Sunteți pe pagina 1din 362

R O M Â N IA

____________________
Verificat legalitatea şi temeinicia
rechizitoriului, conf. art. 222 din
O.U.G. 43/2002 şi art. 328 alin.1 C.p.p.

PROCUROR ŞEF SEC?IE


MARIUS BULANCEA

o
MINISTERUL PUBLIC

I.r
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE
SERVICIUL TERITORIAL ORADEA
Operator de date : 4472

Dosar nr. 129/P/2014


R
U
.J

RECHIZITORIU
w

17 ianuarie 2017
w

Ciprian Man – procuror şef al Serviciului Teritorial Oradea din


w

cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;


Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal cu nr. de
mai sus, privind pe inculpatii POPA LIVIU, INDREI REMUS DANIEL, VESA
DORIN IOAN, ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, BAT GHEORGHE, PĂTROC
MINODORA IOANA, BODEA NICOLAE DAN, SIMEA IOAN FLORIAN,
BALINT EUGEN VASILE si GALEA OVIDIU DANIEL,
EXPUN URMĂTOARE LE :

În data de 31.10.2014 numitul CIURA ADRIAN MARIUS a formulat un


autodenun? cu privire la comiterea unor fapte de corup?ie de către numi?ii
MOCIORAN SABIN, ofiter de politie în cadrul Sec?iei 10 de Poli?ie Rurală ?tei ?i
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, agent de poli?ie în cadrul Postului de Poli?ie
Cărpinet, fiind constituit dosarul penal nr. 109/P/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea.
În continuarea cercetărilor penale în cadrul dosarului penal mai sus men?
ionat, la data de 10.11.2014 organele de urmărire penală, având în vedere datele ?i
informa?iile de?inute, s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unor infrac?
R O M Â N IA

____________________
Verificat legalitatea şi temeinicia
rechizitoriului, conf. art. 222 din
O.U.G. 43/2002 şi art. 328 alin.1 C.p.p.

PROCUROR ŞEF SEC?IE


MARIUS BULANCEA

o
MINISTERUL PUBLIC

I.r
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE
DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE
SERVICIUL TERITORIAL ORADEA
Operator de date : 4472
R
iuni de corup?ie ?i de către al?i agen?i de poli?ie afla?i în coordonarea Sec?iei 10
U
de Poli?ie Rurală ?tei, respectiv BAT GHEORGHE si PIRTEA GEORGE,
cercetările fiind efectuate în cadrul aceluia?i dosar – 109/P/2014 al D.N.A.,
.J
Serviciul Teritorial Oradea, în contextul existen?ei unei unei legături între faptele ?i
persoanele cercetate ce impuneau efectuarea cercetărilor în cadrul aceluia?i dosar
penal.
w

La data de 5 decembrie 2014 organele de urmărire penală din cadrul


D.G.A. – Serviciul Jude?ean Anticorup?ie Bihor s-au sesizat din oficiu cu privire la
w

săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de către comisarul sef VESA DORIN, ?eful
sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, fiind constituit dosarul penal nr. 129/P/2014 al
w

D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea.


Prin ordonan?a din 9 decembrie 2014 s-a dispus reunirea cauzei din dos.
nr. 109/P/2014 la dosarul cu nr. 129/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
Serviciului Teritorial Oradea, întrucât în dosar era incident cazul prev. de art. 43 alin.
2 lit. c C.pr.pen., respectiv când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi
reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.
În data de 11 septembrie 2015, organele de urmărire penală din cadrul Direc?
iei Na?ionale Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Oradea s-au sesizat din oficiu cu
privire la comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut
pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit de către chestorul POPA LIVIU, seful
Inspectoratului de Politie Judetean Bihor si comisarul sef SÎRCA FLORIAN, seful
Serviciului de Investigare a Criminalită?ii Economice din cadrul I.P.J. Bihor, fiind

o
constituit dosarul penal nr. 180/P/2015.

I.r
Prin ordonanta din data de 14 septembrie 2015 a procurorului sef al
Directiei Nationale Anticoruptie s-a dispus preluarea dosarului 180/P/2015 al D.N.A.
Serviciul Teritorial Oradea la Structura Centrală a Directiei Nationale Anticoruptie,

R
Sec?ia de combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, în vederea
continuării efectuării urmăririi penale, fiind constituit dosarul penal nr. 565/P/2015.
Prin ordonan?a din data de 22 martie 2016 emisă în dosarul penal nr.
U
129/P/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea s-a dispus disjungerea cauzei având
ca obiect comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod
.J

penal, de către ofi?eri de poli?ie cu func?ii de conducere din cadrul Inspectoratului


Jude?ean de Poli?ie Bihor şi continuarea cercetărilor penale de către Direcţia Naţională
w

Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, într-un dosar penal constituit separat, fiind
constituit dosarul penal nr. 42/P/2016.
w

La data de 23 martie 2016 a fost trimis, pe cale administrativă în vederea


conexării la dosarul penal nr. 42/P/2016 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, dosarul
w

penal nr. 565/P/2015 al Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie, Sec?ia de combatere a infrac?


iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, fiind înregistrat la D.N.A. Serviciul
Teritorial Oradea sub nr. 45/P/2016.
Prin ordonan?a din 28 martie 2016 s-a dispus reunirea cauzei din dos. nr.
45/P/2016 la dosarul cu nr. 42/P/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
Serviciului Teritorial Oradea, întrucât în dosar era incident cazul prev. de art. 43 alin.
2 lit. c C.pr.pen., respectiv când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi
reunirea cauzelor se impune pentru buna înfăptuire a justiţiei.
Totodată, la data de 14 septembrie 2016 a fost trimis, pe cale administrativă
în vederea conexării la dosarul penal nr. 42/P/2016 al D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea, dosarul penal nr. 175/P/2016 al Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie, Sec?ia de
combatere a infrac?iunilor asimilate infrac?iunilor de corup?ie, fiind înregistrat la
D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea sub nr. 102/P/2016.
Prin ordonan?a din 24 octombrie 2016 s-a dispus reunirea cauzei din dos.
nr. 102/P/2016 la dosarul cu nr. 42/P/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
Serviciului Teritorial Oradea, întrucât în dosar era incident cazul prev. de art. 43 alin.
2 lit. a C.pr.pen., respectiv când două sau mai multe infrac?iuni au fost săvâr?ite de
aceea?i persoană.
Prin ordonan?a din 11 ianuarie 2017 s-a dispus reunirea cauzei din dos. nr.
42/P/2016 la dosarul cu nr. 129/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
Serviciului Teritorial Oradea, întrucât în dosar era incident cazul prev. de art. 43 alin.
2 lit. a C.pr.pen., respectiv când două sau mai multe infrac?iuni au fost săvâr?ite de
aceea?i persoană.

Situa?ia de fapt

o
I.r
În general, prin corup?ie se în?elege o abatere de la moralitate, de la cinste,
de la datorie.
În accep?iunea Codului penal, corup?ia constituie fapta func?ionarului

R
care, în schimbul unor sume de bani ori alte foloase necuvenite, î?i ”comercializează”
func?ia pe care o exercită, în interesul său sau al altuia.
Coruptia sistemică (endemică) este corup?ia care face parte integrantă ?i
U
esen?ială al sistemului economic, social ?i politic. Practic, majoritatea institu?iilor ?i a
activită?ilor sunt folosite ?i dominate de indivizi ?i grupuri de indivizi corup?i,
.J
neexistând altă alternativa pentru cetă?eni decât a accepta ?i a se implica în aceste acte
de corup?ie.
w

În prezenta cauză, probele administrate demonstrează că la nivelul


Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor corup?ia se manifestă la toate nivelurile, atât
w

pe orizontală, între colegi (existând numeroase situa?ii în care ace?tia intervin unii la
al?ii pentru a nu fi sanc?ionate contraven?ional diferite cuno?tin?e ale acestora), cât ?i
w

în plan vertical, în raporturile cu ?efii ierarhici, în scopul ob?inerii unui tratament


preferen?ial în plan profesional, respectiv la nivelul Postului de Poli?ie, al Sec?iei
Rurale de Poli?ie, al Poli?iei municipale ?i la nivelul Inspectoratului Jude?ean de
Poli?ie, fenomenul corup?iei fiind tratat ca o stare de normalitate, poli?i?tii implica?i în
actele de corup?ie cercetate în prezenta cauză – to?i având func?ii de conducere, în
multe situa?ii nepercepând caracterul imoral ?i ilegal al propriei conduite, dimpotrivă,
considerând ca fiind firesc să beneficieze, în mod gratuit, de diverse servicii, uneori
mărunte, de la diferite persoane cercetate, mai mult, uneori din conduita acestora
rezultând convingerea că persoanele implicate în comiterea unor fapte de o gravitate
mai redusă chiar sunt obligate să le procure diferite servicii, raportat la situa?ia
materială bună a acestora.
Totodată, în prezenta cauză corup?ia judiciară, manifestată în interiorul unei
institu?ii de aplicare a legii – Inspectoratul Jude?ean de Poli?ie Bihor, prin esen?a ei o
institu?ie chemată să prevină săvâr?irea infrac?iunilor ?i să restabilească ordinea de
drept atunci când aceasta este încălcată, se întrepătrunde cu corup?ia politică, poli?i?tii
primind mită de la primari ?i viceprimari implica?i în diverse activită?i ilegale ?i
cerceta?i în mai multe dosare penale, în care cercetările, pe fondul coruperii ?efilor
Poli?iei, nu au mai fost aprofundate, nefiind necesar nici măcar ca ?efii Poli?iei să
intervină în mod direct la subalternii lor pentru stoparea investiga?iilor, în contextul
sus?inerii publice a politicienilor de către conducerea Poli?iei, cât ?i a notorietă?ii rela?
iilor dintre ace?tia ?i oamenii politici.
Elocvent în acest sens este faptul că primarul municipiului Beiu?, DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, a fost cercetat de Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Serviciul
Teritorial Oradea în 3 ( trei ) dosare penale, fiind re?inute în sarcina acestuia peste 160
de acte materiale/fapte penale, comise în perioada septembrie 2008 – noiembrie 2014,

o
pentru care a ?i fost trimis în judecată, în condi?iile în care la nivelul Poli?iei

I.r
municipiului Beiu? ?i al Serviciului de Investigare a Criminalită?ii Economice din
cadrul I.P.J. Bihor, pe fondul coruperii ?efilor Poli?iei – comisarul ?ef INDREI REMUS
DANIEL ?i chestorul POPA LIVIU, în toate cauzele cercetările au fost canalizate pentru
a se putea adopta solu?ii de netrimitere în judecată fa?ă de edil.
R
De asemenea, corup?ia judiciară manifestată la vârful Inspectoratului Jude?
ean de Poli?ie Bihor se completează cu manifestări de natură penală specifice corup?iei
U
judiciare din mediul instan?elor, elementul de legătură dintre acestea, în concret,
.J
constituindu-l în cauza de fa?ă acelea?i mijloace, metode, de protejare a infractorilor,
atât de către ?eful Poli?iei, cât ?i de către magistratul judecător, legătura dintre aceste
w

persoane poli?ist – judecător – infractor realizându-se în cadrul apartenen?ei celor trei


la aceea?i asocia?ie masonică. Cu alte cuvinte, comportamentul infrac?ional al inculpa?
w

ilor nu este unul pur ?i simplu, ci unul derulat în cadrul unor rela?ii sistemice, cu atât
mai grav, fiind mult mai eficient.
w

Legislaţia în materie prevede mai multe drepturi de care beneficiază poliţiştii,


însă impune, în acelaşi timp, şi o serie de îndatoriri şi obligaţii pe care aceştia, în
virtutea statutului profesional, trebuie să le respecte cu stricteţe.
Potrivit art. 41 din Legea 360/2002 republicată, privind Statutul Poliţistului,
acesta este dator :
a) să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de
drept şi să apere valorile democraţiei;
b) să dovedească solicitudine şi respect faţă de orice persoană, în special faţă
de grupurile vulnerabile, să îşi consacre activitatea profesională îndeplinirii cu
competenţă, integritate, corectitudine şi conştiinciozitate a îndatoririlor specifice de
serviciu prevăzute de lege; (…)
g) să informeze şeful ierarhic şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la
faptele de corupţie săvârşite de alţi poliţişti, de care a luat cunoştinţă;
h) prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţia şi
încrederea impuse de profesia de poliţist.
Art. 42 - Poliţistul este obligat :
(…) b) să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în
aşa fel încât să nu beneficieze şi nici să nu lase impresia că beneficiază de datele
confidenţiale obţinute în calitatea sa oficială; (…)
d) să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu
compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al
instituţiei din care face parte; (…)
Art. 43 - Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare :

o
a) să primească, să solicite, să accepte, direct sau indirect, ori să facă să i

I.r
se promită, pentru sine sau pentru alţii, în considerarea calităţii sale oficiale,
daruri sau alte avantaje;
b) să rezolve cereri care nu sunt de competenţa sa ori care nu i-au fost
R
repartizate de şefii ierarhici sau să intervină pentru soluţionarea unor asemenea
U
cereri, în scopurile prevăzute la lit. a); (…)”
.J
Faptul că ?efi din Poli?ie, în mod repetat, au luat mită în legătură cu atribu?iile
de serviciu ?i pentru a favoriza persoane implicate în diferite dosare penale ale unită?ii
de Poli?ie pe care o conduc, constituie în mod cert împrejurări care tulbură profund şi
w

grav ordinea socială, determinând reacţii justificate de insecuritate, neîncredere faţă de


sistemul judiciar şi chiar faţă de actul de justiţie.
w

Trebuie remarcată şi continuitatea în timp a faptelor săvârşite de poli?i?tii


inculpa?i în prezenta cauză – 2009 până în 2015, în contextul în care ace?tia au fost
w

aprecia?i, sus?inu?i ?i promova?i în toată această perioadă de ?eful I.P.J. Bihor,


chestorul POPA LIVIU, ceea ce denotă cu atât mai mult pericolul social evident pe care
ace?tia îl reprezintă. În toată această perioadă, poli?i?tii au avut cunoştinţă de faptele
ilicite comise de mituitori şi cu toate acestea au înţeles să nu aplice legea cu privire la
ace?tia şi nici să informeze eventual alte instituţii de aplicare a legii asupra acestor
fapte, dimpotrivă au beneficiat de diferite foloase din partea acestora, încurajând astfel
încălcarea legii.
Modalitatea de comitere a faptelor con?ine elemente ce sporesc atât gravitatea
faptelor de corup?ie cât ?i periculozitatea poli?i?tilor care au luat mită ?i anume
împrejurarea că faptele de corup?ie se circumscriu unor modalită?i concrete ce denotă
că pentru poli?i?tii inculpa?i în prezenta cauză au devenit elemente de via?ă specifice
obi?nuin?ei, comiterea acestor fapte realizându-se pentru satisfacerea unor nevoi de zi
cu zi a acestora – săparea unui ?an?, plăcintă, pomi de crăciun, carburant auto, mese
festive, etc.
Acest aspect este grav, deoarece realizându-se printr-un număr mare de
fapte/acte materiale, independent de valoarea mitei, care tocmai datorită acestei
modalită?i poate fi chiar derizorie, prezintă riscul de a implementa, în con?tiin?a
comunită?ii, ideea că, corup?ia este un fenomen obi?nuit, putând conduce, inadmisibil,
la acceptarea acesteia cu consecin?a nedenun?ării acestor fapte, percepute – prin
frecven?a, caracterul mărunt ?i astfel u?or de suportat pentru persoanele aflate în situa?
ia de a cumpăra în felul acesta serviciul public – fapte obi?nuite.

1. Inculpatul POPA LIVIU, având gradul profesional de chestor de poliţie, a


deţinut la data comiterii faptelor funcţia de inspector ?ef al Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Bihor şi a avut în coordonare directă (potrivit fişei postului şi propriilor

o
dispoziţii interne) Serviciul de Investigare a Fraudelor / Serviciul de Investigare a

I.r
Criminalită?ii Economice din cadrul I.P.J. Bihor ?i Poli?ia mun. Beiu?. În această
calitate, inculpatul POPA LIVIU a avut acces direct la toate informaţiile obţinute de
poliţiştii din subordine, cât şi la date despre dosarele penale instrumentate de
subordonaţi.
R
În perioada 2012 – 2014, chestorul de poli?ie POPA LIVIU, în calitate de
inspector ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor ?i comisarul ?ef INDREI
U
REMUS DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei mun. Beiu?, în realizarea aceleia?i
rezolu?ii infrac?ionale, au pretins în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite, în
.J
valoare totală de 11.979 lei, ?i au primit foloase necuvenite în valoare totală de 7.979
lei, constând în achizi?ionarea de obiecte de mobilier ?i prestarea unor servicii/lucrări
w

de renovare la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, de la denun?ătorul DOMOCO?


ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiu?.
w

Astfel :
1.1. În cursul anului 2012, chestorul de poli?ie POPA LIVIU, în calitate de
w

inspector ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor ?i comisarul ?ef INDREI


REMUS DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu?, au pretins de la
numitul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiu?, foloase
necuvenite în scopul amenajarii unor spa?ii din sediul Poli?iei municipiului Beiu?. În
perioada imediat următoare în?elegerii, referitoare la lucrările de renovare a sediului
Poli?iei municipiului Beiu?, dintre chestorul de poli?ie POPA LIVIU ?i comisarul ?ef
INDREI REMUS DANIEL, pe de o parte, ?i primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, pe de altă parte, pretinderea foloaselor necuvenite a fost concretizată, în
cursul aceluia?i an – 2012, de comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL prin solicitarea
adresată edilului de a suporta, în mod ilegal, din fondurile publice ale Primărirei
municipiului Beiu?, costul mai multor piese de mobilier, respectiv o masă de birou
formată din două corpuri, o masă de ?edin?ă, 8 (opt) scaune din lemn, un cuier de
perete cu dulăpior în partea inferioară ?i mobilier pe col?, format din două dulapuri ?i
o vitrină, pentru utilarea biroului său din incinta sediului Poli?iei mun. Beiu?.
Din cercetările efectuate, a rezultat că în perioada 2008 – 2016, pe o perioadă
de două mandate succesive, func?ia de primar al municipiului Beiu? a fost de?inută de
către martorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE. Începând din anul 2010, primarul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a început să aibă probleme de natură penală în
legătură cu exercitarea mandatului de primar, pe numele acestuia fiind înregistrate mai
multe dosare penale, peti?ii ori sesizări anonime. Dosarele penale au fost înregistrate, în
cea mai mare parte, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?, fiind înaintate ulterior
Poli?iei municipiului Beiu? ?i Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor în vederea efectuării cercetărilor penale.
Începând cu anul 2011, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a fost
cercetat într-un număr tot mai mare de dosare penale, în principal instrumentate de către
lucrători de poli?ie din cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor - Serviciul de

o
Investigare a Fraudelor.

I.r
În acest context, în cursul anului 2011 primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, pe fondul rela?iilor apropiate dintre ei cât ?i prin prisma func?iilor de?inute,
i-a solictat o întâlnire inculpatului POPA LIVIU, care a avut loc la un local din cartierul
Rogerius din Oradea. Este de men?ionat că la acel moment inculpatul POPA LIVIU de?
R
inea func?ia de inspector general al Inspectoratului General al Poli?iei Române, func?ie
în care a fost numit la data de 23.11.2010, anterior, în perioada 05.10.2009 - 23.11.2010,
U
acesta ocupând func?ia de director general al Direc?iei Generale Anticorup?ie.
În cadrul întâlnirii dintre cei doi, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE
.J
i-a relatat poli?istului aspecte în legătură cu dosarul penal 155/P/2010 al Parchetului de
pe lângă Tribunalul Bihor, dosar cunoscut sub numele ”Top Construct”, care se afla în
w

instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor ?i în care era implicat, în realitate,


?i primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, chiar dacă la momentul respectiv
w

cercetările erau într-un stadiu de început, nefiind încă relevată de poli?i?ti participa?ia
lui DOMOCO? ADRIAN NICOLAE în comiterea faptelor. De altfel, în lumina probelor
administrate, tocmai acesta era ?i interesul real al denun?ătorului DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE în a-l aborda pe chestorul POPA LIVIU în legătură cu acest dosar penal,
respectiv pentru a cunoa?te care este stadiul ?i mersul anchetei în această cauză ?i
pentru a se asigura în acest fel că cercetările nu sunt orientate ?i în privin?a sa.
Totodată, cu aceea?i ocazie, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE i-a
cerut inculpatului POPA LIVIU să discute cu prim procurorul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Beiu?, SABĂU GLIGOR IOAN, pentru ca acesta din urmă să nu mai
procedeze la înregistrarea unor sesizări anonime, care-l vizau, în eviden?ele penale ale
Parchetului. În lumina probelor de la dosar, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE
era interesat de acest aspect deoarece în cuprinsul acelor sesizări anonime erau men?
ionate ?i fapte penale reale, iar odată constituite dosare penale exista riscul ca
activitatea ilicită a edilului să fie descoperită, iar acesta să fie tras la răspundere penală.
De altfel, discu?ii similare au mai avut loc între chestorul de poli?ie ?i
primarul municipiului Beiu? ?i cu ocazia deplasărilor pe care cei doi le efectuau
împreună cu avionul, pe ruta Oradea - Bucure?ti, în perioada în care inculpatul POPA
LIVIU s-a aflat la conducerea Poli?iei Române.
După data de 15.05.2012, când inculpatul POPA LIVIU a fost eliberat din
func?ia de ?ef al Poli?iei Române ?i a revenit în func?ia de inspector ?ef al
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, au existat mai multe întâlniri între acesta ?i
denun?ătorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, în cadrul cărora chestorul de poli?ie i-a
solictat edilului să se implice în realizarea unor lucrări de renovare ?i amenajare
interioară a sediului Poli?iei municipiului Beiu?, prin finan?area acestora din fondurile
Primăriei municipiului Beiu?.
În vara anului 2012, după revenirea la conducerea Inspectoratului Jude?ean
de Poli?ie Bihor, chestorul POPA LIVIU înso?it de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?,
comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL, s-au întâlnit cu primarul DOMOCO?

o
ADRIAN NICOLAE la biroul acestuia din cadrul primăriei, ocazie cu care chestorul de

I.r
poli?ie i-a cerut în mod expres edilului să finan?eze lucrările de renovare ce se
impuneau a fi efectuate la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, cu precizarea că
solicitările concrete în legătură cu aceste lucrări îi vor fi comunicate de către ?eful
unită?ii de poli?ie, comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL, care a participat de altfel
la această discu?ie. R
Primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, pe fondul dosarelor penale
U
existente în lucru atât la Poli?ia municipiului Beiu? cât ?i la Serviciul de Investigare a
Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, a acceptat preten?iile inculpatului POPA LIVIU,
.J
respectiv de a finan?a, în mod ilegal, efectuarea unor lucrări de renovare ?i amenajări
interioare la Poli?ia municipiului Beiu?, în contextul în care inculpa?ii POPA LIVIU ?i
w

INDREI REMUS DANIEL i-au promis în repetate rânduri că îl vor sprijini în legătură
cu cauzele penale în care acesta era cercetat, inclusiv prin aceea că vor interveni în acest
w

sens la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, SABĂU GLIGOR


IOAN.
La scurt timp după această discu?ie avută cu inculpa?ii POPA LIVIU ?i
w

INDREI REMUS DANIEL, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a fost abordat


de către inculpatul INDREI REMUS DANIEL care i-a solictat să suporte cheltuielile
ocazionate de achizi?ionarea unor piese de mobilier, destinate utilării biroului său din
cadul Poli?iei municipiului Beiu?.
În schimbul acestor foloase, în mod punctual, primarul i-a cerut comisarului ?
ef INDREI REMUS DANIEL, ca pe de o parte, în calitate de ?ef al Poli?iei
municipiului Beiu?, să dispună subordona?ilor săi clasarea tuturor reclama?iilor
anonime care era înregistrate sau care ar fi urmat să se înregistreze pe viitor la acestă
unitate de poli?ie pe numele său, iar pe de altă parte să-i acorde sprijin în rezolvarea în
mod favorabil a dosarelor penale care se aflau în lucru la Poli?ia municipiului Beiu?.
În aceste condi?ii, inculpatul INDREI REMUS DANIEL i-a indicat
primarului că mobilierul pretins urma să fie confec?ionat de SC CLAUDIU TRANS
SRL, societate administrată în fapt de martorul BODEA NICOLAE DAN, viceprimar al
comunei Remetea. Acesta din urmă, într-o discu?ie ulterioară avută cu primarul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, i-a confirmat acestuia că discutase deja cu inculpatul
INDREI REMUS DANIEL, care i-a spus să emită factura pentru mobilierul în discu?ie
către Primăria municipiului Beiu?, institu?ie care urma să achite contravaloarea
mobilierului în cauză.
În consecin?ă, piesele de mobilier destinate utilării biroului inculpatului
INDREI REMUS DANIEL au fost achizi?ionate de la SC CLAUDIU TRANS SRL, iar
factura a fost emisă către Primăria municipiului Beiu?, potrivit în?elegerii dintre
comisarul ?ef INDREI REMUS, primarul ADRIAN DOMOCO? NICOLAE ?i
administratorul BODEA NICOLAE DAN. Contravaloarea facturii seria CLAUD, nr.
4742/29.10.2012 emisă de SC CLAUDIU TRANS SRL (volumul XXVIII, fila 40), în
sumă de 6.160 lei, a fost achitată, în mod ilegal, cu ordinul de plată nr. 673/12.07.2013

o
(volumul XXVIII, fila 41) din bugetul public al Primăriei mun. Beiu?, în condi?iile în

I.r
care mobilierul a fost livrat către Poli?ia mun. Beiu?, fiind utilat biroul comisarului ?ef
INDREI REMUS.
Piesele de mobilier au fost confec?ionate ?i montate în biroul inculpatului
INDREI REMUS DANIEL înainte de efectuarea unor perchezi?ii domiciliare, ce au
R
avut loc la data de 03.09.2012 la locuin?a edilului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i
la sediul Primăriei municipiului Beiu?, de către organele de urmărire penală din cadrul
U
Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Oradea în dosarul nr.
1417/P/2010, dosar cunoscut sub numele de dosarul ”Unicarm”, în care ini?ial
.J
cercetările au fost efectuate de către lucrători de poli?ie ai Serviciului de Investigare a
Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, afla?i în subordinea
w

directă a chestorului POPA LIVIU.


De men?ionat că sediul unde func?ionează Poli?ia municipiului Beiu? nu se
w

află în proprietatea Primăriei municipiului Beiu ? ?i nici în administrarea acestei institu ?


ii, fiind de?inut în proprietate de Inspectoratul de Poli ?ie Jude?ean Bihor, care este o
institu?ie publică, fiind obligată să respecte procedurile prevăzute în materia achizi?iilor
w

publice pentru realizarea oricăror lucrări de renovare ?i amenajare, aferente spa?iilor


de?inute.
Pentru realizarea decontării sumei facturate pentru mobilierul confec?ionat ?i
montat în biroul de lucru al inculpatului INDREI REMUS DANIEL, în cuprinsul
facturii seria CLAUD, nr. 4742/29.10.2012, emisă de SC CLAUDIU TRANS SRL a
fost făcută men?iunea de ”repara?ii mobilier”, deoarece achizi?ia unor piese de mobilier
presupunea ?i existen?a fizică a acestora în spa?iile administrate de către Primăria
municipiului Beiu?.
De?i factura în cauză a fost emisă în cursul lunii octombrie 2012, acesta nu a
putut fi plătită deoarece SC CLAUDIU TRANS SRL nu a depus la Biroul de
Amenajarea Teritoriului ?i Investi?ii din cadrul primăriei documente referitoare la oferta
de pre? ?i devizul de lucrări.
La insisten?ele martorului BODEA NICOLAE DAN, primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE a exercitat presiuni asupra subordona?ilor săi pentru achitarea
facturii în cauză, astfel că la data de 12.07.2013 a fost emisă Ordonan?area de plată nr.
673 a Primăriei municipiului Beiu? (volumul XXVIII, fila 39) în urma căreia a fost emis
ordinul de plată, fiind achitat mobilierul montat în biroul inculpatului INDREI REMUS
DANIEL.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
Din declara?ia martorului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, primar al
municipiului Beiu? la data comiterii faptelor, au rezultat următoarele (volumul V, filele
280 – 293) :
” În perioada 2008 – 2016 am ocupat func?ia de primar al municipiului

o
Beiu?. Imediat după preluarea mandatului de primar, am început să am diferite

I.r
probleme, urmare a mai multor reclama?ii ?i sesizări formulate împotriva mea de către
diferite persoane, înregistrate la Poli?ie municipiului Beiu?, la I.P.J. Bihor sau chiar la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?. (…)
La sfâr?itul anului 2009, începutul lui 2010 a fost înregistrată, în
R
modalitatea descrisă mai sus, sesizarea anonimă în baza căreia a fost constituit
dosarul cunoscut sub numele ”Top Construct”, privind realizarea lucrărilor de apă ?i
U
canalizare în municipiul Beiu?. Precizez că ini?ial nu mi-am dat seama că procurorul
SABĂU GLIGOR se află în spatele acestor sesizări anonime, iar datele din sesizarea
.J
privind lucrările de apă ?i canalizare din municipiul Beiu? au fost cunoscute de către
primul procuror SABĂU GLIGOR chiar de la mine, în contextul unor discu?ii în care
w

m-am sfătuit cu acesta cu privire la decontarea lucrărilor în cauză ?i la faptul că o


parte din sumele de bani, respectiv garan?ia de bună execu?ie, a fost retrasă în mod
w

fraudulos de către executantul lucrării.(…)


În cursul anului 2011, în contextul în care am constatat că verificările
lucrătorilor de poli?ie erau din ce în ce mai serioase, fiind totodată înregistrate un
w

număr tot mai mare de dosare pe numele meu, în principal instrumentate de către
Serviciului de Investigare a Fraudelor al I.P.J. Bihor, l-am abordat ?i m-am întâlnit cu
chestorul POPA LIVIU, care la vremea respectivă de?inea func?ia de ?ef al Poli?iei
Române, la un local din zona cartierului Rogerius din Oradea.
Precizez că-l cunosc pe chestorul POPA LIVIU de foarte mult timp, acest
având chiar o rela?ie de rudenie mai îndepărtată cu so?ia mea. Totodată, eram vecin
cu acesta din anul 2009, când mi-am cumpărat un imobil pe strada Plaiului din
Oradea.
Astfel, în acest context m-a întâlnit cu POPA LIVIU ?i i-am relatat despre
sesizările anonime ori formulate în mod fictiv în numele unor persoane, care erau
înregistrate de către primul procuror SABĂU GLIGOR în eviden?ele penale, fiind
trimise pentru cercetări la Poli?ia municipiului Beiu? sau la Serviciul de Investigare a
Fraudelor al I.P.J. Bihor. L-am rugat pe chestorul POPA LIVIU să discute cu primul
procuror SABĂU GLIGOR ?i să-l oprească pe acesta în a mai înregistra alte sesizări
cu privire la persoana mea. Cu aceea?i ocazie am discutat cu acesta despre dosarul
aflat în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor ?i în care se efectuau cercetări cu
privire la executarea lucrărilor de apă ?i canalizare din municipiul Beiu?. I-am
explicat acestuia că ini?ial s-a înregistrat o anonimă la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Beiu?, după care Curtea de Conturi a sesizat Parchetul de pe lângă
Tribunalul Bihor cu privire la acelea?i aspecte, cauzele fiind conexate. Totodată i-am
comunicat că eu am fost cel care l-am în?tiin?at pe primul procuror SABĂU GLIGOR
despre mai multe nereguli pe care le-am constatat pe parcursul derulării lucrărilor ?i
nu în?elegeam cum s-a ajuns la situa?ia să fiu cercetat în cauză. Men?ionez că toate
dosarele penale în legătură cu lucrările de apă ?i canalizare din municipiul Beiu?
(dosarul ”Top Construct”), erau în instrumentarea Serviciului de Investigare a

o
Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, aspect pe care i l-am adus la cuno?tin?ă chestorului

I.r
POPA LIVIU, cu rugămintea de a verifica ce se întâmplă în aceste dosare.
Chestorul POPA LIVIU mi-a promis că se va interesa de situa?ia dosarelor
instrumentate de lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al I.P.J.
Bihor, ?i totodată, mi-a promis că va discuta cu prim procurorul SABĂU GLIGOR
R
să-l convingă să nu mai înregistreze astfel de sesizări în eviden?ele penale. Men?
ionez că în perioada următoare, inclusiv după ce chestorul POPA LIVIU ?i-a reluat
U
activitatea în func?ia de inspector ?ef al I.P.J. Bihor, am avut mai multe întâlniri cu
acesta, ocazie cu care am abordat aspectele pe care le-am descris mai sus. (…)
.J
În vara anului 2012 am avut o întâlnire cu chestorul POPA LIVIU ?i cu
comisarul ?ef INDREI REMUS, în biroul meu de la Primăria municipiului Beiu?,
w

ocazie cu care POPA LIVIU mi-a solicitat să-l ajut pe comisarul ?ef INDREI
REMUS la unele lucrări de renovare ?i amenajări interioare, pe care acesta inten?
w

iona să le facă la sediul Poli?iei municipiului Beiu?.


Precizez că în contextul în care nu s-a reu?it ob?inerea unor fonduri de la
Bucure?ti pentru renovarea sediului poli?iei, reprezentan?ii poli?iei m-au rugat să-i
w

ajut cu unele lucrări care se impunea a fi realizate la sediul Poli?iei municipiului


Beiu?. Chestorul POPA LIVIU mi-a precizat că INDREI REMUS îmi va comunica în
perioada următoare lucrările concrete pe care ar dori să le realizeze la sediul Poli?iei
municipiului Beiu?, rugându-mă să fac tot posibilul să-l sprijin pe comisarul ?ef
INDREI REMUS în realizarea acestora.
Am acceptat solicitarea chestorului POPA LIVIU în contextul în care,
anterior discutasem cu acesta în mai multe rânduri despre dosarele penale
înregistrate atât la Poli?ia municipiului Beiu? cât ?i la Serviciul de Investigare a
Fraudelor al I.P.J. Bihor ?i care mi-a promis că mă va ajuta să-mi rezolv dosarele
penale în lucru, inclusiv că va discuta cu primul procuror SABĂU GLIGOR despre
situa?ia acestor cauze penale în care se efectuau cercetări cu privire la subsemnatul.
La o scurtă perioadă de timp de la discu?ia avută cu chestorul POPA LIVIU
la mine în birou, am fost căutat de comisarul ?ef INDREI REMUS care mi-a spus că ar
dori să î?i schimbe mobilierul din biroul de lucru ?i m-a rugat să decontez
contravaloarea acestuia din fondurile Primăriei municipiului Beiu?. Comisarul ?ef
INDREI REMUS mi-a comunicat că inten?iona să achizi?ioneze mobilierul de la SC
CLAUDIU TRANS SRL, societate administrată de numitul BODEA NICOLAE DAN, cu
care acesta discutase în prealabil despre confec?ionarea obiectelor de mobilier. Cu
ocazia discu?iei respective, comisarul ?ef INDREI REMUS mi-a precizat că ar fi bine
să ne ajutăm unul pe celalalt, acesta făcând referire la dosarele penale în care eram
cercetat de către Poli?ia municipiului Beiu? cât ?i la discu?iile anterioare cu chestorul
POPA LIVIU, promi?ându-mi totodată că ?i el va discuta cu primul procuror SABĂU
GLIGOR, cu care avea o rela?ie foarte bună, să nu-mi mai facă probleme de natură
penală.
În acest context, am acceptat să decontez contravaloarea mobilierului

o
confec?ionat de SC CLAUDIU TRANS SRL pentru biroul de lucru al comisarului ?ef

I.r
INDREI REMUS din fondurile Primăriei municipiului Beiu?.
Fiind întrebat, declar că am acceptat decontarea lucrărilor având în vedere
promisiunile ob?inute de la chestorul POPA LIVIU ?i comisarul ?ef INDREI
REMUS de a mă ajuta în rezolvarea favorabilă a dosarelor aflate în lucru ?i de a nu
R
mai înregistra în penal sesizări anonime pe numele meu. Totodată, comisarul ?ef
INDREI REMUS mi-a promis că vor fi clasate reclama?iile anonime înregistrate ca
U
RS-uri (reclama?ii scrise) la Poli?ia municipiului Beiu?.
După câteva zile m-am întâlnit cu BODEA NICOLAE DAN, administratorul
.J
SC CLAUDIU TRANS SRL, cu care am discutat despre mobilierul destinat utilării
biroului comisarului ?ef INDREI REMUS, comunicându-i că sunt de acord să decontez
w

mobilierul respectiv din fondurile primăriei. Ulterior BODEA NICOLAE DAN a


procedata la confec?ionarea ?i montarea obiectelor de mobilier după care a procedat
w

la facturarea acestora către Primăria municipiului Beiu?.


În perioada următoare am discutat cu numitul NEGRĂU OLIWIER, angajat
la Biroul de Investi?ii al Primăriei municipiului Beiu?, căruia i-am comunicat să facă
w

un referat pentru a putea deconta mobilierul montat în biroul comisarului ?ef INDREI
REMUS, în contul unor lucrări de ”repara?ii mobilier” realizate la una dintre clădirile
aflate în administrarea Primăriei municipiului Beiu?.
Factura emisă de SC CLAUDIU TRANS SRL, reprezentând contravaloarea
mobilierului a fost depusă la Primăria municipiului Beiu?, fiind achitată din fondurile
primăriei.”
Martorul NEGRĂU OLIWIER, angajat în cadrul Biroului Amenajarea
Teritoriului ?i Investi?ii, persoană ce avea ca atribu?ii de serviciu urmărirea lucrărilor
de investi?ii ale Primăriei municipiului Beiu?, a confirmat cu ocazia audierii (volumul
V, filele 294 – 300) efectuarea plă?ii din bugetul Primăriei către SC CLAUDIU TRANS
SRL, în condi?ii ilegale, respectiv fără existen?a referatului de necesitate ?i fără a fi
făcută recep?ia lucrării, la solicitarea primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE. Mai
mult, martorul a arătat că nu a avut cuno?tin?ă ca respectivele ”lucrări de repara?ii
mobilier” să fi fost executate de SC CLAUDIU TRANS SRL în favoarea Primăriei
municipiului Beiu?.
” În cursul toamnei anului 2012, mai exact la sfârşitul lunii noiembrie,
procedând la verificarea corespondenţei Biroului Amenajarea Teritoriului şi Investiţii,
la Secretariatul Primăriei municipiului Beiuş, am identificat o factură fiscală rezolu?
ionată de primarul DOMOCOŞ ADRIAN NICOLAE, factura în cauză emisă la data de
29.10.2012 de SC CLAUDIU TRANS SRL, în valoare de 6.160 lei către Serviciul Buget.
Rezolu?ia primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE presupunea că lucrarea aferentă
facturii ?i precizată în cuprinsul ei, depuse fusese realizată, urmând ca după
întocmirea celorlalte documente aferente să fie efectuată plata.
Deoarece nu cunoşteam vreo lucrare executată referitoare la „reparaţie
mobilier”, care să fi fost comandată de Biroul Amenajarea Teritoriului ?i Investiţii şi

o
de altfel nici la nivelul întregii Primării a municipiului Beiuş, deşi eu eram persoana

I.r
responsabilă cu domeniul respectiv, nu am preluat factura în cauză, aşteptând să fiu
chemat de primar sau de vreo altă persoană din conducerea primăriei sau a Serviciului
Contabilitate, pentru a-mi oferi lămuriri suplimentare în vederea clarificării situaţiei.
Fiind întrebat, declar că factura mai sus indicată nu avea ca anexe devizul de
R
lucrări şi sau alte înscrisuri referitoare la efectuarea lucrărilor de repara?ii mobilier.
În cursul anului 2013, din câte îmi amintesc, am fost chemat de către
U
primarul DOMOCOŞ ADRIAN NICOLAE în biroul acestuia. După ce m-am prezentat
în birou am constat că se mai afla o persoană, despre care ulterior am aflat că era
.J
administratorul SC CLAUDIU TRANS SRL, BODEA NICOLAE DAN. Din discu?ia
purtată de mine cu primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, în prezenţa
w

reprezentantului acelei societă?i, am în?eles că trebuie să fie plătită factura de


reparaţii mobilier, care fusese depusă în cursul anului 2012 depusă la primărie de
w

firma în cauză. De?i DOMOCO? ADRIAN NICOALE a insistat asupra caracterului de


urgen?ă a efectuării plă?ii, motivând că a trecut mult timp de la efectuarea lucrărilor
şi de la emiterea facturii, eu i-am comunicat că factura respectivă nu era însoţită de
w

nici un alt document justificativ. Mai mult i-am comunicat primarului că factura în
cauză, ar fi trebuit să fie înso?ită de o ofertă de preţ, situa?iile de lucrări ?i un referat
de necesitate din partea birourilor din cadrul Primăriei mun. Beiuş unde se
executaseră lucrările de reparaţii mobilier.(…)
În cursul lunii iulie 2013, am purtat o nouă discu?ie cu primarul DOMOCOŞ
ADRIAN NICOLAE, care mi-a reproşat faptul că nu am procedat la întocmirea
înscrisurilor necesare, efectuării plă?ii către SC CLAUDIU TRANS SRL şi mai mult,
din acest motiv Primăria municipiului Beiuş avea probleme cu plata arieratelor, fapt de
natură să conducă la imposibilitatea de a face plăţi pentru investiţiile derulate de
primărie.
Tot cu ocazia acestei discu?ii, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE mi-a
comunicat că lucrările de reparaţii mobilier au fost efectuate în birourile de la parterul
clădirii Primăriei municipiului Beiuş şi la Teatru din municipiul Beiu?, care este o
clădire distinctă.
În perioada imediat următoare, am primit de la Serviciul Contabilitate o
ordonanţarea de plată, pentru efectuarea plăţii către SC CLAUDIU TRANS SRL.
Această ordonan?are de plată trebuia semnată de către mine din partea
Compartimentului de specialitate/tehnic.
Deoarece, în urma discu?iei avute cu primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE am în?eles că urmare a neplă?ii acestei facturi, primăria putea avea
probleme, am semnat ordonanţarea de plată, cu toate că nu fuseseră întocmite
documentele justificative, pe care le-am men?ionat mai sus.
Mai mult eu nu cuno?team să se fi efectuat lucrări de reparaţii mobilier în
locurile pe care mi le-a indicat primarul DOMOCOŞ ADRIAN NICOLAE, respectiv
birourile de la parter şi la Teatru. Nici ulterior nu am identificat efectuarea unor astfel

o
de lucrări în spa?iile administrate de primărie.

I.r
Fiind întrebat, arăt faptul că în prezent cunosc că lucrările de „reparaţii
mobilier” decontate în favoarea SC CLAUDIU TRANS SRL, au fost realizate în
cadrul Poli?iei municipiului Beiu?. ”
Cu ocazia perchezi?iei domiciliare efectuate în data de 29 iunie 2016 la
R
sediul Poli?iei municipiului Beiu?, în biroul de lucru al comisarului ?ef INDREI
REMUS (volumul XXIX, filele 115 – 138), acesta a comunicat, la solicitarea organelor
U
de urmărire penală, că nu de?ine documente de provenien?ă pentru mobilierul aflat în
biroul său, precizând că l-a comandat ?i primit în perioada 2011 – 2012, f ără achitarea
.J
contravalorii acestuia; totodată, comisarul ?ef INDREI REMUS a afirmat că nu dore?te
să facă declara?ii referitoare la provenien?a mobilierului respectiv, ca urmare a
w

sfaturilor primite telefonic din partea apărătorului său ales.


Ulterior, s-a procedat la efectuarea perchezi?iei domiciliare, ocazie cu care au
w

fost identificate următoarele piese de mobilier, primite cu titlu de mită de către ofi?erul
de poli?ie de la primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE :
-o masă de birou din material lemnos (PAL) de culoare maro – închis,
w

compusă din două corpuri, cel din fa?ă având dimensiunea de 220 X 80 cm, iar cel
situat în partea lateral dreapta având dimensiunea de 120 X 80 cm;
-o masă de sedin?ă, amplasată în fa?a mesei de biroului de lucru, confec?
ionată din acela?i material lemnos (PAL) de culoare maro – închis, având dimensiunea
de 240 X 90 cm;
-un număr de opt scaune din lemn, tapi?ate cu piele sintetică de culoare
maro – închis, dispuse în jurul mesei de ?edin?ă;
-un cuier amplasat pe perete compus dintr-o tablă de material lemnos (PAL)
de culoare maro – închis, având dimensiunea de 150 X 80 cm, pe care se află aplicată o
oglindă ?i un dulap aflat în partea de jos, având dimensiunea de 80 X 50 X 32 cm;
-în partea dreaptă a încăperii, lângă u?ă se află amplasat pe col?, mobiler
format din două dulapuri ?i o vitrină, confec?ionate din acela?i material
lemnos (PAL) de culoare maro – închis. Dulapul din partea dreaptă, care de
fapt este o mască a unui fi?et metalic, are dimensiunile 194 X 100 X 55 cm.
Dulapul din partea stângă este la rândul său compus din două corpuri cel
care constituie un dulap efectiv având dimensiunele 194 X 55 x 42 cm, iar cel
care reprezintă ni?te rafturi având dimensiunile 194 x 30 x 42 cm. Vitrina
care este situată pe col?ul încăperii are dimensiunile 194 X 41 X 83 cm.
La data de 18.08.2016 organele de urmărire penală au procedat la efectuarea
recunoa?terii obiectelor remise, cu titlu de mită, comisarului ?ef INDREI REMUS de
către primarul ADRIAN DOMOCO? NICOLAE, din procesul – verbal de recunoa?ere a
obiectelor (volumul XXIX, filele 36 – 39) întocmit cu ocazia respectivă rezultând
următoarele :
”După ce a privit cu atenţie toate piesele de mobilier, numitul BODEA
NICOLAE DAN, fără să ezite, ne-a indicat următoarele obiecte, declarând următoarele

o
:

I.r
-Masă de lucru tip birou, format din două piese, respectiv parte frontală şi o
parte lateral dreaptă, despre care BODEA NICOLAE DAN a afirmat că este cu
certitudine mobilier fabricat de SC CLAUDIU TRANS SRL, întrucât "materialul folosit
este PAL, aceste piese prezintă pe laterale cant ABS, iar modalitatea de îmbinare este
R
specifică modului de lucru a SC CLAUDIU TRANS SRL",
-Masă de şedinţă situată în faţa biroului de lucru, despre care BODEA
U
NICOLAE DAN a afirmat că este cu certitudine mobilier fabricat de SC CLAUDIU
TRANS SRL, "materialul folosit este PAL, aceste piese prezintă pe laterale cant ABS,
.J
iar modalitatea de îmbinare este specifică modului de lucru a SC CLAUDIU TRANS
SRL",
w

-Dulap cu vitrină situat pe colţ, format din trei piese, respectiv dulap
prevăzut cu rafturi, în partea centrală vitrină şi un dupal care de fapt este o mască a
w

unui fişet metalic, despre care BODEA NICOLAE DAN a afirmat că este cu certitudine
mobilier fabricat de SC CLAUDIU TRANS SRL, întrucât "materialul folosit este PAL,
aceste piese prezintă pe laterale cant ABS, iar modalitatea de îmbinare este specifică
w

modului de lucru a SC CLAUDIU TRANS SRL",


-Un număr de opt scaune tapiţate cu piele arificială, de culoare maro închis,
dispuse în jurul mesei de şedinţe, despre care BODEA NICOLAE DAN a afirmat că este
cu certitudine mobilier fabricat de SC CLAUDIU TRANS SRL, "materialul folosit este
lemn de fag de nuanţă identică cu celelalte piese de mobilier",
-Cuier de perete cu aglindă prevăzut cu un dulap în partea inferioară, despre
care BODEA NICOLAE DAN a afirmat că este cu certitudine mobilier
fabricat de SC CLAUDIU TRANS SRL, întrucât "materialul folosit este PAL,
aceste piese prezintă pe laterale cant ABS, iar modalitatea de îmbinare este
specifică modului de lucru a SC CLAUDIU TRANS SRL".
Despre toate obiectele de mobilier identificate mai sus, BODEA NICOLAE
DAN declară că în mod cert, au fost fabricate şi montate în biroul comisarului şef
INDREI REMUS de SC CLAUDIU TRANS SRL.”
Fiind audiat de către organele de urmărire penală la data de 20.09.2016,
referitor la mobilierul confec?ionat ?i montat în biroul comisaului ?ef INDREI REMUS
DANIEL, inculpatul BODEA NICOLAE DAN a arătat (volumul III, filele 148– 154) :
” În prima parte a anului 2012, INDREI REMUS mi-a solicitat să îi livrez
mai multe obiecte de mobilier pentru biroul său din cadrul Poliţiei Mun. Beiuş, însă
întrucât INDREI REMUS mi-a comunicat că poliţia nu avea fonduri disponibile pentru
achiziţionarea de mobilier, acesta mi-a relatat că va purta o discuţie cu primarul Mun.
Beiuş, DOMOCOŞ ADRIAN NICOLAE, în vederea găsirii unei modalităţi de plată a
mobilierului din fondurile Primăriei Beiuş. I-am spus lui INDREI REMUS că pe mine
nu mă interesează cine este persoana juridică care achită factura, ci doar să existe un
asemenea plătitor, în caz contrar eu nefiind de acord să livrez mobilierul. Precizez că
discu?iile ini?iale au avut loc înainte ca eu să ocup func?ia de viceprimar al comunei

o
Remetea ?i s-au întins o perioadă de câteva luni, respectiv până undeva în toamnă,

I.r
când comisarul ?ef INDREI REMUS a reu?it să discute cu primarul DOMOCO?
NICOLAE despre achitarea mobilierului.
În perioada următoare, suspectul INDREI REMUS m-a chemat să
efectuăm măsurători în vederea execuţiei şi livrării mobilierului pentru biroul său
R
din cadrul Poliţiei Mun. Beiuş, relatându-mi că a rezolvat ca factura să fie plătită de
Primăria Mun. Beiuş.
U
Precizez că am discutat ?i eu cu primarul DOMOCO? ADRIAN, care mi-a
confirmat în?elegerea avută cu INDREI REMUS în sensul de a deconta mobilierul
.J
din fondurile Primăriei.
În consecinţă, am efectuat măsurători, am comandat mobilierul de la
w

furnizorii SC CLAUDIU TRANS SRL şi l-am livrat şi montat în biroul şefului Poliţiei
Mun. Beiuş.
w

Urmare a discuţiei purtate cu INDREI REMUS ?i DOMOCO? ADRIAN,


am procedat la facturarea întregii cantităţi de obiecte de mobilier către Primăria
Mun. Beiuş. Contravaloarea mobilierului montat în biroul comisarului ?ef INDREI
w

REMUS din sediul Poliţiei Mun. Beiuş, este în sumă de 6.160 lei, care mi-a ?i fost
decontat de către Primărie.
Declar că nu am făcut niciun discount sau vreo reducere cu ocazia facturării
mobilierului respectiv în favoarea Poli?iei Mun. Beiuş.
La data de 18 august 2016 mi-au fost prezentate pentru recunoa?tere
obiectele de mobilier din biroul de lucru al suspectului INDREI REMUS DANIEL,
ocazie cu care am recunoscut obiectele de mobilier confec?ionate ?i montate de SC
CLAUDIU TRANS SRL, astfel cum s-a men?ionat în cuprinsul procesului verbal
întocmit cu ocazia respectivă.”

În data de 06 august 2015, în intervalul orar 12:30:40 - 13:36:23, a avut loc o


discu?ie purtată între comisarul ?ef VESA DORIN IOAN ?i agentul ?ef principal
PANTEA VIOREL (volumul XLVIII, filele 131 - 136), din care rezultă provenien?a
mobilierului aflat în biroul ?efului Poli?iei mun. Beiu?, cât ?i modul în care se raportau
?efii Poli?iei municipiului Beiu? la activitatea infrac?ională a viceprimarului BODEA
NICOLAE DAN :
PANTEA VIOREL – Altă spe?ă! Cu VICELE… de unde dracu, de la
REMETEA! ?tii că…
VESA DORIN IOAN – Ai făcut la ANI aia?
……………………………………………………………………………
VESA DORIN IOAN – Stai să î?i spun eu, el o făcut mobilierul aici ?i la ?
EFU ?i la mine sus ?i amu să îl futem noi ar fi prea de totului!
PANTEA VIOREL – Bun atunci! Dar la Parchet?
VESA DORIN IOAN – La Parchet…? Mai bine ar merge la Oradea.

o
Fiind audiat în cauză la data de 03.10.2016, în calitate de martor (volumul

I.r
VII, filele 1- 6), agentul ?ef principal PANTEA VIOREL a arătat următoarele :
” Reac?ia comisarului ?ef VESA DORIN fost una nea?teptată pentru mine,
acesta comunicându-mi că atât el cât ?i ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?
ef INDREI REMUS sunt în rela?ii de prietenie cu viceprimarul BODEA NICOLAE
R
DAN, care le-a confec?ionat mobilierul din biroul de lucru din sediul Poli?iei
municipiului Beiu?.
U
Din discu?ia cu comisarul ?ef VESA DORIN a rezultat că acesta cuno?tea
despre situa?ia de incompatibilitate a viceprimarului BODEA NICOLAE DAN. ”
.J

1.2. În cursul anului 2012, chestorul de poli?ie POPA LIVIU, în calitate de


w

inspector ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor ?i comisarul ?ef INDREI


REMUS DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei municipului Beiu?, au pretins de la
w

numitul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiu?, foloase


necuvenite în scopul amenajarii sediului Poli?iei municipiului Beiu?.
Astfel, în baza în?elegerii ini?iale din anul 2012, descrisă la pct. 1.1. din
w

rechizitoriu, dintre chestorul POPA LIVIU ?i comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL,
pe de o parte, ?i primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, pe de altă parte, ?i în
realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale, pretinderea foloaselor necuvenite a fost
concretizată, în perioada 2013 – 2014, de comisarul ?ef INDREI REMUS prin
solicitarea adresată edilului de a suporta, în mod ilegal, din fondurile publice ale
Primărirei mun. Beiu? costul confec?ionării ?i montării a 8 (opt) ferestre cu geam
termopan ?i o u?ă cu profil PVC, pentru renovarea unor birouri din sediul Poli?iei mun.
Beiu?.
Ferestrele cu geam termopan ?i u?a cu profil PVC au fost comandate
succesiv, în cursul anului 2013 ?i 2014, de primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE,
care a acceptat cererea celor doi ?efi ai Poli?iei, de la SC CANDORE PROD SRL, firmă
administrată de martorul PAVEL LUCIAN.
Astfel, în vara anului 2013, martorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a fost
abordat de către inculpatul INDREI REMUS DANIEL, care i-a solicitat ca în mod
similar cu modul de achizi?ionare a pieselor de mobilier pentru utilarea biroului său să
fie achitate, din fondurile publice ale Primăriei, contravaloarea unui număr de trei
ferestre termopan cu profil PVC.
Această nouă solicitare a inculpatului INDREI REMUS DANIEL a fost
făcută în urma discu?iei ?i în?elegerii ini?iale cu primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, la care a participat ?i chestorul POPA LIVIU, ?i în contextul în care, pe de o
parte, cu ocazia festivită?ilor de ”Ziua Poli?iei Române” organizate în municipiul Beiu?
la data de 22.03.2013, inculpatul POPA LIVIU i-a mul?umit în mod public primarului
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE pentru sprijinul material acordat Poli?iei municipiului
Beiu?, iar pe de altă parte, într-un dosar penal în care era cercetat penal DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu? au instituit

o
măsura sechestrului asigurator asupra unui autoturism folosit cu titlu de comodat de

I.r
către edil; sechestrul asigurator a fost pus în aplicare de lucrători de poli?ie din cadrul
Poli?iei municipiului Beiu?, afla?i în subordinea directă a comisarului ?ef INDREI
REMUS.
Totodată, este important de subliniat că după efectuarea celor două serii de
R
perchezi?ii domiciliare la locuin?a primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i la
sediul Primăriei municipiului Beiu?, din 03.09.2012 ?i 13.03.2013, de fiecare dată
U
edilul a discutat cu inculpatul POPA LIVIU despre activită?ile procedurale care l-au
vizat, chestorul de poli?ie dându-i asigurări primarului că problemele sale judiciare se
.J
vor rezolva favorabil.
Solicitarea de achitare din bugetul Primăriei municipiului Beiu? a ferestrelor
w

cu geam termopan, adresată primarului de inculpatul INDREI REMUS DANIEL, a fost


acceptată de către DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, care în toamna anului 2013 l-a
w

contactat pe martorul PAVEL LUCIAN, administratorul SC CANDORE PROD SRL,


societate comercială din municipiul Beiu? ce avea ca obiect de activitate confec?ionarea
?i montarea ferestrelor termopan pe profil PVC. Primarul DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE i-a cerut acestuia să procedeze la efectuarea de măsurători ?i la confec?


ionarea ?i montarea celor trei ferestre, specificându-i să întocmească factura aferentă
către Primăria municipiului Beiu?.
Martorul PAVEL LUCIAN a acceptat cererea primarului DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE ?i a procedat la efectuarea măsurătorilor în spa?iul în care î?i
desfă?urau activitatea lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poli?iei municipiului Beiu?,
situat la parterul clădirii.
În urma măsurătorilor făcute, procedând la efectuarea calculelor, martorul
PAVEL LUCIAN a stabilit valoarea de execu?ie a celor trei ferestre ?i montarea lor la
suma de 1.819,99 lei, această sumă fiind comunicată primarului DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE. În vederea identificării modalită?ii concrete de plată, administratorul
PAVEL LUCIAN a fost îndrumat de către primar la Biroul Amenajarea Teritoriului ?i
Investi?ii din cadrul Primăriei municipiului Beiu?. În primă fază, martorul NEGRĂU
OLIWIER, func?ionar în cadrul acestui birou, a în?eles din explica?iile oferite de
PAVEL LUCIAN că ferestrele termopan vor fi montate într-un spa?iu aflat în
administrarea Primăriei municipiului Beiu?, situat în curtea Poli?iei mun. Beiu?, însă
datorită faptului că nu existau la acel moment sume alocate în buget pentru acest
capitol, plata nu a fi putut fi efectuată.
În acest context, în pofida insisten?elor edilului, neavând nici o garan?ie din
partea primarului sau a vreunui reprezentant al primăriei că lucrarea va fi plătită,
martorul PAVEL LUCIAN nu a dat curs solicitării de a confec?iona ?i monta cele trei
ferestre termopan la Biroul Rutier al Poli?iei municipiului Beiu?.
În cursul lunii martie 2014, cu ocazia unei alte întâlniri, martorul PAVEL
LUCIAN a primit asigurări de la primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE că în
bugetul Primăriei municipiului Beiu? au fost alocate fonduri destinate înlocuirii de

o
ferestre, fapt care i-a fost confirmat ulterior ?i de către martorul NEGRĂU OLIWIER.

I.r
În aceste condi?ii, în cursul lunii mai 2014, cele trei ferestre pretinse pentru renovarea
sediului Poli?iei municipiului Beiu? au fost confec?ionate ?i montate în spa?iul Biroului
Rutier, urmând să fie facturate ?i achitate din fondurile publice ale Primăriei
municipiului Beiu?, potrivit în?elegerii ini?iale dintre chestorul POPA LIVIU,
R
comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?i primarul ADRIAN DOMOCO? NICOLAE.
După montarea ferestrelor, martorul PAVEL LUCIAN s-a adresat din nou
U
Biroului Amenajarea Teritoriului ?i Investi?ii din cadrul Primăriei municipiului Beiu?
pentru depunerea documentelor necesare efectuării plă?ii, ocazie cu care martorul
.J
NEGRĂU OLIWIER a realizat faptul că lucrarea a fost executată într-un spa?iu care nu
se afla în administrarea primăriei, ci la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, fapt pentru
w

care i-a comunicat administratorului societă?ii comerciale că nu există nicio modalitate


legală de plată. În aceste condi?ii, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE i-a propus
w

martorului PAVEL LUCIAN ca decontarea să fie realizată în contul unei alte lucrări,
fictive, ce ar fi fost realizată la un spa?iu aflat în administrarea primăriei, propunere care
nu a fost acceptată de către administratorul SC CANDORE PROD SRL.
w

Din cauza acestei situa?ii create dar ?i a existen?ei ?i acutizării problemelor


de natură penală ale primarului municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE,
cu privire la care au fost demarate în perioada respectivă mai multe anchete penale de
către D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea privind infrac?iuni în legătură cu exercitarea
mandatului de primar al municipiului Beiu?, fiind făcute inclusiv mai multe perchezi?ii
domiciliare la sediul Primăriei ?i în alte loca?ii, nu a fost identificată nicio altă
modalitate de decontare, sens în care cele trei ferestre nu au mai fost facturate către
Primăria municipiului Beiu?, râmânând neachitate.
În cursul anului 2014, după montarea celor trei ferestre la Biroul Rutier al
Poli?iei municipiului Beiu?, inculpatul INDREI REMUS DANIEL i-a pretins
primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE să suporte, în mod identic, din fondurile
Primăriei municipiului Beiu?, cheltuielie aferente confec?ionării ?i montării a unui
număr de încă cinci ferestre termopan ?i o u?ă pe profil PVC, ce erau necesare renovării
spa?iilor utilizate de lucrătorii Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, structură condusă de
inculpatul VESA DORIN IOAN, prieten apropiat al inculpatului INDREI REMUS
DANIEL.
Astfel, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE l-a contactat din nou pe
administratorul SC CANDORE PROD SRL, martorul PAVEL LUCIAN, cerându-i să
execute ?i această nouă lucrare în favoarea Poli?iei municipiului Beiu?, însă în pofida
insisten?elor ?i promisiunilor făcute de primar că va identifica o modalitate de plată a
celor trei ferestre montate anterior, cât ?i a celor cinci ferestre ?i a u?ii pretinse ulterior,
administratorul SC CANDORE PROD SRL a refuzat solicitarea edilului.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :

o
Martorul denun?ător DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, fiind audiat la data de

I.r
29.09.2016 (volumul V, filele 280 - 293) în legătură cu ferestrele cu geam termopan
montate la Poli?ia municipiului Beiu?, la cererea chestorului POPA LIVIU ?i a
comisarului ?ef INDREI REMUS DANIEL, decontate ilegal din fondurile publice ale
Primăriei municipiului Beiu?, a declarat următoarele :
R
” În vara anului 2013 am fost abordat din nou de către comisarul ?ef
INDREI REMUS care mi-a comunicat că dore?te să schimbe mai multe geamuri la
U
sediul Poli?iei municipiului Beiu?, solicitându-mi să accept decontarea acestora, în
mod similar cu mobilierul, din fondurile Primăriei municipiului Beiu?. Mi-a comunicat
.J
totodată că va discuta în continuare cu SABĂU GLIGOR pentru a-l convinge să nu îmi
mai facă probleme, spunându-mi că în mai multe rânduri s-a întâlnit cu acesta pe
w

această temă. Precizez că în perioada respectivă, după ce autoturismul Audi A6 a fost


sechestrat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?, am avut o întâlnire cu prim
w

procurorul SABĂU GLIGOR ?i comisarul ?ef INDREI REMUS la domiciliul unui


prieten comun, RADU PETRU?, ocazie cu care prim procurorul SABĂU GLIGOR mi-a
dat asigurări ca va ridica sechestrul asigurator.
w

După discu?ia cu comisarul ?ef INDREI REMUS, l-am abordat pe numitul


PAVEL LUCIAN, administrator al SC CANDORE PROD SRL, rugându-l să se
deplaseze la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, pentru a efectua măsurătorilor
necesare în vederea înlocuirii a tâmplăriei ?i geamurilor de la trei ferestre.
Din câte cunosc, în perioada următoare PAVEL LUCIAN a efectuat
măsurătorile necesare, iar în primăvara anului 2014, după mai multe discu?ii pe care
le-am avut cu acesta, a procedat la montarea celor trei ferestre cu geam termopan.
Lucrările au fost facturate către Primăria municipiului Beiu? ?i nu cunosc
dacă aceasta a fost achitată. Îmi amintesc însă că am avut discu?ii cu PAVEL LUCIAN,
care după perchezi?iile efectuate de D.N.A. la Primăria municipiului Beiu? a refuzat să
accepte decontarea celor trei ferestre pe o altă lucrare făcută la un imobil aflat în
administrarea primăriei. L-am asigurat însă pe acesta că voi încerca să găsesc o
modalitate de decontare.
Ulterior, comisarul ?ef INDREI REMUS cât ?i comisarul ?ef VESA DORIN,
în mod succesiv, mi-au solicitat din nou să decontez trei sau patru ferestre cu geam
termopan ?i o u?ă cu profil PVC pentru biroul comisarului ?ef VESA DORIN din sediul
institu?iei.
L-am abordat din nou pe PAVEL LUCIAN pentru a-l ruga să monteze
geamurile termopan ?i la biroul comisarului ?ef VESA DORIN, inclusiv u?a pe profil
PVC, însă cu toate insisten?ele mele acesta a refuzat din motivele pe care le-am arătat
mai sus.
Fiind întrebat, arăt că din câte îmi amintesc, la momentul în care am ini?iat
discu?iile cu POPA LIVIU referitoare la dosarele penale în care eram cercetat aveam
calitatea procesuală de făptuitor sau învinuit.
Men?ionez că toate cheltuielile suportate de către Primăria municipiului

o
Beiu? în favoarea Poli?iei municipiului Beiu?, pe care le-am descris, am acceptat să le

I.r
decontez din fondurile primăriei având în vedere promisiunile pe care mi le-a făcut
atât chestorul POPA LIVIU cât ?i comisarul ?ef INDREI REMUS că mă vor ajuta cu
rezolvarea favorabilă a dosarelor penale, inclusiv că vor discuta cu prim procurorul
SABĂU GLIGOR să nu-mi constituie noi dosare penale în baza unor sesizări ?i
reclama?ii anonime.” R
În legătură cu achizi?ia ferestrelor termopan pentru sediul Poli?iei
U
municipiului Beiu?, ce urmau a fi decontate ilegal din fondurile Primăriei, la data de
28.09.2016 martorul NEGRĂU OLIWIER a declarat următoarele (volumul V, filele 294
.J
- 300) :
” În aceeaşi perioadă din câte îmi aduc aminte, la biroul meu din cadrul
w

Primăriei municipiului Beiu? s-a prezentat numitul PAVEL LUCIAN, administratorul


SC CANDORE PROD SRL Beiuş, care mi-a explicat că primarul DOMOCOŞ ADRIAN
w

NICOLAE, i-a solicitat să execute şi să monteze două sau trei ferestre termopan în
clădirea din incinta Poliţiei municipiului Beiuş. Ini?ial am în?eles din cele relatate de
PAVEL LUCIAN că înlocuirea ferestrelor a fost realizată în clădirea unde
w

funcţiona Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, care se află în proprietatea


Primăriei municipiului Beiuş.
I-am comunicat iniţial lui PAVEL LUCIAN că verific existen?a fondurilor
alocate la acest capitol de investi?ii pentru anul în curs.
Din discu?iile ulterioare purtate cu PAVEL LUCIAN am în?eles că lucrarea
efectuată de societatea acestuia a constat în realizarea de ferestre termopan la clădirea
aparţinând Poliţiei municipiului Beiuş şi nu a Serviciului de Evidenţă Informatizată a
Persoanei. Astfel i-am comunicat lui PAVEL LUCIAN că nu se putea face o comandă şi
nici o asemenea plată, deoarece era vorba de o clădire care nu se afla în proprietatea
sau în administrarea Primăriei mun. Beiuş.
Cunosc faptul că, este ilegală decontarea unor lucrări realizate la alte
instituţii publice de sine stătătoare, cum este cazul Poliţiei municipiului Beiu?, care
nu avea nici o legătură cu patrimoniul sau administrarea primăriei.
Nu cunosc dacă în acest context a fost mai depusă pentru decontare la
Primăria municipiului Beiuş vreo factură de către SC CANDORE PROD SRL, aferentă
realizării unor lucrări la clădirea aflată în proprietatea poliţiei”
Administratorul SC CANDORE PROD SRL, numitul PAVEL LUCIAN, fiind
audiat în calitate de martor cu privire la aspectele mai sus men?ionate, a confirmat sus?
inerile primarului, cât ?i ale martorului NEGRĂU OLIWIER, referitoare atât la investi?
ia pe care a făcut-o la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, la solicitarea comisarului ?ef
INDREI REMUS, cât ?i la modalitatea ilegală în care urma să fie decontată lucrarea.
Este de observat că, spre deosebire de reprezentantul SC CLAUDIU TRANS
SRL, inculpatul BODEA NICOLAE DAN, care a acceptat efectarea plă?ilor pentru
mobilierul montat la sediul Poli?iei în condi?ii de nelegalitate, respectiv în baza unor
documente justificative care atestau, în mod fictiv, că lucrările de repara?ii ar fi fost

o
realizate în favoarea Primăriei municipiului Beiu?, administratorul SC CANDORE SRL

I.r
a refuzat o astfel de modalitate de decontare, situa?ie în care lucrările realizate în
favoarea Poli?iei municipiului Beiu?, la cererea primarului, au rămas neachitate.
Astfel, la data de 29.09.2016, martorul PAVEL LUCIAN a declarat
următoarele (volumul V, filele 273 - 279) :
R
” În toamna anului 2013, fără să mai re?in data exactă, am fost abordat de
primarul municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE să execut o lucrare la
U
sediul Poli?iei municipiului Beiu?, constând în fabricarea ?i montarea a trei ferestre
termopan, pe profil PVC.
.J
Primarul mi-a comunicat cu aceea?i ocazie că aceste servicii urma să le
facturez către Primăria municipiului Beiu?, institu?ie care urma să suporte
w

contravaloarea serviciilor prestate. Men?ionez că primarul DOMOCO? ADRIAN


NICOLAE dorea să îi ajute pe cei de la poli?ie, care doreau să facă unele lucrări de
w

renovare a sediului.
În principiu am acceptat solicitarea primarului DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, astfel că în perioada imediat următoare am efectuat măsurătorile necesare
w

la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, respectiv la clădirea situată în partea din spatele
cur?ii, în partea stângă, la parter, unde func?ionează Biroul Rutier al Poli?iei
municipiului Beiu?.
După efectuarea măsurătorilor am făcut calculul pentru cele trei ferestre, din
câte re?in suma fiind de 600 lei/bucată, în total 1.800 lei cu TVA.
I-am comunicat contravaloarea investi?iei primarului municipiului Beiu?,
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE care a fost de acord cu plata acesteia, îndrumându-mă
la Biroul Investi?ii din cadrul Primăriei municipiului Beiu?. Aici am discutat cu
numitul NEGRĂU OLIWIER, care mi-a comunicat că momentan nu dispuneau de
fonduri alocate pentru o astfel de lucrare.
După discu?ia cu NEGRĂU OLIWIER, la un interval de câteva zile, m-am
întâlnit ocazional cu primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, care m-a întrebat dacă
am montat ferestrele la sediul Poli?iei municipiului Beiu?. I-am răspuns primarului că
nu am executat lucrarea deoarece nu am primit comanda de la primărie, NEGRĂU
OLIWIER comunicându-mi că momentan nu există sume de bani alocate în buget. Re?
in că primarul mi-a dat asigurări cu aceea?i ocazie că urmează să fie aloca?i bani
pentru lucrările în discu?ie în perioada următoare, rugându-mă ca în măsura în care
este posibil să montez ferestrele respective înainte de alocarea banilor, asigurându-mă
că în mod cert va achita contravaloarea acestora.
Am avut mai multe întâlniri cu primarul municipiului Beiu?, DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE în perioada ce a urmat pe această temă, iar în martie 2014 acesta
mi-a comunicat că au fost alocate sumele de bani necesare pentru montarea ferestrelor
termopan la sediul poli?iei. Astfel m-am deplasat din nou la Biroul Investi?ii al
Primăriei municipiului Beiu?, unde NEGRĂU OLIWIER mi-a confirmat că într-adevăr
au fost alocate fondurile necesare pentru montarea de ferestre cu geam termopan, f ără

o
să-mi men?ioneze expres că aceste sume se refereau inclusiv la lucrările de la sediul

I.r
poli?iei. Cu ocazia acestei discu?ii însă NEGRĂU OLIWIER m-a asigurat că dacă am
discutat cu primarul lucrarea va fi achitată cu siguran?ă din fondurile primăriei.
În aceste condi?ii, am procedat la fabricarea ?i montarea celor trei ferestre
termopan pe profil PVC, pe care în cursul lunii mai 2014 le-am ?i montat la birourile
R
Serviciului Rutier din cadrul Poli?iei municipiului Beiu?.
După executarea lucrării m-am deplasat la sediul Primăriei municipiului
U
Beiu?, la Biroul Investi?ii comunicându-i numitului NEGRĂU OLIWIER că am
executat lucrarea constând în montarea celor trei ferestre termopan la sediul poli?iei.
.J
Acesta mi-a comunicat că nu are posibilitatea să-mi achite lucrarea respectivă,
deoarece imobilul în cauză nu se află în administrarea Primăriei municipiului Beiu?.
w

M-am deplasat la primarul municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN


NICOLAE căruia i-am relatat situa?ia creată, la care primarul a încercat să mă lini?
w

tească, confirmând că nu se poate achita lucrarea din fondurile primăriei, în pofida


faptului că existau sume alocate pentru montarea de ferestre termopan, datorită
faptului că sediul poli?iei nu era în administrarea Primăriei municipiului Beiu?.
w

Însă, primarul m-a asigurat că îmi va deconta contravaloarea lucrărilor, prin


decontarea acestora pe o altă lucrare similară executată la una dintre cădirile din
administrarea Primăriei municipiului Beiu?.
Mai mult, în cadrul aceleia?i discu?ii, primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE mi-a comunicat că ar mai fi nevoie de fabricarea unui număr
suplimentar de ferestre ?i a unei u?i pe profil PVC la sediul Poli?iei municipiului
Beiu?, aferente biroului comisarului ?ef VESA IOAN DORIN.
I-am comunicat primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE că pre?ul pentru
confec?ionarea ferestrelor este identic, respectiv 600 lei/ bucată, însă nu accept ca
modalitatea de plată să se facă în modul propus de către el, respectiv prin decontarea
pe alte lucrări executate la unele imobile ale primăriei.
Primarul municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE văzând pozi?
ia mea mi-a dat asigurări că va încerca să găsească o modalitate legală de a-mi
achita serviciile prestate în favoarea Poli?iei municipiului Beiu?, subliniind faptul că
le promisese celor de la poli?ie, respectiv comisarului ?ef INDREI REMUS, că-i va
ajuta cu montarea acestor ferestre termopan.
Arăt că nu am procedat la fabricarea ferestrelor ?i a unei u?i pe profil PVC,
pentru birourile comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, deoarece reprezentan?ii
primăriei nu mi-au achitat lucrările deja executate ?i nici nu mi-au comunicat o
comandă ?i pentru confec?ionarea altor ferestre.
În august sau septembrie 2014 m-am întâlnit cu comisarul ?ef INDREI
REMUS care m-a întrebat despre situa?ia ferestrelor ?i a u?ii pe profil PVC, ce urmau
a fi montate la birourile comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, ocazie cu care i-am
comunicat acestuia că nu pot să le fac deoarece Primăria municipiului Beiu? nu mi le
poate achita în condi?ii de legalitate. Mai mult, i-am spus că nici ferestrele pe care

o
deja le-am montat la sediul poli?iei nu au fost achitate de către Primăria municipiului

I.r
Beiu?, la care comisarul ?ef INDREI REMUS mi-a comunicat că acest lucru nu-l
prive?te pe el, fiind în sarcina primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE.
În aceste condi?ii descrise mai sus, nu am fost de acord ?i nici nu am
procedat la confec?ionarea ferestrelor termopan ?i a unei u?i pe profil PVC pentru
R
birourile comisarului ?ef VESA DORIN IOAN.
Ulterior, colegul meu SĂLĂGEAN CORNEL, care îl ?i cuno?tea pe comisarul
U
?ef VESA DORIN IOAN, a fost abordat de către ofi?erul de poli?ie cu privire la
ferestrele ?i u?a în cauză, întrebându-l dacă nu există nici o posibilitate ca acestea să
.J
fie realizate potrivit în?elegerii cu reprezentan?ii primăriei. Colegul meu i-a comunicat
că în modalitatea propusă de ace?tia nu se vor realiza ferestrele ?i u?a, la care
w

comisarul ?ef VESA DORIN IOAN i-a solicitat colegului meu pre?ul ferestrelor ?i a u?
ii pe profil PVC, spunându-i va face demersurile necesare, în situa?ia dată, ca lucrarea
w

să fie suportată din bugetul I.P.J. Bihor.


Am comunicat oferta de pre? Poli?iei municipiului Beiu? respectiv 600
lei/fereastră, respectiv 1.000 lei/u?ă, după care la începutul anului 2015 s-a primit din
w

partea I.P.J. Bihor o comandă pentru realizarea lucrării, iar în octombrie 2015 am
procedat la montarea celor cinci ferestre ?i a u?ii cu profil PVC.
A fost întocmită factura fiscală seria CA nr. 0032690 din 23.10.2015 pentru
suma de 4.000 lei, contravaloarea acesteia fiind achitată prin trezorerie în 26.10.2015.
Arăt că în interiorul ramei ferestrelor există un ?an? unde este inscrip?
ionată denumirea ”GEALAN” iar pe bagheta din aluminiu dintre cele două sticle
termopan se află inscrip?ionat numele firmei SC CANDORE PROD SRL ?i data
produc?iei sticlei.”

Este de observat că în contextul refuzului administratorul SC CANDORE


PROD SRL de a executa montarea ferestrelor în condi?iile de nelegalitate, reprezentan?
ii I.P.J. Bihor au efectuat lucrările respective în cursul anului 2015, cu respectarea
dispozi?iilor legale aplicabile în materia achizi?iilor publice, ceea ce reprezintă dovada
certă că ace?tia au ?tiut ?i au acceptat cu ?tiin?ă ca decontarea lucrărilor efectuate la
sediul Poli?iei municipiului Beiu?, descrise mai sus, să fie efectuată în mod ilegal de
către primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE. Aceasta în condi?iile în care primarul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, alături de al?i func?ionari ai Primăriei municipiului
Beiu?, au fost cerceta?i în dosarul ”Top Construct” de lucrătorii de poli?ie din cadrul
Serviciului de Investigare a Fraudelor, afla?i în subordinea directă a chestorului POPA
LIVIU, tocmai pentru decontarea unor lucrări fictive din fondurile publice ale Primăriei
municipiului Beiu?. Cauza respectivă a fost declinată la D.N.A. - Serviciul Teritorial
Oradea, inculpa?ii fiind trimi?i în judecată ?i condamna?i definitiv de Înalta Curte de
Casa?ie ?i Justi?ie.
Cu ocazia audierii sale în calitate de martor, la data de 17.08.2016, martorul
PAVEL LUCIAN a depus factura având seria CA nr. 0032690 emisă la 23.10.2015

o
pentru servicii de confec?ionare ?i montare a unui număr de cinci ferestre termopan ?i a

I.r
unei u?i pe profil PVC în valoare de 4000,69 lei, cumpărător fiind Inspectoratul de
Poli?ie Jude?ean Bihor (volumul V, fila 57), precum ?i dovada achitării faturii prin
trezorerie (volumul V, fila 57).
În pofida existen?ei acestor documente, care atestă realizarea în condi?ii de
R
legalitate a achizi?iei de ferestre termopan în beneficiul Poli?iei municipiului Beiu?, de?
i pe parcursul cercetărilor au fost solicitate Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor
U
(volumul XXVIII, filele 1 – 2) înscrisuri referitoare la achizi?ia de ferestre termopan de
la SC CANDRORE PROD SRL, această institu?ie a comunicat prin adresa nr.
.J
508.784/SL/PR/22.08.2016 că nu există astfel de documente la nivelul Inspectoratului
(volumul XXVIII, fila 3), fapt ce demonstrează că reprezentan?ii institu?iei, condusă la
w

data respectivă de chestorul POPA LIVIU, realizând că se fac cercetări cu privire la


achizi?iile în cauză, au încercat să ascundă aceste documente pentru a nu fi descoperită
w

activitatea ilicită a ?efului Inspectoratului, chestor de poli?ie POPA LIVIU.


În urma perchezi?iilor efectuate la data de 19 septembrie 2016 la sediul I.P.J.
Bihor – Serviciul de Logistică, au fost identificate ?i ridicate, în copie, documentele
w

privind achizi?ia de ferestre termopan în favoarea Poli ?iei municipiului Beiu?, respectiv
factura seria CA nr. 0032690 emisă la 23.10.2015 de SC CANDORE PROD SRL
(volumul XXXVII, fila 316), contractul încheiat între SC CANDORE PROD SRL ?i
I.P.J. Bihor la data de 23.10.2015 (volumul XXXVII, filele 317 - 318), ofertele de pre ?
depuse (volumul XXXVII, filele 319 - 321), oferta anexă la factura seria CA nr.
0032690 (volumul XXXVII, fila 322) ?i procesul verbal de recep?ie la terminarea
lucrărilor (volumul XXXVII, fila 323).
La data de 18 august 2016, organele de urmărire penală din cadrul D.N.A.
Serviciul Teritorial Oradea au efectuat perchezi?ii la sediul Poli?iei municipiului Beiu?,
ocazie cu care au fost identificate ferestrele cu geam termopan în cauză.
Astfel, din procesul verbal de perchezi?ie (volumul XXIX, filele 13 - 30)
întocmit cu ocazia respectivă, a rezultat următoarele :
”În încăperea cu destinaţie de birou al lucrătorilor Secţiei 2 Poliţie Rurală
Beiuş, am identificat trei ferestre cu geam termopan cu profil PVC de culoare albă,
toate având aceeaşi dimensiune, respectiv de 144X118 cm, cu deschidere rabatabilă
cu dimensiunea 139X55 cm. În interiorul ramelor acestor ferestre, se află
inscripţionat "GEALAN EN 12608 I B 24.10.15 10:22 001 304400 MADE BY
GEALAN". Feroneria acestor ferestre este identică, fiind inscripţionată "ROTO GR
1380 1201-1600".
În încăperea destinată secretariatului Secţiei 2 Poliţie Rurală Beiuş de la
etajul corpului respectiv de clădire, accesul se face printr-o uşă fără geam, pe profil
PVC de culoare albă, cu dimensiunea 206X83 cm, fără elemente de identificare decât
feroneria fiind inscripţionată "ROTO". Încăperea secretariatului este prevăzută cu
două ferestre cu geam termopan cu profil PVC de culoare albă, toate având aceeaşi
dimensiune, respectiv de 144X118 cm, cu deschidere rabatabilă cu dimensiunea

o
139X55 cm. În interiorul ramelor acestor ferestre, se află inscripţionat "GEALAN

I.r
EN 12608 I B 24.10.15 10:22 001 304400 MADE BY GEALAN". Feroneria acestor
ferestre este identică, fiind inscripţionată "ROTO GR 1380 1201-1600". (…)
Am coborât la parterul clădirii şi intrând în spaţiul în care funcţionează
Biroul Rutier, am identificat trei ferestre cu geam termopan cu profil PVC de culoare
R
albă, toate având aceeaşi dimensiune, respectiv de 148X120 cm, cu deschidere
rabatabilă cu dimensiunea 143X55 cm. În interiorul ramelor acestor ferestre, se află
U
inscripţionat "GEALAN EN 12608 S I B 29.04.14 20:41 001 304400 MADE BY
GEALAN". Feroneria acestor ferestre este identică, fiind inscripţionată "ENDOW
.J
1300 1300-1600". Pe banda de aluminiu aflată între cele două sticle ce alcătuiesc
geamul termopan se află inscripţionat "DEN BRAVEN".
w

Fiind întrebat despre provenienţa şi modalitatea în care au fost achitate cele


trei ferestre din încăperea folosită de lucrătorii Biroului Rutier, comisarul şef INDREI
w

REMUS a declarat că "am aflat în cursul zilei de azi, cu ocazia acestei percheziţii, din
cele relatate de comisarul şef ORJAN DORIN că aceste ferestre şi uşa au fost
cumpărate şi achitate prin Primăria municipiului Beiuş, de la SC Candore Prod SRL
w

Beiuş, fiind montate de această firmă în cursul anului 2014."

În schimbul foloaselor pretinse ?i primite de la edil, chestorul POPA LIVIU ?i


comisarul ?ef INDREI REMUS urmau să protejeze activitatea infrac?ională a
primarului municipiului Beiu? ?i să nu î?i îndeplinească potrivit legii atribu?iile de
serviciu ce decurgeau din func?iile de conducere de?inute ?i prevăzute în Codul de
procedură penală, Legea 218/2002 republicată privind organizarea ?i func?ionarea Poli?
iei Române, Legea 360/2002 republicată privind Statutul Poli?istului, Legea 364/2004
republicată privind organizarea ?i func?ionarea poli?iei judiciare ?i propriile
reglementări interne, constând în conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din
cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor - Serviciul de Investigare a
Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalita?ii Economice ?i respectiv a celor din
cadrul Poli?iei mun. Beiu?.
În concret, inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor, chestor de poli?ie POPA LIVIU, ?i ?
eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisar ?ef de poli?ie INDREI REMUS, urmau să
facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce decurgeau din func?iile de conducere de?
inute, în favoarea primarului municipiului Beiu?, respectiv pentru solu?ionarea
favorabilă a peti?iilor/reclama?iilor ?i dosarelor penale înregistrate la Poli?ia
municipiului Beiu? ?i la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor cu
privire la primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i, totodată, să nu procedeze la
sesizarea din oficiu ?i constituirea de noi dosare penale referitoare la faptele penale
comise de către edil ?i despre care ace?tia ori subordona?ii lor ar fi luat la cuno?tin?ă în
orice mod.
Inculpatul POPA LIVIU, în calitate de ?ef al Inspectoratului Jude?ean de
Poli?ie Bihor, avea următoarele atribu?iuni de serviciu conform fi?ei postului nr. 35051

o
din 04.03.2012 (volumul XXXVI, filele 4 - 10) :

I.r
-Are în subordine întregul personal al inspectoratului de poli?ie jude?ean;
-Coordonează activitatea unită?ii;
-Controlează, îndrumă, coordonează ?i răspunde de întreaga activitate a
inspectoratului de poli?ie jude?ean;
R
-Asigură planificarea, organizarea, coordonarea, desfă?urarea, analiza ?i
controlul îndeplinirii sarcinilor ?i responsabilită?ilor de către ?efii structurilor
U
subordonate ?i personalul unită?ii în conformitate cu normele legale în vigoare;
-Coordonează, îndrumă ?i controlează activitatea structurilor din cadrul
.J
Inspectoratului;
-Studiază situa?ia centralizatoare zilnică a evenimentelor ?i faptelor
w

înregistrate pe raza de competen?ă;


-Conduce Consiliul de Conducere al Inspectoratului;
w

-Analizează evolu?ia situa?iei operative ?i dispune măsuri pentru


combaterea fenomenului infrac?ional;
-Are acces la informa?iile operative specifice domeniului de activitate, cât ?i
w

la date ?i informa?ii transmise de la alte institu?ii;


Aceste atribu?iuni de serviciu sunt reluate ?i în fi?a postului nr. 64249 din
01.12.2015 (volumul XXXVI, filele 11 - 17).
Referitor la inculpatul INDREI REMUS DANIEL, potrivit fi?ei postului nr.
760349 din 30.01.2013 (volumul XXII, filele 291 - 294), acesta avea următoarele
atribu?ii de serviciu :
-Îndrumă ?i controlează activitatea lucrătorilor Poli?iei municipiului Beiu?
?i a celor două sec?ii de poli?ie rurală, precum ?i a posturilor de poli?ie comunale din
zona de responsabilitate;
-Organizează ?i conduce activitatea lucrătorilor Poli?iei municipiului Beiu?
?i a celor două sec?ii de poli?ie rurală, precum ?i a posturilor de poli?ie comunale din
zona de responsabilitate, în scopul îndeplinirii atribu?iunilor ce-i revin;
-Efectuează controale tematice ?i analizează periodic activitatea subordona?
ilor ?i stabile?te măsuri de remediere a neajunsurilor în muncă ?i pentru cre?terea
eficien?ei activită?ii profesionale;
-Repartizează lucrările pe forma?iuni ?i lucrători, verifică modul de
executare a sarcinilor trasate;
-Execută activită?i de culegere, verificare ?i exploatare a informa?iilor cu
ajutorul surselor ocazionale din sectoare, locuri ?i medii de interes operativ;
-Raportează conducerii I.P.J. Bihor evenimentele care au avut loc pe raza de
competen?ă;
-Colaborează cu unită?ile de parchet ?i judecătorie, în vederea finalizării
cu operativitate a cauzelor penale aflate în lucru;
Aceste atribu?iuni au fost preluate, în mod succesiv ?i în fi?a postului nr.
762566 din 02.10.2014 (volumul XXII, filele 287 - 290), precum ?i de fi?a postului nr.

o
860180 din 19.01.2016 (volumul XXII, filele 282 - 286).

I.r
Protejarea intereselor primarului municipiului Beiu? DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, legate de afacerile judiciare penale ale acestuia la nivelul I.P.J. Bihor ?i a
structurilor de poli?ie subordonate, a fost reconfirmată ?i transmisă în mod public de
către chestorul de poli?ie POPA LIVIU la data de 22 martie 2013, cu ocazia
R
evenimentelor organizate de Ziua Poli?iei Române în municipiul Beiu?. Cu această
ocazie, în condi?iile în care la eveniment au participat, în afara oficialită?ilor ?i a
U
persoanelor civile, toată conducerea Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor ?i a Poli?
iilor municipale ?i oră?ene?ti, cât ?i o mare parte din lucrătorii de poli?ie ai I.P.J. Bihor,
.J
?eful Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, chestorul de poli?ie POPA LIVIU, i-a
mul?umit public primarului municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE,
w

pentru sprijinul material acordat Poli?iei, oferindu-i, totodată, din partea


Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, în semn de sus?inere, apreciere ?i recuno?
w

tin?ă, distinc?ia onorifică ”LEX ET HONOR”.


Este de subliniat faptul că aprecierile publice ?i distinc?ia onorifică conferită
primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, au avut loc la o săptămână după un al
w

doilea rând de perchezi?ii domiciliare efectuate de D.N.A. la sediul Primăriei


municipiului Beiu? ?i la domiciliul edilului, ?i în condi?iile în care perchezi?iile din 13
martie 2013 ale D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea au fost realizate într-un dosar penal
instrumentat ini?ial de lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al
I.P.J. Bihor (dosarul penal nr. 155/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,
cunoscut sub numele de ”dosarul Top Construct”, în care, la data de 3 iunie 2016,
inculpa?ii au fost condamna?i, definitiv, de către Î.C.C.J., inclusiv primarul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE), aspecte cunoscute de chestorul de poli?ie POPA
LIVIU.
Acest gest public al ?efului Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, chestor
de poli?ie POPA LIVIU, a fost de natură să reconfirme ?i să transmită în mod direct ?i
public aprecierea, recuno?tin?a, sus?inerea ?i sprijinul oferit primarului municipiului
Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, de către Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean
Bihor, prin chiar ?eful acestei institu?ii de aplicare a legii; totodată, prin acest demers
public, inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor a descurajat cercetarea penală a edilului de către
lucrătorii de poli?ie din cadrul I.P.J. Bihor, pe de o parte, ?i a stimulat, pe de altă parte,
implicarea primarului municipiului Beiu? în sus?inerea financiară pe mai departe a
Poli?iei municipiului Beiu? pentru realizarea lucrărilor de renovare a sediului, în pofida
dosarelor penale în care primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE era cercetat de
subordona?ii săi, atât din cadrul Poli?iei municipiului Beiu?, cât ?i din cadrul
Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, ?i în pofida modului ilegal
în care se realiza decontarea serviciilor ?i lucrărilor efectuate la sediul Poli?iei
municipiului Beiu? cu sume de bani provenite din bugetul public al Primăriei
municipiului Beiu?, aspecte cunoscute ?i ignorate cu ?tiin?ă de chestorul de poli?ie
POPA LIVIU, cât ?i de comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL.

o
Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, chestorul POPA LIVIU ?i comisarul

I.r
?ef INDREI REMUS ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a
primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, în condi?iile în care de la preluarea
mandatului de primar al municipiului Beiu? - iunie 2008, acesta a comis fapte de natură
penală atât în domeniul achizi?iilor publice, cât ?i în legătură cu exercitarea atribu?iilor
R
de serviciu care decurgeau din calitatea sa de primar.
Din actele de la dosar a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?
U
au fost înregistrate mai multe dosare penale în care a fost implicat DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, primar al mun. Beiu?, în 5 (cinci) dintre acestea cercetările penale
.J
fiind efectuate de lucrători de poli?ie de la Poli?ia municipiului Beiu? afla?i în
subordinea directă a comisarului ?ef INDREI REMUS, iar în 9 (nouă) dintre dosare
w

cercetările au fost efectuate de lucrători de poli?ie din I.P.J. Bihor, Serviciul de


Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalită?ii Economice, afla?i în
w

subordinea chestorului POPA LIVIU.


Astfel, lucrători de poli?ie din cadrul Poli?iei mun. Beiu?, afla?i în
subordinea comisarului ?ef INDREI REMUS cât ?i a chestorului POPA LIVIU, au
w

efectuat cercetări penale în următoarele dosare :


- dosarul penal nr. 1326/P/07.10.2010, privind sesizarea formulată de
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE sub aspectul comiterii infrac?iunilor de insultă ?i
calomnie, solu?ionat la data de 16.12.2010, (volumul XLI, filele 15 - 24);
- dosarul penal nr. 1141/P/17.10.2011, privind sesizarea formulată de către
reprezentan?ii Primăriei mun. Beiu? sub aspectul comiterii infrac?iunii prev. de art. 24
din Legea 50/1991 republicată, solu?ionat la data de 14.12.2011, (volumul XL, filele 69
- 128);
- dosarul penal nr. 1082/P/11.03.2013, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunilor de abuz în serviciu, fals intelectual
?i uz de fals, solu?ionat la data de 06.03.2014, (volumul XLI, filele 44 – 55 ?i volumul
XL, filele 280 - 376);
- dosarul penal nr. 591/P/15.05.2013, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, solu?ionat la data
de 21.03.2014, (volumul XLI, filele 80 - 357);
- dosarul penal nr. 653/P/30.05.2013 privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunii de nerespectarea unei hotărâri
judecătore?ti definitive privind reintegrarea în muncă a unui salariat, solu?ionat la data
de 12.09.2013 (volumul XLI, filele 25 – 43 ?i volumul XL, filele 222 - 279);
De asemenea, la Poli?ia mun. Beiu? au fost formulate mai multe reclama?ii
împotriva primarului ADRIAN DOMOCO? NICOLAE, după cum urmează :
-RS385038/15.06.2010, clasată la data de 24.06.2010, (volumul XLI, filele 56
- 60);
-RS762504/05.01.2012, clasată la data de 17.02.2012, (volumul XLI, filele 61
- 66);

o
-RS762505/05.01.2012, clasată la data de 17.02.2012, (volumul XLI, filele 67

I.r
- 72);
-RS762538/01.06.2012, clasată la data de 29.06.2012, (volumul XLI, filele 73
- 79);
Lucrătorii de poli?ie de la Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de
R
Investigare a Criminalită?ii Economice din cadrul I.P.J. Bihor, afla?i în subordinea
directă a chestorului POPA LIVIU, au efectuat cercetări penale cu privire la primarul
U
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE în următoarele dosare înregistrate la Parchetul de pe
lângă Judecătoria Beiu? :
.J
- dosarul penal nr. 505/P/13.04.2010, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunilor de abuz în serviciu, fals intelectual
w

?i uz de fals, (volumul XL, filele 16 - 29);


- dosarul penal nr. 560/P/23.04.2010, privind pe DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE, dosarul fiind conexat la dosarul nr. 505/P/2010, prin ordonan?a


procurorului de caz din 18.01.2011, (volumul XL, filele 30 - 37);
- dosarul penal nr. 1417/P/01.11.2010, privind pe DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, solu?ionat la data


de 03.09.2012, (volumul XL, filele 38 - 68);
- dosarul penal nr. 586/P/09.06.2012, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu, (volumul XL,
filele 129 - 139);
- dosarul penal nr. 1136/P/23.10.2012, privind reprezentan?i ai Primăriei
mun. Beiu?, cerceta?i pentru comiterea infrac?iunii de comunicare, în scop ambiental,
de opere muzicale fără autorizarea titularilor drepturilor de autor, (volumul XL, filele
140 - 163);
- dosarul penal nr. 1168/P/24.10.2012, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunii de în?elăciune, (volumul XL, filele
164 - 221);
- dosarul penal nr. 239/P/17.03.2015, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE ?.a., cerceta?i pentru comiterea infrac?iunii de executare a lucrărilor fără
autoriza?ie de construire sau de desfiin?are ori cu nerespectarea prevederilor acesteia,
(volumul XL, filele 396 - 421);
- dosarul penal nr. 1132/P/10.11.2015, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE ?.a., cerceta?i pentru comiterea infrac?iunilor de abuz în serviciu, conflict de
interese ?i delapidare, (volumul XL, filele 307 - 386);
- dosarul penal nr. 1224/P/07.12.2015, privind pe DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, cercetat pentru comiterea infrac?iunilor de abuz în serviciu ?i conflict de
interese, (volumul XL, filele 387 - 395);
De asemenea, lucrătorii de poli?ie de la Serviciul de Investigare a
Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalită?ii Economice din cadrul I.P.J. Bihor,
afla?i în subordinea chestorului POPA LIVIU, au efectuat cercetări penale cu privire la

o
primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i în dosarul penal nr. 155/P/25.03.2010 al

I.r
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (dosarul ”Top Construct”), sub aspectul
comiterii infrac?iunilor de abuz în serviciu, în?elăciune, fals material în înscrisuri
oficiale ?i uz de fals; la acest dosar a fost conexat dosarul penal nr. 585/P/30.06.2010 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instrumentat de asemenea de Serviciul de
R
Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, format ca urmare a sesizării Cur?ii de
Conturi – Camera de Conturi Bihor, având ca obiect efectuarea de cercetări pentru
U
comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu de către reprezentan?ii Primăriei mun. Beiu?.
O altă cauză penală importantă instrumentată de Serviciul de Investigare a
.J
Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, a fost dosarul penal nr. 1417/P/2010 al Parchetului de
pe lângă Judecătoria Beiu?, cunoscut cu numele de dosarul ”Unicarm”, în care s-au
w

efectuat cercetări fa?ă de DOMOCO? ADRIAN NICOLAE sub aspectul săvâr?irii


infrac?iunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
w

Începând cu anul 2013, la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor au


fost întocmite analize detaliate ale cauzelor complexe vechi, fiind stabilite măsuri
concrete de solu?ionare ?i termene, aceste analize materializându-se în scris, cuprinzând
w

numărul unic, unitatea de parchet, procurorul căruia îi repartizată cauza, starea de fapt,
persoanele cercetate. Aceste analize făceau obiectul unor ?edin?e la care participau to?
i lucrătorii serviciului ?i ?eful Inspectoratului, chestor de poli ?ie POPA LIVIU.
Mai mult, aceste două cauze, respectiv dosarul penal nr. 585/P/30.06.2010 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor ?i dosarul penal nr. 1417/P/2010 al Parchetului
de pe lângă Judecătoria Beiu?, se regăsesc descrise ca stare de fapt ?i persoane
cercetate, în materialul de bilan? al Serviciului de Investigare a Fraudelor pentru anul
2012, anexa 7 ?i anexa 8, fiind prezentat conducerii Inspectoratului de Poli?ie Jude?
ean Bihor (volumul XXXVI, filele 20 - 106).
În aceste sens, la data de 04.10.2016, martorul SÎRCA FLORIAN a declarat
următoarele (volumul VII, filele 22 - 29) :
” Începând cu luna iunie, iulie 2010, nu mai re?in exact perioada am fost
împuternicit la comanda Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor,
pentru ca din 15.11.2010 să fiu numit ?ef al acestui serviciu, ca urmare a promovării
unui examen în acest sens.
Acest serviciu a fost sub directa coordonare ?i îndrumare a adjunctului ?
efului inspectoratului, comisarul ?ef BRÎNDA? IOAN până în anul 2013, după care în
perioada 2013 - 2016 activitatea de coordonare a fost preluată de ?eful
inspectoratului, chestorul de poli?ie POPA LIVIU. Men?ionez că aproximativ din luna
ianuarie 2016, aceste atribu?ii au fost preluate de către comisarul ?ef BUCUR
ADRIAN. Aceste aspecte au fost de altfel reglementate prin dispozi?ii anuale ale
inspectorului ?ef, care cuprindeau serviciile din cadrul I.P.J. Bihor de care răspundeau
fiecare din cadrele cu func?ii de conducere ale inspectoratului.(…)
Re?in că la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor era înregistrat
un dosar penal având ca obiect un contract de achizi?ie publică referitor la

o
realizarea unor lucrări de apă ?i canalizare în municipiului Beiu?. Acest dosar,

I.r
cunoscut cu numele de ”Top Construct”, constituia de altfel ?i o cauză complexă la
nivelul serviciului, prejudiciul depă?ind suma de 200 de mii de lei.
Ulterior, după ce am aflat din mass-media faptul că locuin?a primarului
municipiului Beiu? din acea perioadă, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i sediul
R
Primăriei municipiului Beiu? au fost perchezi?ionate de către Direc?ia Na?ională
Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Oradea, am în?eles că aceste perchezi?ii au fost
U
desfă?urate în dosarul cunoscut cu numele de ”Top Construct”, dosar care a fost
declinat în favoarea Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Oradea.
.J
(…)
La nivelul serviciului pe care îl conduceam, se efectuau analize a dosarelor
w

vechi, acestea fiind realizate ori de către mine, ori din dispozi?ia mea de către ?efii de
birou. Precizez că începând cu anul 2013, aceste analize au fost făcute într-un mod
w

mai riguros, fiind stabilite măsuri ?i termene concrete care să conducă la solu?
ionarea acestor cauze.
Aceste analize se materializau în scris, în două forme, respectiv una tabelară
w

sub forma unei eviden?e ?i analiza propriu-zisă, în această fiind men?ionate numărul
dosarului, procurorul ?i unitatea de parchet, starea de fapt, persoanele cercetate,
măsurile ?i termenele stabilite.
Aceste analize erau prezentate în Consiliul de Conducere al I.P.J. Bihor în
mod sintetic, respectiv ca număr de cauze, deficien?e constatate ?i măsurile propuse.
Efectuarea acestor analize detaliate s-au făcut urmare a întâlnirilor care au
fost realizate cu unită?ile de parchet de către inspectorul ?ef, chestorul de poli?ie
POPA LIVIU ?i aveau ca ?i scop diminuarea stocului de dosare penale ?i a cauzelor
penale vechi. Pe altă parte aceste analize scoteau în eviden?ă exact care erau cauzele
vechi precum ?i motivele nesolu?ionării în termen ale acestora.
Materialele rezultate în urma analizelor erau senate de către ofi?erul din
conducerea I.P.J. Bihor desemnat să răspundă în legătură cu activitatea Serviciului
de Investigare a Fraudelor, iar ulterior avea loc o ?edin?ă referitoare la rezultatele
analizei efectuate la care participau lucrătorii serviciului ?i ?eful inspectoratului.
(…)
Dosarele complexe solu?ionate erau men?ionate sub forma unei note de
prezentare, într-o anexă a fiecărui material de bilan?, care se întocmea anual, la
nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor. Prezentarea acestui bilan? s-a făcut în
fiecare an cu participarea ofi?erului din conducerea I.P.J. Bihor care răspundea de
serviciul condusa de către mine, ?i a ?efului inspectoratului.”
Demersurile chestorului de poli?ie POPA LIVIU în favoarea primarului
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, rezultă din declara?iile din datele de 06.09.2016
(volumul V, filele 19 - 31) ?i 28.09.2016 (volumul V, filele 301 - 309) ale prim
procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu? de la data respectivă, SABĂU
GLIGOR IOAN, care fiind audiat în cauză a declarat următoarele :

o
” Începând cu luna aprilie 2010, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?

I.r
au fost înregistrate mai multe dosare penale cu privire la primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE. Având în vedere calitatea acestuia, respectiv primar al
municipiului Beiu?, am trimis cauzele respective în vederea efectuării cercetărilor
penale la I.P.J. Bihor – Serviciul de Investigare a Fraudelor. În toate aceste dosare
R
penale supravegherea cercetărilor a fost efectuată de doamna procuror Bodin Alina.
Unul dintre aceste dosare avea ca obiect efectuarea de cercetări fa?ă de
U
primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, la plângerea numitei POPOVICI EUFEMIA,
sub aspectul comiterii infrac?iunilor de abuz în serviciu ?i fals, în legătură cu
.J
eliberarea autoriza?iei de construire a magazinului Unicarm din Beiu?. În acest dosar
cercetările penale au fost efectuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul
w

I.P.J. Bihor, iar la finalizarea cercetărilor, în toamna anului 2012, s-a propus
declinarea cauzei în favoarea D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea.
w

Un alt dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu? în


perioada respectivă, format ca urmare a înregistrării în penal a unei sesizări anonime,
avea ca obiect efectuarea de cercetări fa?ă de primarul DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE ?i alte persoane din cadrul Primăriei Beiu? cu privire la comiterea unor
infrac?iuni în legătură cu organizarea de către Primărie a mai multor licita?ii publice
din perioada respectivă. Între licita?iile respective era men?ionată ?i licita?ia ce a
avut ca obiect executarea lucrărilor de canalizare în municipiul Beiu?, efectuate de SC
TOP CONSTRUCT SRL. În acest dosar cercetările au fost efectuate de către comisarul
?ef CHE?CHE? IOAN din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, care a
întocmit la finalizarea cercetărilor un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi
penale pentru unele dintre fapte ?i de declinare a competen?ei în favoarea Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Oradea pentru alte fapte. Men?ionez că aspectele
referitoare la licita?ia privind lucrările de canalizare din municipiul Beiu? nu au fost
cercetate în dosarul respectiv de către comisarul ?ef CHE?CHE? IOAN, dispunându-se
neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că faptele sunt cercetate într-un alt dosar
penal, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor ?i în care cercetările se
efectuau de asemenea de către lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a
Fraudelor. Acest dosar, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, este cunoscut sub
numele de dosarul ”Top Construct”, fiind de asemenea declinat în favoarea D.N.A.
Oradea, iar ulterior primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE împreună cu ceilal?i
inculpa?i în cauză au ?i fost condamna?i definitiv de Î.C.C.J.
Arăt că în perioada 2010 – 2015 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?
au fost înregistrate, din câte îmi amintesc, 13 cauze penale în care au fost efectuate
cercetări cu privire la primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, dintre acestea
raportat la calitatea făptuitorului ?i complexitatea cauzei, în zece dosare am dispus ca
cercetările să fie efectuate de către Serviciul de Investigare a Fraudelor.
La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, odată la trei luni se
făcea o analiză a cauzelor mai vechi, ocazie cu care procurorii chemau lucrătorii de

o
poli?ie care instrumentau dosarele respective pentru a verifica stadiul cercetărilor.

I.r
Au existat situa?ii în care lucrătorii de poli?ie din cadrul Serviciului de
Investigare a Fraudelor nu s-au conformat ?i nu s-au prezentat la Parchetul Beiu?
pentru analiza dosarelor, astfel că într-una din aceste situa?ii am centralizat cauzele
respective într-o adresă pe care, după ce în prealabil am discutat telefonic cu chestorul
R
de poli?ie POPA LIVIU pentru a-i comunica situa?ia, am înaintat-o către conducerea
Serviciului de Investigare a Fraudelor.
U
Fiind întrebat, declar că discu?iile cu ?eful inspectoratului de poli?ie se
refereau la faptul că ofi?erii care aveau cauzele în lucru nu s-au prezentat la Parchetul
.J
de pe lângă Judecătoria Beiu? pentru analizarea cauzelor, la solicitarea procurorului.
Între aceste cauze penale mai vechi au existat ?i dosare penale care-l vizau
w

pe primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE. De asemenea, în adresa de înaintare


pe care am trimis-o conducerii I.P.J. Bihor, am men?ionat numărul dosarelor penale
w

mai vechi ?i persoanele cercetate.


Declar că în discu?ia telefonică pe care am avut-o cu chestorul de poli?ie
POPA LIVIU, pe care am men?ionat-o mai sus ?i care din câte re?in a avut loc la sfâr?
w

itul anului 2012 sau în cursul anului 2013, i-am comunicat acestuia numărul de dosare
penale mai vechi, care nu era foarte mare, numele ofi?erilor de poli?ie care aveau
cauzele în lucru ?i persoanele cu privire la care se efectuau cercet ări. În cadrul discu?
iei respective i-am comunicat chestorului POPA LIVIU, cu certitudine, inclusiv
faptul că printre dosarele mai vechi pe care le solicitam se afla ?i una sau mai multe
cauze în care era cercetat primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i care stăteau
în nelucrare la Poli?ie.
După această discu?ie telefonică, la o perioadă de timp, lucrătorii de poli?ie
s-au prezentat cu dosarele la procurorii de caz.
Precizez că am avut mai multe discu?ii telefonice cu ?eful I.P.J. Bihor în
perioada 2012-2015 referitoare la dosare mai vechi, inclusiv care-l priveau pe
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, însă situa?ia pe care am expus-o mai sus s-a
particularizat prin aceea că, după discu?ia telefonică cu chestorul POPA LIVIU,am ?i
trimis conducerii IPJ Bihor o adresă în care am men?ionat dosarele mai vechi, printre
care se numărau inclusiv dosare în care era cercetat DOMOCO? ADRIAN NICOLAE.
În cursul lunii martie 2013 am aflat că Ziua Poli?iei urmează să fie
organizată în municipiul Beiu?. Am fost surprins de acest lucru, deoarece ?tiam
inclusiv din presă, despre faptul că primarul municipiului Beiu? fusese perchezi?ionat
până la acel moment de D.N.A. Oradea în două rânduri, respectiv în toamna anului
2012 ?i în martie 2013, în dosarele declinate ?i cunoscute sub numele de dosarul ”Top
Construct” ?i respectiv dosarul ”Unicarm”. Nu-mi amintesc cu exactitate ordinea în
care au fost efectuate perchezi?iile domiciliare, însă ?tiu ca au fost efectuate perchezi?
ii atât la sediul Primăriei municipiului Beiu? cât ?i la domiciliul primarului
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE.
Fiind întrebat, arăt că la acel moment, martie 2013, existau dosare penale

o
în lucru la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor în care se efectuau

I.r
cercetări cu privire la primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE.
În diminea?a zilei de 22 martie 2013, dată la care a fost organizată Ziua
Poli?iei în Beiu?, am fost contactat telefonic de către comisarul ?ef INDREI REMUS,
care m-a invitat ?i pe mine să particip la evenimente, în calitate de prim procuror al
R
Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?.
Nu am fost prezent chiar de la începutul evenimentelor organizate de I.P.J.
U
Bihor, ajungând după momentul discursurilor oficialită?ilor prezente, când poli?i?tii
din cadrul I.P.J. Bihor defilau ?i prezentau tehnica din dotare.
.J
În diminea?a zilei următoare, aflând despre faptul că primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE a fost decorat de către ?eful I.P.J. Bihor, lucru ce m-a revoltat în
w

contextul dosarelor penale pe care le avea primarul, l-am chemat la birou pe ?eful
Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS.
w

I-am comunicat acestuia că am aflat despre gestul ?efului I.P.J. Bihor de a-


l decora pe primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i chiar i-am repro?at că
primarul, un infractor cu multiple dosare la poli?ie ?i perchezi?ionat în două
w

rânduri, a fost decorat de către ?eful poli?iei, chestorul de poli?ie POPA LIVIU.I-am
spus cu aceea?i ocazie, că o astfel de decora?ie ar fi meritat eventual doamna procuror
BODIN ALINA care supraveghea cercetările în toate dosarele complexe aflate la I.P.J.
Bihor sau Poli?ie municipiului Beiu?.
Comisarul ?ef INDREI REMUS mi-a spus că nu a avut nici un fel de
implicare în organizarea evenimentelor, care au fost planificate ?i organizate de
către chestorul de poli?ie POPA LIVIU ?i care a fost cel care a luat hotărârea de a-l
decora pe primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, comunicându-mi că acest gest
al chestorului POPA LIVIU s-a datorat faptului că primarul mun. Beiu? i-a ajutat cu
unele lucrări de renovare la sediul Poli?iei municipiului Beiu? în perioada
respectivă.
Fiind întrebat, arăt că nu cunosc în concret ce fel de lucrări de renovare au
fost executate la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS
comunicându-mi doar că acestea au fost decontate de către primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, din bugetul primăriei.
În cursul lunii mai 2013, îmi amintesc că am constituit la nivelul Parchetului
de pe lângă Judecătoria Beiu? un dosar penal în care era vizat primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, având ca obiect achizi?ionarea unui autoturism Audi A6 de către
reprezentan?ii Ocolului Silvic ”Codrii Beiu?ului”.
La scurt timp am fost contactat telefonic de către chestorul de poli?ie POPA
LIVIU, care m-a rugat să trec pe la el pe la birou când o să am drum la Oradea. La
câteva zile, cu ocazia unor probleme pe care le-am avut de rezolvat la Parchetul de
pe lângă Tribunalul Bihor, m-am deplasat ?i la sediul I.P.J. Bihor însă nu m-am
întâlnit cu chestorul de poli?ie POPA LIVIU, deoarece acesta nu se afla în sediu. L-
am sunat pe telefonul mobil, mi-a confirmat că este plecat din localitate ?i m-a rugat

o
să-l caut cu o altă ocazie.

I.r
După o perioadă scurtă de timp, am fost căutat de către pre?edintele
Consiliului Jude?ean Bihor, POPA CORNEL, care mi-a cerut să trec pe la pe la birou
în perioada următoare. Arăt că am fost surprins de telefonul primit de la POPA
CORNEL, deoarece nu eram în rela?ii apropiate cu acesta, fiind prima orară când mă
suna pe telefonul mobil. R
La următorul drum pe care l-am avut în Oradea, m-am deplasat la sediul
U
Consiliului Jude?ean Bihor, unde m-am întâlnit cu POPA CORNEL. Acesta m-a
invitat la o cafea, conducându-mă într-un separeu, situat în spatele biroului de lucru.
.J
Cu ocazia respectivă POPA CORNEL mi-a cerut să-l ajut pe primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE în măsura în care este posibil în dosarele înregistrate la
w

Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu? ?i, totodată, să nu mai înregistrez în penal


alte sesizări anonime formulate împotriva primarului. Acesta mi-a spus că
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a fost reales de către electorat în iunie 2012, că
w

inten?ionează să deruleze investi?ii importante în municipiul Beiu?, fiind însă


obstruc?ionat de problemele de natură penală pe care le are. I-am spus pre?edintelui
w

Consiliului Jude?ean, că eu, în calitate de prim-procuror, nu instrumentez dosare


penale, acestea fiind în lucru la colegii mei procurori. Cu privire la eventuale
sesizări, inclusiv anonime, îndreptate împotriva primarului municipiului Beiu? i-am
comunicat că nu am cum să nu le dau curs ?i să nu le înregistrez în penal.
Cu aceea?i ocazie, văzând atitudinea mea vis-a-vis de primar, pre?edintele
POPA CORNEL m-a întrebat dacă nu cumva m-am întâlnit în această perioadă ?i cu
chestorul de poli?ie POPA LIVIU, la care i-am comunicat că într-adevăr ar fi trebuit
să am o întâlnire cu acesta, însă el fiind plecat de la birou nu ne-am mai întâlnit.
POPA CORNEL mi-a comunicat că ?i chestorul de poli?ie POPA LIVIU a vrut să-mi
transmită acela?i lucru, respectiv să-l ajutăm pe primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE în dosarele în care acesta era cercetat penal.
La sfâr?itul anului 2013 – începutul anului 2014, au avut loc mai multe
întâlniri pentru pregătirea intrării în vigoare a noilor coduri, între conducerea I.P.J.
Bihor ?i ?efii unită?ilor de parchet din jude?. După aceste ?edin?e, de regulă, se
organiza ?i o masă la Asocia?ia Sportivă Dinamo, iar la una din aceste întâlniri am
fost abordat de către chestorul de poli?ie POPA LIVIU în legătură cu situa?ia
primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, acesta cerându-mi să nu mai
înregistrez sesizările anonime, referitoare la primar, în penal, ?i să-l lăsăm în pace
pe acesta deoarece ”nu este un om a?a rău precum se spune despre el”. Am în?eles
din discu?ia cu chestorul de poli?ie POPA LIVIU că acesta de fapt mi-a cerut să-l
ajut pe primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE în ob?inerea unor solu?ii
favorabile în celelalte dosare înregistrate la nivelul parchetului.”
De altfel, primarul municipiului Beiu? DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a
arătat cu ocazia audierii sale din data de 29.09.2016 (volumul V, filele 280 - 293) în
prezenta cauză, că toate lucrările necesare renovării sediului Poli?iei municipiului Beiu?

o
le-a făcut în condi?iile în care avea probleme de natură penală, atât la nivelul Poli?iei

I.r
municipiului Beiu?, cât ?i la nivelul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul
I.P.J. Bihor, iar chestorul POPA LIVIU, cât ?i ulterior comisarul ?ef INDREI REMUS, i-
au promis că îl vor ajuta în rezolvarea favorabilă a problemelor sale :
” Chestorul POPA LIVIU mi-a promis c ă se va interesa de situa?ia
R
dosarelor instrumentate de lucr ătorii din cadrul Serviciului de Investigare a
Fraudelor al I.P.J. Bihor, ?i totodată, mi-a promis că va discuta cu prim procurorul
U
SABĂU GLIGOR să-l convingă să nu mai înregistreze astfel de sesiz ări în eviden?ele
penale. Men?ionez că în perioada următoare, inclusiv după ce chestorul POPA LIVIU
.J
?i-a reluat activitatea în func?ia de inspector ?ef al I.P.J. Bihor, am avut mai multe
întâlniri cu acesta, ocazie cu care am abordat aspectele pe care le-am descris mai sus.
w

(…)
Am acceptat solicitarea chestorului POPA LIVIU în contextul în care,
w

anterior discutasem cu acesta în mai multe rânduri despre dosarele penale


înregistrate atât la Poli?ia municipiului Beiu? cât ?i la Serviciul de Investigare a
Fraudelor al I.P.J. Bihor ?i care mi-a promis că mă va ajuta să-mi rezolv dosarele
w

penale în lucru, inclusiv că va discuta cu primul procuror SABĂU GLIGOR despre


situa?ia acestor cauze penale în care se efectuau cercetări cu privire la subsemnatul.
(…)
Fiind întrebat, declar că am acceptat decontarea lucrărilor având în vedere
promisiunile ob?inute de la chestorul POPA LIVIU ?i comisarul ?ef INDREI
REMUS de a mă ajuta în rezolvarea favorabilă a dosarelor aflate în lucru ?i de a nu
mai înregistra în penal sesizări anonime pe numele meu. Totodată, comisarul ?ef
INDREI REMUS mi-a promis că vor fi clasate reclama?iile anonime înregistrate ca
RS-uri (reclama?ii scrise) la Poli?ia municipiului Beiu?.(…)
În 3 septembrie 2012, la locuin ?a mea din Beiu? ?i la sediul Primăriei
municipiului Beiu? au fost efectuate perchezi?ii de către D.N.A în dosarul penal
63/P/2012, instrumentat ini ?ial de către lucrători din cadrul Serviciului de Investigare
a Fraudelor al I.P.J. Bihor.
În toamna anului 2012 m-am întâlnit cu chestorul POPA LIVIU ocazie cu
care l-am rugat să verifice ce anume s-a întâmplat în legătură cu dosarele
instrumentate de Serviciul de Investigare a Fraudelor al I.P.J. Bihor, privind
autoriza?iile de construire emise pentru magazinul Unicarm din Beiu?, în contextul
în care perchezi?iile D.N.A. fuseseră efectuate în acel dosar, la care acesta mi-a spus
că nu ?tie ce se întâmplă, dar mi-a promis că va verifica ?i o să-mi comunice. Cu
aceea?i ocazie, chestorul POPA LIVIU m-a întrebat dacă ar putea organiza
evenimentele de Ziua Poli?iei Române, în primăvara anului 2013, în municipiul Beiu?
?i dacă primăria va putea asigura logistica necesară.(…)
În data de 13 martie 2013 la sediul Prim ăriei municipiului Beiu? ?i la
locuin?a mea au avut din nou loc perchezi ?ii domiciliare efectuate de c ătre D.N.A.
Oradea în dosarul nr. 58/P/2012. Precizez c ă este vorba de dosarul ”Top Construct”,

o
în care erau verificate lucr ările de apă ?i canalizare din municipiul Beiu ?,

I.r
instrumentat ini?ial de Serviciul de Investigare a Fraudelor al I.P.J. Bihor.
În data de 22 martie 2013, au avut loc evenimentele organizate de Ziua Poli?
iei Române, ocazie cu care am dispus Serviciului Administrativ din cadrul primăriei ?i
Casei de Cultură Beiu? să se ocupe de asigurarea logisticii necesare ?i a sonorizării
evenimentului. R
Invita?ii la acest eveniment au fost primi?i la sediul Poli?iei municipiului
U
Beiu?, unde am participat ?i eu, după care ne-am deplasat pe jos în Parcul Central din
municipiul Beiu?. Cu ocazia discursurilor ?inut de către chestorul POPA LIVIU, care
.J
a vorbit ultimul, acesta mi-a mul?umit pentru sprijinul pe care l-am acordat Poli?iei
municipiului Beiu? ?i pentru contribu?ia pe care avut-o la lucrările de renovare a
w

sediului, după care mi-a înmânat din partea I.P.J. Bihor placheta onorifică cu
inscrip?ia ”LEX ET HONOR”.
w

Arăt că am perceput aceste mul?umiri ?i gestul făcut de ?eful I.P.J. Bihor


ca fiind o încurajare de a continua să sprijin în continuare din punct de vedere
financiar Poli?ia municipiului Beiu?.
w

După finalizarea evenimentelor organizate în data de 22 martie 2013, am


avut o discu?ie cu chestorul POPA LIVIU legată de perchezi?iile domiciliare efectuate
cu două săptămâni înainte la domiciliul meu. Acesta mi-a spus să fiu lini?tit întrucât
lucrurile se vor rezolva, totodată spunându-mi ca a discutat ?i cu prim procurorul
SABĂU GLIGOR pentru a se lini?ti.
Precizez că în perioada respectivă rela?iile dintre mine ?i primul procuror
SABĂU GLIGOR deveniseră foarte tensionate, sens în care în mai 2013, acesta mi-a
sechestrat autoturismul Audi A6, pe care îl de?ineam cu titlu de comodat de la Ocolul
Silvic ”Codrii Beiu?ului”.
În aceea?i perioadă, imediat după perchezi?iile din martie 2013, am avut o
discu?ie ?i cu POPA CORNEL, referitoare la problemele pe care le am cu prim
procurorul SABĂU GLIGOR, ocazie cu care l-am rugat să discute cu acesta pentru
stoparea înregistrării ?i creării unor astfel noi dosare penale.
Ulterior, POPA CORNEL mi-a comunicat că a discutat cu prim procurorul
SABĂU GLIGOR, acesta asigurându-l că nu are nici un fel de probleme în legătură cu
persoana mea.”
Aceste peti?ii ?i sesizări penale formulate împotriva edilului au reprezentat,
încă din anul 2011, un fapt de notorietate în municipiul Beiu?, făcând chiar obiectul mai
multor dezbateri publice ?i articole în mass media de la nivel local ?i jude?ean. În acest
sens, relevant este interviul realizat cu primarul municipiului Beiu?, DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, la data de 15.12.2011, în cadrul emisiunii „VORBA
ARDELENILOR” difuzată de postul local NA?IONAL TV BEIU?. Pe parcursul acestei
emisiuni (procesul verbal de redare înregistrării audio video reprezentând interviul
realizat, volumul XXVIII, filele 150–158), martorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a
afirmat următoarele :

o
” Cel pu?in prima plângere care a fost trimisă, a fost trimisă la D.N.A. în

I.r
2010, în aprilie, ?i a stat până în cursul acestui an în iunie, un an ?i trei luni,
verificată de poli?ia economică de la Oradea. 12 capete de acuzare, de la proiectul de
Top Construct – alimentare cu apă, de?i nu eram eu la primărie când s-a făcut
achizi?ia ?i care-au făcut ar trebui ca să aibă bunul sim? să bage capu' piept ?i să
R
meargă cu capul plecat pentru că nu io i-am adus ?i nu io-am făcut ca acea firmă de
o mie de RON, capital social, făcută cu două luni înainte de licita?ie să ia licita?ia de
U
la Beiu?. (…)Da' aceste 12 capete, toate proiecte care au fost implementate plus
partea inclusiv camere de supraveghere video din primărie ?i a?a mai departe,
.J
inclusiv lucrurile mai mărunte, au fost verificate timp de un an ?i trei luni de către
poli?ia economică Oradea ?i s-a dispus neînceperea urm ăririi penale.”
w

Demersurile făcute de inculpatul POPA LIVIU în protejarea activită?ii infrac?


ionale a primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE rezultă ?i din declara?ia
w

martorului POPA CORNEL (volumul VII, filele 129 - 132), pre?edinte al Consiliului
Jude?ean Bihor în acea perioadă, acesta confirmând practic ?i declara?iile martorilor
SABĂU GLIGOR IOAN ?i DOMOCO? ADRIAN NICOLAE :
w

” În perioada 2012 -2013 au avut loc mai multe perchezi?ii domiciliare la


Primăria municipiului Beiu? ?i la domiciliul primarului DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, sens în care am discutat în mai multe rânduri cu acesta despre problemele
de natură penală pe care le avea.
Primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE mi-a relatat că era în rela?ii
tensionate cu prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, SABĂU
GLIGOR, care i-ar fi ”fabricat” mai multe dosare penale. În acest sens, primarul m-a
rugat ca în situa?ia în care mă întâlnesc cu prim procurorul SABĂU GLIGOR, să am o
discu?ie cu aceasta pe această temă, pentru a aplana conflictul dintre ei.
Din câte re?in, în primăvara anului 2013 m-am întâlnit cu prim procurorul
SABĂU GLIGOR la ?trandul ”Dinamo” din Oradea, unde reprezentan?ii I.P.J. Bihor
au organizat o masă festivă, însă nu îmi mai amintesc cu ce ocazie.
Cu ocazia respectivă l-am abordat pe prim procurorul SABĂU GLIGOR,
comunicându-i sus?inerile primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE în sensul că
i-ar fi ”fabricat” mai multe dosare penale, la care acesta a negat că ar exista un
conflict între el ?i primarul municipiului Beiu?. Această discu?ie am purtat-o cu
SABĂU GLIGOR în prezen?a mai multor persoane, inclusiv a chestorului de poli?ie
POPA LIVIU, care de altfel cuno?tea subiectul, întrucât discutasem ?i cu acesta pe
această temă.
Fiind întrebat dacă în vara anului 2013, după momentul aplicării
sechestrului de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu? asupra autoturismului
Audi A6 utilizat de primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, m-am întâlnit la biroul
de lucru din sediul Consiliului Jude?ean Bihor cu prim procurorul SABĂU GLIGOR,
arăt că este posibil să fi avut o astfel de întâlnire cu acesta în cadrul căreia să fi
abordat din nou subiectul legat de conflictul dintre el ?i primarul DOMOCO? ADRIAN

o
NICOLAE.

I.r
Fiind întrebat, arăt că cu chestorul de poli?ie POPA LIVIU am discutat în
mai multe rânduri în legătură cu situa?ia primarului municipiului Beiu?, pe fondul
dosarelor penale în care acesta a fost perchezi?ionat în cursul anului 2012 ?i 2013 ?i
vis a vis de tensiunile dintre primar ?i primul procuror, acesta comunicându-mi că l-
R
a abordat ?i el pe această temă pe SABĂU GLIGOR, care de asemenea l-a asigurat ?
i pe el că nu are nici o problemă personală cu primarul.”
U
Referitor la distinc?ia onorifică ”LEX ET HONOR”, ce i-a fost acordată
primarului municipiului Beiu? de chestorul POPA LIVIU chiar în perioada în care la
.J
sediul Poli?iei municipiului Beiu? aveau loc lucrările de renovare decontate ilegal din
fondurile Primăriei, cu ocazia audierii sale în calitate de martor, la data de 10.08.2016
w

(volumul V, filele 1 - 14), DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a arătat că ” am perceput


aceste mul?umiri din partea chestorului POPA LIVIU ca fiind o încurajare, venită
w

chiar de la ?efului Poli?iei Bihor, de a continua să ajut în continuare din punct de


vedere financiar ?i material lucrările de renovare necesare la sediul Poli?iei mun.
Beiu?. ”
w

Sub acest aspect, deosebit de relevant este discursul chestorului POPA LIVIU
din data de 22 martie 2013, rostit cu ocazia desfă?urării evenimentelor ocazionate de
Ziua Poli?iei, în mun. Beiu? (volumul XXXV, filele 2 - 11). Este de men?ionat că a fost
singura dată, în perioada în care chestorul POPA LIVIU s-a aflat la conducerea I.P.J.
Bihor, când Ziua Poli?iei Române a fost organizată în altă localitate decât municipiul
Oradea, iar primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE este singurul primar ?i om
politic care a primit o distinc?ie onorifică din partea acestuia.
” Sigur că, pentru prima dată, astfel de manifestări se desfă?oară în afara
ora?ului Oradea ?i am vrut să petrecem o vreme împreună din mai multe motive: în
primul rând să aducem respectul nostru pentru tot ceea ce înseamnă Beiu? ?i zona
Beiu?ului ca fiind cea mai lini?tită zonă din jude?ul Bihor. Este o stare de fapt care,
sigur, se datorează poli?i?tilor din această zonă dar se datorează, în primul rând, cred
eu, oamenilor care au în?eles mai mult decât oricine că po?i să-?i câ?tigi traiu' doar
prin muncă.
(…)
Vreau să mul?umesc primarilor din această zonă, au în?eles să fie lângă
noi atât prin sprijinu' material dar, adesea, într-o colaborare de excelen ?ă pe care
putem să o dăm model, vă asigur, la nivel na?ional.
(…)
În încheiere a? vrea să aducem ?i un semn de mul?umire pentru trei
persoane din această zonă care au fost alături de noi, ne-au sprijinit ?i sper că va fi
doar un început.
În primul rând, a? vrea să-i ofer placheta Inspectoratului de Poli ?ie al
Jude?ului Bihor domnului primar Adrian Domoco ?.”
(…)

o
Sigur că astăzi a fost de un ajutor real pentru noi, dar colaborarea cu

I.r
domnu' primar ?ine deja de câ?iva ani buni de zile ?i am ?inut să-i mul?umesc
pentru asta.
Poli?ia beiu?ană a fost condusă timp de douăzeci de ani de un om pe care,
personal ?i împreună cu colegii mei, îi purt ăm un respect deosebit. Douăzeci de ani a
R
fost ?ef la Beiu? ?i nu în condi?ii u?oare. Vreau să-i mul?umim ?i lui, să-i oferim
această plachetă cu gându' că-l va aduce mai des pe la Poli?ia beiu?ană pentru că
U
sunt colegi tineri care au nevoie de expertiza pe care dumnealui a acumulat-o ?i pe
care îl rugăm să o transmită acestor colegi mai tineri. Domnu' colonel în rezervă
.J
Costică U?vat.”
Din discursul chestorului de poli?ie POPA LIVIU, rezultă, fără echivoc,
w

faptul că acesta a făcut referire la sprijinul material primit de la primarul DOMOCO?


