CÂMPIA DE VEST

Unitatea Banato-Crisana este o unitate taxonomică de ordinul II şi cuprinde două subunităţi distincte,
dar strâns legate prin geneză, evoluţie şi utilizarea terenurilor: Dealurile Banato-Crişene (sau Dealurile de
Vest) şi Câmpia Banato-Crişană (sau CÂMPIA DE VEST) (Geografia României, vol. I, p. 597)

Localizare: aceasta unitate de campie este o continuare spre vest a Dealurilor de Vest si se desfasoara
ca si o campie ingusta intre granita de vest si unitatea deluroasa, spre est, in care patrunde sub forma unor
golfuri largi.
Altimetric, unitatea de campie se desfasoara intre 100 si 200 m, cu exceptia unor portiuni unde
coboara la 80-95 m. Suprafaţa câmpiei are o panta redusă, de la est spre vest, pusă în evidenţă de direcţia
râurilor carpatice care o strabat transversal (Geografia României, vol. I, p. 624).
Limite:
 la nord - marginea submontana a Carpatilor Orientali (Oas, Gutai)
 la sud - varsarea Nerei in Dunare
 in vest - granita de vest
 la est - Dealurile de Vest sau cu Muntii Apuseni direct (prin intermediul depresiunilor-golf – Beius,
Zarand)

Litologie si evolutie
Este o unitate realizata prin colmatare fluvio-lacustra pe un fundament carpatic cristalin, structurat in
horsturi si grabene, scufundat in Miocen, la diferite adancimi. Acest sistem de falii permite patrunderea
campiei in unitatea deluroasa si montana sub forma de “golfuri”(Posea, p. 20).
Câmpia face parte din Depresiunea intermontană Panonică care s-a schiţat tectonic aproximativ în
acelaşi timp dar şi ulterior Depresiunii Transilvaniei.
Fundamentul se compune din blocuri cristaline acoperite de sedimentar cretacic peste care se află
umplutura neogenă specifică depresiunii. (Posea, p. 23)
Depozitele de umplutură sunt compuse din marne, argile, conglomerate, nisipuri, cea mai mare
dezvoltare având depozitele pliocene. (Posea, p. 23)
Fundamentul este fragmentat în horsturi şi grabene, delimitate de două sisteme de falii dispuse
aproape perpendicular: faliile carpatice, dispuse pe direcţie E-V respectiv faliile panonice, dispuse pe direcţie
N-S. (Posea, p. 25)
Ariile de subsidenta (Bodrog, Sareth, Mako, Timişul Inferior) corespund marilor grabene ale
fundamentului, fiind definit la suprafaţă de prin puncte de convergenţă hidrografică şi prin grosimea mare a
depozitelor cuaternare. (Geografia României, vol. IV, p. 91)
Fundamentul cristalin este acoperit de o cuvertura de sedimente pliocen-cuaternare, cu grosimi
variabile (argile, nisipuri, pietrisuri). Peste acestea s-au depus materiale aluvio-proluviale pleistocene sub
forma unor vaste conuri de dejectie cu grosimi de 50-80 m ce au la partea superioara depozite loessoide,
loess si nisipuri.
Evoluţia Câmpiei de Vest trebuie legată de evoluţia Depresiunii Panonice, o depresiune cu caracter
închis, dar şi de evoluţia reţelei hidrografice care, prin colmatări şi divagări succesive, a creat aspectul actual
al câmpiei. Evoluţia conjugată a fundamentului, a lacului Panonic, a reţelei hidrografice a determinat
definirea subunităţilor prezente din candrul Câmpiei de Vest. (Posea, p. 30-31)

Caractere generale a reliefului

Altitudinea medie a Campiei de Vest este de aproximativ 100 m,cea maxima fiind de 174 m in
Campia Vingai, iar cea minima de 80 m pe cursul inferior al Timisului.
Are o latime variabila: 20-60-80 km, in functie de patrunderea ei in zona dealurilor

