1.

:-prima strof prezent un joc ciudat al tatlui cu copii si

ideea de joc misterios apare chiar din prima strofa: Dragii mei, o sa ma joc odata/ Cu voi, de-a
ceva ciudat./ u stiu cand o sa fie asta, tata,/ Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,/ !data poate
dupa scapatat". #iecare cuvant care se repeta aici o$sedant, odata", o sa ma joc", o sa ne
jucam", fi%eaza o proiectie incerta, nestiuta, dar oricum hotarata, in cealalta margine a timpului
uman, dupa scapatat", tot atat de misterioasa ca si miticul in illo tempore, timp al inceputului, al
nasterii tuturor lucrurilor
In prima strofa, vocea eului liric se confunda cu vocea tatalui. Poezia structureaza un
discurs confesiv, ce va puncta atitudinea in fata mortii. Incepe cu un apelativ afectiv.
Adverbul "odata" marcheaza perspectiva unei eventuale morti, iar eul liric este ciudat.
"Ciudat" este un avertisment. Prin repetitia adverbului "odata", se accentueaza ideea ca
moartea e un eveniment necircumscris temporal. Data, momentul mortii e incert si e
semnalat prin adverbul modal "poate". Finalul strofei initiale, marcheaza printr-un
paralelism perspectiva unei posibile morti vizand planul natural.
&.
'ocul de-a moartea" este un joc de neevitat, de care nimeni nu poate scapa, un joc viclean de
$atrani/ Cu copii ca voi, cu fetite, ca tine,/ 'oc de slugi si joc de stapani,/ 'oc de pasari, de flori,
de cani,/ (i fiecare il joaca $ine"., atotcuprinzatoarea enumeratie sugerand instapanirea sa
deplina asupra lumii, cu toata tristetea e%istentiala implicita.
)ai intai ii avertizeaza asupra disparitiei, intr-o zi, a fiecarei fiinte *+ un joc viclean de $atrani/ Cu
copii ca voi, cu fetite ca tine,/ 'oc de slugi si joc de stapani,/ 'oc de paseri, de flori, de caini,-,
atragandu-le atentia asupra perfectiunii implicite a jocului, in care se lasa prinsa orice forma de
e%istenta *(i fiecare il joaca $ine,-. .dentificam in aceasta viziune argheziana a mortii ca fapt
universal ideea consu$stantialitatii regnurilor vietii, care participa in aceeasi masura la marele joc
moartea este fenomenul universal, viclenia ei st /n faptul c nu alege pe copiide $tr/ni
In strofa a doua, debuteaza un alt avertisment: moartea fiind un fenomen viclean, siret.
ocul mortii vizeaza toate fiintele indiferent de varsta, indiferent de statut social! el
definind conditia umana. " un fenomen mult mai amplu, reperabil si i universul natural!
in aceasta acceptie, moartea vizeaza si o innoire a speciilor.
0
.n cea de-a treia strofa, isi e%prima iu$irea ce mereu, oriunde ar fi, ea va e%ista si va fi pe zi ce
trece, tot mai mare.
Ca-ntr-un circuit viata-moarte, moarte--viata, se vor conserva legaturile dintre cele doua lumi,
pentru ca, (u$ coviltirele lui Dumnezeu,, iu$irea este singura care conteaza, fiind o modalitate de
a ingheta eternitatea. Decrepitudinea fiintei este sugerata prin enumerarea in ascendenta a
trairilor umane, de la e%terior catre interior, de la statutul $iologic la cel ontologic al fiintei umane:
intr-o zi piciorul va ramane greu,/ )ana stangace, ochiul sleit, lim$a scamoasa,. !chiul, si lim$a,,
metafore ale identitatii umane constiente si creative, sunt cele care incheie procesul, ca o
sugestie a supravietuirii spiritului dincolo de disparitia trupului.
Fenomenul mortii este derulat poetic in cele mai mici detalii, transpus insa in plan
ale#oric, fi#urile de stil urmand indeaproape procesul treptat al deriziunii fizice. $asa cea
de taina a mortii fiecaruia este tinuta %&ubt coviltirele lui Dumnezeu', sub protectie
divina pana cand, %Intr-o zi piciorul va ramane mai #reu', simbolizand apasarea vietii,
#reutatea fara mar#ini care-l cuprinde pe omul aflat in pra#ul mortii. $ana devine
%stan#ace', ochiul este %sleit', iar limba %scamoasa', toate aceste manifestari aratand ca
lumea este supusa unui fenomen unic, dupa care alcatuirea materiala, fra#ila, a corpului,
se imprastie, devine repede dizolvabila. Corpul biolo#ic se supune unei auto-destramari
totale, incapabil de a se opune entropiei devoratoare.
(
In cea de-a patra strofa, moartea e comparata cu un vant, element ce se transforma intr-un
mesa#er funebru. )ersul secund, semnaleaza atitudinea de resemnare senina, calma,
mioritica in fata mortii. )ersul final, indica concretizarea atitudinii mioritice in fata mortii
prin inte#rarea individului in circuitul natural.
Tacerea si seninatatea rasului semnifica o moarte anticipata, asteptata de mult timp,
oricand posibila, caci mereu adie ca un vant in preajma fiintei umane. Copacul,
axis mundi, este simbolul deznadejdii existentiale a omului, al destinului implacabil,
care izbucneste cu putere in fiecare zagaz, pentru a opri fortele vitale ale
organicului.
.postaza omului va fi acum tacerea, mutenia, $lagiana, o tentativa de reintoarcere la originile
fiintei, de contopire cu su$stanta originara: +u o sa rad si o sa tac,/ ! sa ma culc la pamant./ !
sa stau fara cuvant,/ De pilda, langa copac,. Ceva din panteismul unor psalmi se regaseste si in
aceasta poezie, o topire lenta a fapturii, o reintoarcere in matca din care s-a desprins pentru a
mentine echili$rul acelui tot, primordial, echili$ru transferat, odata cu )area 1recere,, asupra
urmasilor.
apare sim$olul copacului ce prespune regenerare permanent, vitalitate-copacul protector, vin si
dttor de viat devine un punct de sprijin-/ncet ca un v2nt jocul totusi 3/ncepe cu moarte
4
In cea de-a cincea strofa, autorul face o aluzie reli#ioasa. &unt mentionate &fintele
&cripturi, dar si viata lui Iisus *ristos, care a acceptat sa moara.
Jocul de-a moartea este vechi de milenii, fiind cuprins chiar in actul creatiei divine
! jocul "fintelor "cripturi.# $sa s-a jucat si %omnul nostru &isus 'ristos# "i altii,
plini de friguri si de calduri,# Care din cateva sfinte tremuraturi# $u ispravit jocul,
frumos. Cele cateva sfinte tremuraturi, frigurile si caldurile, reprezinta esenta
vietii pamantene, imposibilitatea funciara de a depasi matrixul fortelor latente,
generatoare de moarte.
omul se spune jucului sfintelori scripturi a crui pild /l d si .isus 5ristos-desoclarizarea divinului,
.isus se joac.-elemente crestine: sf2nta scriptur, .isus 5ristos
(
In cea de-a sasea strofa, autorul incepe sa spuna pe nume acelui +oc infricosator, pentru ca
fiii sai sa inceapa de+a sa se resemneze si ei, in le#atura cu faptul ca tatal lor va pleca
pentru mult prea mult timp.