Sunteți pe pagina 1din 1

Spirache Necșulescu este un funcționar de pompe funebre din Câmpulung-Muscel.

Familia acestuia este


formată din soția Dacia, soacra Chiriachița, fetele Gena și Sarmisegetuza (zisă Miza), și băieții Traian și
Decebal. Fiind o familie cu o situație financiară modestă, aceștia râvnesc la bogăție, excepție de la
această dorință de avuție făcând doar Spirache și Gena. În oraș, din cauza situației financiare, lui Spirache
i se refuză comenzile de la cârciumi și este luat peste picior deseori de concetățeni, în special de cei mai
bogați decât el.

Fratele lui Spirache, domn înstărit, pleacă la Ierusalim cu vaporul pe Marea Neagră. Membrii familiei
Necșulescu, în special soacra și soția, își exprimă îngrijorarea fățarnică cum că vaporul se va scufunda
precum Titanicul, categorisind evenimentul drept o „splendidă catastrofă”.

Miza rămâne însărcinată cu un locotenent care, la aflarea veștii, pleacă din oraș cu un cortegiu funerar
plătit din banii primăriei, așa că aceasta se vede nevoită să se căsătorească cât mai repede. Un
pretendent la mâna ei este Dinu, care este de mult timp îndrăgostit de Miza. Însă, în același timp, și sora
ei Gena este îndrăgostită de Dinu. În cele din urmă, Miza îl pune pe Dinu să o ceară in căsătorie, iar
acesta acceptă. Miza îi spune să fie prezent la cină pentru a face publică relația. Însă, Gena se oferă să o
ajute, propunându-i acesteia să plece la Târgoviște pentru a naște, iar copilul să i-l dea ei. Gena își va
asuma nașterea copilului, scăpând-o astfel pe Miza de rușine, iar Dinu îndrăgostindu-se de Gena la
Târgoviște, se va însura cu Gena.

Între timp, fratele lui Spirache moare într-un naufragiu, iar averea acestuia îi revine lui Spirache. Fără voia
sa, familia lui Spirache încearcă să-l facă deputat pentru a îmbogăți familia. Din banii moșteniți de la
fratele lui Spirache, soția Dacia plătește înscrierea pe listele de votare a lui Spirache, dar și mituiește
alegătorii pentru a-l vota pe Spirache. În plus, familia ordonă și construirea unei fântâni arteziene cu
prognoză de vreme, dar care se dovedește inexactă încă de la primul fenomen meteorologic.

Între timp, avocatul fratelui lui Spirache sosește la casa funcționarului pentru a anunța că, în urma unui
testament recent, toată averea îi va reveni primului său nepot nou-născut, adică copilului Mizei. Dacia
încearcă să îl mituiască pe avocat pentru a face pierdut testamentul, dar acesta refuză categoric. Gena se
întoarce acasă împreună cu copilul, un copil cu care acum toată lumea se poartă frumos și pe care îl
îngrijește. Bineînțeles, Miza își dorește acum copilul înapoi. Toată lumea este surprinsă la aflarea veștii că
Miza este mama copilului, cu excepția lui Spirache, care știa adevărul, deoarece tatăl copilului îi trimisese
cu ceva timp în urmă o scrisoare în care îi povestise tot ce s-a întâmplat. În cele din urmă, locotenentul
revine la Câmpulung.

La final, Spirache rupe afișele electorale cu el însuși, iar în fața alegătorilor ține un discurs scurt în care
cere populației să nu-l voteze, deoarece nu se consideră un candidat potrivit pentru nevoile lor. Lumea,
sătulă de promisiuni electorale neonorate, apreciază enorm sinceritatea lui Spirache și îl votează masiv
pe funcționar. Acesta câștigă detașat alegerile. Familia Necșulescu se îndreaptă cu trenul spre București
pentru ca Spirache să fie învestit în funcție. Însă, pe drum, aceasta coboară într-o stație și află din presă
că întregul guvern a fost demis din cauza unui scandal cu textile, ceea ce rezultă în eliberarea din funcție
a lui Spirache. Funcționarul exultă la aflarea veștii și hotărăște să se întoarcă acasă la Câmpulung.

S-ar putea să vă placă și