1
 Are o inclinare foarte redusa, din care cauza raurile au cursuri meandrate, divagante, cu frecvente
iesiri din albie.

Relieful.
Relieful este direct influentat de evolutia paleo-geografica sub influenta miscarilor fundamentului.
Relieful apare dispus in trei trepte:
- campia inalta (subcolinara) – formata din glacisuri si piemonturi prelungite din terase (Posea, p.
20) se desfasoara ca si o fasie discontinua la poalele dealurilor intre 140-200 m altitudine. Are o
dispozitie discontinua datorita evolutiei retelei hidrografice alohtone (Tur, Somes, Crasna, Crisuri,
Timis etc.) si este constituita preponderent din depozite aluvio-proluviale (nisipuri, pietrisuri,
argile loessoide) provenite din erodarea dealurilor (Geografia Romaniei, vol. IV, p. 92)
- campia de divagare (joasa)– este mlastinoasa, cu caracter subsident (Posea, p. 20) Este legata de
activitatea retelei hidrografice mai ales de faza anterioara procesului de indiguire, de la inceputul
secolului trecut. Relieful poarta amprenta acestor conditii: intinse suprafete de divagare, cu aspect
de lunca, numeroase albii parasite, numeroase areala inmlastinite.
- treapa de campie intermediara (sau piemontan-terminale) - se desfasoara altimetric intre 100-
130 m altitudine si prezinta caractere atat ale campiilor inalte (campii de glacisuri) cat si a
campiilor joase (campii de divagare) (Posea, p. 21)

Regionarea Campiei de Vest

Câmpia de Vest se imparte in trei subregiuni (Posea, p. 115):

- A. Câmpia Somesului
- B. Câmpia Crisurilor
- C. Câmpia Banatului

A. Câmpia Somesului

Acest sector de câmpie este creaţia aproape exclusivă a Someşului inferior, impreună cu actuali şi
foştii săi afluenţi, Lăpuşul. Turul, Homorodul, Crasna etc. (Geografia României, vol. IV, p. 98)
Este limitata in est de dealurile Silvaniei, in nord de Magura Oasului, in sud Campia Barcaului (care are
un caracter de tranzitie catre Campia Crisurilor) iar in vest granita de stat cu Ungaria (Posea, p. 120)
Relieful Câmpiei Somesului (Posea, p. 124)
Specifica este campia aluvionara (joasa) dar la contactul cu dealurile apare campia de glacis si de terase.
Subdiviziunile Campiei Somesului (Posea, p. 135-137):
1. Campia Ardudului, individualizează terasele Someşului continuate cu un glacis orientat N-S, cu
altitudini intre 135-180 m
2. Campia Tasnadului, individualizează terasele Crasnei şi un glacis orientat către vest, cu altitudini
intre 135-180 m
3. Campia Buduslau, este cea mai inalta, cu altitudini intre 150-218 m (la Sanicolaul de Munte)
4. Campia Careiului, este o câmpie piemontan-terminală, cu altitudini intre 120-160 m, are un
caracter piemontan cu doua subdiviziuni: Campia Piscoltului, compusă din loess-uri si soluri
fosile şi Campia Valea lui Mihai.
5. Campia joasa a Somesului, este cel mai complex sector de câmpie joasă, fiind cea mai înaltă
câmpie joasă, fiind cu cca. 20-30 m mai înaltă decât câmpiile Timişului şi Crişurilor (Posea, p.
176) din si se compune din: Campia Livada (ce corespunde terasei I a Someşului), Campia Satu
Mare-Micula, Campia Homorodului (corespunde unui vechi con al Someşului), Campia Ecedea
(sector de câmpie situat altimetric sub nivelul luncii joase), Campia Crasnei.
2
 6. Campia Ierului, cu altitudini între 100-140 m., având doua subunităţi: Lunca Ierului şi Câmpia
Cigului
Având ca şi reper de analiză categoriile genetice, Câmpia Someşului se compune din (Posea, p. 163):
- Trei câmpii subcolinare (Câmpiile Ardud, Tăşad, Buduslău)
- O câmpie piemontal-tabulară cu loess şi nisip (Câmpia Carei)
- Două câmpii de divagare ( Câmpia Înaltă a Someşului şi Câmpia Ierului)
NOTA: pentru localizarea subunităţilor vezi Posea, p. 136, fig. 24

