amintesc că aliații occidentali au permis
Germaniei Occidentale să se reînarmeze cu mult după ce rușii, în ciuda
protestelor Occidentului, au permis înarmarea Germaniei Răsăritene.
Nu putem să nu ținem seamă de faptul că în Germania Răsăriteană
se află astăzi nu numai formațiuni militare est‑germane, dar și cel puțin
20 de divizii sovietice, bine înarmate și mobile. Se poate că ele se află acolo
189
Vezi DOCUMENT 6
pentru unele considerente cu caracter intern german, totuși, oricum ar

fi, noi nu putem să nu ținem seamă de acest fapt atunci când examinăm
situația din Europa.
În ceea ce privește trupele vest‑germane, noi nu considerăm că ele
pot fi folosite pentru țeluri agresive. Aceste trupe sunt pe deplin integrate
în cadrul NATO și nu pot fi folosite în mod de sine stătător. Iar NATO nu
este o organizație agresivă.
Nu vreau să mă adâncesc în dezbaterea acestei probleme, știind că
dv. nu veți fi de acord cu interpretarea mea. Totuși, pentru a înțelege mai
bine punctul nostru de vedere, trebuie să înțelegeți că noi privim NATO
ca o organizație pur defensivă, care a fost creată și se dezvoltă ca atare.
Suntem, totuși, gata să examinăm situația strategică care s‑a creat în
Europa, să cercetăm posibilitățile cum să atribuim acestei situații strategice
o mai mare stabilitate, atât din punct (sic!) de vedere al NATO‑ului, cât
și din punct (sic!) de vedere al Pactului de la Varșovia, dând unul altuia
anumite garanții. Suntem gata ca, împreună cu celelalte guverne, să
examinăm această problemă și să ajungem la o înțelegere cu privire la
măsurile care ar putea contribui la slăbirea încordării în această regiune,
care a apărut datorită pregătirilor militare din ambele părți.
De asemenea, aș vrea să spun câteva cuvinte din ce cauza considerăm
inacceptabile propunerile sovietice cu privire la Berlinul Occidental.
După război, Marele (sic!) Berlin, potrivit înțelegerii intervenite între
aliați, a fost transformat într‑un fel de anclaw (sic!), care se află în zona
sovietică, dar există separat de ea, ca o unitate de sine stătătoare. Dar, cu
toate că pentru Berlin s‑a stabilit un statut cvadripartit și o administrația
cvadripartită, Berlinul Răsăritean, peste câtva timp, a dispărut cu
desăvârșire de pe scenă. Ni se spune că problema Berlinului Răsăritean nu
este pasibilă de discuție. Terminând cu problema Berlinului Răsăritean
fără o înțelegere cvardripartită în această privință, dv. ridicați acum
problema celeilalte părți a Berlinului, care a fost trecută sub răspunderea
Avem impresia că în propunerile dv. sunt ignorate cele mai simple
aspecte ale problemei Berlinului și, dimpotrivă, sunt atinse aspectele cele
mai complicate și încă astfel încât interesele noastre sunt prejudiciate.
Dacă Uniunea Sovietică vrea ca trupele sale să se afle la Berlin, să se
afle în Berlinul Răsăritean. Dacă Uniuinea Sovietică consideră că ar fi
importantă prezența ONU la Berlin, în acest caz această propunere să
222 Document 14
fie extinsă asupra întregului Berlin, iar trupele ONU să se găsească pe

teritoriul întregului Berlin.
Dv., d‑le (Andrei A. – n.n.) Gromîko, ați întrebat dacă se poate
prevedea o garanție mai bună pentru asigurarea libertății Berlinului
Occidental decât aceea pe care o prevăd propunerile sovietice? Vă voi
indica această garanție: este prezența trupelor SUA, Angliei și Franței,
care garantează de fapt libertatea Berlinului Occidental, libertatea pentru
populația Berlinului de a‑și trăi o viață de sine stătătoare.
În ceea ce privește poziția noastră în privința drepturilor de acces,
ea nu cuprinde nimic misterios. Aceste drepturi se realizează de mulți ani
prin accesul puterior occidentale în Berlinul Occidental pe căi terestre,
aeriene și fluviale.
De aceea nu are niciun rost ca Uniunea Sovietică să ridice acum din
nou problema accesului. Iar dacă Uniunea Sovietică vrea să încheie un
nou acord cu Germania Răsăriteană, nu ar fi greu ca în acest acord să se
menționeze că drepturile de acces nu se cedează Germaniei Răzăritene. De
fapt, guvernul sovietic nici nu poate ceda Germaniei Răsăritene dreptul
de a rezolva problema accesului, deoarece URSS nu poate ceda cuiva un
lucru de care nu dispune în mod oficial.
Este posibil să existe unele iluzii legate de situația geografică a
Berlinului Occidental. Trebuie să privim aspectul politic al problemei și să
nu ne călăuzim după ispita bazată pe faptul că Berlinul Occidental se află
la o sută de mile distanță de Germania Occidentală, în fundul teritoriului
Germaniei Răsăritene. În planul obligațiilor pe care și le‑au asumat
puterile occidentale și în planul intereselor lor vitale, Berlinul Occidental
trebuie privit din punct de vedere politic ca aflându‑se la graniță, între
Germania Răsăriteană și Germania Occidentală.
Am ascultat cu interes observațiile dv., d‑le (Andrei A. – n.n.)
Gromîko, cu privire la relațiile dintre germanii de vest și germanii de est.
Și noi considerăm că aceste relații ar putea să se dezvolte fără încordare, în
condiții pașnice, de pildă, pe linia comerțului etc. Spun însă acest lucru în
treacăt, fără să mă opresc asupra amănuntelor.
Mi se pare că am avut astăzi un schimb util de păreri, care ne va oferi,
la amândoi, un prilej de meditație. Totuși, continuă să mă îngrijoreze faptul
că acum ne aflăm totuși pe linia de ciocnire dintre noi. Este important să
ne gândim la unele căi pentru a evita o ciocnire, ținându‑se seamă de
interesele noastre. Este important să nu permitem ca situația să iasă de
sub controlul nostru. Avem multe treburi atât în țările noastre, cât și în
domeniul internațional. Putem îmbunătăți viața popoarelor noastre, să
oprim cursa înarmărilor, să ușurăm povara care apasă populația. Este
foarte important să chibzuim bine întreaga această problemă.
La Viena, președintele (John F. – n.n.) Kennedy a spus că are impresia
că Uniunea Sovietică intenționează să înlăture puterile occidentale din
Berlin, pregătind astfel terenul pentru înghițirea Berlinului Occidental de
către Germania Răsăriteană.190 Prin cele spuse de dv. astăzi, d‑le (Andrei
A. – n.n.) Gromîko, n‑ați înlăturat această îngrijorare a noastră. De aceea,
aș saluta dacă ați lămuri mai departe poziția dv.
În încheiere, aș vrea să subliniez importanța faptului ca guvernele
noastre să mențină între ele contacte. Vreau să vă asigur nu căutăm căi
care să ducă la amânarea sau tergiversarea rezolvării acestei probleme.
Am avut nevoie de un timp oarecare pentru consultări cu aliații noștri
și, în afară de aceasta, guvernul dv. înțelege, desigur, că în perioada
campaniei electorale din Germania Occidentală era greu de dus tratative
seriose (sic!). Înțeleg, desigur, că aceasta creează unele dificultăți pentru
d‑l (Nikita S. – n.n.) Hrușciov: totdeauna unii sau alții au alegeri. E mai
bine să stabilim și să menținem contacte între noi, decât să permitem ca
evenimentele să ne ciocnească pe unii de alții.
Am stat recent de vorbă cu însărcinatul cu afaceri al URSS din
Washington în problema comunicațiilor aeriene și i‑am spus că nimic
nu trebuie să împiedice dezbaterea serioasă a problemelor care stau în
fața noastră.
Nu am fost mirați când v‑ați exprimat recent nemulțumirea în
legătură cu zborul celor două avioane vest‑germane deasupra teritoriului
Berlinului. Vreau să vă asigur că piloții acestor avioane n‑au fost spioni,
ei s‑au rătăcit într‑adevăr. În orice caz, vom căuta să luăm toate măsurile
pentru a nu permite repetarea unor asemenea incidente și sperăm că și dv.
veți acționa în același spirit.
Ca răspuns la a doua declarație făcută de (D. Dean – n.n.) Rusk am
spus următoarele:
În legătură cu cele spuse de dv. cu privire la autodeterminare, aș vrea
să remarc că ne este pur și simplu greu să credem că v‑ați călăuzit de
intenții serioase, atingând această problemă. Dv. n‑ați descifrat poziția
dv., probabil însă că atribuiți noțiunii de autodeterminare un conținut
190
Vezi DOCUMENT 6
224 Document 14
de genul lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer. Dacă este într‑adevăr așa,
pot numai să răspund că germanii s‑au autodeterminat de multă vreme.
Ei s‑au autodeterminat în 1949, când au fost create două state germane
– RDG și RFG – diferite prin natura lor, prin conținutul lor social.
Autodeterminarea, așa cum o înțelege Adenauer, este o idee ruptă de
viață. Nu vreau să cred că dv. o priviți și o susțineți cu seriozitate.
Aș vrea, de asemenea, să răspund la cele spuse de dv. cu privire la
reînarmarea și militarizarea Germaniei Occidentale. Ceea ce ați spus nu a
fost o surpriză pentru noi, deoarece RFG este aliatul dv. prin NATO. Avem
o experiență istorică: am fost victima agresiunii din partea Germaniei
hitleriste, am trecut printr‑un război greu, în care au pierit multe milioane
de oameni sovietici. Ceea ce se petrece astăzi în Germania Occidentală
amintește în multe privințe cele ce s‑au petrecut în Germania hitleristă.
Astfel, pentru Uniunea Sovietică aceasta nu este o problemă teoretică, ci
o problemă care privește, folosind terminologia dv., interesele vitale ale
țării noastre și ale aliaților noștri, este problema securității noastre și a
securității aliaților noștri.
Argumentele dv. cu privire la NATO sunt neconvingătoare. Dv.
cunoașteți aprecierea noastră cu privire la acest bloc militar.
Ca argument pentru justificarea desfășurării evenimentelor în
Germania Occidentală, v‑ați referit la crearea forțelor armate ale RDG. Dar,
după cum vă este, desigur, cunoscut, noi am propus la timpul său să se
stabilească o limită pentru forțele armate ale Germaniei Occidentale și
Germaniei Răsăritene, stabilindu‑se un control riguros corespunzător.
Dv., însă, și aliații dv. au (sic!) respins propunerile noastre.
Dacă forțele armate ale RDG nu v‑au îngrijorat atunci, de ce vă
îngrijorează ele așa de mult astăzi? Probabil că ați cântărit atunci situația,
ați pus pe un taler al cântarului Germania demilitarizată, iar pe celălalt
Germania Occidentală înarmată și ați hotărât că vă convine mai mult
remilitarizarea Germaniei Occidentale, deși nu ați putut să nu țineți
seama de faptul că aceasta va atrage după sine, desigur, anumite măsuri și
în Germania Răsăriteană. De ce faceți acum reproșuri la adresa Uniunii
Sovietice? Pentru aceasta nu există niciun fel de motive. Nu mai spun că
și în fond forțele armate ale RDG nu reprezintă niciun pericol pentru
puterile occidentale, deoarece ele sunt puse în slujba țelurilor de apărare
și numai în slujba acestor țeluri.
Ne‑ați avertizat împotriva ispitei de a exagera importanța situației

geografice a Berlinului Occidental. Cuvântul de „ispită” este aici,
bineînțeles, deplasat. Dacă vom vorbi serios despre fondul problemei,
trebuie să recunoaștem că Berlinul Occidental se află în centrul RDG și
niciodată nu veți putea ignora acest fapt, după cum nu veți putea ignora
nici faptul că Berlinul Răsăritean, este o parte a RDG, capitala ei.
Între RDG și Berlinul Răsăritean nu există niciun fel de deosebire pe
plan social. Cu totul alta este situația Berlinului Occidental, ceea ce cunosc
foarte bine guvernele puterilor occidentale. Tocmai de aceea propunem
noi crearea orașului liber, Berlinul Occidental, cu un statut special.
Suntem de acord cu observațiile dv. cu privire la utilitatea schimbului
de păreri între guvernele țărilor noastre, cu privire la necesitatea de a căuta
o ieșire din situația creată pentru a evita o ciocnire. Această observație
ne‑a plăcut. Să căutăm împreună o ieșire. Uniunea Sovietică consideră că
trebuie căutată o asemenea ieșire din situație. Tocmai acest scop urmăresc
și propunerile noastre. Dacă situația s‑ar prezenta altfel, guvernul sovietic
nu ar fi manifestat o atitudine pozitivă față de propunerea de a avea un
schimb de păreri, aici, la New York.
Guvernul sovietic consideră că este necesar ca prin eforturi comune,
repet, prin eforturi comune, să se caute rezolvarea problemei încheierii
tratatului de pace cu Germania și a reglementării, pe baza acestuia, a
situației din Berlinul Occidental. Aceasta este soluția noastră nr.1, este cea
mai bună soluție.
Nu se poate doar amâna până la infinit semnarea tratatului de
pace. Repet, de la terminarea războiului au trecut 16 ani. Câți ani să mai
așteptăm? 50–100 de ani?
Ați spus că unele tergiversări cu tratativele în această problemă
au fost determinate de campania electorală din Germania Occidentală.
Bineînțeles, dv. știți mai bine din ce cauză s‑a produs această tergiversare.
Guvernul sovietic consideră că în interesul cauzei ar trebui
convocată în cel mai scurt timp o Conferință de Pace pentru încheierea
tratatului de pace cu Germania. Ar fi bine dacă, în cursul schimbului de
păreri, am reuși să ajungem la o înțelegere în această problemă, adică
în problema convocării Conferinței de Pace cu participarea tuturor
țărilor care au participat prin forțele lor armate în războiul împotriva
Germaniei hitleriste.
226 Document 14
(D. Dean – n.n.) Rusk n‑a reacționat la această declarație cu privire

la necesitatea convocării Conferinței de Pace pentru încheierea tratatului
de pace cu Germania, declarație făcută într‑un mod deosebit oficial. Dar,
după comportarea celorlalți americani prezenți la discuție, în special a
lui (Charles E. – n.n.) Bohlen, s‑a putut vedea că această declarație nu
a fost pe placul părții americane. Bohlen dădea pronunțat din cap,
exprimându‑și dezacordul.
Trecând peste problema convocării Conferinței de Pace, (D. Dean
– n.n.) Rusk a declarat în continuare că ar vrea să se refere la cuvintele
noastre, că scopul actualului schimb de păreri trebuie să fie o înțelegere
cu privire la încheierea tratatului de pace cu Germania și reglementarea
pe această bază a situației din Berlinul Occidental. Felul în care puneți dv.
problema, determină în prealabil desfășurarea schimbului nostru de păreri
și limitează astfel ordinea de zi a eventualelor tratative. Oare nu urmează
să discutăm în general problema germană și problema Berlinului? Din
cuvintele dv. trag, totuși, concluzia că urmează să fie examinate și celelalte
idei ale guvernelor cointeresate.
Am explicat lui (D. Dean – n.n.) Rusk că problema germană în
ziua de azi este, desigur, problema tratatului de pace cu cele două state
germane, este problema care nu mai poate fi amânată.
În acest caz rezultă, a susținut (D. Dean – n.n.) Rusk, că dv. excludeți
de la bun început toate propunerile, în afară de propunerile dv. proprii.
Sper că în realitate nu este așa.
În răspunsul meu am arătat încă o dată că guvernul sovietic a arătat
în repetate rânduri că este gata să examineze și alte propuneri cu privire la
tratatul de pace. Suntem gata să facem acest lucru și acum.
Încercările noastre de a‑l determina pe (D. Dean – n.n.) Rusk să
precizeze observația lui cu privire la posibilitatea unor măsuri mai largi
în Europa nu au dat rezultate. El a repetat aluzia făcută, probabil însă că
dezvăluirea acestei formule o păstrează pentru celelalte întâlniri.
Întreaga discuție s‑a desfășurat într‑un ton reținut și corect. (D. Dean
– n.n.) Rusk a fost foarte prevenitor atât în timpul dejunului, cât și în
timpul discuției.
Discuția cu (D. Dean – n.n.) Rusk permite să se facă unele concluzii
preliminare cu privire la poziția SUA în problema tratatului de pace:
1. După cum trebuia să ne așteptăm, la prima întâlnire (D. Dean

– n.n.) Rusk a reafirmat într‑o formă generală pozițiile principale și
argumentele fundamentale pe care le promovează în această problemă
guvernul SUA. Totodată sunt demne de atenție unele momente, care
rezultă din cele spuse de Rusk, din aluziile sale și din felul cum a reacționat
la expunerea noastră.
2. În primul rând reține atenția faptul că cele spuse de (D. Dean – n.n.)
Rusk porneau în mod vădit din faptul că situația din Berlinul Occidental
nu se va baza în mod obligatoriu pe regimul de ocupație.
3. (D. Dean – n.n.) Rusk nu a făcut niciun fel de declarații care să
arate că SUA exclud posibilitatea de a accepta, într‑o formă sau alta, o
înțelegere cu RDG în problema folosirii comunicațiilor, în cazul încheierii
tratatului de pace cu RDG.
4. Afirmațiile lui (D. Dean – n.n.) Rusk cuprindeau unele aluzii la
posibilitatea de a realiza o înțelegere pentru înfăptuirea în Europa Centrală
a unor măsuri în vederea destinderii încordării în această regiune. După
cum s‑a putut înțelege, este vorba, probabil, de unele măsuri pentru
limitarea forțelor armate și posibil a înarmărilor în unele state participante
la NATO și la Tratatul de la Varșovia, inclusiv RFG și RDG. După cum se
vede, SUA văd în această propunere o anumită concesie făcută Uniunii
Sovietice. Aceasta s‑a spus însă într‑o formă foarte generală și în cadrul
următoarelor întâlniri cu Rusk vom căuta să precizăm ce anume are în
vedere în mod concret guvernul SUA.
5. În cursul întregii convorbiri s‑a simțit dorința lui (D. Dean – n.n.)
Rusk de a promova ideea că este necesară evitarea unei ciocniri între
URSS și SUA. S‑a simțit că aceasta era ideea principală. El a subliniat, de
asemenea, dorința guvernului SUA de a continua contactele cu guvernul
sovietic.
6. (D. Dean – n.n.) Rusk a căutat în fel și chip să arate că propunerile
sovietice referitoare la tratatul de pace pun SUA în situația unei țări
amenințate și că aceste propuneri s‑ar prezenta, chipurile, astfel încât să
excludă de la bun început posibilitatea unor tratative de la egal la egal
între URSS și SUA. Aceasta se face în scopul unui sondaj, precum și al
pregătirii pozițiilor pentru tratativele ulterioare.
228 Document 14
7. Din cele spuse de (D. Dean – n.n.) Rusk se creează impresia că SUA
au, ca și în trecut, o atitudine negativă față de ideea încheierii tratatului de
pace cu Germania pe baza înțelegerii între URSS și puterile occidentale.
Totodată, ei caută căi de înțelegere cu noi pe baza recunoașterii de facto,
de către Occident, a unei situații acceptabile pentru ei (inclusiv rezolvarea
problemei comunicațiilor)191 după ce vom încheia tratatul de pace
cu RDG.

