51

LECTURA ÎN SECOLUL XXI – „PASIUNE DESUETĂ”

SAU CAPRICIU ACTUAL?

Aurelia BÎRSANU, Violina OCINSCHI

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Motto: „Nu este mai plăcută şi mai

de folos zăbavă în toată
viaţa omului, decât cetitul
cărţilor.”
(Miron Costin)

Criza lecturii se propagă, tot mai evident, asupra tuturor membrilor

societăţii, indiferent de categoria de vârstă. Potrivit studiilor, tinerii asociază
termenul generic de carte cu manualul, motiv pentru care o resping. Într-o
societate dominată de audiovizual, în care navigarea pe Internet pare să ofere
răspuns la toate întrebările copilului şi adultului, lectura tinde să devină
o pasiune de mult uitată, iar cartea – un obiect cu parfum de amintire, rătăcit
în odaia bunicilor. Sporirea interesului pentru lectură ar putea fi efectuat prin
intermediul unui capriciu, care ar fi Cartea Sonoră.
Greşelile de vorbire, dificultăţile în exprimare şi problemele de
comunicare care pot fi usor identificate în grupurile de adolescenţi sunt cele
mai grave consecinţe ale dispariţiei lecturii din viaţa tinerilor de astăzi. Pentru
că cititul „nu mai este la modă”, romanele marilor clasici din bibliotecile
bunicilor şi ale părinţilor nu sunt altceva decât „obiecte de muzeu” pentru
majoritatea tinerilor. Profesorii de limba şi literatura română sunt nevoiţi să
ducă o adevărată „luptă” cu elevii pentru a-i convinge să pună mâna cel puţin pe
cărţile de căpătâi ale literaturii, cele care alcătuiesc, aşa-zisa lectură obligatorie
(fiind studiate şi la şcoală), iar computerul conectat la Internet şi televizorul
reprezintă „inamicii” principali, care îi încurcă pe profesori în această bătălie.
Dispariţia lecturii este şi o problemă de modă. De fapt, în această ordine de idei,
Mircea Cărtărescu afirmă că „lectura nu are ca inamic ceva de dinafară. Nu
televizorul, computerul, ritmul vieţii etc. ne fac să nu mai citim (cum trebuie),
ci slăbirea generală a interesului pentru viaţa interioară […] Agonia cărţii în
lumea de azi, e consecinţă şi un semn al distrugerii vieţii interioare, al agoniei
omului în tot ce are mai bun şi mai adevărat” [2, p. 4].
Cărţile sunt „evitate” de către tineri, deoarece sunt considerate prea
teoretice, rupte de realitate şi incapabile să le ofere un suport real pentru
a depăşi problemele cotidiene. Asimilarea informaţiilor şi a experienţelor
52 Aurelia bÎrsanu, Violina ocinschi

