maginează-ți că ești în căutarea următoarei tale cărți.

Îți răsfoiești rafturile cu

cărți, înregistrând titlurile necitite pe parcurs. Nu știi ce să alegi.
Printre ele se află câteva cărți mai vechi și simți o senzație familiară de vinovăție
pentru acele cărți clasice pe care ai vrut întotdeauna să le citești, dar nu ai făcut-
o. Familiar, nu?
Să fie astăzi ziua în care, în sfârșit, vei alege una de pe raft? Este o dilemă
obișnuită a cititorului, dar, de cele mai multe ori, optezi pentru o carte mai
nouă, care ți se pare mai relevantă pentru interesele tale și pentru lumea din
jurul tău.
Acest lucru are sens. Este de înțeles că doriți să explorați problemele presante
ale prezentului, să vă mențineți cunoștințele la zi și să susțineți scriitorii în viață
ale căror opere vă plac – toate acestea cer să citiți cărți moderne. Și cu atât de
multe cărți publicate în fiecare an, poate fi o provocare să găsești timp – ca să
nu mai vorbim de determinarea – pentru a revedea clasicii care adună praful pe
rafturile tale, scrie BigThink.
Este un lucru de înțeles, dar, totuși, trebuie spus, citirea cărților mai vechi, în
special a celor laureate ca fiind “clasice”, este o practică valoroasă pentru care
ar trebui să ne facem mai mult timp. Adesea, aceste lucrări nu sunt doar lecturi
minunate în sine, ci oferă, de asemenea, privilegii unice cititorilor contemporani
pe care cărțile mai noi pur și simplu nu le pot oferi.
Vă dăm patru motive pentru a lua din raft un astfel de volum…
#1. Citește cărți vechi pentru a înțelege mai
bine oamenii
O barieră în calea citirii cărților mai vechi este gândul că astfel de lucrări sunt
învechite. Pentru a-ți trăi viața, nu ai nevoie să înțelegi complexitatea războiului
medieval chinezesc, luptele clasei muncitoare victoriene sau miturile oamenilor
care credeau sincer că un șarpe uriaș învăluia lumea. Dar adevărul este că
aceste cărți mai vechi încă ne pot oferi informații valoroase despre calitățile
universale care ne fac umani.
Deși credințele și cunoștințele noastre colective s-au schimbat cu siguranță,
luptele fundamentale cu care ne confruntăm, întrebările pe care ni le punem și
valorile pe care le susținem sunt toate reflectate în scrierile autorilor din
generațiile trecute. Aristotel, Spinoza și Descartes s-au întrebat asupra unor
probleme care încă îi lasă perplecși pe filosofi. Thomas Paine și Karl Marx
continuă să modeleze modul în care privim politica, organizarea socială și
drepturile omului. Și, deși cei mai mulți dintre noi nu cred că soarta noastră este
scrisă în stele, încă privim spre ceruri pentru a găsi răspunsuri la marile mistere
ale naturii.
În literatură, poveștile și temele care au captivat cititorii cu secole în urmă
continuă să rezoneze. Mândria lui Odiseu, pasiunea personajelor lui
Shakespeare și spaima existențială a lui Ivan Ilici rămân caracteristici inextinse
ale vieții noastre interioare.
Citirea cărților mai vechi ne permite să ne angajăm în acest cosmopolitism
istoric, explorând umanitatea noastră comună nu doar în toate culturile, ci și în
toate timpurile.
Bineînțeles, veți citi despre idei și tradiții care sunt depășite – chiar ignorante și
ofensatoare. Asta este bine, chiar preferabil. Așa cum scrie criticul Michael
Dirda pentru Washington Post, citiți-le oricum. El subliniază că recunoașterea
greșelilor, a prejudecăților și a practicilor inumane nu este același lucru cu a le
aproba.
„Ceea ce contează este să dobândești cunoștințe, să îți lărgești orizonturile mentale, să
privești lumea prin alți ochi decât ai tăi”, scrie Dirda. „Marile cărți sunt mari pentru că
ne vorbesc, generație după generație. Ele sunt lucruri frumoase, bucurii pentru
totdeauna”.
#2. Citește cărți vechi pentru a reevalua
lumea modernă
Chiar și cu această mentalitate, s-ar putea ca ideile din cărțile vechi să ni se pară
prostești, bigote sau pur și simplu greșite. Cu toate acestea, este important să
ne amintim că autorii acestor cărți au fost modelați de timpul lor, de cultura și
de cunoștințele colective ale epocii lor. Ei nu au fost în măsură să își vadă
prejudecățile și presupunerile, care acum ne sunt clare datorită distanței
istoriei.
În același timp, ar trebui să recunoaștem, de asemenea, că nici noi înșine nu
suntem imuni la prejudecăți și presupuneri. Acestea încă ne întunecă
capacitatea de a rezolva probleme complexe, de a ne angaja în dezbateri
semnificative și de a desluși misterele care ne par insolubile. De fapt, generațiile
viitoare vor privi în urmă la cărțile noastre cu același sentiment de incredulitate.
Cărțile vechi ne pot ajuta să ne apărăm de aceste limitări prin imersiunea în
culturile și ideile epocilor anterioare. Jeffery Brenzel, decan al admiterii la studii
universitare de licență la Universitatea Yale și conferențiar la departamentul de
filosofie al universității, numește acest lucru „valoarea stranietății”. El compară
citirea cărților vechi cu o călătorie în străinătate. După ce experimentează o altă
cultură, mulți călători se întorc acasă și o văd pe a lor în mod diferit. Își deschid
mintea la presupunerile pe care le dețineau și învață să reconsidere aceste
presupuneri mai temeinic. Cărțile vechi ne oferă acest tip de călătorie mentală.

