MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂTII AL REPUBLICII MOLDOVA

IP COLEGIUL DE MEDICINĂ ORHEI

CATEDRA DISCIPLINE FUNDAMENTALE

SUPORT DE CURS
La Disciplina
DECIZII PENTRU MODUL SĂNĂTOS DE VIAȚĂ

ORHEI 2024

1
1. Întroducere. Autoevaluarea propriului mod de viaţă.................................2
2. Stereotipuri şi decizii ……......................................................................6
3. Rolul valorilor în luarea deciziilor...........................................................9
4. Paşii de luare a deciziilor în situaţii de risc.............................................15
5. Decizii pentru prevenirea violenţei..........................................................18
6. Abuzul sexual……………………………………………………….…..23
7. Tutunul, alcoolul şi drogurile……………………………………….…..25
8. Igiena. Tipuri de igienă personală………………………………………32
9. Pubertatea şi adolescenţa – vârsta schimbărilor………………………...34
10. Sănătatea sexual – reproductivă. Prevenirea infecţiilor cu transmitere
sexuală……………………………………………………………………...41
11. Prevenirea HIV/SIDA. Căile de transmitere. Situaţiile de risc,
stigmatizare şi discriminare………………………………………………...46
12. Stresul şi luarea deciziilor………………………………………………51
13. Alimentaţia şi activitatea fizică………………………………………....56
14. Planificare pentru un mod sănătos de viaţă…………………………….64
15. Decizii pentru un mediu sănătos………………………………………..70

TEMA 1. ÎNTRODUCERE
2
AUTOEVALUAREA PROPRIULUI MOD DE VIAȚĂ
Conţinuturi: Definiţia sănătăţii. Interacţiunea componentelor sănătăţii.
Conceptul modului sănătos de viaţă şi componentele sale principale.
Întroducere în sistemul de referinţă. ‘Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate
totul este nimic’ (Schopenhauer)
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupări ale omului. De altfel, cuvântul sănătate, care evoca o stare atât de
preţioasă fiecăruia, apare frecvent în vorbirea curentă, nelipsind aproape niciodată
cu ocazia urărilor de bine. Scrisorile strămoşilor noştri romani se încheiau de
obicei cu urarea: vale (fii sănătos). Sănătatea a fost definită de către Organizaţia
Mondială a Sănătăţii într-o formulă sintetică astfel: Sănătatea este starea de
completă bunăstare fizică, mentală şi socială, care nu se reduce la absenţa bolii sau
infirmităţii.
În contextul promovării sănătaţii, sănătatea este considerată nu ca o stare abstractă
ci, mai degrabă, ca posibilitate a individului de a se realiza, de a răspunde pozitiv
la stimulii din mediu. Astfel privită, sănătatea este prezentată ca o resursă pentru
viaţa de zi cu zi şi nu ca scop al vieţii; este o concepţie pozitivă, care pune accentul
pe resursele personale şi sociale, ca şi pe capacităţile fizice.
Sănătatea are trei mari dimensiuni: biologică (fizică), psihologică, socială.
Sănătatea psihică şi fizică asigură conţinutul oricărei activităţi cu finalitate
pedagogică angajată direct sau indirect în vederea dobândirii şi perfecţionării
permanente “a stării de echilibru şi de funcţionare a organismului”.
Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a
organismului neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele
funcţionează normal. Această dimensiune presupune activitatea fizică regulată,
alimentaţia sănătoasă, evitarea consumului în exces, evitarea unor factori de risc -
fumatul, consumul de alcool şi droguri (în unele cazuri, medicamente), igiena
personală, adresabilitatea la serviciile de asistenţă medicală, asigurarea unui mediu
sănătos de viaţă. O stare bună de sănătate fizică solicită ca o
persoană să acorde atenţie mesajelor organismului despre necesităţile sale, să
răspundă la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent. Aptitudinile fundamentale
de auto-îngrijire pot ajuta persoanele să-şi soluţioneze micile probleme de sănătate.
Din punct de vedere psihologic sănătatea poate fi înţeleasă ca armonia dintre
comportamentul cotidian şi valorile fundamentale ale vieţii. Ea reprezintă acea
stare a persoanei, în care capacitatea ei de a munci, de a studia sau de a desfăşura
activităţi preferate în mod rodnic şi cu placere, este optimă. Presupune capacitatea
persoanei de a-şi înţelege emoţiile şi de a şti cum să facă faţă problemelor
cotidiene; de asemenea, presupune capacitatea de stăpînire şi de rezolvare a
problemelor şi situaţiilor stresante, fără a se ajunge la dependenţa de alcool şi/sau
droguri pentru a face faţă acestora, precum şi capacitatea de a munci productiv, de
a iubi, de preocupare faţă de soarta celorlalţi şi de a avea un grad rezonabil de
autonomie personală. În ultimă instanţă, presupune o viaţă cu sens, care merită să
fie trăită. Această dimensiune a sănătăţii cuprinde patru mari subdimensiuni:
emotională, ocupaţională, intelectuală, spirituală.

3
Dimensiunea emoţională pune accent pe conştientizarea şi acceptarea
sentimentelor (trăirilor) unei persoane. Sănătatea emoţională include măsura, în
care cineva are o atitudine pozitivă şi entuziastă în raport cu propria sa persoană şi
cu viaţa în general. Include capacitatea unei persoane de a-şi coordona
sentimentele şi comportamentele corelate cu acestea, inclusiv evaluarea
(aprecierea) într-o manieră realistă a limitelor persoanei respective, dezvoltarea
spiritului de autonomie şi priceperea de a face faţă stresului în mod eficient.
Persoana sănătoasă din punct de vedere emoţional menţine relaţii bune cu alţii. În
timp ce ele sînt importante în sine, emoţiile influenţează de asemenea sănătatea
fizică. Medicii văd în mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism – mental.
Somatizările ar fi expresia unor astfel de manifestări. De exemplu, un individ cu o
bună stare emoţională manifestă o rată scăzută la boli legate de stres, cum ar fi
ulcere, migrene şi astm. Atunci când stresul sau tulburarea emoţională continuă
pentru o lungă perioadă de timp, sistemul imunitar clachează, accentuându-se
riscul de dezvoltare a diferitelor boli. Unii cercetători au argumentat că trăsătura de
personalitate, denumită forţă de caracter, poate ajuta la întărirea sistemului
imunitar împotriva efectelor vătămătoare ale stresului. Această forţă este definită,
ca deţinerea unui mod optimist şi de asumare a responsabilităţilor în abordarea
vieţii; în vizionarea problemelor, incluzând boala, ca provocare ce poate fi
manipulată. Sănătatea emoţională se va realiza prin managementul stresului , a
asistenţei pe timpul crizelor emoţionale; prin realizarea şi menţinerea permanentă a
reţelei de suport din familie, prieteni, colegi de serviciu şi comunitate.
Dimensiunea ocupaţională este implicată în pregătirea pentru muncă, în careo
persoană poate dobândi satisfacţie personală şi bunăstare materială. Dimensiunea
ocupaţională e legată de atitudinea, pe care o persoană o are faţă de munca, pe care
o prestează. Sănătatea ocupaţională poate fi susţinută prin pregătire şi evoluţie
profesională continuă împreună cu definirea, realizarea şi dezvoltarea continuă a
carierei profesionale.
Dimensiunea intelectuală încurajează activităţile creative, care stimulează
activitatea mentală. Intelectul este un aspect important al planului mintal, care
contribuie la luarea deciziilor importante, joacă un rol crucial în starea de sănătate
şi de bunăstare a individului. Chiar dacă capacitatea intelectuală variază de la
individ la individ, toţi indivizii sunt capabili să înveţe cum să dobândească şi să-şi
evalueze informaţiile, cum să aleagă între alternative şi cum să ia deciziile asupra
diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv sănătatea.
Sănătatea intelectuală este uneori inclusă în sănătatea emoţională ca parte a
sănătăţii mentale. Totuşi, deşi strîns întrepătrunsă cu emoţiile, gândirea intelectuală
se distinge de aceasta. Emoţiile pot altera capacitatea de a gândi a unei persoane,
iar gândirea confuză poate accentua şi mai mult problemele. Totuşi relaţia dintre
emoţional şi intelect nu le suprapune.O persoană, sănătoasă din punct de vedere
intelectual, foloseşte resursele disponibile pentru a-şi lărgi sfera cunoştinţelor;
utilizează activităţile intelectuale şi culturale în clasă şi în afara clasei, împreună cu
resursele umane disponibile în cadrul comunităţii căreia îi aparţine persoana
respectivă.Sănătatea intelectuală este condiţia esenţială a existenţei umane,

4
caracterizându-se prin următorii parametri: stare de armonie interioară, echilibru
dintre individ şi lume ca expresie a adaptării, comportament adecvat orientat între
„stimul” şi „scop” sau între „motivaţie” şi „ideal”, gândire coerentă şi logică,
capacitatea de a acţiona pozitiv, de a găsi soluţii adecvate fiecărei situaţii de viaţă.
Sănătatea intelectuală va fi asigurată prin educaţie generală, prin restabilirea şi
dezvoltarea continua a intuiţiei, creativităţii şi capacităţii de anticipare a
evenimentelor. Dimensiunea spirituală presupune căutarea sensului şi scopului
existenţei umane. Ea include dezvoltarea unei aprecieri profunde a duratei vieţii şi
a forţelor naturale, care există în Univers. Presupune, de asemenea, dezvoltarea
unui puternicsistem de valori, de către fiecare dintre noi. Anumiţi specialişti în
sănătate susţin că forţele spirituale afectează şi sunt afectate de sănătatea pe
ansamblu. Sănătatea spirituală poate include sentimentul de veneraţie, profunda
credinţă religioasă sau sentimentul de pace lăuntrică referitor la viaţa cuiva. Acesta
se dezvoltă prin efortul de conştientizare a semnificaţiei relaţiei cu universul şi cu
viaţa însăşi. Numeroase studii au arătat o asociere între afiliaţia religioasă şi rata
scăzută de boli cronice şi a mortalităţii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor
religioase, afirmând că religia descurajează comportamentele, ce pot conduce la
probleme severe de sănătate. Sănătatea spirituală va fi menţinută prin recâştigarea
şi dezvoltarea continuă a încrederii în propria persoană, prin educarea capacităţii
de a visa şi a transpune în practică visele, proiectele sau dorinţele noastre întru
binele universal (pentru noi şi pentru ceilalţi). Ea se va exterioriza prin
sentimentele de dragoste, apreciere şi speranţă alături de acţiunile caritabile
destinate ajutorului celor din jurul nostru. Lagache D., sintetizînd datele obţinute
de unii cercetători descrie
următoarele caracteristici principale ale sănătăţii mentale:
• capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari şi de a le reduce
într-o formă satisfăcătoare pentru individ,
• capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la cele ale grupului,
• capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relaţii cu ceilalţi
indivizi,
• capacitatea de identificare atât cu forţele conservatoare, cât şi cu cele novatoare
ale societăţii.
Sănătatea socială se referă la capacitatea de realizare a rolului din viaţă (cum ar fi
rolul de fiu sau fiică, părinte, soţ, prieten, apropiat sau cetăţean) într-un mod
eficient şi confortabil, cu plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie socială, de
protecţie al altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite
responsabilităţi şi riscuri. Toate necesită o comunicare eficientă de genul: oferă şi
ia, căci relaţionările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens.
Împlinirea trebuinţelor umane pentru dragoste, intimitate, de apartenenţă,
constituie un factor important în realizarea sănătăţii sociale. Persoanele care sunt
private de aceste trebuinţe pot dezvolta comportamente ce pot aduce ameninţare la
starea lor de sănătate şi de bună dispoziţie, intrând astfel în sfera anomaliei,
devianţei şi patologiei sociale.
Integrarea sănătăţii

5
Fiecare persoană conferă o anumită importanţă celor cinci dimensiuni ale sănătăţii.
Unii indivizi sunt mult mai interesaţi de sănătatea emoţională sau intelectuală decât
de sănătatea fizică. Alţii îşi pot extrage o mare satisfacţie din relaţiile lor cu alte
persoane sau din implicarea lor în munca pentru idealurile religioase.
Dimensiunile sănătăţii formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte. Să
presupunem că munca noastră se desfăşoară în armonie cu valorile noastre de bază.
Această armonie poate contribui la susţinerea sănătăţii noastre spirituale. Pe de altă
parte, o sănătate spirituală poate avea efecte profunde asupra sănătăţii emoţionale.
Sănătatea emoţională se răsfrânge asupra relaţiilor sociale şi toate aceste
dimensiuni ale sănătăţii îi va permite fiinţei noastre să soluţioneze şi mai bine
problema fizică. Toate aceste dimensiuni distincte lucrează împreună pentru a
asigura randamentul funcţiilor şi astfel să asigure confortul. Cultivarea unei
anumite dimensiuni atrage după sine dezvoltarea celorlalte dimensiuni. În mod
similar, neglijarea unei singure dimensiuni poate induce consecinţe severe asupra
sănătăţii pe ansamblu, cât şi bunei dispoziţii. Pentru menţinerea sănătăţii, trebuie să
acordăm atenţie celor cinci dimensiuni, identificând legăturile dintre ele şi
încercând să le menţinem în echilibru astfel încât ele să asigure un optimum.
Sănătatea şi echilibrulEchilibrul este necesar deoarece acesta afectează însăşi
homeostazia, starea de normalitate a organismului chiar la baza nivelului
fiziologic. Corpul uman este un organism remarcabil de mobil. Pe parcursul vieţii,
o persoană trebuie să facă faţă, să răspundă unei suite de ameninţări, printre care
boli, vătămări fizice, stres. Organismul este capabil să se lupte şi să se adapteze la
multe dintre aceste ameninţări îndreptate asupra propriei identităţi şi astfel să
revină la starea de normalitate. Pentru a dobândi această capacitate, organismul
caută în continuu să menţină echilibrul între factori constanţi, precum temperatura,
puls accelerat, tensiunea arterială, conţinutul de apă şi nivelul de zahăr în sânge.
Acest echilibru natural, sau homeostazie, este realizat prin activitatea unor
mecanisme automate, din organism. De exemplu, fiinţele umane încearcă să-şi
menţină o temperatură normală la nivelul a 36 ◦C. În apă caldă, organismul
transpiră pentru a se răcori şi astfel încearcă să împiedice deteriorarea din
supraîncălzire. În apă rece, corpul tremură pentru a accentua activitatea musculară
şi astfel arde substanţele nutritive şi produce căldură. Revenind la starea de
echilibru normal, aceasta este de asemenea un factor cheie în vindecarea sau
combaterea bolii. Organismul uman se poate regenera în mod automat sau, să
înlocuiască majoritatea celulelor pe baza unor procese normale. Când pielea este
tăiată, noi celule se construiesc în locul celor deteriorate şi noile celule sanguine le
înlocuiesc pe cele pierdute prin sângerare. Vindecând rănile şi înlocuind
materialele “uzate” în procesul vindecării, corpul reuşeşte astfel să revină la starea
de homeostazie. În mod similar se lucrează şi în apărarea în faţa bolii, pentru a-l
readuce la starea de echilibru. Deţinerea celei mai bune stari de sănătate, de care
este capabilă persoana umana este unul din drepturile fundamentale ale omului.
Problemele de sănătate care afectează tinerii
- Traumele intenţionate şi neintenţionate

6
 - Problemele de sănătate sexuală şi reproductivă (ITS/HIV, sarcina nedorită,
avortul nesigur, etc.) Incidenţa infecţiilor cu transmitere sexuală (ITS)
printre adolescenţii de 15-19 ani este cu circa 50% mai inalta decît în
populaţia matură.
- Abuzul de substanţe nocive (alcool, tabacizm etc.)
- Probleme de sănătate mentală
- Probleme alimentare
- Maladii cronice şi endemice
Beneficiile SSPT (Serviciilor de Sănătate Prietenoase Tinerilor)
- Funcţionarea CSPT asigură accesul adolescenţilor şi tinerilor la servicii
integrate de sănătate oferite în baza necesităţilor lor reale
- Serviciile sunt orientate spre micşorarea problemelor de sănătate ce
determină cauzele prioritare în structura morbidităţii şi mortalităţii acestui
grup de vîrstă (ITS, HIV/SIDA, sarcina nedorită, traumele şi accidentele,
violenţa, problemele de sănătate mintală etc.)
Sarcini de lucru:
1. Formulaţi 12 întrebări la informaţia de mai sus. Răspundeţi la ele.
2. Compuneţi un sondaj despre noţiunile de baza a sănătăţii. Realizaţi sondajul
peun
grup de persoane şi faceţi analiza rezultatelor. Identificaţi concluziile investigaţiei
efectuate.
3. Demonstraţi prin exemple proprii, descrise în eseu, că ” dimensiunile sănătăţii
formează un tot – fiecare are un efect asupra celorlalte”.
4. Aplicaţi noţiunea de homeostazie pentru mediul ambiant/ societatea umană/
familie etc. Prezentarea dvs. poate lua forma de eseu, desen, PPT, proiect etc.
5. Realizaţi un interviu despre documentele legislative, care protejează sănătatea
publică.
6. Întocmiţi lista a 10 acţiuni în timpul unei zile din viaţa dvs., care ar asigura
menţinerea celor 5 componente a sănătăţii dvs.
7. Găsiţi şi multiplicaţi de foi A4 20 de proverbe, maxime, definiţii ale elementelor
sănătăţii. Oferiţi-le altor persoane, neimplicate în proiectul dat.
8. Găsiţi cu ajutorul Internet-ului datele despre organizaţiile existente în
R.Moldova pentru a completa Tabelul cu Sistemul de referinţă.
9. Extrageţi 20 de idei despre sănătate din cartea Sfaturi pentru o viaţă sănătoasă
de Andreea Nica. Publicaţi-le, confecţionând pliante pentru prietenii dvs.

TEMA 2. STEREOTIPURI ȘI DECIZII

Conţinuturi: Gen, sex, roluri de gen, stereotipuri de gen. Drepturi,
responsabilităţi şi oportunităţi pentru bărbaţi şi femei. Stereotipuri legate de femei
şi bărbaţi. Stereotipuri în luarea deciziilor.
Stereotipurile de gen se definesc ca fiind sisteme organizate de credințe și opinii
consensuale în legătură cu caracteristicile femeilor și bărbaților precum și despre
calitățile presupuse ale masculinității și feminității. Trăsăturile pe care oamenii le

7
asociază bărbaților și femeilor au un caracter nu numai descriptiv, ci și prescriptiv.
Credințele stereotipe ne spun nu numai cum sunt femeile și bărbații, dar și cum ar
trebui ei să fie.
Stereotipurile de gen fac parte dintr-un sistem mai larg de credințe despre gen care
influențează percepțiile despre cele două sexe. Acest sistem de credințe setransmite
mai ales prin așteptările societale, el incluzând totodată și atitudinile față de
rolurile atribuite fiecărui sex, percepțiile cu privire la cei care violează aceste
norme, precum și percepția de sine ca persoană de un anumit gen.Încă de la
începuturile cercetării stereotipurilor de gen au fost identificate două mari grupuri
de trăsături: grupul „competent”, asociat bărbaților, care includetrăsături cum ar fi
încrederea în sine, independența, controlul (tipul activ), și grupul expresiv-
călduros, asociat femeilor, care include trăsături cum ar fi căldura, bunătatea,
preocuparea pentru binele celorlalți (tipul empatic).
Cercetarea stereotipurilor de gen are în vedere drept componente centrale
examinarea trăsăturilor asociate femeilor și bărbaților, rolurile asociate fiecărui gen
(bărbații sunt capi de familie, femeile cresc copiii și au grijă de gospodărie, de
exemplu), caracteristicile fizice și abilitățile cognitive stereotip asociate genului
respectiv (bărbații sunt văzuți mai analitici și mai buni în rezolvarea problemelor,
pe când femeile sunt considerate mai expresive, mai imaginative și cu abilități
comunicative mai bune). Prezentăm în cele ce urmează caracteristicile stereotipe
de gen cel mai frecvent asociate femeilor și bărbaților. Trăsături asociate femeilor:
devotate celorlalți, conștiente de sentimentele celorlalți, emoționale, săritoare,
blânde, bune, înțelegătoare, calde. Trăsături asociate bărbaților: activi, iau repede
decizii, competitivi, încrezatori, independenți, nu renunță ușor, au încredere în ei,
rezistă bine la stres. Rezultatele analizelor comparative pe mai multe culturi și
naționalități au relevat faptul că acest sistem de credințe s-a dovedit foarte stabil și
de-a lungul timpului. Cu toate că, de exemplu, femeile se percep astăzi mult mai
active decât acum 50 de ani, bărbații și-au păstrat aceeași percepție de sine. Cum se
transmit stereotipurile de gen? Mecanismul de transmitere a acestor așteptări
sociale și culturale este pus în mișcare de influența congruentă a mai multor
factori: părinți, media, școală, prieteni, etc. Copiii pot selecta încă de la vârsta de 2-
3 ani jucăriile specifice fiecărui sex în parte, tinzând să se conformeze în preferințe
cu ceilalți băieți și fetițe. Sandra Bem (1993) susține că genul devine foarte
devreme o lentilă prin care copiii văd și interpretează comportamentul celor din
jur, ei dezvoltându-și așa numitele “scheme de gen” care însumează credințe și
opiniile despre femei, bărbați, fetițe și băieți.La maturitate, când așteptările sociale
cu privire la modul cum trebuie să se comporte cele două sexe sunt deja bine
asimilate, oamenii ajung chiar să-i perceapă pe ceilalți, cel puțin la prima vedere,
bazându-se pe stereotipurile de gen. Mai mult chiar, oamenii au tendința de a
construi, și implicit valoriza, caracteristicile de gen ca fiind bipolare, ce e feminin,
nu e masculin și invers. Oamenii presupun deci, că o femeie care are
caracteristicile fizice feminine, are, de asemenea, și trăsături comportamentale
feminine și își îndeplinește rolul specific de gen feminin. La fel și pentru bărbați.
Informațiile acestea, cuplate cu informația despre sexul persoanei duc la judecăți

8
cu privire la orientarea sexuală. Astfel că, un bărbat care are trăsături caracteristice
etichetate drept feminine (empatie, înțelegere) poate fi etichetat drept homosexual,
iar o femeie care nu se conformează rolului ei de gen, sau setului de trăsături
caracteristic feminine, este posibil să fie etichetată drept lesbiană. Cei care nu se
conformează rolurilor de gen stereotipe așteptate de la sexul lor sunt sancționați
social în diverse forme.
Prejudecățile. Prejudecățile de gen Strâns legat de stereotip întâlnim noțiunea de
prejudecată. Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române prejudecată -
părere, idee preconcepută (și adesea eronată) pe care și-o face cineva asupra unui
lucru, adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin
educație, societate. Mai problematice sunt prejudecățile care la prima vedere par
pozitive, dar defapt au consecințe negative pentru cei cărora le sunt adresate. Un
exemplu de astfel de prejudecată este aceea că femeile sunt mai emoționale, iar
bărbații mai raționali. Deși în sfera privată aceste prejudecăți nu pun probleme, în
sfera relațiilor interpersonale ele servesc pentru a legitima discriminarea socială în
cazul în care vorbim de numirea într-un post de conducere. Prejudecățile pot fi
exprimate în mod deschis și direct sau în mod subtil, indirect și ascuns.
Caracteristicile negative care stau la baza prejudecăților, atât directe cât și
indirecte, sunt întotdeauna aceleași: prostia, lenea, slăbiciunea fizică și
instabilitatea psihică, criminalitatea, șiretenia, murdăria, nesinceritatea.
Prejudecățile implică, de regulă, aplicarea unor standarde duble: ceea ce este
criticat la outgoup este ignorat sau considerat neimportant la ingroup. Un exemplu
ar fi critica adusă musulmanilor care favorizează inegalitatea de gen în timp ce
sprijinirea rolurilor de gen tradiționale în majoritatea populației este ignorată.
Forme pe care le pot îmbrăca prejudecățile de gen sunt prezentate în cele ce
urmează:
Tachinarea sau înjosirea femeilor pentru angajarea în activități sau
comportamente care sunt stereotipic "masculine", cum ar fi practicarea anumitor
sporturi, aplicare către îndeletniciri tehnice, mersul pe o motocicletă, realizarea
unei poziții de nivel înalt sau puternică în carieră etc.
Tachinarea sau înjosirea a bărbaților pentru angajarea în activități sau
comportamente care sunt stereotipic "feminine", cum ar fi: luarea lecțiilor de dans,
a câna într-un cor, a studia să devină asistent medical etc.
Punerea la îndoială a feminității unei femei pentru faptul de a fi hotărâtă sau că
își exprimă furia, respectiv punerea sub semnul întrebării a masculinității unui
bărbat pentru faptul că plânge sau își exprimă emoțiile.
Modalități de eliminare, diminuare sau modificarea stereotipurilor și prejudecăților
în general și a celor de gen în particular. Nu există un consens cu privire la modul
de a elimina prejudecățile, dar există un număr de strategii examinate științific care
au fost dezvoltate în încercarea de a rezolva această problemă socială: abordări cu
privire la interacțiunile intergrupuri; abordări individuale și abordări integrate.
Abordările cu privire la interacțiunile intergrupuri în vederea reducerii
prejudecăților se referă la strategii, în care membrii unui grup sunt puși în situații
în care trebuie să interacționeze cu membrii unui alt grup în relație cu care și-au
9
exprimat prejudecăți. Abordările individuale de reducere a prejudecăților nu sunt
dependente de cele de interacțiune intergrupuri. Aceste abordări pretid doar ca un
individ să fie expus la câteva informații relevante și/sau să se angajeze într-o
activitate menită să reducă prejudecățile. Există două tipuri principale de abordări
individuale de reducere a prejudecăților: strategii afective care vizează ce și cum
vă simțiți și strategii cognitive care vizează ce și cum crezi.
Strategiile afective vizează:
 Urmărirea unui individ dintr-un grup stigmatizat s-a dovedit a fi eficace în
reducerea prejudecăților, deoarece trezește sentimente de similitudine și afinitate
față de altă persoană. Empatia. Încurajarea indivizilor de a fi empatici față de
grupurile stigmatizate este o altă strategie bazată pe afecțiune.
Strategiile cognitive vizează:
 Conștientizarea și eliminarea. Creșterea gradului de conștientizare a unei
personae cu privire la prejudecățile sale și suprimarea în mod activ a acestor
gânduri este o formă de reducere a prejudecăților.
 Reconsiderarea atitudinii. O modalitate de reconsiderare a prejudecăților
implicite este cea clasică, prin care să asociați o reprezentare a unui grup
stigmatizat cu imagini pozitive sau cuvinte pozitive.
 Experți și norme. Când oamenilor li se spune că experții cred că trăsăturile de
personalitate sunt schimbătoare și pot fi învăța, ei reduc stereotipizările lor
referitoare la grupurile stigmatizate.
Sarcini de lucru:
1. Înnaintaţi câte 5 argumente pro/ contra stereotipurilor de gen alese de dvs.
2. În familia/ relaţia pe care doriţi s-o formaţi, veţi insista asupra stereotipurilor
stabilite? Descrieţi aceasta în eseu.
3. Analizaţi schimbările de stereotipuri alimentare, comportamentale, relaţionale,
de gen oraş/ localităţi rurale. Identificaţi beneficiile şi pierderile.
4. Aplicaţi la personal stereotipurile genului opus. Deduceţi 5 factori de câştig şi 5
factori de pierdere pentru dvs.
5. Analizaţi discriminarea tinerilor în societatea modernă. Identificaţi
stereotipurile, care contribuie la acest fenomen.
6. Ilucidaţi şi argumentaţi fapte, date statistice, informaţii care combat
stereotipurile prestabilite despte femei/ bărbaţi. Multiplicaţi informaţia pentru
colegi.
7. Compuneţi un Studiu de caz, care descrie cum stereotipurile de gen pot afecta
negativ viaţa şi fericirea unei persoane.
8. Descrieţi modalităţi de combatere a stereotipurilor şi prejudicăţilor,
confecţionând planşe sau un ziar de perete.
9. Daţi 5 exemple de schimbări de orice stereotipuri în ultimii 30 de ani, discutând
problema cu părinţii sau rudele mai în vârstă. Prezentaţi o expunere scrisă.
10. Simulaţi situaţii de inversare a unui stereotip de gen. Deduceţi avantajele.
11. Analizaţi stereotipurile din societatea Republicii Moldova. Clasificaţi-le în
depăşite/ periculoase /specifice.

