Munţii Ciucului

Localizare
Munţii Ciucului aparţin grupei centrale a Carpaţilor Orientali şi au ca vecini Munţii Hăşmaş şi ai Tarcăului în

nord, Depresiunea Ciucului în vest, Depresiunea Caşinului Nou în sud şi Munţii Nemira în est. De munţii Hăşmaş

sunt legaţi prin Pasul Ghimeş (1159 m), cele două masive fiind separate de cursul superior al râului Trotuş; sectorul

din Munţii Hăşmaş, vecin Munţilor Ciucului, este cunoscut sub numele de Munceii Năşcălatului care sunt localizaţi fie

în Munţii Hăşmaş, fie în Munţii Ciucului. Tot valea Trotuşului îi delimitează şi de Munţii Tarcăului. În sud, la marginea

vestică a Depresiunii Caşinului Nou, se face racordul cu Munţii Bodoc prin Pasul Caşin (895 m). Valea Bărzăuţei cu

obârşia sa Apa Lină, şi valea Uzului, de la confluenţa cu Bărzăuţa până la vărsarea în Trotuş, despart Munţii Ciucului
de Munţii Nemira, trecerea de la unii la alţii realizându-se prin Pasul Cărpineni (980 m).
Geologie
Teritoriul ocupat de Munţii Ciucului e constituit în întregime din depozite sedimentare de vârstă cretacică şi

paleogenă ale flişului, cel intern, respectiv cel extern, repartizate inegal, ce ţin de câteva unităţi tectonice, fiind

dispuse sub forma unor pânze de şariaj.

Flişul intern corespunde unei succesiuni de trei pânze de şariaj, reprezentând orizonturi cu compoziţii litografice

relativ diferite: marne, marno-calcare, calcare şi marno-argile cu intercalaţii de gresii; şisturi şi gresii; şisturi negre şi

gresii.

Flişul extern aflorează în zona celor câtorva culmi de peste 1500 m sub forma unor pachete masive de gresie de

Tarcău cu intercalaţii de fliş argilo-grezos. Marea rezistenţă la eroziune a gresiei de Tracău explică cele câteva

înălţimi mai mari în raport cu ansamblul Munţilor Ciucului (1200-1300 m). Aceste orizonturi, paleogene, sunt legate, la

propriu, de cele similare ce domină alcătuirea lito-stratigrafică a Munţilor Nemira.

Geografie
 Aspectul general şi fundamental al reliefului Munţilor Ciuculuiu, amprentat, fireşte, de structura geologică a

lor, este aceea de puternică fragmentare: distingem o lungă şi sinuoasă culme principală, având ca orientare

generală direcţia NV-SE, ce prezintă două largi concavitaţi la extreme, orientate spre sud-vest, între ele fiind prinsă o

concavitate adâncă orientată spre nord-est. Înălţimile mai răsărite ale culmii rar depăşesc 1200 m, atingând totuşi

aproape 1500 m spre cele două extremităţi: în nord-vest, în Vf. Viscolul, 1494 m şi în sud-est, în Vârful Capostaş,

1456 m.

Din culmea principală se desprind puternice braţe tentaculare – veritabile culmi secundare – 3 spre nord şi una spre

sud – ele fiind rezultatul accentuatei eroziuni regresive realizate îndeosebi de afluenţii Trotuşului. Remarcăm că cele

mai mari înălţimi ale întregului masiv muntos al Ciucului sunt prezente în două dintre culmile nordice, Agăş – Şoiul

Mare (1553 m) – Lapoş şi Viscolul – Cărunta (1516 m), alcătuite în parte din gresiile dure de Tarcău ale flişului

extern. Al treilea braţ nordic, desprins din culmea principală, mai precis, din Muntele lui Petru, aflat nu departe de

Muntele Viscolul, după ce trasează cumpăna de ape între bazinul de obârşie al Trotuşului şi viitorul său afluent Sulţa,

se bifurcă din Vârful Comiat pentru a forma două culmi tentaculare distincte: Comiat – Popoiu şi Comiat – Cotumba.

Din Muntele Viscolul – un adevărat nod orografic – se desprinde singura culme secundară sudică, interfluviu între

bazinul Oltului, format aici din afluenţii săi (minori) ce curg spre Depresiunea Ciucului, şi bazinul Fişagului, un alt,

mult mai important, afluent al Oltului.

Culmea principală este totodată o cumpănă de ape de ordin major, despărţind cele două bazine hidrografice

principale ce drenează apele ce izvorăsc din Munţii Ciucului: al Trotuşului – ce deţine supremaţia ca suprafaţă, dar şi

ca volum al apelor – şi al Oltului. Spre Olt curg câţiva afluenţi, spuneam minori, începând cu întâiul dintre ei ca

mărime, Frumoasa, apoi, continuând cu cei mai importanţi, Fişagul şi Caşinul ale cărui ape ajung în Olt prin

intermediul râului Negru; interfluviul Fişag – Caşin este o culme scurtă ce leagă Munţii Ciucului de cei ai Bodocului.

Culmile secundare nordice sunt interfluvii majore între câţiva afluenţi importanţi ai Trotuşului: Uz – Ciobănuş,

Ciobănuş – Sulţa, Sulţa – Ciugheş.

Turism
Din punct de vedere al interesului, Munţii Ciucului se află cumva la periferia turismului montan din motive

relativ obiective: “blândeţea” culmilor sale, lipsa de spectaculozitate, precaritatea amenajărilor turistice.

Şi totuşi, tocmai această “modestie” a lor, fără culmi semeţe asemenea celor ale vecinului Hăşmaş, ci cu plaiuri largi,

acoperite de păşuni sau fâneţe ţesute cu numeroase specii de flori de primăvară până toamna, cu vaste panorame

permanent deschise spre cele patru zări, ar putea fi atuul pentru a intra în atenţia montaniarzilor, ca un răspuns la

nevoia unor drumeţii mai calme (eventual, între două ture “tari”!).

Traseele pe care le propunem, în aceşti munţi, toate pentru drumeţii de o zi, acoperă exhaustiv masivul, plecând din

diverse puncte de acces aflate pe tot perimetrul lor. Accesul este înlesnit de o reţea periferică de drumuri publice de

excepţie (ca densitate).

Pe lângă nevoia de a-i face cunoscuţi, dorim să suplinim totodată o acută lipsă de informaţie turistică, practică,

despre ei.