Rezumat C-229/23 – 1

Cauza C-229/23

Rezumatul cererii de decizie preliminară întocmit în temeiul articolului 98

alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții de Justiție

Data depunerii:

12 aprilie 2023

Instanța de trimitere:

Sofiyski gradski sad (Bulgaria)

Data deciziei de trimitere:

12 aprilie 2023

Inculpați:

SS

IP

ZI

DD

HYA

Obiectul procedurii principale

Forța probantă a autorizațiilor judecătorești pentru utilizarea tehnicilor speciale de

investigație

Obiectul și temeiul juridic al cererii de decizie preliminară

Cerere formulată în temeiul articolului 267 primul paragraf litera (b) TFUE.

Întrebarea preliminară

Articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58 coroborat cu articolul 47 al doilea

paragraf din cartă, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii
Europene în Hotărârea din 16 februarie 2023 în cauza C-349/21, și în lumina

RO
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

considerentului (11) al directivei, a articolului 52 alineatul (1) și a articolului 53

din cartă, precum și a principiului echivalenței, trebuie interpretat în sensul că
obligă instanța națională

– să lase neaplicată o reglementare națională [articolul 121 alineatul (4) din

Constituție, articolul 174 alineatul (4) din NPK și articolul 15 alineatul (2) din
ZSRS] și să nu țină seama de interpretarea articolului 8 paragraful 2 din CEDO
care figurează în hotărârea în cauza nr. 70078/12 a Curții Europene a Drepturilor
Omului, care impun motivarea expresă și în scris a autorizației judiciare (pentru
ascultarea, înregistrarea și stocarea telecomunicațiilor fără acordul utilizatorului),
indiferent dacă există o motivare în cerere, pe baza căreia este eliberată
autorizația, temeiul neaplicării fiind posibilitatea ca la interpretarea încrucișată a
cererii și a autorizației să se constate 1) motivele exacte pentru care instanța a
apreciat, în împrejurările de fapt și de drept ale speței, că cerințele legale sunt
îndeplinite și 2) pentru ce persoană și mijloc de comunicare a fost eliberată
autorizația judiciară;

– să lase neaplicată sau să interpreteze în mod conform cu dreptul Uniunii o

reglementare națională [articolul 105 alineatul (2) din NPK], în acea parte a
acesteia care impune respectarea dispozițiilor procedurale naționale [în speță,
articolul 174 alineatul (4) din NPK și articolul 15 alineatul (2) din ZSRS] la
examinarea aspectului dacă telecomunicațiile în discuție trebuie excluse ca
mijloace de probă, și să aplice în locul ei regula stabilită de Curte în Hotărârea din
16 februarie 2023 în cauza C-349/21?

Dispoziții de drept și jurisprudența Uniunii Europene

Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002

privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul
comunicațiilor publice (JO L 201, 2002, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63,
denumită în continuare „Directiva 2002/58”)

Hotărârea din 6 septembrie 2012, Trade Agency (C-619/10, EU:C:2012:531,

denumită în continuare „C-619/10”)

Hotărârea din 26 februarie 2013, Stefano Melloni (C-399/11, EU:C:2013:107,

denumită în continuare „C-399/11”)

Hotărârea din 21 decembrie 2016, Tele2 Sverige și Watson și alții (C-203/15 și C-

698/15, EU:C:2016:970, denumită în continuare „C-203/15”)

Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev (C-310/16, EU:C:2019:30, denumită în

continuare „C-310/16”)

Hotărârea din 6 octombrie 2020, Privacy International (C-623/17,

EU:C:2020:790, denumită în continuare „C-623/17”)

2
 HYA ȘI ALȚII

Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net și alții (C-511/18, C-

512/18 și C-520/18, EU:C:2020:791, denumită în continuare „C-511/18”)

Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Minister van Buitenlandse Zaken (C-225/19 și

C-226/19, EU:C:2020:951, denumită în continuare „C-225/19”)

Hotărârea din 2 martie 2021, H. K. (C-746/18, EU:C:2021:152, denumită în

continuare „C-746/18”)

Hotărârea din 16 februarie 2023, HYA și alții (C-349/21, EU:C:2023:102,

denumită în continuare „C-349/21”)

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

Hotărârea din 11 ianuarie 2022, Ekimdzhiev și alții împotriva Bulgariei, cererea

nr. 70078/12, ECLI:CE:ECHR:2022:0111JUD007007812, în continuare
„Hotărârea CEDO în cauza nr. 70078/12”)

Dispoziții naționale

Konstitutsia na Republika Bulgaria (Constituția Republicii Bulgaria)

Nakazatelnoprotsesualen kodeks (Codul de procedură penală, denumit în

continuare „NPK”)

Zakon za spetsialnite razuznavatelni sredstva (Legea privind tehnicile speciale de

investigație, denumită în continuare „ZSRS”)

Nakazatelen kodeks (Codul penal, denumit în continuare „NK”);

Grazhdanski protsesualen kodeks (Codul de procedură civilă)

Zakon za elektronnite saobshtenia (Legea privind comunicațiile electronice,

denumită în continuare „ZES”)

Prezentare pe scurt a situației de fapt și a procedurii principale

1 Cinci persoane (IP, DD, ZI, SS și HYA) au fost acuzate de afiliere la o organizație
criminală, de complicitate la trecerea ilegală a frontierei, precum și de dare și
luare de mită.