10
TEMA 3. ROLUL VALORILOR ÎN LUAREA DECIZIILOR
Conţinuturi: Valorile general-umane. Valorile personale. Cadrul de luare a
deciziilor. Relaţia dintre valoare şi luarea deciziilor. Factorii ce determină/
influenţează poziţia valorilor. Ierarhia valorilor personale. Conflicte între valori
(copierea, plagiatul). Fiecare societate, grup, individ îşi orientează acţiunile, faptele
în funcţie de o anumită listă de valori şi norme morale. Nu există doi indivizi
pentru care această listă să fie identică. Faptul că un individ aparţine unei alte
colectivităţi, care aceptă şi respectă o tablă de valori morale, diferită de a noastră,
nu ne dă dreptul să-l dispreţuim, să-l considerăm inferior nouă. Credinţa că
obiceiurile, normele noastre morale sunt superioare faţă de ale altora (africani,
arabi) este o iluzie deşartă, care creează şi menţine bariere tntre oameni, societăţi,
naţiuni. În acelaşi timp, trebuie menţionat faptul ca pentru o colectivitate dată,
totalitatea listelor de valori morale prezintă mari asemănări. Există deci o sumă de
valori morale la care aderă colectivitatea ca ansamblu şi care este specifică
colectivităţii respective. De altfel, există valori morale care au fost promovate în
toate societăţile, de la cele antice, până la cele contemporane (valori morale
perene): sinceritatea, cinstea, buna-cuviinţă, demnitatea, omenia, cumpătarea etc.
Înţelesul lor însă a fostdiferit de la o perioadă la alta. Simţim uneori plăcerea de a
ironiza un prieten, un coleg sau o rudă. Alteori, din dorinţa de a câştiga simpatia
persoanei iubite, denigrăm în faţa ei pe colegul pe care-1 apreciază cel mai mult
tocmai pentru că îl apreciază aşa de mult. Ne poate condamna cineva (acuza de
imoralitate) pentru că încercăm să ne satisfacem o plăcere (să ironizăm colegul, să
punem piedică unei amice... etc.) sau pentru că acţionăm în conformitate cu
interesul nostru?
Fiecare dintre noi are anumite interese, plăceri şi acţionează pentru a şi le
îndeplini; şi nu poate fi acuzat de imoralitate pentru asta. Se întâmplă însă ca
interesele noastre să vină în contradicţie cu interesele altora. În acest caz,
satisfacerea intereselor noastre personale, a plăcerilor personale provoacă
neplăcere şi suferinţă celorlalţi. În această situaţie, unii dintre noi vor continua să
acţioneze, prin orice mijloace, pentru atingerea interesului personal, în timp ce
ceilalţi, dimpotrivă, vor renunţa la satisfacerea acelor interese şi plăceri care sunt
potrivnice şi răufăcătoare semenilor. Cei dintâi acordă prioritate intereselor lor în
raport cu viaţa lor morală. Ei sacrifică morala de dragul interesului. Aşa
procedează unii compatrioţi care, dornici de a se îmbogăţi peste noapte, ignoră cu
bună-ştiinţă normele morale, legile, săvârşind numeroase acte de înşelăciune,
necinste, corupţie. Acordând prioritate intereselor, aşa-zisa viaţă morală a acestor
oameni are uncaracter trecător: rezistă atâta timp cât se menţin interesele
respective; de asemenea, are şi un caracter fragmentar: se manifestă doar în
relaţiile pe care aceştia le au cu cei implicaţi în realizarea interesului respectiv.
Ceilalţi acordă prioritate vieţii morale, fiind capabili să se ridice deasupra
intereselor lor egoiste şi să persevereze în cinste, generozitate, integritate.
O societate normală, sănătoasă apreciază, protejează şi promovează astfel de
conduite, respingând şi sancţionând conduitele imorale. Din această discuţie nu

11
trebuie să înţelegem că există oameni totdeauna buni şi oameni totdeauna răi.
Fiecare om are şi manifestări de bunătate şi manifestări de răutate, însă în timp ce
la unii predomină conduitele morale pozitive, la alţii predomină conduitele
imorale, negative. Ne întrebăm de ce oamenii morali duc o viaţă morală, de ce
acceptă ei să respecte normele, valorile morale?
Cauzele pot fi diferite. Sunt persoane care respectă normele morale de teama de a
nu fi sancţionaţi, de a nu pierde anumite avantaje (teama de a nu fi dispreţuiţi,
îndepărtaţi din grupul de prieteni din care fac parte, de exemplu). Sunt însă
persoane care duc o viaţă morală pentru că înţeleg necesitatea respectării normelor
morale şi se conformează lor ca expresie a acestei înţelegeri. În primul caz, nu
putem vorbi despre o adevărată şi durabilă moralitate, întrucât cei care respectă
normele morale nu din convingere, ci de teama sancţiunii, le vor încălca de îndată
ce se vor afla la adăpost de privirile celorlalţi. În această situaţie sunt şi copiii care
acceptă să-şi asculte părinţii, să-şi sacrifice primele impulsuri şi să aibă o conduită
morală de teama de a nu fi pedepsiţi sau de teama de a nu le pierde dragostea.
Pentru a păstra beneficiile iubirii părinteşti, ei acceptă interdicţiile, fără să încerce
să le înţeleagă rostul, fără să fie convinşi de importanţa lor, însă le încalcă atunci
când sunt neobservaţi.
Nu putem vorbi de moralitate dacă nu avem capacitatea de a-i respecta pe ceilalţi,
de a-i trata ca oameni, adică „ ca scop şi niciodată ca mijloc ", ca instrumente
pentru satisfacerea plăcerilor şi intereselor noastre. În concluzie, spunem despre o
persoană că este o fiinţă morală atunci când îşi întemeiază viaţa pe sentimente de
dragoste, generozitate, altruism ; când pune morala deasupra intereselor sale
egoiste, când este capabilă să preţuiască şi să respecte fiinţa umană. Morala nu se
bazează pe constrângerea exterioară, ci pe îndeplinirea de bunăvoie a datoriei.
Valorile sunt concepte abstracte despre ceea ce un individ, o comunitate sau o
societate cred că este bun, corect și plăcut. Ele sunt investite cu semnificație
emoțională considerabilă (oamenii discută în contradictoriu, se luptă pentru
valorile în care cred). Valorile asigură contextul în cadrul căruia normele sociale
sunt stabilite și explicate. Valorile asigură baza pe care judecăm acțiunea socială,
prin aceasta dând formă alegerilor pe care le facem.
Care este rolul valorilor? Valorile stau la baza formării atitudinilor, a procesului de
luare a deciziei și ne influențează puternic comportamentul. Diferența dintre
persoane nu este legată atât de valorile pe care le au, cât de valoarea pe care o
consideră ca fiind cea mai importantă pentru ei. O bună înțelegere a propriilor
valori permite luarea unor decizii în concordanță cu lucrurileîn care credem; în
același timp ne ajută să rezistăm presiunilor exercitate de valorile și
comportamentul celorlalți. De ce sunt importante valorile? Oamenii cu un puternic
sistem de valori au direcție și țel în viață, stabilitate și coerență în ceea ce fac.
Valorile sunt baza a ceea ce suntem și nu putem gândi, simți sau acționa în afara
cadrului pe care ele le creează în noi. Sistemul de valori se constituie în ani, iar
atunci când acesta începe să se formeze avem nevoie de modele care să ne inspire:
părinți, profesori, personalități etc. De cele mai multe ori preluăm valorile pe care
le identificăm în modelele umane care ne reprezintă, preluăm valorile modelelor

12
noastre. Treptat, acumulând experiență de viață, valorile în care credem se
consolidează, se modifică, iar în cazuri extreme ele se pot schimba radical. Deşi
valorile personale sunt subiective, ele sunt influenţate de mediul exterior: de
media, de oamenii model care apar des la televizor, de reacţia celor dinjurul nostru
la un anumit comportament. O persoană, care nu este încrezătoare în propriile
forţe, este mai probabil, să nu aibă o direcţie clară în viaţă (valoare).
Tabelul de valori personale conform celor 10 grupe ale lui Schwartz [au fost
descoperite î n urma unui studiu pe 64271 de persoane din 68 de tari]
Universalitatea [înţelegere, apreciere, Putere [statut social şi prestigiu,
toleranţă şi protecţie pentru binele control sau dominanţă asupra
oamenilor şi al naturii] oamenilor şi resurselor]
Deschidere Recunoaştere socială
Comuniune cu natura Bogăţie
O lume frumoasă Putere socială
O lume pacifistă Autoritate
Înţelepciune Păstrarea imaginii personale în
Egalitate public
Linişte sufletească
Protecţia mediului
Dreptate socială
Binefacere, mărinimie [conservarea şi Realizare [succes personal prin
îmbunătăţirea bunăstarii celor demonstrarea competenţelor conform
apropiaţi] standardelor sociale]
Prietenie adevarată Influent
Dragoste matură De succes
O viaţă cu sens Ambiţios
O viaţă spirituală Capabil
Responsabilitate Inteligent
Loialitate
Onestitate
Săritor
Iertare
Tradiţie [respect, apartenenţă şi Hedonism [plăcere şi satisfacţie
acceptare a tradiţiilor, ideilor pe care senzuală personală]
cultura tradiţională şi religia le Bucuria de a trăi
furnizeaza] Indulgent cu sine
Umilinţă Plăcere
Detaşare
Respect pentru tradiţie
Credinţă
Moderaţie
Acceptarea soartei

13
 Siguranţă [securitate, armonie şi Auto-direcţie [independenţă în
stabilitate în societate, relaţii şi pentru gândire şi în acţiune, libertare de
sine] decizie, de a crea şi de a explora]
Sănătate Independenţă
Siguranţa familiei Creativitate
Ordine socială Alegerea propriilor obiective
Curăţenie Libertate
Întoarcerea favorurilor Curiozitate
Securitate naţională Intimitate
Sentimentul de apartenenţă Respect de sine
Stimularea [Excitare, noutate şi Conformitatea [cenzuarea acţiunilor,
provocare] înclinaţiilor sau impulsurilor care au
Concurență potenţial de a supăra sau răni pe alţii
Inovație sau să violeze aşteptările sociale sau
Descoperire normele.]
Investigație Control
Cercetare Autocontrol
Regularitate
Valorile ne pot face să avem prejudecăţi. De exemplu: dacă pentru tine
„sentimentul de apartenenţă la un grup” este o valoare importantă, e posibil să nu
ai prea multă îngăduinţă pentru o persoană, care apreciază „solitudinea” şi să pui
etichete imaginare, dar grele pe fruntea persoanei respective (ex. „e un ciudat).
Conflictele valorice pot apărea în mai multe contexte dintre care enumerăm cîteva:
intrapersonal, interpersonal, intracultural, intercultural. Conflictul în sine nu are
doar o semnificaţie negativă. Este o stare de tensiune, de angajare personală pentru
apărarea sau, respectiv, combaterea a ceva. Este o stare absolut necesară decantării
şi consacrării unor valori, precum şi conservării lor. Conflictul nu trebuie nici
ignorat, nici dramatizat. Trebuie asumat individual şi grupal. Rezolvarea sa este
condiţionată de abordarea raţională, şi nu pasională. Este necesară analiza
intereselor, resurselor, căilor de reconciliere, analiza posibilelor avantaje, pe care le
pot aduce diversele posibilităţi de soluţionare. Astfel, conflictul este privit pozitiv,
constructiv. Nicicând în lume conflictele nu au dispărut şi nu vor dispărea; ele sunt
factor al dinamicii, al schimbării şi al progresului. Costurile lor istorice în suferinţă
umană, în pierderi de vieţi omeneşti sunt peste putere de a fi evaluate. Rezolvarea
conflictelor necesită efort şi sacrificiu. Diminuarea costurilor ne poate fi accesibilă
prin o mai raţională şi mai adecvată administrare a conflictelor. Educaţiei nu-i stă
prea mult în putere să diminueze costurile conflictelor, dar educaţia poate şi are
sarcina de a preveni ivirea unor conflicte prin promovarea comunicării, cunoaşterii
autentice, deschiderii spre celălalt, colaborării, toleranţei.
Valorile general-umane sunt apreciate de toţi oamenii; conflictele apar atunci când
acestea se particularizează în manifestări specifice culturale. Conştiinţa pluralităţii
valorilor se află în tensiune permanentă cu păstrarea propriilor valori. Acest proces
conduce la reconstruirea permanentă a identităţii noastre. De aceea, identitatea

14
axiologică nu trebuie privită ca un produs finit, fix, ci, ca proces permanent de
organizare la nivel mental a realităţii, sub aspectul său axiologic.
Lumea materială şi lumea spirituală sunt posibile prin schimburi. Inerţia sistemelor
face însă ca schimbările să nu se producă uşor, ci prin depăşirea unor tensiuni. A
vorbi despre o cultură vie şi despre un sistem de valori activ înseamnă implicit a
vorbi despre conflicte axiologice. În plan educaţional, conflictul valorilor cuprinde:
aspiraţiile elevilor - aspiraţiile profesorilor,
 valorile şcolii - valorile cotidiene,
 valori locale - valori universale,
 valori perene - valori circumstanţiale,
 valori mijloc - valori scop,
 valori teoretice - valori practice,
 valori personale - valori de status-rol etc.
Sarcini de lucru:
1. Nu există şi nici nu a existat vreodată o colectivitate umană care să nu fi
promovat anumite valori morale, anumite modele de conduită. Ne întrebăm însă
dacă toate societăţile, colectivităţile au promovat şi promovează unele şi aceleaşi
valori şi norme morale? Analizaţi problema în eseul dvs.
2. Examenează tabelul de valori şi găseşte valorile nespecifice /specifice societăţii
moldoveneşti. Demonstrează prezenţa sau lipsa lor folosind exemple din viaţa
personală.
3. Identifică valorile personale folosind lista lui Schwartz (mai sus). Încercuieşte
toate valorile personale care te caracterizeaza din lista lui Schwartz. Încearcă să le
prioritizezi notând în dreptul lor: foarte importantă, importantă, maipuţin
importantă. Apoi notează-le pe cele mai importante (minim 3 sau maxim 10),
notând în paranteze şi categoria din care face parte. De exemplu: “Pritenie
adevarată” (binefacere).
4. Validează-ţi valorile personale folosind „Cei 5 De ce?” Pentru a valida o valoare
personală încearcă să te întrebi de ce e ea valoarea ta şi scrie pe o foaie de hârtie
raspunsul la intrebarea „de ce?”. Apoi întreabă din nou „de ce?” până când ajungi
la un raspuns care nu poate fi contestat. De obicei, dacă te întrebi de maxim 5 ori
vei da de adevăratul motiv, pentru care e valoarea ta. Dacă ţi se pare că motivul e
cam subred, înseamnă că valoarea respectivă nu a fost validată. Dacă ai dat „de
fundul sacului” şi răspunsul te multumeşte (nu e cusut cu aţă albă), atunci valoarea
este validată şi face cu adevărat parte din valorile tale. De exemplu:
responsabilitatea e valoarea mea.
-De ce?
- Pentru că îmi place să mă ţin de cuvânt când promit ceva.
-De ce îţi place să te ţii de cuvânt?
- Pentru că îmi place ca oamenii să se poată baza pe mine.
-De ce vrei să se poată baza pe tine?
- Ca să fiu un om în care poţi să ai încredere.
-De ce vrei să fii de încredere?
- Pentru că aşa pot fi fericit.
15
-De ce vrei să fii fericit?
- Pentru că a fi fericit e ce îmi doresc eu de la viaţă.
Valoarea este validată, deoarece reiese că te ajută să fii fericit, adică ce îţi doreşti
tu de la viaţă.
Alt exemplu: senzaţiile tari în viaţă sunt valoarea mea.
-De ce?
- Pentru că îmi place să încerc lucruri noi.
-De ce îţi place să încerci lucruri noi?
- Pentru că aşa măa distrez eu.
-De ce te distrezi aşa?
- Ca să mă simt bine.
-De ce vrei sa te simţi bine?
- Ca să nu mă plictisesc.
-De ce să nu te plictiseşti?
- Altfel aş deveni un leneş.
Deci rezultă, că fără senzaţii tari ai deveni un leneş. Valoarea nu este validată,
deoarece reiese că fără ea ai fi un leneş, adică ai putea trăi şi fără ea. Notează
maxim 5 valori, care au fost validate şi motivul care le-a validat.
5. Prioritizează-ţi valorile personale folosind metoda „Teorie versus practica”.
E mai usor sa lupti pentru principiile tale decat sa traiesti conform lor. Alfred
Adler, psihiatru & psiholog austriac, 1870 – 1937.Ultima probă de foc pentru a
descoperi valorile personale, la care nu doar ţii în mod deosebit, ci după care te
ghidezi când îţi traieşti viaţa este aceea de a le separa în valori, care teoretic sunt
importante pentru tine şi valorile pe care „le pui în aplicare” în acţiunile tale, deci
pe care le pui în practică. Adesea valorile care rămân importante doar la nivel
teoretic şi nu sunt puse în practică, generează frustrări şi, în final, trebuie să decizi
dacă sunt cu adevărat „ale tale” sau nu. De exemplu: la fiecare început de an îmi
doresc să mă apuc de sport mai serios pentru că „sănătatea” este o valoare
importantă pentru mine. Sunt deja câţiva ani de când îmi tot propun să trăiesc
conform acestei valori importante pentru mine, dar nu reuşesc deloc. Am şi motive
– „dacă aş avea mai mult timp”, „dacă nu ar fi aşa de frig afară ca să nu răcesc
când mă întorc de la sală”, „dacă aş avea mai multă voinţă” etc. Concluzia este că
sănătatea este „teoretic importantă”, dar nu e deloc reflectată în „practică”, în
activităţile mele şi în stilul meu de viaţă. Ar trebui să recunosc faţă de mine însumi
că este o valoare secundară şi, probabil, nu este chiar aşa de importantă pe cât
consider eu, din moment ce nu o pun în practică, nu trăiesc conform ei. Gândeşte-
te care dintre cele maxim 5 valori validate se reflectă în practică?
6. Compune un Studiu de caz despre o situaţie de viaţă, care reflectă conflictul de
valori.
7. Organizaţi un sondaj la grupuri de persoane cu vârstă diferită, statut social
diferit, gen diferit cu scopul detectării interdependenţei între valorile persoanei şi
factorii sociali/ fiziologici.
8. Realizaţi un interviu Ce-i şapte ani de acasă.

16
9. Extrage 20 de idei, care te-au impresionat din cartea lui Cartea Minte sănătoasă
în corp sănătos, autor Marinescu M. Împărtăşi-le cu prietenii.

TEMA 4: PAȘII DE LUARE A DECIZIILOR ÎN SITUAȚII DE RISC

Conţinuturi: Algoritmul procesului de luare a deciziilor: colectarea informaţiei,
analiza opţiunilor, luarea deciziilor în baza valorilor, apărarea alegerii făcute şi
întreprinderea acţiunilor. Circumstanţele şi factorii necesari pentru luarea
independentă a deciziilor. Consecinţele pozitive şi negative ale unei decizii.
Abilităţi de exprimare a refuzului.
Luarea deciziilor este o competenţă importantă în viaţă. Deciziile reprezintă
momente curente ale vieţii. De zeci de ori pe zi uneori, luăm decizii mai mult sau
mai puţin importante, mai mult sau mai puţin evidente, în privinţa vieţii personale,
a familiei, a programului din ziua respectivă, a cumpărăturilor pe care le facem,
sau a viitorului. În viaţa cotidiană procesul a devenit atât de automatizat din cauza
lipsei de timp, încât nici nu mai sesizăm că are loc un astfel de proces – sau, dacă-l
sesizăm, uităm instantaneu mecanismul după care s-a desfăşurat. În mare măsură
reuşita în viaţă depinde de formarea capacităţii de a lua hotărâri corecte şi în timp
util. La fel, şi reuşita unei afaceri depinde de capacitatea managerului de a lua
decizii corecte şi la timp.
Deci, capacitatea de a lua decizii trebuie educată în mod conştient, dezvoltată după
un model potrivit. Una din căile care pot fi urmate este cea prezentată aici: faza
pre-decizională (diagnoza şi prognoza) pregătesc terenul pentru ca toţi factorii care
intervin în momentul hotărârii (şi principiile, s-ar putea adăuga), să fie cunoscuţi şi
formulaţi clar. De cele mai multe ori, decizia reprezintă o provocare. De cele mai
multe ori, chiar managerii prudenţi, care au căutat să aibă o viziune strategică sau
să-şi facă o planificare mai strictă a obiectivelor şi conduitei, au surprize în
momentul confruntării cu situaţiile reale. Cu alte cuvinte „socoteala de acasă’’ nu
se potriveşte cu starea de fapt, ceea ce poate răsturna întreaga planificare şi
perspectivă asupra obiectivelor.
Marzano (2000) descrie paşii de urmat pentru a lua o decizie bună:
1. Gândeşte-te la cât mai multe alternative posibile.
2. Gândeşte-te la punctele bune şi proaste ale fiecărei alternative.
3. Gândeşte-te la probabilitatea de succes a celor mai bune alternative.
4. Alege cea mai bună alternativă pe baza valorii şi a probabilităţii sale de succes.
Paşii de urmat în luarea unei decizii
1. Primul pas este înţelegerea importanţei luării unei decizii. Trebuie să fie facută o
listă care să arate timpul necesar luării deciziei, rezultatele unei decizii bune sau
ale unei decizii proaste, oamenii care pot să ajute, persoanele care vor suporta
consecinţele şi, de asemenea, ce se va intampla dacă nu este luată nici o decizie.
2. Fiecare alegere este luată pentru a obţine ceva, pentru a atinge un anume ţel sau
obiectiv. Următorul pas ar fi, prin urmare, enumerarea obiectivelor ce se doresc a fi
atinse prin luarea unei decizii.

17
3. Selectarea diverselor opţiuni pentru rezolvarea problemei este următorul pas de
facut în luarea deciziei. Se pot căuta şi soluţii creative, inovatoare, în afară de cele
evidente.
4. Analizarea în detaliu a fiecarei opţiuni posibile este absolut necesară. Trebuie
cântărite toate avantajele şi dezavantajele care decurg din fiecare alternativă, în aşa
fel încât să poată fi aleasă cea mai bună variantă.
5. După cântărirea opţiunilor se ia decizia finală. Se impune o recapitulare a paşilor
anteriori, pentru a ne asigura că într-adevăr am facut alegerea potrivită.
Cea mai importantă etapă a procesului de luare a unei decizii este prima, cea de
identificare a unor alternative. Adesea nu luăm în calcul toate alternativele
posibile, când vrem să luăm o decizie. Ne gândim „Pot să fac x sau y”, fără să ne
gândim că ar mai putea fi posibil şi z sau a, sau b sau chiar 1a sau 2b.
Deciziile importante rareori sunt simple, iar cea mai bună alternativă poate apărea
numai după o deliberare atentă. Cunoştinţele joacă un rol important în această
etapă a procesului de luare a deciziilor. Deţinerea informaţiilor complete este
esenţială pentru luarea unei decizii bune.
„Fiecare săptămână sau zi din viaţă constituie un teritoriu neexplorat. Suntem
paraşutaţi pe un teritoriu necunoscut şi, chiar dacă harta rutieră pe care ne-am
făcut-o poate fi de folos, abilitatea de a ne descurca eficient depinde, în mare
măsură, de forţa busolei noastre interne.” Integritatea morală în momentul
opţiuniieste cea mai importantă. Despre integritatea în momentul deciziei,
indicatorul este unul psihologic: dacă starea la sfârşitul zilei este una de frustrare,
epuizare, insatisfacţie, stres, înseamnă fie că busola morală are unele „defecţiuni”,
fie că obiectivele şi timpul nu sunt administrate aşa cum trebuie. În acest caz fie
trebuie reconstruite metodele prin care se iau hotărârile, fie trebuie reorganizat
timpul şi situate obiectivele în ordinea priorităţilor.
Pregătirea corectă a deciziei presupune în primul rând trecerea în revistă a tuturor
variantelor alternative. După ce s-au reţinut soluţiile alternative, se trece la
evaluarea lor, după un model cu două cadrane care arată în felul următor:
Nr de ordine AVANTAJE DEZAVANTAJE
1
2
3
TOTAL
În acest tabel se trec toate avantajele şi dezavantajele soluţiei respective. Se
procedează la fel cu soluţia nr. 2 şi cu soluţia nr. 3. Punctajele se acordă în mod
subiectiv, prin raportare la scopurile propuse (se apreciază de fapt dacă e vorba de
avantaje/dezavantaje majore). Este important în acest punct ca factorul de decizie
să aibă în vedere axa de valori general-umane. Dacă sunt mai mulţi membri, care
participă la decizie, se recomandă ca fiecare să considere aceleaşi soluţii şi să
acorde punctaje în mod individual, iar la sfârşit se face o medie aritmetică a
punctajelor. În felul acesta se sporeşte obiectivitatea procesului prin care se ia
hotărârea. După ce s-au acordat punctaje, se face totalul. Soluţia adoptată va fi
aceea cu punctajul total cel mai mare la „avantaje” şi cel mai mic la „dezavantaje”.
18
Persoanele imature se concentrează deseori numai asupra consecinţelor pe termen
scurt şi pot să nici nu ia în consideraţie consecinţele pe care alegerile lor le vor
avea asupra altora. De asemenea, ţine tot de natura noastră umană ca atunci când
am ajuns la o decizie pe care o considerăm rezonabilă, e puţin probabil să luăm
serios în considerare alta mai bună pe care am întânit-o. Se poate de fapt să
refuzăm să acceptăm orice dovadă care nu susţine decizia pe care am luat-o, chiar
dacă este credibilă. Deciziile nu sunt întotdeauna lineare, iar unii oameni le iau, în
funcţie de personalitatea lor sau de stilurile de învăţare şi de gândire personale.
Sarcini de lucru:
1. În Proiectul Animalul de companie preferat al dirigintelui, studiaţi diferite
animale şi habitatele lor pentru a alege un nou animal de companie pentru
profesorul dvs. Pe măsură ce veţi selecta posibile animale de companie, gândiţi-vă
la consecinţele pe termen lung ale diferitelor alegeri.
* Cât va creşte animalul de companie şi cât de mare poate să fie animalul pe care
să îl ia profesorul?
* De ce fel de habitat are nevoie animalul de companie? Poate profesorul să îi
ofere habitatul potrivit? Ce s-ar întâmpla cu animalul dacă ar trăi un timp mai
îndelungat într-un habitat nepotrivit?
* De ce fel de îngrijire are nevoie animalul de companie? Poate profesorul să îi
ofere această îngrijire? Ce s-ar întâmpla cu animalul dacă ar trăi un timp mai
îndelungat fără o îngrijire adecvată?
2. Analizaţi trăsăturile unui erou în unitatea de învăţare Eroi pereni. Gândiţi-vă la
valori şi obiective din punctul de vedere al eroilor contemporani. Aceast Proiect
poate ilustra felul în care diferiţi oameni pot lua decizii diferite în funcţie de
valorile şi convingerile personale. Investigaţi: Ce valori reprezintă eroii pe care îi
propuneţi? Cum veţi realiza corespondenţa dintre aceste valori şi valorile proprii ?
3. Alegeţi o ţară pe care să o vizitaţi. Precăutaţi diferite aspecte legate de decizia
dvs. de a alege o anumită ţară, analizaţi factorii, cum ar fi clima, posibilităţile de
recreere, dialectul, preferinţele personale şi aşa mai departe, consecinţele pe termen
scurt şi lung ale alegerilor dvs.
4. Evidenţiaţi factorii pe care îi veţi lua în consideraţie la alegerea viitorului soţ/
soţii. Aranjaţi-i după importanţa lor. Dacă aveţi o prietenă/ prieten arătaţi-i lista.
5. În Proiectul Fratele mai mare, sora mai mare, studiaţi diferite posibilităţi de a
deveni frate/ soră unui copil orfan. Pe măsură ce veţi selecta posibile căi de
realizare a proiectului, gândiţi-vă la consecinţele pe termen lung ale diferitelor
alegeri.
6. Alegeţi o ţară, în care doriţi să vă continuaţi studiile. Precăutaţi diferite aspecte
legate de decizia dvs. de a alege o anumită ţară, analizaţi factorii, cum ar fi clima,
posibilităţile de studii, limba, preferinţele personale şi aşa mai departe,
consecinţele pe termen scurt şi lung ale alegerilor dvs.
7. În Proiectul Sunt directorul Centrului de Excelenţă Economie şi Finanţe, studiaţi
diferite posibilităţi de înbunătăţire a funcţionării instituţiei pentru profesori şi elevi.
Pe măsură ce veţi selecta posibilele acţiuni/ schimbări, gândiţi-vă la consecinţele
pe termen lung ale diferitelor alegeri.

19
8. Exersaţi abilităţile de exprimare a refuzului, simulând diverse situaţii de risc.
9. Enumeraţi 10 decizii, care v-a făcut să le faceţi pentru viaţa dvs. autorul Andreea
Nica în cartea Trăieşte sănătos, mănâncă inteligent.

TEMA 5. DECIZII PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Conţinuturi: Tipuri de violenţă: fizică, economică, emoţională, psihologică şi
sexuală. Agresorul şi victima. Fazele violenţei. Efectele violenţei. Comportamentul
de prevenire. Sistemele de referinţă în cazul violenţei.
Violenţa reprezintă o problemă universală care afectează toate ţările lumii,
indiferent de gradul lor de dezvoltare, manifestându-se la nivelul tuturor
segmentelor societăţii. Comunitatea internaţională a recunoscut că violenţa
reprezintă un fenomen grav, care afectează drepturile fundamentale ale omului la
viaţă, siguranţă, libertate, demnitate, integritate fizică şi psihică, adoptând o serie
de documente internaţionale care recomandă statelor să ia toate măsurile de ordin
politic, administrativ şi financiar ce se impun pentru a preveni şi combate
fenomenul violenţei.
Definirea violenţei. Eric Debarbieux (1996) oferă o definiţie prin care surprinde
ansamblul fenomenului violenţei:,,Violenţa este dezorganizarea brutalăsau
continuă a unui sistem personal, colectiv sau social, şi care se traduce printr-
opierdere a integrităţii, ce poate fi fizică, psihică sau materială. Această
dezorganizare poate să se opereze prin agresiune, prin folosirea forţei, conştient
sau inconştient, însă poate exista şi violenţă doar din punct de vedere al victimei,
fără ca agresorul să aibă intenţia de a face rău.’
Agresivitatea este orice formă de conduită orientată cu intenţie către obiecte,
persoane sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri,
distrugeri şi daune.
Potrivit Consiliului Europei – Comitetul de Miniştri, 1985, violenţa este „orice
act sau omisiune comisă care aduce atingere vieţii, integrităţii corporale sau
psihologice sau libertăţii unei persoane, şi vatămă în mod serios dezvoltarea
personalităţii lui/ei”
Legea 272/2004 defineşte violenţa asupra copilului ca fiind orice acţiune voluntară
a unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau de autoritate
faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa, dezvoltarea fizică, mentală,spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului
(art. 89, alin.1).
Tipuri şi forme de manifestare a violenţei
Violenţa fizică - constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv
intimidarea fizică îndreptată asupra victimei. Formele: împingerea, plesnirea,
trasulde păr, răsucirea braţelor, desfigurarea, provocarea de vânătăi, contuzii,
arsuri, bătăi, lovituri cu pumnul, palma sau piciorul, aruncarea în victimă cu
diverse obiecte, izbirea de pereţi şi mobilă, folosirea armelor. Violenţa fizică

