1.1.4.

Potenţialul câmpului electrostatic

Am introdus în capitolul precedent conceptul de câmp electric,

definind două din cele mai importante mărimi fizice caracteristice
acestui câmp. În acest capitol vom încerca să investigăm alte câteva
proprietăţi importante ale câmpului electric şi să definim o serie de
mărimi fizice noi care să completeze studiul precedent, în vederea
obţinerii informaţiilor suplimentare relativ la fenomenele de natură
electrică.

Pentru că avem în vedere un câmp de forţe (caracterizat de

legea lui Coulomb), suntem în primul rând interesaţi de
conservativitatea acestui câmp. Pentru studiul conservativităţii
trebuie să calculăm lucrul mecanic efectuat de forţele câmpului
electrostatic considerat.

a) Lucrul mecanic

În prima instanţă, studiem ca şi până acum, cazul cel mai simplu,

al câmpului creat de o singură sarcină electrică punctiformă, în
repaus. Considerăm o sarcină electrică Q, care creează un câmp
electric, ale cărui principale proprietăţi le-am aminti deja. Dacă în
preajma acestei sarcini electrice, aducem o sarcină de probă q,
acestea vor interacţiona prin intermediul câmpului cu o forţă de tip
Coulomb. Să vedem care este lucrul mecanic efectuat de forţele de
natură electrică care apar, la deplasarea corpului de probă (de
sarcină q) cu cantitatea infinitezimală 𝑑𝑟⃗. Conform definiţiei din
mecanica clasică, lucrul mecanic infinitezimal este dat de relaţia:
 𝑑𝐿 = 𝐹⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ (1.1.38)

Introducând expresia forţei electrostatice dintre două sarcini

punctiforme, obţinem, pentru o deplasare infinitezimală,
cvasistatică a sarcinii de probă, un lucru mecanic efectuat de forţele
câmpului, de forma:

𝑄⋅𝑞
𝑑𝐿 = 𝑘 𝑟⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ (1.1.39)
𝑟3

Să evaluăm în continuare produsul scalar 𝑟⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗, din expresia de

mai sus.

𝑟⃗ 2 = 𝑟⃗ ⋅ 𝑟⃗ = 𝑟 ⋅ 𝑟 ⋅ 𝑐𝑜𝑠 0 = 𝑟 2 (1.1.40)

Diferenţiind expresia formată din termenii extremi ai relaţiei

(1.1.40), obţinem:

2𝑟⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ = 2𝑟 ⋅ 𝑑𝑟 (1.1.41)

Acum, revenind la expresia lucrului mecanic, putem scrie în cele ce

urmează:

𝑄⋅𝑞 𝑄⋅𝑞
𝑑𝐿 = 𝑘 𝑟𝑑𝑟 = 𝑘 𝑑𝑟 (1.1.42)
𝑟3 𝑟2
Prin urmare, lucrul mecanic efectuat de forţele câmpului, pentru
deplasarea cvasistatică a corpului de probă între două puncte din
spaţiu A şi B, este (vezi fig.1.1.8):

𝐵 𝑄⋅𝑞 𝐵 1 1 𝐵 1 1
𝐿𝐴𝐵 = ∫𝐴 𝑘 𝑑𝑟 = 𝑘𝑄𝑞 ∫𝐴 𝑑𝑟 = −𝑘𝑄𝑞 ( )| = 𝑘𝑄𝑞 ( − ) (1.1.43)
𝑟2 𝑟2 𝑟 𝐴 𝑟 𝑟
𝐴 𝐵

Fig. 1.1.8 Calcularea lucrului mecanic efectuat de forţele câmpului electric

creat de sarcina Q, între două puncte date din spaţiu

În consecinţă, lucrul mecanic, nu depinde de drumul parcurs între

punctele A şi B, ci doar de poziţia acestora într-un sistem de
referinţă inerţial, arbitrar ales. Dacă drumul pe care se deplasează
sarcina de probă este un drum închis (poziţia iniţială coincide cu
cea finală), atunci:

