Ursu Andrei - Caderea Unui Dictator

Volum coordonat de
Andrei URSU, Roland O. THOMASSON
Q aderea
unuidictator
Război hibrid si dezinformare
în Dosarul Revoluției din 1989
POLIROM
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

Responsabilitatea pentru conținutul materialelor aparține autorilor.
© 2022, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989
© 2022 by Editura POLIROM
Această carte este protejată prin Copyright. Reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea prin orice mijloace
și sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio, punerea la
dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe
dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informațiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum și alte
fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a deținătorului copyrightului reprezintă o încălcare a legislației cu
privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsesc penal și/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.
www.polirom.ro
Editura POLIROM
lași, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700505
București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1,
sector 4, 040031, O.P. 53
Descrierea C1P a Bibliotecii Naționale a României:

Căderea unui dictator: război hibrid fi dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989 /
voi. coord. de Andrei Ursu, Roland O. Thomasson. - Iași: Polirom, 2022
Conține bibliografie
ISBN 978-973-46-9054-1
I. Ursu, Andrei (coord.)

II. I'homasson, Roland O. (coord.)
94
Printed in ROMANIA
Volum coordonat de
Andrei URSU, Roland O. THOMASSON
(2 ädere a
unui dictator
Război hibrid si dezinformare
în Dosarul Revoluției din 1989
POLIROM
2022
Acest volum le este dedicat celor care în decembrie
1989 s-au sacrificat pentru libertatea noastră.
Conducerea grupurilor de rezistenți a chemat la acțiune,
utilizându-i, și pe ofițerii de rezervă de Securitate care
au aparținut unității de pază a dictatorului.1
1. Col. (r) Domițian Bălței, Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 95, ff. 214-216, scrisoare
„Către Comandamentul Unic al MApN”.
Cuprins
Prezentarea autorilor.................................................................................................................................. 11
Notă introductivă (Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)................................................................... 13
Partea I
România în 1989. Un popor sub teroarea Securității: opoziție,

încercări de revoltă, represiune, disimulare
Opozanții și Securitatea în 1989 {Dumitru Lăcătușu)....................................................................... 23
Iași, 14 decembrie 1989. Autenticitatea mișcării, violența represiunii, mistificarea

{Andreea-Iuliana Bădilă, Andrei Ursu)................................................................................... 53
Partea a II-a
Lupta de rezistență a lui Nicolae Ceaușescu și a Securității.

Teatre de acțiune din București
Ce învățăm din studierea Dosarului Revoluției. Evaporarea adevărului

despre teroriști {Roland O. Thomasson).................................................................................. 67
Studiu de caz: lupta de rezistență la Ministerul Apărării Naționale (22-26 decembrie

1989) {Luciana Marioara Jinga)............................................................................................. 95
Lupta de rezistență a Securității în zona Televiziunii Române {Adrian-Claudiu Stoica) ... 123
Partea a III-a
Lupta de rezistență în alte orașe
22-25 decembrie 1989. Lupta de rezistență a secretarului general al PCR

{Andrei Florin Sora, Andrei Ursu).......................................... 149
Contrarevoluția din decembrie 1989 la Brăila {Mihai Dănilă)..................................................... 179

Craiova în decembrie 1989. Revoluție, contrarevoluție și un simulacru
de justiție..................................................................................................................................... 238
I. Revoluția la Craiova. Solidarizarea cu Timișoara, marșul libertății
și începutul diversiunii (Andreea-Iuliana Bădilă)....................................................... 238
II. Atacurile teroriste și lupta pentru apărarea Revoluției la Craiova
(Andreea-Iuliana Bădilă, Andrei Ursu).........................................................................256
In loc de concluzie. De ce e bine să ne întoarcem la surse (Andrei Ursu,

Roland O. Thomasson)............................................................................................................. 319
ADDENDA
Semnal editorial: Miodrag Milin, ’89. Despre căile risipite ale Revoluției
timișorenilor (Dalia Băthory)................................................................................................... 339
Prezentarea autorilor
DALIA BÂTHORY este doctor în studii europene și relații internaționale la Universitatea

„Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2013). La Editura Polirom a mai publicat: Vieți în umbra
trecutului. Supraviețuirea și integrarea socioprofesională a familiilorfoștilor deținuți politici în
comunism. Mărturii și documente, vol. I (coeditor, 2017) și Istorii (ne)spuse. Strategii de
supraviețuire și integrare socioprofesională în familiile foștilor deținuți politici din Europa
Centrală și de Est în anii ’50- ’60 (coeditor, 2019) și a îngrijit ediția volumului Academia politică
de la Aiud. Deținuți politici în România anilor ’80 de Borbély Ernô (în colab., 2019). Este expert
în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
ANDREEA-IULIANA BĂDILĂ este doctor în istorie al Universității din București, cu teza

„Acțiuni diplomatice românești în cadrul ONU și CSCE. Analiză comparată (1962-1975)”.
Cercetător științific III în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Principalele
sale domenii de interes sunt politica externă a României și relațiile internaționale în secolul XX,
drepturile omului, opoziția și represiunea în regimul comunist, Revoluția română. A publicat
volumul Drepturile omului în „Epoca de Aur”. Documentele Securității (Editura IRRD ’89,
București, 2019) și, împreună cu prof. univ. dr. Constantin Hlihor, a coordonat două volume
apărute în urma conferințelor anuale organizate de IRRD în 2016 și 2017: Revoluție și tranziție
în societatea română contemporană. Abordări interdisciplinare (Editura IRRD ’89, București,
2017, respectiv 2019).
MIHAI DĂNILĂ este doctorand în studii de mediu și dezvoltare durabilă în cadrul Școlii
Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). în paralel, este colaborator extern al
Fundației „Gheorghe Ursu” într-un proiect de cercetare pe tematica Revoluției române din 1989.
LUCIANA MARIOARA UNGA este cercetător științific în cadrul Institutului Revoluției Române
din Decembrie 1989. Doctor în istorie al Universității „Alexandru loan Cuza”, Iași (2011), și al
Université d’Angers (2011). Domenii de interes: istoria comunismului românesc, organizațiile
de masă în comunism, istoria femeilor, feminism, studii de gen, istoria științelor. A publicat:
„Science et politique pendant la guerre froide. La sexologie dans la Roumanie communiste”, în
Sylvie Chaperon, Cécile Vanderpelen, Caria Nagels (eds.), Le Rideau déchiré. La sexologie
à l’heure de la Guerre froide (Sextant, Bruxelles, 2021); „The Never Forgotten Romanian
Children: Biopolitics, Humanitarian Aid and International Adoption”, în Beatrice Scutaru,
Simone Paoli (eds.), Child Migration and Biopolitics: Old and New Expériences in Europe
(Routledge, Londra, New York, 2020); „Women in thè Communist Party: Debunking a (Post-)
Communist Mythology”, în Claudia-Florentina Dobre, Cristian Emilian Ghiță (eds.), Quest for
a Suitable Past: Myth and Memory in Eastern and Central Europe (Central European University
Press, 2016). La Editura Polirom a mai publicat Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu,
vol. I: O perspectivă comparativă (coautor, 2010), vol. II: Instituții și practici (coord., în colab.,
2011) și Gen și reprezentare în România comunistă. 1944-1989 (2015).
12 PREZENTAREA AUTORILOR
DUMITRU LĂCĂTUȘU este cercetător științific în cadrul Institutului Revoluției Române din
Decembrie 1989. Doctor în istorie al Universității „Alexandru loan Cuza”, Iași, cu teza „Politici
represive și birocrați ai puterii în România comunistă (1948-1968). Studiu de caz: Alexandru
Drăghici”. Domeniile sale de interes sunt istoria serviciilor secrete și politicile represive din statele
comuniste, biografiile ofițerilor de Securitate, rezistența și disidența anticomuniste în Europa de
Est, mișcarea comunistă ilegală.
ANDREI FLORIN SORA este conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității

din București și cercetător științific II în cadrul Institutului Revoluției Române din Decembrie
1989. Preocupările sale științifice cuprind ansamblul istoriei modeme și contemporane, cu accent
pe relația dintre continuitățile structurilor sociale și dinamica momentelor de schimbare istorică
(de exemplu, 1918 sau 1989).
ADRIAN-CLAUDIU STOICA este cercetător științific III la Institutul Revoluției Române din
Decembrie 1989, conferențiar în cadrul Departamentului de Formare pentru Cariera Didactică
și Științe Socio-Umane, Universitatea Politehnică din București. Doctor al Facultății de Istorie,
Universitatea din București. Domenii de interes științific: istoria contemporană a României,
istoria universală. A publicat: Raporturi româno-franceze în timpul celui de-al Doilea Război
Mondial. Contacte economice, activitatea culturală și propaganda (Printech, București, 2016);
Relațiile diplomatice dintre România și guvernul de la Vichy (1940-1944) (Printech, București,
2015); Europa la apogeu. O viziune istorică asupra lumii moderne europene (Cetatea de Scaun,
Târgoviște, 2015); De la Antichitate la Renaștere. Cultură și civilizație europeană (Cetatea de
Scaun, Târgoviște, 2013).
ROLAND O. THOMASSON este cercetător independent în Statele Unite ale Americii.

Deține un doctorat în științe politice. Poate fi contactat pentru comentarii și întrebări la
rolandothomasson@gmail.com .
ANDREI URSU este directorul științific al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989
și membru fondator al Fundației „Gheorghe Ursu”. Este interesat de problematica istoriei represiunii
din perioada comunistă și a Revoluției. A publicat seria „Cosmetizarea «patriotică» a unui
criminal” (contributors.ro, 2017) și studiile „Cine a tras în noi după 22. Studiu asupra vinovățiilor
pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989” (în colab., Noua Revistă de Drepturile
Omului, 2018) și „«Discernământul politic și juridic» al Securității. Deghizările represiunii
în timpul regimului Ceaușescu” (Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018). La Editura
Polirom a mai publicat, împreună cu Roland O. Thomasson, volumul Trăgători și mistificatori.
Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (în colaborare cu Mădălin Hodor, prefață de
Dennis Deletant, 2019). A fost distins cu Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului (2017) și
Premiul GDS (2000).
Notă introductivă
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson
Rezistenții...
...operează în grupuri mici, localizate în casele de lucru ale Securității pe care le posedă [...] și
în case ale colaboratorilor lor [...]. Dimineața se retrag [...] în direcția Centrului de Supraveghere
al Securității din apropierea vilei fostului dictator [...] către seară, se reîntorc în zona de operații
[...] vis-à-vis de Televiziune [...]. Pe timp de noapte, grupurile de rezistenți din zonă utilizează
un sistem de comunicări și de orientare a operațiilor, folosind semnalizări cu lanterne. Centrele
de dirijare sunt amplasate pe terasele blocurilor-tum [...] precum și terasa blocului Securității din
apropierea intrării la metrou din Piața Aviatorilor [...]. în blocul sus-arătat sunt masate forțe mari;
menționez că în acest bloc a fost amplasat [sic/] încă de mult timp forțe apreciabile de ofițeri de
Securitate aparținând unității de asigurare a pazei dictatorului și pentru supravegherea zonei.
Conducerea grupurilor de rezistenți a chemat la acțiune, utilizându-i, și pe ofițerii de rezervă de
Securitate care au aparținut unității de pază a dictatorului.
Pe traseul Piața Dorobanți [...], grupurile răzlețe de rezistenți încă mai folosesc casele de lucru
ale Securității, din care mai trag focuri de armă care însă [pe 25 decembrie, n.n.J s-au mai redus.
Se constată o creștere a efectivelor grupărilor operative din Drumul Taberei, [...] în noaptea de
duminică/luni 25.XII [...] insistând să înainteze în direcția Centralei telefonice și MApN [...] [care]
utilizează, la fel, un sistem de comunicări codificate, utilizând semnale cu lanterne, de pe blocurile
înalte din zonă [...]. Fiul lui Postelnicu, care domiciliază în Str. Constantinescu, [...] este f. activ,
face dese deplasări, în grup cu alți indivizi [...].
Grupurile de teroriști masate în blocul Securității din Piața Aviatorilor [...] dispun de un tunel de
mare dimensiune [și] un depozit subteran de armament, situat sub părculețul alăturat blocului.
Mai posedă un buncăr cu armament în zona Str. Constantinescu1.
Citatul de mai sus îi poate oferi bunului nostru cititor o introducere accelerată în subiectul
acestei cărți. Este vorba, desigur, de descrierea activității teroriștilor de după data de 22 decembrie
1989 în București, subiectul principal al acestui număr inaugural al noii serii a Caietelor Revoluției.
Cuvintele nu aparțin unui cadru al Armatei, nici unui civil căzut pradă unei psihoze
teroriste și nici unui conducător „filosovietic” al Frontului Salvării Naționale, pus pe inducerea
respectivei psihoze. Citatul aparține unui fost cadru al Securității (Domițian Bălței, din
1. Dosarul 1 l/P/2014 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte
de Casație și Justiție (Dosarul Revoluției, cum este cunoscut în spațiul public), speța Televiziune,
voi. 95, ff. 214-216, scrisoare „Către Comandamentul Unic al MApN”, http://gh-ursu.ong.ro/
Baltei-raport.pdf
14 NOTĂ INTRODUCTIVĂ
CIE1), care, după spusele proprii, a participat direct la acțiunile din timpul Revoluției din
decembrie 1989 în București. Este dintr-un raport adresat fostului șef al Departamentului
Securității Statului (DSS, cunoscut drept Securitatea) Iulian Vlad, precum și generalului de
Armată Ștefan Gușa12. Este semnat și redactat olograf și datează din 25 decembrie 1989, ziua
executării cuplului dictatorial. Este greu de imaginat un motiv pentru care Bălței ar fi inventat
toate aceste date3. în plus, multe dintre detaliile oferite nu puteau fi obținute ca simplu spectator,
într-un „punct de observație”. Faptul că oferă date concrete despre 1) pregătirea prealabilă a
„luptei de rezistență” („în acest bloc au fost amplasate încă de mult timp forțe apreciabile de
ofițeri de Securitate”); 2) deciziile conducătorilor „luptei de rezistență” („Conducerea grupurilor
de rezistenți a chemat la acțiune, utilizându-i și pe ofițerii de rezervă”); 3) detalii care evident nu
erau la vedere („buncăr cu armament”, „tunel de mare dimensiune, care ar avea legătură și cu
centrul de supraveghere a zonei”); 4) detalii ale „luptei de rezistență” care se desfășura
concomitent în altă zonă din București și la sediul MApN, toate acestea arată că ofițerul Bălței
știa de multă vreme, pe linie de serviciu, de planurile acestei lupte. Era, desigur, vorba de încercarea
regimului ceaușist de a opune rezistență la o eventuală încercare de îndepărtare a sa, așa cum a
fost detaliată în lucrări recente4. Or, dacă știuse col. (r) Bălței, nu aveau cum să nu știe și
superiorii lui până la Iulian Vlad, șeful Securității5.
Ei nu au divulgat în mod public aceste detalii imediat după fuga lui Ceaușescu pe 22 decembrie,
acoperindu-i, practic, pe teroriști, fapt care s-a soldat cu mii de morți și răniți. Această temporizare
demonstrează mai multe lucruri. în primul rând, chiar și după plecarea dictatorului, Securitatea,
ca instituție, nu a trecut de partea Revoluției; dacă ar fi făcut-o, i-ar fi divulgat pe „rezistenți”
1. Centrul de Informații Externe. Unitate centrală a Securității, menționată în documente și cu

indicativul numeric UM 0544 în perioada 1978-1989, având în subordine mai multe subunități
(UM 0195, UM 0282, UM 0225, UM 0503, UM 0525, UM 0107 etc.). La nivelul inspectoratelor
județene funcționau Grupele Operative Teritoriale 0544 (GOT 0544), păstrând aceleași atribuții
și fiind coordonate de unitatea centrală (CNSAS).
2. în acele zile, dar și ulterior, generalul Gușă a fost văzut ca un aliat fidel al lui Iulian Vlad. A se vedea
filmările din CC din noaptea de 22-23 decembrie (spre exemplu, Ștefan Gușă: „Au doborât 8 eli
coptere”; Iulian Vlad: „”Păi sunt ori ale dumneavoastră, ori ale mele”, https://www.youtube.com/
watch?v=I83C175Bwco, accesat pe 8.06.2022); declarația revoluționarului Dumitru Dincă („Securiști
arestați duși la generalul Gușă, erau eliberați; apoi i-am văzut înarmați”, de la GDS din 1990,
https://www.youtube.com/watch?v=u78014pppjs, accesat pe 13.06.2022) și subcapitolul „Situația
generalilor Iulian Vlad și Ștefan Gușă”, în Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor,
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Polirom, Iași, 2019, p. 216.
3. Motivul întocmirii raportului poate fi legat de data când a fost elaborat (25 decembrie), respectiv
execuția lui Nicolae Ceaușescu. Lupta pierzându-și obiectivul și în principiu putând fi abandonată,
Bălței semnaliza o „cale de ieșire” pentru Iulian Vlad și restul Securității rămasă „la vedere”, prin
aparenta desolidarizare de „rezistenți”.
4. Formularea folosită de Securitate era „lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”.
Planurile pentru această luptă au fost identificate în arhiva CNSAS, în fondul rezervat revistei
strict secrete Securitatea-, au fost studiate în Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor,
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., pp. 34-37 și 144-160; Mădălin Hodor, Andrei Ursu,
„Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea sa la Revoluție”, în Anneli Ute Gabanyi,
Alexandru Muraru, Andrei Muram, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din 1989. învinși și învingători,
Polirom, Iași, 2020, pp. 398-428.
5. Lucru confirmat de acesta în declarația dată procurorului militar șef Gheorghe Diaconescu la
30.01.1990. A se vedea declarația olografă în articolul lui Mădălin Hodor, „Cine au fost «teroriștii»?
Iulian Vlad spune că erau de la Securitate. Declarație olografă”, revista 22, 21.12.2017, https://
revista22.ro/actualitate-intema/cine-au-fost-teroristii-iulian-vlad-spune-c-erau-de-la-securitate-
declaraie-olograf, accesat pe 13.06.2022.
NOTĂ INTRODUCTIVĂ 15
și s-ar fi evitat baia de sânge. în al doilea rând, nedivulgarea identității și protejarea făptașilor
unor crime care atunci erau în desfășurare, despre care au avut cunoștințe detaliate, îi face
complici la acele crime. Cu alte cuvinte, conducerea și cel puțin o parte din cadrele de Securitate
rămase „la vedere” i-au acoperit, după toate probabilitățile, pe colegii lor din rețeaua de „rezis-
tenți”. Acțiunile descrise de colonelul (r) Bălței sunt coroborate de ce s-a întâmplat la TVR și
MApN în acele zile. La fel ca alte documente analizate în această carte, ele demonstrează
existența teroriștilor în decembrie 1989 și apartenența lor la principala instituție represivă a
regimului comunist1.
Direcțiile actuale de cercetare ale IRRD

»
Programul de cercetare al IRRD include următoarele teme principale:

1. Cercetarea împrejurărilor și identificarea vinovaților pentru actele de violență și decesele din
decembrie 1989. Pentru a răspunde celor mai acute întrebări ale societății despre Revoluție,
pentru început abordăm cu precădere problematica episoadelor violente din timpul Revoluției
din decembrie 1989, așa cum se remarcă din cuprinsul acestui volum.
2. Caracterul și modalitatea concretă de desfășurare ale Revoluției. Această tematică generală
va prilejui o descriere cât mai precisă și o analiză mai aprofundată a caracteristicilor și
evenimentelor constitutive ale Revoluției române din 1989, inclusiv cauzele și circumstanțele
care au generat-o și impactul avut asupra dezvoltării contemporane a României.
3. Revoluția română în contextul european al anului 1989. Se vor reevalua contextul geopolitic,
condițiile și caracteristicile celorlalte revoluții din blocul socialist, în contrapunct cu cele ale
Revoluției române. Prin comparație, vom căuta să surprindem cât mai exact motivele pentru
care Revoluția română a fost singura sângeroasă din Estul Europei.
4. Evoluția percepției publicului despre Revoluția română. Vom căuta să explicăm motivele
pentru care Revoluția română a fost contestată, distorsionată și în final neînțeleasă de
majoritatea publicului român. Vom studia factorii și actorii care ar fi avut interesul să mistifice
și au contribuit efectiv la mistificarea narațiunii despre Revoluție.
Pentru a înțelege cum s-a putut produce denaturarea adevărului despre Revoluție, vom studia
mai aprofundat teme precum mușamalizarea probelor; dezinformarea și denigrarea Revoluției
prin mass-media; deconstrucția ei prin lucrări pseudoștiințifice; tergiversarea, limitarea și în final
escamotarea anchetelor penale.
IRRD va continua să studieze în detaliu tot ceea ce ține de Revoluția din 1989. Studiile nu
se vor ocupa numai de elite, ci de toate categoriile sociale care au participat, într-un fel sau altul,
la Revoluție. Se va avea în vedere și ipoteza că Revoluția ar fi fost „furată” (și de către cine).
IRRD va încerca să le redea românilor Revoluția. Ne vom axa în continuare pe studierea
implicării maselor, a liderilor (uneori rămași anonimi), a rolului celor care au ieșit în stradă și a
sacrificiului lor. Se vor analiza aspecte sociale legate de participant și victime. Nu trebuie uitat
că la Revoluție au participat și au murit copii, femei și bărbați din toate categoriile sociale și de
diferite etnii și confesiuni.
Sperăm ca cercetarea onestă să conteze în înțelegerea și percepția publică a istoriei Revoluției
și contrarevoluției care i-a urmat. Preconizăm că vom demara colaborări cu alte instituții, cum
sunt Facultatea de Istorie a Universității din București și Institutul de Istorie „Nicolae lorga” al
1. Raportul colonelului (r) Bălței este analizat în acest volum și din alte două perspective, în studiul
lui Adrian Stoica dedicat luptelor de la Televiziune și în cel al lui Roland O. Thomasson, „Ce învățăm
din studierea Dosarului Revoluției. Evaporarea adevărului despre teroriști”.
Academiei Române. Ne dorim în special continuarea colaborării cu IICCMER, care are atribuții
specifice legate de crimele comunismului și de acționarea lor în justiție.
Ipoteze de lucru și obiective de cercetare

Luând în considerare cercetările anterioare, câteva dintre studiile adunate în acest volum exa
minează ipoteza contrarevoluției de după 22 decembrie 1989, declanșată de forțe loiale fostului
dictator Nicolae Ceaușescu. Ținând cont de planurile „luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic
ocupat de inamic” ale Securității prezentate în studii anterioare, s-au luat în calcul următoarele
elemente ale acestui război hibrid care, începând cu 22 decembrie 1989, a produs mai multe mii
de victime:
- focuri de armă reale sau simulate, care pot fi considerate de diversiune, fiind menite să creeze
panică și haos și să terorizeze populația, dar în special pe revoluționari și militari;
- focuri de armă la joncțiunea dintre patrule, unități militare sau filtre de revoluționari, menite
să creeze condițiile pentru foc fratricid;
- disimularea focurilor de diversiune; luptele de tip „gherilă urbană” și false flag (steag fals);
- elemente ale diversiunii informaționale (războiul de dezinformare), cu scopul de a crea panică
și soldată la rândul său cu foc fratricid;
- elemente ale diversiunii radioelectronice, aparent tot cu scopul de a crea panică și de a produce
victime în rândul trupelor și revoluționarilor.
încercăm să răspundem următoarelor întrebări:
1. Se aliniază evenimentele violente analizate (ca forme de luptă, tactică, cronologie, condiții
în teatrele de acțiune și alte caracteristici) cu planurile și posibilele intenții ale luptei de
„rezistență” a Securității?
2. A existat o Revoluție autentică sau a fost (și) o lovitură de stat?
3. Cine ar fi putut pregăti lupta de rezistență?
4. Din cine s-a compus rețeaua de luptători care au produs, cu bună știință, victime nevinovate?
5. Cine ar fi putut s-o conducă? Sau s-a acționat în mod autonom, conform normelor cunoscute
și din alte mișcări similare de luptă de gherilă și rezistență în spatele frontului, pe plan
internațional?
Note asupra acestui volum

Articolele științifice din acest volum au fost evaluate printr-un proces de double-blind peer
review. Comisiile de evaluare au fost formate din membri ai noului Consiliu Științific1, iar
1. Noul Consiliu Științific este format din: Adrian Cioroianu (Facultatea de Istorie a Universității
din București, fost ministru al afacerilor externe); Adrian Miroiu (membru corespondent al
Academiei Române); Adrian Niculescu (SNSPA); Alexandru Murad Mironov (Facultatea de Istorie
a Universității din București); Armând Goșu (Facultatea de Istorie a Universității din București);
Bogdan Murgescu (Facultatea de Istorie a Universității din București, prorector al Universității
din București); Cristian Vasile (cercetător științific II, Institutul de Istorie „Nicolae lorga”, Academia
Română); Dennis Deletant (visiting Ion Rațiu professor of Romanian Studies at Georgetown
University, emeritus professor of Romanian Studies at the UCL School of Slavonie and East
European Studies); Florentina Nițu (decan al Facultății de Istorie a Universității din București);
Florin Cîntic (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iași, director al Arhivelor Naționale ale României,
programul de cercetare a fost aprobat atât de consiliul științific, cât și de conducerea IRRD.
Patru dintre autori sunt cercetători la IRRD care au ocupat posturi vacante în urma unui concurs
corect organizat și girat de comisii formate din personalități academice și cercetători cu
experiență.
în concordanță cu programul enunțat mai sus, temele acestui volum sunt legate cu precădere
de violențele de după 22 decembrie. Și asta pentru că perioada în care revoluționarii au luptat
pentru apărarea libertății câștigate a cunoscut mai multe victime și a fost mai profund mistificată
în istoriografie.
Credem însă că descifrarea acestei faze a Revoluției - contrarevoluția propriu-zisă - va reuși
să pună într-o perspectivă mai clară și eroismul Timișoarei și al celorlalte orașe care s-au ridicat
înainte de 22 decembrie. Odată stabiliți vinovății pentru actele de terorism de după fuga dictato
rului și autorii mistificărilor ulterioare - în particular apartenența lor instituțională -, se va reliefa
cu atât mai pregnant curajul celor care au înfruntat aparatul represiv al dictatorului Nicolae
Ceaușescu când în societatea românească domnea frica. Există și alte motivații pentru alegerea
temelor abordate în acest volum, după cum vom arăta în continuare.
Studiul lui Dumitru Lăcătușu „Opozanții și Securitatea în 1989” oferă o nouă viziune asupra
rolului și specificului represiunii din finalul regimului Ceaușescu, conturând încă o dată contextul
în care eroii timișoreni - și apoi cei din celelalte orașe - și-au cerut libertatea în decembrie 1989.
Preludiu la Revoluție, curajoasa încercare de manifestație de la Iași din 14 decembrie (capitol de
Andreea-Iuliana Bădilă și Andrei Ursu) a fost mai puțin studiată. O formă inițială a acestui studiu
a fost prezentată de IRRD la întâlnirea cu contestatarii ieșeni din decembrie 2021. „Ce învățăm
din studierea Dosarului Revoluției. Evaporarea adevărului despre teroriști” de Roland Thomasson
oferă o analiză necesară în contextul în care acest dosar este o sursă complexă de probe, parțial
mistificate și interpretate profund eronat de procurori, dar, în același timp, inestimabilă ca valoare
istorică. Zonele MApN (Luciana Marioara Jinga) și TVR (Adrian-Claudiu Stoica) au fost alese
pentru importanța lor strategică (atât pentru revoluționari, cât și pentru „rezistenți”), dar și pentru
numărul mare de victime înregistrate, fără îndoială ca o consecință a importanței amintite. Intenția
lui Nicolae Ceaușescu de a declanșa lupta de rezistență în drumul spre Târgoviște - o placă
turnantă a Revoluției - și ulterior speranța acestuia să fie eliberat de Securitate sunt docu
mentate în studiul lui Andrei Florin Sora și Andrei Ursu. Cercetările asupra evenimentelor
sângeroase de la Brăila (Mihai Dănilă) și Craiova (Andreea-Iuliana Bădilă și Andrei Ursu) au
fost demarate de autori încă de anul trecut și oferă o înțelegere mai detaliată a caracteristicilor
luptei de rezistență a Securității din acele orașe, de altfel foarte asemănătoare în toate teatrele
de acțiune. Recenzia cărții lui Miodrag Milin despre Revoluția de la Timișoara, o apariție
editorială importantă, completează cuprinsul acestui nou debut al Caietelor Revoluției.
Cercetările la IRRD vor continua și în direcția celorlalte teme majore, în special Revoluția
de la Timișoara, Sibiu și București (teme actualmente în lucru), Cluj, Arad, episodul de la Otopeni
și celelalte orașe-martir și zone care au cunoscut acte de violență și victime.
Serviciul Județean Iași); Gabriel Andreescu (Universitatea de Vest, Timișoara, inițiator al APADOR-CH,
fondator și președinte al Centrului de Studii Internaționale, fost disident anticomunist); Ioana
Boca (director executiv al Fundației „Academia Civică - Memorialul Victimelor Comunismului
și al Rezistenței”); Lavinia Stan (director, Centre for Post-Communist Studies, St. Francis Xavier
University, Canada); Mark Kramer (Harvard University, director, Cold War Studies Project at the
Davis Center); Miodrag Milin (Universitatea Tibiscus, Timișoara, directorul Centrului Național
de Cercetare, Documentare și Informare Publică despre Revoluția Română din Decembrie 1989,
Timișoara); Stefano Bottoni (University of Florence).
O sursă „nouă" de treizeci și doi de ani: Dosarul Revoluției

Prin amabilitatea unei victime de la Revoluție și a avocatului acesteia, în ultimul an am avut
acces la miile de volume ale Dosarului 1 l/P/2014 al Secției Parchetelor Militare (SPM) din
cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), dosar denumit în spațiul
public și în continuare în acest volum Dosarul Revoluției. Am putut constata cu surprindere
că probele care leagă „rezistenții” Securității de episoadele violente, soldate cu morți și răniți,
de după 22 decembrie 1989 nu sunt cu adevărat noi. Ele au existat în proporție masivă în
volumele de anchetă, încă din 1990. Am realizat că probele prezentate în volumul Trăgători și
mistificatori nu au reprezentat decât vârful aisbergului de mărturii și documente care implică
lupta de rezistență a fostei gărzi pretoriene a lui Nicolae Ceaușescu. Un probator masiv, în general
ignorat, uneori eronat interpretat - înclinăm să credem că, în general, în mod intenționat - de
procurorii militari care au anchetat cauza în ultimii 32 de ani.
Un dosar incomplet
Trebuie subliniat că Dosarul Revoluției care a fost trimis în instanță în aprilie 2019 este lacunar.
Analizând, spre exemplu, dosarele privind teatrele de acțiune Craiova, Brăila, Sibiu și discutând
cu victimele, am constatat că foarte multe mărturii și documente medicale, în special din 1990,
lipsesc. Lipsa a fost confirmată inițial de domnii Costinel Venus Mirea și Radu Ionică, victime
din Craiova, care și-au solicitat dosarele originale la procuratura militară locală (dosarul 505/P/1990,
respectiv 507/P/199). Am constatat astfel că majoritatea probelor din aceste dosare, adunate de
procurori în 1990, în special cele privind identitatea trăgătorilor, nu se regăsesc în Dosarul
Revoluției. Această stare de fapt ne-a fost confirmată de „referatul” procurorilor Tudor, Mihalache
și Culea din 2009 „privind evenimentele din 1989 din municipiul Craiova”1, în care la fila 58
apare următoarea notă: „întrucât împrejurările în care s-a produs rănirea prin împușcarea It.-maj.
Mirea Costinel Venus nu fac obiectul dosarului nr. 97/P/l 990, în cauză neefectuându-se cercetări
sub acest aspect, apreciem că dosarul nr. 505/P/1990 urmează a fi restituit unității căreia îi
aparține, în vederea arhivării [subl. n.]”.
O frază desigur greu de înțeles (care aspect?), dar tipică pentru nepăsarea cu care s-a făcut
mușamalizarea probelor în aceste dosare. Astfel, s-ar deduce că, dacă nu „face obiectul dosarului
97/P/1990”, care era indicativul Dosarului Revoluției la acea dată, domnul Mirea nu ar fi fost
rănit la Revoluție. Ceea ce este, evident, absurd: dosarul 505/P/1990, pe care domnul Mirea ni
l-a pus la dispoziție, privește împușcarea sa la Revoluție. Mai mult, domnul Mirea este parte în
dosarul trimis ulterior12 de aceiași procurori în instanță, tocmai pentru că a fost rănit la Revoluție!
Studiul despre Craiova din acest volum oferă explicația mai plauzibilă pentru care dosarul
domnului Mirea a fost arhivat de procurori, și anume că victima a fost rănită de focul unor
teroriști din rețeaua de „rezistenți”.
O soartă identică a avut-o și dosarul lui Radu Ionică3, împușcat tot la Craiova, din incinta
unei unități militare de trupe de Securitate, în timp ce era și el în misiune de cercetare a unor
acte teroriste.
Din același referat4 rezultă că la Craiova s-au arhivat în 2009, sub același motiv, 135 de
dosare. Un număr semnificativ de dosare au fost arhivate în același mod la Brăila. Printre
1. Dosarul Craiova, Craiova, vol. 1, ff. 6-72.

2. în aprilie 2019.
3. Dosarul nr. 507/P/1990 al SPM.
4. Dosarul Revoluției, Craiova, vol. 1, ff. 6-72, referat 14.07.2009, nr. 3126/11/2009 al SPM.
documentele pe care ni le-au pus la dispoziție revoluționarii brăileni se află certificate medicale
ale unor răniți care nu se regăsesc în Dosarul Revoluției, deși erau și ei parte din procesul de la
ICCJ. Unele dintre aceste documente relevă, spre exemplu, folosirea unor muniții care nu se
aflau în dotarea Armatei (cum ar fi gloanțe explozive1).
în septembrie 2021, Costinel Mirea, președintele Asociației 1989 Dolj, a depus o cerere la
Parchetul Militar Craiova (PMC) în numele acestei asociații pentru a se elibera în format
electronic cele 135 de dosare de decedați, răniți și suspecți de terorism din Craiova. I-a răspuns
șeful SPM, Cătălin Ranco Pițu, în sensul că dosarele nu pot fi eliberate decât dacă cei în cauză
(răniți și urmași) vor face personal cereri. Ceea ce aceștia au făcut în luna octombrie 2021. La
mai bine de opt luni de la depunerea acelor cereri, răniții și urmașii eroilor martiri din Dolj încă
nu au primit răspuns.
Diversiunea juridică din Dosarul Revoluției

La începutul anilor 1990, procurorul Dan loan conducea anchetele în cauza Revoluției. A fost
printre puținii care au înțeles dimensiunea mistificării operate de mulți dintre procurorii
militari, pe care atunci îi avea încă în subordine. Iată doar o notă din agenda sa de lucru din acei
ani, agendă pe care a avut amabilitatea să ne-o pună la dispoziție (observațiile apar la data de
3 octombrie 1990):
Cercetări dirijate tendențios, cu insistență, asupra unor aspecte de necoordonare, soldați speriați,
obosiți etc. în loc să se insiste asupra unor precizări în legătură cu declanșarea focului. Este o
deficiență a sistemului nostru judiciar, în care declarațiile nu se consemnează ad litteram, ci sunt
reformulate și prelucrate de cel care le consemnează, ajungându-se în mod frecvent la denaturarea
celor declarate de martori și inculpați. în aceste condiții, dacă ești stăpânit de idei preconcepute
și ești de rea-credință, poți face asemenea consemnări pentru a-ți ieși pasiența, fără ca cel ce
semnează să sesizeze diversiunea12.
Observații similare privind anchetele asupra focurilor de armă care după 22 decembrie au
produs peste 1.000 de victime abundă în agenda fostului șef al Parchetelor Militare. Ca și în
cazurile Mirea/Dindirica de la Craiova, Adriana Chiriță și Ghiorghiu/Rogoz de la Brăila, amintite
în acest volum, Dan loan le-a cerut procurorilor să remedieze „deficiențele”, respectiv „cercetările
tendențioase” în sute de alte cazuri.
Din păcate, Dosarul Revoluției pe care începem astăzi să-l aducem la lumină dovedește că
nu a reușit. Procurorilor „le-a ieșit pasiența”. La capătul a 3.000 de volume de anchete dirijate,
se pare că deocamdată reaua-credință observată de magistrat încă din anii 1990 a învins.
Miza acestei diversiuni din anchete despre care vorbea Dan loan a fost desigur impunitatea
„rezistenților” diversioniști ai Securității. Acest tip de diversiune - evident, juridică - are un
nume în codul penal: favorizarea infractorilor, în forma continuată.
Acest volum nu ridică decât un colț al perdelei de fum care acoperă adevărul despre Revoluția
română din 1989. Vom continua.
1. Spitalul Municipal Brăila nr. 3, bilet de ieșire din spital pe numele Angheluță Mihalache, internat
între 24.12.1989 și 13.01.1990: „Plagă împușcată prin explozia capului humeral [...]. Refacerea
axului arterial axilo-subclavicular care era distrus pe cca 10 cm nu s-a reușit din cauza profunzimii
[...]. S-au extras fragmente de tablă din cămașa glonțului și eschile osoase. Radiografie se vede
glonțul supraclavicular și multe alte mici fragmente din cămașa glonțului”.
2. General magistrat Dan loan, „Agendă personală”, notația din 3.10.1990, f. 106 în varianta transcrisă,
f. 145 în original. Nota se referă la ancheta asupra uciderii minorei Adriana Chiriță la Brăila, în
noaptea de 24-25 decembrie 1989.
între timp, autoritățile - președintele, ministrul Justiției, procurorul general - au posibilitatea

să acționeze pentru îndreptarea deficiențelor sistemului nostru judiciar expuse în această carte.
Fiind vorba de fapte imprescriptibile, posibilitatea unor cercetări corecte și detaliate și a înfăptuirii
justiției încă există. După ce au denaturat adevărul atât timp, este improbabil însă că aceiași
procurori militari din SPM să-și schimbe ideile preconcepute. O nouă structură poate fi înființată
în Parchetul General, specializată pe astfel de infracțiuni contra umanității. Lucru care a mai
fost cerut - și promis. Pe lângă asanarea morală a societății românești, aceste anchete sunt, până
la urmă, imperative, din același motiv pentru care este necesară justiția: ca istoria să nu se mai
repete.
Mulțumiri
Dorim în primul rând să mulțumim echipei de cercetători care s-au aventurat în această dificilă
întreprindere, cu eforturi considerabile, într-un timp scurt. Aduc calde mulțumiri membrilor
noului Consiliu Științific și ai comisiilor de concurs pentru încrederea și timpul pe care ni le-au
oferit cu generozitate de la primii pași și până la evaluarea studiilor din acest volum. Credem
că probitatea și anvergura lor științifică vor garanta independența și calitatea cercetărilor noastre.
Cuvinte speciale de mulțumire se cuvin domnului Costinel Venus Mirea, la rândul său un
cercetător al Revoluției și contrarevoluției de la Craiova, cu care am avut o strânsă și fructuoasă
colaborare. Ne arătăm gratitudinea față de liderii asociației Uniunea Revoluționarilor Brăila -
1989, Marian Ghiorghiu și Dorin Uzun, care ne-au primit cu brațele deschise, ne-au pus la
dispoziție documente semnificative pentru cercetarea noastră și ne-au asigurat cadrul unor
interviuri relevante cu martori și victime de la Revoluție din orașul-erou de pe malul Dunării.
Nu în ultimul rând, le suntem recunoscători, ca și în alte ocazii, membrilor echipei de la Polirom
și în special Vasilicăi Turculeț, care ne-a îmbunătățit cu răbdare, acribie și iscusință manuscrisele.
Partea I
România în 1989. Un popor sub teroarea

Securității: opoziție, încercări de revoltă,
represiune, disimulare
Opozanții și Securitatea în 1989
Dumitru Lăcătușu
Abstract. The study analyzes the acts of opposition against the communist regime between 1987
and 1989 and the reactions of the Securitate, starting from the documents created by this insti
tution. Several hypotheses are developed. On the one hand, presenting of the political opponents
as common criminals was the guiding principle of Nicolae Ceaușescu's repressive policies. On the
other had, the regime invented and implemented a system of preventive repressive policies which
were activated as swiftly as possible the moment opposition is attempted. However, when it
found it necessary, the institution resorted to its most damning practice, the physical elimination
of opponents. Finally, the Securitate used a new mode of operation in the last communist decade,
namely under the cover of its institutional allies - Miliția, Prosecutor's Office, psychiatric hospitals -
which facilitated the presentation of opposition acts against the regime as common law offenses
or being perpetrated by "mentally ill" people.
Keywords: anti-communist opposition, Securitate files, coverup, preventive repressive policies,
physical elimination of opponents, institutional allies: Militia, Prosecutor's Office, psychiatric
hospitals
Introducere
Disidența din ultimii ani ai regimului comunist din România ar putea fi caracterizată
succint drept „o enigmă și un miracol”, raportându-ne strict la modul în care este
prezentată în studiile de specialitate și comparativ cu mișcările de rezistență și disidență
din celelalte state. Cristina Petrescu, unul dintre istoricii care au cercetat rezistența din
România comunistă, inclusiv disidența din cea de-a doua parte a regimului, a surprins
în titlul lucrării ei From Robin Hood to Don Quixote principala idee transmisă de studiile
despre rezistența anticomunistă din România. Dacă în anii 1950 rezistenții români erau
asemenea unor Robin Hoozi contemporani, care luptau împotriva regimului din munți
și din păduri, în anii 1980 disidenții anticeaușiști erau angrenați într-o epopee similară
celei a lui Don Quijote, confruntându-se cu un adversar atotputernic și omniprezent1.
Urmând direcțiile din literatura de specialitate, am fi tentați să spunem că în România
cazurile de disidență și opoziție din ultimii ani ai regimului au fost individuale, izolate,
dezorganizate și mult mai puține decât cele din restul statelor comuniste. O astfel de
1. Cristina Petrescu, From Robin Hood to Don Quixote: Resistance and Dissent in Communist
Romania, Editura Enciclopedică, București, 2013, p. VI, passim.
24 ROMÂNIA ÎN 1989. UN POPOR SUB TEROAREA SECURITĂȚII
afirmație ar fi incompletă, deoarece nu sunt luate în calcul potențialul contestatar care

a existat în țară în ultimii ani de existență ai regimului comunist și nici scopul represiunii
politice din timpul lui Nicolae Ceaușescu: „deghizarea” activităților potrivnice autori
tăților comuniste în infracțiuni de drept comun și negarea existenței unei opoziții1.
Faptul că numeroasele cazuri contestatare nu au reușit să se dezvolte se explică, în primul
rând, prin succesul practicilor represive îndreptate împotriva celor care s-au revoltat
sau care aveau un potențial contestatar, încă dintr-o fază incipientă a acțiunilor acestora.
Astfel, numărul celor care s-au împotrivit regimului comunist în ultimii lui ani de
existență este mult mai numeros decât se vehiculează în literatura de specialitate. Cei
mai mulți dintre ei s-au răzvrătit, s-au opus și au suferit individual, fără să ajungă
vreodată să comunice între ei sau să-și sincronizeze acțiunile. Faptul că nu au ajuns să
fie cunoscuți în afara granițelor țării i-a transformat într-o țintă vulnerabilă a organelor
represive române, fiind mai ușor de „anihilat” și de redus la tăcere decât cei care au
devenit cunoscuți în exteriorul României12. De altfel, unii dintre opozanți intuiau că, în
afară de ei, mai existau și alte persoane care le împărtășeau ideile și care-și duceau
propria luptă împotriva regimului. De aceea, una dintre provocările căreia au trebuit
să-i facă față a fost încercarea de a stabili un contact cu ceilalți contestatari ai regimului
în vederea coordonării acțiunilor, inițiativă care nu s-a concretizat. Petre Mihai Băcanu,
jurnalist și deținut politic în 1989, presupunea că existau și alte persoane nemulțumite,
care aveau convingeri anticeaușiste și care s-ar fi putut angrena în acțiuni potrivnice
regimului, spunând într-o discuție interceptată de Securitate că „oamenii nu se cunosc
între ei”3. în cel mai bun caz, ajungeau să se întâlnească în celulele penitenciarului Aiud,
o închisoare destinată deținuților politici din epoca Ceaușescu, unde, în limitele restrictive
ale detenției, socializau și aflau unul despre celălalt, punând la cale și acțiuni comune.
Spre exemplu, în acea închisoare, Radu Filipescu a ajuns să cunoască mai mulți deținuți
politici, creând după eliberarea sa și împreună cu aceștia sindicatul Libertatea4. După
decembrie 1989, asupra .acestor oameni s-a așternut atât o nemeritată anonimitate, cât
și praful din arhive. Totodată, s-a creat și s-a perpetuat convingerea că în România
opoziția împotriva regimului comunist s-a limitat la acele cazuri arhicunoscute.
Pentru a avea o imagine asupra gradului de contestare din ultimii ani ai regimului
comunist, cercetarea dosarelor create de principala instituție represivă a statului comunist
român, precum și a celor create de aliații ei instituționali - Miliție, Procuratură, spitale
psihiatrice - este absolut necesară5. Acestea ne pot oferi indicii despre răspândirea
actelor de opoziție și de contestare din ultimii ani ai regimului. însă cercetătorul are la
dispoziție numai o parte dintre dosarele alcătuite de Securitate, anume cele care au
ajuns în arhiva CNSAS, și acestea, în cele mai multe cazuri, incomplete sau periate.
De altfel, mai mulți cercetători și istorici au subliniat că unele dintre dosarele create de
fosta Securitate au fost „eliminate” imediat după 1989, iar transferul altora din arhiva
1. Andrei Ursu, „«Discernământul politic și juridic» al Securității. Deghizările represiunii în timpul

regimului Ceaușescu”, Noua Revistă a Drepturilor Omului, nr. 1, 2018, p. 3.
2. Cristina Petrescu, From Robin Hood io..., p. 276.
3. ACNSAS, fond Informativ, dosar I 207142, vol. 2, f. 1.
4. Cristina Petrescu, From Robin Hood to...,p. 300.
5. îi mulțumesc lui Andrei Ursu pentru ajutorul oferit în perioada documentării și pentru dosarele
pe care mi le-a pus la dispoziție.
OPOZANȚII ȘI SECURITATEA ÎN 1989 25
SRI în cea a CNSAS s-a făcut selectiv1. Dosarele Miliției, instituție care în epoca
Ceaușescu a soluționat multe dintre cazurile unor contestatari, nu au ajuns încă în circuitul
științific și nici nu se știe dacă vor ajunge să fie cercetate vreodată. Poate doar în cazuri
punctuale. Din aceste motive, studiul de față pornește de la analiza documentelor
Securității - desigur, a dosarelor accesibile cercetătorilor - pentru a vedea care au fost
principalele acte de contestare, cine erau cei care se împotriveau, precum și ce măsuri
represive au fost luate împotriva lor.
Cu privire la acest ultim aspect, pornesc de la ipoteza că politica represivă a regimului
comunist a rămas constantă, păstrându-și permanent principalul ei scop: apărarea
sistemului politic care s-a impus în România după al Doilea Război Mondial. în cele
patru decenii de comunism, aceasta s-a modificat și s-a adaptat în permanență cursului
epocii12. Astfel, de la practicile represive din primele două decenii ale comunismului -
arestarea, încarcerarea, deportarea sau chiar asasinarea opozanților - s-a trecut, începând
cu anii 1960, la așa-numitele politici profilactice, precum influențarea pozitivă, averti
zarea, demascarea, destrămarea anturaj elor, internarea în spitalele psihiatrice, depor
tarea în interiorul țării. S-a pus totodată accent pe compromiterea și discreditarea
potențialilor oponenți, ceea ce a avut ca rezultat atât „neutralizarea” lor, cât și izolarea
lor în comunitatea în care trăiau sau din care făceau parte. Arestarea și condamnarea
oponenților politici erau folosite numai când măsurile precedente eșuaseră.
Reținerea Securității în reprimarea cazurilor de opoziție conform modelului din anii
1950 avea un scop practic: regimul comunist român nu dorea cu niciun preț crearea
impresiei că în România ar exista o „așa-zisă opoziție”. Un număr mare de deținuți
politici ar fi fost tocmai dovada existenței unei opoziții autohtone. De aceea, instituțiile
represive au făcut tot ceea ce era posibil pentru a ascunde existența unor astfel de cazuri
de împotrivire și contestare, soluționându-le ca infracțiuni de drept comun. Prezentarea
cazurilor de opoziție împotriva regimului comunist ca fapte de drept comun, în cea de-a
doua perioadă a comunismului românesc, a fost linia directoare a politicii represive din
timpul lui Nicolae Ceaușescu. în acest sens, regimul a inventat și a pus în practică un
sistem de politici represive cu caracter profilactic și preventiv, care devenea activ încă
de la primele acte și tentative de opoziție. Totuși, când a fost nevoie, instituția a apelat
la practicile care au consacrat-o, inclusiv la lichidarea fizică a oponenților. în același
timp, Securitatea a utilizat în ultimul deceniu comunist un nou mod de operare, anume
acționarea sub acoperirea aliaților ei instituționali - Miliție, Procuratură -, ceea ce
înlesnea prezentarea actelor de opoziție împotriva regimului ca infracțiuni de drept
comun.
Mergând pe modelul interpretativ propus de Andrei Ursu, voi argumenta în textul
de față că această politică represivă, ale cărei caracteristici au fost deghizarea și camu
flarea represiunii politice în scopul întreținerii ideii că în România nu exista o opoziție,
1. Gabriel Andreescu, „Anul 1989 în dosarele de urmărire informativă și de rețea ale oamenilor de
cultură”, în Annely Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muram, Daniel Șandru (coord.),
Revoluția din 1989. învinși și învingători, Polirom, Iași, 2020, p. 230. Vezi și Richard A. Hali,
„The Dynamics of Media Independence in post-Ceaușescu Romania”, The Journal of Communist
Studies and Transition Politics, an 4, vol. 12, 1996, pp. 107-108.
2. Flori Bălănescu, „Represiunea în România comunistă (câteva repere)”, în Liliana Corobca (ed.),
Panorama comunismului în România, Polirom, Iași, 2020, p. 297.
ci doar infractori de drept comun, are la bază gândirea lui Nicolae Ceaușescu și
conformarea totală a Securității față de ordinele și dispozițiile acestuia. Potrivit concepției
sale, în perioada conducerii sale nu mai existau persoane care să se opună regimului - ci
doar „bolnavi psihici”, pentru care regimul avea propriul instrument de luptă: cămașa
de forță - și nici „infracțiuni contra securității statului”. Astfel, la originea acestei
politici represive s-a aflat atât cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, cât și dorința
extremă a principalelor instituții cu atribuții polițienești de a-i face pe plac dictatorului
comunist. Totodată, politica represivă a statului comunist a fost aceeași pe toată durata
lui de existență, inclusiv în anii lui Nicolae Ceaușescu, anume apărarea sistemului politic.
Și-a schimbat și și-a rafinat însă metodele de reprimare și control, fără a se renunța
la practicile din anii 1950. Când a fost nevoie, regimul le-a folosit fără menajamente
împotriva contestatarilor săi. Totodată, voi sublinia că politica represivă a regimului
Ceaușescu a început să fie aplicată încă din primii săi ani de guvernare, o astfel de
afirmație fiind întărită de apariția în anii 1970 a unor lucrări scrise de înalți oficiali ai
Ministerului de Inteme/Securitate, precum Ion Stănescu, Iulian Vlad ș.a., și s-a gene
ralizat în „ultimul deceniu comunist”1.
Astfel, faptul că a existat o masă critică, formată din opozanți, disidenți, contestatari
și alte persoane care s-au împotrivit regimului comunist, este indicat de numărul I
măsurilor profilactice și preventive luate în România în anii 1980. Amploarea lor reprezintă
un indiciu despre potențialul contestatar existent în țară, ceea ce ar putea explica și i
modul în care s-a propagat revoluția de la Timișoara în celelalte județe și ușurința cu
care românii au ieșit în stradă în decembrie 198912, luptându-se cu forțe armate net
superioare. „Liantul”, care lipsise în anii precedenți, a ajuns la ei prin intermediul
posturilor de radio străine sau al știrilor primite de la cunoscuți, reușind să-i unească
pe numeroșii contestatari din România. în acel moment, cu toate străduințele depuse,
Securitatea nu a mai reușit să cenzureze propagarea acestor știri și nici să-i zdrobească
în fașă pe cei revoltați, așa cum făcuse cu succes în anii precedenți.
După cum arătam mai sus, studiul se bazează în principal pe materialele documentare
create de instituția represivă a regimului comunist și în mod special pe cele al Direcției
de anchete/cercetări penale a Securității existente în fondul documentar, aflat astăzi la
CNSAS. Aceste dosare conțin nenumărate informații despre cei care și-au asumat riscul
unei confruntări inegale cu atotputernicul aparat polițienesc. Pe parcursul documentării
acestui studiu am aflat de existența unor fonduri indispensabile cercetării istorice despre
regimul comunist, anume fondurile Corespondență și Neoperativ, aflate tot la CNSAS.
Accesul la dosarele din cele două fonduri a fost strict limitat și, în anumite cazuri,
preferențial. Neexistând un inventar accesibil cercetătorilor, dosarele acestor fonduri
au putut fi consultate numai de către cercetătorii interni și de un număr limitat de
cercetători externi.
1. Vezi Andrei Ursu, „«Discernământul politic...”, pp. 3-6,passim.

2. Ibidem, p. 26.
Disidență vs opoziție
In literatura de specialitate, cei doi termeni au fost folosiți separat, împreună sau
complementar, subliniindu-se proveniența termenului „disidență” și cum s-a impus.
Termenul „disident” își are originea în lumea poloneză catolică din secolul al XVIII-lea
și se referă la ritualuri din afara religiei oficial recunoscute. în sensul laic, care l-a
consacrat, a ajuns să desemneze „renegații” din interiorul sistemelor comuniste1. El s-a
impus după 1972, fiind adoptat de jurnaliștii occidentali pentru a-i desemna pe cei care
sc opuneau din interior regimurilor comuniste. Conform lui Mircea Stănescu, termenul
a fost preluat de autoritățile comuniste pentru a transmite mesajul că cei numiți astfel
erau „colaboratori ai dușmanului capitalist”1 2. O explicație pentru preferința jurnaliștilor
occidentali față de acest termen, și nu pentru „opozant”, a fost avansată de Flori
Bălănescu, care a constatat că „disident” părea mai puțin agresiv decât de „opozant”:
„Jurnaliștii occidentali considerau astfel că termenul «disident» este mai puțin agresiv
pentru urechile autorităților decât cel de «opozant»/«oponent»; altfel spus, disidenții
încercau să mai netezească pe ici, pe acolo excrescențele ideologice, ducând cumva la
o ameliorare a regimului, pe când opozanții ar fi perturbat profund regimul”3.
Astfel, după cum arată și Cristina Petrescu, inițial termenul „disident” se referea la
acei indivizi din interiorul partidului care au deviat de la linia oficială stabilită de
lider, însă semnificațiile lui s-au schimbat gradual. Cu timpul a ajuns să-i desemneze
pe toți cei care criticau regimul din afara partidului4. Generalizarea termenului s-a
produs în a doua parte a anilor 1970, moment în care au început să fie numiți disidenți
„contestatarii care s-au exprimat cu voce tare împotriva regimului comunist și în
favoarea drepturilor și libertăților omului”5. Totuși, denumirea „disident” a fost dată
numai acelor persoane care au devenit cunoscute în afara granițelor României, și nu
tuturor persoanelor care au avut acțiuni împotriva regimului și ale căror fapte nu au
fost niciodată cunoscute.
Istoricii și cercetătorii au mai fost preocupați și de delimitarea caracteristicilor
disidenței și disidentului, încercându-se evidențierea eventualelor diferențe față de alte
acte potrivnice. Conform lui Gabriel Andreescu, disident și cercetător al fenomenului
după 1989, Centrul KARTA din Polonia a propus trei astfel de criterii fundamentale:
„au luat în mod activ atitudine împotriva sistemului comunist în apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale; [...] nu au utilizat violența și au respectat princi
piile democrației în lumea lor nedemocratică”6. Istoricul Mircea Stănescu definea
disidența ca „o luptă pentru drepturile inalienabile ale persoanei umane, luptă dusă cu
respectarea următoarelor principii: cel al legalității, al nonviolenței și al transparenței,
1. Flori Bălănescu, „Opoziție/disidență în România comunistă (o propunere de lectură fără pretenții

exhaustive)”, în Liliana Corobca (ed.), Panorama comunismului..., pp. 381-382.
2. Mircea Stănescu, „Despre disidență în România comunistă (1977-1989)”, Sfera politicii, nr. 106,
2004, p. 39.
3. Flori Bălănescu, „Opoziție/disidență...”, p. 383.
4. Cristina Petrescu, From Robin Hood to..., pp. 20-21.
5. Gabriel Andreescu, L-am urât pe Ceaușescu. Ani, oameni, disidență, Polirom, Iași, 2009, p. 13.
6. Ibidem, p. 14.
principii care o disting de toate mișcările de opoziție care au existat înainte” . Ana
Cătănuș a observat că există abordări multiple ale conceptelor de disidență și disident
și arată că au fost „influențate inevitabil de spațiul geografic în care au apărut, caracte
risticile regimului comunist, dar și ale societății în general, de momentul cristalizării
mișcărilor de disidență sau evoluția curentelor intelectuale și, nu în ultimul rând, de
percepțiile Vestului asupra lumii comuniste”1 2. Or, regimul comunist român nu doar că
a reușit să anihileze opozanții încă dintr-un stadiu incipient, ci a avut succes în a impune
și a generaliza în Occident ideea că în România nu exista opoziție, facând-o să pară
nesemnificativă în comparație cu mișcările similare din Polonia, Cehoslovacia sau alte
state comuniste. După cum arăta Cristina Petrescu, opinia lor era că nimic din ce se
întâmpla în România nu avusese deja loc în Polonia, spre exemplu. De aceea, faptele
disidenților și opozanților români deveneau lipsite de importanță pentru mass-media
occidentală, cu excepția posturilor de radio Europa Liberă sau Vocea Americii, ceea ce
întărea mesajul transmis de puterea de la București3.
Flori Bălănescu s-a oprit în studiul ei asupra ambilor termeni, arătând că „disidența
se referă mai degrabă la emiterea și/asumarea unei opinii diferite, față de un grup mai
mare sau mic”, în timp ce „opoziția presupune acțiune, gestică susceptibilă de a transforma
un individ sau un grup într-un potențial «dușman», așa cum îl etichetează propaganda
comunistă. Opoziția este mai degrabă rezistență”4. Plecând de la această punere în
context a termenilor „disidență” și „opoziție”, disidența ar fi, potrivit cercetătoarei
amintite, un stadiu inferior opoziției, fiind „subsumabilă opoziției”5. Cel din urmă
concept ar însemna trecerea la un stagiu superior al contestării regimului comunist.
Astfel, opozantul, pe lângă critica regimului și clamarea respectării drepturilor și
libertăților omului, își manifesta și convingerile potrivnice prin acțiuni. în ultimii ani,
formele frecvente de opoziție și contestare au fost împărțirea de manifeste, inscripționarea
de lozinci anticomuniste pe ziduri sau panouri, trimiterea de scrisori critice autorităților
vremii, chemarea concetățenilor la o acțiune comună împotrivă regimului. Cei mai
mulți dintre acești contestatari nu au ajuns să fie cunoscuți vreodată în afara granițelor
României; au fost identificați de Securitate încă din stadiu incipient și supuși diferitelor
politici represive. Nici nu au fost numiți „disidenți” de către Occident. Chiar dacă cei
ce contestau regimul erau îndeobște percepuți sub numele „disidenți”, disidenții înșiși
se descriau mai degrabă ca opozanți ai regimului, nedorind să fie asimilați cu disidenții
din interiorul partidului, sensul inițial al termenului pentru lumea comunistă6. Toți se
regăsesc în documentele interne ale instituției represive. De aceea, în acest studiu am
optat pentru utilizarea termenului „opozant”, înțelegând prin opozant acea persoană
care a avut o activitate potrivnică regimului, de cele mai multe ori prin răspândirea de
„înscrisuri cu conținut ostil”, prin inscripții anticomuniste pe ziduri sau panouri, prin
scrisori critice adresate autorităților comuniste, prin scrisori trimise posturilor de radio
1. Mircea Stănescu, „Despre disidență...”, p. 39.

2. Ana Cătănuș, „Fenomenul disidenței în Uniunea Sovietică, 1965-1989”, Arhivele Totalitarismului,
an XVIII, nr. 3-4, 2010, p. 62.
3. Cristina Petrescu, From Robin Hood to..., pp. 32-33.
5. Ibidem.
6. Gabriel Andreescu, L-am urât pe Ceaușescu..., p. 18.
Europa Liberă sau Vocea Americii, prin faptul că au declarat greva foamei, au acordat
interviuri presei occidentale, au avut discuții critice în timpul ședințelor de partid sau
chiar au renunțat, în semn de protest, la statutul de membru de partid.
Caracteristicile disidenței românești în literatura

de specialitate
Lectura studiilor publicate până în prezent pe acest subiect permite identificarea princi
palelor caracteristici ale disidenței românești. în opinia Cristinei Petrescu, disidenții din
România nu doar au fost cei mai puțini din Europa comunistă, ci și mai puțin organizați
în comparație cu cei din celelalte state comuniste1. Autoarea a mai evidențiat și lipsa
de vizibilitate a disidenței românești în Vest, comparativ cu celelalte mișcări contem
porane. Deși admitea într-o altă lucrare că amploarea disidenței românești a fost mai
mare decât s-a perceput în epocă, a concluzionat că a rămas un fenomen la scară mică
până la sfârșit, fiind totodată mai puțin interesantă pentru jurnaliștii occidentali decât
cele din alte state comuniste. Ca tipologii de disidenți, a indicat următoarele categorii:
indivizi izolați, intelectuali critici sau oficiali de partid marginalizați12. Mircea Stănescu
arată în studiul său că disidența românească a fost „o istorie formată din cazuri” și că
acesteia i-au lipsit acțiunile de grup și înlănțuirea generațiilor care au caracterizat
disidența din URSS3. în studiul ei, Flori Bălănescu a indicat diferențele dintre disidența
românească și cele din URSS, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria. Potrivit acesteia, în
România nu a existat acel „liant viu, subversiv, acea rezistență subterană care a potențat
societatea civilă”, nu au existat o solidarizare intelectuală relevantă și nici samizdat,
descris drept un „alt ingredient fundamental” pentru închegarea unui început de civism4.
Opozanții în documentele Securității

Dacă mai sus am arătat care sunt caracteristicile disidenței românești în literatura de
specialitate și am indicat un profil al acesteia, în continuare voi examina imaginea
disidenților în documentele Securității, adică modul în care au fost prezentați de princi
pala instituție ce i-a urmărit și i-a vânat în perioada comunistă, reducându-i la tăcere.
Pornind de la rapoartele interne ale Securității, voi face o analiză a tipologiei persoanelor
care au răspândit între 1987 și primul semestru al anului 1989 „înscrisuri cu conținut
ostil” - una dintre principalele forme de contestare și de opoziție împotriva regimului
comunist. O astfel de analiză este facilitată de identificarea în arhive a unui set de date
1. Cristina Petrescu, From Robin Hood to..., p. 275.

2. Cristina Petrescu, „Eastern Europe, Central Europe or Europe? A Comparative Analysis of Central
European Dissent and Romanian «Resistance through Culture»”, în José M. Faraldo, Paulina
Gulinska-Jurgiel, Christian Domnitz (eds.), Europe in the Eastern Bloc: Imaginations and Discourses
(1945-1991), Bôhlau Verlah, Viena, 2008, pp. 141-142.
3. Mircea Stănescu, „Despre disidență...”, p. 45.
similare despre aceste persoane, fiind astfel posibile aflarea caracteristicilor lor sociopro-
fesionale și, implicit, obținerea unui profil al contestatarului/opozantului anticomunist
din anii 1980. Fiind și mai ușor de realizat, aceste înscrisuri puteau fi cu ușurință
răspândite. înmulțirea cazurilor de la un an la altul a alarmat Securitatea, semn că
populația nu a încetat niciodată să aibă anumite atitudini potrivnice regimului.
Astfel, spre deosebire de lucrările apărute, care se concentrează pe și analizează
cazurile celor mai cunoscuți disidenți, materialele Securității conțin informații despre
acele persoane care nu au ajuns să fie știute în afara României, întrucât acțiunile lor au
fost depistate și lichidate într-o fază incipientă, neputându-se dezvolta într-o mișcare
organizată de protest. Numărul important al acestor persoane identificate și acțiunile
lor arată existența unui potențial contestatar împotriva regimului.
în vizorul instituției represive ajungeau cei cu manifestări „dușmănoase”, precum
audierea și colportarea știrilor „calomnioase” difuzate la postul de radio Europa
Liberă, care „prezentau denaturat” situația economică și socială din țară, făceau
apologia modului de viață din Occident, aveau tentative de trecere frauduloasă a
graniței de stat, inițiau și constituiau „grupări subversive”. Având acces la date și
informații necenzurate despre situația politică, socială și economică din România,
precum și despre evenimentele de împotrivire ce aveau loc în celelalte state comuniste
din Europa, aceste persoane au avut propriile acțiuni de opoziție: au redactat
„înscrisuri” cu conținut ostil, au inscripționat lozinci anticomuniste pe ziduri, au
trimis autorităților vremii scrisori critice, au încercat să intre în contact cu cei ce
aveau preocupări și opinii similare despre societatea în care trăiau. Din rapoartele
instituției mai reiese că obișnuiau să discute despre libertățile de care se bucurau cei
din Occident. în special tinerii erau cei care evocau libertățile celor ce trăiau de
cealaltă parte a Cortinei de Fier1.
Portretul lor tip făcut de Securitate, din punctul de vedere al integrării politice și al
gradului de cultură, era al unui ins cu nivel scăzut de pregătire politică și cultură
generală, ceea ce îl făcea ușor de influențat de către „propaganda dușmănoasă”1 2. Toți
autorii de „înscrisuri cu conținut ostil” erau „incapabili să interpreteze corect unele
măsuri întreprinse de partidul și statul nostru”3. Scopul lor era crearea unei „impresii”
că în România ar exista o „așa-zisă opoziție”4. La originea acțiunilor lor stăteau nemulțu
mirile personale, amplificate de posturile de radio străine, și lipsa discernământului5.
Principala lor acțiune era răspândirea „înscrisurilor cu conținut ostil”, ceea ce reprezenta
atât o formă prin care își făceau cunoscute nemulțumirile, cerințele, cât și un mijloc
prin care sperau că protestul lor se va răspândi, având în vedere cenzura, și că în cele
din urmă se va reuși o unificare a glasurilor contestatare. Documentele interne ale
Securității despre cei care au împărțit manifeste ne permit să observăm profilul socioprofe-
sional al celor ce inițiau acțiuni potrivnice regimului comunist și, implicit, cine erau
cei care se revoltau împotriva sistemului.
1. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 2, ff. 46, 61.

2. Ibidem, voi. 19, f. 63.
3. Ibidem,!. IX.
4. Ibidem, f. 74.
5. Ibidem, f. 78.
Datele din diagrama 1 de la finalul capitolului arată că între 1987 și primul semestru
al anului 1989 Direcția de Anchete/Cercetări Penale a Securității a soluționat cazurile
a 600 de persoane care au răspândit în acei ani înscrisuri cu conținut ostil. Datele nu
reflectă numărul lor total, nefiind cuprinși cei anchetați de serviciile județene de anchetă/
cercetări penale și nici cei a căror anchetă nu era încheiată.
Pe ani, numărul persoanelor anchetate de această structură se prezintă astfel: 204 în
1987, 270 în 1988 și 126 în primul semestru al anului 1989. Din punctul de vedere al
vârstei lor, se constată că în 1988 și 1989 cei mai mulți autori se încadrau în categoria
peste 60 de ani (49 în 1987, 98 în 1988, 34 în 1989, semestrul I) și în categoria 21-50 de
ani (63 în 1987, 97 în 1988 și 65 în primul semestru al anului 1989).
La nivelul anului 1989, se observă că numărul celor din segmentul de vârstă 21-50 de
ani era aproape dublu (65) față de cel al segmentului de vârstă de peste 60 de ani (34),
ceea ce arată că în acel an trendul implicării în astfel de acțiuni era în creștere în rândul
sectorului activ al populației. Totodată, se constată prezența ridicată a acestor categorii
de vârstă și în 1987 (65, situându-se pe locul al doilea) și 1988 (97, cu un caz mai puțin
decât cel al pensionarilor). Din diagramă mai reiese că în 1987, spre deosebire de 1988
și 1989, primul semestru, cei mai mulți autori, 74, ai unor astfel de înscrisuri proveneau
din rândul tinerilor cu vârsta până în 20 de ani. Cifra era alarmantă pentru Securitate,
mai ales că dintre ei 66 erau minori, neavând 18 ani împliniți, aspect ce a fost evidențiat
de Direcția a Vl-a a Securității în partea introductivă a raportului intern „Informare
asupra modului de soluționare, în anul 1987, a cazurilor de înscrisuri cu autori necu-
noscuți și măsurile ce se impun în continuare pentru clarificarea și finalizarea operativă
a acestora”. Cu privire la implicarea minorilor se afirmau următoarele:
Este de subliniat faptul că în astfel de activități de concepere și difuzare a unor înscrisuri cu

conținut necorespunzător au fost atrași minori și tineri iar unii dintre ei, asupra cărora au fost
exercitate anumite influențe nocive, inclusiv din partea familiilor, s-au constituit în grupuri și
anturaje care, nedepistate și nedestrămate la timp, puteau săvârși acțiuni deosebit de periculoase1.
Urmare a măsurilor întreprinse pentru controlul tinerilor, se constată un regres în

ceea ce privește implicarea celor cu vârsta sub 20 de ani în următorii ani: 34 în 1988
și 3 în 1989, primul semestru. Totuși, acest lucru nu înseamnă că din rândul acestei
categorii sociale nu au mai ieșit contestatari și opozanți ai regimului, dimpotrivă. Spre
exemplu, în noiembrie 1989, un grup de patru liceeni din București au împărțit manifeste
în zona centrală a capitalei. La 22 noiembrie același an a fost prins în flagrant unul
dintre ei, Cristian lonescu, iar în ziua următoare au fost arestați și ceilalți. Cazul lor
indică atât cum proceda Securitatea în aceste situații, cât și faptul că instituția a continuat
să-i aresteze pe cei care se împotriveau regimului chiar și în ultimele sale zile de
existență. După ce au fost arestați, aceștia au fost reținuți ilegal, fără să li se întocmească
formele legale, până la 22 decembrie 1989. Părinții nu au putut lua legătura cu ei,
comunicându-li-se că nu erau arestați. Informațiile existente arată că împotriva lor s-ar
fi folosit și violența1
2.
1. Ibidem, ff. 74-75.

2. Arhiva Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Secția Parchetelor Militare, dosar
Jilava nr. 1 l/P/2014, voi. 121, ff. 8-11.
Din punctul de vedere al profesiilor avute de cei care au răspândit „înscrisuri cu

conținut ostil”, se poate observa din diagrama 2 că majoritatea proveneau din rândul
elevilor/studenților în 1987 (66) și al pensionarilor în 1988 (110) și 1989, semestrul I
(65); mai proveneau din rândul muncitorilor și țăranilor: 53 în 1987, 91 în 1988 și
31 în 1989, primul semestru. Ponderea pensionarilor a fost importantă și în 1987-55,
ei aflându-se pe locul al doilea după categoria studenților și elevilor. Repartiția
autorilor pornind de la profesiile lor arată că nemulțumirile și, inclusiv, motivele de
protest puteau fi de ordin salarial (pensionari) sau al condițiilor de muncă (muncitori/
țărani). în cazul tinerilor se poate avansa drept cauză lipsa libertăților pe care le
aveau cei de seama lor din Vest, aspect lăsat să se înțeleagă și în documentele interne
ale Securității. „Luca”, un tânăr muncitor necalificat de la întreprinderea Minieră
Hunedoara, Teliuc, în vârstă de 19 ani, discuta în grupul său de prieteni despre
libertățile de care se bucurau cei de vârsta lor în Occident. Le-a propus să treacă
frontiera, asumându-și pregătirea acestei acțiuni - studierea terenului, procurarea
unor hărți și binocluri. Depistat de Securitate, cazul său a fost „soluționat” de organele
de miliție pe „linie de drept comun”1. A fost arestat, judecat și „condamnat pentru
infracțiunile de nerespectarea regimului materialelor explozive, inițiere a asocierii în
vederea săvârșirii de infracțiuni și tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a
frontierei”12. împotriva celorlalți tineri din grupul său, Securitatea a întreprins „măsuri
de securitate cu caracter de prevenire”, „reușindu-se”, după cum se menționează |
într-un raport intern, „destrămarea anturajului și preîntâmpinarea unor fapte deosebit J
de periculoase pentru securitatea statului”3.
în același timp, mai reiese că cele două categorii - pensionarii și muncitorii/ I
țăranii - au fost mai implicate în astfel de acțiuni decât inginerii și profesorii, 26 în I
1988 și 11 în 1989, primul semestru. în funcție de mediul de proveniență, cei mai mulți |
locuiau în urban: 163 în 1987, 218 în 1988 și 97 în 1989. Din rural proveneau 41 în
1987, 52 în 1988 și 29 în 1989, primul semestrul4.
Raportându-ne la ceea ce Securitatea numea „antecedente politice sau penale”, I
documentele interne ale instituției arată că cei mai mulți erau „persoane fără antecedente
politice sau penale”: 184 în 1987 și 241 în 1988, nefiind identificată o cifră și pentru
1. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 3, 149.

2. Potrivit raportului Securității despre „Luca”, „după ce s-a angajat la mina Teliuc, în toamna anului
1985, obiectivul lucrând în locuri unde se foloseau de către artificieri materiale explozive, i-a
venit ideea sustragerii unor asemenea materiale pentru a le folosi în scopul realizării trecerii
frauduloase. în acest sens profitând de faptul că era solicitat la unele operațiuni ajutătoare necesare
la încercarea frontului, precum și de neatenția artificierilor, acesta a sustras în mod repetat mici
cantități de dinamită și capse electrice pe care le ascundea în hainele de lucru iar la terminarea
programului le ducea în căminul de nefamiliști unde locuia singur într-o cameră și le păstra într-un
rucsac în dulapul de haine. Procedând astfel, în timp de 5 luni, până în luna decembrie 1985, a
reușit să sustragă cantitatea de 1,5 kg dinamită și 8 capse electrice din care a confecționat două
dispozitive explozive artizanale mascate într-un ceas de masă și într-o sticlă de 1/2 1, despre care
în timpul cercetărilor a recunoscut că intenționa să le folosească pentru realizarea trecerii frontierei
în cazul că va fi surprins de grăniceri”. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 3, ff. 148-149.
3. Ibidem, f. 149.
4. Datele prezentate și analizate se regăsesc în ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 19,
ff. 60-72.
anul 1989, semestrul I. Printre autorii unor înscrisuri din 1987 și 1988 s-au aflat și
persoane cu „antecedente de drept comun” - 16 în 1987 și 15 în 1988. Datele despre
cei cu antecedente de drept comun trebuie privite cu rezerve, întrucât mulți reținuți
pentru activități anticomuniste au fost condamnați pentru fapte de drept comun, conform
liniei directoare a politicii represive. Printre cei cu „antecedente politice” s-au aflat
5 foști condamnați pentru infracțiuni CSS, 2 foști membri ai organizației legionare și
2 foști membri PNȚ/PNL. Din punctul de vedere al originii etnice a celor 270 din 1988,
247 erau români, 21 maghiari, 2 germani1. în 1988, cei mai mulți, 241, erau „persoane
fără antecedente politice sau penale”. Cei fără „antecedente politice” puteau fi însă
membri ai PCR sau UTC. O astfel de informație despre relația cu partidul sau cu
organizația de tineret comunistă apare numai pentru anul 1987, fiind scoasă apoi din
rapoartele pentru anii 1988 și 1989. în 1987, dintre cei 204 autori ale căror cazuri au
fost soluționate, 157 nu erau încadrați politic, 25 erau membri PCR, iar 52 erau membri
UTC. Ultimele cifre arată că: 1. Nemulțumirile erau răspândite și printre cei care aveau
o legătură politică cu organizația dominantă în epocă, fiind membri ai PCR sau UTC;
2. Aceste categorii au dat, la rândul lor, persoane care au avut acțiuni ostile împotriva
regimului. Acești contestatari și opozanți, care erau și membri de partid, și-au exteriorizat
nemulțumirile în afara cadrului de partid, ajungând în cele din urmă să suporte o dublă
represiune. Inițial erau trecuți printr-o demascare în interiorul organizației din care
făceau parte. După ce erau excluși, erau anchetați de Securitate12. Un astfel de caz a fost
cel al lui Nicolae Beciu, condamnat în noiembrie 1986 de Tribunalul Militar București
la 5 ani de închisoare pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. în vara aceluiași
an, a conceput și a expediat „un înscris cu conținut dușmănos”. După ce a fost depistat,
Tudor Postelnicu, șeful DSS, a cerut printr-o adresă transmisă CC al PCR la 4 septembrie
1986 să fie „luate măsurile statutare care se impun pe linie de partid”, menționând și
cum să se procedeze: „Ar fi indicat ca adunarea generală, comuniștii, să propună cu
prilejul analizării cazului ca organele de stat să aplice prevederile legale pentru astfel
de infracțiuni, așa cum sunt manifestările dușmănoase expuse în conținutul scrisorii”.
Ceea ce se mai remarcă din adresă este că, pe lângă faptul că li s-a cerut „comuniștilor”
demascarea lui, li s-a pus în vedere ca toată operațiunea să se realizeze fără ca problemele
semnalate de Beciu să fie discutate: „Rugăm să se aibă în vedere a nu se prolifera
problemele din scrisoare”3. O notă suplimentară adresei ne indică formalitatea acestei
„puneri în discuție” în fața adunării generale a organizației de partid, Beciu fiind aprioric
condamnat, neavând nicio șansă la un proces și o apărare corecte: „S-a ordonat ca un
set din această lucrare să fie trimis la IJ Constanța al MI pentru a fi lucrat după luarea
măsurilor propuse în adresa nr. 0259. Direcția a Vl-a va coordona anchetarea cazului”4.
Cazul său a fost dezbătut de Organizația de bază nr. 34 la 13 septembrie 1986, fiind
prezenți 29 de membri. Pe lângă ei, au mai participat la acea ședință și 27 de invitați,
care ar fi putut fi angajați ai Securității, oficialități locale sau alte persoane cu funcții
de conducere, chemate atât pentru supravegherea acțiunii, cât și pentru a învăța din
aceasta.
1. Ibidem, f. 70v.
2. Ibidem.
3. ACNSAS, fond Corespondență, dosar 368, voi. 1, f. 274.
4. Ibidem, f. 276.
Singurul punct de pe ordinea de zi a fost informarea „comuniștilor” despre „abaterea

săvârșită de Beciu Nicolae, fost membru de partid”. Cei care au luat cuvântul și-au făcut
autocritica, asumându-și greșeala că nu l-au „cunoscut cum trebuie”, condamnându-1,
totodată, pentru „injuriile și calomniile aduse prin scrisoarea adresată conducerii partidului”.
Toți vorbitorii fie au cerut „ca organele de stat să cerceteze acest caz, iar Beciu Nicolae
să primească pedeapsa care i se cuvenea”, fie s-au arătat de „acord ca organele de stat
să cerceteze acest caz și să ia măsurile necesare”. A mai fost descris ca „un dușman al
regimului” care nu avea „ce căuta în acest colectiv”. întrunirea s-a încheiat cu votarea
propunerii de cercetare a respectivului de către Securitate: „Tov. Tudor Dumitru supune
la vot propunerea ca Beciu Nicolae să fie cercetat de organele de stat și să fie luate
măsuri împotriva lui în conformitate cu legea. Adunarea generală hotărăște în unani
mitate să fie cercetat de organele de stat”1. Ulterior, Nicolae Beciu a fost condamnat
de Tribunalul Militar București la 5 ani de închisoare pentru propagandă împotriva
orânduirii socialiste12.
Dintre toți cei care au răspândit astfel de înscrisuri, foarte puțini au ajuns să fie
condamnați pentru infracțiuni contra securității statului. Când erau condamnați, cazul
lor era adesea soluționat sub masca unor fapte de drept comun, ceea ce îi făcea pe ofițeri
să se mândrească cu acele reușite, după cum reiese și din următorul fragment, prezentat
într-un raport intern al Direcției a Vl-a cercetări penale:
Acționând în spiritul Programului de măsuri al Departamentului Securității Statului pe anul

1985, împreună cu unitatea specială S, s-a trecut mai operativ la finalizarea, prin măsuri adecvate
și, de regulă, sub acoperirea organelor de miliție [subl. n.], a 81 de cazuri de autori de înscrisuri
cu conținut necorespunzător. în cercetări s-a acordat o mai mare atenție stabilirii mobilului și
scopului urmărit de făptuitori și, atunci când s-a impus tragerea la răspundere penală, prin
extinderea cercetărilor, am realizat aceasta, pentru infracțiuni de drept comun [subl. n.]. De
exemplu, într-un caz de difuzări masive de înscrisuri cu conținut deosebit de virulent, al căror
autor era un inginer care voia să fie condamnat pentru o infracțiune politică spre a se face
cunoscut în străinătate ca fiind persecutat pentru delict de opinie, în urma verificărilor mai
ample, am descoperit că de fapt acesta era hoț, sustrăgând curent electric în valoare de peste
30.000 lei. [...] L-am trimis în judecată pentru furt, fapt ce a devenit cunoscut și în cercul său
de relații, fiind astfel demascat ca infractor de drept comun [subl. n.]. Raportez că datele obținute
ulterior luării măsurilor împotriva acestor categorii de persoane relevă eficiența lor, întrucât cei
în cauză n-au mai recurs la repetarea faptelor3.
în multe cazuri însă, chiar și atunci când erau cercetați, ancheta nu se mai încheia
„prin întocmirea actelor procesuale și prin trimiterea în judecată”, ci prin luarea altor
măsuri represive, precum avertizarea, destrămarea anturajelor sau condamnări pentru
infracțiuni de drept comun. Acest mod de soluționare a cazurilor de opoziție era o
consecință directă a afirmațiilor lui Nicolae Ceaușescu la Conferința Națională a PCR
din 7-8 decembrie 1977: „Nu mai există infractori politici, întrucât nu se mai comit
1. Ibidem, ff. 278-280.

2. Ibidem, f. 263.
3. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 1, f. 23; și în Andrei Ursu, „«Discernământul
politic..p. 16. îi mulțumesc lui Andrei Ursu pentru semnalarea acestui fragment.
in 11 acțiuni contra securității statului”. De aceea, camuflarea represiunii, sub masca unor
mii acțiuni de drept comun, a fost una dintre principalele caracteristici ale politicii
।. prcsive din perioada lui Nicolae Ceaușescu, Securitatea asumându-și integral viziunea
ii.Ierului comunist, conformându-se acestuia. Instituția represivă s-a aflat tot timpul
ml i o stare de submisiune față de dorințele lui, inclusiv în decembrie 1989* 1. Această
ii .isătură marcantă a politicii represive este evidențiată și de ofițerii de Securitate în
i .ipoartele interne - care, așa cum am mai arătat în cuprinsul acestui studiu, nu erau
I. linate a ajunge vreodată publice, ceea ce ne permite să vedem cum gândeau în
- Uitate acești „cruzi funcționari ai terorii”2.
lotuși, din modul în care au fost soluționate aceste cazuri reiese scopul politic
.... . de Securitate și de regim: încercarea de a ascunde opiniei internaționale că în
România exista opoziție politică. De aceea, cazurile erau „lucrate” de Securitate sub
i< operirea unor alte structuri, cum ar fi Miliția, principalul aliat instituțional al structurii
<lc poliție politică în epocă:
In cercetarea autorilor de înscrisuri ostile, s-a acordat o mare atenție stabilirii cu certitudine a
mobilului și a scopului urmărit de făptuitori, iar atunci când s-a impus tragerea lor la răspundere
penală, am realizat aceasta prin trimiterea în judecată pentru infracțiuni de drept comun. In acest
mod, s-a evitat a se da „etichetă” de persecutați pentru așa-zisul „delict de opinie" a unor
elemente despre care am reușit să stabilim, prin extinderea cercetărilor, că în realitate erau hoți
sau delapidatori [subl. n.]3.
S-a asigurat o cooperare mai bună cu organele de miliție și procuratură, în situațiile în care în
sarcina persoanelor implicate s-a constatat și săvârșirea unor fapte de drept comun. [...] Din
analiza cazurilor de autori de înscrisuri cu conținut necorespunzător identificați a rezultat că pe
măsura intensificării propagandei dușmănoase din exterior îndreptate împotriva țării noastre,
clementele declasate sau cu un scăzut nivel sau discernământ politic se fac ecoul emisiunilor
denigratoare transmise de posturile de radio reacționare și, pe fondul unor nemulțumiri personale,
se dedau la manifestări ostile sub forma trimiterilor poștale calomniatoare la adresa orânduirii
socialiste din țara noastră. Cercetările în asemenea cazuri s-au efectuat, în marea lor majoritate,
sub acoperirea organelor de miliție sau procuratură [subl. n.], au avut un caracter aprofundat,
stabilindu-se adevăratele cauze care au determinat persoanele implicate să săvârșească asemenea
fapte. Măsurile de finalizare, luate în asemenea cazuri, au fost diversificate, în funcție de situația
fiecărei persoane și de gradul de vinovăție, de natură să dea garanții că pe viitor nu vor mai comite
fapte de acest gen4.
Direcția a Vl-a de anchete penale își rezerva soluționarea acelor cazuri „mai deose
bite”: „Verificarea și cercetările autorilor de înscrisuri dușmănoase au fost efectuate,
de regulă, sub acoperirea organelor de miliție, cu participarea nemijlocită a ofițerilor
I Raluca Nicoleta Spiridon, „Reprimarea mișcărilor muncitorești de protest în perioada 1977-1987:

evenimentele din Valea Jiului (1-3 august 1977) și revolta de la Brașov (17 noiembrie 1987)”, în
Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coord.), Forme de represiune în regimurile comuniste,
Polirom, Iași, 2008, p. 236.
’ Tzvetan Todorov, Memoria răului, ispita binelui. O analiză a secolului, traducere de Magdalena
și Alexandru Boiangiu, Curtea Veche, București, 2002, p. 20.
I. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 1, f. 4v. îi mulțumesc lui Andrei Ursu pentru
semnalarea acestui citat și a următorului.
I. Ibidem, voi. 23, f. 21.
de cercetare penală de la securitățile județene și a municipiului București, cazurile mai

deosebite fiind soluționate de cadre ale Direcției a Vl-a”1.
Pe lângă cele 97 de persoane ajunse în atenția Securității pentru răspândirea de
„înscrisuri cu conținut ostil”, în primul semestru al anului 1989, Direcția de Cercetări
Penale, așa cum reiese dintr-un raport referitor la activitatea ei în aceeași perioadă de
timp, a mai dispus și luarea de măsuri de avertizare în 248 de cazuri. Din punctul de
vedere al faptelor, 106 au fost avertizați pentru comentarii dușmănoase, 28 pentru că
au avut intenții de evaziune, adică de a fugi din țară, iar 46 pentru acțiuni protestatare.
Totodată, în acel interval de timp au mai avut loc și 10 destrămări de anturaje, fiind
realizate și 2.524 de informări către diferite structuri ale regimului comunist. Tot în
semestrul I, această direcție a mai audiat 148 de persoane, efectuând și 34 de percheziții
domiciliare12.
Cifrele represiunii din ultimii ani ai regimului Ceaușescu

Cei 600 de autori ai unor „înscrisuri cu conținut ostil” nu reprezintă nici pe departe
numărul total al persoanelor care au desfășurat astfel de activități și nici numărul
estimativ al potențialilor contestatari și opozanți ai regimului comunist. Este doar:
numărul acelor cazuri mai deosebite care au fost anchetate de Direcția de Anchete
Penale a Securității. Rapoartele interne ale acestei structuri, documente care au fost
create pentru informarea conducerii instituției, nefiind gândite să ajungă vreodată
publice, oferă un posibil indiciu al potențialului contestatar care a existat în România,
între 1987 și 1989. Un astfel de document, intitulat „Situația acțiunilor și măsurilor de ■
prevenire întreprinse de organele securității în perioada 1.01.1987 - 30.06.1988”, arată!
că în acel interval de timp Securitatea a avut 242.290 de acțiuni și măsuri de prevenire!
dintre care 11.373 de influențări pozitive, 12.596 de atenționări, 5.516 avertizări,
35 de dezbateri publice, 400 de destrămări de anturaje, 438 de amenzi contravenționale,
298 de întreruperi ale șederii în țară sau declarări ca indezirabili a unor cetățeni străini, j
100.267 de pregătiri contrainformative, 91.448 de informări la conducerile organizațiilor
socialiste și la organele de partid, 13.494 de sesizări la organele de Miliție și Procuratură.
Excluzând din această statistică amenzile contravenționale, întreruperea șederilor în
țară și pregătirile contrainformative, rezultă următoarea cifră estimativă a represiunii
ceaușiste din 1987-1988: 134.862, care reprezintă și un indiciu despre numărul potențial
al prezumtivilor contestatari și opozanți ai regimului3.
Politicile represive ale regimului comunist în anii 1980

Pentru a înțelege ce însemna fiecare măsură luată și fiecare acțiune întreprinsă de
Securitate, este necesar să prezentăm succint principalele practici represive, împotriva
cui erau luate și dacă erau sau nu îndreptate împotriva unui posibil contestatar și opozant
1. Ibidem, voi. 1, f. 78v.

2. Ibidem, voL 25, ff. 3-5.
3. Ibidem, voi. 19, f. 131.
al regimului. în acest sens este util un alt document intern, intitulat „Norme metodologice
pentru aplicarea unitară a acțiunilor și măsurilor preventive de Securitate prev. în Instr.
Nr. D-00190/1987” din 7 noiembrie 1988, pentru a observa caracterul eminamente
politic al acestor practici.
în partea introductivă a normelor aflăm care erau principalii subiecți ai diferitelor
practici represive din anii 1980. Reiese prezența atât a unor foști membri ai unor
organizații politice interbelice - mișcarea legionară, „fostele partide și organizații
burgheze” cât și a „descendenților acestora”. Mai erau incluși pe listă și „foștifi]
condamnați pentru infracțiuni contra securității statului”, persoanele care „desfășoară
acțiuni ostile sub acoperire mistico-obscurantistă”, cele „anarhice, parazitare ori oscilante”
și care, din perspectiva Securității, „erau pretabile a fi angrenate la acțiuni dușmănoase
sub influența propagandei reacționare din exterior”1. în acest ultim caz se stipula că
practicile represive se adoptau „numai pentru fapte a căror evoluție ar fi de natură să
aducă atingere securității statului”1 2. Această formulare relevă supraviețuirea spiritului
politic represiv din anii 1950, fiind evidentă similitudinea cu una dintre practicile
represive din acea perioadă, și anume internarea în coloniile și unitățile de muncă a
celor care „prin faptele sau manifestările lor, direct sau indirect, primejduiesc sau
încearcă să primejduiască regimul de democrație populară”3. Totodată, ea corespunde
liniei directoare a represiunii politice din timpul regimului Ceaușescu: acțiunea preventivă
întreprinsă împotriva potențialilor oponenți încă dintr-un stadiu incipient. Spre deosebire
însă de „obsedantul deceniu”, în a doua parte a regimului comunist persoanele ale căror
fapte ar fi putut aduce atingere securității statului nu mai erau internate în lagăre: asupra
lor se acționa direct, încă de la apariția primelor semne că s-ar fi putut transforma în
potențiali contestatari ai regimului.
Normele prevedeau mai multe tipuri de acțiuni și măsuri preventive de securitate,
printre care și pregătirea contrainformativă în grup sau individuală, menționându-se că
măsurile preventive care urmau să fie luate erau cele „prevăzute de art. 27 din Instruc
țiunile nr. D/00190/1987”: influențarea pozitivă, atenționarea, avertizarea, punerea în
dezbatere publică, destrămarea anturajelor ale căror preocupări pot degenera în fapte
care prezintă pericol pentru securitatea statului, neacordarea ori retragerea avizului de
securitate, aplicarea de amenzi contravenționale, întreruperea șederii în țară sau decla
rarea ca persoană indezirabilă a străinilor, începerea urmării penale sau alte măsuri
legale4. Din document mai rezultă preocuparea permanentă a Securității ca nu cumva
intervenția ei să genereze „implicații negative”, subliniindu-șe că în astfel de cazuri
„vor fi luate măsuri numai pe linia altor organe”5. Intervenția mascată a instituției, sub
acoperirea unor alte organe, era prevăzută și „împotriva persoanelor care se dedau la
manifestări și acțiuni ostile sub acoperire cultică sau sectantă”. Se preciza că împotriva
1. Ibidem, ff. 259-259v.

2. Ibidem, f. 263.
3. Decret nr. 6/1950 pentru înființarea unităților de muncă, http://www.cnsas.ro/documente/legislatie/
Decretul%20nr.%206%20din%201950.pdf, accesat pe 2.05.2022.
4. Instrucțiunile nr. D - 00190/1987 ale DSS privind organizarea și desfășurarea activității informativ
operative a organelor de Securitate, http://www.cnsas.ro/documente/istoria_sec/documente
securitate/directive_instructiuni/1987%20Instructiuni_2.pdf
5. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8862, voi. 19, f. 263.
lor „se va acționa, de regulă, prin măsuri de influențare, administrative, disciplinare

sau de sancționare organizate de alte organe”, ceea ce indică o altă practică cu caracter
represiv: măsurile administrative, cum a fost cazul pastorului Lâszlo Tökes. Securitatea
urma să intervină „numai” atunci când măsurile luate de aliații ei instituționali se
dovedeau „ineficiente”, cu condiția ca, „în raport cu eventualele implicații nedorite,
situația operativă [să] permitfă] aplicarea unor măsuri de securitate”1.
Practicile represive sunt descrise în document la punctele 2-10, fiind indicate situațiile
în care se impunea adoptarea uneia dintre ele și în ce condiții trebuia să se aplice.
Acestea erau ierarhizate în funcție de gradul de periculozitate al acțiunilor întreprinse
și de stadiul „contrarevoluționar” în care se afla o persoană, la nivel de intenție sau
acțiuni potrivnice deja întreprinse. Redăm mai jos descrierea acestor practici, din care
se poate observa în ce condiții erau luate, pentru ce fapte și împotriva căror persoane.
Influențarea pozitivă se realizează în timp, de regulă, prin rețeaua informativă sau factori de la
locul de muncă ori prin membri de familie, dar și în mod direct de ofițerul de securitate, când se
stabilește, pe bază de informații verificate, că asupra unei persoane se acționează de către diverse
elemente ostile, pentru a i se inocula idei sau concepții negative de natură a o antrena la acte
antisociale ce pot aduce prejudicii intereselor statului. [...]
Atenționarea se aplică în cazul persoanelor cu privire la care există informații verificate că au
anumite atitudini și manifestări negative, a căror continuare și amplificare le-ar face pretabile să
comită fapte antisociale și de competența organelor de securitate. De asemenea, se realizează în
situațiile în care o persoană a intrat sau este în curs de a fi atrasă într-un anturaj sau grup cu
preocupări de natură a afecta securitatea statului, fără ca aceasta să-și dea seama de consecințele
ce pot decurge din menținerea unor asemenea relații și fără să se fi angrenat efectiv la activități
antisociale. [...]
Avertizarea este o măsură care se ia în cazul persoanelor ale căror preocupări, manifestări sau
activități pot degenera în infracțiuni date în competența organelor de cercetare ale Securității ori
comit fapte antisociale carp nu prezintă însă gradul de pericol social al unor asemenea infracțiuni,
în această ultimă situație, avertizarea constituie o măsură de ripostă, pentru contracararea și
neutralizarea unor astfel de activități. Măsura avertizării va fi luată împotriva persoanelor despre
care există date și informații verificate că: a) fac comentarii ostile, denigratoare, injurioase sau
calomniatoare la adresa orânduirii noastre socialiste; b) colportează știrile dușmănoase transmise
de posturile de radio sau alte mijloace de difuzare în masă reacționare din străinătate; c) se dedau
la acțiuni ori manifestări naționalist-fasciste și iredentiste; d) difuzează înscrisuri cu conținut ostil;
e) au intenții de comitere a unor acte de diversiune, sabotaj ori de subminare a economiei naționale;
f) sunt semnalate pe linie de spionaj, acțiuni dușmănoase contra statului sau de divulgare a
secretului; g) au preocupări pe linia săvârșirii unor acțiuni de atentat sau terorist-diversioniste ori
de infracțiuni contra reprezentantului unui stat străin; h) au intenții de comitere a unor infracțiuni
de subminare a puterii ori de compromitere a intereselor de stat; i) inițiază, pregătesc ori se dedau
la acțiuni anarhice, așa-zise protestatare; j) preconizează, inițiază sau creează stări de spirit
necorespunzătoare, în diverse obiective, locuri sau medii; k) au intenția de a trece fraudulos
frontiera în grup, prin folosirea de arme, muniții, materii explozive sau radioactive; 1) au preocupări
pe linia comiterii unor infracțiuni de contrabandă având ca obiect arme, muniții sau materii
explozive ori radioactive etc. [...] La organizarea și realizarea măsurilor de avertizare întreprinse
P în cazurile mai deosebite vor participa nemijlocit cadre din conducerea unităților de securitate,
șefii serviciilor informativ-operative și alți ofițeri specialiști cu o temeinică pregătire și experiență
în munca de securitate. Când situația operativă permite și se apreciază că efectul educativ al
măsurii va fi astfel mai bine realizat, avertizarea poate fi efectuată și în prezența altor persoane,
1. Ibidem, ff. 263-266.

factori de răspundere de la locul de muncă sau membri de familie. Cu prilejul aplicării măsurii,
persoanelor avertizate li se vor lua angajamente, în care acestea își vor preciza poziția față de
faptele comise, vor arăta că înțeleg justețea măsurii și se vor angaja să respecte legile țării și să
nu aducă, sub nicio formă, atingere intereselor de apărare a securității statului. Totodată, celor în
cauză li se va pune în vedere infracțiunea pe care o pot comite dacă nu se vor abține de la faptele
pentru care au fost avertizați, precum și pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta.
5. Punerea în dezbatere publică se realizează în cazul persoanelor despre care există date certe,
obținute pe linie informativ-operativă și prin acte premergătoare, că au comis fapte ce fac obiectul
muncii de securitate, de genul celor menționate la pct. 4 alin. 2 (avertizare), cu îndeplinirea
următoarelor cerințe: a) Prin natura și conținutul lor, faptele să poată face obiectul publicității,
astfel încât punerea în dezbatere să nu afecteze sub nicio formă interesele privind apărarea
securității statului; b) Specificul mediului în care se preconizează realizarea dezbaterii și opinia
colectivului respectiv să ofere garanția oportunității și eficienței măsurii; c) Cu prilejul cercetării,
făptuitorul să-și fi recunoscut și regretat activitățile antisociale; d) Publicitatea să fie de natură a
determina atât persoana în cauză să nu se mai angajeze la activități antisociale, cât și pe unii din
participanții predispuși la astfel de activități; e) Acțiunea să contribuie la sporirea vigilenței și la
creșterea fermității oamenilor muncii față de încălcările sau abaterile de la lege. Acordul primului
secretar al comitetului județean de partid pentru realizarea punerii în dezbatere publică va fi
solicitat numai după obținerea acordului unității centrale de profil și a avizului Direcției a Vl-a.
6. Destrămarea de anturaje se întreprinde în cazurile în care mai multe persoane au, în comun sau
în cadru organizat, preocupări ce pot degenera în infracțiuni ori în alte fapte care prezintă pericol
pentru securitatea statului (de genul celor menționate la pct. 4 alin. 2). Acțiunea constă în luarea
unui complex de măsuri preventive specifice muncii de securitate, punându-se accent pe compro
miterea și izolarea elementelor care inițiază astfel de grupuri sau anturaje ori polarizează în jurul
lor diverse persoane cu concepții ostile. Prevederile din prezentele NORME se aplică în mod
corespunzător, în raport cu natura fiecăreia dintre măsurile preventive prin care se realizează
destrămarea anturajului sau grupului. După realizarea acțiunii de destrămare, se vor urmări reacția
și comportamentul tuturor persoanelor implicate, indiferent de măsura preventivă [...]
10. Urmărirea penală se efectuează de către organele de cercetare penală ale Securității în cazul
infracțiunilor date prin lege în competența acestora, cu respectarea normelor legale și a regle
mentărilor interne de muncă1.
Din descrierea acestor practici represive cu caracter profilactic se poate observa că

ele erau gândite pentru diferite stadii de opoziție la adresa regimului și în funcție de
gravitatea faptelor pe care Securitatea o atribuia unei acțiuni de contestare. Practic, așa
cum a reușit să arate George Orwell12, regimul și Securitatea pedepseau inclusiv posibi
litatea ca cineva să fie atras într-o activitate opozantă înainte ca aceasta să se întâmple,
pornind de la informațiile pe care instituția le aduna prin rețeaua de informatori. în
acest sens, securiștii acționau într-un mod similar ofițerilor din filmul Minority Report,
reducându-i la tăcere pe acești potențiali contestatari chiar înainte ca ei să întreprindă
vreo acțiune. Astfel, influențarea pozitivă și atenționarea se făceau când Securitatea
afla că o persoană era susceptibilă să fie atrasă în acțiuni potrivnice. împotriva ei, în
acest stadiu, se putea acționa prin intermediul rețelei informative, al colegilor de muncă
sau al membrilor de familie, nefiind însă exclus nici ca vreun ofițer de Securitate să
acționeze direct. Atenționarea, o măsură din aceeași categorie, era adoptată împotriva
acelor persoane despre care instituția represivă aflase din surse diferite - materiale ale
1. Ibidem, ff. 263-266

2. Vezi George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, traducere de Dana Crăciun, Polirom, Iași,
onio
rețelei informative sau sesizări anonime - că aveau deja „atitudini și manifestări negative”,
existând riscul să treacă la săvârșirea unor „fapte antisociale”. Mai putea fi dispusă și
împotriva acelor persoane care intraseră într-un grup sau urmau să fie atrase într-un
grup care din perspectiva instituției represive „aveau preocupări de natură a afecta
securitatea statului”. Prezumția Securității era că aceste persoane nu conștientizau
consecințele viitoare ale unor astfel de acțiuni, urmărindu-se prevenirea.
Avertizarea era definită ca „o măsură de ripostă”, gândită pentru „contracararea și
neutralizarea” unor „fapte antisociale care nu prezintă însă gradul de pericol social al
unor asemenea infracțiuni”. Spre deosebire de precedentele două măsuri profilactice,
în descrierea acestei practici erau nominalizate și persoanele împotriva cărora urma a
fi luată, și anume cele care făceau comentarii ostile, denigratoare, injurioase sau calomnia
toare împotriva regimului, colportau știri difuzate de posturile de radio occidentale,
difuzau înscrisuri cu conținut ostil etc. Punerea în dezbatere publică era adoptată contra
acelor categorii de persoane asupra cărora într-o primă fază se acționase prin influențare
pozitivă, însă despre care Securitatea obținuse ulterior date și informații suplimentare
că acțiunile lor făceau „obiectul muncii de securitate”. Printre cerințele impuse de
instituția represivă se număra „garanția oportunității și eficienței măsurii”. în această
activitate era implicat și secretarul comitetului județean de partid. Dacă practicile
profilactice precedente erau aplicate individual, destrămarea anturaj elor era o măsură
îndreptată împotriva unor grupuri. Subiecții erau membrii unor grupuri sau anturaje cu
concepții ostile. în acest caz, se punea accent pe „compromiterea și izolarea elemen
telor”. Urmărirea penală era indicată drept ultima măsură din arsenalul politicilor
represive. De cele mai multe ori, subiecții practicilor precedente treceau inițial printr-o
anchetă, dispunându-se apoi luarea uneia dintre măsurile de mai sus.
Din lista oficială a politicilor represive lipsesc internarea într-un spital de psihiatrie
pentru activități politice și împotriva regimului, măsură luată de regulă sub acoperirea
Miliției, tortura psihică și fizică în timpul anchetelor, arestul preventiv și detenția
politică, deportarea în interiorul țării și lichidarea fizică a unor opozanți, compromi
terea și discreditarea acestora. Deportarea, spre exemplu, a fost dispusă pentru munci
torii brașoveni care s-au revoltat la 15 noiembrie 1987, așa cum menționează Raluca
Spiridon.
în cazul protestelor din 15 noiembrie 1987, prin Sentința penală nr. 2823 din 3 decembrie 1987
dată de Judecătoria Brașov, 61 de muncitori au fost condamnați pentru ultraj contra bunelor
moravuri și tulburarea liniștii publice, conform art. 321, alin. 2 Cod Penal, la pedepse cuprinse
între 6 luni și 3 ani și li s-a desfăcut contractul de muncă de la uzinele din Brașov cu art. 130 -
indisciplină.
Dintre cei condamnați, pedepsele a 26 de muncitori au fost înlocuite cu muncă corecțională în
alte organizații socialiste, unde vor desfășura activități direct productive, iar ceilalți - condamnați
cu pedepse privative de libertate cu suspendare condiționată. în general, cei condamnați au fost
„deportați” în județele de origine (33 de persoane), cei din Brașov (19 persoane) și alți nouă -
trimiși în alte județe ale țării, reîncadrați în muncă și „dați în supravegherea colectivelor de muncă,
pentru a se asigura reeducare”1.
1. Raluca Nicoleta Spiridon, „Reprimarea mișcărilor muncitorești..p. 241.

în timpul anchetelor la care au fost supuși, muncitorii brașoveni reținuți pentru

participarea la revoltă au fost torturați. Mărturiile lor arată că au fost bătuți încă din
primele ore ale cercetării penale. Ei mai subliniază că au existat și „bătăuși de profesie”
printre angajații structurilor polițienești care i-au bătut pe toți cei arestați1. Alte practici
utilizate împotriva lor erau tortura psihică și șantajul emoțional, spunându-li-se că în
celulele alăturate se afla soția sau mama. Li se dădea de înțeles că doar colaborarea cu
anchetatorii ar putea-o salva1 2.
Se relevă astfel similaritatea dintre bătăile aplicate muncitorilor brașoveni și cele
care au fost suportate de cei arestați în timpul Revoluției române din decembrie 19893.
Tinerii reținuți în seara zilei de 21 decembrie 1989 în București au fost supuși, încă din
momentul în care au fost ridicați, unor bătăi și torturi generale, care au continuat și
după ce au ajuns în arestul Miliției4. în acest sens, trecerea lor prin cordoane de milițieni
bătăuși amintește de pedepsele fizice similare la care au fost supuși în anii 1950 deținuții
politici ce ajungeau în penitenciare.
Tortura fizică și psihică nu a fost aplicată doar în cazul unor revolte colective, ci și
în situații individuale. Mai mulți disidenți și opozanți din anii 1980 au menționat în
interviurile lor că au fost bătuți în timpul anchetelor. Radu Filipescu, spre exemplu,
relata că a fost bătut inclusiv la picioare, iar Dumitru Stanciu spunea că împotriva lui
au fost exercitate presiuni psihice5. Gheorghe Gherghina-Besciu a evidențiat un alt
aspect al anchetelor - ofițerii de Securitate foloseau pistolul: „E, aici, de acum sunt
rupt de restul lumii și sunt pe mâinile colonelului Coman, care făcea ancheta cu pistolul
în mână. [...] Și dă-i picioare. Cu un mănunchi de chei, dă-i! Mi-a zdrobit ochelarii,
maxilare rupte, mă rog, tot ce se putea mai rău”6. Nicolae Lițoiu, un alt deținut politic
din anii 1980, sublinia tortura psihică folosită împotriva celor arestați: cel anchetat era
amenințat cu arestarea părinților, a fraților sau a prietenilor apropiați. Scopul era
obținerea unor confesiuni din partea acestuia7.
Compromitetea a fost o altă practică represivă a Securității, prin care se urmărea
izolarea unui potențial contestatar al regimului comunist. Se putea înfăptui și prin
investigarea membrilor familiei, care puteau fi prezentați și condamnați ca infractori
de drept comun, urmând ca oprobriul să se răsfrângă asupra adevăratei ținte. Rezultatul
măsurii era dublu: neutralizarea potențialului contestatar și discreditarea lui. A fost
cazul unui lider iehovist semnalat de Andrei Ursu. Modul în care a fost „neutralizat” de
Securitate „conducătorul iehovist” arată caracteristicile acestei strategii: atragerea în
procesul de compromitere, ca martori și observatori, a unor apropiați ai „obiectivului”,
desemnarea ca apărător al celui demascat a unei „surse” a „organelor de securitate” și
1. Mihai Arsene, Dosar Brașov 15 noiembrie 1987, Erasmen, Brașov, 1997, p. 98.
2. Marius Oprea (coord.), Flori Bălănescu, Stejărel Olani, Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor
din 15 noiembrie 1987, Polirom, Iași, 2017, p. 154.
3. Ibidem, p. 154, n. 54.
4. Arhiva Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Secția Parchetelor Militare, dosar
Jilava nr. ll/P/2014, voi. \,passim.
5. Borbely Emfi, Academia politică de laAiud. Deținuți politici în România anilor ’80, ediție îngrijită
de Dalia Bâthory și Andreea Cârstea, cuvânt-înainte de Szocs Geza, Polirom, Iași, 2019, pp. 54-55, 75.
6. Ibidem, p. 90.
7. Ibidem, p. 144.
popularizarea întregului proces în comunitatea din care făcea parte potențialul opozant,
inclusiv prin publicarea unor articole în presă. După încheierea respectivei operațiuni,
într-un raport, redactat probabil pentru informarea conducerii Securității, se precizează:
Prin sursele informative, atmosfera creată în jurul obiectivului a fost amplificată, ceea ce a condus
la compromiterea și discreditarea sa totală, astfel că în prezent majoritatea iehoviștilor nu îl mai
recunosc de conducător. Această acțiune continuă pentru a determina conducerea pe țară să treacă
la excluderea din sectă a lui „Dîmbeanu”, acțiune sprijinită și de publicarea în presa locală a unui
material pe tema „cinstei” și „corectitudinii” liderilor iehoviști1.
„Arma ideologică"a partidului: psihiatria politică

Internarea în spitalele psihiatrice a fost una dintre principalele practici represive prin
care regimul a urmărit atât discreditarea opozanților, cât și neutralizarea lor12. După cum
remarca Flori Bălănescu, psihiatria politică era „arma ideologică” prin care se înfăptuiau
multiple scopuri: pedepsirea, anihilarea și reeducarea lor. în același timp, a fost și „unul
dintre cele mai violente și cinice mijloace” pe care le-a folosit Securitatea împotriva
contestatarilor săi în perioada Ceaușescu a comunismului românesc3. Una dintre posi
bilele origini ale acestei practici o reprezintă convingerea lui Nicolae Ceaușescu că, în
stadiul în care se afla societatea românească atunci, numai un nebun se putea împotrivi î
socialismului. Liderul comunist îi asigura însă pe cei prezenți la discursul său din
1 octombrie 1968, ținut la București cu ocazia deschiderii anului universitar, că și pentru
aceștia regimul avea „mijloacele necesare”, inclusiv „cămașa de forță”:
Oare ar mai putea cineva să gândească că în România ar fi posibil să se găsească forțe sociale în i
stare să pună în pericol orânduirea noastră socialistă? Eu cred că nu. (Numeroase voci strigă: nu, l
nu. Răsună puternice urflle și aplauze.) Fără îndoială, tovarăși, că niciun muncitor, niciun țăran
cooperatist, niciun lucrător din stațiunile de mașini și tractoare sau din întreprinderile agricole de \
stat, niciun intelectual din institutele noastre de cercetări, din școli sau din institutele de învățământ I
nu ar admite cuiva să pună în discuție trăinicia și forța socialismului în România. (Aplauze ;
furtunoase, urale.) Sigur, nebuni se mai pot găsi și se vor găsi întotdeauna. Dar pentru nebuni |
societatea noastră socialistă dispune de mijloacele necesare, inclusiv de cămașa de forță. (Animație,
aplauze prelungite.) Insă, după cum știți, noi dezvoltăm pe scară largă medicina. Sperăm că în
viitorul apropiat vom dezbate problema perfecționării activității de ocrotire a sănătății la o plenară
a Comitetului Central al partidului. Chiar și pe acești nebuni îi putem trata cu mijloace mai
moderne, pentru a nu mai recurge la cămașa de forță. (Animație, aplauze.) Desigur, tovarăși, noi |
nu facem abstracție de faptul că trăim într-o lume în care mai există imperialismul, pentru că noi
știm că, atâta timp cât se menține imperialismul, dăinuie și pericolul de război și de agresiune;
evident că, în asemenea condiții societatea noastră socialistă trebuie să-și ia toate măsurile pentru
a fi gata să respingă orice încercare de atentat la cuceririle revoluționare ale poporului, pentru a
apăra patria, socialismul în România. (Aplauze și urale puternice. )4
1. Andrei Ursu, „«Discernământul politic...”, p. 17.

2. Ana Cătănuș, „Fenomenul disidenței...”, p. 80.
3. Flori Bălănescu, „Represiunea în România...”, p. 297.
4. Nicolae Ceaușescu, „Cuvântare la mitingul din Piața Universității din București, cu prilejul
inaugurării noului an universitar, 1 octombrie 1968”, în Nicolae Ceaușescu, România pe drumul
desăvârșirii construcției socialiste, Editura Politică, București, 1969, p. 542. Vezi și Ion Vianu,
Cuvintele lui Ceaușescu au reprezentat autorizarea necesară pentru ca angajații

diferitelor instituții ale statului român să folosească psihiatria politică împotriva opo
zanților regimului, ei simțindu-se încurajați să o adopte1. în perioada Ceaușescu a
comunismului românesc, psihiatria a fost una dintre practicile represive utilizate pe
scară largă împotriva oponenților politici ai regimului.
Pe de altă parte, concepția lui Nicolae Ceaușescu despre unul dintre modurile în
care trebuiau tratați acești „nebuni” ce contestau regimul era similară cu cea a conducă
torilor sovietici. Liderii comuniști care i-au urmat lui Stalin împărtășeau aceeași viziune.
Vorbind despre cei care s-ar fi putut opune comunismului, Nikita Hrușciov spunea că
starea mintală a acestor oameni nu era, în mod evident, normală2. Aceeași viziune
avea și Iuri Andropov, șef al KGB și secretar general al PC al URSS, care, așa cum
remarca și Flori Bălănescu, a etichetat disidența drept o boală mintală și a tratat-o prin
dispozitivul represiv3.
Dosarele Securității conțin informații despre numeroase cazuri ale unor persoane
reținute pentru răspândirea de manifeste și a căror anchetă s-a încheiat, pornind de la
„bănuiala” ofițerilor cu propunerea supunerii lor unor examene psihiatrice pentru a se
constata starea lor mintală. Punerea în aplicare a acestei practici nu ar fi fost însă posibilă
fără colaborarea mai multor instituții, printre care Securitatea, Miliția, tribunalele și
spitalele, fiecare dintre structuri avându-și propriul rol bine delimitat.
într-un astfel de raport intern, „Referat cu propuneri de scoatere de sub urmărirea
penală și luarea măsurii de siguranță a internării medicale”, este descris cazul unui
conducător auto originar din Constanța. în martie 1987, acesta a conceput, a redactat
și a multiplicat 19 manifeste, descrise de Securitate ca având „conținut dușmănos
orânduirii noastre socialiste și de instigare a cetățenilor în scopul schimbării acesteia”.
Ofițerul de Securitate care l-a anchetat a ajuns, în timpul cercetării penale, la concluzia
că existau „îndoieli cu privire la starea sănătății psihice”, dispunând „efectuarea unei
expertize psihiatrice”. Raportul medicilor de la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”
a confirmat „îndoielile” anchetatorul, consemnându-se că „numitul [...] prezintă
diagnosticul schizofrenie paranoidă. [...] Are discernământul abolit în raport cu fapta
pentru care este cercetat. Se recomandă măsuri de siguranță cu caracter medical conform
art. 111 Cod Penal”4.
Un alt caz, care surprinde întregul proces, este cel al unei persoane din București
care a fost prinsă, la 17 mai 1987, în timp ce răspândea manifeste în zona centrală a
capitalei. Din documente aflăm că activitatea ei data încă din 1985, an din care a
„conceput și redactat un număr apreciabil de înscrisuri cu conținut dușmănos” și pe
care „le-a difuzat în unele cartiere din București”. La data capturării sale de către un
sergent de Miliție răspândea manifeste în apropierea magazinului Călărași, aruncându-le
Persecuția psihiatrică a opozanților și disidenților. https://revista22.ro/istorie/persecutia-

psihiatrica-a-opozantilor-si-disidentilor, accesat pe 25.04.2022.
1. Herbert Kelman, „The Policy Context of Torture: A Social-Psychological Analysis”, International
Review of the Red Cross, vol. 87, nr. 857, 2005, pp. 125-126.
2. Hanfried Heimchen, Norman Sartorius, Ethics in Psychiatry: European Contributions, Springer,
Dordrecht, 2010, p. 492.
4. ACNSAS, fond Corespondență, dosar 368, vol. 1, ff. 152-153.
de la ultimul etaj al unui bloc aflat atunci în construcție. Din raportul întocmit de
subofițerul de Miliție mai reiese că unii cetățeni au participat voluntar la prinderea
acestuia. De altfel, contribuția benevolă a unor cetățeni în represiunea comunistă nu a
reprezentat o direcție de investigație științifică, deși în spațiul public au apărut astfel
de informații, cum este cazul lui Alex Mihai Stoenescu*.
PROCES-VERBAL
de prindere în flagrant
încheiat astăzi, 17 mai 1987, în București
Sergent-major ANGHEL MARIAN din Ministerul de Interne, Sectorul 5 Miliție, azi data de mai
sus, aflându-mă în misiune în zona Piața Unirii din București, în jurul orei 10:30, am observat că
de la ultimul etaj al blocului aflat în construcție, situat la intersecția B-dul 1848 cu Calea Călărași,
vis-a-vis de magazinul Unirea, au fost aruncate mai multe înscrisuri cu conținut denigrator la
adresa orânduirii socialiste din țara noastră.
Dându-mi seama că autorul acestor înscrisuri se află în blocul respectiv, am luat măsuri de
identificare și reținere a acestuia. Astfel, imediat după observarea înscrisurilor aruncate, la ieșirea
din bloc a apărut un cetățean de circa 30 ani, cu înălțimea de 1,75 m, îmbrăcat într-o bluză de
culoare kaki și cizme din cauciuc de culoare neagră, purtând pe cap un fes de culoare maron.
Fiind suspect, l-am atenționat să stea pe loc pentru legitimare, însă acesta a încercat să fugă,
reținându-1 la circa 500 m de locul unde s-a produs fapta.
La imobilizarea acestuia au participat și numiții:
- CIOROBESCU GEORGE, născut la 11.03.1963 în Alexandria, Teleorman, fiul lui Mihail și
Floarea, domiciliat în Alexandria str. Ion Creangă nr. 13, bis, județul Teleorman;
- IORGA EUGEN, născut la 13.06.1963 în Niculițel-Tulcea, fiul lui Constantin și Marcela,
domiciliat în localitatea Isaccea, județul Tulcea, care se aflau întâmplător în zona respectivă
și au observat când au fost aruncate înscrisurile.
Cetățeanul reținut nu a avut asupra sa acte de identitate. [...]
L-am condus la sediul organului de miliție unde, procedându-se la efectuarea percheziției corporale,
nu s-au găsit asupra sa înscrișuri sau obiecte pe care să le dețină contrar dispozițiilor legale, declarând
totodată că el este autorul înscrisurilor difuzate de la ultimul etaj al blocului sus-amintit. [...]
De Ia locul faptei, organele de miliție au ridicat un număr de 541 înscrisuri și decupaje din ziare,
înscrisurile se prezintă sub forma unor coli de hârtie cu dimensiunile de 10,5 x 7,5 cm, scrise cu
pixul cu pastă de culoare albastră și neagră, fiind și copii multiplicate la indigou, iar pe verso
unele dintre ele au aplicate un text executat cu o ștampilă din cauciuc.
Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în conformitate cu art. 467 Cod de procedură
penală12.
Respectiva persoană, al cărei nume este anonimizat de angajații CNSAS din motive
hilare, având în vedere că este vorba despre o practică abuzivă a regimului comunist,
a ajuns în ancheta Securității la 18 mai 1987. După trei săptămâni de anchetă, ofițerul
de caz, la fel ca în alte multe situații, a propus, la 8 iunie 1987, scoaterea lui de sub
urmărire penală. Motivul indicat este apariția unor „îndoieli” despre starea lui psihică.
In același timp, ofițerul de Securitate și-a susținut soluția și prin invocarea raportului
redactat de „specialiștii” de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, București,
care, după ce l-au examinat, au ajuns la o concluzie care a confirmat bănuielile și
1. Vezi Neculai Constantin Munteanu, Top 5: Cei mai scârboși informatori (5), 1.11.2011, https://
moldova.europalibera.org/a/24378231.html, accesat pe 25.04.2022.
2. ACNSAS, fond Corespondență, dosar 368, voi. I, f. 153.
îndoielile ofițerului de caz, și anume că suferea de „schizofrenie paranoidă”. Având ca

bază acest raport științific, ofițerul a mai propus sesizarea instanței de judecată pentru
a fi luată măsura de siguranță „a internării medicale a sus-numitului”, urmând ca până
la pronunțarea instanței să fie internat provizoriu în spital1. La o zi după acel referat,
col. de justiție Mihail Ștefanescu, procuror la Direcția Procuraturilor Militare, și-a
însușit în totalitate propunerile anchetatorului, dispunând „scoaterea de sub urmărire
penală, pe motiv de iresponsabilitate”, confiscarea înscrisurilor dușmănoase, menținerea
măsurii internării provizorii, trimiterea dosarului Tribunalului Militar București „pentru
a dispune internarea definitivă într-un institut medical de specialitate [...] până la
însănătoșire”. Din ordonanța colonelului, mai aflăm că opozantul a fost dus de Securitate
intr-un spital, fie direct, fie cu ajutorul Miliției: „Măsura punerii în libertate, în vederea
internării provizorii a acestuia într-un institut medical de specialitate, se va lua prin
grija Direcției cercetări penale din Departamentul Securității Statului”. Intr-o săptămână,
cazul său a fost soluționat și de Tribunalul Militar, fiind pronunțată la data de 15 iunie
1987 sentința nr. 426. Procurorul de caz și apărătorul din oficiu au susținut măsura
internării într-un spital până la însănătoșire1 2.
Asasinarea opozanților
Mai multe materiale documentare redactate în ultimii ani ai regimului comunist, 1988-1989,
de Europa Liberă sau ONU au constatat revirimentul altor practici: lichidarea fizică
a opozanților sau împingerea lor spre sinucidere. Jurnaliștii de la Europa Liberă au
tăcut și un profil al celor care au căzut victime acestor măsuri extreme. In opinia lor,
vulnerabilitatea și faptul că nu erau cunoscuți în afara României au fost doi dintre
factorii care au facilitat asasinarea lor. Emil Hurezeanu a subliniat în emisiunea din
18 mai 1988 că, în România acelor ani, dispăreau „în primul rând” acei disidenți sau
oponenți politici care nu erau cunoscuți în străinătate, printre ei numărându-se și cei
care încercau să fugă din țară și care au fost prinși de grănicerii români3:
Deci, ca să revenim acum la dispariții, dacă nu neapărat disidenții cunoscuți dispar, atunci cine?
Dispar mai ales acei tineri care eșuează în trecerea clandestină a frontierei. Răpuși pe graniță,
împușcați, chiar și fără somație, de grăniceri, sau înecați în Dunăre din cauza epuizării, numeroși
români au pierit în ultimii ani, mulți dintre ei fără urmă. Cimitirele din satele iugoslave de frontieră
le adăpostesc trupurile rămase de cele mai multe ori neidentificate4.
Din punctul de vedere al activităților întreprinse, se remarcă și faptul că printre cei

uciși în acei ani au fost și persoane care l-au criticat public pe Nicolae Ceaușescu. Emil
Hurezeanu a prezentat cazul lui Ferencz Balint, un specialist cu funcții de conducere
de la Fabrica de Bere din Reghin, Mureș. Pe lângă faptul că era membru de partid, era
și secretarul organizației de partid din care făcea parte și membru în Consiliul Național
1. Ibidem, f. 126.
2. Ibidem, ff. 113-127.
3. Liviu Tofan (ed.), Antologia Radio Europa Liberă. 101 contribuții (1956-1990), Omnium, București,
2021, p. 346.
4. Ibidem, p. 347.
al Oamenilor Muncii de Naționalitate Maghiară din România (CNOMNM). în februarie

1987, fiind prezent la o întrunire a CNOMNM, Balint a refuzat să semneze o declarație
de protest împotriva unei lucrări publicate la Budapesta despre istoria Transilvaniei.
Potrivit documentului citat, „capul de acuzare” împotriva lui a fost rostit chiar de Nicolae
Ceaușescu. în același timp, după încheierea lucrărilor, Balint a continuat să critice acest ț
protest gândit de conducerea comunistă. A doua zi, corpul său a fost găsit în fața hotelului
din București în care era cazat. Autoritățile au susținut că s-a prăbușit de la etajul 8 al
hotelului. Suspiciunile că ar fi fost ucis, nefîind vorba despre o moarte accidentală, au
fost alimentate și de faptul că familia nu a putut deschide sicriul, care le-a fost adus sigilat,
fiindu-le refuzată și cererea unei noi autopsii. Un alt caz a fost cel al lui Ilarie Munteanu,
ministru adjunct al Industriei Construcțiilor de Mașini, găsit mort în urma unei discuții
aprinse cu Nicolae Ceaușescu1. O altă categorie de victime ale unor astfel de practici au
fost, în unele cazuri, rudele unor disidenți. Maria Mircescu, soția disidentului Dumitru
Mircescu, s-a prăbușit de la etajul 8 al blocului în care locuia, chiar în timp ce avea un
„schimb de replici foarte violente cu oamenii Securității”1 2. Cazul familiei Mircescu este J
relatat și în alte documente, printre care și în raportul Voyame:
Dumitru MIRCESCU, activist pentru drepturile omului, a fost reținut potrivit rapoartelor în mai |
multe rânduri pentru activități politice. In octombrie 1986, în timpul unui raid al poliției asupra
locuinței sale din București, soția sa a fost ucisă fiind aruncată de la o fereastră. La 25 mai 1987, 1
a fost din nou arestat și trimis la un spital de psihiatrie din Cula, în apropiere de București, fără I
certificat medical, la ordinele poliției, și a fost ținut acolo timp de trei zile. A fost rearestat în
decembrie 1987 și ulterior eliberat. De atunci el trăiește sub amenințarea unor viitoare încarcerări3. |
Jurnalistul a mai indicat ca victime ale unor asasinate și dispariții misterioase și

cazurile unor „preoți sau disidenți de naționalitate maghiară din România, ale căror I
opinii critice stânjeneau sub o formă sau alta regimul”4. în baza informațiilor la care a
avut acces atunci, Emil Hurezeanu a concluzionat că „represiunea a cunoscut un
reviriment evident”, afirmând în emisiunea Actualitatea românească din 19 mai 1988: !
Cert este că în România acestor ani, represiunea a cunoscut un reviriment evident. De la șicanele
și persecuțiile devenite exercițiu cotidian, Securitatea recurge constant la interogatorii umilitoare
și chiar la maltratări fizice. închisorile sunt pline cu deținuți politici, indiferent dacă au fost
condamnați pentru trecerea ilegală a frontierei sau propagandă împotriva orânduirii socialiste - I
unul dintre acele articole de lege în care poate încăpea orice, și la care, în prezent, sovieticii,
tocmai din acest motiv, se pregătesc să renunțe. Există, fără îndoială, apoi, numeroase dispariții
fizice, mult mai numeroase decât cele cunoscute. Există crime. Există și destule zvonuri5.
Nu doar jurnaliștii de la Europa Liberă au semnalat dispariția și asasinarea

unor disidenți și opozanți români în anii 1980, ci și reprezentanții unor organisme
1. Liviu Tofan (ed.), Antologia Radio Europa Liberă, pp. 342-344.

2. Ibidem, p. 348.
3. J. Voyame, „Problema încălcării drepturilor omului și a libertăților fundamentale orice parte
a lumii, în particular țări colonizate și alte țări și teritorii dependente”, raport prezentat la
18 decembrie 1989, NouaRevistă de Drepturile Omului, nr. 4,2019, http://www.revistadrepturileomului.
ro/sumar_4_2019.html, p. 69.
4. Liviu Tofan (ed.), Antologia Radio Europa Liberă, p. 348.
5. Ibidem, p. 353.
internaționale. La 18 decembrie 1989, avocatul elvețian Joseph Voyame a finalizat

raportul său despre „Situația drepturilor omului în România”, redactat la solicitarea
Comisiei pentru Drepturile Omului a ONU1. Raportul se remarcă prin acuratețea
datelor prezentate, conținând informații despre cele mai recente arestări operate de
Securitate și practici folosite împotriva opozanților anticomuniști . Printre numeroasele
date indicate se regăsesc și mai multe informații despre asasinarea unor persoane. Un
caz semnalat este cel al Annei Ciherean, care a avut loc în octombrie 1989. Născută în
jurul anului 1962, Anna Ciherean a fost arestată de Securitate în anii 1987 și 1988
pentru încercarea de a părăsi țara. La 1 octombrie 1989, Anna s-a întâlnit la Hotelul
Continental din Timișoara cu un prieten italian. în scurt timp, a fost reținută de autori
tățile polițienești sub pretextul încălcării reglementărilor despre întâlnirile dintre cetă
țenii români și cei străini. A doua zi, a fost găsită moartă într-un parc din oraș. înainte
de a fi ucisă, Anna a fost maltratată și violată.
Anna CIHEREAN, în vârstă de 27 de ani, a fost găsită moartă într-un parc la 2 octombrie 1989,
a doua zi după arestarea ei de către poliția din Timișoara. în seara de 1 octombrie, ea a mers la
Hotelul Continental din Timișoara pentru a întâlni un bărbat italian prieten. Acolo a fost arestată
de poliție, care a informat-o că motivul arestării sale este interdicția ca cetățenii români să intre
în hoteluri frecventate de străini. Conform informațiilor primite, Anna Ciherean a fost violată și
i-au fost rupte brațele și picioarele. își exprimase de mai multe ori dorința de a părăsi țara. Mulți
membri ai familiei sale locuiesc în străinătate. Ea însăși fusese încarcerată de două ori, în 1987
2.
și 1988, pentru încercarea de a părăsi țara fără autorizație1
Nu este singurul asasinat comis de forțele polițienești ale regimului care a fost
prezentat de avocat, în raport fiind indicate și alte cazuri, printre care cel al lui Ferenc
Csaki, în vârstă de 53 de ani, omorât în bătaie de comandantul Securității Târgu
Secuiesc, în 19873. Un altul este cel al întreprinzătorului maghiar Erno Ujvărossy, un
apropiat al pastorului Lâszlo Tokes, dispărut în condiții misterioase la 14 septembrie
1989. Ulterior, a fost găsit mort într-o pădure de lângă Timișoara4. în raport mai este
menționat și cazul actorului maghiar Ârpăd Visky, mort la 5 ianuarie 1986 „în circumstanțe
care nu au fost explicate”. Conform documentului, acesta solicitase emigrarea în Ungaria,
motiv pentru care „a fost supus presiunilor și amenințărilor de către poliție cu puțin
timp înainte de moartea sa”5.
România în 1989
Nu doar represiunea a cunoscut un „reviriment” în ultimul an de existență al regimului
comunist din România, ci și acțiunile contestatare, atât cele individuale, cât și cele de
grup. în același timp, pe măsură ce astfel de atitudini sporeau, Securitatea acționa ci
zel împotriva celor care se revoltau. Documentele interne ale DSS arată cum instituții
a continuat să opereze, inclusiv în decembrie 1989, nerenunțând niciun moment 1:
1. J. Voyame, „Problema încălcării drepturilor omului...”, pp. 20-24.

2. Ibidem, p. 64.
3. Ibidem.
4. Ibidem, p. 75.
5. Ibidem.
.|K ROMÂNIA ÎN 1989. UN POPOR SUB TEROAREA SECURITĂȚII
misiunea ei: apărarea partidului și regimului comunist, precum și reprimarea opozanților

și contestatarilor.
La 24 ianuarie 1989, instituția a arestat mai mulți ziariști și tipografi, conduși de
Mihai Petre Băcanu. Liderul grupului era conștient că unele dintre lipsurile cu care se
confruntau diferiții contestatari și opozanți erau necoordonarea acțiunilor și faptul că
nu știau unii de existența celorlalți. Planurile grupului Băcanu vizau atât constituirea unor
celule de opozanți, cât și publicarea unui ziar. în viziunea lui Mihai Petre Băcanu, ziarul
urma să se adreseze „tuturor claselor - muncitorimii, intelectualității și țărănimii”. Convin
gerea lui era că va „găsi audiență și adeziune în rândul cetățenilor” și că va reuși să-i „scoată
pe oameni din starea de apatie și indiferență”. Și-a numit organizația Alianța R pentru
Restructurare, Reconstrucție și Redeșteptare, numele fiind inspirat și din politicile lui
Mihail Gorbaciov. Totodată, organizația a fost gândită să funcționeze pe principiul unor
celule conspirative. în eventualitatea în care una dintre ele ar fi fost descoperită,
rămâneau active celelalte. Planurile sale nu s-au finalizat. Unul dintre cei pe care îi
recrutase era agent al Securității, iar întâlnirile dintre Băcanu și acest informator, un
doctor din Pitești, care avea sarcina difuzării ziarelor tipărite în regiunea Argeș, erau
monitorizate de instituție. Astfel, după arestarea lui Petre Mihai Băcanu, au fost
reținuți și ceilalți membri ai grupului său: Alexandru Chivoiu, Mihai Creangă, Ștefan
Niculescu-Maier, Anton Uncu. Modul în care a tranșat Securitatea cazul lor reflectă
tocmai ideea centrală a politicii represive din acei ani: negarea că în România ar exista
o opoziție împotriva regimului patronat de Nicolae Ceaușescu. Dintre toți membrii
grupului, numai Petre Mihai Băcanu a fost judecat și condamnat, însă nu pentru o
infracțiune politică, ci pentru una de drept comun: trafic cu mașini. înainte de a fi
condamnat pentru acea infracțiune, Securitatea a testat mai multe variante pentru
încadrarea juridică a faptelor sale, printre care și pe cea de complot și propagandă
împotriva orânduirii socialiste1. în cele din urmă însă, în ton cu linia directoare a politicii
represive, s-a ales varianta finalizării cazului său printr-o infracțiune de drept comun,
în același timp, înainte de trimiterea în instanță, jurnalistului de la România liberă i-au
fost prezentate două variante: judecarea și condamnarea pentru trafic de mașini sau
judecarea și condamnarea pentru viol. Ofițerii i-au spus că puteau găsi cu ușurință o
deținută sau o altă persoană care să susțină acuzația unui viol1 2. Restul membrilor
grupului său au fost eliberați din arest la sfârșitul lui aprilie 1989 și au fost deportați
în interiorul țării, unde li s-a fixat și un loc de muncă obligatoriu. Totodată, au fost
plasați sub directa supraveghere a unui ofițer de Securitate3.
Din punctul de vedere al actelor de opoziție, martie 1989 a fost luna care a dat mult
de furcă Securității. Evenimentele contestatare au debutat la 2 martie 1989 în Brașov,
zi în care pictorul Liviu Corneliu Babeș s-a autoincendiat în semn de protest față de
politica regimului Ceaușescu4. După o săptămână, la 10 martie 1989, șase comuniști
ce deținuseră funcții de conducere în partid au transmis o scrisoare deschisă, care a fost
1. ACNSAS, fond Informativ, dosar I 207142, voi. I-II, passim.

