FACULTATEA DE ARHITECTURA G.M.

CANTACUZINO- IASI

ART NOUVEAU ÎN ROMÂNIA

-NEOROMÂNESC-

Mertic Mădălina Elena Istoria arhitecturii românești Anul IV

CUPRINS

I. ART NOUVEAU și NEOROMANESC (deosebiri și asemanări)

1.1 Rolul arhitectului Ion Mincu in afirmarea stilului neoromânesc in artele

applicate.

II. ART NOUVEAU (particularități)

2.1 ORADEA, UN ORAȘ ART NOUVEAU

2.2 STUDIU DE CAZ- Cazinoul din Constanța

III. NEOROMÂNESC (particularități)

3.1 STILUL BRÎNCOVENESC- inspiratie

3.2 STUDIU DE CAZ- Școala Centrală- Ion Mincu

3.3 FEREASTRA BUCUREȘTEANĂ

IV. BIBLIOGRAFIE
 I. ART NOUVEAU și NEOROMANESC (deosebiri și asemanări)

Dacă Occidentul, Transilvania, Banatul și Crișana (cu precădere Oradea) cunoşteau la

sfârșitul secolului al XIX-lea înflorirea exuberantă a stilului Art Nouveau, Regatul
punea la cale propria alcătuire arhitecturală. Deşi diferite din multe puncte de vedere,
ambele se caracterizează prin ornamentaţia preponderent vegetală, înclinată spre
arabesc în cazul Art Nouveau şi spre motive tradiţionale în cazul neoromânescului.
Desigur, fantezia şi îndrăzneala Art Nouveau, liniile sale curbe şi explozia culorilor pot
părea complet opuse cuminţeniei neoromâneşti. Deși Art Nouveau-ul este foarte fluid,
sensibilitatea neoromânescului constă în coexistenţa monumentalului cu fragilitatea:

Dar ceva le uneşte, dincolo de aspectul imediat.

Prezența motivelor vegetale ţine neîndoielnic de o înclinaţie a epocii către

abstractizare, prin abandonarea formelor academice excesive, cu precădere a figurilor
antropomorfe şi zoomorfe, în favoarea unei arte decorative mai discrete.
Rafinamentul formei vegetale, conturul ei capricios şi armonios totodată devin
expresia unei perioade care prin însăşi denumirea ei, „fin-de-siècle”, marca apogeul
și sfârşitul unei civilizaţii şi căutarea din ce în ce mai înverşunată și sofisticată a nuanţelor.
Art Nouveau însemna „artă nouă”, şi nu este de mirare că scenele primăvăratice se
aflau printre subiectele sale preferate, expresie a înnoirii, vegetaţia fiind sinonimul
regenerării ciclice a lumii. Particula neo-, din neoromânesc conţine aceeaşi idee a
înnoirii, ambele curente inspirându-se din artele decorative anterioare, pe care le
revitalizează.

1.1 Rolul arhitectului Ion Mincu in afirmarea stilului neoromânesc in artele

applicate.
Având acest fond bogat, arhitecţii, dintre care primul cu reală înţelegere pentru
valoarea moştenirii artistice a fost Ion Mincu, au încercat- şi Mincu a şi reuşit- să
transpună forme şi elemente decorative în construcţii care răspundeau noilor
programe de arhitectură. „Pe vremuri, când moda servilismului stăpânea pe toţi
aproape el a îndrăznit să admire monumentele arhitectonice ale trecutului nostru, a
avut răbdarea să le studieze, a avut pătrunderea ce trebuia ca să le descopere
originalitate şi marele talent ce se cera pentru ca ele să poată da mari clădirinouă civile,
potrivite pentru nevoile altei epoci, Deosebindu-se esenţial de aceia cari fac astăzi o
hală de bere ca o navă de biserică, o lojă ca un anvon( ... ) el a topit elementele vechiului
nostru meşteşug ( ... )spre a da forme nouă. „ 3

În țara noastră, Art Nouveau a primit denumirea de stil neoromânesc. Însă, în funcție
de localizarea geografică a căpătat înfățișări și denumiri diferite, precum: Jugendstil,
Secession și altele. Cele mai multe construcții de acest tip se regăsesc în Transilvania.
ART NOUVEAU- Oradea
 II. ART NOUVEAU (particularități)

Art nouveau este denumirea franceză a ceea ce s-a numit în arhitectură „arta 1900”.
Stilul s-a pozitionat ca o reactie fata de
de academismul, eclectismul și istoricismul arhitecturii și artelor decorative din
secolului al XIX-lea. Sursele de inspirație au fost cu predilecție formele naturale, cum
sunt curbele sinuoase ale florilor și plantelor. Art Nouveau poate fi recunoscut
datorită liniilor sale curbe, ondulate, de tipul parabolei sau hiperbolei. Toate formele
folosite anterior în alte stiluri sunt reconcepute şi redesenate în unele noi ce utilizează
stilizat motive existente în natură şi extinzând domeniul natural la orice inspirat de
viață, de la ierburi marine la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a
insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări răpitoare. Elemente
abstracte, cum sunt texturile de tip „flacără“ sau „scoică“ au fost modernizate şi
folosite în locul ornamentelor de tip istoric. De asemenea, arhitecţii au apelat la
izvoare noi de inspiraţie (arhitectura populară şi artizanatul local), la materiale noi
(fierul forjat, vitraliile, ceramica smălţuită şi colorată).

