Iubirea

-eseu-

A iubi este însăși legea vieții, este una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate
realiza o ființă umană. Iubirea poate să însoțească toate celelalte acte fundamentale ale
noastre. Dacă învățam plini de iubire vom memora și vom înțelege mult mai ușor. Dacă
ascultăm cu iubire, vom auzi mai multe și mult mai bine. Dacă vorbim cu dragoste, cuvintele
noastre vor căpăta o forță neînchipuit de mare. Dacă vom adormi cu dragostea în suflet,
somnul nostru va fi odihnitor și profund ca al unui copil.
Iubirea nu te ajută cu nimic în viață pentru că iubirea e însasi viață, nu e un lucru pe
care îl folosim doar atunci când suntem în dificultate. Ea face parte din ființa noastră, stă la baza
existenței noastre. Inconștient iubim și suntem iubiți la rândul nostru. Inconștient oferim
sentimente și primim la rîndul nostru sentimente. Involuntar suntem învăluiți de pasiuni
împărtasite și neîmpărtasite, de pasiuni interzise și de pasiuni care își găsesc forța să existe în
ciuda tuturor. Iubirea nu caută să se definească, nu se caută, nu se cere, pur și simplu se simte,
se trăiește, te bucuri de ea în fiecare moment.
Iubirea este sentimentul cel mai înălțator și mai copleșitor al ființei umane . Este, se știe,
și cea mai veche temă literară , înscrisă în forme arhaice , arhetipale , în toate mitologiile și
religiile lumii . Iubirea începe de multe ori , cu însăși Creația , cerul și pământul dobândind , în
varianta primară , atribute antropomorfe , distribuite după principiile masculin și feminin .
Permanența acestui sentiment pare a fi explicată de mitologie prin simbolul
ANDROGINULUI care ilustrează eterna căutare a iubirii, a sufletului pereche ce caracterizează
fiecare ființă umană. În mitologia greacă androginul era o ființă fabuloasă, jumătate bărbat
jumătate femeie.
Marile povești de dragoste reunesc în eternitate cupluri rămase nemuritoare ,
deopotrivă zei și pământeni , pe aceste dihotomii perpetue întemeindu-se marea poezie de
dragoste a lumii , marile tragedii , epopeile și o întreagă proză modernă , în care tema iubirii
este dominantă , dragostea oscilând între Eros și Thanatos , între angelic și demonic , între divin
și infernal .
Iubirea este abordată în literatură din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existând
diferite idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atât în literatura română ,
cât și în cea universală sunt: iubirea ca inițiere, iubirea ca pasiune și iubirea tragică.
Iubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii în literatură. Ea se
caracterizează prin atracție reciprocă puternică, existența unor obstacole în întâlnirea
sentimentului de iubire, prin încălcarea unor reguli ale comunității în care trăiesc cei doi. În
cazul ei îndrăgostiții trăiesc o stare de exaltare permanentă, care duce la un dezechilibru
sufletesc. Deseori ei sunt despărțiți de împrejurări și această depărtare se impune pentru a
verifica sentimentele și în același timp pentru a-i păstra intensitatea. Iubirea-pasiune este
însoţită întotdeauna de suferinţă, de o anume doză de nebunie şi de o tentaţie a morţii.
Un important scriitor care a adoptat iubirea în operele sale a fost Mircea Eliade. El a
zugrăvit în romanul său “Maitreyi” poveste tulburătoarea a unei iubiri care se înfiripează pe
etape, Maitreyi şi Allan acumulând treptat senzaţii şi sentimente(“O observam şi mă lăsam
prins de privirile ei, de acea voinţă fluidă,care nu are nimic de-a face cu ochii, deşi porneşte prin
ei.” “Nu mai era sete trupească aceea, ci sete de mine tot; ar fi vrut să treacă în mine toată, aşa
cum trecuse sufletul ei.”).Dragostea lor se destrămă datorită diferenţelor de cultura,tradiţii,
menatlitate, astfel fiind prezentată iubirea tragică.
Iubirea e ca un val, te face să nu mai fii stăpân pe tine, ai un alt stăpân, nu mai eşti tu.
William Shakespeare în ''Romeo şi Julieta'' surprinde această fază a dragostei: Romeo
înlocuieşte numele Julietei cu apelativele ''stăpână'' şi ''sfântă''. Pentru Romeo, Julieta e icoana
şi el este pelerinul care i se închină.
Iubirea părintească este relevată de Marin Preda în 'Morometii' în cazul lui Ilie
Moromete care în familie e un tată autoritar de care ascultă toţi fără să se opună. Când se
trezeşte brusc în faţa unei alte realităţi , personajul trăieşte o adevărată dramă a paternităţii.
Se remarcă , astfel , că marii scriitori ai literaturii au abordat tema iubirii din diferite
unghiuri cu rezultate de o imensă importanţă pentru literatura autohtonă. Faptul că iubirea i-a
atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mică amploare este natural, căci iubirea
este , poate , cea mai vastă sursă de inspiraţie prin faptul că este o experienţă unică pentru
fiecare în parte şi poate fi privită sub nenumărate aspecte. Şi în folclor iubirea este o temă
fundamentală.
Dacă ar fi să tragem o concluzie, nu avem de spus decât că iubirea este cel mai frumos
lucru cu care am putea fi înzestraţi şi iubirea adevărată nu răneşte pe nimeni şi face viaţa mai
uşoară şi mai frumoasă.Aşadar, dacă am fi nişte oameni iubitori, am trece prin viaţă cu inima şi
cu sufletul împăcat, fără să avem remuşcări.