dos.13U/1961, ff.147–169
191
DOCUMENT 15
marginea chestiunii semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG
SECRET
La începutul convorbirii, (D. Dean – n.n.) Rusk a spus că

președintele (John F. – n.n.) Kennedy ar dori să se întâlnească cu mine
înainte de plecarea mea din New York. Totodată, Rusk și‑a exprimat
speranța că înainte de această întâlnire vom reuși să ajungem la înțelegere
reciprocă în problemele Germaniei și Berlinului, cât și în problema mai
largă a securității europene. El și‑a exprimat dorința de a asculta orice
considerente noi în această privință.
Am răspuns că voi fi bucuros să fac o vizită președintelui (John F.
– n.n.) Kennedy și să discut cu el problemele care interesează cele două
guverne. În continuare, m‑am declarat de acord că este necesar ca ambele
părți să depună eforturi pentru a realiza o apropiere a pozițiilor. Aceasta
corespunde întocmai dorințelor guvernului sovietic și tocmai după
aceasta m‑am călăuzit, expunând poziția guvernului sovietic cu prilejul
primei întâlniri.192
Referindu‑mă la observația lui (D. Dean – n.n.) Rusk cu privire la
securitatea europeană, cât și la părerile exprimate de el în cursul întâlnirii
precedente cu privire la măsurile cu „caracter strategic” legate de
securitatea europeană, am constatat că el a exprimat această idee numai
într‑o formă generală, fără a preciza ce anume înțelege în mod concret în
În legătură cu aceasta, ne este greu să ne exprimăm atitudinea față de
această idee. Potrivit convingerii ferme a guvernului sovietic, dezideratului
192
Vezi DOCUMENT 14
230 Document 15
de a întări securitatea colectivă îi corespunde cel mai mult încheierea

tratatului de pace german, închiderea definitivă a capitolului celui de‑al
Doilea Război Mondial. Vă punem această întrebare pentru a avea o
idee mai clară despre poziția guvernului SUA în legătură cu declarațiile
privitoare la securitatea europeană, pe care le‑ați făcut cu prilejul primei
întâlniri.
(D. Dean – n.n.) Rusk a arătat că el nu‑și amintește exact dacă a
folosit expresia „măsuri cu caracter strategic,” în orice caz, ea reflectă
esența problemei. El ar vrea să formuleze următoarele observații.
Guvernul sovietic a enunțat propuneri referitoare la rezolvarea
problemei germane și a problemei Berlinului Occidental. Dar, așa cum
rezultă din cele spuse de N.S. Hrușciov193 la Viena (între 3–4 iunie 1961
– n.n.) și după întâlnirea de la Viena, cât și din cuvântarea de ieri a
ministrului Afacerilor Externe al URSS la sesiunea Adunării Generale (a
ONU – n.n.), Uniunea Sovietică este îngrijorată de problemele securității
în Germania și în Europa Centrală. SUA, de asemenea, sunt interesate
în ceea ce privește securitatea europeană și nu pot să nu fie interesate în
această privință, deoarece aceasta se referă la ansamblul relațiilor dintre
țările NATO și țările Pactului de la Varșovia.
Înțelegem cu toții, a continuat (D. Dean – n.n.) Rusk, că atât
N.S. Hrușciov, cât și J. Kennedy nu ar vrea să intre în istorie ca oameni
de stat care au prezidat la distrugerea omenirii, la o catastrofă mondială.
De aceea, problemele securității în lume privesc în egală măsură Uniunea
Sovietică și Statele Unite (ale Americii – n.n.).
Guvernul SUA este neliniștit de faptul că (sic!) cadrul în care Uniunea
Sovietică propune să se ducă tratative este prea îngust pentru a se dezbate
această problemă. Guvernul sovietic și‑a enunțat propunerile și declară
că acum așteaptă propuneri din partea puterilor occidentale, dar îndată
ce se pune problema ce trebuie să se discute, guvernul sovietic declară că
este pasibilă de a fi discutată numai problema încheierii tratatului de pace
german și a reglementării pe baza lui a situației din Berlinul Occidental.
Mi se pare că în afară de problema germană și cea a Berlinului, trebuie
să luăm în considerare și un cerc mai larg de probleme referitoare la
securitatea europeană.
Avem impresia, a declarat (D. Dean – n.n.) Rusk, că poate că și
Uniunea Sovietică consideră mai indicat să fie discutat un cerc mai vast
193
Vezi DOCUMENT 6
de probleme privind securitatea europeană. Nu avem însă o idee clară

despre cadrul unei eventuale discuții, despre ordinea de zi aproximativă
pentru tratative rezonabile, iar ceea ce propune Uniunea Sovietică, repet,
ni se pare prea îngust.
Aș vrea să pun o întrebare care a fost atinsă și în cursul primei noastre
întâlniri: consideră oare Uniunea Sovietică posibil să se ia în discuție
problema germană, problema Berlinului și problemele securității colective,
în așa fel ca ambele părți să‑și poată formula liber propunerile în toate
problemele care ar fi examinate în vederea elaborării unei reglementări
coordonate. (?) SUA nu prea sunt dispuse să ducă discuții dacă, după cum
ni se pare, în privința tuturor propunerilor care nu corespund în toate
amănuntele celor sovietice, se va declara că ele nu sunt susceptibile de a
fi discutate.
Bineînțeles, nu vreau să spun prin aceasta că vrem să obținem cu
anticipație acceptarea tuturor propunerilor noastre, dar aș vrea să înțeleg
dinainte ce se va putea discuta.
I‑am răspuns lui (D. Dean – n.n.) Rusk că problema tratatului de
pace nu a fost inventată de Uniunea Sovietică. Această problemă a fost
pusă la ordinea zilei de viața însăși. Se știe că au trecut peste 16 ani după
terminarea celui de‑al Doilea Război Mondial, dar reglementarea pașnică
cu Germania nu a fost desăvârșită. Neîncheierea tratatului de pace cu
Germania a dat naștere unei situații primejdioase în Germania și în
întreaga Europă. Guvernul SUA știe cum apreciază Uniunea Sovietică
situația. N.S. Hrușciov i‑a vorbit despre aceasta președintelui (John F. –
n.n.) Kennedy la Viena (între 3–4 iunie 1961 – n.n.). Prin urmare, cred că
nu este necesar să repet cele spuse, mai ales că în cadrul primei noastre
întâlniri s‑a vorbit destul despre aceasta.
Guvernul sovietic a ajuns la concluzia fermă că rezolvarea problemei
încheierii tratatului de pace german nu mai poate fi amânată. Trebuie să
se închidă, în sfârșit, definitiv capitolul celui de‑al Doilea Război Mondial.
Aceasta corespunde în cea mai mare măsură intereselor securității euro‑
pene, ceea ce trebuie să intereseze toate statele. Uniunea Sovietică este
interesată în aceasta nu mai puțin, și poate chiar mai mult decât SUA,
deoarece URSS este o țară europeană, care, în afară de aceasta, a fost de
două ori obiectul unei agresiuni din partea imperialismului german, a
militarismului german. Din aceste motive, Uniunea Sovietică s‑a situat pe
cunoscuta poziție fermă în privința necesității încheierii tratatului de pace
232 Document 15
german. Repet, guvernul sovietic este convins că încheierea tratatului ger‑

man corespunde în cea mai mare măsură intereselor securității Europei.
Ați vorbit despre eventualitatea examinării și a altor probleme care
afectează securitatea europeană. Nu putem să vorbim despre problemele
pe care le aveți în vedere, deoarece nu știm concret la ce vă referiți. După
cum se știe, Uniunea Sovietică se pronunță și pentru rezolvarea altor
probleme care urmăresc atenuarea încordării în lume și îmbunătățirea
situației din Europa. La actuala sesiune a Adunării Generale (a ONU –
n.n.), Uniunea Sovietică a făcut în această privință propuneri de care SUA
au cunoștință.
Ne este însă greu să luăm o atitudine față de ideia (sic!) emisă
de (D. Dean – n.n.) Rusk, că ar fi oportun să discutăm alte probleme,
deoarece, în primul rând, nu știm despre ce anume este vorba și, în al
doilea rând, nu știm cum sunt considerate aceste probleme. Una este dacă
aceste probleme sunt considerate în sensul că fără realizarea acordului
în celelalte probleme ale securității europene este cu neputință să fie
rezolvată problema tratatului de pace german. Acest punct de vedere este
inacceptabil. Dacă însă problema se pune în sensul că în afară de tratatul
de pace există și alte probleme ale securității europene care se cer rezolvate,
este altceva. Dacă Rusk va face o precizare, guvernul sovietic și personal
șeful guvernului, N.S. Hrușciov, vor fi informați în ce fel guvernul SUA
și celelalte puteri occidentale pun problema la care vă refereați. În acest
caz, guvernul SUA ar afla care este atitudinea guvernului sovietic față de
propunerea lui. Ar trebui, am declarat eu, să enunțăm problemele mai
sincer și mai răspicat în cursul convorbirilor noastre – ceea ce se referă la
ambele părți – și să căutăm puncte de contact între pozițiile noastre. Ni
se pare că, fiind conștienți de această uriașă răspundere pentru destinele
păcii, guvernele țărilor noastre trebuie să facă tot posibilul, așa cum ați
spus și dv. în cursul convorbirii noastre precedente, pentru a lichida
pericolul unei ciocniri și a găsi o soluționare pașnică a problemelor care
ne despart. Iar problema numărul 1 este în prezent încheierea tratatului
de pace german.
Întrucât pericolul de război în prezent nu scade, ci dimpotrivă
crește, este necesar să căutăm căile cele mai scurte pentru clarificarea
posibilităților de a se ajunge la un acord. Formulările lipsite de claritate
și păstrarea unor portițe nu ajută la succesul cauzei. Guvernul sovietic
și‑a formulat și a motivat în mai multe rânduri propunerile cu privire la
încheierea tratatului de pace german și reglementarea pe baza lui a situației

din Berlinul Occidental. Guvernul sovietic s‑a declarat în repetate rânduri
dispus să asculte propunerile puterilor occidentale în problema tratatului
de pace german. Cu toate acestea, până astăzi nu avem propuneri ale
Răspunzând, (D. Dean – n.n.) Rusk a declarat că SUA și URSS au un
interes comun, să preîntâmpine izbucnirea unor mari ciocniri în lume.
Sunt de acord, a spus el, că multe depind în această privință de URSS
și SUA și împărtășesc în întregime această idee. Desigur, a spus Rusk,
SUA nu vor permite să fie antrenate în ceva ce nu este dictat de interesele
lor vitale. Se înțelege că același lucru se poate spune și despre Uniunea
Sovietică. Acum, de o parte și de alta nu există o accepțiune suficient de
precisă a tratatului de pace și a semnificației lui. Guvernul SUA nu caută
căi de a‑și salva obrazul, așa cum se spune câteodată. El este preocupat
de interesele sale vitale și de obligațiile sale și nu poate să cedeze în
Dacă examinăm situația într‑un plan vast, este necesar să constatăm
că în Germania s‑a creat o situație de care nu sunt mulțumite nici Uniunea
Sovietică, nici SUA. Uniunea Sovietică își are părerea sa în privința felului
cum trebuie îndreptată această situație, iar SUA au în această privință
părerea lor, și aceste păreri nu coincid. Se pune întrebarea: ce este de făcut
pentru a coordona aceste poziții.(?)
Trebuie spus că în Germania s‑a menținut până acum o situație
pașnică: a existat un modus vivendi și puterile occidentale nu au avut
intenția să modifice prin forță această situație. Trebuie să recunoaștem,
desigur, că în această regiune există un fel de nervi dezgoliți care provoacă
o reacție bolnăvicioasă și o neliniște a părților. Unul din acești nervi
dezgoliți, din punctul de vedere al URSS, a fost, probabil, torentul de
emigranți care treceau prin Berlinul Răsăritean în Berlinul Occidental.
Nu mă aștept, desigur, ca guvernul sovietic să mă creadă sută în (sic!) sută,
dar SUA nu au încurajat deloc acest torent. Este cu totul firesc faptul că
această situație a stârnit neliniștea autorităților din Germania Răsăriteană.
Dv. ați luat anumite măsuri pentru a liniști durerea pricinuită de acest
nerv dezgolit, măsuri care – suntem de acord cu aceasta – corespund
intereselor vitale ale Uniunii Sovietice.
Când ni se vorbește despre tratatul de pace, nu acest document în
sine stârnește neliniștea SUA, ci urmările practice, care pot să decurgă
234 Document 15
din el. Încheierea acestui tratat creează primejdia lichidării drepturilor

noastre în Berlinul Occidental. Obiectivul dv. constă în a schimba în mod
fundamental drepturile noastre în Berlinul Occidental, în așa fel încât vom
fi nevoiți să ne înțelegem cu (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht și vor fi încălcate
interesele vitale ale SUA și ale celorlalte puteri occidentale. Bineînțeles că
nu putem să dăm interesele noastre vitale pe mâna lui Ulbricht, nu putem
să fim de acord ca Uniunea Sovietică să lichideze unilateral drepturile
noastre. Iată care este nervul dezgolit pentru noi.
Dv. spuneți că accesul în Berlinul Occidental va fi asigurat, dar aceasta
este o problemă pe care trebuie să o rezolve cele patru puteri, și nu (Walter
E.P. – n.n.) Ulbricht. Când comparăm declarațiile lui N.S. Hrușciov și ale
lui Ulbricht în această privință, avem uneori impresia că între ei au loc
discuții, deși înțelegem, a adăugat (D. Dean – n.n.) Rusk, că nu există
niciun fel de discuții, ci voci diferite vorbesc despre același lucru.
Accesul puterilor occidentale în Berlinul Occidental, prezența
noastră acolo este, dacă examinăm problema sub celălalt aspect al ei, și
o obligație a Uniunii Sovietice, pe care ea nu o poate ceda altcuiva. Nu
putem să acceptăm o situație în care URSS ar lichida drepturile noastre,
cedându‑le unei a treia persoane. Putem să discutăm această problemă
numai cu URSS.
Nu mă găsesc aici pentru a formula propuneri concrete din partea
puterilor occidentale, nu sunt împuternicit să vorbesc în numele altor
țări, deși, bineînțeles, cunosc poziția lor, știu în ce constau interesele lor
vitale și între noi există un anumit acord în această privință. Toate aceste
probleme nu pot fi discutate în modul cuvenit, dacă Uniunea Sovietică
va insista că nu se poate discuta decât propunerea concretă cu privire la
tratatul de pace pe care a făcut‑o Uniunea Sovietică.
Aș vrea să formulez încă o observație și să atrag atenția dv. asupra
deosebirii dintre aspectul teoretic și cel real al acestei probleme. Guvernul
sovietic numește actuala situație din Germania stare de război. Dar aceasta
nu este decât o concepție teoretică, o ficțiune juridică, deoarece în realitate
în toată perioada care s‑a scurs după terminarea celui de‑al Doilea Război
Mondial în această regiune nu s‑au purtat niciun fel de acțiuni militare.
Acum vreți să puneți capăt acestei situații, și anume într‑un fel care încalcă
profund interesele vitale ale puterilor occidentale.
Vorbiți despre suveranitatea Germaniei Răsăritene. Aceasta este
o concepție juridică. Nu discutăm acum cine se bucură în mod real
de suveranitate în Germania, nu încercăm să afirmăm că noi înșine ne

bucuram de suveranitate deplină. Dar în plan practic, accesul în Berlinul
Occidental nu încalcă suveranitatea nimănui, nu încalcă suveranitatea
acelora prin al căror teritoriu trec căile de acces. Dacă lăsăm la o parte deci
aspectul teoretic și examinăm aspectul practic al problemei, nu putem
găsi nimic ce ar încălca interesele vitale ale Uniunii Sovietice. Uniunea
Sovietică, însă, vrea să încalce interesele vitale ale puterilor occidentale.
Prin urmare, trebuie să facem deosebire între aspectele teoretice
și practice ale problemelor tratatului de pace, suveranității și accesului.
Trebuie să lămurim exact ce fapte reale există sub învelișul noțiunilor
juridice și cum sunt ele legate de securitatea noastră și de interesele
noastre vitale.
(Walter E.P. – n.n.) Ulbricht a declarat limpede că poziția lui nu are
drept obiectiv realizarea unui acord tehnic care să permită asigurarea
circulației între Berlinul Occidental și lumea exterioară, ci exercitarea
unei influențe asupra Berlinului Occidental pentru a‑i impune voința sa.
Aceasta se vede din referirea lui la persoanele care vor fi admise sau care
nu vor fi admise în Berlinul Occidental etc. Cu alte cuvinte, el vorbește
despre situația în Berlinul Occidental însuși, despre evenimentele care au
loc acolo, adică despre ceea ce pentru N.S. Hrușciov, potrivit propriilor
sale cuvinte, nu prezintă interes. [Vorbind despre opiniile formulate de
Ulbricht, Rusk agită o culegere de citate din cuvântările tov. W. Ulbricht,
pe care i‑o înmânase Bolen (sic!)194].195
Răspunzându‑i lui (D. Dean – n.n.) Rusk, am spus: este bine că și din
punctul de vedere al Occidentului se recunoaște că situația din Berlinul
Occidental este nesatisfăcătoare. Aceasta este o declarație importantă.
În timpul conferinței de la Geneva a miniștrilor Afacerilor Externe din
anul 1959, (Christian A. – n.n.) Herter, Secretarul de Stat de atunci al
SUA, s‑a pronunțat și el în sensul că situația din Berlinul Occidental este
anormală. Este pozitiv faptul că Rusk confirmă această părere în numele
noului guvern american. Dar în acest caz, guvernul SUA trebuie să meargă
mai departe și să tragă concluzia cu privire la necesitatea de a îndrepta
această situație pentru a o face satisfăcătoare, adică de a lichida regimul de
ocupație din Berlinul Occidental pe baza unui tratat de pace.
194
Charles E. Bohlen
195
236 Document 15
Din partea sa, guvernul sovietic consideră că situația din Berlinul

Occidental nu numai că este anormală, ci și periculoasă, și a făcut
propuneri care au drept obiectiv îndreptarea acestei situații prin crearea
unui oraș liber. Repet, răspunsul la întrebarea cum poate fi îndreptată
actuala situație anormală din Berlinul Occidental este simplu: trebuie
încheiat tratatul de pace, trebuie consfințită pe cale juridică situația care
s‑a creat în Germania și care se caracterizează în primul rând prin crearea
a două state suverane: RDG și RFG.
Starea de război din Germania, am continuat eu, nu este o ficțiune
juridică. Poate că dv. vi se pare că este așa, noi însă avem în această
privință o părere cu totul deosebită. Dacă până în prezent încă nu au
fost recunoscute actualele frontiere germane, ca și frontiera dintre cele
două state germane, dacă întreaga politică a Germaniei Occidentale este
pătrunsă de spiritul revanșard și dacă acest stat se dezvoltă pe o cale
militaristă, nu este vorba de o simplă teorie și cu atât mai mult nu este
vorba de o ficțiune. Pentru noi, tratatul de pace este tocmai ceea ce numiți
problema intereselor vitale ale URSS, problema apărării acestor interese
legitime ale noastre, problema securității noastre.
Ați vorbit despre drepturile puterilor occidentale în Berlinul
Occidental, unde tot se mai menține regimul de ocupație. Drepturile
puterilor occidentale decurg din capitularea Germaniei hitleriste și rămân
în vigoare cât timp se menține starea de război, cât timp nu există tratat
de pace. Odată cu semnarea tratatului de pace, aceste drepturi încetează
să existe. Dacă lucrurile ar sta altfel, ar deveni normă situația în care o
parte ar avea dreptul să aplice un fel de veto și să priveze cealaltă parte
de posibilitatea de a încheia tratatul de pace cu cele două state germane
existente sau, în cazul inexistenței înțelegerii în această privință, cu
unul din cele două state. După cum a declarat limpede N.S. Hrușciov
președintelui (John F. – n.n.) Kennedy, nu recunoaștem dreptul puterilor
occidentale de a lipsi Uniunea Sovietică si celelalte state cointeresate de
dreptul de a încheia tratatul de pace.
Încheierea tratatului de pace va schimba situația din Berlinul
Occidental în sensul că puterile occidentale vor trebui să‑și întemeieze
relațiile cu Berlinul Occidental pe o altă bază: pe baza înțelegerii cu
RDG. Dv. declarați că nu sunteți dispuși să duceți tratative cu W. Ulbricht,
dar se știe că W. Ulbricht, Republica Democrată Germană și guvernul ei
există, indiferent dacă le recunosc SUA și celelalte puteri occidentale.
De aceea, în legătură cu noua situație care va lua naștere ca urmare

a încheierii tratatului de pace, puterile occidentale nu vor avea decât o
ieșire: să aibă de‑a face cu RDG și cu guvernul ei, adică cu W. Ulbricht.
Ați spus că sunteți dispuși să aveți de‑a face cu Uniunea Sovietică. Dar
Uniunea Sovietică poate să aibă vreo legătură cu garanțiile de acces în
Berlinul Occidental numai în caz că se va găsi o soluție coordonată, adică
în cazul unei înțelegeri între Uniunea Sovietică, puterile occidentale și
RDG, deoarece în acest caz Uniunea Sovietică va fi unul din garanți. Dacă
însă nu se va ajunge la o asemenea soluție coordonată, adică dacă tratatul
de pace va fi semnat numai cu un singur stat german, RDG, cum va putea
să aibă Uniunea Sovietică vreo legătură cu garantarea unor drepturi ale
puterilor occidentale.(?) În acest caz, puterile occidentale nu vor avea altă
ieșire decât să aibă de‑a face numai cu RDG.
Aș vrea să repet cu toată puterea ceea ce a spus (între 3–4 iunie 1961
– n.n.) N.S. Hrușciov la Viena președintelui (John F. – n.n.) Kennedy.196
Dacă se va găsi o soluționare coordonată a problemei încheierii tratatului
de pace german, suntem convinși că problema accesului în Berlinul
Occidental și‑ar găsi o rezolvare satisfăcătoare atât pentru RDG și
Uniunea Sovietică, cât și pentru puterile occidentale și, în general, pentru
toate părțile interesate.
Dv. spuneți că nu puteți să aveți încredere în RDG. Acestea sunt
afirmații neîntemeiate.
Toate declarațiile lui W. Ulbricht, care ne sunt bine cunoscute,
confirmă că guvernul RDG este gata să încheie tratatul de pace și să‑și
asume, împreună cu Uniunea Sovietică și cu puterile occidentale, obligația
de a respecta prevederile în privința cărora se va ajunge la înțelegere. Țin să
repet ceea ce am spus în cursul primei noastre convorbiri.197 Dacă marile
puteri nu se vor încrede nici în forța obligațiilor lor proprii privitoare
la garanții, este în general greu să vorbim despre posibilitatea oricăror
acorduri. Uniunea Sovietică consideră însă că nu există niciun temei de
a pune la îndoială eficiența acordurilor care vor purta semnăturile URSS,
SUA, Angliei, Franței și RDG.
Aș vrea să atrag atenția dv. asupra faptului că, din păcate, nu ați
răspuns la întrebările pe care le‑am pus în cursul convorbirii pentru a
preciza poziția dv. Aceasta vă privește, desigur, dar lipsa clarității în
196
Vezi DOCUMENT 6
197
Vezi DOCUMENT 14
238 Document 15
privința acestor probleme nu poate să favorizeze convorbirile noastre.

