T

re
inb
al
an
soa
r
d
eLu
ig
iLu
nar
i
Traducerea Margineanu Alex

P
ERS
ONA
JE:
(in ordinea aparitiei in scena)
Contabilul

Capitanul
Profesorul
Femeia

A
CTU
LUN
U
S
CE
NAU
NU
O camera spatioasa care poate fi anticamera unui birou luxos, sala de lectura a unui hotel
sau ceva de genul. In spate o fereastra mare cu vedere spre oras. Fotolii, un mini-bar bine
camuflat,o masa cu reviste, o banca destinata exclusiv personalului. Trei usi: una pe dreapta,
una pe stanga si a treia este imaginara, in mijlocul scenei din spre public: acestea sunt cele
trei usi. A patra usa, deasemenea vizibila pentru public, duce la toaleta. La inceputul piesei
acestea pot fi ascunse dupa cortina. Primul personaj care intra in scena este Contabilul, care
isi face aparitia din public. Nu conteaza daca este trasa sau nu cortina, el se afla exact in
fata usii inchise, pe care noi o numim Usa nr. 1- si joaca toate actiunile recomandate in acest
caz. Il vedem si il auzim sunand sau ciocanind la usa, asteapa, suna si iar ciocane la usa dar
nu raspunde nimeni, se apleaca pe spate ca si cum ar citi placuta cu numele sau numarul de
pe usa si in final se decide sa intre. Asa ca apasa pe clanta imaginara si intra.

CONTABILUL: Aloo. Pot sa intru?

(Dragandu-si vocea zgomotos)
Aloo! E cineva ?
(Pare nedumerit si descurajat. Dar nu e unul care sa-si iroseasca timpul: deschide una dintre
celelalte usi, baga capul inauntru si se intoarce catre scena)
Nu e nimeni aici...
(Repeta procedura la fel si cu a doua usa)
Sau acolo?... e cineva acolo?
(Deschide usa de la toaleta)
Este o toaleta...
(Inchide usa. Se gandeste. Striga din nou)
E cineva? Scuzee?!
(Se duce in baie si inchide usa. O pauza. Cateva momente mai tarziu auzim o ciocanitura in
usa pe care o vom numi Usa nr. 2. Evident nici un raspuns. Nou venitul bate din nou si in
final dupa o ultima incercare usa se deschide pe jumatate si Capitanul, in haine civile, isi
baga timid capul inauntru)
CAPITANUL: Scuze! Pot sa intru? E cineva?
(Intra in camera , se uita in jur, isi drege glasul) Scuze!!.. Alo??..
(Pare confuz si putin deranjat. Deschide usa nr. 1 din nou si se uita ca si cum ar verifica din
nou adresa. Apare putin incurcat. Revine, merge la usa numita Nr.3, o deschide, o inchide si
face la fel cu usa din al patru-lea perete, usa nr.1 ,intr-un final incearca usa de la toaleta: usa
se deschide, dar se inchide imediat, trasa cu forta din cealalta parte. Cineva tipa.)
CONTABILUL: (din toaleta) Ocupat!!
CAPITANUL: Ma scuzati!.. (Se retrage dar pare mai fericit. Asteapta cu calm sa iasa
persoana de la toaleta. Fluiera, se uita pe fereastra, face niste exercitii militaresti, intr-un
final, zgomotul apei de la toaleta il avertizeaza ca asteptarea lui se va sfarsi. Capitanul face
un gest de satisfactie)
Oo!! In sfarsit! Era si timpul! (Contabilul iese de la toaleta, el de asemenea parand fericit:
arata satisfacut, dar devine serios cand il vede pe Capitan.)
CONTABILUL : Imi cer scuze. Dar n-am vazut pe nimeni si mi-am permis , in timp ce
asteptam...
CAPITANUL: Va rog! Ma gandesc ca pentru asta sunteti aici !
CONTABILUL: Cum??
CAPITANUL: Toaleta, vreu sa zic!! (Contabilul lasa usa deschisa pentru urmatoarea
persoana..)
CONTABILUL: Poftiti!! (dar Capitanul nu e interesat)
CAPITANUL: Ma scuzati?!
CONTABILUL: Aah! Credeam...
CAPITANUL: Nu, nu, multumesc. Multumesc, nu! (Capitanul asteapta contabilul ca sa
inchida usa) Ehm...Domnul Anselmi, presupun.
CONTABILUL: Nu!
CAPITANUL: O... Scuze.. Dar unde este dl Anselmi?
CONTABILUL: Nu stiu. Nu-l cunosc.
CAPITANUL: Scuze, dar dumneavoastra...
CONTABILUL: Eu.. Am o intalnire..
CAPITANUL: Si nu este cu dl Anselmi?
CONTABILUL: V-am spus ca nu-l cunosc.
CAPITANUL: Cu domnul Degrada?
CONTABILUL: Nu.
CAPITANUL: Cu Felicetti, contabilul, atunci?
CONTABILUL: Am o intalnire cu o... cu o doamna...
CAPITANUL: O, pardon!!
CONTABILUL: Cum adica pardon?
CAPITANUL: Vroiam sa zic, sunt de moda veche. De cate ori aud ca e vorba de o doamna,
eu intotdeauna... zic pardon. E o treaba de finete, de discretie. Virtuti bine cunoscute in
armata, dragul meu, orice ar zice lumea...
CONTABILUL: A, dumneavoastra sunteti in armata.
CAPITANUL: In rezerva. Serviciile Secrete. Discretia, pentru noi, nu inseamna numai
galanta, dar si ceva esential!!
CONTABILUL: Va asigur ca in cazul meu... nu e cazul. Doamna asta...
CAPITANUL : Pardon, pardon...
CONTABILUL: Dar va asigur...
CAPITANUL: Pardon, pardon! ...
CONTABILUL: Ma rog, vroiam sa stiu doar daca doamna a ajuns sau nu.
CAPITANUL: Nu stiu.
CONTABILUL: D-na Annalisa... Aveti vreo idee.. stiti cumva daca a ajuns?
CAPITANUL: Nu. Si nu vad de ce ar trebui sa stiu.
CONTABILUL: Ma scuzati, dar... Dumneavoastra nu faceti cumva parte din... de aici...
sunteti cumva proprietarul... ma rog...
CAPITANUL: E prima data cand vin aici!

CONTABILUL: A da? Scuzati-ma, dar atunci de ce nu va vedeti de treba?

CAPITANUL: Eu? Eu doar am zis ca nu inteleg...
CONTABILUL: Am o intalnire cu o doamna. Doamna asta nu a ajuns inca... asa ca o voi
astepta.
CAPITANUL: Atunci vom astepta impreuna, din moment ce si eu am o intalnire cu un anume
domn Anselmi... Dl. Anselmi nu a ajuns inca. Il voi astepta. Ma gandeam, vedeti dvs, ca
sunteti unul care lucreaza la oficiu...
CONTABILUL: Ce oficiu?
CAPITANUL: Acesta.
CONTABILUL: Acesta nu este un oficiu... e o pensiune.
CAPITANUL: O pensiune? Nu e Infomac?
CONTABILUL: Infomac?!
CAPITANUL: Nu suntem la etajul sapte?
CONTABILUL: Da, dar...
CAPITANUL: Si acesta nu este Infomac?
CONTABILUL: Cu siguranta nu. Asta e pensiunea Aurora... N-are rost sa va uitati pe usa. Nu
sunt placute cu nume. Deja m-am uitat eu. In orice caz e pensiunea Aurora.
CAPITANUL: (scoate din buzunar o scrisoare si citeste adresa) E strada Cavalleggeri 1.
CONTABILUL: Ah, nu nu: pai de aia! Totul e clar. Ati facut o greseala. Ati gresit adresa. E
strada Piata Carmine nr. 2.
CAPITANUL: Imposibil! Sunteti sigur?
CONTABILUL: Foarte sigur!
CAPITANUL: Vai vai vai! Acum se explica si intarzierea d-lui. Anselmi. Daca am gresit
locul de intalnitre, atunci cred si eu ca am ajuns primul. Ha, ha, asta-i buna... In orice caz, este
ciudat, pentru ca eu de obicei sunt foarte sigur cu adresele. Pot incurca zilele dar nu adresele.
In orice caz, sunt gata sa ma predau. Iata de ce n-am putut intelege: aveti un tete-a-tete cu
prietena dumneavoastra.
CONTABILUL: Ma scuzati!
CAPITANUL: Pardon, pardon! Vorbesc din invidie, stiti? Pentru ca, din pacate, n-am nimic
de ascuns. Dl. Anselmi se ocupa cu masini pentru reciclarea tuburilor de pasta de dinti, deci
va puteti imagina!... Asa ca... dupa cum vedeti, suntem diferiti. Bine gandit! (Contabilul,
iritat, se uita ostentativ la ceas) Dar... cred ca ar fi mai bine sa fiti lasat singur. Ha ha!
Pensiunea Aurora, eh? Dar nici o placuta, hm! Si dvs. asteptati o doamna, pardon, pardon.
Evident aceasta pensiune este una discreta. Bine de stiut. Adresa?... Pardon. Pardon. Nu vreau
sa fiu indiscret. Si apoi mi-ati spus deja: piata Carmine 2. Repet si termin: piata Carmine nr. 2.
Bine de stiut. Si acum la revedere! Hasta la vista! Mi-a facut placere.
CONTABILUL (rece): Bine... La revedere.
CAPITANUL: Capitanul Bigongiari. Sunt onorat.
CONTABILUL: Incantat.
CAPITANUL: Imi pare rau... nu v-am retinut numele. Oh, inteleg... bineinteles... Pardon,
pardon.
(iese pe Usa nr. 2, pe care a intrat. Contabilul rasufla usurat, dar dupa un moment se
ingrijoreaza din nou si isi reia cautarea.)
CONTABILUL: Aloo! Se poate?... Pentru Dumnezeu, e cineva aici? (strigand incet)
Annalisa... (Nimic. Ia un ziar de pe masa, dar nici nu apuca sa se aseze in fotoliu si sa
inceapa sa citeasca, cand, aude o bataie in Usa nr. 3.) Intra! (Usa nr.3 se deschide si intra
profesorul.) Ah, in sfarsit cineva.
PROFESORUL: Aloo?... Pot sa intru?...
CONTABILUL: Haideti, haideti. Buna ziua.
PROFESORUL: Buna ziua! Sper ca n-am intarziat.
CONTABILUL: Nu stiu. Am spus „in sfarsit” pentru ca in sfarsit vad pe cineva. Incepea sa
semene cu o morga. Sunteti?...
PROFESORUL: (repede) Da!
CONTABILUL: Doamna Annalisa?
PROFESORUL: Eu?...
CONTABILUL: As vrea sa stiu daca doamna Annalisa a ajuns.
PROFESORUL: De unde sa stiu.
CONTABILUL: Scuzati-ma, dar nu sunteti... proprietarul sau directorul de aici...?
PROFESORUL: Mi-as dori sa fiu.
CONTABILUL: Atunci de ce va bagati, ma rog?
PROFESORUL: Eu? Nu ma bag deloc! Tu ai fost cel care m-ai luat drept Annalisa. Eu pot sa
zic ca e pt. prima data in viata mea cand sunt confundat cu...
CONTABILUL: Bine, in orice caz... Ati putea sa-mi spuneti cine sunteti si ce doriti?
PROFESORUL: Eu am trecut pe aici doar sa iau un colet... cu ceva corecturi... Nu stiti nimic,
presupun.
CONTABILUL: Defapt: nu e nimeni. Si daca ati venit aici doar sa ridicati un pachet, luati-l si
plecati. Ce sa zic? Va rog sa va grabiti.
PROFESORUL: Sunteti nervos?
CONTABILUL: Nu. Nu sunt nervos, sunt foarte calm. Dar nu am chef de vorba. Sunt aici
pentru ca am o intalnire cu... cineva, si nu vreau sa...
PROFESORUL: Inteleg, inteleg.. ma scuzati. N-aveti nici un motiv sa ma atacati asa!! Sunteti
aici pentru o chestiune care va priveste pe dumneavoastra si eu sunt aici pentru o chestiune
care ma priveste pe mine. Asa ca, nu inteleg de ce ar trebui sa plec, chiar daca am ridicat
coletul, si daca as vrea sa mai...
CONTABILUL: Aveti dreptate: sunt nervos, e adevarat. Ma scuzati ca v-am agasat. Ma
scuzati, imi cer scuze, dar...
PROFESORUL: (calm) O, n-aveti de ce sa va cereti scuze. In lumea in care traim, oricine
poate cadea victima nervilor. Poate dvs... cine stie... Oricum, cred ca eu sunt acela care ar
trebui sa-si ceara scuze, ca nu mi-am dat seama ca dvs., poate...
CONTABILUL: Eu ce?
PROFESORUL: Nu stiu, nu stiu.. nu vreau sa stiu...
CONTABILUL: Vorbiti de parca as avea ceva de ascuns.
PROFESORUL: Doamne fereste!! Nu. Vroiam sa zic... oricine are probleme: sunt mii de
motive in lume care fac pe oricine nervos...Repet: imi cer scuze.
CONTABILUL: Va rog! Eu ar trebui sa-mi cer scuze...
PROFESORUL: Sunteti foarte amabil.
CONTABILUL: Multumesc!
PROFESORUL: Si eu va multumsc!
CONTABILUL: N-aveti pentru ce. ( Pauza. Amandoi isi dreg vocile.)
PROFESORUL: As putea.. sa ma uit prin jur, sa vad daca e pe aici coletul?
CONTABILUL: Va rog... (Profesorul cotrobaie pe banca)
PROFESORUL: Aici nu e nimic. O biblie.., ziare..., ceva chitante...si.. oo...uite ce ciudat: o
carte de telefoane din Singapore!
CONTABILUL: De unde?
PROFESORUL: Din Singapore!
(Contabilul, neinteresat, da din umeri, in timp ce profesorul rasfoieste cartea)
CONTABILUL: Alo?.. E cineva aici?
(Usa nr 2 se deschide si intra capitanul gafaind si putin iritat. Vazandu-l pe contabil,
explodeaza)
CAPITANUL: A, aici erati!! Ce dracu v-a venit sa-mi ziceti ca am gresit adresa? Eu n-am
gresit nici o adresa. Dealtfel, cum deja v-am zis, pot sa confund numele sau numerele, dar
niciodata adresele! (ll vede pe nou venit) Buna ziua.
PROFESORUL: Buna ziua!
CAPITANUL: Ma scuzati, dar acest domn bine m-a facut sa urc de doua ori sapte etaje,
zicandu-mi ca aici e... Unde suntem?
CONTABILUL: Suntem in piata Carmine 2.
CAPITANUL: (Profesorului) Vedeti? Spune-ti d-vs.
PROFESORUL: De fapt, stimate domn... aici nu e Carmine 2.
CONTABILUL: O, Doamne! Sunteti sigur?
PROFESORUL: Absolut sigur!
CAPITANUL: Daca el nu stie... !
CONTABILUL: Oh Doamne Doamne! ...Atunci eu am gresit! Oh, imi pare rau, imi pare
foarte rau. Si eu, printre altele, gresesc asa de rar... Cine stie ce ganditi despre mine...
CAPITANUL: (pacificator dar un pic aspru)
Bine bine, acum nu dramatizati! Sa nu facem din tantar armasar, se intampla si in familii mai
mari, cum se spune. Scuzati-ma, dar daca aveti o intalnire la ora cinci cu... eh... ehm...
verisoara aceea a dumitale... cresc sansele sa intarziati. Mai bine va grabiti.
CONTABILUL: (vrand sa spuna ceva despre verisoara dar se razgandeste)
Aveti dreptate, aveti dreptate... Ce idiot! Plec imediat. Si scuzati-ma inca odata! A fost o
placere. Trimarchi... Contabil... La revedere... Scuzati graba... (il saluta si pe Profesor...) Buna
ziua. (...si pleaca pe Usa nr.1: traversand sala prin public mormaind) Ce idiot! Asa se
intampla cand faci lucrurile in graba... si cand o sa vada ca intarzii... s-ar putea sa plece...
tocmai la prima noastra intalnire si prin cate am trecut... la naiba cu mine si cu graba mea...
(Iese. Pe scena reincepe conversatia)
CAPITANUL: In sfarsit! Sunt capitan Bigongiari. Ganditi-va ca m-a facut sa cred ca am venit
la adresa gresita! Eu care, sincer sa fiu, nu am gresit nicio adresa in viata mea. M-am simtit ca
un prost! Asa m-am simtit! Odata coborat, bineinteles, am verificat; si bineinteles am
descoperit ca nu am gresit deloc adresa. Fapt care, cunoscandu-ma, nu m-a surprins. Dar
oricum e o usurare, as putea spune. In tinerete ma ocupam cu cronometre pentru... bombe cu
ceas. (Serviciile Secrete, bineinteles, nu ca hobby) Si... cum spuneam... Sa nu gresesti era
destul de important. Ha, ha. Cu toate acestea, iata-ne aici. Totul e bine atunci cand se termina
cu bine. As putea sa spun si eu zicala aceea: odata am crezut ca m-am inselat ,dar m-am
inselat. Dl. Anselmi, presupun.
PROFESORUL: Ha? Nu.
CAPITANUL: Nu?!
PROFESORUL: Nu!
CAPITANUL: Sunteti sigur? Am intalnire cu un anume domn Anselmi...
PROFESORUL: (usor contrariat) Pai nu sunt eu. Si sunt sigur. Dvs. sunteti sigur de adresa
dvs., eu sunt sigur de identitatea mea. Dvs., mai degraba, dupa cu vorbiti... nu lucrati in oficiul
acesta.
CAPITANUL: Am crezut ca... dvs. lucrati.
PROFESORUL: Nu. Eu am venit doar sa ridic niste corecturi... o carte de-a mea...
CAPITANUL: Ah! Scriitor.
PROFESORUL: Da, am o carte care este publicata aici... la Editura Minervini.
CAPITANUL: Da, dar aici nu este nici o editura.
PROFESORUL: Este editura Minervini.
CAPITANUL: Nu. Aici e Infomac. (Rade) Sa nu-mi spuneti ca si dvs. ati gresit adresa! Ar fi
prea amuzant!
PROFESORUL: Nu, nu. E bulevardul Pacini 12.
CAPITANUL: Ah, exact cum m-am gandit. Si dvs. ati gresit. Aceasta -si am verificat
adineaori, asa ca nu ma puneti sa cobor treptele din nou- este strada Cavalleggeri nr 1, etajul
al sapte-lea.
PROFESORUL: Dar e imposibil. Am dat adresa soferului de taxi si el m-a dus exact in fata
acestei cladiri.
CAPITANUL: Scuzati-ma dar dvs. nu cunoasteti editura cu care va publicati cartea?
PROFESORUL: Sunt birouri noi, care s-au deschis de curand, e prima data cand vin aici.
CAPITANUL: Aceasta e Infomac, strada Cavalleggeri nr 1.
PROFESORUL: Pe usa nu e scris „Infomac”.
CAPITANUL: Dar nici Editura Minervini.
PROFESORUL: V-am spus ca tocmai s-au deschis de curand, s-au mutat.
CAPITANUL: Ei, e Infomac... lucreaza pentru Serviciile Secrete... intelegeti... recicleaza
materiale dure... (pe un alt ton) Din pacate, este evident ca ati coborat din taxi fara sa va uitati
la numar sau la strada.
PROFESORUL: Trebuie sa recunosc ca m-am grabit...
CAPITANUL: Imi pare rau...
PROFESORUL: Aveti dreptate. Va rog sa ma scuzati!
CAPITANUL: N-aveti pentru ce. E un fel de epidemie. Un nou virus, ha ha! care incurca
adresele.
PROFESORUL: In alta ordine de idei, o sa inceapa sirena de urgenta pentru exercitiul de anti
- poluare, dintr-un moment intr-altul. O sa ma prinda pe strada...
CAPITANUL: Atunci ar trebui sa plecati!
PROFESORUL: Multumesc. Numele meu este Sapponaro, cu doi de „p”. Profesorul
Sapponaro.
CAPITANUL: Capitan Bigongiari... B de la Bigongiari. Asa cum se pronunta. Mi-a facut
placere!
PROFESORUL: Placerea e a mea, la revedere!
CAPITANUL: Bafta cu cartea!
PROFESORUL: (modest) Oh, e doar un roman politist.
CAPITANUL: (cu sinceritate) Atunci o sa-l cumpar.
PROFESORUL: Un roman politist... psihologic.
CAPITANUL: (linistindu-l) O sa-l cumpar oricum. Il fac cadou neveste-mii.
PROFESORUL: Multumesc. (Iese pe Usa nr. 3. Sergentul, ramas singur incepe sa cante din
nou)
CAPITANUL: E cineva? Hallo! (se mira apoi se decide: deschide usa de la toaleta, intra si
inchide usa dupa el. Pauza. Contabilul intra din nou foarte nervos)
CONTABILUL: Sunt unii oameni care n-au altceva de facut decat sa-i faca pe altii sa-si
piarda timpul! Strada Cavalleggeri, pe naiba! Si eu care i-am dat dreptate si chiar mi-am cerut
scuze! Ia uite, au plecat. (Pauza. Se uita in jur) Hei?! E cineva?... Cinci si jumatate! (Merge la
banca; ridica telefonul) Alo... alo... alo! (Nervos, formeaza numere incercand sa ia legatura
cu interiorul, dar fara niciun succes.) Ocupat... Nu raspunde... Nici macar ton. Sa incercam
112. Alo?! Fiti amabila, ati putea sa-mi spuneti...
(TELEFONUL – „Serviciul informatii. Serviciul este momentan suspendat din cauza unor
manifestari sindicale. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient. Serviciul informatii...”
Inchide telefonul nervos) Of! Atunci, asta este! Stiu ce o sa se intample. O sa ma enervez, apoi
o sa vina ea si o sa stric totul! Aloo!? E cineva?
(Profesorul intra in graba pe Usa nr. 3 -pe care a iesit- si se ia de prima persoana care ii iese
in cale)
PROFESORUL: Tu! Ce adresa credeti ca e aici?
CONTABILUL: Mai bine spuneti-mi dvs. ce va face sa credeti ca omul ala a avut dreptate?
PROFESORUL: Care om?
CONTABILUL: Cel care a fost adineaori aici.
PROFESORUL: Si unde-i acum?
CONTABILUL: Nu-mi pasa.

