Sindbad marinarul

Trăia la Bagdad, pe vremea neuitatului calif Harun al-Rashid, un om tare, frumos

și tot pe atât de bogat, renume Simba.
Și avea Simba de acesta un serai cam bază, cu picturi ce-ți vrăjeau ochii, cu
covoare persiene și sofale adânci ca somn.
Seraiul era înconjurat de habuzuri cu apă răcoritoare, grădini și glasuri line de-a
lăute.
Plină de prietenii era mereu casa. Aceștia îi ascultau fermecați poveștile adevărate,
pe care Simba le depăna seară de seară.
Hei, prea cinstiți ascultători ai mei! Strașnic m-a bântuit pe mine dintotdeauna
setea de a cunoaște lumea.
Ardeam de dor să văd tărâmuri necunoscute, să văd cetății nemai întâlnite, oameni
și obiceiuri noi.
Așa se face că după adormirea pentru totdeauna a părinților mei, am vândut tot ce
aveam, am cumpărat mărfuri, m-am suit cu ele pe o corabie mare la Basora,
și împreună cu mulți alți negustori, am pornit la drum. Cânta inima în mine de
setea necunoscutului, când s-a ridicat ancoararea, când s-a ridicat ancoararea, când
s-a ridicat ancoararea, când s-a ridicat ancoararea,
și pânzele s-au înflat în vânt prielnic. Am navigat...
De pe urma călătoriei ăsteia sper să mă îmbogățesc, prea cinstite bendar. Am luat
cu mine piei scumpe pe care o să le dau pe diamante.
Eu, din potrivă, prea cinstite mohat, am luat cu mine diamante pe care vreau să le
dau pe piei scumpe. Crezi că o să mă ruinez?
Nici vorba! În cel mai rău caz putem face schimbul chiar între noi, pe corabie.
Măi, atunci de ce am mai plecat peste mări? Călătoriile sunt doar aurul nostru cel
mai de preț.
Asta așa e. Dar cine e Negustorul care stă rezemat de cabina comandantului? Îmi
pare cunoscut. Păi greșiu. Îl cunoaște întregul baristan. E doar Simba.
Cum merge cu nevoțul, prea cinstite, Simba? Slavă lui Allah, merge bine, prea
cinstite mohar. Grija mea e alta. Să ajungem pe Pernindii.
Popul! Popul! Un scurt popas pe uscat e binevenit. Ne aflăm pe marele mai bine de
zece zile.
Prințes vechi! Prințes vechi! Dar ce-i insula pe asta? Să coborâm! Haide să
coborâm! Să coborâm! Să coborâm!
Prea cinstiti Negustori! Nu vă îndepărtați de corapie! Lasă-i, capitane, să guste
bucuria pământului întâlnit. E numai un petec de insulă. Nu știu de ce, dar sunt
merinistit, Jafar.
Dar nu înțeleg. În sfârșit, hai să strângem velele. Câtă fericire să simți pământul
sub picioare!
Parcă spuneai, prea cinstite, Bendar, că nu e aur mai de pres decât călătoriile pe
mări și oceane. Îmi spuneam, da. Vorba asta am găsit-o pentru prima oară când mă
aflam cu picioarele pe pământ.
Să prindem focurile! Am cheful nostru! Înțeleaptă idee! Alac, să te binecuvânteze,
prea cinstite Simba!
Bun e și danțul, nu zic ba, dar numai după o cubă de berbec.
Ați mai călătorit pe mare, cinstiti Negustori? Eu da! Asta-mi e viața! Eu mai puțin.
Pentru mine, asta-i prima călătorie. Sper nu și ultima!
Ce frumos ard focurile! Hei, întoarceți-vă de gravă pe corabie! Asta nu e pământ!
Ce strigă cu lăpuierul?
Ne cheamă pe corabie! Așa fi! Simba! Simba! Simba! Simba! Simba! Simba!
Simba! Simba! Simba! Simba!
Insula pe care poposiseram nu era alta decât un pește uriaș care-și scosese spinarea
la soare. Simțind dogoarea foculor aprinse, Monstrul Mării s-a rostogolit în
adâncuri și toți Negustorii s-au negat.
Eu singur am scăpat cu viața, apucându-mă de o scândură pe care am plătit până-
nsuși.
Năcraznică moarte s-a bătut asupra prea cinstiților Negustori pe care n-am să-i mai
văd niciodată.