ADRIAN NICOLAE, în condi?iile în care acesta a fost singurul primar care a stat
alături de conducerea Poli?iei la eveniment, fiind nominalizat expres în discursul
w

chestorului POPA LIVIU ?i care a ?i primit cu ocazia respectivă distinc?ia onorifică a


Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, în semn de mul?umire.
w

De altfel, pe parcursul cercetărilor, organele de urmărire penală au solicitat


tuturor Primăriilor din Circumscrip?ia judiciară Beiu? să comunice toate contractele de
sponsorizare, dona?ie sau comodat ?i toate înscrisurile/documentele privind achizi?ia
de bunuri, efectuarea de lucrări sau prestarea unor servicii, în perioada 2012 – 2016,
în favoarea Poli?iei mun. Beiu? ori a Posturilor de Poli?ie din Circumscrip?ia
Judiciară Beiu?, rezultând că în perioada men?ionată niciuna dintre Primăriile din
Circumscrip?ia judiciară Beiu? nu a sprijinit material Poli?ia municipiului Beiu? ori
unită?ile subordonate (volumul XXXVI, filele 183 - 289).
Concluzionând, singurul primar care a sprijinit din punct de vedere material
Poli?ia municipiului Beiu? a fost primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, prin
decontarea lucrărilor de renovare efectuate la sediul Poli?iei din fondurile publice ale
Primăriei municipiului Beiu?, în condi?iile descrise mai sus, motiv pentru care a ?i
primit mul?umiri publice din partea chestorului POPA LIVIU.
Practic, discursul chestorului de poli ?ie POPA LIVIU reprezint ă o probă
directă în implicarea acestuia în infrac?iunile de corup?ie descrise mai sus, venind să
confirme declara?iile primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, în sensul implicării
directe a ?efului Inspectoratului în efectuarea lucrărilor de renovare la sediul Poli?iei
municipiului Beiu?, în condi?iile descrise, rezultând, fără echivoc, faptul că acesta avea
cuno?tin?ă de ”sprijinul material” acordat de primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE
Poli?iei mun. Beiu?.
Totodată, prin acest gest public al său, în calitate de ?ef al Inspectoratului de
Poli?ie Jude?ean Bihor, chestorul POPA LIVIU a transmis în mod direct ?i public sus?
inerea ?i sprijinul oferit primarului municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, de către Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor.
În condi?iile în care la eveniment au participat, în afara oficialită?ilor ?i a

o
persoanelor civile, toată conducerea Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor ?i a Poli?

I.r
iilor municipale ?i oră?ene?ti, cât ?i o mare parte din lucrătorii de poli?ie ai I.P.J. Bihor,
prin gestul său ?i în condi?iile în care avea o autoritate foarte mare asupra subordona?
ilor, oferită de func?ia de?inută, chestorul POPA LIVIU a descurajat cercetarea
penală a edilului de către lucrătorii de poli?ie din cadrul I.P.J. Bihor, pe de o parte,
R
?i a stimulat, pe de altă parte, implicarea primarului mun. Beiu? în sus?inerea
financiară pe mai departe a Poli?iei mun. Beiu? pentru realizarea lucrărilor de
U
renovare a sediului, aspect de altfel perceput ?i de către edil.
Nu în ultimul rând, este de observat că ?eful I.P.J. Bihor, chestorul POPA
.J
LIVIU (fost ?ef al Poli?iei Române), i-a mul?umit mai întâi politicianului pentru
”colaborare” ?i ”sprijin material”, iar abia apoi a adresat mul?umiri comisarului ?ef U?
w

VAT CONSTANTIN pentru activitatea de peste 20 de ani la conducerea Poli?iei


municipiului Beiu?. Pozi?ia prioritară pe care ?eful I.P.J. Bihor o acordă în cadrul
w

discursului său ”sponsorizării” făcute de primar denota pozitia lui subiectivă fa?ă de
astfel de situa?ii în sensul că le aprecia, încălcarea legii pentru chestor nefiind
w

considerat de către acesta un fapt nefiresc


Organizarea ?i desfă?urarea festivită?ilor prilejuite de ”Ziua Poli?iei
Române” în municipiul Beiu?, în data de 22 martie 2013, s-au datorat exclusiv voin?ei
inculpatului POPA LIVIU.
Acest aspect este reliefat de declara?ia martorului SĂLĂJAN ALEXANDRU
din data de 30.09.2016 (volumul V, filele 266 - 272) :
” La sfâr?itul lunii februarie sau începutul lunii martie 2013, nu îmi mai
aduc aminte exact, după o videoconferin?ă, profitând de prezen?a ?efilor structurilor
din cadrul aparatului jude?ean a fost organizată o ?edin?ă a Consiliului de Conducere
al I.P.J. Bihor, în format restrâns cu men?iunea că această ?edin?ă a avut un caracter
neplanificat. ?edin?a a fost condusă de ?eful inspectoratului, chestorul de poli?ie
POPA LIVIU iar subiectul a fost de a hotărî locul de organizare ?i desfă?urare a unei
manifesta?ii publice cu ocazia Zilei Poli?ie Române, constând în defilare, derularea
unor ac?iuni cu caracter educativ - preventiv ?i prezentarea dotărilor I.P.J. Bihor.
Chestorul de poli?ie POPA LIVIU a propus Consiliului de Conducere
restrâns ca acest eveniment să fie organizat în municipiul Beiu?. În sus?inerea
acestei propuneri, chestorul de poli?ie POPA LIVIU a specificat inten?ia de promovare
a imaginii I.P.J. Bihor în municipiile ?i ora?ele din jude?ul Bihor, altele decât
municipiul Oradea. (…)
Ulterior, tot în Parcul Central s-a realizat un prezidiu, format din chestorul
de poli?ie POPA LIVIU, ?eful Poli?iei municipiului Beiu? comisarul ?ef INDREI
REMUS, primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, reprezentan?ii unei delega?ii a
Poli?iei Maghiare, comisarul ?ef BUCUR ADRIAN.(…)
Arăt că acordarea acestei plachete onorifice primarului DOMOCO ?
ADRIAN NICOLAE nu era o chestiune obligatorie, fiind o chestiune facultativ ă la
ini?iativa ?efului inspectoratului.(…)

o
Fiind întrebat, declar că în perioada 2012 – 2015, nu îmi amintesc ca al?i

I.r
primari sau alte persoane politice să fi primit din partea I.P.J. Bihor distinc?ii
onorifice, similare cu cea acordată în anul 2013 primarului DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE.
Totodată arăt că Ziua Poli?iei Române nu a mai fost organizată în vreun alt
R
ora? în afară de municipiul Oradea, cu excep?ia anului 2013 când s-a desfă?urat în
municipiul Beiu?.”
U
Din punct de vedere al mesajului pe care gestul chestorului POPA LIVIU l-a
transmis opiniei publice, este relevantă declara?ia din 30.09.2016 a martorului ISPAS
.J
DAN MUGUREL (volumul V, filele 250 - 255), director al Postului de televiziune Na?
ional TV Beiu?, post TV care a transmis evenimentele din data de 22 martie 2013, sub
w

forma unei emisiuni TV :


” (…) în cursul lunii decembrie 2011, am realizat un interviu cu primarul
w

DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, în cuprinsul căruia am dezbătut alături de alte


chestiuni ?i problemele de natură judiciară pe care le avea. Astfel, DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE a expus cu ocazia acelui interviu, că pe numele său au fost
w

înregistrate mai multe dosare penale, având la bază ni?te sesizări anonime, care
aveau ca obiect săvâr?irea unor infrac?iuni de către acesta, în calitate de primar sau
legate de organizarea ?i desfă?urarea unor licita?ii. Tot legat de acest subiect,
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a relatat faptul că în câteva din aceste dosare a ?i
primit solu?ii favorabile, dar nu îmi aduc aminte dacă a men?ionat ce institu?ie a
efectuat cercetările în acele dosare.
Totodată, în cadrul aceleia?i emisiuni, am discutat ?i faptul că primarul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE achizi?ionase anterior un imobil în Oradea, în
vecinătatea unei case ce apar?inea ?efului I.P.J. Bihor, chestorul de poli?ie POPA
LIVIU.
În cursul anului 2012, respectiv în cursul lunii septembrie din câte îmi
amintesc, au avut loc o serie de perchezi?ii domiciliare la locuin?a primarului
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, precum ?i la sediul Primăriei municipiului Beiu?.
Aceste perchezi?ii au fost efectuate de către Direc?ia Na?ională Anticorup?ie –
Serviciul Teritorial Oradea ?i au avut un puternic impact mediatic, imaginile filmate
de postul nostru de televiziune fiind preluate de televiziunile na?ionale.
Cunosc că o altă serie de perchezi?ii au fost efectuate în cursul lunii martie
2013 de Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Oradea, din nou la
domiciliul primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE dar ?i la sediul Primăriei
municipiului Beiu?. ?i aceste perchezi?ii au fost intens mediatizate în mass media.
Ulterior, am aflat că dosarele în care au fost efectuate perchezi?iile aveau ca obiect
săvâr?irea unor infrac?iuni de către DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, în calitate de
primar, aceste dosare fiind cel cunoscut cu numele de ”Top Construct” ?i dosarul
”Unicarm”.
La scurt timp după efectuarea perchezi?iilor din luna martie 2013, am aflat

o
în urma informărilor primite de la Primăria municipiului Beiu? sau de la I.P.J. Bihor,

I.r
nu mai re?in exact, că în municipiul Beiu? urma să aibă loc un eveniment public,
respectiv sărbătorirea Zilei Poli?iei Române.
Din cauza programului nu am participa la acel eveniment, dar am dispus în
calitate de director, măsuri prin care festivită?ile publice să fie înregistrate audio –
R
video de către cameramani ai televiziunii Na?ional TV Beiu?.
În data de 22 martie 2013, cu precizarea că se întâmpla la câteva zile după
U
efectuarea perchezi?iilor de către D.N.A., a avut loc evenimentul ”Ziua Poli?iei
Române”, pe platoul din Parcul Central al municipiul Beiu?.
.J
Din vizionarea ulterioară a imaginilor filmate de către cameramanii postului
nostru de televiziune, am constatat că la eveniment au participat reprezentan?i ai
w

I.P.J. Bihor, remarcându-l pe chestorul de poli?ie LIVIU POPA, ai Poli?iei


Maghiare, ai Poli?iei municipiului Beiu?, sesizând prezen?a comisarului ?ef
INDREI REMUS. Precizez că din partea Primăriei municipiului Beiu? a participat
w

numitul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE.


Fiind întrebat, declar că a fost pentru prima dată când I.P.J. Bihor a
w

celebrat ”Ziua Poli?iei Române”, ca eveniment public, în municipiul Beiu?. Nici


ulterior nu am aflat ca un astfel de eveniment să fie organizat de către I.P.J. Bihor în
alte ora?e din jude?ul Bihor.
Tot din vizionarea materialelor filmate, am constatat faptul că în cadrul
evenimentului au avut loc momente de sus?inere a unor discursuri de către primarul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i de către reprezentantul Poli?iei Maghiare.
La final, chestorului de poli?ie POPA LIVIU a ?inut de asemenea un discurs,
în cuprinsul căruia a mul?umit în primul rând primarului DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, pentru aportul adus la organizarea evenimentului în municipiul Beiu?.
Am observat că pe perioada derulării discursurilor primarul municipiului
Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE era pozi?ionat lângă chestorul de poli?ie
POPA LIVIU iar spatele acestora era ?eful Poli?iei Municipiului Beiu?, comisar ?ef
INDREI REMUS.
Tot în cuprinsul discursului, chestorul de poli?ie POPA LIVIU a men?ionat
parteneriatul cu autorită?ile locale. Nu am în?eles la ce anume s-a referit ?eful I.P.J.
Bihor, deoarece eu nu cuno?team ca om de presă, despre existen?a sau derularea
vreunor proiecte comune desf ă?urate de Primăria municipiului Beiu? sau alte
primării din zona Beiu? în parteneriat cu I.P.J. Bihor.
În mod similar, nu am în?eles afirma?ia chestorului POPA LIVIU, care a
adus public mul?umiri aduse pentru sprijinul material acordat institu?iei Poli?iei de
către primării, deoarece nu cuno?team nimic despre un astfel de sprijin material.
Chestorul de poli?ie POPA LIVIU, la finalul discursului, a procedat la
acordarea unei distinc?ii onorifică, din partea I.P.J. Bihor, ”LEX ET HONOR”
primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE. Cu această ocazie chestorul de poli?ie
POPA LIVIU a afirmat public că edilul a fost alături ?i i-a sprijinit.

o
Atât ca om de presă cât ?i ca individ am perceput în mod negativ acordarea

I.r
acelei distinc?ii primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, persoană cu probleme de
natură penală, care fusese perchezi?ionată cu câteva zile înainte de acel eveniment ?i
nu pentru prima oară. Totodată prin mesajul transmis de chestorul LIVIU POPA, care a
înso?it momentul înmânării distinc?iei, acesta lăsat să se în?eleagă, că acele afirma?ii
R
reprezentau un act reparatoriu al imaginii primarului dar au constituit ?i un mesaj de
sprijin ?i sus?inere publică a edilului de către reprezentantul I.P.J. Bihor, chestorul de
U
poli?ie POPA LIVIU, în ciuda problemelor judiciare ale lui DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE.”
.J
În aceea?i notă, ziarista GAL LAURA, de la editoralul ”Bihoreanul”, audiată
la data de 30.09.2016 în calitate de martor (volumul V, filele 256 - 259) a arătat
w

următoarele :
” În anul 2013, manifestările de ziua poli?iei au fost organizate de
w

conducerea IPJ Bihor în mun. Beiu?. Evenimentul a avut loc la data de 22 martie 2013,
ocazie cu care, am aflat ulterior, ?eful IPJ Bihor, chestorul Popa Liviu, i-a înmânat
primarului mun. Beiu?, Adrian Domoco?, o plachetă cu deviza Poli?iei Române ”LEX
w

ET HONOR”.
Aflând despre acest gest al chestorului POPA LIVIU ?i în contextul în care
aveam cuno?tin?ă despre faptul că primarul DOMOCO? ADRIAN era cercetat penal în
mai multe dosare, despre care de altfel am ?i scris mai multe articole de presă, am
decis că este o informa?ie care merită să fie criticată sub forma unui ”premiu” pe
pagina de satiră a săptămânalului ”Bihoreanul”.
Îmi amintesc că perchezi?iile efectuate de DNA Oradea în martie 2013 la
sediul Primăriei mun. Beiu? ?i la domiciliul primarului Adrian Domoco? au fost făcute
într-un dosar penal în care cercetările au fost efectuate ini?ial de Serviciul de
Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor, fiind vorba practic de dosarul cunoscut
sub numele ”Top Construct”.
În acest context am scris un pamflet, intitulat ”Lex et (dez)honor ! Urmărit
penal de DNA, primarul Beiu?ului a fost premiat de Poli?ie”. ”
Cu ocazia audierii sale la data de 21.09.2016, inculpatul POPA LIVIU
(volumul III, filele 1 - 6) a arătat următoarele :
” La ?edin?a Comitetului de Organizare din cadrul I.P.J. Bihor când s-
au stabilit persoanele cărora le-au fost înmânate plachete cu inscrip?ia ”LEX ET
HONOR”, inclusiv primarului municipiului Beiu?, am participat, am prezidat ?edin?
a respectivă ?i am condus-o în calitate de inspector ?ef. În ceea ce prime?te acordare
plachetei care era inscrip?ionată ”LEX ET HONOR” primarului municipiului Beiu?,
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, arăt că în ?edin?a Comitetului de Organizare din
cadrul I.P.J. Bihor s-a avut în vedere calitatea acestuia de primar al municipiului
Beiu?. (…)
Fiind întrebat la ce anume m-am referit în cadrul discursului premergător
înmânării plachetei inscrip?ionată ”LEX ET HONOR” primarului DOMOCO?

o
ADRIAN NICOLAE, când am afirmat că ”mul?umesc pentru sprijinul material

I.r
primarului”, men?ionez că mă refeream la colaborarea referitoare la punerea la
dispozi?ie a sălii de ?edin?e din cadrul primăriei municipiului Beiu?.”

2. În vara anului 2012, chestorul de poli?ie POPA LIVIU, în calitate de


R
inspector ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor a pretins ?i primit diferite
foloase necuvenite, constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării la
U
re?eaua de curent electric a locuin?ei sale situată în mun. Oradea, de la denun?ătorul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiu?.
.J
Din probele de la dosar s-a stabilit că, în cursul anului 2009, martorul
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i-a cumpărat o suprafa?ă de teren, pe care se afla o
w

casă construită în ro?u, situată în municipiul Oradea, acest imobil situându-se la o


distan?ă de aproximativ 90 de metri de locuin?a inculpatului POPA LIVIU. Imobilul
w

chestorului POPA LIVIU se află situat pe strada, iar pe lângă gardul imobilului, din
strada Plaiului se formează un drum neasfaltat, care asigură accesul la imobilele situate
în partea din spate a zonei respective, casa de locuit a martorului DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE fiind ultimul imobil pe partea dreaptă a acelui drum.


După cumpărarea imobilului (casă contruită în ro?u), martorul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE a continuat lucrările de construc?ie ?i amenajare a locuin?ei.
În acest context, cu ocazia unei întâlniri dintre primarul DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE ?i chestorul POPA LIVIU în biroului edilului din Primăria
municipiului Beiu?, ce a avut loc în vara anului 2012, inculpatul POPA LIVIU, aflând
de la martorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE că urma să realizeze lucrări de
racordare la reteaua de canalizare ?i de bran?are la re?eaua electrică a imobilului său, i-
a solicitat acestuia să discute cu muncitorii care urmau să efectueze lucrările respective,
să sape, în beneficiul său, un ?an? de la stâlpul de electricitate, situat între imobilul
inculpatului POPA LIVIU ?i cel al primarului municipiului Beiu?, până lângă imobilul
ofi?erului. Inculpatul POPA LIVIU i-a spus edilului că inten?iona să se bran?eze ?i el la
re?eaua de curent electric.
În contextul promisiunilor pe care le primise în mai multe rânduri de la ?eful
Poli?iei, în sensul că îl va ajuta să-?i rezolve favorabil problemele de natură penală pe
care le avea la nivelul I.P.J. BIhor, a?a cum s-a arătat ?i la pct. 1 din rechizitoriu,
primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE a acceptat solicitarea inculpatului POPA
LIVIU, sens în care i-a comunicat martorului EDU DORINEL, administratorul SC
DORIRAM SRL, să execute pe cheltuiala sa lucrarea constând în săparea ?an?ului în
beneficiul inculpatului POPA LIVIU.
De precizat că martorul EDU DORINEL aste administratorul SC DORIRAM
SRL, firmă care a realizat în perioada respectivă mai multe lucrări de construc?ie ?i
amenjare la imobilul primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, iar lucrările în
beneficiul inculpatului POPA LIVIU au fost efectuate de angaja?ii acestei societă?i.
?an?ul efectuat în beneficiul inculpatului POPA LIVIU a fost executat de

o
martorul VANCEA IOAN VIOREL, angajat al SC DORIRAM SRL, pe traseul indicat

I.r
de un angajat al SC ELECTRICA SA, respectiv de la stâlpul de electricitate, situat între
imobilul inculpatului POPA LIVIU ?i cel al primarului mun. Beiu?, până lângă imobilul
chestorului de poli?ie.
Costurile realizării ?an?ului pretins de inculpatul POPA LIVIU, în sumă de
R
1.500 lei, au fost achitate lui EDU DORINEL de către primarul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, la finalizarea lucrărilor pe care constructorul le-a efectuat la imobilul
U
edilului.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că serviciile/lucrările prestate în
.J
beneficiul inculpatului POPA LIVIU au constat în săparea unui ?an?, în lungime de
aproximativ 9,3 de metri, prin înlăturarea dalele de beton existente pe strada respectivă,
w

de la stâlpul de electricitate, situat între imobilul poli?istului ?i cel al primarului mun.


Beiu?, până lângă imobilul chestorului POPA LIVIU.
w

Din probele de la dosar a rezultat că inculpatul POPA LIVIU nu a mai realizat


bran?area definitivă la re?eaua de curent electric a locuin?ei sale pe traseul unde a fost
săpat ?an?ul de către martorul VANCEA IOAN VIOREL, aspect fără relevan?ă penală
w

în cauză.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
La data de 29.09.2016, fiind audiat în cauză, martorul DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE a declarat următoarele (volumul V, filele 280 - 293) :
” Precizez că în cursul anului 2009 am cumpărat o suprafa?ă de teren ?i o
casă construită în ro?u, în municipiul Oradea, la o distan?ă de aproximativ 100 de
metri de imobilul apar?inând chestorului de poli?ie POPA LIVIU.
În acest context chestorul POPA LIVIU mi-a comunicat că ?i el se află în
lucru cu casa situată pe strada din Oradea ?i m-a rugat să discut cu angaja?ii firmei
care lucrau la imobilul meu să sape un ?an? de la stâlpul de curent electric situat la
jumătatea distan?ei dintre imobilul meu ?i al ofi?erului până în dreptul casei sale.
Din câte re?in, acesta mi-a spus că ar vrea să se bran?eze la re?eaua de curent
electric.
Nu cunosc dacă era vorba despre un bran?ament definitiv sau provizoriu,
pentru organizare de ?antier.
Am acceptat ?i această solicitare a chestorului de poli?ie POPA LIVIU ?i am
discutat cu numitul EDU DORINEL despre realizarea lucrărilor, acesta dispunând
angaja?ilor să procedeze la săparea ?an?ului potrivit indica?iilor primite.(…)
Contravaloarea lucrărilor realizate în favoarea chestorului POPA LIVIU
de către angaja?ii lui EDU DORINEL a fost suportată de către mine, fiind înglobate
în sumă de 12.000 de lei pe care i-am achitat-o lui EDU DORINEL pentru lucrările
pe care le-a făcut la imobilul meu, respectiv turnarea unei plăci de beton pentru
construc?ia unei filigorii, lucrările pentru racordarea la canalizare ?i la re?eaua de

o
curent electric.”

I.r
Aspectele men?ionate de martorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE au fost
confirmate de administratorul SC DORIRAM SRL, martorul EDU DORINEL, cât ?i de
angajatul acestuia, martorul VANCEA IOAN VIOREL, muncitorul care a executat
efectiv săparea ?an?ului, la solicitarea numitului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE.
R
Cu ocazia audierii la data de 27.09.2016 (volumul V, filele 315 - 319),
martorul EDU DORINEL a declarat următoarele :
U
” Pe parcursul efectuării lucrărilor la imobilul lui DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, acesta mi-a comunicat că, în urma unei discu?ii pe care a avut-o cu
.J
chestorul de poli?ie POPA LIVIU, ofi?erul l-a rugat pe primar să îmi dispună
realizarea unui ?an? în vederea racordării la re?eaua de curent electric, în regim
w

provizoriu de organizare de ?antier.


Am acceptat această solicitare ?i precizez că observasem până în acel
w

moment faptul că existau prelungitoare de curent trase la imobilul cu care se învecina


în partea din spate.
?an?ul a fost executat de către unul din angaja?ii mei, numitul VANCEA
w

IOAN la solicitarea mea personală, care utilizând un buldo – excavator marca


Cartepilar. Pentru săparea ?an?ului, au fost înlăturate dalele de beton care se aflau
pe strădu?ă, de-a lungul gardului. ?an?ul a avut următorul traseu: de la stâlpul de
curent aflat pe partea dreaptă a strădu?ei, în sensul de urcare la o distan?ă de
aproximativ 25 de metri de strada, a traversat strădu?a după care a continuat pe
lângă gardul imobilului lui POPA LIVIU, până în zona garajelor aflate în fa?a
imobilului.
?an?ul executat de către angajatul meu în beneficiul chestorului de poli?ie
POPA LIVIU, a fost săpat la indica?iile primite de la un angajat al SC ELECTRICA
SA. Arăt că eu am fost prezent la momentul în care s-a săpat ?an?ul, ocazie cu care i-
am observat discutând pe POPA LIVIU ?i DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, undeva
aproape de imobilul ofi?erului.(…)
Lucrările efectuate în modalitatea descrisă mai sus, respectiv realizarea
unui ?an? de la stâlpul de electricitate aflat pe strădu?ă până la imobilul lui POPA
LIVIU, nu mi-au fost plătite de către ofi?er. Arăt că nici eu nu i-am solicitat acest
lucru, deoarece solicitarea de a săpa acel ?an? mi-a fost făcută de către DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, sens în care i-am cerut acestuia achitarea acestei lucrări
suplimentare, pe care o apreciez ca valoare de aproximativ 1.500 lei.”
La rândul său, fiind audiat la data de 27.09.2016, martorul VANCEA IOAN
GHEORGHE, angajat al SC DORIRAM SRL ?i persoana care a realizat efectiv lucrările
de excavare, a declarat următoarele (volumul V, filele 320 - 323) :
” Pentru a săpa ?an?ul am procedat la scoaterea dalelor de beton care erau
amplasate pe acea strădu?ă ?i de la stâlpul aflat pe partea dreaptă a strădu?ei, în
sensul de urcare, am săpat un ?an? în diagonală, până la gardul acelui imobil. ?an?ul
a avut o lungime de 15 – 18 metri, o adâncime de circa 70 de centimetri ?i o lă?ime de

o
40 de centimetri.

I.r
Săpăturile au fost executate de către mine cu un buldo – excavator.
?an?ul l-am săpat la indica?iile primite la fa?a locului de la ni?te angaja?i
ai SC Electrica.
După săparea ?an?ului, eu am părăsit acea loca?ie, sens în care nu cunosc
R
utilitatea ?an?ului săpat de către mine sau în ce modalitate a fost acoperit.”
De asemenea, martorul COSTEA CONSTANTIN IOAN, persoană care în
U
perioada respectivă a executat lucrări efective de racordare la re?eaua de curent electric
a imobilului primarului DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, a confirmat cu ocazia
.J
audierii sale la data de 28.09.2016 (volumul V, filele 310 - 314) executarea ?an?ului în
beneficiul chestorului POPA LIVIU :
w

”Pe acea strădu?ă exista un stâlp de electricitate, situat aproximativ la


jumătatea distan?ei dintre imobilul lui DOMOCO? ADRIAN ?i cel al chestorului POPA
w

LIVIU. De la acel stâlp, angaja?ii firmei administrate de numitul EDU DORINEL, pe


care îl cuno?team anterior, au săpat un ?an? în vederea racordării la re?eaua electrică
a locuin?ei primarului.
w

Cu această ocazie am observat că mai era săpat un ?an? tot de la acela?i


stâlp de curent aflat pe strădu?ă, care o traversa pentru ca apoi să continue pe lângă
gardul imobilului lui POPA LIVIU până în col?ul imobilului format de strădu?ă cu
strada Plaiului. Acest ?an? era deja executat la venirea mea.
Cunosc faptul că ?i acest ?an? a fost executat de angaja?i ai societă?ii lui
EDU DORINEL, care a?a cum am precizat anterior executau lucrări pentru
primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, deoarece i-am văzut la fa?a locului, chiar
dacă ?an?ul săpat pe lângă imobilul chestorul de poli?ie POPA LIVIU era deja
executat în momentul sosirii mele.”
La data de 10.10.2016 organele de urmărire penală au efectuat o conducere
în teren cu martorii EDU DORINEL ?i VANCEA IOAN VIOREL, activitate la care a
participat ?i inculpatul POPA LIVIU. Din procesul verbal întocmit cu acestă ocazie
(volumul XXXV, filele 122 – 135) rezultă că martorul VANCEA IOAN VIOREL a
indicat că a săpat ”un ?an? pu?in oblic, către gardul imobilului inculpatului POPA
LIVIU, traversând oblic acea strădu?ă pe o por?iune, care în urma măsurătorilor s-a
stabilit că are lungimea de 5,8 metri, după care a continuat săparea ?an?ului pe lângă
actualul gard al imobilului, în sensul de coborâre al strădu?ei, pe o distan?ă de 4,5
metri”, iar pentru realizarea acestuia ”a înlăturat dalele de beton care sunt amplasate
pe acea strădu?ă, pentru a putea săpa ?an?ul, mutându-le pe partea stângă a strădu?
ei în sensul de coborâre al acesteia”.

În schimbul foloaselor pretinse ?i primite de la edil, chestorul POPA LIVIU


urma să protejeze activitatea infrac?ională a primarului municipiului Beiu? ?i să nu î?i
îndeplinească potrivit legii atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de
conducere de?inută ?i prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 218/2002

o
republicată privind organizarea ?i func?ionarea Poli?iei Române, Legea 360/2002

I.r
republicată privind Statutul Poli?istului, Legea 364/2004 republicată privind
organizarea ?i func?ionarea poli?iei judiciare ?i propriile reglementări interne, constând
în conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Inspectoratului de Poli?
ie Jude?ean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a
R
Criminalita?ii Economice ?i respectiv a celor din cadrul Poli?iei mun. Beiu?.
În concret, inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor, chestor de poli?ie POPA LIVIU,
U
urma să facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce decurgeau din func?ia de
conducere de?inută în favoarea primarului municipiului Beiu?, respectiv pentru solu?
.J
ionarea favorabilă a peti?iilor/reclama?iilor ?i dosarelor penale înregistrate la Poli?ia
mun. Beiu? ?i la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor cu privire la
w

primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i, totodată, să nu procedeze la sesizarea din


oficiu ?i constituirea de noi dosare penale referitoare la faptele penale comise de către
w

edil ?i despre care acesta ori subordona?ii săi ar fi luat la cuno?tin?ă în orice mod.
Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, chestorul POPA LIVIU ar fi trebuit
să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a primarului DOMOCO? ADRIAN
w

NICOLAE, în condi?iile în care de la preluarea mandatului de primar al mun. Beiu? -


iunie 2008, acesta a comis fapte de natură penală atât în domeniul achizi?iilor publice,
cât ?i în legătură cu exercitarea atribu?iilor de serviciu care decurgeau din calitatea sa
de primar.
Din actele de la dosar a rezultat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?
au fost înregistrate mai multe dosare penale în care a fost implicat DOMOCO?
ADRIAN NICOLAE, primar al mun. Beiu?, în 5 (cinci) dintre acestea cercetările penale
fiind efectuate de lucrători de poli?ie de la Poli?ia municipiului Beiu?, iar în 9 (nouă)
dintre dosare cercetările au fost efectuate de lucrători de poli?ie din cadrul I.P.J. Bihor,
Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalită?ii
Economice, afla?i în subordinea directă a chestorului de poli?ie POPA LIVIU, în
calitate de ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, astfel cum s-a arătat la pct.
1 din rechizitoriu.
De asemenea, lucrătorii de poli?ie de la Serviciul de Investigare a
Fraudelor/Serviciul de Investigare a Criminalită?ii Economice din cadrul I.P.J. Bihor,
afla?i în subordinea chestorului POPA LIVIU, au efectuat cercetări penale cu privire la
primarul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE ?i în dosarul penal nr. 155/P/25.03.2010 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor (dosarul ”Top Construct”), sub aspectul
comiterii infrac?iunilor de abuz în serviciu, în?elăciune, fals material în înscrisuri
oficiale ?i uz de fals; la acest dosar a fost conexat dosarul penal nr. 585/P/30.06.2010 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, instrumentat de asemenea de Serviciul de
Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor, format ca urmare a sesizării Cur?ii de
Conturi – Camera de Conturi Bihor, având ca obiect efectuarea de cercetări pentru
comiterea infrac?iunii de abuz în serviciu de către reprezentan?ii Primăriei municipiului
Beiu?.

o
I.r
3. În cursul lunii iulie 2015, comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL, în
calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu?, având în subordine Postul de Poli?ie
Cărpinet, a pretins prin intermediul agentului ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ - ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru
R
pavarea cur?ii de la locuin?a fiicei sale din localitatea Beiu?ele, iar, ulterior, prin
intermediul fiicei sale BALINT MIRABELA FLORINA a mai pretins încă 11
U
(unsprezece) m2 de piatră ornamentală pentru pavarea unor scări, de la numi?ii CEP
FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i
.J
MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i comercializau, fără îndeplinirea condi?
iilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud.
w

Bihor; întreaga cantitate de piatră ornamentală pretinsă de la pietrari a fost primită


ulterior de comisarul ?ef INDREI REMUS, cu spijinul ?i urmare a demersurilor făcute
w

de agentul ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, fiind montată la locuin?a fiicei
sale din localitatea Beiu?ele, jude?ul Bihor.
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că pe raza localită?ilor Izbuc –
w

Călugări, sate situate pe raza comunei Cărpinet, ini?ial locuitorii s-au îndeletnicit cu
producerea varului, materia primă fiind procurată din carierele de piatră existente în
zonă. Aproximativ din anul 2003, mai multe persoane din satul Izbuc au început să se
ocupe cu exploatarea de piatră ornamentală pentru pavaj, la început aceasta extrăgându-
se prin decopertarea solului cu mijloace de lucru rudimentare. Pietrarii din satul Izbuc
făceau astfel de exploatări în zona denumită ”Valea Preotesei”, situată la limita jude?
elor Bihor ?i Arad, la poalele Mun?ilor Codru – Moma, în timp ce pietrarii din satul
Călugări extrăgeau piatra ornamentală din zona denumită ”Dâmbu Radului”.
După anul 2006, exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj a devenit în
comuna Cărpinet un fenomen de masă, fiecare persoană care se ocupa cu exploatarea
acestui tip de piatră având delimitat un loc propriu pentru exploatare. Printre primele
persoane din comuna Cărpinet care au început să extragă piatră ornamentală pentru
pavaj au fost fra?ii CEP FLORIAN ?i CEP CRISTIAN, cunoscu?i în zonă cu porecla
”fra?ii ADAM”.
Exploatarea pietrei se făcea în mod ilegal, respectiv fără autoriza?ie de mediu
?i permis de exploatare, fapt ce era cunoscut de către ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet,
ini?ial inculpatul BAT GHEORGHE, iar ulterior inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ.
Piatra extrasă era vândută ulterior diver?ilor clien?i, fiind expusă în acest sens
pe marginea drumului public ce traversează cele două sate, Izbuc ?i Călugări.
Pentru a da o aparen?ă de legalitate exploatării pietrei ornamentale pentru
pavaj unii dintre pietrari ?i-au înfiin?at societă?i comerciale, concesionând, la pre?uri
modice, de la Primăria comunei Cărpinet suprafe?ele de teren pe care se aflau carierele
de piatră. Astfel, martorii LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i BURTA IOSIF CORNEL, care
au devenit asocia?i la SC PIATRĂ SCOICA SRL, au concesionat teren situat în zona

o
”Valea Preotesei”, martorii CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN ?i CEP VALENTIN, care

I.r
au devenit asocia?i la SC MONADAM SRL, au concesionat teren situat în zona ”Valea
Preotesei”, martorii MARTA RĂZVAN ?i CUCIULA CLAUDIU, care au devenit
asocia?i la SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, au concesionat teren situat în zona
”Dâmbul Radului”, iar martorul MO? IOAN FLORIN, care a înfiin?at o întreprindere
R
familială, a concesionat teren în cariera din zona ”Valea Preotesei”.
Cunoscând că toate aceste persoane desfă?urau activită?i de exploatare a
U
pietrei ornamentale fără a de?ine permis de exploatare ?i autoriza?ie de mediu, pentru a
le tolera activitatea infrac?ională - din care pietrarii ob?ineau venituri importante ?i
.J
pentru a nu lua măsuri de sanc?ionare a acestora, inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ a început să le pretindă acestora colectarea, în mod gratuit, a unor cantită?i de
w

piatră ornamentală, care ulterior era remisă către diferite persoane indicate de către
poli?ist.
w

De regulă, piatra colectată pentru poli?ist se aduna la domiciliul martorului


CEP FLORIAN, de unde era preluată de către persoana beneficiară, în cele mai multe
situa?ii pietrarii necunoscând identitatea acestui beneficiar. Piatra era colectată pe cote
w

păr?i per societate, acestea fiind de regulă egale, respectiv de la martorii LAZEA
ANTONIO CĂLIN ?i BURTA IOSIF CORNEL se colecta cota aferentă SC PIATRĂ
SCOICA SRL, de la martorii CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN ?i CEP VALENTIN se
colecta cota aferenta SC MONADAM SRL, de la martorii MARTA RĂZVAN ?i
CUCIULA CLAUDIU se colecta cota aferenta SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL ?
i de la martorul MO? IOAN FLORIN, se colecta cota aferenta acestuia.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 85 din 18 martie 2003, Legea Minelor, ”Rocile
utilizabile în construcţii şi acumulările de turbă pot fi extrase de către persoane fizice
sau juridice în cantităţi determinate, pe termen de până la un an şi pe bază de permis
de exploatare emis de autoritatea competentă”, această autoritate fiind Agenţia
Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi sub coordonarea
primului-ministru al României.
Potrivit aceluia?i act normativ, prin activitate minieră se în?elege ”ansamblul
de lucrări privind prospecţiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea,
prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere,
conservarea şi închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi reabilitare
a mediului”, iar prin termenul de produs minier se în?elege ”produsul rezultat din
activitatea de exploatare a unui zăcământ, livrat ca atare sau sub formă de sorturi
rezultate în urma unui proces tehnologic de prelucrare/preparare pentru a fi utilizat ca
produs finit sau ca materie primă la fabricarea unui alt produs”.
Conform prevederilor art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85 din 18 martie 2003
”Executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă constituie infrac?iune”.
Nerespectarea obliga?iei ”persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi
obţinere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului

o
de import/export şi a autorizaţiilor privind organismele modificate genetic, conform

I.r
prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate” instituită de art. 96 alin. 2 pct.
1 din Ordonan?a de Urgen?ă nr. 195 din 22.12.2005 privind protec?ia mediului, precum
?i a ”obligaţiei persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea prevederilor
autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona cu respectarea
R
prevederilor autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţile care fac
obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului”
U
prevăzută de art. 96 alin. 3 pct. 1 din acela?i act normativ, constituie contraven?ii.
Totodată, potrivit art. 1 din Legea nr. 12 din 6 august 1990 republicată,
.J
privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări
de servicii ilicite ”efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii,
w

după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege,vânzarea ambulantă a


oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau
w

prefecturi ?i efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după


caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii” constituie
w

contraven?ie.
Se constată astfel că, prin desfă?urarea de activită?i de exploatare a pietrei
ornamentale pentru pavaj în lipsa permisului de exploatare, numi?ii LAZEA ANTONIO
CĂLIN, BURTA IOSIF CORNEL, CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, CEP VALENTIN,
MARTA RĂZVAN, CUCIULA CLAUDIU ?i MO? IOAN FLORIN comiteau infrac?
iunea prevăzută de art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85 din 18 martie 2003, dar ?i contraven?
iile prevăzute de art. 96 alin. 2 pct. 1 ?i alin. 3 pct. 1 din Ordonan?a de Urgen?ă nr. 195
din 22.12.2005, iar prin comercializarea ilegală a acestui produs săvâr?eau contraven?ia
prevăzută la art. 1 din Legea nr. 12/1990.
În condi?iile în care exploatarea ?i comercializarea pietrei ornamentale în
condi?iile descrise mai sus era un fenomen de masă în comuna Cărpinet din jude?ul
Bihor, pe fondul actelor de corup?ie, inculpa?ii INDREI REMUS DANIEL ?i ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ nu au luat nici un fel de măsuri de constatare ?i sanc?ionare a
pietrarilor implica?i, ci dimpotrivă, pentru a le tolera activitatea ilicită, au beneficiat de
foloase materiale de la ace?tia, încurajându-i în acest mod să continue activitatea ilicită
de extragere ?i comercializare a pietrei ornamentale.
Faptul că pietrarii din comuna Cărpinet î?i desfă?urau nestingheri?i activită?
ile ilicite de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale pentru pavaj, pe fondul
lipsei de reac?ie a autorită?ilor, a devenit un fapt de notorietate atât pe plan local cât ?i
la nivelul jude?ului Bihor. Astfel, persoane interesate de cumpărarea de piatră
ornamentală l-au contactat atât pe ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, inculpatul ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ, cât ?i pe inculpatul INDREI REMUS DANIEL, ?eful Poli?iei
municipiului Beiu?, pentru a ob?ine informa?ii despre pietrari ?i produsele vândute de
către ace?tia.
În acest sens, este de observat modul în care au fost direc?iona?i de către
poli?i?ti să cumpere piatră ornamentală pentru pavaj de la CEP FLORIAN numi?ii

o
BUTUC FLORIAN, ?eful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea ?i Evidenţa

I.r
Paşapoartelor Simple Bihor la acea perioadă ?i DERECICHEI CĂLIN – FLORIN,
agent de poli?ie în cadrul Serviciului Logistic al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean
Bihor.
Astfel, la data de 21.04.2015, la ora 13:22:55, ROTAR RAUL-OVIDIU-
R
RAJ, aflat la postul telefonic, a fost contactat de BUTUC FLORIAN, aflat la postul
telefonic cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 67 - 70):
U
BUTUC FLORIAN – No… RAUL?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da.
.J
BUTUC FLORIAN – Am o mare rugăminte, sunt într-un impas, mai îmi
trebuie 20 de metri de piatră, 20 de aia sub?ire ?i nu se găse?te nicăieri aici în zonă!
w

Zice că de două luni nu s-o făcut nimica.


ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – I-am oprit pă to?i! I-am oprit pă to?i! Deci,
w

chiar pă to?i i-am oprit că sunt în curs de ob?inere a documentelor!


BUTUC FLORIAN – Bun, dar 20 de metri nu găsim?
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – 20 de metri sub?ire!


BUTUC FLORIAN – Îhîm…
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ –No, ne auzim mâine diminea?ă.
BUTUC FLORIAN – Te rog din suflet, fă cumva! Deci, nu îmi trebe decât
20 de metri.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine. Bine! Te-am în?eles! Am în?eles! No,
hai că încerc, fac tot posibilul să văd să î?i găsesc ?i dacă găsim în…”
Fiind audiat la data de 21.10.2016, martorul BUTUC FLORIAN a declarat
următoarele (volumul VII, filele 276 – 281) :
” Cuno?team faptul că în zona localită?ii Izbuc se comercializa astfel de
piatră ornamentală, sens în care l-am contactat telefonic pe ?eful Poli?iei
municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS pentru a ob?ine de la acesta
numărul de telefon al ?efului Postului de Poli?ie Cărpinet, agentul ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ. Nu mai re?in dacă i-am comunicat lui INDREI REMUS faptul că
doream ca agentul să-mi recomande o persoană care comercializa piatră ornamentală.
Am primit numărul de telefon de la acesta ?i în consecin?ă l-am sunat pe
ROTAR RAUL, comunicându-i că doresc să cumpăr aproximativ 50 de metri piatră
ornamentală groasă ?i 20 de metri de piatră ornamentală sub?ire.
ROTAR RAUL mi-a spus că există astfel de piatră de vânzare ?i am stabilit
de comun acord să mă deplasez în zona localită?ii Izbuc, împreună cu acesta.
La un interval câteva zile, m-am întâlnit cu ROTAR RAUL în ora?ul ?tei, ?
i împreună ne-am deplasat în localitatea Izbuc. Aici, ROTAR RAUL mi-a indicat
prima casă pe dreapta, în fa?a căreia se afla expusă o cantitate de piatră
ornamentală.
Cu ocazia prezentei audieri, fiindu-mi prezentate mai multe fi?e de eviden?ă
imprimate din baza de date DEPABD, am recunoscut pe cea a numitului CEP

o
FLORIAN ca fiind persoana care mi-a fost recomandată de către ROTAR RAUL.

I.r
Fiind întrebat, declar că ROTAR RAUL nu a asistat la negocierea pe care am
purtat-o cu CEP FLORIAN.
M-am în?eles cu CEP FLORIAN să-mi vândă piatra ornamentală groasă la
pre?ul de 18 lei/ metru pătrat ?i cea sub?ire la 22 lei/ metru pătrat. Suma de bani i-
R
am achitat-o lui CEP FLORIAN fără a primi de la acesta vreun document fiscal.”
U
La data 24.04.2015, la ora 13:59:47, între ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ,
aflat la postul telefonic ?i martorul DERECICHEI CĂLIN-FLORIN, aflat la postul
.J
telefonic , a avut loc următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 58 - 60):
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da, domnul CĂLIN?
w

DERECICHEI CĂLIN-FLORIN – Auzi, o să vin mâine!


ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă.
w

DERECICHEI CĂLIN-FLORIN – Am cerut camioneta de la NICU, de la


colegul ?i atuncea…
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă! Eu în cazul în care nu îs în
w

zonă, notează-?i tu un număr de fix.


DERECICHEI CĂLIN-FLORIN – Da, da, numai un pic să iau un pix ceva
să notez. No, zi numai!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – 0259.3! Îl cau?i pe ADAM!
DERECICHEI CĂLIN-FLORIN – ADAM.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – A?a! Spui că am vorbit eu cu el: „?eful de
Post o vorbit cu tine”! El ?tie despre ce e vorba! Bine?
……………………………………………………………………………
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No vezi. Te încarcă, are stivuitor, am vorbit
cu el, are piatra! E în regulă! Bine?”
Fiind audiat în cauză la data de 21.10.2016 în calitate de martor,
DERECICHEI CĂLIN FLORIN a declarat următoarele (volumul VII, filele 272 – 275) :
” Deoarece cuno?team că pe raza comunei Cărpinet există persoane care se
ocupă cu exploatarea ?i comercializarea pietrei ornamentale, în cursul lunii aprilie
2015, nu îmi mai amintesc data, am procedat la aflarea numărului de telefon al
agentului ?ef principal de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, ?eful Postului de Poli?
ie Cărpinet, pe care de altfel îl cuno?team. L-am contactat telefonic pe acesta
solicitându-i acestuia un număr de telefon al unei persoane din zonă, care se ocupa cu
comercializarea pietrei ornamentale.
ROTAR RAUL mi-a confirmat că există piatră de vânzare ?i în acest sens
mi-a dictat un număr de telefon, în re?eaua fixă de telefonie, a unei persoane cu
numele ”ADAM” ?i localitatea Izbuc. Referitor la această persoană, ROTAR RAUL
mi-a detaliat faptul că are piatră de vânzare ?i are ?i un stivuitor pentru încărcarea
acesteia.
L-am contactat pe ”ADAM” ?i am stabilit cu acesta ca în aceea?i să mă

o
deplasez la acesta pentru a cumpăra piatra ornamentală de care aveam nevoie.

I.r
În acest context, m-am deplasat cu o camionetă pe care am împrumutat-o, în
localitatea Izbuc, unde m-am întâlnit cu ”ADAM”. I-am spus acestuia că aveam nevoie
de piatră ornamentală groasă, de circa 3 cm grosime, pentru pavarea cur?ii.
Acesta a adus cu stivuitorul din grădina sa, doi pale?i pe care se afla piatra
R
solicitată de mine, aproximativ câte 35 de metri pătra?i pe fiecare palet.
Am achitat lui ”ADAM ” suma de 1.400 de lei pentru cei 70 de metri pătra?i
U
de piatra ornamentală cumpărată, respectiv 20 de lei/metru pătrat dar nu am primit de
la acesta nici un document fiscal.”
.J

În contextul descris mai sus, în cursul lunii iulie 2015 inculpatul INDREI
w

REMUS DANIEL i-a solicitat inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ să-i procure
de la pietrarii din comuna Cărpinet o cantitate de 2 (două) tone de piatră ornamentală
w

pentru pavaj, necesară pentru lucrările de renovare pe care fiica acestuia, BALINT
MIRABELA FLORINA, le efectua la locuin?a sa din localitatea Beiu?ele.
Astfel, la data de 14 iulie 2015 inculpatul INDREI REMUS DANIEL l-a
w

contactat telefonic pe inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ cu care a stabilit de


comun acord că piatra ornamentală urma să fie preluată de la pietrari în ziua următoare
– 15 iulie 2015, chiar de către fiica ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, martora
BALINT MIRABELA FLORINA.
Pentru a satisface preten?iile ?efului său ierarhic, inculpatul ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ i-a contactat pe pietrarii CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA
IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, solicitându-le
să pregatească cantitatea de piatră pretinsă de ?eful său, inculpatul INDREI REMUS
DANIEL.
Potrivit în?elegerii dintre inculpa?ii INDREI REMUS DANIEL ?i ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ, la data de 15 iulie 2015 numita BALINT MIRABELA
FLORINA, împreună cu so?ul acesteia BALINT EUGEN VASILE, s-au deplasat în
satul Izbuc, comuna Cărpinet, cu un autovehicul condus de martorul BALINT CĂLIN.
Ace?tia au fost condu?i, din dispozi?ia inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, de
către ajutorul ?efului de post, martorul STAN CRĂCIUN, la locuin?ele pietrarilor CEP
FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i
MO? IOAN FLORIN, de unde au încărcat câte o cantitatea de piatră de la fiecare
pietrar. Deoarece piatra colectată era foarte grea ?i depă?ea posibilită?ile de transport
ale autovehiculului condus de BALINT CĂLIN, numita BALINT MIRABELA
FLORINA l-a chemat ?i pe na?ul acesteia, martorul JUNC MARIUS, să-i ajute la
transportul pietrei, cerându-i acestuia să se deplaseze în satul Izbuc cu încă un mijloc de
transport.
În ziua respectivă, cu ocazia colectării celor 2 (două) tone de piatră
ornamentală colectate de la pietrari la cererea comisarului ?ef INDREI REMUS
DANIEL, numita BALINT MIRABELA FLORINA, profitând de situa?ie, respectiv de

o
faptul că piatra ornamentală colectată pentru tatăl său era gratuită, a mai pretins de la

I.r
pietrari o cantitate suplimentară de 11 metri pătra?i de piatră ornamentală, pentru
pavarea unor scări. Această cantitate suplimentară de piatră a fost colectată de la aceia?i
pietrari men?iona?i mai sus, în aceia?i zi, din dispozi?ia ?i potrivit indica?iilor
inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, în considerarea în?elegerii prealabile pe
R
care ?eful de post a avut-o cu ?eful său ierarhic, comisarul ?ef INDREI REMUS
DANIEL.
U
Întreaga cantitate de piatră ornamentală pretinsă de inculpatul INDREI
REMUS DANIEL, în valoare de 1.160 lei, a fost remisă cu titlu gratuit de pietrari, la
.J
solicitarea inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, ?i a fost utilizată de numita
BALINT MIRABELA FLORINA, fiica ofi?erului, la renovarea locuin?ei sale din satul
w

Beiu?ele, respectiv pentru pavarea cur?ii interioare ?i a unor scări, în suprafa?ă totală de
58 de metri pătra?i.
w

În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, comisarul ?ef INDREI REMUS


urma să protejeze activitatea ilicită a numi?ilor CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN,
w

BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN ?i să nu


î?i îndeplinească potrivit legii atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută
?i prevăzute în Legea 218/2002 republicată privind organizarea ?i func?ionarea Poli?iei
Române, Legea 360/2002 republicată privind Statutul Poli?istului, Ordonan?a de
Urgen?ă nr. 195/2005 privind protec?ia mediului, Legea minelor nr. 85/2003, Legea
12/1990 republicată privind protejarea popula?iei împotriva unor activită?i de produc?
ie, comer? sau prestări de servicii ilicite ?i propriile reglementări interne, constând în
conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Poli?iei municipiului
Beiu?, a Sec?iilor de Poli?ie Rurală ?i a Posturilor de Poli?ie arondate, inclusiv Postul
de Poli?ie Cărpinet.
În concret, atât comisarul ?ef INDREI REMUS cât ?i subordonatul său,
agentul ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, urmau să facă demersuri ?i să î?i
exercite atribu?iile ce decurgeau din func?iile de?inute – ?ef al Poli?iei municipiului
Beiu? ?i respectiv ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet - în favoarea numi?ilor CEP
FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i
MO? IOAN FLORIN, respectiv pentru a nu lua măsurile prevăzute de lege în ceea ce
prive?te activitatea ilicită de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale ?i sanc?
ionate de dispozi?iile prevăzute în Ordonan?a de Urgen?ă nr. 195/2005 privind protec?
ia mediului, Legea minelor nr. 85/2003 ?i Legea nr. 12/1990 republicată privind
protejarea popula?iei împotriva unor activită?i de produc?ie, comer? sau prestări de
servicii ilicite.
Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ?eful Poli?iei municipiului Beiu?,
comisarul ?ef INDREI REMUS, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere
contraven?ională ?i penală a numi?ilor CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA
IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN ?i să dispună

o
măsuri în acest sens, în principal ?efului Postului de Poli?ie Cărpinet, agentul ?ef

I.r
principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, pe raza de competen?ă a căruia au fost comise
faptele ilicite, constând în aplicarea de sanc?iuni contraven?ionale ?i confiscarea
bunurilor ?i a sumelor de bani care au servit sau au fost dobândite ca urmare a săvâr?irii
contraven?iilor, cât ?i tragerea la răspundere penală a susnumi?ilor în conformitate cu
R
dispozi?iile OUG 57/2007 rep. ?i ale Legii minelor nr. 85/2003.
Referitor la activitatea persoanelor susmen?ionate, din localitatea Izbuc,
U
comuna Cărpinet, la data de 22.09.2015 inspectorii din cadrul Direc?iei Regionale
Antifraudă Fiscală Oradea au efectuat, la solicitarea organelor de urmărire penală, mai
.J
multe controale, constatând următoarele :
-La domiciliul numitului CEP CRISTIAN, din com. Cărpinet, sat Izbuc, , jud.
w

Bihor s-a constatat că acesta, în calitate de persoană fizică neautorizată ?i fără a de?
ine autoriza?ie de exploatare sau comercializare a pietrei, a de?inut pe stoc cantitatea
w

de 10 metri cubi de piatră, fără documente de provenien?ă. Din verificările efectuate s-


a constatat că în perioada 23.09.2015 – 28.09.2015 acesta a vândut cantitatea de 10
metri cubi de piatră la pre?ul de 250 de lei/metru cub; (volumul XXVII, filele 21 - 39)
w

-La domiciliul lui CEP FLORIAN din com. Cărpinet, sat Izbuc, , jud. Bihor s-
a constatat că acesta, în calitate de persoană fizică neautorizată ?i fără a
de?ine autoriza?ie de exploatare sau comercializare a pietrei, a de?inut pe
stoc cantitatea de 3,5 metri cubi de piatră, fără documente de provenien?ă.
Din verificările efectuate s-a constatat că în perioada 23.09.2015 –
28.09.2015 acesta a vândut cantitatea de 3,5 metri cubi de piatră la pre?ul
de 300 de lei/metru cub. CEP FLORIAN este asociat unic ?i administrator al
SC MONADAM SRL, CUI 23220811, societate care desfă?oară activită?i de
comer? cu materiale de construc?ii achizi?ionate de la furnizori interni;
Societatea nu de?inea autoriza?ie de exploatare ?i comercializare a pietrei
dar existau demersuri efectuate în vederea ob?inerii unor astfel de autoriza?ii.
(volumul XXVII, filele 40 – 52 ?i volumul XXVII, filele 106 - 150)
-La domiciliul lui LAZEA ANTONIO CĂLIN din com. Cărpinet, sat Izbuc,
jud. Bihor, s-a constatat că acesta, în calitate de persoană fizică neautorizată ?i fără a
de?ine autoriza?ie de exploatare sau comercializare a pietrei, a de?inut pe stoc
cantitatea de 5 metri cubi de piatră, fără documente de provenien?ă. Din verificările
efectuate s-a constatat că în perioada 23.09.2015 – 28.09.2015 acesta a vândut
cantitatea de 3,5 metri cubi de piatră la pre?ul de 350 de lei/metru cub. LAZEA
ANTONIO CĂLIN este asociat împreună cu numitul BURTĂ IOSIF CORNEL al SC
PIATRĂ SCOICA SRL, CUI 31251754, societate care are ca obiect principal de
activitate extrac?ia pietrei ornamentale ?i a pietrei pentru construc?ii, extrac?ia
pietrei calcaroase, ghipsului, cretei ?i a ardeziei. De?i societatea de la înfiin?are până
la data controlului nu a desfă?urat nici un fel de activitate, existau demersuri efectuate
în vederea ob?inerii autoriza?iilor de exploatare ?i comercializare a pietrei; (volumul
XXVII, filele 53 – 72 ?i volumul XXVII, filele 151 - 157)

o
-La domiciliul lui BURTĂ IOSIF CORNEL din com. Cărpinet, sat Izbuc, jud.

I.r
Bihor, s-a constatat că acesta, în calitate de persoană fizică neautorizată ?i fără a de?
ine autoriza?ie de exploatare sau comercializare a pietrei, a de?inut pe stoc cantitatea
de 5 metri cubi de piatră, fără documente de provenien?ă. Din verificările efectuate s-a
constatat că în perioada 23.09.2015 – 28.09.2015 acesta a vândut cantitatea de 5 metri
R
cubi de piatră la pre?ul de 350 de lei/metru cub; (volumul XXVII, filele 73 – 92 ?i
volumul XXVII, filele 158 - 163)
U
-La domiciliul lui MO? IOAN FLORIN din com. Cărpinet, sat Izbuc, , jud.
Bihor, s-a constatat că acesta, în calitate de persoană fizică neautorizată ?i
.J
fără a de?ine autoriza?ie de exploatare sau comercializare a pietrei, a de?
inut pe stoc cantitatea de 4,5 metri cubi de piatră, fără documente de
w

provenien?ă. Din verificările efectuate s-a constatat că în perioada


23.09.2015 – 28.09.2015 acesta a vândut cantitatea de 4,5 metri cubi de
w

piatră la pre?ul de 300 de lei/metru cub;


MO? IOAN FLORIN este reprezentantul Î.I. MO? IOAN FLORIN, CUI
17420297, care are ca obiect de activitate fabricarea varului, dar până la data
w

efectuării controlului nu a desfă?urat nici un fel de activitate.


Întreprinderea individuală nu de?inea autoriza?ie de exploatare ?i
comercializare a pietrei, dar s-a constatat existen?a unor demersuri efectuate în
vederea ob?inerii unor astfel de autoriza?ii. (volumul XXVII, filele 95 – 105 ?i
volumul XXVII, filele 164 - 168)
De asemenea, din actele de la dosar, a rezultat că numi?ii LAZEA ANTONIO
CĂLIN, CEP FLORIAN ?i MO? IOAN FLORIN au fost cerceta?i penal în două dosare
penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?, respectiv:
·Dosarul penal nr. 559/P/2014, ce a fost constituit în urma sesizării Gărzii
Na?ionale de Mediu, Comisariatul Jude?ean Bihor, având ca obiect comiterea infrac?
iunii prev. de art. 52 alin. 1 lit. b din OUG 57/2007, clasat la data de 12.08.2014;
cercetările penale au fost efectuate de agentul ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ (volumul XII, filele 194 – 269);
·Dosarul penal nr. 216/P/2014, având ca obiect comiterea infrac?iunii prev.
de art. 52 alin. 1 lit. b din OUG 57/2007, clasat la data de 10.04.2014;
cercetările penale au fost efectuate de agentul ?ef principal ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ, iar adresa pentru înregistrarea cauzei în eviden?ele penale ale
Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu? ?i cea de înaintare a dosarului la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu? la finalizarea cercetărilor au fost
semnate de comisarul ?ef INDREI REMUS ?i agentul ?ef principal ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ (volumul XII, filele 270 – 332);

Pe parcursul urmăririi penale, la data de 4 octombrie 2016, organele de


urmărire penală l-au audiat în prezenta cauză, în calitate de martor, pe BALINT EUGEN
VASILE, so?ul numitei BALINT MIRABELA FLORINA, fiica comisarului ?ef

o
INDREI REMUS, pentru a se stabili dacă a fost achitată cantitatea de piatră

I.r
ornamentală pretinsă de inculpatul INDREI REMUS DANIEL, prin intermediul
inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ (cantitatea de două tone de piatră
ornamentală) ?i prin intermediul fiicei sale BALINT MIRABELA FLORINA
R
(cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la numi?ii CEP FLORIAN, CEP
CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN
U
FLORIN, piatră ce a fost montată la locuin?a din localitatea Beiu?ele a numitei
.J
BALINT MIRABELA FLORINA, aspect ce reprezintă o împrejurare esenţială, de
natură a servi la stabilirea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
w

Cu ocazia audierii sale de către procurorul de caz în calitate de martor, în


dosarul penal nr. 129/P/2014 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea, inculpatul
w

BALINT EUGEN VASILE a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări


esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, respectiv a declarat că în vara anului
w

2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuin?a sa din
localitatea Beiu?ele, jude?ul Bihor, a achizi?ionat piatră ornamentală pentru pavaj de la
patru persoane din localitatea Izbuc, comuna Cărpinet, a căror identitate nu o mai re?
ine, iar so?ia sa, BALINT MIRABELA FLORINA, a plătit contravaloarea pietrei
ornamentale, achitând celor patru pietrari suma totală de 800 lei. De asemenea, martorul
BALINT EUGEN VASILE a declarat că socrul său, inculpatul INDREI REMUS
DANIEL, nu a avut niciun fel de implicare în achizi?ionarea pietrei ornamentale pentru
pavaj de la pietrarii din comuna Cărpinet, jude?ul Bihor.
Astfel, în declara?ia de martor, BALINT EUGEN VASILE a arătat
următoarele (volumul VII, filele 42 - 49) :
” În vara anului 2015 am făcut unele lucrări de renovare la locuin?a mea din
localitatea Beiu?ele, respectiv am montat piatră ornamentală în curte, în por?iunea
sub poartă ?i pe scările situate tot sub poartă. În total a fost montată piatră
ornamentală pe o suprafa?ă de aproximativ 40 de metri pătra?i.
În acest context, inten?ionând să achizi?ionez piatră ornamentală pentru
pavaj, so?ia mea BALINT MIRABELA a luat legătura telefonic cu ?eful Postului de
Poli?ie Cărpinet, ROTAR RAUL, pentru a se interesa despre persoane de pe raza
satelor Izbuc sau Ponoare care comercializează piatră ornamentală pentru pavaj.
În urma discu?iei telefonice pe care so?ia mea a avut-o cu ROTAR RAUL,
într-o diminea?ă m-am deplasat împreună cu so?ia mea ?i fratele meu, BALINT
CĂLIN, cu o dubă marca Ford, ce apar?ine fratelui meu, în localitatea Cărpinet, unde
ne-am întâlnit cu ajutorul ?efului de post STAN CRĂCIUN. Acesta ne a?tepta în urma
discu?iilor pe care le-a avut în prealabil cu ROTAR RAUL.
Ne-am deplasat în localitatea Izbuc de unde am încărcat piatră ornamentală

o
pentru pavaj de la patru persoane, fără să pot preciza numele acestora sau adresa

I.r
exactă. Precizez că de la fiecare dintre pietrari am cumpărat aproximativ aceea?i
cantitate de piatră ornamentală.
Piatra ornamentală pentru pavaj a fost încărcată în dubi?ă de către mine ?i
fratele meu.
R
So?ia mea BALINT MIRABELA s-a ocupat de negocierea pre?ului cu
fiecare dintre cele patru persoane de la care am cumpărat piatră.
U
Declar că am văzut personal când so?ia mea a plătit contravaloarea pietrei
ornamentale achizi?ionate celor patru persoane de la care am cumpărat-o. Nu
.J
cunosc cât a achitat fiecăruia dintre pietrari, însă în total a achitat suma de 800 lei.
Fiind întrebat, declar că socrul meu INDREI REMUS DANIEL nu a avut
w

nici un fel de implicare în cumpărarea pietrei ornamentale de către mine ?i so?ia


mea, decât că ?i acesta l-a întrebat pe ROTAR RAUL de unde am putea să
cumpărăm piatra ornamentală.(…)
w

Fiind întrebat, declar că nu pot să prezint documente de achizi?ie sau de


plată a pietrei ornamentale pentru pavaj.”
w

Din probele administrate în cauză a rezultat însă, fără putin?ă de tăgadă, că


întreaga cantitate de piatră ornamentală a fost pretinsă în cursul lunii iulie 2015, cu titlu
de mită, fără a fi achitată contravaloarea acesteia, de inculpatul INDREI REMUS
DANIEL, prin intermediul inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ (cantitatea de
două tone de piatră ornamentală) ?i prin intermediul fiicei sale BALINT MIRABELA
FLORINA (cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la numi?ii CEP
FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i
MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau piatră ornamentală în mod ilegal pe raza
comunei Cărpinet.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
La data de 14.07.2015, la ora 14:31:21, a avut loc o discu?ie telefonică între
inculpatul ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ, aflat la postul telefonic ?i inculpatul
INDREI REMUS-DANIEL, aflat la postul telefonic (volumul XLVII, filele 67 - 68),
din care rezultă că ofi?erul de poli?ie a pretins anterior o cantitate de piatră ornamentală
pentru pavaj, prin intermediul agentului de poli?ie aflat în subordinea sa, de la pietrarii
din comuna Cărpinet, cei doi poli?i?ti stabilind detalii privind data livrării, cantitatea ?i
modalitatea în care piatra urma a fi transportată :
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Pă când ?i-o trăbă?
INDREI REMUS-DANIEL – Păi, cât mai repede amu! Mâine, poimâine!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Trimite o ma?ină după ea! Când vine ma?
ina?
INDREI REMUS-DANIEL – Când zici tu!

o
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Când zici tu! Mâine, poimâine, când zici

I.r
tu!
INDREI REMUS-DANIEL – Mâine atunci, dacă po?i!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Mâine la ora 10 să fie la mine la Cărpinet!
INDREI REMUS-DANIEL – La 10 să fie la tine?
R
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Îi dai numărul meu de mobil bine? Oricare.
INDREI REMUS-DANIEL – Bun! Bine RAUL, ok!
U
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – ?i merg eu până acolo sus ?i o rezolvăm!
Bine?
.J
INDREI REMUS-DANIEL – No bine RAUL, bine, ok!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Că am vorbit cu băie?ii ?i e în regulă!
w

INDREI REMUS-DANIEL – Deci, mâine la 10?


ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Mâine, când pleacă ma?ina din BIN?, mă
w

suni ?i eu o a?tept, bine?


INDREI REMUS-DANIEL – Bun! Ce zici…?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Vorbe?te cu careva cu o dubă, o dubi?ă de
w

asta că are 2 tone.


INDREI REMUS-DANIEL – Două tone are?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Două tone, da!

La un interval de două minute de la convorbirea telefonică cu ?eful Poli?iei


municipiului Beiu?, inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ îl contactează telefonic pe
unul dintre pietrari, respectiv pe martorul LAZEA ANTONIO CĂLIN, cu care are
următorul dialog (volumul XLVII, filele 69 - 71) :
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Auzi tu!
LAZEA ANTONIO-CĂLIN – Ce?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Ascultă-mă! O să îmi trebuiască 15 metri
de piatră groasă pe mâine! Groasă, de aia de doi jumătate! De pavat! Amu ia primii
sarcină, în momentul aista ia! De acolo viu!
LAZEA ANTONIO-CĂLIN – No, da' apoi vii mâine ?i încarcă de aia
groasă! Am!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – O să trimită ăla care vine, o să trimită
ma?ină. Eu nu ?tiu dacă o să pot merge, dacă pot merge, merg, iar dacă nu, ori o să
o trimit încolo către ADAM ori către RĂZVAN amu! Nu ?tiu, dar merge el pă acolo,
bine?
LAZEA ANTONIO-CĂLIN – Bine ?efu'!

În aceea?i zi, după două ore ?i jumătate de la prima discu?ie, respectiv la


orele 16:59:22, are loc o discu?ie telefonică între cei doi poli?i?ti referitoare la piatra de
pavaj, în care inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ îi confirmă ?efului său ierarhic
că piarta e ”rezolvată” ?i că nu trebuie achitată contravaloarea acesteia - ”scorul e

o
gratis” (volumul XLVII, filele 72 - 75) :

I.r
INDREI REMUS-DANIEL – Merge ginerele încolo da, cu ma?ina!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă, să vină la mine. Să ?tii că
are două tone! Deci, ?ie î?i trebe pentru placat pe jos?
INDREI REMUS-DANIEL – Pă jos, pă jos!

piatră…
R
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Pă jos, ca să ?tiu! Nu de doi milimetrii
U
INDREI REMUS-DANIEL – Sub poartă!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – ?ie î?i trebe un pic mai grosu?ă, sigur ?tiu
.J
de care!
INDREI REMUS-DANIEL – Cum ?tii tu că trăbă amu!
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – ?tiu de care! Că mai intră cu ma?ina peste


ea.
INDREI REMUS-DANIEL – A?a, a?a! Să intre sub poartă. Sigur că da.
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Intră mai cu o căru?ă, mai cu ăsta!


INDREI REMUS-DANIEL – Da, da, da!
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine. Îi rezolvată. Stai lini?tit!


INDREI REMUS-DANIEL – Scor?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Stai lini?tit că e rezolvată! Bine?
INDREI REMUS-DANIEL – Scorul vorbim mâine?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Scorul e gratis! Nu ai tu treabă cu aia!
INDREI REMUS-DANIEL – Scorul vorbim mâine atuncea.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine! Tu nu auzi, da? Nu auzi? Îi gratis!
INDREI REMUS-DANIEL – Ce?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nimica!
INDREI REMUS-DANIEL – Bine mă RAUL…nu merge a?a…
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Hai, opre?te-te acuma!
INDREI REMUS-DANIEL – Bine.

A două zi, respectiv în data de 15.07.2015, inculpatul INDREI REMUS îi


comunică telefonic fiicei sale BALINT MIRABELA FLORINA să îl contacteze pe
inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ pentru detalii privind livrarea pietrei,
spunându-i totodată, într-un mod codificat, că nu trebuie să achite contravaloarea
acesteia - ” Este tot ce trebuie acolo” (volumul XLVII, filele 76 - 78) :
INDREI REMUS-DANIEL – Zi-i să îl sune pe RAUL.
BALINT MIRABELA-FLORINA (fostă INDREI) – RAUL?
INDREI REMUS-DANIEL – Da, RAUL ROTAR!
BALINT MIRABELA-FLORINA (fostă INDREI) – Da' nu trebuie să
ducem nimică? (n.n. se referă la bani)
INDREI REMUS-DANIEL – Nu, nu! Este tot ce trebuie acolo! Numai
ma?ina, atâta!

o
I.r
În data de 15.07.2015, în ziua în care fiica comisarului ?ef INDREI REMUS
s-a deplasat împreună cu so?ul acesteia, inculpatul BALINT EUGEN VASILE ?i fratele
acestuia BALINT CĂLIN după piatra pentru pavaj în comuna Cărpinet, inculpatul
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ a ?inut permanent legătura cu pietrarii, pentru a se
R
asigura că ace?tia vor remite întreaga cantitate de piartră necesară ofi?erului de poli?ie
(volumul XLVII, filele 89 - 91) :
U
CEP FLORIAN – Nu mai bine să meargă înainte în Ponoare ?i după aia
să vină la mine?
.J
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Pleacă, merge, nu-i o problemă. Numai eu
zic că cel mai bine e să meargă la tine înainte ca s ă nu zică ă?tia că tu nu ai pus! ?
w

tii?
w

Având în vedere că în ziua respectivă inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU


RAJ a fost plecat din localitate, acesta l-a desemnat pe subordonatul său, agentul de
poli?ie STAN CRĂCIUN, să o înso?ească pe numita BALINT MIRABELA pentru
w

colectarea pietrei de pavaj de la pietrari (volumul XLVII, filele 97 - 99) :


STAN CRĂCIUN – Îi plecat la fân, cred că, ?i nu aude telefonul.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă. Ia de peste drum! Nu de pe
lângă el, este acolo palet peste drum, a?a-i?
STAN CRĂCIUN – Da. Din ăsta de peste drum?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da, da. Ia de acolo de peste drum de el.
STAN CRĂCIUN – Este un palet aici.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da, da. Ia de acolo care e mai faină, vreo
16-17 rânduri, câte crede?i voi!
STAN CRĂCIUN – Îhîm.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – De la ăsta lua?i, de la MO?U?
STAN CRĂCIUN – Nu, amu mergem la el imediat.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No, ia de la PILA ?i după aia mergi la
MO?U ?i la ăsta! Îi bună piatra, nu?
STAN CRĂCIUN – Bună! E de aia de pus pe jos amu!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da… Spune-i numai că trebuie să o spele.
STAN CRĂCIUN – Da' îi trebe vreo 11 metri ?i de aia mai sub?ire de pus
pe scări.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Caută pe acolo amu, caută!
STAN CRĂCIUN – Las că iau eu!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No bine! No hai, se (= salut n.n.)…

Rezultă astfel, din discu?ia telefonică redată mai sus, că pe lângă cele două
tone de piatră pentru pavarea cur?ii, pretinse ini?ial de inculpatul INDREI REMUS
DANIEL, fiica acestuia BALINT MIRABELA a mai pretins o cantitate suplimentară de

o
11 metri pătra?i de piatră pentru pavarea unor scări. Această cantitate suplimentară de

I.r
piatră a fost colectată de la aceia?i pietrari, în aceia?i zi, din dispozi?ia inculpatului
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ - ”Caută pe acolo amu, caută!”, în considerarea în?
elegerii prealabile pe care ?eful de post a avut-o cu ?eful său INDREI REMUS
DANIEL.
R
În data de 15.07.2015, la ora 13:20:36, agentul de poli?ie STAN CRĂCIUN îi
comunică inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ că piatra de pavaj pentru
U
comisarul ?ef INDREI REMUS a fost colectată ?i livrată acestuia (volumul XLVII,
filele 100 - 102) :
.J
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Deci, a?i rezolvat! No bine! Bine!
Încăputu-i-o?
w

STAN CRĂCIUN – O venit ?i (n.n. neinteligibil) cu duba lui. Am pus ?i în


a lui!
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – ?i JON cu duba lui?


STAN CRĂCIUN – Aha. O venit amu că o fost prea grele.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Îhîm.
w

STAN CRĂCIUN – Erau deja două tone ?i ceva. Erau prea grele!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Cum?
STAN CRĂCIUN – O venit ?i JON amu no.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Eu i-am spus la REMUS ieri că are două
tone.
STAN CRĂCIUN – Are da, aia mai groasă e mai grea.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da sigur.
STAN CRĂCIUN – No bun.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine că o rezolvat! No bine, altceva?
STAN CRĂCIUN – Nimic.

În seara zilei de 15.07.2015, după ce piatra a fost transportată la domiciliul


fiicei sale din loc. Beiu?ele, comisarul ?ef INDREI REMUS îl contactează pe agentul ?
ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, de pe un alt post telefonic (pentru a evita
o eventuală interceptare efectuată de institu?iile anticorup?ie), apar?inând poli?
istului POPA PETRU VALENTIN, pentru a-i mul?umi pentru piatra de pavaj, între ace?
tia având loc următoarea discu?ie (volumul XLVII, filele 103 - 105) :
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Zi, ?efu?
INDREI REMUS-DANIEL – Mul?umesc pentru chestia aia!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da' cu plăcere, cu plăcere.
INDREI REMUS-DANIEL – Nu putui răspunde atunci când mă sunaşi tu,
de aia zisei că te sun.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă. I-am spus că dacă nu îi
ajunge să mă sune ?i nu-i o problem ă!
INDREI REMUS-DANIEL – Încă nu ?tie că amu deja s-o apucat de pus,

o
nu ?tiu dacă mai trebe sau nu, până nu ?tiu, pe seară sau mâine.

I.r
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă! Da' nu-i problemă! Dacă
îi mai trebe câţiva metri, nu e o problem ă! Eu ?i-am spus că îi grea!
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm, îhîm.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Că veni ?i MARIUS, în?elesei?
R
INDREI REMUS-DANIEL – Fost-o da, că altfel nu o ducea!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Îhîm. Aia e grea că e ?i groasă! Îi spusei io
U
că aia sub?ire cu care plachează, aia nu rezistă. Aia pu?că! Mergi cu tractorul, mergi
cu ma?ina…
.J
INDREI REMUS-DANIEL – Nu! Aia crapă, sigur că da.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No bine, ?efu!
w

INDREI REMUS-DANIEL – Bine RAUL, mersi mult!


w

Fiind audia?i în cauză, în calitate de martori, pietrarii din loc. Cărpinet au


confirmat colectarea, în mod gratuit ?i cu titlu de mită, a pietrei ornamentale pentru
w

pavaj de către ?eful de post ROTAR RAUL OVIDIU RAJ pentru ?eful Poli?iei mun.
Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS.
Astfel, la data de 05.10.2016, martorul LAZEA ANTONIO CĂLIN a declarat
următoarele (volumul VI, filele 52 – 58) :
” De regulă piatra ornamentală pentru pavaj pretinsă de ?eful de post
ROTAR RAUL se colecta la numitul CEP FLORIAN, de unde era transportată de către
beneficiar. De cele mai multe ori nu ni se spunea persoana pentru care se colecta
piatra ornamentală.
Regula era că piatra ornamentală pretinsă de către inculpatul ROTAR RAUL
era colectată în cote păr?i aferente firmelor la care pietrarii erau asocia?i, după cum
urmează: de la mine ?i de la BURTA IOSIF CORNEL se colecta cota aferentă pentru
SC PIATRĂ SCOICA SRL, de la CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN ?i CEP VALENTIN se
colecta cota aferentă SC MONADAM SRL, de la MARTA RĂZVAN ?i CUCIULA
CLAUDIU se colecta cota aferentă SC MARTA CONSTRUCT SRL, iar de la MO?
IOAN FLORIN care era întreprindere familială se colecta cota aferentă acesteia.
Re?in că în vara anului 2015 a fost o perioadă scurtă în care s-a colectat o
cantitate mare de piatră ornamentală pentru inculpatul ROTAR RAUL, aproximativ
60 – 70 metri pătra?i de la fiecare societate comercială.
Declar că niciodată nu s-a pus problema ca ROTAR RAUL OVIDIU RAJ să
achite contravaloarea pietrei ornamentale colectată pentru acesta.(…)
Declar că au fost multe situa?ii în care a fost colectată piatră ornamentală
la cererea inculpatului ROTAR RAUL, astfel că nu mai re?in exact cantită?ile ?i
pietrarii care participau la fiecare dintre aceste colectări.(…)
În cursul anului 2016, am avut o discu?ie cu inculpatul ROTAR RAUL care
mi-a comunicat că trebuie să colectăm din nou o cantitate de piatră, din câte îmi
amintesc 50 de metri pătra?i, pentru ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, INDREI

o
REMUS. I-am transmis acest lucru ?i numitului CEP FLORIAN la care de regulă se

I.r
colecta piatra pentru ROTAR RAUL. În acest context, într-una dintre discu?iile cu CEP
FLORIAN pe această temă, respectiv pe tema strângerii de piatră ornamentală pentru
?eful Poli?iei municipiului Beiu?, acesta mi-a comunicat că ?i cu un an în urm ă,
respectiv în anul 2015 a fost colectat ă o cantitate de piatr ă ornamentală pentru
R
INDREI REMUS, care în perioada respectiv ă a făcut nunta uneia dintre fiicele sale.
Fiind întrebat, declar că niciodată nu s-a pus problema ca inculpatul ROTAR
U
RAUL să achite contravaloarea cantită?ilor de piatră ornamentală pe care le-am
colectat la cererea acestuia. Precizez că nici beneficiarii pietrei colectate nu au achitat
.J
vreodată piatra respectivă.
Precizez că de-a lungul timpului au fost foarte multe situa?ii în care am
w

colectat piatră la cererea lui ROTAR RAUL, de aceea nu pot să-mi amintesc cu
exactitate cantită?ile remise, însă niciodată nu am primit bani pentru piatra pe care
i-am dat-o poli?istului.
w

În cursul anului 2014 am fost cercetat penal în două dosare penale în


legătură cu activitatea de exploatare ilegală a pietrei ornamentale, fiind audiat la
w

Postul de Poli?ie Cărpinet de ?eful de post ROTAR RAUL. Practic am dat o declara?ie
care mi-a fost dictată de către poli?istul ROTAR RAUL. Ulterior, am primit acasă de la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu? solu?ii de clasare în ambele cauze.”
Martorul MO? IOAN FLORIN, fiind audiat la data de 05.10.2016, a declarat
următoarele (volumul VI, filele 24 – 32):
” După data la care a fost numit ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet
inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ au existat mai multe situa?ii în care acesta ne-a
pretins diferite cantită?i de piatră ornamentală pentru pavaj, în mod gratuit. De
regulă, cantită?ile de piatră solicitate de poli?istul ROTAR RAUL erau colectate de la
fiecare dintre pietrari, fiind strânse la domiciliul numitului CEP FLORIAN, cu care ?
eful de post are o rela?ie foarte apropiată.
În niciuna dintre situa?ii nu m-am întâlnit ?i nu am cunoscut persoanele
pentru care ?eful de post ROTAR RAUL a colectat piatra de la noi, deoarece acest
lucru, mie personal, nu mi l-a comunicat niciodată.
În vara anului 2015, în mod similar, în urma mai multor solicit ării venite
din partea ?efului de post ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, am contribuit cu diferite
cantită?i de piatră, fără a primi vreo sumă de bani în schimbul acestora. Precizez că
nu am primit bani pentru piatra remisă poli?istului nici eu ?i nici so?ia mea sau o
altă persoană din familie ?i nici nu s-a pus vreodată în discu?ie acest lucru.(…)
Eu personal am fost cercetat în două dosare penale care au fost
instrumentate de inculpatul ROTAR RAUL, în ambele cauze fiind dispusă clasarea.”
Procedându-se la audierea martorul BURTA IOSIF CORNEL la data de
07.07.2016 (volumul VI, filele 44 - 51), acesta a declarat următoarele :
”Agentul de poli?ie ROTAR RAUL a început să ne solicite să strângem
diferite cantită?i de piatră ornamentală, aceste solicitări fiindu-mi comunicate mie

o
prin intermediul lui Cep Florian sau a asociatului meu Lazea Antonio Călin. Aceste

I.r
cantită?i de piatră trebuia remisă unor persoane apropiate agentului de poli?ie.
Ca practică, cantitatea de piatră se aduna, în urma solicitării formulate de
către agentul de poli?ie ROTAR RAUL, la Cep Florian, de unde era preluată de către
persoana beneficiară, dar în nici o situa?ie nu am cunoscut cine era acest beneficiar.
R
Au existat câteva situa?ii în care cantitatea de piatră pretinsă de către agentul de poli?
ie ROTAR RAUL, a fost colectată de către Cuciula Claudiu.
U
Au existat cazuri în care Lazea Antonio Călin mi-a ascuns faptul că a dat
diferite cantită?i din piatra pe care o de?ineam împreună, la solicitarea agentului de
.J
poli?ie ROTAR RAUL, eu aflând ulterior despre acest fapt.
În perioada 2013 – 2016, din dispozi?ia agentului de poli?ie ROTAR
w

RAUL, Cep Florian a colectat în această modalitate piatră ornamentală, de circa


cinci - zece ori pe an. Cantită?ile de piatră solicitate ?i date pentru agentul de poli?ie
w

cu fiecare ocazie, erau cuprinse între 5 – 10 metri pătra?i. Valoare totală a pietrei
despre care ?tiu că am dat-o la solicitarea agentului ROTAR RAUL, este evaluată de
către mine la circa 2.500 de lei.
w

Piatra era strânsă pe cote păr?i per societate, acestea fiind de regulă egale.
Astfel,de la mine ?i de la Lazea Antonio Călin se colecta cota aferentă SC Piatră
Scoica SRL, de la Cep Florian, Cep Cristian ?i Cep Valentin se colecta cota aferenta
SC Monadam SRL, de la Marta Răzvan ?i Cuciula Claudiu se colecta cota aferenta SC
Marta Construct SRL ?i de la Mo? Ioan Florin, care era persoană fizică autorizată, se
colecta cota aferenta acestuia.
Men?ionez că în vara cursul anului 2015, agentul de poli?ie ROTAR
RAUL ne-a solicitat prin intermediul lui Cep Florian, în mod mai repetat, cantită?i
de piatră mai mari, de aproximativ 15 -20 de metri pătra?i pentru fiecare societate”.
La data de 29.06.2016, fiind audiat în cauză, martorul CEP FLORIAN a
declarat următoarele (volumul VI, filele 7 - 13):
”A existat o situa?ie în vara anului 2015, nu mai re?in luna, în care ?eful
Postului de Poli?ie Cărpinet, agentul de poli?ie ROTAR RAUL mi-a solicitat atât mie
cât ?i numi?ilor LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN să îl ajutăm fiecare, cu o
cantitate mică de piatră mai groasă, pentru ca această piatră să fie luată fără bani de
o cuno?tin?ă de-a lui. Am fost de acord ?i i-am dat fiecare, respectiv eu, LAZEA
ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN aproximativ cinci rânduri de piatră mai groasă.
Din câte îmi amintesc, această cantitate de piatră pe care am dat-o eu nu a fost
aranjată pe palet, ci era sub formă de grămadă, în jur de 5 – 6 metri pătra?i. Nu îmi
mai amintesc dacă acest transport a fost făcut cu o dubă închisă sau transporter cu
prelată, dar în mod cert la volan a fost un bărbat, pe care nu-l cuno?team. Nu am
observat ca acesta să fi fost înso?it de vreo altă persoană, deoarece nu am dat aten?ie
acestui fapt.
Arăt că agentul de poli?ie ROTAR RAUL nu a fost de fa?ă în momentul în
care am încărcat piatra solicitată de către acesta. În momentul în care persoana care

o
conducea acel mijloc de transport a venit la mine după piatră, acesta m-a întrebat dacă

I.r
a vorbit cineva cu mine, fără a folosi nume la care i-am răspuns afirmativ, în contextul
în care discutasem anterior telefonic cu ROTAR RAUL.
Nu i-am cerut vreo sumă de bani acelei persoane ?i nu cunosc dacă
LAZEA ANTONIO CĂLIN, MO? IOAN au cerut vreo sumă de bani ca pre?…”.
R
Cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 29 iunie 2016, efectuată la
U
domiciliul numitei BALINT MIRABELA FLORINA, fiica ?efului Poli?ei mun. Beiu?, a
fost identificată piatra ornamentală pentru pavaj primită, cu titlu de mită, de comisarul ?
.J
ef INDREI REMUS, din procesul-verbal de perchezi?ie (volumul XXIX, filele 257 –
268) rezultând următoarele :
w

” În continuare numita BALINT MIRABELA-FLORINA a fost întrebată dacă


de?ine documente referitoare la cumpărarea pietrei ornamentale aplicată în zona por?
w

ii de intrare în curtea imobilului, aceasta a declarat că nu de?ine astfel de documente,


după care fiind întrebată de unde anume a achizi?ionat piatra a declarat că nu dore?
te să facă nici un fel de precizări cu privire la acest aspect.
w

În continuare, înainte de începerea efectivă a percheziţiei, i-am solicitat


numitei BALINT MIRABELA-FLORINA să ne prezinte obiectele vizate prin efectuarea
perchezi?iei, respectiv locul unde este montată piatră ornamentală în curtea sau
dependinele imobilului.
Numita BALINT MIRABELA-FLORINA declară faptul că piatră
ornamentală se află montată sub poarta de acces în curtea imobilului, pe scările de
sub intrare, situate în zonele de acces în casă ?i în păr?ile laterale din exteriorul
casei, spre stradă.
Am procedat la verificarea dependin?elor, constatând că în alte zone nu
există montată sau depozitată piatră ornamentală. Apoi am procedat la efectuarea de
video-filmări judiciare ale pietrei ornamentale ?i la măsurarea suprafe?elor utilizând o
roletă cu lungimea de 10 metri, având aplicată pe partea laterală o etichetă de culoare
galbenă pe care este scris: ”Professional TOP ASTER 10m HI25mm Power Tape”,
constatând următoarele :
Piatra ornamentală este încastrată într-un material de culoare gri, probabil
ciment, piatra are forme geometrice neregulate având mai multe culori, gri, galben ?i
predominant brun, cu men?iunea că pe suprafa?a sa pare a fi fost aplicat un strat de
lac.
Diemensiunile spuprafe?ei plane de sub intrare sunt: lungime - 11,4 metri,
lă?ime – 3,77 metri, din care trebuie scăzută suprafa?a unor trepte cu lungimea de
2,37 metri, la?imile de – stânga (privind din fa?ă) 70 cm iar dreapta 68 cm.
În partea stângă, dinspre intrare, primele 4 scări au dimensiunile:
-Treapta 1 (de jos în sus): h -14 com, l-30 cm, L-228cm;
-Treapta 2: h-17 cm, l -30 cm, L-175 cm;
-Treapta 3: h-16 cm, l -29 cm, L-175 cm;

o
-Treapta 4: h-15,5 cm, l -33 cm, L-175 cm;

I.r
Tot în partea stângă a intrării, înspre curte se află o treaptă cu dimensiunile:
h stânga-14,5 cm, h dreapta-13 cm, l-36 cm, L-212 cm.
În partea dreaptă a intrării se află 5 trepte cu următoarele dimensiuni:
-Treapta 1, în formă de ”U”, cu h dreapta 14,5 cm, h stânga 7 cm, l – 30,
R
după care vin păr?ile laterale: dreapta: l-30 cm, L-37 cm respectiv stânga: l-31 cm, L-
40 cm;
U
-Treapta 2: h stânga-12 cm, h dreapta-14 cm, l-29cm, L-174cm;
-Treapta 3: h- 16,5 cm, l-27cm, L-122cm;
.J
-Treapta 4: h- 17 cm, l-28,5cm, L-122cm;
-Treapta 5: h- 16,5 cm pe o lungime de 121 cm, l-40cm, L-303cm.
w

În partea dinspre stradă, în zonele laterale, la nivelul solului, lângă casă se


află două por?iuni pavate cu piatră ornamentală după cum urmează:
w

-por?iunea din partea stângă a intrării, privind cu fa?a spre casă, are
dimensiunile: l dreapta – 41 cm, l stânga – 35 cm, L – 830 cm;
-por?iunea din partea dreaptă a intrării, privind cu fa?a spre casă, are
w

dimensiunile: l- 40cm, L – 1110 cm.


Piatra ornamentală aplicată pe por?iunile mai sus descrise, are forme
geometrice neregulate, fiind fixată pe sol, având mai multe culori: brun, ro?cat ?i
predominat gri, părând a nu fi lăcuită ?i pe sufrafa?a acesteia fiind depusă o peliculă
de praf.
Procedând la calcularea suprafe?elor pavate cu piatră ornamentală, au
rezultat următoarele: sub intrarea dinspre poartă spre curte este o suprafa?ă de
41,3427 m2, scările din stânga – suprafa?ă de 4, 51665 m2, scările din dreapta –
suprafa?ă de 4, 525025 m2 iar por?inuile dinspre stradă au o suprafa?ă de 7,594 m2.
Rezultă astfel un total de 57, 978375 m 2, suprafa?ă pavată cu piatră ornamentală.”

Faptul că ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS,


avea cuno?tin?ă despre faptul că pietrarii din comuna Cărpinet exploatau ?i
comercializau ilegal piatra ornamentală pentru pavaj rezultă, fără echivoc, din discu?ia
avută de acesta cu ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, comisarul ?ef MOCIORAN
SABIN, care, în contextul Sărbătorii de ”Sfânta Maria”, din 15 august 2015, când la
Mănăstirea ”Izbuc” din loc. Cărpinet urma să participe aproximativ 2.000 de persoane,
îl abordează pe comisarul ?ef INDREI REMUS pentru a-i solicita să discute cu ?eful de
post ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i să-l convingă să dispună măsuri în vederea
eliberării drumului ce traversează satele Izbuc ?i Călugări (vechea denumire a localită?ii
este aceea de ”Ponoare”) din comuna Cărpinet de cantită?ile de piatră ornamentală
exploatată ilegal ?i expusă, de asemenea ilegal, spre vânzare.
Astfel, în data de 06 august 2015, în intervalul orar 10:28:55 -11:20:35, are
loc următoarea discu?ie între ?eful Poli?iei mun. Beiu?, comisarul ?ef INDREI
REMUS-DANIEL, ?i ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, comisarul ?ef MOCIORAN

o
SABIN (volumul XLVII – filele 61 -65) :

I.r
MOCIORAN SABIN – Amu nu ?tiu cu SFÂNTA MĂRIA să nu …?!
INDREI REMUS-DANIEL – Păi acolo îi SORIN! Vedem! Sau nu vrei să
meri?
R
MOCIORAN SABIN – ?efu' ar trebui discutat cu RAUL! RAUL o băgat
ieri în re?ea 2.000 de oameni!
U
INDREI REMUS-DANIEL – Văzut-am, da!
MOCIORAN SABIN – Băi, e nebun?
.J
INDREI REMUS-DANIEL – Nu ?tiu! Voi ?ti?i!
MOCIORAN SABIN – Nici măcar nu mi-o spus! Măcar să îmi spună: „bă,
w

fraiere, vezi că bag 2000 de oameni!”. Amu or veni o grămadă de oficialită?i…


INDREI REMUS-DANIEL – Când? Amu?
w

MOCIORAN SABIN – 15 (n.n. anual, la data de 15 august, Mănăstirea


Izbuc î?i prăznuie?te, de Adormirea Maicii Domnului, unul din hramurile principale,
fiind a?tepta?i să participe la sărbătoare mii de credincioşi ortodocşi).
w

INDREI REMUS-DANIEL – E? Aia da.


MOCIORAN SABIN – Păi da, dar eu nu o să fiu aici, de asta zic!
INDREI REMUS-DANIEL – ?i ce? E?ti în concediu! Ce treabă ai tu?
MOCIORAN SABIN – Da, ?efu', dar vorbe?te lumea pe acolo cu PIATRA
?i cu (n.n. trivial) mami lor!
INDREI REMUS-DANIEL – Că ce?
MOCIORAN SABIN – Că e plin de piatră ?i că PRIMARUL şi cu POLI?I?
TII…
INDREI REMUS-DANIEL – Ce piatră?
MOCIORAN SABIN – Piatră din aia amu de care se scoate de la IZBUC ?i
tot drumul amu merge pe acolo exact la Mănăstire.
INDREI REMUS-DANIEL – A?a? ?i? Că e piatră din aia pe marginea
drumului? În fiecare an o fost! Amu s-or trezit numai s ă facă gălăgie! Cine face
gălăgie, oamenii?
MOCIORAN SABIN – Oamenii amu, or zis ?i oamenii, dar zice că
probabil îi faza cu alegerile, zice că PRIMARUL cu POLI?IA nu face nimic ?i că…!
INDREI REMUS-DANIEL – În ce sens? Ce nu face? Cu PIATRA?
MOCIORAN SABIN – Cu PIATRA! Dar alea cred că toate îs venite de la
contracandidatul lui.
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm! De la MOREL cela iară?
MOCIORAN SABIN – Da. Ar trebui spus, nu ?tiu, m ăcar să le spună
RAUL să mai ducă pe ea de pe acolo după marginea drumului.
INDREI REMUS-DANIEL – Amu ?i lumea îi…!
N.n. INDREI REMUS-DANIEL se adresează altei persoane: Ai fost la
Oradea?

o
MOCIORAN SABIN – No, eu aia am vrut să discut, chestia e ca după aia

I.r
iar să ne trezim noi cu prostii.
INDREI REMUS-DANIEL – Poate ?i RAUL să vorbească cu ei să le bage
dracului de acolea! ?tie lumea că este piatră de vânzare acolo! Nu trebuie s ă o ?ină
pe marginea drumului!
R
MOCIORAN SABIN – Păi da, exact! Pentru asta…! Î?i bat joc…Nu ?tiu,
îi spune?i dumneavoastră? Nu ?tiu cum să fac.
U
INDREI REMUS-DANIEL – Las că vorbesc cu el!
.J
Fiind audiat în cauză, la data de 03.10.2016, în calitate de martor, comisarul ?
ef MOCIORAN SABIN a declarat următoarele (volumul VII, filele 7 – 17):
w

” Activitatea Postului de Poli?ie Cărpinet era condusă de către agentul ?ef


principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, care a fost numit ?ef al acestui post de poli?ie în
w

cursul anului 2012.


Problematica specifică acestui post de poli?ie consta în exploatarea ilegală
a materialului lemnos ?i activitatea de exploatare ?i comercializare ilegală a pietrei
w

de ornament pentru pavaj, din zona localită?ii Călugări.


Din datele existente la nivelul sec?iei cunosc că existau un număr mare
persoane, localnici, care se ocupau cu extragerea ilegală a pietrei ornamentale ?i
comercializarea acesteia. În vederea comercializării piatra astfel ob?inută era expusă
pe drumurile publice din localită?ile Izbuc ?i Călugări, în fa?a locuin?elor persoanele
care se ocupau cu activitatea de exploatare.
Treptat, în urma demersurilor făcute de către poli?i?tii din cadrul Postului
de Poli?ie Cărpinet, acest fenomen de exploatare ilegală a pietrei a început să se
diminueze, în sensul restrângerii numărului de persoane care extrăgeau ?i
comercializau ilegal piatra ornamentală.
Totu?i, atât în satul Izbuc cât ?i în Călugări, au rămas persoane care au
exploatat în continuare piatră ornamentală, sens în care s-au constituit sub forma unor
societă?i comerciale, în vederea ob?inerii avizelor prevăzute de lege.
Astfel, numi?ii CEP FLORIAN ?i fratele acestuia CEP CRISTIAN, cunoscu?i
în zona cu numele de ”FRA?II ADAM ” erau cele mai productive persoane, cu privire
la volumul de piatră ornamentală extrasă, deoarece de?ineau mijloace tehnice
adecvate pentru exploatare ?i transport.
În cursul anului 2015, în mai multe rânduri i-am solicitat agentului ?ef
principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ date concrete privind persoanele care
exploatau piatră ornamentală pe raza comunei Cărpinet, ocazie cu care am fost
informat de către acesta că numi?ii CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, LAZEA
ANTONIO, BURTA IOSIF CORNEL, MOS FLORIN, CUCIULA CLAUDIU ?i
MARTA RAZVAN au ob?inut autorizările necesare, pentru extragerea în condi?ii
legale a pietrei ornamentale.
Mai mult cunosc că în vara anului 2015, au fost efectuate inspec?ii din

o
partea Agen?iei pentru protec?ia Mediului Bihor, care au avut ca scop, efectuarea unor

I.r
verificări în teren pentru autorizarea societă?ilor comerciale constituite de persoanele
precizate mai sus, în activitatea de exploatare a pietrei ornamentale. Mai mult ace?ti
func?ionari au fost condu?i în teren de către ?eful de post, ROTAR RAUL.
În data de 6 august 2015, înainte de evenimentele care se organizează
R
anual la Mănăstirea Izbuc ?i care presupun un aflux mare de persoane, am raportat
?efului Poli?iei municipiului Beiu?, comisarului ?ef INDREI REMUS de faptul că
U
pe marginea drumului din localitate se aflau expuse cantită?i mari de piatră
ornamentală în vederea comercializării. Totodată, în pofida asigurărilor ce mi-au
.J
fost date de către agentul ROTAR RAUL, eu personal cu cuno?team ca această
activitate de exploatare să fie făcută legal. Din discu?ia purtată cu comisarul ?ef
w

INDREI REMUS, am în?eles că acesta cuno?tea situa?ia, sens în care i-am sugerat
să dispună ?efului de post, agentul ROTAR RAUL să i-a măsuri pentru mutarea
pietrei.
w

Dintr-o discu?ie telefonică pe care am avut-o ulterior cu ROTAR RAUL,


acesta mi-a spus că a luat m ăsuri în urma cărora pe marginea drumului din
w

localitatea Izbuc nu se mai afla expus ă pentru vânzarea piatră ornamentală, motiv
pentru care am realizat că între comisarul ?ef INDREI REMUS ?i agentul de poli?ie
avusese loc o discu?ie ce a avut ca subiect solicitarea pe care i-am adresat-o ?efului
poli?iei municipiului.”
Important este de subliniat ?i faptul că inculpatul INDREI REMUS DANIEL
cuno?tea exact rela?iile pe care ?eful Postului de poli?ie Cărpinet, inculpatul ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ, le avea ?i le între?inea în mod constant cu persoanele care
exploatau în mod ilegal piatra ornamentală, rela?ii de pe urma cărora a profitat ?i el,
astfel cum s-a descris mai sus.
Relevant în acest sens este faptul că, în cursul lunii aprilie 2016, inculpatul
INDREI REMUS DANIEL a fost invitat la aniversarea zilei de na?tere a inculpatului
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, eveniment la care au participat ?i pietrarii CEP
FLORIAN, CEP CRISTIAN, MO? IOAN FLORIAN ?i CUCIULA CLAUDIU.
Totodată, acest eveniment constituie o probă a corup?iei sistemice, la care am
făcut referire în preambulul rechizitoriului, în care sunt angrenate grupuri de indivizi
din mediul politic ?i din Poli?ie, împreună cu persoane ce desfă?oară activită?i ilicite,
între care există strânse legături de interdependen?ă, asigurându-?i sprijinul ?i sus?
inerea în mod reciproc.
La evenimentul în discu?ie, chestorul principal de poli?ie în rezervă MERCE
TERENTE, fost reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne la Pre?eden?ia
României, a rostit următorul discurs, ce se înscrie în nota faptelor cercetate în prezenta
cauză (procesul verbal de redare a înregistrării, volumul XXVIII, filele 136 – 146) :
”Domnilor deputa?i, domnilor primari, dragi invita?i, da?i-mi voi ?i mie, ?i
cred că sunt în asentimentul tuturor celor prezen?i, să-i urăm lu' Raul, care-i nu
prezent aci,(n.n. acesta s-a aflat pentru o scurtă perioadă de timp în afara localului)

o
da' cred că ne-aude: multă sănătate, fericire, la mul?i ani, tot ce-?i dore?te, lui ?i

I.r
familiei!
?i, ca o concluzie, dacă ne uităm în jur, cred că totul spune despre omul
Raul, bunătatea lui, sufletul lui, care a putut să adune în această zi, oameni, ă, cu
suflet curat, oameni de omenie, oameni care au ?inut din tot sufletul să îi fie alături
R
în această zi, să-l sărbătorească ?i, să-i urăm cu to?ii „La mul?i ani”!
Încă o dată, omu' sfin?e?te locu', nu sunt prietenu' lu' Raul, nu sunt prietenu'
U
lu' Raul, ca să nu considera?i că, vede?i Doamne, l-am ajutat, îl ajut sau îl voi ajuta.
Este un om, vă spun, alo...!, cu suflet curat, ?i ... din tot sufletu', în numele colegilor
.J
de la acea masă plină de poli?i?ti, îi doresc la mul?i ani! Doamne ajută ?i, cânta?i-i
La mul?i ani!”
w

4. În cursul lunii iunie 2015, inculpata PĂTROC MINODORA IOANA, în


w

calitate de consilier superior în cadrul Agen?iei pentru Protec?ia Mediului Bihor -


Serviciul Avize, Acorduri, Autoriza?ii, a pretins prin intermediul inculpatului ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ cantitatea de 20 – 22 m2 de piatră ornamentală pentru pavaj de la
w

numi?ii CUCIULA CLAUDIU, CEP FLORIAN, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO?


IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i comercializau, fără îndeplinirea condi?iilor
cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jude?ul
Bihor; întreaga cantitate de piatră pretinsă a fost primită de inculpata PĂTROC
MINODORA IOANA, fiind folosită la construc?ia imobilului acesteia, respectiv la
pavarea soclului, a scărilor de acces ?i a păr?ii inferioare a balconului clădirii din
comuna Hidi?elul de Sus, jude?ul Bihor – re?edin?a inculpatei.
Inculpata PATROC MINODORA IOANA a de?inut, la data faptelor, func?ia
de consilier superior în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii din cadrul Agen?
iei pentru Protec?ia Mediului Bihor, având potrivit fi?ei postului (volumul XIV, filele
36 – 39) următoarele atribu?ii de serviciu :
-primirea, de la ?eful ierarhic superior, a solicitărilor pentru eliberarea
avizelor/acordurilor/autoriza?iilor de mediu/autoriza?iilor integrate de mediu depuse
de către agen?ii economici ce desfă?oară activită?i cu impact asupra mediului,
repartizate, precum ?i documenta?ia aferentă solicitărilor;
-parcurgerea procedurilor de reglementare pentru avize/ acorduri/autoriza?ii
de mediu/autoriza?ii integrate de mediu, la nivel jude?ean ?i redactarea actelor de
reglementare;
-analizarea documenta?iei depuse de titular/ studiul de evaluare impact/
studiu de evaluare adecvată; redactarea îndrumărilor (consulta?ii tehnice) către
solicitan?i în vederea completării documenta?iilor cu informa?ii/ documente
suplimentare; efectuarea vizitei pe amplasament; completarea listelor de control pentru
toate etapele procedurale conform reglementărilor în vigoare;prezentarea documenta?
iei în cadrul ?edin?elor CAT/CSC/CIA ?i propunerea privind continuarea procedurii;
redactarea anun?urilor, deciziilor ?i punerea la dispozi?ia publicului prin afi?are pe

o
site-ul A.P.M. Bihor, conform procedurilor legale;

I.r
-participarea, după caz, la dezbaterile publice organizate în cadrul
procedurilor de emitere a actelor de reglementare;
-redactarea con?inutului actelor de reglementare emise în urma parcurgerii
procedurilor legale, cu respectarea legisla?iei de mediu în vigoare;
R
-completarea dosarului depus de către solicitant, ce stă la baza emiterii
actului de reglementare, cu toate documentele ce-i revin a le întocmi pe
U
parcursul procedurii ?i pregătirea pentru arhivare a dosarului ce a stat la
baza emiterii actului administrativ;
.J
Din probele de la dosar a rezultat că la data de 15.10.2014 a fost înregistrată
la Agen?ia pentru protec?ia Mediului Bihor, sub numărul 12812, cererea formulată de
w

SC MONADAM SRL din comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 99, jud. Bihor, pentru
avizarea din punct de vedere a mediului (emiterea avizului de mediu) a Planului
w

Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în


sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor.
Solicitarea a fost repartizată spre solu?ionare ?i parcurgerea etapelor
w

procedurii de evaluare de mediu martorului CRĂCIUN MIHAELA, func?ionar în


cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii al A.P.M. Bihor.
O primă evaluare a planului depus de această societate a avut loc în data de
17.12.2014 în cadrul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică, organism consultativ
constituit din reprezentan?ii mai multor institu?ii jude?ene publice implicate, respectiv:
Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor, Administra?ia Bazinală de Apă Cri?uri,
Inspectoratul pentru Situa?ii de Urgen?ă ”Cri?ana” al jude?ului Bihor, Consiliul Jude?
ean Bihor, Comisariatul Jude?ean Bihor al Gărzii de Mediu, Primăria municipiului
Oradea, Filiala jude?ului Bihor a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Direc?ia
Jude?eană pentru Cultură ?i patrimoniu Na?ional Bihor, Direc?ia Sanitar veterinară ?i
pentru Siguran?a Alimentelor Bihor, Direc?ia de Sănătate publică Bihor, Direc?ia
Silvică Bihor, Administra?ia Parcului Na?ional Apuseni, Direc?ia pentru Agricultură
Bihor, Compartimentul Inspec?ie Teritorială Oradea al Agenţiei Naţionale pentru
Resurse Minerale, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, Muzeul ?ării Cri?urilor ?i
Inspectoratul Teritorial în Construc?ii Bihor.
Urmare a prezentării solicitărilor formulate de SC MONADAM SRL, SC
MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN
referitoare la emiterea avizelor de mediu, comisia a propus adoptarea planurilor cu
realizarea evaluărilor de mediu. Propunerea Comisiei de Analiză Tehnică a fost
analizată la aceea?i dată, respectiv 17.12.2014, cu ocazia unei ?edin?e a Comisiei
Interne de Analiză din cadrul Agen?iei pentru protec?ia Mediului Bihor. Această
comisie a fost compusă din directorul executiv - Mercea Sanda Daniela, în calitate de
pre?edinte, coordonatorul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii - Enache Felicia, ?
eful Serviciului Monitorizare ?i Laboratoare – Calapod Adriana, ?eful Biroului
Calitatea Factorilor de Mediu – Ciupleu Monika, consilierul juridic din cadrul A.P.M.

o
Bihor – Oancea Corina, în calitate de membrii ?i Leger Adela, consilier superior în

I.r
cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii, în calitate de secretar. În cadrul acestei ?
edin?e s-a hotărât că pentru solicitările formulate de SC MONADAM SRL, SC MARTA
CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN adoptarea
planurilor necesită evaluare de mediu.
R
Acest aspect, respectiv necesitatea evaluării de mediu a Planul Urbanistic
Zonal depus, a fost comunicat societă?ii comerciale MONADAM SRL prin adresa
U
12812/18.12.2014. În acest context, firmei solicitante i s-a cerut realizarea unui raport
de mediu în cadrul unui grup de lucru, ce urma să fie constituit prin invitarea unui
.J
reprezentant din cadrul A.P.M. Bihor, Comisariatul Jude?ean Bihor al Gărzii de Mediu,
D.S.P. Bihor, A.B.A. Cri?uri Oradea ?i Consiliul Jude?ean Bihor.
w

La data de 14.01.2015 a avut loc ?edin?a grupului de lucru care a abordat


toate planurile depuse de către SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD
w

SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN, pentru emiterea avizului de
mediu. În urma acestei ?edin?e, au fost acordate îndrumările necesare întocmirii
Raportului de mediu, iar la data de 25.02.2015 a fost depus la A.P.M. Bihor raportul de
w

mediu, întocmit de evaluatorul de mediu SC ACORMED SRL.


La data de 08.06.2015, la sediul Primăriei comunei Cărpinet, a avut loc
dezbaterea publică a alternativelor finale ale planurilor ?i a rapoartelor de mediu ale SC
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
?i I.F. MO? FLORIN, procedură obligatorie pentru ob?inerea avizului de mediu. Printre
persoanele care au participat la această ?edin?ă de dezbatere publică a fost ?i inculpatul
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ.
La data de 10.06.2015, rapoartele de mediu întocmite pentru SC
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
?i I.F. MO? FLORIN, au făcut obiectul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică în
care s-a propus acceptarea acestora ?i emiterea avizelor de mediu pentru aceste societă?
i. Propunerea acestei comisii a fost acceptată de Comisia Internă de Analiză, care s-a
întrunit în ?edin?ă la aceea?i dată, respectiv 10.06.2015.
Prin Decizia nr. 25 din 08.06.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor
s-a dispus ca în perioada 08.06.2015 – 19.06.2015, inculpata PATROC
MINODORA IOANA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii Serviciului
Avize, Acorduri, Autoriza?ii, având în vedere faptul că ?eful acestui serviciu,
numita Enache Felicia se afla în concediu de odihnă.
Ca urmare a finalizării etapelor procedurii de evaluare de mediu, la data de
10.06.2015 a fost emisă Decizia de emitere a avizului de mediu nr. 291 pentru
Planul Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea
Preutesii”, în sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastral 50148,
titular SC MONADAM SRL. Această decizie a fost semnată pentru ?eful
Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?iei de către inculpata PATROC
MINODORA.

o
Agen?ia pentru Protec?ia mediului Bihor a emis Avizul de mediu nr. 3 din

I.r
23.06.2015 pentru Planul Urbanistic Zonal – Introducere în intravilan ?i schimbare
destina?ie pentru exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat
Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, promovat de SC MONADAM SRL, referitor

R
la o suprafa?ă de 3.000 mp, corespunzător numărului cadastral 50148, luată în
concesiune de la Primăria comunei Cărpinet.
După parcurgerea acestei proceduri de ob?inere a avizului de mediu,
U
obligatorie ?i premergătoare celorlalte, la data de 24.06.2015 SC MONADAM SRL din
comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 99 jud. Bihor a depus o solicitare de emitere a acordului
.J
de mediu pentru proiectul ”Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea
Preutesii”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru protec?ia Mediului Bihor cu
w

numărul 8507/2015.
Lucrarea a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului CRĂCIUN
w

MIHAELA, lucrător în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii al Agen?iei


pentru Protec?ia Mediului Bihor, care de altfel a realizat ?i lucrarea de parcurgere a
w

etapelor procedurii de evaluare de mediu, pentru ob?inerea avizului de mediu de către


această societate.
În urma analizării documenta?iei depuse de către societate la data de
27.06.2015, Agen?ia pentru Protec?ie a Mediului Bihor a emis Decizia etapei de
evaluare ini?ială nr. 8507 prin care s-a stabilit necesitatea declan?ării procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului ?i de evaluare adecvată pentru proiectul depus. În
acest sens, societă?ii i s-a solicitat completarea documenta?iei, dar ?i întocmirea unui
memoriu de prezentare.
Urmare a acestei dispozi?ii, la data de 30.06.2015 a fost depus la A.P.M.
Bihor memoriul de prezentare a proiectului ”Exploatarea gresiei ornamentale în
perimetrul ”Valea Preutesii”, întocmit de acela?i evaluator de mediu SC ACORMED
SRL, fiind făcut ?i un anun? public în acest sens, prin publicarea pe site-ul A.P.M.
Bihor.
În data de 01.07.2015, CRĂCIUN MIHAELA a efectuat o verificare faptică a
amplasamentului, deplasându-se în acest sens în zona satului Călugări, comuna
Cărpinet, unde se afla cariera de exploatare, rezultatul verificărilor ?i măsurile stabilite
fiind eviden?iate în cuprinsul unui proces verbal înregistrat la A.P.M. Bihor sub nr. 8831
din 02.07.2015.
În urma completării documenta?iei aferente solicitării SC MONADAM
SRL de emitere a acordului de mediu, la data de 05.08.2015 în cadrul ?edin?ei
Comisiei de Analiză Tehnică s-a propus ca proiectul ”Exploatarea gresiei
ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii” în amplasamentul comuna Cărpinet,
sat Călugări, nr. cad. 50148, jud. Bihor nu se supune evaluării impactului asupra
mediului ?i nu se supune evaluării adecvate. Procesul verbal întocmit în urma
acestei ?edin?e a fost semnat de către inculpata PATROC MINODORA IOANA.
Prin Decizia nr. 28 din 17.07.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a

o
dispus ca în perioada 20.07.2015 – 22.07.2015, respectiv 24.07.2015 – 05.08.2015,

I.r
inculpata PATROC MINODORA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii
Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii, având în vedere faptul că ?eful acestui
serviciu, numita Enache Felicia, se afla în concediu de odihnă.
La data de 17.08.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului a emis Decizia
R
etapei de încadrare nr. 426/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de
Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 15.10.2015, SC MONADAM SRL
U
a ob?inut permisul de exploatare nr. 18589 emis de Agen?ia Na?ională pentru
Resurse minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de
.J
10.000 mc de gresie, pentru perioada 16.10.2015 – 15.10.2016. Acest permis de
exploatare obliga în continuare societatea să ob?ină autoriza?ia de mediu,
w

necesară desfă?urării activită?ilor de exploatare minieră dar ?i lucrărilor de


refacere a mediului.
w

La data de 22.10.2015, SC MONADAM SRL a depus o solicitare de emitere a


autoriza?iei de mediu pentru desfă?urarea activită?ii de exploatare a gresiei
w

ornamentale, pe amplasamentul situat în comuna Cărpinet, sat Călugări, în perimetrul


”Valea Preutesii”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru protec?ia Mediului Bihor cu
numărul 13726/2015.
Ca ?i în cazul solicitării avizului de mediu ?i a acordului de mediu, această
lucrare a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului CRĂCIUN MIHAELA,
lucrător al Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii din cadrul A.P.M. Bihor.
CRĂCIUN MIHAELA a efectuat o verificare la fa?a locului a
amplasamentului, la data de 02.11.2015, sens în care s-a deplasat în perimetrul ”Valea
Preutesii” din zona extravilană a satului Călugări, comuna Cărpinet. Cu ocazia
verificărilor s-a întocmit nota de constatare înregistrată la A.P.M. Bihor cu nr. 14228 din
03.11.2015, stabilindu-se continuarea procedurii de emitere a autoriza?iei de mediu.
În cadrul ?edin?ei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.11.2015, s-a
decis ca urmare a solicitării SC MONADAM SRL, emiterea avizului de mediu, cu un
termen de contestare de 15 zile lucrătoare, pentru activitatea de exploatare a gresiei
ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”.
Prin decizia nr. 659 din 04.11.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor
a dispus emiterea autoriza?iei de mediu.
La data de 27.11.2015, pentru titularul SC MONADAM SRL, a fost
emisă autoriza?ia de mediu nr. 222/2015, având o perioadă de valabilitate de cinci
ani.
La data de 15.10.2014 a fost înregistrată la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului
Bihor cu numărul 12814, solicitarea formulată de SC PIATRĂ SCOICĂ SRL din
comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 113, jud. Bihor, pentru avizarea din punct de vedere a
mediului (emiterea avizului de mediu) a Planului Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei
ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul
Bihor.

o
Solicitarea a fost repartizată spre solu?ionare ?i parcurgerea etapelor

I.r
procedurii de evaluare de mediu, martorului GAVECZ EUGEN, lucrător al Serviciului
Avize, Acorduri, Autoriza?ii din cadrul al A.P.M. Bihor.
O primă evaluare a planului depus de această societate a avut loc în data de
17.12.2014 în cadrul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică, organism consultativ
R
constituit la nivelul Agen?iei pentru Protec?ia Mediului, din reprezentan?ii mai multor
institu?ii jude?ene publice implicate, a?a cum am prezentat ?i anterior. Urmare a
U
prezentării în fa?a comisiei a solicitărilor formulate de SC MONADAM SRL, SC
MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN
.J
referitoare la emiterea avizelor de mediu, aceasta a propus adoptarea planurilor cu
realizarea evaluărilor de mediu.
w

Propunerea Comisiei de Analiză Tehnică a fost analizată la aceea?i dată,


respectiv 17.12.2014, cu ocazia unei ?edin?e a Comisiei Interne de Analiză din cadrul
w

Agen?iei pentru protec?ia Mediului Bihor, compusă din angaja?i cu func?ii de


conducere în cadrul agen?iei. În cadrul acestei ?edin?e s-a hotărât că pentru solicitările
w

formulate de SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC


PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN adoptarea planurilor necesită evaluare de
mediu.
În acest context, societă?ii solicitante i s-a cerut realizarea unui raport de
mediu în cadrul unui grup de lucru, ce urma constituit prin invitarea unui reprezentant
din cadrul A.P.M. Bihor, Comisariatul Jude?ean Bihor al Gărzii de Mediu, D.S.P. Bihor,
A.B.A. Cri?uri Oradea ?i Consiliul Jude?ean Bihor.
La data de 14.01.2015 a avut loc ?edin?a grupului de lucru care a abordat
toate planurile depuse de către SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD
SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN, pentru emiterea avizului de
mediu. În urma acestei ?edin?e, au fost acordate îndrumările necesare întocmirii
raportului de mediu, iar la data de 25.02.2015 a fost depus la A.P.M. Bihor raportul de
mediu, întocmit de evaluatorul de mediu SC ACORMED SRL.
La data de 08.06.2015, la sediul Primăriei comunei Cărpinet a avut loc
dezbaterea publică a alternativelor finale ale planurilor ?i a rapoartelor de mediu ale SC
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
?i I.F. MO? FLORIN, procedură obligatorie pentru ob?inerea avizului de mediu. Printre
persoanele care au participat la această ?edin?ă de dezbatere publică a fost ?i inculpatul
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ.
La data de 10.06.2015, rapoartele de mediu întocmite pentru SC
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
?i I.F. MO? FLORIN, au făcut obiectul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică în
care s-a propus acceptarea acestora ?i emiterea avizelor de mediu pentru aceste societă?
i. Propunerea acestei comisii a fost acceptată de Comisia Internă de Analiză, care s-a
întrunit în ?edin?ă la aceea?i dată, respectiv 10.06.2015.
Prin Decizia nr. 25 din 08.06.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a

o
dispus ca în perioada 08.06.2015 – 19.06.2015 inculpata PATROC MINODORA

I.r
IOANA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii Serviciului Avize, Acorduri,
Autoriza?ii, având în vedere faptul că seful acestui serviciu, numita Enache Felicia, se
afla în concediu de odihnă.
Ca urmare a finalizării etapelor procedurii de evaluare de mediu, la data
R
de 10.06.2015 a fost emisă Decizia de emitere a avizului de mediu nr.294 pentru
Planul Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea
U
Preutesii”, în sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastrale 50150,
50151 ?i 50153, titular SC PIATRĂ SCOICĂ SRL. Această decizie a fost semnată
.J
pentru ?eful Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?iei de către inculpata PATROC
MINODORA IOANA.
w

Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor a emis Avizul de mediu nr. 4 din
23.06.2015 pentru Planul Urbanistic Zonal – Introducere în intravilan ?i schimbare
w

destina?ie pentru exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat


Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, promovat de SC PIATRĂ SCOICĂ SRL,
w

referitor la o suprafa?ă de 2.438 mp, corespunzător numerelor cadastrale 50150, 50151


?i 50153, luată în concesiune de la Primăria comunei Cărpinet.
După parcurgerea acestei proceduri de ob?inere a avizului de mediu,
obligatorie ?i premergătoare celorlalte, la data de 24.06.2015, SC PIATRĂ SCOICĂ
SRL din comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 113 jud. Bihor a depus o solicitare de emitere a
acordului de mediu pentru proiectul ”Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul
”Valea Preutesii”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor cu
numărul 8509/2015.
Lucrarea a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului GAVECZ EUGEN,
din cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii al A.P.M. Bihor, care de altfel a
realizat ?i lucrarea de parcurgere a etapelor procedurii de evaluare de mediu, pentru ob?
inerea avizului de mediu de către această societate.
În urma analizării documenta?iei depuse de către societate la data de
27.06.2015, Agen?ia pentru Protec?ie a Mediului Bihor a emis Decizia etapei de
evaluare ini?ială nr.8509, prin care s-a stabilit necesitatea declan?ării procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului ?i de evaluare adecvată pentru proiectul depus. În
acest sens, societă?ii i s-a solicitat completarea documenta?iei, dar ?i întocmirea unui
memoriu de prezentare.
Urmare a acestei dispozi?ii, la data de 30.06.2015 a fost depus la A.P.M.
Bihor memoriul de prezentare a proiectului ”Exploatarea gresiei ornamentale în
perimetrul ”Valea Preutesii”, întocmit de acela?i evaluator de mediu SC ACORMED
SRL, fiind făcut ?i un anun? public în acest sens, prin publicarea pe site-ul A.P.M.
Bihor.
În data de 01.07.2015, martorul GAVECZ EUGEN a efectuat o verificare
faptică a amplasamentului, deplasându-se în acest sens în zona satului Călugări, comuna
Cărpinet, unde se afla cariera de exploatare, rezultatul verificărilor ?i măsurile stabilite

o
fiind eviden?iate în cuprinsul unui proces verbal înregistrat la A.P.M. Bihor cu nr. 8827

I.r
din 02.07.2015.
În urma completării documenta?iei aferente solicitării formulate de SC
PIATRĂ SCOICĂ SRL, de emitere a acordului de mediu, la data de 05.08.2015 în
cadrul ?edin?ei Comisiei de Analiză Tehnică s-a propus că proiectul ”Exploatarea
R
gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii” în amplasamentul comuna
Cărpinet, sat Călugări, nr. cadastrale 50150, 50151 ?i 50153, jud. Bihor nu se
U
supune evaluării impactului asupra mediului ?i nu se supune evaluării adecvate.
Procesul verbal întocmit în urma acestei ?edin?e a fost semnat de către inculpata
.J
PATROC MINODORA.
Prin Decizia nr. 28 din 17.07.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a
w

dispus ca în perioada 20.07.2015 – 22.07.2015, respectiv 24.07.2015 – 05.08.2015,


inculpata PATROC MINODORA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii
w

Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii, având în vedere faptul că ?eful acestui


serviciu, numita Enache Felicia, se afla în concediu de odihnă.
w

La data de 17.08.2015, Agen?ia pentru protec?ia Mediului a emis Decizia


etapei de încadrare nr. 460/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de
Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 28.10.2015, SC PIATRĂ SCOICĂ
SRL a ob?inut permisul de exploatare nr. 18621 emis de Agen?ia Na?ională pentru
Resurse Minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de
10.000 mc de gresie, pentru perioada 29.10.2015 – 28.10.2016. Acest permis de
exploatare obliga în continuare societatea să ob?ină autoriza?ia de mediu,
necesară desfă?urării activită?ilor de exploatare minieră dar ?i lucrărilor de
refacere a mediului.
La data de 26.10.2015, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL a depus o solicitare de
emitere a autoriza?iei de mediu pentru desfă?urarea activită?ii de exploatare a gresiei
ornamentale, pe amplasamentul situat în comuna Cărpinet, sat Călugări, în perimetrul
”Valea Preutesii”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor cu
numărul 13834/2015.
Ca ?i în cazul solicitării avizului de mediu ?i a acordului de mediu, această
lucrare a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului GAVECZ EUGEN, lucrător în
cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii - A.P.M. Bihor.
Acesta a efectuat o verificare la fa?a locului a amplasamentului, la data de
02.11.2015, sens în care s-a deplasat în perimetru ”Valea Preutesii” din zona extravilană
a satului Călugări, comuna Cărpinet. Cu ocazia verificărilor s-a întocmit nota de
constatare înregistrată la A.P.M. Bihor cu nr. 14172 din 03.11.2015, stabilindu-se
continuarea procedurii de emitere a autoriza?iei de mediu.
În cadrul ?edin?ei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.11.2015, s-a
decis, ca urmare a solicitării SC PIATRĂ SCOICĂ SRL, emiterea avizului de mediu, cu
un termen de contestare de 15 zile lucrătoare, pentru activitatea de exploatare a gresiei
ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”.

o
Prin decizia nr. 656 din 04.11.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor

I.r
a dispus emiterea autoriza?iei de mediu.
La data de 27.11.2015, pentru titularul SC MONADAM SRL, a fost
emisă autoriza?ia de mediu nr. 223/2015, având o perioadă de valabilitate de cinci
ani.
R
La data de 15.10.2014 a fost înregistrată la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului
Bihor cu numărul 12786, solicitarea formulată de SC MARTA CONSTRUCT MOD
U
SRL din comuna Cărpinet, sat Călugări, nr. 99, jud. Bihor, pentru avizarea din punct de
vedere a mediului (emiterea avizului de mediu) a Planului Urbanistic Zonal –
.J
Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Lazului 1”, în sat Călugări,
comuna Cărpinet, jude?ul Bihor.
w

Solicitarea a fost repartizată spre solu?ionare ?i parcurgerea etapelor


procedurii de evaluare de mediu, martorului GAVECZ EUGEN, lucrător în cadrul
w

Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii al A.P.M. Bihor.


O primă evaluare a planului depus de această societate a avut loc în data de
17.12.2014 în cadrul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică, organism consultativ
w

constituit la nivelul Agen?iei pentru Protec?ia Mediului. Urmare a prezentării în fa?a


comisiei a solicitărilor formulate de SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT
MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN referitoare la emiterea
avizelor de mediu, aceasta a propus adoptarea planurilor cu realizarea evaluărilor de
mediu.
Propunerea Comisiei de Analiză Tehnică a fost analizată la aceea?i dată,
respectiv 17.12.2014, cu ocazia unei ?edin?e a Comisiei Interne de Analiză din cadrul
Agen?iei pentru Protec?ia Mediului Bihor, compusă din angaja?i cu func?ii de
conducere în cadrul agen?iei. În cadrul acestei ?edin?e s-a hotărât că pentru solicitările
formulate de SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC
PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN adoptarea planurilor necesită evaluare de
mediu.
În acest context, societă?ii solicitante i s-a cerut realizarea unui raport de
mediu în cadrul unui grup de lucru, ce urma constituit prin invitarea unui reprezentant
din cadrul A.P.M. Bihor, Comisariatul Jude?ean Bihor al Gărzii de Mediu, D.S.P. Bihor,
A.B.A. Cri?uri Oradea ?i Consiliul Jude?ean Bihor.
La data de 14.01.2015 a avut loc ?edin?a grupului de lucru care a abordat
toate planurile depuse de către SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD
SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN, pentru emiterea avizului de
mediu. În urma acestei ?edin?e, au fost acordate îndrumările necesare întocmirii
Raportului de mediu iar la data de 25.02.2015 a fost depus la A.P.M. Bihor raportul de
mediu, întocmit de evaluatorul de mediu SC ACORMED SRL.
La data de 08.06.2015, la sediul Primăriei comunei Cărpinet a avut loc
dezbaterea publică a alternativelor finale ale planurilor ?i a rapoartelor de mediu ale SC
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL

o
?i I.F. MO? FLORIN, procedură obligatorie pentru ob?inerea avizului de mediu. Printre

I.r
persoanele care au participat la această ?edin?ă de dezbatere publică a fost ?i inculpatul
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ.
La data de 10.06.2015, rapoartele de mediu întocmite pentru SC
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
R
?i I.F. MO? FLORIN, au făcut obiectul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică în
care s-a propus acceptarea acestora ?i emiterea avizelor de mediu pentru aceste societă?
U
i. Propunerea acestei comisii a fost acceptată de Comisia Internă de Analiză, care s-a
întrunit în ?edin?ă la aceea?i dată, respectiv 10.06.2015.
.J
Prin Decizia nr. 25 din 08.06.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a
dispus ca în perioada 08.06.2015 – 19.06.2015 inculpata PATROC MINODORA
w

IOANA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii Serviciului Avize, Acorduri,


Autoriza?ii, având în vedere faptul că ?eful acestui serviciu, numita Enache Felicia se
w

afla în concediu de odihnă.


Ca urmare a finalizării etapelor procedurii de evaluare de mediu, la data
w

de 10.06.2015 a fost emisă Decizia de emitere a avizului de mediu nr.292 pentru


Planul Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea
Lazului 1”, în sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastrale 50134,
50140, 50142, 50143, 50144, 50145, 50146 ?i 50147, titular SC MARTA
CONSTRUCT MOD SRL. Această decizie a fost semnată pentru ?eful Serviciului
Avize, Acorduri, Autoriza?iei de către inculpata PATROC MINODORA IOANA.
Agen?ia pentru Protec?ia mediului Bihor a emis Avizul de mediu nr. 2 din
23.06.2015 pentru Planul Urbanistic Zonal – Introducere în intravilan ?i schimbare
destina?ie pentru exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Lazului 1”, în sat
Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, promovat de SC SC MARTA CONSTRUCT
MOD SRL, referitor la o suprafa?ă de 2.865 mp, corespunzător numerelor cadastrale
50134, 50140, 50142, 50143, 50144, 50145, 50146 ?i 50147, luată în concesiune de la
Primăria comunei Cărpinet.
După parcurgerea acestei proceduri de ob?inere a avizului de mediu,
obligatorie ?i premergătoare celorlalte, la data de 24.06.2015, SC MARTA
CONSTRUCT MOD SRL din comuna Cărpinet, sat Călugări, nr. 99 jud. Bihor a depus
o solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Exploatarea gresiei
ornamentale în perimetrul ”Valea Lazului 1”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru
Protec?ia Mediului Bihor cu numărul 8510/2015.
Lucrarea a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului GAVECZ EUGEN,
din cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii al A.P.M. Bihor, care de altfel a
realizat ?i lucrarea de parcurgere a etapelor procedurii de evaluare de mediu, pentru ob?
inerea avizului de mediu de către această societate.
În urma analizării documenta?iei depuse de către societate la data de
27.06.2015, Agen?ia pentru Protec?ie a Mediului Bihor a emis Decizia etapei de
evaluare ini?ială nr.8510 prin care s-a stabilit necesitatea declan?ării procedurii de

o
evaluare a impactului asupra mediului ?i de evaluare adecvată pentru proiectul depus. În

I.r
acest sens, societă?ii i s-a solicitat completarea documenta?iei, dar ?i întocmirea unui
memoriu de prezentare.
Urmare a acestei dispozi?ii, la data de 30.06.2015 a fost depus la A.P.M.
Bihor memoriul de prezentare a proiectului ”Exploatarea gresiei ornamentale în
R
perimetrul ”Valea Lazului 1”, întocmit de acela?i evaluator de mediu SC ACORMED
SRL, fiind făcut ?i un anun? public în acest sens, prin publicarea pe site-ul A.P.M.
U
Bihor.
În data de 01.07.2015, GAVECZ EUGEN a efectuat o verificare faptică a
.J
amplasamentului, deplasându-se în acest sens în zona satului Călugări, comuna
Cărpinet, unde se afla cariera de exploatare, rezultatul verificărilor ?i măsurile stabilite
w

fiind eviden?iate în cuprinsul unui proces verbal înregistrat la A.P.M. Bihor cu nr. 8828
din 02.07.2015.
w

În urma completării documenta?iei aferente solicitării formulate de SC


MARTA CONSTRUCT MOD SRL, de emitere a acordului de mediu, la data de
w

05.08.2015 în cadrul ?edin?ei Comisiei de Analiză Tehnică s-a propus că proiectul


”Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Lazului 1” în
amplasamentul comuna Cărpinet, sat Călugări, nr. cadastrale 50134, 50140, 50142,
50143, 50144, 50145, 50146 ?i 50147, jud. Bihor nu se supune evaluării impactului
asupra mediului ?i nu se supune evaluării adecvate. Procesul verbal întocmit în
urma acestei ?edin?e a fost semnat de către inculpata PATROC MINODORA
IOANA.
Prin Decizia nr. 28 din 17.07.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a
dispus ca în perioada 20.07.2015 – 22.07.2015, respectiv 24.07.2015 – 05.08.2015,
inculpata PATROC MINODORA IOANA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii
Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii, având în vedere faptul că ?eful acestui
serviciu, numita Enache Felicia, se afla în concediu de odihnă.
La data de 17.08.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului a emis Decizia
etapei de încadrare nr. 461/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de
Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 13.10.2015, SC MARTA
CONSTRUCT MOD SRL a ob?inut permisul de exploatare nr. 18585 emis de
Agen?ia Na?ională pentru Resurse minerale, prin care s-a acordat dreptul de
exploatare pentru cantitatea de 10.000 mc de gresie, pentru perioada 14.10.2015 –
15.10.2016. Acest permis de exploatare obliga în continuare societatea să ob?ină
autoriza?ia de mediu, necesară desfă?urării activită?ilor de exploatare minieră dar
?i lucrărilor de refacere a mediului.
La data de 22.10.2015, MARTA CONSTRUCT MOD SRL a depus o
solicitare de emitere a autoriza?iei de mediu pentru desfă?urarea activită?ii de
exploatare a gresiei ornamentale, pe amplasamentul situat în comuna Cărpinet, sat
Călugări, în perimetrul ”Valea Lazului 1”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru
Protec?ia Mediului Bihor cu numărul 13727/2015.

o
Ca ?i în cazul solicitării avizului de mediu ?i a acordului de mediu, această

I.r
lucrare a fost repartizată spre solu?ionare martorului GAVECZ EUGEN.
Acesta a efectuat o verificare la fa?a locului a amplasamentului, la data de
02.11.2015, sens în care s-a deplasat în perimetru ”Valea Lazului 1” din zona
extravilană a satului Călugări, comuna Cărpinet. Cu ocazia verificărilor s-a întocmit
R
nota de constatare înregistrată la A.P.M. Bihor cu nr. 14171 din 03.11.2015, stabilindu-
se continuarea procedurii de emitere a autoriza?iei de mediu.
U
În cadrul ?edin?ei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.11.2015 s-a
decis, ca urmare a solicitării SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, emiterea avizului
.J
de mediu, cu un termen de contestare de 15 zile lucrătoare, pentru activitatea de
exploatare a gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Lazului 1”.
w

Prin decizia nr. 657 din 04.11.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor
a dispus emiterea autoriza?iei de mediu.
w

La data de 27.11.2015, pentru titularul SC MARTA CONSTRUCT MOD


SRL, a fost emisă autoriza?ia de mediu nr. 224/2015, având o perioadă de
w

valabilitate de cinci ani.


