SI MANASTIREA HUMORULUI

1.1 Pozitia in teritoriu si caile de acces

Parte componenta a “Tarii de Sus”, judetul Suceava ocupa aproape 4% din teritoriul tarii.
Tinut al codrilor de fagi, munti, dealuri si sesuri, “Tara de Sus” este tara inestimabilelor ctitorii
musatine. Aici au vietuit candva bourii si zimbrii cei cu stea in frunte, de la care si-au facut inaintasii
neamului nobile insemne pentru stema tarii romaneşti ce i s-a zis Mica Valahie, Bogdania,
Moldova. Daca vrei sa cunosti acest minunat tinut in care traim noi sucevenii, trebuie sa calci
tarana peste care au fost cladite altadata primele trei resedinte musatine: Baia, Siret, Suceava.
Numai aici vei vedea Raraul, Obcinile Bucovinei, dar mai ales oamenii, bucovinenii harnici,
ambitiosi si mandrii pastratori ai graiului, portului si datinilor din strabuni.
In aceste locuri, natura a plamadit atata contrast si armonie maiestrit desavarsite de
mintea si mana omului, incat frumusetea meleagurilor sucevene este demna de faima celor mai
alese locuri din tara ( POPESCU, N.- 1990).
Daruite marinimos de natura, cu un relief domol, prietenos, accesibil oriunde pentru cine
vrea să le cunoasca si sa le foloseasca, plaiurile obcinelor bucovinene au fost umanizate din
vremuri indepartate. Mai intai, in zilele de restriste pentru bastinasi, arealul nord-est al Carpatilor,
obcinele cu vaile raurilor si paraielor, le-a stat la indemana ca ascunzisuri greu de descoperit si,
totodata, ca puternice cetati de aparare.
Culoarul mai larg si luminos al raului Moldova, la fel ca cel al Bistritei, s-a oferit din
stravechi timpuri, aici, printre obcini, ca o singura cale de legatura dintre fratii de acelasi neam,
locuitori dincolo si dincoace de Carpati.
Odată cu scurgerea timpului, luncile scăldate de pâraiele dintre obcini, având aspect
de“câmplung “, au început să fie folosite, treptat, pentru aşezări omeneşti permanente.
 Judeţul Suceava cuprinde în alcătuirea sa cateva oraşe recunoscute ca fiind statiuni de
tratament, ca de exemplu : Vatra Dornei, Gura Humorului.
La intersecţia coordonatelor geografice de 47 32 ‘ latitudine nordică cu cea de 25 54 ‘
longitudine estică, se răsfaţă pe un crâmpei de gură de rai a Obcinelor Bucovinei, seculara aşezare
de la Gura Humorului (Popescu,N-1990).
Aşezarea este veche, dar “poiana de la Gura Humorului “ cuprindea doar câteva case în
epoca lui Ştefan cel Mare, când o menţionează documentar în 1490 şi când Mănăstirea
Humorului , căreia îi aparţinea, a cedat o parte din câmpie mănăstirii vecine de la Voroneţ şi
primind în schimb un sat în ţinutul Dorohoiului.
Orăşelul a fost întemeiat abia în 1775 şi s-a dezvoltat lent, în 1900 numărând doar 57 de
familii. Construirea căii ferate şi apariţia primei fabrici de cherestea, au contribuit la mărirea lui
treptată ( Bonifaciu, S.- 1983).
În ultimii ani, Gura Humorului s-a transformat intr-un orăşel frumos cu activitate economică
productivă.
În cadrul judeţului Suceava, Gura Humorului ocupă o poziţie centrală, fiind aşezat pe
drumul european E576 ce leagă Moldova de Transilvania prin pasul Mestecăniş.
Din punct de vedere administrativ, oraşul Gura Humorului include fostul sat Voroneţ,
acesta fiind considerat cartier al oraşului.
Poziţia în teritoriu poate fi analizată şi din perspectiva cunoaşterii orientării fluxurilor
turistice naţionale şi internaţionale. Astfel orientarea fluxurilor turistice interne poate avea ca
destinaţie Gura Humorului, în special pentru vizitarea celor doua mănăstiri apropiate, dar şi ca
punct de plecare spre Bistriţa, Maramureş, Suceava, Neamţ sau Iaşi.
De o mare importanţă este fluxul turistic ce provine din partea de sud a ţării, în care o
componentă aparte este reprezentată de turiştii straini, care au ales ca destinaţiede petrecere a
concediului litoralul românesc iar în cadrul unei excursii de vizitarea a mănăstirilor moldoveneşti
poposesc şi la Gura Humorului.
Variantele de acces spre Gura Humoruluisunt diverse, turistul putând opta pentru utilizarea
căilor ferate, rutiere sau aeriene. La nivelul judeţului, căile de comunicaţie au o repartiţie inegală
atingând densitaţi mult mai mari în regiunea de podiş faţă de partea vestică, muntoasă a judeţului.
Prin Gura Humorului trece drumul DN 17 spre Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei – Poiana
Stampei, trecut în categoria drumurilor europene, E 576.
 Obiectivele turistice din zonă, situate în afara drumului european sunt racordate la acesta
prin drumuri judeţene.
Transportul feroviar ca mijloc de călătorie utilizat în turism, deţine un loc important în
traficul turistic. Din magistrala Bucureşti – Suceava – Vicşani se desprinde linia feroviară care duce
spre Transilvania.
Prin intermediul aeroportului Salcea – 14 km de la Suceava – poarta aeriană a judeţului, se
asigură legături rapide cu capitala judeţului şi cu împrejurimile, distanţa Suceava – Gura Humorului
fiind de numai 36 km.

