Vocea umană Jean Cocteau

FEMEIA: Alo! Da….E un adevărat supliciu să-ţi aud glasul

amestecat printre atâtea altele..da..da..da..e o pură întâmplare.M-
am întors de zece minute.M-ai sunat înainte? Ah..nu, nu.Am
mâncat în oraş, la Marta.Trebuie să fie unsprezece şi un sfert.Îmi
telefonezi de la tine de acasă?Ei, atunci uită-te la ceasul de pe
şemineu…Îmi închipuiam…Da, da, iubitule..Ieri seară?...Ieri seară
m-am culcat imediat, dar nu puteam adormi...Am luat o
pastilă,nu..doar una, la nouă…Mă durea puţin capul, dar mi-a
trecut…..Venise Marta. A mâncat la mine…Apoi, am ieşit, pentru
cumpărături.Am pus toate hainele în geamantanul galben.Ce
anume?...Foarte tare, ţi-o jur..Am mult, mult curaj...După aceea?
După aceea m-am îmbrăcat, Marta a venit să mă ia, asta e totul…
Da, da vin de la ea de acasă.A fost admirabilă, cu adevarat
admirabilă. Pare, dar nu e…..Aveai dreptate, că de obicei…Rochia
mea roz cu blana de jder…pălăria neagră..Da, nu mi-am scos încă
pălăria…..nu, nu fumez…Am fumat doar trei ţigări, crede-mă, da,
da.Eşti foarte drăguţ...şi tu acum te-ai întors acasă?Ah..ai rămas
acasă….Ce proces?Ah, da...Nu trebuie să lucrezi prea mult...E
dureros, înţeleg..oh, comoara mea nu te justifica, e foarte
natural….Eu sunt o proastă.Eşti foarte deştept..foarte inteligent..şi
eu mă credeam atât de puternică, nu sunt de admirat…..Mă
comport aproape ca o somnambulă...Mă îmbrac, ies, intru……
Mâine poate voi fi mai puţin curajoasă, tu? Nu, micuţul meu, n-am
chiar nimic să-ţi reproşez…..Eu…eu..dă-mi voie……Cum? Doar
stabilisem între noi să acţionăm onest şi ar fi fost o greşeală din
partea ta să nu spui nimic până în ultima clipă...Lovitura ar fi fost
prea brutală, pe când aşa..am să mă obişnuiesc să înţeleg…Crezi că
joc teatru?Eu?Ar trebui să mă cunoşti. Sunt incapabilă să-mi asum
o răspundere…..Ba nu..ba nu. Sunt extrem de calmă..Nu auzi?..Am
eu oare glasul de persoană care ascunde ceva?....Nu...Am hotărât
să fiu curajoasă şi voi fi…Iartă-mă...Nu era aşa..Se poate, dar oricât
te îndoieşti şi oricât te pregăteşti pentru o durere, întotdeauna te
afli nepregătit… Nu exagera…Dragostea noastră urcă împotriva
unui curent prea mare…Trebuie să rezistăm…Să renunţăm la cinci
ani de fericire sau să acceptam riscurile…Nu m-am gândit niciodată
că viaţa noastră s-ar putea aranja…Plătesc scump o bucurie care
nu are preţ…...Alo….Care nu are preţ şi nu regret..nu..nu regret
nimic……Nimic, nimic…Te înşeli, te înşeli…Am ceea ce merit….Am
vrut să fac pe nebuna şi să pretend o iubire nebună.Ei bine, dragul
meu..ascultă…..Dragul meu, fii bun, lasă-mă să spun, ascultă.Nu
te acuza…Vina-i numai a mea, întreagă..Da,da...Aminteşte- ţi de
duminica aceea de la Versaille.Eu sunt cea care am vrut să plec, eu
ţi-am închis gura, eu ţi-am spus că totul îmi era indiferent..Nu,
nu.Eşti nedrept……..

