Situl arheologic al Acropolei din Atena

Tordai Soós Veron, anul IV, grupa 2

C1: noțiuni introductive
Acropola, monument cu valoare istorică și artistică deosebită

Acropola din Atena este un sit arheologic antic a cărui istorie s-a început încă în
epoca bronzului și care este astăzi sit cultural al Patrimoniului Mondial UNESCO. Situl
se află pe un deal de înăltime de 156 m în mijlocul orașului Atena, cu dimensiuni
de aproximativ 170x350m conținând ruinele mai multor clădiri antice de mare
importanță arhitecturală și istorică. Citadela sacră a fost cunoscută în trecut sub
numele Cecropia, după Cecropos, considerat de unii primul rege atenian, cunoscut
și ca legendarul om-șarpe. Termenul „acropolă” provine din cuvintele grecești aκρον (Fig1) Acropola undeva între 1860-1865
(akron, „punctul cel mai înalt, extremitatea”) și πόλις (polis, „orașul”), și este o nume
generică pentru toate siturile cu construcțiile de acest tip.
Acropola este un monument istoric care în curs de 25 secole a urmărit dezvoltarea
culturii astfel ne oferă valoare istorică și artistică deosebită.

Valoarea istorica
Acropola din Atena este una dintre cele mai vechi acropole din lume, care a suferit
modificări, reconstruiri și adaugări din perioada preistorică până în zilele de azi,
dar care a urmărit tot istoria Greciei, în diferite stări și preluând diferite funcțiuni, (Fig2) Acropola în 2023
astfel cumulând o valoare istorică significantă. Situl poartă urmele a fazelor istorice
semnificative începând chiar din secolul al XVI-lea (Î. Hr) când a fost reședință regală,
protejată de fortificație miceniană caracteristică în timp ce existența complexului
(cu obiectele arhitecturale care le vedem și astăzi) este legată de victoria greciilor
asupra perșilor din secolul al V-lea în Epoca de Aur a lui Pericle. Templele acropolei
sunt izvorul a nenumeratelor legende și credințe care au fromat societăți și ideologii,
purtând memoria politicienilor greci clasici (de exemplu, Themistokles, Perikles)
care au condus orașul la instaurarea democrației; gândirea filozofilor atenieni
(de exemplu, Socrate, Platon, Demostene); și lucrările arhitecților (de exemplu,
Iktinos, Kallikrates, Mnesikles) și artiștilor antici (de exemplu, Pheidias, Agorakritus,
Alkamenes). Monumentele Acropolei au supraviețuit timp de aproape douăzeci
și cinci de secole printre războaie, explozii, bombardamente, incendii, cutremure,
jefuiri, intervenții și modificări adaptându-se la diferite utilizări și civilizații, mituri și
religii și care toți au lăsat amprenta pe aceste construcții.

Valoarea artistică
Monumentele acropolei au fost dezvoltate de un grup excepțional de arhitecți
și sculptori ai antichității și sunt expresii ale arhitecturii antice grecești care nu
numai au influențat arta și arhitectura europei, dar chiar a stat, într-un fel la baza
acestuia. Construcția clădirilor este legată de niște artiști recunoscuți ale Epocii de
Aur, Partenonul fiind proiectat de Iktinos și Kallikrates cu colaborarea sculptorului
Pheidias (447-432), Propylaia de câtre Mnesikles (437-432) Templul Atenei Nike
fiind lucrarea lui Mnesikles și Kallikrates (427-424). De asemenea, Acropola din
Atena este un exemplu excepțional de adaptare a arhitecturii la natură, creând
un ansamblu de frumusețe unică, care a devenit reprezentativ al orașului și care a
influențat multe stiluri și curențe dealungul istoriei artei. Situl astfel, prin elementele
și completitudinea lui este a capodoperă a arhitecturii și artei antice grecești.

Starea monumentului
Situl este una dintre cele mai bine conservate și complete complexe monumentale
grecești antice existente încă în vremurile noastre, purtând totuși urmele ale timpului
și a diferitelor etapele în existența lui. Monumentele acropolei sunt în stare de ruină,
(majoritatea lor aflănd deasupra solului), după mai multe restaurări, modificări și
(Fig 3) Vedere ortofotomozaică a Acropolei (2009) care
schimbări însă starea lor s-a agravat în ultimele trei secole, datorită industrializării, al arată instalațiile temporare care susțin lucrările.
războaielor și bombardamentelor.
Înafară de ruinele deasupra solului, au fost decoperite ruinele arheologice a unor
construcții mai vechi pe dealul acropolei, astfel situl este considerat unul arheologic.

