Republica Populară Chineză

 Articol
 Discuție

 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric

Unelte





















De la Wikipedia, enciclopedia liberă

(Redirecționat de la RPC)
Republica Populară Chineză
Republica Populară Chineză
中华人民共和国
Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó
 Drapelul Chinei Stema Chinei[*]
Deviză: China Like Never Before
Imn: „Marșul Voluntarilor”
《义勇军进行曲》
„Yìyǒngjūn Jìnxíngqǔ”

Duration: 44 seconds.0:44

Geografie
Suprafață
- totală 9.596.961 km² (locul 3)
Apă (%) 2,8 %
Cel mai înalt punct Everest (8.848 m)
Cel mai jos punct Lacul Ayding[*] (−154 m)
Cel mai mare oraș Shanghai
Vecini Mongolia
Kazahstan
Kârgâzstan
Tadjikistan
Pakistan
India
Nepal
Bhutan
Myanmar
 Laos
Vietnam
Rusia
Coreea de Nord
Afganistan
Coreea de Sud
Japonia
Fus orar UTC + 8
Populație
Densitate 2011 (estimativ):[2] 144 loc/km²
- Estimare 2020 1.443.497.378
Limbi oficiale chineză1
Etnonim (masc.) chinez, (fem.) chineză, (pl.) chinezi
Guvernare
Sistem politic Republică socialistă monopartidă[1]
Președinte al Republicii Populare Chineze Xi Jinping
Premier al Republicii Populare Chineze Li Qiang[*]
Legislativ Congresul Național al Poporului(d)
Capitala Beijing
Istorie
Înființare
Unificarea 221 î.Hr.
Instaurarea republicii 1 ianuarie 1912
Proclamarea Republicii Populare Chineză 1 octombrie 1949
Economie
PIB (PPC) 2021
- Total ▲ $26.66 trilioane[3] (locul 1)
- Pe cap de locuitor ▲ $18.931[3]
PIB (nominal) 2021
- Total ▲ $16.64 trilioane[3] (locul 2)
- Pe cap de locuitor (locul 56)▲ $11.819[3]
Gini (2018) 46.7
IDU 0.761 (locul 85)
Monedă Renminbi (yuan) (¥)[a] (CNY)
Coduri și identificatori
Cod CIO CHN
Cod mobil 460
Prefix telefonic +86
ISO 3166-2 CN
Domeniu Internet .cn
1
Putonghua (mandarină) este limba oficială standard. Engleza are același statut de limbă oficială în Hong Kong, iar în
Macao portugheza. În zone cu minorități, sunt de asemenea oficiale limbile uigură, mongolă și tibetană.
2
Valorile sunt doar pentru China continentală, fără Hong Kong, Macao și Taiwan.
 Prezență online
site web oficial
hasthtag
Modifică date / text
Acest articol conține text în limba chineză. Fără suport
de afișare corespunzător, se pot vedea semne de întrebare,
pătrățele sau alte simboluri în locul caracterelor chinezești.

China (scris cu caractere chineze tradiționale: 中國; scris cu caractere chineze simplificate: 中
国; Pinyin Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó ascultă (ajutor·info)), denumită oficial Republica
Populară Chineză, este un stat independent situat în Asia de Est. Este a doua cea mai populată
țară din lume, cu o populație de aproximativ 1.411.000.000 de locuitori. China are un sistem
unipartid, condus de către Partidul Comunist Chinez, având sediul guvernamental în orașul-
capitală Beijing.[7] Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii, cinci regiuni autonome, patru
municipii de subordonare centrală (Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing) și două regiuni
administrative speciale, având în mare parte un sistem de autoguvernare (Hong Kong și Macao).
RPC revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este, în prezent,
controlată de către o entitate politică separată, Republica Chineză (RC); o revendicare
controversată din pricina statutului politic complex din Taiwan.[8]

Acoperind aproximativ 9,6 milioane de km2, China este ca mărime a suprafeței de uscat a doua
țară din lume[9] și a III-a / a IV-a țară după suprafața totală, în funcție de metoda de măsurare. [b]
Peisajul Chinei este vast și divers, variind de la stepe și deșerturi, precum Gobi și Taklamakan,
din nordul arid, la pădurile subtropicale din sudul umed. Lanțuri muntoase precum Himalaya,
Karakoram, Pamir și Tian Shan separă China de Sudul și Centrul Asiei. Fluviile Yangtze și
Galben, ca lungime al III-lea și al VII-lea din lume, curg dinspre platoul tibetan înspre dens
populata coastă de est. Coasta Chinei, de-a lungul Oceanului Pacific, este de 14.500 km lungime
și este mărginită de mările Bohai, Galbenă, Chinei de Est și Chinei de Sud.