2 În cadrul fazei precontencioase a procedurii penale deschise, pe baza cererilor

detaliat motivate ale procurorului, președintele instanței a emis șapte decizii prin
care s-a autorizat utilizarea unor tehnici speciale de investigație în scopul
ascultării, interceptării și înregistrării telecomunicațiilor care au avut loc prin
intermediul telefoanelor inculpaților. Este vorba despre decizii sub forma unui

3
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

model de text prestabilit, în care sunt enumerate dispozițiile legale aplicabile

acestei activități și al căror conținut este parțial redat. Singurele elemente de
individualizare sunt numărul cererii, numărul cauzei și durata (indicată în
dispozitiv). Se remarcă mai ales faptul că nu conțin nicio motivare proprie a
deciziei.

3 Nu cuprind nici un dispozitiv propriu (parte dispozitivă). În dispozitivul deciziei

judecătorești se stabilește în mod clar ce acțiuni vor fi întreprinse (și anume,
ascultarea, înregistrarea și stocarea telecomunicațiilor), precum și durata acestor
acțiuni (data de început și durata totală), însă nu se indică nici numele persoanei,
nici mijlocul de comunicare (codul IMEI al telefonului sau numărul cartelei SIM),
care ar trebui să facă obiectul acestor acțiuni. Singura informație specifică indicată
este durata acțiunii.

4 În cerere, toate aceste elemente sunt însă prezentate în mod clar.

5 În temeiul a șapte autorizații judiciare eliberate, în perioade diferite de timp au

fost ascultate, înregistrate și stocate convorbirile telefonice ale inculpaților și ale
unei persoane neidentificate.

6 Urmând indicațiile Curții de la punctul 38 din hotărârea în cauza C-349/21,

instanța de trimitere constată că operatorii de telecomunicații care furnizează
servicii de telecomunicații au fost implicați în acțiunile amintite și că sprijinul
acordat de ei intră în domeniul de aplicare al articolului 4 punctul 2 din
Regulamentul 2016/679. Potrivit articolelor 304-310 din ZES, operatorii de
telecomunicații pun la dispoziție și întrețin interfețe pentru interceptare; prin
intermediul lor, comunicațiile electronice supravegheate sunt transmise
structurilor autorității polițienești. Acestea furnizează de asemenea date referitoare
la apelul telefonic respectiv și la decriptarea acestuia.

7 Autorizațiile instanței sunt executate, așadar, pe baza obligațiilor stabilite de lege

și îndeplinite efectiv de furnizorii de servicii de comunicații electronice de a
prelucra datele cu caracter personal în sensul articolului 4 punctul 2 din
Regulamentul 2016/679, în măsura în care acești furnizori au îndeplinit, prin
mijloace tehnice, operațiuni de colectare și transmitere de date cu caracter
personal (conținutul telecomunicațiilor care fac obiectul procedurii principale)
către organele de urmărire penală, în așa fel încât aceste date au fost accesibile
acestor autorități.

Prezentare pe scurt a motivelor trimiterii preliminare

8 Legea prevede că atât cererea, cât și autorizația instanței se motivează. Lipsa

motivării deciziei judecătorești reprezintă un viciu de procedură esențial și
conduce la anularea deciziei judecătorești. Potrivit NPK, probele se administrează
sau se produc în conformitate cu prevederile și procedurile prevăzute de această
lege. O componentă a administrării acestor probe (telecomunicațiilor înregistrate)
este existența unei autorizații judiciare prealabile și legale. Întrucât lipsa motivării

4
 HYA ȘI ALȚII

expres prevăzute de lege constituie un viciu de procedură esențial, convorbirile

telefonice înregistrate nu pot fi admise ca probe.

9 Lipsa unei motivări este posibilă numai în cazurile expres prevăzute de lege. În
toate celelalte cazuri, motivarea este totdeauna obligatorie.

OBSERVAȚII GENERALE

Cu privire la hotărârea în cauza C‑ 349/21

10 La punctul 45 din hotărârea în cauza C-349/21, Curtea a statuat că deciziile

judecătorești prin care se autorizează accesul la comunicațiile electronice protejate
în conformitate cu articolul 5 din Directiva 2002/58 trebuie să fie motivate. Cu
toate acestea, la punctele 50-53, Curtea a considerat de asemenea că, în cazul în
care cererea de acces a fost detaliat motivată, prin semnarea unui model de text
prestabilit care indică respectarea cerințelor legale pentru autorizație, instanța a
validat motivele cererii. Curtea introduce astfel metoda interpretării încrucișate a
cererii și a autorizației (punctele 59, 61 și dispozitivul), motivele exacte ale
autorizației putând fi desprinse din conținutul comun al acestora. Astfel, motivele
indicate în cerere devin motivele autorizației judiciare, întrucât instanța care a
eliberat autorizația își însușește motivarea cuprinsă în cerere și ajunge, pe baza
acesteia, la concluzia că sunt respectate cerințele legale, și eliberează, prin urmare,
autorizația (punctul 60). Curtea sugerează instanței de trimitere la punctul 56 să
verifice dacă motivele astfel indicate sunt accesibile și pot fi înțelese, interpretând
încrucișat în acest scop cererea și autorizația judiciară (punctele 58-61).

11 Instanța de trimitere subliniază în mod expres că cererea a fost introdusă în

întregime la dosarul cauzei și că a fost accesibilă apărării. De asemenea, ea are
conținutul necesar care acoperă aspectele prevăzute de lege, astfel încât motivele
pentru decizia pronunțată în vederea ascultării, înregistrării și stocării
telecomunicațiilor fără acordul utilizatorului pot fi lesne și clar înțelese, dacă
cererea și autorizația se interpretează încrucișat.

