2024

UNIVERISTATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de geografie
Domeniul: Știința Mediului

Programul de studii: Licență

PORTOFOLIU LA
METEOROLOGIE

Grosu George Cristian

București

1
 Cuprins

Contents
Cuprins.............................................................................................................................................................2
1.Stația Meteorologică automată de tip Vaisala.................................................................................................3
Introducere....................................................................................................................................................3
Stația Meteorologică......................................................................................................................................4
2.Instrumente și aparate clasice și moderne folosite în monitorizarea fluxurilor radiative................................5
3. Mijloace și metode moderne de monitorizare a temperaturii și umezelii aerului...........................................9
Temperatura...................................................................................................................................................9
Umiditatea...................................................................................................................................................13
4. Mijloace și metode moderne de monitorizare a temperaturii solului...........................................................16
5. Determinarea înălțimii plafonului de nori cu ceilometrul............................................................................18
6.Mijloace și metode moderne de monitorizare a duratei de strălucire a soarelui............................................21
7.Mijloace și metode moderne de monitorizare a precipitațiilor atmosferice..................................................24
Biografie..........................................................................................................................................................25

2
1.Stația Meteorologică automată de tip Vaisala

Introducere
Stațiile meteorologice Vaisala reprezintă apogeul tehnologic în domeniul măsurării
meteorologice și monitorizării mediului. Acestea sunt concepute pentru a oferi informații precise și
actualizate despre parametrii meteorologici cheie, cum ar fi temperatura, umiditatea, presiunea
atmosferică, radiația solară și lumina soarelui. Aceste statistici sunt utilizate în multe domenii, cum
ar fi meteorologia, aviația, energia, agricultura și cercetarea științifică și joacă un rol crucial în
furnizarea datelor necesare pentru a lua decizii critice.

O caracteristică care diferențiază stația meteorologică Vaisala este tehnologia avansată a

senzorilor. Compania face investiții în cercetare și dezvoltare pentru a crea senzori mai preciși care
oferă date fiabile într-o serie de condiții meteorologice. Acești senzori sunt vitali pentru urmărirea
schimbărilor subtile din mediul înconjurător și pentru furnizarea de informații valoroase.

Istoric
Vaisala este o companie cu o istorie îndelungată și o contribuție semnificativă în domeniul
metrologiei și monitorizării mediului, a fost fondată în 1936 de către Dr. Vilho Väisälä în Finlanda.

În decursul anilor 1950, Vaisala a introdus pe piață primele sonde meteorologice,

echipamente esențiale pentru măsurarea temperaturii și umidității la diferite altitudini în atmosferă.

3
Aceste dispozitive au avut un impact semnificativ asupra prognozelor meteorologice și a cercetărilor
atmosferice.

O altă contribuție importantă a venit în anii 1990, odată cu dezvoltarea tehnologiei LIDAR
(Light Detection and Ranging), care a permis măsurarea precisă a aerosolilor și altor particule în
atmosferă. Această tehnologie a devenit esențială pentru cercetarea climatologică și controlul
calității aerului.

Vilho Väisälä, fondatorul Vaisala

https://www.vaisala.com/en/blog/2020-01/vilho-vaisala-130-years-story-curious-innovator-whose-
legacy-lives

Stația Meteorologică

Stațiile meteorologice Vaisala sunt dotate cu o varietate de componente esențiale care permit
colectarea, măsurarea și transmiterea datelor meteorologice. Configurația exactă a componentelor
poate varia în funcție de modelul specific al stației. Iată câteva componente comune ale stațiilor
meteorologice Vaisala:
4
 Senzorul de Umiditate( Vaisala HUMICAP ): Măsoară umiditatea aerului, furnizând
informații despre conținutul de apă din atmosferă.

Senzorul Barometric(Vaisala BAROCAP): Măsoară presiunea atmosferică, oferind date

importante pentru previziunile meteorologice și monitorizarea schimbărilor climatice.

Senzorul Perexocap (Vaisala PEROXCAP): Măsoară peroxidului de hidrogen vaporizat, a

temperaturii, a saturației relative și a umidității relative. Această tehnologie unică permite măsurarea
precisă și repetabilă a ciclului de bio-decontaminare cu o singură sondă.

Senzorul Raincap (Vaisala RAINCAP) măsoară impactul picăturilor individuale de ploaie pe

o suprafață din oțel inoxidabil, utilizand un senzor acustic cu un detector piezoelectric. Acest senzor
oferă informații despre intensitatea ploii, durata și precipitațiile acumulate.

2.Instrumente și aparate clasice și moderne folosite în

monitorizarea fluxurilor radiative

Radiația solară, ca sursă primară de energie pentru Pământ, se manifestă sub diferite forme,
fiecare jucând un rol crucial în dinamica climatică și echilibrul energetic al planetei. Actinometria
este ramura meteorologiei care studiază atât identificarea fluxurilor de radiații care se manifestă în
atmosferă cat și aspectele ce țin de măsurarea acestora.