2. Interviu cu Mihai Petre Băcanu, 4.04.2022.
3. Interviu cu Ștefan Niculescu-Maier, 3.04.2022.
4. „2 martie 1989 - sacrificiul lui Liviu Corneliu Babeș”, Memorialul Victimelor Comunismului și
al Rezistenței, http://www.memorialsighet.ro/2-martie-1989-sacrificiul-lui-liviu-comeliu-babe ,
accesat pe 10.12.2018.
citită ulterior și la Europa Liberă. în acel moment, acțiunea foștilor lideri comuniști,
căzuți în dizgrație, a fost percepută drept un act tară precedent din cel puțin trei motive.
După cum arată profesorul Dennis Deletant, scrisoarea a fost atât un protest împotriva
politicilor lui Nicolae Ceaușescu pornit din rândurile eșaloanelor superioare ale partidului,
cât și un protest colectiv. Transmiterea ei în străinătate arăta că „nu exista niciun
mecanism al partidului” de care s-ar fi putut folosi membrii „pentru a discuta problemele
interne ale partidului”1. La scurt timp după apariția scrisorii, semnatarii ei au fost
interogați de Securitate. Fiind însă persoane cunoscute în străinătate, împotriva lor au
fost luate măsuri prin care s-a urmărit izolarea lor. Silviu Brucan și familia au fost
mutați din București în Dămăroaia, Comeliu Mănescu a fost relocat în Chitila, Constantin
Pârvulescu, un alt veteran și ilegalist care mai avusese o acțiune potrivnică lui Nicolae
Ceaușescu în 1979, a fost mutat într-un sat de lângă Vaslui. Alexandru Bârlădeanu a
fost relocat în cartierul Vatra LuminoasăI. 2. Scrisoarea celor șase a fost discutată în mai
multe emisiuni și la Europa Liberă, fiind evidențiat caracterul excepțional al protestului
și faptul că regimul ajunsese să fie contestat nu doar de „oponenții săi nemarxiști sau
anticomuniști”, ci și din interior, de „personalități proeminente ale mișcării comuniste
chiar din România”3.
în aceeași lună, scriitorul Dan Deșliu, care demisionase din partid încă din 1980, a
acordat un interviu la Vocea Americii în care a acuzat regimul comunist că guverna prin
intermediul terorn. în scurt timp, a fost plasat sub arest la domiciliu și acuzat de trafic
ilegal cu cafea. La 17 martie 1989, a declarat greva foamei, iar reacția autorităților a fost
promptă: a fost internat într-un spital psihiatric din București, unde a fost hrănit artificial.
Eliberat în luna mai, a fost ținut sub o strictă supraveghere4. Tot atunci, un alt gest de
protest: poetul Mircea Dinescu i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Uniunii
Scriitorilor din România, în care a protestat împotriva cenzurii permanente la care erau
supuși scriitorii. A fost exclus din partid și învinuit apoi că ar fi participat fără aprobare
la recepțiile date de ambasadele occidentale din București și că ar fi primit vizitele unor
jurnaliști, scriitori și diplomați străini, atât din „țările capitaliste”, cât și din cele socialiste.
După interviul său din ziarul francez Libération, la 17 martie 1989, a fost plasat sub
arest la domiciliu și amenințat cu dislocarea. Soția lui a fost concediată, iar familia Dinescu
a rămas fără nicio sursă de venit5. în sprijinul său, mai mulți scriitori și editori români
au redactat o scrisoare de sprijin, ceea ce a atras asupra lor interdicția de a mai publica6.
Tuturor acestor proteste interne, venite atât din partea unor membri de partid, cât și
a persoanelor din afara partidului, li s-au adăugat în martie 1989 protestele comunității
internaționale. La 9 martie 1989, Comisia pentru Drepturile Omului a ONU a adoptat
rezoluția 1989/75, prin care și-a exprimat îngrijorarea față de gravele încălcări ale
drepturilor omului și libertăților fundamentale în România. Totodată, a fost incriminată
și politica de sistematizare rurală. Pentru investigarea acestor acuzații, comisia a propus
I. Dennis Deletant, „Prefață”, în Radu loanid (ed.), Dosarul Brucan, ed. a Il-a adăugită, Polirom,
Iași, 2012, p. 16.
2. Ibidem, p. 16.
3. Liviu Tofan (ed.), Antologia Radio Europa Liberă, p. 376.
4. U.S. Commission on Security and Cooperation in Europe, Revolt Against Silence: The State of
Human Rights in Romania, decembrie 1989, f. 4.
5. Ibidem, f. 5.
6. Ibidem.
și desemnarea unui raportor special, care a fost numit la 24 mai 1989 prin decizia
nr. 1989/154 a Consiliului Economic și Social. Cel numit, avocatul elvețian Joseph
Voyame, a avut ca mandat examinarea „situației drepturilor omului în România”.
Avocatul și-a finalizat raportul la 18 decembrie 1989, dată la care în România începuse
deja revoluția în Timișoara1.
Tot în acel an, un alt membru al elitei comuniste, Dumitru Mazilu, și-a făcut public
raportul despre drepturile omului în România comunistă. Fost ofițer de Securitate, a
fost numit de guvernul român în 1984 ca membru în Subcomitetul pentru drepturile
omului de la ONU. în anul următor, comitetul i-a cerut redactarea unui raport despre
drepturile omului, care ar fi trebuit prezentat în 1986, însă el a fost trimis abia în mai
1989. în tot acel interval de timp, Dumitru Mazilu și familia sa au fost hărțuiți și supuși
unor măsuri restrictive de Securitate. Arestați la domiciliu, erau permanent supravegheați
de cadre ale instituției, iar împotriva lui, a soției și a fiului său au fost proferate
amenințări cu moartea. în același timp, călătoriile în străinătate le-au fost interzise, j
fiindu-le oprite pașapoartele, iar liniile telefonice le-au fost întrerupte1
2.
■
Concluzii
■
în 1989, Securitatea acționa împotriva oponenților regimului cu același zel ca în
anii precedenți, operând arestări chiar și în decembrie 1989. La 4 decembrie 1989,
în București, a fost arestat Gabriel Cohiltir, pentru împărțirea de manifeste, iar la
16 decembrie Claudiu-Alexandru Cercel, pentru aceeași faptă. Ei au fost eliberați din
arestul Direcției de Cercetări Penale din Calea Rahovei la 22 decembrie 1989, alături I
de ceilalți reținuți politici. Nu știm cum ar fi fost soluționat cazul celor doi, însă, cel
mai probabil, Securitatea ar fi folosit împotriva lor una dintre următoarele strategii:
judecarea și condamnarea pentru fapte de drept comun sau internarea lor într-un spital
psihiatric. Pentru aceasta, ar fi colaborat cu aliații ei instituționali: Miliția, Procuratura
și spitalele. Probabil, dacă regimul nu ar fi căzut în decembrie 1989, în raportul din
1990 referitor la activitatea instituției din anul precedent am fi găsit aceleași expresii
și fraze prin care Securitatea își consemna succesele atât în reprimarea opoziției, cât
mai ales în camuflarea ei ca infracțiuni de drept comun. Am fi aflat dintr-un astfel de
material că împotriva celor doi și a altor persoane „s-a acționat cu mai multă ope- i
rativitate, prin măsuri mai ofensive [...] atât prin măsuri cu caracter penal, cât și prin
măsuri diversificate de prevenire” și că, cel puțin în câteva dintre cazurile descoperite
în al doilea semestru al anului 1989, Securitatea „a acționat” și „prin obligarea la
tratament medical [...] și internarea medicală a celor periculoși”. Instituția s-ar fi lăudat,
firește, și cu buna colaborare avută cu structurile de Miliție, cu care ar fi acționat „pentru
neutralizarea unor astfel de acțiuni prin sancțiuni de drept comun”3.
Mai mult decât ilustrativ pentru modul de lucru al Securității din ultimii ani ai
regimului este și acest extras dintr-un alt raport intern al instituției, redactat în 1988:
1. Cristina Petrescu, From Robin Hood to...,pp. 94-97; J. Voyame, „Problema încălcării drepturilor
omului...”, pp. 21, 25.
2. J. Voyame, „Problema încălcării drepturilor omului...”, p. 69.
3. ACNSAS, fond Documentar, dosar 552, f. 18v.
în cercetarea autorilor de înscrisuri ostile, s-a acordat o mai mare atenție stabilirii cu certitudine
a mobilului și a scopului urmărit de făptuitori, iar atunci când s-a impus tragerea lor la răspundere
penală, am realizat aceasta prin trimiterea în judecată pentru infracțiuni de drept comun [subl. n.].
în acest mod, s-a evitat a se da „eticheta” de persecutați pentru așa-zisul „delict de opinie” unor
elemente despre care am reușit să stabilim, prin extinderea cercetărilor, că în realitate erau hoți
sau delapidatori1.
Astfel, în toată perioada Ceaușescu a comunismului românesc și, mai ales, în anii
1980 linia directoare a politicii represive a fost soluționarea cazurilor de opoziție politică
și de contestare a regimului sub acoperirea „altor organe”, urmărindu-se întreținerea
ideii că în România nu exista nicio formă de opoziție. Scopul practic îl reprezenta
mascarea opoziției politice sub forma unor infracțiuni de drept comun. Politica represivă
a fost un succes, regimul reușind nu doar să-i reprime pe potențialii săi contestatari, iar
în anumite cazuri să-i elimine fizic, ci chiar să întrețină în Occident ideea că în România
nu exista opoziție.
Cu toate acestea, documentele interne ale Securității arată că în ultimii ani ai regimului
au existat un potențial contestatar și numeroși cetățeni nemulțumiți. Principalele forme
de nemulțumire și de acțiune împotriva regimului au constat în răspândirea așa-numitelor
„înscrisuri cu conținut ostil”. în același timp, măsurile represive luate de instituție împo
triva diferitor persoane indică faptul că numărul estimativ al contestatarilor și opozanților
era de câteva zeci de mii. în general, ei au fost reduși la tăcere încă dintr-un stadiu
incipient, ceea ce indică succesul politicii represive din epoca Ceaușescu.
Totodată, nu doar Securitatea a acționat cu aceeași intensitate caracteristică împo
triva opozanților regimului, ci inclusiv aliații ei instituționali. în zilele Revoluției
române au fost atrase în această politică represivă Armata, pompierii, grănicerii și forțele
paramilitare, precum Gărzile Patriotice, care au participat la arestarea tinerilor în seara
zilei de 21 decembrie 1989, în București. Pe de altă parte, violența cu care Securitatea
și aliații ei au acționat în acele zile nu era ceva neobișnuit, ci mai degrabă un element
definitoriu al celor responsabili cu diseminarea practicilor represive, fiind chiar o rutină
pentru aceștia. Angajații diferitelor structuri polițienești represive au apelat la formele
extreme de violență - asasinarea contestatarilor - atunci când celelalte strategii de
reprimare nu aveau succes. Mai mult chiar, aceste forme extreme de violență, după cum
reiese din unele documente consultate, erau luate mai ales când actele contestatare îl
vizau direct pe Nicolae Ceaușescu, care i-a autorizat și încurajat pe subordonații săi să
folosească asasinatul în asemenea situații1 2. Nu în ultimul rând, la originea politiciloi
represive s-a aflat concepția dictatorului comunist că în România nu mai existau deținuți
politici și infracțiuni împotriva securității statului, precum și ideea că cei care contestai
totuși regimul nu erau normali din punctul de vedere al sănătății mintale. Cele doui
concepții ale lui Nicolae Ceaușescu reprezintă caracteristicile politicii represive dii
ultimii ani ai regimului comunist în România. Această politică de teroare a fost tota
asumată de Securitate, care, așa cum reiese din rapoartele interne întocmite, a făcut to
ceea ce era posibil să se conformeze indicațiilor trasate de Nicolae Ceaușescu.
1. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 1, f. 4v.

2. Autorizarea și rutinizarea au fost definite de cercetători ca două dintre condițiile crimelor politic<
în acest sens, a se vedea Herbert Kelman, „The Policy Context of Torture”.
Anexă
Diagrama 1. Autori de înscrisuri cu conținut dușmănos identificați de Securitate

între 1987 și primul semestru din 1989
Diagrama 2. Profesia autorilor înscrisurilor cu conținut dușmănos între 1987

și primul semestru din 1989
lași, 14 decembrie 1989.
Autenticitatea mișcării, violența represiunii,
mistificarea
Andreea-luliana Bădilă, Andrei Ursu
Abstract.The"hidden revolution", the inspirational name given by Ioana Diaconescu and Cassian
Maria Spiridon' to the planned demonstration of December 14, 1989, in lașiI. 2, has been less
studied in the historiography of the Romanian Revolution. Beginning with an examination of
the violent repression, and based on the analysis of the "Revolution File" we have recently
discovered, the present study proposes a framework for understanding the mystification of the
unsuccessful public protest by the people of lași. The Military Prosecutor’s Office, an institution
that worked closely with the Securitate during the communist dictatorship, in turn, thwarted
the administration of justice for the victims of repression in lași. One of the conclusions that
emerge from our research is that the crimes committed in lași in December 1989 can and must
be investigated, because the relevant evidence does exist.
Keywords: lași, anti-Ceaușescu protest, violent repression, Securitate, mystification, Military
Prosecutor's Office, administration of justice
Specificul mișcării din 14 decembrie de la lași

La sfârșitul anilor 1980, România era o societate paralizată sub controlul Securității. Pe
fondul exacerbării cultului personalității și îngrădirii drepturilor, mizeria materială
impusă de dictatura ceaușistă asupra propriilor cetățeni îi adusese pe aceștia în pragul
disperării. Nemulțumirile se manifestau din ce în ce mai vizibil, inclusiv la nivelul
orașului Iași3.
I. Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă. Iași, 14 decembrie 1989. Premise
și declanșare, Muzeul Național al Literaturii Române, Iași, 2019.
2. We’ll call it, for short, „the Iași movement of December 14”, although Ștefan Prutianu and several
of his colleagues had prepared it for some time in advance.
3. Pentru o cronologie a anului 1989 care include cazurile de opoziție, inclusiv de la Iași (Dan
Petrescu și alții), a se vedea „Anul 1989. Cronologie internațională, națională și locală”, Memo
rialului Revoluției, http://www.memorialulrevolutiei.ro/sitenou/wp-content/uploads/20 16/05/
Cronologia- intema%C8%9Bional%C4%83-a-anului-1989.pdf, accesat pe 9.05.2022.
Spre deosebire de restul țării, unde Revoluția a izbucnit spontan și revoluționarii,

ca și dezideratele lor, s-au coagulat din mers, preambulul de la Iași a avut un program
revendicativ formulat anterior și un plan de acțiune pregătit minuțios1. însă Securitatea
și Miliția, acționând din timp, au reușit să înăbușe preconizata manifestație printr-o
desfășurare masivă de forțe și apoi, conform „metodicii” cunoscute, folosind violența
fizică și psihică asupra capilor mișcării.
Din documentele prezentate în cartea Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția
Securității din decembrie 19891 2, rezultă că șeful Securității, Iulian Vlad, i-a felicitat pe
subalterni pentru anihilarea „model” a mișcării ieșenilor. A dat acea operațiune ca
exemplu pentru cum ar fi trebuit făcut și la Timișoara: „S-a încercat la Iași, dar s-a lichidat
la timp”3. însă, datorită rapidei succesiuni de evenimente, este plauzibil ca sacrificiul
ieșenilor să fi contribuit la slăbirea „vigilenței” Securității. Există indicii că în orașul
de pe Bega aparatul represiv a fost prins într-o anumită măsură pe picior greșit4, iar
1. „Omul numărul 1 în structura noastră conspirativă, mă refer la Ștefan Prutianu, economist pe

atunci la CCSITUMP lași, s-a gândit că, pentru asigurarea maximei siguranțe de acțiune, fiecare
dintre noi să se adreseze verbal la trei oameni de absolută încredere, care la rândul lor vor face
la fel și, în progresie geometrică, într-un timp foarte scurt s-ar fi putut contacta și racola întreaga
populație a orașului și nu numai”, arată Cassian Maria Spiridon. Toate acestea se întâmplau în
special în partea a doua a lui noiembrie 1989. A se vedea Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon,
Revoluția ascunsă..., p. 406. Acest lucru este susținut și de creierul mișcării revoluționare, Ștefan
Prutianu: „Structura noastră era piramidală și transmiterea informațiilor conspirative eu o gândisem
să o fac prin intermediari, iar la rândul lor, aceștia să transmită informațiile lui Cassian Maria
Spiridon, deși eu mă întâlneam cu acesta, eram amici, discutam, dar discuțiile noastre nu priveau
activitatea organizației conspirative pe care reușisem să o constitui și care avea drept scop protestul
pe care voiam să îl facem în Piața Unirii împotriva regimului comunist”. Vezi Dosarul Revoluției,
Iași, voi. B-V, f. 75.
2. Andrei Ursu, Roland O" Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori.
Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Polirom, Iași, 2019, pp. 43, 59.
3. Mădălin Hodor, „Adio, bătrâne asasin”, 22, 2.10.2017, https://revista22.ro/opinii/madalin-hodor/
adio-btrne-asasin, accesat pe 10.05.2022.
4. ACNSAS, fond D 13906, agenda de serviciu a gen.-mr. Ștefan Alexie, intrarea din 17 decembrie,
f. 28v: „Tokes Laszlo caz scăpat din mână. Prost condus. A continuat să fie așa până la zi”. A se
vedea și declarația ofițerului de Securitate Petru Pele din 29.12.1989 (Dosarul Timișoara, „Coman
și alții”, voi. 19, f. 236): „în data de 15.12.1989 în jurul orelor 9:30 am primit ordin din partea
mr. Radu Ținu să mă deplasez în apropierea locuinței preotului Tokes Laszlo pentru a lua măsuri
ca să nu intre la acesta doi diplomați străini pentru a-i lua interviu. Ajuns la fața locului am
constatat că în jurul locuinței se aflau aproximativ 1.000 de persoane care scandau «Libertate» și
«Tokes Laszlo», iar cei doi diplomați, un bărbat și o femeie, se aflau în stradă și discutau cu
Tokes Laszlo care se afla la fereastra locuinței. M-am întors...” [subl. n.]. Chiar dacă numărul de
1.000 de persoane este cel mai probabil o estimare greșită pentru acea oră, nu vedem ce motiv ar
fi avut Pele să falsifice evenimentul cu diplomatul american și ziarista britanică. Declarația sa
e dată la două săptămâni după evenimentele relatate și astfel de date puteau fi verificate de
anchetatori, inclusiv la ambasada americană. O situare în timp, „pe ia amiază”, pentru întâlnirea
lui Tokes cu Dennis Curry (unul din cei doi occidentali în discuție) e oferită de Ârpâd Gazda
într-un interviu cu Marius Mioe din 29.12.1995 (http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/
mmioc/revmistere/docs/05gazda.htm) și a fost preluată și de alții. însă din acel interviu rezultă că
Gazda nu a fost martor la evenimentul cu Curry, el menționând că a ajuns la fața locului uite ior -
„după-amiaza de 15 am ajuns și eu acolo (era deja întuneric). Erau vreo 200 de persoane adunate”.
IAȘI, 14 DECEMBRIE 1989 55
acest „start pierdut” să fi fost favorizat tocmai de faptul că atenția și o parte din forțele
DSS erau concentrate în acele zile asupra capitalei Moldovei1.
Există însă și „numitori comuni” între aceste mișcări (ca și în cazul altora dinainte,
inclusiv cea de la Brașov din 1987), fie spontane, fie programate. Ele au fost operele
unor oameni de un curaj singular, care și-au riscat viețile pentru speranța libertății.
Toate au pornit de la profundul dezgust al poporului român față de dictatura ceaușistă
și teroarea Securității. Și tot ca la Timișoara între 16 și 20 și la București între 21 și
22 decembrie, capii și membrii acestor mișcări au fost victimele represiunii violente
ale Securității și organelor sale „de sprijin”: Miliția și Parchetele Militare. Considerăm
că valoarea cărții Ioanei Diaconescu și a lui Cassian Maria Spiridon a constat și în
probatoriul violenței pe care l-a adus la iveală. în baza acestuia, Secția Parchetelor
Militare ar fi trebuit să se autosesizeze și să-i ancheteze pe vinovați pentru crimele
împotriva umanității. Căci așa se numesc, din punct de vedere juridic, torturile săvârșite
asupra unor civili de către agenți ai statului din motive politice. După cum vom
demonstra însă în continuare, probe ale represiunii violente existau de mult în Dosarul
Revoluției, dar au fost ignorate de procurorii militari.
Anticiparea și pregătirile „de luptă" ale Securității

Pe fondul transformărilor mai mult sau mai puțin dramatice din statele socialiste vecine,
inclusiv în Uniunea Sovietică și RSS Moldovenească, la sfârșitul lui 1989 starea de
nemulțumire și ideea unor acțiuni contestatare se intensifică și în România* 12. Ceaușescu
și Iulian Vlad erau îngrijorați. Cadrelor Securității li se cerea să acționeze ferm pentru
întărirea „controlului operativ preventiv”, care trebuia să fie „deplin”3. Populația nu
trebuia să afle despre evenimentele ce aveau loc în țările din jur, dar nici despre
eventualele mișcări de opoziție interne. Se făceau prelucrări pentru misiuni decisive.
Dictatorul și șeful DSS cereau cadrelor devotament total: „Să avem garanția că nu există
militar în sistemul de Securitate care să nu aibă conștiința nevoii de a-și da viața”4.
Un maior din Direcția a V-a își nota în agendă indicații ale dictatorului cu privire
la modul cum trebuiau „explicate” mișcările liberalizatoare din celelalte țări comuniste:
Luând în considerare că mărturia e datată la cinci ani după evenimente, este posibil să fie mai
imprecisă decât cea a lui Pele.
1. ACNSAS, fondD 13906, intrarea din 14 decembrie, f. 27v: „Iași: mobilizarea întreg[ului\ ap[araf]
pt. cunțoașterea] sitțuației] [...]. Să nu scape alte localități din zonă [...]./» jurulpieții măsuri
de la distanță [...]. Să se informeze organul de partid să se trimită activiști [...]. Să-i cerceteze -
confruntare” [subl. n.]. în legătură cu mutarea expresă a dinamoviadei la Iași în acele zile, vezi și
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,
pp. 41-43, și „Dinamoviada Iași decembrie 1989 și sportivi... în treninguri... cu același tip
de geantă... cazați la Unirea, Traian și Moldova”, The Archive of the Romanian Revolution
of December 1989, 10.12.2010, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2010/12/10/
dinamoviada-iasi-decembrie-1989-si-sportivi-in-treninguri-cu-acelasi-de-tip-geanta-cazati-la-
unirea-traian-si-moldova, accesat pe 5.05.2022.
2. A se vedea studiul lui Dumitru Lăcătușu din acest volum, „Opozanții și Securitatea în 1989”.
3. ACNSAS, fond Al, voi. 28, agenda de lucru a maiorului Dinu din cadrul Direcției a V-a (Securitate
și Gardă a Președintelui), f. 15.
4. Ibidem.
„O campanie concertată antisocialistă de cercurile imperialiste, dar și de alții. Dacă în

1948 știam cine sunt dușmanii, acum aria acestora s-a extins [...]. Avem și pe plan
intern dușmani care s-au înhăitat cu cei din exterior [...]. Să înțelegem semnificația
acestor fenomene. Pe fondul [lor] ne așteaptă misiuni deosebite - vigilența trează”1.
Aceste directive au fost aplicate cu asiduitate de aparatul de dezinformare al Secu
rității. Deși știa foarte bine că nemulțumirea românilor era autentică, Vlad i-a alimentat
dictatorului fabulația paranoică potrivit căreia „agenturile din Est și din Vest”, „înhăitate”,
vor să „distrugă cuceririle revoluționare” și „integritatea teritorială” ale României1 2.
înăbușirea în fașă a mișcării din 14 decembrie

Organizarea mișcării conduse de Ștefan Prutianu, Cassian Maria Spiridon, Vasile Vicol,
Aurel Ștefanachi, Valentin Odobescu și Ionel Săcăleanu este acum relativ cunoscută3.
Manifestul Chemare către toți românii de bună credință, revelator pentru scopurile
Frontului Popular Român, poate fi considerat Proclamația de la Iași, un prim document
programatic al Revoluției române4.
Potrivit datelor din arhiva CNSAS, Securitatea avea informații despre acțiunea
Frontului Popular Român cu ceva timp înaintea proiectatei manifestații. Iulian Vlad
emisese ordine să se mobilizeze structuri complexe de Securitate, fapt care explica
eșecul manifestației preconizate. La 10 decembrie 1989, coordonatorul Direcției a IlI-a
a DSS (Contraspionaj) nota: „Ordine tov. Gl. Vlad. Cazul de la Iași - Frontul și alte
organizații”. Documentul relevă două aspecte substanțiale pentru înăbușirea în fașă a
manifestației. în primul rând, faptul că șefii Securității dețineau informații despre
existența la Iași a unui nucleu revoluționar5, cunoscând inclusiv denumirea organizației
(Frontul Popular Român), fapt remarcat și de liderul mișcării, Ștefan Prutianu, în timp
1. Ibidem, f. 17.
2. Dosarul nr. 24/1991 al Curții Supreme de Justiție, secția Militară, „Coman și alții”, nota de redare
a discuțiilor de pe banda de magnetofon privind teleconferința ținută de N. Ceaușescu în ziua de
17.12.1989, voi. 19, f. 108.
3. A se vedea Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă...
‘X. Chemare către toți românii de bună credință-. „A sosit ceasul descătușării noastre. Să punem capăt
foamei, frigului, fricii și întunericului care ne stăpânesc de 25 de ani. Să punem capăt terorii
dezlănțuite de dictatura ceaușistă care a adus poporul întreg în pragul deznădejdii. Am rămas
ultima țară din Europa în care mai persistă coșmarul stalinist amplificat de către o conducere
incompetentă și răuvoitoare. Să arătăm că noi, cei din urmă, vom fi cei dintâi. Stă în puterea
noastră și numai a noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată țara
noastră. Pentru aceasta chemăm toți cetățenii de bună credință sâmbătă 16 decembrie ora 18 la
demonstrația de protest care va avea loc în Piața Unirii. Dorim ca demonstrația să se desfășoare
într-o tăcere deplină, iar la ora 19 să pornim cu toții către Piața Palatului Culturii, unde va avea
loc sfârșitul demonstrației, urmând să ne întâlnim sâmbătă, 23 decembrie, la aceeași oră, în același
loc. Ultima demonstrație va avea loc la 30 decembrie ora 18, când vom cere înlăturarea de la
conducerea statului a lui Ceaușescu și a familiei sale. Facem apel la Armată, Miliție și Securitate
să dea dovadă de curaj, patriotism și clarviziune politică și să sprijine acțiunea noastră de salvare
a acestui neam, care este al nostru, al tuturor”. A se vedea Ioana Diaconescu, Cassian Maria
Spiridon, Revoluția ascunsă..., p. 412.
5. Dosarul Revoluției, Iași, voi. Părți vătămate, f. 77.
ce era anchetat: „Atunci am realizat, brusc, că noi fuseserăm urmăriți de către Securitate
și știau foarte multe lucruri despre mine și despre organizație. [...] M-am blocat din
punct de vedere mental”. în al doilea rând, Securitatea avea cunoștință despre agenda
evenimentelor pe care urmau să o pună în practică manifestanții în Piața Unirii din
Iași1.
Dinamoviada de judo a fost mutată de la Oradea la Iași, mișcare ce a demonstrat o
dată în plus colaborarea rețelei Securității cu sportivi aparținând clubului Dinamo.
Metodă care s-a repetat, de altfel, și în intervalul de după 22 decembrie1 2.
Inițiatorii acțiunii din Iași au fost arestați curând de Securitate. Pentru poliția politică
a regimului Ceaușescu, cutezanța ieșenilor a dovedit că: (1) era necesară sporirea și
mai mare a „vigilenței”; (2) era imperios necesar să fie mascată adevărata motivație a
protestatarilor. Aceștia nu trebuiau să fie percepuți ca opozanți autentici ai regimului
(nici de Ceaușescu, dar nici de populație), ci drept „unelte” ale „dușmanilor din Ves
și din Est”3.
însă „învățămintele” de la Iași aveau să iasă în relief mai curând decât s-a așteptat
instituția. în dimineața de 16 decembrie, Iulian Vlad le reproșa subordonaților săi că au
scăpat cazul Tokes Lâszlo din mână. Lucru care s-ar fi putut petrece și la Iași dacă nu
s-ar fi intervenit în forță: „La Iași dacă nu se prelua cu toată seriozitatea era o treabă
deosebită”4.
Represaliile asupra capilor mișcării de la lași

Calvarul anchetelor și arestărilor în rândurile organizatorilor au sfârșit abia la amiaza
zilei de 22 decembrie 1989. Primul arestat, încă din dimineața de 14 decembrie, a fost Vasile
Vicol, care a suportat cele mai multe zile de arest. Mărturiile sale sunt concludente:
Nu doresc nici dușmanilor mei tratamentul la care am fost supus. [...]

Un anchetator a luat un baston de cauciuc și mi-a învinețit bine mâinile, mi-a contorsionat degetele,
vreo opt zile după, abia am reușit să scriu declarațiile, nu se înțelege mai nimic din ele. [...]
O altă tortură era să stai în genunchi; era un dulap de fier, stăteai rezemat cum puteai, iar tălpile
erau expuse și dădea cât putea de tare cu acel baston. Dacă erai descălțat era mai bine, căci dacă
erai încălțat durea mai tare, acolo fiind geografia corpului uman, chiar nu știai ce te mai doare5.
1. ACNSAS, fond D 13906, agenda de serviciu a gen.-mr. Ștefan Alexie, secretar de stat în DSS și
membru al Biroului Executiv al Consiliului de Conducere al respectivei instituții.
2. A se vedea „Constantin Isac între 14 și 22 decembrie: dinamovist de judo la Iași, prezent în zona
Crematoriului Cenușa și martor în Piața Universității...”, The Archive of the Romanian Revolution
of December 1989, 12.12.2010, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2010/12/12/
constantin-isac-intre-14-si-22-decembrie-dinamovist-de-judo-la-iasi-prezent-in-zona-crematoriului-
cenusa-si-martor-in-piata-universitatii, accesat pe 6.5.2022; Andrei Ursu, Roland O. Thomasson,
Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., pp. 42-43 și 242.
3. Din cauza embargoului informațional instituit de Securitate, cea mai mare parte a populației de
fapt nici nu a aflat, la acea vreme, de mișcarea de la Iași.
4. ACNSAS, fondD 13906, agenda de serviciu a gen.-mr. Ștefan Alexie, intrarea din 17 decembrie,
f. 28v.
5. Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă..., pp. 446, 522-523.
Dincolo de torturile fizice, Securitatea recurgea și la alte tehnici de intimidare sau

de obținere a informațiilor dorite. Vasile Vicol:
în afară de bătăi erau tot felul de amenințări, intimidări; nu valorai ca ființă umană nici doi bani.
Ne jigneau și înjurau pe mine și familia mea. M-au torturat continuu: fără somn, cu bătăi, cu
amenințări că mă aruncă de pe clădire, că mă îneacă etc. Pe 18 decembrie 1989 am primit mandat
de arestare. Mi l-au dat să semnez că am luat la cunoștință, am semnat și m-au dus jos, unde m-au
dezbrăcat, mi-au dat zeghea, care mirosea oribil a urină. Celula era groaznică [...] nu puteai să
spui nimic, [colegul, n.n.J putea fi și el tot cu ei1.
Cassian Maria Spiridon relata că în arestul Securității a văzut „un coleg de institut,
deja anchetat și care se ținea de coaste, se înțelege de ce”. în timpul anchetei, ofițerii
„se schimbau, eu rămâneam sub tirul întrebărilor repetate și pus să scriu declarații. Era
clar, știau tot. M-au amenințat cu «Cristinel». Nu știam cine-i. A doua zi am aflat: era
bastonul de cauciuc. [...] Dădeam o declarație, urma o repriză de bătaie. Unul mă lovea
la tălpi, altul pe spate, iar altul îmi dădea cu pumnii în cap. [...] Au vrut să mă scoată
spion. N-am păstrat niciun secret, n-am rezistat”1 2.
A treia oară când a fost arestat, tot de la institut, Cassian Spiridon a fost anchetat în
fața șefului Securității, col. Constantin Ciurlău3:
A intrat un tip masiv, cu ochelari și păr scurt, semăna surprinzător cu Dan Grigore. Mi-a cerut să
urc pe scaun. M-am urcat. A început să urle: Nu așa, în genunchi pe scaun! M-am conformat [...].
A început să mă lovească la tălpi cu bastonul, minute în șir, până obosea - îl auzeam cum gâfâie.
Am obiceiul, când mă doare ceva, să nu scot niciun sunet, să nu urlu. Mă bătea și eu nu spuneam
nimic, îmi mai scăpa bastonul peste picioare, peste fese, pe spinare. Se mai odihnea și iar de la capăt,
în pauze discutam destul de inteligent cu tovarășul. Avea doctoratul în drept căpitanul Lazăr. [...]
A venit și colonelul lonescu, un bătrânel scund, jovial și foarte patern. De fapt îl chema Trașcă4.
După ce m-au întins pe masă [...], colonelul a început să mă lovească în cap și pe spate cu pumnii,
iar căpitanul lucra, în rest, cu bastonul5.
După opt ore, timp în care a fost bătut „îndesat”, în paralel, o altă echipă de
anchetatori a recurs și la tehnici emoționale de intimidare, implicând-o și pe soția lui
în anchetă. După aproape 24 de ore de teroare, i s-a spus ca va fi închis, iar printr-o
curte interioară a fost preluat de milițieni: „La etajul doi mi-au cerut să mă dezbrac la
1. Ibidem.
2. Ibidem, p. 437.
3. Constantin Ciurlău a condus Securitatea Județeană din Iași (1984-1989), fiind unul dintre ultimii
și cei mai cunoscuți torționari ai Securității comuniste. A dirijat arestarea celor din Frontul
Popular Român și anchetarea altor 60 de persoane. A se vedea Cezar Pădurariu, „Istoria care nu
se uită. Constantin Ciurlău, șeful torționarilor care au făcut liniște cu bastonul la Iași, în beciurile
Securității, în decembrie 1989”, Adevărul, 6.03.2013, https://adevarul.ro/locale/iasi/istoria-nu-
uita-constantin-ciurlau-seful-tortionarilor-facut-liniste-bastonul-iasi-beciurile-securitatii-decembrie-
89-l_5136fc5000f5182b85d5073c/index.html , accesat pe 6.05.2022.
4. Maiorul Ion Trașcă din Direcția a Vl-a Cercetări Penale a DSS din București l-a torturat și pe
disidentul Radu Filipescu. A se vedea declarația acestuia din Borbely Emo, Academia politică de
laAiud. Deținuți politici în România anilor ’80, ed. îngrijită de Dalia Bâthory și Andreea Cârstea,
cuvânt-înainte de Szocs Geza, Polirom, Iași, 2019, p. 55.
5. Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă..., pp. 437-438.
pielea goală. Cred că a fost cel mai umilitor moment. M-au căutat peste tot, sub limbă,
ui anus etc. Mi-au dat hainele vărgate, m-au pus să semnez o fișă de primire-predare
■i am devenit numărul 31”*1.
Profesorul Ștefan Prutianu, inițiatorul mișcării, a fost eliberat la câteva ore după
sinuciderea generalului Milea, pe 22 decembrie. Și el relatează violențe similare: „Până
atunci a fost cel mai negru coșmar. Erau foarte instruiri. Unul susținea că-i doctor în
lilosofie. Nu l-a împiedicat să mă bată la tălpi. A fost o anchetă înfiorătoare. Presiunea
psihică era combinată cu cea fizică. Am cedat și le-am spus tot ce știam. Nu m-au crezut
că n-am legături superioare. Nici nu aveam, de la mine pornise totul”2.
Obsesia Securității potrivit căreia doar „agenturile externe” se puteau face vinovate
de declanșarea protestelor la adresa „Comandantului Suprem” a fost prezentă și în
iimpui anchetelor asupra liderilor revoltei de la Brașov din 1987. Tehnicile folosite au
fost la fel de brutale. Și cei de la Brașov au fost torturați de anchetatori, fiind bătuți cu
pumnii, cu picioarele, cu parul, cu bâte sau bastoane de cauciuc, cu scaune sau picioare
de scaun, legați de calorifer, loviți în stomac, ficat, rinichi, dar nu la față pentru „a nu
arăta rău” la proces3. Un brașovean declara: „Voiau să acrediteze ideea că am fi fost
conduși de cineva din exterior, de o persoană străină de România. Chiar au spus: «Cine
a fost persoana aia străină, străinul care v-a condus?». [...] Bineînțeles că nu știa nimeni.
I. Ihidem.
lbidem,p. 485.
1. Din numeroasele mărturii ale manifestanților anchetați la Brașov în 1987 și la Iași în 1989
identificăm o serie de similitudini. Mai întâi, atât muncitorii brașoveni, cât și cei ieșeni au încercat
să organizeze o mișcare împotriva politicilor abuzive ale lui Nicolae Ceaușescu și ambele manifestări
au fost înăbușite rapid de sistemul opresiv al vremii. Securitatea împreună cu sistemul de justiție,
în speță procurorii, și-au făcut treaba „exemplar” prin aplicarea unor bătăi insuportabile însoțite
și de alte metode de tortură fizică și psihică, printre care: amenințări la adresa familiilor, privarea
de somn etc. Manifestanților brașoveni li s-au strivit degetele în ușă, au fost ținuți dezbrăcări în
frig, înfășurări în cearșafuri ude și loviți cu ferocitate, au fost ținuți în poziții dureroase și incomode,
obligați să stea într-un picior sub atenta supraveghere a câinilor-lupi care i-ar fi atacat la prima
mișcare greșită. Redăm mai jos două astfel de mărturii: „M-au stresat mult anchetele - și pe mine
m-au terminat psihic. Lipsa somnului, în plus eram lovit la mâini și la picioare și voiam neapărat
să scap de dureri. [...] Nu voiam decât să mă duc la culcare. Lipsa somnului mă făcea să accept
orice. Este de necrezut cât de eficientă e tortura de genul acesta”; și „Ne-au băgat într-un hol și
în jurul meu parcă era abator: oamenii urlau ca din gură de șarpe, se auzeau strigătele lor din toate
birourile, prin toate ușile închise”. Vezi Marius Oprea (coord.), Flori Bălănescu, Stejărel Olaru,
Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor din 15 noiembrie 1987, Polirom, Iași, 2017, pp. 152,
163. Celor arestați li s-a cerut să redacteze declarații false din care să reiasă că în spatele
manifestărilor s-au aflat forțe externe „imperialiste” (ipoteză care desigur nu s-a adeverit). Un alt
scop al violenței anchetelor a fost demascarea inițiatorilor, identificarea celor care au susținut
aceste manifestări prin alăturare, implicare și ieșirea în stradă, precum și recunoașterea „răului”
comis. A se vedea cartea citată mai sus coordonată de Marius Oprea și studiul din acest volum
al lui Dumitru Lăcătușu. Și în cazul brașovenilor, și în cel al ieșenilor doi ani mai târziu, în
represiune au fost implicate atât cadre din Direcția de Cercetări Penale a Securității, cât și procurori
militari și Miliția, iar ordinele au venit cel puțin de la nivelul conducerii Ministerului de Interne.
Printre numele de anchetatori remarcați prin violență, în ambele cazuri s-au regăsit Ion Trașcă și
Constantin Matei, dar trebuie luat în calcul și faptul că mulți alții au folosit identități duble și
până în acest moment nu au fost depistați. Vezi Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon,
Revoluția ascunsă..., p. 450.
Noi nu am fost conduși de nimeni!”1. Nicolae Ceaușescu și Securitatea nu puteau

accepta că manifestația a fost spontană.
în aceeași grilă de interpretare se înscriau și acțiunile manifestanților de la Iași.
Regimul nu voia să accepte ideea că în spatele reprezentanților Frontului Popular nu
se afla nimeni: „Ne-au bătut - și băteau absolut crunt, erau câte doi care mă băteau pe
mine... te luau la bătaie pentru că voiau să le spui. Ce? De fapt, ei nu înțelegeau că noi
nu aveam pe nimeni deasupra, că asta era doar în mintea lor. Că nu puteau niște țipi,
așa, ca noi, să organizeze așa ceva”, arată Cassian Spiridon1 2.
Mărturiile din Dosarul Revoluției ll/P/2014 confirmă torturile fizice și psihice
descrise mai sus:
- Prutianu a arătat că, pentru a obține informațiile scontate din partea celor reținuți,
anchetatorii foloseau și manipularea psihologică, inoculându-le ideea că s-au denunțat
unii pe alții: „Pe timpul cât am stat 3 zile în acel birou fără ferestre și am fost anchetat,
am fost confruntat cu numitul Săcăleanu Ionel, care fusese agresat, brutalizat și căruia
îi implantaseră mental că eu l-aș fi «turnat» pe el și l-am antrenat într-o chestiune
periculoasă”3. Ca urmare a torturilor, avea picioarele foarte umflate: „Eram încălțat
cu niște cizme scurte și simțeam foarte acut loviturile pe care le primeam. [...] Știu
că le-am dat jos după ce am fost eliberat tăindu-le cu cuțitul, pentru că aveam
picioarele foarte umflate și tumefiate”4. Tot Prutianu a remarcat că în celulele cu
arestați erau și informatori puși să „obțină informații de la mine”5;
- Odobescu Valentin „a fost bătut în anchete la Securitate” și la eliberare „prezenta
urme de agresiuni”; „un ofițer pe nume Matei îi îndemna pe ceilalți anchetatori să-i
agreseze pe cei reținuți”6;
- lui Dumitru Rășcanu anchetatorul i-a spus „să nu mă mai implic în astfel de activități
pentru a nu pune în pericol viața și integritatea celor doi copii ai mei”7;
- Nica Gheorghe relatează că a fost anchetat continuu timp de 15 ore de patru-cinci
ofițeri de Securitate, timp în care a fost amenințat „cu pistolul la tâmplă” de mai
multe ori și auzea „urletele” din celula vecină, unde era torturat Moraru Georgel, în
vârstă de 60 de ani8. Tortura psihică era suplimentată și de alte amenințări: „îmi tot
repetau în continuu că de aici nu voi mai ieși și voi fi împușcat și aruncat la cremator”;;
mai spuneau că aveau să urmeze soția lui și copilul lor de 4 ani. „Câteodată aceștia
acționau trăgaciul, putând fi împușcat oricând în mod intenționat sau involuntar”9;
- Georgel Moraru nu a putut fi convins să deconspire pe cineva, cu atât mai puțin pe
cei pe care îi racolase. Cei anchetați au mărturisit că au fost cutremurați de „violența
sonoră” pe care au auzit-o prin pereți în timp ce acesta era torturat de ofițerii de
1. Marius Oprea (coord.), Flori Bălănescu, Stejărel Olani, Ziua care nu se uită, p. 124.
2. Ioana Diaconescu, Cassian Maria Spiridon, Revoluția ascunsă..., p. 449.
3. Dosarul Revoluției, Iași, voi. B-V, f. 78.
4. Ibidem, f. 77.
5. Ibidem, f. 78.
6. Dosarul Revoluției, Iași, voi. Părți vătămate, ff. 1-4, declarația lui Rășcanu Dumitru din 4.10.2007.
7. Ibidem.
8. Dosarul Revoluției, Iași, voi. B-V, f. 75.
9. Ibidem, f. 55v.
Securitate1. Georgel Moraru reușise să-și creeze propria rețea; în cadrul acesteia a
activat inginerul Vasile Stoica, care la rândul său și-a creat propria rețea cu fratele
acestuia. Stoica a confecționat o ștampilă cu care s-au făcut manifestele. „Prin
aplicarea și împresiunea ștampilei, am scris JOI, 14 DECEMBRIE, ÎN PIAȚA
UNIRII, ORELE 16:00”, declara liderul manifestației Ștefan Prutianu, care preciza
că frații Stoica au reușit să distribuie manifestele1 2;
- loan Berlea, directorul Institutului de Cercetări Științifice, unde lucrau mulți dintre
contestatari, a relatat cum „colegii arestați” i-au explicat pe 22 decembrie maniera
în care au fost „anchetați 24 de ore din 24”, folosindu-se „metode de violență
intensă”. Un exemplu este Vicol Vasile, care „a fost bătut de Securitate” cu o atât
de „mare intensitate”, încât pe 22 decembrie încă se simțea „extrem de rău”, din
cauza „leziunilor provocate”3. în general, directorul a remarcat că „unii au fost bătuți,
alții bruscați pentru participarea la manifestația împotriva președintelui republicii și
a statului”4;
- Dascălu Alexandru spune că „doi tineri securiști” i-au „pus mâna la gât și l-au
scuturat”, amenințându-1: „Nu o să-mi mai văd copiii”5. Vasile Vicol confirmă
relatarea lui Dascălu că a fost supus la violențe „ca să recunoască implicarea sa”;
- Vasile Vicol a fost întrebat de la început de „aur” și a fost trecut apoi în „arestul
Miliției”, confirmând „metodica” Securității de a căuta pretexte de drept comun
pentru a deghiza represiunea politică. Vicol a fost lovit „cu un baston pe mâini,
picioare, tălpi, peste tot corpul”, fiind obligat să stea „în genunchi pe scaun” inclusiv
de către procurorul militar Constantin Crîșmaru, care îl amenința cu acuzația de
„propagandă împotriva orânduirii socialiste” (art. 166, vechiul Cod Penal)6;
- Titi lacob a fost și el „așezat în genunchi pe scaun cu capul pe fișef ’ și a fost „lovit
la tălpi și palme cu un baston de cauciuc” de anchetatori, în timp ce șeful Securității
ieșene, Constantin Ciurlău, le spunea acestora „frige-1, încălzește-1”7.
Membrii lotului arestat descriu cum s-au folosit mai multe tehnici de tortură în
anchetele la care au fost supuși la sediul Securității județene din Iași, în timp ce erau
privați în mod ilegal de libertate. Evident că au fost eliberați doar datorită victoriei
Revoluției.
Autenticitatea protestului
Cu toate încercările de a găsi implicarea unor agenți occidentali, în documentele
anchetei nu apare niciun indiciu că Securitatea ar fi avut vreo suspiciune, și cu atât
mai puțin date concrete despre implicarea unor agenți sovietici. Nici ordonanțele
1. Ibidem, f. 175.
2. Ibidem, f. 178.
3. Dosarul Revoluției, Iași, voi. Iași, Părți vătămate, ff. 180-181.
4. Ibidem.
5. Ibidem, ff. 18 Iv, 196v.
6. Ibidem, f. 202.
7. Ibidem, f. 200v.
procurorilor militari nu menționează vreo informație despre implicarea unor forțe

externe1.
în documentele de anchetă, Securitatea și procurorii militari au numit acțiunea
opozanților ieșeni „manifestări anarhice retrograde” sau „anarho-protestatare la adresa
conducerii superioare de partid”, rezultate din ascultarea unor „posturi reacționare de
radio”, respectiv Europa Liberă, BBC etc.
Și totuși, după ani de dezinformare propagată de fostele cadre de Securitate, multe
zone din mass-media au fost intoxicate cu fabulația ceaușistă că mișcarea de la Iași, ca
și întreaga Revoluție română, ar fi fost lucrătura „serviciilor ruse și occidentale”. Una
dintre „legendele” astfel propagate de fosta DSS a încercat să acrediteze (desigur, fără
să aducă vreo probă) chiar „năstrușnica” idee că Securitatea ar fi fost „momită spre Iași
la 14 decembrie pentru a scăpa din vedere pregătirea acțiunilor” nebuloaselor agenturi
sovieto-occidentale de la Timișoara (!)12. Vom vorbi mai mult despre falsificarea istoriei
în cazul mișcării de la Iași în ultima parte a acestui studiu.
O mostră de duplicitate a magistraților militari

Un document relevator pentru obediența față de Securitate și duplicitatea Parchetului
Militar este rezoluția de eliberare a celor arestați din 22 decembrie 1989. Dintr-odată,
procurorul Crîșmaru își însușește - cel puțin parțial - poziția liderilor mișcării, care au
cerut „progresul spre libertate, democrație și drepturile omului” ce exista deja „în alte
țări socialiste”. Brusc, la ora 12:00, mișcarea lor nu mai era „anarhică”.
Tot în premieră, procurorul notează că cei arestați se ridicaseră „împotriva conducerii
de partid sub conducerea fostului dictator”. Frizând însă absurdul, el îi eliberează pe
arestați sub motivul că Securitatea i-a împiedicat să se manifeste (!): „Nu s-a mai făcut
vreo acțiune împotriva fostului dictator Nicolae Ceaușescu, pentru aceste motive ei nu
au comis infracțiunea prevăzută de articolul 166”3. Se înțelege, evident, că, dacă
Securitatea nu ar fi intervenit și manifestația ar fi avut loc, Crîșmaru ar fi fost nevoit
să-i trimită în judecată pe disidenții ieșeni, pe 22 decembrie 1989, pentru propaganda
împotriva orânduirii socialiste (!).
în acest timp, tot pe 22 decembrie, Securitatea continua însă ancheta: lui Aurel
Ștefanachi i-au luat nu mai puțin de opt declarații în acea zi, subiectul principal fiind
legăturile protestatarilor cu scriitorul bucureștean Florin laru - care le oferea posibilitatea
1. Cu toate acestea, anchetatorii au făcut „presiuni” în timpul interogatoriilor asupra celor reținuți
„să recunoască faptul că Frontul Popular avea legături cu postul de radio BBC, postul de radio
Europa Liberă și Frontul Popular din Moldova”, declara Valentin Odobescu. A se vedea Dosarul
Revoluției, Iași, voi. B-V, f. 71.
2. „Unul dintre ofițerii «anti-KGB» dezvăluie în premieră că, în conformitate cu planurile celor care
au pus în scenă Revoluția din decembrie 1989, declanșarea acesteia trebuia să aibă loc la Iași.
Dar, pentru că Securitatea a dejucat această acțiune, serviciile ruse și «observatorii» occidentali
au aplicat «varianta B»: Timișoara”. Eugen Ciufu, „Unitatea anti-KGB, trasă pe sfoară la Iași”,
Jurnalul.ro, 3.11.2009, https://jurnalul.ro/campaniile-jumalul/decembrie-89/unitatea-anti-kgb-trasa-
pe-sfoara-la-iasi-525926.html, accesat pe 6.05.2022.
3. Dosarul Revoluției, Iași, voi. Iași, Părți vătămate, ff. 247-248.
■i Iertării Europei Libere cu privire la arestarea lor - și cu Ambasada Olandei*

1. Una dintre
misiunile fundamentale ale Securității era să împiedice ca știrile despre represiune să
ajungă la postul de radio atât de urât de Nicolae Ceaușescu. De aceea, subiectul acestei
părți a anchetei nu putea fi abandonat atât de ușor, chiar și în ziua fugii acestuia.
De remarcat este și cererea Parchetului Militar de furnizare a cazierului lui Vasile
Vicol. Răspunsul MI a venit pe 30 decembrie 1989 și a fost depus „la dosar” pe 9 ianuarie
1990. De unde rezultă că la acea dată magistrații militari aveau încă în lucru dosarul
lui Vicol.
Mistificarea mișcării de la lași. Miza psihosocială și juridică

< hiar și în ziua de azi, fostele cadre, informatorii și agenții de „influență” ai Securității
continuă să mistifice Revoluția română, inclusiv mișcarea de la Iași din 14 decembrie,
lată o altă mostră a legendelor lansate de un informator ca Alex Mihai Stoenescu2:
lașiul, repetiția rusească înaintea exploziei populare din decembrie ’89”, publicat la
7 decembrie 2021 în Evenimentul zilei3.
E rezonabil de presupus că miza dezinformării este legată de vinovăția instituției
represive. Pe de o parte, e vorba de crearea „percepției” unei Securități „patriotice”, de
luptători anti-KGB și anti-CIA, apărători ai „integrității teritoriale a patriei” și ai „ordinii
constituționale”4. E desigur greu să trăiești cu ura semenilor. Pe de altă parte, se încearcă
eludarea „vinovăției juridice”. Conform legii, faptele descrise mai sus sunt infracțiuni
contra umanității: tortură, tratamente neomenoase și condiții umilitoare sau greu de
suportat fizic și psihic de anchetă și detenție; toate executate de agenți ai statului, pentru
motive politice - respectiv pentru menținerea dictatorului la putere. Pentru aceste
infracțiuni imprescriptibile sunt prevăzute sancțiuni pe măsura gravității lor.
Pentru a absolvi Securitatea de aceste acuzații, autori ca Stoenescu au depus eforturi
semnificative să acrediteze ideea revoluției de import. Adică DSS s-ar fi luptat nu cu
propriul popor, ci, patriotic, împotriva „agenturilor străine”. Conform articolului amin
ul, „Securitatea avea informația că un grup organizat de sovietici urma să pătrundă în
România sub acoperirea turistică și să acționeze în vederea provocării unor manifestații
de protest”. Pe cât de false, aceste „legende” au prins la un segment din presă și la un
public mai puțin avizat. Mai grav, au fost adoptate - cel puțin parțial - de magistrații
militari de azi.
I. Ibidem, ff. 261-264 și 270-277.

în 2014 Alex Mihai Stoenescu a fost declarat colaborator al Securității prin decizie definitivă de
către înalta Curte de Casație și Justiție. Otilia Ciocan, „Istoricul Alex Mihai Stoenescu a colaborat
cu fost Securitate”, Mediafax, 3.04.2014, https://www.mediafax.ro/social/istoricul-alex-mihai-
stoenescu-a-colaborat-cu-fosta-securitate-12392924, accesat pe 30.05.2022.
I. https://evz.ro/iasul-repetitia-ruseasca-inaintea-exploziei-populare-din-decembrie-89.html , accesat
pe 11.05.2022.
I. Din pleiada de volume de ficțiune revizionistă a fostelor cadre de Securitate, a se vedea, spre
exemplu, Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituționale. Perspectiva unui ofițer de informații,
Paco, București, 2016.
Concluzii
Procurorii ar fi trebuit să se autosesizeze de mult și să-i ancheteze, conform legii, pe
ofițerii de Securitate, dar și pe procurorii militari care în decembrie 1989 au comis
actele de violență arătate. Nu au facut-o, deși probele existau încă din 1990, iar făptuitorii
pot fi ușor identificați, nu numai din descrierile victimelor, dar și din dosarele pe care
ei înșiși le-au întocmit.
Mai mult, dosarul analizat în această prezentare oferă nume de anchetatori și semnături
ale acestora pe declarațiile victimelor, „date în fața noastră”, deci în timpul anchetelor
violente.
Se găsesc și trimiteri la alte dosare din anii 1990 despre evenimentele de la Iași,
care în mod suspect lipsesc din Dosarul Revoluției trimis de SPM în instanță. Victimele
pot însă face cereri la Parchetul Militar din Iași pentru a-și vedea propriile dosare, dar
și plângeri penale; demersuri pe care Direcția de cercetare a IRRD le recomandă și le
va susține.
Posibilitatea unor cercetări detaliate și a înfăptuirii justiției încă există. Rămâne să
vedem dacă SPM este în stare să le realizeze sau o nouă structură specializată pe astfel
de infracțiuni poate fi înființată în Parchetul General. Pe lângă asanarea morală a
societății românești, aceste anchete sunt, până la urmă, imperative, din același motiv
pentru care este necesară justiția: ca istoria să nu se mai repete.
Partea a ll-a
Lupta de rezistență a lui Nicolae Ceaușescu

si a Securității. Teatre de acțiune din București
2 2 2 2
Ce învățăm
J
din studierea Dosarului Revoluției. î
Evaporarea adevărului despre teroriști
Roland O. Thomasson
Abstract. A close reading of a significant number of documents from the Revolution File - a new
source for researchers - allows for the demystification of some of the myths related to the
terrorist attacks after 22 December 1989. This study addresses the myth that in the initial years
after the Revolution there was no real effort to investigate these attacks; the myth that these
attacks were primarily the result of mistakes or accidents known as"friendly fire"; the myth that
the terrorist attacks had no connection to Nicolae Ceaușescu, but instead were linked to a
supposed "coup d'etat" after 22 December; the myth that the "Securitate terrorists" were
"invented" by the Army with the goal of covering up their own mistakes, or as an deliberate
action to create an imaginary enemy that would allow them to "wash the blood of their role in
the Timișoara repression off their hands"; and finally, the myth that we don't know who the
terrorists were, or at the very least they had no connection to the Securitate. The previously
unpublished documents presented here allow for the deconstruction of these "legends", while
demonstrating how they were created by the Securitate personnel and their collaborators.
Keywords: Revolution File, demystification, friendly fire, terrorist attacks, coup d'etat, Securitate
terrorist
Introducere
De aproape un an am avut privilegiul de a putea citi Dosarul Revoluției. în acest răstimp
probabil că am răsfoit sau am citit zeci de mii de pagini. Nu sunt toate paginile dosarelor
de anchetă în cauza Revoluției, după cum cu surprindere și dezamăgire am descoperit, și
asta pentru că multe dosare au fost „restituite” la parchete militare locale și, prin urmare,
au rămas, cel puțin deocamdată, indisponibile. însă, mai grav, ele le-au fost ascunse astfel
judecătorilor, deși conțineau, conform datelor noastre, probe relevante pentru soluționarea
corectă a cauzelor cu niorți și răniți. Acestea fiind spuse, este evident că în volumele
disponibile se află suficiente probe pentru a putea trage concluzii solide în baza lor. Din
citirea filelor la care am avut acces, reies câteva tipare recurente de acțiune a teroriștilor și
o imagine de ansamblu a evenimentelor ce au avut loc imediat după 22 decembrie 1989.
în capitolul de față, voi pune în discuție câteva dintre aceste tipare, concentrându-mă în
special asupra documentelor publicate pe blogul https://rolandothomassonphd.home.blog .
Majoritatea postărilor și discuția din acest text sunt despre București, urmând ca
evenimente din alte orașe și regiuni să fie abordate ulterior.
68 LUPTA DE REZISTENȚĂ A LUI NICOLAE CEAUȘESCU ȘI A SECURITĂȚII
Punem accentul pe cele petrecute după ce Nicolae și Elena Ceaușescu au părăsit

clădirea CC pe 22 decembrie 1989 pentru că, pe de o parte, aceasta este perioada în care
s-au produs marea majoritate a victimelor din decembrie 1989. Pe de altă parte, este
perioada considerată cea mai controversată în practic întreaga literatură de specialitate.
Nu negăm nicidecum importanța capitală a evenimentelor petrecute înaintea acelui moment,
și cu atât mai puțin curajul și sacrificiile eroice ale timișorenilor și apoi ale populației din
alte orașe. Unii istorici și activiști au încercat să nege existența tentativei eșuate a unui
protest organizat la Iași pe 14 decembrie sau să minimizeze rolul pastorului maghiar
Lâszlo T6kes în intervalul 15-16 decembrie la Timișoara. S-a susținut de asemenea ideea
că Revoluția s-ar fi încheiat pe 22 decembrie 1989. O atare interpretare ar nega asumarea
reală de riscuri și chiar eroismul de după acel moment. Dezamăgirea unor timișoreni care
susțin aceste puncte de vedere este de înțeles. Fără curajul lor, pe cât de singular, pe atât
de salutar, nu ar fi avut loc răsturnarea lui Ceaușescu pe 22 decembrie 1989; și există
argumente că Timișoara nu și-a găsit recunoașterea cuvenită, începând cu primele acte
ale noii conduceri instalate în acea zi la București1.
înainte de a pătrunde în conținutul volumelor din Dosarul Revoluției, câteva precizări.
Nu am obținut aceste dosare prin IRRD și nici printr-o altă instituție. Avem acces la ele
datorită unui om de mare curaj care a fost grav rănit în decembrie 1989 și care a fost
interesat să afle cine l-a împușcat și, în general, să înțeleagă ce s-a întâmplat în decembrie
1989 pe o scară mai largă, ca cercetător. Domnia sa a obținut aceste dosare în calitate de
parte vătămată în procesul său din instanță. îi suntem profund recunoscători pentru că ni
le-a pus la dispoziție și nouă, în efortul comun de cercetare și căutare a adevărului.
Starea volumelor variază foarte mult. Logica și ordinea fiecărui volum sunt uneori
un mister; alteori este vorba pur și simplu de dezordine rezultată din neglijență. Un
număr dezamăgitor de pagini sunt ilizibile - fie prea luminoase, fie prea întunecate, fie
pentru că scrisul de mână este imposibil de citit. Acestea fiind spuse, majoritatea
paginilor pot fi citite (în special cele dactilografiate), respectiv descifrate. Dosarele
includ mai multe tipuri de documente, dar cele mai interesante și mai importante sunt,
fără îndoială, depozițiile martorilor. Aceste declarații vin de la civili (răniți, membrii
familiilor, martori oculari la diferite evenimente); membri ai nomenclaturii Partidului
Comunist; cadre militare; foști milițieni; membri ai Gărzilor Patriotice și ai Securității.
Datele la care au fost create aceste documente variază, înscriindu-se în intervalul
decembrie 1989 - 2019.
Ipoteze de lucru privind credibilitatea mărturiilor

Am studiat dosarele pornind de la câteva ipoteze de lucru și consider că este important
să le împărtășesc cititorului. Aceste ipoteze metodologice se bazează pe trei decenii de
cercetări asupra evenimentelor din decembrie 1989 și asupra istoriografiei aferente.
Ipoteza 1: în general, mărturia este cu atât mai corectă cu cât este mai apropiată în
timp de experiența trăită și este cu atât mai detaliată cu cât este mai directă participarea
1. Pe de altă parte, dacă Bucureștiul și restul țării nu s-ar fi ridicat, urmând exemplul Timișoarei, proba
bil că orașul-erou de pe Bega ar fi suferit mai mult. Timișoara ar fi putut ajunge o altă revoltă
zdrobită, ca Brașovul în noiembrie 1987, dar la o scară mult mai sângeroasă.
CE ÎNVĂȚĂM DIN STUDIEREA DOSARULUI REVOLUȚIEI 69
martorului. E adevărat că relatările martorilor oculari, făcute în condiții de frică,

suspiciune și incertitudine, pot fi influențate și distorsionate de acele condiții și trăiri.
Ele pot fi denaturate și de zvonistică, dezinformarea și propaganda momentului privind
evenimentul relatat. însă multe dintre declarațiile din Dosarul Revoluției beneficiază
de faptul că au fost date la câteva săptămâni sau luni post-factum, o perioadă suficientă
ca martorul, parțial detașat de tumultul evenimentelor, să fi putut reflecta și analiza mai
la rece experiența trăită. Pe de altă parte, aceste relatări inițiale prezintă avantajul de a
fi mai puțin influențate de istoriografia și narațiunile concurente din spațiul public și
privat care se dezvoltă în timp.
Ipoteza 2: Credibilitatea relatării unui martor ocular crește atunci când poate fi
coroborată de declarațiile altor martori, în special dacă aceștia sunt din alte medii sau
zone geografice (fie din același oraș, fie din alte orașe și comunități din țară) și cu altă
apartenență instituțională.
Ipoteza 3: Este, într-un fel, complementară primei ipoteze și are legătură cu tendința
naturii umane de a uita. Astfel, participanții și martorii oculari tind să-și modifice
opiniile și înțelegerile inițiale despre un eveniment în funcție de ceea ce au ajuns alții
să creadă despre acel eveniment, pe baza narațiunilor propagate de mass-media. Cu cât
vin mai târziu aceste mărturii, cu atât crește șansa deteriorării lor, ca urmare a trecerii
timpului, dar și a reinterpretărilor succesive, apărute sub influența discursurilor domi
nante din spațiul public și privat. Se remarcă, de asemenea, fenomenul „amintirilor
recuperate”, care pot reflecta sau nu realitatea, dar ridică în mod inerent întrebarea de
ce nu a declarat vorbitorul sau scriitorul acele detalii mai devreme.
Consider că cercetările academice anterioare ne oferă o bază solidă pentru validarea
acestor ipoteze și pentru evaluarea credibilității comparative a afirmațiilor despre ceea
ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Spre exemplu, este rezonabil să ne îndoim când
pe „piața” istoriografică1 apar teorii „revizioniste” bazate pe detalii și argumente simi
lare ce provin de la membrii aceluiași grup sau ai aceleiași instituții, teorii ce nu au
apărut în decembrie 1989 și nu pot fi coroborate de declarațiile altor persoane din afara
acelui grup. Un exemplu clasic al acestui fenomen este teoria privind agenții sovietici
care ar fi folosit „acoperirea” turiștilor infiltrați în România și care ar fi instigat revolta
de la Timișoara și vărsarea de sânge de după 22 decembrie. Această teorie a provenit
inițial exclusiv din terenul fostei Securități și al colaboratorilor acesteia din mass-media,
mai ales în anii 1990 și 1991. Absența unor cetățeni obișnuiți sau a membrilor altor
instituții de stat neafiliate Securității care să fi furnizat încă de atunci declarații similare
bazate pe propria experiență ridică în mod firesc întrebări despre originile și credibilitatea
teoriei. De asemenea, prima tranșă de documente din Dosarul Revoluției - făcută
publică la 1 decembrie 2012 - conținea declarațiile foștilor ofițeri de Securitate aflați
în arest în perioada 1990-199112. Aceștia au negat rolul unei mâini străine la Timișoara3.
1. Richard Andrew Hall, „The Uses of Absurdity: The Staged War Theory and the Romanian
Revolution of December 1989”, East European Politics and Societies, nr. 3, vol. 13, 1999,
pp. 510-542.
2. https://dosarelerevolutiei.ro
3. A se vedea, spre exemplu, declarațiile lui Emil Macri, Filip Teodorescu, Petru Pele, Liviu Dinulescu
și Nicolae Mavru pe https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2014/12/16/25-for-the-25th-
anniversary-of-the-romanian-revolution-l-the-securitate-deny-foreign-instigation-of-the-timisoara-
uprising, accesat pe 2.05.2022.
Miturile (inexistenței) teroriștilor

Documentele din Dosarul Revoluției deconstruiesc cinci mituri importante și persistente
despre evenimentele sângeroase din decembrie 1989:
1. Mitul că în primii ani de după Revoluție nu s-ar fi făcut niciun efort oficial real pentru
a se aduna dovezi despre ceea ce s-a întâmplat după data de 22 decembrie 1989 și
despre cine a purtat responsabilitatea vastului haos și a vărsării de sânge'.
2. Mitul că violența de după 22 decembrie 1989 ar fi fost rezultatul unor neînțelegeri,
proceduri de operare instituționale standard operaționalizate mecanic, „foc fratricid”
etc. Focurile de armă și morții ar fi fost urmarea unor accidente, fie construite
intenționat, fie tragedii petrecute întâmplător. Capturarea celor considerați teroriști
s-ar fi produs mai degrabă din cauza suspiciunilor și temerilor revoluționarilor decât
pentru faptele comise de cei prinși în decembrie 198912.
3. Mitul că ceea ce s-a întâmplat începând cu după-amiaza de 22 decembrie ar fi
constituit o fază independentă, diferită de cea anterioară zilei de 22 decembrie; o
fază care nu ar fi avut aproape nimic de-a face cu Nicolae Ceaușescu, ci ar fi fost
legată în întregime de „Noua Putere”. Acest mit încearcă să sugereze că Revoluția
petrecută înaintea zilei de 22 ar fi fost separată de ceea ce s-a întâmplat după acea
zi, care ar fi fost o lovitură de stat3.
4. Mitul că ideea forțelor contrarevoluționare asociate cu Securitatea care luptau în
numele lui Nicolae Ceaușescu ar fi „argumentul Armatei”, o teorie menită să acuze
1. „Procurorii nu au investigat deloc evenimentele petrecute după 22.12.1989”, Cronologia luptei

în ani de pe site-ul Asociației 21 Decembrie 1989, una din cele mai proeminente și mai mediatízate
organizații de revoluționari, https://www.asociatia21decembriel989.ro/index.php/despre-noi/
cronologia-luptei-in-ani, accesat pe 31.05.2022.
2. După toate aparențele, acest mit a fost inițiat de procurorii militari care au catalogat împușcarea
unor victime de către teroriști, încă de la începutul anilor 1990, drept foc fratricid. Iată un exemplu:
„Faptele au fost comise în condițiile erorii de fapt”, „fără o eficientă coordonare” (Dosarul
Revoluției, Brăila, voi. 1, Rezoluția procurorului din 24.02.1992, f. 81). Militarii ar fi deschis foc
„accidental și involuntar”, „în mod necontrolaf„haotic”, din pricina unei „aprecieri distorsionate”
și a unor „percepții eronate” privind atacurile teroriste (ibidem, voi. 3, ff. 186-201). Astfel de
rezoluții au fost preluate în istoriografia de popularizare (spre exemplu, Stelică Bălănoiu, Brăila.
Istorie și revoluție, IRRD, București, 2017) și în presă (Teodor Ungureanu, „Ca să-și scape pielea,
au inventat teroriști”, Jurnalul național, 02.11.2004, https://jumalul.ro/special-jumalul/ca-sa-si-
scape-pielea-au-inventat-teroristi-57730.html , accesat pe 2.05.2022). Un cunoscut procuror
declara în 2004: „După 22 decembrie 1989 a existat o mare diversiune, în sensul că au fost inventați
teroriști care ar fi atacat populația. în realitate, după o cercetare, s-a văzut că acești teroriști nu
existau”, articolul nesemnat „Marea manipulare”, Jurnalul național, 27.02.2004, https://jumalul.ro/
campaniile-jumalul/decembrie-89/marea-manipulare-72297.html, accesat pe 1.06.2022.
3. Acest mit a fost inițiat și propagat, printre alții, de fostul ofițer de Securitate (Direcția a IV-a)
Pavel Coruț: „Lovitura de stat care a «recuperat Revoluția» a început în primele minute după
fuga dictatorului [subl. în orig.]. Ea a ridicat la putere brigada FSN care a rezolvat operativ
următoarele: au inițiat înscenarea criminală cu teroriștii-securiști, în scop de a vărsa sânge și a
justifica ridicarea la putere a unor persoane care nu aveau niciun merit în Revoluție” (Pavel Coruț,
Cântecul nemuririi, Miracol, București, 1994, pp. 170, 172). Pentru o analiză mai amplă a acestui
mod de mistificare mediatică, a se vedea Richard Andrew Hali, „The Uses of Absurdity...”, p. 510.
în mod fals Securitatea pentru ceea ce au fost de fapt tragice accidente sau acțiuni
ale Armatei. Un astfel de mit implică în mod inevitabil că relatările civililor, Gărzilor
Patriotice, milițienilor și securiștilor ar trebui să contrazică presupusa minciună a
Armatei1.
5. Mitul că nu știm cine erau teroriștii, că, într-un fel sau altul, ei nu aparțineau
Securității și nu ar fi avut legături cu aceasta.
I. în legătură cu extemalizarea vinovăției Securității și acuzarea Armatei și, în special, a Direcției

sale de Informații (DIA) exista o bogată istoriografie lansată ab ovo de foste cadre sau colaboratori
ai Securității și apoi continuată și de alții în spațiul public. Ca exemple timpurii: „DIA - Direcția
de Informații a Armatei. «Forțele speciale» ale trupelor MApN folosite în acțiunile de diversiune din
decembrie trecut și prin care s-a acreditat ideea că forțele Ministerului de Interne opun rezistență
valului revoluționar declanșat la Timișoara, București, Sibiu”, în Gheorghe lonescu Olbojan,
„Securitatea. Dicționar explicativ”, Zzg-Zag,nr. 19,17-23.07.1990, p. 13.https://romanianrevolutionof
decemberl989.com/2009/07/29/zig-zag-urile-istorice-ale-unei-dezinformari-securiste-rolul-trupelor-
dia-cercetarediversiune-in-decembrie-1989, accesat pe 31.05.2022. Conform autorilor unui volum
editat de CNSAS, Gheorghe lonescu Olbojan a fost ofițer de Securitate; vezi Florica Dobre
(coord.), Securitatea. Structuri/Cadre, obiective și metode. Documente inedite din arhivele secrete
ale comunismului, voi. 1:1948-1967, Editura Enciclopedică, București, 2006, p. 7. Un alt exemplu
relevant găsim în Magdalena Amancei, „în România, nu a fost niciun terorist, declară colonelul
Gheorghe Rațiu, fost șef al Direcției I a Securității”, Expres Magazin, nr. 1(75), 9.01.1992, p. 30,
unde Gheorghe Rațiu îl acuză pe gen. Militam că „adepții lui” chemați din rezervă, printre care
și cei care ar fi condus DIA, „care erau la rândul lor infiltrați și recrutați de către sovietici”, ar fi
„băgat în luptă unități de diversiune care în mod normal erau pregătite să lupte în spatele frontului
inamic”, având „dotarea și pregătirea necesară și au simulat acele atacuri teroriste [...]. De fapt,
în România nu a fost niciun terorist. în primul rând aveau să simuleze că există forțe ceaușiste
care se împotrivesc revoluției. Pentru a câștiga timp să-și consolideze puterea Militam și adepții lui”.
Alte referințe pentru începuturile „mitului DIA” pot fi găsite la https://romanianrevolutionofdecember
1989.com/teza-dia-o-teza-securista-olbojan-si-un-fost-colonel-din-directia-iv-dss-in-1990-gheorghe-
ratiu-in-ianuarie-1992; https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2009/12/20/radaciniile-
securiste-ale-tezei-dia-despre-decembrie-1989; https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/
interesant-de-retinut-este-faptul-ca-varianta-d-i-a-este-sustinuta-in-diferite-formule-doar-de-foste-
cadre-ale-m-i-interesate-se-pare-sa-creeze-aceasta-diversiune, accesate pe 31.05.2022. „Legenda”
lansată de Securitate a fost preluată și vehiculată în mod persistent și de alții, precum George
Popescu în „O necunoscută a Revoluției”, Radio România Actualități, 20.12.2021, http://www.
romania-actualitati.ro/o_necunoscuta_a_revolutiei-163808, accesat pe 30.05.2022 sau Constantin
Comeanu: „Sunt de părere că o rețea secretă de rezistență a PCR (Rețeaua internă «246» din
subordinea DIA) a deschis focul [la CC pe 22.12.1989, n.n.]”; Constantin Comeanu, „Cine a tras
înnoi, după YS-pAfT, Adevărul, 29.12.2014, https://adevarul.ro/cultura/istorie/cine-tras-noi-18303-
154al4fc8448e03c0fd22edcl/index.htm , accesat pe 30.05.2022. în argumentarea sa, fostul cercetător
la IRRD aduce opiniile unor „memorialiști ai fostei Securități”, promovați inclusiv în revista IRRD
încă din 2011. A se vedea Constantin Comeanu, „Misterul rețelei «R»”, Caietele Revoluției, nr. 34,
2011, pp. 35-53, în care sunt prezentate „lucrările mai mult sau mai puțin științifice” și „posibile
dezvăluiri compromițătoare, susținute și documentate arhivistic”, ale unor ofițeri de Securitate
precum Valentin Raiha și Pavel Coreț (ambii din Direcția a IV-a), alături de Virgil Măgureanu,
Alex Mihai Stoenescu (condamnat definitiv de înalta Curte de Casație și Justiție în 2014 pentru
colaborare cu Securitatea, https://www.mediafax.ro/social/istoricul-alex-mihai-stoenescu-a-colaborat-
cu-fosta-securitate-12392924, accesat pe 30.05.2022) și Valeriu Mangu, un apologet declarat al
lui Iulian Vlad (a se vedea Valeriu Mangu, înlăturarea lui Ceaușescu așa cum vafi fost. Planurile,
Semper Fidelis, București, 2011).
Dosarul Revoluției
•
deconstruieste
•
miturile Securității
»
Primul mit este legat de procuratura militară și pretinde că imediat după evenimentele
din decembrie 1989, din motive politice, procurorii militari nu ar fi declanșat cercetări
sau cel puțin nu unele serioase. Documentele din Dosarul Revoluției arată că acest lucru
este fals. Procurorii militari de atunci aveau într-adevăr suspiciuni și presupuneri; uneori
întrebările lor erau generale, alteori erau mai direcționate. Totuși, în această perioadă
inițială, audierea și coroborarea constatărilor au fost cele mai detaliate și mai intense,
dacă le comparăm cu audierile și concluziile ulterioare. Câteva documente demonstrează
acest efort timpuriu de a aduna detalii reale despre existența, tacticile și armele teroriș
tilor: a se vedea cele trei facsimile de mai jos, folosind versiuni ale unui chestionar
general ce a fost solicitat personalului militar începând cu mij locul lunii ianuarie 19901.
Se va completa pîn« la data de 19.01.1990

1. Ziua, ora cînd asupra militarilor s-au executat trageri;
2. Descrierea locurilor unde se aflau militarii; .
5. Descrierea locurilor de unde se executa foc asupra militarilor;
4. Dac« este posibil, descrierea armamentului folosit împotriva alll-
. tarilor (după zgomot, cadența etc.);
5. DaoB șl cîțl militari au fost uciși în zonă;
6. Dac» s-a executat cercetarea locurilor de unde s-a tras asupra
militarilor, ce s-a găsit acolo (muniție, arhe, echipament, ca
davre) ți unde au fost duse acestea.
Elementele de muniție, dac« se găsesc, să fie anexate la declara
ție.
7. Daca s-au luat prizonieri inclusiv răniți; descrerea lor, inclusiv
echipamentul ți armamentul acestora; unde, cui ți cu ce forme au
fost predațl aceștia.
Pentru punctede 2 și 5 se va fate și o schița cu indicarea repere

lor (străzi, blocuri), pe care se va marca și locul gurilor de
foc.
întrebările vor fi puse militarilor care au acționat în diferite
zone ale Bucureștlului sau care se aflau în unități se au fost ata
cate.
Declarațiile centralizate pe unitate vor fi trimise prin curieri
speciali la Direcția Procuraturilor Militare în timpul cel mal
scurt.
Dosarul Revoluției, București, CC, voi. 101, f. 107
1. Dosarul Revoluției, rapoarte cadre MI, voi. 28, ff. 459, 467, 471, 493, 497-498.
UNITATEA --c
SUBUNITATEA
Ciadul'« •
Binale gi prenuaele .
!..
i ’• . DECLARAȚIE
■•. ‘ ' . । '.'•■ 1 - . <. V •■ ' >.■ ’ ■ .

Pentru elucidarea cașurilor aflate sub ancheta, rugăn răspun
deți la urnătoarele Întrebării
i ■, T *- : i s
1. Z .ua, ora iproxinativ» oînd e-a executat foc asupra diurnearoast

¿2. i ții -2#’°
tî-n 2"; %’6"/2>i /a /isy is.n i», '
Dosarul Revoluției, Rapoarte cadre MI, voi. 28, f. 497

- 2
,4. Dacă șl cîți uliitari au fost uciși în «oi A»
* Ce a-a găsit acolo și unde au fost duse (predate) aceștia?

(suniții, arat, echipaaent, cadavre etc.), ' '
Blenentele de auiiiție daoă B-au găsit, sl fie anexate lai .
declarație. \1 l.
,^4 1/zXÆofe’
p - ',
6, Dacă s-au luat ritonieri, inclusiv răniți:
deacrié: a lor, inclusiv amanentul și echipanentul
acestora;
unde, oul și ou oe fora» au fost predat«?

'• ■ . . ./ i< • :
I Bata W'
> " Senn&tura
Dosarul Revoluției, Rapoarte cadre MI, voi. 28, f. 498

Din citirea acestor chestionare rezultă că procurorii:

I. Aveau cunoștință despre atacurile teroriste asupra unităților militare.
2. Au încercat să afle detalii substanțiale despre caracteristicile acelor atacuri.
Răspunsurile au fost și ele concludente. Martorii au dat detalii credibile cu privire

la caracteristicile focurilor respective:
s-au petrecut începând din seara de 22 și au continuat, cu intermitențe, până în seara
de 25, după care au încetat;
în toate aceste cazuri, inițierea focurilor de armă diversioniste s-a făcut din afara
unităților militare către interiorul acestora, ceea ce face improbabil ca toate aceste
atacuri să fi fost rezultatele unor erori1;
s-a tras din „case parohiale din incinta cimitirului civil” și din blocuri civile, inclusiv
de pe acoperișuri;
s-a folosit, printre altele, armament de calibru 5,6, care nu se afla în dotarea militarilor
MApN;
cel puțin unele focuri au fost reale, iar nu simulate, producând victime. Printre
acestea s-a numărat fostul căpitan al echipei naționale de rugby și al echipei Steaua,
maiorul Radu Durbac1 2;
militarii au încercat să-i captureze pe teroriștii care trăgeau din „podurile” caselor
din proximitatea unității militare, dar au fost supuși unui tir încrucișat ce a inclus
și grenade.
Incluse aparent la întâmplare în volumul straniu numit „Diverse volumul 10 verificări

auto” sunt două chestionare intitulate „Model chestionar (verificări) pentru deținătorii
imobilelor (case, apartamente) de unde s-a tras” și „Model de chestionar pentru cei care
au primit sau deținut temporar teroriști sau suspecți reținuți de către cadrele Armatei,
formațiuni ale Gărzilor Patriotice ori de către populație”. Acestea sunt nedatate, dar,
pe baza altor documente din acest volum și a contextului la care se referă formularele,
par a fi din 30 ianuarie 1990.
în continuare sunt prezentate două file (9 și 10) din al doilea chestionar, deși ambele
merită să fie citite în întregime.
1. Este, desigur, posibil ca militari din interiorul unităților, sub imperiul panicii, să fi tras din eroare,
crezând că trag asupra unor teroriști. Ceea ce ni se pare greu de crezut este că în atât de multe
cazuri, la intervale regulate, pe timpul nopții, militari aflați în blocurile din jur să fi tras din greșeală
către propriile unități militare, crezând că trag asupra unor teroriști.
2. Deși mușamalizările ulterioare au acreditat ideea că Durbac ar fi fost victimă a unui foc fratricid,
datele culese în chestionarul prezentat arată că fostul sportiv a fost împușcat „cu un pistolet” de
„un terorist îmbrăcat civil care a fost ucis la escaladarea gardului unității”. Aceste date sunt
coroborate de mai mulți martori care au dat informații și mai precise despre teroristul respectiv,
printre care: seria pistoletului - care nu era din arsenalul MApN, numele de pe legitimațiile găsite
în hainele civile ale teroristului și faptul că fotografiile de pe acele acte nu corespundeau figurii
celui ucis în timp ce încerca să sară gardul unității militare. A se vedea Dosarul Revoluției, MApN,
voi. 15, ff. 77-79, 83, 198-199.
MODEL DE CHESTIONAR
PENTRU CEI CARE AU PRIMIT SAU DBTINUT TEMPORAR TERORIȘTI
SAU SUSPBCTI REȚINUȚI DE CĂTRE CADRELE ARMATEI, FORMAȚIUNI
AMI GĂRZILOR PATRIOTICE ORI DE CĂTRE POPULAȚIE^ -
li- CIND A FOST ADUS SI PREDAT SUSPECTUL (suspecții); ziua, ora.
2. - CINE I-A ADUS : .

a/ ARMATA :.v cîți; ce grad aveau ;
- cum îi cheamă
- dacă au reținut unitatea sau arma
b/ GĂRZILE PATRIOTICE s - cîțiî
• cum arătau
- dacă au reținut numele unuia sau
unora din ei ; ori unitatea.
o/.POPULAȚIA i - cîți oameni i-au. adus;
- cum arătau acești oameni, sau cum arăta
unul dintre ei (conducătorul grupului).
OBS î In situația în care armata și populația au cooperat în
momentul aducerii celui reținut, se vor avea în vedere -
secțiunile și obiectivele corespunzătoare,
3, - CITI TERORIȘTI (suspecți) ATI PRIMIT. .
4. - CUM ARATAU FIECARE DINTRE ACEȘTIA, RESPECTIV :
- virata - culoarea ochilor
- talia - ovaluKconturul feței)
- corpolența - gura,nasul,șprîncenele,semne
- culoarea părului particulare.
5, - CUM ERAU BiBRACATI .
6. - CE ARMAMENT S-A GĂSIT SI S-A HffiDAT IN REFERIRE LA UN ANUMIT
INDIVID( cu alte cuvinte ce arme au fost predate odată.cu individul
reepeotiv, eueținîndu-se ce s-a găsit asupra acestuia).
7, - CE SERIE AVEAU ARMELE ?
S. - ATI VERIFICAT ARMAMENTUL V
o/ S-a tr&e cu el sau nu ?
b/ V-ați uitat pe țeavă?
o/ Era un armament obișnuit ? sau atipic;
d/ Se regăsea în dotarea armatei?
9. - CE ALTE OBIECTE AU AVUT ASUPRA LOR ? (adică)
Model de chestionar, Dosarul Revoluției, Diverse, voi. 10, f. 9

- 2 -
a/ legitimații - de unde?
b/ înBețmări - (litote română sau alte limbi) ?
o/ achite - planuri
d/ lanterne
e/ cuțite
f/ aparate, etaisie-recepție
g/ simulatoare
h/ binocluri etc.
1/ alte acte de identitate . _ _
î/ acte.eliberatei reale sau false) de F.S.N.
. . j/ orice alte obiecte
10, -r BRÂU SAU NU RĂNIȚI ? CE FEL DE LEZIUNI PREZENTAU ?
11. - TINUTA ERA ÎNGRIJITĂ SAD ERAU NURDABI SI NBRASI DE MAI MULTE
ZILE ?
12. - AVEAU MUNIȚIE ASUPRA DOR? CITA SI PENTRU CE TIP DE ARMAMENT ?
(calibrul)
13. , - ATI RETIKUT ALTE CARACTERISTICI ALE MUNIȚIEI ?
- din import;
- indigenă ;
- anul fabricației
14, - CIT TIMP' (PINA CIND) S-AU AFLAT SUB PAZA DVS. ?
15. - LI S-A LUAT O DECLARAȚIE ( soriaă sau verbala) IN ACEST
. INTERVAL DE TIMP î
16, r CINE I-A AUDIAT ?
17, - STITI CE ANUME AU SUSȚINUI IN DECLARAȚIE ?
18, - CIND AU POST TRANSFERATI IN ALTA PARTE SI CINE I-A PRELUAT?
19, - S-AU ÎNTOCMIT ACTE IN ACEST SENS ?
20. - UNDE SE AFLA ACESTEA ?
21, - OBIECTELE GĂSITE ASUPRA LOR AU FOST PREDATE.
22. - UNDE ? CIND ? CĂTRE CINE ; CE FOR® S-AU ÎNTOCMIT SI UNDE SE
AFLA ACESTE ACTE ?
23. - ERAU PRINTRE ACEȘTIA SI INDIVIZI CARE NU PABBAU ROMANI, ORI
CARE IN MOD CERT BRAD STRĂINI ?■ ’
24. - CARE A FOST ATITUDINEA LOR INIȚIALA DIN MOMENTUL CIND V-AU
FOST PREDATI ?
- recunoșteau fapta?
- nu recunoșteau fapta.
Model de chestionar (continuare), Dosarul Revoluției, Diverse, voi. 10, f. 10
Prin întrebările puse, chestionarul de mai sus dovedește că anchetatorii aveau în

acel moment cunoștințe complexe asupra caracteristicilor teroriștilor:
- acte false, inclusiv unele aparent eliberate de FSN;
- au fost prinși atât de Armată, cât și de Gărzi Patriotice și populație;
- asupra teroriștilor s-a descoperit armament atipic, care nu se regăsea în dotarea Armatei;
- unii teroriști fuseseră găsiți cu „schițe-planuri, cuțite, aparate de radio-recepție,
simulatoare, binocluri”, „muniție de import”;
- unii arătau „murdari și nerași de mai multe zile” când au fost prinși;
- printre cei prinși, evident în marea lor majoritate români, s-au aflat și străini.
Documentele mai demonstrează că în acea perioadă procurorii mai încercau încă să

afle cât mai multe date de identificare a teroriștilor, seriile armelor găsite asupra
acestora, precum și date despre cei care i-au prins sau i-au rănit.
Al doilea mit despre decembrie 1989 deconstruit de documente este ideea mult
mediatizată și îmbrățișată pe o scară largă a haosului total, a ordinelor contradictorii
de pe lanțurile de comandă aflate în competiție, a oamenilor înarmați executând foc la
comanda celor care au apărut la televiziune sau radio. Acest al doilea mit e legat de
presupunerea aflată în spatele mitului 1, și anume că cei care au preluat puterea - Ion
Iliescu și CFSN - ar fi inventat teroriștii generând o „psihoză”, „focul fratricid” fiind
fie o manifestare a psihozei, fie o metodă de a o genera. în ambele cazuri, argumentul
este că nu ar fi existat teroriști și, prin urmare, noii lideri s-au temut că o investigație
serioasă în acea direcție le-ar fi devoalat minciuna.
Această teorie este poate cel mai bine surprinsă de sintagma „au tras unii într-alții”.
Motivul oferit pentru frica, suspiciunea și/sau confuzia care i-ar fi făcut să tragă „unii
într-alții”, respectiv dacă aceste sentimente ar fi fost justificate sau, dimpotrivă, nejusti
ficate, depind de sursă. Aici se poate identifica o divizare generală în două grupuri,
primul susținând că haosul nu ar fi fost spontan, ci creat în mod intenționat, iar cel de-al
doilea considerând că tragedia și neînțelegerea ar fi fost în centrul confuziei. Aceste
variante pot fi rezumate aproximativ ca diferența dintre „teroriști inventați” (cu intenție)1
și „teroriști imaginați” (accidental)12.
1. A se vedea, spre exemplu, varianta lui Victor Roncea, un cunoscut apologet al Securității: „Seara,
sub comanda nou-instalatului Front al Salvării Naționale, începe lupta cu «teroriștii» inventați de
serviciile speciale de diversiune”, în „Dreptate pentru generalul Iulian Vlad”, Ziua, nr. 4416,
16.12.2008, http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-12-16&id=246877 , accesat pe 31.05.2022;
sau varianta lui Ion Cristoiu, „Amănuntele despre felul de a acționa al Teroriștilor sunt tot atâtea
indicații criminale de a trage pentru ca românii să se împulte [sic/] reciproc”, în postarea intitulată
„30 de ani de la Debutul celei mai mari Diversiuni din Istoria României. în fine, Ion Iliescu
mărturisește c-a fost responsabil de Diversiunea cu teroriștii”, de pe blogul fondatorului cotidianului
Evenimentul Zilei, 27.12.2019, https://www.cristoiublog.ro/30-de-ani-de-la-debutul-celei-mai-
mari-diversiuni-din-istoria-romaniei-in-fine-ion-iliescu-marturiseste-c-a-fost-responsabil-de-
diversiunea-cu-teroristii, accesat pe 31.05.2022. Reamintim că cercetătorul CNSAS Mădălin
Hodor a declarat că Ion Cristoiu „s-a numărat printre sursele fostei Securități”, iar în documente
din arhiva fostei Securități publicate de Newsweek Ion Cristoiu este menționat ca sursa „Coroiu”
a Securității. Ion Cristoiu l-a dat în judecată pe Mădălin Hodor, dar în 2019 a pierdut definitiv.
Instanța a explicat că „faptele pârâtului Hodor” cuprind „afirmații factuale”, „fiind probate cu
depunerea la dosar a înscrisurilor în discuție”. A se vedea Andrei Mocanu, „Judecător: Ion Cristoiu
nu a putut demonstra că nu a colaborat cu Securitatea. Finalul unui interviu”, Newsweek România,
08.05.2021, https://newsweek.ro/justitie/judecator-ion-cristoiu-nu-a-putut-demonstra-ca-nu-a-
colaborat-cu-securitatea-finalul-unui-interviu, accesat pe 31.05.2022.
2. A se vedea nota de la mitul 2 privind rezoluțiile procurorilor militari conform cărora militarii ar
fi deschis foc „accidental” (Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 1, f. 81; voi. 3, ff. 186-201), preluate
Mulți presupun că teoria „focului fratricid” ar fi evoluat ca o narațiune spontană,

autonomă, anti-Front. însă, urmărind originile acestei teorii, se observă că ea are
rădăcini la nivelul fostei Securități și al foștilor colaboratori sau susținători ai acesteia,
care au lansat-o în mass-media din România în perioada inițială, critică, de la începutul
anilor 1990, când explicațiile și teoriile concurente începeau să se impună. Dacă această
teorie a putut evolua într-o anumită măsură și spontan, cu sprijinul populației, este
aproape imposibil să fie disociat de incontestabila sa rădăcină securistică1. Drept dovadă
avem comentariile participanților la Revoluție care la începutul anului 1990 au remarcat
cum fosta Securitate încerca deja să manipuleze narațiunea populară, dar și articole
scrise și interviuri realizate de cei cu legături strânse cu fosta Securitate*12.
De exemplu, la Brașov doi participanți la luptele de stradă de după 22 decembrie
și-au arătat exasperarea în cotidianul Tineretul liber în 17 ianuarie 1990: „Acum
securiștii vântură versiunea lor, căci sunt liberi toți securiștii: «Ați tras voi în voi ca
proștii»” și „Dacă se spune că am tras «noi în noi» de unde dracu’ muniția aia cu care
s-a tras? Un glonț reteza piciorul. Am văzut și noi arme din alea. De unde le-ar fi avut
civilii?”3.
Una dintre cele mai notorii portavoce ale fostei Securități, Angela Băcescu, se
regăsea în publicația de opoziție Zig-Zag în aprilie 1990, negând rolul USLA4 în
represiunea manifestanților înainte de 22 decembrie, punându-se deja la îndoială dacă
au existat teroriști adevărați în decembrie 19895, pentru ca, în iunie 1990, Băcescu să
în istoriografie (spre exemplu, Stelică Bălănoiu, Brăila. Istorie...) și în presă (Teodor Ungureanu,
„Ca să-și scape pielea..și declarația procurorului militar din articolul citat „Marea manipulare”,
Jurnalul național. „După 22 decembrie 1989 [...] au fost inventați teroriști care ar fi atacat
populația”.
1. A se vedea Roland O. Thomasson în colaborare cu Andrei Ursu, „Scurtul moment al adevărului
și începutul mistificării Revoluției: anul 1990”, în Dalia Bâthory, Ștefan Bosomitu, Cosmin
Budeancă (coord.), România de la comunism la postcomunism. Criză, transformare, democratizare,
Anuarul IICCMER, voi. XIV-XV, 2019-2020 (26.11.2020), pp. 437 și următoarele.
2. Nici argumentele promovate de procurorii militari și de alții, conform cărora Armata ar fi creat
„teroriști” „ca să-și spele mâinile de sângele vărsat în represiunea de dinainte de 22 de la Timișoara
și din alte orașe” sau Iliescu și Frontul ar fi avut nevoie de o aură de „legitimare revoluționară”
ca acoperire pentru conspirația prin care au preluat puterea, nu pot fi văzute independent de
influența fostei Securități. A se consulta, spre exemplu, discuția despre Pavel Coruț, Adrian Păunescu
și Sorin Roșea Stănescu în Richard Andrew Hali, „The Uses of Absurdity...”, pp. 510-542.
3. Mircea Florin Șandru, „Brașov: întrebări care așteaptă răspuns (II)”, Tineretul liber, 17.01.1990,
p. 1. Nemulțumiri similare, până la furie, apar chiar în Dosarul Revoluției. A se vedea comentariile
mr. Radu loan privind încercările inițiale ale procurorului militar local de a mușamaliza chiar crimele
teroriștilor de la Brașov: „Se susține de către Procuratura Militară Brașov că n-ar fi fost teroriști
și ca atare militarii s-ar fi împușcat între ei. Dar cum se explică faptul că din cei 10 militari ai
Predealului morți împușcați sunt 6 în cap (din cele prezentate [...] de medici, din spusele părinților
militarilor morți)? Cum se mai explică faptul că focul celor aflați în dispozitiv s-a concentrat
asupra ferestrelor de la MODAROM, CAPITOL, Hotel PARC, PTTR, fereastra de la bisericuță
(sunt vizibile unele) care, dacă nu s-ar fi executat foc de la unele din aceste ferestre, și militarii
mei ar fi tras? (a intervenit instinctul de conservare și au căutat să se apere)”, Dosarul Revoluției,
Brașov, voi. 8, f. 84.
4. Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă a Securității, ale cărei cadre erau atașate unităților de
trupe de Securitate din teritoriu.
5. Angela Băcescu, „O crimă ce trebuie neapărat dezvăluită”, Zig-Zag, nr. 9, 23-29.04.1990, p. 10.
scrie în Zig-Zag despre același subiect folosind expresii precum „așa-zișii teroriști de
la Sibiu” și „teroriștii imaginari”1.
Dosarul Revoluției face difícil de susținut ideea că teroriștii ar fi fost „inventați”
sau „imaginari”. Când există multiple relatări, de la militari și civili obișnuiți - care au
observat detalii precum faptul că trăgătorii comunicau la intervale specifice, transmițând
fíe semnale luminoase, folosind lanterne, fie radio, folosind codul Morse (în care
cineva trebuie să fie instruit)12, sau întrebuințau, în comunicații interceptate, un limbaj
codificat -, devine cu atât mai dificil de crezut că „imaginea” sau „reprezentarea” teroristului
a fost cumva doar un produs ori un efect cultural sau social construit artificial și că în
realitate nu ar fi existat teroriști. Cei care trimiteau aceste mesaje se implicau în mod
clar în ceva intenționat și încercau să-și mascheze comunicările pentru a nu fi prinși,
iar acțiunile lor sugerau că nu acționau singuri, deoarece se așteptau ca cei cu care
comunicau să le înțeleagă semnalele. Deci este evident că nu acționau de partea Revo
luției, ci împotriva ei.
1. Angela Băcescu, „Adevărul despre Sibiu”, Zig-Zag, nr. 15, 19-26.06.1990, p. 8. Este important
de menționat că acest articol a apărut înainte de controversata preluare a Zig-Zag-ului, la sfârșitul
anului 1990, de către Adrian Păunescu, când Zig-Zag se presupunea că trecea de la o publicație
anti-Front la o publicație pro-Front. A fost înainte ca Băcescu să treacă la România Mare a lui
Corneliu Vădim Tudor, unde și-a republicat textual un alt articol despre Sibiu ’89 apărut în
Zig-Zag în august. Discuția lui Ion Cristoiu cu Constantin Iftime merită reluată aici pentru explicațiile
lui Cristoiu (el însuși colaborator al Securității) pentru angajarea lui Băcescu la Zig-Zag\
„Constantin Iftime: Cât ați stat la Zig-Zag ați avut sentimentul că sunteți manipulat, că revista
este intoxicată?
Ion Cristoiu: Nu... De unde au pornit toate aceste legende cu manipularea? Eu am fost primul
care, în Zig-Zag am deschis acea lungă campanie în legătură cu Revoluția. Despre revolta populară
și lovitura de stat. Dintre cei care ne aduceau documente pe această temă, era și celebra gazetăriță
de la Europa [e vorba de Angela Băcescu, n.n.]. Mă trezisem într-o zi cu o cetățeancă în redacție,
care susținea că vrea să spună adevărul, că nu are nevoie de niciun ban și că are multe documente,
într-adevăr, a adus foarte multe documente, care dădeau și punctul de vedere al Securității despre
22 decembrie 1989. Le-am publicat. Ulterior, văzând că ea, Angela Băcescu, a ajuns la Europa,
am putut presupune că fusese infiltrată. Dar nu regret și nu am conștiința că am fost intoxicați.
Așa am avut mult succes. în acea perioadă conta și punctul de vedere al celeilalte părți. Eu am
această obsesie, nu poate să existe democrație în care punctului celuilalt de vedere să-i pună
pumnul la gură. Până în aprilie 1990, Securitatea fusese prezentată ca o forță a răului. Știam foarte
bine că, potrivit scenariului, nu ar fi putut să aibă loc această lovitură de stat fără contribuția măcar
a unei părți a Securității. Deci Securitatea voia să ajungă la o asemenea gazetă, care avea un atât
de mare succes. Chiar dacă veneau și ei cu puncte de vedere, nu am considerat că suntem intoxicați.
Succesul ziarului dovedea că cititorii nu erau atât de proști. își dădeau seama că și în ceea ce
susținea Securitatea era ceva adevăr. Era o temă absolut nouă. Un punct de vedere șocant într-o
perioadă în care puterea încă glorifica Revoluția și vorbea mereu de martiri... Iată, cineva încerca,
cu documente, să aducă un alt punct de vedere. Așa am reabilitat situația de la Sibiu [fieful lui
Nicu Ceaușescu, n.n.] și am arătat că acolo a fost o mare cacialma. Am reabilitat așa-zisa bătălie
cu școala de poliție de la Băneasa. Am arătat că, de fapt, nu fusese niciun terorist acolo. Ulterior,
toate lucrurile astea s-au confirmat” (Constantin Iftime, Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan,
Contraria, București, 1993, pp. 126-127).
2. Pentru comunicațiile în codul Morse, a se vedea, spre exemplu, următoarele file din Dosarul
Revoluției: Argeș, voi. 1, ff. 66, 90-91, 211; CC, voi. 102, f. 76; Note IRAN, f. 219, 221; TVR,
voi. 97, ff. 261-262.
Ca exemplu, să luăm declarația maiorului de armată Mihail Lisenco de la UM 01210

București (mai 1990):
După ora 24:00 [22/23 decembrie, n.n.] au început să se audă și să se facă simțite primele focuri
de armă, inclusiv de armă automată, în direcția obiectivului Televiziunii. Acestea se auzeau din
direcția aprox. a Spitalului Parhon, iar de [la] cpt. Dinescu am aflat că acestea veneau și dinspre
Ambasada engleză1, casele (cele trei ateliere) ale pictorilor și dinspre latura de Est din cele trei
case din aproprierea vilei lui Valentin Ceaușescu. [...] Tot până în miezul nopții, s-a remarcat
că în blocul din Dorobanți, lipit de curtea Televiziunii și, respectiv, alături de casa lui Valentin
Ceaușescu, se aprindea lumina la etajul 1, la intervale riguros exacte de 5 minute, pe o durată
de 5-10 secunde. Cert, la acest semnal se aprindeau și lumini din locuințele de pe Dorobanți
vis-a-vis de Televiziune și casele (cele 3 ateliere) pictorilor. De asemenea, cu certitudine, din
toate aceste locuri, unde s-au aprins luminile, ulterior, a început să se tragă asupra obiectivului
nostru12.
Există vreo contraexplicație convingătoare care să sugereze că și evenimentele

descrise de medicul Alexei Florescu, cu o experiență de 15 ani la Spitalul Clinic de
Urgență, ar fi fost produsul unui accident, unei neînțelegeri sau unei suspiciuni nefondate?
Alexei Florescu povestea la 8 mai 1990 următoarele:
în cadrul Spitalului Clinic de Urgență activez de 15 ani. în zilele de după Revoluție am văzut
bolnavii șocați psihic, printre care s-au numărat și câțiva prezumtivi teroriști. [...] Câteva elemente
ne-au făcut să considerăm că într-o măsură mai mare sau mai mică aceștia au fost dopați cu
amfetamine:
- comportamentul din gardă - agitație mare, răspunsuri stereotipe și grăbite pentru lucruri care
păreau dinainte învățate. Scoși din tiparul întrebărilor obișnuite, nu mai erau capabili să
disceamă și să răspundă explicit;
- analgezic - și pentru rănile de care sufereau, și atunci când au fost imobilizați, necesitând
câteodată să fie ținuți în poziții foarte dureroase;
- forță deosebită - au fost capabili să se opună și la 10 oameni, au îndoit barele de labrancarde etc.;
- au necesitat doze deosebite de anestezic;
- cei care au decedat postoperator au decedat dintr-o cauză comună - edem pulmonar - nejus
tificat față de rănile suferite sau de procedura operatorie efectuată, dovedind rezistență mică
datorată probabil unei epuizări organice postamfetaminice, dar și unei reacții organice parti
culare rezultată din combinația anestezicelor cu amfetaminele3.
1. Pentru o discuție, inclusiv pe baza informațiilor recent declasificate ale British Foreign Office,
a se vedea „Reședința ambasadorului britanic, TVR și teroriștii”, The Archive of the Romanian
Revolution of December 1989, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/resedinta-
ambasadorului-britanic-tvr-si-teroristii-updated-w-british-foreign-office-records
2. „Dosarul Revoluției. The Past is Coming (20). Declarația maiorului Mihai Lisenco (UM 01210
București) 04.05.1990”, Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.
blog/2022/01/17/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-20-declaratia-maiorului-mihai-lisenco-u-
m-01210-bucuresti-04-05-1990
3. „Dosarul Revoluției. The Past is Coming (15). Declarația lui Andrei Florescu, medic, Spitalul
Clinic de Urgență (08.05.1990)”, Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.
home.blog/2022/01/05/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-15-declaratia-lui-andrei-florescu-
medic-spitalul-clinic-de-urgenta-08-05-1990-mai-multe-suspiciuni-despre-locuinta-costingioara-
fost-lct-d-s-s-des
Ar fi greu de explicat această relatare făcând apel la contraargumente convenționale,

cum ar fi: naratorul nu ar fi fost prezent la scenă, naratorul nu și-ar fi cunoscut meseria
(medicina, în acest caz), naratorul ar fi tras o concluzie în virtutea unui impuls de
moment. Declarația e dată la 4 luni și jumătate de la Revoluție, îi aparține unui medic
cu experiență de 15 ani în spitalul de urgență, care a asistat personal la aceste evenimente.
A mințit Alexei Florescu, inventând o poveste complexă pentru a-i impresiona pe
semenii săi români și pe lumea din fața camerelor de televiziune? Ar fi extrem de greu
de crezut, având în vedere că aceasta a fost o declarație dată „în spatele ușilor închise”,
deci nu era de așteptat să devină publică. Ce ar fi putut câștiga martorul prin presupusa
„inventare” a acestor detalii? Slăbiciunea oricăruia dintre aceste contraargumente este
tocmai motivul pentru care ar trebui să luăm în serios observațiile lui Alexei Florescu.
Una dintre cele mai stranii caracteristici ale Rechizitoriului din aprilie 2019 al SPM
este că numele lui Nicolae Ceaușescu apare de foarte puține ori, mai ales în discuția
despre ceea ce se întâmplase în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Cititorul
Rechizitoriului aproape că este lăsat să creadă că Nicolae Ceaușescu a avut un rol de
figurant în evenimentele din decembrie 1989 și, cu siguranță, tot ce s-a întâmplat
începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie nu a avut aproape nimic de-a face cu
Nicolae Ceaușescu și l’ancien régime, fiind în schimb legat doar de lupta pentru
stabilirea și legitimarea „noii Puteri”.
Nimic din toate astea nu are vreun sens după citirea Dosarului Revoluției. Să luăm,
spre exemplu, procesul-verbal din 30 ianuarie 1990 în care apar Constantin Oancea,
adjunct al ministrului Afacerilor Externe, și procurorii militari. Ceea ce susține Oancea
nu a fost „din auzite”, ci din experiența directă, respectiv convorbirea cu doi membri
ai operațiunii contrarevoluționare de tip terorist, maiorii Ivan și Oprița din Ministerul
de Interne (MI), care i-au declarat aproape explicit rolul pe care îl jucau în acel moment:
în pofida acestui aspect, domnul Constantin Oancea a precizat că a reușit să intre în contact cu
două din persoanele aflate în zona centrală a imobilului, acestea recomandându-se ca fiind lucrători
ai Ministerului de Interne, maior Ivan și Oprița. Cei doi au menționat că nu se vor preda și nu vor
renunța la luptă decât dacă se conving că Ceaușescu Nicolae a abdicat, motivându-și poziția pe
considerentul că au fost bine retribuiți și, oricum, au depus un jurământ de fidelitate lui Ceaușescu
Nicolae1.
Cum este aproape de la sine înțeles, nu există nicio referire la acest document în
Rechizitoriul din aprilie 2019.
1. „Dosarul Revoluției: The Past is Coming (1). Proces-verbal 30.01.1990 (Constantin Oancea,
adjunct MAE)”, Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/
2021/12/01/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-1 -proces-verbal-30-ianuarie-1990-constantin-
oancea-adjunct-m-a-e
PROCES VERBAL
5o ianuarie 199o
General naior de Justiție, Gheorg’ne Diaconescu, adjunct al

Procurorului General și procuror Florin PosticK de la Procuratura
Generală a României, azi, data de mai sus, l-am invitat la sediul
Procuraturii Generale pe domnul Constantin Oancea, adjunct al
Ministrului Afacerilor Externe .
In cadrul discuțiilor purtate cu acest prilej, domnul Constant

Oancea ne-a relatat ca în zilele de 22/24'decembrie 1989 se afla
. în clădirea Ministerului de Externe aceasta fiind apărata de o uni-
. -tale de tancuri aflată sub comanda domnului maior Șiculeseu .
Dé asemenea pe acoperișul clădirii, se aflau ofițeri de seeu-

, rítate care asigurau paza .
La un moment dat, de pe clădire au fost trase mai multe fo
curi de armă astfel îneît, domnul maior Kiouiescu a intenționat sa
; riposteze cu’formațiunea sa dar, în urma discuțiilor purtate cu
domnul Constantin Oancea a rezultat că această operațiune ar fi
fost totuși riscantă pentru integritatea imobilului'.
In pofida acestui aspect, domnul Constantin Oancea a precizat

c& a reușit să intre în contact cu două din persoanele aflate în
zona centrală a imobilului, acestea recomandíndu-se ca fiind lucră
tori ai Ministerului de Interne, maior Iran și Oprița -
Cei doi .au menționat1 că nu se vor preda și nu vor renunța la

luptă âecît’dacă se conving că Ceaușescu Bicolae a abdicat, moți-
vîndu-și poziția pe considerentul că au fost bine retribuiți și,
oricum, au depus un Jorămînd de .fidelitate lui Ceaușescu Eiool'ae .
■ /
- // -
Procesul-verbal în care apar Constantin Oancea, adjunct al ministrului Afacerilor Externe,

și procurorii militari, Dosarul Revoluției, București, CC, voi. 70, f. 260
Am văzut deja declarația mai sus citată a maiorului Lisenco despre focuri de armă
venite din vila lui Valentin Ceaușescu de lângă TVR. în Dosarul Revoluției există
multiple declarații care atestă focuri de armă provenind din locuințe fíe ale membrilor
familiei Ceaușescu, fie ale unor înalți demnitari ai regimului, fie ale unor membri de
seamă ai nomenclaturii comuniste: de exemplu, vilele lui Valentin Ceaușescu, Marin
Ceaușescu, șeful Inspectoratului Județean Brașov al Ministerului de Interne, Gheorghe
Zagoneanu, Ghizela Vass1. Datorită amplasării lor în poziții avantajoase de tragere,

rezistenții au folosit și alte vile din zonă (ale „pictorilor”, a lui Ion Țiriac12, a consulului
britanic etc.), în absența proprietarilor.
De altfel, tactica teroriștilor era legată de locațiile și identitatea potentaților regimului
Ceaușescu. în ianuarie 1990, maiorul Ion Gheorghe Apostol relata modul în care focurile
de armă ale teroriștilor păreau să se suprapună absenței sau prezenței col. Florea
Lăzărescu, din Direcția a V-a a Securității, în dispozitivul de apărare al Armatei din CC:
Am organizat apărarea sediului CC dispunând militarii [...]. Către orele 23:00-24:00 [22 decembrie
1989, n.n.] elementele teroriste aflate pe acoperișurile clădirilor din apropriere ori la ferestrele
acestora au declanșat atacuri foarte puternice. [...] Cu mine s-a deplasat pe holul de la etajul întâi
colonelul Lăzărescu din Direcția a V-a. [...] Dacă până în acel moment elementele teroriste
executau foc din afară asupra oricărui loc unde se observa o mișcare de militari, de această dată
asupra noastră, nu s-a executat niciun foc de armă3.
Descrierile suspecților teroriști, locurile din care au tras, felul cum erau îmbrăcați
și armele pe care le foloseau sunt adesea surprinzător de specifice în Dosarul Revoluției.
Gloanțele de 5,6 mm, care la tragere produc un sunet pe care mulți martori îl descriu
drept un „plici”, constituie un refren în declarațiile ofițerilor, recruților, dar și ale unor
civili care făcuseră armata, reprezentând, în esență, „cartea de vizită” a teroriștilor.
Procurorii care au negat existența acestora și-au dat seama că au o problemă cu multitu
dinea relatărilor despre aceste arme și gloanțe pe care Armata nu le avea în arsenalul
său. Afirmațiile unora dintre ei că gloanțele de 5,6 mm ar fi fost de fapt „miezul de
oțel” al gloanțelor de 7,62 mm sau că armele folosite ar fi modelul GECO folosit pentru
antrenamentul tinerilor civili din Gărzile Patriotice nu stau în picioare, dacă ținem cont
de probele din Dosarul Revoluției. Este vorba de o multitudine covârșitoare de mărturii
ale cadrelor și specialiștilor militari, dar și ale civililor care aveau experiență militară,
din toate teatrele de acțiune, care nu lăsa niciun dubiu asupra caracteristicilor acestui
armament „special” sau „atipic”, „armament cu sunete distincte” etc.4.
Spre exemplu, precizările celor care au luptat în zona din jurul TVR au fost destul
de exacte, după cum se poate constata din următoarea declarație a It. Alexandru Șulea
din 30 mai 1990:
în perioada când am apărat Televiziunea pot raporta ca puncte de foc teroriste:

* 1) Depozitul de cherestea; 2) Prima vilă din stânga depozitului (etaj 1) str. Emil Zola; 3) Acoperiș
vilă strada Cucu Starostescu; *4) Acoperiș și casa scării vilă strada Cerechez Grigore; *5) Balcon
1. „Dosarul Revoluției: The Past is Coming (3). Documente originale”, Roland O. Thomasson, PHD
(blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/2021/12/09/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-
3-documente-originale-s-au-tras-din-vilele-lui-valentin-si-marian-ceausescu-a-lui-zagoneanu-a-
ghizelei-vass-si-a-lui-ion-tiriac
2. Ibidem.
3. „Dosarul Revoluției. The Past is Coming (12). Declarația maiorului Ion Gheorghe Apostol (12.01.1990)”,
Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/2021/12/26/dosarul-
revolutiei-the-past-is-coming- 12-declaratia-maior-ului-ion-gheorghe-apostol-12-01-1990-cu-mine-
s-a-deplasat-pe-holul-de-la-etajul-intii-colonelul-lazarescu-din-directia-a-v-a-daca-p
4. A se vedea, cu titlu ilustrativ, declarațiile din Dosarul Revoluției, CC, voi. 27, Sala Palatului, ff. 41-43,
Radio, voi. 27, ff. 120-123, Rapoarte cadre MI, voi. 28, ff. 459, 467, 471, 493, 497-498.
vila din spatele celei de sus; 6) Vila lui Valentin Ceaușescu; 7) Prima vilă dinspre Dorobanți;
8) Baza vilei din stânga Reședinței; 9) Acoperiș a doua vilă de pe strada Cucu Staroste;
* Precizez că la cercetarea făcută am găsit fragmente de material torsionat provenind de la tuburi
5,6 mm în punctele nr. 1, 4 și 5.
Caracteristice armelor teroriștilor era acel sunet înfundat, destul de slab. Un fel de „plici”, niciodată
tras în serie1.
în partea cealaltă a orașului, col. Alexandru Bodoni identifică gloanțe și arme

similare folosite de teroriști:
Tot în ziua de 23 decembrie am găsit pe culoarul blocului D la parter și în curte gloanțe de calibru
5,6 mm care nu existau în dotarea Armatei, ci doar a trupelor speciale de teroriști. De asemenea,
în schimbul de focuri între noi și teroriști au ieșit în evidență armele de care dispuneau aceștia
din urmă printr-o cadență mai mică decât pistoalele noastre mitralieră, precum și un zgomot diferit
de cele ale noastre (mai estompat)12.
Că armele folosite de teroriști erau diferite de cele folosite de Armată și de majoritatea

unităților de Gărzi Patriotice și Miliție era evident pentru aproape toată lumea în
decembrie 1989, fie că erau ofițeri foarte bine pregătiți, fie cu un număr limitat de cunoștințe
militare. De exemplu, Alina Doina Cazacu a povestit în mai 1993 că ofițerul de Securitate
USLA Marian Romanescu, care a petrecut un timp în apartamentul ei din zona Televiziunii
în perioada 23-24 decembrie 1989, îi „explica deosebirea după sunet a gloanțelor trase
de forțe MApN și de alte forțe inclusiv cele trase de lunetiști”3. Comentariul lui
Romanescu ridică două întrebări firești: cum a putut un ofițer USLA să identifice existența
„lunetiștilor” și cum știa că nu sunt „forțe MApN” dacă nici n-au existat forțe contrare
voluționare în decembrie 1989, așa cum pretinde Rechizitoriul din aprilie 2019?4
1. „Dosarul Revoluției. The Past is Corning (16). Declarația locotenentului Șulea Alexandru (UM 0396
București)”, Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/2022/01/07/
dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-16-declaratia-locotenentului-sulea-alexandru-um-0396-
bucuresti-30-05-1990-pentru-perioada-23-12-1989-06-01-1990-descrie-destul-de-precis-cine-a-
tras-impo
2. „Dosarul Revoluției. The Past is Corning (21). MApN, voi. 1 Academia Militară”, Roland O.
Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/2022/01/19/dosarul-revolutiei-
the-past-is-coming-21-mapn-vol-l-academia-militara-declaratia-colonelului-bodoni-alexandru-
01-17-1990-tot-in-ziua-de-23-decembrie-am-gasit-pe-culoarul-blocul-d-podea-si-i/?fbclid=
IwAR153mkuK97kKysGlrNmAAPr-huKbyIZCsyEwrm4NY27RYqc_42gGqFNQtg
3. „Dosarul Revoluției. The Past is Corning (42). Declarație Cazacu Alina Doina, 01.05.1993”,
revolutiei-the-past-is-coming-42-declaratie-cazacu-alina-doina-01 -05-1993-zona-televiziunii-23-
24-decembrie-1989-marian-romanescu-usla-imi-explica-deosebirea-dupa-sunet-ale-glo. Pentru un
exemplu cu lunetiști, identitatea lor și experiența unei recepționiste de hotel prinsă în mijlocul
evenimentelor din decembrie 1989, vezi https://rolandothomassonphd.home.blog/2022/03/18/
dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-41-declaratia-ioanei-luminita-carstea-receptionera-hotelul-
opera-bucuresti-27-01-1990-la-23-decembrie-1989-in-jurul-orelor-2300-fiind-de-serviciu
4. Comentariul lui Romanescu nu e surprinzător dacă luăm în considerare ce i-a declarat jurnalistului
Dan Badea în iulie 1991 privitor la USLAC (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă și Comando).
Romanescu a reprodus discursul lui Ardeleanu, șeful USLA, în fața luptătorilor săi (25.12.1989):
„«Dictatura a căzut! Cadrele unității se află în slujba poporului. Partidul Comunist Român nu se
desființează! Trebuie să ne regrupăm în rândul forțelor democratice din PCR - continuatorul
Munițiile respective, care nu au fost găsite în arsenalul militarilor, apar tocmai în

arsenalele Securității. Acestea erau diverse și, în mod clar, de o calitate superioară celor
ale Armatei. Sergentul-major MApN Constantin Săileanu, care a intrat în Direcția a V-a
a Securității vizavi de clădirea CC, a enumerat, în data de 17 ianuarie 1990, cele găsite
acolo astfel:
Pe data de 24 decembrie 1989 orele 9:30 am intrat în subsolul clădirii direcției 5 unde am găsit
următoarele: o sală unde se aflau depozitate lăzi cu muniție de 9 mm, 7,62 mm pentru PSL cu
plumb în vârf, 6,35 mm, 5,56 mm, cu muniție de vânătoare și alt tip de muniție pe care nu o
cunosc, care nu se găsește în dotarea Armatei. [...] Camerele de la demisol către piață aveau
podele pline cu tuburi de 9 mm care erau proaspăt trase1.
Lt. Gheorghe Puia relata pe 23 ianuarie 1990 date similare:
Se trăgea în noi din Dir. a 5-a cu pistoale calibru 9 din diverse puncte ale clădirii. Eu am aruncat
o grenadă la subsol și au ieșit doi indivizi din care eu am reținut pe unul. [...] Individul mi-a spus
că este maior de securitate. [...] Pe data de 23, în jurul orei 18, am intrat cu militarii în clădirea
direcției a 5-a și am găsit la subsol 2 lăzi cu grenade (una ofensivă și alta defensivă), 13 lăzi cu
muniție de tip 5,56 mm, 6,35 mm, 7,62 mm, și 9 mm de proveniență străină. [...] Pe lângă ziduri
și holuri erau multe tuburi de calibru mic ca un covor* 12.
Mai mulți militari au desenat hărți minuțioase pentru a explica de unde au tras teroriștii
asupra dispozitivelor lor. Spre exemplu, pot fi văzute hărți datorate col. Ion Aluneanu3
și cpt. Constantin Mânu4 (figurile 1 și 2). Câteva date din raportul lui Aluneanu, cărora
un anchetator din „colectivul M. Tañase” Ie-a alăturat atenționarea ,,F[oarte] important!”:
idealurilor nobile ale poporului ai cărui fii suntem! [...] Au fost găsite cadavre, indivizi având
asupra lor legitimații de acoperire USLAC și legitimații cu antetul 0620 - USLA, legitimații care
nu se justifică în posesia celor asupra cărora au fost găsite.» A ordonat apoi să fie predate în termen
de 24 de ore legitimațiile de serviciu, urmând ca tuturor să le fie eliberate altele cu antetul MApN”.
Dan Badea, „USLA, Bulă Moise, teroriștii și «Frații Musulmani»”, interviu cu cpt. Romanescu
Marian, Expres, nr. 26(75), 2-8.07.1991, pp. 8-9, apud Andrei Ursu, Roland O. Thomasson,
Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., p. 201. Poate fi citit și pe https://
romanianrevolutionofdecember 1989.com/2009/12/10/decembrie-1989-usla-bula-moise-teroristii-
si-fratii-musulmani-dan-badea-marian-romanescu-expres-iulie-1991, accesat pe 31.05.2022.
1. „Dosarul Revoluției. The Past is Coming (6)”, Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://
rolandothomassonphd.home.blog/202 1/12/15/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-6-declaratiile-
lui-sergent-major-saileanu-constantin-17-01 -90-16-10-08-ce-s-a-gasit-in-directia-a-v-a-gloante-
cu-plumb-in-virf-de-635-mm-de-556-mm. Fapt semnificativ, Săileanu și-a menținut declarațiile,
cu detalii care vin în totală contradicție cu concluziile Rechizitoriului din aprilie 2019, în mărturia
sa din 16.10.2008.
rolandothomassonphd.home.blog/2022/04/04/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-47-declaratia-
lui-lt-puia-gheorghe-um-01060-bucuresti-23-01 -1990-se-tragea-in-noi-din-dir-5-1 -cu-pistoale-
calibru-9-din-diverse-puncte-ale-cladirii-eu
rolandothomassonphd.home.blog/2022/02/05/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-27-
declaratiile-lt-col-ului-aluneanu-ion-05-03-1990-14-01 -1990
rolandothomassonphd.home.blog/2022/01/25/ dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-23-mapn-
Raportul col. Aluneanu, Academia Militară, precizări:

1) o armă automată instalată pe acoperișul blocului CI - str. Compozitorilor;
2) teroriștii conduși din capela cimitirului Ghencea civil;
3) a observat ofițeri de miliție și alte persoane în această uniformă, înarmate cu altfel de armament
decât cel aflat în dotarea MApN care nu s-au predat la somație - ulterior au tras! - recunoaște
un ofițer de miliție în vârstă de 45-50 de ani, negricios, cu mustață1.
Cpt. Constantin Mânu notează pe un colț al desenului său: „După zgomotul perceput,
teroriștii au folosit armament automat de calibru 5,6 mm, 7,62 mm, și probabil 9 mm”*
12.
Figura 1. Hartă desenată de cpt. Constantin Mânu, Dosarul Revoluției,

București, MapN, voi. 1, f. 36
voi-1 -pp-33 5-3 36-declaratia-capitanului-manu-constantin-cu-schitele-precise-17-01-1990-dupa-

zgomotul-perceput-teroristii-au-folosit-armament
1. „Dosarul Revoluției. The Past is Corning (27)”.
2. „Dosarul Revoluției. The Past is Corning (23)”.
88 lupta de rezistență a lui nicolae ceaușescu și a securității
*
u
L
4
»o. A
ci. S-* W -Jo* ck> Jev v»âxLx"»<
<x 4x fo. |yo.r+fc’r >»

î'*^***'^ &C<j0ycx. * A-* <K <MwJk*£tL .
«) 'AXKTpk^ <G 11/^4. 12..3J S - <x
/>«o CÔa/^rM^
MtuJkbv'Aj țgh cUA- Mtf ia.a« w>

WH lâ
O*JU 05 ” 3-a. ¿jl C*- l»l©c«JUu (W>? k4a*Î*« )
*!***■■•* » 1^ i *.. .— »—1 * hi
<rwy>»» vujj2 A...t.~kv &
IV; — ,
'< ■
V •* 7« CLf«**-&., ioUiM .9- pwv lovuA
' CAwA m*DvA. »■ K^îliVujiu; ,5', <lw xx ix. iju»
» u.«4 <^?. «pMoFSCU 1'. '
V£ , _
1?, «I- îl»»
■5 - OjH « —
Figura 2. Schiță desenată de cpt. Constantin Mânu, Dosarul Revoluției,

București, MApN, voi. 1, f. 336
Ultimul mit discutat în acest text este popular printre cei care promovează sau susțin
narațiunile fostei Securități. Conform acestuia, ideea că au existat teroriști contra
revoluționari care au luptat în numele lui Ceaușescu este „narațiunea Armatei”. Dosarele
pe care le-am examinat arată că acest lucru este fals. Dosarul Revoluției conține nu
doar mărturii ale militarilor, ci si ale civililor, membrilor Gărzilor Patrintirp Miliției
și chiar ale unor membri ai Securității care fíe s-au alăturat Revoluției, fíe nu au fost
activați ca parte a „luptei de rezistență” în apărarea lui Nicolae Ceaușescu.
Aurelian Silviu lovan, milițian înainte de 1989 (este trecut ca polițist, denumirea
postrevoluționară a aceleiași meserii), declara la începutul lui 1990:
în clădirea Televiziunii [...] [în] perioada 23.XII.1989 seara, până pe 24.XII.1989 seara [...] au
fost găsiți morți - în general militari în termen MApN - prin împușcare, în veceuri sau în posturile
de pază. Aceștia erau împușcați în cap sau în spate [...] cu gloanțe de calibru 9 mm [...] eu găsind
și tuburi de acest calibru (5 buc.). [...] Suspiciunile legate de acest pluton USLA s-au caracterizat
indirect, doar când aceștia au fost izolați (reținuți într-o cameră de la parter) și din acel moment
nu s-au mai înregistrat morți, prin împușcare în spate1.
Pe 26 decembrie 1989, lt.-maj. Mihai Rogojan (DSS, UM OHO) relata:
în jurul orei 03:30 [23.12.1989, n.n.] când la televizor s-a anunțat ca dl. col. IULIAN VLAD [...]
cerea forțelor de securitate să înceteze focul, mi-am exprimat nedumerirea [...] de ce TUDOR
POSTELNICU care fusese [...] mai înainte și IULIAN VLAD nu sunt luați la întrebări în legătură
cu acțiunile teroriștilor, cel puțin unul dintre ei trebuind să cunoască toate detaliile despre aceștia12.
O altă relatare convingătoare cu privire la existența, tacticile, sprij inul logistic și identitatea
Icroriștilor provine de la col. (r) al DIE3 Domițian Bălței, din 25 decembrie 1989,
adresându-se generalului de Securitate Iulian Vlad, care formal se alăturase Revoluției,
liste marcată ,,F[oarte] Urgent”4. A se vedea cele trei facsimile de pe paginile următoare.
încă de la începutul relatării sale, Bălței vorbește despre „grupurile de rezistenți”
din zona din jurul TVR (Calea Dorobanți - Televiziune). A se observa utilizarea
termenului „rezistenți”, adică membri din „rezistență”. în timp ce mulți i-au numit
pe cei care trăgeau asupra apărătorilor Revoluției „loialiști”, „contrarevoluționari”,
„Securitate loială lui Ceaușescu” sau „teroriști (ai Securității)”, Bălței îi numește
„rezistenți”. Acest lucru este semnificativ pentru că, așa cum rezultă și din Trăgători
.și mistificatori, cei care trăgeau nu acționau ad-hoc, ci urmăreau un plan, respectiv
planul „luptei de rezistență” elaborat de mult timp. în calitate de ofițer de Securitate în
retragere, Bălței își demonstra în nota sa cunoștințele de bază și accesul anterior, dar
și „la zi” la informații clasificate.
rolandothomassonphd.home.blog/2022/01/02/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-13-declaratiile-
lui-aurelian-silviu-iovan-19-03-1990-18-05-1990-tvr-vol-95
rolandothomassonphd.home.blog/2022/01/ll/dosarul-revolutiei-the-past-is-coming-17-lt-maj-mihai-
rogojan-d-s-s-um-0110-26-12-1989-in-jurul-orei-0330-23-12-1989-cind-la-televizor-s-a-anuntat-ca-dl-
col-iulian-vlad-ceara-forte. Vezi și declarația lui Dumitru Pavelescu la https://rolandothomassonphd.
home.blog/2021/12/22/dosaml-revolutiei-the-past-is-coming-10-declaratia-colonelului-dumitru-pavelescu-
sef-stat-major-trupele-de-securitate-22-02-1990-odata-cind-maior-bunescu-ci-st-a-plecat-la-biroul-lui-de
3. Direcția de Informații Externe, componentă a DSS.
4. „Dosarul Revoluției: The 25 December 1989 Message of Securitate (DIE) Col. Baltei Domitian
that Military Prosecutors Possess, But Have Ignored”, Roland O. Thomasson, PHD (blog), https://
rolandothomassonphd.home.blog/2021/07/05/dosarul-revolutiei-the-25-december-1989-message-
90 LUPTA DE REZISTENȚĂ A LUI NICOLAE
CEAUȘESCU ȘI a SECURITĂȚII
aknjia,
6fl(j.) J^Lî i
Adresa col. (r) Domițian Bălței, Dosarul Revoluției, București, TVR,
voi. 95, f. 310

La punctul 1, Bălței arăta că știe că rezistenții acționau în „grupuri mici” din casele
Securității și din casele colaboratorilor Securității.
La punctul 2, spune că, începând de duminică dimineața (24 decembrie), indivizi din
acest grup s-au retras unul câte unul într-o zonă diferită, către centrul de supraveghere al
Securității de lângă vila „fostului dictator” și către o vilă folosită de fiica sa, Zoia. După
cum se vede, totul este legat de Securitate și de Ceaușescu. Ulterior, când se întunecă,
rezistenții revin în zona din jurul Televiziunii (Piața Dorobanților - Piața Aviatorilor).
Bălței ne informează așadar că în cursul zilei s-ar putea verifica/inspecta locuințele
din linia întâi și a doua din această zonă și s-ar putea trimite militari și membri ai
(lărzilor Patriotice să ocupe aceste locuri, în timp ce se asigură și a treia linie de locuințe.
Apoi sugerează că e necesar să se înconjoare centrul de supraveghere al Securității din zonă.
Pe a doua pagină a relatării, la punctul 3, Bălței vorbește despre ceea ce fac „grupurile
de rezistenți” pe timp de noapte, spunând că aceștia folosesc un sistem de comunicare
și direcționare a operațiunilor lor, care implică lanterne de semnalizare - vezi discuția
anterioară din acest capitol. Sunt apoi detaliate centrele de comandă ale operațiunilor
din zonă, inclusiv un bloc al Securității.
La punctul 4, Bălței vorbește despre un bloc în care este adunată o forță mare,
staționată acolo de mult timp și care aparținea unităților de Securitate responsabile cu
paza și protecția dictatorului (adică Direcția a V-a) și supravegherea zonei.
La punctul 5, spune că „grupurile de rezistenți” au la dispoziție și un centru de
supraveghere a convorbirilor telefonice în zonă (și posibil în restul capitalei, presupune
cl). Apoi notează că apelurile telefonice care nu le convin grupurilor de rezistenți sunt
blocate și relatează că mai devreme încercase să sune la Ministerul Apărării pentru a
oferi detaliile prezentate în această scrisoare, dar telefonul i-a fost blocat și a rămas
definitiv scos din funcțiune ulterior.
La punctul 6, referindu-se la conducerea grupurilor de rezistenți, Bălței notează că
au fost chemați în acțiune și ofițeri în rezervă ai Direcției a V-a.
La punctul 7 notează că în momentul în care scria, pe 25 decembrie, luptători din
rezistență încă mai trăgeau, sporadic, din casele Securității, deși focul de armă a fost
redus față de zilele anterioare.
La punctul 8 vorbește despre intensificarea activităților de rezistență în cartierul
Drumul Taberei și în alte părți în noaptea de duminică spre luni (24/25), aceste grupuri
încercând să ajungă la Palatul Telefoanelor și MApN înainte de a se retrage dimineața.
Apoi vorbește despre modul în care aceste grupuri folosesc și „semnale luminoase” ca
să comunice între ele și precizează locațiile din care își desfășoară activitatea, respectiv
blocurile înalte din Complexul Comercial - str. Târgu Neamț (a se remarca, din nou,
datele foarte concrete oferite de Domițian Bălței, ca de altfel de-a lungul întregului
document).
Adresa col. (r) Domițian Bălței, Dosarul Revoluției, București, TVR, voi. 95, f. 311
Pe pagina 3, la punctul 9, Bălței vorbește despre Tudor Postelnicu, fiul ministrului

de Interne și fost șef al Securității, ca fiind foarte activ de la domiciliul său (făcea o
mulțime de călătorii cu diferite persoane).
La punctul 10, Bălței precizează că „din informații pe care nu le-am putut verifica”
(de remarcat așadar contrastul cu celelalte informații) grupurile de teroriști (folosește
deci termenul „teroriști” interschimbabil cu „rezistenți”) au la dispoziție într-un bloc
ii Securității din Piața Aviatorilor (lângă intrarea de metrou) un tunel mare, care face
legătura cu centrul de supraveghere din zona la care s-a referit anterior. Acolo au un
depozit subteran de arme, situat vizavi de parcul de lângă bloc. Au și buncăre cu arme
m str. Constantinescu și str. Radu Beller.
Bălței încheie spunând că a strâns aceste informații fiind într-un post de observație
pe care l-a înființat cu ajutorul mai multor membri ai Gărzilor Patriotice, începând din
scara zilei de sâmbătă, 24 decembrie. El relatează că un membru al Gărzilor Patriotice
.1 fost rănit, dar nu grav.
Nota este datată 25 decembrie 1989 și semnată „Col. (r) Domițian Bălței”.
Adresa col. (r) Domițian Bălței, Dosarul Revoluției, București, TVR, voi. 95, f. 312
De ce este important mesajul colonelului Bălței? Domnia-sa nu era un oarecare. Era

ofițer superior de Securitate, pensionar, din Direcția de Informații Externe. Avea acces,
cel puțin indirect, la planurile asociate cu „lupta de rezistență” sau la cei care aveau de-a
face cu astfel de planuri ori erau implicați în respectiva luptă. Dacă existau elemente pe
care nu le știa, putea să le presupună, cel puțin parțial, ca fost membru al organizației.
Probabil că a continuat să-și păstreze prietenii și cunoștințele din DSS. Ceea ce nu este
clar aici e motivația lui Bălței. încerca el să-și salveze propria piele furnizând informații
despre foștii săi colegi, folosind această notă ca monedă de schimb în noua lume a unui
regim post-Ceaușescu? îi oferea generalului Vlad o potențială „ieșire” sau identifica o

potențială ieșire, căutând să pună lupta de rezistență pe seama lui Tudor Postelnicu prin
intermediul fiului acestuia? Este posibil ca Bălței să-i fi „turnat” pe foștii săi colegi din
instinct de conservare. Din detaliile de mai sus (care sunt coroborate de detaliile date și
de alții implicați în luptele din zona TVR, așa cum au fost detaliate mai sus în acest
capitol), din diferențierea între ceea ce observa și ceea ce nu a putut verifica personal și
din tonul factual, nicidecum hiperbolic, rezultă destul de clar că Bălței știa mai multe și
putea observa mai mult decât un cetățean obișnuit, tocmai fiindcă a lucrat pentru organizația
din care făceau parte „rezistenții” teroriști pro-Ceaușescu.
Concluzii
Documentele originale găsite în Dosarul Revoluției contrazic unele dintre cele mai
durabile mituri despre răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu și a regimului comunist în
decembrie 1989. Ele arată, contrar părerii populare, că cel puțin unii procurori militari
au făcut un efort concentrat la începutul anului 1990 pentru a culege informații despre
vinovății pentru vărsarea de sânge din 22 decembrie 1989. Declarațiile martorilor
oculari din această perioadă infirmă mitul că cei înarmați s-ar fi împușcat unii pe alții
la întâmplare, răspunzând ordinelor contradictorii ale diferiților comandanți. Utilizarea
pe scară largă a semnalelor luminoase și a comunicațiilor codificate scrise și verbale
de către cei cunoscuți sub numele de „teroriști”, precum și mărturiile personalului
medical despre motivele pentru care au concluzionat că unii din teroriștii răniți aduși
la spitale erau drogați atestă caracterul intenționat, clandestin și atipic al teroriștilor.
Declarațiile martorilor oculari mai clarifică faptul că teroriștii au tras din locuințele
membrilor cercului interior al regimului Ceaușescu, din case conspirative și clădiri ale
Securității și din alte puncte de tragere (terase și etaje superioare ale blocurilor, poduri
de case) strategic amplasate în jurul obiectivelor-cheie și centrelor de putere, cum ar fi
clădirea CC și Televiziunea. Declarațiile personalului militar, fie ofițeri sau militari în
termen, arată atât detalii specifice (inclusiv prin utilizarea de desene și hărți), decisive,
despre locațiile din care au tras teroriștii, cât și modul în care au tras, armele, tacticile,
îmbrăcămintea și comportamentul teroriștilor. Declarațiile civililor, ale cadrelor de
miliție și chiar ale cadrelor de Securitate care nu au fost activate în cadrul „luptei de
rezistență” dezmint argumentul fostei Securități, al foștilor colaboratori ai acesteia și
al celor care au căzut victime ale dezinformării Securității, și anume că ideea teroriștilor
securiști care luptă pentru Ceaușescu ar fi „teoria Armatei”.
întrebarea care rămâne pentru cititori este de ce încă de la începutul anilor 1990
procurorii militari - în unele cazuri aceiași care au luat aceste mărturii timpurii - au
ignorat în mod constant aceste importante probe și s-au angajat destul de clar într-o
lungă și tenace operațiune de mușamalizare. Punctul culminant al mușamalizării de mai
bine de trei decenii a fost Rechizitoriul din aprilie 2019. Printre dovezile că Rechizitoriul
cosmetizează contrarevoluția eșuată a Securității ceaușiste din decembrie 1989 se află
tocmai mărturiile și documentele originale de la începutul anilor 1990, care, iată,
descoperim abia acum, au fost de la început cuprinse în Dosarul Revoluției.
Studiu de caz: lupta de rezistență la Ministerul
Apărării Naționale (22-26 decembrie 1989)
Luciana Marioara Jinga
„Filă lipsă sau?”1
Abstract. Using as documentary evidence the witness statements and unpublished documents
from the Revolution File, this study demonstrates that the shoot-outs in which the Defence
Ministry and the soldiers who had the mission to defend it became enmeshed were the product
of a concentrated attack against military headquarters between 22.12.1989 - 26.12.1989, as part
of the resistance warfare, carried out by personnel associated with the Ministry of Internal Affairs.
This attack, designed to create a state of panic among the defenders of the Romanian Military's
Headquarters, is also responsible for the ensuing friendly fire. The study also addresses key
questions about the places and actors involved: where, how, and who? It describes different
incidents of gunfire, examining the direction of the initial gunshots in each case, as well as the
civilian blocs of flats on Drumul Taberei Boulevard (including the initial event on 22 December at
5:30 pm); from the Ghencea Cemetery and Aleea Haiducului, including the suspect vehicles
involved. Particular attention is given to the type of weapons that were used, the calibre, sound,
and special characteristics of which demonstrate that they were not part of the Army's arsenal.
Last but not least, a typology of the snipers is sketched, based on their clothing and other features
that make it unlikely that they could have been Defence Ministry soldiers or revolutionaries.
Keywords: Defence Ministry, Securitate, Ministry of Interior, Drumul Taberei
încă de la sfârșitul anilor 1980, regimurile comuniste începeau să se confrunte cu

schimbări importante la nivel mondial. în aprilie 1989, Republica Populară Kampuchea
începea în mod simbolic procesul renunțării la comunism, revenind la numele oficial
( ambodgia și demarând primele măsuri cu caracter democratic. Concomitent, studenții
chinezi au început protestele pentru reforme și au ocupat piața Tiananmen, protest înăbu
șit în cele din urmă cu un adevărat masacru. în Europa, criza guvernelor comuniste era chiar
mai accelerată. Până spre sfârșitul anului 1989, în cadrul blocului estic, partidele comu
niste tindeau să devină minoritare în guvernele nou-instalate. Este cazul Cehoslovaciei,
Poloniei și parțial al Ungariei. Și în Republica Democrată Germană și în Bulgaria
partidele comuniste începeau să pălească, anunțând transferul de putere ce avea să vină.
I. Notă olografă a procurorului militar care marchează pagini lipsă într-unul din volumele Dosarului
Revoluției.
Căderea Zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, părea să încheie seria evenimentelor

care anunțau fără echivoc sfârșitul dominației comuniste în Europa Centrală și de Est.
însă dictatura lui Nicolae Ceaușescu, considerată cea mai autoritară din regiune,
părea încă de nezdruncinat.
La două săptămâni după căderea Zidului Berlinului și instaurarea unui guvern pluralist
în Polonia, la București se țineau lucrările celui de-al XIV-lea Congres al Partidului
Comunist Român. Pentru a șasea oară, Nicolae Ceaușescu a fost ales în funcția de secretar
general. Anul 1989 nu trecuse însă fără consecințe pentru regimul de la București.
Guvernul de la Budapesta condamna oficial Bucureștiul pentru discriminarea minorităților
etnice, considerată principala cauză a masivului val migratoriu al cetățenilor români de
etnie maghiară care au luat cu asalt granița ungară începând cu 1988*. în cadrul inițiativei
cetățenești (dar și politice) Opération Villages Roumains, mii de localități din Vestul
Europei stabilesc o rețea colaborativă impresionantă cu România, sfidând Cortina de Fier12.
Chiar dacă gestul „adopției” unui sat românesc a fost mai degrabă simbolic, programul
a permis conectarea, poate pentru prima dată, a societăților vestice cu realitatea României
comuniste. După Polonia, România începe să atragă atenția și diferitelor asociații uma
nitare, prevenite asupra crizei alimentare ce nu înceta să se adâncească după 19853.
Pe plan intern numărul opozanților era în creștere. Scrisoarea celor 6, o scrisoare
deschisă adresată lui Nicolae Ceaușescu pe 11 martie 1989 de Silviu Brucan împreună
cu alți cinci opozanți4 comuniști români (Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu,
Grigore Răceanu, Comeliu Mănescu și Constantin Pârvulescu), relua principalele critici
aduse guvernului de la București: proiectul de sistematizare a satelor, nerespectarea
drepturilor cetățenești, interzicerea exportului de produse alimentare. Prin intermediul
postului de radio Europa Liberă s-au făcut auzite protestelor multor altor disidenți,
precum Paul Goma, Dumitru Țepeneag, Virgil Tănase, Ion Vianu, Vasile Paraschiv,
Gheorghe Calciu, Ionel Cană, Doina Comea, Dan Petrescu, Dorin Tudoran, Mihai
Botez, Ion Puiu, Radu'Filipescu, Octavian Paler, Ana Blandiana, Gabriel Andreescu,
Liviu Cangeopol, Mircea Dinescu5. La nivelul populației generale, formele de protest
se înmulțesc și se diversifică, cele mai recente cercetări în arhiva fostei Securități
arătând eforturile întreprinse pentru ocultarea acestor episoade6. Au existat însă și
1. Vezi Nicoleta Șerban, „Acțiuni de protest ale țărilor socialiste împotriva planului de sistematizare
rurală din România (1988-1989). Tensiuni între Ungaria și România”, în Clara Mareș, Constantin
Vasilescu (coord.), Nesupunere și contestare în România comunistă, Anuarul IICCMER, vol. X,
2015, Polirom, Iași, pp. 309-336.
2. Vezi Beatrice Scutaru, „Mobilizarea asociativă franceză în favoarea unei Românii în criză (anii ’80
și ’90)”, în Luciana M. Jinga (coord.), Identitate, social și cotidian în România comunistă, Anuarul
IICCMER, vol. VII, 2012, Polirom, Iași, pp. 235-259.
3. Luciana M. Jinga, „Gendered Dynamics of the Humanitarian Commitment for Children in the
Post-Socialist Context: A Case Study: France (Initiator) - Romania (Beneficiary) (1989-2007)”,
în Dalia Bâthory, Ștefan Bosomitu, Luciana M. Jinga (eds.), History of Communism in Europe,
vol. 10: „Mister Gorbachev, tear down this •wall!” Socio-economic and Political Consequences
30 Years After, 2019.
4. Vezi capitolul lui Dumitru Lăcătușu din prezentul volum.
5. Liviu Tofan, Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990, Omnium, București, 2021, p. 217.
6. Borbely Erno, Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor '80, ed. îngrijită
de Dalia Bâthory și Andreea Cârstea, cuvânt-înainte de Szocs Geza, Polirom, Iași, 2019.
STUDIU DE CAZ: LUPTA DE REZISTENȚĂ LA MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE 97
episoade mult mai greu de ascuns. Este cazul lui Liviu Cornel Babeș, care pe 2 martie
1989 și-a dat foc pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, în semn de protest la adresa
regimului comunist, afișând mesajul „Stop Morder! Brașov = Auschwitz”1.
Ipoteza de la care pleacă textul de față insistă asupra planului lui Nicolae Ceaușescu
de a-și apăra puterea în fața unei potențiale amenințări exteme/inteme. Astfel, a fost
elaborată o strategie de reacție care a inclus și ordinul secret al MI (nr. 2600 din 1988)
care prevedea organizarea unor grupe de șoc și de intervenție cu misiunea de a rezista
până la restabilirea ordinii, depozite secrete de arme pentru a fi utilizate în caz de nevoie
și apartamente special amenajate ca bază logistică pentru operații de comando.
Având ca studiu de caz atacul asupra sediului MApN în intervalul 22.12.1989 -
26.12.1989, un prim obiectiv al studiului este analiza evenimentelor militare, arătând că
schimbul de focuri în care a fost angrenat sediul MApN nu s-a datorat unor lupte fratricide
pe fondul unei stări de panică. Atacul a fost concertat, pe fondul unei mișcări de rezistență
animate de cadre aparținând Securității, respectiv Ministerului Afacerilor Interne.
La câteva ore după fuga lui Nicolae Ceaușescu, focuri de armă încep să fie trase în
orașe precum Sibiu, Timișoara, BrăilaI. 2, Craiova, dar și în București. Aici sunt vizate
punctele fierbinți care îi găzduiau pe membrii nou-constituitei puteri: clădirea CC al
PCR, sediul TVR, sediul MApN.
Un al doilea obiectiv al prezentei contribuții este exploatarea critică a Dosarului
Kevoluției ca sursă istorică. Cine au fost trăgătorii? Cum au acționat ei? Care a fost
echipamentul militar folosit? Cum au receptat martorii aceste evenimente? Cum s-a
construit narațiunea dominantă privindu-i cei ce se fac responsabili de deschiderea focului
in intervalul menționat? Sunt întrebări care își găsesc răspunsul în diferitele tipuri de
documente (depoziții, mărturii consemnate de procurori prin procese-verbale, liste de
victime, dosare ale victimelor) adunate de procurori. Studiul răspunde și posibilelor
îngrijorări privind gradul de subiectivitate, respectiv valoarea documentară a unor
mărturii ce urmăresc fidel șablonul impus de investigatori.
O altă sursă utilă acestui studiu sunt documentele cu caracter memorialistic lăsate
de actori importanți precum Ion Iliescu, Petre Roman, Dumitru Mazilu. Studiul redă
mărturiile lui Ion Iliescu din diferite momente de după 1989. Departe de un demers
hagiografic și posibil partizan, am considerat importantă narațiunea celui care a fost
conducătorul noului grup de putere. De altfel, pentru stabilirea firului cronologic și
cvenimențial în cazul MApN, am confruntat permanent afirmațiile lui Ion Iliescu cu
alte mărturii relevante în context, în speciale cele aparținând lui Dumitru Mazilu și
Petre Roman. Am fost interesată mai ales de redesenarea atmosferei și a stării de spirit
care au contribuit la luarea primelor decizii, ulterior contestate, ale noii puteri democratice,
inclusiv procesul soților Ceaușescu.
Textul conține trei schițe ale sediului MApN preluate din sursele citate, fără o
intervenție a autoarei. Din acest motiv ele pot conține unele informații eronate sau
incomplete (de pildă, în cazul figurii 3, strada dr. Rainer e ortografiată greșit Reiner).
I. Interviu personal cu Etelka Babeș, 16.06.2016.