1.2 Alcătuire geologică

Oraşul Gura Humorului şi Mănăstirea Humorului sunt aşezate în Obcina Mare.

Zona Voroneţului ar putea pune probleme în ceea ce priveşte aşezarea, după unii autori
aparţinând Obcinei Mari, după alţii fiind o parte a munţilor Stânişoara.
Obcina Mare se grefează pe pânzele de Tarcău şi Vrancea, formate din roci cretacice
superioare – gresii calcaroase, marno-calcare – şi mai ales paleogene şi miocene inferioare.
Acestea din urmă au o dezvoltare foarte mare, fiind reprezentate de tipuri variate de gresii –
gresii de Tarcău, gresii de Fusaru, gresii de Kliwa, cu duritate diferită, argile, calcare,
conglomerate, bitumolite etc. care împreună cu structura, imprimă aspecte morfologice variate
ca ulucuri depresionare şi culmi prelungi. În Oligocen au fost condiţii optime pentru formarea
de roci bituminoase cum sunt disodilele, marnele albe etc. În disodile se gasesc numeroase
impresiuni de solzi şi schelete de peşti. Puncte fosilifere mai cunoscute sunt la Piatra Pinului şi
pe pârâul Văcăreni afluent de stânga al Humorului).
Structural pânza de Tarcău sete şariată puternic peste pânza de Vrancea. Datorită
Acestui fapt pânza de Vrancea apare în marginea flişului ca trei semiferestre, una
dintre ele fiind cea de la Gura Humorului.
Obcinele Humorului sunt culmi înguste şi asimetrice grefate în lungul unor cute –
solzi, cu intercalarea culuarului depresionar al Humorului, mai puternic umanizat (Barbu, N.-
1976)
Obcina Voroneţului aparţine după părerea lui S. Athanasiu 1899) munţilor Stânişoara.
El susţine că aceşti munţi se întind în nord pâna în valea Moldovei, între Gura Humorului şi
Vama. Într- un studiu mai recent asupra Obcinelor Bucovinei, N. Barbu 1976) acceptă punctul
de vedere al lui S. Athanasiu dar face menţiunea că Obcina Voroneţ constituie o zonă de
tranziţie între Obcinele Bucovinei şi Munţii Stânişoara.

1.3 Relief

Inspre nord, culmea principală a Obcinei Mari, corespunzătoare unui ax de anticlinal

impresionează prin unitatea sa: Obcina Humorului sunt culmi înguste şi asimetrice grefate in
lungul unor crete solzi care inchid ca intr-un fel de copaie triunghiulară aşezarea de la Gura
Humorului, considerată de geografi ca o depresiune intramontană cu particularitaţi de
microclimat foarte prielnice existenţei omului (Barbu, N.- 1976).
Această depresiune de tipul “câmpulungurilor” s-a format prin eroziune selectivă în
funcţie de rocile din care este alcătuit relieful.În privinţa altitudinii, zona depresionară Gura
Humorului nu depăseşte 500m. (Barbu, N.- 1976).