Tipurile de radiație existentă sunt

1. Radiația Solară Directă reprezintă fracțiunea din radiația furnizată de Soare care
străbate nemodificată atmosfera și ajunge la nivelul suprafeței terestre sub forma unui
fascicul de raze
2. Radiația Solară Difuză este partea din radiația solara care după ce a fost difuzată de
către moleculele gazelor din atmosferă
3. Radiația Solară Globală reprezintă valoarea însumării algebrice a radiației
solare directe cu cea difuză

5
 4. Radiația Solară Reflectată este partea din radiația globală care după ce străbate
nemodificată atmosfera și ajunge la nivelul suprafeței active subadiacente este abătută de
la direcția inițială fără a suferi modificări de altă natură.
5. Albedoul reprezintă raportul dintre radiația reflectată și cea globală.
6. Radiația Solară Efectivă este dată de diferența dintre radiația terestră și cea atmosferică.
7. Bilanțul Radiativ reprezintă diferența dintre suma radiaților primite și suma radiațiilor
emise

Fiecare dintre acestea se măsoară și înregistrează cu instrumente și aparate diferite:

1) Măsurarea radiației solare directe este posibilă recurgând atât la instrumente cu citire
directă cât și la aparate înregistratoare (pirheliografe si radiografe) Exemple:

Pirheliometrul cu compensaţie electrică tip Angström

http://images.google.ro

Principiu de funcționare: Plăcuța culisantă se poziționează în așa fel încât radiația solară să
cadă doar pe una dintre cele două lamele pe care o încălzește în vreme ce cealaltă rămâne „umbrită”
(la temperatura mediului ambiental).După un timp de expunere foarte scurt (15-25 secunde) între
cele două lamele va apărea o diferență de temperatură Δt ce determină apariția unui curent
termoelectric sesizabil prin devierea acului galvanometrului la care pirheliometrul este conectat.

6
 Radiometrul (actinometrul) model RT-50

https://www.academia.edu/9381466/Determinarea_actinometrica_a_intensitatii_fluxurilor_radiative_din_a
tmosfera

Piesa receptoare este dată de un disc de argint acoperit cu un strat (2 microni) de negru de
fum. Are în componență „două rânduri de suduri”, unele interioare supuse acțiunilor radiațiilor
solare și altele exterioare „umbrite”. Astfel pătrunderea radiațiilor se face prin „punerea în stație a
instrumentului” și detașarea capacului (durată expunerii este scurtă).

2) Măsurarea radiației difuze și globale folosește instrumente care poartă denumirea

generică de piranometre, dar și o serie de aparate denumite piranografe. Exemple:

Piranometrul absolut tip Angström

Piesa receptoare este „asigurată” de patru lamele de mangalin vopsite diferit și

protejate de o calotă semisferică de sticlă. Lamelele sunt vopsite două cu negru de fum și
două cu alb de magneziu și sunt dispuse alternativ. Calota de sticlă are rol multiplu:
protejează piesa receptoare de acțiunea precipitațiilor, vântului etc. și acționează diferențiat
asupra radiațiilor solare lăsând să ajungă către piesa receptoare doar radiația solară difuză,

7
 cea directă fiind reflectată. Ecranul de umbrire este un disc metalic vopsit în negru și susținut
de o tijă.

Piranometrul termoelectric tip Janisewski

https://www.academia.edu/9381466/
Determinarea_actinometrica_a_intensitatii_fluxurilor_radiative_din_atmosfera

Piesa receptoare este reprezentată de o termobaterie pătrată cu latura de 3 cm care, pe partea

anterioară, este configurată asemănător unei table de șah. Pe partea posterioară se găsesc sudurile
unor termocupluri (87 la număr, pe benzi subțiri de manganin și constantan) care prin intermediul
unor borne fac legătura cu galvanometrul la care este conectat piranometrul.

3) Măsurarea radiației reflectate și a albedoului folosesc albedometre(portabil, de stație)

Albedometrul de stație este un piranometru termoelectric de tip Janisewski prevăzut cu

suspensie cardanică (dispozitiv care permite întoarcerea piesei receptoare cu 180º). Atunci când se
determină radiația globală piesa receptoare va fi îndreptată către bolta cerească în timp ce la
momentul determinării radiației reflectate ea va fi poziționată către suprafața terestră.

4) Măsurarea radiației efective necesită pirgeometre –instrumente cu citire directă

Cel mai întâlnit este pirgeometrul tip Savinov-Janisewki.

8
 Acesta are piesa receptoare formată din patru lamele de manganin, vopsite diferit, dispuse
alternativ și protejate de o calotă semisferică de sticlă. O particularitate de construcție este dată de
prezența unui termometru.

5) Măsurarea bilanțului radiativ recurge la bilanțometru și galvanometru radiometric tip

G.S.R.

Bilanțometrul are piesa receptoare compusă din lamele obținute prin împletirea unor fire
înnegrite care au suprafața exterioară înnegrită și care sunt dispuse astfel încât în timpul determinării
să fie orientate una către suprafața terestră, iar cealaltă către bolta cerească.

3. Mijloace și metode moderne de monitorizare a

temperaturii și umezelii aerului

Temperatura
Temperatura este o măsură a agitației termice a particulelor dintr-un sistem, indicând cât de
rapid se mișcă atomii și moleculele dintr-un obiect sau mediu. Este o proprietate fundamentală a
materiei și joacă un rol crucial în multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi, precum și în domeniul
științei și tehnologiei.