Istoria Chinei începe din erele civilizației antice – una dintre cele mai vechi din lume – care a
înflorit în bazinul fertil al Fluviului Galben, în Câmpia Chinei de Nord. De milenii, sistemul
politic al Chinei s-a bazat pe monarhii ereditare, cunoscute sub numele de dinastii, începând cu
semimitologica Xia, din bazinul Fluviului Galben (cca 2000 î.Hr.). De la anul 221 î.Hr., când
dinastia Qin a cucerit o serie de mai multe state, pentru a forma un imperiu chinez, țara s-a
extins, fărâmițat și reunificat de mai multe ori. Republica Chineză (1912-1949) (RC) a răsturnat
ultima dinastie în 1911 și a condus China Continentală până în 1949. După înfrângerea
Imperiului Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist i-a învins pe naționaliștii
din partidul Kuomintang, din China Continentală, și a proclamat Republica Populară Chineză, la
Beijing la 1 octombrie 1949, în timp ce Kuomintangul a mutat guvernul RC la actuala capitală a
Taiwanului, Taipei.

De la introducerea unor reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile mari
ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013 a fost ca mărime a doua economie din
lume, atât cu PIB-ul total nominal, cât și cu paritatea puterii de cumpărare (PPC) și este, de
asemenea, cel mai mare exportator și importator din lume de bunuri.[10] China este una din țările
ce dețin arme nucleare și are cea mai mare armată permanentă, cu al doilea buget din lume - luat
după mărime - destinat apărării.[11] RPC este membră a Organizației Națiunilor Unite din anul
1971, când a înlocuit RC în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU.
China este, de asemenea, membră a numeroase organizații multilaterale formale și informale,
inclusiv OMC, APEC, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, BCIM și G-20.
China este prima putere regională din Asia și este considerată o superputere la nivel mondial.[12]
[13]

Etimologie
Cuvântul „China” este derivat din cuvântul persan Cin (scris cu alfabetul arab: ‫)چین‬, care provine
de la cuvântul sanscrit Cina (चीन).[14] Este consemnat pentru prima dată în 1516, în jurnalul
exploratorului portughez Duarte Barbosa.[15] Jurnalul a fost tradus și publicat în Anglia în 1555.
[16]
Teoria tradițională, propusă în secolul al XVII-lea de către Martino Martini, este că „Cina”
este derivat din „Qin” (秦), regatul vestic al Chinei, în timpul dinastiei Zhou.[17] Cu toate acestea,
termenul a fost folosit în scripturile hinduse timpurii, inclusiv în Mahabharata (secolul V î.Hr.) și
Legile lui Manu (secolul II î.Hr.).[18][19]

Numele oficial al prezentei țării este „Republica Populară Chineză” (scris cu caractere chinezești
simplificate: 中华人民共和国; scris cu pinyin: Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó). Denumirile
chineze obișnuite ale țării sunt: Zhongguo (scris cu caractere chinezești tradiționale: 中國; scris
cu caractere chinezești simplificate: 中国, de la Zhong: „central” sau „de mijloc” și Guo: „stat”
sau „state” – și în timpurile moderne – „națiune”) și Zhonghua (în chineză: 中华), cu toate că
numele oficial al statului a fost schimbat de mai multe ori, de către dinastii succesive și guverne
moderne. Termenul ZhongGuo a apărut în diverse texte antice, cum ar fi „Textul clasic despre
Istorie” din secolul al VI-lea î.Hr.,[c] iar în perioada pre-imperială a fost adesea folosit ca un
concept cultural pentru a face o distingere față de triburile Huaxia, percepute ca „barbare”.
Termenul, care poate fi singular sau plural, făcea referire la grupul de state sau de provincii al
Câmpiei Centrale (Chineze), dar până în secolul al XIX-lea nu a fost folosit ca un nume pentru
întreaga țară. Chinezii nu au fost singurii care și-au considerat țara ca „centrală”, conceptul fiind
întâlnit și la alte civilizații.[20]