20
include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe care cei doi parteneri le
stăpânescşi le utilizează împreună.
Violenţa sexuală – constă în comentării degradante la adresa persoanei, atingeri
neplăcute şi diverse injurii, provocate victimei în timpul sau în legătură cu actul
sexual, incluzând şi violul marital.
Violenţa psihologică (Violenţă emoţională) - precede şi acompaniază celelalte
forme de violenţă/abuz, dar se poate manifesta şi izolat prin injurii, ameninţări,
intimidări, uciderea animalelor domestice preferate, privarea de satisfacerea
nevoilor personale esenţiale (mâncare, somn, etc.). Acest tip de violenţă cuprinde 6
componente importante: frica, depersonalizarea, privarea, supraîncărcarea cu
responsabilităţi, degradarea, distorsionarea realităţii. Acest tip de violenţă
reprezintă un factor central în controlul şi manipularea partenerului.
Violenţa economică- duce la scăderea resurselor şi autonomiei victimei. Se
manifestă prin controlul accesului victimei la bani sau lucruri personale, hrană,
mijloace de transport, telefon, şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar
putea beneficia.
Violenţă socială- sistarea activităţilor şi relaţiilor sociale, izolarea în situaţia de
victimă a violenţei în cadrul care favorizează agresarea acesteia pe planul vieţii
private şi intime. Duce la izolarea victimei şi lipsirea ei de suport social, cu
dificultăţi de ieşire din situaţiile de violenţă.
Violenţa prin deprivare sau neglijare- deşi nu este specificată în legislaţia actuală,
în plan internaţional acest tip reprezintă forma non-fizică a violenţei, incluzând
violenţa verbală şi cea emoţională, utilizate în scopul ameninţării, intimidării şi a
deţinerii controlului asupra victimei cu impact asupra planurilor psihologice. Se
manifestă prin incapacitatea sau refuzul adultului de acordare a celor necesare
copilului pentru toate aspectele vieţii sale: sănătate, educaţie, dezvoltare
emoţională, nutriţie, adăpost, siguranţa vieţii – în contextul în care familia sau
îngrijitorul legal are acces la resursele necesare. Include şi nesupravegherea şi lipsa
protecţiei în faţa pericolului.
Violenţa poate afecta pe oricine, indiferent de religie, culoare sau statut social. Pot
fi întâlnite forme de violenţă asupra femeii, bărbatului, persoanei vârstnice şi
asupra copilului. Se disting următorii factori, care permit fenomenul de violenţă:
Factori anticipativi:
• Inegalitatea economică dintre bărbaţi şi femei
• Obişnuinţa de a folosi violenţa fizică pentru rezolvarea conflictelor
• Autoritatea şi controlul bărbatului în luarea deciziilor în familie
• Un ideal masculin de dominaţie şi duritate acceptat pe plan social.
Factori de risc individuali/familiali:
• Factori biologici sau neurofiziologici (temperament, afecţiuni cerebrale)
• Disabilităţi fizice sau mintale
• Consumul de alcool sau drog
• Violenţă în familia de origine
• Izolarea de familie şi de prieteni
• Niveluri înalte de exprimare a furiei şi impulsivităţii
21
• Aşteptări nerealiste în privinţa copiilor
• Reacţie agresivă la stres
• Acceptarea rigidă a conceptelor care susţin superioritatea şi autoritatea bărbaţilor
asupra femeilor.
Factori de risc socioculturali:
• Convingeri culturale privind dreptul la autoritate al bărbaţilor
• Acceptarea bătăilor conjugale
• Sărăcia
• Pistoale sau alte arme în casă
• Violenţa instituţională societală
• Violenţa culturală
Dar există şi condiţii, care împiedică declanşarea violenţei, care se numesc factori
protectivi:
• Expunere la un număr mai mare de comportamente pozitive decât negative
• Stimă de sine crescută, rezistenţă psihică
• Relaţii bune cu colegii, recompense din activităţi profesionale şi suplimentare
• Interacţiunea familiei cu familia lărgită şi comunitatea
• Empatie şi respect pentru ceilalţi
• Aptitudini sociale puternice
• Implicarea membrilor colectivului în activităţi comune şi independente.
Factorii limitativi – a căror existenţă poate reduce gradul de violenţă sunt:
puterea femeii în afara casei,
puterea economică şi politică,
implicarea activă în comunitate,
prezenţa unor grupuri de muncă sau solidaritate formate numai din femei,
existenţa unor locuri unde femeile pot fi departe de violenţă, cum ar fi
adăposturile şi casele prietenilor sau ale membrilor familiei.
Teoriile psihologice şi psihiatrice ne furnizează o varietate de explicaţii ale
comportamentului violent, printre care cele referitoare la personalitate: trăsături
depersonalitate, profil psihologic, apartenenţa la şi rolul familiei disfuncţionale,
natura instinctuală umană, expunerea la violenţă - ca experienţă personală directă
sau indirectă, inclusiv mass media, abuzul de substanţe - droguri, alcool,
comportamentul colectiv şi individual, valori regionale şi naţionale.
Victimele violenţei sunt traumatizate atât fizic, cât şi emoţional, nu numai în
timpul actului de violenţă, dar şi în perioada ce urmează. Sindromul post traumatic
include reacţii fiziologice, emoţionale şi comportamentale drept rezultat al
agresiunii trăite şi al periculozităţii recidivei, manifestându-se în două faze:
1. Faza acută nemijlocită, în perioada căreia victima se află în stare de criză,
activitatea ei normală fiind dereglată. Această fază generează un şir de
comportamente specifice:
Reacţia nemijlocită. Imediat după acest eveniment victima manifestă un
comportament isteric şi fobic. Nu este un comportament obligatoriu. Reacţia fizică
şi emoţională poate fi atât de intensă, încât victima poate fi marcată de şoc,

22
depresie şi teamă exagerată care dezorganizează conduita. Se evidenţiază două
tipuri principale de reacţii: exprimate şi controlate:
1) stilul expresiv- în timpul interviului femeia manifestă fobii, furie, anxietate;
2) stilul de control – reacţiile sunt dirijate şi controlate. Se comportă de parcă nu s-
ar fi întâmplat nimic, emoţiile reale sunt camuflate.
Reacţia fiziologică. În urma actului de violenţă fizică sau sexuală femeile descriu
o multitudine de reacţii fiziologice. De regulă, spun că le doare tot corpul sau unele
părţi ale corpului: îndeosebi mâinile, picioarele, capul, pieptul etc. Se înregistrează:
¾ dereglarea somnului
¾ insomnii,
¾ coşmaruri;
¾ dereglări ale instinctului alimentar
¾ lipsa apetitului sau creşterea exagerată a apetitului;
¾ dureri de burtă,
¾ stări de vomă,
¾ pierderea sau diminuarea simţului gustativ.
Reacţia emoţională. Victima violenţei în familie se simte vinovată, înjosită,
ruşinată, este marcată de fobie, stres, depresie şi anxietate. Acestea sunt trăiri
emoţionale ce stau la baza sindromului nominalizat anterior. Multe victime susţin
că şi-au văzut moartea cu ochii. Trăirile emoţionale variază de la remuşcări,
degradare, vinovăţie, ruşine, disconfort, până la furie, dorinţa de a se răzbuna, ură.
Creşte neîncrederea în propria persoană, anxietatea, suspiciunea.
Reacţia cognitivă. Încearcă să se debaraseze de gândurile negative, dureroase, dar
conştientizează că ele nu le dau pace. Se gândesc cum ar fi putut evita violenţa, ce
ar fi trebuit să facă sau să nu facă pentru a nu o provoca. Se simt vinovate. Mult
mai greu le vine victimelor care încearcă să-şi controleze, să-şi camufleze reacţiile
şi sentimentele. În exterior acestea par a fi foarte calme, de parcă nu li s-ar
fiîntâmplat nimic - interiorul însă este perturbat de emoţii negative. Durata acestei
faze are caracter individual, de la caz la caz ea poate dura de la câteva zile la
câteva săptămâni.
2. Faza reorganizării- în care victima conştientizează importanţa şi urmările actului
violent, a schimbărilor care au survenit în viaţa ei. Sunt mai multe circumstanţe
care asigură ieşirea din criză: stilul personal al victimei, particularităţile ei
psihologice, oamenii care o înconjoară, susţinerea şi ajutorul lor, cât şi atitudinea
acestora faţă de ea după incident.
Pe parcursul procesului de reorganizare victimele violenţei trebuie să depăşească
următoarele momente:
• Schimbări în stilul de viaţă. De obicei, în urma actului de violenţă trăit survin
schimbări în multe aspecte ale vieţii. Totuşi, unele persoane victimizate continuă
să îndeplinească obligaţiile cotidiene, merg la lucru, la studii, dar se simt
incapabile de a se încadra în activitate. O altă categorie de persoane aplică alt stil
de viaţă – preferă să-şi petreacă timpul acasă, practic nu ies nicăieri, nu lucrează.
Cel mai adesea victima caută ajutor la familia de origine, de la care este sigură că

23
va primi susţinere şi în cadrul căreia se simte în siguranţă. În alte cazuri victima
simte nevoia de a se mişca, de a pleca undeva, de a schimba locul de trai.
• Visele şi coşmarurile reprezintă simptomul principal care continuă să se
manifeste în perioada respectivă.
• Fobiile. Un mecanism de autoapărare îl constituie cultivarea fobiilor specifice
situaţiei în cauză. Victima se teme să rămână singură, să aibă relaţii. Se cere a se
constata, dacă fobiile sunt generate de realitate sau de fantezii.
• Reacţia complexă la violenţa. Se pot dezvolta şi alte sindroame: depresia de lungă
durată, abuzul de alcool sau utilizarea altor substanţe psihoactive, comportamentul
suicidal sau psihopat, regresia, refuzul de a trăi o viaţă normală, dorinţa de a
declanşa conflicte.
• Reacţia slabă la violenţa în familie. Acest tip de reacţie apare la victimele care nu
vorbesc cu nimeni despre cele întâmplate, nu-şi exteriorizează emoţiile. Carezultat,
victima devine închisă în sine. Trebuie să înţelegem motivele care determină
victima violenţei să păstreze tăcerea. Efectele violenţei asupra victimelor au fost
identificate în formulă generală. Evident, ele capătă o conotaţie strict individuală
care diferă de la caz la caz. Specialistului îi revine misiunea de a constata în mod
individualizat impactul violenţei asupra victimei şi de a realiza intervenţia pornind
de la specificul profilat,iar planul de intervenţie va fi realizat de echipa
multidisciplinară.
Sarcini de lucru:
1. Definiţi violenţa îndreptată asupra femeii în conformitate cu actele legislative
internaţionale. Există acest fenomen în ţara noastră? Daţi exemple.
2. Faceţi o analiză statistică a cazurilor de violenţă în Republica Moldova pentru
ultimii 5 ani.
3. Compuneţi un Studiu de caz în baza unui caz real recent de violenţă. Elucidaţi
condiţiile, care au permis cazul de violenţă. Formulaţi 5 sarcini pentru rezolvarea
problemei.
4. Enumeraţi 20 de situaţii de violenţă faţă de copii. Propuneţi pentru fiecare din
aceste situaţii o acţiune de protejare a victimei.
5. Efectuaţi un sondaj la 2 grupuri de persoane cu vârstă diferită, pentru a investiga
schimbările de atitudine faţă de violenţa în familie, legate de vârstă.
6. Înnaintaţi 5-10 argumente pro/ contra « educaţiei cu palma ». Organizaţi o
dezbatere.
7. Pentru elevii, care au cunoscut violenţa in life. Scrieţi un eseu, în care vă veţi
exprima sentimentele faţă de oamenii violenţi.
8. Cum credeţi, poate fi considerată la violenţă maltratarea animalelor? Expuneţi
părerea dvs. sub formă de desen, secvenţă video, eseu sau alte forme de prezentare.

TEMA 6. ABUZUL SEXUAL

Conţinuturi: Definirea abuzului sexual. Crime legate de viaţa sexuală. Cum poate
fi evitat abuzul sexual. Cum poate fi susţinută, ajutată persoana abuzată sexual.
Comportamentul de prevenire. Sprijinul postfactum.

24
Abuzul sexual este definit ca fiind forțarea unei persoane de către altă persoană de
a întreține relații sexuale nedorite.
Diferitele forme ale abuzului sexual sunt:
 Fără consens, forțare fizică sexuală precum violul sau hărțuirea sexuală
 Agresiune sexuală
 Forme psihologice de abuz, precum comportament sexual verbal sau
urmărire (pândă)
 Profitarea de o poziție de încredere pentru a recurge la scopuri sexuale
 Incest, săvârșit forțat sau manipulat emoțional
Semnele care pot sugera un abuz sexual:
 Răni nejustificate, mai ales în zona genitală și în zona sânilor (la femei)
 Articole de îmbrăcăminte sau lenjerie intimă șifonate sau pătate
 Sarcină
 Boli cu transmitere sexuală (BTS)
 Sângerări vaginale la fetițele premenarhale
 Rectoragia la minorii de ambele sexe
 Probleme de comportament nejustificate
 Depresie
 Auto-mutilare (auto-abuz) și/sau tendințe de suicid
 Consumul excesiv de băuturi alcoolice și/sau de droguri
 Lipsă bruscă de interes referitoare la activitatea sexuală
 Interes brusc referitor la activitățile sexuale
Abuzul sexual asupra minorilor implică interacțiunea de natură sexuală asupra
unui copil sau adolescent sub 18 ani, săvârșit de către un adult, sau de către orice
altă persoană de o vârstă semnificativ mai mare sau aflată într-o poziție de
dominare (control) asupra copilului. În acest tip de abuz copilul este folosit pentru
stimularea sexuală a altei persoane. Spre deosebire de violul comis asupra femei
adulte, unde abuzul este direct și explicit (prin folosirea forței și violenței fizice),
abuzul sexual comis asupra copilului utilizează mijloace nonviolente (seducția,
manipularea). Studii asupra efectelor abuzului sexual la copii arată prezența
folosirii unor rugăminți și invitații pe lângă acțiuni fizice propriu-zise, privind
orice interacțiune sexuală între adult și copil, pornind de la un sărut sau o
îmbrățișare aparent nevinovată și mergând până la relația sexuală propriu-zisă și
orice altă activitate legată de aceasta.
Definiție: Centrul American Național pentru Protecția Copiilor Abuzați și Neglijați
definește abuzul sexual asupra copiilor ca fiind "orice contact sau formă de
interacțiune între copil și adult, în care copilul este utilizat prin stimularea plăcerii
sexuale a adultului".
Categorizare: Specialiștii în domeniu definesc în studiile lor în funcție de gravitate,
două forme de abuz sexual:
 abuz sexual fără contact corporal, în care se includ exhibiționismul,
pornografia și incitarea sexuală verbală;
 abuz sexual cu contact corporal, care include mângâierile sau atingerile
zonelor erogene, manipulările genitale, anale sau orale.

25
Incidență: Abuzurile sexuale sunt comise atât de persoane din interiorul familiei,
cât și din exteriorul familiei, iar în unele cazuri chiar de către adolescenți asupra
altor minori. O mare parte a abuzurilor sexuale comise asupra minorilor este
neraportată, fiind trecută sub tăcere de familiile în sânul cărora se petrec. Datele
oficiale reflectă doar partial amploarea unor asemenea forme de agresiune.
După C.E. Dettmeijer-Vermeulen, raportor național de trafic de persoane și
violență sexuală asupra copiilor, 3% din făptașii din Olanda sunt femei, 14,58%
din victime sunt de sex masculin și „cele mai multe victime sunt abuzate de un
membru de familie, prieten sau cunoscut.” Unul din șase făptași este el însuși
minor. Abuzul heterosexual este mult mai frecvent decât cel homosexual.
Tratarea abuzului din punct de vedere juridic: Codul Penal definește actele de
violență sexuală care constituie infracțiuni și sunt pedepsite ca atare, respectiv
violul (art. 218 CP [3]), agresiunea sexuală (art. 219 CP [3]), actul sexual cu un
minor (art. 220 CP [3]), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222 CP [3]),
corupția sexuală (art. 221 CP [3]), și incestul (art. 377 CP [3]).
Sarcini de lucru:
1. Alcătuiţi un Studiu de caz despre un abuz sexual. Cum ar fi fost posibil de evitat
acest abuz?
2. Alcătuiţi lista Organizaţiilor oficiale la care trebuie să se adreseze o persoană
abuzată sexual. Răspândiţi informaţia între elevii anului II
3. Există abuzuri sexuale ascunse în societatea noastră? Efectuaţi un sondaj anonim
la cel puţin 50 de persoane. Analizaţi rezultatele sondajului.
4. Exprimaţi atitudinea dvs. faţă de pedofilie într-un eseu, desen, plansă etc.
5. Extrage 20 de idei, care te-au impresionat din cartea Ghid de intervenţie în
cazurile de violenţă în familie.

TEMA 7: TUTUNUL, ALCOOLUL ȘI DROGURILE

Conţinuturi: Consecinţele dăunătoare ale consumului de alcool, nicotină,
marijuană, cocaină, inhalanţilor, steroizilor anabolici. Stereotipuri şi mituri legate
de alcool, ţigări şi droguri. Dependenţa de droguri. Riscurile asociate de consumul
de droguri, alcool. Sistemele de referinţă.
Tutunul-Fumatul este un mod convenabil pentru oameni de a-şi regulariza starea
sau sentimentele. Pe mãsură ce tutunul pãtrundea în tot mai multe tãri, se lupta
împotriva sa aproape întotdeauna, considerat fiind nociv şi imoral. Dependenţa de
nicotinã. Tutunul pãtrunde în sânge la câteva secunde de la inhalarea fumului, unde
nicotina are efect imediat asupra stãrii de anxietate, de plictisealã sau asupra
stresului. Pe termen lung fumatul este nociv pentru sãnãtate şi scurteazã şansele de
viaţã. Nicotina ajunge la creier mult mai rapid atunci când este inhalatã, decât
atunci când este administratã intravenos. Este foarte usor absorbitã prin
membranele subţiri ale cavitãţii bucale şi ale nasului, şi este la fel de eficientã
cândeste folositã sub formã de tutun masticabil sau prizã. Aparenta tolerare a
substanţei de cãtre organism duce la folosirea ei crescândã, “doza” rãmânând apoi

26
stabilã pe olungã perioadã de timp. Oprirea consumului drogului pe o perioadã de
timp conduce la o stare de discomfort şi la accentuarea dorinţei de a-l consuma.
Efectele nicotinei asupra organismului. Este un fapt cert cã fumatul poate afecta
anumite aspecte ale sexualitãţii. Fumatul a mai mult de o jumãtate de pachet de
tigãri pe zi este asociat cu un numãr ridicat de cazuri de infertilitate şi sterilitate.
Numãrul potential de ani fertili este redus, iar menopauza se produce mai devreme.
Aproximativ 1,5 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza cancerului
provocat de fumat. Fumatul este, de asemenea, cauza principalã în apariţia
cancerului laringian, al gurii şi al esofagului. Contribuie la apariţia cancerului
vezicii urinare, a pancreasului şi a rinichilor. Fumatul este unul dintre cei trei
factori de risc major în afecţiunile coronariene ale inimii, celelalte douã fiind
tensiunea ridicatã şi colesterolul mãrit. Copiii nãscuti de cãtre mame fumãtoare
cântãresc în medie cu 300 de grame mai puţin decât cei ai unei nefumãtoare. Acest
fapt este unul foarte important, deoarece greutatea la naştere este determinantã
pentru evolutia ulterioarã a copilului. Un alt efect este acela al mãririi
posibilitãtilor de avort spontan. De fapt, acest risc este dublu în cazul fumãtoarelor.
De asemenea, existã o legãturã certãîntre fumat şi cazurile de moarte infantilã.
Copiii nãscuti din mame fumãtoare se pot dezvolta mult mai încet, sunt predispuşi
disfuncţiilor cerebrale, pot avea o dezvoltare psihicã nearmonioasã şi o inteligenţã
sub medie. Fumatul este un important factor de risc pentru stãri de mare agitaţie la
copii.
Alcoolismul. Influenta alcoolului asupra sistemului nervos.
Alcoolul devine periculos, când se consumă frecvent şi în cantităţi mari, provocând
intoxicaţia numită alcoolism. Această situaţie se manifestă prin starea de ebrietate
(beţie), când alcoolul slăbeşte reflexele, memoria, atenţia şi gândirea băutorului.
Din acestă cauză, conducătorii auto, care au consumat alcool, devin periculoşi
deoarece reflexele lor sunt mai încete, iar câmpul vizual redus. De aceea,
persoanele implicate în accidente rutiere sunt supuse unui test obligatoriu de
măsurare a cantităţii de alcool din sânge (alcoolemie), ştiind că în mod normal
sângele conţine 0.1 - 0.3 gram la mie alcool. Alcoolicul este un ins dependent,
depresiv şi autodistructiv, impregnat de rea credinţă şi instabil. Alcoolicii sunt cei
care consumă băuturi alcoolice mai des de 15 ori pe săptamână, aceia care prezintă
o tendinţă irezistibilă şi repetată pentru
băuturile alcoolice. Alcoolismul este considerat ca “a IV-a problemă de sănătate
publică”, dupa bolile cardio-vasculare, mentale şi cancer, afectând indirect prin
perturbarea relaţiilor sociale şi interpersonale un numar de persoane de 6-7 ori mai
mare decât cel al bolnavilor, cu implicaţii şi consecinţe personale şi sociale
incalculabile.
Efecte fiziologice ale alcoolului. Alcoolul afecteazã corpul în douã feluri:
 intrã în contact cu gura, esofagul, stomacul şi intestinele, unde are o acţiune
iritantã şi “anesteziantã” (cauzând lipsa senzaţiei de durere cu sau fãrã pierderea
conştiinţei),
 doar 20‰ din cantitatea de alcool ingeratã este absorbitã în stomac, restul de
80‰ este absorbit prin pereţii intestinali direct în sânge, ajungând în fiecare celulã
27
a corpului. Fiecare raţie de alcool va produce o intoxicare. Alcoolul încetineşte
funcţionarea celulelor şi a organelor.
Întrebări și răspunsuri legate de alcool şi alcoolism:
1. Ce înţelegem prin alcoolism? Alcoolismul este o boală care constă într-o nevoie
puternică de a bea, şi neîncetarea consumării băuturii în momentul în care apar
probleme provocate de alcool, ca, de exemplu, pierderea slujbei sau încălcarea
legii. Include patru simptome:
- nevoia incontrolabilă de a consuma alcool;
- pierderea controlului;
- incapacitatea de a se limita la un singur păhar de băutură la o ocazie deosebită;
- dependenţa psihică - simptome provocate de abţinerea de la alcool, ca de
exemplu ameţeli, greaţă, anxietate, tremurături şi transpiraţie abundentă;
- toleranţa - nevoia de a creşte cantitatea alcoolului consumat pentru a-i simţi
efectele.
2. Se moşteneşte alcoolismul? Nu. Obiceiul se transmite din generaţie în generaţie,
abia dupa aceea devenind boală, dar factorii genetici explică parţial acest tipar. În
acest moment, cercetătorii sunt pe drumul cel bun spre găsirea genelor care
influenţează vulnerabilitatea către alcoolism. Mediul înconjurător al unei persoane,
ca de exemplu influenţa prietenilor, nivelul de stres şi uşurinţa de obţinere a
alcoolului, de asemenea, au impact asupra problemelor legate de băutură şi
evoluarea acestora. Totuşi, alţi factori, ca de exemplu suportul social, pot ajuta în
evitarea alcoolului chiar şi persoanele înclinate spre genul acesta de probleme.
3. Poate fi alcoolismul vindecat? Încă nu. Este o boală tratabilă, şi medicamentaţia
este de asemenea folosită în prevenirea recăderii, dar un leac nu a fost încă
descoperit. Asta înseamnă că, deşiun alcoolic este de mult timp “treaz” şi şi-a
recăpătat sănătatea, el/ea poate reveni în orice moment la acest viciu şi trebuie să
continue să evite orice fel de legături cualcoolul.
4.O persoană care are probleme cu alcoolul este neapărat alcoolică? Nu. Chiar
dacă nu eşti alcoolic, consumarea în abuz a alcoolului poate avea rezultate
negative, atât asupra sistemului nervos, cât şi de ordin social (accidente, insucces
la muncă, renunţarea la îndeplinirea responsabilitaţilor în cadrul familiei).
5. Sunt unele persoane mai inclinate spre dezvoltarea problemelor legate
de alcool decât altele? Da. Mai mulţi bărbaţi decât femei sunt dependenţi de
alcool. Cele mai multe probleme legate de alcoolism sunt la tinerii adulţi cu vârsta
cuprinsă între 18 şi 29 de ani şi mai puţine la adulţii de 65 de ani sau mai mult.
6.Dacă un alcoolic nu vrea să primească ajutor, este vre-o posibilitate să-l
tratăm? Bazându-se pe experienţe clinice, mulţi specialişti în tratamente pentru
alcoolism recomandă următorii paşi pentru a convinge un alcoolic să accepte
tratamentul:
Membrii familiei încearcă deseori să protejeze un alcoolic de consecinţele purtării
sale, inventând scuze. Este foarte important ca alcoolicul să poată “simţi pe pielea
sa” efectele dăunătoare ale alcoolismului.
Vorbeşte-i, susţine-ţi argumentele, amintindu-i de ultima problemă cauzată de
consumul exagerat de alcool.
28
Strânge informaţii dinainte despre opţiunile tratamentelor. Dacă persoana vrea să
fie ajutată, fă imediat o programare la un specialist în tratamente pentru alcoolism.
Oferă-te să il/o însoţeşti la o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi.
Roagă un prieten de-al lui/ei să intervină. Un prieten care a fost alcoholic, dar şi-a
revenit, poate să fie foarte convingător.
Cu ajutorul unui terapist profesionist, ceilalţi membri ai familiei, împreună cu alte
rude şi prieteni il pot confrunta pe alcoolic ca grup.
7. Care este cantitatea medie de alcool ce poate fi consumată? Majoritatea
adulţilor pot bea o cantitate moderată de alcool pe zi - până la 120 ml de vin (240
ml de bere) pe zi pentru bărbaţi şi 60 ml de vin (120 ml bere) pe zi la femei şi
persoane în vârstă, pentru a evita probleme. Totuşi, unele personae nu ar trebui să
bea deloc. Această categorie include femeile însărcinate sau care incearcă, oamenii
care conduc, sau care iau anumite medicamente, alcoolici, care încearcă să-şi
revină, şi persoanele sub 21 de ani.
8.Este sigur să bei în timpul sarcinii? Nu. Băutura în timpul sarcinii poate avea
efecte dăunătoare asupra copilului nou-născut, ca retardaţia, anormalităţi ale unor
organe şi probleme de comportament. De multe ori multe dintre aceste tulburări
durează până devine adult. Alcoolul poate produce sterilitate şi tinde sã
încetineascã dezvoltarea fãtului. Aceste disfunctionalitãţi, cunoscute sub numele
“sindromul alcoolului la fãt”, conduc la dezvoltarea incompletã a membrelor,
diformitãţi faciale şi dezvoltarea anormalã a creierului, ceea ce dã nastere la
dificultăţi de ordin intelectual şi motor.
9. Provoacă alcoolul reacţii diferite în corpul unei femei decât în cel al unui
bărbat?
Da. Femeile devin mai intoxicate dupa ce beau decât bărbaţii, raportându-ne, la
aceeaşi cantitate. Aceasta se intamplă, deoarece corpul barbatului conţine mai
multă apă. Deoarece alcoolul se amestecă cu apa corpului, o anumită cantitate de
alcool devine mai concentrată în corpul unei femei decât în cel al unui bărbat. De
aceea limita maximă de consum al alcoolului este mai ridicată la bărbaţi.
10.Este adevarat ca alcoolul este bun pentru inimă? Câteva studii au arătat că
persoanele care beau cantitatea de alcool indicată de OMS (vezi întrebarea 7) sunt
mai puţin expuse pericolului de a avea boli legatede inimă, decât cele care nu beau
deloc sau în cantităţi mari. Alcoolul (în cantităţi moderate) protejează inima de
anumite boli, ridicând nivelul colesterolului “bun” şi reducând riscul formării
cheagurilor în artere.
11.Este alcoolul un aliment? Alcoolul nu este un aliment, el este un toxic pentru
organism, folosirea lui seface cu preţul unor mari sacrificii biologice. Prin aliment
se înţelege o substanţă, care contribuie la desfăşurarea normală a proceselor
metabolice. Se susţine, că alcoolul este un aliment, argumentîndu-se cu faptul
dovedit, că alcoolul se metabolizează în corp, majoritatea oxidându-se în CO2 şi
H2O, cu declanşare de energie (7 calorii /g). În realitate, alcoolul în sine nu este un
aliment. Unele băuturi alcoolice, cum ar fi berea, care conţin malţ sau unele vinuri
care conţin zahăr, pot fi considerate alimente în măsura în care conţin aceste
substanţe nutritive. Pentru alcoolul propriu-zis sunt o serie de argumente, care
29
demonstrează, că el nu este un aliment. Cea mai valoroasă dovadă în acest sens
este comportarea etanolului în organismul prin care trece, distrugând vitaminele şi
afectând numeroase ţesuturi şi organe. În cazul lipsei din alimentaţia curentă a unor
substanţe nutritive, organismul suferă şi apar fenomene de carenţă. În lipsa
alcoolului organismul nu suferă, uneorichiar îşi recapată sănătatea şi vigoarea. În
acest sens menţionăm faptul că mai bine de o jumătate din omenire nu consumă
alcool şi demonstreaza că se poate trai, şi chiar mai bine în lipsa acestuia. O alta
caracteristică comună principiilor alimentare, care lipseşte în cazul alcoolului, este
că ele nu se pot depozita în organism pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de
timp. Descompunerea alcoolului îndată ce a pătruns în circulaţia sangvină,
demonstrează că organismul caută să-l elimine neîntârziat, comportându-se astfel
faţă de alcool ca faţă de orice substanţă străină. Alcoolul este într-adevăr un
excitant al activităţii nervoase. În cantitate redusă, prin excitarea sistemului nervos,
se manifestă ca un stimulent care diminuează senzaţia de oboseală şi prelungeşte,
dar numai pentru scurt timp, capacitatea de efort fizic şi intelectual, ducând la
ideea greşită că dă putere şi buna dispoziţie. În realitate, individul pierde limita
capacităţii la efort, se produce o “biciuire” a organismului, care efectuează eforturi
suplimentare cu falsă senzaţie de forţă. Neîntârziat apare şi fenomenul de oboseală,
de epuizare, care repetate în timp, duc la uzarea prematură.
S-a constatat că prin consumul de alcool scade conţinutul suprarenalelor în acid
ascorbic (vitamina C) şi colesterol, aşa cum se întâmplă şi prin acţiunea altor noxe
chimice. În timp ce alimentele consumate judicios cresc rezistenţa organismului şi
puterea de apărare la agresiuni externe, alcoolul diminuează această rezistenţă şi
face ca chiar infecţiile uşoare să aibă o evoluţie mai prelungită. O altă concluzie
care se poate trage din aceste fapte este aceea că alcoolul nu prelungeşte viaţa, ci
dimpotrivă o scurtează, provocând multe boli grave cum ar fi ciroza hepatică,
cancere la toate segmentele tractului dijestiv etc. Astfel, nu putem găsi absolut nici
un efect pozitiv al alcoolului asupra organismului, ci dimpotrivă doar efecte nocive
atât asupra organismului, cât şi asupra integritaţii mentale a omului. El duce la
scăderea memoriei, atenţiei, cei care beau devin totodată nervoşi, usor iritabili,
certăreţi, minciunoşi, ajung să piardă repede stima şi încrederea celor din jur. Viaţa
merită trăită, dar alcoolul nu ne aduce decât o falsă fericire şi probleme cât
cuprinde.
Cofeina S-a demonstrat cã acţiunea cofeinei asupra organismului uman este una de
creştere a ritmului respirator prin stimularea acelei pãrţi a creierului responsabilã
de nivelul dioxidului de carbon din sânge. Consumatã o datã cu hrana obisnuitã,
cofeina creşte ritmul de convertire a hranei în energie. Consumatã între mese,
produce un transfer al grãsimilor din depozitele celulare cãtre fluxul sangvin pentru
a fi folosite ca energie.
Dependenta de cofeinã Cofeina este cel mai popular drog din lume. Heroina,
cocaina, marijuana, nicotina, alcoolul şi cofeina sunt toate droguri psihoactive.
După ceai şi cafea, cea mai importantă sursă de cofeină o reprezintă băuturile
nealcoolice, apoi cacaoa şi ciocolata. Ultima sursã importantã este în prescriptia de
medicamente. Persoanele care consumã în mod regulat cantitãti maride cafea (mai