𝐿𝐴→𝐴 = 0 (1.1.44)
Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile de conservativitate

ale unui câmp de forţe, cu alte cuvinte câmpul creat de o sarcină

punctiformă este un câmp conservativ.

b) Energia potenţială electrostatică

Putem aşadar introduce energia potenţială corespunzătoare, o

mărime fizică scalară, măsurată în joule (J), care prin definiţie

are forma:

𝑑𝐸𝑝 = −𝑑𝐿 (1.1.45)

Introducând expresia lucrului mecanic obţinută mai sus, obţinem

pentru energia potenţială, expresia diferenţială:

𝑄⋅𝑞
𝑑𝐸𝑝 = −𝑑𝐿 = −𝑘 𝑑𝑟 (1.1.46)
𝑟2

Integrând nedefinit, putem obţine expresia energiei potenţiale sub

forma:

𝑄⋅𝑞 𝑄⋅𝑞
𝐸𝑝 (𝑟) = − ∫ 𝑘 𝑑𝑟 = 𝑘 +𝛢 (1.1.47)
𝑟2 𝑟

unde A este o constantă de integrare arbitrară. Putem determina

această constantă, prin impunerea unei condiţii la limită
(𝐸𝑝 (∞) = 0).

Aşadar,

𝑘𝑄𝑞
𝐸𝑝 (∞) = 𝑙𝑖𝑚 +𝐴 =𝐴 =0 (1.1.48)
𝑟→∞ 𝑟

Astfel am obţinut expresia finală a energiei potenţiale a sarcinii de

probă q, în câmpul electric creat de sarcina sursă Q:

𝑄⋅𝑞
𝐸𝑝 (𝑟) = 𝑘 (1.1.49)
𝑟

Fig. 1.1.9 Energia potenţială a sarcinii de probă în câmpul electric

creat de sarcina Q, în funcţie de distanţa dintre sarcini

Deci avem de-a face cu un comportament hiperbolic al energiei

potenţiale, relativ la distanţa dintre cele două sarcini punctiforme,

aşa cum se observă în fig. 1.1.9).

c) Potenţialul electric

Am definit în paragraful precedent energia potenţială a sistemului

format din sarcina generatoare de câmp şi sarcina de probă, o
mărime fizică extrem de importantă, care caracterizează, aşa cum
spuneam, câmpurile conservative. Inconvenientul acestei mărimi
fizice, relativ la caracterizarea globală a câmpului electric pus în
discuţie (câmpul format de o sarcină punctiformă), dar şi în general,
este acela că depinde de mărimea sarcinii corpului de probă, deci
nu este o caracteristică exclusivă a câmpului. Se impune aşadar
introducerea unei alte mărimi fizice, tot de tip scalar de altfel, care
să înlăture acest inconvenient, numită potenţial electric

Ne aplecăm întâi asupra potenţialului creat de o distribuţie oarecare

de sarcină, urmând ca apoi să particularizăm expresiile obţinute
pentru cazul câmpului creat de o sarcină punctiformă. Potenţialul
electric (notat cu V), măsurat în volt (V), poate fi definit într-o
manieră diferenţială ca fiind lucrul mecanic infinitezimal efectuat de
forţele câmpului, pentru a transporta unitatea de sarcină de probă
între două puncte din spaţiu infinit de apropiate, luat cu semn
schimbat:

𝑑𝐿
𝑑𝑉 = − (1.1.50)
𝑞

Explicitând lucrul mecanic, avem:

 𝐹⃗ ⋅𝑑𝑟⃗
𝑑𝑉 = − = −𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ (1.1.51)
𝑞

unde am ţinut cont de definiţia intensităţii câmpului electric. Am

obţinut astfel o relaţie extrem de importantă, care face legătura

matematică (de tip diferenţial) între intensitatea câmpului electric
într-un punct din spaţiu şi variaţia de potenţial în vecinătatea acelui
punct.