Clima (Posea, p. 138-139)

Tipul general este continental-continental moderat, de campie, cu nuante panonice, cu influenta
vestice si nordice iar in est se resimt si influentele locale ale dealurilor si muntelui (Posea, p. 138).
Temperatura medie anulala este de 9.5oC (la Carei, cea mai coborata din Campia de Vest) media lunii
iulie este de 20,1oC (la Satu Mare) iar media lunii ianuarie este de -3.2oC (la Carei).
Precipitatiile medii anuale oscileaza in jurul valorii de 600 mm, atingand 700 mm la contactul cu
dealurile si 580 mm la granita si spre sud.

Hidrografia (Posea, p 140-144)

Apel subterane au conditii bune de inmagazinare dar sunt foarte variate. Apele captive de adancime
sunt cantonate in stratele miocene, panoniene si cuaternare. Grosimea stratului acvifer este de cca. 10 m in
estul campiei si peste 100 m in zona Satu Mare. Apele freatice sunt cantonate in nisipuri si pietrisuri si sunt
localizate aproape de suprafata(0-2 m in campiile joase, 1.5-2.5 m in Campia Crasnei). Adancimile cele mai
mare ale acestor ape se localizeaza in Campia Buduslau unde ating valori ale adancimii de 15-20 m.

Raurile (Posea, p. 141)

În candrul Campiei Somesului se impun patru colectori principali: Somes, Crasna, Tur, Ier. Panta
foarte redusa (0.5-0.01%0) a facut ca raurile sa formeze despletiri, meandrari, divagari. De aceea interventia
antropica asupra retelei hidrografice a fost necesara pentru a contracara acest mod de evolutie.
Principalele rauri ale campiei Somesului sunt: Somesul, este raul principal al acestei unitati de
campie. Inainte de regularizarile succesive avea ca si afluenti Crasna si Turul care acum au fost dirijati catre
Tisa. In prezent in Somes se varsa doar Homorodul de centura (creat in anul 1900). Crasna debuseaza din
Dealurile Silvaniei si are ca aflueti Canalul Maria, Valea Neagra. Turul izvoraste din Muntii Oas si are ca si
afluenti Talna, Turtul, Racta etc. Ierul, azi un canal colector, are un curs aproape paralel cu Crasna si are un
numar mare de afluenti dar cu avand un debit redus (Chechetul, Santaul, Ierul ingust etc.). Spre Barcau curg
Egerul, Fancica, Sanicolaul, Nilosul, toate cu un debit redus.

Vegetatia, Fauna, Solurile (Posea, p. 145-149)

In functie de tipul climatic, tipul de relief si regimul hidric s-a format o unitate de silvostepa, cu tenta
forestiera la nord de Crasna. Elementele forestiere au fost puternic influentate de interventia antropica astfel
incat astazi apar doar palcuri razlete de stejerete, cerete la Livada, Carei, Seini.
Asociatiile higrofile (trestie, papura) si turbariile eutrofe ocupau in trecut mari suprafete (mlastina
Ecedea, lunca Ierului) dar suprafeţele lor s+au redus considerabil ca urmare a lucrărilor de desecare.
Fauna este de tipul silvostepei panonice cu caprior, cerb lopatar in padurile de stejar si specii de
stepa (popandau, harciog, soarece de camp, prepelita, graur, viezure, vulpe, iepure)
Solurile au un aspect mozaicat, date fiind conditiile foarte variate de geneza. Caracteristice sunt
argiluvisolurile evoluate, solurile brune in Campia Buduslau, soluri hidromorfe in zonele joase, cu exces de
umiditate, cernoziomuri in Campia Carei etc.