30
mult de cinci ceşti pe zi) realizeazã adesa cã organismul lor s-a adaptat acestor
cantitãti, astfel cã şi toleranţa la aceastã substantã creşte; rezultatul este cã ei
trebuie sã mãreascã şi consumul pentru ca substanţa sã mai aibã efect stimulator.
Pe de altã parte, dacã unii renuntã la consumul de cafea pentru un timp, uneori
chiar şi câteva ore, se pot confrunta cu simptome inverse (oboseală, dureri de cap,
iritabilitate) datoratã dependentei lor fizice şi mentale fatã de acest drog.
Efectele cofeinei asupra organismului
Studiile legate de actiunea cofeinei asupra activitãţii au arãtat prelungirea timpului,
în care cineva poate lucra la nivel maxim şi scurtarea perioadei de timp necesare
pentru recuperarea în urma unei activităţi extenuante. O performantã redusã se
inregistreazã, însã, în cazul activităţilor în care este necesarã o coordonare foarte
bunã şi o fermitate a mişcãrilor mâinilor. Cofeina afecteazã coordonarea motorie,
provoacă tremurului braţelor şi a mâinilor. Bãutul a câteva ceşti de cafea nu îl
poate face pe un individ sub influenţa alcoolului să fie apt sã conducã o maşinã. De
fapt, cofeina îl poate face cu atât mai periculos, deoarece adâncirea simţurilor îl
poate face pe acest potenţial sofer sã creadã, cã poate face lucruri, cãrora reacţiile
şi perspicacitatea lui slãbite nu le poate face fatã. În loc sã fie somnoros şi
inofensiv, el este vigilent şi periculos.
Deşi consumarea cafelei produce reacţii diferite, în general aceia care sunt mari
consumatori de cafea dorm mai puţin decât ceilalţi, unii dintre ei putând suferi de
anumite forme de insomnie sau de o proastã dispozitie matinalã. Cafeaua creşte
tensiunea arterialã şi mãreşte numãrul de bãtãi ale inimii, un aspect periculos
pentru aceia care au probleme în acest sens. S-a demonstrat cã existã o conexiune
şi cu accelerarea ritmului respirator, ceea ce le este folositor celor care au afecţiuni
pulmonare sau respiratorii. Consumul mare de cafea creşte şi cantitatea de acid
secretatã în stomac, dar reduce, pe de altã parte, acţiunea prin care stomacul îşi
goleşte continutul în intestinul subţire. Cofeina încetineşte trecerea alimentelor prin
intestinul subţire, însã o accelereazã în intestinul gros. Toate aceste efecte pot duce
la tulburãri digestive sau chiar la ulcer al stomacului sau al intestinului subţire.
Cafeaua şi ceaiul reduc capacitatea organismului de absorbţie a anumitor substanţe
nutritive, contribuind la anemie. Duplicarea ADN-lui este un proces foarte
important în reproducerea celulelor şi a organismelor. Cofeina, datoritã
similitudinii cu anumite pãrti critice ale codului genetic, poate interfera cu acest
proces, dar poate produce şi erori în reproducerea celulelor. Acest lucru poate duce
la tumori, cancer şi malformaţii genetice. În cazul sarcinilor cofeina poate duce sau
contribuie la malformaţii sau dificultãţi la naştere.
Marijuana este cea mai popularã din aşa numitele “droguri recreative”.
Efectul marijuanei asupra corpului omenesc
 Fumatul marijuanei este nociv, deoarece este legat de apariţia asmului,
bronşitelor, emfizemelor, a afecţiunilor cardiace şi a numeroase forme de
cancer, vizând în special plãmânii. Marijuana are 50% mai mult gudron
decât tutunul, fumul sãu este mai iritant şi are un efect mai puternic asupra
cãilor respiratorii superioare. Fumul lezeazã ţesuturile şi celulele plãmânilor
responsabile de apãrareaîmpotriva virusilor şi infecţiilor. Munca inimii este

31
 îngreunatã. Creşterea numãruluide bãtãi ale inimii şi a presiunii sângelui
poate fi comparatã cu aceea pe care o suferã o persoanã, aflatã intr-o stare de
stres extrem. Totodatã, presiunea sângelui poate scãdea pâna la valori
anormale. Are loc creşterea nivelului de monoxid de carbon şi descreşterea
nivelului de oxigen. Marijuana afecteazã sistemul imunitar. Utilizatorii
frecvenţi se plâng de o descreştere a apetitului sexual. Marijuana poate
afecta sistemul endocrin care controleazã hormonii şi metabolismul, şi poate
cauza o creştere a situaţiilor de dezagregare a cromozomilor şi astfel a
defectelor la naştere ale copiilor. Fumatul marijuanei creşte complicaţiile din
timpul sarcinii şi a travaliului. Este ştiut cã marijuana cauzeazã modificãri
asupra chimismului creierului. Este inhibatã acţiunea acetilcolinei -un
neuron ce transferã informaţia de la o celulãla alta- explicându-se astfel
efectul negativ al marijuanei asupra memoriei. Fumatul marijuanei are un
spectru larg de implicaţii şi la nivelul comportamentului şi stãrilor afective.
Abuzul de marijuana trebuie tratat în acelaşifel ca în cazul abuzului de
oricare alt drog: cu suport psihologic din partea unui personal calificat, cât şi
din partea familiei şi prietenilor. Este mult mai uşor de recunoscut un prieten
sau o rudã consumatoare de marijuana, deoarece putem mult mai uşor
observa schimbãrile de comportament. Unele semne de avertisment în cazul
abuzului de marijuana sunt:
 ochi iritaţi,
 tuse cronicã,
 ţinutã neîngrijitã,
 iritabilitate,
 lapsusuri;
 schimbãri recente, vizibile, de personalitate;
 paranoia, suspiciune şi ostilitate;
 stãri de trecere de la pasivitate
 la agresivitate fãrã un motiv clar;
 stare de obosealã şi apatie sau de depresie şi letargie, dificultãţi de vorbire,
scãdere bruscã a realizãrilor şcolare,
 dispariţia nejustificatã a unor sume de bani ai familiei;
 acuzarea unor stãri neplãcute în mod
 frecvent, fãrã gãsirea unor explicaţii de ordin medical;
 comportament ascuns, incluzând instrãinarea şi retragerea, discuţii despre
marijuană sau utilizarea ei.
Dacã cineva observã o combinaţie a acestor simptome la o persoanã pe care o
iubesc sau la care ţin, utilizatorul trebuie sã fie pus în faţa acestora şi îndrumat sã
se trateze. Marijuana este un drog, care nu trebuie folosit nici mãcar accidental.
Heroina, afectează memoria, percepţia, puterea de concentrare şi judecata, poate
declanşa comportament violent şi psihoze. Heroina poate cauza nebunie temporară,
comportament violent şi psihoză. Consumatorii vor fi adesea deziluzionaţi de
capacităţile lor şi de ceea ce pot să facă. Ei cred că pot face lucruri extraordinare.

32
Au fost nenumărate situaţii în care consumatorii de heroina au sărit de pe clădiri,
crezând că pot zbura.
Drogurile ilegale sunt definite în termenii daţi de formulele lor chimice. Pentru a
ocoli aceste restricţii legale, chimiştii care se ocupă cu aşa ceva modifică structura
moleculara a drogurilor interzise prin lege pentru a produce droguri similare.
Aceste droguri pot fi chiar mai puternice decât cele, pe care le copiau iniţial. China
White şi Ecstasy sunt droguri "imitaţii", de care se abuzează.
Ecstasy Specifice pentru ecstasy sunt senzaţii de gât şi gură uscate, creştere
apresiunii sângelui, transpiraţie excesivă. Consecintele supradozei la ecstasy sunt
dereglări a activităţii inimii, temperatura corpului foarte ridicată, care duc
lamoartea consumatorului. Consumul frecvent şi îndelungat poate conduce la stări
defrică, panică şi confuzie. Amfetaminele sunt droguri, medicamente care mãresc
viteza de reactie a corpului. Ele fac inima sã lucreze mai repede şi pompeazã
adrenalina în sistem. Iniţial au fost folosite ca drog militar pentru a le da soldaţilor
mai multã energie şi a le mări viteza. Existã de asemenea o formã de amfetaminã,
numitã gheatã (dar şi cristal, sticlã, înghetatã). Are efecte similare, dar dureazã
pânã la 39 de ore şi este consideratã mai puternicã şi produce o mai mare
dependentã decât crack-ul. Ultima intrare pe "piaţa sintetică" este "roofise" sau
"întâlnire-viol-drog", un drog fără gust, ce poate fi strecurat în băutura victimei,
fără ca aceasta să ştie, în scopul de a fi violată sau jefuită, după ce acesta îşi face
efectul şi viitoarea victimă adoarme.
Sarcini pentru lucru individual:
1. Confecţionaţi un pliant despre nocivitatea drogurilor și semnelor de avertisment.
Repartizaţi pliantele la 50 de elevi din instituţia dvs.
2. Realizaţi o colecţie de înscrieri de avertisment de pe pachetele cu ţigări.
Expuneţi colecţia în holul căminului.
3. Fabricaţi câte un videoclip antialcool, antifumat, antidrog.
4. Organizaţi un sondaj anonim despre consumul de alcool şi droguri, fumat la
elevii anului IV. Faceţi analiza rezultatelor şi o prezentaţi sub formă de scheme.
5. Oformaţi un ziar de perete, care va fi expus în cabinetul dvs., despre dependenţa
de cofeină.
6. Elaboraţi un Studiu de caz despre familia unui alcoolic sau consumator de
droguri.
Formulaţi 5 propuneri de rezolvare a problemei.
7. Investigaţi care sunt daunele sociale provocate de consumul de alcool în
Republica Moldova şi în lume.
8. Înaintaţi 10 argumente pro şi 10 argumente contra Zilei Vinului.
9. Citiţi cartea lui Brian Tracy Viitorul depinde de tine. Selectaţi 20 de citate, care
v-au impresionat, printaţi-le pe foi şi răspândiţi-le în instituţia dvs., printre prieteni.

TEMA 8. IGIENA. TIPURI DE IGIENA PERSONALĂ

33
Conţinuturi: Tipuri de igienă. Regulile de igienă conform recomandărilor
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Igiena somnului şi a locuinţei. Consecinţele
nerespectării regulilor de bază ale igienei. Strategii de îmbunătăţire a igienei.
Respectă normele de igienă personală şi colectivă! O bună igienă are drept scop
evitarea îmbolnăvirilor şi menţinerea sănătăţii. Igiena se ocupă de aspecte ale
igienei personale, igiena în colectivităţi, igiena la locul de muncă, igiena vederii,
igiena mediului inconjurător, igiena alimentaţiei s.a. Depinde doar de tine să-ţi
păstrezi zâmbetul!
Igiena orală implică:
Spălatul pe dinţi şi folosirea aţei dentare cu regularitate: se foloseşte aţa dentară cel
puţin 1 dată/zi şi se spală dinţii după fiecare masă sau gustare şi înainte de culcare.
Aceste lucruri înlătură depunerile ce pot determina distrugerea dinţilor, gingiilor şi
a oaselor cavităţii bucale. Se schimbă periuța 1 data la 3 luni - se pot folosi, de
asemenea, periuțele electrice. Se apasă uşor şi se miscă periuţa înainte şi înapoi, cu
mişcări circulare. Nu se freacă puternic, acest lucru poate produce leziuni ale
gingiilor şi ale smalţului - se periază toată suprafaţa dinţilor, limba şi partea
interioara a obrajilor. Placa la nivelul limbii produce respiraţie urât mirositoare şi
constituie un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Utilizarea
instrumentelor de curăţat între dinţi (periuţa interdentară) este la fel de eficientă ca
şi aţa dentară. Vizite la medicul stomatolog pentru controale de rutină sunt
esențiale. O alimentaţie optimă pentru sănătatea cavităţii bucale include alimente
bogate în seminţe de cereale, fructe şi legume, produse lactate. Se evită alimentele
cu o cantitate crescută de zahăr, care favorizează formarea tartrului şi a cariilor.
Dacă nu vă puteţi spăla pe dinţi după fiecare masă, foarte sănătos ar fi să mâncaţi
un măr sau un morcov crud.
Igiena corporală. Îngrijirea pielii. Pielea este cel mai mare/intins organ, din punct
de vedere medical, şi substanţele care vin în contact cu pielea sunt la fel de
importante ca şi cele care sunt întroduse în organism prin alimentaţie. Îngrijirea
corporală, presupune înlăturarea prafului, a sebumului, a celulelor moarte, a
transpiraţiei, a bacteriilor şi a produselor cosmetice. Un agent ideal de curăţare
trebuie să aibă un pH neutru sau similar celui al pielii normale, 5,5 – 6,5. Toate
tipurile de curăţare sunt urmate de spălare cu apă din abundenţă. Folosiţi prosoape
individuale. Spălaţi-vă cât mai des pe mâni, ori de câte ori este nevoie – după
folosirea toaletei, dupa ce aţi ajuns acasă, înainte de a mânca, după masă, după ce
aţi mângâiat animalele s.a. Spălatul pe mâini este una dintre cele mai bune metode
de a preveni răspândirea de germeni și evitarea îmbolnăvirii.
În fiecare seară, spălaţi-vă pe picioare! Alegeţi încălţămintea potrivită, în care
piciorul să se simtă confortabil! Schimbăţi zilnic, perechea de ciorapi purtată!
Igiena părului se respectă prin pieptănatul şi periatul zilnic şi prin spălarea
săptămânală. Neîgrijirea conduce la apariţia micozelor sau la adunarea paraziţilor.
Nu împrumutaţi de la colegii dvs căciula, basca sau diferite accesorii pentru păr!
Igiena nasului se respectă, suflând ușor mucozităţile într-o batistă igienică,
evacuând fiecare nară pe rând. Când sunteţi răcit și strănutaţi, puneţi batista la nas,
pentru a nu transmite și altora microbii.

34
Igiena organelor genitale:
spalăţi-vă de fiecare dată după folosirea toaletei şi tamponaţi-vă usor;
folosiţi lenjerie intimă din bumbac, marimea potrivită;
toaleta organelor genitale înainte şi după contactul sexual este obligatorie;
nu folosiţi substanţe pentru igiena intimă care schimbă pH-ul.
Igiena vederii şi prevenirea miopiei:
poziţie corecta a corpului,
să se evite muncile prea migăloase,
să se lucreze, pe cât posibil cu lumina naturală,
lumina să fie suficientă, să cadă din partea stangă,
să nu se combine lumina naturală cu cea artificială.
Nu frecaţi ochii cu mâinile murdare!
Igiena somnului. Somnul este esential pentru viata – asigura refacerea fizica si
psihica prin respectarea alternantei somn – veghe. Somnul influenteaza: vigilenţa,
tonusul psihic, eficienţa/productivitatea, dispoziţia, capacitatea de a comunica,
creativitatea, greutatea corporală, perceptia, memoria, raţionamentul, timpul de
reacţie, sănătatea fizică. Aerisiţi camera înainte de a dormi, temperatura
recomandată este de 18-20C. Nu mâncaţi cu 2 ore înainte de a merge la culcare.
Cautăţi să vă educaţi de mic grija pentru ordine şi curăţenie! Învăţaţi să observaţii
curăţenia şi să sesizaţi murdăria din jurul dvs! Participaţi activ la păstrarea
curăţeniei! Dacă observaţi că unii din colegii dvs sunt dezorientaţi şi indiferenţi
faţă de mediul înconjurător, ajutaţi-i să-şi schimbe atitudinea! Cautăţi sădeveniţi un
cetăţean responsabil! Fiţi curat, ordonat şi civilizat! Astfel, veţi fi respectat de
ceilalţi membri ai societăţii!
Consecinţe grave a nerespectării regurilor de igienă
- Candidoza bucală este o afecţiune în care ciuperca Candida albicans se
acumulează la nivelul mucoasei gurii. Simptome candidoza bucala: leziuni
albe, cremoase la nivelul limbii, cerului gurii şi interiorul obrajilor; leziunile
cu un aspect brânzos, durere, sângerare usoară în cazul în care leziunile
candidozei bucale sunt frecate sau fragmentate, pierderea gustului.
- Glosita este e o inflamaţie sau o infecţie a limbii. Aceasta face ca limba să se
umfle, să se congestioneze, să devină dureroasă şi să prezinte nişte
veziculaţii ulcerative sau nu, acoperite cu membrane alb-cenuşii.
- Cariile dentare pot constitui focare de infecţii pentru organism, declanșând
îmbolnăviri ale articulaţiilor, inimii şi rinichilor.
- Privarea de somn a organismului, pe perioade mai lungi, determină
modificări comportamentale (decizii greşite, iritabilitate, insomnie, sindrom
de oboseală cronică, letargie şi oboseală, depresie, suicid, creativitate
scazută, concentrare dificilă, scăderea atenţiei, creşterea timpului de reacţie,
scade eficienţa şi judecata. Sistemul imunitar demonstrează eficienţă la
jumătate după pierderea a 3 ore de somn într-o singură noapte, deci creşte
riscul de infecţii. Din totalul accidentelor auto 30% sunt cauzate de lipsa de
somn, 40-50% din accidentele de munca sunt cauzate de lipsa de somn.
Sarcini de lucru:
35
1. Ce importanţă are igiena somnului? Care din reguli le respectaţi şi care nu le
înţelegeţi? Cum vă afectează igiena somnului colegului de odaie? Gândurile dvs.
expuneţi-le într-un eseu.
2. Realizaţi un sondaj comparativ despre respectarea regulilor de igienă a colegilor.
Remarcile critice le faceţi cunoscute.
3. Deduceţi regulile de igienă la locul de muncă pentru dvs. sau pentru părinţii dvs.
Explicaţi necesitatea respectării acestor reguli.
4. Elaboraţi un pliant pentru colegii dvs. despre consecinţele nerespectării regulilor
de igienă. Repartizaţi pliantele la cât mai multe persoane.
5. Efectuaţi un studiu asupra substanţelor cancerigene prezente în unele produse de
igienizare. Deduceţi comportamentul de protecţie.
6. Enumeraţi regulile igienei locuinţei. Verificaţi respectarea acestor reguli în
cămin timp de o săptămână. Indicaţi condiţiile de îmbunătăţire a igienei în cămine.
7. Investigaţi: Ce este superigienizarea? Cum afectează ea sănătatea?
8. Este igiena mediului un factor de protecţie a sănătăţii noastre? Enumeraţi 10
acţiuni pe care le poate întreprinde un tânăr pentru a igieniza mediul Republicii
Moldova.
9. Există metode „moderne” de a rezolva repede problemele de igienă. Nu ţi-ai
spălat dinţii- nici o problemă- iai un Orbit în gură, transpiri- ok- soluţia este un
antiperspirant, ai mâinile murdare- nu e nevoie de apă, avem şerveţele umede.
Aceste produse sunt folosite chiar la îngrijirea bebeluşilor. Poate nu mai avem
nevoie de metodile clasice de îngrijire? Înaintaţi 10 argumente pro/ contra
metodelor clasice de îngrijire. Organizaţi o dezbatere nonformală.
10.Extrage şi publică 20 de idei, care te-au impresionat din cartea Educaţie
Sănătate autor Dana Lungu.

TEMA 9. PUBERTATEA ȘI ADOLESCENȚA – VÂRSTA

SCHIMBĂRILOR
Conţinuturi: Definiţiile de adolescenţă şi pubertate. Schimbările fiziologice şi
corporale la băieţi şi fete în adolescenţă. Schimbările emoţionale şi
comportamentale. Dezvoltarea sexualităţii. Maturitatea sexuală. Sistemul
reproductiv masculin şi feminin. Servicii medicale. Sănatatea emoţională. Teoria
inteligenţelor multiple.
Corpul nostru se schimbă din momentul în care ne naştem şi continuă să se
schimbe pe tot parcursul vieţii. Se schimbă, deoarece tot ceea ce este viu creşte şi
se dezvoltă.
Pubertatea debutează, atunci când o glanda de mici dimensiuni din interiorul
creierului, hipotalamusul, începe declanşarea pubertății. Cuvâtul pubertate vine de
la cuvantul latinesc “pubertas”, care înseamnă adult. Când oamenii folosesc
cuvântul pubertate, de obicei se referă la toate modificările fizice ce au loc în
corpul unui copil în această perioadă. Majoritatea acestor schimbări dau
posibilitatea unei femei şi unui bărbat să conceapă un copil. Pubertatea este

36
perioada de timp, în care corpul unui copil se transformă în cel de adult, perioada
pe parcursul careia au loc o serie de modificări evidente ale organismului uman.
Pubertatea începe, în mod normal, între 8-13 ani la fete şi între 9-14 ani la băieţi.
Astfel, fetele vor observa că sânii lor se dezvoltă, apare părul pubian, primul ciclu
menstrual şi un puseu de creştere. Forma generală a corpului se va schimba,
şoldurile se vor largi, iar formele corpului se vor rotunji. Hormonii feminini
stimulează creşterea grăsimii şi pe alte părţi ale corpului: pe coapse, pe fese, etc.
Odată cu apariţia ciclului menstrual, fata poate rămâne însărcinată. Şi la băieţi va
creşte părul pubian dar şi cel facial, are loc un puseu de creştere, iar penisul şi
testiculele vor creşte în dimensiuni. . La sfârşitul acestei perioade oasele au devenit
mai tari şi s-au schimbat în proporţie, deoarece diferite părţi ale corpului cresc
diferit. Constituţia lor se va modifica, umerii se vor lărgi, iar corpul va deveni mai
musculos.
Pubertatea precoce se referă la apariţia primelor semne fizice şi hormonale ale
dezvoltarii pubertale la o vârstă mai mică decât cea normală. Studiile recente arată
că tranziţia către dezvoltarea pubertală apare la 6-8 ani în rândul fetelor şi la 9ani
în rândul baietilor. Pubertatea precoce poate cauza o serie întreagă de probleme, de
la statură scundă la vârsta adultă, până la stresul emoţional, la care este supus
copilul. Pubertatea precoce apare la 1 din 5000 de copii. Celălalt cuvânt folosit
pentru a descrie perioada dintre copilărie şi maturitate este adolescenţa, care vine
din cuvântul latinesc “adolescere”, care înseamnă a creşte. Când oamenii folosesc
cuvântul adolescenţă, de obicei se referă nu numai la schimbările fizice, ci şi la
noile gânduri, sentimente, relaţii şi responsabilităţi, pe care le au copiii, care devin
tineri adulţi.
Deşi cuvintele adolescenţă şi pubertate au înţelesuri diferite oamenii le folosesc, de
obicei, ca sinonime. Pubertatea sau adolescenta este o perioadă de tranziţie - când
un băiat sau o fată nu mai este un copil, dar nu este nici adult încă.
Adolescenţa este perioada de vârstă cuprinsă între 14-18 ani. Ea este un moment
critic din dezvoltarea individului deoarece acesta caută să se raporteze permanent,
la ceilalţi, ca o persoană autonomă, cu conştiinţa propriei identităţii. Fizic, insul
cunoaşte la această vârstă o dezvoltare accelerată, fetele evoluând mai repede decât
băieţii. De altfel, fetele îşi încheie creşterea fizică la vârsta de 17 ani. Cea mai mare
parte dintre ele (75%) ating faza pubertăţii înainte de 14 ani, pe când băieţii ajung
la acest moment (85%) la 15 ani. Adolescenţii consumă multe calorii şi de aceea
nutriţia şi programul de masăsunt de o deosebită importanţă.
Psihologic, adolescentul se caracterizează printr-o bogată imaginaţie, el „visează
cu ochii deschişi“, dar şi prin creşterea puterii de judecată. În schimb, memoria
este deficitară. În acest interval de timp individul dezvoltă interese şi abilităţi
speciale fără însă a avea tenacitatea şi capacitatea de a finaliza o acţiune.
Emoţional, adolescenţii sunt foarte sensibili şi de aceea se pot simţi foarte uşor
lezaţi, când se manifestă atitudini ostile faţă de ei. De asemenea, ei dovedesc
interes pentru competitivitate şi sunt dispuşi să participe la orice acţiune care le-ar
permite să-şi etaleze cunoştinţele şi abilităţile. Social, adolescenţii se
caracterizează prin autodefinirea sinelui în relaţie cu societatea în totalitatea ei, iar

37
identitatea apare ca o poziţie a lor faţă de lumea încare trăiesc. Din acest statut apar
probleme specifice adolescenţei: tensiunea dintre el şi societate, câştigarea
independenţei faţă de părinţi, alegerea carierei şi a stilului de viaţă, viaţa sexuală.
Întrucât adolescentul îşi construieşte identitatea, în primul rând, în raportul său cu
familia şi societatea, el exersează experienţe proprii pentru că numai astfel trăieşte
cu convingerea despre oportunitatea lor.
Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente cruciale, iniţiate şi trăite
de adolescent pentru prima oară în viaţă. Adolescenţii trec prin reale crize
existenţiale şi de identitate. Traversarea acestor experienţe cruciale este o condiţie
obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de roluri şi statuturi ca viitor
adult. În acest sens, el stabileşte despre mediul său de viaţă, decide cum
acţionează, cu cine se întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de
consecinţele şi riscurile unora dintre experienţele sale. Un loc esenţial în
adolescenţă îl ocupă relaţiile sociale. La această vârstă indivizii dezvoltă dorinţa de
libertate şi de explorare a spaţiilor necunoscute, dincolo de ceea ce este spaţiul
familial şi cel şcolar sau al vecinătăţii imediate.
Discriminarea de vârstă, este trăită intens şi contradictoriu de către adolescent
fiindcă el crede că nu i se recunoaşte noua sa poziţie socială de către familie,
şcoală şi mediul său de viaţă. Relaţiile părinţilor cu adolescenţii au particularităţi
ce le deosebesc de raporturile din copilărie. Dacă în copilărie, insul este integrat în
actul satelitizării de familie, cu efecte benefice pentru creşterea şi dezvoltarea sa,
adolescentul tinde să fie autonom de familie. Părinţii nu mai sunt modele,
dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici severe, ceea ce este natural, pentru că la
această vârstă spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu privire la conduita
şi mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de interacţiune concomitent
cu aspiraţia adolescentului către individualitate, uneori exacerbată.
Între părinţi şi adolescenţi relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor,
situaţie generată de neînţelegerea din partea părinţilor a problemelor reale ale
adolescentului şi de spiritul excesiv de autonomie al adolescentului.
Părinţii, şi în general adulţii, caută să-l socializeze pe adolescent orientându-l spre
ceea ce va face în viitor, spre viaţa de adult, acordând o importanţă redusă
problemelor specifice vârstei lui. Or, adolescentul trăieşte puternic tot ce se
întâmplă cu el în prezent fiindcă el se confruntă cu aspecte concrete ale propriei
vieţi, pentru el grave, şi, de aceea, el este preocupat, înainte de toate, de rezolvarea
acestora, fiind mai puţin interesat de pregătirea pentru ceea ce va face în viitor.
Odată cu vârsta adolescenţei, individul îşi dă seama că dispune de elan, forţăşi
posibilităţi de a produce ceva, de a schimba mediul căruia îi aparţine, că poate să-şi
construiască un mod de viaţă propriu. El face în acest fel trecerea de la generaţia
familială la generaţia socială. Apariţia, la adolescent, a reprezentărilor despre sine
determină orientarea lui către unele norme şi valori ale adulţilor ce vizează în
special egalitatea tânărului cu cei maturi, dorind să semene cu aceştia. De altfel,
una din aspiraţiile cele mai frecvente ale adolescentului este cea de a fi adult. De
aceea, adolescentul nu mai acceptă vechile norme şi reguli ce stăteaula baza

38
raporturilor sale, copil fiind, cu adultul. Sunt o serie de condiţii specifice
favorizante pentru perpetuarea atitudinii paternaliste a adultului faţă de adolescent:
1. poziţia socială a adolescentului este aceeaşi ca în copilărie, el fiind, în
continuare, elev şi, deci, neimplicat în câmpul muncii;
2. dependenţa lui materială de părinţi;
3. obişnuinţa adultului de a îndruma şi controla copilul, greu de schimbat chiar
dacă părinţii sunt conştienţi de necesitatea schimbării atitudinii lor faţă de
adolescent;
4. păstrarea, mai ales în primii ani, de către adolescent a trăsăturilor copilului
în comportare şi infăţişare.
Când adulţii au o atitudine de cooperare, adolescentul vede în aceştia un partener
de dialog. Prin urmare, el simte că este considerat un egal şi are încredere în adulţi.
Dacă adultul refuză cooperarea cu adolescentul, atunci el manifestă rezistenţă, sub
diferite forme, faţă de tendinţa acestuia de a-i îngrădi personalitatea, de a-i orienta
modul de a gândi şi de a acţiona. Raporturile dintre adulţi şi adolescenţi pot deveni
conflictuale, atunci când atitudinea adultului rămâne neschimbată. La unii
adolescenţi asemenea raporturi tensionate duc şi la sentimentul înstrăinării de
familie, la ruperea comunicării cu membrii ei, la evitarea lor şi evadarea din
familie, cea mai cunoscută fiind fuga de acasă. De fapt, are loc emanciparea
socială a adolescentului, iar neînţelegerea acestei particularităţi de către adult este
un motiv de naştere a unor raporturi conflictuale.
Adolescenţii nu mai acceptă vechile relaţii din copilărie cu adulţii şi vor un nou tip
de relaţii bazate pe recunoaşterea personalităţii lor. Insuşi modul de adresare de
către părinţi, mass-media sau autorităţi, anume,,fetiţă” sau ,,băieţel”, poate crea
adolescentului frustrări fiindcă el are sentimentul că este tratat, în continuare, drept
copil.
În adolescenţă individul se confruntă cu un set de probleme sociale ce decurg,
înainte de orice, din relaţiile cu familia versus relaţiile cu grupul de aceeaşi vârstă,
sau cu mediul în care trăieşte. Tendinţa manifestată către autonomie poate conduce
la nerespectarea tuturor normelor sau la încălcarea oricărui principiu cunoscut în
cadrul familiei sau al şcolii. O înţelegere îngustă a libertăţii îi determină pe unii
adolescenţi să comită fapte antisociale. Predispuşi inevitabil spre devianţă,
adolescenţii ajung să nu ţină seama de cerinţele controlului social. Din cauza
interdicţiilor puse de părinţi sau de şcoală, adolescentul acţionează pe principiul
fructului interzis, căutând să cunoască şi să trăiască exact ce i se interzice. Se
neglijează de către familie şi de către societate că la această vârstă individul ţine să
arate celorlalţi curajul şi îndemânarea de a face faţă la situaţii foarte dificile.
Bravada, lăudăroşenia, dorinţa de a epada şi de a imita pe cei de vârsta lor, pentru a
fi în pas cu ei, pot conduce la comportamente deviante, care în anumite contexte
devin conduite de delincvenţă. Adolescenţa se caracterizează şi printr-un anumit
mod de comunicare. Mai întâi, să remarcăm lărgirea ariei de comunicare, de la
dialogul predominant cu părinţii la vârsta copilăriei mici, apoi, în şcoala primară,
comunicarea permanentă cu cadrele didactice, la comunicarea cu toate mediile

