Sunteți pe pagina 1din 3

Spirit solar, cu multe disponibilități afective, antreprenor de succes, pasionat de

domeniul Beauty, de actorie, Mallini Morena ne pregătește o surpriză de proporții: o


nouă emisiune TV cu un concept inedit, gata să ne schimbe perspectivele despre
’’tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte’’.

1. Știu că ai călătorit mult și ai dezvoltat afaceri și în afara granițelor. De ce,


totuși, te reîntorci în România?

Pentru că, noi, femeile din România suntem frumoase și, dintotdeauna, am
acordat o atenție deosebită modului în care arătăm. Eleganța și bunul gust, fie
că posibilitățile materiale sunt mai mari sau mai mici, sunt etichete de
necontestat ale expresiei femeii românce. Poate, ar trebui să acordăm mai
multă importanță și stilului de viață, mai puțin stress, mai multă activitate fizică.
Pledez pentru o hidratare oprimă și, de asemenea, asupra apei pe care o
consumăm. Nu toată apa îmbuteliată este în concordanță cu nevoile
organismului nostru.

2. Ești tânără, ești frumoasă, ești deșteaptă. Dar, toate aceste calități nu te-ar fi
ajutat dacă nu aveai spirit de antreprenor. Îl ai în gene sau l-ai descoperit pe
parcurs?

Probabil este ceva și genetic, însă în cea mai mare parte, consider că totul se
datorează mamei mele care este o femeie puternică, independentă și mi-a
insuflat de mică aceste valori, trăsături, care m-au făcut ceea ce sunt astăzi.
Așa cum unii au un idol din cinematografie, din istorie, așa eu, am avut profilul
mamei mele drept model și m-a însoțit pe tot parcursul vieții. Am noroc să am
o mamă splendidă, șarmantă, deșteaptă, îngrijită, care pune accent pe bun
gust, pe estetică, și care este și cel mai bun și sincer critic al meu, dar de o
critică constructivă. Probabil, că, în esență, suntem foarte asemănătoare. O
apreciez, o prețuiesc și îî mulțumesc pentru susținerea pe care mi-a acordat-o.
Dar, și eu, deși ne asemănăm, am felul meu de a fi, dorințele, pasiunile,
calitățile mele pe care le dezvolt și le apăr cu determinare și perseverență. A
propos, acestea din urmă sunt două calități fără de care e aproape imposibil
să atingi succesul.

3. De ce domeniul de beauty? Ai fi putut foarte bine să continui meseria ta, de


jurist.
Încă de mică am apreciat femeile frumoase, care nu-și arată vârsta și m-am întrebat
care este secretul lor. Am o fire curioasă dar și artistică. Nu sunt deloc superficială,
din contră, sunt o fire profunda, care caută mereu să înțeleagă esența. Deși aș putea
să pledez foarte bine o speță anume, am totodată o repulsie față de minciună, față
de răutate, față de agresivitate, de viclenie. Deci, de la aceste valori plecare, nu am
dorit să mă mint nici pe mine însămi și nici să coabitez cu minciuna sau cu
agresivitatea. Dreptul este și o muncă de salubritate. Trebuie, în permanență să aperi
un nevinovat acuzat sau să condamni persoane care nu au ce căuta într-o societate
civilizată, decentă. Admir juriștii, dar este o meserie mult prea dură pentru firea mea
boemă de a fi.

4. Să extrapolăm, puțin, de la o replică celebră a scriitorului și medicului Vasile


Voiculescu, care spunea: nu există boli, există bolnavi. Aș vrea să știu dacă în
domeniul tău se întâmplă ca un sfat despre întreținere, despre frumusețe
poate fi general valabil sau dacă te adresezi, dedicat, fiecărui tip de ten, de
exemplu.

Totul pornește de la un psihic echilibrat. În principiu, adaptez produsele pe


care le recomand, nevoilor fiecărui tip de ten, de păr, de piele, de unghii chiar.
Desigur, sunt și reguli general valabile care ajută orice femeie să se mențină
tânără și frumoasă. Dar, repet, psihicul este cel mai important factor, alături de
hidratare și de un somn odihnitor.

5. Cât de importantă este o mască facială? Dar cât de importantă mai este dacă
nu avem o alimentație corectă, un stil de viață sănătos? Putem rezolva
exteriorul fără să avem grijă de interior?