Există mai multe unități de măsurare a temperaturii, iar scalele de temperatură sunt
modalități standardizate de exprimare a acestei mărimi. Cele trei scări principale de temperatură sunt
Celsius, Fahrenheit și Kelvin, cu mențiunea suplimentară a scalei Réaumur, care a fost folosită în
trecut și în anumite regiuni.

Scala Celsius (°C):

Dezvoltat de Anders Celsius, această scară are punctul de îngheț la 0°C și punctul de fierbere
la 100°C la presiunea atmosferică normală. Intervalul dintre aceste două puncte este împărțit în 100
de grade egale.

9
Scala Fahrenheit (°F):

Propusă de Daniel Gabriel Fahrenheit, această scară are punctul de îngheț al apei la 32°F și
punctul de fierbere la 212°F. Intervalul dintre aceste două puncte este împărțit în 180 de grade.

Scara Kelvin (K):

Scara Kelvin face parte din Sistemul Internațional de Unități (SI) și se bazează pe zero
absolut, punctul în care mișcarea termică a particulelor este minimă. Punctul zero Kelvin este
echivalent cu -273,15°C.

Scara Réaumur (°Ré):

Dezvoltat de René-Antoine Ferchault de Réaumur, această scară are punctul de îngheț la

0°Ré și punctul de fierbere la 80°Ré la presiunea atmosferică normală. Intervalul dintre aceste două
puncte este împărțit în 80 de grade egale.

Fiecare dintre aceste scale are aplicațiile sale specifice în diferite domenii științifice,
tehnologice și inginerești. Măsurarea precisă a temperaturii este esențială în numeroase contexte, de
la reglarea climei în spațiile de locuit până la procesele industriale și cercetarea științifică.

În funcție de scopul lor, termometrele pot folosi diferite lichide:

1. Mercur- este un metal lichid de culoare argintie, care se găsește în natură sub formă de sulfură.
Mercurul are punctul de îngheț la -38,87 grade Celsius și punctul de fierbere la 356,95 grade
Celsius. Având un coeficient de dilatare foarte mare, acesta este utilizat de obicei în termometre care
măsoară temperaturi ridicate- ordinare și de maximă

2. Alcoolul- are punctul de fierbere la 78,5 grade Celsius iar punctul de îngheț la -117,3 grade
Celsius, fiind folosit mai ales la măsurarea temperaturilor minime- termometrele de minimă

3. Toluenul- este o hidrocarbură aromatică cu punctul de îngheț la -95 grade celsius și punctul de
fierbere la 110,56 grade Celsius

Termometrul Ordinar

Termometrul ordinar este termometrul meteorologic care ne indica temperatura aerului in

momentul observației. De regula acest termometru este folosit la determinarea temperaturii si
10
umezelii aerului, de unde si denumirea de termometru "uscat' sau "psihrometric'. Are o construcție
simpla, fiind alcătuit din următoarele părți:

-un rezervor (R) cu mercur, de forma cilindrica sau sferica;

-un tub capilar (T), confecționat din sticla, cu diametrul de 0, 2-0, 3 mm,
sudat la rezervor;

-o scala (Sc) divizata in grade si zecimi de grad (din 0, 2 in 0, 2),

începând de la -35 sau la -40 pana la +55C, +60C sau chiar mai mult
(80C), confecționată obișnuit din porțelan sau din opal.

Scala si tubul capilar sunt protejate de un înveliș de sticla, prevăzut la partea superioara cu o
garnitura metalica (m), care servește la fixarea termometrului in stativ. Capătul superior al scării
termometrului este introdus într-o garnitura de ebonita (H) care are la mijloc un orificiu in care se
găsește un mic arc metalic (A) ce are rolul de a menține scala in poziție aproximativ constanta
(permițându-i totuși sa se alungească la creșteri ale temperaturii).

De reținut este faptul ca, în timpul iernii, când temperatura aerului scade sub -25C, este
necesar sa se facă verificarea funcționarii corecte a termometrului ordinar. Pentru aceasta se
efectuează măsurători comparative, folosind, în paralel, un termometru de minima sau un
termometru cu alcool. În cazul în care temperatura aerului scade sub -36C, observațiile se fac numai
la termometrul cu alcool.

Termometrul de maximă

Este, de asemenea, un termometru care are ca lichid mercurul. El se folosește, așa cum arata
și denumirea sa, la determinarea celei mai ridicate temperaturi a aerului dintr-un anumit interval de
timp. Ca aspect, prezinta mare asemănare cu termometrul ordinar, având aceleași părți componente,
deosebindu-se însă de acesta printr-un amănunt de construcție, care constituie de fapt secretul care
sta la baza determinării temperaturii maxime. Acest amănunt de construcție consta din aceea ca
tubul capilar al termometrului nu este uniform calibrat. Acesta prezinta, in apropierea rezervorului, o
îngustare, materializata sub forma unui dinte (știft) de sticla, sudat la partea inferioara a rezervorului
si care trecând prin mijlocul acestuia pătrunde si in partea inferioara a tubului capilar. Dintele
împreuna cu tubul capilar formează un orificiu inelar, extrem de îngust, prin care mercurul
11
din rezervor poate urca treptat, dar nu se mai poate retrage in rezervor, când temperatura scade,
deoarece întâmpină în dreptul orificiului inelar o forța de frecare mai mare decât forța de coeziune a
sa (în tubul capilar existând o cantitate de mercur mai mica decât în rezervor). Prin urmare, mercurul
va rămâne în dreptul aceleași diviziuni care marcase temperatura maxima din intervalul precedent.
Astfel, fără a urmări permanent mersul temperaturii între orele de observații, de exemplu, știm care
a fost temperatura maximă.