Ați spus că poziția noastră oferă o bază prea îngustă pentru tratative și
v‑ați referit la probleme mai vaste, ba ați făcut și aluzie la posibilitatea
unor propuneri din partea dv. Noi spunem că suntem dispuși să ascultăm
propunerile dv., dar, din păcate, dv. nu formulați propuneri. Aliații dv.,
de asemenea, nu vin cu asemenea propuneri. Faceți aluzii, dar vă limitați
la aluzii.
În timpul convorbirii noastre precedente am spus că Conferința
de Pace ar fi forma cea mai eficientă și convenabilă pentru examinarea
tratatului de pace și, în numele guvernului sovietic, m‑am pronunțat
pentru convocarea urgentă a unei asemenea conferințe. Atunci nu ați
luat o atitudine bine definită față de această declarație. Aș vrea să confirm
că, după părerea guvernului sovietic, convocarea Conferinței de Pace ar
corespunde obiectivului unei rezolvări coordonate a problemei încheierii
tratatului de pace german.
Aș dori să subliniez că poziția noastră trebuie apreciată pe baza
ansamblului declarațiilor Uniunii Sovietice cu privire la tratatul de pace,
inclusiv declarația în problema garanțiilor în legătură cu stabilirea pentru
Berlinul Occidental a statutului unui oraș liber demilitarizat. Poate că
impresia că uneori se pare că nu observați aceste declarații se explică prin
considerente tactice. Aceasta vă privește. Noi avem în vedere propunerile
noastre cu privire la garanții stricte, care să asigure respectarea statutului
orașului liber – Berlinul Occidental. Aș vrea, însă, din nou să atrag atenția
dv. asupra acestor propuneri ale noastre, deoarece ele permit să reducem
distanța care desparte pozițiile noastre în problema tratatului de pace și a
reglementării pe baza lui a situației din Berlinul Occidental.
Răspunzându‑mi, (D. Dean – n.n.) Rusk a declarat că guvernul
sovietic a declarat în repetate rânduri în trecut că există două Germanii.
Într‑adevăr, de facto există două Germanii. Dar aceasta nu este totul: mai
există și Berlinul Occidental. Una din problemele principale în această
privință constă în faptul că problema Berlinului nu poate fi rezolvată pe
baza rezolvării problemei Germaniei Răsăritene, deoarece aceste două
probleme au un fond diferit, istorii diferite și sunt legate de împrejurări
diferite. Niciun acord cu RDG nu poate să lichideze drepturile noastre
în Berlin. Sunt lucruri diferite și aceasta este o problemă cât se poate
de esențială.
Dv. spuneți că în cuvintele mele nu există suficientă claritate în

special în problema accesului. Ne miră, însă, că această problemă simplă
vi se pare deosebit de complexă. Esența problemei constă în faptul că
noi avem anumite drepturi de acces și că dv., începând din anul 1945, ați
recunoscut aceste drepturi, cu excepția perioadei când între noi au existat
unele dificultăți în această problemă. În privința acestui acces, Uniunea
Sovietică are o anumită obligație față de puterile occidentale. Nu vedem
ce aveți dv. în vedere pentru asigurarea drepturilor noastre. Dv. ați vorbit
despre asigurarea drepturilor noastre, dar (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht
spune în această privință altceva. În continuare, (D. Dean – n.n.) Rusk
a citit din informația menționată, pe care i‑a înmânat‑o Bolen (sic!),198
un pasaj din declarația făcută de W. Ulbricht la 15 iunie a.c., în care se
spune că tratatul de pace va defini ce se va admite și ce nu se va admite în
Berlinul Occidental.
Or, problema accesului, a continuat (D. Dean – n.n.) Rusk, ar
putea fi ușor rezolvată printr‑o declarație făcută de dv. în sensul că
drepturile noastre vor fi recunoscute de orice acord care va fi încheiat cu
Germania Răsăriteană. În lipsa unei asemenea declarații, nu putem să nu
considerăm că obiectivul propunerilor dv. constă în a schimba substanțial
situația în ceea ce privește drepturile noastre și prezența noastră în
Berlinul Occidental. Nu cred să fie nevoie de vreo lămurire în privința
drepturilor noastre în Berlinul Occidental. Este o problemă cunoscută.
Dacă însă există vreun dubiu în privința drepturilor noastre, am putea să
dăm lămuririle corespunzătoare. Nu vedem însă motive pentru care ar fi
nevoie să se complice această problemă. Dificultatea principală constă,
după părerea noastră, în faptul că se introduc elemente noi în drepturile
noastre și lipsește claritatea în privința caracterului tratativelor care se au
în vedere.
Aș vrea să mă întorc acum la o altă problemă pe care am atins‑o
la începutul convorbirii noastre. Mie personal – și spunând aceasta nu
vorbesc în numele tuturor puterilor occidentale – mi se pare că dacă va
exista o înțelegere clară a situației din Berlin, aceasta va deschide calea
spre discuții în vederea normalizării situației din Germania și întăririi
stabilității în Europa, inclusiv problemele securității care poate că este
indicat să fie discutate. Dar în condițiile când drepturile noastre în
198
Charles E. Bohlen
240 Document 15
Berlinul Occidental sunt puse la îndoială, ne este greu să facem vreo

declarație în problema securității europene.
Am mai spus în cursul convorbirii noastre precedente,199 a continuat
(D. Dean – n.n.) Rusk, că în jurul drepturilor noastre nu există niciun
mister. Aceste drepturi există sub forma accesului în Berlinul Occidental
pe uscat, pe apă și pe cale aeriană. Dacă se va introduce claritate în
această problemă, am putea să ne înțelegem să fie convocată o conferință
a reprezentanților celor patru puteri. Nu vreau, însă, să vă creez impresia
că putem fi de acord ca vreun tratat cu RDG să poată influența drepturile
noastre de bază din Berlin, deoarece Berlinul, din punct de vedere teritorial
și în alte privințe, nu face parte din RDG.
Din partea noastră am examinat minuțios toate propunerile sovietice
cu privire la asigurarea accesului. Impresia principală pe care ne‑am
format‑o este lipsa de claritate în ceea ce privește drepturile noastre de
acces și conexiunea dintre problema accesului și celelalte probleme. Iată
ce este important și esențial pentru noi. De aceea ne concentrăm atenția
principală asupra acestui fapt, poate chiar în dauna problemelor care ar
putea fi discutate în afară de aceasta.
În problema Conferinței de Pace, nu m‑am pronunțat într‑adevăr în
timpul convorbirii noastre precedente și acum vreau doar să formulez pe
scurt câteva observații. Este important să asigurăm o situație în care orice
conferință a statelor să aibă succes și să fie găsit un teren comun între
punctele de vedere ale puterilor care sunt, în mod esențial, cointeresate
în problemele în discuție. Nu văd însă cum poate fi asigurat un asemenea
succes fără înțelegerea prealabilă între guvernele la care aceasta se referă
în primul rând. Prin urmare, înainte de examinarea posibilității de
convocare a unei conferințe, trebuie să lămurim pozițiile părților care
sunt interesate, în primul rând, căile de apropiere a acestor poziții și apoi
să definim cum se poate da o formă concretă înțelegerii realizate.
Cu aceasta convorbirea, care a durat trei ore, s‑a terminat. (D. Dean
– n.n.) Rusk a propus să o continuăm în dimineața de sâmbăta, 30
septembrie (1961 – n.n.), ceea ce am acceptat.

dos.13U/1961, ff.32–47
199
Vezi DOCUMENT 14
DOCUMENT 16
marginea chestiunii semnării unui tratat de pace cu RFG și RDG, precum
și la situația din Laos
SECRET
La începutul convorbirii, (D. Dean – n.n.) Rusk a spus că înainte de

a trece la problemele „referitoare la Germania și la Berlin”, el ar vrea să
spună câteva cuvinte despre Laos. Recent, (W. Averell – n.n.) Harriman,
reprezentantul SUA la Geneva pentru reglementarea problemei Laosului,
s‑a înapoiat la Geneva, după o călătorie în Asia de Sud‑Est, unde
s‑a întâlnit cu Suvanna Fumma (sic!).200 Guvernul SUA i‑a trimis lui
Harriman noi instrucțiuni cu privire la reglementarea problemei laoțiene.
(Mihail N. – n.n.) Smirnovski, însărcinatul cu afaceri al Uniunii Sovietice
la Washington, a discutat în această problemă cu Rostov (sic!)201 de la
Casa Albă. Acum două saptămâni, după întâlnirea dintre Harriman și
(Gheorghi M. – n.n.) Pușkin a apărut speranța că va fi realizat un anumit
progres în tratative. Dar în timpul ultimei întâlniri pe care a avut‑o Pușkin
cu Harriman, după înapoierea acestuia din Asia de Sud‑Est, Harriman
a avut impresia că Pușkin nu a primit instrucțiuni „care să corespundă
spiritului celor care au fost trimise lui Harriman.”
Răspunzând, am declarat că guvernul sovietic a dat indicații
lui (Gheorghi M. – n.n.) Pușkin să facă tot posibilul pentru a accelera
înțelegerea în problema Laosului, corespunzător înțelegerii principiale
care s‑a realizat în această problemă între N.S. Hrușciov și J. Kennedy la
Viena (între 3–4 iunie 1961 – n.n.).
200
Souvanna Phouma
201
Walt W. Rostow
242 Document 16
În legătură cu aceasta, am subliniat că guvernul SUA nu ar trebui să

creeze obstacole în calea înțelegerii dintre laoțienii înșiși în ceea ce privește
componența guvernului de coaliție al țării. Desigur că fiecare parte poate
sa dea un bun sfat prietenilor pentru a înlesni realizarea înțelegerii.
Trebuie să ținem însă minte că aceasta este în primul rând o problemă
internă laoțiană. Să se înțeleagă între ei cei trei prinți singuri sau, poate,
am adăugat eu în glumă, guvernul SUA se teme și aici de o „troică.”
Înțelegerea în privința faptului că Laosul trebuie să fie un stat neutru
și independent există. Când lucrurile ajung însă la semnarea acordului
corespunzător, deocamdată nu se obține niciun rezultat. Suntem pentru
realizarea cât mai grabnică a acestei înțelegeri și semnarea acordului.
(D. Dean – n.n.) Rusk a observat că cel mai bun canal pe care trebuie
îndreptate eforturile părților pentru realizarea unei înțelegeri în problema
Laosului este, se pare, conferința de la Geneva – (W. Averell – n.n.)
Harriman și (Gheorghi M. – n.n.) Pușkin. În ceea ce privește problema
guvernului de coaliție, a spus Rusk, suntem de acord că într‑adevăr este
o chestiune a laoțienilor înșiși. Guvernul SUA știe că regele, care este
recunoscut ca șef de stat de către cei trei prinți și de către guvernele
existente astăzi, este îngrijorat de componența guvernului de coaliție
propusă de Suvanna Fumma (sic!).202
SUA au făcut pași foarte serioși în direcția poziției Uniunii Sovietice și
au acceptat ca Suvanna Fumma (sic!) să fie prim‑ministru. Dar este vorba
aici nu numai de SUA, a declarat (D. Dean – n.n.) Rusk. Mulți laoțieni
își exprimă temerea că persoanele propuse în guvern de către Suvanna
Fumma (sic!) în realitate nu sunt neutre, ci mai curând sunt adepți ai lui
Patet Lao (sic!).203 Formula coordonată pentru componența guvernului:
8:4:4 este considerată de unii a fi în realitate 12:4 sau 11:5. Totuși, sunt de
acord cu dv. că este o problemă care îi privește pe laoțienii înșiși, iar țările
noastre trebuie să depună eforturi pentru a contribui la realizarea unei
hotărâri coordonate.
Problema guvernului Laosului se împletește strâns cu tratativele de
la Geneva, deoarece fără înțelegerea cu privire la formarea guvernului nu
se poate realiza un acord la Geneva. Și, pe de altă parte, fără a asigura
garanții internaționale pentru neutralitatea și independența Laosului, nu
poate fi asigurată o activitate eficientă a guvernului de coaliție.
202
Souvanna Phouma
203
Pathet Lao
În orice caz, a declarat (D. Dean – n.n.) Rusk pe un ton glumeț, în

acest domeniu nu obiectăm împotriva „troicii”, dacă într‑adevăr este o
„troică” neutră. Suntem preocupați numai de gândul ca în atelaj să nu fie
înhămați doi: un cal și un iepure.
I‑am răspuns lui (D. Dean – n.n.) Rusk că între un cal și un iepure,
într‑adevăr, nu prea poate fi prietenie, dar în combinația dată se pare că nu
există un iepure. Rezultă că SUA pun la îndoială linia neutră a lui Suvanna
Fuma (sic!) și al forțelor al căror punct de vedere îl reprezintă el, deși
ele însele se pronunță pentru neutralitate. Se știe că nu noi, ci Suvanna
Fuma (sic!) a propus componența guvernului. Noi nici nu i‑am văzut
pe oamenii politici laoțieni pe care i‑a propus el. Întrucât îi recomandă
o personalitate ca Suvanna Fuma (sic!), presupunem că ei corespund
cerințelor promovării unei politici de neutralitate a Laosului pentru care
se pronunță URSS și SUA.
După părerea guvernului sovietic, nu există temeiuri pentru îndoieli
în privința componenței guvernului propus de Suvanna Fuma (sic!). Ar fi
bine ca laoțienii să rezolve singuri această problemă cât de curând, atunci
și noi și voi, respectiv URSS și SUA, am arunca de pe umerii noștri o
povară de care nu avem nevoie nici noi, nici voi.
Reglementarea problemei laoțiene, după cum ați declarat nu numai
o dată, ar fi o contribuție pozitivă la atenuarea încordării internaționale,
ceea ce ar favoriza într‑o anumită măsură și soluționarea altor probleme
nereglementate.
M‑am pronunțat pozitiv în privința propunerii ca (W. Averell – n.n.)
Harriman și (Gheorghi M. – n.n.) Pușkin să examineze în continuare
la Geneva problemele care trebuie rezolvate și să caute să accelereze
pregătirea acordului.
(D. Dean – n.n.) Rusk a declarat, din nou, că și el este de părere
că de aceste probleme trebuie să se ocupe, fără a tergiversa lucrurile,
reprezentanții de la Geneva.
După schimbul de păreri în privința Laosului, s‑a trecut la problema
germană. (D. Dean – n.n.) Rusk a spus că după cea de‑a doua întâlnire204 a
noastră, el intenționa să se înapoieze la Departamentul de Stat, dar, ținând
seama de marea importanță pe care o atribuie convorbirilor dintre noi,
se bucură de prilejul de a avea și această întâlnire „pentru problemele
referitoare la Germania și Berlin.” Mă voi înapoia astăzi la Washington,
204
Vezi DOCUMENT 15
244 Document 16
a continuat el. Voi fi însă gata să mă reîntâlnesc cu dv. în orice moment,

dacă considerați că o asemenea întâlnire este indicată. Afară de aceasta,
voi întreține contactul cu dv. în problema întâlnirii dv. cu președintele
(John F. – n.n.) Kennedy pentru a coordona data și momentul unei
asemenea întâlniri.
Data trecută am discutat cu dv. despre accesul în Berlinul Occidental
și am ridicat o serie de probleme în legătură cu aceasta. Dificultatea
principală pentru noi, care împiedică realizarea unui progres în
convorbirile noastre, constă în lipsa de claritate în privința problemei ce
înțelegeți dv. când vorbiți despre accesul în Berlinul Occidental. Poate
că astăzi am putea începe de la observațiile dv. în problemele pe care
le‑am ridicat la sfârșitul celei de‑a doua convorbiri ale noastre. Întrucât
astăzi este cea de‑a treia întâlnire a noastră, ținând seama de importanța
pozitivă care, după părerea dv., este inerentă principiului „troicii”, sper că
astăzi vom putea realiza un anumit progres.
Înainte de a răspunde la întrebările dv., i‑am spus eu lui (D. Dean
– n.n.) Rusk, aș vrea să vă pun la rândul meu o întrebare: care anume
aspecte ale problemei vi se par insuficient de clare?
Drept răspuns, (D. Dean – n.n.) Rusk a repetat cunoscuta poziție a
SUA în problema drepturilor puterilor occidentale cu privire la accesul
în Berlinul Occidental. Puterile occidentale, a spus el, au drepturi
fundamentale în privința accesului în Berlinul Occidental și exercită aceste
drepturi. Nu considerăm că de aceste drepturi dispune Uniunea Sovietică.
Aceste drepturi nu pot fi afectate prin transmiterea lor de către Uniunea
Sovietică altcuiva, de exemplu Germaniei Răsăritene. În privința acestor
drepturi, Uniunea Sovietică are anumite obligații legate de războiul trecut
și de perioada de după război.
Problema drepturilor puterilor occidentale, după cum am mai
explicat înainte, ni se pare simplă. Toți știu în ce constau aceste drepturi,
toți știu că le‑am exercitat în mod practic și le exercităm. Suntem neliniștiți
de aluziile că aceste drepturi pot fi serios știrbite de tratatul de pace cu
Germania Răsăriteană. Am vrea ca drepturile noastre să fie clar afirmate
de către Uniunea Sovietică și nu de către (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht, și
suntem gata să discutăm cum vor sta lucrurile în această privință cu dv.,205
dacă considerați că aceasta este necesar.
205
Nu ne este clar felul în care Uniunea Sovietică intenționează „să

