Noua Zeelandă

Locatie

Noua Zeelandă este o țară insulară compusă din două insule mari și mai
multe insule mici, situate în sud-vestul Oceanului Pacific.

Noua Zeelandă este notabilă pentru izolarea ei, fiind separată de Australia,
la Nord-Vest, prin Marea Tasmaniei (cca. 2000 km distanță). Cei mai
apropiați vecini sunt Noua Caledonie, Fiji și Tonga.

Populatie

Noua Zeelanda este a doua după Papua Noua Guinee ca populație.

Majoritatea populației este formată din descendenții europeni ,
indigenii Māori fiind cea mai mare minoritate. Non-
Māori polinezieni (samoanii) și populația asiatică constitue de asemenea
minorități importante, în special în orașe.
Politica

Oficial, Elisabeta a II-a a Marii Britanii este Regina Noii Zeelande și este
reprezentată în țară de Guvernatorul General al Noii Zeelande (funcție non-
politică). Puterea politică este deținută de Primul Ministru care este
conducătorul guvernului în Parlamentul Noii Zeelande, ales democratic.
Monarhia Regatului Noii Zeelande include Insulele Cook și Niue, care sunt
total auto-guvernate, Tokelau, care se transformă în forma auto-guvernată,
și Colonia Ross pe care Noua Zeelandă o revendică în Antarctica.

Istorie
Noua Zeelandă este una dintre cele mai noi populații formate. Polinezienii
stabiliți aici au ajuns în ale lor waka între secolul al XIII-lea și secolul al XV-
lea, formând populația și cultura indigenă Māori. Locuitorii Insulelor
Chatham se stabilesc în sud-estul Noii Zeelande formând categoria de
populație Maoriori, dar încă se dezbate dacă ei s-au mutat aici din altă
parte a Noii Zeelande sau de altundeva din Polinezia. Majoritatea Noii
Zeelande a fost divizată în teritorii tribale numite rohe, toate resursele fiind
controlate de iwi ('trib'). In mod normal două iwi nu controlau
aceași rohe. Māori au adaptat la alimentația lor consumul resurselor
marine, flora și fauna, vânătoarea marilor păsări moa (care în scurt timp au
dispărut), și a șoarecelui Polinezian (Rattus exulans) a cartofului dulce
(kumara; Ipomoea batatas), pe care ei le-au introdus în teritoriu.
Primii Europeni cunoscuți, care au ajuns în Noua Zeelandă, au fost conduși
de Abel Janszoon Tasman, care a navigat în susul coastei de vest a
insulelor de Sud și Nord în 1642. El a numit-o Staten Land, crezând că face
parte din tărâmul Jacob Le Maire descoperit în 1616 pe coasta
statului Chile. Staten Landt apare pe primele hărți ale lui Tasman, dar
această denumire a fost schimbată de către cartografii olandezi (Dutch)
în Nova Zeelandia, după provincia neerlandeză Zeeland, la ceva timp după
ce Hendrik Brouwer a demonstrat în 1643 că teritoriul Americii de Sud este
o insulă. Latinescul Nova Zeelandia devine Nieuw Zeeland în neerlandeză.
În 21 mai 1840 Noua Zeelandă devine colonie britanică care a durat până
pe 27 septembrie 1907.
Triburile Maori

Despre populația Maori, care are origini polineziene, se spune că s-a

stabilit în Noua Zeelandă între secolele XI și XIII. Un lucru sigur și evident
legat de această civilizație este caracterul său războinic. La Maori,
fiecare trib era definit printr-un stil unic de luptă și prin armele sale.
Populația Maori a fost una dintre cele mai războinice din emisfera
australă și a dat unii dintre cei mai teribili războinici pe care i-au întâlnit
britanicii, în expansiunea lor colonială.

Printre elementele civilizației Maori se numără teribilul, și astăzi

faimosul, dans Haka. În istorie, nu au fost rare situațiile în care aceste
triburi s-au luptat între ele. Nu rare au fost situațiile în care triburile
Maori și-au construit fortificații complexe, spre a se apăra de atacurile
efectuate prin surprindere ale altor grupări tribale de aceeași etnie.