Un obiectiv major al Art Nouveau-ului a fost de a reduce diferențele dintre artele plastice
tradiționale și cele aplicate.

2.1 ORADEA, UN ORAȘ ART NOUVEAU

Oradea s-a aliniat acestui fenomen artistic european prin programele de arhitectură
ce se insinuează pe un număr semnificativ de clădiri ca adevărate manifeste ale
modernismului.Vorbim despre o artă a cotidianului care s-a manifestat în rezonanță
cu stilismul contemporan budapestan si într-o oarecare măsură cu Secessionul vienez,

Organizate în edificii cu funcții și mărimi diferite, de la ambițioasele „case de raport”,

hoteluri, cafenele, teatru, școli, bănci, case de comerț, și industrie, până la clădiri
industriale și depozite, precum și arhitectura militară marchează indubitabil până
azi, contextul arhitectural orădean prin modalități de exprimare artistică specifică
Secessionu-lui din Transilvania cu tendințele fecunde ale Art Nouveau-ului european.
Arhitecții orădeni de formație secesionistă au realizat un repertoriu original,
parcurgând influențele multor familii din Europa, fuzionând cu repertoriul
ornamental românesc sau maghiar. Sunt construcții mari, cu multe etaje, din schelet
de beton armat, cu console și coronament îmbinând forme și structuri foarte variate.

Motive ornamentale:

• Flori, frunze, muguri

• Arborele vietii
• Vita-de-vie
• Zoomorfe stilizate
• Inimi
• Rozete
• Contururi de ou
Cazinoul din Constanța
2.2 STUDIU DE CAZ- Cazinoul din Constanța

Scurt istoric

In zona in care se ridica astazi mai fusese, intre 1880-1902, ο construție de lemn, ο
,,cazină" cum se numea atunci - loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare
pentru turiști. Dar in iarna anului 1901, ο furtuna distruge ο parte din acoperiș și un
perete al fatadei, reliefand instabilitatea construcției. Expertizele propun, și consiliul
comunal aproba la 29 ianuarie 1902 demolarea construției. In aprilie 1902, primarul
Alexandru Belcic decide construirea unui edificiu cu funcții asemanatoare marilor
cazinouri europene, care a inceput in anul 1904. Inițial, planurile sunt intocmite de
catre arhitectul Petre Antonescu, care proiecteaza ο cladire al carei stil arhitectonic
se inspira din tradițiile artei romanești. Dupa terminarea fundatiilor, insa, planurile
sunt schimbate, pimaria incredintand modificarea lor unui arhitect de origine franceza
Daniel Renard, care renunta la specificul stilului romanesc, in favoarea unui stil Art
Nouveau, sub influenta cosmopolita a cazinourilor epocii, in care motivul principal
este un fel de demi-rozasă in forma de scoică.

Cazinoul din Constanţa nu are, ca alte clădiri, numai elemente Art nouveau ci este,
în totalitatea lui, un obiect Art nouveau.

Caracteristici specifice Art Nouveau:

• liniatura curba a ferestrelor si tamplariei

• motivele naturale vegetale si acvatice (flori, scoici, delfini, corăbii, catarge,
cercuri cu sextant)
• rozeta modelata sub forma scoicii de pe fatada principala
• balustrade de fier forjat
• ferestre şi glasvanduri de mari dimensiuni
• sticlă albă dar şi colorată
• ordinea spaţială interioară
• elocventa in compoziţie a volumelor volumelor (organizate în trepte după
modelul piramidal)
• traforarea faţadelor cu şiruri de arcaturi, cu veriere, având două goluri uriaşe,
dominante
• arcele unesc coloanele
• pilaştri asimetrici
• coloane scurte
• feroneria ondulată în spirale
• valuri din partea superioară a casei scării
• decoraţia tavanelor
Motive vegetale în verde viu la Casa Doina, Bufetul de la Șosea.
Arhitect Ion Mincu. sursa fotografie:
http://lalulilulilula.deviantart.com
 III. NEOROMÂNESC (particularități)

