CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

Secţia a-VII-a Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale

Dosar nr. 3950/90/2021
Materia : Litigii de muncă

Termen: 21.11.2023

DOAMNEI PREŞEDINTE,

Subsemnatul apelant-reclamant Ionescu Alexandru Daniel, în contradictoriu cu

intimatul-pârât MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA
CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu citarea în cauză a CONSILIULUI
NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București,
Piața Valter Mărăcineanu nr. 1-3, Sector 1, cod. 010155 București, Telefon: +4 021
312.65.78; +4 021 312.65.79, fax. +4 021 312.65.85, Email: support@cncd.org.ro. sau
support@cncd.ro., în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. 2 din Legea nr. 47/1992
rep. privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulez:

CERERE DE SESIZARE A CURȚII CONSTITUȚIONALE A

ROMÂNIEI

cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 882 alin 5 din

Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale art. 13 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr.
27/2006, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 martie
2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial Partea I din 10
mai 2023), pe care le apreciez a fi neconstituționale în interpretarea dată de decizia
menționată, în măsura în care s-a interpretat că: „funcţie similară" cu cea a
procurorilor care şi-au desfășurat activitatea în cadrul Secţiei pentru
Investigarea Infracţiunilor din Justiţie dețin doar judecătorii și procurorii
care, în intervalul de referinţă 16 octombrie 2018 - 14 martie 2022, au
îndeplinit, în mod cumulativ, cel puţin gradul de judecător de curte de apel
sau procuror de parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de
minimum 18 ani în funcţia de judecător sau procuror".

Prin cererea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, am solicitat:

- obligarea pârâtului la recalcularea și plata efectivă a indemnizației de încadrare,

începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor, cu includerea unui procent
de 2 % pe zi din acestea, reprezentând echivalentul diurnei, stabilite potrivit art. 13 alin. 1
lit a din OUG 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul Secţiei
pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul art. 88 2 alin. 5 din Legea 304
din 2004;
- actualizarea sumelor rezultate în urma recalculării indemnizațiilor de încadrare,
începând cu data de 16.10.2018 și în continuare pentru viitor, prin includerea unui
1
procent de 2 % pe zi din acestea, reprezentând echivalentul diurnei, stabilite potrivit art.
13 alin. 1 lit a din OUG 27 din 2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în
cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, cu indicele de inflaţie şi cu
dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de
plată şi până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 4686 din 5.07.2022 pronunţată de Tribunalul București –
Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus respingerea, ca
neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei civile anterior menționată am formulat apel, ce formează

obiectul dosarului nr.3950/90/2021 al Curții de Apel București – Secția a-VII-a Pentru
Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Prin decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Î.C.C.J. - Completul pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă s-a stabilit că:

„Dreptul reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are
natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru
procurorii care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru
investigarea infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului
nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c)
din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi invocate
doar de către magistraţii care ocupau o "funcţie similară" cu a acestora,
astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu
art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr.
153/2017.”

Înțelegem să invocăm excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

882 alin. 5 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale art. 13 alin. 1 lit. a din O.U.G.
nr. 27/2006, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 martie
2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial Partea I din 10 mai 2023, pe care
le apreciem a fi neconstituționale, în interpretarea dată de decizia menționată, în măsura
în care s-a interpretat că: „funcție similară" cu cea a procurorilor care și-au desfășurat
activitatea în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiţie dețin doar
judecătorii și procurorii care, în intervalul de referință 16 octombrie 2018 - 14 martie
2022, au îndeplinit, în mod cumulativ, cel puțin gradul de judecător de curte de apel sau
procuror de parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani
în funcția de judecător sau procuror".

În acest sens, arătăm că, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, toate condițiile de
admisibilitate prevăzute de prevederile are 29 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții Constituționale:

a) excepția este invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe
judecătorești;
b) excepția are ca obiect neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege care,
deși abrogată, continuă să-și producă efectele și după ieșirea sa din vigoare (conform
deciziei nr. 766/2011 a Curții Constituționale a României);

2
 c) norma vizată de excepție are o strânsă legătură cu soluționarea cererii
introductive formulate, textul fiind invocat în fundamentarea cererii de chemare în
judecată de către reclamanți;
d) dispoziția vizată de excepția de neconstituționalitate și/sau interpretarea sa
în sensul arătat de decizia nr. 13/2023 nu a fost constatată ca fiind neconstituţională
printr-o decizie a Curții Constituționale.