Pentru alte popoare, războaiele puteau interveni oricând, în funcție de

comploturi, de aranjamentele politice și de reconfigurarea sistemului
de alianțe. Însă la populațiile Maori exista, pe lângă atacurile subite și
un… timp al războiului. Între noiembrie și aprilie, ei se războiau pe viață
și pe moarte. Ca războinici, ei credeau în forțe supranaturale și
considerau că, după ce un adversar era înfrânt, puterea sa lăuntrică
(numită „mana”) se putea transfera la învingător. Războiul era, pentru
bărbații Maori, o modalitate de a dobândi această „mana”. Cel puțin la
unele triburi era practicat canibalismul, față de adversarii capturați.
Nu lipseau războaiele de gherilă și, atunci când începea sezonul
războiului, luptătorii se adunau în unități de luptă numite hapu. Fiecare
hapu curprindea între 100 și 140 de războinici. Femeile se puteau
antrena și participa nestingherite la ostilități. Fiecare hapu avea un șef,
care nu asista la ostilități de la distanță, așa cum procedau adesea regii
și principii Europei medievale. Toată lumea se aștepta ca liderul să
participe la luptă.

Revenind la Maori, trebuie precizat că înainte de luptă ei se mobilizau

psihic, se motivau reciproc și își întăreau moralul prin practicarea
dansului Haka. Adversarii procedau la fel. Era un dans înspăimântător
pentru vrăjmași iar tatuajele războinicilor și limbajul non-verbal sporeau
impactul său psihologic.

Pentru a se război, grupurile de luptători se puteau întâlni la momente

stabilite de comun acord. Spre a se deplasa la locurile de întâlnire, care
uneori se situau la distanță de locurile de baștină, ei se foloseau de
ambarcațiuni (canoe). Acestea erau printre cele mai mari ambarcațiuni
de acest tip, dintre toate cele care erau folosite în secolele trecute. O
astfel de canoe putea trasporta pe puțin 70 de războinici.

La Maori se mai practica o metodă de luptă. Atacul surprinzător,

efectuat de obicei în zori. în cazul unui astfel de atac, asediatorii se
apropiau pe furiș de așezare și, când ajungeau suficient de aproape,
atacau gărzile. Pentru a evita aceste situații, triburile își organizau foarte
bine sistemul de alertare și apărare pe timp de noapte.

În secolul XVIII, în Noua Zeelandă a avut loc Bătălia Hingakaka, una

dintre cele mai mari la care au participat triburile Maori. Alianța
triburilor din miazăzi s-a confruntat pe viață și pe moarte cu alianța
Tainui. De partea liderului Pikauterangi au luptat mai mult de 10.000 de
războinici, în zona lacului Ngarato.

În ciuda mărimii sale, armata invadatoare a lui Pikauterangi a avut de

suferit din cauza unor greșeli de tactică. La început adversarii se
organizaseră pentru defensivă, dar greșelile liderului oștirii năvălitoare
au redus la zero șansele de reușită ale ofensivei.

Însuși Pikauterangi a fost doborât, în confruntare. În acest moment,

uriașa sa oaste a fost cuprinsă de panică. Unii au încercat să scape cu
fuga, pentru că, potrivit tradiției, nu le mai era permis să continue lupta,
de vreme ce șeful lor căzuse în luptă. Pentru Maori, răzbunarea, lupta
de dragul luptei, precum și războiul pentru repararea onoarei lezate
erau ceva obișnuit.

Oricât ar fi fost de războinici și de cruzi, Maori n-ar fi putut face față

confruntărilor cu armatele coloniale britanice, superioare numeric,
dotate cu armament modern și impecabil organizate. Perioada de
apogeu a confruntărilor cu Maori a fost jumătatea secolului XIX. La
recensământul de acum trei ani, în Noua Zeelandă au fost 600.000 de
cetățeni care s-au declarat Maori. În Australia trăiesc 120.000 de etnici
Maori. Într-o lume a globalizării, ei încearcă să își păstreze identitatea și
tradițiile.