39
sociale, aceasta fiind una din modalităţile esenţiale de manifestare a autonomiei şi
identităţii individului.
Un aspect deosebit de important îl constituie tendinţa spre exprimarea într-un
limbaj propriu vârstei. Jargonul şi argoul sunt forme tipice de comunicare ale
adolescenţilor. Limbajele grupurilor de adolescenţi se disting de limba standard a
societăţii. Sunt adoptate gesturi, moduri şi maniere de vorbire neîntâlnite la alte
grupuri de vârstă. În anumite contexte, adolescenţii creează un antilimbaj, ca mod
de comunicare opus celui oficial. Sunt create cuvinte noi, sau se deformează
sensurile termenilor obişnuiţi, sau se preiau direct din sociodialecte periferice sau
din alte limbi. Diferenţele de limbaj privesc mai ales morfologia şi lexicul şi în
maimică măsură sintaxa şi fonetica.
La această vârstă, din cauza trăsăturilor amintite, există interes pentru consumul de
droguri şi stupefiante. Nu mai puţin semnificativ este consumul de alcool,
caracteristic la actualele generaţii de adolescenţi, pentru ambele sexe. Asociat
acestor fenomene este şi fumatul, care a luat proporţii îngrijorătoare la adolescenţi
indiferent de apartenenţa socială. Lipsiţi de o educaţie adecvată în familie sau în
şcoli, adolescenţii au un comportament precar de consum, fără acel spirit de
discernământ atât de necesar încondiţiile diversificării produselor alcoolice, de
tutun şi alimentare, inclusiv sub aspectul calităţii.
Delincvenţa juvenilă constituie una dintre problemele specifice perioadei
adolescentine. Încălcarea normelor şi a legilor este generată de nevoia afirmării
individualităţii personale, dar şi de necunoaşterea consecinţelor actelor săvârşite.
De aceea, esenţială în abordarea delincvenţei juvenile este cunoaşterea
motivaţiilorce au stat la baza actelor antisociale şi a contextelor în care s-au
produs. În acest felse poate stabili caracterul acţiunilor adolescentului, deoarece nu
toate actele sale
sunt în mod evident îndreptate împotriva ordinii şi stabilităţii sociale. Un fenomen
accentuat în această perioadă de vârstă este cel al sinuciderilor în rândul
adolescenţilor. Schimbările în sistemul de relaţii al copilului dau un conţinut nou
proceselor de dezvoltare a persoanei şi maturizării sociale în adolescenţă. Iată de ce
este important ca adultul să manifeste iniţiativă şi să ţină seama de cerinţele
adolescentului, cu o condiţie esenţială, şi anume, renunţarea la atitudinea de a
socoti tânărul ca pe un copil. De aici rezultă şi necesitatea luării în considerare a
problemelor adolescenţilor din interiorul lor şi nu de pe poziţia exigenţelor
existente în tinereţea adulţilor, invocată adesea de către aceştia în comunicarea cu
adolescenţii. Un proverb românesc a surprins un asemenea imperativ: „Nu judeca
pe tânăr după mintea celui bătrân, ci pune-te în locul lui şi atunci să-l judeci".
Problema cu adolescenţa este că tinerii se simt nevoiţi să „funcţioneze” în trei
dimensiuni: trecut, prezent şi viitor. În mod conştient şi inconştient, adolescenţii
sunt încă prinşi în problemele copilăriei, mai ales în cele legate de relaţia cu
părinţii şi de mediu. În acelaşi timp, ei încearcă să îşi dea seama la ceanume să se
aştepte de la viitor. Apoi, trebuie urmată şi cea de-a treia direcţie: preocuparea
legată de prezent. Unde se află ei acum şi ce anume se întâmplă cu mintea şi corpul
lor, de unde vin toate aceste schimbări la care sunt supuşi. În condiţiile în care

40
mintea adolescentului este năucită de aceste dileme, nu ar trebui să ne mire de
haosul pe care îl provoacă şi în care pare să se descurce atât de prost. În ultimul
deceniu, oamenii de ştiinţă s-au străduit să afle ce anume declanşează
comportamentul straniu şi dezordonat al adolescenţilor şi de ce aceştiapot deveni
atât de vulnerabili şi uşor de ispitit.Dr. Jay Giedd, de la Institutul Naţional pentru
Sănătatea Mintală şi-a dedicat cariera studierii creierelor adolescenţilor. După ce
timp de 13 ani a realizat un grup de control format din 1.800 de copii şi adolescenţi
cărora le-a scanat periodic creierele cu ajutorul tehnologiei cu rezonanţă
magnetică, Giedd a descoperit o seriede informaţii extrem de utile pentru
înţelegerea modului în care se dezvoltă creierul. Înainte de studiile lui Giedd,
nenumărate cercetări subliniau că la vârsta de 12 ani, creierul unui copil este
dezvoltat complet. Ca urmare a acestor studii, unii au concluzionat că ideea de
adolescenţă este un construct artificial, un fenomen inventat în anii de după
Revoluţia industrială. Studiile lui Giedd, în schimb, au demonstrat ceea ce orice
părinte ştia deja şi anume că, pe lângă faptul că în perioada adolescenţei creierul
este departe de maturitate, atât materia cenuşie, cât şi cea albă suferă modificări
chiar şi după această etapă a vieţii. De-a lungul ultimului deceniu, oamenii de
ştiinţă au fost surprinşi de faptul că, de-a lungul copilăriei, creierul se dezvoltă
foarte puţin. Cu toate acestea, la vârsta de 6 ani, creierul unui copil are 90- 95% din
dimensiunile unui creier matur. De fapt, noi ne naştem cu întreaga artilerie de
neuroni pe care o vom avea în viaţă, iar acest număr este cu mult mai mic decât cel
pe care îl deţinem cât stăm în viaţa intrauterină. Oamenii deţin densitatea maximă
de celule cerebrale între a treiaşi a şasea lună de viaţă intrauterină. În ultima lună
dinainte de naştere, celulele din creier, care nu ne mai sunt necesare, mor. Mai
mult, studiile lui Giedd au scos la iveală că de-a lungul vieţii unui individ mai
există un val de creştere şi apoi descreştere bruscă, doar că de data aceasta nu mai
este vorba de numărul de celule cerebrale, ci de conexiuni sau sinapse. Această a
doua etapă are loc în timpul adolescenţei şi ea poate afecta unele dintre cele mai
înalte funcţii mintale.
Când un copil are între 6 şi 12 ani, neuronii săi cresc mult formând zeci de
conexiuni între ei şi dând naştere unor noi căi neuronale. Toate aceste formaţiuni,
care de fapt alcătuiesc materia cenuşie, ating cota maximă la vârste diferite în
funcţie de sexul copilului: la fete, fenomenul se produce în jurul vârstei de 11 ani,
pe când la băieţi, abia la 12 ani şi jumătate. După această perioadă, materia cenuşie
începe să descrească cu o rată de 0,7 procente pe an, până în jurul vârstei de 20 de
ani. În acelaşi timp, materia albă (alcătuită din teci de mielină care învelesc
axiomiipentru o mai bună transmitere a semnalelor nervoase) se îngroaşă. An de an
(uneori chiar până la vârsta de 40 de ani), tecile de mielină se îngroaşă într-un mod
asemănător cu inelele copacilor. Aceste două procese explică de ce în adolescenţă
putem spune că avem mai puţine conexiuni în creier, dar care sunt mult mai rapide.
Cu timpul, creierul devine o maşină mai eficientă, dar acest lucru cere sacrificii:
începe să îşi piardă o parte din potenţial în avantajul procesului de învăţare şi a
capacităţii de a-şi reveni în urma traumelor.

41
O altă constatare importantă a oamenilor de ştiinţă a fost aceea că procesul de
dezvoltare a creierului începe, în general, din partea posterioară spre cea
anterioară. Adică, primele regiuni din creier care se dezvoltă în urma procesului de
creştere şi descreştere a sinapselor sunt localizate în partea din spate a creierului.
Aceste zone mediază direct contactul individului cu mediul prin controlarea
funcţiilor senzoriale precum vederea, auzul, atingerea şi orientarea în spaţiu.
Următoarele zone care se dezvoltă sunt cele care coordonează funcţiile dezvoltate
anterior precum zona din creier, care ne ajută să găsim întrerupătorul din dormitor,
chiar dacă este mijlocul nopţii. Ultima parte din creier care se dezvoltă este
cortexul perifrontal, care găzduieşte aşa-numitele funcţii executive, de pildă
capacitatea de a ne organiza gândurile, de a seta priorităţile, de a suprima impulsuri
sau a măsura consecinţele unui fapt. Cu alte cuvinte, ultima partea din creier care
se dezvoltă este cea, care ne ajută în luarea deciziilor.
Specialiştii confirmă că hormonii rămân o parte importantă a poveştii
adolescenţilor, câci imediat ce creierul trece de perioadele de creştere şi
descreşterea numărului de sinapse, corpul este luat cu asalt de hormonii specifici
pubertăţii. Psihologii au considerat că acest atac biochimic este responsabil pentru
comportamentul imprevizibil şi pentru emoţiile intense specifice adolescenţilor.
Descoperiri recente arată că aceşti hormoni sexuali suprarenali sunt extrem de
activi în creier, ataşându-se la receptorii de pretutindeni şi exercitând o
influenţădirectă asupra serotoninei şi a altor substanţe neuronale cu rol în reglarea
stării de spirit şi a excitabilităţii. Hormonii sexuali sunt activi în centrul emoţional
al creierului, adică în sistemul limbic. Astfel, emoţiile devin mai intense şi se
formează mai uşor, motiv pentru care putem înţelege de ce adolescenţii sunt mereu
în căutare de experienţe care să ducă la formarea acestor emoţii şi, ulterior, la
dezlănţuirea lor. Acest comportament de căutare a trăirilor puternice se poate să fi
evoluat pentru a promova explorarea, o dorinţă de a părăsi cuibul cu scopul de a-şi
găsi proprii parteneri, propriul grup. Dar într-o lume plină de ispite, precum maşini
rapide, droguri, găşești şi legături periculoase, deci adolescenţii sunt foarte expuşi
la riscuri. În plus, apariţia acestor riscuri este susţinută şi de faptul că regiunile din
creier, care ar trebui să medieze comportamentul impulsiv sunt încă în dezvoltare.
Cu alte cuvinte, comportamentul se schimbă pentru că şi creierul este supus
schimbării.
În acelaşi sens, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Tample au studiat mfolosit un
joc, care simula conducerea unei maşini, cercetătorii au observat disponibilitatea
adolescenţilor şi a adulţilor de a trece, la semafor, pe culoarea galbenă.
Toţi participanţii s-au dovedit a fi prudenţi, atunci când se jucau singuri. În schimb,
atunci când jucau în prezenţa prietenilor, adolescenţii începeau să îşi asume mai
multe riscuri. În consecinţă, diferenţele de vârstă se observă în procesul decizional,
iar adolescenţii tind să ia decizii sub impact emoţional sau social şi în urma
provocărilor. Aşa se explică de ce, în general, adolescenţii sunt mai dispuşi
sărecurgă la infracţiuni, dacă operează sub forma unui grup. Pe de altă parte,
cercetătorii s-au întrebat, dacă nu cumva ariile din creier bogate în dopamină nu ar
putea să îi facă pe adolescenţi să devină vulnerabili în faţa efectelor dependente

42
induse de droguri şi alcool. Dopamina, substanţa chimică din creier implicată în
motivarea şi consolidarea comportamentului, este deosebit de activă în creierele
adolescenţilor, iar acest lucru se întâmplă din cauza faptului că regiunea nucleus
accumbens, din cortexul frontal, care direcţionează motivaţia de a căuta
recompense, nu este încă destul de dezvoltată la adolescenţi. Cercetările au arătat
că adolescenţii au o activitate mult mai limitată în această parte a creierului,
comparativ cu adulţii, ceeace înseamnă că ei pot fi predispuşi să se angajeze în
activităţi, care îi încântă foarte mult, sau în cele care necesită un minim de efort.
În urma acestor studii este lesne de înţeles de ce, în multe ţări, tinerii nu sunt
consideraţi adulţi până la vârsta de 18 sau chiar 21 de ani. Giedd, de exemplu
susţine că maturitatea individului se atinge atunci când creierul s-a maturizat,
adicăla 25 de ani. Deşi aceste concepte sunt des dezbătute, în realitate, părinţii
cunosc instinctiv momentul în care copiii lor ating maturitatea. Totuşi, este bine de
ştiut că adolescenţii nu adoptă un comportament dificil doar pentru a-şi scoate
părinţii din sărite, ci pentru că sunt supuşi unor schimbări neaşteptate pe care nu
ştiu cum să le gestioneze.
Sarcini de lucru:
1. Povestiţi despre trăirile personale în eseul Adolescenţa – vârsta schimbărilor.
2. Investigaţi problemele de sănătate provocate de prezenţa hormonalelor în
produce alimentare şi cosmetice. Propuneţi rezolvări.
3. Anaţizaţi problema informării de pe Internet despre întrebările şi situaţiile-
problemă din perioada pubertăţii. Înaintaţi 10 argumente pro/ contra, organizaţi o
dezbatere. Care sunt alte alternative?
4. Elaboraţi un Studiu de caz despre pubertatea precoce. Care sunt factorii, care
contribuie la apariţia acestui fenomen? Care sunt consecinţele?
5. Realizaţi un pliant despre factorii protectori ai sistemului reproductiv uman, în
corespundere cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Răspândiţi
pliantul în cadrul instituţiei dvs.
6. În proiectul Contracepţia şi preparatele medicinale hormonale cercetaţi
posibilităţile menţinerii sănătăţii sexual- reproductive.
7. Elaboraţi lista serviciilor medicale şi psihologice, prietenoase tinerilor din
perioada adolescenţei, la care vă puteţi adresa cu orice problemă personală.
8. Cercetaţi fenomenul Inteligenţelor Multiple. Deduceţi legătura între inteligenţe
şi profesii. Aplicaţi testul inteligenţelor multiple în familia dvs.
9. Extrageţi 20 de idei, care v-au impresionat din cartea Personalitate şi
temperament, P.Hedges. Găsiţi modalitatea de a le face publice.

TEMA 10. SĂNĂTATEA SEXUAL – REPRODUCTIVĂ.

PREVENIREA INFECȚIILOR CU TRANSMITERE SEXUALĂ
Conţinuturi: Elementele şi factorii vitali ai sănătăţii sexual-reproductive. Factorii
de risc şi metodele de prevenţie a deteriorării sănătăţii sexual-reproductive.
Concepte generale ale ITS. Căile de transmitere. Riscurile pentru sănătate.
Consecinţe ITS, hepatite. Prevenirea. Sistemele de referinţă.

43
Sănătatea reproduceriii este o condiţie de bunăstare fizică, mintală şi
socialăcompletă, care nu poate fi definită doar prin absenţa bolii sau infirmităţii şi
care este legată de tot ce ţine de sistemul de reproducere, funcţiile şi procesele
îndeplinite de acesta pe parcursul întregii vieţi a omului. Sănătatea reproducerii
implică posibilitatea oamenilor de a fi capabili să aibă o viaţă sexuală responsabilă,
plăcută şi lipsită de riscuri, precum şi să se reproducă şi să aibă libertatea de a
decide - când şi cât de des să o facă.
Această condiţie presupune implicit dreptul femeilor şi bărbaţilor de a fi informaţi
şi de a avea acces liber la metodele de planificare a familiei sigure, ieftine şi
acceptabile, precum şi la alte metode legate de reglare a fertilităţii; în acelaşi timp
implică accesul nestânjenit la serviciile medicale, care să asigure femeilor
siguranţă pe parcursul perioadei de gestaţie şi la naştere, oferind cuplurilor cele
mai bune şanse de a avea copii sănătoşi.
Părţile componente ale definiţiei sănătăţii reproducerii sunt: sănătatea sexuală
(viaţa sexuală responsabilă, plăcută şi sigură); planificarea familiei (libertatea
reproducerii, acces la informaţie, metode şi servicii) şi maternitatea fără risc
(sarcină şi naştere în condiţii de siguranţă, copii sănătoşi).
Sănătatea sexuală permite realizarea unei vieţi sexuale plăcute, în condiţii de
siguranţă. Se bazează pe o abordare pozitivă şi plină de respect a sexualităţii şi
relaţiilor sexuale, fără discriminare sau violenţă.
Sănătatea sexuală include:
- O dezvoltare sexuală normală şi o fertilitate neafectată.
- O echitate, un respect reciproc între sexe şi o responsabilitate în relaţiile
sexuale.
- Lipsa maladiilor sexuale, excluderea riscului molipsirii de o maladie sexual-
transmisibilă.
- Protejarea femeilor, tinerilor şi copiilor contra abuzurilor, inclusiv abuzul
sexual, exploatare, traficare şi violenţă.
Maternitatea în condiţii de siguranţă presupune:
- Evaluarea, îngrijirea şi excluderea riscurilor preconcepţionale.
- Prevenirea sarcinilor nedorite sau cu risc înalt.
- Evitarea avorturilor ilegale sau efectuate în condiţii nesigure.
- Reducerea mortalităţii şi morbidităţii materne şi ameliorarea sănătăţii nou-
născuţilor.
- Accesul la informaţie şi asistenţă calificată pe parcursul perioadei
gestaţionale intra- şi postnatale.
Sub noţiunea de planificare familială se subînţelege nu cugetarea despre faptul, câţi
copii de avut, dar comportamentul oamenilor, îndreptat spre regularea natalităţii.
Se ştie, că societatea însăşi dictează legile natalităţii, cu cât este mai scăzut nivelul
ei social economic, cu atât e mai înaltă natalitatea. În cazul sporirii nivelului ea
scade – pe primul plan iese bunăstarea materială şi autorealizarea de personalitate.
Atingerea nivelului înalt şi menţinerea stabilităţii luisubliniază semnificaţia
valorilor general-umane – şi natalitatea iarăşi sporeşte.
Principiile de bază în protecţia sănătăţii sexual-reproductive:

44
1. Sănătatea în calitate de drept fundamental al omului. Oricine are dreptul la cel
mai înalt standard de sănătate fizică şi mintală, inclusiv sănătatea reproducerii.
2. Asigurarea egalităţii şanselor femeilor şi bărbaţilor la servicii de sănătate
sexuală şi a reproducerii.
3. Aducerea cadrului legislativ şi normativ în domeniul sănătăţii sexuale şi
reproducerii în concordanţă cu standardele şi recomandările organismelor şi
instituţiilor internaţionale.
4. Integrarea serviciilor de sănătate a reproducerii în asistenţa medicală primară,
pentru a le face cât mai accesibile populaţiei.
5. Dezvoltarea serviciilor medicale calitative în sănătatea reproducerii în
corespundere cu cerinţele ştiinţei contemporane.
6. Respectarea valorilor etice şi tradiţiilor culturale ale populaţiei, în conformitate
cu drepturile umane universale.
7. Promovarea şi susţinerea iniţiativelor indivizilor, comunităţilor, organizaţiilor
guvernamentale şi obşteşti în protejarea şi menţinerea celor mai înalte standarde de
sănătate sexuală şi a reproducerii.
PROTEJEAZA-TE DE ITS (infectii cu transmitere sexuala)! ITS sunt boli
contagioase care se transmit, preponderent, prin contact sexual neprotejat cu o
persoană infectată.
Este bine de ştiut că:
- Şi femeile şi bărbaţii pot face ITS, femeile sunt însă mai susceptibile la
infecţii din cauza anatomiei specifice, care creşte riscul.
- Pot exista ITS care nu au manifestări vizibile la unul dintre parteneri, deşi
amandoi sunt infectaţi.
- ITS sunt vindecabile, cu condiţia ca partenerii să se prezinte la medic la
primele manifestări ale bolii.
- ITS nu lasă imunitate. Acelaşi individ poate face o aceeaşi ITS, chiar dacă a
mai avut-o.
- ITS nu ţine cont de vârstă, sex, religie, statut social, profesie, înalţime ş.a.
- Nimeni nu poate şti despre o altă persoană dacă are o ITS. De aceea, dacă aţi
hotărât să aveţi contact sexual cu o persoană, vă puteți proteja de ITS prin
abstinență sau folosind prezervativul (84% protecție).
- În cazul în care unul dintre parteneri este infectat cu o ITS, trebuie să se
- prezinte la medic, să urmeze tratamentul prescris de medic (doza şi durata
- completă), să se trateze şi partenerul obligatoriu, să nu existe contacte
sexuale pe perioada tratamentului, să se facă recontrolul la terminarea
tratamentului.
- Unul dintre miturile legate de ITS este “mie nu mi se poate întâmpla asta”.
- Orice persoană care nu foloseşte prezervativul la contactul sexual este la risc
de a se infecta cu o ITS.
- Modificarea caracteristicilor secreţiei (volum, culoare, miros, aspect),
- anumite semne şi simptome aparute la nivelul organelor genitale trebuie să
trimită pacientul la medic! ITS nu sunt ruşinoase, dar pot avea urmări
deosebit de grave dacă nu sunt tratate adecvat.

45
 - ITS netratate lasă infertilitate, sterilitate (imposibilitatea de a mai avea
copii).
- La femei, ITS repetate pot duce la cancer de col uterin, la barbaţi dau
epididimite.
- O persoană poate fi infectată cu mai multe ITS în acelaşi timp – unele pot
avea simptomatologie manifestă, altele mai puţin. Automedicaţia este o
gravă eroare! Tratamentul este strict individualizat.
- Responsabilitatea contactelor sexuale, ca şi prevenirea ITS revine ambilor
parteneri.
Lista infectiilor cu transmitere sexuala (Organizația Mondială a Sănătății):
1. sifilisul;
2. gonoreea (blenoragia)
3. şancrul moale;
4. limfogranulomatoza inghinală;
5. uretrita negonococică;
6. condilomatoza;
7. herpesul genital;
8. moluscum contagiosum;
9. granulomul inghinal;
10.trichomoniaza;
11.candidomicoza;
12.ftiriaza pubiană;
13.scabia.
Sifilisul – se transmite 95% pe cale sexuală, iar restul prin ace, profesional, sărut,
accidente de laborator, transplacentar. Simptome: la 21 de zile de la contactul
infectant apare şancrul sifilitic şi adenopatia satelită. Şancrul este o eroziune
rotundă sau ovală de 0,5 – 1,5 cm, nedureroasă situată pe gland sau pe şanţul
balano – prepuţial sau pe labiile mari sau mici la femei. La homosexuali pot să
apară leziuni anorectale şi bucale. Adenopatia inghinală are aspect de “cloşcă cu
pui” (un ganglion mai mare înconjurat cu ganglioni mai mici). După 30 – 90 zile,
dacă nu s-a efectuat tratamentul, apar erupţii cutanate sau mucoase, poliadenopatie,
subfebrilităţi, cefalee. Erupţiile au culoare roz şi sunt pruriginoase. În cazul
absenţei tratamentului, infecţia persistă şi apar aşa numiţii tuberculi sifilitici care
produc disfuncţii masive la nivelul ţesuturilor atinse.
Herpesul genital. Simptome: Perioada de incubaţie este de 3 până la 25 de zile cu
senzaţie de mâncărime, arsură şi durere locală. După câteva ore apar vezicule cu
lichid clar, grupate în buchet, după care lichidul se tulbură şi se formează o crustă
care va cădea. La bărbaţi se localizează pe gland şi şanţul balano-prepuţial, iar la
femei pe labiile mari şi mici în regiunea anală şi în vagin.
Gonoreea. Simptome: La bărbaţi incubaţia durează până la 5 zile şi se manifestă
prin dureri şi usturimi la micţiune, erecţii dureroase, tumefierea şi înroşirea
meatului urinar, secreţii abundente galben – verzui însoţite de tenesme,
polachidisurie, hematurie. La femei labiile sunt edemaţiate, aglutinate cu secreţii

46
purulente, mucoasa este roşie, scăldată în puroi galben – verzui, există semne de
cistită şi dureri la contactul sexual.
Candidoza. Simptome: La femei - prurit vulvar intens, usturimi vaginale, dureri la
contact sexual, secreţii albicioase, cremoase, brânzoase, polachidisurie. La bărbaţi
eritem cu depozite albicioase, cremoase, cu sau fără eroziuni ori ulceraţii la nivelul
glandului şi la nivelul şanţului balano-prepuţial. Poate produce de asemenea:
prostatită, infecţie la nivelul uterului şi a trompelor uterine cu scăderea fertilităţii,
epididimită.
Trichomoniaza cu transmitere frecventă prin contact sexual, rar prin scaunul de
WC, ştranduri, băi, etc. Perioada de incubaţie este de la 4 zile la 4 săptămâni. La
femeie secreţie vaginală galben sau verzuie mirositoare, prurit, durere la micţiune
şi la contact sexual. La bărbaţi semnele sunt mai şterse putând exista secreţie,
dureri la micţiune sau prurit.
Cum se previn ITS?
- Folosiţi prezervativul la contactul sexual,
- folosiţi doar obiecte personale pentru igiena intimă,
- respecctați principiul abstinenței,
- nu atingeţi sângele altei persoane.
CSPT(Centre de sănătate prietenoase tinerilor) din Republica Moldova
1. Chişinău “Neovita”, IMSP AMT Rîşcani
2. Bălţi “Atis”
3. Edineţ “Salve!”
4. Soroca “Pro sănătate”
5. Calaraşi “Vita-longa”
6. Criuleni “Vitamin”
7. Anenii Noi “Sănătate pentru tinerii părinţi”
8. Ialoveni, s.Costeşti “Avante”
9. Hînceşti “Tineri şi sănătoşi”
10.Cimişlia “Tineri pentru tineri”
11.Leova “Orhidea”
12.Ştefan Vodă “Iunona”
Sarcini de lucru:
1. Comparaţi simptomele la 10 ITS şi deduceţi simptomele specifice pentru fiecare
boală. Ce au în comun ITS după consecinţele provocate?
2. Compuneţi un Studiu de caz despre infectarea cu mai multe ITS. Ce decizii
greşite a lua persoana din caz?
3. Este exagerată cerinţa de a face o testare medicinală înainte de a începe o
relaţiesexuală? Înaintaţi câte 10 argumente pro/contra.
4. Realizaţi un pliant cu informaţii de protecţie contra ITS. Repartizaţi pliantul dvs.
la 30 de persoane.
5. Efectuaţi un sondaj despre căile de transmitere, simtomele şi consecinţele ITS la
elevii anului II. Deduceţi problemele existente. Informaţi elevii grupelor
intervievate despre rezultatele sondajului.

47
6. Cum credeţi contribuie INTERNET-ul la răspândire virtiginoasă a ITS pe
planetă? De ce? Care ar fi alţi factori? Realizaţi un ziar de perete cu topul factorilor
ce au declanşat explozia ITS.
7. Realizaţi un studiu statistic despre incidenţa ITS în lume. Clasaţi ţările lumii
după răspândirea ITS, dar şi HIV/ SIDA. Oformaţi un ziar de perete.
8. Extrage şi publică 20 de idei, care te-au impresionat din cartea Stil de viaţă
sănătos, autor Simona Mihaela

Tema 11. Prevenirea HIV/SIDA. Căile de transmitere. Situaţiile de risc,

stigmatizare şi discriminare.
Conţinuturi: Date statistice recente cu privire la HIV/SIDA. Concepte generale
despre HIV şi SIDA. Căile de transmitere a HIV. Mituri şi prejudecăţi despre HIV
şi SIDA. Prevenirea HIV/SIDA. Definiţia stigmatizării şi discriminării.
Stigmatizarea internă. Cercul vicios al stigmatizării. Toleranţa faţă de persoanele
infectate cu HIV/SIDA. Formele de discriminare ce există faţă de persoanele care
trăiesc cu HIV. Drepturile şi responsabilităţile persoanelor care trăiesc cu
HIV/SIDA.
PROTEJEAZA-TE DE HIV/SIDA! Iunie 2016 - 30 de ani de HIV/SIDA. După ce la
5 iunie 1981 au fost raportate primele cazuri oficiale a ceea ce mai târziu a
devenit, pandemia HIV/SIDA.
Ce este virusul HIV? HIV (VIRUSUL IMUNODEFICIENTEI UMANE) este un
virus care atacă şi distruge sistemul imunitar, iar organismul nu mai poate face faţă
agresorilor de orice natura (virusuri, bacterii, ciuperci, celule canceroase). Astfel,
rezultă infecţii şi forme de cancer care pot fi mortale. Ca şi alte virusuri, HIV nu
poate supravieţui în mod independent. El nu poate trai decât în interiorul unei
celule. HIV atacă, în special, limfocitele T-CD4, celule importante ale sistemului
imunitar responsabile de apărarea organismului. HIV nu poate supravieţui la
temperaturi constante mai mari de 56ºC, timp de 30 de minute. Dezinfectanţii
chimici eficienţi în inactivarea HIV sunt: hipocloritul de sodiu, cloramina, apa
oxigenată ş.a. Razele ultraviolete şi ionizante nu inactivează HIV, dar sterilizarea
şi dezinfecţia standard, care se fac în mod obisnuit şi pentru echipamentul medical,
sunt active şi asupra HIV.
SIDA (SINDROMUL IMUNODEFICIENTEI DOBÂNDITE) este ultima fază a
infecţiei cu HIV, când sistemul imunitar este foarte afectat de virus, iar organismul
nu mai poate face faţă infecţiilor.
Cum se transmite HIV?
- Prin contact sexual, heterosexual sau homosexual - implicând schimbul de fluide
(sperma, secretii vaginale şi sânge) cu o persoana infectată.
- Prin contact direct între sângele unei persoane sănătoase cu sângele unei persoane
infectate (orice manevră sângerândă este la risc, instrumentar incorect sterilizat
ş.a.)