2. La Brăila, ca excepție, lupta de rezistență armată (cu focuri de armă) a început abia pe 23 seara.
Pe 22 seara au început, ca și în restul țării, diversiunea informațională (zvonurile care să creeze
panică) și războiul radioelectronic (ținte false pe radiolocatoare). Vezi capitolul lui Mihai Dănilă
despre Brăila din prezentul volum.
Pentru înlăturarea oricăror neînțelegeri, a fost inclusă și o a patra schiță explicativă,

realizată de autoare.
Capitolul urmărește două direcții principale. Prima se oprește asupra conturării
sediului MApN drept centru de interes pentru mișcarea de rezistență, a diferitelor direcții
de tragere, precum și a analizei, din perspectiva discursului dominant, a celor mai
cunoscute episoade legate de atacurile militare din jurul sediului MApN, un exemplu
fiind „cazul Trosca”. Cea de-a doua parte a studiului urmărește prezența și acțiunile
trăgătorilor, precum și armamentul folosit.
De ce MApN?
Noul grup de putere și dinamica evenimentelor

în intervalul 22-26 decembrie 1989
După cum am menționat, câteva obiective strategice intră cu precădere în atenția
trăgătorilor, punctul comun fiind că erau folosite de liderii revoluționarilor. Au fost dc
asemenea vizate și alte obiective strategice, precum unitățile militare și Aeroportul
Internațional Otopeni. Vorbind despre motivul pentru care s-a deplasat la sediul MApN,
Ion Iliescu preciza:
Temerile noastre nu erau lipsite de temei. Primele focuri de armă, deci din clădirea fostului Comitet
Central, au fost urmate de altele, mai intense, venind, de data aceasta, din clădirile vecine.
Revoluționarii care se aflau în jurul nostru au răspuns deîndată, urmați de Armata care, din păcate,
nu dispunea de mijloace adecvate situației: soldații trăgeau cu arme grele pentru a veni de hac
unor indivizi izolați care, între timp, își părăseau ascunzătoarea [...]. Clădirea fostului Comitet
Central ni se părea nesigură și am părăsit-o printr-o ușă laterală. Cum se trăgea în continuare,
împreună cu alți câțiva revoluționari -- printre care Gelu Voican Vbiculescu, pe care nu-1 cunoscusem
decât atunci - ne-am strecurat pe lângă clădiri, am ieșit în bulevardul Magheru, unde, miracol și
semn desăvârșit al suprarealismului situației, un șofer amabil a oprit la solicitarea noastră. I-am
spus cine suntem și l-am rugat să ne ducă la Ministerul Apărării. Am înjghebat un fel de Stat-Major
al revoluției și ne-am stabilit cartierul general la Ministerul Apărării1.
La sediul MApN a avut loc prima întâlnire ce ar putea fi descrisă ca oficială între
reprezentanții Revoluției și cei ai Armatei; au participat loan Crețu, Constantin Isac,
Petre Roman, cărora li s-au alăturat Ion Iliescu, Mihai Ispas, Florin Velicu, Gelu
Voican Vbiculescu din partea revoluționarilor. Din partea Armatei au venit, printre
alții, Victor Athanasie Stănculescu, Ștefan Gușe, Ion Hortopan1 2, Nicolae Militant3,
1. Ion Iliescu, Revoluția română, Editura Presa Națională, București, 2001, pp. 46-47.
2. Ion Hortopan (n. 12.03.1925, Turcinești, jud. Gorj - d. 6.04.2000, București), general român. Pe
1.07.1976, gen.-lt. Ion Hortopan este numit șef al Marelui Stat-Major al Armatei Române și
prim-adjunct al ministrului Apărării Naționale (are aceste funcții până la 31.03.1980). între 1980
și 1990 este comandant al Comandamentului Infanteriei și Tancurilor. în această calitate a îndeplinit
un rol-cheie în reprimarea evenimentelor din decembrie 1989 de la București.
3. Nicolae Militant (n. 10.11.1925, Bălești, jud. Gorj - d. 27.12.1996, București) a fost un general
de armată român, primul ministru al Apărării după Revoluție. A absolvit Academia Militară
Superioară a URSS. A avut parte de o ascensiune rapidă în Armata Română și în PCR în prima
Mihai Chițac1, Gheorghe Dumitru Logofătu2, Iosif Rus3, Traian Dafinescu4 și

Gh. Popescu5. Din partea Securității au fost Grigorie Ghiță6 și Gh. Rațiu7.
jumătate a perioadei comuniste în România. A fost trecut în rezervă în 1978 și transferat pe un

post de funcționar civil, după ce a fost deconspirată o legătură clandestină a sa cu sovieticii.
I. Mihai Chițac (n. 4.11.1928, Suharău, jud. Botoșani - d. 1.11.2010, București) a fost un general
român, ministru de Interne în 1989-1990. Ofițer în Direcția Operații a Marelui Stat-Major (1952-
1954), șef al Secției PL din Comandamentul Trupelor Chimice, comandant al Școlii de Ofițeri de
Chimie (septembrie 1960 - iunie 1961), comandantul Trupelor Chimice (23.01.1968 - 3.01.1990),
comandant al garnizoanei București. A fost înaintat la gradele de colonel (1968), general-maior
(decembrie 1972) și apoi general-locotenent (august 1984). La data de 28.12.1989, gen.-lt. Mihai
Chițac a fost numit ministru de Interne în guvernul Petre Roman. în 1997 a fost trimis în judecată
pentru participarea la reprimarea Revoluției. Doi ani mai târziu, în 1999, a fost condamnat la
15 ani de închisoare și degradare militară.
2. Gheorghe Dumitra Logofătu a fost un general român. A preluat comanda Departamentului Secu
rității Statului în timpul Revoluției. Anterior fusese adjunct al șefului Marelui Stat-Major, delegat
pentru problemele cu Tratatul de la Varșovia și comandant al Academiei Militare (1981-1990).
Pe 29.12.1989, prin decret al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a fost avansat la gradul de
general-colonel.
3. losif Rus (n. 1.02.1936) este un general român de armată. A absolvit cursurile Școlii de Ofițeri
de Aviație (1956) și apoi pe cele ale Academiei Militare - secția Aviație (1965-1968). în decembrie
1982, a fost înaintat la gradul de general-maior și numit comandant al Diviziei 70 Aviație (iulie
1982 - august 1986). în august 1986, a fost numit în funcția de comandant al Aviației Militare
Române, funcție pe care a deținut-o și în timpul Revoluției. Pe 28.12.1989 a fost înaintat la gradul
de general de divizie aeriană, iar la 13.02.1990 a fost numit consilier principal al ministrului în
cadrai MApN. în 2019 a fost trimis în judecată alături de Ion Iliescu și Gelu Vbican Voiculescu
pentru crime împotriva umanității, în Dosarul Revoluției.
4. Traian Dafinescu (n. 26.07.1924, Boroaia, jud. Suceava - București, martie 2002) a fost general
al armatei române. A urmat Academia de Științe Comerciale și Cooperatiste București, Școala de
Ofițeri de Administrație Sibiu (1944-1946, șef de promoție), cursul scurt de educare la Central
de Instrucție, Educație, Cultură și Propagandă Breaza (iulie-august 1946), Universitatea Serală
de Marxism-Leninism (1954-1956), Academia Militară Spate (1949-1951, șef de promoție). La
15.09.1953, maiorul Dafinescu a fost numit șef al secției Planificare materiale evidență și asigurare
la Spatele Forțelor Armate. La 14.06.1961 a fost numit șeful Direcției Intendenței din Coman
damentul Spatelui Forțelor Armate. La 8.06.1970 a fost numit șef de Stat-Major, iar din 1.11.1972
și primul locțiitor al comandantului Comandamentului Serviciilor Armatei, funcție pe care a
îndeplinit-o până la trecerea sa în rezervă, la 17.04.1990. Comandor dr. Marian Moșneagu, „Așii
intendenței române. Gen.-lt. dr. Traian Dafinescu”, Buletinul Arhivelor Militare Române, anul XIV,
nr. 1(51), 2011, pp. 5-10.
5. Gheorghe Popescu a fost un general român. în timpul Revoluției din decembrie 1989 a fost
comandantul diviziei și al garnizoanei mecanizate Timișoara.
6. Grigorie Ghiță (n. 21.11.1932, sat Doba, corn. Pleșoiu, jud. Olt) este un general român care a fost
comandant al Comandamentului Trupelor de Securitate (1984-1990). După absolvirea Școlii de
Ofițeri, a fost repartizat comandant de pluton și companie într-un regiment de infanterie la Școala
de Ofițeri de Infanterie. în mai 1980, este înaintat la gradul de colonel și numit șefia secția Operații
în Armata a 3-a, apoi devine locțiitor al comandantului Armatei a 3-a (noiembrie 1981 - noiembrie
1984). în august 1984 este înaintat la gradul de general-maior (cu o stea). în noiembrie 1984 -
martie 1990 a fost comandant al Comandamentului Trupelor de Securitate (actuala Jandarmerie).
A fost trecut în rezervă cu gradul de gen.-mr. la 14.05.1990. Generalul Ghiță a fost judecat în
Dosarul Otopeni, care a investigat circumstanțele morții a 50 de militari la Aeroportul Militar
Otopeni. A fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din
culpă, prin Decizia penală nr. 20/2001 a Curții Supreme de Justiție și ulterior grațiat pe 14.04.2003.
încă din data de 23 decembrie, după o noapte de foc în București, era tot mai evident
atât pentru revoluționari, cât și pentru reprezentanții Armatei că se declanșase o luptă
de rezistență bine organizată și condusă după un plan dinainte stabilit. Sunt mărturii
care arată că un astfel de plan a și fost găsit în seara zilei de 23 decembrie. Documentul
marca tunelurile subterane. Ținând seama și de locurile în care intensitatea focurilor
de armă era mai mare, conducerea Armatei a apreciat că cea mai mare concentrare
de forțe era în preajma locurilor unde s-ar fi putut afla soții Ceaușescu, incluzând:
bulevardul Primăverii, sediul fostului CC al PCR, dar și în apropierea Televiziunii,
Radiodifuziunii, MApN. în acel moment nu mai exista niciun dubiu, cel puțin pentru
reprezentanții Armatei, că incinta MApN era una dintre țintele predilecte ale luptei „de
gherilă urbană”1. Chiar și în aceste condiții sau tocmai din cauza acestei situații, sediul
MApN își consolidase poziția de centru de comandă al nucleului noii puteri. Pe lângă
deciziile legate de componența și funcționarea propriu-zisă a structurilor ce tocmai
fuseseră create, revoluționarii, împreună cu responsabilii din Armată, încercau să contraca
reze lupta de rezistență care îi amenința direct. Confruntați cu un inamic necunoscut,
ale cărui forță și calibru nu puteau fi ghicite, prima reacție a fost suspiciunea. Cine a
trădat? Cine trage? Cine vrea să răstoarne Revoluția făcută de popor? în acest context,
generalul Iulian Vlad, aflat în sediul CC, a fost somat să se prezinte la MApN. Scopul
era punerea lui sub strictă supraveghere. Nu puțini au fost cei care au considerat
Securitatea responsabilă pentru incidente, încă de la primele focuri trase, iar Iulian
Vlad, în poziția sa de șef al Departamentului Securității Statului, era suspectat că i-ar
coordona pe trăgători. Trebuie amintit aici că timp de 36 de ore, secondat de generalul
Ștefan Gușă (Gușe), șeful Securității nu a părăsit sediul puterii de la CC, cu toate
apelurile care s-au făcut în acest sens, inclusiv să apară la Televiziune pentru a le cere
teroriștilor, fără echivoc, să înceteze focul. Refuzul a întărit suspiciunile revoluționarilor
și ale conducerii FSN. în declarația dată în fața procurorului militar Gheorghe Diaconescu,
Iulian Vlad a recunoscut cine erau teroriștii (în primul rând, cadre din Direcția a V-a și
USLA) și modul lor de acțiune (lupta de gherilă urbană, disimulată, cunoscând terenul,
comunicații speciale, arme speciale etc.)12.
Chiar și așa, pe 24 decembrie a fost întocmit un plan comun de acțiune, forțele din
MI alăturându-se în mod oficial misiunilor desfășurate de Armată. Deși acest amănunt
este relativ cunoscut, țin totuși să-l subliniez pentru publicul larg, mai ales în contextul
în care tot la sediul MApN s-a decis și aducerea „teroriștilor” capturați, inclusiv luptători
USLA. La o primă citire a surselor, ar putea părea neverosimil ca „teroristul” din seara
precedentă să devină camarad de luptă a doua zi. Explicația rezidă, pe de o parte, tocmai
1. Este afirmația pe care o face Aurel Perva în urma discuțiilor purtate cu Silviu Brucan, Nicolae
Militaru și Radu Nicolae. Vezi Aurel Perva, Carol Roman, Mistere neelucidate ale Revoluției
române de la 1989. După 30 de ani, Balcanii și Europa, București, 2019, pp. 67-69.
2. Mădălin Hodor, „Cine au fost «teroriștii»? Iulian Vlad spune că erau de la Securitate. Declarație
olografă”, revista 22, 21.12.2017, https://revista22.ro/actualitate-intema/cine-au-fost-teroristii-
iulian-vlad-spune-c-erau-de-la-securitate-declaraie-olograf. Aceste fapte îi erau cunoscute dinainte
de Revoluție. Chiar dacă ar fi să credem că nu el îi coordona sau chiar că n-ar fi putut să-i oprească,
rămâne cert că ar fi putut alerta Armata și autoritățile încă din ziua de 22 decembrie asupra
identității și modului de acțiune ale teroriștilor, salvând astfel poate sute de vieți omenești.
Inacțiunea generalului Vlad poare fi privită ca o crimă împotriva umanității.
STUDIU DE CAZ: LUPTA DE REZISTENȚĂ LA MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE 11) I
in acest plan comun de luptă și în punerea, cel puțin la nivel declarativ, a efectivelor
Ml în slujba Revoluției. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că rețeaua luptei de
i< zistență nu includea toate cadrele USLA și ale Direcției a V-a, ci doar o parte a lor,
iestul rămânând la vedere, „infiltrate” în noile structuri.
în ciuda tuturor măsurilor luate, schimbul de focuri - reflectat în numărul victimelor
continua să se intensifice. în memoriile sale, Ion Iliescu amintește:
Pentru a ne face o imagine asupra condițiilor extrem de tensionate și a stării de spirit în care CFSN
a trebuit să lucreze, este suficient, cred, să rememorăm câteva din situațiile limită de atunci. în
primul rând, nu știam încă nimic de soarta fostului dictator și focurile de armă continuau, datorate,
din câte se spunea, unor unități de luptă urbană, de care nimeni nu avea habar și a căror importanță
ne era imposibil să o apreciem. Știri îngrijorătoare - și pe care nu aveam cum să le verificăm -
plouau de pretutindeni. Mai mult, chiar șeful Marelui Stat-Major, generalul Gușe, părea depășit
de evenimente1.
între timp, liderii Revoluției erau tot mai convinși că sunt direct vizați de lupta de
gherilă. Misiunea luptătorilor neidentificați era „decapitarea Revoluției”. într-adevăr,
deși militarii din MApN explicau punctele fierbinți din București raportându-se la cuplul
('eaușescu, focurile de armă păreau să urmărească noul nucleu de putere: declanșarea
ntacului armat din seara zilei de 22 decembrie în sediul CC (adică tocmai acolo unde
sc întrunise grupul care începuse să redacteze comunicatul către țară al CFSN), apoi în
i tirul Televiziunii (cu tiruri îndreptate îndeosebi spre etajul 11, unde se aflau revolu
ționarii) și mai apoi în jurul MApN, unde se retrăseseră tocmai pentru a fi mai în
siguranță. Aceste tentative au continuat și în ziua de 23 decembrie, mai precis în noaptea
dc 23/24 decembrie, când s-a încercat lichidarea comandamentului tinerilor revoluționari.
În urma acestui ultim episod, Ion Iliescu le-a cerut revoluționarilor să se adăpostească
in sediul MApN12.
Nu doar revoluționarii, ci și membri ai familiilor acestora s-au aflat în zilele Revo
luției la sediul MApN. Același Dumitru Mazilu povestește cum, pe 25 decembrie 1989,
singura soluție pentru a oferi ajutor medical soției sale, puternic marcată de ancheta la
care fusese supusă într-o circumscripție de Miliție, a fost să o transporte sub pază
militară strictă la MApN. Aici a fost cazată în căminul Armatei. Mazilu descrie cu multă
emoție starea de confuzie în care se găsea partenera sa, convinsă că toți cei din jur vor
să îi otrăvească, că de fapt sunt prizonierii teroriștilor, motiv pentru care striga obsedant:
„teroriști, teroriști, securiști, securiști”3.
Sediul Ministerului Apărării Naționale

Sediul MApN era situat în cartierul Drumul Taberei din București, într-o zonă intens
populată. Corpurile de clădire în care funcționau serviciile ministerului ocupau un
perimetru de aproximativ 500 de metri, delimitat în partea de nord de Drumul Taberei,
pe linia trasată de complexele comerciale Favorit și Orizont, până la fosta stradă
1. Ion Iliescu, Revoluția română, p. 57.

2. Dumitru Mazilu, Revoluția furată. Memoriu pentru țara mea, Cozia, București, 1991, p. 79.
Ho Și Min (redenumită după 1989 bulevardul Milea, iar la momentul publicării acest
studiu purtând numele bulevardul General Paul Teodorescu). Pe această latură era situa
punctul de control numărul 1. în capătul dinspre est se afla clădirea centrului de calea I
al MApN. Gardul dinspre latura estică se învecina cu o alee, dincolo de care se aflai ’
o parcare, o clădire aparținând Ministerului Comerțului Exterior și, coborând spre suc. ।
o altă unitate militară. în interiorul ministerului, pe această latură se aflau, de la nor;
la sud, clădirea comandamentului servicii și cea care găzduia Consiliul Politic Superic:
Vecinătatea sudică era cimitirul Ghencea, care continua în partea dreaptă cu locuir.
private, iar pe cea stângă cu blocuri de locuințe. Gardul vestic era despărțit de blocuri:
de locuințe prin Aleea Haiducului. în interiorul ministerului, pe această din urmă lătur,
se afla căminul Haiducului, în care erau cazate cadre militare. împrejmuirea era dintr-ur I
gard de beton de circa 150 cm, care continua pe înălțime cu plasă de sârmă. Spre es:
pe Șoseaua Panduri, la un kilometru distanță, se afla Academia Militară, de unde ar I
fost chemați primii militari pentru întărirea pazei la minister.
Apărarea incintei MApN în intervalul 22-28 decembrie 1989 s-a realizat cu ur |
dispozitiv alcătuit din 2.137 de militari (printre care cei din Regimentul de Gardă ș
elevii Academiei Militare), 63 de tancuri (venite de la Pitești și Târgoviște), 49 di
TAB-uri1 și două baterii de luptă antiaeriană. Desfășurarea de forțe era cu atâ
rnai impresionantă cu cât întregul dispozitiv se întindea pe o suprafață de aproximati
2 kilometri pătrați12. Trebuie precizat că unitățile de tancuri s-au alăturat dispozitivulu.
de apărare în seara zilei de 23 decembrie. Rămâne astfel legitimă întrebarea privinc
incapacitatea acestor forțe de a identifica, a neutraliza și a reține trăgătorii plasați îr
blocurile de locuințe din zonă, mai ales că numărul total al victimelor este impresionant
59 decedați, 105 răniți prin împușcare, 19 reținuți, 2 vătămați.
1. în timpul Revoluției a fost folosit modelul TAB 77. Un transportor amfibiu blindat este împărțit
în trei compartimente: camera de conducere (în față), ocupată de mecanicul conductor și comandant:
camera desantului (la mijloc), în care trăgătorul se află în turelă și soldații pe scaunele laterale și
bancheta din spate; camera energetică. Pe pereții laterali se află câte trei ambrazuri pe unde soldații
pot trage cu arma din dotare. Blindajul asigură protecție împotriva schijelor artileriei și gloanțelor
trase de la o distanță minimă de 100 de metri, dar și a efectelor armelor de nimicire în masă
printr-o instalație de filtroventilație. Vehiculul este înarmat cu o mitralieră grea MTB de calibru
14,5 mm și una de calibru 7,62 mm. în plus, un soldat este dotat cu aruncătorul de grenade AG-7,
ceilalți putând folosi 21 de grenade defensive F1. Alexandra Șerban, „Vehiculele blindate de luptă,
taxiurile înarmate de pe front”, Historia, nr. 10 (special), martie 2015, https://account.paydemic.
com/buy/FCKVQTHB2ZHIHLGKHTH7NUSKBA, accesat pe 23.04.2022.
2. în zona sediului MApN a existat o mare aglomerare de forțe, alcătuită din subunități ale mai
multor unități militare din București, respectiv UM 01026, UM 01046, UM 01210, UM 02210,
UM 01831, dar și din teritoriu, respectiv UM 01171 Buzău, UM 01303 Târgoviște. La acestea
s-au adăugat efective din cadrul Academiei Militare și ale Academiei Tehnice Militare.
sTUDju
Dec^nA De,,‘^BNTiLA
^sterul
103
Figura 2. Schiță generală a MApN, decembrie 1989

Sursă: Arhiva Parchetului Militar, fond MApN, dosar 1 l/P/2014, voi. I: Evenimente din zona
Academiei Militare, ff. 123-130
22 decembrie 1989, începutul rezistenței cadrelor Securității

si ale Ministerului Afacerilor Interne
>
Conform martorilor, primele focuri au început în seara de 22 decembrie, în jurul orei

17:30. Una dintre locatarele blocului B3, aflat vizavi de sediul MApN, plasează deschi
derea focului înainte de căderea nopții. Ea povestește cum, în lumina crepusculului, a
observat un grup de cinci bărbați înarmați care s-au deplasat în apropierea blocului de
locuințe, de unde au început să tragă în direcția Ministerului. Militarii au ripostat.
Apostrofați de soțul martorei să înceteze focul, trăgătorii i-au amenințat cu moartea pe
cei doi, după care au fugit1. Acest prim episod avea să deschidă noaptea sângeroasă
22/23 decembrie 1989, când schimburile de focuri au cunoscut o intensitate deosebită.
De altfel, în zona MApN - Academia Militară, în jurul orei 22:00, cele două instituții
1. Dosarul Revoluției, fond MApN, voi. VIII, Victime prin împușcare, Declarație de martor, Cosma
Viorica, ff. 74-75.
sunt atacate simultan. în declarația sa privind evenimentele din seara zilei de 22 decem
brie, col. Alexandru Bodoni, căruia i se încredințase misiunea de a comanda un deta
șament alcătuit din 52 de cadre didactice ale Academiei Militare în vederea apărării
sediului MApN, a indicat cum, asupra autobuzului în care se găseau cadrele militare,
s-a deschis focul dinspre Șoseaua Panduri, din clădirea fabricii de betoane. Militarii
s-au retras în clădirile Academiei din imediata apropiere, dar schimbul de focuri nu a
încetat, ci s-a intensificat, persoane identificate ca „teroriști” pătrunzând în curtea și
diferitele corpuri de clădire ale Academiei Militare. Către ora 24:00, asupra militarilor
s-a tras din toate corpurile de clădire: corpurile D, C, A, atacuri soldate cu cel puțin
trei morți și mai mulți răniți1. Calibrul gloanțelor recuperate din incinta Academiei
militare i-a surprins pe militari: 5,6 milimetri; Armata nu avea în dotare armament care
să utilizeze acest tip de muniție. Un alt element care i-a convins pe militari că cei care
trag asupra lor nu pot fi decât „teroriști” a fost și zgomotul specific, mai estompat,
produs de aceste arme. Cadența a fost la rândul ei descrisă ca fiind mai mică decât a
pistoalelor-mitralieră aflate în posesia Armatei1 2.
Figura 3. Pozițiile de tragere asupra Academiei Militare, dinspre Șoseaua Panduri, 22 decembrie 1989
Sursă'. Arhiva Parchetului Militar, fond MApN, dosar 1 l/P/2014, Evenimente din zona Academiei
Militare, Declarație de martor, Alexandru Bodoni, ff. 2-4
1. Dosarul Revoluției, fond MApN, voi. I, Evenimente din zona Academiei Militare, Declarație de
martor, Gheorghe Georgel, f. 24.
2. Dosarul Revoluției, fond Rapoarte cadre MI, voi. 28, f. 391.
La sediul MApN, soldaților în termen din regimentul de gardă li s-au alăturat și

studenți ai Academiei Militare. Depozițiile martorilor indică o stare de confuzie și o
panică generală în rândul superiorilor, ordinele date fiind contradictorii, ba chiar ilogice
și periculoase în cazul unei confruntări armate reale. Misiunea primită inițial a fost de
patrulare în afara perimetrului unității. Veștile alarmiste privind intensificarea focului
în diferite puncte-cheie ale capitalei i-au făcut pe superiori să revină asupra ordinului
inițial și să dispună soldații de pe latura nordică în posturi de pază în interiorul unității:
„In seara zilei de 22.12.1989, am primit ordin să intrăm în dispozitiv de apărare, în
incinta MApN, în dreptul clădirii centrului de calcul, unde am săpat și tranșee. Am luat
poziția pentru luptă culcat, cu fața către bulevardul Drumul Taberei. Păstram o distanță
de 2 metri între noi și de 3-4 metri față de gard”1. Pe latura de est, în schimb, deși au
arătat pericolul la care sunt expuși, soldații au fost lăsați în afara perimetrului:
în data de 22.12.1989 orele 22:30 am ajuns la Ministerul Apărării Naționale împreună cu alți 10 ofițeri
elevi. Am intrat în curtea ministerului de unde maiorul Popescu ne-a repartizat pe latura de la
comandamentul serviciilor Armatei pe aleea dintre unitatea de construcții și minister unde erau
parcate sute de mașini (în afara gardului, deși noi am atras atenția că riscam să fim împușcați de
soldații care erau în curtea ministerului), de la punctul de control până la bulevardul Drumul Taberei12.
în jurul orei 22:30-23:00, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, trăgători

necunoscuți au deschis focul asupra clădirilor ministerului, atât pe latura de nord, cât
și pe cea estică și cea de sud, din vecinătatea cimitirului Ghencea: „împotriva noastră
se trăgea la un moment dat din 3 direcții, dinspre Orizont, cimitirul din spatele MApN
și centrul de calcul. Dacă nu executam locașul de tragere mai adânc, nu se știe ce se
putea întâmpla”3. Pentru a spori starea de panică, atât direcțiile de tragere, cât și
metodele folosite au fost dintre cele mai variate.
Direcții de tragere
Drumul Taberei
Indiscutabil, punctul de plecare a focului a fost latura de nord a ministerului, din direcția
blocurilor de locuințe cu 4 etaje din fața punctului de control dinspre Drumul Taberei.
Nicolae Andreescu, rănit în primele zeci de minute ale confruntării, descrie astfel
împrejurările în care a fost rănit:
în jurul orelor 23:00, în timp ce efectuam serviciul de pază, din direcția complexului Orizont a
început să se execute foc asupra MApN. Focul era aparent necontrolat, se trăgea din direcții diferite
și din locuri aparent ascunse. Eu eram chiar la intrarea principală și aveam misiunea de a nu
permite persoanelor străine să intre în obiectiv. Comandantul Geantă ne-a precizat să facem uz
de armă numai în situația în care se va executa foc asupra noastră. în momentul în care a început
1. Dosarul Revoluției, fond MApN, voi. III, Victime prin împușcare, Declarație de martor, Neagu
Floricel, ff. 157-160.
2. Ibidem, voi. I, Declarație de martor, Ungureanu Dănuț, f. 339.
3. Ibidem, Declarație de martor, Popescu Ion, f. 316.
să se tragă asupra sediului MApN eu nu am executat foc. în prima fază, am încercat să descopăr
eventualii trăgători. După 15-20 de minute de la deschiderea focului, am fost rănit în zona
piramidei nazale, prin atingere, de un glonț venit dinspre complexul Orizont1.
f igura 4. Pozițiile de tragere asupra MApN, dinspre bulevardul Drumul Taberei, 22 decembrie 1989
Sursă: Arhiva Parchetului Militar, fond MApN, dosar 1 l/P/2014, Evenimente din zona Academiei Militare
Aflat la etajul clădirii, Gheorghe Moșneag a putut observa și pozițiile exacte ale
trăgătorilor: „Pe timpul participării la apărarea MApN, când s-a deschis foc asupra
noastră, de la fereastra clădirii în care mă aflam am observat foc la gura țevii și am
auzit zgomot care venea din direcția blocului cu 4 etaje din dreapta complexului Orizont.
I’lacăra se vedea la etajul 2 și pe acoperișul blocului. Nu am observat persoanele care
executau focul”I.2.
Rafalele venite din direcția blocurilor de locuințe au fost dublate de focuri de armă
trase din mașini, fie ele autovehicule ori autoutilitare. Cpt. Victor Stoica descrie cum
în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în jurul orei 23:45, asupra centrului de calcul al
MApN s-a deschis foc automat din două autovehicule. Unul dintre ele era un camion
cu remorcă. Martorul afirmă că un grup de persoane de pe platformă a tras, apoi au
dispărut, alungate de riposta militarilor care apărau obiectivul. Șoferul și pasagerul din
dreapta au fost uciși în schimbul de focuri. Al doilea autovehicul din care martorii au
afirmat că s-a tras era un automobil marca Opel, de culoare albastru-verzui, care a fost
imobilizat relativ rapid de militarii ce apărau intrarea în unitate, șoferul fiind, de
asemenea, rănit mortal3. în declarația sa, Savu Vasile precizează și numărul de înmatriculare
I. Ibidem, voi. III, Declarație de persoană vătămată, Andreescu Nicolae, ff. 34-35.
2. Ibidem, voi. I, Declarație de martor, Moșneag Gheorghe, f. 328.
3. Ibidem, Declarație de martor, Victor Stoica, ff. 22-24.
al mașinii Opel: 7 B 1037. Concluzia procurorilor în acest caz a fost că „în noaptea
de 22/23.12.1989, în jurul orei 24:00, militarii aflați în dispozitivul de pază al sediului
MApN, în contextul zvonurilor privind iminența unui atac al unor «teroriști străini»,
au deschis foc cu armamentul din dotare în direcția unui autoturism marca Opel cu
numărul de înmatriculare 7-B-1037, care circula pe b-dul Drumul Taberei, dinspre
str. Miron Constantinescu [actuala str. Sibiu, n.n.] către Academia Militară”1. Per
soanele care se aflau în interiorul autoturismului, identificate ulterior ca fiind lonescu
Michael Cecil, Sabău Gavril și Cabalortă Constantin, au decedat în urma rănilor.
Conform rezoluției procurorilor, cei trei ar fi fost muncitori la fabrica Turbomecanica
din București.
Conform declarației Anastasiei Sabău, soția victimei Gavril Sabău, proprietarul și
șoferul mașinii, în acea seară de 22 decembrie, cei trei se deplasau spre sediul Televiziunii
ca să li se alăture revoluționarilor. lonescu Michael Cecil participase în seara de
21 decembrie la protestele din Piața Universității și toți trei fuseseră prezenți în
fața CC în dimineața zilei de 22 decembrie123.Acest caz a făcut obiectul dosarului
nr. 1094/P/l 991 al Direcției Procuraturilor Militare, care, prin rezoluția din data la
8 iulie 1992, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la uciderea lor prin împușcare.
Din motive de spațiu nu detaliem acest studiu de caz, care în mod cert merită o analiză
mai amănunțită. Se naște și întrebarea cum au trecut aceste autovehicule de punctele
de control organizate pe bulevardul Drumul Taberei. Cu atât mai mult cu cât Virgil
Avădanei, în declarația de martor datată 18 mai 1992, afirma că incidentul în care a
fost implicată mașina Opel nu a fost unul izolat, că în acea noapte „se circulase în zonă
în ambele sensuri”, fapt ce i-a întărit convingerea că și de această dată focurile de armă
au plecat din interiorul autoturismului.
Conform martorilor care au făcut parte din aceste filtre, un prim punct de control era
instalat în apropierea incintei MApN, către Piața Moghioroș, fiind organizat de voluntari,
sprijiniți de un transportor blindat care patrula între punctul de control și minister. Un
al doilea punct de control exista la intersecția cu Piața Moghioroș, în componența căruia
se aflau mai multe blindate. Ștefan Agapciuc, care a fost unul dintre voluntarii punctului
de control din apropierea incintei MApN în noaptea de 22/23.12.1989, în intervalul
23:30-02:00, nu își aduce aminte să fi văzut mașina Opel. Singurul incident la care a
asistat a implicat un autovehicul Dacia 1300, de culoare roșie, care a forțat trecerea
prin baraj. Dacia se deplasa din direcția ministerului spre Piața Moghioroș. Neputând
trece, a schimbat brusc direcția, moment în care ocupanții mașinii au început să tragă,
martorul observând flacără la gura țevii. Ulterior au fost blocați de TAB-ul care se afla
zv • • • .a
in proximitate și capturați .
Lipsa de coerență între diferitele declarații ar putea fi explicată prin mărturia unui
al treilea participant la evenimente. în noaptea de 22/23 decembrie 1989, Gheorghe
Dumitru aude la rândul său mesajul transmis populației din București de a merge să
apere Televiziunea. în jurul orei 24:00 pleacă spre sediul Televiziunii cu mașina sa, o
Dacia de culoare verde. Avea domiciliul în cartierul Drumul Taberei și inițial s-a deplasat
1. Ibidem, voi. VIII, Victime prin împușcare.

2. Ibidem, voi. VIII, Victime prin împușcare, Declarație de martor, Anastasia Sabău, ff. 9-57.
3. Ibidem, Declarație de martor, Agapciuc Ștefan, ff. 115-116.
pe strada Compozitorilor (în prezent bulevardul 1 Mai), paralelă cu bulevardul Drumul

Taberei, apoi pe fosta stradă Miron Constantinescu, pe latura vestică a incintei MApN.
Ajuns la intersecția străzii Miron Constantinescu cu Drumul Taberei, a virat dreapta,
intenționând să continue deplasarea prin fața ministerului. Martorul confirmă că pe
bulevard circulau și alte autovehicule civile, pe ambele sensuri de mers, dar și că nu a
întâlnit puncte de control și nici nu a auzit focuri de armă. Cum punctele de control
fuseseră instalate doar în marile intersecții, era, iată, lesne pentru oricine circula pe arterele
secundare să ajungă în punctele cele mai fierbinți, fără a fi oprit ori măcar reperat. Unul
dintre martorii intervievați își amintește acest episod, mai precis „o mașină bleu străină”
(mașina marca Opel) care a venit pe aleile din spatele blocurilor, oprind ulterior pe banda
a doua a bulevardului, vizavi de MApN, de unde ocupanții au tras în direcția santinelei1.
Gheorghe Georgel amintește focul deschis în seara de 22 decembrie, în jurul orei
22:00, dintr-o mașină Ford Taunus, din care se trăgea prin geamul deschis din dreapta
spate. Soldații din dispozitiv au executat foc deschis, omorând toți ocupanții mașinii,
cu excepția șoferului, care a fost recuperat de un autovehicul marca Dacia. Gestul a
fost interpretat de martor ca unul de „umanitate”, fără a exista o suspiciune care să
planeze asupra bunului samaritean12.
Episodul „basculanta"
Una dintre provocările acestui text a fost plasarea cronologică și conturarea cât mai
veridică a episodului „basculanta”. Soldații aflați în imediata apropiere a gardului către
bulevardul Ghencea amintesc cum, în jurul miezului nopții, pe data de 22 decembrie
1989, pe sensul de mers dinspre Piața Moghioroș spre Favorit, deci cel din imediata
apropiere a MApN, o basculantă se deplasa cu viteză redusă, iar din interiorul ei se
trăgea spre unitate. Se trăgea și invers. în momentul în care a ajuns în dreptul punctului
de control, basculanta a oprit, un bărbat în ținută civilă a deschis portiera dreaptă, a
coborât din cabină și a început să tragă cu un pistol-mitralieră în direcția soldaților.
Floricel Neagu, care a fost rănit prin împușcare în urma acestui atac, precizează în
ultima sa mărturie, cea din 2007:
Cel care a coborât din cabina basculantei, executând foc înspre unitate, s-a apropiat de gardul unității
pe care a încercat să-l sară, moment în care militarii din apropierea mea au deschis foc asupra lui și
acesta s-a prăbușit. Nu cunosc ce s-a întâmplat cu acesta. Tot în acele momente am văzut cum din
cabina basculantei, de pe locul șoferului a coborât un alt bărbat în ținută civilă. A ocolit cabina prin
față moment în care a fost împușcat de militarii din dispozitiv, prăbușindu-se la pământ3.
Informațiile nu coincid întru totul cu depoziția aceluiași martor dată în ianuarie

1990, unde schimbul de focuri între cei doi civili neidentificați și militarii din incinta
MApN apare descris ca fiind mult mai intens și unde se face precizarea că cele două
corpuri au fost recuperate de soldați.
1. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători ți mistificatori.

Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Polirom, Iași, 2019, p. 168.
2. Dosarul Revoluției, vol. I, Declarație de martor, Gheorghe Georgel, ff. 55-57.
3. Ibidem, vol. III, declarație Neagu Floricel, ff. 157-160.
Un alt martor, aflat conform dispunerii în dispozitiv în imediata apropiere a milita

rului Floricel Neagu, amintește, în același interval orar, același amplasament, un camion
cu remorcă de pe platforma căruia „teroriști” în combinezoane negre, cu părul lung și
arme automate trăgeau în direcția MApN. în urma schimbului de focuri teroriștii au
fost uciși. în schimb, ocupanții cabinei au reușit să fugă printre blocurile din fața
ministerului. Analizând cât mai multe mărturii din Dosarul Revoluției, am ajuns la
concluzia că este cel mai probabil vorba despre același camion care apare și în
depoziția lui Victor Stoica și foarte probabil despre basculanta descrisă de Floricel
Neagu. Explic diferențele notabile în descrierea evenimentelor prin modul în care
au fost colectate aceste mărturii. Mai exact, narațiunea, ghidată de procuror, este
construită în jurul momentului când victima a fost rănită, detaliile insistând mai mult
asupra martorilor care pot corobora informația și mai puțin asupra detaliilor legate
de identitatea trăgătorilor și circumstanțele exacte. în 2005, Oprea Gheorghe și
Florescu Maria s-au constituit parte civilă în proces, solicitând condamnarea celor ce
se fac vinovați de moartea fiilor lor, Oprea Gheorghe Emil și Lazăr loan, cele două
victime omorâte prin împușcare în episodul camionului cu „teroriști”. în declarația
dată, Oprea Gheorghe relatează că, în noaptea de 22/23 decembrie 1989, fiul său care
lucra ca șofer pe un camion a plecat însoțit de cumnatul său spre sediul Radio, alături
de alți revoluționari. Ajunși în fața sediului MApN, au fost împușcați mortal. Maria
Florescu precizează că datele pe care le deține provin de la o a treia victimă (rănită
în picior) a incidentului, un coleg al șoferului ucis. Conform acestuia, cei doi lăsaseră
un grup de revoluționari în dreptul Poștei Drumul Taberei și se întorceau către
Radio, pentru a-i prelua pe alții1. Nu există informații suplimentare despre identitatea
martorului. De asemenea, relatarea nu este coroborată de alți martori care se aflau în
acea zonă. Semnificativ mi se pare că voluntarii prezenți la filtrul amplasat chiar în
dreptul Poștei Drumul Taberei nu au menționat acest incident ori măcar prezența
camionului în zona de care răspundeau.
Cimitirul Ghencea
Cea de-a doua direcție de tragere a fost dinspre cimitirul Ghencea. Militarii plasați pe
latura de est, în afara gardului, au avut una dintre cele mai grele misiuni, fiind practic
înconjurați:
în jurul orei 23-23:30 a început să se tragă puternic dinspre cimitirul Ghencea și casele de lângă
punctul de control. Neștiind ce se întâmplă (gloanțele șuierau pe lângă noi, loveau mașinile),
deoarece nimeni nu ne-a spus despre ce este vorba, ne-am retras spre bulevard. în momentul
ajungerii la bulevard, patru dintre colegii mei au fugit printre mașini în dreapta spre blocul unde
era o altă unitate militară, iar noi am rămas culcați sub primele trei mașini de la bulevard spre
punctul de control. După câteva minute a început să se tragă asupra noastră din și de pe blocul
din fața ministerului. Deoarece nu am văzut nimic, nu am deschis foc. A urmat o perioadă de
10-15 minute de liniște, apoi a început din nou să se tragă, de data aceasta dintr-o mașină străină
de culoare albastră. Am deschis și eu foc, ca și colegii mei, asupra acesteia (dimineață s-au găsit
două cadavre). în același timp cu mașina s-a deschis foc din blocul din față. în acest vacarm am
auzit cum în curtea ministerului se striga: „S-au infiltrat teroriști între mașini”. Din acel moment,
1. Dosarul Revoluției, fond MApN, voi. VII, f. 119.

orice mișcare făceam se trăgea în noi. în jurul orei 04:30, în dimineața zilei de 23.12.1989 am
reușit să intrăm în curtea ministerului1.
DKiiTTL-rt/ evcuêi
Figura 5. Direcții de tragere, foc încrucișat asupra incintei MApN, 22 decembrie 1989
Sursă'. Arhiva Parchetului Militar, fond MApN, dosar 1 l/P/2014, voi. I, Evenimente din zona
Academiei Militare, document Declarație de martor Ungureanu Dănuț, f. 339
Episodul este relevant pentru gravitatea situației și puterea atacului asupra MApN.
De altfel, numeroase mărturii indică cimitirul Ghencea și blocurile din imediata vecinătate
ca punct de comandă al rezistenței. Pe data de 25 decembrie s-a făcut o scotocire în
zona caselor de unde, în timpul nopților și al zilelor precedente, se trăgea cu înverșunare.
Jurnalistul Aurel Perva arată că a discutat cu cetățenii din vecinătate și toți au spus că
s-a tras asupra MApN de pe case, de pe magazii, de pe garaje. Pe platforma unei vile
aflate în fază finală de construcție s-au găsit tuburi de cartușe trase și cartușe netrase.
Perva și Roman fac observația că, „deși s-a tras din foarte multe amplasamente, este
singurul loc din zonă de unde au putut fi recoltate probe materiale”12. Col. Ion Aluneanu
descrie în mărturia sa incidentele armate petrecute spre latura de sud. Astfel, au fost
identificați trăgători și ulterior descoperite arme-mitralieră în blocurile de locuințe din
vecinătate, mai precis blocul CI aflat pe strada Compozitorilor. Col. Aluneanu aprecia
că acțiunile au fost bine organizate și coordonate prin semnale luminoase din capela
cimitirului civil Ghencea3. Direcția de tragere s-a menținut și chiar s-a intensificat în
următoarele zile. în declarația sa de martor, Costică Marcu preciza:
în noaptea de 22.12.1989, fiind instalat la etajul clădirii se trăgea asupra mea dinspre cimitirul
Ghencea. în noaptea de 23/24.12.1989 am ocupat prima linie de apărare a MApN pe latura de sud
a ministerului. De această dată m-am convins că se trăgea asupra mea din cimitirul Ghencea unde
1. Ibidem, voi. I, Declarație de martor, Ungureanu Dănuț, f. 339.

2. Aurel Perva, Carol Roman, Mistere neelucidate ale Revoluției române..., p. 71.
3. Dosarul Revoluției, voi. I, Declarație de martor, Aluneanu Ion, f. 6.
ur UE KßZis 1LJN ț A A LUI NICOLAE CEAUȘESCU ȘI A SECURITĂȚII
erau infiltrați teroriști. Mai mult s-a tras din capela cimitirului, dar pentru inducerea în eroare s-a
tras din mai multe locuri din cimitir. în noaptea de 24/25.12.1989, s-a tras atât din cimitir, cât și
din blocurile cu locuințe de pe strada Haiducului (vizavi de căminul Haiducului). S-a tras din
blocul CI, de pe strada Compozitorilor [...]. Focul executat dinspre cimitir asupra noastră era
dirijat prin cartușe trasoare trase pe direcția cimitirului, cât și din blocurile de pe strada Haiducului
(de pe geamurile de la baie de la etajul VI și de pe terasa blocului CI, la intersecția str. Haiducului
cu str. Compozitorilor). Pe timp de noapte am sesizat că dirijarea focului teroriștilor se executa
prin diferite semnale din unele apartamente și prin stingerea și aprinderea luminilor sau semnale
de lanternă din 30 în 30 de secunde. Imediat începea tirul care dura 15-20 minute și se oprea1.
Informațiile sunt coroborate de numeroase alte mărturii pe care din rațiuni de spațiu
nu le putem reda în cadrul acestui capitol. Astfel, prezența și acțiunea membrilor
rezistenței în zona cimitirului este una dintre certitudinile episodului MApN, în ciuda
unor opinii contrare formulate de civili prezenți în zonă. Una dintre cele mai credibile
mărturii îi aparține actorului Sandu Mihai Gruia, care în zilele Revoluției a locuit la
părinții săi, în blocul CI. Acesta explică că locatarii au organizat paza ad-hoc a imobi
lului, fiindu-le permis accesul doar locatarilor care se cunoșteau bine între ei, majoritatea
persoane în vârstă și incapabile de asemenea fapte. De altfel, în data de 24 decembrie
1989, militarii din MApN au intrat cu forța în apartamentul unde locuiau două bătrâne
doar ca să constate că nu existau urme care să indice prezența luptătorilor. El admite
însă ipoteza ca atacurile să fi fost date de pe acoperișul blocului unde se putea ajunge
de pe imobilele din vecinătateI. 2.
Aleea Haiducului
Nu mai lipsite de consecințe au fost tirurile executate în partea de vest a perimetrului, din direcția
blocurilor aflate pe Aleea Haiducului, situate paralel cu căminul Haiducului. Principala mărturie
îi aparține lui Marangoci Mihai, aflat la conducerea unității de tancuri de la Pitești care a venit
să întărească paza ministerului:
Am văzut personal cum autosanitara s-a deplasat până în dreptul porții, moment în care din blocul
de vizavi de poarta căminului Haiducului dinspre Ghencea s-a deschis foc de la etajul 1 sau 2 [...].
De asemenea, menționez că până pe data de 26 dimineața, în fiecare zi după lăsarea întunericului,
după orele 18-18:30 se trăgeau focuri sporadice din blocurile din Drumul Taberei din fața sediului
MApN, precum și din blocul Z3 de pe Aleea Haiducului3.
Dacă pe timpul zilei atacurile erau doar sporadice, la lăsarea întunericului focurile
se întețeau. Atât în 22, cât și în 23 decembrie rafalele s-au intensificat cu puțin înainte
de miezul nopții. Direcțiile de tragere erau aceleași, în ciuda misiunilor de scotocire
care nu au reușit să-i descopere pe trăgători.
I. Ibidem, Declarație de martor, Marcu Costică, f. 302.

2. Ibidem, Declarație de martor, Sandu Mihai Gruia, f. 304.
3. Ibidem, voi. IV, declarație Marangoci Mihai, ff. 12-19.
STUDIU DE CAZ: LUPTA DE REZ/iis jlujn 1/1 jl-za muîo
I upte fratricide... sau nu?

In intervalul 22-24.12.1989, sediul MApN a fost martorul mai multor episoade de luptă
fratricidă, în care unități militate venite pentru a întări paza ministerului au fost prinse
in schimbul de focuri deja deschis între trăgătorii care atacau din multiple direcții incinta
MApN și militarii din interior.
Unitatea de parașutiști Buzău

Primul incident semnificativ a avut loc la puțin timp după primele tiruri trase în direcția
ministerului, înainte de miezul nopții, când două camioane cu trupe de parașutiști de
la Buzău ajung în fața MApN, mai precis în fața punctului de control. Episodul are loc
la aproximativ jumătate de oră după incidentele care au implicat trăgătorii din mașinile
ce rulau pe bulevard în plin atac multidirecțional, concentric asupra incintei MApN.
Se poate deci explica neîncrederea militarilor din incintă la apariția celor două camioane
in care, cel puțin la prima vedere, se aflau luptători înarmați. Un martor al episodului
aflat la acel moment în incinta ministerului a declarat: „Din cele două camioane au
început să coboare soldați îmbrăcați în albastru (culoarea specifică parașutiștilor, dar
probabil s-a crezut că sunt securiști), moment în care a început schimbul de focuri dintre
soldații MApN și cei în albastru. După 30 de minute s-a reușit o recunoaștere a
parașutiștilor, căci asta erau, care au venit să ne ajute”1. Afirmații similare privind
identificarea trăgătorilor ca provenind din trupele de Securitate au fost făcute și în alte
puncte fierbinți ale acelor zile. De cealaltă parte, militarii parașutiști descriu șocul de
a se regăsi brusc în mijlocul unei adevărate lupte, unde identitatea și poziționarea
combatanților nu le era deloc clară:
Când am ajuns acolo, în zona ministerului, a început să se tragă. Era zgomot foarte puternic,
produs de multe arme automate și în aceste împrejurări (UM 01171 Buzău) noi neștiind ce se
întâmplă, am sărit din camioane. După părerea mea, din câte mi-am dat seama, se trăgea din
blocurile de peste drum. Se trăgea și din partea cealaltă de la minister către blocurile respective.
Am primit ordin să ne adăpostim în blocurile de peste drum și am urcat pe scara unui bloc, mai
sus de parter12.
După cum se arată în Armata română în Revoluția din decembrie 1989. Studiu
documentar, examinarea ulterioară a autovehiculelor care au transportat cercetașii, ca
și a urmelor de intrare și ieșire ale gloanțelor a confirmat că asupra lor s-a tras atât din
blocurile din vecinătate, cât și din sediul ministerului. De asemenea, s-au descoperit
gloanțe atipice armamentului din dotarea trupelor MApN, având calibrul aproximativ
5,45 - 5,65 mm3.
1. Dosarul Revoluției, fondMApN, dosar ll/P/2014,vol.I,EvenimentedinzonaAcademieiMilitare,

document nesemnat, f. 25.
2. Ibidem, voi. III, Declarație de martor, Lupașcu Aurel, ff. 73-74.
3. Costache Codrescu (coord.), Armata română în Revoluția din decembrie 1989. Studiu documentar,
Editura Militară, București, 1998, ed. a Il-a, pp. 240-241.
Elevii Scolii Militare
1
La distanță de câteva zeci de minute, în fața ministerului ajung și cinci autobuze care
transportau elevi ai Academiei Militare. Inițial transportul trebuia să ajungă la MApN
tot în jurul orei 22:00, dar atacul început asupra sediului Academiei, chiar în momentul
în care elevii și cadrele didactice urmau să plece spre minister, a întârziat misiunea. Pe
scurta distanță dintre Academia Militară și MApN, coloana de autobuze, având inscripția
MApN, a depășit o coloană de blindate ce mergea pe Drumul Taberei, însoțită de militari,
fără să apară incidente. Ajunse în fața ministerului, aproape de complexul Orizont,
autobuzele au oprit și s-au deschis ușile. Conform mărturiilor, soldații au coborât fără
grabă, în ordine. Odată ajuns pe trotuar, unul dintre studenții Academiei își amintește:
M-am așezat în dreptul unei Dacia 1300, parcate pe trotuar în dreptul blocului B3. Era o lumină
pe Drumul Taberei ca niciodată. începuse să se tragă dinspre Răzoare, cei pe care-i depășisem,
din MApN, cât și de pe blocul din față (B3) [...]. După câteva minute am plecat târâș spre blocul
B3. La jumătatea lățimii blocului Al aud o voce: „neonul”. Era vorba de ciupercuțele care
luminează între blocuri. Am început să trag până am stins neonul [...]. Am plecat mai departe și
am ocolit blocul Al. Plecam în grupuri spre marginea blocului apoi am traversat strada printre
tancuri intrând în minister1.
în Armata română în Revoluția din decembrie 1989, episodul apare descris astfel:
în momentul când primele autobuze din capul coloanei s-au oprit aproape de intrarea în incinta
ministerului, pe str. Drumul Taberei, s-a declanșat un schimb de focuri între militarii care apărau
sediul MApN și diversioniștii aflați în blocurile de locuințe cu patru etaje aflate în fața Centrului
de Calcul al MApN.
Cadrele și studenții ce au coborât repede din autobuze au ocupat poziții de tragere în intervalul
dintre blocurile A1, A2 și A3, răspunzând cu foc; prin câteva salturi alții s-au refugiat în holurile
și pe scările blocurilor respective.
Focul declanșat de studenți a fost inițial circular, pe întuneric nedistingând din ce direcție se trage
asupra lor. Ulterior, tirul acestora s-a concentrat asupra blocurilor din preajma în care se ascundeau
trăgătorii diversioniști. în urma acestui foc încrucișat, au căzut împușcați și au decedat cinci
studenți, iar alți opt au fost răniți. Cei mai mulți au fost loviți în cap sau în zona inimii. Din
maxilarul unui elev împușcat s-a extras un glonț cal. 9 mm care nu era în dotarea Armatei române12.
Incidentul Trosca
De departe cel mai mediatizat și controversat, singurul care a rămas în memoria
colectivă, este incidentul în care au fost implicate trupele Unității Speciale de Luptă
Antiteroristă sub comanda col. Gheorghe Trosca: în noaptea de 23/24 decembrie 1989,
col. Gheorghe Trosca, șeful de Stat-Major al USLA, împreună cu alți 8 uslași au fost
1. Dosarul Revoluției, vol. III, declarație Dumitrache Valentin, f. 96.

2. Costache Codrescu (coord.), Armata română..., p. 241, apud „Sediul MApN, 22-23 decembrie
1989: Sosirea detașamentului de studenți din Academia Militară. Facultatea Tehnică”, The Archive
ofthe Romanian Revolution ofDecember 1989,15.05.2009, https://romanianrevolutionofdecemberl989 .
com/2009/05/15/sediul-m-ap-n-22-23-decembrie-1989-sosirea-detasamentului-de-studenti-din-
academia-militara-facultatea-tehnica
impușcați în fața sediului MApN. Narațiunea care s-a impus de-a lungul celor trei
decenii scurse de la Revoluție ar putea fi rezumată ca „masacru comandat și instrumentat
«le reprezentanți ai noii puteri, un act vindicativ îndreptat asupra unor eroi adevărați, a
। âror singură vină a fost cea de a cădea în capcana ce le-a fost întinsă”. Numeroasele
articole de presă și prezențe în mass-media care susțin această variantă sunt compilate
in pagini Wikipedia1. Important de menționat și că doar victimele rezultate în urma
acestui incident beneficiază de un monument dedicat, mai exact Monumentul Luptă-
lorului Antiterorist, denumit și Monumentul eroilor USLA, ridicat și inaugurat de SRI
ui 2012, în fața fostului MApN. Istoricii și jurnaliștii care s-au aplecat asupra acestui
subiect au formulat trei mari teorii privind cauzele care au condus la tragicul episod:
II) ipoteza că Trosca a fost ucis din răzbunare de Nicolae Militaru, deoarece colonelul
ir fi deconspirat în 1978 legăturile acestuia cu GRU (serviciul secret militar al URSS)
sau KGB (serviciul de securitate al URSS); (2) ipoteza „accident nefericit”, uslașii ar
li fost victime ale „războiului fratricid”, iar conflictul Militaru-Trosca ar fi fost inventat;
(3) ipoteza că adevărata misiune a lui Trosca era să intre în MApN și să încerce să-i
salveze pe șeful USLA, col. Gheorghe Ardeleanu, și pe șeful Securității, Iulian Vlad,
care erau acuzați de noua putere instalată de Ion Iliescu de participare la diversiunea
cu teroriștii și asupra cărora planau perspectivele arestării (fapt ce s-a și petrecut peste
câteva zile) și/sau a eliminării noului cerc de putere din MApN1 2.
în lipsa altor documente de arhivă care să clarifice scopul misiunii lui Trosca, lanțul
de comandă, condițiile și cine sunt cei care au luat decizia deplasării trupelor USLA la
sediul MApN, consider că declarațiile diferiților martori strânse în Dosarul Revoluției
pot oferi o perspectivă - chiar dacă departe de a fi una completă - mai nuanțată asupra
acestui episod.
Majoritatea cadrelor militare din incinta MApN nu au aflat despre incident decât în
dimineața zilei de 24 decembrie. Una dintre cele mai relevante mărturii îi aparține lui
Mihai Marangoci. Deși informațiile oferite nu sunt cele mai complete, ele arată perspec
tiva și starea de spirit ale militarilor:
în legătură cu incidentul USLA nu am văzut nimic, în momentul respectiv fiind în punctul de

comandă ce mi s-a pus la dispoziție în biroul șefului căminului Haiducului, colonelul Gance.
Referitor la incidentul cu ABI3-urile menționez că în dimineața zilei de 24 decembrie, în jurul
orei 9 m-am deplasat în zona unde a avut loc incidentul, în intenția de a verifica tot dispozitivul
de luptă al unității și am văzut cele 2 ABI-uri distruse și lovite, precum și 2 sau 3 cadavre. Am
auzit de la colegii tanchiști de la Târgoviște cât și de la persoane civile că în cele 2 ABI-uri au
fost luptători USLA, pe care persoane civile le categoriseau „teroriști”. De asemenea, mai menționez
că tot de la colegii de la Târgoviște am auzit că cele 2 ABI-uri nu au răspuns la semnalele stabilite,
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Monumentul_Lupt%C4%83torului_Antiterorist ; https://ro.wikipedia.
org/wiki/Gheorghe_Trosca
2. Andrei Ursu, Mădălin Hodor, Roland O. Thomasson, „«Cine a tras în noi după 22.» Studiu asupra
vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, Noua Revistă de Drepturile
Omului, nr. 4, 2018, pp. 5-128.
3. Autovehicul blindat pentru intervenție, mașină blindată ce are la bază șasiul automobilului de
teren AR0 240. Destinat misiunilor de escortă și contrainsurgență. Blindajul era alcătuit din plăci
de oțel sudate, cu o grosime de 4-10 mm, și asigura protecție doar împotriva gloanțelor de calibru
mic și împotriva schijelor. Autoblindatul era vulnerabil în cazul folosirii cartușelor perforante de
calibra 7,62 mm. A fost fabricat de Automecanica Moreni.
respectiv 3 semnale luminoase la interval de 1 la 2 secunde, semnale luminoase cu farurile [...].
Interesându-mă la subordonați, aceștia mi-au raportat că nu au văzut incidentul, dar au sesizat
schimburi puternice de focuri la spatele dispozitivului nostru. Tot atunci am aflat că un tanc dc
la Târgoviște a ieșit din curtea MApN și a lovit cele două ABI-uri. De asemenea, unul dintre
subordonați mi-a raportat că o bătrână din blocul Al i-a solicitat ajutor pentru a transporta un
rănit și doi cetățeni care proveneau din echipajele USLA la punctul de control al MApN. De
asemenea, mi s-a părut suspectă o persoană de genul feminin, în vârstă de 40-45 ani, îmbrăcată
elegant, într-o haină neagră de blană, care acuza militarii că au omorât pe cei din ABI-uri1.
Nu am putut identifica femeia care la doar câteva ore de la eveniment lansa povestea
ce avea să se rostogolească timp de trei decenii, dar am descoperit în documentele
studiate depoziția Măriei Șincai, atunci în vârstă de 63 de ani, locatară a blocului Al,
din strada Drumul Taberei (unul dintre cele trei blocuri din care s-a tras permanent spre
MApN). Conform celor declarate, în noaptea de 23 spre 24 decembrie Maria Șincai a
acordat ajutor unui grup de trei persoane, în ținută militară, unul dintre ei fiind rănit
prin împușcare. Cei trei au raportat telefonic superiorilor situația în care se aflau,
solicitând să fie recuperați. Tot atunci cei trei le-ar fi transmis superiorilor că „cei de
aici [MApN, n.n.] au fost bine pregătiți și ne-au făcut zob” și că segmentul cuprins
între restaurantul Favorit și fostul bulevard Ho Și Min era bine apărat cu tancuri și
blindate. Cei trei nu și-au declinat identitatea, dar i-au spus martorei că aparțin unei
unități din zona Rosetti din București și că au fost trimiși să apere sediul MApN, dar
nu s-au potrivit parolele și s-a deschis focul asupra lor12.
Varianta soldaților martori la eveniment și asupra cărora s-a tras în noaptea de
23/24 decembrie este fără echivoc. O astfel de mărturie îi aparține lui Gheorghe Georgel:
în jurul orei 24:00 două autovehicule tip ABI au intrat printre tancurile aflate în fața Academiei
Militare, deplasându-se cu viteză redusă, fără lumini de poziție ori faruri aprinse, oprindu-se în
spatele ultimului tanc, unde au staționat timp de 25-30 de minute. Tancul din imediata apropiere
a semnalizat cu proiectorul, moment în care din ABI-uri au sărit luptători îmbrăcați în costume
kaki și care au început să tragă spre centrul de calcul [al MApN, n.n.], precum și spre punctul de
control al MApN, la înălțime mare, ceea ce a determinat focul deschis de tanc către ABI și trecerea
acestuia peste autovehicul3.
în urma intervenției militarilor din dispozitiv, cele două vehicule au fost complet
distruse. în depoziția dată procurorilor la 13 iulie 1990, când se cunoștea cine au fost
ocupanții celor două vehicule tip ABI, cpt. Virgil Avădanei precizează:
în noaptea de 23/24 decembrie, atacul s-a dat la aproximativ aceeași oră [ca în ziua prece
dentă, n.n.], din aceleași direcții. în jurul orelor 02:00 am auzit un schimb violent de focuri în
apropiere. Fugind la postul meu de pază unde acționa în acel moment schimbul meu, căpitan
Stoica Victor, am asistat la partea finală a episodului cu nimicirea celor două ABI-uri din fața
clădirii noastre: tentativa teroriștilor de a fugi și focul nimicitor al celor din clădire asupra
teroriștilor. Precizez că am văzut trăgându-se dinspre ABI-uri spre clădirile MApN4.
1. Dosarul Revoluției, voi. III, declarație Marangoci Mihai, ff. 12-19.

2. Ibidem, voi. I, Declarație de martor, Maria Șincai, f. 17.
martor, Gheorghe Georgel, f. 24.
4. Ibidem, Declarație de martor, Virgil Avădanei, f. 26.
Un alt martor a declarat cum în seara incidentelor a primit ordinul să rotească turela
l ancului pentru că pe tanc se afla o persoană neidentificată. Verificând cu periscopul,
militarul a constatat că într-adevăr cineva se afla pe tanc și le-a cerut colegilor de echipaj
să asigure obloanele. în dimineața următoare, soldații au găsit pe prelata turelei un
pistol-mitralieră cu pat rabatabil, împreună cu muniția aferentă1.
Cine au fost „teroriștii"?

O analiză detaliată a diferitelor categorii de trăgători a fost făcută de Mădălin Hodor.
La baza studiului s-a aflat o declarație dată pe 29 ianuarie 1990 de generalul Iulian
Vlad, ultimul șef al Securității comuniste. Pentru o punere în context cât mai clară a
mărturiilor din Dosarul Revoluției privind identitatea trăgătorilor în cazul MApN, voi
aminti doar principalele categorii care ar fi putut intra în rețeaua clandestină de rezis
tență, structură secretă care trebuia să funcționeze „pe teritoriul vremelnic ocupat de
inamic” în timpul „războiului întregului popor pentru apărarea patriei”, așa cum sunt
ele prezentate în sursa amintită: Direcția a V-a, USLA și CTS (Comandamentul Trupe
lor de Securitate), cadre militare de rezervă ale Securității, Miliției și Armatei, activiști
de partid sau UTC, persoane apropiate cuplului Ceaușescu, luptători din Gărzile Patriotice,
cetățeni arabi (posibil studenți străini) care urmau o formă de pregătire miliară în cadrul
2.
Securității1
Din analiza diferitelor declarații adunate în Dosarul Revoluției se disting două
tipologii principale ale trăgătorilor: bărbați îmbrăcați în combinezoane de regulă negre,
dar și echipament militar sau de Gărzi Patriotice, precum și bărbați îmbrăcați în haine
civile de tip sport (geci scurte, pantaloni tip jeans, încălțăminte ușoară, dar solidă).
în declarațiile lor, militarii MApN nu au ezitat să identifice trăgătorii ca provenind
din rândul cadrelor MI. Astfel, col. Aluneanu a observat în data 23 decembrie, în jurul
orei 11:00, mai mulți ofițeri de miliție, precizând că pe unul dintre ei îl poate recunoaște,
acesta fiind brunet, cu mustață și cu vârsta între 40 și 50 de ani3.
Informații mai precise vin de la soldații însărcinați cu paza celor aduși la sediul
MApN sub acuzația de a fi „teroriști”:
Tot în a doua noapte [23 decembrie 1989, n.n.] am păzit în biroul din aripa stângă a ministerului
la parter, chiar față în față cu ușa care duce spre popotă, un sergent din USLA pe care l-am întrebat
de ce a tras în popor. Raportez că era sub influența alcoolului fiind echipat într-o salopetă
caracteristică trupelor lor. Mi-a spus că este din Ploiești și a consumat băuturi din pivnița de sub
Palatul de stat [Palatul regal, n.n.] și apoi a primit misiunea să iasă să tragă4.
1. Documente din Dosarul Revoluției disponibile aici: „Dosarul Revoluției. The Past is Corning (40).
Incidentul MApN-USLA. Declarația plt.-maj. Ion Butoiu (UM 01303 Târgoviște, 15.02.1994)”,
revolutiei-the-past-is-coming-40-incidentul-m-ap-n-u-s-l-a-declaratia-lui-plt-maj-ion-butoiu-um-
01303-targoviste-15-02-1994
2. Andrei Ursu, Mădălin Hodor și Roland O. Thomasson, „«Cine a tras în noi după 22.» Studiu..
p. 34.
3. Dosarul Revoluției, voi. I, Declarație de martor, Aluneanu Ion, ff. 1-3.
4. Ibidem, Declarație de martor, f. 334.
Și Ion Popescu descrie trăgătorii, care erau echipați „în combinezoane de culoare
kaki, cu cască metalică și vizieră dintr-un geam gros de 4-5 mm și veste antiglonț fiind
persoane atletice cu ten măsliniu și părul negru tunși scurt”1.
în general, martorii își amintesc că cei reținuți prezentau o stare generală alterată și
refuzau să facă declarații. loan Cîrdan, militar în termen prezent în incinta MApN în
intervalul 22-28 decembrie 1989, a declarat: „Teroriști pe care i-am văzut intrând, sub
stare de arest sau purtați pe targă, nu au făcut declarații cu privire la identitatea lor sau
misiunea pe care o aveau de îndeplinit. Precizez că vârsta acestora varia între 19-40 de
ani. Un element remarcat la aproape toți acești indivizi era o stare accentuată de oboseală
fizică și mai ales psihică, fiind nebărbieriți, iar privirea lor era apatică, citindu-se în
aceasta o indiferență totală”1 2. Un astfel de personaj adus la sediul MApN în stare de
arest a fost prezentat de Aurel Perva și Carol Roman în cartea lor Mistere neelucidate
ale Revoluției române de la 1989. După 30 de ani-, individul, îmbrăcat în combinezon
kaki de camuflaj, a fost capturat la Televiziune după ce a tras asupra militarilor în clipa
când a fost descoperit că încearcă să pătrundă în instituție. Chestionat asupra identității
și a motivului pentru care se afla acolo, a afirmat doar că dorea să afle cine sunt
persoanele de la Televiziune și cum se apără. A explicat refuzul de a colabora prin faptul
că era șantajat de persoane care îi țineau familia ostatică, amenințând-o totodată cu
moartea. Apoi ar fi căzut într-o stare descrisă ca „ciudată, inexplicabilă, de inconștiență,
cu spume la gură”. Despre trăgătorii care au activat în zona MApN, aceeași autori
menționează că erau în salopete negre și, pentru a-i anihila, trebuiau să se tragă în cap
sau în picioare, întrucât purtau veste antiglonț3.
Cărămidarii Constantin, întrebat dacă în timpul misiunii sale la MApN i-a văzut pe
cei care au tras asupra incintei ministerului, a făcut următoarele precizări:
în dimineața zilei de 23 a fost adus un cetățean mort, despre care se spunea că a fost găsit mort
pe gard și că ar fi terorist. Acesta era bine făcut, brunet, îmbrăcat lejer, după aparențe nu putea fi
de cetățenie română. Pe data de 24.12.1989 au fost aduși în fața postului de control, de către
populația civilă, doi cetățeni îmbrăcați în uniformă de luptători din Gărzile Patriotice. Când m-am
apropiat de ei erau cu mâinile deasupra capului, priveau în față și nu spuneau nimic. Nu-mi
amintesc dacă asupra lor s-a găsit armament4.
Și Viorel Bulada spune că atacatorul său era îmbrăcat în haine civile:
în seara zilei de 23 decembrie 1989, în junii orelor 21:00-21:30, mă aflam la MApN, localul 3,
la biroul de relații ținând legătura cu ofițerii de serviciu. Eram de serviciu la telefon. Deodată,
uitându-mă pe ușa întredeschisă, am văzut un civil care a sărit pe terasa din fața ușii și s-a lăsat
în jos. Am izbit ușa cu piciorul și l-am lovit. Când am ieșit afară cu pistolul în mână, a tras asupra
mea și m-a rănit la mâna dreaptă și în abdomen. Am tras și eu asupra lui și cred că l-am atins, dar
a reușit să fugă. Precizez că, după spusele medicului, în abdomen am fost lovit de o schijă
metalică5.
1. Ibidem, Declarație de martor, Popescu Ion, f. 316.

2. Ibidem, Declarație de martor, Cîrdan loan, f. 331.
3. Aurel Perva, Carol Roman, Mistere neelucidate ale Revoluției române..., p. 95.
4. Dosarul Revoluției, voi. III, Declarație de martor, Cărămidaru Constantin, f. 48.
5. Ibidem, declarație Bulada Viorel, f. 125.
Și în cazul civililor identificați ca trăgători, descrierea fizică indică tineri „cu

înălțimea medie de 1,80, atletici, păr ondulat tuns scurt, ochi verzi, culoarea feței
măslinie, îmbrăcați cu geacă scurtă, pantaloni blugi, ghete ușoare”1.
Declarațiile civililor, locatari ai blocurilor din imediata apropiere a incintei MApN,
coroborează descrierile făcute de militari. Una dintre cele mai complete și detaliate
mărturii a fost dată de Viorica Cosma, locatară în blocul B3:
în data de 22.12.1989 după-amiaza mă găseam acasă împreună cu soțul meu. Nu se întunecase

încă și în momentul în care tocmai începuse să amurgească am remarcat privind pe geamul de la
bucătărie prezența unui grup de tineri în spațiul verde din fața noastră, respectiv în porțiunea dintre
blocul nostru și blocul A2. Fiind lumină afară le distingeam trăsăturile. Distanța dintre mine și ei
era în jur de 20-25 de metri, poate și mai aproape. Mi-a atras atenția faptul că unul din ei era
îmbrăcat într-o geacă albă imaculată. Păreau în jurul vârstei de 20 de ani, erau tunși cam la fel.
Niciunul nu era pletos sau cu o tunsoare mai deosebită. Toți erau înarmați. Acum nu pot să descriu
în detaliu armamentul, dar erau arme automate nu foarte lungi și cred că de culoare neagră. S-au
deplasat lângă colțul blocului, unde au început să tragă la un moment dat peste drum, adică asupra
centrului de calcul al MApN. După ce au tras au fugit imediat în spatele blocului. Atunci a
intervenit soțul meu, care a strigat după geam: „Potoliți-vă! Ce dracu’ faceți?!”. Unul dintre ei
s-a răstit la noi și ne-a spus să intrăm în casă, să închidem geamul că ne trage un glonț în cap. A
adăugat și o înjurătură... A doua zi l-am văzut pe cel cu geacă albă mort. Era pe stradă, dincolo
de scuar, pe partea dinspre gardul ministerului. Mai erau și alți doi, dar pe cel cu geaca albă l-am
2.
reținutI.
Concluziile lui Aurel Perva și Carol Roman, după ce au intervievat un număr

important de locatari din zona MApN, merg către o descriere a trăgătorilor ca „tineri,
cu umeri lăți, adevărate mașini de omorât”. Cei doi autori nu cred că prezența cetățenilor
străini în cadrul acestor trupe a fost numeroasă și amintesc teoria Gabrielei Adameșteanu,
conform căreia luptătorii angajați în lupta de rezistență proveneau din casele de copii,
fiind „sălbăticiți prin bătăi, supraviețuind prin selecție naturală, fără hrană, fără aer,
Iară cuvânt, fără iubire, recrutați și dresați să asculte orbește porunca părinților. Perfecte
mașini de lovit, roboți”3.
La rândul meu, pe baza mărturiilor - în special ale celor care au interacționat direct
cu „teroriștii” - din Dosarul Revoluției, consider că cei care au tras au fost mai degrabă
cetățeni români. Nu susțin însă ideea că aceștia ar fi provenit exclusiv din trupe special
antrenate, selectați din casele de copii. în cercetările mele privind instituțiile de protecție
a copilului în timpul regimului comunist4 nu am întâlnit nicio referință la posibilitatea
unei asemenea recrutări. De altfel, Gabriela Adameșteanu făcea o confuzie între casele
de copii, orfelinate clasice, care ofereau condiții normale de trai și mai ales acces la
educație, și căminele-spital pentru copii irecuperabili, de unde proveneau imaginile
I. Ibidem, voi. I, Declarație de martor, Niculescu Ion, f. 319.

2. Ibidem, voi. VIII, Victime prin împușcare, Declarație de martor, Cosma Viorica, ff. 74-75.
3. Gabriela Adameșteanu, România Liberă, nr. 7, apud Aurel Perva, Carol Roman, Mistere neelucidate
ale Revoluției române..., p. 99.
4. Corina Doboș (coord.), Luciana M. Jinga, Florin S. Soare, Politica pronatalistă a regimului
Ceaușeseu, voi. I: O perspectivă comparativă, Polirom, Iași, 2010; Luciana M. Jinga, Florin S. Soare
(coord.), Corina Doboș, Cristina Roman, Politica pronatalistă a regimului Ceaușescu, voi. II:
Instituții și practici, Polirom, Iași, 2011.
copiilor muribunzi, închiși în clădiri insalubre și uitați în propriile fecale. După cum o
arată evoluția supraviețuitorilor instituțiilor din urmă, șansele de recuperare pentru
un astfel de copil erau nule. Cu atât mai mult, nu ar fi putut ajunge luptători în unități
de elită. Nu exclud însă, și Cehoslovacia este un exemplu că astfel de practici au
existat în Blocul Estic, ca diferitele servicii de forță să fi încurajat tineri proveniți din
sistemul de ocrotire să aleagă o carieră într-un domeniu ce oferea stabilitate financiară
și profesională, care altfel, ca orfani, le-ar fi lipsit. La fel, nu exclud existența unui
proiect de biopolitică. Știm deja că majoritatea beneficiarilor sistemului de ocrotire
erau orfani sociali. Aceștia fie fuseseră abandonați de familia biologică, fie fuseseră
preluați de instituțiile statului în urma unei anchete sociale care decăzuse din drepturi
familia pe motiv că nu oferea un mediu moral propice creșterii progeniturilor. Astfel,
statul se erija în genitor al acestor copii proveniți din medii „nesănătoase”. Știm de
asemenea că majoritatea familiilor încadrate în această categorie erau de etnie romă1.
Nu exclud deci posibilitatea existenței unui proiect prin care acești copii să fi fost luați
din familiile biologice cu scopul precis de a primi un anumit tip de educație, inclusiv
una de tip militar.
Deși în majoritatea covârșitoare a mărturiilor se arată că trăgătorii sunt bărbați,
există și o minoritate care indică prezența unor femei. Primele semnalări întâlnite în
dosare arătau că unii trăgători bărbați erau deghizați în femei. O mărturie face inclusiv
precizarea că „teroristul purta un cojoc de damă”1 2. Făcând analiza critică a sursei, m-am
întrebat care ar fi putut fi motivația tactică pentru ca într-un grup format din bărbați îmbrăcați
în ținute lejere, ce le permiteau o mobilitate deosebită, unul să opteze pentru o deghizare
în ținută feminină. A fost formulată ipoteza că unele grupuri de trăgători chiar au inclus
femei. Ulterior, parcurgerea dosarelor mi-a confirmat ipoteza, în zona MApN - Academia
Militară fiind semnalată prezența unor femei în cadrul grupurilor de trăgători3. Convin
gerea militarilor MApN că nu putea fi vorba decât despre bărbați deghizați este ușor
de explicat având în vedere prejudecățile din mediul militar privitoare la prezența femeilor
în acest domeniu. Activitatea femeilor din cadrul Armatei se rezuma la asigurarea
cursurilor de pregătire militară pentru tinere. Ce nu știau însă tinerii militari în termen
era că, încă din 1986, femeile reprezentau cel puțin 25% dintre cursanții Școlii Militare
de ofițeri activi, prezența cea mai importantă fiind la arma (secția) Securitate4.
Dacă în privința identității și a aspectului fizic ale trăgătorilor există opinii diferite,
martorii concură că armamentul folosit era diferit față de cel al Armatei. Arsenalul
descris includea pistoale-mitralieră cu țeavă scurtă și pat rabatabil, cu distanță de tragere
după înălțător de 500 m, dar și pistoale automate, puști cu lunetă prevăzute cu amortizoare,
aruncătoare de grenade, ascunzătoare de flăcări și lunete cu dispozitiv de vedere pe
timp de noapte.
1. Vezi Jean-Philippe Legaut, Copiiipierduți ai României. Realitatea crudă a orfelinatelor comuniste,

Meteor Press, București, 2020; Luciana Jinga, „The Never Forgotten Romanian Children: Biopolitics,
Humanitarian Aid and International Adoption”, în Beatrice Scutaru, Simone Paoli (eds.), Child
Migration and Biopolitics: Old and New Experiences in Europe, Routledge, Londra, 2020.
2. Dosarul Revoluției, vol. I, Declarație de martor, Bochian Ovidiu, f. 104.
3. Ibidem, Declarație de martor, Morar Vasile, f. 115.
4. Luciana M. Jinga, Gen și reprezentare în România Comunistă. 1944-1989. Femeile în cadrul
Partidului comunist Român, Polirom, Iași, 2015, pp. 244-245.
Col. Alexandru Bodoni precizează că în urma focurilor trase asupra Academiei

Militare zona a fost cercetată și au fost găsite gloanțe de calibrul 5,6 mm, despre care
martorul precizează în mod explicit că nu există în dotarea Armatei, ci „doar a trupelor
speciale de teroriști”1.
în relatarea episodului privind rănirea sa prin împușcare, Viorel Bulada menționează
că medicii i-au extras din abdomen o bucată de schijă. Nu sunt făcute precizări suplimen-
lare ori o analiză balistică, dar se poate pune întrebarea dacă gloanțele nu erau exploziveI.
2.
( u atât mai mult cu cât martora Băilă Stela, locatară a blocului Al, sc. B, din strada
I )rumul Taberei, afirma că s-a tras asupra ei din blocul vecin cu gloanțe care explodau3.
Ion Niculescu spunea că „teroriștii au folosit ca armament pistol-mitralieră țeavă
scurtă, pat rabatabil, distanță de tragere după înălțător 500 m, calibru 7,62 și un pistol
automat cu 24 de cartușe. Cadență mare și un zgomot specific de calibru 9,5 mm”4.
( ostică Marcu amintește aceleași elemente în mărturia sa:
Pe timp de noapte am sesizat că dirijarea focului teroriștilor se executa prin diferite semnale din
unele apartamente și prin stingerea și aprinderea luminilor sau semnale de lanternă din 30 în
30 de secunde. Imediat începea tirul care dura 15-20 minute și se oprea [...]. Precizez că armamentul
folosit de către teroriști, sau cei care au executat foc asupra noastră, era de calibru 5,6 mm, 7,62 mm,
reprezentat de pistoale, pistoale-mitralieră și puști cu lunetă prevăzute cu amortizoare, ascunzătoare
de flăcări și lunete cu dispozitiv de vedere pe timp de noapte5.
Maiorul Victor Moraru enumera tipul armelor pe care le-a identificat: „Armament
automat cu tragere rapidă, aruncătoare de grenade ușoare, gloanțe de oțel cu cap vidia
de calibre mai mici decât armele folosite de militari, precum și pistoale Carpați”6.
Alături de calibrul gloanțelor și tipul cu totul neobișnuit al armelor folosite, o altă
constantă a mărturiilor o reprezintă zgomotul deosebit produs de acestea, caracterizat ca
prezentând o tonalitate mai ridicată: „Pe lângă clasicul 7,62 au fost identificate și gloanțe
de calibru 5,6 mm, precum și 9 mm care produceau un zgomot deosebit față de armamentul
clasic, mai precis o tonalitate mai ridicată a loviturilor”7. Lt.-maj. Fercu Costin menționează
că în episodul din 22 decembrie când s-a tras asupra elevilor de la Academia Militară
din 2 autovehicule au fost uciși 2 teroriști, îmbrăcați civil, iar aceștia foloseau armament
automat de mare cadență, calibru 9 mm8. Martorul Mihai Daniel precizează că nu a
văzut armamentul folosit de teroriști, în schimb descrie sunetul produs, specific armelor
ușoare, cu repetiție mare, fără a lăsa descoperită gura de foc. Au fost sesizate două sunete,
unul fiind asemănător cu un fluierat ușor, ceea ce îi sugera militarului o armă cu
amortizor, glonțul „fluierând” facându-se auzit cu doar 25-30 m de țintă, și nu înainte9.
I. Dosarul Revoluției, fond MApN, voi. I, Evenimente din zona Academiei Militare, Declarație de
martor, Alexandru Bodoni, ff. 2-4.
2. Ibidem, voi. III, Victime prin împușcare, Declarație de martor, Bulada Viorel, f. 125.
3. Ibidem, voi. I, Declarație de martor, Băilă Stela, f. 46.
4. Ibidem, Declarație de martor, Niculescu Ion, f. 319.
5. Ibidem, Declarație de martor, Marcu Costică, f. 302.
6. Dosarul Revoluției, fond Rapoarte cadre MI, voi. 28, f. 391.
martor, Moldoveanu loan, f. 303.
8. Dosarul Revoluției, fond MApN, voi. I, Declarație de martor, Fercu Costin, f. 77.
Exemplele prezentate sunt grăitoare, dar nici pe departe unice. Dosarul Revoluției
reunește un număr impresionant de declarații care subliniază caracterul special al
armelor și muniției folosite. Speța MApN nu este unică. După cum o arată studiile
adunate în acest volum, dar și literatura secundară care s-a oprit asupra acestui subiect1,
în toate celelalte puncte fierbinți de după 22 decembrie armamentul folosit a fost diferii
de cel aflat în dotarea Armatei române. Țin totuși să subliniez că mărturiile date în
cazul MApN nu doar coroborează, ci confirmă informații similare. Mare parte a marto
rilor provin din rândul militarilor, singurii care aveau cunoștințe balistice astfel încât
să identifice tipurile de armă, fiecare cu muniția proprie și zgomotele specifice.
Concluzii
Folosind suportul documentar oferit de Dosarul Revoluției, acest studiu de caz arată că
schimbul de focuri în care au fost angrenați soldații ce au avut ca misiune apărarea
sediului MApN în intervalul 22 decembrie 1989 - 26 decembrie 1989 nu s-a datorat
unor lupte fratricide pe fondul unei stări de panică. Atacul a fost unul concertat, făcând
parte din „lupta de rezistență” animată de Cadre aparținând Securității, respectiv MAI,
în relație cauzală directă, coagularea nucleului de putere în zilele Revoluției, precum
și luarea unora dintre deciziile importante din acel interval cronologic au avut loc pe
fondul unei stări generale de panică/frică în contextul desfășurării luptei de rezistență.
O altă contribuție a textului de față este utilizarea de manieră critică a Dosarului
Revoluției ca sursă istorică. Știind cum au fost colectate mărturiile din acest dosar și
modul în care procurorii militari își construiesc ancheta, foarte departe de un demers
clasic de istorie orală, am fost sceptică cu privire la abundența detaliilor surprinse. 0
altă îngrijorare a fost legată de gradul de subiectivitate al sursei, plecând de la premisa
că mărturiile urmează un șablon stabilit de investigatori, în prezența acestora. în
consecință, se poate pune întrebarea dacă nu au fost influențați în cele declarate. După
lecturarea extensivă a documentelor am constatat că temerile erau justificate, dar nu și
confirmate. Multe mărturii sunt date olograf, incluzând detalii și o perspectivă proprii
martorului. Dovada stă și în unele neconcordanțe privind descrierea anumitor episoade,
dar și în declarațiile mai sumare ale militarilor răniți. Fiind relativ puțin timp în contact
cu evenimentele, cei din urmă nu puteau avea aceeași perspectivă cu a colegilor care
au rămas în dispozitiv pe întreaga durată a evenimentelor. Deși ar fi putut include detalii
povestite de colegi, deci o contaminare a memoriei, martorii nu au facut-o. Am tras
astfel concluzia că gradul de credibilitate al Dosarului Revoluției ca sursă istorică este
unul foarte solid.
Nu în ultimul rând, cred că o cercetare viitoare asupra mișcării de rezistență trebuie
să includă și o investigare a rețelei de sprijin a acesteia. Cine au fost cei care i-au ajutat
pe trăgători? Prin ce acțiuni? Care a fost reprezentarea de gen?
1. Vezi Radu Anton Roman, „Bătălia pentru București”, România literară, anul 23, nr. 3, 18.01.1990,
pp. 14-15; Aurel Perva, Carol Roman, Mistere neelucidate ale Revoluției române..., p. 106; Andrei
Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,
pp. 144-160.
Lupta de rezistență a Securității
în zona Televiziunii Române
Adrian-Claudiu Stoica
Abstract. The Secret Police of Nicolae Ceaușescu's regime (the Securitate) was the main
instrument of repression and the institution which was most interested in keeping the
dictator in power and in him regaining power - in case he was overthrown. According to the
official version, the "resistance struggle" was a guerrilla war directed against an external
invasion. But the plans revealed in the top secret magazine called Securitatea attest to the
fact that the "resistance" of the Securitate was aimed at combating a home-grown revolt
against the regime. It had a secret nature, being initiated by a relatively small group of
Securitate cadres, very well trained in guerrilla warfare, knowledgeable of the terrain around
"strategic objectives", and equipped with advanced weapons.The"resistance struggle"involved
both "planning" and "improvisation". The fast-moving circumstances and breakdown of the
Ceausescu regime on the morning of 22 December 1989 forced the Securitate to lay down
some of its weapons. In order to survive in the new conditions, its leaders relied on a "double
game". Iulian Vlad1 formally declared his support for the cause of the Revolution, but did not
ask his people, on television, to lay down their weapons. The "resistance struggle" was
launched by the network of Securitate-trained fighters on 22 December 1989, with the
Romanian Television studios being a major strategic objective. In the terrorist actions targeting
the institution, many of the methods and techniques of the Securitate "resistance struggle"
were implemented: the use of secret locations and caches of arms and munitions; night-time
and early in the morning attacks; infiltration among the defenders. The villas around the
Television building were used as shooting location. The snipers tried to wreak havoc among
the defenders of the Revolution, who retaliated heavily. The Romanian Revolution of December
1989 resulted in a large number of dead and wounded (many of them at the Television
station), but, until the present moment, those responsible have not been prosecuted.
Keywords: Romanian Television, Revolution, Securitate, resistance, guerrilla war, terrorists
Introducere
Ideologia justificativă și poliția politică (însărcinată cu eliminarea oricărei opoziții),
constituie elementele esențiale ale regimurilor dictatoriale. România se diferențiază de
celelalte state ale fostului bloc estic prin caracterul violent al desprinderii de comunism.
1. The last head of Securitate.

în căutarea explicațiilor, despre Revoluția română din decembrie 1989 s-a scris foarte
mult, dar subiectul rămâne controversat. Pentru mulți români există numeroase semne
de întrebare în legătură cu actorii implicați și desfășurarea evenimentelor. Conform
variantei oficiale, pe 22 decembrie 1989 Securitatea a depus armele și s-a pus la
dispoziția Armatei, servind cauza Revoluției. în realitate, lucrurile nu au stat așa, acest
fapt fiind evidențiat într-un număr mare de declarații provenite de la cei care s-au
implicat în mod direct în evenimente, fie ei civili, militari sau chiar foste cadre de
Securitate. Mărturiile răniților, ale medicilor care i-au tratat, ale iudelor celor răniți sau
uciși, precum și documentele din cadrul arhivei Securității, aflate la Consiliul Național
pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), atestă această realitate1. Studiul de
față se bazează, în mare măsură, pe documente din dosarele de anchetă întocmite în
cauza Revoluției de Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție (Dosaiul Revoluției). Probele analizate infirmă ipoteza
procurorilor că Securitatea ar fi depus armele pe 22 decembrie. Din contră, ele arată
că o rețea de luptători din cadrul instituției a continuat să desfășoare acțiuni de diversiune
disimulată, care au condus la uciderea unui mare număr de persoane după această dată.
Securitatea reprezenta principalul instrument de represiune al regimului comunist
și instituția în care Nicolae Ceaușescu avea cea mai mare încredere. La ordinul acestuia,
a realizat un plan, intitulat „Lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat”, care
prevedea confruntarea cu un inamic extern, în contextul în care țara ar fi fost ocupată,
însă planul viza și contracararea unei revolte din interior a „elementelor dușmănoase”,
care puteau conduce la pierderea puterii de către liderul comunist, în principal cu
sprijinul Armatei12.
în anii 1970 și 1980, au apărut în publicația cu circuit închis Securitatea numeroase
articole referitoare la „lupta de rezistență în condițiile ducerii acțiunilor de luptă pe
teritoriul vremelnic ocupat de inamic”. Forțele Securității erau antrenate „în lupta de
gherilă urbană”, atât în eventualitatea unei agresiuni externe, cât și în contextul unei
revolte declanșate în interiorul țării. Această luptă avea o serie de caracteristici,
presupunea atingerea unor scopuri și cuprindea o serie de elemente sesizabile în cadrul
acțiunilor teroriste și diversioniste care au avut loc după 22 decembrie 19893. „Lupta
de rezistență” făcea parte din doctrina „războiului întregului popor”, împotriva unei
agresiuni externe, „subliminal” fiind vizată o potențială agresiune din partea Uniunii
Sovietice, mai ales în contextul politicii de distanțare de Moscova a liderul de la
București.
Legea nr. 14/28.12.1972 privind organizarea apărării naționale a Republicii Socialiste
România cuprindea precizări referitoare la atribuțiile deținute de forțele de apărare ale
țării, în eventualitatea unui atac militar extern. Dincolo de sublinierile referitoare la
forțele convenționale de apărare (Armata și MI), în conformitate cu noua doctrină,
1. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea sa la

Revoluție”, în Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru (coord.),
Revoluția din 1989. învinși și învingători, Polirom, Iași, 2020, p. 398.
2. Ibidem.
3. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori.
Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, prefață de Dennis Deletant, Polirom, Iași, 2019,
LUPTA DE REZISTENȚĂ A SECURITĂȚII ÎN ZONA TELEVIZIUNII ROMÂNE 125
mlregul popor era implicat în războiul pentru apărarea patriei, sub cârmuirea partidului
și a Conducătorului. Această lege poate fi considerată „un proiect de societate”, din
moment ce întreaga populație urma să fie implicată în planul de apărare. în paralel cu
amplificarea cultului personalității dictatorului, creștea și frica acestuia de a fi înlăturat
de la putere1.
în acest context, tot mai multe articole din revista Securitatea evidențiază rolul
central al forțelor DSS, în cadrul „luptei de rezistență”. Această temă este tot mai
prezentă în paginile revistei în anii 1980, avându-se în vedere o amplificare a indepen
denței cadrelor Securității în special în raport cu cele ale MApN. Deși Armata avea, la
rândul său, un plan al luptei de rezistență, acesta urma să fie implementat numai în
contextul unui pericol extern real. Unitățile MApN nu au avut misiunea exclusiv
represivă a Securității, aceasta din urmă deținând sarcina „de a asigura securitatea
('omandantului suprem”. Propaganda naționalistă evoca iredentismul maghiar, dar și o
eventuală intervenție a marilor puteri, atât din Est, cât și din Vest. însă invazia externă
devine treptat doar un pretext al „luptei de rezistență” a Securității. Din articolele
ipărute în publicația mai sus amintită reiese că Securitatea avea misiunea de a-1 repune
in funcție pe Nicolae Ceaușescu dacă acesta ar fi pierdut puterea ca urmare a unei
invazii străine sau ca rezultat al unei revolte interne. Apariția unei revolte în interior
nu putea fi evocată explicit în cadrul acestor planuri, la conducerea țării aflându-se un
conducător „iubit” de popor. Prin urmare, Ceaușescu și Securitatea au preferat să
„deghizeze” revolta internă într-o intervenție externă. De la debutul Revoluției, la
Timișoara, Iulian Vlad a afirmat în fața subalternilor că forțe externe sunt implicate în
2. în cadrul teleconferinței din 17 decembrie, Nicolae Ceaușescu
declanșarea protestelorI.
afirma că „incidentul” Tokes „a fost un pretext”, în timp ce acțiunea „a fost pregătită
din timp de agențiile străine din străinătate [szc/] și de cercurile antisocialiste și din Est
și din Vest”3.
Televiziunea Română - obiectiv strategic de importanță

majoră
l ’uga lui Nicolae Ceaușescu și a soției sale nu a slăbit în intensitate activitatea forțelor
contrarevoluționare; s-a trecut la o contrarevoluție clandestină, cu anumite caracteristici
schimbate. După 22 decembrie nu s-au mai operat arestări, bătăi, urmăriri, filmări,
intimidări. De această dată, cele mai multe victime au fost rezultatul unor focuri de
armă diversioniste, dar și ale războiului informațional, care, datorită panicii create, a
produs victime prin foc fratricid. Așadar, acțiunea forțelor contrarevoluționare s-a
disimulat, devenind totuși încă mai letală.
între 22 și 25 decembrie 1989, dar mai ales în nopțile de 22/23 și 23/24 decembrie
1989, focurile de armă din București au vizat o serie de obiective de interes strategic
și național: Piața Revoluției din prezent, respectiv fostul sediu al CC al PCR, MApN,
I. Ibidem, p. 145.
2. Ibidem, p. 147.
3. Ibidem, p. 66.
Televiziunea Română, Radiodifuziunea Română, unitățile militare din zonele Ghencen

și Antiaeriană sau Aeroportul Internațional Otopeni.
Televiziunea avea o importanță strategică de prim ordin, prin urmare apărarea sa u
reprezentat o necesitate vitală pentru victoria Revoluției din decembrie 1989. Sediul
TVR a reprezentat un obiectiv prioritar, datorită importanței sociale a acestui sistem de
in formare națională. Decesul și rănirea participanților la evenimente au intervenit mai
ales în intervalul 22-25 decembrie 19891.
în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, numeroși bucureșteni s-au îndreptat către
fostul CC al PCR, staționând în actuala Piață a Revoluției. După ce cuplul Ceaușescu
a părăsit sediul instituției, o parte a celor aflați în piață au intrat în sediul CC. Alții
au plecat către Televiziune, urmând două trasee: pe de o parte, pe direcția bulevardul
Magheru - Calea Dorobanților - TVR, pe de altă parte, bulevardul Magheru - strada
Ana Ipătescu - bulevardul Aviatorilor - Calea Dorobanților - TVR12.
în decembrie 1989, sediul TVR era apărat de o subunitate din componența UM 0596
București (Garda TV, din cadrul trupelor de Securitate), la comandă aflându-se
ll maj. Mihai Dițiu3, cuprinzând 3 ofițeri, 15 subofițeri și 60 de militari în termen.
Din 17 decembrie, în contextul „alarmării unităților militare”, dispozitivul de pază a
fost suplimentat, cu un pluton din cadrul UM 0563 (tot trupe de Securitate), aflat sub
comanda cpt. Nicolae Anghelina, alcătuit din doi ofițeri și 35 de militari în termen4.
Primele grupuri de manifestanți au sosit la Televiziune în jurul orei 13:00, permi-
țându-li-se accesul în curte. O parte dintre aceștia au intrat în sediu, voind să declanșeze
sistemul de emisie. Datorită acestui fapt, pe 22 decembrie 1989, între orele 13:00 și
I 1:00, din Studioul 4 au fost transmise cele dintâi imagini ale evenimentelor aflate în
desfășurare. Telespectatorii au putut să vadă, mai întâi, un grup de persoane, remar-
candu-se Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Teodor Brateș, Cazimir lonescu. începând cu
după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, postul național de televiziune a fost gazda
unui număr mare de militari și civili care au exprimat adeziuni entuziaste, apeluri pentru
apărarea unor obiective sociale sau militare, dar și dezinformări5.
Televiziunea națională constituia în decembrie 1989 cel mai important mijloc de
comunicare în masă, transmițând atât informații, cât și imagini cu puternic impact asupra
publicului telespectator. Nu întâmplător revoluționarii au ocupat, pe lângă fostul sediu
al CC al PCR, simbol al fostei puteri, și sediile Televiziunii și ale Radiodifuziunii
Române. Televiziunea a deținut un rol semnificativ în susținerea Revoluției din decembrie
1989, transmițând cele mai importante momente ale evenimentelor aflate în desfășurare.
Din declarații aflăm că mulți oameni urmăreau posturile de radio occidentale, fiind
la curent cu acțiunile de protest desfășurate la Timișoara. Ulterior, apelurile de la
Televiziune i-au determinat să se îndrepte către instituție, pentru a o apăra. Treptat, în
zonă s-au adunat mii de manifestanți. Militarii primiseră ordin să nu tragă în protestatari
1. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 103, ff. 1-2.

2. Ibidem, f. 3.
3. Arestat pe 24.12.1989 de generalul Nicolae Tudor, a fost eliberat în aceeași zi. Mihai Tatulici
(coord.), Revoluția română în direct, Televiziunea Română, București, 1990, p. 337.
4. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 103, f. 4.
5. Mihai Tatulici (coord.), Revoluția română...
LUPTA DE REZISTENȚĂ A SECURITĂȚII IN ZONA TELEVIZIUNII ROManb
। le-au permis accesul în incinta TVR. Crainicii și revoluționarii au adresat pe post

apeluri către populație de a veni în sprijinul instituției, același apel fiind adresat și
Armatei1.
Revoluționarii au putut transmite, din Studioul 4, mesaje cruciale: faptul că dictatura
■i l'ost înlăturată și cel dintâi comunicat al noii puteri, Consiliul Frontului Salvării
Naționale (CFSN). în fapt, Televiziunea devenise un adevărat stat-major al noii puteri
a totodată instrumentul principal de comunicare cu restul țăriiI. 2.
Prin intermediul micului ecran s-au adresat populației gen. Gheorghe Voinea3,
gen. Mihai Chițac, gen. Ștefan Gușe, gen. (r) Nicolae Tudor, gen. (r) Nicolae Militaru,
rpt. rangul 1 Emil Dumitrescu (Cico), gen. Ion Cîmpeanu4, cpt. Mihai Lupoi5.
Din 22 decembrie 1989, apărarea sediului Televiziunii și a zonelor adiacente a
ic venit unor forțe mixte alcătuite din unități ale MApN, MI, Gărzi Patriotice și civili.
Până în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, paza instituției a revenit celor două
subunități amintite mai sus, care făceau parte din UM 0596 București și UM 0563
București6.
în jurul orei 14:00, gen.-lt. Victor Stănculescu a ordonat deplasarea unor subuni
tăți de infanterie și parașutiști la TVR, ca să apere instituția: misiunea i-a revenit
ll .-col. Marin Oană, comandant al UM 01210 București, precum și unei subunități
din UM 01842 Boteni. Subunitatea aflată sub comanda lui Marin Oană a ajuns la
t eleviziune în jurul orei 17:00, acesta fiind totodată numit comandant unic al obiecti
vului7. Ofițerul a comunicat acest fapt pe postul TVR, făcând totodată apel la sprijin din
partea populației civile: „Sunt comandantul unității de blindate, It.-col. Oană Marin, și
am primit misiunea nobilă de apărare a TVR, misiune nobilă pentru care cer sprijinul
întregului... întregii populații din zonă, să mă ajute pentru această... pentru a îndeplini
această misiune sacră”8. Totuși, la TVR s-au aflat mai mulți ofițeri, unii dintre ei trecuți
in rezervă, care nu au acceptat autoritatea lui Oană, un exemplu în acest sens fiind
gen.-mr. (r) Nicolae Tudor9.
A avut loc o restructurare a dispozitivului militar care avea sarcina de a apăra TVR,
structurile MApN trecând pe primul aliniament de apărare, în apropierea gardului
împrejmuitor, forțele MI fiind reamplasate pe aliniamentul secund. Coordonarea între
trupele MApN și MI nu s-a realizat în mod corespunzător, neexistând o bună cooperare
între diferite subunități (acest fapt a fost pricinuit și de acțiunile unor ofițeri)10. în jurul
orei 18:00, la TVR au ajuns militarii parașutiști - o subunitate de la UM 01842 Boteni,
la comanda căreia era mr. Ilie Croitoru.
I. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 103, f. 20.

2. Ibidem, ff. 5-6.
3. Comandantul Armatei I.
4. Locțiitor al șefului Inspectoratului General al Miliției, care a anunțat că a preluat „comanda Miliției
țării”.
5. Căpitan în Armată în 1989.
7. Ibidem, f. 7.
8. Ibidem, voi. 101, f. 25.
9. Ibidem, voi. 103, f. 21.
10. Ibidem, f. 7.
128 LUPTA DE REZISTENȚA A LUI N1COLAE CEAUȘESCU ȘI A SECURITĂȚII
Gheorghe Nicolescu, It.-col. la Academia Militară (conferențiar la Catedra de Apărare

Antiaeriană), descrie atmosfera de la TVR pe 22 decembrie. A ajuns acolo în jurul orei
15:00 și a urcat la etajul 11, în biroul lui Petre Constantin, directorul general. Ulterior,
în cursul după-amiezii și al serii, mai mulți revoluționari au trecut pe la etajul 11, reușind
să-i recunoască pe Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu, Silviu Brucan, Dumitru Mazilu, Ion
Caramitru, Petre Roman, Cazimir lonescu, loan Grigorescu, Răzvan Theodorescu,
remarcând că, „în timpul discuțiilor din biroul directorului Petre - unde se constituise
un comandament provizoriu -, Ion Iliescu era recunoscut ca lider al celorlalți. Se discuta
de formarea unei structuri de conducere a țării - cu titulatura CFSN - și forma acesteia
la nivelul județelor”. Aflat în acest birou, putea urmări pe două monitoare în același
timp „imaginile transmise din Studioul 4 și din piața CC”. „Odată cu lăsarea serii”, a
observat pe unul dintre monitoare că „în piața CC s-a deschis focul”. La Televiziune
încă nu se trăgea1.
Teatrul de operațiuni
„Contrarevoluția disimulată” a Securității a fost declanșată la TVR, conform majorității
declarațiilor, după lăsarea serii (mai întâi sporadic, după ora 18:00; schimburi intense
de focuri s-au consumat între orele 20:00 și 24:00)1 2. Mărturiile din dosare conduc la
concluzia că fuga cuplului Ceaușescu a declanșat lupta de rezistență a Securității, iar
TVR era un obiectiv de prim ordin. Acțiunea forțelor Securității viza declanșarea panicii
printre revoluționari, Armată și noile autorități. Sentimentul de frică pricinuit de focurile
de armă și victimele apărute a afectat, pentru un timp, procesul revoluționar.
Ion Chirănescu, căpitan în cadrul UM 01842 Boteni (parașutiști), implicat în apărarea
TVR, își amintește că pe 22 decembrie, după ora 19:00, s-au auzit focuri de armă „în
depărtare, respectiv în zona CC al PCR”. Curtea TVR „era plină de civili”. Consemnul
militarilor din subordinea sa era să le permită accesul civililor în incinta Televiziunii
numai pe la punctele de control și acces, în caz contrar urmând să utilizeze armamentul
din dotare, în conformitate cu regulamentele în vigoare. Când, după ora 22:00, au reînceput
focurile de armă, acestea au fost remarcate mai întâi în zona străzii Pangratti: „Se executa
foc dinspre imobilele aflate pe str. Pangratti, vizavi de TVR” către instituție. „Dinspre
Televiziune se răspundea cu foc din partea militarilor aflați în dispozitiv.” Pe perioada
nopții, focurile de armă au continuat, din ce în ce mai intens, între orele 2:00 și 4:00:
„Se executa foc și pe latura dinspre Calea Dorobanților, respectiv dinspre imobilele
situate vizavi de TVR, asupra cărora militarii răspundeau cu foc”. în timpul zilei de
23 decembrie „s-au auzit câteva focuri de armă sporadice în zona TVR. După lăsarea
întunericului, au reînceput schimburile de focuri” din vilele de pe Calea Dorobanților,
acestea „scăzând în intensitate” în noaptea de 23 spre 24 decembrie, între orele 24:00 și
3:003. Fratele său, Radu Chirănescu, căpitan în cadrul aceleiași unități, consemnează
că pe 24 decembrie, după lăsarea întunericului, s-au mai auzit împușcături, dar intensitatea
1. Ibidem, voi. 67, f. 4, Declarație de martor, Nicolescu Gheorghe, 05.12.2006.

2. Ibidem, voi. 99, f. 4, Anexa 1, Declarații.
3. Ibidem, voi. 13, ff. 40-43, Declarație de parte vătămată, Chirănescu Ion, 16.02.2007.
lor era mai redusă „comparativ cu ziua anterioară, tot din zona vilelor de pe Calea
Dorobanților”, iar după data de 26 decembrie „nu s-au mai auzit focuri de armă”1.
Declarația lui Constantin Tabacu, lt.-col. în cadrul UM 01941 Caracal, este importantă,
mai ales din perspectiva momentului slăbirii în intensitate a focului: „începând cu data
de 25 decembrie, după executarea dictatorului Ceaușescu, spre pavilionul Televiziunii
mi s-a mai tras decât sporadic din diferite puncte, în special din vilele de pe aliniamentul
ii doilea din jurul Televiziunii, iar începând cu 28.12, focul a încetat definitiv”I. 2.
Către Televiziune s-a tras mai ales din vilele aflate în apropierea acesteia, aparținând
unor nomenclaturiști sau sedii de ambasade, care în acele momente se aflau sub controlul
Securității. Imobilele din care s-a tras se aflau amplasate pe următoarele străzi: Calea
Dorobanților, bd. Aviatorilor, Piața Aviatorilor, str. Muzeul Zambaccian, str. Emil
l’angratti, str. Ing. Ghe. Balș, str. Dr. Grigore Mora, str. Arh. Grigore Cerchez,
str. Emile Zola, str. Ing. Starostescu, str. Atena, str. Pictor Rosenthal, str. Pictor Negulici,
l>d. Primăverii, str. Aviator N. Velescu, str. Amiral Bălescu, str. Teheran, str. luliu Tetrat,
str. Moceanu, str. Aviator Jean Texier, str. N. Constantinescu, str. Alexei Tolstoi3.
Potrivit datelor oferite de mr. magistrat Silvestru Boeru4, în intervalul 22-25 decembrie
1989, în zona TVR au fost ucise 78 de persoane, dintre care 18 militari și 60 de civili.
('ele mai multe victime s-au înregistrat între 22 decembrie, ora 21:00, și 23 decembrie,
ora 24:00, respectiv 56 de persoane, în acest interval desfășurându-se și „cel mai intens
loc de armă”. Ulterior, numărul victimelor a scăzut, 25 de persoane decedând în ziua de
24 decembrie și 10 în ziua următoare. în ceea ce privește situația persoanelor rănite în
zona TVR, numărul acestora s-a ridicat la 267, dintre care 61 de militari și 213 civili,
cele mai multe victime fiind înregistrate între 22 decembrie, ora 21.00, și 23 decembrie,
ora 24:00, respectiv 231 de persoane. Ulterior, numărul victimelor a scăzut, consemnându-se
25 de răniți pe data de 24 decembrie, 6 persoane pe 25 decembrie și 5 pe 26 decembrie5.
Nicolae Ștefan Soucoup6 oferă cifra de 103 morți și 276 de răniți la TVR, precizând
că decedații care nu aveau numere de dosar la Procuratura Generală au fost înregistrați
ca urmare a informațiilor din presă7.
„Teme" ale luptei de rezistență

Atât echipamentul utilizat de teroriști, mulți dintre ei purtând combinezoane negre ale USLA,
cât și armele și muniția folosite (întâlnite și la alte obiective importante, precum MApN)
probează faptul că trăgătorii nu proveneau din rândul revoluționarilor sau ale Armatei8.
I. Ibidem, f. 90, Declarație de parte vătămată, Chirănescu Radu, 16.02.2007.

2. Ibidem, vol. 72, f. 136, Declarație olografă, Tabacu Constantin, 17.12.1991.
3. Ibidem, vol. 99, ff. 66-71, Anexa 6, Imobile din care s-au executat trageri cu foc de armă.
4. Procuror militar la Secția Parchetelor Militare.
6. Membru al Subcomisiei din cadrul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din
decembrie 1989.
7. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 99, ff. 86, 148, Anexa 13, Răniți; Anexa 14, Decedați.
8. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,
p. 178.
130 LUPTA DE REZISTENȚA A lui mcul/u. ___ T_____
Raportul Comisiei senatoriale referitor la evenimentele de la TVR conține informații

esențiale despre sursa și succesiunea focurilor, precum și despre metodele utilizate de
teroriști. Corelarea mărturiilor ne conduce la formularea unor „teme comune”, care se
întemeiază, în general, pe fapte ce pot fi verificate.
Focurile de armă au fost inițiate din vile către TVR, după care s-a ripostat, numărul
declarațiilor în acest sensfiind covârșitor. De exemplu, martorul loan Gălățeanu afirmă
că în seara de 22 decembrie a auzit și a văzut primele focuri de armă trase din imobilele
aflate în zona TVR, trupele de pază ale instituției ripostând ulterior1.
In vilele din care s-a deschis foc de armă locuiau vechi nomenclaturiști și alte
persoane, unele dintre ele deja plecate sau evacuate de câteva zile sau în ziua declanșării
evenimentelor (cum a fost cazul vilei ambasadorului britanic). Evocând experiența sa
din timpul Revoluției din România, istoricul britanic Dennis Deletant se referă la
pericolul reprezentat de lunetiștii care deschideau focul pe străzile din București. Despre
acești teroriști, afirmă Deletant, unii români spuneau că ar fi securiști, iar cei „mai
informați” afirmau că fac parte din USLA, o structură a Securității care după 22 decem
brie a luptat, cel puțin parțial, pentru revenirea lui Nicolae Ceaușescu la putere. Trei
sau patru persoane care corespundeau acestei descrieri au pătruns în reședința amba
sadorului britanic, aflată pe str. Emil Pangratti, față în față cu TVR. Au tras de pe
acoperiș, cu o armă automată, mai mult de o oră, către clădirea TVR. Răspunzând
acestor atacuri, tancurile aflate în apărarea Televiziunii „au făcut scrum locuința cu
pricina”. Michael Atkinson, ambasadorul Marii Britanii, nu se afla acasă, însă soția și
copiii acestuia da. în momentul pătrunderii trăgătorilor în locuință, au reușit să se
refugieze la subsol, unde au rămas circa două ore, până ce focurile de armă s-au oprit.
Nu au fost răniți, fiind salvați a doua zi dimineața de consulul vest-german, a cărui
locuință se afla în proximitate. La aproape trei ani de la desfășurarea evenimentului,
ambasadorul i-a descris incidentul istoricului britanic, subliniind: „Soția și copiii mei
s-au ascuns la subsol, dar și-au dat seama că sus niște persoane pătrunseseră în casă,
de unde trăgeau asupra revoluționarilor aflați la Televiziune. Trebuie să fi fost de la
Securitate sau forțele speciale cei care au intrat în locuința noastră pe furiș”12.
Cpt. Ion Chirănescu se referă la o reprezentanță a Uniunii Sovietice, „prinsă”, fără
voie, în schimbul de focuri din acele zile: „în ziua de 24.12.1989, în jurul prânzului,
am văzut mai mult de 4 bărbați îmbrăcați în negru, pe acoperișul unui imobil situat pe
Calea Dorobanților, unde știam că locuiau reprezentanții corpului diplomatic al URSS.
Bărbații respectivi executau foc înspre imobilele aflate în Piață, în stânga Arcului de
Triumf’3. Un alt martor afirmă că la etajul 1 al clădirii Consulatului URSS au fost
împușcări „doi teroriști îmbrăcați în costum obișnuit, culoare maro închis, sub acesta
bluză trening cu fermoar, iar sub acestea combinezoane fosforescente cu fermoar”4
(posibil treninguri de antrenament USLA). La etajul 2 al imobilului observă „pe un
piedestal suport o mitralieră cu programare, pe care o vede că trage din cinci în cinci
1. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 99, f. 3, Anexa 1, Declarații.

2. Dennis Deletant, prefață ia Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., pp. 13-14.
3. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 13, f. 45, Declarație de parte vătămată, Chirănescu
Ion, 16.02.2007.
4. Ibidem, voi. 99, f. 57, Anexa 5, Teroriști.
i/A ux. IA A atcUKllAțll IN ZUNA TELEVIZIUNII ROMÂNE 131
minute”. Un soldat afirmă că trei teroriști au reușit să fugă „prin spatele clădirii”1.
Militarii au pătruns în clădirea Consulatului URSS și au controlat totul din subsol până
In etajul 1, „unde un terorist înalt, solid, având asupra lui un pistol și cartușe, s-a predat,
limd preluat de comandantul subunității și doi soldați”I. 2.
Referitor la acest aspect, în timpul unei discuții din 24 decembrie 1989, vice-ministrul
,1c Externe sovietic Ivan Aboimov îi declara ambasadorului Statelor Unite la Moscova
। imobilul în care locuiau membrii personalului Misiunii Comerciale sovietice de la
București a fost scena unor puternice confruntări militare în ziua anterioară. Teroriștii
( Aboimov indicând în mod clar că se referea la membri ai forțelor de Securitate) au
I coșit să pătrundă în clădire. Au avut loc schimburi de focuri puternice, iar clădirea a
fost incendiată. Seria împușcăturilor a continuat până la prânz, după care Ambasada
l IRSS a evacuat personalul Misiunii Comerciale sovietice. Doi membri ai personalului
.m fost răniți ușor34.Deschizând focul din acele sedii de misiuni străine, teroriștii și-au
asumat un risc în plus (aveau suficiente vile ale autohtonilor de unde să fragă). Este
foarte posibil ca includerea și a acestor locații să fi fost intenționată (în cadrul strategiei
false flagf.
De asemenea, mai mulți martori precizează că o parte a cetățenilor domiciliați în
zona vilelor din apropierea TVR și-au părăsit locuințele „înainte de evenimente” cu
। ¡rea două zile (de exemplu, locatarii din str. Pictor Rosenthal)5.
Armele utilizate aveau calibru redus, cadența și zgomotul indicând faptul că nu
aparțineau arsenalului Armatei. Lt. Alexandru Sulea de la UM 0396 București relatează
ră în timpul în care a apărat TVR a identificat nouă „puncte de foc teroriste” (în vilele
din apropierea TVR), la trei dintre acestea găsind „fragmente de material tensionat
provenit de la tuburi de cartușe de 5,6 mm”. Armele utilizate de teroriști produceau
un sunet înfundat, destul de slab, un fel de «plici», niciodată tras în serie”6. Ionel Albu
(ll.-maj. în cadrul UM 01210) declară, de asemenea: „Focul armamentului [se trăgea
dinspre clădirile amplasate pe str. Emil Pangratti, n.n.] avea ceva neobișnuit față de
armamentul pe care noi îl avem în dotare, prezentând un zgomot mai strident”7.
Gloanțele aveau caracteristici speciale, unelefiind explozive și cu cap vidia, proiectile
pe care militarii și Gărzile Patriotice nu le aveau în dotare. Martorul Cosmin Baltasiu,
militar în termen în cadrul UM 01842 Boteni, susține că: „în camera decorurilor am
găsit foarte multe cartușe pe care le-am adunat, le-a[m] păstrat și le-am predat ulterior
I. Ibidem.
2. Ibidem, f. 64.
3. Document desecretizat obținut de ziaristul canadian Stanley Tromp. Accesibil la https://rolandotho-
massonphd.home.blog/2020/02/23/the-romanian-revolution-of-december-1989-declassified-cia-
us-department-of-state-british-foreign-offîce-canadian-external-affairs-department, accesat pe
20.04.2022.
4. Roland O. Thomasson în colaborare cu Andrei Ursu, „Scurtul moment al adevărului și începutul
mistificării Revoluției: anul 1990”, în Dalia Bâthory, Ștefan Bosomitu, Cosmin Budeancă (coord.),
România de la comunism laposteomunism. Criză, transformare, democratizare, Anuarul IICCMER,
vol. XIV-XV (2019-2020), Polirom, Iași, 2020, p. 445.
5. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 99, f. 59, Anexa 5, Teroriști.
6. Ibidem, ff. 28-29, Anexa 1, Declarații.
7. Ibidem, f. 10, Anexa 1, Declarații.
Parchetului Militar. Am predat mai multe tuburi de cartușe, care subliniez că erau altfel
decât cele pe care le foloseam noi”1. Ionel Albu semnalează că pe terasa corpului B1 2a
găsit un proiectil cu vârf conic-ascuțit, care, încercându-1 pe sticlă, a constatat că avea
cap vidia, întrucât zgâria sticla3.
Au fost utilizate simulatoare de foc menite să augmenteze panica, lăsând impre
sia unui număr mai mare de atacatori. Acest fapt reiese din declarația lui Marcel
Pătrașcu, căpitan în cadrul UM 01841 Caracal, care s-a deplasat către TVR pe data de
23 decembrie, împreună cu toate subunitățile conduse de comandantul de batalion Ilie
Gurschi. Acest martor a semnalizat utilizarea dispozitivelor electronice menite să creeze
diversiune:
Seara, în jurul orelor 20:00-20:30, în clădirile de dincolo de gardul Televiziunii, probabil dispozitive
electronice, au declanșat zgomote de arme automate, cu o cadență foarte rapidă și stridente. La
aceste zgomote, tot efectivul de militari din subordine, precum și celelalte mijloace de foc aflate
în dispozitivul de apărare al televiziunii, au deschis foc. După aproximativ o jumătate de oră, ca
urmare a cercetării zidurilor și geamurilor clădirii studiourilor și a autovehiculelor parcate lângă
zidul acesteia, am tras concluzia că nu s-a executat foc cu armament real, ci numai eventuale
dispozitive electronice marcau guri de foc automate. Niciun militar nu a observat flacără la gura
țevii sau alte activități care să marcheze prezența unor luptători inamici. Aceste dispozitive au
mai funcționat, cred, 15-20 minute, în jurul orei 23:00. [...] în dimineața zilei de 24.12, în jurul
orelor 08-08:30, s-a auzit din nou zgomotul acestor dispozitive, moment în care comandantul
companiei, cpt. Nițu Marin, a ordonat încetarea imediată a focului. Ordinul a fost transmis imediat
la subordonați și executat întocmai4.
Cosmin Baltasiu, militar în termen, afirmă că un astfel de dispozitiv a fost recu

perat: „într-una din seri, când ne aflam în camera decoruri, s-a prezentat un ofițer cu
un pistol-mitralieră, având montat un dispozitiv ce imita tragerea efectivă. Acest ofițer
ne-a explicat că pistolul-mitralieră a fost găsit într-una din casele de vizavi, montat
la una dintre ferestre, pus în funcțiune și imitând foarte bine că cineva ar fi tras înspre
noi”5.
Un alt martor afirmă că în noaptea de 23 spre 24 decembrie, ora 23:00, a observat
în curtea imobilului din str. Gr. Mora, nr. 33, în spatele casei, o persoană aflată pe un
garaj-magazie, care „cu un aparat luminos executa zgomote de foc de armă automată”6.
Aceste simulatoare au fost utilizate pentru a crea panică și a provoca executarea de foc
între apărătorii TVR și cei care apărau bd. Aviatorilor și gurile de metrou Aviatorilor
(notă la dosar)7. în conformitate cu o altă declarație, pe 23 decembrie, în timpul zilei,
și în noaptea de 23 spre 24 decembrie, în spatele vilei unde locuia actorul Mitică
Popescu, doi bărbați în vârstă de 34-35 de ani „manipulau o cutiuță ca un pian cu clape,
simulând zgomot de armă automată și semnale optice. Aduce un ofițer MApN, care
1. Ibidem, voi. 6, f. 114, Declarație de persoană vătămată, Baltasiu Cosmin, 22.06.2006.

2. Corpul Studiouri.
3. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 72, f. 169, Declarație de martor, Albu Ionel, 07.05.1990.
4. Ibidem, voi. 72, f. 139, Declarație Pătrașcu Marcel, 25.12.1991.
5. Ibidem, voi. 6, f. 114, Declarație de persoană vătămată, Baltasiu Cosmin, 22.06.2006.
6. Ibidem, voi. 99, f. 59, Anexa 5, Teroriști.
7. Ibidem.
vede tot, dar nu ia nicio măsură”1. în cadrul unei alte declarații, se precizează: „în
noaptea de 23/24.12 și următoarele, la ore relativ fixe, dar numai noaptea, în zona în
care locuiește, în spatele blocului, a observat prezența unei persoane, probabil miliar,
cu salopetă combinezon, care manipula o cutie cca. 30 x 35 x 20 cm, cu taste și eventuală
claviatură, care producea zgomote și lumini similare celor produse de pușca-mitralieră”12.
Martorii au observat activități „ suspecte ”, desfășurate înainte cu câteva zile, respectiv
transportul unor lăzi în unele dintre aceste vile. înaintea evenimentelor (cu 2-3 zile,
precizează un martor), „3-4 muncitori au adus la imobilul din str. Av. N. Velescu nr. 5
lăzi cu un camion, cu un conținut necunoscut”3.
Au fost observate semnale luminoase în momentul declanșării și încetării focurilor
din imobile. Pe data de 22 decembrie, „până în ora 24”, un martor a observat că la
imobilul din Calea Dorobanților, nr. 189, la etajul 1 „se aprinde lumina la intervale
riguros exacte de 5 minute, pe o durată de 5-10 secunde”. Acest semnal era urmat de
semnale luminoase din locuințele aflate pe Calea Dorobanților, vizavi de TVR, și din
trei vile situate pe str. Pangratti. Ulterior, din toate aceste imobile s-a tras asupra TVR.
Mai întâi, după ora 24:00, „tragerile erau sporadice, dar și din mai multe puncte în
același timp, dând uneori senzația că aceste forțe de foc se deplasau”. Prin urmare, „nu
era un foc concentrat asupra TV”. înainte de a se lumina de ziuă, tragerile s-au intensificat
din nou, având aceleași caracteristici: „foc cu foc, cu arme altfel decât cele pe care le
cunoștea din dotarea noastră, specificul fiind un zgomot sec de plesnitură”4.
Teroriști în jurul Televiziunii

„Lupta de rezistență” a presupus atât „planificare”, cât și „improvizație”. în dimineața
zilei de 22 decembrie 1989, sute de mii de bucureșteni au pătruns în piața din fața CC.
Prin urmare, datorită evoluției evenimentelor, odată cu Nicolae Ceaușescu, capii Secu
rității au fost nevoiți să abandoneze puterea5. Trebuie precizat însă că formațiuni ale
Securității s-au aflat alături de dictator „până în ultima clipă”. Forțată de împrejurări,
Securitatea a fost nevoită să depună „o parte din arme”. Securiștii știau că puteau utiliza
ulterior armamentul din depozitele secrete sau ale unităților și direcțiilor. Pentru a
supraviețui în noile condiții, șefii Securității au mizat pe „jocul la două capete”.
Declarându-și, în mod formal, susținerea față de cauza Revoluției, Iulian Vlad nu le-a
solicitat oamenilor săi prin intermediul TVR să depună armele, cum s-a sperat. Mai
1. Ibidem.
2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. Ibidem, f. 62.
5. A se vedea videoclipul „Securitatea e cu noi! TVR 22 decembrie 1989”, în care It.-col. Stan
Gheorghe din Direcția a Il-a a Securității anunță la TVR adeziunea instituției pe care o conduce
la Revoluție, pretinzând că ar fi depus armele, https://www.youtube.com/watch?v=m9KVQEK_
OVE, accesat pe 20.06.2022; și studiul Lucianei Jinga dedicat teatrului de acțiune de la MApN
din acest volum, în care se arată că Rațiu Gheorghe, șeful Direcției I, a fost prezent în seara zile
de 22 decembrie la MApN, acceptând în numele Securității, în mod formal, subordonarea față de
FSN și Armată.
multe mărturii atestă că acesta ar fi putut coordona desfășurarea luptei de rezistență

prin intermediul unor mesaje codificate1.
Planul inițial al Securității era să-l aducă la putere pe Nicolae Ceaușescu. Este posibil
ca, în scurt timp, unii dintre șefii instituției să-și fi dat seama că acest lucru nu mai era
posibil. Cu toate acestea, până la anunțarea execuției dictatorului, rezistenții și-au
continuat misiunea. Oricum, pentru conducerea DSS rămâneau valabile scopurile adiacente
ale diversiunii, printre care păstrarea capacității și coeziunii cadrelor, a dosarelor și a
rețelelor informative; așadar, a unei importante componente a puterii. în plus, un scop
important a fost, conform planului, infiltrarea în interiorul noii puteri1 2.
în articolul „Caracteristici ale activității și conduitei cadrelor de Securitate care
primesc misiuni specifice de îndeplinit pe teritoriul național invadat de inamic”, apărut
în revista Securitatea din 1987, se precizează că selecția luptătorilor avea în vedere
„înaltul patriotism” manifestat de aceștia (ceea ce însemna fidelitate necondiționată
față de Comandantul Suprem) și aptitudini care să le permită utilizarea unor forme de
luptă variate. Planurile și pregătirea luptătorilor din rezistența Securității cuprindeau
forme de luptă, armament și tactici militare diversificate; utilizarea de frecvențe radio
de comunicare, cifruri și coduri, inclusiv hărți militare codificate și case conspirative
cunoscute numai de Securitate, nu și de cadre din MApN; dezvoltarea capacității de
luptă independentă, în cadrul unor echipe de mici dimensiuni, în condiții dificile, pe
timp îndelungat, fără a primi sprijin. Toate aceste elemente ale „luptei de rezistență”
au fost observate, conform mărturiilor, la teroriștii din decembrie 1989. Teroriștii
reținuți în timpul Revoluției erau atletici, dispunând de forță și rezistență deosebite.
Cei care i-au capturat remarcau fanatismul acestora3. Faptul că Nicolae Ceaușescu a
încredințat Securității, iar nu Armatei această misiune este explicabil: dictatorul avea
o mai mare încredere în prima, o structură cu funcție eminamente represivă, îndoctrinată
și cu interese strâns legate de supraviețuirea regimului, și mai puțin în a doua, o instituție
cu un caracter predominant popular.
Rezistenții lui Domițian Bălței

în cadrul unui raport din 25 decembrie 1989, adresat generalilor Ștefan Gușă și Iulian
Vlad, col. de Securitate Domițian Bălței a expus în mod detaliat „lupta de rezistență”
desfășurată în zona TVR. El afirma că a organizat un punct de observație aflat „în
spatele zonei de operațiuni a grupurilor de rezistență” (respectiv în spatele atacatorilor
Televiziunii, din perimetrul Calea Dorobanților - TVR) și a observat următoarele
activități:
- atacatorii acționau în grupuri mici, aflate în „casele de lucru”, pe care Securitatea
le deținea în zonă și în „casele colaboratorilor”;
1. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”,

pp. 413-414.
2. Ibidem.
din 24 decembrie, dimineața, s-au retras în mod individual, peste str. Aviator Radu Beller,
îndreptându-se către zona Floreasca și în spatele Căii Dorobanților peste str.
Teheran, în direcția Centrului de Supraveghere al Securității, aflat în apropierea vilei
fostului dictator (centrul se găsea în proximitatea vilelor care au fost utilizate în zonă);
„către seară”, reveneau în zona de operațiuni, respectiv Piața Dorobanților - Piața
Aviatorilor și vizavi de TVR (realizând un front circular);
chemarea la acțiune aparținea conducerii grupurilor de rezistență. Au fost utilizați
și „ofițerii rezervă de securitate, care au aparținut unităților de pază ale dictatorului”
(Direcția a V-a a Securității)1.
Analizând raportul lui Domițian Bălței, constatăm că acesta oferă atât de multe
detalii despre forțele de Securitate aflate în zona TVR, încât este neîndoielnic faptul că
deținea informații cuprinzătoare în această privință, încă înainte de organizarea „punctului
de observație”. Fostul colonel CIE nu avea cum să obțină un volum atât de mare de
informații într-un timp atât de scurt (în raport precizează că a organizat acel punct de
supraveghere în seara zilei de 24 decembrie 1989). El evocă așadar informații pe care
Ic cunoștea deja, dar a preferat să nu le divulge până pe 25 decembrie, când, datorită
evoluției situației (respectiv, foarte posibil, executarea dictatorului din acea zi), cu greu
mai putea fi pusă la îndoială victoria Revoluției. în fapt, colonelul de Securitate se
dezvăluie: prezentând aceste informații, se poziționa în tabăra celor care implementau
contrarevoluția. Dacă ar fi tăcut cunoscute acele informații mai devreme, multe vieți
ar fi fost poate salvate. Atitudinea sa este semnificativă din perspectiva „jocului la două
capete” practicat de membrii Securității în acele zile.
Descrierea activității teroriștilor de către Domițian Bălței coincide cu descrierile
acestora din declarațiile unui mare număr de martori din Dosarul Revoluției. Spre
exemplu, un martor relatează că teroriștii „executau foc asupra TVR în grupuri restrânse,
de două trei persoane”, care se deplasau „din direcția Piața Dorobanților”, „de pe străzile
perpendiculare pe frontul TVR, trăgând atât de la baza locuințelor, vizavi de TVR, cât
și din spațiul verde din mijlocul Căii Dorobanților, unde se ascundeau după copaci”1 2.
Din alte declarații rezultă fără echivoc că forțe aparținând Securității se aflau în
vilele de pe Calea Dorobanților, acționând împotriva celor care apărau TVR (fie ei
militari sau civili). Trăgeau din imobilele aflate în apropiere către instituție, iar unii
dintre ei au fost arestați:
Pe parcursul zilei de 23.12.1989 au fost reținute un număr de aproximativ 6-7 persoane dubioase,
ce aveau asupra lor pistoale de proveniență străină [...] și un dispozitiv de emisie-recepție. Toate
aceste persoane de sex masculin au fost capturate separat și toți vorbeau românește și mi-au spus
că au primit pistolul de la întreprinderea unde lucrau. Aceștia aveau vârste cuprinse între 28-40 ani,
doi dintre ei aveau tenul mai închis, constituție atletică, de statură medie. Pe aceștia i-am încătușat
cu mâinile în față și i-am condus personal la Corpul de Gardă de lângă clădirea Studiourilor, la
fiecare în parte am făcut un inventar sumar cu bunurile găsite asupra lor și le-am predat subofițe
rului din Corpul de Gardă ce era condus de It.-maj. Dițiu3.

2. Ibidem.
Este greu de crezut că un cadru militar se putea înșela în ceea ce privește armele
utilizate; subliniind că acestea sunt „de proveniență străină”, transmite implicit faptul
că nu aparțineau Armatei.
Vom exemplifica în continuare și alte cazuri în care apărătorii TVR au identificat
caracteristicile „rezistenților”, care în mare parte coincid cu cele descrise de Domițian
Bălței.
Cazul Dutu
Numeroase declarații se referă la teroriști care au fost reținuți de civili, de militari sau
de membri ai Gărzilor Patriotice. De exemplu, cpt. Ion Chirănescu relatează despre
capturarea unui terorist, membru al forțelor de Securitate:
în această perioadă, până în 25.12.1989, într-o după-amiază, a fost adus în corpul Studiouri, de
către militarii din subordinea mea (printre care sg. Boboșa, It. Epure - de la Cercetare), un individ,
în vârstă de circa 25 de ani, îmbrăcat într-un combinezon cu două fețe (gri și negru), rănit prin
împușcare în zona șoldului drept. Militarii care l-au adus mi-au raportat că individul respectiv
ieșise dintr-o gură de canal din curtea TVR dinspre Calea Dorobanți și a executat foc spre TVR
cu un pistol-mitralieră. Militarii din subordine au executat foc asupra lui, l-au rănit la șold și au
reușit să-1 imobilizeze. Am avut o discuție cu acest bărbat, care mi-a spus că se numește Duțu
(posibil Dan). Inițial a afirmat că este soldat, apoi caporal și în final locotenent la Unitatea 1
Specială de la Roșu a Securității. Duțu mi-a relatat că a primit misiunea, împreună cu mai mulți
colegi, din ziua de 19-20.12.1989, să se deplaseze în București pentru „a produce panică”, fără
însă să ucidă. întrebându-1 cum a reușit să treacă de nenumăratele filtre până la TVR, mi-a spus
că armamentul și muniția se aflau în locuri prestabilite, de unde le ridica. M-a impresionat forța
fizică a acelui individ și cunoștințele atât despre TVR, cât și despre Palatul Primăverii, făcând
schițe ale celor două obiective, întărindu-mi convingerea că nu era un simplu soldat. Cunosc faptul
că, ulterior, acest individ a fost identificat în spital (unde era internat ca urmare a rănii de la șold)
și anchetat de către procurorul Boeru1.
Este de remarcat că Duțu (putem presupune că este Silviu Duțu, despre care relatează
și generalul loan Dan și Nicolae Ștefan Soucoup, după cum se va vedea) a primit o
misiune oficială, împreună cu mai mulți colegi. A încercat, inițial, să își ascundă
identitatea. Totodată, merită observat că avea o forță fizică impresionantă, remarcată
inclusiv de un militar de carieră, ceea ce înseamnă că beneficiase de un antrenament
special. Nu în ultimul rând, ne atrage atenția că existau „locuri prestabilite”, de unde
putea procura armamentul și muniția, și că misiunea sa era să producă panică, așadar
o acțiune de diversiune care să determine Armata și pe participanții civili la Revoluție
să se retragă. O bună cunoaștere a celor două obiective, TVR și Palatul Primăverii,
demonstrează că pregătirea sa era complexă și erau vizate anumite obiective, considerate
de importanță strategică.
în lucrarea sa Teroriștii din ’89, generalul magistrat (r) loan Dan, fostul adjunct al
șefului Secției Parchetelor Militare (SPM), demonstrează cu probe solide, bazate pe
sute de exemple edificatoare, că procurorii nu au întreprins acțiunile necesare pentru
1. Ibidem, f. 45, Declarație de parte vătămată, Chirănescu Ion, 16.02.2007.

n-i identifica pe autorii de acte teroriste în zona TVR1. Susține că procurorii și medicii
Icgiști au rămas aserviți Securității și după decembrie 1989. în sprijinul afirmațiilor
sale, loan Dan prezintă cazul teroristului Silviu Ștefan Duțu, din cadrul trupelor de
Securitate (UM 0530), arestat pe 23 decembrie, despre care am relatat anterior. Fiind
capturat și predat Procuraturii Militare, a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă
de omor deosebit de grav. Totuși, în cele din urmă, „a fost scos de sub urmărire penală,
deoarece două expertize medico-legale psihiatrice s-au finalizat cu concluzia că, deși
sergentul S. Duțu nu prezintă nimic obiectiv care să-i afecteze discernământul în
condițiile date, din cauza unei reacții de șoc, ar fi acționat fără discernământ”. loan
Dan este de părere că Duțu reprezintă doar unul dintre numeroșii teroriști salvați de
„medicina legală”12, care nu și-a îndeplinit atribuțiile în mod corespunzător.
Nicolae Ștefan Soucoup, participant la Revoluție în calitate de membru al Gărzilor
Patriotice de la ISPE București, se referă la același terorist, Silviu Duțu, instruit în
subunitatea de la Roșu (respectiv Unitatea Specială 1 Trupe de Securitate București,
indicativul fiind UM 0530 București). Soucoup a aflat de la acesta că se putea intra în
subsolul TVR printr-o casă conspirativă aflată în spatele instituției, dinspre strada
Zambaccian, prin canalizare. Din subsolul TVR, prin gurile de ventilație, „se putea ieși
oriunde se voia. Orice gură de ventilație era un ochi care își alegea victima. Așa se și
explică de ce în subsol la corp-studiouri au fost găsiți mulți morți”3.
Teroriști în interiorul Televiziunii. Deghizări.