La data de 15.10.2014 a fost înregistrată la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului
Bihor cu numărul 12813, solicitarea formulată de I.F. MO? IOAN FLORIN din comuna
Cărpinet, sat Izbuc, nr. 103 jud. Bihor, pentru avizarea din punct de vedere a mediului
(emiterea avizului de mediu) a Planului Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei
ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul
Bihor.
Solicitarea a fost repartizată spre solu?ionare ?i parcurgerea etapelor
procedurii de evaluare de mediu martorului CRĂCIUN MIHAELA.
O primă evaluare a planului depus de această societate a avut loc în data de
17.12.2014 în cadrul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică, organism consultativ
constituit din reprezentan?ii mai multor institu?ii jude?ene publice implicate. Urmare a
prezentării solicitărilor formulate de SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT
MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN referitoare la emiterea
avizelor de mediu, comisia a propus adoptarea planurilor cu realizarea evaluărilor de
mediu.
Propunerea Comisiei de Analiză Tehnică a fost analizată la aceea?i dată,
respectiv 17.12.2014, cu ocazia unei ?edin?e a Comisiei Interne de Analiză din cadrul
Agen?iei pentru protec?ia Mediului Bihor, ocazie cu care s-a hotărât că pentru
solicitările formulate de SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL,
SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN adoptarea planurilor necesită evaluare
de mediu. Acest aspect a fost comunicat I.F. MO? FLORIN prin adresa
12813/18.12.2014.
În acest context, societă?ii solicitante i s-a cerut realizarea unui raport de
mediu în cadrul unui grup de lucru, ce urma constituit prin invitarea unui reprezentant
din cadrul A.P.M. Bihor, Comisariatul Jude?ean Bihor al Gărzii de Mediu, D.S.P. Bihor,

o
A.B.A. Cri?uri Oradea ?i Consiliul Jude?ean Bihor.

I.r
La data de 14.01.2015 a avut loc ?edin?a grupului de lucru care a abordat
toate planurile depuse de către SC MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD
SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL ?i I.F. MO? FLORIN pentru emiterea avizului de
mediu. În urma acestei ?edin?e, au fost acordate îndrumările necesare întocmirii
R
Raportului de mediu, iar la data de 25.02.2015 a fost depus la A.P.M. Bihor raportul de
mediu, întocmit de evaluatorul de mediu SC ACORMED SRL.
U
La data de 08.06.2015, la sediul Primăriei comunei Cărpinet a avut loc
dezbaterea publică a alternativelor finale ale planurilor ?i a rapoartelor de mediu ale SC
.J
MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
?i I.F. MO? FLORIN, procedură obligatorie pentru ob?inerea avizului de mediu. Printre
w

persoanele care au participat la această ?edin?ă de dezbatere publică a fost ?i inculpatul


ROTAR RAUL OVIDIU RAJ.
w

La data de 10.06.2015, rapoartele de mediu întocmite pentru SC


MONADAM SRL, SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, SC PIATRĂ SCOICĂ SRL
?i I.F. MO? FLORIN au făcut obiectul unei ?edin?e a Comisiei de Analiză Tehnică, în
w

care s-a propus acceptarea acestora ?i emiterea avizelor de mediu pentru aceste societă?
i. Propunerea acestei comisii a fost acceptată de Comisia Internă de Analiză, care s-a
întrunit în ?edin?ă la aceea?i dată, respectiv 10.06.2015.
Prin Decizia nr. 25 din 08.06.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a
dispus ca în perioada 08.06.2015 – 19.06.2015 inculpata PATROC MINODORA
IOANA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii Serviciului Avize, Acorduri,
Autoriza?ii, având în vedere faptul că seful acestui serviciu, numita Enache Felicia, se
afla în concediu de odihnă.
Ca urmare a finalizării etapelor procedurii de evaluare de mediu, la data
de 10.06.2015 a fost emisă Decizia de emitere a avizului de mediu nr.293 pentru
Planul Urbanistic Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea
Preutesii”, în sat Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastral 50126,
titular I.F. MO? FLORIN. Această decizie a fost semnată pentru ?eful Serviciului
Avize, Acorduri, Autoriza?iei de către inculpata PATROC MINODORA IOANA.
Agen?ia pentru Protec?ia mediului Bihor a emis Avizul de mediu nr. 5 din
23.06.2015 pentru Planul Urbanistic Zonal – Introducere în intravilan ?i schimbare
destina?ie pentru exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat
Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, promovat de I.F. MO? FLORIN, referitor la
o suprafa?ă de 1.104 mp, corespunzător numărului cadastral 50126, luată în concesiune
de la Primăria comunei Cărpinet.
După parcurgerea acestei proceduri de ob?inere a avizului de mediu,
obligatorie ?i premergătoare celorlalte, la data de 24.06.2015, I.F. MO? FLORIN din
comuna Cărpinet, sat Izbuc, nr. 103 jud. Bihor a depus o solicitare de emitere a
acordului de mediu pentru proiectul ”Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul
”Valea Preutesii”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru protec?ia Mediului Bihor cu

o
numărul 8508/2015.

I.r
Lucrarea a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului CRĂCIUN
MIHAELA, lucrător în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii al A.P.M. Bihor,
care de altfel a realizat ?i lucrarea de parcurgere a etapelor procedurii de evaluare de
mediu, pentru ob?inerea avizului de mediu de către această societate.
R
În urma analizării documenta?iei depuse de către societate, la data de
27.06.2015, Agen?ia pentru Protec?ie a Mediului Bihor a emis Decizia etapei de
U
evaluare ini?ială nr.8508, prin care s-a stabilit necesitatea declan?ării procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului ?i de evaluare adecvată pentru proiectul depus. În
.J
acest sens, societă?ii i s-a solicitat completarea documenta?iei, dar ?i întocmirea unui
memoriu de prezentare.
w

Urmare a acestei dispozi?ii, la data de 30.06.2015 a fost depus la A.P.M.


Bihor memoriul de prezentare a proiectului ”Exploatarea gresiei ornamentale în
w

perimetrul ”Valea Preutesii”, întocmit de acela?i evaluator de mediu SC ACORMED


SRL, fiind făcut ?i un anun? public în acest sens, prin publicarea pe site-ul A.P.M.
Bihor.
w

În data de 01.07.2015, CRĂCIUN MIHAELA a efectuat o verificare faptică a


amplasamentului, deplasându-se în acest sens în zona satului Călugări, comuna
Cărpinet, unde se afla cariera de exploatare, rezultatul verificărilor ?i măsurile stabilite
fiind eviden?iate în cuprinsul unui proces verbal înregistrat la A.P.M. Bihor cu nr. 8830
din 02.07.2015.
În urma completării documenta?iei aferente solicitării I.F. MO? FLORIN
de emitere a acordului de mediu, la data de 05.08.2015 în cadrul ?edin?ei Comisiei
de Analiză Tehnică s-a propus că proiectul ”Exploatarea gresiei ornamentale în
perimetrul ”Valea Preutesii” în amplasamentul comuna Cărpinet, sat Călugări, nr.
cad. 50126, jud. Bihor nu se supune evaluării impactului asupra mediului ?i nu se
supune evaluării adecvate. Procesul verbal întocmit în urma acestei ?edin?e a fost
semnat de către inculpata PATROC MINODORA IOANA.
Prin Decizia nr. 28 din 17.07.2015 a directorului executiv al A.P.M. Bihor s-a
dispus ca în perioada 20.07.2015 – 22.07.2015, respectiv 24.07.2015 – 05.08.2015,
inculpata PATROC MINODORA IOANA să preia atribu?iile de conducere a activită?ii
Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii, având în vedere faptul că ?eful acestui
serviciu, numita Enache Felicia, se afla în concediu de odihnă.
La data de 17.08.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului a emis Decizia
etapei de încadrare nr. 459/2015 prin care a dispus în sensul propus de Comisia de
Analiză Tehnică. În baza acestei decizii, la data de 28.10.2015, I.F. MO? FLORIN a
ob?inut permisul de exploatare nr. 18620 emis de Agen?ia Na?ională pentru
Resurse minerale, prin care s-a acordat dreptul de exploatare pentru cantitatea de
10.000 mc de gresie, pentru perioada 29.10.2015 – 28.10.2016. Acest permis de
exploatare obliga în continuare societatea să ob?ină autoriza?ia de mediu,
necesară desfă?urării activită?ilor de exploatare minieră dar ?i lucrărilor de

o
refacere a mediului.

I.r
La data de 26.10.2015, I.F. MO? FLORIN a depus o solicitare de emitere a
autoriza?iei de mediu pentru desfă?urarea activită?ii de exploatare a gresiei
ornamentale, pe amplasamentul situat în comuna Cărpinet, sat Călugări, în perimetrul
”Valea Preutesii”, care a fost înregistrată la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor cu
numărul 13833/2015. R
Ca ?i în cazul solicitării avizului de mediu ?i a acordului de mediu, această
U
lucrare a fost repartizată spre solu?ionare tot martorului CRĂCIUN MIHAELA.
CRĂCIUN MIHAELA a efectuat o verificare la fa?a locului a
.J
amplasamentului, la data de 02.11.2015, sens în care s-a deplasat în perimetru ”Valea
Preutesii” din zona extravilană a satului Călugări, comuna Cărpinet. Cu ocazia
w

verificărilor s-a întocmit nota de constatare înregistrată la A.P.M. Bihor cu nr. 14227 din
03.11.2015, stabilindu-se continuarea procedurii de emitere a autoriza?iei de mediu.
w

În cadrul ?edin?ei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 04.11.2015, s-a


decis ca urmare a solicitării I.F. MO? FLORIN, emiterea avizului de mediu, cu un
w

termen de contestare de 15 zile lucrătoare, pentru activitatea de exploatare a gresiei


ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”.
Prin decizia nr. 658 din 04.11.2015, Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor
a dispus emiterea autoriza?iei de mediu.
La data de 27.11.2015, pentru titularul I.F. MO? FLORIN, a fost emisă
autoriza?ia de mediu nr. 221/2015, având o perioadă de valabilitate de cinci ani.

În contextul descris mai sus, la data de 13 iunie 2016 inculpatul ROTAR


RAUL OVIDIU RAJ a stabilit cu inculpata PĂTROC MINODORA IOANA detaliile
colectării ?i transportării cantită?ii de aproximativ 20 metri de piatră ornamentală,
pretinsă de la pietrari prin intermediul poli?istului de către aceasta din urmă.
În urma discu?iei dintre cei doi, inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ l-a
însărcinat pe martorul CUCIULA CLAUDIU VASILE să se ocupe de colectarea pietrei
ornamentale pentru pavaj de la pietrarii implica?i în procedurile aflate în curs la Agen?
ia pentru protec?ia Mediului Bihor, respectiv de la martorii CEP FLORIAN, LAZEA
ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN. Totodată, poli?istul i-a cerut martorului
CUCIULA CLAUDIU VASILE să nu încaseze contravaloarea pietrei ornamentale,
subliniindu-i acestuia că inculpata a făcut parte din Comisia de Analiză Tehnică în care
s-a propus emiterea avizelor de mediu pentru aceste societă?i ?i din Comisia Internă de
Analiză, care la data de 10.06.2015 a eliberat deciziile de emitere a avizelor de mediu,
acestea fiind semnate, a?a cum s-a arătat ?i anterior, chiar de către inculpata PĂTROC
MINODORA IOANA.
Cantitatea de piatră ornamentală pretinsă a fost colectată în data de 13 iunie
2016 de martorul CUCIULA CLAUDIU VASILE, potrivit indica?iilor primite de la
inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, fiind remisă inculpatei PĂTROC
MINODORA IOANA, care a ?i transportat-o în aceea?i zi la imobilul pe care îl de?ine

o
în localitatea Hidi?elul de Jos.

I.r
În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, consilierul superior din cadrul
Agen?iei pentru Protec?ia Mediului Bihor, PĂTROC MINODORA IOANA, având
atribu?ii directe în legătură cu eliberarea avizului ?i acordului de mediu, a sus?inut
R
demersurile pietrarilor din comuna Cărpinet pentru ob?inerea de către ace?tia a avizului
de mediu ?i a acordului de mediu, proceduri premergătoare ob?inerii autoriza?iei de
U
mediu pentru activitatea de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale.
A?a cum am prezentat, urmare a finalizării etapelor procedurii de evaluare de
.J
mediu, la data de 10.06.2015 au fost eliberate următoarele decizii de emitere a avizului
de mediu, semnate de către consilierul superior PĂTROC MINODORA IOANA :
w

- decizia de emitere a avizului de mediu nr. 291 pentru Planul Urbanistic


Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat Călugări,
w

comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastral 50148, titular SC MONADAM SRL,
societate ce are ca asocia?i pe numi?ii CEP FLORIAN ?i CEP CRISTIAN;
w

- decizia de emitere a avizului de mediu nr. 292 pentru Planul Urbanistic


Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Lazului 1”, în sat
Călugări, comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastrale 50134, 50140, 50142, 50143,
50144, 50145, 50146 ?i 50147, titular SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, societate
ce are ca asocia?i pe numi?ii MARTA RĂZVAN ?i CUCIULA CLAUDIU VASILE;
- decizia de emitere a avizului de mediu nr. 293 pentru Planul Urbanistic
Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat Călugări,
comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastral 50126, titular I.F. MO? FLORIN;
- decizia de emitere a avizului de mediu nr. 294 pentru Planul Urbanistic
Zonal – Exploatarea gresiei ornamentale în perimetrul ”Valea Preutesii”, în sat Călugări,
comuna Cărpinet, jude?ul Bihor, nr. cadastrale 50150, 50151 ?i 50153, titular SC
PIATRĂ SCOICĂ SRL, societate ce are ca asocia?i pe numi?ii LAZEA ANTONIO
CĂLIN ?i BURTĂ IOSIF CORNEL.
Mai mult, inculpata PĂTROC MINIDORA IOANA a participat la ?edin?a
Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agen?iei pentru Protec?ia Mediului, din data de
05.08.2015, în cadrul căreia s-a propus ca proiectele de exploatare a gresiei
ornamentale, depuse pentru ob?inerea acordului de mediu de către cele patru societă?i
administrate de pietrari, nu se supun evaluării impactului asupra mediului ?i nu se
supun evaluării adecvate, procesul verbal întocmit în urma acestei ?edin?e fiind semnat
de către inculpata PATROC MINODORA IOANA. Urmare a acestei propuneri, au fost
emise deciziile etapei de încadrare pentru aceste societă?i, în urma cărora acesta au ob?
inut permisele de exploatare, a?a cum s-a prezentat mai sus.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
În data de 10.06.2015, la ora 11:25:09, inculpatul ROTAR RAUL-OVIDIU-

o
RAJ, aflat la postul telefonic , l-a contactat pe martorul CUCIULA CLAUDIU-

I.r
VASILE, aflat la postul telefonic , cu care a discutat despre demersurile necesare în
vederea ob?inerii autoriza?iei de mediu, pentru exploatarea ?i comercializarea în condi?
ii de legalitate a pietrei ornamentale pentru pavaj (volumul XLIX, filele 1 - 4) :
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Fusără-?i la sedin?ă?
R
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Acum s-a terminat, da!
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Aha ?i?
U
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Totul în regulă m ă! Fără Studiu de Impact,
fără nimic, procedură simplă, cât mai repede!
.J
CUCIULA CLAUDIU-VASILE - Foarte bine!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Cam în două luni de zile sunte ?i cu
w

permisul de exploatare!
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – În două luni?
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Cam atâta e Procedura cu ANRM cu tot!


CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Cu ANRM, nu?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine, amu într-o lună trebuie să ave?i
w

ACORDUL DE MEDIU ?i AUTORIZA?IA DE MEDIU, ca să nu mai ave?i treabă!


Bine? Că altfel, era vreo ?ase luni, î?i dai seama?!

În data de 13.06.2015, la trei zile de la data la care inculpata P ĂTROC


MINODORA IOANA a semnat deciziile de emitere a avizului de mediu nr. 291, nr. 292,
nr. 293 ?i nr. 294, referitoare la societ ă?ile administrate de pietrarii din comuna
Cărpinet, aceasta l-a contactat pe inculpatul ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ pentru a-i
comunica faptul că se pregăte?te să vină la Cărpinet după piatra ornamentală, acest fapt
dovedind în?elegerea anterioară dintre poli?ist ?i func?ionarul din cadrul A.P.M.
Bihor (volumul XLIX, filele 5 - 6) :
PĂTROC MINODORA-IOANA – Bună diminea?a. MINODORA PĂTROC
sunt, de la MEDIU!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da. Sărut mâinile. Ce face?i?
PĂTROC MINODORA-IOANA – Uite acum încercăm să ne organizăm să
pornim încolo.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – În regulă, în regulă! No porni?i ?i când a?
i trecut de BEIU?, mă suna?i, bine?
PĂTROC MINODORA-IOANA – Bine!

După discu?ia cu PĂTROC MINODORA IOANA, poli?istul îl contactează pe


martorul CUCIULA CLAUDIU VASILE pentru a-i comunica că în aceea?i zi va veni
”cineva de la MEDIU, care a fost în comisie la voi” după piatră, solicitându-i acestuia
să organizeze colectarea cantită?ii de 20-22 m2 de piatră ornamentală, precizându-i,
totodată, în mod expres, să nu perceapă vreo sumă de bani de la aceasta (volumul
XLIX, filele 7 -11) :

o
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Ce vrusei să î?i zic? Vezi că o să vină cineva

I.r
de la MEDIU care a fost în COMISIE, care a fost în COMISIE la voi când avus ără?i
?edin?a miercuri!
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Da, da.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – O să o trimit eu pe doamn ă cu ADAM
R
încolo că îi trebuie 20 de metrii de piatr ă! Adună de la ADAM ce mai are pl ăci pe
acolo, de la MO?U, de la to?i! Bine?
U
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Aha! No bun, bun!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Deci, amu mă sună femeia ?i imediat porne?
.J
te din Oradea. Deci, 20-22 de metri, nu îi trebuie mai mult!
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Aha, aha…
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Câte 10 plăci fiecare acolo amu!


CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Da, da, da!
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Să nu lua?i amu, să nu lua?i amu bani de


la ea, că vezi tu, o fost în comisie, direct o fost!
w

CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Da mă, da! Nu, nu, ?tim noi asta!


ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – ?ti?i voi aia! Oricum, vă spune ADAM, că
o a?tept acolo la Cărpinet ?i trimit pe ADAM cu ea! Merge, încarcă de la el tot ce are
plăci pe acolo pă acasă, mai pă la MO?U, mai PILA, mai…
CUCIULA CLAUDIU-VASILE – Bun, bun!

După colectarea pietrei ornamentale ?i transportarea acesteia la re?edin?a


inculpatei PĂTROC MINODORA în com. Hidi?elul de Sus,, la aceea?i dată de
13.06.2016, aceasta îl contactează pe inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ pentru a-
i adresa mul?umiri, sens în care a fost interceptată următoarea discu?ie telefonică
(volumul XLIX, filele 12 -14) :
PĂTROC MINODORA-IOANA – Alo? Am ajuns cu bine la destina?ie.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – A?i ajuns?
PĂTROC MINODORA-IOANA – Da.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine. V-a?i descurcat, da? În regulă?
PĂTROC MINODORA-IOANA – Ne-am descurcat, da! Foarte în regulă,
am rămas surprinsă! Mul?umesc mult!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No bine! Dacă nu o să vă ajungă, mă suna?
i!
PĂTROC MINODORA-IOANA – Bine, da, da!

Fiind audia?i în cauză, martorii CUCIULA CLAUDIU, CEP FLORIAN,


LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN au confirmat că, la cererea
agentului ?ef principal ROTAR RAUL OBIDIU RAJ, au colectat piatră ornamentală
pentru un func?ionar de la A.P.M. Bihor, care urma să-i ajute în ob?inerea autoriza?iei
de mediu necesară pentru intrarea în legalitate.

o
Martorul CUCIULA CLAUDIU VASILE, fiind audiat în cauză la data de

I.r
29.06.2016, a declarat următoarele (volumul VI, filele 33 - 38) :
” Cunosc că a mai avut loc o asemenea ?edin?ă, la care nu am participat dar
despre care am fost anun?at telefonic de către ?eful al Postului de Poli?ie Cărpinet
este agentul de poli?ie ROTAR RAUL, care mi-a comunicat că procedura prin care
R
trebuiau ob?inute acordul de mediu ?i autoriza?ia de mediu urma să fie una simplă,
fără studiu de impact.
U
La un interval de câteva zile, am fost contactat telefonic din nou de către ?
eful al Postului de Poli?ie Cărpinet este agentul de poli?ie ROTAR RAUL, care mi-a
.J
dispus să strâng 20 de metri pătra?i de piatră, cu o grosime cuprinsă între 1 -2 cm
atât din ceea ce aveam eu expus pe stradă în scopul vânzării, cât ?i de la CEP
w

FLORIAN zis ”ADAM”, LAZEA ANTONIO zis ”MO?U” precum ?i de la MO?


IOAN zis ”PILA”. Această cantitate de piatră trebuia să o remit unei doamne de la
w

Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor, al cărei nume nu îl cunosc, dar care a
făcut parte din comisia care a aprobat ob?inerea acordul de mediu ?i autoriza?ia de
mediu urma să fie una simplă, fără studiu de impact. Totodată mi-a specificat ?i mi-a
w

atras aten?ia să nu cerem bani acestei persoane, subliniindu-mi că ea făcea parte din
comisie.
Am fost de acord ?i am adunat cantitatea de piatră solicitată de la CEP
FLORIAN ?i LAZEA ANTONIO, cu precizarea că MO? IOAN nu avea piatră cu
dimensiunile precizate de ROTAR RAUL. Am contribuit fiecare 7 metri pătra?i de
piatră ornamentală ?i în mod cert nu le-am comunicat celor trei, respectiv CEP
FLORIAN, LAZEA ANTONIO ?i MO? IOAN despre discu?ia telefonică pe care am
avut-o cu ROTAR RAUL ?i nici despre beneficiarul cantită?ii de piatră.
Am încărcat piatra de la ace?tia ?i am depozitat-o în fa?a casei numitului
MARTA RĂZVAN, l, care spre deosebire de casa mea se află la drumul principal, fiind
u?or de găsit. I-am comunicat lui ROTAR RAUL faptul că am depozitat piatra solicitată
în fa?a locuin?ei lui MARTA RĂZVAN, de unde putea fi ridicată de către doamna din
cadrul Agen?iei pentru Protec?ia Mediului Bihor ?i în lipsa mea deoarece trebuia să
mă deplasez la carieră.
În cursul aceleia?i zile, cantitatea de piatră pregătită de mine în modul
precizat mai sus, a fost ridicată dar nu cunosc persoana care a luat-o sau ce mijloc de
transport a folosit. Având în vedere grosimea pietrei, volumul sau greutatea totală a
acesteia nu a fost mare, putând fi transportată chiar ?i cu un autoturism cu remorcă.
Ulterior acestui episod am ob?inut de la Agen?ia pentru Protec?ia Mediului
Bihor avizul ?i acordul de mediu, de acest aspect ocupându-se MARTA RĂZVAN.”
Aceste afirma?ii au fost sus?inute de martorul CUCIULA CLAUDIU VASILE
cu ocazia audierii sale la data de 07.10.2016, în prezen?a apărătorilor inculpa?ilor
(volumul VII, filele 95 - 100) :
”După câteva zile după această ?edin?ă, am fost contactat telefonic de
către agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ care mi-a cerut să procedez la

o
colectarea unei cantită?i de aproximativ 20 de metri pătra?i de piatră ornamentală,

I.r
cu o grosime de aproximativ doi centimetri. Această cantitate de piatră trebuia să o
colectez de la societă?ile implicate în ob?inerea autoriza?iilor de exploatare,
respectiv de la mine pentru SC MARTA CONSTRUCT MOD SRL, CEP FLORIAN,
administratorul SC MONADAM SRL, LAZEA ANTONIO CĂLIN, administrator al
R
SC PIATRĂ SCIOCĂ SRL ?i MO? IOAN FLORIAN administratorul I.F. MO?
IOAN FLORIAN.
U
Piatra ornamentală care trebuia colectată din dispozi?ia agentului de poli?ie
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ era cea pe care o ?ineam expusă în fa?a locuin?elor, în
.J
vederea comercializării, provenită din exploatările pe care le-am făcut anterior.
Conform explica?iilor pe care mi le-a dat ROTAR RAUL OVIDIU RAJ,
w

această cantitate de piatră ornamentală trebuia remisă unei doamne, func?ionar în


cadrul Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor, al cărei nume nu îl cunosc
deoarece nu mi-a fost comunicat, dar care a făcut parte din comisia care a aprobat
w

ob?inerea acordului de mediu.


Declar că, agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, mi-a spus în
w

mod explicit să nu cerem bani acestui func?ionar din cadrul A.P.M. Bihor,
subliniindu-mi că ea a făcut parte din comisie.”
Fiind audiat în cauză la data de 05.10.2016, în prezen?a apărătorilor inculpa?
ilor, martorul LAZEA ANTONIO CĂLIN a sus?inut cele declarate anterior, respectiv
(volumul VII, filele 55 - 61) :
” În cursul anului 2015 în mai multe rânduri ROTAR RAUL ne-a înso?it pe
mine ?i pe ceilal?i pietrari, MARTA RĂZVAN, MO? IOAN FLORIN, CEP FLORIAN la
Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor, pentru a ne ajuta să ob?inem într-un mod
mai rapid documente de la această institu?ie, ocazie cu care am intrat în legătură cu
un func?ionar al acestei institu?ii.
Ulterior, în vara anului 2015 inculpatul ROTAR RAUL cât ?i numitul CEP
FLORIAN mi-au comunicat că trebuie să colectăm o cantitate de piatră ornamentală
pentru pavaj, din câte re?in aproximativ 15 metri pătra?i, pentru doamna de la
Agen?ia pentru Protec?ia Mediului Bihor.
Partea de piatră care trebuia să o dau eu am dus-o acasă la CEP FLORIAN,
iar din câte am aflat doamna respectivă, cu care eu nu m-am întâlnit, a încărcat o
cantitate de piatră ?i de la MARTA RĂZVAN din satul Călugări.”

Martorii CEP FLORIAN ?i MO? IOAN FLORIN, fiind audia?i cu privire la


acest aspect, au confirmat faptul că în cursul anului 2015, din dispozi?ia agentului ?ef
principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, a fost colectată piatră ornamentală, fără însă să
cunoască persoana căreia i-a fost remisă.

În data de 29 iunie 2016, cu ocazia perchezi?iei domiciliare efectuate de


organele de urmărire penală la re?edin?a numitei PĂTROC MINODORA IOANA

o
situată în comuna Hidi?elul de Sus, a fost identificată cantitatea de piatră ornamentală

I.r
pretinsă ?i primită, prin intermediul agentului ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ, de la pietrarii din comuna Cărpinet, o parte din aceasta fiind montată pe soclu, o
parte pe scările de acces în imobil ?i o parte pe latura inferioară a balconului, iar
diferen?a a fost găsită stivuită în curtea imobilului, nefiind montată (volumul XXXII,
filele 123 – 164). R
U
5. În cursul anului 2015, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale,
comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului
.J
Beiu?, având în subordine directă Postul de Poli?ie Cărpinet, în baza unei în?elegeri
tacite ?i ilicite dintre acesta ?i subordonatul său, a pretins, acceptat ?i primit diferite
w

foloase necuvenite de la agentul ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, în legătură
cu atribu?iile sale de serviciu, ce decurgeau din func?ia de conducere de?inută de ofi?er.
w

Astfel :
5.1. În data de 10 mai 2015, în contextul în care se afla în jude?ul Constan?a,
comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei mun Beiu?,
w

având în subordine directă Postul de Poli?ie Cărpinet, a acceptat de la agentul ?ef


principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, achitarea
contravalorii unei mese de prânz pentru 5 (cinci) persoane, într-un restaurant situat în
apropierea municipiului Medgidia, iar la plecare a primit de la acesta 10 litri de vin.
Contravaloarea mesei servite ?i cantitatea de vin au fost achitate de către martorul NICA
SABIN, unchiul inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, care a inten?ionat să-l ajute
pe nepotului său prin suportarea cheltuielilor pentru serviciile men?ionate mai sus, pe
care agentul de poli?ie le-a făcut ?efului său ierarhic, inculpatul INDREI REMUS
DANIEL.
Urmare a administrării probatoriului în cauză s-a stabilit că în cursul lunii mai
2015 inculpatul INDREI REMUS DANIEL a participat la întâlnirea organizată de
Asocia?ia Interna?ională a Poli?i?tilor (I.P.A.), ce a avut loc în jude?ul Tulcea, fiind
înso?it de mai mul?i poli?i?ti din cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor.
Pe drumul de întoarcere, în data de 10 mai 2015, inculpatul INDREI REMUS
DANIEL a fost contactat telefonic de către inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ,
acesta din urmă propunându-i să oprească pentru a servi masa, atât el cât ?i poli?i?tii
care îl înso?eau pe ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, la restaurantul ”Perla Dobrogei”
din localitatea Medgidia, agentul de poli?ie comunicându-i ?efului său că va achita el
contravaloarea mesei servite.
Propunerea a fost acceptată de inculpatul INDREI REMUS DANIEL, care,
potrivit indica?iilor primite de la inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, s-a întâlnit
cu martorul GENGAZI DINER, agent de poli?ie în cadrul Poli?iei municipiului
Medgidia, persoană desemnată de inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ să-i conducă
pe poli?i?tii bihoreni la restaurantul în cauză.
După servirea mesei, martorul GENGAZI DINER a preluat de la bucătăria

o
localului o cantitate de cinci kilograme de vin alb ?i cinci kilograme de vin ro?u, pe

I.r
care, potrivit indica?iilor primite de la inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, i le-a
remis inculpatului INDREI REMUS.
Contravaloarea mesei servite, în sumă de 150 lei, a fost achitată de către
unchiul inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, martorul NICA SABIN, fost ?ef al
R
Poli?iei municipiului Medgidia. La fel, cantitatea de vin remisă de inculpatul ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ ?efului său ierarhic a fost suportată, de asemenea, de martorul
U
NICA SABIN, care a inten?ionat în acest mod să-l ajute, să-i facă un serviciu nepotului
său.
.J

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
w

cauză :
În data de 10.05.2015, la ora 15:13:09, a fost interceptată o discu?ie telefonică
w

purtată între inculpa?ii ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ ?i INDREI REMUS-DANIEL


(volumul XLVII, filele 110 - 112), din care a rezultat că ofi?erul de poli?ie se afla în
w

apropiere de mun. Constan?a, iar subordonatul său îi comunică loca?ia unde să oprească
pentru luarea mesei, urmând să achite el contravaloarea consuma?iei la o dată
ulterioară, ” O să plătesc eu când ajung la mare” :
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Pe unde e?ti?
INDREI REMUS-DANIEL – Mai avem 12 Km până în Constan?a, până la
Mamaia.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No fii atent, să nu mânca?i pe acolo.
INDREI REMUS-DANIEL – Da?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Când vă întoarce?i, când vă întoarce?i trimit
eu un poli?ist acolo să vă a?tepte. ?i ăla e ?oferul meu, să ?tii!
INDREI REMUS-DANIEL – Ha, ha, ha…du-te mă (n.n. trivial), tu e?ti
nebun!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Îl întrebi să vezi: „bă, e?ti ?oferul lui
RAUL”?
INDREI REMUS-DANIEL – Îi spun atuncea: „bă îl ?tii pă RAUL”?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Când vă întoarce?i, intra?i pă la VALEA
DACILOR, ie?i?i din Autostradă MEDGIDIA, VALEA DACILOR.
INDREI REMUS-DANIEL – Pă la VALEA DACILOR?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – După VALEA DACILOR la intrare în
MEDGIDIA vă a?teptă un ?ofer.
INDREI REMUS-DANIEL – Bun.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Bine? ?i vă duce direct la restaurant, s ă nu
mânca?i pe acolo că mili?ienii nu au bani!
INDREI REMUS-DANIEL – Ha, ha, tu e?ti nebun mă!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – O să plătesc eu când ajung la mare!
INDREI REMUS-DANIEL – Bă, dar suntem cinci mă.

o
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu contează amu, câ?i sunte?i, nu-i

I.r
problemă. Bine?
INDREI REMUS-DANIEL – Am în?eles.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu-i problemă! Mâncare, băutură, acolo
fără… Bine?!
R
INDREI REMUS-DANIEL – Am în?eles. Mare mul?umită RAUL!
U
În aceea?i zi, la ora 18:07:48, inculpatul ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ a
fost contactat telefonic de martorul DINER GENGAZI (”?i ăla e ?oferul meu, să ?
.J
tii”), care îi confirmă că INDREI REMUS a ajuns la restaurant, ?i, totodată, îi dă
dispozi?ie martorului ca la plecare să îi pună 10 litri de vin ”la pachet” superiorului său
w

(volumul XLVII, filele 113 - 116) :


ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – DINERE, du-te până la bucătărie, bagă-te pe
w

acolo, că a trimis unchiul 5 kg de vin alb ?i 5 roze.


DINER GENGAZI – Da?
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Îl dai, pe lângă ăla al tău, îl dai la REMUS să


îl pună în ma?ină.
DINER GENGAZI – Aha? La pachet.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Să îl ducă cu ei. La pachet! ?tii tu!

Fiind audiat în cauză la data de 11.10.2016, martorul FORDON GHEORGHE,


unul dintre poli?i?tii care l-a înso?it pe inculpatul INDREI REMUS DANIEL la
restaurantul ”Perla Dobrogei” din municipiul Medgidia, a confirmat servirea mesei la
acest local, declarând următoarele (volumul VII, filele 110 - 115) :
” În mai 2015, am fost în jude?ul Tulcea la o întâlnire organizată de I.P.A.,
împreună cu comisarul ?ef INDREI REMUS, COSMIN POTRA, CRISTIAN STANCIU ?i
un poli?ist cu prenumele NICU?OR.
La întoarcere, în localitatea Medgidia am fost a?tepta?i de către un poli?ist
care era prieten cu ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i care ne-a condus la Restaurantul
Perla Dobrogei, situat la ie?irea din localitatea Medgidia. Aici am luat masa, iar la
plecare unul dintre ospătari a pus o cantitate de vin în portbagajul autoturismului
nostru.”
De asemenea, martorul NICA SABIN, unchiul inculpatului ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ, fiind audiat la data de 11.10.2016 (volumul VII, filele 116 - 119), a arătat
următoarele :
” … în cursul anului 2015, în cursul lunii mai, am venit împreună cu familia
în satul Sîrbe?ti, unde am stat o săptămână.
În perioada respectivă îmi amintesc că nepotul meu ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ mi-a comunicat că mai mul?i colegi de-ai săi de la Poli?ie trec prin
Medgidia ?i ar inten?iona să se oprească pentru a lua masa, rugându-mă să discut la
un restaurant din zona în acest sens.

o
Fiind în rela?ii de prietenie cu patronul restaurantului ”Perla Dobrogei” din

I.r
Medgidia, am luat legătura cu acesta ?i l-am rugat să asigure masa de prânz pentru
colegii nepotului meu ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, iar la plecare să le pregătească o
cantitate de zece litri de vin.
Inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ a discutat totodată cu numitul
R
GENGAZI DINER, fost subordonat de-al meu, pentru a-i prelua de pe autostradă ?i a-i
conduce pe colegii săi la restaurantul ”Perla Dobrogei” din Medgidia, întrucât ace?tia
U
nu cuno?teau drumul.
După ce m-am întors la Medgidia am achitat contravaloarea mesei de prânz
.J
servite de poli?i?tii din Bihor, în sumă de aproximativ 150 de lei. ”
w

5.2. În vara anului 2015, în contextul în care inten?iona să-?i petreacă


concediul de odihnă pe litoralul Mării Negre, comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL,
w

în calitate de ?ef al Poli?iei mun Beiu?, având în subordine directă Postul de Poli?ie
Cărpinet, a pretins ?i a beneficiat, de la agentul ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ, ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, de achitarea contravalorii unui sejur în cursul
w

lunii iulie 2015, pentru două familii, respectiv pentru el ?i familia sa, cât ?i pentru
familia prietenului său FORDON GHEORGHE, în sta?iunea Neptun, hotel Caraiman,
jude?ul Constan?a, contravaloarea cazării fiind în sumă de 700 lei/familie. Tododată,
comisarul ?ef INDREI REMUS a acceptat achitarea unor mese la Restaurantul
”Cramele Murfatlar”, în valoare totală de 300 lei ?i achitarea contravalorii închirierii de
?ezlonguri pe plajă, pe perioada sejurului.
Din probele de la dosar s-a stabilit că încă din luna iunie 2015 inculpatul
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ a inten?ionat să rezolve cazare pe litoralul românesc, în
sta?iunea Neptun, pentru inculpatul INDREI REMUS DANIEL, care urma să fie înso?it
de martorul FORDON GHEORGHE ?i familiile acestora.
Astfel, într-o primă fază, la data de 09 iulie 2015 inculpatul ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ i-a comunicat telefonic inculpatului INDREI REMUS DANIEL că
începând cu data de 20 iulie 2015 i-a rezolvat cazarea pentru perioada de concediu la
complexul ”Vilele Soarelui” din sta?iunea Neptun.
În urma acestor demersuri, care au suferit însă unele modificări în contextul în
care perioada de concediu a inculpatului INDREI REMUS DANIEL era în sezonul
estival de vârf, inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ a rezolvat cazarea, în mod
gratuit, a celor două familii, INDREI ?i FORDON, la Hotelul ”Caraiman” din sta?iunea
Neptun, iar prin intermediul martorului STOIAN CRISTIAN, a rezolvat pentru ace?tia ?
i servirea unor mese de cină, de asemenea în mod gratuit, la Restaurantul ”Cramele
Murfatlar” din aceea?i sta?iune.
Contravaloarea cazării a fost în sumă de 700 lei pentru fiecare familie, aceasta
fiind ?i suma solicitată familiilor Indrei ?i Fordon în ultima zi de cazare de către
personalul de la recep?ia hotelului. În urma interven?iei inculpatului ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ contravaloarea cazării nu a mai trebuit să fie achitată de către inculpatul

o
INDREI REMUS DANIEL ?i nici de prietenul său FORDON GHEORGHE.

I.r
Din verificările efectuate în eviden?ele Hotelului ”Caraiman”, în sistemul
informatic a fost identificată o pozi?ie deschisă pe numele ”INDREI REMUS”, câmpul
referitor la perioada cazării cuprinzând perioada 23.07.2015 – 27.07.2015, numărul de
cameră implementat fiind 104, iar tariful de cazare aferent fiind 110/zi hotelieră.
R
Totodată, conform acestei eviden?e electronice, costul cazării pentru inculpatul INDREI
REMUS DANIEL nu figurează ca fiind achitat.
U
Referitor la contravaloarea meselor servite de către cele două familii la
Restaurantul ”Cramele Murfatlar”, din probele de la dosar s-a stabilit că contravaloarea
.J
acestora a fost în sumă de 300 lei, suma datorată nefiind achitată în urma demersurilor
inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, care a inten?ionat să-i procure un folos ?
w

efului său ierarhic. De asemenea, tot ca urmare a demersurilor făcute de inculpatul


ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, inculpatul INDREI REMUS DANIEL ?i prietenul
w

acestuia cu care a fost în concediu nu au achitat nici contravaloarea închirierii de ?


ezlonguri pe plajă pe perioada sejurului.
w

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
În data de 30.06.2015, la ora 12:00:45, a fost interceptată o discu?ie telefonică
între ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ ?i superiorul său, INDREI REMUS, în care ace?
tia discută despre perioada în care ofi?erul urmează să se deplaseze pe litoral, loca?ia
unde va fi cazat ?i numărul de persoane pentru care să se facă rezervarea, cheltuielile
urmând să fie suportate de inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ (volumul XLVII,
filele 119 - 122) :
INDREI REMUS-DANIEL – No, din 20!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Deci, din 20? În 20 să fii cazat, nu?
INDREI REMUS-DANIEL – Da. În 20 după amiaza sau seara să fim caza?
i!
…………………………………………………………………………..
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No bine, no bine, ?efu'! Eu plec duminică ?
i o să ne auzim ?i o să î?i spun ?i unde stai. Bine?
INDREI REMUS-DANIEL – Unde, la Neptun?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da, da! O să î?i spun hotelul unde e?ti
cazat!
INDREI REMUS-DANIEL – ?i atunci se poate două familii?
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da. Păi dar două familii! Două camere,
sigur!
INDREI REMUS-DANIEL – Două camere, da!
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – A?a o rezolvăm! Sigur două camere!
INDREI REMUS-DANIEL – No bine RAUL.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – No bine, ?efu' ne mai auzim.

o
INDREI REMUS-DANIEL – Auzit-ai de GHI?A FORDONULUI?

I.r
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Ce-i cu el?
INDREI REMUS-DANIEL – Cu el vreau să mă bronzez.
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Cu el vrei să te bronzezi?
INDREI REMUS-DANIEL – Aha.

nimica?
R
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Dar de ce GHI?A FORDONULUI nu spune
U
INDREI REMUS-DANIEL – Păi nu o ?tiut de ofertă până amu ia, că e aici
cu mine.
.J
ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Da? Discutăm, sigur.
INDREI REMUS-DANIEL – Fiică-mea o zis că ar vrea să vină numai că e
w

copilul mic ?i se teme să meargă cu el până la mare.


ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Nu e o problemă! Lasă că o rezolvăm! Tot
w

eu plătesc şefu'! Nu plă…


INDREI REMUS-DANIEL – Bun, bun! Vorbim când vii!
w

ROTAR RAUL-OVIDIU-RAJ – Dar sigur, ne auzim!


INDREI REMUS-DANIEL – Bine RAUL. Mersi. Ceau.

Ca urmare a în?elegerii anterioare, în data de 09.07.2015, la ora 20:28:55,


ROTAR RAUL OVIDIU RAJ l-a contactat telefonic pe martorul SULIM COSTEL,
cu care discută mai multe detalii referitoare la sejurul superiorului său, respectiv ca
martorul să se ocupe de rezolvarea a două camere, ?ezlongurile urmând a fi rezolvate de
agentul de poli?ie, care va discuta despre acest aspect cu martorul DRUMCEA
GABRIEL, iar cu o altă cuno?tin?ă de-a sa, respectiv STOIAN CRISTIAN, va discuta
despre asigurarea cinei, în mod gratuit, în două sau trei seri (volumul XLVII, filele 123 -
126) :
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Oricum pun pă ăsta de la Municipiu, pe ?
eful meu să î?i aducă cinci kg de la el! Poate să aducă ?i el cinci kg! Nu mă, că nu e
descurcăre? ca noi! Băi, nu e ca noi, m ă!
COSTEL – A da?
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – ?i dacă e ?ef de Municipiu, nu e ca noi! E
petrecăre? ca noi, dar nu îi ca noi, nu se ?tie!
COSTEL – Auzi, deci el când vine, pe?
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Pe 20!
COSTEL – Pe 20?
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Pe 20 e aicea!
COSTEL – Am în?eles, da, da.
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Pe 20 e aicea! O să vină el ?i cu un coleg de
al meu, care mi-a fost mie ?ef la PIETROASA ?i o să le trebuiască două camere!
COSTEL – Ok!
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – În una o să fie trei paturi, ?tii?

o
COSTEL – Am în?eles!

I.r
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Are o fată ăsta de la Municipiu.
COSTEL – Îhîm!
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – ?i cu DRUNCEA vorbesc eu cu ?
ezlongurile! ?i să le facă acolo la TISMANA un mic dejun! ?i cu CRISTI vorbesc
două-trei seri să vină la el! R
COSTEL – Nu-i problemă, mai vorbesc ?i eu căci mai am ?i alte loca?ii, nu-i
U
problemă.
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Nu, nu, stai lini?tit! Tu alea să le rezolvi
.J
camerele, nu ai treabă cu nimic altceva!
COSTEL – Da, da! Ok!
w

În aceea?i zi, inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ îi comunică


w

superiorului său, inculpatul INDREI REMUS DANIEL, demersurile efectuate, respectiv


că cele două camere ?i ?ezlongurile au fost ”rezolvate”, urmând ca în trei sau patru seri
ace?tia să cineze, gratuit, la restaurantul ”Cramele Murfatlar” (volumul XLVII, filele
w

127 - 130) :
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – A?a! ?i pă FORDON ai zis că îl duci cu
tine?
INDREI REMUS-DANIEL – FORDON ?i am în?eles că fiică-sa vine
GEORGIANA, dar nu-i problemă, cu ei în cameră o zis.
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Aha… No bine, bine!
INDREI REMUS-DANIEL – Nu-i problemă! Ne descurcăm noi numai să
avem unde pune capul pe pernă!
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Bun! ?i ?ezlongurile îs rezolvate!
INDREI REMUS-DANIEL – Da?
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – ?ezlongurile îs rezolvate! ?i o să vorbesc
aicea la Cram ă la MURTFATLAR m ăcar trei seri să mânca?i aicea! Bine?
INDREI REMUS-DANIEL – Bine RAUL.
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Mai vorbim noi ?i mai vedem ce putem
rezolva!
INDREI REMUS-DANIEL – Bine.
……………………..…………………………………………………………….
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Tot ce pot rezolva, rezolv, stai lini?tit!
INDREI REMUS-DANIEL – Stai lini?tit…
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Camerele îs rezolvate! Seara să veni?i să
mânca?i aici 3-4 seri, la Cram ă, la MURTFATLAR!
INDREI REMUS-DANIEL – Ok.

Relevantă este ?i discu?ia telefonică din data de 20.07.2015, la ora 14:42:00,


dintre inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i martorul SULIM COSTEL, sub

o
aspectul modului în care inculpatul în?elegea să se raporteze la fostul său ?ef, FORDON

I.r
GHEORGHE, ”un pămpălău de la Rutieră”, în condi?iile în care nu se mai afla în
raporturi de subordonare fa?ă de acesta, ?i comportamentul servil pe care agentul l-a
adoptat în rela?ia cu actualul său ?ef, INDREI REMUS DANIEL (volumul XLVII, filele
134 - 136) :
R
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – A?a i-am trasat sarcină! Cu ăla discu?i, cu
?eful meu de la Municipiu! Cu ăla discu?i!
U
COSTEL – Ok, da, da!
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Ălalalt e un pămpălău de la Rutieră, nu are
.J
treabă, ăla e bolovan! Vezi-l tu!
COSTEL – Cum să fii pămpălău la Rutieră, că mie îmi dă cu virgulă?
w

ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Ăia nu ?tiu, numai să ia banii! În?elegi?


COSTEL – Ha, ha…
w

ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Hai nu mă provoca că telefoanele mele sunt


ascultate ?i mă (trivial) ă?tia că ?tiu prea multe.
w

Fiind audiat în cauză la data de 12.07.2016, referitor la concediul din vara


anului 2015 petrecut împreună cu inculpatul INDREI REMUS pe litoralul Mării Negre,
martorul FORDON GHEORGHE a declarat următoarele (volumul VI, filele 255 - 261) :
” La începutul lunii iulie 2015, nu îmi mai amintesc exact data, m-am întâlnit
cu comisarul ?ef INDREI REMUS în fa?a Poli?iei municipiului Beiu?. Din discu?iile
purtate cu acesta am avut un schimb de replici referitoare la concediu, pe care doream
ini?ial să-l petrec în Italia, la o rudă a so?iei. Comisarul ?ef INDREI REMUS mi-a
spus că dore?te să meargă pe litoralul românesc, deoarece discutase anterior cu
agentul de poli?ie ROTAR RAUL, acesta din urmă având posibilitatea de a rezolva
cazarea la mare. În acest context comisarul ?ef INDREI REMUS m-a întrebat dacă
nu doresc să mă duc ?i eu cu el la mare, la care i-am răspuns că nu îl voi aborda pe
ROTAR RAUL despre această chestiune.
În prezen?a mea comisarul ?ef INDREI REMUS l-a contactat telefonic pe
ROTAR RAUL, pe care l-a întrebat dacă a? putea merge ?i eu împreună cu el la mare,
în contextul în care ace?tia discutaseră anterior, în?elegere pe care eu nu o cuno?team
la acel moment. ROTAR RAUL a confirmat că a? putea merge ?i eu la mare ?i mai
mult, ?i-a arătat nemul?umirea despre faptul că nu l-am contactat eu personal pentru
această problemă.(…)
Împreună cu ”Costică” ne-am deplasat la locul de cazare, respectiv hotelul
”Caraiman” din Neptun, unde acesta a discutat cu persoana de la recep?ie după care
ne-a comunicat că totul era în regulă, în sensul că nu trebuia să achităm vreo sumă de
bani iar dacă ar fi intervenit probleme să-l contactăm.
Am stabilit să mâncăm ?i în cursul serii următoare la restaurantul ”Cramele
Murfatlar”, moment în care să-i dăm ?i cantitatea de palincă pe care o pregătisem în
schimbul cazării, a?a cum ne-a sfătuit ROTAR RAUL, respectiv eu având cu mine

o
cantitatea de 5 litri pe care i-am dat-o. În mod similar ?i comisarul ?ef INDREI

I.r
REMUS i-a dat palincă, dar nu cunosc exact cantitatea. Nici a doua seară după ce am
servit cina la restaurantul ”Cramele Murfatlar” de?i am dorit să achităm consuma?ia,
acel administrator al localului ne-a spus că masa servită a fost din partea casei. De?i
acesta ne-a invitat ?i în serile următoare să servim cina tot pe terasa localului său, nu
am mai mers la acesta. R
Din discu?iile pe care le-am avut în cursul celor două seri cu acest
U
”Costică”, am în?eles că era un cunoscut al lui ROTAR RAUL ?i că avea o func?ia de
?ef de echipă în cadrul companiei Enel.
.J
Cazarea la hotelul ”Caraiman” din Neptun a constat într-o cameră cu două
paturi situată la etajul I al clădirii în care am stat eu împreună cu familia mea iar
w

familia lui INDREI REMUS a avut camera alăturată, cu două paturi de asemenea.
Referitor la ?ezlongurile care se puteau închiria pe plajă, arăt că în cadrul
w

discu?iei pe care am avut înaintea plecării cu ROTAR RAUL, acesta ne-a spus că tot
acel ”Costică” ar putea rezolva să avem acces la ele. Nu mai re?in exact în ce a
constat discu?ia pe care am avut-o cu ”Costică” referitoare la ?ezlonguri, dar în mod
w

cert atât eu cât ?i INDREI REMUS am procedat la remiterea unei cantită?i de palincă,
celui care le închiria ?i prin această modalitate am beneficiat pe toată durata sejurului
de ?ezlonguri fără a mai plăti ?i taxa aferentă. Din câte îmi amintesc, taxa de
închiriere a acestor ?ezlonguri a fost de circa 10- 20 de lei.
În afară de cele două mese, respectiv cina, pe care le-am servit a?a cum am
declarat anterior la restaurantul ”Cramele Murfatlar”, restul au fost achitate de
către noi. Aproximez contravaloarea celor două mese pe care le-am servit la acest
restaurant la suma de 300 de lei.
În cadrul hotelului am fost caza?i ?apte nop?i, plecând în data de 27 iulie
2015, în jurul orelor 08:30. Precizez că eu am coborât la recep?ie înaintea lui
INDREI REMUS, pentru a preda cheia camerei. Cu această ocazie, doamna care se
afla la recep?ie mi-a comunicat că a? avea de achitat o sum ă de aproximativ 700 de
lei, reprezentând contravaloarea caz ării pentru o săptămână.
Fiind contrariat, având în vedere în?elegerea pe care o avusesem cu
ROTAR RAUL dar ?i discu?ia referitoare la cazare pe care am avut-o cu acel
”Costică”, l-am contactat telefonic pe ROTAR RAUL, relatându-i cele întâmplate. În
acel moment, la recep?ie a ajuns ?i INDREI REMUS căruia i-am povestit despre
solicitarea doamnei de la recep?ie, aceasta confirmându-i că are de achitat ?i el o
sumă similară. În cuprinsul discu?iei telefonice, ROTAR RAUL mi-a spus să a?
teptăm, timp în care acesta va încerca să-l contacteze pe ”Costică”.
După circa 10 minute, doamna de la recep ?ie ne-a comunicat c ă a fost o
neîn?elegere ?i că problema a fost rezolvat ă, în sensul că nici eu ?i nici INDREI
REMUS, nu am mai avut de achitat vreo sum ă de bani aferentă cazării.
Nu am primit documente de plată referitoare la costul cazării.
În timp ce ne întorceam de pe litoral, am fost sunat de către acel ”Costică”

o
care mi-a spus că a fost o neîn?elegere în legătură cu suma ce ne-a fost cerută pentru

I.r
cazare dar pe care a rezolvat-o.”

Remiterea foloaselor necuvenite comisarului ?ef INDREI REMUS DANIEL s-


a realizat în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre ace?tia, în legătură cu atribu?iile
R
de serviciu ce decurgeau din func?ia de conducere a ofi?erului, constând în îndrumarea,
organizarea, conducerea ?i controlarea activită?ii lucrătorilor de la Postul de Poli?ie
U
Cărpinet ?i implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului ?ef principal
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, despre care comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?
.J
tia că tolerează ?i protejează activitatea ilegală de exploatare ?i comercializare a pietrei
ornamentale; totodată, remiterea foloaselor necuvenite s-a realizat ?i în considerarea
w

unui tratament preferen?ial la locul de muncă, concretizat inclusiv prin planificarea la


ac?iunile poli?iene?ti organizate la nivelul Poli?iei municipiului Beiu? cu o frecven?ă
w

mult redusă comparativ cu majoritatea celorlal?i ?efi ai Posturilor de Poli?ie din


circumscrip?ia judiciară Beiu?.
Potrivit fi?ei postului (volumul XXII, filele 287 – 290), comisarul ?ef INDREI
w

REMUS avea următoarele atribu?ii ce decurgeau din calitatea sa de ?ef al Poli?iei mun
Beiu? :
- îndrumă ?i controlează activitatea lucrătorilor Poli?iei mun. Beiu? ?i a celor
două Sec?ii de poli?ie rurale, precum ?i a Posturilor de Poli?ie comunale din zona de
responsabilitate;
- organizează ?i conduce activitatea lucrătorilor Poli?iei mun. Beiu? ?i a celor
două Sec?ii de poli?ie rurale, precum ?i a Posturilor de Poli?ie comunale din zona de
responsabilitate;
- efectuează controale tematice ?i analizează periodic activitatea lucrătorilor
Poli?iei mun. Beiu? ?i a celor două Sec?ii de poli?ie rurale, precum ?i a Posturilor de
Poli?ie comunale din zona de responsabilitate;
- acordă sprijin ?i îndrumare lucrătorilor de la Posturile de Poli?ie din zona
de responsabilitate ?i execută controlul acestora;
- aprobă calificativul acordat ?efilor Posturilor de Poli?ie din zona de
competen?ă, urmare a evaluării anuale a activită?ii acestora;
Astfel, în condi?iile în care ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, avea printre
atribu?iile de serviciu, potrivit fi?ei postului, ”sprijinirea ?i îndrumarea muncii
informative” a agen?ilor de poli?ie de la Postul de poli?ie Cărpinet, ”desfă?urarea de
activită?i informativ operative pentru descoperirea autorilor de infrac?iuni ?i
supravegherea persoanelor predispuse la comiterea de infrac?iuni”, iar potrivit Legii
218/2002 era obligat să ”desfă?oare activită?i pentru constatarea faptelor penale ?i să
efectueze cercetări în legătură cu acestea” ?i să procedeze la ”constatarea contraven?
iilor ?i aplicarea sanc?iunilor contraven?ionale”, comisarul ?ef INDREI REMUS,
care avea printre atribu?iile de serviciu organizarea, îndrumarea, conducerea ?i
controlul activită?ii lucrătorilor din subordine (inclusiv a poli?i?tilor de la Postul de

o
Poli?ie Cărpinet), în contextul în care comisarul ?ef avea cuno?tin?ă atât despre

I.r
activită?ile ilicite/infrac?ionale desfă?urate pe raza comunei Cărpinet de persoanele ce
exploatau ?i comercializau ilegal piatră ornamentală, cât ?i despre faptul că ?eful
Postului de Poli?ie, ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, tolera ?i proteja această activitate
ilicită, în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu? avea obliga?ia, potrivit art. 41
R
lit. g din Legea 360/2002, să informeze ?eful ierarhic – inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor
?i celelalte autorită?i abilitate – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor/Direc?ia
U
Generală Anticorup?ie S.J.A. Bihor, cu privire la faptele penale săvâr?ite de ?eful
Postului de Poli?ie Cărpinet.
.J
Contrar legii ?i atribu?iilor de serviciu, comisarul ?ef INDREI REMUS nu a
luat măsurile la care era obligat prin lege împotriva agentului ?ef principal ROTAR
w

RAUL OVIDIU RAJ, despre care ?eful Poli?iei ?tia că tolerează ?i protejează
activitatea ilegală de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale în comuna
w

Cărpinet, mai mult, acesta a beneficiat, prin intermediul ?efului de post, de foloase
necuvenite de la persoanele implicate în activitatea ilicită/infrac?ională, încurajând
w

astfel faptele de corup?ie comise de agentul de poli?ie ?i activitatea ilicită comisă de


pietrari (faptă descrisă la pct. 3 din ordonan?ă).
De asemenea, este de men?ionat că în pofida fenomenului infrac?ional ridicat
la nivelul comunei Cărpinet ?i nedescoperit, pe fondul coruperii ?efului Postului de
Poli?ie, comisarul ?ef INDREI REMUS, cu toate că avea cuno?tin?ă despre situa?ia
reală, a aprobat, în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu?, calificative de ”bine” ?
i ”foarte bine”, ca urmare a evaluărilor anuale a activită?ii ?i comportamentului
agentului ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ.

Din actele de la dosar (volumul XXIII, filele 1 - 7) au rezultat următoarele


aspecte referitoare la raporturile de serviciu dintre agentul ?ef principal ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ ?i comisarul ?ef INDREI REMUS :
1.Agentul ?ef principal de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ se
subordonează nemijlocit ?efului Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei ?i direct ?efului Poli?
iei municipiului Beiu?, având ca rela?ii func?ionale planificarea ?i organizarea
activită?ii poli?i?tilor din subordine, precum ?i îndrumarea, sprijinirea ?i evaluarea
activită?ii acestora.
2. Referitor la acordarea calificativelor pentru activitatea desfă?urată de către
agentul ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, se re?ine următoarele :
-Activitatea desfă?urată de agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ,
în perioada 01.12.2009 – 30.11.2010, în calitate de ?ef al Postului de Poli?ie Pietroasa,
a fost evaluată de adjunctul ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef CHIRA
ADRIAN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul ”FOARTE BUN”, apreciere
aprobată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul INDREI REMUS, în calitate
de ?ef ierarhic al ?efului nemijlocit.
-Perioada cuprinsă între 01.12.2010 – 30.11.2011, în care agentul de poli?ie

o
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i-a desfă?urat activitatea, în calitate de ?ef al

I.r
Postului de Poli?ie Pietroasa, a fost evaluată de ?eful Poli?iei municipiului
Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS în calitate de ?ef nemijlocit, cu
calificativul ”BINE”, apreciere aprobată de ?eful Serviciului ordine Publică al
I.P.J. Bihor, comisarul ?ef GHE?E DĂNU?, în calitate de ?ef ierarhic al ?
efului nemijlocit. R
Este de men?ionat că evaluarea anuală a activită?ii ?i conduitei poli?i?tilor,
U
până la data de 30 iunie 2011, era prevăzută de art. 26 din Legea nr. 360 din 6 iunie
2002 privind Statutul poli?istului sub forma acordării unuia din calificativele ”excep?
.J
ional”, ”foarte bun”, ”bun”, ”satisfăcător” ?i ”nesatisfăcător”. Acest articol a fost
modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 133 din 27 iunie 2011 pentru modificarea
w

Legii nr.360/2002, în sensul că a fost exclus calificativul ”excep?ional”, s-a schimbat


terminologia celorlalte calificative, astfel că de la această dată concluziile evaluării
w

anuale se puteau nota cu ”foarte bine”, ”bine”, ”satisfăcător” ?i ”nesatisfăcător”.


Calificativele ob?inute în urma evaluărilor constituiau criterii în evolu?ia
profesională a poli?i?tilor, cum ar fi ocuparea unei func?ii de comandă sau avansarea în
w

gradul profesional următor.


În forma anterioară datei de 30 iunie 2011 a Legii nr. 360/2002 privind
Statutul poli?istului, se prevedea în cuprinsul art. 16 alin. 1 lit. b că pentru obţinerea
gradului profesional următor, una din condi?iile cumulative pe care trebuia să o
îndeplinească poliţistul era ca să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în
grad cu calificativul "excep ţional" sau "foarte bun", iar în ceilalţi ani ai stagiului, cel
puţin cu calificativul "bun".
Ulterior acestei date, urmare a modificărilor legislative intervenite, în
contextul în care a?a cum am arătat mai sus a fost exclus calificativul ”excep?ional”,
această condi?ie a fost modificată în sensul că s-a prevăzut că pentru obţinerea gradului
profesional următor, poliţistul trebuia să fi fost apreciat pe întreaga perioad ă a stagiului
minim în grad cu calificativul de cel pu ţin "bine".
Astfel, se poate concluziona c ă evaluarea anuală prin acordarea calificativului
”foarte bine” pentru perioada de pân ă la data de 30.06.2011 echivala cu acordarea
calificativului ”bine”, ulterior acestei date.
-Pentru activitatea desfă?urată în perioada 01.12.2011 – 31.08.2012, în calitate
de agent principal în cadrul Postului de Poli?ie Lunca, agentul de poli?ie ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ a fost evaluat par?ial de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei,
inspectorul principal MOCIORAN SABIN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul
”BINE”, apreciere aprobată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI
REMUS, în calitate de ?ef ierarhic al ?efului nemijlocit.
-În cursul aceluia?i an, activitatea agentului de poli?ie ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ, desfă?urată în perioada 01.09.2012 – 30.11.2012, în calitate de ?ef al
Postului de Poli?ie Cărpinet, a fost evaluată tot în mod par?ial, de ?eful Sec?iei 10 Poli?
ie Rurală ?tei, inspectorul principal MOCIORAN SABIN în calitate de ?ef nemijlocit,

o
cu calificativul ”BINE”, apreciere aprobată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?,

I.r
comisarul ?ef INDREI REMUS, în calitate de ?ef ierarhic al ?efului nemijlocit.
-Pentru activitatea desfă?urată în perioada 01.12.2012 – 30.11.2013, în calitate
de ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet, agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ
a fost evaluat de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, subcomisarul MOCIORAN
R
SABIN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul ”BINE”, apreciere aprobată de ?eful
Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS, în calitate de ?ef ierarhic
U
al ?efului nemijlocit.
-Activitatea desfă?urată în perioada 01.12.2013 – 30.11.2014, în calitate de ?ef
.J
al Postului de Poli?ie Cărpinet, de agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ a fost evaluată de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, subcomisarul
w

MOCIORAN SABIN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul ”BINE”,


apreciere aprobată de adjunctul ?efului Poli?iei municipiului Beiu?,
w

inspectorul principal SABĂU TRAIAN, în calitate de ?ef ierarhic al ?efului


nemijlocit.
3. Din analiza planurilor de ac?iune aferente perioadei 2014 - 2016,
w

organizate de Poli?ia municipiului Beiu? sau de alte unită?i de poli?ie ierarhic


superioare, la care au fost repartiza?i lucrători de poli?ie din cadrul Poli?iei
municipiului Beiu? ?i unită?ile subordonate, efectuând o analiză comparativă a
participării ?efilor posturilor de poli?ie din circumscrip?ia judiciară Beiu? la aceste
activită?i poli?iene?ti, s-a constatat următoarele (volumul XX – filele 7 - 19) :
·?eful Postului de Poli?ie Budureasa, Lobon? Ionel, a participat la 4 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 30.07.2014, 18.09.2014,
31.10.2014;
·?eful Postului de Poli?ie Căbe?ti, Popovici Ionu? – Florin, a participat la 12
ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 22.02.2014, 26.02.2014,
20.12.2014, 23.01.2015, 06.04.2015, 08.04.2015, 12.06.2015, 25.07.2015, 15.01.2016,
08.02.2016, 05.05.2016, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Căpâlna, Nistor Viorel, a participat la o ac?iune
organizată pe linia prevenirii ?i combaterii activită?ilor comerciale ilicite în perioada
13-14.03.2014 ?i la 17 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de
28.01.2014, 22.02.2014, 27.06.2014, 05.08.2014, 02.08.2014, 03.08.2014, 17.08.2014,
11.11.2014, 08.04.2015, 14.05.2015, 22.05.2015, 15.08.2015, 05.11.2015, 22.11.2015,
20.12.2015, 13.02.2016, 07.05.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Ceica, Fericel Ioan, a participat la 10 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 27.02.2014, 06.05.2014,
13.06.2014, 13.09.2014, 08.04.2015, 13.09.2015, 12.12.2015, 21.06.2016, 24.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Cură?ele, Berea Viorel, a participat la 7 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 28.01.2014, 14.03.2015,
25.11.2015, 08.12.2015, 01.05.2016, 20.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Dobre?ti, Mihali Grigore, a participat la 7 ac?iuni

o
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 24.04.2014, 13.12.2014, 19.03.2015,

I.r
03.10.2015, 22.11.2015, 13.12.2015, 08.05.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Drăgăne?ti, Judea Ioan, a participat la o ac?iune
organizată pe linia de ordine publică în noaptea de 12/13.03.2016 ?i la 12 ac?iuni

R
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 06.05.2014, 11.09.2014,
20.09.2014, 30.10.2014, 31.10.2014, 19.02.2015, 22.02.2015, 19.03.2015, 08.04.2015,
07.10.2015, 25.11.2015;
U
·?eful Postului de Poli?ie Fini?, Pantea Viorel, a participat la 5 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 22.02.2014, 18.09.2014, 20.09.2015,
.J
25.09.2015, 18.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Holod, Dascălu Ioan, a participat la 16 ac?iuni
w

organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de, 22.02.2014, 26.02.2014, 27.02.2014,


01.06.2014, 24.08.2014, 05/06.09.2014, 05.10.2014, 26.03.2015, 17.04.2015,
w

23.08.2015, 03.10.2015, 11.12.2015, 12.12.2015, 13.12.2015, 14.12.2014, 24.06.2016;


·Baiduca Florian, care a fost o perioadă ?eful Postului de Poli?ie Pocola, a
w

participat la o ac?iune organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la


14 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 25.02.2014, 27.02.2014,
27.06.2014, 05.07.2014, 05.08.2014, 05/06.09.2014, 12.10.2014, 06.11.2014,
23.11.2014, 19.03.2015, 02.10.2015, 12.10.2015, 25.11.2015, 14.02.2016;
·Buda Mircea, care a fost de asemenea o altă perioadă ?eful Postului de Poli?
ie Pocola, a participat la 22 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de
04.01.2014, 27.01.2014, 28.01.2014, 14.08.2014, 20.08.2014, 23.08.2014, 28.08.2014,
25.09.2014, 11.11.2014, 25.11.2014, 04.12.2014, 20.12.2014, 18.02.2015, 09.04.2015,
18.05.2015, 19.05.2015, 27.06.2015, 28/29.06.2015, 19.11.2015, 22.11.2015,
18.12.2015, 04.03.2016;
·Smeu Cosmin, care a fost de asemenea o altă perioadă ?eful Postului de
Poli?ie Pocola, a participat la 23 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele
de 09.01.2014, 07.05.2014, 08.05.2014, 24.05.2014, 03.09.2014, 01.11.2014,
02.11.2014, 27.12.2014, 17.02.2015, 07.04.2015, 08.04.2015, 16.04.2015, 25.05.2015,
25.09.2015, 03.11.2015, 05.11.2015, 06.11.2015, 28.01.2016, 18.02.2016, 27.02.2016,
04.03.2016, 20.04.2016, 22.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Pomezeu, Sala Claudiu, a participat la 8 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 27.02.2014, 26.09.2014,
13.12.2014, 26.06.2015, 04.10.2015, 25.11.2015, 13.12.2015;
·?eful Postului de Poli?ie Răbăgani, Sidea Ioan, a participat la o ac?iune
organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la 18 ac?iuni organizate
pe linie rutieră, respectiv la datele de 22.02.2014, 26.02.2014, 27.02.2014, 10.03.2014,
06.05.2014, 01.06.2014, 24.08.2014, 26.09.2014, 06.11.2014, 04.12.2014, 14.12.2014,
17.02.2015, 08.04.2015, 14.05.2015, 26.07.2015, 11.12.2015, 12.12.2015, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Remetea, Gavri? Liviu, a participat la o ac?iune

o
organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la 4 ac?iuni organizate pe

I.r
linie rutieră, respectiv la datele de 18.02.2015, 08.04.2015, 10.06.2016, 20.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Ro?ia, Lezeu Doru Romeo, a participat la 6 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 22.02.2014, 26.11.2014,
18.02.2015, 28/29.06.2015, 19.06.2016;
R
·?eful Postului de Poli?ie Sâmbăta, Ionu?iu Dorel, a participat la o ac?iune
organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la 7 ac?iuni organizate pe
U
linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 17.06.2014, 12.09.2014, 08.04.2015,
25.11.2015, 26.02.2016, 19.06.2016;
.J
·?eful Postului de Poli?ie Stâna de Vale, Porje Robert, a participat la 9 ac?
iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 30.05.2014, 27.02.2014,
w

11.09.2014, 11.10.2014, 19.03.2015, 14.05.2015, 28.06.2015, 12.09.2015, 19.06.2016;


·?eful Postului de Poli?ie ?oimi, Gudiu Ioan, a participat la 2 ac?iuni
w

organizate pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014, 12/13.03.2016 ?i la 13 ac?


iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 27.02.2014,
w

27.06.2014, 22.10.2014, 26.03.2015, 07.04.2015, 14.05.2015, 01.06.2015, 12.10.2015,


20.12.2015, 14.02.2016, 30.05.2016, 18.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Tărcaia, Guler Traian, a participat la 9 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 27.02.2014, 10/11.05.2014,
11.10.2014, 13.11.2014, 08.04.2015, 22.05.2015, 28/29.06.2015, 06.06.2016,
19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Uileacu de Beiu?, Codrean Corin, a participat la 2
ac?iuni organizate pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014, 12/13.03.2016 ?i la
19 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 27.01.2014,
11.05.2014, 08.06.2014, 05.07.2014, 24.11.2014, 30.11.2014, 14.12.2014, 07.04.2015,
08.04.2015, 13.04.2015, 06.07.2015, 31.08.2015, 02.10.2015, 15.12.2015, 20.12.2015,
27.02.2016, 19.04.2016, 18.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Bunte?ti, Stana Florin, a participat la 4 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 01.06.2015, 15.01.2016,
27.02.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, Rotar Raul, a participat la o ac?iune
organizată pe linia prevenirii ?i combaterii activită?ilor comerciale ilicite în data de
07.08.2015 ?i la 2 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 31.10.2014,
12.06.2015;
·?eful Postului de Poli?ie Câmpani, Boldică Gabriel, a participat la o ac?iune
organizată pe linie rutieră, la data de 08.02.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Cri?tioru de Jos, Ardelean Eugen, a participat la 6
ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 15.01.2016, 19.06.2015,
22.06.2015, 23.06.2015, 23.08.2015, 08.02.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Lazuri de Beiu?, Roiti Gheorghe, a participat la 3

o
ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 11.07.2014, 07.11.2015,

I.r
08.11.2015;
·?eful Postului de Poli?ie Lunca, Micula Daniel, nu a participat la nici o ac?
iune organizată de Poli?ia municipiului Beiu? sau de alte unită?i de poli?ie ierarhic
superioare;
R
·?eful Postului de Poli?ie Pietroasa, Bat Gheorghe, a participat la o ac?iune
organizată pe linie rutieră, la data de 08.04.2015;
U
·?eful Postului de Poli?ie Rieni, ?igan Nicolae, a participat la 6 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 18.03.2014, 31.10.2014,
.J

08.04.2015.
Din analiza comparativă de mai sus, rezultă că pe lângă ?efii de post ROTAR
w

RAUL OVIDIU RAJ ?i BAT GHEORGHE au mai fost favoriza?i încă câ?iva ?efi de
post din circumscrip?ia judiciară Beiu? cu ocazia repartizării acestora la diverse
w

activită?i poli?iene?ti, însă acest fapt este irelevant sub aspectul probării tratamentului
preferen?ial de care au beneficiat, alături de încă câ?iva colegi, ?efii Posturilor de Poli?
w

ie Pietroasa ?i Cărpinet din partea ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef
INDREI REMUS.

Fiind audiat în cauză, în calitate de martor, comisarul ?ef MOCIORAN


SABIN, ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, a arătat următoarele (volumul VII, filele 7 -
17) :
”Pentru activitatea ?efilor posturilor de poli?ie, eu procedam la întocmirea
fi?elor de evaluare, calificativul propus de către mine urmând a fi aprobat de către
comisarul ?ef INDREI REMUS, care la rândul său avea posibilitatea de a-l
modifica.(…)
Rela?iile dintre agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i comisarul ?
ef INDREI REMUS erau foarte apropiate, cei doi cunoscându-se de foarte mult timp.
Având în vedere rela?iile existente între ace?tia, pe care de altfel le cuno?
team, i-am acordat agentului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, în urma evaluărilor
anuale, calificative de ”foarte bine” ?i ”bine”, din câte îmi amintesc. Am făcut aceste
evaluări, în ciuda activită?ii necorespunzătoare a agentului, fiind con?tient de faptul
că INDREI REMUS putea modifica calificativul propus de către mine, iar acest fapt
putea avea repercusiuni asupra activită?ii mele profesionale.
O altă consecin?ă rela?ii apropiate ale agentului ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ cu INDREI REMUS, a fost aceea că agentul de poli?ie nu participa la ac?iunile
poli?iene?ti planificate ?i desfă?urate la nivelul Poli?iei municipiului Beiu?,
participa cu o frecven?ă redusă la ?edin?ele organizate la Poli?ia municipiului
Beiu? ?i a beneficiat în repetate rânduri de învoiri acordate direct de către INDREI
REMUS.”
Rela?ia apropiată dintre ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, inculpatul INDREI
REMUS DANIEL, ?i ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, inculpatul ROTAR RAUL

o
OVIDIU RAJ, precum ?i tratamentul preferen?ial de care beneficia agentul de poli?ie

I.r
din partea ?efului său ierarhic, sunt aspecte ce au fost percepute ?i de către al?i ?efi de
post din cadrul Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, respectiv : agentul ?ef principal
ARDELEAN EUGEN – ?eful Postului de Poli?ie Cri?tioru de Jos, agentul ?ef principal
BOLDICĂ GABRIEL CORNEL – ?eful Postului de Poli?ie Câmpani, agentul ?ef
R
principal STANA FLORIN – ?eful Postului de Poli?ie Bunte?ti, agentul ?ef principal
MORTAN SILVIU TEODOR – agent în cadrul Sec?iei 10 Poli?ie rurală ?tei ?i agentul ?
U
ef principal MICULA GHEORGHE DANIEL – ?eful Postului de Poli?ie Lunca, astfel
cum au arătat în declara?iile de martor pe care le-au făcut în cauză.
.J
*
Din probele administrate în cauză a rezultat că în cursul lunii decembrie
w

2014, în perioada sărbătorilor de iarnă, inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ


împreună cu alte persoane neidentificate până în prezent, au beneficiat în mod fraudulos
de servicii de cazare la o unitate hotelieră din sta?iunea Moneasa, jude?ul Arad,
w

costurile acestor servicii fiind suportat, în parte, de Casa Jude?eană de Asigurări de


Sănătate Bihor.
w

Pentru a beneficia de decontarea acestor servicii, inculpatul ROTAR RAUL


OVIDIU RAJ a procurat copii de pe actele de identitate ale unor pensionari, care aveau
dreptul legal de a beneficia de cazare ?i tratament decontat în parte de Casa Jude?eană
de Asigurări de Sănătate Bihor, cu care a ob?inut ulterior de la medici de familie
trimiteri medicale pentru efectuarea de tratament în sta?iunea Moneasa.
În baza acestor documente, Casa Jude?eană de Asigurări de Sănătate Bihor a
emis pe numele pensionarilor bilete de tratament, care însă au fost folosite, fără drept,
de către inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i alte persoane, pentru a beneficia ei
?i familiile acestora de aceste servicii în sta?iunea Moneasa.
Raportat la cele de mai sus, urmează a se dispune disjungerea cauzei având
ca obiect comiterea infrac?iunii de în?elăciune prev. de art. 244 alin. 1 ?i 2 Cod
penal, de către agentul de poli?ie ROTAR RAUL OVIDIU RAJ şi declinarea
competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Oradea, în vederea continuării cercetărilor.
6. În perioada 2009 - 2011, agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, în
perioada respectivă ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet, a pretins ?i primit cantitatea de
38 m2 piatră ornamentală pentru construc?ia/renovarea cabanei pe care o de?inea în
satul de vacan?ă Vârtop, de la numi?ii MANEA VIOREL, PA?CA AUREL, CEP
FLORIAN, BURTĂ IOSIF, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN,
persoane ce exploatau ?i comercializau, fără îndeplinirea condi?iilor stabilite de lege,
piatră ornamentală pentru pavaje pe raza comunei Cărpinet.
A?a cum s-a arătat la punctul 3 din rechizitoriu, începând din anul 2003 mai
multe persoane din satul Izbuc, jud. Bihor au început să se ocupe cu exploatarea de
piatră ornamentală pentru pavaj.

o
Persoanele din comuna Cărpinet făceau astfel de exploatări în zona denumită

I.r
”Valea Preotesei”, situată la limita jude?elor Bihor ?i Arad, la poalele Mun?ilor Codru –
Moma ?i în zona denumită ”Dâmbul Radului”.
După anul 2006 exploatarea pietrei ornamentale pentru pavaj a devenit un
fenomen generalizat în localitate, aceasta realizându-se fără autoriza?ie de mediu ?i
R
permis de exploatare. Printre persoanele care exploatau în acest mod piatră ornamentală
pentru pavaj erau ?i martorii: MANEA VIOREL, PA?CA AUREL, CEP FLORIAN,
U
BURTĂ IOSIF, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN. Piatra extrasă în
condi?iile expuse mai sus era vândută diver?ilor clien?i, fiind expusă în acest sens, pe
.J
drumul public ce traversa localitatea.
Această stare de fapt era cunoscută de către inculpatul BAT GHEORGHE,
w

care a fost ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet până în anul 2011.


Potrivit art. 29 din Legea nr. 85 din 18 martie 2003, Legea Minelor, ”Rocile
w

utilizabile în construcţii şi acumulările de turbă pot fi extrase de către persoane fizice


sau juridice în cantităţi determinate, pe termen de până la un an şi pe bază de permis
de exploatare emis de autoritatea competentă”, această autoritate fiind Agenţia
w

Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate al administraţiei publice


centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi sub coordonarea
primului-ministru al României.
Potrivit aceluia?i act normativ, prin activitate minieră se în?elege ”ansamblul
de lucrări privind prospecţiunea, explorarea, dezvoltarea, exploatarea,
prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere,
conservarea şi închiderea minelor, inclusiv lucrările aferente de refacere şi reabilitare
a mediului”, iar prin termenul de produs minier se în?elege ”produsul rezultat din
activitatea de exploatare a unui zăcământ, livrat ca atare sau sub formă de sorturi
rezultate în urma unui proces tehnologic de prelucrare/preparare pentru a fi utilizat ca
produs finit sau ca materie primă la fabricarea unui alt produs”.
Conform prevederilor art. 57 alin. 2 din Legea nr. 85 din 18 martie 2003
”Executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă constituie infrac?iune”.
Nerespectarea obliga?iei ”persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi
obţinere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului
de import/export şi a autorizaţiilor privind organismele modificate genetic, conform
prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate” instituită de art. 96 alin. 2 pct.
1 din Ordonan?a de Urgen?ă nr. 195 din 22.12.2005 privind protec?ia mediului, precum
?i a ”obligaţiei persoanelor fizice de a funcţiona cu respectarea prevederilor
autorizaţiei de mediu şi a persoanelor juridice de a funcţiona cu respectarea
prevederilor autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţile care fac
obiectul procedurilor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului”
prevăzută de art. 96 alin. 3 pct. 1 din acela?i act normativ, constituie contraven?ii.
Totodată, potrivit art. 1 din Legea nr. 12 din 6 august 1990 republicată,
privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări

o
de servicii ilicite ”efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii,

I.r
după caz, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege,vânzarea ambulantă a
oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau
prefecturi ?i efectuarea de activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii, după
caz, cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii” constituie
contraven?ie. R
În condi?iile în care cuno?tea că martorii MANEA VIOREL, PA?CA AUREL,
U
CEP FLORIAN, BURTĂ IOSIF, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN
desfă?urau activită?i de exploatare a piatrei ornamentale fără a avea permis de
.J
exploatare ?i autoriza?ie de mediu ?i pentru a le tolara această activitate ilegală,
inculpatul BAT GHEORGHE le-a pretins acestora diferite cantită?i de piatră
w

ornamentală - 38 m2, pe care a utilizat-o la pavarea unei cabane pe care o construia în


satul de vacan?ă Vârtop, Arie?eni.
w

În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, poli?istul a protejat activitatea


ilicită a martorilor MANEA VIOREL, PA?CA AUREL, CEP FLORIAN, BURTĂ
w

IOSIF, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, prin neîndeplinirea atribu?
iunilor de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută ?i prevăzute în Legea 218/2002
republicată privind organizarea ?i func?ionarea Poli?iei Române, Legea 360/2002
republicată privind Statutul Poli?istului, Ordonan?a de Urgen?ă nr. 195/2005 privind
protec?ia mediului, Legea minelor nr. 85/2003, Legea 12/1990 republicată privind
protejarea popula?iei împotriva unor activită?i de produc?ie, comer? sau prestări de
servicii ilicite ?i propriile reglementări interne.
În concret, poli?istul urma să facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce
decurgeau din func?ia de?inută în favoarea numi?ilor MANEA VIOREL, PA?CA
AUREL, CEP FLORIAN, BURTĂ IOSIF, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN
FLORIN, respectiv pentru a nu lua măsurile prevăzute de lege în ceea ce prive?te
activitatea ilicită de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale ?i sanc?ionate de
dispozi?iile prevăzute în Ordonan?a de Urgen?ă nr. 195/2005 privind protec?ia
mediului, Legea minelor nr. 85/2003, Legea 12/1990 republicată privind protejarea
popula?iei împotriva unor activită?i de produc?ie, comer? sau prestări de servicii ilicite.
Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet,
agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la
răspundere contraven?ională ?i penală a pietrarilor susmen?iona?i, constând în
aplicarea de sanc?iuni contraven?ionale ?i confiscarea bunurilor ?i a sumelor de bani
care au servit sau au fost dobândite ca urmare a săvâr?irii contraven?iilor, cât ?i tragerea
la răspundere penală a susnumi?ilor în conformitate cu dispozi?iile OUG 57/2007 rep. ?
i ale Legii minelor nr. 85/2003.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
Cu ocazia efectuării perchezi?iei domiciliare la cabana ANDRE din satul de

o
vacan?ă Vârtop-Arie?eni, apar?inând agentului ?ef principal BAT GHEORGHE, din

I.r
data de 18 august 2016, s-au constatat următoarele (volumul XXIX, filele 40 – 48) :
” (…) procedând la măsurarea suprafe?elor exterioare ale cabanei pe care a
fost aplicată în plan vertical piatră ornamentală, după cum urmează:
-în partea dreaptă a u?ii de acces în cabană, privind din fa?ă, este montată
R
pe zid piatră ornamentală pe o lungime de 7,9 metri ?i o înăl?ime de 1 m, suprafa?a
fiind de circa 7,9 m²;
U
-în partea stângă a u?ii de acces în cabană, privind din fa?ă, este montată pe
zid piatră ornamentală pe o lungime de 6,7 m ?i o înal?ime de 1 m, suprafa?a fiind de
.J
circa 6,7 m²;
-în partea lateral dreapta a cabanei, privind din fa?ă, este montată pe zid
w

piatră ornamentală pe o lungime de 3,9 m ?i o înal?ime de 1 m, suprafa?a fiind de


circa 3,9 m²;
w

-în partea din spate a cabanei este montată pe zid piatră ornamentală pe o
lungime de 13 m ?i o înal?ime medie de 0,9 m, suprafa?a fiind de circa 11,7 m²;
-în partea lateral stânga a cabanei, privind din fa?ă, este montată pe zid
w

piatră ornamentală pe o lungime de 9 m ?i o înal?ime medie de 0,9 m,


suprafa?a fiind de circa 8,1 m².
Procedând la însumarea suprafe?elor descrise mai sus, rezultă faptul că pe
exteriorul cabanei ANDRE a fost utilizată piatră ornamentală pentru pavare pe o
suprafa?ă totală de aproximativ 38,3 m².”
Pe parcursul cercetărilor, organele de urmărire penală au procedat la audierea
pietrarilor din comuna Cărpinet, implica?i, care au confirmat colectarea pietrei
ornamentale pentru ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet din acea perioadă, inculpatul BAT
GHEORGHE.
Fiind audiat în cauză la data de 10.10.2016, martorul MANEA VIOREL a
declarat următoarele (volumul VII, filele 101 - 105) :
” Timp de circa ?ase sau ?apte ani, până în anul 2011 sau 2012, nu mai re?
in exact, ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet a fost agentul de poli?ie BAT
GHEORGHE.
Prin prisma meseriei sale de poli?ist, încă de la demararea primelor
exploatări ilegale de piatră ornamentală, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE a
cunoscut faptul că atât eu cât ?i alte persoane din satele Izbuc ?i Călugări, exploatam
fără autoriza?ie piatra ornamentală pentru pavaj, din zonele ”Dâmbul Radului” ?i
”Valea Preotesei”. Mai mult acesta a observat cantită?ile de piatră ornamentală
extrasă pe care le-am expus în fa?a locuin?elor, pentru a o vinde diver?ilor clien?i.
Cu toate acestea, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE nu a constatat săvâr?
irea vreunei infrac?iuni sau a vreunei contraven?ii ?i nu a aplicat nicio sanc?iune în
legătură cu activită?ile ilegale de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale
pentru pavaj.
În primăvara – vara anului 2011, nu mai re?in exact, agentul de poli?ie

o
BAT GHEORGHE s-a prezentat la locuin?a mea, acesta fiind singur, ?i mi-a cerut

I.r
să-i dau, în mod gratuit, o cantitate de circa trei – patru metri pătra?i de piatră
ornamentală pentru pavaj. Precizez că acesta conducea un autoturism, care
presupun că-i apar?inea.
Deoarece agentul de poli?ie BAT GHEORGHE nu m-a sanc?ionat
R
niciodată pentru că am desfă?urat activită?i ilegale de extragere a pietrei
ornamentale, pe care ulterior am comercializat-o, am fost de acord să-i dau
U
cantitatea pretinsă de către agentul de poli?ie.
Cantitatea de piatră pe care mi-a pretins-o, i-am dat-o în mod direct
.J
agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, cu specifica?ia că erau plăci având grosimea
de 3 cm. Piatra ornamentală a fost încărcată de către agentul de poli?ie în
w

autoturismul care venise. Aproximez valoarea cantită?ii de piatră pe care i-am dat-o
agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, la suma de 45 de lei.
w

Ulterior acestei remiteri de piatră ornamentală lui BAT GHEORGHE, am


purtat o discu?ie cu un vecin din satul Călugări, numitul PA?CA AUREL, care s-a
ocupat ?i el cu extragerea ilegală de piatră ornamentală, din cariera aflată în zona
w

”Dâmbu Radului”. Cu această ocazie am aflat de la acesta, că în aceea?i perioadă în


care i-am dat ?i eu piatra ornamentală agentului, în mod similar, la pretinderea
agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, PA?CA AUREL i-a remis, tot în mod gratuit, o
altă cantitate de piatră ornamentală.”
Fiind audiat în cauză la data de 10.10.2016, martorul PA?CA AUREL a
declarat următoarele (volumul VII, filele 106 - 109) :
” Încă de la începutul apari?iei fenomenului de exploatare a pietrei
ornamentale pentru pavaj din carierele situate pe raza comunei Cărpinet, agentul de
poli?ie BAT GHEORGHE a cunoscut faptul că atât eu cât ?i alte persoane din satele
Izbuc ?i Călugări exploatam fără autoriza?ie piatra ornamentală, pe care ulterior o
vindeam diver?ilor clien?i. Cu toate acestea, BAT GHEORGHE nu a luat nici o măsură
de constatare ?i sanc?ionare a acestor activită?i ilegale de exploatare.
În vara anului 2011, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE mi-a cerut să-i
dau, în mod gratuit, aproximativ cinci metri pătra?i de piatră ornamentală pentru
pavaj. Precizez că nu mi-a spus ce anume dorea să facă cu acea cantitate de piatră.
Având în vedere că în acea perioadă BAT GHEORGHE era ?eful
Postului de Poli?ie Cărpinet, dar ?i că nu luase nici o măsură împotriva mea pentru
desfă?urarea activită?ii de extragere a pietrei ornamentale ?i comercializarea
acesteia, în mod ilegal, am fost de acord să-i dau cantitatea pretinsă de către poli?ist.
Cantitatea de cinci metri pătra?i de piatră ornamentală pretinsă, pe care
în mod direct i-am dat-o agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, a fost încărcată de
către acesta într-un autoturism, care presupun că-i apar?inea.
Din discu?iile pe care le-am purtat ulterior cu un vecin de-al meu, numitul
MANEA VIOREL, am aflat de la acesta că în aceea?i perioadă, inculpatul BAT
GHEORGHE i-a pretins ?i a primit o cantitate de piatră ornamentală pentru pavaj.

o
Declar că MANEA VIOREL nu mi-a comunicat cantitatea de piatră pe care i-a remis-o

I.r
agentului de poli?ie BAT GHEORGHE.”
Din declara?ia martorului CEP FLORIAN dată la data de 12.07.2016, reziltă
următoarele (volumul VI, filele 14 - 18) :
”Despre această activitate de exploatare a pietrei ornamentale fără permis
R
se ?tia ?i la nivelul autorită?ilor locale, respectiv de ?eful Postului de Poli?ie
Cărpinet, acesta fiind ini?ial agentul de poli?ie BAT GHEORGHE, iar ulterior
U
agentul de poli?ie ROTAR RAUL ?i de către primarii care s-au succedat la Primăria
comunei Cărpinet, respectiv ?igan Gligor ?i Ienciu Gheorghe.
.J
Agentul de poli?ie BAT GHEORGHE nu mi-a comunicat niciodată atât mie
dar nici altor persoane, să oprim extragerea pietrei ornamentale ?i nici nu a luat
w

măsuri prin care să constate sau să sanc?ioneze această exploatare ilegală. Mai mult,
acesta a tolerat activită?ile ilicite de exploatare a pietrei de pe raza comunei Cărpinet
w

?i chiar a profitat de pe urma acestor activită?i de extragere a pietrei.


De altfel în acea perioadă majoritatea locuitorilor satului Izbuc se ocupau
de exploatarea pietrei ornamentale. Cunosc faptul că acesta avea o cabană în
w

construc?ie în satul de vacan?ă Vârtop. În acea perioadă, agentul de poli?ie BAT


GHEORGHE mi-a solicitat o cantitate nedefinită de piatră ornamentală, pe care de
altfel o aveam expusă pentru vânzare pe marginea drumului. Am acceptat ?i acesta ?
i-a ales câ?iva metri pătra?i de piatră sub?ire, pe care spunea că dore?te să o
transporte ?i să o monteze pe cabana precizată mai sus.”
Fiind audiat în cauză la data de 05.10.2016, martorul BURTA IOSIF
CORNEL a declarat următoarele (volumul VII, filele 50 - 54) :
” De?i cuno?tea că mă ocupam de exploatarea de piatră ornamentală fără
autoriza?ie, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE nu mi-a solicitat niciodată atât mie
cât ?i altor persoane să oprim extragerea pietrei ornamentale ?i nici nu a luat
măsuri prin care să constate sau să sanc?ioneze această practică ilegală. În fapt
acesta a tolerat activită?ile ilicite de exploatare a pietrei de pe raza comunei
Cărpinet. Cunosc faptul că exploatarea pietrei fără autoriza?ie constituie infrac?
iune.
Agentul de poli ?ie BAT GHEORGHE a fost cel care a ini ?iat sistemul de
colectare a pietrei. În concret, acesta se deplasa pe rând, la fiecare persoană care se
ocupa cu exploatarea fără autoriza?ie a pietrei ?i ne comunica în mod direct, că dore?
te o anumită cantitate de piatră, pe care trebuia să o pregătim în cel mai scurt timp.
Acestea nu erau cantită?i mari iar numărul de persoane de la care solicita era de
aproximativ de două – trei, astfel încât cantitatea totală colectată să încapă într-o
dubă. Aceste cantită?i de piatră o dădeam agentului BAT GHEORGHE fără a solicita
sau primi pre?ul acesteia, deoarece eram con?tient de faptul că exploatăm fără
autoriza?ie iar agentul de poli?ie ne permitea acest lucru fără a dispune măsuri de
sanc?ionare contraven?ionale sau tragerea la răspundere penală. Cunosc că agentul
BAT GHEORGHE a luat în această modalitate, fără bani, cantită?i de piatră ?i de la

o
Cep Florian, Cep Cristian, Lazea Antonio Călin ?i Mo? Ioan Florin.

I.r
În acest context în perioada 2008 – 2011, eu i-am dat agentului de poli?ie
BAT GHEORGHE, de circa cinci ori pe an, de fiecare dată cantită?i de aproximativ
de cinci metri pătra?i de piatră. Întreaga cantitate de piatră pe care i-am dat-o, de-a
lungul timpului agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, la solicitarea acestuia, a fost în
R
valoare de aproximativ 1.500 de lei. Nu cunosc unde a transportat cantitatea de piatră
pe care o aduna în modalitatea expusă mai sus.”
U
Fiind audiat în cauză la data de 05.10.2016, martorul LAZEA ANTONIO
CĂLIN a declarat, în prezen?a apărătorilor inculpa?ilor, următoarele (volumul VII,
.J
filele 55 - 61) :
” Declar că atât inculpatul BAT GHEORGHE, în perioada în care a de?inut
w

func?ia de ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet, cât ?i inculpatul ROTAR RAUL au avut
cuno?tin?ă despre faptul că atât eu cât ?i ceilal?i pietrari din localită?ile Izbuc ?i
w

Călugări (fostă Ponoare) am exploatat ilegal piatră ornamentală, respectiv fără a de?
ine autoriza?ia de mediu sau permis de exploatare, însă nici unul dintre ace?tia nu a
luat vreo măsură legală în ceea ce mă prive?te. Din câte cunosc nu au fost luate măsuri
w

legale pentru stoparea exploatării pietrei nici cu privire la alte persoane din comuna
Cărpinet.
Arăt că după extragerea pietrei ornamentale din zona ”Valea Preotesei”
aceasta era expusă spre vânzare pe marginea drumului, în fa?a casei fiecăruia dintre
pietrari.
În perioada 2009 – 2011, fără să-mi amintesc data cu exactitate, ?eful
Postului de Poli?ie BAT GHEORGHE ?i-a construit o cabană în zona Vârtop – Arie?
eni. Având nevoie de o cantitate de piatră ornamentală pentru a o folosi la edificarea
construc?iei, acesta mi-a solicitat atât mie cât ?i altor pietrari din localită?ile Izbuc ?i
Călugări să-i remitem piatră ornamentală. Mie mi-a cerut personal o cantitate de
piatră ornamentală, din câte îmi amintesc aproximativ 4 -5 metri pătra?i, însă din
discu?iile pe care le-am avut cu ceilal?i pietrari din localitate, am aflat că BAT
GHEORGHE le-a cerut piatră ?i acestora.
Piatra ornamentală a fost transportată de la mine de către o persoană din
satul Cărpinet, având porecla ”?ENEA”, împreună cu ajutorul ?efului de post de la
data respectivă, agentul de poli?ie PIRTEA GEORGE.
Contravaloarea pietrei ornamentale nu a fost achitată de astfel nici nu s-a
pus în discu?ie acest lucru.(…)
Precizez că am mai fost cercetat penal într-un dosar penal în perioada în
care inculpatul BAT GHEORGHE a de?inut func?ia de ?ef al Postului de Poli?ie
Cărpinet, în legătură cu exploatarea ilegală a materialului lemnos. Cercetările au fost
efectuate de către BAT GHEORGHE, iar în final am primit o amendă administrativă ?i
an fost obligat la cheltuieli judiciare.
Toate aceste foloase le-am remis inculpa?ilor BAT GHEORGHE ?i ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ în contextul în care exploatam piatră ornamentală iar ace?tia au

o
tolerat acest lucru neluând nici un fel de măsuri legale împotriva mea.

I.r
Întrebare formulată de avocatul STAN HOREA : dacă cu prilejul remiterii
celor cinci metri pătra?i de piatră inculpatul BAT GHEORGHE l-a asigurat pe martor
cu privire la tolerarea exploatării nelegale de piatră ?
Nu, însă nici nu era necesar, deoarece poli?istul cuno?tea activitatea ilegală
R
pe care o desfă?uram ?i nu am fost sanc?ionat niciodată.”
Fiind audiat în cauză la data de 05.10.2016, martorul MO? IOAN FLORIN a
U
arătat următoarele (volumul VII, filele 62 - 65) :
”Re?in că în perioada 2009 -2011, când ?eful de post BAT GHEORGHE ?i-a
.J
construit o cabană în zona Vârtop – Arie?eni, acesta mi-a cerut o cantitate de piatră
ornamentală pentru pavaj, necesară la edificarea construc?iei. Nu am primit nicio
w

sumă de bani pentru piatra pe care i-am dat-o poli?istului ?i nici nu s-a pus în discu?
ie vreodată acest lucru.(…)
w

Cantită?ile de piatră au fost date celor doi poli?i?ti în mod gratuit pentru a
tolera activitatea ilegală de exploatare a pietrei ?i a nu ne sanc?iona contraven?ional
ori de a nu ne constitui dosare penale.”
w

7. În perioada noiembrie – decembrie 2014, agentul ?ef principal BAT


GHEORGHE, în calitate de ?ef al Postului de Poli?ie Pietroasa, a pretins ?i primit de la
numitul MĂDU?A FLORIN TRAIAN, pre?edinte al Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa”
Chi?cău, 10 (zece) pomi de crăciun, cumpăra?i de denun?ător de la Ocolul Silvic
Sudrigiu, în vederea comercializării acestora înaintea sărbătorilor de iarnă.
Pretinderea ?i primirea foloaselor a fost făcută de poli?ist în contextul în care
la Postul de Poli?ie Pietroasa se efectuau cercetări penale urmare a plângerii penale
formulate de Asocia?ia Urbarială ”Crăiasa” Chi?cău, prin pre?edintele MĂDU?A
FLORIN TRAIAN, în dosarul penal nr. 406/P/2014 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Beiu?, având ca obiect săvâr?irea infrac?iunilor de abuz în serviciu ?i fals
în înscrisuri sub semnătură privată de către numitul CRISTE SORIN VIOREL, fost pre?
edinte al Asocia?iei.
Cercetările penale au fost efectuate chiar de către agentul ?ef principal BAT
GHEORGHE, iar în schimbul foloaselor pretinse ?i primite poli?istul urma să-l ajute pe
denun?ătorul MĂDU?A FLORIN TRAIAN, reprezentantul Asocia?iei Urbariale
”Crăiasa” Chi?cău, în contextul cercetărilor efectuate în dosarul penal respectiv, să ob?
ină documentele Asocia?iei Urbariale, o drujbă ?i două motocoase de la fostul pre?
edinte al acesteia, numitul CRISTE SORIN VIOREL, care după schimbarea din func?ie
a refuzat să predea persoanelor alese în conducerea Asocia?iei bunurile respective ?i
documentele Asocia?iei Urbariale.
Din probele de la dosar s-a stabilit că la data de 02.03.2014 a avut loc o
adunare generală a Asocia?iei Urbariale Crăiasa – Chi?cău, în urma căreia s-a hotărât
demiterea din func?ia de pre?edinte al Asocia?iei a martorului CRISTE SORIN
VIOREL, cunoscut după porecla ”BELON” ?i numirea în această func?ie a martorului

o
MĂDU?A FLORIN TRAIAN. Această hotărâre a reprezentat momentul declan?ării

I.r
unui conflict între cei doi, ce a avut ca urmare formularea mai multor plângeri reciproce,
atât de natură civilă cât ?i penală.
Astfel, în primă fază hotărârea adunării generale a asocia?iei din 02.03.2014,
prin care MĂDU?A FLORIN TRAIAN a fost numit în func?ia de pre?edinte, a fost
R
contestată de CRISTE SORIN VIOREL în instan?ă. În aceste condi?ii, sub pretextul că
instan?a urma să se pronun?e asupra contesta?iei formulate, martorul CRISTE SORIN
U
VIOREL a refuzat predarea către noul pre?edinte a înscrisurilor/documentelor asocia?
iei, cât ?i a unor bunuri, respectiv o drujbă ?i două motocoase.
.J
Ca reac?ie, noul pre?edinte al asocia?iei, martorul MĂDU?A FLORIN
TRAIAN, a formulat la rândul său o plângere penală împotriva lui CRISTE SORIN
w

VIOREL, pe care am înmânat-o personal ?efului Postului de Poli?ie Pietroasa din acea
perioadă, inculpatul BAT GHEORGHE. Ini?ial, poli?istul nu a înregistrat sesizarea în
w

eviden?ele penale ale postului de poli?ie, procedând la înregistrarea acesteia abia


ulterior, în urma dispozi?iei primite de la ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, inculpatul
INDREI REMUS, la care fusese în audien?ă MĂDU?A FLORIN TRAIAN. Astfel, a
w

fost constituit dosarul penal nr. 406/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria


Beiu?.
În calitate de lucrător al poli?iei judiciare, inculpatul BAT GHEORGHE a
efectuat cercetările penale în acest dosar, context în care la data de 03.06.2014 a
procedat la ridicarea documentelor contabile ale asocia?iei de la martorul CRISTE
SORIN VIOREL. Totodată, inculpatul a făcut demersuri în vederea restituirii de către
fostul pre?edinte al asocia?iei a bunurilor care se aflau în posesia lui, respectiv drujba ?i
cele două motocoase.
În acest context, cunoscând că martorul MĂDU?A FLORIN TRAIAN se
ocupă în fiecare an cu comercializarea brazilor de Crăciun, la data de 28.11.2014
inculpatul BAT GHEORGHE i-a pretins acestuia un număr de zece pomi de crăciun.
Pomii de crăciun au fost prelua?i de la martorul MĂDU?A FLORIN TRAIAN
de către martorul ZO? VIRGIL LUCIAN, un apropiat al inculpatului BAT GHEORGHE
?i transporta?i la locuin?a poli?istului din localitatea Rieni.
Din cei zece pomi de crăciun pretin?i ?i primi?i de la denun?ător, inculpatul
BAT GHEORGHE i-a dat martorului ZO? VIRGIL LUCIAN un număr de trei brazi, iar
martorului PIRTEA GEORGE, agent de poli?ie ce îndeplinea func?ia de ajutor ?ef de
post în cadrul Postului de poli?ie Pietroasa fiind ?i prieten cu inculpatul, i-a dat doi
pomi de Crăciun.
Valoarea celor zece pomi de Crăciun pretin?i ?i primi?i de către inculpatul
BAT GHEORGHE este de 500 lei.
După primirea foloaselor, la data de 28.01.2015 inculpatul BAT GHEORGHE
a procedat la predarea documentelor Asocia?iei Urbariale Crăiasa – Chi?cău către pre?
edintele acesteia, martorul MĂDU?A FLORIN TRAIAN.
Astfel, se constată fără nici un dubiu că pretinderea ?i primirea foloaselor a

o
fost făcută de poli?ist în contextul în care la Postul de Poli?ie Pietroasa se efectuau

I.r
cercetări penale urmare a plângerii penale formulate de Asocia?ia Urbarială ”Crăiasa”
Chi?cău, prin pre?edintele MĂDU?A FLORIN TRAIAN, în dosarul penal nr.
406/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, având ca obiect săvâr?irea
infrac?iunilor de abuz în serviciu ?i fals în înscrisuri sub semnătură privată de către
R
numitul CRISTE SORIN VIOREL, fost pre?edinte al Asocia?iei.
U
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
.J
În contextul în care MĂDU?A FLORIN TRAIAN era implicat în dosare
penale instrumentate la Postul de Poli?ie Pietroasa, în data de 28.11.2014, la ora
w

08:38:53, inculpatul BAT GHEORGHE l-a contactat telefonic pe denun?ătorul


MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN, căruia i-a pretins 10 pomi de Crăciun (volumul XLIX,
w

filele 58 - 59):
BAT GHEORGHE: - Ai fost alaltăieri prin Padiş, pe acolo!
w

MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN: - E!
BAT GHEORGHE: - Zece... la băiatu'! Se poate?
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN: - Da, da!
BAT GHEORGHE: - Na, mă bazez atunci!
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN: - Da, da.
BAT GHEORGHE: - Na bine, numai noi doi, nu vreau ţigănie.
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN: - Bun, bun, ceau!

Fiind audiat în cauză în legătură cu aceste aspecte la data de 12.10.2016,


martorul denun?ător MĂDU?A FLORIN TRAIAN a arătat următoarele (volumul VII,
filele 156 - 161) :
” În urma unei adunări generale a Asocia?iei Urbariale Crăiasa- Chi?cău,
care a avut loc în data de 2 martie 2014, am fost numit în func?ia de pre?edinte al
acestei asocia?ii. Această func?ie a fost de?inută anterior de numitul CRISTE SORIN
VIOREL, cunoscut după porecla ”BELON”.
Hotărârea adunării generale a asocia?iei, prin care am fost numit în func?ia
de pre?edinte, a fost atacată de CRISTE SORIN VIOREL în instan?ă, care a formulat o
plângere la Judecătoria Beiu?. (…)
Deoarece CRISTE SORIN VIOREL refuza în mod constant predarea
documentelor către asocia?ie, i-am adus la cuno?tin?ă acest fapt ?efului Postului de
Poli?ie Pietroasa, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE, care a avut ini?iativa de a
mijloci o întâlnire între mine ?i CRISTE SORIN VIOREL, pentru ca acesta din urmă să-
mi predea documentele asocia?iei.
În acest context, respectiv în lipsa documentelor asocia?iei nu puteam să
asigur conducerea acesteia, astfel că am formulat o plângere penală pe care am
predat-o ?efului de post BAT GHEORGHE, chiar la sediul Postului de Poli?ie

o
Pietroasa.

I.r
Declar că i-am solicitat inculpatului BAT GHEORGHE număr de
înregistrare, însă nu am primit nici la momentul înmânării plângerii penale poli?istului
?i nici ulterior. Astfel, m-am deplasat la Poli?ia municipiului Beiu?, la ?eful institu?iei,
unde am solicitat să fiu primit în audien?ă. După ce am comunicat comisarului ?ef
R
INDREI REMUS problemele legate de refuzul CRISTE SORIN VIOREL de a-mi preda
documentele asocia?iei urbariale, acesta l-a contactat telefonic în prezen?a mea pe ?
U
eful de post BAT GHEORGHE. Din discu?ia telefonică am în?eles că plângerea mea nu
fusese înregistrată până la momentul respectiv în eviden?ele Postului de Poli?ie
.J
Pietroasa.
În aceea?i perioadă, numitul CRISTE SORIN VIOREL a depus o plângere
w

penală împotriva mea, pentru aceea că hotărârea prin care am fost numit pre?edinte al
Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa Chi?cău” era falsă. Din câte cunosc, această plângere
w

a fost înregistrată la I.P.J. Bihor – Serviciul de Investigare a Criminalită?ii Economice.


În cursul lunii noiembrie 2014 am fost chemat la Postul de Poli?ie
Pietroasa de către inculpatul BAT GHEORGHE, unde se afla ?i numi?ii CRISTE
w

SORIN VIOREL ?i SĂRAC VIOREL, acesta din urmă fiind casierul asocia?iei
urbariale. De asemenea, la sediul Postului de Poli?ie Pietroasa se afla un ofi?er din
cadrul S.I.C.E., pe nume BIRTA, în prezen?a căruia s-a discutat despre predarea
documentelor ?i a bunurilor Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa Chi?cău”.
Nu mai re?in exact, însă cred că la momentul respectiv ofi?erul de poli?ie
BIRTA a preluat documentele asocia?iei de la numitul CRISTE SORIN VIOREL, fără
însă să mi le predea mie cu ocazia respectivă.
După o perioadă de timp de la această discu?ie, numitul CRISTE SORIN
VIOREL a venit ?i mi-a adus acasă bunurile asocia?iei, respectiv două motocoase ?i o
drujbă.
La sfâr?itul lunii noiembrie 2014 am fost contactat telefonic de către
inculpatul BAT GHEORGHE, care mi-a pretins un număr de zece pomi de Crăciun.
Men?ionez că acesta cuno?tea faptul că mă ocupam în perioada
sărbătorilor de iarnă cu vânzarea pomilor de Crăciun, în Pia?a Rogerius din Oradea.
Am acceptat cererea poli?istului, deoarece la Postul de Poli?ie Pietroasa se
efectuau cercetări penale în legătură cu Asocia?ia Urbarială ”Crăiasa Chi?cău”, al
cărei pre?edinte eram, fiind preocupat să rezolv favorabil aceste dosare, inclusiv să
îmi recuperez documentele asocia?iei de la fostul pre?edinte.
Declar că la sfâr?itul lunii noiembrie 2014 am cumpărat 60 de pomi de
Crăciun de la Ocolul Silvic Sudrigiu, dintr-o partidă situată în locul numit
”CUSTURA”, cu inten?ia de a-i comercializa în Pia?a Rogerius din Oradea. Din ace?
ti pomi de Crăciun, i-am remis un număr de zece brazi poli?istului BAT
GHEORGHE, care a trimis după pomii de Crăciun un autoturism marca Solenza
condus de un prieten al poli?istului, numitul ZO? LUCIAN.
Nu am primit vreo sumă de bani pentru pomii de Crăciun pe care i-am dat

o
poli?istului, iar ulterior re?in că m-am întâlnit cu BAT GHEORGHE care mi-a ?i

I.r
mul?umit pentru cei zece brazi, spunându-mi că au fost foarte frumo?i. Valoarea
celor zece brazi pe care i-am remis inculpatului BAT GHEORGHE a fost de 500 de
lei, respectiv 50 de lei pentru un brad.
În data de 28 ianuarie 2015 poli?istul BAT GHEORGHE mi-a predat
R
documentele Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa Chi?cău” sens în care a fost întocmit un
proces verbal, pe care îl anexez în copie prezentei declara?ii.”
U
Transportul pomilor de Crăciun a fost confirmat de martorul ZO? VIRGIL
LUCIAN, care a declarat la data de 12.10.2016 următoarele (volumul VII, filele 152 -
.J
155) :
” La sfâr?itul lunii noiembrie - începutul lunii decembrie 2014, nu îmi
w

amintesc exact perioada, BAT GHEORGHE m-a contactat, fără a putea preciza dacă a
făcut-o direct întâlnindu-ne sau telefonic, cerându-mi să mă deplasez cu autoturismul
pe care îl foloseam, în localitatea Chi?cău, pentru a lua un număr de zece brazi de la
w

numitul MĂDU?A FLORIN.


Agentul de poli?ie BAT GHEORGHE mi-a spus că brazii pe care urma să-i
w

preiau de la numitul MĂDU?A FLORIN sunt ai săi ?i că trebuia să-i transport din
localitatea Chi?cău la domiciliul său, situat în comuna Rieni, jud. Bihor.
Acceptând solicitarea făcută de către agentul de poli?ie BAT GHEORGHE,
în cursul serii aceleia?i zile, m-am deplasat în localitatea Chi?cău, unde conform
indica?iilor primite de la BAT GHEORGHE, m-am întâlnit cu numitul MĂDU?A
FLORIN.
Întâlnindu-l pe MĂDU?A FLORIN la un bar din localitatea Chi?cău, i-am
spus acestuia că am fost trimis de către agentul BAT GHEORGHE să preiau cei zece
pomi de Crăciun. MĂDU?A FLORIN cuno?tea cele relatate de către mine ?i i-a dispus
unei persoane care se afla în bar, să mă înso?ească la un imobil din vecinătatea acelui
bar, pentru a mă ajuta să-i încarc în ma?ină cei zece brazi.

Remiterea pomilor de Crăciun a fost făcută de poli?ist în contextul în care la


Postul de Poli?ie Pietroasa se efectuau cercetări penale urmare a plângerii penale
formulate de Asocia?ia Urbarială ”Crăiasa” Chi?cău, prin pre?edintele MĂDU?A
FLORIN TRAIAN, în dosarul penal nr. 406/P/2014 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Beiu? (volumul IX, filele 54 – 71).
Astfel, din discu?ia telefonică interceptată în data de 12.11.2014, la ora
10:32:43, purtată între inculpatul BAT GHEORGHE, aflat la postul telefonic
0744/975.211 ?i CRISTE SORIN-VIOREL zis BELON, aflat la postul telefonic
0766/658.406, rezultă că poli?istul, care efectua cercetări în dosarul penal nr.
406/P/2014, discută cu fostul pre?edinte al Asocia?ia Urbarială ”Crăiasa” Chi?cău
despre predarea unor documente ?i bunuri apar?inând Asocia?iei (volumul XLIX, filele
42 - 45) :
BAT GHEORGHE – Da, te aud. Mă, ai zis că vii pă la mine să predai alea

o
sau să nu le predai, să ?tiu ce am de făcut?

I.r
CRISTE SORIN-VIOREL ZIS BELON – Acum…ieri…?efu, luni am fost la
Oradea, când am venit înapoi KISS merea către ORADEA. Ieri m-am dus anume la
Bin? să mă întâlnesc cu KISS. Ă…în momentul când am parcat eu ma?ina, m-am băgat

R
către Tribunal era ma?ină în drum, când am ie?it eu de acolo că am avut loc mai
încolo, când viu înapoi Mercedesul marsă. Mă dusăi la nevastă-sa…acum mă duc
înapoi la Bin?. Mă în?elegi? Mă duc înapoi la Bin? discut cu el ?i să vedem ce zice el.
U
BAT GHEORGHE – Deci, te rog frumos, săptămâna asta să stabile?ti ce ai
de gând ca să ?tiu ce am de făcut, BELON.
.J
CRISTE SORIN-VIOREL ZIS BELON – Adică?
BAT GHEORGHE – Să ?tiu eu ce am de făcut în dosar ?i în probleme,
w

dacă le dai, nu le dai? Să ?tiu eu!


………………………………………………………………………..
w

BAT GHEORGHE – Nu ?tiu, nu-i treaba mea, nu mă interesează, eu ?i-


am zis. Nu mă interesează dacă le-ai folosit sau nu! Eu î?i spun, te previn!
w

CRISTE SORIN-VIOREL ZIS BELON – No păi le predau, îs la mine acasă


?i gata, care-i problema?! Nu-s a mele!
BAT GHEORGHE – Le predai, mă chemi pe mine, eu îi chem pe ei ?i ve?i
face un proces verbal de predare-primire. Deci nu se predau fără acte. Se face un
proces verbal de predare-primire în prezen?a mea ?i la mine la dosar să rămână un
exemplar. Că îmi trebe ?i mie la dosar.
CRISTE SORIN-VIOREL ZIS BELON – Da.
BAT GHEORGHE – M-ai în?eles?
CRISTE SORIN-VIOREL ZIS BELON – Da.

După discu?ia cu numitul CRISTE SORIN VIOREL, la ora 11:27:13,


inculpatul BAT GHEORGHE îl contactează telefonic pe MĂDUŢA FLORIN-
TRAIAN, pentru a-i comunica să se pregătească pentru preluarea actelor ?i a bunurilor
ce făceau obiectul dosarului de la fostul pre?edinte al Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa”
Chi?cău (volumul XLIX, filele 50 – 52) :
BAT GHEORGHE – Pă vineri diminea?ă te pregăte?ti ca să preiei
bunurile ?i documentele de la fostul pre?edinte!
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN – Îhîm…
BAT GHEORGHE – Da' tu! Că tu e?ti pre?edinte! Pre?edintele le ia, pre?
edintele răspunde de ele!
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN – Bine.
BAT GHEORGHE – M-ai în?eles?
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN – Da, da.
BAT GHEORGHE – No vineri diminea?a să fii de găsit când ne vedem to?
i trei ?i să preiei alea!
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN – Bine.

o
BAT GHEORGHE – No, nu mai fă gălăgie, până când nu le predă! Să nu

I.r
audă că ce ?tiu eu ce am vorbit iară ?i să mai am de lucru cu el după aia. Nu mai zici
către nimeni nimică, î?i vezi de treaba ta, bine?
MĂDUŢA FLORIN-TRAIAN – Bine ?ef, bine.

R
8. În perioada noiembrie - decembrie 2014, prevalându-se de influen?a pe
care ar avea-o pe lângă func?ionari de la ?coala Auto Dorina din Oradea, cu atribu?ii în
U
organizarea cursurilor ?i examenelor în vederea ob?inerii certificatului A.D.R., ?eful
Postului de Poli?ie Pietroasa din acea perioadă, inculpatul BAT GHEORGHE, a
.J
acceptat ?i primit de la numitul CRI?AN IONEL un cuptor electric cu plită, în valoare
de aproximativ 500 lei ?i o friteuză, în valoare de aproximativ 120 lei.
w

În schimbul foloaselor primite, poli?istul a promis că va interveni în favoarea


numitului CRI?AN IONEL la reprezentan?i din cadrul ?colii de ?oferi ”AUTO
w

DORINA” pentru a-l ajuta pe acesta să ob?ină certificatul A.D.R. fără efectuarea
cursurilor specifice obligatorii, iar ulterior să ob?ină certificatul în urma examinării
teoretice.
w

Din actele de la dosar a rezultat că martorul CRI?AN IONEL este stabilit în


Germania, unde lucreaza ca ?i conducător auto profesionist, transportând produse
petroliere ?i derivate ale acestora. Având în vedere că în spa?iul european pentru a putea
efectua astfel de transporturi fiecare conducător auto trebuie să de?ină un certificat
A.D.R., în condi?iile în care certificatul martorului CRI?AN IONEL urma să expire în
perioada imediat următoare, acesta l-a abordat pe inculpatul BAT GHEORGHE
solicitându-i ajutorul pentru ob?inerea unui nou certificat A.D.R. în ?ară.
Este de men?ionat că pentru a putea participa la examenul în vederea ob?
inerii certificatului A.D.R. pentru transport mărfuri periculoase fiecare conducător auto
este obligat să efectueze un număr de 30 de ore de curs, din care 18 ore reprezintă un
curs de bază, iar 12 ore sunt destinate unui curs de specializare pentru transport mărfuri
periculoase. Examenele sunt planificate lunar de către Ministerul Transporturilor ?i
constă în sus?inerea unei probe teoretice pe calculator; pentru a promova examenul de
bază trebuie răspuns corect la minim 21 de întrebări din 30, iar la examenul pentru
transport mărfuri periculoase (cisternă) trebuie răspuns corect la minim 14 de întrebări
din 20.
În contextul acestei în?elegeri, la data de 04.12.2014, pentru a-l putea înscrie
la cursurile obligatorii pentru ob?inerea certificatului A.D.R. organizate la ?coala Auto
Dorina, inculpatul BAT GHEORGHE i-a solicitat martorului CRI?AN IONEL să-i
comunice prin fax, mai exact la Primăria comunei Pietroasa, actele necesare înscrierii la
curs. Ulterior, inculpatul BAT GHEORGHE, care se afla în rela?ii de prietenie cu
numita LUCA DORINA, administrator al SC DORINA CONS SRL, societate ce
administra ?coala Auto Dorina, a abordat-o pe aceasta, solicitându-i să-l înscrie pe
martorul CRI?AN IONEL la cursurile obligatorii premergătoare examenului A.D.R. ?i
să preconstituie dovada participării acestuia la aceste cursuri, pentru a putea să se

o
prezinte la examen; este de men?ionat că martorul CRI?AN IONEL nu inten?iona să

I.r
rămană în ?ară decât o perioadă scurtă de timp, care nu îi permitea fercventarea
cursurilor, fapt ce a reprezentat principalul motiv pentru care a ?i apelat la ajutorul
inculpatului BAT GHEORGHE.
La rugăminea inculpatului BAT GHEORGHE, numita LUCA DORINA a
R
întocmit contractul de pregătire profesională nr. 6018 din 26.11.2014, încheiat între
martorul CRI?AN IONEL ?i SC CASADI SRL, societate licen?iată în organizarea unor
U
astfel de cursuri, firmă cu care ?coala Auto Dorina avea un contract de colaborare.
Totodată, la solicitarea inculpatului BAT GHEORGHE, martorul LUCA DORINA a
.J
efectuat men?iunile necesare care să ateste că martorul CRI?AN IONEL a fost prezent
la cursurile organizate în zilele de 15.12.2014, 16.12.2014, 17.12.2014, 18.12.2014 ?i
w

19.12.2014, în fiecare zi frecventând un număr de ?ase ore de curs. În realitate, martorul


CRI?AN IONEL a venit în România la data de 17.12.2014 ?i s-a prezentat la ?coala
w

Auto Dorina abia în data de 18.12.2014, sus?inând la data de 20.12.2014 examenul în


vederea ob?inerii certificatului A.D.R., pe care l-a promovat.
În schimbul ajutorului primit, martorul CRI?AN IONEL i-a adus si remis
w

inculpatului BAT GHEORGHE un cuptor electric cu plită ?i o friteuză.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
Administratorul SC DORINA CONS SRL, martorul LUCA DORINA, fiind
audiată în calitate de martor la data de 12.10.2016, a descris procedura de ob?inere a
certificatului A.D.R. ?i împrejurările în care numitul CRI?AN IONEL a ob?inut la sfâr?
itul anului 2014, cu sprijinul agentului ?ef principal BAT GHEORGHE, respectivul
certificat, fără efectuarea cursurilor obligatorii (volumul V, filele 153 - 158) :
” În cursul anului 2007 am încheiat un contract de colaborare cu SC Casadi
SRL, societate licen?iată pentru organizarea cursurilor privind formarea profesională
în transportul rutier. Aceste cursuri sunt organizate lunar, iar examenul este sus?inut în
fa?a unei comisii formate din func?ionari ai Ministerului Transporturilor.
Pentru a putea participa la examenul în vederea ob?inerii certificatului
ADR, certificat necesar pentru transportul rutier al mărfurilor periculoase, fiecare
cursant este obligat să efectueze un număr de 30 de ore de curs, din care 18 ore
reprezentă un curs de bază iar 12 ore sunt destinate unui curs de specializare pentru
transport mărfuri periculoase (cisternă).
Pentru a promova examenul fiecare cursant trebuie să răspundă corect la
un număr minim de întrebări, respectiv 21 de întrebări pentru cursul de bază ?i 14
întrebări pentru cursul pentru transport mărfuri periculoase.
Declar că îl cunosc pe inculpatul BAT GHEORGHE de o lungă perioadă de
timp, acesta fiind câ?iva ani de zile ?ef la Postul de Poli?ie Cărpinet, localitatea mea
natală.
În cursul anului 2014, am fost abordată de poli?istul BAT GHEORGHE,

o
care m-a rugat să-l ajut să înscrie un prieten de-al său, CRI?AN IONEL, care lucra

I.r
în Germania ca ?i ?ofer profesionist, la cursurile de pregătire profesională pentru
ob?inerea certificatului ADR. De asemenea, întrucât acesta era plecat din ?ară ?i nu
putea să participe la toate orele obligatorii care trebuiau urmate pentru a putea sus ?
ine examenul în vederea ob?inerii certificatului ADR, m-a rugat să fac men?iunea în
R
catalog (foaia de prezen?ă la cursuri) cum că numitul CRI?AN IONEL a participat
la toate orele obligatorii.
U
Precizez că numitul CRI?AN IONEL nu a participat în realitate la toate
cursurile obligatorii, fiind prezent doar în ultimele două zile, după ce s-a întors de la
.J
muncă din Germania. Precizez că numitul CRI?AN IONEL a participat la un număr de
maxim 12 ore de curs.
w

Declar că dovada scriptică a urmării cursurilor obligatorii de către numitul


CRI?AN IONEL se regăse?te în catalogul completat de către mine ?i în care la pozi?
ia numărul 9 se regăse?te men?ionat numitul CRI?AN IONEL, rezultând că acesta
w

ar fi participat la cursurile organizate în zilele de 15.12.2014, 16.12.2014, 17.12.2014,


18.12.2014 ?i 19.12.2014. Din cele men?ionate în catalog, rezultă că în fiecare zi
w

dintre datele enumerate, numitul CRI?AN IONEL a participat la ?ase ore de curs. În
realitate numitul CRI?AN IONEL a participat doar la cursurile din 18 ?i 19
decembrie 2014, fiind înso?it de către BAT GHEORGHE.
Precizez că l-am ajutat pe CRI?AN IONEL, în sensul descris mai sus, urmare
a solicitării pe care mi-a adresat-o poli?istul BAT GHEORGHE.
Inculpatul BAT GHEORGHE mi-a adus toate documentele necesare pentru
înscrierea numitului CRI?AN IONEL la curs, respectiv copia căr?ii de identitate ?i a
permisului de conducere ale acestuia.
În data de 20.12.2014, numitul CRI?AN IONEL a sus?inut examenul pentru
ob?inerea certificatului ADR, pe care l-a promovat urmare a faptului că a răspuns
corect la întrebările din chestionar.”
Cu privire la acceptarea ?i remiterea foloaselor/bunurilor inculpatului BAT
GHEORGHE, cât ?i în ceea ce prive?te exercitarea influen?ei poli?istului în favoarea
numitului CRI?AN IONEL, au fost interceptate mai multe discu?ii telefonice relevante
în perioada respectivă, după cum urmează :
În data de 17.11.2014, la ora 17:41:27, BAT GHEORGHE, aflat la postul
telefonic 0744/975.211, a fost contactat de CRIŞAN IONEL zis DAN, aflat la postul
telefonic 4915166151260, cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLIX, filele 1
-7):
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da GHI?Ă, ălea ?i le aduc, ăsta, cuptorul cu
plita.
BAT GHEORGHE – Da…?
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Dar ălalaltul, mi-a promis cineva că m ă duce
la un magazin de mâna a doua, în?elegi?
BAT GHEORGHE – Da,da,da.

o
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Mă (n.n. trivial) în el de (n.n. neinteligibil).

I.r
Nu mai contează cât dau pe el, numai să mă ducă acolo!
BAT GHEORGHE – Da' ?i-l plătesc DANE, jur, jur, ?i-l plătesc… deci nu
îmi trebe…
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Bă, mă laşi! Da' bun! Eu ?tiu cum…
R
BAT GHEORGHE – ?i-l plătesc, nu se pune problema.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da' eu ?tiu asta GHI?Ă! Deci, mie nu trebe
U
să îmi plăte?ti nimica! Numai să mă ducă la…! Ăsta e unul care e mare ?ef pă aicea.
Deci o fost bagabont, pă timpul lui Ceau?escu, a fost golan!
.J
………………………………………………………………………..
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – În ianuarie venim amândoi! Dar ce se
w

întâmplă, permisul de conducere ?i-am spus pentru profesioni?ti e valabil numai 5


ani, una la mână! A doua la mână mie îmi expiră ADR-ul ?i eu trebe să îmi fac ADR-
w

ul! Acum ar fi bine să îl fac aici acasă dacă ai pe cineva?


BAT GHEORGHE – Da' cum dracu să nu am! ?i-l rezolv ?i ADR-ul, mă!
w

Pot să îl rezolv!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – E?ti sigur?
BAT GHEORGHE – Da!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – GHI?Ă, eu am pă cineva la SEVERIN, în?
elegi?
BAT GHEORGHE – Am, ?COALA AUTO DORINA, care se ocupă cu
Certificate de alea, ADR-ul! Îs prietenii mei intimi!!!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da' face?
BAT GHEORGHE – Da sigur, sigur!!!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No bine. Interesează-te când, ?i ?COALA ?i
atuncia să vin cu tot ce trebe s ă... , că la examen trebe să fiu, asta ?tiu! Dar eu acolo
am dat întotdeauna ceva ?i m-am dus înăuntru şi a fost „A, B, C, D, gata! Du-te de
aici!” M-ai în?eles?
BAT GHEORGHE – Da,da,da.
În data de 27.11.2014, la ora 15:32:08, BAT GHEORGHE, aflat la postul
telefonic , a fost contactat de CRIŞAN IONEL zis DAN, aflat la postul telefonic , cu
care a purtat următoarea discuţie (volumul XLIX, filele 8 -10):
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No fii atent aicea, uite, am găsit deocamdată
numai o fripteoză, am găsit micu?ă, dar numai de două persoane, adică de două
por?ii, pardon.
BAT GHEORGHE – Îhîm. Da' îi bun m ă!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No, ?i-o aduc pe asta deocamdată.
BAT GHEORGHE – Da, da.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Deci, poate să facă de mai multe ori de două
por?ii. Numai micu?e, nu am găsit mare, Doamne (n.n. trivial) că toată Germania nu-

o
om umbla numai după fripteoză. Dar mi-o promis acum cineva…

I.r
BAT GHEORGHE – No, fii atent, când vii acasă?
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Hă?
BAT GHEORGHE – Alo? Când vii acasă?