Aşezările (Posea, p. 151-155)

3
 Cele mai multe sunt aşezate în lungul râurilor, pe terase, la contactul dintre câmpiile joase şi cele
înalte.
Aşezările rurale se localizează preponderent în câmpia joasă dar şi în câmpiile înalte, şi mai puţin în
arealele nisipoase (Câmpia Valea lui Mihai ) şi cele mlăştinoase (Câmpia Ecedea). Ca mărime predomină
cele mici şi mijlocii (200-1000 locuitori) dar apar şi sate foarte mari, cu peste 7000 locuitori ca de ex. Diosig,
Livada etc.
Aşezările urbane sunt reduse ca şi număr dar şi ca şi pondere demografică. Cel mai important centru
urban este Satu Mare care, alături de Carei, au o importanţă regională. Pe lângă aceste centre urbane se mai
pot menţiona Tăşnad, Marghita, Valea lui Mihai, Săcuieni, Seini.

B. Câmpia Crişurilor (Posea, p. 195)

Este situată în partea mijlocie a Câmpiei de Vest, între Barcău şi marginea nordică a Câmpiei
Aradului, cu altitudini intre 90-180 m.
Acest sector prezintă cele mai multe ramificaţii către est, pătrunzând adânc în dealuri, cu deosebire pe
Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb şi pe Cigher. La contactul cu dealurile s-a dezvoltat cea mai tipică structură
de câmpii de glacis iar la contactul cu câmpia joasă se extinde o fâşie intermediară, cu caracter de câmpie
joasă. Din acest sector, centaral, al Câmpiei de Vest, lipseşte câmpia tabular-piemontană.
Subdiviziunile Câmpiei Crişurilor:
Regionarea acestui sector al câmpiei s-a făcut după diferite criterii, cel mai larg acceptat este cel
altimetric. Potrivit acerstui criteriu, Câmpia Crişurilor se subdivide in:
A. Câmpia Înaltă, care cuprinde următoarele subunităţi :
1. Câmpia Barcăului (între Marghita, la nord, şi Crişul Repede, la sud) este sectorul în care domină
câmpia înaltă şi are ca subdiviziuni Câmpia Barcăului şi Câmpia Bihariei
2. Câmpia Miersigului (între Crişul Repede şi Crişul Negru)
3. Câmpia Cermeiului (între Crişul Negru şi Teuz)
4. Câmpia Bocsigului (situată pe Crişul Alb)
5. Câmpia Cigherului (situată în bazinul Cigherului)
B. Câmpia Joasă (aluvială) a Crişurilor, care cuprinde următoarele subunităţi:
1. Câmpia Salontei (se întinde în lungul graniţei, între Crişul Negru şi Crişul Repde)
2. Câmpia Crişului Alb
3. Câmpia Crişului Negru
NOTA: pentru localizarea subunităţilor vezi Posea, p. 220, fig. 31

Clima (Posea, p. 224)

Este de tip temperat-continental, de câmpie, având nuanţă panonică şi suferind, local, efectul de
adăpost şi de baraj ale Carpaţilor Occidentali. Acest sector prezintă caractere de sector intermediar între
climatul banatic şi cel someşan.
Temperatura medie anuală este de 10.50C la Chişinău Criş şi 10.40C la Oradea, media termică a lunii
ianuarie este de – 2.10C la Oradea iar media lunii iulie de 21.30C.
Precipitaţiile anulale sunt de cca. 550 mm pe graniţă iar către est valoarea lor creşte la 630-650
mm/an observându-se o dispunere în fâşii longitudinale, cu creşteri de la vest la est.