PROFESORUL: Eu doar am spus ca aceasta nu este piata Carmine...

CONTABILUL: Ah. Inteleg. Deci dvs. credeti ca e b-dul Cavalleggeri?
PROFESORUL: B-dul Cavalleggeri? Nu.
CONTABILUL: Nu?

PROFESORUL: Nu. N-am spus niciodata asa ceva!

CONTABILUL: Oh.
PROFESORUL: Asta e str. Pacini nr. 12.
CONTABILUL: Ah, da? Si cine v-a zis asta?
PROFESORUL: Am vazut. De doua ori am vazut... cu ochii mei. Si ca sa fiu sigur ca nu
halucinez, din moment ce sunt unii aici care cred contrariul, am intrebat si un trecator.
Probabil ca s-a gandit ca nici nu stiu sa citesc. Apropo. Unde este capitanul?
CONTABILUL: Nu stiu. Probabil a plecat. Nu-mi pasa! Eu... astept o doamna...
(De la WC se aude closetul) Poate e acolo...
PROFESORUL: Ah, deci a ajuns.
CONTABILUL: Capitanul dvs.
PROFESORUL: Nu e capitanul „meu”. Nici macar nu-l cunosc. Sunt aici sa retrag o carte,
atata tot.
CONTABILUL: Oricum, tocmai am verificat si este piata Carmine nr. 2.
PROFESORUL: Nu stiu cum aveti tupeul sa insistati. (Capitanul iese de la toaleta zambind
usurat. Dar nu dureaza mult ca Profesorul si Contabilul napustesc asupra lui)
CONTABILUL: Tu! ce ne jucam noi aici?

PROFESORUL: Datorita tie, am urcat si-am coborat sapte etaje!

CONTABILUL: Asta-i piata Carmine!
CAPITANUL: Asta-i str. Cavalleggeri!
PROFESORUL: Asta-i str. Pacini!
(Disputa generala: fiecare repeta si zice propria versiune: „Dar am fost jos si m-am uitat!
Sunt sigur! Am intrebat si un trecator!” etc. Cand scandalul ajunge la apogeul
necomunicarii, Capitanul atrage atentia tuturor si cere sa se faca liniste.)
CAPITANUL: Un moment! Liniste, linistiti-va! Gata! Am inteles totul!
(Ceilalti fac liniste si se uita la el fara convingere, dar Capitanul este convins: se plimba
prin incapere sa verifice adevarul din intuitia sa, frecandu-si mainile satisfacut.)
Ha ha, dar sigur! Totul e clar! E limpede! Ca lumina zilei! Cum am putut sa omit asa ceva?
Elementar, Watson! Ha ha. Dvs., profesore, care scrieti romane politiste, ati pierdut o ocazie
foarte buna, daca-mi permiteti sa va spun. Haideti, cum explicati acest mic mister?
PROFESORUL: Dar ce mister?
CAPITANUL: Dar ce mister, ziceti? Dar cum: suntem aici trei persoane, toate mature, in stare
fizica si mentala buna, care au gresit adresele!
CONTABILUL: Eu n-am gresit nimic! Am verificat!
PROFESORUL: Si eu am urcat si coborat sapte etaje pe jos!
CAPITANUL: Sa fi facut eu vreo greseala, atunci? Nu. Pentru ca si eu am verificat si adresa
mea este indubitabil cea exacta. Asadar eu sunt in strada Cavalleggeri, dvs. sunteti in str.
Pacini si dvs... ?
CONTABILUL: In Piata Carmine.
CAPITANUL: Poate sa fie? Nu poate sa fie! Si totusi este! Ne aflam noi in fata misterului
sfintei treimi a adreselor? Cum explicati? Cum este posibil?
(Nimeni nu pare sa stie)
Ma surprindeti profesore. Si dvs. domnule... care ati aranjat o intalnire suspecta, ar trebui sa
fiti priceput in micile mistere ale vietii...
CONTABILUL: Asculta...!
CAPITANUL: (continuand neoprit si euforic) Deci, mult-barfita armata italiana functioneaza
inca odata: a ajuns inaintea tuturor! Inaintea culturii... si inaintea... cu ce va ocupati dvs.?
CONTABILUL: Nu e traba dumitale.
CAPITANUL: Oh, doar sa vad daca se leaga totul. Ziceti, ziceti...
CAPITANUL: (mai mult sa-l faca sa taca) Am... o firma mica.
CAPITANUL: (continuandu-si ideea) ...si inaintea firmelor. Prima: armata!
CONTABILUL: Nu-l mai suport!
CAPITANUL: Scuzati-mi acest calambur banal, dar nu e nicio coincidenta ca eu fac parte din
Serviciile Secrete. Ha, ha!
CONTABILUL: Asculta, e tarziu. Daca ai descoperit ce se afla in spatele misterului, sa auzim.
Daca nu...
CAPITANUL: Foarte simplu, doamnelor si domnilor. Avem dreptate toti trei! Ca si
Pirandello! Scuzati-ma, profesore, va invadez teritoriul. Aceasta cladire are trei intrari!
CONTABILUL: Cum trei intrari?
CAPITANUL: Trei intrari: una, doua, trei! (continua lamurirea cu gesturi explicative) Dvs. ati
intrat pe usa asta, dvs. pe aceea si eu pe cealalta. Din trei parti diferite coboara trei scari
diferite, care dau in trei holuri diferite, care dau in str. Cavalleggeri, Pacini si respectiv piata
Carmine! Trei intrari, trei adrese. Si daca mergeti la fereastra, puteti verifica personal, fara sa
mai coborati scarile. Casa este ca o potcoava ce se prelungeste in piata, de unde se despart
doua strazi, pe o parte si pe alta a potcoavei. De fapt, piata Carmine este acolo, Cavalleggeri
vine pe aici si Pacini este pe acolo! Ha ha! Ce parere aveti?
(Pauza)
CONTABILUL: Poate fi.
PROFESORUL: Pare plauzibil.
CAPITANUL: Ce parere aveti? Voila!
CONTABILUL: (dupa o pauza, ingrijorat si nelinistit) Nu-mi place treaba asta!
CAPITANUL: De ce? Este simplu. Abia astept sa povestesc asta la Clubul Ofiterilor, mai ales
barmanului, nubunul de Benito, care aduna bancuri despre politisti si apoi cand le povesteste,
pune in loc de politisti – agenti de la serviciile secrete. Dar, de data asta...
CONTABILUL: (nervos, il intrerupe) Taci! Taci din gura! Nu-mi place treaba asta! Trei
adrese e-nregula. S-apoi? Treaba e ca toti trei am venit aici cu un scop: dumneata sa iei
hartiile tale, dumneata sa-l intalnesti pe Anselmo al tau, eu pentru o intalnire cu o domnisoara.
Trei adrese e-nregula! Dar locul asta ce e: o pensiune, o firma si o editura in acelasi timp?
Aici e nevoie de altcineva decat Pirandello.
CAPITANUL: La asta nu m-am gandit. Oh, frumos, e adevarat!
PROFESORUL: Va e frica?
CONTABILUL: Sunt nervos, da: sunt nervos. Locul asta nu-mi place. Printre altele, dintr-un
moment intr-altul, suna alarma si noi suntem blocati aici. Eu am plecat.
CAPITANUL: Pai si cu...

CONTABILUL: Nu stiu: n-a mai putut sa vina, s-o fi razgandit, o fi avut alta treaba...
CAPITANUL: Pardon, pardon!
PROFESORUL: Eu astept un pic. Poate povestea cu alarma a provocat intarzieri... Sper sa
vina cineva de la editura.
CAPITANUL: Dl. Anselmo ar trebui sa ajunga!
CONTABILUL: Eu am plecat. Domnilor, buna seara! Chiar: voi iesi prin Pacini, doar sa vad
aceasta ciudatenie a unei case cu trei intrari... si sa nu ies pe unde am venit.
(Merge la Usa nr. 3. Incearca sa o deschida dar nu poate) E inchisa.
PROFESORUL: Imposibil. Incearca sa tragi.
CONTABILUL: (incearca; la fel) E inchisa.
CAPITANUL: Va ajut eu. Mai sa fie! Intr-adevar este inchisa.
PROFESORUL: Ciudat. Adineaori am intrat eu pe ea! (Incearca sa o deschida: usa se
deschide fara niciun efort) Iata, este deschisa. Unde ati vazut voi ca este inchisa?
(aratandu-i drumul contabilului)
Va rog.
(Contabilul vrea sa treaca, apoi se razgandeste si se opreste)
CONTABILUL: Nu, vreau sa vad ceva. (Se apropie de Usa nr. 2) Asta unde ar trebui sa dea?
CAPITANUL: Str. Cavalleggeri.
CONTABILUL: (Incearca sa o deschida: usa este inchisa, dar contabilul nu pare surprins) Si
asta e inchisa. Stiam. Incercati dvs.
CAPITANUL: Eu?
CONTABILUL: Nu, profesorul.
PROFESORUL: (dupa ce a incercat) Este inchisa.
CONTABILUL: Calm! Mergeti si incercati-o pe aia! (ii indica usa dinspre public, Usa 1)
PROFESORUL: (face ce i se spune) Si asta este inchisa.
CONTABILUL: (capitanului) Dumneavoastra?...
CAPITANUL: (suspicios, incearca si el) Inchisa.
CONTABILUL: (ajunge hotarat in fata „propriei” usi si o deschide fara niciun efort) Pentru
mine... se deschide. (Si inca odata ii arata usa capitanului, Usa nr. 2) Acum incerca s-o
deschizi pe aia de acolo.
CAPITANUL: (incearca, usa se deschide) Iata.
CONTABILUL: Ei capitane? Puteti sa rezolvati si acest alt mic mister ?
CAPITANUL: Nu am inteles.
PROFESORUL: Ah, am inteles ce vreti sa spuneti! Fiecare din noi... poate sa deschida usor
usa pe care a intrat... dar niciunul din noi nu poate deschide usile pe care au intrat ceilalti...
CAPITANUL: (se chinuie sa inteleaga si trebuie sa repete) Cum, cum? Fiecare din noi... usa
lui... usile altora, tocmai... Dar este adevarat! Nici nu m-am gandit.
CONTABILUL: (in ciuda ingrijorarii) Geniu in decadere, eh?
CAPITANUL: Pai, ce va pasa? Daca vreti sa coborati in str. Cavalleggeri, deschid eu usa
pentru dvs.
CONTABILUL: Nu. Nu-mi plac usile astea.
PROFESORUL: E... hai domnule... e grotesc!
CONTABILUL: De fapt, prefer sa ies pe a mea!
PROFESORUL: Bine, bine! Nu va ingrijorati. Uite, vin si eu cu dvs. Va demonstrez ca prin
usa „dvs.” trec „eu”. Corecturile vin sa le iau maine.
CONTABILUL: Eu... mai astept inca zece minute
PROFESORUL: Nu vroiati sa plecati?
CONTABILUL: M-am razgandit. Mai astept un piculet si pe urma plec.
PROFESORUL: Am inteles: va este frica.
CAPITANUL: Frica?
CONTABILUL: Nu.

PROFESORUL: Va este frica si vreti sa vedeti ce se intampla cu mine!

CAPITANUL: Dar ce sa se intample?
PROFESORUL: Nu trebuie sa va fie rusine. Toată lumea este un pic speriata în faţa unor mici
coincidenţe care apar uneori si nu si le pot explica. Oamenii, mai intai, sunt indiferenti, apoi
au mintea tulbure, si la final reflecta cu mintea limpede si linistita. A spus-o Vico.
CAPITANUL: Colonelul Vico? Cel de la al treilea detasament?
PROFESORUL: Nu, nu, altul. Evident capitanul este in prima faza, dumneata in a doua...
CONTABILUL: Bine, mi-e frica. Adica, mai exact, nu mi-e frica dar nici nu vreau sa mi se
faca frica. Sunt... asa cum ati aspus dvs: tulbure. Nu-mi place deloc locul asta.
PROFESORUL: Eu nu am frici irationale, evident am ajuns la stadiul mintii limpede. Cum
vedeti... eu plec.
CONTABILUL: Nu iesiti pe usa „mea”?
PROFESORUL: (razand) Nu, dar nu din motivul la care va ganditi, credeti-ma. Doar ca este
mai convenabil pe str. Pacini. Domnilor, sa ne revedem cu bine! (Saluta cu un gest amplu si
apoi iese pe usa lui, Usa nr. 3. Pauza. Capitanul se duce la fereastra si se uita linistit afara)
CONTABILUL: Aloo! Nu-i nimeni... Nu-mi place treaba asta! Pff! Mi se pare ca aici e inchis
aerul. De ce nu deschidem un pic fereastra?
CAPITANUL: Bineinteles. (Deschide fereastra)
CONTABILUL: De ce-i asa de liniste? (Se indreapta catre fereastra si se uita afara) Aproape
nimeni, cum asa?
CAPITANUL: Pai, nimeni nu vrea sa fie surprins pe strada de alarma.
CONTABILUL: Uhm! Chiar!... La ce ora e exercitiul?
CAPITANUL: In orice moment dupa cinci.
CONTABILUL: Deci dintr-un monent intr-altul.
CAPITANUL: Bineninteles ca dintr-un moment intr-altul.
CONTABILUL: Doamne, dar ce caldura vine inauntru de la fereastra aia!
CAPITANUL: Afara trebuie sa fie ca-n cuptor.

CONTABILUL: E ca-n Africa. Pot s-o inchid?