Pe mine Allah m-a ocrotit și iată-mă acum aruncat de valuri pe-un alt țărm
necunoscut. Și măcar de-aș găsi ceva de alegurii.
Ce minune mai e și asta? Din spuma mării răsare un arămăsar cu cap de leu. Hei,
omule! Intră de gravă în pește!
Nici nu am altceva de făcut! Dar unde mă aflu? Și ce-i cu arătarea evită din spuma
mării?
Aici, pămostrogul pe care te-au aruncat valurile iese uneori din peșterile adâncului
acest armăsar cu cât după ce toate se vor împlini o herghelie de mânji cum nu se
află în grajdurile celor mai vestiți sultani.
Eu sunt grajdarul lui Mirjan Shah și pentru asta mă aflu aici. Eu sunt un nefericit
vânturător pe ape, prenume Sindra.
Măritul Shah va fi bucuros să te primească și să te cinstească în seraiul din adâncul
ostrofului. Să pornim într-acolo!
Ia-mi acest colier de pietre scumpe prea-luminatului Mirjan Shah!
Drept recunoștință pentru rangul pe care mi l-a dat de cârmuitor al țărmurilor! O
supușenie prea cinstită, Sindbar!
De când mă aflu aici, am adunat averi nemăsurate, cumpărând și schimbând
mărfuri pentru Mirjan Shah, care ca pe un frate m-a primit.
Stăpâne, la țără m-a încorat tocmai o nouă corabie cu mărfuri scumpe. Capitanul s-
a înfățișat la curte. Să intre, kabar! Iar tu dă fuga și împlinește-mi dorința de care
ți-am vorbit!
Prea bine! Cu plecăciune prea cinstită, sultan! Ho-ho! Ești bine! Ești mărinimos,
viteazule capitan de corabie!
Nu sunt sultan, ci numai sluga supusă a preanălțatului Mirjan Shah. Sunt gata să te
ascult! Am adus cu mine, după o călătorie plină de peripeții, blănuri și piei scumpe.
Le-am descărcat și acum așteptăm în voia. Blănuri și piei scumpe? Întocmai! Se
mai află în cala corabiei și un cufăr cu diamante. Aha!
Da! Necinstit ar fi din partem să le schimb pe alții. Suntem în vârstă de aur, atâta
vreme cât stăpânul nestematelor nu se mai poate ducura de rodul negoțului. Dar ce
pricină îl împiedică?
A pierit înghiții de varuri la o laltă cu alți câțiva negustori. Ce tu-ți spui, capitane?
Nu cumva corabia dumitalea a încorat pe spinarea unui pește uriaș? Chiar așa?
Dar cine va istorisi de fericit a întâmplat? Eu însumi am fost victima naufragiului
și diamantele tăinuite în cufărul din calea vaporului ale mele sunt!
Mult voi fi fericit să călătoresc mai departe pe mări după ce vom fi spravit
tocmeala alături de un capitan care a făcut prietenișuc pe viață cu cinstea!
Și încredințându-se cârmaciul că eu sunt cu adevărat simpat cel pierdut, m-a dus la
prietenii săi pe corabie și mare bucurie a fost!
Împreună am călătorit apoi din Ostrov în Ostrov până la Basurova, unde mi-am
vândut mării, iar de acolo m-am întors la Bagdad.
Dar călătorul își ade bine cu drumul. Iată-mă deci după câteva zile, din nou
vânturând mării!
L-ai recunoscut pe negustorul care stă la pupa, Giafar? Nu cumva e unul din cei
care au pierit înghițiți de valuri? Ai ochi bun, Giafar! După câte vezi, valurile nu l-
au înghițit.
Alah să-l oprotească și restul vieții! Ancorăm pe Ostrovul acesta plin de păsări și
flori, capitane?
Nu cumva asemenea grădini încântătoare cresc și pe spinările peștilor uria. Ar fi
lumea prea de neînțeles! Atunci, Unda Ancora!
Nu mă mai satur ascultând trinurile felurite ale păsărilor și susurul cristalin al
izboarelor.
Și ce miros îmbătător de flori! O, dulce somn! Cum mă-nvălui!
Cât stă corabia la mal, să pun o vreme capul pe covorul de verdeață! Cine știe ce
noi...
...aventuri... ...mă mai așteaptă!
Blestemată soartă! Corabia a ridicat Ancora și-am fost uitat la mal! Și mult mi-e
teamă că Ostrovul care îmi primește singurătatea ascunde și alte primejdii! Nu ești
singur, precinstit de Sindbad? Cine a vorbit?