În această depresiune, vara soarele se ridică de după colinele cele mai estice ale
Obcinei Mari printre crengile molizilor,fagilor şi mestecenilor care îmbracă Obcinile Humorului
cu cele câteva culmi ale ei: Piciorul Înalt (787m), Arşiţa Boilor (700m) şi Tarniţa (650m).
La apus soarele se ascunde vara în spatele creştetului ramurii principale a Obcinei
Mari numita La Toaca(833m).De acolo Obcina îşi coboară spinarea largă şu neîmpădurită,
până jos în luncă, unde şuviţele de apă ale pârâului Umor se pierd in apa mult mai zglobie a
râului Moldova.
Spre miazăzi, Obcina Voroneţului cu creasta Măgurii(816m) îşi rostogoleşte
priporul împădurit până aproape de albia bolovănoasă de pe malul drept al râului, parcă
obosit acum după drumul făcut de la izvoarele sale dintre Obcina Feredăului şi cea a
Mestecănişului până aici.
Cel ce călătoreşte de la Suceava spre Gura Humorului pe DE 576 părăseşte
podişul şi treptat intră în zona montană începând cu pantele din pădurea de la Ilişeşti
şoseaua străbate un uluc depresionar mărginit de masivul Ciungi şi de Obcina Humor.
 Călătorul ce vine dinspre Fălticeni observă pe partea dreaptă eroziunea
torenţială la care a fost supus versantul sud Ciungi, iar pe stânga ultimele prelungiri ale
Obcinei Voroneţ.
Privit in ansamblu, relieful acestei zone de contact se înfăţişează sub forma
unor culmi domoale, de regulă paralele şi ferestruite de numeroşi torenţi .Datorită
îmbinării culmelor greoaie, prelungi, cu largi culoare depesionare străbătute de ape,
relieful nu este monoton.
După factorii care au acţionat la stabilirea formelor de relief în Gura Humorului
se desting doua categorii: relief de acumulare şi relief structural (Paulenco, D- 1983)
.
Râul Moldova, chiar de la confluenţa cu Suha Bucovineană are un curs
meandrat, cu despletiri şi grinduri între braţe ca urmare a micşorării pantei de scurgere
şi a depunerii aluviunilor. O caracteristică principală a unor aluviuni o constituie faptul că
sunt dispuse în formă de grinduri liniare şi insulare care se află într-o continuă mişcare.
Toate râurile din zonă au albia majoră bine dezvoltată şi extinsă pe o suprafaţă
largă şi acoperită cu ape numai la viituri mari.
Cauzele tectonice sau climatice au determinat râul să se adâncească în albia
majoră care, faţă de noua albie, rămâne suspendată, cu aspectul unor trepte devenind
neinundabilă. Aşa s-au format terasele fluviatile dezvoltate pe văile Moldovei şi
Humorului.Ca exemple pot fi amintite terasele ce se desfăşoară începând din cartierul
Bogdăneasa până în comuna Păltinoasa, de la ieşirea din oraş spre Frasin în zona
cartierului Boureni şi pe dreapta şoselei spre ctitoria Humorului (Paulenco, D- 1983).
O formă de relief frecvent întâlnită în această zonă este cea formată prin
acumulări de aluviuni numite glacisuri. Unele s-au format prin unirea conurilor de
dejecţie de la gura torenţilor ca de exemplu cele din zonele Bogdăneasa sau Boureni,
alcătuite atât din conuri de dejecţie cât şi din material acumulat datorită spălării în masă
a pantelor (Velcea Valeria -1982).
Scurgerea derutantă a apei de ploaie pe plante a făcut ca acestea să fie
brăzdate de o serie de rigole ce s-au adâncit cu timpul. La baza pantelor se adună
aluviuni rezultate prin spălarea lor. Pe culmile orografice principale dinprejurul văii
Humorului(Piciorul Înalt, Cacica, La Toaca) structura geologică cât şi eroziunea au scos
în relief unele înşeuări sau mici zone depresionare.
Culmea Obcinei Mari, desfăşurată pe direcţiile nord-vest sud-est, paralelă cu
traseul longitudinal al văii Humorului este alcătuită şi din marne; ca atare eroziunea s-a
putut desfăşura fără dificultate.
Înălţimile din zona văii râului Humor apar sub forma unor culmi orientate nord-
vest sud-est cu aspect de măguri, cu forme larg ondulate uneori cu forme bombate
.Energia de relief şi înclinarea versanţilor fac posibilă o puternică desfăşurare a
proceselor de eroziune, frânate sau accelerate de structura rocilor ,climă, vegetaţie,
soluri şi chiar acţiunea omului (Barbu, N.-1976).
Pe versantul drept al văii Humorului, bogăţia în ape a unor izvoare determină
alunecări pe suprafeţe mari. Astfel de alunecări sunt şi pe versantul stâng al văii
Humorului, mai dezvoltate fiind cele dinspre sud-est. Procesele de alunecare sunt slab
dezvoltate pe versanţii muntoşi.
Ţinut legendar de neasemuită frumuseţe, Mănăstirea Humorului încântă ochiul
şi aduce binefacere sufletească tuturor acelora care au avut norocul să o viziteze.
Străvechea aşezare este situată geografic în nord-est pe valea râului Humor,
valea străjuită de culmile semeţe şi blânde ale Obcinei Mari. Armonia peisajului
determinată şi de conlucrarea locuitorilor din zona cu natura, crează un cadru
inconfundabil. Acest ţinut cercetat cu atenţie de primii domnitori ai Moldovei a devenit
pentru veşnicie ctitorie sfântă, conturată de durabile zidiri mănăstireşti.
Comuna Mănăstirea Humorului împreună cu cele două sate componente:
Pleşa şi Poiana Micului, se întinde pe o suprafaţă de 9628 ha din care 7653 ha sunt
ocupate de păduri. Este deci o aşezare tipică zonei montane din partea de nord-est a
Carpaţilor Orientali. Satul Mănăstirea Humorului dă numele întregii comune. În partea
de sud se învecinează cu oraşul Gura Humorului.
Caracteristica esenţială a reliefului o reprezintă colinele destul de uşor
accesibile în marea lor majoritate împădurite cu foioase(fag) şi conifere(brad şi molid).
Depresiunea Mănăstirea Humorului este străjuită la vest de Obcina Mare cu
piscurile La Toaca, Bâtca Secăturii, Răgoaza şi Bobeica iar la est de Obcina Cacica cu
vârful Cacica, Piciorul Înalt şi Dobrinul. Cele mai reprezentative culmi ale ţinutului
sunt:vârful Poiana Mărului(la nord-1200m),Triscior(1040m),Bobeica(1100m) şi
Toaca(1030m), aceste culmi reprezentând străjerii localităţii din cele mai vechi timpuri.
Într-un document aparţinând domnitorului Alexandru cel Bun din 28 noiembrie,
1428, se arată că hotarul mănăstirii se întinde de la “Strâmtura…pe Humor în sus până
la Vârf pe amândouă laturile“. Aşadar, hotarele comunei urmează linia culmilor
muntoase ce străjuiesc depresiunea.