Cu privire la contradicția dintre hotărârea în cauza C-349/21 și dreptul național

12 Standardul de motivare stabilit de Curte în cauza C-349/21, și anume motivarea

prin semnarea unui text prestabilit, nu se aplică, potrivit dreptului național, în
procedura eliberării autorizației judiciare pentru ascultarea, înregistrarea și
stocarea telecomunicației fără acordul utilizatorului.

13 Potrivit dreptului național, obligația de motivare are două etape: mai întâi se
motivează cererea și apoi autorizația judiciară. Deși cererea a fost motivată – chiar
foarte bine –, legea nu permite autorizația judiciară nemotivată.

14 Legiuitorul național a considerat că utilizarea tehnicilor speciale de investigare

pentru interceptarea convorbirilor telefonice aduce o atingere atât de gravă
substanței sferei private a cetățenilor, încât este imperativ necesară motivarea

5
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

separată atât a cererii, cât și a deciziei judecătorești prin care se autorizează o

asemenea utilizare.

15 Prin urmare, există o contradicție între dreptul național și dreptul Uniunii în ceea
ce privește calitatea motivării autorizației judiciare. Astfel, dreptul național
impune în mod expres o motivare scrisă în cuprinsul autorizației judiciare, în timp
ce, potrivit dreptului Uniunii, astfel cum a fost interpretat în cauza C-349/21, este
suficientă o autorizație judiciară sub forma unui model de text prestabilit, dacă a
fost eliberată pe baza unei cereri motivate detaliat, la care au acces instanța și
apărarea, astfel încât motivele deciziei pronunțate pot fi înțelese dacă se
interpretează încrucișat. Este vorba despre o contradicție esențială și nu este
posibilă o interpretare conformă cu dreptul Uniunii. Așadar, în măsura în care nu
este posibilă o interpretare conformă cu dreptul Uniunii, dreptul național nu ar
trebui aplicat.

Cu privire la contradicția dintre hotărârea în cauza C-349/21 și Hotărârea CEDO

în cauza nr. 70078/12

16 Este necesar să se considere că nici CEDO nu permite o motivare prin semnătură.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a ocupat în mod expres de această
problemă în cauza nr. 70078/12, în care reglementarea națională privind utilizarea
tehnicilor speciale de investigație pentru supravegherea telefonului a fost
examinată în lumina articolului 8 din CEDO. În opinia Curții Europene a
Drepturilor Omului, este necesară o motivare, fie ea și una succintă, pentru a
asigura că judecătorul a citit într-adevăr cererea și că a examinat probele
prezentate în cauză. Lipsa unei asemenea motivări duce la concluzia că eliberarea
unei autorizații nu este compatibilă cu articolul 8 paragraful 2 din CEDO. Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a ajuns la această concluzie după ce în prealabil
constatase că cererea a fost motivată.

17 Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu recunoaște instituția

creată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene a motivării prin semnarea unui
model de text prestabilit și a interpretării încrucișate a autorizației judiciare și a
cererii. Din contră, Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că o
asemenea redactare a autorizațiilor judiciare constituie o încălcare a articolului 8
din CEDO.

Prezentarea problemei în raport cu contradicțiile menționate

18 Potrivit situației de fapt din procedura principală, autorizațiile judiciare nu sunt

motivate în sine, deoarece din acestea nu rezultă care sunt motivele exacte pentru
care președintele Spetsializiran nakazatelen sad (Tribunalul Penal Specializat) a
ajuns la concluzia că cerințele legale sunt îndeplinite în împrejurările de fapt și de
drept ale speței. În schimb, autorizațiile judiciare trebuie considerate motivate
dacă sunt avute în vedere împreună cu cererile și dacă autorizația și cererea sunt
interpretate încrucișat.

6
 HYA ȘI ALȚII

19 Ca atare, există posibilitatea de a interpreta legea în două moduri, care conduc la

rezultate opuse. În cazul aplicării dreptului Uniunii, astfel cum a fost interpretat de
Curte în hotărârea în cauza C-349/21, instanța de trimitere ar avea în vedere opinia
privind „motivarea prin semnătură”, ceea ce ar însemna că autorizația judiciară și
cererea ar trebui interpretate încrucișat. În consecință, ar prezuma că autorizațiile
judiciare sunt legale din punct de vedere formal. În schimb, dacă ar aplica dreptul
național și CEDO, astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în cauza nr. 70078/12, instanța ar porni de la premisa că autorizațiile
judiciare privind supravegherea telefoanelor nu sunt motivate și deci nici legale.

20 Pentru a aplica dreptul Uniunii, instanța de trimitere trebuie mai întâi să se asigure
că este incident principiul supremației dreptului Uniunii față de dreptul național și,
în măsura în care aplicarea dreptului Uniunii impune neaplicarea dreptului
național și a CEDO, astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în cauza nr. 70078/12, să se asigure apoi că această neaplicare
nu încalcă alte dispoziții de drept al Uniunii, și anume considerentul (11) al
Directivei 2002/58, articolele 52 și 53 din cartă.