Căi de acces subterane
Mărturia lui Nicolae Soucoup referitoare la utilizarea gurilor de ventilație de către
teroriști pentru a pătrunde în incinta Televiziunii poate fi comparată cu declarația
cpt. Radu Chirănescu:
în dimineața zilei de 24.12.1989, în jurul orei 8-10, am efectuat scotocirea subsolurilor 1 și 2 ale
clădirii Studiourilor, împreună cu un grup de militari parașutiști și câțiva salariați ai Televiziunii,
în subsolul 2, personal am găsit 3 cartușe de război de proveniență străină, la locul de acces către
gura de aerisire, pe care le-am păstrat o perioadă de timp, după care le-am predat la unitate. Nu
am găsit persoane suspecte în subsol, dar am avut convingerea că persoane escaladaseră sistemul
de aerisire și am tras câteva cartușe în acest sistem4.
1. loan Dan, Teroriștii din '89, Lucman, București, 2012.

2. Este semnificativ că ierarhia IML a rămas neschimbată în momentul Revoluției (a se vedea cazurile
Terbancea, Beliș și alții, spre exemplu, în George Cristian Curcă, „Istoria medicinei legale în
România” (https://inml-mm.ro/doc/pdf/istoric.pdf, accesat pe 11.05.2022). Or, până în decembrie
1989, IML colaborase la nevoie cu Securitatea, acoperind cazurile de violență și vătămări corporale
din anchete (a se vedea cazul Ursu - „Moartea și mușamalizările imediate”, http://gh-ursu.ong.
ro/istoric.html). Ceea ce constituie o explicație pentru suspiciunea lui Dan loan, dar, posibil, și
pentru dispariția cadavrelor teroriștilor uciși în acele zile.
3. Nicolae Țone, „Dacă i-ai omorât chiar pe ai tăi?”, interviu cu Nicolae Soucup, Tineretul liber,
anul III, nr. 560, 21-22.12.1991, p. 3.
Radu, 16.02.2007.
înainte de momentul declanșării schimburilor de focuri la TVR, It.-col. Gheorghe

Nicolescu a fost martorul unui eveniment: printre apărătorii TVR s-a infiltrat o persoană
care, odată descoperită, a preferat să-și ascundă identitatea și să fugă.
La un moment dat, la mine a venit un subofițer din garda TVR, din subordinea lui Dițiu, spunându-mi
că, la intrare, la parter, se ocupa cu accesul persoanelor în clădire o persoană despre care știa că
este cadru militar al Securității. Am coborât și l-am anunțat pe mr. Oană, care se afla în zonă,
acesta scoțând pistolul și cerându-i persoanei respective să se legitimeze. După variante de răspuns
ce păreau neadevărate, a recunoscut că este cadru al Securității, însă concomitent am auzit focuri
de armă, explozii și zgomote de geamuri sparte spre zona caselor de pe Pangratti. în acel moment,
persoana suspectă a fugit pe scări, spre etajul 1. Nu am plecat în urmărirea acestuia, fiind oprit
de o femeie speriată, iar Oană a ieșit în exterior1.
Faptul că s-a tras și din interiorul Televiziunii, fiind vizați militarii aflați în dispozitiv
de pază și civilii, a fost semnalat și de alți martori. Ion Chirănescu declară că, în
dimineața zilei de 24 decembrie, în jurul orei 4:00, se afla în corpul Studiouri, la
etajul 1, și a auzit focuri de armă dinspre parterul clădirii, pe interior, latura dinspre
blocul-turn. A decis să verifice perimetrul:
întrucât fratele meu avea în responsabilitate parte din parter, am coborât să văd ce se întâmplă,
fiind însoțit de doi militari în termen. Am ajuns în holul de la parter. [...] După ce am trecut de
ușa principală, aflându-mă pe holul respectiv, în dreptul unei ferestre, am auzit dinspre blocul-turn
o rafală (5-7 gloanțe), geamul ferestrei spărgându-se, iar eu fiind rănit în mâna dreaptă [...].
Menționez că, în momentul în care am fost împușcat, eram orientat cu fața spre Pangratti, deci
cu partea dreaptă a corpului spre blocul-turn, iar mâna dreaptă o aveam semiflexată pe mânerul
pistolului-mitralieră. Glonțul a pătruns în marginea cubitală a mâinii drepte, de sus în jos. Alte
gloanțe au trecut prin mâneca dreaptă a hainei cu care eram îmbrăcat, mai departe prin șlițul de
la pantaloni, haina care era băgată pe interior și s-au oprit în încărcătorul care era în buzunarul
pantalonului, în partea stângă. După traiectoria gloanțelor, pot afirma că s-a tras de la etajul 1-2
al blocului-turn2.
O altă relatare referitoare la acțiunile teroriste din interiorul TVR se referă la doi
teroriști aflați în interiorul instituției: unul îi ținea la distanță pe militarii parașutiști,
celălalt trăgea asupra ușii metalice de la sectorul Decoruri. Aflându-se între două focuri,
teroriștii „sunt siliți să abandoneze, dar nu definitiv, deoarece, cunoscând perfect
planurile TV, apar în spatele cordonului de control și acces la studiouri din interiorul
clădirii, deschizând focul asupra lor, tir ce îi obligă pe apărători să se adăpostească”.
Martorul afirmă că a ieșit „de după colțul culoarului și descarcă în ei un sector întreg
la foc automat și vede cum se izbesc gloanțele de ei, ca și cum ar fi aruncat cu ghinde”.
Așadar, atacatorii erau dotați cu veste antiglonț. în continuarea relatării, martorul afirmă
că „îi vede clar la față: erau bruneți, nu aveau caracteristicile rasei albe. Rănește pe
unul la picior, dar celălalt îl salvează, ținându-1 pe culoar și trăgând cu cealaltă mână,
și-a acoperit retragerea în subsol, unde nu-i mai urmărește nimeni, fiind riscant. Purtau
uniforme ofițerești de MApN, iar armele erau niște pistoale automate scurte, ce nu sunt
1. Ibidem, voi. 67, ff. 5-6, Declarație de martor, Nicolescu Gheorghe, 05.12.2006.
2. Ibidem, voi. 13, f. 43, Declarație de parte vătămată, Chirănescu Ion, 16.02.2007.
în dotarea Armatei noastre. Mai târziu, la o curățire la subsol, se găsesc aruncate pe jos
hainele militare”1.
Potrivit martorului Gheorghe Barciuc, teroriștii erau îmbrăcați cu trei ținute suprapuse:
uniformă de ofițer MApN; uniformă de soldat MApN; trening de culoare neagră; peste
toate aceste rânduri de haine aveau vestă antiglonț2. Neîndoielnic, acest fapt avea scopul
de a le facilita infiltrarea printre apărătorii TVR.
Nicolae Soucoup se referă la teroriști infiltrați între apărătorii TVR, descriind un
moment în care un grup de apărători se aflau la intrarea din Calea Dorobanților, fiind
„prinși între 3 tiruri de gloanțe”: din față - de pe str. Pangratti; din lateral - din imobilele
aflate pe Calea Dorobanților, str. Teheran și str. Pictor Rosenthal; al treilea tir provenea
dinspre curtea TVR și din blocul-turn al instituției, vizându-i pe apărători3.
Caracteristici ale teroriștilor. Utilizarea unor stirnulanți

Următorul fragment din declarația lui Radu Chirănescu este relevant în privința unor
caracteristici ale teroriștilor din rețeaua Securității:
Pe data de 23 sau 24.12.1989, în jurul prânzului, a fost adus în corpul studiouri, la etajul 1, o
persoană de sex masculin de aproximativ 23-25 ani, solid, înălțime 1,75-1,80 m, îmbrăcat într-un
combinezon de culoare gri, împușcat în zona fesieră. Acesta a fost adus de un militar în uniformă
kaki. Din discuțiile purtate cu suspectul, discuții la care a participat și o persoană de sex feminin
ce afirma că este psiholog, a rezultat că acesta făcea parte din trupele de Securitate ce erau grupate
într-un dispozitiv adunat în vilele de pe Calea Dorobanților. El a declarat că este militar în termen
la trupe de Securitate și a indicat un număr de aproximativ 6 posturi dispuse în zona acoperișurilor,
locuințelor din clădirile de pe partea opusă. Acesta părea drogat și speriat și cred că l-au luat niște
persoane (nu le cunosc) și l-au transportat la spital4.
Există mai mulți martori care afirmă că atacatorii erau drogați. Acest fapt nu poate
fi ignorat dacă ne raportăm la mărturia unui medic de la Spitalul Clinic de Urgență, cu
experiență de 15 ani în profesie, care considera că „prezumtivii teroriști”
într-o măsură mai mare sau mai mică [...] au fost dopați cu amfetamine. Comportamentul din
gardă: agitație mare, răspunsuri stereotipe și grăbite pentru lucruri ce păreau dinainte învățate.
[...] Forță deosebită: au fost capabili să se opună și la 10 oameni, au îndoit barele de brancarde
etc. [...] Aspectul general a fost, după trecerea efectului amfetaminic, unul foarte liniștit, echilibrat,
lucruri care îndepărtează ipoteza șocului psihic pentru starea de internare. Unul din teroriști -
femeie de 23 de ani - înaltă, atletică, îmbrăcată la internare în trei rânduri de haine, la fel ca
majoritatea celor suspecți, a fost deosebit de cooperantă și a dat relații complete despre tot ce
avea de făcut, despre locuri de alimentare etc. Certitudinea celor afirmate a fost [întărită de] faptul
că unul dintre imobilele pe care le-a desemnat - str. Atena nr. 22 - a fost folosit cu certitudine ca
loc de tragere - știe acest lucru de la o femeie care locuia acolo, de la milițienii de pază la reședința
ambasadorului și Ambasada Olandei, ambasador cu care este prieten. în plus, această femeie putea
1. Ibidem, voi. 99, ff. 63-64, Anexa 5, Teroriști.

2. Ibidem, f. 32, Anexa 1, Declarații.
3. Nicolae Țone, „Dacă i-ai omorât...”, p. 3.
4. Dosarul Revoluției, speța Televiziune, voi. 13, ff. 88-89, Declarație de parte vătămată, Chirănescu
Radu, 16.02.2007.
să se elibereze, fără probleme, din cătușe, lucru pe care i l-a arătat. Reține din depozițiile ei că
s-a tras și din str. Atena nr. 5 și 71.
Martorii evenimentelor reprezintă surse esențiale de informare pentru caracteristicile

teroriștilor observați sau prinși: aspectul vestimentar, armamentul, comportarea. O
relatare se referă la tineri în vârstă de până în 30 de ani, înarmați, găsiți în vilele
aflate vizavi de TVR, ca urmare a verificărilor efectuate2. Un alt martor afirmă că pe
23 decembrie, după ora 11:00, „în decurs de două ore” a asistat la capturarea mai multor
teroriști prezenți în aceste vile3.
în aceeași zi, în jurul orei 7, un autoturism Dacia de culoare albă a oprit în zona
Piața Aviatorilor, pe spațiul verde de la intrarea în Parcul Herăstrău. Din ea au coborât
două persoane, îmbrăcate în echipament militar kaki, care s-au strecurat sub o mașină
militară și au deschis foc automat asupra militarilor aflați în zonă4.
Pe data de 22 decembrie, după ora 23:00, s-a prezentat la TVR un tânăr (martorul
afirmă că nu îi mai reține numele, dar ar putea să-l recunoască), fost membru USLA,
trecut în rezervă, care spunea că trăgătorii din vile fac parte din USLA și susținea că a
vorbit cu ei și l-au numit „trădător”5.
De-a lungul zilei de 23 decembrie, din vilele de unde se executa foc de armă au fost
capturați „mai mulți suspecți”, unii dintre aceștia fiind răniți. Dispuneau de arme
(pistoale mici) și aveau „o îmbrăcăminte de culoare închisă (neagră), aproape toți fiind
îmbrăcați la fel”6.
Din declarația unui martor care locuia într-un imobil de pe Calea Dorobanților
rezultă că pe data de 24 decembrie a observat o persoană care a ieșit din vila de la
numărul 238, a traversat Calea Dorobanților și a înaintat către TAB-urile aflate în fața
TVR. Atras către acestea o rafală dintr-unpistol automat cu pat rabatabil și s-a îndreptat
apoi spre tancul din curtea Televiziunii, asupra căruia a tras o altă rafală. A fost rănit
la picior de un ofițer și imobilizat de membri ai Gărzilor Patriotice7.
Conform unei alte relatări, dintr-o vilă aflată pe str. Gr. Mora nr. 23 a ieșit un bărbat
tânăr și „solid”, care avea un pistol-mitralieră cu pat rabatabil și care a tras asupra unui
grup de 5 persoane8.
De pe un acoperiș al unui imobil aflat pe Calea Dorobanților nr. 189 a tras asupra
TVR o persoană cu veston kaki și cască albă, aceasta fiind „anihilată cu AG” (aruncătoare
de grenade) de militarii parașutiști.
Cpt. Dinescu susține că pe str. Arh. Cerchez „în mod repetat se deplasează grupuri
de 3-4 persoane, care execută foc automat cu AKM (Kalașnikov) obișnuite, schimbând
des și în fugă pozițiile”9.
1. Ibidem, voi. 99, ff. 9-10, Anexa 1, Declarații.

2. Ibidem, f. 55, Anexa 5, Teroriști.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
5. Ibidem.
6. Ibidem.
8. Ibidem, f. 57.
9. Ibidem, f. 62.
Asupra TVR au tras grupuri restrânse de două-trei persoane, care se deplasau din
direcția Piața Dorobanților, „de pe străzile perpendiculare pe frontul TV, trăgând atât
< le la baza locuințelor, vizavi de TV, cât și din spațiul verde din mijlocul Căii Dorobanților,
unde se ascundeau după copaci. în această situație, Armata a împușcat trei indivizi ce
executau foc asupra TV din acele locuri. Cadavrele care au stat acolo toată noaptea,
dimineața nu au mai fost găsite”1.
Soldații Daniel Bustan, FI. Buciu și Virgil Nan din cadrul UM 0396 București au
neutralizat un terorist care trăgea dintr-o vilă aflată pe o stradă adiacentă bd. Aviatorilor.
Acesta a încercat să fugă cu ajutorul unui autoturism Oltcit, însă Daniel Bustan l-a
împușcat mortal. O altă declarație, referitoare la același incident, cuprinde mai multe
< letalii: la solicitarea unor cetățeni, cei trei soldați se deplasează la un imobil din care
erau trase focuri de armă:
Intră într-o vilă care se află în fața vilei respectiv semnalate, se urcă în pod și iau poziție de tragere.
Sunt observați de un terorist care trage câteva rafale asupra lor, după care vrea să fugă cu un
Oltcit. Trage în Oltcit, teroristul se dă jos din mașină, vrea să fugă, dar el trage din nou, împuș-
cându-1 mortal. Teroristul avea la el un port-încărcător de piele maro mare și o pușcă, era îmbrăcat
într-o geacă din piele neagră, era solid și de înălțime aprox. 1,80 m12.
Un alt martor (militar) afirmă că, aflându-se pe terasa Corp Tehnic TV, în intervalul
22-24 decembrie, a observat că s-a tras din vila lui Valentin Ceaușescu (str. Arh. Cerchez
nr. 16) și din altele de lângă aceasta, „cu pușca cu lunetă, cât și cu armament automat.
Precizează că a văzut pe unii din atacatori, care erau îmbrăcați în combinezoane”3.
O mărturie a unui ofițer de Miliție » »
în decembrie 1989, Constantin Nicoară era agent de ordine în cadrul Circumscrip

ției 12 Miliție. Pe data de 23 decembrie s-a prezentat la TVR ca să o apere, răspunzând
apelurilor lansate. A identificat un posibil terorist pe care l-a ucis. într-un raport din
30 ianuarie 1992 evocă evenimentul:
în jurul orelor 24:00, tirada focurilor a reînceput. Din ordinul cui? A ținut-o așa până în jurul
orelor 3:00. Pe la 2:15-2:30, la fereastra camerei unde mă aflam a venit cpt. Paul Dinescu,
interesându-se de soarta mea, spunându-mi că la colțul clădirii, lângă atelierul iluminat tehnologic
a fost omorât un grup de 9 parașutiști. După aceea, a plecat spre TAB-ul său, spunându-mi că,
dacă am nevoie de ceva, îl găsesc acolo. După puțin timp, am sărit geamul, spunând celor din
cameră că merg la cpt. Dinescu. Nu știam exact TAB-ul în care se află. Când deodată, dinspre
Calea Dorobanți, paralelă cu clădirea unde mă aflam, a încercat să intre un individ deschizând
foc. Lângă coloșii de metal eu eram singur și a trebuit să hotărăsc repede cum să acționez. M-am
adăpostit și l-am somat pe individ să arunce arma. Acesta nu m-a ascultat, a dispărut pentru
moment, după care a revenit deschizând foc asupra mea. Am ales soluția: „Decât să plângă mama,
mai bine să plângă mă-sa!” și am descărcat asupra lui o jumătate de sector de pistol-mitralieră,
1. Ibidem.
2. Ibidem, f. 64.
lăsându-1 lat, pe câmpul deschis al curții. Omorâsem un om. Nu știam cine este și nici nu m-aș fi
putut apropia de el să-l identific. Mi-am revenit destul de repede, gândindu-mă că în locul său aș
fi putut fi eu mort sau că acesta ar fi putut fi unul din cei care au tras în parașutiști. După schimbul
de focuri ce avusese loc din TAB-ul lângă care mă aflam a ieșit cpt. Dinescu. I-am raportat scurt
evenimentul, acesta spunându-mi să nu-mi fac probleme și să merg la locul meu, căci dimineață
va veni să mă ia. S-a făcut liniște1.
Rolul duplicitar al trupelor de Securitate „la vedere"

Paul Dinescu, căpitan în cadrul UM 01210 București, susține într-o declarație că unii
militari ai trupelor de Securitate, aflați în dispozitivul de apărare a Televiziunii, nu se
achitau de sarcini în mod corespunzător sau chiar acționau împotriva forțelor MApN.
Iată ce declară Dinescu Paul pe 3 aprilie 1990:
Comportarea trupelor de Securitate și în special a cadrelor a fost dubioasă, întrucât nu numai că

nu executau foc fix asupra inamicului, dar unele cadre se sustrăgeau de la angajarea în luptă. Rețin
că, la un moment dat, un mr. de Securitate, State, a ascuns după un dulap câteva pistoale Macarov,
situație care mi s-a raportat de către un subofițer de-al meu, și verificând această situație, am găsit,
într-adevăr, aceste pistoale, într-o cameră unde se strânseseră pe 23 dec. 1989 mai multe cadre de
Securitate. Incidentul mi-a dat de gândit, mai ales că vreo câțiva parașutiști fuseseră răniți chiar
cu gloanțe de Macarov12.
Considerăm ca fiind justificată îngrijorarea cpt. Dinescu, acțiunea mr. State punând
sub semnul întrebării rolul și acțiunile trupelor de Securitate aflate printre apărătorii
TVR. In acel context special în care viața le putea fi pusă în pericol în orice clipă, faptul
că ar fi putut fi împușcați „din spate” de luptători pe care îi considerau „colegi” (în
fapt, oamenii mr. Ion State) desigur că a ridicat la cote greu de suportat panica și
neîncrederea militarilor.
Următoarea observație a cpt. Dinescu poate reflecta o suspiciune personală, însă nu
trebuie ignorată: „Mai mult, de pe blocul C [blocul-tum al TVR, n.n.], unde inițial au
fost trupe de Securitate, s-a tras cu mitraliera de companie în transportatoarele blindate
în noaptea de 23/24 dec. 1989. în spatele TAB-urilor erau parașutiști și m-am gândit
că focul mitralierei de companie de pe blocul C avea drept scop să-i facă pe oamenii
mei să creadă că parașutiștii trag din spate în ei și, în consecință, să riposteze la rândul lor”3.
Concluzia formulată de Paul Dinescu, participant activ la evenimentele din decembrie
1989, este semnificativă: „în orice caz, am avut impresia și atunci și o am și acum, că
în noaptea de 23/24 dec. 1989 s-a încercat din partea Securității o contra lovitură, care
însă nu le-a reușit”4.
1. Ibidem, voi. 72, f. 89, Raport Constantin Nicoară, 30.01.1992.

2. Ibidem, f. 162, Declarație de martor, Dinescu Paul, 03.04.1990.
3. Ibidem.
4. Ibidem f 1
Ștergerea urmelor
Declarațiile din dosare și mărturiile din presă dezvăluie o operațiune complexă
de ștergere a urmelor „rezistenților” care începuse încă din acele zile. Printre
modalitățile de camuflare s-au numărat ascunderea cadavrelor teroriștilor împușcați;
preluarea celor răniți din spitale de către ofițeri din MI specializați, după cum vom
arăta, în mușamalizarea crimelor; preluarea gloanțelor și a altor probe din spitale de
aceiași ofițeri MI; telefoane de amenințare a celor care dețineau informații despre
teroriști.
Astfel, un martor relatează un episod în care apărătorii au ucis trei teroriști care au
tras asupra TVR „din spațiul verde din mijlocul Căii Dorobanților, unde se ascundeau
după copaci”. Cadavrele au rămas acolo toată noaptea, dar „dimineața nu au mai fost
găsite”1.
Până în 30 decembrie, suspecții de terorism care au fost răniți și spitalizați au fost
„ridicați toți” de „ofițeri superiori” din MI printre care „col. Ghircoiași”12 [Ghircoiaș, n.n.].
Despre acest col. Nicolae Ghircoiaș se poate afirma că între decembrie 1989 și
ianuarie 1990 a fost un om deosebit de „ocupat”, iar din această mărturie reiese că nu
era singurul. Există informații oficiale referitoare la acțiunile întreprinse de Ghircoiaș
cu câteva zile înainte de 22 decembrie 1989 (rezultate din declarațiile sale și ale unor
martori, în cadrul procesului din ianuarie 1990). Nicolae Ghircoiaș era directorul
Institutului Criminalistic al Inspectoratului General al Miliției, iar în decembrie 1989 a
avut misiunea „de a face curățenie”, de a îndepărta „lucrurile neplăcute”, de a face să
„dispară” cadavrele victimelor Revoluției de la Timișoara. A recuperat de la morga
orașului cadavrele revoluționarilor împușcați mortal pe 17 și 18 decembrie. Au fost
preluate de la morgă 43 de cadavre neautopsiate ale manifestanților timișoreni și
transportate la București, unde au fost incinerate. Totodată, Ghircoiaș deținea sarcina
de a aduna și a distruge dosarele din spital sau alte elemente incriminatoare ce țineau
atât de moartea, cât și de viața celor decedați. Urma să ofere și explicația oficială
referitoare la dispariția acestora: au părăsit țara, luând cu ei și documentele. Așadar,
Nicolae Ghircoiaș trebuia să distrugă probele incriminatoare3.
După 22 decembrie 1989, medicii din mai multe spitale importante din capitală se
referă la „vizitele” intempestive ale lui Ghircoiaș în ultimele zile din decembrie 1989
și în primele din ianuarie 1990. Profesorul Andrei Firică de la Spitalul de Urgență din
București a relatat în două interviuri apărate în presă în 1990 și 2004 (prezentând, în
1. Ibidem.
2. Ibidem, vol. 99, ff. 9-10, Anexa 1, Declarații.
3. Richard Andrew Hall, „Bullets, Lies, and Videotape: The Amazing, Disappearing Romanian
Counter-Revolution of December 1989”, apud „25 for the 25th Anniversary of the Romanian
Revolution: #25 After the Ceausescus Were Executed: The Counter-Revolution is Disappeared”,
The Archive ofthe Romanian Revolution ofDecember 1989,4.01.2015, https://romanianrevolutionof
decemberl989.com/2015/01/04/25-for-the-25th-anniversary-of-the-romanian-revolution-25-after-
the-ceausescus-were-executed-the-counter-revolution-is-disappeared-26-december-1989-24-
mare parte, aceleași detalii) că în cadrul instituției medicale în care activa în decembrie
1989 au fost internați 15-20 de suspecți de acte de terorism. Un colonel de Miliție (pe
care l-a văzut ulterior la televizor, fiind inculpat în cadrul procesului de la Timișoara,
și l-a identificat ca fiind Ghircoiaș) s-a prezentat la spital și i-a preluat pe răniții suspecți
de terorism, transportându-i cu un autobuz. Mărturiile lui Andrei Firică sunt susținute
de Nicolae Constantinescu, medic primar chirurg la Spitalul Colțea. Acesta susține că
pe 1 sau 2 ianuarie 1990 s-a prezentat la spital un colonel de la MAI, spunând că se
numește „Chircoiaș”, „criminalist” în cadrul DSS. Colonelul a solicitat să-i fie predate
toate gloanțele extrase, fiindu-i remise 40 de gloanțe având forme și dimensiuni diverse,
precum și fragmente de muniție1.
O altă formă de încercare de ștergere a urmelor au fost amenințările asupra celor
care au observat și descris public teroriștii. Astfel, într-un interviu acordat publicației
Tineretul liber în 1991 - făcând parte dintr-o serie de interviuri Nicolae Soucoup
afirmă că a primit telefoane de amenințare, atât în 1989, cât și în 199012, ceea ce nu l-a
împiedicat să continue seria dezvăluirilor despre acțiunile teroriste din timpul Revoluției.
In cadrul acestor interviuri, el evoca atacurile asupra TVR, confirmate și de alte mărturii,
care constituie „tactici” ale „luptei de rezistență” descrise în revista Securitatea.
Eliberarea teroriștilor
Multe dintre persoanele reținute erau eliberate. în unele cazuri, explicațiile sunt
simple: spre exemplu, să ne amintim că It.-maj. Mihai Dițiu, căruia Radu Chirănescu
declara că i-a predat cele „6-7 persoane dubioase”, era comandantul gărzii TVR din
cadrul trupelor de Securitate (UM 0596). Pe de altă parte, tot Radu Chirănescu
menționează că pe data de 24 decembrie l-a văzut liber în curtea TVR pe unul dintre
cei reținuți în ziua anterioară. A avut o discuție cu gen. (r) Nicolae Tudor, despre care
aflase că îi „eliberase pe toți”, relatându-i circumstanțele în care i-a reținut pe suspecți
și întrebându-1 motivul pentru care i-a eliberat. Acesta i-a răspuns textual: „Chirănescule!
Știu cine au fost, știu ce-au făcut, dar ACUM sunt de partea noastră!”. Nu i-a furnizat
alte detalii, însă a dedus că „au fost elemente din cadrul Securității, care sunt de
partea Revoluției”3.
Ion Chirănescu sublinia și el că o serie de persoane considerate „suspecte” (posibil
teroriști) erau eliberate:
în acea perioadă, am depistat în blocul-tum al TVR mai multe persoane suspecte - aveau asupra
lor arme, valută etc., printre aceștia precizând pe un handbalist de la Dinamo. Persoanele suspecte
erau predate la corpul de gardă, în paza It. Dițiu. Ulterior, au fost eliberate din ordinul gen. Tudor,
după ce acesta îi ancheta. într-una din zile am fost anunțat că, într-o încăpere de la etajul 11, a
intrat o persoană cu o stație radio, model necunoscut nouă. M-am deplasat în încăpere, unde am
1. Ibidem.
2. Nicolae Țone, „Frontul general de atac împotriva Televiziunii”, interviu cu Nicolae Soucoup,
Tineretul liber, anul III, nr. 560, 21-22.12.1991, p. 3.
Radu. 16.02.2007.
depistat persoana în cauză. Am vrut să îl iau, să îl cercetez, dar a apărut un ofițer, pe nume Cicodei
(Cl-istul1 lui Oană), care mi-a spus că îl cunoaște, este „omul lor” și l-am lăsat1 2.
Așadar, atitudinea conciliatoare a generalului Nicolae Tudor a condus la eliberarea

unui număr mare de suspecți, în ciuda faptului că puteau reprezenta un pericol atât
pentru militarii prezenți în dispozitiv, cât și pentru civilii aflați în zonă (unul dintre ei
a putut fi văzut în curtea TVR).
Concluzii
('itirea Dosarului Revoluției nu lasă nicio îndoială că focurile de armă trase cu intenția
de a crea panică, din vilele menționate sau din interiorul TVR, sunt acte de terorism.
Teroarea pe care rețeaua de rezistență a Securității urmărea să o instituie în zona
principalei instituții de informare a țării îi viza pe militarii și civilii implicați în evenimente,
dar se adresa și publicului din fața televizoarelor. în conformitate cu planurile „luptei
de rezistență”, erau astfel create condițiile în vederea „recuceririi teritoriului vremelnic
ocupat de inamic”. Nu întâmplător, redactorii de la TVR și manifestanții care au apărut
pe postul național erau speriați, filmele din acea perioadă oferind imagini relevante în
acest sens. Instituția în care se aflau era vizată de focuri armate, ceea ce îi determina
să se simtă vulnerabili. Chiar dacă dictatorul plecase, nimeni nu putea prevedea ce avea
să se întâmple în următoarele zile, iar sprijinul popular era necesar. Așadar, apelurile
adresate populației de a veni în sprijinul TVR erau justificate tocmai de acțiunile
teroriste. Acțiuni care pentru mulți au creat convingerea că însăși victoria Revoluției
era pusă în pericol.
Dovezi covârșitoare atestă faptul că elemente ale Securității au deținut rolul central
în cadrul crimelor și acțiunilor de diversiune de după faga cuplului Ceaușescu. Nu iredentismul
maghiar sau „agenturile străine” poartă vina pentru morții și răniții din decembrie 1989.
Teroriștii au existat și au tras asupra civililor și militarilor din case conspirative, de pe
acoperișurile sau din podurile și etajele superioare ale unor imobile din jurul unor
obiective importante, printre care și TVR. Ca principal instrument de represiune al
regimului comunist, rolul Securității fusese de a-1 menține la putere pe Nicolae Ceaușescu.
în cazul pierderii puterii, rolul său a devenit de a-1 readuce în funcție, fiind instituția
de forță cea mai interesată în înfrângerea Revoluției. în timpul Revoluției și-au pierdut
viața numeroși civili și militari, fiind înregistrate 1.290 de victime, cărora trebuie să li
se facă dreptate3. Dacă istoria ne arată că trebuie să învățăm din greșelile trecutului
pentru a nu le repeta, scopul justiției este de a împiedica repetarea unei crime, iar
dreptatea „în sens juridic” înseamnă tragerea la răspundere a celor vinovați.
1. Prin intermediul Direcției a IV-a Contrainformații Militare, Securitatea monitoriza atent Armata,
fiecărei unități militare fiindu-i desemnat un ofițer din cadrul acestei direcții, însărcinat să o
„asigure contrainformațional” (așa-numiții „Cl-ști”).
Ion, 16.02.2007.
„ on
Partea a lll-a
Lupta de rezistență în alte orașe

22-25 decembrie 1989.
Lupta de rezistență a secretarului general al PCR
Andrei Florin Sora, Andrei Ursu
Pentru mine, Nicolae Ceaușescu era omul în came și

oase, înfiorător de concret, de prezent, de periculos...
Și încă puternic. Așa îl vedeam, îl percepeam eu atunci.
Și cred și astăzi că încă era puternic.1
Abstract. Retracing the steps followed by Nicolae and Elena Ceaușescu on 22 December 1989
from the headquarters of the Central Committee of the Romanian Communist Party, this study
shows that the destination chosen by the dictator (situated in the area around the town of
Tărgoviște) was not accidental. The authors present the advantages that the entire Târgoviște-
Pitești-Câmpulung zone posed that led to it be designated long ahead of time as a suitable
clandestine location from which the Supreme Commander could lead his "war of resistance". In
other words, the plan drawn up by the Securitate and relying on personnel from this institution,
against any force that would topple the chief of state from power. The destination followed by
the Ceaușescu couple on this day thus had an undeniable connection to the organization of a
dissimulated battle whose signal to start had been given and which broke out that same evening.
The authors base their argument on a significant number of eyewitness accounts of those who
came into contact with Nicolae and Elena Ceaușescu on 22-25 December and of other key
participants in the events, and on documents examining the first diversionary attacks inTârgoviște
(radioelectronic warfare, false threats, short spurts of gunfire), as well as on recent literature on
December 1989. The evidence presented shows not only the determination of the dictatorial
couple to continue to fight, but basing it "in the first place, on the Securitate", they were not alone
in this conviction. The sounds of gunfire outside the military unit in which they found themselves
made them even more determined to resist physically and psychologically.
Keywords: war of resistance,Tărgoviște, Nicolae and Elena Ceaușescu, Securitate, radioelectronic
warfare, false threats, short spurts of gunfire
Pe 22 decembrie 1989, ora 12:06, Nicolae și Elena Ceaușescu au părăsit la bordul

unui elicopter sediul CC al PCR. Această veste1
2 s-a propagat cu repeziciune, mai ales
1. Afirmația îi aparține gen. Andrei Kemenici. Viorel Domenico, Ceaușescu la Tărgoviște. 22-25 decem
brie 1989, ed. a Il-a, Cetatea de Scaun, Tărgoviște, 2014, p. 100.
2. Stelian Tănase consideră că sfârșitul regimului Ceaușescu îl constituie decolarea elicopterului
condus de V. Maluțan de pe acoperișul CC (Stelian Tănase, Miracolul Revoluției, Humanitas,
București, 1999, p. 269),
150 LUPTA DE REZISTENȚĂ ÎN ALTE ORAȘE
după ce, în jurul orei 13:00, la postul public de televiziune Mircea Dinescu, poet șl
disident, a anunțat: „Armata în București e cu noi. Dictatorul a fugit!”1. Mesajul a font
impresionant și pentru că Dinescu a folosit termenii „dictator” și „a fugit”12. Cel puțin
pentru câteva ore, de o parte și de alta a baricadei, haosul și nevoia unei (re)organizări
au predominat. Au început să se constituie nuclee de conducere privind o nouă ordine,
iar anunțul fugii a determinat căderea, ca într-un domino, a structurilor vizibile ale
regimului Ceaușescu. Pentru cei care făceau parte din conducerea Armatei, Miliției,
Securității, din forurile de conducere ale unor instituții de stat (consilii județene, primării,
întreprinderi etc.) și din structurile PCR era important ca cel puțin la nivel declarativ sA
adere la Revoluție, chiar dacă mulți dintre aceștia nu deveniseră brusc anticomuniști și
nici măcar anticeaușiști. Trecerea de partea Revoluției a tuturor angajaților din instituțiile
de forță ale statului nu este o certitudine, fiind o ipoteză greșită să presupunem că aceștia
au consimțit fără întârziere după ora 13:00 să lupte împotriva lui Nicolae Ceaușescu și a
partizanilor săi. Iar acesta nu părăsise țara și nici nu avea de gând să abandoneze lupta.
Având în vedere că în cursul anului 1989 în alte țări ale blocului comunist s-au
produs schimbări profunde la nivel politic, existaseră reflecții ale vârfurilor nomenclaturii
românești și în interiorul Securității privind prevenirea și înfrângerea revoltelor populare.
Regimul Ceaușescu a trecut câteva teste importante: Congresul al XlV-lea al PCR
(20-25 noiembrie 1989) s-a desfășurat fără incidente, dar sub strictă supraveghere, iar
mitingul de protest de la Iași de pe 14 decembrie 1989 a fost împiedicat3. însă revolta
izbucnită la Timișoara s-a propagat și în alte orașe, iar pe 21 decembrie a cuprins și
centrul puterii ceaușiste: capitala București.
în după-amiaza zilei de 22 decembrie, zvonurile privind prezența lui Nicolae și Elena
Ceaușescu în Târgoviște nu au întârziat să apară. Prin urmare, destinul soților Ceaușescu
și Revoluția sunt indisolubil legate de acest oraș, de traseul urmat până aici și de
planurile lor privind organizarea luptei de rezistență într-un centru clandestin din zona de
deal și de munte a județelor Dâmbovița sau Argeș, de unde dictatorul fugar să se facă auzit
pe calea undelor. în următoarele pagini ne propunem să recompunem traseul celor doi de
la CC al PCR la UM 01417 (unitatea militară unde au fost aduși în jurul orei 18:30) și
să analizăm argumentele care au făcut ca orașul Târgoviște și zona din jur să fie o destinație
pentru aceștia nu doar ca loc de refugiu, ci și de declanșare a luptei de rezistență în „încercarea
vicleană și bizantină de a recuceri puterea”4. Au urmat Ceaușeștii un plan stabilit dinainte?
Cele aproape șase ore și jumătate care s-au scurs de la fuga celor doi de la CC până când
au fost luați în custodia Armatei la UM 01417 acoperă foarte multe momente esențiale
pentru mersul Revoluției și pentru soarta Ceaușeștilor. Această avalanșă de evenimente
poate fi mai bine explicată dacă urmărim în detaliu desfășurarea cronologică, existând o
consistentă interdependență între diferitele momente-cheie ale Revoluției. Aceasta este
și cauza pentru care am considerat necesar să consemnăm și ora exactă, pentru a putea
1. TVR, „Revoluția Română: Prima transmisiune în direct a Televiziunii Române Libere”, YouTube,
https://www.youtube.com/watch?v=E2_wbfCIa2o , minutul 1:13, accesat pe 14.04.2022.
2. Aceeași știre a fost anunțată de Alexandru Mironov la radio, ajungând într-un timp scurt la și mai
mulți români.
3. A se vedea studiul despre Iași din acest volum.
4. Richard Andrew Hall, „Theories of Collective Action and Revolution: Evidence from the Romanian
Transition of December 1989”, Europe-Asia Studies, nr. 6, vol. 52. 2000 n 1085
22-25 DECEMBRIE 1989. LUPTA DE REZISTENȚĂ A SECRETARULUI GENERAL AL PCR 151
înțelege acțiuni individuale și colective care au dus la deznodământul cunoscut. Protago

niștii cercetării noastre și cei cu care aceștia au intrat în contact au fost nevoiți să ia decizii
Lua întârziere, conștienți de însemnătatea acestora, inclusiv pentru viața lor, să se adapteze
noilor schimbări, să caute noi soluții și să regândească planuri mai vechi. Apreciem,
.ii casta fiind una dintre ipotezele studiului prezent, că deciziile despre traseul urmat de
Nicolae și Elena Ceaușescu și cele despre câteva dintre destinațiile pe care aceștia le-au
IH opus însoțitorilor lor1 nu au fost deloc întâmplătoare și vizau fie un loc de repaus pentru
un timp scurt, fie pentru o durată nedeterminată în vederea regrupării forțelor și organizarea
luptei de rezistență1 2. Deși, cel mai probabil, nu a fost gândit ca singurul centru de
rezistență, Târgoviște a fost considerat un loc favorizant al acestui plan, fiind agreat,
printre alte destinații, cu mulți ani în urmă, în cazul unui atac terorist sau atac inamic.
Menționarea făcută de N. Ceaușescu doctorului Nicolae Decă, primul lor șofer, după
coborârea din elicopter - „A fost lovitură de stat. Organizez rezistența la Târgoviște”3 -,
nu a constituit o declarație gratuită, lipsită de sens și fundament4. Pe lângă Târgoviște, din
multitudinea de alte destinații menționate de Nicolae Ceaușescu, au existat și alte locuri
care, în zilele de 22-25 decembrie 1989, au fost luate în considerare nu doar ca refugiu,
ci și pentru a constitui un prim comandament al luptei de rezistență: localitatea Vbinești,
lot din județul Dâmbovița, sau dealul Mățăului din apropierea orașului Câmpulung Muscel.
Putea fi întâmplător, însă Câmpulung, respectiv Târgoviște aveau relevanță istorică pentru
români: fiind prima capitală atestată a Țării Românești, respectiv capitala pentru mai
multe secole a aceluiași principat. Târgoviște avea o încărcătură simbolică și pentru
șeful statului, care în anii 1980 ar fi plănuit să îl ridice la rangul de nouă capitală sau
o a doua capitală (centru administrativ)5.
Primul obiectiv al acestei cercetări constă într-o prezentare succintă a traseului urmat
de Nicolae și Elena Ceaușescu între orele 12:06 și 18:20-18:30, care va demonstra că
1. Printre cei care au discutat cu soții Ceaușescu despre posibile destinații îi amintim pe pilotul Vasile
Maluțan, Marian Rusu și Florian Raț (ofițeri de Securitate din cadrul Direcției a V-a), șoferii „de
ocazie” Nicolae Decă și Petrișor Nicolae, milițienii Constantin Paisie și Ion Enache, Gheorghe
Dinu (locțiitorul comandantului Securității Dâmbovița), ofițerii de Armată Andrei Kemenici, Ion
Mareș, loan Țecu, Ion Boboc și Iulian Stoica.
2. Pe larg despre organizarea luptei de rezistență în Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență
a Securității. Planul și implementarea sa la Revoluție”, în Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru,
Andrei Muraru, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din 1989. învinși și învingători, Polirotn, Iași,
2020, pp. 398-428.
3. Nicolae Decă, Petre Mihai Băcanu, „Ceaușescu nu s-a gândit să fugă din țară”, România liberă,
23.12.1993, p. 15; „25 for the 25th Anniversary of the Romanian Revolution: #14 Flight of the
Ceausescus”, The Archive ofthe Romanian Revolution ofDecember 1989, https://romanianrevolutionof
december 1989.com/2014/12/22/25-for-the-25th-anniversary-of-the-romanian-revolution-14-flight-
of-the-ceausescus, accesat pe 2.03.2022; Andrei Ursu, Roland O. Thomasson în colaborare cu
Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Polirom,
Iași, 2019, p. 143.
4. Nu excludem posibilitatea ca doctorul Decă să fi câștigat încrederea lui N. Ceaușescu prin
menționarea de la început a unei cunoștințe comune. Doctorul Decă ar fi declarat că este văr cu
un anume blănar Săndulescu. Marian Rusu, „Fuga lui Ceaușescu”, Caietele Revoluției, nr. 4 (23),
2009, p. 31.
5. Lavinia Betea, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Viața lui Ceaușescu. Tiranul, Cetatea de Scaun,
ts-'mic - ioâ
cei doi știau unde doresc să ajungă ca să supraviețuiască (fizic) și să conducă lupta dc
rezistență. Demersul cronologic confirmă existența uneia sau a mai multor destinații
avute în vedere anterior. Nici hazardul și nici decizia de moment nu au făcut ca de In
Snagov, la ordinele lui N. Ceaușescu, elicopterul să meargă spre Pitești sau Târgoviște.
Al doilea obiectiv - să prezentăm motivele pentru care orașul Târgoviște avea o
relevanță substanțială ca punct al declanșării luptei de rezistență, iar un „stat-major”
putea fi stabilit și în apropiere, la Vbinești sau în zona localității Câmpulung. De altfel,
Pitești, Târgoviște, Vbinești sau Câmpulung sunt localități aflate într-o zonă apreciată
anterior ca fiind favorizantă pentru acțiuni de rezistență și cu tradiție a luptei împotriva
„invadatorilor”. Până în momentul prezentării acuzațiilor care i s-au adus la proces,
Nicolae Ceaușescu nu și-a pierdut speranța că va fi salvat, având suficiente dovezi că
lupta de rezistență începuse (zgomotul focurilor de armă1, comandantul Kemenici evitase
2 etc.). Al treilea obiectiv - să înțelegem cum au influențat zvonurile și apoi
să discute cu el1
certitudinea (doar pentru o minoritate) privind prezența cuplului Ceaușescu în zona
Târgoviște, desfășurarea Revoluției, schimbările și raporturile de subordonare la nivelul
puterii locale, cât și declanșarea luptei de rezistență. Acțiunile de dezinformare, războiul
radioelectronic3, atacurile împotriva unor obiective de stat, tragerile asupra unor ținte
umane doar pentru a spori panica făceau parte din planurile de rezistență ale Securității
și le regăsim și la Târgoviște începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989. Al patrulea
obiectiv - analizarea comportamentului și acțiunilor unora dintre personajele care în ziua
de 22 decembrie au intrat în contact direct cu Nicolae și Elena Ceaușescu, pentru a stabili
dacă se poate vorbi de o anumită dualitate/ambiguitate în comportamentul lor, uneori
insuficient conștientizate chiar de ei înșiși, și care ar fi putut să influențeze, în vreun
fel sau în altul, cursul evenimentelor.
Lupta de rezistență. Transpunerea planului Z

în ziua de 22 decembrie 1989
Principiul națiunii înarmate se regăsește pe deplin exprimat în timpul regimului comunist:
în discursul oficial și în propaganda privind apărarea țării, prin funcționarea Gărzilor
Patriotice4, reorganizate în această formă în 1968, și prin existența serviciului militar
1. Col. Kemenici remarca: „Când se trăgea, când auzea vacarmul armelor de foc dimprejurul
comandamentului devenea un alt om. Era ca un leu în cușcă. Credea probabil că se duc lupte
pentru eliberarea lui. Atunci, capta energie, se încărca miraculos”. Viorel Domenico, Ceaușescu
la Târgoviște, p. 110.
2. Ibidem, p. 103.
3. Pentru mai multe informații despre pregătirea diversiunii radioelectronice și a războiului
radioelectronic, vezi Andrei Ursu, Mădălin Hodor, Roland O. Thomasson, „«Cine a tras în noi
după 22?» Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției române din decembrie 1989”,
Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 4,2018, pp. 67-76; și Andrei Ursu, Roland O. Thomasson,
Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., „Addenda 2. Diversiunea radioelec-
tronică”, pp. 346 și următoarele.
4. Despre această instituție: Vasile Buga, Petre Opriș, „Gărzile Patriotice”, în Dan Cătănuș (coord.),
România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Instituții de partid, de stat, obștești și
cooperatiste, Institutul pentru Studiul Totalitarism»!»; ->on —
obligatoriu pentru toți cetățenii români, indiferent de sex1. Dacă înainte de 1968 invada
torii nu puteau fi decât statele vestice, după agresiunea împotriva Cehoslovaciei de
către trupele Tratatului de la Varșovia România trebuia să fie capabilă să reziste oricărui
dușman extern, inclusiv în cazul în care ar fi fost atacată din toate părțile și o parte a
teritoriului său urma să fie „vremelnic ocupat”. Națiunea înarmată nu însemna doar
„războiul întregului popor”, ci mai ales un lanț de comandă clar, instituții cu responsa
bilități precise și bine delimitate de dinainte, depozite de armament, provizii și mai ales
un sistem de radio-comunicații care să fie capabil să transmită nu numai deciziile și
mesajele conducerii, ci și să împiedice comunicarea inamicului. Toate acestea ar fi
trebuit să ofere posibilitatea ca forțele implicate în lupta de rezistență să poată acționa
autonom. Obligațiile pe care Securitatea le avea pe timp de pace urmau să fie continuate:
asigurarea pazei și securității șefului statului și a nomenclaturii, paza și funcționarea
unor obiective strategice, „descoperirea”, „neutralizarea”, „lichidarea” elementelor
dușmănoase orânduirii de stat din interior2, la care se adăugau dezinformarea și convin
gerea populației de a lupta în continuare.
Definitivarea ultimelor detalii ale „luptei de rezistență” ar fi putut fi realizată în
zilele de 17 sau 18 decembrie 1989, ca urmare a evenimentelor de la Timișoara, dar și
ca o reacție la protestele guvernelor din multe țări europene privind încălcarea flagrantă
a principiilor drepturilor omului de către România. în consecință, anunțul din Scânteia
tineretului din data 18 decembrie 1989 ar putea fi un astfel de semnal3. Totodată,
instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul țării - comunicat transmis la radio în
ziua de 22 decembrie 19894 - ar fi trebuit să activeze și ea „lupta de rezistență”.
Sediul CC al PCR, centrul de comandă al conducerii de partid și de stat5, a fost
abandonat în ziua de 22 decembrie, ceea ce a declanșat căutarea imediată a unei zone
care să îndeplinească condițiile de mai sus6. Din punct de vedere strategic, centrul de
comandă „de război” presupunea un spațiu secret, care să permită o comunicare continuă
cu trupele loiale și cu populația.
Orașul Târgoviște apare menționat ca destinație avută în vedere de N. Ceaușescu și
în depoziția generalului Marin Neagoe, fostul șef al Direcției a V-a din cadrul DSS, în
1. Bărbații cu vârsta cuprinsă între 20 și 50 de ani erau chemați să îndeplinească serviciul militar,
în schimb, femeile între 18 și 45 de ani puteau fi luate în evidență militară și, în anumite situații,
îndeplineau serviciul militar. A se vedea Legea nr. 14 din 28.12.1972, art. 28-29 (Monitorul Oficial,
nr. 160,29.12.1972), https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/297, accesat pe 16.04.2022.
p. 135.
3. Ibidem, pp. 89-91.
4. Viorel Domenico, Revoluția de ghips. 22 Decembrie 1989, între orele 10 și 16. Recitindu-l pe
generalul V.A. Stănculescu, București, Adevărul Holding, 2011, pp. 48, 50.
5. Actuala clădire a Ministerului de Interne adăpostea în 1989 CC al PCR, dar și alte organisme
importante de partid (Comisia de Revizie, Comandamentul Central al Gărzilor Patriotice). în plus,
în proximitate se aflau Consiliul de Stat (în clădirea Palatului Regal) și Direcția a V-a a Securității
Statului.
6. Angajații Direcției a V-a au făcut greșeli în evacuarea rapidă pe acoperiș a lui Nicolae Ceaușescu.
în cazul unui pericol iminent, șeful statului ar fi trebuit să fie deja adăpostit într-un alt centru de
comandă sau scos din sediul CC prin rețeaua de canale subterane („Planul «Z» de salvare a familiei
Ceaușescu în cazul unei lovituri de stat”, Evenimentul zilei, an II, nr. 315, 7.07.1993, p. 3).
fața Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din 1989, privind ziua de 22 decem
brie. Redăm un fragment al acestei declarații:
Vreau să spun că Ceaușescu a plecat pentru a lupta mai departe, dar nu mai avea cu cine, pentru
că Direcția a V-a terminase de dimineață, el nu a plecat cu nimeni după el, doar cu cei doi ofițeri
pe care i-a băgat în elicopter. Trebuie să vă gândiți ce se întâmpla dacă puneam în aplicare planul
de măsuri pe care îl aveam [...]. Pentru apărarea Comitetului Central în caz de necesitate, dc
război, aveam un Plan de cooperare cu numărul de cod 200, făcut de DSS și se afla la MI - Serviciul
de documentare și la DSS. Planul se punea în aplicare de un comandament, iar șef putea fi un
adjunct de ministru. Nicolae Ceaușescu credea că planul funcționează pentru că erau două locații
pentru el: Sinaia și Târgoviște și se aștepta ca eu să vin după el cu tot ce trebuie. La actualizarea
planului pentru 1989 a lucrat colonel Cristea de la Serviciul IV - serviciul informativ [...]. Cred
că Nicolae Ceaușescu a ales, la Snagov, să meargă la Târgoviște pentru că așa era planul. Eu
trebuia să-l urmez cu jumătate din efective și să alarmez pentru colaborare județele sau județul
unde se afla acesta, dar n-am făcut-o [...]. Eu, la Academia Militară, unde am fost condus după
reținere, am văzut tabloul lui Ceaușescu pe perete, după ora 16:30 și am crezut că Armata îl sprijină
în continuare1.
Este greu de crezut că în ziua de 22 decembrie 1989 la ora 16:30 generalul Neagoe
era ferm convins că Armata îl sprijinea pe Nicolae Ceaușescu, în condițiile în care peste
tot Armata fraternizase cu revoluționarii. Faptul că generalul Stănculescu nu a însoțit
cuplul prezidențial1 2, iar apoi, ajuns fără întârziere la sediul MApN), a preluat conducerea
acestuia (fiind acceptat și de subordonați), stabilind contacte cu gruparea din jurul lui
Ion Iliescu, a făcut ca în Armată să nu existe niciun semn al vreunei disidențe în favoarea
menținerii la putere a lui Nicolae Ceaușescu. Prin abandonarea Ceaușeștilor, Stănculescu
s-a salvat pe sine, dar a contribuit și la înfrângerea regimului. Revenind la declarația
generalului Neagoe, este neclar la ce s-a referit acesta prin mențiunea „jumătate din
efective”. De asemenea, chiar dacă scoate la iveală doar o parte de adevăr (lucru de
așteptat de la un șef al DSS, în contextul momentului), mărturia nu exclude și posibilitatea
ca și fără ordinul explicit al șefului Direcției a V-a (având în vedere situația explozivă)
membrii unităților care aveau ca misiune lupta de rezistență să fi început exercitarea
misiunilor pe care Ie aveau ca îndatorire fără posibilitatea de a exista un contact
nemijlocit cu superiorii ierarhici. Iar până la noi ordine, trebuiau respectate cele primite
anterior. Ceea ce considerăm că este o certitudine din această depoziție, dar și din alte
mărturii, este faptul că existau prevăzute locuri - centre de comandă și de refugiu -
pentru a continua lupta, cea mai des întâlnită mențiune fiind Târgoviște.
Faptul că N. Ceaușescu a plecat „pentru a lupta mai departe” a fost confirmat și de
mai mulți membri ai Comitetului Politic Executiv (CPEx) al CC al PCR care au
participat la ultima ședință cu șeful statului din dimineața de 22 decembrie. Astfel,
Mihai Gere a declarat: „Stărui în a afirma convingerea mea că Nicolae Ceaușescu și-a
pregătit fuga încă înaintea ședinței CPEx din 22 decembrie. Apelul, îndemnul lui
1. Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, dosar 259/J.I.4, stenograma nr. 28 din
18.01.1994, apud Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare, ff. 91-92.
2. Richard Andrew Hali oferă o analiză excelentă despre posibilele scenarii în cazul în care generalul
Stănculescu i-ar fi însoțit pe Ceaușești, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2010/12/22/22-
decembrie-flieht-of-the-ceausescns n o«
Nicolae Ceaușescu din finalul ședinței, de a «lupta», l-am considerat ca pe o simplă

diversiune mai ales în raport cu convingerea mea că el își organizase fuga anterior
începerii ședinței”1.
La rândul său, Gogu Rădulescu a subliniat că secretarul general al PCR a înțeles în
.icea ședință că „Armata nu mai e cu el”, deci lupta despre care vorbea când a întrebat
in ședință „continuăm lupta?” urma să fie dată nu doar fără ajutorul Armatei, ci, după
toate probabilitățile, împotriva ei:
După teleconferința din 21, îmi amintesc că am purtat unele discuții pe holurile sediului CC cu
Ștefan Andrei, Ion Stoian, Dumitru Popescu, care erau foarte speriați și mi-au mărturisit că ei
personal consideră că unica soluție politică ar fi ca Nicolae Ceaușescu să părăsească scena
politică. [...] Ședința din 22 decembrie a fost foarte grea. Oamenii erau speriați. Eu credeam
că Ceaușescu va fugi și va continua lupta. Nu știam nimic din sistemul lui de apărare, dar
bănuiam că nu va abandona puterea. Faptul că el a lăsat să [se] înțeleagă că Armata nu mai e
cu el m-a determinat să cred și mai mult acest lucru12.
Rezistența armată împotriva dușmanilor din exterior și din interior este unul dintre
mesajele importante pe care Nicolae Ceaușescu le-a transmis în decembrie 1989. Exista
un plan de evacuare al șefului statului, cu patru variante secrete, dintre care varianta
Soarele (itinerarul 4) urma direcția Târgoviște, apoi Pucioasa, Sinaia, Râșnov și alte
localități din Transilvania (punct terminus - Abrud)3. Atât Târgoviște, cât și Sinaia sunt
menționate de generalul Neagoe, deși prima apare ca cea decisă de Ceaușescu la
Snagov4. Totodată, evacuarea Comandantului Suprem ar fi trebuit să fie completată și
de un plan de restabilire a puterii5, de reîntronare. De altfel, parcurgerea revistei
Securitatea confirmă cercetătorilor Mădălin Hodor și Andrei Ursu că „scopul luptei de
rezistență era să-l readucă la putere pe Comandantul Suprem în cazul în care acesta ar
fi pierdut-o în urma fie a unei invazii străine, fie a unei revolte interne. In fapt, aceste două
posibilități se intersectau”6. în fața Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor
din 1989, generalul Marin Neagoe a confirmat că Nicolae Ceaușescu cunoștea moda
litățile de punere în aplicare a planului de apărare în caz de atac al unor elemente
dușmănoase sau atac terorist7.
Pe lângă destinația finală sau mai multele variante (zone de dislocare) prevăzute în
situații critice, ar fi trebuit să existe și locuri pentru staționarea -temporară, care să
faciliteze comunicarea cu elementele loiale, concentrarea de noi forțe, la adăpostul
cărora să fie obținut timpul necesar pentru a realiza (re)organizarea. Deși nu a fost
1. Arhiva Tribunalului Militar Teritorial București (TMTB), dosar 126/1990, voi. 13, f. 154,
apud Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p. 38.
2. Arhiva TMTB, dosar 126/1990, voi. 5, f. 139, apud Viorel Domenico, Revoluția de ghips, pp. 35-36.
3. „25 for the 25th Anniversary...”, accesat pe 2.03.2022; „Planul «Z» de salvare...”, p. 3.
4. Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, stenograma nr. 28, pp. 17-19,
apud Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p. 115.
5. Richard Andrew Hall, „Theories of Collective Action and Revolution...”, p. 1.086.
6. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”, p. 400.
7. Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, stenograma nr. 28, p. 17-19, apud Viorel
stabilită în prealabil, înainte de aterizarea elicopterului pe acoperișul CC1, o astfel dv

oprire a fost în ziua de 22 decembrie 1989 la Palatul Snagov. Renunțarea deplasării In
Uzinele „23 August” (odată urcat în elicopter, pe acoperișul clădirii CC) este, din
punctul nostru de vedere, dovada clară că Ceaușescu a înțeles că, cel puțin în Bucureșli,
a pierdut susținerea muncitorilor și să le caute sprijinul era acum o misiune imposibilii
La Snagov, șeful statului a luat legătura (telefoane scurte și prin intermediul TO
tehnică operativă12) cu mai mulți factori decizionali: politici și administrativi -prim-secreta ii
județeni ai PCR (din Olt, Constanța, Dâmbovița, Argeș, Cluj, eventual și din alte județe):
Nicolae și Elena Ceaușescu aveau cu siguranță o soluție mai bună decât să rămână la
Palatul Snagov. Nu se gândiseră să fugă din țară3, nici înainte de plecarea de la CC4 cu
elicopterul și nici după acest moment crucial. Zona de refugiu ar fi trebuit să asigure
nu doar supraviețuirea fizică a cuplului prezidențial, ci și organizarea rezistenței5. lai
în acest caz conta să se poată sprijini pe prim-secretari județeni capabili, aceștia
cumulând și demnitatea de președinte al Comitetului Executiv al Consiliului Județean.
Totodată, ar fi trebuit să existe în prealabil factori favorizanți pentru această luptă, de
exemplu, prezența Securității (inclusiv a trupelor de Securitate)6, chiar dacă în acel
moment realitatea din teren îi contrazicea. Nu în ultimul rând, nu trebuie să excludem
din această analiză și factorii emoționali care ar fi putut contribui, desigur cu ceva timp
înainte, la alegerea acestei locații: legături și cunoașterea zonei, popularitatea de care
credeau că se bucură printre locuitori etc.
Nicolae Ceaușescu a hotărât zona de refugiu de unde să pornească bătălia împotriva
„contrarevoluției”7, și aceasta ar fi putut cuprinde în special o parte a județelor Argeș
și Dâmbovița. Era un plan nerealist, însă este posibil ca pentru N. Ceaușescu Târgoviște
1. Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p. 168.

p. 143.
3. Vezi în acest sens mărturiile lui Paisie și Enache: „Reconstituiri ale unor discuții purtate de militari
cu Nicolae Ceaușescu”, în Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 208.
4. La ultimul CPEx al CC al PCR din dimineața zilei de 22 decembrie, Nicolae Ceaușescu anunțase
decizia de a lupta împotriva „huliganilor” și a „cercurilor străine”.
5. într-un interviu acordat lui Ștefan Gladin în ianuarie 1990 pentru filmul documentar Ziua cea mai
scurtă (Fuga), redat parțial de Silviu Brucan, generalul losif Rus a menționat că pe 22.12.1989 a
primit ordin de la grupa operativă comandată de generalul Stănculescu, secondat de generalul
Eftimescu, să trimită două elicoptere prezidențiale de tip Dauphin și două elicoptere mari MI 17
care să aterizeze pe platforma superioară a clădirii CC. Silviu Brucan consideră această afirmație
dovada clară a intenției de a-i evacua pe toți membrii CPEx al CC al PCR. Silviu Brucan, Generația
irosită. Memorii, Editurile Univers & Calistrat Hogaș, București, 1992, p. 13; Viorel Domenico,
Revoluția de ghips, pp. 80-81.
6. Uniformele trupelor de Securitate erau similare cu cele din Armată (kaki), semnele distinctive
fiind greu de observat de un civil: petlițe și epoleți albaștri, semne distinctive pe caschetă, dar și
un semn de armă (fixat pe epoleți) sub forma unui scut pe care se aflau încrucișate două arme
automate model AKM-47. Radu Tabără, „însemne de identificare a specializării militare folosite
de Ministerul de Interne în perioada 1948-1989”, Oltenia. Studii și comunicări. Arheologie-Istorie,
vol. XXVI/2019, p. 197.
7. Despre „contrarevoluția” în concepția lui Nicolae Ceaușescu și a PCR, a se vedea: Alexandra
lonescu, Du Parti-Etat à l’Etat des partis. Changer de régime politique en Roumanie, Editura
.¡iu Pitești să fi fost puncte de oprire temporare, care să îi permită cu ușurință retragerea
:pre ceea ce planul Z numea zonă de dislocare. Aici se putea declanșa o rezistență în
< landestinitate. Ipoteza noastră este că zona de dislocare a lui Nicolae Ceaușescu, în
care să se desfășoare rezistență în clandestinitate, se afla la nord de cele două orașe,
intr-un areal completat de localitatea Câmpulung Muscel. Plecarea de la Snagov nu
este haotică, nici în necunoscut. în plus, N. Ceaușescu a decis să folosească elicopterul
nu doar pentru că era un mijloc de transport rapid (și încă unul dintre semnele vizibile
nle puterii sale), ci și pentru că părea mai sigur și credea că va primi de la Otopeni
elicoptere de însoțire, cu militari. Planul Z de salvare a secretarului general al PCR
prevedea: „Pentru cazul în care situația tactică-operativă permite, se preconizează ca
ieșirea din capitală și deplasarea în zonele de dislocare să se realizeze cu mijloace de
Iransport aero (elicoptere, avioane)”1.
Puncte de oprire și zona de dislocare

l’ârgoviște și Pitești erau localități în proximitatea cărora funcționau platforme industriale,
iar Ceaușescu poate a sperat că va putea beneficia de sprijinul muncitorilor de acolo.
I .ui Vasile Maluțan șeful statului i-a comunicat „direcția Pitești”I. 2. La fel ca la urcarea
in elicopterul prezidențial, și la Snagov, și în mașina de Miliție RADAR Ceaușescu a
menționat ca posibilă destinație Pitești. De această dată, opțiunea Pitești a fost luată în
calcul după ce văzuse opoziția târgoviștenilor3. Este greu de crezut că după episodul
părăsirii CC șeful statului nu avea îndoieli privind loialitatea diviziei de tancuri și a
altor unități din Pitești sau alte orașe, iar indicarea unei destinații greșite pentru a duce
în eroare trebuie și ea luată în calcul. Pe de altă parte, destinația pe care Nicolae
Ceaușescu a transmis-o confidentului Emil Bobu, secretar al CC al PCR (în teorie al
doilea la conducerea PCR), a fost Târgoviște4. Nu credem că a fost accidentală capturarea
lui Emil Bobu și a lui Manea Mănescu tot în județul Dâmbovița; aceștia trecuseră prin
comuna Văcărești (traversată și de Ceaușești5) și păreau să aibă ca destinație Târgoviște6.
Un loc despre care a crezut că îi va oferi șansa de a fi ascultat și înțeles de români
a fost localitatea Voinești-Dâmbovița7, comună situată la 27 de kilometri de Târgoviște,
I. „Planul «Z» de salvare...”, p. 3.

2. Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, stenograma nr. 178, apud Viorel
Domenico, Revoluția de ghips, p. 184.
3. în orele petrecute cu echipajul Paisie-Enache, N. Ceaușescu a mai oferit ca posibile puncte de
oprire: Mija (aici funcționa o fabrică de armament), Vbinești, Petrești, toate în județul Dâmbovița.
Mărturiile lui Paisie și Enache, în Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 208.
4. „Am plecat spre Târgoviște, unde am auzit că există o situație mai liniștită”, Silviu Brucan,
Generația irosită, p. 14.
5. La Văcărești, cuplul Ceaușescu a schimbat autovehiculul: din Dacia doctorului Decă au trecut în
cea a lui Petrișor Nicolae, cu care au ajuns la Institutul pentru Protecția Plantelor.
6. Silviu Brucan, Generația irosită, p. 14; Lavinia Betea, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Viața
lui Ceaușescu, p. 362.
7. Mai multe persoane au amintit în mărturiile lor că Nicolae Ceaușescu le-a cerut ajutorul ca să
ajungă la Vbinești (Dâmbovița): Nicolae Petrișor (al doilea șofer), serg.-maj. Ion Enache, dar și
□ intrat în contact Ia unitate: Andrei Kemenici, Iulian Stoica și Ion Boboc. Nicolae
pe drumul care duce spre Câmpulung. Aici funcționa o importantă stație de radioemisie1,
păzită de trupe din cadrul batalionului de Securitate Câmpulung, și unde s-ar fi aflat și
un buncăr subteran. De asemenea, foarte aproape de Câmpulung Muscel, pe dealul
Mățău („cel mai înalt deal din România”, având peste 1.000 de metri altitudine) funcționa
și un important și puternic radio-releu TV. Voinești, dar și Câmpulung îndeplineau
mai multe dintre condițiile pentru zonele de dislocare prevăzute în planul Z*12. De
altfel, comunicarea cu românii a constituit o dorință constantă a lui Nicolae Ceaușescu
pe 22 decembrie, dar și în zilele petrecute la UM 01417.
Iulian Stoica, care a asigurat paza cuplului Ceaușescu la UM 01417, menționează
că, pe 24 decembrie 1989,
Nicolae Ceaușescu i-a propus comandantului următoarea variantă: să ia două transportoare blindate
și să mergem ori la Voinești, ori la Câmpulung, unde are un comandant fidel la Securitate. [...]
Eu am fost la Voinești din pură curiozitate și m-am prins de ce vrea să meargă acolo. Este un releu
cu aparatură îngropată în pământ, un buncăr păzit de Securitate și care atingea zona de munte.
Odată intrat acolo, era nu imposibil, dar foarte greu de scos și, în al doilea rând, vorbea țării pentru
că acolo este postul de Radio România 2, pe unde medii cu putere foarte mare3.
Târgoviște înainte de ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu

în seara zilei de 17 decembrie, în garnizoana Târgoviște s-a primit indicativul „Radu
cel Frumos” și s-a ordonat alarma de luptă parțială. Vestea frământărilor de la Timișoara
ajunsese prin diverse căi și printre militarii de la Târgoviște, ceea ce în cazul UM 01417
și UM 01378 nu a presupus instrucție pentru apărarea antiaeriană a țării, cum ar fi
trebuit, ci instrucție pentru infanterie, cu luptă corp la corp4. La UM 01417 a fost instalat
un telefon operativ care să fie folosit de Gheorghe Dinu, conform lui A. Kemenici,
numit de șeful UM locțiitor al comandantului garnizoanei din partea MI, aceasta fiind
o modalitate evidentă prin care Securitatea își propunea să țină sub control strâns
Ceaușescu a propus această destinație mai ales în momentele cele mai critice, când aparent nu a
mai ținut cont de necesitatea ascunderii destinației.
1. Astăzi stația Voinești asigură transmisiunea pe unde medii (630 khz) pentru Radiodifuziunea
Română, având acoperire în județele Argeș, Dâmbovița, Dolj și Olt.
2. „Să fie situate, de regulă, în terenuri muntoase și împădurite, cu obstacole greu accesibile, cu
spații și căi de acces ascunse, [...] să polarizeze în jurul lor mijloace de legătură (radio, televiziune,
rețele telefonice guvernamentale și radioreleu), [...] să prezinte locuri pretabile (peșteri, grote)
pentru realizarea din timp a unor rezerve de materiale și tehnică de luptă.” „Planul «Z» de
salvare...”, p. 3.
3. Mărturia lui Iulian Stoica în interviul luat de Jipa Rotaru, „Victor Stănculescu: «Nu vă fie milă!
Au două miliarde de lei în cont!»”, Jurnalul național, 9.10.2004, https://jurnalul.ro/special-
jumalul/victor-stanculescu-nu-va-fie-mila-au-doua-miliarde-de-lei-in-cont-59331.html , accesat
pe 30.05.2022. Din această „propunere” a lui Nicolae Ceaușescu rezultă cu claritate două lucruri:
1. în acel moment își dădea seama că era arestat de Armată; 2. Nu mai spera ca Armata să îl
elibereze, prin urmare singura variantă care îi rămânea era într-un adăpost clandestin al Securității.
4. „Eram surprins că în loc să mă pregătesc să-mi apăr orașul, mă pregăteam să execut o luptă terestră,
ca infanterist, cu un inamic pe care nu îl cunoșteam.” Mărturia lui A. Kemenici în Viorel Domenico,
Ceaușescu la Târgoviște, pp. 29-35.
unitățile cantonate în județul Dâmbovița, într-un moment care se anunța dificil pentru
regim:
Andrei Kemenici: [...] Dar în 17 decembrie, după teleconferința lui Nicolae Ceaușescu, în
condițiile instituirii alarmei de luptă parțiale, s-a elaborat un plan de măsuri, aprobat de președintele
Consiliului Județean de Apărare, care era Pantelimon Găvănescu, prim-secretar al Comitetului
Județean de partid. în baza acestui plan, colonelul Georgescu l-a numit pe It.-col. Dinu ca locțiitor
al comandantului garnizoanei din partea MI și a instalat în biroul meu un telefon operativ, de
culoare roșie, cu care puteam lua legătura direct, neintermediat, cu șefii tuturor instituțiilor
importante din oraș: cu primul secretar, la Miliție, Securitate etc. în același timp, mi s-au pus la
dispoziție o stație radio și indicativele șefilor locali ai organelor de partid și ai MI.
Viorel Domenico: Nu vi s-a părut ciudată această [...] strângere a legăturilor?
Andrei Kemenici: Sigur, până atunci, eram oarecum ignorat de cei de la MI. Când făceam analize
pe diferite probleme care interesau militarii din garnizoană (disciplina, asigurarea locuințelor etc.),
de la armată veneau toți comandanții unităților militare, iar ei trimiteau de obicei ofițeri de rang
inferior, cu funcții mărunte în structurile lor. [...] Meiștii au afișat dintotdeauna o anume grandomanie,
priveau cam de sus Armata. [...] Dar n-aveam ce face, acceptam situația ca atare1.
Până în dimineața zilei de 22 decembrie, la Târgoviște nu au existat semnale privind

începerea unei revolte. La scurt timp după anunțarea morții generalului Milea, la sediul
Comitetului Județean Dâmbovița (în Palatul Administrativ) a fost organizată o ședință,
urgentă, convocată de Pantelimon Găvănescu, la care au participat din partea forțelor
militare: col. Kemenici (comandantul Garnizoanei Târgoviște și al UM 01417), cpt. Teodor
Ciupitu (comandantul UM 01303, membru în Consiliul Județean), col. Gheorghe Badea
(comandantul Gărzilor Patriotice, membru în Consiliul Județean), iar din partea MI
col. Georgescu (șeful Inspectoratului Județean al MI - așadar, atât al Miliției, cât și al
Securității)12 și col. Dureci (șeful Miliției Dâmbovița). Acestora li s-au adăugat activiști
cu funcții în nomenclatura județului3. Col. Badea declară că „tovarășul prim Găvănescu”
a cerut planuri de intervenție împotriva populației4, confirmând dialogul telefonic dintre
N. Ceaușescu și P. Găvănescu:
A intrat răvășită, disperată, tovarășa Tache, secretara lui Găvănescu, care i-a șoptit ceva la ureche.
El ne-a lăsat în sală și a fugit la telefon. Era Nicolae Ceaușescu care-i ordonase să lase liberă
clădirea pentru a se muta, într-o oră, în ea, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR.
Pantelimon Găvănescu a revenit uluit, transfigurat, derutat. Ne-a spus despre ce-i vorba, am strâns
documentul și ne-am retras. Era ora 12:30.
Am văzut pe ferestre, afară, grupuri de tineri care strigau lozinci anticeaușiste și agitau steaguri
tricolore5.
1. Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, pp. 74-75. Pregătirea biroului operativ este descrisă
și de alți ofițeri ai UM 01417: mărturia lui Gheorghe Bobric, 23-24.02.1994, în Viorel Domenico,
Ceaușescu la Târgoviște, p. 229.
2. Col. loan Georgescu nu era ofițer de Miliție, ci de Securitate. Anterior numirii în această funcție
fusese șeful compartimentului contraspionaj la Securitatea jud. Argeș. Florica Dobre, Elis Neagoe-
Pleșa, Liviu Pleșa, Securitatea. Structuri-cadre, obiective și metode, voi. II, 1967-1968, Editura
Enciclopedică, 2006, București, p. 239.
3. Mărturia lui Gheorghe Badea, 3.06.1997, în Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 240.
4. Ibidem.
< — - n•’
începând cu ora 11:00', mai mulți angajați de la Combinatul de Oțeluri Speciale

(COS) s-au adunat în fața Palatului Administrativ12, păzit de un dispozitiv al forțelor de
ordine, alcătuit din trupe înarmate ale USLA (scutieri) și milițieni, condus de maiorul
Octavian Floricel, comandantul Miliției municipale. Numărul protestatarilor a crescut
treptat. Aceștia s-au manifestat pașnic până înjurai orei 12:30, „când de la o fereastră
unde fusese amplasat un aparat de radio” au „auzit despre fuga soților Ceaușescu.
Mulțimea a început să forțeze pătrunderea în sediul Palatului Administrativ și pentru
câteva momente forțele de ordine au opus rezistență”3. Grupuri importante s-au
deplasat spre sediul Miliției Târgoviște și IJM Dâmbovița (situat la câteva sute de metri
depărtare de UM 01417), unde își avea sediul și Securitatea4. Șeful IJM Dâmbovița,
col. Georgescu, i-a cerat sprijinul col. Kemenici, comandantul Garnizoanei Târgoviște5,
care împreună cu un grup de militari a „preluat sub pază clădirile, armamentul, muniția
și celelalte instalații; sistemul de ascultare din clădire a fost decuplat, sigilat și trecut,
de asemenea, sub paza Armatei. Personalul MI a fost trimis la domiciliu fără armament
și muniție”6.
Stănculescu, noul sef al Armatei

în Armată tensiunile au crescut după ce la TVR s-a difuzat știrea că ministrul Vasile Milea
s-a sinucis și că „acționase ca un trădător”, anunț care nu a fost însoțit de numirea unui nou
ministru. Totuși, la puțin timp după aflarea veștii sinuciderii generalului Milea, N. Ceaușescu
l-a numit (prin ordin verbal) în fruntea Armatei pe generalul Stănculescu, până atunci
unul dintre prim-adjuncții ministrului. Acesta a preluat atribuțiile ministrului, inclusiv cele
din seara zilei de 21 decembrie, prin care Milea devenea comandant unic al forțelor militare
care acționau în centrul capitalei7. Prin nota telefonică (ordinul) nr. 39/22 decem
brie 1989, structura ierarhică era clarificată: comandanții de Armate și ai Aviației
Militare, ai forțelor navale și ai celor terestre s-au subordonat conducerii de la MApN
reprezentată de generalul Stănculescu. Odată ajuns la sediul ministerului și îndepărtat
generalul Ilie Ceaușescu, lanțul de comandă a funcționat, iar la nivelurile inferioare nu
au existat scurtcircuite pentru că ordinele superiorului direct trebuiau respectate: coman
danții de unități militare - subordonați la rândul lor comandanților de garnizoană8.
1. într-un volum privind participarea Armatei la evenimentele din 1989 se arată că până la anunțarea
fugii cuplului Ceaușescu în Târgoviște nu au avut loc manifestări revoluționare, iar grupurile de
demonstranți din fața Comitetului Județean de Partid ar fi apărut de-abia în jurul orei 13:00.
Costache Codrescu (coord.), Armata română în Revoluția din decembrie 1989. Studiu documentar
preliminar, Institutul de Istorie și Teorie Militară, București, 1994, p. 185.
2. Declarația lui Nicolae Casian Pârvan, Dosarul Revoluției, speța Dâmbovița, voi. 1, f. 132v.
3. Ibidem.
4. Costache Codrescu (coord.), Armata română..., p. 185.
5. Dosarul Revoluției, speța Dâmbovița, voi. 1, f. 132v.
6. Costache Codrescu (coord.), Armata română..., pp. 185-186.
7. Viorel Domenico, „De ce s-a considerat necesară execuția lui Ceaușescu. Târgoviște”, Caietele
Revoluției, nr. 3-4 (77-78), 2019, p. 55.
8. Andrei Kemenici: „La mine ordinele veneau prin comandanți. De la ministru ele se transmit la
comandanții de armate, la comandanții de divizie, la comandanții de regimente, iar eu eram
Generalul Stănculescu a reușit în după-amiaza zilei de 22 decembrie, fără o opoziție

evidentă, să fie acceptat de conducerea de la sediul central al MApN, de comandanții
diverselor structuri armate și de centrul de putere din jurul lui Ion Iliescu. Au contat
relațiile anterioare cu ofițeri superiori pe care Stănculescu a știut să le cultive1, dar și
imaginea sa printre ofițerii medii și inferiori sau trupă, având în vedere că provenea
dintr-o familie de militari, tatăl său avusese și el gradul de general al Armatei Române* 12.
Prin colaborarea cu echipa Ion Iliescu și găzduirea revoluționarilor la sediul ministe
rului, V. Stănculescu a cimentat ralierea în jurul său a generalilor din conducerea
Armatei3. Vidul de putere de la conducerea Armatei, provocat de vestea anunțării morții
generalului Milea, a fost doar aparent4. Nu se poate vorbi despre un dualism în exerci
tarea funcției de comandă și nici despre o polarizare a acestor atribuții și responsabilități
la nivelul comandanților de arme, așa cum menționează în mod eronat Parchetul
Militar5, ci de o expectativă duplicitară și o fugă de răspundere de scurtă durată
(aproximativ între 12:06 și 14:30) care s-au manifestat prin evitarea de a lua decizii
proprii, după cum se va vedea în continuare.
De la Snagov la UM 01417
Traseul cuplului Ceaușescu de la Snagov (ora 12:47) până la sosirea în garnizoana
UM 01417 a fost prezentat în studii6 și mai ales în presă și în reportaje de televiziune.
Totuși, unele aspecte privind acest drum nu sunt suficient de clare, mai ales în ce privește
aterizarea în apropierea aerodromului Titu-Boteni. Viorel Domenico susține cu argumente
că hotărârea luată de generalii losif Rus și Zămescu (șeful Comandamentului Aviației
comandant de divizion. Nu-mi semna mie ordinele ministrul. Niciodată nu am primit ordine de
la ministru”, simpozionul „Ceaușescu la Târgoviște. 22-25 decembrie 1989”, 17.05.2006, Caietele
Revoluției, nr. 5 (12), 2007, p. 37.
1. Nu se pot exclude încrederea de care beneficia, relațiile de prieteni, de ajutor reciproc și chiar de
patronaj pe care Stănculescu a știut apoi să se bazeze în zilele de 22-25.12.1989. A se vedea
descrierea pe care o face Alexandru Barbu în capitolul „G-ralul Stănculescu, un portret de «lord»”,
în Alexandru Barbu, Aghiotant la trei miniștri ai Apărării: Milea, Militaru, Stănculescu, Editura
„Ion Cristoiu”, București, 2000, pp. 38-51.
2. Ibidem, p. 38.
3. Viorel Domenico, „De ce s-a considerat necesară...”, p. 55.
4. „Având în vedere că gen. Milea murise, iar gen. Gușă era la Timișoara, oamenii cu cea mai mare
autoritate în Armată rămăseseră gen. Stănculescu și gen. Ilie Ceaușescu, așa că amândoi s-au
instalat în cabinetul ministrului pentru a exercita actul de comandă. Mai mult, gen. Stănculescu
mi-a ordonat ca atât timp cât se află cu «tov. Ilie» să nu mai intre nimeni în cabinet. După
desfășurarea ulterioară a evenimentelor mi-am dat seama că Stănculescu procedase ca un șahist,
calculând trei patru mutări înainte, el dându-și seama cum vor evolua evenimentele...” Alexandru
Barbu, Aghiotant la trei miniștri..., p. 87.
5. Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de Parchetul Militar în perioada 1990-1994,
în cauzele privind evenimentele din Decembrie 1989, Arhiva IRRD, F I D242, f. 14.
6. Lavinia Betea, Florin-Răzvan Mihai, Ilarion Țiu, Viața lui Ceaușescu, pp. 362-368; Adam
Burakowski, Dictatura lui Nicolae Ceaușescu. 1965-1989. Geniul Carpaților, Polirom, Iași,
9011 nn 9zt9.9ztd
Civile) de a interzice decolarea și zborurile avea de fapt scopul de a proteja elicopterul

prezidențial:
Cei care au decis această măsură urmăreau sa asigure libertate de mișcare și siguranța în zbor u
elicopterului prezidențial, să cunoască îndeaproape și cu precizie traseul ordonat de Ceaușescu
pilotului, pentru a afla unde se deplasează, unde aterizează și unde să trimită, ulterior, cele necesare
reconstituirii punctului de comandă stabilit de comandantul suprem. Dar Maluțan nu a înțeles șl
nici nu avea cum să înțeleagă intențiile generalilor1.
După Revoluție, Vasile Maluțan a declarat că, dorind să scape de această misiune,
i-a comunicat lui Nicolae Ceaușescu că au fost depistați de radiolocație și vor fi
„pulverizați într-un minut două”1 2. La ordinul lui Ceaușescu3, pilotul a aterizat în zona
satului Sălcuța, foarte aproape de unitatea de la Boteni, chiar la capătul pistei4, la
ora 13:095, și nu foarte departe de autostrada București-Pitești. Ceaușescu a refuzat ca
elicopterul să aterizeze în interiorul aerodromului de la Boteni, ceea ce arată că în acel
moment înțelesese că pierduse Armata6.
La despărțirea de pilotul Maluțan, care la scurt timp a decolat spre Otopeni, coman
dantul suprem i-a atras acestuia atenția: „Vezi, nu spui nimic unde suntem și ce facem!”7.
Această frază pare să fie o dovadă în plus că Ceaușescu nu mai conta în acel moment
pe o luptă „la vedere”, adică susținut de Armată. Planul „dislocării” într-o locație
clandestină este confirmat de Ion Mareș:
Dacă se analizează în înlănțuirea lor logică, lucrurile sunt foarte bine legate între ele. [...] Bobu
și Manea Mănescu vin de la Snagov cu un ARO plin numai cu lenjerie de corp și de pat pentru
doamna întâi a țării - erau trei perechi de papuci [...], trei halate [...] și multe și multe, adică
exista un plan pentru că așa cum veți reține și în continuare întrebarea lui era: „Sunteți cu cauza”,
în mod deosebit pe colegul pe care l-a văzut mai tânăr și a crezut că poate să-l dea de partea lui.
Deci, v-am spus, problema a fost secretă8.
Pentru cuplul Ceaușescu și cei doi aghiotanți, găsirea unor autovehicule nu s-a
dovedit ușoară. După mai multe încercări și ezitări, maiorul Florian Raț și soții Ceaușescu
s-au urcat în autovehiculul doctorului Nicolae Decă (bucureștean, dar care lucra la
1. Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p. 183.

2. Declarația lui Vasile Maluțan, Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, stenograma
nr. 178, apud Viorel Domenico, Revoluția de ghips, p. 184.
3. Marian Rusu, „Fuga lui Ceaușescu”, p. 31.
4. Ibidem.
5. Al. Duțu, Revoluția din Decembrie 1989. Cronologie, ed. a II-a revăzută și adăugită, Sitech,
Craiova, 2010, p. 165.
6. Vasile Maluțan, Comisia senatorială de cercetare..., apud Viorel Domenico, Revoluția de ghips,
p. 184.
7. Ibidem.
8. Mărturiile lui Ion Mareș și Iulian Stoica, doi dintre ofițerii care au păzit cuplul Ceaușescu între
22 și 25.12.1989, date directorului Muzeului Militar, comandor Jipa Rotaru, la câteva luni după
execuție. Transcrierea înregistrării cu relatările celor doi ofițeri (și pe care le-am utilizat în acest
text) au fost publicate în articole din Jurnalul național pe 6.10.2004 („Ceaușescu: «Iliescu conduce
țara? Și am spus să-l termin!»”), 7.10.2004 („Ceaușescu îl condamnase la moarte pe Milea”) și
9.10.2004 („Victor Stănculescu: «Nu vă fie milă! Au două miliarde de lei în cont!»”'»
pitalul din Găești), iar cpt. Rusu a urcat în altă mașină (condusă de inginerul Nicolae
V Iad de la Avicola Titu). După câțiva kilometri, șoferul Nicolae Vlad i-a declarat lui
Rusu că a rămas fără benzină. Totuși, cpt. Rusu nu a abandonat misiunea și a găsit o
nllă mașină „de ocazie” care l-a dus la Târgoviște, unde l-a regăsit pe stradă pe maiorul
Raț. I-ar fi fost mult mai ușor lui Marian Rusu să se îndrepte spre București, însă
misiunea sa nu se încheiase. Aceasta este și concluzia It.-col. Mareș (în 2004): „Deci
| ( eaușeștii, n.n.] n-au fost părăsiți de ei [ofițerii de Securitate Rusu și Raț, n.n.] și
pentru că vorbim de adevărul istoric, [întâlnirea lor la marginea orașului, n.n.] n-a fost
întâmplătoare, ei s-au întâlnit în oraș, ei au venit din nou la sediul Securității, deci ei
mergeau pe îndeplinirea misiunii”1.
în acest răstimp, în localitatea Văcărești, cei trei pasageri din mașina doctorului
Decă, care simulase o defecțiune la jiclor1 2, s-au urcat în autovehiculul unui localnic,
Petrișor Nicolae (la ora 13:55), continuând drumul spre Târgoviște. Au ajuns la COS,
apoi s-au îndreptat spre Palatul Administrativ (la Județeană de Partid), în apropierea
căruia, având în vedere că străzile erau pline cu manifestanți, Florian Raț a coborât din
mașină să caute ajutor și să vorbească cu prim-secretarul județean. Raț a pierdut legătura
cu Ceaușeștii atunci când, de frica manifestanților, aceștia i-au cerut lui Petrișor Nicolae
să părăsească centrul orașului. Șoferul, de teamă că vor fi linșați de revoluționari, s-a
oprit la ora 14:26 la Inspectoratul Județean de Protecție a Plantelor (sau Centrul de
Protecție al Plantelor), într-o instituție pe care o cunoștea foarte bine. Aici, Miliția a
fost anunțată telefonic de prezența Ceaușeștilor. La 14:50 au fost preluați de un echipaj
RADAR3, format din plt. Constantin Paisie și serg.-maj. Ion Enache, ultimul aflând de
această prezență importantă de la Nicolae Petrișor4. Pe lângă subofițerii Paisie și Enache,
la Centrul de Protecție a Plantelor a mai sosit un alt echipaj de Miliție, cu un autoturism
ARO (nr. l-DB-150) condus de plt. Osman, echipaj completat de serg.-maj. Ion Săftoiu
și serg.-maj. Dan Fluieraru5. Acest echipaj a însoțit pentru o perioadă autoturismul
RADAR6. întâmplător sau nu, autoturismul ARO cu nr. l-DB-150 era cel folosit de
Nicolae Ceaușescu la partidele de vânătoare de la Bolovani7. De asemenea, la Centrul
de Protecție a Plantelor au ajuns în căutarea Ceaușeștilor, la ora 15:15, și militari ai
UM 01417, conduși de It.-maj. Marius Beznoiu, care au scotocit locul și au rămas aici
până la 16:158. Tot la Centrul de Protecție a Plantelor a sosit și o patrulă condusă de
1. Mărturia lui Ion Mareș în interviul luat de Jipa Rotaru „Ceaușescu: «Iliescu conduce țara? Și am
spus să-l termin!»”, articol preluat de HotNews: https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1255507-
ceausescu-iliescu-conduce-tara-spus-termin.htm, accesat pe 6.04.2022.
2. Interviul cu Nicolae Decă realizat de nepotul acestuia, Arhiva IRRD.
3. Autovehiculul era o Dacie de culoare albă, fără însemnele Miliției.
4. Mărturia lui Ion Enache în cadrul simpozionului „Ceaușescu la Târgoviște...”, p. 12. A se vedea și
„declarația” lui Nicolae Petrișor, în Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, Sfinx 2000, Târgoviște,
1999, p. 24.
5. Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 168, nota 1.
6. ARO a devenit antemergător, dar la intersecția din zona ROMLUX Târgoviște mașinile au mers
pe rute diferite (șoferul Enache a luat-o pe altă variantă).
7. Conform informațiilor strânse de Viorel Domenico, încă din seara zilei de 21.12.1989 plt. Osman
era pregătit pentru o misiune de gradul 0. Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 168,
nota 1.
1CH LUPTA DE REZISTENȚĂ ÎN ALTE ORAȘE
col. Badea (Gărzile Patriotice) și mr. Ion Mareș (UM 01417). în paralel, alte echipe de
militari au început să caute fugarii la mănăstirea Dealu sau la Cobia1, iar Constantin
Stoican, plt. de baterie la subunitatea de comandă a regimentului, menționează că în
ziua de 22 decembrie, ora 16:00 a primit ordin de la col. Kemenici să pregătească ca
dormitor sau cameră de oaspeți biroul serviciilor, acolo unde între 18:30 și 19:00 au
fost aduși Ceaușeștii12.
între orele 14:00 și 18:30 a existat o competiție între diverse entități (Miliție, Armată,
revoluționari) pentru descoperirea Ceaușeștilor. Nu cunoaștem eforturile unor membri
ai Securității de a-1 recupera pe Nicolae Ceaușescu și nu le putem elimina, dar există
suficiente informații despre deficiențele în comunicare și chiar concurența dintre Miliție
și Armată, respectiv dintre noua conducere județeană constituită la Palatul Administrativ
în jurul orei 14:00 și comandantul Garnizoanei Târgoviște, ultimul neînțelegând/nedorind
să se subordoneze noului for de conducere locală.
Deși, la fel ca Securitatea, Miliția județeană se subordonase formal comandantului
Garnizoanei Târgoviște, col. Kemenici, cel puțin până la ora 18:00 conducerea acesteia
pare să aibă propriul său plan. Altfel ar fi inexplicabilă atât ascunderea de către Paisie
și Enache a Ceaușeștilor, cât și faptul că poziția lor nu a fost divulgată de colegii lor.
Faptul că cei doi milițieni i-au ținut ascunși pe soții Ceaușescu în acel interval este
confirmat de cpt. Iulian Stoica, care i-a păzit și el pe cei doi în următoarele zile, alături
de Paisie:
Treaba asta cu mașina ascunsă a miliției care i-a luat este reală. în periplul lor prin județul
Dâmbovița au trecut prin mai multe zone. De la Titu-Boteni, inițial s-au deplasat pe șoseaua veche
către Pitești, au renunțat a merge pe șoseaua asta spre Târgoviște, au fost la Combinatul de Oțeluri
Speciale, de acolo la centrul de semințe lângă Târgoviște [...]. Dar trebuie spus și este real, și este
foarte adevărat, că ei [cei doi milițieni, n.n.] nu au comunicat Armatei, au fost găsiți. [...] Ei au
comunicat în permanență cu șefii lor. Oriunde s-au mișcat, chiar de la centrul de semințe au
intenționat să intre în sediu. [...] Au scăpat de vreo trei ori ca prin minune de linșajul mulțimii.
Dar ei nu au raportat niciodată de existența lor. [La Inspectoratul MI, n.n.] pe birou ei aveau stație
radio, mașina avea stație radio și unde se mișcau ei erau în bătaia stației radio3.
Pentru că nu au putut intra în clădirea Inspectoratului Județean de Miliție (IJM),

autovehiculul RADAR a ieșit din Târgoviște, în zona pădurii Rățoaia (între orele 15:25
și 16:50)4, pentru ca apoi să revină la sediul IJM Târgoviște (17:45). Armata și revolu
ționarii nu au știut când autoturismul RADAR a intrat cu cei doi pasageri în curtea IJM,
echipajul Paisie-Enache având în prealabil confirmarea dispeceratului că este liniște în
Târgoviște și nu sunt filtre sau baraje5. Mai multe mărturii confirmă că, deși sediul IJM
1. Ibidem.
2. Mărturia lui Constantin Stoican, 24.01.1994, în Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște,
p. 225.
3. Mărturia lui Iulian Stoica, „Ceaușescu: «Iliescu conduce țara? Și am spus să-l termin!»”.
4. Viorel Domenico evocă afirmația lui Ștefan Conț, It.-col. în cadrul Miliției Dâmbovița, care
menționează că a știut pas cu pas traseul urmat de echipajul format din Enache și Paisie. Viorel
Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 24. A se vedea și Ștefan Conț, simpozionul Ceaușescu la
Târgoviște..., p. 20.
5. Mărturia lui Ion Enache, simpozionul Ceaușescu la Târgoviște..., p. 15.
»ra ocupat de revoluționari, echipajul RADAR a comunicat cu colegii lor1, având cu

iguranță acordul col. Dureci1 2, comandantul Miliției județene, pentru a întârzia venirea
la sediu.
Odată primită confirmarea prin stația radio că „nu mai sunt probleme deosebite”
ia sediul Miliției (în urma ascultării dialogului dintre dispecer și col. Dureci)3, mașina
R ADAR a intrat prin spate în curtea IJM, păzită de trupe de Securitate, în față fiind
ni continuare strânși revoluționari. Cei doi Ceaușești au fost conduși în biroul col. Dureci4,
unde se afla It.-col. Ștefan Conț, ofițerul cu cel mai mare grad și funcție din Miliție
aliat în acel moment în clădirea Inspectoratului. în 2006, Ștefan Conț a afirmat că a
luat decizia să îi comunice cpt. Apostol despre prezența cuplului Ceaușescu5, aflat
lot în clădirea IJM, dar în spațiul alocat Securității. Marian Apostol preluase din partea
MApN comanda unităților MI6. Pe lângă acesta, în biroul col. Dureci erau și alți
militari și doi revoluționari (Petre Ilie Știrbescu și Mihai lonescu)7. Pentru Ceaușești,
semne ale situației dificile în care se aflau au fost nu numai apostrofarea primită de
la revoluționarul Știrbescu, ci și percheziționarea lor8. Câteva minute mai târziu,
Nicolae și Elena Ceaușescu au fost transportați în cazarma UM 01417, cu un ARO,
condus de col. de Securitate Gheorghe Dinu, în care se mai aflau militarii Ion
Mareș - „șef de mașină”9 -, Ion Țecu, Iulian Stoica și Ion Boboc, cărora li s-a alăturat
și milițianul Constantin Paisie1011 . Nicolae și Elena Ceaușescu au fost scoși din clădire
în curtea din spate a IJM, unde conform revoluționarului Știrbescu, se aflau angajați
ai Miliției și ai Securității îmbrăcați în civil11. Autoturismul ARO (numărul l-DB-190)
cu care au fost transportați - pe podea - de la Miliție/Securitate la UM 01417 era
mașina de serviciu a lui Dinu12.
1. Vezi interviul lui Mihai Nicolae, dispecerul de serviciu: Grigore Cartianu, „«Nea Nicu», milițianul
care a știut tot timpul unde se află Ceaușeștii”, Adevărul, 26.11.2009, https://adevarul.ro/news/societate/
nea-nicu-militianul-stiut-timpul-afla-ceausestii-l_50ace6fb7c42d5a6638b8712/index.html, accesat
pe 20.03.2022.
2. Col. Georgescu nu era în sediu.
3. Declarația lui Ion Enache, Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, p. 33.
4. După percheziție au fost mutați în biroul adjunctului comandantului Miliției județene. Mărturiile
lui Ștefan Conț și Petre Știrbescu, simpozionul Ceaușescu la Tărgoviște..., pp. 18, 26.
5. Considerăm că afirmația lui Ștefan Conț este validă, cu toate că este în contradicție cu cele ale
altor participanți (direcți sau indirecți) la transferul cuplului Ceaușescu de la Miliție la UM 01417.
Astfel, A. Kemenici menționează: „Capturarea celor doi Ceaușești din sediul Miliției a fost
întâmplătoare” (Viorel Domenico, Ceaușescu la Tărgoviște, p. 77). De asemenea, Ion Țecu credea
în 1997 că șeful său (col. Kemenici) ar fi știut încă de la ora 15:00 sau 17:00 de la col. Dureci că
N. Ceaușescu se află sub supravegherea unui echipaj al Miliției. Viorel Domenico, Ceaușescu la
Tărgoviște, pp. 219-220.
6. Ștefan Conț, simpozionul „Ceaușescu la Tărgoviște...”, p. 18.
7. Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, pp. 34, 39.
8. Reconstituirea ulterioară a discuției care a avut loc la IJM, între 18:15 și 18:30, se regăsește în
Viorel Domenico, Ceaușescu la Tărgoviște, pp. 209-211.
9. Mărturia lui Ion Mareș, simpozionul „Ceaușescu la Tărgoviște...”, p. 31.
10. Ion Boboc și Constantin Paisie au păzit cuplul Ceaușescu și la unitatea militară.
11. Petre Știrbescu, simpozionul „Ceaușescu la Tărgoviște...”, p. 28
Cu toate că Miliția trecuse în subordinea MApN, înclinăm mai degrabă să considerăm

că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost predați de Miliție1 doar atunci când conducerea
IJM a înțeles că riscurile erau prea mari pentru a susține vechiul regim. Astfel, transferul
de la Miliție către MApN era o cale nu doar de a-i feri pe cei doi de manifestanți, ci și
a milițienilor de a scăpa de această grea responsabilitate, respectând, cu întârziere,
subordonarea lor față de Armată.
La UM 01417, Nicolae Ceaușescu și-a recăpătat o parte din încredere, ajungând
într-un loc în care viața sa nu mai era în pericol imediat. Nu era însă liber și, evident,
nu avea confortul de la CC. Totuși, Nicolae și Elena Ceaușescu nu au fost despărțiri și
nici nu aveau mâinile legate. în plus, militarii de la UM 01417 nu le-au comunicat în
seara și noaptea de 22 decembrie că sunt arestați, ci că le asigură protecția12. Există și
o continuitate: plt. Paisie i s-a permis să îi însoțească/păzească. Toate acestea ar fi trebuit
să le ofere Ceaușeștilor speranță. Descriind una dintre vizitele de lucru efectuate în țară
(în județul Iași) de șeful statului, Sorin Șerb observă „narcisismul lui Ceaușescu, care-și
recăpăta siguranța și certitudinile în aclamațiile mulțimii, chiar dacă acestea erau deseori
dublate de aplauze și urale înregistrate ca în serialele de comedie”3. La o scară mai
mică, această transformare s-a petrecut și în seara zilei de 22 decembrie la UM 01417.
Așa cum cei care l-au păzit confirmă, la UM 01417, Nicolae Ceaușescu a redevenit
politicianul abil și atent la ceea ce spune, dar și la ce i se spune.
Pe de altă parte, în viziunea conducerii revoluționare, dar și a comandantului garni
zoanei Târgoviște, în seara zilei de 22 decembrie 1989 Nicolae și Elena Ceaușescu erau
arestați4. S-au confruntat cu împiedicarea libertății de mișcare, erau ținuți sub pază, nu
au beneficiat de tratamentul cu care erau obișnuiți și nici de intimitate. Amabilitățile
din partea acelora care îi păzeau și a comandantului Kemenici erau mai mult verbale.
Nu putem ști cu exactitate dacă Andrei Kemenici și subordonații săi nu s-au asigurat,
în mod conștient sau nu, ca în orice scenariu, să nu poată fi acuzați de indisciplină sau
nesupunere față de Nicolae Ceaușescu. Totuși, adresările de tipul „tovarășe președinte,
am primit ordin să vă asigur protecție” (I. Mareș)5 sau „tovarășe comandant suprem”
(A. Kemenici) se datorează mai mult dorinței de a nu intra într-un conflict verbal cu
Nicolae și Elena Ceaușescu, la care se pot adăuga automatisme verbale și, de ce nu,
încă puterea de intimidare a acestora.
Reținerea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu a fost raportată superiorilor lui Kemenici
(generalii Vbinea și Stănculescu) la ora 19:306. Comandantul Garnizoanei Târgoviște
și-a dorit ca militarii săi să-i găsească pe Ceaușești ca să-i predea superiorilor lui, și nu
1. Nu se poate exclude și faptul că, în absența șefului său (col. Georgescu), col. Dureci încerca să își
asigure supraviețuirea în cazul în care mișcarea împotriva regimului Ceaușescu nu ar fi avut în final
sorți de izbândă. Col. Dureci nu a fost prezent la discuțiile pe care subordonații săi le-au avut la
sediul IJM cu cuplul Ceaușescu, ci a ajuns aici cu câteva minute înainte de transferul la UM 01417.
2. A. Kemenici, „Proces-verbal nr.”, în Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 204; în original,
numărul procesului-verbal lipsește, dar se poate presupune că e vorba despre procesul-verbal nr. 7
din 18.04.1990 din comisia numită conform O.C.1/1990, prezidată de căpitan Barbu Sorin (f. 202).
3. Sorin Șerb, Ceaușescu. Ultimul an, Litera, București, 2020, p. 195.
5. Reconstituirea unor dialoguri din sediul Miliției județene, 22.12.1989, în Viorel Domenico,
Ceaușescu la Târgoviște, p. 209.
să-i păstreze în unitate. Col. Kemenici respecta astfel cu strictețe principiul subordonării
ierarhice care părea inițial nu doar să îl ferească de complicații, dar să-i și ofere - în
orice scenariu - șansa supraviețuirii. Odată transmisă disponibilitatea lui Dureci de
a-i transfera pe Ceaușești Armatei, Kemenici știa că se putea confrunta cu două
posibile scenarii: să fie tras la răspundere fie de generalii Voinea (șeful Armatei I) și
Stănculescu, ca reprezentanți ai noii puteri și superiori ierarhici direcți, fie de Securitate,
în cazul revenirii la putere a lui Ceaușescu. Col. Kemenici a urmărit ca Ceaușeștii să
se afle cât mai puțin sub paza sa, iar perioada până la predare să decurgă fără incidente,
acest lucru fiind posibil dacă misiunea sa era cunoscută de cât mai puține persoane.
Așa se explică faptul că Andrei Kemenici a evitat ca militarii din unitatea sa să știe
pe cine păzesc, dar și căderea psihică pe care a avut-o în ziua de 24 decembrie, atunci
când a înțeles că extragerea Ceaușeștilor din unitatea sa și transferul lor la București
nu se întrevăd.
Noile centre de putere din Târgoviște

Analiza prezenței în județul Dâmbovița a cuplului Ceaușescu în ziua de 22 decembrie
trebuie să țină cont de vidul de putere și lupta pentru putere de la București (la CC și
la MApN), dar și de la Târgoviște. în mai puțin de o oră de la convorbirea cu Nicolae
Ceaușescu, atotputernicul județului Pantelimon Găvănescu era amenințat cu moartea
de revoluționari. Efectivele Miliției și USLA, care păziseră Palatul Administrativ din
centrul Târgoviștei, s-au retras din dispozitiv după ce s-a anunțat fuga lui Ceaușescu,
iar șeful Securității Dâmbovița, It.-col. Ion Deaconu1, a dispărut până în dimineața zilei
de 23 decembrie 1989. în lipsa acestuia, conducerea Securității a fost asigurată de
adjunctul său, It.-col. Gheorghe Dinu12, unul dintre personajele importante aflate în
UM 01417 în zilele de 22-25 decembrie. înainte de a fi ultimul șofer al lui Ceaușescu,
în după-amiaza zilei de 22 decembrie, col. Dinu acționase pentru „asigurarea liniștii
publice” împreună cu mr. Mareș, formând o echipă comună de militari ai MApN, dar
și de la compania de Securitate din Târgoviște, care a avut în prealabil aprobarea
telefonică a conducerii Batalionului de la Câmpulung Muscel3. într-o declarație (nedatată)
inclusă într-un volum publicat în 1999, Gh. Dinu ar fi afirmat că în dimineața zilei de
22 decembrie, încă de la ora 9:30, „predase armamentul din dotarea personală, determinând
și alți colegi să facă același lucru”4. Este improbabil ca acest lucru să fi avut loc întocmai
la acea oră. Oricum, col. Dinu nu se referea la depozitele secrete de armament ale
Securității, care existau cu siguranță în fiecare județ.
Primul for de conducere constituit la Târgoviște l-a avut în primele zile în fruntea
sa pe col. Gheorghe Alexe, șeful Casei Armatei, care era gestionată de UM 01303
(condusă de cpt. Ciupitu). Celălalt centru de putere în perioada 22-25 decembrie a fost
1. http://www.cnsas.ro/documente/cadrele_securitatii/DEACONU%20IOAN.pdf , accesat pe 9.03.2022.

2. http://www.cnsas.ro/documente/cadrele_securitatii/DINU_GHEORGHE.pdf, accesat pe 9.03.2022.
3. Gheorghe Alexe nu a omis să menționeze că obținerea acestei aprobări a durat, deoarece stabilirea
legăturii telefonice a fost greoaie. Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, pp. 44-45.
A —1 ALxvn Wrtnil/a Fluia Pzrwzi/î/fTzy m n 44
la UM 01417. Aici conducerea a fost asigurată de col. Kemenici, secondat de Gheorghe

Dinu, deja menționat, adjunctul șefului Securității, mr. Ion Mareș și mr. Ion Țecu (în
unele surse Țencu), secretari ai organizației de partid a UM 01378, respectiv UM 01417.
Este cu totul neclar ce a făcut col. Deaconu, șeful Securității Dâmbovița, în prima zi
a Revoluției. Contrar oricăror reguli, care interzic părăsirea garnizoanei fără înștiințarea
superiorilor, col. Deaconu ar fi părăsit Târgoviște în jurul prânzului zilei de 22 decembrie,
deplasându-se la Ploiești, la socrul său (din spusele sale pentru a-și liniști fiul, cu
handicap, speriat de soarta tatălui) și ar fi ținut legătura cu ofițerul de serviciu, revenind
la sediul Securității în dimineața zilei următoare. Considerăm că absența șefului Secu
rității Dâmbovița a fost aprobată de superiorul său direct (șeful IJM) și cu luare la
cunoștință a locțiitorului său Gheorghe Dinu, care i-a preluat atribuțiile, mai ales că era
în acea zi ofițerul de permanență. Astfel, col. Dinu, aflat în bune relații cu comandantul
Kemenici, a fost până în dimineața zilei de 23 decembrie numărul 1 la conducerea
Securității Dâmbovița, beneficiind de protecția și ajutorul Armatei și de sistemul de
radio-comunicații al acesteia1, reușind să aibă în zilele Revoluției libertate de acțiune.
Col. Dinu nu era obligat să rămână la UM 01417 și după 23 decembrie 1989, dar a ales
să continue să fie în aceste zile în imediata apropiere a Ceaușeștilor.
Declanșarea luptei de rezistență la Târgoviște:

2 al Securității
războiul hibrid1
La Târgoviște, în zona centrală, primele focuri de armă s-au auzit pe 22 decembrie în
jurul orelor 17:30-18:00. Inginerul Nicolae Casian Pârvan menționează că „ieșind din
sediu [Palatul Administrativ, n.n.], am auzit focuri de arme trase atât în rafale, cât și
foc cu foc, la distanțe diferite. Nu am văzut guri de foc sau trăgători”3. în aceeași seară
au fost auzite zgomote de elicopter survolând și zona centrală a orașului Târgoviște,
trăgând asupra Palatului Administrativ4. începând cu seara de 22 decembrie s-au primit
telefoane privind otrăvirea apei în municipiu5 și alte zvonuri în general false.
Anunțul despre capturarea lui Ceaușescu a fost făcut de Teodor Brateș la Televiziune
în jurul orei 18:006. Revoluționarii de la București sau conducerea MApN nu știau exact
locul unde se aflau Ceaușeștii. Și totuși, „diversiunea radioelectronică” „a început exact
când Ceaușeștii au ajuns în unitate!”, ecranele radiolocatoarelor fiind împânzite cu ținte,
la care se adăugaseră deja zvonurile privind acțiunea teroriștilor, inclusiv în zona
cazărmii7. în jurul orei 18:30, „mijloacele de radiolocație arătau cinci elicoptere [...]
Erau puncte luminoase, puncte care se mișcau și s-a pornit prăpădul. Trăgea artileria
1. Raport semnat de Ion Deaconu, 10.01.1990, Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, pp. 255-257.
2. Folosim această sintagmă cu sensul de acțiuni de luptă diversificate: atacuri armate de tip terorist,
război psihologic, diversiune radioelectronică.
3. Declarația lui Nicolae Casian Pârvan, Dosarul Revoluției, speța Dâmbovița, voi. 1, f. 133r. Același
interval orar este indicat și de alți revoluționari: Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, pp. 55, 95.
4. Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, p. 58.
5. Declarația lui Florin Gh. Mageriu, Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, p. 123.
6. Richard Andrew Hali, „Theories of Collective Action and Revolution...”, p. 1.086.
7 A. Kpmpnici în Vinr^l Dnmordor. --------- > rr,'y
aeriană, n-am mai apucat să mă duc în punctul de comandă, orașul era în teroare”1.
I fcctul stresului și al panicii asupra militarilor era sporit de telefoane de amenințare
aparent coordonate: „Ce, bă, v-ați speriat? Ăsta n-a fost decât începutul!”12.
într-adevăr, diversiunea radioelectronică a fost urmată de atacuri cu focuri de armă
reale asupra UM 01417, unde erau arestați Ceaușeștii, toate vizând sporirea panicii.
Astfel, la scurt timp după apariția țintelor false și a apelurilor telefonice de intimidare,
s a tras asupra unității „de pe elicoptere. Așa se trăgea... Acest iureș a durat atunci vreo
25 de minute”3. Sincronizarea formelor de atac denota un plan bine stabilit și intenția
„rezistenților” de a crea imaginea unui adversar mult mai numeros4. Conform istoricului
militar Viorel Domenico, în dialog cu Andrei Kemenici, „toată lumea a acționat sub
imperiul suspiciunii, într-o atmosferă profund tensionată, în condițiile unei presiuni
psihologice formidabile”5. Acest război hibrid cu o intensă componentă psihologică a
avut după toate aparențele scopul de a-i determina pe militari, sub imperiul terorii și
oboselii, să slăbească paza sau să renunțe și să-i predea pe Ceaușești: „în toată această
perioadă, prin telefoane anonime au fost zeci, sute de încercări de a ne scoate forțele
din dispozitiv, deci a existat și această tactică. Mergeți că în cutare loc se întâmplă nu
știu ce, până când ne-am dat noi seama care este scopul acestor telefoane și am început
să le tratăm cu mai puțină considerație”6.
Totuși, chiar după câteva zile de alarme în general false, unele amenințări comportau
un asemenea grad de risc, încât militarii s-au văzut nevoiți să le ia în serios: „în noaptea
de 23 [...] vechile povești cu zgândăreală: telefoane de amenințare [...] Pe 24, pe la
orele 8 și jumătate, unul dintre telefoanele de intimidare și amenințare pe care le primeam
a transmis că vom fi atacați cu substanțe toxice de luptă. Atunci s-au luat măsuri foarte
rapide de a se aduce măști și pentru noi, dar și pentru cei doi [Ceaușești, n.n.]”7.
Se pune evident întrebarea ce instituție avea capacitatea tehnică și accesul la infor
mațiile secrete necesare pentru această masivă diversiune, inclusiv codurile și numerele
de telefon ale UM-urilor, nu numai ale celor din Târgoviște, dar din întreaga țară. Aceste
informații au permis diversioniștilor să „coreleze” țintele false de pe ecranele radar cu
„intoxicarea” cu zvonuri false „pe calea legăturilor fir”, din „surse exterioare Armatei,
dar - nu puține - și din interiorul sistemului de transmisiuni al ApAAT”. Ce instituție
avea informații despre unitățile militare care să îi permită să simuleze, „simultan”, „în
imediata vecinătate a dispozitivelor de luptă” ale Armatei, „atacuri combinate ale
teroriștilor și ale elicopterelor inamice (imitate cu ajutorul unor mijloace aeriene,
dispunând de dispozitive de semnalizare luminoasă de diverse culori, ce creau imaginea
unor aeronave în zbor)? Atacuri ce, pe alocuri, nu erau total false, ci se soldau cu morți
și răniți în rândul cadrelor și ostașilor”. „Toate, menite, evident, să creeze și să amplifice
1. Mărturia lui Ion Mareș în interviul luat de Jipa Rotaru, „Ceaușescu îl condamnase la moarte pe
Milea”, Jurnalul național, 7.10.2004, https://jumalul.ro/special-jumalul/ceausescu-il-condamnase-
la-moarte-pe-milea-59542.html, accesat pe 4.03.2022.
2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. Acesta este, desigur, unul dintre principiile luptei de gherilă, împotriva unui inamic net superior.
5. Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, p. 69.
6. Mărturia lui Ion Mareș, „Ceaușescu îl condamnase la moarte pe Milea”.
7. Ibidem.
170 LUPTA DE REZISTENȚĂ IN ALTE ORAȘE
deruta, panica, să provoace unitățile și subunitățile în a riposta cu focul armamentului

și mijloacelor de apărare antiaeriană din dotare, să escaladeze acțiunile de confruntare
armată, să creeze imaginea unui «război total»”1. Ținând cont că Securitatea, prin
Direcția a IV-a Contrainformații Militare, avea ofițeri în fiecare unitate militară (faimoșii
Cl-iști), ofițeri care „aveau mai multă putere decât un comandant de regiment”12 și
controlau „întregi rețele de informatori în rândul militarilor”3, considerăm că răspunsul
nu este greu de găsit.
Conform planului luptei de rezistență, atacurile se desfășurau în principal pe întu
neric. în orașul Târgoviște ele se intensificau când „străzile erau aglomerate, dimineața
la 6 și un sfert - 7 fără un sfert, când lumea mergea la serviciu și seara”4. Nesiguranța
sau confuzia observabilă și prin inducerea temerii de a ieși pe stradă sau de a apărea la
ferestre, dar și dezinformarea au devenit componente de bază ale războiului psihologic,
care au conturat teama că Ceaușescu ar putea reveni la putere5. Și în cazul civililor,
scopul luptei de rezistență pare să fi fost de a-i determina pe revoluționari să renunțe
la obiectivele cucerite, să părăsească străzile și să se refugieze, sub imperiul fricii,
înapoi în locuințe, treptat creându-se „condițiile favorabile eliberării teritoriului ocupat”6.
Acest scop final, evident, nu a fost atins: atât populația civilă, cât și Armata au continuat
să apere Revoluția, iar grupul de ofițeri care îl aveau pe N. Ceaușescu în pază și-au
continuat misiunea, ce-i drept cu speranța de a-1 preda cât mai curând noii conduceri
de la București.
Natura teroristă a atacurilor cu arme de foc rezulta nu numai din alegerea cu bună
știință a unor oameni nevinovați ca ținte, dar și din alegerea punctelor de tragere. Ca
și în alte orașe, s-a tras pe timp de noapte din blocuri de locuințe asupra unor unități
militare. Folosind civili ca „scut uman”, „rezistenții” le-au pus și acestora viețile în
pericol: „[după orele 17:30, n.n.] personal am văzut foc de la gura țevii de undeva de
deasupra blocului îndreptat spre cazarmă, dar foc cu foc la intervale scurte, serii de
câte trei-patru cartușe. Nu s-a răspuns cu foc pentru că sub acesta erau apartamente
luminate. Până cei care locuiau acolo și-au dat seama că se trage de pe blocul lor și au
stins luminile, fapt care a determinat riposta noastră”7.
Totuși, obiectivul „parțial” al diversiunii, respectiv terorizarea militarilor și risipirea
munițiilor într-o ripostă inutilă, a fost într-o anumită măsură atins: „Când venea noaptea,
1. Lt.-col. Alexandru Bodea, „Variantă la Invazia Extratereștrilor”, Armata poporului, nr. 19,9.05.1990,
p. 2, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/locotenent-colonel-alexandru-bodea-din-
serialul-varianta-la-invazia-extraterestrilor-pe-cine-interpelam-pentru-uriasa-si-ultraperfectionata-
diversiune-psihologica-si-radioelectronica-prin, accesat pe 13.06.2022.
2. Gen.-mr. (r) dr. Mihai Floca, fost șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și informare
publică, membru al trustului de presă al MApN, interviu înregistrat acordat autorilor volumului
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., p. 284.
3. General-magistrat (r) loan Dan, Teroriștii din ’89, Lucman, București, 2012, p. 267, apud Andrei
Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., p. 284.
5. Richard Andrew Hali, „Theories of Collective Action and Revolution..p. 1.086.
6. Lt.-col. Alexandru Tudor, căp. Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare
a patriei. Particularități ale participării unităților centrale și teritoriale de securitate la organizarea
și ducerea luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”, Securitatea, nr. 1 (85),
1989, p. 27.
22-25 DECEMBRIE 1989. LUPTA DE KE.ZJSic.is ia a sevau imv
la noi era un coșmar”1. Imediat după atacurile din noaptea de 22-23 decembrie, sub
impulsul fricii de un atac iminent și pentru a menține secretul deținerii cuplului, echipa
Kemenici-Mareș i-au mutat pe cei doi „într-un punct de comandă” mobil (un camion),
„în mijlocul dispozitivului de luptă între două barăci metalice”. Pentru a-i transfera din
clădire în camion, i-au îmbrăcat pe aceștia „în ținută de soldat, de ofițer, cu caschetă,
cu pantofi, cu manta”1 2. Pentru protejarea unității militare a mai fost adus un batalion
de tancuri care a fost dispus în jurul „punctului de comandă”3.
în fosta capitală a Țării Românești numărul de eroi-martiri este de zece (niciunul
înainte de 22 decembrie, șapte în intervalul 22-25 decembrie, doi după 25 decembrie
și unul fără dată exactă)4. Prin comparație, la Pitești, în timpul Revoluției a decedat o
singură persoană (împușcată din greșeală de un dispozitiv de militari pe 24 decembrie
19895), chiar dacă au existat mai multe zvonuri privind prezența teroriștilor, lupte dintre
Securitate și Armată sau știrea difuzată la TVR în seara zilei de 22 decembrie 1989 că
o coloană blindată motorizată se îndreaptă spre oraș. Iar una dintre ipotezele pentru
această disproporție este tocmai prezența Ceaușeștilor la Târgoviște.
Din seara zilei de 22 decembrie 1989, Târgoviște a devenit o zonă de conflict, cu
acțiuni de luptă foarte apropiate de ce s-a întâmplat în alte orașe ale țării: trageri de
focuri de armă de scurtă durată asupra unor obiective importante (Palatul Administrativ,
UM 01417 - unde se afla comandamentul Garnizoanei Târgoviște), deplasarea trăgă
torilor în diferite locuri, preferința către spațiile înalte și părăsite etc., prezența unor
persoane îmbrăcate în combinezoane negre, crearea unor diversiuni prin care angajați
ai Armatei și Miliției să se împuște între ei. Panica a fost amplificată prin împușcarea
nu numai a unor militari, ci și a unor civili. Există informații privind utilizarea faimoa
selor gloanțe dum-dum6 și a unor gloanțe neidentificate7. Chiar dacă „focul fratricid” -
altfel explicabil, considerând starea militarilor și civililor - și erorile nu au lipsit nici
la Târgoviște și au provocat victime, un număr semnificativ de incidente nu pot fi
explicate decât prin prezența unor trăgători antrenați care au tras cu intenția de a crea
panică și victime. Mărturiile unor participanți la Revoluția de la Târgoviște consemnează
că au fost reținute persoane suspectate că îl sprijineau pe Nicolae Ceaușescu - angajați
ai Securității și/sau bănuiți de organizarea diversiunii. Regăsim astfel de mențiuni în
diverse surse și mai ales în Dosarul Revoluției - speța Dâmbovița. Revoluționarul Vasile
Duță amintește că, în seara zilei de 22 decembrie, în jurul orei 19:00 au fost reținuți de
revoluționari „doi ofițeri din garda lui Ceaușescu, care au fost predați la UM de la
Teiș”8, iar în noaptea de 22 spre 23 decembrie s-ar fi tras asupra depozitului militar de
1. Ibidem.
2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. Alexandru Grigoriu, Eroii martiri în statistici, București, Editura IRRD, 2013, p. 20, lista este la
p. 94.
5. Cristian Delcea, „Revoluția la Pitești: cu fanfara împotriva teroriștilor”, Adevărul, 13.12.2012,
https://adevarul.ro/news/misterele-revolutiei/revolutia-pitesti-fanfara-teroristilor-
150ca267a596d720091f94abb/index.html, accesat pe 19.04.2022.
6. Declarația de martor al lui Viorel Drăghici, 28.09.1992, Dosarul Revoluției, speța Dâmbovița
voi. 1, ff. 118, 127-128.
7. Dosarul Revoluției, speța Dâmbovița, voi. 1, f. 208.
8. Vasile Duță, Revoluția în Dâmbovița, p. 55.
la Lăculețe, în pădurea din spatele unității fiind „capturați 16 teroriști îmbrăcați în
combinezoane negre”1. De altfel, combinezoanele negre apar în mai multe declarații
privind contrarevoluția de după 22 decembrie de la Târgoviște12.
Cine erau teroriștii/„rezistenții" din Târgoviște?

Combinezoanele negre - desigur, o formă potrivită de disimulare pentru atacuri
nocturne - constituiau echipamentul USLA, dar și al tanchiștilor din MApN. Este greu
de crezut că tanchiștii - care în general activau în tancuri, în dispozitivul de apărare al
unității militare - s-ar fi deplasat pe timpul nopții, fără tancuri, la diverse obiective din
oraș și ar fi început să tragă spre propriile unități militare. Dincolo de intuițiile militarilor
că era vorba de uslași și alte cadre ale Securității sau pregătite de aceasta, declarațiile
unora dintre actorii principali ai evenimentelor care se desfășurau în acest răstimp în
interiorul UM 01417 nu lasă dubii în acest sens. Constantin Paisie, subofițerul de miliție
care a rămas lângă Ceaușești aproape în permanență în acele zile, declara:
Domnule, ei nu știau ce se întâmplă în țară în timpul acela. într-adevăr, dădeau semne că ar aștepta
să vină cineva să-i scoată din toată treaba asta și să se simtă ei mai în siguranță, dar, vedeți, ei în
primul rând pe Securitate se bazau. Știu că la un moment dat Nicolae Ceaușescu mi-a spus să
mergem la unitatea aia de Securitate, o unitate specială la Băneasa, dar din partea Miliției sau
a Armatei nu se aștepta să-i vină sprijinul imediat [subl. n.]3.
Nu găsim motive ca spusele plt. Paisie să fie puse la îndoială. Acesta a fost ținut în
aceeași încăpere cu Ceaușeștii „datorită faptului că reușise în cele două-trei ore cât a
stat cu ei [în mașină și la Rățoaia, n.n.] să se apropie de ei, să le creeze o convingere”4,
în plus, „se cunoșteau mai de mult. [Paisie, n.n.] făcea parte din comisia de organizare
a unor vânători ale dictatorului în zona Polobani [Bolovani, n.n,]. Fiind subofițer de
poliție [Miliție, n.n.], el era delegat împreună cu alții și îl contacta, deci se cunoșteau”5,
încă mai relevant pentru loialitatea lui Paisie pentru comandantul suprem și fosta
ierarhie din MI rămâne însă faptul că în toată după-amiaza cât i-a avut în mașină acesta
nu a anunțat nici Armata, nici forțele revoluționare, ci i-a ascuns pe cei doi la Rățoaia
și apoi i-a adus pe poarta din spate tot la sediul Inspectoratului Județean al MI. După
cum am arătat, mașina RADAR pe care o conducea Paisie avea conexiune prin stație
cu sediul IJM Dâmbovița.
1. „Conform celor declarate de comandantul unității, unii dintre ei nu vorbeau deloc limba română,
iar ceilalți aveau cunoștințe minime, posedând legitimații false și alte însemne militare, de
asemenea false. Au fost predați unității militare Teiș. Ce s-a întâmplat cu ei?”, Vasile Duță,
Revoluția în Dâmbovița, p. 145.
2. Dosarul Revoluției, speța Dâmbovița, voi. 5, f. 103.
3. Marius Tucă, „Ceaușeștii au crezut că o să-i salveze cineva”, interviu cu Constantin Paisie, Jurnalul
național, 18.03.2004, http://jumalul.ro/campaniile-jumalul/decembrie-89/ceausestii-au-crezut-ca-
o-sa-i-salveze-cineva-71314.html, accesat pe 12.03.2022.
4. Mărturia lui Ion Mareș, „Ceaușescu: «Iliescu conduce țara? Și am spus să-l termin!»”.
5. Mărturia lui Iulian Stoica, „Ceaușescu: «Iliescu conduce țara? Și am spus să-l termin!»”.
22-25 DECEMBRIE 1989. LUPTA DE REZISTENȚA A SECRETARULUI GENERAU ae îlk i /o
Un alt actor important al evenimentelor din interiorul UM 01417 oferă și el o cheie

<lc înțelegere a identității teroriștilor. Este vorba chiar de It.-col. Gheorghe Dinu, nelipsit
in acele zile din anturajul col. Kemenici. Un ofițer care l-a observat îndeaproape pe
I )inu în acele zile menționează aceste secvențe și dialoguri cu locțiitorul comandantului
Securității Dâmbovița:
Eu cred că [șeful Securității locale, It.-col., n.n.] Dinu nu era străin de acțiunile desfășurate
împotriva unității. De pildă, într-o noapte, m-a scos afară, în curtea unității, și auzind în oraș
zgomote, îmi spunea „Fii atent, astea sunt ABI-uri... în 10 minute, încep să tragă...”. Știa totul,
de parcă își confirma un plan cunoscut dinainte. Și mi-a mai spus: „Teroriștii și antiteroriștii sunt
pregătiți după aceleași principii și reguli, fac aceeași instrucție’'’ [subl. n.]. [...] într-o altă seară,
tot așa, mă scoate în fața unității, pe scări. Și mă face atent să privesc în curtea liceului de vis-a-vis:
„Ăștia vin spre noi, cuceresc unitatea”. într-adevăr, pe după copacii groși din curtea liceului niște
mogâldețe înaintau spre unitate la adăpostul copacilor. Veneau spre noi... din copac în copac. în
unitate era o liniște de mormânt. Toți militarii picoteau în posturile lor, răpuși de oboseală. Speriat,
fug la Kemenici și-i spun că „vin teroriștii, sunt mulți”. M-a trimis să dau alarma, iar el (am aflat
ulterior) a dat ordin lui Mareș și Țecu să-i ucidă pe cei doi Ceaușești în caz că va fi cucerită
cazarma. Am ieșit în fața comandamentului de unde plecasem, i-am trezit pe cei din TAB-uri care
au pornit motoarele și au aprins farurile să lumineze curtea liceului. Surpriza a fost totală: nicio
mișcare, totul dispăruse. Iar Dinu, Dinu zâmbea. Nu, nu fuseseră năluciri, îi văzusem, erau oameni,
luptători în came și oase. Dar cum intuise Dinu prezența acestora exact la momentul potrivit de
m-a scos să mi-i arate? Și cum au dispărut ei?
Apoi, maiorul Oancea, tot de la Securitatea județului. Abia venit din misiune de la Timișoara, în
22 decembrie, se prezintă la Kemenici (când tot personalul Securității fusese trimis acasă) și se
predă Revoluției. Kemenici îl acceptă, îl îmbracă în uniforma de soldat, cu diagonală, înarmat și
îl reține în unitate. S-a tot plimbat prin unitate cu misiuni date de tandemul Kemenici-Dinu. Dar
misiunea lui principală era anchetarea, împreună cu cpt. Stoian - ceistul1 unității, a teroriștilor
prinși și aduși în cazarmă. De exemplu, am adus unul, predat de revoluționari, care-1 prinseseră
trăgând în MICRO 11. Era plin de sânge, avea arma la el, buletin de Botoșani și-l chema Bălan.
Și au fost mai mulți astfel de suspecți dați pe mâna celor doi anchetatori. în noaptea dinaintea
procesului au dispărut cu toții, fără urmă, din arestul unității. Ca și mr. Oancea!1 2
Mărturia cpt. Bobric relevă mai multe aspecte ale dinamicii „rezistenți” - „Securitatea
la vedere”. Atât Dinu, cât și Oancea au rămas la vedere, declarându-și formal adeziunea
la Revoluție. Ei s-au infiltrat rapid nu numai în UM 01417, ci chiar, în cazul lui Dinu,
în anturajul intim al lui Kemenici. Abilitatea cu care au facut-o nu trebuie să surprindă
la niște ofițeri de informații pregătiți, prin natura muncii lor, în arta disimulării. Astfel
ne putem explica încrederea pe care le-a acordat-o comandantul garnizoanei. Citind
atent mărturiile lui Bobric, dar și ale altor militari, cei doi par să aibă un alt tip de
misiune decât apărarea Revoluției.
Se ne reamintim că, pe lângă „atacuri de scurtă durată și violente”, concentrare
asupra unor „obiective” de „mare importanță”, cu „forțe relativ puțin numeroase”, „de
regulă noaptea”, „în momente și locuri în care se realizează surprinderea inamicului”3,
1. Ofițerii de contrainformații militare (cunoscuți și ca Cl-iști), parte din Direcția a IV-a a Securității,
care controlau informativ unitățile MApN.
2. Mărturia lui Gheorghe Bobric, Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște, pp. 229-231
3. Alexandru Tudor, Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare pp 27-28
„dezinformarea inamicului prin căi și mijloace diversificate”, respectiv „prin presă,

radio, televiziune”, planurile luptei de rezistență ale Securității presupuneau:
- „introducerea unor cadre acoperite în administrația instalată temporar de inamic”;
- „răspândire de zvonuri în rândul trupelor de ocupație și al organelor de administrare
instituite de invadator”;
- „ascunderea de arme și sprijinirea formațiunilor de rezistență și a militarilor proprii
rămași în spatele dispozitivului operativ al inamicului”.1
Este greu de imaginat o altă cheie de interpretare a acțiunilor Iui Dinu și Oprea decât
„sprijinirea formațiunilor de rezistență și a militarilor proprii”, în calitate de „cadre
acoperite”, introduse „în administrația instalată temporar”. Mărturia cpt. Gheorghe
Bobric demonstrează că Dinu cunoștea în detaliu caracteristicile luptei de rezistență,
respectiv ale atacurilor teroriste (tipul atacurilor, direcția focurilor, frecvența, până la
momentul exact al declanșării lor). Este greu de imaginat că ar fi putut să le știe fără
să fi făcut parte din aceeași instituție cu teroriștii. Mai mult, aceștia nu se deosebeau
de antiteroriști, care nu erau alții decât luptătorii din USLA („pregătiți după aceleași
principii și reguli, fac aceeași instrucție”)12. Dinu cunoștea deci pregătirea și unitatea
din care făceau parte teroriștii, detalii pe care nu le-a divulgat militarilor.
Ceea ce a aparent a „divulgat” Dinu nu trebuie să ne mire. Să nu uităm că scopul
atacurilor teroriste a fost tocmai acela de a crea panică; scop pe care Dinu l-a realizat
doar prin atenționarea lui Bobric. „Divulgările” sale nu au fost mărturisiri propriu-zise.
După cum se observă, ele nu au dus la capturarea niciunui atacator, ci doar la sporirea
terorii printre militari, care s-au văzut cuceriți de teroriști și s-au pregătit pentru măsuri
extreme, printre care uciderea Ceaușeștilor3. Prin prisma acestui raționament, se înțelege
că Dinu avea cunoștință nu numai de atacurile false din curtea liceului, ci și de celelalte,
care au produs morți și răniți printre militarii și revoluționarii din Târgoviște și pe care
nu le-a divulgat. Faptul că ofițerul de Securitate nu le-a divulgat pe acelea și nici
identitatea rețelei trăgătorilor demonstrează o dată în plus conivența cu „rezistenții”,
pe care se poate presupune că i-a sprijinit și în alte moduri, respectiv culegând și
transmițând informații. Așa cum maiorul Oancea și ofițerul de contrainformații Stoian
1. Lt.-col. Filip Teodorescu, mr. Dumitru Pețanca, It.-col. Claudiu Bucur, col. loan Bordei,
It.-col. Valeriu Gherghe, mr. Alexandru Curcă Stănescu, „Particularități ale muncii de Securitate
pe profil de informații interne, contrainformații în sectoarele economice, contraspionaj și contrain
formații militare în perioada inițială și pe timpul ducerii războiului de către întregul popor”,
Securitatea, nr. 4 (76), 1986, pp. 25-35.
2. Conform declarațiilor unui fost cadru al acestei formațiuni, „suprapuse Direcției a V-a și USLA,
comandourile USLAC erau constituite din indivizi care «lucrau» acoperiți în diferite posturi. Erau
studenți străini, doctoranzi și băștinași devotați trup și suflet dictatorului”. Dan Badea, „USLA,
Bulă Moise, teroriștii și «Frații Musulmani»”, cpt. Romanescu Marian (fost cadru USLA), Expres,
nr. 26 (75), 2-8.07.1991, pp. 8-9, apud Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor,
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., p. 272.
3. Acesta a fost consemnul primit de Kemenici de la Gheorghe Vbinea și V. Stănculescu, tocmai
datorită temerii generalilor de Armată că dictatorul ar putea fi eliberat printr-un atac terorist sau
o operațiune de comando. Din același motiv, știindu-se ascultați în continuare de Securitate,
Kemenici a comunicat într-o anumită măsură „cifrat” cu superiorii săi.
22-25 DECEMBRIE 1989. LUPTA DE REZISTENȚA A SECKLlarului ucn
au „sprijinit” formațiunile de rezistență pur și simplu prin eliberarea „suspecților dați

pe mâna lor”, ca anchetatoriț!)1.
Nici soții Ceaușescu, în momente de cumpănă sau neatenție, n-au lăsat dubii cu
privire la identitatea instituțională a teroriștilor. Atât pe înregistrarea procesului1
2, cât și
în secvența în care cei doi au fost legați la mâini de parașutiști înaintea execuției3, Elena
Ceaușescu a spus că teroriștii erau „ai Securității”, spre vizibila neplăcere a soțului său,
care, de bună seamă, încă mai spera să fíe eliberați de aceștia:
Președ.: Dar la București, în tinerii care au murit, cine a tras, peste care au trecut tanchetele
Securității? A unei părți...
E.C. (Elena Ceaușescu): Păi, da, tero...
N.C. (Nicolae Ceaușescu îi face semn să tacă)
Președ: Teroriști? Teroriști?
E.C.: Teroriștii se spun că sunt, pe aicea vorbeau oamenii, că sunt ai Securității...
Președ.: Teroriștii sunt ai Securității?
E.C.: Așa se vorbea4.
1. Mărturia lui Gheorghe Bobric, 23-24.02.1994, în Viorel Domenico, Ceaușescu la Târgoviște,

p. 230.
2. „The Most Accurate Available Transcript of the Trial of Nicolae and Elena Ceausescu I”, Roland O.
Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/04/26/the-most-accurate-
available-transcript-of-the-trial-of-nicolae-and-elena-ceausescu-i-the-ceausescus-argue-with-the-
soldiers-trying-to-tie-their-hands, accesat pe 5.06.2022.
3. „The Most Accurate Available Transcript of the Trial of Nicolae and Elena Ceausescu II”, Roland O.
Thomasson, PHD (blog), https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/04/30/the-most-accurate-
available-transcript-of-the-trial-of-nicolae-and-elena-ceausescu-ii-elena-pai-da-tero, accesat pe
5.06.2022.
4. „Adevărata stenogramă a procesului Ceaușescu (3)”, Totuși iubirea, nr. 23 (40), iunie 1991, p. 5,
text disponibil online la https://romanianrevolutionofdecemberl989.corn/2014/12/25/25-for-25th-
anniversary-of-the-romanian-revolution-19-the-trial-and-execution-of-nicolae-and-elena-
ceausescu-in-tirgoviste, accesat pe 5.06.2022. După cum se poate vedea, este o transcriere fidelă
a filmului citat mai sus. în mijlocul frazei, Elena Ceaușescu își schimbă construcția, sesizând gafa
pe care o făcea soțul ei: „Teroriștii se spun că sunt, pe aicea vorbeau oamenii, că sunt ai Securității”.
Mimica Elenei Ceaușescu este și ea grăitoare: în momentul când a început să spună cuvântul
„teroriști”, a respirat adânc. După ce ambii refuzaseră să răspundă la toate întrebările anterioare,
Elena pare că se agăța de această importantă concesie în speranța să câștige încrederea completului
de judecată (lucru pe care îl va mai încerca o dată la sfârșitul audierii). Motivația este simplă:
teroarea Securității era în acel moment principala acuzație împotriva lor și părea unanim acceptată
(ținând cont și de cuvintele judecătorului - „tanchetele Securității” care „au tras” și „au trecut”
peste tineri la București). Elena se va fi gândit că acuzatorii aveau deja suficienți securiști-teroriști
în custodie, deci nu mai avea rost să le nege existența sau identitatea. De aceea este posibil să fi
mizat - contrar calculelor soțului său - pe disocierea lor, a Ceaușeștilor, de securiști. Ca și Iulian
Vlad în declarația dată pe 2.02.1990 (a se vedea Mădălin Hodor, „Cine au fost «teroriștii»? Iulian
Vlad spune că erau de la Securitate. Declarație olografă”, revista 22, https://revista22.ro/actualitate-
intema/cine-au-fost-teroristii-iulian-vlad-spune-c-erau-de-la-securitate-declaraie-olograf%20, accesat
pe 5.06.2022). Recunoașterea implica o acțiune din proprie inițiativă a Securității, fără ordinul
Comandantului Suprem (respectiv al șefului DSS). Strategia nu a funcționat. Pe de o parte, prin
reacția lui, Nicolae Ceaușescu a întărit o dată în plus presupunerea că el știa și plănuise lupt;
teroriștilor-securiști. Pe de altă parte, judecătorul însuși a semnalat că nu era dispus să „înghită’
o astfel de enormitate, următoarea sa replică fiind „dar Securitatea nu e a Comandantulu
Suprem?”. Poate tocmai de aceea a evitat Nicolae Ceaușescu până la moarte să recunoască ci
Și un extras din a doua înregistrare, încă și mai concludent:
O voce: Leag-o!
E.C.: Nelegat! Nelegat! Nelegat! Ce, vă e teamă de popor? Mă copiilor, mă!
Un militar îi pune lui Nicolae Ceaușescu căciula pe cap. Alți militari îi leagă pe Nicolae Ceaușescu
și Elena Ceaușescu.
E.C.: Mă copii, mă!
N.C.: Vă e teamă, asta e!
E.C.: Nu-mi rupeți mâinile, mă copii, mă!
N.C.: Vă e teamă! Niciodată n-am...
E.C.: Mă, vă e teamă, mă?!
Un militar: Da’ ăia care trag în noi ce sunt?
E.C.: Ăia sunt ai Securității, voi n-ați auzit? Nu mă legați!
în sfârșit, trebuie observat că în tot acest timp, inclusiv pe durata scurtei judecăți a
cuplului Ceaușescu, nici atacurile teroriste și nici războiul psihologic nu au încetat.
Chiar în timpul procesului un telefon i-a anunțat pe militari că „nu mai vin elicopterele”
(cu completul de judecată condus de generalul Stănculescu). Asta deși elicopterele
veniseră1. în același timp, un alt telefon a anunțat că „Botenii au căzut”, ceea ce i-a
făcut pe ofițeri să-l cheme pe comandantul elicopterului cu care venise Stănculescu „să
ia legătura cu Suciu* 12, să-i spună Suciu că nu e nimic la Boteni. Adică și în timpul
procesului au încercat”. După cum bine a observat și Mareș, „nu putea să fie dintre cei
care au fost acolo. Deci cineva dinafară. Ce interes avea să vină să zică că «nu au venit
elicopterele» dl Stănculescu, când dânsul era acolo?”3. Este o întrebare care ar trebui
să dea de gândit conspiraționiștilor care mai consideră că diversiunea ar fi fost organizată
chiar de Armată.
Ca un epilog al luptei de rezistență a secretarului general al PCR și al efortului
nostru de a înțelege de partea cui s-au aflat diversioniștii teroriști, de amintit că, „după
ce au plecat elicopterele [din Târgoviște, după proces, cu cadavrele Ceaușeștilor, n.n.],
a încetat orice foc asupra cazărmii. Și au încetat și telefoanele”4.
Disimulare până la capăt

Nicolae Ceaușescu nu a renunțat nici la Târgoviște la „narațiunea justificativă” a
crimelor ordonate de el la Timișoara și în restul țării. în discuțiile cu ofițerii care l-au
păzit, el a continuat să-și extemalizeze vinovăția pentru morții Revoluției: „«Ce să fie
teroriștii erau securiști. Și asta, evident, pentru că erau ai lui. încă agil și extrem de atent, a încercat
să o oprească pe soția sa să pronunțe cuvântul „teroriști”. Nu i-a reușit prea bine, deși Elena,
înțelegând intenția lui și posibilitatea ca ea să fi „călcat în străchini”, se regrupează și în continuare
neagă vehement până și faptul de a fi „răspuns la întrebare”: „Nu am răspuns”(!) etc.
2. Col. loan Suciu, comandantul UM 01482 Boteni, cel care pregătise elicopterele și echipa de
parașutiști care au însoțit completul de judecată.
3. Mărturia lui Ion Mareș, „Victor Stănculescu: «Nu vă fie milă! Au două miliarde de lei în cont!»”.
4. Mărturia lui Iulian Stoica, „Victor Stănculescu: «Nu vă fie milă! Au două miliarde de lei în cont!»”.
la Timișoara, n-a fost nimic. Acolo s-a organizat de către Milea și Gușă o provocare
eu sprijinul rușilor și asta e tot»”'; „El [Ceaușescu, n.n.] mi-a spus: «Vai de capul
vostru. O să vă bateți și o să curgă râuri de sânge în țara asta, o să vină rușii peste voi\
Ați vândut țara!» [...] «Trădătorilor!», a avut o ieșire din asta, «sunteți așa tineri și
sunteți în postura de trădare, ați vândut țara rușilor'.» [subl. n.]”1 2.
Atât caracteristicile atacurilor armate de tip terorist, cât și ale războiului psihologic
și diversiunii radioelectronice de la Târgoviște au coincis cu planurile luptei de rezistență
despre care am amintit la începutul acestui studiu3, urmând aceleași tipare cu atacurile
similare care s-au declanșat începând din seara de 22 decembrie și în alte orașe4.
Coroborate de mărturiile prezentate în capitolul anterior, caracteristicile respective lasă
puține dubii că ele au făcut parte din „lupta de rezistență” pregătită de Nicolae Ceaușescu
cu ajutorul Securității.
Mai mult, aceste mărturii aduc în lumină „imperativul covârșitor” al „conspirativității ”
și „secretizării” luptei de rezistență5, inclusiv prin disimulare sub un „steag fals”. Astfel,
teroriștii înșiși trebuiau să apară ca un agresor extern, cu predilecție „rușii” sau agenți
ai acestora6, de care Securitatea și Ceaușescu, în urma „luptei de rezistență”, ar fi eliberat
până la urmă poporul român.
Fosta capitală a Țării Românești a devenit astfel, începând cu seara de 22 decembrie,
nu doar locul detenției secretarului general al PCR, ci și unul dintre teatrele războiului
hibrid și disimulat pentru a-1 readuce la putere. în această „luptă de rezistență” oameni
nevinovați au fost uciși și răniți, iară ca după mai bine de 32 de ani să se fi făcut dreptate.
Concluzii
O analiză a mărturiilor celor care l-au însoțit pe Nicolae Ceaușescu spre Târgoviște,
ale celor care l-au păzit la UM 01417 și a Dosarului Revoluției, speța Dâmbovița,
demonstrează că secretarul general al PCR nu a ales la întâmplare acea destinație. în
cursul zilei de 22 decembrie, pe măsură ce a realizat că a pierdut sprijinul popular, în
special al muncitorilor, dar mai important, al Armatei, dictatorul a decis să se îndrepte
către o locație clandestină de unde urma să conducă lupta de rezistență împotriva
„inamicului”, care în acel moment erau revoluționarii și Armata română. Rețeaua de
„rezistenți” pe care se baza era pregătită și formată în mare parte din luptători din
diverse unități și direcții ale DSS. Locația-țintă era probabil un buncăr dotat cu relee
de comunicații controlat de Securitate, în arealul dintre localitățile Câmpulung Muscel,
Pitești și Târgoviște. Vbinești din județul Dâmbovița și zona orașului Câmpulung
1. Mărturia lui Ion Mareș, „Ceaușescu: «Iliescu conduce țara? Și am spus să-l termin!»”.
2. Mărturia lui Iulian Stoica, „Ceaușescu îl condamnase la moarte pe Milea”.
3. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”
p. 400.
4. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...
pp. 207-258.
5. Alexandru Tudor, Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare...”, p. 24
6. Este o tragică ironie a istoriei și a justiției noastre că stratagema mistificării lui Nicolae Ceaușesc
și a Securității mai este încă adoptată de o mare parte a mass-mediei și a magistraților români.
1/o LUPTA DE REZISTENȚĂ ÎN ALTE ORAȘE
îndeplineau această condiție, dar și altele menționate deja în text, locuri cu siguranță
agreate cu mai mult timp înainte.
Cei doi aghiotanți, din cadrul Direcției a V-a a Securității, Marian Rusu și Florian
Raț, nu și-au abandonat stăpânii în momentul aterizării elicopterului (dictată de Nicolae
Ceaușescu) și nici pe drumul spre Târgoviște. Rămas singur, cpt. Rusu nu s-a îndreptat
spre București, ci spre Târgoviște, unde și-a regăsit colegul pe stradă, trimis de Nicolae
Ceaușescu la Palatul Administrativ.
Arestarea cuplului Ceaușescu s-a făcut sub presiunea manifestanților din Târgoviște,
dar și a noilor autorități civile și militare din București, care l-au somat, sub amenințarea
cu moartea, pe comandantul garnizoanei Târgoviște să-l găsească și să-l păzească cu
orice preț pe dictator. Frica de Securitate, respectiv frica de o eventuală revenire a lui
Ceaușescu la putere au dominat acțiunile factorilor de răspundere militari, locali și
centrali. Totuși, anumite afinități personale sau calcule l-au făcut pe comandantul
Kemenici să accepte cel puțin trei ofițeri de Securitate în incinta unității sale, ofițeri
care, conform mărturiilor analizate în text, au „sprijinit”, după toate aparențele, lupta
colegilor lor din rețeaua de „rezistenți”, conform planurilor descrise în studiile publicate
în revista Securitatea și amintite în text.
Lupta de rezistență, care la Târgoviște s-a declanșat în seara de 22 decembrie, a
urmărit readucerea Comandantului Suprem la putere, fiind pregătită și organizată de
Ceaușescu și Securitate. Și aici această luptă de rezistență a avut caracteristicile unui
război hibrid, combinând atacuri teroriste sau de gherilă urbană cu o puternică
diversiune psihologică și, simultan, una radioelectronică. Toate aceste acțiuni disimulate
sub un steag fals urmăreau să creeze îndeajuns de multă panică și haos în rândul
militarilor și civililor, pentru a-i determina să abandoneze Revoluția și să-1 elibereze
pe Nicolae Ceaușescu. Deși la Târgoviște teroarea a fost predominantă pe străzi și mai
ales în unitatea unde s-a aflat dictatorul în ultimele trei zile de viață, determinarea
revoluționarilor și a militarilor au zădărnicit planurile dictatorului și ale principalei
instituții represive a regimului său. Ca epitomă a disonanței între narațiunea paranoică
a fostului „Cel mai iubit fiu” și a planul său de „rezistență”, pe de o parte, și realitatea
eliberării de tiranie resimțită și de militarii care l-au păzit, pe de altă parte, iată două
citate pe cât de relevante, pe atât de reconfortante:
[Ceaușescu:] „Trădătorule! Pleacă de aici!!! Sunt comandantul tău suprem! Să-mi asculți ordinele!”
Zic, domnule președinte, eu ascult de ordinele generalului Milea care este mort. [...]
[Ceaușescu:] „Băi băieți, să vă explic eu cum a fost toată treaba asta... Soarta mea s-a pecetluit
la Malta. Că eram singura țară în care nu se mișca nimic. Fiecare și-a ales zona de acțiune. S-a
hotărât ca Europa să explodeze, dar nu ca un butoi cu pulbere, ci pe bucățele, pentru că trebuia
detonată bucată cu bucată...”. Moment în care, vă spun cinstit, nu mai credeam o iotă. Eram prea
mult mințiți ca să mai credem o iotă1.
1. Mărturia lui Iulian Stoica, „Ceaușescu îl condamnase la moarte pe Milea”.

