Tordai Soos eV ron / Grupa 152 / 2023-2024
Muzeul Acropole, Bernard Tschumi Architects, Atena, Grecia, 2009 (realizat)
Descrierea proiectului, Context, Interpretare
Decizia pentru construirea unei muzeu nou al Acropolei a fost anunțată de statul grecesc
încă în 1976, cănd a devenit evident degradarea cauzată de poluare a construcțiilor și a
multor piese de pe situl arheologic. Inca de la inceput a fost o presiune mare pentru o
cladire reprezentativa, demna pentru unul dintre cele mai prețioase situri arheologice,
dar care este si suficient de modesta pentru a nu atrage atentia de la monumentele din
jur. Primele două concursuri organizate național nu au dus la nici un proiect câștigător, iar
proiectul câștigător la cel de al treilea, organizat internațional în 1990, a fost anulată după
evaluarea excavărilor pe situl destinat muzeului, care au fost menite să fie păstrate. În 2001
s-a ținut ultimul conscurs pentru muzeu, câștigat de Bernard Tscumi Architects, fundațiile
fiind finalizate pe 30 ianuarie 2004, deschiderea muzeului având loc pe 20 iunie 2009.
Fig 1. - Propunerea inițială câștigătoare pentru Fig 2. - Muzeul Acropolă vâzut împreună cu Parthenonul
muzeu, care propunea un volum peisajer cu un
ochi spre Acropolă
Muzeul este situat în zona istorică Makryianni și se află la aproximativ 300 de metri
de Parthenon. Intrarea sa este adiacentă începutului pasarelei pietonale Dionysiou
Areopagitou, care o leagă de Acropole și de alte situri arheologice cheie din Atena. Clădirea
este plasată deasupra ruinelor orașului vechi, păstrând în același timp structura istorică,
care e vizibil și din zona de primire a muzeului si poate fi și parcursă prin coborăre sub
muzeu.
Bernard Tschumi (născut pe 25 ianuarie 1944, Lausanne, Elveția) a terminat arhitectură la
ETH Zurich în 1969 și este un arhitect deseori asociată cu deconstructivism. Începând cu anii
1970, Tschumi a susținut că nu există o relație fixă ​​între forma arhitecturală și evenimentele
care au loc în ea și că rolul arhitecturii nu este de a exprima o structură socială existentă,
ci de a funcționa ca un instrument pentru a pune sub semnul întrebării acea structură.1
Experiența revoltelor din mai 1968 și activitățile Internaționalei Situaționiste au influențat
abordarea lui Tschumi față de design și rolul acestuia și a început să combină filmul și teoria
literară cu arhitectura. O mare influență asupra lucrările sale au fost teoriile și diagramele
ale regizorul rus, Serghei Eisenstein care a produs scheme secvențiale pentru propriile
sale filme și care au inspirat pe Tscuhmi să cerceteze relația între spațiu, eveniment și
mișcare. Începând cariera mai mult pe domeniul teoriei, Tschumi a avut primul său proiect
significant în 1982, când a câștigat competiția pentru Parc de la Villette unde a implementat
studiile sale teoretice până atunci, vâzut mai târziu ca una dintre primele manifestări ale
deconstructivismului.
În conceperea Muzeului Acropolei Tschumi trebuia să răspundă la niște condiții foarte variate,
de la importanța culturală a unei astfel de clădiri, integrarea excavărilor în construcție,
până la anumite ambiții politice ale statului grecesc care vroia să demonstreze în particular
pentru Marea-Britanie, că poate să preia marmurile Elgin, deținute de ei de cățiva secole.2
Astfel un accent mare s-a pus la conținutul muzeului și la modul cum obiectele istorice, în
general sculpturi și piese de decor de pe clădirile Acropolei, vor fi prezentate în muzeu.
Întrebarea de cum arată o clădire reprezentativă pentru o clădire și mai reprezentativă a
stat la baza conceptului, necesitățiile spațiilor interioare direct definind volumetria clădirii.
Muzeul e alcătuit din 3 volume: baza, care ,,plutește,,3 deasupra ruinelor, conține zona de
intrare, expoziția temporară și auditorimul, partea mijlocie, conținând un spațiu de înălțime
dublă și care prezintă morfologia sitului arheologic de la perioada arhaică până la cea
romană și volumul superior care e destinat Galeriei Parthenon. De asemenea, Tschumi a
explorat 3 tematici principale: lumina, circulația și tectonica, stilul mai minimalistic față de
alte proiecte a lui, exprimând aceste preocupări legate de interior.