Clima
Noua Zeelandă are o climă temperat-oceanică. Valorile istorice maxime și
minime sunt 42.4 °C (108.3 °F) la Rangiora, Canterbury și −21.6 °C
(−6.9 °F) la Ophir, Otago.[2] Iarna este necesară încălzirea casei. Aceste
temperaturi sunt extremele, în mod normal în timpul iernii temperatura nu
coboară sub zero grade, decât noaptea, iar in timpul verii rar depășește
30 °C. Căderile de zăpadă sunt foarte rare iarna.

Flora și fauna
Flora neozeelandeză se caracterizează printr-o mare diversitate și
originalitate. Multe dintre speciile australiene nu se găsesc aici. Izolarea
arhipelagului a contribuit în mare măsură la aceste unice specii vegetale.
Există elemente de flora subtropicală și temperată(de exemplu, sunt peste
400 de specii de ferigi-foarte cunoscute, printre care feriga argintie).
Defrișările masive au rărit numărul speciilor existente azi. Dintre acestea se
remarcă pinul Kauri, care atinge 40 de m înălțime, se găsește în partea de
nord a arhipelagului.
Pinul Kauri

Sport

Sportul are un rol major în cultura Noii Zeelande, un rol special avându-
l rugbyul. Alte sporturi populare sunt cricket, netball, baschet, fotbal și rugbi
în XIII. În general Noua Zeelandă are rezultate bune la Jocurile
Olimpice și Jocurile Commonwealthului.
Rugbiul este legat de identitatea națională a Noii Zeelande. Echipa
națională de rugbi, All Blacks, având cel mai bun palmares dintre toate
celelalte echipe naționale de rugbi. Noua Zeelandă a găzduit Campionatul
Mondial de Rugby din 1987, ediția inaugurală, și a găzduit ediția din
2011. Haka, un dans războinic tradițional māori, este interpretat de către
echipa națională la începutul fiecărui meci internațional.
Haka

Haka este un dans specific practicat de māori din Noua Zeelandă. De

asemenea, haka este dansul practicat de jucătorii de la echipa națională de
rugby a Noii Zeelande.
Haka (pluralul este același ca și singularul: haka) este un strigăt de război
tradițional ancestral, dans sau provocare de la poporul Māori din Noua
Zeelandă. Este un dans, alcătuit din diferite posturi, efectuat de către un
grup, cu mișcări viguroase prin bătăi puternice din picioare cu
acompaniament ritmic strigat. Practicarea acestui dans de către echipa de
rugby a Noii Zeelande înainte de meciuri l-a făcut mult mai cunoscut în
întreaga lume.

Istoric

Deși utilizarea Haka de către echipa de rugby All Blacks și de către echipa
de rugby Kiwi a făcut familiar un tip de haka, ea a condus la concepții
greșite. Haka nu reprezintă dansuri exclusiv războinice, dar au fost
efectuate în mod tradițional de bărbați. În timpurile moderne, diverse haka
au fost compuse pentru a fi efectuate de către femei și chiar de copii. Haka
sunt realizate din diverse motive: pentru amuzament, ca un bun venit
pentru oaspeți distinși sau pentru a recunoaște marile realizări, ocazii sau
înmormântări.
Dansul Haka de război a fost efectuat inițial de războinici înainte de o
bătălie, proclamând puterea și priceperea lor, în scopul de a intimida
opoziția. Astăzi, Haka constituie o parte integrantă a ceremoniilor formale
sau oficiale de bun venit pentru vizitatori distinși sau demnitari străini, care
servește pentru a da un sentiment de importanță ocaziei.
Diverse acțiuni sunt implicate în cursul unui spectacol, incluzând
contorsiuni faciale cum ar fi arătarea albului ochilor și scoaterea limbii, dar
și o mare varietate de acțiuni viguroase ale corpului, cum ar fi pălmuirea
mâinilor pe lângă corp și bătăi puternice din picioare. La fel ca și cuvintele
scandate, sunt folosite și o varietate de strigăte și mormăieli. Haka poate fi
înțeleasă ca un fel de simfonie în care diferitele părți ale corpului reprezintă
mai multe instrumente. Mâinile, brațele, picioarele, vocea, ochii, limba și
corpul ca un întreg se combină pentru a-și exprima curajul, nervozitatea,
bucuria sau alte sentimente relevante pentru scopul ocaziei.