Eu, Hansa Di, un nen trecut căutător de diamante! Și de unde știi că sunt Sindbad?
I-am auzit pe ceilalți negustori strigându-ți numele de pe corabie! Dar unde mă aflu
Hansa Di?
O să vezi îndată!
Allah! Ce mi-e dat să văd! O pasere uriașă întunecă văzduhul, rotindu-se
ameninsător pe deasupra cafetelor noastre! Ce-i asta?
E ea! Paserea roc!
Paserea destinului! Da! Tulburătoare și misterioasă ca însăși soarta! Da! Dealul
netet și strălucitor ca marmura pe care ai adormit nu e altceva decât oul ei uriaș!
Paserea destinului!
Coboară de pe oul ei! Mă grăbesc chiar! Și ce ne rămâne de făcut acum?
Vântul s-a strânit cu furie dinspre mare și cu greu ne mai putem păstra echilibrul!
Pe cât aștept să mă sfârșie de hănile sălbăticei, mai bine le dau toate pe una!
O să-mi desfac turbanul și o să mă leg de-o gheară a păsării roc care mă va purta
mai apoi în zbor peste mări și țări, fie ce-o fi!
Unde m-a aflat? Că fundul unei prăpăștii adrici! Adevărat!
Aici m-a adus pasărea roc, năpustindu-se asupra unui șarpe! Ia să mă dezleg eu
binișor de gheara ei!
Așa! Dar de-aici nu mai am chiar nicio scăpare! Prăpastia înconjurată din toate
părțile de munți stâncoși!
Asta ce are? Cineva a aruncat în prăpastie un berbec jupuit! De ce o are? Să-ți spun
tot eu! Dar cine împarte cu mine aceeași soartă? Nu mă recunoaști? Oh, Hansa D!
De unde ai apărut? Ca și tine, m-am legat de unul din picioarele pasării roc, de
celălalt! Numai că eu am făcut asta cu un scop! Cu ce scop?
Vezi berbecul jupuit a zvârlit la picioarele noastre de sus? Îl văd! Acum, acum
privește și pământul pe care călcăm!
Diamante! Da! Tot fundul prăpăstiei! Prăpăstie pardosit cu diamante! Acum
înțelegi? Da!
Căutătorii de comori care se află în gura prăpastei aruncă jos fel de fel de stârvuri!
Pietrele prețioase... Înțeleg!
Pietrele prețioase s-au înfipt în carnea berbecului pe care păsările de pradă îl vor
înșfăca și îl vor scoate în cele din urmă la lumină! Exact!
Frații mei de sus vor răpune păsările în dată ce vor face un popas pe strânci! Ia să
mă leg de gravă de data aceasta de berbec! Nu te grăbi, simpat!
Înainte să adunăm în turbane cât mai multe diamante! Bine zici! Bine zici! Oooo!
Allah! Ce bogăcii!
Eh! Eh! Acum... ne putem lega împreună! Hai! Hai! Hai! Hai! Repede, Hansadi!
Un vultur a și sărit stârvul! Ești salvat, Simba!
Bine ați venit! Bine ați venit! Fă ceea ce o să-ți bată! Diamante! Diamante!
Diamante!
Am mai strâns și în turban un pumb! M-am împogățit! Sper că o să avem parte
egală cu voi, eh? Bineînțeles! Bineînțeles! Le vom vinde și vom împărți
câștigurile! Ești un vânător iscusit, omule!
Abia m-am întors prea cinstiți ascultători ai mei din ultima călătorie pe mare și m-a
și cuprins dorul depărtării și-al primejdiei.
Timpul spală necazurile toate, usucă lacrimile și închide rănile. Într-o dimineață m-
am uitat spre întinsurile pământului,
peste șesuri verzi și pustietăți, peste dâmburi uscate, peste codri și munți albaștri.
Și așa tare m-a încercat dorul largului lumii,
încât mi-am încărcat mărfuri pe o lungă caravană și am pornit spre Basora, de unde
începe largul apelui.
M-am îmbarcat pe o corabie la o lalpă cu câțiva negustori de vază și alți călători fel
de fel. Și cum pluteam așa, din mări în alte mări, din ostroave în alte ostroave,
deodată, căpetenia a prins a striga spre noi. Fără călătorilor! Nu știu cum s-au
petrecut lucrurile,
dar mare ne-a bătut din drum și ne-a aruncat drept în ostrobul mai multe! Înparce
corabia, capitane! Nu, nu e nicio primejdie!