1.4 Clima

Depresiunea Humorului fiind bine adăpostită de culmile din jur prezintă o

situaţie climatică mai deosebită.
Aceasta se caracterizează prin frecvente stări de calm atmosferic ce
totalizează 35-45 din timpul anului. Acest calm, în lipsa unor surse importante de
impurificare a aerului, nu are efecte negative asupra stării de sănătate a populaţiei. În
timpul sezonului cald el dă o senzaţie plăcută organismului, favorizează activitatea
productivă sau turistică, asigură maturizarea culturilor, pajiştilor şi pomilor fructiferi. În
sezonul rece însă, mai ales în condiţii de cer senin, el favorizează coborârea,
acumularea şi staţionarea aerului rece pe fundul depresiunii, determinând acele
„inversiuni termice” cu temperaturi foarte scăzute, mai scăzute decât pe culmile
muntoase din împrejurimi. Totusi, chiar în aceste perioade care nu sunt de lungă
durată, temperatura nu coboară la valori care să afecteze suportabilul pentru om, plante
şi animale sau care să stânjenească activitatea turistică.
Temperatura aerului este negativă în perioada noiembrie-martie. Luna cea
mai rece este ianuarie, iar decada cea mai rece este 21-31 ianuarie. Primăvara este
scurtă, aproximativ 1-2 luni. Vara dureaza maxim trei luni, decada cea mai caldă este
25 iulie –5 august. Luna cea mai caldă este luna august. Despre toamnă am putea
spune că deja în luna octombrie este rece, ca apoi în noiembrie iarna să fie deja
instalată. Precipitaţiile medii anuale 800-600; media anuală a temperaturii aerului 4-
6C; minima absolută 1950-valori sub 30C; vara, temperatura maximă +35C.
 Numărul zilelor în care temperatura este mai mare de 15C abia
depaseste 60, motiv pentru care circulă frecvent glume de genul „la noi anul trecut vara
a fost intr-o marţi”.
Iernile sunt în schimb foarte lungi întinzându-se pe parcursul a aproape 6
luni. Frecvent, înghetul apare pe la începutul lunii octombrie si se tine în putere până
aproape de 1 mai. Media precipitatiilor atmosferice 700-100mm.
Un rol important în formarea microclimatului de depresiune îl deţine
răcirile radiative şi scurgerile gravitaţionale ale aerului rece de pe culmile înalte.