R
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Mă, săptămâna viitoare! Măi săptămâna
viitoare vreau să î?i aduc cuptorul, e cu plit ă, cu tot, în?elegi? Dar trebe de montat,
să ?i-l monteze …(n.n. neinteligibil) cuptorul, e din ăla cu plită de sticlă! În?elegi?
U
M-ai în?eles?
BAT GHEORGHE – No mă, vii, să vii neapărat că am vorbit pentru
.J
chestia aia să o rezolvăm!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da…
w

BAT GHEORGHE – A ta!


CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Vin! Auzi GHI?Ă, eu prima dată vreau ăsta
w

să îl am în buzunar! Chiar dacă îl iei tu după aia eu…


BAT GHEORGHE – Da' ?i ăla e pe 20 Decembrie! Ăla în 20 Decembrie!
w

CRIŞAN IONEL ZIS DAN – M-ai înscris?


BAT GHEORGHE – Da, sigur!

În data de 04.12.2014, la ora 08:49:39, BAT GHEORGHE, aflat la postul


telefonic , a fost contactat de CRIŞAN IONEL zis DAN, aflat la postul telefonic , cu
care a purtat următoarea discuţie (volumul XLIX, filele 11 -14):
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No, fii atent cum stau treburile, tu trebuie să
mergi la ?coală să vorbe?ti pentru mine, să m ă înscrie, să trimit un fax ?i să spun
când e examenul pentru ADR deocamdat ă! Nu mai îmi schimb permisul, doar iau
ADR-ul, pentru că în ADR nu scrie PERMISUL DE CONDUCERE, m-ai în?eles?
BAT GHEORGHE – No, fii atent, alo?
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da?
BAT GHEORGHE – Îmi trimi?i copie după buletin ?i după permis.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Ok.
BAT GHEORGHE – Bine?
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da pă…?
BAT GHEORGHE – Pă e-mail! Pune-mi-le pă e-mail la ANDREI!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Bă nenicu?ule, eu m-am născut la coada vacii,
GHI?Ă ai înebunit cu capul? E?ti om serios mă! Mă ?tiu eu cu e-mail ?i din alea? Mă
GHI?Ă fă-mi rost de aia de la ?coală, de fax sau un fax undeva!
BAT GHEORGHE – Păi da' îţi dau numărul de fax de la Primărie de aicea
de la noi.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No trimite-mi numărul de fax ?i eu î?i trimit
fax cu astea pentru că eu a? vrea să vin săptămâna viitoare să dau examenul. Ai în?
eles GHI?Ă cum merge, da?
BAT GHEORGHE – Nu po?i, numai în 19 Decembrie, atunci e examenul!

o
I.r
În data de 04.12.2014, la ora 09:05:23, BAT GHEORGHE, aflat la postul
telefonic , a fost contactat de CRIŞAN IONEL zis DAN, aflat la postul telefonic , cu
care a purtat următoarea discuţie (volumul XLIX, filele 15 - 17):
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No bun, eu î?i trimit imediat hârtiile, acum ?i
R
le pun pe loc m-ai în?eles? Înscrie-mă! Dacă trebuie să pui bani, pune tu, că vin
acasă!
U
BAT GHEORGHE – Lasă mă, că-i fără bani, nu-i problemă! Lasă-i
dracului de bani…
.J
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – GHI?Ă, dar trebuie să fiu ajutat pu?in acolo!
Mă în?elegi?
w

BAT GHEORGHE – Da… Băi, nu mă mai (n.n. trivial) prin telefoane cu


prostiile tale ... (n.n. neinteligibil). Trimite fax-ul şi o să vezi că se face!
w

În data de 02.01.2015, la ora 19:50:01, BAT GHEORGHE, aflat la postul


w

telefonic a fost contactat de CRIŞAN IONEL zis DAN, aflat la postul telefonic , cu
care a purtat următoarea discuţie (volumul XLIX, filele 27 -34):
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Să trăiască cel mai frumos comisar din
Europa.
BAT GHEORGHE – O? La Mul?i Ani, La Mul?i Ani ?i mul?i bani,
sănătate!
………………………………………………………………………
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – O fain. Dar ai pus ăla?
BAT GHEORGHE – Dar nu o venit DANE!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Nu mă GHI?Ă, lasă aia, am în?eles. Zi, ce ?i-
am adus eu! Soba aia…Ce dracu?
BAT GHEORGHE – Nu-i bun.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Cum nu-i bun?
BAT GHEORGHE – Nu-i bun, nu merge.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Nu există a?a ceva! E?ti sigur?
BAT GHEORGHE – Jur. Dar lasă-l dracu…
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Nu e legat bine. GHI?Ă, nu-i legat bine! Nu
se poate! În?elegi?
BAT GHEORGHE – Îhîm…
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – GHI?Ă, ăla e luat cu garan?ie, că de aia
vreau să ?tiu, că dacă nu mi le trimi ?i înapoi GHI?Ă! Numai ăla mi l-a încercat ?i o
spus: „e bun! Bă, eu î?i garantez că e bun!” M-ai în?eles?
BAT GHEORGHE – Aha…
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Deci, eu de unde l-am luat, l-am luat de la
mâna a doua de la un prieten de al meu ?i ăla mi-o garantat că merge! Ăsta e prieten
cu mine! E turc, dar frate-său e însurat în România ?i toată mobila care e la mine în

o
casă e de la el, ma?ină de spălat automatică, mobila, cuptor, microvele, tot.

I.r
BAT GHEORGHE – DANE…
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Mă, nu se poate, nu se poate!
BAT GHEORGHE – DANE, nu am trifazic, măi nebunule!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Păi nu acasă, sus la munte ai zis că ai trifazic.
R
BAT GHEORGHE – Am pă dracu, că nu am. Am toată instala?ia, dar nu e
tras curentul de la stâlp la casă numai monofazic, nu-i trifazic.
U
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Ai băga-mi-a? (n.n. trivial)! Fii atent aicea,
dacă ai un meseria?, electrician bun care ?tie, î?i face cablurile, ?i le împarte în două
.J
prize de 220 ?i merge, m-ai în?eles!?
………………………………………………………………………..
w

CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da, da. No ?i friptoza ai încercat-o, merge?


BAT GHEORGHE – Îhîm, îhîm,îhîm.
w

CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Bun atunci, hai.


BAT GHEORGHE – Aia e foarte bună!
w

…………………………………………………………………………
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Ok! Bine, domnu', că ai în?eles! Hai pupă-?i
pă aia cu voce cristalină, sănătate băiatului tău. O rezolvat problema la Bucure?ti?
BAT GHEORGHE – Păi amu problema o rezolvăm la vară!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Ok, am în?eles.
BAT GHEORGHE – Până atunci tot pe drumuri suntem, tot la Bucure?ti, la
Bucure?ti.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Eu am ceva acolo, dar nu mă bag peste tine.
BAT GHEORGHE – Stai numai lini?tit DANE! DANE, ?tii tu că eu îs ?
arpe!!!
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Tu ai vorbit cu TUDOR, cu băiatul lui ăla de la
Bucure?ti, cu GICU?
BAT GHEORGHE – DANE! Tu ?tii că eu îs ?arpe, nu are rost să…!

Fiind audiat în calitate de martor la data de 16.08.2016, numitul CRI?AN


IONEL a declarat următoarele (volumul V, filele 143 - 149) :
”La sfâr?itul anului 2014, deoarece perioada de valabilitate a certificatului
ADR se apropia de termenul de expirare, l-am abordat telefonic pe agentul de poli?ie
BAT GHEORGHE, contactându-l în timp ce mă aflam în Germania, solicitându-i
acestuia să mă ajute atât cu înscrierea la o ?coală auto pentru a ob?ine prin examen
acest certificat cât ?i cu preschimbarea permisului de conducere. Fac precizarea că i-
am comunicat acestuia că am nevoie de înscrierea la o ?coală de ?oferi pentru ob?
inerea certificatului ADR pentru a putea fi planificat în vederea sus?inerii examenul.
BAT GHEORGHE mi-a comunicat că are o cuno?tin?ă, care are ?coala de Auto
”Dorina” din Oradea, care mă va putea ajuta cu înscrierea pentru aceste cursuri cu
planificarea pentru examen. Nu mai îmi aduc aminte numele acestei persoane.

o
Cu ocazia acestei discu?ii, despre care re?in că a avut loc în cursul lunii

I.r
noiembrie 2014, i-am comunicat că la revenirea mea în ?ară îi voi aduce ?i un cuptor
electric cu plită, deoarece în cursul verii anului 2014, cu ocazia unei vizite pe care i-
am făcut-o, acesta mi-a comunicat că ar dori un asemenea cuptor pentru a-l folosi la
cabana din satul de vacan?ă Vârtop, deoarece cel pe care îl avea, necesita schimbarea
R
buteliei, lucru care era incomod, având în vederea loca?ia în care se afla cabana.
La un interval de câteva zile, am avut o altă discu?ie telefonică cu agentul de
U
poli?ie BAT GHEORGHE, ocazie cu care acesta mi-a comunicat că a vorbit pentru
înscrierea mea la ?coala Auto ”Dorina”. Pentru a mă putea înscrie la această ?coală
.J
mi-a pus la dispozi?ie un număr de fax al Primăriei comunei Pietroasa, unde să-i pot
trimite în această modalitate, documentele necesare înscrierii. Tot cu ocazia acestei
w

convorbiri telefonice, i-am mai comunicat agentului de poli?ie, că am găsit ?i o


friteuză electrică, pe care inten?ionam să i-o aduc, împreună cu cuptorul electric cu
w

plită la care am făcut referire anterior.


Nu mai re?in exact de unde am achizi?ionat aceste produse electrocasnice,
dar cel mai probabil le-am cumpărat din două magazine de produse – second hand,
w

situat în localitatea Karlsruhe, care la cumpărarea unor asemenea produse oferă ?i


garan?ie. Arat ca cuptorul electric si friteuza electrica erau aproape noi, motiv pentru
care am primit si garantie pentru ele. Aceste produse m-au costat, in Germania,
aproximativ 50 de euro.
La numărul de fax pe care mi l-a comunicat agentul de poli?ie BAT
GHEORGHE, i-am înaintat acestuia, pe fax o copie a actului de identitate ?i
permisului de conducere, iar ulterior, din alte discu?ii pe care le-am purtat, am aflat că
am fost înscris la scoală de către agentul de poli?ie ?i că am fost planificat să sus?in
examenul ADR, în data de 20.12.2014, într-o zi de sâmbătă.
De?i ini?ial i-am solicitat lui BAT GHEORGHE să mă ajute ?i cu
preschimbarea permisului de conducere, am renun?at la această idee deoarece mai
avea circa ?ase luni de perioadă de valabilitate, fapt pe care i l-am comunicat
agentului de poli?ie, sens în care i-am solicitat în continuare ajutorul pentru a reu?i
ob?inerea certificatului ADR, comunicându-i că eram dispus să ofer o sumă nedefinită
de bani, pentru a fi ajutat la promova acest examen.
Am venit în România în cursul lunii decembrie 2014, cu circa trei zile
înainte de sus?inerea examenului, respectiv în data de 17.12.2014 mă aflam în
municipiul Arad, iar a doua zi în data de 18.12.2014 m-am deplasat la ?coala Auto
Dorina, situată pe strada Iuliu Maniu din Oradea, la adresa pe care mi-a comunicat-
o BAT GHEORGHE.
La ?coala de ?oferi, am discutat cu o femeie, al cărei nume nu-l cunosc ?i
căreia i-am comunicat numele meu ?i că doresc să sus?in examenului ADR. Această
femeie cuno?tea faptul că urma să mă prezint, sens în care mi-a dat să semnez un
formular de înscriere, care era deja completat ?i mi-a solicitat să achit taxa percepută
de ?coală, din câte re?in circa 400 de lei.

o
În două zile consecutive, am frecventat sediul acestei ?coli, unde într-o sală

I.r
de examinare am făcut ni?te chestionare ?i am primit două manuale, a căror cost a fost
inclus în taxa plătită ?colii. Precizez că nu am făcut nici un curs organizat de această
?coală, anterior sus?inerii examenului ADR. Nu am cunoscut ?i nu cunosc nici în
prezent, dacă pentru a putea sus?ine examenul ADR sunt necesare efectuarea unui
R
anumit număr de ore de curs, în cadrul unei ?coli de ?oferi.
Cuno?team doar că înscrierea la o asemenea ?coală, trebuia făcută cu circa
U
10 -15 zile înainte de data sus?inerii examenului ?i din câte cunosc, acest interval de
timp era necesar pentru a se putea transmite documenta?ia la A.R.R., în municipiul
.J
Bucure?ti.
Am sus?inut ?i am promovat examenul în fa?a unei comisii, din câte re?in în
w

data de 20.12.2014.
Cu ocazia venirii mele în România pentru a sus?ine examenul ADR, înainte
w

de data examenului, re?in că m-am deplasat cu autoturismul meu la locuin?a agentului


BAT GHEORGHE, din comuna Rieni, unde am descărcat atât cuptorul electric cu plită
cât ?i friteuza, în prezen?a acestuia ?i a so?iei sale.
w

Având în vedere rela?ia mea de prietenie cu BAT GHEORGHE dar ?i


faptul că m-a ajutat cu înscrierea pentru sus?inerea examenului ADR la ?coala Auto
Dorina, nu i-am cerut acestuia nici o sumă de bani pentru produsele electrocasnice
pe care i le-am adus, iar nici agentul nu mi-a oferit vreo sumă de bani ca ?i
contravaloarea lor.”

Din studiul înscrisurilor ridicate de la SC DORINA CONS SRL referitoare la


înscrierea martorului denun?ător la cursuri ?i sus?inerea examenului ADR (volumul
XXVIII, filele 50 - 57) a rezultat că la data de 26.11.2014, în contextul în care martorul
CRI?AN IONEL nu se afla în ?ară, a fost întocmit contractul de pregătire profesională
nr. 6018, pentru ca ulterior acesta să fie notat în catalogul de prezen?ă la cursurile
obligatorii ca fiind prezent la cursurile organizate în datele de 15.12.2014, 16.12.2014,
17.12.2014, 18.12.2014 ?i 19.12.2014.
În vederea evaluării bunurilor primite de inculpatul BAT GHEORGHE s-a
procedat la identificarea pe internet a unor preţuri de referinţă pentru ”friteuză” ?i
”cuptor electric cu plită”, ambele în stare de func?ionare, având preţuri cuprinse între 60
lei şi 249 lei, iar procedându-se la efectuarea mediei aritmetice a produselor astfel
identificate, a rezultat un preţ mediu de 117 lei.
În mod similar, pe acelea?i site-uri au fost identificate mai multe produse cu
denumirea ”cuptor electric cu plită”, similare cu cea indicată de martorul CRI?AN
IONEL, având preţuri cuprinse între 300 lei şi 900 lei, iar procedând la efectuarea
mediei aritmetice a produselor astfel identificate, a rezultat un preţ mediu de 492 lei
(volumul XXXV, filele 22 – 32).

9. În data de 20 aprilie 2015, agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, în

o
calitate de ?ef al Postului de Poli?ie Pietroasa, a pretins ?i primit de la numitul PÎLEA

I.r
CORNEL, primar al comunei Pietroasa, jud. Bihor, 40 litri de motorină, în valoare de
aproximativ 200 lei, pentru alimentarea autoturismului personal.
Pretinderea ?i primirea foloaselor a fost făcută de poli?ist în contextul în care
la Postul de Poli?ie Pietroasa se efectuau cercetări penale, urmare a plângerii formulate
R
de primarul PÎLEA CORNEL, în dosarul penal nr. 356/P/2015 al Parchetului de pe
lângă Judecătoria Beiu?, având ca obiect săvâr?irea infrac?iunii de furt prev. de art. 228
U
alin. C.pen de către numitul JUDEA IOAN DORU, cercetările penale în cauză fiind
efectuate chiar de către agentul ?ef principal BAT GHEORGHE.
.J
Totodată, foloasele au fost remise agentului ?ef principal BAT GHEORGHE ?
i în scopul ca acesta, având în vedere func?ia de?inută - ?ef al Postului de Poli?ie
w

Pietroasa, să nu se sesizeze cu privire la posibile fapte penale comise de către edil ?i


despre care poli?istul ar fi luat cuno?tin?ă în orice mod.
w

În urma analizării probelor administrate s-a stabilit, ca ?i context în care a fost


săvâr?ită fapta de corup?ie, următoarele :
w

În data de 13 aprilie 2015, mai exact în ziua de Pa?te, martorul PÎLEA


CORNEL, primar al comunei Pietroasa, l-a transportat pe numitul JUDEA IOAN
DORU, cu autoturismul primăriei, din localitatea Pietroasa spre localitatea Drăgăne?ti.
Deoarece se afla sub influen?a băuturilor alcoolice, JUDEA IOAN DORU i-a adus
jigniri primarului motiv pentru care pe raza localită?ii Sudrigiu acesta din urmă a oprit
autoturismul solicitându-i lui JUDEA să coboare. Înainte de a coborî din autoturism,
numitul JUDEA IOAN DORU a smuls cheile din contact, autoturismul condus de
primarul PÎLEA CORNEL rămânând practic imobilizat în intersec?ie.
În urma acestui incident a fost constituit, la sesizarea denun?ătorului PÎLEA
CORNEL, dosarul penal nr. 356/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?,
având ca obiect săvâr?irea infrac?iunii de furt prev. de art. 228 alin. C.pen de către
numitul JUDEA IOAN DORU, cercetările penale în cauză fiind efectuate de ?eful
Postului de Poli?ie Pietroasa, inculpatul BAT GHEORGHE.
La doar câteva zile de la audierea edilului în acest dosar, respectiv la data de
20.04.2015 ?i înainte de solu?ionarea cauzei, inculpatul BAT GHEORGHE i-a pretins
martorului PÎLEA CORNEL să-i alimenteze autoturismul personal cu cantitatea de 40
litri de motorină, solicitare care a fost acceptată în condi?iile în care poli?istul efectua
cercetări în dosarul penal men?ionat mai sus.
La aceea?i dată, inculpatul BAT GHEORGHE a procedat la alimentarea
autoturismului personal la sta?ia de carburan?i din localitatea Sudrigiu, iar cantitatea de
40 litri de motorină a fost achitată ulterior de către martorul PÎLEA CORNEL,
contravaloarea acesteia fiind de 200 lei.
Din probele administrate rezultă fără echivoc că pretinderea ?i primirea
foloaselor a fost făcută de poli?ist în contextul în care la Postul de Poli?ie Pietroasa se
efectuau cercetări penale, urmare a plângerii formulate de primarul PÎLEA CORNEL, în
dosarul penal nr. 356/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, sub aspectul

o
comiterii infrac?iunii de furt prev. de art. 228 alin. C.pen de către numitul JUDEA

I.r
IOAN DORU, cercetările penale în cauză fiind efectuate chiar de către agentul ?ef
principal BAT GHEORGHE.
Totodată, foloasele au fost remise agentului ?ef principal BAT GHEORGHE ?
i în scopul ca acesta, având în vedere func?ia de?inută - ?ef al Postului de Poli?ie
R
Pietroasa, să nu se sesizeze cu privire la posibile fapte penale comise de către edil ?i
despre care poli?istul ar fi luat cuno?tin?ă în orice mod.
U
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
.J
cauză :
Primarul comunei Pietroasa, numitul PÎLEA CORNEL, fiind audiat în cauză
w

la data de 13.10.2016, a declarat următoarele (volumul VII, filele 176 - 181) :


” În data de 13 aprilie 2015, în ziua de Pa?te, la rugămintea numitului
w

JUDEA IOAN DORU l-am transportat pe acesta cu autoturismul Primăriei comunei


Pietroasa din localitatea Pietroasa spre localitatea Drăgăne?ti. Aflându-se sub
influen?a băuturilor alcoolice, numitul JUDEA IOAN DORU a început să mă
w

jignească, motiv pentru care pe raza localită?ii Sudrigiu am oprit autoturismul ?i i-am
cerut acestuia să coboare. JUDEA IOAN DORU înainte să coboare din autoturism a
smuls cheile din contact, autoturismul rămânând practic imobilizat în mijlocul
intersec?iei.
În aceste condi?ii am sunat-o pe so?ia mea PÎLEA MARIANA GABRIELA ?i
am rugat-o să vină după mine deoarece nu am cu ce să mă întorc acasă, relatându-i
totodată ce mi s-a întâmplat.
So?ia mea a venit cu autoturismul personal, iar la vederea acesteia numitul
JUDEA IOAN DORU a început să o jignească ?i pe ea, la care so?ia a sunat la apelul
de urgen?ă 112.
În urma acestui incident a fost constituit un dosar penal care a fost
instrumentat de ?eful Postului de Poli?ie Pietroasa, inculpatul BAT GHEORGHE.
Precizez că în ziua conflictului pe care l-am avut cu numitul JUDEA IOAN
DORU, am încercat să-l apelez telefonic ?i pe BAT GHEORGHE, însă acesta nu a
răspuns la telefon.
În zilele următoare, inculpatul BAT GHEORGHE m-a căutat la primărie ?i
m-a convins că ar fi mai bine pentru mine să-mi retrag plângerea penală formulată
împotriva lui JUDEA IOAN DORU, deoarece din postura mea de primar nu era un
semnal bun pentru comunitatea locală să fiu implicat în cauze penale. În acest sens
inculpatul BAT GHEORGHE mi-a luat o declara?ie scrisă, în care am precizat că
îmi retrag plângerea penală.
La doar câteva zile de la audierea mea ?i înainte de solu?ionarea cauzei,
inculpatul BAT GHEORGHE m-a contactat telefonic ?i mi-a cerut să-i alimentez
autoturismul personal cu 40 de litri de motorină. Precizez că inculpatul BAT
GHEORGHE a mai avut astfel de preten?ii, însă nu le-am dat curs, dar de data aceasta

o
în condi?iile în care formulasem plângere penală împotriva lui JUDEA IOAN DORU

I.r
am fost de acord să alimentez autoturismul poli?istului. Arăt totodată că am acceptat
într-un final aceste preten?ii ale lui BAT GHEORGHE ?i în condi?iile în care în mai
multe rânduri poli?istul a venit la mine la primărie ?i mi-a comunicat că se
înregistrau tot felul de sesizări, în principal verbale, la Postul de Poli?ie Pietroasa în
R
ceea ce mă prive?te. Spre exemplu acesta mi-a spus că existau persoane nemul?umite
de faptul că la localul ”Regina” din localitatea Pietroasa se organizau petreceri, iar
U
muzica foarte tare îi deranja pe vecini, care s-au adresat poli?iei nemul?umi?i fiind de
faptul că nu existau autoriza?ii pentru organizarea de astfel de evenimente. Mai mult
.J
aceste evenimente erau organizate după orele de program ale localul. Totodată, cetă?
enii sesizau faptul că localul ”Regina” nu de?inea autoriza?ia de func?ionare legală
w

emisă de Primăria comunei Pietroasa.


Declar că poli?istul BAT GHEORGHE mi-a adus la cuno?tin?ă în repetate
w

rânduri faptul că numitul JUDEA DAN, consilier local, m-a reclamat în repetate
rânduri la el pentru diferite nereguli, în legătură cu utilajele primăriei sau cu modul în
care se exploata materialul lemnos din pădurile aflate în proprietatea comunei
w

Pietroasa.
În aceste condi?ii, am acceptat să alimentez autoturismul personal al poli?
istului BAT GHEORGHE cu 40 de litri de motorină.
Alimentarea autoturismului personal al inculpatului BAT GHEORGHE s-
a realizat la sta?ia de carburan?i din localitatea Sudrigiu, iar cantitatea de motorină
a fost achitată de către mine în aceea?i zi, din câte re?in contravaloarea acesteia
fiind de aproximativ 200 lei.”
La dat de 13.10.2016, s-a procedat la audierea în calitate de martor a
numitului JUDEA IOAN DORU, care a afirmat că nici nu a cunoscut faptul că în urma
incidentului din localitatea Sudrigiu, pe care l-a avut cu primarul PÎLEA CORNEL, s-ar
fi constituit dosar penal (volumul VII, filele 182 - 186).

În data de 20.04.2015, la ora 17:44:32, BAT GHEORGHE, aflat la postul


telefonic, l-a contactat pe , aflat la postul telefonic , ocazie cu care i-a pretins 40 litri de
motorină (volumul XLIX, filele 60 - 62) :
PÎLEA CORNEL – Alo?
BAT GHEORGHE – No, ajunsăi aci!
PÎLEA CORNEL – No, dă-mi-l amu pe băiatu'.
BAT GHEORGHE – Stai.
PÎLEA CORNEL – Cât să î?i dau?
BAT GHEORGHE – Cât vrei tu! Cât vrei tu!
PÎLEA CORNEL – Da' apoi cât… zi-mi amu, cât î?i trabă?
BAT GHEORGHE – Unde îi amu? Unde marsă băiatul aista de aicea mă?
PÎLEA CORNEL – Da' cât î?i încape?
BAT GHEORGHE – Nu îmi bagi plinul că merge mult la mine, merge 70

o
la mine. Bagă-mi 40 de litri dacă vrei. Dacă nu ?i mai pu?in…Cât vrei tu!

I.r
PÎLEA CORNEL – No bine.
BAT GHEORGHE – No hai că ?i-l dau.
* De la acest moment al discu?iei la postul telefonic folosit de BAT
GHEORGHE discută POMPAGIUL *
POMPAGIU – Alo? R
U
PÎLEA CORNEL – Serbus, CORNEL îs!
POMPAGIU – Să trăi?i.
PÎLEA CORNEL – Bagă-i amu 40 de litri!
.J

POMPAGIU – 40?
PÎLEA CORNEL – Aha!
w

10. În cursul lunii iulie 2015, prevalându-se de influen?a pe care ar avea-o pe


w

lângă func?ionari cu atribu?ii în preschimbarea permiselor de conducere, ?eful Postului


de Poli?ie Pietroasa, agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, a acceptat promisiunea
w

primirii de la numitul CRI?AN IONEL a unei ma?ini de deszăpezit, în valoare de


aproximativ 150 euro.
În schimbul foloaselor pretinse, poli?istul a promis că va interveni în
favoarea numitului CRI?AN IONEL la func?ionari din cadrul S.P.C.R.P.I.V. Bihor,
pentru preschimbarea într-un timp cât mai scurt a permisului de conducere.
Din probele administrate s-a stabilit că la data de 24 iulie 2015 inculpatul
BAT GHEORGHE a fost contactat de martorul CRI?AN IONEL, conducător auto
profesionist, a?a cum am expus în cuprinsul punctului 8 din prezentul rechizitoriu, care
i-a relatat faptul că în luna august 2015 îi expira termenul de valabilitate al permisului
de conducere.
Astfel, CRI?AN IONEL l-a rugat pe inculpatul BAT GHEORGHE să-l ajute
cu formalită?ile necesare în vederea preschimbării permisului de conducere într-un timp
foarte scurt, la data când va reveni în ?ară.
În schimbul acestui ajutor, pe care inculpatul BAT GHEORGHE a promis că
îl va acorda, martorul CRI?AN IONEL i-a comunicat poli?istului că a cumpărat un
utilaj pentru deszăpezire pe care i l-a promis poli?istului, ca urmare a ajutorului dat
pentru preschimbarea permisului de conducere.
În baza acestei în?elegeri, în cursul lunii august 2015 martorul CRI?AN
IONEL a venit în ?ară, fiind înso?it de inculpatul BAT GHEORGHE la Serviciul Public
Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bihor, unde
martorul ?i-a preschimbat, cu ajutorul inculpatului BAT GHEORGHE, permisul de
conducere.
Utilajul pentru deszăpezire, acceptat de inculpatul BAT GHEORGHE în
schimbul ajutorului acordat pentru preschimbarea permisului de conducere, nu a mai
fost remis efectiv poli?istului deoarece cei doi nu au identificat nici o modalitate pentru
a-l aduce din Germania în România.

o
I.r
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
Denun?ătorul CRI?AN IONEL, fiind audiat în cauză în calitate de martor la
data de 16.08.2016, a declarat următoarele (volumul V, filele 143 - 149):
R
” În cursul lunii iulie 2015, am purtat o altă convorbire cu BAT
GHEORGHE deoarece inten?ionam să vin în România pentru a preschimba
U
permisul de conducere, terenul acestuia de valabilitate fiind sfâr?itul lunii august
2015. Cu această ocazie i-am solicitat agentului să mă ajute, în contextul de a reu?i
.J
acest lucru într-un timp foarte scurt. Tot cu această ocazie i-am comunicat că am
găsit o ma?ină de deszăpezit ?i că doresc să i-o dau cu condi?ia să identifice un
w

mijloc de transport pentru a i-o putea trimite. Precizez că acesta a întrebat câ?i bani
ar fi trebuit să-mi trimită pentru acea ma?ină de deszăpezit, la care eu i-am spus că
w

nu este nevoie de bani, deoarece urma să am nevoie de ajutorul său la preschimbarea


permisului.
Într-adevăr, în cursul lunii august 2015, am fost înso?it de BAT GHEORGHE
w

la Spitalul din ?tei, unde am făcut o parte din vizitele medicale necesare. Vizita
medicală oftalmologică, am efectuat-o la Spitalul Militar din Oradea, fiind de
asemenea înso?it de BAT GHEORGHE. Acesta m-a condus ulterior la Serviciul
Permise unde am făcut fotografiile necesare ?i am achitat taxele necesare, inclusiv o
taxă de urgen?ă din câte îmi amintesc.
Precizez că ma?ina de deszăpezit pe care i-am oferit-o lui BAT
GHEORGHE nu i-am remis-o nici până în prezent, deoarece nu am identificat nici o
modalitate de a o transporta în România. ”

Declara?ia martorului denun?ător se coroborează cu discu?ia telefonică din


data de 24.07.2015, la ora 16:38:17, când inculpatul BAT GHEORGHE, aflat la postul
telefonic , a fost contactat de CRIŞAN IONEL zis DAN, aflat la postul telefonic , cu
care a purtat următoarea discuţie (volumul XLIX, filele 35 - 39):
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da? Fii atent aicea, o să î?i trimit o poză pă
privat, pe messenger, cu ma?ina aia! În?elegi?
BAT GHEORGHE – Aha.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Am pornit-o ?i func?ionează perfect. Are 12
cai ?i aruncă zăpada la 6-7 metri, mă în?elegi?!
BAT GHEORGHE – DANE, nu mai îmi trimite dacă e bună, că tu ?tii,
degeaba mi-o trimi?i mie pe net. Dacă crezi că e bună, cumpăr-o ?i când vii cu ea, î?i
dau banii sau î?i trimit banii de acuma pe ea.
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Asta e problema, nu trebe să îmi dai, îmi dai
când vin acasă, trebuie să îmi trimi?i pă cineva să o ducă acasă frate că e mare! E cu
mar?arier, are lan?uri pe ro?i, GHI?Ă! Este o ma?ină de aruncat zăpada, m-ai în?
eles?! Deci tu intri cu ma?ina aia, că e o freză cum are ăia pe autoband, m-ai în?

o
eles? Decât că are două coarne, schimbător de viteză.

I.r
BAT GHEORGHE – Hou, hou, mă neam?ule! Unde va fi ma?ina?
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Ma?ina e aicea la mine, la a treia, a patra…
BAT GHEORGHE – Unde? În ce ora??
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – La KARLSRUHE, unde stau eu!
BAT GHEORGHE – La KARLSRUHE? R
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da! KARLSRUHE, da! RASTATT, la
U
RASTATT trag foarte mul?i români ?i bihoreni.
BAT GHEORGHE – RASTATT?
.J
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Da! Păi RASTATT - KARSLRUE sunt 18 km,
măi GHI?Ă.
w

BAT GHEORGHE – Bun, dacă e la RASTATT, acolo am eu pă cineva care


o să vină să o ia!
w

CRIŞAN IONEL ZIS DAN – No, te rog eu frumos! Ma?ina e pregătită, eu


am pornit-o, am testat-o!
BAT GHEORGHE – DANE când ai luat-o, ai cumpărat-o…?
w

CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Îi luată GHI?Ă! Îi luată!


BAT GHEORGHE – Cum î?i trimit banii? Cum î?i trimit banii?
CRIŞAN IONEL ZIS DAN – Vin eu acasă, că trebuie să îmi schimb
permisul, nu îmi trimite nici un ban! Tu trimite ma?ină să o trimit acasă!
BAT GHEORGHE – Bine DANE, am în?eles!

11. În perioada decembrie 2014 – aprilie 2015, inculpatul INDREI REMUS


DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu? în acea perioadă, având în
subordine Postul de Poli?ie Pietroasa, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale, a
pretins, acceptat ?i primit, atât în mod direct cât ?i prin intermediul inculpatului BAT
GHEORGHE, ?eful Postului de Poli?ie Pietroasa la data săvâr?irii faptelor, diferite
foloase necuvenite de la numitul NASTOR IOAN GHEORGHE, administrator al SC
CRYPTON IMPEX SRL. Această societate ce are punct de lucru în comuna Pietroasa,
are ca obiect principal de activitate ”fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor ?i a
produselor proaspete de patiserie”, totodată această firmă administrând ?i localul
”REGINA” din aceea?i localitate.
În schimbul foloaselor pretinse, acceptate ?i primite, ?eful Poli?iei urma să
protejeze activitatea infrac?ională a numitului NASTOR IOAN GHEORGHE ?i să nu î?
i îndeplinească potrivit legii atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută ?i
prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 218/2002 republicată privind
organizarea ?i func?ionarea Poli?iei Române, Legea 360/2002 republicată privind
Statutul Poli?istului, Legea 364/2004 republicată privind organizarea ?i func?ionarea
poli?iei judiciare ?i propriile reglementări interne, constând în conducerea ?i
coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Poli?iei mun. Beiu?, a Sec?iilor de Poli?ie
Rurală ?i a Posturilor de Poli?ie arondate ori să î?i îndeplinească atribu?iile de serviciu

o
în favoarea omului de afaceri, prin dispunerea în mod preferen?ial a unor măsuri poli?

I.r
iene?ti în favoarea acestuia, respectiv interven?ia lucrătorilor de poli?ie în urma
apelurilor SNUAU 112 într-un timp cât mai scurt ?i prin angrenarea unor echipaje
suplimentare, uneori în mod nejustificat, în cazul unor evenimente ce aveau loc în
incinta barului ”REGINA” din Pietroasa, administrat de numitul NASTOR IOAN
GHEORGHE. R
În concret, comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL urma să facă demersuri ?
U
i să î?i exercite atribu?iile ce decurgeau din func?ia de?inută în favoarea numitului
NASTOR IOAN GHEORGHE, respectiv pentru solu?ionarea favorabilă a peti?iilor,
.J
reclama?iilor ?i dosarelor penale înregistrate la Poli?ia municipiului Beiu? ori la
structurile subordonate, atât Sec?ii de Poli?ie Rurale cât ?i Posturi de Poli?ie, cu privire
w

la NASTOR IOAN GHEORGHE ?i so?ia acestuia NASTOR RAMONA FLORICA ?i,


totodată, să nu procedeze la sanc?ionarea contraven?ională a acestuia pentru eventuale
w

fapte ilicite legate de func?ionarea brutăriei ?i a barului din localitatea Pietroasa,


administrate de SC CRYPTON IMPEX SRL.
Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ?eful Poli?iei municipiului Beiu? din
w

acea perioadă, inculpatul INDREI REMUS DANIEL, ar fi trebuit să ia măsuri pentru


tragerea la răspundere contraven?ională ?i penală a numitului NASTOR IOAN
GHEORGHE, respectiv să dea dispozi?ii ?i îndrumări lucrătorilor de poli?ie
subordona?i, în principal de la Postul de Poli?ie Pietroasa, în efectuarea activită?ilor de
constatare a infrac?iunilor, în condi?iile în care numitul NASTOR IOAN GHEORGHE
?i so?ia acestuia erau cerceta?i/implica?i în mai multe dosare penale instrumentate de
poli?i?ti din subordinea comisarului ?ef INDREI REMUS, inclusiv înregistrate la
Postul de Poli?ie Pietroasa.
Astfel :
11.1. În data de 04 aprilie 2015, ?eful Poli?iei mun. Beiu?, comisarul ?ef
INDREI REMUS, a pretins, prin intermediul ?efului Postului de Poli?ie Pietroasa,
agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, de la numitul NASTOR IOAN GHEORGHE ?
i a primit în mod direct de la omul de afaceri, în legătură cu îndeplinirea atribu?iilor
sale de serviciu, prestarea unor servicii constând în asigurarea meniului ?i servirea
mesei pentru 8 (opt) persoane; contravaloarea serviciilor prestate a fost în sumă de 150
de lei, din care denun?ătorul NASTOR IOAN GHEORGHE a suportat suma de 100 lei,
iar agentul ?ef principal BAT GHEORGHE a achitat suma de 50 de lei, astfel cum se va
arăta la punctul 12 din rechizitoriu.
Din probele administrate a rezultat că la data de 04 aprilie 2015, inculpatul
INDREI REMUS DANIEL i-a transmis martorului NASTOR IOAN GHEORGHE prin
subalternul său, inculpatul BAT GHEORGHE, să organizeze la magazinul administrat
de SC CRYPTON IMPEX SRL, în cursul aceleia?i zile, o masă pentru opt persoane,
invita?i de-ai ofi?erului.
În seara zilei de 04 aprilie 2015, conform celor stabilite, inculpatul INDREI
REMUS DANIEL, înso?it de alte ?apte persoane, cu care inculpatul a jucat o partidă de

o
fotbal, au ajuns la magazinul alimentar administrat de martorul NASTOR IOAN

I.r
GHEORGHE, unde, într-un separeu, au servit masa pregătită, care a constat în preparate
din carne de pui, cartofii, ceafă de porc la grătar, sucuri ?i două platouri cu fructe;
Inculpatul BAT GHEORGHE nu a participat la acest eveniment.
Costul mesei servite de inculpatul INDREI REMUS DANIEL a fost de 150
R
lei, din care denun?ătorul NASTOR IOAN GHEORGHE a suportat suma de 100 lei, iar
agentul ?ef principal BAT GHEORGHE a achitat suma de 50 de lei,
U
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
.J
cauză :
În data de 04.04.2015, la ora 16:03:23, inculpatul BAT GHEORGHE, aflat
w

la postul telefonic , a fost contactat de inculpatul INDREI REMUS-DANIEL, aflat la


postul telefonic ocazie cu care ofi?erul de poli?ie i-a pretins subordonatului său să ia
w

legătura cu omul de afaceri NASTOR IOAN GHEORGHE pentru a-i solicita acestuia
prestarea unor servicii în favoarea sa (volumul XLVII, filele 199 - 201):
w

INDREI REMUS-DANIEL – Nu ?tii, ,,Chascou” (nn NASTOR IOAN


GHEORGHE) îi pă acasă?
BAT GHEORGHE – Acasă-i 100%, că vorbii cu el.
INDREI REMUS-DANIEL – Da?
BAT GHEORGHE – Îhîm.
INDREI REMUS-DANIEL – Nu poate oare băga 4 pui la cuptor?
BAT GHEORGHE – Da' cum să nu îi poată, Doamne bate-i, că doară
cuptoarele func?ionează.
INDREI REMUS-DANIEL – Lucră astăzi?
BAT GHEORGHE – Da, sigur. No, sunu-l?
INDREI REMUS-DANIEL – Îl suni?
BAT GHEORGHE – Sunu-l! Auzi mă! Pă când? Ce? Cum?
INDREI REMUS-DANIEL – Spune-i că pă ?apte ?i jumătate venim acolo
la el.
BAT GHEORGHE – No bine.
INDREI REMUS-DANIEL – Opt persoane!

După discu?ia telefonică avută cu ?eful său, inculpatul BAT GHEORGHE l-


a contactat pe omul de afaceri din Pietroasa pentru a-i transmite dolean?ele ?efului Poli?
iei municiupiului Beiu?, între cei doi având loc următoarea discu?ie telefonică (volumul
XLVII, filele 202 - 204):
BAT GHEORGHE – Hou, hou mă! Mă sună REMUS, la ?apte jumătate în
seara asta e la tine, să îi bagi patru pui!
NASTOR IOAN GHEORGHE – Amu vine?
BAT GHEORGHE – Da, la ?apte jumătate e la tine cu cineva. Nu ?tiu cine,
ceva oficialită?i ?i îi la tine la ?apte jumătate! Să îi bagi patru pui.

o
NASTOR IOAN GHEORGHE – Ce să-i fac?

I.r
BAT GHEORGHE – Patru pui să îi bagi în cuptor, cu ni?te croampe (n.n.
= cartofi)!
NASTOR IOAN GHEORGHE – De cele făcute în patru o ba?
BAT GHEORGHE – E, e!
R
NASTOR IOAN GHEORGHE – Vine cu ni?te domni.
BAT GHEORGHE – Ce mai contează! Ce contează amu cine vine,
U
contează că vine el, restul nu mai contează!
.J
La ora 16:06:49, inculpatul BAT GHEORGHE, aflat la postul telefonic , l-a
contactat pe inculpatul INDREI REMUS-DANIEL, aflat la postul telefonic , pentru a-i
w

transmite că preten?iile sale au fost acceptate de NASTOR IOAN GHEORGHE


(volumul XLVII, filele 205 - 207):
w

BAT GHEORGHE – No vezi că pune ?i ni?te crumpi de cele tăiate în


patru!
w

INDREI REMUS-DANIEL – Îi perfect, îi perfect.


BAT GHEORGHE – No bine?
INDREI REMUS-DANIEL – Îi bun.
BAT GHEORGHE – No, la ?apte jumătate! Poftă mare să ave?i, să trăi?i!
INDREI REMUS-DANIEL – Nu o zis că nu?
BAT GHEORGHE - Nu în?eleg?
INDREI REMUS-DANIEL - No o zis că nu poate?
BAT GHEORGHE – Atâta draci îi trabă să mârâie ceva!
INDREI REMUS-DANIEL – Câte ai zis, opt persoane?
BAT GHEORGHE – Da mă! Da, da!
INDREI REMUS-DANIEL – No bine GHI?Ă.
BAT GHEORGHE – La ora ?apte ?i jumătate, opt persoane, patru pui
întregi!

A doua zi, în data de 05.04.2015, la ora 20:14:29, inculpatul BAT


GHEORGHE l-a contactat pe superiorul său, inculpatul INDREI REMUS, pentru a-i
transmite că a discutat cu NASTOR GHEORGHE, care ”i-a raportat” că invita?ii ?
efului Poli?iei s-au sim?it bine (volumul XLVII, filele 208 - 211):
BAT GHEORGHE – Să trăi?i, da amu ia vorbii de tine.
INDREI REMUS-DANIEL – Cu cine?
BAT GHEORGHE – Cu NELU?U, cu cine pot vorbi. Chashcou!
INDREI REMUS-DANIEL – E…!
BAT GHEORGHE – Mi-o raportat cum v-a?i sim?it voi de bine.
INDREI REMUS-DANIEL – Super, nu bine! Super bine!
BAT GHEORGHE – No vezi? Astea nepregătite ies mai bine.
INDREI REMUS-DANIEL – Să ?tii că.

o
BAT GHEORGHE – No, î?i spun eu. S-or fi bucurat ?i băie?ii săracii. S-

I.r
or fi bucurat şi ei.
INDREI REMUS-DANIEL – Să ?tii că! Zice NELU?U: „nu ai zis că trebe
să fie super bine pentru ei să le placă”.
BAT GHEORGHE – Ha, ha, ha.
R
INDREI REMUS-DANIEL – Da apoi după ce ne-o dat grătarele, ne-o adus
două platouri de alea de fructe, toate or trecut!
U
BAT GHEORGHE – Da' nu o făcut pui?
INDREI REMUS-DANIEL – Ba da, cum nu! ?i pui ?i ceafă de porc!
.J
BAT GHEORGHE – ?i croampe în patru.
INDREI REMUS-DANIEL – ?i croampe da.
w

BAT GHEORGHE – ?i ceafă?


INDREI REMUS-DANIEL – Da' cum!
w

BAT GHEORGHE – No, îi băiat faină NELU?U, ce-i a lui îi pus deoparte.
INDREI REMUS-DANIEL – Da! Super, super!
w

În data de 10.04.2015, la ora 17:55:17, INDREI REMUS-DANIEL aflat la


postul telefonic l-a contactat pe martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, aflat la
postul telefonic , în cadrul discu?iei dintre cei doi, ofi?erul mul?umindu-i omului de
afaceri pentru serviciile din data de 04.04.2015 (volumul XLVII, filele 215 - 222):
INDREI REMUS-DANIEL – Aha. Bă, mul?umim foarte mult de chestia
aia, o fost foarte faină, le-o plăcut la băie?i grozav mă!
NASTOR IOAN GHEORGHE – De atunci?
INDREI REMUS-DANIEL – Da! Super!
NASTOR IOAN GHEORGHE – Ce-o zis băie?ii? Le-o plăcut?
INDREI REMUS-DANIEL – Apoi nu s-or întâlnit ei cu a?a ceva! Or zis, o
fost care chiar nu s-o întâlnit niciodată cu a?a ceva! Atmosferă! Tot ce ai vrut!
Mâncare, băutură, fructe!

Martorul denun?ător NASTOR IOAN GHEORGHE, fiind audiat în cauză la


data de 06.07.2016, a declarat următoarele (volumul V, filele 108 - 118) :
”A?a cum am mai declarat, în data de 4 aprilie 2015, ?eful Postului de
Poli?ie Pietroasa, agentul BAT GHEORGHE m-a rugat să pregătesc nişte pui la
cuptor cu cartofi, pentru şeful Poli?iei municipiului Beiu?, INDREI REMUS şi ?
apte persoane care urmau să-l însoţească. Am pregătit opt jumătăţi de pui, cartofi
tăia?i în patru, ceafă de porc la grătar ?i două platouri de fructe. Jumătăţile de pui,
ceafa de porc ?i cartofii au fost pregătite în cuptorul de pâine de către mătuşa mea
Coste Florica.
În aceeaşi zi s-a prezentat INDREI REMUS care era înso?it de şapte
persoane, ni?te băieţi îmbrăcaţi în sport despre care din discu?iile purtate cu ace?tia,
am înţeles că acei băieţi făceau parte din echipa de fotbal a poliţiei.

o
Nu cunosc dacă acele persoane erau la rândul lor poliţişti, dar ştiu că ace?

I.r
tia erau prieteni cu INDREI REMUS, acesta jucând în acea echipă. Fac precizarea că
agentul BAT GHEORGHE nu a participat la acea masă organizată, a?a cum din eroare
am men?ionat în declara?ia anterioară.
Masa a fost servită de acele persoane într-o încăpere pe care o deţin în
R
spatele magazinului alimentar ,,Regina”, unde le-am organizat masa.
La solicitarea persoanelor care au servit masa, le-am oferit ?i apă minerală
U
pentru şpriţ.
Îmi amintesc că acel grup de băieţi adus de INDREI REMUS aveau la ei
.J
băuturi alcoolice, respectiv pălincă şi vin, pe care le-au consumat.
INDREI REMUS ?i acele persoane au ajuns la mine la magazin înspre seară,
w

în jurul orei 20:00 şi au stat circa 2-3 ore, perioadă în care au consumat produsele
pregătite de mine, după care au plecat.
w

Din câte îmi amintesc, BAT GHEORGHE mi-a achitat 50 de lei,


reprezentând contravaloarea puilor negătiţi, respectiv preţul de vânzare la raft dar nu
mai îmi aduc aminte dacă mi-a dat ace?ti bani înainte de sosirea lui INDREI
w

REMUS sau în cursul zilei următoare.


Apreciez că valoarea produselor consumate în seara respectivă de către
numiţi INDREI REMUS şi persoanele care îl însoţeau era în jur de 150 lei, fără a intra
în calcul pregătirea acestora.”
Martorul SĂLĂJAN FLORIN, ajutor ?ef de post în cadrul Postului de Poli?ie
Pietroasa, fiind audiat în cauză la data de 14.10.2016, a confirmat starea de fapt descrisă
mai sus, făcând precizări în sensul că astfel de mese erau pregătite de către inculpatul
BAT GHEORGHE pentru ?eful său, inculpatul INDREI REMUS DANIEL, în mod
frecvent (volumul VII, filele 191 - 197) :
” Am observat că NASTOR IOAN GHEORGHE avea rela?ii apropiate ?i cu
inculpatul INDREI REMUS, în contextul în care cunosc că ofi?erul participa la diferite
mese, într-un separeu aflat în spatele magazinului omului de afaceri, mese care erau
organizate de BAT GHEORGHE. Frecven?a acestor mese era cam de circa o dată pe
lună. Nu cunosc cine achita contravaloarea acestor mese, deoarece eu nu am participat
la astfel de evenimente ?i mai mult atât BAT GHEORGHE cât ?i INDREI REMUS se
fereau de mine. (…)
La aceste mese pe lângă BAT GHEORGHE ?i INDREI REMUS mai
participau ?i alte persoane, pe care nu le cunosc dar ?tiam că sunt invita?i ai ?efului
Poli?iei municipiului Beiu?.”

11.2. La diferen?ă de câteva zile, respectiv în data de 10 aprilie 2015, cu


ocazia Sărbătorilor Pascale din anul 2015, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale
?i în acela?i scop de a proteja activitatea ilicită a omului de afaceri, comisarul ?ef
INDREI REMUS a acceptat, de la numitul NASTOR IOAN GHEORGHE,
promisiunea unor foloase necuvenite, respectiv doi cozonaci ?i 2 kg de plăcintă, ce

o
urmau a fi livrate comisarului ?ef chiar la sediul Poli?iei municipiului Beiu?, potrivit

I.r
indica?iilor date de către acesta; ulterior, datorită imposibilită?ii omului de afaceri de a
se deplasa la Beiu? cu produsele de panifica?ie, acestea nu au mai fost remise.
Astfel, la data de 10 aprilie 2016 inculpatul INDREI REMUS DANIEL l-a
contactat telefonic pe martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, pentru a-i mul?umi
R
pentru masa organizată de către acesta din urmă la data de 04 aprilie 2016, a?a cum s-a
expus la punctul 11.1 din rechizitoriu.
U
Cu ocazia acestei discu?ii, omul de afaceri i-a oferit inculpatului INDREI
REMUS DANIEL mai multe produse de panifica?ie, având în vederea că urmau
.J
Sărbătorile Pascale. Inculpatul INDREI REMUS DANIEL a acceptat produsele de
panifica?ie oferite, comunicându-i omului de afaceri că ar dori doi cozonaci ?i două
w

kilograme de plăcintă, martorul NASTOR IOAN GHEORGHE oferindu-se să transporte


personal produsele de panifica?ie inculpatului, care i-a indicat să le lase la ofi?erul de
w

serviciu din cadrul Poli?iei municipiului Beiu?.


Din probele administrate s-a stabilit că, în contextul în care omul de afaceri a
fost direct implicat în activită?ile societă?ii comerciale în perioada sărbătorilor, de?i au
w

fost preparate produsele de patiserie pentru inculpatul INDREI REMUS DANIEL,


acestea nu au mai fost remise.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
În data de 10.04.2015, la ora 17:55:17, INDREI REMUS-DANIEL aflat la
postul telefonic l-a contactat pe NASTOR IOAN GHEORGHE, aflat la postul
telefonic , ocazie cu care ofi?erul a acceptat de la omul de afaceri produse de panifica?
ie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale (volumul XLVII, filele 215 - 222):
NASTOR IOAN GHEORGHE – Pentru mâine să vă…?
INDREI REMUS-DANIEL – Da!
NASTOR IOAN GHEORGHE – Un cozonac sau ceva pă mâine sau vre?i
să veni?i încoace?
INDREI REMUS-DANIEL – Ai cozonac?
NASTOR IOAN GHEORGHE – Sigur că am!
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm!
NASTOR IOAN GHEORGHE – Numai ar trebui să văd cu BAT sau cum
să fac? Vin eu cu el poate. Să văd mâine.
INDREI REMUS-DANIEL – Vin eu, numai să îmi spui la ce oră!
………………………………………………………………………
INDREI REMUS-DANIEL – Ai doi mac ?i doi nucă?
NASTOR IOAN GHEORGHE – Da! Dar la noi îs mixt a?a, deci îs nucă ?
i…
INDREI REMUS-DANIEL – Nu contează! A? Mixt îs?
NASTOR IOAN GHEORGHE – Aha. Mixt, da. Poate vă fac cu, să văd eu

o
amu când merg acolo.

I.r
INDREI REMUS-DANIEL – Lasă că bine e a?a! Bine e a?a!
În data de 11.04.2015, la ora 15:38:24, INDREI REMUS-DANIEL, aflat la
postul telefonic, l-a contactat pe NASTOR IOAN GHEORGHE, aflat la postul
telefonic în cadrul discuţiei purtate cei doi stabilind produsele de patiserie de care avea
R
nevoie ofi?erul ?i modalitatea de transport (volumul XLVII, filele 228 - 231):
NASTOR IOAN GHEORGHE– No, acum fusei acolo, plăcinta este încă la
U
cuptor şi cozonacul e aici iacă. E gata. Eu mai trag de timp amu oleacă ?i vin! Vin
eu, că au plecat ?oferii, nimeni nu mai îi!
.J
INDREI REMUS-DANIEL – ?tii ce te rog amu NELU?U, eu trebuie să plec
până într-un loc.
w

NASTOR IOAN GHEORGHE– E?


INDREI REMUS-DANIEL – Las-o atuncea la poartă la noi.
w

…………………………………………………………………………
NASTOR IOAN GHEORGHE– Da…ha, ha. Deci, doi colaci, două kg de
w

plăcintă.
INDREI REMUS-DANIEL – Ajunge, ajunge, mersi, atât.
NASTOR IOAN GHEORGHE– A?a ca să…?i două pâini cred că.
INDREI REMUS-DANIEL – Nu îmi trebe pită, mersi NELU?U, am pită.
…………………………………………………………………………
INDREI REMUS-DANIEL – No bine NELU?U meu, mare mulţămire.
NASTOR IOAN GHEORGHE– No, deci să ave?i un Pa?te fericit ?i dau eu
o tură, vă scap de drumul ăsta.

Fiind audiat în cauză la data de 06.07.2016, martorul NASTOR IOAN


GHEORGHE a declarat următoarele (volumul V, filele 108 - 118) :
”A doua zi l-am sunat pe INDREI REMUS şi i-am spus acestuia că i-am
pregătit cei doi cozonaci, două kg de plăcintă şi mi-a spus iniţial că vine el după ele la
Pietroasa iar în final am convenit cu acesta să le duc eu la Beiuş iar INDREI REMUS
mi-a cerut să le las la ofiţerul de serviciu de la Poliţia mun. Beiuş. Nu îmi mai aduc
aminte cum am trimis produsele de panifica?ie, dar în mod cert eu nu am mai ajuns să
le duc a?a cum am stabilit cu INDREI REMUS. Ra?iunea pentru care am oferit aceste
produse comisarului ?ef INDREI REMUS este cea precizată mai sus, referitoare la
situa?ia mea judiciară ?i problemele pe care le întâmpinam la barul ”Regina”
raportat la func?ia pe care o avea. Nu am primit ?i nici nu am cerut contravaloarea
produselor de panifica?ie pe care i le-am oferit comisarului ?ef INDREI REMUS,
valoare pe care o aproximez la suma 32 de lei.”

Pretinderea, acceptarea ?i primirea foloaselor a fost făcută de inculpa?ii


INDREI REMUS DANIEL ?i BAT GHEORGHE în contextul în care la Poli?ia
municipiului Beiu? ori la Postul de Poli?ie Pietroasa existau mai multe dosare penale în

o
care era implicat numitul NASTOR IOAN GHEORGHE ori so?ia acestuia, NASTOR

I.r
RAMONA, iar în schimbul foloaselor primite comisarul ?ef INDREI REMUS,
împreună cu agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, urmau să-l favorizeze pe
NASTOR IOAN GHEORGHE, respectiv să orienteze cercetările în vederea ob?inerii
unor solu?ii favorabile numi?ilor NASTOR IOAN GHEORGHE ?i NASTOR
RAMONA. R
Din actele de la dosar s-a stabilit că numitul NASTOR IOAN GHEORGHE,
U
ori so?ia acestuia, au fost cerceta?i, în perioada anilor 2014 – 2015, în mai multe dosare
penale înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?, după cum urmează :
.J
·Dosarul penal nr. 1243/P/2014, în care au fost efectuate cercetări fa?ă de so?
ia numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, numita NASTOR RAMONA FLORICA,
w

sub aspectul comiterii infrac?iunii de distrugere, faptă prev. de art 253 alin.1 din Codul
penal (volumul XI, filele 338 – 362);
w

·Dosarul penal nr. 517/P/2015, în care au fost efectuate cercetări fa?ă de


NASTOR IOAN GHEORGHE sub aspectul comiterii infrac?iunii de gestiune
frauduloasă, faptă prev. de art 242 alin.1 din Codul penal (volumul XIII, filele 1 – 425);
w

·Dosarul penal nr. 817/P/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei


plângeri penale de către NASTOR IOAN GHEORGHE, fiind efectuate cercetări fa?ă de
numitul Luci Alexandru Cătălin, sub aspectul comiterii infrac?iunii de furt calificat
(volumul XI, filele 198 – 231);
·Dosarul penal nr. 1244/P/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei
plângeri penale de către NASTOR IOAN GHEORGHE, fiind efectuate cercetări fa?ă de
Coste Radu Mircea, sub aspectul comiterii infrac?iunii de lovire sau alte violen?e, faptă
prev. de art. 193 alin.1 din Codul penal (volumul XI, filele 176 – 197);
·Dosarul penal nr. 336/P/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu
a agentului ?ef principal BAT GHEORGHE, persoană vătămată fiind
NASTOR IOAN GHEORGHE; în cauză au fost efectuate cercetări fa?ă de
numitul Judea Ioan Doru, sub aspectul comiterii infrac?iunii de tulburarea
ordinii ?i lini?tii publice, faptă prev. de art. 371 alin.1 din Codul penal
(volumul XI, filele 149 – 175).
Toate aceste cauze au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?
cu adrese de înaintare care au fost semnate de către inculpatul INDREI REMUS
DANIEL, în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu?.
Sub aspectul protec?iei pe care cei doi poli?i?ti o ofereau omului de afaceri,
este relevantă discu?ia telefonică dintre ace?tia, interceptată în data de 23.05.2015, la
ora 18:12:56, când BAT GHEORGHE, aflat la postul telefonic , l-a contactat pe
INDREI REMUS-DANIEL, aflat la postul telefonic , cu care a purtat următoarea
discuţie (volumul XLVII, filele 269 - 271):
INDREI REMUS-DANIEL – CASHFLOU (n.n. se referă la NASTOR IOAN
GHEORGHE)? I-am spus că mă duc până la el, l-am sunat, am vorbit cu el.
BAT GHEORGHE – Da? Mă îi cam necăjit oleacă, mai explică-i ?i tu

o
amu.

I.r
INDREI REMUS-DANIEL – De ce?
BAT GHEORGHE – Da' cu ASOCIA?IA aia.
INDREI REMUS-DANIEL – A? Las că merg eu pe la el ?i îl lini?tesc!

INDREI REMUS-DANIEL – Aha.


………………………………………………………………………..
R
BAT GHEORGHE – Tot îl stresează! Lini?te?te-l, lini?te?te-l un pic ?efu!
U
INDREI REMUS-DANIEL – Amu am terminat de mâncat, bem o bere ?i
plecăm încolo în sus ?i ne oprim apoi pe la NELU?U că vorbii cu el!
.J
BAT GHEORGHE – Aha, aha, aha. Îi bun atunci domnul comandant.
Astfel, din discu?ia telefonică redată mai sus rezultă, fără echivoc, că agentul
w

?ef principal BAT GHEORGHE îi comunică ?efului său ierarhic, comisarul ?ef INDREI
REMUS, că numitul CASHFLOU (NASTOR IOAN GHEORGHE) ”îi cam necăjit
w

oleacă”, în contextul în care omul de afaceri era cercetat penal în dosarul penal nr.
517/P/2015, instrumentat de lucrători de la Sec?ia 10 Poli?ie Rurală ?tei, afla?i în
w

subordinea directă a comisarului ?ef INDREI REMUS, în legătură cu utilizarea


fondurilor Asocia?iei Urbariale ”Pietroasa” ( ”Da' cu ASOCIA?IA aia” ), la care ?eful
Poli?iei municipiului Beiu? îi spune subordonatului său că va trece el pe la NASTOR să
îl mai lini?tească – ”Las că merg eu pe la el ?i îl lini?tesc!”.
Mai mult, din probele de la dosar s-a stabilit că inculpatul INDREI REMUS
DANIEL a beneficiat, prin intermediul inculpatului BAT GHEORGHE, de foloase
necuvenite de la martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, administrator al SC
CRYPTON IMPEX SRL, încurajând astfel faptele de corup?ie comise de agentul de
poli?ie care, pe de o parte tolera ?i proteja activitatea infrac?ională a omului de afaceri,
iar pe de altă parte nu a luat măsuri de constatare ?i sanc?ionare a acestuia în legătură cu
func?ionarea societă?ii comerciale administrate de omul de afaceri.
S-a stabilit, totodată, că în legătură cu func?ionarea SC CRYPTON IMPEX
SRL au existat mai multe nereguli ce se impuneau a fi sanc?ionate de poli?i?ti, respectiv
depă?irea orarului de func?ionare, angajarea fără întocmirea formelor legale de muncă a
unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul barului ”Regina”, fapte despre
care inculpatul BAT GHEORGHE avea cuno?tin?ă, fiind obligat prin natura func?iei să
le constate ?i să dispună măsurile care s-ar fi impus.
În acest sens, fiind audiat în cauză la data de 13.10.2016, martorul PÎLEA
CORNEL, primar al comunei Pietroasa, a declarat următoarele (volumul VII, filele 176
- 181) :
” În acest context, declar că barul situat vis a vis de Postul de poli?ie
Pietroasa, respectiv barul ”REGINA” nu a avut autoriza?ie de func?ionare ?i nici orar
de func?ionare eliberat de către Primăria comunei Pietroasa, până în cursul acestui
an. Mai mult, cunosc că la Postul de Poli?ie Pietroasa au fost înregistrate mai multe
reclama?ii din partea locuitorilor comunei care se învecinau cu acest bar, dar ?i a
altor persoane, referitoare la fapte antisociale legate de func?ionarea barului, însă în

o
pofida acestor sesizări, ?eful de post, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE nu a luat

I.r
nici o măsură de constatare ?i sanc?ionare a administratorului localului.
Precizez că după ob?inerea autoriza?iei de func?ionare, care a fost eliberată
de primărie ori în toamna anului 2015, ori în primăvara anului 2016, nu mai îmi aduc
aminte exact, în ipoteza constatării vreunei nereguli legate de func?ionarea localului
R
”Regina”, inculpatul BAT GHEORGHE putea solicita Primăriei comunei Pietroasa
anularea autoriza?iei de func?ionare.
U
Îmi explic această atitudine pasivă a agentului de poli?ie BAT GHEORGHE
în legătură cu a proteja func?ionarea localului ”Regina” prin prisma faptului că
.J
acesta era în rela?ii foarte bune cu numitul NASTOR IOAN GHEORGHE,
administratorul localului ?i cunosc că în mai multe rânduri, poli?istul a participat la
w

petrecerile de către NASTOR IOAN GHEORGHE organizate în acest local.


În câteva ocazii i-am văzut pe în incinta localului ”Regina” împreună cu
w

NASTOR IOAN GHEORGHE ?i ?eful de post BAT GHEORGHE, ?i pe al?i ofi?eri


de poli?ie, ?efi ai agentului, respectiv pe comisarul ?ef INDREI REMUS, ?eful Poli?
iei municipiului Beiu? ?i comisarul ?ef VESA DORIN IOAN, despre care cunosc că era
w

ofi?er în cadrul Poli?iei municipiului Beiu? ?i răspundea de coordonarea posturilor de


poli?ie din zona Beiu?.
Din relatările unor locuitori ai comunei Pietroasa, cunosc că între
comisarul ?ef INDREI REMUS ?i NASTOR IOAN GHEORGHE exista o rela?ie
foarte apropiată, ofi?erul întâlnindu-se periodic cu acesta.”
La data de 13.10.2016, martorul JUDEA IOAN DORU a arătat în cuprinsul
declara?iei sale (volumul VII, filele 182 - 186) că :
” Referitor la func?ionarea localului ”Regina” arăt că acesta nu respecta
orarul de func?ionare, depă?indu-se câteodată orele 00:00.
Totodată arăt că nu exista personal de men?inere a ordinii în local.
În legătură cu depă?irea orarului de func?ionare, cunosc că unul dintre
vecini, cunoscut cu porecla ”GOSPODARUL” a făcut mai multe sesizări, în urma
cărora, într-un singur caz s-au luat măsuri fa?ă de NASTOR IOAN GHEORGHE.
Cunosc din auzite faptul că NASTOR IOAN GHEORGHE avea mai multe
probleme de natură judiciară, fiind cercetat în legătura cu Asocia?ia Urbarială
Pietroasa, dar nu cunosc care unitate de poli?ie efectua cercetările.”
Martorul DENU?A CORNEL, fiind audiat în cauză la data de 41.10.2016 cu
privire la func?ionarea barului ”Regina”, a făcut următoarele declara?ii (volumul VII,
filele 187 - 190) :
”Domiciliez în comuna Pietroasa nr.193/A, în vecinătatea barului ”Regina”
administrat de către numitul NASTOR IOAN GHEORGHE.
Referitor la func?ionarea acestui local, declar că în repetate rânduri am
făcut diverse sesizări la Postul de Poli?ie Pietroasa, la Poli?ia ora?ului ?tei ?i la I.P.J.
Bihor, deoarece în mod frecvent în incinta sau în vecinătatea acestui local aveau loc
scandaluri ?i se organizau diverse petreceri, care depă?eau ora 23:00, multe chiar

o
prelungindu-se până diminea?a.

I.r
Aceste lucruri mă deranjau în mod direct deoarece muzica se auzea foarte
tare ?i atât eu cât ?i familia mea nu mă puteam odihni.
În perioada 2012 – 2015, ?ef al Postului de Poli?ie Pietroasa era agentul de
poli?ie BAT GHEORGHE. În repetate rânduri i-am adus la cuno?tin?ă faptul că în
R
incinta localului ”Regina” erau organizate astfel de petreceri, dar acesta nu a luat
nici o măsură pentru a constata cele relatate de către mine, ?i pentru a dispune
U
sanc?iuni în măsura în care acestea s-ar fi adeverit.
Mai mult, i-am depus acestuia ?i sesizări în scris în acest sens, dar nu au fost
.J
luate nici un fel de măsuri de către ?eful de post.
În timp, mi-am dat seama că între BAT GHEORGHE ?i NASTOR IOAN
w

GHEORGHE exista o rela?ie apropiată. În sprijinul acestei afirma?ii precizez că l-


am văzut pe ?eful de post intrând acasă la NASTOR IOAN GHEORGHE dar ?i că
w

omul de afaceri era protejat de către poli?ist, nefiind niciodată sanc?ionat de către
acesta.
Mai mult, în cursul anului 2014, la una dintre petrecerile care au avut loc la
w

acel local, BAT GHEORGHE a stat pe toată durata evenimentului în fa?a localului, în
autoturismul de serviciu ?i de?i muzica mergea foarte tare, depă?indu-se cu mult
programul de func?ionare, nu a luat nici o măsură.
Referitor la rela?iile dintre cei doi, doresc să declar că fiind chemat de către
BAT GHEORGHE la postul de Poli?ie Pietroasa, în prezen?a poli?istului, NASTOR
IOAN GHEORGHE mi-a spus că el face ce vrea în comună cu referire la func?ionarea
localului ”Regina”, la care agentul de poli?ie nu a reac?ionat.(…)
Precizez că, în cursul anului 2013 cu ocazia unei discu?ii pe care am avut-o
cu primarul comunei Pietroasa, PÎLE CORNEL, acesta mi-a comunicat că societatea
lui NASTOR IOAN GHEORGHE nu are autoriza?ie de func?ionare emis de primărie.”
Martorul GROZA ANCA IOANA, fostă angajată la SC CRYPTON IMPEX
SRL, la data de 14.10.2016 a declarat următoarele (volumul VII, filele 198 - 201) :
” În perioada 2011 – 2013, am lucrat cu întreruperi la societatea comercială
administrată denumitul NASTOR IOAN GHEORGHE, societate care are în comuna
Pietroasa un bar, un magazin ?i o brutărie. Precizez că eu am fost angajată la barul
”Regina”, fără a mi se întocmi carte de muncă.
Atât barul cât ?i magazinul sunt situate vis a vis de Postul de Poli?ie
Pietroasa, ?ef al postului fiind în acea perioadă agentul de poli?ie BAT GHEORGHE.
Inculpatul BAT GHEORGHE cuno?tea faptul că atât eu cât ?i alte persoane eram
angajate la societate fără forme legale.
Precizez că barul ”Regina” func?iona în baza unei autoriza?ii de func?
ionare emisă de Primăria comunei Bunte?ti, unde se găsea sediul societă?ii, în comuna
Pietroasa fiind doar un punct de lucru, nefiind emisă autoriza?ie de func?ionare ?i
orar de către Primăria comunei Pietroasa.
De altfel, în cadrul barului, nu exista un orar propriu zis, în majoritatea

o
zilelor în care lucram, începeam activitatea diminea?a ?i o terminam noaptea târziu,

I.r
iar în cazul petrecerilor organizate stăteam până diminea?a.
Fiind întrebată, declar că barul nu avea personal de asigurare a ordinii.(…)
De?i aceste situa?ii erau cunoscute de către ?eful Postului de Poli?ie
Pietroasa, BAT GHEORGHE acesta nu a luat nici o măsură din câte cunosc, pentru a-l
R
sanc?iona pe NASTOR IOAN GHEORGHE pentru neregulile referitoare la func?
ionarea barului ”Regina”.
U
De altfel, din cele constatate de către mine NASTOR IOAN GHEORGHE era
în rela?ii apropiate cu BAT GHEORGHE, acesta din urmă venind deseori în incinta
.J
barului Regina, fără a achita consuma?ia, acest lucru fiindu-i permis de către NASTOR
IOAN GHEORGHE.
w

În perioada cât am lucrat la barul ”Regina” am văzut în mai multe rânduri


cum NASTOR IOAN GHEORGHE a pregătit mese, într-un separeu aflat în spatele
w

magazinului, evenimente la care au participat mai multe persoane. Nu am văzut


persoanele care au participat la acele mese, dar cunosc că pentru acestea NASTOR
IOAN GHEORGHE pregătea pui în cuptoarele brutăriei, iar din stocul existent în
w

barul Regina, unde lucram eu, ducea pentru acele persoane băuturi alcoolice, în
special whisky.”

12. În perioada 2014 - 2015, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale ?i


în legătură cu atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de conducere a
inculpatului INDREI REMUS DANIEL, ?eful Poli?iei municipiului Beiu? în acea
perioadă, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea ?i controlarea activită?ii
lucrătorilor de la Postul de Poli?ie Pietroasa, acesta a pretins ?i primit diverse foloase
necuvenite de la inculpatul BAT GHEORGHE.
Astfel :
12.1. În data de 14 decembrie 2014, comisarul ?ef INDREI REMUS a pretins
?i a beneficiat de la agentul ?ef principal BAT GHEORGHE de asigurarea meniului
pentru 8 (opt) persoane la barul SC CIPRIANO SERV SRL din localitatea Cărpinet,
societate administrată de martorul BURTĂ IUSTIN, cunoscut în zonă ca având porecla
”PĂSULE?”; contravaloarea serviciilor, în sumă de 150 lei, a fost suportată de agentul ?
ef principal BAT GHEORGHE.
Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit că la data de 14 decembrie 2014
inculpatul INDREI REMUS DANIEL i-a solicitat inculpatului BAT GHEORGHE să
pregătească o masă pentru opt persoane, care participaseră împreună cu ?eful Poli?iei la
un meci de fotbal. Pentru a satisface preten?iile ?efului său ierarhic, inculpatul BAT
GHEORGHE l-a abordat pe martorul BUTA IUSTIN, administratorul SC CIPRIANO
SERV SRL, pe care îl cuno?tea din perioada în care a fost ?eful Postului de Poli?ie
Cărpinet, solicitându-i acestuia să-i pună la dispozi?ie un spa?iu în acest sens. Întreaga
consuma?ie care a fost servită, cu ocazia respectivă, constând în unghii de porc la
ceaun, cafea, vin, apă minerală ?i o cantitate de plăcintă preparată la brutăria martorului

o
BUTA IUSTIN, a fost asigurată ?i suportată de către inculpatul BAT GHEORGHE.

I.r
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
Martorul BURTA IUSTIN, fiind audiat în cauză la data de 19.10.2016, a
R
declarat următoarele (volumul VII, filele 238 - 243) :
” În cursul lunii decembrie 2014, am fost contactat de către inculpatul BAT
U
GHEORGHE, pe care îl cuno?team din perioada în care acesta a fost ?eful Postului de
Poli?ie Cărpinet. Acesta mi-a cerut să-i pun la dispozi?ie spa?iul situat deasupra
.J
barului, tip separeu, în vederea organizării unui eveniment, la care urma să participe
ni?te prieteni de-ai lui, despre care mi-a specificat că sunt fotbali?ti.
w

Pentru acest eveniment, inculpatul BAT GHEORGHE mi-a cerut ca să-i


prepar o cantitate de plăcintă ?i mi-a adus ingredientele necesare, respectiv, faină, ulei
w

?i brânză.
Nu cunosc dacă BAT GHEORGHE a adus pentru consuma?ie ?i altă
mâncare gata preparată, dar în mod cert, produsele alcoolice ?i nealcoolice care au
w

fost consumate, au fost aduse tot de către poli?ist.


Pentru punerea la dispozi?ie a acelui spa?iu, nu i-am pretins ?i nu am primit
de la agentul de poli?ie BAT GHEORGHE nicio sumă de bani.
Nu cunosc care au fost persoanele care au participat la acel eveniment,
deoarece eu nu am fost de fa?ă iar inculpatul BAT GHEORGHE nu mi-a comunicat
identitatea acelor fotbali?ti.”
Fiind audiat initial în calitate de martor, la data de 24.08.2016, BAT
GHEORGHE a arătat următoarele aspecte cu referire la starea de fapt expusă mai sus
(volumul VI, filele 297 - 317) :
” Tot la data producerii alterca?iei între NASTOR IOAN GHEORGHE ?i
Coste Radu Mircea, la solicitarea comisarului ?ef INDREI REMUS, am organizat o
masă, constând în unghii de porc la ceaun, câteva cafele, vin ?i apă minerală la
barul de?inut ?i administrat de Burtă Iustin, cunoscut cu porecla ”Păsule?”. La
acest eveniment am participat eu, INDREI REMUS, precum ?i alte persoane cu care
jucam frecvent fotbal, din care amintesc pe Sorin Cigan, Dumitra care a fost căpitan
al FC Bihor, precum ?i alte încă patru persoane al căror nume nu mi-l amintesc.
Materia primă pentru mâncare am cumpărat-o iar cantitatea de vin care a
fost servită am adus-o de acasă. Apreciez valoarea tuturor cheltuielilor suportate de
către mine cu ocazia organizării acelei mese la suma 150 -200 de lei.”

În data de 14.12.2014, la ora 14:08:23, BAT GHEORGHE, aflat la postul


telefonic, l-a contactat pe INDREI REMUS-DANIEL, aflat la postul telefonic , cu care
a discutat detalii referitoare la evenimentul pe care agentul de poli?ie urma să-l

o
organizeze pentru ?eful său ierarhic (volumul XLVII, filele 158 - 161) :

I.r
BAT GHEORGHE – No, auzi tu? Pe mâine seară ro?u, roze, sec, demisec,
alb?
INDREI REMUS-DANIEL – De care vrea mu?chii tăi!
BAT GHEORGHE – A nu… De care vre?i voi amu! Nu mă lua amu că nu ?
tiu. Demisec? R
INDREI REMUS-DANIEL – Apu' demisec!
U
BAT GHEORGHE – Demisec!
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm!
.J
BAT GHEORGHE – No bine comandant.
INDREI REMUS-DANIEL – La PĂSULA, nu?
w

BAT GHEORGHE – Da, da, da. Dacă e?ti de acord?


INDREI REMUS-DANIEL – Da! Fii serios m ă, normal!
w

BAT GHEORGHE – ?tii de ce? Că nu or mai fost acolo! Că i-a? putea


duce ?i în Pietroasa, dar or fost în toate locurile în Pietroasa, unde a? putea să îi duc
?i eu.
w

INDREI REMUS-DANIEL – Nu, stai lini?tit GHI?Ă nu î?i fă probleme.


BAT GHEORGHE – Că no, îi ducem acolo unde nu or fost ?i no, să le dau
ceva mai deosebit.
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm!
BAT GHEORGHE – Le pregătesc o mâncare ungurească deosebită!

12.2. În data de 04 aprilie 2015, inculpatul INDREI REMUS a pretins


martorului NASTOR IOAN GHEORGHE, prin intermediul inculpatului BAT
GHEORGHE, asigurarea meniului ?i servirea mesei pentru 8 (opt) persoane;
contravaloarea serviciilor de care a beneficiat ?eful Poli?iei mun. Beiu? a fost în sumă
totală de 150 lei, astfel cum s-a arătat la pct. 11.1. din rechizitoriu, iar o parte din
această cheltuială, respectiv suma de 50 lei, a fost achitată de agentul ?ef principal BAT
GHEORGHE;
Probele din care rezultă situa?ia de fapt expusă mai sus, au fost men?ionate la
punctul 11.1. din rechizitoriu.

12.3. În data de 23 mai 2015, inculpatul INDREI REMUS DANIEL a pretins


de la inculpatul BAT GHEORGHE asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la
Pensiunea ”Laura” din loc. Chi?cău, administrată de martorul ANDRU LAURA
BIATRI?A; contravaloarea serviciilor de care a beneficiat ?eful Poli?iei municipiului
Beiu?, în sumă de 200 lei, a fost suportată de inculpatul BAT GHEORGHE;
Din probele administrate a rezultat că, la data de 23 mai 2015 inculpatul BAT
GHEORGHE a fost contactat de inculpatul INDREI REMUS DANIEL, care l-a
informat că se afla în localitatea Chi?cău, fiind înso?it de alte patru persoane pentru a
vizita ”Pe?tera Ur?ilor”. Ofi?erul i-a cominicat inculpatului BAT GHEORGHE ca după

o
vizitarea pe?terei ar dori să servescă masa la Pensiunea ”Laura” din loc. Chi?cău,

I.r
solicitându-i să se preocupe de pregătirile necesare. Urmare a demersurilor inculpatului
BAT GHEORGHE, inculpatul INDREI REMUS DANIEL ?i cele patru persoane care îl
înso?eau au servit masa la Pensiunea ”Laura”, contravaloarea mesei servite, în sumă de
200 lei, fiind achitată la un interval de o lună de zile de către inculpatul BAT
GHEORGHE. R
U
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
.J
În ziua de 23.05.2015, la ora 15:46:55, inculpatul BAT GHEORGHE, de la
postul telefonic cu numărul contactează postul telefonic cu numărul utilizat de
w

martorul ANDRU LAURA, căreia îi spune că INDREI REMUS a intrat, împreună cu


încă patru persoane, să viziteze Pe?tera Ur?ilor de la Chi?cău, iar la ie?ire ar dori ”să
w

mănânce un pe?te acolo la tine” (volumul XLVII, filele 266 - 268) :


BAT GHEORGHE – Am vorbit cu RĂZVAN astăzi, pe unde îi?
w

LAURA – Eu nu ?tiu căci ?i eu îl suna-i ?i nu are semnal, cred că nu a ajuns


acasă, eu îs sus la tarabă, căci tot îl sunai.
BAT GHEORGHE – Îhîm.
LAURA – Nu are semnal pe telefon, căci zise că de o oră ?i ceva o pornit din
?tei ?i nici amu nu a ajuns acasă.
BAT GHEORGHE – Că intrară în pe?teră ceva ,,draci”, patru îs cu REMUS
cu INDREI ?i ar vrea să mănânce un pe?te acolo la tine!
În aceea?i zi, la ora 18:12:56, BAT GHEORGHE, aflat la postul telefonic
0744/975.211, l-a contactat pe inculpatul INDREI REMUS-DANIEL, aflat la postul
telefonic 0763/560.264, iar din dicu?ia acestora a rezultat că ?eful Poli?iei, împreună cu
invita?ii săi, au luat masa ?i sunt mul?umi?i de serviciile asigurate de agentul de poli?ie
(volumul XLVII, filele 269 - 271) :
INDREI REMUS-DANIEL – Da GHIURI?
BAT GHEORGHE – Sunte?i în grafic?
INDREI REMUS-DANIEL – Aici îs cu LAURA, da!
……………………………………………………………………….
BAT GHEORGHE – No, băie?ii? Oamenii?
INDREI REMUS-DANIEL – Da, super!
BAT GHEORGHE – Îi bine?
INDREI REMUS-DANIEL – Foarte bine!
BAT GHEORGHE – O, e super, atunci…
INDREI REMUS-DANIEL – Super! Super!
BAT GHEORGHE – No bine atunci.
INDREI REMUS-DANIEL – Amu am terminat de mâncat, bem o bere ?i
plecăm încolo în sus ?i ne oprim apoi pe la NELU?U că vorbii cu el!
BAT GHEORGHE – Aha, aha, aha. Îi bun atunci domnul comandant.

o
INDREI REMUS-DANIEL – Mul?umim tare mult domnu GHI?Ă.

I.r
Fiind audiată în cauză la data de 06.09.2016, martora ANDRU LAURA
BIATRI?A a declarat următoarele (volumul V, filele 173 - 176) :
” În cursul lunii mai 2015, îmi amintesc că am fost contactată telefonic de
R
către agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, care mi-a spus că numitul INDREI
REMUS, despre care de asemenea cuno?team că este poli?ist, dar fără să cunosc
U
unitatea de poli?ie în cadrul căreia î?i desfă?ura activitatea, se afla în zona Pe?tera
Ur?ilor, fiind înso?it de alte patru persoane. Totodată, agentul ?ef principal BAT
.J
GHEORGHE mi-a spus că după ce INDREI REMUS ?i acele persoane vor vizita pe?
tera, inten?ionau să vină la restaurantul pensiunii pe care o administrez să mănânce
w

păstrăvi. În acest context, agentul ?ef principal BAT GHEORGHE m-a rugat să mă
ocup de acele persoane. Precizez că acesta mi-a comunicat că îmi va achita consuma?
w

ia pe care urma să o facă INDREI REMUS, împreună cu celelalte persoane.


În aceea?i zi, la restaurantul pensiunii au sosit INDREI REMUS înso?it de
o persoană, despre care ?tiam că e poli?ist ?i pe care am văzut-o în repetate rânduri
w

la poarta Poli?iei municipiului Beiu? ?i încă alte trei persoane pe care nu le cuno?
team, cu men?iunea că dacă ar fi fost din zonă le-a? fi cunoscut.
Masa pe care le-am servit-o a constat din păstrăv prăjit, după care ace?tia
au consumat bere. Apreciez contravaloarea meniului pe care l-au consumat
aproximativ la suma de 200 de lei.
La un interval de circa o lună, agentul ?ef principal BAT GHEORGHE a
venit la pensiunea ?i mi-a achitat contravaloarea mesei servită de INDREI REMUS ?i
acele persoane.”

12.4. În contextul în care în cursul lunii iulie 2015 fratele său INDREI
VIOREL a organizat nunta unuia dintre copii, comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL
a pretins de la agentul ?ef principal BAT GHEORGHE procurarea materiei prime
necesară pentru pregătirea, la brutăria apar?inând numitului BURTĂ IUSTIN din loc.
Cărpinet, a unei cantită?i de plăcintă necesară pentru un număr de 300 de persoane
(invita?i la nuntă) ?i a primit 61 de batoane de plăcintă.
Din probele administrate a rezultat că la data de 17 iulie 2015 inculpatul
INDREI REMUS DANIEL i-a solicitat inculpatului BAT GHEORGHE să-i procure o
cantitate de batoane de plăcintă cu brânză, care urmau a fi servite la nunta numitei
INDREI ROXANA, fiica fratelui inculpatului INDREI REMUS DANIEL.
Acceptând această solicitare, inculpatul BAT GHEORGHE a cumpărat
cantitatea de brânză necesară pe care a dus-o la brutăria din localitatea Cărpinet,
administrată de martorul BURTA IUSTIN, solicitându-i acestuia să pregătească
cantitatea de plăcintă necesară.
În cursul serii aceleia?i zile, inculpatul BAT GHEORGHE l-a contactat pe
martorul CORBU VLAD GHEORGHE, care efectua serviciul de patrulă conform

o
planificării la nivelul Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, pe care l-a trimis la brutăria din

I.r
localitatea Cărpinet pentru a prelua cantitatea de plăcintă preparată. Martorul CORBU
VLAD GHEORGHE s-a deplasat la brutărie cu autoturismul de serviciu cu care efectua
patrularea, a preluat cantitatea de plăcintă, iar după terminarea turei de serviciu, potrivit
indica?iilor primite de la inculpatul BAT GHEORGHE, a transportat plăcinta cu
R
autoturismul personal la domiciliul din municipiul Beiu? al inculpatului INDREI
REMUS DANIEL.
U
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
.J
cauză :
În data de 17.07.2015, la ora 17:05:02, BAT GHEORGHE, aflat la postul
w

telefonic , l-a contactat pe BURTĂ IUSTIN, aflat la postul telefonic , iar din discuţia
dintre ace?tia rezultă că agentul de poli?ie duce la brutărie materia primă necesară
w

pentru pregătirea batoanelor de plăcintă (volumul XLVII, filele 291 - 293):


BAT GHEORGHE – Tati, la cine las aicea?
w

BURTĂ IUSTIN – Sunt muieri acolo. Alo?


BAT GHEORGHE – Da, da. Eu amu mă apropiu să intru! Nu e?ti la birt?
La tine la firmă?
BURTĂ IUSTIN – Du-te mă ?i lasă marfa acolo să o frământe mă ?i să o
pregătească.
BAT GHEORGHE – No bine.

În aceea?i zi, la ora 19:46:15, BAT GHEORGHE, aflat la postul telefonic ,


l-a contactat pe CORBU VLAD GHEORGHE, aflat la postul telefonic , pe care îl
însărcinează să ducă plăcinta de la brutărie la domiciliul comisarului ?ef INDREI
REMUS (volumul XLVII, filele 301 - 303):
BAT GHEORGHE – Fă rost de două lăzi de banane din alea mari, de la
ceva non-stop sau de unde po?i tu ?i la opt să fii la PĂSULE? la CASA DE NUN?I ?i
numai spui să î?i dea plăcinta pentru mine!
CORBU VLAD GHEORGHE – Cum? Ce zici GHI?Ă?
BAT GHEORGHE – Ei ce zic! Ce dracu vorbesc singur!? Mă auzi? Alo?
………………………………………………………………………
BAT GHEORGHE – ?i zici să î?i dea plăcinta mea! O iei…
CORBU VLAD GHEORGHE – Da?
BAT GHEORGHE – ?i îl suni pe REMUS, îl întrebi unde trebuie să ajungi
cu pachetul de la BAT!
CORBU VLAD GHEORGHE – Bine.

În ziua următoare, 18.07.2015, la ora 14:13:18, INDREI REMUS-DANIEL,


aflat la postul telefonic , l-a contactat pe BURTĂ IUSTIN, aflat la postul telefonic ,
căruia îi spune că plăcinta comandată pentru el de ASP BAT GHEORGHE nu este

o
suficientă ?i îi solicită să mai pregătească o cantitate suplimentară de plăcintă (volumul

I.r
XLVII, filele 313 - 317) :
INDREI REMUS-DANIEL – Să trăiască, REMUS îi de la Poli?ia Beiu?.
BURTĂ IUSTIN – Zi, domnul REMUS.
INDREI REMUS-DANIEL – Ce faci? Pă la CĂRPINET?
BURTĂ IUSTIN – Io da. R
INDREI REMUS-DANIEL – Auzi tu? O comandat GHI?Ă BAT ni?te
U
plăcintă cu brânză pentru nunta lui frate-meu.
BURTĂ IUSTIN – A?a?
.J
INDREI REMUS-DANIEL – Apoi nu ajunge numai la jumătate din ei. Nu
mai ai făcută cumva?
w

BURTĂ IUSTIN – Cum mă, că plăcinta e de aseară luată mă!


INDREI REMUS-DANIEL – De aseară e luată da, dar e numai 60 de
w

batoane! Apoi la 300 de oameni nu ajung!


BURTĂ IUSTIN – 60 de batoane numai?
w

INDREI REMUS-DANIEL – Da.


BURTĂ IUSTIN – Păi cât o fost brânză mă! No…? Păi eu de unde să ?tiu
eu câtă?
INDREI REMUS-DANIEL – Eu i-am spus la GHI?A, mă mie îmi trebe
pentru 300 de persoane!
BURTĂ IUSTIN – Pentru cât?
INDREI REMUS-DANIEL – Pentru 300 de persoane!
BURTĂ IUSTIN – O…?
INDREI REMUS-DANIEL – Nu ?i-o spus el a?a?
BURTĂ IUSTIN – Mă, el mi-o adus marfa aici!
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm?
BURTĂ IUSTIN – În?elegi tu?
INDREI REMUS-DANIEL – Da.
BURTĂ IUSTIN – No, eu amu sun în Vărzari, dacă au semnal fetele… Or
fost aici la făcut, ?tii?
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm…
BURTĂ IUSTIN – O adus brânza amu nu ?tiu cum… O adus 10 kg de
brânză ?i trebuia să iasă 80 de batoane! Că opt batoane îs pă o tavă.
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm.
BURTĂ IUSTIN – Mă în?elegi?
INDREI REMUS-DANIEL – Îhîm.
BURTĂ IUSTIN - Trebuia să iasă 80 de batoane.
INDREI REMUS-DANIEL – 61 de batoane au fost!
BURTĂ IUSTIN – No? Ce să zic eu măi REMUS? Unde s-or mai pierdut,
unde s-or mai cutare…? Deci io…

o
Fiind audiat în cauză la data de 19.10.2016, martorul BURTA IUSTIN a

I.r
declarat următoarele (volumul VII, filele 238 – 243) :
” În cursul lunii iulie 2015, am fost contactat telefonic de către ?eful Poli?iei
municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS, acesta rugându-mă să-l ajut cu
pregătirea unei cantită?i de plăcintă. Plăcinta îi era necesară în vederea servirii unui
R
număr de 300 de invita?i, cu ocazia nun?ii unuia dintre copii fratelui său. Pentru
prepararea acestor batoane de plăcintă, INDREI REMUS mi-a comunicat că
U
ingredientele necesare îmi vor fi aduse de către inculpatul BAT GHEORGHE.
Am fost de acord cu acest lucru ?i ulterior, am fost contactat de inculpatul
.J
BAT GHEORGHE, care mi-a spus că-mi va aduce cantitatea de zece kilograme de
brânză, eu indicându-i să o lase la brutărie în vederea producerii plăcintelor.
w

Cunosc că în cursul aceleia?i seri, după prepararea plăcintei, aceasta a fost


preluată de către agentul de poli?ie BAT GHEORGHE sau o altă persoană, nu mai re?
w

in exact.”
La data de 20.10.2016, fiind audiat în cauză, martorul CORBU VLAD
GHEORGHE a declarat următoarele (volumul VII, filele 252 - 255) :
w

” În data de 17.07.2015, efectuam serviciul de patrulă conform planificării,


la nivelul Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei. În cursul serii, înainte de ora 22:00 când se
termina tura de serviciu, am fost contactat telefonic de către ?eful Postului de Poli?ie
Pietroasa, agentul BAT GHEORGHE, care mi-a solicitat să mă deplasez la Casa de
Nun?i din comuna Cărpinet pentru a prelua un pachet ?i pentru a-l transporta
ulterior la domiciliul ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, INDREI REMUS. În
principiu am fost de acord, dar i-am comunicat acestuia că sunt de serviciu până la
orele 22:00.
La câteva minute, inculpatul BAT GHEORGHE m-a resunat, ocazie cu care
mi-a spus să procur două cutii goale, pentru a pune în ele o cantitate de plăcintă,
acesta fiind de fapt pachetul despre care îmi spusese anterior că trebuia să-l preiau de
la Casa de Nun?i din Cărpinet.
În jurul orelor 21, conform rugămin?ii adresate de BAT GHEORGHE, am
procurat două cutii goale cu care m-am deplasat la Casa de Nun?i din comuna
Cărpinet. Precizez că m-am deplasat cu autoturismul de serviciu cu care efectuam
patrularea, fiind înso?it de un coleg, dar nu mai re?in cine a fost acesta.(…)
M-am deplasat cu autoturismul personal la domiciliul inculpatului INDREI
REMUS, situat în municipiul Beiu?, la blocurile ANL. Am înmânat cutiile cu plăcintă
so?iei ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, numita INDREI MONICA. Precizez că nu
l-am văzut pe INDREI REMUS în momentul în care am lăsat cutiile cu plăcintă.
Fiind întrebat, declar că în momentul în care am preluat cantitatea de
plăcintă de la Casa de Nun?i din comuna Cărpinet, nu mi s-a cerut ?i nu am achitat
contravaloarea acesteia. ”

Remiterea foloaselor necuvenite inculpatului INDREI REMUS DANIEL s-a

o
realizat în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre ace?tia, în legătură cu atribu?iile

I.r
de serviciu ce decurgeau din func?ia de conducere a ofi?erului, constând în îndrumarea,
organizarea, conducerea ?i controlarea activită?ii lucrătorilor de la Postul de Poli?ie
Pietroasa ?i implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului ?ef principal
BAT GHEORGHE, despre care comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?tia că
R
tolerează ?i protejează activitatea infrac?ională a numitului NASTOR IOAN
GHEORGHE, administrator al SC CRYPTON IMPEX SRL.
U
Totodată, remiterea foloaselor s-a realizat ?i în considerarea unui tratament
preferen?ial la locul de muncă, concretizat inclusiv prin sus?inerea demersurilor ?efului
.J
de post BAT GHEORGHE, în vederea mutării agentului principal de poli?ie SĂLĂJAN
FLORIN, ajutor ?ef post în cadrul Postului de Poli?ie Pietroasa, la un alt Post de Poli?
w

ie, în contextul în care agentul nu era ”o persoană de încredere” pentru ?eful de post
BAT GHEORGHE, reprezentând un pericol pentru acesta, deoarece ar fi putut oricând
w

aduce la cuno?tin?a institu?iilor abilitate faptele ilicite comise pe raza comunei


Pietroasa, tolerate ?i protejate de ?eful de post BAT GHEORGHE, în contextul
coruperii acestuia de către persoanele din localitate ce aveau probleme de natură
w

judiciară.
Mai mult, foloasele necuvenite au fost remise comisarului ?ef INDREI
REMUS ?i în considerarea unui tratament preferen?ial la locul de muncă, concretizat
prin planificarea la ac?iunile poli?iene?ti organizate la nivelul Poli?iei municipiului
Beiu? cu o frecven?ă mult redusă comparativ cu majoritatea celorlal?i ?efi ai Posturilor
de Poli?ie din circumscrip?ia judiciară Beiu?.
Totodată, în pofida fenomenului infrac?ional ridicat la nivelul localită?ii
Pietroasa ?i nedescoperit, pe fondul coruperii ?efului Postului de Poli?ie, comisarul ?ef
INDREI REMUS DANIEL, cu toate că avea cuno?tin?ă despre situa?ia reală, a aprobat,
în calitate de ?ef al Poli?iei municipiului Beiu?, calificative de ”bine” ?i ”foarte bine”,
ca urmare a evaluărilor anuale a activită?ii ?i comportamentului agentului ?ef principal
BAT GHEORGHE.
Potrivit fi?ei postului (volumul XXII, filele 287 - 294), comisarul ?ef
INDREI REMUS DANIEL avea următoarele atribu?ii ce decurgeau din calitatea sa de ?
ef al Poli?iei mun Beiu? :
- îndrumă ?i controlează activitatea lucrătorilor Poli?iei municipiului Beiu? ?
i a celor două Sec?ii de poli?ie rurale, precum ?i a Posturilor de Poli?ie comunale din
zona de responsabilitate;
- organizează ?i conduce activitatea lucrătorilor Poli?iei municipiului Beiu? ?
i a celor două Sec?ii de poli?ie rurale, precum ?i a Posturilor de Poli?ie comunale din
zona de responsabilitate;
- efectuează controale tematice ?i analizează periodic activitatea lucrătorilor
Poli?iei municipiului Beiu? ?i a celor două Sec?ii de poli?ie rurale, precum ?i a
Posturilor de Poli?ie comunale din zona de responsabilitate;
- acordă sprijin ?i îndrumare lucrătorilor de la Posturile de Poli?ie din zona

o
de responsabilitate ?i execută controlul acestora;

I.r
- aprobă calificativul acordat ?efilor Posturilor de Poli?ie din zona de
competen?ă, urmare a evaluării anuale a activită?ii acestora;
Astfel, în condi?iile în care ?eful Postului de Poli?ie Pietroasa, avea printre
atribu?iile de serviciu, potrivit fi?ei postului (volumul XXIII, filele 134 – 138),
R
”sprijinirea ?i îndrumarea muncii informative” a agen?ilor de poli?ie din cadrul
Postului de Poli?ie Pietroasa, ”desfă?urarea de activită?i informativ operative pentru
U
descoperirea autorilor de infrac?iuni ?i supravegherea persoanelor predispuse la
comiterea de infrac?iuni”, iar potrivit Legii 218/2002 era obligat să ”desfă?oare
.J
activită?i pentru constatarea faptelor penale ?i să efectueze de cercetări în legătură cu
acestea” ?i să procedeze la ”constatarea contraven?iilor ?i aplicarea sanc?iunilor
w

contraven?ionale”, comisarul ?ef INDREI REMUS, care avea printre atribu?iile de


serviciu organizarea, îndrumarea, conducerea ?i controlul activită?ii lucrătorilor din
w

subordine (inclusiv a poli?i?tilor de la Postul de Poli?ie Pietroasa), în contextul în care


ofi?erul de poli?ie avea cuno?tin?ă atât despre activită?ile infrac?ionale desfă?urate de
w

numitul NASTOR IOAN GHEORGHE, cât ?i despre faptul că ?eful Postului de Poli?ie
BAT GHEORGHE tolera ?i proteja această activitate infrac?ională, în calitate de ?ef al
Poli?iei municipiului Beiu? avea obliga?ia, potrivit art. 41 lit. g din Legea 360/2002,
să informeze ?eful ierarhic – inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor ?i celelalte autorită?i
abilitate – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor/Direc?ia Generală Anticorup?ie
S.J.A. Bihor, cu privire la faptele penale săvâr?ite de ?eful Postului de Poli?ie
Pietroasa.
Contrar legii ?i atribu?iilor de serviciu, comisarul ?ef INDREI REMUS nu a
luat măsurile la care era obligat prin lege împotriva agentului ?ef principal BAT
GHEORGHE, despre care ?eful Poli?iei ?tia că tolerează ?i protejează activitatea
infrac?ională a numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, administrator al SC
CRYPTON IMPEX SRL, mai mult, acesta a beneficiat prin intermediul ?efului de post
de foloase necuvenite de la acesta, încurajând astfel faptele de corup?ie comise de
agentul de poli?ie (faptă descrisă la pct. 11 din rechizitoriu).
Din actele de la dosar au rezultat următoarele aspecte referitoare la raporturile
de serviciu dintre inculpa?ii BAT GHEORGHE ?i INDREI REMUS (volumul XXIII,
filele 126 – 133) :
1. Agentul ?ef principal de poli?ie BAT GHEORGHE se subordonează
nemijlocit ?efului Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei ?i direct ?efului Poli?iei municipiului
Beiu?, având ca rela?ii func?ionale planificarea ?i organizarea activită?ii poli?i?tilor
din subordine, precum ?i îndrumarea, sprijinirea ?i evaluarea activită?ii acestora.
2. Referitor la acordarea calificativelor pentru activitatea desfă?urată de
către ASP BAT GHEORGHE, în urma evaluărilor anuale s-a stabilit următoarele :
-Activitatea desfă?urată de agentul de poli?ie BAT GHEORGHE, în perioada
01.12.2009 – 30.11.2010, în calitate de ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet, a fost

o
evaluată de adjunctul ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef CHIRA

I.r
ADRIAN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul ”FOARTE BUN”, apreciere
aprobată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul INDREI REMUS, în calitate
de ?ef ierarhic al ?efului nemijlocit.

R
-Perioada cuprinsă între 01.12.2010 – 30.11.2011, în care agentul de poli?ie
BAT GHEORGHE ?i-a desfă?urat activitatea, în calitate de ?ef al Postului de
Poli?ie Cărpinet, a fost evaluată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?,
U
comisarul ?ef INDREI REMUS în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul
”BINE”, apreciere aprobată de ?eful Serviciului ordine Publică al I.P.J. Bihor,
.J
comisarul ?ef GHE?E DĂNU?, în calitate de ?ef ierarhic al ?efului
nemijlocit.
w

Este de men?ionat că evaluarea anuală a activită?ii ?i conduitei poli?i?tilor,


până la data de 30 iunie 2011, era prevăzută de art. 26 din Legea nr. 360 din 6 iunie
w

2002 privind Statutul poli?istului sub forma acordării unuia din calificativele ”excep?
ional”, ”foarte bun”, ”bun”, ”satisfăcător” ?i ”nesatisfăcător”. Acest articol a fost
w

modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 133 din 27 iunie 2011 pentru modificarea
Legii nr.360/2002, în sensul că a fost exclus calificativul ”excep?ional”, s-a schimbat
terminologia celorlalte calificative, astfel că de la această dată concluziile evaluării
anuale se puteau nota cu ”foarte bine”, ”bine”, ”satisfăcător” ?i ”nesatisfăcător”.
Calificativele ob?inute în urma evaluărilor constituiau criterii în evolu?ia
profesională a poli?i?tilor, cum ar fi ocuparea unei func?ii de comandă sau avansarea în
gradul profesional următor.
În forma anterioară datei de 30 iunie 2011 a Legii nr. 360/2002 privind
Statutul poli?istului, se prevedea în cuprinsul art. 16 alin. 1 lit. b că pentru obţinerea
gradului profesional următor, una din condi?iile cumulative pe care trebuia să o
îndeplinească poliţistul era ca să fi fost apreciat în ultimii doi ani ai stagiului minim în
grad cu calificativul "excep ţional" sau "foarte bun", iar în ceilalţi ani ai stagiului, cel
puţin cu calificativul "bun".
Ulterior acestei date, urmare a modificărilor legislative intervenite, în
contextul în care a?a cum am arătat mai sus a fost exclus calificativul ”excep?ional”,
această condi?ie a fost modificată în sensul că s-a prevăzut că pentru obţinerea gradului
profesional următor, poliţistul trebuia să fi fost apreciat pe întreaga perioad ă a stagiului
minim în grad cu calificativul de cel pu ţin "bine".
Astfel, se poate concluziona c ă evaluarea anuală prin acordarea calificativului
”foarte bine” pentru perioada de pân ă la data de 30.06.2011 echivala cu acordarea
calificativului ”bine”, ulterior acestei date.
-Pentru activitatea desfă?urată în perioada 01.12.2011 – 31.08.2012, în
calitate de agent principal în cadrul Postului de Poli?ie Cărpinet, agentul de poli?ie BAT
GHEORGHE, a fost evaluat par?ial de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, inspectorul
principal MOCIORAN SABIN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul ”BINE”,
apreciere aprobată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI

o
REMUS, în calitate de ?ef ierarhic al ?efului nemijlocit.

I.r
-În cursul aceluia?i an, activitatea agentului de poli?ie BAT GHEORGHE,
desfă?urată în perioada 01.09.2012 – 30.11.2012, în calitate de ?ef al Postului de Poli?ie
Pietroasa, a fost evaluată tot în mod par?ial, de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei,
inspectorul principal MOCIORAN SABIN în calitate de ?ef nemijlocit, cu calificativul
R
”BINE”, apreciere aprobată de ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI
REMUS, în calitate de ?ef ierarhic al ?efului nemijlocit.
U
-Pentru activitatea desfă?urată în perioada 01.12.2012 – 30.11.2013, în
calitate de ?ef al Postului de Poli?ie Pietroasa, agentul de poli?ie BAT
.J
GHEORGHE, a fost evaluat de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei,
subcomisarul MOCIORAN SABIN în calitate de ?ef nemijlocit, cu
w

calificativul ”FOARTE BINE”, apreciere aprobată de ?eful Poli?iei


municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS, în calitate de ?ef
w

ierarhic al ?efului nemijlocit.


3. Cu privire la cercetările disciplinare sau prealabile, care l-au privit pe
agentul de poli?ie BAT GHEORGHE, precum ?i a modului de solu?ionare a acestora s-a
w

constat următoarele :
-În perioada 19.11.2009 – 02.02.2010, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE a
fost cercetat prealabil în baza dispozi?iei ?efului Inspectoratului de Poli?ie al Jude?ului
Bihor nr. 3094 din 19.11.2009 alături de agentul de poli?ie Pirtea George, subordonat la
?efului de post, pentru faptul că acesta din urmă nu a înaintat în termenul de două zile,
prevăzut de art.204 alin.2 din H.G. 1391/2006, mai multe procese verbale de contraven?
ie la regimul rutier. Fa?ă de agentul BAT GHEORGHE s-a dispus clasarea materialului
de cercetare prealabilă, stabilindu-se că acesta nu a încălcat prevederile legale.
-În perioada 22.03.2011 – 19.04.2011, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE a
fost cercetat disciplinar ca urmare a sesizării formulate de numita Mo?
Cornelia, alături de agentul de poli?ie Stan Crăciun, subordonat la ?efului de
post, pentru faptul că ace?tia nu au înregistrat în eviden?a cauzelor penale cu
AN plângerea acesteia formulată la 20.04.2010. La data de 06.04.2011, ofi?
erul de poli?ie din cadrul Compartimentului Control Intern al I.P.J. Bihor a
prezentat verificările ?i rezultatul acestora celor doi agen?i de poli?ie, în
prezen?a ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul INDREI REMUS,
acesta din urmă fără să facă obiec?iuni sau observa?ii în cauză. Fa?ă de
agentul BAT GHEORGHE s-a dispus măsura disciplinară a ”aten?ionării”,
stabilindu-se că acesta a încălcat prevederile art.29 alin.2 din dispozi?ia
I.G.P.R. nr.7/2008.
De precizat că, ”aten?ionarea” nu reprezintă o sanc?iune disciplinară, ci este
o măsură disciplinară, care nu afectează în niciun fel cariera poli?istului.
-Agentul de poli?ie BAT GHEORGHE a făcut obiectul unor alte verificări
efectuate de ofi?eri de poli?ie din cadrul Compartimentului Control Intern al I.P.J. Bihor
în perioada 22.03.2011 – 15.04.2011, ca urmare a unei sesizări formulate de către

o
numita Cre? Florentina. Aceasta a reclamat faptul că la data de 18.03.2011, agentul de

I.r
poli?ie BAT GHEORGHE, ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, a pătruns în curtea
locuin?ei sale fără consim?ământul său ?i că i-a distrus în acela?i timp ?i gardul. În
urma cercetărilor desfă?urate nu au fost identificate probe care să conducă la re?inerea
în sarcina agentului de poli?ie, a unor abateri disciplinare.
R
-O altă peti?ie împotriva agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, a fost
înregistrată la Biroul Control Intern al I.P.J. Bihor, aceasta fiind ini?ial formulată ?i
U
înaintată către Prefectura Bihor la data de 06.03.2012 de către numitul Tama? Dorel.
Acesta a reclamat comportamentul agentului de poli?ie, generat de solicitarea
.J
achitării unor transporturi de piatră ?i lemn, care au fost efectuate de către petent
pentru poli?ist, la vila acestuia din urmă situată în satul de vacan?ă Vârtop. În
w

urma cercetărilor desfă?urate nu au fost identificate probe care să conducă la re?inerea


în sarcina agentului de poli?ie BAT GHEORGHE, a unor abateri disciplinare.
w

-La data de 11.04.2012, a fost înregistrată la Biroul Control Intern al I.P.J.


Bihor, o altă sesizare formulată de numitul ?tiole Pa?cu – Roman împotriva ?efului
w

Postului de Poli?ie Cărpinet, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE, în cuprinsul căreia


s-a reclamat amenin?ări cu acte de violen?ă, aduse de către poli?ist prin intermediul
unor ter?e persoane. Această sesizare a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul
Bihor, întrucât aspectele sesizate aveau caracter penal.
-La data de 19.11.2013, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE a fost sanc?
ionat cu măsura disciplinară a ”aten?ionării” de către ?eful Poli?iei
municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS, ca urmare a
nerespectării itinerariului de patrulare, a efectuării unei deplasări
neconforme la un apel simulat prin SNUAU 112 ?i neîndeplinirea
niciunei activită?i din cele prevăzute în fi?a postului, toate acestea fiind
constatate în noaptea de 16/17.11.2013.
De precizat că, ”aten?ionarea” nu reprezintă o sanc?iune disciplinară, ci este
o măsură disciplinară, care nu afectează în niciun fel cariera poli?istului.
-La data de 15.06.2016, agentul de poli?ie BAT GHEORGHE a fost sanc?
ionat cu măsura disciplinară a ”aten?ionării”, de către ?eful I.P.J. Bihor,
pentru neglijen?ă manifestată în păstrarea documentelor de legitimare, ca
urmare pierderii legitima?iei de serviciu în data de 13.06.2016, aspect
raportat conducerii inspectoratului de poli?ie de către ?eful Poli?iei
municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS.
De precizat că, ”aten?ionarea” nu reprezintă o sanc?iune disciplinară, ci este
o măsură disciplinară, care nu afectează în niciun fel cariera poli?istului.
4. Din analiza planurilor de ac?iune aferente perioadei 2014 - 2016,
organizate de Poli?ia municipiului Beiu? sau de alte unită?i de poli?ie ierarhic
superioare, la care au fost repartiza?i lucrători de poli?ie din cadrul Poli?iei
municipiului Beiu? ?i unită?ile subordonate, efectuând o analiză comparativă a
participării ?efilor posturilor de poli?ie din circumscrip?ia judiciară Beiu? la aceste

o
activită?i poli?iene?ti, s-a constatat următoarele (volumul XXIV, filele 7 – 19) :

I.r
·?eful Postului de Poli?ie Budureasa, Lobon? Ionel, a participat la 4 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 30.07.2014, 18.09.2014,
31.10.2014;
·?eful Postului de Poli?ie Căbe?ti, Popovici Ionu? – Florin, a participat la
R
12 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 22.02.2014, 26.02.2014,
20.12.2014, 23.01.2015, 06.04.2015, 08.04.2015, 12.06.2015, 25.07.2015, 15.01.2016,
U
08.02.2016, 05.05.2016, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Căpâlna, Nistor Viorel, a participat la o ac?iune
.J
organizată pe linia prevenirii ?i combaterii activită?ilor comerciale ilicite în perioada
13-14.03.2014 ?i la 17 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de
w

28.01.2014, 22.02.2014, 27.06.2014, 05.08.2014, 02.08.2014, 03.08.2014, 17.08.2014,


11.11.2014, 08.04.2015, 14.05.2015, 22.05.2015, 15.08.2015, 05.11.2015, 22.11.2015,
w

20.12.2015, 13.02.2016, 07.05.2016;


·?eful Postului de Poli?ie Ceica, Fericel Ioan, a participat la 10 ac?iuni
w

organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 27.02.2014, 06.05.2014,


13.06.2014, 13.09.2014, 08.04.2015, 13.09.2015, 12.12.2015, 21.06.2016, 24.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Cură?ele, Berea Viorel, a participat la 7 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 28.01.2014, 14.03.2015,
25.11.2015, 08.12.2015, 01.05.2016, 20.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Dobre?ti, Mihali Grigore, a participat la 7 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 24.04.2014, 13.12.2014, 19.03.2015,
03.10.2015, 22.11.2015, 13.12.2015, 08.05.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Drăgăne?ti, Judea Ioan, a participat la o ac?iune
organizată pe linia de ordine publică în noaptea de 12/13.03.2016 ?i la 12 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 06.05.2014, 11.09.2014,
20.09.2014, 30.10.2014, 31.10.2014, 19.02.2015, 22.02.2015, 19.03.2015, 08.04.2015,
07.10.2015, 25.11.2015;
·?eful Postului de Poli?ie Fini?, Pantea Viorel, a participat la 5 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 22.02.2014, 18.09.2014, 20.09.2015,
25.09.2015, 18.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Holod, Dascălu Ioan, a participat la 16 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de, 22.02.2014, 26.02.2014, 27.02.2014,
01.06.2014, 24.08.2014, 05/06.09.2014, 05.10.2014, 26.03.2015, 17.04.2015,
23.08.2015, 03.10.2015, 11.12.2015, 12.12.2015, 13.12.2015, 14.12.2014, 24.06.2016;
·Baiduca Florian, care a fost o perioadă ?eful Postului de Poli?ie Pocola, a
participat la o ac?iune organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la
14 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 25.02.2014, 27.02.2014,
27.06.2014, 05.07.2014, 05.08.2014, 05/06.09.2014, 12.10.2014, 06.11.2014,
23.11.2014, 19.03.2015, 02.10.2015, 12.10.2015, 25.11.2015, 14.02.2016;

o
·Buda Mircea, care a fost de asemenea o altă perioadă ?eful Postului de

I.r
Poli?ie Pocola, a participat la 22 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele
de 04.01.2014, 27.01.2014, 28.01.2014, 14.08.2014, 20.08.2014, 23.08.2014,
28.08.2014, 25.09.2014, 11.11.2014, 25.11.2014, 04.12.2014, 20.12.2014, 18.02.2015,

22.11.2015, 18.12.2015, 04.03.2016; R


09.04.2015, 18.05.2015, 19.05.2015, 27.06.2015, 28/29.06.2015, 19.11.2015,

·Smeu Cosmin, care a fost de asemenea o altă perioadă ?eful Postului de


U
Poli?ie Pocola, a participat la 23 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele
de 09.01.2014, 07.05.2014, 08.05.2014, 24.05.2014, 03.09.2014, 01.11.2014,
.J
02.11.2014, 27.12.2014, 17.02.2015, 07.04.2015, 08.04.2015, 16.04.2015, 25.05.2015,
25.09.2015, 03.11.2015, 05.11.2015, 06.11.2015, 28.01.2016, 18.02.2016, 27.02.2016,
w

04.03.2016, 20.04.2016, 22.06.2016;


·?eful Postului de Poli?ie Pomezeu, Sala Claudiu, a participat la 8 ac?iuni
w

organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 27.02.2014, 26.09.2014,


13.12.2014, 26.06.2015, 04.10.2015, 25.11.2015, 13.12.2015;
w

·?eful Postului de Poli?ie Răbăgani, Sidea Ioan, a participat la o ac?iune


organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la 18 ac?iuni organizate
pe linie rutieră, respectiv la datele de 22.02.2014, 26.02.2014, 27.02.2014, 10.03.2014,
06.05.2014, 01.06.2014, 24.08.2014, 26.09.2014, 06.11.2014, 04.12.2014, 14.12.2014,
17.02.2015, 08.04.2015, 14.05.2015, 26.07.2015, 11.12.2015, 12.12.2015, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Remetea, Gavri? Liviu, a participat la o ac?iune
organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la 4 ac?iuni organizate pe
linie rutieră, respectiv la datele de 18.02.2015, 08.04.2015, 10.06.2016, 20.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Ro?ia, Lezeu Doru Romeo, a participat la 6 ac?
iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 22.02.2014,
26.11.2014, 18.02.2015, 28/29.06.2015, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Sâmbăta, Ionu?iu Dorel, a participat la o ac?iune
organizată pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014 ?i la 7 ac?iuni organizate pe
linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 17.06.2014, 12.09.2014, 08.04.2015,
25.11.2015, 26.02.2016, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Stâna de Vale, Porje Robert, a participat la 9 ac?
iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 30.05.2014, 27.02.2014,
11.09.2014, 11.10.2014, 19.03.2015, 14.05.2015, 28.06.2015, 12.09.2015, 19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie ?oimi, Gudiu Ioan, a participat la 2 ac?iuni
organizate pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014, 12/13.03.2016 ?i la 13 ac?
iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 27.02.2014,
27.06.2014, 22.10.2014, 26.03.2015, 07.04.2015, 14.05.2015, 01.06.2015, 12.10.2015,
20.12.2015, 14.02.2016, 30.05.2016, 18.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Tărcaia, Guler Traian, a participat la 9 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 27.02.2014, 10/11.05.2014,

o
11.10.2014, 13.11.2014, 08.04.2015, 22.05.2015, 28/29.06.2015, 06.06.2016,

I.r
19.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Uileacu de Beiu?, Codrean Corin, a participat la 2
ac?iuni organizate pe linia de ordine publică în data de 14.03.2014, 12/13.03.2016 ?i la

R
19 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 05.01.2014, 27.01.2014,
11.05.2014, 08.06.2014, 05.07.2014, 24.11.2014, 30.11.2014, 14.12.2014, 07.04.2015,
08.04.2015, 13.04.2015, 06.07.2015, 31.08.2015, 02.10.2015, 15.12.2015, 20.12.2015,
U
27.02.2016, 19.04.2016, 18.06.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Bunte?ti, Stana Florin, a participat la 4 ac?iuni
.J

organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 04.01.2014, 01.06.2015, 15.01.2016,


27.02.2016;
w

·?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, Rotar Raul, a participat la o ac?iune


organizată pe linia prevenirii ?i combaterii activită?ilor comerciale ilicite în data de
w

07.08.2015 ?i la 2 ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 31.10.2014,


12.06.2015;
w

·?eful Postului de Poli?ie Câmpani, Boldică Gabriel, a participat la o ac?


iune organizată pe linie rutieră, la data de 08.02.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Cri?tioru de Jos, Ardelean Eugen, a participat la 6
ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 15.01.2016, 19.06.2015,
22.06.2015, 23.06.2015, 23.08.2015, 08.02.2016;
·?eful Postului de Poli?ie Lazuri de Beiu?, Roiti Gheorghe, a participat la 3
ac?iuni organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 11.07.2014, 07.11.2015,
08.11.2015;
·?eful Postului de Poli?ie Lunca, Micula Daniel, nu a participat la nici o ac?
iune organizată de Poli?ia municipiului Beiu? sau de alte unită?i de poli?ie ierarhic
superioare;
·?eful Postului de Poli?ie Pietroasa, Bat Gheorghe, a participat la o ac?iune
organizată pe linie rutieră, la data de 08.04.2015;
·?eful Postului de Poli?ie Rieni, ?igan Nicolae, a participat la 6 ac?iuni
organizate pe linie rutieră, respectiv la datele de 18.03.2014, 31.10.2014,
08.04.2015.
Din analiza comparativă de mai sus, rezultă că pe lângă ?efii de post ROTAR
RAUL OVIDIU RAJ ?i BAT GHEORGHE au mai fost favoriza?i încă câ?iva ?efi de
post din circumscrip?ia judiciară Beiu? cu ocazia repartizării acestora la diverse
activită?i poli?iene?ti, însă acest fapt este irelevant sub aspectul probării tratamentului
preferen?ial de care au beneficiat, alături de încă câ?iva colegi, ?efii Posturilor de Poli?
ie Pietroasa ?i Cărpinet din partea ?efului Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef
INDREI REMUS.

Fiind audiat în cauză la data de 27.06.2016, în calitate de martor, comisarul ?

o
ef MOCIORAN SABIN a declarat următoarele (volumul VI, filele 237 - 248) :

I.r
”Referitor la calificativele care se acordau cu ocazia evaluărilor
profesionale anuale pentru ?efii posturilor de poli?ie din subordinea Sec?iei 10 Poli?ie
Rurală ?tei, arăt că eu întocmeam fi?a de evaluare, propunând un calificativ, care
ulterior era aprobat de către ?eful Poli?iei mun. Beiu?, comisarul ?ef Indrei Remus.
R
Cunosc faptul că în perioada în care se întocmeau aceste evaluări, şefii
posturilor de poliţie primeau sugestii de la şeful Poliţiei mun. Beiuş, comisarul şef
U
Indrei Remus, care le dădea indicaţii în sensul acordării unui anumit calificativ
pentru agenţii de poliţie din cadrul posturilor. Îmi amintesc în acest context faptul că,
.J
în cursul lunii ianuarie 2015, am primit de la şefii de post pentru aprobare fişele de
evaluare ale agenţilor din cadrul posturilor de poliţie. Mi-a atras atenţia o evaluare
w

făcută de către agentul şef principal de poliţie Bat Gheorghe, şeful postului de poliţie
Pietroasa, pentru agentul de poliţie Sălăjan Florin din cadrul acelui post de politie.
w

Şeful postului de poliţie a propus pentru acest agent calificativul de “nesatisfăcător”.


Pentru a evalua în mod obiectiv activitatea acestui agent, eu urmând a aproba sau
modifica calificativul propus, am solicitat agentului şef principal de poliţie Bat
w

Gheorghe, şeful postului de poliţie Pietroasa, cât şi agentului de poliţie Sălăjan Florin
să-mi prezinte înscrisuri din care să reiasă activitatea agentului. Din studierea acestor
date, pe care le-am coroborat cu alte informaţii care existau centralizate la Secţia 10
Poliţie Rurală Ştei am constatat că activitatea agentului de poliţie Sălăjan Florin era
în parametri destul de buni, sens în care am procedat la schimbarea calificativului în
“satisfăcător”. Cu această ocazie am purtat o discuţie cu agentul Sălăjan Florin, care
mi-a relatat că ştie cu siguranţă faptul că şeful Postului de Poliţie Pietroasa, agentul
şef principal Bat Gheorghe, s-a consultat cu şeful Poliţiei mun. Beiuş, comisarul şef
Indrei Remus, acesta din urmă indicând calificativul care de fapt a şi fost propus de
şeful de post. Cunoşteam faptul că Bat Gheorghe, cât şi Indrei Remus, nu îl agreau
pe agentul Sălăjan Florin, deoarece nu era un om de incredere pentru ei şi în mod
evident doreau îndepărtarea acestuia din cadrul postului de poliţie. Mai mult, dacă
agentului i-ar fi fost acordate consecutiv două calificative de “nesatisfăcător”,
acesta ar fi fost dat afară din poliţie.(…)
Referitor la activitatea Postului de Poliţie Pietroasa, arăt că acest post de
poliţie nu avea o încărcătură mare sau o problematică diversă. Principalele probleme
care trebuia soluţionate constau în tăierile ilegale de material lemnos şi producerea în
mod repetat a unor fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice la localul ”Regina
Pan”, administrat de către Nastor Ioan Gheorghe.
Pe fondul acestor scandaluri care au avut loc în comuna Pietroasa, în
incinta localului ”Regina Pan”, am constatat faptul că Nastor Ioan Gheorghe era în
relaţii foarte apropiate cu şeful Postului de Poliţie Pietroasa, agentul şef principal
Bat Gheorghe, cât şi cu şeful poliţiei mun. Beiuş, comisarul şef Indrei Remus. Declar
acest lucru, deoarece ştiu că în cazurile în care au fost evenimente la acest local,
Nastor Ioan Gheorghe l-a anunţat telefonic atât în mod direct, cât şi prin intermediul

o
şefului de post, Bat Gheorghe, pe Indrei Remus, solicitându-i acestuia să dispună

I.r
trimiterea de echipaje de poliţie pentru aplanarea stării conflictuale, acesta din urmă
răspunzând cu promptitudine de fiecare data acestor solicitări. Exemplific în acest sens
un scandal care a avut loc în acest local în cursul lunii aprilie 2015, în care a fost
implicat Nastor Ioan Gheorghe şi Judea Ioan Doru zis “Neaţa”. La acest conflict,
R
Indrei Remus, fiind anunţat de către Nastor Ioan Gheorghe, a dispus trimiterea de
urgenţă a unor echipaje de intervenţie şi mi-a dispus şi mie telefonic să trimit în sprijin
U
echipaje similare.
Cunosc faptul că Nastor Ioan Gheorghe era implicat în mai multe dosare
.J
penale atât ca persoană cercetată cât şi ca persoană vătămată. (…)
Cunosc faptul că numitul Nastor Ioan Gheorghe răspundea solicitărilor lui
w

Bat Gheorghe şi Indrei Remus, în sensul că organiza diferite mese, suportând


contravaloarea cheltuielilor şi le ducea acestora produse de panificaţie, constând în
w

plăcinte şi pâine, pentru a beneficia de protecţie din partea celor doi, în special
pentru a beneficia de dispunerea unor intervenţii ferme din partea poliţiei cu ocazia
scandalurilor de la localul Regina Pan. Un impediment al relatiei dintre cei doi
w

politisti si Nastor Ioan Gheorghe a fost agentul de poliţie Sălăjan Florin, care ar fi
putut devoala legaturile dintre omul de afaceri si politisti. În mod practic, atât Bat
Gheorghe cât şi Indrei Remus au fost nevoiţi să mascheze relaţia pe care o aveau cu
Nastor Ioan Gheorghe, situaţie care a durat până când agentul de poliţie Sălăjan
Florin a fost mutat la Postul de Poliţie Tulca.
Despre rela?iile dintre comisarul ?ef Indrei Remus ?i agentul ?ef principal
Bat Gheorghe arăt că, pe lângă rela?iile de subordonare directa, ?eful Poli?iei mun.
Beiu? putea coordona, îndruma ?i controla în mod direct activitatea ?efului de post
Carpinet.
Rela?ie apropiată cu seful Politiei mun Beius i-a adus beneficii ?i un
tratament preferen?ial agentului ?ef principal Bat Gheorghe, în sensul că activitatea
profesională slabă a agentului era totu?i apreciată ca fiind foarte buna de către
Indrei Remus, agentul de politie nu participa la diverse ac?iunile poli?iene?ti desfă?
urate în zonă, fiind omis în momentul planificării din dispozitia lui Indrei Remus,
beneficia de învoiri sau zile libere aprobate direct de Indrei Remus, fără să existe
vreun motiv sau o justificare reală, iar calificativele la evaluările profesionale anuale
au fost “foarte bine”, in pofida rezultatelor destul de slabe ale acestuia, pe fondul
multiplelor probleme, date in competenta politiei, din com Carpinet.”

Referitor la situa?ia agentului de poli?ie SĂLĂJAN FLORIN, relevantă este ?


i discu?ia telefonică din data de 14.12.2014, la ora 17:05:42, când BAT GHEORGHE,
aflat la postul telefonic , a fost contactat de INDREI REMUS-DANIEL, aflat la postul
telefonic , cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVII, filele 167 - 171) :
INDREI REMUS-DANIEL – Am vorbit cu ?efu', îi spusei ?i la ?efu'. O zis
să îi iau un raport ?i l-a băgat în (n.n. trivial) mă-si! Sesizare prealabilă!

o
BAT GHEORGHE – Da?

I.r
INDREI REMUS-DANIEL – Păi da! No?!
…………………………………………………………………………
BAT GHEORGHE – Bine ar fi să mă scapi de el, căci numai eu ?tiu cum
m ă feresc de el ?i ?tii tu…!
R
INDREI REMUS-DANIEL – Auzi, trimite-l mâine diminea?ă pe la zece
până la mine!
U
Este important de observat că agentul ?ef principal BAT GHEORGHE ?i ?
eful Poli?iei municipiului Beiu? INDREI REMUS erau nemul?umi?i de activitatea
.J
agentului de poli?ie SĂLĂJAN FLORIN de la Postul de Poli?ie Pietroasa nu datorită
modului necorespunzător în care acesta ?i-ar fi exercitat atribu?iile de serviciu, ci pentru
w

că nu era un poli ?ist corupt ?i exista astfel riscul real pentru cei doi ?efi ai săi ca acesta
să dezvăluie institu?iilor competente neregulile existente la nivelul Postului de Poli ?ie
w

Pietroasa, inclusiv faptele de corup ?ie în care erau implica?i ?efii săi ierarhici ?i despre
care ar fi putut să afle în condi?iile în care î?i desfă?ura activitatea la Postul de Poli?ie
Pietroasa. Pentru a evita o astfel de situa?ie ?i pentru a se proteja pe el cât ?i pe
w

superiorul său, agentul ?ef principal BAT GHEORGHE i-a solicitat comisarului ?ef
INDREI REMUS, a?a cum rezultă din discu?ia redată mai sus, să facă demersuri pe
lângă conducerea I.P.J. Bihor, respectiv pe lângă chestorul POPA LIVIU, să-l mute pe
agent de la Postul de Poli?ie Pietroasa, ”Bine ar fi să mă scapi de el, căci numai eu ?tiu
cum mă feresc de el ?i ?tii tu…!”
Această stare de fapt a fost confirmată de martorul SĂLĂJAN FLORIN, care,
cu ocazia audierii sale la data de 14.10.2016 (volumul VII, filele 191 – 197), a declarat
următoarele :
” Am constat că inculpatul BAT GHEORGHE avea rela?ii apropiate cu
diverse persoane din comuna Pietroasa, care făceau obiectul muncii de poli?ie.
Exemplific în acest sens, rela?ia apropiată pe care o avea cu un om de
afaceri din comuna Pietroasa, numitul NASTOR IOAN GHEORGHE, administratorul
unei societă?i ce de?inea barul ”Regina” din localitate, un magazin ?i o brutărie.
Totodată, acesta era ?i pre?edintele Asocia?iei Urbariale Pietroasa, pe terenul căreia
func?ionează o carieră de piatră.
Mai mult, NASTOR IOAN GHEORGHE era implicat în cauze penale
înregistrate la Parchetul de lângă Judecătoria Beiu?, aflate în lucru la Postul de Poli?
ie Pietroasa ?i la Sec?ia 10 Poli?ie Rurală ?tei, atât ca persoană cercetată cât ?i ca
persoană vătămată.
Mai mult, având în vedere faptul că în incinta sau vecinătatea barului
”Regina” aveau loc deseori, scandaluri ?i bătăi, NASTOR IOAN GHEORGHE ?i so?ia
acestuia NASTOR RAMONA apelau frecvent la interven?ia echipajelor de poli?ie,
apelând prin S.N.U.A.U. 112, sau chiar îl sunau pe ?eful de post BAT GHEORGHE.
Mai mult, cunosc din cele afirmate atât de către NASTOR IOAN
GHEORGHE cât ?i de către inculpatul BAT GHEORGHE că în cursul anului 2014, nu

o
mai re?in exact perioada, cu ocazia unui scandal provocat de numitul JUDE IOAN

I.r
DORU, cunoscut cu porecla ”NEA?A”, NASTOR IOAN GHOERGHE l-a contactat
telefonic direct pe ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS,
solicitându-i acestuia să dispună trimiterea unor echipaje de interven?ie pentru
aplanarea conflictului.(…)
R
Rela?ia tensionată dintre mine ?i BAT GHEORGHE a fost constată ?i de
către ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, INDREI REMUS. Acesta din urmă, pe fondul
U
rela?iilor de prietenie cu ?eful Postului de Poli?ie Pietroasa ?i la rugămintea
acestuia, a încercat să mă convingă să mă mut la Postul de Poli?ie Tinca. În acest
.J
sens, în cursul anului 2014, fără a putea preciza data exactă, inculpatul INDREI
REMUS m-a chemat la Poli?ia municipiului Beiu?, în biroul său, ocazie cu care mi-a
w

comunicat că ar fi mai bine să mă mut la Postul de Poli?ie Tinca. În sus?inerea acestei


afirma?ii, acesta a invocat situa?ia mea familială, respectiv că părin?ii mei domiciliau
w

în comuna Tinca. Mai mult, chiar a sunat personal la Postul de Poli?ie Tinca ?i din
discu?ia pe care a purtat-o în prezen?a mea, am în?eles că erau locuri libere la acest
post de poli?ie. Am solicitat câteva zile pentru a mă decide asupra acestui lucru, dar
w

nu i-am mai comunicat inculpatului INDREI REMUS vreun răspuns.