C.S. Lewis a făcut o remarcă similară în introducerea sa la

cartea lui Atanasie din Alexandria „Despre întrupare”:
„Oamenii nu erau mai deștepți atunci decât sunt acum; au făcut la
fel de multe greșeli ca și noi. Dar nu aceleași greșeli. Ei nu ne vor
flata în erorile pe care le comitem deja; iar propriile lor erori, fiind
acum deschise și palpabile, nu ne vor pune în pericol”.
El continuă:
„Două capete sunt mai bune decât unul singur, nu pentru că
niciunul nu este infailibil, ci pentru că este puțin probabil să
greșească în aceeași direcție. Cu siguranță, cărțile viitorului ar fi
un corectiv la fel de bun ca și cărțile trecutului, dar, din păcate, nu
putem ajunge la ele.”

#3. Citește cărți vechi pentru a te alătura

marilor conversații
Lewis adaugă că a citi doar cărți moderne este ca și cum ai încerca să te alături
unei conversații la jumătatea drumului. Da, poți sări în discuție și s-ar putea să
faci o treabă acceptabilă de angajare. Cu toate acestea, veți avea o stăpânire
mult mai bună dacă vă alăturați conversației de la început. Cărțile mai vechi
păstrează aceste fire de conversație, astfel încât să putem face exact acest
lucru.
În esență, aceasta este ceea ce filosoful Alfred North Whitehead avea în minte
când a scris: „Cea mai sigură caracterizare generală a tradiției filosofice europene este
că aceasta constă într-o serie de note de subsol la Platon”.
Brenzel o spune ceva mai direct: „Pur și simplu nu poți studia istoria gândirii
occidentale fără să dai la fiecare colț de Platon și Socrate. Nu poți să citești un gânditor
care să nu fi fost influențat de aceste idei într-un fel sau altul, precum și de modul în care
au pus de fapt întrebările originale.”
Ca exemplu, Brenzel ne cere să ne uităm la creștinism, o religie aflată în centrul
multor conversații și dezbateri moderne. Mulți presupun că punctele de vedere
creștine provin direct din Biblie, dar ele au evoluat dintr-o tradiție intelectuală
care s-a întins pe parcursul secolelor și care este la fel de mult greco-romană ca
și evanghelică.
Opiniile apostolului Pavel au fost puternic influențate atât de tradițiile grecești
ale lui Platon și Aristotel. Atât Pavel, cât și Platon se vor dovedi o influență de
neșters asupra Sfântului Augustin. Opiniile lui Augustin îl vor influența mai
departe pe Toma d’Aquino, care îl va influența apoi pe Dante Alighieri, care îl va
influența pe John Milton, care va influența modul în care alți scriitori au citit și
interpretat Biblia timp de secole. Astăzi, opiniile creștine despre orice, de la
Satana, la viața de după moarte, la luptele cosmice dintre bine și rău, ar fi
complet străine creștinilor din secolul I, și asta din cauza modului în care
„conversațiile” care au intervenit au schimbat aceste opinii de-a lungul timpului.
Iar conversații similare au avut loc în tradițiile intelectuale din întreaga lume, de
la poezia din Orientul Mijlociu la tradițiile vedice și până la Tao Te Ching.