Prin decizia nr. 13/2023 pronunțată în dosarul nr. 2254/1/2022, Completul

pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă (denumită, în continuare,
„Decizia nr. 13/2023"), admiţând sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești — Secția
I civilă în dosarul nr. 3542/120/2021 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în
interpretarea dispozițiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu
prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvemului nr. 27/2006
privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de
personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
445/2007, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că: „Dreptul
reglementat de art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura
juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care
şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea
infracţiunilor din justiţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale
principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările şi completările ulterioare, pot fi invocate doar de către
magistraţii care ocupau o "funcţie similară" cu a acestora, astfel cum este
definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din
secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.”

Cele două aspecte ce au necesitat intervenția instanței supreme în cadrul

mecanismului prevăzut de dispozițiile art. 519 și următoarele din Codul de procedură
civilă au fost:

- dacă diurna de care au beneficiat procurorii din cadrul Secției pentru

Investigarea Infracțiunilor din Justiție (denumită în continuare „S.I.I.J."), în temeiul art.
882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se include în indemnizația de încadrare a
procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J. sau reprezintă un drept salarial distinct de aceasta;

- în situația în care răspunsul la prima chestiune este afirmativ, dacă drepturile

anterior menţionate intră sub incidenţa Deciziei Cuții Constituționale nr. 794 din 15
decembrie 2016 sau, altfel spus, dacă acestea activează mecanismul de egalizare a
salariului lunar pentru a se înlătura un eventual tratament discriminatoriu pentru cei
aflați în situații comparabile".

Cu privire la prima chestiune, decizia nr. 13/2023 a stabilit că „dreptul

reglementat de art. 882 alin, (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a
indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care şi-au desfăşurat
activitatea în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie ".

Cu privire la a doua chestiune, Înalta Curte a interpretat textul art. 88 2 alin. (5)
coroborat cu cel al art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
27/2006, în sensul că: garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității,
3
prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, pot fi
invocate doar de către magistrații care ocupau o „funcţie similară" cu a acestora, astfel
cum este definită la art. 7 lit g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea
a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, aceasta fiind și
interpretarea care a determinat prezenta cerere de sesizare a Curții Constituționale,
deoarece, în analiza sa premergătoare dispozitivului, Înalta Curte a conchis, în
considerentul 175, că: „numai judecătorii (care ocupă o funcţie similară în cadrul
autorităţii judecătoreşti) și procurorii (care ocupă o funcţie similară în cadrul aceleiaşi
instituţii publice) care, în intevalul de referinţă 16 octombrie 2018 - 14 martie 2022, au
îndeplinit, în mod cumulativ, cel puţin condiţiile legale anterior analizate, respectiv cel
puțin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de parchet de pe lângă curtea de
apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani în funcţia de judecător sau procuror, ar
putea pretinde că aplicarea normei de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 a creat
efecte discriminatorii în privinţa lor, întrucât legiuitorul s-a abătut de la principiile de la
art. 6 lit. b) - nediscriminarea - din Legea-cadru nr. 153/2017 și, ca atare, să invoce
respectarea principiului egalităţii - art. 6 lit. c) din același act normativ, prin acordarea
echivalentului indemnizației de încadrare suplimentar recunoscute doar în favoarea
procurorilor numiţi în cadrul SIIJ, pe durata funcţionării acestei structuri."

Consecința acestei interpretări, contrară principiilor evocate de decizia Curţii

Constituționale a României nr. 794/2016, este aceea că, deși dreptul analizat a fost
stabilit a avea caracterul de element al indemnizaţiei de încadrare lunare pentru
magistrații din cadrul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, garanțiile
principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de at, 6 lit. b) și c) din
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare, acesta nu a fost recunoscut și restului
magistraților, care nu întrunesc cumulativ condițiile menționate de
considerentul 175, interpretare care restrânge foarte mult și discriminatoriu
concluzia generală din dispozitivul deciziei nr. 13/2023.