Patrimoniului Mondial UNESCO În Noua

Zeelandă

Locațiile patrimoniului mondial UNESCO în Noua Zeelandă

Insulele sub-antarctice din Noua Zeelandă

Insulele sub-antarctice din Noua Zeelandă reprezintă un sit al patrimoniului natural

listat în 1998. Site-ul cuprinde cinci insule nelocuite, împrăștiate în Oceanul de
Sud. Insulele sunt Insulele Auckland, Insulele Antipodes, Insulele Bounty; Insula
Campbell și Snares. Lăudând o origine vulcanică sunt Insulele Auckland,
Campbell și Antipodes. Insulele Bounty sunt construite în întregime din roci de
subsol de granit. Insulele prezintă un nivel ridicat de biodiversitate și susțin
numeroase plante și animale endemice. Insulele sunt cruciale ca locuri de
reproducere și cuiburi pentru diferite mamifere marine și păsări marine și sunt
însele rezerve naturale. Insulele adăpostesc aproximativ 120 specii de păsări, dintre
care 40 sunt păsări marine, opt fiind endemice. Speciile Avifauna includ shags,
pinguini, albatros, rațe, tern, snipes și pescăruș. Alte specii notabile includ leul de
mare al lui Hooker, sigiliul de blană din Noua Zeelandă și balena sudică care se
raportează în apele insulelor. Insulele sunt foarte protejate de guvern, iar izolarea
lor le oferă în continuare protecție. Departamentul de Conservare din Noua
Zeelandă își supraveghează conservarea și reglementează turismul. Insulele sunt o
destinație turistică populară și o vizionare a păsărilor și a faunei sălbatice, iar
fotografia este o activitate preferată. Insulele sunt totuși amenințate de speciile
mamifere introduse și de activitățile de pescuit.

Te Wahipounamu

Te Wahipounamu a fost listat ca un patrimoniu natural al Patrimoniului Mondial

de către UNESCO în 1990. Site-ul acoperă mai multe parcuri naționale din sud-
vestul Noii Zeelande, și anume Westland; Mt Aspiring; Aoraki / Mt Cook și
parcurile naționale Fiordland. Situl este caracterizat prin diverse peisaje, de la
păduri intacte, pajiști, munți cu zăpadă, văi glaciate, fiorduri de coastă și stânci
înalte până la cascade. Site-ul este semnificativ din punct de vedere geologic și
biologic, reprezentând procese tectonice, glaciare și climatice care au format
pământul. Aproape două treimi din proprietate este acoperită cu podocarpi maturi
și fag de sud, dintre care unii au locuit în ultimii 800 ani. Site-ul expune geologia
antică și formele de relief care au existat înainte de decolarea Noii Zeelande de pe
super-continentul Gondwanaland. Prezent pe site-ul este takahe, o pasăre rară fără
zbor, pinguinii kea, kiwi, parakeets, caprioare roșii și blănuri. Proprietatea este
unul dintre cele mai vizitate site-uri din Noua Zeelandă, iar activitățile preferate
includ safari cu barci, drumeții, zboruri scenice și vizionarea faunei sălbatice.
Proprietatea este, de asemenea, o regiune semnificativă pentru tribul Ngai Tahu,
reprezentând teritoriile lor ancestrale. Conservarea sitului este gestionată de
Departamentul de Conservare și introducerea speciilor de mamifere prezente este
cea mai mare amenințare la adresa integrității proprietății.
Parcul Național Tongariro

