Partenonul a fost construit în stilul

arhitectural doric, dar inclus

trăsături din stilul ionic. De
asemenea, era mai mare și mai bogat
decorat decât oricare altul
Templul doric și avea o serie de
trăsături arhitecturale rafinate care
îl făceau special
ca coloane și bază ușor curbate.
Unde a fost construit?
Pe Acropole, dealul care se ridică în
centrul Atenei. Acropola a fost
inițial
cetate și situl palatelor primilor
regi din Atena, deși nu există nici o
urmă a acestora acum
supraviețuiește. A devenit centrul de
închinare al zeiței patrone a
orașului Athena. Cel mai
Templul important a fost Erechtheion
(nu Partenonul), deoarece conținea
vechiul
statuie din lemn a Atenei căreia i s-
a prezentat anual noul peplos
(halat / rochie)
ziua ei la mijlocul verii.

Cand a fost construit?

A fost construit în anii 447-432
î.Hr. Altarele și templele mai vechi
au fost distruse de persani
când au demis Atena în 480 î.Hr. Când
atenienii s-au întors în orașul lor,
a fost
a fost de acord că acestea nu vor fi
reconstruite ca amintire a
sacrilegiului persanilor. Mai tarziu,
generalul și omul politic Pericles l-
au convins pe poporul atenian să
construiască Partenonul.
Ce era în clădirea Partenonului și pe
acesta?
O statuie imensă a Atenei făcută din
aur și fildeș înălțime de 12 metri
era înăuntru și
sculpturi pictate afară. Frontonul de
vest (spațiu triunghiular sub
acoperiș pe
partea scurtă) a arătat concursul
Atenei și Poseidon pentru patronatul
Atenei; Est
a arătat nașterea Atenei din capul
lui Zeus. Metopele pătrate - în jurul
exteriorului
- au fost sculptate în relief. Cele
din muzeu (din partea de sud) arată o
bătălie
între greci și centauri (jumătate om,
jumătate cal). Ceilalți au arătat
greci versus
Amazoane, greci versus troieni și
bătălia zeilor și a giganților. Friza
-
înconjurând exteriorul camerei
interioare a templului - arată o
versiune idealizată a marii
procesiuni din timpul Festivalului
Panathenaic care a adus peplos la
Athena
statuie antică și încorporează alte
evenimente petrecute în timpul
festivalului. Unul dintre
camerele templului au fost folosite
ca trezorerie pentru tributul cerut
din orașele din imperiul Atenei.

Ce s-a întâmplat mai târziu? A fost folosit ca

magazin de biserici, moschei și muniții. A suferit o
mare pagubă în 1687 când a fost lovită de artileria
venețiană în timpul unei bătălii dintre venețieni și
Turci otomani care conduceau Grecia la acea
vreme.

Etimologie
Originea numelui Partenonului provine
din cuvântul grecesc „παρθενών”
(partenon), care se referea la
„fecioara”
apartamente "într - o casă și în
cazul Partenonului pare să fi fost
folosite numai pentru o anumită
cameră a
templul; [5] se dezbate care este
această cameră și modul în care
camera și-a dobândit numele. Liddell-
Scott-Jones
Lexiconul greco-englez afirmă că
această cameră era celulă occidentală
a Partenonului. Jamauri D. Green
susține că
Parthenonul a fost camera în care
peplosul prezentat Atenei la
Festivalul Panathenaic a fost țesut
de
arrephoroi, un grup de patru tinere
alese pentru a sluji Athena în
fiecare an. [6] Christopher Pelling
afirmă că Athena
Parthenos ar fi putut constitui un
cult discret al Atenei, intim legat
de, dar nu identic cu cel al lui
Athena Polias.
[7] Conform acestei teorii, numele
Parthenon înseamnă „templul zeiței
fecioare” și
se referă la cultul lui Athena
Parthenos care a fost asociat cu
templul. [8] Epitetul parthénos
(greacă:
παρθένος), a cărui origine este, de
asemenea, neclară, [9] a însemnat
„fecioară, fată”, dar și „fecioară,
femeie necăsătorită” [10] și a fost
folosit în special pentru Artemis,
zeița animalelor sălbatice, vânătoare
și vegetație, și pentru Athena, zeița
strategie și tactică, artizanat și
rațiune practică. [11] De asemenea,
s-a sugerat că numele templului
face aluzie la fecioarele
(parthenoi), al căror sacrificiu
suprem a garantat siguranța orașului.
[12]
Prima instanță în care Partenonul se
referă cu siguranță la întreaga
clădire este în oratorul din secolul
al IV-lea î.Hr.
Demostene. În relatările clădirii din
secolul al V-lea, structura este pur
și simplu numită ho naos („templul”).
Arhitecții
Se spune că Mnesikles și Kallikrates
au numit clădirea Hekatompedos („suta
de picioare”) în pierderea lor
tratat de arhitectură ateniană, [13]
și, în secolul al IV-lea și mai
târziu, clădirea a fost denumită
Hekatompedos sau Hekatompedon, precum
și Partenonul; scriitorul din secolul
I d.Hr. Plutarh a făcut referire la
construindu-se ca Parthenonul
Hekatompedon