Contrarevoluția din decembrie 1989 la Brăila
Mihai Dănilă
Abstract. Brăila represents one of the cities in the country where, in December 1989, efforts to
defend the Revolution ended with a high number of dead and wounded. On the basis of the
resolutions of the prosecutor in this case, we learn that this outcome was the product of an
unhappy accumulation of factors, such as: accidents, a state of chaos and confusion in the ranks
of the revolutionary forces, insufficient organization, fatigue, and the low level of training
among draftees. These explanations, after 30 years, are insufficient, especially when evidence
appears that demonstrates that many of the violent incidents that resulted in dead and
wounded in Brăila cannot be attributed to the actions of the Army, the Patriotic Guards or the
revolutionaries. In the majority of these cases, there is evidence that violent actions, including
gunfire, were directed against the centres of political and military power in Brăila. This chapter
is the result of research focused on the "Brăila" volumes from the Revolution File, as well as on
information gleaned from interviews with some revolutionaries in Brăila. The study contributes
to a direction of research that has been less utilized, and whose goal is to explain the number
of dead and wounded among the ranks of civilians and military personnel during the Revolution
through the counterrevolutionary actions of the Securitate's network of "resisters" during these
days. It is in other words about the attack that forces loyal to Nicolae Ceaușescu directed against
the Revolution.
Keywords: December 1989, Brăila, prosecutor's resolution, Securitate's network of "resisters"
Introducere
Revoluționarii brăileni s-au distins în decembrie 1989 prin eforturile de apărare a
Revoluției, plătind un preț semnificativ. începând cu seara zilei de 23 decembrie, centrul
de putere revoluționară stabilit în Casa Albă, unitățile militare și alte puncte de importanță
strategică din oraș s-au confruntat cu acțiuni diversioniste, care au atras riposta apă
rătorilor Revoluției.
După 1990 s-a susținut o narațiune care explică numărul de morți și răniți brăileni
printr-o succesiune de accidente, o lipsă de organizare în rândul forțelor de apărare a
Revoluției, o stare de haos în care acționau apărătorii. Observăm totuși că, în ultimii
30 de ani, această teorie nu a fost satisfăcătoare pentru cei care, pe de o parte, și-au
riscat viața pentru Revoluție și, pe de altă parte, au putut constata direct în decembrie
1989 indiciile diversiunii amintite mai sus. Victimele și-au exprimat nemulțumirea
inclusiv în presă. Un exemplu este demersul lui Marian Ghiorghiu, fost ofițer MApN,
rănit în timpul Revoluției de la Brăila, care, într-un interviu acordat AGERPRES1, și-n
exprimat dezacordul față de soluția dată în Dosarul Revoluției în cazul său. Inexplicabil,
dosarul său și dosarul lui Marian Rogoz, subofițer în Armata română, împușcat la rândul
său în Brăila în zilele Revoluției, au fost cuplate, soluția în ambele cazuri fiind o eroare
de fapt în urma căreia cei doi s-au împușcat reciproc.
Referitor la felul în care procurorul Teodor Ungureanu a interpretat cele petrecute
la Brăila sunt grăitoare aprecierile făcute de Dan loan, fostul șef al procurorilor militari,
care oferă o explicație pentru faptul că, în multe cazuri - o parte documentate în acest
text -, rezoluțiile nu se pot susține pe probele prezente în dosar1 2:
Cercetările dirijate tendențios cu insistență asupra unor aspecte de [...] soldați speriați, obosiți etc.
în loc să se insiste asupra unor precizări în legătură cu declanșarea focului.
Este o deficiență a sistemului nostru judiciar în care declarațiile nu se consemnează ad literam,
ci sunt reformulate și prelucrate de cel care le consemnează, ajungându-se în mod frecvent la
denaturarea celor declarate de martori și inculpați.
în aceste condiții, dacă ești stăpânit de idei preconcepute și ești de rea-credință, ați face asemenea
consemnări pentru a-ți ieși pasența, fără ca cel ce semnează să sesizeze diversiunea3.
Dosarul „Brăila” mai prezintă și indicii că nu au fost incluse date relevante. Știm,
de pildă, că dosarele din care au fost preluate declarații pentru volumele „Brăila” au
fost restituite la Parchetul Militar „pentru arhivare”4, deși cazurile respective comportă
victime care sunt evident părți în proces.
Capitolul de față își propune să explice numărul mare de persoane decedate și rănite
prin împușcare la Brăila în timpul Revoluției din 1989. Se urmărește apoi trasarea unui
cadru explicativ mai complex și mai articulat comparativ cu explicațiile sumare privind
victimele revoluției brăilene oferite până în prezent. Un alt scop este evidențierea slăbi
ciunii unor argumente și a altor lacune din rezoluțiile procurorilor de caz de la Brăila.
Necesitatea cercetării
Nu există studii consistente care să propună interpretări alternative pentru condițiile în
care au fost răniți sau uciși prin împușcare numeroși civili și militari în municipiul
Brăila. Singurul efort notabil în acest sens este cel al lui Ursu și al colaboratorilor săi,
care au adus în discuție mai multe episoade petrecute în Brăila pe timpul Revoluției,
1. Ecaterina Ignat, „Revoluție 30 Brăila: Rafalele de gloanțe în Piața Independenței și zecile de

diversiuni au produs 42 de morți și 101 răniți în decembrie ’89”, AGERPRES, 22.12.2019, http://
www.agerpres.ro/social/2019/12/22/revolutie-30-braila-rafalele-de-gloante-in-piata-independentei-
si-zecile-de-diversiuni-au-produs-42-de-morti-si-101 -raniti-in-decembrie-89--424041 ?fb_comment_
id=2529346357187493_2530304293758366, accesat pe 8.04.2022.
2. Deschiderea focului la Brăila, incidentul în care este rănit Ghiorghiu, respectiv cel în care este
rănit Rogoz, decesul Adrianei Chiriță, decesul maiorului Milea.
3. Dan loan, „Agendă de lucru”, Arhiva IRRD, p. 106. Agenda lui Dan loan este prezentă în Arhiva
IRRD. Citărilor preluate în acest capitol li s-a atribuit numerotarea din documentul Word în care
a fost transcrisă agenda, pentru a simplifica identificarea lor în documentul-sursă.
4. în voi. 1 din Dosarele Brăila, ff. 1-48, sunt cuprinse mai multe referate de arhivare și restituire
către Parchetul Militar a unui număr semnificativ de dosare.
printre care și asaltul unităților militare din cartierul Viziru în 23-24 decembrie 19891.
In spațiul public s-a încetățenit de mai mulți ani ideea că responsabilitatea pentru
incidentele armate petrecute după 23 decembrie o poartă chiar revoluționarii sau factorii
externi care ar fi urmărit să schimbe regimul Ceaușescu. însă această narațiune nu
explică tragerile observate și raportate de militarii brăileni în cartierul Viziru1 2, indivizii
imbrăcați în civil care trăgeau spre Consiliul Popular3 și unități ale MApN4, armamentul
diferit de cel aflat în dotarea Armatei5, surse de foc de unde Armata nu ar fi putut să
(ragă în acele momente (apartamente, terase de blocuri)6.
După mai bine de 30 de ani, comunitatea brăileană nu a primit un răspuns satisfăcător
cu privire la cine poartă vina pentru cele 46 de decese și cele peste o sută de cazuri de răniți.
Povestea dominantă este construită pe baza rezoluțiilor procurorului de caz de la Brăila,
Teodor Ungureanu, lipsind demersuri critice cu privire la temeiurile pe care ele se bazează.
Imediat după 1990 lucrurile erau mai limpezi. Se știa că românii și-au apărat cu
mult curaj Revoluția, așa cum a fost și la Brăila. în 1990, în discursul său din Seimul
și Senatul poloneze, cunoscutul disident și președinte al Cehoslovaciei Vâclav Havel
considera că pentru cehoslovaci „au plătit și românii”. Chiar dacă Revoluția română a
avut loc după a lor, Havel aprecia că „cine știe dacă forțele întunecate din țara noastră
nu s-ar fi regrupat pentru contraatac de nu ar fi fost paralizate de exemplul românilor,
care au demonstrat că populația este în stare să se apere cu atâta vitejie”7.
Metodologie
în vederea atingerii obiectivului de cercetare propus, acela de a oferi o explicație
susținută de probe cu privire la numărul de morți și răniți înregistrat la Brăila după
23 decembrie, acest demers urmărește testarea următoarei ipoteze de lucru: incidentele
soldate cu morți și răniți prin împușcare în orașul Brăila din zilele Revoluției au fost
generate de trăgători care făceau parte din planul luptei de rezistență a Securității8.
1. Mădălin Hodor, Andrei Ursu și Roland O. Thomasson, „«Cine a tras în noi după 22?» Studiu asupra
vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din Decembrie 1989”, Noua revistă de drepturile
omului, nr. 4,2018, pp. 5-128; Andrei Ursu, Roland O. Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor,
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Polirom, Iași, 2019.
2. A se vedea sucapitolul „Semne ale luptei de rezistență în cartierul Viziru”.
3. A se vedea declarațiile lui Ștefan Avramescu, Grigore Ilie și Bozogany Bela în subcapitolul
„Incidentele armate din Piața Independenței în perioada 23-25 decembrie”.
4. Declarația elevului Ionel Coșar și declarația Mărioarei Dănăilă în subcapitolul „Semne ale luptei
de rezistență în cartierul Viziru”.
5. Subcapitolul „Gloanțe si arme speciale la Brăila” este dedicat elementelor de armament și muniție
găsite la Brăila, care nu se aflau în dotarea Armatei la acea vreme.
6. Subcapitolul „Incidentele armate din Piața Independenței în perioada 23-25 decembrie”. Cazul
Chiriță, care a decedat în urma ripostei militarilor la un foc venit de la un etaj aflat mai sus de
nivelul unde era situat apartamentul unde se afla aceasta; relatările lui Tihan Rădunel, din același
capitol, despre deschiderea focului asupra sa din hotelul partidului.
7. Văclav Havel, Deținutpolitic și președinte. Singur împotriva sistemului, trad. de Gabriela Georgescu
și Mircea Dan Duță, Editura Curtea Veche, București, 2021, p. 51.
8. Reluăm în subcapitolul „De ce considerăm că la Brăila s-a activat planul luptei de rezistență?”
argumentele pentru lupta de rezistență la Brăila în timpul Revoluției. De asemenea, datele prezentate
1»Z LURIA DE REZISTENȚA IN ALTE ORAȘE
în acord cu literatura de specialitate, prin conceptul „luptă de rezistență a Securității"

înțelegem eforturile acestei instituții de a recuceri puterea în cazul în care Nicolac
Ceaușescu era înlăturat de la conducerea României, ca urmare a unei invazii externe
ori a unei revolte interne1. în fapt, este vorba de organizarea unor atacuri plănuite în
secret, controlate exclusiv de Securitate. Aceste atacuri de tip diversionist, realizate de
grupuri mici de luptători, erau îndreptate împotriva unui „inamic” (extern sau intern),
care deținea forțe și o capacitate de foc superioare. în textul de față, această formulare
este sinonimă cu „rezistenți”, „luptătorii din rețeaua de rezistență”, „lupta de rezistență
pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”*12. Nu există nicio legătură cu conceptul și
literatura referitoare la rezistența anticomunistă din munți. Din contră, în acest caz
discutăm de o formă de rezistență armată a Securității împotriva noii puteri revoluționare
instaurate după fuga dictatorului comunist.
Un alt termen care trebuie definit este diversiune (sau atacuri diversioniste). Căci,
așa cum vom vedea și în subcapitolul dedicat literaturii de specialitate, scopul luptei
de rezistență era să creeze o stare de panică și nesiguranță în rândurile „inamicilor”
pentru a le slăbi capacitatea combativă și a-i determina să renunțe la paza obiectivelor
strategice și centrelor de putere. Pentru toate acestea, instrumentul principal era diversiunea,
în această lucrare definim diversiunea ca un ansamblu de atacuri armate reale sau
simulate cuplate cu zvonuri false menite să sporească panica și îndreptate împotriva
militarilor, revoluționarilor și civililor. Responsabilitatea lor este greu de atribuit la
momentul producerii, întrucât autorii își ascund identitatea, părăsesc locul din care au
tras și folosesc forme de disimulare a armamentului și a urmelor lăsate în timpul focului.
Pentru a testa ipoteza de cercetare de mai sus, am studiat documentele disponibile
în cele aproape 40 de volume despre Brăila din Dosarul Revoluției. Cercetarea s-a
realizat folosind o grilă de analiză, alcătuită din următorii indicatori:
- actorii care au tras cu bună știință, pentru a crea panică, pentru a intimida sau a
teroriza revoluționarii sau Armata, pentru diversiune;
- vestimentația luptătorilor din rezistență: combinezoane negre sau alt fel de salopete
care nu par de Armată; mai multe rânduri de haine;
- elemente de armament care nu păreau din dotarea Armatei;
- precizia focului, în special pe timp de noapte (victime lovite în cap sau alte organe
vitale);
- direcția/originea focului;
- tipul de foc: foc-cu-foc sau rafale scurte, la intervale de 10-15 minute, cu precădere
în timpul nopții, concentrate în special la căderea serii și înainte de ivirea zorilor,
pentru a spori panica în rândul militarilor și civililor;
în cartea de față sunt coroborate cu o serie de declarații ale unor factori de decizie de la acea vreme,
de la nivel local și național, care evidențiază activarea rețelei de rezistenți. Cazurile Ghiorghiu,
Rogoz, Chiriță, Hanganu, la care se adaugă și aprecierea lui Dan Ioan despre felul în care realizau
procurorii cercetările evidențiază slăbiciunile rezoluțiilor procurorului militar de la Brăila, care,
cel puțin pentru cazurile enumerate, nu se bazează pe probatoriul din Dosarul Revoluției.
p. 144.
2. Dimensiunile și caracteristicile luptei de rezistență vor fi detaliate în partea dedicată literaturii de
specialitate.
elemente de război electronic (ținte false pe radar, ținte aeriene mișcătoare sau
elicoptere neidentificate);
diversiune informațională menită să creeze panică;
diversiune informațională sau armată care să creeze foc fratricid;
descrierea rănilor și alte elemente medicale de către doctori și personal sanitar;
descrieri ale luptătorilor prinși/răniți/uciși: aspect, comportament, vestimentație;
informații despre mușamalizarea/ștergerea urmelor de către procurori sau chiar
comandanți militari.
O altă metodă de cercetare folosită a fost interviul nestructurat. în perioada

11.03.2022-12.03.2022 am realizat interviuri cu revoluționarii din Brăila și cu persoane
care au fost rănite în zilele Revoluției. întrebările adresate au urmărit aceeași grilă de
cercetare aplicată pentru Dosarul Revoluției, volumele Brăila.
Structura studiului
Din rațiuni de timp, cercetările din acest studiu s-au concentrat, în special, pe două zone
principale: Piața Independenței și cartierul Viziru. în sucapitolul „Incidentele armate din
Piața Independenței în perioada 23-25 decembrie” vom discuta condițiile deschiderii
focului în Piața Independenței, urmărind să evidențiem că nu a fost vorba de un singur
foc accidental, deci o eroare, care ar fi dus la o întreagă repriză de trageri, ci de mai multe
trageri efectuate cu bună-știință din multiple puncte al pieței, pentru a spori efectul de
panică în rândul revoluționarilor și militarilor, lăsând impresia unui atac de proporții. Vom
aduce în discuție și câteva episoade petrecute în 23-24 decembrie, în care am putut
constata, pe baza grilei de analiză prezentate mai sus, prezența acelor trăgători ce nu se
pot încadra în rândul revoluționarilor sau Armatei. în subcapitolul „Semne ale luptei de
rezistență în cartierul Viziru” vom discuta despre incidentele armate din cartierul Viziru,
în perioada 23-24 decembrie, oprindu-ne în mod special asupra cazurilor în care Marian
Ghiorghiu și Marian Rogoz au fost împușcați. Subapitolul „Gloanțe si arme speciale la
Brăila” va fi dedicat elementelor nespecifice de armament și muniție, identificate în câteva
zone în care s-a deschis focul la Brăila: Piața Independenței, cartierul Viziru, cartierul
Apollo. în lucrarea de față, prin „elemente nespecifice de armament și muniție” ne referim
la arme, cartușe și alte dispozitive militare care nu se aflau la acea vreme în dotarea
Armatei, spre exemplu: gloanțe de 5,6 mm și gloanțe explozive; arme care au un zgomot
de tragere diferit de cel al pistoalelor-mitralieră, un zgomot sec, ca un plescăit; dispozitive
de ochire pe timp de noapte, a căror utilizare poate fi presupusă după precizia unor trageri
în condiții de întuneric1. în final, vom discuta despre motivele pentru care considerăm că
la Brăila a fost activat planul luptei de rezistență.
Pe tot parcursul lucrării vom sublinia acele aspecte pe care le-am identificat pe baza
grilei și care corespund, așa cum vom vedea în secțiunea dedicată cadrului teoretic și
literaturii de specialitate, nu Armatei sau revoluționarilor, ci luptei de rezistență a
Securității.
1. La acea vreme, Armata nu dispunea de dispozitive de ochire pe timp de noapte portabile. Acest
lucru ni l-a confirmat și Marian Ghiorghiu în interviul de la Brăila din martie 2022.
Cadrul teoretic și literatura de specialitate
Textul de față se încadrează în literatura de specialitate despre Revoluția română din
1989, în care implicarea Securității, prin „lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic
ocupat de inamic”, este considerată cauza principală a numeroaselor decese și răniri
prin împușcare după data de 22 decembrie, în urma fugii dictatorului. Lucrările caic
pun bazele teoretice ale conceptului de luptă de rezistență sunt Trăgători și mistificatori.
Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, „Lupta de rezistență a Securității. Planul
și implementarea sa la Revoluție”1, „«Cine a tras în noi după 22?» Studiu asupra
vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din Decembrie 1989”. Menționăm și
efortul lui Roland Thomasson, care a publicat pe blogul său materiale referitoare la
lupta de rezistență12. Și, desigur, Richard Andrew Hali, care deține și el un blog cu
numeroase materiale relevante3.
Argumentul central al lucrărilor menționate, susținut prin numeroase dovezi, este
că după 22 decembrie a avut loc o contrarevoluție organizată în baza planului luptei de
rezistență al Securității prevăzut pentru cazul în care Nicolae Ceaușescu ar fi fost
îndepărtat de la putere. Eforturile de cercetare în această zonă sunt rezultatul unei nevoi
de cunoaștere a adevărului istoric cu privire la cauzele numărului ridicat de morți și
răniți de după fuga dictatorului, când în toată țara au fost uciși peste 900 de militari și
revoluționari4.
O parte din planul luptei de rezistență a fost descris în revista Securitatea, existentă
în Arhivele CNSAS, de unde aflăm:
încadrarea activității organelor de securitate, care se vor afla pe teritoriul invadat de agresor, în
lupta de rezistență pornește de la concepția Partidului Comunist Român, a secretarului său general,
tovarășul Nicolae Ceaușescu, referitoare la apărarea patriei, conform căreia, în cazul unei
agresiuni - dacă o parte a teritoriului ar fi invadată - lupta de rezistență a populației aflată
vremelnic sub ocupație întregește sistemul defensiv național și lărgește gama formelor și proce
deelor de împotrivire față de agresor, constituind o parte componentă necesară a războiului de
apărare dus de întregul popor. Ca parte a strategiei de apărare a țării, lupta de rezistență desfășurată
pe teritoriul invadat are ca scop principal lovirea spatelui trupelor agresoare, blocarea unor efective
importante în lupte locale lipsite de perspectivă pentru inamic, slăbind astfel capacitatea combativă
și presiunea forțelor de izbire ale agresorului pe direcțiile principale de acces spre centrele vitale,
politice și economice ale țării. în aceste împrejurări, lupta de rezistență, alături de cea a forțelor
armate principale, devine unul din procedeele eficace de continuare a războiului având rolul, pe
de o parte, de a realiza uzura continuă, sistematică a trupelor inamicului, reducerea treptată a
decalajului și răsturnarea în final a raportului de forțe naționale5.
1. Capitol semnat de Mădălin Hodor și Andrei Ursu, în Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muram, Andrei
Muraru, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din 1989. învinși și învingători, Polirom, Iași, 2020,
pp. 398-428.
2. https://rolandothomassonphd.home.blog
3. https://romanianrevolutionofdecemberl989.com
p. 157.
5. „Caracteristici ale activității și conduitei cadrelor de Securitate care primesc misiuni specifice de
îndeplinit pe teritoriul național invadat de inamic”, Securitatea, nr. 3/79, 1987, p. 20.
UU1N 1KAKE V । irx
Obiectivul central al luptei de rezistență în cazul în care dictatorul pierdea puterea

i'i a: „Să creeze agresorului o stare permanentă de nesiguranță, de teamă, prin lovituri date
neîncetat, pentru a-1 obliga să angajeze forțe numeroase pentru paza și apărarea imediată
.1 obiectivelor și elementelor sale de dispozitiv”1. Printre alte obiective se mai numără:
- răspândirea de zvonuri în rândul trupelor de ocupație și al organelor de administrare instituite

de invadator; [...]
- ascunderea de arme;
- sprijinirea formațiunilor de rezistență și a militarilor proprii rămași în spatele dispozitivului
operativ al inamicului; [...]
- neutralizarea forțelor poliției militare, formațiunilor antigherilă și organelor de administrație
instituite de ocupant, precum și a colaboraționiștilor și trădătorilor autohtoni12.
Ca metodă de luptă, trăgătorii conspirați ai Securității urmăreau ca acțiunile să fie:

„de scurtă durată și violente”;
concentrate asupra unor „obiective” de „mare importanță”;
independente;
cu „forțe relativ puțin numeroase”;
pregătite „îndelung”, prin „cunoașterea amănunțită a particularităților terenului”;
„de regulă noaptea”, „în momente și locuri în care se realizează surprinderea
inamicului”3.
Planul Securității prevedea și eforturi susținute de dezinformare și diversiune care

aveau ca scop inducerea unei stări de confuzie și panică în rândurile inamicilor. Aceste
acțiuni erau puse în practică împreună cu atacuri teroriste reale4.
„Securitatea dispunea de o forță militară redutabilă, care se pregătea pentru o luptă
pe deplin conspirată, de gherilă, fie pe timp de pace, fie pe timp de război, independent
de Armata română.”5 Militarizarea Securității era necunoscută Armatei, lucru posibil
prin „păstrarea secretului acțiunilor și mijloacelor de luptă ale Securității față de
conducerea Ministerului Apărării Naționale”6.
Și Armata dispunea de un plan de luptă de rezistență, dar care ar fi fost activat numai
în cazul unei invazii externe reale:
Forțele Ministerului Apărării nu au avut misiunea esențialmente represivă a Securității. Nu au

dispus nici de capacitatea conspirativă pentru a plănui și executa, în secret, folosind cadrele și
soldații săi (oameni din popor), o luptă împotriva poporului. Totodată, în acei ani, misiunea „de
1. Lt.-col. Tudor Alexandru, cpt. Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare
a patriei. Particularități ale participării unităților centrale și teritoriale de Securitate la organizarea
și ducerea luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”, Securitatea, nr. 1, 1989,
p. 27, http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201989-l-85.pdf
2. Ibidem, pp. 26, 28.
3. Ibidem, pp. 29-30.
4. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția
pp. 337-338.
5. Ibidem, p. 152.
6. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”, p. 409.
cea mai mare importanță a întregului efectiv” al Securității era, explicit, „asigurarea securității
Comandantului Suprem”'.
Revenind la lupta de rezistență a Securității, membrii cuprinși în această rețea erau

atent selectați și foarte bine antrenați: „Pregătirea lor includea diverse forme de luptă,
armament, tactică militară, explozivi, cifruri și coduri, precum și capacitatea de a lupta
independent, în echipe mici, tară ajutoare, vreme îndelungată, în condiții de oboseală
extremă și frig”12. Aceștia dispuneau de un arsenal superior pentru acea vreme și care,
în mare parte, era de proveniență occidentală (NATO)3. în Trăgători și mistificatori a
fost publicată o listă extrasă din documente găsite la CNSAS cu armamentul deținut
de Securitate la acea vreme. Tot în lucrarea menționată se argumentează, printr-un
număr semnificativ de exemple, că unele tipuri de armament identificate în arsenalul
Securității au fost utilizate de teroriști după 22 decembrie 1989: „Arme de calibru 5,6
mm, cele cu laser pentru țintire pe timpul nopții, puștile-mitralieră cu pat rabatabil
(pentru o mai ușoară disimulare sub haine sau salopete), armele cu amortizor de
zgomot”4. Mai mult, în capitolul „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implemen
tarea sa la Revoluție” se subliniază că:
• armele unităților și direcțiilor de Securitate nu au fost predate către Armată pe 22 decembrie,

ci eșalonat, până pe 29 decembrie;
• armele nu au stat în rastel în acea perioadă, așa cum pretind aproape obsesiv fosta Securitate
și Parchetul. Există procese-verbale de primire de la cadre de Securitate în toată acea perioadă;
• în multe cazuri, numărul gloanțelor la primire este mult mai mic decât cel de la predare. De
exemplu, un calcul simplu, bazat doar pe câteva linii din aceste procese-verbale, relevă
următoarele:
cartușe de calibrul 7,65: 235.261 predate; 224.483 primite; 10.778 lipsă;
- cartușe de calibrul 7,62: 194.348 predate; 188.565 primite; 5.785 lipsă5.
Incidentele armate din Piața Independenței

în perioada 23-25 decembrie
Piața Independenței a constituit epicentrul Revoluției din 1989 din Brăila. Clădirea
administrativă principală, cunoscută și sub denumirea „Casa Albă”, găzduia atunci
primăria municipiului Brăila și Consiliul Popular al județului Brăila (astăzi Consiliul
Județean). Sub presiunea revoluționarilor adunați în piață și ulterior intrați în Casa Albă,
puterea politică a fost transferată dinspre autoritățile regimului comunist către noile
structuri organizate de revoluționari în data de 22 decembrie 1989. în aceeași zi, efective
ale Armatei au fost dispuse în centrul administrativ pentru a asigura menținerea ordinii.
Până pe 23 decembrie 1989, delegații de revoluționari deplasate în comunele din județ

p. 146.
2. Ibidem, p. 148.
3. Ibidem.
4. Ibidem, p. 149.
5. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea . ” n anA
CONTRAREVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 LA BRĂILA 187
ii ii schimbat sau au cooptat conducerea locală. în timpul zilei de 23 decembrie nu au

li>st înregistrate evenimente deosebite, însă, odată cu lăsarea serii, în Brăila au fost
executate primele focuri de armă, rezultate cu morți și răniți.
Ne propunem să înțelegem ce anume a provocat episoadele de foc din Piața Inde
pendenței din Brăila în perioada 23-25 decembrie 1989. Ne vom referi la această zonă
h dosind formulările Piață, Consiliu, Casa Albă, Zonă administrativă, Prefectură.
Pentru o mai bună înțelegere a evenimentelor despre care vom vorbi în continuare
trebuie avută în vedere topografia zonei, respectiv arealul cuprins în cercul trasat pe
ligura 1, acesta încadrează clădirile reprezentative din zona Pieței, clădiri din care s-a
ti as în timpul Revoluției: Casa Albă, Casa Agronomului, Casa Tineretului, Palatul
Telefoanelor, blocul Romarta, blocul Continental, Hotel Belvedere. Foarte relevante
pentru analiză sunt și intrările în Casa Albă, în special cele dinspre Piață. Consiliului
Popularii corespunde intrarea A, principalul punct de acces în imobil în timpul Revoluției.
Primăriei îi corespunde intrarea B, un punct de acces folosit cu o frecvență mai redusă.
Intrarea C asigură accesul în clădire dinspre Dunăre.
Figura 1. Zona Pieței Independenței din Brăila (au fost folosite denumirile
pe care clădirile le aveau în perioada Revoluției din 1989)
Sursă: Primăria Municipiului Brăila, https://braila-city.map2web.eu/# (fără marcaje),
accesat pe 6 aprilie 2022
Până în prezent, explicațiile oferite de procurorul militar Teodor Ungureanu m

privire la episoadele de foc petrecute în Piața Independenței constituie sursa principalele
interpretări existente pentru aceste evenimente1. O parte din concluziile procurorului
au fost utilizate într-o altă lucrare despre Revoluția din 1989 la Brăila1 2, precum și in
articole de presă. în fapt, Teodor Ungureanu a susținut că incidentele armate din centrul
administrativ al orașului s-au produs pe fondul unei psihoze colective alimentate (h
zvonurile care circulau în toată țara începând cu ziua de 22 decembrie 1989 din cauzn
unei slabe pregătiri a militarilor în termen din efectivele MApN, a stării de oboseală
resimțite de aceste forțe, a slabei comunicări și coordonări la nivelul comenzii Armatei
și a Gărzilor Patriotice (GP) locale, a folosirii neadecvate a armamentului de către militau,
a tragerilor accidentale, a focurilor fratricide și a altor erori de fapt3. însă nicăieri nu
este luat în calcul rolul unor focuri executate cu intenția de a crea acest haos, și cu atât
mai puțin rolul Securității în aceste acțiuni. Ajungem la această concluzie întrucât
rezoluțiile procurorului au omis dovezile evidente care indică desfășurarea unor acțiuni
violente, îndreptate împotriva forțelor care apărau Revoluția la Brăila, dovezi care se
aflau de decenii în Dosarul Revoluției. Aceste acțiuni se încadrează cu precizie în
caracteristicile luptei de rezistență - descrise de Ursu și colaboratorii săi45 . Dintre acestea
menționăm: utilizarea unui armament diferit de cel aflat în dotarea Armatei, deschiderea
focului din locuri înalte, în serii scurte, în general foc-cu-foc, la intervale de timp
regulate, lovituri precise, în special pe timpul nopții, cu scopul de a crea panică și a
paraliza forțele Revoluției. De asemenea, au fost regăsite descrieri ale acestor trăgători
și forme de semnalizare folosite de aceștia.
întrucât considerăm că interpretarea dată de procuror cu privire la evenimentele
petrecute în Piață este lipsită de temeiuri solide, în paginile ce urmează vom oferi un
set de explicații alternative pe care le considerăm mai plauzibile.
Din datele analizate5, și din discuțiile purtate cu o parte din revoluționarii brăileni în
perioada 11-12.03.20226, constatăm că focul la Prefectură s-a deschis în seara de 23 decembrie,
în jurul orei 19:30. Procurorul de caz a considerat că elementul declanșator al episodului
de foc inițial (și probabil pentru toate zilele care au urmat, din tot orașul) l-ar fi constituit
un „incident de tragere”. Din rezoluție reținem că a fost nevoie de un singur foc de
armă, scăpat accidental de ofițerul Hanganu dintr-un pistol-mitralieră blocat, ca în toată
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 1, ff. 1-51; voi. 2, ff. 1-23; voi. 3, ff. 193-201.
2. Stelică Bălănoiu, Brăila. Istorie și revoluție, IRRD Decembrie 1989, București, 2017, pp. 73, 84.
3. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 3, ff. 193-201.
4. în AndreiUrsu, Roland O. Thomasson, MădălinHodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..
pp. 143-160.
5. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 6, Declarație Gheorghe Florică, elev șc. gen. Brăila, f. 95; ibidem,
voi. 17, „Adresa MApN nr. 1253/31.01.1990, către Procuratura Județului Brăila”, ff. 186-187;
ibidem, voi. 8, Declarație de martor, civ. Sîrbu Sorin, 13.07.1990, f. 135.
6. Discuțiile au fost realizate în perioada 11 -12.03.2022 de Andrei Ursu și Mihai Dănilă cu următoarele
persoane: Marian Ghiorghiu (fost ofițer MApN, rănit în timpul Revoluției la Brăila), Dorin Uzun
(revoluționar), Gabriel Dămăroiu (revoluționar), Serioja Matinca (fost ofițer din Gărzile Patriotice,
rănit în timpul Revoluției), Anton Cioran (revoluționar, rănit în timpul Revoluției), Elena Pascu
(revoluționară, rănită în timpul Revoluției), Marian Rogoz (fost subofițer MApN, rănit în timpul
l'iața să se instaleze haosul, iar militarii din Piață să tragă necontenit în toate direcțiile,
Imă o țintă precisă. De asemenea, mai reținem că anterior acestei erori au apărut zvonuri
। ii privire la iminența unui atac aerian din direcția lanca, fapt ce a dus la anunțul,
transmis revoluționarilor, de a părăsi Piața1.
Anunțuri despre atacuri iminente la Prefectură

In interviurile realizate, revoluționarii brăileni confirmă că informațiile despre atacul
aerian au fost recepționate de cei din Casa Albă prin telefoanele disponibile acolo.
I lorin Uzun, participant la evenimentele revoluționare de la Brăila, ne spune că el este
tel care a răspuns la telefonul prin care a fost primit mesajul cu privire la iminența
atacului aerian:
Vin cu o completare, ei [membrii noii conduceri revoluționare, n.n.] erau înăuntru. în anticameră
era măsuța cu multe telefoane (anticamera în care se afla secretara). Acolo, bănuiesc că tot în
aceeași perioadă, s-a primit un telefon la care am răspuns eu, a zis că este ofițer la lanca și că pe
radarul de la lanca sunt 7 puncte, am intrat peste ei, am spus lucrul acesta, că așa făceam, raportam,
exact ca în armată [...] și s-a luat hotărârea ca o parte din noi (nu ne cunoșteam, aveam banderolă
tricoloră) [să ieșim, n.n.] afară să împrăștiem mulțimea de oameni care era în fața consiliuluiI. 2.
Din Adresa nr. 5 825 din 04.10.1991 a UM 01918, din cadrul MApN, către Procuratura
Militară București aflăm că în seara de 23 decembrie, între 18:00 și 18:30, 20:00 și
.’0:30,21:00 și 21:45 și 23:00 și 23:30, lalanca, „în zona aerodromului au apărut aproximativ
10-15 ținte aeriene luminoase, la înălțimi de 400-1000 m cu aceleași caracteristici”3.
Dintr-un document redactat de UM 01170 aflăm că între 22 și 25.12.1989 în zona de
cercetare a stațiilor de radiolocație au fost evaluate aproximativ 15 aeronave, la înălțimi
intre 300 m și 3.000 m, cu viteza de 200-1.100 km/h4. Aceste ținte observate în spațiul
aerian al județului Brăila erau, cel mai probabil, forme ale unui război electronic menit
să alimenteze panica militarilor și a celor din Consiliu cu privire la posibilitatea unui
atac aerian asupra orașului, ca parte din planul mai larg de diversiune electronică pregătit
dc Securitate. Așa cum consemnează Ursu și colaboratorii săi în Trăgători și mistificatori,
în zilele Revoluției, în spațiul aerian al României au fost identificate numeroase
traiecte de ținte aeriene false, din care 250 numai în 23 decembrie5. Cartea argumentează
că aceste acțiuni au fost parte dintr-un plan coordonat și bine pregătit de diversiune
radioelectronică, care a avut loc în interiorul României, însoțită de dezinformări prin
telefon și atacuri teroriste reale. Scopul aparent a fost acela de a genera confuzie și
panică în unitățile militare6. Sursele războiului electronic au coincis, în general, cu
I. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 3, ff. 186-187.

2. IRRD, Interviu Dorin Uzun, participant la evenimentele revoluționare din Piața Independenței în
1989, 11.03.2022.
3. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 25, Adresăm. 5825 din 04.10.1991 aUM 01918 din cadrul MApN
către Procuratura Militară București, f. 60.
4. Ibidem, Brăila, voi. 17, f. 173, UM 01170, Date despre situația aeriană în zona municipiului Brăila.
5. Vezi ff. 331-332.'
6. Ibidem, ff. 331-340.
LUPTA DE REZISTENȚĂ ÎN ALTE ORAȘE
„zonele unde existau instalații ale Securității dedicate pazei lui Nicolae Ceaușescu”
în zona Brăilei a existat o astfel de locație în Insula Mare a Brăilei, unde fostul dictator
avea o vilă de vânătoare1.
Un telefon cu un mesaj asemănător celui recepționat de Dorin Uzun a fost primit și
de cei aflați în Corpul B al Casei Albe, unde se află și în prezent Primăria Municipiului
Brăila, și care a avut un rol secundar în Revoluție, decizia civilă și militară fiind
localizată în Corpul A, ce corespundea Consiliului Popular.
Figura 2. Casa“Albă cu cele două intrări care dau în Piața Independenței

Sursă: Primăria Municipiului Brăila, https://www.facebook.com/PrimariaMunicipiuluiBraila/photos/
a.1449228482036052/2129550287337198 (fără marcaje), accesat pe 11.04.2022
Conform declarației lui Baltag Octavian Valentin, It.-maj. la UM 01267 Brăila,

telefonul a fost preluat de Angela Șoiman, care a fost anunțată că există pericolul unui
atac cu elicoptere dinspre Insula Mare a Brăilei (IMB)1 2. Alături de It. Bănuță, Baltag a
ieșit pe terasa dinspre IMB, pentru a supraveghea spațiul aerian.
Primul sau primele focuri în Piața Independenței?

Revenind la momentul deschiderii focului, reamintim că procurorul militar Ungureanu
indică faptul că dintr-o armă blocată, în fața intrării A de la Casa Albă, a fost scăpat un
glonț trasor, în urma căruia militarii aflați în dispozitivul de pază din Prefectură și din
1. Ibidem, f. 337.
2. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 10, Declarație de martor, It.-maj. Baltag Octavian Valentin,
UM 01267 Brăila, 23.02.1994, ff. 52-57.
clădirile adiacente Pieței au deschis focul în mod haotic1. Din declarațiile cuprinse în
Dosarul Revoluției, volumele Brăila, și din interviul cu Matinca Serioja1 2 rezultă mai
multe locuri de unde s-ar fi declanșat focul. Sunt indicate următoarele zone:
1. Dinspre Faleza Dunării. Pe această direcție se regăsesc două imobile: Hotelul
belvedere (Partidului) și Vechea Casă a Tineretului
în declarația sa din 1994, It.-maj. Baltag de la UM 012673 spune că înainte de a
percepe focurile intense din Piață a auzit o rafală scurtă de 2-3 cartușe; se afla pe o
terasă poziționată în partea din spate a Consiliului, cea cu vedere la Dunăre. Ofițerul
consideră că focul s-ar fi deschis dinspre Faleza Dunării. Anterior, Baltag amintește de
telefonul primit de Angela Șoiman, în care este anunțat un atac cu elicoptere dinspre
IMB. După care Baltag, alături de It. Bănuță, au ieșit în terasa ce avea vedere spre
I )unăre.
Se înnoptase. La un moment dat s-a stins lumina în întreaga clădire. Atunci ne-am hotărât să
reintrăm într-un birou. Chiar în momentul în care ne găseam lângă ușa terasei, s-a auzit o rafală
de armă automată. După părerea mea zgomotul provenea dinspre faleza Dunării. A fost o rafală
scurtă (2-3 cartușe) cu un zgomot înfundat. Instantaneu, de la un birou situat la etajul 3 (deasupra
terasei) s-a spart și a căzut chiar lângă noi un geam întreg, fragmentat într-o multitudine de cioburi,
în același timp, am priceput că în zona din fața Prefecturii se trăgea intens4.
în nota sa de relație, nedatată, It.-maj. Bănuță Mihai confirmă spusele lui Baltag,
indicând sursele concrete ale focului. Deși spune că ora 18:00 e momentul în care el
și It. Bănuță au fost „interceptați”, corelat cu declarația lui Bănuță și cele petrecute
la Consiliu la acea oră, cele descrise de Baltag ar fi plasate temporal mai târziu.
Același lucru e susținut și de faptul că însuși Bănuță spune că la ora 18:00 s-a primit
mesajul cu atacul purtat de elicoptere, după care s-a procedat la organizarea apărării
etajului.
împreună cu It.-maj. Baltag Octavian am fost repartizat [...] la etajul II, latura dinspre Liceul
Murgoci, având în subordine 6 MT de la DN 2. La acest nivel era biroul Primului secretar al
Municipiului, în acest birou erau 4 tineri care, practic, au coordonat activitatea întregului oraș în
timpul evenimentelor. în jurul orelor 18:00 pe 23.12 am primit informația că vom fi atacați de
două elicoptere din direcția „lanca”. împreună cu It.-maj. Baltag Octavian am organizat apărarea
acestui etaj instalând militarii la ferestre, iar eu împreună cu colegul meu și 2 MT am ieșit pe
terasa et. 2 spre Dunăre pentru a riposta. La orele 18:00 (aproximativ) am fost interceptați cu foc
de armă din următoarele puncte: Clădirea ICPCH, fostul Club al Tineretului (clădirea veche),
Hotelul Partidului de la ultimul nivel. Gloanțele au spart geamul de la intrarea pe terasă, în acel
moment ne-am aruncat toți în interiorul clădiri, instalându-ne cu toții la câte o fereastră ripostând
cu foc în direcția de unde se trăgea. Am tras câteva focuri [...] după care am fost anunțați că se
trage și din direcția Casei Agronomului, Clădirea Telefoanelor și Casa Tineretului5.
1. Ibidem, voi. 3, Rezoluție nr. 76/S/1990 din 30.09.1994, ff. 186-187.

2. Serioja Matinca, interviu participant la evenimentele revoluționare din Piața Independenței, Brăila,
1989, video, 11.03.2022.
3. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 10, Declarație de martor, It.-maj. Baltag Octavian Valentin,
UM 01267 Brăila, 23.02.1994, ff. 52-57.
4. Ibidem, ff. 52-57.
5. Ibidem, voi. 3, Declarație de martor, It.-maj. Bănuță Mihai, UM 01267 Brăila, nedatată, ff. 57-58.
iyz LUPTA DE REZISTENȚĂ IN ALTE ORAȘE
Or, dacă primirea mesajului a avut loc la ora 18:00, ținând cont că organizaren
apărării etajului ar fi trebuit să dureze, rezultă că primele focuri s-au petrecut, chiar și
în varianta It.-maj. Baltag, ulterior, posibil tot în jur de 19:30, când sunt raporta le
primele focuri în fața Consiliului.
Prezent în Piață în momentul declanșării focului, Viorel Chiurțu confirmă inițiercn
focului în acel moment de pe faleza Dunării. El relatează că în jurul orei 19:30 cei din
cordon au încercat să-i împrăștie pe cei prezenți către Călărași și Karl Marx: „în aceste
momente s-a auzit o rafală de armă automată în zona Dunării din spatele Cons. Pop.
parcă de pe faleză. Imediat după aceasta, lumea a început să fugă speriată, iar în Piața
Independenții s-au dezlănțuit tiruri masive”1.
2. Intersecția bulevardului Karl Marx (azi Carol) cu Calea Călărași

Soldatul Hodor Laurențiu Cătălin din UM 01267, care alături de subunitatea sa n
fost detașat la Consiliu în ziua de 23.12.1989, susține că s-a deschis focul din intersecția
Căii Călărașilor cu bd. Karl Marx, intersecție care se învecinează cu Poșta (Telefoanele)
și Liceul Murgoci:
După ce s-a înserat, prin stația de amplificare instalată la intrarea „A” au început a se face apeluri
către populație de a se retrage din Piață, pentru a permite Armatei să-și facă datoria. Demonstranți i
s-au retras parțial, n-au părăsit în totalitate piața. La un moment dat s-a anunțat prin stația de
amplificare că e posibil un atac purtat de pe o mașină neidentificată sau de elicoptere, dinspre
Lacul Sărat. Ulterior acestui anunț, un ofițer care comanda dispozitivul de intrarea „B” ne-n
ordonat să băgăm cartuș pe țeavă și să acoperim poziții de luptă culcat în dreapta și stânga intrării.
Eu am ajuns după gangul la limita căruia se aflau 2 TAB-uri, cam la mijlocul distanței dintre cele
2 intrări (A și B). M-am culcat în spatele unor boscheți, la cca. 2-3 m de perete Cons. Pop.
Dispozitivul astfel creat era des, militarii fiind foarte aproape unii de alții. Nu după mult timp din
intersecția str. Călărași cu B-dul K. Max am auzit un motor de mașină ambalat și focuri de armă
din direcția Poștei. Instantaneu, fără comandă, din dispozitivul militar al Cons. Pop. a început a
se trage puternic către ace'a intersecție și către Poștă. De pe Poștă se trăgea, în mod evident, cu
cartușe trasoare, în jos, către intersecție. [...] în cursul primului tir am tras în direcția intersecției
cca 15 cartușe12.
în declarația sa din 1991, Hașu Ion, aflat în stânga scărilor de la intrarea A „cum
privești din față”, relatează momentul difuzării anunțului prin stația de amplificare cu
privire la un eventual atac, urmat la scurt timp de aceeași împușcătură venită din direcția
Poștei sau a Liceului Murgoci. Direcția aceasta corespunde intersecției dintre Calea
Călărașilor și bd. Karl Marx3. Soldatul oferă și o reprezentare grafică a celor descrise
de el, cu o săgeată provenind dinspre intersecția indicată:
1. Ibidem, voi. 6, Declarație de parte vătămată, Viorel Chiurțu, lucrător CFIN Brăila, membru Gărzile
Patriotice, 19.07.1990,’ff. 55-57.
2. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, soldat Hodor Laurențiu Cătălin, UM 01267 Brăila,
23.02.1994, ff. 67-72.
3. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, Hașu Ion, UM 01267, 13.02.1991, ff. 13-T1.
CONTRAREVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 LA BKA1LA
Figura 3. Reprezentare grafică realizată de Hașu Ion a momentului declanșării

primului foc în Piața Independenței
Sursă: Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 10, Declarație de martor, Hașu Ion, UM 01267, 13.02.1991,
ff. Th-Tl
Grigore Ilie, prezent în Piață în seara de 23 decembrie, relatează cum un civil înarmat
cu un pistol-mitralieră a tras un singur foc, glonț trasor roșu, de pe platoul central
din fața Consiliului Popular: „A tras din direcția B.dului Karl Marx aproape razant
cu pământul, fără a răni vreo persoană. Lumea s-a speriat și a început a fugi care
încotro [...] a început să se tragă cu trasoare dinspre Cons. Pop și apoi dinspre Liceul
Murgoci și blocul Romarta”1.
Și caporalul Ganea Liviu din UM 01267 consideră că focul s-a deschis din direcția
Poștei. Aflat pe un balcon de la etajul I al Consiliului, în stânga terasei pe care era
montată stația de amplificare, Ganea observă cum se deschide focul din direcția Poștei
și a blocurilor din spatele acesteia. Oferă și el o reprezentare grafică a celor relatate12:
1. Ibidem, voi. 6, Declarație de martor, Grigore Ilie, lucrător la ATCF Brașov, 02.08.1990, ff. 103-105.
2. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, Ganea Liviu, UM 01267, 08.02.1991, ff. 60-63.
Figura 4. Reprezentare grafică a deschiderii focului realizată de cap. Ganea Liviu

Sursă: Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 10, f. 63, Declarație de martor, Ganea Liviu, UM 01267, 08.02.1991
Fostul șef al procurorilor militari Dan loan a trecut în agenda sa de lucru declarația
lui Avrămescu Ștefan, de 38 de ani, care lucra la Inspectoratul Silvic Brăila și care în
seara de 23.12.1989 se afla în corpul B al Casei Albe, la etajul III. Privind spre Piață,
în jurul orei 20:00 a auzit o rafală de armă automată, identificând chiar trăgătorii: „patru
bărbați” care au fost imediat preluați de o Dacie roșie, din care au continuat să tragă:
Pe la orele 20:00, pe când mă găseam la etajul III, din corpul B, și priveam pe o fereastră către
Piață, am auzit rafale de armă automată. Zgomotul venea dinspre B-dul K. Max. Am privit
într-acolo și am văzut cum dinspre cinematograf veneau către Piață patru bărbați, doi pe o parte
a străzii și doi pe cealaltă, care trăgeau cu arme automate asupra a tot ce se găsea în stradă. Au
fost în acest fel răniți sau uciși foarte mulți din cei care se găseau în dreptul casei Agronomului.
Imediat armata aflată în Cons. Pop. a deschis focul în direcția celor 4 teroriști. în aceste momente
dinspre Călărași (biserică) a venit în viteză o Dacia 1300 de culoare roșie, care a oprit în dreptul
B-dului K. Marx, iar cei 4 teroriști s-au urcat în viteză în mașină. Mașina a plecat pe Călărași spre
Centru, în timp ce ocupanții mașinii trăgeau cu armele în toate direcțiile.
Imediat după plecarea Daciei, din Piață a început a se trage asupra Cons. Județean din toate
direcțiile, adică din clădirile înconjurătoare. Forțele armate din Primărie au ripostat cu foc, tirul
durând „până aproape de ivirea zorilor”1.
Constatăm că civilul Avrămescu a remarcat și faptul că „imediat” s-au declanșat

„asupra Cons. Județean focuri din toate direcțiile, adică din clădirile înconjurătoare”.
Acest fapt în sine dovedește că focurile inițiale nu puteau fi nici întâmplătoare și nici
1. Dan loan, „Agendă de lucru”, p. 107.

.1 uzate de panica revoluționarilor sau militarilor: aceștia, ca de altfel toată lumea din
Piață, știau foarte bine că în acel moment în Consiliul Județean se aflau autoritățile
revoluționare nou-instalate, alături de propriii lor colegi, care îi apărau. Nu ar fi avut
niciun sens să deschidă focul tocmai asupra acestora.
3. Zona magazinului Romarta^

Sîrbu Sorin, civil participant la evenimentele de la Consiliu în noaptea de 23.12.989,
menționează în declarația sa din 13.07.1990 că, aflat în balconul de la intrarea A în
Consiliu, a văzut primul foc:
glonț trasor roșu, venind aproximativ dinspre intrarea în magazinul „Romarta” paralel cu balconul
pe care mă aflam și care a luat o traiectorie ascendentă, pierzându-se la mare înălțime, peste liceul
Murgoci. A fost vorba de un singur foc și nu de o rafală. Mulțimea din piață a început să urle, iar
eu m-am retras în sala de ședință, intrând la cei prezenți în sală. Imediat, aproape instantaneu a
început a se auzi rafale și focuri izolate, foarte intense, în zona intrării „A” în clădire. Practic se
trăgea intens din interiorul Clădirii CFGSN către exterior. „Se trăgea ca la nuntă”1 2.
O zonă apropiată de magazinul Romarta indică și Pavel Sandu Nicolae, care spune
că se afla în zona din fața Casei Agronomului și Casa Tineretului când s-au auzit
împușcături. Tipul de glonț este asemănător cu cel descris de Sîrbu Sorin: „Am sesizat
traversarea unui glonț trasor (de culoare roșie) care a trecut la înălțime mare, de zona
în care mă găseam. Apreciez că acest glonț putea veni din direcția zonei aflate între
Cons. Pop. și bloc Romarta. Lumea îngrozită a început să fugă din Piață, iar după câteva
secunde s-a declanșat foc violent de arme”3.
Serioja Matinca, rănit prin împușcare chiar în timpul primei reprize de foc, declară
și el că primul foc ar fi venit dinspre magazinul Romarta. în momentul respectiv se
afla chiar la intrarea A în Consiliu, cu fața spre Romarta:
în momentul în care ajung în dreptul scărilor, mai arunc o privire în piață și văd că unii fugeau
într-o parte, alții într-o parte. Când dau să urc scările, că eram cu fața spre Romarta Nouă, mă
uitam, am auzit primul foc. Eu, după experiența mea de militar, zic că a fost tras dinspre Romarta
Nouă, de deasupra, de la etaj, de la nu știu ce. De ce? Pentru că și reacția mea, instinctul, urc
scările și mă adăpostesc la balustrada aia care mă proteja dinspre Romarta. [...] De aici încolo,
mă ridic, și zic că e mai bine înăuntru, și când pășesc, erau 2 uși așa, cad, în mintea mea zic că
n-au strâns ăștia mochetele de pe jos și m-am împiedicat și am căzut4.
4. Intrarea A în Consiliul Popular

Militarul în termen Pițuru Ion din UM 01267 indică această zonă în declarația sa
din 24.09.1991, spunând și cine a efectuat această tragere:
La un moment dat am auzit o împușcătură trasă după părerea mea chiar din zona intrării „A”. Am
auzit-o perfect, foarte aproape de mine. Cel care a tras a fost un militar din unitatea mea (dar nu
1. Magazinul Romarta era situat la parterul blocului cu același nume, pe partea dinspre Piața
Independenței.
2. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 8, Declarație de martor, Sîrbu Sorin, 13.07.1990, f. 133.
3. Ibidem, voi. 8, Declarație de martor, Pavel Sandu Nicolae, 16.08.1990, f. 170.
4. Serioja Matinca, interviu din 11.03.2022.
I
știu cum îl chema și din ce subunitate era). Care era în picioare încercând să-și deblocheze ar....
în care introdusese încărcătorul. Chiar lângă militarul acesta se găsea Cpt. Hanganu care îi cenim
arma spre a o debloca dânsul. Rețin perfect că acest prim cartuș tras din pușcă de militar era trasul
Glonțul a zburat spre mulțime, pe direcția blocului aflat în construcție chiar în spatele Poștei pi
B.dul K. Marx1.
Chițoiu Sorin susține că din arma sa a fost declanșat primul foc în Piață de către
It. Hanganu Radu din UM 01267, care încerca să o deblocheze1 2. Aceeași variantă este
susținută și de militarii Soare Valentin din UM 012673 și Hanganu Radu însuși4. ()
variantă similară e susținută de Bălan Ținea: „Nu după mult timp pe când priveam către
Casa Albă, am sesizat primul foc de armă provenind chiar din zona intrării principale
în Prefectură, din apropierea unei tanchete. Afirm cu tărie că acest prim foc de armă ¡1
fost tras de la sol, la mică înălțime. A fost un singur glonț luminos (de culoare galben
gălburie) care a lovit în fațada Casei Agronomului”5.
5. Intre Consiliul Popular și Liceul Murgoci

Ciocîrlan Vasile, rănit în timpul primei reprize de foc din Piață în acea seară, descrie
cum, aflat în fața Casei Agronomului colț cu bd. Karl Marx, a constatat deschiderea
focului din zona aflată între Consiliul Popular și Liceul Murgoci:
în ziua de 23.XII.1989, m-am aflat în Piața Independenței din Brăila alături de alți demonstranți,
unde am venit cu cca. 15 min înainte de a se deschide focul. La momentul în care s-a deschis
focul mă aflam în fața Casei Agronomului colțul B-dului K. Marx. Focul venea din zona aflată
între Cons. Pop și Liceul Murgoci. La un moment dat am fost lovit de un glonț care a pătruns prin
dreptul coloanei vertebrale și s-a oprit în fesa dreaptă. M-am refugiat apoi în subsol, focul continua
și dinspre Consiliu6.
Luând în calcul datele de mai sus, rezultă cel puțin cinci locuri de unde martorii
spun că s-ar fi deschis focul în Piața Independenței. Locurile au fost notate pe figura 5
după cum urmează: 1. Zona Falezei Dunării, 2. Intersecția Bulevardul Karl Marx cu
Calea Călărași, 3. Magazinul Romarta, 4. Intrarea A în Consiliu, 5. Perimetrul situat
între Casa Albă și Liceul Murgoci. Această constatare arată slăbiciunea explicației
oferite de procurorul Ungureanu7, care susține numai varianta deschiderii focului la
intrarea A în Consiliu, notată pe harta de mai jos ca sursa numărul 4. El nu ia în calcul
celelalte opțiuni și nici măcar nu pomenește de focurile raportate în alte declarații din
Dosarul Revoluției, provenite din alte zone al pieței. Luând în considerare toate variantele,
fiecare dintre ele fiind susținută de mai mulți martori, civili și militari, în mod independent,
tindem să credem că, de fapt, nu a existat un singur foc inițial în Piață, ci mai multe.
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 10, Declarație de martor, cap. Pițuru Ion - m.t. UM 01267,
24.09.1991, f. 13.
2. Ibidem, Declarație de martor, Chițoiu Sorin, UM 01267 Brăila, 02.11.1993, ff. 34-39.
3. Ibidem, Declarație de martor, Soare Valentin, 10.09.1993, ff. 20-21.
4. Ibidem, Declarație de martor, Hanganu Radu, UM 01267, 10.11.1993, f. 40; ibidem, Declarație
de martor, nr. 2, Hanganu Radu, UM 01267, 10.11.1993, ff. 41-43.
5. Ibidem, voi. 8, Declarație de martor, Bălan Ținea, 30.06.1994, ff. 181-182.
6. Ibidem, voi. 6, Declarație de martor, Ciocîrlan Vasile, 30.08.1990, f. 70.
7. Ibidem. Brăila, voi. 3. ff. 186-87.
< cea ce este și tipic luptei de rezistență1. Cu alte cuvinte, în centrul Brăilei a fost vorba
nu de o deschidere accidentală a focului, ci de una atent planificată, ce prevedea atacuri
uniate coordonate, din mai multe direcții în Piață, tocmai pentru a spori panica și
confuzia „inamicului”, respectiv militarii și revoluționarii.
Figura 5. Zonele indicate ca fiind sursele primului foc în Brăila

Sursă: Site-ul Primăriei Brăila (fără marcaje)
Că martorii au avut senzația că fiecare a asistat la primul foc este desigur explicabil
prin desfășurarea rapidă a focurilor inițiale, care au fost de bună seamă într-o anumite
măsură sincronizate, și de poziționarea și direcția privirilor lor. Membrii fiecărui gruț
au văzut/au auzit un foc inițial, acesta fiind cel în proximitatea căruia se aflau, sat
venind din direcția în care se uitau. în realitate, multitudinea de mărturii, detaliate ș
independente, prezentate mai sus sugerează că după toate probabilitățile s-au tras focur
inițiale cvasiconcomitent, deci bine coordonate, din patru din punctele descrise mai su
(în figura 5: punctele 1, 2, 3, 5).
1. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția.

incidența! de tragere de la intrarea A în Prefectură

Dintre cele cinci surse ale focului, singura de unde aflăm cu exactitate cine, de unde și
în ce împrejurări a executat focul este locația numărul 4, respectiv focul accidental al
ofițerului Hanganu. Așa cum am arătat pe parcursul subcapitolului, aceasta este varianta
susținută de procurorul Ungureanu. Analizând declarațiile disponibile ale martorilor
care au indicat această locație, s-au putut constata următoarele aspecte:
între mărturiile care susțin această variantă există contradicții, iar cele ale lui
Hanganu însuși au suferit puternice fluctuații. Astfel, Bălan Ținea menționează în 1994
că focul ar fi lovit „în fațada Casei Agronomului”1, în timp ce Pîțuru declara în 1991
că „glonțul a zburat spre mulțime, pe direcția blocului aflat în construcție chiar în spatele
Poștei pe Bdul K. Marx”1 2.
Unele dintre formulările celor din acest grup, în special cele care au fost date în fața
procurorului Ungureanu la începutul lunii noiembrie 1993, par să urmeze un standard:
„deschiderea tirului la Prefectură a provenit de la arma mea”3, „mă simt vinovat de
deschiderea focului în zona Prefecturii”4, „eu personal am tras primul foc de armă în
zona Prefecturii”5, „după deschiderea focului la Prefectură a început a se trage”6 etc.
Mai mult, aparent, unele dintre aceste declarații încearcă să acrediteze ideea că focul
cu pricina ar fi generat nu numai focul din piață, ci toate evenimentele de foc din oraș,
„cu precădere în zona Viziru”. Martorul respectiv insista că „anterior acestui incident”
nu s-ar fi tras „niciun foc de armă” în orașul Brăila7. O astfel de susținere în sine nu
este credibilă, în acel moment martorul aflându-se de câteva ore în dispozitivul de
apărare din piață, în vacarmul mulțimii alimentat de anunțurile alarmante difuzate prin
stația de amplificare poziționată la intrarea A. în aceste condiții, el nu putea ști ce s-a
întâmplat până atunci în cartierul Viziru și cu atât mai puțin în restul orașului. Lipsa
de credibilitate a acestui martor (Chițoiu Sorin) pune sub semnul întrebării și mărturia
lui Rădulescu Bogdan, care nu face decât să repete ce i-ar fi spus Chițoiu8.
Pe de altă parte, declarațiile personajului principal al acestui scenariu, Hanganu Radu,
au suferit puternice fluctuații; în prima declarație din 10 noiembrie 1993 avem: „în data
de 03.12.1991 nu am relatat parchetului militar acest aspect, fiindu-mi teamă de consecințele
acestui incident. Mă simt vinovat de deschiderea focului în zona Prefecturii [subl. n.]”9.
Hanganu Radu, în a doua declarație din 10 noiembrie 1993: „Declar astăzi faptul
că, în adevăr, în seara zilei de 23.XII. 1989 eu personal am tras primulfoc de armă în
zona Prefecturii Brăila [subl. n.]”10.
1. Dosarul Revoluției, voi. 8, Declarație de martor, Bălan Ținea, 30.06.1994, ff. 181-182.
2. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, Cap. Pițuru Ion - m.t. UM 01267, 24.09.1991, f. 13.
3. Ibidem,Declarație de martor, Chițoiu Sorin, UM 01267 Brăila, 02.11.1993, ff. 34-39.
4. Ibidem,Declarație de martor, Hanganu Radu, UM 01267, 10.11.1993, f. 40.
5. Ibidem,Declarație de martor nr. 2, Hanganu Radu, UM 01267, 10.11.1993, ff. 41-43.
6. Ibidem,Declarație de martor, Chițoiu Sorin, UM 01267 Brăila, 02.11.1993, ff. 34-39.
7. Ibidem.
8. Ibidem,Declarație de martor, Rădulescu Bogdan Cristian, UM 01267, 04.11.1993, ff. 24-29.
9. Ibidem,Declarație de martor, Hanganu Radu, UM 01267, 10.11.1993, f. 40.
10. Ibidem,Declarație de martor nr. 2, Hanganu Radu, UM 01267, 10.11.1993, ff. 41-43.
insă pe lângă cele două declarații din 1993, Hanganu Radu a mai dat o declarație
in 1991, în care experiența deschiderii focului în centrul orașului Brăila este complet
diferită de relatările din 1993. Hanganu punctează și caracteristicile împușcăturilor,
( are erau „înfundate”, prin urmare cu un zgomot diferit de armamentul aflat în dotarea
Armatei. Iată cum descria el în 1991 momentul respectiv:
După ce s-a înnoptat s-a ordonat formarea unui dispozitiv de apărare exterior, la sol. Eu am făcut
parte din dispozitivul de la intrarea A. Tocmai fusesem la etajul 1 unde se găsea It. col. Simion
(comandant al dispozitivului). încă pe când mă găseam în biroul mr. Simion, am auzit din exterior
mai multe împușcături înfundate. Am coborât în fugă spre intrarea „A”, unde aveam militarii din
unitatea mea, amplasați în jurul scării de la intrare. Deja începuse a se trage din dispozitivul nostru
de apărare.
Ajuns la piciorul scării „A” am întrebat ce se petrecuse și de ce trăgeau asupra Casei Agronomului.
Militarii mi-au răspuns că se trăsese din Casa Agronomului și din direcția Poștei. Personal nu am
văzut focuri. Prin stația de amplificare ni s-a ordonat ca militarii din exterior să se retragă în
interiorul Prefecturii1.
Din această declarație rezultă că Hanganu se afla în interiorul Consiliului, în biroul

mr. Simion, comandantul dispozitivului militar de la Prefectură, când a auzit primele
focuri de armă. Apoi, la întrebarea ofițerului de ce trăgeau asupra Casei Agronomului,
militarii săi i-au spus că s-a tras dinspre acest imobil și Poștă; fapt care de altfel este
coroborat, după cum am arătat, de un număr semnificativ de mărturii ale altor militari
și civili. Mai trebuie reținut din declarația lui Hanganu că primele împușcături auzite
de el erau niște împușcături înfundate. Pe parcursul acestui text ne vom întâlni constant
cu astfel de descrieri ale împușcăturilor.
în declarațiile din 1993, locul în care se află Hanganu și experiența trăită în timpul
primului foc se schimbau radical față de cele declarate în 1991:
Mă găseam în partea stângă a scării cu 10-12 militari [...]. S-a ordonat încărcarea armamentului
și luarea pozițiilor de tragere. Ani fost sesizat imediat de către un militar din subordine că are
incident de tragere. [...]
Am ieșit din consiliu împreună cu It.-mj. Trupoiu Marius, [...] în acest moment un militar aflat
la câțiva metri de mine, în poziția culcat, a strigat că i se blocase arma. M-am târât până lângă
acest militar și am constat că în adevăr portînchizătorul pistolului-mitralieră rămăsese în poziția
semiînchis. [...] Am scos de la armă încărcătorul iar apoi am extras cartușul prin locașul încăr
cătorului [...]. Am efectuat apoi [...] percuția de control spre a putea asigura arma. în acest moment
arma ce o manevram a declanșat un foc. [...] Proiectilul pornit, din armă, un trasor, s-a îndreptat
la semiînălțime spre Casa Agronomului și după lovirea de zid, a ricoșat spre înălțimi. Instantaneu
și fără niciun ordin, militarii din dispozitivul de apărare a Prefecturii au deschis foc menținut către
clădirile din zonă12.
Un alt aspect care diferă este reacția pe care o are ofițerul față de declarațiile celor
care au spus că el a tras primul foc. în declarația din 1991 spune că a luat la cunoștință
că se petrecuse un incident de tragere, însă nu fusese de față. Mai mult, susține, ca și
1. Ibidem, Declarație de martor, Hanganu Radu, UM 01267, 03.12.1991, f. 18.

2. Ibidem, 10.11.1993, ff. 40-43.
alții, că anterior deschiderii focului de către militari se trăsese asupra acestora de hi

Casa Agronomului.
Luând la cunoștință declarațiile sol. (rez.) Pîțuru Ion, arăt că atunci când am coborât scările în
fața Prefecturii (seara de 23/24. XII. 1989) am aflat că, anterior deschiderii focului de către militari,
s-ar fi tras din Casa Agronomului și Poștă, asupra dispozitivului de apărare al Prefecturii. De
asemenea, am aflat de la militarii care se găseau în dispozitiv la sol, în jurul intrării „A”, că unul
dintre ei (necunoscut mie) avusese un incident de tragere, întrucât i se blocase arma. Nu eram
însă de față în acele momente așa că nu pot furniza alte detalii. Nu pot să-mi explic de ce anume
afirmă sol. Pîțuru că eu aș fi fost de față atunci când s-a produs incidentul1.
Iată ce spune în prima declarație din 1993 Hanganu, ca reacție la varianta susținută
de Chițoiu Sorin, a cărui armă se blocase: „în data de 03.12.1991 nu am relatat parchc
tului militar acest aspect fiindu-mi teamă de consecințele acestui incident. Mă simt
vinovat de deschiderea focului în zona Prefecturii”12. Iar în cea de-a doua declarație,
dată în aceeași zi, spune:
Fiind chemat astăzi în fața procurorului militar și luând la cunoștință cele declarate la 02.XI.1993
de către martorul sd. (rez.) Chituii Sorin, revin asupra declarației mele din 03.XII. 1991, care nu
corespunde întrutotul adevărului. Declară astăzi faptul că, în adevăr, în seara zilei de 23.XII.1989
eu personal am tras primul foc de armă în zona Prefecturii Brăila. [...] Arătfaptul că la anterioara
audiere nu am relatat purul adevăr deoarece mi-era teamă, considerând că din punct de vedere
moral eram într-un fel răspunzător de declanșarea focului în zona Prefecturii3.
Având în vedere aspectele semnalate mai sus, apar câteva semne de întrebare cu
privire la cele două variante ale aceluiași incident relatate de Hanganu. A fost el în fața
Consiliului în momentul declanșării focului? Se face el responsabil de primul foc în
Piață?
Pentru prima întrebare considerăm că este nevoie de date suplimentare pentru a
putea trage o concluzie fermă. în cazul celei de-a doua, situația este diferită. Un răspuns
poate fi extras din mărturia lui Hașu Ion, din 13.02.1991, care a susținut că focul inițial
ar fi venit din direcția Poștei sau a Liceului Murgoci. înainte de acest foc, Hașu a relatat
că era împreună cu Pîțuru Ion și Rădulescu Bogdan în stânga scărilor, cum privești în
față: „O parte din militari, printre care și eu, am rămas la exteriorul clădii în zona
intrării «A». Eram împreună cu Pîțuru Ion și Rădulescu Bogdan, amplasați în stânga
scărilor (cum privești din față) făcând parte din cordonul din fața scărilor”4. Prin urmare,
Hașu ar fi trebuit să vadă și el cum din arma lui Chițoiu ar fi fost eliberat accidental
glonțul din cauza căruia ar fi început tiruri în toată Piața, cum spune Pîțuru5.
Cu excepția declarației lui Pîțuru, care este redactată în 1991, restul mărturiilor care
susțin „varianta Hanganu” au fost scrise în prima parte a lunii noiembrie 1993 (Chițoiu,
1. Ibidem, 3.12.1991, f. 19.

2. Ibidem, 10.11.1993, f. 40.
3. Ibidem, ff. 41-43.
4. Ibidem, Declarație de martor, Hașu Ion, UM 01267, 13.02.1991, ff. 73-77.
5. Ibidem, Declarație de martor, cap. Pîțuru Ion - m.t. UM 01267, 24.09.1991, f. 13.
I l.mganu cu cele două declarații, Soare și Rădulescu, care doar relatează ce i-ar fi spus
• hițoiu1), respectiv 1994 pentru Bălan Ținea. Pe lângă exprimările aparent stereotipice
ilin aceste declarații privind declanșarea focului și inadvertențele, printre altele, enu
merate mai sus, concentrarea lor în perioada 1993-1994 ridică și ea întrebări cu privire
In gradul lor de independență.
Concluzii de etapă privind deschiderea focului la Consiliu

I nând în calcul cele expuse mai sus, explicația cu privire la deschiderea accidentală a
locului de către Hanganu Radu nu se susține. Indiferent de veridicitatea episodului
„I langanu”, rezultă că la Consiliu au fost mai multe focuri inițiale, observate de grupuri
de martori în mai multe zone ale Pieței. Corelând cu apelurile telefonice primite anterior
deschiderii focului care anunțau atacuri aeriene asupra Consiliului din direcția lanca,
Insula Mare a Brăilei sau Lacul Sărat, tragem concluzia că a fost vorba de o deschidere
a focului mai degrabă planificată, și nu una care a fost rezultatul unei erori.
Raportându-ne la cadrul teoretic descris deja în acest capitol, vom observa că elementele
identificate în Piață fac parte din tipicul luptei de rezistență12 care urmărea, după cum
am relevat, „să creeze agresorului o stare permanentă de nesiguranță”, „prin lovituri
date neîncetat” etc.3. Focurile observate, după lăsarea întunericului, în mai multe zone
ale Consiliului au atras, după cum am văzut în declarațiile discutate, o ripostă masivă
a militarilor aflați în dispozitivul din Piața Independenței. în noaptea de 23 decembrie
acesta nu a fost singurul episod de foc. Au mai fost consemnate trageri, iar pe o parte
dintre ele le vom documenta și în subcapitolul care urmează.
Alte semne ale prezenței luptei de rezistență în Piața Independenței

între 23 și 25 decembrie
în continuare, vom expune mai multe situații unde au fost identificate semne ale luptei
de rezistență după declanșarea focului în centrul administrativ al municipiului Brăila.
Prin aceste semne înțelegem acele elemente pe baza cărora se poate atribui o acțiune
a luptei de rezistență, așa cum rezultă ele din cadrul teoretic. Este vorba de focuri în
serii scurte sau foc cu foc, armament și vestimentație diferite de ale Armatei, precizia
și direcția focului. Toate aceste elemente denotă actori diferiți de militarii din MApN,
actori care au tras cu bună-știință pentru a crea panică, a intimida și a teroriza revoluționarii
sau Armata.
După primul episod de foc, la Consiliu au urmat și alte tiruri. Burla Vasile spune că
în jurul orei 21:00 a primit dispoziția de a ajuta la transportul răniților din Consiliu
până la blocul Romarta, unde se aflau salvările. Acesta descrie cum, în timp ce
transporta răniții către Romarta, s-a deschis focul spre ei dinspre Poștă („Telefoane”).
1. Ibidem, Declarație de martor, Rădulescu Bogdan Cristian, UM 01267, 04.11.1993, ff. 24-29.
2. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția
p. 337.
3. Alexandru Tudor, Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare...”, p. 27.
De asemenea, menționează cum a fost capturat un individ care avea asupra lui o pușcă
de vânătoare:
Am plecat cu mai mulți răniți pe care i-am luat din subsol, din scările interioare (civili și militari)
pe care i-am scos din Cons. Pop. și i-am dus către blocul Romarta. Pe timpul transportului s-n
deschis focul asupra noastră de pe Telefoane, cu gloanțe trasoare de culoare roșie. Speriat, eu
m-am ascuns în fântâna arteziană de lângă Cons. Pop. Când focul a încetat, am fugit la blocul
„Romarta” și ne-am ascuns după niște coloane de susținere. Aici am văzut cum la un moment dat
a apărut un bărbat ce purta o armă de vânătoare, care a fost reținut (pe la orele 01-02:00) de către
Gărzile Patriotice, dar nu știu unde a fost condus1.
Din nou, se constată cum din zona Poștei se deschide focul spre Piață. Observăm
că se trage dintr-un punct înalt cu o vedere largă spre Piață, asupra unor persoane care
transportau răniți. Apare un alt tip de armament care nu se afla în dotarea Armatei, o
armă de vânătoare, cu care un individ apare în zona magazinului Romarta și este reținut,
în jurul orei 01-02:00.
Bozogany Bela, ofițer în cadrul Miliției Județene, descrie atât experiența sa cu privire
la deschiderea focului în centrul administrativ al orașului, cât și a unui marinar care
locuia pe un șlep ancorat între Gara Fluvială și Consiliu. Aflat în seara de 23.12.1989
la Căpitănia Brăila, situată în aval de Consiliu Județean, spune că a auzit focuri trase
cu niște arme care aveau un zgomot diferit de cel al armamentului aflat în arsenalul
Armatei. Apoi reproduce relatarea marinarului, care a văzut cum dintr-o Dacie au
coborât trei indivizi în locuri diferite și care au deschis focul asupra Consiliului:
în jurul orei 19:30-20.00 am auzit un schimb de focuri. La început am sesizat faptul că au tras
niște arme cu un zgomot deosebit necunoscut mie până atunci și imediat replica armamentului
din dotarea Armatei noastre. Menționez că toate zgomotele produse de arme au venit dinspre
Consiliul Județean. Pe toț timpul nopții au avut loc violențe, schimburi de focuri între cele două
tipuri de armament descrise mai sus. Deoarece majoritatea gloanțelor veneau dinspre sediul
Consiliului Județean spre noi, mi-am dat seama că acele arme care aveau un zgomot deosebit se
aflau între clădirea Gării Fluviale și Consiliul Județean. Dimineața a venit la mine un marinar
care locuia pe un șlep ancorat între Gara Fluvială și Consiliu și mi-a relatat faptul că în seara de
23 decembrie în jurul orei 19:30 a văzut o Dacie din care au coborât pe rând, în locuri diferite,
3 inși care s-au ascuns în boscheți și au deschis focul asupra Consiliului12.
Alături de mărturiile civililor, declarația de mai sus, a unui ofițer de Miliție, demon
strează că indiciile luptei de rezistență ale Securității nu au fost sesizate doar de militari
din MApN, ci și de lucrători din MI.
Lt.-maj. Bănuță Nicolae din UM 01267 Brăila declară că în noaptea de 23 decembrie
în Piață ar fi funcționat simulatoare de foc, cel puțin în Casa Agronomului. De asemenea,
a auzit cum trăgătorii din acest imobil strigau „Ceaușescu! Ceaușescu!”. Un indiciu
destul de clar al taberei în care se aflau respectivii trăgători: „După părerea mea cel
puțin în Casa Agronomului au acționat simulatoare sau trăgători. Spun acestea deoarece
am sesizat cum luminescențe asemănătoare focului la gura țevii (la diferite etaje și în
1. Ibidem, voi. 8, Declarație de martor, Burla Vasile, 20.09.1990, ff. 188-189.

2. Ibidem, voi. 2, Declarație de martor, lt.-maj. Bozogany Bela, Miliția Brăila, 24.01.1990, f. 71.
podul clădirii) apăreau, dar am auzit după încetarea tirului cum cineva din acea clădire
striga: «Ceaușescu! Ceaușescu!»”1.
Spusele lui Bănuță sunt întărite și de declarația It.-maj. Baltag. Așa cum am subliniat
mai sus, ambii s-au aflat într-un post de pază în Corpul B al Casei Albe. Baltag relatează
cum din laterala unui coș de fum de pe acoperișul Casei Agronomului se produceau
„niște emisiuni de lumină specifică focului la gura țevii (intermitente, ca un „foc în
serii scurte”). Alte asemenea indicii se remarcau în blocul de lângă Poștă, la ultimul și
I lenultimul etaj. In același timp se auzea cum un bărbat cu vocea răgușită striga „Armată
nenorocită! O să vă omorâm pe toți! Trăiască Ceaușescu!”. Declarația ofițerului continuă
cu aprecierea că sursa strigătului era din balconul Casei Agronomului, însă cel care
striga nu se vedea.
Baltag mai relatează un aspect semnificativ: „în acel moment am deschis un foc
către locurile unde sesizasem foc la gura țevii. Nici astăzi nu înțeleg despre ce a fost
vorba în realitate, pentru că, deși spre acele locuri s-a tras masiv, nu s-a remarcat niciun
efect - adică acele manifestări luminoase continuau. Focul a fost încetat în cele din
urmă”12. Această relatare pare să confirme supoziția lui Bănuță Nicolae cu privire la
existența simulatoarelor de foc în Casa Agronomului.
în declarația cpt. Tihan Rădunel din UM 01267 se identifică alți indicatori ai
prezenței luptei de rezistență la Consiliu în noaptea de 23.12.1989, cum ar fi trageri
neprovocate din locuri în care nu se afla Armata. Acesta a ajuns la Consiliu cu un
transport de muniție pentru militarii în termen din unitatea sa, care se aflau în paza
acestui obiectiv. Tihan a primit misiunea după ce la Consiliu se deschisese focul, acesta
ajungând în zonă când nu se mai trăgea. Condus de un tânăr, căpitanul a fost dus către
o ușă amplasată în partea din spate a Prefecturii. în acel moment s-au tras asupra
grupului lor „3-5 cartușe la foc-cu-foc cu cadență rapidă”. Tihan era cu fața către hotelul
partidului (hotelul Belvedere, situat în spatele Consiliului și legat de acesta printr-un
gang). Astfel, căpitanul a putut vedea cum s-a deschis focul asupra lor de la ultimul
etaj al hotelului:
Am putut vedea cum aceste focuri de armă s-au tras de la ultimul etaj al Hotelului, ultima cameră
de pe colț, către Casa Tineretului cu vedere (fosta casă). Ușa la care mă găseam era situată pe
corpul „B” al Cons. Pop. Eu am deschis focul asupra ferestrei de la acea încăpere, trăgând circa
5-6 cartușe (din care unul trasor pe care l-am văzut lovind fereastra și apoi ricoșând pe pereții
camerei)3.
Am văzut mai sus, în declarația It. Bănuță Mihai, că de la același etaj al hotelului
partidului s-a deschis focul și asupra acestuia și a It. Baltag4. Tihan mai spune că, ajuns
în Consiliu, i-a raportat col. Lazăr deschiderea focului asupra lui din hotel. Lazăr a
chemat doi civili care răspundeau de hotel, iar aceștia i-au spus că în acel imobil nu se
afla nimeni, nici măcar militari, și nu s-a verificat clădirea pentru că nu aveau în dotare
1. Ibidem, voi. 3, Declarație de martor, It.-maj. Bănuță Mihai, UM 01267 Brăila, 22.02.1994, f. 63.
2. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, It.-maj. Baltag Octavian Valentin, UM 01267 Brăila,
23.02.1994, ff. 52-57.
3. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, cpt. Tihan Rădunel, UM 01267, 12.03.1992, ff. 78-94.
4. Ibidem, voi. 3, Notă de relație, It.-maj. Bănuță Mihai, UM 01267 Brăila, nedatată, ff. 57-SS
instrumente de iluminat1. Rezulta că cel mai probabil trăgătorii din clădire nu erim
militari sau revoluționari. Apoi, faptul că ei acționau pe întuneric denotă și o bunii
cunoaștere a terenului.
Și pentru data de 24 decembrie au fost identificate elemente care atrag suspiciuni
Cpt. Manolescu Petruș din UM 01267 Brăila relatează în raportul său din 12.01.1990
cum un grup de civili a adus la Consiliu câțiva securiști înarmați. Unul dintre ei aven
o hartă suspectă:
Pe data de 24.12.89 dimineața, în jurul orei 10:00 un grup de cetățeni au adus în incinta
consiliului câțiva civili, din câte am înțeles, securiști. Iar unul dintre ei, din câte am înțeles se
numea Ivanov, unul din civilii care i-a adus a găsit un porset [probabil borset, n.n.]. în porset,
împreună cu mr. Simion, am găsit o listă cu numere de telefon, o hartă cu anumite puncte însemnate
și dolari. Niciunul din ofițerii de la etaj, care ne conduceau, nu au depus interes pentru acest
porset [...]. Ce s-a întâmplat cu Ivanov nu cunosc, dar trăiesc cu impresia că a fost eliberat, cil
atâția alții din tagma lui.
Mai cunosc că la controlul executat la intrarea în Consiliu, toate persoanele erau verificate. Mai
toți foștii securiști aduși au avut pistoale cal. 7,65, care sunt și în dotarea noastră. Tot ce găseam
asupra lor predam ofițerilor care se aflau la etajul 2 de la statul major al Gărzilor Patriotice
Raportez că în acel moment erau comandați de col. Sima de la UM 01030.
Din câte îmi amintesc, numitul Ivanov a avut asupra lui pistol și muniție. Raportez că toți cei
aduși în Consiliu, de către patrule, nu cunosc dacă erau luați în evidență, dacă li se oprea
armamentul precum și dacă erau puși în libertate1 2.
Declarația lui Manolescu Petruș contrazice o altă concluzie a procurorului Ungureanu,

și anume că începând cu data de 23 decembrie 1989,în jurul orei 13:45-14:00, lucrătorii
Securității ar fi depus armamentul în fișete asigurate:
a dispus ca lucrătorii operativi aflați la sediul central (mai puțin cei aflați în serviciul de zi pe
unitate) să depună în fișete asigurate armamentul din dotare și să meargă la domicilii de unde
urmau să fie rechemați în momentul stabilirii noilor relații de subordonare și atribuțiuni [...].
Pentru menținerea siguranței unor obiective economice de mare importanță (Șantierul Naval Brăila,
întreprinderea „Progresu” Chișcani etc.) ofițerii responsabili au fost menținuți în respectivele zone
de activitate3.
în aceste condiții, cum se explică faptul că „mai toți securiștii” văzuți de Manolescu
erau înarmați cu pistoale? Este greu de crezut că aceștia ar fi fost reținuți de revoluționari
în timp ce ar fi efectuat paza unor „obiective economice de mare importanță” chiar în
zilele Revoluției. Și apoi ce misiuni ar fi executat Ivanov în data de 24 decembrie în
Brăila având asupra sa un pistol și o hartă pe care erau însemnate anumite puncte din
oraș?
Semnificativă este, ca și în multe alte cazuri de presupuși teroriști reținuți în acele
zile, absența din Dosarul Revoluției a unei cercetări în cadrul căreia procurorii ar fi
trebuit, în mod normal, să-l audieze pe Ivanov și în general să lămurească tocmai
aspectele de mai sus.
1. Ibidem, voi. 10, Declarație de martor, cpt. Tihan Rădunel, UM 01267, 12.03 1992 ff. 79-73
2. Ibidem, voi. 25, Raport cpt. Manolescu Petruș, UM 01267, 12.01.1990 f. 173
3. Ibidem, voi. 1, Rezoluție, 13.10.1995, f. 29.
in noaptea de 24 spre 25 decembrie se produc noi episoade de foc la Consiliu.

< pi. Dănăilă Marcel din UM 01763 se afla pe blocul Romarta, unde ocupase o poziție
intr-un dispozitiv de luptă. în jurul orei 23:00 acesta descrie declanșarea unui foc
nulomat din două puncte aflate în interiorul unor apartamente ale blocului și dinspre
/ona Dunării, asupra Consiliului, urmat de răspunsurile subunităților care asigurau paza,
i nre au deschis foc intens înspre sursele tragerilor. Militarii săi nu au deschis focul
pentru a nu fi expuși tragerilor1. Se observă din nou modul în care se deschide focul
asupra dispozitivelor de pază de la Consiliu, din două puncte distincte, un apartament
din blocul în care se afla Dănăilă și dinspre Dunăre. într-o altă declarație de la sfârșitul
Ini ianuarie 1990, Dănăilă Marcel descrie aceeași repriză de foc, menționând și existența
unor „trasoare de culoare verzuie”:
în jurul orelor 22-23:00 a început tir susținut în toată zona. Am remarcat, imediat anterior
deschiderii focului din Cons. Pop, cum către acesta a trecut o rafală de gloanțe trasoare de culoare
verzuie din direcția colțului blocului „Romarta” de la un apartament situat la etajul 3 chiar pe
colț. Din Cons. Pop. s-a deschis focul asupra blocului „Romarta” atât cu armament ușor, cât și cu
mitralierele de pe TAB ce se aflau în fața Cons. Pop. Se trăgea și cu gloanțe trasoare12.
Tot în jurul acelei ore, într-un apartament din blocul Romarta cu ferestrele spre
Prefectură, la etajul 5, are loc tragedia uciderii minorei Adriana Vasii Chiriță. Incidentul
a fost investigat în dosarul 82/SP/90 al PM București, din care, în volumele despre
Brăila din Dosarul Revoluției, au fost identificate numai câteva declarații. Originară
din județul Constanța, fata era în vizită la unchiul său, în Brăila, pentru a petrece
Crăciunul. Conform Jenicăi Bedreag, mama Rodicăi Bedreag, prezentă în apartamentul
în care avea să se producă decesul, în apartament se aflau mai multe persoane: soții
Chiriță (Florin și Rodica), nepoata lor, mama Rodicăi, două cunoștințe ale soților
Chiriță, o prietenă „Pamela” și Florin Radu3.
Florin Radu spune că, anterior deschiderii focului asupra apartamentului în care se
aflau la etajul 5, a auzit o rafală de armă automată care provenea din dreapta acestui
apartament, la cel puțin un nivel mai sus:
în jurul orelor 23:30-23:45, am ieșit din sufrageria apartamentului și am mers la bucătărie. în

bucătărie, ca și în celelalte camere, nu funcționa lumina. Ajuns în bucătărie m-am așezat la fereastră
privind către Piața Independenței. La un moment dat am auzit o rafală de armă automată care,
după părerea mea, provenea din dreapta apartamentului în care mă găseam. După părerea mea
rafala provenea de la înălțime de cel puțin un etaj față de etajul 5. Fac această apreciere deoarece
sunt familiarizat cu armele de foc, având specialitatea tir din 1975. Imediat după această rafală
s-a deschis foc pretutindeni din clădirea Prefecturii. De data aceasta s-a deschis focul asupra
apartamentelor, numeroase proiectile lovind pereții exteriori și ferestrele apartamentului în care
mă găseam și eu. Un proiectil a lovit chiar în fereastra la care mă găseam eu. Chiriță Cristian a
strigat să ne retragem în baie, motiv pentru care am plecat precipitat pe hol. Când am ajuns în
dreptul băii, prin ușa închisă a dormitorului au trecut mai multe proiectile, unul dintre acestea
lovind craniul minorei Chiriță Adriana, care a murit instantaneu [...].
1. Ibidem, voi. 19, A-B, Declarație de martor, cpt. Dănăilă Marcel, UM 01763 Brăila, 01.02.1990,
ff. 182-84.
2. Ibidem, voi. 9, Declarație de martor, cpt. Dănăilă Marcel, UM 01763 Brăila, 30.01.1990, f. 96.
3. Ibidem, voi. 20, C-E, Declarație de martor, Jenica Bedreag, 13.01.1993, f. 50.
în deplină cunoștință de cauză declar faptul că în apartament nu s-a produs niciun fenomen cim*
să fi fost de natură să atragă tirul asupra ferestrelor (nu s-au aprins lumini, nu exista brad d<
Crăciun prevăzut cu instalație electrică, nu s-au aprins artificii și nici măcar brichete sau lumânări,
nu s-au efectuat fotografii cu lampă blitz)1.
Revenind la declarațiile lui Dănăilă Marcel1 2 din UM 01763, primul aspect pe caic
îl constatăm este că intervalul orar este apropiat de cel în care Florin Radu3 relatează
că s-a deschis focul din apartamentul situat cu cel puțin un nivel mai sus în blocul său
Mama Rodicăi Chiriță, aflată și ea în apartament, oferă un interval asemănător pentru
deschiderea focului, „în jurul orelor 23:15-23:30”4. Apoi, atât Dănăilă Marcel5, care st
afia pe bloc cu militarii săi, cât și Florin Radu spun că focul a fost declanșat de o rafală
de armă automată provenită din blocul Romarta către Prefectură. Din declarațiile lui
Dănăilă aflăm că nu s-a tras din dispozitivul său în momentul respectiv și nici în timpul
episodului de foc, pentru a nu deveni ținte ei înșiși. De asemenea, nu rezultă din cele
spuse de el că în apartamentele din bloc ar fi ocupat poziții de tragere și alte echipe de
militari.
La 1 octombrie 1990, Dan loan comentează acest incident în agenda sa de lucru,
considerând că decesul fetei s-a produs ca urmare a ripostei militarilor din Prefectură,
își fundamentează concluzia și pe baza spuselor lui Radu Florin referitor la deschiderea
focului, subliniind că înainte cu 1-2 ore de miezul nopții era liniște în Piață și abia după
rafala auzită de Radu a început riposta militarilor6.
Mai departe, fostul procuror consemnează prezența lui Dănăilă Marcel pe terasa
blocului Romarta pentru a preveni atacurile asupra Prefecturii, menționând un fragment
din cele declarate de acesta: „Abia către miezul nopții am remarcat cum s-a deschis
focul din str. Călărași dinspre colțul blocului Romarta pe direcția Cons. Pop.” și că
„imediat s-a deschis focul de către forțele din Consiliu”7.
în agendă este comentată declarația sold. Becheanu Nicolae din UM 01763, care
observă și el focul de armă provenit din blocul Romarta. în seara de 24 decembrie 1989,
militarul a fost cu subunitatea sa pe terasa Casei Tineretului până dimineața: „Nu cunosc
din ce motive, în cursul nopții, a început să se tragă dinspre blocul Romarta către
Consiliul Popular, de unde s-a răspuns cu foc intens în toate direcțiile”8.
Apoi sunt comentate cele declarate de cpt. Bamiopol Neculai, tot din UM 01763,
care în seara de 24 decembrie a primit misiunea de a se așeza cu subunitatea pe terasa
Casei Tineretului. Ordinul formării acestor dispozitive a fost dat de mr. Simion Nicolae,
1. Ibidem, Declarație de martor, Radu Florin, 13.01.1993, f. 44.

ff. 182-184.
3. Ibidem, voi. 20, C-E, Declarație de martor, Radu Florin, 13.01.1993, f. 44.
4. Ibidem, Declarație de martor, Jenica Bedreag, 13.01.1993, f. 50.
ff. 182-184; voi. 9, Declarație de martor, cpt. Dănăilă Marcel, UM 01763 Brăila, 30.01.1990, f. 96.
6. Dan loan, „Agendă de lucru”, p. 105 în documentul transcris. în original, apare începând de la
ziua de 2.10.1990, p. 144.
7. Ibidem, p. 105.
8. Ibidem.
nllat la Consiliu. Căpitanul relatează că „totul a decurs în liniște până pe la miezul

nopții, când a început un zgomot de împușcături din direcția Casei Agronomului după
care s-a ripostat din Prefectură”1. Din această declarație se constată că tot aproape de
miezul nopții s-a deschis foc și din Casa Agronomului.
în final, Dan loan face o observație cu privire la calitatea cercetărilor întreprinse de
procurori la Brăila, în acest caz Ungureanu, subliniind omiterea unor dovezi relevante
in înțelegerea celor întâmplate, prin concentrarea cercetărilor spre aspecte secundare,
i nu spre „precizări în legătură cu declanșarea focului”. Un lucru grav pe care Dan îl
scoate în evidență este practica de denaturare a declarațiilor, care „sunt reformulate și
prelucrate de cel care le consemnează”, fără ca cel care semnează declarațiile „să
sesizeze diversiunea”12.
Revenind la decesul Adrianei Chiriță, o primă concluzie este că datele disponibile
până în prezent indică drept cauză a decesului riposta militarilor din dispozitivul de
la Prefectură spre unul dintre apartamentele din blocul Romarta, de unde mai mulți
martori spun că s-a tras către Casa Albă. Această deschidere de foc a fost observată
de Dănăilă Marcel și Radu Florin, deci atât un militar, cât și un civil. Aceștia au
afirmat că, anterior, în Piață era liniște. Dănăilă mai aduce în discuție și existența
unor trasoare verzi.
Tot spre miezul nopții a fost raportată o deschidere de foc din Casa Agronomului,
anterior în Piață nefiind semnalate tiruri. Din nouse observă tipicul deschiderii focurilor
din mai multe puncte aflate în zona Pieței, urmate de riposta militarilor din dispozitivul
de apărare, așa cum s-a întâmplat cu o seară înainte la primul episod de trageri din
zona.
Având în vedere aspectele prezentate până în acest punct, concluzia la care
ajungem în acest caz este că riposta militarilor de la Consiliu, în urma căreia ar fi
fost ucisă Adriana Chiriță, s-a îndreptat către un trăgător care nu provenea din
rândurile forțelor MApN. Trăgătorul s-a aflat într-un apartament de deasupra celui
în care se afla victima. Ajungem la această concluzie deoarece Dănăilă Marcel a
declarat că nu a deschis focul în momentul finirilor. în plus, dacă ar fi deschis, tirul
militarilor de la Prefectură s-ar fi îndreptat spre terasa unde se afla, și nu spre
apartamentul unde a fost împușcată Adriana Chiriță. Apoi, nu au fost identificate
mărturii care atestă prezența unor trupe MApN în apartamentele din bloc. La aceste
premise se adaugă și acele trasoare verzi, care nu existau în dotarea MApN. Și nu
în ultimul rând, faptul că în același interval de timp s-a deschis focul și din Casa
Agronomului, în Piață fiind liniște anterior.
Este grăitor faptul că nici în acest caz în dosar nu apare vreun efort al procurorilor
de a face cercetări la apartamentele din blocul Romarta, aflate în direcția indicată dc
martorul Radu Florin. Cu siguranță există mult mai multe date despre incidentul în care
Adriana Chiriță și-a pierdut viața, care sunt, probabil, prezente în dosarul 82/SP/90 și
la care nu am avut acces pe timpul documentării pentru realizarea acestui studiu. Dosarul
a fost arhivat de Secția Parchetelor Militare la procuratura locală, ceea ce în sine trezește
1. Ibidem, p. 106.
2. Ibidem.
suspiciuni1. Constatăm pe această cale că din Rechizitoriul Secției Parchetelor Militare

(SPM) lipsesc declarații foarte importante care ar putea schimba felul în care pot li
interpretate incidentele de foc în decembrie 1989.
Semne ale luptei de rezistență în cartierul Viziru

în 1989, cartierul Viziru din Brăila găzduia mai multe unități militare cu specializări
diferite. Acestea sunt dispuse foarte aproape de Calea Călărașilor, care străbate zona
conectând-o cu Piața Independenței. începând cu noaptea de 23 decembrie și până pe
27 decembrie, în această zonă au avut loc mai multe focuri de armă soldate cu morți
și răniți. Pe baza materialelor disponibile în Dosarul Revoluției, a datelor adunate prin
interviuri realizate cu o parte din revoluționarii brăileni, precum și prin vizitarea
cartierului în data de 12 martie 2022, am efectuat o analiză cu privire la două episoade
asupra cărora planează multe semne de întrebare. Aceste două episoade au fost, inexpli
cabil, conectate de procurorul militar Ungureanu, pentru a le soluționa, în final, ca fiind
parte dintr-un schimb de foc fratricid. Este vorba de momentul rănirii ofițerului Marian
Ghiorghiu (UM 01294), respectiv a subofițerului Marian Rogoz (UM 01763).
înainte de a discuta despre cele două cazuri, este necesară detalierea contextului
în care s-au petrecut acestea. Nu doar zona administrativă a Brăilei a fost vizată de
tiruri de foc în noaptea de 23 decembrie. Militarii din unitățile aflate în zona Viziru
au raportat deschideri de focuri, iară provocare, de la blocurile învecinate sau de pe
terasele acestora. Cpt. Stanciu Ion, din UM 01267, relatează cum de pe blocurile D4
și E2 s-a deschis foc cu arme automate, în mai multe reprize, asupra unității sale.
Cpt. Stanciu Ion relatează că a ținut sub observație blocurile din zonă, iar pe E2 a
observat o siluetă care alerga de la un capăt la celălalt al terasei (acest lucru s-a
întâmplat după ora 02:00) și care a executat foc asupra unității sale1 2. Trebuie amintit
că din toate sursele pe care le-am consultat nu rezultă că în acea seară și noapte s-ar
fi aflat militari în misiune în acele blocuri. (Desigur, chiar dacă s-ar fi aflat, este
neverosimil să fi deschis foc asupra propriilor unități militare, crezând că s-ar afla
teroriști acolo.)
Din nota explicativă a UM 01294 aflăm că tot pe 23 decembrie, seara, sunt relatate
focuri trase spre unitățile militare dinspre str. Pontonieri, de la ultimele etaje din
blocul A10 și din uscătoriile scărilor 1 și 5 din blocul CI. Tragerile au fost executate
în serii scurte, iar zgomotul era diferit de armamentul din dotarea Armatei3. în acest
sens este oferită și o reprezentare grafică cu focurile executate asupra UM 01294, de
unde se observă cinci surse ale focului:
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 1, conține referințe la zeci de astfel de dosare „restituite pentru
arhivare”.
2. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 15, Declarație de martor, cpt. Stanciu Ion, UM 01267,13.02.1991,
f. 57.
3. Ibidem, notă explicativă, UM 01294, nedatată, f. 35.
Figura 6. Sergentul Florea Romeo indică faptul că de pe blocul A9 și El, Școala nr. 29,
blocurile E2, E3, E4, de la etajele superioare s-a deschis foc asupra unității UM 01267
Sursă: Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 15, Declarație serg. Florea Romeo, UM 01267, nedatată, f. 58
Aceleași surse indică și soldatul lancu Ion, din aceeași unitate1. Cpt. loan Comeliu
(UM 01267) susține și el că de pe blocul E2 și de pe școala de lângă unitate s-a tras cu
armament de calibru mare, cu un zgomot mai puternic decât pistoalele și puștile-mitralieră
din dotarea Armatei12.
1. Ibidem, voi. 3, Declarație soldat lancu Ion, UM 01267, nedatată, f. 84.

2. Ibidem, Declarație cpt. loan Comeliu, UM 01267, f. 95.
Elevul Coșar Ionel relatează cum, la ora 21:00, pe strada Aleea Cocorilor a venit
un ARO 244, care a oprit în fața blocului E4; din el au coborât două persoane, care
s-au apropiat de gardul unității, peste drum de acel bloc, și au început să tragă spre
unitate1. Dănilă Mărioara remarcă și ea că, în jurul orei 21:00, dintr-o Dacie 1300 albă
parcată în fața blocului CI au coborât doi indivizi care s-au apropiat de UM 01763 cu
câte un automat ținut sub braț. în dreptul unității s-au culcat la pământ și au deschis
focul asupra acesteia2.
Dan loan înregistrează în agenda sa de lucru declarația lui Podaru Vasile, de 22 de
ani, care locuia în blocul A10, de pe Calea Călărașilor, bloc cu vedere spre UM 01267
și 01763. Podaru a declarat că toată noaptea de 23/24.12.1989 s-a tras cu intermitență
în zonă. El mai explică cum în jurul orei 20:30-21.00 a văzut că din unitățile menționate
se trăgea cu gloanțe trasoare către etajele superioare ale blocurilor din zonă. A mai
subliniat că din blocurile A9 și A4 se trăgeau focuri de arme, el sesizând foc la gura
țevii pe terasele lor.
Relevantă este și declarația lui Franț George despre ce s-a întâmplat în noaptea de
23 decembrie în cartierul Viziru. Acesta explică cum dintr-un microbuz TV au coborât
indivizi care s-au împrăștiat în cartier, ulterior deschizându-se focul asupra unității sale:
Spre seara zilei de 23 decembrie ’89 am văzut un TV în zona Viziru unde sunt dispuse, după cum
se știe, nu-i niciun secret, majoritatea unităților noastre. Nu se întunecase încă. Au coborât câțiva
țipi îmbrăcați în haine de culoare închisă, care s-au împrăștiat prin cartier. N-a trecut mult și s-a
deschis focul asupra unității din care fac parte, de pe terasele blocurilor din jur și chiar din unele
apartamente. Am ripostat. Ne-au ținut așa, în șah, toată noaptea. A doua zi, când s-a luminat, am
cercetat zona. Apartamentele din care s-a tras erau nemobilate. Vecinii și administratorul blocului
n-au fost în stare să ne spună cui aparțineau [...]. Zeci de militari au văzut flacără la gura țevii în
dreptul ferestrelor acestor apartamente. Găurile făcute de gloanțele militarilor care au ripostat se
văd și acum în pereții exteriori. Așa cum se văd pe pereții clădirilor noastre urmele focului executat
din aceste apartamente3.
Declarațiile de mai sus sunt utile și pentru a înțelege că misiunile de scotocire

executate a doua zi de militarii care proveneau din unitățile asupra cărora s-a deschis
focul au fost o reacție la tragerile efectuate din blocurile respective în timpul nopții. în
astfel de misiuni se aflau Rogoz și Ghiorghiu în momentul rănirii lor.
Cazul Ghiorghiu-Rogoz
Rănirea prin împușcare a lui Marian Ghiorghiu, respectiv Marian Rogoz este considerată,
în rezoluția procurorului Ungureanu, parte a aceluiași eveniment, cei doi împușcându-se
reciproc, în timp ce s-ar fi aflat la etajul 10 al blocurilor CI, respectiv A IO4:
1. Ibidem, voi. 25, Declarație Coșar Daniel Ionel, elev la Liceul Industrial, nedatată, f. 163.
2. Ibidem, voi. 30, Brăila, Declarație Dănilă Mărioara, 20.01.1990, f. 12.
p. 247.
4. O situație asemănătoare a fost regăsită și în Dosarul Craiova, în cazul împușcării lui Costinel
Venus Mirea, descrisă în acest volum colectiv. Și acolo, procurorul de caz a făcut o conexiune
între rănirile a două victime, la ore și din direcții diferite, prin focuri dintr-un armament ce nu
în timp ce acționa în blocul A-10, plt.-maj. Rogoz Marian a pătruns într-un apartament situat
la etajul X (cu balcon și fereastră orientate către latura sudică a blocului C-1) [...] Concomitent,
în blocul C-l se găseau amplasați în apartamentul diametral opus (etaj X, latura sudică,
cpt. Ghiorghiu Marian și sold. Zontea Gabriel, ce efectuau o acțiune de scotocire pe scara 5
a blocului C-l. în aceste condiții cei doi militari sesizându-se reciproc în apartamente, dar
neavând nicio cunoștință despre reala calitate ce o aveau fiecare din ei, au deschis focul unul
asupra altuia1.
în continuare, ne propunem să arătăm că de fapt cei doi militari nu s-au împușcat

reciproc, așa cum a concluzionat procurorul de caz. Apoi, pe baza datelor disponibile,
ne propunem să arătăm că în timpul misiunii de scotocire efectuate de Rogoz, Ghiorghiu,
dar și de alți militari, în zonă acționau trăgători care nu pot fi încadrați ca fiind membri
ai Armatei.
Așa cum se poate observa din figura 7, cele două blocuri se învecinează cu Calea
Călărașilor, fiind despărțite prin Aleea Cocorilor. De asemenea, amândouă au vedere
către unitățile militare aflate în imediata apropiere, iar în noaptea de 23, după cum am
văzut, s-au constatat trageri din aceste imobile către unitățile militare de vizavi.
Figura 7. Zona blocurilor AIO și CI

Sursă: Primăria Municipiului Brăila
corespundea celui din dotarea armatei, lăsând să se înțeleagă că ar fi făcut parte dintr-un unic
episod de foc fratricid.
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 1, Rezoluție Marian Ghiorghiu, 24.02.1992, f. 81.
Indicatori temporali pentru cele două incidente

în declarațiile lui Marian Ghiorghiu pentru dosar1, în interviul pe care ni l-a acordat lu
Brăila pe 12 martie 2022 și în interviul lui pentru AGERPRES12, se observă că intervalul de
timp în care a fost el rănit este constant-este vorba de 10:30-12:00. Pe 24 decembrie 1989,
lt. Ghiorghiu a primit ordin să se deplaseze la blocul CI, scara 5, pentru a verifica un
apartament de la etajul 10 de unde se executase foc către o persoană suspectă, poziționată
la unul dintre geamuri. împreună cu patrula pe care o avea în subordine, Ghiorghiu s-a
deplasat la fața locului, constatând că persoana suspectă decedase. După realizarea acestei
misiuni, a mers spre apartamentul 299, pentru a putea ocupa o poziție de tragere în vederea
anihilării unor trăgători din blocul vecin, care trăgeau de la geamul din bucătărie3.
în cazul lui Marian Rogoz s-a constatat o variație în intervalele de timp susținute
pentru executarea misiunii sale de scotocire la blocul A IO4. Totuși, varianta cea mai
solidă este că rănirea plt. Rogoz s-a petrecut în jurul orei 8:30-9:00. Același interval
orar a fost oferit de el și în discuția din 11 martie 2022 de la Brăila:
Am rămas în holul de la intrare, cu fața spre balconul sufrageriei. Nu mai știu exact, dar cred că
ușa de la balcon era deschisă. Acest lucru se petrecea în jurul orei 08:30-9:00. Eu stăteam rezemat
pe partea stângă de tocul ușii dintre hol și sufragerie, cu fața spre balcon, moment în care, fără a
auzi focuri de armă, am simțit ricoșeuri din partea dreaptă, un nor de praf de la tencuială și var
și am simțit o durere în zona dreaptă (zona osului pelvian drept)5.
într-un interviu acordat pentru AGERPRES, Marian Ghiorghiu consideră același

lucru când vine vorba de ora la care s-ar fi aflat Marian Rogoz în blocul A10:
Dosarul meu este cuplat cu cel al lui Rogoz, s-a spus că ne-am împușcat unul pe altul, ceea ce nu
este adevărat. în 2007 [.. .]■ Dan Vbinca avea toate dosarele cadrelor militare din timpul Revoluției.
M-am înscris în audiență și când m-a văzut mi-a spus că de când mă așteaptă să îi spun cum l-am
împușcat eu pe Rogoz. Spre norocul meu, Rogoz era pe hol, venisem toți de la Brăila, pentru
eliberarea acestor adeverințe. Din discuții cu el am aflat că fusese împușcat la 8:30, iar la 8:50 era
la Spitalul 3, iar eu abia plecam în misiune la 11:30 [subl. n.]. Atunci i-am spus prim-procurorului
general Dan Voinea că mă las în voia sorții, dar să îmi răspundă la o întrebare: Cum se face că
noi doi ne-am împușcat, atâta timp cât Rogoz la ora 9 era în spital împușcat, iar eu la 11:30 abia
plecam în misiune6.
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 1, Declarație de persoană vătămată, Ghiorghiu Marian,

14.07.2006, ff. 70-73; voi. 19, ibidem. Notă explicativă a lt. Ghiorghiu V. Marian, UM 01294
Brăila, 17.01.1990, ff. 54-55; ibidem, voi. 15, Notă explicativă a lt. Ghiorghiu V. Marian, nedatată,
f. 38.
2. Ecaterina Ignat, „Revoluție 30 Brăila: Rafalele de gloanțe...”.
3. Ibidem.
4. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 28, Declarație Rogoz Marian, plt. la UM 01763, 26.01.1990,
ff. 23-24; voi. 1, Brăila, Declarație de persoană vătămată, Marian Rogoz, 24.07.2006, ff. 76-78;
voi. 23 (R-Z), Brăila, Declarație de persoană vătămată, Rogoz Marian, 10.08.2018, ff. 24-25.
5. Dosarul Revoluției, voi. 1, Brăila, Declarație de persoană vătămată, Marian Rogoz, 24.07.2006,
ff. 76-78.
6. Ecaterina Ignat, „Revoluție 30 Brăila: Rafalele de gloanțe...”.
Indicatori spațiali pentru cele două incidente

Din datele analizate cu privire la episodul rănirii lui Marian Ghiorghiu constatăm că
acest lucru s-a petrecut în blocul CI, la etajul 10, în apartamentul 299, unde se afla în
apropierea geamului de aerisire de la baie, dispus paralel cu geamul apartamentului din
blocul A10, de unde se executau focuri. Alături de Ghiorghiu, a luat poziție de tragere
in același apartament și militarul în termen Zontea Florin, la geamul din dormitor. Din
aceste două poziții, locotenentul Ghiorghiu și soldatul Zontea au executat foc asupra
geamului de unde se trăgea, după care ofițerul a fost rănit: „Eu, Locotenent Ghiorghiu
Marian, am executat foc de la geamul de aerisire baie, iar trt. Zontea Florin de la geamul
de la dormitor. Ambele geamuri erau pe aceeași parte, față în față cu geamurile aparta
mentului de unde se executa foc de către teroriști”1.
în cazul lui Marian Rogoz, în declarațiile analizate se constată o variație în privința
etajului. Au fost identificate două variante, etajul 9 și etajul 10. Mai mult, din nicio
mărturie dată de el nu rezultă că ar fi deschis focul din apartamentul în care se afla,
lucru confirmat și în timpul interviului pe care ni l-a oferit. Lucru ciudat, într-una din
declarații etajul e modificat (din 9 în 10), fără ca modificarea să fie semnată sau marcată
cu inițiale de martor.
După cum s-a menționat, plt. Rogoz Marian a participat în aceeași zi la o misiune
de anihilare a trăgătorilor care au deschis focul în unul din blocurile vecine unității sale,
în declarația din 26 ianuarie 1990, acesta subliniază că din blocul A10, locație unde își
desfășura misiunea, se trăgea: „în timp ce mă aflam în misiune la blocul A10 cartierul
Viziru, bloc din care se trăgea, am fost rănit la coapsa dreaptă”12. Apoi, în declarația din
24 iulie 2006 descrie întregul eveniment. Se deplasează dinspre unitate către blocul A10,
pentru a identifica teroriștii plasați în această locație. Intrând în imobil, verifică fiecare
apartament, fără a descoperi nimic. Ajuns la etajul 9, primește ordin din partea cpt. Cocîrlea
să rămână pe palier ca să supravegheze balconul unuia dintre apartamente, pentru ca
eventualii teroriști să nu poată coborî de pe terasă fără a fi depistați:
Pe data de 24.12.1989 în jurul orelor 07:30-8:30, am revenit în cazarmă și am primit un telefon

din partea unității să particip la depistarea unor teroriști în blocul de vis-a-vis de unitatea [...].
M-am prezentat la punctul de control și m-am întâlnit cu alți 5-6 ofițer [ofițeri] și subofițeri, nu
mai știu numele acestora. Am traversat Calea Călărașilor, deoarece aceștia mi-au spus că în blocul
A10 ar fi existat teroriști [...]. Imobilul avea 10 etaje și o singură scară. Am urcat etaj cu etaj,
intrând în fiecare apartament de pe palier, fără a descoperi nimic. Am ajuns la etajul 9 și unul
dintre ofițeri, cu gradul de căpitan, pe nume COCERLEA, mi-a ordonat să rămân pe palier, să
supraveghez balconul unuia dintre apartamente pentru că eventualii teroriști să nu poată coborî
de pe terasă fără să-i depistăm. Ceilalți membri ai echipei au urcat la etajul 10 cu liftul [...].
Menționez că toți locatarii blocului se adunaseră ulterior la parterul imobilului și în fața acestuia,
astfel toate apartamentele erau goale și ușile de acces deschise. Am rămas în holul de la intrare,
cu fața spre balconul sufrageriei. Nu mai știu exact, dar cred că ușa de la balcon era deschisă.
Acest lucru se petrecea în jurul orei 08:30-9:00, stăteam rezemat cu partea stângă de tocul ușii
dintre hol și sufragerie, cu fața spre balcon, moment în care fără a auzi focuri de armă, am simțit
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 15, Notă explicativă a It. Ghiorghiu V. Marian, UM 01294 Brăila,
17.01.1990, f. 38.
2. Ibidem, Brăila, voi. 28, Declarație Rogoz Marian, plt. la UM 01763, 26.01.1990, ff. 23-24.
ricoșeuri din partea dreaptă, un nor de praf de la locuință și am simțit o durere [...] în zona [... |
dreaptă (zona osului pelvian drept)
N-am văzut niciun trăgător, nici foc la gura țevii, nici zgomotul produs de focul unui pistol-mitralieră
Bănuiesc că s-a tras din blocul de vis-a-vis, situat pe Calea Călărașilor, blocul C, de la unul din
etajele superioare. Din unitatea mea nu știu să se fi executat (probabil foc) în acel bloc. [...] Am
strigat colegii mei să coboare pentru că am fost rănit [...]. Am predat armamentul unui coleg și
cu salvarea am fost (dus) la Spitalul Clinic nr. 3 Brăila, unde am fost operat de urgență extră
gându-mi-se glonțul. Am solicitat doctorului să mi-1 dea, dar acesta mi l-a arătat doar, afirmând
că este probă și nu poate să mi-1 dea. Am remarcat că acest glonț era diferit de cele ale noastre,
având calibrul de 7,62 mm, dar era de culoare albă, și nu de cupru cum erau ale noastre1.
Din această declarație rezultă și un tip de muniție diferit de cel al Armatei, „glon|
de culoare albă, și nu de cupru cum erau ale noastre”. Un astfel de glonț nu putea veni
de la un militar, întrucât Armata nu avea elemente de muniție care să se încadreze în
descrierea subofițerului.
Comentariile lui Dan loan privitoare la acest incident

O altă sursă importantă în demersul de înțelegere al cazurilor celor doi militari o
reprezintă agenda de lucru a fostului șef al procurorilor militari Dan loan. Este vorba
despre un document valoros, deoarece conține date care nu au fost introduse de procurori
în Dosarul Revoluției. Una dintre declarațiile în cauză îi aparține lui Marian Ghiorghiu
și a fost trecută cu data de 07.06.1990. Ofițerul descrie mai multe aspecte anterioare
misiunii sale în blocul C1. Așa aflăm că Marian Ghiorghiu, după revenirea sa în unitate,
a efectuat și alte misiuni de scotocire în zonă la blocurile B10, B10 bis:
Mergând spre acest punct, în dreptul restaurantului Ciocârlia, am observat două persoane suspecte
prinse de cei de la unitatea de marină din zonă. Nu știu cine erau acele persoane, dar nu am văzut
arme găsite la ei. în aceste momente, asupra noastră a început să se tragă de la blocurile A6, A7,
A8, un coleg de al meu,"lt.-maj. ZEȚU IULIAN, fiind rănit la mână. Am scotocit aceste blocuri,
dar nu am găsit nimic. S-a executat apoi foc asupra noastră de la Șc. 29, bl. El și E2. Precizez că
am tras concluzia că se trage asupra noastră deoarece auzeam gloanțele vâjâind în apropiere. La
E2 am reținut un tânăr cu un cuțit care avea și un aparat foto. L-am predat la unitate. Din unitate,
am plecat la ordin la blocul CI unde trebuia să verific un apartament de la et. 10, sc. 5, unde, în
timpul nopții, au fost observate mișcări suspecte12.
în CI, Dan loan consemnează că „în ap. 297 au găsit un mort”. Declarația continuă
cu momentul în care ofițerul se îndreaptă spre apartamentul de unde a executat foc
asupra blocului A10, constatând mișcări suspecte la una dintre ferestrele unui apartament
de la etajul 10. Ghiorghiu a observat o armă cu țeava mai scurtă decât armele militarilor,
care ieșea printr-un geam îngust acoperit cu o foaie de polietilenă mată:
Am văzut când a tras asupra unității și am auzit foc cu foc. Era însă un zgomot deosebit față de
p.m. 7,62 din dotarea noastră. Geamul era îngust și avea o foaie de polietilenă mată, așa încât
nu am putut vedea persoana care a tras. Atunci am executat foc asupra ferestrei împreună
1. Ibidem, voi. 1, Brăila, Declarație de persoană vătămată, Marian Rogoz, 24.07.2006, ff. 76-78.
cu sld. ZONTEA FLORIN. Țeava a dispărut. După aceasta s-a deschis foc asupra geamului de
unde am tras și am fost rănit, dar nu pot preciza de unde s-a tras1.
Aceleași detalii cu privire la tipul de comportament al trăgătorului din blocul A10,

etajul 10 au fost oferite de Ghiorghiu în interviul pe care ni l-a dat la Brăila. Și atunci,
H-csta a evidențiat arma cu țeavă mai scurtă folosită de trăgător, precum și prezența
foliei de polietilenă în geamul de unde s-a tras. în timpul vizitei la Brăila am aflat de
In unul dintre locuitorii blocului A10, care s-a aflat în ziua de 24 decembrie 1989 la
domiciliul său, că apartamentul unde Ghiorghiu a văzut folia de polietilenă în geam
aparținea familiei lamandi. în apartamentul lor locuia și un chiriaș. Ne întâlnim cu acest
nume și în consemnările lui Dan loan, care pe 8 noiembrie 1990, notează că: „Din ap.
de la et. IX și X (Rofos, Tarea, Popa, lamandi [subl. n.]) a fost văzut un cetățean trăgând
(cu haină de piele neagră)”12.
Un alt aspect important în agenda lui Dan loan este chiar concluzia lui cu privire la
relația dintre probatoriul cazului și rezoluția procurorului Ungureanu: „Rezoluția toată,
2 pagini fără nicio referire la condițiile în care s-au întâmplat. Aspecte importante nu
sunt menționate. Concluzia că s-ar fi împușcat reciproc nu are temei probator”3. Iar
pentru a susține această poziție, procurorul aduce în discuție ce declară Ghiorghiu și
Rogoz, ceea ce noi am detaliat mai sus.
Persoana decedată din blocul C1

Revenind la prima misiune a It. Ghiorghiu, din interviul purtat de noi cu acesta aflăm
că persoana decedată găsită de oamenii aflați în subordinea sa a fost împușcată de un
soldat care a observat cum la unul dintre geamurile de la etajul 10, din blocul CI, tot
apărea și dispărea un individ:
Operator interviu: De ce s-a tras în direcția acelei persoane?

Marian Ghiorghiu: Datorită faptului că apărea la geam, se uita la geam, [...] iar apărea, iar
dispărea și cred că la un moment dat, cred că un soldat, nu știu de unde, [...] dar am înțeles după,
de la Regimentul de Pontonieri, că unitățile sunt gard în gard, [...] că l-a văzut, l-a lăsat o dată,
l-a lăsat de două ori, el s-a întors după draperie, iar scotea capul [...]. Știind că în noaptea dinainte,
de 23-24, de pe direcția de pe bloc au fost acele trageri, normal, i s-a părut o persoană suspectă,
că l-a văzut cum s-a lăsat perdeaua cu draperia, într-adevăr, acolo a fost ceva curios și dubios la
fața locului.
Analizând și celelalte declarații ale lui Marian Ghiorghiu, inclusiv cu cea menționată
de Dan loan, aflăm că acel apartament avea numărul 297. Din declarația Mariței Bratu,
care locuia la acea vreme în acel apartament cu soțul ei (iar persoana decedată a fost
soțul său, Bratu Roman-Filică), aflăm:
în luna decembrie 1989, soțul meu era angajat civil la IELIF Brăila și locuiam în cartierul Viziru,
bloc CI, ap. 297. Apartamentul nostru era amplasat la ultimul etaj, respectiv etajul 10, iar vis-a-vis
1. Ibidem.
2. Ibidem, p. 107.
3. Ibidem, p. 19.
era amplasată o unitate militară [...]. A doua zi, pe 24 decembrie, înjur de ora nouă, a începui
din nou să se tragă din unitatea militară și de la noi de pe bloc. Eu cu soțul și cei doi copii iw
aflam în apartament. La un moment dat, s-au spart geamurile de la fereastra apartamentului ip
soțul meu a căzut la pământ. M-am aplecat la el și am văzut că fusese împușcat și nu mai prezcnln
semne de viață. L-am dus la spital unde mi s-a spus că este decedat1.
în interviul pe care ni l-a acordat, Marian Ghiorghiu a relatat că, după ce a foni
împușcat, a mers să vadă, de curiozitate, apartamentul în care fusese constatată prezen|n
persoanei decedate. Iată cum relatează momentul:
Era o canapea pusă în ușă, prin interior, cu posibilitatea strecurării unei persoane, nu trebuii»
împinsă ușă. Persoana aia nu a fost singură, pentru că, în primul rând, l-am fi găsit lângă geam,
el s-a prins cu perdeaua, draperia era jos mi-a zis soldatul, dar el era în pat și învelit, după acera
ușa încuiată. N-am înțeles, se dădea ăla jos, se băga în pat, s-a învelit și pe urmă a închis ochii'1
Luând în considerare numărul apartamentului la care Dan loan spune că se alin

persoana decedată12 și numărul la care Marița Bratu spunea că locuia (ambele 297), ne
îndreptăm spre concluzia că cel văzut de militarii lui Ghiorghiu a fost soțul ei, Bratu
Roman-Filică.
Un alt aspect relevant este și decizia CNSAS nr. 2359 din data de 07.08.2007, care
a consemnat calitatea lui Bratu de colaborator al Securității, decizia rămânând definitivii
și irevocabilă. în documentele Securității acesta avea numele de cod „BARBU”.
Marian Ghiorghiu mai povestește în interviul pe care ni l-a acordat că în blocul C1,
la etajul 10, o locatară i-a relatat cum în noaptea de 23 spre 24 din apartamentul 297
„toată noaptea” se ieșea, se urca pe terasa blocului și se cobora înapoi:
Mergând la fața locului și ajungând la etajul 10, în CI, [...] frații Zontea și imul Enache, [...] am
sunat la ușa respectivă, nu s-a auzit niciun zgomot absolut nimic. Am sunat la alt apartament, cu
permisiunea proprietarului, să văd la blocul A10. A ieșit o femeie cu trei copii, care era foarte
speriată, i-am explicat că doresc să fie martoră, să nu spună că Armata ar fi spart ușa. Atunci mi-a
explicat femeia că în noaptea de 23 spre 24 din acel apartament toată noaptea urca, ieșea din
apartament, ieșea pe bloc, cobora. [...] Femeia singură [...], i-a fost frică, a stat ghemuită într-un
dormitor, dar a auzit cum urca și cobora pe bloc. Pe doamnă o chema Hău.
Se ridică câteva semne de întrebare cu privire la varianta susținută de Marița Bratu.

Marian Ghiorghiu relatează că persoana decedată era întinsă în pat, învelită, iar în ușă
se afla o canapea ridicată, care permitea pătrunderea unei singure persoane. Rezultă că
cel decedat a fost așezat pe pat de cineva care apoi a plecat. Ghiorghiu a confirmat că
în apartament nu a mai fost găsit altcineva. în schimb, din declarația Mariței Bratu
rezultă că ea și-ar fi dus soțul la spital de unde a aflat că era decedat. Atunci unde erau
ea și copiii săi când militarii lui Ghiorghiu au venit în apartament și au văzut o persoană
decedată în pat? Cum a reușit să își transporte soțul la spital fără să se întâlnească cu
patrulele militare care efectuau misiuni de scotocire în zonă?
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 19, A-B, Declarație de martor, Bratu Marița, 6.07.2018, f. 231.
( oncluzii de etapă pentru cazurile Ghiorghiu și Rogoz

। iînfruntând datele primare din Dosarul Revoluției și din interviurile realizate la Brăila,
< <instalăm că rezoluția procurorului Ungureanu1 nu se susține și că în această situație
r vorba de două incidente separate. Fără să luăm în calcul indicatorii temporali și
spațiali, aduși în discuție mai sus, posibilitatea ca doi militari să se împuște în același
înnp din două apartamente dispuse paralel este foarte redusă.
Cel mai important argument care evidențiază slăbiciunile explicației este cel temporal.
I latele avute la dispoziție indică mai degrabă că cei doi militari se aflau în misiune la
mc diferite. Chiar presupunând prin absurd că cei doi s-ar fi aflat în același timp în
misiune, tot nu rezultă că s-ar fi împușcat reciproc. Asta deoarece etajul indicat în
declarațiile lui de Marian Rogoz este 9, iar nu 10. La care se adaugă și faptul că din
majoritatea mărturiilor sale nu rezultă că ar fi tras un foc de armă spre blocul CI. Prin
m inare, datele disponibile ne duc spre concluzia că procurorul de caz a făcut o conectare
ni tificială a dosarelor lui Ghiorghiu și Rogoz. Pentru o mai bună înțelegere a cazului
i-ste necesară studierea dosarelor acestora, în care ne așteptăm să existe și alte materiale
। are lipsesc din Dosarul Revoluției. Această așteptare este legitimă, întrucât în agenda
de lucru a lui Dan loan am găsit referiri la declarații de ambele părți care nu există în
I tosarul Revoluției, declarații foarte relevante în înțelegerea acestor cazuri.
Cel puțin în cazul lui Marian Ghiorghiu putem identifica elemente ale luptei de
rezistență. Este vorba de acel trăgător care, ascuns după folia de polietilenă, în blocul
A10, trăgea cu o armă cu țeavă scurtă și zgomot „deosebit față de p.m. 7,62 din dotarea
noastră”. în susținerea acestei idei vin și consemnările lui Dan loan, care sugerează că
dc la etajele 9 și 10 din blocul A10 au tras focuri de armă persoane îmbrăcate în haine
de piele de culoare închisă.
Din nou, apar declarații care nu au fost incluse în Dosarul Revoluției. De asemenea,
nu au fost identificate date despre cercetări concrete cu privire la persoana decedată
din apartamentul verificat de Ghiorghiu și militarii săi. Din datele disponibile până în
prezent tindem să credem că persoana decedată găsită în blocul CI, apartamentul 297
a fost, de fapt, Bratu Roman-Filică, un informator al Securității. Cel mai puternic
argument în acest sens este chiar numărul apartamentului, indicat atât de Ghiorghiu, în
declarația notată de Dan loan în agenda sa, cât și de Bratu Marița.
Gloanțe și arme speciale la Brăila

După data de 23 decembrie 1989, conducerea revoluționară și militară a Brăilei s-a
confruntat cu o serie de trăgători care acționau în mai multe zone ale orașului și care,
așa cum vom vedea în rândurile care urmează, aveau în dotarea lor muniție nespecifică
Armatei. Este vorba de gloanțe de 5,6 mm de culoare albă și gloanțe explozive care,
după proprietățile lor, se pot încadra în categoria dum-dum. De asemenea, pe lângă
arma cu „țeavă scurtă” remarcată de Ghiorghiu, alte declarații vorbesc de arme cu
I. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 1, Rezoluția Marian Ghiorghiu, 24.02.1992, f. 81.

amortizor, care nu se aflau nici ele în dotarea Armatei. în continuare ne propunem n|

discutăm despre o serie de declarații pe baza cărora s-a putut stabili utilizarea la Brăiln
a elementelor de muniție și de armament amintite, ceea ce constituie o dovadă directa
a implicării Securității în episoadele de foc petrecute aici.
Gloanțe speciale de calibru 5,6 mm, arme cu sunet și cadență

diferite, amortizor, ascunzător de flacără la gura țevii, dispozitiv
de ochire pe timp de noapte
în Dosarul Revoluției și în alte surse analizate au fost identificate mai multe declarații
referitoare la gloanțe de calibru 5,6 mm de culoare albă. Aceste declarații descriu
momente petrecute în cadrul unor episoade de foc din zona unităților militare din
cartierul Viziru, cartierul Apollo, Zona administrativă, pădurea Stejaru.
Figura 8. Zonele în care au fost identificate gloanțe de calibru 5,6 mm

Sursă: Primăria Municipiului Brăila, „Hartă Brăila”
Cartierul Viziru
Lt.-maj. Ghiliniță Valerică din UM 01481 descrie cum, într-una din zilele în care
a tras asupra unității sale din blocurile din apropiere, a primit ordin să formeze o
pal rulă alături de alți colegi pentru a-i neutraliza pe trăgători. Ajungând pe unul dintre
blocurile laterale UM 01267, „blocul alăturat blocului nr. 7”, observă că de pe blocurile
A10 și CI, aceleași blocuri ca în cazurile lui Ghiorghiu și Rogoz, se trăgea cu înverșunare.
< Ihiliniță observă unul dintre gloanțele cu care se trăgea în zonă:
La un moment dat am auzit în jurul meu șuieratul a 5-6 gloanțe dintre care unul s-a lovit de una
din antene la aproximativ 30 cm de mine. Datorită faptului că nu s-a auzit niciun zgomot de
deschidere a focului am ajuns la concluzia că se trăgea cu un pistol cu amortizor care nu este în
dotarea Armatei. De altfel, și glonțul care a lovit antena avea o culoare albă și nu văzusem așa
ceva până atunci1.
Lt.-maj. Mocanii Costică, din aceeași unitate, declară că, pe data de 23 decembrie
1989, între 21:30 și 21:50, asupra UM 01481 s-a tras din balcoanele blocului B2, scara 2,
etajele 6 și 7. Acesta mai detaliază și rezultatele cercetărilor în punctele respective:
„S-a executat cercetare cu un grup de militari și am găsit deasupra blocului un tub
7,62 mm și 2 tuburi calibru 5,6 mm alb”12.
Soldatul Danciu Dumitru din UM 01481 relatează că pe data de 24 decembrie, între
02:00 și 03:00, în timp ce se afla în postul de santinelă, a observat că s-a tras asupra
militarilor, în serii scurte, din același loc în care Mocanu Costică a susținut că s-au
executat focuri de armă cu o seară înainte: „S-a tras din B2, sc. 2, et. 6. S-au tras serii
scurte de armă automată probabil pistol-mitralieră. S-a executat cercetarea cu un grup
dc militari și au găsit deasupra blocului tuburi de cartuș 7,62 mm și tuburi de cartușe
de 5,6 mm albe”3.
Cartierul Apollo
Același tip de muniție a fost identificat și în zona Apollo despre care Constantinescu
Ștefan din UM 01030 declară că, în data de 25 decembrie 1989, înjur de 8:30-09:00,
in timpul unui episod de tragere în curtea unității sale
cădeau niște proiectile metalice, alb-strălucitoare. în pauzele tirului executat din unitate se auzeau
din direcția blocului niște zgomote de arme distincte de cele aflate în dotarea militarilor. Aceste
zgomote aveau o cadență mai redusă și erau mai înalte (ascuțite), asemănătoare celor create de
pistoale. Aceste zgomote se auzeau din poziții diferite și primeau riposta militarilor din dispozitivul
interior. Am credința că era vorba de niște simulatoare sonore4.
în numărul din 24 octombrie 1991 al ziarului Libertatea din Brăila, în episodul III
al seriei de articole „Brăila în zilele revoluției”, jurnalistul militar It.-col. Fănică Voinea
1. Ibidem, voi. 20, Declarație lt.-maj. Ghilință Valerică, UM 01481, f. 62.