1.5 Hidrografia

Cu excepţia apelor colectate de Soloneţ de pe versantul de est al Obcinei

Humor,teritoriul zonei Gura Humorului aparţine în întregime bazinului hidrografic al văii
Moldova.Valea acestui râu este organismul fluvial principal pentru zona de fliş,avand
obârşia vecină cu cea a râului Suceava.
Râul are trei sectoare. După ce izvorăşte din muntele Lucina (1590m) prin
două fire de apă, Moldova propriu-zisă începe de la unirea celor două. Pâna la
Pojorâta, unde se termină primul sector, râul are un curs şerpuit de-a lungul zonelor de
contact dintre cristalin şi fliş. Al doilea sector de vale este total diferit de primul. Este un
sector dezvoltat strict pe grosimea flişului şi direct transversal pe el. Acest sector se
întinde de la Pojorâta, unde Moldova face un unghi de 90 o , până la Păltinoasa, unde
acest râu părăseşte definitiv flişul.
Un ultim popas face apa Moldovei înainte de ieşirea din munte, la o
măruntă confluenţă, cea cu râul Humor şi Voroneţ, unde valea se lărgeşte iar munţii din
jur se îndepărtează. Cursul atât de variat al Moldovei între Pojorâta si Gura Humorului a
permis înşiruirea în zona de vale largă a trei aşa numite depresiuni printre care şi cea
de la Gura Humorului. ”Noţiunea de depresiune aplicată aici este cu totul relativă şi se
poate atribui numai prin contrast cu strâmtările de vale dintre cele trei aşa zise
depresiuni” (I.Popp-Judeţul Suceava).
 În Moldova debuşează numeroase râuri ale căror debite sunt foarte
oscilante, în raport cu regimul precipitaţiilor. Dintre acestea, mai importante sunt : pe
dreapta Suha, Voroneţ şi Isachia, iar pe stânga, Humorul.
Humorul are 26 km lungime şi işi colectează apele din Obcina Mare pe
care o străbate longitudinal apoi debuşează în Moldova, la Gura Humorului, cu un debit
mediu de 0.7 m3/s.
Râul Humor izvorăşte din muntele Poiana Mărului şi străbate ca un fir
călăuzitor comuna până la vărsare în Moldova pe teritoriul oraşului Gura Humorului.
Lungimea lui totală este de 22 km.
Afluenţii Humorului: pe malul drept Lunga Magherniţă şi Larga, iar pe
malul stâng: Ţiganca, Lulcea şi Sabrinul.
Privit în ansamblu, relieful depresiunii Mănăstirii Humorului se prezintă ca
un solid amfiteatru ce scade în înălţime de la nord la sud cu pereţi din roci consolidate
fără importante alunecări de teren. Râul Humor desparte în două părţi aproximativ
egale acest amfiteatru având un regim de curgere permanent. Nici în anii cei mai
secetoşi, nimeni nu îşi aminteşte sa fi secat vreodată Humor.