Pornind de la definiţia diferenţială (1.1.50) a potenţialului

electric, să vedem cum putem ajunge la definiţia finită echivalentă.
Integrând această relaţie între două poziţii date (iniţială şi finală)
avem:

𝑓 1 𝑓
∫𝑖 𝑑𝑉 = − 𝑞 ∫𝑖 𝑑𝐿 (1.1.52)

Obţinem aşadar relaţia finită între potenţial şi lucrul mecanic

efectuat de câmp:

1
𝑉𝑓 − 𝑉𝑖 = − 𝐿𝑖→𝑓 (1.1.53)
𝑞

Punând o condiţie la limită specifică unui punct de referinţă

ales, putem determina în mod univoc potenţialul câmpului electric
într-un anumit punct dat P din spaţiu. Impunem aşadar condiţia ca
starea finală să fie infinit depărtată, iar în acel punct potenţialul
câmpului electric să fie egal cu zero. În acest fel, expresia
potenţialului electric este simplificată:
 𝑉𝑓 = 𝑉(∞) = 0 (1.1.54)

Prin urmare, explicitând relaţia (1.1.53), şi ţinând cont de condiţia la

limită impusă avem:

1
𝑉∞ − 𝑉𝑃 = − 𝐿𝑃→∞ (1.1.55)
𝑞

sau încă,

𝐿𝑃→∞
𝑉𝑃 = (1.1.56)
𝑞

deci, potenţialul electric într-un punct arbitrar este definit ca fiind

lucrul mecanic necesar forţelor câmpului pentru a transporta
cvasistatic unitatea de sarcină de probă din punctul considerat, la
infinit.

În acest paragraf, am introdus potenţialul electric, cu ajutorul

unor definiţii general valabile, pentru toate tipurile de câmp
electrostatic (indiferent de sursa câmpului). Să particularizăm acum
relaţiile puse în evidenţă, pentru cazul câmpului creat de o sarcină
punctiformă. Din relaţia (1.1.50) obţinem pentru acest caz:

𝑑𝐿 𝑄
𝑑𝑉 = − = −𝑘 𝑑𝑟 (1.1.57)
𝑞 𝑟2
 Integrând între două stări iniţială şi respectiv finală (i şi f),
arbitrar alese, obţinem pentru potenţialul electric expresia:

𝑓 𝑓 𝑑𝑟 𝑘𝑄 𝑓 1 1
𝑉𝑓 − 𝑉𝑖 = ∫𝑖 𝑑𝑉 = − ∫𝑖 𝑘𝑄 = | = 𝑘𝑄 ( − ) (1.1.58)
𝑟2 𝑟 𝑖 𝑟 𝑟 𝑓 𝑖

care este expresia finită a diferenţei de potenţial între două puncte

date din spaţiu, în funcţie de poziţia punctelor faţă de sarcina Q
(sursă a câmpului electric). Dacă impunem aceleaşi condiţii la limită
(pentru un punct arbitrar şi ∞):

𝑉𝑖 = 𝑉(𝑟𝑖 ) = 𝑉𝑃 (1.1.59)

𝑉𝑓 = 𝑉(𝑟𝑓 ) = 𝑉(∞) = 0 (1.1.60)

obţinem în final:

𝑘𝑄
𝑉𝑖 = 𝑉(𝑟𝑖 ) = 𝑉𝑃 = (1.1.61)
𝑟𝑃

Cu alte cuvinte, expresia generală a potenţialului în acest caz, este

dată de expresia matematică:

𝑘𝑄
𝑉(𝑟) = (1.1.62)
𝑟
Să observăm, în finalul acestui paragraf că potenţialul electric al
câmpului creat de o sarcină punctiformă este o mărime fizică
izotropă, care admite de asemenea o dependenţă hiperbolică în
funcţie de distanţa dintre punctul investigat şi locul unde este
plasată sarcina sursă a câmpului (fig.1.1.10).