Astfel, deși categoria magistraților ce nu întrunesc condițiile din considerentul 175

face parte din aceeași familie ocupațională și autoritate/instituţie publică pentru care
elementele indemnizației trebuie să fie aceleaşi și care sunt salarizați în baza acelorași
criterii din Anexa V Capitolul I lit. A și B, respectiv Capitolul VIII Secțiunea a 2-a art. 8 și
următoarele din Legea nr 153/2017 și, cu toate că, în prezent, există magistraţi din
această categorie care au câștigat, prin hotărâri judecătorești definitive,
dreptul prevăzut de art. 882 alin. 5 din Legea nr. 304/2004, ca o componentă
a indemnizaţiei de încadrare brută, interpretarea conținută de decizia
nr. 13/2023 împiedică egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor de
încadrare a restului magistraților ocupând funcţii „de același fel", dar care
nu îndeplinesc condițiile impuse de considerentul 175 și care, în plus, nici nu
mai pot obține dreptul în discuție prin hotărâri judecătoreşti pronunțate în
cauze întemeiate pe discriminare, ca efect al dezlegării conținute de decizia
nr. 13/2023.

Apreciem că interpretarea dată prin decizia nr. 13/2023 de Înalta Curte

de Casație și Justiție dispozițiilor art. 882 alin 5 din Legea nr. 304/2004,
coroborate cu cele ale art. 13 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 27/2006, contravine
exigențelor constituționale, astfel cum au fost prezentate prin decizia nr.
794/2016 a Curții Consituționale a României.
4
 În paragatul 35 al deciziei nr. 13/2023, se arată că: „au fost identificate și hotărâri
de admitere a pretențiilor formulate de reclamanți, Tribunalul Bihor - Secția I civilă
apreciind că în cazul procurorilor S.I.I.J., spre deosebire de magistrații delegați sau
detașați, în condițiile legii, aceste drepturi băneşti sunt incluse în indemnizația de
încadrare, astfel cum este definită de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea-cadru nr.
153/2017.”, fiind menționat dosarul nr. 1708/111/2021, reclamant fiind un magistrat
procuror ce funcționa la un parchet de pe lângă curte de apel. Pe lângă acest dosar, se
menţionează existența unei a doua hotărâri definitive prin care s-a stabilit în
mod definitiv nivelul maxim al indemnizaţiei, prin includerea diurnei de 2%
în indemnizaţia de bază a altor magistraţi, judecători cu grad de tribunal,
care de asemenea nu funcţionează în cadrul S.I.I.J., fiind vorba de hotărârea
pronunţată în dosarul nr. 4543/111/2021. (considerentul 63 )

Prin urmare, în privința chestiunii de interpretat, existau deja hotărâri

judecătorești prin care se stabilise, cu caracter definitiv, că drepturile
aferente diurnei prevăzute de textul art. 88 2 alin. 5 din Legea nr. 304/2004,
coroborate cu cele ale art. 13 alin.1 lit. a din O.U.G. nr. 27/2006, trebuie să
fie incluse în indemnizația de încadrare a unor magistrați ce nu
funcționaseră în cadrul S.I.IJ., fiind vorba de judecători cu grad de tribunal.

Prin sesizarea formulată, instanța de trimitere a solicitat Înaltei Curţi de Casație și

Justiție să dea o dezlegare de principiu, în cadrul mecanismului hotărârii prealabile,
următoarei chestiuni de drept: dacă diurna de detașate în cuantum de 2% din
indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de art. 13 alin. (1) lit a) din ordonanţa
de urgență a Guvernului nr. 27/2006, de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J.,
în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se include în indemnizația de
încadrare brută lunară a unui magistrat şi cade sub incidenţa Deciziei Curții
Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 sau reprezintă un drept salarial distinct de
aceasta.

Ca și subsemnatul apelant reclamant, reclamanții din litigiul în cadrul căruia a

fost formulată cererea de sesizare a Î.C.C.J. – Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept, în esenţă, au solicitat aplicarea și în privința lor a dispoziţiilor art. 88 2
din Legea nr. 304/2004, susținând că acordarea și plata sumelor în discuție exclusiv în
beneficiul procurorilor numiți în cadrul S.I.I.J. reprezintă o situaţie profund inechitabilă
față de alți magistraţi, de asemenea numiți, care, spre deosebire de primii, nu beneficiază
de drepturile magistraților detașați, întrucât legiuitorul a prevăzut că doar categoria
procurorilor din cadrul S.I.I.J. beneficiază de drepturile procurorilor detașați, deși,
potrivit art. 882 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, este interzisă delegarea sau detașarea
acestora.