Parcul Național Tongariro este un sit al patrimoniului mixt din Noua Zeelandă,
listat în 1990. Parcul găzduiește trei munți vulcanici activi din Tongariro, Ruapehu
și Ngauruhoe. Site-ul recunoaște, de asemenea, semnificația culturală și spirituală a
munților și a mediului pentru poporul maori. Localul Ngati Tuwharetoa iwi, în
1886, a stabilit rezerve în munți și le-a numit de șefii locali pentru a preveni
cumpărarea acestora de către europeni. În 1887, șeful Maori Te Heuheu Tukino a
înzestrat cei trei munți în Coroană, crezând că va fi creată o rezervație naturală.
Peisajul sitului include lacuri crater, păduri și fluxuri vechi de lavă. Activitățile
turistice populare din parc includ drumeții, schi, vânătoare, pescuit de agrement,
rafting, zboruri pitorești și ciclism montan. Celebrul Tongariro Alpine Crossing
atrage traficul turistic ridicat. Fauna faunistică include căprioara roșie, lilieci scurte
și cu coadă lungă și căpriori.

Eco-turism în Noua Zeelandă

Resursele naturale din Noua Zeelandă sunt peisajul turistic ecologic al lumii
celebru. Noua Zeelandă a susținut turismul durabil, unde flora și fauna și peisajele
naturale sunt observate fără interferențe cu ecosistemul lor. Guvernul continuă să
abordeze preocupările legate de sustenabilitate, cum ar fi pescuitul excesiv,
introducerea speciilor de mamifere, transformarea terenurilor pentru agricultură și
turismul sunt unele dintre efectele asupra siturilor de patrimoniu din Noua
Zeelandă.

Gastronomia Noii Zeelande

Un mix savuros de inovaţii culinare şi diversitate culturală a

făcut din Noua Zeelandă o destinaţie captivantă pentru
gurmanzii amatori de mâncăruri rafinate. Calitatea produselor
alimentare şi a băuturilor a fost mult timp axa centrală a
prosperităţii Noii Zeelande şi principala ramură de export.
Fuziunea dintre unicitate şi influenţele etnice au permis
identităţii culturii artei culinare de tip Kiwi să
evolueze. Reputaţia internaţională a Noii Zeelande pentru
vinurile de calitate și maeștrii bucătari au atras întotdeuna
turiști, turismul culinar din această țară fiind în plină
dezvoltare.

Evenimente culinare: Evenimentele din plan național și

regional evidențiază producția unei game variate de mâncăruri
pentru gurmanzi și vinuri de butic. Festivalurile de sezon, în
care negustorii locali își prezintă marfa proaspătă și
diversificată, sunt preferate de turiști. Mâncarea indigenă se
găsește în meniurile tuturor restaurantelor, iar bucătăria
tradiționala Maori prezintă schimbări radicale din cauza
interpretari date de bucătarii ingenioși precum Charles Royal.
Mâncarea sănătoasă

Interesul pentu mâncarea organică și sănătoasă a crescut

pentru produsele locale, de aceea a început să se pună
accentul pe calitate și nu pe cantitate. Bucătarii pricepuți
folosesc ingrediente proaspăt culese din grădină pe care le
mixează cu vinurile locale de calitate, lucru care face din
bucătăria neozeelandeză o experiență gastronomică unică,
printre cele mai bune din lume.

Schimbarea obiceiurilor alimentare În timp ce majoritatea

neozeelandezilor preferă să mănânce relaxați, într-o atmosferă
liniștitoare Kiwi, stilul alimentației s-a schimat și el la fel de
mult precum mâncarea. În general, vara se rezumă la grătare și
mese în aer liber punându-se accent pe un meniu simplu. Însă,
cârnații tradiționali cu sos de roșii și pâine, au fost lăsați în
urmă de meniul de astăzi de tip “Barbie”, care include scoici și
bucăți de carne de calitate completate de sosuri, ierburi și
condimente, salate exotice, legume și fructe.

Alimente proaspete

Produsele proaspete se găsesc în toată Noua Zeelandă.