Termometrul de minimă

Este destinat măsurării temperaturii celei mai scăzute a aerului (si a solului la suprafață)
dintr-un anumit interval de timp. De aceea, pentru funcționarea lui, ca lichid termometric, este
utilizat alcoolul (amilic sau etilic), care are punctul de îngheț foarte scăzut (-117, 3C) in timp ce al
mercurului folosit in termometrele ordinare si de maxima, se situează in jurul valorii de -39C.

Termometrul de minima prezinta o serie de caracteristici specifice care-1 diferențiază de cele

obișnuite (normale, ordinare) sau de cele de maxima. Dintre aceste particularități amintim:

-dimensiunea mai mare a rezervorului, in scopul de a prezenta o inerție

mai mare;

-forma cilindrica sau în cazurile cele mai frecvente, de furca, de "U' a

rezervorului, pentru a mari suprafața de contact cu aerul.

Particularitatea de construcție a termometrului de minima, care sta la baza aflării celei mai
scăzute temperaturi din intervalul cuprins intre doua observații, rezida in existenta în tubul capilar a
unui indice (bastonaș) mobil, confecționat din sticla. Acest indice se poate deplasa în interiorul
coloanei de alcool fără sa-i împiedice circulația. Sensul de deplasare a indicelui este
numai retrograd, adică numai când temperatura scade si deci alcoolul se contracta si se retrage in
rezervor.

12
https://www.scrigroup.com/educatie/fizica/METODE-SI-INSTRUMENTE-PENTRU-M45481.php

Termograful

Pentru cunoașterea detaliată a evoluției în timp a variațiilor continue ale temperaturii, se

utilizează, în paralel cu termometrele cu citire directa, termografele, numite si termometre
înregistratoare. Față de termometrele cu citire directă, acestea au un mod de alcătuire mult mai
complicat, fiind formate, în ansamblu, din trei părți principale:

-partea receptoare sensibilă, care percepe variațiile de temperatură;

-partea transmițătoare alcătuită dintr-un sistem de pârghii, care

transmite si amplifica deformarea piesei receptoare;

-partea înregistratoare a acestor deformații cu un mecanism de ceas ce

pune in mișcare un cilindru pe care se înfășoară o diagrama (termograma) si
care efectuează o rotație completa in timp de 24 de ore sau de 7 zile.

Umiditatea
Umiditatea, sau conținutul de umiditate din aer la un moment dat, este o caracteristică
fundamentală a atmosferei, având implicații semnificative atât în meteorologie, cât și în
bioclimatologie.

Importanța umidității este primordială din punct de vedere meteorologic deoarece vaporii de
apă joacă un rol semnificativ în echilibrul radiativ și termic al aerului. Acești vapori absorb radiațiile
cu unde lungi, contribuind la absorbția căldurii atmosferice. Mai mult, prin procesul de condensare,
vaporii de apă dau naștere la nori, ceață și diferite forme de precipitații lichide și solide.
13
 Aparatele care măsoară și înregistrează direct sau indirect umiditatea aerului se numesc
higrometre și higrografe.

Higrometrul

Higrometrele sunt instrumente utilizate la stațiile meteorologice în scopul determinării

umidității relative a aerului. Ele își bazează funcționarea fie pe proprietatea firului de păr uman,
degresat, de a se alungi atunci când umiditatea crește și de a se scurta când umiditatea scade, fie pe
variațiile dimensiunilor lineare ale unei membrane organice cu însușiri higroscopice.

Higrometrele de absorbție cu fir de păr se găsesc la majoritatea stațiilor meteorologice din

țară, utilizează fire de păr uman blond ce prezintă un număr foarte redus de pigmenți, ceea ce le
conferă o sensibilitate mai mare față de variațiile umidității aerului.

Higrometrul de tip Koppe se instalează în primul adăpost meteorologic, în spatele psihrometrului de

stație, în poziție verticală.

https://www.referatele.com/geografie/Masurarea-umezelii-aerului855.php

În funcție de variațiile stării de umiditate a aerului, acul higrometrului Koppe se deplasează

dinspre stânga spre dreapta când gradul de umiditate a aerului este în creștere și, de la dreapta la
stânga, când umiditatea aerului este în scădere.

Măsurătorile higrometrice se efectuează zilnic, la orele climatologice 00, 06, 12, 18, iar
valorile obținute se notează în registrul de stație în procente întregi.

Higrograful
14
 Higrograful se instalează pe podeaua celui de-al doilea adăpost meteorologic, alături de
termograf, la înălțimea de 2 m deasupra suprafeței solului. Este format din trei părți componente:

-Partea receptoare cuprinde un mănunchi sau mai multe mănunchiuri de fire de păr uman,
blond și degresat, ce pot fi dispuse orizontal sau vertical, în funcție de tipul higrografului.

-Partea transmițătoare este dată de un sistem de pârghii, care amplifică și transmit

deformările suferite de mănunchiul de fire.

-Partea înregistratoare este alcătuită din brațul pârghiei de înregistrare, tamburul cilindric pe
care se înfășoară higrograma și care efectuează o rotație completă în 24 de ore (la higrografele
zilnice) sau într-o săptămână (la cele săptămânale).