Prin urmare, chestiunea în raport cu care trebuia analizată existența sau

nu a unei discriminări era legată de existența unor magistraţi care, deși
numiţi şi nu detaşaţi, beneficiau de drepturi aferente magistraţilor detașați,
spre deosebire de restul magistraților, de asemenea numiți și nu detașați, ce
nu beneficiau de aceste drepturi.

Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că este sesizată a răspunde în legătură,

cu două componente, anume:

5
 - să se stabilească dacă diurna de care au beneficiat procurorii din cadrul S.I.I.J.,
în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, se include în indemnizația de
încadrare sau reprezintă un drept salarial distinct de aceasta;

- să se stabilească dacă drepturile anterior menționate intră sub incidenţa Deciziei

Curții Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 sau, altfel spus, dacă acestea
activează mecanismul de egalizare a salariului lunar pentru a se înlătura un eventual
tratament discriminatoriu pentru cei aflați în situații comparabile (instanţa de trimitere
referindu-se, generic, la categoria magistraților, fără alte circumstanțieri).

Cu privire la prima componentă a sesizării, Înalta Curte a apreciat că

legiuitorul a stabilit o indemnizație de încadrare suplimentară, superioară celei prevăzute
de legea unică de salarizare pentru procurorii având gradul profesional de parchet
general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (anexa nr. V la Legea-cadru nr.
153/2017 – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiție” şi Curtea Constituţională -
anume cea de la lit. B nr. nr. 1 ) (paragraful 126 din decizie).

Concret, în paragraful 131 al deciziei nr. 13/2023, Înalta Curte a constatat că

diurna de care au beneficiat procurorii cu funcţii de execuție și cu funcții de conducere
din cadrul S.I.I.J., în temeiul art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, a avut natura
juridică a indemnizației de încadrare brute lunare.

Cu privire la a doua componentă, respectiv dacă existența, în intervalul 16

octombrie 2018 - 14 martie 2022, în fondul activ al legislației, a dispozițiilor art. 88 2 alin.
(5) din Legea nr. 304/2004 și aplicarea acestei nome pentru procurorii numiți în cadrul
S.I.I.J., au generat un tratament discriminatoriu pentru reclamanții cauzei
(judecători/foști judecători cu grad de tribunal), și dacă este sau nu aplicabilă Decizia
Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, Înalta Curte a precizat (paragraful
142-143) că problema de drept a incidenței Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15
decembrie 2016 în legătură cu domeniul de aplicare al Legii-cadru nr. 153/2017 a fost
deja dezlegată de instanţa supremă, în cadrul mecanismelor de unificare pe cale
incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din cuprinsul Deciziei nr.
15 din 28 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru
soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, fiind relevante paragrafele 86-90 din această
decizie, prin care s-a statuat astfel:

„86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași
instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel
cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016
și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr.
71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind
salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis
în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, „dat fiind
faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte,
inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se
înfăptuieşte «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală».

A precizat Înalta Curte, în decizia nr. 13/2023, că:

6
 „144. Din cele anterior citate se pot stabili două concluzii cu utilitate și pentru
chestiunea de drept din sesizarea de față.

145. Prima vizează împrejurarea că dezlegările instanţei de contencios

constituțional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în
prezent de normele de la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în
conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror
forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din
sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în
funcție) și în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din
aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale
pentru muncă cu valoare egală).

145. Cea de-a doua concluzie este că aceste principii funcţionează doar în ceea ce
privește indemnizația lunară de încadrare, iar nu și în privința celorlalte componente ale
salariului lunar al personalului din familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție" și
Curtea Constituțională, relevante pentru această distincție fiind definiţiile legale de la art.
7 lit. c), e) și m) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit dispozițiilor art. 7 lit. c din Legea nr. 153/2017: „c) Îndemnizaţia de
încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei şi
vechimii în funcţie, prevăzută în anexele nr. I-IX;", în timp ce art. 7 lit. e din lege se
referă la: „salariu lunar", care cuprinde „salariul de bază ori, după caz,
indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensările,
indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte
elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de
personal din sectorul bugetar;”.

Tot astfel dispozițiile art. 7 lit. m stabilesc că: „venitul salarial al

personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de
funcţie/salariile de funcție, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut,
gradaţiile, soldele de comandă/sałariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare,
indemnizaţiile lunare şi, dup caz compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile,
majorările, adaosurile, primele și premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în
natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.”