Fig. 1.1.10 Potenţialul electric al câmpului electric creat de o sarcină punctiformă,

în funcţie de distanţa faţă de sarcina sursă a câmpului

d) Legătura dintre energia potenţială şi potenţialul electric

Având în vedere relaţia (1.1.50), putem determina legătura dintre

energia potenţială a unei sarcini de probă în câmp electrostatic şi
potenţialul electric, pentru cazul general al câmpului creat de
distribuţie oarecare de sarcină:

𝑑𝐿 𝑑𝐸𝑃
𝑑𝑉 = − = (1.1.63)
𝑞 𝑞
Integrând acum nedefinit, avem:

𝑑𝐸𝑃
∫ 𝑑𝑉 = ∫ (1.1.64)
𝑞

𝐸𝑃 (𝑟)
𝑉(𝑟) = +𝐵 (1.1.65)
𝑞

unde B este o constantă de integrare, arbitrară, pe care o putem

determina din formularea unor condiţii la limită, aşa cum am văzut.
Dacă impunem condiţia 𝑉(∞) = 0, deducem anularea constantei B
de integrare. Aşadar, avem, în general:

𝐸𝑃 (𝑟)
𝑉(𝑟) = (1.1.66)
𝑞

care este tocmai relaţia de legătură dintre energia potenţială a unei

sarcini de probă în câmp electric şi potenţialul câmpului în locul
unde se află sarcina de probă. Aceeaşi expresie este valabilă evident
şi pentru cazul particular al câmpului electric creat de o sarcină
punctiformă. Având în vederea expresia (1.1.49) a energiei
potenţiale a sarcinii de probă în câmpul electric al unei sarcini
punctiforme, precum şi expresia (1.1.62) a potenţialului electric
creat de sarcina punctiformă în locul unde se află sarcina de probă,
putem scrie relaţia de legătura dintre energia potenţială şi
potenţialul electric:

𝐸𝑃 (𝑟)
𝑉(𝑟) = (1.1.67)
𝑞
 e) Potenţialul electric al câmpului creat de un sistem de sarcini
punctiforme

Am determinat în paragraful c) expresia potenţialului

câmpului electric creat de o sarcină punctiformă Q, la distanţa r de
sarcina sursă a câmpului (1.1.62). Aplicând principiul superpoziţiei,
putem generaliza expresia potenţialului, astfel încât pentru un
sistem de n sarcini punctiforme 𝑄𝑖 , diferenţiala potenţialul electric al
câmpului electric creat de acestea are forma:

𝑄 𝑟⃗
𝑑𝑉 = −𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ = −(∑𝑛𝑖=1 𝐸⃗⃗𝑖 ) ⋅ 𝑑𝑟⃗ = − ∑𝑛𝑖=1 𝐸⃗⃗𝑖 ⋅ 𝑑𝑟⃗𝑖 = −𝑘 ∑𝑛𝑖=1 𝑖3 𝑖 ⋅ 𝑑𝑟⃗𝑖
𝑟𝑖
(1.1.68)

sau

𝑄𝑖
𝑑𝑉 = −𝑘 ∑𝑛𝑖=1 ⋅ 𝑑𝑟𝑖 (1.1.69)
𝑟𝑖2

unde 𝑟𝑖 este distanţa dintre sarcina 𝑄𝑖 şi punctul din spaţiu pentru

care se investighează mărimea potenţialului. Integrând nedefinit
relaţia precedentă, avem:

𝑑𝑟𝑖 𝑄𝑖
𝑉 = −𝑘 ∑𝑛𝑖=1 ∫ 𝑄𝑖 = ∑𝑛𝑖=1 𝑘 +𝐶 (1.1.70)
𝑟𝑖2 𝑟𝑖
unde C este o constantă de integrare. Punând condiţia de anulare la
infinit a potenţialului electric, deducem anularea constantei de
integrare, astfel încât obţinem pentru potenţialul câmpului creat de
sistemul de sarcini punctiforme, o relaţie care generalizează
expresia potenţialului câmpului creat de o singură sarcină, sub
forma:

𝑄𝑖
𝑉 = ∑𝑛𝑖=1 𝑘 (1.1.71)
𝑟𝑖

Relaţia de mai sus, poate fi în continuare generalizată, dacă avem în

vedere un sistem fizic caracterizat de o distribuţie continuă,
volumică de sarcină (vezi fig. 1.1.11). Astfel, expresia potenţialului,
creat de distribuţia continuă, volumică de sarcină, într-un punct
oarecare P din spaţiu, are forma matematică generală:

𝜌(𝑟⃗′)⋅𝑑𝑉
𝑉 = 𝑘 ∫𝑉 (1.1.72)
𝑟

Fig.1.1.11 Potenţialul electric al câmpului electric creat de

o distribuţie continuă, volumică de sarcină
Dacă funcţia care defineşte densitatea volumică de sarcină este
cunoscută, atunci potenţialul electric în punctul P poate fi efectiv
calculat prin rezolvarea integralei volumice de mai sus.

1.1.5. Relaţia dintre intensitatea câmpului electric

şi potenţialul electric

După cum am văzut relaţia de legătură între potenţialul

electric şi intensitatea câmpului electric este o relaţie diferenţială de
forma:

𝑑𝑉 = −𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ (1.1.73)

unde, aşa cum ştim, V este o funcţie de stare, caracteristică a

unui câmp conservativ. Pe de altă parte, diferenţiala unei astfel de

funcţii este:

𝑑𝑉 = 𝑔𝑟𝑎𝑑𝑉 ⋅ 𝑑𝑟⃗ = 𝛻𝑉 ⋅ 𝑑𝑟⃗ (1.1.74)

unde

𝜕𝑉 𝜕𝑉 𝜕𝑉
𝑔𝑟𝑎𝑑𝑉 = 𝛻𝑉 = 𝑖⃗ + 𝑗⃗ + ⃗⃗
𝑘 (1.1.75)
𝜕𝑥 𝜕𝑦 𝜕𝑧
este gradientul funcţiei scalare V, al cărui rezultat este desigur, aşa
cum se observă, unul vectorial.

Din relaţiile (1.1.73), (1.1.74) obţinem pentru câmpul electric

expresia:

𝐸⃗⃗ = −𝑔𝑟𝑎𝑑𝑉 = −𝛻𝑉 (1.1.76)

care este tocmai expresia locală între intensitatea câmpului electric

şi potenţial. Cu alte cuvinte, câmpul electric creat de o distribuţie de
sarcini în repaus (câmpul electrostatic), derivă dintr-un potenţial.
Pe o suprafaţă echipotenţială (pe care potenţialul este constant)
avem aşadar:

𝑑𝑉 = −𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ = 0 (1.1.77)

şi în consecinţă, obţinem că:

𝐸⃗⃗ ⊥ 𝑑𝑟⃗ (1.1.78)

Fig. 1.1.12 Perpendicularitatea câmpului electric pe suprafeţele echipotenţiale

Intensitatea câmpului electric este, prin urmare, un vector
perpendicular pe suprafeţele echipotenţiale (fig.1.1.12) şi îndreptat
în sensul scăderii potenţialului (vezi semnul minus din expresia
(1.1.76)). Dacă integrăm ecuaţia (1.1.73) pentru un parcurs finit,
putem determina relaţia integrală între intensitatea câmpului şi
potenţialul acestuia. În acest mod definim practic circulaţia
câmpului electrostatic pe un drum finit.

Circulaţia câmpului electrostatic pe o curbă oarecare 𝛤, între

două puncte din spaţiu (A şi B) este dată de integrala:

∫𝛤 𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ = −(𝑉𝐵 − 𝑉𝐴 ) (1.1.79)

deci este dată de tensiunea între aceste două puncte. Dacă curba 𝛤
este o curbă închisă, atunci circulaţia câmpului electric pe acest
contur închis se anulează (punctul A coincide cu punctul B):

∮𝛤 𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ = 0 (1.1.80)

relaţie care exprimă într-un mod echivalent conservativitatea

câmpului electrostatic.
 1.1.11. Condensatorul plan. Densitatea volumică de energie