1. Partenon 12. Altarul Atenei

2. Vechiul templu al Atenei 13. Sanctuarul lui Zeus Polieoss
3. Erehteion 14. Sanctuarul lui Pandion
4. Statuia Atenei Promachos 15. Odeonul lui Herodes Atticus
5. Propylaeaea 16. Porticul (stoa) lui Eumedes
6. Templul Atenei Nike 17. Sanctuarul lui Asclepius
7. Eleusinion 18. Teatrul lui Dionysos Eleuthereos
8. Sanctuarul zeiței Artemis Brauronia 19. Odeonul lui Pericle
9. Chalkotheka 20. Templul lui Dionysos
10. Pandroseion 21. Aglaureion
11. Arrephorion

1 (Fig 4)
C6: cercetări legate de lucrările de restaurare
Etapele de construire

Perioada Miceniană (1600 î.Hr.) (Fig 5), (Fig 6)

Primele construcții pe situl Acropolei au apărut undeva în 1600 î.Hr cănd
triburile grecești, miceeni, au construit zidul ciclopic, cunoscut și ca
Pelasgian (sau Pelargic) în jurul citadelei, cu palatul regal și o așezare mică
în înauntrul zidurilor. Bucăți ale zidului sunt încă vizibile lângă Propylaea,
dar majoritatea ruinelor sunt îngropate în jurul Acropolei de astăzi. Palatul
a stat în locul Erechteionului. (Fig 5)

Perioada Arhaica (700-480 î.Hr.) (Fig 7)

În perioada arhaică a fost construită Templul Atenei Polias (570-550 î.Hr.)
pentru zeitatea orașului, în stil doric, numit și Hekatompedon și din care
au supraviețuit multe relicve. Între 529 și 520 î.Hr., un alt templu a fost
construit cunoscut ca Vechiul Templu al Atenei, (Arkhaios Neōs) undeva
între Erechteionul și Partenonul de astăzi. Hekatompedon a fost distrusă
(Fig 6)
în 490 î.Hr. pentru construirea unui templu mai mare denumit Partenonul
Vechi în timp ce Vechiul Templu al Atenei a fost arsă în a doua invazie
persană a Greciei din 480 î.Hr.

Perioada Clasică (479-323 î.Hr.) (Fig 7)

În Epoca de Aur al Periclei au început o mare reconstrucție al Acropolei.
Partea de sud a sitului fost umplută cu ruinele templelor distruse, statui
sparte și pământ pentru a aplatiza suprafața. S-a construit Partenonul
(447-438 î.Hr.) în locul Partenonului Vechi, distrus în invazia persană. De
asemenea, a început construirea a noii Propylaea (437-432 î.Hr.), o poartă (Fig 7)
monumentală la capătul vestic al Acropolei și a templului ionic al Atenei
Nike. Tot în această perioadă s-a realizat Erechteionul (421-406 î.Hr.),
statuia de bronz a lui Fidias a Atenei Promachos, împreună cu diverse alte
clădiri auxiliare (Pridvorul Kore) și sanctuare (pentru Poseidon, Erechtheus,
Cecrops, Herse, Pandrosos, Aglauros). Vechiul Templu al Atenei a fost
probabil reconstruită undeva în 454 î.Hr. Construcția complexului nu a fost
terminată din cauza Războiului Peloponezian.
(Fig 8)
Perioada Elenistică (323-86 î.Hr.)
Construcțiile de pe Acropolis și-au păstrat funcțiunile lor în perioada
elenistică, clădirile suferind modificări minime. Singura clădire nouă a fost
extinderea aripii galeriei de est a Stoei lui Artemis Brauronia, însă au fost
ridicate multe statui de câtre regii regatelor elenistice.

Perioada Romană (86 î.Hr.-267 d.Hr.) (Fig 5)

În perioada romană singurul monument nou a fost un templu circular
ridicat (după 19 î.Hr.) pentru a onora Roma și împăratul Augustus. Era
situat la 20 de metri de Partenon. La Parteon a fost adaugă o inscripție
(Fig 9)
pentru a-l onora pe împăratul Nero dar cel mai mult au fost modificate sau
reconstruite clădirile din jurul Acropolei: Teatrul lui Dionysos, Odeionul lui
Pericles, Herodeionul.

Perioada Medievală (până în 1458 d.Hr.)