La finele anului 2014, ?eful Postului de Poli?ie BAT GHEORGHE mi-a
întocmit fi?a de evaluare a activită?ii mele pentru anul 2014, calificativul acordat de
către acesta fiind ”nesatisfăcător”. Această evaluare nu a oglindit în mod real
rezultatele activită?ii mele, fiind acordat pe fondul tensiunilor între mine ?i BAT
GHEORGHE. De altfel, acest calificativ nu a fost aprobat de ?eful Sec?iei 10 Poli?ie
Rurală, care mi-a acordat calificativul de ”satisfăcător” iar după rezolvarea contesta?
iei depuse de mine, calificativul final pe care l-am primit a fost ”bine”.
Fiind întrebat, declar că cu privire la ac?iunile organizate la nivelul Poli?iei
municipiului Beiu? ?i desfă?urate pe raza circumscrip?iei Beiu?, Postul de Poli?ie
Pietroasa era catalogat de către ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef
INDREI REMUS ca un post cu o încărcătură operativă mare ?i arie de competen?ă
extinsă, sens în care ?eful postului de poli?ie nu era implicat în a participa la aceste
ac?iuni. Totodată cunosc că al?i ?efi de post nu se bucurau de acest statul privilegiat,
fiind implica?i în ac?iunile la care am făcut referire.”
Demersurile comisarului ?ef INDREI REMUS pe lângă conducerea I.P.J.
Bihor, respectiv pe lângă chestorul POPA LIVIU, au avut efect, astfel că agentul de
poli?ie SĂLĂJAN FLORIN a fost mutat de la Postul de Poli?ie Pietroasa, sens în care
comisarul ?ef INDREI REMUS îl contactează pe agentul ?ef principal BAT
GHEORGHE pentru a-i comunica acest ”succes”. De asemenea, în cadrul aceleia?i
discu?ii, interceptate la data de 08.05.2015, la ora 11:03:58, agentul ?ef principal BAT
GHEORGHE îi cere ?efului său să discute cu conducerea I.P.J. Bihor, respectiv cu
chestorul POPA LIVIU (singura persoană din cadrul institu?iei care coordona în mod
direct activitatea Poli?iei municipiului Beiu? ?i a Posturilor de Poli?ie arondate, având
putere decizională) pentru ca ”PIETROASA să iasă din conul acela de umbră! Să intre

o
în gra?ii la toată lumea!”(volumul XLVII, filele 252 - 259):

I.r
INDREI REMUS-DANIEL – Ce faci măi, SĂLĂJAN?
BAT GHEORGHE – Da' îs cu ANDREI, să îi fac vizitele medicale la noi
aici.
INDREI REMUS-DANIEL – Da? Nu e?ti cu SĂLĂJAN (trivial)!?
R
BAT GHEORGHE – Ha,ha,ha… Nu îs cu SĂLĂJAN.
INDREI REMUS-DANIEL – ?tii care e verdictul, nu?
U
BAT GHEORGHE – Mă gândesc care îi.
INDREI REMUS-DANIEL – ?i-or spus ă?tia? ?i-or spus?
.J
BAT GHEORGHE – Mă gândesc că plecarea.
……………………………………………………………………….
w

BAT GHEORGHE – Trebuie să mă aju?i acum în viitorul ăsta apropiat


până la toamnă!
w

INDREI REMUS-DANIEL – Ce să fac?


BAT GHEORGHE – Să m ă aju?i până la toamn ă, comuna PIETROASA
w

să iasă din conul acela de umbră! Să intre în gra?ii la toată lumea!


INDREI REMUS-DANIEL – Cine?
BAT GHEORGHE – Comuna PIETROASA să intre în gra?ii la ORADEA!

13. SC CLAUDIU TRANS SRL este înregistrată la Oficiul Registrului


Comer?ului Bihor sub nr. J05/3545/1993, având ca obiect principal de activitate
“comer? cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat si al articolelor de uz
casnic în magazine specializate”.
Inculpatul BODEA NICOLAE DAN a avut calitatea de asociat unic ?i
administrator al societă?ii de la înfiin?are (09.11.1993) ?i până la data de 10.09.2012,
dată la care a cesionat păr?ile sociale so?iei sale, BODEA SORINA MARIANA, care a
devenit ?i administrator de drept al firmei.
În perioada iunie 2012 - iunie 2016, inculpatul BODEA NICOLAE DAN,
îndeplinind o func?ie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei
Remetea, jud. Bihor, a desfă?urat activită?i infrac?ionale concretizate în opera?iuni ce
intrau în sfera de competen?ă a administratorului de drept ?i erau în legătură cu
activitatea comercială a SC CLAUDIU TRANS SRL, respectiv a negociat ?i semnat
personal acte ?i documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau
contracte ?i tranzac?ii financiare, a reprezentat SC CLAUDIU TRANS SRL în rela?iile
cu ter?ii ?i a efectuat opera?iuni care reveneau de drept administratorului firmei, în
scopul ob?inerii de profit.
Astfel, din probele de la dosar a rezultat că, în perioada iunie 2012 - iunie
2016, administrator de fapt al SC CLAUDIU TRANS SRL a fost numitul BODEA
NICOLAE DAN, care a exercitat în acela?i timp ?i func?ia de viceprimar al comunei
Remetea, jude?ul Bihor.
În urma unui control efectuat la SC CLAUDIU TRANS SRL, la solicitarea

o
organelor de urmărire penală, de către Direc?ia Regională Antifraudă Fiscală Oradea, în

I.r
data de 17.09.2015 (volumul XXVII, filele 3 - 16), s-a constatat că pe perioada desfă?
urării controlului inculpatul BODEA NICOLAE DAN a asistat la efectuarea acestuia,
iar so?ia sa, BODEA MARIANA – administratorul de drept al societă?ii, a declarat
organelor de control cu ocazia respectivă că “de activitatea societă?ii privind achizi?
R
iile de marfă, contracte încheiate cu furnizorii ?i clien?ii, rela?iile cu personalul
angajat, opera?iunile de încasări ?i plă?i în numerar efectuate prin casă ?i
U
administrarea întregii activită?i a societă?ii privind comer?ul cu telefoane mobile,
produse chimice ?i mobilier se ocupă so?ul meu BODEA NICOLAE DAN”.
.J
Faptul că inculpatul BODEA NICOLAE DAN a efectuat opera?iuni ce intrau
în sfera de competen?ă a administratorului de drept ?i erau în legătură cu activitatea
w

comercială a SC CLAUDIU TRANS SRL, rezultă fără dubiu din probele administrate în
cauză pe parcursul cercetărilor.
w

În acest sens, relevantă este discu?ia telefonică din data de 01.04.2015, la ora
09:50:08, când inculpatul BODEA NICOLAE DAN, aflat la postul telefonic a fost
w

contactat de MOŢ CLAUDIA-FELICIA, angajată a societă?ii, aflată la postul


telefonic cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 262 - 264) :
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Haide?i amu, vorbi?i de erbicid cu domnul!
Alo?
BODEA NICOLAE DAN – Da?
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – ?efu'?
BODEA NICOLAE DAN – Da.
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – De la REMETEA, 20 de saci de azot pă 85?
BODEA NICOLAE DAN – Da.
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Din ăia care?
BODEA NICOLAE DAN – Din ăia amu,de acolo, îs calcare din fund.
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Da? Ce îs de o parte?
BODEA NICOLAE DAN – Da, ăia din fund de acolo să îi deie.
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Îhîm.
BODEA NICOLAE DAN – Da.
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – No bine.
BODEA NICOLAE DAN – No…ă, spui că îmi dai mie ăla ca să i-l dau,
bine?
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Ce?
BODEA NICOLAE DAN – Bonul!
În data de 01.04.2015, la ora 11:34:45, BODEA NICOLAE DAN, aflat la
postul telefonic a fost contactat de CĂLIN, aflată la postul telefonic (Primăria com.
Răbăgani), cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 265 - 268) :
CĂLIN – Să trăiască domnul VICEPRIMAR!
BODEA NICOLAE DAN – Salut!
CĂLIN – Ce faci, domnu ?ef?

o
BODEA NICOLAE DAN – Nimică.

I.r
CĂLIN – Nimică? Când am putea veni după ni?te saci de azot?
BODEA NICOLAE DAN – Stai amu că eu nu am numărul tău. De la
RĂBĂGANI?

R
CĂLIN – Da mă, da, CĂLIN de la RĂBĂGANI îs.
BODEA NICOLAE DAN – Care? CĂLIN e?ti?
CĂLIN – CĂLIN, CĂLIN.
U
BODEA NICOLAE DAN – Salut CĂLIN! Apăi când vrei, numai îmi spui!
CĂLIN – După-masă putem?
.J
BODEA NICOLAE DAN – Da, da' îmi spui ora, să fie băie?ii acolo ca să
vă încarce …
w

Din discu?ia telefonică purtată în data de 01.04.2015, la ora 16:31:40, când


inculpatul BODEA NICOLAE DAN, aflat la postul telefonic a contactat-o pe NICO,
w

aflată la postul telefonic , reiese că acesta, în contextul în care era administratorul în


fapt al societă?ii, convoca ?edin?e cu angaja?ii (volumul XLVIII, filele 275 - 276) :
w

BODEA NICOLAE DAN – NICO, ordin!


NICO – Ce?
BODEA NICOLAE DAN – La diminea?ă la opt fără zece cu toate fetele,
CLAUDIA ?i toate fetele de la COSMOTE sus la MOBILA!
NICO – Deci, alarmă în ?ară! Bine!
BODEA NICOLAE DAN – Vreau să m ă văd cu voi la diminea?ă la opt fără
zece acolo!
NICO – Bine, hai.
BODEA NICOLAE DAN – Bine?
NICO – Bine, bine! COSMOTEU ?i CHIMICALELE! ”
În acela?i sens, relevantă este ?i convorbirea telefonică din data de
03.04.2015, la ora 17:24:48, când inculpatul BODEA NICOLAE DAN, aflat la postul
telefonic , a contactat-o pe PETRUSE ADINA MARIA, aflată la postul telefonic
(volumul XLVIII, filele 294 - 295) :
BODEA NICOLAE DAN – Mâine diminea?ă, să pot vorbi ?i cu voi trei
vorbe, ne vedem la ora opt ?i jumătate în magazin!
PETRUSE ADINA MARIA – Da.
BODEA NICOLAE DAN – Dacă ave?i treabă, să merge?i mai repede
oleacă, nu mă interesează, dar amândouă la opt ?i jumătate la diminea?ă ne vedem
la magazin! Să găt ?i cu banii, cu voi ?i cu toate, că eu la 9 plec la Oradea!
PETRUSE ADINA MARIA – Bin, bine venim.
De altfel, inculpatul BODEA NICOLAE DAN era persoana care lua deciziile
în privin?a aprovizionării cu marfă a magazinelor societă?ii, a?a cum rezultă din discu?
ia telefonică purtată în data de 03.04.2015, la ora 08:51:07, când inculpatul BODEA
NICOLAE DAN, aflat la postul telefonic , a fost contactat de MOŢ CLAUDIA-

o
FELICIA, aflată la postul telefonic (volumul XLVIII, filele 283 - 285) :

I.r
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Mi-o venit STOMPU, ca să pot închide ?i pă
ăsta, crezui că veni?i pă aici?
BODEA NICOLAE DAN – Îm?
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – STOMPUL ăla micu?, la 100 de ml, la 10 lei
?i 5, nu ne-o făcut discount nimică.
BODEA NICOLAE DAN – Cine?
R
U
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – REDOXIM! Care l-o adus CLAUDIU ieri.
Ne-ar ie?i 16 lei ?i 30, ce facem cu el?
.J
BODEA NICOLAE DAN – Deci, nu ?i-o făcut discount nimică?
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Nu, nu pă factura asta.
w

BODEA NICOLAE DAN – Da pă celalalt ne-o făcut? Da' noi nu am mai


luat de la REDOXIM.
w

MOŢ CLAUDIA-FELICIA– Nu că ne-o venit după GLISANDO! No, ?i o


fost 14 lei ?i 50. Ce fac cu el? Îl lăsăm a?a?
w

BODEA NICOLAE DAN – Păi? Ce fac, că nu câ?tig nimic la el m ă.


MOŢ CLAUDIA-FELICIA – No?
BODEA NICOLAE DAN – Pune cât iese 10, 5 plus 24…
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – De la GLISANDO a fost 11 lei ?i 25, dar ne-o
făcut, am avut discountul.
BODEA NICOLAE DAN – A?a? ?i amu aici e 10,5?
MOŢ CLAUDIA-FELICIA – Da 10,5, da. Deci acolo ne-o ie?it că am avut
discountul acela de 17%. No de aia am zis că mai bine să vedem.
BODEA NICOLAE DAN – Sun ?i te resun în două minute înapoi!
În acela?i context, la data de 03.04.2015, la ora 08:52:48, BODEA
NICOLAE DAN, aflat la postul telefonic a contactat pe o FEMEIE, aflată la postul
telefonic , cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 286 - 288) :
FEMEIE – Alo? REDOXIM, bună ziua.
BODEA NICOLAE DAN – Sărut mâna.
FEMEIE – Bună ziua, spune?i.
BODEA NICOLAE DAN – De la CLAUDIU TRANS.
FEMEIE – Da, bună ziua. Zice?i?
BODEA NICOLAE DAN – Mi-a?i dat ieri ni?te STOPM AQUA.
FEMEIE – Da?
BODEA NICOLAE DAN – Nu mi-a?i mai făcut un discount la el?
FEMEIE – 30%! Dar e mai scump, nu e ca ?i celălalt STOMP.
BODEA NICOLAE DAN – Da, apoi ?tiu, dar e 10,5?
FEMEIE – Ce zice?i?
BODEA NICOLAE DAN – Cu 10,5 mi-l da?i plus TVA?
FEMEIE – Păi cu cât l-a?i luat înainte? Tot a?a l-a?i luat!
BODEA NICOLAE DAN – Mai ieftin cu ceva.

o
FEMEIE – O să mă uit bine ?i vă sun eu înapoi! Mă uit să văd pe factură

I.r
înainte ce o fost ?i acum, bine?
BODEA NICOLAE DAN – Suna?i-mă că eu trebe să fac pre?ul, dar ăsta e
cam sus pre?ul.
Implicarea inculpatului BODEA NICOLAE DAN în activitatea SC
R
CLAUDIU TRANS SRL, exercitând în fapt func?ia de administrator, a fost relevată ?i
de către angaja?ii societă?ii.
U
Astfel, din declara?ia martorului LAZA NICOLETA, care a fost audiată în
cauză la data de 20.10.2016 (volumul VII, filele 259 - 263), a rezultat următoarele :
.J
” De la numirea acestuia în func?ia de viceprimar, BODEA NICOLAE
DAN nu a încetat să-?i exercite în fapt calitatea de administrator, cu toate că această
w

activitate a fost diminuată. Motivul implicării în continuare a lui BODEA NICOLAE


DAN în activitatea societă?ii a fost acela că so?ia acestuia nu era un bun manager.
w

Astfel, în anumite situa?ii referitoare la rela?ionarea cu furnizorii societă?ii,


au existat cazuri în care, dacă eu sau BODEA SORINA MARIANA întâmpinam
dificultă?i cu ace?tia referitoare la calitatea materiilor prime, BODEA NICOLAE
w

DAN se implica direct în rela?ionarea cu ace?tia.


Totodată, a?a cum am arătat în declara?ia anterioară, dat fiind faptul că
magazinul în care lucrez permite achizi?ionarea de mobilier cu plata în rate, au existat
situa?ii în care anumi?i clien?i au întârziat cu plata tran?elor. În aceste situa?ii, eu îi
contactam pe ace?tia ?i dacă situa?ia nu se remedia îl anun?am de BODEA
NICOLAE DAN. Nu cunosc exact demersurile pe care le făcea acesta, dar în
majoritatea situa?iilor, acesta reu?ea să recupereze sumele de bani datorate
magazinului de către ace?ti clien?i.
Men?ionez că eu am drept de semnătură la B.R.D. Beiu? ?i folosim de
asemenea sistemul de plată online cu B.C.R. Au existat situa?ii rare în care BODEA
NICOLAE DAN mi-a dat dispozi?ii referitoare la priorită?i de plată. Aceste cazuri se
petreceau în momentele în care BODEA SORINA MARIANA era depă?ită de aceste
situa?ii.
De angajarea personalului societă?ii sau de încetarea raporturilor de
muncă se ocupau atât BODEA NICOLAE DAN cât ?i so?ia acestuia.
Contractele comerciale ale SC CLAUDIU TRANS SRL au fost negociate în
perioada 2012 – 2014 de către BODEA NICOLAE DAN, cu precizarea că aveam
furnizori cu care aveam rela?ii vechi, sens în care astfel de contracte au fost pu?ine.
Au existat situa?ii în care în urma dispozi?iilor pe care le-am primit de la
inculpatul BODEA NICOLAE DAN, am trimis notificări clien?ilor care figurau cu
datorii către societate. Cunosc că au existat câteva cazuri în care BODEA NICOLAE
DAN a sesizat organele de poli?ie pentru recuperarea crean?elor.”
Cu ocazia audierii sale în calitate de martor la data de 20.10.2016, numita
BOCOIU BIANCA a declarat următoarele (volumul VII, filele 264 - 267) :
” De?i administrator al societă?ii este numita BODEA MARIANA SORINA,

o
activitatea magazinului este condusă ?i coordonată de numitul BODEA NICOLAE

I.r
DAN.
În toamna anului 2013, când m-am angajat la SC CLAUDIU TRANS SRL, am
discutat exclusiv cu BODEA NICOLAE DAN cu care am negociat ?i salariul.”
La rândul său, martorul PANAITESCU ANA – MARIA, în cuprinsul declara?
R
iei sale din data de 20.10.2016, a arătat următoarele (volumul VII, filele 268 - 271):
” Cu ocazia angajării mele am discutat toate detaliile exclusiv cu inculpatul
U
BODEA NICOLAE DAN, inclusiv negocierea salariului.
Activitatea curentă a societă?ii este atât în sarcina numitei BODEA SORINA
.J
MARIANA cât ?i în sarcina inculpatului BODEA NICOLAE DAN, practic ambii so?i
ocupându-e de administrarea societă?ii.”
w

Fiind audiat în cauză la data de 17.10.2016, martorul BOGDAN RADU –


DOREL a declarat următoarele (volumul VII, filele 209 - 213) :
w

” În cursul anului 2010, în luna iunie, am cumpărat în calitate de persoană


fizică mobilier de la magazinul situat în Beiu? pe strada Aleea Mo?ilor. Cunosc că
acest magazin apar?inea SC CLAUDIU TRANS SRL, societatea administrată de
w

BODEA NICOLAE DAN, despre care, din câte cunosc eu, a fost primar al comunei
REMETEA, dar nu mai re?in perioada în care a ocupat această func?ie.”
Martorul SEICA VASILE a dat o declara?ie similară cu ocazia audierii sale la
data de 17.10.2016 (volumul VII, filele 218 - 220) :
” În cursul anului 2012, nu mai exact perioada, concubina mea LĂCĂTU?
RODICA a cumpărat de la un magazin de mobilă situat în Beiu? pe Aleea Mo?ilor un
col?ar extensibil.
Precizez că acel magazin apar?ine viceprimarului comunei Remetea,
numitul BODEA NICOLAE DAN.”
În concluzie, din probele de la dosar rezultă că în perioada iunie 2012 - iunie
2016, inculpatul BODEA NICOLAE DAN, îndeplinind o func?ie de demnitate publică
aleasă, cea de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, a desfă?urat activită?i infrac?
ionale concretizate în opera?iuni ce intrau în sfera de competen?ă a administratorului de
drept al SC CLAUDIU TRANS SRL, respectiv a reprezentat SC CLAUDIU TRANS
SRL în rela?iile cu furnizorii acesteia, a făcut comenzi de marfă, recep?ii, a negociat
contracte, a reprezentat SC CLAUDIU TRANS SRL în rela?iile cu clien?ii acesteia, a
dat dispozi?ii referitor la vânzarea produselor, livrarea acestora, stabilirea pre?urilor de
vânzare, acceptarea vânzărilor în rate, a dat dispozi?ii angaja?ilor societă?ii cu privire la
efectuarea plă?ilor, respectiv ridicări sau depuneri de numerar în contul SC CLAUDIU
TRANS SRL, a participat în mod direct la angajarea personalului SC CLAUDIU
TRANS SRL, a reprezentat SC CLAUDIU TRANS SRL în rela?ii cu diverse organe de
control sau institu?ii publice.

o
Conform raportului de constatare tehnico ?tiin?ifică întocmit în cauză,
(volumul XXXV, filele 35 – 121), în perioada cercetată, SC CLAUDIU TRANS SRL a

I.r
realizat un profit cumulat în sumă totală de 327.128 lei, ceea ce se constituie în
folosul necuvenit realizat de SC CLAUDIU TRANS SRL.
Elementul material al laturii obiective a infrac?iunii prev. de art. 12 lit. a din

R
Legea 78/2000 constă în săvâr?irea alternativă a uneia dintre următoarele activită?i :
efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer? sau încheierea de tranzac?ii
U
financiare.
În materie comercială, astfel cum s-a stabilit în practica judiciară recentă (s.p.
265/30.03.2016 a ICCJ) expresiile ”fapt” ?i ”act” de comer? sunt sinonime ?i sunt
.J

întrebuin?ate concurent.
No?iunile ?i termenii folosi?i în textul incriminator nu au primit o defini?ie în
w

Legea 78/2000, astfel încât pentru lămurirea lor trebuie avut în vedere în?elesul dat
acestora de Codul Comercial, dar ?i sensul lor uzual, în situa?ia în care nu există o
w

defini?ie legală a acestora.


În sens comun, prin opera?iuni financiare se în?elege opera?iuni ce implică
w

circula?ia banilor, a creditelor.


Actele de comer? sunt definite în art. 3 pct. 11 din Codul Comercial, iar în
conformitate cu art. 4 din acela?i Cod, se socotesc, afară de acestea, ca acte de comer?,
celelalte contracte ?i obliga?iuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau
dacă contrariul nu rezultă din însu?i actul în sine.
În considerarea acestor no?iuni, prin opera?iuni financiare, ca acte de comer?,
în accep?iunea art. 12 lit. a din Legea 78/2000, se în?elege desfă?urarea oricărei
activită?i, apreciată ca act de comer?, în raport de prevederile art. 3 pct. 11 ?i art. 4 Cod
comercial, care presupune o plată, o circula?ie a banilor sau creditelor.
Efectuarea de opera?iuni financiare are relevan?ă penală ?i poate constitui
element material al infrac?iunii numai dacă sunt săvâr?ite ca acte de comer? ?i sunt
incompatibile cu func?ia, atribu?i sau însărcinarea pe care o îndepline?te o persoană, iar
incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege.
Potrivit legisla?iei în vigoare, respectiv art. 87 din Legea 161/2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de
primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti,
preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de
preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru
al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execu ţie
la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de
asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la
companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.
Prin incriminarea faptei se urmăre?te ocrotirea rela?iilor sociale referitoare la
onestitatea, cinstea persoanelor care datorită func?iei, atribu?iei sau însărcinării primite,

o
trebuie să se ab?ină de la efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer?.

I.r
Caracterul necuvenit rezidă tocmai din faptul că inculpatul BODEA
NICOLAE DAN, viceprimar al comunei Remetea, a efectuat opera?iuni financiare, ca
acte de comer?, aflat într-o stare de incompatibilitate legală, atrasă de func?ia de
demnitate publică pe care o de?inea la acel moment, neavând relevan?ă sub aspectul
R
existen?ei infrac?iunii ?i al elementului inten?ional motivul pentru care a efectuat acele
opera?iuni.
U
Fiind audiat în cauză, inculpatul BODEA NICOLAE DAN (volumul III, filele
157 – 164) a recunoscut fapta re?inută în sarcina sa, declarând următoarele :
.J
” Răspuns : Am dobândit calitatea de viceprimar al comunei Remetea în
cursul lunii iunie 2012, dată de la care am devenit incompatibil. Precizez că în termen
w

de 15 zile de la învestirea în func?ia de viceprimar al comunei Remetea, am înaintat


formalită?ile necesare la Oficiul Registrului Comer?ului pentru a renun?a la calitatea
w

de administrator al SC CLAUDIU TRANS SRL.


Întrebare : Dacă în perioada 2012 – 2016 a?i desfă?urat activită?i ce intrau
w

în sfera de competen?ă a administratorului de drept ?i erau în legătură cu activitatea


comercială a SC CLAUDIU TRANS SRL?
Răspuns : Da, în perioada iunie 2012 – 2016 am desfă?urat activită?i ce
intrau în sfera de competen?ă a administratorului de drept, în condi?iile în care inten?
ionam să-mi ajut so?ia ?i aveam experien?a necesară.
Întrebare : Dacă în perioada 2012 – 2016 a?i reprezentat SC CLAUDIU
TRANS SRL în rela?iile cu furnizorii acesteia, făcând comenzi de marfă, recep?ii?
Răspuns : În perioada susmen?ionată am reprezentat SC CLAUDIU TRANS
SRL în rela?iile cu furnizorii, am negociat contracte, am făcut comenzi de marfă, însă
nu am participat la recep?ionarea acesteia.
Întrebare : Dacă în perioada 2012 – 2016, a?i reprezentat SC CLAUDIU
TRANS SRL în rela?iile cu clien?ii acesteia, dând dispozi?ii precise la vânzarea
produselor, livrarea acestora, stabilirea pre?urilor de vânzare, acceptarea vânzărilor
în rate?
Răspuns : Da, în perioada men?ionată am reprezentat societatea în rela?iile
cu clien?ii acesteia, am dat dispozi?ii cu privire la stabilirea pre?ului ori la acceptarea
vânzării produselor în rate.
Întrebare : Dacă în perioada 2012 – 2016 a?i avut specimen de semnătură în
bancă ?i dacă din dispozi?ia dvs. au fost efectuate ridicări sau depuneri de numerar în
contul SC CLAUDIU TRANS SRL sau au fost efectuate încasări ?i plă?i prin
intermediul unită?ii bancare?

o
Răspuns : Nu re?in dacă am avut specimen de semnătură în bancă în această
perioadă, însă am dat dispozi?ii angaja?ilor societă?ii cu privire la efectuarea plă?

I.r
ilor, respectiv ridicări sau depuneri de numerar în contul SC CLAUDIU TRANS SRL.
Întrebare : Dacă în perioada 2012 – 2016 a?i participat în mod direct la
angajarea personalului SC CLAUDIU TRANS SRL, dacă a?i încheiat contracte de
R
muncă sau contracte de angajare a salaria?ilor societă?ii?
Răspuns : În ceea ce prive?te angajarea personalului la SC CLAUDIU
U
TRANS SRL, a?a cum am declarat anterior, so?ia mea îmi cerea de fiecare dată
.J
părerea legată de angajarea fiecărei persoane.
Întrebare : Dacă în perioada 2012 – 2016 a?i reprezentat SC CLAUDIU
w

TRANS SRL în rela?ii cu diverse organe de control sau institu?ii publice?


Răspuns : Da, în această perioadă am reprezentat SC CLAUDIU TRANS
w

SRL în rela?ia cu diferite organe de control ale statului. Precizez că ?i so?ia mea era
prezentă la efectuarea controalelor.”
w

14. În cursul anului 2012, comisarul ?ef VESA DORIN IOAN, în calitate de ?
ef al Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, având în subordine ?i coordonare Postul de Poli?ie
Remetea, a pretins ?i primit de la numitul BODEA NICOLAE DAN, viceprimar al
comunei Remetea ?i persoană ce administrează în fapt SC CLAUDIU TRANS SRL,
mai multe piese de mobilier pentru utilarea biroului său situat în incinta sediului Poli?
iei municipiului Beiu?, respectiv o masă de ?edin?ă aflată în prelungirea biroului de
lucru ?i un dulap cu două u?i care maschează un fi?et metalic.
Din probele de la dosar a reultat că, în a doua parte a anului 2012, inculpatul
VESA DORIN IOAN i-a solicitat inculpatului BODEA NICOLAE DAN să-i confec?
ioneze mai multe obiecte de mobilier, pentru utilarea biroului său din cadrul Sec?iei 2
Poli?ie Rurală Beiu?. În perioada următoare, inculpatul BODEA NICOLAE DAN a
efectuat personal măsurători în biroul de lucru al inculpatului VESA DORIN IOAN,
situat în incinta Poli?iei municipiului Beiu? – Sec?ia 2 Poli?ie Rurală Beiu?, după care
a confec?ionat ?i montat mobilierul pretins de ofi?er, respectiv dulapul cu destina?ia de
a masca un fi?et metalic ?i o masă de ?edin?ă.
Conform în?elegerii dintre cei doi, nu s-a procedat la emiterea facturii pentru
aceste piese de mobilier, care de altfel au rămas neachitate până în prezent.
Inculpatul BODEA NICOLAE DAN a arătat că cele două piese de mobilier
sunt în valoare de aproximativ 500 lei.
În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, poli?istul a protejat, în mod
continuu, activitatea infrac?ională a inculpatului BODEA NICOLAE DAN ?i nu ?i-a

o
îndeplinit, potrivit legii, atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută ?i
prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 218/2002 republicată privind

I.r
organizarea ?i func?ionarea Poli?iei Române, Legea 360/2002 republicată privind
Statutul Poli?istului, Legea 364/2004 republicată privind organizarea ?i func?ionarea
poli?iei judiciare ?i propriile reglementări interne, constând în conducerea ?i
R
coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? ?i a
U
Posturilor de Poli?ie arondate, cât ?i cele privind constatarea de infrac?iuni, în calitate
de poli?ist.
.J
În concret, poli?istul urma să facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce
decurgeau din func?ia de?inută în favoarea viceprimarului BODEA NICOLAE DAN,
w

respectiv să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări


penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar ?i despre care
w

poli?istul avea cuno?tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de


comer?, incompatibile cu func?ia îndeplinită.
w

Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?


din acea perioadă, inculpatul VESA DORIN IOAN, ar fi trebuit să ia măsuri pentru
constatarea faptei penale despre care avea cuno?tin?ă, iar ulterior să procedeze la
sesizarea organelor competente în vederea tragerii la răspundere penală a viceprimarului
BODEA NICOLAE DAN, cât ?i să dispună măsuri în acest sens subordona?ilor, în
principal agen?ilor de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie Remetea, în condi?iile în
care de la preluarea mandatului de viceprimar al comunei Remetea - iunie 2012,
politicianul a comis fapte de natură a atrage răspunderea penală a acestuia, decurgând
din starea sa de incompatibilitate.
Astfel, a?a cum s-a expus la punctul 13 din rechizitoriu, din actele de la dosar
s-a stabilit că, în perioada iunie 2012 - iunie 2016, administrator de fapt al SC
CLAUDIU TRANS SRL a fost inculpatul BODEA NICOLAE DAN, care a exercitat în
acela?i timp ?i func?ia de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, faptă ce întrune?
te elementele constitutive ale infrac?iunii de efectuare de opera?iuni financiare, ca acte
de comer?, incompatibile cu func?ia de?inută prevăzută de art. 12 lit. a din Legea nr.
78/2000, aspect cunoscut de ofi?erul de poli?ie.
Potrivit fi?ei postului, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? (volumul XXII,
filele 161 – 167), inculpatul VESA DORIN, avea următoarele atribu?ii :
- controlarea activită?ii poli?i?tilor din subordine, inclusiv cei din cadrul
Postului de Poli?ie Remetea;
- desfă?urarea de activită?i specifice organelor de cercetare penală ale poli?
iei judiciare;

o
- desfă?urarea de activită?i de urmărire penală în dosarele penale cu autori
conoscu?i, precum ?i cele cu autori neidentifica?i;

I.r
- analizarea dinamicii fenomenului infrac?ional în zona de responsabilitate;
- coordonarea ?i evaluarea activită?ii informative desfă?urată de lucrătorii
de poli?ie din cadrul Sec?iei ?i ?efii Posturilor de Poli?ie comunală;
R
Potrivit art. 26 alin. 1 pct. 2 din Legea 218/2002 privind organizarea ?i func?
ionarea Poli?iei Române, lucrătorii de poli?ie din cadrul Poli?iei Române ”aplică
U
măsuri de men?inere a ordinii ?i lini?tii publice, a siguran?ei cetă?eanului, de
.J
prevenire ?i combatere a fenomenului infrac?ional”, iar potrivit pct. 6 ?i 8 din acela?i
articol, lucrătorii de poli?ie ”culeg informa?ii în vederea cunoa?terii, prevenirii ?i
w

combaterii infrac?iunilor, precum ?i a altor fapte ilicite” ?i ”desfă?oară, potrivit


competen?ei, activită?i pentru constatarea faptelor penale ?i efectuează cercetări în
w

legătură cu acestea”.
Totodată, din art. 288 din Codul de procedură penală rezultă că actele
w

încheiate de ”alte organe de constatare prevăzute de lege” reprezintă moduri de sesizare


a organelor de urmărire penală; conf. art. 61 alin. 1 lit. c C.pr.pen. organele de ordine
publică (ex. Poli?ia Română) sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre
împrejurările constatate, pentru infrac?iunile constatate în timpul exercitării atribu?iilor
prevăzute de lege, după care ”actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de
probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală”, procesul- verbal
întocmit în condi?iile descrise mai sus reprezentând act de sesizare al acestora.
Mai mult, în conformitate cu disp. art. 292 C.pr.pen., organele de urmărire
penală se sesizează din oficiu dacă află pe orice cale că s-a săvâr?it o infrac?iune, după
care, potrivit art. 58 alin. 3 C.pr.pen., organele de cercetare penală, dacă constată că nu
sunt competente să efectueze urmărirea penală, ”trimite de îndată cauza procurorului
care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent”.
În consecin?ă, inculpatul VESA DORIN era obligat, potrivit legii, să
constate/să procedeze la sesizarea din oficiu cu privire la comiterea infrac?iunii prev.
de art. 12 lit. a din Legea 78/2000 de către viceprimarul BODEA NICOLAE DAN, faptă
despre care avea cuno?tin?ă, după care să înainteze actul de sesizare (procesul-verbal
întocmit în conformitate cu disp. art. 61 alin. 1 lit c C.pr.pen. ori conf. art. 292
C.pr.pen.) organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Beiu?, în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului BODEA NICOLAE DAN.
Contrar atribu?iilor de serviciu ?i dispozi?iilor legale, comisarul ?ef VESA
DORIN a protejat activitatea infrac?ională, despre care avea cuno?tin?ă, a

o
viceprimarului comunei Remetea, BODEA NICOLAE DAN, prin aceea că nu a
procedat la constatarea infrac?iunii prev. de art. 12 lit. a din Legea 78/2000 în vederea

I.r
sesizării organelor competente, prin acest comportament tolerând ?i încurajând
comiterea de infrac?iuni de către omul politic.
Totodată, numitul BODEA NICOLAE DAN a fost implicat, în perioada
R
cercetată, în dosarul penal nr. 1258/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?
U
(volumul X, filele 172 - 186).
.J
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
w

Agentul ?ef principal PANTEA VIOREL, fiind audiat în calitate de martor la


data de 03.10.2016, a declarat următoarele (volumul VII, filele 1 - 6) :
w

” În cursul verii anului 2015, am participat la o patrulare organizată pe raza


Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, mai exact în comuna Remetea. Cu această ocazie am
w

fost abordat de către o persoană, pe care nu o cuno?team ?i care mi-a relatat faptul
că viceprimarul acelei comune, numitul BODEA NICOLAE DAN, desfă?oară
activită?i comerciale incompatibile cu func?ia publică de?inută. Precizez că această
informa?ie a fost făcută în contextul în care în mass media existau relatate aspecte
similare, referitoare la activită?i incompatibile cu func?ia, derulate de primarul de
atunci al municipiului Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOALE.
Arăt că motivul pentru care am fost abordat, în sensul expus mai sus de către
acea persoană, a fost acela că într-un moment anterior acestei discu?ii, numitul
BODEA NICOLAE DAN, pe care îl cuno?team din vedere, a trecut pe lângă noi cu
autoturismul.
Tot de la acea persoană am aflat în concret că BODEA NICOLAE DAN se
ocupa în fapt cu administrarea unui magazin de mobilă, situat în municipiul Beiu?,
Aleea Mo?ilor.
Contextul în care acea persoană mi-a relatat situa?ia expusă anterior, era
acela că dorea să formuleze o sesizare ?i mi-a cerut îndrumări, deoarece se temea sa
formuleze o astfel de sesizare organelor competente din municipiul Beiu?, deoarece
sus?inea că BODEA NICOLAE DAN avea legături de prietenie cu conducătorii acestor
institu?ii, respectiv prim – procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?,
Sabău Gligor ?i cu ?efi din cadrul Poli?iei mun. Beiu?, fără însă a-i nominaliza pe
ace?tia din urmă.
În ziua următoare i-am raportat informa?iile ob?inute cu ocazia patrulării
pe raza comunei Remetea comisarului ?ef VESA DORIN, precizându-i că persoana
respectivă ar fi dispusă să formuleze o sesizare în acest sens.

o
Reac?ia comisarului ?ef VESA DORIN fost una nea?teptată pentru mine,

I.r
acesta comunicându-mi că atât el cât ?i ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul
?ef INDREI REMUS sunt în rela?ii de prietenie cu viceprimarul BODEA NICOLAE
DAN, care le-a confec?ionat mobilierul din biroul de lucru din sediul Poli?iei
municipiului Beiu?. R
Din discu?ia cu comisarul ?ef VESA DORIN a rezultat că acesta cuno?tea
U
despre situa?ia de incompatibilitate a viceprimarului BODEA NICOLAE DAN.”
.J
Din discu?ia din data de 06 august 2015, în intervalul orar 12:30:40
-13:36:23, dintre comisarul ?ef VESA DORIN IOAN ?i agentul ?ef principal
w

PANTEA VIOREL a rezultat, fără echivoc, faptul că mobilierul din biroul ?efului Sec?
iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? a fost primit, ca mită, de la numitul BODEA NICOLAE
w

DAN, motiv pentru care ofi?erul de poli?ie a refuzat să demareze procedurile legale în
vederea tragerii la răspundere penală a acestuia, în pofida faptului că avea cuno?tin?ă
w

situa?ia de incompatibilitate a omului politic (volumul XLVIII, filele 131 - 136) :


* Iniţial au loc discuţii fără legătură cu obiectul cauzei *
PANTEA VIOREL – Altă spe?ă! Cu VICELE… de unde dracu, de la
REMETEA! ?tii că…
VESA DORIN IOAN – Ai făcut la ANI aia?
PANTEA VIOREL – E? Am făcut aia, declinarea. Amu sursa mă tot
contactează: „pune-mă în legătură cu cineva serios, zice, că aista ajunge PRIMAR,
că îl ?âpă pă PRIMAR, că nu ?tiu ce pu?că pă internet”, dracu îl ?tie.
VESA DORIN IOAN – Făcut îi! Făcut îi PRIMARUL! PRIMARUL are
dosar ?i la ANI.
PANTEA VIOREL – Dracu ?tie no…
VESA DORIN IOAN – ?i la ANI pentru ?i...
PANTEA VIOREL – Cu cine să îl pun în legătură de la BIN?? La cine să
îl mân?
VESA DORIN IOAN – Degeaba la BIN? nu îl… (n.n. trivial) mea nu
facem de la BIN? cu nimeni, că el e pă aici cu noi ?i nu îi putem nici spune.
PANTEA VIOREL – Are la dispozi?ie toate materialele ?i le pune să îl (n.n.
trivial) pă VICE.
VESA DORIN IOAN – Stai să î?i spun eu, el o făcut mobilierul aici ?i la ?
EFU ?i la mine sus ?i amu să îl futem noi ar fi prea de totului!
PANTEA VIOREL – Bun atunci! Dar la Parchet?
VESA DORIN IOAN – La Parchet…? Mai bine ar merge la Oradea.
……………………………………………………………………….

o
PANTEA VIOREL – No bun! Hai că merg să îl sun că mă a?teaptă aista,

I.r
Doamne tună-l.
VESA DORIN IOAN – Îl ?tie el pă PRIMAR! Sună-l numai! La noi aici
nu are rost! Nici la PARCHET! Nici la PARCHET că e prieten BODEA cu ei!
R
PANTEA VIOREL – Bun! Bine, să trăi?i!
U
La data de 29 iunie 2016, organele de urmărire penală din cadrul D.N.A.
.J
Serviciul Teritorial Oradea au efectuat perchezi?ii la sediul Poli?iei municipiului Beiu?,
fiind perchezi?ionat ?i biroul de lucru al comisarului ?ef VESA DORIN, ocazie cu care
w

s-a constatat următoarele (volumul XXIX, filele 115 – 138) :


”În încăpere am constatat existen?a unui birou de lucru, confec?ionat din
w

material lemnos (PAL), de culoare maro – rosiatic având dimensiunea 120 X 60 cm.
Din aceal?i material este confec?ionată o masă de sedin?ă, pozi?ionată în fa?a
w

biroului, având dimensiunea 160 X 60 cm, precum ?i un dulap, având dimensiunea


185 X 95 X 55, în care este amplasat un fi?et metalic.(…)
La ora 13:15, în biroul comisarului ?ef INDREI REMUS, după terminarea
activită?ilor specifice perchezi?iei, în timpul întocmirii procesului verbal s-a prezentat
comisarul ?ef VESA DORIN IOAN. Fiind întrebat de provenien?a biroului de lucru, a
mesei de sedin?ă, pozi?ionată în fa?a biroului ?i a dulapului, în care este amplasat un
fi?et metalic, toate confec?ionate din material lemnos (PAL), de culoare maro – ro?
iatic, comisarul ?ef VESA DORIN IOAN a declarat următoarele: ”am comandat ?i
am primit piesele de mobilier descrise, în perioada cuprinsă între anii 2014 – 2015,
fără să îmi pot aduce aminte exact data, dar după renovarea ?i zugrăvirea încăperii,
de la SC CLAUDIU TRANS SRL o societate din Beiu? care are ca activitate
comercializarea mobilei. Deoarece Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor, nu
putea aloca fonduri destinate mobilării încăperilor de lucru, am discutat acest aspect
cu administratorul acestei societ ă?i Bodea Dan, convenind să îmi livreze piesele de
mobilier, urmând ca documentele de achizi?ie ?i plată să fie efectuate în momentul
existen?ei unor fonduri în acest sens, la I.P.J. Bihor. Acesta a fost de acord astfel încât,
de?i piesele de mobilier au fost livrate ?i montate în biroul meu, nu au fost întocmite
documente de vânzare – cumpărare sau de plată. Precizez că piesele mobilier nu au
fost achitate, iar numitul Bodea Dan nu mi-a comunicat până în prezent, valoarea
acestora”.
În data de 18 august 2016, organele de urmărire penală au procedat la
prezentarea pentru recunoa?tere inculpatului BODEA NICOLAE DAN a pieselor de

o
mobilier identificate în biroul comisarului ?ef VESA DORIN, rezultatul activită?ii fiind
consemnat în cuprinsul procesului-verbal întocmit cu ocazia respectivă, după cum

I.r
urmează (volumul XXIX, filele 33 – 35) :
”După ce a privit cu atenţie toate piesele de mobilier, inspectând inclusiv
părţile aflate dedesubtul acestora, numitul BODEA NICOLAE DAN, ne-a indicat
R
următoarele piese de mobilier fabricate de SC CLAUDIU TRANS SRL:
- birou de lucru, confec?ionat din material lemnos (PAL), de culoare maro –
U
rosiatic,
.J
- masă de sedin?ă, de culoare maro-roşiatic, nuanţă mahon, pozi?ionată în
fa?a biroului, întrucât "modalitatea de îmbinare a pieselor şi materialul utilizat la
w

fabricarea acestuia sunt specifice modului de lucru al SC CLAUDIU TRANS SRL",


- dulap de culoare maro-roşiatic, nuanţă mahon, în care este amplasat un
w

fi?et, BODEA NICOLAE DAN a afirmat că este posibil ca şi acesta să fie fabricat de
SC CLAUDIU TRANS SRL, întrucât marginile sunt prevăzute cu cant ABS, modalitatea
w

de îmbinare fiind specifică modului de lucru a SC CLAUDIU TRANS SRL, dar nu poate
afirma acest lucru cu certitudine, întrucât mânerele sunt diferite faţă de birou.
Comisarul ?ef VESA DORIN IOAN doreşte să se consemneze în cuprinsul
prezentului proces verbal, singura sa obiecţiune, respectiv că biroul de lucru nu a fost
produs de SC CLAUDIU TRANS SRL, ci doar masa de şedinţă şi dulapul în care este
amplasat fişetul metalic. Biroul de lucru exista în momentul în care comisarul şef
VESA DORIN IOAN a preluat acel birou.”

Faptul că comisarul ?ef VESA DORIN avea cuno?tin?ă că viceprimarul


BODEA NICOLAE DAN era administratorul de fapt al SC CLAUDIU TRANS SRL
rezultă ?i din discu?iile telefonice purtate între ofi?erul de poli?ie cu BODEA
NICOLAE DAN, acesta din urmă fiind persoana cu care poli?istul a negociat achizi?
ionarea, în rate, a unei canapele de la magazinul de mobilă al SC CLAUDIU TRANS
SRL din Beiu?.
Astfel, în data de 06.04.2015, la ora 09:38:56, VESA DORIN IOAN, aflat la
postul telefonic , a contactat-o pe fiica sa, VESA ANDREEA-IONELA, aflată la postul
telefonic , cu care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 144 - 146):
VESA DORIN IOAN – No, auzi tu? Du-te până pă Mo?ilor la etaj sus,
acolo în stânga, la mobilă, unde e mobila aia.
VESA ANDREEA-IONELA – A?a…?
VESA DORIN IOAN – Te uită să vezi dacă î?i place ceva canapele pe
acolo.

o
………………………………………………………………………..
VESA DORIN IOAN – E tanti NICOLETA acolo, te duci ?i te ui?i să vezi

I.r
dacă î?i place vreo canapea de acolo.
VESA ANDREEA-IONELA – No bine.
VESA DORIN IOAN – Bine? Că pe ăla, pe patron, îl prostim s ă ne dea în
rate! R
VESA ANDREEA-IONELA – Ă? No bine, ha, ha, no bine.
U
VESA DORIN IOAN – Să ?tiu atuncea care ?i-o alegi, îi spui la vânzătoare
.J
cine e?ti, spui că e?ti fata mea.
w

În data de 08.04.2015, la ora 11:04:48, VESA DORIN IOAN, aflat la postul


telefonic a fost contactat de BODEA NICOLAE DAN, aflat la postul telefonic , cu
w

care a purtat următoarea discuţie (volumul XLVIII, filele 147 - 148):


VESA DORIN IOAN – Stai a?a că vreau ?i altceva cu tine, de aia te sunai
w

mai mult.
BODEA NICOLAE DAN – Zi.
VESA DORIN IOAN – Ă… Vreau o canapea la fiic ă-mea! A?a este la nouă
milioane ?i ceva! Po?i să mi-o duci ?i să î?i dau după Pa?ti banii? În două rate amu,
dacă te ?ii prietenul meu!?!
BODEA NICOLAE DAN – Da, da. Du-te ?i î?i alege, să vedem.
VESA DORIN IOAN – Aia vreau să o aleagă ?i mi-o po?i duce atuncea
până în sat?
BODEA NICOLAE DAN – Încerc amu să ?i-o duc mâine, poimâine.
VESA DORIN IOAN – Amu până duminică să mi-o duci să îmi fac Pa?tele
?i eu altfel. Îi dau la fată cadou de Pa?ti!
BODEA NICOLAE DAN – Du-te pă la NICOLETA lui DOCU că ?i alea îs
acolo.
VESA DORIN IOAN – Bine ok. Bine directore, mersi.

Fiind audiat în cauză în calitate de suspect, inculpatul BODEA NICOLAE


DAN a declarat următoarele (volumul III, filele 148– 154) :
” În a doua parte a anului 2012, în perioada în care am montat mobilierul în
biroul suspectului INDREI REMUS, suspectul VESA DORIN IOAN mi-a solicitat să îi
livrez mai multe obiecte de mobilier pentru biroul său din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie
Rurală Beiu?. Cu această ocazie, comisarul ?ef VESA DORIN IOAN mi-a specificat că
în acel moment poliţia nu avea fonduri disponibile pentru achiziţionarea de mobilier,

o
dar mi-a relatat că se va interesa la I.P.J. Bihor în vederea găsirii unei modalităţi de
plată a mobilierului.

I.r
Am căzut de acord cu acesta, în sensul să-i fac o masă de ?edin?ă ?i un
dulap care să mascheze fi?etul metalic, urmând ca suspectul VESA DORIN IOAN, să-
mi achite contravaloarea acestora în momentul în care vor exista fonduri disponibile,
în acest sens. R
În perioada următoare, am efectuat măsurători în biroul de lucru al
U
comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, situat în incinta Poli?iei municipiului Beiu? –
.J
Sec?ia 2 Poli?ie Rurală Beiu?, pentru execuţia şi livrarea mobilierului solicitat de ofi?
er.
w

În urma măsurătorilor, am comandat mobilierul de la furnizorii SC


CLAUDIU TRANS SRL, constând în masă de ?edin?ă ?i dulap cu destina?ia de a
w

masca un fi?et metalic, pe care le-am livrat şi montat în biroul suspectului VESA
DORIN IOAN.
w

Conform în?elegerii avute cu suspectul VESA DORIN IOAN nu am mai


procedat la emiterea facturii pentru aceste piese de mobilier ?i nici nu i-am comunicat
acestuia ?i nici acesta nu m-a întrebat despre valoarea acestora.
Apreciez valoarea celor două piese de mobilier la sume de aproximativ 500
– 600 lei.
La data de 18 august 2016 mi-au fost prezentate pentru recunoa?tere
obiectele de mobilier din biroul de lucru al suspectului VESA DORIN IOAN, ocazie cu
care am recunoscut cu certitudine, ca obiecte de mobilier confec?ionate ?i montate de
SC CLAUDIU TRANS SRL, doar masa de ?edin?ă aflată în prelungirea biroului de
lucru ?i dulapul cu două u?i care maschează fi?etul metalic.
Nu am avut nicio discuţie explicită cu comisarul ?ef VESA DORIN IOAN
în legătură cu faptul că deţin calitatea de viceprimar al comunei Remetea şi în
acelaşi timp mă ocup de activitatea societăţii CLAUDIU TRANS SRL. Aceste lucruri
erau însă cunoscute de poliţistul VESA DORIN IOAN, care pe de o parte ştia că deţin
calitatea de viceprimar, iar pe de altă parte a făcut personal comenzi şi a cumpărat
marfă de la mine, ceea ce denotă că acesta avea cunoştinţă şi de activităţile derulate
de mine la SC CLAUDIU TRANS SRL.”
Pe lângă faptul că, în schimbul foloaselor primite, inculpatul VESA DORIN
IOAN a protejat activitatea infrac?ională a viceprimarului comunei Remetea, BODEA
NICOLAE DAN, despre care poli?istul avea cuno?tin?ă, acesta l-a ajutat pe politician ?i
să-?i recupereze o parte din datoriile pe care diverse persoane fizice le aveau fa?ă de SC
CLAUDIU TRANS SRL. În acest sens, relevantă este declara?ia martorului TOMA
GABRIEL IONEL din data de 25.10.2016 (volumul VII, filele 318 - 323) :

o
” În cursul anului 2014, în luna februarie, am fost deta?at pentru o perioadă

I.r
de circa 20 de zile la Postul de Poli?ie Ro?ia, dat fiind faptul că ?eful acestui post de
poli?ie, agentul ?ef adjunct LEZEU DORU se afla în concediu ?i nu avea postul de
ajutor ?ef de post încadrat cu personal. În această perioadă, cunosc că la nivelul Sec?
R
iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, au fost înregistrate mai multe sesizări formulate de SC
CLAUDIU TRANS SRL referitoare la diverse persoane care aveau datorii fa?ă de
U
această firmă, în urma unor rela?ii comerciale. Sesizările au fost rezolu?ionate de
.J
către comisarul ?ef VESA DORIN IOAN ?i repartizate posturilor de poli?ie pe raza
cărora domiciliau persoanele reclamate.
w

Astfel, în acest context, având în vedere că eram deta?at la Postul de Poli?


ie Ro?ia, mi s-a repartizat RS-ul (peti?ia) nr. 765008/04.02.3014 privindu-l pe
w

numitul SEICA VASILE, domiciliat în comuna Ro?ia, sat Lazuri.


După primirea acestei sesizări, m-am prezentat la comisarul ?ef VESA
w

DORIN IOAN în vederea analizării acesteia ?i a stabilirii unei metode de lucru.


Acesta mi-a dispus înregistrarea RS-ului ca dosar penal ?i ob?inerea unui număr
unic de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiu?.
Urmare a acestor dispozi?ii primite, fără a efectua alte verificări, la data de
10.02.2014, am întocmit un referat în cuprinsul căruia am propus înregistrarea peti?iei
ca dosar penal.”
Persoana la care se făcea referire în peti?ia nr. 765008/04.02.3014, respectiv
martorul SEICA VASILE, a declarat la data de 17.10.2016 (volumul VII, filele 218 -
220) că în cursul anului 2012, concubina sa, martorul LĂCĂTU? RODICA a cumpărat
de la un magazin de mobilă al SC CLAUDIU TRANS SRL, un col?ar extensibil. Fiind
audiată în cauză, în calitate de martor, LACATO? RODICA a arătat următoarele
(volumul VII, filele 282 - 285) :
” La data de 25.07.2012 m-am deplasat la un magazin de mobilă situat în
municipiul Beiu?, Aleea Mo?ilor pentru a cumpăra un dulap cu vitrină ?i un col?ar.
(…)
Col?arul l-am achizi?ionat pe numele concubinului meu, SEICA VASILE dar
nu i-am relatat acestuia toate detaliile cumpărării.
Datorită unor probleme financiare, nu am mai reu?it să achit la timp ratele
restante dar am procedat la contactarea telefonică a angajatei de la magazinul de
mobilă, pentru a-i comunica faptul că voi întârzia cu plata ratelor restante.
În cursul lunii februarie 2014, nu mai re?in exact data, la adresa unde
locuiesc s-a prezent ?eful Postului de Poli?ie Ro?ia, agentul de poli?ie LEZEU DORU,

o
care mi-a comunicat că administratorul magazinului de mobilă a formulat o plângere
împotriva concubinului meu, pentru faptul că nu a fost achitată datoria pe care o

I.r
aveam fa?ă de magazin. Totodată, poli?istul mi-a explicat că urmare a acelei plângeri,
pe numele concubinului meu a fost constituit un dosar penal, care avea ca obiect
neachitarea integrală a col?arului.
R
Deoarece nu doream să avem probleme de natură judiciară am procedat,
în perioada următoare la achitarea datoriei pe care o aveam fa?ă de magazin. Astfel,
U
relatându-le părin?ilor mei cele întâmplate, ace?tia mi-au trimis o parte din suma de
.J
bani de care aveam nevoie pentru achitarea datoriei.”
În situa?ii similare au fost martorii ABRUDAN TRAIAN, cercetat în dosarul
w

nr. 147/P/2014, pentru săvâr?irea infrac?iunii de abuz de încredere prin fraudarea


creditorilor prev. de art. 239 C.pen., la plângerea SC CLAUDIU TRANS SRL,
w

BOGDAN RADU DOREL, cercetat în dosarul nr. 149/P/2014, pentru săvâr?irea infrac?
iunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C.pen., la
w

plângerea SC CLAUDIU TRANS SRL, cercetările fiind efectuate în ambele dosare de


lucrători de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie Cură?ele, afla?i în subordinea directă
a comisarului ?ef VESA DORIN IOAN;
Cercetările în aceste dosare au fost efectuate de lucrători de poli?ie judiciară
din cadrul posturilor de poli?ie arondate Sec?iei 2 Poli?ie Rurală, aflate în subordinea
directă a inculpatului VESA DORIN IOAN.
Fiind audiat în cauză la data de 17.10.2016, martorul ABRUDAN TRAIAN a
declarat următoarele (volumul VII, filele 214 - 217) :
” În cursul lunii august 2011, so?ia mea ABRUDAN CLAUDIA RAMONA, a
cumpărat mobilier, constând într-un dormitor, de la un magazin de mobilă, situat în
Beiu? pe strada Aleea Mo?ilor.
Nu cunosc numele societă?ii sau a administratorului acestui magazin.
Plata mobilierului a fost convenită a fi făcută în rate, dar nu port preciza
numărul de rate sau cuantumul acestora, deoarece de plata acestora s-a ocupat so?ia
mea.
În cursul lunii februarie 2014, la domiciliul meu s-a prezentat un agent de
poli?ie Postului de Poli?ie Drăgăne?ti, respectiv JUDE IOAN. Nu mai re?in exact, dar
în acea perioadă este posibil ca acesta să fi fost ?ef de post.
Acesta mi-a prezentat o plângere penală formulată împotriva mea, de către
patronul magazinului de mobilă pentru faptul că nu am achitat o diferen?ă în sumă
de 625 de lei, rămasă restantă din întregul pre? al mobilierului.
Agentul de poli?ie JUDE IOAN mi-a spus să achit datoria pe care o aveam
fa?ă magazinul de mobilă.

o
Fiind întrebat, arăt că agentul de poli?ie JUDE IOAN, nu m-a amenin?at

I.r
ci doar mi-a specificat că în caz de neplată, reprezentan?ii magazinului de mobilă
îmi vor lua mobilierul cumpărat ?i achitat în parte.
M-am deplasat la acel magazin de mobilă ?i am convenit cu o angajată să
R
achit în fiecare lună, atât cât îmi voi putea permite financiar, până la stingerea
datoriei.
U
Astfel, în perioada februarie – august 2014, am achitat lunar sume de bani
cuprinse între 75 de lei ?i 200 de lei, fiindu-mi eliberate bonuri de casă ?i chitan?e.”
.J

Fiind audiat în cauză la data de 17.10.2016, martorul BOGDAN RADU


w

DOREL a declarat următoarele (volumul VII, filele 209 - 213) :


” În cursul anului 2010, în luna iunie, am cumpărat în calitate de persoană
w

fizică mobilier de la magazinul situat în Beiu? pe strada Aleea Mo?ilor. Cunosc că


acest magazin apar?inea SC CLAUDIU TRANS SRL, societatea administrată de
w

BODEA NICOLAE DAN, despre care, din câte cunosc eu, a fost primar al comunei
REMETEA, dar nu mai re?in perioada în care a ocupat această func?ie.(…)
În cursul anului 2014, nu mai re?in exact perioada, la domiciliul meu s-a
prezentat ?eful Postului de Poli?ie Cură?ele, agentul BEREA VIOREL, care mi-a
comunicat că administratorul SC CLAUDIU TRANS SRL, numitul BODEA NICOLAE
DAN, a depus o plângere penală împotriva mea pentru neachitarea sumei de 800 de lei,
rămasă restantă pentru achizi?ionarea obiectelor de mobilier de la această societate
comercială în anul 2010. Mai mult, agentul de poli?ie BEREA VIOREL mi-a
comunicat că această plângere este un caz penal ?i că în ipoteza în care nu voi plăti
suma de 800 de lei lui BODEA NICOLAE DAN voi fi închis în penitenciar. Totu?i,
agentul de poli?ie BEREA VIOREL mi-a specificat ?i faptul că în cazul în care voi
plăti suma, BODEA NICOLAE DAN î?i va retrage plângerea depusă, dosarul penal
urmând a fi închis favorabil pentru mine.
Deoarece m-am speriat foarte tare de faptul că a? putea fi închis la
penitenciar, a?a cum m-a aten?ionat agentul de poli?ie BEREA VIOREL, i-am cerut
mamei mele, numita BOGDAN CATI?A o sumă de bani, din câte ?in minte aproximativ
paste 300 de lei, dar care nu acoperea întreaga sumă pe care o datoram către BODEA
NICOLAE DAN. Precizez că nu am împrumutat de la mama mea întreaga sumă de bani
pe care o datoram, deoarece aceasta nu a avut o sumă mai mare disponibilă, stabilind
cu ea să se împrumute la rândul ei pentru a putea achita datoria către BODEA
NICOLAE DAN. ”

15. În cursul lunii decembrie 2014, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? din

o
acea perioadă, inculpatul VESA DORIN IOAN, a pretins ?i primit, de la inculpatul

I.r
BODEA NICOLAE DAN, viceprimar al comunei Remetea ?i persoană ce administra în
fapt SC CLAUDIU TRANS SRL, schimbarea telefonului mobil pe care îl folosea cu un
telefon mobil nou, fără a achita diferen?a de pre? dintre acestea, în sumă de 100 lei,

R
care a fost suportată de omul de afaceri; totodată, inculpatul BODEA NICOLAE DAN
a achitat ?i suma de 420 lei, reprezentând contravaloarea telefonului primit de la ofi?
erul de poli?ie, deoarece a fost în imposibilitate să-l comercializeze prin intermediul
U
magazinului, astfel că a fost nevoit practic să-l cumpere pentru el, suportând în acest
mod, pe lângă diferen?a de pre? dintre cele două telefoane, ?i întreaga contravaloare a
.J

telefonului mobil al inculpatului VESA DORIN.


Astfel, la data de 12 decembrie 2014, inculpatul VESA DORIN IOAN s-a
w

deplasat la punctul de lucru al SC CLAUDIU TRANS SRL, respectiv magazinul de


telefonie mobilă ?i accesorii din municipiul Beiu?, strada Aleea Moţilor, nr. 5, bl. AN5
w

parter, jud. Bihor, ocazie cu care le-a comunicat angajatelor PANAITESCU ANA
MARIA ?i BOCOIU BIANCA că dore?te să predea telefonul său mobil marca Samsung
w

Galaxy S Duos ?i să primească în schimb un alt telefon mobil nou, marca Nokia Lumia
630 Dual Sim. Fiind refuzat de către cele două angajate, dat fiind faptul că politica de
vânzări a magazinului nu includea astfel de opera?inuni de schimb, poli?istul l-a
contactat telefonic pe inculpatul BODEA NICOLAE DAN, administratorul de fapt al
societă?ii, pentru a-i cere să accepte schimbul de telefoane a?a cum am arătat mai sus.
Mai mult, inculpatul VESA DORIN IOAN i-a pus în vedere inculpatul BODEA
NICOLAE DAN că în urma schimbului de telefoane va suporta ?i diferen?a de pre?
dintre acestea, telefonul marca Nokia Lumia 630 Dual Sim fiind mai scump cu 100 de
lei.
Pe fondul faptelor descrise la pct. 13 din rechizitoriu, inculpatul BODEA
NICOLAE DAN a acceptat preten?iile ofi?erului ?i le-a dispus angajatelor să realizeze
schimbul de telefoane în termenii solicita?i de poli?ist.
Deoarece nu a reu?i să vândă telefonul mobil primit de la inculaptul VESA
DORIN IOAN, în urma schimbului realizat, la data de 30.05.2015 inculpatul BODEA
NICOLAE DAN i-a cerut martorului PANAITESCU ANA MARIA să-i factureze lui
telefonul marca Nokia Lumia 630 Dual Sim, pentru a-l putea scădea din gestiune, la
pre?ul de 420 lei, cu aplicarea unui discount de 100 lei.
În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, poli?istul a protejat, în mod
continuu, activitatea infrac?ională a inculpatului BODEA NICOLAE DAN ?i nu ?i-a
îndeplinit, potrivit legii, atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută ?i
prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 218/2002 republicată privind
organizarea ?i func?ionarea Poli?iei Române, Legea 360/2002 republicată privind
Statutul Poli?istului, Legea 364/2004 republicată privind organizarea ?i func?ionarea
poli?iei judiciare ?i propriile reglementări interne, constând în conducerea ?i
coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? ?i a
Posturilor de Poli?ie arondate, cât ?i cele privind constatarea de infrac?iuni, în calitate

o
de poli?ist.

I.r
În concret, poli?istul urma să facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce
decurgeau din func?ia de?inută în favoarea viceprimarului BODEA NICOLAE DAN,
respectiv să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări
penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar ?i despre care
R
poli?istul avea cuno?tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de
comer?, incompatibile cu func?ia îndeplinită.
U
Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?
din acea perioadă, inculpatul VESA DORIN IOAN, ar fi trebuit să ia măsuri pentru
.J
constatarea faptei penale despre care avea cuno?tin?ă, iar ulterior să procedeze la
sesizarea organelor competente în vederea tragerii la răspundere penală a viceprimarului
w

BODEA NICOLAE DAN, cât ?i să dispună măsuri în acest sens subordona?ilor, în


principal agen?ilor de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie Remetea, în condi?iile în
w

care de la preluarea mandatului de viceprimar al comunei Remetea - iunie 2012,


politicianul a comis fapte de natură a atrage răspunderea penală a acestuia, decurgând
din starea sa de incompatibilitate.
w

Astfel, a?a cum s-a arătat la punctul 13 din rechizitoriu, din actele de la dosar
s-a stabilit că, în perioada iunie 2012 - iunie 2016, administrator de fapt al SC
CLAUDIU TRANS SRL a fost numitul BODEA NICOLAE DAN, care a exercitat în
acela?i timp ?i func?ia de viceprimar al comunei Remetea, jud. Bihor, faptă ce întrune?
te elementele constitutive ale infrac?iunii de efectuare de opera?iuni financiare, ca acte
de comer?, incompatibile cu func?ia de?inută prevăzută de art. 12 lit. a din Legea nr.
78/2000, aspect cunoscut de ofi?erul de poli?ie.
Potrivit fi?ei postului (volumul XXII, filele 161 – 167), ?eful Sec?iei 2 Poli?
ie Rurală Beiu?, inculpatul VESA DORIN IOAN, avea următoarele atribu?ii :
- controlarea activită?ii poli?i?tilor din subordine, inclusiv cei din cadrul
Postului de Poli?ie Remetea;
- desfă?urarea de activită?i specifice organelor de cercetare penală ale poli?
iei judiciare;
- desfă?urarea de activită?i de urmărire penală în dosarele penale cu autori
conoscu?i, precum ?i cele cu autori neidentifica?i;
- analizarea dinamicii fenomenului infrac?ional în zona de responsabilitate;
- coordonarea ?i evaluarea activită?ii informative desfă?urată de lucrătorii
de poli?ie din cadrul Sec?iei ?i ?efii Posturilor de Poli?ie comunală;
Potrivit art. 26 alin. 1 pct. 2 din Legea 218/2002 privind organizarea ?i func?
ionarea Poli?iei Române, lucrătorii de poli?ie din cadrul Poli?iei Române ”aplică
măsuri de men?inere a ordinii ?i lini?tii publice, a siguran?ei cetă?eanului, de
prevenire ?i combatere a fenomenului infrac?ional”, iar potrivit pct. 6 ?i 8 din acela?i
articol, lucrătorii de poli?ie ”culeg informa?ii în vederea cunoa?terii, prevenirii ?i
combaterii infrac?iunilor, precum ?i a altor fapte ilicite” ?i ”desfă?oară, potrivit
competen?ei, activită?i pentru constatarea faptelor penale ?i efectuează cercetări în

o
legătură cu acestea”.

I.r
Totodată, din art. 288 din Codul de procedură penală rezultă că actele
încheiate de ”alte organe de constatare prevăzute de lege” reprezintă moduri de sesizare
a organelor de urmărire penală; conf. art. 61 alin. 1 lit. c C.pr.pen. organele de ordine
publică (ex. Poli?ia Română) sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre
R
împrejurările constatate, pentru infrac?iunile constatate în timpul exercitării atribu?iilor
prevăzute de lege, după care ”actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de
U
probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală”, procesul- verbal
întocmit în condi?iile descrise mai sus reprezentând act de sesizare al acestora.
.J
Mai mult, în conformitate cu dispozi?iile art. 292 C.pr.pen., organele de
urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află pe orice cale că s-a săvâr?it o infrac?
w

iune, după care, potrivit art. 58 alin. 3 C.pr.pen., organele de cercetare penală, dacă
constată că nu sunt competente să efectueze urmărirea penală, ”trimite de îndată cauza
w

procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent”.


În consecin?ă, inculpatul VESA DORIN IOAN era obligat, potrivit legii, să
w

constate/să procedeze la sesizarea din oficiu cu privire la comiterea infrac?iunii prev.


de art. 12 lit. a din Legea 78/2000 de către viceprimarul BODEA NICOLAE DAN, faptă
despre care avea cuno?tin?ă, după care să înainteze actul de sesizare (procesul-verbal
întocmit în conformitate cu dispozi?iile art. 61 alin. 1 lit c C.pr.pen. ori conf. art. 292
C.pr.pen.) organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Beiu?, în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului BODEA NICOLAE DAN.
Contrar atribu?iilor de serviciu ?i dispozi?iilor legale, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie
Rurală Beiu?, comisarul ?ef VESA DORIN IOAN a protejat activitatea infrac?ională,
despre care avea cuno?tin?ă, a viceprimarului comunei Remetea, BODEA NICOLAE
DAN, prin aceea că nu a procedat la constatarea infrac?iunii prev. de art. 12 lit. a din
Legea 78/2000 în vederea sesizării organelor competente, prin acest comportament
tolerând ?i încurajând comiterea de infrac?iuni de către omul politic.
Totodată, numitul BODEA NICOLAE DAN, so?ia acestuia ori SC
CLAUDIU TRANS SRL au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai multor dosare
penale aflate în lucru la Poli?ia municipiului Beiu?, Sec?ia 2 Poli?ie Rurală Beiu? ori la
Posturile de Poli?ie arondate, după cum urmează :
- dosar nr. 102/P/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări cu privire la
comiterea infrac?iunii de furt, persoană vătămată fiind SC CLAUDIU TRANS SRL;
cercetările au fost efectuate de lucrători de poli?ie din cadrul Poli?iei municipiului
Beiu? (volumul XI, filele 79 – 99);
- dosar nr. 147/P/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări fa?ă de
numitul ABRUDAN TRAIAN pentru săvâr?irea infrac?iunii de abuz de încredere prin
fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C.pen., la plângerea SC CLAUDIU TRANS
SRL; cercetările au fost efectuate de lucrători de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie
Drăgăne?ti, afla?i în subordinea directă a inculpatului VESA DORIN IOAN. La data de
22.09.2014 în cauză s-a propus clasarea ca urmare a achit ării întregii sume restante de

o
către ABRUDAN TRAIAN (volumul XI, filele 100 – 130);

I.r
- dosar nr. 149/P/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări fa?ă de
numitul BOGDAN RADU DOREL pentru săvâr?irea infrac?iunii de abuz de încredere
prin fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C.pen., la plângerea SC CLAUDIU TRANS
SRL; cercetările au fost efectuate de lucrători de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie
R
Cură?ele, afla?i în subordinea directă a inculpatului VESA DORIN IOAN. La data de
28.03.2014 în cauză s-a propus clasarea ca urmare a retragerii plângerii prealabile
U
deoarece la data de 27.03.2014, BOGDAN RADU – DOREL a achitat suma restant ă de
800 lei (volumul XII, filele 1 – 24);
.J
- dosar nr. 161/P/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări fa?ă de
numitul SEICA VASILE pentru săvâr?irea infrac?iunii de abuz de încredere prin
w

fraudarea creditorilor prev. de art. 239 C.pen., la plângerea SC CLAUDIU TRANS


SRL; cercetările au fost efectuate de lucrători de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie
w

Ro?ia, afla?i în subordinea directă a inculpatului VESA DORIN IOAN. La data de


31.03.2014, s-a propus clasarea cauzei, deoarece la data de 19.03.2014, SC CLAUDIU
TRANS SRL a comunicat că a încasat restul de plată, în sumă de 1025 de lei de la
w

SEICA VASILE, fapt pentru care ?i-a retras plângerea depus ă (volumul IX, filele 240 –
261);
- dosar nr. 288/P/2014, ce a avut ca obiect efectuarea de cercetări fa?ă de
numitul BODEA NICOLAE DAN pentru săvâr?irea infrac?iunii de abuz în serviciu
prev. de art. 297 C.pen., la plângerea formulată de numitul ?ANDOR EMIL; cercetările
au fost efectuate de lucrători de poli?ie din cadrul Poli?iei municipiului Beiu? (volumul
IX, filele 291 – 294);
S-a stabilit, de asemenea, că la nivelul Poli?iei municipiului Beiu? ?i la
nivelul Posturilor de Poli?ie arondate Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? au fost efectuate
verificări, ca urmare a formulării unor reclama?ii de către numita BODEA MARIANA
SORINA, având ca obiect neachitarea unor crean?e către SC CLAUDIU TRANS SRL
create cu ocazia derulării unor rela?ii comerciale, respectiv RS-765005/04.02.2014
referitor la SC Floriana Trans SRL, societate administrată de numita BÂRLĂU LIVIA
DANIELA (volumul XXV, filele 168 – 183) ?i RS-765006/2014 privind pe PETRI?
CĂLIN EMIL (volumul XXV, filele 184 – 194). În ambele situa?ii, BODEA
MARIANA SORINA ?i-a retras plângerile formulate, ca urmare a recuperării crean?elor
de la aceste persoane.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din coroborarea următoarelor probe
administrate în cauză :
În data de 12.12.2014, la ora 15:38:06, VESA DORIN IOAN, aflat la postul
telefonic , l-a contactat pe BODEA NICOLAE DAN - ”domnul patron”, aflat la
postul telefonic , căruia îi comunică pe un ton ferm că inten?ionează să-?i schimbe
telefonul mobil, urmând ca diferen?a de pre? să fie suportată de omul de afaceri, ”?i să
supor?i tu diferen?a, că-i firma ta …!” (volumul XLVIII, filele 140 - 143):

o
VESA DORIN IOAN – Alo?

I.r
BODEA NICOLAE DAN – Da?
VESA DORIN IOAN – Nu te lasă Partidul să vorbe?ti la telefon, domnul
patron?
BODEA NICOLAE DAN – Nu am vreme comandante.
VESA DORIN IOAN – N-ai? R
BODEA NICOLAE DAN – Zi din prima!
U
VESA DORIN IOAN – Uite îs aici la domni?oare aicea ?i le transmit din
partea ta că e luna cadourilor ?i faci reducere! Fetele au zis că crede dacă spui tu!
.J
Am dat pe speacher, a?a-i că spui a?a!?!
BODEA NICOLAE DAN – Ce? Ce reduceri să fac?
w

VESA DORIN IOAN – Nu mă mai…! Tu confirmă numai că de restul m ă


ocup eu aicea!
w

* Pe fundal se aude o voce feminină: Trebuie să îmi confirme mie, nu


dumneavoastră. *
BODEA NICOLAE DAN – Deci eu am în?eles… nu ?tiu că nici nu am
w

vorbit cu fetele. Am în?eles că trebuie să schimbi telefonul ăla?


VESA DORIN IOAN – Exact! Exact! ?i să supor?i tu diferen?a, că-i firma
ta …!
BODEA NICOLAE DAN – Să suport eu diferen?a? ?i dacă nu îl vând,
fută-te capra?
VESA DORIN IOAN – Nu m ă interesează! Ce treabă am eu că nu îl
vinzi!?! Atâta po?i să faci ?i tu!
BODEA NICOLAE DAN – Mă, voi sunteţi culmea!
VESA DORIN IOAN – Atâta faci ?i tu, că ?i-am acordat toate voturile.
BODEA NICOLAE DAN – Ai acordat toate voturile…
VESA DORIN IOAN – La următoarele alegeri te votez primar.
BODEA NICOLAE DAN – Nu dau eu fa?ă în fa?ă cu voi?
VESA DORIN IOAN – Nu ai cu cine…
BODEA NICOLAE DAN – Nu dau eu ochi în ochi ca să î?i spun eu.
VESA DORIN IOAN – Nu ai curaj, nu ai curaj!
BODEA NICOLAE DAN – Da' când trebe să zic ceva către voi… Hai nu
m ă for?a!
VESA DORIN IOAN – Bine, hai că vorbim!
BODEA NICOLAE DAN – Ia telefonul ?i … cacauă (n.n. = pleacă, drum
bun)!
VESA DORIN IOAN – Bine. Deci, restul îl pui tu! Am spus la fete!
BODEA NICOLAE DAN – Ce să fac dacă m-am înhăitat cu prieteni ca
voi?! Ce să fac?
VESA DORIN IOAN – No, hai că îi spun eu că e ok! Hai că îi spun la
domni?oara, ?i-o dau aicea la telefon.

o
BODEA NICOLAE DAN – Dă-mi-o.

I.r
VESA DORIN IOAN – Foarte bine, să audă de la tine!
* La postul telefonic utilizat de VESA DORIN IOAN, în continuarea discu?
iei, intervine o persoană de sex feminin, posibil angajata SC CLAUDIU TRANS
SRL: *
FEMEIE – Alo? R
BODEA NICOLAE DAN – Ce să fac cu ei? Să meargă de acolo!
U
FEMEIE – Alo?
BODEA NICOLAE DAN – A?a-i, ă?tia îs prietenii no?tri! Dă-i telefonul ?i
.J
spune-i să meargă ca să nu îl mai găsesc pe acolo pe când vin!
FEMEIE – O zi bună.
w

Fiind audiat în cauză, inculpatul BODEA NICOLAE DAN a declarat


următoarele (volumul III, filele 148– 154) :
w

”În cursul lunii decembrie 2014, comisarul ?ef VESA DORIN mi-a solicitat
în mai multe rânduri să îi schimb un telefon mobil pe care îl primise de la I.P.J. Bihor
sau de la sindicatul poli?iei, deoarece nu se putea acomoda cu meniul acestuia. I-am
w

comunicat ofi?erului că nu sunt de acord cu un astfel de schimb, deoarece societatea


nu are ca obiect de activitate amanetarea sau schimbarea telefoanelor mobile, iar în
lipsa unor documente legale de achizi?ie eram în imposibilitate să îl vând mai departe.
La insisten?ele comisarului ?ef VESA DORIN am acceptat într-un final să-i
schimb telefonul mobil, acest lucru ?i în contextul în care se deplasase în mai multe
rânduri la magazinul de pe Aleea Mo?ilor, iar angajatele mi-au comunicat că avea un
comportament nepotrivit.
Ofi?erul a predat telefonul său marca Samsung Galaxy S Duo ?i a primit la
schimb un telefon marca Nokia Lumia 630 Duos, diferen?a de valoare dintre cele două
telefoane, în sumă de circa 100 de lei, fiind suportată de către mine. Precizez că nu am
reu?it să vând telefonul pe care l-a lăsat la schimb ofi?erul, astfel că pentru a-l putea
scădea din gestiune, am achitat eu contravaloarea acestuia, de?i nu aveam nevoie de
telefonul respectiv, pe care l-am predat mamei mele.”
Martorul BOCOIU BIANCA, vânzătoare la magazinul de telefonie mobilă
apar?inând SC CLAUDIU TRANS SRL, a declarat la data de 20.10.2016 următoarele
(volumul V, filele 90 - 93) :
”Undeva spre finalul anului 2014, la magazinul unde lucrez, s-a prezentat dl.
Vesa Dorin-Ioan, despre care ştiu că este poliţist, însă nu îi cunosc gradul profesional
şi nici funcţia pe care o ocupă. Dl. Vesa Dorin-Ioan mi-a spus că vrea să schimbe un
telefon marca SAMSUNG GALAXY S DUOS cu altul, marca NOKIA LUMIA 630,
dual SIM. Precizez că între telefonul SAMSUNG GALAXY S DUOS şi NOKIA
LUMIA 630 dual sim există o diferenţă de valoare, în sensul că cel din urmă este mai
scump decât primul cu 100 sau 200 de lei.
În mod obişnuit, firma noastră nu face astfel de operaţiuni, în sensul că nu
cumpără telefoane şi nici nu schimbă telefoanele cumpărate de la alte societăţi, motiv

o
pentru care am refuzat să dau curs cererii lui. În acel moment, dl. Vesa Dorin-Ioan l-a

I.r
sunat pe dl. Bodea Dan Nicolae, care conduce activitatea firmei, şi i-a cerut să ne dea
dispoziţie să-i schimbăm telefonul SAMSUNG cu un telefon NOKIA. Dl. Bodea Dan-
Nicolae a acceptat cererea dlui Vesa Dorin-Ioan şi ne-a dat dispoziţie să-i schimbăm
telefonul.
R
Ca urmare a dispoziţiei patronului Bodea, am preluat de la poliţistul Vesa
Dorin-Ioan telefonul marca SAMSUNG GALAXY S DUOS, împreună cu ambalajul
U
acestuia, cablul de date, încărcătorul şi căştile, şi i-am dat în locul lui un telefon marca
NOKIA LUMIA 630 dual sim, în ambalaj sigilat. Precizez că telefonul preluat de la dl.
.J
Vesa era nou şi părea nefolosit, însă ambalajul acestuia fusese desigilat. Nu am
întocmit niciun document pentru a consemna preluarea telefonului SAMSUNG de la
w

poliţistul Vesa Dorin-Ioan. De asemenea, nu am întocmit nici un document din care să


rezulte că i-am predat dlui Vesa Dorin-Ioan telefonul marca NOKIA LUMIA.
w

Pentru descărcarea din gestiune a telefonului marca NOKIA LUMIA pe care


i l-am predat poliţistului Vesa Dorin-Ioan am emis o factură pe numele dlui Bodea
Dan-Nicolae, patronul societăţii CLAUDIU TRANS S.R.L. Şoimuş, factură care a şi
w

fost achitată de el. Tot dlui Bodea Dan-Nicolae i-am predat şi telefonul SAMSUNG pe
care l-am primit la schimb de la poliţistul Vesa Dorin-Ioan.
Aşa cum am precizat mai sus, între cele două telefoane era o diferenţă de
valoare în sensul că telefonul pe care l-a pretins poliţistul Vesa Dorin-Ioan era mai
scump decât cel pe care l-a dat la schimb. Nu i-am cerut poliţistului Vesa să achite
diferenţa de valoare pentru că acesta s-a comportat de-a dreptul ca un ţigan, iar pe
de altă parte patronul Bodea Dan a acceptat acest lucru deşi nici el nu a fost deloc
mulţumit că trebuie nu doar să-i accepte telefonul (de care nu ştiu dacă avea nevoie),
ci şi să-i achite diferenţa de valoare.”
Martorul PANAITESCU ANA - MARIA, consilier de vânzări la magazinul de
telefonie mobilă apar?inând SC CLAUDIU TRANS SRL, a declarat la data de
20.10.2016 următoarele (volumul VII, filele 268 - 271):
” La sfâr?itul anului 2014, la magazinul de telefonie mobilă situat pe strada
Aleea Mo?ilor din municipiul Beiu? s-a prezentat poli?istul VESA DORIN IOAN, care
inten?iona să-?i schimbe un telefon mobil. Am aflat despre faptul că acesta este poli?
ist de la colega mea BOCOIU BIANCA, care mi-a spus că îl cunoa?te de mai mult timp.
Poli?istul mi-a spus că a primit un telefon de la sindicat ?i că ar dori să îl
schimbe cu un alt telefon marca Nokia Lumia 630 Dual Sim. Men?ionez că VESA
DORIN IOAN de?inea un telefon marca Samsung Galaxy S Duo.
Declar că inculpatul VESA DORIN IOAN a fost de mai multe ori la
magazinul de telefonie, în scopul de a-?i schimba telefonul deoarece BODEA
NICOLAE DAN era reticent în condi?iile în care societatea nu avea un astfel de obiect
de activitate. Mai mult, poli?istul nu de?inea documente de provenien?ă cu privire la
telefonul său, iar noi nu puteam să întocmim documente cu privire la schimbul de
telefoane mobile. Totodată inculpatul VESA DORIN IOAN mi-a comunicat că dore?te

o
un telefon marca Nokia Lumia 630 Dual Sim, pe care ini?ial nu îl de?ineam pe stoc.

I.r
Înaintea sărbătorilor de iarnă, inculpatul VESA DORIN IOAN s-a
prezentat din nou la magazinul de pe strada Aleea Mo?ilor, ocazie cu care l-a
contactat telefonic pe ?eful nostru, BODEA NICOLAE DAN, pentru a ob?ine
aprobarea din partea acestuia în vederea efectuării schimbului de telefoane. Îmi
R
amintesc că poli?istul a ?i făcut o glumă cu patronul meu, căruia i-a spus că este
luna cadourilor, iar la un moment dat a comutat pe speaker, astfel că am auzit că
U
BODEA NICOLAE DAN a acceptat preten?iile inculpatului VESA DORIN IOAN ?i
ne-a dat dispozi?ie să preluam telefonul de la acesta ?i să îi dăm în schimb telefonul
.J
marca Nokia.
Nu mai îmi amintesc diferen?a de pre? dintre cele două telefoane, însă
w

aceasta a fost suportată de către BODEA NICOLAE DAN. Ulterior, telefonul marca
Nokia a ?i fost facturat către BODEA NICOLAE DAN, pentru a putea fi scăzut din
w

gestiune, iar telefonul marca Samsung Galaxy a rămas la ?eful meu.


Cu ocazia facturării, acesta a achitat contravaloarea telefonului marca
Nokia Lumia.
w

Precizez că inculpatul VESA DORIN IOAN ne-a predat telefonul Samsung cu


toate accesoriile aferente, iar în schimb i-am predat telefonul marca Nokia în
ambalajul original, sigilat.
Fiind întrebată, declar că nu am mai făcut astfel de opera?iuni la magazinul
de telefonie mobilă.
Din discu?iile ulterioare pe care le-am avut cu ?eful meu BODEA NICOLAE
DAN, l-am perceput pe acesta fiind foarte nemul?umit de preten?iile poli?istului,
acesta spunând că nu i se pare normal să i se pretindă astfel de lucruri.”
Astfel cum rezultă din probele de la dosar, telefonul mobil lăsat la schimb de
comisarul ?ef VESA DORIN IOAN nu a putut fi vândut, sens în care contravaloarea
acestuia a fost suportată de către numitul BODEA NICOLAE DAN, care a achitat suma
de 420 lei reprezentând contravaloarea telefonului mobil (volumul XXX, fila 126),
această sumă fiind mai mică cu 100 lei fa?ă de valoarea de inventar, deoarece s-a aplicat
un discount, care a reprezentat în fapt diferen?a de pre? dintre cele două telefoane.
16. SC SIMFLOPREST SRL are sediul social în satul Ro?ia, comuna Ro?ia,
nr. 612, jud. Bihor, având ca principal obiect de activitate “fabricarea altor elemente de
dulgherie ?i tâmplărie pentru construc?ii”.
Inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN a avut calitatea de asociat unic ?i
administrator al societă?ii de la înfiin?are (01.04.1996) ?i până la data de 01.07.2016.
În perioada iunie 2008 - iunie 2016, inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN,
îndeplinind o func?ie de demnitate publică aleasă, respectiv cea de viceprimar al
comunei Ro?ia, jud. Bihor, a desfă?urat activită?i infrac?ionale concretizate în opera?
iuni legate de activitatea comercială a SC SIMFLOPREST SRL, respectiv a negociat ?i
semnat personal acte ?i documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau

o
contracte ?i tranzac?ii financiare, a reprezentat SC SIMFLOPREST SRL în rela?iile cu

I.r
ter?ii ?i a efectuat opera?iuni în calitate de administrator al firmei, în scopul ob?inerii
de profit.
Faptul că inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN, în calitate de administrator al
societă?ii, a desfă?urat opera?iuni specifice în legătură cu activitatea comercială a SC
R
SIMFLOPREST SRL, reiese din declara?iile date, în calitate de martori, de către
furnizorii, clien?ii ?i angaja?ii societă?ii, precum ?i din înscrisurile ridicate cu ocazia
U
perchezi?iei domiciliare efectuate la sediul firmei.
Astfel, fiind audiat la data de 24.10.2016 în calitate de martor, numitul PER?
.J
SAVU IONEL a făcut declara?ii referitoare la achizi?iile făcute în cursul anului 2013 de
la SC SIMFLOPREST SRL (volumul VII, filele 290 - 292) :
w

” În cursul anului 2013, fostul director al colegiului, numitul STANCIU


TRAIAN a comandat de la SC SIMFLOPREST SRL din comuna Ro?ia mai multe
w

lambriuri de lemn.
Despre această societate pot declara faptul că are sediul în comuna Ro?ia,
la domiciliul numitului SIMEA IOAN FLORIAN, care era ?i administratorul firmei.
w

Totodată, cunosc că SIMEA IOAN FLORIAN a îndeplinit func?ia de


viceprimar al comunei Ro?ia, mai multe mandate succesive, chiar ?i în prezent
având această func?ie.
Eu am fost trimis de către STANCIU TRAIAN să ridic ?i să transport
lambriurile comandate de către acesta. M-am deplasat la sediul societă?ii, unde am
preluat de la SIMEA IOAN FLORIAN lambriurile ?i le-am încărcat în autovehiculul cu
care m-am deplasat în acest scop.
După ce am încărcat, SIMEA IOAN FLORIAN a procedat la completarea
unei facturi pe care mi-a înmânat-o.
Fiindu-mi prezentată cu ocazia prezentei audieri, factura seria BHSIMF nr.
0000094 din data de 16.09.2013 pentru materiale din lemn în valoare de 962 de lei,
declar că aceasta este factura pe care a completat-o ?i mi-a înmânat-o SIMEA IOAN
FLORIAN cu ocazia preluării de la acesta a lambriurilor.”
Martorul CODREAN FLORIN, fiind audiat în legătură cu achizi?ionarea de
bunuri ?i servicii de la SC SIMFLOPREST SRL în perioada 2013 – 2014, a declarat
următoarele (volumul VII, filele 306 - 309) :
” În anul 2013, după ce m-am mutat în cadrul Ocolului Silvic Dobre?ti, am
preluat un canton situat la aproximativ zece kilometri de comuna Ro?ia. Având în
vedere faptul că acea clădire se afla într-o stare de degradare, am fost nevoit să
demarez lucrări de reabilitări interioare ?i exterioare ale acesteia.
În acest sens, am luat legătura cu numitul SIMEA IOAN FLORIAN pentru
a cumpăra materialele necesare reabilitării.
Astfel, într-o primă fază, am cumpărat de la acesta du?umele pe care le-a
prelucrat la atelierul de tâmplărie, atelier care func?iona la adresa sa de domiciliu.
SIMEA IOAN FLORIAN mi-a făcut calculul materialelor ?i mi-a comunicat

o
pre?ul acestora, din câte îmi aduc aminte, acesta fost de circa 1.500 fără TVA. Aceste

I.r
discu?ii l-am purtat în prezen?a membrilor familiei acestuia, respectiv fiica sa ?i so?ia
numitului SIMEA IOAN FLORIAN.
Am primit de la SIMEA IOAN FLORIAN factură ?i chitan?ă pentru
materialele cumpărate, aceste documente fiscale fiind eliberate de către el.
R
În cursul anului 2014, din câte îmi aduc aminte, am cumpărat în mod similar
de la atelierul de tâmplărie al numitului SIMEA IOAN FLORIAN lambriuri pentru
U
exterior, în vederea renovării terasei cantonului.
Am discutat detaliile acestei achizi?ii cu SIMEA IOAN FLORIAN, la
.J
discu?ie asistând ?i fiica sa. Spre deosebire de momentul cumpărării du?umelelor, nu
am mai văzut faptul ca SIMEA IOAN FLORIAN să completeze factura aferentă, acestea
w

fiind deja completate. ”


Fiind audiat la data de 24.10.2016, martorul ERDEI DANIELA a făcut
w

declara?ii referitoare la achizi?ii făcute în cursul anului 2014 de către SC


SIMFLOPREST SRL (volumul VII, filele 298 – 300) :
” În rela?iile comerciale, SC SIMFLOPREST SRL a fost reprezentată de
w

administratorul ei, numitul SIMEA IOAN FLORIAN, pe care îl cunosc personal.


Rela?iile comerciale au constat în vânzarea de profile PVC ?i alte materiale
către această societate. Aceste vânzări, a?a cum am arătat anterior, aveau un caracter
rar, dar periodic, aproximativ o dată la două luni.
În general facturile fiscale au fost emise de către mine, la rubrica delegat
completând datele numitului SIMEA IOAN FLORIAN, acestea fiind-mi puse la
dispozi?ie de către el. Plata se făcea atât în numerar cât ?i prin ordin de plată.
Fiindu-mi prezentată factura seria BH SHR nr. 022741 emisă la 16.04.2014
pentru materiale în valoare de 1113 de lei, arăt că aceasta a fost emisă de către mine,
cu ocazia cumpărării profile PVC de către SC SIMFLOPREST SRL. Societatea a fost
reprezentată de SIMEA IOAN FLORIAN ?i nu mai re?in modalitatea prin care a fost
achitată această factură.”
Reprezentantul unui alt furnizor al SC SIMFLOREST SRL, martorul GOINA
OTILIA MARINELA, a arătat următoarele (volumul VII, filele 301 - 304) :
” Unul dintre clien?ii societă?ii este SC SIMFLOPREST SRL, însă acesta nu
este un client frecvent.
Fiindu-mi prezentată fotografia existentă în baza de date administrată de
DEPABD a numitului SIMEA IOAN FLORIAN, declar că aceasta este persoana care a
reprezentat SC SIMFLOPREST SRL în rela?iile comerciale cu societatea
administrată de către mine.
Astfel, de mai mult timp, SIMEA IOAN FLORIAN a achizi?ionat piese
pentru autovehicule, sens în care am emis facturi ?i chitan?e, inserând la rubrica
delegat datele acestuia de identitate, date care mi-au fost puse la dispozi?ie de către
el.
Fiindu-mi prezentată factura seria BH PAL nr. 5727 emisă la 14.11.2012

o
pentru piese auto în valoare de 561 de lei ?i chitan?a aferentă seria BH PAL nr. 487 din

I.r
14.11.2012 pentru suma de 561 de lei, arăt că acestea sunt documentele fiscale emise
de către mine, cu ocazia cumpărării unor piese auto de către SC SIMFLOPREST SRL.
Societatea a fost reprezentată de SIMEA IOAN FLORIAN care a achitat în numerar
valoarea facturii.
R
În mod similar, fiindu-mi prezentată factura seria BH PAL nr. 5802 din
19.12.2012 pentru piese auto în valoare de 4.155 de lei arăt că aceasta a fost emisă tot
U
de către mine, cu ocazia cumpărării altor piese auto de către SC SIMFLOPREST SRL.
Societatea a fost reprezentată de SIMEA IOAN FLORIAN care a achitat în numerar
.J
valoarea facturii.”
Cei doi angaja?i ai SC SIMFLOPREST SRL, fiind audia?i în cauză, au arătat
w

că la data angajării au negociat condi?iile de lucru ?i de salarizare cu inculpatul SIMEA


IOAN FLORIAN. Mai mult, pe parcursul audierii, ace?tia au utilizat sintagma ”?eful
w

meu” cu referire la persoana inculpatului.


Astfel din declara?ia martorului MOCLINDA FLORIAN (volumul VII, filele
293 - 297), a rezultat următoarele :
w

” Sunt angajat la SC SIMFLOPREST SRL din anul 1998, ca ?i tâmplar.


Societatea are sediul în comuna Ro?ia, nr. 612, jud. Bihor, la adresa de domiciliu a
numitului SIMEA IOAN FLORIAN.
Acesta a fost administratorul societă?ii dar nu pot preciza momentul în care
a renun?at la această calitate. La momentul angajării mele, am discutat ?i am
negociat cu SIMEA IOAN FLORIAN, condi?iile de angajare ?i salariul ce urma să-
mi fie acordat.(…)
Din câte îmi amintesc, în cursul anului 2015, nu mai re?in foarte exact, am
observat că ?eful meu, SIMEA IOAN FLORIAN a prelucrat personal un număr de 15
stâlpi, fiecare având lungimea de 90 de centimetri ?i grosimea de 12X12 centimetri.”
Martorul ?AP GHEORGHE, fiind audiat la data de 25.10.2016, a declarat
următoarele (volumul VII, filele 313 - 317) :
” Din anul 2004 lucrez în cadrul SC SIMFLOPREST SRL ca ?i muncitor
necalificat. Această societate are ca principal obiect de activitate confec?ionarea
obiectelor din lemn ?i are sediul la adresa de domiciliu a numitului SIMEA IOAN
FLORIAN, respectiv în comuna Ro?ia, nr. 612, jud. Bihor.
Nu cunosc cine este în prezent administratorul acestei societă?i, dar la
momentul angajării mele am discutat ?i am negociat cu SIMEA IOAN FLORIAN,
condi?iile de angajare ?i salariul ce urma să-mi fie acordat.
De?i sunt angajat pe perioadă nedeterminată, cu câte opt ore pe zi,
activitatea mea în cadrul firmei este una sporadică, fiind solicitat de către numi?ii
SIMEA IOAN FLORIAN sau colegul meu MOCLINDA FLORIAN să mă prezint în cazul
în care era nevoie de presta?ia mea.
Fiind întrebat, declar că referitor la activită?ile curente ale societă?ii,
respectiv achizi?ionarea de materii prime, vânzarea produselor către clien?i sau drept

o
de semnătură în bancă, nu cunosc cine se ocupa de efectuarea acestor activită?i.

I.r
În cursul anului 2015, în prima jumătate a anului din câte îmi amintesc,
având o perioadă în care nu am lucrat, am fost contactat telefonic de către ?eful meu,
SIMEA IOAN FLORIAN care mi-a solicitat să mă prezint la firmă pentru ca împreună
cu colegul meu MOCLINDA FLORIAN să montăm ni?te balcoane la un imobil din
localitatea Ghighi?eni.” R
Cu ocazia perchezi?iei domiciliare efectuate la data de 29.06.2016 la sediul
U
firmei (proces verbal de perchezi?ie – volumul XXXIII, filele 1 – 6) au fost identificate
facturi fiscale, chitan?e, contracte de angajare, decizii de încetare a contractelor de
.J
muncă în cadrul SC SIMFLOPREST SRL care au fost întocmite sau semnate, după
caz, de către inculpatul SIMEA IOAN FLORIN, în calitate de administrator al
w

acestei societă?i, după cum urmează (volumul XXXIII, filele 7 – 179) :


-Ordin de plată nr.1, emis la 31.05.2016, pentru suma de 2.880 lei, beneficiar
w

fiind SC Metwoplast SRL (exemplarul pentru client);


-Ordin de plată fără număr, emis la 12.11.2012, pentru suma de 613,97 lei,
w

beneficiar fiind SC HBZ Romania SRL (exemplarul pentru client);


-Ordin de plată fără număr, emis la 18.06.2014, pentru suma de 2.149,39 lei,
beneficiar fiind SC HBZ Romania SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată fără număr, emis la 28.02.2014, pentru suma de 1.386,83 lei,
beneficiar fiind SC Seharia Group SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată fără număr, emis la 17.06.2014, pentru suma de 3.984,87 lei,
beneficiar fiind SC Mil Trade SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată fără număr, emis la 17.06.2014, pentru suma de 2.361,41 lei,
beneficiar fiind SC Merlux SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată fără număr, emis la 18.06.2014, pentru suma de 1.847,92 lei,
beneficiar fiind SC Seharia Group SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată nr. 4, emis la 24.07.2012, pentru suma de 11.120 lei,
beneficiar fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 2, emis la 24.07.2012, pentru suma de 106 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 3, emis la 24.07.2012, pentru suma de 625 lei, beneficiar
fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată nr. 1, emis la 24.07.2012, pentru suma de 1.704 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 6, emis la 09.07.2010, pentru suma de 13 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
-Ordin de încasare numerar nr. 2010121700106010 din 17.12.2010 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.100 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de plată nr. 27, emis la 09.07.2010, pentru suma de 18 lei, beneficiar

o
fiind ”I.T.M. Bihor”;

I.r
-Ordin de plată nr. 27, emis la 09.07.2010, pentru suma de 22 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
-Ordin de plată nr. 33, fără a fi men?ionată data emiterii, pentru suma de 22
lei, beneficiar fiind ”I.T.M. Bihor”;
R
-Ordin de plată nr. 29, emis la 28.07.2010, pentru suma de 18 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
U
-Ordin de plată fără număr, emis la 17.12.2010, pentru suma de 1.094,51 lei,
beneficiar fiind SC Tehno Glass SRL;
.J
-Ordin de plată fără număr, emis la 26.11.2009, pentru suma de 2.070,60 lei,
beneficiar fiind SC Business Card SRL;
w

-Ordin de plată nr. 26, emis la 27.11.2009, pentru suma de 1.555 lei,
beneficiar fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
w

-Ordin de plată nr. 27, emis la 27.11.2009, pentru suma de 26 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
-Ordin de plată nr. 25, emis la 27.11.2009, pentru suma de 951 lei, beneficiar
w

fiind ”Bugetul de stat”;


-Ordin de plată fără număr, emis la 14.12.2009, pentru suma de 1.746,91 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 18.12.2009, pentru suma de 77 lei,
beneficiar fiind SC HBZ România SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 18.12.2009, pentru suma de 254 lei,
beneficiar fiind SC Romtelecom SA;
-Ordin de plată nr. 120, emis la 27.12.2009, pentru suma de 40 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 119, emis la 27.12.2009, pentru suma de 72 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul asigurărilor sociale de sănătate”;
-Ordin de plată fără număr, emis la 27.11.2008, pentru suma de 680,09 lei,
beneficiar fiind SC Business Card SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 27.11.2008, pentru suma de 2.280,77 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 08.10.2010, pentru suma de 1.131,81 lei,
beneficiar fiind SC Tehno Glass SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată fără număr, emis la 28.10.2010, pentru suma de 1.939,32 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL (exemplarul pentru client);
-Ordin de plată nr. 1, emis la 25.01.2013, pentru suma de 106 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 3, emis la 25.01.2013, pentru suma de 625 lei, beneficiar
fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată nr. 1, emis la 08.05.2013, pentru suma de 42 lei, beneficiar
fiind ” I.T.M. Bihor”;

o
-Ordin de plată nr. 2, emis la 25.03.2013, pentru suma de 635 lei, beneficiar

I.r
fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată nr. 1, emis la 25.03.2013, pentru suma de 115 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 2, emis la 11.02.2013, pentru suma de 1.300 lei, beneficiar
R
fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată nr. 1, emis la 11.02.2013, pentru suma de 225 lei, beneficiar
U
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 3, emis la 25.09.2013, pentru suma de 235,60 lei,
.J
beneficiar fiind SC Perfect Medical SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 18.01.2010, pentru suma de 1.526,50 lei,
w

beneficiar fiind SC Miltrade SRL;


-Ordin de plată fără număr, emis la 19.01.2010, pentru suma de 1.820,70 lei,
w

beneficiar fiind SC Business Card SRL;


-Ordin de plată nr. 31, emis la 28.01.2010, pentru suma de 140 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
w

-Ordin de plată nr. 33, emis la 28.01.2010, pentru suma de 13 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
-Ordin de plată nr. 28, emis la 28.01.2010, pentru suma de 210 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 30, emis la 28.01.2010, pentru suma de 22 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
-Ordin de plată nr. 36, emis la 28.01.2010, pentru suma de 13 lei, beneficiar
fiind ”I.T.M. Bihor”;
-Ordin de plată nr. 34, emis la 28.01.2010, pentru suma de 146 lei, beneficiar
fiind ”Bugetul de stat”;
-Ordin de plată nr. 35, emis la 28.01.2010, pentru suma de 756 lei, beneficiar
fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată nr. 32, emis la 28.01.2010, pentru suma de 756 lei, beneficiar
fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată nr. 29, emis la 28.01.2010, pentru suma de 1.289 lei,
beneficiar fiind ”Bugetele de asigurări sociale ?i fonduri speciale”;
-Ordin de plată fără număr, emis la 25.03.2010, pentru suma de 325,18 lei,
beneficiar fiind SC Orange România SA;
-Ordin de plată fără număr, emis la 28.03.2010, pentru suma de 168,28 lei,
beneficiar fiind SC Romtelecom SA;
-Ordin de plată fără număr, emis la 28.04.2010, pentru suma de 1.927,07 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 28.04.2010, pentru suma de 1.648,49 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 28.04.2010, pentru suma de 3.422,08 lei,

o
beneficiar fiind SC HBZ România SRL;

I.r
-Ordin de plată fără număr, emis la 21.10.2009, pentru suma de 3.049,82 lei,
beneficiar fiind SC Tehno Glass SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 24.09.2009, pentru suma de 193,59 lei,
beneficiar fiind SC Orange România SA;
R
-Ordin de plată fără număr, emis la 24.09.2009, pentru suma de 3.500 lei,
beneficiar fiind SC Business Card SRL;
U
-Ordin de plată fără număr, emis la 24.09.2009, pentru suma de 107,92 lei,
beneficiar fiind SC Romtelecom SA;
.J
-Ordin de plată fără număr, emis la 24.09.2009, pentru suma de 4.377,64 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL;
w

-Ordin de plată fără număr, emis la 25.08.2009, pentru suma de 1.858,49 lei,
beneficiar fiind SC HBZ România SRL;
w

-Ordin de plată fără număr, emis la 17.08.2009, pentru suma de 188,48 lei,
beneficiar fiind SC Orange România SA;
-Ordin de plată fără număr, emis la 17.08.2009, pentru suma de 110,83 lei,
w

beneficiar fiind SC Romtelecom SA;


-Ordin de plată fără număr, emis la 17.08.2009, pentru suma de 2.604,42 lei,
beneficiar fiind SC Tehno Glass SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 13.07.2009, pentru suma de 4.018,90 lei,
beneficiar fiind SC HBZ România SRL;
-Ordin de plată fără număr, emis la 13.07.2009, pentru suma de 137,29 lei,
beneficiar fiind SC Orange România SA;
-Ordin de plată fără număr, emis la 13.07.2009, pentru suma de 3.700,69 lei,
beneficiar fiind SC Miltrade SRL;
-Ordin de plată numerar nr. 2012061800024401 din 18.06.2012 prin care s-a
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 10.000 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;
-Ordin de plată numerar nr. 2012061900024507 din 19.06.2012 prin care s-a
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 8.000 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;
-Ordin de plată numerar nr. 2012062200024931 din 22.06.2012 prin care s-a
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 2.000 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;
-Ordin de plată numerar nr. 2012071100027048 din 11.07.2012 prin care s-a
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 5.000 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;

o
-Ordin de plată numerar nr. 2012070300025874 din 03.07.2012 prin care s-a

I.r
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 2.500 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;
-Ordin de plată numerar nr. 2012071300027537 din 13.07.2012 prin care s-a
R
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.000 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
U
FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2011030200016469 din 02.03.2011 prin care
.J
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.700 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
w

IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2011022500015518 din 25.02.2011 prin care
w

s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.600 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
w

-Ordin de încasare numerar nr. 2010100800085250 din 08.10.2010 prin care


s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.130 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2010102800091761 din 28.10.2010 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 2.000 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009121400126526 din 14.12.2009 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.700 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009112700121675 din 27.11.2009 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 4.650 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de plată numerar nr. 2010042800016825 din 28.04.2011 prin care s-a
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 2.050 lei, reprezentând eliberare numerar
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2013012500004313 din 25.01.2013 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 700 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2013050800020012 din 08.05.2013 prin care

o
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 100 lei, reprezentând depunere

I.r
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de plată numerar nr. 2013032600010452 din 26.03.2013 prin care s-a
plătit lui SIMEA IOAN FLORIAN suma de 9.000 lei, reprezentând eliberare numerar
R
din contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA IOAN
FLORIAN;
U
-Ordin de încasare numerar nr. 2013021100006809 din 11.02.2013 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.600 lei, reprezentând depunere
.J
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
w

-Ordin de încasare numerar nr. 2010011900005500 din 19.01.2010 prin care


s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.800 lei, reprezentând depunere
w

numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA


IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2010012800009185 din 28.01.2010 prin care
w

s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 5.000 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2010032300027041 din 23.03.2010 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 500 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2010042800038327 din 28.04.2010 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.700 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2010042800038290 din 28.04.2010 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 5.350 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009100500102348 din 05.10.2009 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 3.269 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009092400099257 din 24.09.2009 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 300 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009090800093365 din 08.09.2009 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 4.400 lei, reprezentând depunere

o
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA

I.r
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009082500088935 din 25.08.2009 prin care
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 1.900 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
IOAN FLORIAN; R
-Ordin de încasare numerar nr. 2009081700085945 din 17.08.2009 prin care
U
s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 2.900 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
.J
IOAN FLORIAN;
-Ordin de încasare numerar nr. 2009071300073732 din 13.07.2009 prin care
w

s-a încasat de la SIMEA IOAN FLORIAN suma de 8.000 lei, reprezentând depunere
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, solicitantul opera?iunii fiind SIMEA
w

IOAN FLORIAN;
-Factura fiscală nr. BH SHR 022741 din data de 16.04.2014 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Seharia Group SRL de către SC
w

SIMFLOPREST SRL, în valoare de 1.113,16 lei;


-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000076 din data de 14.10.2013 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Ocolul
Silvic Dobre?ti, în valoare de 1.872 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000060 din 14.10.2013 aferentă facturii BH SIMF
0000076 din data de 14.10.2013, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la
Ocolul Silvic Dobre?ti, suma de 1.872 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000073 din data de 12.01.2010 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Pupe Petru
Flore, în valoare de 333 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000042 din 12.01.2010 aferentă facturii BH SIMF
0000073 din data de 12.01.2010, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la
Pupe Petru Flore, suma de 333 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000074 din data de 09.02.2010 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Judea Maria,
în valoare de 333 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000043 din 09.02.2010 aferentă facturii BH SIMF
0000074 din data de 09.02.2010, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la
Judea Maria, suma de 333 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000075 din data de 16.03.2010 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Gavri?
Vasile, în valoare de 333 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000044 din 16.03.2010 aferentă facturii BH SIMF
0000075 din data de 16.03.2010, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la
Gavri? Vasile, suma de 333 lei;

o
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000079 din data de 23.11.2010 emisă la

I.r
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Biserica
Ortodoxă Ro?ia, în valoare de 2.232 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000080 din data de 13.12.2010 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Tiboc
Florian, în valoare de 409,2 lei; R
-Factura fiscală nr. BH PAL 5727 din data de 14.11.2012 emisă la
U
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Palmi Excom SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 561 lei;
.J
-Chitan?a BH PAL 487 din 14.11.2012 aferentă facturii BH PAL 5727 din
data de 14.11.2012, prin care SC Palmi Excom SRL a încasat de la SC SIMFLOPREST
w

SRL, suma de 561 lei;


-Factura fiscală nr. BH ATU 0032798 din data de 21.12.2012 emisă la
w

vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC ATU Import - Export SRL de către SC


SIMFLOPREST SRL, în valoare de 148 lei;
-Factura fiscală nr. BH PAL 5802 din data de 19.12.2012 emisă la
w

vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Palmi Excom SRL de către SC


SIMFLOPREST SRL, în valoare de 4.155 lei;
-Factura fiscală nr. MLS C 18101 din data de 06.11.2012 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Mil Trade SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 2.165,78 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000081 din data de 10.01.2011 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Hahău
Cornel, în valoare de 409,2 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000051 din 10.01.2011 aferentă facturii BH SIMF
0000081 din data de 10.01.2011, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la
Hahău Cornel, suma de 409,2 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000082 nedatată, emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Pocioian
Marin, în valoare de 409,2 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000052 din 01.02.2011 aferentă facturii BH SIMF
0000082, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Pocioian Marin, suma de
409,2 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000083 nedatată, emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către U?vat
Gheorghe, în valoare de 1.240 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000053 din 11.02.2011 aferentă facturii BH SIMF
0000083, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la U?vat Gheorghe, suma de
1.240 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000084 nedatată, emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Codoban

o
Burescu Avram, în valoare de 409,2 lei;

I.r
-Chitan?a BH SIMF 0000054 nedatată, aferentă facturii BH SIMF 0000084,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Codoban Burescu Avram, suma de
409,2 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000086 din data de 27.04.2012 emisă la
R
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC Canabria
SRL, în valoare de 4.216 lei;
U
-Chitan?a BH SIMF 0000056 din 27.04.2012 aferentă facturii BH SIMF
0000086 din data de 27.04.2012, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC
.J
Canabria SRL, suma de 4.216 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000089 din data de 14.06.2012 emisă la
w

vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Asocia?ia


Urbarială Căbe?ti, în valoare de 58.280 lei;
w

-Factura fiscală nr. FC BH 28036 din data de 29.06.2012 emisă la


vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Carbenta Com SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 159,34 lei ?i comanda de lucru
w

nr.17116/29.06.2016;
-Factura fiscală nr. BH 311114147 din data de 02.07.2012 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Optimedia SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 2.095,47 lei;
-Factura fiscală nr. MLS C 17236 din data de 30.08.2012 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Mil Trade SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 2.705,42 lei;
-Factura fiscală nr. AR 2217 din data de 25.08.2010 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Metwoplast SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 2.394,94 lei;
-Chitan?a AR 1344 din 25.08.2010 aferentă facturii AR 2217 din data de
25.08.2010, prin care SC Metwoplast SRL a încasat de la SC SIMFLOPREST SRL,
suma de 2.394,94 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000009 din 25.11.2008 aferentă facturii BH SIMF
0000060, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Panc Ioan, suma de 333 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000013 din 06.04.2009 aferentă facturii BH SIMF
0000064, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Pascondea Ioan, suma de
333 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000014 din 11.05.2009 aferentă facturii BH SIMF
0000065, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Blidaru Vasile, suma de 333
lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000094 din data de 16.09.2013 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Colegiul
Na?ional ”Samuil Vulcan” Beiu?, în valoare de 962 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000090 din data de 13.02.2013 emisă la

o
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC

I.r
Traditional Casa Experience SRL, în valoare de 13.020 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000059 din 07.03.2013, prin care SC SIMFLOPREST
SRL a încasat de la Masca? Maria - Valentina, suma de 347,2 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000091 din data de 07.03.2013 emisă la
R
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Masca?
Mariana Valentina, în valoare de 347,2 lei;
U
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000092 din data de 11.03.2013 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC
.J
Traditional Casa Experience SRL, în valoare de 7.812 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000093 din data de 20.07.2013 emisă la
w

vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC


Traditional Casa Experience SRL, în valoare de 6.882 lei;
w

-Factura fiscală nr. MED 029893 din data de 19.09.2013 emisă la


vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Perfect Medical SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 235,60 lei;
w

-Factura fiscală nr. AR 2029 din data de 27.01.2010 emisă la


vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Metwoplast SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 547,92 lei;
-Factura fiscală nr. AR 2028 din data de 26.01.2010 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Metwoplast SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 4.945,96 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000026 din 30.11.2009 aferentă facturii BH SIMF 86,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 4.155 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000025 din 27.11.2009 aferentă facturii BH SIMF 86,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000024 din 26.11.2009 aferentă facturii BH SIMF 86,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000023 din 25.11.2009 aferentă facturii BH SIMF 86,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000020 din 20.11.2009, prin care SC SIMFLOPREST
SRL a încasat de la Pu?cău Aurel, suma de 1.190 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000021 din 20.11.2009 aferentă facturii BH SIMF 86,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000071 din data de 20.11.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Pu?cău
Aurel, în valoare de 1.190 lei;
-Factura fiscală nr. FCBL 0106902 din data de 29.12.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Business Card SRL de către SC SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 1.581,51 lei;
-Factura fiscală nr. FCBL 0106888 din data de 10.12.2009 emisă la

o
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Business Card SRL de către SC SC

I.r
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 239,19 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000027 din 01.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000041 din 22.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
R
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 819 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000040 din 21.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
U
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000039 din 18.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
.J
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000038 din 17.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
w

prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000037 din 16.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
w

prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000036 din 15.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
w

-Chitan?a BH SIMF 0000035 din 14.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,


prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000034 din 11.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 70,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000033 din 09.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 3.737 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000032 din 08.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000031 din 07.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000030 din 04.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000029 din 03.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000028 din 02.12.2009 aferentă facturii BH SIMF 69,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la SC Lemtex SRL, suma de 5.000 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000070 din data de 14.10.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC Lemntex
SRL, în valoare de 35.819 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000016 din 21.07.2009 aferentă facturii BH SIMF 67,
prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Galea Vasilie, suma de 333 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000068 din data de 12.08.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC Lemntex
SRL, în valoare de 29.155 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000067 din data de 21.07.2009 emisă la

o
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Galea

I.r
Vasilie, în valoare de 333 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000069 din data de 23.09.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către SC Lemntex
SRL, în valoare de 33.737 lei;
R
-Factura fiscală nr. 9106661 din data de 27.08.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC HBZ România SRL de către SC
U
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 128,89 lei;
-Factura fiscală nr. 9104991 din data de 17.07.2009 emisă la
.J
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC HBZ România SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 1.859,49 lei;
w

-Factura fiscală nr. FCBL 0106631 din data de 29.05.2009 emisă la


vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Business Card SRL de către SC SC
w

SIMFLOPREST SRL, în valoare de 3.410,54 lei;


-Factura fiscală nr. FCBL 0106665 din data de 30.06.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Business Card SRL de către SC SC
w

SIMFLOPREST SRL, în valoare de 6.968,64 lei;


-Factura fiscală nr. FCBL 0106693 din data de 18.07.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC Business Card SRL de către SC SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 7.173,32 lei;
-Factura fiscală nr. BH SIMF 0000066 din data de 10.07.2009, emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC SIMFLOPREST SRL de către Turc Petru
Gheorghe, în valoare de 333 lei;
-Chitan?a BH SIMF 0000015 din data de 10.07.2009, aferentă facturii BH
SIMF 0000066, prin care SC SIMFLOPREST SRL a încasat de la Turc Petru Gheorghe,
suma de 333 lei;
-Factura fiscală nr. 9105084 din data de 20.07.2009 emisă la
vânzarea/cumpărarea unor produse de la SC HBZ România SRL de către SC
SIMFLOPREST SRL, în valoare de 41,03 lei;
-Factura fiscală nr. 273 din data de 20.07.2009 emisă la vânzarea/cumpărarea
unor produse de la SC Argonaut Trans SRL de către SC SIMFLOPREST SRL, în
valoare de 1.372,14 lei;
-Referat nr. 3 din 11.02.2011 prin care se constată necesitatea reducerii unui
post de tâmplar în cadrul SC SIMFLOPREST SRL;
-Decizia nr.28 din 28.02.2010, înregistrată la I.T.M. Bihor cu nr.193398/
28.02.2010 de încetare a contractului individual de muncă pentru Simea Florica
Marioara;
-Referat nr. 20 din 09.10.2009 prin care se constată necesitatea reducerii unui
post de muncitor necalificat - casier în cadrul SC SIMFLOPREST SRL ?i preaviz de 15
zile, nr.23/09.10.2009 comunicat numitei Simea Florica Marioara;
-Contract individual de muncă nr. 15 încheiat intre SC SIMFLOPREST SRL ?

o
i Tirluta Otilia Mariana, de angajare a acesteia din data de 01.02.2010 în func ?ia de

I.r
muncitor necalificat la atelierul de tâmplărie;
-Decizie nr.1 din 28.12.2008 de stabilire a unei comisii de inventariere;
-Contract individual de muncă nr. 9 din 10.09.2008 încheiat intre SC
SIMFLOPREST SRL ?i Simea Florica Marioara, de angajare a acesteia din data de
11.09.2008 în func?ia de casier; R
-Contract individual de muncă nr. 12 din 25.09.2008 încheiat intre SC
U
SIMFLOPREST SRL ?i Simea Florica Marioara, de angajare a acesteia din data de
11.09.2008 în func?ia de casier;
.J
-Contract individual de muncă nr. 14 din 30.04.2009 încheiat intre SC
SIMFLOPREST SRL ?i Călin Cristian, de angajare a acestuia din data de 01.05.2009 în
w

func?ia de muncitor necalificat la atelierul de tâmplărie;


-Contract individual de muncă nr. 8 din 31.08.2008 încheiat intre SC
w

SIMFLOPREST SRL ?i Moclinda Monica Ancu?a, de angajare a acesteia din data de


01.09.2008 în func?ia de muncitor necalificat;
-Stat de plată referitor la angaja?ii permanen?i ai SC SIMFLOPREST SRL
w

pentru luna decembrie 2011;


-Borderou de înso?ire a dischetei cu fi?ele fiscale pentru anul 2011 înregistrat
Administra?ia Finan?elor Publice a municipiului Beiu? cu nr.
15821/09.03.2012;
- Declara?ia privind obliga?iile de plată la bugetul de stat, formularul 100,
înregistrat Administra?ia Finan?elor Publice a municipiului Beiu? cu nr.
2075/09.07.2010;

În concluzie, din probele de la dosar rezultă că în perioada iunie 2008 - iunie


2016, inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN, îndeplinind o func?ie de demnitate publică
aleasă, cea de viceprimar al comunei Ro?ia, jud. Bihor, a desfă?urat activită?i infrac?
ionale concretizate în opera?iuni ce intrau în sfera de competen?ă a administratorului de
drept al SC SIMFLOPREST SRL, respectiv a reprezentat SC SIMFLOPREST SRL în
rela?iile cu furnizorii acesteia, a făcut comenzi de marfă, recep?ii, a negociat contracte,
a reprezentat SC SIMFLOPREST SRL în rela?iile cu clien?ii acesteia, a dat dispozi?ii
referitor la vânzarea produselor, livrarea acestora, stabilirea pre?urilor de vânzare, a
avut specimen de semnătură la bancă, a efectuat opera?iuni de ridicări sau depuneri de
numerar în contul SC SIMFLOPREST SRL, a participat în mod direct la angajarea
personalului SC SIMFLOPREST SRL.
Conform raportului de constatare tehnico ?tiin?ifică întocmit în cauză,
(volumul XXXV, filele 35 – 121), în perioada cercetată, SC SIMFLOPREST SRL a
realizat profit doar în cursul anului 2012, în sumă de 2.683 lei, ceea ce se constituie în
folosul necuvenit realizat de societate.

o
Cu toate acestea, este irelevant sub aspectul îndeplinirii elementelor

I.r
constitutive ale infrac?iunii că, în perioada cercetată, societatea a înregistrat în principal
pierdere fiscală, deoarece infrac?iunea prev. de art. 12 lit. a din Legea 78/2000 este o
infrac?iune de pericol, iar pentru existen?a infrac?iunii este necesar ca opera?iunile
financiare, ca acte de comer?, să fie săvâr?ite în scopul ob?inerii pentru sine ori pentru
altul de foloase necuvenite. R
Or, potrivit art. 1 din Legea 31/1990 privind societă?ile comerciale, ”În
U
vederea desfăşurării de activităţi cu scop lucrativ, persoanele fizice şi persoanele
juridice se pot asocia şi pot constitui societăţi cu personalitate juridică, cu respectarea
.J
dispoziţiilor prezentei legi”, rezultând astfel că societă?ile comerciale constituite în
baza acestei legi, inclusiv societă?ile cu răspundere limitată, au ca scop ob?inerea de
w

profit.
Elementul material al laturii obiective a infrac?iunii prev. de art. 12 lit. a din
w

Legea 78/2000 constă în săvâr?irea alternativă a uneia dintre următoarele activită?i :


efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer? sau încheierea de tranzac?ii
financiare.
w

În materie comercială, astfel cum s-a stabilit în practica judiciară recentă (s.p.
265/30.03.2016 a ICCJ) expresiile ”fapt” ?i ”act” de comer? sunt sinonime ?i sunt
întrebuin?ate concurent.
No?iunile ?i termenii folosi?i în textul incriminator nu au primit o defini?ie în
Legea 78/2000, astfel încât pentru lămurirea lor trebuie avut în vedere în?elesul dat
acestora de Codul Comercial, dar ?i sensul lor uzual, în situa?ia în care nu există o
defini?ie legală a acestora.
În sens comun, prin opera?iuni financiare se în?elege opera?iuni ce implică
circula?ia banilor, a creditelor.
Actele de comer? sunt definite în art. 3 pct. 11 din Codul Comercial, iar în
conformitate cu art. 4 din acela?i Cod, se socotesc, afară de acestea, ca acte de comer?,
celelalte contracte ?i obliga?iuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau
dacă contrariul nu rezultă din însu?i actul în sine.
În considerarea acestor no?iuni, prin opera?iuni financiare, ca acte de comer?,
în accep?iunea art. 12 lit. a din Legea 78/2000, se în?elege desfă?urarea oricărei
activită?i, apreciată ca act de comer?, în raport de prevederile art. 3 pct. 11 ?i art. 4 Cod
comercial, care presupune o plată, o circula?ie a banilor sau creditelor.
Efectuarea de opera?iuni financiare are relevan?ă penală ?i poate constitui
element material al infrac?iunii numai dacă sunt săvâr?ite ca acte de comer? ?i sunt
incompatibile cu func?ia, atribu?i sau însărcinarea pe care o îndepline?te o persoană, iar
incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege.
Potrivit legisla?iei în vigoare, respectiv art. 87 din Legea 161/2003 privind
unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a
funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de
primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti,

o
preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu funcţia de

I.r
preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru
al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execu ţie
la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de
asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la
R
companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.
Prin incriminarea faptei se urmăre?te ocrotirea rela?iilor sociale referitoare la
U
onestitatea, cinstea persoanelor care datorită func?iei, atribu?iei sau însărcinării primite,
trebuie să se ab?ină de la efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer?.
.J
Caracterul necuvenit rezidă tocmai din faptul că inculpatul SIMEA IOAN
FLORIAN, viceprimar al comunei Ro?ia, a efectuat opera?iuni financiare, ca acte de
w

comer?, aflat într-o stare de incompatibilitate legală, atrasă de func?ia de demnitate


publică pe care o de?inea la acel moment, neavând relevan?ă sub aspectul existen?ei
w

infrac?iunii ?i al elementului inten?ional motivul pentru care a efectuat acele opera?


iuni.
w

Fiind audiat în cauză, inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN a recunoscut fapta


re?inută în sarcina sa.

17. În perioada 2014 - 2015, inculpatul VESA DORIN IOAN, în calitate de ?


ef al Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, având în subordine ?i coordonare Postul de Poli?ie
Ro?ia, a pretins ?i primit de la inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN, viceprimar al
comunei Ro?ia ?i persoană ce administra în acea perioadă SC SIMFLOPREST SRL,
prestarea unor servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în
construc?ie din loc. Ghighi?eni, jud. Bihor, apar?inând ofi?erului de poli?ie.
Din probele administrate, s-a stabilit că inculpatul VESA DORIN IOAN de?
ine un imobil în localitatea Ghighi?eni, care în anul 2014 era în stadiu avansat de
construc?ie. Pentru finalizarea construc?iei imobilului, inculpatul VESA DORIN IOAN
a ini?iat discu?ii încă din luna decembrie 2014 cu inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN,
pentru ca acesta, în calitate de administrator al unei societă?ii comerciale care avea ca
obiect de activitate prelucrarea lemnului ?i confec?ionarea obiectelor din lemn, să
procedeze la confec?ionarea ?i montarea unor balcoanelor de lemn la locuin?a ofi?
erului. Montarea balcoanelor la imobilul inculpatului VESA DORIN IOAN s-a realizat
în cursul lunii mai 2015.
Asftel, în atelierul SC SIMFLOPREST SRL, inculpatul SIMEA IOAN
FLORIAN a procedat la confec?ionarea unui număr de trei balcoane, pe care, împreună
cu angaja?ii săi MOCLINDA FLORIAN ?i ?AP GHEORGHE, le-a montat la data de 06
mai 2015 la imobilul inculpatului VESA DORIN IOAN.
În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, poli?istul a protejat, în mod
continuu, activitatea infrac?ională a inculpatului SIMEA IOAN FLORIAN ?i nu ?i-a
îndeplinit, potrivit legii, atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută ?i
prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 218/2002 republicată privind

o
organizarea ?i func?ionarea Poli?iei Române, Legea 360/2002 republicată privind

I.r
Statutul Poli?istului, Legea 364/2004 republicată privind organizarea ?i func?ionarea
poli?iei judiciare ?i propriile reglementări interne, constând în conducerea ?i
coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? ?i a
Posturilor de Poli?ie arondate, cât ?i cele privind constatarea de infrac?iuni, în calitate
de poli?ist. R
În concret, poli?istul urma să facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce
U
decurgeau din func?ia de?inută în favoarea viceprimarului SIMEA IOAN FLORIAN,
respectiv să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări
.J
penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar ?i despre care
ofi?erul de poli?ie avea cuno?tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni financiare, ca
w

acte de comer?, incompatibile cu func?ia îndeplinită.


Legal şi conform atribuţiilor de serviciu, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?,
w

comisarul ?ef VESA DORIN IOAN, ar fi trebuit să ia măsuri pentru constatarea faptei
penale despre care avea cuno?tin?ă, iar ulterior să procedeze la sesizarea organelor
competente în vederea tragerii la răspundere penală a viceprimarului SIMEA IOAN
w

FLORIAN, cât ?i să dispună măsuri în acest sens subordona?ilor, în principal agen?ilor


de poli?ie din cadrul Postului de Poli?ie Ro?ia, în condi?iile în care de la preluarea
mandatului de viceprimar al comunei Ro?ia - iunie 2008, politicianul a comis fapte de
natură a atrage răspunderea penală a acestuia, decurgând din starea sa de
incompatibilitate.
A?a cum s-a arătat la punctul 16 din rechizitoriu, s-a stabilit că în perioada
iunie 2008 - iunie 2016, administrator de drept ?i fapt al SC SIMFLOPREST SRL a fost
inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN, care a exercitat în acela?i timp ?i func?ia de
viceprimar al comunei Ro?ia, jud. Bihor, faptă ce întrune?te elementele constitutive ale
infrac?iunii de efectuare de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu
func?ia de?inută prevăzută de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, aspect cunoscut de
ofi?erul de poli?ie.
Potrivit fi?ei postului (volumul XXII, filele 161 – 167), ?eful Sec?iei 2 Poli?
ie Rurală Beiu?, comisarul ?ef VESA DORIN, avea următoarele atribu?ii :
- controlarea activită?ii poli?i?tilor din subordine, inclusiv cei din cadrul
Postului de Poli?ie Ro?ia;
- desfă?urarea de activită?i specifice organelor de cercetare penală ale poli?
iei judiciare;
- desfă?urarea de activită?i de urmărire penală în dosarele penale cu autori
cunoscu?i, precum ?i cele cu autori neidentifica?i;
- analizarea dinamicii fenomenului infrac?ional în zona de responsabilitate;
- coordonarea ?i evaluarea activită?ii informative desfă?urată de lucrătorii de
poli?ie din cadrul Sec?iei ?i ?efii Posturilor de Poli?ie comunală;
Potrivit art. 26 alin. 1 pct. 2 din Legea 218/2002 privind organizarea ?i func?
ionarea Poli?iei Române, lucrătorii de poli?ie din cadrul Poli?iei Române ”aplică

o
măsuri de men?inere a ordinii ?i lini?tii publice, a siguran?ei cetă?eanului, de

I.r
prevenire ?i combatere a fenomenului infrac?ional”, iar potrivit pct. 6 ?i 8 din acela?i
articol, lucrătorii de poli?ie ”culeg informa?ii în vederea cunoa?terii, prevenirii ?i
combaterii infrac?iunilor, precum ?i a altor fapte ilicite” ?i ”desfă?oară, potrivit
competen?ei, activită?i pentru constatarea faptelor penale ?i efectuează cercetări în
legătură cu acestea”. R
Totodată, din art. 288 din Codul de procedură penală rezultă că actele
U
încheiate de ”alte organe de constatare prevăzute de lege” reprezintă moduri de sesizare
a organelor de urmărire penală; conf. art. 61 alin. 1 lit. c C.pr.pen. organele de ordine
.J
publică (ex. Poli?ia Română) sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre
împrejurările constatate, pentru infrac?iunile constatate în timpul exercitării atribu?iilor
w

prevăzute de lege, după care ”actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de


probă se înaintează, de îndată, organelor de urmărire penală”, procesul - verbal
w

întocmit în condi?iile descrise mai sus reprezentând act de sesizare al acestora.