E aici, la mine. Ca un suflet chinuit.Şi-a petrecut toată ziua de ieri

plimbându-se din hol în camera mea…Mă privea, ridica urechile,
asculta..Te căuta peste tot.Parcă ar fi vrut să-mi reproşeze că stau
şi nu caut odată cu el..Cel mai bun lucru ar fi să-l iei înapoi..Dacă e
vorba ca sărmanul animal să fie nefericit….Oh!Cât despre mine! Nu
e un caine de doamnă. N-aş avea grjă de el.Nu l-aş scoate afară.Mai
bine să ramână cu tine.L-aş uita repede.Da, da. Rămânem înţeleşi,
nu?Trimite pe cineva sa-l ia.Am sa-I pun zgarda rosie.Iti repet ca e
mult mai bine, da, da,da…..Ce mai trebuie să-ţi trimit?Care
manusi?Cele pe care le porţi când conduci maşina?Nu stiu..Nu le-
am văzut.Se poate. Am să mă uit imediat. Aşteaptă..Am căutat pe
masă, pe fotoliu, în hol, peste tot. Nu sunt..Ascultă..am să mai caut
, dar sunt sigură…Te culci? Te culci? Nu trebuie să lucrezi atât de
mult. E bine să te duci să te culci. Dacă trebuie să te scoli
devreme…Alo?Cum se poate?Cu toate astea vorbesc tare..Mă auzi?
Mă auzi?..Curios, eu te aud de parcă ai fi în odaia asta..Alo…
alo….alo….Doamne acum nu te aud eu…………

Frică? Nu, nu mi-e frică..Mai rău..Nu mai sunt obişnuită să dorm

singură..da…da..da..Iţi promit..Iţi promit.Eşti foarte bun, nu
ştiu..Evit să mă privesc. Nu mai am curajul să aprind luminile de
de-asupra oglinzii.Dar, iubitule la ce mi-ar trebui un chip frumos?
Preferam vremea cand îmi spuneai! Ia uitaţi-vă la mofturoasa asta!
Ei doamne….glumesc..Nu fi absurd…ţi-e somn..Îţi mulţumesc că ai
telefonat..Îţi mulţumesc…Iarta-mă e absurd. Nimic, n-am nimc. Îţi
jur că nu am nimic. Te-aş întreba cum era înainte! Numai că ştii,
vorbesc, vorbesc şi nu mă gândesc că va trebui să tac. Ascultă,
dragostea mea. Eu nu te-am minţit niciodată...Da, ştiu, ştiu, te
cred, sunt convinsă..nu, nu e asta.Numai acum am minţit…pe
neasteptate….la telefon mint.Totuşi ştiu că n-am nici o speranţă,
ştiu că minciuna mea nu poate duce la nimic, de aceea nu vreau ,
nu mai vreau să mint, nici măcar spre binele tău…Minţeam doar
descriindu-ţi rochia şi spunând că am mâncat la Marta. Nu am
dejunat şi nu port rochia roz…….

Voiam să ies, să iau un taxi, să mă ducă sub fereastrele tale şi să te

aştept, să te aştept, nu ştiu de ce anume…da ..Te ascult..voi fi
raţională..am să răspund la toate, îţi promit.

Nu m-am atins de mâncare, nu puteam..mi-a fost foarte

rău..Aseară am vrut să iau o pastilă ca să dorm, mi-am spus ca
dacă aş fi luat mai multe aş fi dormit mai bine şi dacă le-aş fi luat
pe toate aş fi dormit fără vise, fără să mă mai trezesc.Am luat
douasprezece şi am visat ce s-a întâmplat. M-am trezit brusc,
fericită pentru că era un vis şi când am ştiut că era adevărat, că
eram singură şi capul meu nu se mai rezema de gâtul tău şi de
umerii tăi, am simţit că nu puteam, că nu mai puteam trăi.Cât sunt
de proastă! Îmi jurasem mie însămi să nu te tulbur, să te las să
pleci liniştit, să-ţi spun adio de parcă aveam să ne revedem a doua
zi…. Ce bun esti, iubitule….Eu sunt josnică..Cine, tu? Tu care nu
mi-ai adus decât fericire….Nu..dragostea mea, nu, e corect..Dat
fiind că ştiam nu m-a surprins ce s-a întâmplat.Şi când te gândeşti
că există atâtea femei care cred că-şi petrec viaţa lângă un bărbat
pe care îl iubesc şi nu sunt pregătite pentru o ruptură…..Ştiam ..Nu
ţi-am spus-o niciodată....
Doctorul Martei….va reveni mâine….Nu, dragul meu. E un doctor
excelent şi nu am nici un motiv să-l jignesc chemând pe altul. Ba
da..ba da..Am să te ţin la curent..