Hidrografia (Posea, p. 227-233)

Apele freatice sunt bogate iar în câmpia joasă influenţează cel mai mult peisajul geografic. Se găsesc
cantonate în formaţiunile aluviale de nisipuri, pietrişuri, adâncimea medie fiind legată de relief, pantă
precum şi de structura şi granulometria depozitelor. În câmpia de glacis adâncimea pânzei freatice este între
5-10 m, în câmpia de tranziţie adâncimea este de 3-4 m iar în câmpia aluvială şi în lunci adâncimea variază
de la 5 m la 0.5 m.
4
 Apele de adâncime sunt bogate, au caracter ascensional şi sunt mineralizate si termalizate.
Râurile (Posea, p. 229)
Principalele elemente sunt date de sistemul hidrografic al Crişurilor (ce cuprinde Barcăul, Crişurile)
la care se adaugă Teuzul şi Cigherul. Reţeaua râurilor mici, este în parte alohtonă şi cuprinde afluenţi ai
Barcăului (Bistra, Fertişagul) ai Crişului Repede (Hidişelul), ai Crişului Negru (Valea Nouă, Sartiş), ai
Teuzului (Beliu, Bârseşti) ai Crişului Alb (Sebişul).

Vegetatia, Fauna, Solurile (Posea, p. 233-236)

Vegetaţia a suferit transformări esenţiale, marcate de restrângerea puternică, prin defrişări şi
desţeleniri, drenări, înlocuiri de specii etc. În condiţiile mediului natural, era domeniul silvostepei de câmpie
joasă şi pădurea de stejar în câmpia de glacisuri. Acest sectoe central al câmpiei de Vest face parte din
regiunea vestică caracterizată prin ecosisteme balcanice şi central europene.
Fauna prezintă aceleaşi elemente întâlnite si în Câmpia Someşului.
Solurile fac din Câmpia Crişurilor un sector de tranziţie, între Banat şi Câmpia Someşului. Între cele
trei sectoare majore ale Câmpiei de Vest aici apare caracterul cel mai mozaicat al solurilor, cu predominarea
solurilor intrazonale (aluviale, lăcovişti, soluri gleice, soloneţuri).

Aşezările (Posea, p. 241)

Aşezările rurale au ca trasatură distinctivă situarea la distanţe relativ mari unele faţă de altele (10-12
km) iar după numărul de locuitori domină satele cu o populaţie între 1000-3000 loc. Ca poziţie cele mai
multe sunt situate pe văi, la contactul cu dealul şi la contactul câmpiei joase cu cea intermediară sau înaltă.
Aşezările urbane, cu excepţia oraşului Oradea, sunt de dimensiune demografică mică sau foarte mică.
Principalele centre urbane sunt Oradea, Salonta, Chişineu Criş, Pâncota, Sebiş, Ineu.

Câmpia Banatului (Posea, p. 283)

Este situată la sud de Crişul Alb iar în sud limita este dată de granita cu Serbia (localitatea Jamu
Mare). Altitudinile generale variază între 75 m altutudinea minimă (ieşirea Arancăi şi Timişului din ţară) la
200 m (pe unele terase de sub Dealurile Pogănişului).
Relieful este foarte complex, acest sector grupând toate tipurile genetice de câmpii întâlnite în
Câmpia de Vest. Rolul principal în colmatarea şi modelarea acestei câmpii l-a avut Mureşul apoi Timişul,
Bega, Bârzava, Pogănişul.
Toate câmpiile reprezintă suprefeţele unor conuri de dejecţie realizate succesiv sau concomitent (prin
braţe divagante) în cuaternarul mediu şi inferior. Ele au fost însă diferenţiate ca altitudine absolută şi relativă,
în funcţie de mişcările de subsidenţă sau chiar de ridicare (Câmpia Vingăi)
Subunităţi Câmpiei Banatului sunt:
1. Câmpia Mureşului, reprezintă un complex de tipuri de câmpii genetic legate de evoluţia
Mureşului, ce se subdivide la rândul ei în Câmpia Vingăi (cea mai veche unitate de câmpie din
cadrul Câmpiei Mureşului), Câmpia Nădlacului, Câmpia Aradului, Câmpia Jimboliei si Câmpia
Arancăi
2. Câmpia Timişului (cu un pronunţat caracter subsident) se subdivide în Câmpia Timişoarei,
Câmpia Bega Veche, Câmpia Bega Mică, Câmpia Birdei, Câmpia Moraviţei
3. Câmpia Lugojului, reprezintă un golf de câmpie ce se prelungeşte către est, de-a lungul Timişului
şi al Begăi si se compune din două câmpii joase, Câmpia Timişanei şi Câmpia Glaviţei şi trei
câmpii de glacis, Câmpia Honoriciu, Câmpia Ţiparului şi Câmpia Lucareţ.
4. Câmpia Bârzavei este o câmpie complexă de glacis piemontan ce individualizează trei
componente, Câmpia Buziaşului, Câmpia Tomacului şi Câmpia Gătaia.
NOTA: pentru localizarea subunităţilor vezi Posea, p. 293, fig. 34