Deoarece deformarea firelor de păr uman nu este proporțională cu variațiile umidității

relative a aerului, graduațiile orizontale de pe higrogramă ce marchează procente de umiditate nu
sunt egale între ele, fiind astfel, din ce în ce mai mici cu cât valorile umidității sunt mai mari.

Prelucrarea higrogramei constă în aplicarea corecției de timp, urmată de citirea valorilor în

procente întregi. Se stabilește apoi corectarea umidității relative prin compararea valorilor citite pe
higrogramă cu valorile mult mai precise, determinate cu ajutorul psihrometrului.

https://www.meteorologyshop.eu/en/chart-recorders/76/hygrograph

4. Mijloace și metode moderne de monitorizare a

temperaturii solului
La stațiile meteorologice, temperatura suprafeței solului expus și a stratului de zăpadă se măsoară cu
ajutorul termometrelor meteorologice (aerologice): termometre obișnuite, maxime și minime. Instalarea
acestor termometre se realizează pe o platformă cu sol afânat și nivelat, de 3x4m, amenajată special în
partea de sud a platformei meteorologice, cunoscută sub denumirea de platformă de termometre de sol.
Termometrele sunt poziționate orizontal, cu excepția termometrului de maximă, care este ușor înclinat (5

15
grade) spre rezervor și pe jumătate îngropat în sol. Acest aranjament permite rezervoarelor lor să fie în
contact direct cu solul, a cărui temperatură este determinată, la o distanță de 10 cm între termometre.

Observațiile cu aceste termometre se efectuează zilnic la orele climatologice de bază cu o precizie de

0,1°C, citind în următoarea ordine: termometrul obișnuit, termometrul minim (capătul coloanei de alcool și
indicele) și termometrul maxim.

Pentru a preveni compactarea solului, accesul la această platformă este facilitat cu ajutorul unei
pasarele din lemn în formă de litere „T”, permițând apropierea de termometre și citirea corectă în ordinea în
care sunt dispuse. După citirea termometrelor, această pasarelă este scoasă de pe platformă.

Măsurarea temperaturii solului în adâncime

Temperatura în interiorul solului la diferite adâncimi se determină cu termometre speciale numite

termometre de sol sau geotermometre. Dintre acestea fac parte:

termometre cu cot - pentru măsurarea temperaturii în stratul superficial al solului, la adâncimi mici
de 5, 10, 15, 20 cm (termometre de sol de tip Savinov) sau la adâncimile de 2, 5, 10, 15, 20 și 30 cm
(termometre de tip Junkalor);

Termometrele de tip Savinov

Termometrele de tip Savinov constituie o serie de patru termometre concepute pentru

măsurarea temperaturii solului la adâncimi de 5, 10, 15 și 20 cm.

Ca și alte termometre, acestea constau din părți esențiale, cum ar fi rezervorul, tubul capilar,
scala de temperatură și tubul de sticlă de protecție. O caracteristică distinctivă a termometrelor de tip
Savinov este prezența unui cot (la un unghi de 135 de grade) între rezervorul fiecărui termometru și
tijă. Această particularitate de construcție permite rezervorului să se alinieze tangențial cu stratul de
sol la instalare, porțiunea de deasupra suprafeței orizontale a solului având o ușoară înclinare.

Termometrele de tip Savinov sunt introduse în sol pe o platformă de termometru de sol

lipsită de vegetație, cu rezervoarele orientate spre nord și dispuse într-un aliniament est-vest. Încep
cu termometrul care măsoară temperatura la o adâncime de 5 cm și se procedează în ordine spre
vest, menținând o distanță de 10 cm între ele. Porțiunile de termometre ramase deasupra solului sunt
susținute de o furca de lemn. Întrucât tubul de protecție pentru aceste termometre este din sticlă,

16
utilizarea lor practică se aliniază cu sezonul cald, lipsit de îngheț, fenomen care ar putea duce la
deteriorarea lor.

Termometre de sol cu tragere verticală

Se numesc astfel deoarece sunt instalate în sol la diferite adâncimi de unde se extrag numai
în momentul citirii temperaturii.

Observațiile cu ajutorul acestor termometre se efectuează pe parcela înierbată, alăturată

platformei termometrelor de sol - la est de aceasta - la adâncimi mai mari de 20 cm. Ele formează
serii complete de cinci termometre pentru adâncimile de 20, 40, 60, 80, 160 și 320 cm, sau opt
termometre instalate la adâncimile de 20, 40, 60, 80, 120, 160, 240, 320 cm.

Termometrele de sol cu tragere verticală sunt termometre obișnuite cu mercur, cu deosebirea

că au rezervorul mai mare pentru a asigura o inerție termică mai ridicată. Astfel, atunci când sunt
scoase din adâncime în aer, pentru a fi citite, să nu fie influențate de temperatura mediului în care
sunt aduse. Pentru asigurarea termoconductibilității de la sol la rezervorul termometrului, cât și
pentru a imprima o anumită inerție termică, rezervorul este introdus într-un amestec de parafină
topită cu pilătură de cupru.

