Sunteți pe pagina 1din 1

POPULATII PRIMITIVE CONTEMPORANE

Mai exista si astazi pe glob anumite regiuni populate cu oameni care, potrivit stadiului
culturii lor, sunt desemnati de unii cercetatori ca "primitivi" sau uneori - desi nejustificat - ca
"popoare naturale".
Prin aceasta denumire, cercetatorii vor sa sublinieze, in primul rand, marea lor
apropiere de natura privind modul si formele de viata, comparativ cu popoarele civilizate
contemporane. Populatii "primitive" contemporane, adepte inca ale unor religii si practici
traditionale sunt, practic, prezente pe toate continentele lumii.
Astfel, in Africa occidentala, traiesc triburile yoruba, a caror religie este, probabil,
religia africana cu cel mai mare numar de credinciosi practicanti (peste 15 milioane), parte in
Nigeria, parte in tari limitrofe, ca Benin. In Africa centrala amintim, in primul rand, triburile
bantu, care numara aproape 10 milioane de membri si care traiesc in bazinul fluviului Congo.
Deosebiti de acestia sunt pigmeii din padurile tropicale, care formeaza trei grupuri principale,
respectiv akaii, bakaii si mbutii, ca si hotentotii, care traiesc in sud-vestul Africii. Se pare ca
acestia reprezinta reminiscente ale celei mai vechi populatii autohtone a Africii.
In continuare, populatii "primitive" traiesc, de asemenea astazi, si in America de
Nord. In acest spatiu supravietuiesc inca descendenti ai "pieilor rosii", indienilor nord-
americani, triburi de iroqois, navajos, apoi in Canada sunt eschimosii, iar in statele din sud si
Mexic, pueblos.
De asemenea, exista anumite triburi care au rezistat atacurilor spaniole, cum ar fi, de
pilda, indienii mapuche din Chile, care au fost invinsi abia in 1882. In prezent, ei traiesc in
rezervatii, unde numarul lor a crescut la 1,5 milioane. Misiunea crestina a esuat de fiecare
data, ei pastrandu-si inca vechile traditii.
Anumite populatii "primitive" pot fi gasite astazi si in nordul Australiei, dupa cum si in
centrul acestui continent, unde religiile autohtone au rezistat aculturatiei, prezentand, in
general, numeroase trasaturi unitare. Aborigenii australieni sunt organizati in grupuri de cate
30-40 de persoane, care pornesc in cautare de vanat si provizii. Aceste grupuri se aduna la
intervale mai mari de timp pentru a discuta, a sarbatori, a savarsi anumite ritualuri si jertfe, a
face comert sau pentru a-si rezolva impreuna tensiunile si nemultumirile. Ele au o temelie
tribala mai putin rigida.
Populaţiile tradiţionale au început să fie studiate în detaliu în secolul XIX. Printre primii
antropologi care s-au aventurat în mijlocul aborigenilor a fost americanul Lewis Morgan, care
a cercetat organizarea socială a amerindienilor. Triburile australiene au fost şi ele de interes
pentru cercetători.
Sub pretextul cercetării şi, mai ales, al civilizării "obligatorii", societatea modernă va
continua, însă, să fărâmiţeze ce-a mai rămas din societăţile tribale..

S-ar putea să vă placă și