Asemenea viețuitoare au fost întotdeauna prietenii omului. Așa se pare! Se
cunoaște că nu vă înturați lumea pe ape de mult? De-aici, din ostrobul maimuțelor,
nimeni n-a scăpat vreodată cu viață!
Într-adevăr, au năvălit calăpustele spre noi, au mors într-o plică funile ancărelor și
ne-au împins în ostrob! Să fugim înăuntru cu ostrobul!
Fugiți! Fugiți prea cinstiți negustori, cât că țin picioarele! Ostrobul maimuțelor e
un nesfârșit genitiv! Astfel nu trebuie!
Nu! Ne-au pierdut urma! Suntem salvați!
Deocamdată că nu înseamnă deloc salvare să părești școrabia, amenința de vietăți
negre cu labe mari și ochi galbeni și să rătăcești apoi într-o pustietate,
în care singura hrană sunt ele! Ierburi neapăr!
Zile și nopți am rătăcit înăuntrul ostrobului, cu ierburi și plante ne-am hrănit, setea
ne-am potolită cu apa rece a izvoarelor.
După ce am mers în pustie o bucată de vreme, l-am auzit pe unul dintre negustori
strigând cu vocea sugurmate de emoție… Ia priviți pe aceste negustori! Înserai!
Un serai cu acoperisul de aur care lumineaza pustia ca un soare Allah nu ne-a
parasit sa intram Mie mie teama
Intra dumneata mai intai, preacinstit de Sinbad Am sa intru, preacinstit de
Negustor Dar nu e drept sa ne indemnam unul pe altul atata vreme cat tovaras
suntem si la bine si la rau
Veniti, veniti, apropiatu-va si va cutremurati Iata ca unul dintre noi mai curajos a si
indraznit Dar ce i-o ar fi vazut ochii?
Curtea seraiului e plina de mormane si mobilite de oase Asta nu e semn bun Eu zic
sa ne indepartam de graba
Dar incotro, ca ce altceva iti poate da siguranta unei tihne decat un asemenea serai
Dar ce mai oare?
Cerul si pavantul Se cutremura Parca vine taifunul Cel ce smulge paduri din
radacini si cetati din temelini Nu e taifun
Iodihane e cat palmierul care se apropie cu pas de uriac Nu mai e nici o scapare Nu
va mai evaicariti atat preacinstiti Negustori
Mai bine sa chipzuim cum sa-i venim de hack mai repede Cine poate lupta cu
asemenea namelor Sinbad? Toți la o lanka! Ajutati!
Ajutor! M-a cuprins cu cetete uriase! Eu ce? S-a ridicat pe negru! A, ia uite!
Dihania neagra, cu gura cat sura, l-a prins in laba iuriasa tocmai pe catenia
gramacilor A dat apoi focul unei gramesti de lemne
Si cand era gata jarul, l-a infipt pe tovarasul nostru intr-un par si l-a frit pe carbun
Cu tot ce ne-am ingrozit!
Dupa ce a sfarsit de mancat, Dihania s-a intins pe iarba si a prins a sforaii de se
cutremurau arborii si zidurii
A dormit Dihania! Pietul omu, ne asteapta acea soarta! O sa perim cu toti
impantacele monstrui? Nu!
De ce sa stam ca puii de gaina fara sa incercam? Nu sa facam nimic intr-o scapare
de la crancerea pieirei! Bine, dar ce am putea face? Ce-ar fi sa incercam o fuga pe
ape? Cum?
Sa alcatuim o pluta, sa o legam bine, cati avem curmee din coaja tare de arbori
Sa o intepenim la tarm, la indemana, apoi sa cautam doua tapuse de fier
Si cand va sfori Dihania mai zdravan pe iarba, noi sa inrosim tapusele in foc Si sa
ii le infigem in amandoi oti Allah sa te binecuvanteze, preacinstite, simt, bat!
Asa vom face! La treaba, deci! Eu o sa strang vreascuri si o sa aprim focul! Cativa
negustori sa mearga cu mine sa doboram arbori!
Totul e gata! Gata! S-au inrosit sapusele in foc! Ard ca para! Atunci, retrageti-va
catre pluta si fiti pregatiti sa iesim in larg! Eu o sa iau sapusele si o sa-i viu de hac!