În această perioadă, din vechile structuri de pe Acropolă existau doar
Partenonul, Propileea și Erechtheionul. Dealul a fost refortificat cu
adăugarea turnurilor. La monumente s-au adaugat pereți și au fost
transformate în biserici creștine, iar casele au început să ocupe situl. (Fig 10)
1826-1827 Acropola otto-
mană, Stathi, 2019 (Fig 11)

Perioada Ottomană (1458-1833 d.Hr.) (Fig 11)

Între 1458 și 1640 Acropola a fost plină cu case, iar Partenonul a fost
transformat într-o moschee cu modificări minime. În secolul al XVII-lea atât
Propylaea(1640)cât și Partenonul (1684) au fost parțial distruse în explozii,
iar turcii au construit o moschee mai mică între ruinele Partenonului (Fig
10), care a fost demolată în 1844 împreună cu toate casele. Între 1801 și
1812 Thomas Bruce a îndepărtat mai mult decât jumătate din sculpturile
Partenonului și părți ale Erechteionului împreună cu multe alte antichități
și le-a dus în Anglia. În timpul Războiului de Independență al Greciei(1833),
turcii au demontat mulți dintre zidurile Parthenonului pentru a scoate
clemele de plumb care țineau blocurile împreună, pentru producera
muniție. Planificarea reconstrucției a început imediat după ce în 1833
Grecia a căștigat independența. (Fig 12)
Suprapunerea perioadelor pe o hartă amplă 2
 C7: categoriile lucrărilor de restaurare: conservare, eliberare, reîntregire
Lucrările de restaurare

Restaurarea cea mai recentă a Acropolei a început în 1975 și ține

până în zilele de azi. Intervențiile erau necesare atât la niveulul
(Fig 13) (Fig 14) (Fig 15)
structurii (destabilizări cauzate de restaurări anterioare) cât și la Colectarea elemen-
nivelulul suprafeței (eroziuni cauzate de aerul poluat). În principal telor risipite între
restaurarea s-a axat pe conservarea monumentelor până în monumente,
perioada clasică, în forma lor de ruină (cum au supravețuit până
zilele de azi) dar și pe reabilitarea lor prin eliberare și reîntregire în
cazurile unde un număr significant de părți au fost găsite. Decizia
(Fig 16) Propylae înainte și după restaurare. (Fig 17)
de a restaura numai părțile din și premergătoare perioadei clasice
este una controversată dacă considerăm că Acropola are o istorie
mult mai amplă decăt aceste secole.
În cadrul lucrărilor de reîntregire elementele de marmură risipite în
jurul monumentelor au fost culese și analizate pentru identificarea
lor în cadrul clădirii, după care, în funcție de cantitatea pieselor
găsite la un anumit element, acesta a fost reconstruită cu niște
adaosuri de piese noi. Reconstrucția acestor elemente de clădire (Fig 17) Pronaos de la Partenon înainte și după restaurare. (Fig 18)
însă depindea de cantitatea și calitatea materialului original și de
relevanța elementului. În unele cazuri au fost adaugate și bucăți
noi de marmură pentelică din carierele lui Dionysos, criteriul de
decizie fiind eficiența structurala a membrului si a monumentului
și autonomia structurală şi estetică a piesei.
Lucrările de conservare cuprindeau conservarea suprafețelor
erodate prin consolidarea suprafețelor dezintegrate, umplerea
fisurilor prin injecții de mortar și îndepărtarea depunerilor de
(Fig 19) Fațada de vest a templul Atenei Nike după primele (Fig 20)
funingine și a crustei negre. restaurări din 1835 și astăzi
Lucrările de eliberare cuprindeau îndepărtarea adaosurilor din
perioada medievală a construcțiilor când mulți dintre monumente
clasice au primit ziduri medivale pentru transformarea lor în
biserici. Tot legat de eliberare, au fost scoase construcțiile parazitare
din interiorul monumentelor, un exemplu fiind moscheea mică
Erehteion, bloc al zidului de vest. Starea suprafeței înainte și după conservare. (Fig 21)
din interiorul Partenonului, dar au fost scoase și ruinele caselor
construite între monumente.
Majoritatea pieselor decorative originale de pe monumente
erau îndepărtate total pentru a evita degradări irreversibile, iar
monumentele au primit copii din piatra artificiala, finisate special
pentru ton si textură. Scultpurile originale sunt expuse în Muzeul
Acropolei.

Relație vechi-nou
În cazul lucrărilor de reîntregire, diferența dintre elementele vechi
și nou este clar vizibilă atât prin culoarea și textura cât și prin starea Bucăți găsite și identificate ca elementele unei Coloane reconstruite, se distinge
lor de completitudine, elementele vechi având toate crăpăturile și coloane (Fig 22) marmura nouă și cea veche (Fig 23)
degradările în timp ce piesele noi nu au acestea.
Copiile sculpturilor de pe monumente au fost tratate să aibă
aspect similar cu elementele vechi, totuși este justificat prin
faptul că parcurgând Muzeul Acropolei este evident că cei de
pe monumente nu sunt cele orginale. În ultimele ani, o decizie
controversată a fost și turnarea betonului în jurul monumentelor
pe premisa accesibilități. Mulți arheologi și arhitecți si-au exprimat
dezacordul cu această dezvoltare deoarece dealul în sine poate
fi considerat un monument cu o multitudine de detalii la nivelul
degradării rocilor și a solului iar turnarea betonului nu permite
accesul la astea.
Partenonul în 1875
și 2022 (Fig 25)