exprime garanțiile drepturilor noastre”, ce asigurări poate să dea cu privire
la aceste drepturi, când se vor realiza măsurile menționate în propunerile
sovietice. SUA nu consideră că drepturile lor pot fi puse în discuție între
puterile occidentale și (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht. Această problemă
privește puterile occidentale și Uniunea Sovietică.
Pentru a menține această problemă într‑un anumit cadru și într‑o
perspectivă justă, aș vrea să adaog (sic!) numai, a continuat (D. Dean –
n.n.) Rusk, că, după cum am mai spus, nu sunt împuternicit să vorbesc
în numele celorlalte state aliate cu SUA. Totuși, voi încerca să clarific
dacă există vreo bază pentru tratative serioase între guvernele interesate.
Noi nu considerăm că formula propusă de Uniunea Sovietică, adică
propunerea că aceste tratative trebuie să aibă ca obiectiv încheierea
tratatului de pace german și reglementarea pe baza acestuia a situației din
Berlinul Occidental, constituie o bază satisfăcătoare pentru tratative între
guvernele interesate. Așa cum înțelegem noi, propunerile sovietice prevăd
lichidarea drepturilor puterilor occidentale și, totodată, ni se propune
să discutăm această problemă cu (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht. Astfel,
vedem că drepturile noastre, pe care le considerăm esențiale și importante
pentru noi, nu sunt recunoscute. Recunoașterea drepturilor de acces este
o problemă fundamentală pentru noi din punctul de vedere al tratativelor
serioase, în cadrul cărora ar fi rezolvate toate problemele puse în discuție.
L‑am rugat pe (D. Dean – n.n.) Rusk să precizeze dacă, făcând această
declarație, el pornește de la ipoteza rezolvării de comun acord a problemei
încheierii tratatului de pace sau pornește de la ipoteza că tratatul de pace
va fi semnat de Uniunea Sovietică și de o serie de alte state, care vor voi
să‑l încheie, pe o bază care nu va fi stabilită de comun acord cu puterile
occidentale?
(D. Dean – n.n.) Rusk a răspuns, într‑o formă precisă, că SUA nu
pot accepta semnarea tratatului de pace cu Germania Răsăriteană și nici
cu Germania Occidentală. El a adăogat (sic!) că tratatul de pace ca atare
nu reprezintă o piedică principală în calea asigurării intereselor vitale ale
SUA care sunt afectate.
Am răspuns că guvernul sovietic are convingerea că soluția cea
mai bună este rezolvarea problemei încheierii tratatului de pace, care
corespunde intereselor păcii și destinderii încordării în Europa, este
încheierea tratatului pe o bază pusă de comun acord, cu puterile
246 Document 16
occidentale.206 După cum știți, propunerile sovietice sunt elastice: ele

presupun fie încheierea unui singur tratat de pace cu ambele state germane,
fie încheierea a două tratate diferite, unul cu RDG și altul cu RFG. În cazul
variantei a doua, propunerile noastre presupun că statele, care vor voi să
semneze tratatul de pace cu cele două state germane, vor avea libertatea să
acționeze în consecință. Iar statele care vor voi să semneze tratatul de pace
numai cu un singur stat german, vor fi libere să procedeze așa cum vor
voi. Am prefera însă ca toate statele, care au luptat împotriva Germaniei
hitleriete, să semneze tratatul de pace cu ambele state germane.
(D. Dean – n.n.) Rusk a răspuns că SUA înțeleg acest lucru și, după
cum el a mai spus, semnarea de către Uniunea Sovietică a unui tratat
de pace separat cu RDG nu reprezintă ca atare pentru SUA o problemă
critică. Avem însă câteodată impresia, a continuat el, că guvernul sovietic
crede că anume semnarea tratatului de pace ca atare reprezintă pentru
noi o problemă serioasă. În realitate, însă, o problemă serioasă reprezintă
pentru noi faptul că tratatul de pace poate influența asupra drepturilor
noastre din Berlinul Occidental, asupra drepturilor noastre în ceea ce
privește accesul.
Răspunzându‑i lui (D. Dean – n.n.) Rusk, am declarat că încheierea
tratatului de pace cu ambele state germane sau rezolvarea acestei
probleme pe baza a două tratate separate ar rezolva și problema Berlinului
Occidental prin crearea orașului liber demilitarizat, Berlinul Occidental,
precum și problema accesului, care vă interesează atât de mult și a cărei
importanță o subliniați mereu în cadrul convorbirii noastre.
Uniunea Sovietică consideră că în problema accesului s‑ar putea
realiza o înțelegere pe o bază care să fie acceptabilă pentru toate părțile,
inclusiv pentru puterile occidentale, dacă această înțelegere se va baza nu pe
recunoașterea sau pe confirmarea statutului de ocupație sau a drepturilor
de ocupație ale puterilor occidentale, deoarece încheierea tratatului de
pace ar pune capăt și uneia și alteia, ci pe recunoașterea necesității de a
schimba situația existentă, care rezultă din încheierea tratatului de pace.
Repet, guvernul sovietic este convins că problema accesului în Berlinul
Occidental s‑ar putea rezolva pe o bază acceptabilă pentru toate părțile,
dacă toate statele interesate ar avea într‑adevăr dorința să încheie capitolul
celui de-al Doilea Război Mondial și să consfințească situația de fapt creată
în Germania și în Europa.
206
Guvernul sovietic a subliniat în repetate rânduri că una din

principalele cerințe care trebuie să fie respectate este aceea de a respecta
suveranitatea Republicii Democrate Germane. Această cerință trebuie
neapărat respectată în legătură cu semnarea tratatului de pace (sau a două
tratate cu cele două state germane),207 ceea ce trebuie să se oglindească
în tratat.
Nu cred că ar fi necesar să arăt din nou amănunțit că guvernul sovietic
este dispus să se stipuleze, în legătură cu încheierea tratatului de pace
sau a două tratate cu cele două state, cele mai riguroase garanții pentru
asigurarea statutului orașului liber demilitarizat, Berlinul Occidental.
Totodată, trebuie rezolvată și problema accesului, pentru asigurarea
accesului trebuie să fie de asemenea prevăzute cele mai eficiente garanții.
Guvernul sovietic este dispus chiar să semneze un acord separat în
problema garanțiilor, pentru a le atribui o forță cât mai mare. După cum
știți, am declarat eu lui (D. Dean – n.n.) Rusk, propunerile sovietice prevăd
câteva variante în rezolvarea problemei respectării statutului orașului
liber, inclusiv problema asigurării accesului. Una din aceste variante,
căreia guvernul sovietic îi atribuie o mare importanță, este prezența în
Berlinul Occidental a contingentelor simbolice208 ale forțelor armate ale
celor patru puteri. Subliniez acest cuvânt: contingente simbolice.209 Toate
acestea luate împreună asigură o asemenea rezolvare a problemei tratatului
de pace – și pe baza acestuia a situației din Berlinul Occidental – care să
nu afecteze interesele vitale ale vreunui stat și să corespundă intereselor
păcii și securității în Europa și în întreaga lume. Tot ceea ce am spus, i‑am
declarat eu, reprezintă analiza diferitelor variante în ce privește rezolvarea
de comun acord a problemei privind semnarea tratatului de pace, repet,
rezolvarea de comun acord. Trebuie să dau câteva explicații suplimentare
în ce privește felul în care trebuie înțeleasă problema accesului în cazul
când Uniunea Sovietică, împreună cu o serie de alte state, vor fi silite să
semneze tratatul de pace numai cu RDG, după cum se obișnuiește să se
spună, pe cale unilaterală.
Dacă guvernul sovietic, împreună cu guvernele unui șir de alte
state, va semna tratatul de pace numai cu RDG, în legătură cu semnarea
tratatului și pe baza acestuia Berlinul Occidental va fi declarat oraș liber,
207
208
209
248 Document 16
demilitarizat, iar problema accesului va trebui rezolvată în acest caz

ținându‑se seama de această situație. În mod concret, aceasta va însemna
că, în cazul semnării tratatului de pace numai cu RDG, puterile occidentale
vor trebui în problemele care le interesează, inclusiv în problema accesului
și a comunicațiilor, să ajungă la o înțelegere cu Republica Democrată
Germană și să încheie cu aceasta acorduri corespunzătoare, care să
răspundă cerințelor respectării suveranității sale.
În legătură cu aceasta e cazul să amintesc, am declarat eu, că și dv. ați
spus că în Berlinul Occidental s‑a creat într‑adevăr o situație anormală.
Aceasta este o afirmație pozitivă. În acest caz ar fi logic ca și dv. să trageți
concluzia că, odată cu semnarea tratatului de pace, problema accesului,
care în momentul de față este legată organic de regimul de ocupație
din Berlinul Occidental, va trebui și ea rezolvată pe alte baze, iar nu pe
baza regimului de ocupație și a dreptului de ocupație care își vor înceta
existența. Dar, repet, și în acest caz – dacă toate părțile interesate tind
spre înțelegere – se poate realiza un acord și în problema accesului,
respectându‑se cerințele indicate de noi, care rezultă din actul semnării
tratatului de pace cu RDG.
Prin urmare, la întrebarea pe care o puneți dv., precum și
reprezentanții celorlalte puteri occidentale, dacă se va putea realiza o
înțelegere în problema accesului în cazul când puterile occidentale nu vor
semna tratatul de pace cu RDG, noi răspundem: noi nu excludem această
posibilitate dacă Occidentul va lua în considerare în modul cuvenit
interesele celeilalte părți, inclusiv cererea de a respecta suveranitatea RDG
și de a crea obstacole în calea militarismului german și a revanșismului în
RFG prin rezolvarea problemei frontierelor germane.
În continuare, am declarat că aș vrea în legătură cu problema ridicată
de (D. Dean – n.n.) Rusk în cadrul primei convorbiri210 și pe care a reluat‑o
în cea de‑a doua convorbire211 cu mine.
Dv. ați declarat, am spus eu, că după părerea guvernului SUA
propunerile sovietice privind încheierea tratatului de pace cu RDG oferă
o bază prea îngustă pentru tratative; odată cu aceasta ați manifestat
dorința de a lărgi această bază. Ați declarat că aveți în vedere posibilitatea
ca guvernul SUA sau puterile occidentale în ansamblu să prezinte unele
210
Vezi DOCUMENT 14
211
Vezi DOCUMENT 15
propuneri în problemele privind securitatea europeană, dar care nu au

legătură directă cu problema tratatului de pace.
Guvernul sovietic n‑a refuzat niciodată să examineze și alte probleme
referitoare la securitatea europeană, alături de problema tratatului de pace
german pe care guvernul URSS o consideră ca fiind o problemă principală
și de cea mai mare urgență a securității europene. Călăuzindu‑ne după
declarațiile făcute de N.S. Hrușciov lui (Paul‑Henri C. – n.n.) Spaak, noi
am emis, în linii generale, ideea posibilității ca în cadrul tratativelor în
problema încheierii tratatului de pace german să aibă loc un schimb de
păreri și asupra altor măsuri privind securitatea europeană. Ar fi bine, așa
cum a arătat în repetate rânduri N.S. Hrușciov, dacă oamenii de stat s‑ar
ridica, în sfârșit, la nivelul înțelegerii necesității de a rezolva problemele
fundamentale ale contemporaneității: încheierea tratatului de pace
german și reglementarea altor probleme legate de atenuarea încordării
internaționale, inclusiv a încordării din Europa.
În răspunsul său la explicațiile date în legătură cu poziția guvernului
sovietic în unele probleme care prezintă interes pentru SUA, (D. Dean
– n.n.) Rusk a spus că în aceste explicații el vede o serie de elemente
constructive. Totuși, pentru a clarifica definitiv situația, el ar vrea să revină
din nou la unele momente pe care le‑a atins mai înainte. El a subliniat,
totodată, că‑și exprimă considerentele „nu în spiritul antagonist, ci cu
scopul de a explica poziția SUA.”
Când se atinge problema drepturilor noastre în Berlinul Occidental,
a spus (D. Dean – n.n.) Rusk, la noi se ridică întotdeauna o întrebare: de
câte ori trebuie să cumpărăm acest cal? Se știe că ne aflăm în Berlinul
Occidental pe baza faptului că v‑am cedat Turingia și Saxonia. Acum,
dv. spuneți că orice problemă referitoare la Berlinul Occidental nu poate
fi pusă în discuție. În același timp, însă, dv. ridicați problema Berlinului
Occidental, fără să arătați măcar în prealabil ce denumire trebuie să se
dea acestui oraș. Or, eu repet, ne este greu să cumpărăm de câteva ori
același cal.
Dv. vorbiți despre necesitatea respectării suveranității Republicii
Democrate Germane. Noi credem că dv. aveți în vedere suveranitatea
RDG asupra teritoriului care se numea în trecut zona sovietică de ocupație
a Germaniei, iar nu suveranitatea asupra Berlinului Occidental.
Răspunzând la aceste observații făcute de (D. Dean – n.n.) Rusk, noi
am spus:
250 Document 16
De la terminarea războiului au trecut mai bine de 16 ani și nici până

acum nu există un tratat de pace. Am explicat în repetate rânduri că nu
putem fi de acord cu situația în care unele state ar putea să aplice veto
asupra drepturilor legitime și consfințite de veacuri ale altor state de a
semna tratatul de pace cu țara împotriva căreia ele au luptat, pentru a
pune capăt acestui război. În cadrul discuțiilor noastre, dv. ocoliți această
problemă principală, ca și cum ea nici nu există. În realitate, însă, această
problemă există și nici noi, nici dv. nu o putem ocoli.
Voi căuta acum să răspund la întrebarea dv.: cum trebuie înțeleasă
suveranitatea RDG în legătura cu problema Berlinului Occidental, mai
precis în legătură cu propunerea de a proclama Berlinul Occidental ca
oraș liber, după semnarea tratatului de pace german.
Guvernul sovietic a prezentat propunerea de a se crea orașul liber,
demilitarizat, Berlinul Occidental. Guvernul sovietic privește orașul liber
ca o unitate de sine stătătoare și independentă.212 Tocmai de aceea, el
propune ca SUA, Anglia, Franța, Uniunea Sovietică și RDG, iar dacă este
necesar atunci și ONU, să‑și asume în legătură cu problema garanțiilor
anumite obligații de a respecta statutul orașului liber ca o unitate de sine
stătătoare.213
Totodată, am vrea să subliniem în mod deosebit două momente
importante: în primul rând, noi propunem să fie menținut sistemul social
și obștesc pe care‑l are și îl acceptă populația Berlinului Occidental. Noi
propunem ca acest sistem să fie menținut. Repet, noi propunem menținerea
acestui sistem, ceva mai mult, stabilirea unor garanții riguroase pentru a
asigura ceea ce numiți dv. „libertatea” populației Berlinului Occidental. În
al doilea rând, noi considerăm că transformarea Berlinului Occidental în
oraș liber, pe baza încheierii tratatului de pace german, va oferi posibilitatea
de a reglementa problema accesului pe o bază acceptabilă pentru toate
statele interesate, inclusiv pentru SUA, Anglia, Franța, Uniunea Sovietică
și RDG. În felul acesta, SUA, dacă avem în vedere interesele reale ale păcii,
nu vor avea de suferit câtuși de puțin de pe urma reglementării acestei
probleme.
Merită atenție faptul că atunci când am dat explicațiile în sensul că
orașul liber trebuie să devină o unitate de sine stătătoare și independentă,
212
213
(D. Dean – n.n.) Rusk a lăsat să se înțeleagă că el primește favorabil

aceste explicații.
În răspunsul său, (D. Dean – n.n.) Rusk a spus că din explicațiile
noastre el poate să facă pentru el o anumită concluzie privind problema
suveranității RDG și a situației Berlinului Occidental, ca unitate de sine
stătătoare, prevăzute în propunerile sovietice.
El a întrebat în continuare care sunt faptele care provoacă îngrijorarea
Uniunii Sovietice, când noi vorbim despre necesitatea de a respecta
suveranitatea RDG. El a declarat că, judecând după cele spuse, Uniunea
Sovietică este de acord că respectarea suveranității RDG nu este în mod
obligatoriu legată de semnarea tratatului de pace cu RDG, fiind posibilă
și o asemenea rezolvare a problemei respectării suveranității care nu va
rezulta din semnarea tratatului de pace cu RDG de către toate statele, adică
în condițiile când RDG nu va fi recunoscută din punct de vedere juridic de
unele state. Dar și în acest caz respectarea suveranității presupune unele
măsuri practice, iar eu nu văd că accesul existent în prezent ar încălca
drepturile cuiva. Pe baza accesului actual, camioanele noastre circulă pe
autostrăzi, șlepurile noastre merg pe canale, iar avioanele ajung pe calea
aerului în Berlinul Occidental. Ce anume aveți în vedere vorbind despre
respectarea suveranității RDG?
Am dat lui (D. Dean – n.n.) Rusk explicațiile cerute în sensul
că răspunsul la întrebarea lui trebuie dat avându‑se în vedere două
situații posibile.
a) O situație poate să apară în cazul când vom porni de la ipoteza că
puterile occidentale nu vor semna tratatul de pace cu RDG, dar în același
timp se va realiza și cu ele o înțelegere cu privire la crearea orașului liber,
inclusiv o soluție coordonată a problemei accesului.
b) O situație cu totul alta poate să apară în cazul când vom porni de
la ipoteza că puterile occidentale nu vor semna tratatul de pace cu RDG și,
în afară de aceasta, nu va exista o înțelegere cu ele nici în problema creării
orașului liber, adică în cazul când noi, Uniunea Sovietică, vom fi nevoiți
împreună cu o serie de alte state să încheiem tratatul de pace cu RDG, fără
participarea puterilor occidentale.
În primul caz, o înțelegere în privința statutului orașului liber, inclusiv
în problema accesului, va însemna că RDG își va asuma anumite obligații
puse în prealabil de acord, atât în ceea ce privește respectarea statutului
orașului liber, cât și în ceea ce privește asigurarea accesului în Berlinul
252 Document 16
Occidental. Care vor fi în mod concret aceste obligații, toate acestea trebuie
să fie, bineînțeles, precizate în cursul tratativelor. În acest caz, trebuie să
fie respectate, desigur, prevederile privind respectarea suveranității RDG,
aceste prevederi urmând să fie menționate prin asumarea unor obligații
de către toate statele participante la statut.
În cel de-al doilea caz, când nu va exista o înțelegere atât în privința
încheierii tratatului de pace, cât și în privința statutului orașului liber,
se va crea o situație în care puterile occidentale vor trebui ele singure
să ducă tratative cu RDG în problema accesului în Berlinul Occidental.
Este imposibil să ghicim acum asupra căror probleme vor putea ele să se
înțeleagă cu RDG. În orice caz, puterile occidentale vor trebui atunci să
aibă de‑a face cu RDG și numai cu RDG. Ele vor trebui să ducă tratative cu
RDG, iar toate problemele privind accesul, așa cum a spus N.S. Hrușciov214
lui J. Kennedy la Viena (între 3–4 iunie 1961 – n.n.), se vor rezolva pe baza
unor acorduri între puterile occidentale și RDG.
(D. Dean – n.n.) Rusk a arătat că el înțelege cele spuse de mine în sensul
că suveranitatea RDG nu va atrage după sine schimbarea procedurilor de
fapt în ce privește accesul pe drumuri, canale, căi ferate și pe calea aerului.
La această observație, noi am răspuns că poziția noastră în această
problemă a fost expusă în repetate rânduri. Principalul constă în aceea
că în lipsa unor soluții adoptate de comun acord cu privire la tratatul
de pace și în lipsa unui acord în problema statutului orașului liber
(inclusiv rezolvarea problemei accesului),215 puterile occidentale, ca și
toate celelalte state, vor trebui să se înțeleagă în problema accesului cu
RDG, aceste probleme urmând să fie rezolvate pe baza unor acorduri și
numai pe baza acordurilor. Ce anume va însemna această înțelegere, în
mod concret, referitor la fiecare tip de comunicații – este o problemă care
trebuie rezolvată pe calea tratativelor între RDG și celelalte state.
(D. Dean – n.n.) Rusk a încercat de câteva ori să clarifice dacă nu
există o posibilitate să capete de la noi chiar în acest stadiu al schimbului
de vederi anumite declarații în sensul că actuala situație în domeniul
comunicațiilor se va menține fără schimbări, inclusiv în ceea ce privește
folosirea coridoarelor aeriene. Se înțelege de la sine că, vorbind despre
acces și despre comunicații, nu am separat problema coridoarelor aeriene
de problema generală, subliniind că indiferent dacă problema tratatului de
214
Vezi DOCUMENT 6
215
pace va fi rezolvată pe o bază coordonată sau pe calea încheierii unui tratat