21 Toate problemele prezentate fac obiectul primei întrebări preliminare.

Cu privire la supremația dreptului Uniunii față de dreptul național

22 Fără nicio îndoială, dreptul Uniunii are prioritate în fața dreptului național. Prin
urmare, acesta trebuie lăsat neaplicat dacă nu este posibilă interpretarea conformă
dreptului Uniunii. În consecință, instanța de trimitere ar aplica instituția motivării
prin semnătură formulată de Curte și va recunoaște motivele din cerere ca motive
ale instanței care a eliberat autorizația judiciară. Acest lucru ar fi însă valabil
numai dacă dreptul Uniunii reglementează aspectul respectiv.

23 Instanța de trimitere subliniază totuși că articolul 15 din Directiva 2002/58 nu

prevede cerințe speciale privind motivarea autorizațiilor judiciare prin care se
restrâng drepturile de la articolul 5. Singura condiție este ca ea să fie legală.
Criteriul motivării prin semnătură și interpretarea încrucișată ulterioară [a cererii
și a autorizației judiciare] a fost stabilit de Curte în cadrul interpretării articolului
47 al doilea paragraf din cartă. Dar, potrivit articolului 51 din cartă, aceasta nu
extinde domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. Prin urmare, dreptul Uniunii nu
stabilește niciun criteriu de motivare în afara domeniului de aplicare al articolului
47 al doilea paragraf din cartă.

24 Dacă articolul 47 al doilea paragraf din cartă stabilește un alt criteriu de motivare
pentru autorizațiile judiciare decât cel stabilit în dreptul național, se ridică astfel
întrebarea dacă este aplicabil principiul supremației dreptului Uniunii, conform
căruia dreptul național nu se aplică, în locul său trebuind aplicat criteriul de
motivare din dreptul Uniunii. Acesta este obiectul primului aspect al primei
întrebări preliminare.

7
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

Cu privire la aplicabilitatea considerentului (11) al Directivei 2002/58

25 În acest considerent, se precizează că măsurile prevăzute la articolul 15 alineatul

(1) se aplică în concordanță cu CEDO, așa cum este aceasta interpretată de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, este necesar ca aceste măsuri să
respecte garanțiile procedurale în conformitate cu CEDO.

26 Prin urmare, în legătură cu eliberarea autorizațiilor judiciare din procedura

principală, care se bazează pe dreptul național și pe jurisprudența privind
transpunerea articolului 15 din directivă, în concret trebuie să se aplice dispozițiile
CEDO, în special articolul 8 paragraful 2 din CEDO, astfel cum au fost
interpretate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea în cauza nr.
70078/12, iar nu dreptul Uniunii, și mai ales nu articolul 47 al doilea paragraf din
cartă, așa cum a fost interpretat de Curte în cauza C-349/21.

27 Se ridică întrebarea dacă considerentul (11) (care nu a fost analizat de Curte în

hotărârea în cauza C-349/21) constituie un motiv suficient pentru neaplicarea
articolului 47 al doilea paragraf din cartă, în condițiile în care prevede un standard
de protecție inferior celui de la articolul 8 paragraful 2 din CEDO. Acesta este
obiectul celui de al doilea aspect al primei întrebări preliminare.

Cu privire la aplicarea articolului 52 alineatul (1) din cartă

28 Această dispoziție prevede că orice restrângere a exercițiului drepturilor

recunoscute prin cartă trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte substanța
acestor drepturi și să fie compatibilă cu principiul proporționalității, ceea ce
înseamnă că trebuie să fie necesară și să răspundă efectiv obiectivelor de interes
general sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți. Fiecare dintre
aceste condiții fac obiectul primei întrebări preliminare.

Cu privire la legalitatea restrângerii

29 Dreptul la respectarea vieții private, dreptul la protecția datelor cu caracter

personal, precum și dreptul la libertatea de exprimare sunt consacrate de cartă
(articolele 7, 8 și 11), iar manifestarea lor specifică – confidențialitatea
comunicațiilor prin serviciile de comunicații publice – este protejată prin articolul
5 alineatul (1) din Directiva 2002/58.

30 Dreptul bulgar prevede o procedură specială pentru eliberarea unei autorizații

judiciare (în scopul ascultării și înregistrării telecomunicațiilor). O componentă a
acestei proceduri este condiția expresă ca autorizația să fie motivată, această
obligație existând independent de respectarea celeilalte obligații de sine stătătoare
de a motiva și cererea pentru o asemenea autorizație. Totodată, decizia
judecătorească trebuie formulată de așa manieră încât să fie în sine executabilă. În
practică, acest lucru înseamnă că în decizia judecătorească se indică cel puțin
codul IMEI al telefonului sau numărul cartelei SIM prin care se realizează
telecomunicațiile ce fac obiectul ascultării, înregistrării și stocării. Tocmai pentru
acest motiv este necesar ca în decizia judecătorească să se indice și numele

8
 HYA ȘI ALȚII

persoanei în cauză, pentru a se ști care este persoana vizată de decizie și pentru ca
această persoană să își poată exercita dreptul la apărare.

31 Cu toate acestea, în practica anumitor instanțe, printre care se numără și instanța

de trimitere, autorizațiile judiciare nu se mai motivează efectiv, încălcându-se
astfel dreptul național, cum este cazul în procedura principală.

32 În aceste împrejurări, se ridică întrebarea care este conținutul cerinței de a fi

„prevăzută de lege” în sensul articolul 52 alineatul (1) din cartă sau al cerinței
legalității în sensul considerentului (11) și al articolului 5 alineatul (1) din
Directiva 2002/58.