de viaţă prin lectură necesită timp şi efort, principii la care tinerii nu sunt
dispuşi să adere. De aceea agreează mai degrabă plonjarea în universul
virtual al Internetului – o mega-enciclopedie unde forţa imaginii domină forţa
cuvântului. Mesajele sunt comprimate în fotografii sau secvenţe video, iar
acestea se succed, neselectiv, după criterii aleatorii, dând naştere unei culturi
de tip „pop”, după vechile criterii, considerată o subcultură sau o cultură
dubioasă, lipsită de profunzime. Studiile demonstrează faptul că, în mare,
„copiii nu mai au modele care să-i orienteze spre lectură: părinţii lor nu mai
citesc […], cu prietenii nu mai discută despre cărţi […], iar factorul media
nu le atrage atenţia asupra importanţei lecturii şi a bucuriei de a răsfoi
o carte, ci, dimpotrivă, le fură copiilor o mare parte din timp. Copiii sunt
atraşi din ce în ce mai mult de jocurile virtuale ce le limitează comunicarea
şi relaţiile interumane. De asemenea, sânt acaparaţi de emisiuni TV şi de
reviste ce aduc în prim plan false modele” [6, p. 3].
Generaţia adultă ar trebui să lase nostalgia deoparte şi să caute să
înţeleagă fenomenul, declarând sincer că şi ea a devenit treptat sclava acestui
curent. Cultura mediatică (promovată de triunghiul magic televizor – calculator
– cinematograf) fascinează tocmai prin puterea imaginii (statice sau în mişcare),
ca o alternativă la metehnele unei societăţi rapace şi ultra-pragmatice. În această
ordine de idei constatăm că imaginea – imaginaţia – imaginarul devin un antidot
la stresul provocat de viteza cu care circulă informaţia şi cu care trebuie luate
deciziile, la stresul efortului analitic şi raţionalist ş.a.m.d.
Cu toate acestea, lectura cărţii va rămâne mereu o modalitate certă de
a urca pe scara socială, de a te impune, de a câştiga respect, poziţie, prestigiu
şi, implicit, deşi pare straniu, valori materiale. Altfel spus, lectura va rămâne
mereu una din cheile succesului şi, de ce nu, a formării personalităţii şi, rareori,
dar cu certitudine, a „conturării” unui viitor.
Ne place sau nu, nevoia de lectură a cunoscut un aspect mai puţin
„romantic” în ultimii ani ai secolului trecut şi se pare că merge într-o direcţie
în care, pe primul plan, se situează mai mult dorinţa de comunicare, dar
o comunicare nonverbală. Omul nu mai citeşte de plăcere cum se întâmpla cu
„bunicuţele” din secolul al XIX-lea, ci din nevoia de perfecţionare profesională.
Oamenii nu mai au timp să citească şi beletristică, unii îşi amână această
plăcere pentru vremea pensionării, dar, din păcate, rămâne un vis destul de
îndepărtat. Utilizatorul-cititor din ziua de azi se află în faţa unei dileme. Din
toate părţile este asaltat de informaţie, care îmbracă diverse forme, suport
tradiţional (carte, periodice), suport magnetic (casete, microfilme), suport
electronic (recenzii de carte, lucrări ştiinţifice, cd-uri, publicaţii seriale, ziare
şi reviste, on-line, cataloage de cărţi) etc. Ce să aleagă? E destul de dificil să
se oprească asupra unuia dintre elementele enumerate mai sus. Fiecare dintre
ele încearcă să îl atragă de partea sa prin culoare, format, grafică, simplitate
etc. Informaţia este supravegheată de Măria Sa Publicitatea. Nu mai există un
criteriu de selecţie bine definit şi, din păcate, valoarea nu învinge întotdeauna,
cum am fi tentaţi să credem.
Lectura în secolul XXI – „Pasiune desuetă” 53
sau capriciu actual?

