IPOTEZA:Jocul este o activitate umană dominanta in copilarie, prin care

copilul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând

conştient şi liber în lumea imaginară pe care şi-o creează singur.
Această activitate nu este specifică doar copilului, ea întâlnindu-se şi la
adolescenţi, la maturi, sau chiar la bunici, fiindca orice acţiune omenească se
reduce la o joacă.

ARGUMENTE:Jocul este mai vechi decât cultura, pentru că cultura presupune o societate
omenească, în vreme ce animalele se joacă întocmai ca şi oamenii, în absenţa unei
structuri societare bine definite. Chiar şi în cele mai simple forme ale sale, jocul este mai
mult decât un fenomen pur biologic, fiziologic, sau psihic. Consider ca Există în joc ceva
în plus, mai mult decât un instinct. Jocul e acel ceva ce nu poate fi definit cu exactitate.
Nu sunt menţionate motivele pentru care oamenii si animalele se joacă şi ajung la acea stare de
delir. Intensitatea jocului nu poate fi explicată prin nici o analiză, acesta este un dar de la
natură. Jocul a fost inventat înaintea apariţiei primilor oameni, când existau doar animalele.
Acestea aveau nevoie de joaca, neavand nevoie de cultură. În “Homo Ludens” autorul Johan
Huizinga prezintă joaca unor căţeluşi,care nu aveau cultura. De asemenea, omul de când se
naşte se joacă. Sugarii, care desigur nu au cultura, se joacă dând din picioruse, mâini, etc. Omul
se joacă pentru a depăsi unele greutaţi si pentru a-si satisface nevoia de relaxare. Prin joc omul
trece într-o altă lume, acolo unde totul este dupa placul lui, fara restrictii sau reguli de orice
natura, pentru ca altfel realitatea ar fi mult mai greu de suportat, iar ”mintea omeneasca nu se
poate desprinde din cercul magic al jocului”.

CONCLUZIE: Aşadar afirmaţia „Jocul este mai vechi decît cultura” este adevarată deoarece
animalele care au aparut înaintea noastră se jucau, chiar şi primii oameni făceau acest lucru, iar
la urma urmei pentru a te juca nu ai nevoie de cultură.