1
“Bernard Tschumi | Architectuul.”
2
Geraki, Palmyra. “A Building’s Building: The New Acropolis Museum”, 63.
Arhitectura rațională vs fenomenologică
O temă foarte interesantă în realizarea muzeului este cea a experienței întrucât lucrările lui
Tschumi sunt de obicei mai aproape de arhitectura conceptuală decât cea fenomenologică.
Totuși, la Muzeul Acropole, afirmația că aparține arhitecturii raționale, parcă nu este chiar
adevărată. La prima vedere, clădirea este puternic influențat de un concept de circulație
tridimensională care urmărește o prezentare în timp a evoluției Acropolei, nivelurile
reprezentând diferitele perioade sau tematici, conectate printr-o rampă centrală în mijloc.
Fig 3. - Cele trei volume ale muzeului Fig 4. - Conceptul circulației, parte definitorie a conceptul
muzeului și subiect important pentru Tschumi în căutările
cu funcțiunile lor: excavările, galeria
principală, galeria Parthenonului. lui legate de spațiu, eveniment, mișcare.
Cele trei volume au programele lor stabilite și bine alăturate pentru direcționarea vizitatorilor
în spațiu și timp (direcționare în timp prin prezentarea cronologică a schimbărilor asupra
Acropolei) cu ultimul volum fiind poziționat astfel încât bucățilei frizei a Parthenonului,
expuși pe acest nivel în jurul unei terase interioare, să fie în același poziție cum erau ei
pe Parthenon. Tot așa, ideea ca muzeul contemporan se naște din ruinele asupra căreia
este construită și de fapt, reinterpretează într-un mod scenografic, urcarea pe Acropolă,
cu Parthenonul ca punctul culminant, ține în mare măsură de o arthitectură conceptuală și
care vrea să transmită o anume mesaj. Dintre cele 3 tematici ale lui Tschumi, reiasă clar, că
cea legată de circulație, este una care ține de arhitectura rațională.
Totuși, uitând la anumite detalii și percepția spațiilor de expunere, se poate observa anumite
elemente care tind să țină de arhitectura fenomenologică. O condiție specială a muzeului,
care expune în mare parte sculpturi a fost libertatea de a lucra cu lumina nauturală.
Tschumi a lucrat cu acesta pentru a crea experiențe unice în muzeu, creând suprafețe mari
de sticlă jur împrejur sălilor de expunere, care permit ca schimbările de lumină dinafară să
influențeze percepția asupa exponatelor, precum și fundalul acestora. Simplicitatea sălilor
de expunere și a materialelor, lasă loc, ca vizitatorii să-și descopere contextul în care aceste
opere există, se vede situl archeologic, precum și orașul contemporan. Galeria arhaică
prezintă sculpturile într-o încăpere plină de coloane. În timp ce, acest gest poate fi citit
ca o interpretare deconstructivistă a coloanelor ordonate din templele grecești, el de fapt
devine o ruptură în traseul clar definit al muzeului, creând o ambiguitate a spațiului, care
lasă loc interpretării și a explorării. Materialele folosite pentru muzeu sunt în majoritate
locale: marmură, beton, sticlă și metal, fiecare folosit într-un mod discret și sincer.
Fig 5. - Galeria Arhaică Fig 6. - din Galeria Parthenon spre Acropolă
Spațiul tradițional, modern, contemporan
Atât Serghei Eisenstein, cât și Le Corbusie fac referire la Acropolă când vorbesc despre
spațiu. Corbusie a studiat Acropola pentru dezvoltarea teoriei promenadei arhitecturale,
apreciând axa acestuia dinspre mare spre munți, în care Parthenonul reprezintă piesa
centrală.4
3
Baza are efect plutitor întrucât stă pe niște coloane așezate cu ajutorul
experților, între ruine, coloanele uneori fiind neperceptibile de pe o parte
4
“Architecture Portfolio | The Promenade in Architecture.”
Muzeul urmărește acest idee a promenadei
într-un mod unic. Traseul creat începe cu
expunerea perioadei arhaice și prezintă linear
istoria Acropolei până perioada Post-Partheon,
Galeria Partheonului fiind punctul culminant.