1.6 Vegetaţia şi fauna

Bogăţia învelişului vegetal înfrumuseţează aceste locuri, întregindu-le

personalitatea.
Pădurea reprezintă formaţiunea vegetală care ocupă suprafaţa cea mai
mare (cca 75o/o din teritoriul zonei), insă au existat şi perioade în care exploatarea
neraţionala a acesteia a dus la crearea de goluri de pădure, ducând la masive alunecări
de teren.
Dacă în bazinul Suhei, Voroneţului şi Humorului sunt răspândite pădurile
de amestec cu predominarea molidului(Picea excelsa), pe faţada est a Obcinei Mari
esenţele dominante le constituie fagul (Fagus sylvatica) şi bradul (Abries alba).
 În proporţie mai mică, zona este populată cu specii ca : laricele (Larix
decidua ), plopul (Populus trenula), mesteacănul (betula verrucosa), ulmul (ulmus
montana), teiul (tilia cordata), frasinul (frasinus excelsior),pinul (pinus silvestris). Alături
de acestea, mai există şi unii arbuşti sau subarbuşti cum ar fi : călinul (virburnus
opulus), afinul (vaccinium myrthillus),merişorul (vaccinium vitis ideea), zmeurul (Rubus
ideus) şi murul (Rubus sp.).
Datorită altitudinii reduse, pădurile coboară până la limita inferioară a
versanţilor şi ca urmare, spaţiul ce revine păşunilor este restrâns ca suprafaţă.
Ponderea mare a unor suprafeţe împădurite cu diferite specii de arbori a dus la crearea
de toponime specifice locului : Frasin, Păltinoasa, Molid.
În componenţa păşunilor din poiene intră asociaţii de plante ierbivore ca
iarba vântului (Agrostis tenuis), clopoţeii(Campanula patula), măcrişul (Oxalis
accetosella), ciuboţica cucului (Poa pratensis), coada şoricelului (Achilea millefolium),
păpădia (Taraxacum officinale), pătlăgina (Plantago lanceolata).
Încă din cele mai vechi timpuri, plantele au fost folosite pentru vindecarea
unor boli, experienţa populară fiind contiunuată şi în medicina naturistă modernă. Se
culeg importante cantităţi de muguri de brad pentru a se extrage esenţa, dar şi alte
plante medicinale de pe pajişti, lunci şi pădurica: muşeţelul (Crataegus monogyma),
gălbinelele (Calendula officinalis) etc., folosite în tratarea unor afecţiuni.
Pentru coloratul unor ţesuturi oamenii folosesc unele plante: dropiţa
pentru galben, sovârful pentru negru, florile de tei pentru portocaliu, frunzele de arin
pentru maro.
Pădurile din zona Humorului adăpostesc animale caracteristice, în cea
mai mare parte, munţilor de altitudine mijlocie şi mică. Speciile întâlnite cel mai frecvent
sunt: lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), mistreţul (Sus scrofa), căprioara
(Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europeus), veveriţa (Sciurus vulgaris). Pe arii
strânse şi în număr redus mai întâlnim ursul brun (Ursus arctos), cerbul carpatin
(Cervus elaphus), râsul (Lynx lynx), pisica sălbatică (Felis silvestris).
Ciutele ies deseori din desişul pădurii şi nu se sfiesc să apară în şosea
sau în gradinile oamenilor. Pe lânga acestea, mai putem menţiona ariciul (Erinaceus
europeaeus), dihorul (Putorius jutorius), vipera comună (Vipera berus), salamandra
carpatică (Salamandra maculosa).
Păsările – sedentare, sezioniere sau în trecere dau viaţă naturii. Dintre
acestea putem aminti ciocănitoarea (Dendrocopos), piţigoiul (Parus major), cucul
(Cuculus canorus), mierla, coţofana, privighetoarea, potârnichea, bufniţa, corbul,
lăstunul, rândunica.
Dintre păsările răpitoare, majoritatea ajunse la un număr foarte redus
datorită stârpirii lor cu consecinţe negative asupra echilibrului biologic.Putem menţiona:
uliul găinilor(Accipiter gentilis), uliul păsărar(Accipiter nisus), şorecarul, cucuveaua etc.
Ichtiofauna din această zonă este reprezentată prin puţine specii de peşti
– specifici locului sau migraţi din alte părţi.În apele reci şi repezi ale Moldovei,
Humorului, Voroneţului sau Suhăi vieţuiesc păstrăvul(Salmo truttafario),
scobarul(Chondrostoma nassus), ebanul, mreana vânătă, mreana argintie, porcuşorul,
lostriţa, boişteanul,etc..
Zona Humorului situată la contactul dintre obcine şi podiş, reprezintă o
mare varietate peisagistică în care se înscriu numeroase aşezări al căror aspect aste
determinat de condiţiile naturale diferite, de ocupaţiile locuitorilor, de legăturile avute de
aceştia cu zonele învecinate şi cu unele populaţii ce au fost colonizate în acest teritoriu.
Nici un popor nu poate exista fără comunicare, fără să schimbe valori.Dar
valorile fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează şi îl caracterizează.Deci este
de datoria noastră, ca generaţie care vrea să-şi audă rostit glasul în civilizaţia
