Dupa melci- rezumat in 3 parti

Poezia "După melci" s-a publicat pentru prima dată

în revista "Viață Românească" (mai 1921) iar apoi a
fost retipărită în același an, într-o plachetă ilustrată de
pictorul M.Teiusanu care, înțelegând superficial textul, a
provocat reacția violentă a lui Ion Barbu. Ilustrarea
nepotrivită și numeroasele greșeli de tipar l-au
determinat pe autor să retragă placheta de pe piață.
Tema poemului o reprezintă rostirea cuvântului și
consecințele acestuia. Poemul debutează cu o
autocaracterizare a copilului și prezentarea timpului și
locului în care se desfășoară acțiunea. Primăvara
devreme reprezintă un moment al renașterii naturii când
grupul de copii ies în natură la pădure pentru a se juca.
Dintre toți, copilul se diferențiază prin atașamentul lui
față de viețuitoarele mici. Întâlnirea cu melcul este
pentru copil întâlnirea cu necunoscutul. Reacția lui este
firească, pusă sub semnul inocenței, rostește un cântec
specific perioadei. Primul descântec exprimă inocența,
credulitatea copilului care își dorea imediat ca melcul să
iasă din carapace. Forța cuvântului este extinsă la nivel
cosmic, iar în natură se declanșează o viforniță. Sunt
prezente deasemenea și personaje mitologice: Baba
Dochia, Moș Ene, Muma Pădurii.
Prin personajul Baba Dochia autorul accentuează
agresivitatea vremii. Copilul se adăpostește în căminul
călduros și își imaginează cum ar fi fost dacă melcul ar fi
cu el: "Mie gene, ție cornul drept, cel stâng, binișor, pe
când se frâng, lemne-în crâng, melc nătâng, melc
nătâng."
În partea finală copilul reîntors în pădure descoperă
melcul mort iar descrierea acestuia exprimă suferința
prin care a trecut. Imaginea lui îl face pe copil să
conștientizeze că a greșit, semnificative fiind versurile:
"Ai crezut în vorba mea, prefăcută..ea glumea".