48
- De la mama infectată la făt (în timpul sarcinii sau la naştere) şi după naştere prin
alăptare.
Evoluţia naturală a infecţiei cu HIV se desfăşoară în mai multe stadii. Fiecare din
aceste stadii este caracterizat de apariţia unor semne şi simptome specifice, de
numărul acestora, de evoluţia imunităţii şi a virusului (ce se stabilesc prin
investigaţii de laborator).
Semne şi simptome
Dupa infectarea cu HIV există o reacţie individuală faţă de acesta. Reacţia
organismului diferă de la o persoană la alta în funcţie de cantitatea de virus
patrunsă în organism, virulenţa acestuia şi rezistenţa naturală a persoanei infectate.
Iniţial, semnele infectiei HIV pot lipsi sau sunt adesea nespecifice. La aproximativ
1-5 săptămâni dupa contactul cu virusul HIV şi infectarea organismului, în 50%
din cazuri, apar unele semne de boală, dar acestea sunt nespecifice şi se pot
confunda usor cu simptomele unei gripe. Semnele iniţiale dispar dupa cel mult o
lună. Această etapă este cunoscută sub numele de "primoinfecţie". După dispariţia
semnelor "primoinfecţiei" există o perioadă îndelungată de timp, în care infecţia
este asimptomatică. Această perioadă variază între 2 şi peste 10 ani. În toată
această perioadă persoana arată şi se simte foarte bine, dar poate transmite virusul.
Pe fondul multiplicarii virale şi a scăderii imunităţii organismului apar apoi
semnele şi simptomele specifice. Acestea pot fi:
Adenopatiile- mărirea în volum a ganglionilor şi persistenţa acestei măriri câteva
luni, fără identificarea unor alte cauze. Adenopatiile pot apare în diferite stadii ale
infecţiei şi pot determina unele complicaţii, care necesită tratamente îndelungate
sau chiar intervenţii chirurgicale. De asemenea, ganglionii pot disparea pur si
simplu, iar acest lucru poate sau nu semnifica o ameliorare a bolii. Manifestări
respiratorii datorate infecţiilor cu diferite bacterii, viruși sau ciuperci (pneumonii
recurente, TBC, etc.). Acestea sunt printre cele mai frecvente şi grave suferinţe ale
persoanelor infectate cu HIV. Manifestări digestive sunt cel mai frecvent traduse
prin diaree cronică, care duce la scăderea în greutate, până la situaţia extremă de
casexie. De cele mai multe ori, ea este urmarea unor parazitoze, a unor infecţii
virale sau bacteriene de la nivelul tubului digestiv. Cea mai frecventă afecţiune este
stomatita micotica (depozite albicioase la nivelul cavităţii bucale şi a stomacului).
Alte manifestări pot fi: vărsăturile, disfagia, anorexia, durerile abdominale,
scăderea în greutate. De asemenea, pot exista atingeri hepatobiliare, esofagiene etc.
Manifestările cutanate sunt foarte variate şi pot fi cauzate de infecţia cu diferiți
viruși, paraziţi sau ciuperci, ce dau manifestări diverse cum ar fi: piele uscată,
herpes zoster, diferite erupţii. Manifestările neurologice (ale sistemului nervos) pot
apărea în toate stadiile infecţiei cu HIV şi sunt destul de frecvent întâlnite.
Afecţiunile ce pot apărea la acest nivel sunt: meningite, neuropatii, accidente
vasculare cerebrale, tumori, diferite infecţii oportuniste (ex. toxoplasmoza).
Acestea au o gamă largă de simptome: dureri de cap, paralizii, tulburări de
comportament, tulburări ale funcţiilor cognitive, degradări motorii şi ale limbajului
etc. În fazele avansate ale bolii apare encefalopatia HIV, care reprezintă
complicaţia neurologică cea mai de temut în infecţia cu HIV. Encefalopatia apare

49
din cauza acţiunii directe a virusului asupra sistemului nervos şi are o evoluţie
gradată, dar progresivă, cu scăderea funcţiilor motorii, cognitive şi
comportamentale, pâna la deces. De asemenea, în cursul infecţiei cu HIV, apar
tulburări psihice care fie se asociaza cu leziunile cerebrale, fie sunt date de
dificultăţile de acceptare a bolii sau de adaptare la problemele implicate de aceasta.
Tumorile pot avea diverse localizări în organism. Unul din cancerele caracteristice
în infectia HIV este sarcomul Kaposi ce se dezvoltă la nivelul pielii, dar şi în alte
zone ale corpului, în fazele înaintate de boala. Mai frecvente sunt, de asemenea, şi
limfoamele - cancere ale sistemului limfatic, cu localizări diverse. Tulburările de
creştere şi dezvoltare apar frecvent la copiii infectaţi cu HIV. Acestea se refera, în
special, la dezvoltarea staturo-ponderală cauzată de disfuncţiile endocrine sau
evoluţiei infecţiei cu HIV.
În faza de boala SIDA, organismul este afectat pe mai multe planuri pe fondul
ineficienţei sistemului imunitar, simptomatologia fiind complexa şi diferită de la
un individ la altul. Factorii care influentează negativ, adică grăbesc evoluţia
infecţiei HIV spre faza SIDA sunt rezistenta individuală scăzută, nutriţia precară a
individului, stresul. În absenţa unui tratament, evoluţia de la infectare pâna la
apariţia bolii SIDA este în general între 5-10 ani. Durata supravieţuirii, dupa
instalarea bolii SIDA variaza între 9 luni şi 2 ani. Această perioada poate fi mult
prelungită în condiţiile unui tratament adecvat şi sustinut cu medicamente
antiretrovirale. Apariţia manifestărilor de boala nu arată şi viteza evoluţiei.
Precauţiuni universale sau un ghid de norme elementare antiepidemice.
- În colectivităţi este important să se evite contactul cu sângele care reprezintă
principala sursă a multor agenţi patogeni. Se aplică ori de câte ori se intră în
contact cu lichide biologice cum sunt: sângele, sperma, secreţii vaginale etc.
- Spălarea mâinilor cu apă şi săpun după contactul cu sângele.
- Tăieturile şi zgârieturile se acoperă cu un bandaj provizoriu până la
acordarea îngrijirilor de specialitate. Este indicat ca fiecare să-şi îngrijească,
pe cât se poate, singur rănile.
- Se utilizează materiale absorbante de unică folosinţă pentru oprirea
sângerărilor. Se utilizează mănuşi de unică folosinţă, atunci când se intră în
contact cu sângele. Este necesară spălarea mâinilor imediat dupa scoaterea
mănuşilor.
- Suprafeţele murdărite cu sânge se spală imediat cu apă şi detergent şi se
dezinfectează cu dezinfectant. Cloramina 5% trebuie să persiste 20-30 min
pe suprafete.
- Îmbracamintea murdară de sânge se pune separat de celelalte haine pâna la
spalarea cu apa şi detergent. Înainte de spalare este recomandata clorinarea.
Cum se previne infecţia HIV?
- Folosirea prezervativului la contactul sexual,
- fidelitatea în cuplu,
- nu atingeţi sângele altei persoane (toate manevrele sângerânde, care
presupun sau nu instrumentar de orice fel, solicită atenţie sporită);

50
 - nu se folosesc cu imprumut lama de ras, briciul, instrumentarul de
manichiură, orice alte obiecte folosite pentru igiena intimă,
- testare pe perioada sarcinii (administrarea de medicamente antiretrovirale
mamei în timpul sarcinii şi apoi nou-nascutului, ceea ce reduce riscul de
transmitere pâna la 5%; naşterea prin cezariană; evitarea alăptării)
Nici o persoană nu este imună la acest virus, atât timp cât se expune riscului
infectării. Nici persoanele deja infectate nu sunt imune şi, dacă nu se protejează,
pot contacta o altă tulpină de virus HIV. Mai mult decât atât, un rezultat negativ la
un test efectuat astăzi ne arată starea noastra de sănătate de până acum 3 luni,
această perioadă fiind denumită "fereastra imunologică", perioada în care virusul
nu poate fi detectat în corpul uman cu ajutorul testelor existente.
Stigmatizarea este un proces de devalorizare a anumitor grupuri sociale pe care, în
baza unor norme morale, societatea le consideră ca fiind indezirabile, nedemne,
scandaloase. Stigmatul este” o etichetă socială care schimbă în mod radical felul în
care oamenii se auto-percep şi sunt percepuţi de către societate “.
Stigmatizarea devalorizează şi discreditează oameni, ataşând o serie de trăsături
negative anumitor categorii. În cazul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA,
stigmatizarea simţită sau anticiparea discriminării afectează serios viaţa acestor
persoane creându-le nenumărate griji şi neliniştiri.
Persoanele afectate de HIV/SIDA sunt discriminate pentru că:
- HIV este asociat cu comportamente care sunt stigmatizate sau considerate
imorale (homosexualitatea, prostituţia, consumul de droguri);
- persoanele infectate cu HIV sunt considerate responsabile pentru că au
contractat HIV;
- fiindcă oamenii se tem să nu contracteze HIV;
- pentru că, în ciuda eforturilor depuse pentru educaţia despre HIV/SIDA,
modalităţile de transmitere a virusului nu sunt cunoscute încă de mulţi
oameni;
- fiindcă religia sau convingerile morale conduc la părerea că infectarea cu
HIV este rezultatul unei greşeli morale, a relaţiilor cu mai mulţi parteneri;
- fiindcă persoanele infectate cu HIV provin din medii cu un nivel scăzut de
acces la informaţii, medii în general sărace.
Toate aceste prejudecaţi şi stereotipuri conduc la acţiuni care lezează demnitatea
celor care trăiesc cu HIV/SIDA, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor
omului.
Discriminarea persoanelor care traiesc cu HIV reprezintă «orice măsură care face o
diferenţiere arbitrară între persoane în funcţie de statusul HIV, confirmat sau
suspectat, ori în funcţie de starea de sănătate». Lipsa unui tratament egal a
persoanelor care au HIV/SIDA sau sunt bănuite că ar avea HIV/SIDA. O persoana
poate fi discriminată şi atunci când este asociată sau înrudită cu o persoană afectată
de HIV/SIDA. Discriminarea este determinată de lipsa de cunoştinţe, intoleranţă,
prejudecăţi şi este strans legată de stigmatizarea, etichetarea persoanelor. Efectele
discriminării sunt dramatice, atât pentru grupurile care sunt discriminate, cât şi
pentru cele care discriminează. Astfel, într-o societate în care există stigmatizare şi

51
discriminare pe criteriul HIV/SIDA, oamenii nu vor dori să afle dacă sunt infectaţi,
vor fi siliţi să îşi ascundă diagnosticul, nu vor accesa serviciile medicale sau
sociale, nu vor avea curaj să caute informaţii, care să îi ajute în prevenirea
infectării. Discriminarea persoanelor vulnerabile social (din cauza vârstei,
comportamentelor, situaţiei sociale, situaţiei legale, orientării sexuale etc.) duce la
lipsa accesului acestora la informaţii şi servicii, expunându-le riscului de infectare
cu HIV. Discriminarea se poate regăsi la multe niveluri: politici sociale, legislativ,
comunitar, instituţional, interpersonal sau chiar intrapersonal (autodiscriminarea) –
toate fiind strâns legate între ele şi influenţându-se reciproc. În plus, de multe ori,
discriminarea este subtilă, mascată, greu de demonstrat şi de recunoscut, uneori
fiind considerată, chiar de persoanele discriminate, ca măsură / atitudine justificată.
Stigmatizarea şi discriminarea sunt injuste, atât în cazul persoanelor care trăiesc cu
HIV, cât şi în cazul femeilor, persoanelor cu handicap, consumatorilor de droguri
injectabile, persoanelor în vârstă, femeilor implicate în sexul comercial,
persoanelor fără adăpost sau al persoanelor cu venituri reduse, al tinerilor etc.
Legislaţia internaţională şi naţională protejează persoanele împotriva discriminării
şi încearcă să asigure şanse egale tuturor persoanelor.
Discriminarea directă: Mai mulţi copii au fost respinşi la şcoală, trataţi cu dispreţ
sau invitaţi să se mute la alte şcoli datorită statutului lor seropozitiv.
Discriminarea indirectă: Intervine atunci când un anumit criteriu, procedură,
practică aparent neutră dezavantajează persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA şi nu
poate fi justificată în mod obiectiv. O persoană seropozitivă HIV, al cărei statut
estecunoscut în comunitate, aplică pentru un loc de muncă şi îndeplineşte toate
cerinţele pentru acel post. Cu toate acestea, ea este respinsă pe motiv că nu
corespunde cerinţelor.
Calomnia este o infracţiune de competenţa instanţei penale. Ea apare atunci când
se fac declaraţii publice, prin orice mijloace, despre persoanele care trăiesc cu
HIV/SIDA, declaraţii care le expun pe acestea din urma, dispreţului public.
Apariţia intr-un ziar a unui articol in care autorul, vorbind despre o personalitate
publică despre care se ştia ca este gay şi seropozitiv, sugerează că boala ar fi o
pedeapsă pentru modul său de viaţă periculos.
Hărţuirea este definită ca o un comportament agresiv din punct de vedere psihic,
care are ca efect violarea demnităţii unei persoane care trăieşte cu HIV/SIDA,
crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
O persoană angajată a unui magazin alimentar, în urma unor analize, descoperă că
este seropozitivă şi le spune şi colegilor săi despre rezultatul analizelor. Relaţia ei
cu ceilalţi se schimbă brusc din acel moment. Colegii încep să dezinfecteze toate
obiectele atinse de ea şi îi cer zilnic să părăsească locul de muncă deoarece le este
teamă să mai lucreze alături de ea.
Care sunt drepturile omului frecvent încălcate în cazul persoanelor care trăiesc
cu HIV/SIDA?
- Dreptul la viaţă
- Dreptul la nediscriminare
- Egalitate în faţa legii

52
 - Dreptul la intimidate
- Dreptul la muncă
- Acces egal la educaţie
- Acces egal la servicii de sănătate
- Acces egal la asigurări sociale şi servicii de asistenţă social
- Libertate de mişcare
- Libertatea de expresie şi opinie precum şi dreptul de a primi şi disemina
informaţii
- Dreptul de a se căsători şi întemeia o familie
- Dreptul de a participa la viaţa socială şi culturală.
Sarcini de lucru:
1. Confecţionaţi un pliant cu semnele şi simptomele specifice bolii SIDA, dar şi
contacte în Republica Moldova unde se poate efectua un test HIV. Repartizaţi
produsul dvs. la 50 de persoane.
2. Faceţi o sinteză a datelor statistice recente cu privire la HIV/SIDA. Care sunt
cele mai recente descoperiri medicinale în acest domeniu.
3. Elaboraţi un Studiu de caz despre o vedetă, doborâtă de SIDA. Formulaţi 4
întrebări pentru analiza problemei HIV/SIDA. Susţineţi cazul cu un Slide show.
4. Cercetaţi problema formelor de discriminare ce există faţă de persoanele care
trăiesc cu HIV. Aduceţi exemple concrete. Descrieţi cele descoperite în referatul
dvs.
5. Cum s-a schimbat longetivitatea persoanelor infectate cu HIV? Publicaţi
Drepturile şi responsabilităţile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA. Forma de
prezentare- liberă.
6. Descrieţi în eseul dvs. noţiunile de empatie, toleranţă, stigmatizare, discriminare
folosind exemple din viaţa personală.
7. Cum este posibilă infectarea copiilor, chiar a nou-născuţilor cu HIV/SIDA? Daţi
exemple. Deduceţi măsurile de eliminare a acestor cazuri.
8. Extrageţi 20 de idei, care v-au impresionat din cartea lui Jacques Salome Dacă
m-aş asculta, m-aş înţelege. Găsiţi modalitatea de a le face publice.

TEMA 12. STRESUL ȘI LUAREA DECIZIILOR

Conţinuturi: Definiţia stresului, anxietăţii, depresiei. Stresul şi simptomele la
femei/ bărbaţi. Factorii de stres. Consecinţele, bolile provocate. Stres profesional,
şcolar. Strategii antistres. Sistemele de referinţă.
În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri
noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ şi, deaceea
poate constitui o greşeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un
nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi
un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noisituaţii.
Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a
acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacţiune cu alţi indivizi sau cu alte

53
medii. Doar stresul excesiv devine patologic. De aceea, unele tipuri de stres sunt
chiar ceva normal şi necesar, atât la serviciu, cât şi în afara lui. În cazul în care
stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen
negativ, ce poate conduce la îmbolnăvire fizică şi tulburări psihologice. În
contextul organizaţional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situaţii.
Din timpuri străvechi, fiinţele umane au dezvoltat genetic o reacţie la ameninţări şi
presiuni, ca obiectiv primordial în pregătirea lor pentru activităţi fizice intense, de
tipul “luptă sau fugi”. Acest fapt implică o accelerare a ritmului cardiac, cât şi a
respiraţiei şi irigarea accentuată a musculaturii. Eliberareaadrenalinei şi
noradrenalinei ridică nivelele de glucoză şi de acizi graşi liberi în fluxul sanguin,
pentru a asigura mai multă energie.
Nivelul ridicat de stres, vătămător, conduce la o varietate de tulburări şi boli.
Acestea includ o gamă largă de consecinţe patologice, ce se întind de la oboseală
cronică la depresie, şi includ: insomnia, anxietatea, migrene, accese emoţionale,
alergii, abuz de alcool şi tutun.
Pe termen lung, stresul poate contribui la declanşarea hipertensiunii şi, ca o
consecinţă la dezvoltarea bolilor de inimă şi cerebro-vasculare, cât şi la ulcer
peptic, boli inflamatorii ale vezicii şi probleme musculo-scheletale. De asemenea,
poate altera funcţiile sistemului imunitar, care, în cele din urmă, pot facilita
dezvoltarea formelor de cancer. Luate laolaltă, aceste tulburări sunt responsabile
pentru o mare parte de boli, decese, infirmităţi şi spitalizări. Oamenii cred că ei
sunt suficient de bine adaptaţi la stres, dar în lupta de rezistenţă sau de realizare a
adaptării la agentul stres, ei sunt adesea inconştienţi de compromisurile, pe care le
fac. Oamenii nu deosebesc stresul generat de situaţii de genul- a ajunge prea târziu
la o întâlnire importantă sau a presta o muncă fizică dificilă la temperatură ridicată.
Ei consideră, că se pot obişnui la o luminozitate scăzută, gălăgie şi la conflicte
continue în familie sau la locul de muncă.
Pe termen scurt stresul poate avea efecte negative asupra comportamentului unei
persoane, având ca rezultat incapacitatea de a acţiona în modurile de promovare a
unei stări de sănătate. Pe termen lung, stresul poate afecta în mod serios o persoană
deja vulnerabilă la boală şi îmbolnăvire.
Există persoane, pentru care stresul reprezintă un factor puternic energizant. Aceste
persoane dispun nativ sau şi-au dezvoltat prin antrenament rezistenţă la stres şi pot
fi remarcate după următoarele trăsături: siguranţă de sine în diferite situaţii;
schimbarea este considerată nu ca o ameninţare, ci ca o provocare la competiţie;
capacitatea de a-şi asuma riscuri; implicarea profundă în viaţa profesională şi
personală; flexibilitatea în opinii şi în acţiuni; conştientizarea faptului că nu pot
schimba situaţiile stresante, dar le pot accepta şi depăşi etc.
Efectele potenţiale ale stresului pot fi grupate în cinci mari categorii:
- efecte subiective: anxietate, agresiune, apatie, plictiseală, oboseală,
indispoziţie, scăderea încrederii în sine, nervozitate, sentimentul de
singurătate;

54
 - efecte comportamentale: predispoziţie spre accidente, alcoolism, abuz de
cafea, tendinţa de a mânca şi/sau de a fuma excesiv, comportament
impulsiv;
- efecte cognitive: scăderea abilităţii de a adopta decizii raţionale, concentrare
slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la critică, blocaje mentale;
- efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii arteriale,
uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor;
- efecte organizaţionale: absenteism, productivitate scăzută, izolare,
insatisfacţie în muncă, reducerea responsabilităţii, reducerea loialităţii faţă
de organizaţie, demisii.
Controlează-ţi stresul:
Pentru a face faţă stresului de lungă durată este nevoie să o iei treptat. Asigură-te
că ai un regim alimentar sănătos: limitează zahărul, grăsimile, sarea, cafeina şi
alcoolul. Dezvoltând un stil de viaţă, ce are la bază o alimentaţie sănătoasă şi
exerciţii regulate, organismul tău funcţionează la un nivel optim. Aceasta este cea
mai bună defensivă împotriva stresului. Organismul tău se străduieşte să fie într-un
echilibru perfect. Pentru menţinerea acestui echilibru lucrurile ar trebui să se
întâmple la fel întotdeauna. Orice împrejurare, care determină schimbarea acestui
confort intern determină apariţia stresului. Dacă afară e frig, vei începe să tremuri;
dacă este nevoie să alergica să prinzi un autobuz, inima ta va începe să bată mai
tare, iar muşchii tăi vor fi solicitaţi pentru a face faţă efortului; dacă eşti o persoană
timidă, vei înroşi cînd vei fi abordată de un străin într-o discuţie. Organismul tău
este conectat mediului în care te afli, cea mai mică variaţie în rutină, căuzând o
reacţie.
Corpul tău funcţionează pentru a preîntâmpina pericolul; el a fost conceput în aşa
fel încât să te ajute, când ţi se schimbă starea emoţională: muşchii se întind, pulsul
inimii se accelerează, respiraţia devine mai rapidă, tensiunea arterială creşte,
digestia stagnează, şi focalizarea asupra problemelor este ca şi inexistentă.
Organismul aşteaptă să faci ceva pentru că nu percepe diferenţele între stresul fizic
şi cel emoţional. Se presupune, că fie înfrunţi pericolul, fie fugi din faţa lui; decizia
îţi aparţine în întregime. Cele mai multe persoane nu anticipează pericolul din viaţa
de zi cu zi. Ceea ce poţi anticipa se referă la: ora la care te trezeşti de dimineaţă,
mersul la serviciu, îndeplinirea funcţiilor de serviciu, reîntoarcerea acasă la o oră
rezonabilă, cina şi savurarea clipelor libere alături de familie şi prieteni.
Situaţiile, care în mod normal nu se află sub controlul tău; acele schimbări
neaşteptate care intervin în timpul zilei, sunt schimbări normale cu care trebuie să
te confrunţi - se termină cerealele pentru micul-dejun, câinele sparge geamul unei
vitrine, iar tu nu poţi întârzia la serviciu sub nici o formă. Indiferent că situaţiile
sunt percepute ca fiind bune sau rele, corpul tău reacţionează. Cu cât sunt mai
frecvente şi mai mari schimbările, cu atât mai greu îi vine organismului să menţină
echilibru. Schimbarea lumii este un lucru imposibil. Singurul lucru, care-ţi stă în
putere, constă în schimbarea modului în care percepi şi reacţionezi. Eşti complet
responsabil pentru maniera, în care te manifeşti faţă de lumea din jur.

55
Cercetările au demonstrat, că factorii stresori sunt mai periculoşi decât crezi.
Experţii în sănătate au fost de accord, că peste 85% din afecţiuni reprezintă un
rezultat direct al stresului necontrolat. Acest lucru implică maniera în care
procesezi şi reacţionezi în faţa "microtraumelor". ce îţi influenţează sănătatea.
Reacţiile ostile şi furioase sunt responsabile pentru declanşarea posibilelor atacuri
de cord sau a accidentelor cardio-vasculare. Identifică şi apoi schimbă modul în
care percepi factorii stresori. Învaţă să spui "nu".
Încearcă să ai în jurul tău oameni optimişti.
Râzi! În situaţii dificile este mai bine să faci haz de necaz.
Acordă o mare atenţie odihnei: culcă-te mai devreme şi dacă îţi permite orarul,
dormi la prânz.
Fiecare dintre sfaturile de mai sus necesită un plan bine pus la punct pentru a fi
integrate în viaţa zilnică. Nu există o viaţă lipsită de stres, însă se poate atinge
oricând o viaţă calmă, în care factorii stresori să fie mediaţi. Cel mai important
lucru constă în stabilirea priorităţilor. Dacă atenţia ta se îndreaptă către ce este
important, iritaţiile zilnice îşi pierd din semnificaţii.
Iată şi câteva metode de relaxare, de schimbare a modul în care percepi
factorii stresori:
- Vorbind pozitiv cu tine însuţi îţi influenţezi puterea interioară de a face faţă
situaţiilor neprevăzute şi mai puţin plăcute; te ajută să decizi cum să
reacţionezi în faţa stresului. Când aplici latura opusă - gândirea negativă,
autocritică - automat îţi determină avansarea în grad a stresului.
- Spune-ţi lucruri pozitive în fiecare zi – “Sunt bun la...; totul merge bine; mă
simt împăcat cu mine însumi” etc. Îţi poţi face o înregistrare video, spunând
lucruri pozitive şi relaxante.
- Imaginează-te într-o situaţie pozitivă - îi prezinţi un proiect sefului tău, care
este foarte mulţumit, drept urmare te felicită şi te încurajează să-ţi exprimi
ideile.
- Aminteşte-ţi lucruri, pe care le-ai făcut foarte bine în trecut şi care au fost
urmările - ai fost promovat datorită ultimelor lucrări pe care le-ai făcut.
- Ceaiurile de plante te pot destinde destul de mult.
- Gândeşte-te la lucruri relaxante pe care le poţi face şi încearcă să le incluzi
vieţei cotidiene sau măcar sfârşitului de săptămână. Există şi metode de
relaxare care-ţi ocupă din timpul zilnic numai câteva minute. Ce găseşti a fi
relaxant? Dansul, artele, meditaţia, pescuitul, plimbările alături de prieteni,
lectura unei cărţi, muzica, discuţiile cu un prieten sau sportul? Ce părere ai
în legătură cu masajul? Poate în cazul tău merge yoga sau un curs de tai chi?
Ce zici de o baie caldă, cu o spumă de baie reconfortantă, în compania
lumânărilor sau a beţişoarelor parfumate?
- Respiraţie profundă - inspiră cât mai adânc şi apoi expiră foarte lent,
concentrându-te să laşi muşchii organismului să se relaxeze. Focalizează-ţi
respiraţia - trage aer cu putere în plămâni şi, în timp ce expiri, adresează-ţi
diferite încurajări - "Relaxează-te" sau "Sunt calm".

56
 - Întinde-te - ridică-ţi braţele deasupra capului, trage de ele şi întinde-te;
întinde orice parte a corpului, care are nevoie de acest lucru.
- Fă exerciţii de vizualizare - imaginează-ţi un loc minunat, în care să te simţi
excelent; ţine cont, că depinde numai de tine schiţarea lui până la detaliere -
ce vezi, ce vrei să auzi, ce miroşi, ce simţi.
Se cunosc 10 sfaturi pentru a avea curaj:
- Spune-ţi în permanenţă că eşti un "spirit fără frică" într-un corp fizic!
Aceasta este adevărata ta natură. Învaţă să accepţi acest lucru şi viaţa va lua
o întorsătură pozitivă. Detaşează-te de fricile corporale şi mentale, încercând
să aprofundezi latura spirituală a vieţii.
- Evită despicarea firului în patru. De îndată ce ai hotărât deja să faci ceva
anume, nu mai sta mult pe gânduri şi acţionează. Cu alte cuvinte, fii
mairapid decât sentimentele de frică, ce sunt gata să explodeze în orizontul
tău, de îndată ce le creezi ocazii prin apariţia îndoielilor. Un om care suferă
înainte de a fi necesar, va suferi înzecit când va avea cu adevărat motive. Nu
uita, că sistemul valoric personal creşte numai dacă devii îndrăzneţ, în timp
ce fricile se înmulţesc prin reţineri şi lipsa de curaj.
- Permite-ţi să fii curajos, evitând un comportament laş! Întelegând acest
principiu şi aplicându-l în viaţa ta zilnică, te vei simţi mai puternic decât ţi-ai
imaginat vreodată. Puternic, pentru că vei deţine controlul, nu vei mai fi
balonul jucat din poartă în poartă. Tu singur ar trebui să realizezi, dacă
există vre-o persoană în anturajul tău, care să te influenţeze negativ, pentru a
o elimina sau pentru a-i face faţă. Este important să crezi, că nimeni nu te
poate face să te simţi inferior, fără ca tu să-ţi dai acordul.
Fii convins, că singura putere pe care o poate deţine cineva asupra ta constă, de
fapt, în cantitatea de putere pe care tu i-o oferi. Sursa puterii lor are la origine
gândurile tale, şi, prin urmare, eşti în măsură să jonglezi oricând cu capacitatea lor
de forţă. Cu cât înzestrezi mai mult o persoană cu putere sau curaj, cu atât te vei
simţi mai neînsemnat în faţa ei. Nu omite faptul, că poţi schimba acest lucru
oricând vrei. Viaţa îţi aparţine în totalitate.
Aplică tehnicile de relaxare pentru a-ţi păstra calmul în situaţiile în care, în mod
normal, resimţi anxietate şi furie. Imaginează-ţi una dintre cele mai mari frici -
indiferent că este vorba de o situaţie, un lucru sau un anumit tip de persoană. Apoi,
încearcă să vizualizezi întreaga scenă, extrem de calm, ca şi cum ai fi un simplu
privitor. Fii conştient de cea mai mică tensiune la nivel corporal şi apoi gândeşte-te
că eşti relaxat. Dacă optezi să faci acest exerciţiu decâteva ori, în momentul în care
te vei confrunta cu o situaţie de care ţi-e frică, vei fi calm şi relaxat.
Cunoaşte-te pe tine însuţi!
Unul dintre cele mai importante lucruri este să ajungi să te cunoşti foarte bine. Cu
cât ştii mai multe despre tine (cunoaşterea punctelor delicate şi a celor puternice),
cu atât mai calm, plin de încredere şi curajos vei fi. O celebră zicală spune, că acela
care este în stare să-l descifreze, să-i cunoască pe ceilalţi este deştept; numai cel
care se cunoaşte pe sine şi se înţelege este inteligent.

57
Reamintindu-ţi victoriile şi actele curajoase săvârşite deja, ai putere să-ţi recapeţi
curajul şi încrederea în sine, mai ales dacă te afli într-un moment mai dificil. În
momentul în care trebuie să faci faţă unei provocări prezente, îţi poţi spune: "Am
avut succes de atâtea ori, voi avea şi de data aceasta."
Ai grijă la anturaj!
Trebuie să ai puterea să recunoşti, că nu există om, care să nu fie influenţat de
anturajul său. Alege cu grijă persoanele din jurul tău! Evită să-i socoteşti prieteni
pe oamenii, care te descurajează şi-ţi iau gândurile, ideile şi atitudinile în derâdere.
Încearcă să ai aproape de tine oameni înţelepţi, de la care ai ce învăţa!
Obişnuieşte-te să actionezi şi în situaţii necunoscute!
Nu ai întotdeauna nevoie de toate detaliile şi de toate răspunsurile pentru a acţiona.
Nu aştepta ca toate condiţiile să fie perfecte, bine ştiute înainte de a face paşii
necesari, pe care oricum i-ai fi făcut mai repede sau mai târziu. Te vei obişnui să
faci faţă neprevăzutului atât de bine, încât vei fi pregătit să acţionezi în orice
circumstanţă. Afişează atitudinea "Nu trebuie să dovedesc nimic nimănui".
Detaşează-te de nevoia de a demonstra ceva cuiva. Cel mai bine este să te exprimi
în permanenţă pe tine, persoana care eşti cu adevărat. Scopul tău principal trebuie
să se clădească în jurul lui "a exprima" şi nu "a impresiona". Cel mai mare test de
curaj este să fii tu însuţi în permanenţă, în timp ce restul oamenilor încearcă să fie
altcineva decât ei înşişi.
Sarcini de lucru:
1. Extrage 20 de idei, care te-au impresionat din cartea lui Zig Ziglar Motive
pentru a zâmbi. Găsiți modalitatea de a le face publice.
2. Cunoaşteţi senzaţiile tari generate de atracţioanele Disney land-ului sau a
sporturilor extreme? Înaintaţi 10 argumente pro şi 10 argumente contra generării
unui stres artificial.
3. Cum credeţi, care filme/ cărţi sunt mai de succes? Cele stresante sau cele de tip
nuvelă? Explicaţi de ce unii oamenii preferă filmele de groază? Sunt ele surse de
stres? Putem zice că oamenii diferit înţeleg şi percep situaţiile de stres? Răspundeţi
la întrebări în eseul dvs.
4. Descrieţi 5 situaţii de stres academic. Deduceţi 10 motive, care au generat aceste
situaţii. Care din aceste motive este posibil de eliminat?
5. Dezbateţi ideia: un elev cu tema de acasă pregătită, are mai puţin stres lalecţii.
Înaintaţi 10 argumente pro/ contra.
6. Pot fi privite sursele de informare precum INTERNET-ul, mass-media etc. ca
generatori de stres? Daţi exemple pro/ contra. Deduceţi măsurile de protecţie
împotriva unui eventual stres.
7. Efectuaţi o investigaţie- sondaj despre factorii de stres, făcând comparaţie între
oamenii de vârste diferite. Deduceţi topul factorilor de stres la dvs. şi părinţii dvs.
8. Realizaţi un pliant cu informaţia despre bolile generate de stres şi metodelede
combatere a stresului. Dăruiţi aceste cărţulii la 50 de persoane.
9. Cercetaţi dacă există stres academic la profesori, realizând un chestionar în
instituţia dvs. Selectaţi situaţiile cele mai frecvent numite. Deduceţi factorii
antistres.