33 Prin hotărârea în cauza C-349/21 s-a stabilit deja criteriul pentru o asemenea
motivare, și anume „motivarea prin semnătură” (punctul 53) și „interpretarea
încrucișată” ulterioară (punctele 59, 61 și dispozitivul). Prin urmare, este posibil
ca tocmai această hotărâre să respecte cerința dispoziției legale.

34 În plus, s-ar putea prezuma că îndeplinește de asemenea condiția de a fi

„prevăzută de lege” de la articolul 52 din cartă și jurisprudența națională potrivit
căreia autorizațiile judiciare sub forma unui model de text prestabilit, care nu
cuprind nicio motivare proprie și care nu indică nici numele persoanei în cauză. În
realitate, această jurisprudență națională încalcă însă dispoziția legală care impune
motivarea autorizațiilor judiciare.

35 În fine, se poate considera că prin „prevăzută de lege” se are în vedere fie un act
juridic al Uniunii, care reglementează expres problema motivării autorizației
judiciare, fie un act juridic național care reglementează expres această chestiune.

36 În aceste împrejurări, se adresează întrebarea preliminară dacă nu se aplică o

dispoziție de drept național care impune o motivare scrisă proprie pentru
autorizația judiciară. De asemenea, motivarea prin semnătură, astfel cum a fost
reținută de Curte la punctul 53 din hotărârea în cauza C-349/21, și care a fost
aplicată parțial în jurisprudența națională și anterior pronunțării acestei hotărâri,
îndeplinește condiția de a fi „prevăzută de lege” de la articolul 52 din cartă? Căci
numai în acest caz este posibilă o restrângere a drepturilor consacrate la articolele
7, 8 și 11 din cartă, astfel cum sunt materializate în protecția telecomunicațiilor în
conformitate cu articolul 5 din Directiva 2002/58.

37 Se ridică întrebarea care este semnificația juridică a concluziei Curții din hotărârea
în cauza C-349/21, conform căreia autorizațiile judiciare care fac obiectul
procedurii sunt compatibile cu articolul 47 al doilea paragraf din cartă (în măsura
în care există o motivare prin semnătură, astfel încât motivele pentru autorizația
judiciară eliberată pot fi înțelese dacă este interpretată încrucișat cu cererea). Din
aceste concluzii ale Curții trebuie să se desprindă concluzia că instanța de
trimitere este obligată să prezume că ascultarea, înregistrarea și stocarea
[telecomunicațiilor] în litigiu sunt compatibile cu articolul 52 alineatul (1) din
cartă întrucât sunt prevăzute de lege?

9
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

Cu privire la respectarea substanței dreptului restrâns

38 În continuare, se ridică întrebarea privind respectarea substanței dreptului restrâns.

În procedura principală, președintele Spetsializiran nakazatelen sad a trebuit să se
pronunțe cu privire la eliberarea unei autorizații pentru ascultarea, înregistrarea și
stocarea telecomunicațiilor fără acordul utilizatorului. Prin eliberarea autorizației
judiciare, el încalcă neîndoielnic dreptul la protecția acestor telecomunicații,
garantat prin articolul 5 din Directiva 2002/58. Decizia sa de a întocmi autorizația
judiciară în așa fel încât să nu indice niciun motiv particular și nici măcar numele
persoanei în cauză încalcă cerința de la articolul 52 alineatul (1) din cartă de a
respecta substanța dreptului restrâns?

39 Semnificația acestui drept restrâns trebuie avută în vedere. Articolul 5 alineatul (1)
din Directiva 2002/58 protejează dreptul la confidențialitatea comunicațiilor, care
este o manifestare a drepturilor consacrate la articolele 7, 8 și 11 din cartă. Prin
urmare, este esențial pentru ordinea juridică a Uniunii.

40 În plus, este necesar să se țină seama de amploarea restrângerii acestui drept.

Curtea a trebuit să decidă în mai multe rânduri cu privire la păstrarea datelor de
transfer și, la evaluarea gravității ingerinței în sfera privată, a comparat
informațiile astfel obținute cu divulgarea conținutului telecomunicațiilor. Rezultă
că divulgarea este cea mai gravă formă posibil de ingerință în drepturile garantate
de articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2002/58 și de articolele 7, 8 și 11 din
cartă. De aici rezultă necesitatea unei diligențe deosebite în raport cu respectarea
cerinței de a respecta substanța acestui drept, întrucât este posibil să fie restrâns în
așa fel încât să determine anularea sa completă.

41 Acesta ar fi cazul atunci când autorizațiile judiciare ar fi eliberate într-un mod care
sugerează rutina și automatismul. Astfel, excepția de la articolul 15 alineatul (1)
din directivă ar deveni în fapt regula. Acesta ar fi cazul când autorizația judiciară
este eliberată în mod intenționat sub forma unui text prestabilit, care se limitează
să redea cerințele legale și este valabil în toate situațiile. În acest caz, se renunță la
motivare din convingerea că motivele nu sunt necesare în realitate (posibil pentru
că parchetul și-a motivat bine cererea). Instanța de trimitere consideră că o
asemenea modalitate de a proceda lezează substanța dreptului restrâns, deoarece
restrângerea sa nu are legătură cu conștientizarea prejudiciului efectiv cauzat
persoanei vizate de tehnicile speciale de investigație și nici cu necesitatea ce
decurge din această conștientizare de a indica motive proprii, succinte, din care să
reiasă de ce este necesară această restrângere.

42 Există o restrângere care determină anularea completă [a dreptului] și atunci când

în autorizația judiciară nu se indică numele persoanei în privința căreia a fost
anulată confidențialitatea telecomunicațiilor.