5
Clima (Posea, p. 315)
Sectorul climatic bănăţean al Câmpiei de vest stă sub dominanţa circulaţiei vestice, de nuanţă
atlantică dar se resimt puternic şi influenţele mediteraneene.
Temperaturile medii anuale sunt de 10.90C la Timişoara, media lunii iulie este de 21.50C iar a lunii
ianuarie de -1.20C la aceeaşi staţie.
Precipitaţiile medii variază de la 536 mm la Sânicolaul Mare la 700 mm la contactul cu dealurile.
Hidrografia (Posea, p. 318-322)
Apele subterane au o mare diversitate fiind condiţionate atât de tipul genetic de câmpie cât si de
diversitatea litologică şi caracteristicile lor sunt similare cu apele din celelalte subregiuni.

Râurile aparţin grupei râurilor vestice (Mureşul) si a grupei râurilor sud-vestice, cele autohtone (cu
izvoarele în zone de câmpie) au un regim semipermanent sau temporar şi a fost puternic indesită de canalale
de derenaj antropice. Principalii colectori sunt Mureşul, Tisa (pentru Aranca si Bega), Dunărea (pentru
Timiş, Bârzava).

Vegetaţia, Fauna, Solurile (Posea, p. 323-330)

Vegetaţia zonală aparţine ecosistemelor de tip balcanic şi central european, cu multe specii xero şi
termofile dar puternic influenţată antropic. Asociaţiile vegetale sunt de tip stepă, silvostepă şi păduri de
stejar, cu o dispunere longitudinală.
Asociaţiile azonale se compun din păduri de stejar pedunculat, zăvoaie, vegetaţie halofilă şi vegetaţie
higrofilă, de-a lungul arterelor hidrografice.
Fauna este de tip central-european cu alemente submediteraneene (vipera cu corn, broasca ţestoasă de
uscat, scorpionul), cu pătrunderi şi amestec de specii venite din nord, sud şi vest.
Solurile zonale sunt dominate de molisoluri iar solurile intrazonale sunt dominate de hidrosoluri
(lăcovişti, soluri gleice), soluri halomorfe, soluri aluviale (în Câmpia Timişului şi Câmpia Arancăi).

Aşezările (Posea, p. 334-341)

Aşezările rurale au o dispunere mai uniformă decât în celelalte subunităţi iar după numărul de
locuitori predomină satele mijlocii şi mari (în câmpia Timişului, Vingăi şi Aradului) respectiv satele mari şi
foarte mari in Câmpia Jimboliei şi Arancăi.
Aşezările urbane cuprind oraşe mari (Timişoara, Arad), orase de dimensiuni mijlocii (Lugoj)
respectiv oraşe mici (Sânicolaul Mare, Lipova, Jimbolia, Curtici, Nădlac, Buziaş, Deta)