Nu am atrasit! Suntem pierduti! Allah nu ne-a parasit!
Faceti repede ce v-am spus! Asa, toti pe pluta! Acum sa-l pedepsim dupa fapta lui
ce a credut celalalt! Uaaa!
Mami la orbeca e cascoasa din minci! Ce-năiute! Acum suntem cu adevărat
salvați!
Împingeți fluta spre larg! Îți mulțumim, Zimbad! E salvat de la pieire! E salvat de
la pieire!
Cu fluta înștebată de nou, am ajuns curând în largul mării,
departe de dihania care bătea orbește cu pietri și bolovani, apele cu gând să ne
scufunde. După o zi și o noapte de pribegie pe apă,
mi-am întâlnit cu un vapor care plutea spre Baristan. Îmi păreți cunoscut,
preacinstite negustor! Nu cumva am călătorit împreună pe aceeași plută,
salvându-ne din ostrogul maimuțelor? Iar așa! Mi-a crescut baraba cât într-un an,
cât cu grâu mă mai voia de recunoaște cineva! A, preacinstite Zimbad!
O să te îmbogăsești! Încotro acum! Mă reîntorc în Baristan! Poate de data aceasta
vom avea cea mai mult noroc. Crezi, he? Ea privește norii aceia
ce se învârtăjesc la orizont. Da, da, da! Ea propie furtuna! Râște-ți furtuna! Cine
știe peste câtă vreme o să ne revedem pe o altă corabie!
Nu am auzit ce ai spus! Furtuna! După capul! Corabia se scumulă! Sfârșită!
Iată-mă din nou singur! M-am salvat și de data aceasta, agățându-mă de o scândră
și plutind cu ea pe mare, până când valurile m-au aruncat pe acest ostrov.
Dar aici totul pare lunștit. Nu se aud înfricoșătoare țipete de animale și păsări.
Bazăresc în vârful unui deal câțiva oameni ca și mine, culegând piper.
Ia să mă înfățișez lor! Slavă lui Allah! Ei, dar cine ești și ce cauți în ostrovul
nostru? Sunt un nefericit călător pe ape,
necustor de piei și pietre scumpe, aruncat de valuri și furtună pe pământul vostru.
Dar ești numai pieleșos, de parcă n-ai mai mâncat de un secol! Să-i dăm ceva de
alegurii din roadele pământului! Piper? Piper?
Sărmane călători! Mulți au mai slăbit mintea primejdile, dar cum o să te hrănim cu
piperul? Să plecem înaintea sultanului, e doar un oaspe! Negreșit! Hai,
vânturătorule pe ape! Urcă pe cal!
Ei, dar ce te-ai oprit? La ce te uiți? Nu-ți place calul? Da, da, da! Cum puteți voi
călări fără șași vreu? Fără ce? Nici măcar n-ați auzit de așa ceva!
Nu știu, nu pricep nimic! Să ne înfățișăm sultanului și o să pricepeți tot! Acum sunt
sigur că o să fiu bine primit!
Așa ameștere cu relata! Căptujește acum bine șaua cu lână! Iar voi, voi faceți
cările! Așa! I-am făgăduit doar sultanului că, drept mulțumire pentru primirea de
care mi-a făcut-o,
o să vă învăț cum să faceți șei și frâie și scări! Noi ce facem acum, prea cinstite
Sinbad? Am terminat șaua! Diviți-o cu fire de aur și argint! E pentru calul
sultanului!
Să văd ce-a făcut!
Frate Sinbad! Nimic nu leagă inima omenească de un loc mai mult ca dragostea!
Cu ce rost îmi amintești chemarea dragostei prealuminată sultanului? Ascultă,
Sinbad!
N-am gândit să-ți caut o nevastă potrivită, să te împământenești, să rămâi aici!
Pentru ce ai adus tu la noi, în rânduiele călării, cu daruri ai fost răsplătit?
Ai trăit în cinstea și-n dragostea mea! Îndată se vor înfățișa ca diul cel mare al
cetății și judecătorii, ca împreună să-i scăliți hârtia de cununie bătută cu pecetea
mea! Primești?
La picioarele luminăției tale! Iată și prea frumoasa sultanită!
E mândră și frumoasă ca inima luminăției tale!
Sinbad, ești fericit? Cum altfel aș putea fi, soața mea prea iubită? Dar spune drept,
nu-ți e dor de baristanul tău? Uneori, dar unde te pregătești să mergi?