Termometre sondă

Pentru înțelegerea condițiilor geotermale din stratul arabil, esențiale pentru determinarea
timpilor optimi de semănat pentru diferite culturi, termometrul portabil cunoscut sub numele de
termometru cu sondă este folosit în practica agricolă. Măsurătorile temperaturii cu acest termometru
sunt efectuate până la o adâncime de 20 cm.

Dintre termometrele sondă, cel mai frecvent este folosit termometrul Sohin. Rezervorul
acestui termometru conține toluen și este introdus în pilitură de cupru din aceleași motive cunoscute
pentru termometrele cu tragere verticală.

Scala de temperatură este gradată la intervale de 0,5 grade Celsius. În partea superioară, se
află un disc metalic folosit pentru introducerea termometrului în sol prin presare.

17
 După utilizare, termometrul este curățat temeinic de orice particule de pământ rămase pe
carcasa de protecție și este transportat într-o cutie, după care este depozitat în poziție verticală, cu
rezervorul orientat în jos.

Termometrul sonda tip Sohin

https://www.scrigroup.com/educatie/fizica/METODE-SI-INSTRUMENTE-PENTRU-M45481.php

5. Determinarea înălțimii plafonului de nori cu ceilometrul

Nebulozitatea reprezintă gradul de acoperire cu nori pe cer la un moment dat într-o anumită
locație sau regiune. Se observă vizual și se exprimă în zecimi sau optimi, cu întregul cer considerat
ca un întreg, împărțit în zece părți egale (climatice) sau opt părți egale (sinoptice). Această
observație indică câte părți ale cerului sunt acoperite de nori. Când nebulozitatea este 10/10 sau 8/8,
înseamnă că întregul cer este complet acoperit de nori. Dacă este 5/10 sau 4/8, doar jumătate din cer
este acoperit, iar la 0/10 sau 0/8, cerul este senin.

Există două tipuri de nebulozitate: totală, când toți norii dezvoltați vertical acoperă cerul, și
parțială, când doar norii inferiori contribuie la acoperirea cerului. În observațiile meteorologice,
nebulozitatea este înregistrată ca fracții, cu valoarea nebulozității parțiale drept numitor și
nebulozitatea totală ca numărător.

Noaptea, nebulozitatea este determinată pe baza evaluării bolții cerești atunci când stelele nu
sunt vizibile. În prezența norilor Cirrus sau a norilor subțiri Altostratus în nopțile întunecate, fără
lună, pot apărea dificultăți, deoarece stelele emit lumină slabă prin acești nori. În astfel de cazuri, se
ia în considerare aspectul cerului și forma norilor înainte de apariția întunericului.

Înălțimea sau plafonul unui nor se referă la înălțimea acestuia la punctul de observare față de
sol. Altitudinea unui nor reprezintă distanța verticală dintre nivelul mării și nivelul la care se află
baza norului.

18
 Determinarea înălțimii norilor se poate face fie vizual (cum este cazul în majoritatea stațiilor
meteorologice din România), fie instrumental (folosind baloane pilot sau ceilometre).

La estimarea vizuală a plafoanelor de nor, tipul de nor este mai întâi identificat, urmat de
determinarea înălțimii acestuia. Repere la sol precum turnuri de televiziune, antene radio, clădiri
înalte sau, în zonele muntoase, limita superioară a pădurii sunt folosite ca puncte de referință.
Această metodă este cea mai răspândită, dar și cea mai puțin precisă, în special atunci când se
determină plafonul de nori pentru norii de nivel scăzut și mediu găsiți la altitudini sub 2500 de
metri.

Determinarea înălțimii bazei norilor cu ajutorul unui ceilometru poate fi realizată atât
ziua, cât și noaptea, în intervalul de 50 până la 2000 de metri, într-un timp foarte scurt (3-4 minute).

Principiul de funcționare al ceilometrului se bazează pe măsurarea timpului necesar pentru ca un

impuls de lumină să parcurgă distanța de la emițător (o lampă cu electrozi de wolfram) până la baza
norului și înapoi la receptorul cu celulă fotoelectrică.

Deoarece viteza luminii este cunoscută (300.000 km/s), pentru determinarea înălțimii norilor se
aplică formula:

Unde:

H reprezintă înălțimea norilor,

t este timpul (în secunde) în care impulsul luminos parcurge distanța de la emițător la baza norului,

c este viteza luminii.

"Ceilometrul cu laser" este un senzor de generație nouă bazat pe tehnologia LIDAR (Light Detection
and Ranging).

-Caracteristici cheie includ:

-Poate raporta până la trei straturi de nori.

-Determină cu precizie baza norilor în condiții de ceață, ploaie și zăpadă.

19
-Acoperă cele mai mari altitudini la care apar norii denși.

Ceilometru cu laser

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Ceilometer.jpg

6.Mijloace și metode moderne de monitorizare a duratei de

strălucire a soarelui
Durata de iluminare solară reprezintă o caracteristică meteorologică și climatică
semnificativă pentru fiecare regiune. Valorile sale dețin atât importanță teoretică în caracterizarea
condițiilor climatice ale unei zone prin calculul indirect al bilanțului radiativ, cât și relevanță
practică în domenii precum agronomia, balneologia și turismul. Acest lucru subliniază rolul
acoperirii norilor în reducerea duratei luminii solare, făcându-l un parametru meteorologic cu

20
aplicații practice în domenii precum planificarea urbană și agricultura. Durata insolației este
exprimata in ore si zecimi de ora si se înregistrează cu ajutorul unui heliograf.