În momentul de faţă utilizatorul secolului al XXI-lea încă mai foloseşte

toate aceste elemente de informare, dar haotic, fiind mereu contra cronometru.
De ce spunem că lectura în secolul al XXI-lea e un capriciu? Să
ne uităm la ce se citeşte şi la felul în care se citeşte. Conţinutul cărţii de
specialitate este, efectiv, „mutilat”, deoarece utilizatorul recurge de multe
ori la serviciile bibliotecii în ultima clipă. Acest lucru se întâmplă cel mai
adesea înainte de examen sau când are de redactat un referat. Atunci din
carte sunt copiate anumite capitole, care se vor a deveni, într-un final fericit,
evident, referate pe cinste.
Calitatea studiului individual a scăzut extrem de mult. Încă de la vârste
fragede utilizatorul este introdus în această lume a receptării informaţiei sub
formula de „hei-rup”. Această „metodă” folosită tot mai des de către profesori
are rezultate dezastruoase. Nu-i poţi da unui copil să citească până a doua zi un
roman! Şi totuşi mai există şi astfel de situaţii care au un rol nefast, deoarece
îndepărtează şcolarul de lectură! În felul acesta, utilizatorul renunţă din start la
citit. Elevul este îndrumat spre bibliotecă, iar aici îl aşteaptă o surpriză neplăcută:
toate exemplarele au fost împrumutate sau cartea respectivă nici nu există
în colecţii, deoarece, se ştie foarte bine că bibliotecile, nu dispun de fonduri
suficiente pentru a răspunde în totalitate cerinţelor. În cazul acesta utilizatorul
e nevoit să apeleze la surse adiacente: roagă un coleg să-i povestească despre ce
e vorba în cartea respectivă sau îşi cumpără o ediţie prescurtată din care citeşte
introducerea ori cuvântul înainte. Şi uite aşa intră în facultate şi continuă să se
pregătească în acelaşi mod.
Şcoala şi biblioteca ar trebui să comunice între ele, pentru a asigura un
suport informaţional cât de cât acceptabil tinerei generaţii, cerinţă valabilă atât
la nivelul bibliotecilor şcolare, cât şi al celor universitare. În acest sens se afirmă
că „scopul studiului literaturii în şcoală este, conform documentelor şcolare,
formarea unor competenţe (competenţa de comunicare, competenţa literară şi
cea culturală) şi abilităţi pentru diferite tipuri de lectură. Şcoala are menirea de
a cultiva un lector competent, dar şi un cititor care să-şi formeze gustul propriu
de lectură, iar, în limita posibilităţilor, gustul propriu de a scrie literatură”
[1, p. 21]. Rolul şcolii în acest context este unul esenţial. Dincolo de faptul că
aici elevul învaţă să cunoască semnificaţia literelor şi să le reunească în cuvinte,
tot aici învaţă să înţeleagă sensul mesajului „scriptic” şi să-l recepteze potrivit
personalităţii lui, definită prin atitudine şi pregătire. Prin intermediul operelor
literare, omul învaţă a decodifica mesaje, ia cunoştinţă de anumite lucruri,
îşi dezvoltă imaginaţia. Pornind de la această aserţiune, M. Eliade afirmă că:
„lectura ar putea ajunge, aşadar, o tehnică prin care omul ar învăţa ritmurile
şi anotimpurile” [3, p. 90].
Activitatea de împrumut nu s-a dezvoltat şi nu se poate dezvolta la
capacitatea maximă, datorită lipsei fondurilor financiare şi insuficienţei spaţiului
de depozitare. Consultarea documentelor în sală, are pondere mult mai mare
în raport cu împrumutul în bibliotecile noastre. Să luăm, de exemplu, o sală
de lectură cu acces direct. Primul lucru pe care îl fac anumiţi utilizatori este
54 Aurelia bÎrsanu, Violina ocinschi

să-şi adune pe masă toate cărţile din acces pe care le au în bibliografie, după
aceea, solicită cărţile care se află în depozite. Aşadar, în scurt timp, cititorul
nostru se transformă într-un veritabil „depozitar”. După ce-şi aşază cărţile în
faţă începe să caute printre rafturi, ca să găsească ceva nou pentru subiectul pe
care îl tratează şi în cadrul celorlalte domenii. În vederea unei pauze de studiu,
utilizatorul îşi alege şi o carte de beletristică de ultimă oră, despre care a auzit
sau a citit în revistele de specialitate.
De cele mai multe ori, deşi cartea nu prea îl interesează, totuşi se apucă
să o citească pentru că autorul respectiv e la modă. Din start, se trasează
o frontieră între util şi plăcut. Deja cititorul din secolul al XXI-lea este influenţat
foarte mult în consumul său cultural de marketingul editorial. Dacă publicaţia
respectivă a fost mediatizată intens, ea are un avantaj enorm în faţa cărţilor care
poate sunt mai bune, dar care nu beneficiază de o promovare adecvată.
Oare nu de calitatea lecturii depinde şi calitatea specialistului de mâine?
Spiritul inventiv a dispărut, cititorul nostru devenind un fel de compilator,
lucrările prezentate în faţa instanţelor didactice fiind aproape integral
constituite din ideile unor autori consacraţi. Utilizatorul secolului nostru nu mai
frecventează biblioteca exclusiv pentru studiu, deoarece biblioteca şi-a deschis
larg porţile. Ea nu mai este edificiul care depozitează valorile spirituale ale
culturii româneşti şi al celor din patrimoniul universal. Nu mai este o clădire
cenuşie şi umedă (unele depozite se mai află şi azi în subsoluri), şi care rulează
aceste valori culturale în rândul unui număr de „n” cititori. Activităţile ei s-au
diversificat, transformând-o într-un organism viu, care îşi face simţită prezenţa
din plin în societatea pe care o deserveşte. Cei care o frecventează pot vizita
expoziţii de artă contemporană şi nu numai. În cadrul ei se pot ţine conferinţe,
lansări de carte, prezentări de carte etc. Biblioteca prin aceste facilităţi s-a
transformat într-un veritabil micropolis cultural.
Dacă cititorul din trecut dispunea de informaţie pe suport hârtie şi pe
alocuri magnetic, astăzi există un nou tip de suport – cel electronic. Unele
biblioteci au reuşit să-şi creeze „depozite” destul de complete de cărţi în
format electronic, în felul acesta se conservă cartea. Personal credem că se
distruge plăcerea de a lucra cu ceva palpabil şi se pierde din plăcerea lecturii
care modelează spiritul. Lectura asistată de computer este, se pare, destul de
obositoare. Iată de ce încă se mai lucrează pentru găsirea unor formule optime
care să asigure un confort, cât de cât, al acestui proces. Cititorul s-a transformat
în utilizator, cataloagele sunt acum baze de date on-line care se pot accesa
şi din afara bibliotecii. Instituţia în sine a suferit o transformare radicală, ea
înscriindu-se într-o societate bine definită, care are capacitatea de a-şi face
singură publicitate prin lucrările pe care le editează atât în format electronic, cât
şi pe suport de hârtie, iar pentru a se alinia tendinţelor de globalizare şi-a creat
site-uri cu o prezentare grafică deosebită, ce permit utilizatorului să se informeze
singur în legătură cu serviciile oferite de către bibliotecă. De asemenea, îi pune
la dispoziţie cititorului-utilizator şi adresa altor instituţii de profil, economisind
astfel timpul de „aflare” a informaţiei.
Lectura în secolul XXI – „Pasiune desuetă” 55
sau capriciu actual?