CAPITANUL: Va rog, va rog! (Contabilul inchide fereastra)
CONTABILUL: Ce caldura! Ce n-as da pentru o bere!
CAPITANUL: Acolo este un minibar. (Contabilul deschide minibar-ul si este placut surprins)
CONTABILUL: Bere din belsug. Foarte bine. (isi scoate o bere) Beti si dvs. ceva?
CAPITANUL: Un suc de portocale, multumesc.
CONTABILUL: Nu este suc de portocale, doar bere.
CAPITANUL: Atunci nimic. Berea nu-mi place. (Contabilul inchide frigiderul, dar capitanul
se razgandeste) De fapt... decat sa mor de sete... (se apropie de minibar, il deschide si pe un
ton de surprindere si enervare) De ce dracu ati zis ca nu este suc de portocale? Altceva nu
este!
(Isi ia de acolo un suc de portocale. Contabilul aste surprins si ingrozit. Capitanul a trecut
deja peste problema si deschide cutia si bea cu sete)
Ahh! Este incredibila caldura care a intrat pe fereastra! Saracul profesor, probabil se topeste.
Nu-l invidiez deloc.
(Dar Usa nr. 3 se deschide si apare Profesorul ud leoarca)
PROFESORUL: Ah! Ma scuzati, ma scuzati! Cred ca o sa astept aici pana se opreste ploaia.
Doamne! N-am mai vazut asa ploaie torentiala.
CAPITANUL: Ploua?
PROFESORUL: Daca ploua? Potop!
CONTABILUL: Unde ploua?
PROFESORUL: Afara ploua! Unde ai vrea sa ploua?
CAPITANUL: Dar in piata Carmine e soare!
PROFESORUL: (incercand sa se usuce) Asculta! E de-ajuns, bine? Eu vin din str. Pacini, m-
am intors pe str. Pacini, raspund numai pentru str. Pacini! Si in str. Pacini, firar a naibii, ploua
de rupe pamantul!
CAPITANUL: Dati-va vesta jos. Doriti ceva? Ceva de baut?
PROFESORUL: Ce n-as da pentru o cana de ciocolata calda.
CAPITANUL: Ciocolata calda, nu cred ca este.
CONTABILUL: (tare, aproape dramatic) Grasit! Este ciocolata calda! (ceilalti se uita
stupefiati la el) In minibar.
PROFESORUL: In minibar? Si fierbinte?
CONTABILUL: (foarte dramatic) Fierbinte!
CAPITANUL: Dar...
(Sceptic fiind, Profesorul se duce la minibar, il deschide si ia de acolo o cana mare de
ciocolata calda, aburind, lasandu-i pe cei doi cu gura cascata.)
CONTABILUL: (tragic) Nu-mi place locul asta! Nu-mi place deloc!...
(Dintr-o data se aud zgomotele unor sirene din apropiere si din departare)
PROFESORUL: Exercitiul...
CAPITANUL: Alarma...
CONTABILUL: Si trebuie sa stam aici toata noaptea...