Mai mult, în conformitate cu dispozi?iile art. 292 C.pr.pen., organele de
w

urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află pe orice cale că s-a săvâr?it o infrac?
iune, după care, potrivit art. 58 alin. 3 C.pr.pen., organele de cercetare penală, dacă
constată că nu sunt competente să efectueze urmărirea penală, ”trimite de îndată cauza
procurorului care exercită supravegherea, în vederea sesizării organului competent”.
În consecin?ă, inculpatul VESA DORIN IOAN era obligat, potrivit legii, să
constate/să procedeze la sesizarea din oficiu cu privire la comiterea infrac?iunii prev.
de art. 12 lit. a din Legea 78/2000 de către viceprimarul SIMEA IOAN FLORIAN, faptă
despre care avea cuno?tin?ă, după care să înainteze actul de sesizare (procesul-verbal
întocmit în conformitate cu dispozi?iile art. 61 alin. 1 lit c C.pr.pen. ori conf. art. 292
C.pr.pen.) organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Beiu?, în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului SIMEA IOAN FLORIAN.
Contrar atribu?iilor de serviciu ?i dispozi?iilor legale, comisarul ?ef VESA
DORIN IOAN a protejat activitatea infrac?ională, despre care avea cuno?tin?ă, a
viceprimarului comunei Ro?ia, SIMEA IOAN FLORIAN, prin aceea că nu a procedat la
constatarea infrac?iunii prev. de art. 12 lit. a din Legea 78/2000 în vederea sesizării
organelor competente, prin acest comportament tolerând ?i încurajând comiterea de
infrac?iuni de către omul politic.
Mai mult, ofi?erul de poli?ie a beneficiat de foloase necuvenite din partea
viceprimarului comunei Ro?ia, inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN, care, pentru
tolerarea ?i protejarea activită?ii sale infrac?ionale, decurgând din starea de
incompatibilitate în care s-a aflat, i-a confec?ionat ?i montat, în mod gratuit,
inculpatului VESA DORIN IOAN, trei balcoane la imobilul aflat în construc?ie din
loc. Ghighi?eni, jud. Bihor, apar?inând ofi?erului de poli?ie.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :

o
Viceprimarul comunei Ro?ia, inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN, fiind

I.r
audiat la data de 20.09.2016, a declarat următoarele (volumul III, filele 172– 177) :
” În cursul anului 2014, am fost abordat de către comisarul ?ef VESA
DORIN IOAN în legătură cu construc?ia a unui număr de trei balcoane, la o casă de
locuit pe care acesta o avea în localitatea Ghighi?eni. În principiu am fost de acord
R
să-i confec?ionez balcoanele, însa în momentul în care voi dispune de materialele
necesare.
U
Fiind întrebat, declar că s-a pus problema ?i în sensul de a aduce ofi?erul
materialele necesare confec?ionării balcoanelor, însă acesta nu a reu?it acest lucru.
.J
În cursul anului 2015, respectiv în primăvară, am identificat materialele
necesare, cu ocazia demolării unei ?uri mai vechi, proprietate personală situată în
w

com. Roşia, jud. Bihor, când am constatat că grinzile de lemn erau în stare bună ?i
puteau fi refolosite.
w

Eu personal, în atelierul societăţii, am prelucrat un număr 15 – 17 stâlpi


pentru balcoane şi câteva rigle din lemn, nu mai reţin exact numărul acestora, care
trebuiau să unească ace?ti stâlpi. Am procedat la ?lefuirea ?i vopsirea acestora,
w

această opera?iune efectuând-o în decursul a două seri, după terminarea programului


la societate.
După pregătirea acestor elemente, împreună cu un angajat al societăţii SC
SIMFLOPREST SRL, Moclinda Florin, care locuieşte în sat Roşia, com. Roşia, jud.
Bihor, ne-am deplasat la imobilul de?inut de comisarul ?ef VESA DORIN IOAN,în
localitatea Ghighi?eni. Într-o singură după amiază am procedat la montarea celor trei
balcoane, opera?iunea nefiind una grea, elementele necesitând doar prinderea cu hol?
uruburi.
În legătură cu această prestare de servicii, constând în confec?ionarea ?i
montarea celor trei balcoane la imobilul comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, nu
am întocmit sau am emis documente de prestări servicii şi nu am încasat
contravaloarea lucrărilor efectuate.
Nu am emis documente de prestări servicii şi nici nu am încasat
contravaloarea pentru această lucrare deoarece am considerat că materialele erau
refolosite, fapt ce m-a făcut să consider că aceste bunuri nu aveau o valoare mare.
Nici cu privire la costul manoperei nu am încheiat ?i emis vreun document
fiscal, deoarece a?a cum am precizat anterior, orele de lucru nu au fost multe, atât
pentru prelucrarea elementelor, respectiv stâlpişorii şi riglele, cât ?i cu privire la
montarea acestora.
Declar că pur ?i simplu nu am dorit să încasez contravaloarea lucrării de
la comisarul ?ef VESA IOAN, întrucât sunt prieten cu acesta.
Fiind întrebat, declar că în afară de comisarul ?ef VESA DORIN am ?i al?
i prieteni, însă nu am confec?ionat ?i nu am prestat nici un fel de lucr ări în mod
gratuit pentru o altă persoană decât comisarul ?ef VESA IOAN.(…)
La întrebarea domnului avocat Chivari Gelu, declar că în privin?a altor

o
prieteni pe care îi am, nu i-am ajutat cu niciun fel de alte ajutoare, nici legate de

I.r
firmă ?i nici alt fel de ajutor.”

Referitor la întregul context în care au fost confec?ionate ?i realizate cele trei


balcoane, ca urmare a pretinderii ?i insisten?elor inculpatului VESA DORIN IOAN,
R
relevante sunt interceptările telefonice realizate în cauză.
Astfel, la sfâr?itul anului 2014, respectiv în data de 11.12.2014, la ora
U
16:57:28, VESA DORIN IOAN, aflat la postul telefonic , a fost contactat de SIMEA
IOAN-FLORIAN, aflat la postul telefonic (Id: Primăria com. Roşia, Maşcaş Ancica -
.J
secretar, sat Roşia, nr. 397, jud. Bihor), pentru a-i comunica ofi?erului de poli?ie că
prelucrarea balcoanelor comandate de acesta este aproape finalizată (volumul XLVIII,
w

filele 182 - 184) :


VESA DORIN IOAN – A?a-i domnul FLOREA. Ce ve?ti îmi mai dai amu,
w

că se apropie anul, se sfâr?e?te.


SIMEA IOAN-FLORIAN – Îs aproape gata cu ele, deci nu îs chiară gata,
w

căci te-a? min?i dacă a? spune că îs gata, dar îs aproape gata cu ele.
VESA DORIN IOAN – Cam pă când săptămâna viitoare facem oarecum?
SIMEA IOAN-FLORIAN – Nu ?tiu, poate dacă ajută Dumnezo pă sâmbătă,
nu ştiu sigur, dar reviu cu un telefon.
VESA DORIN IOAN – ?tii de ce? Că mi-o intrat apă în beci ?i nu am beciul
acoperit acolo, că tot am a?teptat după balcoane ?i mă fac iară…, că îmi distrug casa
după aceea.

În data de 06.05.2015, la ora 13:54:52, VESA DORIN IOAN, aflat la postul


telefonic a fost contactat de SIMEA IOAN-FLORIAN, aflat la postul telefonic ,
pentru a-i transmite că muncitorii care urmează să monteze cele trei balcoane la
imobilul poli?istului sunt în drum spre satul Ghighi?eni, localitatea unde ofi?erul de
poli?ie î?i construie?te o casă pentru locuit (volumul XLVIII, filele 195 - 197) :
VESA DORIN IOAN – No, sună-i tu să vezi unde-s să ?tiu dacă mai îi a?
teaptă acolo amu.
SIMEA IOAN-FLORIAN – Da vine, deci sută la sută vine, numa să…
probabil că s-or fi oprită, mănâncă ?i după ai ajunge la…

Cu ocazia perchezi?iei domiciliare din data de 29 iunie 2016 efectuate în


comuna Rieni, sat Ghighişeni, reprezentând o casă de locuit aflată în stadiu avansat de
finalizare, aparţinând comisarului şef VESA DORIN–IOAN, s-a constatat că, la etajul
imobilului, sunt construite 3 balcoane din lemn, fiecare având montată balustradă din
lemn masiv de culoare maro, acestea fiind cele confec?ionate ?i montate de inculpatul
SIMEA IOAN FLORIAN.
Referitor la realizarea ?i montarea celor trei balcoane la imobilul apar?inând
inculpatului VESA DORIN IOAN, în cauză au fost audia?i angaja?ii SC

o
SIMFLOPREST SRL.

I.r
Astfel, la data de 24.10.2016, martorul MOCLINDA FLORIAN a declarat
următoarele (volumul VII, filele 293 - 297) :
” Din câte îmi amintesc, în cursul anului 2015, nu mai re?in foarte exact, am
observat că ?eful meu, SIMEA IOAN FLORIAN a prelucrat personal un număr de 15
R
stâlpi, fiecare având lungimea de 90 de centimetri ?i grosimea de 12X12 centimetri.
Ace?ti stâlpi au fost realiza?i din ni?te grinzi, dar nu cunosc provenien?a acestor
U
grinzi. Din discu?iile pe care le-am purtat cu SIMEA IOAN FLORIAN am în?eles că a
ob?inut aceste grinzi în urma demolării unei construc?ii mai vechi.
.J
Pe lângă ace?ti stâlpi, tot SIMEA IOAN FLORIAN a mai confec?ionat ?i un
număr de aproximativ de 36 de stinghii de lemn, cu dimensiuni cuprinse între
w

aproximativ un metru ?i doi metri. Pentru confec?ionarea acestor stinghii, SIMEA


IOAN FLORIAN a folosit material de lemn din cadrul atelierului.
w

Men?ionez că SIMEA IOAN FLORIAN a confec?ionat personal ace?ti stâlpi


?i stinghii din lemn, în contextul în care în acea perioadă eu am fost bolnav.
Fiind întrebat, declar că acesta nu mi-a spus motivul pentru care a confec?
w

ionat aceste materiale ?i nici eu nu mi-am permis să-l întreb acest lucru.
În ipoteza în care eu a? fi confec?ionat acei stâlpi ?i acele stinghii, a? fi avut
nevoie de circa opt ore.
În cursul unei după-amieze, am fost contactat telefonic de către SIMEA
IOAN FLORIAN care m-a rugat să îl înso?esc, la un imobil din localitatea Ghighi?
eni, pentru ca din materialele pregătite de către el să montăm un număr de trei
balcoane.(…)
Eu împreună cu colegul meu, ajuta?i de SIMEA IOAN FLORIAN, am
procedat la montarea pieselor transportate, pentru realizarea unui număr de trei
balcoane.
După terminarea montajului, la acea casă a mai venit o persoană despre
care, la întrebarea mea, SIMEA IOAN FLORIAN mi-a spus că este VESA DORIN ?i
că acesta lucrează în cadrul Poli?iei municipiului Beiu?, iar acea persoană în vârstă
care venise înaintea lui, era socrul sau tatăl poli?istului, nu mai re?in exact.”
Martorul TAP GHEORGHE, fiind audiat în cauză la data de 25.10.2016, a
declarat următoarele (volumul VII, filele 313 - 317) :
” În cursul anului 2015, în prima jumătate a anului din câte îmi amintesc,
având o perioadă în care nu am lucrat, am fost contactat telefonic de către ?eful meu,
SIMEA IOAN FLORIAN care mi-a solicitat să mă prezint la firmă pentru ca împreună
cu colegul meu MOCLINDA FLORIAN să montăm ni?te balcoane la un imobil din
localitatea Ghighi?eni.
M-am deplasat astfel la sediul societă?ii ?i am observat că pentru acele
balcoane se aflau pregătite în curte un număr de aproximativ 18 de stâlpi ?i circa 30
de rigle. Nu cunosc provenien?a sau cine ?i cum au fost realizate aceste materiale,
deoarece erau gata finisate în momentul în care am ajuns la firmă.(…)

o
Ini?ial la acea casă ne a?tepta o persoană în vârstă, pe care nu o cuno?team

I.r
dar care ?tia despre venirea noastră.
La interval de câteva minute, la acea casă a ajuns ?i ?eful nostru SIMEA
IOAN FLORIAN, iar împreună cu acesta am început montarea balcoanelor, la etajul
clădirii, pe fiecare din cele două păr?i laterale ?i pe cea frontală.

jumătate.
R
Toate cele trei balcoane au fost montate de către noi în circa o oră ?i
U
După terminarea lucrării, în timp ce adunam sculele folosite, la acel imobil
s-a mai prezentat o altă persoană, pe care nu o cuno?team dar despre care SIMEA
.J
IOAN FLORIAN ne-a comunicat că se nume?te VESA IOAN DORIN ?i că este
proprietarul acelei case unde montaserăm balcoanele.”
w

18. În perioada aprilie - mai 2015, inculpatul BAT GHEORGHE, în calitate


w

de ?ef al Postului de Poli?ie Pietroasa, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale, la


cererea comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, a
pretins ?i primit pentru ofi?erul de poli?ie, diferite foloase necuvenite de la numitul
w

NASTOR IOAN GHEORGHE, administrator al SC CRYPTON IMPEX SRL, având ca


obiect principal de activitate ”fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor ?i a produselor
proaspete de patiserie” ?i pre?edinte al Asocia?iei Urbariale Pietroasa.
În schimbul foloaselor pretinse ?i primite, agentul ?ef principal BAT
GHEORGHE urma să facă demersuri ?i să î?i exercite atribu?iile ce decurgeau din
func?ia de?inută în favoarea numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, respectiv pentru
solu?ionarea favorabilă a peti?iilor, reclama?iilor ?i dosarelor penale înregistrate la
Postul de Poli?ie Pietroasa cu privire la NASTOR IOAN GHEORGHE ?i so?ia acestuia,
NASTOR RAMONA FLORICA, ?i, totodată, să nu procedeze la sanc?ionarea
contraven?ională a acestuia pentru faptele ilicite legate de func?ionarea brutăriei ?i a
barului din localitatea Pietroasa, administrate de SC CRYPTON IMPEX SRL.
Astfel :
18.1. În data de 28 aprilie 2015 agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, la
cererea comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, a pretins cantitatea de 20 de tone de
piatră concasată, în valoare de 400 lei, având ca specifica?ie tehnică dimensiunea cea
mai mare de aproximativ 3 cm, de la numitul NASTOR IOAN GHEORGHE, în legătură
cu îndeplinirea atribu?iilor sale de serviciu; întreaga cantitate de piatră pretinsă de
agentul ?ef principal BAT GHEORGHE pentru comisarul ?ef VESA DORIN a fost
transportată a doua zi, 29 aprilie 2015, la adresa din localitatea Ghighi?eni, unde ofi?
erul de poli?ie avea o casă în construc?ie.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, înainte de înfiin?area Sec?
iilor de Poli?ie Rurală - respectiv până la data de 1 septembrie 2011, inculpatul VESA
DORIN IOAN a activat ca ofi?er de poli?ie în cadrul Poli?iei municipiului Beiu?, fiind
responsabil cu îndrumarea, coordonarea ?i controlul tuturor posturilor de poli?ie din
cadrul circumscrip?iei judiciare Beiu?.

o
În acest context, inculpatul a cultivat rela?ii apropiate cu anumi?i ?efi de post

I.r
afla?i în subordinea sa, dar ?i cu oameni de afaceri din zonă, cei mai mul?i cu diferite
interese în zona de competen?ă a Poli?iei. Astfel, inculpatul VESA DORIN IOAN a
stabilit rela?ii apropiate cu inculpatul BAT GHEORGHE, care îi satisfăcea diferite
nevoi materiale, cât ?i cu martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, administratorul SC
R
CRYPTON IMPEX SRL ?i pre?edintele ASOCIA?IEI URBARIALE PIETROASA.
Din probele de la dosar a rezultat că pe terenul aflat în proprietatea ASOCIA?
U
IEI URBARIALE PIETROASA func?ionează o carieră de exploatare a pietrei,
administrată de SC GRANDEMAR SA.
.J
ASOCIA?IA URBARIALĂ PIETROASA, reprezentată de martorul NASTOR
IOAN GHEORGHE, a încheiat cu SC GRANDEMAR SA, firmă care exploatează
w

piatră din cariera mai sus men?ionată, un contract de sponsorizare, în considerarea


faptului că exploatarea se desfă?ura pe terenul asocia?iei; în baza acestiu contract
w

ASOCIA?IA URBARIALĂ PIETROASA beneficiază de o cotă anuală de piatră


destinată membrilor acesteia.
În acest context, având cuno?tin?ă de problemele de natură judiciară cu care
w

se confrunta martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, atât legate de administrarea


ASOCIA?IEI URBARIALE PIETROASA cât ?i de func?ionarea barului ”Regina” din
localitatea Pietroasa, la data de 28 aprilie 2015 inculpatul VESA DORIN IOAN l-a
contactat telefonic pe inculpatul BAT GHEORGHE, ?eful Postului de Poli?ie Pietroasa
(unde erau înregistrate majoritatea sesizărilor împotriva lui NASTOR IOAN
GHEORGHE), solicitându-i să-l abordeze pe NASTOR IOAN GHEORGHE pentru ca
acesta din urmă să-i remită, în mod gratuit, cantitatea de 20 de tone de piatră concasată.
Urmare a cererii ?i pentru a satisface preten?iile inculpatului VESA DORIN IOAN,
inculpatulul BAT GHEORGHE l-a contactat pe martorul NASTOR IOAN GHEORGHE
?i i-a pretins cantitatea de piatră de care avea nevoie ofi?erul de poli?ie.
Martorul NASTOR IOAN GHEORGHE a acceptat solicitarea inculpatului
BAT GHEORGHE, sens în care, pentru a stabili specifica?iile tehnice ale pietrei
concasate, l-a contactat telefonic în cursul zilei următoare direct pe inculpatul VESA
DORIN IOAN, ocazie cu care cei doi au stabilit ca piatra să aibă dimensiunea cea mai
mare de trei centimetri.
Pentru transportarea cantită?ii de piatră la imobilul pe care-l de?inea ofi?erul
în localitatea Ghighi?eni, inculpatul VESA DORIN IOAN l-a rugat pe martorul TOMA
GABRIEL IONEL, agent de poli?ie în cadrul Poli?iei municipiului Beiu? ?i fost
subordonat al ofi?erului de poli?ie, să-i pună la dispozi?ie un camion. Astfel, agentul de
poli?ie a luat legătura cu numitul COROBAN RADU, care a acceptat să efectueze
transportul în favoarea inculpatului VESA DORIN IOAN.
Este important de subliniat că, ini?ial, la finele lunii martie 2015, pentru a-?i
procura cantitatea de piatră necesară, inculpatul VESA DORIN IOAN l-a abordat mai
întai pe martorul TOMA GABRIEL IONEL, în contextul în care acesta din urmă
provenea din comuna Pietroasa. De?i acesta a discutat referitor la piatră cu pre?edintele

o
asocia?iei NASTOR IOAN GHEORGHE, nu a reu?it să ob?ină de la acesta cantitatea

I.r
de piatră solicitată de ofi?er.
Potrivit declara?iei martorului NASTOR IOAN GHEORGHE, contravaloarea
cantită?ii de piatră pe care a remis-o inculpatului VESA DORIN IOAN, la cererea
inculpatului BAT GHEORGHE, este de 400 lei.
R
Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
U
cauză :
În discu?ia telefonică interceptată la de 28.04.2015, la ora 07:57:38,
.J
inculpatul VESA DORIN IOAN, aflat la postul telefonic , l-a contactat pe inculpatul
BAT GHEORGHE, aflat la postul telefonic , pentru a-i cere ”să rezolve” pentru el o
w

cantitate de piatră concasată de la martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, fiindu-i


necesară la construirea imobilului din loc. Ghighi?eni, jud. Bihor (volumul XLVIII,
w

filele 158 - 160) :


VESA DORIN IOAN – Bun. Altceva vreau eu să te rog acum. A? avea un
w

camion disponibil, dacă merge încolo, nu suni la carieră ca să vezi dacă e ceva?
BAT GHEORGHE – Da' când, acuma?
VESA DORIN IOAN – Astăzi dacă po?i, că astăzi e acolo în zonă.
BAT GHEORGHE – Azi, azi.
VESA DORIN IOAN – Astăzi!
BAT GHEORGHE – No, după ce mă întorc de la BIN?, că nu sun!
VESA DORIN IOAN - Bun, bine, perfect!
BAT GHEORGHE – Se rezolvă!
În ziua următoare, 29.04.2015, după ce inculpatul BAT GHEORGHE a
discutat în prealabil cu martorul NASTOR IOAN GHEORGHE despre piatra concasată
pentru inculpatul VESA DORIN, omul de afaceri i-a legătura telefonic cu ofi?erul
pentru a-i cere unele detalii referitoare la piatra solicitată (volumul XLVIII, filele 161 -
163) :
”NASTOR IOAN GHEORGHE – O întrebare? De care să fie? Zavură din
aia?
VESA DORIN IOAN – De pus pă drum, de aia cu praf, ăla care se bate
bine.
NASTOR IOAN GHEORGHE – De care?
VESA DORIN IOAN – Ăia care se bate bine, cu praf pă ea. Mică, mică din
aia!
NASTOR IOAN GHEORGHE – Aia de 0,31 ! Dar cum să fie? Să fie şi
pietricele sau să fie numai nisip?
VESA DORIN IOAN – Cu pietricele ceva că a?a îi mai ok. Cu pietre din
alea, micu?ă, micu?ă că a?a o mai fost ce am mai pus ?i un pic mai îmi trebe, vreo
10 metri.
NASTOR IOAN GHEORGHE – No bine, că acum întreabă băiatul că nu ?

o
tie ce să meargă să ducă.

I.r
VESA DORIN IOAN – Bine NELUŢU.
În data de 29.04.2015, la ora 16:30:38, inculpatul VESA DORIN IOAN,
aflat la postul telefonic 0762/236.529, a fost contactat de martorul TOMA GABRIEL-
IONEL, aflat la postul telefonic 0766/642.260, cu care discută detalii referitoare la
R
locul unde trebuie transportată piatra concasată, respectiv în localitatea Ghighi?eni,
jude?ul Bihor (volumul XLVIII, filele 164 - 166):
U
TOMA GABRIEL-IONEL – E în SUDRIGIU camionul. Îi zic să vă a?
tepte?
.J
VESA DORIN IOAN – Zi-i să meargă înainte că ajung ?i eu pă acolo.
TOMA GABRIEL-IONEL – Dar nu ?tie unde să meargă pruncu'.
w

VESA DORIN IOAN – Zi-i să ajungă în GHIGHI?ENI la cămin ?i acolo


ne întâlnim.
w

Fiind audiat în cauză la data de 13.10.2016, martorul NASTOR IOAN


GHEORGHE a declarat următoarele (volumul VII, filele 170 – 175) :
” La sfâr?itul lunii aprilie 2015, m-am întâlnit în municipiul Beiu? cu
w

inculpatul VESA DORIN IOAN, ocazie cu care acesta m-a întrebat dacă func?ionează
cariera de piatră din Pietroasa. Precizez că acesta cuno?tea faptul că această carieră
era situată pe terenul Asocia?iei Urbariale ”Pietroasa”, al cărei pre?edinte eram eu,
deoarece au existat mai multe dosare penale în legătură atât cu cariera de piatră cât ?i
cu asocia?ia urbarială înregistrate la Poli?ia municipiului Beiu?.
La câteva zile, respectiv în 28 aprilie 2015, am fost contactat telefonic de
către inculpatul BAT GHEORGHE, care mi-a cerut o cantitate de piatră din carieră
pentru comisarul ?ef VESA DORIN IOAN.
Am acceptat cererea inculpatului BAT GHEORGHE, iar a doua zi, pentru
a putea livra piatra, l-am sunat pe telefon pe inculpatul VESA DORIN IOAN pentru
a-mi specifica ce fel de sort dore?te. Acesta mi-a comunicat că are nevoie de piatră
care să se poată tasa pe drum, iar ulterior i-am trimis poli?istului 20 de tone de piatră
concasată cu dimensiunea cea mai mare de 3 cm. Precizez că inculpatul BAT
GHEORGHE s-a ocupat de transportul cantită?ii de piatră.(…)
Nu am primit nici o sumă de bani de la inculpatul VESA DORIN sau BAT
GHEORGHE pentru piatra livrată.”
Fiind audiat în cauză la data de 25.10.2016, martorul TOMA GABRIEL –
IONEL a declarat următoarele (volumul VII, filele 318 - 323) :
” La sfâr?itul lunii aprilie 2015, am fost abordat de către VESA DORIN
IOAN care mi-a relatat că ?eful Postului de Poli?ie Pietroasa, agentul BAT
GHEORGHE, i-a rezolvat piatra concasată de care avea nevoie, sens în care m-a
rugat să-l abordez pe varul meu pentru a efectua transportul pietrei cu camionul
acestuia din urmă.(…)
Ulterior, la un interval de câteva zile, din discu?iile pe care le-am avut cu
VESA DORIN IOAN am în?eles că piatra concasată de care avea nevoie a fost

o
transportată, pavându-se por?iunea de drum din fa?a casei sale.”

I.r
18.2. În data de 4 mai 2015, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale,
inculpatul BAT GHEORGHE, la cererea inculpatului VESA DORIN IOAN, a pretins
diferite foloase necuvenite, respectiv 3-4 kg de plăcintă, de la martorul NASTOR IOAN
R
GHEORGHE, administratorul SC CRYPTON IMPEX SRL, în legătură cu îndeplinirea
atribu?iilor sale de serviciu.
U
Astfel, din probele de la dosar s-a stabilit că în vederea pregătirii unei
petreceri cu ocazia unei convocări cu ?efii Posturilor de Poli?ie de pe raza circumscrip?
.J
iei judiciare Beiu?, inculpatul VESA DORIN IOAN l-a contactat telefonic pe inculpatul
BAT GHEORGHE, cerându-i acestuia să pretindă o cantitate de plăcintă martorului
w

NASTOR IOAN GHEORGHE, administratorul SC CRYPTON IMPEX SRL, societate


care de?inea o brutărie în localitatea Pietroasa.
w

Pentru a satisface preten?iile ofi?erului de poli?ie ?i potrivit indica?iilor


primite de la acesta, inculpatul BAT GHEORGHE l-a contactat pe martorul NASTOR
IOAN GHEORGHE ?i a pretins ?i primit, în mod gratuit, de la omul de afaceri
w

cantitatea de 3 – 4 kilograme de plăcintă.

Situa?ia de fapt expusă mai sus, rezultă din următoarele probe administrate în
cauză :
În data de 04.05.2015, la ora 11:43:56, inculpatul VESA DORIN IOAN,
aflat la postul telefonic , l-a contactat pe inculpatul BAT GHEORGHE, aflat la postul
telefonic , ocazie cu care i-a solicitat să procure o cantitate de plăcintă de la numitul
NASTOR IOAN GHEORGHE (volumul XLVIII, filele 170 - 173):
VESA DORIN IOAN – Miercuri vii la convocare, nu?
BAT GHEORGHE – Dacă dumneavoastră dispune?i, cu mare drag.
VESA DORIN IOAN – Păi o dispus deja jude?ul, nu mai am cum… Chiar
dacă mi-ar fi drag să te aduc cu mine, dar totu?i o dispus al?ii în locul meu.
GHEORGHE ca să nu vii cu mâna goală, amu vreo 3-4 kg de plăcintă nu po?i tu
aduce?
BAT GHEORGHE – Dar cum să nu! Când am refuzat eu? Când am spus
eu ceva că nu se poate?!
Din discu?ia telefonică din data de 04.05.2015, ora 15:10:47, dintre
inculpatul VESA DORIN IOAN, aflat la postul telefonic ?i inculpatul ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ, aflat la postul telefonic , rezultă că inculpatul BAT GHEORGHE urma
să procure cantitatea de plăcintă pretinsă de ofi?erul de poli?ie ”de la NELU?U”
(martorul NASTOR IOAN GHEORGHE) (volumul XLVIII, filele 174 - 178):
VESA DORIN IOAN – Atuncea mă bazez pă tine, am tăiat după listă
pâinea.
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Da sigur domnule, nici o problemă, pâinea
o duc eu! Duc 20! Lasă-le naibii, poate că ceilal?i nu au!

o
VESA DORIN IOAN – Bine, bine. Ok!

I.r
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – Nu fac o plăcintă? Cine face plăcintă?
VESA DORIN IOAN – Am vorbit la NELU?U amu! Las-o a?a!
ROTAR RAUL OVIDIU RAJ – La REGINA?
VESA DORIN IOAN – Aha! Nu am vrut să încărcăm toate…!
R
Fiind audiat în cauză la data de 13.10.2016, martorul NASTOR IOAN
GHEORGHE a declarat următoarele (volumul VII, filele 170 - 175) :
U
” În data de 4 mai 2015, la câteva zile după livrarea pietrei, inculpatul BAT
GHEORGHE mi-a solicitat o cantitate de plăcintă, respectiv 3 – 4 kilograme,
.J
spunându-mi că trebuie să o ducă la Poli?ia municipiului Beiu?, pentru organizarea
unui eveniment. Nu am primit nicio sumă de bani pentru această cantitate de plăcintă.”
w

Valoarea cantită?ii de plăcintă pretinsă ?i primită de inculpatul BAT


GHEORGHE, la solicitarea inculpatului VESA DORIN IOAN, este de 40 lei.
w

Pretinderea ?i primirea foloaselor a fost făcută de poli?i?ti în contextul în


care la Postul de Poli?ie Pietroasa existau mai multe dosare penale în care era implicat
w

numitul NASTOR IOAN GHEORGHE, iar în schimbul foloaselor primite agentul ?ef
principal BAT GHEORGHE urma să-l favorizeze pe NASTOR IOAN GHEORGHE,
respectiv să orienteze cercetările în vederea ob?inerii unor solu?ii favorabile acestuia.
Din actele de la dosar s-a stabilit că numitul NASTOR IOAN GHEORGHE a
fost cercetat, în cursul anului 2015, în mai multe dosare penale înregistrate la Parchetul
de pe lângă Judecătoria Beiu?, după cum urmează :
·Dosarul penal nr. 517/P/2015, în care au fost efectuate cercetări fa?ă de
NASTOR IOAN GHEORGHE sub aspectul comiterii infrac?iunii de gestiune
frauduloasă, faptă prev. de art 242 alin.1 din Codul penal (volumul XIII, filele 1 – 425);
·Dosarul penal nr. 1244/P/2014, ce a fost constituit în urma formulării unei
plângeri penale de către NASTOR IOAN GHEORGHE, fiind efectuate cercetări fa?ă de
Coste Radu Mircea, sub aspectul comiterii infrac?iunii de lovire sau alte violen?e, faptă
prev. de art. 193 alin.1 din Codul penal (volumul XI, filele 176 – 197);
·Dosarul penal nr. 336/P/2015, ce a fost constituit în urma sesizării din oficiu
a agentului ?ef principal BAT GHEORGHE, persoană vătămată fiind
NASTOR IOAN GHEORGHE; în cauză au fost efectuate cercetări fa?ă de
numitul Judea Ioan Doru, sub aspectul comiterii infrac?iunii de tulburarea
ordinii ?i lini?tii publice, faptă prev. de art. 371 alin.1 din Codul penal
(volumul XI, filele 149 – 175);
De asemenea, este de men?ionat că, potrivit fi?ei postului (volumul XXII -
filele 161 – 167), ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? din acea perioadă, comisarul ?ef
VESA DORIN, avea competen?ă func?ională ?i teritorială la nivelul întregii
Circumscrip?ii judiciare Beiu?.
A?a cum s-a arătat ?i la pct. 11 din rechizitoiu, în legătură cu func?ionarea SC
CRYPTON IMPEX SRL au existat mai multe nereguli ce se impuneau a fi sanc?ionate

o
de poli?i?tii Postului de Poli?ie Pietroasa, respectiv depă?irea orarului de func?ionare al

I.r
barului, angajarea la negru a unor persoane, lipsa unor persoane de ordine în cadrul
barului ”Regina”, de care inculpatul BAT GHEORGHE avea cuno?tin?ă, fiind obligat
prin natura func?iei să le constate ?i să dispună măsurile care s-ar fi impus.
Martorul NASTOR IOAN GHEORGHE, cu ocazia audierii sale în cauză, a
R
arătat că ”Toate aceste foloase le-am remis inculpa?ilor BAT GHEORGHE, VESA IOAN
DORIN ?i INDREI REMUS în contextul numeroaselor probleme pe care le-am avut
U
?i care interferau cu Poli?ia municipiului Beiu? sau Postul de Poli?ie Pietroasa, a?a
cu am descris în cuprinsul declara?ie, inclusiv cele referitoare la dosarele penale în
.J
care am fost cercetat.”
w

19. În perioada martie 2015 – iulie 2016, în realizarea aceleia?i rezolu?ii


infrac?ionale, inculpatul POPA LIVIU, în calitate de ?ef al Inspectoratului de Poli?ie
w

Jude?ean Bihor, având calitatea de ordonator de credite, în baza unei în?elegeri tacite ?i
ilicite dintre acesta ?i administratorul SC TOPHAUS IMPEX SRL Oradea, denun?
ătorul VARGA ZOLTAN ANDRAS, în legătură cu atribu?iile sale de serviciu ce
w

decurgeau din func?ia de conducere de?inută de ofi?er, a primit diferite foloase


necuvenite de la agentul economic, beneficiind astfel, la cererea sa, de mai multe
servicii de repara?ii a unor autoturisme apar?inând ofi?erului de poli?ie, membrilor
familiei sale ori unor apropia?i de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 lei, după cum
urmează :
- la data de 18.03.2015 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca
BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia inculpatului
POPA LIVIU, constând în repara?ia electromotorului, în valoare totală de 336 lei,
ocazie cu care a fost întocmit devizul de repara?ii nr. AE6986 / 18.03.2015; (vol. VIII,
fila 25)
- la data de 08.06.2015 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca
BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia inculpatului
POPA LIVIU, constând în înlocuirea filtrelor de polen, combustibil, aer, ulei, schimb
ulei motor, înlocuirea plăcu?elor de frână ?i a senzorului, în valoare totală de 1.118,7
lei, ocazie cu care a fost întocmit devizul de repara?ii nr. AE7685 / 08.06.2015; (vol.
VIII, fila 26)
- la data de 02.10.2015 a fost completată solu?ia de parbriz la autoturismul
marca BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând martorului BLAGA VASILE, apropiat
al inculpatului POPA LIVIU, în valoare totală de 66 de lei, ocazie cu care a fost întocmit
devizul de repara?ii nr. AE8755 / 02.10.2015; (vol. VIII, fila 39)
- la data de 25.11.2015 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca
Mercedes, cu nr. de înmatriculare, apar?inând inculpatului POPA LIVIU, constând în
înlocuirea filtrului de polen ?i a becurilor frână ?i far, în valoare totală de 116,8 lei,
ocazie cu care a fost întocmit devizul de repara?ii nr. AE9246 / 25.11.2015; (vol. VIII,
fila 27)

o
- la data de 29.12.2015 au fost înlocuite cauciucurile de iarnă la autoturismul

I.r
marca BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia
inculpatului POPA LIVIU, în valoare totală de 52 lei, ocazie cu care a fost întocmit
devizul de repara?ii nr. AE9531 / 29.12.2015; (vol. VIII, fila 28)

R
- la data de 03.02.2016 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca
Mercedes, cu nr. de înmatriculare , apar?inând inculpatului POPA LIVIU, constând în
înlocuirea unui bec fază scurtă ?i efectuarea unui test de motor, în valoare totală de 70
U
de lei, ocazie cu care a fost întocmit devizul de repara?ii nr. AE9862 / 03.02.2016; (vol.
VIII, fila 29)
.J
- la data de 23.02.2016 a fost înlocuit uleiul de motor la autoturismul marca
BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia inculpatului
w

POPA LIVIU, în valoare totală de 90 de lei, ocazie cu care a fost întocmit devizul de
repara?ii nr. AE10040 / 23.02.2016; (vol. VIII, fila 30)
w

- la data de 27.06.2016 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca


BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia inculpatului
w

POPA LIVIU, constând în înlocuirea filtrelor de polen, combustibil, aer, ulei, schimb
ulei motor, înlocuirea plăcu?elor de frână ?i a senzorului, a discurilor de frână, a
amortizoarelor spate, buc?e, broască u?ă, anvelope de vară, în valoare totală de 5.293,9
lei, ocazie cu care a fost întocmit devizul de repara?ii nr. AE10737 / 27.06.2016; (vol.
VIII, fila 31)
- la data de 30.06.2016 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca
Mercedes, cu nr. de înmatriculare apar?inând inculpatului POPA LIVIU, constând în
înlocuirea pivotului stânga fa?ă, a bieletei direc?ie dreapta ?i verificarea/reglaj direc?ie,
în valoare totală de 416 de lei, ocazie cu care a fost întocmit devizul de repara?ii nr.
AE10747 / 30.06.2016; (vol. VIII, fila 32)
- la data de 12.07.2016 au fost efectuate repara?ii la autoturismul marca
BMW, cu nr. de înmatriculare apar?inând martorului BLAGA VASILE, apropiat al
inculpatului POPA LIVIU, constând în înlocuirea rezisten?ei treptei ventilator ?i a
acumulatorului, în valoare totală de 1.117 lei, ocazie cu care a fost întocmit devizul de
repara?ii nr. AE10783 / 12.07.2016. (vol. VIII, fila 40)
În schimbul foloaselor necuvenite, chestorul de poli?ie POPA LIVIU a
direcţionat comenzile şi a acceptat ca toate repara?iile mai importante cu privire la
autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor să fie
efectuate la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL, în anul 2014 fiind decontate repara?
ii ?i servicii în valoare totală de 84.137,82 lei, în anul 2015 fiind decontate repara?ii ?i
servicii în valoare totală de 112.494,82 lei, iar în cursul anului 2016, până în luna iulie,
fiind decontate repara?ii în valoare totală de 46.399,17 lei, cheltuieli semnificativ mai
mari decât în anii preceden ?i, când poli?istul a achitat contravaloarea repara?iilor
efectuate de service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL la autoturismele sale ?i ale apropia?
ilor săi. (vol. XLIV, fila 26 ?i filele 1-25)
Este important de men?ionat că până în anul 2014, inclusiv, chestorul POPA

o
LIVIU a achitat contravaloarea repara?iilor efectuate la autoturismele personale ori ale

I.r
apropia?ilor săi la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL.
În contextul cre?terii semnificative începând cu anul 2014 a cheltuielilor
decontate de I.P.J. Bihor în favoarea SC TOPHAUS IMPEX SRL, ocazionate de
efectuarea celor mai importante repara?ii la autoturismele marcă străină ale
R
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, cât ?i al trendului ascendent al plăţilor
efectuate către service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL faţă de anii precedenţi (de
U
5,17 ori mai mari în anul 2014 faţă de anul 2013 când s-a achitat doar 16.253,02 lei),
începând din luna martie 2015 inculpatul POPA LIVIU, în baza unei în?elegeri tacite ?i
.J
ilicite dintre acesta ?i administratorul SC TOPHAUS IMPEX SRL Oradea, nu a mai
achitat contravaloarea repara?iilor efectuate la autoturismele personale ori ale apropia?
w

ilor săi la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL. (vol. XLIV, fila 26 ?i filele 1-25; vol.
VIII, filele 25-32, 39-40)
w

Din situa?ia centralizatoare aferentă perioadei ianuarie 2015 – iulie 2016,


întocmită de organele de urmărire penală pe baza datelor comunicate de Serviciul
w

Logistic din cadrul I.P.J. Bihor, a rezultat că 72,46% din totalul cheltuielilor ocazionate
de repara?iile autoturismelor marcă străină ale Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean
Bihor au fost realizate la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL. Totodată,
autoturismele de serviciu aflate în folosinţa inspectorului şef POPA LIVIU, respectiv
autoturismul marca Audi A4, având numărul de înmatriculare BH-01-POL şi
autoturismul de teren marca Jeep Grand Cherokee, având numărul de înmatriculare BH-
08-HHK, au fost reparate în exclusivitate de către SC TOPHAUS IMPEX SRL. (vol.
XLIV, fila 26 ?i filele 1-25)
Fiind audiat în acest sens, martorul denun?ător VARGA ZOLTAN ANDRAS
a arătat următoarele :
„Sunt asociat unic ?i administrator la SC TOPHAUS IMPEX SRL Oradea,
societate ce are ca principal obiect de activitate Ӕntre?inerea ?i repara?ia
autoturismelor”.
În cursul anului 2008, am participat la o licita?ie pentru atribuirea
serviciilor privind repara?ia autoturismelor marcă străină apar?inând I.P.J. Bihor,
respectiv AUDI, VW, JEEP CHEROKEE ?i MERCEDES, contractul fiind încheiat pe o
durată de 9 luni.
Din câte cunosc, aceasta a fost singura procedură de achizi?ie publică
organizată de I.P.J. Bihor cu privire la atribuirea serviciilor de repara?ie a
autovehiculelor.
După expirarea contractului mai sus men?ionat, am continuat să asigur în
continuare serviciile de între?inere ?i repara?ie a autoturismelor apar?inând I.PJ.
Bihor. (…)
Pe inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor, chestor Popa Liviu, îl cunosc de
aproximativ 10 ani, fiindu-mi prezentat de ?oferul acestuia, Florea Adrian. În cursul
anului 2013, Florea Adrian a fost implicat într-un eveniment rutier cu autoturismul de

o
serviciu, fiind depistat sub influen?a băuturilor alcoolice, astfel că ?i-a pierdut

I.r
calitatea de poli?ist.
În toată această perioadă în care autoturismele marcă străină apar?inând
I.P.J. Bihor au fost aduse pentru între?inere ?i repara?ii de către reprezentan?ii
institu?iei la service-ul apar?inând SC TOPHAUS IMPEX SRL am asigurat service-ul
R
?i pentru autoturismele apar?inând chestorului Popa Liviu sau a unor apropia?i ai
acestuia. Autoturismele erau aduse în service de către ?oferul acestuia Florea Adrian,
U
iar după efectuarea repara?iilor acesta achita ?i contravaloarea repara?iilor.
După ce Florea Adrian ?i-a pierdut calitatea de poli?ist autoturismele
.J
chestorului Popa Liviu erau aduse la service de către ceilal?i ?oferi ai I.PJ. Bihor,
respectiv Vâlcan Gabi, Dan Dacian, Berghean Dan ?i Petre Ovidiu, iar după
w

efectuarea repara?iilor mă întâlneam de fiecare dată cu inspectorul ?ef care îmi achita
contravaloarea repara?iilor.
w

Declar că până în anul 2014 chestorul Popa Liviu a achitat fiecare repara?
ie la autoturismele acestuia ori ale unor apropia?i de-ai săi, imediat după remedierea
defec?iunilor. Nu a existat nicio situa?ie în care acesta să îmi plătească în rate ori să-
w

mi solicite un termen pentru a achita contravaloarea repara?iilor.


Începând cu anul 2015 inspectorul ?ef Popa Liviu nu mi-a mai achitat
contravaloarea repara?iilor efectuate la autoturismele acestuia, de?i nu a existat
niciun fel de în?elegere pentru e?alonarea plă?ii repara?iilor efectuate.
În perioada 2015 până în prezent chestorul Popa Liviu a efectuat repara?ii
la autoturismele sale după cum urmează:
- la data de 18.03.2015 am efectuat repara?ii la autoturismul marca BMW,
cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia chestorului POPA
LIVIU, constând în repara?ia electromotorului, în valoare totală de 336 lei, ocazie cu
care am întocmit devizul de repara?ii nr. AE6986 / 18.03.2015. Contravaloarea
repara?iei nu a fost achitată.
- la data de 08.06.2015 am efectuat repara?ii la autoturismul marca BMW,
cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia chestorului POPA
LIVIU, constând în înlocuirea filtrelor de polen, combustibil, aer, ulei, schimb ulei
motor, înlocuirea plăcu?elor de frână ?i a senzorului, în valoare totală de 1.118,7 lei,
ocazie cu care am întocmit devizul de repara?ii nr. AE7685 / 08.06.2015.
Contravaloarea pieselor ?i a manoperei aferente nu a fost achitată.
- la data de 25.11.2015 am efectuat repara?ii la autoturismul marca
Mercedes, cu nr. de înmatriculare apar?inând chestorului POPA LIVIU, constând în
înlocuirea filtrului de polen ?i a becurilor frână ?i far, în valoare totală de 116,8 lei,
ocazie cu care am întocmit devizul de repara?ii nr. AE9246 / 25.11.2015.
Contravaloarea pieselor ?i a manoperei aferente nu a fost achitată.
- la data de 29.12.2015 am înlocuit cauciucurile de iarnă la autoturismul
marca BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia
chestorului POPA LIVIU, în valoare totală de 52 lei, ocazie cu care am întocmit devizul

o
de repara?ii nr. AE9531 / 29.12.2015. Contravaloarea manoperei nu a fost achitată.

I.r
- la data de 03.02.2016 am efectuat repara?ii la autoturismul marca
Mercedes, cu nr. de înmatriculare P, apar?inând chestorului POPA LIVIU, constând în
înlocuirea unui bec fază scurtă ?i efectuarea unui test de motor, în valoare totală de 70
de lei, ocazie cu care am întocmit devizul de repara?ii nr. AE9862 / 03.02.2016.
R
Contravaloarea piesei ?i a manoperei aferente nu a fost achitată.
- la data de 23.02.2016 am înlocuit uleiul de motor la autoturismul marca
U
BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia chestorului
POPA LIVIU, în valoare totală de 90 de lei, ocazie cu care am întocmit devizul de
.J
repara?ii nr. AE10040 / 23.02.2016. Contravaloarea pieselor ?i a manoperei aferente
nu a fost achitată.
w

- la data de 27.06.2016 am efectuat repara?ii la autoturismul marca BMW,


cu nr. de înmatriculare apar?inând numitei POPA VIORICA, so?ia chestorului POPA
w

LIVIU, constând în înlocuirea filtrelor de polen, combustibil, aer, ulei, schimb ulei
motor, înlocuirea plăcu?elor de frână ?i a senzorului, a discurilor de frână, a
amortizoarelor spate, buc?e, broască u?ă, anvelope de vară, în valoare totală de
w

5.293,9 lei, ocazie cu care am întocmit devizul de repara?ii nr. AE10737 / 27.06.2016.
Contravaloarea pieselor ?i a manoperei aferente nu a fost achitată.
- la data de 30.06.2016 am efectuat repara?ii la autoturismul marca
Mercedes, cu nr. de înmatriculare apar?inând chestorului POPA LIVIU, constând în
înlocuirea pivotului stânga fa?ă, a bieletei direc?ie dreapta ?i verificarea/reglaj direc?
ie, în valoare totală de 416 de lei, ocazie cu care am întocmit devizul de repara?ii nr.
AE10747 / 30.06.2016. Contravaloarea pieselor ?i a manoperei aferente nu a fost
achitată.
În perioada 2015 - 2016 autoturismul lui BLAGA VASILE a fost adus în trei
rânduri la atelierul apar?inând de SC TOPHAUS SRL, ocazie cu care am efectuat
diferite repara?ii, în două situa?ii nefiindu-mi achitată contravaloarea lucrărilor, iar
într-o situa?ie, în care costul repara?iilor a fost mai mare, chestorul POPA LIVIU mi-a
cerut să facturez contravaloarea repara?iilor pe SC CONSTRUC?II BIHOR SA. Astfel:
- la data de 26.05.2015 am efectuat repara?ii la autoturismul marca BMW,
cu nr. de înmatriculare , apar?inând lui Blaga Vasile, constând în înlocuirea buc?elor,
a bra?elor inferioare, a capului de bară ?i tampoanelor motor stânga ?i dreapta ?i a
rulmentului motor, în valoare totală de 3.832 de lei, ocazie cu care nu am întocmit
deviz de repara?ii. La solicitarea chestorului POPA LIVIU, la data de 02.07.2015 am
facturat toate materialele ?i manopera aferentă repara?iei realizate către SC
CONSTRUC?II BIHOR SA. La data de 29.09.2015 contravaloarea facturii a fost
achitată cu ordin de plată.
- la data de 02.10.2015 am completat solu?ia de parbriz la autoturismul
marca BMW, cu nr. de înmatriculare , apar?inând lui Blaga Vasile, în valoare totală de
66 de lei, ocazie cu care am întocmit devizul de repara?ii nr. AE8755 / 02.10.2015.
Contravaloarea solu?iei de parbriz nu a fost achitată.

o
- la data de 12.07.2016 am înlocuit rezisten?a treptei ventilator ?i

I.r
acumulatorul la autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare apar?inând lui
Blaga Vasile, în valoare totală de 1.117 lei, ocazie cu care am întocmit devizul de
repara?ii nr. AE10783 / 12.07.2016. Contravaloarea acestor repara?ii nu a fost
achitată.
R
În această perioadă so?ia mea, VARGA EMESE, care de?ine ?i calitatea de
contabil la SC TOPHAUS IMPEX SRL, constatând că repara?iile pe care le-am men?
U
ionat mai sus nu au fost achitate, ?i cunoscând că nu există o în?elegere între mine ?i
inspectorul ?ef Popa Liviu privind e?alonarea plă?ii sau acordarea unui termen de
.J
plată, mi-a solicitat în mai multe rânduri să iau legătura cu acesta pentru a fi achitate
repara?iile realizate la autoturismele apar?inând chestorului POPA LIVIU ori trimise
w

de către acesta în service. (…)” (vol. VIII, filele 1-67)


Din declaraţia martorei VARGA EMESE, angajată a SC TOPHAUS IMPEX
w

SRL cu atribuţii în conducerea contabilită?ii primare a societă?ii, au rezultat


următoarele :
„Cunosc faptul că în perioada 2015 – 2016 la service-ul administrat de SC
w

TOPHAUS IMPEX SRL au fost efectuate mai multe repara?ii la autoturisme apar?
inând chestorului de poli?ie POPA LIVIU ori ale unor apropia?i de-ai săi, însă aduse
la service de către poli?ist.
La un moment dat am constatat că devizele de lucrări deschise pe
autoturismele respective, având numerele de înmatriculare ?i , nu erau închise, în
sensul că serviciile prestate nu erau facturate ?i nici achitate. Acest lucru l-am
observat în vara anului 2016, după efectuarea unor repara?ii de o valoare mai mare la
autoturismul având numărul de înmatriculare .
Cu ocazia respectivă am avut o discu?ie cu so?ul meu, căruia i-am cerut să
ia legătura cu inspectorul ?ef Popa Liviu pentru ca acesta să achite contravaloarea
repara?iilor men?ionate. Nu cunosc dacă so?ul meu a făcut demersuri pentru
achitarea contravalorii repara?iilor de către chestorul Popa Liviu.
Arăt faptul că so?ul meu, Varga Zoltan, se ocupă în exclusivitate de
administrarea ?i conducerea SC TOPHAUS IMPEX SRL, fiind singurul decident în
cadrul societă?ii.
Declar că din câte cunosc nu a existat nicio în?elegere între so?ul meu,
Varga Zoltan ?i inspectorul ?ef Popa Liviu privind e?alonarea plă?ii sau privind un
termen de plată mai îndelungat. (…)”(vol. VIII, filele 68-71)
Din declaraţiile martorilor SIMKO ZSOLT, GAVRĂU CĂTĂLIN-MIHAI,
SZATMARI JANOS, PAKOT ZSOLT-ISTVAN şi BONDOR IOAN-SEBASTIAN,
angajaţi ai SC TOPHAUS IMPEX SRL, s-a stabilit că au fost realizate lucrările
menţionate în devizele de lucrări din perioada martie 2015 – iulie 2016 ale
autoturismului marca BMW având nr. de înmatriculare , ale autoturismului marca
Mercedes având nr. de înmatriculare şi ale autoturismului marca BMW având nr. de
înmatriculare , trimise în service-ul auto de către inculpatul POPA LIVIU prin

o
intermediul şoferilor săi, angajaţi ai I.P.J. Bihor ori prin intermediul membrilor familiei

I.r
sale. (vol. VIII, filele 72-90)
Martorii DAN MIRCEA – DACIAN, VALCAN GABRIEL – FLORIN şi
PETRE OVIDIU – VLAICU, angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor în
calitate de conducători auto, care au asigurat permanen?a la autoturismele de serviciu
R
folosite în principal de inspectorul ?ef, au arătat că, la solicitarea inculpatului POPA
LIVIU, au dus la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL în vederea efectuării unor
U
reparaţii autoturismele marca BMW având nr. de înmatriculare marca Mercedes având
nr. de înmatriculare şi marca BMW având nr. de înmatriculare , aflate în folosinţa
.J
chestorului de poliţie şi a familiei sale, însă fără să cunoască nimic în legătură cu
modalitatea de plată. Totodată, ace?tia au declarat că, în anumite situaţii, autoturismul
w

având numărul de înmatriculare aflat în proprietatea martorului BLAGA VASILE ?i


folosit ocazional de inculpatul Popa Liviu, a fost parcat chiar în garajul Inspectoratului
w

de Poliţie Judeţean Bihor. (vol. VIII, filele 91-140)


De altfel, folosirea ocazională de către inculpatul POPA LIVIU a
autoturismului având numărul de înmatriculare aflat în proprietatea politicianului
w

BLAGA VASILE, rezultă şi din interceptările existente la dosarul cauzei din data de
18.09.2015, ora 12:33:08, 10.10.2015, ora 13:48:13, 10.10.2015, ora 13:49:22,
29.11.2015, ora 14:17:28 şi 14.12.2015, ora 20:14:10. (vol. LI, filele 70-73, 110-112,
141-146)
Trebuie precizat faptul că, iniţial, relaţia comercială dintre Inspectoratul de
Poliţie Judeţean Bihor şi SC TOPHAUS IMPEX SRL s-a derulat în baza contractului de
servicii nr. 280886 din data de 28 martie 2008, încheiat pentru perioada aprilie –
decembrie 2008, având ca obiect executarea serviciilor de reparare a 31 autovehicule
marca Volkswagen Passat, Vento şi Transporter, a unui Audi A4 şi a unui Jeep Grand
Cherokee, toate aparţinând I.P.J. Bihor; contractul a fost semnat din partea
Inspectoratului de către inculpatul POPA LIVIU. Pentru atribuirea contractului de
servicii mai sus menţionat s-a organizat de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor
o procedură de achiziţie, în urma derulării procedurii fiind declarată câştigătoare oferta
SC TOPHAUS IMPEX SRL. În cursul anului 2008, Inspectoratul de Poliţie Judeţean
Bihor a decontat servicii de reparaţii autoturisme şi piese aferente în favoarea SC
TOPHAUS IMPEX SRL în valoare totală de 27.726,37 lei. (vol. XLIII, filele 33-38;
vol. XLIV, fila 26 ?i filele 1-25)
În perioada 2009 – 2016 nu au mai fost organizate de către I.P.J. Bihor
proceduri legale de achiziţii publice în vederea atribuirii serviciilor de reparaţii
autovehicule marcă străină, astfel că fiecare reparaţie în parte a fost realizată de SC
TOPHAUS IMPEX SRL în baza unei comenzi lansată de I.P.J. Bihor şi semnată de
inculpatul POPA LIVIU. Aplicând procedura cumpărării directe a serviciilor prestate de
SC TOPHAUS IMPEX SRL, reprezentanţii unităţii achizitoare au tratat ca achiziţii
distincte fiecare reparaţie a autoturismelor marcă străină aparţinând Inspectoratului,
fiind trimise la service-ul în cauză şi alte autoturisme marcă străină decât cele 33 de

o
autoturisme pentru care fusese organizată iniţial licitaţie. (vol. XLIII, filele 1-315 ?i vol.

I.r
XLIV, filele 1-287)
Astfel, în anul 2009 au fost decontate de către I.P.J. Bihor servicii de reparaţii
autoturisme şi piese aferente în favoarea SC TOPHAUS IMPEX SRL în valoare totală
de 30.053,99 lei, în anul 2010 în valoare totală de 35.612,6 lei, în anul 2011 în valoare
R
totală de 9.840,88 lei, în anul 2012 în valoare totală de 45.260,19 lei, în anul 2013 în
valoare totală de 16.253,02 lei, în anul 2014 în valoare totală de 84.137,82 lei, în anul
U
2015 în valoare totală de 112.494,82 lei, iar în cursul anului 2016, până în luna iulie, în
valoare totală de 46.399,17 lei. (vol. XLIV, fila 26 ?i filele 1-25)
.J
Mai mult, la data de 23 şi 24 decembrie 2015, Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Bihor a achiziţionat de la SC TOPHAUS IMPEX SRL un aparat geometrie
w

direcţie şi un aparat de diagnoză, în vederea dotării atelierului auto al Inspectoratului, în


valoare totală de 40.938,6 lei, inculpatul POPA LIVIU aprobând toate documentele de
w

achiziţie în acest sens. Reprezentanţii I.P.J. Bihor au acţionat şi de această dată în mod
discreţionar, discutând achiziţia aparatelor în cauză exclusiv cu VARGA ZOLTAN
w

ANDRAS, în condiţiile în care SC TOPHAUS IMPEX SRL a fost doar un intermediar


al acestora, furnizor fiind SC AUTONET IMPORT SRL. (vol. XLIII, filele 55-62; vol.
XLIV, fila 24)
Prin faptul că nu au mai fost încheiate contracte de servicii cu service-ul SC
TOPHAUS IMPEX SRL în perioada 2009-2016, inculpatul POPA LIVIU a avut
posibilitatea de a direcţiona în mod discreţionar fiecare comandă aferentă
reparaţiilor autoturismelor marcă străină aparţinând Inspectoratului către
service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL, fără a avea la bază criterii prestabilite, clare şi
transparente.
Mai mult, recepţia realizată de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Bihor aferentă reparaţiilor şi pieselor puse în operă de SC TOPHAUS IMPEX
SRL a fost una formală, limitându-se doar la constatarea făcută de unul din ?oferii I.P.J
Bihor că autoturismul prezentat în service este în stare de func?ionare după efectuarea
reparaţiilor. Reprezentanţii Serviciului Logistic din cadrul I.PJ. Bihor se limitau doar la
întocmirea şi manevrarea înscrisurilor necesare efectuării reparaţiilor şi a decontării
lucrărilor, fără a se deplasa în nici un moment la service în vederea efectuării în mod
efectiv a recepţiei lucrărilor de reparaţii şi fără a verifica piesele puse în oper ă de
service-ul auto ori preţul de achiziţie al acestor piese.
De altfel, tocmai în aceasta rezidă importanţa şi necesitatea încheierii unor
contracte de servicii, cu respectarea legisla?iei în materia achizi?iilor publice, pentru
ca unitatea bugetară să poată stabili criterii clare de derulare a relaţiei
contractuale şi de asigurare a verificării faptice a lucrărilor executate de
prestatorul de servicii ?i în condi?ii de calitate.
În calitatea sa de inspector şef şi ordonator de credite, inculpatul POPA
LIVIU nu a luat măsuri pentru încheierea unor contracte ferme cu SC TOPHAUS
IMPEX SRL, preferând să trateze fiecare reparaţie ca achiziţie distinctă şi să aplice

o
procedura cumpărării directe a serviciilor de reparaţii auto a autoturismelor marcă

I.r
străină aparţinând Inspectoratului. Prin aceasta, inculpatul POPA LIVIU a avut
posibilitatea concretă de a direcţiona în mod discreţionar fiecare comandă de
servicii către SC TOPHAUS IMPEX SRL şi de a-i arăta, demonstra, în acest fel,
administratorului VARGA ZOLTAN ANDRAS că are un rol determinant în relaţiile
comerciale derulate cu I.P.J. Bihor. R
Pe modalitatea de lucru mai sus descrisă, adoptată, implementată, de
U
inculpatul POPA LIVIU, s-au grefat infracţiunile de corupţie comise de către chestorul
de poliţie, această stare de lucruri constituind, totodată, un factor favorizant ce a creat
.J
pentru inculpatul POPA LIVIU contextul pentru primirea de foloase necuvenite de la
omul de afaceri.
w

Cu toate că SC TOPHAUS IMPEX SRL a menţinut acelaşi preţ al


manoperei/oră pe toată perioada derulării relaţiei comerciale cu I.P.J. Bihor, în lipsa
w

unui contract de servicii ferm şi a recepţiei în fapt a repara ţiilor efectuate, nici un
reprezentant al Inspectoratului audiat în cauz ă, cu atribuţii în acest sens, nu a putut
w

certifica faptul că piesele aferente devizelor de lucr ări au fost puse în realitate în oper ă
de service-ul auto şi la preţuri de piaţă, fără a fi supraevaluate, ori dac ă au fost
decontate ore de manoperă în plus faţă de durata normată a reparaţiilor.
De altfel, cu ocazia controlului efectuat la SC TOPHAUS IMPEX SRL, în
ceea ce priveşte relaţia comercială derulată cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor,
inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea au
constatat următoarele :
- preţul pieselor de schimb incluse în devizele de lucrări şi facturile de
prestări servicii emise de service-ul auto în favoarea I.P.J. Bihor au fost cu adaos
comercial (nu la preţ de achiziţie), adaos care nu s-a regăsit înregistrat în evidenţa
contabilă a societăţii;
- nu a existat o corelaţie între devizele de lucrări deschise şi facturile de
prestări servicii, în sensul că la facturile de prestări servicii au fost întocmite şi anexate
alte comenzi/devize faţă de comenzile/devizele deschise iniţial pentru maşinile intrate în
service, cu alte numere de înregistrare, iar în unele cazuri au diferit inclusiv piesele de
schimb menţionate în acestea;
- nu a existat o concordanţă între piesele de schimb utilizate pentru reparaţii
înregistrate în bonurile de consum aferente facturilor de vânzare şi piesele de schimb
înregistrate în comenzile/devizele anexate facturilor de prestări servicii, în sensul că în
unele situaţii piesele de schimb din bonurile de consum au diferit faţă de cele din
comenzile/devizele anexate facturilor de prestări servicii şi a devizelor de lucru deschise
iniţial. (vol. XLIII, filele 1-315)
Este important de subliniat faptul că, începând cu anul 2011, când inculpatul
POPA LIVIU deţinea funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Poli?iei
Române (func?ie în care a fost numit la data de 23.11.2010), inspectorul şef al I.P.J.
Bihor de la acel moment, comisar ?ef Bucur Cătălin Adrian, a dispus ca autoturismele

o
de serviciu aflate în folosinţa conducerii Inspectoratului, respectiv autoturismul de teren

I.r
marca Jeep Grand Cherokee având numărul de înmatriculare şi autoturismul marca
Audi A4 având numărul de înmatriculare , să fie reparate la service-ul auto apar ţinând
SC GRUP WEST PREMIUM SRL Oradea (ultima reparaţie fiind în data de 27 aprilie
2012). După data de 15 mai 2012, când inculpatul POPA LIVIU a fost eliberat din func?
R
ia de ?ef al Poli?iei Române ?i a revenit în func?ia de inspector ?ef al Inspectoratului de
Poli?ie Jude?ean Bihor, inculpatul a dispus ca autoturismele mai sus menţionate să fie
U
reparate din nou la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL (autoturismul de teren marca
Jeep Grand Cherokee cu numărul de înmatriculare BH-08-HHK fiind reparat la SC
.J
TOPHAUS IMPEX SRL la data de 03 iulie 2012). (vol. XLIV, fila 8 ?i filele 1-82)
Această stare de fapt rezultă din coroborarea datelor din situaţia înaintată la
w

dosarul cauzei de către reprezentanţii Serviciului Logistic din cadrul I.P.J. Bihor cu
declaraţiile martorilor PARASCA-MARC RADU-CĂTĂLIN, PETRE OVIDIU –
w

VLAICU şi DAN MIRCEA – DACIAN. Acesta din urmă a susţinut faptul că „pentru
perioada când Popa Liviu a ocupat func?ii la Bucure?ti, Jeepul Grand Cherokee a fost
reparat la un alt service, cred că la service-ul BMW/OPEL de pe Calea Clujului din
w

Oradea. Am fost trimis la acest service de către inspectorul ?ef de la acea vreme, Bucur
Adrian Cătălin, care nu îl agrea foarte mult pe Varga Zoli. După reîntoarcerea lui
Popa Liviu ca ?i inspector ?ef al I.PJ. Bihor, Jeepul Grand Cherokee a fost reparat din
nou la SC TOPHAUS IMPEX SRL, din dispozi?ia chestorului Popa Liviu”. (vol. XLIV,
filele 1-82; vol. VIII, filele 161-177, 126-140, 91-107)
Martorul PARASCA-MARC RADU-CĂTĂLIN, care deţine funcţia de şef al
Serviciului Logistic din cadrul I.P.J. Bihor din decembrie 2010 până în prezent, având şi
calitatea de preşedinte al comisiei de recepţie a reparaţiilor efectuate de service-urile de
profil la autoturismele aflate în dotarea I.P.J. Bihor, a declarat următoarele :
„Fac precizarea că în anul 2008 s-a derulat o procedură de achiziţie de către
I.P.J. Bihor având ca obiect servicii de reparaţii ale autoturismelor marcă străină ale
inspectoratului, în urma căreia a fost declarată câştigătoare oferta SC TOPHAUS
IMPEX SRL. Din câte îmi amintesc contractul a fost încheiat la începutul anului 2008
având ca durată până la finele anului 2008, cu posibilitatea de prelungire 4 luni
conform legislaţiei în vigoare la respectivul moment.
Arăt că ulterior anului 2008 nu s-a mai organizat procedură de achiziţii de
către I.P.J. Bihor, întrucât sumele alocate la începutul anului de către I.G.P.R. pentru
I.P.J. Bihor pe articolul bugetar „reparaţii autoturisme” a fost mult inferior pragului
valoric stabilit de legislaţia în vigoare pentru procedura de cumpărare directă.
În concret, la momentul în care şoferul maşinii care a prezentat defecţiuni ne
comunica existenţa acestora, se trimitea autoturismul la service-ul TOPHAUS IMPEX
SRL în vederea unei constatări tehnice. Precizez că în cazul în care a fost vorba de
autoturismele utilizate de către chestorul de poliţie Popa Liviu, acesta sau şoferii
acestuia mi-au comunicat că s-au constatat probleme tehnice şi că au fost trimise
autoturismele în cauză la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL.

o
La service se efectua constatarea tehnică, după care se emitea devizul

I.r
estimativ de piese şi manoperă, solicitându-ni-se aprobarea reparaţiei. Aprobarea
respectivă s-a făcut de către conducătorul instituţiei. În acest sens, se emitea o
comandă de către Serviciul Logistic, care de fiecare dată a fost semnată de către
contabilul şef şi inspectorul şef al I.P.J. Bihor. Înainte de emiterea comenzii către SC
R
TOPHAUS IMPEX SRL la Serviciul Logistic se realiza o verificare a situaţiei
reparaţiilor şi garanţiilor pieselor aferente autoturismelor duse în service în vederea
U
încadrării în normele tehnice.
În baza comenzii lansate de I.P.J. Bihor, SC TOPHAUS IMPEX SRL proceda
.J
la repararea maşinii, după care se emitea devizul de lucrări şi factura aferentă. Aceste
înscrisuri îmi parveneau de fiecare dată mie, fie ridicându-le personal de la service, fie
w

prin intermediul şoferilor. La Serviciul Logistic se întocmea procesul-verbal de


recepţie, propunerea de angajare a cheltuielii şi ordonanţarea de plată, toate aceste
w

fiind depuse ulterior la contabilitatea I.P.J. Bihor în vederea efectuării plăţii.


Înscrisurile mai sus precizate sunt semnate de şeful inspectoratului, în
calitate de ordonator de credit, şi de reprezentanţii compartimentului de specialitate şi
w

ai compartimentului de contabilitate.
În anumite situaţii se întocmeşte şi un raport de necesitate de către angajaţii
Serviciului Logistic, în care sunt menţionaţi şoferii care au comunicat problemele
tehnice ale maşinilor.
Precizez faptul că SC TOPHAUS IMPEX SRL s-a ocupat în perioada 2008 –
2016 aproape în exclusivitate de reparaţiile maşinilor marcă străină aflate în
proprietatea I.P.J. Bihor. Autoturismele de serviciu aflate în folosinţa inspectorului şef
Popa Liviu, respectiv cele având numerele de înmatriculare (anterior BH11MPO) şi
BH08HHK au fost reparate în mandatele de inspector şef ale lui Popa Liviu în
exclusivitate de SC TOPHAUS IMPEX SRL. Doar anumite reparaţii la parbriz,
achiziţiile de anvelope şi acumulatori auto au fost realizate la alţi colaboratori.
Arăt că, în ceea ce priveşte autoturismele aflate în folosinţa exclusivă a
inspectorului şef Popa Liviu, la care am făcut referire mai sus, pe perioada în care
acesta a deţinut funcţii la Bucureşti, acestea au fost reparate la SC GRUP WEST
PREMIUM SRL din Oradea de pe Calea Clujului. La momentul respectiv, inspectorul
şef Bucur Adrian Cătălin m-a întrebat dacă este legal să repare autoturismele în cauză
la SC GRUP WEST PREMIUM SRL, iar la răspunsul meu afirmativ, acesta a dispus să
fie reparate în service-ul respectiv.
După revenirea lui Popa Liviu de la Bucureşti, acesta m-a întrebat dacă este
legal să repare autoturismele în cauză din nou la service-ul SC TOPHAUS IMPEX
SRL, iar la răspunsul meu afirmativ, acesta a dispus să fie reparate la SC TOPHAUS
IMPEX SRL.
Întrucât a fost vorba de achiziţii directe pentru fiecare reparaţie în parte, în
lipsa unui contract încheiat între I.P.J. Bihor şi o societate de profil, ordonatorul de
credit, respectiv inspectorul şef, a dispus în legătură cu service-ul unde urmau a fi

o
realizate reparaţiile autoturismelor aflate în dotarea I.P.J. Bihor, în acest sens

I.r
conducătorul unităţii fiind persoana care semna şi lansa toate comenzile de reparaţii.
Fiind întrebat, declar că verificarea reparaţiilor menţionate de reprezentanţii
SC TOPHAUS IMPEX SRL în devizele de lucrări aferente autoturismelor aparţinând
I.P.J. Bihor era una formală din partea reprezentanţilor Serviciului Logistic din cadrul
R
I.P.J. Bihor, întrucât nu am fost prezenţi niciodată la efectuarea lucrărilor în service-ul
firmei în cauză.
U
În consecinţă, procesele-verbale de recepţie au fost întocmite de către
reprezentanţii Serviciului Logistic în mod formal, doar în vederea îndeplinirii
.J
procedurii. În cazul lucrărilor de reparaţii ce puteau fi vizualizate din exterior,
verificarea acestora se realiza de către şoferii care ridicau maşinile şi care probau în
w

fapt autoturismele ce prezentaseră defecţiuni.


Niciodată nu am asistat, nici eu şi nici vreun alt coleg la reparaţiile efectuate
w

de SC TOPHAUS IMPEX SRL la autoturismele marcă străină aparţinând I.P.J. Bihor.


Nu s-a solicitat niciodată de la SC TOPHAUS IMPEX SRL facturile de
achiziţie a pieselor menţionate în devizele de lucrări decontate de I.P.J. Bihor în
w

vederea verificării de către Serviciul Logistic.


Cu alte cuvinte, nu pot să certific că SC TOPHAUS IMPEX SRL a efectuat
toate reparaţiile menţionate în devizele de lucrări sau că s-ar fi montat pe
autoturisme toate piesele menţionate în respectivele devize. (…)
Fiind întrebat, arăt faptul că în perioada 2014 – 2016 au crescut
semnificativ cheltuielile I.P.J. Bihor cu autoturismele reparate la SC TOPHAUS IMPEX
SRL din cauza uzurii acestora şi a faptului că în anii anteriori bugetul alocat a fost
insuficient raportat la nevoile inspectoratului. În perioada 2014 – 2016 s-au solicitat
mai multe fonduri de către conducerea I.P.J. Bihor şi s-au alocat mai mulţi bani de
către I.G.P.R. pentru reparaţiile autoturismelor aparţinând inspectoratului.
Din cauza vechimii autoturismelor de serviciu aflate în folosinţa
inspectorului şef Popa Liviu, AUDI cu numărul de înmatriculareL fiind an de fabricaţie
2002 şi JEEP GRAND CHEROKEE cu numărul de înmatriculare BH08HHK fiind an
de fabricaţie 2004, au avut mai multe probleme tehnice, iar cheltuielile cu mentenanţa
au crescut de la an la an.” (vol. VIII, filele 161-177)
Susţinerile martorului PARASCA-MARC RADU-CĂTĂLIN privind recepţia
realizată în mod formal de către reprezentanţii Inspectoratului aferentă reparaţiilor
efectuate de SC TOPHAUS IMPEX SRL şi imposibilitatea de a certifica dacă SC
TOPHAUS IMPEX SRL a realizat toate lucrările menţionate în devizele de lucrări sau
dacă au fost montate toate piesele menţionate în devize, au fost confirmate şi de martorii
DERECICHEI CĂLIN-FLORIN, singurul membru al comisiei de recepţie a reparaţiilor
efectuate de service-urile de profil la autoturismele aflate în dotarea I.P.J. Bihor şi GAL
IOAN-ZAMFIR, având calitatea de agent tehnic operativ la Compartimentul Auto din
cadrul Serviciului Logistic al I.P.J. Bihor. (vol. VIII, filele 178-185)
Conducătorii auto DAN MIRCEA – DACIAN, VALCAN GABRIEL –

o
FLORIN, BERGHIAN PETRU – DAN şi PETRE OVIDIU – VLAICU, angajaţi ai

I.r
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, care asigură permanen?a la autoturismele
folosite în principal de inspectorul ?ef, au arătat că nu au avut nicio atribu?ie în legătură
cu repara?iile efectuate de SC TOPHAUS IMPEX SRL la autoturismele de serviciu ale
I.P.J. Bihor, în acest sens aceştia nu au participat în service-ul auto la efectuarea repara?
R
iilor la ma?inile de serviciu, cu excep?ia situa?iilor în care a fost vorba de mici
defecţiuni, care se puteau remedia pe loc. La momentul în care erau semnalate de către
U
inculpatul Popa Liviu probleme tehnice la autoturismele de serviciu, acesta era cel care
dispunea trimiterea ma?inii în service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL în vederea
.J
remedierii defecţiunilor, „vezi că o zis şefu' să vin cu Jeep-u' la tine” (convorbirea
telefonică din data de 24.02.2016, ora 08:59:46 dintre Valcan Gabriel – Florin şi Varga
w

Zoltan Andras, vol. L, filele 341-343), iar în situa?ia în care problemele tehnice erau
constatate de şoferi, aceştia îi raportau acest lucru inspectorului şef Popa Liviu, sau ?
w

efului Serviciului Logistic din cadrul I.P.J. Bihor, Parasca Radu, care dispuneau ca ma?
ina în cauză să fie dusă la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL. Pe perioada ocupării
func?iei de inspector ?ef de către inculpatul Popa Liviu, toate repara?iile efectuate la
w

ma?inile de serviciu aflate în folosin?a acestuia au fost realizate în exclusivitate de SC


TOPHAUS IMPEX SRL. (vol. VIII, filele 91-154; vol. XLIV, filele 1-287)
Din actele de la dosarul cauzei a rezultat că denunţătorul VARGA ZOLTAN
ANDRAS l-a încunoştinţat permanent şi în mod direct pe inculpatul POPA LIVIU cu
privire la reparaţiile efectuate de service-ul auto la autoturismele de serviciu aflate în
folosinţa exclusivă a chestorului de poliţie, respectiv autoturismul marca Audi A4 având
numărul de înmatriculare şi autoturismul de teren marca Jeep Grand Cherokee având
numărul de înmatriculare BH-08-HHK. Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice
din 21.09.2015, ora 11:02:53, 6.10.2015, ora 10:36:35, 6.10.2015, ora 14:30:01,
19.10.2015, ora 12:43:02, 29.10.2015, ora 11:18:55, 30.10.2015, ora 09:13:29,
19.11.2015, ora 15:44:27, 23.12.2015, ora 21:21:15 şi 18.02.2016, ora 18:26:42, redate
în procese-verbale, certificate de procuror, aflate la dosarul cauzei (vol. L, filele 81-85,
102-109, 113-115, 124-131, 138-140, 151-154, 161-163).
Din cele expuse mai sus rezultă, fără echivoc, înţelegerea tacită ?i ilicită
dintre inculpatul POPA LIVIU, având calitatea de ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?
ean Bihor, ?i denun?ătorul VARGA ZOLTAN ANDRAS, având calitatea de
administrator al SC TOPHAUS IMPEX SRL, privind efectuarea repara?iilor la
autoturismele apar?inând inculpatului POPA LIVIU ?i apropia?ilor săi în mod gratuit,
în schimbul efectuării celor mai importante ?i costisitoare repara?ii ale
autoturismelor marcă străină ale Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor la SC
TOPHAUS IMPEX SRL, procurând astfel un avantaj patrimonial agentului economic.
Relevante în ceea ce priveşte înţelegerea tacită dintre inculpatul POPA LIVIU
şi denunţătorul VARGA ZOLTAN ANDRAS sunt şi următoarele discuţii telefonice
interceptate în cauză, în baza mandatelor de supraveghere tehnică :
- 3 februarie 2016, ora 10:55:13 :

o
POPA LIVIU: - Zoli bacsi, ce faci?

I.r
VARGA ZOLTAN: - Am onoarea, şefu'! Da' p-aci, cu lucru'!
POPA LIVIU: - Cu lucru' eşti?
VARGA ZOLTAN: - Ne prefacem că lucrăm.
POPA LIVIU: - Zoli, eu îs afară cu maşina neveste-mii!
VARGA ZOLTAN: - Da!
POPA LIVIU: - (neinteligibil)
R
U
VARGA ZOLTAN: - Era vorba că... Io! Atunci, o secundă! Staţi o secundă!
POPA LIVIU: - Hai! (vol. L, filele 155-157)
.J
-3 februarie 2016, ora 13:03:37 :
POPA LIVIU: - Da, Zoli bacsi!
w

VARGA ZOLTAN: - ?efu', respecte! Dacă doriţi, puteţi să veniţi, să trimiteţi


după, după ea...
w

POPA LIVIU: - Treabă bună!


VARGA ZOLTAN: - Asta-i ok! Nu... nu i-am schimbat uleiul că... ă... n-o
w

trecut doi ani de atunci. Uleiul care-l pun, sigur calitativu' îi, îi ok păntru doi ani de
zile...
POPA LIVIU: - Ok!
VARGA ZOLTAN: - ...iar n-o trebuit completat, n-o trebuit ă... ăsta nimic pă
ea, doar l-am resetat-o, am schimbat becu', l-o verificat (neinteligibil)
POPA LIVIU: - Bine, Zoli! ?i…deci becu' l-ai schimbat? Îi în regulă?
VARGA ZOLTAN: - Becurile-s schimbate, toate astealalte îs f ăcute. Ă... dacă
doriţi sau aveţi cu cine puteţi veni şi după Jeep sau... să duceţi şi Jeep-u', că îi gata şi
ăla, îi făcut şi testu' de frână pe ea, deci să poate duce.
POPA LIVIU: - Îhî!
VARGA ZOLTAN: - Dacă doriţi!
POPA LIVIU: - Am înţeles! No, undeva într-o oră, o oră jumate...
VARGA ZOLTAN: - Când doriţi! Io de-aia v-am sunat...
POPA LIVIU: - ...trimit după ele.
VARGA ZOLTAN: - ...că... acuma că după aia uit şi io să vă mai sun...
POPA LIVIU: - Bine Zoli dragă!
ZOLI: -... că se adună nu ştiu ce... Îi gata! E ok!
POPA LIVIU: - În regulă!
VARGA ZOLTAN: - Bine?
POPA LIVIU: - În regulă!
VARGA ZOLTAN: - Mersi mult!
POPA LIVIU: - Doamne ajută-ţi!
VARGA ZOLTAN: - Vă salut!
POPA LIVIU: - Auzi? Cât costă, Zoli?
VARGA ZOLTAN: - Ce să coste? Că nu v-am făcut nimic, doar l-am resetat!
Ce... să coste?

o
POPA LIVIU: - No bine! Vorbim! Te-am pupat!

I.r
VARGA ZOLTAN: - Ce costuri vreţi să mai aveţi la ea, şefu'?
POPA LIVIU: - Bine!
VARGA ZOLTAN: - Sănătate!
POPA LIVIU: - Dai un şpriţ! Te-am pupat! Salut!”. (vol. L, filele 158-160)
R
Este de observat faptul că pe parcursul interceptărilor din prezenta cauză,
respectiv în perioada 17 septembrie 2015 – 14 martie 2016, deşi inculpatul POPA
U
LIVIU a trimis de 5 ori ( 02.10.2015, 25.11.2015, 29.12.2015, 03.02.2016 ?i
23.02.2016 ) autoturismele aflate în proprietatea sa, a familiei sale şi a apropiaţilor săi la
.J
service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL în vederea executării de reparaţii, doar o singură
dată acesta l-a întrebat pe VARGA ZOLTAN ANDRAS despre costului reparaţiei,
w

respectiv la data de 3 februarie 2016, ocazie cu care ofi?erului i sa comunicat că repara?


iile realizate sunt gratuite - Ce... să coste?, fapt acceptat de poli?ist cu o naturale?e care
w

demonstrează că ?i întrebarea sa vis-a-vis de costul repara?iei a fost doar una de


complezen?ă : ” Bine!”, ”Dai un şpriţ! Te-am pupat! Salut!”.
w

Faptul că inculpatul POPA LIVIU avea cunoştinţă de reparaţiile efectuate la


autoturismele trimise în service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL rezultă şi din
coroborarea declaraţiilor şoferilor DAN MIRCEA – DACIAN, VALCAN GABRIEL –
FLORIN şi PETRE OVIDIU – VLAICU cu interceptările existente la dosarul cauzei,
respectiv cu interceptările din data de 25 noiembrie 2015, ora 16:40:07, când a fost emis
devizul de repara?ii nr. AE9246/25.11.2015 :
POPA LIVIU: - Alo? Unde eşti, Dacian?
DAN MIRCEA DACIAN: - Acuma mă duc după Miruna, şefu'! Şi Gabi duce
maşina la doamna.
POPA LIVIU: - Unde-i ă... Gabi?
DAN MIRCEA DACIAN: - Gabi acuma o ieşit şi el cu maşina, am băgat-o
şi am spălat-o un pic.
POPA LIVIU: - Na, bine! Da' o găsit cauciucurile?
DAN MIRCEA DACIAN: - Nu! Caucucurile nu le-am găsit, şefu'! Nicăieri!
POPA LIVIU: - Bine! (vol. L, filele 222-223; vol. VIII, fila 27)
A?a cum am arătat mai sus, remiterea foloaselor necuvenite de către
administratorul SC TOPHAUS IMPEX SRL, denun?ătorul VARGA ZOLTAN
ANDRAS, inculpatului POPA LIVIU s-a realizat în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite
dintre cei doi, în legătură cu atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de
conducere ?i calitatea de ordonator de credite ale ofi?erului.
Astfel, potrivit fi?ei postului, inculpatul POPA LIVIU, în calitate de inspector
?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, a avut ca atribuţii coordonarea ?i
conducerea activităţii structurilor din cadrul Inspectoratului, inclusiv a Serviciului
Logistic din cadrul I.P.J. Bihor, asigurarea activită?ilor specifice ce erau necesare a fi
desfă?urate în calitate de ordonator ter?iar de credite ?i utilizarea ra?ională a resurselor

o
umane, materiale ?i logistice pe care le avea la dispozi?ie. (vol. XXXVI, filele 4-10)

I.r
Concret, inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor, chestor de poli?ie POPA LIVIU, a
acceptat ca repara?iile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor să fie efectuate la service-ul SC TOPHAUS
IMPEX SRL, direcţionând comenzile către această firmă, sens în care a lansat
R
comenzile de repara?ii către SC TOPHAUS IMPEX SRL, iar după realizarea repara?
iilor a acceptat la plată facturile emise de societate, semnând ulterior ordonan?area de
U
plată, propunerea de angajare a cheltuielii ?i angajamentul bugetar. (vol. XLIV, filele
83-287)
.J
Sub aspectul laturii subiective, este deosebit de relevantă pozi?ia inculpatului
POPA LIVIU ce rezultă din discuţia telefonică avută cu VARGA ZOLTAN ANDRAS la
w

data de 21 octombrie 2015, ora 15:36:43, în contextul achitării reparaţiilor realizate de


service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL la ATV-ul aparţinând numitului BLAGA
w

VASILE :
„(…) POPA LIVIU: - Sau auzi tu...
VARGA ZOLTAN: - Da!
w

POPA LIVIU: - Ă... 3350 ai zis, da? În total.


VARGA ZOLTAN: - Ă…nu ştiu, mă uit pă mesaj sau mă uit pă deviz acolo, pă
oricare, nu-i problemă.
POPA LIVIU: - No stai că am mesajele de la tine. În regulă. Io parcă aşa am
socotit atuncia.
VARGA ZOLTAN: - Da' nu ştiu, şefu'! Sincer, da'...
POPA LIVIU: - No ?i dacă-i mai mult, când vin io îţi aduc şi banii ?i îi ok.
VARGA ZOLTAN: - Da' nu-i ăsta... nu-i bai! Ă…Bun!
POPA LIVIU: - Păi, nu-i bai... Bai ar fi dacă nu ţi i-aş aduce, mă Zoli!
VARGA ZOLTAN: - Mă duc...
POPA LIVIU: - Bine! (…)”(vol. L, filele 116-118)
Concret, din discu?ia telefonică mai sus redată, rezultă că inculpatul POPA
LIVIU a făcut demersuri pentru a achita reparaţiile efectuate de service-ul SC
TOPHAUS IMPEX SRL la ATV-ul aparţinând numitului BLAGA VASILE. Este de
observat că repara?iile în discu?ie, efectuate la ATV, au fost achitate de către BLAGA
VASILE, prin intermediul inculpatului POPA LIVIU, imediat după realizarea acestora,
spre deosebire de repara?iile efectuate la autoturismul politicianului, cu nr. de
înmatriculare BH-20-ASW, din data de 02.10.2015 ?i 12.07.2016, când repara?ile
efectuate, la solicitarea inculpatului POPA LIVIU, la autoturismul numitului BLAGA
VASILE nu au fost achitate, fiind suportate de martorul denun?ător VARGA ZOLTAN
ANDRAS în baza în?elegerii tacite ?i ilicite la care am făcut referire mai sus dintre
omul de afaceri ?i ?eful IPJ Bihor, inculpatul POPA LIVIU. (vol. VIII, filele 41-45)
Este de subliniat, totodată, că inculpatul POPA LIVIU realizează că în ipoteza
în care repara?iile la ATV nu ar fi achitate ar fi pasibil de răspundere penală, acesta
spunându-i în cadrul discu?iei administratorului SC TOPHAUS IMPEX SRL că ”Bai

o
ar fi dacă nu ţi i-aş aduce, mă Zoli!”, cu referire la suma de bani datorată pentru

I.r
repara?iile făcute la ATV. Cu toate acestea însă, inculpatul POPA LIVIU a achitat doar
repara?iile efectuate la ATV-ul numitului BLAGA VASILE, iar nu ?i contravaloarea
repara?iilor efectuate de service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL la autoturismele trimise
de chestorul de poli?ie în service, apar?inând acestuia, membrilor familie sale, ori
politicianului BLAGA VASILE. R
După declan?area cercetărilor în prezenta cauză, respectiv după audierea ?
U
oferilor din cadrul I.P.J. Bihor ?i a denun?ătorului VARGA ZOLTAN ANDRAS, din
data de 19 septembrie 2016, referitor la repara?iile efectuate de SC TOPHAUS IMPEX
.J
SRL la autoturismele de serviciu cât ?i la cele personale ale chestorului POPA LIVIU ?i
după ridicarea documentelor/înscrisurilor privind rela?iile derulate de I.P.J. Bihor cu SC
w

TOPHAUS IMPEX SRL, acte de urmărire penală despre care inculpatul POPA LIVIU a
aflat, în perioada 02 – 21 noiembrie 2016 inculpatul POPA LIVIU a achitat în
w

întregime contravaloarea repara?iilor efectuate în perioada martie 2015 – iulie 2016,


reprezentând servicii de repara?ii a unor autoturisme apar?inând ofi?erului de poli?ie ?i
w

membrilor familiei sale, în pofida faptului că nu a existat o în?elegere între denun?ător ?


i poli?ist cu privire la e?alonarea plă?ii ori cu privire la acordarea unui termen de plată
(după 1 an ?i 8 luni de la prima repara?ie ?i respectiv 4 luni de la data ultimei repara?
ii).
Astfel, la data de 24 octombrie 2016, inculpatul POPA LIVIU s-a deplasat la
service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL şi s-a interesat, pentru prima dată, de cuantumul
repara?iilor pe care societatea în cauză le-a efectuat în perioada martie 2015 – iulie
2016 la autoturismele apar?inând ofi?erului de poli?ie, membrilor familiei sale şi
apropiaţilor săi. Cu ocazia discuţiei purtate cu VARGA ZOLTAN ANDRAS, inculpatul
POPA LIVIU i-a dat de înţeles acestuia că avea cunoştinţă de ancheta procurorilor din
cadrul D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea în privin?a sa şi de faptul că administratorul
SC TOPHAUS IMPEX SRL fusese audiat în cauză de către organele de urmărire penală
din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea în legătură cu
repara?iile efectuate la autoturismele marcă străină ale I.P.J. Bihor, cât ?i cele apar?
inând chestorului de poli?iei ori apropia?ilor acestuia.
În aceste condi?ii, la solicitarea chestorului de poliţie, VARGA ZOLTAN
ANDRAS i-a înmânat inculpatului POPA LIVIU situa?ia repara?iilor efectuate în
perioada martie 2015 – iulie 2016 la autoturismele trimise de poliţist în service-ul SC
TOPHAUS IMPEX SRL, autoturisme aflate în proprietatea familiei sale şi a martorului
BLAGA VASILE, respectiv la autoturismul marca BMW având nr. de înmatricular, la
autoturismul marca Mercedes având nr. de înmatriculare şi la autoturismul marca BMW
având nr. de înmatriculare
În perioada 02 – 21 noiembrie 2016, prin intermediul soţiei şi fiului său,
inculpatul POPA LIVIU a achitat în întregime contravaloarea repara?iilor efectuate de
SC TOPHAUS IMPEX SRL în perioada martie 2015 – iulie 2016 la autoturismele aflate
în proprietatea sa şi a familiei sale, după cum urmează :

o
- la data de 2 noiembrie 2016 fiul inculpatului POPA LIVIU, numitul POPA

I.r
BOGDAN, a achitat la casieria SC TOPHAUS IMPEX SRL suma de 512 lei,
reprezentând contravaloarea materialelor şi manoperei aferente devizului nr.
10747/30.06.2016, repara?ii realizate la autoturismul marca Mercedes, cu nr. de
înmatriculare BH-12-WMP, fiindu-i întocmite şi eliberate în acest sens factura nr.
R
9465/02.11.2016 şi bonul de casă aferent; (vol. VIII, filele 54-55)
- la data de 10 noiembrie 2016 fiul inculpatului POPA LIVIU, numitul POPA
U
BOGDAN, s-a prezentat la biroul de facturare şi casierie al SC TOPHAUS IMPEX SRL
solicitând să i se factureze suma aferentă devizului nr. AE7685/08.06.2015 în valoare
.J
totală de 1.013.5 lei, reprezentând contravaloarea materialelor şi manoperei privind
repara?iile realizate la autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare . În acest sens
w

i-a fost întocmită şi eliberată factura nr. 9532/10.11.2016 în valoare totală de 1.013.5
lei; (vol. VIII, filele 56-57)
w

- la data de 11 noiembrie 2016 fiul inculpatului POPA LIVIU, numitul POPA


BOGDAN, a achitat la casieria SC TOPHAUS IMPEX SRL suma de 1.013.5 lei,
aferentă facturii nr. 9532/10.11.2016, în acest sens fiindu-i eliberat bon fiscal; cu
w

aceeaşi ocazie, susnumitul a solicitat să fie facturată suma aferentă devizului nr.
AE10737/27.06.2016 în valoare totală de 5.271 lei, reprezentând contravaloarea
materialelor şi manoperei privind repara?iile realizate la autoturismul marca BMW, cu
nr. de înmatriculare. Pentru a nu depăşi plafonul de casă, soţia administratorului SC
TOPHAUS IMPEX SRL, martora VARGA EMESE, a defalcat valoarea de 5.271 lei
aferentă devizului nr. AE10737/27.06.2016 în două facturi, respectiv nr.
9538/11.11.2016 în valoare de 3.925 lei şi nr. 9539/11.11.2016 în valoare de 1.346 lei,
care i-au fost înmânate lui POPA BOGDAN. Acesta a achitat suma de 3.925 lei,
reprezentând contravaloarea facturii nr. 9538/11.11.2016, în acest sens fiindu-i eliberat
bon fiscal; (vol. VIII, filele 58-60)
- la data de 14 noiembrie 2016, soţia inculpatului POPA LIVIU, numita POPA
VIORICA, a achitat la casieria SC TOPHAUS IMPEX SRL suma de 1.346 lei, aferentă
facturii nr. 9539/11.11.2016, în acest sens fiindu-i eliberat bon fiscal; (vol. VIII, fila 60)
- la data de 21 noiembrie 2016 soţia inculpatului POPA LIVIU, numita POPA
VIORICA, s-a prezentat la biroul de facturare şi casierie al SC TOPHAUS IMPEX SRL
solicitând să-i fie facturate toate sumele neachitate până la acel moment aferente
reparaţiilor efectuate de SC TOPHAUS IMPEX SRL în perioada 2015 - iulie 2016 la
maşinile aflate în proprietatea familiei sale, respectiv la autoturismul marca BMW, cu
nr. de înmatriculareşi la autoturismul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare. În acest
sens au fost întocmite şi eliberate facturile nr. 9609/21.11.2016 aferentă devizului nr.
AE6986 din data de 18 martie 2015, în valoare de 342 lei, reprezentând contravaloarea
manoperei privind repara?iile realizate la autoturismul marca BMW, cu nr. de
înmatriculare nr. 9611/21.11.2016 aferentă devizului nr. AE9531 din data de 29
decembrie 2015, în valoare de 52 lei reprezentând contravaloarea manoperei privind
repara?iile realizate la autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare ; nr.

o
9612/21.11.2016 aferentă devizului nr. AE10040 din data de 23 februarie 2016, în

I.r
valoare de 90 lei reprezentând contravaloarea uleiului pus în operă la autoturismul
marca BMW, cu nr. de înmatriculare şi nr. 9613/21.11.2016 aferentă devizului nr.
AE9862 din data de 3 februarie 2016, în valoare de 70 lei reprezentând contravaloarea
materialelor şi manoperei privind repara?iile realizate la autoturismul marca Mercedes,
R
cu nr. de înmatriculare Totodată, cu ocazia achitării sumelor menţionate în facturi, i-au
fost emise şi eliberate numitei POPA VIORICA patru bonuri fiscale. (vol. VIII, filele
U
61-67)
Este deosebit de relevant faptul că la data de 21 noiembrie 2016 a fost
.J
achitată contravaloarea materialelor şi manoperei aferente devizului nr. AE9862 din
data de 3 februarie 2016, deşi la data respectivă inculpatul POPA LIVIU a acceptat ca
w

reparaţia autoturismului marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare , să fie realizată cu


titlu gratuit, a?a cum rezultă din discuţia telefonică interceptată :
w

„(…) POPA LIVIU: - Auzi? Cât costă, Zoli?


VARGA ZOLTAN: - Ce să coste? Că nu v-am făcut nimic, doar l-am resetat!
Ce... să coste?
w

POPA LIVIU: - No bine! Vorbim! Te-am pupat!


VARGA ZOLTAN: - Ce costuri vreţi să mai aveţi la ea, şefu'?
POPA LIVIU: - Bine! (…)”.(vol. L, filele 158-160)
Totodată, la data de 6 decembrie 2016, prin intermediul lui FLOREA
ADRIAN NICOLAE, fostul şofer al inculpatului POPA LIVIU, a fost achitată în
întregime contravaloarea repara?iilor efectuate de SC TOPHAUS IMPEX SRL în
perioada în perioada 2015 - iulie 2016 la autoturismul marca BMW având nr. de
înmatriculare aflat în proprietatea martorului BLAGA VASILE, adus în service de
fiecare dată de reprezentanţii chestorului de poliţie. Astfel, lui FLOREA ADRIAN
NICOLAE i-a fost întocmită şi înmânată factura nr. 9688/06.12.2016 în valoare de
1.183 lei, reprezentând contravaloarea devizelor de repara?ii nr. AE8755 din data de
02.10.2015 în valoare totală de 66 de lei şi nr. AE10783 din data de 12.07.2016 în
valoare totală de 1.117 lei, fiindu-i eliberat şi bonul fiscal aferent. (vol. VIII, filele 13-
14)
În acest sens, martorul denunţător VARGA ZOLTAN ANDRAS a arătat că
„După ce la data de 24 octombrie 2016 chestorul de poliţie POPA LIVIU s-a prezentat
la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL şi s-a interesat despre cuantumul reparaţiilor
efectuate în perioada martie 2015 - iulie 2016 la maşinile aduse în service-ul meu de
reprezentanţii acestuia, inclusiv la autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare
aflat în proprietatea lui BLAGA VASILE, înmânându-i cu respectiva ocazie situaţia
reparaţiilor efectuate la autoturismele aparţinând familiei lui POPA LIVIU şi a lui
BLAGA VASILE, la data de 6 decembrie 2016 numitul FLOREA ADRIAN, fostul şofer
al chestorului POPA LIVIU, a venit la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL, solicitând
facturarea materialelor şi manoperei din devizele de reparaţii neachitate de POPA
LIVIU privind autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare BH-20-ASW.

o
Fac precizarea că la data de 6 decembrie 2016 FLOREA ADRIAN avea

I.r
pregătită asupra sa suma totală de 1.183 lei aferentă devizelor de repara?ii în ceea ce
priveşte autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare . FLOREA ADRIAN nu mi-a
spus cine l-a trimis să plătească suma respectivă, doar mi-a comunicat generic că a
venit să plătească contravaloarea reparaţiilor pentru autoturismul lui BLAGA
VASILE”. (vol. VIII, fila 10) R
Achitarea ulterioară a contravalorii repara?iilor autoturismelor în cauză, în
U
condi?iile expuse mai sus, nu este de natură să înlăture caracterul penal al faptelor re?
inute în sarcina inculpatului POPA LIVIU, ci reprezintă o încercare a poli?istului de
.J
disimulare, ascundere a activită?ii sale infrac?ionale, în condi?iile în care a aflat că
faptele sale de corup?ie au fost descoperite, fiind cercetate de organele de urmărire
w

penală din cadrul Direc?iei Na?ionale Anticorup?ie, Serviciul Teritorial Oradea.


Este important de observat faptul că în perioada 18 martie 2015 (data primei
w

repara?ii) – 19 septembrie 2016 (declanşarea cercetărilor în prezenta cauză), cu ocazia


discuţiilor purtate cu denunţătorul VARGA ZOLTAN ANDRAS, inculpatul POPA
LIVIU nu a abordat niciodată subiectul achitării în favoarea SC TOPHAUS IMPEX
w

SRL a contravalorii reparaţiilor efectuate la autoturismele apar?inând ofi?erului de poli?


ie, a membrilor familiei sale şi a apropiaţilor săi, acesta nesolicitând în nici un moment
o amânare a plă?ii şi nici o eventuală e?alonare a acesteia pentru o anumită perioadă de
timp, cu toate că în perioada mai sus menţionată chestorul de poliţie şi administratorul
service-ului auto au avut mai multe întâlniri şi au discutat de mai multe ori telefonic.
Astfel, în vara anului 2015, inculpatul POPA LIVIU l-a însoţit pe
denunţătorul VARGA ZOLTAN ANDRAS pe ruta Oradea – Petrileni şi retur pentru
transportarea unui ATV marca Suzuki King Quad la service-ul auto al SC TOPHAUS
IMPEX SRL în vederea realizării de reparaţii. ATV-ul în cauză se află în proprietatea
familiei martorului BLAGA VASILE, fiind reparat de VARGA ZOLTAN ANDRAS la
solicitarea inculpatului POPA LIVIU.
La data de 21 octombrie 2015, inculpatul POPA LIVIU l-a însoţit pe
denunţătorul VARGA ZOLTAN ANDRAS pe ruta Oradea – Petrileni şi retur pentru
transportarea ATV-ului în cauză la domiciliul lui BLAGA VASILE din localitatea
Petrileni, jud. Bihor. Sunt relevante în acest sens discuţiile telefonice din 21.09.2015,
ora 11:02:53, 28.09.2015, ora 12:10:02, 2.10.2015, ora 10:22:33, 6.10.2015, ora
10:36:35, 21.10.2015, ora 15:36:43, 21.10.2015, ora 16:54:59 şi 21.10.2015, ora
18:54:38. (vol. L, filele 81-88, 99-106, 116-123)
Din declaraţia martorului denunţător VARGA ZOLTAN ANDRAS reiese că
„În această perioadă (n.n. martie 2015 – iulie 2016) so?ia mea, VARGA EMESE, care
de?ine ?i calitatea de contabil la SC TOPHAUS IMPEX SRL, constatând că repara?iile
pe care le-am men?ionat mai sus nu au fost achitate, ?i cunoscând că nu există o în?
elegere între mine ?i inspectorul ?ef Popa Liviu privind e?alonarea plă?ii sau
acordarea unui termen de plată, mi-a solicitat în mai multe rânduri să iau legătura cu
acesta pentru a fi achitate repara?iile realizate la autoturismele apar?inând

o
chestorului POPA LIVIU ori trimise de către acesta în service.

I.r
Fiind întrebat, declar că nu i-am solicitat inspectorului ?ef POPA LIVIU să
plătească contravaloarea repara?iilor efectuate la autoturismele trimise de către
acesta la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL, în sumă totală de circa 8.600 lei, în
considerarea func?iei de?inute de acesta ?i în contextul rela?iei comerciale derulate
R
de SC TOPHAUS IMPEX SRL cu IPJ Bihor, în cuantum anual de peste 100.000 lei.
Arăt că începând cu anul 2014 au crescut semnificativ comenzile pe care I.P.J. Bihor
U
le-a înaintat către SC TOPHAUS IMPEX SRL privind asigurarea repara?iilor la
autoturismele marcă străină ale institu?iei.
.J
În toată această perioadă, respectiv în cursul anilor 2015 ?i 2016 m-am
întâlnit cu chestorul POPA LIVIU de mai multe ori, acesta fiind chiar invitat la mine
w

într-una dintre ocazii, însă niciodată nu mi-a oferit vreo sumă de bani pentru repara?
iile pe care le-am făcut la autoturismele sale ?i nici nu a discutat nimic în legătură cu
w

acest aspect. (…)


În data de 19 septembrie 2016 am fost citat pentru a fi audiat la sediul
D.N.A. Oradea, unde m-am întâlnit cu trei dintre ?oferii chestorului Popa Liviu,
w

respectiv cu numi?ii Dan Berghean, Petre Ovidiu ?i încă unul, însă nu mai ?tiu exact
dacă era vorba de Vâlcan Gabi sau Dan Dacian.
Totodată, în perioada următoare au fost audia?i de către organele de
urmărire penală mecanicii de la service-ul apar?inând SC TOPHAUS IMPEX SRL,
context în care am discutat cu ace?tia despre aspectele cu privire la care am fost audiat
la D.N.A. Oradea.
În data de 24 octombrie 2016, în jurul orelor 12:00, am fost căutat la
service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL de către Popa Liviu, care m-a întrebat pentru
prima oară care este cuantumul datoriei pe care ar avea-o fa?ă de mine, referindu-se,
din câte am în?eles, la repara?iile pe care le-am efectuat în perioada 2015 – 2016 la
autoturismele acestuia. Chestorul Popa Liviu mi-a dat de în?eles în cadrul discu?iei
că a aflat că am fost audiat la D.N.A. Oradea în legătură cu repara?iile pe care le-am
efectuat la autoturismele acestuia.
În aceste condi?ii, fără să am discu?ii suplimentare cu chestorul Popa Liviu
în legătură cu acest subiect, i-am solicitat so?iei mele, Varga Emese, să listeze din
eviden?a contabilă situa?ia repara?iilor efectuate în perioada în discu?ie la
autoturismele chestorului Popa Liviu ?i rămase neachitate.
Ulterior, în perioada 2 – 21 noiembrie 2016, so?ia chestorului Popa Liviu,
numita Popa Viorica ?i fiul acestuia, numitul Popa Bogdan, au achitat în trei sau patru
tran?e întreaga contravaloare a repara?iilor pe care le-am efectuat în perioada 2015 –
2016 la autoturismele trimise la service-ul meu de către ofi?erul de poli?ie Popa Liviu,
cu excep?ia repara?iilor pe care le-am efectuat la autoturismul cu numărul de
înmatriculare BH20ASW apar?inând lui Blaga Vasile.
Declar că niciodată nu a existat o în?elegere între mine ?i Popa Liviu cu
privire la achitarea în tran?e a contravalorii repara?iilor efectuate la autoturismele

o
pe care acesta le-a trimis în service, ori cu privire la acordarea unui termen de plat ă,

I.r
iar începând cu anul 2015 nu s-a pus problema niciodată ca Popa Liviu să mai
achite contravaloarea repara?iilor la autoturismelor sale ori ale apropia?ilor săi.”
(vol. VIII, filele 7-9)
Din declaraţia martorei VARGA EMESE, angajată a SC TOPHAUS IMPEX
R
SRL cu atribuţii în conducerea contabilită?ii primare a societă?ii, au rezultat
următoarele :
U
„Declar că din câte cunosc nu a existat nicio în?elegere între so?ul meu,
Varga Zoltan ?i inspectorul ?ef Popa Liviu privind e?alonarea plă?ii sau privind un
.J
termen de plată mai îndelungat.
În perioada 2 – 21 noiembrie 2016 so?ia chestorului Popa Liviu, numita
w

Popa Viorica ?i fiul acestora, numitul Popa Bogdan, s-au prezentat la sediul firmei în
trei sau patru rânduri ?i au achitat întreaga contravaloare a serviciilor prestate de SC
w

TOPHAUS IMPEX SRL în perioada 2015-2016.


Arăt că am emis factură cu privire la aceste servicii, iar contravaloarea
acestora a fost achitată în numerar de către Popa Viorica ?i Popa Bogdan, eliberându-
w

li-se bonuri fiscale.


Nu cunosc împrejurările ?i motivul pentru care chestorul Popa Liviu a
achitat în perioada 2 – 21 noiembrie 2016 contravaloarea repara?iilor efectuate la
autoturismele sale în perioada 2015-2016.” (vol. VIII, filele 68-71)
În ceea ce priveşte modul în care inculpatul POPA LIVIU s-a raportat la
utilizarea resurselor financiare limitate ale Inspectoratului, folosind în interes personal
autoturismele de serviciu şi şoferii ce le deserveau, sunt relevante declaraţiile martorilor
DAN MIRCEA – DACIAN, VALCAN GABRIEL – FLORIN, BERGHIAN PETRU –
DAN şi PETRE OVIDIU – VLAICU, conducători auto care asigurau permanen?a la
autoturismele folosite în principal de inspectorul ?ef. Aceştia au declarat că au efectuat
deplasări cu autoturismele de serviciu în vederea rezolvării unor probleme personale ale
inculpatului POPA LIVIU ?i ale membrilor familiei sale, de fiecare dată primind
dispozi?ii în acest sens de la chestorul de poli?ie, existând „numeroase situa?ii în care
din dispozi?ia chestorului de poli?ie Popa Liviu am realizat deplasări cu autoturismele
de serviciu în vederea rezolvării unor probleme personale ale acestuia ?i ale
membrilor familiei sale, respectiv: cumpărături personale, plă?i bancare, ridicări de
numerar din bancomate, transportul fiicei acestuia de la antrenamente ?i de la orele
particulare, transportul so?iei sale la locul de muncă ?i de la locul de muncă. În acest
sens, am primit dispozi?ii de la chestorul de poli?ie Popa Liviu fiind sunat în anumite
situa?ii direct de membrii familiei sale. Precizez că, aproape în fiecare tură în care
eram de serviciu, realizam asemenea servicii în folosul personal al chestorului de poli?
ie Popa Liviu, frecven?a acestor deplasări cu autoturismele de serviciu fiind destul de
mare.” După orele de program, inculpatul Popa Liviu a folosit în interes personal
autoturismele de serviciu şi şoferii în cauză, inclusiv cu ocazia ?inutelor masonice ce
aveau loc într-un imobil de pe strada Mihail Kogălniceanu din Oradea şi a agapelor la

o
care participau membrii masoni ai Lojii Ţara Crişurilor din cadrul Asociaţiei Marea

I.r
Lojă Naţională din România. (vol. VIII, filele 91-154)
Declaraţiile martorilor DAN MIRCEA – DACIAN, VALCAN GABRIEL –
FLORIN, BERGHIAN PETRU – DAN şi PETRE OVIDIU – VLAICU se coroborează
cu discuţiile şi comunicările telefonice din 23.09.2015, ora 10:05:13 şi 10:06:50
R
(operaţiuni ATM realizate de către şofer cu card-ul bancar al inculpatului Popa Liviu),
23.09.2015, ora 13:37:26 (operaţiuni de retragere numerar de la ATM realizate de către
U
şofer cu card-ul bancar al inculpatului Popa Liviu şi deplasarea cu autoturismul de
serviciu în vederea înmânării sumei de bani către fiul chestorului de poliţie, Popa
.J
Bogdan), 29.09.2015, ora 14:33:05 şi 14:33:50 (solicitarea şoferului de aprobare a
transportării la domiciliu, cu autoturismul de serviciu, a Mirunei Popa, fiica inculpatului
w

Popa Liviu), 06.10.2015, ora 21:24:34 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a
unei deplasări cu autoturismul de serviciu la un restaurant din Oradea), 10.10.2015, ora
w

01:42:45 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de


serviciu în vederea cumpărării unui pachet de ţigări şi livrarea acestuia de către şofer la
w

un restaurant din Oradea, unde se afla chestorul de poliţie), 20.10.2015, 15:21:35


(dispunerea de către inculpatul Popa Liviu, la solicitarea soţiei sale, Popa Viorica, a unei
deplasări a şoferului aflat la serviciul de permanenţă al I.P.J. Bihor cu autoturismul de
serviciu în vederea ridicării unui cadou dintr-un magazin din Oradea, destinat „şefei”
acesteia şi livrarea cadoului de către şofer la locul de muncă a soţiei chestorului de
poliţie), 25.10.2015, ora 21:18:42 şi 21:32:05 (dispunerea de către inculpatul Popa
Liviu a unei deplasări cu autoturismul de serviciu în vederea cumpărării de
medicamente de către şofer şi livrarea acestora la domiciliul chestorului de poliţie),
26.10.2015, ora 14:20:02 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu
autoturismul de serviciu în vederea cumpărării de medicamente de la o anume farmacie
din Oradea şi livrarea acestora de către şofer chestorului de poliţie), 27.10.2015, ora
13:57:17 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de
serviciu în vederea cumpărării de mâncare de la un anumit restaurant din Oradea şi
livrarea „meniului” de către şofer chestorului de poliţie), 28.10.2015, ora 21:53:57
(dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de serviciu
în vederea cumpărării de către şofer a unui pachet de ţigări), 1.11.2015, ora 02:56:27
(dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de serviciu
în vederea transportării acestuia de la un restaurant din Oradea), 10.11.2015, ora
21:51:37 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismele
de serviciu în vederea transportării acestuia de la un restaurant din Oradea, unde
chestorul de poliţie se afla la o agapă, după participarea la o ?inută masonică a Lojei
Ţării Crişurilor), 18.11.2015, ora 18:45:53 şi 18:53:49 (dispunerea de către inculpatul
Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de serviciu în vederea transportării acestuia
de la o locaţie din Oradea), 19.11.2015, ora 20:50:13 (dispunerea de către inculpatul
Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de serviciu în vederea transportării acestuia

o
la domiciliu), 24.11.2015, ora 21:52:00 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a

I.r
unei deplasări cu autoturismele de serviciu în vederea transportării acestuia de la un
restaurant din Oradea, unde chestorul de poliţie se afla la o agapă), 25.11.2015, ora
16:40:07 (spălarea în garajul I.P.J. Bihor de către şoferi a autoturismului aparţinând

R
familiei inculpatului Popa Liviu şi, totodată, transportarea cu autoturismul aflat în
dotarea I.P.J. Bihor de către un alt şofer a fiicei lui Popa Liviu, Popa Miruna, la orele
suplimentare), 13.12.2015, ora 19:25:39 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a
U
unei deplasări cu autoturismul de serviciu în vederea transportării soţiei acestuia, Popa
Viorica, de la o locaţie din Oradea), 13.12.2015, ora 20:45:06 (dispunerea de către
.J

inculpatul Popa Liviu a unei deplasări cu autoturismul de serviciu în vederea


transportării acestuia de la o locaţie din Oradea), 13.01.2016, ora 14:13:13
w

(transportarea cu maşina de serviciu aflată în dotarea I.P.J. Bihor de către şoferul aflat în
serviciul de permanenţă a fiicei inculpatului Popa Liviu, Popa Miruna, la orele
w

suplimentare de română), 14.01.2016, ora 16:19:53 (aprobarea de către inculpatul Popa


Liviu a transportării cu maşina de serviciu aflată în dotarea I.P.J. Bihor de către şoferul
w

aflat în serviciul de permanenţă a fiicei chestorului de poliţie, Popa Miruna, la orele


suplimentare de română), 16.01.2016, ora 07:22:11 (deplasarea şoferului aflat în
serviciul de permanenţă al I.P.J. Bihor în vederea transportării inculpatului Popa Liviu
de la domiciliul acestuia şi pregătirea pentru deplasare a autoturismului lui Blaga
Vasile), 16.01.2016, ora 18.55:59, 17.01.2016, ora 11:29:47 - 11:36:38 şi 17.01.2016,
ora 12:28:53 (deplasarea inculpatului Popa Liviu cu autoturismul de serviciu în satul
său natal în ziua de duminică, în condiţiile în care Popa Bogdan, fiul chestorului de
poliţie, a ales maşina de serviciu cu care s-a efectuat deplasarea), 19.01.2016, ora
09:30:39, ora 09:42:30, ora 10:03:58 şi ora 10:07:43 (deplasarea şoferului aflat în
serviciul de permanenţă al I.P.J. Bihor în vederea achitării ratei bancare a inculpatului
Popa Liviu şi deplasarea şoferului la solicitarea Vioricăi Popa, soţia inculpatului Popa
Liviu, în vederea ridicării de la o unitate bancară a unor formulare de credit, care, după
completare de către chestorul de poliţie, au fost restituite băncii în cauză de către şofer),
20.01.2016, ora 14:09:23 (transport Popa Miruna la orele suplimentare), 20.01.2016,
ora 17:42:55 (transport Popa Miruna de la orele suplimentare), 20.01.2016, ora
20:42:44 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a transportării acestuia de la
domiciliu cu autoturismul de serviciu), 24.01.2016, ora 10:20:23 (dispunerea de către
inculpatul Popa Liviu a punerii la dispoziţia acestuia a autoturismului de serviciu la un
restaurant din Oradea), 25.01.2016, ora 07:08:48 (transportarea fiicei lui Popa Liviu,
Popa Miruna, la o oră prestabilită – 7:40, despre care aveau cunoştinţă toţi şoferii),
25.01.2016, ora 16:10:43 (transport Popa Miruna la orele suplimentare), 25.01.2016,
ora 16:34:10 (transport Popa Miruna de la orele suplimentare), 27.01.2016, ora
00:09:43 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a transportării acestuia la
domiciliul său cu autoturismul de serviciu „Hai, ieşi să mă duci acasă!”), 27.01.2016,
ora 10:58:23 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a transportării cu autoturismul

o
de serviciu a unor produse la un hotel din Oradea), 27.01.2016, orele 13:11:46,

I.r
14:15:20 şi 14:25:54 (deplasarea şoferului la solicitarea Vioricăi Popa, soţia
inculpatului Popa Liviu, în vederea depunerii în contul bancar al familiei chestorului de
poliţie a unei sume de bani şi transportul fiicei, Popa Miruna, la orele suplimentare de

R
română), 28.01.2016, ora 01:09:52 (dispunerea de către inculpatul Popa Liviu a
transportării sale la domiciliu cu autoturismul de serviciu aflat în dotarea I.P.J. Bihor),
U
28.01.2016, ora 16:13:48 (transport Popa Miruna de la orele suplimentare de
matematică), 28.01.2016, ora 18:59:39 (deplasare şofer în vederea restituirii cheilor lui
Popa Bogdan, fiul inculpatului Popa Liviu, chei pe care acesta le uitase în maşina de
.J

serviciu aflată în dotarea I.P.J. Bihor), 1.02.2016, ora 14:05:10 (transport Popa Miruna
la domiciliu), 1.02.2016, ora 17:10:35 (deplasare în vederea cumpărării de ţigări),
w

3.02.2016, ora 14:15:04 (aprobare transport Popa Miruna la orele suplimentare de


română), 3.02.2016, ora 16:51:12 (spălarea în garajul I.P.J. Bihor a maşinii personale a
w

chestorului Popa Liviu, „,Mercedes”, de către şofer şi aprobare transport Popa Miruna
de la orele suplimentare de română); 6.02.2016, ora 11:51:01 (transport Popa Miruna),
w

8.02.2016, ora 11:09:47 şi 11:14:47 (deplasare în vederea ridicării unui card de la soţia
inculpatului), 12.02.2016, ora 23:14:48 (transport Popa Viorica la o petrecere privată a
lui Blaga Vasile), 13.02.2016, ora 01:14:21 (transport familia Popa de la petrecerea
privată a lui Blaga Vasile), 18.02.2016, ora 16:21:39 (transport Popa Miruna),
20.02.2016, ora 19:41:55 (deplasare în vederea cumpărării unui buchet de flori şi
transport familia POPA la o nuntă), 21.02.2016, ora 14:26:11 (deplasare în vederea
înmânării portofelului inculpatului Popa Liviu), 24.02.2016, ora 23:12:41 şi 23:25:09
(deplasare în vederea transportării inculpatului Popa Liviu de la un restaurant),
25.02.2016, ora 19:20:20, 20:02:13 şi 20:15:58 (transport „vă aduc ceva” la domiciliul
inculpatului Popa Liviu), 27.02.2016, ora 17:09:46 (discuţie familia Popa despre
transportul cu maşinile de serviciu ale I.P.J. Bihor a fiicei, Popa Miruna, de la orele
suplimentare de engleză), 2.03.3016, ora 14:12:31 (transport Popa Miruna la orele
suplimentare de română), 2.03.3016, ora 16:38:28 (transport Popa Miruna de la orele
suplimentare de română), 2.03.3016, ora 22:26:28 (transport Popa Bogdan de la
prietena sa, „Carla,” la domiciliul său, cu precizarea că şoferul avea cunoştinţă de
locaţia unde locuia prietena fiului inculpatului), 8.03.2016, ora 19:44:02 (transport de
la un restaurant a autoturismului soţiei inculpatului Popa Liviu la domiciliul acestora)
(vol. L, filele 171-372).
În acela?i sens, relevantă este ?i discuţia telefonică din data de 15 ianuarie
2016, ora 08:31:08, dintre unul dintre şoferii mai sus menţionaţi şi soţia acestuia:
VÂLCAN MARIANA-SIMONA: - 'Neaţa! Ce faci?
VÂLCAN GABRIEL-FLORIN: - Îl aştept pe şefu'!
VÂLCAN MARIANA-SIMONA: - N-o venit de acasă, încă?
VÂLCAN GABRIEL-FLORIN: - Nu!
VÂLCAN MARIANA-SIMONA: - Îi vineri astăzi!

o
VÂLCAN GABRIEL-FLORIN: - Da!

I.r
VÂLCAN MARIANA-SIMONA: - N-are prunci de dus la şcoală?
VÂLCAN GABRIEL-FLORIN: - Da' o mers, nu ştiu unde o mers dimineaţă
la şase, Miruna! Unde s-o dus... ş-apoi, nu... Am venit odată la şapte jumate, m-o
sunat să mă duc înapoi şi să viu pe opt jumate. Şi-amu stau! Na!
R
VÂLCAN MARIANA-SIMONA: - Amu-i opt jumate, oricum!
VÂLCAN GABRIEL-FLORIN: - Da! Tu, ai ajuns la lucru?
U
VÂLCAN MARIANA-SIMONA: - Da!
VÂLCAN GABRIEL-FLORIN: - Îhm! Bine! (vol. L, filele 240-242)
.J
* * *
Având în vedere faptul că în cauză există suspiciuni de corupţie în legătură cu
w

achitarea de către numitul GHILEA GAVRILĂ, în calitate de reprezentant al SC


CONSTRUC?II BIHOR SA, la solicitarea inculpatului POPA LIVIU, a reparaţiilor
w

efectuate de SC TOPHAUS IMPEX SRL la autoturismul marca BMW, cu nr. de


înmatriculare BH-20-ASW, aflat în proprietatea numitului BLAGA VASILE, trimis în
service la data de 26.05.2015 (servicii facturate la data de 02.07.2015 de către SC
w

TOPHAUS IMPEX SRL şi achitate la data de 29.09.2015 de către SC CONSTRUC?II


BIHOR SA, vol. VIII, filele 33-38), urmează a se dispune disjungerea cauzei având ca
obiect comiterea infracţiunilor de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod
penal cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „a” din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la
luare de mită prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal cu
referire la art. 6 şi art. 7 lit. „a” din Legea nr. 78/2000, de către numi?ii GHILEA
GĂVRILĂ, BLAGA VASILE şi POPA LIVIU; de asemenea, urmează a se dispune
disjungerea cauzei ?i cu privire la comiterea infracţiunii de fals în declara?ii,
prevăzută de art. 326 Cod penal de către numitul GHILEA GĂVRILĂ, referitor la
suspiciunea că acesta nu a menţionat în declaraţiile de interese apartenenţa la Asociaţia
Marea Lojă Naţională din România şi continuarea cercetărilor penale, pentru toate
infrac?iunile arătate mai sus, de către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul
Teritorial Oradea, într-un dosar penal constituit separat.
Astfel, din declaraţia martorului GHILEA GAVRILĂ a rezultat că : „În urmă
cu circa un an am fost abordat de inspectorul şef Popa Liviu, care m-a rugat să achit
contravaloarea unor reparaţii efectuate de un service din Oradea în ceea ce priveşte
autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare , aflat în proprietatea lui Blaga
Vasile. Urma ca în perioada următoare când Blaga Vasile venea acasă să discut cu
acesta asupra restituirii sumei aferente reparaţiei efectuate asupra autoturismului aflat
în proprietatea fostului ministru.
În consecinţă, în perioada următoare am achitat din conturile SC
CONSTRUCŢII BIHOR SRL suma facturată de service-ul în cauză.
Fiindu-mi prezentată factura seria TPH nr. 7331 din 02.07.2015 emisă de SC
TOPHAUS IMPEX SRL în favoarea SC CONSTRUCŢII BIHOR SRL în valoare totală

o
de 3.832 lei, respectiv plata din data de 29.09.2015, arăt faptul că acestea se referă la

I.r
situaţia mai sus menţionată, când am achitat suma de 3.832 lei din conturile SC
CONSTRUCŢII BIHOR SRL către service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL.
Până la acest moment, Blaga Vasile nu a restituit suma de 3.832 lei către SC
CONSTRUCŢII BIHOR SA şi nici nu mi-a restituit banii respectivi mie personal,
R
întrucât am uitat să aduc subiectul în discuţie şi nici d-l Blaga Vasile nu mi-a mai spus
nimic pe tema respectivă.(…)
U
Din câte îmi amintesc aproximativ în perioada 2006 – 2010 SC
CONSTRUCŢII BIHOR a executat lucrările de renovare a sediului IPJ Bihor, iar în
.J
perioada 2006 – 2012 lucrări de construcţie la sediul Arhivelor Naţionale Bihor. Alte
tangenţe nu am avut cu Ministerul Administraţiei şi Internelor prin prisma lucrărilor
w

executate de SC CONSTRUCŢII BIHOR SA.(…)” (vol. VIII, filele 193-197)


w

20. Procedura de mutare a jandarmului ILEA VIOREL din cadrul


Inspectoratului de Jandarmi Jude?ean Bihor în cadrul Inspectoratului de Poli?ie
w

Jude?ean Bihor s-a realizat în conformitate cu art. 76 din Legea nr. 80/1995 privind
Statutul cadrelor militare, art. 6 alin 3 din Legea nr. 550/29 noiembrie 2004 privind
organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, art. 46 din Legea nr. 360/6 iunie 2002
privind Statutul poliţistului, Ordinelor M.A.I. nr. 665/28 noiembrie 2008 privind unele
activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, nr.
300/2004 privind unele activităţi specifice domeniului resurse umane în unităţile MAI,
nr. 600/2005 privind aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale
ministrului administraţiei şi internelor şi şefilor/comandanţilor unităţilor MAI şi nr.
298/23.12.2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a
raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, parcurgând în concret următoarele etape :
- cererea de mutare formulată de jandarmul ILEA VIOREL, materializată într-
un raport, având următorul conţinut: „Vă rog să-mi aprobaţi mutarea din cadrul
Inspectoratului de Jandarmi Jude?ean Bihor în cadrul Inspectoratului de Poli?ie al
Jude?ului Bihor, pe o funcţie compatibilă gradului şi pregătirii mele. Solicit mutarea
din motive personale şi apreciez că am abilităţi pentru a desfăşura activităţi în munca
de poliţie”, a fost depusă la data de 2 noiembrie 2015 la Inspectoratul de Poli?ie Jude?
ean Bihor (potrivit art. 34 din Ordinul MAI nr. 298/23.12.2011: „Mutarea la cerere se
solicită de către poliţist prin raport scris adresat şefului unităţii în care solicită
mutarea, denumită în continuare unitate cesionară); raportul jandarmului ILEA
VIOREL a fost identificat de comisar ?ef TAR?A ANI?OARA EUGENIA, ?efa
Serviciului resurse umane din cadrul I.P.J. Bihor, în mapa de coresponden?ă care i-a
parvenit de la conducerea Inspectoratului, fără ca raportul să fie înregistrat în prealabil
la secretariatul I.P.J. Bihor (potrivit art. 36 alin 1 lit. „a” din Ordinul MAI nr.
298/23.12.2011: „raportul scris al poliţistului care solicită mutarea se depune şi se
înregistrează la unitatea cesionară”);
- pe baza raportului întocmit de jandarmul ILEA VIOREL, s-a procedat

o
începând cu data de 2 noiembrie 2015 la întocmirea unui dosar de către Serviciul

I.r
resurse umane din cadrul I.P.J. Bihor în vederea aprobării mutării;
- raportul jandarmului ILEA VIOREL a fost aprobat de ?eful Inspectoratului
de Poli?ie Jude?ean Bihor, chestor de poli?ie POPA LIVIU, la data de 23 decembrie
2015;
R
- raportul jandarmului ILEA VIOREL a fost aprobat de ?eful Inspectoratului
de Jandarmi Jude?ean Bihor, colonel HULUBAN IOAN, în cursul lunii decembrie
U
2015, la o dată ce nu a putut fi stabilită cu exactitate;
- raportul jandarmului ILEA VIOREL a fost aprobat de ?eful Poli?iei
.J
Române, chestor de poli?ie BOGDAN DESPESCU, la data de 07 ianuarie 2016;
- raportul jandarmului ILEA VIOREL a fost aprobat de ?eful Jandarmeriei
w

Române, general maior OLARU MIRCEA, la data de 18 ianuarie 2016;


- în data de 25 ianuarie 2016 a fost emis ordinul de mutare nr. 785/2016
w

prin care jandarmul ILEA VIOREL, începând cu data de 01 februarie 2016, a fost mutat,
la cerere, în cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor;
w

- prin dispozi?ia nr. 2026 din data de 01 februarie 2016 a ?efului


Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, chestor de poli?ie POPA LIVIU, agentul
?ef de poli?ie ILEA VIOREL a fost numit la Postul de Poli?ie Brusturi (localitate aflată
la 27 km de ora?ul Ale?d) din cadrul I.P.J. Bihor;
- prin dispozi?ia nr. 2172 din data de 01 aprilie 2016 a ?efului
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, chestor de poli?ie POPA LIVIU, agentul
?ef de poli?ie ILEA VIOREL a fost transferat la Poli ?ia ora?ului Ale?d din cadrul I.P.J.
Bihor;

La data de 10 iulie 2015 lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului de


Poliţie Judeţean Bihor l-au depistat cu aparatul radar, pe raza localităţii Aleşd – DN1, pe
inculpatul URS IOSIF în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes, cu numărul
de înmatriculare cu o viteză de 111 km/oră în zona de limitare a vitezei la 50 km/h;
totodată, conducătorul auto a efectuat o manevră neregulamentară de depăşire,
încălcând marcajul continuu, poliţiştii constatând şi lipsa asupra contravenientului a
permisului de conducere.
Urmare a abaterilor constatate, organele de poli?ie au întocmit procesul-
verbal seria CP nr. 8989752/10.07.2015, aplicându-i contravenientului URS IOSIF o
amendă în cuantum total de 1.365 lei şi măsura complementară a suspendării dreptului
de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile.
La data de 22 iulie 2015 inculpatul URS IOSIF a contestat procesul-verbal de
contravenţie, formulând plângere contravenţională împotriva acestuia, ce a fost
înregistrată la Judecătoria Aleşd, sub nr. de dosar 1.390/177/2015.
În aceste împrejurări, inculpata VANDICI RODICA EMILIA – grefier în
cadrul Judecătoriei Ale?d, prevalându-se de influen?a pe care ar avea-o pe lângă

o
judecătorul din completul de judecată investit cu solu?ionarea plângerii contraven?

I.r
ionale din dosarul nr. 1.390/177/2015 al Judecătoriei Ale?d, i-a pretins inculpatului
URS IOSIF, despre care ?tia că este o persoană foarte influentă (fost rector al
Universită?ii ”Titu Maiorescu” din Bucure?ti, iar la data faptelor pre?edintele
Consiliului de administra?ie al aceleia?i Universită?i), să o ajute atât în demersul său
R
de a ob?ine mutarea concubinului acesteia, ILEA VIOREL, de la Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, cât ?i ulterior
U
la repartizarea acestuia la o unitate de poli?ie cât mai apropiată de ora?ul Ale?d,
localitatea de domiciliu a jandarmului.
.J
În schimbul acestor foloase pretinse, inculpata VANDICI RODICA EMILIA
i-a promis numitului URS IOSIF că va interveni la judecătorul cauzei în vederea ob?
w

inerii unei solu?ii favorabile acestuia în dosarul contraven?ional nr. 1.390/177/2015 al


Judecătoriei Ale?d.
w

Pentru ob?inerea foloasele promise traficantului de influen?ă, în schimbul


unei decizii favorabile în cauza cu nr. 1.390/177/2015 aflată pe rolul Judecătoriei Ale?d,
w

inculpatul URS IOSIF a apelat la chestorul POPA LIVIU, ?eful Inspectoratului de Poli?
ie Jude?ean Bihor, prin intermediul inculpatului NOAPTE? ALEXANDRU, persoană
din anturajul poli?istului.
Astfel, în data de 24 septembrie 2015, inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU,
la cererea lui URS IOSIF, s-a deplasat la Oradea pentru a-i transmite chestorului de
poli?ie POPA LIVIU solicitarea numitului URS IOSIF, respectiv de a aproba raportul
jandarmului ILEA VIOREL, concubinul grefierei VANDICI RODICA EMILIA,
privind mutarea în cadrul Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, iar ulterior
repartizarea la o unitate de poli?ie cât mai apropiată de domiciliul acestuia – ora?
Ale?d, în concret să-l ajute pe inculpatul URS IOSIF să procure folosul pretins de
traficantul de influen?ă, VANDICI RODICA EMILIA.
Cu aceea?i ocazie, inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU i-a transmis
chestorului POPA LIVIU solicitarea lui URS IOSIF de a-l ajuta ?i în ob?inerea unei
hotărâri favorabile în dosarul nr. 1.390/177/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Ale?d, prin
adoptarea unei atitudini pasive de către juri?tii care reprezentau în instan?ă I.P.J.
Bihor, în calitate de pârât, respectiv de a nu participa efectiv la termenele de
judecată stabilite în cauză.
În contextul interdependen?ei dintre cele două presta?ii solicitate ?i acceptate
de chestorul POPA LIVIU, respectiv de a aproba raportul de mutare al jandarmului
ILEA VIOREL ?i adoptarea unei atitudini pasive de către juri?tii care reprezentau
în instan?ă I.P.J. Bihor, este evident că acesta a avut reprezentarea activită?ii infrac?
ionale pe care a sprijinit-o, specifică unei complicită?i la cumpărarea de influen?ă
săvâr?ită de URS IOSIF, respectiv mutarea jandarmului ILEA VIOREL, concubinul
grefierei VANDICI RODICA EMILIA, la Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor, în
schimbul ob?inerii unei hotărâri favorabile de către URS IOSIF, facilitată ?i de pozi?ia
pasivă a reprezentan?ilor I.P.J. Bihor pe parcursul procesului.

o
Acest ultim demers (pozi?ia pasivă a reprezentan?ilor I.P.J. Bihor pe

I.r
parcursul procesului) s-a alăturat astfel ajutorului dat la ob?inerea folosului pretins de
grefiera VANDICI RODICA EMILIA – mutarea concubinului la I.P.J. Bihor, aspectul în
discu?ie (pozi?ia pasivă a reprezentan?ilor I.P.J. Bihor pe parcursul procesului)

R
de?i fără relevan?ă penală în ce-l prive?te pe inculpatul POPA LIVIU, sub aspectul
elementului material al complicită?ii la cumpărare de influen?ă, este esen?ial în cauză,
relevând fără echivoc că inspectorul ?ef avea cuno?tin?ă, ?tia, că ajutorul pe care i l-a
U
dat inculpatului URS IOSIF era ajutor la cumpărare de influen?ă.
Pentru a ajunge în data de 24 septembrie 2015 la Oradea, inculpatul
.J
NOAPTEŞ ALEXANDRU s-a deplasat cu avionul pe ruta Bucureşti - Cluj şi cu
autoturismul pe ruta Cluj – Oradea, aşa cum rezultă din discuţiile telefonice din data de
w

23 septembrie 2015, ora 18:31:18 şi 24 septembrie 2015, ora 12:13:46 :


„NOAPTE? ALEXANDRU: - (…) Deci, vin eu la Oradea, mâine.
w

POPA LIVIU: - Vii tu la Oradea. Că... pe la ce oră estimezi că ajungi, Andi?