43 Un asemenea caz există în procedura principală, pentru că în autorizația judiciară

nu se menționează nici măcar numele persoanei în cauză. Este vorba despre o
depersonalizare a cauzei.

10
 HYA ȘI ALȚII

44 În plus, substanța dreptului restrâns se păstrează dacă restrângerea are loc în

următoarele condiții: a) există garanții reale și eficiente pentru prevenirea
abuzurilor, b) se garantează că restrângerea are loc numai în măsura absolut
necesară și c) se evită împiedicarea și descurajarea exercitării dreptului la
comunicare potrivit articolului 5 din directivă și la libertatea de exprimare în
conformitate cu articolul 11 din cartă.

Cu privire la necesitatea restrângerii și la admisibilitatea acesteia în scopul

garantării obiectivelor de interes general sau al protejării drepturilor și libertăților
terților.

45 Este vorba aici despre o restrângere în cadrul altei restrângeri Mai întâi, s-a
restrâns dreptul de la articolul 5 alineatul (1) din directivă, apoi a fost restrâns și
dreptul la o autorizație judiciară motivată, prin care s-a autorizat prima
restrângere.

46 Pe de o parte, Curtea a reținut că, în privința colectării datelor grafice, care nu sunt
cuprinse în noțiunea de telecomunicații, controlul necesar efectuat de instanță
trebuie să aibă loc „înainte de orice acces”, deoarece un „control ulterior” nu ar
permite îndeplinirea obiectivului unui control prealabil, care constă în
împiedicarea autorizării unui acces la datele în cauză care ar depăși limitele
strictului necesar (punctul 58 din hotărârea în cauza C-746/18). Pe de altă parte, în
legătură cu dezvăluirea conținutului telecomunicațiilor, Curtea a considerat că
acest control prealabil necesar poate avea loc în condiții mai puțin stricte pentru
motivare, și anume sub forma unei motivări prin semnătură (punctul 53 din
hotărârea în cauza C-349/21), ceea ce ar permite inculpatului și instanței
competente să ia cunoștință de motivele parchetului, pe care instanța care a
eliberat autorizația le-a preluat în scopul controlului de legalitate ulterior (punctele
55 și 56 coroborate cu punctele 59-61 și cu dispozitivul hotărârii în cauza C-
349/21). În opinia instanței de trimitere, Curtea s-a referit la faptul că, în cazul
contestării ulterioare de către inculpat, se menține o protecție cuprinzătoare,
inclusiv sub forma unei motivări exprese în decizia judecătorească.

47 Se ridică, așadar, întrebarea dacă este într-adevăr necesar să se recunoască un

standard de protecție inferior sub forma unei motivări lejere (în speță, motivare
prin semnătură conform punctului 53 din hotărârea în cauza C-349/21). În
hotărârea în cauza C-349/21, Curtea a făcut trimitere la jurisprudența sa anterioară
în cauzele C-225/19 și C-619/10. Aceste hotărâri vizează însă situații diferite, în
care o motivare lejeră este necesară din punct de vedere obiectiv.

48 În speță, nu se poate identifica care este obiectivul de interes general care justifică
stabilirea unor cerințe mai reduse pentru motivarea autorizației judiciare pentru
dezvăluirea conținutului telecomunicațiilor.

11
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

Cu privire la aplicare a articolului 53 din cartă

49 Potrivit articolului 53 din cartă, nici una dintre dispozițiile sale nu poate fi
interpretată ca restrângând drepturile recunoscute de CEDO sau de constituția
unui stat membru.

50 Această dispoziție ridică întrebarea preliminară referitoare la articolul 53 din

cartă, și anume dacă instanța de trimitere trebuie să lase neaplicate articolul 121
alineatul (4) din Constituție și articolul 8 paragraful 2 din CEDO, potrivit cărora
este nelegală lipsa motivelor exprese din autorizațiile judiciare pentru
supravegherea convorbirilor telefonice. Această întrebare privește contradicția
dintre diferitele ordini juridice.

51 Constituția impune motivarea deciziilor judecătorești, ceea ce înseamnă o

motivare expresă, iar nu una tacită. Potrivit articolului 121 alineatul (4) din
Constituție, astfel cum este interpretat de Konstitutsionen sad (Curtea
Constituțională), motivarea prin semnătură, astfel cum este recunoscută de Curte
(punctul 53 din hotărârea în cauza C-349/21), nu este permisă, rezultând astfel o
contradicție între cele două ordini juridice.

52 Ținând seama de supremația dreptului Uniunii, dreptul național, chiar de natură

constituțională, trebuie fără îndoială să treacă pe plan secund. Acesta ar fi însă
cazul numai dacă dreptul Uniunii nu recunoaște supremația dreptului național.
Aceasta este situația de la articolul 53 din cartă, incident în speță, întrucât
constituția prevede un standard de protecție superior celui din dreptul Uniunii.

53 Prin urmare, este necesar să se considere că interpretarea Curții din hotărârea în

cauza C-349/21 prescrie un criteriu minim de motivare, însă nu interzice
instituirea prin constituția națională a unui standard superior și obligația
respectării acestuia.

Cu privire la CEDO

54 Potrivit articolul 52 alineatul (3) din cartă, înțelesul și întinderea drepturilor

conferite de aceasta sunt aceleași ca și cele prevăzute de CEDO, fiind posibil ca
dreptul Uniunii să confere o protecție mai largă. Totodată, dreptul la respectarea
vieții private potrivit articolului 7 din cartă corespunde aceluiași drept de la
articolul 8 paragraful 1 din CEDO. Aceasta rezultă și din considerentul (11) [al
directivei], unde se face din nou trimitere la CEDO.