Sporirea interesului pentru lectură ar putea fi efectuat prin intermediul

unui alt capriciu, care ar fi Cartea Sonoră, aceasta reprezentând „puntea
dintre litera scrisă şi cuvântul rostit, iar conceptul de «carte sonoră» are
la bază convingerea că valoarea unui text iese cu adevărat în evidenţă abia
în momentul rostirii acestuia” [7]. Cartea Sonoră creează acea „experienţă
virtuală” [5, p. 112], care face parte, efectiv şi indiscutabil, fără a excela,
fireşte, din fazele procesuale ale lecturii. Cărţile sonore sunt nişte materiale
audio care iau naştere prin lectura unor actori profesionişti, constituind un mod
eficient de a-i apropia pe elevi de lectură. Audiţia unui fragment le poate stârni
dorinţa de a citi cartea în întregime pentru o înţelegere mai bună. Copiii din
zilele noastre sunt tot mai atraşi de calculator şi internet în defavoarea cărţilor.
Prin promovarea cărţilor audio îi putem îndrepta spre lectură, utilizând ceea
ce le „place”: calculatorul. Cărţile audio oferă pe lângă scopul lor educativ
şi unul relaxant. Mai mult, dacă ai probleme de vedere, ele îţi sunt de un real
folos. Un alt aspect practic care nu e deloc de neglijat, e că le poţi asculta
chiar şi în momentul când eşti prins într-o altă activitate. Echilibrul dintre
vocea lecturantului şi benzile de ilustraţie sonoră creează imagini auditive
complexe, menite să incite fantezia tinerilor ascultători atât de benefică şi
necesară pentru dezvoltarea simţurilor artistice, pentru formarea bunului
gust. Având această imagine în minte, oare lectura a devenit un capriciu sau
a rămas o „pasiune desuetă”?

Referinţe bibliografice

1. Ioana Banaduc. Conexiunea: act de lectură-comunicare-producere de text.

În: Didactica Pro…, nr. 1 (35), 2006.
2. Mircea Cărtărescu. „22”, nr. 674 (4-10 februarie 2003).
3. Mircea Eliade. Tehnica şi educaţia culturii spiritului. În: Taina Indiei,
Bucureşti, 1991.
4. Lecturiada. Coord. Monica Onojescu, Cluj-Napoca, 2005.
5. Alina Pamfil. Limba şi literatura română în gimnaziu. Structuri didactice
deschise. Piteşti, 2003.
6. Starea lecturii în şcoală. În: Revista cercurilor de lectură, Anul 2,
nr. 1, 2009.
7. www.carteasonora.ro