Scopul acestui paragraf este de a determina expresia densităţii

volumice de energie pe care o înmagazinează câmpul electrostatic.
Pentru simplitatea expunerii, realizăm acest demers, pentru un caz
simplu din punct de vedere fizic, cazul condensatorului plan, dar
relaţia matematică pe care o vom determina are un caracter general.
Am pus deja în evidenţă o serie de proprietăţi ale sistemelor de
conductori de tip condensator, proprietăţi care, desigur, sunt
valabile şi în cazul condensatorului plan. Vom particulariza în
continuare acest studiu, încercând să evidenţiem elementele
specifice sistemului fizic amintit. Un condensator plan este un
sistem fizic format din doi conductori electrici, de forma unor
armături plane, paralele, suficient de apropiate, uniform încărcaţi
cu sarcini electrice egale dar de semn contrar. Câmpul electric în
interiorul condensatorului este un câmp uniform, cu linii de câmp
paralele şi echidistante, orientate perpendicular pe planul celor
două armături (vezi fig.1.1.16). Aşa cum am arătat în paragrafele
precedente, sarcina electrică înmagazinată de armătura pozitivă a
condensatorului este dată de relaţia:

𝑄 = 𝐶(𝑉1 − 𝑉2 ) = 𝐶𝑈 (1.1.132)

C fiind capacitatea condensatorului. Sarcina pe armătura negativă

este egală şi de semn contrar (−𝑄), aşa cum am spus. Energia
sistemului condensator este dată de relaţiile echivalente (1.1.130).
Să vedem pentru început care este intensitatea câmpului electric
uniform din interiorul condensatorului. Aplicăm în acest scop legea
lui Gauss în forma integrală, pentru suprafaţa gaussiană 𝛴, aleasă
ca în fig. 1.1.16:
 Fig. 1.1.16 Condensatorul plan

Deoarece în exteriorul condensatorului, câmpul electric este nul,

după exprimarea fluxului câmpului electric şi a sarcinii din
interiorul suprafeţei gaussiene, avem:

𝑄𝑖𝑛𝑡
𝐸⋅𝐴 = 𝜎𝐴 (1.1.133)
𝜀0
𝜀0

deci, intensitatea câmpului electric în interiorul condensatorului,

are valoarea:

𝜎
𝐸= (1.1.134)
𝜀0

unde 𝜎 este densitatea de sarcină superficială pe armătura pozitivă,

iar 𝐴 este aria bazei suprafeţei gaussiene alese. Aplicând acum
relaţia diferenţială dintre câmp şi potenţial şi integrând pe conturul
rectiliniu AB, avem:
 𝐵
𝑑𝑉 = −𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ ⇒ 𝑉− − 𝑉+ = − ∫𝐴 𝐸⃗⃗ ⋅ 𝑑𝑟⃗ (1.1.135)

Prin urmare, avem în cele ce urmează:

𝑈 = 𝑉+ − 𝑉− = 𝐸𝑑 (1.1.136)

unde d este distanţa dintre armăturile condensatorului.

Din ecuaţiile (1.1.132), (1.1.134) şi (1.1.136) avem în final:

𝑄 𝑄 𝑄 𝑄 𝜀0 𝑆
𝐶= = = 𝜎 = 𝑄 = (1.1.137)
𝑈 𝐸⋅𝑑 ⋅𝑑 ⋅𝑑 𝑑
𝜀0 𝑆𝜀0

Atunci, revenind la ecuaţia (1.1.130), putem scrie pentru energia

câmpului electric din interiorul condensatorului:

𝐶𝑈 2 𝜀0 𝑆 𝜀0 𝐸 2 𝜀0 𝐸 2
𝐸𝑝 = = 𝐸 2 𝑑2 = 𝑆𝑑 = 𝑉 (1.1.138)
2 2𝑑 2 2

unde V este volumul din interiorul condensatorului (domeniul din

spaţiu de acţiune al câmpului electric). Putem în cele din urmă să
definim densitatea volumică de energie a câmpului electric, sub
forma:

𝑑𝐸𝑝 𝜀0 𝐸 2
𝑤= = (1.1.139)
𝑑𝑉 2

expresie care, cum spuneam, se bucură de o generalitate locală

desăvârşită, deşi este dedusă pentru un caz cu totul particular.