Reconstrucţie
În 1975, guvernul grec a început un
efort concertat pentru a restabili
Parthenonul și alte structuri ale
Acropolei.
După o anumită întârziere, a fost
înființat în 1983 un Comitet pentru
conservarea monumentelor Acropolei
[56].
proiectul a atras mai târziu
finanțare și asistență tehnică din
partea Uniunii Europene. Un comitet
arheologic
a documentat amănunțit fiecare
artefact rămas pe site, iar
arhitecții au asistat cu modele de
computer la
stabiliți locațiile inițiale ale
acestora. Sculpturi deosebit de
importante și fragile au fost
transferate în Acropole
Muzeu. A fost instalată o macara
pentru deplasarea blocurilor de
marmură; macaraua a fost proiectată
să se plieze sub linia acoperișului
când nu este utilizat. În unele
cazuri, reconstrucția anterioară sa
dovedit a fi incorectă. Acestea au
fost demontate și atent
a început procesul de restaurare.
[57] Inițial, diferite blocuri erau
ținute împreună de știfturi H de fier
alungite care erau
complet acoperit cu plumb, care
proteja fierul de coroziune. Pinii
stabilizatori adăugați în secolul al
XIX-lea au fost
nu atât de acoperit și corodat.
Deoarece produsul de coroziune
(rugina) este expansiv, expansiunea a
provocat daune suplimentare de
crăpând marmura. [58] Toate metalele
noi folosesc titan, un material
puternic, ușor și rezistent la
coroziune.
Partenonul nu va fi readus la starea
anterioară anului 1687, dar daunele
provocate de explozie vor fi atenuate
la fel de mult
posibil, atât în interesul refacerii
integrității structurale a
edificiului (importantă în această
tendință de cutremur
regiune) și pentru a restabili
integritatea estetică prin
completarea secțiunilor tăiate de
tamburi de coloană și buiandruguri,
folosind
marmură sculptată precis cimentată pe
loc. Noua marmură Pentelic este
utilizată din cariera originală. În
cele din urmă,
aproape toate piesele majore de
marmură vor fi plasate în structura
în care ar fi fost inițial, susținute
ca
necesare materialelor moderne. În
timp ce reparațiile se afișează
inițial ca albe împotriva bronzului
degradat al suprafețelor originale
vor deveni mai puțin proeminenți pe
măsură ce îmbătrânesc.

Parthenonul, templul Athenei Parthenos (adică al Athenei Fecioare) este edificiul care întruneşte în cel
mai înalt grad geniul epocii lui Pericle, fiind o sinteză a artei arhitecturale, sculpturale şi picturale.
Arhitecţii desemnaţi de Pericle pentru construirea Parthenonului au fost, aşa cum s-a mai menţionat,
Ictinos, Callicrates şi Carpion care au lucrat sub autoritatea lui Fidias.

Ridicat între 447 - 432 î. Chr. pe ruinele unui alt templu al zeiţei Atena, aşa-zisul Hecatopendon (570 -
560 î. Chr. şi distrus de perşi în 480 î. Chr.) Parthenonul este un templu doric de tipul: amfiprostil,
peripter, octastil (adică cu câte două rânduri suplimentare de coloane, unul în faţa pronaosului, altul în
faţa epistodomului, înconjurat de jur-împrejur de un singur rând de coloane şi cu opt coloane în faţadă).
Dimensiunile construcţiei: - 69,51 m lungime - 30,86 m lăţime - 20 m înălţime.