Or, prima componentă a cererii de sesizare a fost dezlegată în sensul că, diurna de
care au beneficiat procurorii cu funcții de execuție și cu funcții de conducere din cadrul
S.I.I.J. în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, a avut natura juridică a
indemnizaţiei de încadrare brute lunare, această noţiune fiind lipsită de
claritate, deoarece nu se încadrează nici în noțiunea din art. 7 lit. c
(„indemnizație de încadrare") nici cea de la art. 7 lit. e (indemnizație lunară
sau indemnizaţie de încadrare plus alte elemente), după cum nu se
încadrează nici în noțiunea definită de lit. m din Legea nr. 153/20177 (venitul
salarial).

Astfel, o asemenea statuare ambiguă (indemnizația de încadrare brută

lunară) a creat posibilitatea unei interpretări a problemei de drept care s-a
îndepărtat atât de la statuările cu valoare de principiu din decizia nr.
794/2016 a Curții Constituționale, cât și de la exigențele impuse de preluarea
acestor statuări ale Curții Constituționale în principiile egalității și
7
nediscriminării din Legea nr. 153/2017 (art. 6 lit. c și b), principii care nu reprezintă
nimic altceva decât expresia principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin.
1 din Constituţie, aplicabil și atunci când diferența de tratament juridic se
bazează pe alte criterii decât cele referitoare la rasă, naționalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine
socială.

Decizia nr. 13/2023 purcede, în continuare, la o analiză care pare a fi întemeiată

pe elementele din textul art. 7 lit. c din Legea nr. 153/2017, ceea ce conduce la concluzia
că indemnizația de încadrare brută lunară a fost asimilată, în opinia Completului pentru
dezlegarea unei chestiuni de drept, cu indemnizația de încadrare prevăzută de art. 7 lit. c
din Legea nr. 153/2017 („c) Indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani
corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei și vechimii în funcţie, prevăzută în
anexele nr. I-IX;")

Pornind de la definițiile principiilor nediscriminării (eliminarea oricăror forme de

discriminare și unui tratament egal cu personalul din sectorul bugetar care prestează
aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și egalității (asigurarea de
salarii de bază egale pentru muncă de valoare egală) din Legea nr. 153/2017, Înalta Curte
a procedat la identificarea personalului care prestează aceeași activitate ca și beneficiarii
normei de la art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, având aceeași vechime în muncă și
în funcţie, „întrucât între aceștia operează principiul egalității și este necesară asigurarea
unui salariu de bază egal."

I. Deși a stabilit că drepturile aferente diurnei incluse în indemnizația de

încadrare brută lunară, în ciuda faptului că aceasta este alcătuită din aceleași elemente,
în cazul tuturor persoanelor care activează în cadrul sistemului ocupațional Justiție și
sunt salarizate conform dispozițiilor art. 8 din Anexa V Capitolul VIII Secțiunea a 2-a din
Legea nr. 153/2017 (așa cum prevede dispozitivul deciziei nr. 13/2023), raportat la
tabelele din Capitolul I lit. A și B din lege, respectiv, judecători, procurori și magistrați
asistenți, Înalta Curte a restrâns sfera magistraților care exercită o „funcție similară" și
care pot invoca tratamentul discriminatoriu, fără a ţine cont de exigențele deciziei nr.
794/2016 a Curții Constituționale care se impun, în continuare, prin aceea că principiile
enunțate de aceasta au fost preluate în principiile Legii nr. 153/2017 și reprezintă
expresia principiilor călăuzitoare constituționale.

Dezlegarea dată de Înalta Curte nu a ținut cont de criteriul în raport cu care s-

a instalat starea de discriminare: acordarea diurnei în indemnizaţia de încadrare doar
unora dintre magistrații cu vocație la detașare menționați în textul art. 13 alin. 1 din OUG
nr. 27/2006, în raport cu ceilalți magistrați cu vocație la detașare, care nu au primit acest
element al indemnizaţiei, deși se aflau în situații asemănătoare, cu toții fiind numiţi, nu
detașaţi, nici de existenţa, la data sesizării, în beneficiul unor magistraţi cu
grad de tribunal, a unor hotărâri definitive prin care acestora li s-a acordat
dreptul la acest element al indemnizaţiei de încadrare.