#4. Citește cărți vechi pentru că “te cheamă”
Motivele anterioare sunt, în cele din urmă, lipsite de sens dacă nu găsim că
cititul cărților vechi este satisfăcător. În caz contrar, de ce să te obosești să iei
una de pe raft? Din fericire, cărțile vechi pot fi distractive. Ele pot fi, de
asemenea, inspiratoare, terifiante, recompensatoare, provocatoare, antrenante
și provocatoare. Ele ne pot insufla nu doar cunoștințe și înțelepciune, ci și
întreaga gamă de emoții umane. Dar nimic din toate acestea nu este posibil
dacă le abordăm ca pe un echivalent mental al ștergerii prafului din casă.
Să ținem cont: acesta nu este un fenomen nou crescut într-o generație lipsită de
concentrare, crescută pe TikTok și pe livrări în două zile. După cum a glumit
odată Mark Twain: „Un clasic este ceva ce toată lumea vrea să fi citit și nimeni
nu vrea să citească.” O ironie tristă atunci că numeroasele sale cărți fantastice
există acum pe listele de corvoadă literară ale multor oameni.
Atâta doar că între timp lista clasicilor a crescut și acum îl numără și pe Mark
Twain.
Pentru a răsturna această mentalitate, nu abordați cărțile mai vechi așa cum o
făceam noi la școală. Acestea nu sunt poveri pe care trebuie să le porți pentru a
deveni educat sau cultivat sau pentru a trece un examen ascuns al vieții. Nu
există nicio notă de luat. În schimb, așteptați până când un anumit clasic vă
cheamă. Dacă nu sunteți pregătiți pentru filosofiile lui Platon, încercați piesele
lui William Shakespeare sau poezia romantică a lui John Keats. Dacă niciuna
dintre acestea nu vă vorbește, epoca victoriană are câteva mistere fantastice și
povești cu fantome în care să vă pierdeți.
Biblioteca colectivă a umanității este vastă, mai mult decât poate citi cineva într-
o viață întreagă.
Vei găsi ceva.
Dacă vei căuta.
Ceea ce este vechi este din nou nou nou
Revenind la experimentul nostru de gândire de mai sus, este contraproductiv să
vă simțiți vinovat atunci când treceți peste cărți mai vechi în favoarea unor cărți
mai recente. Acele evenimente actuale, probleme presante și artiști în viață au
și ei nevoie de atenția noastră. O bună regulă de bază, pe care am împrumutat-
o de la Lewis, este ca la fiecare a treia sau a cincea lectură să fie o carte clasică
sau mult mai veche.

Și nici să nu vă simțiți grăbiți. Scriitorul Italo Calvino a definit

odată clasicii ca fiind: „acele cărți care constituie o experiență
prețioasă pentru cei care le-au citit și le-au iubit; ele rămân o
experiență la fel de bogată pentru cei care își rezervă șansa de a le
citi pentru momentul în care se află în cea mai bună condiție
pentru a se bucura de ele”.
Aceste opere au așteptat mult timp, în unele cazuri secole, pentru a ajunge pe raftul
dumneavoastră. Ce mai contează câțiva ani de așteptare? Atâta timp cât le dăm șansa
și suntem receptivi atunci când, în sfârșit, sosește acel moment de a le lua de pe raft.