Istorie
Articole principale: Istoria Chinei și Cronologia Chinei.
 Ornament din jad reprezentând un cerb, datând din timpul Dinastiei

Shang (sec XVII-XI î.Hr.) Unii dintre miile de războinici de teracotă, în

mărime naturală, ai dinastiei Qin, cca. 210 î.Hr. Vas chinezesc de

porțelan, ce datează din timpul dinastiei Ming

Preistorie

Dovezile arheologice sugerează o prezență umană pe teritoriul Chinei încă de acum 250.000 =
2,24 miloane de ani.[21] O peșteră din Zhoukoudian (în apropierea Beijingului de astăzi) prezintă
fosile hominide datând din perioada 680.000 - 780.000 î.Hr.[22] Fosilele sunt ale Omului de
Pekin, un exemplu de Homo erectus care utiliza focul.[23] Situl Omul de Pekin a dat, de
asemenea, resturi de Homo sapiens datând din perioada 18.000-11.000 î.Hr.[24] Unii oameni de
știință susțin că o formă de protoscriere a existat în China mai devreme de anul 3000 î.Hr.[25]

Conform traditiei chineze, prima dinastie monarhică a fost Xia, care a apărut în jurul anului 2070
î.Hr.[26] Dinastia a fost considerată mitică de către istorici, până la săpăturile arheologice
științifice de la Erlitou, unde au fost găsite rămășițe datând din epoca bronzului, în Henan în
1959.[27] Însă rămâne neclar dacă aceste site-uri sunt rămășițele dinastiei Xia sau unei alte culturi
din aceeași perioadă.[28]

Domnia dinastică timpurie

Articol principal: Dinastiile Chinei.

Prima dinastie din China care a lăsat consemnări istorice, semi-feudala Shang,[29] era poziționată
de-a lungul Fluviului Galben, din estul Chinei, din secolul al XVII-lea î.Hr., până în sec XI î.Hr.
[30]
Inscripțiile divinatorii de pe oase, din timpul dinastiei Shang, reprezintă cea mai veche formă
de scriere chineză, găsită până în prezent[31] și este predecesoarea directă a caracterelor chineze
moderne.[32] Shang a fost cucerit de către Zhou, care a domnit între secolele XII si V î.Hr., până
când autoritatea centralizată a fost, încetul cu încetul, erodată de către lideri militari feudali. Au
apărut, astfel, mai multe state beligerante independente, datorită slăbirii autorității statului Zhou,
intrându-se în perioada de 300 de ani a Primăverilor și Toamnelor, întreruptă doar ocazional de
către regele Zhoului. Până în Perioada Statelor Combatante, din secolele V-III î.Hr., mai
rămăseseră doar șapte state suverane puternice, pe teritoriul Chinei de azi, fiecare stat având
propriul său rege, ministere și armată.

China Imperială

Perioada Statelor Combatante s-a încheiat în 221 î.Hr., după ce statul Qin a cucerit celelalte șase
regate și a fondat primul stat chinez unificat. Regele Zheng al statului Qin s-a autoproclamat
„Primul Împărat” (始 皇帝) Shi Huang, procedând apoi la impunerea de reforme în întreaga
Chină, în special standardizarea forțată a limbii chineze, standardizarea unităților de măsură, a
lungimii axului carului și standardizarea monetară. Dinastia Qin a durat doar cincisprezece ani,
prăbușindu-se la scurt timp după moartea lui Qin Shi Huang, întrucât politicile sale legaliste și
autoritare, dure, au dus la rebeliuni pe scară largă.[33][34]

Marele Zid Chinezesc a fost construit de către mai multe

dinastii, într-un răstimp de peste două mii de ani, pentru a proteja regiunile agricole sedentare din
interiorul Chinei, de incursiunile păstorilor nomazi din stepele nordice

Ulterioara dinastie Han a condus China între 206 î.Hr. și 220 dHr, creând o identitate culturală
durabilă, care s-a păstrat până în prezent în rândul populației chineze.[33][34] Dinastia Han a extins
considerabil teritoriul imperiului datorită campaniilor militare inițiate, ajungând până în
Peninsula Coreeană, Vietnam,