numai cu RDG, problema comunicațiilor trebuie să fie soluționată pe o
bază cu totul diferită, care decurge din proclamarea Berlinului Occidental
oraș liber, din abrogarea statutului de ocupație în Berlinul Occidental și
încetarea drepturilor de ocupație ale puterilor occidentale. S‑a văzut după
toate (sic!) că acest fel de a pune problema nu‑l satisface pe Rusk, și că
și pe viitor atenția principală a guvernului SUA, ca și a celorlalte puteri
occidentale, va fi acordată tocmai acestei probleme.
După ce a ascultat explicațiile noastre, (D. Dean – n.n.) Rusk a
declarat că partea sovietică subliniază mereu necesitatea lichidării stării de
război la 16 ani după terminarea războiului. Când am caracterizat aceasta
ca o concepție pur teoretică, a continuat el, ați respins aprecierea mea.
Mi se pare însă că cele două guverne ale noastre trebuie să fie interesate
nu atât în încheierea formală a celui de-al Doilea Război Mondial, cât în
înlăturarea factorilor care ar putea să provoace izbucnirea unui al treilea
război mondial. Poate că am putea să mergem mai ușor pe o cale practică,
în loc să abordăm din punct de vedere teoretic. Ați vorbit despre orașul
liber, Berlinul Occidental, arătând că nu numai denumirea are importanță.
Dar Berlinul Occidental este și acum liber. El există, are relațiile sale
proprii, organele sale de administrație etc. În legătură cu aceasta, trebuie
să vă fac o mărturisire pe care poate n‑ar trebui sa o fac, a observat Rusk
într‑o formă glumeață. Într‑una din cuvântările mele am denumit Berlinul
Occidental „oraș liber”, având în vedere, ce‑i drept, cuvîntul „liber” scris
cu literă mică, și am fost nevoit să mă corectez pe loc pentru a nu da
naștere unor neînțelegeri.
Nu credem că s‑ar putea asigura situația din Berlinul Occidental
prin aducerea în acest oraș a unor trupe sovietice, așa cum propuneți
dv. Trupele sovietice se pot afla în Berlinul Răsăritean, în Germania
Răsăriteană, dar prezența lor în Berlinul Occidental nu poate să devină
decât un izvor de fricțiuni, ceea ce ar trebui evitat. Mi se pare că o anumită
prezență a ONU în Berlinul Occidental ar putea fi realizată ca factor care
să contribuie la normalizarea situației. (D. Dean – n.n.) Rusk nu a vrut să
precizeze în legătură cu aceasta ce fel de prezență a ONU admite el. Nu
este exclus că este vorba, poate, de prezența unei agenții auxiliare a ONU,
deoarece uneori se fac aluzii în acest sens în Occident.
254 Document 16
Admit, de asemenea, a declarat (D. Dean – n.n.) Rusk, o eventuală

colaborare și anumite forme de colaborare între autoritățile Berlinului
Occidental și ale celui Răsăritean.
La rugămintea mea de a preciza dacă are în vedere colaborarea
dintre autoritățile orășenești ale Berlinului Occidental și guvernul RDG,
(D. Dean – n.n.) Rusk a lămurit că are în vedere măsuri comune „cu
caracter intraurban”, de pildă, pe linia serviciilor comunale, a folosirii
energiei electrice, a metroului etc.
În continuare, (D. Dean – n.n.) Rusk a revenit la ideea pe care a
subliniat‑o de câteva ori în cursul convorbirilor noastre, și anume că
este necesar găsim căi pentru reglementarea situației de fapt din Europa
Centrală, ceea ce ar contribui la întărirea păcii. Nu exclud că putem să
găsim principii comune pentru rezolvarea practică a problemei. Cu toate
că înțelegem în mod diferit „situația teoretică”, poate că ambele părți
înțeleg în același fel faptele care le‑ar permite să trăiască în pace.
Ați vorbit aici, a declarat (D. Dean – n.n.) Rusk, despre două situații
eventuale care s‑ar putea crea în lipsa unei hotărâri coordonate cu privire
la tratatul de pace, arătând că în a doua situație, respectiv dacă nu ar
exista nu numai o hotărâre coordonată cu privire la tratatul de pace, ci și o
hotărâre coordonată cu privire la situația din Berlinul Occidental, inclusiv
problema comunicațiilor, ar trebui să ne înțelegem cu (Walter E.P. – n.n.)
Ulbricht. Am vrea însă să fie o claritate deplină în privința faptului că
problema accesului privește puterile occidentale și Uniunea Sovietică.
Dacă se va realiza o anumită înțelegere între noi, nu văd motive pentru
care Ulbricht nu poate accepta o asemenea înțelegere ca parte a înțelegerii
la care va participa. Dar înțelegerea principală trebuie să fie realizată între
Uniunea Sovietică și puterile occidentale.
Trecând în continuare la problema securității europene, (D. Dean
– n.n.) Rusk a spus că, vorbind într‑un sens mai larg despre securitatea
europeană, el dorește să sublinieze în mod special că vorbește numai în
numele guvernului SUA și că nu are împuterniciri să vorbească în numele
altor guverne. După ce a făcut această rezervă, el a trecut la descifrarea
aluziilor pe care le‑a făcut în convorbirile anterioare cu privire la
securitatea europeană.
Părerile enunțate de mine cu privire la securitatea europeană, a
declarat el, nu sunt niște fraze goale. Avem anumite considerente în
această privință. Nu am în momentul de față propuneri concrete, deoarece
aceste probleme afectează interesele multor altor state și cred că nu este

momentul și locul pentru a formula asemenea propuneri, aceste probleme
urmând să fie discutate în cursul tratativelor concrete.
După ce a făcut aceste rezerve, (D. Dean – n.n.) Rusk a început să
expună într‑o formă generală esența propunerilor SUA în domeniul
securității europene.
Nu considerăm, a spus el, că, în condițiile de pace, cele două puteri
ale noastre dintre cele mai mari, care dispun de puternice forțe armate și
de armament contemporan, trebuie să fie amestecate într‑o măsură atât
de mare în situația din Europa Centrală. Trebuie să chibzuim bine ce se
poate face pentru stabilizarea păcii în această regiune. Dacă am reuși să
diminuăm încordarea care există acolo, ar fi bine. Mi se pare că avem
aici interese comune, deși problema este complicată și va cere tratative
îndelungate.
Aș vrea să indic pentru ilustrare unele posibilități existente în
acest domeniu.
În primul rând, nu cred că ar fi rațional să acceptăm planurile de
„dezangajare în Europa”, deoarece aceasta ar putea să creeze un fel de vid
în privința răspunderii noastre și a obligațiilor noastre în Europa Centrală,
de la care nu ne putem eschiva. Suntem însă plini de intenții serioase de a
examina posibilitățile de dezarmare și suntem gata ca împreună cu dv. și
cu alte țări să depunem eforturi în această direcție.
Examinăm, de asemenea, în mod serios problema reducerii densității
forțelor celor două părți care stau față în față în Europa.
După părerea noastră avem, de asemenea, interese comune să nu
fie îngăduită răspândirea armei nucleare ca armă nucleară națională și
trecerea ei sub controlul altor state, care în prezent nu dispun de această
armă. La rugămintea mea de a preciza, (D. Dean – n.n.) Rusk a spus că
este vorba ca arma atomică nu numai să nu fie dată pe mâna unor anumite
țări, ci nici să nu fie fabricată în aceste țări.
Mi se pare, a continuat el, că ar fi în interesul NATO și al Pactului de
la Varșovia, ca NATO în ansamblu și Pactul de la Varșovia în ansamblu
să‑și dea asigurări reciproce că „stabilitatea va fi asigurată.” Poate că
ambele părți ar putea să‑și dea asigurări reciproce că nu se pregătesc
pentru un atac prin surprindere.
Prin urmare, există o serie întreagă de probleme care ar putea fi
rodnic discutate pe o bază practică și nu teoretică în privința Europei
256 Document 16
Centrale. Sunt profund convins, a continuat (D. Dean – n.n.) Rusk, că

Uniunea Sovietică și SUA au un interes comun de a menține pacea între
ele. Știm că dv. ați depus la ONU un memorandum referitor la măsurile
pentru micșorarea încordării. Vom examina detailat acest memorandum
pentru a lămuri dacă el conține elemente care l‑ar apropia de ceea ce am
expus acum și care ar putea fi luate în considerare în cele ce urmează.
Răspunzând, i‑am declarat lui (D. Dean – n.n.) Rusk următoarele:
Dv. propuneți să ducem lucrurile în așa fel ca să se ajungă între URSS
și SUA la o înțelegere pe care ulterior ar putea s‑o accepte (Walter E.P. –
n.n.) Ulbricht. Noi nu numai că nu excludem, dar considerăm ca fiind
de dorit un schimb prealabil de vederi între cele două puteri. Tocmai
prin aceasta se și explică faptul că avem acum un schimb de vederi cu
dv. în problemele referitoare la încheierea capitolului celui de-al Doilea
Război Mondial. Dar se înțelege de la sine că, întrucât problema încheierii
tratatului de pace german interesează în mod vital RDG, ca unul dintre
cele două state germane, guvernul acestui stat trebuie de asemenea să
participe la tratative.
Noi am arătat că chiar dacă puterile occidentale doresc să se
înțeleagă cu noi cu privire la acceptarea situației de fapt care se va crea
după semnarea tratatului de pace cu RDG, ele trebuie să‑și ia anumite
angajamente care să meargă în întâmpinarea celeilalte părți, inclusiv
a RDG. În această ordine de idei, am subliniat, în scopul de a exercita
o anumită presiune, în primul rând importanța problemei frontierelor
germane,216 inclusiv a problemei frontierei dintre cele două state germane,
importanța problemei neadmiterii înarmării Germaniei Occidentale cu
arma nucleară,217 importanța respectării drepturilor suverane ale RDG
și a recunoașterii RDG. De notat că (D. Dean – n.n.) Rusk nu s‑a angajat
într‑o polemică în aceste probleme.
Referindu‑mă la problemele menționate de (D. Dean – n.n.) Rusk
privind securitatea europeană și la problemele formulate în memoran‑
dumul nostru depus în vederea examinării la Adunarea Generală a ONU,
am declarat că apreciem pozitiv faptul că ați descifrat aluziile pe care le‑ați
făcut mai înainte și că ne‑a plăcut observația dv. că guvernul SUA va exa‑
mina cu toată atenția problemele formulate în memorandumul nostru.
Guvernul sovietic consideră că cele două părți trebuie să caute puncte de
216
217
contact și în aceste probleme, în afară de problema principală a încheierii

tratatului de pace german. Guvernul sovietic consideră că orice pas care
urmărește consolidarea securității europene are o mare importanță pen‑
tru cauza păcii și normalizarea situației în Europa. Pornind de la aceasta,
guvernul sovietic va examina, fără îndoială, cu atenția cuvenită, proble‑
mele menționate de Secretarul de Stat al SUA.
Totodată, am spus eu, vreau să‑mi exprim speranța că guvernul SUA
nu are în vedere că rezolvarea problemei încheierii tratatului de pace
german, preferabil pe o bază coordonată cu puterile occidentale, trebuie
să aibă neapărat drept condiție rezolvarea celorlalte probleme privind
securitatea europeană. Guvernul sovietic pornește de la punctul de vedere
că, indiferent dacă va fi sau nu va fi realizat un succes în examinarea
celorlalte probleme ale securității europene, încheierea tratatului de pace
german și închiderea capitolului celui de-al Doilea Război Mondial nu
pot fi amânate. Cu alte cuvinte, sperăm că din partea americană nu există
o tentativă de a lega toate aceste probleme într‑un singur nod și de a
îngreuna rezolvarea problemei reglementării pașnice germane.
(D. Dean – n.n.) Rusk a observat că ar fi și practic imposibil să
fie legate într‑un singur nod toate problemele, chiar și pe motivul că
rezolvarea unor probleme referitoare la securitatea europeană va necesita,
cum se pare, un timp îndelungat. Rusk a arătat în continuare că cele două
probleme – problema Germaniei și celelalte probleme ale securității
europene – sunt legate între ele numai în sensul că dacă situația de fapt
din Germania și din Europa Centrală va fi de așa natură că va contribui
în sine la stabilitate în Europa, aceasta va ușura și rezolvarea problemei
securității europene în ansamblu.
Pentru a sublinia importanța înțelegerii dintre cele două puteri –
URSS și SUA – și răspunderea deosebită pe care o poartă aceste două
puteri, i‑am făcut lui (D. Dean – n.n.) Rusk următoarea declarație: În
una din convorbirile218 noastre v‑ați exprimat în sensul că n‑ar trebui
să se admită o situație în care președintele (John F. – n.n.) Kennedy și
N.S. Hrușciov ar prezida la catastrofa mondială pe care ar reprezenta‑o
un nou război. Trebuie să spun că guvernul sovietic a făcut întotdeauna
și face în prezent tot ce depinde de el pentru a împiedica o asemenea
catastrofă. El urmărește aceasta și prin propunerile sale privind tratatul
de pace german. Guvernul sovietic și personal N.S. Hrușciov consideră
218
Vezi DOCUMENT 15
258 Document 16
că cel mai bun mijloc de a evita această catastrofă ar fi în primul rând o

înțelegere între cele două state care poartă răspunderea principală pentru
starea problemelor internaționale, deși există, desigur, probleme care
interesează și alte state, inclusiv pe aliații voștri și ai noștri, ceea ce spune
fiecare dintre noi. Dar în coordonarea punctelor de vedere ale tuturor
statelor cointeresate, înțelegerea dintre Uniunea Sovietică și SUA are o
importanță hotărâtoare. Dacă am izbuti să rezolvăm pe o bază acceptabilă
pentru Uniunea Sovietică și SUA problema încheierii capitolului celui
de-al Doilea Război Mondial și problemele care decurg de aici, aceasta
ar fi o mare contribuție la cauza păcii, la cauza dezvoltării relațiilor dintre
țările noastre. Dacă acest lucru ar fi realizat, s‑ar putea spune cu încredere
că N.S. Hrușciov și J. Kennedy vor prezida nu la o catastrofă mondială,
ci la o cotitură hotărâtă în situația internațională, în sensul înlăturării
pericolului războiului și a unei schimbări fundamentale în relațiile
sovieto‑americane. Să îndrumăm, deci, împreună lucrurile în direcția
realizării unei înțelegeri între șeful guvernului sovietic și președintele
SUA în problemele urgente și, în primul rând, în problema pe care dv.
o numiți problema germană, iar noi o numim mai exact închiderea
definitivă a capitolului celui de-al Doilea Război Mondial prin încheierea
tratatului de pace german. Am binemerita în felul acesta de la lume. Ne
luăm curajul să declarăm că popoarele Uniunii Sovietice, ale SUA ca și ale
tuturor celorlalte țări ar fi profund recunoscătoare conducătorilor statelor
noastre, deoarece ar recolta roadele unei uriașe victorii.
Răspunzând la declarația noastră, (D. Dean – n.n.) Rusk a declarat
că el împărtășește aceste năzuințe ale guvernului sovietic și, în numele
guvernului american, și‑a exprimat speranța că vor fi găsite căi pentru
asigurarea păcii în lumea întreagă. Cele două state ale noastre sunt
într‑adevăr cele mai mari puteri. Avem într‑adevăr aliați. Dar multe depind
de ceea ce vor face Washingtonul și Moscova, în special în legătură cu
problema pe care o discutăm cu toții în primul rând. Am vrea să reflectăm
la ceea ce ați spus aici, a declarat el, și să continuăm să întreținem contacte
reciproce. Mi se pare că trebuie să continuăm într‑o formă oarecare
convorbirile începute.
În ziare s‑a scris, a continuat (D. Dean – n.n.) Rusk, că intenționez să
mai am cu dv. multe discuții, adică în fond să tărăgănez schimbul de păreri
în sensul unei tergiversări artificiale. Aceste știri nu corespund realității.
Eu, personal, am sperat să ajungem la o înțelegere după o convorbire sau
două și în orice caz nu intenționăm să tărăgănăm schimbul de păreri,

deoarece considerăm că menținerea actualei încordări ascunde în sine
urmări primejdioase. Pe de altă parte, sperăm că nu veți insista excesiv
nici să fie scurtat termenul unui asemenea schimb de păreri, întrucât
problemele care stau în fața noastră – căci este vorba de probleme ale
războiului și păcii – sunt prea importante pentru a precupeți timpul în
vederea rezolvării lor.
Acum trebuie să prezint un raport amănunțit despre convorbirile
noastre președintelui (John F. – n.n.) Kennedy și să mă consult cu aliații
noștri pentru a lămuri posibilitatea de a găsi o bază în vederea continuării
tratativelor.
Când am atras din nou atenția lui (D. Dean – n.n.) Rusk asupra
problemei necesității de a convoca o Conferință de Pace, el a reafirmat
atitudinea sa negativă față de această propunere. El a dat din nou de înțeles
că SUA se pronunță pentru o componență mai îngustă a participanților
la tratative.
Am impresia, a continuat (D. Dean – n.n.) Rusk, că am ajuns la o
anumită înțelegere, deși unele probleme au rămas în suspensie. Vorbind
despre aceste „probleme în suspensie”, Rusk a dat limpede de înțeles că
are în vedere problema cum trebuie interpretate posibilitățile puterilor
occidentale în domeniul accesului în Berlinul Occidental după ce vom
semna tratatul cu RDG.
În legătură cu aceasta el s‑a referit, de asemenea, la problema
unificării Germaniei. A atins‑o însă în treacăt și fără multă căldură,
declarând că consideră nerezonabil „ca voi și noi să închidem ușa în
fața posibilității unificării Germaniei și autodeterminării germanilor.”
Desigur, nu ne așteptăm ca aceasta să aibă loc într‑un viitor apropiat.
Dar a închide pentru totdeauna poarta în fața unificării, ar însemna să
provocăm fricțiuni și nemulțumiri atât în Germania Occidentală, cât și
în cea Răsăriteană. Este clar că trebuie să ținem seama de legăturile de
rubedenie și celelalte legături ale germanilor. Trebuie să spun că aceasta a
fost efectiv prima dată când (D. Dean – n.n.) Rusk a menționat problema
unificării Germaniei în cursul convorbirii noastre.
În afară de starea de fapt a lucrurilor, a continuat (D. Dean – n.n.)
Rusk, mai există o serie de probleme pe care trebuie să le avem în vedere
pentru a asigura pacea în Europa. Și această problemă va cere noi discuții.
260 Document 16
În momentul de față nu pot să vă spun, a continuat (D. Dean – n.n.)

