Sunteți pe pagina 1din 1

RĂZBOAIELE MEDICE

1. Definiție
-Sunt războaiele dintre greci și Imperiul persan care au avut loc în secolul V î.Hr.
2. Desfășurarea războaielor
a. Revolta din 499 î.Hr, a cetăților grecești din Asia Mică în frunte cu Milet, stăpânite de
Împeriul persan, și sprijinită de polisurile din Europa, a fost înfrântă și reprimată brutal de către
perși.
b. Războiul din 492-490 î.Hr. Regele Darius invadează Grecia, dar în 490 î.Hr, la Maraton,
grecii, în primul rând atenienii și aliații lor, conduși de strategul Miltiades, obțin o mare
victorie, iar perșii sunt alungați de pe teritoriul grecesc.
c. Războiul din 480-478 î.Hr. Regele Xerxes, fiul lui Darius, întreprinde o nouă campanie în
Grecia. Grecii sunt învinși la Termopile, în 480 î.Hr, acolo unde regele spartan Leonidas,
împreună cu cei 300 de războinici spartani, mor eroic, rezistând în fața uriașei armatei persane.
Atena este ocupată, perșii continuă invazia, dar grecii conduși de strategul atenian Temistocle,
rezistă și obțin victorii care vor duce în cele din urmă la înfrângerea persilor și la alungarea lor
definitivă din Grecia.
d. Conflictele următoare vor fi de mai mică amploare, se vor desfășura pe Marea Egee, iar
grecii vor reuși să-i invingă pe perși, până la 449 î.Hr eliberând și cetățile grecești din Asia
Mică.
În concluzie, războaiele medice s-au încheiat cu victoria grecilor care au apărat libertatea
propriilor teritorii în calea expansiunii Imperiului persan.

S-ar putea să vă placă și