Nu. Nu este posibil să avem prospețime și vitalitate atât timp cât nu ne


alimentăm corespunzător și nu acordăm o importanță sporită, mișcării,
sportului și să petrecem cât mai mult timp în natură. Frumusețea vine din
interior și se reflectă pe exterior, pe chipul nostru, în privirea noastră, în
tonusul nostru. În general, un medic cu har sau experimentat, poate pune un
diagnostic și dacă îți privește, cu atenție cristalinul sau elastecitatea, culoarea
pielii, dantura. Așadar, stimate doamne și stimați domni, vă recomand să vă
preocupați de sănătatea psihică și corporală apoi să consultatți sau frecventați
o clinică de specialitate în domeniul beauty.

6. Cât crezi că, pe piața românească, există escrocherie în demeniul tău?

În fiecare domeniui există oameni pregătiți, calificați sau mai puțin. Oameni
pasionați și oameni care vor cu orice preț să obțină un venit nefiind interesați
de consecințele recomandării lor. Consider că ar trebui să fim atenti și
responsabili în legătură cu potențialele riscuri la care ne expunem atunci când
consultăm un așa-zis specialist. Având în vedere că au existat, există și vor
mai exista mulți care se recomandă ca fiind experți, însă nu au studii în
domeniiu.

7. Care este viziunea ta pentru viitor strict pe domeniul tău?


Deocamdată mă concentrez, mă axez să-mi lansez afacerea în România. Și
să o dezvolt. Viziunea pe care eu mi-am propus-o este foarte ancorată pe
cercetarea făcută în prealabil și în care am cerut inclusiv date despre nivelul
financiar, demografie, predilecțiile românului în funcție de zona în care
locuiește, de clima noastră. Permite-mi să nu dezvălui mai mult, dar vă asigur
de pasiunea și de buna mea credință.

8. Te-ai simțit vreodată vinovată pentru un sfat dat greșit?

Dacă nu sunt sigură, încerc să nu dau sfaturi și întotdeauna îmi invit clienții să
consulte un dermatolog. Nu am avut incedente neplăcute pănă acum și sper
să nu am parte nici în viitor de asemenea evenimente nedorite sau, mai rău,
grave.

9. În curând se apropie ziua ta. La mulți ani inspirați! Unde vei petrece? În ce
parte a lumii? Și... ca picanterie, dacă vrei să ne spui, cu cine?

Mulțumesc frumos! Te voi invita, firește, la fel și pe prietenii mei cei mai buni,
apropiați. Încă nu am stabilit unde îmi voi aniversa ziua de naștere, dar sunt
aproape sigură că voi alege o destinație exotică, deși, este la fel de posibil să
petrec în România din cauza marelui volum de muncă. Vom vedea!

10. Cum îmbini viața personală cu cea de afaceri?

Cum spuneam, sunt pasionată de ceea ce fac și, practic, le îngemănez. Eu


sunt ceea ce practic, eu iubesc ceea ce creez și, dacă faci un lucru cu
plăcere, cu drag, atunci totul devine și decurge în parametrii care nu te
inoportunează și nu îți incurca planurile personale. Majoritatea prietenilor mei
activează în acest domeniu, așa că petrecem timpul agreabil, cu activități în
comun.

11. Ce planuri de viitor ai?


Vă voi dezvălui un secret: intenționez, de fapt, sunt în negocieri cu două
posturi de televiziune, pentru o extensie a business-ul meu. Am conceput un
format nou, dinamic, inedit în România, tot pe zona de beauty, adresat atât
femeilor cât și bărbaților. Am observat că în România bărbații sunt deseori
excluși, nefiind înțelese în întregime nevoile lor de a arăta și de a se simți
bine. Existe produse speciale destinate bărbaților, ținând cont de faptul că
aceștia au o structură diferită față de cea a femeilor.

12. Păi, atunci, să mergem cu mărturisirea mai departe: cum se va numi


emisiunea și când vei debuta?

Mi-ar plăcea să ofer mai multe detalii, dar nu voi cădea în această ispită.
Prefer să fie o reală surpriză. Dar, pot să spun că va debuta înspre vară. Vă
invit pe toate și pe toți să ne urmăriți!

S-ar putea să vă placă și