Mă duc la nefericitul nostru vecin! De ce nefericit? Doar și el își iubește soața! Da,
dar soața lui a plecat dintre cei vii și el va trebui să fie îngropat cu ea împreună!
Cum?
În țara asta, Sinbad, unde ai primit să rămâi, moștenim de la cei vechi olegi al ta!
După rânduiala acelei legi, bărbatul trebuie să fie îngropat de viu împreună cu
soața! Allah, scapă-mă!
Aceste legi va trebui să te supui și tu dacă cumva eu... Prea iubita mea sultanită,
sper că tu te simți bine! Nu te supără nimic? Ești sănătoasă? Deocamdată, da!
Deocamdată? Allah, ia-mă pe mine întâi! Până dimineața, prea iubita nasață, cum
te simți?
Mă simt bine, Sinbad!
Noapte bună, prea iubita mea soață! Cum te simți? Păi...
Cum te mai simți, iubita mea soață? Allah!
Asta-ți e mai bine, speranța mea! Soțioara mea, nu răspunzi? Am înțeles! Aici o să-
mi putrezească oasele!
Așa a vrut Allah, Sinbad! Odată ce te-ai însurat aici cu o femeie a acestui pământ,
dator ești să te pleci în fața rânduierilor noastre!
Hai, fă-ți rugăciunile către Sfântul Soare și către iarba lumii! Pst, pst! Pst, pst!
Te învăț eu pe unde să ieși din groapă! Eu am mai murit de cinci ori! Allah să te
binecuvinteze! Hai, legați-l cu funie și coborâți-l în prăpastie!
Împreună cu o hrâncă de pâine și cu un ulcior cu apă! După rânduiala noastră! N-o
să-l mai vedem niciodată!
Neamurile s-au repezit așadar la mine, m-au legat strâns cu o funie și m-au coborât
în hăul gropei. Am mai auzit numai cum bufnește lespedea potrivită repede
deasupra.
Nu vă pot spune, prea iubiți ascultători ai mei, ce desnădejde m-a cuprins. Dar
deodată mi-a stat inima în loc.
La câțiva pași de mine, l-am zărit pe omul care îmi făgăduise scapare.
M-a luat de mună și strecurând unebinișor printre stânci, am dat de-o spărtură și
apoi de lumina soarelui.
Îți mulțumesc, omule! Fără dumneata acolo mi-a fi putrezit oastele! Înnoată până la
corabia de colo și fă-te nevăzut! Drum bun!
Și iară, ca mai înainte, m-a mușcat din nou de inimă șarpele dorului de ducă.
Corabia pe care mă îmbarcasem era prima care mergea spre inimă.
Duceam eu și ceilalți negustori rubinuri și stofe scumpe. Pluteam sub un soare
dogoritor și neistorisam unii altora isprăv nemaia. Dar nu am mai auzit!
... de hack namiilei din Ostrovul Nebunilor.
Să vă istorisesc eu cum am aflat pentru prima oară taina culesului nucilor de cocos.
Suntem numai urechii! Ascultând asemenea întâmplări năstrușnice, drumul pe apă
ne pare mai scurt și...
Valurile m-aruncase răpe un ostrov pustiu și ars de soare încât de foame simțeam
că mă sfârșesc. Umblam pe cărări neumblate... Deci nu vei ști când deodată...
Frate, care-i pricina mâhnirii tale? De foame sufăr, frate. Nu-i nimic, de foame nu
vei pieri dacă ești gata să faci o treabă. Cunoști vreun meșteșuc? Doar să vând
urmării.
Asta ajută ca furnia pe spânzuratul. Vei veni cu mine chiar acum la culesul nucilor
de cocos. Știi cum se face treaba asta? Nu. Nu. Adună de grabă sacul ăsta pietre.
Am priceput meșteșugul la mintea oricărui copil. Multă înțelepciune îți mai trebuie
să știi să dai cu pietre, boame. Adună, bolovar, și nu te mai lăuda în meștiință.
Meșteșugul încă nu l-ai dibuit. Păi sacul plin în dată. Hai acum la rădăcina
cocotierului de cor.
Multe lucruri am văzut, mult pământ am bătut, multe mări am colindat, dar nimic
nu-i mai presus decât pădurile înalte de cocotieri.
Socot că nimeni nu poate orca până la cununa ramurilor. Cum o să nimerim cu
bolovan fructele? Nu în fructe vom cinti, ci în maimuțele agățate de ramuri. Cum
așa? Încearcă numai.