2. Ibidem, Declarație lt.-maj. Mocanu Costică, UM 01481, f. 60.
3. Ibidem, f. 112.
4 ibidem. voi. 13. Declarație Constantinescu Ștefan, subofițer UM 01030, 27.01.1993, ff. 93-94.
Ene1 prezintă mai multe mărturii cu privire la gloanțe de calibru 5,6 mm de culoare albii
folosite în atacurile asupra sediului conducerii Garnizoanei Brăila, aflat în cartierul Apoi Io
Maior Ionel Țarălungă: Pe 23 seara, după căderea întunericului, s-a tras asupra comandamentului
diviziei și unității noastre, care se află în aceeași curte, în special din blocurile aflate în construc|h
Aceleași pocnete seci care s-au auzit și în alte zone. Am adunat destule asemenea gloanțe, pe cai t
le-am predat procurorului militar. Erau calibrul 5.6 mm, cilindrice, dintr-un metal dur de culotm
albă. De altfel, găurile făcute de ele în clădirile noastre se mai păstrează încă. Sunt mai mici docili
cele produse de gloanțe de calibru 7,62 mm. S-a tras și cu muniție 7,62 mm12.
Locotenent-colonel Dumitru Maravela: Aceleași care s-au strâns și din comandamentul diviziei
și din alte obiective militare. Gloanțe calibru 5,6 mm. [...] Cred că scopul atacului n-a fost de n
cuceri acest obiectiv, ci de a provoca, a stânjeni aprovizionarea cu muniție a unităților militare, n
produce panică. Altfel acționau cu forțe mai serioase. N-au fost [...] mulți, 4-5 persoane. Nici
rănitul sau mortul n-a fost identificat3.
Pădurea Stejaru
Și în pădurea Stejaru din afara municipiului Brăila s-a tras cu gloanțe de calibru
redus. Din spusele It.-maj. lonuț Voicu, care se afla acolo în noaptea de 23/24 decembrie,
aflăm mai multe detalii despre gloanțele și tipurile de focuri de armă folosite în atacul
asupra unității sale: „Din nou se aud zgomotele gloanțelor. Au un șuierat specific,
bănuim că sunt de calibru redus (dimineața presupunerea s-a adeverit, am găsit gloan|c
de calibru 5,6 mm). Nu sunt flăcări la gura țevii. Deci au ascunzător la gura țevii”4.
Uzina „Laminorul”
Un alt punct în care au fost raportate trageri suspecte, în urma cărora au fost coléctale
gloanțe de calibru mai mic decât cel aflat în dotarea apărătorilor Revoluției, este uzina
„Laminorul”, situată în apropierea zonei unităților militare din cartierul Viziru. Maistrul
Mihai Cruceanu relatează că în seara de 23 decembrie, aflat la Laminorul 4, a auzii
serii scurte de armă automată care proveneau de pe acoperișul uzinei:
Se văd și acum urmele gloanțelor în gardul unității și în pereții clădirilor cazărmii dinspre Laminor
Pocnetele armei păreau diferite de cele ale armelor de calibru 7,62 mm. Erau seci. De altfel, am
adunat de pe lângă gard gloanțe de o făcătură deosebită. Ricoșaseră din plăcile de beton ale
împrejmuirii unității. Erau din metal alb, aveau capul tronconic. Le-am măsurat cu șublerul. Aveau
diametrul de 5,6 milimetri5.
1. „Brăila în Zilele Revoluției (III)”, The Archive of the Romanian Revolution of December 19X9,
22.10.2014, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2014/10/22/braila-in-zilele-revolutici
iii, accesat pe 6.05.2022.
2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. „Generalul Neculai Rizea și decembrie 1989 la Brăila”, The Archive of the Romanian Revolution
ofDecember 1989,2.06.2019, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/generalul-neculai
rizea-si-decembrie-1989-la-braila
5. „Brăila, ziarul Dreptatea, 28 aprilie 1990 (cartușe dum-dum și gloanțe cu vârful tăiat)”, Roland (),
Thomasson, PHD (blog), 10.04.2021, https://rolandothomassonphd.home.blog/2021/04/IO/
braila-ziarul-dreptatea-28-aprilie-1990-cartuse-dum-dum-si-gloante-cu-virful-taiat, accesat pe
28.04.2022.
Piața Independenței
Deși nu am identificat încă declarații privind găsirea unor astfel de gloanțe la Consiliu,
există cel puțin o situație în care probabilitatea folosirii lor e ridicată. Lt.-col. Viorel
I azăr povestește momentul uciderii maiorului Milea Dumitru în noaptea de 23/24 decembrie
1989. Pe baza orificiului provocat de intrarea glonțului în corp, Lazăr consideră că
Milea a fost ucis de o armă cu calibru mic. Iar precizia focului care, întuneric fiind, a
lovit „drept în inimă”, îl face să creadă că s-a folosit un dispozitiv de ochire pe timp
de noapte:
Se spune că nu s-a supus somației de a coborî din autoturismul cu care venise la Consiliu fără
armă. E adevărat, dar glonțul n-a pornit din Consiliu, ci din direcția Casei Tineretului sau de
undeva de pe strada care separă Casa Tineretului de Consiliu. Am făcut a doua zi, pe lumină,
reconstituirea. Glonțul, unul singur, a pornit dintr-o armă de profesionist, dotată probabil cu
dispozitiv de ochire pe timp de noapte. A lovit drept în inimă. A fost o armă de calibru mic, pentru
că orificiile de intrare și ieșire erau mai mici decât cele produse de armamentul obișnuit, calibrul
7,62 mm, aflat în dotarea noastră*1.
Și Tihan Rădunel consideră că Milea nu a fost ucis de focurile de armă ale militarilor
de la Consiliu, motivând că aceștia nu au tras și nici nu se simțea miros de fum specific
executării focului. El confirmă direcția din care spunea Lazăr că s-a tras și susține, ca
a militarii săi, că glonțul a venit de pe blocul Continental, situat peste drum de Consiliu2:
Am fost chemat de mm. Simion, care m-a informat că urma să vină mr. Milea cu Aro-ul de la
Divizie și să-1 întâmpin la ușă. Nu după mult timp la intrarea „A” a oprit un ARO militar, moment
în care am mers către ușă spunându-le militarilor aflați pe hol să nu tragă. Am auzit cum prin
stația de amplificare mm. Simion i-a cerut mr. Milea să coboare fără armă din mașină. înainte de
a ajunge la ușă am auzit câteva focuri de armă și apoi vocea mm. Simion strigând prin stație:
Milea! Ce-ai făcut?
Am încremenit de spaimă, gândindu-mă că era posibil că propriii mei militari, aflați pe planșeul
etajului, ar fi putut deschide focul asupra lui. Am mers la cea mai apropiată scară de intrarea „A”,
unde i-am găsit pe cap. Fetiță Marius și cap. Gogonea; mi-au raportat că nu trăseseră ei. Nu
mirosea a praf de pușcă. Ei spuneau că în acele momente se trăsese din blocul Continental3.
Și în cazul maiorului Milea ne lovim de aceleași dificultăți privind absența docu

mentelor care constituie probe importante. Spre exemplu, nu au fost identificate în
I losarul Revoluției documentele care să investigheze cauza decesului său.
Gloanțe dum-dum la Brăila?

1
In declarații și documente medicale privind evenimentele din Brăila mai apar și acele
gloanțe care înfloresc sau explodează. Rănile produse sunt deosebit de grave comparativ
cu gloanțele obișnuite. Tindem să credem că e vorba despre gloanțele dum-dum.
( onform lui Edward M. Spiers în articolul „The use of the Dum Dum Bullet in colonial
I. „Brăila, ziarul Dreptatea.art. cit.

Ibidem.
I. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 10, Declarație de martor, cpt. Tihan Rădunel, UM 01267,
12.03.1992, ff. 78-93.
warfare” („Utilizarea gloanțelor dum-dum în războaiele coloniale”), dum-dum simt

special concepute pentru a maximiza rana provocată prin deformare la momentul
impactului. Când efectul unui dum-dum nu este letal, rănile provocate pot contribui In
decesul victimei, oasele pot fi așchiate, pielea ruptă și mușchii tăiați. Adesea esh
necesară amputarea ca singur remediu. Pentru a înțelege impactul, este utilă comparațin
cu rănile produse de muniția normală. Rănile provocate de dum-dum sunt descrise m
fiind „enorme... foarte grave”1.
Știm că astfel de gloanțe s-au folosit la Brăila din declarațiile personalului medicul
de la Spitalul de Urgență, unde au fost transportate persoane împușcate în timpul
Revoluției. Iată ce spune Marcela Pîrlog, asistentă în acea vreme:
în perioada evenimentelor din decembrie ’89 am fost asistentă instrumentist la secția Chirurgie n
Spitalului de Urgență Brăila. Nopțile de 23/24 și 24/25 au fost de groază. Chirurgii au lucuu
aproape 24 de ore din 24 pentru salvarea răniților. Ceea ce m-a frapat este că plăgile aveau un
aspect înfiorător. Aproape de la niciun pacient n-am scos gloanțe întregi, ci gloanțe înflorite Iu
partea de vârf. La 10-15 cm de acestea se găseau schije din același metal, care se vedeau pe ecran
ca niște punctișoare cât bobul de grâu. Mare parte din proiectilele ciudate le-am spălat de sângs
și le-am pus în plicuri în dulapurile noastre. Pe 27 sau 28 decembrie s-au prezentat trei persoum
2.
la spital, care le-au luat pentru cercetări1
Dr. Petru Coțoiu, de la același spital, confirmă spusele Marcelei Pîrlog, fiind dr
părere că fragmentele de metal observate în zonele afectate nu au fost rezultatul unei
fărâmițări mecanice la impactul gloanțelor cu osul sau țesăturile tari ale pacientului:
Am operat în nopțile de 23/24 și 24/25 decembrie 1989 14 răniți prin împușcare. A fost o muncă
epuizantă. Asistentul meu a căzut din picioare de oboseală, în timpul unei operații. Dar astea ¡ut
mai puțină importanță. Trebuia să ne facem datoria. Ceea ce mi s-a părut bizar este faptul că I»
unii pacienți țesuturile erau distruse pe spații mari. în interior nu găseam gloanțele întregi, Ci..,
dezbrăcate la cap de folia exterioară. în jurul lor, la oarecare distanță, se aflau schije din același
înveliș. Nu cred să fi fost vorba de o fărâmițare mecanică la impactul glonțului cu oasele sau
țesuturile tari ale pacientului. Și a mai fost ceva care m-a revoltat. Fostul director adjunct ni
Direcției Sanitare Județene Brăila, doctorul Tudorache, ne-a cerut atunci să nu consemnăm în fișe
că au fost plăgi prin împușcare. De ce, nu-mi dau seama nici acum. Oricum n-am putut respcclii
această... indicație3.
Se remarcă în declarația lui Coțoiu o intenție de mușamalizare, observată în multe

alte cazuri, inclusiv în mediul medical: unul dintre medici le-a cerut celorlalți să nu
consemneze în fișe „că au fost plăgi prin împușcare”. Frica de aparatul represiv (sau
conivența cu acesta) domina încă în instituții în perioada Revoluției.
Din datele disponibile, rezultă că este posibil ca următoarele persoane să fi fost
împușcate cu gloanțe dum-dum. Este vorba de Costel Sarnache, un domn Ene, Anton
Cioran, Elena Pascu și Angheluță Mihalache. Despre Costel Sarnache știm că a font
împușcat în fața blocului în care locuia, în zona Palatului Administrativ. Mama sa.
1. Edward M. Spiers, „The use of the Dum Dum bullet in colonial warfare”, The Journal ofImperial
and Commonwealth Histon, \A A,r\x. 1, octombrie 1975,https://doi.org/10.1080/03086537508582445
2. „Brăila, ziarul Dreptatea..art. cit., accesat pe 3.05.2022.
3. Ibidem.
Vnsilica Samache, declară că medicii i-au confirmat că fiul său a fost împușcat în piept
■ u dum-dum:
Fiul meu a fost lovit în piept de un glonte dum-dum. Mi-au confirmat medicii. Locuia împreună
cu soția și fiica de trei ani vizavi de Romarta, deasupra Farmaciei Iris. Sâmbătă, când a început
să se tragă, a pus mâna pe un băț și a ieșit și el, să vadă ce se întâmplă. Nu putea să stea, când
orașul era în clocot. A fost împușcat la ora 21:00 și a murit pe loc. Era un bărbat puternic, făcea
sport de la vârsta de 13 ani1.
Domnul Ene a fost împușcat pe 24 decembrie 1989, în apartamentul său, cu un glonț

ni vârful tăiat de cineva care trăgea dintr-o clădire aflată în vecinătatea unei unități
militare din zona Viziru: „Deci s-a tras dintr-un bloc A10, aflat în vecinătatea unei
unității militare de pe str. Caporal Musat”2. Din nou este menționat blocul A10, loc de
unde au fost raportate atâtea deschideri de focuri neprovocate asupra unităților militare
,.i de unde Marian Ghiorghiu a fost împușcat.
La interviurile pe care le-am realizat în Brăila, am stat de vorbă, pe 11 martie 2022,
,i cu Anton Cioran și Elena Pascu, amândoi răniți prin împușcare. Rănile provocate de
cloanțe au fost foarte grave în ambele cazuri, cei doi resimțind și azi consecințele.
Anton Cioran a fost împușcat în zona Casei Albe, în noaptea de 23.12.1989:
Anton Cioran: A zburat, [...] decât în piele se ținea la mine. Mie mi-a făcut fractură de picior, a
făcut explozie. Argument: m-a operat, mi-a tăiat piciorul, că mi-a făcut explozie. Și nu doar
piciorul, osul, mi-a făcut praf artera femurală, că n-au putut să sudeze în manșoane, pentru înnădire.
Ei, și nu a putut, doamna doctor Comănici și doamna doctor Boieru. [...]
De ce am fost împușcat cu glonț exploziv? Vă mai dau un exemplu. M-au operat, mi-au făcut bolțul
tot așa, [...] a doua zi n-a putut să reziste și au fost nevoiți să îmi taie cusăturile că nu făceau față
drenele, îi auzeam eu, spunând acolo, din cauza toxicității, și m-a lăsat cu el așa. De aia ți s-a făcut
ție rău [către Dorin Uzun, care l-a văzut pe Anton Cioran în spital, în acele momente, n.n.].
Dorin Uzun: Piciorul era cam așa de gros.
Anton Cioran: Cât căldarea, mușchii pe margine și în mijloc era femurul, osul.
Elena Pascu a fost împușcată în cartierul Viziru, „la Ciocârlia”, pe data de 24 decem
brie, chiar în timpul zilei, de un glonț venit dinspre blocuri, și nu din direcția unităților
militare. Se observă din nou impactul distructiv al glonțului în momentul în care
pătrunde în corp:
Operator: Și aveți senzația de unde ar fi putut veni, sursa, zgomotul, de unde ar fi putut veni?
Elena Pascu: Păi de pe bloc. Pe partea blocurilor, din partea Armatei nu putea să arunce în
partea aia.
Operator: Despre tipul de glonț. Știți dumneavoastră sau există în dosar?
Elena Pascu: Nu știu dacă există la dosar, dar ceea ce mi s-a spus e că a intrat, că am aicea un
punct mai mic, unul mai mare pe partea asta. Ceea ce mi s-a spus, mi-a zis că, cum a intrat, a rupt
tot, inclusiv țesutul, cu nervi, că a trebuit să fac transplant de țesut, de nervi. Mâna deja începuse
să se degradeze, chiar dacă erau tendoanele legate, mâna a început să se atrofieze din ce în ce mai
mult. Am. avut chiar probleme în București, că voiau să o amputeze. [...] Că mi-a zis-o în față
directorul din spitalul din București: Ce, mă, după ce ai venit fără mână, mai vrei și o mână bună.
Eram pur și simplu un copil.
I. ibidem.
?.. Ibidem.
Din declarația lui Angheluță Mihalache (UM 01765) din 26 ianuarie 1990 aflăm (A
a fost împușcat în data de 24 decembrie 1989, în jurul orei 22:30, în unitatea sa, sursn
focului fiind șantierul naval1. Analizând biletul de ieșire din spital, semnat de doctorul
Coțoiu Petre1 2, constatăm că Mihalache a fost internat de urgență în spital în șoc
hemoragie generat de o plagă împușcată, care a dus la explozia capului humeral: „S ii
încercat refacerea osului arterial osilo-subclavicular care era distrus pe cca 10 cm, dm
nu s-a reușit [...]. S-au extras fragmente de tablă din cămașa glonțului și eschile osoase
[...]. Radiografie se vede glonțul supraclavicular și multe și mici fragmente din cămașa
glonțului”3.
^.GâȚO/U Pcrze'
Bilet de ieșire din spital (verso) pentru Angheluță Mihalache

Sursă: document care provine de la victimă și care a fost pus la dispoziția noastră de Marian
Ghiorghiu, președintele Uniunii Revoluționarilor Brăila - 1989
1. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 28, Declarație Angheluță Mihalache, UM 01763, 26.01.1990, f. 4.“'
2. A se vedea declarația doctorului Coțoiu de mai sus cu privire la posibile gloanțe dum-dum.
3. Extras din biletul de ieșire din spital semnat de Angheluță Mihalache, Spitalul nr. 3, Brăila.
Veronica Moise a fost rănită, la rândul ei, de un glonț cu proprietăți asemănătoare

,.i a fost dusă la Spitalul de Urgență din Brăila. „Din umăr i-au scos un glonte dum-dum:
Semăna cu o floare, cea mai oribilă floare ce am «primit-o» cadou. De aceea nici nu
i am păstrat1”. în Dosarul Brăila am identificat și câteva declarații ale Veronicăi Moise.
Intr-o mărturie nedatată aceasta susține că pe 27 decembrie 1989, în jurul orelor
>30-6:15, în timp ce se afla în zona statuii Caporal Mușat din cartierul Viziru, statuie
poziționată în fața unei unități militare, a fost împușcată dintr-un bloc aflat peste drum
de unitatea militară: „în legătură cu împrejurările în care am fost rănită, susțin că s-a
n as de pe blocul de 4 nivele situat pe strada Călărași, față în față cu unitatea militară,
precum și din diagonala statuii Caporal Mușat. Acest lucru s-a întâmplat în cursul orelor
5:30-6:15 în dimineața zilei de 27 dec. 1989”1 2. Veronica Moise a fost una dintre
persoanele rănite în cadrul unui incident în care și-au pierdut viața militari și pentru
• are nu se exclude ipoteza implicării unor trăgători neafîliați Armatei sau revoluționarilor.
I'aptul că Veronica a fost rănită cu un glonț care a înflorit și care a venit din direcția
blocurilor, și nu a unității militare este un temei al acestei ipoteze.
< oncluzii de etapă privind armamentul și munițiile folosite

Din datele analizate până acum am văzut că gloanțele de calibru 5,6 mm sunt asociate
unui armament ușor, cu un zgomot de tragere diferit de armele aflate în dotarea mili
tarilor. Ele au fost utilizate în special în atacurile împotriva unităților militare din Brăila.
In majoritatea declarațiilor analizate se trage cu asemenea cartușe din exteriorul unită-
(ilor, mai exact, de la etajele superioare și terasele de bloc, unul dintre acestea fiind
blocul A10 din cartierul Viziru. Un alt loc în care martorii au consemnat utilizarea
munițiilor de acest tip a fost pădurea Stejaru. Pe lângă utilizarea gloanțelor speciale,
un mai văzut în unele cazuri folosirea armelor cu amortizor, dispozitive de ochire pe
li mp de noapte, arme cu țeavă scurtă, cu sunet și cadență diferite, captatoare de cartușe
și ascunzătoare de flacără la gura țevii. Toate aceste arme permit trăgătorilor o precizie
mai mare a focului în condiții de întuneric, disimularea poziției de tragere, ștergerea
urmelor și un timp cât mai scurt de părăsire a locului în care au acționat.
Există date consistente din care rezultă că la Brăila, pe lângă gloanțe de 7,62 mm
și 5,6 mm, trăgătorii care au atacat neprovocat obiective controlate de forțele Revoluției
au folosit muniții care pot provoca corpului uman răni foarte grave. Au fost identificate
câteva cazuri de persoane rănite cu gloanțe al căror capăt a explodat în urma penetrării,
lăsând în zona afectată numeroase fragmente metalice. De asemenea, din mărturiile și
documentele medicale analizate s-a constatat că tratarea unor astfel de răni necesită
eforturi foarte mari. întâlnind aceste caracteristici în mai multe situații, ajungem la
concluzia că nu este vorba despre cazuri izolate în care capul sau cămașa unui glonț
obișnuit s-ar fi dislocat ca urmare a impactului cu țesuturile tari sau oasele victimelor.
Ci, în sine, aceste gloanțe sunt construite pentru a produce explozie sau a înflori în
zona vârfului lor la impact. De aceea, tindem să credem că a fost vorba de gloanțe
1. „Brăila, ziarul Dreptatea.art. cit., accesat pe 3.05.2022.

2. Dosarul Revoluției, Brăila, voi. 28, Declarație Moise Veronica, f. 71.
dum-dum. Ele nu doar că anihilează capacitatea de luptă a celor aflați în tabăm

adversă, ci scad vertiginos șansele de supraviețuire a răniților, comparativ cu un glonț
convențional.
Ambele tipuri de cartușe au fost folosite în atacuri asupra unităților militare, precum
și asupra unor obiective în care se aflau atât militari, cât și revoluționari. Nu este
plauzibil ca ele să fi venit tot de la cadre ale Armatei, care nu erau dotate cu astfel de
muniții, nici cu echipamente de ochire pe timp de noapte, captatoare de cartușe și
dispozitive care să ascundă focul la gura țevii. Și atunci cine ar fi putut folosi aceste
gloanțe la Brăila? în dosarele CNSAS care cuprind inventarul armelor și munițiile aflate
în depozitul unităților DSS regăsim toate aceste tipuri de armament și muniție1.
Fragmente din acest inventar au fost introduse și în lucrarea Trăgători și mistificatori,
în subcapitolul referitor la armamentul Securității1 2. Spre exemplu, în facsimilul de mai
jos sunt trecute și gloanțe de calibru 5,6 mm.
II. MUNITIB
1. Alice pt.vînătoare cal.4,5 cutii lo
2. Alice cal.4,5 pt.pistol și pușcă
aer comprimat buc. 152o
3. Cartușe de semnalizare cal.¿6,5
cu 3 stele roșii " 25
4. Cartușe reactive ¿6,5 cu 3 stele
verzi"25
5- Cartușe Qmia pt.Makarov " 151120
C.N.S.A.S.
DIRECțIA ARHIVĂ CENTRALĂ
15:32-2609-2019
--------- ssääsxx ¡sacos «asaamwamasmwsaaamĂjBi

.2____________ 1_____________ _ 2 2 4
6. Cartușe 7,62 nun md.43 buc. 13o.o45
7. " 9 mm Makarov (luger) 40.958
9« " cal.7,62 mm manevra scurt 7.587
lo. " " lungi glonț miez oțel ” 1.687
Muniții predate din depozitele speciale ale DSS la UM 02585 București
Sursă'. CNSAS, fond neoperativ 2328, voi. 6, Dosarul nr. 319/1990 referitor la transferarea
armamentului muniției aferente de la unitățile sp. DSS la UM 02585 București, f. 6
1. Ibidern, f. 149.
pp. 148-150.
Conform mai multor mărturii, din depozitul Direcției a V-a a Securității au fost
scoase gloanțe de 5,6 mm. Ele proveneau din Republica Federală Germană. în același
depozit se mai aflau și gloanțe dum-dum:
Din Direcția a V-a, din depozitul de muniție, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartușe
dum-dum, cartușe speciale care nu se potriveau la nicio armă din dotarea MApN. S-au găsit
trei-patru cutii cu astfel de cartușe. Gloanțele speciale erau lungi de 5-6 cm și puțin mai groase
decât un creion. Un astfel de cartuș avea în vârf o piatră albă, transparentă. Toate aceste cartușe
i le-am prezentat personal, spre a fi filmate, d-lui Spiru Zereș. Toate cartușele speciale, în afară
de dum-dum, erau de proveniență RFG-ista. Din Direcția a V-a [...] au fost predate UM 01305.
Căpitan doctor Panait, care a spus că până atunci nu văzuse astfel de muniție, maior Puiu și căpitan
Vișinescu știu de ele1.
Tot pe blogul lui Thomasson se află publicate mărturii din care rezultă că, la Lugoj,
armamentul folosit de securiști era de 5,6 mm, de proveniență străină, super-ușor și cu
„pastilă explozivă în cap”12. Aceste probe ne fac să credem că nu doar la Brăila au fost
folosite cele două tipuri de cartușe, ci este vorba de un fenomen extins, în spatele căruia
s-a aflat Securitatea.
Declarația comandantului garnizoanei Brăila, Nicolae Rizea, arată că la Brăila
„elementele teroriste” au folosite alături de echipamente sofisticate și gloanțe de tip
dum-dum:
[teroriștii] au tras din cele mai diverse locuri utilizând și casele conspirative [...] Multe nelocuite,
dar dotate ultramodern, cu rezerve de hrană, cu muniții și posibilități de tragere perfecte. Rețineți
că au folosit și cartușe explozive de tip dum-dum. Pentru ștergerea urmelor au folosit captatoare
de tuburi. Au dispus de arme ultramoderne, inclusiv de lunete cu raze infraroșii, de arme cu
țeavă-lisa, imitatoare de zgomot. Au dispus de șalupe proprii, de bărci pneumatice, dotate cu
motoare de tip „Johnson” [...]. Elementele teroriste au folosit uniforme și grade militare pentru
a semăna confuzie, pentru a introduce panică și derută. Una dintre cele mai edificatoare dovezi e
harta cu interceptările convorbirilor radio, deținută de o unitate specială de-a noastră. S-a emis
din mai multe puncte. Avem o bandă de cinci file, reprezentând convorbirile codificate pe care
le-au avut3.
Același lucru îl subliniază și dr. Manuel Burzaco, unul dintre medicii veniți din
străinătate pentru a ajuta la tratarea răniților din timpul Revoluției. Acesta a activat și
la Brăila și a menționat că „teroriștii” Securității au tras cu gloanțe dum-dum4.
1. „Gloanțe speciale sau ce s-a mai găsit în clădirea Direcției a V-a”, Roland O. Thomasson, PHD
(blog), 12.02.2020, https://rolandothomassonphd.home.blog/2020/02/12/gloante-speciale-sau-ce-
s-a-mai-gasit-in-cladirea-directiei-a-v-a
2. „«Revoluția Lugojana»: Securiștii... s-au predat în data de 29 decembrie 1989... Armamentul lor
era de proveniență străină, super-ușor, de calibru 5,6 și în cadență de tragere dublă. Gloanțele erau
cu vârf retezat și pastilă explosivă în cap”, The Archive of the Romanian Revolution of December
1989, 28.11.2010, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/2010/11/28/revolutia-lugojana-
securistii-s-au-predat-in-data-de-29-decembrie-1989-armamentul-lor-era-de-provenienta-straina-
super-usor-de-calibru-56-si-in-cadenta-de-tragere-dubla-gloantele-erau-cu
3. „Generalul Neculai Rizea și...”, art. cit.
4. „Brăila, ziarul Dreptatea...”, art. cit., accesat pe 10.04.2021.
Referitor la acțiunile violente îndreptate împotriva unităților militare din Brăila,

It.-col. Tache Ene descrie modul de operare al trăgătorilor, dar și armamentul folosii
de aceștia:
Și la Brăila, ca și în alte orașe din țară, același sistem de operațiuni asupra unităților militare șl
obiective de importanță deosebită: „Trage și dispari!”, bine-cunoscut principiu al acțiunilor grupuriloi
de comando. Atacurile s-au petrecut aproape în exclusivitate noaptea, întunericul fiind o mască ideală
pentru aceste misiuni. S-a folosit îndeosebi armament ușor, calibru mic (5,6 mm), dotat cu dispozitive
de ochire în timp de noapte... Ce scopuri urmăreau? Crearea unei situații confuze, paralizarea
conducerii unităților militare, dispersarea forțelor de apărare în cât mai multe puncte și altele1.
De ce considerăm că la Brăila s-a activat planul luptei

de rezistență?
Așa cum a fost expus în secțiunea dedicată literaturii de specialitate, planul luptei de
rezistență al Securității a fost elaborat independent de Ministerul Apărării Naționale,
cu scopul de a-1 readuce pe Nicolae Ceaușescu la putere în cazul în care ar fi fost
înlăturat de o revoltă internă. Pentru a putea lupta contra Armatei, un inamic net superior
numeric și despre care se presupunea că ar putea fraterniza cu contestatarii, planul
prevedea o luptă de gherilă urbană, atât militară, cât și psihologică, pentru a crea panică
și a slăbi capacitatea „inamicului” de a apăra centrele noii puteri și obiectivele militare12.
Astfel, erau preconizate acțiuni repetate, violente și de scurtă durată, derulate cu
precădere pe timp de noapte, atacuri care au fost executate întocmai și la Craiova3. S-a
utilizat armament și muniții care nu se afla în dotarea Armatei Române la acea vreme,
respectiv armament ușor, de calibru redus, care să poată fi disimulat de trăgători. Având
în vedere precizia tirului pe întuneric, deducem că luptătorii din rezistență aveau în
dotare dispozitive de ochire pe timp de noapte4. Un alt mijloc folosit a fost diversiunea
informațională îndreptată împotriva Armatei și revoluționarilor prin care erau transmise
zvonuri referitoare la atacuri iminente5.
Aplicarea planului luptei de rezistență, conform unor actori

principali ai evenimentelor
Faptul că după data de 22 decembrie 1989 a fost activată „lupta de rezistență” a
principalei forțe represive a regimului comunist a fost recunoscut, în mai multe moduri,
de actori principali ai evenimentelor, precum ofițeri superiori din Securitate, de șeful
DSS, generalul Iulian Vlad, de Nicolae Ceaușescu însuși și revoluționari și a fost
confirmată de oficiali ai FSN precum Gelu Vbican Vbiculescu.
1. Ibidem.
2. Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”.
3. A se vedea studiul dedicat Revoluției și contrarevoluției de la Craiova din acest volum.
4. Ibidem.
p. 337.
Raportul colonelului de Securitate (CIE) Bălței Domițian din data de 25 decembrie

1989 către gen.-mr. Gușă și gen.-col. Vlad Iulian furnizează detalii foarte clare ale luptei
conspirate dusă de rețeaua de rezistenți în zona TVR în timpul Revoluției. Ofițerul
descrie „grupurile de rezistenți” sau „teroriști” formate din „ofițeri de Securitate aparți
nând unității de asigurare a pazei dictatorului și pentru supravegherea zonei”, dar și
„ofițerii de rezervă de Securitate”. Aceștia „operează în grupuri mici, localizate în casele
de lucru ale Securității” și ale „colaboratorilor” lor, masate „încă de mult timp” cu
„forțe apreciabile” în „blocul Securității din Piața Aviatorilor (de lângă intrarea în
metrou)”. Aceștia „dispun de un tunel de mare dimensiune” cu „legătură și cu centrul
de supraveghere a zonei”, „un depozit subteran de armament, situat sub părculețul
alăturat blocului”, și un alt „buncăr cu armament în zona str. Constantinescu”. în timpul
zilei, teroriștii se retrag „în direcția Centrului de Supraveghere al Securității din apro
pierea vilei fostului dictator”, pentru ca seara să se reîntoarcă „în zona de operații din
Piața Dorobanți - Piața Aviatorilor, vis-à-vis de Televiziune”. Noaptea „rezistenții”
utilizează „un sistem de comunicări și de orientare” a tragerilor, folosind „semnalizări
cu lanterne”. Centrele lor de „dirijare” sunt pe „terasa blocului Securității din apropierea
intrării la metrou din Piața Aviatorilor” și alte terase de blocuri. Pe data de 25 decembrie
1989 (data raportului său), ofițerul Bălței a observat o „reducere” a focurilor de armă
care se trăgeau din „casele de lucru ale Securității”. în acel moment, „rezistenții” încă
mai țineau „permanent sub atenție” „convorbirile telefonice” din zonă, blocându-le pe
cele „care nu le convin”. în noaptea de duminică/luni, 25 decembrie, raportul constată
„o creștere a efectivelor grupărilor operative din Drumul Taberei”, care insista să
înainteze în direcția Centralei telefonice și MApN” utilizând, la fel, „un sistem de
comunicări codificate, semnale cu lanterne, de pe blocurile înalte din zonă”1.
Și Iulian Vlad, fostul șef al Securității, a explicat în declarația din 30 ianuarie 1990
cine a făcut parte din rețeaua de luptători de rezistență. Vlad cataloghează acțiunile
acestora drept „acțiuni teroriste” executate în primul rând de „Elementele din Direcția
a V-a, USLA, CTS și din alte unități de Securitate, inclusiv speciale etc.”12.
în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în drum spre Târgoviște, Nicolae Ceaușescu
îi spune primului șofer pe care l-a oprit după evacuarea din Comitetul Central: „A fost
lovitură de stat. Organizez rezistență la Târgoviște”3.
în documentul „Punctaj de probleme privind modalitățile de depistare și reținere a
teroriștilor rămași în libertate”, elaborat pe 29 decembrie 1989, fostul viceprim-ministru
Gelu Voican Voiculescu confirmă și el prezența rețelei de rezistență:
- „dictatorul Nicolae Ceaușescu a organizat acest aparat de teroare și eventual salvare
personală din timp”;
- aparatul a fost „organizat și a ființat (de la înființare și până la trecerea lui în stare
de funcționare) în mod ilegal, concomitent cu aparatul oficial de securitate, miliție
și forțele Ministerului Apărării Naționale”;
1. Fundația „Gheorghe Ursu”, „Mostre de documente care relevă lupta de tip terorist de după
22 decembrie 1989”, http://gh-ursu.ong.ro/comunicatDePresaIRRD.html, accesat pe 20.05.2022.
Documentul în format PDF poate fi accesat la : http://gh-ursu.ong.ro/CCvolll2StrictSecret
GVVp72.30.12.89.pdf
2. Ibidem.
- a inclus persoane din medii sociale „diferite (sportivi, ofițeri, soldați și alte persoane
tinere) plătite foarte bine” din fondurile MI, după un sistem „conspirat foarte bine
pus la punct”, care a inclus „cunoașterea și folosirea tipurilor de armament autohton
și a unor tipuri de armament modern străin”, toate „categoriile de explozibili”;
„pregătirea pe linii radio și telefon” și „pe linia transmiterii unor mesaje prin metode
specifice activității de spionaj”;
- grupul a fost dotat „pe măsura pregătirii și a scopului existenței lui cu cel mai
sofisticat și modern arsenal militar, care, după cum a dovedit-o realitatea, a depășit
dotarea forțelor armate (armament modern ușor și de eficacitate, explozibili puternici,
armament cu lunete pentru trageri nocturne”);
- membrii rețelei cunoșteau locația „depozitelor de armament proprii [...] de unde să
se aprovizioneze periodic”1.
Gheorghe Diaconescu, locțiitor al șefului Direcției a IlI-a a Securității, în cadrul

mărturiei date în Dosarul Timișoara, relatează cum șeful DIE, Aristotel Stămătoiu, în
noaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a interesat de armamentul și numărul de persoane
din Gărzile Patriotice prezente în unitatea lui, spunând că lângă el se afla generalul
Vlad care se gândește că ar fi probabil să trecem la un mod de acțiune în ilegalitate
„după principiul dictatorului, de război al întregului popor în condițiile teritoriului
vremelnic ocupat”12.
Dovezi locale ale activării planului luptei de rezistență la Brăila

Caracteristicile luptei de rezistență, așa cum reies din literatura de specialitate și decla
rațiile enunțate mai sus, sunt întâlnite și la Brăila, începând cu seara zilei de 23 decembrie
1989, când au loc primele incidente armate. în lucrarea de față sunt expuse dovezi de
deschidere a focului asupra obiectivelor politice și unităților militare din oraș. în rândul
acestor probe se enumeră deschideri de foc din locuri în care nu a rezultat din alte date
prezența forțelor Revoluției (revoluționari, Armată și Gărzi Patriotice). Trăgătorii au
ocupat poziții de tragere în fostul hotel al PCR3; pe terase de blocuri cu o vizibilitate
foarte bună către unitățile militare, cum ar fi blocul CI și Al0 din zona Viziru4, de pe
acoperișul unei fabrici5, liziera pădurii6.
Aceste acțiuni au avut loc, cu precădere, pe timp de noapte. S-au efectuat trageri în
serii scurte, neprovocate, urmate de o ripostă susținută a apărătorilor din Casa Albă7,
1. Ibidem.
p. 205.
3. în noaptea de 23 decembrie nu s-au aflat militari sau revoluționari.
4. Atât în subcapitolul „Semne ale luptei de rezistență în Cartierul Viziru” (incidentele în care sunt
răniți Marian Ghiorghiu, respectiv Marian Rogoz), cât și în subcapitolul „Gloanțe si arme speciale
la Brăila” sunt menționate focuri de armă provenite din apartamente situate în blocul A 10 și CI.
Trebuie spus că aceste două imobile aveau vedere, la vremea aceea, spre două unități militare.
5. Adică Uzina „Laminorul”; mai multe amănunte în subcapitolul „Gloanțe si arme speciale la Brăila”.
6. Pădurea Stejaru; mai multe amănunte în subcapitolul indicat mai sus.
7. A se vedea „Incidentele armate din Piața Independenței în perioada 23-25 decembrie”, cazul
Cbirită Adriana
unitățile militare din Viziru1. Au fost regăsite date despre victime care, în condiții de
întuneric, au fost împușcate de la o distanță mare în zone vitale ale corpului, cum este
cazul maiorului Dumitru Milea. De asemenea, există dovezi care indică deschiderea
locului în timpul zilei din blocuri de locuințe și care au avut ținte civili, fără a exista o
provocare inițială, așa cum este cazul Elenei Pascu, împușcată în braț în cartierul Viziru,
în ziua de 24 decembrie. Au fost prezentate declarații despre focuri trase de indivizi
îmbrăcați în ținută civilă și care, după ce execută focuri asupra Consiliului, Pieței Indepen
denței și unităților militare, reușesc să fugă, în unele cazuri preluați de autoturismeI.2.
Concomitent cu atacurile armate a fost pusă în practică o campanie de diversiune
informațională prin zvonuri despre potențiale atacuri aeriene declanșate din direcția
aerodromului de la lanca3, Insula Mare a Brăilei4.
Au fost identificate date care indică utilizarea de armament și muniție care nu se
aflau în dotarea Armatei la acea vreme, dar și simulatoare de tragere. Am dedicat un
subcapitol mărturiilor despre gloanțe de 5,6 mm găsite în Brăila în locuri în care s-a
tras asupra forțelor Revoluției, precum și despre gloanțe care, după descrierile medicilor,
se încadrează în categoria „dum-dum”. A mai fost identificată o mărturie despre un
civil capturat în Piața Independenței, care avea asupra lui o armă de vânătoare5.
Astăzi încă sunt vizibile nenumărate urme de gloanțe pe multe clădiri din oraș.
Unele - la etajele superioare ale blocurilor aflate în apropierea unităților militare, în
jurul unor ferestre - sunt atribuite Armatei, care a ripostat la tragerile efectuate dinspre
blocurile și ferestrele respective. însă altele, cum sunt cele de pe pereții Casei Albe ce
dau înspre Faleza Dunării, nu pot fi atribuite forțelor Revoluției, întrucât Armata nu
avea cum să tragă asupra Casei Albe, atâta vreme cât acest imobil găzduia centrul de
putere revoluționară al orașului.
Declarațiile gen. Rizea Neculai și convorbirile teroriștilor

Și la Brăila au fost identificate declarații care confirmă prezența activităților specifice
planului de luptă conspirată a Securității. Generalul Rizea Neculai, la acea vreme
comandantul garnizoanei Brăila, realizează, în cadrul unui interviu acordat ziarului
Libertatea din Brăila, o descriere amplă a celor întâmplate în orașul său în timpul
Revoluției. El oferă o explicație pentru dimensiunea incidentelor armate de la Brăila,
care ar fi fost pricinuite de importanța pe care o avea localitatea în eventualitatea îr
care dictatorul ar fi pierdut puterea: „Brăila, prin cele două nave prezidențiale bim
înarmate, aflate la Dunăre, a făcut parte dintr-o variantă de scoatere din țară a celor do
I. A se vedea „Semne ale luptei de rezistență în cartierul Viziru”.

2. Episoade prezentate în subcapitolul „Gloanțe și arme speciale la Brăila”. A se vedea declarații!
lui Ștefan Avramescu, Grigore Ilie și Bozogany Bela în „Incidentele armate din Piața Independenți
în perioada 23-25 decembrie” și declarațiile elevului Ionel Coșar și ale Mărioarei Dănilă în „Semi
ale luptei de rezistență în cartierul Viziru”.
3. Astfel de elemente sunt cuprinse cu precădere în subcapitolul „Gloanțe și arme speciale la Brăila
4. Episod detaliat în subcapitolul „Incidentele armate din Piața Independenței în perioai
23-25 decembrie”.
5. Episoade detaliate în subcapitolul „Incidentele armate din Piața Independenței în perioa
dictatori”1. El confirmă acțiunile de diversiune informațională îndreptate împotrivii

Armatei, efectuate prin diverse mijloace de telecomunicații. Descrie cum au reușit
militarii săi să dejoace un astfel de plan. Apoi atribuie responsabilitatea evenimentelor
sângeroase din oraș acelor „elemente fanatice, asasine, slugile dictatorului” și „domnilor
securiști”, care:
Erau bine infiltrați în sistemele noastre telefonice de ascultare. Deținem un întreg caiet de
dezinformări; ei au paralizat la un moment dat toate sistemele noastre de legături teritoriale, au
înregistrat voci prin care o altă persoană se putea substitui mie sau altor ofițeri. Iată și un exemplu
în acest sens: la comandament am primit telefon de la lanca, în care mi se comunica că aerodromul
militar de acolo a fost ocupat de o unitate de parașutiști. Ni se cerea ajutor. Am utilizat pentru
control un telefon secret de care domnii securiști nu mai știau. Așa le-am dejucat planul, aflând
că totul era diversiune12.
La întrebarea cine a tras în Brăila, Rizea atribuie responsabilitatea direct Securității,

susținându-și poziția printr-o serie de dovezi care corespund specificului de lupte de
rezistență descris în revista Securitatea, coroborate de declarațiile lui Bălței, Vlad și
documentul redactat de Voican Voiculescu:
La întrebarea cine a tras în Brăila, d-nul gen. Rizea spune: „Elemente teroriste ale securității”. [...]
Rep.: A descoperit Armata ascunzători de arme?
Gen.: Desigur, în cimitirul Sf. Constantin și în port.
Rep.: Au existat oameni care să fie surprinși în acțiuni teroriste?
Gen.: Da. Au tras din cele mai diverse locuri, utilizând și casele conspirative.
Rep.: Câte case conspirative a găsit Armata?
Gen.: Destule. Multe nelocuite, dar dotate ultramodern, cu rezerve de hrană, cu muniții și posibilități
de tragere perfecte. Rețineți că au folosit și cartușe explozive de tip dum-dum [subl. n.]. Pentru
ștergerea urmelor au folosit captatoare de tuburi. Au dispus de arme ultramoderne, inclusiv de
lunete cu raze infraroșiii, de arme cu țeavă lisă, imitatoare de zgomot. Au dispus de șalupe proprii,
de bărci pneumatice, dotate cu motoare de tip Johnson3.
Mai departe, Rizea confirmă scopul acțiunilor întreprinse de teroriști, menționând

o modalitate de comunicare folosită de luptătorii din rezistență:
Elementele teroriste au folosit uniforme și grade militare pentru a semăna confuzie, pentru a
introduce panică și derută. Una dintre cele mai edificatoare dovezi e harta cu interceptările
convorbirilor radio, deținută de o unitate specială de-a noastră. S-a emis din mai multe puncte.
Avem o bandă de cinci file, reprezentând convorbirile codificate pe care le-au avut. Au mai fost
descifrate trei sferturi din acestea. Mai este de identificat o singură persoană4.
în continuare vom reda convorbirile descifrate de unitatea aflată în subordinea lui

Rizea și vom realiza pe baza lor o hartă cu punctele din care au fost emise. Convorbirile
au fost extrase din radiotelefoanele capturate de cpt. Mihalcea Ionel și plt.-maj. Spânu
Marinică de la doi lucrători din Miliția Județeană Brăila, în data de 25 decembrie 1989,
în zona bisericii Sf. Gheorghe. Convorbirile sunt din noaptea de 24/25 decembrie 1989
1. „Generalul Neculai Rizea și...”, art. cit.

2. Ibidem.
3. Ibidem.
4. Ibidem.
și au fost stenografiate de It.-col. Gaccu Tiberiu, de la UM 01030, fără a dispune de

posibilitatea de imprimare pe benzi magnetice1.
Mesajele astfel recepționate au fost prezentate comandantului și altor ofițeri din Statul-Major,
prilej cu care au fost văzute și de colonelul Soare, șeful Securității Brăila, și maiorul Sandu Florea,
din același Inspectorat, care se aflau reținuți în acel moment la UM 01030. Ofițerii MI au declarat,
la acel moment, că indicativele respective aparțineau lucrătorilor din paza sediului Miliției de pe
str. Galați. în realitate, reținerea celor doi subofițeri și capturarea celor două radiotelefoane s-au
efectuat în altă zonă, destul de depărtată de zona sediului lor12.
Referitor la cei doi subofițeri MI, în condițiile în care indicativele menționate în

discuțiile stenografiate aparțin lucrătorilor din paza sediului Miliției din Strada Galați,
o posibilă explicație privind reținerea lor, având în posesie cele două radiotelefoane,
intr-o zonă relativ depărtată de sediul instituției lor, în ziua de 25 decembrie, este dată
chiar de apartenența lor la această rețea de rezistenți.
Figura 9. Poziționarea pe hartă a Bisericii Sf. Gheorghe și a străzii Calea Galați. Oriunde s-ar fi
aflat acel sediu al Miliției Brăila pe Calea Galați, tot există o distanță considerabilă față de locul
unde au fost capturați cei doi subofițeri
1. „Convorbiri interceptate prin radiotelefoane folosite de Miliție în noaptea de 24/25.12.1989 îi

municipiul Brăila”, The Archive of the Romanian Revolution of December 1989, 26.08.2018
https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/convorbiri-interceptate-prin-radiotelefoanc
folosite-de-militie-in-noaptea-de-24-25-12-1989-in-municipiului-braila
2. Ibidem.
înainte de a ne opri asupra convorbirilor, trebuie adăugat că, cel mai probabil, cele
două radiofoane constituie componentele unui sistem de comunicare folosit de o parte
din trăgătorii care au realizat acțiuni teroriste în Brăila, în noaptea de 24 spre 25 decembrie
Vom vedea că sunt mai mulți participanți la convorbire, care se aflau în locuri diferite:
strada Galați, Piața Centrală, Victoriei, Gară. Din convorbire rezultă un grad ridicat de
organizare și coordonare al acțiunilor, cu ținte clar definite.
eW***^8^
ÂNL
APOL.LO
OARTIERU
Aiftar.
iTStf,-.. ■ . OMOROFt
iRTIERUI
1 MAI
g'V CM»
Oocem
$tr Dogari
Ui. 9 tW
Sîr
Figura 10. Harta cu punctele identificate în conversație. Nu s-a reușit

identificarea locației „Victoriei”
Conținutul mesajelor relevă tabăra în care se aflau participanții la discuție, derularea

unor activități care implică deschiderea focului în jurul orei patru dimineața, deci încă
pe întuneric. Mai rezultă că ținta este reprezentată de Armată (sublinierile din citatul
de mai jos ne aparțin):
- Nu trageți decât atunci când ați descoperit ținta.

- Fraților, azi e Crăciunul!
- Să nu adormim.
- Să-i dăm de lucru TAB-ului!
- Acum e liniște.
- Unde te afli, pe clădire, în care partel
- Voi răspunde pentru SOARE. [,..]
- Este ora 03:53, s-ar putea să mai înceapă ceva pe la 4 când mai este întuneric. [...]
- Atenție, acuma!
- Se aud focuri de armă izolat în prelungirea str. GALAȚI și Piața Centrală.
- încă se mai mișcă sus.
Da, sunt BAZA MICĂ.

Acum, imediat.
Da, s-a anunțat, stingeți focul.
Da, am notat telefonul. [...]
SOARELE, ce se întâmplă?
Să fim atenți să nu fie cineva.
- Atenție la etajul 2.
- COPERTINA, răspunde pentru BAZA MICĂ!
- Atenție, dați mai repede lovitura.
- COPERTINA, răspunde pentru BAZA MICĂ!
- COPERTINA, la mine!
Viorel, tu ești?
- Ce s-a întâmplat?
- Te-am căutat și noi și nu știam ce-i cu tine.
- Care este situația? Continuați observarea și ne țineți la curent. [...]
- COPERTINA pentru BAZA MICĂ.
- Trebuie să mai reziste până la ziuă și după aceea se vor culca.
- E bine și așa.
- în schimb, trebuie să reziste acolo.
- COPERTINA pentru BAZA MICĂ, ce faci?
- COPERTINA, care-i direcția de tragere?
- în față și puțin dreapta.
- Unde este un bec puternic.
- Este armată puternică acolo.
- BAZA MICĂ, suntem atacați.
- De unde?
- De afară.
- Schimb de focuri.
- Reperă edificii!
- Ce edificii? VICTORIEI!
- Este posibil să fie atacată unitatea de la gară.
- Toată lumea la posturi!!! [...]
Către toate subunitățile, să tragă în toate persoanele ce se apropie de ei, până se luminează'.
Concluzii și direcții viitoare de cercetare

Ținând cont de literatura de specialitate, de descrierile din revista Securitatea, de
declarațiile unor actori principali ai evenimentelor, rezultă că a existat un plan de luptă
de rezistență atribuit Securității, care a fost pus în aplicare în zilele Revoluției. Pe baza
dovezilor și cazurilor documentate în acest studiu, coroborate de interviul generalului
Rizea, cu literatura de specialitate și declarațiile acelor actori, ajungem la concluzia că
dimensiunile și caracteristicile „luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de
inamic” se regăsesc și la Brăila începând cu seara de 23 decembrie.
Din mai multe declarații ale martorilor (civili și militari) expuse aici rezultă că o
bună parte din atacurile împotriva forțelor Revoluției s-au desfășurat, în special, pe
timp de noapte, în reprize scurte, cu armament care nu se afla în dotarea Armatei. Tot
pe baza mărturiilor expuse ajungem la concluzia că aceste atacuri erau neprovocate și
atrăgeau riposta, cu foc masiv, a apărătorilor Revoluției.
I. Ibidem.
Răspunsul Armatei a constat în angajarea de forțe numeroase pentru paza obiectivelor

în Viziru și în Piața Independenței. Militarii au ripostat cu foc susținut asupra zoneloi
de unde s-a tras. Misiunile de scotocire au fost efectuate numai pe timp de zi. Cu toate
că din 24 decembrie s-au format posturi de observație și apărare pe diverse imobile
aflate în jurul centrelor militare și au fost trimise echipe de scotocire în imobilele <le
unde s-a tras neprovocat, s-a observat că teroriștii și-au continuat acțiunile și în astfel
de condiții. Au fost relatate chiar situații în care militari plecați în control au fosl
împușcați de trăgători care nu pot fi atribuiți Armatei, așa cum este cazul lui Marian
Ghiorghiu și cel al lui Marian Rogoz.
Armata s-a confruntat la Brăila și cu acțiuni de diversiune informațională care
anunțau atacuri iminente purtate de elicoptere sau asupra unor puncte din oraș. Generalul
Rizea a confirmat existența lor și chiar dejucarea unuia de către o unitate specială aflai;!
în subordinea sa. Tot la Brăila, s-a putut vedea cum arată o discuție purtată între membru
rețelei în timpul unui atac ce avea ca țintă Armata.
In urma realizării acestei analize, s-a putut observa o discrepanță între probatoriu
și rezoluția procurorului Ungureanu cu privire la modul cum au fost împușcate mai
multe victime în timpul Revoluției la Brăila. Din datele pe care am reușit să Ic
cercetăm, am remarcat absența unor declarații relevante pentru o și mai bună înțelegere
a evenimentelor.
Un prim pas pe care l-am considerat necesar a fost să demonstrăm slăbiciunea
ipotezei lansate de procurorul militar Ungureanu, potrivit căruia, în noaptea de
23 decembrie, focul la Consiliu a fost deschis accidental din arma blocată a unui soldai.
Așa cum am văzut, există suficiente declarații pe baza cărora am putut concluziona că
focul s-a deschis cvasiconcomitent din mai multe direcții. Deschiderea focului în Piața
Independenței a fost precedată de informații false despre atacuri aeriene. Toate aceste
elemente pot fi considerate parte a unui plan care urmărea paralizarea „inamicului”,
respectiv a Revoluției, lăsând impresia apărătorilor din Piață că se confruntă cu un atac
purtat de forțe superioare.
Ulterior, atât în centml administrativ al orașului, cât și în cartierul Viziru au fost relatate
situații în care militari și civili au observat trăgători care derulau acțiuni cu scopul de a
induce o stare de panică, trăgând spre obiective de mare importanță sau militare din oraș.
Tocmai ca răspuns la tirul unui astfel de trăgător, minora Adriana Chiriță a decedat în
apartamentul unchiului său în noaptea de 24 decembrie, când militarii de la Consiliu au
răspuns unui foc tras de la un apartament aflat cu un nivel mai sus.
Cazurile lui Ghiorghiu și Rogoz cuprind elemente specifice luptei de rezistență, prin
trageri disimulate, din puncte înalte asupra obiectivelor militare și prin elemente de
muniție și armament diferit de cel al Armatei. Concluzia că cei doi s-ar fi împușcat
reciproc nu se susține în baza materialului probator consultat, cât și a interviurilor
realizate cu cei doi. Constatăm cu ocazia asta că există foarte multe asemănări cu cazul
lui Costinel Venus Mirea, rănit la Craiova, al cărui dosar a fost cuplat cu al unui alt
militar. Ar fi foarte util un studiu comparativ între cele două situații pentru a stabili
eventualele modele în felul în care procurorii de caz au ajuns la aceste concluzii, care,
după cum am văzut în „Semne ale luptei de rezistență în cartierul Viziru”, nu se pot
susține prin dovezile aduse.
Prin prezenta cercetare, am ajuns în situația identificării unei persoane suspecte de
a fi făcut parte din rețeaua luptei de rezistență. în cazul lui Bratu Roman Filică,
CONTRAREVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989 LA BRĂILA 2:
suspiciunile se bazează pe faptul că el e singurul decedat din blocul CI; numărul

apartamentului declarat de soția sa este același cu cel care apare în consemnările lui
I )an loan cu privire la declarația lui Marian Ghiorghiu; spusele doamnei Hău, care a
auzit cum din apartamentul lui Bratu se tot ieșea în noaptea de 23 decembrie pe terasa
blocului. Mai departe, militarul care l-a ochit a văzut cum un individ se ascundea după
perdeaua de la fereastra care avea vedere spre unitatea militară. Apoi, faptul că individul
decedat era învelit în pat, iar ușa apartamentului era închisă și cu o canapea pusă în
dreptul ei. Pe de altă parte, legătura lui Bratu cu Securitatea a fost stabilită printr-o
hotărâre judecătorească.
Nu în ultimul rând, au fost analizate mărturii și date care atestă utilizarea unor
elemente de muniție și armament care nu se aflau în dotarea Armatei atunci și care au
fost utilizate în mai multe zone în care s-au efectuat trageri în Brăila. Prezența gloanțelor
speciale și a celor explozive în depozitul Direcției a V-a a Securității și identificarea
lor și în alte orașe constituie un indiciu direct al implicării Securității în episoadele de
foc soldate cu morți și răniți la Brăila. Identificarea unor muniții și arme nespecifice
deschide perspectiva reconsiderării a ceea ce s-a întâmplat în alte incidente petrecute
la Brăila. Am văzut în cazul uciderii lui Dumitru Milea la Consiliu că, deși se crede că
a fost împușcat pentru că nu a răspuns la somații, glonțul ucigaș, tras cu o mare precizie
pe timp de noapte, nu a venit din dispozitivul de apărare al Consiliului, ci dintr-o zonă
situată peste drum de acesta, posibil Casa Tineretului sau blocul Continental. De
asemenea, rănirea Veronicăi Moise cu un glonț care a înflorit la capăt este un prim
indiciu care susține implicarea trăgătorilor neafiliați Revoluției în incidentul petrecut
la statuia caporalului Mușat în cartierul Viziru.
Acest demers de cercetare constituie începutul înțelegerii episoadelor de foc petre
cute în Brăila în perioada Revoluției. Există multe episoade pe care, din considerente
de spațiu și timp, nu le-am putut acoperi aici, însă le propunem ca direcții de cercetare
pe viitor. Este vorba, spre exemplu, de incidentul cu șalupa 27 a căpităniei Brăila, care
în data de 24 decembrie 1989, în timp ce se deplasa pe Dunăre în aval, a fost întâmpinată
de o rafală venită dinspre Insula Mare a Brăilei, ulterior fiind supusă tirului de la o
vedetă militară aflată pe Dunăre și dinspre Consiliu.
Alte episoade pe care le avem în vedere în viitor sunt episodul de foc sângeros
petrecut în zona statuii caporalului Mușat; incidentele din zona cartierului Apollo;
incidentul din curtea interioară a blocului Romarta, tragerile efectuate în zone precum
„Laminorul”, depozitul de muniție Lacul Sărat, dar și alte cazuri din cartierul Viziru și
din Piața Independenței. De asemenea, ne propunem să aprofundam cercetările și pe
temele pe care le-am acoperit în textul de față1.
1. Merită o atenție deosebită cazul Bute-Iorcic, despre care am găsit date în însemnările lui Dan loan
însă nu și în Dosarul Revoluției. Acesta este un caz în care există foarte multe elemente care arat
că Bute și lorcic au întreprins acțiuni diversioniste în blocul A10 din cartierul Viziru. Este exac
același bloc unde a fost împușcat Marian Rogoz. Maiorul Franț a fost unul dintre cei care i-au surprin
pe cei doi când încercau să iasă din apartament, somându-i. Nerăspunzând la somație, cei doi a
încercat să fugă, iar soldatul aflat lângă Franț a deschis focul asupra lor, împușcându-1 mortal p
lorcic. Conform agendei lui Dan loan, Bute a reușit să scape. Rămâne, desigur, suspect faptul c
dosarul deschis pentru moartea lui lorcic, 71/S/l 990, nu se află nici acesta în Dosarul Revoluției
Craiova în decembrie 1989.
Revoluție, contrarevoluție și un simulacru
de justiție
Revoluția la Craiova.
Solidarizarea cu Timișoara, marșul libertății
ȘI ÎNCEPUTUL DIVERSIUNII
Andreea-luliana Bădilă
Abstract. We analyse the events of December 22th, 1989 that took place in Craiova (the capital
of Oltenia, the southern Romanian region just west of Bucharest), which in our view support
the argument that the Romanian Revolution was both authentic and spontaneous. From the
first sparks at the "Avioane" ("Airplanes") enterprise, the revolt in Craiova appears as an expression
of population's deep dissatisfaction with Nicolae Ceaușescu's dictatorial regime. In the context
of the systematic repression and fear of the Securitate (Romania's communist secret police),
the workers and other social categories in the city rose up against the dictator and the local
leadership. Two other aspects characterized the Craiova Revolution: the solidarity with the
Timișoara demonstrators, which emerged when groups of Oltenians were sent to repress the
latter and ended up embracing them; and Army's inaction, which allowed the demonstrators free
access to Craiova's centre on the morning of December 22th.This text leans on the oral history
perspective, emphasizing testimonies of revolutionaries we have obtained during a series of
interviews in recent years, as well as a new source of research, the File number 11/P/2014 of
Section of the Military Prosecutor's Offices within the High Court of Cassation and Justice's
Prosecutor's Office (also called "The Revolution File"). Thus corroborated, these testimonies
provide a more detailed and nuanced picture of the actions and motivations of the main actors.
Another novelty in this paper is the analysis of the rally in front of the Prefecture in the afternoon
of December 22th, 1989, when Craiova's first incident of psychological diversion was recorded.
Dozens of protesters were injured and ended up in hospitals as a result of panic caused by a
loud bang in conjunction with false rumours about Ceaușescu's imminent arrival.
Keywords: Romanian Revolution, Craiova, repression, Securitate, Nicolae Ceaușescu, oral history,
Timișoara
CRAIOVA ÎN DECEMBRIE 1989 239
( adrul declanșării Revoluției la Craiova.

Solidaritatea cu Timișoara
Revolta de la Timișoara lua amploare, iar Armata, Securitatea și Miliția nu puteau
•lapâni situația, așa că Nicolae Ceaușescu a dispus să se „recurgă la muncitori, așa cum
procedase Partidul Comunist în 1945, când Gărzile Patriotice făceau «ordine» în între
prinderi”, ca să se soluționeze problema „huliganilor” de la Timișoara, pradă „ameste
cului unor cercuri reacționare din străinătate”1.
Circa 25.000 de muncitori din județele Dolj, Olt și Vâlcea, sub comanda ofițerilor
de la Gărzile Patriotice, înarmați cu bastoane de cauciuc, cu bâte strunjite din lemn dur
ui întreprinderile din Caracal și Craiova, cu bare de cupru și lopeți militare de campanie
în huse de piele, urmau să fie duși cu trenul la Timișoara ca să participe, alături de
Armată, la înăbușirea protestelor1 2.
în seara de 20 decembrie 1989, între 22:00 și 22:30, muncitorii din schimbul doi de
la „Avioane” Craiova fuseseră anunțați de șefii de secție și activiștii de partid să înceteze
activitatea, să se îmbrace cu uniforme de Gărzi Patriotice și să iasă în curte, de unde
aveau să fie duși la gară cu autobuzele, fără să știe oficial unde și de ce merg. Cu situații
similare s-au confruntat și muncitorii de la celelalte întreprinderi din Craiova și din alte
orașe din Oltenia care au fost trimiși la Timișoara. Momentul zilei nu a fost ales
întâmplător, structurile de ordine locale fiind atente ca mobilizarea să se desfășoare cât
mai discret, fără a atrage atenția locuitorilor. în plus, militarii au primit ordin să creeze
cordoane prin care să se asigure că muncitorii din autobuze au culoare direct spre tren,
fără a folosi alte uși care le-ar fi oferit posibilitatea de a evada. Rațiunile pentru care
s-a făcut apel la mobilizarea muncitorilor olteni pentru a „pacifica” Timișoara nu sunt
consemnate în documentele cercetate de noi.
„Am fost luați de la fabrică, nici nu știam că mergem la Timișoara. Se lansase zvonul
că sunt trupe la granița ungară și sârbă și noi acolo vom fi duși”, precizează Petre
Olteanu3, unul dintre muncitorii de la întreprinderea „Avioane” care s-a aflat într-o
garnitură de tren. Organizarea a fost făcută prin comandamentul Gărzilor Patriotice,
care s-a ocupat de transportul de muncitori în toată zona Olteniei, iar primele informații
despre misiunea pe care urmau să o aibă salariații din întreprinderi au fost primite „abia
în tren, aproape de Timișoara”4. „La gară erau cordoane de militari care nu ne-au mai
lăsat să ieșim pe alte uși, ci din autobuze erau făcute culoare direct spre tren”, continuă
Olteanu și subliniază că au existat și colegi care au reușit să fugă5. în ciuda eforturilor
autorităților de a păstra tăcerea asupra tensiunilor din Timișoara, mulți dintre muncitorii
craioveni aflaseră de la Europa Liberă, Vocea Americii și BBC despre cele întâmplate,
1. Ionel Turcin, Marin Ilie, Ion Pâlșoiu, Axente Comeanu, Revoluția din decembrie 1989 de la
Craiova. Zile istorice pentru eternitate, ed. a Il-a revizuită și adăugită, Autograf MJM, Craiova,
2014, p. 71.
2. Ibidem, pp. 71, 73.
3. Interviu cu Petre Olteanu realizat de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri
Craiova (audio), nr. 10, 26-28.06.2019.
4. Ibidem.
5. Ibidem.
așa că au căutat să nu se urce în trenuri sau, dacă nu reușeau să se sustragă de la asin

măcar să evadeze în orașele unde trenurile au staționat așteptând îmbarcarea altoi
angajați din întreprinderi. Teama și neliniștea cu care s-au confruntat oltenii au devenii
cunoscute publicului larg din România tot prin intermediul Europei Libere, care 11
difuzat la știrile nopții detalii despre „tulburările” din gara Craiova, care în esenpi
reprezentau „manifestările pline de îngrijorare ale familiilor celor îmbarcați în trenuii
speciale”, sub comanda ofițerilor de la Gărzile Patriotice, a secretarilor de partid și |
activiștilor, plecați la Timișoara pentru a face „ordine” cu bâta1.
Au existat și muncitori, mai ales de la alte întreprinderi, care nu au știut ce se
întâmplă. Gheorghe Enea, angajat la întreprinderea de Utilaj Greu (1UG), spunea In
postul de radio local Oltenia-Craiova, în 1990: în seara de 20 spre 21 decembrie „nil
am știut de ce ne ducem acolo, nu știam pentru ce unii dintre noi au ripostat că de ce
să mergem, că avem copii acasă... Totuși nu ni s-a dat voie să mergem să anunțăm pe
nimeni și după aceea am plecat la gară”1 2.
Abia dimineața, când erau aproape de Timișoara, li s-a spus muncitorilor că erau
„vagabonzi care tulburau liniștea orașului” și că ei aveau sarcina să-i „îndepărteze de
pe străzi”, să-i potolească pe „huliganii” care „făceau jocul agenturilor străine”3. în
vreme ce trenurile au început să ajungă treptat în gară din orașele Olteniei, pe diverse
rute, starea de agitație a muncitorilor a escaladat: unii „erau încremeniți de frică”, alții,
cunoscându-se, au încercat să creeze grupuri pentru a face front comun împotriva
organizatorilor ce îi forțau să coboare. „Am trecut printre vagoane și am început sâ
facem și noi propagandă, rugând oamenii să nu coboare din tren. Am trecut prin cel
puțin două garnituri de tren, de la un capăt la celălalt”, își amintește Petre Olteanu4.
După câteva ore de la staționarea primelor trenuri ajunse în gară, pe peroane au
apărut primele grupuri de revoluționari din Timișoara, care i-au întâmpinat pe muncitori
cu pâine și alte alimente, povestindu-le despre crimele comise de organele de ordine
ale statului și măsurile fepresive pe care le-au îndurat în ultimele zile. loan Savu, unul
dintre liderii Revoluției de la Timișoara, povestește:
în ziua de 21 decembrie 1989 m-am dus la gară, că veniseră trenurile cu olteni. Au venit cu bâte,
li s-a spus că ungurii atacaseră România. Noi am cumpărat comuri și pâine și lapte. Când au sosit,
aveau salopete din acelea subțiri de Gărzi Patriotice, erau luați din schimburi. [...] Le-am spus
ce facem noi aici, au înțeles și îmi amintesc că unul a zis „Doamne, ce fel de oameni sunteți voi,
bănățenii ăștia? Noi am venit să vă batem cu bâtele și voi ne dați pâine”. I-am chemat să ni se
alăture. Unii mai curajoși au venit în fața Operei5.
1. „Revoluția la olteni”, Ediție specială de Oltenia, nr. 1147, 20.12.2004, p. 5.

2. Arhiva SSRML, dosar Venu Urziceanu, nr. 11964, f. 7. Arhiva Secretariatului de stat pentru
recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada
1945-1989 (SSRML) conține mărturii, declarații, rareori extrase din ziarele locale, intervenții la
radio. Declarațiile au fost date în vederea obținerii certificatului de revoluționar.
3. Adrian Cioroianu, 5 minute de istorie: Olteni trimiși la Timișoara, în 20 decembrie 1989, pentru
„apotoli huliganii”, TVR, 15.12.2015, https://www.youtube.com/watch?v=G3MMmMbMXOo,
4. Interviu cu Petre Olteanu realizat de Andreea-Iuliana Bădilă.
5. Dana Pasca, Liliana ledu, ,,25 de ani de la Revoluție: 21 decembrie ’89 - Muncitori din Oltenia,
aduși la Timișoara cu trenuri, să lupte cu «huliganii»”, Mediafax, 21.12.2014 httne-//«™™>
Despre acest episod a relatat, la radio, și Gheorghe Enea: „Ne-au așteptat mulți
mimeni la Timișoara care știau despre venirea noastră [...]. înjur de trei ore nici n-am
iiut ce să facem, nici nu ne dădeam jos din tren, nici nu puteam să plecăm nicăieri...
Pur și simplu nu ne dădea voie să plecăm de-acolo”. Muncitorii erau flămânzi, iar
demonstranții timișoreni le-au sărit în ajutor și i-au îndemnat să meargă cu ei: „Să
vedem, că totuși de-asta am venit la Timișoara, să vedem”1.
Având știri despre Timișoara de la Europa Liberă, o mare parte din muncitorii
(raioveni au fraternizat cu timișorenii, acceptând să fie conduși în coloane spre centrul
i n așului. în urma discuțiilor cu revoluționarii timișoreni, unii dintre muncitorii craioveni
mi numai că s-au alăturat cauzei antidictatoriale, dar i-au convins, i-au încurajat și i-au
mobilizat și pe alți colegi de-ai lor să-i urmeze pe străzi. Un exemplu este și Petre
< llteanu, care alături de Urucu Constantin, Brânzan loan, Prioteasa Nicolae, Drăguț
Aurel Popa Florin și Milă Marin au decis să facă ceva concret pentru sprijinirea
Revoluției: „Am început acțiunea de a forma o coloană care să parcurgă traseul de la
gară și până în centrul Timișoarei, respectiv Piața Operei, și să manifestăm în sprijinul
revoluționarilor și împotriva dictaturii”* 12. Cu ajutorul localnicilor, unii craioveni au
confecționat pancarte pe care au scris „Jos Ceaușescu” ori „Libertate” și au scandat
„Timișoara-Timișoara”, „Craiova e cu voi”, „Libertate-Libertate”. în piața Operei au
fost primiți cu aplauze: „Ajungând în Piața Operei, mulțimea de manifestanți s-a
desfăcut în două, lăsându-ne să pătrundem până în mijlocul ei. M-am îmbrățișat și am
sărutat oameni cu lacrimi în ochi pe care nu-i văzusem în viața mea”, spune Olteanu.
Manifestanții au plecat abia seara, „în jurul orei 22:00”3.
în fapt, planul potrivit căruia muncitorii din Craiova ar fi potolit spiritele revoluționare
de la Timișoara s-a dovedit a fi iluzoriu. Ca și în cazul mitingului de la București din
21 decembrie, totul s-a întors împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Muncitorii din Craiova
au refuzat să coboare din trenuri, iar cei care au făcut-o s-au solidarizat cu timișorenii.
Starea de spirit revoluționară din Piața Operei, informațiile obținute și fraternizarea cu
doleanțele timișorenilor i-au determinat pe muncitorii olteni să preia modelul mișcării
revoluționare în Craiova, devenind parte integrantă a Revoluției Române.
Scânteia care a mobilizat muncitorii

din întreprinderea „Avioane"
Au existat și muncitori care au rămas în trenuri în ziua de 21 decembrie. însă pe seară
cei care au fraternizat cu timișorenii s-au întors, iar trenurile au început să plece înapoi
spre Craiova. Nu am identificat un moment anume; trenurile au plecat pe rând și nici
nu se știe dacă a existat un ordin pentru asta, dar cea mai plauzibilă variantă este că
mediafax.ro/social/25-de-ani-de-la-revolutie-21-decembrie-89-muncitori-din-oltenia-adusi-la-
timisoara-cu-trenuri-sa-lupte-cu-huliganii-foto-13733187
1. Arhiva SSRML, dosar Venu Urziceanu, nr. 11964, f. 7.
2. Arhiva SSRML, dosar Olteanu Petre, nr. 14907+19477, f. 19.
"2 ikîrlowi f-F 10-9.0
acele cadre care i-au însoțit, probabil înțelegând că misiunea lor fusese oricum un eșec,
au decis că e momentul să se retragă.
Acasă, craiovenii au povestit ce se întâmpla în Timișoara, iar ecoul evenimenteloi
a făcut înconjurul orașului. în dimineața zilei de 22 decembrie, salariații din schimbul
trei de la întreprinderea „Avioane” nu au mai plecat acasă1. Protestul față de dictai ui n
ceaușistă începea și aici. Muncitorii de la „Avioane” erau considerați privilegiați 1 ap
de cei din industria grea sau alte sectoare de activitate, care se confruntau cu o penurie
generalizată. în industria aeronautică, regimul comunist nu făcea aceleași economii
Dar, după cum vom vedea, nemulțumirile angajaților de la „Avioane” nu erau de naturii
economică, ci politică.
Venu Urziceanu declara:
în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, după neliniștea și teroarea provocate de știrile difuzate
de postul de radio Europa Liberă, în legătură cu masacrul de la Timișoara, am plecat la serviciu
decis să acționez pentru organizarea și declanșarea revoltei la întreprinderea „Avioane” Craiovu
[...] Fiind în ajunul sărbătorilor de iarnă, mi-a venit ideea de a împrăștia zvonul că la chioșcul
alimentar din Obiectivul 3 se vor scoate la vânzare bomboane de pom și rahat, care se găseau
foarte greu în acea perioadă12.
Le-a vorbit și colegilor săi de această strategie de a aduna cât mai multă lume la un
loc3, iar la scurt timp, „s-a format o coadă foarte mare”, iar Urziceanu s-a așezat în rând
așteptând momentul prielnic pentru aprinderea scânteii:
Pe fondul unei altercații între mine și directorul tehnic Bratu și șeful formației PSI - care a întrebat
„cine v-a adunat aici?” am început să strig „Timișoara, Timișoara”. Oamenii aflați la coadă au
început să repete strigătul meu de revoltă. Am realizat importanța momentului, am ieșit în fața
oamenilor, ridicând mâna dreaptă în sus și strigând: „Afară, fraților, nu se mai poate, la Timișoara
mor copii nevinovați pentru libertate”. [...] Scânteia revoltei a prins vâlvătaie, a ieșit cutând pe
platou aproape tot personalul4.
Deși mulți erau revoltați și doreau schimbarea, puțini au discutat concret cu ceilalți
muncitori despre ieșirea în stradă. Dintre cei care acționat, ne-au relatat despre expe
riențele lor Dumitru Drăghici, președintele Asociației 22 Decembrie ’89 - Avioane, și
Eugen Sbora, vicepreședinte al aceleiași asociații.
în dimineața de 22 decembrie 1989, Dumitru Drăghici a ajuns mai devreme la
serviciu și, împreună cu colegii săi Nicolae Teodor și Liviu Stroe, a încercat să-i
convingă pe muncitorii care soseau cu autobuzele să nu mai intre în întreprindere, ci
să meargă spre centrul orașului. Inițiativa a fost primită cu rezervă și teamă, totuși
1. Ionel Turcin, Marin Ilie, Ion Pâlșoiu, Axente Comeanu, Revoluția din decembrie 1989..., p. 80.
2. Arhiva SSRML, dosar Venu Urziceanu, nr. 11.964, ff. 77-78. Episodul este descris și de Dan
Talpoș, secretarul Asociației 22 Decembrie ’89 - Avioane - Arhiva IRRD, fond IV/216, interviuri
Craiova (audio), nr. 6, 26-28 iunie 2019.
3. Dumitru Drăghici, Stelian Buzatu, Alexandru Bugarschi, Ion lonescu, Gabriel Melicescu din
obiectivul 3, Nicolae Teodoru, Florică Postea, Ștefan Cocean etc. de la alte secții. Arhiva SSRML,
dosar Venu Urziceanu, nr. 11.964, ff. 77-78.
4. Ibidem.
mulți dintre ei, din diferite secții, au fost convinși să nu mai lucreze. Câțiva mai
. urajoși au tăiat curentul pentru a opri activitatea în întreprindere. Apoi, vestea că la
■ hioșc ar urma să fie aduse dulciuri i-a determinat pe muncitori să se strângă în curte
Inlr-un număr foarte mare. Șeful pompierilor i-a criticat pe câțiva muncitori care
I ii mau, iar aceasta a făcut ca tensiunea să explodeze. Oamenii au scandat pentru prima
tlniă „Timișoara”. „Acolo, fiind foarte mulți adunați, a venit scânteia”, conchide
Diăghici1.
Eugen Sbora confirmă. Acesta a încercat să-i solidarizeze pe colegi cu manifestanții
<lc la Timișoara, îndemnându-i să iasă organizat în stradă. în timp ce vorbea cu muncitorii,
n auzit zgomote dinspre secția Prelucrări mecanice, punctul de alimentare, „unde, de
regulă, de Sărbători, ca să se mai aplaneze tensiunea, se aduceau dulciuri” și „se făceau
cozi”. Oamenii se adunaseră acolo și vorbeau despre Timișoara („Au văzut sânge pe
|os la Timișoara”). Un „responsabil de la stingerea incendiilor” le-a atras atenția celor
> urc fumau în incintă, iar asta a încins spiritele. S-a scandat „Timișoara, Timișoara” și
„Libertate”I. 2.
Muncitorii de la „Avioane” Craiova erau așadar mobilizați și voiau să pornească
spre centrele de putere locale. încercând să domolească spiritele, Dumitru Geantă,
directorul fabricii, a venit în mijlocul oamenilor și, înțelegând situația, i-a lăsat să plece
hi coloană; le-a dat și steaguri, cu rugămintea „de a nu vandaliza”, cum „s-a întâmplat
la Timișoara”3: „Măi copii, eu sunt militar, eu nu pot să fac ce vreau. Aveți voi însă
grijă ce faceți”4. Dar era suficient, afirmă loan Sârbu, unul dintre liderii revoltei de la
„Avioane”, care mai spune că în acel moment era conștient de patru lucruri: demonstrația
era „un gest de frondă, fără repercusiuni practice, dar nu inutil”; urma să suporte
consecințe „dure” și „se va folosi forța”; „indiferent ce vom reuși să facem nu trebuie
să fim acuzați de vandalism: demonstrația noastră trebuia disciplinată de așa manieră,
încât, la sfârșit, ea să nu poată fi interpretată decât ca un semn al voinței noastre”;
certitudinea că „cu cât suntem mai mulți cu atât mai bine”5.
Revolta declanșată de salariații întreprinderii „Avioane” Craiova în dimineața zilei
de 22 decembrie 1989 a fost definită ca „o acțiune antidictatorială și anticomunistă”6.
Era însă asumată conștient, chiar dacă riscurile erau majore - împușcarea sau pierderea
libertății. Aserțiunea e susținută de declarațiile muncitorilor pe care i-am intervievat,
care au subliniat că nemulțumirile lor nu erau de factură socială, ci politică.
I. Interviu cu Dumitru Drăghici de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri
Craiova (audio), nr. 12, 26-28.06.2019.
2. Interviu cu Eugen Sbora de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri Craiova
(audio), nr. 11,26-28.06.2019.
3. Interviu cu Dan Petre Talpoș de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri
Craiova (audio), nr. 6, 26-28.06.2019.
4. Arhiva SSRML, Dosar Sârbu loan, nr. 4692, f. 85.
5. Ibidem.
6. „Memoriu privind acțiunile desfășurate de liderii mișcării revoluționare din decembrie 1989
din cadrul întreprinderii de Avioane Craiova”, Arhiva Asociației 22 Decembrie ’89 - Avioane,
Craiova.
Marșul libertății. Coloane de muncitori

spre centrele de putere locale
Fabrica „Avioane” era păzită permanent de o subunitate înarmată a MI, așadar exishi
riscul ca soldații să facă uz de armă. Unele autorități locale (secretari de partid) sun
reprezentanți din conducerea județului (inclusiv primarul Ion Vbiculescu) au venit In
fabrică pentru a stabili un dialog și a negocia cu muncitorii revoltați. Marșul libertății
însă nu a mai putut fi oprit. întâlnirea cu vicepreședintele Consiliului Popular Județean
și ieșirea pe DN 65, trecând pe lângă o unitate militară, reprezintă două momenlc
decisive ale demonstrației, după cum descrie loan Sârbu, care mai subliniază: „Aveam
convingerea că nu vom fi lăsați să ieșim în drum. Soldații erau aliniați în spatele
gardului; nu au reacționat în niciun fel”. în coloană se scanda „Libertate”, „Timișoara,
Timișoara”, „Azi în toată țara” și „Veniți cu noi”1.
Dumitru Drăghici spune că se îndreptau spre sediul Comitetului Județean Craiova,
pe un traseu de circa 7 km, și că, împreună cu un grup de muncitori (loan Sârbu, Eugen
Sbora, Venu Urziceanu, Nicolae Teodor, Gabriel Miricescu, Toma Velici), a „prelual
conducerea coloanei care se întindea pe circa 800 de metri, aproape un kilometru”123.Au
trecut pe lângă militarii „care aveau armele în gropi”. Nu erau însă destul de mulți - circa
„3.500-4.000 de oameni”, câteva grupuri alăturându-li-se pe drum. Așa că au stabilit
că trebuiau să atragă și salariații de pe platforma industrială de Est, mult mai numeroși:
IUG, Electroputere (locomotive și transformatoare), Oltcit (autovehicule), ILMET
(întreprinderea de Lemn-Metal), IMMR (întreprinderea Mecanică de Material Rulant)
și 7 Noiembrie (tractoare și utilaje agricole). Grupuri de muncitori au plecat spre aceste
întreprinderi ca să-i convingă pe muncitori să li se alăture în marșul spre centrul orașului ’.
La IUG li s-au alăturat muncitorii și directorul lor, Popeci, dar la Electroputere, cea
mai mare întreprindere din Craiova, cu peste 10.000 de angajați, porțile erau legate cu
lanțuri și lacăte, iar ușile unor hale erau sudate4. Dan Talpoș și alți manifestanți au sărit
gardul în incinta întreprinderii încuiate ca să-i elibereze pe muncitori. Nu s-au lăsat
intimidați de ofițerii de Securitate și, după scurte altercații cu secretarii de partid de
acolo, au „rupt cu răngile lanțurile” și le-au oferit muncitorilor libertatea să se alăture
protestului. Majoritatea muncitorilor au avut rețineri, fuseseră „amenințați că, dacă ies
cu huliganii de la «Avioane», au de suferit și ei, și familiile lor”. Dan Talpoș i-a cerut
unui muncitor de la Electroputere pe care îl cunoștea (un fost coleg) să meargă cu câțiva
muncitori de la „Avioane” ca să tragă sirena în întreprindere și, „așa, au prins curaj și
au mers cu noi”5.
1. Arhiva SSRML, Dosar Sârbu loan, f. 85.

2. Ibidem, Dosar Toma Velici, nr. 12.272, f. 31. Ulterior, Toma Velici s-a aflat printre revoluționarii
de la „Avioane” aleși pe lista celor înscriși să poarte discuții cu puterea locală.
3. Interviu cu Dumitru Drăghici de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva 1RRD, fond IV/216, Interviuri
Craiova (audio), nr. 12, 26-28.06.2019.
Craiova (audio), nr. 6, 26-28.06.2019.
5. Ibidem.
Episodul este surprins în detaliu și de loan Sârbu, care a fost unul dintre coordonatorii
coloanei (trebuia să aibă grijă să nu se disperseze oamenii din convoi, să se deplaseze
in „grupuri mici pentru a putea menține coeziunea coloanei” și să „întrețină” starea de
pitit). Sârbu explică faptul că Electroputere era un punct-cheie, întrucât de aici se
puteau scoate oamenii din trei întreprinderi: IUG, Electroputere și IML. La Electroputere
era „o liniște nefirească”, ușile erau închise la cele două intrări, iar portarii priveau
.înfricoșați, dar totuși agresivi”: „oamenii pe care i-am trimis, înfierbântați de nereușita
accesului, au început să tragă furioși de uși și să dea cu picioarele în ele”1.
Sesizând pericolul unui incident violent, cu atât mai mult cu cât portarii agitau
piritele, manifestanții au fost ghidați către poarta 2. Oamenii trimiși acolo au fost lăsați
ai intre în curte și astfel au elucidat misterul liniștii nefirești: muncitorii erau închiși
ni secții, cu ușile sudate12. Grupul trimis la IML „s-a întors fără să fi reușit să aducă
oameni”. A fost un moment crucial pentru Sârbu („suntem singuri în fața unui pericol
necunoscut”3). Dar oamenii nu au cedat și mulți dintre angajații Electroputere au fost
eliberați și li s-au alăturat celor de la „Avioane”.
Traseul spre „bastionul puterii” din centrul Craiovei nu a fost lipsit de pericole, mai
ales pentru muncitorii de la „Avioane”. Exista pericolul unei represiuni violente, similară
eu cea de la Timișoara: pe drum au trecut pe lângă unitatea militară 01802, unde soldații
înarmați ocupau poziții de tragere, cu mitralierele la vedere, amenințător, ori erau pe
acoperișurile clădirilor. în zona podului Electroputere au fost întâmpinați de trupele
MI: „Pe pod ne aștepta un cordon: bărbați îmbrăcați în combinezoane negre și înarmați
cu mitraliere. Am ocolit podul”, povestește Dan Talpoș4. în interviurile noastre, Talpoș
a mai arătat că, după ce revoluționarii au preluat puterea, el și colegii săi s-au întors în
fabrică să o păzească, întrucât se zvonea că va fi atacată de teroriști. A mai povestit că
el și colegii săi s-au gândit că și-a adus contribuția la victoria Revoluției și că i-au lăsat
pe potențialii noi factori de conducere locali, rămași în Prefectură și aleși din mulțime
pe liste, să gestioneze situația5.
Reorganizarea coloanei de muncitori este descrisă de Venu Urziceanu, unul dintre
coordonatorii grupului plecat spre Oltcit și ITMA: observând pe pasarela din Lăpuș
„tramvaie și autobuze pline cu civili înarmați” și fîindu-le teamă să nu fie „întâmpinați
cu gloanțe în afara orașului”, au renunțat la idee și au deviat marșul spre Calea București,
primind sprijin și din partea colegilor de la ILMET6. Secvența este completată de Petre

2. Ibidem.
3. Ibidem.
Craiova (audio), nr. 6, 26-28.06.2019. Vezi și textul publicat de Amos News în 2004 și reluat în
„Craiova, 22 decembrie 1989: Era o atmosferă entuziastă, dar, în același timp, una de teamă. Am
fost anunțați că platforma industrială urma să fie atacată de teroriști”, Punct ochit, 22.12.2017,
https://punctochit.info/craiova-22-decembrie-1989-era-o-atmosfera-entuziasta-dar-in-acelasi-timp-
una-de-teama-am-fost-anuntati-ca-platforma-industriala-urma-sa-fie-atacata-de-teroristi, accesat
pe 25.04.2022.
5. Ibidem.
6. Arhiva SSRML, Dosar Venu Urziceanu, nr. 11.964, f. 80.
Olteanu, care arată că s-a înaintat spre Calea București, „întrucât pe str. A.I. Cuza nu
se putea pătrunde”, fiind blocată de transportoare, motiv pentru care o parte din mani
festanți au intrat pe strada Romul, „dar și aici se afla un TAB care făcea manevre spre
a descuraja manifestanții”1.
Toma Velici afirmă că manifestanții de la „Avioane” au făcut apel la Solidaritäten
Armatei încă din momentul în care au trecut pe lângă Unitatea Militară de Aviație,
scandând „Armata e cu noi!”, dincolo de alte lozinci „la unison”, „de solidaritate cu
Timișoara și de chemare la revoltă”. Reorganizarea coloanei a fost făcută constant,
pentru a rămâne compactă, începând de la intrarea pe drumul european și până In
redirecționarea spre Calea București, unde la intersecția cu străzile Ispirescu și Spaniei
„s-au aruncat primele manifeste”.
Tot în acel punct, în mijlocul muncitorilor a apărut și Constantin Șerbănoiu, revo
luționarul care a filmat marșul și a imortalizat principalele secvențe ale Revoluției de
la Craiova, precum pătrunderea revoluționarilor în sediul Prefecturii, discuțiile
purtate cu generalul Roșu, primele discursuri libere etc.1 2. „Fiind printre puținii care hi
Craiova - în acel moment aveam cameră, am ieșit în stradă exact la semafoarele de la
Facultatea de Mecanică”, declară Șerbănoiu, care mai spune că a avut și probleme cu
manifestanții, deoarece s-a crezut că e „un securist” ce le-ar fi putut face rău cu probele
lui video dacă lucrurile nu decurgeau în direcția dorită de ei3.
Toma Velici arată reacțiile altor muncitori chemați să se alăture coloanei: „în zona
PECO am adresat chemări salariaților de aici, de a ne urma. Același lucru l-am făcut
și la intrarea în cartierul Lăpuș, ai cărui locatari ne întâmpinau, de la balcoanele
blocurilor, făcându-ne semne de aprobare, iar cei aflați în stradă s-au alăturat coloanei”4.
Și Ioan Sârbu își amintește despre oprirea la stația PECO: a încercat să-i scoată afară
pe cei de-acolo, dar „porțile mari, din fier, au rămas închise”, iar „acest prim insucces
putea să ne sperie, însă nu s-a întâmplat așa”5.
împreună, „fără teamă”, muncitorii au mers în marș spre centrul politico-adminis
trativ, scandând „Vom" muri și vom fi liberi”. Erau conștienți că există riscul să fie
împușcați. Manifestația a fost pașnică, fără acte de violență sau provocări. Muncitori
de la „Avioane” și de la alte întreprinderi au ajuns în piața centrală după ora 11:006.
în paralel cu manifestația muncitorilor din întreprinderi, pâlcuri de oameni s-au
strâns de la primele ore ale dimineții în fața centrelor de putere locale. Printre ei era și
Vasile Ghivercea, medic stagiar la Spitalul Clinic de Urgență București, care tratase
primele victime ale Revoluției încă din seara de 21 decembrie, în urma ultimului miting
al „oamenilor muncii” pregătit pentru Nicolae Ceaușescu. Ghivercea fusese martor al
primilor morți din capitală. A decis să plece la Craiova, unde locuiau rudele sale: „Am
început să primim primii răniți și persoane care erau decedate. O parte le duceau către
morgă, o parte îi duceau în sălile de operație”. Erau de toate vârstele. „Am operat până
1. Arhiva SSRML, Dosar Olteanu Petre, nr. 14907+19477, f. 21.

2. Arhiva SSRML, Dosar Toma Velici, nr. 12.272, f. 32.
3. Arhiva SSRML, Dosar Șerbănoiu Constantin Dili, nr. 1829, ff. 49-51.
4. Arhiva SSRML, Dosar Toma Velici, ff. 33-34.
6. Raportul Comisiei Senatoriale privind acțiunile desfășurate în Revoluția din decembrie 1989,
voi. 1, p. 527.
In 4 dimineața, când am decis să plec la Craiova”, știind și de cele întâmplate la
111 nișoara1. Spune că atunci când a ajuns în Craiova, pe 22 decembrie, în centrul orașului
erau 10-12 persoane și câțiva studenți veniți de la Timișoara. A vorbit cu ei despre cele
petrecute în cele două orașe. Au început să scandeze „Timișoara”. Nu erau forțe de
ordine în stradă1 2. în jurul orelor 8:45-9:00 și-au făcut apariția și primele plutoane de
milițieni, securiști, militari și pompieri, cu TAB-uri, respectiv tunuri de apă, care au
încercuit sediul Județenei de Partid. între timp, manifestanții aflaseră de coloanele de
muncitori de la „Avioane” și IUG care se îndreptau spre ei.
încercând să domolească spiritele, în jurul orei 10:00, la adăpostul unor cordoane
de militari și trupe de Securitate, prim-secretarul de partid Ion Traian Ștefănescu a
încercat să se adreseze mulțimii de la balcon, fără succes: „Să nu vă dedați la acte de
dezordine și indisciplină, așa cum s-a întâmplat la Timișoara”3. Reacția mulțimii a fost
■i mai dură auzind de Timișoara; Ștefănescu a fost huiduit minute în șir, iar el a înțeles
că nu mai avea nicio autoritate și că nu va putea calma spiritele. Sosirea muncitorilor
dinspre Universitate și strada Romul a fost un moment-cheie, mii de manifestanți uniți
au început să scandeze împotriva conducerii comuniste. English Park era aproape plină.
..Prima grijă pe care am avut-o a fost aceea de a evita o confruntare deschisă, armată
care să ducă la vărsarea de sânge. Am convenit să purtăm discuții cu ofițerii ce se aflau
la comandă și să luăm măsuri de a nu permite celor prea «încinși» să se apropie de
soldați”, declara Toma Velici4. Acest lucru este susținut și de Venu Urziceanu, care
spune că în fața primăriei erau trupe înarmate și TAB-uri cu mitraliere îndreptate spre
manifestanți: „Ne-am oprit la somația soldaților care erau înarmați cu pistoale-mitralieră
și aveau muniție de război”. Urziceanu l-a cerut colegilor din primele rânduri „să
formeze o barieră cu steagurile ce le aveau pentru a nu se rupe coloana de manifestanți,
și a nu avea loc acte de violență, atât din partea manifestanților, cât și a soldaților”5.
în vreme ce Urziceanu vorbea cu un comandant al coloanelor de militari din piață,
„a apărut dinspre magazinul Mercur un tun de apă, în spatele căruia se aflau soldați,
cu măști de gaze”, deci „primiseră ordin să arunce cu gaze lacrimogene”. Muncitorii
au început să strige „Fără violență”, „Armata e cu noi”, „Armata și poporul”. Ca urmare
a discuțiilor, dar mai ales „sub impresia puternică lăsată de lozincile adresate, soldații
și superiorii lor au fraternizat cu revoluționarii”6. Manifestanții aveau acum cale deschisă
spre sediul Comitetului Județean al PCR, unde se credea că se află Traian Ștefănescu
prim-secretarul.
1. Interviu cu Vasile Ghivercea de Andreea-luliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Intervii
Craiova (audio), nr. 1, 26-28.06.2019.
2. Ibidem.
3. Toma Velici, Dinică Ciobotea, „Decembrie 1989 - Craiova e cu țara”, Ediția Specială de Olten
nr. 1148, 21 decembrie 2004, p. 5
5. Arhiva SSRML, Dosar Venu Urziceanu, nr. 11964, f. 81.
6. Ibidem.
248 LUPTA DE REZISTENȚA IN ALTE ORAȘE
Figura 1. Schița traseului parcurs de muncitorii de la întreprinderea „Avioane”

spre centrul orașului și punctul de acces în Consiliul Județean dinspre magazinul Mercur
Sursă: Arhiva Asociației 22 Decembrie ’89 - Avioane, Craiova
Preluarea puterii de către revoluționari

în fața Prefecturii s-a decis crearea unui grup reprezentativ care să dialogheze cu
reprezentanții puterii, propunându-li-se acest lucru celor de la „Avioane”1. Scopul era
preluarea puterii până la constituirea unei noi conduceri a județului. Astfel, Marian
Dalimon, unul dintre reprezentanții recunoscuți ai muncitorilor de la „Avioane”, a
redactat o listă cu numele a 21 de persoane, cărora ulterior li s-au mai adăugat două.
Printre cei desemnați erau muncitori de la „Avioane”, Electroputere, IUG, Oltcit, UJCM
(Uniunea Județeană a Cooperativelor Meșteșugărești), PTTR (poșta), IIRUC (Institutul
de întreținere și Reparații Calculatoare), intelectuali și alții1
2.
1. Ionel Turcin, Marin Ilie, Ion Pâlșoiu, Axente Corneanu, Revoluția din decembrie 1989...,
p. 261.
2. Cei 21 de revoluționari desemnați din mulțime: Păun Gheorghe (TAG CM), Cioroiu Dan
(Energoconstrucția), Colici Alina (Liceul Economic), Vasile Marian-Ioan (IIRUC), Popa Petre
(scriitor), Tita Ion (IUG), Cicoș Marian (IUG), Olteanu Petre (Electroputere), Truică Aurel
(Electroputere - centrul de calcul), Anghel Augustin (PTTR), Grigore Florian (IPSP), Tuță
Traian (col. r.), Smărăndoiu David (Oltcit), Bran Ion (Cooperație UJCM), Dalimon Marian
(I Avioane), Sârbu loan (I Avioane), Velici Toma (I Avioane), lubu Letiția (medic), Radu Cristian
(IJGCL), Nicolae Petre (UJCM), Stancu Stelian (BJATM/UJCM), Comișteanu Mircea (regizor)
Momentele de la Consiliul Popular Județean sunt descrise și de loan Sârbu, aflat pe

lista celor 21: „Piața era plină. Entuziasmul de nedescris. Fel de fel de oameni se agitau
•ii încercau să-și exprime bucuria”. în fața clădirii era un cordon de soldați conduși de
un ofițer, iar cei de la „Avioane” erau în primele rânduri, dar niciuna din tabere nu-și
dorea o confruntare. Se temeau însă să nu se ajungă la asta. Din mulțime ieșea un
e vidență un portret mare al lui Ceaușescu cu mustața lui Hitler. „Toți așteptam ca
manifestația să se finalizeze în vreun fel. Personal nu mi-era foarte clar ce trebuie să
lacem, dar în continuare aveam convingerea că soldații așteaptă doar un pretext pentru
n se manifesta violent”, spune Sârbu1.
Lansându-se ideea că revoluționarii ar urma să poarte discuții cu cei dinăuntru, Velici
n întocmit o listă cu membrii delegației care urmau să susțină revendicările celor din
stradă, dar a fost refăcută de trei ori din cauza celor care doreau să fie înscriși. în cele
din urmă lista a fost preluată de un ofițer, care a permis și accesul la intrarea principală
¡i clădirii; „ușile erau închise”, iar în spatele lor se puteau vedea cele „două rânduri de
soldați USLA echipați de luptă: căști, bastoane, scuturi”. „Era semn clar” că „era doar
o manevră pentru câștigarea timpului”, afirmă Sârbu* 12.
Puțin după ora 12:00, manifestanții au pătruns în interiorul Prefecturii fără să mai
țină cont de lista celor desemnați la negociere, dar au constatat că oficialii locali, în
frunte cu prim-secretarul Traian Ștefănescu, fugiseră. Radu Berceanu surprinde momentul
când manifestanții, constatând că intrarea principala era blocată, au forțat o intrare
secundară: „Am rupt barajul de militari și împreună cu cei 25 am ocolit clădirea și am
intrat pe o ușă laterală”3.
încercarea muncitorilor de a constitui „în mod organizat un grup de lucru eșuează,
din cauza prea multor opțiuni spre o persoană sau alta”4. în incinta prefecturii apar și
actorii Tudor Gheorghe, Ion Colan, prof. univ. dr. Ion Pătroi, prof. univ. dr. Eugen
Negriei, ing. Radu Berceanu, dr. Aspasia Ceche, prof. Cezar Avramescu, dar nimeni
„nu reușește să se impună”5.
S-a instalat haosul și s-au întâmplat mai multe lucruri, pe care le menționăm într-o
ordine aleatorie: au fost distruse tablouri cu portretele lui Ceaușescu, au fost arse cărți
găsite în bibliotecă și birouri, de la balcon s-au ținut discursuri antidictatoriale, de pildă
cele ale lui Tudor Gheorghe, Radu Berceanu, alte personalități intelectuale locale pline
de entuziasm (din teatru, medicină și nu numai), s-au format mai multe comitete
provizorii locale care s-au perindat la conducerea evenimentelor din 22 decembrie6.
și Pană Alexandru. Arhiva SSRML, Dosarele Olteanu Petre, nr. 14907+19477, f. 25; Toma Velici,
nr. 12.272; Ediție Specială de Oltenia, nr. 1148, 21.12.2004, p. 5.
2. Ibidem.
3. Radu Berceanu a fost ales vicepreședinte în primul comitet de revoluționari. Ulterior, a stat
permanent lângă generalul Roșu, care „preluase întrucâtva conducerea operațiunilor”. Arhiva
SSRML, Dosar Radu Berceanu, nr. 20.202, f. 9.
5. Ibidem, f. 37.
6. Valentin Marin, Gheorghe Sbâmă (coord.), Dicționar general al Revoluției române din decembrie
1989, Editura Militară, București, 2010, p. 257.
Berceanu afirmă că a vorbit de la balcon, după ce a aruncat de acolo tabloimh

dictatorului și alte însemne ale partidului, alături de ceilalți revoluționari: „M-am adicMl
în continuare în câteva rânduri mulțimii din piață de la microfoanele ce fusesem
instalate”1.
O mărturie care relevă forța și importanța numărului de manifestanți din rânduith
muncitorilor din întreprinderi în raporturile cu autoritățile locale aparține și doctorii Im
ginecolog Constantin Trăilă. Aflat în piața centrală a Craiovei încă de la 8:30, în zum
de 22 decembrie, ca urmare a informațiilor primite de la cetățeni în drum spre spital < A
„în centru se face Revoluție”, Trăilă afirmă că a existat o tentativă a celor strânși In
fața Prefecturii de a purta un dialog cu reprezentanții locali, dar fără succes. De an i
deducem că, fără contribuția și implicarea angajaților din întreprinderi, civilii reuniți
în fața centrelor de putere, inclusiv din lumea intelectuală, artistică și culturală, nu ni
fi avut șanse de afirmare în fața autorităților comuniste locale.
Constantin Trăilă și un grup de 5-6 oameni i-au solicitat o audiență lui Trainn
Ștefănescu înjurai orelor 10:30-11:00, în fața intrării principale a Județenei, „unde m
aflau scutierii”, dar cererea a fost respinsă de prim-secretar. Ulterior, după răspândirea
zvonului că dictatorul „a fugit”, Constantin Trăilă a pătruns în clădire alături de uiți
manifestanți și a creat, la îndemnul acestora, un prim comitet revoluționar cu misiunea
de a organiza și a conduce orașul în momentele de criză, dar care a rezistat doar câteva ore
Trăilă s-a numărat printre cei care au susținut și primele discursuri libere de In
balconul prefecturii, invocând drepturile și libertățile cetățenești câștigate de revo
luționari, inclusiv dreptul la avort, însă nu a avut un grup de susținere puternic. Alic
grupuri au contestat autoritatea și imaginea medicului, acuzându-1 de colaborare cu
autoritățile comuniste, prin raportarea cazurilor de avort la care a asistat la Securitate
Trăilă a fost curând eliminat123.
începutul „manipulării psihologice". Primele victime

înjurai orei 14:004, când mulțimea știa deja că Ceaușescu fugise5, în piața Prefecturii
(Comitetul Județean al PCR Dolj) „s-a difuzat la o stație de amplificare știrea cil
dictatorul s-ar îndrepta cu o mașină spre Craiova”6. Conform unui număr semnificativ
1. Arhiva SSRML, Dosar Radu Berceanu, nr. 20.202, f. 9.

2. Interviu cu Constantin Trăilă de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri
Craiova (audio), nr. 4, 26-28.06.2019.
3. Ibidem.
4. Ora variază în declarațiile martorilor: 13:30 (Dan Petre Talpoș, interviul citat), 13:30-14:00
(Ludmila Sass, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 11, ff. 16.V-17), 14:00 (Ivan Nicolița Ana,
Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 55), 14:30 (Prica Ana, Dosarul Revoluției, Craiova,
voi. 13, f. 2), 15:00-15:30 (Cazacu Ana, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 18; Cojocaru
Maria, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 11 și vol. 1, f. 45).
5. Primul anunț la Televiziune a fost la 13:00, prin Mircea Dinescu și Ion Caramitru.
6. Ivan Nicolița Ana, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 55. Același lucru rezultă și din declarațiile
lui Cazacu Ana (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 18); Petrișor Diana (Dosarul Revoluției,
Craiova, voi. 7, f. 28); Eduard Bărbulescu (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 8, f. 2); Ludmila
Sass (Dosarul Revoluției, Craiova. vol. 11 f 16 v-1s o
de mărturii, concomitent sau „la scurt timp” după acest anunț (dovedit fals), „în apro
piere” s-a auzit „o bubuitură” sau „detunătură”1. Mai mulți martori au perceput un
altfel de zgomot, asemănător cu cel făcut de autocamioaneI. 2 și tancuri3, o „undă sonoră
puternică ca o trepidație produsă de tancuri sau de palele unor elicoptere”4. Unii au
nuzii ambele zgomote5. Se remarcă faptul că exact aceste zgomote - bubuitura6 și
unda sonoră” specifică războiului psihologic - fuseseră folosite chiar cu o zi înainte,
pc 21 decembrie, de forțele de ordine pentru a dispersa manifestanții și participanții
In mitingul lui Nicolae Ceaușescu, când în rândurile acestora s-a produs cunoscuta
i umoare televizată7.
Dan Petre Talpoș își amintește că se afla la etajul 1 când s-a produs zgomotul; a
ieșit la geamul unui birou din clădire și a observat că „oamenii se călcau în picioare”,
fugeau disperați”, împingându-se8. Lumea îngrozită a creat o „busculadă de neimaginat”,
ilupă cum descrie profesorul Adrian Cioroianu incidentul care „a dat startul manipulării
de mai târziu”9.
Analizând intensitatea și sincronicitatea acestor două evenimente, credem, alături
de profesorul Cioroianu, care a fost și martor ocular al evenimentelor din decembrie
1989 la Craiova, că ele nu au fost întâmplătoare. Zvonul că Ceaușescu ar fi fost în drum
spre Craiova era vădit fals: la acea oră, fostul dictator, forțat de știrile de la radio și
de ordinul de interdicție a zborului din partea comandanților din Armată, aterizase
deja în câmp lângă Boteni și încerca să oprească o mașină cu care să se îndrepte spre
Târgoviște10. Pe de altă parte, în acel moment, tot sub presiunea revoluționarilor,
I. Interviu cu Dan Petre Talpoș; Cazacu Ana (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, ff. 12-15); Ignat
Alexandru (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 6) ș.a.
2. Ivan Nicolița Ana, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 55.
3. Cazacu Ana, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, ff. 12-15.
4. Adrian Cioroianu, .5 minute de istorie....
5. Cazacu Ana, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, ff. 18 și 16.
6. Bubuitura inițială de pe 21 decembrie fusese cauzată, după toate probabilitățile, de o grenadă
cu efect luminos și auditiv (GELA) aruncată de uslași. Aceștia o aruncaseră pentru a dispersa
manifestanții care veniseră pe Calea Victoriei și bulevardul Magheru cu scopul de a sabota
discursul lui Ceaușescu. Pentru o explicație a acestui eveniment, pe baza unor documente de
la CNSAS și mărturii, a se vedea Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători
și mistificatori. Contrarevoluția..., p. 118.
7. Mai multe despre „tehnică de propagandă la inamic” și instrumentele de război psihologic în
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, MădălinHodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,
pp. 118-119.
8. Interviu cu Dan Petre Talpoș.
9. Adrian Cioroianu, 5 minute de istorie....
10. A se vedea, spre exemplu, declarațiile lui Vasile Maluțan, „How We Evacuated Ceaușescu”,
Caietele Revoluției, nr. 66, 2017, p. 69. Să ne amintim și că la ora 13 revoluționarii ocupaseră
Televiziunea și începuse Revoluția „în direct”, în cadrul căreia Armata s-a solidarizat, imediat și
cu tot elanul, cu noua cauză. Stănculescu ajungea cam tot atunci (13:00) la MApN și prelua
prerogativele de ministru al Apărării, cu gândul să țină elicopterul prezidențial „sub control” și
stăpânit de frică (a se vedea mărturia lui Stănculescu în fața Comisiei Senatoriale, apud RechizitoriuI
SPM din aprilie 2019, p. 85). Frica lui Stănculescu din acel moment nu putea fi străină de gândul
unei eventuale întoarceri la putere a dictatorului, care de bună seamă în acel moment deveni si
nnnofifrarlare»u” Anmafpi
Armata fraternizase cu populația și manifestanții1. Prin compararea faptelor desci im

mai sus cu evenimentele similare petrecute cu o zi înainte în București și cu carach
risticile luptei de rezistență a Securității1
2, se susține ipoteza că și acea primă diversiimt
din Craiova - ținând cont de criteriile interesului, planificării, pregătirii și mijloacclm
avute la dispoziție - a fost executată de poliția politică a dictatorului.
Astfel, din mărturiile celor aflați în stradă rezultă că au existat două tipuri T
diversiune psihologică, bine sincronizate. Mai întâi s-a anunțat de la balconul Comi
teiului3 că Nicolae Ceaușescu s-ar îndrepta spre Craiova. Apoi a survenit zgomotul
„bubuiturii” și al puternicului huruit care păreau să simuleze mijloace de transport ih
război. S-au amplificat teroarea și panica4. Pe de altă parte, e foarte probabil ca zgomot ul
să nu fi produs aceeași stare de panică dacă nu ar fi existat temerea că Ceaușescu puicii
interveni cu forță armată asupra lor.
„Cei din balcon ne țineau la curent cu situația din București, la un moment ilm
anunțându-ne despre fuga cuplului Ceaușescu.”5 Imediat după anunțul că dictatorul
s-ar îndrepta spre Craiova, „am auzit zgomote de motoare de mașini puternice” care
se apropiau dinspre Liceul „Nicolae Bălcescu”, iar cei din balcon „s-au retras”. S n
creat „o stare de panică în mulțime, iar manifestanții din spate au început să nr
împingă spre clădirea Prefecturii”. în această busculadă, „mulțimea a început să se
calce în picioare, sub presiunea celor din spate”, afirma Ludmila Sass, participantă
la miting6.
1. Aparent, generalul Roșu a fost primit cu entuziasm de către demonstranți, el adresându-se mulțim 11
de la balconul Comitetului Județean de Partid: „Armata e cu poporul!”, „Am dat ordin să nu so
tragă niciun glonț!”, „Poporul a învins”. Ulterior, Roșu s-a implicat în acțiunile de organizare ii
orașului. Vezi Ionel Turcin, Marin Ilie, Ion Pâlșoiu, Axente Comeanu, Revoluția din decembrie
1989..., p. 99. Autorii citați sunt cadre militare și pot fi suspectați de părtinire față de propriu
instituție. însă bogăția de mărturii ale civililor din care rezultă că Armata trecuse de partea
Revoluției în acel moment ne face să credem că nu Armata ar fi avut principalul interes să oprească
procesul revoluționar prin diversiunea la Craiova. Acest lucru este confirmat și de evenimentele
care au urmat, descrise în celălalt studiu legat de Craiova din acest volum - Andrei Ursu, Andreea •
luliana Bădilă, „Diversiunea teroristă și lupta pentru apărarea Revoluției”.
2. A se vedea Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea
sa la Revoluție”, în Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru
(coord.), Revoluția din 1989. învinși și învingători, Polirom, Iași, 2020, p. 398.
3. Aceasta denotă că cineva a sunat cu bună știință la Consiliu, convingând pe cel puțin unul dintre
revoluționari de autenticitatea zvonului, pe care, de altfel, nu toți l-au crezut. Ana Cazacu își
amintește, spre exemplu, că de la balconul CJ, Tudor Gheorghe a îndemnat mulțimea la calm,
deoarece vestea venirii lui Ceaușescu putea fi falsă. Tot Cazacu își amintește că și după ce apariția
unei Dacii și declanșarea zgomotului de „tancuri” au sporit panica, Tudor Gheorghe a continuat
să strige de la balcon „să stăm liniștiți că nu este Ceaușescu, ci generalul Roșu”. Generalul
tocmai venise să se pună la dispoziția revoluționarilor. A se vedea Dosarul Revoluției, Craiova,
voi. 6, f. 14v.
4. Arhiva Asociației umanitare pentru protejarea și sprijinirea invalizilor, răniților și urmașilor celor
căzuți în timpul Revoluției din decembrie 1989 - Dolj, Dosar Eugenia lordache, f. 1.
5. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 11, f. 16v.
6. Ihidem.
Zgomotul ce a creat această panică este confirmat și de Radu Berceanu, care îl

i m acterizează ca pe o „petardă” ce a dispersat mulțimea1, inclusiv pe unii din cei care
pătrunseseră în clădire. Faptul e confirmat și de Toma Velici: „o explozie care alungă
pc majoritatea dintre cei aflați în interiorul clădirii”.
Eugenia lordache este o astfel de victimă; se afla acolo însoțită de nepoata de 5 ani
m spune că, în momentul bubuiturii, „lumea s-a speriat și eu împreună cu nepoata am
fost trântite la pământ. Am fost călcate în picioare”1 2. Confirmă și Ana Cazacu: „Am
fost culcată la pământ, cu fața în jos și călcată în picioare” și și-a pierdut cunoștința3.
Și-a revenit abia la Spitalul de Urgență nr. 1 Craiova. Tot ca efect al diversiunii, din
infirturia Anei Cazacu aflăm că în interiorul unităților medicale s-a instalat în acea seară
frica de teroriști, ceea ce a determinat victimele să evite să rămână în spitale: „Ținând
ronț de frica pe care o aveam că vin teroriștii să ne omoare, am refuzat internarea”.
După ce i s-a pus brațul în ghips, victima a părăsit spitalul. Leziunea a fost atât de
gravă, încât a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale, după cum se arată în
iaportul medical4.
Referirea la busculadă apare și în rezoluțiile procurorilor militari, însă aceștia, în
general, nu menționează bubuitura și nici zgomotul de vehicule grele. Ei notează doar
că busculada soldată cu numeroase victime s-ar fi datorat în întregime „unui zvon fals”5.
Printre alte diagnostice primite de victimele învălmășelii generate de această primă
diversiune, pe care le-am identificat în dosare, se mai numără și „contuzie abdominală”6,
„fractură de platon tibial și o fractură de peroneu drept”7, „traumatism toracic cu fractură
stern și disfuncție acronicolaviculară dreaptă”8, „ruptură de ligament colateral intern și
ligament încrucișat genunchi stâng”9 sau fractură de claviculă1011 . Printre victimele buscu
ladei s-au aflat și o serie de bărbați care au suferit, în general, leziuni mai ușoare decât
femeile11.
Concluzia este că leziunile suferite de victime au reprezentat consecința clară și
nefericită a manipulării psihologice. Traumele participanților la miting sunt o cauză
directă a acestei diversiuni, oamenii fugind pentru a-și salva propriile vieți, împingându-se,
unii dezechilibrându-se și căzând.
Ceea ce rămâne de neînțeles este faptul că procurorii militari nu au făcut niciun
efort pentru a-i identifica pe autorii diversiunii, care se fac, evident, vinovați pentru
1. Arhiva SSRML, Dosar Radu Berceanu, nr. 20.202, f. 9.

2. Arhiva Asociației umanitare pentru protejarea..., Dosar Eugenia lordache, f. 1.
3. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, ff. 12-15, 14v.
4. Ibidem, f. 16.
5. Ibidem, f. 24.
6. A se vedea cazul Dianei Petrișor, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 7, f. 28.
7. A se vedea cazul Elenei Bărăgan, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 11, f. 28.
8. A se vedea cazul lui Virgil Busuioc; victima a necesitat internarea de urgență. Ibidem, ff. 38-42.
9. A se vedea cazul Ioanei Tecu, cu leziuni care au ținut-o spitalizată timp de 90 de zile. Dosarul
Revoluției, Craiova, voi. 13, f. 2.
10. A se vedea cazul Mihaelei Roșu, Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 11, f. 48
11. Este vorba de Eduard Bărbulescu, doborât pe asfalt (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 8, f. 28), Ignat
Alexandru (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 6, f. 6), Sandu Radu Cristian (Dosarul Revoluției,
Craiova, voi. 11, f. 25) și Stelian Roșu (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 11, f. 45).
¿yn — LU'l'TADE REZisi'BNțA IN AL'IE ORAȘE
aceste traume. într-o încercare prin care pare că se asigură impunitatea vinovațilm
procurorii notează în rezoluții că în urma cercetărilor nu a rezultat „vinovăția direct!“
a vreunei persoane, rănirea fiind produsă din cauza „unei învălmășeli generale și him
dorința expresă ca cineva să-i provoace aceste leziuni”1.
Din declarațiile amintite în acest studiu, constatăm că în jurul orelor prânzului inul
multe grupuri de revoluționari au pătruns în clădirea Prefecturii prin cele trei intrări
cea principală dinspre Mercur, cea din spate dinspre English Park și intrarea latcmln
dinspre gazeta înainte1 2. Acest fapt nu ar fi fost posibil fără atitudinea reținută a Arman i
care în final s-a solidarizat cu mulțimea. Oamenii, deși nu se cunoșteau, au încercai »1
se coalizeze în lupta pentru a prelua conducerea orașului. După mai multe încercări <1.
creare a unor comitete de lucru, spre ora 16:00 s-a constituit noul organ al puteili
revoluționare locale: Comitetul pentru Salvarea Națională a Județului Dolj, condus d>
profesorul de matematică Marin Nisipeanu, căruia i-a revenit sarcina de a coordona ț)
a pune în aplicare primele măsuri libere pentru buna funcționare a orașului, precum
aprovizionarea populației cu alimente, cu apă, gaze, energie electrică și termică, dar a
stabilirea unor strategii de apărare a întreprinderilor3.
Nisipeanu a fost cel care a solicitat sprijinul Armatei în apărarea obiectivelor publici
și apărarea liniștii în oraș4, motiv pentru care în Consiliul FSN din județul Dolj au foni
alese ulterior și cadre militare, în frunte cu generalul Dumitru Roșu5. în acest context
în jurai orelor 20:00-20:30, Nisipeanu a luat legătura prin TO cu generalul Gușe și n
solicitat sigilarea armamentului Miliției și Securității6: „Am luat legătura cu Securitatea
și Miliția și am căzut de acord ca armele pe care le dețineau să fie închise în fișele
speciale și sigilate”7. Acest fapt denota, desigur, suspiciunea revoluționarilor și Armatei
față de fostele instituții de represiune comuniste, nu în ultimul rând pentru că Ir
suspectau că erau în spatele acțiunilor diversioniste. Așa cum am arătat în studiul dedicai
contrarevoluției8, care, precum în restul țării, a început în acea după-amiază și In
Craiova, aceste formațiuni nu au fost cu adevărat dezarmate, ele implicându-se în
diversiunea militară care a urmat.
1. Ibidem.
2. Ulterior, începând cu 26.12.1989, publicația a fost redenumită Cuvântul libertății.
3. „O zi pentru istorie”, în cotidianul înainte, anul XLVI, nr. 13909, sâmbătă, 23 decembrie 1989,
p. 1.
4. Raportul Comisiei Senatoriale privind acțiunile..., p. 528.
5. Costache Codrescu (coord.), Armata română în Revoluția din decembrie 1989. Studiu documentar,
ed. a Il-a, Editura Militară, București, 1998, p. 334.
6. Arhiva SSRML, Dosar Marin Nisipeanu, nr. 2254, f. 12.
7. Ibidem, f. 9.
8. A se vedea subcapitolul, „Atacurile teroriste și lupta pentru apărarea Revoluției la Craiova”, semnul
de Andreea-Iuliana Bădilă și Andrei Ursu, din acest capitol.
Concluzii privitoare la rolul Armatei și al Securității

până la preluarea puterii
Ncimplicarea Armatei în reprimarea revoluționarilor craioveni a avut un rol important
In Craiova. Strigătul de solidaritate „Armata e cu noi!” a mobilizat și a dat curaj
manifestanților; iar faptul că „Armata a trecut de partea Revoluției” a făcut-o „victorioasă”
। ii „relativă ușurință”1, o particularitate a evenimentelor și manifestărilor din decembrie
1989 la Craiova. în special pe fundalul veștilor despre atrocitățile de la Timișoara (care
In Craiova s-au diseminat, după cum am arătat, și în mod direct) și al sloganului „Armata
e cu noi!”, militarii au înțeles probabil că aveau în față „pe frații lor”, ultragiați de
politicile lui Nicolae Ceaușescu, nemulțumiri de care nu erau străini nici soldații și
familiile lor. „Aici totul s-a făcut mai oltenește, cu o ușoară îmbrânceală, s-a intrat
printre cordoane, iar comandanții au înțeles că trebuia să existe o înfrățire intre cele
două tabere, ceea ce s-a întâmplat încă de la ora 11:00.”1 2
Nici forțele represive propriu-zise, Securitatea și Miliția, nu au deschis focul
asupra manifestanților. Atitudinea relativ pasivă a acestor instituții de represiune ar
putea avea ca explicație pasivitatea și episoadele de fraternizare ale Armatei cu
revoluționarii, încă înainte de fuga dictatorului. Ceea ce trebuie însă remarcat este că
nu a existat o fraternizare a forțelor MI cu populația. Ofițeri de Securitate și secretarii
de partid au căutat blocarea muncitorilor de la Electroputere, amenințându-i pe aceștia
că, „dacă ies cu huliganii de la «Avioane», au de suferit și ei, și familiile lor”.
Faptul că Securitatea, principala forță represivă (și care a inspirat cea mai mare
frică în populație în timpul dictaturii), i-a rămas loială lui Nicolae Ceaușescu până
în ultima clipă se va vedea în desfășurarea ulterioară a evenimentelor. Astfel, chiar și
după ce Armata făcuse front comun cu revoluționarii (un ofițer MApN a „preluat”
lista celor 21 și „a permis și accesul la intrarea principală a clădirii” Consiliului
Județean), în spatele ușilor încă închise se puteau vedea „două rânduri de soldați USLA
echipați de luptă: căști, bastoane, scuturi”. De reținut și vestimentația „trupelor MI”
care le-au ieșit în cale manifestanților „în zona podului Electroputere ”: „bărbați îmbrăcați
în combinezoane negre și înarmați cu mitraliere”. Revoluționarii și oamenii din Armată,
de data asta aliați, se vor reîntâlni cu acești luptători în combinezoane negre începând
cu aceeași seară de 22 decembrie, dar în condiții profund diferite. Cei din urmă ca
trăgători disimulați săvârșind acte de terorism, iar primii ca apărători ai nou-câștigatei
libertăți.
1. După expresia ofițerului de armată Costinel Venus Mirea.

2. Interviu cu Costinel Venus Mirea de Andreea-Iuliana Bădilă, Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri
Craiova (audio), nr. 5, 26-28.06.2019.
II
Atacurile teroriste și lupta pentru apărarea

Revoluției la Craiova
Andreea-luliana Bădilă, Andrei Uimi
Abstract. As in other cities, most of the victims in Craiova occurred after the dictator's flight,
and this period of the Romanian Revolution of 1989 remains the least understood. In thli
study, we examine the gunfire attacks and the diversion which began on the evening ni
December 22th, 1989. While examining mainly unpublished documents recently identified in
the "Revolution File" and in the victims' files, we show that the diversion in Craiova closely
followed the plans for"the resistance struggle" which were found among the documents of th«
National Council for the Study of the Securitate's Archives and have been analysed in other
recent literature. These plans were to be applied in the event of the dictator's ousting as a result
of a coup or internal revolt. The study confirms the research hypothesis regarding the existent ■
of a terrorist and psychological diversion carefully prepared and executed by well-train« J
fighters from the "resistance" network of Nicolae Ceaușescu's Securitate. The diversion w.r,
meant to create chaos and panic among the military and revolutionaries. Finally, we show how
the crimes committed in Craiova during this period, which we consider to be an attempted
counter-revolution, were later covered up.
Keywords: Romanian Revolution, Craiova, counter-revolution, Securitate, resistance struggle
diversion, military units
22 decembrie 1989. începutul „luptei de rezistență" la Craiova

începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie, în Craiova au început să circiih
zvonuri destinate să creeze panică și suspiciuni în rândurile revoluționarilor și
Armatei. Planurile luptei de rezistență a Securității prevedeau o diversiune psihologicii
prin „răspândirea de zvonuri” care „să creeze agresorului o stare permanentă dc
nesiguranță, de teamă, prin lovituri date neîncetat, pentru a-1 obliga să angajeze foițe
numeroase pentru pază și apărarea imediată a obiectivelor și elementelor sale dc
dispozitiv”1.
Noua conducere și, în general, populația au intuit de la început că Securitatea,
principala instituție represivă a sistemului pe care tocmai îl răstumaseră, nu era străină
de aceste amenințări. Petre Ion Florin Vasilescu a fost vicepreședinte în Comitetul pentru
Salvarea Națională a Județului Dolj12, responsabil pentru probleme organizatorice,
1. Lt.-col. Alexandru Tudor, căp. Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare
a patriei. Particularități ale participării unităților centrale și teritoriale de securitate la organizarea
și ducerea luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”, Securitatea, nr. 1 (85),
1989, pp. 26, 28. http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_Securitatea/Securitatea%201989-l
85.pdf, accesat pe 20.11.2018.
2. Noul organ al puterii revoluționare locale.
CRAIOVA ÎN DECEMBRIE 1989
nliîluri de Marin Nisipeanu1. Printre prioritățile programului stabilit în după-amiaza de

' ’ decembrie, Vasilescu amintește:
Organizarea barajelor de control pe toate căile de acces rutier din oraș, unde se făcea filtrarea
tuturor autoturismelor [...]; anihilarea zvonurilor despre apa otrăvită, despre atacurile teroriștilor
sau forțele arabe credincioase dictatorului fugit, deci evitarea panicii colective; apărarea princi
palelor obiective economice de pe marile platforme industriale ale orașului; [...] precum și
dezarmarea Securității și trecerea ei sub controlul strict al noii conduceri revoluționareI.2.
în acest context, în clădirea prefecturii au rămas revoluționari3 care s-au constituit

in Brigada Specială, denumită și Serviciul Special al Comitetului pentru Salvarea
Națională a Județului Dolj, un grup care a acționat în punctele „fierbinți” ale orașului,
mai ales după declanșarea diversiunii teroriste în oraș.
Printre membrii Brigăzii se numără și Vasile Tulitu, care declară că alături de alți
revoluționari au format ad-hoc comitetul de salvare. Spre seară, în Craiova, ca și în alte
orașe ale țării, „a început să se tragă”. Revoluționarii au luat legătura cu Armata, prin
vocea col. Dabu, pentru „a ne da seama de partea cui sunt”4. Pe de altă parte, gen.
I îumitru Roșu și alți ofițeri ai Armatei a IlI-a erau în Consiliul Județean din după-amiaza
। le 22 decembrie și au asigurat legătura cu noul centru al puterii politice și administrative5.
Revoluționarii au cerut arme: „Eu făceam parte din compartimentul «Speciale». în
loată perioada cât s-a tras, în special dimineața și seara, mă deplasam în punctele
mide se trăgea mai intens, pentru a lua probe de gloanțe ca să depistăm ce proveniență
nu, neștiind nimeni de cine suntem atacați - generalul Roșu afirmând că sunt teroriști
ce ar fi avut în dotare armament foarte complex”, consemnează Tulitu. între 22 decembrie
și 30 decembrie, acesta s-a numărat printre cei care verificau autenticitatea alarmelor
primite la telefon despre „apa otrăvită”, explozii la Combinatul Chimic, focuri trase
asupra unor blocuri; a mers la spital, alături de organele de miliție, procuratură și
I. Marin Nisipeanu a preluat în ziua de 22.12.1989 conducerea Comitetului pentru Salvarea Națională
a Județului Dolj.
2. Arhiva SSRML, Dosar Petre Ion Florin Vasilescu, nr. 6743, ff. 27-28. Apreciem că declarațiile
din Arhiva SSRML, prin prisma naturii demersului care le-a prilejuit, nu au, în principiu, același
grad de credibilitate cu cele date în anchetele penale. Le-am considerat totuși credibile datorită,
pe de o parte, nivelului de coroborare între mai multe mărturii din arhiva respectivă și, pe de altă
parte, datorită coroborării cu mărturiile din Dosarul Revoluției și cu mărturii orale.
3. Numele lor este Paul Popa, Constantin Bărăgan, Virgil Căldăraru, Nicușor Nica, Cornel Târcă,
Vasile Tulitu, Constantin Păiuș, Ștefan Neiculescu, loan Răduț, Stelian Sușu, Cătălina Ion, Teodor
Nicolae, Mihaela Rusoiu, Marin Zorilă, Venus Marius Stănciugel, Daniel Moleta, Marius Onescu,
Florian Aurelian Pătra și Florin Stănescu, Nicolae Doru, adăugați ulterior. Vezi „Brigada specială
sau fața nevăzută (încă) a lucrurilor”, Situația, 12.02.1990, p. 3; Arhiva SSRML, Dosar Vasile
Tulitu, nr. 2908, f. 21.
4. Arhiva SSRML, Dosar Vasile Tulitu, nr. 2908 în conformitate cu legea 341/2004, f. 21.
5. Comunicare personală cu Costinel Venus Mirea, ofițer la UM 01047 din Craiova în decembrie
1989. Ofițerul a fost rănit pe 24.12.1989 apărând Revoluția (cazul rănirii sale va fi descris pe larg
în acest studiu, în secțiunea „24 decembrie”, p. 294. Dedicat aflării adevărului despre cine a tras
în el și în alți militari și revoluționari în decembrie 1989, Costinel Mirea conduce de mai bine de
20 de ani Asociația umanitară pentru protejarea și sprijinirea invalizilor, răniților și urmașilor
celor căzuți în timpul Revoluției din decembrie 1989 — Dolj (pe scurt, Asociația 1989 - Dolj).
Armată, pentru a identifica morți și răniți; a inventariat două sedii ale PCR din județ
Din sediul Prefecturii a fost „gata la orice oră din zi și noapte de a pleca în misiune"'
Mărturiile de mai sus, dar și altele relevă că începând cu seara zilei de 22 decembt u
1989 în orașul Craiova se „dezlănțuie” o puternică acțiune de intoxicare cu „informații
false” menită să creeze confuzie, panică, insecuritate, „să paralizeze conducerea, mH
blocheze și să disipeze forțele militare”12. Astfel, în cadrul comandamentelor și unități lot
militare au fost diseminate nenumărate informații despre posibile atacuri asupra unui
obiective industriale, spitale, școli, dar și semnalarea unor persoane sau forțe necunoscuii
în apropierea acestora. în plus, unitățile militare au fost informate despre aterizării,
unor elicoptere în zonele învecinate cazărmilor, iar prin rețelele radio au fost intercepl ni.
diverse convorbiri în limba arabă, bulgară, engleză sau rusă3. Această ultimă informație,
coroborată și de alți martori, susține existența la Craiova, ca și în alte puncte de pe
teritoriul României în acele zile, a ceea ce militarii au numit „războiul radioelectronii'
Pe lângă dezinformările de pe rețelele radio pentru comunicare verbală, acesta a inclu.
și ținte false pe ecranele radarelor Armatei.
Diversiunea psihologică s-a făcut simțită și pe marile platforme industriale ale
orașului, mai ales în cadrul întreprinderii „Avioane”, care avea un profil militarizat. lottn
Sârbu relatează că împreună cu o parte din conducerea administrativă a întreprindem
a participat „activ și efectiv” la organizarea apărării acesteia.
Zvonurile erau atotprezcnte și teribile. Nu puteau fi ignorate oricât de incredibile păreau

împreună cu inginerul șef Bistreanu Tudor am organizat în detaliu întreaga acțiune de pază șl
apărare: am chemat salariații la întreprindere și împreună cu șefii locurilor de muncă am stabilii
componența grupelor de pază și patrulare; în colaborare cu comandantul unității de pază am
stabilit punctele fixe de observație, traseul și orarul grupelor de patrulare; am preluat dc In
unitatea militară de pază armamentul și muniția necesară, care a fost împărțită apoi fiecărui
salariat membru al dispozitivului de apărare. Dispozitivul de apărare a funcționat între 23 șl
26 decembrie seara, câ'hd au trebuit să combată și să contraatace toate zvonurile care îi asaltaii.
iar tensiunea era permanentă4.
Sârbu descrie atmosfera creată în oraș de diversiunea informațională, dar și cu focuri

de armă: „Timp de patru zile nu am părăsit întreprinderea. Am dormit pe birouri cu
armamentul lângă mine. Cele mai dificile erau nopțile. Deasupra orașului se vedeau
gloanțele trasoare și țăcănitul mitralierelor. Ne așteptam permanent să fim atacați și nu
știam exact ce se întâmplă în oraș pentru că telefoanele nu funcționau”5.
1. Arhiva SSRML, Dosar Vasile Tulitu, nr. 2908, ff. 34-36.

3. Ihidem.
4. Arhiva SSRML, Dosar Sârbu loan, nr. 4692, p. 87.
5. Ibidem.
Primele atacuri asupra unităților militare

in decembrie 1989, It.-maj. Costinel Venus Mirea1 activa la unitatea militară 01047
(R26Mc - Regimentul 26 Mecanizat) din Craiova. Era comandantul unui pluton TR
(militari cu termen redus). Unitatea se afla pe partea de sud a străzii Caracal, vizavi de
Școala Gimnazială nr. 29 „Nicolae Romanescu” și de blocurile cu patru etaje 28-30
.diate la numerele 83-87 ale străzii respective. în continuarea acestor blocuri cu patru
etaje, la aproximativ o sută de metri est de unitate, se aflau blocurile-tum cu câte zece
niveluri 41, 42, 43. Adiacent spre sud-est de UM 01047, deci vizavi de blocurile 41-43,
se afla Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ștefan Odobleja”.
în seara zilei de 22 decembrie 1989 au început să se tragă asupra UM 01047 focuri
dc armă din blocurile-tum 41, 42 și 43, din școala gimnazială și din blocurile cu patru
niveluri de vizavi. Ofițerul le numește focuri „diversioniste” pentru motive care țin de
strategia și tactica militare: „Nu îl pot numi un atac clasic. Erau focuri sporadice... Se
i răgea în general foc semiautomat din partea lor, foc cu foc, la intervale de maxim un
sfert de oră. Și nu de fiecare dată din aceeași poziție. Dacă vedeam foc la gura țevii de
la etajul opt, să zicem... peste un sfert de oră îl vedeam de la etajul 10 sau de la etajul 9
sau de pe alt bloc. Așa se continua până dimineață”1 2.
Costinel Mirea a oferit mărturii similare în momente diferite în timp:
De la lăsarea serii dintre cele 3 blocuri cu 10 nivele poziționate în fața Spitalului Militar Craiova,
aflate diagonal față de unitate a început să se tragă foc cu foc [...]. Noi, militarii aflați în
unitate, indiferent de grad, am răspuns cu foc automat, dacă observam foc la gura țevii din
blocurile-turn [...]. Prima dată deschideau foc cu foc cei care făceau diversiunea din apartamentele
dinainte rezervate ca locuri de tragere, apoi răspundeam noi cu foc automat, raportul fiind de
câteva sute de focuri din partea noastră la un foc advers3.
Mărturia lui Costinel Mirea e coroborată de un mare număr de declarații, atât de

militari, cât și de civili. Spre exemplu, Eugenia Constantinescu (soția victimei Doru
Constantinescu) spune că focul s-a declanșat „în cursul serii de 22 decembrie, în
jurul orelor 22:00-23:00”, când au început să se audă „focuri repetate, în rafale” în
ambele direcții, respectiv de la unitățile militare, dar și „din partea opusă, respectiv
Școala Generală 29”. Focurile au ținut „până în dimineața zilei de 23 decembrie, în
jurul orei 6”4.
1. O prezentare a personalității și cazului împușcării acestui ofițer va face obiectul unei discuții
separate, în cadrul evenimentelor din ziua de 24 decembrie.
2. Arhiva IRRD, Interviuri cu Costinel Mirea.
3. Arhiva SSRML, Dosar Costinel Venus Mirea, nr. 967.
4. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 3, ff. 9 și următoarele.
Figura 2. Focurile de armă către unitățile militare din cartierul Valea Roșie, Craiova.
Legenda punctelor de tragere: 1. Blocurile cu patru etaje. 2. Școala Generală nr. 29. 3. Blocurile
41, 42, 43 (cu zece etaje). 4. Blocurile 47, 48, 44 (cu opt etaje). 5. Parcul Poporului (Romanescu)
Sursă: „Orașul tău”, https://orasultau.ro/harta/craiova-o
Despre folosirea unora dintre elementele diversiunii, cum au fost simulatoarele de

foc, Costinel Mirea și-a dat seama ulterior: „în blocurile din fața unității, trăgătorul
executa foc dintr-o armă, își punea simulator, iar el se deplasa în alt loc și continua
tragerea, pentru a crea diversiunea. Au fost și simulatoare, dar asta am aflat mai târziu”1.
Ofițerul exclude posibilitatea ca revoluționarii sau alți militari să fi tras asupra
unității sale. Ideea că trăgătorii din blocuri ar fi fost colegii săi din unități MApN, care
ar fi tras „din greșeală’1 către unitatea sa, crezând că trag spre inamici, din cauza
„psihozei teroriste” (cum pretinde Rechizitoriul SPM din aprilie 2019), i se pare de-a
dreptul absurdă: în noaptea de 22-23 decembrie, nu există încă niciun militar în misiune
în acele blocuri; și oricum, aceștia nu ar fi avut vreun motiv să tragă asupra colegilor
lor: „Nu erau militari acolo. Erau inamici [...]. De altfel, nu se justifică să considerăm
că alți militari ai noștri se duc în blocurile vecine cu regimentul și încep să tragă asupra
unității. Care ar fi fost motivul?”1 2.
Ca militar, cpt. Mirea a putut să constate că focurile de armă pe care le-a văzut și
auzit aveau caracteristici similare cu mai multe interpretări ale articolului „Sfatu
rilor pentru cei aflați în aceste zile la mare” apărut în Scânteia tineretului de luni,
18 decembrie 1989: focuri sporadice, la „15 minute interval”, „când pe o parte, când
pe alta” etc. Pentru ofițer, acesta era un atac desfășurat conform unui plan bine stabilit,
iar nu focuri dezordonate rezultate din haosul și panica induse prin anunțurile de la
televiziune.
1. „Am fost împușcat de un terorist”, interviu cu Costinel Mirea, Cuvântul libertății, 9.07.2011,
Arhiva Parchetului Militar Craiova (PMC), Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 71.
2. Ibidem.
CÎTEVA SFATURI
PENTRU CEI
ARAȚI IN ACESTE
ZILE LA MARE
• Evitați axpunarsa Ir»*
tampastivă ți prelungită
la s-unro. E de prefera»
»â începeți mai prudent,
cu reprime scurte d«
10-45 minute - tind ps-o
porte, tind pe alto. Ast
fel, vâ veți asigura un
bronxo; plâcut ți uniform
pe tot corpul.
• Nu vâ avlntațî prea
mult In larg. Oricum, în
cos de pericol, nu stri
gați. Este Inutil, Șansele
ca prin apropiere s-ă se
afle vreo parsaanâ dlspu»
să a vâ asculta sint mi*
nime.
• Profitați de binefa
cerile raselor ultraviolet*.
După cum se țtle, ele
slnt mal active Intre orele
5.30 și 7,30. Se rocoman-
dâ cu precădere persoa
nelor mai debile,
• Dacă »înteți o fire

sentimontala ți agreați
opusurile de soare, libră*
viile de pe litoral vâ ofe
ră un larg sortiment de
vederi cu acest subiect.
• Și Incâ ceva -dacă

aceste „sfaturi" v-au pus
pe sinduri și aveți deja
anumite exitâri, glndin*
du-vâ sâ renunțați in fa
voarea muntelui, înseam
nă că nu iubiți in sufi
cientă măsură marea.
(S.P.).
Scânteia tineretului, 18.12.1989, p. 5

Sursă: http://www.bibliotecadeva.eu/periodice/scinteiatin/1989/12/scinteia_tineretului l989_12 12609.
pdf, accesat pe 29.06.2022
Pe baza propriei experiențe, opt. Costinel Mirea ne-a oferit o interpretare a acelor
„sfaturi” care coincide în mare cu cele prezentate în cartea amintită1. Mirea ține să
accentueze că, tocmai din cauza pericolului la care s-ar fi expus, pe timpul nopții
nu acționau patrule militare în acele blocuri; cu atât mai puțin în noaptea de 22 spre
23 decembrie: „Ca să trimitem echipe de cercetare, ar fi trebuit să ne dea ordin coman
dantul... Nu s-a dat ordin în acea noapte să plece nimeni din unitate. Dacă plecai din
unitate fără ordin, s-ar fi tras asupra ta”12.
Din nicio mărturie din dosarul său ori din Dosarul Revoluției nu rezultă existența
unor ordine de scotocire în acea noapte. Pe baza anchetelor interne și ale documentelor
militare, autorii cărții Armata română în Revoluția din decembrie 1989 confirmă mărturia
1. Mulți ofițeri din Armată și din Securitate au considerat că acele „sfaturi” au reprezentat un mesa j
cifrat, cu instrucțiuni de pregătire pentru lupta de rezistență care a început în 22 decembrie, sinii Iniv
cu cele de mai sus. A se vedea și Andrei Ursu, Roland Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători >/
mistificatori. Contrarevoluția..., subcapitolul „Anunțul din Scânteia tineretului”.
cpt. Mirea: „S-a deschis foc real și simulat, de către trăgători necunoscuți, din apartii
mentele unor blocuri de locuințe și de pe acoperișurile acestora, din Parcul Poporului
și dinspre Școala Generală nr. 29 [...]. Pe timpul respingerii acțiunilor diversiom i.
din 23.12.1989, unitățile s-au înregistrat cu 6 răniți din rândul militarilor”1.
Cât despre revoluționari, după cum am arătat și se va vedea și în continuare, accștiu
considerau Armata de partea lor. Ulterior, în momentul când au aflat că se trage asii pi n
unităților militare, o parte dintre ei au venit în sprijinul acestora12.
Un simplu raționament prin eliminare duce la concluzia că, în acea noapte, foiți
care nu erau nici din Armata română, nici revoluționari proaspăt înarmați au desclu
focul cu intenție asupra unităților militare și a unor civili. Nu urmăreau să cucerească
ceva și, aparent, nici să creeze un număr foarte mare de victime, ci să inducă panica
nesiguranță și confuzie. De altfel, numărul trăgătorilor implicați în această „luptă di
gherilă” a fost, conform declarațiilor martorilor, destul de redus în comparație cu
numărul forțelor MApN.
Tipologia acestor atacuri a fost practic aceeași cu a celor executate asupra altoi
obiective similare din mai multe orașe ale țării345.în cartea Trăgători și mistificatori* ||
în capitolul „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea sa la Revoluție"
au fost analizate aceste caracteristici în grilă de comparație cu un material documentul
găsit la CNSAS, rezultând că ele sunt identice cu cele preconizate pentru „lupta dc
rezistență” a rețelei de luptători din Securitate, pregătiți pentru situația în care dictatorul
Ceaușescu ar fi fost înlăturat sau obligat să se retragă de la putere6.
Precizia focurilor pe timpul nopții demonstrează că atacatorii dețineau echipamente
de ochire în condiții de întuneric. Acestea se aflau în posesia Securității, după cum
rezultă din procesele-verbale de predare-primire a armamentului DSS (din ianuarie
1990) și alte documente găsite la CNSAS7. Armamentul a fost prezentat în Trăgători
și mistificatori, subcapitolul „O redutabilă forță militară conspirată”. Cpt. Mirea a avut
suspiciuni în acest sens:"„Eu personal nu mă gândeam că ar avea dispozitive de vedere
pe timp de noapte pentru că noi nu aveam în Armată. Ulterior însă mi-am dat seama
că după cum au executat ei focul, cu precizie, este posibil că acești trăgători care au
rămas necunoscuți în toți acești 30 de ani aveau astfel de dispozitive de vedere pe timp
de noapte”8.
Faptul că teroriștii dispuneau de dispozitive de ochire pe timpul nopții este confirmai
și de alți martori, printre care cpt. Gheorghe Tănase, comandantul companiei de tancuri

2. Astfel de exemple vom regăsi în zilele de 23 decembrie (mărturia lui Constantin Păiuș) și 24 decembrie,
când doi revoluționari s-au oferit să i se alăture lui Costinel Mirea în misiunea de cercetare n
teroriștilor care trăseseră în timpul nopții asupra unității sale.
3. București, Sibiu, Timișoara, Arad, Brașov, Brăila, Buzău, Reșița, Caransebeș și altele.
4. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...
6. A se vedea capitolele „Planul luptei de rezistență a Securității” și „Declanșarea acțiunilor teroriste
și diversioniste sau a luptei de rezistență” din Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...
7. ACNSAS, fond neoperativ (FNEOP) 2328, voi. 6; FNEOP 88, voi. 12; FNEOP 93, voi. 3;
FNEOP 94, voi. 2 și 3.
■ are în decembrie 1989 ocupa dispozitiv de luptă în fața Centrului de Calcul al MApN:
A doua zi [pe 24 decembrie, după episodul USLA/Trosca de la MApN, n.n.] am recuperat,
din cele două autoblindate, radiotelefoane Telefunken, veste antiglonț, pistoale de 9 mm,
pumnale, binoclu cu infraroșu [subl. n.] - care pentru noi constituiau noutăți absolute”1.
l ocul fratricid indus de diversioniști

I Inul dintre scopurile atacurilor reale și simulate a fost generarea defocfratricid. Tactica
folosită (atacuri în special noaptea, de la etaje superioare sau de pe acoperișurile unor
blocuri locuite de civili, asupra unităților militare; sau chiar în timpul zilei, asupra mili-
larilor aflați în misiune de scotocire) a creat panică și a stârnit răspunsul Armatei. Cpt. Mirea
apreciază că toate victimele de după 22 decembrie au fost pricinuite de diversioniști:
în primul rând ei au făcut o diversiune armată prin [...] focurile pe care le-au executat asupra
noastră. A avut efect. Au creat victime. [Chiar dacă] o parte mică a focurilor lor au creat victime,
[însă] majoritatea victimelor au fost făcute de ei prin diversiunea psihologică. [...] A fost o
zvonistică atât de bine pusă la punct, încât noi credeam că ne confruntăm cu un inamic redutabil
și datorită acestei zvonistici de multe ori s-au produs mai multe victime decât de focurile de
diversiune armată. Nu văd vinovați militarii în situația în care [...] din cauza acestor diversiuni
psihologice și de luptă s-a deschis focul sau s-au lovit militarii între ei [...]. Erau condiții de așa
2.
natură: era întuneric beznă [militarii nu vedeau în cine trag] și rețeaua știa foarte bine situația asta1
Aceste mărturii sunt coroborate de cele ale altor martori din dosarul său, care au
arătat că în aceeași noapte unitățile lor militare au fost supuse tirului intermitent,
coordonat prin semnale luminoase, al teroriștilor din blocurile civile și din Parcul
Poporului (Romanescu)3:
Pe data de 23.12.89 în jurul orei 6:00 când am fost acoperiți de un val de ceață densă am fost
atacați, la care și noi pe toată latura de V am răspuns cu foc până la nivelul gardului având în
vedere că în apropiere se aflau blocuri. Pe 24.12.89 dimineața pe la 04:00 am fost iarăși atacați
dinspre cartierul Valea Roșie (bl. 48, 47, 444) și dinspre S, de la stația de betoane din km 25.
în dimineața zilei de 23.12 pe la orele 5 spre 6 aflându-mă cu subunitatea pe platoul din spatele
infirmeriei am auzit focuri de armă din blocurile de pe Valea Roșie. Tot în același timp se auzeau
focuri de armă și dinspre Parcul Poporului6.
Semnalul de pornire la atac îl constituia intersecția a trei rachete: albastră, verde și roșie. Atacul
dura cca o jumătate de oră și se repeta din trei în trei ore, simultan cu schimbarea santinelelor7.
1. Mr. Mihai Floca, „Crima?!”, Armata Poporului, nr. 23, 6.06.1990, p. 3.

3. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, privind rănirea prin împușcare a It.-maj. Mirea
Costinel Venus din UM 01047 Craiova, Procuratura Militară Craiova.
4. E posibil să fie vorba de fapt de blocul 43.
5. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Declarația It.-maj. Constantin Dindirică din UM 01070
Craiova, f. 61.
6. Ibidem, Declarația lui Agape Corneliu, militar în termen la UM01047 Craiova, f. 66.
7. Declarația plt.-maj. Staicu Ion într-un articol cu titlul „Generalul Roșu a eliberat teroriștii?”, autor
Simona Strezariu (nu s-a putut identifica numele ziarului), Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 49.
Să ne amintim că în arsenalul unităților de Securitate existau dispozitive de lansai

de rachete de semnalizare inclusiv miniaturale, de tip „stilou”:
C.N.SA.S.-
DIRECȚIA ARHIVĂ CENTRALĂ
15:32 24.0&.2C1G
MINISTERUL DB INTERNE
U.M. o?7o Bucuxești Strici Seorot,
Anexă > 00212o28 ăia og.ol» 1990 Ex-nr, £
CBN T R A -LI 2. A T O R
paivind armament «xU aparatura
pieaole da;-.ach'im'b: și.
accesoriii« c® ■ os ©casă < f.i--podețe d®
unitățile din Sectorul Special
Nr. Denuxnisaa h/m Cauți-

ort. materialului tate Observații
»=«3seiHx^ss:sttsoia8ai»;!»ffitasHttsaas®®iiniiim®iMB»aTOareasa®:i^
O_______________ 1 ................................. ; :-a < 4 ■
I. ARMAMENT
1. Armă semiautomată Anshuotz bu<». 1

2. 1
3. Armă de^înătoa'ra-Gsrabină .Winchester
io«'plastic' •»' 1
4. Aruncător plastic STUiHGUH cu un
baston ătașabil
tip poliție " 1
lo. Aruncător grenade AG 7 secționat " 1

11. Baionetă pumnal cu teoafi « 276
12» Baionetă pentru puști ffiafield ” 1
13.
•» i$7
14» Piitanale ou lamă rabatabilă « 55
13* Pu^slș^c^.l^mă-- asasmotabilă' «• -ș
16 . *’ 4
17» PUșca mitralieră RBK cal.7,62 ,T 3
18- Pistol mitralieră oii.pat metalic
rabatabil AKM cal.7»62 ” 24.9
19» .Bietei cal.9 ehu Mskarov •• 2288
min md.’74 transformat
pt.i adapt sr □ arncr 11 ®oxF| 65
Din arsenalul Securității: arme de tip NATO, aruncătoare de grenade,

lansator de cartușe pentru iluminare și semnalizare de tip stilou, pistol-mitralieră
cu pat metalic rabatabil, pistol cu amortizor
Sursă: ACNSAS, fond neoperativ 2328, voi. 6, f. 2
Inducerea focului fratricid a fost desigur un scop, dar și un mijloc al luptei de

rezistență. Focurile „de scurtă durată și violente”1, disimulate în „desăvârșită
1. Alexandru Tudor, Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare...”,

nn. 29-30
CRAIOVA IN DECEMBRIE 1989 265
. onspirativitate”1, deseori simultan către unități sau patrule militare diferite, la jonc
țiunea între forțe ale Armatei și revoluționari erau destinate, conform planului, să
provoace Armatei „pierderi în personal” și „muniții”. Ceea ce în final au și realizat. Ca
■a în alte orașe, Armata a tras și la Craiova milioane de gloanțe împotriva rezistenților,
insă uneori focurile au dus, în mod tragic, la victime din rândul colegilor.
Conform planurilor, scopul ultim al luptei de rezistență a Securității era să „afecteze
capacitatea de luptă” a Armatei, să „schimbe, treptat raportul de forțe, contribuind astfel
la crearea condițiilor favorabile” pentru „eliberarea teritoriului ocupat”12 și, evident,
revenirea la putere a „președintelui RS România, comandatul suprem al Forțelor Armate,
a membrilor familiei prezidențiale”. Din fericire, Securitatea și Ceaușescu au subestimat
motivația revoluționarilor și militarilor de a apăra Revoluția. Cu aportul unor ofițeri
precum Costinel Mirea, acest ultim scop al rezistenței nu s-a realizat. „Teritoriul” a
rămas în mâna „inamicului”, respectiv a poporului român.
Chiar și atunci când diversioniștii, prin focuri reale sau simulate, au provocat foc
fratricid între militari, considerăm că acțiunile primilor au fost cele care au produs,
cu intenție, victime nevinovate. Conform legii3, și aceste provocări au avut caracter
lerorist.
Triunghiul diversiunii: armată, psihologică, radioeiectronică

în afară de diversiunile de natură psihologică și prin focuri de armă, ca și în alte zone
ale țării și în mod similar4, și la Craiova s-a executat și o diversiune radioeiectronică:
La Craiova [...] la unitatea militară de la Făcăi, unitate antiaeriană [...] au apărut ținte false pe
ecranele radar ale unității respective ceea ce a determinat deschiderea focului cu mijloacele
antiaeriene. [...] Ulterior, după seara de 22, au început să aibă îndoieli și focul a fost din ce în ce
mai puțin intens. Aceste ținte nu erau decât pe ecranele radar deci erau ținte induse. De fapt era
o diversiune radio electronică; asta era ideea, că ne atacă cineva aerian. [încercând] să se vadă
cine ne atacă aerian [...] s-a întâmplat să fie rănit locotenentul Mertoiu Liviu5.
Mărturia lui Costinel Mirea este coroborată de rapoartele și rezultatele cercetărilor

în unitățile militare de apărare antiaeriană și radiolocație din Craiova:
în perioada 22-25.12.1989, municipiul Craiova și zonele adiacente au fost și obiectul unei

puternice diversiuni radioelectronice (îndreptată, în special, împotriva unităților de apărare
antiaeriană) care s-a manifestat prin: simularea unei „lovituri aeriene” și executarea bruiajului
puternic de radiolocație, executat într-o gamă largă de frecvențe. [...] în data de 22.12.1989,
deși în rețeaua de înștiințare centralizată au fost transmise un număr de 44 ținte aeriene, în zona
de foc a unității de rachete antiaeriene nu a intrat niciuna. S-a tatonat, se pare, reacția sistemului
de foc al apărării antiaeriene.
1. Ibidem, p. 29.
2. Ibidem.
3. Articolul 295 Cod Penal.
4. Addenda 2, „Diversiunea radioeiectronică”, din Andrei Ursu, Roland Thomasson, Mădălin Hodor,
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., pp. 331-340.
Cu începere din 23.12.1989, parte din țintele aeriene au intrat în zona de foc a rachetelor și artilei i> i
antiaeriene, ceea ce a impus reacția „prin foc” a acestora. în ziua de 23.12.1989, semnale despie
78 ținte au fost transmise în rețeaua de înștiințare centralizată (RIC); dintre acestea 19 au intim
în zona de nimicire a rachetelor antiaeriene, iar 6 în zona de foc a subunităților de mitraliere ți
artilerie antiaeriană. Din cele 19 ținte combătute cu rachete AA, 17 au fost nimicite, potrivit dalelor
de la stațiile de dirijare. Una dintre rachete nu a explodat la țintă, fiind găsită, ulterior, în zoim
localităților Giubega și Bârca. Afirmația că țintele au fost „nimicite” se sprijină pe faptul că p>
ecranele stațiilor de radiolocație s-au observat urme luminoase ale exploziilor rachetelor, sepanurn
semnalului de la ținte în semnale mai mici, scăderea bruscă a înălțimii și revenirea antenei stației
de dirijare la poziția inițială. [...]
Pe data de 24.12.1989, din 79 ținte transmise în RIC, 11 au intrat în zona de nimicire a rachetclof
AA, fiind combătute cu 12 rachete; 2 au intrat în zona de foc a subunităților de mitraliere nI
artilerie antiaeriană. Din cele 13 ținte combătute, 6 au fost „nimicite” de către rachetiștii antiaerieni,
pe data de 25.12.1989, din cele 58 ținte transmise în RIC, în zonele de nimicire sau de foc ale
unităților antiaeriene nu a intrat niciuna și, ca urmare, nu s-au mai executat trageri. [...]
Pentru cunoașterea în principal a situației aeriene din zonă, unitatea de aviație dislocată pe
aerodromul Craiova a executat, în zilele de 23 și 24.12.1989, un număr de 15 ieșiri-avion, înuriiin
cărora s-a ajuns la concluzia că cele mai multe ținte transmise prin RIC au fost produsul diversiiinii
radioelectronice1.
Costinel Mirea își amintește și efectele diversiunii psihologice:
La vremea respectivă asupra noastră, cei din Armată și revoluționarii, [diversiunea] se exerciții
minut de minut. Zvonistica ne bombarda mintea [...] și o parte dintre noi crezând că este adevărul
ceea ce se spune propaga mai departe. [...] După acești 30 de ani ne-am dat seama că lucrurile
de fapt au stat altfel și că a fost o zvonistică. [...] Se vorbea că e apă otrăvită, că vine Ceaușescu
cu mașina, că suntem atacați din elicopter. Ulterior am aflat că pe telefoanele operative ale
regimentului și ale comandamentului care s-a constituit în centrul orașului Craiova [...] venea
această zvonistică. [...] Nu putea oricine [să facă asta]. Din interior erau oameni [...] care dădeau
aceste informații. [...] Deci era un plan de acțiune1 2.
Aceste mărturii sunt coroborate, la rândul lor, de situația de fapt descrisă pe larg în
cartea Armata română în Revoluția din decembrie 1989'.
începând cu seara de 22.12.1989, în municipiul Craiova s-a dezlănțuit o puternică acțiune de

intoxicare cu informații false, menită să provoace confuzie, să îngreuneze și să paralizeze conducerea,
să blocheze și să disipeze forțele militare. Către comandamentele și unitățile militare au fost
dirijate, prin rețeaua telefonică teritorială, un mare număr de informații privind atacuri asupra
unor obiective industriale, spitale, muzee, școli sau care semnalau prezența unor persoane și forțe
necunoscute în apropierea ori chiar în obiectivele militare; au fost transmise, prin telefon, indicative
de mobilizare ca venind din partea eșaloanelor superioare; unitățile militare au fost înștiințate
despre aterizări de elicoptere în zone apropiate cazărmilor etc. La menținerea confuziei a contribuit
și recepționarea prin rețelele de radio UUS a unor convorbiri în limba arabă, bulgară, engleză. în
ziua de 23.12.1989, elemente neidentificate au trecut la executarea focului de diversiune efectiv,
ca să provoace și să mențină o stare de nesiguranță și insecuritate3.
1. Costache Codrescu (coord.), Armata română..., pp. 205-206. A se vedea și Ionel Turcin, Marin
Ilie, Ion Pâlșoiu, Axente Comeanu, Revoluția din decembrie 1989..., p. 172.
2. Arhiva IRRD, Interviu cu Costinel Mirea, februarie 2020.
Prin asociațiile de răniți la Revoluție și colegi craioveni care în decembrie 1989

■ iau în unități militare din alte orașe, cpt. Mirea a aflat ulterior că acest plan de acțiuni
. a implementat în mod cvasi-identic la nivelul întregii țări. Ca și în celelalte puncte
de atac (inclusiv la MApN în București, în aceleași momente), raportul de forțe dintre
■ hvcrsioniști și Armată era, numeric, net în favoarea celei din urmă. însă date fiind
modul disimulat de tragere și echipamentul perfecționat ale primilor (inclusiv dispo
zitive de ochire pe timp de noapte)1, aceștia au produs efectele urmărite, inclusiv
victime, evitând de cele mai multe ori capturarea.
Deși militarii au răspuns masiv, în cea mai mare parte cu foc automat, în general
cloanțele nu și-au atins ținta. Factorii care au contribuit la această risipă au inclus
camuflarea și schimbarea poziției atacatorilor, iar de partea Armatei, lipsa echipa
mentelor de ochire pe întuneric, panica și dezinformarea ca efecte ale diversiunii.
Cine aude că s-a executat foc asupra unității rămâne suiprins, pentru că majoritatea gloanțelor se
văd în blocuri, nu asupra unității. Explicația este simplă: pentru că cei care trăgeau asupra unității
trăgeau focuri semiautomate; trăgeau un foc sau două, iar militarii care erau pe latura de est la
distanțe relativ apropiate între ei, poate maxim cinci metri, și care au observat că se trage asupra
unității deschideau focul cu unitatea de foc pe care o aveau la dispoziție. Aveau unități de foc de
patru încărcătoare [...] fiecare a câte 30 de cartușe [...]. Executau foc automat și foarte multe
lovituri se duceau din unitatea militară către direcția din care se trăgea asupra unității militare și
așa se explică de ce în imobilele de unde s-a tras și acum se văd urme de gloanțe. Nenumărate
2.
gloanțe au intrat în zidurile clădirilor și au rămas la etajele 8, 9, 10 ale blocurilor1
Diversiunea teroristă din 22 decembrie nu s-a limitat la unitățile militare, ci s-a

declanșat și asupra altor zone și clădiri din Craiova. Spre exemplu, îndreptându-se
spre zona centrală a orașului în acea seară, civilul Marius Valentin Mitrache3 a auzit
focuri de armă trase de la ferestrele unui imobil aflat în vecinătatea Casei Căsătoriilor4.
A mai observat „2-3 TAB-uri care au înconjurat clădirea”, iar militarii au reținut trei
bărbați cu vârste „între 25 și 30 de ani, înalți, constituție atletică, îmbrăcați în haine
civile de culoare închisă [...]. Aceștia au fost urcați într-un TAB și nu știu ce s-a
întâmplat cu ei”5.
1. Andrei Ursu, Roland Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,

subcapitolul „O redutabilă forță militară conspirată. Arsenalul Securității conform documentelor
găsite recent la CNSAS”.
3. în dimineața zilei 24 decembrie, Marius Valentin Mitrache a fost rănit în mâna și piciorul stângi
în timp ce se afla în cartierul Valea Roșie, în zona Școlii nr. 29, de lângă Complexul Comercial
„Dacia”, situat vizavi de cazarma UM 01047. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 13, f. 10.
4. Focuri de armă de tip terorist în zona Casei Căsătoriilor au fost semnalate de mai mulți martori.
Au fost confirmate și în timpul episodului în care a fost rănit Radu Ionică pe 23 decembrie,
eveniment descris în secțiunea următoare.
5. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 13, f. 12.
w LUPTA DE REZISTENȚA IN ALTE ORAȘE
23 decembrie
Terorist prins și eliberat de trupe de Securitate

în combinezoane negre
Pe 23 decembrie au mai fost prinși și alți teroriști. Cpt. Mirea descrie un astfel de episod
„Un grup de revoluționari au venit cu un terorist [...] un tânăr până în 30 de ani [... |
Tipul vorbea românește. Ce am observat, și asta m-a derutat: o armă pe care o arătau
revoluționarii că ar fi găsit-o asupra [lui] care nu era în dotarea Armatei [...]. Arma pc
care o vedeam era o armă de calibru mai mic, sub șase, un gen Beretta. [Tipul] era deja
negru de lovituri și l-au băgat în arestul unității”1.
Arma de tip Beretta se afla în arsenalul Securității.
loo. “ Bewtta 7,65 ” 1

lol. " mm Botina - RG 13 PTB 54 if
oa 2 i
lfl2. ” csl.g^S m * tek ” a
1®3* ” asl.5,6 mtn BlgWtand.ojed ” 1
lo4. n ael.6 mm I'lobnlaijja Rota RG 3
PJB 33 " 1
loS- ” oal.6,35 ma Q2 * 2
166« w md.Sa ” 2o
lo7» Pujgaa tir aex conrpximat cal.22 BSA Merlin ” 1
100« BasM ta allo« 6M«12 to
W 58 I " 1
lo9, " " " 16 ¡an
Continental “ 1
110. " * OU gloat AKAR MERCUR “ 1
111*pistol asl.7,65 mas nd.»74 d« axSiiaitiiu ” Q
112« n oaL-5,6mm (IMPS ” 2
113* Mstol-’fflltraliajjS ou pat l«nm MH aeevionat “ 2
114. " oal.7,62 nd.*63 cu pat
sabatabll-aedtionat w 2
Pistol Beretta și alte arme de calibru mai mic (4 mm, 5,6 mm, 6 mm, 6,35 mm)
cu pat rabatabil, din unități și direcții ale Securității: UM 0107 (parte din Centrala de Informații
Externe a Securității), UM 0770 (Unitate a Securității din „Sectorul special”), UM 0201,
UM 0672 (Filaj), UM 0625 (Direcția a IlI-a Contraspionaj)
Sursă: ACNSAS, fond neoperativ 2328, voi. 6, f. 5v
Caracteristicile teroristului descris mai sus s-au regăsit și la alți trăgători prinși sau
împușcați în alte orașe, în situații similare: deseori în combinezoane negre, cu arme
scurte cu pat rabatabil și de calibru redus. Apartenența teroristului la rețeaua de luptă
de rezistență pregătită de Securitate este susținută atât de armamentul găsit asupra sa,
cât și de modul cum a fost eliberat:
După ce l-au ținut câteva ore a venit un ARO blindat [cu] un echipaj de 5 cadre militare USLA,
îmbrăcați în combinezoane negre, din cadrul unității de la Securitatea cu trupe. [...] Erau înannați
cu pistoale-mitralieră cu țeavă scurtă și cu pat rabatabil. [...] Trei au intrat în unitate, doi au rămas
acolo la automobilul respectiv pentru a prelua prizonierul. Eu am intrat într-o discuție cu cei care
au rămas la ABI; erau în apropiere de punctul de control. I-am întrebat de ce au venit și de ce îl
preiau. Mi-au dat de înțeles că au venit la ordinele șefilor, inclusiv ale comandantului Roșu. Deci
l-au preluat pe prizonier și au plecat cu el [...] motivând: „Avem posibilitatea să-i anchetăm.

Suntem în legătură cu procurorii civili și militari”. Și așa era Propriu-zis procuratura nu era
a apărării; era într-o legătură cu cei de la Ministerul de Interne1.
Armele cu țeavă scurtă și cu pat rabatabil din posesia luptătorilor USLA observate
de interlocutorul nostru (arme care nu se aflau în dotarea Armatei române în acea vreme)
sunt confirmate în documentele de la CNSAS (inclusiv cel prezentat mai sus).
Pe de altă parte, legătura de subordonare a procurorilor militari și civili față de
Securitatea ceaușistă la care se referă Mirea a fost bine documentată12, constituind unul
dintre pilonii acoperirii, timp de decenii, a majorității crimelor de la Revoluție3.
în timpul zilei de 23 decembrie nu s-a mai tras asupra unității 01047 din Craiova.
Conform strategiei luptei de rezistență (reamintită și în „sfaturile” din Scânteia tineretului),
trăgătorii din rețea urmau să acționeze mai mult noaptea. Și într-adevăr, seara au început
să tragă din nou: „Se vedea clar că se trage de la blocurile cu zece nivele; și nu de
oriunde, ci de pe poziții favorabile de la etajul 8, 9, 10 și de pe bloc, după care schimbau
pozițiile. Așa au fost tragerile toată noaptea, iar militarii care aveau în observare au
răspuns cu foc automat, masiv, asupra trăgătorilor care făceau diversiunea din blocuri”4.
Relatarea cpt. Mirea este coroborată de cartea citată anterior:
în noaptea de 23/24.12.1989 s-a tras din nou asupra unităților militare din Calea Caracalului, în
mod deosebit din direcția sud-est. Printr-un foc susținut de arme automate, înjurai orelor 2 noaptea,
elemente diversioniste au reușit să incendieze depozitul de carburanți și lubrifianți al UM 01047.
în aceste împrejurări au fost împușcați mortal soldații Milorad Giuchici, Damian Sergiu Soneriu,
Mircea Huia și au fost răniți soldații Dumitru Stanciu, Andrei Biță, Gheorghe Tatulici5.
Focurile și-au atins scopul inițial. Chiar și când nu au ucis și nu au rănit, loviturile
aveau impact psihologic. Un proiectil a atins razant casca unui militar din dispozitiv:
„Focul a produs o sperietură zdravănă militarului pentru că ulterior au fost semne
fiziologice [...]. Lovitura respectivă și-a făcut efectul”6.

2. Andrei Ursu, Roland Thomasson, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., capitolul „Ștergerea
urmelor și acoperirea crimelor”.
3. în baza formării sale de militar, Costinel Mirea este de părere că, din punctul de vedere al
procurorilor militari, „misiunile de luptă ale forțelor implicate atât în represiunea de până pe 22,
cât și în acțiunile de luptă de după 22 au fost ordonate, deci «legale». Aceasta înseamnă că și
rezistența pregătită încă din 18 decembrie (prin «sfaturile» din Scânteia tineretului) și executată
începând din 22 au fost și acestea, pentru procurorii militari, misiuni ordonate și «legale». în
consecință, nu le condamnau. Mai mult, le acopereau. Pentru ei, cei din rezistență erau o altă
formațiune militară românească, care își făcea datoria”. Intuiția cpt. Mirea este confirmată, printre
altele, de acțiunile procurorului militar șef Gheorghe Diaconescu la Timișoara (care a dispus
neînceperea autopsierii cadavrelor timișorenilor uciși și ulterior a fost de acord cu incinerarea
acestora în cadrai operațiunii „Trandafirul”) și de declarația col. Ghergulescu (adjunctul șefului
DIA): „în acele zile, totuși, au fost trăgători foarte buni și eficienți [...]. Erau persoane implicate
ca și noi pentru «menținerea ordinii». Dar derularea evenimentelor făcuse ca ele să fie de altă
parte a baricadei. Si ele acționau tot pe baza unui ordin, a unui plan”. Răzvan Belciuganu,
„Teroriștii au ieșit din haos”, Jurnalul național, 29.11.2004, https://jurnalul.ro/special-jumalul/
teroristii-au-iesit-din-haos-55843.html, accesat pe 30.05.2022.
4. Ibidem.
In acele momente era greu de înțeles cum aveau trăgătorii atâta precizie în întuneric
„Ulterior după ce am pățit ce am pățit, am făcut legătura: de fapt ei vedeau foarte bine,
având o aparatură bună de observare”1.
Cazul Radu Ionică. Victimă a focului executat de un ofițer

de Securitate, în deplină cunoștință de cauză
In ziua de 22 decembrie, printre zvonurile specifice componentei psihologice a „luptei
de rezistență”, la Craiova s-a primit informația că ar fi fost minat Consiliul Județean
(CJ) Dolj. Radu Ionică, căpitan genist - ofițer activ la UM 01748 - a primit ordin dc
la comandantul unității, mr. loan Prodan, să se deplaseze împreună cu o echipă la CJ
pentru „deminarea” clădirii. Deși rezultatul a fost negativ, iar zvonurile s-au dovedit a
fi false, Radu Ionică a rămas în incintă până a doua zi, pe 23 decembrie, când în jurul
orei 15:30 gen. Roșu i-a ordonat să se îndrepte către Casa Studenților pentru că asupra
acelei clădiri „se trage” și obiectivul trebuie apărat12. Din declarația lui Radu Ionică din
29 decembrie 1989, aflăm că acesta a intrat „în dispozitiv de luptă la Casa Studenților
deoarece din zona Bisericii Adventiștilor și din casa vecină cu ea pe aceeași parte în
direcția de mers spre grupul de pompieri” au fost sesizări că „elemente teroriste au
deschis foc asupra cetățenilor”3.
Inițial, împreună cu Radu Ionică au participat la acțiune șase militari din subordine.
Ajunși pe acoperișul Casei Studenților, au descoperit că acolo se aflau încă doi militari,
„care trăgeau asupra unei clădiri aflată în apropierea locului unde se oficiază căsătoriile”,
în acest context, Radu Ionică și echipa sa au aflat că „un grup de persoane trăgeau spre
unitatea de pompieri și Casa Studenților”4. „Eu am ocupat dispozitiv de tragere pe
clădirea Casei Studenților orientat cu fața spre casa vecină cu Biserica Adventistă, unde
în podul clădirii am observat că de la ferestrele acestuia se trăgea”, declara Radu Ionică5.
Pe lângă direcția de tragere, ofițerul a identificat și semnalmentele teroristului: „Am
văzut un bărbat cu mustață și părul cărunt care trăgea spre noi”6, motiv pentru care a
dat ordin militarilor care îl însoțeau „să deschidă foc în direcția indicată”. Un detaliu
semnificativ este că Radu Ionică, cadru militar cu experiență, considera că „zgomotul
produs la declanșarea focului demonstra că se trăgea cu un armament special, mult
diferit de cel pe care îl avea în dotare Armata”7.
Radu Ionică menționează că a plecat spre Casa Studenților împreună cu comandantul
Securității8, George Velicu, care „a știut că are loc o misiunea a militarilor pe bloc”. El
1. Ibidem.
2. Arhiva IRRD, Interviu cu Radu Ionică realizat de Andrei Ursu.
3. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 507/1990, declarație din 29.12.1989, f. 9.
4. Ibidem, declarație din 24.01.1990, f. 4.
5. Ibidem, declarație din 29.12.1989, f. 9v.
6. Ibidem, f. 9.
8. La ordinul gen. Roșu, Ionică a mers împreună cu Velicu, comandantul trupelor de Securitate, în
acea zonă. Lui Velicu i-a dat ordin să-și organizeze trupele de Securitate, iar lui Ionică să verifice
din ce unghi se trage, de unde și cine trage. A se vedea interviul cu Radu Ionică realizat în februarie
2020 de Andrei Ursu, arhiva IRRD.
n mai relatat că „la un moment dat s-a apropiat de Casa Studenților un automobil blindat,
probabil din dotarea trupelor de Securitate din interiorul căruia am fost întrebați dacă
suntem de la Armată. Am răspuns afirmativ, mai precis că sunt ofițer de armată. Cei
clin transportor au făcut apel prin portavoce spre cei care trăgeau asupra noastră să se
predea, moment în care focurile s-au intensificat, trăgându-se asupra noastră din mai
multe direcții”1. Victima declarase același lucru și pe 29 decembrie 1989, când evenimentele
erau proaspete în memoria sa: „Au intervenit și ABI-uri ale Inspectoratului Județean
Dolj al MI care prin intermediul stației ADA au somat să se predea” pe cei din podul
casei de unde proveneau focurile de armă, vecină cu Biserica Adventistă1 2.
Mărturiile lui Ionică relevă că ofițerii trupelor de Securitate au știut dinainte despre
misiunea de cercetare a militarilor de la UM 01748 în Casa Studenților. Mai mult,
cadrele MI au identificat locațiile de unde trăgeau teroriștii: zona Bisericii Adventiștilor,
casa vecină acesteia și Casa Căsătoriilor. Cu toate acestea, niciun document sau mărturie
din Dosarul Revoluției nu atestă că ofițerii de Securitate ar fi sprijinit cadrele din
Armată să-i identifice și să-i anihileze pe trăgători, în speță să facă front comun
împotriva lor. Lucrurile au fost în fapt contrare, după cum vom arăta în continuare.
în timpul operațiunii, militarii l-au atenționat pe Radu Ionică, aflat în poziție
culcat, că a început să se tragă și din spatele său, din clădirea unei unități de Securitate
situată la o distanță de aproximativ 200 m, moment în care a fost împușcat în cap.
Din cauza focurilor intense care au continuat, nu a putut fi transportat imediat3.
Figura 3. Zona unde a fost împușcat Radu Ionică: 1. Focuri de tip terorist din podul Casei
Căsătoriilor (sediul din 1989); 2. Focuri de tip terorist din podul Bisericii Adventiste; 3. Militari
răspund cu foc spre Casa Căsătoriilor; 4. Militarii răspund cu foc spre Biserica Adventistă;
5. Ofițerii de Securitate au cunoștință de focurile teroriste („dușmănoase”) de pe Casa Căsătoriil
și au linie de tragere spre aceasta (săgeata punctată). Ei mai observă că Radu Ionică, aflat pe Ca
Studenților, trage asupra teroriștilor de pe Casa Căsătoriilor (3). Și totuși, ofițerii de Securitate ti
asupra lui Radu Ionică (săgeata continuă).
Sursă: Schiță realizată de autori

2. Ibidem, declarație din 29.12.1989, f. 9v.
Din declarația lui Radu Ionică de la începutul anului 1990 rezultă că un subaltern
l-a avertizat că se execută foc asupra sa și din spatele său, adică dinspre unitatea do
trupe de Securitate. Faptul că în acel moment a întors capul i-a salvat viața: „Când am
întors capul, am fost împușcat în regiunea cefei. Glonțul care m-a lovit a străpuns casen
militară după care a trecut prin țesuturile din zona cefei”1. Momentul rănirii este și mul
clar explicat în cadrul interviului: „în momentul când s-a tras asupra mea, soldatul mi a
zis «vă împușcă pe la spate», eu am rotit capul să văd cine mă strigă, casca a rămas pe
trăgător [și] capul rotindu-se, glonțul [...] a ricoșat și mi-a spart craniul... [dar] nu ¡1
intrat în cutia craniană”1 2.
Focurile au continuat în direcția lui Radu Ionică și după ce a fost rănit. Transportarea
la spital a fost posibilă abia după 45 de minute. în urma unei intervenții chirurgicale,
„au fost extrase corpuri metalice provenite din cască și cămașa glonțului”. La câteva
zile i s-a extras o altă schijă metalică și prin radiografie s-a stabilit că încă două schije
se aflau în corp, una în zona occipitală, iar alta în regiunea pectorală3.
în concluziile raportului medico-legal4 se menționează că „leziunile de violență"
prin împușcare s-au produs „din spate în poziția culcată pe abdomen a victimei și în afara
factorilor suplimentari ai împușcării”. Procurorul Alexandru Ion stabilește că „ofițerul 11
fost rănit de un glonț, provenind de la un cartuș, tras din incinta UM 05608, situată In
cca 150 m de Casa Studenților, activitatea pv [părții vătămate, n.n.] părând suspectii
grupului militar din cadrul acelei unități care a deschis foc în direcția sa”5. Este important
de menționat că în 1989, UM 05608, astăzi de Jandarmi, se numea UM 0654 și era o
unitate a Comandamentului trupelor de Securitate. Este cel puțin straniu faptul că magis
tratul militar folosește numele nou (al unității de jandarmi) în loc de numele sub caic
funcționa unitatea la data comiterii faptei. Mai suspect este însă că procurorul evită cu
totul să menționeze tipul unității respective (faptul că era vorba de o unitate de Securitate),
lăsând astfel cititorul neatent să creadă că este vorba de o altă unitate militară, inducând
și pe această cale ideea că militarii „s-au împușcat între ei”.
La sfârșitul lunii ianuarie 1990, Radu Ionică a revenit la locul în care a fost rănit,
formându-și „convingerea că gloanțele trase asupra noastră au venit din direcția clădirii
trupelor de Securitate”6.
Sergiu Rațiu, unul dintre soldații care l-au însoțit pe Radu Ionică în misiune, confirmă
ordinul telefonic din partea gen. Roșu, care le-a cerut să meargă și să apere Casa
Studenților:
Eu l-am însoțit pe ofițer la Casa Studenților, ne-au urcat împreună pe acoperișul clădirii. Ajunși
acolo, a început să se tragă dinspre Casa de Cununii. La scurt timp după urcarea noastră pe
acoperișul clădirii, cpt. Radu Ionică a fost rănit la cap. Nu știu din ce direcție a fost rănit ofițerul,
pentru că se trăgea din mai multe direcții: din biserica aflată în apropiere, din Casa Cununiilor,
din sediul Securității [subl. n.]. în toate aceste clădiri se aflau persoane care trăgeau înspre noi7.

2. Arhiva IRRD, Interviu cu Radu Ionică realizat de Andrei Ursu.
4. Ibidem, Raport de expertiză medico-legală, f. 18.
5. Dosarul Revoluției, Craiova, vol. 11, f. 5; Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 507/1990, if. 19-20.
7. Ibidem, declarație Sergiu Rațiu, 27.01.1990, f. 5.
într-o notă explicativă din 29 decembrie 1989, Rațiu precizează că, în momentul în
care a fost rănit Radu Ionică, „noi eram dispuși în lateral în stânga și în dreapta dânsului,
iar în apropierea noastră nu s-au mai aflat alți militari”’.
De cealaltă parte, avem declarațiile cpt. Georgică Voicilă și It.-col. Matei lulică,
ofițeri de Securitate din fosta UM 0654. Georgică Voicilă mărturisește că în ziua de
23 decembrie, în jurul orelor 14:30-15:00, chemat fiind de superiorul său, It.-col. Matei
lulică, a mers cu o pușcă semiautomată cu lunetă la comandantul unității și a „ieșit pe
balconul unde se aflau comandantul unității, col. Velicu, și alte două cadre, inclusiv
It.-col. Matei lulică”12.
Mai detaliată este declarația lt.-col. Matei lulică. Din descrierea faptelor rezultă
destul de clar că se face referire la incidentul în care a fost împușcat Radu Ionică și, în
același timp, că e vorba de o încercare de mascare a unei crime:
în ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orelor 13:00, în timp ce lucram în birou, situat la etajul
clădirii comandantului, am auzit focuri de armă în preajma cazărmii. După câteva minute, pe cele
două balcoane ale comandamentului au sosit plt. Nițu Sorin și plt. Bonacina Nicolae înarmați cu
pistoale-mitralieră. Menționez că unul din balcoane este la fereastra biroului meu și plt. Bonacina
Nicolae care a ocupat poziție de tragere în acel balcon m-a informat pe scurt asupra situației în
sensul că în Casa Căsătoriilor s-au ascuns elemente dușmănoase [subl. n.], iar pe Casa Studenților
se află doi indivizi înarmați care execută foc de armă3.
Matei lulică declară că a ieșit pe balcon, iar plt. Nițu i-a arătat pe Casa Studenților
„un individ” pe care l-a „reperat după fumul care ieșea de la gura țevii, tocmai în
momentul acela individul executândfoc către Casa Căsătoriilor [subl. n.]. Am raportat
comandantului unității col. Velicu George situația și că este nevoie de un lunetist. Dânsul
a aprobat să vină ca lunetist cpt. Voicilă Georgică. A venit pe balcon și comandantul”4.
Momentul consemnat în declarație de Voicilă este în jurul orelor 14:30-15:00. în a doua
parte a declarației sale, lulică Matei arată că
la sosirea cpt. Voicilă i-am luat pistolul-mitralieră, el fiind înarmat cu pușca cu lunetă. I-am arătat
și comandantului locul unde se afla individul, reperându-1 din nou după fumul de la gura țevii,
împreună cu comandantul unității și cu cpt. Voicilă, am tras câteva serii de gloanțe spre acoperișul
Casei Studenților [subl. n.], reușind să-l determinăm pe individul de acolo să nu mai tragă timp
de 30 de minute [...]. Individul a reapărut și a tras din nou mai multe serii spre Casa Căsătoriilor,
iar apoi, probabil determinat de faptul că este în atenția noastră, și-a schimbat locul în capătul de
sud al clădirii unde am executat foc din nou asupra lui [subl. n.]5.
De aici rezultă că „individul” de pe acoperișul Casei Studenților nu putea fi decât

Radu Ionică, ofițerul care trăgea în „dușmanul” de pe Casa Căsătoriilor. Iar acest fapt
era cunoscut de lulică Matei: „Precizez că eu am văzut pe Casa Căsătoriilor doar un
individ, reperat așa cum am arătat mai sus după fumul de la gura țevii. Se vedea numai
1. Ibidem, declarație Sergiu Rațiu, 29.12.1989, f. 7

2. Ibidem, declarație cpt. Georgică Voicilă, ff. 14-15.
3. Ibidem, declarație cpt. lulică Matei, ff. 12-13.
4. Ibidem.
5. Ibidem.
capul care apărea ca un punct negru și puțin de tot partea superioară a umerilor. Restul
corpului era mascat de pereții clădirii”1.
Matei lulică precizează și că asupra Comandamentului (trupelor de Securitate) „nu
s-a tras de pe Casa Studenților”. în jurul orei 14:00, tot el surprinde episodul în ciur
din zona respectivă s-a auzit printr-o portavoce „să nu mai tragem pentru că urcă cineva
pe clădire”. Un al treilea element semnificativ este că însuși comandantul unității do
Securitate, col. Velicu, știa că o echipă de militari era pe acoperișul Casei Studențiloi
Din toate aceste fapte și din propriile lor declarații, rezultă că ofițerii de Securitate știau
din mai multe surse (victima Radu Ionică, trupele MI din ABI-uri care i-au somat prin
megafon pe teroriștii din Casa Căsătoriilor să se predea, propriile observații) că:
1. în podul Casei Căsătoriilor se aflau teroriști (pe care în propriile declarații i-au numii
„elemente dușmănoase”) care trăgeau către Casa Studenților.
2. Pe Casa Studenților se aflau militari care răspundeau cu foc asupra teroriștilor de
pe Casa Căsătoriilor.
Rezoluția procurorului că ofițerii de Securitate au tras din eroare asupra lui Radu
Ionică nu se susține.
Din documentele identificate și prezentate în acest caz, inclusiv cele ale procurorilor
militari, reiese că Radu Ionică este fără îndoială victima unui foc executat în deplină
cunoștință de cauză. El a fost împușcat în timp ce apăra Casa Studenților împotriva
unui atac terorist din clădirile din jur. Inițierea acelor focuri, zgomotul produs de armele
atacatorilor, identificarea și descrierea unui terorist, toate demonstrează acest fapt.
Rezultă că ofițerii din unitatea de Securitate 0654 Craiova (parte din Securitatea
rămasă „la vedere”) au avut un joc dublu (sau „la două capete”) în decembrie 1989,
folosind și tactica numită false flag (steag fals)1 2: pe de o parte, au lăsat impresia că
încearcă să ajute Armata în misiunea de anihilare a teroriștilor („somându-i” pe aceștia
din urmă folosind portavocea). Pe de altă parte, i-au sprijinit, trăgând asupra militarilor.
Faptul că aceștia au fost acoperiți prin foc de ofițerii din UM 0654 a trupelor de
Securitate stabilește o complicitate între cele două formațiuni.
Episodul rănirii lui Radu Ionică mai relevă faptul că un grup de teroriști, considerați
ca atare chiar de ofițerii de Securitate („elemente dușmănoase”), au executat foc asupra
unui obiectiv civil (Casa Studenților) cu bună știință, generând panică și „pierderi
umane” militarilor care apărau Revoluția. Tipul de armament folosit de teroriști („arma
ment special, care nu se afla în dotarea Armatei”, locul de unde se trăgea - turla de
biserică, podul și terasa unor clădiri centrale) și, desigur, direcția focului (către o patrulă
a MApN) denotă caracteristicile „luptei de rezistență” a Securității.
Pe de altă parte, ca și cazul lui Costinel Mirea, procurorii militari, având la dispoziție
faptele care implică intenția criminală ce ar fi trebuit să ducă la încadrarea juridică în
rândul infracțiunilor contra umanității, au ales să-i protejeze pe ofițerii de Securitate.
1. Ibidem, f. 13.
2. Acest mod de luptă și felul cum a fost aplicat în timpul contrarevoluției din decembrie 1989 sunt
explicate în studiul introductiv al acestui volum. Exemple similare de „sprijinire” a „rezistenților”
de către grupări ale Securității rămase „în spatele frontului” se găsesc și în studiul lui Adrian-Claudiu
Stoica din acest volum, „Lupta de rezistență a Securității în zona Televiziunii Române”.
în volumele Dosarului Revoluției privitoare la Craiova consultate nu am găsit vreun

indiciu că procurorii militari au căutat să elucideze identitatea și mobilul trăgătorilor
din turla Biserici Adventiste, din clădirea de lângă aceasta și de pe Casa Căsătoriilor,
deși aceștia au fost reperați în acțiune ca „elemente dușmănoase” atât de militarii MApN
i civili, cât și de ofițerii de Securitate.
în final, o remarcă importantă asupra „metodicii” mușamalizării cazului de către
magistratul militar: probele prezentate mai sus legate de cazul rănirii la cap a ofițerului
Radu Ionică nu provin din Dosarul 507/P/l 990 al Revoluției, pe care victima l-a obținut
dc la Procuratura Militară Craiova și pe care, în căutarea dreptății, ni l-a pus la dispoziție.
Majoritatea probelor din 507/P/l990 nu se regăsesc în Dosarul Revoluției, unde se află
rezoluția de NUP (neînceperea urmăririi penale) emisă de procurorul de caz, Alexandru
Ion (ajuns ulterior general magistrat la SPM). în Dosarul Revoluției găsim, ca și în
cazul altor sute de dosare, mențiunea că 507/P/l990 a fost „restituit pentru arhivare la
Procuratura Militară Craiova”, întrucât „nu face obiectul cercetării de față”1.
Cazul Iulian Varzare. Rănit în propria unitate militară

de un glonț venit dinspre o unitate a Securității
Printre victimele din 23 decembrie s-a numărat și Varzare Iulian Vasile, în acea vreme
soldat în cadrul UM 01043 Craiova. Din dosarul său, cu nr. 460/P/1990, nu se aflau
decât câteva file în Dosarul Revoluției. Printre acestea se afla și Rezoluția procurorului
militar mr. magistrat Dorn Filimon de la Parchetul Militar Craiova din data de 31.12.1997,
în care se consemnează că soldatul Varzare a fost rănit prin împușcare „în noaptea de
22 spre 23 decembrie 1989, între orele 3:00 și 4:00”12. în rezoluție s-a dispus neînceperea
urmăririi penale, întrucât „împușcarea victimei s-a făcut fără intenție și din eroare”, „în
condițiile în care în momentul schimbului de focuri trăgătorii militari erau convinși că
erau atacați de forțe teroriste”. Procurorul Filimon mai considera că, „în raport cu
concluziile actului medico-legal, în raport cu topografia zonei și în raport cu poziția
victimei”, „probele” indică, „ca posibil loc de stație pentru trăgători, pavilionul sălilor
de specialitate ale UM 01081, unitate amplasată în aceeași incintă cu UM 01043
Craiova”3. Implicația acestei rezoluții este că soldatul Varzare a fost lovit de un glonț
al colegilor lui din MApN de la unitatea vecină, care ar fi tras „din eroare” asupra sa.
însă conform probelor din dosar și mărturiei victimei, împușcarea lui Iulian Varzare
s-a produs la o cu totul altă oră, în alte condiții și din altă direcție. Astfel, fostul militar
își amintește cu claritate că a fost rănit în seara zilei de 23 decembrie, între 18:30 și
19:00. Același lucru rezultă și din documentele medicale pe care ni le-a pus la dispoziție.
1. Din studiul Dosarului Revoluției, speța Craiova, au rezultat 148 de cazuri de dosare „restituite
pentru arhivare”: 27 de cazuri pentru că „nu fac obiectul unei plângeri în fața judecătorului” și
121 de cazuri care „nu fac obiectul dosarului nr. 97/P/1990”. Amintim că 97/P/1990 a fost numărul
dat inițial Dosarului Revoluției. Aceste cazuri însă privesc victime ucise sau rănite la Revoluție
în Craiova. Ascunderea lor sub pretextele că nu ar face parte din Dosarul Revoluției sau că nu fac
obiectul unei plângeri apare ca o formă de mușamalizare și favorizare a infractorului.
3. Ibidem, voi. 12, f. 1.
Spre exemplu, „Epicriza” specifică „seara zilei de 23.XII.1989, în timpul lupteloi । n

teroriștii”:
........................................ ""
EfICKIZA
¿06-A* <-‘0^7îv/ 'e4 e&t/cvj.
-e^y/'i-'A^¿¿¿¿^wwtwcwt ds«. A'jafF
'^■(¿/y- ¿»¿j % '¿fâ. ‘
Documentul medical „Epicriza” aparținând lui Iulian Varzare, care arată că victima
a fost împușcată în seara zilei de 23.12.1989
Sursă: document pus la dispoziția autorilor de victimă, din arhiva sa personală
în sprijinul opiniei sale, procurorul Filimonface referire la „certificatul medico-legal"

și mărturiile altor soldați. Autorii acestui studiu nu au identificat certificatul medicol-legal
respectiv și nici mărturiile invocate în Dosarul Revoluției1.
Fapt cel puțin la fel" de suspect, procurorul nu menționează efectuarea vreunei
expertize balistice sau o reconstituire criminalistică însoțită de vreo planșă fotografică,
metode ce ar fi putut stabili cu mai multă precizie direcția glonțului care l-a rănit pe
Iulian Varzare. în aceste condiții, mărturiile victimei și ale colegilor săi devin cu atât
mai importante.
Or, Iulian Varzare spune altceva decât procurorul despre focurile de armă cărora le-a
căzut în final victimă. Ca și alte unități militare din cartierul Valea Roșie din Craiova,
unitatea sa a fost atacată încă din seara de 22 decembrie12. Astfel, în jurul orei 18:00,
s-au auzit primele focuri de armă din blocurile aflate lângă unitate, trăgându-se asupra noastră,
drept pentru care am început să ripostăm. Am stat în dispozitiv până spre zori [...]. Pe 23 .XII. 1989,
dimineața, am fost dispuși din nou în posturi; locul meu se afla la cca 2-3 metri de poarta principală
a unității. Când s-a întunecat, a început din nou să se tragă asupra noastră. în jurul orelor 19:00
1. Din Dosarul Revoluției rezultă că aceste documente sunt „arhivate” împreună cu restul dosarului
406/P/1990 la Procuratura Militară Craiova, așa cum s-a făcut și în cazul dosarelor lui Costinel
Mirea și Radu Ionică. La sfârșitul anului 2021, Iulian Varzare și-a cerut dreptul să-și vadă acest
dosar. Până în momentul publicării acestui studiu (iulie 2022), Procuratura Militară Craiova nu a
dat vreun răspuns.
2. Costinel Venus Mirea, Vă mulțumim pentru libertate! 1989-2019, Alma, Craiova, 2019, p. 72.
(cu aproximație) am fost împușcat. Colegii din apropierea mea m-au văzut și m-au transportat la
infirmeria unității și apoi la Spitalul Militar Craiova1.
Conform mărturiei lui Iulian Varzare, focurile „se declanșau în timpul nopții”. în
momentul când a fost lovit, poziția sa era culcat, cu fața peste bordura de beton de circa
10 cm de la intrarea în unitatea sa, iar atacul a venit „din spate”. Victima a reconstituit
la fața locului momentul respectiv și într-o înregistrare video a clarificat faptul că în
1989 exista „un culoar liber de tragere” de la clădirile unității de Securitate aflate în
apropiere de unitate sa („peste calea ferată”) către poziția în care se afla și că de acolo
probabil s-a tras asupra lui12. Topografia locului (demonstrată și în secvența video
realizată de victimă) arată că singurele clădiri aflate la o înălțime suficientă pentru a
oferi un unghi de tragere „din spatele” victimei sunt „postul de pază înălțat” din incinta
unității de trupe de Securitate și o altă clădire din incinta unității de trupe de Securitate,
fapt confirmat în interviu de victimă.
Iulian Varzare confirmă și că la un moment dat s-a tras asupra dispozitivului de
apărare a UM 01043 „de pe hala uzinei Electroputere”. Faptul i-a fost confirmat întrucât
un maior din apropierea sa a cerut la un moment dat o PSL (pușcă specială cu lunetă)
întrucât se trăgea „de la Electroputere”3. Se poate deduce de aici, ținând cont de distanța
evaluată de ofițerul respectiv, că atacatorii aveau și ei astfel de arme cu lunetă. Mai
mult, ținând cont de precizia focului acestora pe timp de noapte, putem aprecia că
aceștia posedau, ca și în alte cazuri, dispozitive de ochire pe timp de noapte.
De altfel, chiar procurorul consemnează aserțiunea martorilor care au declarat că
„asupra unității s-a deschis foc dinspre uzina Electroputere ”, însă cu precizarea „probabil
de civili din Gărzile Patriotice”4. în Dosarul Revoluției nu există vreo tentativă a
procurorilor să afle cine au fost acei „probabili civili din Gărzile Patriotice”, din ce
motiv și la comanda cui ar fi început să tragă, din senin, asupra unei unității militare.
Din nicio mărturie sau investigație a procurorilor nu rezultă că la Electroputere ar
fi existat în acea seară vreo patrulă militară sau de Gărzi Patriotice aflate în misiune și
cu atât mai puțin că aceștia ar fi declanșat foc asupra UM 01043. Ar fi și nefiresc, ținând
cont că nimeni în acea perioadă nu ar fi putut crede că în unitățile MApN se aflau
teroriști; și anume nu ascunși, ci la vedere, în dispozitivele de apărare ale respectivelor
unități.
Ținând cont de probele prezentate mai sus, putem concluziona cu destulă certitudine
că în seara de 23 decembrie luptători din „rezistență” au „început din nou” să tragă
asupra UM 01043. Ca și focurile asupra altor unități din zona și din întreaga țară,
conform planurilor Securității, scopul a fost de a crea panică și „neîncredere” în
„inamic”, respectiv de a ține Armata blocată în cazărmi și a-i produce „pierderi umane
și de muniție”5. Analiza mărturiilor și topografiei locului duce la concluzia că în acest
1. Ibidem, p. 86.
2. Arhiva IRRD, Interviu cu Iulian Varzare, martie 2022.
3. Ibidem.
5. A se vedea planurile luptei de rezistență în Alexandru Tudor, Nicolae Catană, „Lupta de rezistență
în cadrul războiului de apărare...”, pp. 29-30.
caz trăgătorii au fost plasați pe hala uzinei Electroputere și pe cele două clădiri mm
înalte din unitatea de trupe de Securitate și din acea unitate a pornit și glonțul care I n
rănit pe Iulian Varzare.
în cadrul Spitalului de Urgență nr. 1 Craiova s-a aflat o asistentă medicală pe nuiiu
Cornelia care l-a îngrijit pe Iulian Varzare și care ulterior i-a devenit soție. înlr o
mărturie înregistrată, asistenta, dincolo de șocul resimțit în acele zile cu privire In
cazurile cu plăgi împușcate care veneau pe secție, a relatat și despre aducerea a doi
teroriști. Primul dintre aceștia „părea arab” și a ajuns mort la spital. Cel de-al doilea n
fost adus viu; în spiritul jurământului lui Hipocrate, asistenta i-a acordat îngrijiii
medicale. Elementul de interes surprins de asistentă a fost că cei doi suspecți teroriști
nu aveau acte la ei, iar sub combinezoanele negre cu care erau îmbrăcați la momentul
reținerii lor au fost descoperite și alte rânduri de haine, fapt care relevă intenția acest oi n
de a se ascunde sub o altă identitate1.
Cazul lui Atanasie Cîrciumaru. Efectele descoperirii unei case

conspirative: agresiune, traumatisme și mușamalizare
într-una din zilele de 22.12.1989 sau 23.12.198912, Atanasie Cîrciumaru, pe atunci tânîu
revoluționar, a aflat că într-o casă conspirativă a Securității din Craiova3, vizavi de hotelul
Jiu, au fost văzuți oameni scoțând armament și muniții, „persoane suspecte care urmau
să tragă în populație”4. La îndemnul unor civili, printr-un gest pe care îl considerăm nu
mai puțin decât eroic, Cîrciumaru a intrat în curtea acelui imobil aflat pe str. Principatele
1. Arhiva IRRD, Interviu cu Cornelia Varzare.

2. în declarațiile sale din ultimii ani, Cîrciumaru menționează data de 21.12.1989. Aceasta nu poale
fi luată în considerare întrucât evenimentele descrise - inclusiv fraternizarea armatei cu revo
luționarii împotriva cadrelor MI - nu s-a produs în acea zi. Pe de altă parte, data de 22.12.1980
este consemnată în mai multe documente: adresa din 9.08.2004 a PMC în care victimei i se
comunica faptul că la data’de 22.12.1989 a participat la acțiunile revoluționare și a suferit „vătămări
corporale” atestate de raportul medico-legal nr. 3786/A1/11.09.1991; și adeverința din 1990 din
partea Comandantului UM 02540 care dovedește că Atanasie Cîrciumaru a făcut pază la casn
conspirativă între 22 și 28.12.1989 (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, f. 51). Aceeași dată ii
agresiunii, 22.12.1989, este specificată și în adresa procurorului militar șef Craiova din 11.09.1991
(Dosarul Revoluției Craiova, voi. 20, f. 59). Pe de altă parte, data de 23.12.1989 este susținută de
agresor, ofițerul de Securitate Anghelina Ion (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, ff. 81-82).
Deși în multe privințe mărturia sa nu este credibilă, în privința datei ea este coroborată de declaraț in
lui Cîrciumaru din 18.01.1991, că „a doua zi” după întâlnirea de la casa conspirativă „tot ce s-n
găsit acolo a fost ridicat de Armată și dus la unitatea militară” (Dosarul Revoluției, Craiova,
voi. 20, f. 84). Or, conform mai multor documente din dosar, inclusiv adresa comandantului
UM 02540, gen. Ilie, procesul-verbal de ridicare a materialelor de la casa conspirativă a Securității
de către Armată s-a întocmit pe 24.12.1989 (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, f. 58). De aici
rezultă că data lovirii victimei a fost 23.12.1989. Un raport medico-legal din anul 2000 plasează
lovirea lui Cîrciumaru pe 26.12.1989 (Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, f. 35). Această dată
este mai puțin probabilă, dat fiind timpul scurs de la eveniment și faptul că biletul de trimitere
medicală ar fi putut fi ulterior lovirii propriu-zise, respectiv în momentul când victima a resimțit
mai acut urmările agresiunii, după ce și-a terminat misiunea de pază la casa conspirativă.
3. Din declarațiile ofițerului de Securitate Anghelina Ion rezultă că respectivul imobil era sediul
direcției de contraspionaj din Craiova (Direcția a IlI-a a Securității).
4. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, mărturia lui Cîrciumaru Atanasie, ff. 16-20.
CRAIOVA ÎN DECEMBRIE 1989 .... 2/9
Unite la nr. 1, situat pe aceeași stradă cu Căminul Militar. în prealabil, el a mers la

ofițerul de serviciu de la Căminul Militar, plt. Andrei Petre, pentru a-i oferi sprijin și
■i i cere garanții de securitate în caz de pericol. A obținut ajutorul unui soldat trimis în
Ința Căminului și sfatul ca în cazul în care „pățește ceva” să strige „ajutor”1.
După ce a escaladat gardul imobilului, înalt de aproximativ doi metri, Cîrciumaru
>i descoperit o sală cu o arhivă și mai multe camere în care se aflau o garderobă cu
diverse uniforme militare, de la gradul de general până la cel de soldat, dar și salopete
de muncitor1 2, truse de machiaj, bărbi, mustăți, peruci, farduri, acte de identitate false -
buletine și legitimații care conțineau fotografiile aceleiași persoane deghizată în mai
multe feluri și cu nume diferite”3. în interviul pe care ni l-a acordat, victima declara că
iu subsol a descoperit un poligon de tragere și trei ținte din zăpadă artificială ciuruite
dc cartușe4. Auzind zgomote, a ieșit afară și a întâlnit un bărbat de aproximativ 50 de
ani, cu o constituție atletică, păr șaten tuns scurt, îmbrăcat în negru, căruia i-a semnalat
că a descoperit o casă conspirativă. în acel moment, respectivul l-a atacat cu picioarele:
„Primeam lovituri succesive cu piciorul în zona toracelui și a abdomenului”5. Victima
¡Irigând după ajutor, agresorul a fugit, însă a fost prins de soldații care se aflau de
serviciu în zona Căminului Militar, după ce a fost somat să se oprească. în lipsa unor
cătușe, Anghelina Ion a fost legat cu șireturi de bocanci și percheziționat, asupra sa
găsindu-se un pistol și acte de identitate care i-au dezvăluit numele (Anghelina Ion) și
statutul de angajat al Securității Craiova (inspector cu grad de It.-col.). „Pe acesta l-au
luat de acolo, dar nu cunosc unde l-au dus. Ulterior, am participat la două termene de
prelungire a mandatului de arestare [pe numele Iui Anghelina, n.n.], (îmbrăcat în haine
de deținut) la Parchetul Militar Craiova”6, își amintește Cîrciumaru. Militarii care au
venit la fața locului, în frunte cu mr. Ion Preoteasa de la UM 02540, au pus sigiliu
militar pe imobilul conspirativ și s-a efectuat serviciul de pază de către Cîrciumaru
însuși (după ce a primit îngrijiri medicale) până pe data de 26 decembrie. între timp,
pe 24 decembrie, mr. Preoteasa a revenit cu patru camioane de militari și a ridicat toate
bunurile și probele aflate în interiorul clădirii în baza unui proces-verbal încheiat și
semnat de Cîrciumaru și „alte 6 persoane ce treceau pe strada Principatele Unite”7.
în cadrul interviului, Cîrciumaru considera că probele, în speță dosarele descoperite
în imobilul conspirativ, au fost arse, dovada fiind că nu i-au fost furnizate de către
Arhivele Militare unde a solicitat să le consulte.
La peste trei decenii de la Revoluție, lui Cîrciumaru nu i s-a făcut dreptate;
It.-col. Anghelina Ion nu a fost tras la răspundere pentru bătaia violentă la care a supus
victima, a cărei stare de sănătate (suferea de epilepsie) a fost agravată8.
1. Dosarul Revoluției, DJ-GJ-OT, voi. C-D, f. 132.

2. Ibidem.
3. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, mărturia lui Cîrciumaru Atanasie, f. 17.
4. Arhiva IRRD, Interviu Cîrciumaru Atanasie.
5. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, mărturia lui Cîrciumaru Atanasie, f. 18.
6. Dosarul Revoluției, Dosar DJ-GJ-OT, voi. C-D, f. 134.
7. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, mărturia lui Cîrciumaru Atanasie, f. 19. Vezi și declarația
de persoană vătămată a lui Cîrciumaru din Dosarul Revoluției, DJ-GJ-OT, voi. C-D, caz Atanasie
Cîrciumaru, f. 134.
8. Atanasie Cîrciumaru este încadrat în gradul II de invaliditate - rănit în Revoluție. Deși diagnosticul
cu epilepsie din adolescență, legătura de cauzalitate cu traumatismele suferite la Revoluție . t.
în raportul medico-legal din 1991 solicitat de Procuratura Militară e consemnai i n

biletul medical de trimitere din 26 decembrie 1989 e dovada care relevă că, în unim
agresiunii suferite la Revoluție, Cîrciumaru prezintă traumatism cranio-cerebral, trmi
matism hemitorace stâng și traumatism abdominal, epilepsie1. Printre numeroasei«
documente medicale, referatul din 1999 al Măriei Cernătescu (medic primar psihiatrul
consemnează că, încă de la începutul anilor 1990, Cîrciumaru a fost diagnosticat cu
tulburare organică a personalității cauzată de „traumatism și disfuncții cerebrale cu
decompensări psihotice”*12. Un raport de constatare medico-legal din 2000 întocmit dr
medicul specialist legist Claudiu Tolescu confirmă la rândul său că traumatismelefizici
„dobândite” la Revoluție, precum și traumele psihice din timpul evenimentelor din 198')
„au putut agrava boala de care suferea (epilepsie)”3.
De cealaltă parte, din audierea din 21 decembrie 1990 a lui Anghelina Ion rezult ii
că în data de 23 decembrie, când se afla la sediul Inspectoratului Județean Dolj al M1,
a fost anunțat că „au pătruns prin efracție mai mulți tineri” la o casă conspirativă4. Nn
menționează unitatea militară la care s-a apelat să facă verificări, în schimb declară cit
„împreună cu col. dr. Georgescu, cu un camion și 4 militari” au plecat la acel sediu
„pentru a prelua materialele existente”5.
Anghelina confirmă că la fața locului s-a aflat și Cîrciumaru, care împreună cu
ceilalți tineri s-au opus preluării probelor de către cadrele de Securitate. Cîrciumaru n
fost „cel mai recalcitrant, care a adus injurii, inclusiv pe mine m-a înjurat”. Anghelinn
mai recunoaște că Atanasie Cîrciumaru, împreună cu ceilalți tineri, „a ajutat la încărcarea
materialelor” și „a mers cu noi la unitatea” militară unde „zicea că mă predă pe mine
și materialele la Armată”. Anghelina chiar menționează că în acel moment „când eram
la ridicat materialele a mai venit un maior MApN cu 4 militari în termen și un sergcnl
major, dacă rețin bine pe maior îl chema Boroș, care și ei au încărcat materiale iu
camion. Rețin că maiorul a discutat cu numitul Cîrciumaru [...]. După discuție, maiorul
a venit la mine, m-a întrebat cine sunt. I-am spus ca sunt ofițer MI și că nu-i pot spune
acolo toate amănuntele și acest maior mi-a spus că „mă arestează” și a ordonat sergentului
major și unui soldat să mă păzească”. în finalul declarației, Anghelina neagă că l-a lovii
sau insultat pe Cîrciumaru sau vreo altă persoană cu ocazia preluării materialelor, toi
procesul desfășurându-se în prezența militarilor MApN6.
Desigur, în această declarație sunt mai multe contradicții. Nu se justifică de ce
era nevoie de prezența oamenilor de la Securitate pentru ca Armata să preia dovezile
descrise de Cîrciumaru. Nici aserțiunea că Anghelina ar fi solicitat ajutorul Armatei
anterior venirii sale la casa conspirativă nu are sens, atâta vreme cât, până la urmă,
a fost arestat de Armată. Evident, este mai plauzibil că motivul arestării a fost legal
conferită de zecile de rapoarte de constatare medico-legală, bilete de ieșire din spital, referate și
avize medicale care relevă sănătatea precară, accentuată în timp, a victimei.
1. Dosarul Revoluției, DJ-GJ-OT, voi. C-D, caz Atanasie Cîrciumaru, ff. 136-140. Vezi și f. 16.
2. Ibidem, f. 98.
3. Ibidem.
4. Ibidem, f. 134.
5. Ibidem, f. 146.
6. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, ff. 81-82.
de agresarea victimei Cîrciumaru, informațiile că din acel sediu fuseseră scoase arma
ment și muniții, existența poligonului de tragere de la subsol și suspiciunea Armatei că
ofițerii de Securitate erau implicați din acele momente în atacurile teroriste din Craiova.
în declarația de martor din 2008, Ion Anghelina descrie o altă variantă a evenimentelor.
De data aceasta, Anghelina nu mai spune nimic de „recalcitranța” lui Cîrciumaru,
de faptul că acesta a mers la UM cu materialele și, mai ales, că agresorul însuși a fost
arestat de militari.
Pe de altă parte, în noua variantă, Anghelina declară că a doua zi, respectiv pe
’4 decembrie, el însuși ar fi revenit în imobilul conspirativ „pentru a face curățenie”:
„eram singur și după o jumătate de oră a apărut Atanasie Cîrciumaru care m-a ajutat la
curățenie”1 (!). După ce au terminat, Anghelina susține că „a legat ușa de la intrare cu
o sârmă”, luându-și la revedere de la Cîrciumaru și revenind la sediul unde lucra. De
vreme ce documentele relevă că imobilul se afla sub sechestru militar, e de neconceput
cum a fost posibil ca acesta să nu. fie păzit, cu atât mai mult să i se permită lui Anghelina
„a face curățenie”. Mărturia sa nu poate fi înțeleasă decât în termenii că a mers să
ascundă eventuale urme/dovezi lăsate la fața locului.
Contradictoriu este și faptul că Anghelina susține în finalul declarației din 2008 că
în ziua de 25 decembrie Cîrciumaru ar fi venit la inspectorat: „M-a căutat la poartă”,
însoțit de șeful său, It.-col. Antonie Marin, Anghelina ar fi avut „mai multe discuții cu
Cîrciumaru”, fără a preciza despre ce au vorbit1 2. Această „variantă” nu are sens, în
condițiile agresiunii la care supusese victima, dovedită prin multiple certificate medicale,
dar mai ales prin faptul că în acel moment Anghelina era în realitate arestat de
Armată - după cum singur a recunoscut în declarația din 19903.
Probele prezentate mai sus privindu-1 pe Atanasie Cîrciumaru duc la concluzia că
acest caz s-a dorit a fi mușamalizat. O dovadă în acest sens este rezoluția4 procurorului
militar Dumitru Cojocaru din 22.01.1991 în urma examinării dosarului nr. 88/P/1991
„cu privire la faptul că în ziua de 30 decembrie 1989 ar fi fost lovit de către Ion
Anghelina, fost lucrător de Securitate, în momentul în care a descoperit și a pătruns
într-o casă ce a aparținut acestor organe”5. în ciuda dovezilor medicale prezentate de
Cîrciumaru6, procurorul militar a concluzionat în mod fals că „reclamantul nu posedă
niciun act medical în sensul că ar fi fost lovit”7. Anchetatorii au ignorat cu bună știință
1. Ibidem, ff. 2-3.

2. Ibidem.
3. Citită însă cu atenție, chiar și declarația din 2008 a lui Anghelina Ion oferă credibilitate mărturiei
lui Cîrciumaru. Ofițerul de Securitate menține că victima s-a aflat la locul faptei, alături de alți
„tineri revoluționari”; recunoaște că a avut „o discuție cu Cîrciumaru”, „care striga că a descoperit
cuibul de viespi al Securității”; admite că era vorba într-adevăr de un sediu „conspirativ” al
Securității, unde au fost găsite de către revoluționari și s-au ridicat de către Armată, „cu două
camioane”, documente și obiecte aparținând Securității.
4. în rezoluție e trecut greșit atât numele victimei (Crăciunescu Atanasie), cât și data agresiunii.
5. Dosarul Revoluției, voi. 20, f. 86.
6. A se vedea, spre exemplu, dintre zecile de documente medicale ale victimei, trimiterea la radiologie
cu diagnosticul „traumatism postagresiune” pentru Atanasie Cîrciumaru. Dosarul Revoluției,
DJ-GJ-OT, voi. C-D, caz Atanasie Cîrciumaru, f. 105.
7. Ibidem.
documentele medicale deținute de Atanasie Cîrciumaru: „în urma verificărilor efectuau

a rezultat că cele reclamate nu se confirmă, Crăciunescu Atanasie suferind de uncl<
afecțiuni psihice, în prezent fiind pensionat medical [subl. n.]”1.
Cîrciumaru a înaintat nenumărate plângeri în acest sens, solicitând să fie examinai
medico-legal și ținând cont de actele medicale pe care le avea la dispoziție, plecând
de la biletul de internare din decembrie 1989, raportul medico-legal și multe altele
Pe 29 august 1991, procurorul militar Emil Văduva solicita să vadă „de urgență'
raportul, iar la nici o lună distanță, pe 11 septembrie 1991, procurorul îi răspunde»
lui Cîrciumaru în dosarul 88/P/1991 că în urma probatoriului rezultă că a suferit
„traumatism cranio-cerebral, precum și leziuni toraco-abdominale prin lovire”. Pe baza
raportului medico-legal, procurorul Văduva concluziona că, în ciuda diagnosticului de
epilepsie avut de dinainte, „traumatismele produse au condus la agravarea bolii”123.
între dovezile medicale deținute de Atanasie Cîrciumaru și mărturiile sale, pe dc o
parte, și cele ale lui Anghelina Ion, pe de altă parte, sunt mai multe inadvertențe, dai
și anumite similitudini. Cîrciumaru descrie cu amănunte credibile evenimentul, cu
detalii despre care e greu de imaginat că le-ar fi putut obține în alt fel decât cel spus
de el. El menționează unitatea și numele maiorului care a pus sigiliu militar pe imobil
în persoana lui Ion Preoteasa, precum și numele unui alt martor, plt. Andrei Petre de In
căminul militar. Anghelina confirmă că a avut loc cel puțin o altercație verbală cu
Cîrciumaru și că până la urmă a fost arestat de maiorul de armată care a preluat
materialele. Participarea cadrelor de Securitate la „curățirea” și „predarea materialelor"
armate în modul prezentat de Anghelina rămâne inexplicabilă. Ridicarea probelor de
către Armată în acele zile dintr-o locuință suspectă a Securității, care era bănuită inclusiv
de acte teroriste în curs de desfășurare, nu ar fi avut cum să se petreacă conform
scenariului ofițerului DSS, adică prin „predarea” probelor și sigilarea tot de Securitate
a imobilului, după ce în prealabil ofițerii instituției represive ar fi făcut „ordine”. în
mărturia din 2008, Ion Anghelina nu mai recunoaște că a fost reținut de Armată și nici
că pe 24 decembrie ar fi mers „la curățenie” în imobilul conspirativ. Aserțiunea lui
Anghelina că victima l-ar fi ajutat să facă curat, iar a doua zi, 25 decembrie, ar fi venit
la sediul Securității din Craiova, unde ar fi purtat mai multe discuții amicale, inclusiv
cu șeful său, Antonie, sunt cu atât mai neverosimile.
Pe de altă parte, în pofida câtorva variații care sunt de înțeles în condițiile traumelor
suferite, marea majoritate a declarațiilor lui Atanasie Cîrciumaru sunt credibile, fiind
susținute de numeroase documente medicale, de unii procurori militari cum au fost
Emil Văduva și Dan Voinea, și, după cum am arătat, chiar de mărturiile ofițerului dc
Securitate Anghelina Ion, în special cea inițială, din 1990.
1. Ibidem.
3. Ibidem, f. 90. adeverința semnată de Emil Văduva, nrncnrnr militar srf al Pivrr
,R 0 M kI» IA I, E S £ C R E T
«II.ISW APARARII NATICf.ALE Exemplar nr. /
Unitatea Militară 02540
1992
l.r. Z.4, fyG
iunlclp.Craiova
Către
UMANITARA "22 DECEMBRIE 1989"
AMCIaTIA
-CRAIOVA-
Vă facem cunoscut că domnul Cîrciumaru Atanasie, domi
ciliat în Craiova, Str.Caracal 81.48 Ap.55, a solicitat în ziua—
de 26.03.1992 o copie de pe procesul verbal încheiat în ziua de
24.12.1989, la casa conspirativă aflată vis-a vis de Hotelul Jiu.
Procesul verbal întocmit cu bunurile materiale ridicate din aceas
tă casă a fost întocmit într-un singur exemplar. Unitatea Militară
02540 Craiova nu posedă "nicrTcopIe de pe acest exemplar, unde
sus—numi tul afirmă că are semnătură.
/¿^^¿■Eliberăm prezenta pentru a-i servi la nevoie.
UNI TATII MILIȚIE 02540
•s
Adresa din partea Comandantului UM 02540, Gl. Ilie, privitoare la procesul-verbal

încheiat în ziua de 24.12.1989, la casa conspirativă menționată de Atanasie Cîrciumaru
Sursă'. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, f. 58. Aici, documentul original,
pe care ni l-a pus la dispoziție victima
Documentul de mai sus demonstrează mai multe fapte:

1. „Bunuri materiale” au fost ridicate din casa conspirativa indicată de Atanasie
Cîrciumaru.
2. Pentru acea ridicare s-a întocmit un proces-verbal „într-un singur exemplar” pe data
de 24.12.1989.
3. La ridicare a participat Armata (altfel, nu avea de unde să știe de existența eve
nimentului).
4. Răspunsurile primite de Atanasie Cîrciumaru de la autorități precum că documentele
ridicate nu ar exista sunt false.
5. în lumina datelor de mai sus, concluzia procurorilor militari care pun la îndoială
evenimentul relatat de Atanasie Cîrciumaru pare să fie falsă și rău-voitoare, iar faptul
că nu au investigat acele documente și nu au solicitat procesul-verbal respectiv
denotă intenția de a mușamaliza cazul.
1W0WWW1U TKM«WJSI
JRWiwt?nx» «uxTisâ cr.'rcv
to.os/PZi'jii 40
«ia » .01.1991
Olita,
“WOW URK.0R BIUWBB
Ls Otilaul irto. ax.646/1990, 4U 02.04.1990 I

xteiatKn c-IKtsutnt un exenplnt ol »orolutlal dia 22.01.
1991, fleti in óocntul cn n».M/S/1991, pila onte o-e dispua netaoopaai
Ita ninit irli panala la cousa prlvlnd pe ÌMOHBLÌH.I XOS.
280CV-10S ilIUW SS"
Adresa Procuraturii Militare Craiova din 22.01.1991, în care procurorul Văduva

menționează că prin rezoluția din 22.01.1991, dată în dosarul nr. 88/P/l 991, s-a dispus
neînceperea urmăririi penale în cauza privindu-1 pe Anghelina Ion
Sursă: Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, f. 89
Adresa de mai sus coroborează și ea un aspect important al mărturiei lui Atanasn

Cîrciumaru, și anume că până la rezoluția de NUP Anghelina Ion fusese cel puțin suspect
în dosarul 88/P/l991 al vătămării lui Atanasie Cîrciumaru. De altfel, acea rezoluție n
fost infirmată de procurorul Dan Vbinea pe 14 mai 2007, când a dispus „reluarea
cercetărilor în cauză până la stabilirea adevărului și a persoanei vinovate de tentativa
de omor asupra părții vătămate”1.
mwisî»
_____1990
Hunlclp, Craiova
. ' i lj< i.ft
Se«doveresfo fr/i prezenta că tati Ctrsiwar«-..!.«
..ciul ie pază la Casa «Strati*» »ilÌtójtófcàÈtó?.:?*
;*t®M Jiu, îi» ptrli4teS-Z8fR.W®‘ c ■
Am eliberat broRife fllndu-I necesari la tocai -
wjncă,
COMANUAIiTUL UNITAf 11ARE O2&4O
Adeverință din partea comandantului UM 02540 din 1990 care dovedește că Atanasie
Cîrciumaru a efectuat paza la casa conspirativă între 22 și 28.12.1989
Sursă: Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 20, f. 59. Aici, document în original, pe care ni l-a pus la
dispoziție victima
1. Ibidem, ff. 9-10.

Este evident că Anghelina denaturează parțial faptele, în special pe cele care privesc
loviturile aplicate victimei1, pentru a scăpa de ceea ce ar fi trebuit să fie o inculpare
penală. Ordonanța prezentată mai sus, confruntată cu probatoriul aflat în același dosar,
duce la concluzia că fostul ofițer de Securitate a fost favorizat de procurorii militari,
in particular de Dumitru Cojocarii.
Cazul mai are relevanță și pentru modul cum Securitatea a încercat să ascundă
probele descoperite în timpul Revoluției - cum au fost cele descrise, în detalii plauzibile,
de victima din acest caz. Probele identificate de victimă ar putea dovedi, o dată în plus,
implicarea DSS în evenimentele din 1989 și ar putea eventual deconspira identitatea
b ăgătorilor și acțiunile întreprinse de aceștia în acele zile. De remarcat, spre exemplu,
|intele proaspăt folosite în poligonul de tir subteran, costumele militare de la „general
2 găsite de Cîrciumaru. Un număr
la soldat” și alte deghizări și actele de identitate falseI.
semnificativ de mărturii și imagini din timpul Revoluției din decembrie 1989 arată că
unii dintre luptătorii din „rezistența” Securității au avut mai multe rânduri de haine pe
ci, inclusiv uniforme MApN. Este desigur suspectă și arma găsită asupra lui Anghelina
Ion, în contextul în care procurorii au pretins că Securitatea „a depus armele în rastel”
pe 22 decembrie.
Pe de altă parte, cazul denotă oscilația cadrelor de conducere din Armată în relația
cu foștii ofițeri de Securitate. Documentele arată că, deși inițial ofițeri MApN au
participat la preluarea materialelor din casa conspirativă, l-au protejat pe Cîrciumaru
și l-au arestat pe Anghelina, în timp ei s-au distanțat de victimă și au contribuit la
mușamalizarea cazului și asigurarea impunității vinovatului3.
Pe lângă nedreptatea juridică ce i s-a făcut victimei, documentele mai demonstrează
conivența procurorilor militari față de cadrele fostei Securități. Pe lângă ordonanța
bazată pe o premisă evident falsă (că victima nu ar fi dovedit urmările loviturilor
primite), nu apar încercări ale magistraților de a identifica toți martorii la eveniment
(revoluționari, soldați, subofițeri de armată) și nici probe esențiale, precum pro-
cesul-verbal „într-un singur exemplar” și, desigur, materialele Securității ridicate de la
sediul respectiv.
I. Ibidem, f. 90.
2. în Dosarul Revoluției și în Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și
mistificatori. Contrarevoluția... se regăsesc un număr semnificativ de mărturii și documente care
atestă că trăgători din Securitate au folosit uniforme de armată când au tras asupra manifestanților
atât la Timișoara și București, cât și după 22, în timpul „luptei de rezistență”, când au fost
identificați teroriști - prinși, răniți sau uciși - cu mai multe rânduri de haine (inclusiv de militari
MApN) sau cu mai multe acte de identitate la ei.
3. A se vedea declarațiile straniu de asemănătoare ale ofițerilor Preoteasa Ion și Petre Andrei (Dosarul
Revoluției, Craiova, voi. 20, ff. 112-114) în care cei doi neagă participarea la evenimentul relatat
de Cîrciumaru; și răspunsurile contradictorii ale comandantului UM 02540 și Arhivelor Militare,
care se transformă în timp - de la a recunoaște existența procesului-verbal invocat de victimă (dai
doar „într-un singur exemplar”, pe care nu-1 mai au) până la a nega în întregime existența
materialelor ridicate.
Noaptea de 23 spre 24 decembrie

în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, teroriștii au trecut din nou la executareii <!■
foc real și simulat asupra unităților militare, din blocuri, zone verzi, de pe acoperișul i
inclusiv din apartamentele unor blocuri situate în vecinătatea unităților, în special di
la etajele superioare1. Dacă în ziua de 23 decembrie s-a tras asupra comandamentului
UM 01083 și asupra altor unități militare situate pe Calea Caracalului, în noaptea d>
23 spre 24 decembrie au fost ținute sub teroare și subunitățile din jurul aeroportului
Printr-un atac violent, „rezistenții” au reușit să incendieze Depozitul de Carburan|i ni
UM 01047 Craiova, incident soldat cu patru militari morți și trei răniți1 2.
Relatările lui Constantin Păius »
Focurile de armă asupra unităților militare au fost observate nu numai de militari, ci șl

de civili. Un membru al „comitetului de salvare” creat încă din seara de 22 în sediul
Consiliului Județean a fost Constantin Păiuș3. în noaptea de 23 decembrie, acesta a foni
trimis să verifice mașinile de pompieri chemate să stingă incendiul declanșat de „u
ploaie de gloanțe” în interiorul UM 01047. Ajuns în jurul orei 2:00 în fața unității, Păiuș
a observat că mai mulți trăgători executau foc asupra unității militare „dintre blocuriIr
de patru etaje și școala” de peste drum4. Militarii din dispozitivul de apărare, aflați iu
poziție de tragere culcat în spatele gardului scund al unității, răspundeau cu foc. Spa(ml
fiind luminat, martorul a putut vedea că atacatorii erau îmbrăcați în „combinezoane
negre, ușoare, mai ușoare decât hainele de atunci ale militarilor”. A mai observat și o
„Dacie 1100 fără număr” („parcă pregătită pentru vopsire”), care s-a oprit în apropieri i!
unei alte intrări în aceeași unitate militară. Din acea mașină au coborât doi bărbați și o
femeie, îmbrăcați în același tip de combinezoane negre. Păreau că vor să atace unitatcn
militară, dar din altă direcție. Fiind reperați, s-a tras în direcția lor. Cei trei s-au suit
înapoi în mașina Dacia 1100 și au plecat în viteză. Un microbuz asupra căruia se trăsese
și un taxi cu revoluționari au pornit după mașina respectivă; când au ieșit „în drumul
spre aeroport”, din cauza riscului prea mare au abandonat urmărirea5.
Păiuș consemnează că în aceeași noapte de 23 decembrie împreună cu Cătălina Ion,
Nicolae Teodor și Croitoru Ștefan s-au deplasat la Spitalul Militar, „unde se trăgea
foarte intens din diferite poziții; ajunși la fața locului am fost întâmpinați de o rafală
de mitralieră care a pornit dintr-o mașină blindată deschizând focul și asupra autobuzului
1. Raportul Comisiei Senatoriale privind acțiunile..., p. 529.

2. Ibidem.
3. Arhiva SSRML, Dosar Constantin Păiuș, nr. 1831, ff. 1-2.
4. E vorba de str. Caracal. Martorul coroborează astfel, cu o mărturie din afara unității militare 01047,
declarațiile lui Costinel Venus Mirea și ale colegilor acestuia, conform cărora focurile de armă n
căror țintă au fost în acea noapte veneau „din zona Școlii Gimnaziale Nicolae Romanescu și n
blocurilor de 4 etaje 28-30 aflate la numerele 83-87 ale străzii respective”.
5. Arhiva IRRD, Interviu audio înregistrat cu Constantin Păiuș, 17.05.2022.
eu oameni care veniseră să ajute la stingerea incendiului din unitatea militară și din
blocul de lângă Spitalul Militar”1. în interviul audio, Păiuș precizează că mașina
blindată avea „dimensiunea unui ARO, mai mică decât un TAB de armată”, ceea ce
ne face să credem că era vorba de un ABI, mașina de luptă a trupelor de Securitate
și USLA.
Prin stația de emisie a taximetrului, Constantin Păiuș a reușit să-i anunțe pe unii
revoluționari aflați în misiuni similare să evite zona de conflict. în cursul unor misiuni
pentru prinderea teroriștilor, Păiuș a observat focuri de armă a căror sursă nu a putut-o
identifica („poate simulatoare”) în vecinătatea Spitalului Municipal1 2, precum și că „se
I răsese în câteva rânduri din clădirea vecină cu fostul comitet PCR”3.
Constantin Păiuș a constatat direct modul de operare al diversiunii informaționale:
„Am primit un telefon anonim precum că apa de la stația de pompare Șimnic ar fi
otrăvită, iar un grup de teroriști încearcă să ocupe releul de televiziune”. Informațiile
s-au dovedit în general false. Revoluționarul mai amintește că Ștefan Croitoru și
(atălina Ion au deconectat o stație de ascultare a Securității, pe care au sigilat-o și au
dat-o spre verificare cadrelor militare specializate în domeniu4.
Cazul Slobodan Milorad Giuchici. Doborât

în propria unitate militară de un foc venit din afară
Slobodan Milorad Giuchici, soldat în cadrul UM 01047, a fost rănit mortal, prin
împușcare, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Potrivit rezoluției procurorilor
militari5, în acea noapte, subunitatea din care făcea parte Giuchici, aflată sub comanda
It. Chelmus loan, a primit misiunea să apere latura de nord-est a cazărmii, dinspre
str. Caracal și Spitalul Militar Craiova6. în rezoluție, procurorii omit să spună de ce și
de cine trebuiau militarii să-și apere unitatea. Or, mărturiile consemnează că asupra
unității lui Giuchici se trăgeau focuri de armă din blocurile civile din apropiere7.
Depozitul de carburanți-lubrifîanți (CL) al unității tocmai fusese incendiat de astfel de
focuri de armă de tip terorist8. în jurul orei 3:00, soldatul Milorad Giuchici a fost rănit
mortal în timp ce se deplasa pe lângă gardul magaziei de materiale din marginea aleii
paralele cu gardul Spitalului Militar9, deci în incinta unității militare.
Procurorii scriu că în urma cercetărilor nu au putut identifica persoanele care au tras
în direcția victimei, dar că „s-au executat trageri de către militarii din unitățile situate

2. Arhiva IRRD, Interviu audio înregistrat cu Constantin Păiuș, 17.05.2022.
4. Arhiva IRRD, fond IV/ 216, Interviuri Craiova (audio), 26-28.06.2019, nr. 7, Interviu cu Constantin
Păiuș de Andreea-Iuliana Bădilă.
6. Ibidem.
7. Ase vedea, spre exemplu, mărturiile lui Costinel Mirea din arhiva IRRD și din dosarul 505/P/1990.
8. „Sabotajul” și „producerea de pierderi umane și materiale forțelor armate ale inamicului” au fost
mijloace ale luptei de rezistență a Securității, conform planurilor discutate în Mâdălin Hodor,
Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”, p. 417.
pe str. Caracal pe timp de noapte și sub psihoza acțiunii elementelor teroriste”1. Sun
într-o altă variantă, procurorii nominalizează și unitatea militară de unde soldații ¡11 li
început, din senin, să tragă în camarazii lor, la ora 3 noaptea: „în jurul orelor 3:00 . >1
deschis foc de armă din cadrul UM 01047 Craiova, cât și de militarii din cadrul celorluli»
unități din zona respectivă”1 2.
Aceasta este evident o aserțiune falsă, atâta vreme cât mărturiile din aceleași dotam
arată că trăgătorii diversioniști din blocurile vecine cu unitățile militare (spre exemplu
blocurile 41, 42, 43, blocurile cu 4 etaje, școala generală etc., toate de peste drum p*
strada Caracal) au inițiat focurile de armă asupra unităților militare.
Un element semnificativ în acest caz este că direcția glonțului care l-a ucis pi
Giuchici în propria cazarmă a fost „de la stânga înspre dreapta și de sus în jos”3, cei n
ce relevă că trăgătorul se afla la înălțime. Or, militarii din dispozitivul de apărare ui
unității se aflau la nivelul solului, în timp ce victima „se deplasa pe o alee paralelă ni
gardul unității”4.
Aceste date fac implauzibilă împușcarea lui Giuchici de către colegii săi (victima
fiind în picioare și glonțul venind „de sus în jos”).
Și în acest caz lipsesc depoziții ale martorilor la eveniment, investigația criminalist icii
expertiza balistică (ce ar fi trebuit sa țină cont de focurile care se trăgeau din blocuriI.
vecine, mai înalte), carențe cu atât mai grave cu cât e vorba de un caz de omucidere
24 decembrie
Un caz emblematic. Costinel Venus Mirea

Cpt. (r) Costinel Venus Mirea5 este unul dintre eroii Revoluției române6. în decembi 11
1989, în contextul în care se trăgea intens asupra unității militare din care făcea parii
și apăruseră victime, el a voluntariat și în final a fost trimis într-o operațiune de cercetau
în cadrul căreia a fost rănit grav de trăgători rămași încă neidentificați. A rămas invalid,
cu ambele picioare imobilizate. Cu alte cuvinte, „Luptător rănit, cu invaliditate <k
grad 1 - Mare Mutilat”. Cazul său a făcut subiectul mai multor articole în presă și 11
unor filme documentare difuzate la TVR7. în 2019, Costinel Mirea a publicat o carie
1. Ibidem.
2. Ibidem, ff. 92-93.
3. Ibidem.
4. Ibidem, f. 13. A se vedea și Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 24, ff. 33-34.
5. Citatele din acest subcapitol provin în parte din interviurile cu Costinel Venus Mirea, coroborate
de mărturii și documente de anchetă din dosarul 505/P/1990 al PMC, și din extrase din presă,
Unde nu se indică altceva, sursa o consituie seria de interviuri video din februarie 2020, actualmente
parte a arhivei IRRD.
6. Cu modestie, ofițerul nu își arogă această titulatură. O considerăm însă pe deplin justificată de
acțiunile sale în decembrie 1989, când, oferindu-se voluntar pentru o misiune periculoasă, și a
sacrificat definitiv sănătatea pentru victoria Revoluției.
7. Spre exemplu, TVR 1, seria documentară 1989 - Decembrie roșu, episodul 8, 11.12.2019, https: //
www.youtube.com/watch?v=MEQIPTxt85Y&t=1833, accesat pe 10.04.2022.
de interviuri cu alte victime și martori ai acelor evenimente1. Mărturiile adunate
contrazic teoriile jurnalistice amintite mai sus. Volumele care privesc Craiova din
Dosarul Revoluției, dar mai ales dosarul său, nr. 505/P/19901 2, pe care le analizăm în
acest studiu, vin să confirme ceea ce ofițerul intuia de mulți ani, și anume că, după
22 decembrie 1989, asupra unităților militare din Craiova și din țară au avut loc atacuri
cu caracteristici foarte asemănătoare, bine organizate, de către o rețea de luptători care
au acționat unitar și au conspirat, conform planului „luptei de rezistență”.
„Noi trebuie să facem față pericolului"

Ziua când viața It.-maj. Mirea a luat o altă turnură a debutat cu un semn de întrebare.
(Ifițerul a intuit că scopul diversioniștilor era să-i mențină pe militari blocați în unitate,
intr-o stare de panică, să-i facă să tragă masiv, consumându-și muniția fără efectul
scontat, ba mai mult, punând în pericol locatarii din blocurile respective.
Mie mi s-a părut că această acțiune și acest schimb de focuri nu este o acțiune normală [...]. Nu
am rămas numai cu gândul la treaba asta, am trecut la acțiune adică m-am dus de trei ori la
comandantul regimentului, la maiorul Neagoe, în noaptea respectivă și de trei ori am raportat că
ar fi bine să nu mai tragem niciun foc. El era comandantul regimentului și ar fi putut să dea ordin
în sensul ăsta și să trimită o echipă de cercetare. Mai mult de atât, i-am spus că m-aș putea oferi
să mă duc în cercetare pentru treaba respectivă cu o grupă de militari. De fiecare dată răspunsul
a fost că nu, și mi-a motivat că e periculos. [...] Comandantul mi-a spus că e periculos - ceea ce
mie mi s-a părut un nonsens. Pentru că noi [Armata, n.n.] trebuia să fim în mijlocul pericolului.
Restul populației pe noi ne vedea vârful de lance în fața pericolului [...] și mi se spunea că e
periculos3.
Era în noaptea de 23 spre 24. Pe la 4 dimineața, după trei încercări de a se oferi ca

voluntar care i-au dat o anumită nervozitate comandantului Neagoe, Costinel Mirea a
renunțat. Evident, nu putea ieși pe poartă fără aprobare, cu atât mai puțin cu o echipă:
colegii ar fi deschis focul asupra sa.
1. Costinel Venus Mirea, Vă mulțumim pentru libertate! 1989-2019, Alma, Craiova, 2019; apărută
sub egida mai multor organizații: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii
Tradiționale Dolj, Asociația Umanitară pentru Protejarea și Sprijinirea Invalizilor, Răniților și
Urmașilor celor Căzuți în Timpul Revoluției din Decembrie 1989 - Dolj, Consiliul Județean Dolj,
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina María” - filiala județului Dolj „Frații Buzești”;
coordonatori: col. (r) Marinei Florescu, Dorina Drăculeț, Cătălin Petrișor, Laura Pumnea. Prin
amabilitatea autorului, cartea este disponibilă Online: http://gh-ursu.ong.ro/Va_multumim_pentru_
libertate%21 1989-2019.pdf
2. Acest dosar lipsește în mod suspect din Dosarul Revoluției. El face parte din lista de 148 de dosare
de victime de la Craiova care, așa cum am amintit, au fost arhivate de procurorii militari la
Procuratura Militară Craiova sub diverse pretexte.
3. Aici s-ar părea că e vorba de unul dintre multiplele exemple în care, în acele zile, ofițeri superiori
din MApN (cum s-a întâmplat și la sediul ministerului din Drumul Taberei, București) au intuit
cine era în spatele acelor atacuri, respectiv rețeaua mult mai bine pregătită și dotată pentru lupta
de rezistență a Securității. în consecință, acești ofițeri nu au fost dispuși să-și asume riscul de a
trimite în misiuni de scotocire în blocurile civile din jurul unităților militare în timpul nopții.
Asupra unităților militare se trăgea în continuare din direcția

blocurilor
încă înainte de ivirea zorilor, în dimineața zilei de 24 decembrie se trăgea intens asuprii
unităților militare de pe strada Caracalului. Din dosarul în discuție rezultă că s-a tras,
spre exemplu, din blocul 43:
în ziua de 24.12.1989 [...] de pe blocul 43 se trăgea în direcția unității1.

Pe data de 24.12 am văzut cum se trăgea cu arma asupra militarilor din cazarmă tot din blocurile
de pe Valea Roșie și din școală [...]. în timpul perioadelor cât am stat în dispozitiv am mai auzii
focuri de armă care au un zgomot diferit față de armamentul nostru12.
Pe data de 24.12.1989 în jurul orei 3 după ce am ajutat la stingerea incendiului din curtea unității
unde a fost aruncat depozitul de Carburant în aer [...] în jurul orei 4:30 am primit misiunea dc n
mă duce să asigur paza la intrarea în pavilion, totodată și a companiei de unde făceam parte de
unde ni se comunicase că se trăgea NON STOP [cu majuscule în original, n.n.] [...] în legătură
cu incendiul, pot să spun că se trăgea enorm asupra unității din zona Parcul Poporului [...]. Când
am ajuns în dispozitiv într-adevăr se trăgea din blocurile din fața unității și din Școala Generalii
nr. 29, dar fiind noapte nu s-a putut identifica nimic, nici măcar un foc la gura țevii... [Aveau] în
dotare armament special pe care noi îl identificam numai prin zgomotul pe care îl făcea; de fapl
prin asta îi și identificam unde se aflau și de unde trag. în jurul orei 5:30 am văzut chiar în blocul
din fața primului pavilion 2 persoane, una se deplasa pe acoperișul blocului iar una era la etajul 4
unde am tras 2 focuri [...]. în jurul orei 11 am văzut că se trăgea din școală, era un tip înalt
îmbrăcat într-un combinezon negru3.
Este neverosimil ca focurile de armă descrise mai sus să fi fost trase de alți militari
din Armata întrucât:
- în timpul nopții nu fuseseră trimise patrule de scotocire;
- nu ar fi avut sens să tragă asupra propriilor unități;
- focurile erau dintr-un „armament special”, făcând „un zgomot diferit” de cel al
armelor MApN, și în unele cazuri aveau ascunzător de flacără la gura țevii. Precizia
focurilor pe timp de noapte a vădit dispozitive portabile de țintire pe timp de
noapte, ca în cazul altor atacuri similare din restul țării4. Nici aceste dispozitive
nu se aflau în dotarea Armatei în decembrie 1989;
- au fost văzuți trăgători în combinezoane negre, specifice luptătorilor din USLA5.
1. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Declarație It.-maj. Butu Lucian din UM 01083
Craiova, 17.01.1990, f. 60.
2. Ibidem, Declarație Agape Comeliu, militar în termen la UM01047 Craiova, f. 66.
3. Ibidem, Declarație loniță M. Viorel, 21.01.1990, f. 62.
p. 149.
5. în rechizitoriul din Dosarul Revoluției (1 l/P/2014) se menționează că „tanchiștii aveau la nivelul
anului 1989 uniforme (combinezoane) negre” și că aceștia ar fi fost luați drept teroriști. însă nu
existau tanchiști în unitățile de pe Calea Caracalului din Craiova și în zona respectivă și cu atât
mai puțin trimiși în misiuni în blocurile civile respective.
Pe de altă parte, aceste mărturii confirmă un vast număr de declarații ale martorilor
plivind evenimentele din acele nopți din întreaga țară1:
diversioniștii trăgeau în timpul nopții, folosind dispozitive de ochire pe timp de
noapte, cu scopul de a teroriza militarii și de a produce pierderi importante (în acest
caz, inclusiv depozitul de carburanți);
armamentul de calibru special a fost folosit și în atacurile din alte orașe;
în unele cazuri, focurile nu erau vizibile în timpul nopții, de unde rezultă că
trăgătorii foloseau ascunzătoare de flăcări la gura țevii, accesorii care se aflau, și
acestea, după cum am arătat, în dotarea unităților de SecuritateI. 2, dar nu și a
militarilor din MApN.
Mărturia soldatului loniță este coroborată de relatarea cpt. Mirea, dar și de

mărturiile altor victime ale focurilor din aceleași blocuri de pe str. Caracal din Craiova
din acele zile, inclusiv civili. Spre exemplu, Gheorghița Borota a fost rănită în
dimineața de 24 decembrie 1989, în timp ce se afla în autoturismul propriu în fața
blocului său. Este vorba de blocul 30 de pe strada Caracal, aflat vizavi de Spitalul
Militar și de UM 0 1 0473.
Ne-am urcat în mașină. S-a tras asupra mașinii de pe blocul meu și am fost rănită la mâna dreaptă.
Un glonț a intrat prin portiera mașinii, prin mâna mea dreaptă, a ricoșat din pardoseala mașinii,
i-a atins superficial genunchiul soțului meu și s-a înfipt în plafonul mașinii. Soțul meu a dus
glonțul la Procuratură și am primit un înscris, dovadă de depunere a glonțului. Soțul meu, care a
văzut glonțul, mi-a spus că nu este glonț de la Armată. Zicea că este alt tip de glonț, alt fel de
calibru [...]. Toată noaptea s-a tras. Și s-a tras și cu o noapte înainte. Tragerile au fost între trăgătorii
sau trăgătorul de pe blocul meu și militarii din unitatea militară [...]. Nu m-a crezut nimeni. Toți
cei cu care am vorbit au spus că nu se poate. S-a tras de pe blocul meu. Asta am spus și la
Procuratură. Toată noaptea s-a tras de pe blocul meu. Au fost schimburi de focuri cu militarii de
la unitate. Se zguduia blocul de cum se trăgea de pe acoperiș4.
Atacul asupra UM 01047 din acea noapte și de a doua zi dimineața este confirmat
și de istoricii militari:
între orele 09:00-11:00, s-a reluat focul asupra cazărmii UM 01047. De această dată, s-a tras mai
intens din blocurile de vizavi, respectiv 42, 43 , 445 din cartierul Valea Roșie. Pentru a anihila
atacurile teroriste, în garnizoană s-au organizat, în ziua de 24.12.1989, acțiuni de scotocire a
zonelor de unde se trăsese asupra obiectivelor militare: Parcul Poporului, Hipodrom, Cimitirul
Romanești, Dealul Valea Fetii, pădurile din Făcăi și Malu Mare6.
I. A se vedea Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori.

Contrarevoluția...
2. ACNSAS, FNEOP 2328, voi. 6, f. 72.
3. Blocul 30 este primul bloc din grupul celor de patru etaje aflate la vest de blocurile 41,42 și 43.
4. Gheorghița Borota, în interviu telefonic cu Costinel Venus Mirea din 17.09.2019, în Costinel
Venus Mirea, Vă mulțumim pentru libertate!, pp. 119-120.
5. E vorba de fapt de blocurile 41, 42, 43.
292~ ----- LL'i'TA DE KhZIsTE.x | A 1.x ALTE ORAȘE
în acea dimineață, focurile de armă din blocurile de vizavi erau îndreptate și către
alte apartamente, fapt care rezultă și din declarația unui locatar al blocului 43, Patraml
Ion:
în dimineața de 24 dec 1989, fiind acasă, pe la orele 7-8, cu aproximație, am auzit că pe zidul
apartamentului, pe exterior pe partea de sud veneau gloanțe [...]. La câteva zile, am examinat mul
atent urmele de gloanțe din balconul meu și din ușile de la ieșirea în balcon și am ajuns la concluzii!
că s-a tras din dreapta, de la același nivel, gloanțele venind din direcția unui apartament de In
et. 9 bl. 42, chiar pe colț înspre blocul 43, apartament nelocuit la data aceea1.
Trebuie să reamintim aici că la ora respectivă (7-8), prima grupă de cercetare

destinată blocurilor 41-43 (cea a It.-maj. Mirea) nufusese încăformată. Deci este excite,
ca focurile relatate de martorul Patrană să fi fost trase de militari. După cum am arătat,
grupa de cercetare a lui Costinel Mirea a ajuns în fața blocului 42 în jurul orei 11:00,
iar la etajele superioare înjur de 11:30-12:00. între 7:00 și 8:00, în lipsa militarilor,
focurile către apartamentul lui Patrană din apartamentul nelocuit din blocul 42, et. 9
puteau fi trase tocmai de către teroriștii diversioniști care fuseseră semnalați și de
locatarii blocului 42 în apartamentele nelocuite. Iar acest lucru s-a petrecut anterior
venirii echipei de scotocire. Să ne reamintim și că locatarii au relatat echipei lui Mirea
faptul că se trăsese dintr-un apartament nelocuit din blocul lor, de la unul din etajele
superioare.
în legătură cu scopul acestor focuri din timpul dimineții asupra apartamentelor nu
putem face decât o presupunere: că și în blocurile civile din fața MApN, pe lângă panica
urmărită, teroriștii par să fi tras asupra apartamentelor, respectiv balcoanelor pentru a-i
speria pe locatari și a-i determina să se ascundă în interior, pe holuri (lucru care s-a și
întâmplat cu familia Patrană). Aceasta le-a oferit diversioniștilor posibilitatea de a opera
nestingheriți și de a folosi balcoanele respective ca puncte de tragere. Ipoteză este
susținută parțial de un alt martor ocular din dosar, subofițer dintr-o unitate militară
vecină. Acesta confirmă focuri de armă dintr-un apartament nelocuit de la etajul 9 al
blocului 43 asupra unităților militare, anterior trimiterii echipei It.-maj. Mirea în cercetare:
„Era în 24.12.1989, pe la ora 9:30-10:00. Se trăgea asupra noastră din blocurile 43,47,
48, de la etajul 9, din apartamente goale. Personal am văzut la etajul 9 al blocului 43
doi indivizi care trăgeau cu mitralierele în noi și un altul care dirija tragerea cu un
binoclu [...]. Soldații trimiși în cercetare au găsit apartamentele goale, cu uși deschise,
neforțate”12.
După cum remarcă jurnaliștii care au consemnat declarația de mai sus, informațiile
furnizate de plt.-maj. Staicu Ion ar trebui să se găsească la Procuratura Militară Craiova.
La ora 9:30, asupra patrulei cpt. Dindirică (ce opera la blocul 48), „se trăgea din
direcția blocului 43 și din lateral dreapta”3 (bl. 47). în afara celor două direcții precizate,
pe zidul sudic al blocului 48, la etajele superioare, în apropiere de locul de pe terasa
blocului unde a fost rănit Constantin Dindirică, se văd urme de gloanțe ce pot proveni
de la Depozitul Securității aflat la cca 300 metri spre sud-vest.
1. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Declarația lui Patrană Ion din 21.12.1990, f. 34.
2. Ibidem, Declarația plt.-maj. Staicu Ion în „Generalul Roșu a eliberat teroriștii?”, f. 49.
3. Ibidem, Declarație It.-maj. Butu Lucian, 17.01.1990, f. 60.
în acea dimineață opt. Mirea și-a văzut dorința împlinită. După ce în noaptea de
23/24 insistase „de trei ori la Comandantul Regimentului (maiorul Neagoe Constantin)
pentru a se face cercetare și i s-a răspuns că este periculos”, puțin înaintea orei 10 a
primit ordin să iasă în cercetare la clădirile de vizavi de unitate, întrucât „din acele
blocuri se trăsese în noaptea de 23/24 decembrie 1989 asupra unității”.
Acest fapt este confirmat de mărturiile din dosarul său: „în jurul orei 10:00 la noi
a venit it.-maj. Mirea și ne-a solicitat ca grupa Il-a să executăm sub comanda sa o
cercetare a blocurilor de peste stradă deoarece de acolo se executau focuri asupra
unității”1.
Misiunea de cercetare
Pentru operațiunea de cercetare a clădirilor din fața unității (Școala Generală nr. 29 și
blocurile de patru, respectiv 10 etaje), ofițerul și-a selectat o echipă de zece militari TR
din plutonul pe care îl comanda, pornind în jurul orei 10:00. Echipa sa a fost prima
care a ieșit la ordinul comandantului unității în acea dimineață; din dosar nu rezultă că
ar fi existat vreo altă echipă care să fi primit un ordin similar în același timp și la aceleași
blocuri. Ofițerul considera, evident, „un nonsens” ca „militarii în termen care se cunoșteau
unii cu alții”, „colegi de-ai noștri”, să se ducă și ei în aceleași clădiri și să tragă fie spre
unitățile militare, fie asupra echipei sale.
Cercetarea a început la școală. Doi bărbați aflați la intrare, paznicul și directorul
școlii, le-au spus că „s-a tras din școală”. în consecință, au intrat în clădire „ca și cum
am avea de-a face cu teroriști”, cercetând fiecare sală de clasă și urcând până în podul
clădirii. Au încercat să pătrundă și în centrala termică, ce era zăvorâtă. Negăsind
trăgători sau urme de tragere1 2 în școală, grupa a continuat cercetarea la blocurile cu
patru etaje tot de pe str. Caracal3. Conform regulilor de cercetare, comandantul echipei
a lăsat militari la fiecare scară și clădire cercetată, pentru a-și asigura spatele.
Apropiindu-se de scara blocului 42 (cu zece niveluri), militarii rămași (It.-maj. Mirea
și militarii TR Leorint Claudiu, Maciovan Romică, Gligor Manuel și Pienaru Dan -
acesta din urmă venit ulterior cu muniție), au remarcat că din acel bloc se trăgea:
Pentru că din fața blocului se observa că din bloc se executa foc asupra unității, precum și de pe
bloc, cred că de la etajul VII, dar nu pot preciza apartamentul și se vedea fum de acolo4.
1. Ibidem, Declarație Leorint Claudiu, 21.01.1991, ff. 37-38. Ora 5:30 apare într-un mare număr de
mărturii despre atacuri asupra unităților militare din mai multe orașe, fiind conformă cu „Sfaturile”
din Scânteia tineretului.
2. După cum am arătat mai sus, conform mai multor mărturii, în arsenalul trăgătorilor din rețeaua
de rezistență a Securității se aflau și captatoare de tuburi pentru ștergerea urmelor, fapt care poate
explica lipsa acestora de la locurile cercetate de echipa de militari.
3. Este important de menționat că grupa lui Costinel Mirea, conform tuturor depozițiilor din dosare,
a făcut cercetări doar la clădiri de pe str. Caracal, iar nu în interiorul cartierului Valea Roșie. în
rezoluția din cazul uciderii lui Florea Mormoe în zona blocurilor 19 și 20 din spatele gardului
Școlii nr. 29, procurorul afirmă în mod fals că în acel moment în zona respectivă ar fi acționat
grupa condusă de Costinel Mirea.
4. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Declarație Leorint Claudiu, 21.01.1991, ff. 37-38.
Când s-a apropiat cu ceilalți militari de blocul 42 a observat că se trăgea de pe bloc, nu pom.
preciza dacă de la vreo fereastră se trăgea ci de pe bloc pentru că se observau urme de fum1
La acest bloc erau mai mulți civili și se discuta că la etajele superioare ar fi fost ceva suspin i h
23.
atunci noi am urcat pe scări la etajele superioare1
Conform mărturiilor din dosar, cercetarea la blocul 42 a început în jurul orei 11 ;()(>
„Pe la orele 11 am executat o misiune de luptă la blocul 42 de pe strada Caracal”
Nu există motive să fie puse la îndoială aceste mărturii, mai ales că erau date la mni
puțin de două luni de la evenimente. De altfel, ora 11:00 este coroborată și de durahi
estimată de ofițer pentru desfășurarea cercetărilor de până atunci, așa cum au foni
descrise atât de el, cât și de ceilalți martori.
Urcând pe scara blocului 42, militarii auzeau focuri de armă de la etajele superioaic
și din blocurile vecine (41 și 43):
Au tras înspre unul din balcoanele de la blocul 43 pentru că de acolo a observat că se trage și nu
văzut și țevi de armă [...]. Martorul Leorint Claudiu precizează de asemenea că el personal, dupn
ce a urcat pe bloc și a ocupat o poziție pe latura dinspre vest a acoperișului, a executat un foc
înspre balcoanele de la etajul 8 și 9 a laturii dinspre vest a blocului 41 acolo unde a observat cn
se executa foc observând urme dc fum specifice armelor de foc4.
Momentul decisiv:„Ne-am dus după ei"

Echipa a ajuns la etajul 8 al blocului 42 (cu 10 etaje) în jurul orei 12:005. Acolo, locatarii
le-au spus militarilor că doi trăgători în combinezoane negre tocmai fugiseră, dintr-un
apartament vecin din care „s-a tras”, pe terasa blocului: „în acel bloc, pe culoare,
locatarii care au ieșit din apartamente ne-au spus că dintr-un apartament de la etajul 8
s-a tras și au fugit doi cetățeni pe acoperiș”6. Aceeași secvență este descrisă de Costinel
Mirea într-un interviu în presă: „Unul dintre locatarii din cele 4 apartamente de la
etajul 8 ne-a deschis și ne-a spus că din apartamentul vecin au plecat pe bloc doi indivizi
îmbrăcați în combinezoane negre”7. Victima ne-a declarat același lucru în interviul
filmat: „La etajul 8 locatarii ne-au comunicat că doi bărbați echipați în combinezoane
negre au urcat pe bloc odată ce au simțit că venim noi, Armata [...]. A fost momentul
decisiv. Ne-am dus după ei”.
1. Ibidem, cpt. de justiție Cojocaru Dumitru, Procuratura Militară Craiova, proces-verbal din
21.01.1991, f. 24. îl citează pe martorul Leorint Claudiu.
2. Ibidem, Declarație Gligor Manuel din 21.12.1990, f. 39.
3. Ibidem, Declarație Maciovan Romică Marius, 21.02.1990, f. 11.
4. Ibidem, cpt. de justiție Cojocaru Dumitru, proces-verbal din 21.01.1991, f. 24.
5. Costinel Venus Mirea, Vă mulțumim pentru libertate!, p. 107.
6. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Declarație Mirea Costinel Venus, 22.11. 1990, f. 35.
7. Ibidem, interviu cu Mirea Costinel Venus, ,.Am fost împușcat de un terorist”, într-un articol de
ziar din 09.06.2011, reprodus în dosar, f. 76.
„Bărbații în combinezoane negre", eludați din rezoluția procurorului

Din cele de mai sus se poate observa diferența dintre faptele consemnate de procuror
i cele declarate de Costinel Mirea. Este vorba de vestimentația celor care au fugit pe
.icoperiș, respectiv combinezoanele negre, detaliu care nu a fost consemnat de procurorul
militar. însă victima susține că l-a menționat în declarația sa. în orice caz, procurorii
■m avut cunoștință de el: articolul citat mai sus se află chiar în dosarul întocmit de ei
(Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 76). Și totuși acest detaliu nu apare în rezoluția lor.
Este improbabil ca omiterea unui element de vestimentație atât de important, care
ar fi putut duce la identificarea apartenenței trăgătorilor, să fie întâmplătoare. Cu atât
mai mult cu cât și alți martori au declarat că cei care au tras asupra militarilor erau
imbrăcați în combinezoane negre: „în jurul orei 11:00 am văzut că se trăgea din școală,
era un tip înalt îmbrăcat într-un combinezon negru [...]. După cum am înțeles s-au
deplasat acolo unde s-au găsit gloanțe cu totul diferite de ale noastre și au prins și un
terorist”1.
Faptul că acele combinezoane negre erau uniforma luptătorilor din USLA (așa cum
rezultă inclusiv din episodul descris în secțiunea noastră anterioară, dedicată zilei de
23 decembrie) era de notorietate la Revoluție12. în plus, în dosarul respectiv nu există
vreo încercare de a afla date despre cei doi trăgători de la locatarii din bloc. Aceștia
din urmă nici nu au fost audiați. Se poate de aceea presupune că această omisiune nu
a fost neîntâmplătoare.
Pe 20 septembrie 1990 Alexandru Ion, viitorul general magistrat, consemna că
rănirea lui Costinel Venus Mirea „nu este consecința comiterii vreunei infracțiuni, motiv
pentru care în cauză se va dispune neînceperea urmăririi penale”3. O concluzie care, în
lumina celor de mai sus, pare să fie falsă.
Revoluționarii și Armata pe 24 decembrie

în timpul misiunii de la blocul 42, doi revoluționari aflați pe scară s-au oferit să vină
în sprijinul echipei de militari, chiar în condițiile în care știau că se trăgea în zona
respectivă. Percepția larg răspândită și, după părerea noastră, justificată era că acțiunile
teroriste din acele zile - și mai ales nopți - puneau în pericol Revoluția. Mii de tineri
1. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, declarație loniță M. Viorel, 21.01.1990, f. 62.
subcapitolele „Rolul central al Securității și Miliției în represiunea din ziua de 21 și noaptea spre
22 decembrie”, „Continuitatea contrarevoluției. Aceiași «mascați» la Timișoara și București”,
„Lupta de rezistență a Securității în Sibiu, Brașov” etc. Sunt relevante cazurile maiorului de
Securitate Botărel, identificat în zilele Revoluției la Sibiu în combinezon negru, care a rănit grav
un tânăr și a primit 18 ani pentru complicitate la genocid, dar a fost eliberat după un singur an de
detenție; și mărturia „din interior” despre mascații din USLAC a cpt. Romanescu Marian (fost
cadru USLA) în Dan Badea, „USLA, Bulă Moise, teroriștii, și «Frații Musulmani»”, Expres,
nr. 26 (75), 2-8.07.1991, pp. 8-9.
3. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Procuror militar It.-maj. de justiție Alexandru Ion,
Rezoluția din 20.09.1990, f. 16.
au ieșit în stradă pentru a ocroti ceea ce cu greu, după mulți ani de privațiuni și umilințe-,
tocmai câștigaseră: răsturnarea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. O schim
bare radicală, obținută cu doar câteva zile înainte, prin sacrificiul multor revoluționai i
timișoreni, bucureșteni și din alte orașe. Pentru aceștia era evident că atacurile trăg.i
torilor camuflați reprezentau o încercare de contrarevoluție cu intenția de a restauin
regimul anterior. La o distanță de 30 de ani și după cercetarea a sute de dosare, mărturii
și documente de arhivă, aceasta este și concluzia cărții Trăgători și mistificatori o
măsură a capacității de dezinformare a Securității că ne-au trebuit trei decenii pentru 11
ajunge să putem confirma convingerea pe care revoluționarii o aveau încă din noapteu
de 22/23 decembrie 1989.
Ca și în restul țării, și la Craiova s-a format deci o solidaritate între acei tineri
revoluționari (mulți dintre ei veterani ai serviciului militar) și Armată, ambele grupuri
mizând pe loialitatea reciprocă născută cu doar câteva zile înainte („Armata e cu noi!”)
pentru apărarea Revoluției. Firesc așadar gestul It.-maj. Costinel Mirea, care a acceptai
ca unul dintre revoluționari să însoțească echipa sa în continuarea misiunii de cercetare
Ofițerul i-a oferit tânărului1 de 30 de ani pistolul său de tip TT în schimbul actului de
identitate (în fapt, legitimație de serviciu și legitimație FSN Dolj): „Mai mult, Armala
s-a subordonat noii conduceri politice în acele zile. Or, revoluționarii respectivi repre
zentau conducerea politică în acel moment”12.
Ce s-a întâmplat pe acoperișul blocului 42

Ca urmare a informației provenite de la locatari, încercând să-i prindă sau să-i anihileze
pe cei doi trăgători, cpt. Mirea decide să urce pe acoperișul blocului 42, împreună cu
caporalul Maciovan (locțiitor la comanda plutonului), fruntașul Leorint și revoluționarul
amintit, fapt confirmat de cei doi militari în cauză3. Au cercetat acoperișul, fără să
observe nimic neobișnuit. La o înălțime de câțiva metri, exista o platformă mai înaltă,
casa liftului, care oferea o vizibilitate mai bună. Au urcat aici, folosind o scară metalică.
Unul dintre martori a declarat că de pe platformă „se auzeau focuri de armă”4. Conform
rapoartelor anchetatorilor și mărturiilor din dosar, pe platformă a luat fiecare poziție
de luptă: Leorint și civilul pe direcția vest (către blocul 41) și Maciovan către est (spre
blocul 43).
Leorint a observat la un moment dat că s-a tras dintr-un apartament aflat la ultimul
etaj al blocului 41 către unitatea militară: „Cât am stat pe acoperișul de la casa liftului
am executat un singur foc de armă spre ultimul etaj al următorului bloc situat pe același
aliniament, în direcția vest [blocul 41, n.n.]. Din acest apartament am observat că se
trăgea spre regiment”5.
1. Din declarația lui Leorint Claudiu aflăm că se numea Călin și avea barbă, iar Costinel Mirea a
reținut că avea o legitimație de la Electroputere Craiova. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990,
declarația lui Leorint Claudiu din 21.10.1991, ff. 37-38.
3. ArhivaPMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, declarația lui Maciovan Romică Marius din 21.02.1990,
f. 11.
4. Ibidem.
5. Ibidem, Declarație Leorint Claudiu, 21.02.1990, ff. 8-9.
CRAIOVA IN DECEMBRIE 1989 297
Această mărturie este confirmată ulterior, într-o declarație reprodusă de procuror:

„Martorul Leorint Claudiu precizează de asemenea, că el personal, după ce a urcat pe
bloc și a ocupat o poziție pe latura dinspre vest a acoperișului, a executat un foc înspre
balcoanele de la etajul 8 și 9 a laturii dinspre vest a blocului 41, acolo unde a observat
că se executa foc, observând urme de fum specifice armelor de foc”1.
Costinel Mirea s-a deplasat întâi către cei doi de pe flancul de vest, dându-le indicații
asupra modului de acțiune, apoi s-a deplasat, într-o poziție aplecată, „către colțul de
NE” unde era caporalul Maciovan1 2.
La aproximativ trei metri de acesta din urmă, ofițerul a fost lovit de un glonț care
i-a intrat în zona din stânga bazei gâtului și i-a ieșit pe sub omoplatul drept, secționându-i
măduva coloanei vertebrale.
Niciunul din cei trei militari prezenți în acel moment pe platformă nu a auzit focul
de armă care l-a rănit pe ofițerul Mirea:
Precizez că nu am auzit niciun foc de armă, nu am sesizat nimic anormal în apropiere.

După puțin timp am fost strigat de Maciovan care mi-a spus că dl. It.-maj. a fost rănit.
Lt.-maj. Mirea a mers pe latura de V să spună ceva celorlalți doi și apoi s-a întors spre mine,
mergând aplecat [...]. Cert este că am auzit în spate căzând ceva, am privit și am văzut pe ofițer
căzut. Am crezut inițial că a luat această poziție pentru protecție, dar apoi mi-am dat seama că
poziția era nefirească, am mers la el și gemea, iar pe gât și umăr avea sânge [...]. Practic nu am
auzit foc de armă în apropiere și nici pe blocul nostru și nici nu am văzut în acel moment persoane
sau fum specific unui foc de armă pe vreunul din blocuri, deoarece dinspre E îmi bătea soarele
în ochi și se vedea greu, eu fiind cu fața spre E3.
Cu privire la direcția glonțului care l-a rănit pe cpt. Mirea, ambii martori (Maciovan
și Leorint) sunt de părere că a venit din est-nord-est: „Părerea mea este că glontele a
venit dinspre E”; „Din câte mi-am dat eu seama, ofițerul nu a putut fi rănit decât de un
glonte tras dinspre est, nord-esf’4.
Cei doi au participat la reconstituirea evenimentului, pe baza căruia polițiștii au
creat diagrame și planșe fotografice, pe care le vom prezenta în continuare. Atât martorii,
cât și victima au declarat că acestea sunt conforme cu realitatea5. Din reconstituire
rezultă că, în momentul când a fost lovit, Costinel Mirea mergea spre est, aplecat, la
câțiva metri de marginea platformei. Din punctul unde se afla pe direcția est se poate
vedea doar platforma casei liftului de pe blocul 43, iar către sud-est, mai jos și la o
distanță mai mare (câteva sute de metri), casa scării blocului cu 8 etaje nr. 48.
1. Ibidem, cpt. de justiție Cojocaru Dumitru, proces-verbal din 21.01.1991, f. 24.