europeană, să ne redescoperim aşa cum am fost şi cum suntem ca să putem pricepe
cum vom fi şi să ne putem rosti fără transplanturi spirituale stânjenitoare.
În lumea satului românesc încă se mai păstrează nealterate mesajele
vechimii, dar şi satul riscă deja să se rupă de trecut, să se înstrăineze.În cărţile cele mai
vechi ale Bucovinei păstrate în diverse fonduri documentare, şi prin aceasta, oarecum
izolat de lume, se găsesc multe sin creaţiile neamului românesc, toate îmbrăcate în
haină de gală sau de nearvraj a altor veacuri.Ce a rămas scris într-o carte s-a păstrat cu
o anume autenticitate.Ce a rămas în tradiţia unui sat sau a altuia s-a reîmprospătat, a
căpătat deja o altă autenticitate, cea a unui veac mai apropiat care abia de-şi mai
aminteşte de veacurile de odinioară.
 Vorbind despre arhitectura populară putem remarca realizări originale şi
valoroase. Ocupaţia principală fiind în trecut creşterea vitelor, gospodăriile erau
dominate de construcţiile destinate adăpostirii vitelor şi hranei necesare acestora,
grajdurile şi şurile aveau dimensiuni mari,una sau doua camere cu un acoperiş înalt.Mai
toate gospodăriile aveau “căsuţa”, o anexă cu rol de bucătărie de vară.Casa de locuit
este întâlnită sub forme variate, cea tradiţională fiind construită din lemn cu acoperiş
înalt.
Au de obicei doua camere despărţite de o tindă: în una din camere
desfăşurându-se toate activităţile cotidiene, iar cealaltă numită de obicei “casa mare”
folosindu-se pentru păstrarea hainelor de sărbătoare a zestrei sau pentru primirea
oaspeţilor.
Între piesele care atrag atenţia sunt ţesăturile de lână nelipsite din
gospodăria ţărănească, îndeplinind funcţii utilitare, decorative sau ceremoniale.Putem
menţiona scoarţele, laicerele etc., iar din diferite fibre vegetale: ştergarele, feţele de
masă, sau de pernă etc..
Încă de la începutul secolului trecut producerea ceramicii constituia o
ocupaţie răspăndită.Un centru de olari destul de activ a fost la Păltinoasa, în apropiere
de oraş, dar putem să le amintim şi pe cele de la Gura Humorului şi Cacica, olarii
transformănd acest meşteşug într-o artă a lutului.
Aceleaşi valenţe artistice le-a primit şi lemnul datorită măestriei maeştrilor.
Portul popular din zonă se remarcă printr-o frumuseţe deosebită.Potrivit
costumului, mai ales cel femeiesc sau cel de sărbătoare, acesta a fost obiectul unor
preocupări artistice deosebite.Influenţat de cei veniţi pe aceste meleaguri, de evoluţia
tehnologică sau de alţi factori portul a fost supus la unele modificări, totuşi şi-a păstrat
caracterele specifice, tradiţionale în croială şi componenţa pieselor.
În câteva localităţi din zona Humorului, vechiul port tradiţional mai este
încă păstrat fiind folosit mai ales cu taină de sărbătoare.
Păstrarea datinilor, ca şi a folclorului cu valenţele unui netăgăduit limbaj
poetic dau dimensiune culturii spirituale, întregind ansamblul tradiţiilor româneşti de pe
aceste meleaguri bucovinene, definind zona Humorului ca o vatră etnografică de primă
importanţă.
 Bucovina, acest rai pământesc, poate deveni un paradis turistic, dar
numai în conduţiile în care vom izbuti să oferim ca produs turistic şi elemente din
spiritualitatea naţională care pot trezi interesul străinilor.Datorită călătorilor străini care
au trecut prin locurile acestea pe la jumătatea mileniului trecut şi care au lăsat
numeroase relatări despre oameni şi locuri, aflăm că obiceiurile românilor erau şi în
urmă cu 500 de ani, in mare majoritate ca cele ale zonei actuale.
În satele Bucovinene, zona folclorică renumită şi recunoscută pentru
bogăţia şi frumuseţea datinilor şi obiceiurilor străbune, pregătirile pentru sărbătorirea
zilelor sfintelor sărbători ale Neşterii Domnului nostru Iisus Hristos şi a Anului Nou încep
în postul Crăciunului.Copii şi tinerii, fete şi feciori se organizează din vreme în grupuri şi
cete de colindători, urători, semănători, în cete dramatice de teatru popular cu tematică
haiducească(Darie,Jianu,Radu,etc.),ori în mari alaiuru în travesti cu măşti dramatice,
reprezentând animale şi persoane carnavaleşti(Ursul, Capra, Cerbul, Irozii Arnăuţi şi
Împăraţi, Urâţii şi Frumoşii,etc.)
Repertoriul deosebit de vast este preluat şi transmis din generaţie în
generaţie de la vârstnici la copii.Obiceiurile de a umbla cu colinda, cu pluguşorul, cu
semănatul şi sorcova, cu cetele de haiduci şi cu alaiul mascaţilor de Anul Nou, nu au
putut fi nicicând şi nicicum întrerupte în circuitul lor ritualic anual, chiar dacă de-a lungul
timpului peste neamul şi pământul român au trecut vremuri şi evenimente de restrişte.
 BIBLIOGRAFIE