NOAPTE? ALEXANDRU: - Păi, eu cred... deci, aterizeze undeva pe la ora...
w

9... am o oră treabă... Cât fac de la Oradea la Cluj? Trei ore, nu?
POPA LIVIU: - Nu faci trei ore. Nu faci trei ore. Dacă... vii binişor, două ore
şi un pic. 150 de kilometri.
……………………………………………………………………………….....
POPA LIVIU: - Ne vedem la Continental?
NOAPTE? ALEXANDRU: - Da! Sigur! (…)”.
La data de 24 septembrie 2015, inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU s-a
întâlnit cu inculpatul POPA LIVIU la Hotelul ”Continental” din Oradea, ocazie cu care
i-a transmis chestorului de poliţie solicitarea inculpatului URS IOSIF de a aproba
raportul jandarmului ILEA VIOREL privind mutarea acestuia în cadrul Inspectoratului
de Poli?ie Jude?ean Bihor, iar ulterior repartizarea la o unitate de poli?ie cât mai
apropiată de ora?ul Ale?d şi, totodată, de a-l ajuta în ob?inerea unei hotărâri favorabile
în dosarul nr. 1.390/177/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Ale?d, prin neparticiparea juri?
tilor la termenele de judecată stabilite în cauză.
Cu această ocazie, inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU i-a înmânat
inculpatului POPA LIVIU raportul de mutare al jandarmului ILEA VIOREL de la
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor
(având o filă), precum şi înscrisuri ce priveau dosarul contravenţional de la Judecătoria
Ale?d al inculpatului URS IOSIF.
Din supravegherea operativă a inculpatului POPA LIVIU din data de 24
septembrie 2015 a rezultat faptul că la ora 13:07 inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU
s-a întâlnit în incinta cafe-barului Hotelului ”Continental” cu inculpatul POPA LIVIU,
cei doi dându-şi mâna şi îmbrăţişându-se. În intervalul orar 13:08 – 13:17 cei doi au
purtat discuţii în urma cărora inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU i-a înmânat
inculpatului POPA LIVIU mai multe înscrisuri care erau introduse într-o mapă. După
scoaterea înscrisurilor şi parcurgerea lor timp de circa 40 secunde, inculpatul POPA

o
LIVIU le-a aşezat pe un scaun din dreapta sa. În continuare, timp de circa 20 minute, cei

I.r
doi interlocutori au purtat discuţii, iar la plecare, inculpatul POPA LIVIU a luat asupra
sa mapa cu înscrisurile aşezate anterior pe scaunul din dreapta.
Solicitările inculpatului URS IOSIF transmise la data de 24 septembrie 2015
inculpatului POPA LIVIU, prin intermediul lui NOAPTEŞ ALEXANDRU, rezultă fără
R
echivoc din discu?iile telefonice purtate pe această temă de inculpatul URS IOSIF în
perioada respectivă cu inculpata VANDICI RODICA EMILIA, dar ?i cu alte persoane ?i
U
se coroborează ce celelalte probe de la dosar.
Astfel, după întoarcerea inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU de la
.J
Oradea, acesta nu a putut să se întâlnească personal cu inculpatul URS IOSIF pentru a-i
comunica despre subiectele abordate cu inculpatul POPA LIVIU şi despre rezultatul
w

discu?iei cu inspectorului şef, situa?ie în care i-a comunicat telefonic inculpatului URS
despre cele discutate la Oradea. Relevantă în acest sens este discuţia telefonică purtată
w

la data de 9 octombrie 2015, ora 09:59:26 :


„NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Robi, nu sunt eu în oraş. De aia n-am venit.
w

Mâine sunt în Bucureşti.


URS IOSIF: - O rezolvăm, măi, că mă duc...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, măi! E deja pe flux. Durează o lună de zile!
Ce vrei să-ţi spun mai mult? Când ne vedem, îţi spun.
URS IOSIF: - Păi, nu, da' numa' să-l cheme, să-i spună că eu am primit...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Nu-l mai cheamă! N-are de ce să-l cheme. Îl
cheamă peste o lună! Da' hai că vorbim când ne vedem.
URS IOSIF: - Bine! Hai să ne vedem. Te rog frumos!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Bine!
URS IOSIF: - Că eu plec acolo că am... Ştii!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Când pleci?
URS IOSIF: - Păi, în 24 eu am acţiune, măi! (n.n. se referă la termenul de
judecată de la Judecătoria Ale?d).
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Ah! Vorbim mâine. Sigur!”
Totodată, la data de 13 octombrie 2015 a avut loc un schimb de mesaje între
cei doi inculpaţi, NOAPTE? ALEXANDRU primind de la URS IOSIF la ora 19:00:16
un mesaj scris cu următorul con?inut: „Draga Andi, te rog sa-mi spui daca e ceva
serios in legatura cu Oradea sau sunt promisiuni de complezenta, pentru ca nu pot
ramane pasiv fata de termen.” (se referă, de asemenea, la termenul de judecată de la
Judecătoria Ale?d), la care NOAPTE? ALEXANDRU a răspuns la ora 20:47:51: „E f.
Serios”.
În data de 17 octombrie 2015, ora 19:00:16, inculpatul URS IOSIF i-a
transmis inculpatului NOAPTE? ALEXANDRU un mesaj scris cu următorul con?inut:
„TE ROG SA FACI CE TREBUIE FACUT DACA NU SA INCERC F. RAPID
ALTCEVA (5 ZILE)” (n.n. se referă la termenul de judecată de la Judecătoria Ale?d).
Promisiunea inculpatului POPA LIVIU de a aproba raportul de mutare al

o
jandarmului ILEA VIOREL, concubinul inculpatei VANDICI RODICA EMILIA, în

I.r
cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi, în acest sens, de a iniţia dosarul de
mutare, respectiv la începutul lunii noiembrie 2015, rezultă fără echivoc din
convorbirile telefonice din data de 19 octombrie 2015, ora 17:48:52 şi 28 octombrie

R
2015, ora 09:52:27. Cu respectiva ocazie, inculpatul URS IOSIF a încunoştinţat-o pe
grefiera VANDICI RODICA EMILIA despre demersurile pe care le-a făcut la data de 24
septembrie 2015, prin intermediul inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU :
U
- convorbirea telefonică din data de 19 octombrie 2015, ora 17:48:52 :
URS IOSIF: - ...băiatu’ n-a fost chemat pe undeva?
.J
VANDICI RODICA EMILIA: - Nu!
URS IOSIF: - Nu. Uite care-i chestiunea... Deci, lucrarea este ca şi
w

aprobată...
VANDICI RODICA EMILIA: - Da.
w

URS IOSIF: - ...dar zice aşa: că acest dosar al lui, că se întocmeşte un


dosar, durează circa 6 săptămâni şi că cineva lucrează la el. Dar la Oradea, acolo,
w

probabil, e un tip care ori e... ori... nu ştiu ce s-a întâmplat, pentru că domnul
general, personal...
VANDICI RODICA EMILIA: -Da.
URS IOSIF: - ...a preluat hârtia şi a spus: „E rezolvată! Lăsaţi-mă să-mi
fac treaba, că intră pe flux”. Urmează să ajungă sus, la domnul Tobă...
VANDICI RODICA EMILIA: -Da.
URS IOSIF: - ...iar eu, atunci, voi primi un telefon, pentru că mă aşteaptă
la cabinet. Şi ăia mă tot întreabă: „Dom’le, au trecut 5 săptămâni. N-a sosit! N-a
sosit!” Acum am vorbit din nou cu omu’ şi tot n-a sosit. Şi atuncea, cineva îmi spune:
„Dom’le, spuneţi-i băiatului să meargă la domnu' Popa şi să spună: Dom’le, eu sunt
ăla pentru care...” că probabil un anumit lucrător... nu-şi face datoria. Acolo s-a
încurcat ceva, sau au uitat de ea sau cutare. Pentru că eu sunt întrebat de... de două
ori am fost astăzi întrebat.
VANDICI RODICA EMILIA: -Am înţeles.
URS IOSIF: - Că am vorbit peste tot! Peste tot am vorbit. Toată lumea zice:
„Dom’le, trebuia să ne vină lucrarea! Trebuia să ne vină lucrarea!” Că nu se poate
aşa cum am crezut noi, printr-o simplă semnătură, cutare. Se face un dosar, se iese
la... mă rog, au ei stilul lor... se face dosaru’, se transferă, se completează.
VANDICI RODICA EMILIA: -Da.
URS IOSIF: - Aşa mi-a spus mie... domnu’ Popa.
VANDICI RODICA EMILIA: -Da, da, da!
URS IOSIF: - Iar eu am zis: „Dom’le, pune aicea hârtia, că mă duc eu cu
el sus”. A spus: „Nu, dom’le, merge pe fluxu’ nostru, cu... Nu, e o tehnică”.
VANDICI RODICA EMILIA: -Sigur!
…………………………………………………………………………………
URS IOSIF: - Poţi, poţi merge la domnul Popa să pomeniţi aşa, a venit cu

o
el personal domnul Andi Noapte ş. Deci...

I.r
VANDICI RODICA EMILIA: - Andi?
URS IOSIF: - Andi Noapteş! De la noapte.
VANDICI RODICA EMILIA: -Am înţeles.
URS IOSIF: - Da. Şi poţi să spui şi numele meu. A venit de la domnu’ Urs,
R
prin Noapteş, cu cutare, cutare. Dacă... ori zice: „Dom’le, cine sunteţi?” Dar te
cunoaşte el sau ştie el probabil.
U
VANDICI RODICA EMILIA: -Da, da, da!
URS IOSIF: - Deci, poa’ să meargă, că în fond e vorba despre el şi-i absolut
.J
legal. Deci, nu e nicio problemă. Na! Deci, personal, s-a dus hârtia aceea la el de
către domnu’ Noapteş, care a plecat din Bucure şti special la el. Îţi dai seama! Cu
w

avionu’ până la Cluj, de acolo a luat ma şina şi a mers la el. Şi ăla a început să râdă.
„Cum, dom’le... în loc s ă... - Nu, dom’le, am venit ca s ă arat că e urgent!” Şi a zis:
w

„Bine! Consider-o rezolvată!” Na! Oricum...


VANDICI RODICA EMILIA: - Deci, dom’ profesor, vă mulţumim foarte
frumos...
w

Cu ocazia discuţiei telefonice din data de 28 octombrie 2015, ora 09:52:27,


purtată cu inculpata VANDICI RODICA EMILIA, inculpatul URS IOSIF a reiterat
promisiunile asumate de inculpatul POPA LIVIU cu ocazia întâlnirii din data de 24
septembrie 2015 de la Hotelul ”Continental” din Oradea : „Am vorbit cu domnu' Popa
Liviu … El a primit sarcină şi o rezolvă…. lui i s-a dus personal hârtia. Deci, am
trimis om din Bucureşti care a mers Bucureşti-Cluj cu avionu', de la Cluj a luat maşină,
a ajuns şi a zis: «Bine, mă, profesoru' Urs te-a trimis pân' la mine? Da' de ce nu mi-aţi
trimis, mă?» Nu, dom'le, a vrut să venim cu... «Gata, dom'le! Rezolvăm!»”.
După discuţia cu inculpata VANDICI RODICA EMILIA, a doua zi, respectiv
în data de 29 octombrie 2015, ora 12:47:49, inculpatul URS IOSIF l-a contactat din nou
pe inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU, ocazie cu care i-a reproşat că situaţia
jandarmului ILEA VIOREL nu fusese rezolvată, în condi?iile în care el îi promisese
acest lucru grefierei VANDICI încă din luna iulie 2015: „Mă întreabă şi pe mine
cineva: „Da' unde-i raportu', dom'le? Că trebe să fie depus ori la... Huluban,
inspectoru' de la jandarmi, ori la poliţie”. Nimeni nu ştie! Ne poartă din iulie, măi! Toţi
mint! Nu ştiu care-i situaţia! Io am amânat procesu' pe data de 16, pentru că nici nu
puteam să m ă prezint în condiţiile astea” (n.n. se referă la termenul de judecată de la
Judecătoria Ale?d).
După revenirea inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU din China, la data de
4 noiembrie 2015, ora 19:57:41, cu ocazia unei discuţii telefonice, inculpatul
NOAPTEŞ ALEXANDRU a insistat să se întâlnească cu inculpatul POPA LIVIU, fiind
posibil ca în perioada următoare poliţistul să se deplaseze la Bucureşti: „Şi atuncea, să
avem vreme să ne... vedem mai bine” „...mai vreau să ne... să te mai văd”. La
insistenţele inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU „să fie bine tot!”, chestorul de

o
poliţie POPA LIVIU i-a replicat cu subînţeles: „Totul o să fie ok!”.

I.r
Prin această afirmaţie, inculpatul POPA LIVIU l-a asigurat practic pe
inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU atât că îşi va respecta promisiunea din data de 24
septembrie 2015 faţă de inculpatul URS IOSIF, în sensul de a aproba raportul de mutare
a jandarmului ILEA VIOREL, cu atât mai mult cu cât la momentul discuţiei telefonice
R
inculpatul POPA LIVIU demarase procedura de mutare a jandarmului ILEA VIOREL,
„lucrarea” fiind deja pe „flux”, cât ?i că-şi va respecta promisiunea de a-l ajuta pe URS
U
IOSIF în ob?inerea unei hotărâri favorabile în dosarul nr. 1.390/177/2015 aflat pe rolul
Judecătoriei Ale?d, prin adoptarea unei atitudini pasive de către juri?tii care reprezentau
.J
în instan?ă I.P.J. Bihor, discuţia telefonică având loc înainte cu câteva zile înaintea
primului termen de judecată din data de 16 noiembrie 2015 din dosarul contravenţional
w

nr. 1390/177/22.07.2015 aflat pe rolul Judecătoriei Aleşd, ocazie cu care juriştii I.P.J.
Bihor nu s-au prezentat la instanţă.
w

Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică purtată la data de 6


noiembrie 2015, ora 18:31:11, de inculpaţii URS IOSIF şi NOAPTEŞ ALEXANDRU:
w

NOAPTEŞ ALEXANDRU: - ...mi-a spus că vine la Bucureşti... nu ştiu,


acuma, în câteva zile şi că se vede cu tine şi cu mine.
URS IOSIF: - Bun, dom'le! Da' să... pân' mă duc acolo, să-i dea un telefon,
dacă... Măi, eu am proces din nou! Ştii? Şi...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Când ai?
URS IOSIF: - În 16 dimineaţa. Marţi... exact de mâine... nu de mâine... (n.n.
se referă la termenul de judecată de la Judecătoria Ale?d).
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Hai neapărat, atunci... mâine sau poimâine să ne
vedem şi vorbim.

A?a cum inculpatul POPA LIVIU i-a promis inculpatului NOAPTE?


ALEXANDRU, la data de 02 noiembrie 2015 raportul de mutare întocmit de ILEA
VIOREL ?i înmânat de inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU chestorului de politie
POPA LIVIU cu ocazia întâlnirii din data de 24 septembrie 2015, a fost identificat de
către martorul TARŢA ANIŞOARA-EUGENIA în mapa de corespondenţă a Serviciului
de Resurse Umane de la Secretariatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor fără ca
respectivul raport să fie datat de jandarm şi fără a fi înregistrat la secretariatul
unităţii.
Din declaraţia şefei Serviciului resurse umane din cadrul I.P.J. Bihor,
martorul TARŢA ANIŞOARA-EUGENIA a rezultat următoarele : „Conform Ordinului
MAI nr. 298/2011 privind modificarea raporturilor de serviciu, numitul Ilea Viorel a
întocmit un raport de mutare la cerere de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor
la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, pe care l-a depus la secretariatul IPJ Bihor
sau chiar direct la inspectorul şef. Respectivul raport întocmit de Ilea Viorel a parvenit
Serviciului de Resurse Umane prin mapa de corespondenţă de la secretariatul IPJ
Bihor, fără a purta un număr de înregistrare şi fără a fi datat. Nu pot să precizez

o
dacă la momentul în care ne-a parvenit raportul lui Ilea Viorel, acesta era deja

I.r
aprobat de inspectorul şef Popa Liviu”.
În baza raportului de mutare al plutonierului adjutant ILEA VIOREL şi în
conformitate cu art. 36 alin 1 lit. „b” din Ordinul MAI nr. 298/23.12.2011: „unitatea
cesionară poate solicita unităţii în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, denumită în
R
continuare unitate cedentă, în vederea fundamentării deciziei privind mutarea,
transmiterea, în termen de 5 zile, a dosarului poliţistului”, la data de 2 noiembrie 2015,
U
cu adresa nr. 63.949 SRU/DD, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor – Serviciul
resurse umane a solicitat Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor transmiterea
.J
pentru studiu a dosarului de personal al jandarmului ILEA VIOREL. Adresa în cauză a
fost semnată de inculpatul POPA LIVIU şi de şefa Serviciului Resurse Umane, TARŢA
w

ANIŞOARA-EUGENIA, fiind întocmită de agent şef pr. DURGHEU DORINA.


Cu adresa nr. 743.821 din data de 5 noiembrie 2015 Inspectoratul de
w

Jandarmi Judeţean Bihor a transmis Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor pentru


studiu dosarul de personal al jandarmului ILEA VIOREL, Serviciul resurse umane
w

înregistrând adresa respectivă cu nr. 64018/09.11.2015.


La data de 09 noiembrie 2015, cu ocazia înregistrării dosarului de personal al
jandarmului Ilea Viorel, TARŢA ANIŞOARA-EUGENIA a repartizat „lucrarea” în
cauză subordonatei sale, JURĂU BIANCA ANAMARIA.
La solicitarea ofiţerului din cadrul Serviciului Resurse Umane al I.P.J. Bihor
căruia i-a fost repartizat dosarul de mutare la cerere a jandarmului ILEA VIOREL şi în
conformitate cu procedura de lucru, la data de 12 noiembrie 2015 comisarul şef
GANCEA IOAN TRAIAN, în calitate de împuternicit şef al Poliţiei or. Aleşd, a întocmit
un raport de verificare a jandarmului ILEA VIOREL în care a menţionat următoarele:
„Susnumitul este încadrat ca Plutonier major la I.J.J. Bihor, Grupa Aleşd,
desfăşurându-şi activitatea la punctul de acces Judecătoria Aleşd. Deţine un
apartament proprietate personală în oraşul Aleşd. Este divorţat de prima soţie cu care
are un copil (fetiţă), este în relaţii bune cu fosta soţie şi cu copilul. Locuieşte în
concubinaj cu numita Vandici Rodica, grefier la Judecătoria Aleşd, în prezent aceasta
fiind detaşată la Tribunalul Bihor pentru o perioadă de două luni. Este vânător la
Clubul Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Aleşd. Nu este cunoscut cu vicii, nu este în
relaţii de duşmănie cu alte persoane, nu are datorii. Posedă un autoturism marca
Dacia Logan cu număr de înmatriculare. Are o soră căsătorită iar părinţii locuiesc în
satul Fîşca unde acesta are domiciliul”.
La data de 16 noiembrie 2015 subcomisarul de poliţie JURĂU BIANCA
ANAMARIA a întocmit Nota de prezentare înreg. cu nr. 64.116 în care a menţionat
următoarele: „Plutonier adjutant ILEA VIOREL, este încadrat în M.A.I. la data de
01.11.1993. În prezent îndeplineşte funcţia de subofiţer operativ principal la
Detaşamentul 5 Jandarmi, Plutonul 2 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională Aleşd,
din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Bihor. La locul de muncă este apreciat ca fiind
bine pregătit profesional, corect şi principial, bine integrat în colectivitate, cu rezultate

o
bune în activitatea desfăşurată. A fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă” în

I.r
anul 2000 pentru încălcarea normelor de conduită militară (plecare în concediu de
odihnă fără aprobare), respectiv în anul 2009 pentru neglijenţă sau superficialitate
în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Are domiciliul în sat Fâşca şi deţine în
proprietate un apartament în oraşul Aleşd. Este divorţat, are o fetiţă; se află în relaţii
R
bune cu fosta soţie şi copilul. În prezent locuieşte în concubinaj cu numita Vandici
Rodica, grefier la Judecătoria Aleşd (detaşată pentru o perioadă de două luni la
U
Tribunalul Bihor). Este vânător la Clubul Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Aleşd. Nu
este cunoscut cu vicii. În luna noiembrie 2015 subofiţerul a depus raport prin care
.J
solicită mutarea, la cerere, la I.P.J. Bihor”. Nota de prezentare nr. 64.116 din 16
noiembrie 2015 a fost aprobată de inculpatul POPA LIVIU, în calitate de inspector şef
w

al I.P.J. Bihor.
Întrucât nu fusese datat cu ocazia întocmirii de către ILEA VIOREL şi nici
w

înregistrat la Secretariatul I.P.J. Bihor, raportul de mutare la cerere a fost înregistrat la


Serviciul resurse umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor la data de
w

16 noiembrie 2015, sub nr. 67.158. Acest raport figurează ca fiind semnat la rubrica
„De acord. Inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor” de chestorul
POPA LIVIU.
La data de 23 noiembrie 2015 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor –
Serviciul resurse umane, cu adresa nr. 64.181 SRU/JB, a înaintat Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Bihor raportul nr. 67.158/16.11.2015, avizat favorabil, al
plutonierului adjutant ILEA VIOREL, în vederea comunicării avizului
favorabil/nefavorabil al inspectorului şef al I.J.J. Bihor, HULUBAN IOAN, adresa în
cauză fiind semnată de inculpatul POPA LIVIU.
Întrucât în perioada următoare s-a schimbat inspectorul general al Poliţiei
Române, Petre Tobă, iniţial fiind împuternicit chestorul şef de poliţie Pârvu Dumitru, iar
ulterior chestorul de poliţie Despescu Bogdan, jandarmul ILEA VIOREL a fost nevoit
să-şi întocmească două noi rapoarte de mutare care să cuprindă şi menţiunile privind
datele titularului postului de Inspector General al Poliţiei Române. Ambele rapoarte au
fost întocmite de plutonierul adjutant ILEA VIOREL cu data de 04 decembrie 2015,
fiind înregistrate la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor cu nr. 744.045/07
decembrie 2015.
Primul raport de mutare nr. 744.045 din 07 decembrie 2015 (care îl are
menţionat pe chestorul şef de poliţie Pârvu Dumitru) a fost înaintat de către
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor cu adresa nr. 744.045/07 decembrie 2015
către I.P.J. Bihor şi întrucât a fost semnat doar de inspectorul şef al I.J.J. Bihor,
HULUBAN IOAN, acesta nu a produs efecte juridice.
Al doilea raport de mutare nr. 744.045 din 07 decembrie 2015 (care îl are
menţionat pe chestorul de poliţie Despescu Bogdan) a fost semnat atât de chestorul de
poliţie POPA LIVIU, cât şi de colonelul HULUBAN IOAN, fiind înregistrat la Serviciul
Resurse Umane din cadrul I.P.J. Bihor cu nr. 64.478/22 decembrie 2015.

o
Fiind audiată în acest sens, martora JURĂU BIANCA ANAMARIA a

I.r
declarat faptul că „în timp ce lucram la dosarul de mutare a jandarmului Ilea Viorel,
întrucât se schimbase titulatura unuia dintre semnatarii raportului de mutare, posibil
şeful IGPR, l-am contactat telefonic pe Ilea Viorel în vederea întocmirii unui nou
raport. Acesta s-a prezentat la biroul meu, ocazie cu care i-am comunicat că trebuie să-
R
şi refacă raportul. În consecinţă, Ilea Viorel a întocmit un nou raport, după care au fost
obţinute din nou semnăturile de aprobare ale inspectorilor şefi ai I.P.J. Bihor şi I.J.J.
U
Bihor. Această procedură s-a derulat încă o dată cu ocazia schimbării din nou a
şefului IGPR. Fiind întrebată, arăt că semnăturile inspectorului şef al I.J.J. Bihor pe
.J
cele două rapoarte de mutare refăcute de Ilea Viorel au fost obţinute de Ilea Viorel,
iar semnăturile inspectorului şef al I.P.J. Bihor au fost obţinute de şeful Serviciului
w

Resurse Umane sau de înlocuitorul acestuia, singurele persoane care aveau acces la
inspectorul şef.”.
w

La data de 23 decembrie 2015 a fost întocmită Fişa de personal a


jandarmului ILEA VIOREL, prin care s-a propus să se aprobe mutarea acestuia, la
cerere, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor; fişa de personal fiind semnată de şeful
w

I.P.J. Bihor, inculpatul POPA LIVIU.


Prin adresa nr. 64.482 din 23 decembrie 2015 Inspectoratul de Poliţie
Judeţean Bihor a înaintat către Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia
Management Resurse Umane Bucureşti raportul nr. 64.478 din 22 decembrie 2015 şi
fişa de personal din 23 decembrie 2015 privind pe plutonierul adjutant ILEA VIOREL
„în vederea efectuării demersurilor legale pentru mutarea la cerere a acestuia la
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor”, adresa în cauză fiind semnată de inculpatul
POPA LIVIU.
Adresa nr. 64.482 din 23 decembrie 2015 a Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Bihor a fost înregistrată cu nr. 94.859/30.12.2015 la Inspectoratul General al
Poliţiei Române – Direcţia Management Resurse Umane.
La data de 07 ianuarie 2016 inspectorul general al Poliţiei Române, chestorul
de poliţie BOGDAN DESPESCU, a aprobat Raportul întocmit de jandarmul ILEA
VIOREL înreg. cu nr. 64.478 din 22 decembrie 2015 privind mutarea la cerere a
acestuia în cadrul I.P.J. Bihor. În acest sens, chestorul de poliţie BOGDAN DESPESCU
a aprobat şi „Raportul privind mutarea unui subofiţer la Poliţia Română” întocmit de
conducerea Direcţiei Management Resurse Umane şi înreg. cu nr. 18.936/07.01.2016.
Cu adresa nr. 94.859 din data de 11 ianuarie 2016 Inspectoratul General al
Poliţiei Române – Direcţia Management Resurse Umane a înaintat în original raportul
nr. 64.478 din 22 decembrie 2015 către Inspectoratul General al Jandarmeriei Române –
Direcţia Resurse Umane, având avizul favorabil al conducerii Poliţiei Române.
Cu ocazia convorbirii telefonice din data de 12 ianuarie 2016, ora 17:58:36,
jandarmul ILEA VIOREL i-a comunicat inculpatului URS IOSIF care au fost rezultatele
intervenţiei realizate de către acesta din urmă prin intermediul inculpatului NOAPTEŞ
ALEXANDRU la chestorul de poliţie POPA LIVIU, respectiv faptul că inspectorul şef

o
aprobase raportul de mutare la cerere, dosarul aferent fiind transmis pe cale ierarhică la

I.r
Bucureşti în vederea avizării :
URS IOSIF: - Spune-mi, ce s-a întâmplat de când am fost eu plecat, dom'le!
ILEA VIOREL: - D-apoi, m-o chemat înapoi de mi-am făcut altfel de
raport, că s-o schimbat şefu' de la IGPR şi m-am dus şi mi-am făcut altu' raport, l-
R
am trimis, l-o semnat Oradea, o zis că-n 23 decembrie mi l-o trimis la Bucureşti.
Acuma, nu ştiu, că am vorbit cu cineva, zice: „mai interesează-te, că... să nu se
U
lipească de altu', să stea pe undeva şi să nu-ţi ajungă acolo...”
URS IOSIF: - Da' în 23 decembrie... Păi, lasă-mă să... verific şi io, dom'le!
.J
ILEA VIOREL: - Da, în 23...
URS IOSIF: - Deci, l-ai trimis...
w

ILEA VIOREL: -...decembrie l-o trimis din Oradea, de la poliţia din Oradea,
semnat, mi-o zis o doamnă de la cadre de acolo, că am fost acolo.
w

URS IOSIF: - În 23 decembrie... Bun! Dă-mi voie... mâine voi încerca să


verific. Din păcate, omu' meu e plecat la Paris.
…………………………………………………………………………………..
w

ILEA VIOREL: - Mi-am făcut altu', m-am dus la mine acolo, la jandarmi,
m-am dus la poliţie, am fost la doamna, la care ea zice cătă mine: „ţi-o semnat şi
domnu' Liviu Popa, acuma, zice, în 23...”
URS IOSIF: - Îhm!
ILEA VIOREL: - ...ţi le-am trimis la Bucureşti.
URS IOSIF: - Bun! Mă ocup eu, să aflu într-o zi, două, despre unde, cum...
unde putem da de el. Bine?
ILEA VIOREL: - Bine, domn' profesor!
URS IOSIF: - Bine, dragul meu! Bine! Bine, bine!
ILEA VIOREL: - Mulţumesc tare mult! Sănătate!
URS IOSIF: - Toate bune acasă! Mă ocup! Da! Mi-am revenit şi eu, am venit
şi eu la birou, acuma mă apuc să intrăm în... Asta este! Am fost şi eu plecat! Am lipsit
trei săptămâni! Da' ne apucăm de treabă. Bine! (…).
Începând cu data de 14 ianuarie 2016, inculpatul URS IOSIF s-a „apucat de
treabă” pentru ob?inerea avizului favorabil al inspectorului general al Jandarmeriei
Române, general – maior OLARU MIRCEA, care era îndrituit să emită ordinul de
mutare, la cerere, a lui ILEA VIOREL la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi să
aprobe raportul nr. 64.478 din 22 decembrie 2015 întocmit de jandarm (raport înaintat la
I.G.P.R. cu adresa nr. 64.482 din 23 decembrie 2015 a Inspectoratului de Poliţie
Judeţean Bihor).
În acest sens, la data de 14 ianuarie 2016, inculpatul URS IOSIF a intervenit
la generalul-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ din cadrul M.Ap.N, al cărui fiu,
ZISU ŞTEFAN, era doctorand la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti şi pe
care generalul dorea să îl înscrie la cursurile de formare psihopedagogică programul
compact pentru anul universitar 2015-2016 din cadrul aceleiaşi universităţi.

o
Astfel, cu ocazia întâlnirii ce a avut loc la data de 14 ianuarie 2016 dintre

I.r
inculpatul URS IOSIF şi generalul-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ la biroul
său din cadrul M.Ap.N., acesta din urmă a discutat telefonic cu generalul-maior
OLARU MIRCEA, inspectorul general al Jandarmeriei Române, în vederea aprobării
raportului de mutare şi emiterii ordinului de mutare, la cerere, a jandarmului ILEA
R
VIOREL la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor: „Eu, acum o jumate de oră, am fost
de faţă când s-a vorbit cu generalu' Olaru, şefu' Jandarmeriei Române… O rezolvă
U
imediat, da' acuma, dacă ar putea să-mi spună când şi... sau la cine... sau cu ce
număr... unde...? Că ăsta a dat ordin să fie găsit raportu'”, „a zis: «Dom'le, cum dau
.J
de el, mâine îţi rezolv problema, dom'le!»”
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice purtate la data de: 14
w

ianuarie 2016, ora 11:29:29 dintre inculpatul URS IOSIF şi generalul-locotenent ZISU
CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, 14 ianuarie 2016, ora 13:20:57 dintre inculpaţii URS IOSIF şi
w

VANDICI RODICA EMILIA, 14 ianuarie 2016, ora 17:33:34 şi 15 ianuarie 2016, ora
09:53:00 dintre inculpatul URS IOSIF cu ILEA VIOREL, 19 ianuarie 2016, orele
w

13:46:30 şi 13:50:11 dintre inculpatul URS IOSIF şi DUNĂ ION LIVIU.


Din declaraţia martorului DUNĂ ION-LIVIU, şef birou secretariat la
Comandamentul Logistic Întrunit - UM 2574 Bucure?ti, unitate condusă de generalul
locotenent ZISU CĂTĂLIN ?TEFĂNI?Ă, a rezultat faptul că inculpatul URS IOSIF s-a
întâlnit de „circa două ori” cu generalul ZISU CĂTĂLIN ?TEFĂNI?Ă în biroul
acestuia din cadrul UM 2574 Bucure?ti, într-una din ocazii URS IOSIF comunicându-i
lui DUNĂ, în prezenţa comandantului unităţii, că urma să-i transmită un document
pentru a-l înmâna generalului ZISU CĂTĂLIN ?TEFĂNI?Ă. Conform înţelegerii, la
câteva zile (întrucât iniţial nu reuşise să-l contacteze telefonic), inculpatul URS IOSIF l-
a sunat pe DUNĂ ION-LIVIU ocazie cu care i-a comunicat datele privind mutarea
jandarmului ILEA VIOREL de la Jandarmeria Română la Poli?ia Română, cu toate că
generalul ZISU CĂTĂLIN ?TEFĂNI?Ă nu avea atribu?ii în legătură cu mutarea în
cauză. Respectivele date transmise de inculpatul URS IOSIF, DUNĂ ION-LIVIU le-a
notat şi i le-a comunicat mai departe generalului ZISU CĂTĂLIN ?TEFĂNI?Ă.
Despre demersurile realizate în vederea aprobării raportului de mutare
întocmit de jandarmul ILEA VIOREL, inculpatul URS IOSIF l-a anunţat şi pe
inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU cu ocazia convorbirii telefonice din data de 20
ianuarie 2016, ora 09:14:51: „Am vorbit şi cu Zisu să-l caute” (n.n. raportul în cauză).
Este important de men?ionat că adresa nr. 94.859 din data de 11 ianuarie
2016 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Management
Resurse Umane a fost înregistrată la data de 15 ianuarie 2016 la Inspectoratul General
al Jandarmeriei Române – Direcţia Resurse Umane. Prin adresa respectivă a fost
înaintat, în vederea aprobării, raportul întocmit de ILEA VIOREL, solicitându-se
totodată efectuarea demersurilor legale în vederea emiterii ordinului de mutare, la
cerere, a jandarmului la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.
Din cele expuse mai sus rezultă că la data de 14 ianuarie 2016, în momentul

o
în care, la solicitarea inculpatului URS IOSIF, generalul-locotenent ZISU CĂTĂLIN-

I.r
ŞTEFĂNIŢĂ a intervenit la generalul maior OLARU MIRCEA în vederea aprobării
raportului întocmit de ILEA VIOREL şi în vederea emiterii ordinului de mutare a
jandarmului la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, înscrisurile respective nu

R
fuseseră încă primite de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Practic,
acesta a fost motivul pentru care şeful Jandarmeriei Române, generalul maior OLARU
MIRCEA, a dat ordin să fie căutate şi identificate înscrisurile respective : „Eu, acum o
U
jumate de oră, am fost de faţă când s-a vorbit cu generalu' Olaru, şefu' Jandarmeriei
Române… O rezolvă imediat, da' acuma, dacă ar putea să-mi spună când şi... sau la
.J
cine... sau cu ce număr... unde...? Că ăsta a dat ordin să fie găsit raportu'” (discuţia
telefonică din data de 14 ianuarie 2016, ora 13:20:57).
w

De altfel, de îndată ce înscrisurile privind mutarea jandarmului ILEA


VIOREL au fost găsite, fiind înregistrate la data de 15 ianuarie 2016 la I.G.J.R., s-a
w

procedat cu operativitate la întocmirea şi aprobarea următoarelor documente :


- la data de 18 ianuarie 2016 a fost întocmită Nota - Raport nr. 122.747 prin
w

care se propunea şefului I.G.J.R. analizarea oportunităţii mutării subofiţerului ILEA


VIOREL, la cerere, de la Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor la Inspectoratul de
Poliţie Judeţean Bihor, urmând ca funcţie de hotărârea adoptată, să fie întreprinse
măsurile prevăzute de actele normative în vigoare.
În baza Notei - Raport din data de 18 ianuarie 2016, inspectorul general al
Jandarmeriei Române, generalul maior OLARU MIRCEA a aprobat mutarea, la
cerere, a plutonierului adjutant ILEA VIOREL de la Inspectoratului de Jandarmi
Judeţean Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în acest sens semnând şi
raportul întocmit de jandarm, înregistrat la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J.
Bihor cu nr. 64.478/22 decembrie 2015.
- la data de 19 ianuarie 2016 a fost întocmit ordinul inspectorului general al
Jandarmeriei Române prin care „cu data de 01.02.2016, plutonierul adjutant ILEA
Petru VIOREL (1700506050024) din cadrul Jandarmeriei Române - Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean General de brigadă Anton Berlescu Bihor, subofiţer pază principal,
poziţia 406 din statul de organizare al unităţii, se mută, la cerere, la Poliţia Română -
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, urmând să fie numit în funcţie potrivit
normelor de competenţă”. La data de 19 ianuarie 2016 ordinul inspectorului general al
Jandarmeriei Române a fost verificat de şeful Direcţiei resurse umane, de şeful
Serviciului recrutare, încadrare şi promovare personal şi a fost avizat pentru legalitate,
iar la data de 20 ianuarie 2016 a fost vizat pentru control financiar preventiv propriu.
La data de 25 ianuarie 2016 inspectorul general al Jandarmeriei Române,
generalul maior OLARU MIRCEA, a semnat ordinul de mutare, la cerere, mai sus
menţionat, începând cu data de 01.02.2016, a plutonierul adjutant ILEA Petru VIOREL
din cadrul Jandarmeriei Române - Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor la Poliţia
Română - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, ordinul respectiv fiind înregistrat cu
nr. 785/25.01.2016.

o
Un alt demers realizat de inculpatul URS IOSIF în vederea mutării

I.r
concubinului inculpatei VANDICI RODICA EMILIA, jandarmul ILEA VIOREL, de la
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, a
fost intervenţia la generalul maior OLARU MIRCEA prin intermediul lui ISPAS

R
GABRIEL LIVIU (decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Titu
Maiorescu” Bucureşti şi secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi
Cercetării Ştiinţifice) şi TOMA GHEORGHE (secretar general al Academiei de ?tiin?e
U
ale Securită?ii Na?ionale).
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice din:
.J
- data de 19 octombrie 2015, ora 16:58:53, între inculpatul URS IOSIF şi
ISPAS GABRIEL LIVIU:
w

ISPAS GABRIEL LIVIU: - Domnu’ preşedinte, eu sunt oricând la dispoziţia


dumneavoastră, pentru a lămuri chestia aia...
w

URS IOSIF: - Da!


ISPAS GABRIEL LIVIU: - ...sub nicio formă... Deci, domnu’ preşedinte, cred
w

că ne cunoaştem prea bine ca să mă bănuiţi...


URS IOSIF: - Nu ne cunoaştem bine, se pare!
ISPAS GABRIEL LIVIU: - Domnu’...
URS IOSIF: - Se pare că nu ne cunoaştem.
ISPAS GABRIEL LIVIU: - Nici în glumă, nici în glumă să nu ziceţi asta!
URS IOSIF: - Io am crezut că-mi dai telefon să-mi spui: „Dom’le, în
sfârşit, s-a aprobat transferu' băiatului de la Oradea.” Tot aştept, că poimâine am
proces şi nimeni n-a făcut nimic. Da, precis că Gabi îmi dă acuma telefon să-mi
spună că a rezolvat. Tre' să fug până la Oradea mâine.
ISPAS GABRIEL LIVIU: - Mâine plecaţi?
URS IOSIF: - Poimâine o să plec, în... trebuie să fiu acolo. Sigur că da.
ISPAS GABRIEL LIVIU: - Dom’le... eu o scot la capăt pe asta.
- data de 28 octombrie 2015, la ora 09:50:11, între inculpatul URS IOSIF
şi TOMA GHEORGHE:
URS IOSIF: - Să trăiţi, excelenţă! Vă cer iertare! Profesoru' Urs.
TOMA GHEORGHE: - Gata, hai că am vorbit…Ştiu! Ştiu! Ştiu! Stai să ies...
afară. Ă... am vorbit cu Gabi acuma...
URS IOSIF: - Aşa.
TOMA GHEORGHE: - Sunt aicea, la şeful jandarmilor, şi-mi trebuia
numele ăla, că am rezolvat-o, gata!
URS IOSIF: - Da?
TOMA GHEORGHE: - Da!
URS IOSIF: - Dumnezo să ne ajute! Dumnezo să ne ajute! Vă mulţumesc şi...
TOMA GHEORGHE: - Îl cheamă Ilea Viorel.
URS IOSIF: - Da, da, da!
TOMA GHEORGHE: - Da, da!

o
URS IOSIF: - Mergem pe drumu' bun?

I.r
TOMA GHEORGHE: - Păi, da' dacă suntem la cel mai mare, eu cred că da.
URS IOSIF: - Am înţeles. Să trăiţi!
Din declaraţia martorului ISPAS GABRIEL LIVIU a rezultat că la solicitarea
inculpatului URS IOSIF a luat legătura cu generalul TOMA GHEORGHE, care avea
R
„cuno?tin?e în cadrul Ministerului de Interne”, în vederea obţinerii „transferului”
jandarmului ILEA VIOREL „de la Jandarmerie la I.P.J. Bihor”.
U
Fiind audiat în acest sens, martorul TOMA GHEORGHE a declarat faptul că,
la solicitarea decanului Facultăţii de Drept de la Universitatea „Titu Maiorescu” din
.J

Bucureşti, Ispas Gabriel Liviu, şi ulterior a preşedintelui Universităţii, inculpatul Urs


Iosif, l-a „abordat” pe generalul OLARU MIRCEA, şeful Jandarmeriei Romane, „în
w

legătură cu problema lui Urs Iosif, respectiv mutarea unui jandarm în cadrul Politiei
Romane” ocazie cu care „Generalul Olaru Mircea mi-a spus că nu se mai aproba
w

astfel de rapoarte de mutare, din cauza deficitului de personal existent în


w

Jandarmerie”.
Trebuie precizat faptul că la sfârşitul lunii octombrie 2015, când a avut loc
intervenţia martorului TOMA GHEORGHE la şeful Jandarmeriei Române, raportul de
mutare al jandarmului ILEA VIOREL nu fusese dat în lucru de către inculpatul POPA
LIVIU (doar la începutul lunii noiembrie 2015, chestorul de poliţie a depus raportul în
cauză în mapa de corespondenţă a Serviciului resurse umane din cadrul I.P.J. Bihor),
astfel că, la acel moment, intervenţia nu s-a putut materializa.
Totodată, în continuarea demersurilor realizate pentru a obţine folosul
pretins de traficantul de influenţă VANDICI RODICA EMILIA, la data de 20 ianuarie
2016, inculpatul URS IOSIF i-a solicitat inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU să
identifice raportul în cauză şi să intervină la conducerea Inspectoratului General al
Poliţiei Române în vederea mutării jandarmului „să nu, dracu', să-i dea... vreun
răspuns negativ!”. Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică dintre inculpaţii
URS IOSIF şi NOAPTE? ALEXANDRU din data de 20 ianuarie 2016, ora 11:57:31 :
„NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, domnu' preşedinte!
URS IOSIF: - Auzi? Ă... uite, acuma am aflat cu chiu cu vai că raportu'
într-adevăr a ajuns la IGPR. Este undeva la cabinet, la IGPR, dar acuma eu nu
ştiu...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Perfect!
URS IOSIF: - Eu nu mai ştiu cu cine să vorbesc eu acolo...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Gata! gata! E suficient ce mi-ai spus! În
regulă!
URS IOSIF: - Da?
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
URS IOSIF: - Păi, bun! Eu nu mai ştiu, cine-i acolo acuma şef?

o
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Nu ştiu! Întrebăm! Na, vedem!

I.r
URS IOSIF: - Na, bun! Hai să vedem... să nu, dracu', să-i dea...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, da!
URS IOSIF: - ...vreun răspuns negativ! Că este pe masă, acolo la cabinet!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Ok! (…)”.
R
Urmare a demersurilor realizate în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016 de
inculpatul URS IOSIF în scopul ob?inerii foloaselor promise traficantului de influen?ă
U
VANDICI RODICA EMILIA, la data de 28 ianuarie 2016 ILEA VIOREL a fost
contactat telefonic de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor
.J
ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţă că a fost aprobată mutarea acestuia sens în care
urma ca la data de 01 februarie 2016 să se prezinte la I.P.J. Bihor în vederea repartizării
w

pe post. Acest lucru i-a fost transmis telefonic inculpatului URS IOSIF de către
inculpata VANDICI RODICA EMILIA, care a reiterat solicitarea de a-l ajuta pe noul
w

poliţist să fie repartizat în zona domiciliului său, respectiv în zona Aleşd „sperăm că
totuşi o să îl trimită încolo către Aleşd, nu spre Beiuş sau Salonta, pe acolo, cine ştie pe
w

inde!”. Totodată, pentru a-i întări convingerea inculpatului URS IOSIF că ?i ea se


preocupă de dosarul său contraven?ional de la Judecătoria Ale?d, inculpata VANDICI
RODICA EMILIA i-a comunicat inculpatului URS IOSIF şi despre cele întâmplate cu
ocazia termenului de judecată din 25 ianuarie 2016 în dosarul contravenţional nr.
1390/177/2015. Relevantă în acest sens este discuţia din data de 28 ianuarie 2016, ora
16:35:33, dintre inculpaţii URS IOSIF şi VANDICI RODICA EMILIA.
Având în vedere solicitarea reiterată la data de 28 ianuarie 2016 de inculpata
VANDICI RODICA EMILIA privind repartizarea concubinului ILEA VIOREL la un
post de poliţie din zona Aleşd, inculpatul URS IOSIF a apelat din nou la inculpatul
NOAPTEŞ ALEXANDRU solicitându-i să se ocupe de această problemă „ocupă-te de
asta aşa cum m-am ocupat eu de...legionaru' tău francez... care este... care este anu'
patru, bă! Gată, îl băgăm!”, preşedintele Consiliului de administraţie al Universităţii
„Titu Maiorescu” din Bucureşti referindu-se la solicitarea lui NOAPTEŞ
ALEXANDRU privind reînmatricularea cu dată anterioară a lui PASCU ADRIAN
PETRU la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” în anul
universitar 2016-2017.
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice purtate de inculpaţii URS
IOSIF şi NOAPTEŞ ALEXANDRU la data de:
- 29 ianuarie 2016, ora 17:14:20:
„(…)URS IOSIF: - ...dar am o problemă cu tine foarte interesantă.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Ia să auzim!
URS IOSIF: - Acuma, ştii povestea aia românească: după război, mulţi viteji
se arată?
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
URS IOSIF: - O ştii! Da! Eh, în sfârşit băiatului ăstuia i s-a aprobat... i s-a
făcut aprobarea de transfer la poliţie.

o
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Păi, da!

I.r
URS IOSIF: - Atuncea... da! Eh! Acuma, problema este aşa, că... ă... el a
primit acuma un mesaj ca luni să fie la inspectoru' şef, probabil că-l repartizează în
judeţ. Bă, ideea este să nu mi-l scoată de la bătrânii lui de 80 de ani, să-l lase în
Aleşd, acolo, la poliţie, unde a fost el la jandarmi. Asta ar fi ideea, ştii? Că el nu zice,
R
că... îl poate trimite la Beiuş sau la Salonta!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Şi să rămână la Aleşd.
U
URS IOSIF: - Să rămână la Aleşd, dom'le. În poliţia din Aleşd. Acolo-s
părinţii, acolo-i familia...
.J
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da! Bine! Luni merge!
URS IOSIF: - Da! Ş-atunci, vezi că luni dimineaţa îi acolo şi de aia mă
w

gândeam. Acuma, chiar că depinde de el, că... nu mai vreau să aflu...


NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, mă! Da! Da!
w

URS IOSIF: - ...prin ce am trecut. Bravo! Te rog frumos, ocupă-te de asta


aşa cum m-am ocupat eu de...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Bine!
w

URS IOSIF: - ... legionaru' tău francez... care este... care este anu' patru,
bă! Gată, îl băgăm!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da! Da, da!
URS IOSIF: - M-am băgat în consiliu, să ştii deja, ştie toată lumea...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
URS IOSIF: - Eh! O mai frecăm noi puţin, dar l-am rezolvat! (…)”,
- 31 ianuarie 2016, ora 17:31:54:
„NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, Robişor!
URS IOSIF: - Domnule, e ceva foarte arzător, că acuma e cam aglomerat şi
vreau să ajung să mă schimb puţin, să...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Nu, am vrut să-ţi spun numa' ce să-i spui
băiatului! Da' du-te acasă şi... Deci, spune-i băiatului să spună că aşa a fost
înţelegerea dintotdeauna, să stea la el acasă, acolo.
URS IOSIF: - Aha!
După discuţia telefonică mai sus expusă, inculpatul URS IOSIF i-a transmis
inculpatei VANDICI RODICA EMILIA ce poziţie trebuie să adopte concubinul
acesteia, ILEA VIOREL, cu ocazia prezentării la I.P.J. Bihor în vederea repartizării pe
post, având în vedere faptul că începând cu data de 1 februarie 2016 fostului jandarm îi
fusese aprobat raportul de mutare în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.
Relevantă în acest sens este discuţia telefonică din data de 31 ianuarie 2016, ora
17:33:40:
VANDICI RODICA EMILIA: - Bună seara, domnu' profesor!
URS IOSIF: - Ă... doamnă dragă, mâine, dacă pleacă domnu' acolo...
VANDICI RODICA EMILIA: - Da!
URS IOSIF: - ...o să ajungă la domnu' celălalt...

o
VANDICI RODICA EMILIA: - Da!

I.r
URS IOSIF: - ...şi să spună aşa, atâta să pună numa': Da, ă... tot timpu' a
fost vorba că rămân pe loc. Adică, să nu zică...
VANDICI RODICA EMILIA: - Da!
URS IOSIF: - Dom'le, acuma mergem la... acuma mergem la Săcuieni sau
R
la Beiuş sau la cutare. Nu, dom'le! Cum? Tot aşa a fost vorba şi tot timpu' mi s-a
promis de la Bucure şti că rămân pe loc. Eu asta vreau! Şi el ştie, domnu' ştie de
U
chestia asta.
VANDICI RODICA EMILIA: - Bine!
.J
URS IOSIF: - Doar el... doar el să spună chestia asta. S-a vorbit cu el. Da!
Bine!
w

VANDICI RODICA EMILIA: - Bine, domnu' profesor!


Discu?iile telefonice expuse mai sus confirmă faptul că la data de 24
w

septembrie 2015 solicitările inculpatului URS IOSIF, transmise prin intermediul


inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU, au fost acceptate de inculpatul POPA LIVIU, în
sensul de a aproba raportul de mutare a jandarmului ILEA VIOREL în cadrul
w

Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, iar ulterior de a-l repartiza la o unitate de


poli?ie cât mai apropiată de domiciliul acestuia, respectiv de ora?ul Ale?d.
Urmare a demersurilor realizate de inculpatul URS IOSIF, prin Dispoziţia
nr. 2026 din 01.02.2016 a şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor,
inculpatul POPA LIVIU, agentul şef de poliţie ILEA VIOREL a fost numit cu data de 01
februarie 2016 în funcţia de agent II la Postul de poliţie Brusturi (aflat la o distanţă de
27 km de localitatea Aleşd,) din cadrul Secţiei 7 poliţie rurală Tileagd, iar prin
Dispoziţia nr. 2172/01 aprilie 2016, emisă de chestorul POPA LIVIU, acesta a fost
mutat la Compartimentul siguranţă publică şi patrulare din cadrul Poliţiei
oraşului Aleşd.
Este important de subliniat faptul că în perioada 2014 – 2016 doar trei
jandarmi au fost mutaţi, la cerere, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean
Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, dintre care doi subofiţeri şi un ofiţer.
Dintre cei doi subofiţeri ale căror rapoarte de mutare au fost aprobate de inspectorul şef
al I.P.J. Bihor, un raport a fost cel întocmit de ILEA VIOREL.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului URS IOSIF transmisă chestorului


POPA LIVIU prin intermediul inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU la data de 24
septembrie 2015, respectiv de a-l ajuta pe inculpatul URS IOSIF în ob?inerea unei
hotărâri favorabile în dosarul nr. 1.390/177/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Ale?d,
prin adoptarea unei atitudini pasive de către juri?tii care reprezentau în instan?ă
I.P.J. Bihor, aceasta rezultă fără echivoc din probele de la dosarul cauzei, a?a cum vom
arăta în continuare.
Subliniem încă odată faptul că, în contextul interdependen?ei dintre cele două
presta?ii solicitate ?i acceptate de inculpatul POPA LIVIU, respectiv de a aproba

o
raportul de mutare al jandarmului ILEA VIOREL ?i adoptarea unei atitudini

I.r
pasive de către juri?tii care reprezentau în instan?ă I.P.J. Bihor, este evident că
acesta a avut reprezentarea activită?ii infrac?ionale pe care a sprijinit-o, specifică unei
complicită?i la cumpărarea de influen?ă săvâr?ită de URS IOSIF, respectiv mutarea

R
jandarmului ILEA VIOREL, concubinul grefierei VANDICI RODICA EMILIA, la
Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor, în schimbul ob?inerii unei hotărâri favorabile
de către URS IOSIF, facilitată ?i de pozi?ia pasivă a reprezentan?ilor I.P.J. Bihor pe
U
parcursul procesului.
Acest ultim demers (pozi?ia pasivă a reprezentan?ilor I.P.J. Bihor pe
.J
parcursul procesului) s-a alăturat astfel ajutorului dat la ob?inerea folosului pretins de
grefiera VANDICI RODICA EMILIA – mutarea concubinului la I.P.J. Bihor, aspectul în
w

discu?ie (pozi?ia pasivă a reprezentan?ilor I.P.J. Bihor pe parcursul procesului)


de?i fără relevan?ă penală în ce-l prive?te pe inculpatul POPA LIVIU, sub aspectul
w

elementului material al complicită?ii la cumpărare de influen?ă, este esen?ial în cauză,


relevând fără echivoc că inspectorul ?ef avea cuno?tin?ă, ?tia, că ajutorul pe care i l-a
w

dat numitului URS IOSIF era ajutor la cumpărare de influen?ă


Din probele de la dosar a rezultat că urmare demersurilor ?i din momentul
demersurilor lui URS IOSIF (24.09.2015), reprezentan ?ii I.P.J. Bihor nu s-au prezentat
la niciun termen de judecat ă stabilit în cauza din dosarul nr. 1.390/177/2015 al
Judecătoriei Ale?d ?i nu au comunicat instan?ei înscrisurile ?i datele solicitate.
Relevantă, sub acest aspect, este discuţia telefonică din data de 28 ianuarie
2016, ora 16:35:33, în cadrul căreia inculpatul URS IOSIF i-a relatat inculpatei
VANDICI RODICA EMILIA că a intervenit la inculpatul POPA LIVIU pentru ca juriştii
care reprezentau în instanţă I.P.J. Bihor să nu se prezinte la cauză :
„(…) URS IOSIF: - Eu nu ştiu, s-a amânat, pentru că IGP Oradea n-a
trimis ce trebe să trimită, am înţeles! Sau aşa ceva!
VANDICI RODICA EMILIA: - Da, da, da!
URS IOSIF: - Apoi să ştii ceva!
VANDICI RODICA EMILIA: - Acuma...
URS IOSIF: - Ei nici nu vor trimite decât dacă noi probabil vom insista că ei
n-au interes. Eu... cu inspectorul s-a vorbit şi zis: lasă-m ă, dom'le, că m ă ocup de ai
mei să nici nu mearg ă pe acolo, da' se pare că procedura nu e corectă. Eu am vorbit
cu... Na!
VANDICI RODICA EMILIA: - Am înţeles!
Acelea?i aspecte sunt transmise de inculpatul URS IOSIF ?i în discu?ia pe
care acesta a purtat-o în data de 26 ianuarie 2016, ora 09:42:16 cu avocata PĂLĂCEAN
CARMEN, respectiv că a discutat „cu ăia” de la I.P.J. Bihor pentru a nu se prezenta la
termenele de judecată din dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Ale?d :
„(…)PĂLĂCEAN CARMEN: - Da! Iar la Aleşd v-am dat ieri mesaj, că am
zis să nu vă mai deranjez, 14 martie!
URS IOSIF: - 14, nu? Nu 4, 14 martie!

o
PĂLĂCEAN CARMEN: - 14 martie, pentru că... a fost lipsă de procedură cu

I.r
IPJ Bihor.
URS IOSIF: - Da' de ce oare? Nu ştim...
PĂLĂCEAN CARMEN: - Că n-or fi... s-o fi întors citaţia, n-o fi fost citat...
ceva la modu'.
R
URS IOSIF: - Eh, probabil că ăia nu vor să vină, dom'le!
PĂLĂCEAN CARMEN: - Sau nu vor să vină, domn' profesor! Ceva la modu'!
U
URS IOSIF: - Păi, ei nu vor să vină, că pe ei nu-i intere... adic ă ei vor să
câştig, cum s-ar zice. Adică nu-i interesează... Eu am vorbit cu ăia de la...
.J
PĂLĂCEAN CARMEN: - Au dat cu mucii în fasole, mă iertaţi, şi acuma...
sunt...
w

URS IOSIF: - Au dat! Ce să-i faci?... Asta-i viaţa!


Afirmaţiile inculpatului URS IOSIF, redate mai sus, privind atitudinea juri?
w

tilor din cadrul I.P.J. Bihor se coroborează cu datele concrete existente la dosarul cauzei
?i care demonstrează că inculpatul POPA LIVIU a acceptat ?i a dat curs solicitării
inculpatului URS IOSIF de a face demersuri pentru ca juri?ii Inspectoratului să aibă o
w

atitudine pasivă în instan?ă.


Astfel, după întâlnirea din data de 24 septembrie 2015 de la Hotelul
”Continental” din Oradea, timp de peste un an de zile, până la data declanşării
cercetărilor în prezenta cauză (respectiv până la data de 28 septembrie 2016, când
jurista Alb Nicoleta Adriana a fost citată în calitate de martor cu indicarea obiectului
audierii), reprezentanţii I.P.J. Bihor nu s-au prezentat la niciunul dintre cele cinci
termene de judecată şi nu au răspuns la niciuna dintre solicitările instanţei de
judecată.
La toate cele cinci termene de judecată din 16 noiembrie 2015, 25 ianuarie
2016, 14 martie 2016, 16 mai 2016 şi 27 iunie 2016, instanţa a dispus emiterea unor
adrese către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor în vederea înaintării unor înscrisuri
(originalul procesului – verbal de contravenţie, copia înregistrării video de pe CD) şi
comunicării unor date privind martorul asistent, agentul constatator şi locaţia
autospecialei radar. Toate cele cinci adrese ale Judecătoriei Aleşd au conţinut identic în
ceea ce priveşte solicitările adresate Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor de
înaintare a unor înscrisuri şi comunicării de date, cu excepţia primei adrese în care nu s-
a cerut transmiterea de date privind agentul constatator şi locaţia autospecialei radar.
În perioada 16 noiembrie 2015 - 28 septembrie 2016, reprezentanţii I.P.J.
Bihor nu au răspuns la niciuna din cele cinci solicitări ale Judecătoriei Aleşd. Fiind
întrebată cu ocazia audierii dacă mai există situaţii în care juriştii I.P.J. Bihor să nu fi
comunicat înscrisuri la solicitarea instanţei de judecată la cinci termene consecutive,
jurista ALB NICOLETA ADRIANA a arătat că „nu cred că mai există vreo asemenea
situaţie”.
La data de 28 septembrie 2016, jurista ALB NICOLETA ADRIANA a fost
citată în prezenta cauză în calitate de martor, indicându-i-se obiectul audierii, respectiv

o
în legătură cu dosarul contravenţional nr. 1390/177/22.07.2015 aflat pe rolul

I.r
Judecătoriei Aleşd. Imediat după citare, a procedat la solicitarea copiei CD-ului de
la Serviciul Rutier, a comunicării poziţiei autoturismului cu aparatul radar de la Poliţia
or. Aleşd şi a raportului agentului constatator, în vederea formulării răspunsului la cele
cinci adrese emise de Judecătoria Aleşd la care am făcut referire mai sus, ALB
R
NICOLETA ADRIANA. Toate aceste înscrisuri au fost primite de ALB NICOLETA
ADRIANA, urmare a demersurilor acesteia, din aceeaşi dată, respectiv 28 septembrie
U
2016 ?i tot în ziua respectivă jurista I.P.J. Bihor a întocmit adresa nr.
536841/28.09.2016 către Judecătoria Aleşd, cu privire la care a declarat că „urmează să
.J
o depun la instanţă pentru a fi avute în vedere pentru termenul de judecată din data de
03.10.2016” în dosarul contravenţional nr. 1390/177/22.07.2015.
w

Modul în care a reac?ionat jurista ALB NICOLETA ADRIANA după citarea


acesteia la D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, demonstrează că nu întâmplător aceasta
w

nu s-a prezentat la niciunul din termenele de judecată stabilite la Judecătoria Ale?d în


dosarul nr. 1390/177/22.07.2015, ci urmare a influen?ei chestorului POPA LIVIU,
w

influen?ă exercitată în afara legii, aspect con?tientizat pe deplin de către martorul jurist,
devreme ce aceasta începe să-?i exercite corespunzător atribu?iile de serviciu imediat
după primirea cita?iei de la D.N.A. în care era indicat motivul audierii, în concret
aceasta recurgând de îndată la o atitudine de remediere a modului părtinitor în
care a ac?ionat în dosarul contraven?ional privindu-l pe inculpatul URS IOSIF.
Din adresa nr. 640.329/12.12.2016 a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor
a rezultat faptul că în perioada ianuarie – iunie 2015 (interval de timp anterior interven?
iei la inculpatul POPA LIVIU) jurista ALB NICOLETA ADRIANA s-a prezentat la
dosarele având ca obiect plângeri contravenţionale aflate pe rolul Judecătoriei Aleşd la
68 termene de judecată în 10 zile, respectiv în 28.01.2015 (zi de miercuri), 09.02.2015
(zi de luni), 11.02.2015 (zi de miercuri), 02.03.2015 (zi de luni), 22.04.2015 (zi de
miercuri), 27.04.2015 (zi de luni), 07.05.2015 (zi de joi), 14.05.2015 (zi de joi),
20.05.2015 (zi de miercuri) şi 08.06.2015 (zi de luni).
După intervenţia inculpatului URS IOSIF din data de 24 septembrie 2015 (în
lunile iulie ?i august fiind vacan?ă judecătorească), făcută prin intermediul inculpatului
NOAPTEŞ ALEXANDRU, la inculpatul POPA LIVIU, jurista ALB NICOLETA
ADRIANA nu s-a mai prezentat la niciunul din termenele de judecată de la
Judecătoria Aleşd aferente dosarelor având ca obiect plângeri contravenţionale, cu
excepţia datei de 07.04.2016. Astfel, se constată că pentru a nu atrage aten?ia că nu se
prezintă la o anumită cauză, reprezentan?ii I.P.J. Bihor au luat hotărărea să nu mai
participe la niciuna din cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Ale?d, în scopul de a-l ajuta
pe inculpatul URS IOSIF să ob?ină o hotărâre favorabilă prin absen?a oricărei opozi?ii
din partea juri?tilor Inspectoratului.
Prin prisma celor expuse mai sus, în condiţiile în care ALB NICOLETA
ADRIANA a participat, până la data intervenţiei la inculpatul POPA LIVIU, în zece zile
la termenele de judecată de la Judecătoria Aleşd aferente dosarelor având ca obiect

o
plângeri contravenţionale, din care patru au fost în zilele de luni, susţinerile juristei „Nu

I.r
am participat la Judecătoria Aleşd la nicio şedinţă de judecată din dosarul
contravenţional nr. 1390/177/22.07.2015 întrucât la cele cinci termene de judecată,
care toate sunt în zilele de luni, am alte cauze mai importante la Tribunalul Bihor,
iar Compartimentul Juridic nu are în dotare maşină de serviciu pentru a ne deplasa la
R
instanţele din judeţ. De altfel în anul 2016 m-am prezentat doar de două sau trei ori la
dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Aleşd, deşi sunt înregistrate la respectiva instanţă
U
peste 50 de dosare”, nu sunt reale, fiind contrazise de datele obiective arătate mai sus,
demonstrate cu înscrisuri în cauză.
.J
Atitudinea adoptată de jurista ALB NICOLETA ADRIANA atât cu ocazia
judecării dosarului contravenţional nr. 1390/177/22.07.2015 aflat pe rolul Judecătoriei
w

Aleşd, când nu a participat la nici un termen de judecată şi nu a răspuns la nicio


solicitare a instanţei, cât şi ocazia formulării în câteva ore a unui răspuns către
w

Judecătoria Aleşd, imediat după citarea sa de către organele de urmărire penală din data
de 28 septembrie 2016, coroborată cu interceptările de la dosarul cauzei „mă ocup de ai
w

mei să nici nu meargă pe acolo…”, probează fără dubiu că inculpatul POPA LIVIU a
acceptat ?i a dat curs solicitării/intervenţiei inculpatului URS IOSIF în sensul de a-l
ajuta în ob?inerea unei hotărâri favorabile în dosarul nr. 1.390/177/2015, prin adoptarea
unei atitudini pasive de către juri?tii care reprezentau în instan?ă I.P.J. Bihor.
Concluzionând, se constată că urmare demersurilor ?i din momentul
demersurilor inculpatului URS IOSIF (24 septembrie 2015), reprezentan?ii I.P.J. Bihor
nu s-au prezentat la niciun termen de judecată stabilit în cauza din dosarul nr.
1.390/177/2015 al Judecătoriei Ale?d ?i nu au comunicat instan?ei înscrisurile ?i datele
solicitate, iar în data de 23 decembrie 2015 inculpatul POPA LIVIU a aprobat raportul
de mutare al jandarmului ILEA VIOREL ?i în data de 1 februarie 2016 ?eful I.P.J.
Bihor, prin dispozi?ia nr. 2026, a dispus numirea lui ILEA VIOREL în func?ia de agent
la Postul de Poli?ie Brusturi din cadrul I.P.J. Bihor. Ulterior, în continuarea aceluia?i
ajutor dat de inculpatul POPA LIVIU inculpatului URS IOSIF la cumpărarea influen?ei,
prin dispozi?ia 2172/01.04.2016 emisă de ?eful Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean
Bihor, numitul ILEA VIOREL a fost ?i repartizat la Compartimentul siguran?ă publică ?
i patrulare din cadrul Poli?iei ora?ului Ale?d.

În schimbul foloaselor pretinse, respectiv să o ajute în demersul său de a


ob?ine mutarea concubinului acesteia, ILEA VIOREL, de la Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, ?i ulterior la
repartizarea acestuia la o unitate de poli?ie cât mai apropiată de ora?ul Ale?d,
localitatea de domiciliu a jandarmului, inculpata VANDICI RODICA EMILIA i-a
promis inculpatului URS IOSIF că va interveni la judecătorul cauzei în vederea ob?
inerii unei solu?ii favorabile acestuia în dosarul contraven?ional nr. 1.390/177/2015 al
Judecătoriei Ale?d. În lumina probelor administrate se re?ine că promisiunea inculpatei
VANDICI RODICA EMILIA a fost una implicită, atitudinea adoptată de grefieră pe tot

o
parcursul procesului fiind de natură a-i crea convingerea cumpărătorului de influen?ă că

I.r
aceasta chiar are posibilitatea concretă de a influen?a decizia judecătorului cauzei în
vederea ob?inerii unei hotărâri favorabile, aspecte ce rezultă atât din raportul de propor?
ionalitate dintre serviciul procurat de traficantul de influen?ă - ob?inerea unei hotărâri

R
judecătore?ti favorabile inculpatului URS IOSIF ?i folosul oferit de cumpărătorul de
influen?ă - mutarea jandarmului ILEA VIOREL la I.P.J. Bihor ?i repartizarea
ulterioară a acestuia la Poli?ia ora?ului Ale?d, cât ?i din împrejurările de fapt
U
dovedite ale cauzei, după cum urmează :
- inculpata VANDICI RODICA EMILIA i-a comunicat, sub semn ătura sa, la
.J
data de 14 august 2015 inculpatului URS IOSIF întâmpinarea depus ă la dosar de
intimatul I.P.J. Bihor;
w

- inculpata VANDICI RODICA EMILIA l-a ajutat pe inculpatul URS IOSIF


să depună probe (înscrisuri) la dosar;
w

În concret, pe parcursul procedurii prealabile, grefiera VANDICI RODICA


EMILIA a depus la dosarul cauzei, la solicitarea cumpărătorului de influen?ă URS
w

IOSIF, chitan?a prin care reclamantul a făcut dovada achitării amenzii contraven?ionale
în sumă de 682,5 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii, aferentă procesului
verbal de contraven?ie seria CP nr. 8989752 din data de 10.07.2015.
- inculpata VANDICI RODICA EMILIA l-a ajutat pe inculpatul URS IOSIF
să ob?ină fotocopii de pe actele dosarului, cu încălcarea legii ?i a procedurilor de lucru;
În concret, la data de 28.10.2015, cu încălcarea Regulamentului de ordine
interioară al instan?elor ?i a procedurilor interne de lucru, grefiera VANDICI RODICA
EMILIA a eliberat, la cererea inculpatului URS IOSIF, o fotocopie de pe chitan?a mai
sus men?ionată.
Relevantă în ceea ce priveşte depunerea de înscrisuri la dosarul
contravenţional şi în ceea ce priveşte obţinerea de fotocopii de pe actele dosarului este
discuţia telefonică din data de 28 octombrie 2015, ora 09:52:27 dintre inculpaţii URS
IOSIF şi VANDICI RODICA EMILIA:
„(…)URS IOSIF: - Ştii ce te rog eu? La... nu ştiu care-i procedura...
VANDICI RODICA EMILIA: - Da.
URS IOSIF: - Eu am depus la dosaru' acela o chitanţă că am plătit
amenda.
VANDICI RODICA EMILIA: - Da, ştiu, şi am depus-o cu Nelu. Mi-o adus-o
Nelu mie şi am depus-o.
URS IOSIF: - Bun!
VANDICI RODICA EMILIA: - Da, da!
URS IOSIF: - Acuma, rugămintea mea este aşa, nu ştiu... ea nu s-a depus şi
la poliţie? Nu s-a depus, probabil. Nelu n-a depus-o.
VANDICI RODICA EMILIA: - Nu, la poliţie, nu, pentru că... la dosar

o
trebuie depusă...

I.r
URS IOSIF: - Da.
VANDICI RODICA EMILIA: - ...până... se dă soluţia.
URS IOSIF: - Am înţeles. Da. Ce rugăminte aş avea eu, dacă poţi…
VANDICI RODICA EMILIA: - Da! R
URS IOSIF: - Să-mi faci o copie după ea, pentru că de aici, de la ANAF
U
Sectoru' 1 Bucureşti, unde am eu domiciliul...
.J
VANDICI RODICA EMILIA: - Da!
URS IOSIF: - ... am o fată acolo, care mi-a dat un telefon şi mi-a spus că eu
w

figurez cu amenda de 1.300, mă rog, eu am plătit 50%, neplătită. ?i eu am spus: fata


mea, eu am plătit-o! Şi a spus că mă roagă să-i trimit co... chitanţă ceva, pentru că o
w

să înceapă să mă execute, să-mi pună poprire.


VANDICI RODICA EMILIA: - Am înţeles. Ă... eu în câteva minute mă duc,
w

eu cred că, dacă-mi amintesc, eu am şi făcut copie după... după ea.


URS IOSIF: - Îhm.
VANDICI RODICA EMILIA: - Am făcut când...
URS IOSIF: - Ar trebui să-ţi dau... ar trebui să-ţi dau un fax, nu? Sau cum
să mi-o trimiţi?
VANDICI RODICA EMILIA: - Dacă puteţi... dacă... puteţi...
URS IOSIF: - Păi, pot...
VANDICI RODICA EMILIA: - Sigur că da!
URS IOSIF: - Stai, stai... stai numa' o secundă. S-o chem io pe director…Hai
pu?in Loredana! Stai că-ţi dictez telefonu' meu de la cabinet, de aicea, că nu ştiu... eu
nici nu ştiu, ca să spun drept.
VANDICI RODICA EMILIA: - Cred!
URS IOSIF: - Ă... Loredana ce telefon avem noi? Ce fax avem noi? Poţi nota,
doamna?
VANDICI RODICA EMILIA: - Da, sigur! Sigur că da, dom' profesor!
URS IOSIF: - 021...
VANDICI RODICA EMILIA: - Da!
URS IOSIF: - ...311...
VANDICI RODICA EMILIA: - da.
URS IOSIF: - ...22...
VANDICI RODICA EMILIA: - Da.
URS IOSIF: - ...97.

o
VANDICI RODICA EMILIA: - Bun! O trimit imediat prin fax şi vă şi sun
când am pus-o, să vedem dacă aţi primit-o. Bine?

I.r
URS IOSIF: - Da! Da, da, da! Bine!(…)”.
Trebuie precizat că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instan?
elor ?i a practicii statornicite la nivelul Judecătoriei Ale?d, în cursul anului 2015
R
eliberarea de înscrisuri din dosarele aflate pe rolul instan?ei se aproba de judecătorul
delegat la Compartimentul Arhivă / Registratură al instan?ei, la cererea scrisă a păr?ii ?i
U
după achitarea taxei judiciare de timbru, fiind eliberate de grefierul arhivar.
Din declaraţia martorului IOVA CAMELIA-EMILIA, judecător investit cu
.J
judecarea dosarul contravenţional nr. 1390/177/2015 înregistrat la Judecătoria Aleşd, a
reieşit faptul că: „Procedura de lucru în ceea ce priveşte eliberarea unor înscrisuri
w

dintr-un dosar aflat în curs de judecată este următoarea: persoana interesată depune o
cerere în vederea eliberării înscrisului la registratura Judecătoriei Aleşd, cererea
respectivă este repartizată pentru viză la judecătorul care are dosarul în lucru, iar
w

acesta pune viză de accept sau refuz, după care se eliberează copie de către grefierul
arhivar după înscrisurile solicitate, cu achitarea unei taxe de timbru conform OUG
w

80/2013. Această procedură este reglementată de „Regulamentul de ordine interioară


al instanţelor” şi este completat cu „Procedura de lucru” pe compartimentul
registratură şi arhivă al Judecătoriei Aleşd”;
- inculpata VANDICI RODICA EMILIA i-a comunicat inculpatului URS
IOSIF, pe tot parcursul procesului, în mod neoficial, date despre derularea procedurilor
judiciare în cauză;
Relevantă în acest sens este discuţia telefonică din data de 28 ianuarie 2016,
ora 16:35:33, purtată de susnumiţii în contextul în care concubinul inculpatei VANDICI
RODICA EMILIA fusese anunţat de către reprezentanţii I.P.J. Bihor în legătură cu
aprobarea mutării sale, iar la data de 25.01.2016 se judecase al doilea termen din
dosarul contravenţional nr. 1.390/177/2015 al Judecătoriei Aleşd.
Trebuie precizat ?i faptul că la data de 28 noiembrie 2015 grefiera VANDICI
RODICA EMILIA s-a întâlnit în localitatea natală a preşedintelui Universităţii „Titu
Maiorescu” din Bucureşti, respectiv în loc. Groşi, jud. Bihor, cu inculpatul URS IOSIF,
relevantă în acest sens fiind convorbirea telefonică dintre cei doi din data de 28
noiembrie 2015, ora 15:13:09:
VANDICI RODICA EMILIA: - Ce faceţi?
URS IOSIF: - Mă gândeam să vă sun mai târziu. Am ajuns la Groşi.
VANDICI RODICA EMILIA: - Da?
URS IOSIF: - Da!
VANDICI RODICA EMILIA: - Ă... şi eu imediat trec prin Groşi şi vroiam
numa' să intru să vă salut, un minut.
URS IOSIF: - Hai, intră, ca să mai vorbim puţin! Da! Să te salut!

Astfel, prin atitudinea pe care inculpata VANDICI RODICA EMILIA a

o
adoptat-o pe tot parcursul procesului civil fa?ă de inculpatul URS IOSIF, i-a creat

I.r
convingerea cumpărătorului de influen?ă că are posibilitatea concretă de a influen?a
decizia judecătorului cauzei în vederea ob?inerii unei hotărâri favorabile acestuia.
Din probele de la dosar s-a stabilit că influen?a inculpatei VANDICI
RODICA EMILIA nu a fost însă una reală, neexistând elemente probatorii certe că
R
acesta ar fi intervenit în favoarea cumpărătorului de influen?ă la judecătorul investit cu
judecarea cauzei, însă influen?a pretinsă de grefieră a fost determinantă pentru
U
inculpatul URS IOSIF în a-l convinge pe acesta să efectueze demersurile necesare
pentru a ”rezolva” mutarea jandarmului ILEA VIOREL la Inspectoratul de Poli?ie Jude?
.J
ean Bihor.
Din declaraţia martorului IOVA CAMELIA-EMILIA, judecător investit cu
w

judecarea dosarul contravenţional nr. 1390/177/2015 înregistrat la Judecătoria Aleşd, a


reieşit faptul că inculpata VANDICI RODICA EMILIA nu a intervenit şi nu a abordat-o
w

niciodată în legătură cu dosarul respectiv.


Faptul că demersurile realizate de inculpatul URS IOSIF în vederea mutării
concubinului inculpatei VANDICI RODICA EMILIA, jandarmul ILEA VIOREL, de la
w

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor au


fost realizate pentru ob?inerea, în schimbul acestui folos procurat grefierei, a unei
soluţii favorabile în dosarul contravenţional nr. 1390/177/2015 al Judecătoriei Aleşd de
către inculpatul URS IOSIF, rezultă ?i din coroborarea următoarele probe existente la
dosarul cauzei cu celelalte mijloacele de probă la care am făcut referire mai sus :
- discuţia telefonică purtată la data de 9 octombrie 2015, ora 09:59:26,
între inculpaţii NOAPTE? ALEXANDRU şi URS IOSIF :
„URS IOSIF: - O rezolvăm, măi, că mă duc...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, măi! E deja pe flux. Durează o lună de zile!
Ce vrei să-ţi spun mai mult? Când ne vedem, îţi spun.
URS IOSIF: - Păi, nu, da' numa' să-l cheme, să-i spună că eu am primit...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Nu-l mai cheamă! N-are de ce să-l cheme. Îl
cheamă peste o lună! Da' hai că vorbim când ne vedem.
URS IOSIF: - Bine! Hai să ne vedem. Te rog frumos!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Bine!
URS IOSIF: - Că eu plec acolo că am... Ştii!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Când pleci?
URS IOSIF: - Păi, în 24 eu am acţiune, măi! (n.n. se referă la termenul de
judecată stabilit în cauză la Judecătoria Ale?d)
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Ah! Vorbim mâine. Sigur! (…)”;
- schimbul de mesaje din data de 13 octombrie 2015, ora 19:00:16, când
inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU a primit de la inculpatul URS IOSIF un mesaj
scris cu următorul con?inut: „Draga Andi, te rog sa-mi spui daca e ceva serios in
legatura cu Oradea sau sunt promisiuni de complezenta, pentru ca nu pot ramane
pasiv fata de termen.” (n.n. se referă la termenul de judecată stabilit în cauză la

o
Judecătoria Ale?d), la care NOAPTE? ALEXANDRU a răspuns la ora 20:47:51: „E f.

I.r
Serios”;
- discuţia telefonică din data de 19 octombrie 2015, ora 16:58:53, între
inculpatul URS IOSIF şi ISPAS GABRIEL LIVIU :

R
„(…) URS IOSIF: - Io am crezut că-mi dai telefon să-mi spui: „Dom’le, în
sfârşit, s-a aprobat transferu' băiatului de la Oradea.” Tot aştept, că poimâine am
proces şi nimeni n-a făcut nimic. Da, precis că Gabi îmi dă acuma telefon să-mi
U
spună că a rezolvat. Tre' să fug până la Oradea mâine.
ISPAS GABRIEL LIVIU: - Mâine plecaţi?
.J
URS IOSIF: - Poimâine o să plec, în... trebuie să fiu acolo. Sigur că da.
De altfel, din declaraţia martorului ISPAS GABRIEL LIVIU a rezultat
w

următoarele :
„După o perioadă de timp, în contextul în care transferul jandarmului nu se
w

realizase, am fost contactat telefonic de domnul Urs Iosif pe un ton mai ridicat, ocazie
cu care mi-a spus că încă nu s-a rezolvat problema transferului, iar el trebuie să se
w

deplaseze la Oradea, întrucât avea termen în dosarul contraven?ional. Practic, Urs


Iosif era nemul?umit în contextul în care urma să se deplaseze la Oradea în legătură cu
problema sa judiciară ?i nu reu?ise să rezolve transferul jandarmului în cadrul poli?
iei. Din nota discu?iei pe care am avut-o cu domnul Urs Iosif mi-am dat seama că
realizarea transferului ar putea avea legătură cu dosarul contraven?ional de la
Oradea.
Nu mai re?in cu exactitate momentul la care am avut o discu?ie cu Urs Iosif
în cadrul căreia mi-a spus că so?ia jandarmului care urma să fie mutat în poli?ie î?i
desfă?ura activitatea la o instan?ă de judecată din Bihor, fiind grefieră.”
- discuţia telefonică din data de 29 octombrie 2015, ora 12:47:49, dintre
inculpaţii URS IOSIF şi NOAPTE? ALEXANDRU:
„(…)URS IOSIF: - Bravo! Bă, bine ar fi să ne vedem, pentru că de acolo nu
există niciun fel de răspuns şi din contră... Din contră! L-am trimis pe ăsta în
audienţă...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm.
URS IOSIF: - ...şi n-a vorbit cu Popa, că nu l-a primit, bineînţeles. L-a
primit adjunctu' şi a spus că n-are niciun fel de raport şi că nu se poate, şi că nu ştie
el de aşa ceva. Şi am luat-o de la zero... Mă întreabă şi pe mine cineva: „Da' unde-i
raportu', dom'le? Că trebe să fie depus ori la... Huluban, inspectoru' de la jandarmi,
ori la poliţie”. Nimeni nu ştie! Ne poartă din iulie, măi! Toţi mint! Nu ştiu care-i
situaţia! Io am amânat procesu' pe data de 16, pentru că nici nu puteam să mă
prezint în condiţiile astea. (…) (n.n. se referă la termenul de judecată stabilit în cauză la
Judecătoria Ale?d)”.
- discuţia telefonică din data de 6 noiembrie 2015, ora 18:31:11, dintre
inculpaţii NOAPTEŞ ALEXANDRU şi URS IOSIF :
„(…)URS IOSIF: - Mă, frate, să-l cheme...

o
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - ...şi...

I.r
URS IOSIF: - ...măcar să vadă...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - ...mi-a spus că vine la Bucureşti... nu ştiu,
acuma, în câteva zile şi că se vede cu tine şi cu mine.
URS IOSIF: - Bun, dom'le! Da' să... pân' mă duc acolo, să-i dea un telefon,
R
dacă... Măi, eu am proces din nou! Ştii? Şi...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Când ai?
U
URS IOSIF: - În 16 dimineaţa. (n.n. se referă la termenul de judecată stabilit
în cauză la Judecătoria Ale?d) Marţi... exact de mâine... nu de mâine...
.J
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Hai neapărat, atunci... mâine sau poimâine să ne
vedem şi vorbim.
w

URS IOSIF: - Hai să vorbim! Măi, să-l cheme să vadă, să demarăm...


NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da! Am înţeles.
w

URS IOSIF: - Să vadă el că...


NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, da, da!
w

URS IOSIF: - Chiar dacă n-o rezolvă până atunci, da' bă... a văzut, dom'le!
Gata! A început!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da! De acord! (…)”.
Trebuie precizat faptul că data de 16 noiembrie 2015, la care face referire
inculpatul URS IOSIF în discuţiile telefonice mai sus menţionate, reprezintă primul
termen de judecată din dosarul contravenţional nr. 1.390/177/2015 al Judecătoriei
Aleşd.
- discuţia telefonică din data de 20 ianuarie 2016, ora 09:14:51, dintre
inculpaţii URS IOSIF şi NOAPTE? ALEXANDRU:
„(…) URS IOSIF: - Măi, băiete... ă... mi-ai dat două sarcini foarte grave şi
grele aseară...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Hm?
URS IOSIF: - ...ă... da' eu vreau să-ţi spun că sarcina care ţi-am dat-o, acu-
s 7 luni, cu (trivial) de transfer, nici astăzi nu s-a rezolvat! Toată lumea minte... de
îngheaţă apele, inclusiv de acolo, de la Oradea, de două ori a fost omu' ăsta la
domnu' Popa, şi l-a minţit de două ori şi, în sfârşit, acum o lună a spus: Dom'le, ţi-
am trimis raportu' număru' 64.482 la Bucureşti, cutare... nu e nicăieri! Nu-l găseşte
nimeni, nici la germa... nici la... cum se numeşte?... jandarmerie, nici la poliţie! Da'
mă rog, asta se pare că-i viaţa! Ştii? Acuma, eu mă duc, am proces în 26... chiar mi-e
jenă, că nu mai ştiu ce să fac. Ştii? Da' mă rog!(…) (nn se referă la termenul de
judecată stabilit în cauză la Judecătoria Ale?d)”;
Trebuie precizat faptul că data de 25 ianuarie 2016 reprezintă al doilea
termen de judecată din dosarul contravenţional nr. 1.390/177/2015 al Judecătoriei
Aleşd.
- discuţia telefonică purtată direct între inculpaţii URS IOSIF şi
VANDICI RODICA EMILIA la data de 28 ianuarie 2016, ora 16:35:33:

o
„URS IOSIF: - Da! Păi, asta vreau să vă spun... Eu a aflat de ieri, da' nu vă

I.r
supăraţi, n-am pomenit aşa ceva într-o... într-o ţară democratică şi cu relaţii mari să
mi se întâmple. Toţi, toţi, toţi ascundeau dosaru' ăsta. Nu ştiu de ce! S-a ascuns pe la...
VANDICI RODICA EMILIA: - Serios?
URS IOSIF: - ...jandarmerie, pe la... dacă am pus oameni, am pus... a
R
plecat om din Bucureşti cu avionu' la Cluj, de la Cluj la Oradea, cu ma şina, ca să
urmărim dosaru' şi s-a dat o pistă greşită. Am venit la Bucureşti, l-am redescoperit
U
înapoi... a dispărut iar dosaru' înapoi. În sfârşit, acum l-am... când îl căutam la
jandarmerie şi se vorbea cu generalu' Oralu.. ă... Olaru, am aflat că e la IGP şi iar
.J
am mers pe urma lui. Doamne, nu mă lăsa! De aia... ştiam de ieri că s-a spus:
Dom'le, e rezolvat! Şi voiam să văd dacă aţi primit semne. Ştii?
w

VANDICI RODICA EMILIA: - Da, nu mai...


URS IOSIF: - Că nu mai cred! Nu mai cred până nu merge acolo. Ştii?
w

VANDICI RODICA EMILIA: - De asta am zis că vreau să vă ţin la curent şi


să vă spun...
URS IOSIF: - Foarte bine! Bine, fată!
w

VANDICI RODICA EMILIA: - ...că l-o sunat că de luni dimineaţă să


meargă.
URS IOSIF: - Na, în sfârşit!
VANDICI RODICA EMILIA: - Să meargă la poliţie!
URS IOSIF: -Bine, fată!
VANDICI RODICA EMILIA: - Acuma, la domnu' inspector şef să se
prezinte, aşa-i?
URS IOSIF: - Da!
VANDICI RODICA EMILIA: - Sau la...
URS IOSIF: - Da, la domnu' inspector şef şi să spună: Raportez, m-am
prezentat la ordin! Sigur!
VANDICI RODICA EMILIA: - Da!
………………………………………………………………………………………
VANDICI RODICA EMILIA: - Deci, cu... dosaru' dumneavoastră îi ok, s-o
amânat, amu sperăm că la următoru' termen se termin ă şi al dumneavoastră ş-
apoi...
URS IOSIF: - Dar...
VANDICI RODICA EMILIA: - ...vă aşteptăm la Groşi!
URS IOSIF: - ...ă... da... îi... ei... n-au trimis ce trebuie, se pare!
VANDICI RODICA EMILIA: - Da, da!
URS IOSIF: - De la poliţie!
VANDICI RODICA EMILIA: - N-o trimis, n-o trimis ă... că o zis avocata că
ea o susţinut în totalitate toate probele pe care le-o indicat avocata de la Bucure şti.
URS IOSIF: - Îhm! (…)”.

o
21. Profitând de situa?ia descrisă la punctul 20 din prezentul rechizitoriu ?i în

I.r
schimbul actelor sale de complicitate la cumpărarea de influen?ă a inculpatului URS
IOSIF, respectiv pentru a-?i exercita în continuare influen ?a, dovedită la acest moment,
asupra ?efului I.P.J. Bihor, inculpatul POPA LIVIU, în vederea repartiz ării lui ILEA
VIOREL la o unitate de poli ţie cât mai apropiată de oraşul Aleşd, localitatea de
R
domiciliu a jandarmului, în data de 19 ianuarie 2016 inculpatul NOAPTE?
ALEXANDRU i-a pretins inculpatului URS IOSIF atât să-l ajute pe numitul PASCU
U
ADRIAN PETRU să se reînmatriculeze la Facultatea de Medicină din cadrul
Universităţii „Titu Maiorescu” în anul universitar 2016-2017, în anul IV de studii,
.J
cu echivalarea studiilor absolvite în perioada 1985-1991, cât ?i să intervină la
general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, comandant al
w

Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul M.Ap.N pentru a-l avansa în grad
pe finul inculpatului NOAPTE? ALEXANDRU, SMARANDACHE CĂTĂLIN-
w

GABRIEL, medic militar în cadrul Institutului Medico-Militar, aflat în subordinea


generalului ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ.
w

Astfel, se constată că la momentul în discu?ie – 19 ianuarie 2016 - mutarea


jandarmului ILEA VIOREL la Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor nu era încă
realizată, context în care cumpărătorul de influen?ă URS IOSIF a insistat în continuare
la inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU să-l ajute să ob?ină mutarea ?i repartizarea
jandarmului ILEA VIOREL la o unitate de poliţie cât mai apropiată de oraşul Aleşd,
localitatea de domiciliu a jandarmului.
Urmare a demersurilor făcute de inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU, la
data de 28 ianuarie 2016 numitul ILEA VIOREL a fost contactat telefonic de către
reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, ocazie cu care i s-a adus la
cunoştinţă că a fost aprobată mutarea acestuia, sens în care urma ca la data de 01
februarie 2016 să se prezinte la sediul I.P.J. Bihor în vederea repartizării pe post; acest
lucru i-a fost transmis telefonic inculpatului URS IOSIF de către concubina lui ILEA
VIOREL, inculpata VANDICI RODICA EMILIA, care cu ocazia respectivă a reiterat ?i
solicitarea de a-l ajuta pe noul poliţist să fie repartizat în apropiere de domiciliul său,
respectiv în zona Aleşd - „sperăm că totuşi o să îl trimită încolo către Aleşd, nu spre
Beiuş sau Salonta, pe acolo, cine ştie pe inde!”.
La data de 29 ianuarie 2016 inculpatul URS IOSIF a apelat din nou la
inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU, insistând să îşi exercite în continuare influenţa
asupra inspectorului ?ef al I.P.J. Bihor, inculpatul POPA LIVIU, în vederea repartizării
lui ILEA VIOREL la o unitate de poliţie cât mai apropiată de oraşul Aleşd, localitatea
de domiciliu a jandarmului : „el a primit acuma un mesaj ca luni să fie la inspectoru'
şef, probabil că-l repartizează în judeţ. Bă, ideea este să nu mi-l scoată de la bătrânii
lui de 80 de ani, să-l lase în Aleşd, acolo, la poliţie, unde a fost el la jandarmi. Asta ar
fi ideea, ştii? Că el nu zice, că... îl poate trimite la Beiuş sau la Salonta!”, „Acuma,
chiar că depinde de el”.
Astfel, inculpatul URS IOSIF i-a cerut inculpatului NOAPTEŞ

o
ALEXANDRU să se ocupe de această problemă - repartizarea numitului ILEA VIOREL

I.r
la o unitate de poliţie cât mai apropiată de oraşul Aleşd - „aşa cum m-am ocupat eu de...
legionaru' tău francez...”, făcând referire în mod direct la folosul pretins de NOAPTE?
ALEXANDRU, respectiv reînmatricularea cu dată anterioară a numitului PASCU
ADRIAN PETRU la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”
R
în anul universitar 2016-2017, în schimbul serviciului promis cumpărătorului de
influen?ă, respectiv exercitarea în continuare a influen?ei fa?ă de chestorul POPA
U
LIVIU în vederea repartizării lui ILEA VIOREL la o unitate de poliţie cât mai apropiată
de oraşul Aleşd.
.J
Este relevantă în acest sens discuţia telefonică purtată de inculpaţii URS
IOSIF şi NOAPTEŞ ALEXANDRU la data de 29 ianuarie 2016, ora 17:14:20:
w

„(…)URS IOSIF: - ...dar am o problemă cu tine foarte interesantă.


NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Ia să auzim!
w

URS IOSIF: - Acuma, ştii povestea aia românească: după război, mulţi viteji
se arată?
w

NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!


URS IOSIF: - O ştii! Da! Eh, în sfârşit băiatului ăstuia i s-a aprobat... i s-a
făcut aprobarea de transfer la poliţie.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Păi, da!
URS IOSIF: - Atuncea... da! Eh! Acuma, problema este aşa, că... ă... el a
primit acuma un mesaj ca luni să fie la inspectoru' şef, probabil că-l repartizează în
judeţ. Bă, ideea este să nu mi-l scoată de la bătrânii lui de 80 de ani, să-l lase în
Aleşd, acolo, la poliţie, unde a fost el la jandarmi. Asta ar fi ideea, ştii? Că el nu zice,
că... îl poate trimite la Beiuş sau la Salonta!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Şi să rămână la Aleşd.
URS IOSIF: - Să rămână la Aleşd, dom'le. În poliţia din Aleşd. Acolo-s
părinţii, acolo-i familia...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da! Bine! Luni merge!
URS IOSIF: - Da! Ş-atunci, vezi că luni dimineaţa îi acolo şi de aia mă
gândeam. Acuma, chiar că depinde de el, că... nu mai vreau să aflu...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, mă! Da! Da!
URS IOSIF: - ...prin ce am trecut. Bravo! Te rog frumos, ocupă-te de asta
aşa cum m-am ocupat eu de...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Bine!
URS IOSIF: - ... legionaru' tău francez... care este... care este anu' patru,
bă! Gată, îl băgăm!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da! Da, da!
URS IOSIF: - M-am băgat în consiliu, să ştii deja, ştie toată lumea...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
URS IOSIF: - Eh! O mai frecăm noi puţin, dar l-am rezolvat! (…)”.
Totodată, din discuţia mai sus redată, rezultă că la data de 29 ianuarie 2016

o
inculpatul URS IOSIF nu reuşise încă să finalizeze reînmatricularea cu dată anterioară a

I.r
numitului PASCU ADRIAN PETRU („legionaru' tău francez”) în anul IV de studii al
Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”, însă demarase
demersurile în acest sens la factorii de decizie din cadrul universităţii : „M-am băgat în
consiliu … ştie toată lumea”, promiţându-i în acest fel în mod explicit inculpatului
R
NOAPTEŞ ALEXANDRU că situaţia lui PASCU ADRIAN PETRU va fi rezolvată cu
certitudine - „l-am rezolvat!”, „Gată, îl băgăm!”.
U
Urmare a demersurilor realizate în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016 de
inculpatul URS IOSIF în scopul ob?inerii foloaselor promise traficantului de influen?ă
.J
VANDICI RODICA EMILIA şi urmare a intervenţiei inculpatului NOAPTEŞ
ALEXANDRU la chestorul POPA LIVIU, prin Dispoziţia nr. 2026 din 01.02.2016 a
w

şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, inculpatul POPA LIVIU, agentul


şef de poliţie ILEA VIOREL („băiatu' ăla a' lu' Vandici”), a fost numit cu data de 01
w

februarie 2016 în funcţia de agent II la Postul de poliţie Brusturi (aflat la o distanţă de


27 km de localitatea Aleşd,) din cadrul Secţiei 7 poliţie rurală Tileagd.
w

Relevantă este în acest sens şi discuţia telefonică din data de 1 februarie


2016, la ora 11:42:10, între inculpatul URS IOSIF şi ILEA VIOREL :
ILEA VIOREL: - Am onoarea să vă salut, domn' profesor! Na, mai înainte
am ieşit.
URS IOSIF: - Da, şi?
ILEA VIOREL: - Păi, m-o repartizat la un post de poliţie la Brusturi.
URS IOSIF: - Brusturi... acolea... Brusturi? Stai, unde-i asta?
ILEA VIOREL: - Cum mergi înspre Tileagd, în dreapta.
URS IOSIF: - Ah, ăla... cum ieşi din Tileagd, în dreapta, nu?
ILEA VIOREL: - Da, da! La ie... la intrare în Tileagd, în dreapta. E un drum
acolo, face legătura înspre Marghita.
URS IOSIF: - Ah, nu... până... ăla... către Bălaia acolo sau către Marghita
din Uileac?
ILEA VIOREL: - Înspre Marghita din Uileac.
URS IOSIF: - Ah, ăla la intrarea în Uileac pe dreapta, nu?
ILEA VIOREL: - Da, da, da!
URS IOSIF: - Şi câţi kilometri sunt?
ILEA VIOREL: - Cred amu că între 15 şi 18, cam în jur de 18 kilometri, zic
io...
URS IOSIF: - Domnu', io zic să stai deocamdată acolo, o lună, două şi om
vedea.
ILEA VIOREL: - Păi, acuma!
URS IOSIF: - Ne apucăm de treabă!
ILEA VIOREL: - Stau, că încă-i bine că am prins aicea...
URS IOSIF: - Îhm! Bine că ai prins-o acasă. Lasă că vorbesc eu după
aceea! Vin eu la Oradea în curând, vine prim ăvara, ne organizăm. (…)”.

o
Promisiunea inculpatului URS IOSIF „io zic să stai deocamdată acolo, o

I.r
lună, două şi om vedea”, „Bine că ai prins-o acasă. Lasă că vorbesc eu după aceea!”,
s-a concretizat la data de 01 aprilie 2016, când chestorul de poliţie POPA LIVIU,
urmare a influen?ei exercitate de inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU, a emis
Dispoziţia nr. 2172, prin care agentul şef de poliţie ILEA VIOREL, agent II la Postul
R
de poliţie Brusturi din cadrul Secţiei 7 poliţie rurală Tileagd, s-a mutat la cerere, fiind
numit în funcţia de agent II la Compartimentul siguranţă publică şi patrulare din
U
cadrul Poliţiei oraşului Aleşd.
În ceea ce priveşte foloasele pretinse de inculpatul NOAPTEŞ
.J
ALEXANDRU, trebuie precizat că la data de 19 ianuarie 2016 acesta s-a întâlnit cu
inculpatul URS IOSIF în biroul acestuia din urmă situat în cadrul Universităţii „Titu
w

Maiorescu” din Bucureşti. În ceea ce priveşte întâlnirea dintre cei doi inculpaţi, aceasta
rezultă din convorbirea telefonică din data de 19 ianuarie 2016, ora 12:42:10: „Hai ne
w

vedem la mine la birou”.


Cu ocazia acestei întâlnirii, din data de 19 ianuarie 2016, inculpatul
w

NOAPTE? ALEXANDRU i-a pretins inculpatului URS IOSIF „două sarcini foarte
grave şi grele”, respectiv atât să-l ajute pe numitul PASCU ADRIAN PETRU să se
reînmatriculeze la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu
Maiorescu” în anul universitar 2016-2017, în anul IV de studii, cu echivalarea
studiilor absolvite în perioada 1985-1991, cât ?i să intervină la general-locotenent
ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit
din cadrul M.Ap.N pentru a-l avansa în grad pe finul lui NOAPTE?
ALEXANDRU, SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL, medic militar în cadrul
Institutului Medico-Militar şi ulterior în cadrul Centrului de Cercetări ?tiin?ifice
Medico-Militare, aparţinând Direcţiei Medicale a M.Ap.N, aflată în subordinea
generalului ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ.
Relevantă în acest sens este convorbirea telefonică din data de 20 ianuarie
2016, ora 09:14:51, dintre inculpaţii URS IOSIF şi NOAPTE? ALEXANDRU :
URS IOSIF: - Măi, băiete... ă... mi-ai dat două sarcini foarte grave şi grele
aseară...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Hm?
URS IOSIF: - ...ă... da' eu vreau să-ţi spun că sarcina care ţi-am dat-o, acu-
s 7 luni, cu (trivial) de transfer, nici astăzi nu s-a rezolvat! Toată lumea minte... de
îngheaţă apele, inclusiv de acolo, de la Oradea, de două ori a fost omu' ăsta la
domnu' Popa, şi l-a minţit de două ori şi, în sfârşit, acum o lună a spus: Dom'le, ţi-
am trimis raportu' număru' 64.482 la Bucureşti, cutare... nu e nicăieri! Nu-l găseşte
nimeni, nici la germa... nici la... cum se numeşte?... jandarmerie, nici la poliţie! Da'
mă rog, asta se pare că-i viaţa! Ştii? Acuma, eu mă duc, am proces în 26... chiar mi-e
jenă, că nu mai ştiu ce să fac. Ştii? Da' mă rog!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da' hai să nu... hai că mă interesez eu, să văd...
poate îl găsesc eu.

o
URS IOSIF: - Bă, poate îl găseşti. Bun! Am vorbit şi cu Zisu să-l caute, da'

I.r
acuma m ă duc la Zisu pentru Smarandache.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!
URS IOSIF: - Că de aia te-am sunat! Întrebarea este... El are dosar făcut?
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
R
URS IOSIF: - E, e făcut dosaru', da?
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, da!
U
URS IOSIF: - Bun! Bun, că nu are timp s ă-l prepare astăzi pentru 24! Bun!
Asta este întrebarea care... că vreau să ştiu exact, că-l sun acuma.
.J
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!
URS IOSIF: - Mă duc până la el. Să vedem dacă îl prind, adică! Că am
w

înţeles că merge la Deveselu, să vedem... Mă ocup astăzi de chestia asta. Iar cu ăla,
cu...
w

NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Mă interesez! Ne auzim!


URS IOSIF: - Interesează-te să vezi! Iar cu băiatu', cu ăsta... încerc să
convoc... ă... ăsta, comisia asta de echival ări, să vedem ce am putea face la ora asta.
w

NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!


URS IOSIF: - Eu pot să-ţi promit că-l bag la toamnă şi că-i rezolv într-un
an problema, da' puteam s-o... dac ă venea acum o lună... înainte de scandalu' ăsta...
Hai să vedem!
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
Din convorbirea telefonică mai sus redată, rezultă, totodată, că la data de 20
ianuarie 2016 inculpatul URS IOSIF s-a preocupat deja pentru a obţine foloasele
pretinse de traficantul de influenţă NOAPTEŞ ALEXANDRU. Astfel, inculpatul URS
IOSIF şi-a luat angajamentul să intervină la general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-
ŞTEFĂNIŢĂ din cadrul M.Ap.N pentru a-l avansa în grad pe finul lui NOAPTE?
ALEXANDRU, martorul SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL, medic militar în
cadrul Institutului Medico-Militar. Totodată, din convorbirea telefonică redată mai sus a
reieşit că începând cu data de 20 ianuarie 2016 inculpatul URS IOSIF, în calitatea sa de
preşedinte al Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti şi de preşedinte al Consiliului
de administraţie al aceleaşi universităţi, a făcut demersuri în vederea reînmatriculării
numitului PASCU ADRIAN PETRU la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii
„Titu Maiorescu”, cu dată anterioară - „... dacă venea acum o lună...”, în anul
universitar 2016-2017, anul IV de studii, cu echivalarea studiilor absolvite în perioada
1985-1991.
Trebuie precizat faptul că la momentul respectiv anul universitar 2016-2017
era deja în curs, fiind începută sesiunea din semestrul I, iar perioada de înmatriculări era
deja finalizată din data de 01.10.2015; în consecinţă, reînmatricularea lui PASCU
ADRIAN PETRU nu se mai putea realiza în mod legal decât în următorul an
universitar, respectiv 2017-2018 : „Eu pot să-ţi promit că-l bag la toamnă şi că-i rezolv
într-un an problema, da' puteam s-o... dacă venea acum o lună... înainte de scandalu'

o
ăsta... Hai să vedem!”.

I.r
În perioada următoare, inculpatul URS IOSIF s-a întâlnit de mai multe ori cu
inculpatul NOAPTEŞ ALEXANDRU şi cu finul acestuia, SMARANDACHE
CĂTĂLIN-GABRIEL (prieten apropiat al lui PASCU ADRIAN PETRU). Trebuie
precizat faptul că la toate întâlnirile dintre inculpatul URS IOSIF şi medicul militar
R
SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL a fost prezent şi traficantul de influenţă
NOAPTEŞ ALEXANDRU.
U
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice din data de 26 ianuarie 2016,
ora 13:35:35, dintre inculpaţii NOAPTE? ALEXANDRU şi URS IOSIF, din data de 26
.J
ianuarie 2016, ora 13:36:48, dintre inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU şi
SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL, din data de 27 ianuarie 2016, ora 11:58:15,
w

dintre inculpatul URS IOSIF şi SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL, din data de


11 februarie 2016, ora 14:21:25, dintre inculpaţii NOAPTE? ALEXANDRU şi URS
w

IOSIF şi din data de 12 februarie 2016, ora 11:26:19, dintre inculpatul NOAPTE?
ALEXANDRU şi SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL.
Urmare a demersurilor realizate în perioada 20 ianuarie 2016 – 10 februarie
w

2016 de către inculpatul URS IOSIF pe lângă factorii de decizie din cadrul Universităţii
„Titu Maiorescu” din Bucureşti, respectiv pe lângă rectorul universităţii şi conducerea
Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii, la data de 10 februarie 2016 acesta a
obţinut folosul promis inculpatului NOAPTE? ALEXANDRU, constând în
reînmatricularea cu dată anterioară a numitului PASCU ADRIAN PETRU la Facultatea
de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” în anul universitar 2016-2017, cu
echivalarea studiilor absolvite în perioada 1985-1991.
Pentru reînmatricularea studentului PASCU ADRIAN PETRU în anul
universitar 2016-2017 la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu
Maiorescu”, cu echivalarea studiilor absolvite în perioada 1985-1991, au fost întocmite
următoarele înscrisuri :
-Cererea întocmită de PASCU PETRU ADRIAN, nedatată, adresată rectorului
Universităţii „Titu Maiorescu”, prin care acesta a solicitat să i se aprobe
reînmatricularea la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu
Maiorescu” în vederea finalizării studiilor, întrucât absolvise 5 ani de
medicină generală în perioada 1985-1991 în cadrul Universităţii de Medicină
şi Farmacie Cluj. Totodată, PASCU PETRU ADRIAN a solicitat să-i fie
echivalate studiile, cu susţinerea examenelor de diferenţă şi a examenelor
pentru tematicile neparcurse.
Respectiva cerere formulată de PASCU PETRU ADRIAN a fost înregistrată
la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti cu nr. 30560 din ” 22 septembrie
2015”, fiind în mod evident antedatată, întrucât demersurile efectuate în vederea
reînmatriculării au debutat la data de 19 ianuarie 2016.
Antedatarea este cu atât mai evidentă cu cât unul dintre înscrisurile ataşate
cererii lui PASCU PETRU ADRIAN, respectiv copia legalizată a certificatului de

o
naştere, este datată 01 februarie 2016.

I.r
Totodată, în „Fişa studentului” PASCU PETRU ADRIAN generată de
programul informatic al Serviciului Economic al Universităţii „Titu Maiorescu”, este
menţionată ca dată de înscriere 10 februarie 2016.

R
-Cererea antedatată, întocmită în fals cu data de ” 19 septembrie 2015” de
PASCU PETRU ADRIAN, adresată decanului Facultăţii de Medicină din
cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”, prin care acesta a solicitat să i se
U
aprobe echivalarea mai multor discipline studiate în cadrul Universităţii de
Medicină şi Farmacie Cluj.
.J
Respectiva cerere formulată de PASCU PETRU ADRIAN a fost aprobată de
mai mulţi profesori din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Titu Maiorescu”
w

din Bucureşti, fiindu-i echivalate studiile din cadrul Universităţii de Medicină şi


Farmacie Cluj.
w

-Cererea întocmită de PASCU PETRU ADRIAN, nedatată, adresată decanului


Universităţii „Titu Maiorescu”, prin care acesta a solicitat să i se aprobe
w

amânarea achitării taxei de studii fără penalităţi până la data de 1 martie


2016.
Respectiva cerere formulată de PASCU PETRU ADRIAN a fost înregistrată
la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti cu nr. 1392 din ” 24 septembrie 2015”,
fiind în mod evident antedatată, întrucât demersurile efectuate în vederea
reînmatriculării au debutat la data de 19 ianuarie 2016.
Cererea a fost aprobată cu data de ” 25 septembrie 2015” de inculpatul URS
IOSIF, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Universităţii „Titu
Maiorescu” din Bucureşti, care a menţionat olograf pe cerere „se aprobă amânarea
achitării taxei de studii fără penalizări, până la 01.03.2016, când se va face plata
integrală a taxei”.
-Contractul de studii universitare de licen ţă, antedatat, întocmit în fals cu data
de ” 22 iunie 2015”, încheiat între Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti şi
PASCU PETRU ADRIAN, prevede reînmatricularea studentului începând cu anul
universitar 2015-2016, la Facultatea de Medicină, ciclul de studii universitare de
licenţă, programul de studii Medicină, forma de învăţământ cu frecvenţă, cu o durată de
6 ani universitari, în anul IV, în regim de finanţare cu taxă.
-Prin Decizia nr. 2 din ” 18 ianuarie 2016”, luată la propunerea Consiliului
Facultăţii de Medicină din data de ” 13 ianuarie 2016”, rectorul Universităţii „Titu
Maiorescu”, prof. univ. dr. SMARANDA ANGHENI, a decis înmatricularea în anul IV
de studii, anul universitar 2015-2016, la Facultatea de Medicină a studentului PASCU
PETRU ADRIAN.
-Cataloagele de examene şi proiecte aferente semestrului I, sesiunea I de
studii din anul universitar 2015-2016 au fost antedatate în ceea ce priveşte
disciplina „Managementul proiectelor europene” datată ” 14 ianuarie 2016”,
existând suspiciuni de fals şi cu privire la celelalte discipline din semestrul I,

o
sesiunea I, la care a fost notat studentul PASCU ADRIAN PETRU.

I.r
Antedatarea înscrisurilor mai sus menţionate, necesare reînmatriculării
studentului PASCU ADRIAN PETRU în anul universitar 2016-2017, în anul IV de
studii al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”, cu
echivalarea studiilor absolvite în perioada 1985-1991 şi fără achitarea de penalităţi, se
R
coroborează cu discuţiile telefonice din perioada 19 ianuarie 2016 – 12 februarie 2016
şi cu declaraţiile existente la dosarul cauzei.
U
Astfel, din declaraţia martorului PASCU PETRU ADRIAN a rezultat
următoarele :
.J
„În perioada 1985 – 1990 am urmat cursurile Facultă?ii de Medicină din
cadrul U.M.F. Cluj, iar în anul 1991 am abandonat studiile, în anul VI, întrucât am
w

plecat în străinătate. O scurtă perioadă am colaborat cu Legiunea Străină din Fran?


a. Am revenit în ?ară în anul 2000, desfă?urându-mi activitatea în domeniul privat.
w

În cursul anului 2015, în contextul în care inten?ionam să urmez o carieră în


kinetoterapie, m-am hotărât să îmi finalizez studiile, respectiv să termin facultatea de
w

medicină.
În acest sens, am discutat cu Smarandache Cătălin, medic militar, cu care
sunt în rela?ii de prietenie ?i care mi-a spus că ar fi posibil să mă reînmatriculez cu
echivalarea anilor deja absolvi?i ?i cu sus?inerea diferen?elor necesare.
În perioada următoare, Smarandache Cătălin Gabriel a făcut demersuri
pentru reînmatricularea mea la Facultatea de Medicină din cadrul Universită?ii Titu
Maiorescu din Bucure?ti.
Nu cunosc cu cine din cadrul Universită?ii a discutat în concret
Smarandache Cătălin Gabriel despre situa?ia mea.
În cursul lunii septembrie 2015 am depus o cerere pentru echivalarea
studiilor pe care am înregistrat-o personal la secretariatul Universită?ii Titu
Maiorescu din Bucure?ti. Nu am primit nicio dovadă privind data înregistrării, ci am
lăsat cererea respectivă pur ?i simplu la secretariatul universită?ii.
La sfâr?itul lunii ianuarie 2016, numitul Smarandache Cătălin mi-a spus să
o caut pe doamna Irina Andronic, secretară la Universitatea Titu Maiorescu, pentru a-
mi comunica actele care mai sunt necesare pentru reînmatricularea mea la Facultatea
de Medicină. În perioada următoare am completat dosarul cu toate actele ?i
documentele solicitate, după care în cursul lunii februarie 2016 am fost
reînmatriculat în anul IV la Facultatea de Medicină.
Precizez faptul că în perioada sfâr?itul lunii ianuarie 2016 – începutul
lunii februarie 2016 am întocmit ?i semnat la solicitarea doamnei Irina Andronic
mai multe înscrisuri pregătite de aceasta în vederea reînmatriculării mele la
Facultatea de Medicină, respectiv diverse cereri ?i contractul de studii cu
Universitatea Titu Maiorescu din Bucure?ti. Nu am verificat contractul de studii, ci
doar l-am semnat fără să-l citesc. Fiind întrebat, arăt faptul că nu-mi amintesc dacă
contractul respectiv fusese datat la momentul semnării de către mine.

o
Declar că, Smarandache Cătălin mi-a spus încă din decembrie 2015 că nu

I.r
voi putea fi reînmatriculat în anul V sau VI, deoarece erau prea multe diferen?e pe care
urma să le sus?in în urma examinării situa?iei matricole.
Primele examene ?i diferen?e le-am sus?inut în sesiunea din luna mai
2016, deoarece în sesiunea din ianuarie 2016 nu m-am prezentat la examene întrucât
R
nu am avut timpul fizic necesar pentru pregătirea acestora.
Declar că nu îl cunosc ?i nu l-am întâlnit niciodată pe numitul Noapte?
U
Alexandru. Cunosc faptul că Noapte? Alexandru este na?ul de cununie al lui
Smarandache Cătălin.
.J
Pe Urs Iosif l-am cunoscut la sfâr?itul lunii ianuarie 2016 – începutul
lunii februarie 2016, când m-am deplasat la Universitatea Titu Maiorescu din Bucure?
w

ti pentru a depune o cerere pentru amânarea plă?ii taxelor de studii ?i a taxei de


înscriere. Am înregistrat cererea la secretariatul universită?ii, iar după două sau trei
w

zile am revenit la rectoratul universită?ii pentru a mă interesa dacă cererea mea a fost
aprobată. Cu ocazia respectivă am fost îndrumat în biroul domnului pre?edinte Urs
Iosif, care ?i-a exprimat dorin?a de a mă cunoa?te, ocazie cu care mi-a ?i comunicat
w

că cererea mea a fost aprobată.


În consecin?ă, m-am deplasat la casieria Universită?ii Titu Maiorescu din
Bucure?ti, unde am achitat o parte substan?ială din suma datorată reprezentând taxa
de înscriere ?i taxe de studii în cuantum de circa 8.000 lei, eliberându-mi-se chitan?e
în acest sens. Întrucât nu am putut achita întreaga sumă la momentul respectiv, pentru
cealaltă parte din suma datorată, în luna mai 2016 am achitat penalită?i pentru
perioada martie-mai 2016.”
Susţinerea martorului PASCU PETRU ADRIAN privind înregistrarea unei
„cereri pentru echivalarea studiilor” în luna septembrie 2015 este în contradicţie
evidentă cu actele existente la dosarul cauzei, respectiv cu cererea înregistrată la
Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti cu nr. 30560 din 22 septembrie 2015, care
are ataşată o copie legalizată a certificatului de naştere a susnumitului, datată 01
februarie 2016.
Celelalte susţineri din declaraţia martorului PASCU PETRU ADRIAN se
coroborează cu actele de la dosarul cauzei, confirmând reînmatricularea sa „în cursul
lunii februarie 2016” în anul universitar 2016-2017, în anul IV de studii al Facultăţii de
Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”, cu echivalarea studiilor absolvite în
perioada 1985-1991 şi fără achitarea de penalităţi.
Din declaraţia martorului SMARANDACHE CĂTĂLIN GABRIEL, finul de
cununie al inculpatului NOAPTE? ALEXANDRU, a rezultat următoarele:
„ (…) În acest context l-am abordat pe Urs Iosif pentru a mă interesa despre
situa?ia lui Pascu Adrian Petru, care deja făcuse demersuri la Universitatea Titu
Maiorescu din Bucure?ti pentru a fi reînmatriculat în cadrul Facultă?ii de Medicină.
Discu?ia cu Urs Iosif am avut-o undeva la sfâr?itul anului 2015, începutul anului
2016. L-am întrebat pe Urs Iosif despre situa?ia lui Pascu întrucât în majoritatea

o
universită?ilor de stat începuse deja anul universitar. La momentul ini?ial Urs Iosif

I.r
nu cuno?tea procedura de urmat, astfel că mi-a comunicat că se va interesa.
Fac precizarea că la toate întâlnirile avute cu Urs Iosif a participat ?i na?
ul meu, Noapte? Alexandru. Noapte? Alexandru practic a făcut legătura dintre mine
?i Urs Iosif, creând contextul pentru a discuta problema legată de Pascu Adrian.
R
Ulterior, la începutul anului 2016, m-am întâlnit cu Urs Iosif la biroul său
din cadrul Universită?ii Titu Maiorescu din Bucure?ti, ocazie cu care acesta mi-a
U
comunicat că este posibilă reînmatricularea lui Pascu Adrian în anul IV, însă cu
echivalarea studiilor realizate până la acel moment, echivalare care depindea de
.J
fiecare profesor aferent disciplinelor efectuate. La întâlnirea respectivă am fost
convocat prin intermediul lui Noapte? Alexandru. Nu-mi amintesc dacă am fost înso?it
w

de Noapte? Alexandru la discu?ia mai sus precizată. Cu siguran?ă Pascu Adrian nu m-


a înso?it la discu?iile purtate cu Urs Iosif.
w

În urma demersurilor pe lângă Urs Iosif, numitul Pascu Adrian a fost


reînmatriculat în anul IV de studii la Facultatea de Medicină din cadrul Universită?
ii Titu Maiorescu din Bucure?ti.”
w

Fiind audiată în calitate de martor, numita ANDRONE IRINA, secretar şef la


Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti, a arătat
următoarele :
„În ianuarie 2016 l-am întâlnit pentru prima oară pe Pascu Adrian, cu
ocazia prezentării acestuia la secretariatul Facultăţii pentru completarea documentelor
care lipseau.
Cu ocazia respectiva i-am comunicat acestuia ce documente sunt necesare
pentru completarea dosarului de reînmatriculare, sens in care i-am înmânat şi un opis
cu documentele respective si i-am comunicat, totodată, că trebuie sa facă si o cerere de
echivalare a disciplinelor.
Cererea de echivalare a fost făcută de Pascu Adrian cu data de 19.02.2016,
potrivit indicaţiilor pe care i le-am dat acestuia.
Nu ştiu când a adus numitul Pascu Arian documentele necesare completării
dosarului de reînmatriculare şi nu îmi amintesc dacă aceste documente mi-au fost
înmânate chiar mie personal.
Nu am cunoştinţă despre întocmirea si depunerea cererii pentru amânarea
achitării taxei de studii formulată de numitul Pascu Adrian. (…).
Numitul Pascu Adrian a susţinut examene de diferenţă la următoarele
discipline : anatomie clinică, cu privire la care nu ştiu dacă a fost susţinut în semestrul
I sau in semestrul II, metodologia cercetării ştiinţifice medicale, cu privire la care nu
ştiu dacă a fost susţinut în semestrul I sau în semestrul II, managementul proiectelor
europene, susţinut în semestrul I, data 14.01.2016 (…).
Contractul de studii privind pe numitul Pascu Adrian a fost întocmit în luna
ianuarie 2016, în mod cert după data de 18.01.2016. Anterior nu putea fi întocmit,
deoarece nu se cunoştea anul de studii în care acesta va fi reînmatriculat.

o
Nu cunosc motivul pentru care data de pe contractul studii este 22.06.2015.

I.r
Precizez că toate contractele de studii aferente anului universitar 2015 –
2016 au acelaşi nr. 348 , şi aceeaşi dată, respectiv 22.06.2015.”
În ceea ce priveşte a doua „sarcină foarte gravă şi grea” pretinsă inculpatului
URS IOSIF de către traficantul de influen?ă NOAPTE? ALEXANDRU cu ocazia
R
întâlnirii din data de 19 ianuarie 2016, respectiv să intervină la general-locotenent
ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ din cadrul M.Ap.N pentru a-l avansa în grad pe finul
U
său, SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL, medic militar în cadrul Institutului
Medico-Militar, aflat în subordinea generalului ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, este
.J
relevantă convorbirea telefonică din data de 20 ianuarie 2016, ora 09:14:51 :
URS IOSIF: - Măi, băiete... ă... mi-ai dat două sarcini foarte grave şi grele
w

aseară...
………………………………………………………………………………………..
w

URS IOSIF: - Bă, poate îl găseşti. Bun! Am vorbit şi cu Zisu să-l caute, da'
acuma m ă duc la Zisu pentru Smarandache.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!
w

URS IOSIF: - Că de aia te-am sunat! Întrebarea este... El are dosar făcut?
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
URS IOSIF: - E, e făcut dosaru', da?
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da, da!
URS IOSIF: - Bun! Bun, că nu are timp s ă-l prepare astăzi pentru 24! Bun!
Asta este întrebarea care... că vreau să ştiu exact, că-l sun acuma.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!
URS IOSIF: - Mă duc până la el. Să vedem dacă îl prind, adică! Că am
înţeles că merge la Deveselu, să vedem... Mă ocup astăzi de chestia asta.(…)”.
Aşa cum am arătat şi mai sus, începând cu data de 20 ianuarie 2016
inculpatul URS IOSIF s-a preocupat să ob?ină foloasele pretinse de traficantul de
influenţă NOAPTEŞ ALEXANDRU; astfel, cu ocazia convorbirii telefonice mai sus
redate, inculpatul URS IOSIF a promis să intervină la general-locotenent ZISU
CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ din cadrul M.Ap.N pentru a-l avansa în grad pe finul lui
NOAPTE? ALEXANDRU, medicul militar SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL.
În acest scop, din probele de la dosar a rezultat că la data de 21 ianuarie
2016 inculpatul URS IOSIF s-a întâlnit cu general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-
ŞTEFĂNIŢĂ, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul M.Ap.N.,
ocazie cu care l-a rugat pe acesta să-l avanseze în grad pe medicul militar
SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL. Întrucât ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ
semnase anterior documentele de avansare în grad pentru militarii aflaţi în subordinea
sa - „el a semnat alaltăieri mapa” şi întrucât s-a motivat că nu poate să revină cu alte
avansări întrucât „a dat mapa la ministru, nu mă pot duce acuma cu altu' ”, din motive
obiective avansarea medicului militar SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL nu s-a
putut materializa la momentul respectiv.

o
Cu toate acestea însă, general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ i-a

I.r
promis inculpatului URS IOSIF că se va găsi o altă soluţie de avansare a lui
SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL într-un termen scurt : „Băi, nu pot să mai fac
dacă a fost trim... dacă n-a fost în mapă, dar să-mi trimită mapa şi, cu prima ocazie,
într-o lună, două... până la 1 mai, dar dacă nu, găsim altă soluţie de avansare!”. Acest
R
lucru i-a fost comunicat ?i inculpatului NOAPTEŞ ALEXANDRU de către
cumpărătorul de influen?ă URS IOSIF, cu ocazia discuţiei telefonice din data de 21
U
ianuarie 2016, ora 12:32:07 :
URS IOSIF: - Măi, omu' nostru e plecat la Buzău. Am vorbit cu el...
.J
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Da!
URS IOSIF: - ...şi mi-a spus, dacă a fost în mapa lui, el a semnat alaltăieri
w

mapa. Nu ştiu dacă este în mapa lui.


NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Păi, aia e!
w

URS IOSIF: - Păi nu, că dacă n-a fost la... însemnă că n-a ajuns la el. Dacă
n-a ajuns, mi-a spus aşa: Băi, nu pot să mai fac dacă a fost trim... dacă n-a fost în
w

mapă, dar să-mi trimită mapa şi, cu prima ocazie, într-o lună, două... până la 1 mai,
dar dacă nu, găsim altă soluţie de avansare! Aşa se procedează.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!
URS IOSIF: - Nu mă... Dacă a dat mapa la ministru, nu mă pot duce acuma
cu altu'.
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Îhm!
URS IOSIF: - E o tehnică! Deci, s-a dus! Dar vine el mâine. Mâine e în
Bucureşti şi mai aflăm! Bine! Hai că am pe celălalt telefon şi vorbim noi mai târziu...
NOAPTEŞ ALEXANDRU: - Bine! Da, da!
Fiind audiat cu privire la acest aspect, martorul SMARANDACHE
CĂTĂLIN-GABRIEL a declarat următoarele :
„În prezent sunt ofi?er în cadrul Ministerului Apărării Na?ionale ?i îmi
desfă?or activitatea în cadrul Direc?iei Medicale. Sunt cadru didactic la U.M.F. Carol
Davila din Bucure?ti cu activitate integrată în Spitalul Universitar de Urgen?ă
Bucure?ti ?i cercetător. Totodată sunt consilier personal al primarului Sectorului 4 din
Bucure?ti pe probleme medicale.
Fac precizarea că în perioada 01.07.2015 – 01.11.2016 am fost ?ef de sec?ie
în cadrul Centrului de Cercetări ?tiin?ifice Medico-Militare din subordinea Direc?iei
Medicale. Această direc?ie face parte din Ministerul Apărării Na?ionale ?i se afla în
coordonarea Comandamentului Logistic Întrunit, UM 2574 Bucure?ti, condus de
generalul locotenent Zisu Cătălin ?tefăni?ă.
Sunt finul de cununie al lui Noapte? Alexandru cu care am avut o discu?ie
la începutul anului 2016 privind avansarea mea în grad înainte de termen. Precizez
că Noapte? Alexandru a avut ini?iativa de a mă ajuta pentru a ob?ine gradul
următor, respectiv colonel, înainte de termen.
Cu ocazia respectivă Noapte? Alexandru nu mi-a dat alte detalii cu privire

o
la avansare, însă ulterior la o discu?ie cu acesta mi-a comunicat că a discutat cu

I.r
rectorul Universită?ii Titu Maiorescu din Bucure ?ti, Urs Iosif, despre posibila mea
avansare în grad.
În pofida demersurilor lui Noapte? Alexandru nu am fost avansat la gradul
următor ?i nici nu am mai avut alte discu?ii pe această temă cu Noapte?.
R
Nu cunosc alte detalii în legătură cu demersurile pe care Noapte? Alexandru
le-a făcut pentru avansarea mea în grad înainte de termen ?i nici nu cunosc motivele
U
pentru care nu am fost avansat.
La un moment dat, la începutul anului 2016, la solicitarea lui Urs Iosif m-am
.J
deplasat la biroul acestuia de la Universitatea Titu Maiorescu din Bucure?ti, în
vederea prezentării CV-ului meu, acest lucru fiindu-i necesar lui Urs Iosif pentru a-mi
w

cunoa?te activitatea profesională, fără să-mi ofere explica?ii în acest sens.


Declar că îl cunosc pe domnul general Zisu Cătălin ?tefăni?ă, în trecut fiind
w

consilier al mini?trilor Teodor Athanasiu, Teodor Mele?canu, Mihai Stăni?oară ?i


Gabriel Oprea ai Ministerului Apărării Na?ionale. (…)”.
w

Cu ocazia întâlnirii din data de 21 ianuarie 2016, în schimbul avansării


medicului militar SMARANDACHE CĂTĂLIN-GABRIEL ?i pentru intervenţia la ?
eful Jandarmeriei Române, general maior OLARU MIRCEA, general-locotenent ZISU
CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, la rândul lui, i-a solicitat din nou inculpatului URS IOSIF să-l
înscrie la cursurile de formare psihopedagogică programul compact pentru anul
universitar 2015-2016 din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti pe fiul
său, ZISU ŞTEFAN, cu toate că perioada de înscrieri era deja finalizată din data de
01.10.2015.
Relevante în acest sens sunt discuţiile telefonice purtate la data de 21 ianuarie
2016, ora 12:13:08 şi 12:28:17 de către inculpatul URS IOSIF cu CROITORU ELENA,
secretar al Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti.
La data de 21 ianuarie 2016, la solicitarea inculpatului URS IOSIF, secretara
CROITORU ELENA a procedat la înscrierea cu dată anterioară a numitului ZISU
ŞTEFAN la cursurile de formare psihopedagogică programul compact din anul
universitar 2015 – 2016 din cadrul Departamentului de specialitate cu profil
psihopedagogic al Universită?ii „Titu Maiorescu” din Bucure?ti.
Astfel, numitul ZISU ŞTEFAN a întocmit la data de 21 ianuarie 2016 la
biroul secretariat, în prezenţa martorului CROITORU ELENA, cererea sa de înscriere
pe care a antedatat-o cu data de "18 septembrie 2015", "Chestionarul interviu de
admitere 2015" şi a completat formularul de "Contract de studii postuniversitare de
formare psihopedagogică" dintre universitate ?i acesta, ocazie cu care secretara a
antedatat respectivul înscris cu "01.10.2015". În baza acestor înscrisuri, secretara
CROITORU ELENA a completat ”Lista candida?ilor declara?i admi?i la concursul de
admitere sesiunea septembrie 2015” ?i Decizia nr. 594/01.10.2015 a rectorului
Universită?ii „Titu Maiorescu” din Bucure?ti privind înmatricularea cursan?ilor la

o
cursurile de formare psihopedagogică programul compact din anul universitar 2015 –

I.r
2016, adăugând la lista ini?ială numele ?i prenumele cursan?ilor înscri?i după data de 1
octombrie 2015, inclusiv a lui ZISU ŞTEFAN.
Totodată, numitul ZISU ŞTEFAN a întocmit la data de 21 ianuarie 2016, în
aceleaşi condiţii mai sus descrise, cererea de achitare fără penalită?i a taxelor de studii
R
şi a taxei de înscriere pe care a antedatat-o cu data de ”25.09.2015”. Cererea respectivă
a fost aprobată de inculpatul URS IOSIF, în calitate de pre?edinte al Consiliului de
U
Administra?ie.
Înscrierea cu dată anterioară realizată în fapt la data de 21 ianuarie 2016 a
.J
numitului ZISU ŞTEFAN la cursurile de formare psihopedagogică programul compact
din anul universitar 2015 – 2016 din cadrul Departamentului de specialitate cu profil
w

psihopedagogic al Universită?ii „Titu Maiorescu” din Bucure?ti, dispusă de inculpatul


URS IOSIF la solicitarea tatălui studentului, general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-
w

ŞTEFĂNIŢĂ, comandant al Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul M.Ap.N.,


este dovedită atât de înscrisurile şi interceptările existente la dosarul cauzei, cât şi de
declaraţiile martorului CROITORU ELENA.
w

Antedatarea este cu atât mai evidentă cu cât în „Fişa studentului” ZISU


ŞTEFAN, generată de programul informatic al Serviciului Economic al Universităţii
„Titu Maiorescu”, este menţionată ca dată de înscriere 21 ianuarie 2016, când a fost
achitată în integralitate de către ZISU ŞTEFAN taxa de studii şi taxa de înscriere, fără
penalităţi.
Fiind audiată în acest sens, martorul CROITORU ELENA a declarat
următoarele :
„La începutul acestui an îmi amintesc faptul că Urs Iosif mi-a solicitat să
fie înscris numitul Zisu ?tefan la cursurile de formare psihopedagogică programul
compact pentru anul universitar 2015 – 2016.
Fac precizarea că înscrierile la aceste cursuri se făceau de regulă până la
data de 1 octombrie a anului universitar, în cazul de fa?ă 01.10.2015, dată la care se
emitea decizia rectorului universită?ii de înmatriculare la cursurile respective.
În anumite situa?ii, persoanele din conducerea universită?ii îmi solicitau
să facem înscrieri ?i după data de 1 octombrie 2015. Astfel, cererile cursan?ilor, lista
cu candida?ii admi?i la concursul de admitere, decizia rectorului universită?ii ?i
contractul de studii postuniversitare se întocmeau cu dată anterioară zilei de 1
octombrie 2015, iar sumele aferente înscrierii reprezentând taxe de studii se achitau de
către cursan?i fără penalită?i în baza unor cereri adresate conducerii Universită?ii
Titu Maiorescu din Bucure?ti.
Acest lucru este cunoscut la nivelul conducerii Universit ă?ii Titu Maiorescu
din Bucure?ti care de altfel ?i dispune în ceea ce prive?te înscrierile cursan?ilor de la
cursurile de formare psihopedagogic ă cu dată anterioară admiterii din sesiunea
septembrie a anului universitar.
Arăt că la începutul acestui an, având în vedere solicitarea lui Urs Iosif de

o
înscriere a lui Zisu ?tefan la cursurile de formare psihopedagogică programul compact

I.r
din anul universitar 2015 – 2016, am procedat la înscrierea acestuia cu dată
anterioară la Departamentul de specialitate cu profil psihopedagogic din cadrul
Universită?ii Titu Maiorescu din Bucure?ti.
În consecin?ă, la momentul solicitării lui Urs Iosif, cu ocazia prezen?ei la
R
începutul anului 2016 a lui Zisu ?tefan la biroul meu, acesta a întocmit cu data de "18
septembrie 2015" cererea sa de înscriere ?i "Chestionarul interviu de admitere 2015".
U
Totodată, i-am înmânat în vederea completării lui Zisu ?tefan formularul de "Contract
de studii postuniversitare de formare psihopedagogică" dintre universitate ?i acesta,
.J
ocazie cu care am datat respectivul înscris cu "01.10.2015".
În baza înscrisurilor mai sus men?ionate am completat ”Lista candida?ilor
w

declara?i admi?i la concursul de admitere sesiunea septembrie 2015” ?i Decizia nr.