(Fig24) Evoluția Acropolei

de la sfârșitul secolului al
XIX-lea până azi .
3
C4: agresiunea mediului asupra monumentelor
Degradări cauzate de mediu

Faptul că Acropola a supravețuit 25 de secole este într-un fel datorită materialului

din care majoritatea construcțiilor a fost realizată: Marmura pentelică a cărei
rezistență față de degradări este ridicată. Totuși dealungul secolelor, unele forțe
ale mediului au dus la degradarea monumentelor de pe Acropolă.

Climat
Umiditatea climatului mediteranean a provocat coroziunea fierului și oțelului
în înteriorul bocurilor de marmură. Coroziunea acestor elemente a dus la
destalibizarea structurii Partenonului, deoarece piesele metalice folosite în
restaurările anterioare au pierdut capacitățile lor structurale. Fenomenul de sulfatare, în Dezintegrare cauzată de acțiunea
zonele de marmură adăpostite apei (Fig 27)
Temperatura ridicată al zonei (care a crescut în ultimele decenii) sporește
de apa de ploaie (Fig 26)
deteriorările chimice iar împreună cu schimburile neregulate de temperatură și a
ciclurilor de îngheț și dezgheț a provocat fisuri și spărturi pe piatră, expunând noi
suprafețe la poluanţii. Acest lucru a fost agravat și din cauza încălzirii globale din
cauza căruia temperatura Greciei s-a schiumbat și atât temperaturi scăzute, cât
și unii foarte ridicate se schimbă relativ brusc, un efect foarte dăunător oricărei
tip de piatră. Efectele vântului se văd cel mai mult la acumularea prafurilor și
sărurilor pe suprafața monumentelor și la degradarea mortarelor din restaurările
anterioare. De asemenea, ștergerea aproape completă a tencuielilor atât antice
cât și cele medievale este strâns legat de acțiunea vântului, a precipitațiilor și
a umidități. Zonele expuse direct la precipitații au suferit și de o decoeziune
intergranulară care a avut ca rezultat pierderea cristalelor de marmură și astfel
peirderea detaliilor de suprafață. (Fig 27) (Fig 29) Crustă neagră pe Erechteion rămasă după restaurarea finisată în
1987 (Fig 28)
Datorită faptului că ansamblul se află pe un deal stâncos, scufundarea
monumentelor nu a fost foarte prezentă, totuși, ruinele vechilor construcții, care
au fost distruse în diferite etape au fost acoperite de sol sau de alte materiale,
care trebuiau curâțate pentru a dezvălui ruinele.

Poluarea aerului
În ultimele secole aerul Atenei a suferit schimbări significante în ceea ce privește
componenetele sale. Aerul capitalei conține o cantitate mare de oxizi de sulf
(SO2 și SO3) care sunt dăuătoare pentru marmură. În prezența acestor substanțe
în aer suprafața marmurei tinde să se transforme în gips, astfel suprafețele
monumentelor au acumulat un strat significant de gips apropae pur, care
în zonele protejate de ploaie au ajuns chiar și la 5mm de grosime. Acest gips Decoeziune intergranulară la un detaliu (Fig 29)
a provocat pierderi severe de detalii la sculpturi deoarece, gipsul format are
o rezistență mult mai scăzut la apă și intemperi decăt marmura. Se observă că
suprafețele expuse la apă a monumentelor au mult mai puțină claritate la nivelul
detaliilor pentru că gipsul a fost spălată.
Un alt efect al aerului poluat a fost existența funinginei și a altor particule pe
suprafața monumentelor care, fiind acidici, au atacat suprafața marmurei.
Poluanții aerului au dus și la cumularea crustei negre la locurile adăpostite
de precipitații. De asemenea, oligoelementele, cum ar fi fierul, care tind să
catalizează oxidarea SO2-ului în SO3, au agravat transformarea marmurei de
suprafață în gips.
Aceste efecte dăunătoare sunt stâns legate de industrializarea Atenei, fapt ce
se vede prin lipsa deteriorării a frizei Partenonului pe pozele vechi înainte de
modernizarea orașului. (Fig 26) (Fig 28)
Biodeteriorarea. Prezența microbiană chasmoendolitică sub
exfolieri ale suprafeței de marmură (Fig 30)
Integritatea marmurei și durabilitatea sa mecanică a fost redusă și prin rezența
unor microrganizme ca ciupercile, algele sau bacteriile. Numărul acestora
a crescut și împreună cu creșterea umidității și a temperaturii și au dus la
degradări în înauntrul blocurilor de marmură. Tot aceste degradări biologice
au fost observate și la nivelul tencuielilor și a mortarelor, inclusiv mortarelor
folosite la restaurările anteriorare a căror compoziție era atacată grav de aceste
microrganisme. Au apărut zone și cu eroziune pitting, sub formă de găuri
semi-sferic cauzată de activitatea microorganismelor a căror dezvoltare a fost
favorizată de umiditatea crescută. (Fig 30)