55 În plus, când a examinat articolul 8 din CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor

Omului a statuat în cauza nr. 70078/12, care privea o situație identică celei din
procedura principală, că, în pofida existenței unei cereri motivate în detaliu, este
necesar ca instanța care a eliberat autorizația pentru supravegherea telefonului să
indice – fie și succint – motivele, pentru a se garanta că a luat cunoștință de actele
de procedură și le-a examinat efectiv. În schimb, în hotărârea în cauza C-349/21,
Curtea a considerat că lipsa unei motivări proprii nu se opune constatării că
autorizația judiciară este într-adevăr motivată. Se poate prezuma acest lucru atunci

12
 HYA ȘI ALȚII

când cererea este motivată și, prin semnarea unui text prestabilit, instanța preia
aceste motive ca fiind ale sale (punctul 53 din hotărârea în cauza C-439/21), iar
motivele pentru decizia pronunțată pot fi înțelese dacă aceasta este interpretată
încrucișat [cu cererea] (dispozitivul hotărârii).

56 În aceste împrejurări, se ridică întrebarea dacă articolul 53 din cartă constituie un

obstacol pentru neaplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,
în locul căreia ar trebui aplicată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii
Europene. Dreptul Uniunii, care stabilește criteriul pentru motivare prin semnătură
și interpretarea încrucișată ulterioară, conferă un nivel de protecție superior celui
prevăzut de CEDO?

57 Instanța de trimitere subliniază faptul că, în legătură cu protecția dreptului la

respectarea vieții private în conformitate cu articolul 8 din CEDO sau a drepturilor
prevăzute la articolele 7, 8 și 11 din cartă, criteriul de motivare stabilit de Curtea
Europeană a Drepturilor Omului conferă un nivel de protecție superior comparativ
cu criteriul recunoscut de Curte, întrucât indicarea, fie și succintă, a motivelor,
impusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, confirmă odată în plus că
instanța a luat într-adevăr cunoștință de motivele expuse în cerere și că și-a format
și ea aceeași opinie.

58 Dacă, în sens contrar, se urmărește protejarea eficienței urmăririi penale, înțeleasă

ca utilizare în masă a supravegherii telefoanelor, motivarea tacită ar fi foarte
adecvată, mai ales că instanța ar putea elibera rapid mai multe autorizații atunci
când consideră că cererile sunt motivate corespunzător, fără a trebui să indice ea
însăși vreun motiv. Scopul Directivei 2002/58 este însă să protejeze
confidențialitatea telecomunicațiilor, iar nu să reglementeze procedura pentru
supravegherea acestora în scopuri legate de procedura penală.

Cu privire la principiul echivalenței

59 Acest principiu impune ca o situație juridică ce ține de dreptul Uniunii să nu aibă

o reglementare mai nefavorabilă în dreptul și jurisprudența națională în raport cu o
situație juridică identică care vizează exclusiv o situație de fapt pur internă.

60 Autorizația judiciară (pentru ascultarea, înregistrarea și stocarea telecomunicațiilor

fără acordul utilizatorului) face parte din reglementarea națională de transpunere a
articolului 15 alineatul (1) coroborat cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva
2002/58. O situație juridică identică ce ține numai de dreptul intern stă la baza
autorizațiilor judiciare pentru reținerea corespondenței scrise în conformitate cu
articolul 165 din NPK, singura diferență în raport cu supravegherea telefoanelor
fiind că în acest caz este vorba despre mesaje scrise pe hârtie, iar nu despre mesaje
orale ce pot fi transmise prin rețelele de comunicații. În ultimul caz menționat,
toate autorizațiile judiciare sunt motivate, instanța indicând, succint, de ce
consideră că trebuie admisă cererea parchetului. În toate cazurile, se indică fără
excepție și numele persoanei vizate de aceste măsuri.

13
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

61 Într-adevăr, numai în autorizațiile judiciare pentru utilizarea tehnicilor speciale de

investigație nu se indică motive, ci se înlocuiesc printr-un text prestabilit, în care
se redau cerințele legale și se constantă că sunt respectate. Aceasta este o excepție
de la norma națională general valabilă potrivit căreia deciziile judecătorești trebuie
să fie motivate și să conțină un dispozitiv, ținându-se seama totodată de lipsa
obligației de motivare din anumite cazuri speciale și diferite.

62 Se ridică, așadar, întrebarea dacă principiul echivalenței se opune neaplicării

dreptului național care prevede motivarea expresă a deciziilor judecătorești și nu
permite motivarea prin semnătură, astfel cum a fost admisă de Curte în hotărârea
în cauza C-349/21.

Motivarea celei de a doua întrebări preliminare

63 Cea de a doua întrebare este cea mai importantă pentru instanța de trimitere,
deoarece răspunsul la aceasta îi permite să decidă dacă înregistrările convorbirilor
telefonice din cauză pot fi valorificate ca mijloace de probă în cadrul procedurii.

