EDUCATIA

IN FAMILIE SI LA SCOALA

In această lume aflată într-o permanentă schimbare, părinții, cadrele didactice și comunitățile
locale se străduiesc să sprijine sistemele de îmbunătățire a educației cu scopul de a-i ajuta pe
copii să se dezvolte. Pentru ca acest lucru să se realizeze este nevoie de implicarea familiei în
educație. Familia este prima școală a viitorului cetățean, iar între cei doi factori educativi trebuie
să existe o legătură permanentă care se poate realiza prin diferite forme de colaborare care nu
se cer neapărat spectaculoase, dar ele fac parte integrantă din procesul educațional.

O relație majoră școală-familie are în vedere cunoașterea stării de sănătate a copilului și

procesul de învățare, echilibrul dintre efort și jocul ca divertisment, cauzele medicale care duc la
dificultăți școlare, cauzele rămânerii în urmă și influența lor asupra încrederii copilului în
învățătură.....Cauzele unor eșecuri școlare sunt multiple, dar școala are sarcina de a le
depista și de a interveni, uneori, când este cazul, în situațiile delicate. Un sfat la timp, o
îndrumare competentă, vizita la domiciliu sunt mijloace care pot da rezultate favorabile în
creșterea randamentului școlar.

S-a observat că există o strânsă legătură între randamentul superior al elevilor și prezența
activă în școală a părinților și invers. Sunt cazuri când elevii cu multiple posibilități evoluează
lent deoarece familia nu prezintă interes. Dezinteresul părinților față de notele copilului nu numai
că atrofiază voința acestuia, dar îl și jignește. Sau, din cauza slabei exigențe manifestate de
familie privind învățătura la unii elevi, randamentul școlar este tot mai mult stopat de preocupări
extrașcolare, își folosesc timpul liber în mod haotic, televizorul și calculatorul se transformă, în
prea mare măsură, în divertisment, controlul părinților nu este eficace, iar aceștia sunt
nemulțumiți pentru notele copiilor, dar rezultatele slabe la învățătură le pun pe seama școlii. De
asemenea, există și părinți care supraaglomerează copiii obligându-i să citească sau să scrie cât
mai mult, ceea ce determină un randament slab al memoriei, nervozitate, irascibilitate. Se
întâlnesc și cazuri când unii părinți sunt permanent nemulțumiți de situația copiilor la învățătură,
deși aceștia au note bune. Acești părinți nu știu să dea satisfacție copilului inspirându-i teamă,
făcându-l să pară timorat la lecție. Astfel, stabilirea unui acord deplin între cerințele școlii și ale
familiei este o condiție fundamentală a bunelor rezultate.

Prin întâlnirile cu părinții, prin dialogurile profesor-părinte se urmărește precizarea modului de

supraveghere a copilului, urmărirea metodelor de învățare, verificarea frecvenței la ore. Părinții
pot susține învățarea acasă prin implicarea în școlile în care studiază copiii lor, încurajându-i pe
aceștia să participe la lecții, susținându-le interesul pentru toate disciplinele și lărgindu-și propriile
abilități parentale.

Deci, ca primi educatori ai copiilor lor, familiile trebuie să elaboreze un program zilnic pentru
teme, să fie disponibili să le răspundă la întrebări și să discute cu ei despre ceea ce și-au însușit,
să citească împreună, să păstreze legătura cu școala, să-i laude pe copii și să le aprecieze
efortul, să-i încurajeze să persevereze. Ei joacă un rol dominant în influențarea încrederii și
motivației copilului de a deveni un individ de succes.

Ca educatoare, am urmărit să-i atrag pe părinți în jurul școlii și să devină colaboratori activi ai
dascălului, să cunoască scopul și sarcinile, metodele educative, să devină conștienți de
răspunderea pe care o au în fața societății.
 Am folosit o varietate de forme și metode precum ședințele cu părinții, lectoratele cu părinții,
consultațiile și convorbirile în grup sau individuale, fișele psiho-pedagogice ale elevilor.

În cadrul ședințelor cu părinții, m-am străduit să leg munca educativă a acestora de sarcinile
activității instructiv-educative din școală. De asemenea, m-am ocupat de organizarea muncii în
familie, de alcătuirea și respectarea regimului zilnic, de atragerea părinților în supravegherea
timpului liber al elevilor. În acest sens, am dezbătut în cadrul unui lectorat tema Un regim de viață
rațional.

Deci, factorii care contribuie la formarea personalității tânărului sunt familia și școala. Astfel,
familia constituie cadrul social în care copilul, și apoi tânărul se află într-un riguros raport de
dependență materială și spirituală până în momentul în care, odată pregătit pentru profesie și
muncă, își poate dobândi singur mijloacele de existență, iar școala este principalul factor
instructiv-educativ care pregătește tânărul pentru viață, îi asigură un bogat bagaj de cunoștințe.

Familia trebuie să se alăture eforturilor educative făcute de școală pentru că altfel ceea ce se
clădește cu ajutorul școlii se dărâmă în cadrul familiei, iar cel care suportă consecințele este
copilul a cărui formare și intruire va fi frânată.

PIELE OANA NICOLETA

GRADINITA NR.5 ZIMNICEA