Incendii Acumulare de prafuri (Fig 31) Eroziunea pitting (Fig 32)

Partenonul suferise daune cauzate de incendii, posibil din cauza invaziei Heruli
din anul 267 d.Hr. însă incendiile împreună cu cutremurele mai mici și datorată
incluziunilor de silicat de aluminiu din marmură au dus la o serie de fracturi și
exfolieri ale pieselor. 4
 C5: agresiunea omului asupra monumentelor
Degradări cauzate de om

Înafara degradărilor cauzate de mediu, deteriorarea Acropolei a fost (Fig 34) Restaurarea
agravată și de activitatea umană. condusă de Niko-
laos Balanos între
1909–1917 a rezul-
Greșeli de restaurare tat multe greșeli de
Încercările ulterioare de restaurare din vremea Independenței Greciei restaurare printre
(din 1834 până în 1933) a căutat doar să îmbunătățească aspectul care era reașeza-
rea unor blocuri
exterior al monumentelor prin eliminarea elementelor adaugate (cum la pozițiile greșite.
ar fi zidurile medievale) sau prin refacerea fațadelor. În urma a mai Părțile colorate ale
multor incendii, cutremuri, explozii și bombardamente, Partenonul a desenelor arată
suferea de un număr considerabil de crăpături adânci și superficiale blocurile restaurate-
greșit la zidul estic și
care au trecut neobservate până în 1975 și care au făcut restaurarea nordic de la Propy-
cea mai recentă foarte grea, aducând nevoia intervențiilor asupra lae, de către Balanos,
structurii. care a efectuat aces-
Restaurările lui Nicholaos Balanos din 1895–1933 au rezultat în te modificări fără
raport oficial despre
adaugarea unor elemente metalice la Erechteion și Partenon ce a făcut.
pentru consolidare, însă s-a descoperit că acestea nu erau calculate
corespunzător și au rezultat în fracturi de la umflarea componentelor
metalice. (Fig 35) Pe lângă daunele cauzate de oțel și alamă folosit
la armături, mortarele nepotrivite folosite anterior la proiectele de
conservare au contribuit, de asemenea, la deteriorarea suprafeței.
Majoritatea mortarelor de acest tip s-a dezintegrat sau s-a pulverizat,
astfel producând săruri solubile.
Partenonul a suferit daune provocate și de incendii, în care acoperișul
s-a prăbușit, iar colonada dublă interioară a fost distrusă. În reparațiile
care au urmat, a fost imposibil din punct de vedere economic refacerea
acoperișul în forma lui originală, astfel cel nou acoperea doar cela, Spargerea marmurei din cauza umflării elementului metalic din înauntrul ei.
(Fig 35)
lăsând neacoperită colonada exterioară.

Exploziile din secolul al XVII-lea

În 1640 Propylaea a fost parțial distrusă într-o explozie cauzată de un
fulger. Clădirea era folosită pentru a depozita praf de pușcă, în urma
exploziei acest rol fiind implinit de câtre Partenon, care în mod similar
a suferit de o explozie în 1684 în timpul invaziunii venețienilor. Aceste
explozii au fost printre cele mai grave care au dus la starea de ruină a
monumentelor. (Fig 36)

Adaugări de clădiri
Monumentele Acropolei au suferit modificări dealungul epocilor
pentru a le adapta la diferite stiluri sau credințe. În Evul Mediu Partenonul din 1749 după distrugerea lui în explozia din 1687 de către un
Acropola a primit ziduri masive atăt în jurul citadelei, cât și la fiecare bombardament venețian, desen de R. Dalton. (Fig 36)
monument transformându-le în biserici creștine. În Partenon chiar au
fost descooperite freșce creștine. Fortificația medievală a complexului
a fost demolată abia în 1835. De asemenea, în perioada otomană
Partenonul a fost transformată într-o moschee, iar după distrugerea
lui din 1684, o moschee mai mică a fost realizată între ruinele lui. (Fig
37)

Mutarea anumitelor părți ale cladirii.