S
FAR
SI
TULP
RIME
ISC
ENE
S
CE
NAD
OI
Aceeasi scena, o ora mai tarziu. Sunt prezenti sau cel putin vizibili capitanul si contabilul.
Contabilul usuca perechea de pantaloni a Profesorului in fata unui radiator care este pornit.
Capitanul citeste dintr-un ziar instructiunile exercitiului antipoluare.
CAPITANUL: La apus sau nu mai tarziu de ora 18:35, scoateti din priza toate
electrocasnicele, in special frigiderele... (scoate din priza minibar-ul) boilerele electrice... (se
duce in dreptul usii de la baie si ciocneste la usa) Este vreun boiler electric pe acolo?
Vocea PROFESORULUI: Da.
CAPITANUL: Scoateti-l din priza! ...gramofoanele, masinile de spalat rufe, masinile de spalat
vase... (se uita imprejur: niciuna) ...radiatoarele electrice... (se uita la contabil) Inca nu s-
au uscat?
CONTABILUL: Sunt umezi.
(In usa baii apare capul Profesorului)
PROFESORUL: E bine, e bine, nu conteaza daca sunt umezi!...
(Contabilul opreste imediat radiatorul si se ridica si-i duce pantalonii Profesorului, care,
dispare din nou in baie.)
CAPITANUL: Si ultima: deconectati televizoarele, videointerfoanele, casele de marcat,
computerele, jocurile video, limitand consumul de curent doar la luminatul necesar.
(Din baie iese Profesorul, care isi trage pantalonii; este in camasa cu maneci; isi imbraca
vesta care este pe spatarul unui scaun.)
PROFESORUL: In sfarsit mi-am recuperat pantalonii! Multumesc! Ah! Pantalonii sunt ca
sanatatea, ca tineretea! Numai cand ne lipsesc ne dam seama de adevarata lor valoare, de
importanta lor fundamentala. (Catre capitan) Ati spus „gramofoane”?
CAPITANUL: Eu?
PROFESORUL: Adineaori, cand ati citit. Pluralul gramofonului, este strict legat de termeni,
ar fi gramofonu-L, nu gramofoane-LE. Gramofonu-L=instrumentu-L care reda, care emite
sunetu-L. La plural, instrumente-LE care redau sunetu-L: asadar gramofonu-L.
CAPITANUL: Eu am spus intotdeauna gramofoane.
PROFESORUL: Ati gresit tot timpul. Ca si capat de linii si nu capete de linii, sos tomate si nu
sosuri tomat, asistent de regizor si nu asistent de regizori, portdrapele si nu purtatori-drapel.
Cu exceptia cazului, bineinteles, cand unu nu poate fi capatul mai multor linii sau unu asista
mai multi regizori sau poarta mai multe drapele.
CAPITANUL: In acst caz nu mai e portdrapel, ci mesager sau caraus sau ceva de genu' asta.
Pentru ca portdrapelul duce doar un singur drapel.
PROFESORUL: Atunci: portdrapel.
CAPITANUL: (După o pauză de reflecție) Si daca gramofonul apartine mai multor persoane?
PROFESORUL: Ha? La fel: problema nu se schimba.
CAPITANUL: Dar gramofonul nu reda un singu-R sune-T. Ar fi plictisito-R.
PROFESORUL: Reda sunetu-L, ca o suma a tuturor sunetelor posibile. Stiintific: coloana
sonora; in gramatica se chiama „nume colectiv”.
CAPITANUL: Gramofonul?
PROFESORUL: Nu. Sunetul. Articolul s-ar putea, strict vorbind de termeni, sa fie inutil, din
moment ce derivă din cuvântul latin "ille" sau "illud", care înseamnă "acele". Gramogonul,
acel instrument care reda „illud sunet”, „acele” sunet. Asadar, in acest caz gramofoa-NE.
Pentru ca nu redau doar acele sunet sau sunetul ca nume colectiv, ci sunete variate.
CAPITANUL: Interesant
PROFESORUL: Dar nu este cazul si oricum mi se pare putin excesiv.
CAPITANUL: Oricum trebuia sa-l opresc.
PROFESORUL: A, sigur. Un alt caz interesant in toate gramaticile indo-europene, daca
sunteti interesat de subiectele astea... Va intereseaza?
CAPITANUL: Nu.
PROFESORUL: Ah, credeam ca... mi s-a parut...
CAPITANUL: Nu. Eu, printre altele, la scoala, am fost intotdeauna slab. Sunt un om de
actiune, sa zicem. Si gramatica in special... Vad ca acum nu se mai invata deloc... Nepotii mei,
de exemplu, nu stiu nimic.
PROFESORUL: Si credeti ca asta-i bine?
CAPITANUL: Pai, nu stiu... Nu, sigur ca nu!
PROFESORUL: Gramatica este la baza preciziei limbajului. Si lipsa de precizie poate duce la
greseli grave. Boccaccio, de exemplu, povestea de doi straini, care, opriti la un han din
Toscana au cerut pentru noapte asternuturi „albe” si s-au trezit cu asternuturi vopsite cu
vopsea alba, pentru ca – dupa cum a explicat gazda lor – nu se spune „albe” ci „spalate”. Ati
inteles?
CAPITANUL: Mi se pare ca gazda ar fi putut intelege ceea ce vroiau cei doi sa spuna. De
vreme ce erau si straiani...
PROFESORUL: A, dar gazda a inteles, numai ca a vrut sa-i invete o lectie.
CAPITANUL: De ce? Ce au facut?
PROFESORUL: Nimic.
CONTABILUL: Povstea asta mi se pare un rahat!
PROFESORUL: Dar e Boccaccio!
CONTABILUL: E acelasi rahat, ma scuzati! In afara de faptul ca azi spunem „spalat” in loc
de „alb” - ma gandesc la reclame tv! - nu inteleg cum dumneavoastra, asa ud, puteti sa va
ganditi la plural, la gramatica. Nu va ingrijoreaza? Sunteti linistit? Pentru dvs. totul e bine?
Povestea asta e normala? Locul asta e un loc ca celelalte? Nu vi se pare nimic ciudat,
misterios, anormal? Spuneti, raspundeti, vorbiti!
PROFESORUL: Atunci, lasati-ma sa vorbesc! Vreti un raspuns practic sau unul rational-
filozofic?
CONTABILUL: Ce vreti sa spuneti?
PROFESORUL: Ati dori un da sau un nu; o informatie mai familiara sau mai degraba o
analiza mai detaliata?
CONTABILUL: Doamne! Vreau sa stiu ce parere aveti despre aceasta poveste! Daca sunteti
ingrijorat! Daca gasiti ca totul este normal!
PROFESORUL: Am sa va spun!...
CAPITANUL: (tusind) Ehm, ma scuzati... Este aproape ora sapte si eu la ora sapte am
obiceiul sa fac o baita la picioare. As fi renuntat astazi din moment ce trebuia sa ma intalnesc
cu acst domn Anselmi, dar vazand ca domnul Anselmi nu s-a aratat, o sa-mi fac baita... daca
nu aveti nimic impotriva.
CONTABILUL: Va rog.
CAPITANUL: Multumesc. De fapt mi-ar parea rau sa pierd discutia dumneavoastra, pentru ca
si eu as avea ceva de zis. Pot... sa las usa de la baie deschisa... sau sa vin aici sa-mi fac baita?
PROFESORUL: Va rog, va rog. Din moment ce trebuie sa ne petrecem noaptea impreuna, nu
cred ca trebuie sa fim prea formali...
CAPITANUL: Multumesc.
(se duce in baie si se intoarce in scurt timp cu un lighean cu apa calda, pe care il va pune pe
jos in fata unui scaun, pregatindu-si o baie la picioare relaxanta. Isi sufulca pantalonii, isi
scoate pantofii si ciorapii si scoate din buzunar un plic pe care il desface si ii toarna
continutul in lighean, creand o spuma frumoasa)
CONTABILUL: Deci?
PROFESORUL: Deci spuneti dumneavoastra, mai intai, ce e in povestea asta ce nu
functioneaza. O casa cu trei numere diferite? Rar, dar, nu imposibil! Trei persoane diferite
care apar la aceeasi ora? Ora 17 este o ora clasica de intalnire si intalnirea mea nu era chiar
pentru acea ora precisa.
CONTABILUL: Si de ce toti aici, intr-un „loc” cu trei usi diferite?
PROFESORUL: Pensiunea Aurora, Infomac, Editura Minerva.
CONTABILUL: Fara un indicator, un nume, nimic?
PROFESORUL: Dragul meu domn, este foarte simplu! Editura Minerva tocmai si-a schimbat
sediul: noua adresa nu este inca in cartea de telefoane... Pensiunea Aurora... ei bine, am inteles
ca dumneavoastra aveati o intalnire amoroasa cu o doamna...
CAPITANUL: Pardon, pardon!
PROFESORUL: Un anumit grad de discretie este mai mult decat normal. In ceea ce priveste
Infomac-ul capitanului... capitanul insusi a vorbit despre servicii secrete: acest Infomac – nici
nu vreau sa stiu – ar putea fi o acoperire, una dintre acele companii folosite pentru a masca.
CONTABILUL: Dar cum?! Masini pentru reciclat tuburi de pasta de dinti! Chiar el a zis!
CAPITANUL: Dar de provenienta militara! Sunt tuburi folosite de cele trei armate, militarii in
termen inclusi. Si nu numai: ne ocupam si de tuburile NATO in Europa: o afacere – nu cred ca
am demascat nici un scret! - care valoreaza milioane. Infomac incearca sa treaca neobservat...
nici nu ma mira!
PROFESORUL: Bineinteles: probabil profiturile sunt impartite de anumite persoane.
CONTABILUL: De exemplu?
CAPITANUL: Pardon, pardon!
PROFESORUL: Pai... partidele politice, probabil.
CONTABILUL: E adevarat?
CAPITANUL: (canta in picioare, in lighean, tare ca si cum ar fi surd)
„Casuta noastra, cuibusor de nebuni...”
PROFESORUL: Evident ca e asa. Deci dupa cum puteti vedea totul este logic.
CONTABILUL: Chia si asa, de ce cu o singura camera?
PROFESORUL: O adresa. Ati fost vreodata la Monte Carlo sau la Lugano sau mai bine in
Vaduz? Acolo sunt apartamente cu trei camere care servesc drept adrese legale a peste 150 de
companii comerciale, industriale si financiare. Doar o simpla adresa. Infomac, evident nu are
nevoie de mult spatiu.
CONTABILUL: Si editura dumneavoastra?
PROFESORUL: Este o editura mica. Probabil le ajunge un punct de desfacere in centru, doar
coabiteaza si munca propriuzisa este undeva la periferie, unde chiriile sunt mai mici.
CONTABILUL: Si eu, ce naiba? Eu? Eu daca ma intalnesc cu o femeie am nevoie de mai
mult spatiu!
CAPITANUL: Pardon, pardon!
CONTABILUL: (explodand, suparat si nervos) Si inceteaza cu pardon-pardonu' dumitale!
CAPITANUL: Discretie militara traditionala.
CONTABILUL: Incercati sa faceti o mai buna utilizare a acestei discretii! V-am spus deja ca
la aceasta intalnire nu e nimic ciudat!
CAPITANUL: Nimic ciudat? Dar cine a zis ca e ceva ciudat? Este cel mai natural lucru din
lume: un barbat si o femeie. Nimic mai natural!... (mormaind) „Tu che conosci...”
CONTABILUL: Nu-l mai suport!
PROFESORUL: Domnule draga, ati spus foarte bine „am nevoie de spatiu” Este limpede ca
una e locul de intalnire; alta e locul unde intalnirea, sa zicm, se consuma. Daca doamna ar fi
ajuns, fara indoiala, un sofer bun, v-ar fi lasat deja, pe amandoi, in alta parte.
CAPITANUL: A fost un poet care a scris „clare, proaspete, ape dulci...” A scris-o si aici chiar
se potriveste.
CONTABILUL: (invartindu-se, chinuit) Aloo!... E cineva aici? (dintr-o data, agresiv, reia
discutia cu Profesorul) Si frigiderul? Hm? Il deschid si e numai bere! Il deschide el si e doar
suc de portocale! Il deschizi dumneata... si-i o ciocolata calda!
PROFESORUL: (rade, clatinand din cap aproape cu compasiune) Dar... nu, nu!
Dumneavoastra nu-l stiti pe Schopenhauer!
CAPITANUL: (ca pentru sine) Portarul germaniei! (dar nu e convins)
PROFESORUL: Lumea ca vointa si reprezentare. V-ati dorit o bere si ati „vazut” doar berea
dvs. Capitanul si-a dorit suc de portocale si n-a avut ochi decat pentru sucul sau de portocale.
Oricine poate sa vada ce doreste sa vada. Fiecare face ce vrea.
CAPITANUL: Schumacher!
PROFESORUL: Daca imi plac blondele, voi observa in special blonde, si seara – examinand
constiinta – am impresia ca am vazut doar blonde. Intr-un ziar vedeti doar paginile care va
intereseaza. Sunteti interesat de economie? Omiteti paginile de sport, cele cu spectacole nu o
sa le vedeti deasemenea, sariti peste stiri si politica si la final sunteti convins ca ziarul a vorbit
numai despre economie.
CONTABILUL: Si ciocolata dumneavoastra?
CAPITANUL: Ah, este inexplicabil, intr-adevar! Aici nu e nici o urma de indoiala: ne aflam
in fata unui miracol! Un miracol adevarat!
CONTABILUL: Eu n-as zice miracol, dar ceva misterios, da!
PROFESORUL: Pai, atunci sa-i spunem miracol. Intre miracol si mister nu e mare diferenta,
in fata ratiunii!
CONTABILUL: Ati avut nevoie de o ciocolata calda , deschideti frigiderul si ce gasiti? O
ciocolata calda excelenta
PROFESORUL: Nu, n-a fost excelenta, a fost decenta!
CONTABILUL.: Vi se pare normal?
PROFESORUL: Nu.
CONTABILUL: Ei, ati vazut? Si de ce?
PROFESORUL: Pentru ca de regula nu se pune ciocolata calda in frigider!
CONTABILUL: Si atunci cum va explicati?
PROFESORUL: Cineva vroia sa o raceasca si n-a avut rabdare sa astepte.
CONTABILUL: Atat?!
PROFESORUL: E suficient.
CONTABILUL: Care cineva?
PROFESORUL: Nu stiu!
CONTABILUL: (ca si cum si-ar fi dat seama) Ha, ha!
PROFESORUL: De unde sa stiu. Este prima data cand vin aici. Dar cineva a pus-o acolo!
CONTABILUL: De unde stiti asta?
PROFESORUL: Pentru ca era acolo. Nu vi se pare o dovada suficienta?
CAPITANUL: (intre timp a inceput sa citeasca un ziar si reactioneaza la nivelul vocilor la
care s-a ajuns) Sss! Va rog!
PROFESORUL: Rationamentul este dupa cum urmeaza: ciocolatile calde nu se fac in
frigidere. Daca intr-un frigider se gaseste o ciocolata calda – sau altceva – e un semn ca este
sau ca a fost cineva care a pus-o acolo. Cogito, ergo sum. Cioccolatam posuit, ergo est!
Cartesiano!
CAPITANUL: (Contabilului, ca un sfat) He, he, aveti mare grija, profesorul scrie suspans!
PROFESORUL: O poveste posibila a acelui cineva si a ciocolatii sale calde, poate fi spusa in
mii de feluri. Aici iesim din domeniul certitudinii logice pentru a intra in cel al posibilismului
fenomenologic. Avem: cineva care exista, nu stim cine este; ciocolata calda din frigider. Pot fi
o multime de ipoteze. De exemplu: inainte sa se intoarca acasa, ca sa nu fie surprinsa de
alarma, cineva de la Pensiunea Aurora, de la Infomac sau de la editura Minerva, a comandat o
bautura de la barul din fata. Barman-ul e obisnuit si i-a adus „ca de obicei”, cum se face in
birouri. Printre cele obisnuite este si ciocolata calda pentru doamna Matilda. In mod normal
doamna Matilda asteapta un pic sa se raceasca ciocolata calda, dar de data asta nu mai este
timp pentru ca tocmai trebuie sa se duca acasa. Atunci, doamna Matilda, pune ciocolata calda
in frigider. Cineva ii zice: Dar d-na Matilda, puneti lucruri fierbinti in frigider? Dar d-nei
Matilda nu-i pasa de frigider, apartine firmei! Si apoi... ea uita.
CONTABILUL: Vi se pare credibil?
PROFESORUL: Vi se pare mai credibil un miracol? Ce credeti ca este mai posibil: un mister
sau faptul ca cineava, in jur de cinci dupa amiaza, isi comanda o ciocolata calda? Sa facem o
ancheta la bar sa vedem ce fac mai mult: ciocolate calde sau miracole?
CAPITANUL: Mai multa ciocolata. (pauza) Eu n-am inteles cine este d-na Matilda...
(cu indoiala) Ah, pardon, pardon!
CONTABILUL: Si povestea cu usile?
PROFESORUL: Un caz mic de halucinatie colectiva. Probabil ca nu era adevarat ceea ce vi s-
a parut si pentru o clipa mi s-a parut si mie. Erau intr-adevar inchise? Am incercat, noi, cu
adevarat sa le deschidem? Ipoteza: ati invartit clanta in directia gresita, asa... in loc de asa; iar
ceilalti – influentati – au facut ca dumneavoastra. Sunt sigur ca, daca am incerca acum, usile
se vor deschide cu usurinta. Aceasta este usa capitanului?
(se apropie de usa nr. 2 si o deschide foarte usor)
Ati vazut?
CONTABILUL: Si cu ploaia torentiala? Ha? Pe strada Pacini e potop si in piata Carmine nu e
nici o picatura.
PROFESORUL: De ce nu? Acolo unde ploua torential exista o linie care imparte unde este
ploaie torentiala si unde nu este ploaie torentiala. E bine?
CAPITANUL: Este adevarat. Puteti vedea la fel de bine cu soarele si umbra.
PROFESORUL: Aceasta linie, in cazul ploii torentiale de astazi, taie aceasta cladire; de fapt,
chiar aceasta camera!
CONTABILUL: (cu sarcasm evident) Pai bineinteles, totul e clar! Un caz exceptional, totul
este explicat! Un caz norocos!
PROFESORUL: Norocos, nu vad de ce.
CONTABILUL: Cum nu! Suntem aici terorizati de aceste intamplari misterioase, de aceste
coincidente stranii si descoperim ca de fapt totul este logic si usor de explicat!
CAPITANUL: As vrea sa clarific: eu n-am fost terorizat!
CONTABILUL: Pentru dumneata totu-i bine!
CAPITANUL: Nu, nu tot: un bine, ca de atatea ori in viata. Dl. Anselmi nu a venit si asta o sa
ma oblige, probabil, la un alt drum, dar pe de alta parte mi-am facut baia la picioare, cand nu
mai credeam ca e posibil.
PROFESORUL: Cu toate astea, nu vreau sa zic ca este un caz deosebit de norocos. De fapt,
niciodata sa nu spui daca este bine sau rau...
CAPITANUL: Cum, cum?
PROFESORUL: Bineinteles! Se poate, ca o intamplare pe care o consideram norocoasa, sa fie
de fapt ghinion si vice versa. O veche zicala zice ca atunci cand zeii vor sa pedepseasca
muritorii, le indeplinesc dorintele!
CAPITANUL: O, ce frumos, asta e prima data cand o aud.
PROFESORUL: Bunicul unei servitoare mai vechi a familiei mele, care locuia intr-o coliba
inafara orasului, jos in vale, intr-o zi, a fost intrebat daca si-ar vinde casa, de un tip care ii
oferea de cinci ori valoarea casei. Noroc sau ghinion?
CAPITANUL: Noroc!
PROFESORUL: Bineinteles ca si el a crezut asa. Ca sa nu piarda afacerea a batut palma
imediat si in aceeasi seara s-a mutat la sora lui, care locuia linga el. In timpul noptii... casa s-a
prabusit.
CAPITANUL: Norocosul! Pardon!
CONTABILUL: (agresiv)Pentru el! Dar pentru cumparator?
CAPITANUL: Pai, pentru el nu.