Grădinăritul este îmbrățișat de toți locuitorii, chiar şi cei care
stau la bloc aleg să își crească singuri în ghivece ierburile și
ingredientele necesare pentru pregătirea mâncării.
Conștientizarea originii alimentelor a transformat gândirea
Kiwi într-o etichetă pe care o respectă toți cei care aleg să
mănânce sănătos. Cafenelele și magazinele din piețe au înlocuit
fast-food-urile, iar barurile cu sucuri naturale se găsesc în
toate mall-urile. Mulți dintre neozeelandezi își cumpără
alimentele din piețe și au grijă să aleagă produse sănătoase,
preparate în casă.
Istoria culinară

Istoria culinară a Noii Zeelande este relativ nouă. Acum mai

puțin de 30 de ani, carnea și câteva legume formau meniul
zilnic al oricărei familii, limitându-se la fripturi, cartofi prăjiți și
plăcinte – produse care au rezultat de pe urma patrimoniului
colonial britanic. Înainte de sosirea europenilor, produsele
alimentare Maori sau Kai se găseau întotdeauna pe continentul
lor. Maori (în traducere populaţiile băştinaşe ale Noii Zeelande)
au fost mari vânători și trăiau din vânatul păsărilor și peștilor pe
care îi găteau cu ierburi sălbatice și rădăcini. La sfârșitul
secolului al XVIII-lea, primii coloniști europeni au adus cu ei
alimente precum cartofi, dovleac, grâu și zahăr, care au fost
rapid adoptate de către Maori care erau afectați de lipsa de
alimente. Influența britanică asupra bucătăriei Noii Zeelande a
continuat pe tot parcursul secolului XX, dar din 1960 – când
prețurile călătoriilor aeriene au devenit accesibile și au permis
neozeelandezilor să călătorească – bucătăria Kiwi a început să
se schimbe o dată cu sosirea celor care gustaseră produsele
bucătăriei europene și doreau o mai mare varietate a
mâncărurilor. O dată cu liberalizarea legii imigrării din anul
1980 și sosirii multor emigranți din Asia, bucătăria Noii
Zeelande a început să includă mâncare janoneză, Thai,
malaesiană, vietnamesă și chineză. Bucătarii noozeelandezi
contemporani precum Peter Gordon au reinventat practic
bucătăria neozeelandeză prin interpretarea proprie şi prin
crearea de fuziuni ale diverselor bucătării ale lumii –
combinând cele mai bune ingredinte locale cu influențăele
culinare din zona Pacificului. Peter Gordon este lăudat ca fiind
cel care a introdus conceptul de fuziune a bucătăriilor în Marea
Britanie.
Traditii

Ziua Gumboților
Taihape este un mic oraș din centrul insulei de nord, care se mândrește cu a fi "
gumboot capitala lumii ". În fiecare an, începând din 1985, comunitatea
sărbătorește Ziua Gumboot - un eveniment de familie distractiv, care include
concursul de aruncări de gheață din oraș. Festivalul iconic se desfășoară marți după
Paști, iar cea mai mare ambiție în fiecare an este să rupă recordul mondial pentru
cea mai lungă aruncare de gumboot.

Un carnaval de ciocolată pe cea mai abruptă stradă

din lume
Strada Baldwin, din Dunedin, este renumită pentru că este cea mai abruptă stradă
din lume. Ceea ce ar putea să nu știe din afară este că acesta este principalul loc
pentru carnavalul de ciocolată Cadbury anual al orașului. Pentru a da naștere la
festivitățile dulci, bilele gigant Jaffa (o ciocolată portocalie unică în Noua
Zeelandă) cursează această zonă abruptă de drum. Există, de asemenea, concursuri,
activități pline de dulciuri și un traseu iconic Crunchie pentru a distra mulțimile.
Hongi
Pentru a nu fi confundat cu un hangi, care este o masă tradițională, hongi-ul este un
salut personalizat, obișnuit, salvat de obicei pentru ocazii speciale. Apăsarea
nasului și a frunții este modul în care se schimbă acest salut fizic. Acest lucru
simbolizează trecerea sufletului de viață ("te ha" în Maori) de la o persoană la alta.
Un hongi este o practică obișnuită atunci când îi întâmpinăm pe vizitatori pe
teritoriul Maori, precum și în cadrul ceremoniilor tradiționale.