Durata efectivă a soarelui este măsurată la stațiile meteorologice folosind heliograful

Campbell-Stokes, al cărui principiu de funcționare se bazează pe proprietatea unei sfere de sticlă
(cristal) de a focaliza razele solare directe care cad pe suprafața sa într-un punct focal. Punctul focal
generează arderea unei benzi de carton, servind drept diagramă.

Mișcarea aparentă a Soarelui de la est la vest face ca punctul în care razele solare converg să
se miște în direcția opusă, lăsând o urmă de arsură pe heliogramă. Lungimea acestui semn
corespunde cu timpul în care Soarele a strălucit.

Pentru a determina durata insolației în ore și zecimi pe heliograme, intervalele orare sunt
marcate cu linii mai lungi, iar intervalele de jumătate de oră cu linii mai scurte, toate perpendiculare
pe linia mediană a diagramei. În rețeaua meteorologică din țara noastră, heliografiile fabricate de
R.D.G. (Fuess) sunt utilizate în acest scop.

Descrierea heliogramelor

Heliograph Fuess constă dintr-o sferă masivă de sticlă 1 cu diametrul de 10 cm, susținută de
un suport metalic 2 sudat pe o placă de bază 8. Sfera de sticlă este așezată concentric pe un suport 3,
reprezentând o parte dintr-o sferă metalică. Această montură este echipată cu trei șanțuri (superioară,
mijlocie și inferioară) în care sunt introduse heliograme, în funcție de înălțimea Soarelui deasupra
orizontului în timpul după-amiezii.

Trei găuri (câte una pentru fiecare canelură) sunt găurite în suport pentru a introduce acul
pentru fixarea heliogramelor.

Pe placa de bază 8, se află un suport 5 cu o scară gradată în grade de latitudine 4. Această

scară este utilizată pentru a seta indicele gravat pe suportul suportului de diagramă opus gradului
corespunzător latitudinii la care este instalat aparatul. Brațul curbat 6 este utilizat pentru orientarea
heliografului. La capătul brațului, există un șurub 7 pentru a fixa sfera pe suport.

21
https://www.scrigroup.com/educatie/astronomie/Practica-masurarii-duratei-de-72632.php

Heliogramele sunt realizate dintr-un tip special de carton (care continuă să ardă chiar și după
ce este udat de ploaie) și sunt vopsite în negru. Heliogramele orare au cifre romane înscrise la
intervale de 3, acoperind perioada cuprinsă între 6 a.m. și 6 p.m.

În funcție de sezonul în care sunt utilizate, se întâlnesc trei forme de heliograme:

-Diagrame curbe, de lungime mai scurtă, folosite în sezonul de iarnă (20 octombrie - 10
martie) și instalate în șanțul superior.

-Diagrame drepte, utilizate în primăvară și toamnă (11 ianuarie - 20 aprilie și 11 septembrie -

20 octombrie), instalate în șanțul mijlociu, având grijă să orientăm spre vest numeralele
corespunzătoare orelor dimineții.

-Diagrame curbe, folosite în sezonul de vară (21 aprilie - 10 septembrie), instalate în

canelura inferioară.

22
 Pentru a asigura calitatea datelor privind durata de strălucire a Soarelui furnizate de
heliograf, este esențial să respectăm seria de condiții și regulile în momentul instalării aparatului.
Printre cele mai importante se numără:

-Aparatul trebuie să instalați într-un loc, astfel încât să razele solare deschise direct să poată
ajunge la el în anotimp și pentru orice răsărit până la Soarelui. Dacă în jurul platformei există
obstacole care ar putea împiedica razele cu un unghi mic de incidență să ajungă la sfera
heliografului, acesta poate fi montat pe un stâlp mai înalt sau chiar pe clădirea stației, pe o suprafață
specială amenajată.

-Aparatul trebuie să instalați într-o poziție perfectă orizontală, pe un stâlp cu o placă de

susținere și orientat pe direcția nord-sud, astfel încât să fie liberă a sferei să fie îndreptată spre sud.
Orientarea se face cu ajutorul busolei sau față de direcția materializată a meridianului locului. Se
spune că orientarea este corectă dacă, într-o zi senină, la ora 12 (timp solar adevărat), pata focală
coincide cu linia care marchează ora XII pe heliogramă. În cazul în care aceasta coincidență, nu se
realizează, se rotește ușor sau ușor placa de bază la stânga la dreapta pentru a aduce pa focală la ora
XII. Apoi se verifică orizontalitatea aparatului. Timpul solar adevărat se obține prin adăugarea la
timpul solar mediu local a unei corecții extrase din tabelul ecuației timpului, prezent în instrucțiunile
pentru efectuarea observărilor. Corecția se extrage pentru luna și ziua în care se efectuează
verificarea și se aplică semnul ei.

Schimbarea zilnică a heliogramelor este un proces esențial în funcționarea heliografului. În

cazul heliografului tip Metra, diagramele sunt schimbate în fiecare zi după apusul Soarelui. În
schimb, heliograful universal efectuează această schimbare de două ori pe zi: la ora 12 și după
apusul Soarelui.