PROFESORUL: Ba da. Deoarece conform calculelor sale, sub casa aceea trebuia sa fie
zacamant de petrol. Prabusirea casei a salvat costurile de demolare.
CAPITANUL: Norocosul!
PROFESORUL: Nu chiar, de fapt in realitate nu era petrol acolo.
CAPITANUL: Noroc dublu pentru vanzator!
PROFESORUL: Stiam ca veti spune asta. In schimb, mutandu-se asa de repede, infuriindu-se
de teama ca celalalt s-ar putea razgandi, a facut o pneomonie frumoasa si in cinci zile a fost
mort! Ganditi-va ce este viata!
CAPITANUL: Eh, viata! (pauza) O zicea mereu un popa batran!... Din viata nimeni nu iese
viu!
CONTABILUL: Eu nu-l mai suport!
CAPITANUL: Ce anume?
CONTABILUL: Pe dumneata! Pe dumneata! Nu poti sa taci?
CAPITANUL: (intre uimit si contrariat) Eu?! Uite cine vorbeste mai mult.
CONTABILUL: Stiu! Profesorul vorbeste mult, foarte mult! Dar dumneata, dumneata faci
pildele astea care... ma irita, uite! Ce sens are, intr-o zi ca asta, in care nu se intelege nimic - si
chiar de asta ar fi trebuit sa ti se faca frica – sa vi cu pildele astea... „din viata” Cum?
CAPITANUL: (convins) Din viata nimeni nu iese viu.
CONTABILUL: Iata!
CAPITANUL: Dar este adevarat, nu este o anecdota!
CONTABILUL: (enervandu-se treptat si apoi pierzandu-si cumpatul)
Nu este „adevarat”! Este evident. Esti cretin? Cum se iese din viata? Murind! Cu moartea!
Atunci ce sens mai are sa zici ca nimeni nu iese din viata viu. Daca unul dupa ce este mort e
inca viu, va sa zica, nu a iesit din viata: nu este mort! Pe de alta parte: daca unu moare, moare;
daca traieste, traieste!
PROFESORUL: Stoicii spuneau: cat timp esti in viata, nu exista moarte, de ce sa te temi?
Cand vine moartea, tu nu mai esti acolo; de ce sa te temi?
CONTABILUL: Zise Sheherezada!
(dupa o pauza)
CAPITANUL: Cine?
PROFESORUL: Zaratustra.
CONTABILUL: Vroiam sa zic Zaratustra. Nu ma corectati. Ma corectez singur! Si eu stiu cine
a fost Zaratustra!
(pauza)
CAPITANUL: Eu nu stiu cine e Zaratustra. Asta e problema cu armata, nu cunosti mai pe
nimeni! Se sta acolo in cazarme, toata ziua, vine seara; cateodata o parada. Daca se intampla
vre-un razboi iti dau o bereta albastra si te trimit sa schimbi scutece la copii... apoi iesi la
pensie, te intorci in sat... si te intalnesti cu prietenii si iti zic: „Ah, tu esti!” Sau mori si
oamenii citesc in ziare si zic: „Ah, a fost si el!” Sau mai rau: „Credeam ca a murit deja!”
CONTABILUL: Si da-i mai departe cu mortii! Nu se poate gasi ceva mai putin... mai putin...
CAPITANUL: O sa va spun o anecdota. Ca sa fiu sincer, nu sunt foarte bun la spus pilde, sunt
mai mult om de actiune. Dar asta-i o anecdota speciala asa ca pot sa incerc.
CONTABILUL: E mai bine decat sa auzi despre...
CAPITANUL: A fost odata un om pe care il chema Giovanni. Nu. Pietro. Sau... cum va
numiti?
CONTABILUL: Eu? Ernesto. De ce?
CAPITANUL: Este important... Il chema Ernesto! Intr-o zi migreaza in Australia, se stabileste
in Australia, se casatoreste in Australia, lucreaza in Australia... apoi ramane singur, nu ma
intrebati de ce, nu stiu, oricum nu are importanta: sa zicem... ca sotia si copiii sunt toti morti!
CONTABILUL: Si da-i!
CAPITANUL: Pardon! Ce este important e ca intr-o zi s-a decis sa se intoarca in Italia –
pentru ca era italian, nu stiu daca v-am spus deja – doar pentru ca sa moara in tara lui.
CONTABILUL: Mai departe!!
CAPITANUL: Pardon! Isi strange lucrurile, se imbarca pe vas, care se duce pana in
Indochina, apoi in India, apoi in Arabia, apoi trece prin Canalul Suez si incet-incet,
apropiindu-se de Italia, simte cum ii creste emotia. Ajunge in Marea Mediteraneana, emotia
creste, apoi in Marea Ionica, apoi Marea Tineriana; mereu emotia crestea, apoi in portul din
Genova... Intr-un final pune piciorul pe uscat si de emotie aproape ca moare...
CONTABILUL: M-ai pierdut!
CAPITANUL: Dar isi aduna puterile, ia trenul sa ajunga in orasul sau, care este... Torino! Nu,
Milano! Sau mai departe. De unde sunteti?
CONTABILUL: Sa zicem... Trento.
CAPITANUL: Nu, nu e bine. Daca vine cineva din Australia nu debarca in Genova sa mearga
in Trento; debarca mai degraba la Venetia sau la Trieste!
PROFESORUL: Dar... nu cred ca cineva care vine din Australia in Italia are atatea alegeri.
Debarca si el unde se debarca!
CAPITANUL: Da, dar nu-mi plac pildele lalaite! Prefer sa-l debarc in cel mai logic loc.
CONTABILUL: Asculta, ajunge undeva anecdota dumitale? Nu cred ca-mi place!
CAPITANUL: Sa zicem un oras indepartat, in munti.
CONTABILUL: Bine, Torino!
CAPITANUL: Mai indepartat, mai indepartat!
CONTABILUL: (nervos)Biella, Bergamo, Cono.
CAPITANUL: Mai indepartat, mai indepartat!... Bolzano!
CONTABILUL: (nervos) Si a debarcat in Genova!
CAPITANUL: Ia trenul si merge si merge, in timp ce emotia creste din minut in minut. Apoi,
in cele din urma, ajunge in Bolzano, iese din gara, se duce intr-o statie mai mica, mereu cu
emotia crescand...
CONTABILUL: Hai, hai, sa ajungem undeva!
CAPITANUL: Ajung, ajung!
CONTABILUL: Ce naiba! N-ati zis ca nu va plac pildele lalaite?
CAPITANUL: Tocmai. Dar una e cand vorbesti inutil si alta e cand esti atent la detaliile cu
care pregatesti sfarsitul; sa creezi tensiune. Eu, de exemplu, creez tensiunea. Daca ajungi
repede la final anecdota... moare!
CONTABILUL Pai sigur!
CAPITANUL: Asa: intr-o statie mai micuta, de unde ia trenuletul care merge acolo sus... Urca,
trenul pleaca, incepe sa vada valea...
CONTABILUL (grabindu-l, nervos) Si emotia creste!...
CAPITANUL: V-am mai spus?
CONTABILUL Da, da!
CAPITANUL: Emotia creste, in continuu, pe masura ce vede valea; isi recunoaste muntii,
lacurile si satucul din fundul vaii, unde il lasa trenul, unde, in cele din urma, el ia... autobuzul.
CONTABILUL Chiar si autobuzul! Dar unde locuia?
PROFESORUL: Nu-l intrerupe!
CAPITANUL: Autobuzul incepe sa urce, si urca, si urca, urca... El, tot mai emotionat, isi
aduce aminte de pajistile, de padurile in care se juca atunci cand era copil, potecile pe care a
facut primele plimbari amoroase, terenul de fotbal unde a jucat primele meciuri. Chiar simte
ca inima lui e pe cale sa explodeze... cand vede clopotul, biserica, piata, unde autobuzul se
opreste si el coboara...
CONTABILUL A ajuns?
CAPITANUL: Aproape a ajuns.
CONTABILUL Nu are de mers pe jos o gramada?
CAPITANUL: O stiti?
CONTABILUL Noo!
PROFESORUL: Nu-l intrerupe!
CAPITANUL: Asa dar, acest Ernesto coboara, cu cele doaua valiza ale sale... V-am spus ca
avea doua valize?
CONTABILUL Nu, nu conteaza!
CAPITANUL: Ba da conteaza!
CONTABILUL Bine, ati zis acuma!
PROFESORUL: Nu-l intrerupe! Si dumneata nu te lasa intrerupt!
CAPITANUL: Ei bine, strict vorbind, ar trebui sa incep din nou; este mult mai bine daca omul
asta, cu cele doua valize ale lui, care pleaca din Australia, ajunge in Genova, ia trenul...
CONTABILUL Bine, ne imaginam. Hai mai departe. Am ajuns la tara.
CAPITANUL: Am spus ca nu stiu sa le povestesc! Stiu!
CONTABILUL: Da-i mai departe!!!
CAPITANUL: Deci, isi ia cele doua valize si incepe sa mearga pe jos de-a lungul drumului,
din statia de autobuz pana la vechea lui casa, casa bunicilor si bineinteles ca va puteti imagina
cum creste emotia, incet-incet, pe masura ce recunoaste aleile, casele, curtile. La un moment
dat, din cealalta parte a strazii, vede venind postasul! Trebuie sa va imaginati emotia...
CONTABILUL: Pentru postas?!
CAPITANUL: Dar postasul este prietenul lui din copilarie, s-au jucat impreuna si pe care nu l-
a vazut de douazeci de ani! Douazeci de ani!!!
CONTABILUL Bine.
CAPITANUL: Acest Ernesto pune valizele jos, atat de emotionat ca abia putea vorbi si striga:
„Pietro, Pietro!”
(explicand pe un ton normal, ca pe o nota de subsol)
Pietro... este numele postasului.
CONTABILUL Haide, haide!
CAPITANUL: „Pietro, Pietro!” Postasul se opreste, se intoarce, se uita si apoi, calm: „Oh,
Ernesto! Vrei sa pleci?”
CONTABILUL Ce?
CAPITANUL: „Oh, Ernesto! Vrei sa pleci?”
(pauza; uimire)
CONTABILUL (indignat si plin de furie)Asta e un anecdota inumana! Scandaloasa!
CAPITANUL: Ati inteles de ce erau importante valizele? Ca daca nu, postasul...
CONTABILUL E o anecdota complet idioata!
CAPITANUL: Ati fi vrut ceva mai amuzant...?
CONTABILUL Asta-i amuzant dupa dumneata? Asta-i tragic, nu intelegi! Vrei sa zici ca unu
nu conteaza nimic, nu exista! Ca e sau nu e, n-are importanta!
CAPITANUL: Se poate; dar postasul, de exemplu, nu v-a facut sa radeti?
CONTABILUL Postasul?!
CAPITANUL: Bine, un pic lent in reflexe, nu vi se pare?
CONTABILUL Nu-l mai suport!
CAPITANUL: Asculta: pentru ca ai vazut cat este de greu, de ce nu ne spui dumneata una?
CONTABILUL Nu sunt acum in forma. Am altele pe cap acum.
CAPITANUL: Pardon, pardon!
PROFESORUL: Cu toate acestea este cel mai potrivit lucru de facut sa mai treaca timpul. Eu
am spus povestea cu casa batranului, capitanul acest apolog...
CONTABILUL Apolog?! Asta e apolog?! De ce nu pilda, daca tot vorbim.
CAPITANUL: (modest) Nu, nu: anecdota, anecdota! Deja le povstesc rau, daca ma si duc la
club si zic: „O sa va spun un apolog... sau o pilda...”
CONTABILUL (luand foc) Dar voi sunteti nebuni? Nebuni si orbi! Nu intelegeti unde
suntem? N-ati inteles ce s-a intamplat?
(Pauza. Ceilalti doi se uita la el neintelegand)
Am vazut un film odata.
CAPITANUL: E o anecdota?
CONTABILUL Nu!... Nu, nu era un film, era o piesa de teatru. Actiunea se petrecea pe puntea
unui vas. Era un capitan, un pic ciudat, daca vreti, dar nimic special, nimic de suspectat.
Lucrurile astea ciudate le intelegeai dupa. Este un vas care, bineinteles, trebuie sa plece intr-o
croaziera, una de lux, ai zice foarte selecta... Primul pasanger ajunge, un om pe la 50 de ani,
elegant, distins; capitanul il saluta cu multa curtoazie, ii descrie vasul, il insoteste la cabina lui,
vorbesc despre calatorie, chiar daca nu se intelege bine in ce directie se indreapta vasul...
Capitanul face prezentarile, pasagerii incep sa se cunoasca, se contureaza primele rapoarte de
simpatie, antipatie, antagonismele mici, care sunt create intotdeauna intre persoanele care
traiesc impreuna sau urmeaza sa traiasca impreuna pentru o vreme... fiindca la un moment dat
incep sa iasa la iveala chestii dubioase...
CAPITANUL: De exemplu?
CONTABILUL De exemplu... nimeni nu pare sa-si aminteasca bine de ce se duc intr-o
croaziera si de ce sunt toti singuri fara soti sau sotii, fara rude, fara nimeni. Si nici nu-ai aduc
aminte cum au ajuns. Unul, de exemplu, ultimul lucru de care isi aduce aminte inainte sa se
urce pe vas, era acasa, in pat, bolnav... In mod evident s-a vindecat, zice el; si probabil sau
sigur, e in croaziera pentru covalescenta. Desigur! Acum isi aminteste: era medicul care i-a
spus: „De indata ce te vindeci, o croaziera frumoasa la tropice!” Totul foarte clar dar cu parti
lipsa: patul... apoi vasul; dar intre? Probabil ca era inca foarte bolnav! Un altul isi amintea
totul foarte clar sau asa crede. In dimineata aceea s-a dus la banca sa ia bani, evident pentru
croaziera. Si cand sa iasa a inceput un jaf. De fapt, s-a trezit fata in fata cu unul dintre hoti,
care avea o arma indreptata spre el si care striga sa taca si sa nu se miste. Dar in acel moment
s-a dezlantuit iadul: politia a asaltat banca, hotii au deschis focul si el probabil a lesinat, pentru
ca dintr-o data el nu-si mai aminteste nimic. Cu exceptia faptului ca a urcat pe vas,
bineinteles; dar cum a venit si cine l-a insotit, nu-si mai putea aduce aminte.
PROFESORUL: Am inteles.
CAPITANUL: E gata?
CONTABILUL Morti! Ati inteles? Erau morti! Si aia era moartea! Moartea; oamenii mor asa!
Si la un moment dat... vidul! O ultima amintire, apoi un vid ciudat si apoi vasul...
CAPITANUL: Dragut! Parca eu eram cel care vorbeste despre moarte!
CONTABILUL Asta a fost imaginatia unui scriitor, stiu! Dar cine stie cum se moare? Si daca
este mai mult sau mai putin asa? Hi? Si noi, aici? Daca asta, toata asta, n-ar fi altceva decat
momentul care separa viata de moarte? Cineva se afla intr-un loc ciudat, a venit pentru motive
ciudate, intalneste persoane ciudate, sau oricum cu straini, cu care n-au mimic in comun,
asteapta oameni care intarzie, care nu vin, care probabil n-ar trebui sa vina niciodata... afara
nu e nimeni: orasul este gol... mai mult decat gol: e pustiu! De iesit nu se poate... se intampla
ceva ciudat cu usile, frigiderul nu este normal... Incep primele indoieli: ca suntem victimele
unei glume, ca visam un vis urat... si ne asteaptam ca dintr-un moment intr-altul sa se termine
gluma sau sa ne trezim din visul urat... Atmosfera este tensionata, te certi pentru nimic, te
sufoci, esti nelinistit, spui povesti idioate... Si dintr-o data, printr-o coincidenta inexplicabila,
apare o amintire, o intuitie, o ipoteza...
PROFESORUL: Am inteles.
CAPITANUL: Ce? N-am fost atent.
CONTABILUL Morti. Daca suntem si noi ca ei? Sa ne aflam intr-un purgatoriu intre viata si
moarte si tot ce trebuie sa facem este sa intelegem, sa ne resemnam, inainte de moarte? Cine
zice ca nu este asa? Si nelinistea asta teribila care ne-a cuprins...
CAPITANUL: Eu nu sunt deloc nervos.
CONTABILUL Daca ar fi ultima tentativa a vietii de a rezista, de a se razvrati impotriva
mortii?
CAPITANUL: Si cum o sa se termine?
CONTABILUL: Cine stie? Poate incet-incet se lasa intunericul pete noi!... apoi, la un moment
dat toti adormim si noapte buna!
(Profesorului)
Vedeti. Mie mi-e deajuns sa simt si deja sunt mai linistit. Ca si cum... ca si cum... as fi luat un
calmant. Sau m-am trezit dintr-un cosmar. Ca si cum ar fi trebuit sa fie o etapa necesara! Sa
intelegi... sa te resemnezi... sa sfarsesti. Probabil ca aveti explicatiile dumneavoastra rationale
si o sa ma omorati cu sarcasmele.
PROFESORUL: Nu! Pentru Dumnezeu, nu! Totusi un pic, da; ati spus „intunericul care se
lasa peste noi... si noi adormim...” Ei bine, este sapte jumatate seara: in mod normal se face
intuneric; si daca e asa, cum zic ei, ca exercitiul pentru poluare are sa mearga toata noaptea, eu
– de exemplu – mai mult ca sigur ca voi adormi. In rest, nu am nici o obiectie de tip rational.
Dimpotriva: tocmai rationamentul meu ma impiedica sa ma pronunt intr-o problema ca asta.
Ce naiba stiu eu despre moarte? Am vazut doar partea cealalta, partea celor vii; ce stiu eu
despre cum se vede cand esti inauntru? Cum naiba pot dovedi ca ceea ce spuneti nu este
adevarat? Nu am nicio experienta in acest sens. Ar fi printre altele, prima data cand mor. Mi se
pare ca nu este nevoie de ipoteze atat de radicale. Eu, sincer sa fiu, am venit sa iau un proiect.
Si se intampla ca tin foarte mult la proiectul asta, dar tin la el cat sunt in viata! Gloria
postuma, bine, este un lucru frumos dar cat mai tarziu posibil! Spui ca suntem morti? Nu pot
sa dovedesc contrariul, oricum vom vedea. Dar daca maine dimineata, editorul de la Minerva,
vine si zice: „Draga Sapponaro – cu doi de p – aici sunt proiectele tale si ma duc si le corectez
si le aduc inapoi, iar cartea iese si se vinde in douazeci de mii de exemplare si ma duc intr-o
croaziera frumoasa in Caraibe, pe un vas frumos, fara mistere si poate chiar cu o blonda
frumoasa cum imi place mie, atunci eu, dragul meu domn, cum naiba te cheama, permiteti-mi
sa va trimit o vedere frumoasa pe care sa scrie: „Din Marea Caraibelor, cu multe salutari
pentru cel mai mare ghinionist, piaza rea, pacalici pe care l-am intalnit in viata mea!”
(oftat adanc de usurare)
Oohhhh!
CONTABILUL Sunteti nelinistit?
PROFESORUL: Nu, nu sunt nelinistit. Sunt linistit! Dar sa tineti cont ca este o alarma de
poluare, un exercitiu de poluare, bine? Am un pic trigliceridele ridicate, in familia mea
suferim toti de hipertensiune ereditara; am o matusa care are cancer si cum n-ar fi de ajuns,
dimineata cand deschizi ziarul nu se vorbeste decat despre Sida! Si asta nu e nimic, despre
cum s-au infectat oameni de genu'! Nu! Sida este pentru toti! Sida din belsug! Si da-i! Si tu de
jumatate de ora incoace ai rabdare, nu faci altceva decat sa...
(dar Contabilul, ingrozit, il intrerupe cu un gest, aratand spre Capitan care sta nemiscat, cu
ochii inchisi, capul dat pe spate, gura intredeschisa)
CONTABILUL (aproape fara voce si cu ochii bulbucati) Uite-l! L-a luat pe el primul! Curand
o sa ne ia si pe noi...
(Amandoi se apropie cu prudenta si cu teama de Capitan. Chiar si Profesorul este acum cu
adevarat impresionat. Dar cand ajung amandoi aproape de fotoliu capitanul incepe sa sforaie
tare. Zgomotul distrugand, bineinteles, tot „farmecul”)
PROFESORUL: (explodand, ca o razbunare pentru frica prin care a trecut) O vedere din
Caraibe! O vedere atat de mare!