●Popescu, N. – „Gura Humorului – Trepte de istorie(1490 – 1918)”, Editura

Porto-Franco, 1990;

●Brandus, C. Si Grasu C. – „Valea Moldovei – itinerar turistic” Editura pentru

Turism, Bucuresti, 1991;

●Popp, N., Iosep, I. ,Paulencu, D. – „Judetele patriei – Judetul suceava” Editura

Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti,1973;

●Vinciu, G. – „ Tara de sus” , Editura Sport-Turism, 1976;

●Epuran, Ghe. – „Circuit in Moldova de nord- ghid” – Editura Meridiane, 1968;

●Ungureanu, Al. – „Orasele din Moldova- studiu de geografie economica”,

Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, 1980;

●Barbu, N. – „Obcinele Bucovinei”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1976;

●Tufescu, V. – „ Pe valea Moldovei”, Editura Stiintifica, Bucuresti,1970;

●Ostofi, Ghe. ,Gabor, V. , Toma, Al. – „Judetul Suceava – Monografie”, Editura

Sport-Turism, 1980;
 ●Seghedin, t. – „Rezervatii naturale din Bucovina” , Editura Sport- Turism 1983;

●Ursu, E. – „Ctitorii Stefaniene” Editura Terra design, 2004;

●Hapenciuc, O. V. – „Cercetarea statistica in turism”, Editura Didactica si

Pedagogica R.A., Bucuresti, 2003;

● Hapenciuc, O. V.- „Elemente de analiza si prognoza in turism”, Editura

Junimea,Iasi,2004;

●”Judetul Suceava – ghid turistic”, Editura Bucovina istorica – Suceava, 2003;

●Velcea, Valeria ,Savu, l. – „ Geografia Carpatilor si Subcarpatilor Romanesti” ,

Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1982;

●Barbu, N. , Ionesi, L. – „Obcinele Bucovinei” Editura Sport-Turism, Bucuresti,

1987;

●Ionesi, L. – „Flisul paleogen din bazinul vaii Moldovei” Editura Academiei

Republicii Socialiste Romania, Bucuresti,1971;

●Bonifaciu, Sebastian – „ Romania- ghid turistic” Editura Sport- Turism,

Bucuresti,1983;

●Gherasim, T., Gherasim, D. – „Marketing turistic”, Editura Economica,

Bucuresti, 1999;

●Ciornei, A., Dragusanul, I. – „Veniti de va veseliti!”, Editura Musatinii-

Bucovina Viitoare, 2001;
 ●„Best Western- Greece, Hotel Guide”, 2004
●„Agenda culturala Suceava”- 2004, Directia pentru culte si patrimoniul cultural
national, Suceava

● Pascu, M.I.- „ Roumanie- Bucovina... Parchipel monastique”, Editura Tipo-

Dec, 1995;

●„Manastirea Humor” – Editura Terra Design