Între 1801 și 1812, Thomas Bruce, al 7-lea conte a lui Elgin a îndepărtat
mai mult de jumătate din sculpturile Partenonului și părți ale Partenonul din 1834 înainte de orice restaurare, desen de C. Hansen. (Fig 37)
Erechteionului, împreună cu multe alte antichități, provocând daune
majore monumentelor. Îndepărtarea sculpturilor a provocat imediat
o mare dispută care continuă și astăzi. Piesele mutate au fost vândute
Muzeului Britanic din Londra în 1816.

Ruinele de la Arkhaios Neōs distrusă în invazia persană al Greciei (Fig 38)

Cariatidele originale în Muzeul Acropolei (Poză: Muzeul Acropolei) (Fig 33) Piesele rămase după distrugerea templului au fost identificate și reașezate.
5
C9: sisteme și materiale istorice de construcție: piatra
Materialul principal de construcție: marmura

Deteriorări
Clădirile de pe Acropolă sunt construite din marmură pentelică, un material
de construcție extrem de bun, dens cu o structură fină și porozitate scăzută.
Deteriorarea acestei marmure este atribuită unei combinații de factori mecanici, Erechteion, capitalul K6 înainte și după conservare (Fig 39)
fizico-chimici și biologici, împreună cu poluarea atmosferică, microstructura
marmurei si a interventilor umane.
Datorită poluării din ultimele secole, prezența oxizilor de sulf (SO2 și SO3) a dus la
o degradare fizico-chimică majoră a suprafeței marmurei care în prezența acestor
poluanți tinde să se transforme în gips. Acest gips are o durabilitate mult mai mică
și a dus la degradări de suprațafă în prezența apei și a vântului, reducând claritatea
detaliilor de suprafață. Prezența funinginelor și a altor particule depuse pe suprafața
marmurei a contribuit la distrugerea acestuia din cauza aciditatea lor, în timp ce
oligoelementele, cum ar fi fierul, a sporit oxidare SO2-ului în SO3.
În afară de deteriorările anterioare, pot fi identificate și o serie de deteriorări fizice.
Umiditatea împreună cu efectele îngheț-dezghețului au dus la apariția fisurilor în Modele pentru reproducerea volutelor noilor capiteluri ionice.
piatră, mai ales în elementele unde erau așezate tije metalice în marmură. Vântul -au folosit șabloane pentru fiecare curbă de pe fiecare capitel
puternic de pe dealul acropolei, deși în sine nu a avut efecte foarte puternice pentru modelarea marmurei noi (Fig 40)
asupa marmurei, totuși a contribuit la depunerea prafurilor și poluanților din aer
pe suprafețele monumentelor, fapt ce a accelerat degradările datorite acestora.
Încărcările mecanice au devenit probleme mai ales în urma unor restaurări
anterioare nepotrivite, care fie nu au reușit să reașează elementele la locul lor
portivit, fie au introdus elemente care au dus la o solicitare structurală ridicată.
Au fost identificate și o serie de deteriorări biologice din cauza unei varietăți mari
de microbi (cum ar fi bacterii, cianobacterii, alge, ciuperci și licheni) a căror prezență
a afectat marmura și eficacitatea pe termen lung a materialelor de conservare
folosite în restaurări anterioare. Ele au provocat daune prin diverse feluri reducănd
Fragment dintr-o grindă originală reasamblată cu titan și
durabilitatea marmurei. ciment (Fig 41)