S
fa
rs
it
lpr
imu
lu
iac
t

A
CTU
LALD
OIL
EA
S
CE
NAU
NU
 Aceeasi scena, cateva ore mai tarziu. Profesorul si Capitanul joaca o partida de carti.
Contabilul sta pe fotoliu, in prim plan, cu fata la public, gandindu-se cu ochii ficsi, la
distanta)
CAPITANUL: (la sfarsitul unei maini, numarandu-si punctele) Sapte – zero pentru mine!
PROFESORUL: Felicitari.
CAPITANUL: Nu trebuia sa lasi ultima carte pe masa.
PROFESORUL: Asa am facut?
CAPITANUL: Da, cand ati luat saptele si cinciul. Va zic eu! (impartind cartile)
CONTABILUL: Unde ati gasit cartile?
CAPITANUL: (glumet) In frigider.
PROFESORUL: (Catre Contabil, pe un ton impaciuitor) Ba nu, nu-i adevarat!... (catre
Capitan) De ce i-ati spus asa, vreti sa-l speriati?
CAPITANUL: In frigiderul Sfantului Petru! Frigiderul lui Aladin! Ha! Ha!
PROFESORUL: Le-am gasit acolo pe banca, sub cartea de telefoane din Singapore!
CONTABILUL: Dar adineaori nu erau acolo.
PROFESORUL: Nu le-am vazut noi adineaori.
CONTABILUL: Vi se pare normal o carte de telefoane din Singapore?
CAPITANUL: De ce nu, cine stie cate mai sunt?
CONTABILUL: Din Singapore? (nimeni nu raspunde; repete) Din Singapore?
CAPITANUL: Scuza-ne... noi jucam.
PROFESORUL: De ce nu jucati si dumneavoastra?
CONTABILUL: In trei?
CAPITANUL: O cruce.
CONTABILUL: (aproape urland) Destul!
(se ridica, merge la banca, cauta un pic; gaseste o carte mare si neagra – Biblia, o ia si se
intoarce in fotoliu si incepe sa o citeasca foarte atent. Ceilalti doi termina mana)
CAPITANUL: (isi numara cartile) Sapte – zero pentru mine.
PROFESORUL: Felicitari. Sunteti foarte bun!
CAPITANUL: Dumneavoastra sunteti slab. Nu trebuie sa te descoperi de la prima mana.
PROFESORUL: Dar n-am avut ceva mai bun.
CAPITANUL: Ba da ati avut: asul, zecele...
PROFESORUL: Imposibil: am iesit cu zecele.
CAPITANUL: Nu, imi aduc aminte: cu asul! Era la dumneavoastra.
PROFESORUL: E adevarat...
CAPITANUL: Este incredibil cati oameni de cultura nu sunt buni la carti. Si nu numai: la
cruce, la bridge, remy, tot! Ha! Ha! La ce folos sa studiezi atata si sa uiti de la mana pan-la
gura? (catre Contabil) Poate voi afaceristii intelegeti mai bine. Hei, cu dumneata vorbesc!
(dar Contabilul este complet absorbit) Aoleo! Se roaga.
PROFESORUL: Ssst! Lasa-l in pace! Cat este scorul?
CAPITANUL: 147 la zero. Continuam?
PROFESORUL: Pana la cat se poate?
CAPITANUL: De obicei pana la 21.
PROFESORUL: Imparte cartile. Vreau sa vad daca pot sa fac macar un punct.
CAPITANUL: (impartind cartile, apoi jucand) Pot sa va spun ceva?
PROFESORUL: Va rog.
CAPITANUL: Nu va suparati?
PROFESORUL: Nu cred.
CAPITANUL: Stiti, noi din armata, avem un spirit de cazarma.
PROFESORUL: Mi se pare normal.
CAPITANUL: Permiteti?
PROFESORUL: Va rog.
CAPITANUL: In caz ca va suparati, imi cer scuze de pe acuma.
PROFESORUL: Ei, acuma m-ati facut curios.
CAPITANUL: Daca vreti sa faceti macar un punct, ar trebui sa jucati coada de pisica!
PROFESORUL: Ce?
CAPITANUL: Sau aripa de tantar.
PROFESORUL: Dar eu nu...
CAPITANUL: Sau cioc de soim.
PROFESORUL: Da, dar...
CAPITANUL: Pe scurt, orice fel doar nu mai jucati rahat de caine! Ha! Ha!
PROFESORUL: Buna! Ha, ha...
CAPITANUL: Ati inteles?
PROFESORUL: Cred ca da...
CAPITANUL: Asa-i ca-i buna? Mai degraba subtila, daca te gandesti bine. Se zice ca noi din
armata nu avem simtul umorului, dar nu este adevarat. Pentru cei care o cunosc bine este plina
de viata, mereu vesela... chiar si in fata mortii... (tace; gandindu-se la o reactie din partea
contabilului, dar el pare foarte absorbit) Da, da, se roaga.
PROFESORUL: Ssst. Lasa-l in pace!
CAPITANUL: Trebuie sa-i fie foarte frica!...
PROFESORUL: Ssst!
CONTABILUL: Am auzit, am auzit... Dar nu este momentul potrivit pentru glume, dragul
meu capitan. Ar trebui sa te rogi si tu. Sa te rogi sa nu fie cum am spus eu. Vreau sa vad acum
ca pe usa aia sau pe cealalta sau din tavan sau de unde dracu... intra cineva!...
CAPITANUL: Cine?
CONTABILUL: Cineva, cineva!
CAPITANUL: Cineva sau oricine?
CONTABILUL: Cineva cine zic eu!
CAPITANUL: Si cine ziceti?
PROFESORUL: (aratand in sus) Cineva.
CAPITANUL: Ah! Doamne! Si de ce nu trebuie sa spuna? Nu-i diavolul, chiar numele zice.
Cineva, cineva. Asculta odata pentru totdeauna: ideea asta din capul dumitale, ca noi suntem
morti si ca asteptam pentru viza de intrare... Eu nu cred. In al doilea rand, chiar daca eram
mort nu vad nici o diferenta fata de cand sunt viu. Cate odata se zice sa te pitigi sa vezi daca
esti treaz sau visezi. Bine: odata am dat cu genunchiul intr-un dulap de am vazut stele verzi: o
durere de sa mor nu alta! A propos! Sa zicem ca la un moment dat intra cineva: atunci? Ce
face?
CONTABILUL: Ce face? Ne judeca!
CAPITANUL: Foarte bine! "Nimic de declarat!"
CONTABILUL: Nu-l mai suport! Ce vrei sa spui: "Nimic de declarat?!"
CAPITANUL: Vreau sa spun ca n-am facut absolut nimic, in viata mea, care sa-mi reprosez si
ca ar trebui sa ma pocaiesc. Am intrat in armata la 18 ani, mi-am facut intotdeauna datoria, n-
am furat, n-am facut rau la nimeni, nici in razboi, pentru ca razboi n-am facut! Am facut tot
ceea ce isi dorea "cineva" de la mine si nu chiar "oricine".
CONTABILUL: Nu ai nici o indoiala?
CAPITANUL: Nu! In regulament nu este loc pentru indoiala. Indoiala este pentru fetite si
filozofi.
CONTABILUL: Pe scurt, constiinta curata!
CAPITANUL: Este ora patru si totul este bine!
CONTABILUL: Nu-l mai suport!
CAPITANUL: "Doamne Dumnezeule" i-as fi zis... "Ceri de la mine mai mult decat am facut?
Trebuia sa ma faci diferit!"
CONTABILUL: Ce?
CAPITANUL: Ai fi vrut sa fiu un sfant, un erou, un mare om? Trebuia sa ma faci un sfant, un
erou, un mare om"
CONTABILUL: El?!
CAPITANUL: Cine altcineva?
CONTABILUL: Nu-l mai suport! nu mai rezist!
PROFESORUL: Un moment, un moment! Capitanul, crerd, ca a pus punctul pe i. Si daca
vrem, este intrebarea liberului albitru.
CAPITANUL: Sapte pentru mine, zero pentru dumneata.
PROFESORUL: Bine, am pierdut.
CAPITANUL: De acum inainte, daca vreti sa jucam, jucam pe bani. Lectiile se platesc. Ha!
Ha!
PROFESORUL: Capitanul are punctul lui de vedere. Oh... eu nu tin nici cu unul nici cu altul.
Sigur, situatia este un pic ciudata, se intampla chestii chiudate. Daca eram morti... si asta, sa
zicem, este anticamera vietii de apoi... eu... accept... nu ma opun... ma inchin...
(isi da seama ca vorbeste prea tare, catre etajul superior, ca si cum destinatarul ar fi prea
sus si departe; revine pe un ton normal)
Ipotetic vorbind, bineinteles. Cu toate astea...
CONTABILUL: Cu toate astea?
PROFESORUL: Cu toate astea... nici eu n-am pacate mari. Si eu am, sa spunem, constiinta
impacata.
CONTABILUL: Daca tot veni vorba, sunt foarte impacat cu ea.
CAPITANUL: Nu s-ar zice. Dupa cum va compotrati, scuzati-ma, nu s-ar zice: stati acolo
agitat, tensionat, nervos si spuneti intruna "Nu-l mai suport"
CONTABILUL: Pe dumneata nu te mai suport! Pe tine, tu! Cu calmul tau de hipoptam
scufundat in rau, cu narile afara, cu "nimic de declarat", cu discursurile, care... care-mi... Esti
un inconstient, asta esti.
CAPITANUL: Nu inteleg ce am putut spune...
CONTABILUL: Ati spus ca daca nu v-ati comportat ca un erou sau ca un om mare este vina
cuiva ca nu v-a facut nici erou nici om mare.
CAPITANUL: Dar eu, chiar, n-am vorbit de vina.
PROFESORUL: E adevarat. Capitanul a facut o... observatie.
CAPITANUL: Exact.
CONTABILUL: Pai asa... in felul asta nimeni nu mai zice nimic de nimeni. Hitler si Stalin, de
exemplu, au facut ce au facut pentru ca erau facuti cum au fost facuti.
CAPITANUL: Sigur: Poti sa spui ca nu? Profesore, explicati-i dumneavoastra.
PROFESORUL: Poate e tantologic dar e irefutabil.
CAPITANUL: Am un verisor pe care il cheama Adolfo: este mic, are chiar si mustata si daca
se piaptana arata exact ca si Hitler. Dar pentru nimic in lume n-ar fi facut ce a facut Hitler. Are
un salariu mic, nu-l intereseaza femeile, cariera. Tot ce are, cheltuieste pe excursii. De ce?
CONTABILUL: Ce, de ce?
CAPITANUL: De ce nu a facut nimic din ce a facut Hitler?
CONTABILUL: De ce?
CAPITANUL: Pentru ca este diferit. Pentru ca "cineva" l-a facut diferit.
CONTABILUL: Nu-l mai suport.
CAPITANUL: Mi se pare atat de simplu.
CONTABILUL: Daca o iei asa... nu stiu... daca o iei asa... nu mai este nevoie de legi, procese,
nimic. Unu isi omoara nevasta si zice: "Pardon! asa sunt facut!" Si nimeni nu zice nimic.
Dumneata! Daca in armata un soldat ii da un pumn in fata unui colonel, ce se intampla? Toti
or sa zica: "Saracutul, nu este vina lui, asa este facut!" sau or sa-l inchida?
CAPITANUL: In inchisoare, in fata curtii martiale si poate la zid.
CONTABILUL: Pai vedeti?
CAPITANUL: Ah, dar asta este cu totul altceva. Colonelui nu este acel Cineva de care spui
dumneata! Colonelul nu are nici o responsabilitate fata de modul cum este facut soldatul; nici
generalul si nici armata. Deci in cazul in care un soldat imi da un pumn in nas, nu poate sa-mi
spuna: "Stii, sunt facut asa", pentru ca o sa-i raspund: "Si eu sunt facut asa, si te lipesc de
perete." Si il lipesc de perete.
CONTABILUL: Ce? Cum?
CAPITANUL: Unu la unu.
CONTABILUL: Nu-l mai suport!
PROFESORUL: Interesant, ca argument.
CAPITANUL: Dar acelui Cineva de care spuneti dumneavoastra, dragul meu domn, i se mai
poate spune ceva mai mult decat: “Stii, eu sunt facut asa". Se poate spune "Tu m-ai facut asa."
Si el ce raspunde?
CONTABILUL: Ce raspunde?
CAPITANUL: Ce ati vrea sa raspunda? Nimic! Nu este niciun raspuns. Este omnipotent, este
perfect, este bun, corect, omniescent si Dumnezeu mai stie ce! A creat cerul si pamantul si nu
cade frunza care el nu vrea... Daca un amarat de pe pamantul asta isi omoara sotia, a cui este
vina? Este o frunza care cade pe un drum gresit! Si cine face frunzele sa cada?
(Pauza)
PROFESORUL: Ei bine... aici... poate... v-a luat putin valul. Poate un minim de
exagerare...Eu, de exemplu, caut o cale de mijloc, caut sa...
CAPITANUL: Dar nu este cale de mijloc.
PROFESORUL: Pai, ba da, ma scuzati! Este adevarat ca fiecare este facut intr-un anumit fel si
mai este adevarat ca fiecare in felul nostru - felul in care este lumea - fiecare dintre noi are mai
multe alegeri: mergi un pic pe aici, un pic pe acolo. Domnul, de exemplu, este om de afaceri:
sigur face frauda.
CONTABILUL: Eu?
PROFESORUL: Va platiti taxele?
CONTABILUL: Pai... sigur.
PROFESORUL: Toate, toate?
CONTABILUL: Pai... (pauza) Nu.
PROFESORUL: Daca vreti... puteti plati in plus? Va sustrageti... un pic mai putin?
CONTABILUL: Pai... (pauza) Da.
PROFESORUL: Si ce va tine? Ceva mai puternic decat dumneavoastra? Ceva irezistibil, ceva
insurmonabil?
CONTABILUL: Nu... Nu.
PROFESORUL: Tocmai: ca sa scapi trebuie sa faci tot felul de acrobatii. Pagan este cel mai
usor.
CONTABILUL: Pai... (pauza) Da.
PROFESORUL: Voila! Daca dansul nu plateste taxele nu este vina “Cuiva”. Este vina lui si
numai a lui.
CAPITANUL: (provocator) Dumnezeu n-are nicio legatura.
PROFESORUL: Dumnezeu n-are nicio legatura.
CAPITANUL: Ei bine, draga profesore, daca-mi permiteti, sunteti foarte norocos, sa traiti in
epoca moderna. In Evul Mediu o fraza de genul asta putea sa va arunce direct pe rug.
Dumnezeu este pretutindeni. De ce dumnealui nu isi plateste taxele cum trebuie?
PROFESORUL: Pentru ca nu este indeajuns de corect.
CONTABILUL: Dar cum va permiteti?
PROFESORUL: Ma scuzati, imi cer scuze. Doar sa vad cum gandeste capitanul.
CONTABILUL: Eu, daca vreti sa stiti, taxele mi le-as plati chiar cu placere, daca, in primul
rand: daca toata lumea le-ar plati! si in al doilea rand, daca statul n-ar arunca banii pe geam! In
fine, este adevarat: sunt un... mic evazionist. Dar n-am indraznit niciodata sa spun ca Cineva
este vinovat in afara de mine. In fine, aveti rabdare, eu nu vreau sa zic nimic.
(ia cartea de telefoane din Singapore si se aseaza in fotoliu sa citeasca)
CAPITANUL: Nu inteleg de ce s-a aprins asa. Se pare ca ma uraste de moarte... Pardon!
PROFESORUL: (dupa o pauza) Nici eu, sa fiu sincer, nu platesc niciun ban de pe meditatii.
Daca o includem si pe nevasta-mea, nu e chiar mica suma.
CAPITANUL: Oh, stiu, stiu: dumneavoastra faceti parte din P3.
PROFESORUL: Din P3?
CAPITANUL: Preoti, profesori si prostituate: trei categorii celebre de evationisti. Ha ha! Sper
ca nu v-ati suparat!
PROFESORUL: Nu, nu.
CAPITANUL: V-am spus ca noi, astia din armata, avem un spirit de cazarma. Fara rautate!
PROFESORUL: Oricum, trebuie sa recunosc, ca as putea plati taxele. Este nevoie de un pic
de onestitate.
CAPITANUL: Nu sunteti asa de cinstit?
PROFESORUL: Se pare ca nu. Desi stiu ca un pic de bunavointa...
CAPITANUL: Si atunci de ce nu iti pui bunavointa in practica?
PROFESORUL: Cine stie? Se pare ca interesele mele sunt mai importante.
CAPITANUL: Cum sunt mai importante interesele dumneavoastra?
PROFESORUL: Pai... Depinde cum esti!
CAPITANUL: Nu va dati seama cum sunteti?
PROFESORUL: E clar ca sunt facut asa.
CAPITANUL: Vedeti? Pentru ca sunteti facut asa ! Daca ati avut alt caracter, mai putin
interesat de interesele dumneavoastra, cu mai multa vointa si un pic mai cinstit... da, e
adevarat: ati fi platit taxele! Dar ar fi altceva si discutia asta n-ar fi nici in cer si nici pe
pamant.
(Profesorul gesticuleaza ca si cum ar renunta)
CONTABILUL: (izbucneste) Deci, dupa dumneata, totul este bine asa cum este...
CAPITANUL: (cantand) "E bine bine, e foarte bine..."
CONTABILUL: Profesorul nu putea fi mai bun decat este...
CAPITANUL: Sigur: daca nu ar fi altcineva.
CONTABILUL: Si totusi lumea asta...
CAPITANUL: ...este cea mai buna dintre toate lumile. N-am spus-o eu, a spus-o altcineva, nu
stiu cine...
PROFESORUL: Leibniz.
CAPITANUL: ...sunt perfect de acord.
CONTABILUL: Eu n-am mai vazut un optimist atat de absurd, atat de dezgustator, atat de...
de... atat...
CAPITANUL: (citand) "Daca nu te poti culca cu cea mai frumoasa femeie din lume,
imagineaza-ti ca femeia cu care te culci este cea mai frumoasa femeie din lume!"
CONTABILUL:(Profesorului) Il auziti? (Capitanului, infuriindu-se) Cine a zis asta, un orb?
CAPITANUL: A zis-o unchiul meu, care la 90 de ani inca mai citeste fara ochelari.
CONTABILUL: (din ce in ce mai infuriat) Inchipuie-ti asta, da? Dar dimineata? Cand totul
devine clar! Si in timpul zilei? Si daca te trezesti odata sa mergi la baie si aprinzi lumina si o
vezi?... (aproape palmuindu-se) Si uite cum ii dau raspunsul! Si ma si cert cu el!
CAPITANUL: Mai mult sa omoram timpul!
CONTABILUL: Ei, da! si daca n-ai mai vorbi de moarte si morti...
PROFESORUL: Pardon, parbon! Dar nu inteleg ce aveti de castigat prin a fi pesimisti...
(Pauza. Contabilul isi continua lectura; Capitanul fredoneaza)
"Du-ma acasa mai tramvai, du-ma ce mai stai..."
PROFESORUL: Dar... totusi... nu cred ca sunteti atat de optimisti pe cum credeti, stiti? Sa
zicem ca asta este cea mai buna lume posibila, ei bine...
CAPITANUL: "Du-ma acasa mai tramvai, du-ma ce mai stai..."
PROFESORUL: De fapt, daca te gandesti bine, poti sa spui odata: (pe un ton triumfator)
"Asta-i cea mai buna lume posibila! Da prieteni, frati, tovarasi! Dintre toate lumile infinite
posibile... am nimerit in cea mai buna!" Bine. Dar mai poti sa zici: (pe un ton funebru) N-
avem ce sa-i mai facem, domnilor! Lumea asta de rahat in care traim este cea mai buna dintre
toate lumile posibile. Nu o s-o facem mai buna niciodata! Nicio speranta! Kaput!
CAPITANUL: "Du-ma acasa mai tramvai..."
PROFESORUL: Ce mai ziceti? Hm?
CAPITANUL: Nimic! Daca vrea sa-si complice viata mai mult decat e... Stiti ce se zice in
cazarma?
CONTABILUL: Treaba ta.
CAPITANUL: Vedeti ca stie si el?
CONTABILUL: Dar ma intreb daca avem intr-adevar nevoie de discutiile astea, sa discutam,
ca dupa aia daca ne intreaba cineva despre ce am vorbit sa nu mai stim nimic. Am vorbit
prostii, asta este singurul raspuns posibil. Si apoi eu citesc si nici macar nu pot sa fiu atent.
CAPITANUL: E greu sa fi atent intr-o carte de telefon. Ha ha! Sunt multe personaje si toti cu
acelasi nume.
(Contabilul , furios, se ridica, ia cartea de telefoane si se inchide in baie)
Crezi ca s-a suparat?
PROFESORUL: Nu, este doar un pic nervos.
CAPITANUL: Va spun eu ce are: ii este frica sa nu fie mort.
PROFESORUL: Mda.
CAPITANUL: Oricum, ar trebui sa o ia si el mai usor! Daca se enerveaza din prima zi... Cu
toata eternitatea inainte... (fredonand incet) "Noaptea se lasa in mahala..."
PROFESORUL: Ssst! (se apropie de telefon, ridica receptorul) Nimic, e mort.
CAPITANUL: Pe cine vroiati sa sunati?
PROFESORUL: Acasa.
CAPITANUL: La ora asta?
PROFESORUL: Da. Vroiam sa intrebati... daca sunt.
CAPITANUL: Pai mi-ar fi raspuns ca nu, nu credeti?
PROFESORUL: Da, dar fi raspuns cineva cu o voce trista, care v-ar fi spus: din pacate
profesorul Sapporano a avut un accident. Profesorul Sapporano nu mai este...
CAPITANUL: A... vad ca si dumneavoastra sunteti influentati de amicul nostru! Asta-i
epidemie.
(Dintr-o data suna telefonul. Cei doi se opresc. Usa de la baie se deschide si apare in prag
Contabilul, care ramane nemiscat. Telefonul suna de cinci ori)
CONTABILUL: Rspundeti, nu?
CAPITANUL: Eu nu astept niciun fel de telefon, nu sunt sigur.
PROFESORUL: Raspunde... raspunde dumneata.
(Pauza. Dupa 2-3 ori telefonul se opreste. Apoi liniste)
CONTABILUL: Au inchis! N-ati putut raspunde dumneavoastra, ce naiba?
PROFESORUL: De ce n-ati raspuns dumneavoastra?
CONTABILUL: Cine era mai aproape? Dumneavoastra erati acolo.
PROFESORUL: Si ce? Cine e cel mai nervos?
CONTABILUL: De ce cel mai nervos trebuie sa raspunda?
PROFESORUL: Atunci cel mai putin nervos. Dumneata esti cel mai nervos... dumnealui...
(aratand spre capitan) este mai putin agitat: eu ce treaba am? Daca e cineva care nu trebuie sa
raspunda la telefon...
(Dintr-o data, telefonul suna din nou)
CAPITANUL: Bine, domnilor, telefonul suna, raspund eu. Calm si sigur! Cavalerul fara frica
sa raspunda la telefon. Ridica receptorul... (ridica receptorul) Si zice... (cu glas puternic) Alo!
Aici Infomac, Pensiunea Aurora, Editura Minerva, cum doriti! Cum?... Nu, imi pare rau, ati
gresit. Ei, ce Dumnezeu? Se mai intampla! Da, este un pic tarziu, e adevarat. Dar... in casa
suntem toti treji... Si dumneavoastra numai bine! (inchide) Ati vazut? A gresit numarul. Cauta
casa Colascioni.
CONTABILUL: Si inainte? Acelasi?
CAPITANUL: Inainte? n-a raspuns nimeni si a mai incercat odata.
PROFESORUL: V-a spus el?
CAPITANUL: Nu, dar e logic.
CONTABILUL: Nimic nu e logic.
CAPITANUL: A sunat imediat.
CONTABILUL: Nu era el, nu era el!
CAPITANUL: Ma scuzati, dar cum stiti dumneavoastra? Nici macar n-am raspuns.
CONTABILUL: Nu putem sa gresim de doua ori in acelasi fel.
CAPITANUL: Evanghelia zice ca si cel mai sfant dintre sfinti greseste sapte zile din sapte.
CONTABILUL: (enervandu-se) Da, dar din greseala se intampla sa formezi unu in loc de doi
sau noua in loc de opt. Si apoi incerci din nou, sansele sa faci aceeasi greseala sunt minime.
Poate greseste din nou, dar in alt fel si raspunde altcineva. Exista un singur mod de a forma un
numar corect si o infinitate de moduri de a forma gresit.
CAPITANUL: Cum? Un singur mod de a forma un numar corect?
CONTABILUL: Si un infinit de a forma gresit! Sigur!
CAPITANUL: Asta mi se pare o tampenie, ma scuzati. Daca ar fi fost asa, lumea ar gresi tot
timpul, nu credeti? Cand de fapt de cele mai multe ori formeaza numarul pe care il doresc.
CONTABILUL: Nu-l mai suport.
CAPITANUL: Profesore, e adevarat ce am zis?
PROFESORUL: Nu... nu stiu. Eu predau literatura.
CAPITANUL: Da, dar in liceu?
PROFESORUL: Am facut generala.
CAPITANUL: Oricum, daca suna, intrebam. Dar probabilitatea... Daca un singur mod de a
forma corect un numar si infinit sa-l formezi gresit...
PROFESORUL: (ridicand receptorul) Nimic! Asta cum va explicati?
CAPITANUL: Oh, acum incepeti si dumneavoastra? Probabil functioneaza doar sa primesti
apeluri.
PROFESORUL: Mda!...
(Pauza)
CAPITANUL: (cantand) "Du-ma acasa mai tramvai..."
PROFESORUL: (linga frigider) Mi-e sete. Beti ceva?
CAPITANUL: Nu multumesc.
PROFESORUL: (Contabilului) Dumneavoastra? (Dar nu raspunde. Pe genunchi are cartea
de telefoane; isi pune mana la inima, cu un geamat) Dle. contabil! Ce este? Va este rau?
(Capitanul si Profesorul se duc imediat la el sa-l ajute)
CAPITANUL: Repede, repede... ceva tare.
PROFESORUL: De unde? Poate in baie... trusa de prim ajutor.
CAPITANUL: Din frigider... un coniac.
PROFESORUL: Dar in frigider nu e... (se opreste; fuge direct la frigider si scoate o sticla de
coniac si un pahar)
CAPITANUL: Domnule, domnule, contabile! (ia paharul pe care il da profesorul) Napoleon,
cinci stele! Domnule, asta te scoala din morti!
PROFESORUL: Pssst!
CONTABILUL: Nu, nu...
PROFESORUL: Dar ce este? Va e rau?
CONTABILUL: (aratand catre cartea de telefoane, abia vorbind) Acolo... in carte...
PROFESORUL: Ce carte?
CONTABILUL: Cartea... cartea de telefoane...
CAPITANUL: Asta?
PROFESORUL: Cartea de telefoane din Singapore? (Contabilul face semn cu capul ca da) Ce
este? Ce nu-i in regula cu cartea de telefoane din Singapore?
(toate raspunsurile contabilului sunt cu o fata ingrozita si aratand cu degetul spre el)
CAPITANUL: Dumneavoastra? Ce dumneavoastra?
CONTABILUL: (revenindu-i respiratia incet) Eu! Sunt eu! Ati inteles? In cartea aia - "din
Singapore" - eu sunt: este numele meu, prenumele meu... In Singapore...
PROFESORUL: Ce spuneti?
CONTABILUL: Eu! Sunt eu...
PROFESORUL: Calmati-va, calmati-va... E doar o coincidenta...
CONTABILUL: (dramatic) Nu, nu, profesore! Asta nu-i coincidenta! Asta-i o dovada!
CAPITANUL: Dar, dumneavoastra, aveti casa in Singapore? Nu? Atunci? Pentru ce va
ingrijorati?
CONTABILUL: Asta-i o dovada, profesore! Aia nu-i cartea de telefoane din Singapore! Aia
este ultima gluma cruda a cuiva care se distreaza... Este lista... cine stie? lista de azi, de
saptamana asta, luna asta... Sunt tot felul de nume, uite: italieni, francezi, germani...
PROFESORUL: Pai... acum... Singapore se stie... are un pic din toate. Este unul dintre orasele
acelea cosmopolite...
CONTABILUL: Taci din gura; pentru numele lui Dumnezeu, taci din gura! Este lista celor
care sunt in Singapore... pentru ca nu se afla in alta parte a lumii... pentru ca nu mai sunt...
pentru ca sunt morti, ati inteles? Morti! Iar eu sunt acolo! Eu!
(Capitanul ia cartea imediat si o rasfoieste deoparte)
CAPITANUL: (triumfator, senin, linistitor) Ah, aici e: vedeti? Vedeti ca nu are de ce sa va fie
frica?
(ceilalti doi se opresc, uimiti; se uita ca si cum ar astepta o explicatie)
Uite: este unu pe care il cheama ca pe mine!
(Contabilul se prabuseste. Profesorul se repede la Capitan si ii smulge cartea din maini)
PROFESORUL: Da-o aici! Lasa-ma sa vad! (rasfoieste febril cartea de telefoane, mormaind
printre dinti) Samson...Sanvito... Saponov... Sappenheim... Sapporo... Sapponaro...
Sapponaro... cu doi p! Domnule calmati-va... calm...nu s-a spus ultimul cuvant... Sapponaro
nu este!... (aproape ingenuncheaza in fata lui, scuturandu-l) Ai auzit? Eu nu sunt.
CAPITANUL: (ia cartea de telefoane si o rasfoieste cu calm) Care este numele
dumneavoastra?
PROFESORUL: Eu? Victor. De ce?
CAPITANUL: Uite-l aici. Saponaro Victor. Sapponaro cu doi p e un pic iesit din comun. A
fost greseala de tipar. Ati vazut? Ati vazut armata, eh? cum rezolva micile probleme ale vietii?
Si fara sa fac generala! Voila! Cred ca este a doua oara de cand ne-am cunoscut. Si sigur ca
stiati: ati spus chiar aseara: Sapponaro cu doi p. Este clar ca nu e prima data cand va vedeti
prenumele scris gresit, nu? Iata... a fost nevoie de armata. Voila!
CONTABILUL: Taci din gura! Pentru numele lui Dumnezeu, teci din gura ca daca nu, cu
mainile mele te strang de gat.
CAPITANUL: Sunteti si incoerent pe deasupra, ma scuzati. Daca e adevarat asa cum zici
dumneata, ca suntem morti: de ce sa ma mai omori? si cel mai important: cum faceti?
CONTABILUL: Citeam biblia adineaori. Am deschis-o la intamplare cu ochii inchisi si am
citit: "Voi veni ca un hot in noapte." Noaptea aproape s-a terminat... si suntem aici...
(Pauza)
CAPITANUL: Cine trebuie sa vina?
PROFESORUL: Ssst!
(cei trei stau nemiscati. Contabilul e ingrozit, Profesorul preocupat si descurajat, Capitanul
linistit ca intotdeauna. Brusc se aud lovituri, ca un baston pe lemn, similar celor din teatrul
antic cand se anunta inceputul spectacolelor. Cei trei reactioneaza, fiecare in felul lui, de la
curiozitate la angoasa. Dintr-o data, in mijlocul scenei, se deschide o trapa, trantindu-se de
podea facand zgomot si un nor mare de praf. Dupa un moment de pauza, prin gaura trapei
apare o carpa fara forma, aruncata de o "mana invizibila", care cade langa gaura.
Contabilul cade in genunchi in timp ce se face heblu.)