Cu privire la neaplicarea articolului 105 alineatul (2) din NPK (Codul de

procedură penală)

64 Un răspuns posibil afirmativ la prima întrebare nu va fi suficient de util, deoarece

ar exista în continuare problema forței probante. Prin urmare, este necesar să se
examineze și articolul 105 alineatul (2) din NPK, care obligă instanța națională să
exclusă probele administrate (convorbirile telefonice înregistrate), în cazul în care
se constată un viciu de procedură la administrarea lor. O componentă a acestei
administrări a probelor este tocmai eliberarea autorizației judiciare care respectă
cerința de motivare de la articolul 174 alineatul (4) din NPK, cerință care se aplică
indiferent dacă există sau nu o cerere motivată.

65 În concret, articolul 47 al doilea paragraf din cartă, astfel cum a fost interpretat de
Curte în hotărârea în cauza C-349/21, prevede o altă metodă de motivare decât cea
națională. La aplicarea ei, se ajunge la concluzia că cele șapte autorizații judiciare
în cauză sunt motivate, chiar dacă nu se poate spune același lucru dacă se are în
vedere NPK.

66 În consecință, se ridică întrebarea dacă nu trebuie aplicat nici 105 alineatul (2) din
NKP, și anume partea care se referă numai la dispozițiile NPK privind aprecierea
forței probante a dovezilor administrate (telecomunicațiile). Legalitatea probelor
ar putea fi astfel apreciată nu în lumina dispozițiilor NPK, ci direct în conformitate
cu carta. În acest caz, nu ar exista niciun obstacol în calea valorificării ca probe a
convorbirilor telefonice.

14
 HYA ȘI ALȚII

Cu privire la interpretarea conformă dreptului Uniunii a articolului 105 alineatul

(2) din NPK

67 Întrebarea referitoare la interpretarea conformă cu dreptul Uniunii a articolului

105 alineatul (2) din NPK s-ar ridica în cazul în care Curtea ar considera că este
aplicabil articolul 174 alineatul (4) din NPK, ceea ce ar duce la concluzia că cele
șapte autorizații judiciare în cauză nu sunt motivate.

68 În această privință, sunt necesare lămuriri. În jurisprudența națională dominantă,

referitoare la legalitatea autorizațiilor judecătorești (pentru ascultarea,
înregistrarea și stocarea telecomunicațiilor fără acordul utilizatorului), se
consideră că ele sunt întocmite cu respectarea legii și în cazul în care conțin un
text prestabilit. În această jurisprudență, se pornește de la premisa că articolul 105
alineatul (2) din NPK nu se opune valorificării ca probe a comunicațiilor stocate.

69 Totodată, Curtea a introdus prin hotărârea în cauza C-349/21 criteriul potrivit

căruia autorizația și cererea ar trebui „interpretate încrucișat”. În consecință,
Curtea consideră că autorizația judiciară nu este motivată în sine, însă dacă este
interpretată încrucișat cu cererea, se consideră a fi motivată.

70 Ținând seama de constatările Curții din cauza C-349/21, ale Curții Europene a
Drepturilor Omului din cauza nr. 70078/12, precum și de un posibil răspuns în
speță al Curții în sensul că dispozițiile de drept național nu ar trebui lăsate
neaplicate, opinia conform căreia nu este necesar să se examineze dacă
autorizațiile judiciare sunt suficient motivate sau prezumția generală că sunt
motivate nu ar mai fi legală. De aici rezultă că articolul 105 alineatul (2) din NPK
ar trebui aplicat, ceea ce ar avea drept consecință faptul că telecomunicațiile
interceptate nu ar mai putea fi valorificate ca probe.

71 Instanța de trimitere dorește să evite această situație. Pentru acest motiv, ea

propune o interpretare nouă și diferită a articolului 105 alineatul (2) din NPK,
potrivit căreia valorificarea probelor ar trebui să fie permisă, chiar dacă autorizația
pentru administrarea lor a fost eliberată nelegal. Această interpretare este însă în
contradicție flagrantă cu doctrina și jurisprudența națională. Ea ar fi deci
neîndoielnic respinsă. În schimb, dacă ar fi sprijinită de Curte, este posibil să fie
examinată suficient de serios și critic. Acest sprijin s-ar putea manifesta printr-o
opinie a Curții în sensul că dreptul Uniunii nu se opune unei dispoziții și
jurisprudenței naționale potrivit cărora probele administrate pe baza unei
autorizații judiciare nemotivate pot fi valorificate, atunci când legalitatea acestei
autorizații judiciare nemotivate este constatată ulterior de instanța competentă, cu
respectarea dreptului la apărare al inculpatului.

72 În aceste condiții, se ridică al doilea aspect al celei de a doua întrebări. Această

întrebarea nu este ipotetică, deoarece vizează compatibilitatea cu dreptul Uniunii a
unei soluții legale posibile într-o cauză penală pendinte pe baza situației de fapt
concrete (autorizații judiciare nemotivate) și a problemei de drept ce rezultă din
aceasta (valorificarea probelor administrate pe baza acestor autorizații). Instanța

15
 REZUMATUL CERERII DE DECIZIE PRELIMINARĂ – CAUZA C-229/23

de trimitere solicită să se stabilească dacă soluția juridică în cauza C-349/21

permite interpretarea unei dispoziții naționale, și anume articolul 105 alineatul (2)
din NPK, în sensul că, în cazul interceptării telecomunicațiilor pe baza unei
autorizații judiciare nemotivate, legalitatea acestei administrări a probelor poate fi
pusă în discuție de participanții la procedură și aceste comunicații pot fi excluse ca
probe numai în situația în care se constată nelegalitatea (precum și atunci când se
reține o manipulare tehnică ce îi pune în discuție credibilitatea).

16