Asta le-ntrece pe toate. Mânioasă foc de pălitură, maimuța apucă și ea o nută de
cocot și o aruncă în mine. Și asta se cheamă culesul nucilor de cocot.
Strașnică treabă! Dar știu că ai aflat un meșteșug prețios. Vrea ce mi te simți, bani.
Dar ce-ți e clatirea așa corabilă? Unde, vituleană, ne trageți spre țărm?
Vai vouă, prea ce știți, necustori! Ne trageți spre țărm! Ne trage o apă nevăzută
spre Muntele Magnetic! Muntele Magnetic!
Pe țărm, la poalele muntelui, zac scheletele multor corăbii și ale multor neînfricați
călători.
Măi, ceva! Capitanie, și-a bate drumul corabiei ce o conduce! Oh, cât aș vrea! Ne
lovim de munte! Ne lovim de munte! Au luat!
Din nou mi-e dat să-mi porți singurătatea-n cuștie. N-a mai rămas nimic și nimeni
din echipajul nostru.
Oare unde duce firul atei repezi care ne-a tras la țărm? Sub Muntele Magnetic? O
plută o să-mi fac din resturile corăbiei sfărămate de stânci
și-o să-mi dau drumul pe firul apei în hăul ce se deschide sub poala muntelui. Din
straie o să-l sucesc furii trainice. Așa! Așa!
Să leg acum bine bârnele între ele și să mă las în voia soartei.
Ce beznă mă-nchide pe-a locul peșterei atât de joasă încât trebuie să mă fac una cu
bârnele.
Și cât de ostenit sunt de-aș putea închide ochii.
Cine-o mai fi și drumețul ăsta adormit? Hei! Hei, scoală! Scoală, n-auzi? Ia să-l
împing în apă de pe plută.
La unde? Unde? Undeva? În ostrobul Muntelui Magnetic. Dar moșteagul ăsta cu
barbă albă și cu șorți înfrunze de palmieri de dinainte, ce-o mai fi?
Fie-s milă de un biet bătrân însetat! Și ce trebuie să fac? Să mă iei în spinarii și să
mă duci la izvorul cu apă. Să-mi potolesc setea. Și unde e izvorul?
Lasă-mă întâi să mă cațăr pe după grumazul tău și o să te duc eu la izvor. Fie, fie!
Opa! E, dar greu mai ești, moș Nege!
E, dar ce-ți încolăcești așa picioarele în jurul șalelor? De-acum n-o să mă mai dau
jos de-aici. Dihanea mi-a cuprins strâns cu brațele grumazul și cu picioarele m-a
încolăcit ca șarpele. Hai, hai, drumețule!
Nu te mai târgui! Du-mă la izvor, că așa o să mă car toată viața. Nu mă bate cu
picioarele, moșule, că te duc! Hai! Am luat pe diavolul în cârcă.
O fi departe izvorul. Mai e, mai e! Lasă-mă să-mi trag puțin sufletul. Mi-e sete, mi-
e sete nici gând, drumețule, mi-e sete.
Dar cum să-i viu eu de petrecanie, dihanie? Mai e, mai e! Repede, mai repede!
Moșule, fie-ți milă de un nefericit naufragiat. Te duc de două zile în spinare. Nici
când dorm somnul nopții, nu mi te cobor de pe grumază. Lasă-mă o clipă slow-
mot.
Ți-am spus că o să mă porți în spinare toată viața. Bine, facă-se voia ta. Dar lasă că
ți-o fac eu. Hai, hai să mergem!
Unde, unde mă duci? Pe dealul de acolo, acoperit cu vihi. Nu-mi plac strugurii. Nu
struguri o să-ți dau să mănânci, ci lacrima a bobului auriu sobei.
Mi-e sete, mi-e sete. Hai, intră acolo, dar mai întâi stai să luăm cu noi bostanul ăsta
și să-l curățim de mie.
Curățe-l tu. Nici nu mă așteptam să faci vreo treabă. Nu mă lovi cu cărcheile în
coaste. Așa, acum hai să-l umplem cu licoarea vihiilor.
Mai repede, mai repede. Mai repede, mai repede, spre pierzanie, dihanie. Umple de
gravă bostanul. Asta și fac. Așa.
Dar o să trebuiască să mă aștepți o vreme până ce o să dogorească bine soarele
zeama. Aștept. O să mă mai duci până atunci prin Ostrov.