S
FAR
SI
TULP
RIME
ISC
ENE
S
CE
NAD
OI

Tot ce s-a intamplat cu un moment in urma... Toti stau paralizati, cu ochii fixati la trapa din
care iese imediat un brat care pune o galeata langa carpa, apoi o matura si un sac. In final,
cu greu, apare, urcand o scara, o femeie imbracata intr-un tricou decolorat, un sort, un batic
pe cap care ii acopera buclele facute acasa. Iese neindemanatic, isi arcuieste spatele
scotandu-si fundul inafara; cu fata la public si cu spatele la cei trei, pe care nu-i vede. Se
opreste pentru o clipa, trage din tigara, sufla fumul afara, urmarindu-l cum se ridica si
dispare; ofteaza - stie ca trebuie sa inceapa lucrul; se intoarce catre galeata si constata ca nu
este apa - asa ii vede pe cei trei, nemiscati, fixand-o.

FEMEIA: Oh, buna dimineata...

PROFESORUL: (dupa o pauza, cu prudenta) Buna dimineata.
FEMEIA: Am venit sa fac curat... (se uita un pic in jur) Cosul de gunoi?
CAPITANUL: (delicat, binevoitor) Scuzati?...
(dar femeia isi aminteste)
FEMEIA: Ah, la baie. (trece pe langa Contabil, cu sacul) E murdar pe jos: aveti grija la
pantaloni! (intra in baie. Contabilul, cu mana la inima, se ridica si se sprijina de scaun)
CONTABILUL: E...? Ati vazut? Cine e?
CAPITANUL: Eu cred ca e femeia de servici.
PROFESORUL: Aparentele... e cu totul altceva...
CONTABILUL: Ati auzit ce a spus? "Am venit sa fac curat!"
CAPITANUL: Exact: este femeia de serviciu.
CONTABILUL: Depinde!... Poate sa insemne multe lucruri...
(solemn, profetic, in ciuda spaimei care l-a cuprins)
"Am venit sa fac curat!"
CAPITANUL: Nu, n-a spus asa, nu a interpretat ca o actrita. A spus: "Am venit sa fac curat."
CONTABILUL: "Va veni sa judece pe cei vii si pe cei morti"...
PROFESORUL: Femeia de serviciu?!
CAPITANUL: Oh, Doamne Dumnezeule!...
CONTABILUL: Ssst!
CAPITANUL: Stiti ca sunteti foarte sensibil? Chiar a spus... (il imita pe Contabil): "Am venit
sa fac cutrat"... Apoi a adaugat "cosul de gunoi? Ah, e in baie."
CONTABILUL: Exact! (din nou biblic) "Si gunoiul... s-a dus...!"
CAPITANUL: Iiih! Sa vezi ca ea e Dumnezeu in ziua judecatii!
PROFESORUL: Sa fim seriosi: ea este o femeie. O femeie, domnilor! Dupa toate traditiile si
nu numai cele occidentale... acel Cineva de care ziceti este intotdeauna de sex masculin.
CONTABILUL: Da, dar... Dumnezeu, este de asemenea si mama! A spus Papa!
PROFESORUL: Care Papa?
CONTABILUL: Papa Ioan Paul I.
CAPITANUL: (amuzat) Ala care n-a rezistat mult. A spus... si a platit.
(mimand un fulger sau un topor care loveste victima neajutorata) Paaac!
CONTABILUL: Ce?
CAPITANUL: Spun ca imediat ce a zis, l-au si concediat superiorii! (repeta gesturile , se
amuza) Paac!
CONTABILUL: E nebun! Nebun si inconstient!
PROFESORUL: (catre Capitan) Eh... Ei bine, aici... poate, ma scuzati, dansul are dreptate.
Nu trebuie sa radeti de convingerile altora.
CAPITANUL: Hm? Ah, sigur, dar eu... nu vroiam sa jignesc. Imi cer scuze. Stiti, noi militari,
avem un spirit de cazarma... De fapt, nu credeam ca sunteti un om religios.
CONTABILUL: Pot sa stiu si eu ce v-a facut sa credeti asta?
CAPITANUL: Nu stiu: asa dupa ochi. Faptul ca ati venit aici, de exemplu, pentru...
CONTABILUL: Pentru ce?
CAPITANUL: Pai... Pardon, pardon!
CONTABILUL: Iar incepe! Oricum, daca va intereseaza, eu nu sunt deloc religios, nici macar
nu cred: sunt agnostic, chiar ateu.
(pauza)
Dar... in conditii normale: ziua. Si apoi, am crezut intotdeauna ca pot sa-ti schimbi ideea,
macar la batranete.
CAPITANUL: Eu chiar la recrutare, ziceam ca intotdeauna e mai bine sa crezi in Dumnezeu.
Ce te costa?
PROFESORUL: Eu, sa fiu sincer, ca om de stiinta modern... nu prea am simtit prezenta lui
Dumnezeu in istorie.
(Fiind langa usa de la baie, fara sa se gandeasca, trage cu urechea. Contabilul il
intreaba, printr-un gest, daca aude ceva. Profesorul ii raspunde printr-o grimasa ca si cum i-
ar spune ca nu este niciun semn de viata in "cealalta parte" a usii)
Ma astept la un exemplu din istorie, un semn; si chiar din viata de zi cu zi. Cei buni rasplatiti,
cei rai pedepsiti... Dar nu este asa...
CONTABILUL: Dimpotriva.
PROFESORUL: Nu, nici macar dimpotriva. Nu. Unu comite cele mai rele fapte si cum se
poate termina rau, la fel se poate termina bine... Altul, este cel mai cinstit om... si la fel: poate
sa-l chinuie necazurile sau sa treaca prin viata fara nicio suferinta. Lumea zice: a fost bun si
este rasplatit. Sau: ala e un nemernic si intr-o zi o sa si-o plateasca! Si nimic. Providenta nu se
vede deloc! Au avut dreptate anticii care au spus ca zeii sunt capriciosi. Capriciul se pare ca
explica mai bine lucrurile decat providenta. Totul merge inainte asa la intamplare, la...
CAPITANUL: Asa este! Ha, ha, la fel ca atunci cand te joci si invarti sticla. Ma scuzati, stiti...
n-am vrut sa va jignesc convingerile si pe dumneavoastra. Dar noi militari...
CONTABILUL: ...aveti un spirit de cazarma, am inteles. Dar mi se pare ca ceva nu e in regula
cu dumneata: sub pretextul spiritului de cazarma, aruncati toate gunoaiele.
CAPITANUL: Inca sunteti nervos?
(usa de la baie se deschide, iese femeia, nu prea satisfacuta)
FEMEIA: Ei... si aici... (se uita imprejur) N-a vazut nimeni...
PROFESORUL: Ce anume?
FEMEIA: O sticla de Miroflor?
PROFESORUL: Ce anume?
FEMEIA: Miroflor: e un detergent.
PROFESORUL: Nu... nu.
CAPITANUL: Nu.
FEMEIA: (catre Contabil) Dumneata?
(Contabilul, fara sa spuna un cuvant, se apropie de figider, il deschide, scoate de acolo o
sticla de detergent si o da femeii cu un gest aproape liturgic, facand o mica genoflexiune.
Femeia accepta sticla flatata, aproape cochet)
Oh, multumesc.
(varsa un pic de lichid in galeata si se indreapta spre baie. Se intoarce in pragul usii)
Sunteti aici pentru alarma, da?
(gesturi si replici monosilabice afirmative)
Un pic infricosator, nu? E ceva nou. Dar se va sfarsi curand.
(Femeia intra in baie, dar de data asta lasand usa deschisa. Frazele care le-a spus au
lovit cele trei personaje, reactionand fiecare in felul lui. Pauza)
CAPITANUL: (incet, cu indiferenta, mai mult pentru a rupe atmosfera tensionata care s-a
creat) "Du-ma acasa mai tramvai..."
(dar dintr-o privire si un semn facut de Contabil , Capitanul se opreste, cu un semn de
scuze. Din baie se aude zgomotul de spalat. Pauza)
FEMEIA: (intra in camera, inchide usa de la baie si ia matura cantand primele versuri din
"Ave Maria" de Schubert)
"Aaaave Mariiii ii aaa..."
(Contabilul, mai timid, stanjenit, i se alatura, incet-incet, poate cu mainile incrucisate; si
gura inchisa pentru al treilea si al patrulea vers) Mmm mmmmm-mm-mm. (Femeia tace. Se
opreste si Contabilul . Pauza)
FEMEIA: (se opreste pentru un moment de odihna) Ei, da! Sase zile de munca fara sa respir o
clipa si o zi de odihna! In cetatea asta, unde toti au saptamana scurta. Oricum... daca ma
opresc eu se opresc toate!
(Pauza)
CONTABILUL: (apropiindu-se cu prudenta, subtil) Pot... sa va dau o mana de ajutor?
FEMEIA: (o clipa de uimire) Da' va rog. (ii da matura) Stii sa maturi?
CAPITANUL: (amuzandu-se imediat) Ha, ha, e buna asta! (apoi imediat serios) Pardon,
pardon. (Femeia se uita la el)
FEMEIA: Sunteti militar, asa-i?
CAPITANUL: (cu forta, aproape ca urla) Da! Capitane! (Pauza)
PROFESORUL: Eu... as face si eu ceva... Asa sa stau cu mana-n san...
FEMEIA: Stii sa speli geamurile?
PROFESORUL: Daca un doctorat este suficient...
FEMEIA: Profesor?
PROFESORUL: Da.
FEMEIA: Si dumneata?
CONTABILUL: ... o firma mica.
CAPITANUL: Pai... cavalerismul traditional din armata nu ma lasa sa stau cu mana-n san.
Pot...
FEMEIA: Praful. (ii da o carpa pentru praf) Sunteti foarte amabili. Multumesc. Imi trag si eu
rasuflarea. Stiti, eu... sunt mai in varsta decat arat. Cateodata mi se pare ca sunt pe pamant de
o vesnicie. Ca inainte de mine nu a fost nimeni...
(se apropie de frigider, il deschide)
O picatura de vin sfintit.
(Se aseaza pe fotoliu - intr-o parte - si isi savureaza bautura. Ceilalti trei lucreaza.
Contabilul curata podeaua, Capitanul sterge praful, Profesorul curata ferestrele stand pe un
scaun. Pauza)
CONTABILUL: (cu dificultate, ca o marturisire) Eu, este adevarat: i-am pus coarne sotiei
mele. Desi intotdeauna am platit. La biserica am fost de curand... confesiune. Ultima oara a
fost cu o zi inainte sa ma casatoresc... Cateodata am vorbit rau de preoti, chiar daca sunt
convins ca in unele cazuri... "Oricine" ar fi de acord. Tiganii si ungurii ma deranjeaza; da,
recunosc: stiu ca nu e bine. Si de multe ori regret. Si apoi... daca pot sa economisesc cativa
banuti din taxe... O fac de buna voie, recunosc. Rau n-am facut la nimeni... cel putin nu direct.
Ei bine, da, odata am concediat douazeci de angajati, cand puteam mai putini. (Se gandeste)
Da, puteam mai putini.
FEMEIA: Mda... si fiului meu i s-a intamplat la fel.
CONTABILUL: Concediat?
FEMEIA: Si cum! La inceput toata lumea l-a iubit si l-a indragit si apoi...
CONTABILUL: Fiul... unic?
FEMEIA: (face semn cu capul ca da)
CONTABILUL: Imi pare rau.
FEMEIA: E, stimate domn, pentru fiecare muncitor concediat este un sef care face
concedierile. V-ati gandit la asta?
CONTABILUL: O sa ma gandesc...
FEMEIA: E prea tarziu. Atatea a indurat fiul meu... Chiar l-au crucificat...
CONTABILUL: Dar... este... e... (cu mainile pe matura, face un semn in sus)
FEMEIA: Cum?
CONTABILUL: Nu... nimic... nimic...
(Pauza. Lucreaza)
CAPITANUL: Ei bine, eu... ca masura de precautie... ce sa va spun! Am intrat in armata la 24
de ani, pentru ca am fost indragostit de o bucata... de o domnisoara... foarte frumoasa, cel
putin... mie imi placea foarte mult. Eram indragostiti pana la gat, vroiam sa ne casatorim, dar
n-am avut bani iar singura modalitate de a face lucrurile corect... si subliniez: pentru a face
lucrurile corect... dupa a cincea... nu, dupa a sasea porunca...
CONTABILUL: (nerabdator) Am inteles, am inteles: da-i mai departe!
CAPITANUL: ...singura modalitate era sa intru in armata: loc sigur, salariu sigur, masa
sigura... Daca ar fi sa o iau de la inceput... as putea spune ca da, am trait o vacanta platita. Nu
am facut de fapt nimic. Nu am fost de mare folos. Nu stiu ce altceva as putea face! Am fost
facut... dupa chipul si asemanarea...!
(Pauza)
PROFESORUL: (timid) Eu... (apoi cu revolta) Nu! Refuz! (cu luciditate) Sunt un om de
stiinta. Punct. Stiu ca sunt aici deoarece, doua puncte: am scris o carte, am trimis-o editurii
Minerva, au acceptat-o, m-am dus la adresa editurii pentru a lua dovada publicarii, am ajuns
acolo - adica aici - si am fost surprins de alarma anti-poluare. Punct si gata. Nu sunt un
fatalau! Nu sunt un inapoiat! Nu citesc nici macar horoscopul! Punct de exclamare. Sunt ferm
convins ca tot ce se intampla in lume este logic, firesc, rational! In orice caz pot fi explicate
rational! Fara asta, cazi intr-un determinism banal, la fel de inutil ca abstractiile din
metafizica! Cauza si efect.
(Se agita si scaunul pe care sta se rupe. Profesorul cade dar se ridica repede, furios,
nelasandu-se ajutat de nimeni)
S-a rupt scaunul! Stiu! Putea sa se rupa si de fapt era rupt. A fost o posibilitate previzibila:
scaunele sunt facute ca sa te asezi, nu ca sa stai in picioare. Si daca vom calcula greutatea mea
si rezistenta scaunului, precum si uzura facuta de picioare, este absolut imperativ ca scaunul sa
se rupa. Nu am facut absolut nimic.
FEMEIA: (cu calm) Ati rupt pantalonii.
PROFESORUL: (cu forta si treptat se calmeaza) Este absolut normal, atunci cand cazi de pe
un scaun rupt, sa se rupa pantalonii. Costumul... din pacate este nou. Asta ma enerveaza: am
dat 500 lei pe el, la reduceri; si este din casmir, firar sa fie, il tin pentru ocazii speciale; si daca
o sa ma intalnesc cu editorul e clar ca asta nu se mai poate repara. Accidente pe scaune... imi
vine sa ma dau cu capul de perete cand ma gandesc la unul nou. Pff...
(Pauza lunga. Cei trei muncesc. Capitanul se fataie astfel incat ajunge langa Contabil, in
prim plan. Conspirativ)
CAPITANUL: Auziti, vreti sa o intreb? Sa scapam de un gand...
CONTABILUL: Ce anume?
CAPITANUL: O intreb: "Scuzati-ma, dumneavoastra cine sunteti?" Sau: "Scuzati-ma, sunteti
Dumnezeu?"
CONTABILUL: Dumneata nu esti normal.
CAPITANUL: Dar ce nu e in regula? Intrebatul este permis, raspunsul e curtoazie.
(Profesorul i-a vazut pe cei doi si se apropie)
PROFESORUL: Ce e? S-a intamplat ceva?
CAPITANUL: Nimic. Doar ziceam: "Vreti sa o intreb, clar si raspicat, daca e... sau daca nu
e...“ Daca nu e, o sa creada ca suntem nebuni, dar... cui ii pasa! Daca e... nu o sa ne minta.
PROFESORUL: Ajunge! Haideti, domnilor, e ridicol!
CONTABILUL: Amintiti-va pantalonii de casmir!
PROFESORUL: (catre femeie, scuzandu-se pentru ca vorbesc la ureche) Scuzati, stiti...
CAPITANUL: Doar sa scape de un gand.
PROFESORUL: Repet: e ridicol; sa mergem! Femeia de servici!
CONTABILUL: Ati mai spalat geamuri, verodata, in viata dumneavoastra?
PROFESORUL: Eu... nu.
CONTABILUL: Asta este prima data?
PROFESORUL: Da.
CONTABILUL: E, vedeti ca nu e atat de ridicol?
PROFESORUL: (intorcandu-se sa se uite la femeie) Nu are nimic ce te-ar face sa crezi...
CONTABILUL: Aparentele inseala!
CAPITANUL: Dumneata, profesore, care scrii romane politiste. Ha ha! Asta-i buna!
PROFESORUL: (prudent) Am putea sa incercam cu o intrebare indirecta, punem o problema
si o fortam sa se demaste...
CAPITANUL: (intors catre femeie) Fumeaza.
(Femeia intr-adevar fumeaza. Toti se uita la ea)