Iartă-mă, înţeleg că această convorbire e intolerabilă şi că tu ai

foarte multă răbdare, dar înţelege-mă, sufăr, sufăr! Acest apel e
ultimul care mă leagă de tine. Alaltăieri seară?..... Am dormit.Am
adormit cu telefonul în mână...Da, ştiu.Tu.

De cinci ani nu trăiesc decât prin tine, eşti aerul pe care-l respir şi
eu îmi petrec timpul prin tine, eşti aerul pe care-l respir şi eu îmi
petrec timpul aşteptându-te, crezând că ai murit dacă întârzii,
simţind că renasc când te văd. ….Acum, acum respir pentru că tu
îmi vorbeşti. E vorba de o intoxicare. În prima seară se doarme şi
apoi suferinţa te distruge, e ceva nou, care poate fi suportat. Ceea
ce nu poate fi suportat e a doua noapte şi a treia şi celelalte ce vor
veni.

Marta îşi are viaţa ei bine organizată. E ca şi când ai cere unui

peşte să-şi organizeze viaţa fără apă.Ţi-o repet nu am nevoie de
nimeni. Distracţii! Ei bine, vreau să-ţi spun ceva deloc poetic, dar
adevărat.Din acea faimoasă duminică, nu am fost distrasă de la
gândurile mele decât o singură dată, la dentist, când mi-a atins un
nerv.

De doua zile nu se mişcă din pat..L-am chemat, l-am mângâiat.Nu

vrea să fie atins…Era cât p-aci să mă muşte. Da, pe mine, pe mine!
E un alt câine, crede-mă.Mă sperie..La Marta? Dar îţi repet că nu
mă lasă să mă apropri..nu mănâncă..nu se mişcă.. şi mă priveşte
într-un fel..De unde să ştiu?Poate crede că ţi-am făcut vreun
rău..Sărmanul animal..Poate nu mă mai recunoaste.. sau l-am
speriat....Cine ştie?Dimpotrivă...Dar nu ştiu, iubitule. De unde să
ştiu?Nu mai suntem aceeiaşi.

E foarte simplu..Oamenii detestă să fie părăsiţi şi încetul cu încetul,

eu i-am parasit pe toţi. Îmi e perfect indiferent. Pot spune ce
vor.Situaţia noastră e imposibil de înţeles pentru nişte
străini.Pentru ei , iubeşti sau urăşti.Rupturile sunt definitive.Cel
mai bun lucru e să faci ca mine şi să râzi de toate astea.

Nu te poţi sinucide de două ori..poate din speranţa de a dormi..N-aş

putea cumpăra un pistol..Mă vezi cumpărând un pistol? Unde aş
găsi puterea pentru a inventa o minciună, dragostea mea?...Ar fi
trebuit să fiu puternică…..Există situaţii în care e inutil să
mori...Dacă tu n-ai minţi..dacă de pildă mi-ai spune că nu
telefonezi de acasă..dacă tu mi-ai spune…..Nu, nu, ascultă!
Ascultă..!Te cred..Nu am spus că nu te cred..De ce te enervezi?Da,
vocea ta e rea.Voiam să spun că dacă tu m-ai înşela din bunătate şi
dacă aş băga de seamă , tandreţea mea pentru tine ar fi şi mai
mare.

Spuneam că dacă tu ai minţi din bunătate, iar eu aş băga de

seamă, tandreţea mea faţă de tine ar fi şi mai mare…Sigur..Eşti
nebun!..Dragostea mea…!Stiu prea bine că e necesar, dar e atroce.
Nu am să am niciodată curajul.Ar trebui ca un călău să taie
frânghia pe neaşteptate..Ah? Iubirea mea, cum poţi crede că eu mă
gândesc la un lucru atât de urât? Ştiu bine că aceasta operaţie e
mai crudă în ceea ce te priveşte pe tine decât în ceea ce mă priveşte
pe mine…...Nu..nu..La Marsilia? Ascultă, iubitule..Dat fiind că veţi
fi la Marsilia poimâine seara, aş vrea..aş dori să nu stai chiar la
hotelul nostrum...Căci lucrurile pe care nu mi le pot închipui, nu
există pentru mine, sau există într-un loc foarte vag şi asta doare
mai puţin. Înţelegi?Mulţumesc..Mulţumesc..Eşti bun, te
iubesc…..Atunci, uite…pe curând…Nu eşti niciodată..oh….E mai
bine aşa….Mult mai bine..Dragostea mea…Sunt o curajoasă!