2. Ibidem.
3. Ibidem; Declarație Leorint Claudiu, 21.02.1990, f. 10; Declarație Maciovan Romică, 21.12.1990,
f. 45.
4. Ibidem, Declarație Maciovan Romică, 21.12.1990, f. 45; Declarație Leorint Claudiu, 21.01.1991,
ff. 37-38.
5. Ibidem, Declarația lui Costinel Mirea: „Mi se prezintă planșa foto cu nr. 2, este sold. Lorint și
precizez că poziția corpului în momentul în care am fost rănit este exact cea avută de acest martor,
adică aplecat în față și picioarele îndoite din genunchi. De asemenea, în aceeași planșă foto mi
se prezintă fotografia nr. 3 și este adevărat că am fost rănit în punctul indicat în această fotografie”.
Dosarul Penal nr. 505/P/1990, ff. 35-36.
Conform cicatricilor pe care Costinel Mirea ni le-a arătat, mărturiilor și documentcloi

medicale, glonțul a intrat pe lângă clavicula stângă și a ieșit pe sub omoplatul drept'
Unghiul traiectoriei glonțului prin corpul victimei, de la orificiul de intrare

(la baza gâtului, lângă clavicula stângă) și cel de ieșire (sub omoplatul drept), este de aproximativ
45 de grade față de axul coloanei vertebrale
Sursă: schiță realizată de autori
POLITIA JUDEȚULUI DOLJ
PLANȘA FOTOGRAFICA
» SS ZS SS » =2 S8 SS SS SSSS St‘O. SSSK SS SS =
ou aspecte de la fața locului în cazul rănir ii prin împușcare

a numitului MIREA COSTINEL, comisă în ziua de 24.12.1989 pe
acoperișul blocului 42 din Craiova, cartierul Valea Roșie
Foto.l. Poziția de luptă în care se afla martorul MACIOVAN ROMICA

pe extremitatea antică a acoperișului blocului 42.
Sursă: Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 6
1. Ibidem. Declarațiile victimei („am fost lovit de glonte în gât în partea stângă și a ieșit în zona
spatelui, în zona omoplatului drept”), cea a lui Maciovan și raportul de constatare medico-legală
nr. 130/AI/22.01.991, f. 23.
Foto.2. Martorul LOHINCZ
CLAUDIU indică poziția în
oare se deplasa victima pe
acoperișul blocului din
spre extremitatea de vest
spre cea estică.
PROCUROR,
Sursă: Dosarul Penal nr. 505/P/l990, f. 6
Foto.3. "Victima" văzută din spate în timp ce ae deplasa spre locul

unde ae afla martorul MACIOVAS ROMICA, loc în care a fost
împușcat și a căzut.
Sursă: Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 7
Ceea ce se remarcă atât din aceste fotografii, cât și din imaginile accesibile prin Google
Maps (atât din satelit, cât și de la sol) este faptul că în poziția în care era Costinel Mirea
pe respectiva casă a liftului era imposibil să fi fost lovit de un glonț tras de la sol, fie
din unitățile militare (formate din clădiri mult mai scunde) sau oricare altă clădire din
zonă, de la o distanță rezonabilă, în afara celor două blocuri discutate mai sus.
Sw LU1' 1A DE REZISTENȚA IN ALTE ORAȘE
Planșa fotografică de mai sus, cu reprezentarea direcției de tragere

(săgeata punctată dinspre stânga)
în fotografia de mai sus, aceeași cu cea din planșa foto nr. 3 din dosar, sunt
reprezentate:
- cu linie continuă, direcția axului corpului ofițerului Mirea în momentul când a fost lovit;
- cu linie punctată dinspre stânga, direcția din care putea veni glonțul, la un unghi de
aproximativ 45 de grade față de axa corpului. (După cum am arătat, rănile victimei
demonstrează că glonțul a venit sub acest unghi, din stânga sa);
- cu linie punctată dinspre dreapta, traiectoria teoretică a unui glonț care putea fi tras
către victimă de pe blocul 48.
Se poate observa că este exclusă posibilitatea blocului 48 ca sursă a focului, întrucât

în acest caz traiectoria glonțului ar fi venit din dreapta victimei.
în concluzie, se poate spune că planșele și declarațiile existente în dosar arată că
glonțul a venit de pe platforma casei liftului de pe blocul 43, care se afla la est-nord-est
față de poziția victimei1. în acel moment, nu exista nicio patrulă militară pe blocul 43,
fiind exclus deci să fi fost vorba de foc fratricid12.
Cel care a tras a fost, după toate probabilitățile, unul din cei doi teroriști în combi
nezoane negre pe care grupa lui Costinel Mirea îi urmărea. Deși aceștia urcaseră inițial
1. Se poate vedea că linia de tragere sub unghiul de 45 de grade conduce, cu aproximație, către o
poziție în colțul T-ului de pe platforma opusă, echivalentă și în oglindă cu cea a caporalului
Maciovan.
2. Din dosar nu rezultă că ar fi existat vreo patrulă militară în niciunul dintre blocurile învecinate.
La blocul 41 nu fusese trimisă o altă echipă, acest bloc fiind, evident, în raza de acțiune a grupei
cpt. Mirea. Cât despre blocul 48, misiunea grupei din UM 01083 a cpt. Dindirică se terminase în
jurul orei 9:30, odată ce el fusese rănit. A se vedea declarația din Dosarul Penal nr. 505/P/1990,
f. 45.
lot pe terasa blocului 42, ei au putut ajunge cu ușurință atât pe casa liftului blocului 43,
cât și pe cea a blocului 41, după cum se poate observa din această fotografie datorată
cpt. Neacșu Marin:
Imagine de pe acoperișul blocului 42 către acoperișul blocului 43

de pe strada Caracal, Craiova
Sursă: fotografie realizată și pusă la dispoziție de cpt. Neacșu Marin, fost comandant
al lui Costinel Mirea (fără marcaje)
Se poate constata că blocurile sunt unite la nivelul acoperișului ultimului etaj de

locuințe. Oameni antrenați puteau trece fără dificultate de pe blocul 42 pe cele două
blocuri vecine. Timp de 30 de ani, procurorii n-au văzut acest lucru; sau n-au vrut să-l
vadă.
Din faptul că niciunul din martorii prezenți și nici victima nu au auzit zgomotul
împușcăturii se poate deduce că glonțul care l-a rănit a fost tras dintr-o armă cu
amortizor.
De unde putea proveni arma cu care a fost

împușcat Costinel Mirea
După cum am arătat și anterior, armele cu amortizor făceau parte din arsenalul Securității,
nu și al trupelor MApN. Astfel de elementele de armament speciale au fost identificate
pe listele de arme aflate în dotarea Securității.
. .. ■ ;; ; t , . , "
¿¿fa
o [««. -'■- ¿»Ö^r/^ S-6P-/66o ~^- ocoofy*<; y

-/Ü^^ ~/- 06000^ri -"~
$| ' /;V‘ >- OôX//^-
Ț R6- 6K;
Arsenal USLA (UM 0620): arme cu lunetă, amortizor și dispozitive ochire cu laser
Sursă'. ACNSAS, fond neoperativ 94, voi. 3, f. 5
Un număr semnificativ de amintiri ale altor ofițeri din ianuarie 1990 confirm»
folosirea acestui armament de către teroriști. Spre exemplu: „Aveau un armament foarte
divers. Gloanțe 5, 6, NATO lungi, cu cap de oțel de foarte mare viteză și forță de
penetrație ce provoacă dezastre anatomice [...]. Lunete cu infraroșii, amortizor de
zgomot și obturator de flacără la gura țevii”1.
Arme speciale din arsenalul USLA: pușcă cu lunetă (nr. 1), pistoale-mitralieră
cu pat rabatabil (nr. 4), arme sau cartușe de calibrele 6,35 mm (nr. 5, 6, 29) și 5,6 mm (nr. 30),
arme cu amortizor de zgomot (nr. 8), aruncătoare de grenade (AG, nr. 16, 17), arme cu țevi retezate
(nr. 19), armă cu lunetă și amortizor de zgomot (nr. 25), pistol în geantă diplomat (nr. 13), arme
occidentale (Walther, Browning etc.)
Sursă: ACNSAS, fond neoperativ 94, voi. 3, f. 31. UM 0620 (USLA),
Situație comparativă de inventariere din 31.10.1989
1. Radu Anton Roman, „Bătălia pentru București”, România literară, anul 23, nr. 3, 18.01.1990,
pp. 14-15, apud Andrei Ursu, Roland Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori.
Contrarevoluția..., pp. 149-150.
CRAIOVÂ IN DhCi:viñR¡i¿ iSíiy
Flirt 4» apr#«
*^rmwpirTr
DENUMIREA MATERIALULUI
La Inc- putui Uita« itr^î
talwieil ralul
£
ama.
r *1._.
/ ¿ ii!
Ató^sdiásí-—__ v , / i
luMdl y /
r i i
./ -i
Zf
I . ____ * ¿rií< irir

*
ICb^cUar ^]L¿ A-* -ÍMfcfe tí.

a
..t_ . 4&fc
. ut
________ . .. ,t . Jâ... ...._ _h_L >11
Mii
.&3J )
<«?ir>Kui4tsifel uuțiâ’iil Uit ti rwitjpar’-intento.
Pistol-mitralieră Beretta și alte arme de tip NATO și de calibra mai mic (6 mm, 6,35 mm)
sau cu amortizor; rachete de semnalizare cu „stele” de diverse culori din arsenalul Securității
Sursă: ACNSAS, fond neoperativ 2328, voi. 6, f. 15
Lupta pentru dreptate a căpitanului Costinel Venus Mirea

După ce a fost rănit, ofițerul nu și-a mai putut mișca picioarele. A fost transportat la
Spitalul Județean din Craiova, unde a fost tratat „cât s-a putut” (în primul rând, printr-o
transfuzie masivă de sânge). Pe 27 decembrie a ajuns la Spitalul Militar București, unde
a fost preluat, la secția Neurochirurgie, de It.-col. doctor Emil Kramer, medic neurochirurg.
Acesta i-a spus rănitului că, după urma lăsată, calibrul glonțului a fost de până în
6 milimetri, lucru pe care Costinel Mirea l-a declarat constant. Mărturia se afla și în
dosarul său penal, deci a fost cunoscută și de procurori: „Doctorul mi-a spus că am
fost împușcat cu o armă de calibrul 6, acest calibru nu exista la nicio armă din dotarea
Armatei române”1. Presupunem că cititorii au înțeles deja semnificația acestui calibru,
respectiv instituția care avea astfel de arme în România anului 1989.
Din dosarul ofițerului Mirea rezultă că nici în acest caz procurorii militari nu au
făcut vreun efort pentru a stabili identitatea trăgătorilor prin audierea tuturor martorilor
(inclusiv locatarii din blocurile 41, 42, 43) și cercetarea calibrului, respectiv a caracte
risticilor armei cu care a fost rănită victima.
Ulterior, cpt. Costinel Mirea a fost dus în Italia pentru tratament. Revenit în țară,
s-a dedicat aflării adevărului despre cine a tras asupra sa și asupra altor militari care
au fost răniți la datorie după 22 decembrie 1989. Treptat a ajuns la concluzia că focurile
de armă îndreptate asupra unității sale militare în acele zile au făcut parte din lupta de
rezistență despre care am vorbit. A înțeles că atacurile s-au conformat unui plan bine
stabilit, unitar la nivelul țării și au fost executate de luptători bine antrenați, care au
beneficiat de un armament net superior Armatei române. Și-a dat seama însă că nu putea
fi vorba de „turiștii sovietici” (KGB sau GRU) și cu atât mai puțin DIA sau militarii
înșiși - variante lansate pe piața legendelor despre Revoluție. Mirea văzuse un terorist
în came și oase. Și acesta nu vorbea rusește. Mai mult, aparent a fost preluat - și evident
eliberat - de colegii acestuia din USLA. Acei colegi purtau combinezoane negre, la fel
ca cei care aveau să-l rănească chiar pe el în ziua următoare, cu arme de un calibru mai
mic decât cele ale Armatei, dar asemănătoare cu cea a teroristului văzut de Mirea. Erau
prea multe elemente care spuneau o altă istorie a „evenimentelor” de după 22 decembrie.
O istorie care nu se potrivea cu narațiunea vehiculată de unii profesioniști ai dezin
formării, ca Filip Teodorescu, Alex Mihai Stoenescu și Aurel Rogojan, de jurnaliști
precum Ion Cristoiu și Grigore Cartianu, și preluată de Parchetele Militare.
Ca membru al unor asociații de răniți ai Revoluției și lider al uneia dintre ele
(Asociația 1989 - Dolj), Costinel Mirea a discutat cu militari în termen doljeni răniți
în timpul Revoluției la Sibiu, Buzău, București și în alte orașe. El a aflat că și în acele
orașe lupta teroriștilor s-a desfășurat după același tipar ca în Craiova și a publicat
documentele adunate în cartea Vă mulțumim pentru libertate!
La începutul anului 2020, Costinel Mirea și-a văzut, pentru prima oară după 30 de
ani, dosarul la Parchetul Militar Craiova. Astfel a constatat că procurorii anilor 1990
au ascuns adevărul despre rănirea sa. După cum am arătat, în rezoluția din 20.09.1990,
1. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 71. „Am fost împușcat de un terorist”, interviu cu
Costinel Venus Mirea în presă, 09.06.2011.
procurorul Alexandru Ion din Parchetul Militar Craiova a dispus NUP, după o anchetă
incompletă. El a pretins că rănirea ofițerului ar fi fost întâmplătoare, în contextul în
care „în zonă, se trăgea”.
Procurorul a dat primul NUP fără să audieze victima și pe unii din martorii-cheie1;
audierile desfășurate au fost superficiale; nu a făcut o analiză balistică și nu a solicitat
o expertiză medico-legală12 din care ar fi putut reieși direcția și calibrul glonțului care
l-a rănit grav pe Costinel Mirea; nu a ținut cont de echipamentul și armamentul trăgătorilor,
elemente care rezultau chiar din dosarul pe care l-a întocmit. Aceste lipsuri au fost de
altfel semnalate de procurorul militar șef de atunci, generalul Dan loan, după cum vom
arăta. Și totuși ancheta nu a fost niciodată finalizată.
Procurorul Alexandru Ion a contopit dosarul lui Costinel Mirea cu o porțiune a
dosarului unei alte victime, Dindirică Constantin3, părând a încerca să inducă ideea
că cei doi ofițeri s-ar fi împușcat între ei. Deci „militarii au tras unii într-alții”.
în luna noiembrie 2020, Costinel Mirea a formulat o plângere penală împotriva
teroriștilor care l-au rănit4. Șeful SPM Cătălin Ranco Pițu a clasat plângerea, preva-
lându-se de prevederile articolului 32 din Statutul Curții Internaționale Penale. Acest
articol ar exonera persoana care a săvârșit o crimă împotriva umanității de respon
sabilitatea sa penală „dacă această persoană a avut obligația de a se supune ordinelor
guvernului sau superiorului în cauză”. Procurorul admite că „în seara zilei de 22 decembrie
1989, prin punerea în aplicare a unei vaste și deosebit de complexe acțiuni militare de
inducere în eroare, întreaga populație a României (civili și militari) a avut percepția
viciată, cu excepția autorilor inducerii în eroare”5.
însă în viziunea șefului SPM, cei care după 22 decembrie 1989 au ucis peste o mie
de români ar fi făcut-o „executând ordinele primite și/sau executând aceste ordine”
aflându-se „într-o justificată eroare”6. în final, procurorul clasează plângerea penală a
lui Mirea, pe care, din motive neclare, o califică drept un memoriu.
Costinel Mirea a adresat Procurorului General Gabriela Scutea o nouă plângere7, în
care a arătat că „soluția de clasare este nelegală și netemeinică” întrucât: „invocarea
1. Nu a fost identificat nici măcar revoluționarul „Călin”, prezent pe acoperișul blocului 42, deci
martor direct la împușcarea victimei.
2. A se vedea solicitările procurorului Dan loan de a se completa probatoriul.
3. Nu este vorba însă de întregul dosar al lui Dindirică. Acel dosar, 504/P/1990, a fost restituit și
arhivat (deci mușamalizat) la Procuratura Militară Craiova, sub un pretext frecvent invocat de
procurorii militari: pentru împlinirea termenului prescripției. O rezoluție desigur ilegală: crimele
de la Revoluție, pe care chiar Rechizitoriul SPM din aprilie 2019 le considera infracțiuni contra
umanității, sunt prin definiție imprescriptibile.
4. Costinel Venus Mirea, Plângere Penală împotriva celor doi teroriști diversioniști îmbrăcați în
combinezoane negre adresată procurorului general al României, Gabriela Scutea, și prim-adjunctului
procurorului general, Bogdan Licu, 14.10.2020, http://gh-ursu.ong.ro/Costinel.Venus.Mirea-
plangere.penala-Procurorul-General-anon.pdf, accesat pe 22.06.2022.
5. Adresa Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare,
nr. 295/VIII-I/2020 din 21.12.2020 către Mirea Costinel Venus, http://gh-ursu.ong.ro/20201230.
rapuns.spm.plangere.Costinel.Mirea.pdf, accesat pe 24.06.2022.
6. Ibidem.
7. Plângerea adresată în baza art. 339 Cod Procedură Penală, raportat la art. IOC Cod Procedură
Penală procurorului general al României Gabriela Scutea împotriva soluției de clasare comunicate
306 LUPTA DE REZISTENȚĂ IN ALTE ORAȘE
art. 33 a Statutului Curții Internaționale Penale (SCIP) este trunchiată, ignorândli w

alineatele b) și c). Respectiv, exonerarea de răspundere penală nu se aplică il.i. >
persoana știa că ordinul era ilegal sau dacă ordinul era vădit («manifestly») ilegal"'
Mai mult, procurorul Cătălin Ranco Pițu a ignorat alineatul 2 al aceluiași articol 1i,
care prevede explicit că „în scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid
sau o crimă împotriva umanității este vădit ilegal [subl. n.]”. Cu alte cuvinte, exonerai cu
de vinovăție invocată de procuror nu se aplică dacă ordinul a fost de a comite o crinm
împotriva umanității, care este tocmai infracțiunea în discuție2.
Victima arată că oricum nu s-ar putea vorbi de o greșeală de fapt decât în cazul In
care cel care l-a împușcat ar fi facut-o fără intenție. Or, conform probelor pe care Ic n
expus în plângerea sa, „această posibilitate este exclusă”. Mai mult, Mirea atrage atenția
asupra faptului că procurorul nici nu avea cum să decidă daca trăgătorul respectiv I a
împușcat cu intenție sau din greșeală (elementul „mental” sau „psihologic” al infracțiuni 11
atâta vreme cât nici măcar nu l-a identificat pe acesta. Mai mult, „nu a făcut njciuii
efort pentru a-1 identifica” și nici „nu a luat în considerație probele” pe care victima
le-a detaliat în plângerea sa.
Costinel Mirea ia în discuție situația premisă3, un element-cheie în înțelegerea
falsificării dosarului Revoluției. în timp ce procurorul Pițu recunoaște că înainte di
22 decembrie „populația României a fost în mod constant dezinformată cu privire In
prin intermediul Adresei nr. 295/VIII-I/2020 din 21.12.2020 a procurorului militar șef, eolonel
magistrat Cătălin Ranco Pițu, http://gh-ursu.ong.ro/Costinel.Venus.Mirea-plangere.contra.clasiiril
anon.pdf, accesat pe 6.24.2022.
1. Articolul 33 cu titlul „Ordinul ierarhic și ordinul legii” din Statutul de la Roma al Curții Penali'
Internaționale din 17.07.1998 (publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 211 din 28.03.2002, in
vigoare de la 28.03.2002) are următorul conținut:
1. Faptul că o crimă care ține de competența Curții a fost comisă la ordinul unui guvern, al unul
superior, militar sau civil, nu exonerează persoana care a comis-o de responsabilitatea s»
penală, decât dacă:
a) această persoană nu a avut obligația legală de a se supune ordinelor guvernului sini
superiorului în cauză;
b) această persoană nu a știut că ordinul este ilegal; și
c) ordinul nu a fost vădit ilegal.
2. în scopurile prezentului articol, ordinul de a comite genocid sau o crimă împotriva umanității
este vădit ilegal.
https://lege5.ro/Gratuit/ge3tqmbu/statutul-de-la-roma-al-curtii-penale-intemationale-din-1707199H,
accesat pe 24.06.2022. Versiunea originala poate fi accesata aici: https://www.icc-cpi.int/sites/'
default/files/RS-Eng.pd f
2. încă din Statutul Tribunalului de la Nürnberg, legea a stipulat că infracțiunile contra umanității
privesc și „pedepsirea juridică a infractorilor naziști de rang inferior” („The law govemed the
judicial punishment of lower-level Nazi perpetrators”), https://www.nationalww2museum.org/
war/articles/crimes-against-humanity-intemational-law, accesat pe 24.06.2022. Este un fapt larg
cunoscut că inclusiv ofițeri și oficiali de rang inferior {lower-level officials) care s-au făcut vinovați
de astfel de crime au fost anchetați și condamnați în conformitate cu legea internațională, începând
cu Tribunalul Militar de la Nürnberg (NMT, 1946-1949). Harvard Law School, The Nuremberiț
Trials at 70, https://exhibits.law.harvard.edu/nuremberg70, accesat pe 24.06.2022.
3. Conform art. 7, par. 2, lit. a) din Statutul Curții Penale Internaționale, din care articolul 439 din
Noul Cod Penal privitor la infracțiunile contra umanității a fost preluat și adaptat, astfel de
infracțiuni presupun o „situație premisă”, respectiv un atac sistematic sau generalizat „în aplicarea
situația internă”, inoculându-i-se ideea că „revoluționarii erau elemente ostile orânduirii

socialiste sau chiar teroriști” care pun „în pericol idealurile socialist-comuniste ” și „chiar
integritatea teritorială a României”, Mirea arată că din această imagine lipsește tocmai
„factorul hotărâtor al dezinformării”, și anume Securitatea. El evidențiază faptul că
procurorul nu a identificat pe niciunul dintre executanții acelei „vaste și deosebit de
complexe acțiuni militare de inducere în eroare”, inclusiv cei care au tras asupra sa, și
nici care era lanțul de comandă al acestora.
Victima consideră că „este absurdă exonerarea” celor care l-au rănit pe viață „fără
să fi fost identificat vreunul”, mai ales că din plângerea sa și din dosarul cauzei rezultă
că aceștia „nu au fost nici civili, nici militari ai Armatei române”. Pentru a stabili
identitatea trăgătorilor respectivi, dacă „au acționat la un ordin, dacă au știut sau nu că
ordinul era nelegal (art. 33 SCIP, al. b) și dacă ordinul în sine era evident nelegal (art. 33 c
al SCIP) și pentru a stabili responsabilitatea pentru crima împotriva umanității a
superiorilor executantului (art. 28 al SCIP)”, Mirea cere din nou audierea martorilor
care au fost ignorați de procurori (locatari ai blocurilor, revoluționari care au fost martori
oculari, medicii care l-au tratat, colegi din unitățile militare care au fost atacate în acele
zile); „administrarea probelor balistice, medicale și medico-legale care să stabilească
direcția și calibrul glonțului” și „proveniența armamentului” cu care a fost rănit;
administrarea probelor care să stabilească situația premisă și „contextul luptei de
rezistență contrarevoluționară la Craiova și în restul țării, inclusiv documentele existente
la CNSAS”1.
Pe data de 23 decembrie 2021 (cu o zi înainte de împlinirea a 32 de ani de la
împușcarea lui Costinel Mirea), procurorul general al României, Gabriela Scutea,
emite o ordonanță care ar trebui să aibă un impact important asupra cercetării penale
în acest caz, dar și în ale celorlalte victime ale Revoluției*12. Ordonanța stabilește că
procurorul a „greșit” calificând ca un simplu „memoriu” plângerea penală în discuție;
deplânge „omisiunea procurorului de a stabili istoricul cauzei [...] având ca obiect
rănirea prin împușcare” a victimei. în final, ordonanța impune „calificarea memoriului
drept o cerere de redeschidere a urmării penale” și dispune infirmarea soluției de
clasare și trimiterea cauzei la SPM pentru a se pronunța asupra cererii de redeschidere
a urmăririi penale.
Din datele de care dispunem, până la data finalizării studiului de față (26 iunie 2022),
Secția Parchetelor Militare nu a răspuns acestei Ordonanțe sau lui Costinel Mirea.
sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizații având ca scop un asemenea atac”. Atacul
sistematizat „este acela care are o derulare dinainte gândită și planificată”.
1. Ibidem.
2. Procuror General Gabriela Scutea, Comunicare nr. 2248/C/2021 din 23.12.2021 către Mirea
Costinel Venus, http://gh-ursu.ong.ro/2248-C-2021%2059-II-2-2021-ordonanta-Scutea-caz-Mirea.
pdf, accesat pe 23.06.2022.
Cazurile Constantin Dindirică si Ion Tută,

împușcați cu gloanțe de 5,6 mm
Este suficientă o privire în dosarul 505/P/1990 pentru a vedea că cele două evenimente
(de pe blocurile 48 și 42) an avut loc la o distanță in timp de mai bine de două orc.
Constantin Dindirică a fost rănit în jurul orei 9:30l, iar Costinel Mirea, după cum am
arătat pe larg anterior, în jurul orei 12:00. Mai mult, probatoriul din aceste dosare
demonstrează în mod covârșitor că glonțul care l-a lovit pe cpt. Mirea a venit de pe
blocul 43, iar nu 481 2; iar glonțul care l-a lovit pe cpt. Dindirică a venit, după cum se
va vedea, din sud, de la o unitate de trupe de Securitate; ambele gloanțe au fost diferite
de cele folosite de MApN.
Cpt. Constantin Dindirică activa în decembrie 1989 la UM 01070. Și unitatea sa a
fost atacată dinspre cartierul Valea Roșie (blocurile 48, 47, 44)3. în zorii zilei de
24 decembrie, „după o altă noapte nedormită”, cpt. Dindirică a participat la acțiuni de
scotocire în zona blocurilor 48 și 47. După ora 8:00, împreună cu cpt. Dan Crăciunescu,
It.-maj. Lucian Buțu, mr. Marin Dragnea și doi militari din companie, cpt. Dindirică a
mers în blocul 484: „Până să ajungem pe bloc am verificat scara blocului, unde nu am
găsit teroriști, dar am găsit multe tuburi de 7,62 într-una din garsonierele verificate care
avea vedere către coloana de mașini a diviziei”5. Ajuns pe acoperișul blocului de
8 etaje, a observat „un bărbat în combinezon negru care în momentul când ne-a observat
s-a ascuns la spatele unui element de aerisire situat pe bloc”. La rândul lor, militarii
s-au adăpostit. Observând că suspectul s-a ridicat, Dindirică a făcut același lucru pentru
a-1 urmări, urmat îndeaproape de colegi. în acel moment cpt. Dindirică fost împușcat
în spate „cu un glonț atipic”. Era trecut de ora 9:00. Victima menționează că suspectul
era în fața lui, „a fugit pe blocul vecin și nu a putut fi prins de colegi”6.
în altă declarație, similară, Dindirică afirmă că a fost împușcat în jurul orei 9:30 în
timp ce executa un salt spre blocul 47 și a fost rănit fără zgomot: „Pentru a-mi asigura
protecție, am hotărât că trecerea pe blocul 47 să o efectuez prin salturi repetate și îmi
amintesc că după un astfel de salt, când încercam să mă ridic, am simțit o arsură în
regiunea scapulară ce a fost imediat însoțită de un început de leșin, constatând totodată,
că în zona gâtului a apărut sângele”7.
A fost trimis cu o Dacie break la Spitalul nr. 1, dar în curtea unității medicale au
fost din nou atacați, de data aceasta victimă fiind șoferul. Dindirică a făcut eforturi să
se reîntoarcă la infirmeria unității, unde a fost rebandajat și trimis cu TABC la Spitalul
Clinic nr. 1, în secția de reanimare. Câteva ore mai târziu, pe la ora 17:00, în același
1. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Declarație Dindirică Constantin, 17.01.1990, f. 61.
2. A se vedea secțiunea anterioară intitulată „Ce s-a întâmplat pe acoperișul blocului 42”.
3. Ibidem, Declarația It.-maj. Dindirică Constantin din UM 01070 Craiova, f. 61.
4. Dosarul Revoluției, voi. 1, Craiova, f. 22.
5. Arhiva Asociației umanitare pentru protejarea și sprijinirea invalizilor, rănirilor și urmașilor celor
căzuți în timpul Revoluției din Decembrie 1989 - Dolj, Dosar Dindirică, f. 1.
6. Ibidem.
7. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 62.
CRAIOVA ÎN 1)1/ EMlikli-: 1989
salon a fost adus și șoferul de Dacie căruia i s-a extras un glonț de 5,6 mm1. E vorba
de Ion Tuță, din cadrul UM 02590, care fusese rănit pe o alee din curtea Spitalului
Militar Craiova1 2. Din procesul-verbal al procurorului Ion Alexandru rezultă că „focul
a fost executat din stânga autoturismului, de pe latura cuprinsă între magazia de efecte
și spațiul amplasat în curba celor două alei de lângă rezervorul cu apă. [...] Atât în
incinta Spitalului Militar, cât și din cazarma 01047 cu care se învecinează s-au tras în
aceeași zi focuri de armă”3.
După câteva zile de spitalizare, Dindirică a fost chemat de un căpitan și de un tânăr
din Consiliul Frontului Salvării să declare că militarii au tras între ei și că nu au
existat teroriști. Când Dindirică le-a explicat că „glonțul care a trecut prin mine a
fost de 5,6 cm, [...] au zis că am fost împușcat de ai noștri”4.
în timpul operațiunii pe blocul 48 și după, Dindirică precizează că nu a remarcat
„prezența unor militari pe acoperișul altor blocuri din zonă”, semn că nu există niciun
indiciu care să susțină ideea că „a fost împușcat de imul de-ai lui”.
Cu privire la proveniența glonțului care l-a lovit pe Dindirică, este semnificativ
raportul de constatare tehnico-științifică nr. 39.577/20 iunie 1990:
Asupra victimei DINDIRICĂ CONSTANTIN, aflat la 24 decembrie 1989 pe acoperișul

blocului 48 din Craiova, cartierul Valea Roșie, s-a tras cu armă din direcția sud de la distanța
minimă de aproximativ 300 m [...]. Pe această direcție, dincolo de stradă Caracal la aproximativ
300 m se observă clădirile sub formă de hangare ale unei unități militare, iar în continuare la
600 m se afla amplasată o baterie antiaeriană și la 1.500 m Unitatea Militară 01456 Făcăi5.
Cheia de înțelegere a acestui raport este tocmai elementul care lipsește: în timp ce
unitățile militare aflate la o distanță mai mare sunt identificate, indicativul unității
de la 300 m este trecut sub tăcere, omisiune interpretabilă prin prisma faptului că
respectiva unitate era un depozit al Trupelor de Securitate6. Mai mult, din dosar
lipsește orice indiciu al unei investigații la unitatea militară cu „clădirile sub formă
de hangare”, deși aceasta prezintă, evident, probabilitatea cea mai mare să fie locul
de origine a focului.
1. Ibidem, f. 61.
2. Ibidem, vol. 2, f. 2.
3. Ibidem.
4. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 61.
5. Specialist criminalist mr. Fulger Gheorghe, Inspectoratul de Poliție al jud. Dolj, Raport de constatare
tehnico-științifică nr. 39.577/20.06.1990, Dosar nr. 98/11/16/1990 al Procuraturii Militare Craiova,
Dosarul Penal nr. 505/P/1990, f. 67.
6. După cum rezultă și din probele prezentate în Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor,
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..DSS a fost un tabu pentru anchetatorii evenimentelor
de la Revoluție. Conform ofițerului Mirea, care ne-a identificat topografic poziția acestei unități,
astăzi respectiva este un depozit al Jandarmeriei din Craiova, instituția succesoare Trupelor de
Securitate.
LDrf'A DE kBz.io 1LN i A IN AL1 E ORAȘE
Concluzii legate de cazurile Mirea și Dindirică

Făcând o conexiune între cazul Dindirică și cazul Mirea, procurorul de caz a sugcrni
că cei doi ofițeri și militarii de sub comanda lor s-ar fi împușcat „unii pe alții"
Inadvertențele descrise mai sus duc la concluzia că această variantă nu este plauzibilii
Probele, provenind în cea mai mare parte dintr-un dosar omis din Dosarul Revoluției',
arată contrariul: focurile inițiale asupra UM 01047 și, sincronizat, asupra UM 01070
au avut un caracter terorist, având scopul de a induce o stare de panică între militau
au fost inițiate de trăgători ascunși la etajele superioare și terasele blocurilor civile din
jur, în special în timpul nopții, din locații în care nu se aflau patrule militare; unii dinții
trăgători erau îmbrăcați în combinezoane negre, echipamentul luptătorilor USLA,
gloanțele care i-au rănit pe Mirea, Dindirică și Tuță au fost de calibru redus și nn st-
aflau în dotarea Armatei române în acel moment; cel puțin două dintre armele respective
erau dotate cu amortizor de zgomot, un alt dispozitiv care nu se afla în posesia cadrelor
MApN, dar se afla în dotarea Securității.
Eludarea probelor a afectat în mod fundamental cercetarea penală și actul de justiție
în aceste cazuri. Concluzia procurorilor că „nu a rezultat că în zona respectivă au
acționat elemente contrarevoluționare, victima fiind rănită de un glonț rătăcit” nu este
justificată de probator12.
Aceste lacune ale cercetării procurorului Alexandru Ion l-au făcut pe procurorul
militar șef Dan Ioan să restituie lucrarea către Procuratura Militară Craiova pentru
completarea urmăririi penale. Astfel, generalul Dan Ioan le-a cerut subalternilor din
Craiova următoarele:
- se va proceda la audierea ofițerului și vor fi administrate probele indicate, eventual, de acesta;

- va fi luat raportul de constatare tehnico-științifică, criminalistică, solicitat Poliției județului
Dolj la 09.04.1990 și atașat la dosarul cauzei;
- se va solicita dc la Spitalul Militar Central copia foii de observație clinică privindu-1 pe ofițer
care va fi avută în vedere la întocmirea raportului poliției și a raportului de constatare
medico-legală care va fi solicitat la medicul legist competent;
- stabilirea cu ajutorul martorului Leorint Claudiu a apartamentului de bloc de unde acesta
susține că a văzut că se executau trageri spre unitate (f. 10 verso), după care se vor face
investigații în acel loc;
- reaudierea martorului Gligor N. Petru, pentru a se stabili din ce direcție se trăgeau focuri de
armă, urmate de investigații în zona (zonele) respectivă;
- vor fi făcute investigații printre locatarii din blocul 42, cu privire la aceleași aspecte;
- vor fi efectuate și orice alte acte de urmărire penală ce se vor impune ca necesare3.
1. După cum am arătat, Dosarul 505/P/1990 al PMC a fost trimis de procurorii SPM „spre arhivare”
la PMC pentru straniul motiv că „nu face obiectul cercetării” din Dosarul Revoluției.
2. O citire atentă a probelor administrate în dosarul 505/P/1990 contrazice teza centrală a Rechi
zitoriului SPM din această cauză, respectiv că toate victimele de după 22.12.1989 ar fi rezultat
exclusiv din focul fratricid indus de conducerea FSN de atunci, demonstrând viciul fundamental
existent în întregul Dosar 1 l/P/2014.
3. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Adresa Direcției Procuraturilor Militare nr. 646/1990
din 14.11.1990, f. 20.
Abia în decembrie 1990 solicita Procuratura Craiova o expertiză medico-legală a

leziunilor suferite de Costinel Mirea1. însă raportul de constatare al Institutului de
Medicină Legală „Prof. Mina Minovici”, Laboratorul exterior Craiova, este la rândul
său superficial12. Lipsesc observațiile medicilor care l-au tratat pe Costinel Mirea (în
special dr. Kramer) cu privire la calibrul glonțului. Mai mult, lipsesc o analiză balistică
și criminalistică aprofundată, care ar fi putut stabili direcția glonțului. în final, procurorii
au lăsat dosarul practic în aceeași stare: mușamalizat.
Ei nu au consemnat, printre altele:
- contextul evenimentelor, respectiv că întreaga operațiune de scotocire a fost urmarea
focurilor diversioniste din timpul nopților anterioare, care evident nu fuseseră inițiate
de Armată; că trăgători necunoscuți atacaseră unitatea din acele blocuri și în cursul
dimineții, în special de la etajele superioare, din apartamente neocupate și de pe
acoperiș, într-o perioadă când nu exista nicio altă echipă a Armatei în locurile
respective-, de fapt, nu au consemnat nimic din contextul luptei de rezistență care se
desfășura deja de două zile asupra unităților militare din Craiova și asupra
revoluționarilor;
- faptul că ambele echipe - a It.-maj. Mirea și a cpt. Dindirică - urmăreau trăgători
în combinezoane negre și că focurile care i-au lovit au fost trase, cu o probabilitate
ridicată, din arme cu amortizor de zgomot și de calibru nespecific Armatei;
- elementele de identificare a trăgătorilor (vestimentație, tipul de foc);
- că focurile de armă care i-au rănit pe cei doi militari au venit la ore diferite și din
direcții diferite (de pe casa liftului de pe acoperișul blocului 43, respectiv de la o
unitate de Securitate);
- procurorii nu au luat declarații decât unui număr infim de martori (doar un locatar)
și nu au făcut nicio investigație în interiorul blocurilor respective, deși din dosar
rezulta că:
• dintr-un număr semnificativ de apartamente s-a tras asupra unităților militare;
• ambii trăgători care i-au rănit pe Mirea și Dindirică au deschis anterior focul de
la mai multe etaje ale blocului 42, respectiv de pe blocul 48;
• în unele „garsoniere verificate”, „cu vedere către „divizie”, au fost găsite cartușe trase.
Cu toate lipsurile semnalate de procurorul-șef Dan loan, niciun procuror militar nu a

refăcut ancheta. Pentru justiția română, Costinel Venus Mirea și Constantin Dindirică au
rămas împușcați de gloanțe trase „întâmplător”, pentru că „pe blocuri se trăgea”. Se pune
problema, evident, câte alte dosare au fost tratate în acest fel și în ce măsură instituția
procuraturii militare din România a rămas și astăzi aliniată cu interesele fostei Securități3.
1. în dosarele consultate nu există astfel de expertize pentru Dindirică și Tuță. Deocamdată nu putem
ști dacă s-ar putea afla în dosarele acestora, 504/P/1990 și 208/P/1990, acestea fiind „restituite”
la Procuratura Militară Craiova, alături de alte 148 de astfel de dosare de victime ale contrarevoluției
Securității din decembrie 1989.
2. Arhiva PMC, Dosarul Penal nr. 505/P/1990, Raportul de constatare medico-legală nr. 130/
AI/22.01.991 din 25.01.1991, f. 23.
3. Costinel Mirea a adresat procurorului general al României mai multe plângeri penale pentru aflarea
adevărului și vinovaților în cazul său. Un sumar al odiseei juridice face obiectul agendei „Cazul
Costinel Mirea” din studiul de față.
Cazul Nicu Dumitrescu. Lovit de un glonț de calibru „necunoscut"

Victimă a teroriștilor a fost și Nicu Dumitrescu, It.-maj. din UM 01447 Craiova. Ca și
alte unități militare din Craiova și din țară, în ziua de 23 decembrie și unitatea sa a
fost „ținta unor tiruri de arme” ce s-au repetat pe 24 decembrie, provenind din afara
unității. Militarii au răspuns cu „foc de arme ușoare împotriva unui agresor rămas
necunoscut”, aflat în zona blocurilor-turn ce se învecinau cu unitatea. Ofițerul a fost
rănit pe 24 decembrie la glezna piciorului drept „de un glonte ricoșat, tras tot din zona
blocurilor”, după cum se arată în rezoluția procurorului militar Vladimir Diaconeasa,
iară alte explicații1.
Și în acest caz se pot identifica mai multe elemente ale atacului terorist din acele
zile: s-a deschis foc „sporadic” asupra unității; trăgătorii se aflau la distanță, dar trăgeau
cu precizie, după toate aparențele de pe terasele blocurilor cu 10 etaje sau poziționali
în apartamentele situate la ultimele niveluri ale acestora. Ca și în alte cazuri, procurorii
au soluționat cazul rănirii lui Nicu Dumitrescu cu NUP, întrucât cercetările „nu au
evidențiat prezența materială a trăgătorului (urme plantare, tuburi goale, muniție rema
nentă) în zona indicată”123.
Din mărturia ofițerului Nicu Dumitrescu reiese că atacul la care a fost supusă unitatea
sa s-a făcut cu arme de calibru „necunoscut”, deci cu armament care nu făcea parte din
dotarea Armatei. în ziua de 24 decembrie, în jurul orei 12:30, în timp ce se afla în
dispozitivul de apărare a comandamentului Diviziei II Infanterie de pe strada Caracal ',
ofițerul a început să audă „primele focuri de armă, respectiv serii scurte de armă
automată de calibru necunoscut”, care se succedau la anumite intervale de timp4. La
aceste focuri de armă - care coincid cu tactica prevăzută în planul „luptei de rezistență”
a Securității5 - militarii din dispozitivul de apărare de lângă gardul unității au răspuns
cu foc.
în jurul orei 13:00, din postul de observare Dumitrescu a observat „mișcări pc
blocurile din partea de nord a unității, mai precis pe blocul cu 4 etaje de lângă blocul-tum”.
A primit ordin de la Hangu Dumitru de a-i mai aduce o bandă de muniție pentru
mitraliera cu care executa foc, însă în timp ce s-a întors spre cutiile cu benzi situate pc
acoperiș, în spatele său, „a simțit o fierbințeală puternică sub glezna piciorului drept,
căzând la pământ”. Victima apreciază că glonțul care La lovit nu putea fi tras decât din
acele blocuri, de la un nivel mai înalt decât înălțimea clădirii comandamentului pe care
se afla punctul de observare6.
In ciuda rezoluției expeditive a procurorului, care stabilește că „agresorul rămâne
necunoscut”, este de necontestat că s-au tras focuri de armă către unitatea militară din
zona blocurilor-turn, altfel Nicu Dumitrescu nu ar fi putut fi rănit. Ca și în alte cazuri

2. Ibidem.
3. Ibidem, f. 41.
4. Ibidem.
5. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția.
p. 155.
de răniți în incinta unităților militare de gloanțe provenite din afară, este greu de
imaginat că acele gloanțe ar fi provenit tot de la militari. Oricât de stresați au fost aceștia
de focurile teroriștilor, presupunând că unii soldați s-ar fi putut afla în acele momente
în blocuri, nu este plauzibil ca un număr atât de mare dintre ei să tragă sistematic spre
propriile unități militare, crezând, desigur, că acolo s-ar fi aflat teroriști.
Faptul că nu s-au găsit tuburi goale de cartușe în locurile de tragere nu ar fi trebuit
să inducă, pentru procurori, ideea că trăgătorii n-ar fi fost prezenți. Așa cum s-a arătat
în alte lucrări, Securitatea avea în dotare captatoare de tuburi, pe care rețeaua de
rezistenți, după toate aparențele, le-a folosit în multe cazuri pentru a-și disimula
acțiunile din zilele de după 22 decembrie1. Din mărturia lui Nicu Dumitrescu mai rezultă
și că focul de armă respectiv nu a produs zgomot. Toate acestea sugerează că arma
provenea, după toate probabilitățile, din arsenalul Securității și se afla în mâinile
„rezistenților”.
Cazul Victor Popescu. împușcat în propria locuință,

are o cicatrice de 5 mm
Victime nevinovate ale luptei de rezistență au căzut nu numai militari, ci și civili. Victor
Popescu a fost împușcat în dimineața zilei de 24 decembrie în locuința sa din cartierul
Valea Roșie, bloc 47, la etajul V, ap. 63, în braț și torace12. Blocul se afla între două
unități militare, însă nu există unghi de tragere între cele două unități și blocul 473.
Din declarația sa rezultă că Popescu Victor nu a realizat că în noaptea de 22-23 decem
brie s-a tras din blocuri; însă a remarcat că militarii trăgeau către acestea (48, 47,
41, 42, 43), iar în dimineața de 23 decembrie „zona era împânzită de militari care
demarau acțiuni de identificare a teroriștilor”, ceea ce denotă că militarii observaseră
focuri de armă venind din acele blocuri către unitățile militare. A mai remarcat că ziua
nu s-a tras. Din nou, „după lăsarea întunericului” a observat că s-a deschis focul și
a văzut „gură de foc pe blocurile 41, 42, 43 care trăgeau probabil spre Spitalul
Militar Craiova aflat vizavi de ele pe strada Caracal”, la care militarii răspundeau cu
foc4.
în dimineața zilei de 24 decembrie 1989, Victor Popescu a fost rănit în bucătăria
locuinței sale, de la fereastra dinspre strada Caracal, în dreptul stației de Betoane. în
raportul de constatare medico-legală5 se stabilește că a prezentat leziuni de violență,
cicatrice rozată rotundă de 0,5/0,5 cm pe fața posterioare a articulației scapulo-humerale
1. Liviu Ștefănuț, Dan Preisz, „Teroriștii Timișoarei”, România liberă, 21.04.1994. Interviu cu
gen. Neculai Rizea în „Brăila - lotcile ucigașe”, ziarul Nul, nr. 22, p. 7, The Archive of the
Romanian Revolution of December 1989, https://romanianrevolutionofdecemberl989.com/
generalul-neculai-rizea-si-decembrie-1989-la-braila, accesat pe 26.05.2022.
2. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 1, f. 16. O declarație relevant« a lui Victor Popescu se află ș'i
în voi. 2, f. 21, însă dosarul său, nr. 264/P/1992, nu apare în întregime în Dosarul Revoluției.
3. între divizie și blocul 47 direcția este ecranată de blocul 48, iar între Regiment și blocul 47 de
blocurile 42-43. Direcțiile deschise, neecranate, sunt între blocul 47 și latura estică a Spitalului
Militar, care are și turnul de apă și depozitul Securității.
5. Ibidem, ff. 23-24.
drepte și o cicatrice rozată rotundă de 0,5/0,5 cm pe fața externă a brațului drept

Dimensiunile cicatricilor indică în general calibrul glonțului, deci glonțul cu care a fost
rănit Victor Popescu pare să fi fost de sub 6 mm, un calibru ce nu se afla în dotarea
Armatei. Desigur, o expertiză medico-legală și balistică ar fi putut confirma aceasta
ipoteză. în dosarele pe care le-am examinat nu se află astfel de analize în cazul lin
Victor Popescu.
Cazul Gheorghe Ghiță. Omorât de un glonț de calibru redus,

în tentativa de a salva viața unui alt civil
Pe 24 decembrie, Ghiță Gheorghe și Florea Mormoe erau prezenți din întâmplare în
zona blocurilor 19 și 20, în spatele gardului Școlii nr. 29 din cartierul Valea Roșie.
Din rezoluția procurorilor aflăm că mai întâi a fost rănit Florea Mormoe1, care nu
s-a mai putut mișca și a strigat după ajutor. Cel care l-a salvat pentru moment a fost
Ghiță Gheorghe, care l-a tras din calea gloanțelor, dar a sfârșit prin a fi victima
o
acestora .
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 207/A3/07.02.1990, moartea lui
Ghiță Gheorghe a fost violentă, cauzată de o împușcătură cu „orificiul de intrare pe
fața anterioară a toracelui, iar orificiul de ieșire pe fața postero-laterală a hemitoracelui
drept”. Examinarea medico-legală relevă plagă împușcată în regiunea stemală medie
de 0,5/0,5 cm1 23. Se poate presupune că plaga de 0,5 cm ar fi putut fi provocată doar de
o armă de calibru sub 7,62 mm, care nu era parte a armamentului standard din dotarea
Armatei.
» geaaa do yxoT alteia

1 • Ptaaă XHpușoata xesxunea ataiBoiă tsadxe de o,5/,j,> <js.
I
ea staxn&ță sieclxa (oxxfxoxuț 'xntexn)#-
ț a henxtoxacejux
padfc:dtj 3/j5 ai» «unaxgtBiia nefegujate cit jXardexe de subs-
Fragment din raportul de constatare medico-legală

privindu-1 pe Ghiță Gheorghe, întocmit de dr. Isoru Constantin, medic specialist -
Laboratorul de Medicină Legală Craiova
Sursă: Dosarul Revoluției, Dosar DJ-GJ-OT, voi. G-O, f. 18
1. Conform raportul de autopsiere din 29.12.1989 a medicului legist specialist Ghergu Mihai de la
Laboratorul de Medicină Legală Craiova, două dintre orificiile rănilor care au produs moartea lui
Florea Mormoe au avut diametrul de „circa 1 cm”, ceea ce indică un calibru atipic pentru
armamentul Armatei (de 7,62 mm), însă apropiat de calibrul de 9 mm al armelor Makarov din
dotarea Securității. Raportul de autopsiere menționat ne-a fost pus la dispoziție de Costinel Venus
Mirea, prin bunăvoința soției victimei, cărora le mulțumim pe această cale.
2. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 1, f. 105. Ghiță Gheorghe plecase la magazinul din apropierea
domiciliului să cumpere pâine și nu s-a mai întors acasă. Din mărturia fiului său, Florian Ghiță,
reiese că mama sa a aflat că Ghiță Gheorghe a fost împușcat în zona toracică pe stradă, în spatele
Școlii nr. 29 din Craiova, lipit de gardul acesteia. Dosarul Revoluției, Dosar DJ-GJ-OT, voi. G-O,
f. 15v.
3. Dosarul Revoluției, Craiova, voi. 1, f. 105, f. 108.
Soția victimei declară că în seara zilei de 23 decembrie Ghiță Gheorghe a blocat

ușa de acces către terasa blocului unde locuiau deoarece erau zvonuri că pe acoperișuri
„umblă teroriști” și ea însăși a văzut pe acoperișul blocului de vizavi „un bărbat îmbrăcat
într-o haină lungă de culoare neagră, probabil din piele” și a auzit „focuri sporadice de
armă”1.
Sunt mai multe elemente suspecte în acest caz, de la plaga de 5 mm, de unde reiese
că glonțul nu aparținea Armatei, până la precizia execuției focului de armă (direct în
inimă). Mai rezultă că Ghiță Gheorghe a fost împușcat cel mai probabil de pe terasele
blocurilor-turn, unde cu o zi în urmă soția sa observase pe acoperiș bărbatul „într-o
haină lungă de culoare neagră”, care nu putea fi un militar din armată. Nici în acest caz
procurorii nu au încercat să determine identitatea acelui trăgător.
Dimineața de 25 decembrie
Cazul Constantinescu Emil Doru. Un glonț atipic i-a „pulverizat"

creierul
Emil Doru Constantinescu, tehnician veterinar civil din cadrul UM 01047 Craiova, a
fost împușcat mortal în misiunea de anihilare a unor teroriști din cartierul Valea Roșie
în timp ce acționa împreună cu It.-maj. Vasilică Pîrvu1 2. Din dosar rezultă că persoane
civile (locatari din blocuri) au anunțat militarii că teroriștii acționează în zona blocuri
lor 24-30; că sunt teroriști pe acoperișul blocului 26 și în blocul 24, ap. 20, etajul 4, pe
balcon, de unde au tras. Potrivit rezoluției nr. 482/P/1998 a Parchetului Militar, în ziua
de 25 decembrie 1989 Vasilică Pîrvu a executat mai multe focuri de armă de la geamul
sufrageriei apartamentului nr. 19, bloc 27 în direcția blocului 24, „nerecunoscând” că
pe acoperișul acelui bloc se afla fruntașul Dogaru Ion Adrian și soldatul Memeleagă
Constantin, din cadrul aceleiași unități. Cei din urmă au răspuns cu foc în direcția
blocului 27, împușcându-1 mortal în zona capului pe Emil Doru Constantinescu3.
Victimei nu i s-a făcut autopsie, dar din certificatul constatator al decesului și din
declarația It.-col. Popescu Anghel, medic la Spitalul Militar Craiova, care l-a examinat
pe Emil Doru Constantinescu, reiese că acesta a murit prin împușcare în zona occipitală4.
La prima vedere pare foc fratricid cauzat de focuri inițiate de un terorist din
blocul 24, apartamentul 20, la care ar fi răspuns două grupuri de militari, din eroare,
unul spre celălalt. însă martorii oculari susțin că orificiul „de la baza nasului” victimei
„indică un cartuș nu mai mare decât un băț de chibrit, dar glonțul a explodat în cap
spulberându-i creierul”5. Se pune întrebarea dacă un glonț provenind din armamentul
Armatei putea produce un asemenea efect.

2. Ibidem, f. 20.
3. Ibidem.
4. Ibidem, voi. 3, ff. 3, 11, 14.
5. „DoruE. Constantinescu-martir al Revoluției din Decembrie 1989”, Cuvântullibertății,2%.V2..\9'&9,
p. 3.
în declarațiile de persoane vătămate, soția și cei doi copii ai victimei susțin cn

informațiile primite din partea autorităților au fost vagi, reieșind că Emil Dorn
Constantinescu a fost împușcat mortal de „persoane necunoscute în timpul evenimentcloi
din 25 decembrie 1989”1. Soția declara că atunci când l-a dus la spital a constatat cn
fața soțului „era intactă având doar o gaură mică, de diametru 5 mm, în partea stângii
a nasului, la baza acestuia”. Dar în același timp a constatat că în partea din spate n
craniului „era pulverizată o porțiune de diametru de aproximativ 7-8 cm îmbibată în
sânge”12. La morgă, una din persoanele ce se aflau în jurul cadavrului soțului său, despre
care bănuia că era un doctor, i-a spus să ia cadavrul acasă și să nu mai facă autopsie,
lucru pe care l-a acceptat „fiind bulversată”.
Soției nu i s-au adus la cunoștință „împrejurările decesului soțului” și nu a pulul
să-l contacteze nici pe It. Pîrvu Vasile, cel în brațele căruia a murit Dorn Constantinescu
A auzit însă că acesta „a suferit cu acea ocazie un șoc psihic”, din cauză că „i-a fost
împrăștiat creierul soțului meu pe uniformă”. Soția a solicitat o expertiză balistică, din
rezultatul nu i s-a comunicat. A aflat ulterior de Ia colegii soțului că în ziua înmormântări i
pe 27 decembrie 1989, la intrarea în cimitir s-a tras asupra autoturismului în care sc
afla decedatul, din direcția parcului Romanescu3.
Eugenia Constantinescu contestă soluția dată în dosarul 482/P/1990 aflat la Parchetul
Militar Craiova privind decesul soțului. A solicitat să i se permită să vadă declarațiile
martorilor, a It. Pîrvu Vasile, a locatarilor și o expertiză balistică. Procurorii militari au
păstrat tăcerea. „Sunt nemulțumită că niciun reprezentant al autorităților: procurori,
comandanți ai UM 01047, nu mi-a comunicat împrejurările decesului soțului meu”4.
Din datele prezentate mai sus rezultă suficiente indicii că glonțul care l-a ucis pe
Dorn Constantinescu nu a fost tras de militarii de pe acoperișul blocului 24, ci tocmai
din apartamentul 20 al acelui bloc de 4 etaje. E vorba de apartamentul de unde civilii
semnalaseră focurile teroristului încă dinaintea venirii militarilor. Aprecierile martori kn
asupra glonțului (cât un „băț de chibrit”, „5 mm”) pot indica un calibru mai mic decâl
cel standard al Armatei, care în 1989 era de 7,62 mm. Pe de altă parte, faptul că „glonțul
a explodat în cap spulberându-i creierul” indică un glonț dum-dum. O astfel de muniții
explozivă, care a mai fost semnalată într-un număr semnificativ de cazuri în timpul
Revoluției5, a fost interzisă după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind destinată nu
pentru a scoate inamicul din luptă, ci pentru a maximiza distrugerea anatomică și, în
consecință, teroarea în rândurile adversarului. Se observă că acest scop a fost atins în
cazul It. Pîrvu Vasile.
Gloanțe dum-dum au fost semnalate în decembrie 1989 în Direcția a V-a a Securități i
Din Direcția a V-a, din depozitul de muniție, au fost scoase pe 23-24 decembrie 1989 cartușe
dum-dum, cartușe speciale care nu se potriveau la nicio armă din dotarea MApN. S-au găsii
trei-patru cutii cu astfel de cartușe [...]. Toate aceste cartușe i le-am prezentat personal, spre a li
1. Dosarul Revoluției, Dosar DJ-GJ-OT, voi. C-D, ff. 169-173.

3. Ibidem.
4. Ibidem, ff. 9-10.
5. Ase vedea mărturiile medicilor, victimelor și altor martori aici: https://romanianrevolutionofdecember1989,
com/tag/gloante-dum-dum, accesat pe 22.05.2022.
filmate, d-lui Spiru Zeres. Toate cartușele speciale, în afară de dum-dum, erau de proveniență
RFG-istă. Din Direcția a V-a au fost predate UM 01305. Căpitan doctor Panait, care a spus că
până atunci nu văzuse astfel de muniție, maior Puiu și căpitan Vișinescu știu de ele. în fostul
sediu CC al PCR, toți cei împușcați în noaptea de 23 spre 24 decembrie ’89 au fost împușcați cu
gloanțe speciale1.
în Trăgători și mistificatori pot fi găsite numeroase alte referințe la mărturii privind

folosirea gloanțelor dum-dum de teroriștii din decembrie 198912. în 1989, aceste cartușe
explozive erau fabricate în România, împotriva legii internaționale, la Sadu-Gorj, la
ordinul Securității3.
Rămân numeroase alte suspiciuni legate de uciderea lui Dorn Constantinescu, printre
care „sfatul” de a nu fi autopsiat, lipsa declarațiilor unor martori esențiali, cum ar fi
It. Pîrvu Vasile, lipsa expertizei balistice, tăcerea procurorilor militari și, în special, lipsa
unei investigații la blocurile cu 4 etaje. Desigur, în special la blocul 24, apartamentul 20.
Concluzii
Acest studiu a examinat câteva dintre atacurile cu foc de armă de tip terorist, precum
și elemente ale diversiunii radioelectronică și informațională care a început la Craiova
în seara de 22 decembrie 1989. Datele disponibile în sursele analizate arată o concentrare
a focurilor din partea unor grupuri mici și mobile de trăgători, începând cu seara de
22 decembrie, asupra unităților militare din oraș, din blocurile de locuințe și a altor
obiective civile aflate în jurul cazărmilor, în special din apartamente aflate la ultimele
etaje, nelocuite sau ale căror proprietari plecaseră din zonă, sau de pe terasele clădirilor.
Focurile se declanșau în intervale de timp când nu existau patrule militare sau revolu
ționari înarmați în acele puncte de tragere. Direcționarea focurilor asupra unităților
militare ale MApN face improbabil ca aceste focuri să fi fost executate de militari ai
aceleiași instituții, crezând că trag asupra unor teroriști. Din documente și mărturii ale
militarilor, ale civililor și chiar ale unor cadre de Securitate privind vestimentația, muniția,
armele folosite, dispozitivele speciale (de ochire pe timp de noapte simulatoare, ascun
zătoare de foc la gura țevii, amortizoare de zgomot, captatoare de cartușe); tipul și
direcțiile de tragere, leziunile provocate, modul de transmitere a dezinformării și țintele
false pe ecranele radarelor denotă că orașul a fost teatrul unui intens război hibrid4.
Comparând aceste probe cu planurile luptei de rezistență ale Securității și declarațiile
din alte dosare, devine destul de evident că teroriștii din Craiova au făcut parte din
rețeaua DSS pregătită din timp și dedicată lui Nicolae Ceaușescu. Ca și în restul țării,
1. Dan Badea, „Gloanțe speciale sau ce s-a mai găsit în clădirea direcției a V-a”, Expres, 16-22.04.1991,
apuci Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția
p. 384.
2. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, MădălinHodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,
pp. 382-383, 408.
3. General magistrat (r) Ioan Dan, Teroriștii din ’89, Lucman, București, 2012, p. 143.
4. Folosim acest termen în sensul larg de atac complex, care a inclus lupta armată de gherilă urbană,
diversiune psihologică și radioelectronică.
lupta de rezistență a slăbit substanțial pe 25 decembrie1, odată cu difuzarea veștii privind

execuția dictatorului, ceea ce este un argument în plus că trăgătorii făceau parte din
forțele loiale acestuia. De altfel, documentele inedite analizate, atât din Dosarul Revoluției,
cât și din dosarele obținute de victime (și în mod suspect absente din Dosarul Revoluției)
demonstrează că diversiunea teroristă de la Craiova s-a aliniat fidel planurilor „luptei
de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat” descoperite la CNSAS și prezentate în
lucrări recente12. Studiul a mai evidențiat modul cum au fost omise probe esențiale din
dosare, rezultând anchete trunchiate și vinovății neaduse la lumină.
Cercetarea a arătat necesitatea de a se aprofunda analiza dosarelor aparținând unor
victime și suspecți - cel puțin 146 la număr din Craiova -, care au fost eludate din
Dosarul Revoluției, fiind trimise spre arhivare sub pretextul că nu ar face „obiectul
cercetării de față”. Cercetările vor continua asupra cazurilor tuturor victimelor și ale
suspecților, atât în legătură cu focurile de armă, cât și, în măsura posibilităților, cu
celelalte componente ale războiului hibrid de la Craiova - dezinformările și diversiunea
radioelectronică din perioada 22-25 decembrie 1989, care au dus și ele la victime în
rândul apărătorilor Revoluției.
1. în Craiova această diminuare a luptei a fost încă și mai pronunțată decât în alte orașe. Conform
statisticilor unităților militare, „pe data de 25.12.1989, din cele 58 ținte transmise [...] în zonele
de nimicire sau de foc ale unităților antiaeriene nu a intrat niciuna și, ca urmare, nu s-au mai
executat trageri”. Costache Codrescu (coord.), Armata română..., pp. 205-206.
2. A se vedea Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori.
Contrarevoluția..., pp. 34 și 144 și următoarele; Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență
a Securității. Planul și implementarea...”.
în loc de concluzie.
De ce e bine să ne întoarcem la surse
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson
Ca să putem înțelege cum s-a ajuns la abundența și succesul teoriilor „negaționiste”

ce au mistificat până în prezent Revoluția din decembrie 1989, este nevoie să ne
întoarcem la surse. Am pornit de la analiza unui document descoperit recent în Dosarul
Revoluției și am urmărit să readucem în prim-plan apartenența instituțională a teroriștilor
din 1989, identificați în raportul colonelului (r) de Securitate Domițian Bălței drept
cadre ale Securității. Tot el îi numea și „rezistenți”. Am mai aflat că, pe lângă un număr
semnificativ de documente regăsite în ultimul an în dosarul amintit, raportul acesta
confirmă rezultatele cercetărilor recente' ce arată că teroriștii au făcut parte din rețeaua
pregătită de DSS pentru „lupta de rezistență” în cazul în care Nicolae Ceaușescu era
înlăturat de la putere. Am stabilit conexiuni între natura eminamente disimulată a acestei
lupte și caracteristici ale dictaturii comuniste din perioada Ceaușescu precum tabuul
totalitar, resorturile psihosociale și mijloacele de dominație și constrângere folosite de
Securitate: delațiunea, frica și violența, dezinformarea, deghizarea opoziției și represiunii,
în final vă propunem o reexaminare atât a planului de „rezistență”, cât și a falsificării
adevărului despre execuția sa la Revoluție drept consecințe logice ale particularităților
dictaturii Ceaușescu.
„Lupta de rezistență" a Securității

Noțiunea de „luptă de rezistență” este cunoscută pe plan global în special ca luptă a
partizanilor împotriva ocupației naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
După invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ale altor state membre
ale Pactului de la Varșovia, simțindu-se amenințat, Nicolae Ceaușescu a inițiat doctrina
„războiului întregului popor” în cazul unui atac extern. „Lupta de rezistență” era o parte
1. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson în colaborare cu Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori.

Contrarevoluția Securității în decembrie 1989, Polirom, Iași, 2019; Mădălin Hodor, Andrei Ursu,
„Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea sa la Revoluție”, în Anneli Ute Gabanyi,
Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din 1989. învinși și învingători,
Polirom. Iași. 2020.
320 ÎN LOC DE CONCLUZIE
integrantă a acestei doctrine. Legea nr. 14/28.12.1972 prevedea organizarea luptei

împotriva unui inamic mult mai puternic, care ar fi ocupat „vremelnic” teritoriul țării.
Lupta preconizată avea similarități cu cea a partizanilor iugoslavi conduși de losip Broz
Tito, care repurtaseră succese semnificative împotriva trupelor de ocupație germană;
este plauzibil că dictatorul român s-a inspirat din rezistența liderului țării vecine.
Securitatea avea un rol important în această luptă, inițial alături de Armată. Studiile
menționate mai sus au arătat că, în planul „luptei de rezistență” a Securității, „inamicul"
a evoluat în timp de la cel extern la unul intern.
Pe fondul înăspririi concomitente a cultului personalității și a condițiilor de trai,
creștea și nemulțumirea populației. Conducătorul s-a temut că o posibilă revoltă internă,
ca cele din Valea Jiului din 1977 și de la Brașov din noiembrie 1987, ar putea la un
moment dat să coopteze și Armata, înlăturându-1 de la putere. Spre sfârșitul anilor 1980
se înmulțesc articolele legate de „lupta de rezistență” din Securitatea, revista internă,
cu regim strict secret, a DSS1. Planurile luptei Securității ajung să se axeze aproape
exclusiv pe „elementele dușmănoase interne”, „noile autorități instalate” și „noua
conducere militară și administrativă”. Pentru luptătorii Securității, atacatorul extern
este înlocuit cu „colaboraționiști și trădători autohtoni”1 2. Planul includea „blocarea unor
efective importante în lupte locale lipsite de perspectivă pentru inamic”; slăbirea
„capacității combative” a inamicului „pe direcțiile principale de acces spre centrele
vitale, politice și economice ale țării”; o „uzură continuă, sistematică a trupelor inami
cului” prin focuri de diversiune pentru inducerea unei stări de confuzie și panică în
rândurile „inamicului”, până la „reducerea treptată a decalajului și răsturnarea în final
a raportului de forțe naționale”3. Mijloacele folosite de rețeaua de „rezistenți” ai Secu
rității includea „răspândire de zvonuri în rândul trupelor de ocupație și al organelor de
administrare instituite de invadator”; atacuri „de scurtă durată și violente” concentrate
asupra unor „obiective” de „mare importanță” cu „forțe relativ puțin numeroase”,
pregătite „îndelung”, presupunând „cunoașterea amănunțită a particularităților terenului”,
„de regulă noaptea”4. Tbate aceste caracteristici au însoțit atacurile care s-au declanșat
în seara zilei de 22 decembrie în mai multe orașe și zone din țară.
Trebuie precizat că rețeaua de luptători nu includea toate cadrele Securității. Marea
majoritate a acestora urma să rămână „în spatele dispozitivului operativ al inamicului”, aparent
„depunând armele” și trecând de partea acestuia, așa cum s-a petrecut pe 22 decembrie
19895. Astfel, majoritatea lucrătorilor de Securitate urmau să rămână „la vedere”,

Revistele pot fi găsite la http://www.cnsas.ro/periodicul_securitatea.html, accesat pe 14.06.2022.
2. Ibidem.
3. „Caracteristici ale activității și conduitei cadrelor de Securitate care primesc misiuni specifice de
îndeplinit pe teritoriul național invadat de inamic”, Securitatea, nr. 3/79,1987, f. 20, apud Mădălin
Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”, p. 421.
4. Lt.-col. Tudor Alexandru, cpt. Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de apărare
a patriei. Particularități ale participării unităților centrale și teritoriale de Securitate la organizarea
și ducerea luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”, Securitatea, nr. 1/85,
1989, p. 27, apud Mădălin Hodor, Andrei Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și
implementarea...”, p. 417.
5. Nu era posibil ca întregul aparat de Securitate să treacă la o luptă clandestină, zecile de mii de
ofițeri și trupe de Securitate neavând cum să se ascundă de populație și armată, împreună cu
ÎN LOC DE CONCLUZIE 321
„infiltrați” în „noua administrație”. Conform planurilor „luptei de rezistență, cadrele

rămase la vedere urmau să „sprijine”, inclusiv prin „ascunderea de arme și muniții”,
„formațiunile de rezistență și militarii proprii”, rămași și ei „în spatele dispozitivului
inamicului”, dar în clandestinitate1.
Faptul că mottoul nostru ar putea părea ciudat unora este o măsură a lungului drum
parcurs de societatea noastră în deceniile din urmă spre „încâlcirea”*12 Revoluției române
și a istoriei noastre recente. La sfârșitul lui decembrie 1989 și în ianuarie 1990 însă,
multe dintre elementele „luptei de rezistență” a Securității, inclusiv cele descrise de
Domițian Bălței, erau cel puțin intuite de populație și cunoscute, cel puțin parțial, la
nivelul noii conduceri a statului3.
Nu e de mirare că erau cunoscute: zilnic erau raportate descrieri ale acestei lupte de
gherilă urbană cu caracteristici de acte de terorism. Erau raportate în detaliu, de civili
și militari - soldați în termen, subofițeri și ofițeri - deopotrivă. Rapoartele veneau
simultan din mai multe orașe4 și includeau elemente surprinzător de comune, un număr
semnificativ de episoade de focuri de armă, în special pe timp de noapte, din poziții ce
includeau case și apartamente ale Securității aflate în jurul „obiectivelor strategice”5
(printre care sediul CC, al Televiziunii și Radioului, sediile Consiliilor Județene), cu
semnalizări și arme speciale, care nu se aflau în dotarea Armatei, îndreptate către unități
militare și către cei care apărau obiectivele respective.
familiile și dosarele lor. Pentru poliția politică a regimului comunist, dosarele constituiau un
instrument esențial al puterii. Planurile luptei de rezistență prevedeau ascunderea, microfilmarea
și, la nevoie, distrugerea dosarelor importante în cazul în care regimul Ceaușescu ar fi căzut. Lucru
care s-a petrecut, cel puțin parțial, pe 22.12.1989, la ordinul generalului Iulian Vlad.
1. Lt.-col. Tudor Alexandru, cpt. Nicolae Catană, „Lupta de rezistență în cadrul războiului de
apărare...”, p. 28.
2. Termenul este preluat din titlul cărții lui Nestor Rateș, Revoluția încâlcită, Litera, București, 1994.
3. A se vedea „Punctajul” elaborat pe 29.12.1989 de fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu
din care rezultă că domnia sa știa în acele zile în detaliu despre existența „aparatului de teroare”
organizat „din timp” de dictator pentru o „eventuală salvare personală”, rețeaua de „teroriști
pregătiți pe tipuri de armament autohton” și „modem străin”, care, „după cum a dovedit-o
realitatea, a depășit dotarea forțelor armate”, „linia de radio și telefon” cu care se putea efectua
„interceptarea unor convorbiri telefonice”, „transmiterea unor mesaje prin metode specifice
activității de spionaj” cu „pregătire în domeniul topografiei”, având „depozite de armament
proprii”. La acel moment, Voican Voiculescu știa cu „certitudine” că „remunerarea” luptătorilor
din rețeaua de „teroriști” s-a făcut „tot din fonduri controlate de Ministerul de Interne” comunist.
4. Era exclusă astfel posibilitatea ca toate aceste mărturii să fi fost „contrafăcute” de capii armatei.
Diversitatea și gradul de detaliere ale mărturiilor, independența surselor (care includ civili,
milițieni și securiști deopotrivă), coincidența în timp și compararea cu mărturiile de istorie orală
conferă credibilitate acestor probe.
5. Termenul e folosit în planurile „luptei de rezistență” ale DSS. A se vedea Mădălin Hodor, Andrei
Ursu, „Lupta de rezistență a Securității. Planul și implementarea...”.
Revoluția în mentalul colectiv. Tribulațiile memoriei

si asaltul dezinformării
Și totuși, la mai bine de trei decenii după Revoluție „există încă numeroase enigme
documentare și detalii factuale învăluite în mister ori realități mistificate și distorsionate,
în mentalul colectiv persistă încă ideea că Revoluția este atât de greu de decriptat, atât
de încifrată, iar adevărul atât de ascuns tuturor, încât este aproape imposibil să se mai
afle adevărul [...] Și totuși, de unde vine această confuzie?”1.
Unele lucrări de sinteză au încercat să surprindă modul în care a evoluat (sau
involuat) memoria referitoare la Revoluția din decembrie 198912.
Deși au fost publicate mai bine de cinci sute de lucrări și nenumărate articole pe
această temă - de către participanți, martorii contemporani, precum și de către istorici
români și străini există încă dezacorduri majore privind Revoluția română. Pentru a
înțelege care a fost principala instituție interesată în această „încifrare”, să ne reamintim
de ce au acceptat românii ceaușismul, respectiv care a fost sursa fricii din acei ani de
umilitoare lipsuri materiale și de „prostituare a minții”3, întru aplaudarea unui despot
care dusese țara în pragul falimentului. Desigur, nu era vorba de frica de Ceaușescu ca
individ sau de frica de Armată, care în cea mai mare parte era formată din tineri din
popor, instruiți să apere granițele țării. Nu era vorba de frica de unguri sau de ruși. De
fapt, schimbările interne de la Moscova inițiate de Mihail Gorbaciov după 1987 „i-au
făcut pe români să se uite cu speranță la răsărit pentru prima dată în istorie”4.
Era vorba, desigur, de frica generalizată de a fi turnat la Securitate și „săltat” de aceasta.
Manifestanții timișoreni au știut foarte bine de teama cui „s-au mântuit” începând cu
15 decembrie 1989. Cum au știut și cei din București, Sibiu, Cluj și alte orașe pe
21 decembrie. Acel sentiment de eliberare de frică prin solidarizare a inspirat și lozinca
„Moarte securiștilor!” (în contrapunct cu „Armata e cu noi!”) scandată în acele zile5.
1. Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din
1989. învinși și învingători, Polirom, Iași, 2020, p. 17.
2. Ruxandra Cesereanu, Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții, Iași, Polirom, 2004; Peter
Siani-Davies, Revoluția română din decembrie 1989, Humanitas, București, 2006; Bogdan Murgescu,
„Alternative istoriografice cu privire la Revoluția română din decembrie 1989”, Caietele Revoluției,
1 (3), 2006, pp. 49-53.
3. Gabriel Andreescu, L-am urât pe Ceaușescu. Ani, oameni, disidență, Editura Polirom, Iași, 2009,
p. 39. Mai mulți opozanți au deplâns în aceiași termeni cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu:
„Ne prostituăm moral și lingem blidele material sub domnia Nebunului”, a scris Gheorghe Ursu -
Dosar Penal întocmit de Direcția a Vl-a Cercetări Penale a Securității, ACNSAS, P 058684, f. 86;
„Prostituarea mai tuturor formelor de cultură, obligate să-și câștige dreptul la existență doar prin
participarea masivă la oficierea acestui cult” - Alexandru Melian, „Apelul adresat congresului al
XlV-lea al Partidului Comunist Român de o grupare de români din țară ce-și spune «Frontul
Salvării Naționale»”, în Liviu Tofan (ed.), Antologia radio Europa Liberă. 101 contribuții (1956-
1990), Omnium, București, 2021, p. 416.
4. Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, București, 2006,
p. 370. http://old.presidency.ro/static/rapoarte/Raport_fmal_CPADCR.pdf , accesat pe 20.04.2022.
5. Spre exemplu, blogul lui Claudiu lordache, https://claudiuiordache.wordpress.com/2017/10/01/
la-moartea-ultimului-conducator-al-securitatii-ceausiste, accesat pe 14.04.2022; Ondine Gherguț,
Sloganul legat de poliția politică a lui Nicolae Ceaușescu denotă și că, în zilele de
după 22 decembrie, revoluționarii și populația au intuit identitatea instituțională a
teroriștilor. Unii dintre trăgătorii în combinezoane negre, recunoscute ca uniforme ale
luptătorilor USLA1 a Securității, au fost observați în acțiune* 12, reținuți3, răniți sau uciși4.
Dintre aceștia, unii aveau legitimații de la USLA sau Direcția a V-a5 a Securității la ei6.
Alte indicii includeau armele speciale, gloanțele de calibru redus, focuri trase din case
conspirative sau din vile, poduri de imobile, terase și etaje superioare ale blocurilor,
liziera pădurilor, toate în general amplasate în jurul unităților militare și a altor obiective
strategice.
în ianuarie 1990, amintirile erau încă proaspete. Se bănuia „cine a tras în noi
după 22”. Constrânși de probele - încă prezente - și de determinarea revoluționarilor
rămași pe străzi și în jurul acelor obiective pentru a le apăra, până și unii ofițeri de
Securitate precum Bălței și chiar Vlad7 au fost dispuși, în perioada „scurtului moment al
adevărului”8 de la începutul lui 1990, să explice, în detaliu, cine au fost „rezistenții”.
în timp, multe dintre probe au fost obliterate de procurori militari și cadre din MI9.
Au urmat denaturarea și contestarea mediatică a Revoluției, având ca miză acoperirea
Caietele Revoluției, nr. 5 (70), 2017, Editura IRRD, p. 7; Nicolae Mavru, Revoluția în stradă,
p. 138, apud Viorel Domenico, Comandoul de partid și de stat Timișoara, Editura IRRD, București,
2014, pp. 238-239; interviul cu Adrian Staicuîn Caietele Revoluției, nr. 6 (55), 2014, IRRD, p. 60.
1. Despre rolul în represiunea internă a USLA, a se vedea Andrei Ursu, Roland O. Thomasson,
Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., capitolul „Scurtă incursiune în
misiunile «patriotice» ale USLA”, p. 270.
2. A se vedea interviul cu Costinel Venus Mirea, rănit și martor la Revoluția din Craiova, arhiva IRRD.
3. Interviu cu istoricul Armând Goșu, martor la Revoluția din București (centru), arhiva IRRD.
4. Interviu cu Mihai Andronescu, rănit și martor la Revoluția din București (TVR); interviu cu
Cornelia Vărzare, asistent medical și martor la Revoluția din Craiova, în arhiva IRRD. în plus
Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., subcapitolul „Continuitatea contrarevoluției. Aceiaș
«mascați» la Timișoara și București”, p. 229.
5. Direcția de securitate și gardă demnitari, dedicată în special lui Nicolae Ceaușescu și familiei sale
6. A se vedea interviul lui Dan Badea cu cpt. Romanescu Marian, „USLA, Bulă Moise, teroriștii ș
«Frații Musulmani»”, Expres, nr. 26 (75), 2-8.07.1991, pp. 8-9.
7. A se vedea declarația acestuia dată în fața procurorului Gheorghe Diaconescu, publicată inițial d
loan Dan, care a condus ancheta asupra crimelor de la Revoluție la începutul anilor 1990, în carte
sa Teroriștii din ’89. Probe prezentate și comentate de un fost șef al Procuraturilor Militare
Lucman, București, 2012, p. 10. Declarația fusese găsită de loan Dan în fișetul lui Gheorgh
Diaconescu. A fost publicată ulterior în facsimil de Mădălin Hodor, „Cine au fost «teroriștii»
Iulian Vlad spune...”, accesat pe 16.04.2022. Iulian Vlad declara: „Analizând modul în care a
început și s-au desfășurat acțiunile teroriste în capitală, pe baza acelor date și informații ce le-ai
avut la dispoziție, consider că acestea ar fi putut fi executate de Direcția a V-a, USLA, CTS și di
alte unități de Securitate, inclusiv speciale”.
8. Pentru o analiză a acestei ferestre de „euforie”, în care mulți dintre actorii principali au avut curaji
(ori s-au simțit nevoiți) să ofere detalii despre „rezistenții” lui Nicolae Ceaușescu, a se vedt
Roland O. Thomasson în colaborare cu Andrei Ursu, „Scurtul moment al adevărului și începuti
mistificării Revoluției: anul 1990”, în Dalia Bâthory, Ștefan Bosomitu, Cosmin Budeancă (coord
România de la comunism laposteomunism. Criză, transformare, democratizare, Anuarul IICCMI' I
voi. XIV-XV, 2019-2020, pp. 437-448.
9. A se vedea cazul col. Nicolae Ghircoiaș, șeful Institutului de Criminalistică al Ministerului <
Interne (inculpat în Procesul de la Timișoara pentru rolul în Operațiunea „Trandafirul”, respet i
și protejarea celor vinovați pentru morții și răniții de după 22 decembrie 1989. După
cum se știe, cadrele fostei Securități au stăpânit și mijloacele dezinformării. Pe lângă
ofițeri criminaliști precum Nicolae Ghircoiaș și ofițeri ai Direcției a Vl-a Cercetări
Penale transformați peste noapte în procurori miliari1, fosta Securitate avea informatori
sau rezidenți rămași sau infiltrați în mass-media, instituții ale statului, inclusiv Justiție.
Vasta rețea a Securității în 1989 includea, după mai multe estimări credibile, peste
500.000 de surse* 12.
Cu aportul masiv al unor cadre specializate din DSS și influenți asociați ai acestora
din mass-media3, beneficiind și de apetitul crescând al publicului românesc pentru
interpretări conspiraționiste, „legendele” Securității au fost diseminate, conform „meto
dicii” dezinformării, în mai multe „variante”4 alternative sau concomitente. Astfel,
Revoluția ar fi fost instigată de forțe externe sau chiar de Securitate, care l-ar fi trădat
pe Ceaușescu (lucru nesusținut de probele avute la dispoziție); întreaga Securitate ar fi
depus armele pe 22 decembrie 1989 (lucru dovedit fals); după 22 ar fi fost vorba de
în arderea cadavrelor victimelor din orașul-martir), implicat direct și în preluarea cadavrelor

teroriștilor, a gloanțelor și a documentelor medicale de la spitalele din București după 22 decembrie.
Vezi subcapitolul „Dispariția teroriștilor, a cadavrelor și a mijloacelor de probă din spitale”, în
Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...,
p. 297. Conform mărturiilor, Ghircoiaș „i-a adunat pe toți indivizii care erau acuzați că sunt
teroriști, făcându-i dispăruți”. Florin Mircea Corcoz, Mircea Aries, „Terorist ascuns în Apuseni?”,
România liberă, 21.08.1992, pp. 1 și 3.
1. Informația, publicată în Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..., p. 293, este bazată pe
mărturia unui fost anchetator din Direcția a VI-a a Securității, Nicu Crișan, care în ianuarie 1990
a primit „legitimație de procuror militar” de la Gheorghe Diaconescu, fostul șef al Parchetelor
Militare, și pe mărturia generalului magistrat Dan loan. într-o recenzie a volumului amintit, Andrei
Muraru apreciază că „Securitatea care investighează crimele Revoluției e ca și cum oamenii lui
Heinrich Himmler ar fi anchetat SS-ul”, Universul.net, 27.12.2019, https://universul.net/andrei-
muraru-securitatea-care-investigheaza-crimele-revolutiei-e-ca-si-cum-oamenii-lui-heinrich-
himmler-ar-fî-anchetat-ss-ul, accesat pe 16.04.2022.
2. Cifra e susținută de Marius Oprea („«Ochiul și timpanul»: 651.302 informatori ai Securității ne-au
supravegheat și unii o fac încă”, Mediafax, 17.06.2021, https://www.mediafax.ro/social/prezentul-
fara-perdea-marius-oprea-ochiul-si-timpanul-651-302-de-informatori-ai-securitatii-ne-au-
supravegheat-si-unii-o-fac-inca-20142489) și de Lavinia Stan și Lucian Turcescu („The Devil’s
Confessors: Priests, Communists, Spies and Informers”, East European Politics and Societies,
voi. 19, nr. 4, 2005, pp. 655-685). Pe baza numărului de „dosare de rețea” arhivate la CNSAS.
Dennis Deletant preia estimarea lui Silviu Brucan de 700.000 de informatori, care ar putea să
includă pe cei care nu aveau astfel de dosare, menționând că estimările care circulau în presă în
anii 1990, probabil fără vreo bază reală, erau de mai multe milioane. Cert este că informatorii
activau în fiecare „minister, birou, fabrică, institut, hotel, spital și școală”. Dennis Deletant, „The
Securitate and the police state in Romania, 1964-89”, Intelligence and National Security, voi. 9,
nr. 1, 1994, pp. 22-49.
3. îi putem menționa pe Aurel Rogojan, Cristian Troncotă, Corvin Lupu, Marian Rizea, Vasile
Mălureanu, Filip Teodorescu, Gheorghe Cotoman, Pavel Coruț, Alex Mihai Stoenescu, Ion Cristoiu,
Angela Băcescu, Cornel Ivanciuc, Florian Bichir, Tudor Păcuraru, Sorin Roșea Stănescu. Lista
cuprinde și mentori ai presei de opoziție din anii 1990.
4. „Legende”, „metodică”, „variante” sunt termenii folosiți în dosarele Securității în contextul
operațiunilor de dezinformare.
forțe externe: ruși, unguri sau chiar CIA (adică o întoarcere la „agenturile din est și din
vest” menționate chiar de Ceaușescu); revoluționarii au ieșit în stradă numai ca urmare
a unor manipulări din exterior; nu revoluționarii l-ar fi înlăturat pe dictator, ci autorii
unei pretinse lovituri de stat1, „puciști”12 care ar fi organizat și diversiunea sângeroasă
de după 22 decembrie; în sfârșit, că Armata și revoluționarii s-ar fi împușcat între ei
„ca proștii” sau în virtutea unei psihoze colective.
Indiferent de bizareria lor, numitorul comun al acestor teorii este deculpabilizarea
Securității. Istoricul Adrian Niculescu, membru în Colegiul Științific al IRRD, ne-a
reamintit de una dintre multiplele fabulații lansate în presa aservită de fostul inculpat
pentru crimele de la Timișoara, colonelul de Securitate și SRI Filip Teodorescu. într-o
epatantă și „exclusivă” amintire „recuperată” la 21 de ani de la evenimente, „contrainfor-
matorul” favorit al câtorva televiziuni dâmbovițene lansa pe 24 octombrie 2011, în
Evenimentul zilei, „legenda” conform căreia la Revoluție „americanii ne-au lăsat pe
mâna rușilor, dar au vrut să-l salveze pe Ceaușescu”. în noua „variantă”, „în ziua de
22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia
Ceaușescu”. Varianta a fost prezentată ulterior și la Realitatea TV, unde a fost preluată
prompt de „istoricul” Alex M, Stoenescu (înainte de 1989 informator plătit al Securității3):
„A fost un caz bine definit. A fost vorba de trei personalități mari ale politicii americane
care au solicitat azil politic pentru Ceaușescu”.
Desigur, ideea nu s-a regăsit în vreun document de arhivă și nu are mult sens, dar
pentru rigoare, prietenul Adrian Niculescu a cerut, prin intermediul IRRD, și a obținut
dezmințirea autorităților americane: „Am cercetat întrebarea dumneavoastră. După toate
cunoștințele noastre, nu există dovezi pentru această alegație” (conform documentelor
atașate; decalajul în timp s-a datorat, după toate probabilitățile, altor priorități ale
diplomației și serviciilor americane, iar diferența de adresant - schimbărilor de la IRRD
din acea perioadă). (Celor sceptici în privința onestității autorităților de peste ocean în
aceasta privință le propunem o întrebare spre evaluare: dacă guvernul american ar fi
1. Dată fiind colportarea până la saturație a sintagmei, trebuie reamintit că ea a fost, dintru început,
creația imaginației lui Nicolae Ceaușescu, ca răspuns la declanșarea Revoluției la Timișoara, o
acțiune „de destabilizare care are drept scop distrugerea socialismului.,. Este o adevărată lovitură
de stat”. Dosarul nr. 24/1991 al Curții Supreme de Justiție, secția Militară, „Coman și alții”, Notă
de redare a discuțiilor de pe banda de magnetofon privind teleconferința ținută de N. Ceaușescu
în ziua de 17.12.1989, voi. 19, f. 108.
2. Acest studiu nu urmărește să-l disculpe pe fostul președinte Ion Iliescu, pe ceilalți membri ai FSN
sau pe capii armatei, ci să caute adevărul istoric și dreptatea, pe baza probelor avute la dispoziție,
a surselor istorice credibile și a raționamentului logic, liber de afecte sau preconcepții. Din datele
pe care le-am avut la dispoziție rezultă că regimul Iliescu a cooptat majoritatea cadrelor fostei
Securități în noile servicii secrete, folosindu-se de unii dintre aceștia în represiunea de la mineriade.
însă nu rezultă existența unei lovituri de stat în decembrie 1989 și nici că liderul „emanat” de
Revoluție ar fi orchestrat atacul terorist de după 22 decembrie sau ar fi coordonat „rezistenții”
Securității. După cum o demonstrează documentele prezentate în acest volum (ca și cele adunate
în Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția...'), diversiunea din decembrie 1989 a fost plănuită
din timp de Ceaușescu și Securitate.
3. Pe baza notei din 14 octombrie 2009, CNSAS a constatat calitatea de colaborator al Securității a
lui Alex Mihai Stoenescu, recrutat în 1984 sub numele conspirativ Gavrilescu Adrian. înalta Curte
de Casație și Justiție a confirmat definitiv, prin Decizia nr. 1677/1.04.2014, că Stoenescu a fost
colaborator plătit al Securității.
avut ceva de ascuns, nu ar fi ales oare o comodă tăcere „diplomatică” în fața profesorului
Niculescu mai degrabă decât un răspuns pe cât de explicit și de parafat, pe atât de
vulnerabil într-o societate a „legii libertății de informare”1 și a unor viitoare desecretizări1
2?)
M CAUM », BviMVSSț. <t

Wfc «fi W W M, ta 9S1 WS W
i&iSBaMW. iW
Nr. 865 29.11.2016
Excelenței Sale,
Domnului Hans Klemm,
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România
Excelență,
în ultimul timp, în mass-media românească (explicit, la o

emisiune Realitatea 74/din 27 martie 2016 - afirmația fostului
colonel de securitate Filip Teodorescu!ț,s-a lansat informația potrivit
căreia, în ziua de 22 decembrie 1989, Guvernul Statelor Unite ale
Americii ar fi trimis o aeronavă militară la București (Aeroportul
Bănoasa'), cu misiunea de a-1 prelua pe Nicolae Ceaușescu, după
înlăturarea lui de la Putere, înainte de a fi judecat, condamnat și
executat.
Adevărul în legătură cu acest fapt este foarte important pentru
cercetarea științifică din Institutul nostru. Am încercat să verificăm
informația respectivă la instituții ale statului român, dar fără rezultat.
în acest context, Vă adresăm rugămintea de a ne prezenta punctul
de vedere oficial al autorităților Statelor Unite ale Americii în
legătuturăcu afirmația vehiculată.
Cu deosebită prețuire,
jDirector General al
Institutului Revoluției din Decembrie 1989
Scrisoarea către ambasadorul american Hans Klemm.

Sursă: Arhiva IRRD
1. Freedom of Information Act sau FOIA este o lege a statului american cu funcția de a asigura că
„cetățenii sunt informați, o resursă vitală a funcționării unei societăți democratice”, foia.org,
2. Conform Ordinului Executiv 13526 al președintelui Statelor Unite din 2010, cele mai multe
documente secrete produse de agențiile guvernamentale americane, printre care cele cu „valoare
istorică”, sunt desecretizate după 25 de ani. https://www.justice.gov/archives/open/declassifica .ion/
declassification-faq, accesat pe 14.07.2022.
Embassy of the. United States of America
Bucharest, Romania
September 18,2019
Adrian Nlculescu
Institute of the December 1989 Revolution
Strada C.A. Rosetti, nr. 33
Sector 2 - Bucharest
Dear Professor Niculescu,
Thank you for your inquiries related to possible U.S. military activity during
Romania’s revolution in December 1989. We understand this type of information
is important to your institute’s work.
We have researched your question. To the best of our knowledge, there is no

evidence to support the claim.
1 wish you and your team success in all your endeavors.
Scrisoarea ambasadorului american Hans Klemm către profesorul Adrian Niculescu.

Sursă: Arhiva IRRD
Desigur că miza acestei noi extravaganțe a lui Filip Teodorescu nu-i privește pe
americani, ci se regăsește în frazele care urmează: „Serviciul de Informații român,
indiferent cum s-a numit, cum se numește, și-a făcut și își face datoria. Să informeze
pe cel care, conform legii, are dreptul să fie informat. Nimic mai mult. Nu luptă cu
puști [subl. n.]. Eu sunt o victimă a celor care au hotărât și am stat un an jumate la
pușcărie absolut pe degeaba”. Cât despre americani, ce interes ar fi avut să se încurce
cu un dictator urât de propriul popor și, în 1989, profund depreciat pe plan global? O
aflăm tot de la imaginativul fost colonel de Securitate: „Rușii au vrut să îl termine pe
Ceaușescu. Exponentul rușilor era Silviu Brucan. Americanii s-au gândit că îl mai pot
folosi la ceva și să arate că nu sunt barbari”.
Cu alte cuvinte, „Serviciul de Informații român sau cum s-a numit” (dar numai
Securitate nu) avea certitudinea că americanii au știut (de pe 22!) că rușii (prin Brucan)
„au vrut să-l termine” pe Ceaușescu (dar nu atât de tare încât să nu-1 mai țină încă trei
zile la Târgoviște). Iar în acest timp, „Serviciul de Informații român” n-a făcut decât
„să-și facă datoria”, patriotic, și să „informeze” (pe cine? cum?). în orice caz, „n-a
luptat cu puști”.
Pe lângă dobândirea, atât în justiție, cât și în mentalul colectiv a impunității pentru

crimele din decembrie ’89, din narațiunile puse în circulație rezultă că Securitatea ar
fi fost o instituție patriotică, ce s-ar fi luptat cu dușmanii externi fără a institui un regim
represiv în interiorul României. Naționalismul xenofob a alimentat această narațiune,
care a continuat ad litteram propaganda paranoică a lui Nicolae Ceaușescu.
Astfel, Revoluția română din decembrie 1989, momentul fondator al noii noastre
democrații, rămâne, după 32 de ani, un eveniment controversat și chiar contestat. Deși
memoria colectivă, dar și cercetări axate pe surse primare credibile1 au arătat că
Revoluția a fost spontană, autentică și eroică, istoria sa este în continuare denaturată
de mass-media, iar rezoluțiile procurorilor ridică îngrijorătoare semne de întrebare.
O lectură atentă a ceea ce s-a scris pe această temă arată că denaturarea și contestarea
Revoluției s-au făcut, ab initio, tot de către cadre și colaboratori ai fostei Securități1 2.
Și nu este de mirare. Conform misiunii sale, Securitatea a stăpânit mai bine ca orice
altă instituție vectorii dezinformării3 și a avut mijloacele necesare pentru a-i folosi. Ca
poliție politică și principal instrument de susținere a dictatorului, Securitatea a asigurat,
prin „influențare pozitivă”, amenințări și frică, propagarea cultului său. Ea a desăvârșit
acest atac asupra adevărului, printre altele, prin oprirea fluxului de informații către
Occident, deghizarea opoziției și a represiunii sub „acoperirea altor organe”4 și crearea
„legendelor” legate de pericolul și implicarea „agenților” externi (imperialiști, maghiari,
sovietici). Misiunea Securității a fost facilitată de o penetrare profundă a societății
(România ocupând și în acest sens un loc de vârf printre țările comuniste) prin numărul
semnificativ de informatori și „rezidenți”5 șantajabili cu dosarele de rețea, colaboratori
fideli injustiție, presă și alte instituții. După 1990, cadrele instituției au exploatat și un
vast imperiu financiar. Pe de altă parte, DSS a avut, într-un grad mai înalt decât oricare
dintre celelalte organizații de forță, interesul „încâlcirii” Revoluției.
1. Amintesc aici lucrările unor autori precum Milin, Oșca, Hali, Deletant.
2. Roland O. Thomasson în colaborare cu Andrei Ursu, „Scurtul moment al adevărului.
3. Dezinformarea este o „măsură operativă constând în diseminarea intenționată a unor informații
denaturate sau false într-un anumit mediu, prin intermediul surselor din rețeaua informativă sau
al ofițerilor, pe baza unui plan bine stabilit și supus în prealabil aprobării superiorilor ierarhici.
De regulă, dezinformarea avea ca scop compromiterea unei persoane sau crearea unei reputații
false, pregătirea sau contracararea unor evenimente sau acțiuni, promovarea intereselor conducerii
partidului sau statului român, pe plan intern sau extern. După reformarea administrativă a
Ministerului de Interne în 1967, acțiunile de dezinformare au fost coordonate de Serviciul „D”.
„Index de termeni și abrevieri cu utilizare frecventă în documentele securității”, CNSAS, http://
www.cnsas.ro/documente/arhiva/Dictionar%20termeni.pdf, accesat pe 14.04.2022.
4. A se vedea Andrei Ursu, „«Discernământul politic și juridic» al Securității. Deghizările represiunii
în timpul regimului Ceaușescu”, Noua Revistă a Drepturilor Omului, nr. 1, 2018 și studiul
„Opozanții și Securitatea în 1989” al lui Dumitru Lăcătușu din acest volum.
5. Informatori plătiți atât de întreprinderea unde lucrau, cât și de Securitate.
Miza impunității
După mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, chiar și pentru istoricii bine
informați despre Revoluție, „întrebările persistă. Cine a tras după 22 decembrie?”1. Or,
în decembrie ’89 și în primele luni ale lui ’90, se știa cine a tras. Mărturii ale unor
revoluționari, militari, răniți și medici care i-au tratat, rude ale celor uciși, alți participanți
la evenimente sau simpli observatori, precum și un mare număr de articole de presă
implicau Securitatea în diversiunea care a urmat fugii dictatorului. Cartea Trăgători și
mistificatori a adus la lumină și alte probe în acest sens, unele găsite recent la CNSAS.
Sunt documente greu de tăgăduit din punct de vedere istoric și juridic: declarații semnate
de ofițeri de Securitate și de Armată sau de civili, interviuri cu procurori militari și
martori oculari, procese-verbale încheiate între Armată și Securitate privind armamentul
predat. Toate acestea sugerează că cei care au tras, cu intenția de a „crea haos și panică”
și de a „tempera” Revoluția, au fost luptătorii din rețeaua pregătită de Ceaușescu și
Securitate pentru a contracara revolta populară susținută de Armată. Cartea amintită
analizează cum forțele MApN au fraternizat cu populația civilă: de bunăvoie sau
constrânse de împrejurări, în funcție de loialitatea individuală față de dictator, influențată
la rândul ei și de gradul militar.
Dosarul Revoluției, restituit în noiembrie 2020 Secției Parchetelor Militare de către
ICCJ, nu a avut decât trei inculpați. Rechizitoriul ar fi absolvit cadrele de Securitate
pentru crimele de după 22. Unul dintre argumente, că Securitatea ar fi fost dezarmată
și s-ar fi alăturat în întregime Revoluției în după-amiaza de 22 decembrie, este contrazis
de un număr covârșitor de probe. Același act juridic susține vechea fantasmă ceaușistă
conform căreia atât Revoluția, cât mai ales victimele de după 22, s-ar fi datorat (filo-)
sovieticilor. Externalizarea vinovăției pentru dezastrul intern și confecționarea unui
pericol extern au fost (și au rămas) o bine-cunoscută metodă propagandistică a
dictatorilor.
Doublethink 1989: apogeul tulburării disociative

a cultului ceausist
■>
Ca orice dictator, Nicolae Ceaușescu, în special în finalul regimului, nu accepta opoziție
iar nevoia sa de adulări ditirambice și ovații unanime ajunsese la paroxism. Deș
mijloacele folosite pentru a-și satisface grandomania au fost evident coercitive („politici
rotirii cadrelor” și teroarea Securității având un loc central), el probabil chiar se crede;
„cel mai iubit fiu” al poporului român. Cel puțin până în dimineața zilei de 22 decembrie
în același timp, liderul român se dorea „un mare om de stat” pe plan internațional astfe
încât încerca să disimuleze represiunea internă prin alte mijloace (inclusiv atacur
2). în consecință, Securitatea avea misiune:
teroriste, prin interpuși, asupra Europei Libere1
1. Mădălin Hodor, „Revoluțiile noastre toate”, revista 22, 28.07.2020.

2. A se vedea „Minutes of Meeting between Czechoslovak and Hungarian Interior Ministry Official
on the Carlos Terrorist Group and Radio Free Europe Bomb Attack”, 25.04.1981, History an.
să „anihileze în mod ferm”, dar pe cât posibil în mod mascat, opozanții prin ceea ce
regimul a numit, eufemistic, doctrina „prevenției”.
Prevenția: doctrina fricii si a mistificării1

„Prevenția” presupunea inocularea în populație a fricii față de Securitate și față de
consecințele oricărei acțiuni de opoziție, vădite sau doar intuite de temuta instituție
represivă*12. Atunci când erau descoperiți, opozanții nu trebuiau să existe. Imperativul
șefului Securității, Iulian Vlad, era ca aceștia să nu ajungă să fie cunoscuți, nici pe plan
intern (atâta vreme cât Comandantul Suprem trebuia iubit în unanimitate), nici în
exterior.
Frica de Securitate nu a fost generată de un imaginar colectiv, ci ancorată în ame
nințarea reală cu violența fizică și psihică, o violență adeseori extremă, ce amintea în
unele cazuri de teroarea anilor 19503. Este suficient să amintim în acest sens tortura
îndurată de Vasile Paraschiv4, lulius Filip5, Dumitru luga, Radu Negrescu-Șuțu și grupul
Public Policy Program Digital Archive, AMV C., H-720/svazek c.4, listy 281-285, obtained
by Prokop Tomek, translated by Blanka Pasternak, Wilson Center, Digital Archive, http://
digitalarchive. wilsoncenter.org/document/121525
1. Pentru o examinare mai aprofundată și cu mai multe exemple pe această temă, a se vede studiul
lui Dumitru Lăcătușu din acest volum.
2. Dintre documentele CNSAS, a se vedea „Bazele muncii de securitate”, D 17870, voi. 146:
„Principala preocupare a organelor Securității o constituie prevenirea oricărei acțiuni de natură
să pună în pericol securitatea statului”, acțiuni ce includeau „acte ostile orânduirii noastre sociale
și de stat” și „propaganda împotriva orânduirii socialiste” (art. 166, Cod Penal). Era incriminată
„redactarea scrierilor cu conținut dușmănos” chiar „fără însă a le fi difuzat”, dacă „erau elaborate
și păstrate în scopul difuzării” (f. 81). DSS trebuia să prevină orice „atitudini ostile” prin „suprave
gherea informativă generală” și frică. „Neutralizarea” se realiza și prin „combinații informative”,
„pătrunderea secretă în locuința unui element urmărit”, „recrutarea informatorilor din anturaj” și
„infiltrarea de informatori în anturaj”, „filaj”, „dezinformarea celui urmărit”, „controlul scrierilor
ascunse”, „tehnica operativă” (ascultarea telefoanelor, citirea scrisorilor, instalarea de microfoane etc.),
„urmărirea informativă”, „influențarea pozitivă” (inclusiv amenințări), „acțiuni de dezinformare”
în anturaj și „compromiterea și izolarea elementelor principale”, „legende” (diseminarea de
informații false, dar verosimile, cu privire la „obiectiv”), „crearea de disensiuni între elementele
urmărite și destrămarea anturaj elor lor”, „avertizarea celui urmărit”, crearea „convingerii” persoanelor
urmărite că „descoperirea activității lor se datorește vigilenței unor oameni cinstiți cu care au
venit în contact” (deci nu informatorilor sau a trădării membrilor anturajului); în ultimă instanță,
persoana urmărită putea fi reținută „de către alte organe (de miliție, de grăniceri etc.) sau sub
acoperirea acestora” (ff. 163-307). Conform acestui manual, „prin poziția pe care o au în mediul
în care trăiesc sau muncesc”, „informatorii”, „colaboratorii”, „rezidenții”, „gazdele caselor de
întâlniri” contribuiau „efectiv la prevenirea, descoperirea și curmarea acțiunilor întreprinse de
elementele ostile”, asigurând supravegherea informativă generală (f. 98). Vlad le cerea subalternilor
să „adulmece” infracțiunea de gândire înainte ca aceasta să se materializeze, prin „controlul
scrierilor ascunse” (chiar cele nedifuzate).
3. Caracterul amenințării cu violența a fost echivalent cu represiunea din anii stalinismului, chiar
dacă, din cauza fricii instaurate, numărul celor care au trebuit să fie efectiv reprimați violent a fost
mult mai redus.
4. Vasile Paraschiv, Lupta mea pentru sindicate libere în România, Polirom, Iași, 2005.
5. lulius Filip, între viafă și moarte (1981-1988), Napoca Star, Cluj, 1999.
Canal 77, Radu Chesaru (care ulterior s-a sinucis), Aurel State (ucis în bătaie), Florin
Fonea (ucis în bătaie), Gheorghe Gherghina (rămas cu afecțiuni grave cate i-au adus
ulterior moartea1) și Ionel Nicolae, reprimarea Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii
din România (SLOMR), ai cărui membri au fost arestați, bătuți sau au dispărut fără
urmă; reprimarea revoltei de la Brașov din noiembrie 1987, când zeci de manifestanți
au fost arestați, supuși la torturi sălbatice fizice și psihice, inclusiv femeile (chiar și
o femeie însărcinată), obligați să dea declarații false sau împotriva colegilor, anchetați
abuziv în regim de privațiune de somn (zi și noapte), deportați; unii au decedat ulterior
ca urmare a loviturilor primite sau au rămas cu vătămări psihice ce le-au afectat toată
viața12; preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa (ca și Gheorghe Ursu, torturat sistematic
în închisoare, la ordinul Securității, de doi deținuți violenți de drept comun); violențele
asupra Doinei Comea și fiului ei, Leontin luhas; sutele de opozanți „anihilați” prin
internări forțate în spitale psihiatrice, printre care Teodor Negulescu (anchetat de
Securitate și apoi internat abuziv, ca și Vasile Paraschiv, la Spitalul de Neuropsihiatrie
Săpoca)3.
Sunt de menționat și acțiunile asupra opozanților din afara țării: planul Securității
de a-i elimina pe disidenții Paul Goma și Virgil Tănase, pe Kăroly Kirăly, care devenise
un oponent al lui Ceaușescu în privința drepturilor minorităților; Sergiu Manoliu, care
organizase o demonstrație anticeaușistă și abia a scăpat cu viață în urna unui atentat
organizat de Direcția de Informații Externe a Securității. înainte de defectarea în SUA,
Ion Mihai Pacepa a avut misiunea să organizeze uciderea tuturor disidenților fugiți în
străinătate; redactorii Europei Libere au primit colete-capcană; trei directori ai acestui
post de radio au murit în împrejurări suspecte (Noel Bernard4, Mihai Cismărescu și
Vlad Georgescu, care de altfel fusese amenințat cu moartea de agenți ai Securității);
Monica Lovinescu a fost maltratată în plină stradă.
1. A se vedea mărturia soției acestuia, Mariana Gherghina-Besciu, în cadrul expoziției In căutarea

libertății. Eroi fără glorie, Teatrul Național București, 5.03.2020, https://www.tnb.ro/ro/in-cautarea-
Hbertatii-eroi-fara-glorie
2. Marius Oprea (coord.), Flori Bălănescu, Stejărel Olaru, Ziua care nu se uită. Revolta brașovenilor
din 15 noiembrie 1987, Polirom, Iași, 2017; Mihai Arsene, Dosar Brașov 15 noiembrie 1987.
Documente, Erasmen, Brașov, 1990.
3. Ion Vianu, „Abuzurile psihiatrice din Europa de Est în perioada comunistă”, în Armând Goșu (coord.),
Școala memoriei 2003. Prelegeri și discuții de la a Vl-a ediție a școlii de vară de la Sighet (7-15 iulie
2003), Fundația Academia Civică, București, 2003.
4. Conform documentelor CNSAS, col. „Tiseanu Ion” (nume conspirativ), din Sectorul 6, se ocupa
de postul de radio Europa Liberă. Pe numele său real loan Toma (n. 2.09.1930, Moreni.
jud. Dâmbovița, fiul lui Alexandru și Alexandrina), este cel care semnează, alături de alt oliței
(col. „Damian Marin”), celebrul „Plan de măsuri în cazul Noel Bernard” din 18.08.1980, în care
propunea „introducerea de explozivi sau efectuarea unor modificări tehnice la autoturismele lor”
adică ale angajaților Europei Libere. în martie 1981, „Tiseanu” putea nota satisfăcut, când a afla
că Bernard era în convalescență după operația de cancer, că „măsurile întreprinse de noi încep si
aibă efect”.
Opozanții care nu existau

Odată ajunse cunoscute, actele de opoziție nu trebuiau percepute public drept autentice.
Disidenții trebuiau „compromiși” și prezentați ca „dezaxați”, „huligani antisociali”,
„hoți și borfași”, „spioni” sau slugi ale „agenturilor străine”, inclusiv „iredentiști
maghiari”. „Atitudinile ostile” trebuiau să apară drept rodul unor „frustrări personale
sau familiale” sau acte „antisociale” îndreptate împotriva „orânduirii socialiste”. Conform
„tabuului totalitar”1, nimeni nu putea fi împotriva „celui mai iubit fiu”. De aceea numele
lui nu apare în dosarele informative sau penale și rapoartele Securității. Deși „gravele
manifestări și înscrisuri dușmănoase” ale disidenților erau îndreptate cu predilecție
împotriva dictatorului însuși, ținta era automat înlocuită cu un eufemism de genul
„conducerea de partid și de stat”1 2.
Marea majoritate a cazurilor de opoziție erau „soluționate” de Securitate „sub
acoperirea Miliției”3. Folosind și „alte organe” aservite Securității (în special justiția)
și „colectivele de oameni ai muncii”, opozanții erau „discreditați”, arestați sub pretextul
unor infracțiuni de drept comun și „anturajele” lor erau „destrămate” înainte de a putea
forma o disidență organizată4.
Studiind dosarele de la CNSAS, apare evident că această disociere cognitivă era
baza propagandei ceaușiste, inclusiv în rândurile lucrătorilor de Securitate. Prin sutele
de mii de informatori, aceștia cunoșteau mai bine ca oricine disprețul suveran și ura
românilor pentru cuplul Ceaușescu. Mai erau conștienți și de autenticitatea „înscrisurilor
dușmănoase” și ale „manifestărilor ostile”, pe care trebuiau să le anihileze „fără cruțare”,
însă ei trebuiau să rămână convinși și să raporteze secretarului general că era din ce în
ce mai iubit și că în țară nu exista opoziție. Doublethink era „viu și sănătos” în România
anilor 19805. Rapoartele de activitate și agendele de lucru ale ofițerilor de Securitate
de la CNSAS relevă nivelul de îndoctrinare și servilism al acestora față de dictator:
Mândri de perspectivele luminoase deschise dezvoltării țării, aducem cel mai înalt omagiu și
prinosul de stimă și recunoștință tov. N.C., conducătorul clarvăzător al destinelor națiunii române
spre culmile socialismului și comunismului, militantul rev. consecvent pentru edificarea celei mai
drepte și mai umane orânduiri pe pământul strămoșesc, pentru strălucirea și demnitatea patriei,
pentru măreția și gloria partidului și a poporului nostru6.

p. 29.
2. A se vedea dosarul penal întocmit lui Gheorghe Ursu, ACNSAS, P 58684, fila 83.
3. Andrei Ursu, „«Discernământul politic...”; și studiul lui Dumitru Lăcătușu „Opozanții...” din
acest volum.
4. Compromiterea și discreditarea opozanților erau scopuri ale dezinformării și disimulării represiunii
practicate cu prioritate de Securitate, conform documentelor CNSAS prezentate, printre altele, în
Andrei Ursu, „«Discernământul politic...”.
5. „Să știi și să nu știi, să te crezi absolut sincer în timp ce spui minciuni atent construite, să ai simultan
două opinii care se anulează reciproc, știind că ele se contrazic și crezând în amândouă.” George
Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, traducere de Dana Crăciun, Polirom, Iași, 2019, p. 39.
6. „Genialul inspirator și făuritor al victoriilor”, „ctitor strălucit”, „cel mai dârz și neînfricat luptător
revoluționar pentru afirmarea și apărarea independenței, suveranității și unității naționale” și
tot așa, pe următoarele 28 de file. Agenda personală de lucru a maiorului Dinu Nicolae, Direcția
Este plauzibil ca omertà represiunii violente, a minciunii programatice și a prosti

tuării față de „Clarvăzător” au dus la o remarcabilă și longevivă coeziune a foștilor
securiști. Rușinea și vinovăția comune, cuplate cu stigmatul urii poporului și cu frica
de retribuție în caz de „trădare” din partea celorlalți membri ai Securității au generat
un cod al tăcerii. Foarte puțini securiști au îndrăznit să-l încalce (și doar pentru scurt
timp1). în schimb, pe fondul naționalismului mesianic și al dezinformării, foștii lucrători
și colaboratorii acestora din mass-media au creat o istorie edulcorat „patriotică” a
instituției, care mai are încă surprinzător de mulți aderenți, chiar la cel mai înalt nivel*
12,
în România contemporană.
a V-a a DSS. ACNSAS, fond Al, voi. 28, ff. 21-35. Nesfârșita prostituare morală constituie cea
mai mare parte din „Raportul privind activitatea pe anul 1988”. Recomand astfel de documente
din arhiva CNSAS cercetătorilor interesați de nivelul de loialitate al cadrelor de Securitate față
de șeful statului comunist. Dar și celor care poate au ajuns să aibă dubii asupra aiuritorului
devotament al Securității din ultimii ani ai regimului Ceaușescu. Autenticitatea „prinosului de
stimă”, neîndoios rezultatul deopotrivă a ofertei puterii și fricii, este mai greu de înțeles în oglinda
retrovizoare a „logicii” de azi, după atâția ani de istoriografie postmodemă. Pentru adepții ipotezei
unei „facțiuni” a Securității care l-ar fi „trădat” pe Ceaușescu în 1989 în favoarea unei bucăți de
rai material occidental observ că: nu am găsit nicăieri, nici în Dosarul Revoluției, vreun indiciu
al acestei „trădări” (dacă ar fi existat, „trădătorii” ar fi fost primii care să scoată, cu mândrie, acel
indiciu la iveală); pentru a înțelege fenomenul fidelizării Securității sub Ceaușescu, în pofida
jindului pentru vreun Audi, întoarcerea la 1984 al lui Orwell este oricând benefică: într-un astfel
de regim, „scopul puterii este puterea”. George Orwell, O mie nouă sute..., p. 291.
1. A se vedea cazurile lui Marian Romanescu, Roland Vasilevici, Gheorghe Diaconescu (locțiitorul
de la Direcția a IlI-a) și Iulian Vlad, amintite în Trăgători și mistificatori. Bălței poate fi adăugat ș
el pe această selectă listă.
2. în numărul din decembrie 2019 - februarie 2020 al revistei Vitralii, directorul SRI Eduard Hellviț
a adresat un ciudat „salut” „echipei redacționale”, pe care a felicitat-o pentru „insistența de i
conserva memoria acelor ani din istoria activității de informații în SRI”. Echipei conduse de Fiii]
Teodorescu, inculpatul de la Timișoara, având în componență generali care au format generați
de ofițeri SRI în spiritul unei toxice doctrine naționaliste și revizioniste, directorul SRI le-a adresa
mulțumiri pentru că „ofițerii activi de astăzi, a căror vârstă medie este de circa 38 de ani, vo
putea anticipa viitorul mai clar dacă vor privi spre el prin fereastra trecutului conservat d
dumneavoastră [subl. n.]”. Verbal, le-a mai transmis și mesajul unui nedefinit „nou proiect d
țară” și o pledoarie „pentru o reconciliere națională în jurul acestui proiect [subl. n.]”. Vitrali
nr. 41, decembrie 2019 - februarie 2020, pp. 9-10. Salutăm declarația foarte diferită a directoruk
SRI din noiembrie 2020: „Serviciul Român de Informații nu numai că se delimitează ferm d
crimele și abuzurile Securității, ci le condamnă explicit. între Serviciul Român de Informații!
Securitatea comunistă nu există și nu va exista vreodată o formă de înțelegere sau compatibilitate'
Leonard Bădilă, „SRI condamnă crimele și abuzurile Securității comuniste. Eduard Hellvi
transmite un mesaj special”, Capital.ro, 18.11.2020,https://www.capital.ro/sri-condamna-crimel<
si-abuzurile-securitatii-comuniste-eduard-hellvig-transmite-un-mesaj-special.html, accesat f
13.06.2022. Rămâne de văzut dacă domnul Hellvig va merge până la capăt în această direcții
Mai sunt încă dosare ale Securității, inclusiv legate de Revoluție și de represiunea de la Brașc
din 1987, care nu au fost predate la CNSAS. în ipoteza că ar fi fost distruse, datoria actual
conduceri a SRI este să investigheze, să dea publicității și să-i tragă la răspundere pe acei lucrăto
SRI care s-au făcut vinovați de distrugerea acelor dosare. Să nu uităm că multe dintre acestcii
fi fost probe în anchete penale privind crime și abuzuri ce constituie infracțiuni contra umanităț
Revoluționarii care nu existau

Ceaușescu a folosit antisovietismul românilor (justificabil din punct de vedere istoric)
pentru a câștiga popularitate pe plan intern. Numai că în decembrie 1989 Gorbaciov
renunțase la politica de agresiune față de țările pactului de la Varșovia. Polonia, Ungaria,
Cehoslovacia și Germania de Est se dezlipiseră de blocul comunist, deși URSS avea
în acele țări sute de mii de militari și tancuri1. Populația României privea cu speranță
reformele de la Moscova. La Timișoara s-a strigat „Gorbaciov, Gorbaciov!” încă de
pe 15 noiembrie 198912 și în timpul Revoluției3; la fel și în București pe 214 și pe
22 decembrie5. Revoluționarii știau că la Moscova se „proclamă drepturi și libertăți pe
care în România nu avuseseră ocazia să le trăiască”, iar discuțiile lor se „axau pe aceste
reforme, pe ideea reformatoare pe care o propunea Gorbaciov”6.
în acest timp, Ceaușescu se încăpățâna să le „explice” cetățenilor revoltați, sătui de
dezgustătorul cult și de sărăcia la care adusese țara, că propria lor revoltă „este un
complot care vizează independența și suveranitatea statului prin acțiuni care au fost
organizate din vreme”7, mesaj repetat obsesiv între 16 și 22 decembrie 1989: „Trebuie
să spunem clar întregului popor și partid și să luăm toate măsurile pentru a putea să
respingem orice încercări de amestec în România, de destabilizare, de a abate poporul
de pe calea dezvoltării socialiste”8. Mărturii din dosare și documente de la CNSAS
demonstrează că paranoia dictatorului a fost facilitată și întreținută până în ultima clipă
de conducerea DSS, conform „tabuului totalitar”.
Istoria se repetă. Continuitatea dezinformării

Doublethink. Din păcate, cuvintele lui Orwell nu și-au pierdut valabilitatea în noul
mileniu. După decenii de putere neîngrădită, Ceaușescu ajunsese la o „autocrație obtuză,
1. Mark Kramer, „The Demise of the Soviet Bloc”, Europe-Asia Studies, voi. 63, nr. 9, 2011,
pp. 1535-1590.
2. losif Costinas, M-am întors, ed. a Il-a, Marineasa, Timișoara, 2013.
3. A se vedea relatarea cineastului Radu Mircea în Titus Suciu, Reportaj cu sufletul la gură. Traseele
revoluției, Facla, Timișoara, 1990.
4. Declarația lui Alexandru Clincea, în Romulus Cristea, 21 Decembrie 1989. Martorii de la baricadă,
Editura România Pur și Simplu, București, 2007, p. 144.
5. „22 decembrie 1989 dimineața la București, zona Piața Sf. Gheorghe. Scandări de la «Gorbaciov!»
la «Ceaușescu pică, nu vă fie frică!»”, blogul lui Marius Mioc, https://mariusmioc.wordpress.
com/2018/12/16/22-decembrie-1989-dimineata-la-bucuresti-zona-piata-sf-gheorghe-scandari-de-
la-gorbaciov-la-ceausescu-pica-nu-va-fie-frica-video, accesat pe 30.04.2022. Pentru propagatorii
miturilor ceaușist-securiste despre „puciul KGB-ist” de la Revoluție, agresiunea lui Puțin în
Ucraina a suflat un vânt proaspăt în obositele corăbii ale „turiștilor sovietici”. Ignorând, desigur,
diferențele esențiale între regimurile, motivațiile, politicile și metodele celor doi lideri moscoviți.
6. Dumitru Dincă, „Mărturii de la Baricadă, Caietele Revoluției, nr. 1 (14), 2008, p. 30.
7. ACNSAS, fond Documentar, dosar 013906, voi. 7, Agenda generalului Ștefan Alexie, f. 50v.
8. Dosarul nr. 24/1991 al Curții Supreme de Justiție, secția Militară, „Coman și alții”, Notă de redare
a discuțiilor de pe banda de magnetofon privind teleconferința ținută de N. Ceaușescu în ziua de
17.12.1989, voi. 19, f. 108 și următoarele.
ÎN LOC DE CONCLUZIE
dar absolută, arbitrară, dar fără replică”1, cultivând o mitologie de „purtător de cuvânt
al conștiinței naționale”12, cu scopul acumulării unui capital de prestigiu intern, sfârșind
în degringolada mitului națiunii asediate de puteri externe3. Securitatea română i-a
alimentat dictatorului de pe Dâmbovița ficțiunea că timișorenii îl stimează în unani
mitate, ca de altfel întregul popor român. Autenticitatea contestării populare a fost
substituită cu nebuloase „agenturi străine”, un amestec hilar de „grupuri antinaționale,
teroriste” occidentale, rusești și maghiare care ar fi făcut parte „dintr-un plan mai
general împotriva independenței” României4. „Conducătorului iubit” „nu i se putea
spune” că situația este diametral opusă ficțiunii favorite și că timișorenii scandează
„Jos Ceaușescu!”5. Ipochimenii fără scrupule umanitare cu care s-a înconjurat, pentru
care sentimentul dominant era frica de a nu-i cădea în dizgrație, i-au îndeplinit cu
strictețe ordinele criminale6.
Invocând „agenturile de la vest și est” care incită „huliganii de tip fascist în scopul
destabilizării țării, dezmembrării teritoriale [subl. n.]”7, dictatorul a justificat ordinul de
luptă Radu cel Frumos și deschiderea focului de către Armată în Timișoara. Securitatea
ceaușistă a distorsionat realitatea din Timișoara și alte orașe, inoculând în soldații trimiși
să reprime demonstranții, ideea că aceștia din urmă ar fi fost „iredentiști maghiari” sau
„huligani” plătiți de „agenturi”, ulterior devenind și KBG-iști deghizați în turiști sovietici.
1. Dosarul Penal al Direcției a Vl-a Cercetări Penale a Securității, ACNSAS, P 058684, f. 86. E vorba
de un fragment transcris de anchetatori din jurnalul lui Gheorghe Ursu referitor la dictatura lui
Nicolae Ceaușescu.
2. „Ceaușescu era vrăjit de propria-i legendă, dar era, în același timp, și victima celor care o
manipulau cu cinism [subl. n.J.” Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste
din România, București, 2006, p. 118, https://ia600609.us.archive.Org/8/items/ComisiaPrezidential
aPentruAnalizaDictaturiiComunisteDinRomania-Raport/ComisiaPrezidentialaPentruAnalizaDict
aturiiComunisteDinRomania-RaportFinal-coord.VladimirTismaneanu.pdf. Și: „După 1968, Ceaușescu
a enunțat doctrina care îl definea ca pe păstrătorul tradiției istorice românești datând de pe vremea
conducătorului «antiimperialist» Burebista și care prezicea «edificarea comunismului în cadrul
granițelor istorice ale României și asigurarea securității poporului împotriva acțiunilor ostile ale
imperialiștilor și revizioniștilor» [subl. n.]”. Stephen Fischer-Galați, „Marxist Thought and the
Rise ofNationalism”, în Jeffrey Simon, Trong Gilberg (coord.), Security Implications ofNaționalism
in Eastern Europe, Boulder, Westview Press, 1986, p. 76, apud Raportul Comisiei Prezidențiale...,
p. 117.
3. Ase vedea stenograma teleconferinței lui Nicolae Ceaușescu cu CPEx. din 21.12.1989, ora 18:00:
„Avem de-a face cu o acțiune organizată și dirijată, cu orientare precisă de destabilizare și
îndreptată împotriva integrității și independenței României”, publicată de Mihnea Berindei, 20 de
ani de la revoluție. Ceaușescu, decembrie 1989, revista 22, 22.12.2009, https://revista22.ro/
dosar/20-de-ani-de-la-revolu355ie-ceau351escu-decembrie-1989, accesat pe 21.04.2022.
4. TVR, „Revoluția Română: Discursul lui Ceaușescu despre «huliganii» din Timișoara”, YouTube,
20.12.1989, https://youtu.be/yievnVfOLKg, accesat pe 17.04.2022.
5. în procesul „celor 24” de la Timișoara (CPEx), Ion Bobu a declarat că, deși a auzit nemijlocit pe
străzile Timișoarei că se cerea „înlăturarea lui Ceaușescu, a dictaturii, a guvernului și alegeri
libere”, nu i-a adus la cunoștință dictatorului „doleanțele [... ] referitoare la demisia lui și remanierea
guvernului”.
6. „Am chemat aici pe șeful Securității, pe șeful Miliției care stă lângă mine. Și organizăm așa cum
ați ordonat!” Ion Coman către Nicolae Ceaușescu, ca răspuns la întrebarea privitoare la ordinul
de a trage în demonstranți.
7. Ultimul discurs în fața „oamenilor muncii” al lui Nicolae Ceaușescu, 21.12.1989.
336 IN LOC DE CONCLUZIE
Printre muncitorii craioveni „se lansase zvonul că sunt trupe la granița ungară și sârbă
și noi acolo vom fi duși”1, în timp ce loan Savu, unul dintre liderii Revoluției de la
Timișoara, povestea că oltenilor veniți „cu bâte li s-a spus că ungurii atacaseră România”1 2.
Alimentată până în ziua de azi de „influenceri” și „idioți utili” ai fostei Securități,
această narațiune încă dăinuie3.
în teamă sa paranoică de a pierde puterea, Ceaușescu a pus în mișcare un război
hibrid, în accepțiunea generală a termenului, care implică o „fuziune a instrumentelor
de forță convenționale și neconvenționale și instrumente de subversiune [...] combinate
într-o manieră sincronizată pentru a exploata vulnerabilitățile unui antagonist și pentru
a obține efecte sinergice”4. După cum arată studiile din acest volum, diversiunea
teroristă din decembrie 1989 a avut o componentă armată (focuri de armă reale și
simulate), una electronică (ținte false pe radarele stațiilor de radiolocație ale Armatei)
și una de dezinformare sau psihologică (de la „apa otrăvită”56la multitudinea de alarme
false de atacuri iminente transmise prin telefon sau prin biletele anonime către Televiziune,
unități militare și structuri revoluționare nou-constituite). Scopul a fost același: răsturnarea
Revoluției pe fondul demoralizării inamicului, respectiv revoluționarii și Armata.
Ca parte intrinsecă a războiului hibrid, operațiunile cu false flagf' au caracterizat
lupta „rezistenților” lui Ceaușescu din decembrie 1989. O operațiune cu steag fals este
un atac în care autorul se deghizează pentru a putea externaliza vinovăția pentru acțiune
1. Arhiva IRRD, fond IV/216, Interviuri Craiova (audio), 26-28.06.2019, nr. 10. Interviu cu Petre
Olteanu, de Andreea-Iuliana Bădilă.
2. Dana Pasca, Liliana ledu, „25 de ani de la Revoluție: 21.12.’89 - Muncitori din Oltenia, aduși la
Timișoara cu trenuri, să lupte cu «huliganii»”, Mediafax, 21.12.2014, https://www.mediafax.ro/
social/25-de-ani-dc-la-revolutie-21-decembrie-89-muncitori-din-oltenia-adusi-la-timisoara-cu-
trenuri-sa-lupte-cu-huliganii-foto-13733187
3. Din excedentul de propagandă securistă al Evenimentului zilei din ultimii ani am selectat o piesă
la întâmplare, tipică atât prin absurdul „dezvăluirilor” enunțate de un anume ofițer Burdulea, fost
cadra de Securitate (eufemizat drept „ofițer de informații” și eroizat drept „vânător de spioni
KGB”), cât și prin fervoarea cu care jurnalista îi preia elucubrațiile: Andreea Vlad, „Exclusiv.
Adevărul despre desantul «turiștilor» sovietici în decembrie 1989! Raportul celebrei UM 110
vânătorii de spioni KGB ars imediat după Revoluție”, 1.01.2022, https://evz.ro/exclusiv-
adevarul-despre-desantul-turistilor-sovietici-in-decembrie-1989-raportul-celebrei-um-11O-vinatorii-
de-spioni-kgb-ars-imediat-dupa-revolutie-video.html
4. Arsalan Bilal, „Hybrid Warfare - New Threats, Complexity, and «Trust» as the Antidote”, Nato
Review, 30.11.2021, https://www.nato.int/docu/review/articles/2021/ll/30/hybrid-warfare-new-
threats-complexity-and-trust-as-the-antidote/index.html, accesat pe 17.04.2022 (trad. n.).
5. Este posibil să fi existat și cazuri reale de otrăvire a apei. A se vedea „The Myths of a
Revolution”, The Archive of the Romanian Revolution of December 1989, 22.11.2014, https://
romanianrevolutionofdecemberl989.com/2014/ll/22/the-myths-of-a-revolution-it-is-said-that-
these-enemy-elements-the-securisti-have-poisoned-the-water-in-sibiu-in-timisoarathe-water-
must-be-boiled-before-being-consumed-apa-este-o. Dacă cercetări ulterioare le vor confirma,
atunci s-ar putea deduce că aceste episoade au fost folosite, la fel ca focurile de armă reale, nu
simulate, tocmai pentru a da o mai mare credibilitate zvonurilor și pentru a mări astfel efectul de
panică.
6. Pentru o succintă, dar pertinentă explicație și analiză a termenului, a se vedea articolul profesorului
de studii internaționale de la Universitatea Michigan Scott Radnitz: „What are false flag attacks - And
did Russia stage any to claim justification for invading Ukraine?” [Ce sunt atacurile cu steag fals?
A organizat Rusia vreunul pentru a justifica invadarea Ucrainei?], The Conversation, 17.02.2022,
IN LOC DE CONCLUZIE
către o altă parte. Astfel de atacuri sunt în general elaborate; pe lângă utilizarea
uniformelor sau vehiculelor inamicului, chiar pozițiile de tragere pot face ca atacul să
pară a fi fost efectuat de acesta, rezultând în foc fratricid, atragerea altor părți în conflict,
și extemalizarea vinovăției proprii1.
La Timișoara, pe 17 și 18 decembrie, și ulterior și în alte orașe au fost observate
persoane suspecte, după toate probabilitățile, cadre de Securitate, deghizate în uniforme
de armată și infiltrate în dispozitivele acesteia, trăgând în demonstranți când militarii
trăgeau focuri de avertisment* 12. Evidențiind acest aspect nu căutăm să „deculpabilizam”
Armata pentru rolul său în vărsarea de sânge de la Timișoara; nu negăm că și Armata
a tras în demonstranți. Arătăm doar continuitatea acestei forme de disimulare a Securității.
După 22 decembrie au fost observați teroriști cu mai multe rânduri de haine - militare
și civile - pe lângă combinezoane negre sau kaki.
O altă metodă de camuflare sub un „steag fals” a constat în modul și pozițiile de
tragere. în studiile prezentate în acest volum sunt documentate episoade în care focurile
de armă ale „rezistenților” au fost în unele ocazii sincronizate cu momentele de joncțiune,
în special pe timp de noapte, între două unități care apărau Revoluția (de Armată, Gărzi
Patriotice sau revoluționari). Trăgând spre ambele formațiuni, astfel de operațiuni de
„steag fals” au creat impresia, în oglindă, că una dintre unități era formată ea însăși din
teroriști care o atacă pe cealaltă, rezultând uneori în foc fratricid. A se vedea, ca exemple,
episoadele de la MApN, Brăila și Televiziune, descrise în studiile dedicate acestor teatre
de acțiune. în general, se poate spune că toate atacurile teroriste din decembrie 1989
au fost disimulate sau cosmetizate în așa fel încât, cel puțin teoretic, să fie posibilă
extemalizarea vinovăției trăgătorilor.
Conspirativității „rezistenților” din zilele Revoluției i-au corespuns teoriile conspi-
raționiste ale fostei Securități în post-Revoluție3. De aceeași sorginte ceaușistă, aceste
teorii sunt o „armă” în lupta pentru impunitatea morală și juridică a teroriștilor, autohtoni
și în came și oase, din decembrie 1989. La mai bine de trei decenii de la execuție
„marelui bărbat de stat și omul politic făuritor de istorie”, „legendele” plantate de foste
poliție politică încă acoperă crime împotriva umanității. Teoriile conspiraționiste ah
fostului dictator („agențiile străine” și „cercurile” „din Est și din Vest” vor „dezmembrarec
teritorială a României”4; „agenturile străine de spionaj” și „românii din interior can
își vând (ara pentru un pumn de dolari” în scopul „destabilizării țării”5 sunt prelungiti
https://theconversation.com/what-are-false-flag-attacks-and-did-russia-stage-any-to-claim
justification-for-invading-ukraine-177879, accesat pe 17.04.2022.
1. Scott Radnitz, „What are false flag attacks..
2. Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Mădălin Hodor, Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția..
pp. 53, 128-129, 226.
3. A se vedea literatura cadrelor de Securitate și a informatorilor amintiți într-o notă anterioară, c
la Pavel Coruț la Alex Mihai Stoenescu, completată cu cea a unor jurnaliști pasionați ai conspirațiile
precum Grigore Cartianu.
4. Dosarul nr. 24/1991 al Curții Supreme de Justiție, secția Militară, „Coman și alții”, Notă de reda
a discuțiilor de pe banda de magnetofon privind teleconferința ținută de N. Ceaușescu în ziua <
17.12.1989, voi. 19. Demonstrația de la Timișoara ar fi fost „pregătită din timp de agențiile străii
din străinătate [szc/] și de cercurile antisocialiste și din Est și din Vest”, care fac „totul pentru
submina socialismul în România, independența și integritatea țării”, f. 108 și următoarele.
5. Discursul televizat al lui Nicolae Ceaușescu din 20.12.1989.
în România de azi și în narațiunile unor partide naționalist-populiste. Regăsim astăzi
nostalgicii lui Ceaușescu, iar propaganda cu privire la „amestecul străin” la Revoluție,
diseminată cu abilitate de fosta sa camarilă, este încă larg îmbrățișată în România. Se
poate spune că și din acest punct de vedere ceaușismul nu a dispărut odată cu Ceaușescu1.
Cu trecerea anilor și estomparea amintirilor, în absența surselor primare pentru
cercetători (bine ascunse de procurorii militari, după cum acest volum o relevă) și sub
asaltul vastei acțiuni de dezinformare, extemalizarea vinovăției - tentantă pentru unii
din punct de vedere politic - a câștigat credit chiar și la oameni de bună credință12,
inclusiv pe terenul opoziției anticomuniste. S-a ajuns să se nege caracterul spontan,
autentic și eroic al Revoluție, și s-a uitat de rolul „brațului înarmat al Partidului” în
înăbușirea ei. Sau, cum spunea regretatul Claudiu lordache, „România și-a uitat Revoluția
și a pierdut urma vinovățiilor unei Securități invizibile”3.
Sperăm ca acest volum să schimbe, pe cât mai este posibil, această „complicată
ecuație”4 a istoriei recente românești, care în bună măsură a aruncat în derizoriu
sacrificiul eroilor noștri din decembrie 1989.
1. Parafrază după Armând Goșu, „Putinismul n-o să dispară odată cu Puțin. Rusia a intrat într-un
lung ciclu de ostilitate împotriva Occidentului”, Contributors.ro, 5.07.2021, https://www.contributors.
ro/armand-gosu-putinismul-n-o-sa-dispara-odata-cu-putin-rusia-a-intrat-intr-un-lung-ciclu-de-
ostilitate-impotriva-occidentului, accesat pe 17.04.2022.
2. Un coleg american a oferit pentru acest fenomen sugestivul termen gaslighting - tip specific de
manipulare în care manipulatorul încearcă să determine un individ sau un grup să se îndoiască de
propria realitate, amintire sau percepție. Etimologia provine, desigur, de la celebrul film Gaslight
(Lumina de gaz, 1944) al lui George Cukor, cu Charles Boyer și Ingrid Bergman. O colegă a
sugerat adoptarea în limba română, prin „aplicare la condițiile concrete ale țării noastre”, a
termenului de securitatelighting.
3. Blogul lui Claudiu lordache, https://claudiuiordache.wordpress.com/2017/10/01/la-moartea-
ultimului-conducator-al-securitatii-ceausiste, accesat pe 2.05.2022.
4. Sintagmă preluată după titlul cărții lui Armând Goșu, Rusia, o ecuație complicată, Polirom, 2021.
ADDENDA
Semnal editorial: Miodrag Milin, '89. Despre căile risipite ale Revoluției
timișorenilor, Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2021,2 voi.,
prefață: Victor Neumann, postfață: Marius Mioc
’89. Despre căile risipite ale Revoluției timișorenilor reeditează contribuțiile nouăzeciste al
autorului referitoare la Revoluția din 1989, evenimentele din Timișoara. Apărută în formatul
două volume la editura Cetatea de Scaun, publicația preia sursele documentare referitoare 1
evenimentele de la Timișoara din decembrie 1989 și le comprimă într-o variantă ușor de utiliz;
de publicul larg.
Primul volum este constituit din prefața „1989: Revoluția Timișoarei. Meritele în schimbare
politică vs eșecul deciziilor administrative”, scrisă de istoricul conceptelor Victor Neumann;
parte I ce constă în reeditarea volumului Timișoara 15-21 Decembrie 1989 și o secțiune internii
diară reprezentând un calup de „Fotografii din arhiva fotografului Revoluției Constantin Duma
o parte a Il-a ce constă în reeditarea volumului Timișoara în Revoluție și după’, și, în încheier
un indice general. Cel de-al doilea volum al Căilor risipite... este compus din reeditări
Procesului de la Timișoara cu cele opt părți ale sale, un epilog semnat Marius Mioc („Proces
celor 25. Epilog și comentarii”), un „Abstract”, reprezentând traducerea în engleză a introdi
cerii semnate de Victor Neumann și un indice general. Cele opt părți conțin fragmente și sinte:
ale audierilor în cadrul procesului de la Timișoara, în felul următor: voi. I-II: „Audierea cel
21 de securiști și milițieni inculpați (2-13 martie 1990)”; voi. III: „Audierile martorii
(14-15 martie 1990; 16-20 aprilie 1990)”; voi. IV: „Sinteza înregistrărilor (5-20 iunie 199
(casetele 115-173)”; voi. V: „Sinteza înregistrărilor (Casetele 174-211)”; voi. VI: „Sinte
înregistrărilor (castele 212-245)”; voi. VII-VIII: „Sinteza înregistrărilor (casetele 246-297)
Prefața istoricului Victor Neumann atinge câteva dileme ale etapei timișorene a Revoluț
din 1989. Rolul orașului în Revoluție, rolul muncitorilor și implicarea limitată a intelectualilor
etapa timpurie a răsturnării regimului sunt punctele sensibile ale introducerii. Istoricul reia ipotc
conform căreia multiculturalitatea orașului, tradiția sa muncitorească și plasarea la granița
vest a țării sunt premisele care au condus la formarea climatului propice pentru ca o scânteie
nesupunere civică (veghea de la casa pastorului Tokes Lâszlo) să se transforme în revoltă și ri
apoi în revoluție. Istoricul este critic la adresa intelectualității, a cărei participare redusă
evenimentele din decembrie 1989 a diminuat șansele de câștig politic ale muncitorimii. Neutru
arată că rolul și locul intelectualului în revoluție ar fi trebuit să fie acela de liant între muncit
și reprezentanții autorităților, reținând nemulțumirea unuia dintre negociatorii timișoreni la discuț
care au avut loc la Consiliul Județean între revoluționari și reprezentanții puterii (Radu Băl
Petru Moț, Comei Pacoste, prim-ministrul Constantin Dăscălescu), loan Savu (p. 16):
„Mi-am dat seama că nu eram pregătiți să purtăm o discuție cu ei. Ne constituisem în comit
acela, ori cum vrei să-i spui [...] întâmplător [...] și acum ne trezeam că n-aveam idei, că nu șt
ce puteam, ce trebuia, ce se impunea să cerem pentru a ne ridica într-adevăr la statutul
340 ADDENDA
reprezentanți ai mulțimii de afară”. în realitate, nu funcționa o distribuție a rolurilor, lipsea o

verigă esențială în desfășurarea evenimentelor. Este vorba de aceea reprezentată de intelectualitate.
Fără a neglija misiunea pe care pastorul Tokes Lâszlo a avut-o în derularea evenimentelor,
Victor Neumann arată cum muncitorii timișoreni, nemulțumiți și afectați de politicile de auste
ritate ale regimului socialist, s-au revoltat împotriva acestuia, revoltă care a generat o revoluție
națională ulterioară. Au reușit aceasta fără a beneficia de o alternativă de program politic
democratic, la nivelul celor din Ungaria sau Cehoslovacia, și fără un leadership al intelectualilor.
Aș dori să adaug aici că evenimentele de la Timișoara nu s-au petrecut, totuși, într-un vid
politic, ci au avut o serie de premise. Activitatea protestatară a pastorului Tokes Lâszlo a avut
o istorie în spate, iar minoritatea maghiară în anii ’80 s-a organizat și s-a afirmat clar în lupta
pentru drepturile omului în România, în ciuda eforturilor depuse de Securitate de a o anihila.
Reprezentanții acestei comunități au produs publicații samizdat, s-au grupat în rețele naționale
și internaționale prin care au transmis mesaje cu privire la situația din România și au încercat
să realizeze acțiuni de protest care au fost lichidate în fașă de Securitate (vezi protestul lui
Borbely Emo, în Borbely Emo, Academia politică de la Aiud. Deținuți politici în România anilor
’80, Polirom, Iași, 2019).
Apoi, muncitorii au reprezentat o altă categorie în rândul cărora nemulțumirile față de regimul
socialist s-au manifestat fățiș: fie prin acțiuni individuale sau în grupuri de câte doi-trei, fie în
cadrul unor greve. Deși aceste forme de contestare au fost extrem de rare și înăbușite repede de
structurile represive, muncitorii și intelectualii tehnici și-au asumat mai mult decât alte categorii
sociale riscurile protestelor în anii ’80.
Este astfel important să ținem cont că Timișoara avea, spre deosebire de alte orașe mari din
țară, atât comunități etnice implicate în lupta pentru drepturile omului, cât și platforme industriale
largi, astfel încât masa de muncitori era critică în oraș. Orășenii, ascultători ai radioului Europa
Liberă, la curent cu schimbările est-europene, au reușit prin solidaritate să creeze momentanul
care să ducă la schimbarea de regim atât de dorită de cetățenii români.
Prima parte a celui dintâi volum este o reconstituire cronologică a evenimentelor de la
Timișoara. Realizată prin mărturii, creând simultaneități (evenimentele de la Operă, suprapuse
cu cele de la Consiliul Județean sau cele din punctele fierbinți de pe străzile Timișoarei) și iluzia
unui panopticum, aceasta ordonează haosul evenimentelor și ajută cititorul să urmărească escala
darea lor, cu două puncte culminante - lupta cu Armata și aparatul represiv, în stradă (17 decembrie),
și declanșarea grevei generale a muncitorilor (20 decembrie).
în cea de-a doua parte, istoricul Miodrag Milin sondează revoluția de la Timișoara prin dialog
cu participanții, dar nu se oprește la explorarea evenimentelor fierbinți, ci urmărește construcția
civică și politică postrevoluționară. Urmărește soarta Frontului Democrat Român, care s-a
înființat în balconul Operei timișorene în zilele Revoluției, a Societății Timișoara și a ziarului
Timișoara, în paralel cu evoluția politică la nivel național: construirea Frontului Salvării Naționale,
negocierile din culise pentru atingerea unui compromis între politicienii consacrați și cei mai
noi pe scena politică românească, premisele Alianței Civice. Este de reținut în acest sens
episodul obsedantului Punct 8 al Proclamației de la Timișoara, referitor la lustrație. Unul dintre
interlocutorii lui Milin, George Șerban, își amintește discuțiile care au avut loc atunci asupra
legii electorale. Intenția lui Iliescu, aflăm de la Șerban, era să introducă o prevedere conform
căreia de la candidatura la președinție să fie excluse persoanele care nu au avut domiciliu în
România în ultimii șapte ani. Radu Câmpeanu, candidat al PNL în 1990 aflat în exil politic din
1973, ar fi fost exclus astfel de la posibilitatea de a candida la președinție. Așa încât a avut loc
o negociere între acesta și Ion Iliescu: „Și s-a căzut la pact. Iliescu va susține retragerea punctului
41, cel cu șapte ani, iar Câmpeanu să treacă peste punctul 8. S-au întâmplat concesii reciproce.
O vânzare, un troc, o chestie urâtă, pentru care Câmpeanu trebuie tras la răspundere” (p. 402).
SEMNAL EDITORIAL
Al doilea volum al Căilor risipite... tratează Procesul de la Timișoara, cuprinzând o varia

prescurtată a declarațiilor inculpaților și martorilor asupra evenimentelor din decembrie 19
Procesul de la Timișoara a început în martie 1990, a fost ținut la Casa Tineretului și a fost difu
în direct de Radio Timișoara. După un an, procesul a fost mutat la București. Printre cei i
importanți inculpați/martori audiați atunci se numără generalul Emil Macri, fostul gen.-col.
Coman, gen. Iulian Vlad, fostul șef al Departamentului Securității Statului, gen. Mihai Chi
gen. Ștefan Gușă, șeful Marelui Stat-Major de atunci, precum și Gelu Voican Voiculei
viceprim-ministru în decembrie 1989.
Meritul acestui al doilea volum este de a pune cititorul în fața cinismului deciziei instituțion
Dacă în primul volum vedem străzile Timișoarei prin ochii revoluționarilor și înțelegem efo
teribil pe care l-au făcut în zilele de 15-22 decembrie de a rezista în stradă până la schimbi
de regim, cel de-al doilea ne arată reacția de apărare a sistemului, care aruncă în joc orice mijlc
pentru a supraviețui. Poate unul dintre episoadele cele mai cinice este incinerarea cadavr
celor uciși pe străzi în timpul primelor confruntări dintre populație și forțele înarmate. Epist
este relatat de gen. Macri: „Dictatoarea a dorit ca numărul morților de la Timișoara să fie dimii
[dispariția morților] [...] Bobu a fost cu ideea, Ceaușeasca a fost cu ordinul, Postelnicu a
cu dispoziția” (p. 28); dar și de Ion Coman: „Luni, după masă, telefon, Elena Ceaușescu și B<
să fie incinerate cadavrele, iar familiilor să li se comunice că au fugit peste graniță”. Uite
aflăm din concluziile de fond ale procurorului Romeo Bălan: „Pentru a ascunde fapta crimi
de la Timișoara, Elena Ceaușescu cu Emil Bobu și Tudor Postelnicu au hotărât să incine
cadavrele, cu zvonul că cei dispăruți de fapt au părăsit fraudulos țara”. Cadavrele au fost sust
din morga Spitalului Județean și „inculpații «au încărcat personal cadavrele, învelite în cearceaf
[...] Inculpatul Baciu «a cumpărat tăcerea muncitorilor de la Crematoriu, oferindu-le câte <
mii de lei». Inculpatul Ghircoiaș Nicolae a ridicat registrele cu evidența de la Spitalul Jude)
a internărilor și a morților, pe care a distrus-o. A distrus și documentele cu cadavrele neidentifi
inclusiv filmele foto” (p. 289).
Reeditarea volumelor lui Miodrag Milin este binevenită în 2021, pentru reîmprospăi
memoriei faptelor și memoriei Revoluției. Dar ediția are și unele neajunsuri, mai ales pe
cercetare. Cel mai important, din punctul meu de vedere, e faptul că lipsește o notă asupra ed
în care cercetătorul să își edifice cititorii cu privire la demersurile întreprinse în cele două voi
Ce fel de surse susțin partea I aprimului volum, „Timișoara 15-21 decembrie ’89”? în ce peri
au fost realizate interviurile care informează partea a Il-a din primul volum, „Timișoa
Revoluție și după”, unde se află înregistrările, cum au fost prelucrate acestea pentru a ex
informația din această secțiune? Cum a fost folosită informația din casetele Procesului
Timișoara, care a fost metodologia de utilizare a lor? O transparentizare a modului de luc
cercetătorului, însoțită de o adnotare comprehensivă, ar fi putut transforma cele două volui
veritabile instrumente de cercetare a evenimentelor din Timișoara din decembrie 1989
păcate, faptul că vocea cercetătorului și comentariile acestuia nu sunt suficient de bine delin
de sinteza transcrierilor casetelor, precum și absența unei contextualizări a Procesului
Timișoara și a propriilor cercetări transformă volumele în surse incomplete care, la rândi
trebuie comparate cu sursele primare, pentru a putea fi valorificate pe deplin.
în același timp însă, efortul istoricului de a sintetiza cantități mari de informație, prec
accesibilizarea acesteia pentru publicul larg prin editarea într-o formă compactă și ușor de p<
sunt binevenite, mai ales pentru că Revoluția din 1989 a rămas extrem de distorsión:
memoria socială (fie prin excluderea episodului Tókés László, fie prin excluderea mase
muncitori, fie prin excluderea caracterului de revoluție al evenimentelor de atunci), iar ai
ediție restituie istoriei și memoriei sociale acele evenimente în toată complexitatea lor.
Sigur că postfața semnată Marius Mioc nu putea fi altfel decât amară, întrucât tn
sentințele și achitările din procesul de la Timișoara, precum și evoluția profesională a
342 ADDENDA
dintre cei implicați. Spre exemplu, pentru a reveni la cazul deja menționat, cel al cadavrelor
furate, Mioc reține că persoanele implicate au fost considerate vinovate de „favorizarea infractorului”,
infracțiune care a fost amnistiată printr-un decret dat la începutul anului 1990, iar ulterior au
devenit oameni de afaceri. Contribuția lui Mioc vine ca o completare cu studii de caz locale la
cercetările deja foarte cunoscute ale lui Marius Oprea (vezi Moștenitorii securității, Polirom,
2018) și Cătălin Augustin Stoica {România continuă. Schimbare și adaptare în postcomunism,
Humanitas, 2018).
Republicarea mărturiilor privitoare la Revoluția din Timișoara este importantă pentru că, în
peste 30 de ani de metamorfoze societale, momentul 1989 a fost reinterpretat, redefmit, renegociat,
renegat, uitat sau ciuntit în multiple feluri (botezat lovitură de stat, război civil, revoluție furată,
plasat pe mâinile unor intervenții străine, negându-i-se rolul important al lui Tokes Lâszlo în
declanșarea evenimentelor - cu toată rezerva față de radicalizarea sa politică ulterioară); or,
lectura mărturiilor directe ne plasează în stradă, în mijlocul evenimentelor, pe care le retrăim
prin ochii martorilor și ne îndeamnă să ne raportăm personal la acestea și să ne recalibrăm
întrebările: cum s-au grupat și s-au apărat oamenii în stradă în timpul intervenției armate? Cum
s-au organizat muncitorii și au decis declanșarea grevei generale pe platformele industriale?
Cum s-au selectat liderii politici ai străzii și cum s-au purtat negocierile cu reprezentanții
autorităților? Cum s-au raportat autoritățile timișorene și cele din București la evenimentele din
stradă? Așa ar arăta câteva întrebări directoare care pot conduce la o analiză în profunzime a
vastului material publicat deja pe acest subiect.
Dr. Dalia Bâthory

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
www.polirom.ro
Redactor: Vasilica Turculeț

Coperta: Radu Răileanu
Tehnoredactor: Gabriela Ghețău
Bun de tipar: august 2022. Apărut: 2022

Editura Polirom, B-dul Carol I nr. 4 • P.O. BOX 266
700505, Iași, Tel. & Fax: (0232) 21.41.00; (0232) 21.41.11;
(0232) 21.74.40 (difuzare); E-mail: office@polirom.ro
București, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A,
sc. 1, et. 1, sector 4,040031, O.P. 53
Tel.: (021) 313.89.78; E-mail: office.bucuresti@polirom.ro
Tiparul executat la S.C. LUMINA TIPO s.r.l.

str. Luigi Galvani nr. 20 bis, sect. 2, București
Tel./Fax: 211.32.60, 0744.509.520, E-mail: office@luminatipo.com

Ursu Andrei - Caderea Unui Dictator

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ursu Andrei - Caderea Unui Dictator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Volum coordonat de

Andrei URSU, Roland O. THOMASSON

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

© 2022, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

© 2022 by Editura POLIROM

Descrierea C1P a Bibliotecii Naționale a României:

I. Ursu, Andrei (coord.)

Andrei URSU, Roland O. THOMASSON

Notă introductivă (Andrei Ursu, Roland O. Thomasson)................................................................... 13

România în 1989. Un popor sub teroarea Securității: opoziție,

Opozanții și Securitatea în 1989 {Dumitru Lăcătușu)....................................................................... 23

Iași, 14 decembrie 1989. Autenticitatea mișcării, violența represiunii, mistificarea

Lupta de rezistență a lui Nicolae Ceaușescu și a Securității.

Ce învățăm din studierea Dosarului Revoluției. Evaporarea adevărului

Studiu de caz: lupta de rezistență la Ministerul Apărării Naționale (22-26 decembrie

Lupta de rezistență în alte orașe

22-25 decembrie 1989. Lupta de rezistență a secretarului general al PCR

Contrarevoluția din decembrie 1989 la Brăila {Mihai Dănilă)..................................................... 179

In loc de concluzie. De ce e bine să ne întoarcem la surse (Andrei Ursu,

DALIA BÂTHORY este doctor în studii europene și relații internaționale la Universitatea

ANDREEA-IULIANA BĂDILĂ este doctor în istorie al Universității din București, cu teza

ANDREI FLORIN SORA este conferențiar universitar la Facultatea de Istorie a Universității

ROLAND O. THOMASSON este cercetător independent în Statele Unite ale Americii.

Andrei Ursu, Roland O. Thomasson

1. Centrul de Informații Externe. Unitate centrală a Securității, menționată în documente și cu

Direcțiile actuale de cercetare ale IRRD

Programul de cercetare al IRRD include următoarele teme principale:

Ipoteze de lucru și obiective de cercetare

încercăm să răspundem următoarelor întrebări:

Note asupra acestui volum

O sursă „nouă" de treizeci și doi de ani: Dosarul Revoluției

1. Dosarul Craiova, Craiova, vol. 1, ff. 6-72.

Diversiunea juridică din Dosarul Revoluției

între timp, autoritățile - președintele, ministrul Justiției, procurorul general - au posibilitatea

România în 1989. Un popor sub teroarea

afirmație ar fi incompletă, deoarece nu sunt luate în calcul potențialul contestatar care

1. Andrei Ursu, „«Discernământul politic și juridic» al Securității. Deghizările represiunii în timpul

1. Vezi Andrei Ursu, „«Discernământul politic...”, pp. 3-6,passim.

1. Flori Bălănescu, „Opoziție/disidență în România comunistă (o propunere de lectură fără pretenții

1. Mircea Stănescu, „Despre disidență...”, p. 39.

Caracteristicile disidenței românești în literatura

Opozanții în documentele Securității

1. Cristina Petrescu, From Robin Hood to..., p. 275.

1. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 2, ff. 46, 61.

Este de subliniat faptul că în astfel de activități de concepere și difuzare a unor înscrisuri cu

Urmare a măsurilor întreprinse pentru controlul tinerilor, se constată un regres în

1. Ibidem, ff. 74-75.

Din punctul de vedere al profesiilor avute de cei care au răspândit „înscrisuri cu

1. ACNSAS, fond Documentar, dosar 8852, voi. 3, 149.

Singurul punct de pe ordinea de zi a fost informarea „comuniștilor” despre „abaterea

Acționând în spiritul Programului de măsuri al Departamentului Securității Statului pe anul

1. Ibidem, ff. 278-280.

I Raluca Nicoleta Spiridon, „Reprimarea mișcărilor muncitorești de protest în perioada 1977-1987:

de cercetare penală de la securitățile județene și a municipiului București, cazurile mai

Cifrele represiunii din ultimii ani ai regimului Ceaușescu

Politicile represive ale regimului comunist în anii 1980

1. Ibidem, voi. 1, f. 78v.

1. Ibidem, ff. 259-259v.

lor „se va acționa, de regulă, prin măsuri de influențare, administrative, disciplinare

1. Ibidem, ff. 263-266.

Din descrierea acestor practici represive cu caracter profilactic se poate observa că

1. Ibidem, ff. 263-266

1. Raluca Nicoleta Spiridon, „Reprimarea mișcărilor muncitorești..p. 241.

în timpul anchetelor la care au fost supuși, muncitorii brașoveni reținuți pentru

Pentru punctede 2 și 5 se va fate și o schița cu indicarea repere