58
TEMA 13. ALIMENTAȚIA ȘI ACTIVITATEA FIZICĂ
Conţinuturi: Grupurile alimentare: Glucide. Proteinele. Grăsimile. Vitamine și
microelemente. Recomandările de alimentaţie pentru fiecare grup alimentar.
Greutatea medie la adolescenţi. Obezitatea. Anorexia. Steroizii anabolici.
Activităţile fizice: activitatea aerobică, fortificarea muşchilor.
Ca să ne putem bucura de viaţă trebuie în primul rând să fim sănătoşi. Dar
sănătatea depinde în mare masură de alegerile pe care le facem în ceea ce priveşte
alimentaţia. Este un adevăr care se aplica tuturor, indiferent de vârstă.
Deoarece alimentaţia joacă un rol important în:
* asigurarea şi menţinerea sănătăţi;
* creştere şi dezvoltare, mai ales la copii şi adolescenţi;
* prevenirea unor boli cronice, cum ar fi diabetul, obezitatea sau bolile de inimă,
dar şi vindecarea unor maladii printr-o alimentaţie specifică;
* recuperarea rapidă în perioada de convalescenţă sau după intervenţii chirurgicale.
Alimentaţia reprezintã domeniul în care se fac cele mai grave erori. Omul modern
se hrãneste într-un mod nesãnãtos, mãnâncã prost şi mult. Pe toată durata vieţii,
omul trebuie să aibă un regim alimentar cât mai variat şi cât mai complex, compus
din carne slabă, multe legume şi fructe, cantităţi reduse în grăsimi animale. Aceste
alimente vor fi servite pe parcursul unei zile în 4-5 mese cu o anumită cumpătare în
alimentaţie. Micul dejun va fi cât mai consistent (35% din caloriile zilnice), iar
cina cât mai uşoară şi servită cu 2-4 ore înainte de culcare. Vom enumera câteva
greşeli de alimentaţie, convinşi find că sănătatea nu este ceva opţional, dar o
obligaţie. Consumul excesiv de grăsimi este prima şi cea mai gravă greşeală de
alimentaţie. Excesul de grăsimi, mai ales de grăsimi saturate şi colesterol, este un
factor major în creşterea riscului faţă de bolile de inimă şi ale vaselor de sânge şi
este asociat cu multiple forme de cancer. Colesterolul şi grăsimile saturate provin
din alimente de origine animală: slănină, untură, unt, ouă, lapte, smântână,
brânzeturi, carne grasă, ouă. Alimentaţia sănătoasă impune reducerea cantităţii de
grăsimi şi asigurarea nevoilor, preferenţial din surse vegetale: uleiuri vegetale, nuci
şi seminţe oleaginoase. Proporţia de calorii obţinute din grăsimi nu trebuie să
depăşească 20% din totalul caloriilor pe zi.
Excesul de carne şi preparate din carne, care în afară de grăsimi mai conţin
proteine animale, este a doua mare greşeală în alimentaţie. Acest exces contribuie
la o serie întreagă de boli, cum ar fi: bolile de inimă, arterioscleroza, obezitatea,
diabetul zaharat, constipaţia, cancerul tractului digestiv. Cercetările ştiinţifice din
ultimele decenii şi analiza stării de sănătate a populaţiilor cu alimentaţie
preponderent vegetariană din toate colţurile lumii au condus la concluzia că
alimentaţia fără carne poate asigura, fără dificultate, nutrienţii necesari, ba mai
mult, oferă protecţie crescută faţă de numeroase boli.
Consumul mare de zahăr rafinat este o altă greşeală majoră. Zahărul se ascunde în
alimentele noastre sub cele mai diverse forme şi în cantităţi rare ori bănuite. Se
impune limitarea consumului de zahar şi controlul lui sub orice formă ar apărea.

59
Glucidele necesare vor fi procurate din fructe. Excesul de sare şi condimente. Este
destul de cunoscută legătura dintre excesul de sare şi boala hipertensivă. Este bine
să reţinem că cercetările au demonstrat că în regiunile geografice unde populaţia,
prin traditie, consumă alimente condimentate, mai ales cu condimente iuţi,
frecvenţa apariţiei cancerelor de faringe, esofag, stomac şi gură, este mai ridicată.
Alimentaţia sănătoasă nu înseamnă neapărat mâncare fără gust. Trebuie doar
deprinsă arta combinării şi folosirii condimentelor sănătoase şi evitat consumul
excesiv de sare. Unele condimente naturale au efect de stimulare a digestiei şi
metabolismului (cimbrul), altele acţioneaza împotriva îmbolnăvirilor (chimenul,
cimbrul, mărarul), sau sunt diuretice (ceapa, ienupărul). Busuiocul, cimbrul,
mărarul, usturoiul, pătrunjelul, menta, salvia, cimbrişorul, chimionul, ienupărul pe
lângă faptul că ameliorează mult gustul mâncării, contribuie la procesul de digerare
şi eliminare a grăsimilor.
O altă problemă a alimentaţiei moderne este folosirea pe scară largă a făiniialbe.
Oricât de apreciată ar fi pentru anumite calităţi, făina albă, şi tot ce se preparădin
ea, prezintă două mari neajunsuri: lipsa de fibre şi sărăcia în vitamine din grupul B.
Aceste vitamine au un rol deosebit de important în buna funcţionare a sistemului
nervos. Pâinea integrală este mai sănătoasă şi chiar mai gustoasă.
În alimentaţie este important, de asemenea, nu doar ce mâncăm şi în ce cantitate,
dar şi când şi cum mâncăm. Servirea mesei la ore neregulate şi consumul de
alimente în perioada dintre mesele principale, sunt două dintre multele probleme
specifice vieţii moderne. Este bine să ne aducem aminte dictonul: «Să mâncăm
pentru a trăi şi nu să trăim pentru a mânca! ». Vom observa că, în mare măsură,
alimentaţia recomandată tradiţional pentru perioada postului, se regăseşte în
principiile alimentaţiei sănătoase.
Aşa se face cã o persoanã din douã suferã de exces de greutate (depãsirea cu peste
10% a greutãtii normale). Aceasta are efect nefast asupra sistemului osos, a
scheletului şi asupra aparatului motor, în special asupra pãrtii inferioare a corpului.
Cu cât excesul în greutate este mai mare cu atât creşte şi procentajul persoanelor
care suferã de maladii coronariene (ateroscleroză, infarct miocardic, anginã
pectoralã) sau cu afectiuni cancerigene. Statisticile aratã cã peste 30% dintre
obezimor din cauza bolilor de ficat sau a diabetului. De asemenea obezii pot avea
probleme mult mai mari în cazul unor inteventii chirurgicale.
Ce înseamnă să mâncăm sănătos? Pentru ca alimentarea să contribuie la
fortificarea organismului, trebuie să respectăm următoarele reguli:
1. Respectarea corespondenţei între conţinutul energetic al alimentelor ingerateşi
necesităţile vitale, reeşind din modul de activitate, vârsta, gen, aşezarea geografică
a individului. Moderaţia inseamnă că în nici un caz nu vom mâncă mai mult decât
consumăm, altfel riscam să depunem kilograme de prisos.
2. Valoarea nutritivă a raţiei alimentare trebuie să corespundă cerinţelor
organismului în substanţe minerale, vitamine, glucide, proteine, grăsimi şi alte
substanţe vitale.
3. “Mănâncă variat, echilibrat şi moderat” O dietă sănătoasă include toate felurile
de alimente. Varietatea este importantă pentru că nici un aliment nu poate furniza

60
toate elementele nutritive necesare organismului. Se recomandă respectarea unei
varietăţi maximale de alimente, mâncăruri, moduri de preparare. Astfel se va
asigura întreaga diversitate de elemente vitale, cât şi apetitul bun, care va favoriza
metabolismul.
4. Hrana trebuie să fie bine pregătită, de dorit, din produse proaspete, la focul cel
mai mic, să fie condimentată natural, cu cantitatea minimală de sare şi zahăr. Sare
iodată se recomandă să fie adăugată la finele procesării.
5. Consumul de crudităţi este un factor important de sănătate.
6. Este esenţiala adoptarea unui regim de alimentare şi respectarea lui. Se
recomandă 5 gustări pe zi, cele mai copioase fiind cele matinale.
7. Ţineţi o zi pe săptămână post, aceasta va permite curăţirea organismului de
tohine şi substanţe “grele”. Alte două zile înlocuiţi carnea cu lactate şi ouă.
8. Regula” 5 pe zi” Această regulă spune că trebuie să mâncăm minim 5 sortimente
de fructe ţi legume în fiecare zi. Ea mai sugerează faptul că la baza sănătăţii stă
consumul cât mai mare de legume şi fructe proaspete.
9. Este chiar mai bine să mâncăm mai multe alimente neprelucrate termic, pentru
că ele îşi păstrează vitaminele şi enzimele de care organismul nostru are atâta
nevoie. Dar să nu uităm că avem nevoie şi de mâncare caldă. Sunt multe feluri de
mâncare, care se pregătesc simplu, repede şi sunt foarte sănătoase. Acestea sunt tot
felul de teciuri pe apă sau pe lapte, cu legume. Cu cât crupa aleasă este mai
întunecată la culoare cu atât conţinutul de vitamine în ea este mai mare. O altă
posibilitate sunt supele pe legume. Este recomandată procesarea minimă.
Componentele nutriţionale
Zaharidele sau Glucidele sub aspect biochimic şi fiziologic, glucidele constituie o
materie primă pentru sinteza celorlalte substanţe: proteine, lipide, cetoacizi, acizi
organici. De asemenea constituie substanţe de rezervă utilizate de către celule şi
ţesuturi. Glucidele intră în componenţa celulelor, ţesuturilor, fermenţilor, unor
hormoni, a factorilor de coagulare a sângelui. Cele mai importante glucide sunt
glucoza, fructoza, zaharoza (zahărul), galactoza (glucidul din lapte), amidonul
(glucidul din legume şi cereale), celuloza şi hemiceluloza (existente în vegetale),
pectina, glicogenul (din muşchi şi ficat).
Glucidele constituie o sursă importantă de energie în organism. La arderea 1g de
glucide se degajă 4 kcalorii. Procesul de degajare a energiei la arderea
monozaharidelor (glucoza, fructoza) şi oligozaharidelor (zaharoza) se produce
rapid, comparativ cu alte surse energetice ale organismului. De aceea glucoza şi
zaharoza se recomandă sportivilor la antrenamente şi competiţii. Rolul glucidelor
este deosebit de mare pentru sistemul nervos central.
Glucoza este predecesorul principal al glicogenului (rezerva principala de glucide
în organism). Glicogenul se depune în ficat şi muşchi. El joaca un rol important în
reglarea nivelului de zahăr din sânge. Conţinutul total de glicogen în organism
estede 500g (1/3 se localizează în ficat şi 2/3 - în muşchii scheletului). Dacă
glucidele nu pătrund în organism cu hrana, atunci aceste rezerve se epuizează în
timp de 12-18 ore. În asemenea cazuri se măreşte procesul de oxidare a lipidelor
(rezervele lor sunt mult mai mari ca ale glucidelor).

61
Celuloza şi hemiceluloza, numite fibre alimentare, nu se digeră în organism,
datorită consistenţei fibroase pe care o au. Ele stimulează peristaltismul intestinului
gros, favorizează evacuarea materiilor fecale, sporesc eliminarea prin intestin a
colesterolului, substanţelor toxice şi a altor produse ale metabolismului,
normalizează flora intestinală, contribuie la prevenirea aterosclerozei, colelitiazei,
diabetului zaharat, obezităţii, cancerului, proceselor inflamatorii la nivelul rectului.
Fibrele insolubile (celuloza si lignina) sunt necesare unei bune funcţionări a
colonului, în timp ce fibrele mai solubile din legume si fructe, cum sunt pectinele,
au rol în scăderea colesterolemiei. Fibrele solubile încetinesc evacuarea
stomaculuişi duc la scaderea nivelul concentraţiei zahărului în sânge. Ele absorb
apa prin reţinere în ochiurile reţelei de fibre. Favorizează tranzitul intestinal, în aşa
fel încât durata tranzitului intestinal este invers proportionala cu cantitatea de fibre
alimentare digerate. Cantitatea optima necesară defibre alimentare este de 30 g/zi.
Un aport insuficient de fibre alimentare pe termen lung poate provoca cancerul de
colon, diverticulita, colonul iritabil, constipaţia, diabetul zaharat, obezitatea,
cardiopatia ischemică cronică. Cariile dentare au fost puse în legatură cu
înlăturarea din alimentaţie a elementului texturat care reclama o masticaţie
prelungită şi o stimulare permanenta a stratului extern al dintelui. Procesele de
rafinare excesivă pot crea deficienţe în unele vitamine, aşa cum am subliniat mai
sus, căci aceste vitamine se gasesc în stratul extern al cerealelor, care este în mare
parte înlăturat înprocesul de rafinare. Drept sursă de fibre alimentare pot servi
tărîţele de grîu (15-30g zilnic), dar şi vegetalele proaspete. Este dăunător şi
surplusul de glucide: provoacă obezitate, infiltraţia lipidică a ficatului. Consumul
produselor alimentare bogate în amidon, al fructelor şi legumelor cu conţinut înalt
de glucide are unele priorităţi faţă de zahăr, bomboane şi alte dulciuri. Zahărul este
un produs cu energie calorică înaltă, lipsit de vitamine, săruri minerale, fibre
vegetale.
Norma zilnică de glucide în raţia alimentară trebuie să constituie 300-400g pentru
maturi, inclusiv 50-100g de zăharuri uşor asimilabile. Glucidele vor forma 50-65%
din valoarea energetică a raţiei alimentare zilnice. Persoanele care îndeplinesc
munci fizice grele au nevoie de cantităţi sporite de glucide. Astfel, ei pot consuma
pînă la 600-700g de glucide zilnic. Proteinele sunt “maşinăriile” responsabile
pentru funcţionarea tuturor entităţilor vii.
Proteinele sunt componente de bază ale tuturor celulelor vii, alături de lipide,
zaharide, vitamine, apă şi săruri anorganice, formând împreună un sistem complex
în cadrul căruia se petrec o serie de reacţii chimice care asigură reproducerea,
dezvoltarea şi funcţionarea normală a fiinţelor vii. Sunt componente ale structurilor
celulare şi au funcţii biologice fundamentale: enzimatice, hormonale, imunologice.
Sunt proteine unele substanţe cu puternică activitate biologică ale celulelor ca:
enzimele, pigmenţii respiratori, mulţi hormoni şi anticorpii Necesarul de proteine
depinde de necesităţile organismului:
Copii: - 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24 h
-7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24h
-12-20 ani - 1,5-1,7 g prot/kgcorp/24 h

62
Adulţi: -1,0-1,5 g/kgc/zi
Gravide şi mame care alăptează: 2 g/kgc/zi
Sportivi, muncitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/zi
Surse de proteine:
Produse animale: lapte (3%), brânzeturi (25-30 %), carne (18-25%), ouă (12%).
Leguminoase: fasole (25-30%), mazăre, soia (35-42%).
Cereale: pâine (8%).
Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci (30%), legume, fructe (ultimele 2 mai
puţin).
Lipidele (grăsimile) au un rol major în biologia celulelor, ţesuturilor, organelor şi
întregului organism uman, fiind necesare pentru corecta desfăşurare a proceselor
metabolice şi menţinerea stării de sănătate. Din punct de vedere fiziologic
grăsimile îndeplinesc două funcţii importante: furnizoare de energie (1 g lipide
eliberează 9 Kcal sau 37 Kj energie) şi rol structural – funcţional.
Grăsimile provenite din dietă sunt stocate în celule specializate adipocite care,
formează ţesuturi grase, localizate în diferite zone ale organismului. Grăsimile din
aceste depozite sunt utilizate de organism pentru a face faţă necesităţilor energetice
reprezentate de metabolism, activitate mentală şi fizică. Grăsimile structurale nu
sunt utilizate pentru obţinerea de energie, nici chiar în perioadele de înfometare,
având un rol biologic esenţial. Grăsimile structurale prezintă specificitate de organ,
acoperă organele, nervii protejându-le de traumatisme. Perniţele grase protejează
palmele, tălpile şi oasele de presiunile mecanice, iar grăsimea subcutanată izolează
termic întregul corp asigurând homeotermia. Fosfolipidele sunt componente
majore şi esenţiale ale tuturor membranelor celulare, funcţionând ca bariere
lipidice, izolatori şi substrate pentru hormonii paracrini şi pentru complexele
lipidice biologic active.
Vitaminele liposolubile reglează funcţiile diverselor căi metabolice. Vitamina E
protejează biomembranele de distrugerile provocate de radicalii liberi, cooperând
cu alte componente ale lanţului antioxidant (vit. A, C) la combaterea stresului
oxidativ. Vitaminele A şi D sunt implicate în mecanismele de reglare a expresiei
genetice.
Lipidele ingerate reduc secreţia gastrică, încetinesc încărcarea gastrică stimulând
fluxul pancreatic şi biliar, facilitând astfel procesele de digestie. Lipidele au şi
funcţii biologice esenţiale în recunoaşterea şi semnalizarea celulară, în
specificitatea de specie şi imunitatea tisulară. Colesterol bun vs. colesterol rău Din
punct de vedere biochimic, colesterolul face parte din clasa lipidelor, alături de
trigliceride, acizi graşi etc., fiind produs aproape exclusiv în organismele animale,
inclusiv organismul uman, şi este un component esenţial al tuturor membranelor
celulare, având rol în modularea permeabilităţii acestora pentru diferiţi compuşi.
Pe de altă parte, din “colesterolul bun” (HDL-colesterol) se sintetizează o serie de
alte substanţe importante în organism, respectiv acizii biliari care sunt implicaţi în
digestia grăsimilor pe care le ingerăm, hormonii sexuali şi vitamina D. El conferă
protecţie faţă de bolile cardio-vasculare prin favorizarea transportului
colesterolului de la ţesuturi spre ficat şi excreţia sa în bilă. Auzim mereu aceste
63
două formule. Iată diferenţele. Deoarece colesterolul este complet insolubil în apă,
în sânge circulă sub formă de lipoproteine, împreună cu trigliceridele, unele dintre
aceste lipoproteine prezentând risc aterogen, motiv pentru care sunt denumite şi
“colesterolul rău” (LDL-colesterol). Ficatul deţine rolul central în reglarea
colesterolului în organism, la acest nivel ajungând colesterolul ingerat din
alimente, colesterolul sintetizat în diferite ţesuturi, în special în intestin şi ficat, şi
de aici este eliminat ca atare sau sub formă de săruri biliare, prin bila, în lumenul
intestinal. La nivelul intestinului are loc absorbţia unui anumit procent din
colesterolul din alimente şi din cel produs de ficat sub formă de colesterol biliar,
iar restul este eliminat prin materiile fecale.Există mecanisme complexe care
reglează metabolismul colesterolului, iar când balanţa între “intrarea” şi “ieşirea”
colesterolului este alterată, acesta se depune progresiv pe peretele vaselor de sânge,
ducând la îngustarea acestora (ateroscleroză), cu afectarea inimii, creierului şi
circulaţiei periferice.
Ateroscleroza poate debuta din copilărie, iar în afară colesterolului există şi alţi
factori de risc, respectiv vârsta, istoricul familial, tensiunea arterială crescută,
nivelul crescut al trigliceridelor, fumatul, obezitatea, diabetul zaharat. Obezitatea
este o creștere exagerată a greutății corporale (peste 25% față de greutatea
normală), cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul
subcutanat și în jurul viscerelor. Poate fi exogenă, când este determinată de o
alimentație excesivă sau endogenă, când apare în urma unor tulburări ale glandelor
endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus. Constituie un factor de risc în
diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și arterioscleroză, apnee obstructivă de
somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită și astm. Obezitatea este o afecțiune
medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii), în care grăsimea corporală
se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra
sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sauprobleme de sănătate. Oamenii
sunt considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime
obținută prin împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme, la pătratul
înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.
Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității.
Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de
alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea
consumului de fibre alimentare. Anorexia nervoasă este o tulburare psihică din
categoria tulburărilor alimentare, caracterizată printr-o reducere anormală a
greutății corpului și printr-o deformare a imaginii propriului corp cu teama
prevalentă, persistentă, de îngrășare. Persoanele care suferă de anorexie nervoasă
își limitează greutatea corpului prin abținerea voluntară îndelungată de la hrană
(înfometare sau post voluntar) (anorexia nervoasă de tip restrictiv) și prin alte
metode - ca de pildă abuzul de purgative, clisme și diuretice, folosirea de substanțe
anorexigene, și excesul de exerciții fizice (anorexia nervoasă de tip eliminator,
purgativ).
Anorexia nervoasă are un risc crescut de mortalitate - până la 10%. Bulimia
nervoasă este o dereglare digestivă caracterizată prin hrănire în exces, recurentă,

64
urmată de un comportament compensatoriu. Cea mai obișnuită formă—practicată
de mai mult de 75% dintre oamenii care au bulimia nervoasă—este vomare auto-
provocată, uneori numită curățare; post, folosirea unor laxative, clisme, diuretice,
precum și un antrenament prelungit. Steroizii anabolizanți și androgeni sunt
hormoni sintetici, care sporesc capacitatea organismului de a produce țesut
muscular. În principal, toți steroizii anabolici și androgeni sunt copii sintetice al
principalului hormon masculin, testosteronul.
Steroizii anabolizanți și androgeni sunt folosiți în cadrul tratamentului bolnavilor
de SIDA sau care suferă de anumite forme de cancer, care duc la atrofierea
musculară și slăbirea organismului, stimulând apetitului și păstrarea masei
musculare și masei osoase. De regulă, folosirea unor doze mai mari decât cele
terapeutice este considerată o practică foarte riscantă. Efectele secundare, în
funcție de steroidul anabolizant folosit și metoda de administrare includ:
Inhibarea secreției proprii de testosteron.
Afectarea negativă a profilului lipidic: reduc colesterolul bun (HDL) și cresc
colesterolul rău (LDL).
Ginecomastie: dezvoltarea țesutului mamar la bărbați.
Acnee.
Agresivitate crescută.
Calviție.
Mărirea prostatei.
Afecțiuni ale rinichilor.
Sterilitate.
Scăderea libidoului.
Depresie.
Afecțiuni hepatice, în special cauzate de steroizii administrați pe cale orală.
Vreţi să vă simţiţi mai bine, să aveţi mai multă energie şi, poate chiar, să trăiţi mai
mult? Tot ce trebuie să faceţi este să începeţi un program de exerciţii fizice. Şapte
dintre beneficiile unui program regulat de exerciţii fizice sunt:
1. Exerciţiul vă îmbunătăţeşte starea de spirit- Exerciţiul stimulează o serie de
centrii nervoşi ai creierului, ceea ce vă va ajuta să vă simţiţi mai veseli şi mai
relaxaţi. De asemenea, veţi arăta mai bine, iar acest lucru vă va îmbunătăţi
imaginea de sine şi încrederea în forţele proprii. În plus, exercitiul fizic reduce
stările de anxietate şi depresie.
2. Exerciţiul combate bolile cornice- Un program regulat de exerciţii vă poate ajuta
să preveniţi sau să controlaţi hipertensiunea. Chiar şi nivelul colesterolului va avea
de câştigat dacă faceţi mişcare. Exercitiul regulat ajută la creştera nivelului HDL în
timp ce scade LDL. Sportul vă poate ajuta să preveniţi diabetul, osteoporoza şi
anumite tipuri de cancer
3. Exerciţiul ajută la menţinerea controlului asupra greutăţii- Când faceţi exerciţii
fizice ardeţi calorii şi cu cât acesta este mai intens, cu atât ardeţi mai multe calorii.
Nu trebuie să depuneţi prea mult efort şi nici nu necesită foarte mult timp. Urcaţi
pe scări în loc să luaţi liftul, faceţi o mică plimbare în timpul pauzei de masă, faceţi

65
câteva genuflexiuni în pauzele publicitare sau, chiar mai bine, închideţi televizorul
şi mergeţi la plimbare.
4. Exerciţiul vă întăreşte inima şi plămânii- Prin exerciţiu fizic, ţesuturile sunt mai
bine oxigenate şi hrănite cu nutrienţi, iar acest lucru duce la îmbunătăţirea întregul
sistem cardiovascular.
5. Exerciţiul oferă un somn liniştit- O somn bun vă va ajuta să vă concentraţi, să
fiţi mai productivi şi îmbunătăţeşte starea de spirit. Dacă aveţi probleme cu
somnul, încercaţi să faceţi sport în cursul după-amiezii.
6. Exerciţiul poate revigora viaţa sexuală- Activitatea fizica îmbunătăţeşte
circulaţia sangvina, ceea ce va duce la o satisfacţie mai mare în materie de sex.
7. Exerciţiul poate fi distractive- Activitatea fizica nu trebuie să fie o corvoadă.
Înscrieţi-vă la cursuri de dans, de alpinism sau faceţi excursii la munte (în care să
urcaţi pe jos). Adunaţi câţiva prieteni şi organizaţi un meci de fotbal, volei, tenis,
etc.
Importanţa stilului de viaţă rezultă din ponderea lui în determinarea stării de
sănătate. Conform cercetătorilor L. Green şi J. Ottoson, stilul de viaţă, ca unul din
factorii determinanţi ai sănătăţii, are ponderea de 51%.
Concluzii:
Protejează-te! Cine să o facă, dacă nu tu? Cine este responsabil pentru starea ta de
sănătate, pentru starea ta de bine? Ce înseamnă să te protejezi, iî general?
Evită, pe cât posibil, alimentele care au aditivi periculoşi, generatori de boală.
Învaţă să citeşti etichetele!
Ai grijă ca alimentele, pe care le consumi, să fie în termen de garanţie!
Ai grijă unde le depozitezi, unde le păstrezi până la momentul consumului!
Construieşte-ţi, cu răbdare şi iubire, relaţii de durată.
Nu e cazul ca relaţiile tale să-ţi producă suferinţă!
Înconjoară-te de prieteni!
Munceşte cu plăcere şi dedicaţie!
Foloseşte prezervativul la contactul sexual – eviţi infecţiile cu transmitere
sexuala, HIV/SIDA, hepatite B, C...H, sarcini nedorite.
Decide-te pentru o sarcină, doar atunci când îţi doreşti să aduci un suflet pe lume!
Nu atinge sângele altor persoane!
Poartă pălăria de soare pe arşiţă, vara acoperă-te cu materiale uşoare!
Traversează doar pe la trecerea de pietoni, nu-ţi risca viaţa inutil!
Poartă centura de siguranţă, când eşti în maşină, poartă casca de protecţie, dacă
eşti motociclist!
Nu te lăsa abuzat, nu accepta violenţa în viaţa ta!
Ai grijă de imunitatea ta : fă sport, mănâncă sănătos, nu te supăra pentru toate
fleacurile!
Respectă normele de igienă personală şi colectivă!
Respiră corect, bea apă câtă trebuie!
Odihneşte-te!
Evită factorii nocivi, nu te autointoxica!
66
Respectă prescripţiile medicale!
Mergi la controalele medicale periodice – ai nevoie de ele, înainte să apară boala!
Iubeşte! Iartă! Manifestă-ţi recunoştinţa!
Roagă-te! Aminteşte-ţi! Tu eşti creatorul sănătăţii tale!
Sarcini pentru lucru individual:
1. Elaboraţi un Studiu de caz despre anorexie sau bulimie. Formulaţi 5 întrebări la
problema dată.
2. Realizaţi un slide-show despre oameni şi copii obezi, dar şi anorexici. Explicaţi
calculele unei greutaţi corporale normale.
3. Realizaţi un clip video sau o PPT cu sugestii pentru un program regulat de
exerciţii. Partajaţi informaţia la colegi şi prieteni.
4. Efectuaţi un sondaj despre principiile alimentaţiei sănătoase la o grupă
neomogenă de 30 de persoane. Faceţi analiza rezultatelor, descoperind diferenţele
de gen sau vârstă.
5. Organizaţi o dezbatere la tema Steroizii anabolizanți, pregătind argumente pro/
contra. Anunţaţi concluziile.
6. Colectaţi produsele alimentare, care vor constitui meniul zilei, în conformitate
cu piramida alimentară. Aranjaţi colecţia sub formă de piramidă. Faceţi calculele
aportului de nutrienţi şi de calorii.
7. Investigaţi necesarul şi sursele de microelemente precum calciu, magneziu,
caliu, natriu, fier, cobalt, iod etc. Sistematizaţi informaţia într-un ziar de perete sau
pliant.
8. Citiţi cartea Trăieşte sănătos, mănâncă inteligent, autor Andreea Nica. Selectaţi
20 de citate, care v-au impresionat, printaţi-le pe foi şi răspândiţi-le în instituţia
dvs., printre prieteni.