FEMEIA: Va deranjeaza fumul?
TOTI: Nuu!
FEMEIA: (contempland la tigare) Eh, inventia diavolului!
CONTABILUL: (exasperat) Ati auzit-o?
CAPITANUL: Ce a zis ciudat?
CONTABILUL: La ce mai trebuie sa pomeneasca de diavol? De ce nu a spus ca tutunul
dauneaza? Sau ca fumul cauzeaza cancer? Pentru ca tot ce zice e ciudat, ambiguu, nu intelegi
ce vrea sa zica...
PROFESORUL: Nu e nimic ciudat.
CAPITANUL: Eu am inteles foarte bine!
PROFESORUL: Mda, intelegeti tot?
CAPITANUL: Nu, nu am spus ca inteleg tot: cand a spus ca tigara este inventia diavolului am
inteles foarte bine. De fapt, nu inteleg ce e de neinteles.
PROFESORUL: (opreste discutia cu un gest si se intoarce la femeie, cu un ton "usor") Stiti ca
fumatul dauneaza cancer?
FEMEIA: Credeti ca nu stiu?
CONTABILUL: (intorcandu-se la conspiratie) Ati auzit?
PROFESORUL: Ce sa auzim?
CONTABILUL: "Credeti ca nu stiu?" Ce vrea sa zica?
CAPITANUL: Vrea sa zica "stiu".
CONTABILUL: (prea usor!) Eh, nu "stiu".
CAPITANUL: (sigur pe el) Nu, nu: "Credeti ca nu stiu?" e o forma reumatica.
PROFESORUL: O intrebare retorica.
CAPITANUL: Chiar vrea sa zica "stiu".
CONTABILUL: Si atunci de ce nu zice? De ce nu zice "stiu"? De ce trebuie sa spuna "Credeti
ca nu stiu?". Ca si cum ar spune: credeti ca nu stiu Eu! eu care stiu totul, eu care sunt...
atotstiutor?
CAPITANUL: (fara sa se gandeasca) Atunci, chiar ca ai iesit din cur.
CONTABILUL: Ce?
CAPITANUL: Oh, scuze! mi-a scapat. Imi cer scuze. E o expresie din cazarma. Noi militarii,
stiti...
PROFESORUL: Si... metaforic vorbind?
CAPITANUL: Hm?
PROFESORUL: Ce ati vrut sa ziceti?
CAPITANUL: Vreau sa zic un singur lucru... ca sa faci cel mai simplu lucru din lume alegi
intotdeauna caile cele mai intortochiate, mai putin logice, mai putin normale.
CONTABILUL: Eu?
PROFESORUL: Da, dumneavoastra, ma scuzati. Nu vreau sa insist asupra expresiei folosite
de capitan...
CAPITANUL: Noi, militarii, stiti...
PROFESORUL: ...care are totusi eficacitatea sa descriptiva...
CONTABILUL: "Nascut in..."?!
PROFESORUL: Da, nu se poate nega ca exprima efectiv conceptul unuia care... cauta cai
ciudate unde normalul... nu este necesar. Si in concluzie, "credeti ca nu stiu", este o banala
expresie curenta...
CONTABILUL: Si cand a spus ca lucreaza sase zile si una se odihneste?
PROFESORUL: Evident este un contract sindical mai vechi.
CONTABILUL: Si daca se opreste ea se opreste totul?
PROFESORUL: Dar cati dintre noi nu se cred indinspensabili?
CONTABILUL: Voi sunteti nebuni. Si singurul fiu?
PROFESORUL: Multa lume are un singur fiu. Si eu sunt singurul fiu.
CAPITANUL: Eu am o sora, dar nu ne vedem aproape niciodata.
CONTABILUL: De ce nu o intrebi ce meserie a avut fiul ei?
PROFESORUL: Sa o intreb ce meserie a avut fiul ei?
CONTABILUL: (sfidator) Da!
PROFESORUL: Pot sa fac si mai mult, draga domnule. (catre femeie) Scuzati-ma: fiul
dumneavoastra facea tamplarie?
FEMEIA: Nu.
PROFESORUL: (Catre contabil cu un aer razbunator) Iata!
FEMEIA: (dupa o pauza) Taica-su a fost tamplar! (Pauza. Ca pentru ea, adauga) Nenorocitul
de taica-su!
CONTABILUL: (nedumerit) Nu inteleg.
FEMEIA: (termina tigarea, se ridica si se uita la cei trei ca si cum le-ar spune sa continue
munca)
Oricum, scuzati... trebuie sa plec in cateva minute... (cei trei nu inteleg) Daca vreti, termin
eu...
(cei trei inteleg si fug la treaba)
CONTABILUL: Nu, nu!
CAPITANUL: Termin imediat.
PROFESORUL: Ne-am luat cu vorba...
(reincep munca: contabilul matura, capitanul curata praful de pe mobilier, profesorul curata
geamul)
FEMEIA: Am o gramada de lucruri de facut in dimineata asta. Cand se opreste alarma...
trebuie sa fug imediat. Mai intai trebuie sa ma schimb, sa scot bigudiurile...
(Ia valiza si se indreapta catre baie. Se opreste in tocul usii, se intoarce si se uita
satisfacuta)
Dar... e frumos, o data vezi asa ceva...
CAPITANUL: Ce anume?
FEMEIA: Pai... un profesor, un capitan, un om de afaceri... care dau o mana de ajutor
poporului. Ce ziceti: e din cauza alarmei? Ei bine, viata e un joc de carti! Oricum... cum se
spune: cat timp merge barca... las-o sa mearga.
(intra in baie si inchide usa)
CONTABILUL: "Cat timp merge barca... las-o sa mearga." Este un mesaj? Este o porunca? O
provocare? Ce vrea sa zica?
CAPITANUL: Hm?... Dar e un cantec de acum 50 de ani. Mi-l amintesc bine. Era: (canta)
"Cat timp merge barca... las-o sa mearga"
CONTABILUL: Si apoi?
CAPITANUL: Si apoi nimic; se repeta: "Cat timp merge barca... las-o sa mearga"
CONTABILUL: Da, dar n-a cantat doar a spus!
CAPITANUL: Si atunci?
CONTABILUL: Si atunci s-ar putea ca melodia sa n-aiba nimic de-a face: e ce zie ea.
CAPITANUL: Si ce zice?
CONTABILUL: Asta vreau sa stiu si eu!
CAPITANUL: Pentru mine nu zice nimic.
CONTABILUL: Eu nu vreau sa risc, asta nu e o operatiune la bursa si nu sunt linistit pana
nu...
PROFESORUL: Imi cer scuze, vreau sa spun un singur lucru...
CAPITANUL: Ce e, o pilda?
PROFESORUL: Nu, o observatie.
CONTABILUL: Daca e una dintre explicatiile dumitale rationale, poti sa ne scutesti.
CAPITANUL: Nu, nu, astea imi plac. Dupa aia le repovestesc la club...
PROFESORUL: Aici, strict vorbind, as putea chiar sa va dau dreptate. Este vorba de un
considerent... ehm... cu valoare intrinseca a unei afirmatii abstracte din contextul
dumneavoastra.
CAPITANUL: Doamne, Doamne, asta nu pot sa o spun la club!
PROFESORUL: Nu, nu, nu este nimic complicat. Va dau un exemplu. Fraza "Cat timp merge
barca las-o sa mearga". Luata, cum zici, dintr-un cantec... nu foarte intelgent. Corect?
CAPITANUL: Corect.
PROFESORUL: Bine. Si acum ascultati.
(deschide cartea neagra pe care am vazut-o la contabil si citeste pe un ton biblic)
Si apoi vazu barca lui Simon Petru si a fratilor sai, cu ancorele rupte, trasa de curent in largul
Marii Galileii. Simon Petru s-a aplecat peste bord, cu bratele intinse spre el si a strigat printre
lacrimi: rabi, rabi, nu vezi ca sunt rupte ancorele si curentul ne trage in spre Samaria cea rea?
De ce nu ne salvezi? Si el, fara sa se indeparteze de credinciosii care s-au adunat in jurul lui,
asa a spus: "Simon Petru, un pic de credinta. Crezi ca o ancora se poate rupe fara ca Tatal Meu
sa nu fi prevazut inca de la inceputul timpurilor. Adevar adevarat iti spun: cat timp merge
barca las-o sa mearga."
CAPITANUL: Vedeti textierii? Tot copiaza.
CONTABILUL: Asta-i din biblie?
PROFESORUL: Nu. Am inventat eu.
CAPITANUL: Cum, cum?
PROFESORUL: Si acum ascultati-o pe asta: "Da-ti Cezarului ce-i al Cezarului, da-ti lui
Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu
CONTABILUL: Asta-i din Biblie. Nu stiu unde dar e din Biblie.
PROFESORUL: Exact. Oricum, fiti atent. Deschid televizorul, pun pe Festivalul de la
Mamaia si e o femeie frumoasa in fusta scurta, cizme si haine de piele, care canta:
(incepe sa se balanseze, cu miscari frivole, ca si cum ar vrea sa sublinieze stupiditatea
cantecului, canta sfarsitul versului si inceputul celuilalt)
Tra tata tra ra tata
Zum zummm zumm
Refren:
"Da-ti Cezarului
ce-i al Cezaruluil
Lui Camil ce-i al lui
bunului Dumnezeu ce e al bunului Dumnezeu
sau mama, mama, mama sau pentru ca asa vrea viata!
Da-ti Cezarului ce-i al Cezarului
etcetera, etcetera.
(Se opreste, gafaie un pic dar e fericit, in timp ce ceilalti doi se uita la el)
Ei? Cum vi se pare?
CONTABILUL: (socat) Sunteti nebun.
CAPITANUL: Imi cer scuze, puteti sa repetati? E ceva ce mi-a scapat...
PROFESORUL: Dar e simplu. In literatura - ce vreau sa zic, in literatura: in viata! Nu este
adevarat ca nu haina il face pe om. Haina il face pe om. Aceeasi fraza intr-un cantec e o
tampenie, dar pusa bine intr-un context, pe lacul Marii Galileii, spuse de cineva imbracat intr-
o roba, dramatizand bine, precedata de "Adevarat va spun" - devine unul din lucrurile acelea
pe care le vorbesti doua mii de ani.
(Pauza; uimire)
CAPITANUL: Ei bine... nu prea inteleg eu asa repede lucrurile. Pentru ca ma gandesc... un
lucru e ciudat. Cum e cantecul? "Da-ti Cezarului ce-i al Cezarului..."
CONTABILUL: Deci, ce inseamna?
PROFESORUL: Wittgenstein a spus: filosofia este lupta omului cu ambiguitatea limbajului.
CONTABILUL: Lasa-l pe Witt... ala. Treci la subiect.
PROFESORUL: Prin urmare, draga domnule, s-ar putea sa aveti dreptate. Sensul a tot ceea ce
femeia a spus depinde de cine este sau cine credem ca este. Daca este Duhul Sfant... ei bine
fiecare silaba rostita are semnificatie incredibila si misterioasa. Dar daca e o femeie de
serviciu, cum evident poate fi, nu mai incape indoiala: prostu-i prost.
CAPITANUL: Poate fi o femeie de serviciu inteligenta.
CONTABILUL: Da, da, sa nu divagam.
CAPITANUL: Cu toate astea sa fie laudata armata! Daca voi intelectualii intelegeti atat de
bine incat nu stiti daca vorbeste Şeherezada sau prostul satului, as vrea sa stiu la ce va folosete
scoala. In armata - slava Domnului - nu exista neintelegeri. Regulamentul spune ca ala care
zice "inainte-mars!" vrea sa zica "inainte", "staaai!" vrea sa zica "stai!"; "stanga-mprejur!"...
"stanga"; "dreapta-mprejur!"... "dreapta". Un'-doi, un'-doi, pas... Hop! Incarcati... staaai!
Pluton ateentie!
(continua sa faca mai multe instructii militare, din ce in ce mai aprins)
Imaginati-va ca atunci cund sergentul zice "stanga-mprejur", jumatate de pluton sa o ia in
stanga, jumatate in dreapta si alta in piscina... Doamne fereste! Voi, profesorii, ati putea sa
veniti toti cand iesiti la pensie....
PROFESORUL: Zaratustra...
CAPITANUL: Cum?
PROFESORUL: Nu e Şeherezada, e Zaratustra.
CONTABILUL: Pai n-am rezolvat nimic.
PROFESORUL: Dar nu este nimic de rezolvat!
(Se aude un zgomot de la baie, toti se uita acolo. Usa se deschide si iese femeia. Este
schimbata, are in mana geanta, cu un aer elegant, imbracata la patru ace, parul aranjat si
fara bigudiuri, pantofi cu toc, bine machiata. Pana sa realizeze cei trei actul de
"transformare" se si aude sirena care anunta sfarsitul alarmei)
FEMEIA: S-a terminat alarma. Fix la timp. (se uita imprejur) Multumesc. Nu este oglinda...
da' merge. Sunteti foarte amabili. Mai rar. (le surprinde privirea) Haina? Cadou de la fiul meu.
Din salariul meu n-as fi putut!
(Deschide geanta si pune in ea obiectele celor trei: matura, care este telescopica, carpa de
praf si cea de geamuri. Se duce la trapa, o deschide, pune geanta langa deschizatura)
O zi buna si va multumesc din nou. Nu va suparati, imi dati si mie geanta?
(Coboara cateva trepte, ia geanta pe care i-o da Capitanul, si se face disparuta. Dar nu
apuca sa plece ca tipa Contabilul)
CONTABILUL: Doamna!...
FEMEIA: (oprindu-se) Da?
CONTABILUL: Dumneavoastra...
FEMEIA: Eu...?
CONTABILUL: Eu...
FEMEIA: Tu...? (cu un zambet aproape de mila) Nu inteleg... (Si iese. Pauza. Contabilul e
absorbit, absent)
PROFESORUL: (la fereastra) Strazile se anima... Pietonii reincep sa polueze...
CAPITANUL: Totul e in regula...
CONTABILUL: (ca pentru el) Si acum din nou de la capat...Unde suntem? Ce inseamna toate
astea?
CAPITANUL: Care toate astea?
PROFESORUL: A fost o experienta ciudata.
CAPITANUL: Eu m-am si distrat. Sunt moduri mai bune sa-ti petreci noptile, nu? Ha ha!
Pardon, pardon!
CONTABILUL: Daca ma gandesc, mi se pare ca... ca...
PROFESORUL: Ce anume?
CONTABILUL: ...ca nu am ajuns la nicio concluzie. El s-a spalat pe picioare, ati jucat carti,
dumneata ti-ai rupt pantalonii, ati cantat, ati facut spectacol...
CAPITANUL: ...eu am spus o pilda, dumneavoastra v-ati speriat... Ha ha!
CONTABILUL: O chestie... fara sens... fara cap si coada...
PROFESORUL: (bucuros, joaca) Shakespeare: "Ce e viata? O poveste spusa de un idiot care
nu inseamna nimic!"
CONTABILUL: Am vorbit numai prosti...
CAPITANUL: Nu este intotdeauna usor sa reciti Hamlet.
CONTABILUL: Da, da, dar exista caile de mijloc!... Oricum, de ajuns, da? Am o mie de
lucruri de facut... Nu vad ce-i distractiv si interesant sa iti pierzi ziua... Eu... uhm... plec... O zi
buna, mi-a facut placere...
PROFESORUL: Bate campii... A bate câmpii reprezintă un calc, adică o preluare tale quale
din franceză. Are un înţeles peiorativ: a vorbi aiurea, a delira. Ganditi-va!
CONTABILUL: (complet dezinteresat) Bine.
CAPITANUL: Ha ha! Asta nu stiam.
CONTABILUL: (strange mana Capitanului) Mi-a facut placere. (grabit, stanjenit, nerabdator
sa plece) Scuzati-mi graba... Bine... O zi buna.
(Iese in graba pe usa pe care a venit, adica prin public)
CAPITANUL: Dar ce grabit e!
PROFESORUL: Cred ca pentru el e ca sfarsitul unui cosmar.
CAPITANUL: Bine, dar sa nu zica "la revedere"!...
PROFESORUL: Nu cred ca vrea sa ne revada. (ii intinde o hartie) Cartea mea de vizita...
pentru orice eventualitate.
CAPITANUL: Multumesc. Ma tem ca eu nu am carte de vizita; evident nu sunt permise in
Serviciul Secret. Oricum, sunt Capitanul Bigongiari. Es es.
PROFESORUL: Es es?
CAPITANUL: Serviciul Secret. In cazul in care mai doriti lectii de carti. Ha ha!
PROFESORUL: Ha ha!
CAPITANUL: Iesiti pe acolo?
PROFESORUL: Nu, pe acolo.
CAPITANUL: La revedere si... mi-a facut placere!
PROFESORUL: Si mie...
(Iese fiecare pe usa lui. Dupa o scurta pauza, reintra Contabilul, in graba si panicat. Se
apropie de telefon, ridica receptorul si incearca sa formeze un numar; telefonul pare sa nu
functioneze, il brutalizeaza si urla)
CONTABILUL: Aloo! Aloo! La naiba! Alo!
(Reintrand pe usile lor, mai intai Capitanul, apoi Profesorul. Amandoi sunt in pragul usii)
Usa mea e inchisa... (ceilalti doi nu raspund)
Treptat se face heblu.

S
FAR
SI
T