Evoluţia generală a mentalităţilor europene s-a tradus aparent la noi prin naşterea
neoromânescului, inspirat cu precădere din vechea arhitectură românească de secol
XVII şi XVIII, deopotrivă religioasă şi laică (cu influenţe bizantine), dar şi din
motivele etnografice ale arhitecturii populare. Asemenea întregului spaţiu european
de la acea dată, remarcăm aşadar şi în cazul nostru o întoarcere
la simbolic și arhaic. Recuperarea artelor tradiţionale medievale sau exotice era
evidentă deja în arta occidentală din anii 1880. Surprinzător poate pentru cultura
românească a formelor fără fond este faptul că racordarea la tendinţa generală pe plan
european s-a făcut nu prin imitaţie fidelă, ci prin crearea unei formule expresive
proprii, reinterpretare, lipsită de kitsch, a unor elemente tradiţionale. Caracteristic
stilului neoromanesc este ornamentatia exterioara bogata, lucrata in stucatura sau
piatra, si prezenta reconfigurata a vechilor elemente specifice casei taranesti cum ar
fi foisorul sau cerdacul. Totodata stilul brancovenesc, impunator prin coloanele
subliniate in volumetrie, este restilizat in curentul neoromanesc.

În neoromânesc mai întâlnim de asemenea liniile drepte alături de cele ondulatorii:

coloanele, forma pătrată şi aparent fortificată a clădirilor sunt atenuate de jocul frunzelor şi
tulpinilor care înlănţuie delicat faţadele. Poate este doar o impresia personală, dar
întâlnirea clădirilor neoromâneşti şi a vegetalului lor stilizat în piatră cu cel viu al
iederei este unul dintre cele mai fermecătoare aspecte ale Bucureştiului.

Inspirată de culele olteneşti, locuinţe întărite în calea atacatorilor otomani sau tătari,
casa neoromânească păstrează aspectul de cetăţuie al acesteia, în ciuda delicatelor
plante sculptate în piatră. După cum am menţionat deja mai sus, arcadele precedă de
multe ori ferestrele, lăsate în plan secund, ceea ce creează impresia unui punct sau turn
de cercetare, care te priveşte şi nu prea se lasă privit. Neoromânescul nu te invită să îl
vizitezi sau să-ţi arunci privirea înăuntru. Nici nu prea ai cum: ferestrele se află la
mare înălţime (tot reminiscenţă a culelor ce nu lăsau deschideri decât în partea
superioară, nu tocmai la îndemâna duşmanului), ceea ce creează aspectul unui conac
bine păzit şi ferit, de data aceasta nu de armate, ci de priviri invadatoare.

3.1 STILUL BRÎNCOVENESC- inspiratie

Clădirile brâncovenești se caracterizează prin folosirea de porticuri (în principal la
intrările bisericilor), arce trilobate sau în formă de cocoșnic, coloane (de
obicei corintice), uneori cu caneluri răsucite, și acoperișuri din țiglă ceramică sau
metalică. Principalele ornamente folosite pentru decorare sunt frânghia (aka antrelac)
și spirala vegetală complexă (rinceaul). Unele dintre caracteristicile arhitecturii
brâncovenești derivă din arhitectura bizantină și din cea otomană, iar unele pot fi
găsite și în arhitectura rusească medievală.
Grădina interioară a Școlii Centrale
Școala Centrală- Ion Mincude Fete, la 1890
3.2 STUDIU DE CAZ- Școala Centrală- Ion Mincu

Colonada ce împrejmuieşte grădina Şcolii Centrale, de pildă, opera lui Ion Mincu,
iniţiatorul stilului neoromânesc, împrumută din aspectul colonadelor ce înconjurau
grădinile interioare ale aşezămintelor mănăstireşti. În cazul mănăstirilor medievale,
occidentale sau orientale, prezenţa ornamentelor vegetale era o trimitere simbolică
limpede la grădina închisă a Paradisului şi, totodată, la înălţarea sufletului,
asemenea tulpinilor, spre lumina divină. Ornamentele vegetale neoromâneşti sunt
probabil tot o aducere aminte a unei forme paradisiace pierdute şi recuperate pe
jumătate, dar care rămâne în mare parte marcată de nostalgie.

