Şindilaru Mihai Rareș

C.N.C.N. clasa a-VIII-a B

Paleontologia ca ştiinţă

Termenul de Paleontologie a fost propus în anul 1830, aproape în acelaşi timp de A.

Brogniart, H. M. D. Blainville şi G. Fischer de Waldheim şi a devenit un termen larg
utilizat. Denumirea vine din limba greacă de la cuvintele: palaios = vechi, ontos =
fiinţă şi logos = vorbire.
Paleontologia este ştiinţa care are ca obiect de studiu fiinţele, plante şi animale,
precum şi resturile şi urmele activităţii de viaţă ale organismelor ce au trăit de-a lungul
timpului geologic din momentul apariţiei vieţii.
Obiectul de studiu este definit printr-un termen general de fosile. Acest termen a fost
introdus pe la 1550 de Agricola (Georg Bauer) şi înseamnă în traducere = scos din
pământ.
Linné face pentru prima dată o separaţie netă între fossilia petrefacta ce defineşte
resturile (de plante sau animale) şi fossilia nativa ce defineşte mineralele sub toate
aspectele.
Paleontologia este o disciplină de graniţă între ştiinţele biologice (Botanică, Zoologie,
Evoluţionism, Sistematică, Ecologie) şi ştiinţele geologice (Stratigrafie, Geologie Istorică
ş.a.).
Ca ştiinţă independentă, Paleontologia s-a individualizat târziu, în secolul XVIII. Citări
sau descrieri de fosile se cunosc însă din antichitate în operele marilor filosofi şi
naturalişti ai vremii.
Aristotel din Stagira (384 - 322), înţelege perfect gradaţiile fiinţelor vii şi studiază
omul ca pe un animal la rând cu celelalte fiinţe. Aristotel este primul care împarte lumea
animală în două mari grupe şi anume: animale fără sânge (care ar corespunde
nevertebratelor de azi) şi animale cu sânge (vertebratele de azi). Aristotel reprezintă
una din cele mai marcante figuri de naturalişti ai antichităţii.
George Louis le Clerc de BUFON (1707 - 1788) realizează o celebră lucrare în 44
de volume intitulată “Histoire naturelle generale et particuliere ”. În această vastă
lucrare, pentru prima dată se exprimă idea descendenţei unor specii din altele şi a
omului din maimuţă.
Erasmus DARWIN (1731 - 1802) se ridică împotriva fixismului speciilor aducând
dovezi în sprijinul evoluţiei oferite de Paleontologie.
Charles DARWIN (1808 -1892) este întemeietorul concepţiei evoluţioniste a lumii
vii. Prin celebra sa lucrare “Originea speciilor” publicată în 1859, el pune bazele