Hongi Între un războinic maori și un membru al Forțelor Aeriene din SUA

Powhiri
Ori de câte ori intrați într-o casă Maori, locul de întâlnire (marae) sau trib (iwi),
veți participa la această ceremonie tradițională de primire. Un powhiri începe de
obicei cu trei războinici provocând oaspeții să vadă dacă intră pe teritoriul lor în
pace, în timp ce un kaikaranga (apelant de sex feminin) conduce vizitatorii spre ei.
Prezentări, waiata (cântece tradiționale) și discursuri, de obicei, urmează, și apoi
powhiri se termină cu hongi.

Powhiri salutând Noua Zeelandă forța de apărare Contigents On A Marae

A hangi
Acum ajungem la metoda obișnuită de gătit Maori. Un hangi este pregătit subteran,
folosind roci încălzite, care sunt îngropate într-un cuptor de cariere. Alimentele
sunt așezate în partea superioară a pietrelor (de obicei carnea este gătită mai întâi),
iar articolele sunt acoperite cu covoare de in sau saculeți hessian timp de trei ore în
timpul procesului de gătire. Acest lucru este de obicei salvat pentru ocazii speciale,
deși puteți avea aceste mese atunci când participați la diferite întâlniri de la Maori
din întreaga țară.
Crăciunul de vară – tradiţii şi obiceiuri de Crăciun în
Noua Zeelandă
În Noua Zeelandă, Crăciunul se amestecă cu zilele vacanţă de vară, astfel încât, pe
lângă cumpărarea cadourilor şi petrecerile specifice, familiile se pregătesc totodată şi
pentru excursii la plajă.

Începuturile. Majoritatea tradiţiilor de Crăciun din Noua Zeelandă au fost aduse pe

teritoriul acestei ţări de către emigranţii englezi care au început colonizarea ţinutului la
sfârşitul secolului al XVIII-lea. În ultimii 20-30 de ani, personajul „Tatălui Crăciun” a
fost supus numeroaselor schimbări, ajungând să semene din ce în ce mai mult cu
„Santa Claus” din Statele Unite şi Irlanda. Totodată, populaţia acestui stat a fost forţată
să se schimbe sub cultura maoră.

O masă îmbelşugată. Tradiţiile culinare de Crăciun din Noua Zeelandă sunt similare
celor din Marea Britanie, datorită statutului său de fostă colonie a celei din urmă. Astfel,
masa de Crăciun cuprinde mâncăruri cum sunt curcanul la cuptor, legume, sos de
merişor. La fel de bine poate fi servită şunca prăjită sau carne de oaie.

O excepţie importantă este carnea de gâscă, întrucât această pasăre domestică nu este
crescută în Noua Zeelandă, iar guvernul interzice importurile de carne. În ceea ce
priveşte desertul, acesta poate fi budinca (de prune) sau plăcintele. Nimeni nu
consideră Crăciunul complet fără prăjitura “Pavlova” – preparată din bezea şi decorată
cu kiwi, căpşuni şi frişcă.

Locul unde Crăciunul are un alt orar. Deoarece foarte mulţi oameni din emisfera
nordică trăiesc acum în Noua Zeelandă, a devenit o obişnuinţă să se serbeze Crăciunul
de două ori într-un an – o data pe 25 Decembrie şi a doua oară în iulie, atunci când
este mijlocul iernii.
Decoraţiuni şi brazi de Crăciun ceva mai speciali. Copacul care este împodobit de
Crăciun în această ţară se numeşte “Pohutukawa” şi este o specie arboricolă comună
acestor zone, care în luna decembrie prezintă eflorescenţe roşii. Acest pom de Crăciun
mai aparte a devenit un simbol important, drag şi cunoscut tuturor neo-zeelandezilor,
prezent atât în colindele specifice zonei, cât şi pe felicitările de Crăciun.

Alături de Pohutukawa, un rol aparte îl are şi un alt personaj, de această dată din
regnul animal. Kiwi, pasărea naţională a acestei ţări, nu poate zbura, însă în perioada
Crăciunului poate fi observată în vârfurile copacilor, sub diverse forme decorative. De
asemenea, această pasăre s-a tranformat într-o adevărată sursă de inspiraţie pentru
felicitările şi decoraţiunile de Crăciun, devenind un personaj omniprezent.