Rusk, care va fi pasul următor. Poate că în cursul proximelor zile ne vom
gândi cum putem continua schimbul de vederi. Sperăm că înainte de
plecare îl veți putea vizita pe președintele (John F. – n.n.) Kennedy. El ar
dori să aibă o întrevedere cu dv. și cred că vă voi comunica când va putea
să se întâlnească cu dv.
Aș vrea, de asemenea, să‑mi exprim speranța că prin eforturi comune
vom găsi calea de a evita catastrofa pe care nu o dorește niciunul dintre
noi. Aș dori, de asemenea, să remarc în concluzie că dv., ca unul care ați
stat mulți ani în Occident, înțelegeți că noi avem probleme ale opiniei
publice. De aceea este important să nu ajungem la o situație în care însăși
opinia publică ar contribui la accentuarea încordării. În acest scop trebuie
să facem totul pentru a nu admite de o parte și de alta incidente de natură
să contribuie la intensificarea încordării.
De pildă, din partea noastră vom lua toate măsurile pentru a
nu îngădui repetarea unor incidente ca zborul recent a două avioane
vest‑germane la Berlin. Sperăm că și dv. veți face tot posibilul pentru
a nu îngădui diverse mici incidente, deoarece aceasta ar corespunde
intereselor comune.
Aș vrea să mă refer, de pildă, la un caz concret, căruia, ce‑i drept,
nu‑i atribui o mare importanță, cu atât mai mult că această problemă se și
comentează la Berlin. Este vorba de doi studenți americani care, aflându‑se
la Berlin, după ce au băut destul de mult, au vrut să transporte în Berlinul
Occidental, în portbagajul automobilului lor, o fată germană. Se înțelege
că ei au fost arestați și condamnați. Mi se pare că dacă acești studenți vor
fi puși în libertate, aceasta ar contribui la examinarea problemei care ne
interesează și ar fi o mare contribuție în acest sens. Desigur că nu iau în
niciun caz apărarea acestor băiețandri și consider că au procedat prostește.
Dacă însă autoritățile ar ține seama de această prostie a lor și i‑ar elibera,
acest pas ar fi util în condițiile încordării actuale. Iar noi vom căuta pe
viitor să‑i îndrumăm mai bine pe studenții noștri.
Ținând seama de faptul că (D. Dean – n.n.) Rusk s‑a referit, deși
în treacăt, la probleme importante – unificarea Germaniei și câteva alte
probleme care au importanță politică – am răspuns la considerațiile
formulate de el. Guvernul sovietic, am declarat noi, a pornit și pornește
de la faptul că există două state germane. N‑avem cum să ocolim acest
fapt. Tocmai de la acest fapt incontestabil – existența a două state
suverane germane – trebuie să pornim, apreciind situația din Germania și

din Europa.
Guvernul sovietic consideră că problema unificării Germaniei poate
fi rezolvată numai prin înțelegere între cele două state germane, între cele
două guverne germane. Știți bine că nu este numai poziția noastră, poziția
Uniunii Sovietice și a aliaților noștri: pe această poziție se situează de fapt
toate puterile occidentale.
Această apreciere a noastră, care conținea o aluzie clară și la poziția
SUA, (D. Dean – n.n.) Rusk nu a contestat‑o.
Referindu‑ne la dezideratul exprimat de (D. Dean – n.n.) Rusk ca
cele două părți să evite incidentele care pot contribui la intensificarea
încordării, i‑am spus că este un deziderat just, dar că, dacă considerăm
lucrurile obiectiv, nu se poate să nu vedem că motivele intensificării
încordării nu au fost create de partea noastră, deși dv. nu sunteți de
această părere. Pentru a înlătura terenul unor asemenea incidente, este
clar că trebuie să creăm o ambianță mai bună, care să favorizeze situația.
Nu trebuie să se admită emiterea unor afirmații dezmățate și uneori
iresponsabile, care se fac auzite uneori în unele țări occidentale la adresa
Uniunii Sovietice. Am adăugat că Rusk își dă seama desigur despre ce fel
de afirmații e vorba.
(D. Dean – n.n.) Rusk nu a încercat să conteste nici această apreciere
a noastră sau să comenteze vreo observație referitoare la declarațiile
dezmățate și iresponsabile ale unor personalități occidentale.
Cu aceasta s‑a terminat convorbirea cu (D. Dean – n.n.) Rusk, care
a durat 4 ore.

dos.13U/1961, ff.72–98
DOCUMENT 17
1961 noiembrie 9, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre Nikita
S. Hrușciov, prim‑secretar al CC al PCUS și președinte al Consiliului de
Miniștri al URSS, și Hans Kroll, ambasador al RFG la Moscova, referitoare
la diferendele sovieto‑americane pe marginea chestiunii semnării unui
tratat de pace cu RFG și RDG
Dl. Kroll: Vă sunt foarte recunoscător pentru primirea de astăzi.

Pentru mine era foarte important să vă pot vedea astăzi, înaintea plecării
mele la Bonn. Deși nu am o însărcinare directă din partea guvernului meu
să vă vizitez, v‑aș fi recunoscător pentru posibilitatea de a asculta punctul
de vedere al guvernului sovietic asupra unor probleme care nu sunt încă
rezolvate și care ne preocupă, deoarece consider că părerea dv. personală
va prezenta interes pentru guvernul federal și pentru Bundestag. Nu pot
să vă spun care sunt părerile precise ale guvernului federal cu privire
la tratativele dintre Orient și Occident și asupra problemei Berlinului,
deoarece această poziție trebuie să fie coordonată mai întâi între aliați.
După cum vă este cunoscut, la 20–21 noiembrie (1961 – n.n.), cancelarul
(Konrad H.J. – n.n.) Adenauer se va întâlni la Washington cu (John F. –
n.n.) Kennedy și va discuta cu el această problemă. Această întâlnire va
avea o importanță hotărâtoare pentru coordonarea poziției Occidentului.
Cu toate acestea, vreau să folosesc prilejul pentru a expune punctul meu
de vedere personal asupra situației internaționale și asupra tratativelor
în curs. Trebuie să spun că aceste idei nu le‑am expus încă nici chiar
guvernului meu și nu știu dacă el va fi de acord cu ceea ce fac acum. Dar
vremurile extrem de serioase în care noi trăim cer curaj, să se facă chiar și
ceea ce nu este obișnuit. De aceea vă rog să ascultați părerile mele, iar dv.
să arătați punctul dv. de vedere asupra acestor probleme.
La început vreau să spun că nu sunt de acord și nu sunt mulțumit de
situația actuală a relațiilor sovieto‑germane. Consider că am muncit prost
aici, în postul meu. Singurul moment luminos în relațiile noastre sunt
legăturile economice, care s‑au dezvoltat foarte bine și anul acesta. În cei
264 Document 17
trei ani și jumătate de când sunt la Moscova, relațiile economice dintre

țările noastre s‑au dezvoltat necontenit. În decurs de 9 luni ale anului
curent, schimbul de mărfuri dintre URSS și RFG s‑a ridicat la 1 miliard
200 de milioane mărci. Anul trecut, schimbul de mărfuri s‑a ridicat la
880 milioane mărci, reprezentând de asemenea o creștere însemnată față
de anii trecuți. Aceasta înseamnă că anul acesta comerțul nostru a crescut
cu 40–50% în comparație cu anul trecut și că noi continuăm să ocupăm
primul loc în comerțul Uniunii Sovietice cu statele occidentale. Veți
înțelege ușor că o asemenea dezvoltare a relațiilor economice dovedește
că nu numai cercurile economice, dar și instituțiile oficiale din RFG
manifestă un mare interes pentru dezvoltarea comerțului cu URSS. Dacă
guvernul RFG ar fi vrut să blocheze acest comerț, ar fi găsit întotdeauna
această posibilitate.
Totuși, scopul vizitei mele nu‑l reprezintă problemele economice.
Principalul este latura politică a relațiilor noastre. Noi știm că aceste relații
sunt îngreunate îndeosebi de nerezolvarea crizei în legătură cu problema
Berlinului, care s‑a ascuțit îndeosebi după data de 13 august (1961 – n.n.),
când de‑a curmezișul orașului s‑a ridicat un zid. Eu cred că în orice condiții
trebuie să ajungem la normalizarea relațiilor sovieto‑germane, să facem ca
aceste relații să fie prietenești, să stabilim o colaborare strânsă cu Uniunea
Sovietică în toate domeniile. Dacă această sarcină nu se va rezolva, criza
din Europa, al cărei conținut principal este problema germană, se va agrava
tot mai mult și lucrurile ar putea ajunge chiar până la război. De aceea vă
rog să ascultați care este planul, unele din ideile mele modeste. Subliniez
că este vorba de părerea mea personală, că nu acționez din însărcinarea
guvernului RFG. În orice caz însă, și îndeosebi dacă veți fi în principiu de
acord cu ideile mele, voi căuta să conving guvernul meu de oportunitatea
acestor acțiuni, deși acest lucru prezintă pentru mine dificultăți și un risc.
Punctul 1.219 Încheierea unui acord între cele trei220 puteri occidentale
și URSS cu privire la reglementarea problemei Berlinului. Acest acord
poate fi încheiat pe bazele care au fost discutate amănunțit în convorbirile
dintre (Andrei A. – n.n.) Gromîko și oamenii de stat din occident: (John F.
– n.n.) Kennedy, (D. Dean – n.n.) Rusk,221 McMillan (sic!)222 și (Alexander
219
220
SUA, Marea Britanie și Franța
221
222
M. Harold Macmillan
F. Douglas – n.n.) Home. Se înțelege că o serie de puncte mai necesită să

fie discutate și precizate, eu sunt însă optimist și consider că un acord în
problema Berlinului este realizabil în timpul cel mai scurt.
Punctul 2.223 Încheierea unui acord între URSS și RDG, în sensul că
RDG își asumă obligația de a respecta în mod loial acordul intervenit între
URSS și cele trei puteri occidentale în problema Berlinului.
Punctul 3.224 Încheierea unui acord între orașul Berlin (sau
RFG),225 pe de o parte, și RDG, pe de altă parte – eventual un acord
americano‑sovietic după exemplul acordurilor interzonale existente cu
privire la reglementarea practică a tuturor problemelor tehnice privind
legăturile Berlinului cu lumea exterioară și îndeosebi cu RFG.
Punctul 4.226 O înțelegere [pact de contrahendo (sic!)227 – n.n.] între
URSS și cele trei228 puteri occidentale, în sensul că în scurt timp după
încheierea acordului între URSS și cele trei puteri occidentale în problema
Berlinului trebuie să înceapă tratativele în legătură cu tratatul de pace
german și cu dezarmarea. În acest scop, cele patru229 puteri vor numi o
comisie pentru studierea problemelor legate de tratatul de pace, la fel cum
s‑a creat comisia pentru Tratatul de Stat cu Austria. Această comisie ar
putea apoi să apeleze la cele doua state germane să creeze o subcomisie
pentru discutarea problemelor referitoare numai la cele două state
germane, în scopul realizării colaborării mai bune între noi, avându‑se
în vedere nu numai colaborarea economică, dar și alte probleme, dar în
primul rând să nu fie cele politice. Această comisie trebuie să raporteze în
permanență comisiei principale ale celor patru puteri despre rezultatele
activității sale, astfel încât răspunderea și conducerea trebuie să fie în
mâinile celor patru puteri.
Independent de comisia pentru tratatul de pace se va convoca, de
asemenea, o comisie pentru dezarmare, a cărei componență va fi la fel cu
cea discutată de (Valerian A. – n.n.) Zorin și (Adlai E. – n.n.) Stevenson.
223
224
225
Ulterior, (Hans – n.n.) Kroll a renunțat la menționarea RFG în acest punct (În
conformitate cu originalul)
226
227
Pactum de contrahendo
228
SUA, Marea Britanie și Franța
229
SUA, Marea Britanie, Franța și URSS
266 Document 17
Dv. ați putea să‑mi reproșați că vreau să duc timp de zece ani tratative
în diferite comisii. Ideea mea este însă alta, consider că pentru lucrările
lor trebuie stabilit un anumit termen. Ulterior, dacă va fi necesar, acest
termen poate fi prelungit pe baza înțelegerii reciproce.
Punctul 5.230 În momentul în care participanții la aceste acorduri și,
în primul rând, cele patru231 puteri vor realiza o înțelegere asupra pașilor
menționați mai sus, și în primul rând asupra unui acord în problema
Berlinului, ele își vor asuma obligația de a întreprinde imediat totul ce le
stă în putere pentru îmbunătățirea situației din lume și pentru destinderea
încordării internaționale: să renunțe la desfășurarea propagandei
dușmănoase reciproce etc.
Așa arată în linii generale planul pe care mi‑l imaginez. Dinadins nu
am intrat în amănunte, pentru că detaliile sunt obiectul tratativelor. De pe
acum este însă clar că este necesar un plan fundamental, care să prezinte
contururile principale ale măsurilor ce se vor realiza, dacă există, desigur,
dorința de a se ajunge la un progres.
Punctul principal al acestui plan este un acord în problema Berlinului.
Aș mai vrea să spun câteva cuvinte în legătură cu problema Berlinului. S‑a
prevăzut că ambasadorii american și englez din Moscova vor continua
convorbirile pe care le‑a avut (Andrei A. – n.n.) Gromîko la Washington
și Londra. După cum m‑au informat (Llewellyn E. – n.n.) Thompson și
(Frank K. – n.n.) Roberts, aceste convorbiri nu au avut deocamdată loc. Se
înțelege că nu sunt în drept să vorbesc în numele lor, dar aș vrea să atrag
atenția dv. asupra unor probleme.
Dacă în prezent convorbirile în problema Berlinului nu continuă,
aceasta se explică prin două motive. În primul rând este vorba de
dificultățile care au apărut pe frontierea (sic!) sectoarelor din Berlin.
În al doilea rând, situația este determinată de faptul că poziția unică a
Occidentului nu este încă stabilită în mod definitiv. În ceea ce privește
cea de a doua cauză, părerea unică a Occidentului va fi elaborată cel mai
târziu după vizita lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer la Washington, adică
este o chestie de 10–14 zile.
Cât privește prima cauză, această problemă s‑ar putea rezolva ușor.
Incidentele232 din Berlin sunt, desigur, de neînțeles, dar ele nu sunt atât de
230
231
232
Afirmație referitoare la incidentele survenite la Punctul de Control Charlie, în
importante încât să submineze întregul program al tratativelor viitoare.

Ambele părți trebuie să depună eforturi pentru a lichida acest obstacol.
Consider că ambele părți sunt dispuse să lichideze aceste dificultăți,
pentru ca aceste dificultăți să nu constituie un obstacol într‑o problemă
mult mai importantă, a tratativelor. Aș vrea să mai spun ceva în plus. Acest
scurt program prevede că la tratativele dintre URSS, SUA, Anglia și Franța
în problema tratatului de pace german trebuie să fie atrași reprezentanții
celor două state germane. Guvernul sovietic a declarat în repetate rânduri
că este gata să examineze posibilitatea încheierii a două Tratate de Pace,
separat cu RDG și cu RFG, care să fie însă unitare prin conținutul lor
principal. În legătură cu aceasta, trebuie să vă spun sincer că se ridică
următoarea problemă. Dacă guvernul sovietic va încheia un tratat de
pace cu RDG înaintea tratativelor în legătură cu tratatul de pace cu RFG
sau după ce în cadrul acestor tratative cu RFG nu se vor obține rezultate,
apare pericolul că din cauza tratatului cu RDG, guvernul sovietic își va
lega mâinile în anumite probleme și‑și va limita astfel posibilitățile pentru
tratativele ulterioare cu RFG.
Dv. veți spune, desigur: (Hans – n.n.) Kroll e un om șiret, el vrea să
prelungească încheierea tratatului de pace cu RDG. Eu nu am însă această
intenție. Eu înțeleg că guvernul sovietic poate oricând să încheie un tratat
de pace cu RDG și nu este în puterea noastră să împiedicăm aceasta. Vreau
numai să atrag atenția dv. că aceasta ar putea să restrângă libertatea de
acțiune a Uniunii Sovietice în eventualele tratative cu RFG. Astfel, această
observație din partea mea nu este un truc cu scopul de a vă îndupleca să
amânați încheierea tratatului de pace cu RDG.
Vreau să subliniez încă o dată că toate acestea sunt ideile mele
personale pe care nu le‑am relatat nici cancelarului, totuși această părere
personală o voi apăra cu energie.
N.S. Hrușciov: Am fost bucuros să vă ascult. Ați expus multe idei
constructive, care inspiră respect.
Dl. Kroll: Cu dv. este mai ușor să vorbești decât cu (Konrad H.J. –
n.n.) Adenauer.
N.S. Hrușciov: Vreau să vă asigur că nu m‑am gândit deloc că dv.,
ca diplomat experimentat, ați încercat să faceți cotituri de iepure și să mă
încurcați pentru a prelungi încheierea tratatului de pace cu RDG.
octombrie 1961.
268 Document 17
În primul rând, vreau să vă exprim recunoștința mea pentru eforturile

dv. în dezvoltarea relațiilor economice dintre URSS și RFG. Dacă constatăm
faptul plăcut că ele se dezvoltă cu succes, aici un mare merit revine voinței,
inteligenței, energiei dv. Această orientare a activității dv. inspiră respect
și cercurilor de afaceri din Germania Occidentală. Noi avem contacte cu
aceste cercuri și unii reprezentanți ai acestor cercuri ne‑au vorbit în acest
sens. Ei stau pe poziții realiste, considerând că trebuie sprijinită prin toate
mijloacele dezvoltarea relațiilor economice dintre țările noastre. Aceasta
ne bucură. Când oamenii dezvoltă relații economice, aceasta înseamnă
între altele că ei nu se gândesc la război.
Dl. Kroll: Totodată, aceste relații economice se stabilesc pentru o
perioadă îndelungată.
N.S. Hrușciov: Consider că pentru dezvoltarea relațiilor comerciale
și culturale dintre cele două state germane există, de asemenea, un viitor
și încă un viitor bun.
În ce privește problema Berlinului Occidental, această problemă,
așa cum o pune Occidentul, este lipsită de perspectivă. Occidentul insistă
acum asupra menținerii regimului de ocupație în acest oraș. Dar de la
sfârșitul războiului au trecut 16 ani. Când se menține regimul de ocupație,
aceasta înseamnă că situația este anormală. Câți ani poate dura ocupația?
Dacă rămâne regimul de ocupație, există totdeauna posibilitatea izbucnirii
unor fricțiuni, deoarece existența regimului de ocupație îndeamnă că nu
sunt încă rezolvate toate problemele. Chiar și acum, din cauza existenței
regimului de ocupație în Berlinul Occidental, lucrurile au ajuns până la
absurd. Ambele părți încep să amenințe unii pe alții cu forța, iar acum s‑a
creat o asemenea armă care face ca aceste amenințări să fie lipsite de sens.
Câteodată se spune: (Nikita S. – n.n.) Hrușciov ne amenință, el
declară că țările Europei Occidentale sunt ostaticii săi. Ori, aceasta nu
este o amenințare, ci o situație reală. Un om politic mi‑a povestit despre
o convorbire pe care a avut‑o cu (Winston L.S. – n.n.) Churchill acum
câțiva ani. Churchill i‑a zugrăvit tabloul distrugerilor pe care Anglia le va
provoca Uniunii Sovietice în cazul unui război dintre aceste două state.
Când acest om politic l‑a întrebat însă ce se va întâmpla în acest caz cu
Anglia, Churchill a recunoscut: da, Anglia va fi nimicită. Churchill a ajuns
la o concluzie justă; toți trebuie să țină seamă de această situație. În caz
de război, Marea Britanie va fi nimicită, dar și noi, sunt conștient, deși nu
vom fi nimiciți, vom avea pierderi grele. Ce va rămâne atunci din Franța,
din RFG? Așadar, amenințările n‑au ce căuta aici, aceasta este situația
reală. Ni se reproșează, de asemenea, că am închis granița la Berlin. Nu
neg acest lucru.
Desigur, guvernul RDG a avut nevoie de sprijin pentru a închide
granița, iar noi i‑am acordat acest sprijin.
Acum americanii și‑au trimis tancurile la frontiera Berlinului.233 Am
scos și noi tancurile noastre. Eu am spus atunci: americanii au nimerit
într‑o situație penibilă: ei au fost primii care au scos tancurile lor, iar noi
am scos pe ale noastre și în felul acesta i‑am legat. Să nu ne asemănăm cu
cei doi țapi care s‑au întâlnit pe un podeț îngust. Această poveste pentru
copii o cunosc probabil și rușii, și nemții, și englezii. Să retragem tancurile
noastre, să dăm dovadă de inițiativă și să‑i ajutăm în această chestiune
pe americani. Pe de altă parte, doar niciun general, pregătindu‑se de
luptă, nu va scoate tancurile în mijlocul străzii. Să retragem, am spus
eu, tancurile noastre și să le ascundem în apropriere, într‑o ulicioară. Vă
asigur că americanii vor pleca. Și într‑adevăr, după 30 de minute de la
plecarea tancurilor noastre, ei au retras tancurile lor.
Așadar, americanii ne‑au înțeles bine.
Astăzi atât o parte, cât și cealaltă nu numai că nu vor să soluționeze
problemele litigioase pe calea războiului, dar și înțeleg că acest lucru nu
este rezonabil.
Singura cale rezonabilă este încheierea unui tratat de pace. Desigur,
putem înțelege sentimentele naționale ale nemților. Dar aceste sentimente
naționale ar fi fost firești dacă ar fi vorba despre o controversă dintre nemți
și ruși. Astăzi, însă, controversa se desfășoară între dv. Noi, rușii, din cauza
acestor probleme în țara noastră am dus un război timp de patru ani. La
dv. această controversă se desfășoară nu pe calea războiului, ci pe calea
acțiunilor politice.
Consider că lucrul cel mai rezonabil ar fi să se recunoască realitatea,
așa cum s‑a creat ea după război. Există două state germane și orașul
Berlinul Occidental, situat pe teritoriul RDG și cu o orânduire diferită de
cea din RDG. De aceea noi venim în întâmpinarea Occidentului și suntem
de acord să fie creat un oraș liber. Nu au dreptate cei ce afirmă cum că noi
avem de gând să lichidăm Berlinul Occidental după încheierea tratatului
de pace. Noi nu vrem așa ceva. Dar ceva mai bun decât un oraș liber nu se
233
Afirmație referitoare la incidentele survenite la Punctul de Control Charlie, în
octombrie 1961.
270 Document 17
poate găsi. În orașul liber se va menține acea orânduire politică internă pe