Astfel, decizia nr. 13/2017 a statuat în considerentul 175, străin de principiile

egalității și nediscriminării, concluzia că numai judecătorii cu cel puţin gradul de
judecător de curte de apel sau procurorii de parchet de pe lângă curtea de apel și o
vechime efectivă de minimum 18 ani în funcţia de judecător sau procuror, ar putea
pretinde că aplicarea normei de la art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 a creat efecte
discriminatorii în privinţa lor, prin acordarea echivalentului indemnizaţiei de încadrare
8
suplimentar recunoscute doar în favoarea procurorilor numiţi în cadrul S.I.I.J., pe durata
funcţionării acestei structuri", nefiind însă argumentat de ce au fost incluși în această
categorie judecătorii și procurorii cu grad de curte de apel, respectiv de parchet de pe
lângă curte de apel, ca funcții similare, deoarece procurorii din cadrul S.I.I.J. au
funcționat în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și doar
acest grad profesional, în concret, a creat vocația acestora la diurna menționată de art.
882 din Legea nr. 304/2004.

Vocația procurorilor cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel de a

participa la concursul de numire în funcţia de procuror în cadrul S.I.I.J. nu
atrăgea aplicarea dispoziţiilor art. 882 din legea nr. 304/2004.

Întreg raționamentul deciziei nr. 13/2023, care a selectat doar anumite funcţii și
anumite vechimi efective (noțiune inexistentă, de altfel, în Legea nr. 153/2017) ce ar
putea invoca o discriminare salarială a ignorat concluzia instanței supreme asupra primei
componente, în care a fost stabilit că drepturile aferente diurnei prevăzute de art. 88 2 din
Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 14 3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 sunt incluse în
indemnizaţia de încadrare.

În această logică, elementele indemnizației de încadrare trebuie să fie aceleași

pentru toţi magistraţii vizaţi de dispoziţiile art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006, adică
toți magistrații cu vocație la detașare, acesta fiind criteriul de discriminare.

Criteriul de discriminare nu poate fi cel al apartenenţei la o categorie restrânsă de

magistrați procurori, aceia cu grad profesional de parchet de pe lângă curte de apel, și nu
se poate baza doar pe existența unei vocații a acestora de a accede la concursul de numire
în cadrul S.I.I.J, fără ca această categorie de procurori să funcționeze efectiv, măcar o zi,
în cadrul structurii superioare de parchet a S.I.I.J, căreia îi corespundea gradul de
parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tot astfel, este discriminatorie interpretarea din decizia nr. 13/2023 întemeiată pe
simpla îndeplinire a condiției gradului inferior celui corespunzător S.I.I.J., cu cât,
criteriul real invocat în cauzele aflate în atenția Completului pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept este, în realitate, cel al vocației la detaşare a magistraţilor.

Ceea ce se invocă în toate acțiunile analizate de Înalta Curte este, de fapt,

acordarea diurnei în indemnizația de încadrare doar unora dintre magistrații cu vocație
la detașare menționați în textul art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu ceilalți
magistrați cu vocație la detașare, care nu au primit acest element al indemnizației, deşi se
aflau în situații asemănătoare, cu toții fiind numiți, iar nu detașaţi.

În acest sens, textul art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006 nu impune condiție de
vechime efectivă sau în funcţie, nici de grad, pentru ca magistraţii menționați să poată
avea vocație lą detaşare:

„Articolul 13

(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrąţii asistenţi,

care sunt detaşaţi sau delegaţi în altă localitate decât cea de domicliu, beneficiază, pe
toată durata delegării sau detașării, de următoarele drepturi:

9
 a) diurnă în cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, dar nu
mai puţin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unităţile bugetare.”

II. Totodată, concluzia instanței supreme din considerentul 175 a

ignorat și efectul obligatoriu al hotărârilor judecătorești definitive obținute
deja de magistrați cu grad inferior față de cel de curte de apel (cazul
hotărârii pronunțate în dosarul 4543/111/2021, la care se referă Înalta
Curte, dar și a altor hotărâri definitive date în cauze similare), hotărâri care
atrag aplicarea exigențelor din decizia Curții Constituţionale a României
pentru toți ceilalți magistrați cu vocație la detașare, prevăzuți de art. 13 alin.
1 din O.U.G. nr. 27/2006, magistrați care, deși numiți, ca și colegii din cadrul
S.I.I.J, spre deosebire de aceștia din urmă, nu au beneficiat de suma
aferentă diurnei inclusă în indemnizaţie şi nici nu mai pot obține
egalizarea indemnizațiilor de încadrare la același nivel cu colegii aflaţi în
funcții similare, dar care au obținut deja hotărâri judecătorești.