Pentru schimbarea heliogramei la ora 12, discul mobil este rotit până când litera B ajunge în
dreptul semnului alb de pe discul fix. Ulterior, discurile sunt fixate în această poziție cu ajutorul
stiftului care pătrunde prin ambele orificii ale discurilor (care coincid). În cazul heliografului
universal, schimbarea diagramei trebuie să aibă loc în umbră pentru a preveni arsurile suplimentare.

Pe heliogramă, orele sunt notate în dreptul liniilor verticale mari, începând de la capătul
penultimei linii. Astfel, ora 12, timp local, este înscrisă pe penultima linie verticală de la capătul
heliogramei.

23
 A doua heliogramă este schimbată după apusul Soarelui, prin întoarcerea discului mobil (și
implicit a monturii metalice împreună cu sfera de sticlă) în sensul mișcării acelor de ceas, până când
litera A de pe discul mobil ajunge în dreptul semnului de pe discul fix. Apoi, discurile sunt fixate în
această poziție cu ajutorul stiftului corespunzător.

7.Mijloace și metode moderne de monitorizare a

precipitațiilor atmosferice

Precipitațiile atmosferice constituie rezultatul final al proceselor de condensare și sublimare

a vaporilor de apă din atmosfera liberă, căzând din nori și ajungând la suprafața terestră sub formă
de:
a) lichidă (ploaie, burniță, rouă)
b) solidă (ninsoare, grindină, zăpadă mărunțită)
c) mixtă (lapoviță).
Aceste precipitații reprezintă un element crucial pentru viață, contribuind la dezvoltarea
vegetației și a animalelor, precum și la sprijinirea agriculturii. Factori importanți pentru precipitații
sunt durata, intensitatea și frecvența, având un impact pozitiv, dar și negativ.
Măsurători instrumentale și vizuale sunt efectuate la stațiile meteorologice și la posturile
pluviometrice pentru a evalua și monitoriza aceste fenomene meteorologice.
Precipitațiile atmosferice reprezintă unul dintre parametrii climatici de importanță majoră și
constituie cea mai semnificativă componentă a schimbului de umiditate în atmosferă. Un milimetru
de apă corespunde unei cantități de 1 litru pe metru pătrat (1 mm = 1 l/m²) sau 1 kilogram pe metru
pătrat.
Caracteristicile precipitațiilor atmosferice sunt observate și înregistrate la stații în
conformitate cu următoarele aspecte:
-determinarea tipului de precipitații;
-măsurarea cantității de precipitații în milimetri;
-înregistrarea intensității precipitațiilor lichide și mixte în milimetri pe minut.
Pentru măsurarea și înregistrarea acestor fenomene meteorologice, sunt utilizate diverse
echipamente și utilaje auxiliare:
-senzorul "Pluviometrul ОТТ-2" al stației automate, cu o suprafață de recepție de 400 cm²;
-pluviometrul O-1 (clasic), cu o suprafață de acumulare de 200 cm² și protecție împotriva
vântului;
24
 -pahar pluviometric (eprubetă pluviometrică) OS-200, cu 100 de divizii, unde o diviziune
reprezintă 0,1 mm precipitații;
-pluviograf - aparat pentru înregistrarea intensității precipitațiilor lichide, cu o suprafață de
acumulare de 500 cm²;
-pahar pluviometric cu 100 de divizii, unde o diviziune corespunde cu 5 cm³ de precipitații;
diagrame (pluviograme) LM-7.

Instrumentele sunt instalate pe platforma meteorologică în conformitate cu următoarele directive:

-Senzorul "Pluviometrul ОТТ-2" este montat pe platforma de beton nr. 2 a platformei
meteorologice.
-Pluviometrul O-1 este instalat pe platforma meteorologică pe un suport special, la o înălțime
de 2 m de la suprafața solului, cu suprafața de acumulare orizontală.
-Pluviograful este instalat pe un stâlp sau suport special, cu marginea superioară la înălțimea
de 2 m deasupra solului, susținut de trei cabluri.
Înregistrarea și prelucrarea rezultatelor măsurătorilor se efectuează atât cu ajutorul
senzorului stației meteorologice automate, transmițând datele către server și utilizând programul
Ecodata, cât și prin intermediul instrumentelor clasice (pluviometrul, pluviograful). Rezultatele sunt
introduse în diverse registre și rapoarte, inclusiv tabelul TMC.

25
Biografie
https://www.vaisala.com/en

Sterie Ciulache, „Meteorologie. Manual practic”

https://www.academia.edu/9381466/
Determinarea_actinometrica_a_intensitatii_fluxurilor_radiative_din_atmosfera
https://www.scrigroup.com/educatie/fizica/METODE-SI-INSTRUMENTE-PENTRU-M45481.php
https://www.academia.edu/19666763/Portofoliu_meteorologie

"Bazele cercetarii experimentale a masinilor termice" - N. Apostol Editura Didactica si Pedagogica

BUC. 1979
https://www.academia.edu/40922469/DETERMINAREA_UMIDIT%C4%82%C5%A2II_AERULUI
https://ccdtulcea.ro/wp/wp-content/uploads/2018/04/%C8%98tefan-Haralambie-%C8%99coala-ceamurlia-
de-jos-ok.pdf
https://www.scrigroup.com/educatie/astronomie/Practica-masurarii-duratei-de-72632.php
https://www.meteo.md/images/uploads/instr_method/Observatii_meteo.pdf

26