Lucrări de restaurare
Pentru rezolvarea nevoilor structurale, blocurile de marmură au fost demontate cu
îndepărtarea elementelelor metalice, adaugate în restaurările anterioare împreună
cu tencuiala de ciment sau plumbul. În locul lor, pentru rezistența necesară au fost
introduse armături din titan împreună cu ciment alb. Titanul a fost folosit pentru
caracteristicile lui care permit o lucrare bună împreună cu marmura, și pentru că Tijele din titan în tăieturile Reatașarea bucăților găsite risipite
are o rezistență foarte ridicată la toate tipurile de coroziuni. De multe ori aceste antice. ( Fig 42) în pământ la Partenon ( Fig 43)
elementele noi din titan au fost așezate în tăieturile antice de cleme și dibluri.
Piesele căzute de pe monumente au fost identificate și recosntruite în elemente cu
adaos de marmură nouă, astfel au fost studiate și recreate detalii cum ar fi volute,
corniere sau frize. Elementele reparate au fost reașezate la locurile lor inițiale, chiar
dacă acestea au fost mutate în restaurări anterioare și numai în cazuri excepționale Elevație Nord, Partenon, culorile reprezintă diferite locuri unde
au fost găsite elementele. ( Fig 44)
au fost lăsate în poziția greșită unde au fost găsite în urma unui astfel de restaurare.
Prin tehnologii avansate chiar au fost descoperite și repoziționate elemente cum
ar fi numeroase blocuri de marmură din zidul nordic al Erechteionului sau piesele
colonadei de nord al Partenonului.
Toate suprafețele a tuturor monumentelor au fost conservate cu materiale
anorganice și reversibile a căror proprietăți fizico-chimice erau compatibile cu
marmura veche.
Fisurile si golurile interioare au fost curățate cu unelte si cu utilizarea aerului, a apei Culori antice descoperite în Injectarea fisurilor de la
timpul curățării cu laser ( Fig 45) coloanele Partenonului ( Fig 46)
deionizate și a peroxidului de hidrogen după care au fost umplute cu ciment alb
Portland, ciment sau ciment-var, în funcție de rezistența cerută.
Pentru protejarea suprafeței de poluarea atmosferică, a fost proiectat și testat un
nou material, bazat pe conductori-n și care are și o culoare similară cu marmura mai
veche, reducând diferența de culoare dintre elementele vechi și noi.
Printre tehnologiile innovative folosite în restaurarea Acropolei, trebuie menționată
curățarea frizei vestice al Partenonului cu laser, într-o aplicație originală, folosing
Friza vestică Parthenon Bloc IX, înainte și după curățarea cu laser
simultan două lungimi de undă, infraroșu și ultraviolet. Această metodă a permis ( Fig 47)
o curățare extrem de sensibilă a funinginei și a crustei negre fără deteriorarea
straturilor istorice de pe suprafața sculpurii. Acest metodă a fost aplicată și în cazul
tavanului Pridvorului Cariatidelor, unde printre straturile istorice au descoperit
urme de decor pictat și urme de vopsea antică.
O altă metodă nouă de restaurare a fost injectarea fisurilor din coloanele
Partenonului in-situ cu un chit hidraulic special pregătit pentru a evita demontarea
acestora.
Friza vestică de la Partenon înainte de restaurare și copia frizei
ce se vede azi ( Fig 48)
6
Surse imagini

• (Fig 1)(Fig 9) - Martin-McAuliffe, S. L., & Papadopoulos, J. (2012). Framing Victory: Salamis, the Athenian Acropolis, and the Agora. Journal of the
Society of Architectural Historians, 71(3), 332–361. https://doi.org/10.1525/jsah.2012.71.3.332
• (Fig 2) - Antonopoulos, P. (2023, May 13). Greek Elections 2023: Schedule Of Archaeological Sites, Museums With Different Open Hours On May
21. Greek City Times. https://greekcitytimes.com/2023/05/13/greek-elections-2023-schedule-of-archaeological-sites-museums-with-different-
open-hours-on-may-21/
• (Fig 3)(Fig 16) (Fig 17) (Fig 18) (Fig 19) (Fig 21) (Fig 22) (Fig 29) (Fig 30) (Fig 33) (Fig 34) (Fig 35) (Fig 37) (Fig 38)(Fig 39) (Fig 40) (Fig 41) (Fig 42)
(Fig 43) (Fig 44) (Fig 45) (Fig 46) (Fig 47) (Fig 48) - Iōannidou, M., Jenkins, I. D., & Museum, B. (2012). Acropolis Restored. British Museum Research
Public
• (Fig 5) - Hopper, R. J. (1974). The Acropolis.
• (Fig 6) - Mauro, C. M. (2019). Religious Survivals in the Erechteion Area: a Diachronic Approach. Dialogues D’histoire Ancienne. https://doi.
org/10.3917/dha.451.0065
• (Fig 7) (Fig 8) - Fiederer, L. (2021). AD Classics: Acropolis of Athens / Ictinus, Callicrates, Mnesikles and Phidias. ArchDaily. https://www.archdaily.
com/804921/ad-classics-acropolis-athens-ictinus-callicrates-mnesikles-phidias
• (Fig 10) - Parthenon Mosque (A) - Madain Project (en). (n.d.). https://madainproject.com/parthenon_mosque?fbclid=IwAR0sjp1RQ4roJ5UfA6ApG
lWgCKU-bHXmiSYCaqT_SJK1x7-fB6uqYvbY3w4
• (Fig 11) - nxJwpc748GzD8JuBrR3QWANvgx59C. (2021b). The Ottoman Acropolis: Entangled Biographies, Shared Heritage. Dëcoloиıze Hellάş.
https://decolonizehellas.org/en/the-ottoman-acropolis-entangled-biographies-shared-heritage/?fbclid=IwAR1YlEKFroNxIa52whuIz7aCINLmSSR
T3ycQLj8Sa4XSb1zjVYsAOq9KCME
• (Fig 12) - Scan după lucrarea originală din Archivio Storico del Touring Club Italiano - File:Map The Acropolis of Athens and its slopes 1928-1940
- Touring Club Italiano CART-TRC-37.jpg - Wikimedia Commons. (n.d.). https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Map_The_Acropolis_of_Athens_
and_its_slopes_1928-1940_-_Touring_Club_Italiano_CART-TRC-37.jpg
• (Fig 13)(Fig 14)(Fig 15) (Fig 20) - Lobell, J. A. (n.d.). The Acropolis of Athens - Archaeology Magazine. https://www.archaeology.org/
issues/193-1511/features/3765-athens-acropolis-restoration-project
• (Fig 17) (Fig 23) (Fig 28) - Imagini făcute de mine
• (Fig 24) - https://i.imgur.com/wjzVsZv.jpg , Arhcaeologist - https://www.facebook.com/photo.
php?fbid=1522295048178686&set=p.1522295048178686&type=3&locale=zh_CN
• (Fig 25) - Greece from the Coming of the Hellenes to AD. 14, pagina 147, Lobell, J. A. (n.d.). The Acropolis of Athens - Archaeology Magazine.
https://www.archaeology.org/issues/193-1511/features/3765-athens-acropolis-restoration-project
• (Fig 26) (Fig 27) (Fig 31) (Fig 32) - Acropolis Restoration Service. (2021, September 6). Deterioration of the marble - YSMA. YSMA. https://www.
ysma.gr/en/conservation/deterioration-of-the-marble/