Așa, acum cred că zeama a prins tocmai bine tărie de vin. Ce tot spui acolo? E gata
licoarea, moșule. Da. Ce sete mi-e, dă-mi să beau.
Uite, bea. Așa, bea. Ah, ce bună e. Mi se suie la cap.
Tu nu mi te-ai suit în cap, dihanie. Mai vreau, mai vreau. Mai bea, mai bea. Ha, ha,
ha. Ii, ii, ii.
Ii, ii, ii. Ha, ha, ha. Ha, ha, ha. Aoleu. Aoleu. Nu stiu din spinare. Am scăpat de
chin.
Din nou în voia apelor. În ziua aceea sufla un vânt predestitor de furtună dinspre
sud și cu toți eram cu sufletul greu. Dar nu dinspre norii negri de pe cer venea
primării de-a cei de altul de care.
În laruri, la câteva mile de Coradia noastră, a apărus un catarg pe care flutura un
steag negru. Anticlopi.
Anticlopi. Să-l avea cu negustorii! Populistii acuneștrii de pe Catar ne vor
recunoaște! Să-l avem! Să-l avem! A apărut!
Strânți în palmă, un folier de îmbireire. Parcă blănurile scumpe sunt mai prezioși.
Păi nu știți vorbe atât de ispititoare? Vă strălucesc ochii p-a la cheele, tirați?
Așa-i, șefule! Dar Prada nu va fi a unui aștepturi. Știm, știm, șefule! Atunci, la
treabă! La treabă! Sunt velele! Urmele! Urmele!
Cu toată viteza lainte! Urmele! Urmele!
Prea cinstiti negustori! Ne-au atacat tirații! Să ascundem marcurile în cala
vaporului! Rea târziu! Hei! Prea cinstiti negustorași! Nu vă mai tânguiți atât că
aveți de unde da!
Stai! Stai, bleștematule! Nu trageți traiere de pe mine! Hai să facem timp! Să mai
tângi și noi negustorii! Ha, ha, ha! Și ce aveți de gând acum?
O să vă vindem, caroni! Așa e! Mai vinem și un guron! După prea domnulata a
porții! Ha, ha, ha! Hai! Duceți-ne de gravă la mal!
Stai! Axii! Stai! Nu-i mai arunca în mare! Îl luăm o avere pe liniu Carismeia! Sus
velele! Sus cardulele!
Hai să-l sămânim!
Ăsta îi am! Încă nu! E! Încă nu! E! Dacă nu! Dacă a fost, am să-i duc! E! E!
Ha, ha, ha! E! A fost! E! E! E!
E! De unde știi? Te percepi și la negoț? Un pic. Atunci o să facem treabă bună. De
ochit cu pușca ai ochit vreodată? Nu. Ține arma, o să spun eu.
Ochiește nuca de cocos din coroana arborului de colo. Am ochit-o. Trage!
De două zile pândesc singur turma de elefanți ascuns în vârful cel mai înalt
cocotier. Am ochit în sfârșit unul. Stăpânul o să se bucure de sigur.
Fildeșul se caută. Dar e grea tânătoare. Elefanții m-au simțit și mă ocolesc. Dar ce
vor cu mine?
Un elefant s-a oprit la rădăcina cocotierului în care m-am cățărat. Ala! A apucat
troncul cu tromba. O să-l doboare. Și cum nici o să se întâmple. Sunt pierdut!
Întragă-mi! Întragă turmă mă va călca în picioare! M-a luat culp și m-a așezat pe
spinarea elatră.
Unde mă duce? Întragă turmă se îndreaptă spre marginea junglei iar eu călăresc ca
un șah în fruntea lor.
Zăresc în față un luminiș. S-au oprat. Dar ce văd? Un cimitir al elefanților.
Pământul e presărat. Cu colți de fildeș.
Nu cumva asta trebuia să înțeleg? De ce să le curm viața când fildeșul celor răpuși
de bătrânețe e atât de prețios?
Cu treabă bună, Simba!
M-am îmbogățit. O să te răsplătesc cum se cuvine. Răsplata cea mai mare, stăpâne,
e libertatea mea. Lăi fi liber, Simba! Mă vor reîntoarce în baristan. Pe mare.
Că toată viața mea mi-a plăcut să vântur apele. Din bogățiile pe care le-am
agonisit, voi da celor nevoiași și-mi voi purta bătrânețele pe cheiul însorit al
baristanului,
petrecând alte corări și alți călători.