care o dorește populația Berlinului Occidental.
Noi considerăm că aceasta va fi o zonă neutră, care nu oferă
nimic nici nouă, nici Occidentului. În felul acesta nu va fi prejudiciat
prestigiul nimănui.
Tratatul de pace s‑ar putea încheia fie cu cele două state germane
împreună, fie separat cu fiecare dintre ele. Eu, personal, cred că un tratat
de pace comun ar fi fost mai bun decât două tratate separate, deoarece
prin tratatele separate s‑ar menține fricțiunile existente între cele două
state germane.
Dl. Kroll: Aceasta este just.
N.S. Hrușciov: Dacă tratatul de pace s‑ar încheia cu cele două state
germane împreună, aceasta ar suprima din rădăcini Războiul Rece, ar
netezi calea pentru dezvoltarea dintre ele a relațiilor economice și de altă
natură.
Noi nu impunem însă Occidentului simpatiile noastre în favoarea
tratatului de pace unic, ci îi acordăm posibilitatea să aleagă.
Să trecem la problema Berlinului Occidental. Noi am propus ca în
Berlinul Occidental să se afle și trupele noastre simbolice. Unii spun că
(Nikita S. – n.n.) Hrușciov vrea să obțină avantaje în Berlinul Occidental.
În realitate însă, noi nu vrem ca trupele noastre să se găsească acolo. Nici
trupele occidentale n‑au ce căuta acolo.
Să înțelegeți însă situația noastră. Soluția cea mai rezonabilă ar fi
încheierea tratatului de pace și retragerea tuturor trupelor străine din
Berlinul Occidental. Puterile occidentale spun însă că nu sunt sigure
că RDG va respecta granițele (sic!) privind neamestecul în treburile
Berlinului Occidental. De aceea, prin propunerea noastră, venim în
întâmpinarea acestor afirmații. Mie și lui (Jawaharlal – n.n.) Nehru ni
s‑a spus că puterile occidentale se vor simți în mai multă siguranță dacă
garanțiile în ce privește neamestecul în treburile Berlinului Occidental se
vor da și de către Uniunea Sovietică.
Dacă se va încheia însă tratatul de pace, iar puterile occidentale
își vor menține trupele de ocupație în Berlinul Occidental, aceasta va
fi jignitor pentru noi, deoarece va însemna că ele nu recunosc tratatul
nostru de pace, pe când ei singuri au încheiat la timpul său tratatul
de pace cu Japonia și au anulat toate drepturile noastre izvorâte din
capitularea Japoniei.
De aceea noi căutăm o ieșire din situația creată. Și dv. trebuie să

ne înțelegeți din punct de vedere psihologic. Noi spunem: ei bine, să
consimțim ca în Berlinul Occidental să nu fie un regim de ocupație, ci
un alt regim, deosebit. În acest caz, acolo se vor afla trupe, iar între cele
patru puteri se va încheia un tratat de neamestec în treburile Berlinului
Occidental, și nu numai din partea RDG – aceasta ar fi o discriminare
– ci din partea oricui. În acest caz am avea și noi în acest oraș trupele
noastre simbolice în calitate de garanți. Oare vom căpăta noi ceva, dacă
vom introduce acolo trupele noastre? Ce au astăzi puterile occidentale
de pe urma faptului că trupele lor se află în Berlinul Occidental, când
frontiera este închisă? După noțiunile militare, Berlinul Occidental este
o capcană pentru trupele lor; când (John F. – n.n.) Kenneay a trimis în
Berlinul Occidental un contingent suplimentar de 1500 de soldați, noi
am spus: să se ducă și le‑am dat drumul. Aceasta nu schimbă raportul
de forțe.
Soluția cea mai bună ar fi să intre în Berlinul Occidental trupele
ONU. În acest caz, nimeni n‑ar fi prejudiciat. Ar fi fost lucrul cel
mai rezonabil.
Noi nu vom fi însă niciodată de acord cu menținerea regimului de
ocupație în Berlinul Occidental, deoarece aceasta ar însemna că puterile
occidentale vor să ne ignoreze (sic!), să ne jignească.
Ce vor de fapt puterile occidentale? În cazul în care vom încheia un
tratat de pace cu RDG, ele vor să‑și mențină drepturile de ocupație și să
ne silească să recunoaștem drepturile lor de ocupație, iar trupele lor să
garanteze comunicațiile cu Berlinul Occidental. Dar cine suntem noi:
agenți de circulație să ridicăm mâinile și să arătăm occidentalilor unde
să meargă? La aceasta noi răspundem: atât timp cât trăim, aceasta nu
se va întâmpla.
Aceasta este problema fundamentală.
Vreau să mai fac o remarcă cu privire la Germania Occidentală. Nu
putem fi în niciun caz de acord cu stăruințele RFG ca Berlinul Occidental
să fie o parte a Germaniei Occidentale. Spuneți aceasta cancelarului.
Berlinul Occidental nu este o parte a Germaniei Occidentale; acest lucru
a fost recunoscut de către puterile occidentale prin Tratatul de la Potsdam.
De aceea a și fost lichidat regimul de ocupație în Germania Occidentală
și se mai menține în Berlinul Occidental. Dacă v‑am înțeles just, ați vorbit
despre încheierea unui acord între RDG și RFG cu privire la granițele
272 Document 17
de acces în Berlinul Occidental. Această idee izvorăște din concepția că

Berlinul Occidental ar fi o parte a RFG. Un asemenea acord nu poate
exista, noi nu vom accepta așa ceva. Aceasta ar însemna că Germania
Occidentală consideră Berlinul Occidental drept pământul ei situat în
centrul RDG. Pentru ce este necesar acest lucru? Pentru desfășurarea
muncii de propagandă și de subminare împotriva RDG și a celorlalte țări
socialiste. În această problemă nici nu vom duce tratative, nici cu RFG,
nici cu puterile occidentale. Berlinul Occidental trebuie să fie un oraș liber
și poate exista numai ca oraș liber, fără să intre în componența RFG sau
a RDG. Legăturile voastre cu Berlinul Occidental trebuie să fie garantate
prin statutul orașului liber, în egală măsură cu legăturile celorlalte țări.
Trebuie să fie garantate legăturile și cu RFG, și cu RDG, și cu celelalte țări.
Dl. Kroll: Am exprimat numai în linii generale eventualitatea
încheierii unui acord între RFG și RDG cu privire la reglementarea
problemelor tehnice a legăturilor cu Berlinul Occidental. Pentru noi
ar fi chiar mai bine dacă un asemenea acord s‑ar încheia între Berlinul
Occidental și RDG, deoarece noi nu suntem gata să recunoaștem RDG.
N.S. Hrușciov: Dacă Berlinul Occidental nu va fi dispus să încheie
un asemenea acord, în acest caz va fi în general greu să se realizeze o
înțelegere. Berlinul Occidental nu poate să comande RDG, deoarece se
află pe teritoriul RDG. Numai înfumurarea lui (Willy – n.n.) Brandt,
numai îngâmfarea lui social‑democrată îl face să spere că ar fi posibil
așa ceva. Dar această îngâmfare și înfumurare nu sunt suficiente pentru
realizarea planurilor sale nereale. Acest lucru este principalul în ceea ce
privește Berlinul. Celelalte probleme pot fi rezolvate mai ușor. Suntem gata
să încheiem tratatul de pace cu RDG, să rezolvăm problema dezarmării
și alte probleme. Trebuie să spun că orientarea generală a ideilor dv. n‑a
întâmpinat din partea mea o frânare inacceptabilă. Desigur, dacă toate
aceste probleme ar fi fost expuse pe hârtie, ar fi mai ușor să le chibzuim.
I.I. Iliciov: În planul dv. nu se stabilește o legătură între tratatul de
pace și problema dezarmării?
Dl. Kroll: Nu, eu nu îmbin aceste probleme. Dar tratativele în legătură
cu dezarmarea trebuie să înceapă simultan cu tratativele în legătură cu
tratatul de pace, în interesul destinderii generale a încordării, dezarmarea
fiind problema principală.
N.S. Hrușciov: Noi considerăm că aceasta ar fi util. S‑ar putea
încheia un pact de neagresiune între țările NATO și țările tratatului de la
Varșovia. Desigur, aceasta nu schimbă nimic, dar moralicește am putea

să ne simțim mai liniștiți. S‑ar putea, de asemenea, propune ca cele două
state germane să renunțe la înarmări. Aceasta ar fi în avantajul lor. Când
am stat de vorbă cu (Dwight D. – n.n.) Eisenhower, noi i‑am spus: dv.
înarmați acum Germania Occidentală, acest lucru este însă periculos. El a
fost de acord că este periculos, dar a spus că este în avantajul Statelor Unite
(ale Americii – n.n.). El a spus că atunci când Germania Occidentală se
înarmează și cheltuiește bani pentru înarmări, iar nu pentru dezvoltarea
ramurilor pașnice ale economiei naționale, Statele Unite (ale Americii –
n.n.) și celelalte state se află în condiții egale cu ea pe piețele mondiale. Eu
formulez numai aceste propuneri, fără să insist asupra lor. Poate ar trebui
încheiat un acord cu privire la zona denuclearizată în Europa. Poate că ar
trebui să ne înțelegem asupra retragerii unui anumit contingent de trupe
ale celor patru puteri de pe teritoriul Germaniei. Toate acestea sunt de
dorit; dacă puterile occidentale consideră, însă, că condițiile nu sunt încă
coapte, putem să mai așteptăm.
Trebuie să înțelegem că astăzi tehnica contemporană permite ca
politica să se facă altfel. Dacă ar înțelege aceasta (John F. – n.n.) Kennedy,
(Konrad H.J. – n.n.) Adenauer, (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle! Eu,
de pildă, cred că noi am putea retrage trupele noastre din Germania
Răsăriteană, Polonia și Ungaria. Când americanii discută în ziarele lor că
în cazul retragerii reciproce a trupelor de pe teritoriile altor țări, trupele
lor se vor afla la atâția km de aceste țări, iar trupele Uniunii Sovietice mai
aproape, ei nici nu înțeleg, probabil, că scriu prostii. Armele de astăzi sunt
doar rachetele. Putem apăsa butonul și racheta este la New York. Astăzi
situația nu este ca pe vremea lui Napoleon sau Hitler. Mai ales ca pe
vremea lui Napoleon, când francezii au ajuns pe jos până la Moscova, iar
apoi s‑au rostogolit înapoi.
În cazul retragerii trupelor, rachetele se mențin doar și la noi și la
puterile occidentale. Rachetele sunt arma principală, iar nu tancurile.
Astăzi tancurile pot fi distruse așa cum se sparg nucile, ele ard, niciun
blindaj nu rezistă la proiectilele contemporane. Militarii îmi spun: să
producem tancuri. Or, pe poligon, eu văd cum străpungem noi blindajele
cu proiectile. Înseamnă că și adversarul va putea să facă același lucru.
Tancurile nu sunt un mijloc inaccesibil ca în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial. Atomul a schimbat toate.
274 Document 17
Să trăim în acest caz sub amenințarea unui război atomic sau de

rachete, în schimb, însă, nu ar exista concentrări periculoase de trupe.
Aceasta ar slăbi încordarea.
Noi propunem ca la nodurile de cale ferată, în porturile maritime să
fie stabile (sic!) posturi de control. Suntem și noi interesați ca posturile
noastre să se afle în porturile din Anglia, America și Franța. Noi dorim
sincer dezarmarea și trebuie să se facă totul pentru a rezolva această
problemă. Acest țel este înscris în programul234 nostru comunist. Desigur,
dv., capitaliștii, priviți altfel programul nostru. Pentru noi, însă, programul
nostru înseamnă mai mult decât evanghelia (sic!) pentru dv. Noi suntem
pentru dezarmare. Noi luptăm pentru ideile noastre, dar considerăm că
aceste probleme trebuie rezolvate pe cale pașnică.
Dl. Kroll: Noi suntem de acord cu aceasta.
N.S. Hrușciov: Și (John F. – n.n.) Kennedy mi‑a spus că este de acord
cu aceasta. După cum se vede, însă, alte personalități influente, care au
legături cu administrația Statelor Unite (ale Americii – n.n.), nu‑l lasă să
acționeze în conformitate cu această declarație.
Să examinăm punct cu punct planul expus de dv.
Dl. Kroll: În legătură cu primul punct, aș vrea să explic de ce
problema Berlinului este formulată la început independent de tratatul
de pace. Consider că până ce vor putea începe tratativele în legătură
cu tratatul de pace cu o oarecare perspective (sic!) de succes, trebuie
realizată destinderea încordării. În prezent, relațiile dintre țări sunt
prea încordate.
N.S. Hrușciov: În ce privește primul punct sunt de acord cu dv.
Admit o asemenea eventualitate și în discuția avută cu (Paul‑Henri C. –
n.n.) Spaak am arătat că dacă puterile occidentale nu sunt gata să semneze
împreună cu noi tratatul de pace, și pe această bază să se rezolve problema
orașului liber, noi suntem de acord să ne înțelegem în prealabil cu puterile
occidentale asupra statutului orașului liber, pentru ca ulterior să fie anexat
la tratatul de pace cu RDG.
Dacă dv. sunteți de aceeași părere, aceasta este just. În acest caz, dv.
trebuie să fiți numit cancelar.
234
Vezi în acest sens: „Anexa 2: 1961 octombrie 17–27, Moscova. Programul PCUS
adoptat în cadrul Congresului al XXII‑lea al PCUS”, în Mihai Croitor, Sanda Croitor
(ed.), Sub zodia Dragonului: Lungul marș către ruptura sovieto‑albaneză (1956–1961),
Editura Mega, Cluj‑Napoca, 2020, pp. 989–1104
Dl. Kroll: Am să‑i spun lui (Konrad H.J. – n.n.) Adenauer. El a fost
așa de bucuros că a fost reales cancelar. Aflând acum despre remarca dv.,
el o să mă recheme.
N.S. Hrușciov: Acum, acest lucru nu este periculos pentru el. Dacă
aș fi spus acest lucru înainte de alegeri, s‑ar putea crede că fac intrigi.
Acum, acest lucru nu va mai schimba situația.
Dl. Kroll: Nu am asemenea pretenții. Singura mea pretenție este ca
atunci când îmi voi părăsi postul de la Moscova, să fie pus capăt tuturor
dificultăților dintre țările noastre.
N.S. Hrușciov: Eu vă apreciez foarte mult pentru aceste năzuințe ale
dv. În ce privește punctul al doilea, noi ne‑am și înțeles în principiu cu tov.
(Walter E.P. – n.n.) Ulbricht.
Sunt de acord și cu punctul al treilea. Aceasta poate fi numai așa și
nici nu poate fi altfel. Trebuie scoasă numai referirea la RFG.
Dl. Kroll: Sunt de acord, pentru noi e și mai bine.
N.S. Hrușciov: Eu înțeleg sentimentele dv. naționale. Dacă se va crea
orașul liber, dv. veți menține cu acest oraș diferite legături, de exemplu,
legături economice. Dacă, de exemplu, veți voi să acordați orașului liber
un ajutor economic, veți putea să‑l acordați. De asemenea, și RDG va avea
dreptul să acorde orașului liber ajutor economic. Aici e vorba de legături
bilaterale între orașul liber și statul respectiv. De pildă, Cambodgiei îi
acordăm ajutor și noi și SUA.
Dl. Kroll: Înseamnă că legăturile economice și financiare dintre
RDG și Berlinul Occidental se mențin?
N.S. Hrușciov: Da, dar cu condiția că în orașul liber nu vor fi niciun
fel de instituții guvernamentale, nici ale RDG, nici ale RFG. Cunoscând
poziția dv., eu precizez acum poziția noastră. Desigur, fiecare vrea să
obțină maximum. Dv. ați vrea ca în RDG să fie capitalism, iar noi: Ah!
Dacă RFG ar fi fost socialistă!
Dl. Kroll: Cred că aceasta ar fi prea periculos pentru dv.
N.S. Hrușciov: Eu nu exprim aici decât un deziderat, nu prezint
un ultimatum.
La punctul patru se prevăd tratative în legătură cu tratatul de pace.
Cu cine?
Dl. Kroll: Acest punct nu exclude și tratative între RFG și URSS.
N.S. Hrușciov: Această problemă poate s‑o rezolve numai cancelarul.
Dacă el se va ridica la înțelegerea acestei probleme, i se va uita tot ceea ce
276 Document 17
s‑a vorbit de rău despre el până acum. Dacă nu va înțelege, nemții singuri
îl vor înlocui. SUA și Anglia sunt de acum nemulțumite și stingherite
de poziția lui. Numai (Charles A.J.M. – n.n.) de Gaulle sprijină în mod
demonstrativ această poziție.
Or, după cum se știe, partizanul cel mai consecvent al împărțirii
Germaniei este tocmai „aliatul” dv. cel mai apropiat, (Charles A.J.M. –
n.n.) de Gaulle.
Problema principală este încheierea tratatului de pace cu cele două
state germane. După aceasta, ele ar putea să formeze o confederație;
aceasta ar fi calea cea mai rezonabilă pentru apropierea lor.
Dl. Kroll: Ca să nu fie neînțelegeri, vreau să subliniez că prin punctul
4 se prevede realizarea unei înțelegeri asupra tratativelor în legătură cu
tratatul de pace, iar nu încheierea imediată a acestui tratat. La baza acestor
tratative ar trebui să stea nu numai propunerile Uniunii Sovietice, dar și
propunerile pe care le vor prezenta ceilalți participanți. În orice caz, este
necesar ca asemenea tratative să înceapă în sfârșit, deoarece ele ar duce
la o purificare generală a relațiilor sovieto‑germane. Însăși (sic!) aceste
tratative, ca atare, ar fi un lucru destul de greu. Dacă în cadrul acestor
tratative se va reuși să se ajungă la un punct de vedere unic, paralel cu
tratatul de pace s‑ar putea încheia o serie de alte acorduri între țările
noastre: un nou acord economic, un acord privind comunicațiile aeriene,
colaborarea tehnico‑științifică și altele, pentru a rezolva astfel toate
problemele existente între URSS și RFG, pentru a le rezolva în acorduri
suplimentare încheiate în legătură cu tratatul de pace.
N.S. Hrușciov: Noi am putea numai să salutăm aceasta.
Dl. Kroll: S‑ar putea încheia un tratat economic de lungă durată,
pentru 10 ani, și pe o bază largă.
N.S. Hrușciov: Ideea dv. va face impresie, desigur, în rândurile
cercurilor de afaceri din Germania Occidentală.
Dl. Kroll: Capitaliștii noștri sunt oameni inteligenți.
N.S. Hrușciov: Da, ei abordează în mod realist problemele. Ei ne
spun că deși nu pot lua o atitudine deschisă, spun, însă, întotdeauna că nu
au nevoie de război.
În punctul 4 din planul dv. se vorbește despre crearea unei comisii
pentru tratatul de pace. Ideea este bună, deoarece se caută în mod realist
o cale pentru încheierea unui acord. Această problemă trebuie însă să fie
examinată amănunțit.
Dl. Kroll: Aș vrea să adaug că guvernul RFG poate să ducă tratative