Bibliografie

John E. Yocom (1979) Air Pollution Damage To Buildings On The Acropolis, Journal of the Air Pollution Control Association
Aa3d. (2021). The roman Acropolis. Ancient Athens 3D.
https://ancientathens3d.com/roman-acropolis/
Acropolis Restoration Service. (2021, September 6). Deterioration of the marble - YSMA. YSMA.
https://www.ysma.gr/en/conservation/deterioration-of-the-marble/
Fiederer, L. (2021). AD Classics: Acropolis of Athens / Ictinus, Callicrates, Mnesikles and Phidias. ArchDaily.
https://www.archdaily.com/804921/ad-classics-acropolis-athens-ictinus-callicrates-mnesikles-phidias
Hurwit, J. M. (2000). The Athenian Acropolis: History, Mythology, and Archaeology from the Neolithic Era to the Present. Cambridge University Press.
Iōannidou, M., Jenkins, I. D., & Museum, B. (2012). Acropolis Restored. British Museum Research Public.
Lempidakē, E. (2010). The Restoration of the Monuments of the Athenian Acropolis.
Lobell, J. A. (n.d.). The Acropolis of Athens - Archaeology Magazine.
https://www.archaeology.org/issues/193-1511/features/3765-athens-acropolis-restoration-project
Martin-McAuliffe, S. L., & Papadopoulos, J. (2012). Framing Victory: Salamis, the Athenian Acropolis, and the Agora. Journal of the Society of Architectural
Historians, 71(3), 332–361.
https://doi.org/10.1525/jsah.2012.71.3.332
Mauro, C. M. (2019). Religious Survivals in the Erechteion Area: a Diachronic Approach. Dialogues D’histoire Ancienne.
https://doi.org/10.3917/dha.451.0065
The Ottoman Acropolis: Entangled Biographies, Shared Heritage. Dëcoloиıze Hellάş.
https://decolonizehellas.org/en/the-ottoman-acropolis-entangled-biographies-shared-heritage/?fbclid=IwAR1YlEKFroNxIa52whuIz7aCINL
mSSRT3ycQLj8Sa4XSb1zjVYsAOq9KCME
Parthenon Mosque (A) - Madain Project (en). (n.d.).
https://madainproject.com/parthenon_mosque?fbclid=IwAR0sjp1RQ4roJ5UfA6ApGlWgCKU-bHXmiSYCaqT_SJK1x7-fB6uqYvbY3w4
Rhodes, R. F. (1995). Architecture and Meaning on the Athenian Acropolis. Cambridge University Press.
The Acropolis Restoration Project: 1975-2002 – Untouched by Time. (n.d.).
https://sites.middlebury.edu/untouchedbytime/the-acropolis-restoration-project/
UNESCO World Heritage Centre. (n.d.). Acropolis, Athens.
https://whc.unesco.org/en/list/404/
Yalouri, A. (2000). Global Fame, Local Claim: The Athenian Acropolis as an Objectification of Greek Identity.
In Athens, new Acropolis renovations threaten to erase ancient history, expert says. (2021, September 3). Brown University.
https://www.brown.edu/news/2021-09-03/acropolis