Secosul, cu o lungime de 59,02 m şi 21,72 m lăţime a îngăduit o perfectă proporţionare a celor două
încăperi separate ale templului: 1. Sanctuarul propriu-zis – (19,10 m x 29,89 m) – Hecatopendonul - în
care se intră din pronaosul cu şase coloane, împărţit în trei nave neegale prin două şiruri de nouă
coloane. În ultima parte a navei centrale se afla statuia zeiţei Athena Parthenos; 2. Camera fecioarelor
(19,19 m x 13,37 m ) – Parthenon – în care se intră prin opistodom şi care are aceeaşi dispoziţie şi
structură arhitecturală ca şi pronaosul, era mărginită de ziduri masive ca şi sanctuarul, având în centru
patru coloane. Dimensionarea şi traseul părţilor componente ale construcţiilor demonstrează o perfectă
cunoaştere a deformărilor optice, perspectivice. Liniile orizontale lungi erau uşor curbate în sus, după
principiul curburii orizontale astfel că stilobatul era bombat cu 5,8 cm, atât în faţadele lungi cât şi în
faţadele înguste, pentru ca acestea să nu pară concave. Liniile verticale nu sunt perfect drepte ci uşor
înclinate spre interior după principiul curburii veticale precum la coloanele de colţ, a căror înclinare
atingea 7 cm, în partea superioară, fiind totodată îngroşate pentru a părea verticale, şi de aceeaşi
grosime cu restul coloanelor care erau dispuse pe un fundal (coloana are 10,40 m înălţime şi 1,90 m
diametrul bazei care susţinea un antablament înalt de 3,27 m). Coloanele pronaosului şi ale
opistodomului sunt mai subţiri şi mai rotunde decât cele ale prostilului pentru a crea iluzia că spaţiul
dintre ele şi peristil este mai mare decât în realitate. Toate aceste savante corecturi, datorită cărora în
întreaga construcţie nu găsim aproape nicăieri linii geometrice perfect drepte, restabilesc pe retină
adevăratul echilibru al coordonatelor de perpendicularitate.

în ansamblul Acropolei, Parthenonul apare ca cel mai important edificiu, domină toată acropola şi se
vede din toate colţurile Atenei. Operă a arhitecţilor Ictinos şi Callicrates, este un templu peripter
amfiprostil hexastil cu pronaos şi opistodomon foarte puţin adânci. Cella împărţită în naos şi Parthenon,
prezintă dispoziţii originale: Parthenonul, este prevăzut cu patru coloane determinând o simetrie
centrală a spaţiului. Naosul, are un spaţiu central ambientând statuia de cult a Atenei Parthenos,
delimitat, pe trei laturi, prin colonade, de un deambulatoriu periferic. Se obţine astfel pentru prima oară
în arhitectura greacă, o soluţie armonioasă pentru amplasarea statuii de cult în spaţiul anterior.
Parthenonul are două frize: o friză exterioară care este situată deasupra coloanelor de tip doric, cu
metope şi triglife, pe 7 aceste metope fiind reprezentate miturile attice: lupta dintre centauri şi lapiţi,
faptele lui Tezeu ş.a.m.d. şi o friză interioară, ionică, situată deasupra naosului şi a celor două portice de
pe laturile scurte. Aceasta reprezintă un eveniment real, idealizat simbolic, cortegiul sărbătorii
Panateneelor, de fapt, o glorificare a Athenei, caracterizată de o mare nobleţe a formelor şi de
solemnitatea ritmului şi este una dintre cele mai frumoase compoziţii de sculptură narativă nu numai a
antichităţii ci a tuturor timpurilor. Atât la friza interioară cât şi la frontoane unde sunt reprezentate tot
mituri attice - cearta dintre Poseidon şi Atena (- legendă legată de întemeierea Athenei, opunând două
divinităţi: Atena care i-a dat numele şi Poseidon al cărui fiu, Erehteu, este unul din eroii eponimi ai
oraşului; Poseidon a făcut dar atenienilor - un cal, Atena le-a făcut cadou măslinul - care-i hrănea; pe
acest temei Atena ar fi dat numele oraşului) şi o adunare a zeilor în Olimp, ansamblu de o remarcabilă
eleganţă a stilului, dominat în centru de figura lui Zeus, flancat de două grupuri de zei pe care, pentru a-i
încadra în spaţiul triunghiular, artistul i-a reprezentat şezând pe tronuri şi terminat cu două grupuri
alegorice culcate care închid colţurile - geniile celor două râuri ale Atticei. La toate aceste ansambluri
sculpturale n-a lucrat numai Fidias, ci mai mulţi sculptori, iar o analiză stilistică ne prezintă asemănări cu
lucrări ale unor sculptori ca Briaxis şi Leohares. Compoziţia de ansamblu pare să fie a lui Fidias şi în
câteva locuri criticii i-au recunoscut mâna: în grupul cavalerilor - clasa nobilă a cetăţii - unde mişcarea
cailor are o eleganţă şi o sobrietate deosebită, iar finisajul este de o sensibilitate remarcabilă (se disting
micile fibre care se văd sub pielea calului, fără ca prin asta stilizarea să devină de un naturalism trivial), şi
de o eleganţă, o reţinere, o selectare a detaliilor de mare gust. De la Parthenon drumul va continua
puţin spre nord ajungând la o incintă a cărei atribuire exactă nu se poate preciza şi apoi la un izvor; de
acolo se pleacă spre sud ajungând la Eretheion.