directe cu Uniunea Sovietică, așa cum facem noi acum. Guvernul sovietic,
în memorandumul său, ne‑a propus asemenea tratative.
N.S. Hrușciov: Este necesar, însă, ca în cazul când se va înființa această
comisie, cele patru235 puteri să nu substituie conferința mondială, să nu
priveze Polonia și Cehoslovacia de dreptul lor de a participa la elaborarea
tratatului de pace. Pentru ei, aceasta este o problemă de prestigiu.
Într‑un cuvânt, este necesară precizarea unor amănunte, iar orientarea
generală este justă. Dacă există bunăvoință pentru o înțelegere, forma
nu are o importanță deosebită. În acest caz, lucrările comisiei ar putea fi
privite ca o consfătuire preliminară, iar după aceasta poate fi convocată
încă o conferință.
În ce privește punctul 5, sunt întru totul de acord cu dv. Consider
chiar, că acum, când atât o parte, cât și cealaltă au luat o serie de măsuri
pentru intensificarea ajutorului militar, s‑ar putea începe să facem un pas
înapoi în acest domeniu.
Dl. Kroll: Și ceea ce este principal, să fie lichidat zidul din Berlin.
N.S. Hrușciov: Asta este greu. Despre aceasta trebuie să stați de
vorbă cu (Walter E.P. – n.n.) Ulbricht. Este un lucru posibil, dar pentru
aceasta este necesară normalizarea relațiilor dintre RFG și RDG și dintre
Berlinul Occidental și RDG. Fără această normalizare, zidul se va face tot
mai tare.
Dl. Kroll: Dar aceasta e rău, aceasta exercită o anumită influență
psihologică.
N.S. Hrușciov: Sunt de acord că e rău, dar e greu de rezolvat. Pentru
aceasta e nevoie de timp. Să luăm, de pildă, Uniunea Sovietică. Noi nu
avem acum perdeaua de fier, poți pleca unde vrei. Cred că democrația
se va dezvolta la noi tot mai mult. Critica cultului personalității, care
s‑a făcut la Congresul al XXII‑lea (din octombrie 1961 – n.n.) al
partidului nostru, netezește drumul pentru dezvoltarea mai departe a
democrației noastre.
Aș vrea să‑mi exprim încă o dată mulțumirea în legătură cu
convorbirea de astăzi și cu poziția adoptată de dv. Vă rog să transmiteți
cancelarului urările mele cele mai bune. Aș vrea foarte mult ca (sic!)
cancelarul să facă un duș rece. El trebuie să se curețe de rezidurile care au
crescut în acești ani, să netezească calea politicii realiste. Nu este, desigur,
235
278 Document 17
treaba mea să mă amestec în treburile dv. de aliați, dar, judecând după

presa occidentală, RFG promovează o politică atât de nerealistă încât
aceasta începe să irite America, Anglia și Franța.
Dl. Kroll: Noi nu suntem robi. Avem părerea noastră proprie.
N.S. Hrușciov: Dacă este o părere proprie care îi silește pe aliații dv.
să se culce în sicriu …236
Dl. Kroll: Aș vrea să mai fac două observații esențiale. În primul
rând, vreau să repet că este vorba de un plan pur personal, dar voi depune
eforturi pentru a‑l convinge pe cancelar de utilitatea lui. În al doilea
rând, cu cât va fi mai bun acordul în problema Berlinului, cu cât va fi
el mai satisfăcător, cu atât mai repede vom putea ajunge la tratative în
legătură cu tratatul de pace și la încheierea acestuia. De aceea, Uniunea
Sovietică trebuie să fie interesată în realizarea unei asemenea reglementări
a problemei Berlinului, care să satisfacă într‑adevăr ambele părți.
N.S. Hrușciov: În ceea ce mă privește, am vrut tocmai să subliniez
acest lucru, ceea ce ați spus și dv. Problema Berlinului Occidental trebuie
rezolvată, astfel încât să nu fie prejudiciată nicio parte. Recunosc că ideea
orașului liber este ideea mea. M‑am gândit mult și n‑am putut găsi o altă
soluție. Toate celelalte soluții vor fi sau în favoarea voastră, sau în favoarea
noastră. Dacă se va crea orașul liber, suntem gata să acordăm orice
garanție. Noi nu pretindem schimbarea orânduirii interne a Berlinului
Occidental, nu atentăm la căile sale de comunicație.
Dl. Kroll: Vă rog să aveți în vedere că poporul german consideră
Berlinul drept capitala sa străveche, tradițională. Trebuie luate în
considerare aceste sentimente ale germanilor.
N.S. Hrușciov: Aceasta este o dorință legitimă a poporului german
și, pe cât este posibil în condițiile actuale, această dorință trebuie luată
în considerație.
Așadar, vă doresc voioșie și succese. Iar cancelarului îi doresc ca
o dată cu realegerea în acest post, să dea dovadă de înțelepciune și de
înțelegere a situației care există în realitate.
Dl. Kroll: Vă mulțumesc. Fiți sigur că voi depune toate eforturile
pentru a se realiza o înțelegere. Vă rog numai să manifestați răbdare în
cazul când nu voi obține totul deodată, din prima lovitură.
236
Deoarece vizita mea de astăzi nu este oficială, v‑aș fi recunoscător

dacă în comunicatul despre întâlnirea de azi nu s‑ar menționa că ea a avut
loc la cererea mea.
N.S. Hrușciov: Sunt de acord. Noi considerăm că principalul este să
se realizeze o înțelegere bună pentru popoarele noastre. Forma întâlnirii
nu joacă un rol important.
Dacă se va reuși să se realizeze o înțelegere cu poporul german, se va
înfăptui o operă măreață pentru toate popoarele, se va asigura pacea în
Europa și va progresa problema dezarmării.
Eu atribui o mare importanță normalizării relațiilor cu Germania.
Aceasta e problema fundamentală.

dos.13U/1961, ff.186–208
ANEXĂ
1961 octombrie 17, Moscova. Fragment din raportul de activitate al
CC al PCUS, prezentat de către Nikita S. Hrușciov în cadrul Congresului
al XXII‑lea al PCUS, referitor la chestiunea germană.
[…]
Cea mai mare importață pentru menținerea și întărirea păcii o are

problema lichidării rămășițelor celui de‑al Doilea Război Mondial.237
Nu ne putem împăca cu faptul că, la 16 ani de la victoria asupra
contropitorilor hitleriști, încă nu s‑a realizat reglementarea pașnică cu
Germania. Răspunderea pentru această tergiversare inadmisibilă revine în
întregime puterilor occidentale, în frunte cu SUA. Nesocotind interesele
popoarelor, ele s‑au orientat, imediat după terminarea războiului, spre
reînvierea militarismului german.
Lipsa tratatului de pace a dat de pe acum apă la moară revanșarzilor
de la Bonn. Cu ajutorul imperialiștilor americani ei și‑au refăcut armata
în vederea unei noi agresiuni. Militariștii vest‑germani visează să profite
de instabilitatea situației din Europa pentru a provoca o ciocnire între
foștii lor inamici – puterile coaliției antihitleriste. Ei visează să înghită
Republica Democrată Germană, să înrobească alte țări vecine, să‑și ia
revanșa pentru înfrângerea suferită în cel de‑al Doilea Război Mondial.
Noi am considerat și considerăm că tratatul de pace, consfințind
frontierele germane stabilite prin Acordul de la Potsdam, va lega mâinile
revanșarzilor și va face să le piară pofta de aventuri. Țările socialiste au
așteptat multă vreme cu semnarea tratatului, sperând că la Washington,
Londra și Paris rațiunea va triumfa. Suntem și în prezent gata să căutăm,
împreună cu puterile occidentale, o soluție reciproc acceptabilă și stabilită
de comun acord, pe bază de tratative.
237
282 Anexă
Recent, cu prilejul participării sale la Adunarea Generală a

Organizației Națiunilor Unite, ministrul Afacerilor Externe al URSS,
tovarășul (Andrei A. – n.n.) Gromîko a avut întrevederi cu Secretarul
de Stat și cu președintele Statelor Unite (ale Americii – n.n.). El a avut,
de asemenea, întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe și cu primul
ministru al Angliei. În urma acestor discuții, noi am căpătat impresia că
puterile occidentale manifestă o anumită înțelegere a situației și că sunt
dispuse să caute o rezolvare a problemei germane și a problemei Berlinului
Occidental pe o bază reciproc acceptabilă.
În țările occidentale, și în primul rând în Statele Unite (ale Americii
– n.n.), se manifestă însă o stranie particularitate. Acolo, una se spune în
timpul convorbirilor între oamenii de stat, și alta în presă, deși se vede
că presa este bine informată asupra caracterului acestor convorbiri. În
presa occidentală, problema tratatului de pace german este prezentată
într‑un cadru nerațional, nerealist. Se formulează, de pildă, reproșuri că,
rezolvând problema germană, unii vor să pună mâna pe toată grădina și
să dea în schimb un singur măr. Această figură de stil este poate pe placul
autorilor ei, dar în cazul de față ea nu reflectă realitatea.
Se știe că guvernul sovietic propune semnarea tratatului de pace
german. Tratatul de pace se încheie pentru a netezi pe cât posibil calea
în vederea stabilirii unor relații normale între state și pentru a obține
nu numai preîntâmpinarea primejdiei unui nou război, ci și slăbirea
încordării internaționale. Noi pornim de la situația de fapt care s‑a creat
după zdrobirea Germaniei hitleriste, de la existența celor două state
germane și de la frontierele care au fost stabilite după război. Orice război,
oricât de greu și de sângeros ar fi, trebuie să se încheie cu semnarea unui
tratat de pace (Apauze).238 Cel care dezlănțuie agresiunea, care provoacă
războiul trebuie să poarte răspunderea, să plătească. Astfel stau lucrurile.
Ce legătură au cu aceasta grădina, merele? (Însuflețire în sală. Aplauze).239
Unii oameni politici occidentali ne dau, ca să spunem așa, „un sfat
bun”, declarând că semnarea tratatului de pace este periculoasă pentru
Uniunea Sovietică și pentru celelalte țări socialiste. Cum trebuie înțeles
acest lucru?
De când se consideră că războiul este periculos doar pentru o
singură parte? Vremurile dominației puterilor imperialiste au apus
238
239
pentru totdeauna. Astăzi, Uniunea Sovietică este o mare putere socialistă.

Se dezvoltă cu succes marele lagăr socialist, care dispune de o industrie
și o agricultură dezvoltate, de o știință și tehnică înaintate (Aplauze
furtunoase).240
Cred că cercurile imperialiste vor ghici că, din moment ce avem o
agricultură și industrie dezvoltate, armamentul armatei noastre sovietice
răspunde, fără doar și poate, cerințelor celor mai actuale. (Aplauze).241
Considerăm că în prezent forțele socialismului, toate forțele care stau
pe pozițiile luptei pentru pace sunt mai puternice decât forțele imperialiste
agresive. Dar chiar dacă am fi de acord cu președintele Statelor Unite (ale
Americii – n.n.), care a declarat recent că forțele noastre sunt egale, și în
acest caz, evident, este nerațional să se amenințe cu războiul. Întrucât se
recunoaște egalitatea forțelor, trebuie să se tragă din aceasta concluziile
cuvenite. În zilele noastre este primejdios să se ducă o politică de pe poziții
de forță. (Aplauze).242
Tratatul de pace german trebuie să fie și va fi semnat împreună cu
puterile occidentale sau fără ele. (Aplauze).243
Pe baza acestui tratat va fi normalizată situația Berlinului Occidental
ca oraș liber, demilitarizat. Statele occidentale și toate țările lumii trebuie
să beneficieze de dreptul de acces în Berlinul Occidental în conformitate
cu normele internaționale, adică să ajungă la o înțelegere corespunzătoare
cu guvernul Republicii Democrate Germane, pe teritoriul căreia trec
toate căile de comunicație ale Berlinului Occidental cu lumea exterioară.
(Aplauze).244
Unii reprezentanți ai puterilor occidentale spun că propunerile
noastre cu privire la încheierea tratatului de pace cu Germania în anul
în curs constituie un ultimatum. Aceasta este însă o afirmație nejustă.
Doar propunerile Uniunii Sovietice cu privire la încheierea tratatului de
pace și soluționarea pe această bază a problemei Berlinului Occidental,
a transformării lui într‑un oraș liber au fost formulate încă în 1958. De
atunci a trecut mult timp. Noi n‑am forțat rezolvarea acestei probleme,
sperând să ajungem la o înțelegere reciprocă cu țările occidentale. Se
240
241
242
243
244
284 Anexă
pune întrebarea: de unde până unde ultimatum? Propunând încheierea

tratatului de pace cu Germania, guvernul sovietic n‑a prezentat niciun fel
de ultimatum, ci a pornit de la necesitatea de a soluționa în sfârșit această
problemă actuală.
Guvernul sovietic insistă și în prezent asupra soluționării cât se poate
de rapide a problemei germane, el este împotriva amânării ei la infinit.
Dacă puterile occidentale vor manifesta dorința ca problema germană să
fie reglementată, atunci chestiunea termenelor semnării tratatului de pace
cu Germania nu va mai prezenta atâta importanță, nu vom mai insista
atunci ca tratatul de pace să fie semnat în mod obligatoriu până la data de
31 decembrie 1961. Principalul este să rezolvăm problema, să lichidăm
rămășițele celui de‑al Doilea Război Mondial și să semnăm tratatul de
pace cu Germania. Aceasta este esența problemei. (Aplauze).245
[…]
SURSA: Raportul de activitate al CC al PCUS prezentat la Congresul

al XXII‑lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Editura Politică,
București, 1961, pp. 44–47
245
ABREVIERI
AFL‑CIO – Federația Americană a Muncii – Congresul Organizațiilor

Industriale
ANIC – Arhivele Naţionale Istorice Centrale
CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
CC – Comitet Central
GOSPLAN – Comitetul de Stat al Planificării
NATO – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord
ONU – Organizația Națiunilor Unite
OTV – Organizația Tratatului de la Varșovia
PCC – Partidul Comunist Chinez
PCUS – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
PMA – Partidul Muncii din Albania
PSUG – Partidul Socialist Unit din Germania
RDG – Republica Democrată Germană
RFG – Republica Federală Germania
RPA – Republica Populară Albania
RPC – Republica Populară Chineză
RSC – Republica Socialistă Cehoslovacă
SUA – Statele Unite ale Americii
URSS – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
View publication stats

Între Spiritul de La Camp David Și Zidul Berlinului (Mihai Croitor)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Între Spiritul de La Camp David Și Zidul Berlinului (Mihai Croitor)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Între Spiritul de la Camp David și Zidul Berlinului: URSS și chestiunea

Book · June 2022

Mihai Croitor Sanda Croitor

SEE PROFILE SEE PROFILE

The user has requested enhancement of the downloaded file.

URSS și chestiunea germană (1959-1961)

ISBN 978-606-020-2 93- 6

Între Spiritul de la Camp David

Între Spiritul de la Camp David

Editura Mega │ Cluj‑Napoca │ 2021

Tehnoredactare şi copertă: Ioan Dorel Radu

Editura Mega | www.edituramega.ro

Notă asupra ediției 11

Studiu introductiv: Dincolo de zidurile Kremlinului: URSS și chestiunea

DOCUMENT 1: 1959 octombrie [fără dată], Moscova. Informarea

DOCUMENT 2: 1960 martie 3, Moscova. Scrisoarea lui Nikita S. Hrușciov,

DOCUMENT 3: 1960 martie 12, Washington. Scrisoarea lui Dwight

DOCUMENT 4: 1960 martie 21, Moscova. Scrisoarea lui Nikita S. Hrușciov,

DOCUMENT 5: 1960 [post mai 1], Moscova. Informarea CC al PCUS

DOCUMENT 7: 1961 august 2, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre

DOCUMENT 8: 1961 august 3, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre

DOCUMENT 9: 1961 august 3, Moscova. Fragment din discursul rostit

DOCUMENT 10: 1961 august 3, Moscova. Planul de măsuri privind

DOCUMENT 11: 1961 august 4, Moscova. Notă cu privire la discursul

DOCUMENT 12: 1961 august 5, Moscova. Comunicatul referitor la

DOCUMENT 14: 1961 septembrie 21, New York. Stenograma discuțiilor

DOCUMENT 15: 1961 septembrie 27, New York. Stenograma discuțiilor

DOCUMENT 16: 1961 septembrie 30, New York. Stenograma discuțiilor

DOCUMENT 17: 1961 noiembrie 9, Moscova. Stenograma discuțiilor dintre

Anexă: 1961 octombrie 17, Moscova. Fragment din raportul de activitate al

Devenit un reper al Războiului Rece, Zidul Berlinul marca

În noiembrie 1958, Nikita S. Hrușciov adresa Statelor Unite ale

va adresa liderului sovietic invitația de a vizita SUA.2 În cele ce urmează

Spiritul de la Camp David

În iulie 1959, la capătul unui dialog epistolar, Nikita S. Hrușciov și

factorii decizionali de la Moscova informau liderii statelor satelite cu

ridicând, de asemenea, chestiunea admiterii RPC în cadrul Organizației

declarației în cauză avea să irite profund factorii decizionali de la Beijing.8

Revenind însă la discuțiile purtate în cursul vizitei efectuate de către

Potrivit notei confidențiale a CC al PCUS: „(Dwight D. – n.n.) Eisenhower s‑a

În esență, Kremlinul a promovat o viziune pozitivă față de

Incidentul U-2 și efemeritatea Spiritului de la Camp David

Începutul anului 1960 nu va consemna vreo schimbare semnificativă

1960, respingea interpretările liderului sovietic, catalogându‑le ca fiind

că va fi util să facem clare lucrurile printr‑un contact confidențial cu dvs.,

în timp de pace.”20 Pe cale de consecință, liderii sovietici vor condiționa

(Francis Gary Powers – n.n.) a fost luat prizonier, Eisenhower a făcut pe

şi ţărilor frăţeşti în lupta comună împotriva politicii imperialiste de

Summit‑ul de la Viena și noul ultimatum sovietic

În intervalul cronologic iunie‑noiembrie 1960, relațiile sovieto‑ame‑

La 22 februarie 1961, noul președinte american îi adresa liderului sovietic

dorim stabilitate în Europa. Să semnăm împreună un tratat de pace. Un

În egală măsură, liderul sovietic afirma următoarele: „Noi nu am recunoscut şi nu

recunoaştem pretenţiile Bonnului asupra Berlinului Occidental. Frontiera actuală dintre

În cadrul întâlnirii de la Novosibirsk din 9 martie 1961, atât

„J.F. Kennedy: (...). Îmi amintesc că aţi remarcat atunci, cu prilejul

Potrivit liderului de la Kremlin: „Vreau să mă înţelegeţi just, domnule preşedinte.

oraş liber, dar nu intenţionăm câtuşi de puţin să proclamăm vreo blocadă

suveranitatea RDG. Pentru aceasta însă trebuie lichidat regimul de

1: 1956 ianuarie 4, Moscova. Nota informativă a Ministerului Afacerilor Externe al

Retorica agresivă a liderului sovietic pe marginea statutului Berlinului

Bonn se folosește de conjunctura din Germania Occidentală pentru a‑i

La șapte săptămâni după întoarcerea din Europa, John F. Kennedy

Notă asupra ediției 11