În cuprinsul Deciziei nr. 794 din 2016, aplicabilă în speța în care s-a admis cererea
de sesizare a Înaltei Curți, prin preluarea în Legea nr. 153/2017 a principiilor expuse,
Curtea Constituțională a reţinut următoarele:

„24. Cu privire la aceste susțineri, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa

referitoare la art. 124 și art. 126 din Constituţie și la efectele hotărârilor judecătorești, a
stabilit, că "înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificația că actul de justiţie
izvorăște din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus,
hotărârea judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluționarea unui
conflict de drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de
drept democratice și de eficientizare a normelor de drept substanțial. Datorită acestui
fapt, hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare –
reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească,
având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având
obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea
de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare,
hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă se situează în sfera actelor de
autoritate publică, fiind învestită cu o eficiență specifică de către ordinea normativă
constituțională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecărorești îl
constituie forta executorie a acesteia, care trebuie respectată și executată atât de către
cetățeni, cât și de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de
caracterul executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o
obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.

25. Curtea constată că, potrivit art. 31 alin. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr.
43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază /indemnizaţiei de
încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, se iau în considerare numai
drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin
hotărâri judecătoreşti. Aşadar, norma criticată stabilește, în mod indirect, că nu sunt
recunoscute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte
dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată
majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea
nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei
10
sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri
judecătoreşti conduce la concluzia că, deși o parte dintre magistraţi şi personalul
asimilat au obținut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută
la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

28. De asemenea, dispoziţiile art. 31 alin. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a

Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 43/2016
afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă,
executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1
alin. (4) din Legea fundamentală deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca
legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. 4-6 din Constituţie, se consacră, pe cale
legislativă, nerecunoașterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive
şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.

Prin urmare, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin decizia nr. 13/2023 vine în contradicţie cu considerentele din cuprinsul
deciziei Curţii Constituționale nr. 794/2016.

Instanţa de contencios constituțional a constatat că excluderea majorărilor

salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de la calculul nivelului
maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice
afectează art. 124 și art. 126 din Constituție, precum și principiul fundamental al
separației și echilibrului puterilor statului - legislativă, executivă și judecătorească - în
cadrul democrației constituționale, principiu consacrat de art. 1 alin. 4 din Legea
fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat
potrivit art. 115 alin. 4-6 din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoașterea
hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea
judecătorească.

În cuprinsul Deciziei 794 din 2016, Curtea Constituţională a mai reținut

următoarele:

24. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare

la art. 124 şi art. 126 din Constituţie şi la efectele hotărârilor judecătoreşti, a stabilit, că
"înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din
normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege. Altfel spus, hotărârea
judecătorească reprezintă un act de aplicare a legii pentru soluţionarea unui conflict de
drepturi sau interese, constituind un mijloc eficient de restabilire a ordinii de drept
democratice şi de eficientizare a normelor de drept substanţial. Datorită acestui fapt,
hotărârea judecătorească - desemnând tocmai rezultatul activităţii judiciare -
reprezintă, fără îndoială, cel mai important act al justiţiei. Hotărârea judecătorească,
având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având
obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea
de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii. Prin urmare,
hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de
autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă
constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl
constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către
cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de
caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o
obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei." (a se vedea în acest sens Decizia nr.
11
686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68
din 27 ianuarie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, şi Decizia nr.
460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762
din 9 decembrie 2013). De asemenea, prin Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013,
precitată, Curtea a stabilit că "sensul art. 124 alin. (1) din Constituţie este acela că
organele care înfăptuiesc justiţia şi care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, sunt
instanţe judecătoreşti trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta
fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice şi juridice în sfera publică şi
în circuitul civil. Dispoziţia constituţională consacră principiul legalităţii actului de
justiţie" şi trebuie corelată cu prevederea art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia
"Nimeni nu este mai presus de lege", şi cu cea a art. 124 alin. (3) din Constituţie, care
prevede alte două principii constituţionale: independenţa judecătorului şi supunerea lui
numai legii.