Tschumi lucrează și cu anticiparea prin așezarea
statuiilor de pe Erechteion pe o supantă vizibilă
de pe circulația principală, dar fără să asigure Fig 7. - Schemă cu promenada arhitecturalădin
și apropierea imediată, ispitind vizitatorul, care muzeu.
după parcurgerea Galeriei Parthenonului poate intra în sfârșit la Erechteion, conținând
unele dintre cele mai prețioase sculpturi ale Acropolei. Astfel spațiul contemporan parcă
evocă cea tradițională a traseului Panathenaic, ajungând la Galeria Parthenonului, se
percepe o perpectivă asupa orașului și asupra Acropolei în sine.
Vechi vs. nou
O temă foarte importantă legată de realizarea muzeului, a fost relația între trecut și
prezent, între vechi și nou. Muzeul de fapt, trebuia să devină un spațiu nou pentru obiecte
din spațiul vechi, pentru descrierea și prezentarea vechiului începând cu integrarea lui la
nivelul fundației. Muzeul, face acest integrare prin o modestie succintă. Clădirea nu este
monumentală în mod deliberat, în ciuda mărimii și posibilei masivități a lui, nu apare să
domină zona, decalajele între cele 3 volume și folosirea sticlei ajutând la o dispersie a
volumului astfel încât muzeul poate să se piardă în fundal. Totodată, transparența sălior
de expunere nu scoate din contextul zonei obiectele expuse ci chiar le așează în realitatea
a trecutului (reprezentat de situl arheologic și celealte monumente) și a prezentului
(reprezentat de orașul contemporan) care coexist în Atena de mult timp. Tot de trecut
ține, modul cum intrarea principală a clădirii stă peste ruinele vechiului oraș, iar printr-o
gaură de la intrare se percep astea ca un plan. Totuși, experiența trecutului nu oprește aici,
ruinele putând fi parcurse cu ajutorul unor pasarele asupra lor, astfel incât oamenii aproape
pot intra între pereții vechiilor clădiri, pot citi despre fiecare ce funcțiune a îndeplinit și
sunt explicate anumite tehnologii de canalizare sau de încălzire. Muzeul nu încearcă să
imite nimic din Acropolă, dar face referire la el prin configurarea interiorului, prin divizarea
fațadei, prin integrarea ruinelor într-un mod aproape abstract, esențializat.
Concluzie
Muzeul Acropola cumulă foarte multe teme și are o sensibilitate extremă față de context.
Este o clădire care nu ar fi putut să stea altundeva, pentru că este un rezultat direct a
contextului atât la nivelul volumului cât și a parcursului, a detaliilor de prezentare a
exponatelor. Tschumi a realizat o clădire puternic conceptuală, în timp ce parcurgând-o
oferă libertate de interpretare ale spațiilor și relația lor cu context și, de fapt, nu expune doar
ce e în interiorul muzeului, ci tot contexctul lui, orașul care s-a dezvoltat și se va dezvolta în
timp, astfel legând trecutul de prezent, experiența trecutului prin ochiul prezentului.
Referințe
Geraki, Palmyra. “A Building’s Building: The New Acropolis Museum.” Log, no. 24 (2012): 63–70.
http://www.jstor.org/stable/41765470.
“Acropolis Museum,” n.d. https://www.tschumi.com/projects/2/.
Issuu. “Architecture Portfolio | The Promenade in Architecture,” June 6, 2016. https://issuu.com/
ayazk/docs/the_promenade_in_architecture.
Han, Ji-Ae. “Representational and Authentic: Sustainable Heritage Message through Architectural
Experience in the Case of Bernard Tschumi’s Acropolis Museum, Athens.” Sustainability 13, no. 20
(October 14, 2021): 11369. https://doi.org/10.3390/su132011369.
Fig1., Fig 3., Fig 4., Fig 5., Fig 6. - ArchDaily. “Gallery of New Acropolis Museum / Bernard
Tschumi Architects - 22,” n.d. https://www.archdaily.com/61898/new-acropolis-museum-ber-
nard-tschumi-architects/500918de28ba0d27a70017b2-new-acropolis-museum-bernard-tschumi-ar-
chitects-third-floor-plan.
Fig 2. - “Manfredi Nicoletti: New Acropolis Museum.” CORE Reader, n.d. https://core.ac.uk/read-
er/31057460.