TEMA 14. PLANIFICAREA PENTRU UN MOD SĂNĂTOS DE VIAȚĂ

Conţinuturi: Componentele dezvoltării personale: identitatea, cariera, sănătatea,
familia, autodezvoltarea, prietenii, averea, reputaţia. Principiile dezvoltării
personale: interdependenţa, scopurile pe termen lung şi scurt, dezvoltarea înseamnă
schimbare, două direcţii ale procesului de dezvoltare personală. Stabilirea
scopurilor pentru dezvoltarea personală.
- "Devenim ceea ce gândim în mod continuu să devenim." - Ralph Waldo
Emerson
- "Orice idee ţinută în minte şi accentuată în mod continuu, indiferent că este
temută sau venerată, va începe imediat să se materializeze în cea mai
apropiată formă posibilă a sa." - Andrew Carnegie
Dezvoltarea personală poate fi definită în multe feluri. Practic sunt două
componente mari: pe de o parte, autodepășirea continuă, care este o componentă
importantă și, pe de altă parte, dezvoltarea abilităților noastre, a inteligenței
emoționale, a tot ceea ce ține de ființa și de interiorul nostru pe multe planuri.
Dezvoltarea personală înseamnă să te dezvolți pe tine ca persoană, nu neapărat ca
profesie: să-ți dezvolți abilitățile de relaționare, abilitățile de comunicare, abilitățile
de gestionare a emoțiilor, abilitățile de stabilire a scopurilor, capacitatea de a
67
înțelege, empatia, inteligența financiară etc. Practic orice aspect, care implică
ființa, te duce înspre dezvoltarea personală, indiferent că e vorba de profesie,
familile, relații, relația cu tine însăți.
Dezvoltarea personală este în primul rând în beneficiul celui care se dezvoltă
personal și asta mai întâi se vede și se simte în interior și abia după o perioadă de
timp… un an, doi, trei, începe să se vadă în exterior. Și asta este capcana, pentru
cădezvoltarea personală e un proces, o evoluție și rezultatele nu se văd imediat. Și
în multe situații dezvoltarea personală se”comportă” asemeni bambusului. Toată
lumea știe că timp de 5ani nu se întâmplă nimic cu bambusul, sămânța stă în
pământ și ai impresia că nu crește, dar de fapt își formează rădăcinile, iar după
aceea în foarte scurt timp ajunge la înălțimi impresionante. În tot timpul în care
aparent nu s-a întâmplat nimic de fapt s-au creat niște rădăcini foarte adânci care i-
au permis ulterior să crească foarte repede. La fel e și cu dezvoltarea personală.
Foarte multe rădăcini cresc în interior, ceea ce nu se vede la exterior și la un
moment dat brusc se întâmplă ceva… Recomandarea ar fi să tragem concluzia
dacă dezvoltarea personală funcționează sau nu după 5 ani de dezvoltare personală.
Care sunt valorile care te definesc și te inspiră în tot ceea ce faci?
Libertatea. Fiecare înțelege ce vrea prin libertate. Unul dintre cele mai interesante
rezultate ale dezvoltării personale este libertatea minții. Libertatea poate să îmbrace
multe forme, poate fi o libertate financiară, o libertate de organizare a timpului, o
libertate de organizare a vieții O altă valoare este înțelegerea, înțelegere prin
prisma cunoașterii, a toleranței combinate cu analiza. Încerc să înțeleg cum
gândește un om, cum acționează, încerc să mă înțeleg pe mine, felul în care
gândesc şi acţionez. Este
cazul, când ne uităm la o persoană și încercăm să îi trasăm un profil, să o
caracterizăm și după ce o cunoștem comparam acea caracterizare cu ceea ce am
simțit sau am văzut la primul contact. Deci înțelegere din perspectiva cunoașterii.
O altă valoare importantă este toleranța, pentru că ai nevoie de multă toleranță ca
să-i înțelegi pe oameni și de multe ori chiar pe tine însuți. O misiune unică ce îi
revine fiecăruia dintre noi. Înțelegem prin misiune unică acea vocație, pe care o
simţim la un moment dat și în plan spiritual, ca pe o chemare. Cred că toate
persoanele care au avut un impact major asupra lumii din jur au avut această
vocație foarte clară. Unii poate au creat capodopere artistice, alţii au schimbat viața
a mii de cupluri prin consiliere matrimonială, alții au schimbat minți prin
coaching…
Cu siguranță ne punem amprenta într-o direcție sau în alta. Sunt foarte multe
persoane care au talente și care nu răspund chemării lor. Există o legătură între a te
dezvolta personal și a fi capabil să simți această vocație, să te duci în direcția în
care ea te cheamă. Noi suntem creatorii propriei noastre vieţi. Conceptul de
planificare pentru dezvoltare personală se refera la crearea unui plan de acţiune
care are la bază:
1. conştientizarea situaţiei,
2. reflectarea asupra situaţiei,
3. stabilirea scopurilor,

68
4. stabilirea unui plan de acţiune pentru dezvoltare personală în contextul fie a
carierei, educaţiei, sau a dezvoltării personale.
Anumite zone cheie în care ai vrea să îţi stabileşti scopuri personale includ:
familia, creşterea personală, creşterea financiară, sănătatea, creşterea socială,
cariera, hobbiurile, creşterea spirituală şi recreaţiile. PDP (planul de dezvoltare
personală), de asemenea, numit IDP (plan de dezvoltare individual), include de
obicei o declaraţie de viziune, puncte tari sau competenţele individului, precum şi
etapele sau paşii care indică modul în care planul urmează să fie realizat.
Termenul Planificarea pentu dezvoltarea personală (PDP) este folosit pentru a
descrie un proces structurat prin care tinerii pot: reflecta asupra experienţelor de
viaţă, construi un plan de acţiune cu scopul de a se dezvolta personal şi/sau
profesional şi a monitoriza propria lor dezvoltare. PDR este un proces de învăţare
activă întreprins de către indivizi pentru ei înşişi. Scopul principal al unui PDP este
de a îmbunătăţii capacitatea unui individ de a înţelege ce şi cum învaţă, să ofere
oportunitatea unui proces planificat de învăţare şi să îşi asume responsabilitatea
procesului de învăţare individual.
Intenţia este de a ajuta tineri să:
• înveţe într-o gama mai largă de moduri şi contexte decât cele clasice;
• să devină mai independenţi, eficienţi şi încrezători în procesul de învăţare
autodidact;
• să înţeleagă ce şi cum învaţă şi să îl relaţioneze la un context mai larg;
• să recunoască şi să fie în măsură să identifice elementele învăţate şi prin
urmare, progresele pe care le face;
• să utilizeze cunoştinţe învăţate pentru atingerea obiectivelor specifice
planificate;
• să revizuiască, planifice şi să îşi asume responsabilitatea pentru propriul proces
de învăţare;
• să articuleze obiective personale şi să îşi evalueze propriul progres realizat
pentru atingerea acestora;
• să încurajeze o atitudine pozitivă asupra procesului de învaţare pe toată durata
vieţii;
• să recunoască şi să definească nevoile de învăţare.
Scopul PDP este să:
• definească obiectivele personale pe termen scurt şi pe termen lung;
• decidă ce este de făcut pentru atingerea acestor obiective;
• să identifice, să analizeze şi să înţeleagă propriile puncte tari şi puncte slabe;
• reflecteze asupra şi să ia parte activă în planificarea şi dezvoltarea abilităţilor
personale;
• să eficientizeze procesul de îndeplinire a sarcinilor.
Unele dintre beneficii pentru tineri sunt:
• integrarea obiectivelor personale cu cele organizaţionale şi prin aceasta
îmbunătăţirea capacităţii de a se alinia şi a-şi eficientiza experienţa de viaţă;
• să îi ajute să îşi stabilească încotro doresc să se îndrepte şi de ce au nevoie
pentru a ajunge acolo;

69
• să-şi eficientizeze monitorizarea şi progresul propriului proces de învăţare;
• să ofere oportunitatea de a discuta oportunităţile de dezvoltare într-un cadru
profesional pentru a putea primi suport şi feedback;
• să redea încredrea în idea că “orice este posibil, şi că obiectivele nu sunt de
neatins dacă sunt abordate pas cu pas”;
• să determine scopurile de învăţare şi să identifice oportunităţile pentru acestea;
• să îi pregătească la solicitările pe care le vor întâlnii la finalizarea studiilor;
• să ofere o abordare practică pentru intergrarea oportunităţilor atât în
dimensiunea verticală cât şi în cea orizontală.
PDP-ul are două rezultate:
• Primul este îmbunătăţirea auto-conştientizării punctelor personale tari şi a
punctelor slabe şi direcţiilor necesare pentru schimbare. Procesul este destinat
pentru a ajuta persoanele să înţeleagă valoarea adăugată pe care o aduce procesul
de învăţare, pentru că activizează şi dezvoltă întreaga persoană în procesul de
învăţare.
• Cel de al doilea rezultat este creşterea responsabilizării individuale vis-a-vis de
propriul proces de învăţare prin menţinerea unui jurnal al experienţelor de învăţare
şi realizărilor, a reflecţiilor personale şi planurile de auto-dezvoltare, care
furnizează o resursă unică pentru fiecare individ.
Recomandări pentru PDP:
Fiecare pas pe drumul atingerii unui scop este la fel de important ca şi ultimul.
Obţinerea unui scop nu este cel mai important lucru, dar ceea ce devii în procesul
respectiv. Stabileşte scopuri legate şi de familia ta. Ajuta-ţi membrii familiei,
prietenii să înţeleagă acest proces devreme în viaţă. Decide ce vrei să obţii şi
perseverează. Nu încerca să fii totul sau să faci totul pentru toţi oamenii. Visele şi
dorinţele nu sunt scopuri, decât atunci când sunt scrise ca rezultate finale specifice
pe hârtie. Scopurile specifice scrise îţi oferă direcţie şi concentrare
asupraactivităţilor tale. Devin o hartă, care trebuie urmată. Ocupaţia cu diverse
activităţi nu aduce recompense, numai rezultatele fac asta. Ca şi în basseball,
primeşti puncte numai dacă marchezi pe tabela de marcaj.
Informaţia disponibiă nouă se dublează în mai puţin de 30 de luni. Trebuie să
învăţăm să ne concentram, numai pe ceea ce este important pentru noi şi slujba
noastră. Asigură-te că scopurile şi activităţile, la care lucrezi sunt ale tale şi că vrei
cu adevărat să le obţii. Ataşamentul este vital succesului obţinerii lor.
Când ai un scop care te entuziasmează, vei avea mai multă energie. Eşti
entuziasmat de îndeplinirea lui pentru că are un înţeles personal. Crează o linie a
timpului sau un tabel matrice, pe care să îţi dispui scopurile vizual şi datele, la care
trebuie să le termini.
Caută constant modalităţi de integrare sau de combinare a scopurilor personale şi
profesionale. Stabilirea unui scop, care crezi că este de neobţinut va crea frustrare.
Pentru a provoca şi a motiva, scopurile trebuiesc percepute ca realiste şi posibil de
obţinut. Oamenii, care au vise, sunt cei mai în măsură să le experimenteze.

70
Stabileşte-ţi scopurie cu grijă, pentru că le vei obţine. Aceasta înseamnă, în acelaşi
timp, că dacă nu îţi stabileşti nici unul, vei obţine exact aceasta. Scopurile, când
sunt stabilite gândit, pot oferi o direcţie motivată puternică.
Obiectivele bine stabilite, uşor de înţeles şi realiste, conducând înspre scop, ajută
lamenţinerea unui simţ realist şi a speranţei de obţinere a scopului. Stabileşte
criterii de măsurare pentru a monitoriza mişcarea progresivă spre scopul tău. Apoi
vei experimenta un progres. Stabileşte scopuri de îndeplinirea cărora vei fii
mândru.
Un scop este rezonabil, când poţi vedea întregul proces necesar pentru a-l obţine. O
planificare bună serveşte prin sesizarea punctelor rezonabile ale unor scopuri, care
provoacă. Foloseşte imaginile scopurilor.
Dezvoltă un motiv emoţional, pentru care ar trebui să obţii acest scop. Succesul
este realizarea progresivă a unui ideal demn de tine.
- Earl Nightingale
Să trecem la treabă şi să vedem, care ar fi procesul concret şi practic de identificare
a scopului şi stabilire a obiectivelor. Primul pas este să luaţi un creion, să vă
asezaţi în faţa unei coli de hârtie goală şi să daţi un raspuns CONCRET,
ABSOLUT, PRECIS şi FOARTE DETALIAT la următoarele întrebări:
- CE DORESC? CE DORESC CU ADEVĂRAT? ... dar CU
ADEVĂRAT! ...independent de situația actuală!!!
- DE CE DORESC ASTA?
- CARE ESTE DATA la care doresc să ating obiectivul, să-mi îndeplinesc
țelul?
- CE IDEE SAU IDEI AM pentru a-mi atinge țelul propus?
- LA CE SUNT DISPUS SĂ RENUNȚ SAU CE SUNT DISPUS SĂ
„PLĂTESC” SAU SĂ „SACRIFIC” pentru a-mi atinge țelul propus?
- „CE VOI DEVENI dacă-mi realizez țelul sau îmi ating obiectivul?”
- TOȚI CEI IMPLICAȚI în procesul de realizare și materializare a scopului
sau obiectivelor mele, AU DE CÂSTIGAT?
- CEEA CE FAC în ACEST MOMENT – oamenii cu care mă întâlnesc și
discut, cărțile pe care le citesc, activitățile pe care le practic, modul în care
comunic, etc. MĂ AJUTĂ SAU MĂ ÎNDEPĂRTEAZĂ de țelul, obiectivele
și scopul meu suprem?
- CE AM FĂCUT, CONCRET, AZI și ce rezultate am avut pentru împlinirea
țelului sau a obiectivelor mele?
Doar scriind puteţi reveni asupra celor mai mici detalii, le puteţi analiza şi eventual
îmbunătăţi. Doar prin scris, veţi putea fi siguri că menţineţi esenţa şi
particularităţile. Scrisul este concret, absolut şi permanent şi vă creează o imagine
clară la nivel mental asupra a ceea ce doriţi. Scrisul vă face să gândiţi, iar gânditul
creează imagini la nivel mental. Noi toţi, ca fiinţe umane, GĂNDIM în IMAGINI
şi pentru a gândi cât mai clar, avem nevoie de imagini mentale cât mai clare -
avemnevoie de VIZIUNE!
- CE DORESC? CE DORESC CU ADEVĂRAT? ... dar CU
ADEVĂRAT! ...independent de situația actuală!!!

71
Pe căt de "banală" pare această întrebare, pe atât de importantă este! RASPUNSUL
DUMNEAVOASTRĂ TREBUIE SĂ VINĂ DIN "INIMĂ"! Faceţi o scurtă pauză
şi derulaţi-vă viaţa, analizaţi ceea ce aveţi acum, cine sau ce sunteţi acum şi
încercaţi să vă gândiţi şi să conştientizaţi, de ce aveţi ceea ce aveţi sau de ce sunteţi
aşa cum sunteţi în acest moment?
ATENŢIE - VEŢI PRIMI de la viaţă EXACT CEEA CE SIMŢIŢI şi ceea ce VĂ
AŞTEPTAŢI SĂ PRIMIŢI, fiind pregătiţi totodată să primiţi aceasta, ci NU CEEA
CE EXPRIMAŢI DOAR PRIN CUVINTE!
Sarcini de lucru individual pentru fiecare elev:
1. În stabilirea scopurilor, începeţi cu ce este important pentru dvs. în viaţă.
Scoateţi o foaie de hârtie. Scrieţi ce vreţi să obţineţi din acest moment în viaţa dvs.
2. Stabiliţi scopurile dvs. pentru următoarele 12 luni. Anumite zone cheie, în care
aţi vrea să vă stabiliţi scopuri personale includ: familia, creşterea personală,
financiară, sănătatea, socială, cariera, hobbiurile, spirituală şi recreaţiile. Scrieţi
lucrurile pe care doriţi să le obţineţi în această perioadă de un an.
3. Comparaţi cele doua liste. Asigurăţi-vă că ce a-ţi scris pe liste pe termen scurt,
aşa cum le descrieţi, vă vor ajuta să le îndepliniţi pe cele pe termen lung sau pe
viaţă. Este important ca ceea ce faceţi pe termen scurt să vă ducă în direcţia bună
către scopurile pe viaţă. Rescrieţi scopurile pe termen lung acum, dacă trebuie să
faceţi asta.
4. Uitându-vă pe scopurile, care apar acum pe lista dvs., dacă există unele pentru
care nu vreţi să plătiţi preţul, ştergeți-le de pe listă, lăsându-le doar pe cele, pe care
intenţionaţi să le faceţi să se întâmple. Aceasta nu înseamnă, în mod necesar că
aveţi banii sau resursele necesare pentru îndeplinirea scopului chiar acum. Cu toate
astea, când le veţi avea, le veţi cheltui sau veţi face un schimb pentru punctele care
apar pe lista dvs.
5. Pe o altă foaie de hârtie, creaţi-vă scopurile legate de slujbă (învăţătură), care
sunt importante pentru dvs. pentru următoarea perioadă de 12 luni. Identificaţi ce
rezultate vă doriţi în zona dvs. de responsabilitate specifică sau autoritate.
6. Următorul pas, urmăreşte îmbinarea scopurilor dvs. pentru învăţătură şi muncă
cu cele personale. Oriunde observaţi că atingeţi un scop pentru învăţătură/muncă
şi, în acelaşi timp şi unul personal, notaţi această relaţie: în aceste zone veţi fi cel
mai motivat.
7. Pe fiecare din cele trei liste pe care tocmai le-aţi creat, luaţi încă câte o foaie de
hârtie şi faceţi o listă a activităţilor, pe care trebuie să le faceţi pentru a obţine cel
mai important scop, pe care îl aveţi pe fiecare listă.
8. Rescrieţi scopurile în aceste categorii, cel puţin la fiecare trei luni. Singurul
lucru constant este că totul se schimbă. Face sens ca scopurile noastre să se
schimbe pe măsură, ce noi ne schimbăm. Observaţi, cum concentrarea pe ceea ce
vă doriţi să obţineţi, defineşte de asemenea, ce nu alegeţi să faceţi în viaţă.
9. Rescrieţi zilnic lista “Lucrurilor-de-făcut”, dupa revizia scopurilor dorite.
Succesul este definit ca “realizarea progresivă a unui scop care merită.” Dacă faceţi
cele necesare pentru a vă îndrepta către obţinerea scopului dvs., atunci sunteţi “de
succes”, chiar dacă nu aţi ajuns acolo încă.

72
TEMA 15. DECIZII PENTRU UN MEDIU SĂNĂTOS
Conţinuturi: Definiţia de mediu. Interacţiunea componentelor mediului. Efectele
mediului asupra sănătăţii umane. Calitatea vieţii- calitatea mediului. Gunoiul.
Dragostea pentru animale. Maltratarea animalelor. Conceptul dezvoltării durabile.
Necesitatea protejării elementelor vulnerabile ale mediului.
Mediul (mediul înconjurător, mediul ambiant, mediul natural) este o noțiune, care
se referă la totalitatea condițiilor naturale de pe Pământ sau dintr-o regiune a sa, în
care evoluează ființele sau lucrurile. Dintre aceste condiții fac parte atmosfera,
temperatura, lumina, relieful, apa, solul etc., precum și celelalte ființe vii și lucruri.
Mediul are un rol foarte important în procesul evoluției ființelor vii, care, la rândul
lor, sunt un factor de transformare a mediului. Prin extindere, cuvântul se poate
referi și la alte corpuri cerești decât Pământul.
Calitatea mediului este o noţiune complexă, care cuprinde numeroase aspecte ale
raportului om- natură. Utilizând însă acest termen avem în vedere, în general, atât
potenţialul productiv al mediului (rezultat la rândul său din îmbinarea diverşilor
componenţi fizico-geografici şi influenţat sensibil de modificările antropice) cât şi
de modul în care viaţa şi sănătatea oamenilor, ca şi diverse obiective
socialeconomice, pot fi afectate de factori naturali nefavorabili sau de consecinţele
unor activităţi economice, care declanşează procese de degradare sau duc la
poluarea mediului.
Problema calităţii şi a protecţiei mediului a intrat în actualitate pe măsură ce
omenirea a devenit conştientă de necesitatea conservării şi utilizării cât mai
eficiente a potenţialului productiv al mediului. Între om şi natură există raporturi
care pot fi privite numai din punctul de vedere al ecologiei, pe temeiul că, somatic,
fiinţa umană este un produs al materiei, calitativ superior organizată. Pe baza
statutului său biologic, el trăieşte în anumite condiţii de mediu ambiant păstrând ca
şi celelalte vieţuitoare, relaţii vitale de interdependenţă cu factorii fizici, chimici şi
biologici ai acestuia, în afara cărora nu este posibilă existenţa sa biologică.
Ca individualitate socială şi subiect al unei colectivităţi umane, pe baza unor relaţii
sociale cu caracter istoric, omul, împreună cu grupul căruia îi aparţine, acţionează
deliberat şi cu ţeluri precise asupra unor componente ale mediului, duce chiar o
luptă susţinută împotriva capriciilor naturii.
În această confruntare cu natura, dusă atât în direcţia comunităţii, cât şi în cea a
ambianţei, omul tinde să-şi amelioreze condiţiile de viaţă, mai întâi ca factor al
biosferei. El înfruntă astfel rigorile climatului şi neajunsurile calamităţilor naturale.
Există, aşadar, o deosebire de sens şi conţinut între prezenţa activă a omului în
mediu şi aceea pasivă a celorlalte componente ale biosferei. Problema rezidurilor
activităţilor umane a luat proporţii îngrijorătoare, prin acumularea lor provocând
alterarea calităţii factorilor de mediu. Aceste alterări suntcauza unor dezechilibre în
faună şi floră şi în sănătatea şi bunul mers al colectivităţii umane din zonele
supraaglomerate. Dintre obiectivele ocrotirii naturii fac parte: utilizarea raţională,
conservarea şi refacerea resurselor naturale, prevenirea poluării mediului,
conservarea speciilor rare, ocrotirea ecosistemelor naturale, care sunt şi un mijloc

73
de recreiere. Poluarea mediului și generează prejudicii pe termen lung a calității
vieții populației, crescând frecvența apariției bolilor și reducând, uneori
semnificativ, speranța de viață.
Poluarea apei
• Folosirea incorectă a îngrăşămintelor chimice va avea impact asupra resurselor se
apă potabilă.
• Migrarea poluanților și afectarea biocenozei acvatice și indirect a populației. Ca
urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri, au sporit mult materialele
ce afectează mediul ambiant.
• Poluarea apei marilor şi oceanelor se face prin vărsarea păcurei de pe nave
maritime. Această peliculă de păcură afectează procesul de evaporare, având
consecinţe directe asupra climei, acesta constituind una dintre cauzele majore care
determină seceta în anumite zone.
Poluarea solului
• Folosirea neraţională a irigaţiilor, care duce la degradarea solurilor. Consecinţa
va fi scăderea cantităţii de produse agricole, cu efecte dezastruoase, mai ales în
ţările sărace, asupra stării de nutriţie a populaţiei.
• Migrarea poluanților în lanțul trofic provocată de aruncarea pe sol a unor
reziduuri industriale ce conţin substanţe toxice. Apoi datorită precipitaţiilor toate
aceste reziduuri de pe sol se scurg direct în râuri, afectând şi fauna acvatică.
Poluarea aerului
Pulberile fine în suspensie şi ozonul la nivelul solului sunt principalele ameninţări
asupra sănătăţii de pe urma poluării aerului. Programul UE, Un aer curat pentru
Europa (CAFE), a estimat un total de 348 000 de decese premature pe an provocate
de expunerea la particulele fine (2,5PM). La acest nivel de expunere, speranţa de
viaţă medie se reduce cu aproximativ un an.
Afectarea calității atmosferei va condiţiona o creştere medie a temperaturii cu 2-5
◦C în următorii 50-100 de ani, va determina o creştere a numărului de zile cu o
temperatură mai mare de 38◦C. Creşterea mortalităţii prin stres caloric, poate fi
aşteptată de la o creştere a temperaturii peste 32◦C. Acest lucru va afecta în special
populaţia cu boli cronice şi imunitate scăzută şi probabil populaţia infantilă.
Distrugerea stratului de ozon atmosferic se aşteaptă să aibă o influenţă directă
asupra sănătăţii populaţiei. Incidenţa tuturor formelor de cancer de piele, mai ales
la populaţia albă, va creşte datorită expunerii crescute la UV-B. Creşterea
incidenţei cataractei ar putea să fie un efect mai pronunţat asupra sănătăţii
populaţiei, datorită faptului că afectează toate categoriile de populaţie. O altă
consecinţă a creşterii radiaţiilor UV-B este scăderea puterii de apărare a sistemului
imunitar, ceea ce va determina creşterea prevalenţei bolilor infecţioase.
De asemenea, este prevăzut faptul ca iritanţii respiratori vor polua în continuare
aerul ambiant, ceea ce va duce la o creştere a morbidităţii şi mortalităţii prin boli
pulmonare ca: bronşite, astm etc.
Cartea verde a UE privind expunerea la zgomoten menţionează că aproape 20%
din populaţia UE suferă de pe urma nivelurilor de zgomot pe care experţii în
sănătate le consideră a fi inacceptabile, adică dintre cele care pot duce la enervare,
74
perturbarea somnului şi efecte adverse asupra sănătăţii. Transportul, în special în
zonele urbane, este unul dintre factorii cheie care contribuie la expunerea umană la
poluarea aerului şi la zgomot. În Europa, preocupările majore privind sănătatea în
legătură cu mediul sunt legate de poluarea aerului în interior şi în exterior, calitatea
inferioară a apei, igiena precară şi produsele chimice periculoase. Impacturile
aferente asupra sănătăţii cuprind afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare, cancerul,
astmul şi alergiile, afecţiunile sistemului de reproducere şi tulburările de dezvoltare
neurologică. Se cunosc mult mai puţine despre impacturile substanţelor chimice
asupra sănătăţii. Există o preocupare crescută pentru efectele expunerii la
amestecuri de produse chimice la niveluri scăzute şi pe perioade îndelungate pe
parcursul vieţii noastre, în special în perioada preşcolară şi în timpul sarcinii.
Substanţele chimice persistente cu efecte pe termen lung, precum bifenilii
policloruraţi (PCB-urien) şi clorofluorocarburile CFC şi cele utilizate în structurile
de viaţă îndelungată - de exemplu materialele de construcţie - pot prezenta riscuri
chiar şi după ce producţia a fost finalizată.
Mulţi poluaţi cunoscuţi ca având efecte asupra sănătăţii umane intră treptat sub
control reglementat. Totuşi, există probleme emergente pentru care căile ecologice
şi efectele asupra sănătăţii sunt încă greu de înţeles. Printre exemple se află
câmpurile electromagnetice (CEM), produsele farmaceutice din mediu şi unele
afecţiuni infecţioase (a căror răspândire poate fi afectată de schimbările climatice).
Dezvoltarea sistemelor de „avertizare precoce” ar trebui încurajate pentru a scurta
timpul dintre detectarea unui posibil pericol şi o acţiune sau intervenţie politică.
Dezvoltarea durabilă este un concept care evoluează în mod continuu, adăugând
noi valenţe. În general când vorbim de dezvoltare durabilă avem în vedere trei
componente: mediul, socetatea şi economia. În momentul de faţă cele trei domenii
sunt interdependente, astfel că nu putem atinge o stare de bine în una dintre cele
trei arii fără a ţine cont de celelalte. De exemplu – o societate sănătoasă şi prosperă
se bazează pe un mediu sănătos, care îi furnizează hrană şi resurse, apă curată,
potabilă şi un aer bun pentru locuitorii săi.
Sustenabilitatea este o paradigmă în care viitorul este gândit ca un echilibru între
mediu, societate şi economie în scopul de a dezvolta şi îmbunătăţi calitatea vieţii.
Principiile dezvoltării durabile
Dezvoltarea durabilă înseamnă mai mult decât o definiţie. Declaraţia de la
Rio pune în evidenţă 18 principii pentru dezvoltarea durabilă:
- Oamenii au dreptul la o viaţă sănătoasă şi prosperă în armonie cu mediul
înconjurător.
- Dezvoltarea de azi nu trebuie să submineze necesităţile de dezvoltare şi de
mediu ale generaţiilor viitoare.
- Naţiunile au dreptul suveran de a-şi exploata resursele, dar fără a cauza
distrugeri în afara graniţelor lor.
- Naţiunile trebuie să propună legi internaţionale care să acorde compensaţii
pentru daunele cauzate în afara graniţelor ţării lor.

75
 - Naţiunile trebui să protejeze mediul. Atunci când există riscul de daune
majore, ireversibile, nesiguranţa ştiinţifică nu trebuie pusă mai presus de
măsurile clare de prevenire a degradării mediului.
- Pentru a obţine o dezvoltare durabilă, protecţia mediului trebuie să devină
parte integrantă a procesului de dezvoltare. Reducerea sărăciei şi dispariţia
diferenţelor economice între diverse părţi al lumii sunt esenţiale pentru
realizarea dezvoltării durabile.
- Naţiunile trebuie să coopereze pentru conservarea şi protejarea
ecosistemului Pământului.
- Naţiunile ar trebui să reducă şi să elimine modelele nesustenabile de
producţie şi consum şi să implementeze politici demografice potrivite.
- Problemele de mediu sunt mai bine rezolvate cu participarea tuturor
cetăţenilor. Naţiunile ar trebui să faciliteze şi să încurajeze participarea
cetăţenilor la rezolvarea problemelor de mediu, de aceea informaţiile despre
mediu trebuie făcute accesibile publicului larg.
- Naţiunile trebuie să aprobe legi care să protejeze mediul, să apere victimele
poluării şi, atunci când este cazul, să împiedice acţiunile asupra mediului,
care ar avea impact negativ ireversibil.
- Naţiunile ar trebui să coopereze pentru crearea unui mediu economic
deschis, care să asigure tuturor ţărilor dezvoltarea în spiritul sustenabilităţii.
- Poluatorul trebuie să acopere costurile pagubelor produse.
- Naţiunile trebuie să se informeze reciproc despre dezastrele naturale şi cele
industriale, ce au impact în afara graniţelor.
- Dezvoltarea durabilă necesită o abordare ştiintifică a problemei. Naţiunile
trebuie să împărtăşească cunoştinţele şi tehnicile inovative pentru a realiza
scopul dezvoltării durabile.
- Pentru realizarea dezvoltării durabile trebuie folosite resursele de
creativitate, curaj şi inovare ale tuturor categoriilor sociale (implicarea
deplină a femeilor în acest proces şi a tinerilor). Naţiunile trebuie să
recunoască şi încurajeze iniţiativele de dezvoltare durabilă ale tuturor
persoanelor ingenioase.
- Razboiul este dusmanul dezvoltării durabile. Naţiunile trebuie să aibă în
vedere protejarea mediului în zonele de conflict, să respecte legile cu privire
la mediu pe timpul conflictului armat şi să participe la recostruirea lui dupa
încetare.
- Pacea, dezvoltarea şi protecţia mediului sunt inseparabile.
Principiile de susnumite ne dau parametrii, în care trebuie să vizualizăm
propria dezvoltare durabilă, ţinând cont de particularităţile noastre ca
naţiune, de cultură şi de obiceiurile ţării noastre, de specificul local. Aceste
principii ne ajută să apropiem noţiunea de dezvoltare durabilă, să o
personalizăm “ in funcţie de necesităţile locale” şi să o implementăm.
Sarcini pentru lucru individual:

76
1. Întocmiţi o listă de 5 acţiuni de voluntariat, reale de îndeplinit pentru clasa dvs.
Discutaţi cu diriginta posibilităţile includerii acestor acţiuni în planul de activitate
a grupei. Faceţi un fotomontaj cu pozele de la acţiunea recentă.
2. Cum înţelegeţi ideia „Pacea, dezvoltarea şi protecţia mediului sunt
inseparabile.” Explicaţi în eseul dvs.
3. Realizaţi un ziar de perete, în care veţi vizualiza principiile dezvoltării durabile
sub orice formă, apropiată înţelegerii dvs.
4. Elaboraţi un Studiu de caz, susţinut de un slide-show, despre o catastrofă
ecologică. Formulaţi 5 sarcini de rezolvare a problemei.
5. Investigaţi problema maltratării animalelor în industria alimentară, cosmetică,
farmaceutică etc. Oformaţi rezultatele în formă liberă (PPT, referat, eseu, poster).
6. Dezbateţi problema transportului public în oraşul Chişinău. Înaintaţi câte 10
argumente pro/ contra. Realizaţi un interviu.
7. Cercetaţi problema „Poluatorul trebuie să acopere costurile pagubelor produse.”
Daţi exemple de decizii concrete la nivel mondial, pentru realizarea acestui
principiu a dezvoltării durabile.

77