25. Curtea constată că, potrivit art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016,
la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul
instituţiei sau autorităţii publice, se iau în considerare numai drepturile salariale
prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar,
norma criticată stabileşte, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de
aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare,
faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de
bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ
drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că,
deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea
indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al
salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

28. De asemenea, dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a

Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016,
afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă,
executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art.
1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca
legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4) - (6) din Constituţie, se consacră, pe cale
legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi
irevocabile, emise de puterea judecătorească. ”

Având în vedere argumentele expuse mai sus, cuprinse în considerentele Deciziei

nr. 794/2016 a Curții Constituționale a României, rezultă că o astfel de interpretare
a textului dată prin decizia nr. 13/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție
dispozițiilor art. 882 alin 5 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale
art. 13 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 27/2006, a ignorat efectul obligatoriu al
hotărârilor judecătorești definitive obţinute de magistrați cu cu grad
inferior faţă de cel de curte de apel, hotărâri care atrag aplicarea exigențelor
din decizia Curţii Constituţionale a României pentru toți ceilalți magistraţi
cu vocație la detașare, prevăzuți de art. 13 alin. 1 din O.U.G. nr. 27/2006,
magistrați care, deși numiți, ca și colegii lor din cadrul S.I.I.J, spre

12
deosebire de aceştia din urmă, nu au beneficat de suma aferentă diurnei
inclusă în indemnizație.

Totodată, o asemenea interpretare contravine exigențelor

constituționale astfel cum au fost prezentate prin decizia nr. 794/2016 a
Curții Constituţionale a României și încalcă dispozițiile din Constituţia
României cuprinse în: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (4)
privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 124 privind
înfăptuirea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.

O asemenea interpretare defectuoasă are drept consecință afectarea statutului

profesiei, astfel cum este reglementat de prevederile art. 124, 125 din Constituție, și este
neconcordantă cu principiul exprimat de Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000
și aprobat de către România prin Legea nr. 103/2006 (direct aplicabil în dreptul intern
conform art. 20 din Constituția României), potrivit căruia, exercitarea oricărui drept
prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex,
pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau
socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.

Încălcarea principiului egalității se reflectă prin modul inegal, diferit,

discriminatoriu, în care persoane din cadrul acelorași categorii de personal pot beneficia
de dreptul prevăzut de dispozițiile art. 88 2 alin 5 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu
cele ale art. 13 alin. 1 lit a din O.U.G nr. 27/2006, diferențiat, în mod neobiectiv, de
existența unui anumit grad profesional (de altfel, inexplicabil, inferior celui al S.I.I.J) și a
unei anumite vechimi efective, deși criteriul discriminatoriu în discuţie a fost cel al
vocației la detaşarea magistraților numiţi în funcţii, deoarece unii beneficiau de diurnă
(cazul S.I.I.J.), cu toate că nu erau detașați, pe când ceilalţi, de asemenea nedetașați, nu
au beneficiat de aceasta din urmă.

Or, potrivit jurisprudenţei constante a instanței de contencios

constituțional, precum și a celei a Curții Europene a Drepturilor Omului,
principiul egalități în fața legii presupune instituirea unui tratament egal
pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un
tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a
legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv.

În concluzie, solicităm admiterea cererii formulate și sesizarea Curţii

Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 882 alin. 5 din Legea nr. 304/2004 coroborate cu cele ale
art. 13 alin. 1 lit. a din O.U.G. nr. 27/2006, astfel cum acestea au fost
interpretate prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2022 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, interpretare pe care o apreciem a fi neconstituțională, în măsura în
care s-a stabilit că: „funcție similară" cu cea a procurorilor care și-au
desfășurat activitatea în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracțiunilor
din Justiţie dețin doar judecătorii și procurorii care, în intervalul de
referință 16 octombrie 2018 - 14 martie 2022, au îndeplinit, în mod
cumulativ, cel puțin gradul de judecător de curte de apel sau procuror de
parchet de pe lângă curtea de apel și o vechime efectivă de minimum 18 ani
în funcția de judecător sau procuror".
13
 Menţionăm faptul că aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a fost
ridicată şi în dosarul nr. 3314/85/2021 al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I
Civilă, fiind admisă cererea de sezizare a Curţii Constituţionale, în vederea
soluţionării acesteia (ataşăm extras de pe portalul Just.ro).

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din Codul de procedură civila,
solicităm judecarea în lipsă a cauzei.

……………………….

Semnătura,

14