Proiect la BIOLOGIE
Şindilaru Mihai Rareș
C.N.C.N. clasa a-VIII-a B
biologiei şi paleontologiei moderne. În această lucrare, el discută despre
imperfecţiunea (la vremea lui) cronicii geologice precum şi despre succesiunea
geologică a organismelor, facând apel din plin la datele oferite de Paleontologie în
sprijinul teoriei evoluţiei speciilor. Darwinismul are puternice influenţe în Paleontologie
care, cu ajutorul fosilelor, aduce dovezi concrete, materiale, în evoluţia grupelor de
organisme de-a lungul timpului geologic.
În secolul XX Paleontologia devine, mai ales după cel de al II-lea război mondial, una
dintre disciplinele deosebit de apreciate atât de către neontologi cât şi de către geologi.
Paleontologia devine un domeniu de sine stătător cu specialişti consacraţi şi cu o mare
semnificaţie teoretică în înţelegerea evoluţiei vieţii pe Pământ.
A doua semnificaţie, cea practică a Paleontologiei, priveşte datarea şi corelarea
formaţiunilor sedimentare la nivel local şi areal – continental, extrem de utile în
activitatea de prospecţiuni şi explorări a combustibilor minerali (gaze, petrol, cărbuni)
indispensabile dezvoltării societăţii moderne.
În România încă de la înfiinţarea celor două universităţi ale Vechiului Regat (la Iaşi în
1860 şi la Bucureşti în 1864), ştiinţele geologice (în care se include şi Paleontologia) au
avut o poziţie clară în instruirea academică. La Iaşi primul profesor de Geologie,
Mineralogie, Petrografie şi Paleontologie a fost Gr. COBĂLCESCU, iar la Bucureşti Gr.
ŞTEFĂNESCU. Aceştia au predat studenţilor de la facultatea de Ştiinţe, în cadrul
Ştiintelor Naturale.
Dezvoltarea puternică a cercetărilor din domeniul ştiinţelor naturii, atât pentru lumea vie
(Neontologie), cât şi pentru cea trecută (Paleontologie) a condus la apariţia unor noi
discipline şi separarea în cadrul Paleontologiei, definită încă de la 1830, a unor domenii
distincte foarte clare. Astfel, apare
 Paleozoologia, care se ocupă cu studiul resturilor fosile sub toate aspectele,
lăsate de organismele animale şi
 Paleobotanica, ce la rândul său se ocupă cu studiul plantelor fosile sub toate
aspectele.
Fosilele ca indicatori ai evoluţiei vieţii pe Terra
Fosilele reprezintă principalele surse de informaţii cu privire la evoluţia vieţii pe Terra.
Fără informaţiile pe care fosilele ni le furnizează , nu am fi avut nici o cunoştinţă despre
organisme extincte cum ar fi trilobiţii şi dinozaurii sau despre istoria dezvoltării şi
a interrelaţiilor evolutive dintre florele şi faunele actuale, decât din observaţii
asupra organismelor actuale.
Nu am fi avut cunoştinţe directe despre momentele în care s-au produs evenimente
biologice esenţiale, cum ar fi:

Proiect la BIOLOGIE
Şindilaru Mihai Rareș
C.N.C.N. clasa a-VIII-a B

 apariţia vieţii,
 dezvoltarea elementelor
scheletice,
 a primelor cochilii,
 colonizarea uscatului,
 apariţia primelor mamifere şi a
plantelor cu flori,
 dezvoltarea zborului,
 episoadele de extictii majore.

În Paleontologie cunoaşterea în detaliu a organizării părţii moi a unui animal este de

importanţă capitală în înţelegerea grupelor fosile. Regulile şi principiile din Botanică sunt
în totalitate obligatorii şi pentru lumea fosilelor.
În domeniul evoluţiei organismelor şi a legăturilor naturale de mediu, de filiaţie între
acestea –filogenia acestora- Paleontologia şi fosilele sunt de importanţă fundamentală.
Fără cunoaşterea răspândirii areale a fosilelor în trecutul geologic nu se pot explica
diferitele areale biogeografice ale faunelor şi florelor actuale.

Proiect la BIOLOGIE
Şindilaru Mihai Rareș
C.N.C.N. clasa a-VIII-a B
Utilitatea majoră a paleontologiei apare foarte clar în cadrul disciplinelor geologice.
Beneficiarul principal al studiului fosilelor este Geologia istorică.
Urmărind evoluţia în timp şi spaţiu a asociaţiilor fosile, a fost posibilă realizarea scării
geocronologice valabilă de la apariţia primelor resturi fosile sigure. Desigur
geocronologia bazată pe fosile este completată azi prin stabilirea vârstelor absolute pe
baze radioactive, care sunt raportate la cele definite pe baza evoluţiei vieţii.
Tectonica globală, translaţia şi deriva continentelor au fost şi sunt demonstrate şi azi pe
baza asociaţiilor de micro şi macrofosile. În concluzie nu se poate concepe un studiu
geologic serios care să nu conţină datarea cu precizie a formaţiunilor studiate în scara
timpului geologic.

Bibliografie
1. Acad. Theodor NEAGU “ BAZELE PALEONTOLOGICE ALE GEOLOGIEI ŞI
BIOLOGIEI”, ACTA PALAEONTOLOGICA ROMANIAE V. 6 (2008)
https://actapalrom.geo-paleontologica.org/APR_vol_6/Neagu_Bazele_paleontologiei.pdf
2. https://dokumen.tips/download/link/curs-paleontologie-pdf-20122013.html
3. https://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/geologie/
Patrutoiu_Tudor_Ciprian_Radu_Ro.pdf

Proiect la BIOLOGIE