Caracteristici specifice Neoromânesc:

• prezenţa ornamentelor vegetale

• liniile drepte alături de cele ondulatorii
• forma pătrată şi aparent fortificată a clădirii este atenuate de jocul frunzelor
• se inspiră din colonadele ce înconjurau grădinile interioare ale aşezămintelor
mănăstireşti
• se păstreaza în spaţiul urban o frântură din lumea satului
• asocierea piatrei (monumentalul) cu fragilitatea (vieţii)
• păstrează aspectul de cetăţuie
• ferestrele se află la mare înălţime
• arcadele precedă ferestrele
• ferestrele se află la mare înălţime
• elemente de arhitectura populara – structuri din lemn
• influente ale stilului brancovenesc cu elemente otomane si bizantine – foisorul,
pridvorul,
• coloanele scurte si groase

Vegetalul fragil era soluţia găsită de citadinul secolului al XIX-lea de a păstra în spaţiul
urban o frântură din lumea satului. Verdele, pe care îl regăsim şi la Şcoala Centrală, dar
şi la Bufetul de la Şosea, trimit la aceeaşi
origine naturală a omului, asociind piatra
(monumentalul) cu fragilitatea (vieţii).

Arcadele ce dau spre curtea interioară a Școlii

Centrale. Inițial deschise, asemeni celor din
ansamblurile mânăstirești, ele au fost închise,
devenind ferestre în perioada interbelică.
Fereastră sub formă de arcadă străjuită de coloane. A se remarca
prezența vitraliului. sursa: unknownbucharest.ro
3.3 FEREASTRA BUCUREȘTEANĂ

Idealul românesc în materie de ferestre nu a fost dintotdeauna, deşi poate părea

surprinzător, termopanul cu ramă fină de plastic. În urmă cu vreo 130 de ani, pe lângă
linii neoclasice, locuitorii acestor plaiuri au ticluit un stil arhitectural care nu
presupunea înrămări plastifiate albe sau brune, ci o viziune autohtonă asupra
locuinţei şi a locuirii: stilul neoromânesc. Ei bine, fereastra neoromânească a fost, de
la sfârşitul secolului al XIX-lea până la venirea comunismului, o privire românească
asupra lumii şi a oraşului.

În cazul ferestrelor, dacă Art Nouveau-ul a preluat şi regândit vitraliul medieval, de

pildă, adaptându-l locuinţei burgheze, neoromânescul a reluat la rândul lui arcada
din arhitectura medievală a lăcaşelor de cult, reinterpretând-o. Astfel, de multe ori,
fereastra, în sensul unei deschideri de sticlă transparentă, este înlocuită sau
îngemănată cu arcada, căci geamul – pelicula subţire de sticlă pe care o ştim astăzi cu
toţii, se generalizează la noi abia în secolul al XIX-lea. Cum nu puteau renunţa integral la
ferestre, de dragul reînvierii trecutului, oamenii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
interbelicii amatori de neoromânesc fie le-au lăsat în plan secund, precedate şi ascunse
de arcade impunătoare, fie le-au conferit forma stilizată a acestora

În Zilele Noastre

Uneori, în anul de graţie 2016, idealul românesc din

trecut se întâlneşte cu cel din prezent, după cum putem
vedea mai jos o splendidă fereastră trilobată cu inserţii
din plastic brun. Întâlnirile sunt de multe ori şi
nefericite, nu doar fericite. Aici avem de-a face cu una
de-a dreptul deprimantă.

Gaston Bachelard a scris o carte cu un titlu foarte

sugestiv: Poetica reveriei, pornind de la natura reveriilor
şi visărilor noastre diurne, iscate de obiectele ce ne
înconjoară. O casă ar trebui să lase gândul să se
odihnească sau să evadeze, să nască sau să ostoiască
un dor. Stilul neoromânesc a fost, de la 1890 până în
anii 40, o formă de nostalgie, de reverie asupra
trecutului. Prezentul pare să fi uitat însă de acest trecut, pe care preferă să îl mutileze,
în loc să îl reinterpreteze armonios în forme noi. Clădirile nu mai iscă reverii, ci vise
agitate.
IV: BIBLIOGRAFIE

Architecture Art Nouveau. Paris – Girona – București, ARHVA (Association pour la

recherche sur la ville et l habitat, Paris, 2003.

ARROUYE, Jean, Jardin mystique (sur le cloître de Sénanque) in Vergers et jardins dans
l’univers médiéval, Presses universitaires de Provence, Aix-en-Provence, 1990.

BACHELARD, Gaston, Poetica reveriei, Paralela 45, Pitești, 2005.

NEMȚEANU, Ruxandra, Vila în stil neoromânesc. Expresia căutărilor unui model

autohton în locuinţa individuală urbană, Simetria, București, 2014.

ȘTEFĂNUȚ, Ada, Arta 1900 în România, Noi Media Print, București, 2008

https://issuu.com/irina_mhr/docs/catalog_arhitectura_romaneasca_3.pptx
https://www.descopera.ro/cultura/19887029-art-nouveau-stilul-caracterizat-de-linia-
serpuitoare-si-asimetrica
https://lifeandstyle.ro/index.php/2022/01/13/arhitectura-in-stilul-art-nouveau-in-romania/