594/01.10.2015 a rectorului universită?ii privind înmatricularea cursan?ilor la
w

cursurile mai sus men?ionate, adăugând la lista ini?ială numele ?i prenumele cursan?
ilor înscri?i după data de 1 octombrie 2015.
Totodată, în baza cererii lui Zisu ?tefan de achitare fără penalită?i a taxelor
w

de studii, cerere întocmită tot cu ocazia înscrierii de la începutul anului 2016, la data
de 21 ianuarie 2016 au fost încasate taxa de înscriere ?i taxele de studii de la cursantul
Zisu ?tefan. Cererea lui Zisu ?tefan datată ”25.09.2015” a fost aprobată de Urs Iosif,
în calitate de pre?edinte al Consiliului de Administra?ie.
Precizez că, la solicitarea lui Urs Iosif, eu i-am eliberat lui Zisu ?tefan un
bile?el în vederea prezentării la casieria universită?ii pentru achitarea taxei de studii ?
i a taxei de înscriere. S-a procedat în această manieră întrucât departamentul
economic nu avea dosarul de înscriere a lui Zisu ?tefan din motivele mai sus men?
ionate.
Fiind întrebată, arăt că am procedat la înscrierea cu dată anterioară a lui
Zisu ?tefan la solicitarea pre?edintelui Consiliului de Administra?ie al universită?ii,
Urs Iosif, însă de aceste înscrieri avea cuno?tin?ă ?i conducerea Departamentului de
specialitate cu profil psihopedagogic. Nu pot să precizez dacă rectorul universită?ii
avea cuno?tin?ă de aceste înscrieri cu dată anterioară.
Men?ionez că situa?ia lui Zisu ?tefan nu a fost una singulară ?i al?i cursan?
i de la Departamentul de specialitate cu profil psihopedagogic au fost înscri ?i după
data de 1 octombrie 2015.”
Comportamentul inculpatului URS IOSIF cu ocazia înscrierii cu dată
anterioară a numitului ZISU ŞTEFAN la cursurile de formare psihopedagogică
programul compact din anul universitar 2015 – 2016 din cadrul Departamentului de
specialitate cu profil psihopedagogic al Universită?ii „Titu Maiorescu” din Bucure?ti,
fără achitarea de penalităţi, este similar cu conduita adoptată de preşedintele
universităţii în cauză cu ocazia reînmatriculării cu dată anterioară a numitului PASCU
PETRE ADRIAN la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”
în anul universitar 2016-2017, în anul IV de studii, cu echivalarea studiilor absolvite în

o
perioada 1985-1991 şi fără achitarea de penalităţi. În ambele situaţii, inculpatul URS

I.r
IOSIF a procurat un folos pentru o persoană influentă (inculpatul NOAPTEŞ
ALEXANDRU ?i, respectiv, general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ)
pentru a obţine la rândul său un serviciu de la aceştia.
* * *
R
Având în vedere faptul că înscrisurile aferente reînmatriculării numitului
PASCU PETRE ADRIAN la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii „Titu
U
Maiorescu” în anul universitar 2016-2017, cu echivalarea studiilor absolvite în perioada
1985-1991, fără achitarea de penalităţi, figurează datate şi înregistrate la Universitatea
.J
„Titu Maiorescu” din Bucureşti în perioada iunie – octombrie 2015, fiind întocmite în
fapt în perioada ianuarie – februarie 2016 la solicitarea inculpatului URS IOSIF, în
w

condiţiile expuse la punctul 21 din rechizitoriu, urmează ca în cauză să se procedeze la


extinderea urmăririi penale cu privire la comiterea mai multor infracţiuni de fals în
w

înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. 1 Cod penal, de către
persoane din conducerea Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti ?i profesorii din
w

cadrul Facultăţii de Medicină, care l-au notat pe studentul PASCU PETRU ADRIAN în
Cataloagele de examene şi proiecte aferente semestrului I, sesiunea I de studii din anul
universitar 2015-2016.
Având în vedere că înscrisurile aferente înscrierii numitului ZISU ŞTEFAN la
cursurile de formare psihopedagogică programul compact din anul universitar 2015 –
2016 din cadrul Departamentului de specialitate cu profil psihopedagogic al Universită?
ii „Titu Maiorescu” din Bucure?ti, fără achitarea de penalităţi, figurează datate şi
înregistrate la Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti în perioada septembrie –
octombrie 2015, fiind întocmite în fapt în cursul lunii ianuarie 2016, la solicitarea
numiţilor ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ şi URS IOSIF, în condiţiile expuse la punctul
21 din rechizitoriu, urmează ca în cauză să se procedeze la extinderea urmăririi penale
cu privire la comiterea mai multor infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură
privată, prevăzute de art. 322 alin. 1 Cod penal, de către reprezentan?ii conducerii
Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti.
Totodată, din actele de la dosarul cauzei a rezultat faptul că, în contextul în
care inculpatul URS IOSIF inten?iona să intervină la generalul-maior OLARU
MIRCEA, inspectorul general al Jandarmeriei Române, în vederea aprobării raportului
de mutare şi emiterii ordinului de mutare, la cerere, a jandarmului ILEA VIOREL la
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, la data de 14 ianuarie 2016 inculpatul URS
IOSIF s-a întâlnit cu generalul-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ în biroul
acestuia din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit al M.Ap.N. La momentul
respectiv, fiul generalului ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ era doctorand la Universitatea
„Titu Maiorescu” din Bucureşti, iar tatăl său dorea să îl înscrie la cursurile de formare
psihopedagogică programul compact pentru anul universitar 2015-2016 din cadrul
aceleiaşi universităţi.
Cu ocazia întâlnirii respective, în schimbul serviciului pretins de inculpatul

o
URS IOSIF, respectiv de a interveni la ?eful Jandarmeriei Române, generalul-maior

I.r
OLARU MIRCEA, în vederea aprobării raportului de mutare şi emiterii ordinului de
mutare a jandarmului ILEA VIOREL la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor,
generalul-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ i-a pretins preşedintelui
Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti să îl înscrie pe fiului său, ZISU ŞTEFAN,
R
la cursurile de formare psihopedagogică programul compact pentru anul universitar
2015-2016 din cadrul aceleiaşi universităţi, cu toate că perioada de înscrieri era deja
U
finalizată din data de 01.10.2015, situaţie descrisă la punctul 20 din rechizitoriu.
De asemenea, la data de 21 ianuarie 2016 inculpatul URS IOSIF s-a întâlnit
.J
pentru a doua oară cu general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, comandant al
Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul M.Ap.N., ocazie cu care l-a rugat pe
w

acesta să-l avanseze în grad pe medicul militar SMARANDACHE CĂTĂLIN-


GABRIEL, finul inculpatului NOAPTE? ALEXANDRU. Întrucât ZISU CĂTĂLIN-
w

ŞTEFĂNIŢĂ semnase deja documentele de avansare în grad pentru militarii aflaţi în


subordinea sa, din motive obiective avansarea medicului militar SMARANDACHE
CĂTĂLIN-GABRIEL nu s-a mai materializat la acel moment. Cu toate acestea,
w

general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ a promis că se va găsi o altă soluţie


de avansare în perioada următoare. În schimbul serviciului pretins de inculpatul URS
IOSIF - avansarea în grad a medicului militar SMARANDACHE CĂTĂLIN-
GABRIEL, general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ i-a solicitat din nou
inculpatului URS IOSIF să-l înscrie la cursurile de formare psihopedagogică programul
compact pentru anul universitar 2015-2016 din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu”
din Bucureşti pe fiul său, ZISU ŞTEFAN, cu toate că perioada de înscrieri era deja
finalizată din data de 01.10.2015.
Urmare a dispozi?iilor primite de la inculpatul URS IOSIF, la data de 21
ianuarie 2016 secretara Universită?ii, martora CROITORU ELENA, a procedat la
înscrierea cu dată anterioară a numitului ZISU ŞTEFAN la cursurile de formare
psihopedagogică programul compact din anul universitar 2015 – 2016 din cadrul
Departamentului de specialitate cu profil psihopedagogic al Universită?ii „Titu
Maiorescu” din Bucure?ti, situaţie descrisă la punctul 21 din rechizitoriu.
Astfel, din probele administrate în cauză, rezultă suspiciuni rezonabile cu
privire la comiterea unor infrac?iuni de corupţie de către general-locotenent ZISU
CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, având funcţia de comandant al Comandamentului
Logistic Întrunit din cadrul M.Ap.N.
Totodată, analizând faptele descrise la pct. 20 ?i pct. 21 din rechizitoriu, se
constată că între acestea extistă o strânsă legătură ce impune cercetarea acestora în
cadrul aceluia?i dosar penal.
Având în vedere aceste aspecte, apreciez că faptele descrise la pct. 20 ?i pct.
21 din rechizitoriu se impun a fi cercetate împreună cu faptele de corup?ie comise către
general-locotenent ZISU CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ, având funcţia de comandant al

o
Comandamentului Logistic Întrunit din cadrul M.Ap.N., în cadrul aceluia?i dosar penal,

I.r
între acestea existând o strânsă legătură deoarece au fost comise în acelea?i împrejurări
de fapt, situa?ie în care apreciez că se impune disjungerea cauzei cu privire la infrac?
iunile descrise la pct. 20 ?i 21 din rechizitoriu, respectiv :

R
- trafic de influen?ă prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6
din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpata VANDICI RODICA EMILIA
(pct. 20 din rechizitoriu),
U
- cumpărare de influen?ă, prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la
art. 6 din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpatul URS IOSIF (pct. 20 din
.J

rechizitoriu),
- complicitate la cumpărare de influen?ă, prev. de art. 48 Cod penal
w

raportat la art. 292 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000
republicată comisă de inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU (pct. 20 din
w

rechizitoriu),
- complicitate la cumpărare de influen?ă, prev. de art. 48 Cod penal
w

raportat la art. 292 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000 republicat ă
comisă de inculpatul POPA LIVIU (pct. 20 din rechizitoriu),

- cumpărare de influen?ă, prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la


art. 6 din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpatul URS IOSIF (pct. 21 din
rechizitoriu),
- trafic de influen?ă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6
din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpatul NOAPTE? ALEXANDRU (pct.
21 din rechizitoriu),

?i cu privire la infrac?iunile de :
- trafic de influen?ă şi luare de mită, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal
raportat la art. 6 din Legea 78/2000 republicată şi de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, comise de către generalul locotenent ZISU
CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ (pct. 21 din rechizitoriu),
- cumpărare de influen?ă şi dare de mită, prev. de art. 292 alin. 1 Cod
penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 republicată şi de art. 290 alin. 1 Cod
penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 republicată, comise de către inculpatul
URS IOSIF (pct. 21 din rechizitoriu),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. 1
Cod penal, comise de către reprezentan?ii conducerii Universităţii „Titu Maiorescu”
din Bucureşti (pct. 21 din rechizitoriu),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. 1
Cod penal, comise de către persoane din conducerea Universităţii „Titu Maiorescu” din
Bucureşti ?i profesorii din cadrul Facultăţii de Medicină care l-au notat pe studentul

o
PASCU PETRU ADRIAN în Cataloagele de examene şi proiecte aferente semestrului I,

I.r
sesiunea I de studii din anul universitar 2015-2016 (pct. 21 din rechizitoriu),
?i declinarea competenţei de soluţionare a acestora în favoarea
Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infrac ?iunile de

R
corup?ie săvâr?ite de militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

22. În România este constituită Marea Lojă Naţională (M.L.N.R.),


U
asociaţie înfiin?ată ca persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, apolitică ?i
fără scop patrimonial. (vol. XLV, filele 372 şi 116-130)
.J

Asocia?ia Marea Lojă Na?ională din România este înregistrată în Registrul


asocia?iilor ?i funda?iilor aflat la Judecătoria Sectorului 2 Bucure?ti, sub nr. 11 din
w

16.07.2012, dosar nr. 9869/301/2012 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucure?ti. (vol. XLV,


fila 372)
w

Prin Hotărârea Guvernului nr. 561/15.04.2004 s-a prevăzut că „se recunoaşte


Asociaţia Marea Lojă Naţională din România, persoană juridică de drept privat, fără
w

scop patrimonial, ca fiind de utilitate publică”. (vol. XLV, fila 372)


Obiectivul Asocia?iei, potrivit statutului, constă în ” ac?iuni educative,
umanitare ?i social – filantropice ”, iar conf. art. 2 din Statutul Marii Loji Na?ionale din
România acordarea de „sprijin mutual pentru membrii săi în toate împrejurările
vieţii” reprezintă unul dintre scopurile Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România
(M.L.N.R.). (vol. XLV, fila 123)
Potrivit art. 6 din Statutul Marii Loji Na?ionale din România membrii
M.L.N.R. au obliga?ia ”să respecte Constitu?ia ?i legile ?ării, prezentul Statut, precum
?i toate Hotărârile organelor de conducere ale MLNR”, ”să coopereze activ la
realizarea scopurilor Asocia?iei” şi ”să achite integral şi la termen cotizaţia de
membru”. (vol. XLV, fila 125)
Este important de men?ionat aici că, în cazul magistra?ilor care fac parte
dintr-o astfel de Asocia?ie, corelarea celor două dispozi?ii statutare mai sus men?ionate
conduce în mod logic la concluzia lipsei aparen?ei de impar?ialitate a magistratului
mason în situa?ia judecării unei cauze cu păr?i având calitatea de fra?i masoni. Per a
contrario, se impune cu necesitate cunoa?terea apartenen?ei magistratului judecător la o
astfel de Asocia?ie, pentru ca partea cu interese contrare să aibă posibilitatea să
solicite analizarea incompatibilită?ii acestuia de către un judecător impar?ial, în
raport de elementele concrete ale cauzei. Nedeclararea calită?ii de membru într-o
astfel de Asocia?ie – M.L.N.R., în condi?iile normelor statutare enun?ate mai sus ?i a
dispozi?iilor legale imperative ce reglementează incompatibilită?ile magistra?ilor,
denotă o inten?ia de disimulare a acestei calită?i (mason), inten?ie a cărui motiva?ie,
scop, din punct de vedere penal nu interesează, însă prezen?a acestei inten?ii conduce
fără echivoc la realizarea con?inutului constitutiv al infrac?iunii de fals în declara?ii.
Cu alte cuvinte, în cazul judecătorilor, obligativitatea completării declara?

o
iei de interese este impusă ?i pentru a garanta exigen?a de impar?ialitate a acestora,

I.r
dând astfel posibilitatea păr?ilor cu interese contrare ca într-o spe?ă concretă în care
este judecat un frate mason să formuleze cerere de recuzare a magistratului-judecător
membru M.L.N.R. ?i, astfel, un alt judecător independent ?i impar?ial să decidă dacă
natura ?i intensitatea legăturii în discu?ie, în raport de elementele concrete ale cauzei,
R
este în măsură să denote părtinirea judecătorului mason în cauza respectivă.
În lumina aceluia?i ra?ionament, magistra?ii masoni au posibilitatea
U
eludării normelor imperative care îi obligă să se ab?ină de la judecarea unei cauze –
persoana incompatibilă este obligată să se ab?ină în situa?ia existen?ei unui caz de
.J
incompatibilitate, potrivit art. 66 C.pr.pen. - înlăturând astfel posibilitatea efectuării
oricăror verificări privind respectarea dispozi?iilor legale ce reglementează regimul
w

incompatibilită?ilor.
w

Marea Lojă Na?ională din România cuprinde to?i masonii ?i toate Lojile de
pe întreg teritoriul României recunoscute de Asocia?ie. (vol. XLV, fila 129)
w

Loja reprezintă ”corpul primar ?i fundamental al fră?iei masonice, este


structura autonomă ?i suverană a Fra?ilor Masoni, constituită ritual ?i regular, pentru
desfă?urarea lucrărilor masonice”, fiecare Lojă masonică fiind condusă de un Maestru
Venerabil (în perioada 2015 ?i 2016 Loja Ţara Crişurilor, nr. 162, a fost condusă de
inculpatul POPA LIVIU, în calitate de maestru venerabil). (vol. XLV, fila 143 verso-
147; 245-251)
Membrii Marii Loji Na?ionale din România au trei grade : ucenic, calfă ?i
maestru mason, în limbaj masonic membrii M.L.N.R. fiind numi?i ”Fra?i” sau ”Fra?i
masoni”. (vol. XLV, fila 138 verso)
Potrivit Constituţiei M.L.N.R. şi Regulamentului General al Asociaţiei Marea
Lojă Naţională din România, calitatea de mason (membru al M.L.N.R.) poate fi
dobândită numai prin iniţierea sau regularizarea într-o lojă aflată sub obedienţa Marii
Loji. Iniţierea reprezintă ansamblul de proceduri regulamentare şi ritualice prin care un
candidat profan este admis, consacrat şi recunoscut în gradul de ”ucenic” într-o lojă
masonică apar?inând de M.L.N.R. (vol. XLV, filele 131-169; 170-278, fila 139 verso)
Astfel, dobândirea calităţii de mason coincide cu iniţierea într-o lojă
masonică, respectiv cu depunerea jurământului de credinţă - „la iniţiere toţi
candidaţii depun Jurământul cu mâna dreaptă pe Cartea Legii Sacre (Biblia, Tanah,
Coranul ?.a.) deschisă, pe Echer şi pe Compas”, potrivit Declara?iei de principii din
Constitu?ia M.L.N.R. (vol. XLV, fila 135 şi 146)
Potrivit art. 18.1.15 din Regulamentul General al M.L.N.R. ”fra?ii ini?ia?i,
sau regulariza?i, trebuie să depună jurământul pe cele trei Mari Lumini ale
Francmasoneriei ?i să semneze obliga?iile de a respecta : Landmark-urile, Principiile de
Regularitate, Constitu?ia, Regulamentul General ?i Codul de Conduită Masonică ale
M.L.N.R., hotărârile Marelui Maestru, Marelui Consiliu ?i ale Conventurilor Marii Loji
Na?ionale din România”. (vol. XLV, fila 269)

o
Totodată, este de men?ionat că Marea Lojă Naţională din România, potrivit

I.r
art. 9, capitolul II din Codul de conduită masonică, recunoa?te instituţia cutumiară a
„Naşului Masonic”, ”în sensul în care maestrul mason care l-a recomandat pe un
profan înspre iniţiere într-o Lojă Simbolică din Obedienţa M.L.N.R. este răspunzător de
instruirea masonică a acestuia şi răspunde de abaterile acestuia de la legislaţia
R
masonică”, iar ”una dintre obligaţiile sine qua non ale „Finului Masonic” este aceea de
a acorda respectul cuvenit Naşului său”. (vol. XLV, fila 280)
U
Din probele administrate în cauză a rezultat că inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor,
.J
inculpatul POPA LIVIU, s-a înscris în Asociaţia Marea Lojă Naţională din România
în cursul anului 2007, când a depus jurământul ucenicului, fiind iniţiat în Loja Ţara
w

Crişurilor, nr. 162, unde a activat în mod continuu până în prezent. (vol. VIII, filele 201-
208, vol. XLV, fila 90)
w

La data de 06.03.2009, chestorul de poliţie POPA LIVIU a dobândit gradul de


„Maestru Mason” în cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România, depunând în
w

acest sens jurământul maestrului. Gradul de „Maestru Mason” reprezintă „gradul


sublim în Masoneria Simbolică”, conform art. 15.3.1 din Regulamentul General al
Marii Loji Naţionale din România. (vol. XLV, filele 93 şi 235)
Acest grad, de „Maestru Mason”, se obţine după „cel puţin 12 luni de la
obţinerea gradului de Calfă sau la orice termen prin puterea Marelui Maestru”, iar
gradul de „Calfă” după „cel puţin 6 luni vechime de la iniţiere (şi obţinerea gradului de
Ucenic) sau la orice termen prin puterea Marelui Maestru”. (vol. XLV, fila 269 verso-
270)
Inculpatul POPA LIVIU, cu toate că avea obliga?ia legală de a completa ?i
depune periodic declara?ia de interese, nu a menţionat în declaraţiile de interese din
data de 25.09.2008 ?i 12.06.2009 depuse la Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor,
09.10.2009, 26.02.2010 ?i 20.10.2010, depuse la Direc?ia Generală Anticorup?ie,
08.12.2010, 09.08.2011 ?i 10.05.2012, depuse la Inspectoratul General al Poli?iei
Române, 30.05.2012, 15.05.2013, 30.04.2014 şi 05.05.2015 depuse la Inspectoratul de
Poli?ie Jude?ean Bihor, calitatea de membru în Asociaţia Marea Lojă Naţională din
România. (vol. XLV, filele 9, 12, 15, 18, 21, 24, 27, 32, 35, 38, 41, 44)

Totodată, din probele de la dosar a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU


DANIEL, având calitatea de judecător la Tribunalul Bihor, a dobândit calitatea de
membru mason în cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România la data de
13.03.2014, când a depus jurământul ucenicului, fiind iniţiat în Loja Ţara Crişurilor,
nr. 162, din Oradea, unde a activat în mod continuu până în prezent. (vol. XLV, fila 87)
Anterior depunerii jurământului, la data de 21.10.2013, magistratul GALEA
OVIDIU DANIEL a întocmit, datat şi semnat „Petiţia de iniţiere” în cadrul Marii Loji
Naţionale din România, „Declaraţia pe proprie răspundere” şi „Declaraţia-
angajament”, după cum urmează :

o
- petiţia de iniţiere, cuprinde menţiunile olografe realizate de inculpatul

I.r
GALEA OVIDIU DANIEL privind profesia şi funcţia ocupată, respectiv „magistrat -
judecător”; locul de muncă „Tribunalul Bihor - Oradea”; datele privind educaţia: anul
absolvirii liceului „1982”, unităţile de învăţământ, specialitatea şi anul absolvirii

R
„Universitatea Babeş-Bolyai Cluj – Fac. de Drept, 1996”, „Şcoala de Ofiţeri M.I.
Bucureşti - 1989”; specializarea „Drept penal”; limbi străine „engleza” (nivel: bine);
experienţa profesională: perioadă/funcţie/locul de muncă „1989-1998 ofiţer M.I.”,
U
„1999-2004 procuror Parchet Aleşd – Salonta - Oradea”, „2004-2009 judecător
Judecătoria Oradea”, „2009-prezent judecător Tribunalul Bihor”. Totodată, inculpatul
.J
GALEA OVIDIU DANIEL a menţionat că nu a depus o petiţie de iniţiere unei alte Loji,
înaintea acesteia şi nu a fost vreodată respins de o Lojă Masonică, exprimându-şi
w

acordul ca datele personale furnizate de acesta să fie prelucrate în formele de evidenţă


internă ale Marii Loji Naţionale din România; (vol. XLV, fila 86)
w

- declaraţia pe proprie răspundere, cuprinde menţiunile olografe realizate


de inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL privind datele sale de identitate, numărul de
w

telefon şi adresa de email, magistratul asumându-şi răspunderea în sensul în care


„cunoscând prevederile art. 292 din Codul Penal cu privire la falsul în declaraţii, că nu
am antecedente penale şi fiscale şi că documentele şi datele furnizate în Petiţia de
Iniţiere sunt adevărate”; (vol. XLV, fila 86)
- declaraţia - angajament cuprinde menţiunile olografe realizate de
inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL privind datele sale de identitate. Prin întocmirea,
datarea şi semnarea acestui document, magistratul GALEA OVIDIU DANIEL a declarat
că a luat la cunoştinţă, angajându-se să respecte şi să pună în aplicare următoarele
obligaţii, regulamente şi norme: contribuţiile financiare către Marea Lojă Naţională
din România, contribuţiile financiare aferente funcţionării şi organizării Atelierului,
conform regulilor interne ale Lojii, Constituţia şi Regulamentul General al Marii Loji
Naţionale din România, Regulamentul Intern al Lojii şi Codul de Conduită Masonică al
Marii Loji Naţionale din România. (vol. XLV, fila 86)
După aprobarea Petiţiei de iniţiere, fiind parcurse în acest sens etapele
prealabile procedurii de iniţiere în masonerie (cele trei Strigări), prevăzute la art. 18.1,
intitulat „Iniţieri”, din Regulamentul General al Marii Loji Naţionale din România, la
data de 13.03.2014 inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a dobândit gradul de
„Ucenic” în cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România – Loja Ţara Crişurilor
nr. 162 Oradea, depunând în acest sens un jurământ de credinţă. (vol. XLV, filele 87;
266-269)
În conformitate cu prev. art. 18.1.15 din Regulamentul General al Marii Loji
Naţionale din România, cu ocazia depunerii „Jurământului Ucenicului”, inculpatul
GALEA OVIDIU DANIEL, „în prezenţa Marelui Arhitect al Universului şi a
membrilor din această Respectabilă Lojă, cu deplină şi profundă convingere
sufletească, cu absolută şi de neclintit voinţă, pe deplin conştient”, a jurat „solemn pe
cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei Universale” să se supună prevederilor

o
Constituţiei şi Regulamentului General al Marii Loji Naţionale din România şi să apere

I.r
„onoarea şi viaţa tuturor Fraţilor şi, în limita posibilităţilor mele, să îi ajut în orice
împrejurare”. (vol. XLV, filele 87 şi 269)
Totodată, la data de 13.03.2014 a fost întocmită „Fişa masonică” a
inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL, care cuprinde fotografia magistratului, toate
R
datele sale de identificare, profesia, funcţia, educaţia, experienţa profesională,
activitatea masonică şi recomandarea Maeştrilor Masoni. La rubrica „activitatea
U
masonică” a fost menţionată data iniţierii „13.03.6016” în Liga „Ţara Crişurilor nr. 162
Oradea”, iar la rubrica „recomandarea Maeştrilor Masoni” au fost menţionaţi „MINTAŞ
.J
IOAN” şi „POPA LIVIU”, ace?tia devenind na?i masonici ai inculpatului GALEA
OVIDIU DANIEL, potrivit art. 9, capitolul II din Codul de conduită masonică. Fişa
w

masonică a fost semnată de Maestrul Venerabil la acel moment, ROTAR MARIUS, de


secretarul KRISTO GHEORGHE şi de Oratorul POPA LIVIU. (vol. XLV, filele 82-85)
w

Fiind audiat în acest sens, martorul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN a arătat


că „Inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL este membru al Marii Loji Na?ionale din
w

România din toamna anului 2013 sau primăvara anului 2014, fiind iniţiat în cadrul
Lojei Ţării Crişurilor din Oradea. Prin prisma funcţiei de secretar deţinute, am
gestionat şi actele de iniţiere ale lui GALEA OVIDIU DANIEL. Astfel, inculpatul
GALEA OVIDIU DANIEL a completat în faţa mea formularele tipizate de iniţiere,
respectiv un CV, petiţia de iniţiere, declaraţia pe proprie răspundere şi declaraţia
angajament. Ulterior, pe baza acestor înscrisuri completate de GALEA OVIDIU
DANIEL, a cazierului judiciar, a unei fotografii şi a verificărilor făcute de doi maeştri
masoni, alţii decât naşii masonici care l-au recomandat pentru iniţiere, am întocmit
fişa masonică a inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL. Totodată, arăt că inculpatul
GALEA OVIDIU DANIEL a semnat cu ocazia iniţierii în masonerie un jurământ în faţa
maestrului venerabil în funcţie al Lojei Ţara Crişurilor şi în faţa mea, în calitate de
secretar. Fac precizarea că aceasta este procedura standard în cazul iniţierii de noi
membri în cadrul M.L.N.R. – Loja Ţării Crişurilor. După parcurgerea procedurilor de
iniţiere, toate documentele întocmite în acest sens, în original, le înaintez către
secretariatul zonal Timişoara, iar aceştia ulterior le transmit către secretariatul
M.L.N.R. de la Bucureşti. Inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a activat în calitate de
membru mason al M.L.N.R. – Loja Ţării Crişurilor pe toată perioada de la iniţiere
până în prezent. În general, GALEA OVIDIU DANIEL participa la toate ţinutele Lojei
Ţării Crişurilor, cu excepţia situaţiilor când anunţa că nu poate participa la întruniri
(….)”. (vol. VIII, filele 218-222)
Inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL, cu toate că avea obliga?ia legală de a
completa ?i depune periodic declara?ia de interese, nu a menţionat în declaraţiile de
interese depuse la Tribunalul Bihor la data de 11 iunie 2014, 14 iulie 2015, 7 martie
2016 ?i 8 iunie 2016, iar ulterior înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii,
calitatea de membru în Asociaţia Marea Lojă Naţională din România. (vol. XLV, filele
56-60)

o
În nota celor men?ionate mai sus cu privire la magistra?i ?i importan?a

I.r
declarării în mod public a apartenen?ei acestora la M.L.N.R., obliga?ie imperativă
impusă ?i prin lege de altfel, arătăm că din actele de la dosar a rezultat că judecătorul
GALEA OVIDIU DANIEL este „finul masonic” al maeştrilor masoni POPA LIVIU (?
eful Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, la data respectivă) şi MINTA? IOAN
R
(asociat, administrator ?i director general al SC CIAC SA), ambii cerceta?i penal. În
acest sens, din actele de la dosar a rezultat că masonul MINTA? IOAN ?i firma
U
administrată de acesta, SC CIAC SA, au fost cerceta?i penal în dosarul penal nr.
594/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în care judecătorul de drepturi
.J
?i libertă?i de la Tribunalul Bihor, unde finul masonic al lui MINTA? IOAN, judecătorul
GALEA OVIDIU DANIEL, î?i desfă?ura activitatea, a autorizat metode speciale de
w

supraveghere sau cercetare. (vol. XLVI, filele 335-364, 365-368)


De asemenea, pe rolul Tribunalului Bihor a fost înregistrat dosarul civil nr.
w

2734/111/2016, care a fost repartizat la data de 30 iunie 2016 judecătorului mason


GALEA OVIDIU DANIEL, în această cauză având calitatea de reclamant SC CIAC
w

SA, prin administrator special MINTA? IOAN. Mai mult, firma administrată de
masonul MINTA? IOAN, societatea comercială CIAC SA, a fost implicată ?i în alte
litigii de natură civilă ori comercială, so?ia judecătorului mason GALEA OVIDIU
DANIEL (judecător în cadrul Cur?ii de Apel Oradea – GALEA IRINA CARMEN)
pronun?ând, la data de 01.06.2016, o solu?ie favorabilă SC CIAC SA în dosarul nr.
7.104/111/2013 al Cur?ii de Apel Oradea. (vol. XLVI, filele 1-2, 34-173, 180-182, 183-
186)
În perioada în care s-a judecat dosarul nr. 7.104/111/2013 al Cur?ii de Apel
Oradea, respectiv în perioada 11 ianuarie 2016 – 1 iunie 2016, inculpatul GALEA
OVIDIU DANIEL a avut în total 36 de convorbiri şi comunicaţii cu masonul
MINTAŞ IOAN, din care 8 convorbiri telefonice şi 28 mesaje scrise; în perioada în
care s-a judecat dosarul nr. 2734/111/2016 al Tribunalului Bihor, judecat chiar de
inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL, respectiv în perioada 30 iunie 2016 – 15
noiembrie 2016 (dată la care s-a solicitat de către D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, în
copie, dosarul în cauză) a avut în total 15 de convorbiri şi comunicaţii cu masonul
MINTAŞ IOAN, din care 11 convorbiri telefonice şi 4 mesaje scrise, fapt obiectiv ce
demonstrează o legătură foarte apropiată între cei doi ”fra?i masoni”. (vol. XLV, filele
391-393)
În lipsa completării declara?iei de interese de către judecătorul GALEA
OVIDIU DANIEL, păr?ile cu interese contrare implicate în litigiile cu SC CIAC SA
au fost lipsite de posibilitatea recuzării judecătorului mason GALEA OVIDIU
DANIEL (finul masonic al administratorului SC CIAC SA, MINTA? IOAN), ori a so?
iei sale, judecătoarea GALEA IRINA CARMEN, păr?ile din cauzele respective neavând
de unde să cunoască strânsa legătură care exista între masonii GALEA OVIDIU
DANIEL ?i MINTA? IOAN, administratorul SC CIAC SA.
La data de 16 noiembrie 2016, după predarea de către reprezentanţii

o
Tribunalului Bihor a dosarului nr. 2734/111/2016, urmare a ordonanţei de ridicare de

I.r
înscrisuri din data de 15 noiembrie 2016 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul
Teritorial Oradea, inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL, aflând despre demersurile
institu?iei anticorup?ie ?i realizând că incompatibilitatea sa a fost descoperită, în

R
încercarea de a disimula adevărata rela?ie cu reclamantul MINTA? IOAN, a formulat
declaraţie de abţinere, tardivă de altfel, în dosarul în discu?ie nr. 2734/111/2016, cu
motivarea că „pentru evitarea oricărei îndoieli de imparţialitate, întrucât între
U
subsemnatul şi administratorul special al SC CIAC SA există relaţii de respect reciproc,
datorită faptului că frecventăm cercuri comune de cunoştinţe. În drept, art. 42 pct. 13
.J
C.Pr.Civ., art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale”. Prin Încheierea din 16.11.2016 a fost respinsă declara?ia de abţinere
w

formulată de inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL în dosarul nr. 2734/111/2016,


întrucât „Tribunalul nu consideră incidente în cauză niciuna dintre ipotezele
w

menţionate în textul legal”, respectiv art. 42 pct. 13 Cod Procedură Civilă (judecătorul
este incompatibil de a judeca atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat
w

îndoieli cu privire la imparţialitatea sa). (vol. XLVI, filele 34; 173; 175-178)
De asemenea, din actele de la dosarul cauzei, s-a stabilit că masonul MINTAŞ
IOAN a făcut obiectul unor dosare penale aflate în instrumentarea I.P.J. Bihor, institu?ie
condusă de masonul POPA LIVIU, respectiv dosarul nr. 594/P/2014 al Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bihor, având ca obiect încheierea de către firma administrată de
masonul MINTAŞ IOAN a unui act adiţional antedatat cu Universitatea din Oradea, în
urma căruia SC CIAC SA a încasat în mod nelegal suma de 1,3 milioane lei. În acest
dosar, au fost solu?ionate mai multe cereri ale procurorilor, în faza de urmărire penală,
de către judecătorul de drepturi ?i libertă?i din cadrul Tribunalului Bihor, unde î?i
desfă?oară activitatea judecătorul mason inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL,
judecător care anterior suspendării sale urmare a trimiterii în judecată în dosar nr.
37/P/2012 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea, a func?ionat în cadrul Sec?iei penale
realizând ?i func?ia judiciară de judecător de drepturi ?i libertă?i, existând astfel
posibilitatea reală ca cereri similare să fie repartizate spre solu?ionare ?i magistratului
în discu?ie. (vol. XLVI, filele 335-364; 365-368; 369-381)
Considerăm că, prin necompletarea declara?iei de interese de către
judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL ?i ascunderea, în acest mod, a apartenen?ei sale
la M.L.N.R., în condi?iile descrise mai sus, magistratul a comis cu inten?ie directă
infrac?iunea de fals în declara?ii, fapta prezentând, în concret, o gravitate mult sporită
raportat la motiva?ia ce stă la baza faptei inculpatului care rezultă din datele concrete
ale cauzei, respectiv inten?ia acestuia de favorizare a unor ”fra?i masoni” – MINTA?
IOAN - implica?i în dosare comerciale sau de natură penală, astfel că în această realitate
scoasă la iveală de probele cauzei, fapta inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL se
constituie ?i într-o manifestare a corup?iei în mediul judiciar.
Se impune aici o precizare importantă privind motiva?ia celor doi inculpaţi,
chestorul de poli?ie POPA LIVIU ?i judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL, de a adera

o
la o astfel de Asocia?ie (M.L.N.R.). Astfel, apartenen?a celor doi inculpa?i la o Asocia?

I.r
ie de tipul M.L.N.R., Asocia?ie ce s-ar caracteriza, raportat la scopul înfiin?ării sale, ca
având deziderate umane ?i spirituale înalte, urmărind cultivarea în rândul membrilor săi
a unor importante valori morale, Asocia?ie care în raport de aceste obiective duce la
selectarea membrilor săi ca o categorie elitistă a societă?ii, implicând în mod logic
R
acceptarea unor persoane, personalită?i, cu nivel ridicat de instruire, pregătire
profesională ?i, consecvent acestora, cu func?ii sau pozi?ii importante în domeniul lor
U
de activitate, ilustrează inten?ia celor doi inculpa?i, afla?i în incompatibilitate vădită cu
aceste idealuri morale, de a se integra unui cerc de persoane cu func?ii ?i pozi?ii
.J
importante în societate pentru a ob?ine protec?ia acestora ?i în acela?i timp de a-?i
disimula postura infrac?ională.
w

Potrivit art. 71 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparen?ei în exercitarea demnită?ilor publice, a func?iilor publice ?i în mediul de
w

afaceri, prevenirea ?i sanc?ionarea corup?iei, ”Principiile care stau la baza prevenirii


conflictului de interese în exercitarea demnită?ilor publice ?i func?iilor publice sunt :
impar?ialitatea, integritatea, transparen?a deciziei ?i suprema?ia interesului public”.
w

(vol. XLV, fila 322)


În acest sens, art. 111 alin. 1 din Legea 161/2003 instituie o obliga?ie legală
pentru persoanele care î?i asumă responsabilitatea unor demnită?i ?i func?ii publice de
a completa, periodic ?i în mod obligatoriu, declara?ia de interese : ”Persoanele care
exercită demnită?ile publice ?i func?iile publice prevăzute în prezentul titlu vor depune
o declara?ie de interese, pe propria răspundere, cu privire la func?iile ?i activită?ile
pe care le desfă?oară, cu excep?ia celor legate de mandatul sau func?ia publică pe
care o exercită”. (vol. XLV, fila 326)
Astfel, rezultă că magistra?ii (art. 1, alin. 1, pct. 7 din Legea 176/2010) ?i
poli?i?tii (art. 1, alin. 1, pct. 31 din Legea 176/2010) au obliga?ia legală de a depune
declara?ia de interese, în cuprinsul căreia, potrivit alin. 2 al aceluia?i articol 111, sunt
obliga?i să men?ioneze calitatea de ”membru în asocia?ii, funda?ii sau alte organiza?
ii neguvernamentale”. (vol. XLV, filele 358 şi 326)
Potrivit art. 28 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea
funcţiilor şi demnităţilor publice, ”Fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii
de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie
infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal ”, text de lege
ce consacră, instituie, existen?a consecin?elor juridice, reclamate ?i prevăzute expres de
norma de incriminare a art. 326 din Codul penal. (vol. XLV, fila 362)
Mai mult, depunerea declara?iei de interese este nu numai obligatorie ci
esen?ială pentru atingerea scopului pentru care a fost înfiin?ată Agen?ia Na?ională de
Integritate. Astfel, potrivit art. 8 din Legea 176/2010 ”(1) Scopul Agenţiei este
asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice şi prevenirea
corupţiei instituţionale, prin exercitarea de responsabilităţi în evaluarea declaraţiilor
de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor

o
patrimoniale intervenite, a incompatibilit ăţilor şi a conflictelor de interese poten ţiale în

I.r
care se pot afla persoanele prev ăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi
demnităţilor publice. (…)”, sens în care potrivit art. 10 din lege inspectorii de integritate
au obliga?ia evaluării declara?iilor de avere ?i de interese în scopul asigurării
integrită?ii în exercitarea func?iilor publice ?i a prevenirii corup?iei, astfel cum se
R
prevede în art. 8 din lege. (vol. XLV, filele 359-360)
Precizăm aici că ambii inculpaţi sunt cerceta?i penal ?i pentru alte fapte
U
penale, chestorul de poli?ie POPA LIVIU pentru fapte de corup?ie, iar judecătorul
GALEA OVIDIU DANIEL pentru infrac?iuni în legătură cu serviciul (anterior fiind
.J
cercetat ?i pentru fapte de corup?ie), în concret infrac?iuni în legătură directă cu
integritatea în exercitarea profesiei ?i corup?ia în cadrul institu?iilor publice. Mai mult,
w

incompatibilitatea în care s-a aflat ?i se află în continuare judecătorul GALEA OVIDIU


DANIEL vis a vis de masonul MINTA? IOAN, reclamant într-o cauză judecată de
w

magistrat - dosarul nr. 2734/111/2016, este evidentă.


De altfel, data iniţierii judecătorului GALEA OVIDIU DANIEL în masonerie
w

prin depunerea jurământului de credinţă, respectiv 13.03.2014, reprezintă şi data


emiterii primei citaţii pe numele magistratului în vederea audierii în calitate de suspect
în dosarul nr. 37/P/2012. (vol. XLVI, fila 382)
Nu în ultimul rând arătăm că, prin Hotărârea nr. 886/20.08.2013, Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii a decis că „judecătorii şi procurorii au obligaţia
de a completa calitatea de membru în asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii
neguvernamentale, inclusiv cele masonice, în cadrul declaraţiei de interese prevăzută
de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 176/2010 privind
integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor
acte normative, modificată.” (vol. XLV, filele 370-375)
Calitatea inculpatului POPA LIVIU de membru al Asociaţiei Marea Lojă
Naţională din România este probată de declaraţiile martorilor PALLADI DACIAN-
SALVATOR, GHILEA GAVRILĂ, MINTAŞ IOAN, VAJAI GHEORGHE ?i KRISTO
GHEORGHE-ZOLTAN (vol. VIII, filele 201-222), de interceptările realizate în cauză
(vol. LII, filele 1-178), de înscrisurile înaintate la dosar de reprezentanţii Asociaţiei
Marea Lojă Naţională din România (vol. XLV, filele 74; 76-77; 81; 83-85 89-93; 96-
113; 292-293; 295; 401-402), precum şi de înscrisurile şi obiectele identificate în biroul
acestuia de inspector şef cu ocazia percheziţiei efectuate la data de 19.09.2016 la sediul
Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, respectiv :
- un dosar plic de culoare albastră având antetul „MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ
DIN ROMÂNIA”, în partea de mijloc un însemn heraldic cu menţiunile „VINCERE AUT
MORI” şi „MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ DIN ROMÂNIA”, iar în partea inferioară cu
menţiunea „THE NATIONAL LODGE OF ROMANIA”, conţinând un înscris tipizat

o
intitulat „Brevet nr. 1692”, având la antet menţiunile „MASONERIA UNIVERSALĂ,

I.r
MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ DIN ROMÂNIA, COMISIA CANCELARIA
DISTINCŢIILOR MARII LOJI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA”, prin care se conferă
„Ordinul Meritul Masonic Fratelui Popa Liviu”, având în partea de jos stânga
numărul 211;
R
- un dosar având menţiunile pe prima pagină „CELE ŞAPTE MANUSCRISE
SAU PERGAMENTE” şi „POPA LIVIU, str. Parc Traian nr. 18-20, Oradea, judeţ Bihor,
U
cod 410033”, în cuprinsul celor 16 file ale pergamentelor autorul adresându-se
„domnului Liviu”;
.J
- o broşură format A4, având 20 file şi coperţi de culoare verde, intitulată
„ORACOLUL DIVINATORIU”;
w

- o cutie tip plachetă din carton de culoare albastră conţinând o medalie din
metal cu fond albastru conţinând pe avers un însemn heraldic cu menţiunea „VINCERE
w

AUT MORI” şi „MAREA LOJĂ NAŢIONALĂ DIN ROMÂNIA”, respectiv sigla


„I.G.M.A.A.U.”, iar pe revers menţiunea „ORDINUL MERITUL MASONIC”, medalia
w

fiind prevăzută cu o panglică din material de culoare roşie. (vol. XXXVII, filele 20-46).
Este important de menţionat că a fost identificată cu ocazia percheziţiei
domiciliare efectuate la data de 19.09.2016 la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean
Bihor, în biroul acestuia de inspector şef, cererea inculpatului POPA LIVIU din data de
3.04.2014 adresată „Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul
Oradiei”, persoană cercetată pentru fapte de corup?ie, prin care chestorul de poliţie
solicita „cu fiască supunere Vă rog să binevoiţi a acorda arhiereasca binecuvântare
pentru depunerea candidaturii ca membru mirean în vederea ocupării unui mandat în
Adunarea Eparhială, în Circumscripţia Electorală Aleşd, pentru perioada 2014-2018.
Rămânând pe mai departe al Preasfinţiei Voastre supus fiu duhovnicesc, Vă sărut
sfinţita dreaptă”. În consecinţă, inculpatul POPA LIVIU a fost şi este, totodată, ?i
membru mirean al Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei (vol.
XXXVII, fila 19).
Calitatea inculpatului POPA LIVIU de membru mason în cadrul Asociaţiei
Marea Lojă Naţională din România este dovedită şi de interceptările telefonice realizate
în perioada 17 septembrie 2015 – 14 martie 2016, când acesta a de?inut şi funcţia de
Maestru Venerabil al Lojei Ţara Crişurilor nr. 162 Oradea. (vol. LII, filele 1-178)
Trebuie precizat faptul că Maestrul Venerabil este demnitarul care conduce
activitatea lojii, iar pentru ocuparea respectivei funcţii este necesar ca Fratele „să fie
Maestru Mason cel puţin trei ani şi membru activ şi în bună regulă în Lojă, cu o
activitatea masonică neîntreruptă de cel puţin doi ani”, „să fi deţinut anterior o altă
funcţie de Demnitar sau Ofiţer în Lojă”, „să nu fi lipsit la Ţinute nemotivat mai mult de
trei ori în anul masonic precedent”, „să se fi remarcat în viaţa şi activitatea masonică
sau să fi adus contribuţii demne de luat în seamă la dezvoltarea Ordinului în general şi
a Lojii în special”, să nu se afle sub interdicţii şi să nu fi fost niciodată sancţionat,
conform art. 16.3.4 din Regulamentul General al Marii Loji Naţionale din România.

o
(vol. XLV, filele 249-251)

I.r
Printre puterile şi atribuţiile Maestrului Venerabil se numără: conducerea
lucrărilor şi reprezentarea Lojii în toate ocaziile, convocarea tuturor membrilor activi,
stabilirea ordinii de zi a Ţinutelor, supravegherea Demnitarilor Lojii, prezidarea
iniţierilor, exercitarea autorităţii disciplinare, verificarea regularităţii şi calităţii de
R
mason a oricărui vizitator, fiind „de drept preşedintele oricărei comisii şi şeful oricărei
delegaţii”, semnând toate actele oficiale ale Lojii, având un vot în toate discuţiile din
U
Lojă şi neputând fi întrerupt de nimeni în timpul Ţinutei. Maestrul Venerabil are
îndatorirea „de a da un exemplu pozitiv prin comportamentul său, atât în cadrul Lojii,
.J
cât şi în afara acesteia”. (vol. XLV, filele 245-248)
Relevante în acest sens sunt următoarele convorbiri şi comunicări telefonice
w

purtate de inculpatul POPA LIVIU:


- în data de 17 septembrie 2015, la ora 17:13:04, cu FLOREA ADRIAN :
w

„(…)FLOREA ADRIAN:- No, hai să-?i spun repede,ă…noi avem un mail,


deci un … de la…de la MLNR, fiecare Lojă are un mail. Ă…de mailu' ăsta, de adresa
w

de e-mail se ocupă DACI. Când nu se poate el ocupa, m-o rugat pe mine să mă uit să
văd ce-i p-acolo. Ă…îs informările alea oficiale, ?i a?a mai departe, da' acuma o
intrat un mail care îi forwardat de la secretariatul… de la Marele Secretar al MLNR, în
care, ă…ne trimite un mail trimis lor de către un pachistanez care stă în Oradea, care
îi în ceva lojă de-a lor, care ata?ează vreo 5 poze cu pa?aportul masonic vizat ?i a?a
mai dăparte, prin care el î?i exprimă dorin?a de a cunoa?te adresa ?i orarul nostru,
deci cum lucrăm noi aicea.
POPA LIVIU: - Da!
FLOREA ADRIAN:- ?i Daci o zis că… No, eu l-am sunat pe Daci. Daci o zis
să te sun, să-?i spun despre ce-i vorba ?i, ă…să vedem dacă îi răspund în vreun fel sau
nu. Daci zicea, bă, vorbe?te prima dată cu Liviu, vezi dacă, no, te întâlne?ti cu el în
ora?, dacă zice Liviu, ?i dacă îi ok, când o să avem ?inută ?i Venerabilu' decide să îl
accepte, să îl invităm, totu-i ok.
POPA LIVIU: - Da, da!
FLOREA ADRIAN:- Dar… io am zis că …
POPA LIVIU: - Dă-i datele tale de contact, te rog, că…(neinteligibil)
FLOREA ADRIAN:- Deci (neinteligibil)
POPA LIVIU: - …împuternicesc pe tine să, să mergi cu el să îl evaluezi un
pic.
FLOREA ADRIAN:- OK! Bun! Bun!” (vol. LII, filele 1-4)
- în data de 19 ianuarie 2016, la ora 10:58:22, cu DUMITRU RODICA
(Abonament: Marea Lojă Na?ională din România, str. Matei Elina Voievod, nr. 2A,
Sector 2, Bucure?ti) :
„(…)DUMITRU RODICA: - Bună ziua! Rodica Dumitru sunt, de la Marea
Lojă. Deranjez?
POPA LIVIU: - Sărut mâna! Vă rog!

o
DUMITRU RODICA: - V-am sunat să vă rog să-mi trimiteţi un borderou cu,

I.r
cu... fraţii pentru care s-a plătit templu'.
POPA LIVIU: - Bine! Sărut mâna! (…)”(vol. LII, filele 108-110)
- În data de 19.09.2015, la ora 11:56:52, în data de 02.11.2015, la ora
08:29:37, în data de 20.11.2015, la ora 10:21:25, în data de 02.03.2016, la ora
R
14:32:53, cu DUMITRA? DANIEL GEORGE SEBASTIAN :
„Iubiti Frati MV, Prin voi vreau sa multumesc tuturor Fra?ilor din Zona IV
U
pentru implicarea si participarea la Deschiderea Anului Masonic. Va doresc lucrare
spornica in acest an si multa sănătate. TAF”, (vol. LII, filele 12-13)
.J
„Iubiti Frati,Va rog ca astăzi sa definitivati participarea la Convent si Bal.
Pana acum nu am primit nimic de la 22, 33, 45, 74, 195, 309, 333, 421, 182, 96 si
w

97.TAF”, (vol. LII, filele 46-47)


„Iubiti Frati MV, Va reamintesc ca azi de la ora 18 avem Consiliul
w

Venerabililor. Daca nu puteri participa va rog sa trimite?i un reprezentant sau sa


vorbiti cu Fratele Inspector Expert al Atelierului Vostru. Cu drag si TAF Dani”, (vol.
LII, filele 75-76)
w

„Iubiti Frati,_Va reamintesc ca maine, 03.03 ora 15:30, in sala de conferinte


a Hotelului Continental va avea loc intalnirea de lucru a Marelui Maestru cu MV, MVT
si Demnitarii Zonei IV. Va rog frumos sa fiti punctuali. Daca nu reusiti sa ajungeti, va
rog sa trimiteri un reprezentant._Cu drag si TAF_Dani” (vol. LII, filele 158-159)
- În data de 20.02.2016, la ora 17:20:30, cu BĂDESCU ADRIAN :
„ONORABILE SI IUBITE FRATE MAESTRU VENERABIL - Avem deosebita
onoare de a va invita sa fiti alaturi de noi cu ocazia festivitatii aniversarii a cinci ani
de la aprinderea luminilor a R:.L:. SAPIENTIA nr.343 (Cum occasio festiva
completionis annorum quinque ab "accensione luminum" imminet). Vineri 25.03.2016,
ora 19.00, Hotel Check-In Timisoara. (Invitatia vi-a fost transmisa pe email). Cu
imbratisare frateasca, Adrian Badescu - M:.V:. 6015-6016_”; (vol. LII, filele 143-144)
Convocările membrilor masoni la Ţinutele Lojii Liga Ţării Crişurilor nr. 162
Oradea din cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România erau stabilite de
„Marele Venerabil” POPA LIVIU, fiind transmise prin SMS de secretarul KRISTO
GHEORGHE-ZOLTAN (Abonament: West Expo & Consulting SRL), respectiv :
- În data de 28.09.2015, la ora 10:07:47, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Convocam pe mine?” (vol. LII, filele 14-16)
- În data de 28.09.2015, la ora 10:39:19, inculpatul POPA LIVIU a transmis
secretarului KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Da.” (vol. LII, filele 14-16)
- În data de 28.09.2015, la ora 11:24:50, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut: „Va
asteptam miine, Marti 29 sept. La ora 18.45 la templu in tr.Va rog sa veniti pregatiti
pt.echilibrare cu metale la voi.Astept confirmari”. (vol. LII, filele 14-16)

o
- În data de 17.10.2015, la ora 15:21:22, inculpatul POPA LIVIU a primit de la

I.r
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Marti 20.10 la ora 18.00 sunteti invitati la o tinuta alba in atelier.Prezenta
obligatorie)))”; (vol. LII, filele 27-28)
- În data de 09.11.2015, la ora 17:44:16, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
R
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine 10.11. avem intilnire la Templ.in tinuta rit.incepind cu ora 18.00”; (vol. LII,
U
filele 63-64)
- În data de 22.11.2015, la ora 12:46:29, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
.J
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Marti24.11.015 incepind cu ora 19.00 avem T.R in locul stiut.Cei care s-au inscris pt.
w

Balul din Cluj din 4 dec.va rog sa aduceti metale)))”; (vol. LII, filele 77-78)
- În data de 22.11.2015, la ora 12:55:28, inculpatul POPA LIVIU a transmis
w

secretarului KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:


„Florin si Bebe sunt la gr.I,eu ii propun pt.plansa)))”; (vol. LII, filele 77-78)
- În data de 07.12.2015, la ora 15:51:46, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
w

secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:


„Miine 08.12 de la ora 19,00 avem T.Rit in locatia stiuta.Va asteptam si sa aveti metale
la voi”; (vol. LII, filele 88-89)
- În data de 11.01.2016, la ora 09:33:38, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine 12.01 de la ora 19.00 avem T.R.la Templu.va rugam sa participati cu totii
deoarece avem de luat decizii importante si sa aveti la voi metale.Multumim)))”; (vol.
LII, filele 106-107)
- În data de 16.02.2016, la ora 16:46:04, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut: „Va
rog miine Miercuri 16. Febr. De la ora 18.0 fr. in gr.3 sunt invitati la sediu pt.consultari
in tin.alba urmind ca Joi 17.Febr. De la ora 19.0 vom avea ridicare in t.rituala.Ca
intodeauna va asteptam_)_)_)”; (vol. LII, filele 131-132)
- În data de 24.02.2016, la ora 09:17:09, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine ,Joi 25.02 sunteti invitati la ora 18.00 in Templu. Va rog aduceti metale
pt.contributia pe 2016 multumesc_)_)_)”; (vol. LII, filele 147-148)
- În data de 09.03.2016, la ora 16:43:51, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine Joi 10.03 la ora 19.00 sunteti invitati sa participati la TRituala in Atelierul din
str.Kogalniceanu”. (vol. LII, filele 177-178)
Calitatea inculpatului POPA LIVIU de membru al Asociaţiei Marea Lojă
Naţională din România este dovedită şi de menţiunea făcută de acesta cu ocazia
întocmirii, la data de 12.05.2016, a declaraţiei de interese înregistrată la I.P.J. Bihor sub
nr. 42/1/17.05.2016. Astfel, inculpatul POPA LIVIU a menţionat calitatea sa de

o
„membru M.L.N.R. ROMÂNIA” la punctul nr. 3 din declaraţia de interese „calitatea de

I.r
membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale”, suprascriind „membru
M.L.N.R. ROMÂNIA” peste pct. 4 al rubricaturii declaraţiei de interese. (vol. XLV, fila
6)
Din declaraţia martorului PALLADI DACIAN-SALVATOR, membru din anul
R
1998 al Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România şi din anul 2004 (de la înfiinţare)
al Lojei Ţara Crişurilor nr. 162 din Oradea, rezultă următoarele :
U
„Loja Ţara Crişurilor nu este o entitate care să aibă personalitate juridică.
M.L.N.R. este organizată la nivel teritorial în entităţi denumite loji.
.J
În masonerie există trei grade, respectiv ucenic, calfă şi maestru, trecerea de
la un grad la alt grad superior făcându-se ca urmare a verificării cunoştinţelor şi a
w

activităţii desfăşurate de fiecare membru, prin votul membrilor lojei din care fac parte.
La acordarea fiecărui grad se depune de fiecare mason un jurământ, respectiv
w

jurământul ucenicului, jurământul calfei şi jurământul maestrului.


Calitatea de membru mason se dobândeşte odată cu depunerea
jurământului de ucenic, anterior fiind parcursă procedura prealabilă de iniţiere în
w

masonerie prin întocmirea fişei masonice, a declaraţiei pe proprie răspundere şi a


declaraţiei angajament.
Anul masonic începe odată cu echinocţiul de toamnă şi se încheie odată cu
echinocţiul de primăvară. În privinţa anului calendaristic masonic acesta se calculează
adăugând 4.000 ani la cifra anului curent. Spre exemplificare, data de „30.09.2016”
în corespondent an masonic este „30.09.6016”.
În privinţa membrului mason Popa Liviu, acesta face parte din Asociaţia
Marea Lojă Naţională din România din anul 2007, iniţiat fiind în Loja Ţara Crişurilor
nr. 162, unde a activat în mod continuu până în prezent.(…)
În privinţa membrului mason Galea Ovidiu Daniel, acesta face parte din
Asociaţia Marea Lojă Naţională din România din data de 13.03.2014, iniţiat fiind în
Loja Ţara Crişurilor nr. 162, unde a activat în mod continuu până în prezent.” (vol.
VIII, filele 201-208)
Trebuie precizat faptul că martorul PALLADI DACIAN-SALVATOR şi-a
declarat apartenenţa la Asociaţia Marea Lojă Naţională din România, cu ocazia
depunerii declaraţiilor de interese din 18.04.2016, 27.06.2016 şi 13.07.2016. (vol. XLV,
filele 65-69).

Calitatea inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL de membru al Asociaţiei


Marea Lojă Naţională din România este probată de declaraţiile martorilor GHILEA
GAVRILĂ, PALLADI DACIAN-SALVATOR, MINTAŞ IOAN, VAJAI GHEORGHE ?i
KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN (vol. VIII, filele 201-222), de înscrisurile înaintate la
dosar de reprezentanţii Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România (vol. XLV, filele
82-88, 89-92; 94; 96-100; 113; 401-402) şi de convorbirea telefonică purtată de
magistrat, la data de 18.09.2015, ora 11:28:00, cu inculpatul POPA LIVIU, când cei doi

o
au pregătit împreună o deplasare la Timişoara în vederea participării la „Deschiderea

I.r
Anului Masonic” :
„POPA LIVIU: - Da!
GALEA OVIDIU DANIEL: - Să trăiţi! Ovidiu sunt.
POPA LIVIU: - Te salut, Ovidiu!
R
GALEA OVIDIU DANIEL: - Ce faci? Deranjez?
POPA LIVIU: - Da' uite, sunt într-o întâlnire.
U
GALEA OVIDIU DANIEL: - Nu te reţin, numa' am vrut să-ţi spun că eu plec
astăzi, cum am propu... promis, numa' mergem un pic mai târziu, că-s cu tata,
.J
implicat prin spital, îl externez...
POPA LIVIU: -Na, îmi pare rău. În regulă!
w

GALEA OVIDIU DANIEL: - Nu, totu' e ok, numa' plec mai târziu, da' sunt
acolo, cum ne-am înţeles.
w

POPA LIVIU: - Bine, Ovidiu! Bine!


GALEA OVIDIU DANIEL: - Şi am vrut să te întreb dacă tu, dintr-un motiv
sau altu', nu ai cum să pleci şi vrei să vii cu mine încolo.
w

POPA LIVIU: - Nu, nu! Păi, eu mă duc la... la 12 jumate eu tre' să plec.
GALEA OVIDIU DANIEL: - Am înţeles! Ah, exact! Că tu eşti cu (neinteligibil)
POPA LIVIU: - Da!
GALEA OVIDIU DANIEL: - Ok! Numa' aia am vrut să te întreb.
POPA LIVIU: - Bine!
GALEA OVIDIU DANIEL: - Bine! Ne vedem acolo.
POPA LIVIU: - În regulă!
GALEA OVIDIU DANIEL: - Te pup! Ciao! Ciao!”. (vol. LII, filele 5-7)
Participarea la Deschiderea Anului Masonic este confirmată de mesajul scris
primit de Marele Venerabil POPA LIVIU la data de 19.09.2015, ora 11:56:52 de la
DUMITRA? DANIEL GEORGE SEBASTIAN : „Iubiti Frati MV, Prin voi vreau sa
multumesc tuturor Fra?ilor din Zona IV pentru implicarea si participarea la
Deschiderea Anului Masonic. Va doresc lucrare spornica in acest an si multa s ănătate.
TAF” (vol. LII, filele 12-13), coroborat cu discuţia telefonică purtată la data de
19.09.2015, ora 11:43:12, de către inculpatul POPA LIVIU cu secretarul KRISTO
GHEORGHE-ZOLTAN :
„KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN: - Ciao, Liviu!
POPA LIVIU: - Ciao! Ciao!
KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN: - Na! Ă... m-o sunat şi pe mine ăsta, că...
ştii că aia, că Dumitraş trebuia să vă spună. Zic: nu ştiu ce trebuia să-mi spună
Dumitraş. Exact cum aţi spus, că pentru fiecare persoană avem de dus 100 de lei,
taxă de participare şi din astea, puteai să scrii şi de aia. Normal că n-am dus, că
altfel îi lăsam banii acolo. Păi, exact, nu v-o spus Dumitraş? Păi, n-o spus nimic
nimeni. Nici n-o scris, nici nimica! Na, las-o aşa, atuncea! Ce taxă îi asta?, zic. Păi,
zice, asta-i personală, a MV-ului şi din astea! Liviu! Ăsta, Liviu, zic, Cristi... uită

o
prostiile, gata! Na, bine! Bine, bine, bine! Na, asta o fost!

I.r
POPA LIVIU: - Da, da' nu stau acolo! Deci, am plecat deja, nu?
KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN: - Cum spui?
POPA LIVIU: - Am plecat deja, zic. Eu nu mă duc la... cum să plăteşti când
nu te duci? Nu te întreabă nimeni: Bă, ieşi? Da' nici n-am ştiut, că... până s-o
R
terminat ă... ţinuta, n-am ştiut că există... ă... agapa asta de iniţiere.
KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN: - Ioi, da' rău te aud.
U
POPA LIVIU: - Deci, până am terminat ţinuta...
KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN: - Aha!
.J
POPA LIVIU: - ...nimeni n-o vorbit de agapă de iniţiere.
KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN: - Îs bandiţi, mă, Liviu, mă! Lasă-i în pace!
w

Na, şi cu camera am rezolvat. Nu vă bateţi capu'! Am plătit-o!


POPA LIVIU: - Na, bine!”. (vol. LII, filele 8-11)
w

Trebuie precizat că după redarea la data de 16.09.2016 a discuţiei telefonice


din data de 18.09.2015, ora 11:28:00, purtată de inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL
cu inculpatul POPA LIVIU (mai sus expusă), organele de urmărire penală au constatat
w

că există suspiciuni privind calitatea de membru al Asociaţiei Marea Lojă Naţională din
România a judecătorului GALEA OVIDIU DANIEL, calitate nedeclarată de magistrat
în cuprinsul declara?iei de interese, astfel că la momentul audierii martorului GHILEA
GĂVRILĂ din data de 21.09.2016, în legătură cu alte aspecte ale cauzei, acesta a fost
întrebat ?i cu privire la apartenen?a inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL la Asociaţia
Marea Lojă Naţională din România. (vol. LII, filele 5-7; vol. VIII, filele 193-197)
Totodată, este important de arătat că aceste verificări au fost realizate ?i în
contextul în care, încă din perioada aprilie – iunie 2013, inculpatul POPA LIVIU, în
calitate de inspector ?ef al I.P.J. Bihor, a avut discu?ii ?i a făcut demersuri concrete
împreună cu reprezentan?ii D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea în vederea probării
unor infrac?iuni de corup?ie comise de către judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL,
inclusiv prin folosirea unor investigatori cu identitate protejată din cadrul Direc?iei
Generale Anticorup?ie, Serviciul Special (vol. XLV, filele 438-452). În acest scop, în
perioada aprilie – iunie 2013, au avut loc contacte directe între reprezentan?ii D.N.A.
Serviciul Teritorial Oradea ?i cei ai Direc?iei Generale Anticorup?ie, Serviciul Special,
la care a participat ?i chestorul de poli?ie POPA LIVIU, în calitate de ?ef al I.P.J. Bihor
– institu?ie care cerceta la momentul respectiv dosare importante, inclusiv având ca
obiect comiterea unor infrac?iuni de omor, în legătură cu care existau informa?ii că
magistratul a luat mită. Aceste demersuri, coroborate cu informa?iile de?inute de
D.N.A. privind implicarea judecătorului GALEA OVIDIU DANIEL în fapte de corup?
ie în legătură cu dosarele pe care le judeca, având ca obiect, a?a cum am arătat mai sus,
inclusiv comiterea unor infrac?iuni de omor (în acest sens la nivelul Direc?iei Na?
ionale Anticorup?ie există materiale clasificate, provenite de la structurile specializate
în culegerea informa?iilor – spre ex. informarea înregistrată sub nr. 0038/11.04.2013),
au generat investiga?ii ?i constituirea unor dosare penale la nivelul Direc?iei Na?ionale

o
Anticorup?ie (spre ex. dosar nr. 3/P/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Timi?oara,

I.r
înregistrat la data de 17 ianuarie 2014 – metodele speciale de cercetare utilizate în
această cauză au fost ineficiente, existând suspiciuni de deconspirare), în acest context
ofi?erul având cuno?tin?ă că magistratul face obiectul unor investiga?ii ale structurilor
anticorup?ie. Or, în condi?iile în care din exploatarea mandatelor de supraveghere
R
tehnică emise în prezenta cauză a rezultat că între cei doi exista, în realitate, o rela?ie
apropiată, organele de urmărire penală au procedat la investigarea amănun?ită a acestei
U
rela?ionări, rezultând astfel legătura infrac?ională dintre poli?ist ?i magistrat, legătură
care demonstrează că demersurile inculpatului POPA LIVIU în vederea descoperirii ?i
.J
probării infrac?iunilor de corup?ie cu privire la care existau date ?i informa?ii că ar fi
comise de către judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL au fost doar formale, având un
w

alt scop decât cel declarat de poli?ist – combaterea corup?iei în mediul judiciar local, ?i
anume acela de a verifica ?i de a afla dacă magistratul se află în aten?ia institu?iilor
w

anticorup?ie pentru a-l proteja pe acesta.


În consecinţă, la data de 23.09.2016, respectiv 27.09.2016, organele de
urmărire penală au dispus predarea de către reprezentanţii Asociaţiei Marea Lojă
w

Naţională din România a documentelor care atestau înscrierea inculpatului GALEA


OVIDIU DANIEL în Asociaţia Marea Lojă Naţională din România, respectiv predarea
de către reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii - Direcţia Resurse Umane şi
Organizare, a declaraţiilor de interese întocmite şi depuse în perioada 2013-2016 de
judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL. (vol. XLV, filele 63, 88 şi 114)
Fiind audiat în cauză, martorul MINTAŞ IOAN a declarat următoarele :
„Sunt membru al Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România din anul
2006, fiind ini?iat la propunerea na?ilor masoni Filip Petru ?i Seremi ?tefan. Din 6
martie 2009 de?in gradul de maestru mason în cadrul M.L.N.R. – Loja ?ării Cri?urilor
din Oradea.
Arăt că, în cadrul M.L.N.R., prin ”na? masonic” se în?elege persoana care
recomandă o persoană pentru ini?iere în cadrul Asocia?iei.
Din anul 1991 de?in calitatea de asociat ?i director general al SC CIAC SA,
societate ce are ca obiect principal de activitate efectuarea de lucrări de construc?ii,
instala?ii, samd.
Declar că îl cunosc pe suspectul Galea Ovidiu Daniel de aproximativ 25 ani,
fiind cu acesta în rela?ii de prietenie. De asemenea, o cunosc ?i pe so?ia acestuia,
Galea Irina, cu care m-am întâlnit în câteva rânduri, însă cu care nu sunt în rela?ii la
fel de apropiate ca ?i cu so?ul acesteia. Cunosc că suspectul Galea Ovidiu Daniel, cât
?i so?ia acestuia, Galea Irina, sunt judecători la instan?ele din Oradea, fără să ?tiu
exact la care anume dintre instan?e. Din discu?iile avute cu Galea Ovidiu Daniel de-a
lungul timpului cunosc că acesta este judecător în materie penală.
În cursul anului 2014 l-am recomandat pe judecătorul Galea Ovidiu Daniel,
împreună cu maestrul mason Popa Liviu, spre ini?iere în Loja ?ării Cri?urilor din
cadrul Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România. Recomandarea pe care am

o
făcut-o pentru judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL a avut ca fundament faptul că

I.r
îl cuno?team de multă vreme, fiind în rela?ii bune cu acesta ?i îl cuno?team ca o
persoană pretabilă pentru M.L.N.R.
Arăt că momentul la care un profan dobânde?te calitatea de membru mason
în cadrul Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România este momentul depunerii
R
jurământului ucenicului. Depunerea acestui jurământ are loc după ob?inerea tuturor
aprobărilor din partea organelor de conducere de la nivel na?ional ale asocia?iei,
U
urmare a cererii formulate de către persoana care dore?te să se înscrie în Asocia?ia
Marea Lojă Na?ională din România.
.J
Declar că, după ce a fost primit în Asocia?ie, judecătorul Galea Ovidiu
Daniel a participat ca regulă la întrunirile Lojei ?ării Cri?urilor, cu excep?ia situa?
w

iilor când era plecat din localitate sau era re?inut în interes de serviciu.
Pe suspectul Popa Liviu îl cunosc de aproximativ 10 ani, fiind cu acesta în
w

rela?ii de colegialitate.
Popa Liviu de?ine calitatea de membru în cadrul M.L.N.R. de vreo 10 ani, în
perioada 2014-2015 acesta având calitatea de Maestru Venerabil. Arăt că suspectul
w

Popa Liviu participa ca regulă la întrunirile Lojei ?ara Cri?urilor.


Declar că în cursul anului 2014 lucrători de poli?ie din cadrul
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor au efectuat perchezi?ii domiciliare la
sediul SC CIAC SA din Oradea, str. Jean Calvin, nr. 5, ocazie cu care au ridicat mai
multe documente.
În perioada următoare am fost audiat de către un poli?ist la sediul I.P.J.
Bihor în legătură cu încheierea unui contract de către societatea pe care o administrez
cu Universitatea din Oradea.
Nu am discutat cu Popa Liviu despre acest dosar, întrucât am considerat că
nu am motive de îngrijorare.
Fiind întrebat, arăt că SC CIAC SA are mai multe litigii de natură comercială
pe rolul instan?elor din Oradea, atât la Tribunalul Bihor cât ?i la Curtea de Apel
Oradea, însă nu cunosc dacă Galea Ovidiu Daniel sau so?ia acestuia Galea Irina au
judecat vreuna dintre aceste cauze.” (vol. VIII, filele 209-212)
Din listingurile convorbirilor telefonice aferente perioadei autorizată de
judecător, respectiv 17.10.2015 – 29.11.2016, a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU
DANIEL a avut în total 63 de convorbiri şi comunicaţii cu martorul MINTAŞ
IOAN, din care 22 convorbiri telefonice în data de: 03.11.2015, 11:11 (durata
convorbirii 2 min şi 52 sec.), 01.12.2015, 14:24:47 (durata convorbirii 1 min şi 3 sec.),
22.12.2015, 12:28:11 (durata convorbirii 48 sec.), 21.01.2016, 21:39:03 (durata
convorbirii 6 min şi 8 sec.), 22.01.2016, 08:26:34 (durata convorbirii 1 min şi 10 sec.),
22.01.2016, 17:11:45 (durata convorbirii 1 min şi 3 sec.), 01.02.2016, 08:22:39 (durata
convorbirii 2 min şi 29 sec.), 01.02.2016, 11:51:37 (durata convorbirii 37 sec.),
01.02.2016, 13:06:20 (durata convorbirii 33 sec.), 18.02.2016, 11:01:01 (durata
convorbirii 2 min şi 1 sec.), 30.04.2016, 21:09:27 (durata convorbirii 57 sec.),

o
03.10.2016, 08:27:22 (durata convorbirii 1 min şi 3 sec.), 03.10.2016, 08:46:41 (durata

I.r
convorbirii 39 sec.), 03.10.2016, 16:06 (durata convorbirii 3 min şi 46 sec.),
04.10.2016, 15:05:49 (durata convorbirii 2 min şi 17 sec.), 04.10.2016, 15:08:21 (durata
convorbirii 30 sec.), 04.10.2016, 15:13:47 (durata convorbirii 52 sec.), 04.10.2016,
18:42:24 (durata convorbirii 15 sec.), 04.10.2016, 18:44 (durata convorbirii 1 min şi 9
R
sec.), 08.11.2016, 18:05 (durata convorbirii 2 min şi 49 sec.), 08.11.2016, 18:13 (durata
convorbirii 2 min şi 35 sec.), 08.11.2016, 20:35 (durata convorbirii 36 sec.) şi 41 mesaje
U
scrise. (vol. XLV, filele 383-387; 391-393)
Participarea inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL la întrunirile („Ţinutele”)
.J
Lojei Ţării Crişurilor nr. 162 din Oradea din cadrul Asociaţiei Marea Lojă Naţională din
România rezultă atât din declaraţiile martorilor GHILEA GAVRILĂ, PALLADI
w

DACIAN-SALVATOR, MINTAŞ IOAN, VAJAI GHEORGHE ?i KRISTO


GHEORGHE-ZOLTAN, cât şi din coroborarea mesajelor transmise de secretarul
w

KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN către inculpatul POPA LIVIU de convocare la ţinutele


lojei (expuse mai sus) cu datele din listingurile telefonice ale inculpatului GALEA
w

OVIDIU DANIEL din perioada 17.10.2015 (autorizată de judecător) – 14.03.2016 (final


interceptări inculpat POPA LIVIU). Astfel:
- În data de 17.10.2015, la ora 15:21:22, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Marti 20.10 la ora 18.00 sunteti invitati la o tinuta alba in atelier.Prezenta
obligatorie)))”. (vol. LII, filele 27-28)
Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris în data de
17.10.2015, la ora 15:24:58; (vol. XLV, fila 395)
- În data de 09.11.2015, la ora 17:44:16, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine 10.11. avem intilnire la Templ.in tinuta rit.incepind cu ora 18.00”. (vol. LII,
filele 63-64)
Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris în data de
09.11.2015, la ora 18:08:49; (vol. XLV, fila 395)
- În data de 22.11.2015, la ora 12:46:29, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Marti24.11.015 incepind cu ora 19.00 avem T.R in locul stiut.Cei care s-au inscris pt.
Balul din Cluj din 4 dec.va rog sa aduceti metale)))”. (vol. LII, filele 77-78)
Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris în data de
22.11.2015, la ora 14:00:52; (vol. XLV, fila 395)
- În data de 07.12.2015, la ora 15:51:46, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine 08.12 de la ora 19,00 avem T.Rit in locatia stiuta.Va asteptam si sa aveti metale

o
la voi”. (vol. LII, filele 88-89)

I.r
Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris în data de
07.12.2015, la ora 12:52:34; (vol. XLV, fila 395)
- În data de 11.01.2016, la ora 09:33:38, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
R
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine 12.01 de la ora 19.00 avem T.R.la Templu.va rugam sa participati cu totii
U
deoarece avem de luat decizii importante si sa aveti la voi metale.Multumim)))”. (vol.
LII, filele 106-107)
.J
Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris în data de
w

11.01.2016, la ora 11:19:18; (vol. XLV, fila 395)


- În data de 16.02.2016, la ora 16:46:04, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
w

secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut: „Va


rog miine Miercuri 16. Febr. De la ora 18.0 fr. in gr.3 sunt invitati la sediu pt.consultari
in tin.alba urmind ca Joi 17.Febr. De la ora 19.0 vom avea ridicare in t.rituala.Ca
w

intodeauna va asteptam_)_)_)”. (vol. LII, filele 131-132)


Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN mai multe mesaje scrise în data
de 16.02.2016, în intervalul orar 16:20:24 – 16:21:11; (vol. XLV, fila 395)
- În data de 24.02.2016, la ora 09:17:09, inculpatul POPA LIVIU a primit de la
secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN un mesaj scris cu următorul con?inut:
„Miine ,Joi 25.02 sunteti invitati la ora 18.00 in Templu. Va rog aduceti metale
pt.contributia pe 2016 multumesc_)_)_)”. (vol. LII, filele 147-148)
Din listingul telefonic a rezultat că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a
primit de la secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN mai multe mesaje scrise în data
de 24.02.2016, în intervalul orar 20:49:59 – 20:50:32. (vol. XLV, fila 395)
Din declaraţia martorului VAJAI GHEORGHE, având părţi sociale şi acţiuni
la SC Gavella Com SRL, SC Drumuri Orăşeneşti SA, SC Aquaserv SRL, SC Sme SA,
SC Roman Pav SRL, SC Gavelin SRL şi SC West Expo & Consulting SRL, a rezultat
următoarele :
„Sunt membru al Asociaţiei Marea Lojă Naţională din România de circa 1 an
jumătate – 2 ani şi funcţionez în cadrul Lojei Ţara Crişurilor Oradea. Am fost
recomandat în acest sens de prietenul meu, Kristo Gheorghe.
Cu ocazia prezenţei mele la întâlnirile Lojei Ţara Crişurilor Oradea din
cadrul M.L.N.R., am constatat faptul că Popa Liviu este membru al asociaţiei
respective, fiind prezent la întrunirile masonice. Ulterior, cunosc faptul că acesta a
deţinut funcţia de maestru venerabil.
Fiind întrebat, arăt că nu-mi amintesc ca Popa Liviu să fie naşul meu
masonic.
Pe numitul Galea Ovidiu Daniel l-am întâlnit la întrunirile masonice ale Lojei

o
Ţara Crişurilor din cadrul M.L.N.R., la momentul în care eu am fost iniţiat, acesta deja

I.r
făcea parte din asociaţie.
Fiind întrebat, arăt că nu-mi amintesc să-l fi cunoscut pe Galea Ovidiu
Daniel înainte de întrunirile masonice.
Cunosc faptul că Galea Ovidiu Daniel este judecător la o instanţă din
R
Oradea, iar soţia acestuia este judecător la Curtea de Apel Oradea. Nu o cunosc pe
soţia lui Galea Ovidiu Daniel.
U
Cu toate că firmele la care sunt asociat, menţionate mai sus, au diverse litigii
civile pe rolul Tribunalului Bihor şi a Curţii de Apel Oradea, eu nu am discutat
.J
niciodată, nici direct şi nici prin intermediul vreunei alte persoane, cu judecătorul
Galea Ovidiu în legătură cu respectivele procese.
w

Fac precizarea că, Galea Ovidiu Daniel nu este printre apropiaţii mei, astfel
că în privat nu m-am întâlnit niciodată cu acesta. Singurele întâlniri pe care le-am avut
w

cu judecătorul Galea Ovidiu Daniel au fost la întâlnirile masonice şi la agapele de


după întâlniri.
Fiind întrebat, arăt faptul că nu am discutat niciodată cu Popa Liviu despre
w

Galea Ovidiu Daniel.


Despre faptul că Galea Ovidiu Daniel este judecător am aflat cu ocazia
întâlnirilor masonice, care aveau loc o dată sau de două ori pe lună (în anumite situaţii
se amânau întâlnirile), astfel că toţi participanţii masoni aveau cunoştinţă de calităţile
şi funcţiile ocupate de ceilalţi membri masoni.” (vol. VIII, filele 213-217)

Inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL, nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii de


fals în declaraţii, în concret acesta susţinând că nu avea reprezentarea calităţii sale de
membru al Asociaţiei M.L.N.R. întrucât nu i-a fost predată o legitimaţie în acest sens şi
nu i s-a adus la cunoştinţă de către asociaţie în mod explicit această calitate; că nu
cunoştea că organizaţia masonică este o asociaţie în sensul Ordonan?ei 26/2000 cu
privire la asocia?ii ?i funda?ii, având dimpotrivă convingerea că această asociaţie
reprezenta un ordin spiritual, ini?iatic, şi pe cale de consecinţă nu cuno?tea că
apartenenţa la aceasta asociaţie ar cădea sub incidenţa obligaţiei de menţionare în
declaraţia de interese.
I . Cu privire la primul aspect - lipsa reprezentării subiective privind calitatea
de membru al asociaţiei, poziţia inculpatului GALEA OVIDIU DANIEL nu este
verosimilă, probele administrate în cursul urmăririi penale demonstrând împrejurări de
fapt care atestă din contră o reprezentare subiectivă neechivocă sub acest aspect.
Din înscrisul intitulat ”fi?a masonică”, aflată la filele 82-85 din vol. XLV,
rezultă că accesul său în asociaţie s-a realizat urmare recomandării făcute de masonii
Popa Liviu ?i Minta? Ioan, ?i nu pur si simplu.
Din înscrisul intitulat ”jurământul ucenicului”, aflat la fila 87 ?i 94 din vol.
XLV, rezultă că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a depus jurământul masonic, în
mod solemn.

o
Din adresa nr. 4514 din 28.09.2016 a Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din

I.r
România, rezultă că având în vedere dispozi?iile Regulamentului General al Marii Loji
Na?ionale din România, parte integrantă a Statutului Asocia?iei MLNR, astfel cum este
înregistrat la Judecătoria Sectorului 2 Bucure?ti, ”înscrisul care face dovada calită?ii
de membru al Asocia?iei este jurământul semnat de solicitant (petent)” (fila 89, vol.
XLV); R
Din procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice dintre inculpatul POPA
U
LIVIU şi inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL, din data de 18.09.2015, ora 11:28:00
(vol. LII, filele 5-7), rezultă că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a participat la
.J
deschiderea anului masonic 2015 - 2016, iar din depozitiile martorilor GHILEA
GAVRILĂ, PALLADI DACIAN-SALVATOR, MINTAŞ IOAN, VAJAI GHEORGHE ?i
w

KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN, cât şi din coroborarea mesajelor transmise de


secretarul KRISTO GHEORGHE-ZOLTAN către inculpatul POPA LIVIU de convocare
w

la ţinutele lojei cu datele din listingurile telefonice ale inculpatului GALEA OVIDIU
DANIEL din perioada 17.10.2015 (autorizată de judecător) – 14.03.2016 (final
w

interceptări inculpat POPA LIVIU) rezultă că acesta participa efectiv la întrunirile Lojii
?ara Cri?urilor, nr. 162.
Din adresa MLNR din data de 04.01.2017 (fila 401 – 402 din vol. XLV),
rezultă că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a achitat la zi cotiza?iile către Asocia?
ia Marea Lojă Na?ională din România.
Cu alte cuvinte, inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a parcurs mai multe
etape ( recomandarea făcută de un alt mason ) şi ritualuri (depunere jurământ,
dobândirea unui naş mason-părinte spiritual), toate acestea derulându-se în maniera
specifică asociaţiei masonice, respectiv în mod discret, ascuns, nepublic.
Evident că aceste elemente, etapele menţionate (recomandare, jurământ,
dobândirea naşului masonic) urmare şi cadrului în care s-au derulat - discret, ascuns,
nepublic, nu pot fi caracterizate ca fiind ritualuri obişnuite, cotidiene, astfel că, urmare
acestui caracter - discret, ascuns, nepublic, sunt apte să genereze reprezentarea unui
fapt aparte, cum ar fi calitatea de mason într-o asociaţie ascunsă, discretă.
Mai mult, etapele şi ritualurile menţionate, în gândirea obişnuită sunt
percepute ca fiind ritualuri iniţiatice şi specifice unor organizaţii ascunse, discrete.
Această percepţie se situează la nivelul unei gândiri, percepţii normale, astfel încât
apărarea inculpatului că nu a avut această reprezentare e total necredibilă. Lipsa de
publicitate, de expunere a acestor ritualuri atrage atenţia în mod natural asupra faptului
că acestea nu sunt accesibile oricui, ci evident doar persoanelor ce sunt iniţiate si
acceptate în respectiva organizaţie.
Raportat la aceste elemente, evident că apărarea inculpatului vizează o teză
a percepţiei propriilor acţiuni situată sub ceea ce reprezintă o percepţie firească,
normală, ceea ce raportat şi la calitatea de magistrat, de persoană instruită a
inculpatului, face ca această teză să nu poată fi acceptată.
În altă ordine de idei, prezenţa unor ritualuri care nu au un caracter obişnuit şi

o
nu sunt accesibile oricui, decât unui cerc restrâns, exclusivist, corelat cu un

I.r
comportament activ în cadrul asociaţiei ( prin participarea constantă, ritmică la
întrunirile asociaţiei - formă de manifestare a acesteia, ce se realiza prin convocarea
membrilor asociaţiei, cu alte cuvinte printr-o invitaţie adresată în mod expres ), denotă
că inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL nu numai că avea calitatea formală de membru
R
al asociaţiei, ci se şi comporta în fapt ca atare, ?i era perceput de asociaţie ca atare,
elemente care fără echivoc demonstrează că acesta avea pe deplin conştiinţa
U
apartenenţei sale ca membru la Asocia?ia M.L.N.R.
Ca aspect particular, dar esenţial, menţionăm că inculpatul GALEA OVIDIU
.J
DANIEL este magistrat, iar potrivit Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor ?i Hotărârii CSM 328/2005 privind aprobarea Codului deontologic al
w

judecătorilor ?i procurorilor, profesia de magistrat este supusă unor interdic?ii ?i


incompatibilită?i.
w

Cu alte cuvinte, prin natura profesiei, inculpatul era supus unor restricţii în ce
priveşte manifestările ?i activităţile exterioare profesiei. Evident că existenţa unor astfel
de exigenţe face ca un magistrat înainte de a adera la o asocia?ie, organizaţie, să verifice
w

natura şi statutul acesteia. Tratarea cu neglijenţă a acestui aspect, de?i de principiu ar fi


posibilă, este exclusă în cauza de faţă, datorită prezenţei unor elemente obiective ce
relevă un interes al inculpatului în a-?i disimula această calitate.
Astfel, în cursul urmăririi penale au fost administrate probe din care rezultă că
inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL în mod inten?ionat – inten?ie directă - nu a
declarat apartenen?a sa la Asocia?ia M.L.N.R., în scopul de a asigura protec?ie judiciară
unor ,,fra?i masoni” (MINTA? IOAN).
În concret, din actele de la dosar rezultă că la data de 30 iunie 2016 s-a
înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor dosarul nr. 2734/111/2016, repartizat completului
CAF 9, al cărui pre?edinte era judecător GALEA OVIDIU DANIEL (complet unic de
primă instan?ă). De?i cauza a parcurs procedura prealabilă, judecătorul GALEA
OVIDIU DANIEL nu a formulat declara?ie de ab?inere. Prin ordonan?a de ridicare de
înscrisuri din data de 15 noiembrie 2016 a D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea s-a ridicat
de la Tribunalul Bihor, în copie, dosarul nr. 2734/111/2016, iar în ziua următoare – 16
noiembrie 2016, inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL a formulat declara?ie de ab?
inere.
Declara?ia de ab?inere a fost respinsă prin încheierea din data de 16 noiembrie
2016, ca neîntemeiată.
Declara?ia de ab?inere – tardivă ?i evident cauzată de interven?ia organelor
de urmărire penală are un caracter formal, prin motivarea sa vagă privind existen?a unui
cerc comun de cuno?tin?e între inculpat ?i partea-reclamant MINTA? IOAN. Caracterul
formal al declara?iei de ab?inere ?i inten?ia inculpatului de disimulare a raporturilor
sale reale cu păr?ile din cauză rezultă din declara?ia martorului MINTA? IOAN, care
explicitează rela?ia sa cu magistratul ce judeca în cauză - inculpatul GALEA OVIDIU
DANIEL ?i scoate în eviden?ă scopul pentru care acesta î?i disimulează ?i apartenen?a

o
la asocia?ia masonică.

I.r
Astfel, martorul MINTA? IOAN a declarat următoarele :
„Din anul 1991 de?in calitatea de asociat ?i director general al SC CIAC SA,
societate ce are ca obiect principal de activitate efectuarea de lucrări de construc?ii,
instala?ii, samd.
R
Declar că îl cunosc pe suspectul Galea Ovidiu Daniel de aproximativ 25 ani,
fiind cu acesta în rela?ii de prietenie. De asemenea, o cunosc ?i pe so?ia acestuia,
U
Galea Irina, cu care m-am întâlnit în câteva rânduri, însă cu care nu sunt în rela?ii la
fel de apropiate ca ?i cu so?ul acesteia. Cunosc că suspectul Galea Ovidiu Daniel, cât
.J
?i so?ia acestuia, Galea Irina, sunt judecători la instan?ele din Oradea, fără să ?tiu
exact la care anume dintre instan?e. Din discu?iile avute cu Galea Ovidiu Daniel de-a
w

lungul timpului cunosc că acesta este judecător în materie penală.


În cursul anului 2014 l-am recomandat pe judecătorul Galea Ovidiu Daniel,
w

împreună cu maestrul mason Popa Liviu, spre ini?iere în Loja ?ării Cri?urilor din
cadrul Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România. Recomandarea pe care am
w

făcut-o pentru judecătorul GALEA OVIDIU DANIEL a avut ca fundament faptul că


îl cuno?team de multă vreme, fiind în rela?ii bune cu acesta ?i îl cuno?team ca o
persoană pretabilă pentru M.L.N.R.(…)
Declar că în cursul anului 2014 lucrători de poli?ie din cadrul
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor au efectuat perchezi?ii domiciliare la sediul
SC CIAC SA din Oradea, str. Jean Calvin, nr. 5, ocazie cu care au ridicat mai multe
documente.(…)
Fiind întrebat, arăt că SC CIAC SA are mai multe litigii de natură comercială
pe rolul instan?elor din Oradea, atât la Tribunalul Bihor cât ?i la Curtea de Apel
Oradea, însă nu cunosc dacă Galea Ovidiu Daniel sau so?ia acestuia Galea Irina au
judecat vreuna dintre aceste cauze.
Fiind întrebat, declar că am avut discu?ii telefonice frecvente cu Galea
Ovidiu Daniel, discutând cu acesta diferite aspecte legate de Asocia?ia Marea Lojă
Na?ională din România sau în legătură cu diferite probleme personale ale acestuia;
spre exemplu, re?in că am fost sunat de acesta în luna septembrie 2016, cu
rugămintea de a m ă interesa la societatea de termoficare a ora ?ului în legătură cu
furnizarea energiei termice în zona în care locuie ?te judecătorul.”

În concluzie, comportamentul profesional al inculpatului GALEA


OVIDIU DANIEL, în dosarul nr. 2734/111/2016 al Tribunalului Bihor,
demonstrează că acesta în mod inten?ionat – cu inten?ie directă - nu a men?ionat
în declara?ia sa de interese apartenen?a la asocia?ia masonică, în scopul de a eluda
normele de incompatibilitate care l-ar fi împiedicat să judece acele cauze în care
păr?ile erau ,,fra?i masoni” cu acesta.

II. Cu privire la al doilea aspect invocat de către inculpatul GALEA

o
OVIDIU DANIEL privind împrejurarea că acesta nu cuno?tea că organizaţia masonică

I.r
este o asociaţie în sensul Ordonan?ei 26/2000 cu privire la asocia?ii ?i funda?ii şi pe
cale de consecinţă că, apartenenţa la această asociaţie cădea sub incidenţa obligaţiei de
menţionare în declaraţia de interese, men?ionăm că potrivit Hotărârii nr.
886/20.08.2013, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis că judecătorii şi
R
procurorii au obligaţia de a completa calitatea de membru în asociaţii, fundaţii sau
alte organizaţii neguvernamentale, inclusiv cele masonice, în cadrul declaraţiei de
U
interese.
Cu alte cuvinte, dubiile afirmate de inculpat s-ar circumscrie atât unei erori de
.J
fapt, constând în aceea că inculpatul nu a cunoscut înprejurarea că M.L.N.R. este o
asocia?ie în sensul OG 26/2000, cât ?i unei erori de drept, în sensul că nu a avut cuno?
w

tin?ă de existen?a obliga?iei de men?ionare a acesteia în declara?ia de interese.


Cu privire la primul aspect, apărarea inculpatului nu poate fi re?inută în raport
w

de elementele obiective privind calitatea acestuia de membru activ al asocia?iei,


corelată cu îndeplinirea obliga?iei de plata a unei cotiza?ii. În raport de aceste
w

elemente concrete, sus?inerea inculpatului nu e credibilă, fiind neverosimilă cu atât mai


mult raportat la nivelul de instruire al acestuia, iar pe de altă parte declara?ia
inculpatului sub acest aspect nu numai că nu este sus?inută, dar e contrazisă de întregul
material probator, ce relevă fără nici un dubiu cele două aspecte de fapt mai sus men?
ionate (calitatea acestuia de membru activ al asocia?iei ?i plata unei cotiza?ii).
Cu privire la al doilea aspect, eroarea de drept invocată – necunoa?terea
obliga?iei de declarare a apartenen?ei la M.L.N.R. în declara?ia de interese, pe lângă
faptul că eroarea nu conduce la exonerare de răspundere penală în sistemul nostru de
drept, în cauza de fa?ă este total înlăturată printr-o reglementare expresă a acestui
aspect, vizând în mod specific categoria magistra?ilor, respectiv Hotărârea nr.
886/20.08.2013, a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care a decis c ă
„judecătorii şi procurorii au obligaţia de a completa calitatea de membru în asociaţii,
fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale, inclusiv cele masonice, în cadrul
declaraţiei de interese prevăzută de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, şi de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi
demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi
pentru modificarea şi completarea altor acte normative, modificată.”
*
Mai mult, este de subliniat că din verificarea paginii de internet apar?inând
Marii Loji Na?ionale din România, respectiv http://mlnr.ro, rezultă în mod facil că
Marea Lojă Na?ională din România este constituită ?i func?ionează ca Asocia?ie, fiind
înfiin?ată ca persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial - "Statutul
M:.L:.N:.R:. este public, fiind înregistrat la Registrul Na?ional al Persoanelor
Juridice Fără Scop Patrimonial, iar Marea Lojă Na?ională din România este

o
recunoscută de Guvernul României ca Asocia?ie de Utilitate Publică".

I.r
Marea Lojă Na?ională din România administrează toate Lojile regulare de pe
teritoriul României, fiind "o asocia?ie care are peste o sută de recunoa?teri interna?
ionale".
Pre?edintele Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România este în prezent
R
Marele Maestru Radu Bălănescu, care prin prisma func?iei publice de?inute, aceea de
director medical la Spitalul Clinic de Urgen?ă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu”, a
U
depus declara?ii de interese în care ?i-a men?ionat calitatea de?inută, respectiv pre?
edinte al Asocia?iei Marea Lojă Na?ională din România.
.J

-
w

Încadrarea juridică
w

1. Faptele re?inute în sarcina inculpa?ilor POPA LIVIU ?i INDREI


REMUS DANIEL (descrise la pct. 1 din rechizitoriu), care în perioada 2012 – 2014,
w

în calitate de inspector ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor, ?i respectiv de ?


ef al Poli?iei mun. Beiu? ?i în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale, în scopul
protejării activită?ii infrac?ionale a primarului mun. Beiu?, DOMOCO? ADRIAN
NICOLAE, respectiv de a nu î?i îndeplini potrivit legii atribu?iile de serviciu ce
decurgeau din func?iile de conducere de?inute de cei doi ofi?eri, constând în
conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Inspectoratului de Poli?ie
Jude?ean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de Investigare a
Criminalita?ii Economice ?i respectiv a celor din cadrul Poli?iei mun. Beiu?, au pretins
în mod nemijlocit diferite foloase necuvenite, în valoare totală de 11.979 lei, ?i au
primit foloase necuvenite în valoare totală de 7.979 lei, constând în achizi?ionarea de
obiecte de mobilier ?i prestarea unor servicii/lucrări de renovare la sediul Poli?iei
mun. Beiu?, de la denun?ătorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, după cum urmează :
- piese de mobilier, respectiv o masă de birou formată din două corpuri, o
masă de ?edin?ă, 8 (opt) scaune din lemn, un cuier de perete cu dulăpior în partea
inferioară ?i mobilier pe col? format din două dulapuri ?i o vitrină, pentru utilarea
biroului comisarului ?ef INDREI REMUS DANIEL, din incinta sediului Poli?iei mun.
Beiu?;
- au pretins confec?ionarea ?i montarea a 8 (opt) ferestre cu geam termopan
?i o u?ă cu profil PVC, pentru renovarea unor birouri din sediul Poli?iei mun. Beiu?,
din care trei ferestre au fost montate în spa?iul folosit de Biroul Rutier al institu?iei,
întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită în formă
continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit.
„c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal
(2 acte materiale).

2. Fapta re?inută în sarcina inculpatului POPA LIVIU (descrisă la pct. 2

o
din rechizitoriu), care în vara anului 2012, în calitate de inspector ?ef al Inspectoratului

I.r
de Poli?ie Jude?ean Bihor, în scopul protejării activită?ii infrac?ionale a primarului
mun. Beiu?, DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, respectiv să nu î?i îndeplinească potrivit
legii atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de conducere de?inută de ofi?er,

R
constând în conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Inspectoratului
de Poli?ie Jude?ean Bihor - Serviciul de Investigare a Fraudelor/Serviciul de
Investigare a Criminalita?ii Economice ?i respectiv a celor din cadrul Poli?iei mun.
U
Beiu?, a pretins ?i primit diferite foloase necuvenite, constând în prestarea de
servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la re?eaua de curent electric a
.J
locuin?ei sale situată în mun. Oradea, str. Plaiului, nr. 3G, jud. Bihor, de la denun?
ătorul DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, primar al municipiului Beiu?, întrune?te
w

elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1
Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea
w

art. 5 Cod penal.


w

3. Fapta re?inută în sarcina inculpatului INDREI REMUS DANIEL


(descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), care în cursul lunii iulie 2015, în calitate de ?ef al
Poli?iei mun Beiu?, având în subordine directă Postul de Poli?ie Cărpinet, în scopul
protejării activită?ii ilicite a numi?ilor CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF
CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, respectiv pentru a nu-?
i îndelini potrivit legii atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută,
constând în conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Poli?iei mun.
Beiu?, a Sec?iilor de Poli?ie Rurală ?i a Posturilor de Poli?ie arondate, inclusiv Postul
de Poli?ie Cărpinet, a pretins prin intermediul agentului ?ef principal ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ - ?eful Postului de Poli?ie Cărpinet, 2 (două) tone de piatră ornamentală
pentru pavarea cur?ii de la locuin?a fiicei sale din loc. Beiu?ele, iar, ulterior, prin
intermediul fiicei sale BALINT MIRABELA FLORINA a mai pretins încă 11
(unsprezece) m2 de piatră ornamentală pentru pavarea unor scări, de la numi?ii CEP
FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i
MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i comercializau, fără îndeplinirea condi?
iilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud.
Bihor, întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de
art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr.
78/2000.

Fapta re?inută în sarcina inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ


(descrisă la pct. 3 din rechizitoriu), care în cursul lunii iulie 2015 l-a ajutat pe
inculpatul INDREI REMUS DANIEL, prin aceea că a pretins pentru acesta, de la numi?
ii CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO
CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i comercializau, fără
îndeplinirea condi?iilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei

o
Cărpinet, jud. Bihor, 2 (două) tone de piatră ornamentală pentru pavarea cur?ii de la

I.r
locuin?a fiicei inculpatului INDREI REMUS DANIEL, cantitatea de piatră ornamentala
pretinsă de la pietrari fiind primită ulterior de comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL
cu sprijinul ?i urmare a demersurilor făcute de agentul ?ef principal ROTAR RAUL

R
OVIDIU RAJ, întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de complicitate la
luare de mită prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu
referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.
U
Fapta re?inută în sarcina inculpatului BALINT EUGEN VASILE (descrisă
.J
la pct. 3 din rechizitoriu), care fiind audiat în prezenta cauză, în calitate de martor, la
data de 4 octombrie 2016, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurări
w

esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat, respectiv a declarat că în vara anului
2015, cu ocazia unor lucrări de renovare pe care le-a efectuat la locuin?a sa din loc.
w

Beiu?ele, jud. Bihor, a achizi?ionat piatră ornamentală pentru pavaj de la patru persoane
din localitatea Izbuc, com. Cărpinet, a căror identitate nu o mai re?ine; că so?ia sa,
w

BALINT MIRABELE FLORINA, a plătit contravaloarea pietrei ornamentale, achitând


celor patru pietrari suma totală de 800 lei; că socrul său, inculpatul INDREI REMUS
DANIEL, nu a avut niciun fel de implicare în achizi?ionarea pietrei ornamentale pentru
pavaj de la pietrarii din com. Cărpinet, jud. Bihor, toate acestea în condi?iile în care s-a
stabilit că în realitate întreaga cantitate de piatră ornamentală a fost pretinsă în cursul
lunii iulie 2015, cu titlu de mită, fără a fi achitată contravaloarea acesteia, de inculpatul
INDREI REMUS DANIEL, prin intermediul inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ
(cantitatea de două tone de piatră ornamentală) ?i prin intermediul fiicei sale BALINT
MIRABELA FLORINA (cantitatea de unsprezece m2 de piatră ornamentală), de la
numi?ii CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA
ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau piatră ornamentală
în mod ilegal pe raza comunei Cărpinet, întrune?te elementele constitutive ale infrac?
iunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 C.p.

4. Fapta re?inută în sarcina inculpatei PĂTROC MINODORA IOANA


(descrisă la pct. 4 din rechizitoriu), care în cursul lunii iunie 2015, în calitate de
consilier superior în cadrul Agen?iei pentru Protec?ia Mediului Bihor - Serviciul Avize,
Acorduri, Autoriza?ii, având atribu?ii directe în legătură cu eliberarea avizului ?i
acordului de mediu, pentru a sus?ine demersurile pietrarilor din com. Cărpinet în
vederea ob?inerii de către ace?tia a avizului de mediu ?i a acordului de mediu ?i pentru
eliberarea deciziilor de emitere a avizului de mediu, a pretins prin intermediul agentului
?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ cantitatea de 20 – 22 m 2 de piatră
ornamentală pentru pavaj de la numi?ii CUCIULA CLAUDIU, CEP FLORIAN,
LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i
comercializau, fără îndeplinirea condi?iilor cerute de lege, piatră ornamentală pentru
pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor, întrune?te elementele constitutive ale

o
infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la

I.r
art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Fapta re?inută în sarcina inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ

R
(descrisă la pct. 4 din rechizitoriu), care în cursul lunii iunie 2015 a ajutat-o pe
inculpata PĂTROC MINODORA IOANA, prin aceea că a pretins pentru aceasta de la
numi?ii CUCIULA CLAUDIU, CEP FLORIAN, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO?
U
IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i comercializau, fără îndeplinirea condi?iilor
cerute de lege, piatră ornamentală pentru pavaj pe raza comunei Cărpinet, jud. Bihor,
.J
cantitatea de 20 – 22 m 2 de piatră ornamentală pentru pavaj, cantitatea de piatră
ornamentala pretinsă de la pietrari fiind primită ulterior de inculpata PĂTROC
w

MINODORA IOANA cu spijinul ?i urmare a demersurilor făcute de agentul ?ef


principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, întrune?te elementele constitutive ale infrac?
w

iunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 289
alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
w

5. Fapta re?inută în sarcina inculpatului INDREI REMUS DANIEL


(descrisă la pct. 5 din rechizitoriu), care în cursul anului 2015, în realizarea aceleia?i
rezolu?ii infrac?ionale, în calitate de ?ef al Poli?iei mun Beiu?, având în subordine
directă Postul de Poli?ie Cărpinet, în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre acesta ?i
subordonatul său ROTAR RAUL OVIDIU RAJ ?i în legătură cu atribu?iile sale de
serviciu ce decurgeau din func?ia de conducere de?inută de ofi?er, constând în
îndrumarea, organizarea, conducerea ?i controlarea activită?ii lucrătorilor de la Postul
de Poli?ie Cărpinet ?i implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului ?ef
principal ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, despre care comisarul ?ef INDREI REMUS
DANIEL ?tia că tolerează ?i protejează activitatea ilegală de exploatare ?i
comercializare a pietrei ornamentale, cât ?i în considerarea unui tratament preferen?ial
la locul de muncă al subordonatului său, a pretins, acceptat ?i primit diferite foloase
necuvenite de la inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, după cum urmează :
- achitarea contravalorii unei mese de prânz pentru 5 (cinci) persoane, într-
un restaurant situat în apropierea mun. Medgidia, iar la plecare a primit 10 litri de vin;
- achitarea contravalorii unui sejur în cursul lunii iulie 2015, pentru două
familii, respectiv pentru el ?i familia sa, cât ?i pentru familia prietenului său FORDON
GHEORGHE, în sta?iunea Neptun, hotel Caraiman, jud. Constan?a; achitarea unor
mese la Restaurantul ”Cramele Murfatlar” ?i achitarea contravalorii închirierii de ?
ezlonguri pe plajă, pe perioada sejurului,
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită în formă
continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit.
„c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).

Fapta re?inută în sarcina inculpatului ROTAR RAUL OVIDIU RAJ


(descrisă la pct. 5 din rechizitoriu), care în cursul anului 2015, în realizarea aceleia?i

o
rezolu?ii infrac?ionale, în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre acesta ?i ?eful său

I.r
ierarhic INDREI REMUS DANIEL ?i în legătură cu atribu?iile de serviciu ce decurgeau
din func?ia de conducere de?inută de inculpatul INDREI REMUS DANIEL în calitate
de ?ef al Poli?iei mun. Beiu?, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea ?i

R
controlarea activită?ii lucrătorilor de la Postul de Poli?ie Cărpinet ?i implicit pentru
neluarea măsurilor legale împotriva agentului ?ef principal ROTAR RAUL OVIDIU
RAJ, despre care comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?tia că tolerează ?i
U
protejează activitatea ilegală de exploatare ?i comercializare a pietrei ornamentale, cât ?
i în considerarea unui tratament preferen?ial la locul de muncă de care a beneficiat
.J
agentul de poli?ie din partea ?efului său ierarhic, a oferit ?i remis diferite foloase
necuvenite inculpatului INDREI REMUS DANIEL, după cum urmează :
w

- achitarea contravalorii unei mese de prânz pentru 5 (cinci) persoane, într-


un restaurant situat în apropierea mun. Medgidia, iar la plecare remiterea cantită?ii de
w

10 litri de vin;
- achitarea contravalorii unui sejur în cursul lunii iulie 2015, pentru două
w

familii, respectiv pentru comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?i familia sa, cât ?i
pentru familia prietenului ofi?erului, FORDON GHEORGHE, în sta?iunea Neptun,
hotel Caraiman, jud. Constan?a; achitarea unor mese la Restaurantul ”Cramele
Murfatlar” ?i achitarea contravalorii închirierii de ?ezlonguri pe plajă, pe perioada
sejurului,
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de dare de mită în formă
continuată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).

6. Fapta re?inută în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrisă la


pct. 6 din rechizitoriu), care în perioada 2009 - 2011, în calitate de ?ef al Postului de
Poli?ie Cărpinet, a pretins ?i primit cantitatea de 38 m2 piatră ornamentală pentru
construc?ia/renovarea cabanei pe care o de?inea în satul de vacan?ă Vârtop, de la
numi?ii MANEA VIOREL, PA?CA AUREL, CEP FLORIAN, BURTĂ IOSIF, LAZEA
ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, persoane ce exploatau ?i comercializau,
fără îndeplinirea condi?iilor stabilite de lege, piatră ornamentală pentru pavaje pe raza
comunei Cărpinet, pentru a proteja activitatea ilicită a pietrarilor, prin neîndeplinirea
atribu?iunilor de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută, întrune?te elementele
constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal,
cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod
penal.

7. Fapta re?inută în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrisă la


pct. 7 din rechizitoriu), care în perioada noiembrie – decembrie 2014, în calitate de ?ef
al Postului de Poli?ie Pietroasa, a pretins ?i primit de la numitul MĂDU?A FLORIN

o
TRAIAN, pre?edinte al Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa” Chi?cău, 10 (zece) pomi de

I.r
crăciun, în contextul în care la Postul de Poli?ie Pietroasa se efectuau cercetări penale
în dosarul penal nr. 406/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, iar în
schimbul foloaselor pretinse ?i primite poli?istul urma să-l ajute pe denun?ătorul

R
MĂDU?A FLORIN TRAIAN, reprezentantul Asocia?iei Urbariale ”Crăiasa” Chi?cău,
să ob?ină documentele Asocia?iei Urbariale, o drujbă ?i două motocoase de la fostul
pre?edinte al acesteia, numitul CRISTE SORIN VIOREL, întrune?te elementele
U
constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal,
cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.
.J

8. Fapta re?inută în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrisă la


w

pct. 8 din rechizitoriu), care în perioada noiembrie - decembrie 2014, prevalându-se


de influen?a pe care ar avea-o pe lângă func?ionari de la ?coala Auto Dorina din
w

Oradea, cu atribu?ii în organizarea cursurilor ?i examenelor în vederea ob?inerii


certificatului A.D.R., a acceptat ?i primit de la numitul CRI?AN IONEL un cuptor
w

electric cu plită, în valoare de aproximativ 500 lei ?i o friteuză, în valoare de


aproximativ 120 lei, întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de trafic de
influen?ă prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c”
din Legea nr. 78/2000.

9. Fapta re?inută în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrisă la


pct. 9 din rechizitoriu), care în data de 20 aprilie 2015, în calitate de ?ef al Postului de
Poli?ie Pietroasa, a pretins ?i primit de la numitul PÎLEA CORNEL, primar al comunei
Pietroasa, jud. Bihor, 40 litri de motorină, în valoare de aproximativ 200 lei, pentru
alimentarea autoturismului personal, în contextul în care la Postul de Poli?ie Pietroasa
se efectuau cercetări penale, urmare a plângerii formulate de primarul PÎLEA CORNEL,
în dosarul penal nr. 356/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu? ?i în
scopul ca inculpatul, având în vedere func?ia de?inută - ?ef al Postului de Poli?ie
Pietroasa, să nu se sesizeze cu privire la posibile fapte penale comise de către edil ?i
despre care poli?istul ar fi luat cuno?tin?ă în orice mod, întrune?te elementele
constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal,
cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.

10. Fapta re?inută în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrisă la


pct. 10 din rechizitoriu), care în cursul lunii iulie 2015, prevalându-se de influen?a pe
care ar avea-o pe lângă func?ionari cu atribu?ii în preschimbarea permiselor de
conducere, a acceptat promisiunea primirii de la numitul CRI?AN IONEL a unei ma?
ini de deszăpezit, în valoare de aproximativ 150 euro, întrune?te elementele constitutive
ale infrac?iunii de trafic de influen?ă prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu
referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.

o
I.r
11. Faptele re?inute în sarcina inculpatului INDREI REMUS DANIEL
(descrise la pct. 11 din rechizitoriu), care în perioada decembrie 2014 – aprilie 2015,
în calitate de ?ef al Poli?iei mun Beiu?, având în subordine Postul de Poli?ie Pietroasa,

R
în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale ?i pentru a proteja activitatea infrac?ională
a numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, prin neîndeplinirea potrivit legii a atribu?
iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută, a pretins, acceptat ?i primit, atât în
U
mod direct cât ?i prin intermediul agentului ?ef principal BAT GHEORGHE - ?eful
Postului de Poli?ie Pietroasa, diferite foloase necuvenite de la martorul denun?ător
.J
NASTOR IOAN GHEORGHE, respectiv :
- prestarea unor servicii constând în asigurarea meniului ?i servirea mesei
w

pentru 8 (opt) persoane; contravaloarea serviciilor prestate a fost în sumă de 150 de lei,
din care denun?ătorul NASTOR IOAN GHEORGHE a suportat suma de 100 lei, iar
w

agentul ?ef principal BAT GHEORGHE a achitat suma de 50 de lei;


- a acceptat, de la numitul NASTOR IOAN GHEORGHE, promisiunea unor
w

foloase necuvenite, respectiv doi cozonaci ?i 2 kg de plăcintă; ulterior, datorită


imposibilită?ii omului de afaceri de a se deplasa la Beiu? cu produsele de panifica?ie,
acestea nu au mai fost remise ofi?erului,
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită în formă
continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit.
„c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).

Fapta re?inută în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrisă la pct.


11.1 din rechizitoriu), care în data de 4 aprilie 2015 l-a ajutat pe inculpatul INDREI
REMUS DANIEL, prin aceea că a făcut demersuri pentru a ob?ine diferite foloase
necuvenite de la omul de afaceri NASTOR IOAN GHEORGHE pentru ?eful său
ierarhic, inculpatul INDREI REMUS DANIEL, respectiv :
- prestarea unor servicii constând în asigurarea meniului ?i servirea mesei
pentru 8 (opt) persoane; contravaloarea serviciilor prestate a fost în sumă de 150 de lei,
din care denun?ătorul NASTOR IOAN GHEORGHE a suportat suma de 100 lei, iar
agentul ?ef principal BAT GHEORGHE a achitat suma de 50 de lei,
întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de complicitate la luare de
mită prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la
art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.

12. Fapta re?inută în sarcina inculpatului INDREI REMUS DANIEL


(descrisă la pct. 12 din rechizitoriu), care în perioada 2014 - 2015, în realizarea
aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale, în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre acesta ?i
subordonatul său BAT GHEORGHE ?i în legătură cu atribu?iile de serviciu ce
decurgeau din func?ia de conducere de?inută de ofi?er, constând în îndrumarea,

o
organizarea, conducerea ?i controlarea activită?ii lucrătorilor de la Postul de Poli?ie

I.r
Pietroasa ?i implicit pentru neluarea măsurilor legale împotriva agentului ?ef principal
BAT GHEORGHE, despre care comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?tia că
tolerează ?i protejează activitatea ilicită a numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, cât

R
?i în considerarea unui tratament preferen?ial la locul de muncă de care a beneficiat
agentul de poli?ie din partea inculpatului INDREI REMUS DANIEL, a pretins ?i
primit diverse foloase necuvenite de la agentul ?ef principal BAT GHEORGHE, după
U
cum urmează :
- asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul de?inut de numitul
.J
BURTĂ IUSTIN, în loc. Cărpinet;
- a pretins numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, prin intermediul ASP
w

BAT GHEORGHE, asigurarea meniului ?i servirea mesei pentru 8 (opt) persoane; o


parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 lei, fiind achitată de inculpatul BAT
w

GHEORGHE;
- asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea ”Laura” din loc.
w

Chi?cău, de?inută de numita ANDRU LAURA;


- procurarea materiei prime necesară pentru pregătirea, la brutăria apar?inând
numitului BURTĂ IUSTIN din loc. Cărpinet, a unei cantită?i de plăcintă necesară
pentru un număr de 300 de persoane (invita?i la nunta organizată de fratele său)
primind ulterior 61 de batoane de plăcintă,
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită în formă
continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit.
„c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale).

Faptele re?inute în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrise la pct.


12 din rechizitoriu), care în perioada 2014 - 2015, în realizarea aceleia?i rezolu?ii
infrac?ionale, în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre acesta ?i ?eful său ierarhic
INDREI REMUS DANIEL ?i în legătură cu atribu?iile de serviciu ce decurgeau din
func?ia de conducere a ofi?erului, constând în îndrumarea, organizarea, conducerea ?i
controlarea activită?ii lucrătorilor de la Postul de Poli?ie Pietroasa ?i implicit pentru
neluarea măsurilor legale împotriva agentului ?ef principal BAT GHEORGHE, despre
care comisarul ?ef INDREI REMUS DANIEL ?tia că tolerează ?i protejează activitatea
ilicită a numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, cât ?i în considerarea unui tratament
preferen?ial la locul de muncă de care a beneficiat agentul de poli?ie din partea ?efului
său ierarhic, a remis diverse foloase necuvenite inculpatului INDREI REMUS
DANIEL, după cum urmează :
- asigurarea meniului pentru 8 (opt) persoane la barul de?inut de numitul
BURTĂ IUSTIN, în loc. Cărpinet;
- a pretins numitului NASTOR IOAN GHEORGHE, pentru inculpatul
INDREI REMUS DANIEL, asigurarea meniului ?i servirea mesei pentru 8 (opt)

o
persoane; o parte din această cheltuială, respectiv suma de 50 lei, a fost achitată de

I.r
inculpatul BAT GHEORGHE;
- asigurarea meniului pentru 5 (cinci) persoane la Pensiunea ”Laura” din loc.
Chi?cău, de?inută de numita ANDRU LAURA;
- a procurat materia primă necesară pentru pregătirea, la brutăria apar?inând
R
numitului BURTĂ IUSTIN din loc. Cărpinet, a unei cantită?i de plăcintă necesară
pentru un număr de 300 de persoane (invita?i la nunta organizată de fratele ?efului
U
său ierarhic) ulterior, 61 de batoane de plăcintă fiind remise inculpatului INDREI
REMUS DANIEL,
.J
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de dare de mită în formă
continuată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr.
w

78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (4 acte materiale).


w

13. Fapta re?inută în sarcina inculpatului BODEA NICOLAE DAN


(descrisă la pct. 13 din rechizitoriu), care în perioada iunie 2012 - iunie 2016,
w

îndeplinind o func?ie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei


Remetea, jud. Bihor, a desfă?urat activită?i infrac?ionale concretizate în opera?iuni ce
intrau în sfera de competen?ă a administratorului de drept ?i erau în legătură cu
activitatea comercială a SC CLAUDIU TRANS SRL, respectiv a negociat ?i semnat
personal acte ?i documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau
contracte ?i tranzac?ii financiare, a reprezentat SC CLAUDIU TRANS SRL în rela?iile
cu ter?ii ?i a efectuat opera?iuni care reveneau de drept administratorului firmei, în
scopul ob?inerii de profit, întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de
efectuare de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia de?
inută prevăzută de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000.

14. Fapta re?inută în sarcina inculpatului VESA DORIN IOAN (descrisă la


pct. 14 din rechizitoriu), care în cursul anului 2012, în calitate de ?ef al Sec?iei 2 Poli?
ie Rurală Beiu?, având în subordine ?i coordonare Postul de Poli?ie Remetea, a pretins
?i primit de la numitul BODEA NICOLAE DAN, viceprimar al comunei Remetea ?i
persoană ce administra în fapt SC CLAUDIU TRANS SRL, mai multe piese de
mobilier pentru utilarea biroului său situat în incinta sediului Poli?iei mun. Beiu?,
respectiv o masă de ?edin?ă aflată în prelungirea biroului de lucru ?i un dulap cu două
u?i care maschează un fi?et metalic, pentru a proteja activitatea infrac?ională a
numitului BODEA NICOLAE DAN, în sensul de a nu-?i îndeplini, potrivit legii, atribu?
iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută, constând în conducerea ?i
coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? ?i a
Posturilor de Poli?ie arondate, cât ?i cele privind constatarea de infrac?iuni, în calitate
de poli?ist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale
sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către viceprimar ?i
despre care poli?istul avea cuno?tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni financiare,

o
ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia îndeplinită, întrune?te elementele

I.r
constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal,
cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din
Codul penal.

R
15. Fapta re?inută în sarcina inculpatului VESA DORIN IOAN (descrisă la
pct. 15 din rechizitoriu), care în cursul lunii decembrie 2014, în calitate de ?ef al Sec?
U
iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, a pretins ?i primit, de la numitul BODEA NICOLAE DAN,
viceprimar al comunei Remetea ?i persoană ce administra în fapt SC CLAUDIU
.J
TRANS SRL, schimbarea telefonului mobil pe care îl folosea cu un telefon mobil nou,
fără a achita diferen?a de pre? dintre acestea, în sumă de 100 lei, care a fost suportată
w

de omul de afaceri, pentru a proteja activitatea infrac?ională a numitului BODEA


NICOLAE DAN, în sensul de a nu-?i îndeplini, potrivit legii, atribu?iile de serviciu ce
w

decurgeau din func?ia de?inută, constând în conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de


poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? ?i a Posturilor de Poli?ie arondate, cât
w

?i cele privind constatarea de infrac?iuni, în calitate de poli?ist, în concret să nu


procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze eventuale sesizări penale cu privire la
faptele de natură penală comise de către viceprimar ?i despre care poli?istul avea cuno?
tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile
cu func?ia îndeplinită ?i în contextul în care numitul BODEA NICOLAE DAN, so?ia
acestuia ori SC CLAUDIU TRANS SRL au făcut, în perioada cercetată, obiectul mai
multor dosare penale aflate în lucru la Poli?ia mun. Beiu?, Sec?ia 2 Poli?ie Rurală
Beiu? ori la Posturile de Poli?ie arondate, iar la nivelul Poli?iei municipiului Beiu? ?i la
nivelul Posturilor de Poli?ie arondate Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? au fost efectuate
verificări, ca urmare a formulării unor reclama?ii de către numita Bodea Mariana
Sorina, având ca obiect neachitarea unor crean?e către SC CLAUDIU TRANS SRL
create cu ocazia derulării unor rela?ii comerciale, întrune?te elementele constitutive ale
infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la
art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.
16. Fapta re?inută în sarcina inculpatului SIMEA IOAN FLORIAN
(descrise la pct. 16 din rechizitoriu), care în perioada iunie 2008 - iunie 2016,
îndeplinind o func?ie de demnitate publică aleasă, cea de viceprimar al comunei Ro?ia,
jud. Bihor, a desfă?urat activită?i infrac?ionale concretizate în opera?iuni legate de
activitatea comercială a SC SIMFLOPREST SRL, respectiv a negociat ?i semnat
personal acte ?i documente, constând în facturi fiscale, comenzi comerciale sau
contracte ?i tranzac?ii financiare, a reprezentat SC SIMFLOPREST SRL în rela?iile cu
ter?ii ?i a efectuat opera?iuni în calitate de administrator al firmei, în scopul ob?inerii
de profit, întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de efectuare de opera?iuni
financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia de?inută prevăzută de art.
12 lit. a din Legea nr. 78/2000.

o
I.r
17. Fapta re?inută în sarcina inculpatului VESA DORIN IOAN (descrisă la
pct. 17 din rechizitoriu), care în perioada 2014 -2015, în calitate de ?ef al Sec?iei 2
Poli?ie Rurală Beiu?, având în subordine ?i coordonare Postul de Poli?ie Ro?ia, a

R
pretins ?i primit de la numitul SIMEA IOAN FLORIAN, viceprimar al comunei Ro?ia ?
i persoană ce administra în acea perioadă SC SIMFLOPREST SRL, prestarea unor
servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în construc ?ie din
U
loc. Ghighi?eni, jud. Bihor, apar?inând ofi?erului de poli?ie, pentru a proteja activitatea
infrac?ională a numitului SIMEA IOAN FLORIAN, în sensul de a nu-?i îndeplini,
.J
potrivit legii, atribu?iile de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută, constând în
conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală
w

Beiu? ?i a Posturilor de Poli?ie arondate, cât ?i cele privind constatarea de infrac?iuni,


în calitate de poli?ist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze
w

eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către


viceprimar ?i despre care poli?istul avea cuno?tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni
w

financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia îndeplinită, întrune?te


elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1
Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000.
Fapta re?inută în sarcina inculpatului SIMEA IOAN FLORIAN (descrisă
la pct. 17 din rechizitoriu), care în perioada 2014 -2015 a prestat inculpatului VESA
DORIN IOAN servicii ce au constat în construirea a trei balcoane la imobilul aflat în
construc?ie în loc. Ghighi?eni, jud. Bihor, apar?inând ofi?erului de poli?ie, pentru ca în
schimb poli?istul să protejeze activitatea sa infrac?ională, prin neîndeplinirea, potrivit
legii, a atribu?iilor de serviciu ce decurgeau din func?ia de?inută de ofi?er, constând în
conducerea ?i coordonarea lucrătorilor de poli?ie din cadrul Sec?iei 2 Poli?ie Rurală
Beiu? ?i a Posturilor de Poli?ie arondate, cât ?i cele privind constatarea de infrac?iuni,
în calitate de poli?ist, în concret să nu procedeze la sesizarea din oficiu sau să blocheze
eventuale sesizări penale cu privire la faptele de natură penală comise de către
viceprimar ?i despre care poli?istul avea cuno?tin?ă, respectiv efectuarea de opera?iuni
financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia îndeplinită, întrune?te
elementele constitutive ale infrac?iunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. 1
Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

18. Faptele re?inute în sarcina inculpatului BAT GHEORGHE (descrise la


pct. 18 din rechizitoriu), care în perioada aprilie - mai 2015, în calitate de ?ef al
Postului de Poli?ie Pietroasa, în realizarea aceleia?i rezolu?ii infrac?ionale ?i în legătură
cu atribu?iile ce decurgeau din func?ia de?inută de acesta, respectiv pentru a proteja
activitatea ilicită a omului de afaceri NASTOR IOAN GHEORGHE, la cererea
comisarului ?ef VESA DORIN IOAN, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, a pretins
pentru ofi?erul de poli?ie diferite foloase necuvenite de la martorul denun?ător
NASTOR IOAN GHEORGHE, primite ulterior de către ofi?er, după cum urmează :

o
- cantitatea de 20 de tone de piatră concasată, în valoare de 400 lei, având ca

I.r
specifica?ie tehnică dimensiunea cea mai mare de aproximativ 3 cm;
- cantitatea de 3-4 kg de plăcintă;
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită în formă

R
continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit.
„c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).
U
Faptele re?inute în sarcina inculpatului VESA DORIN IOAN (descrise la
pct. 18 din rechizitoriu), care în perioada aprilie - mai 2015, în realizarea aceleia?i
.J
rezolu?ii infrac?ionale, l-a determinat pe inculpatul BAT GHEORGHE ca în legătură cu
atribu?iile ce decurgeau din func?ia de?inută de acesta, aceea de ?ef al Postului de Poli?
w

ie Pietroasa, să pretindă pentru ofi?erul de poli?ie, diferite foloase necuvenite de la


martorul denun?ător NASTOR IOAN GHEORGHE, care ulterior au fost primite de
w

inculpatul VESA DORIN IOAN, după cum urmează :


- cantitatea de 20 de tone de piatră concasată, în valoare de 400 lei, având ca
w

specifica?ie tehnică dimensiunea cea mai mare de aproximativ 3 cm;


- cantitatea de 3-4 kg de plăcintă;
întrunesc elementele constitutive ale infrac?iunii de instigare la luare de
mită în formă continuată prevăzută de art. 47 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale).

19. Fapta re?inută în sarcina inculpatului POPA LIVIU (descrisă la pct. 19


din rechizitoriu), care în perioada martie 2015 – iulie 2016, în realizarea aceleia?i
rezolu?ii infrac?ionale, în calitate de ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor,
având calitatea de ordonator de credite, în baza unei în?elegeri tacite ?i ilicite dintre
acesta ?i administratorul SC TOPHAUS IMPEX SRL Oradea, denun?ătorul VARGA
ZOLTAN ANDRAS, în legătură cu atribu?iile sale de serviciu ce decurgeau din func?ia
de conducere de?inută, a primit diferite foloase necuvenite de la agentul economic,
beneficiind astfel, la cererea sa, de mai multe servicii de repara?ii a unor autoturisme
apar?inând ofi?erului de poli?ie, membrilor familiei sale ori unor apropia?i de-ai săi, în
valoare totală de 8.676,4 lei, pentru ca în schimb să accepte ca toate repara?iile mai
importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poli?ie Jude?
ean Bihor să fie efectuate la service-ul SC TOPHAUS IMPEX SRL, întrune?te
elementele constitutive ale infrac?iunii de luare de mită în formă continuată
prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din
Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (10 acte materiale).

20. Fapta re?inută în sarcina inculpatului POPA LIVIU (descrisă la pct. 22


din rechizitoriu), care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu inten?ie, nu a

o
menţionat în declaraţiile de interese din data de 25.09.2008 ?i 12.06.2009 depuse la

I.r
Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor, 09.10.2009, 26.02.2010 ?i 20.10.2010, depuse
la Direc?ia Generală Anticorup?ie, 08.12.2010, 09.08.2011 ?i 10.05.2012, depuse la
Inspectoratul General al Poli?iei Române, 30.05.2012, 15.05.2013, 30.04.2014 şi

R
05.05.2015 depuse la Inspectoratul de Poli?ie Jude?ean Bihor, calitatea de membru în
Asociaţia Marea Lojă Naţională din România, întrune?te elementele constitutive ale
infrac?iunii de fals în declara?ii în formă continuată, prevăzută de art. 326 Cod
U
penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal (12 acte materiale).
.J

Fapta re?inută în sarcina inculpatului Galea Ovidiu Daniel (descrisă la pct.


22 din rechizitoriu), care, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu inten?ie, nu
w

a menţionat în declaraţiile de interese depuse la Tribunalul Bihor la data de 11 iunie


2014, 14 iulie 2015, 7 martie 2016 ?i 8 iunie 2016, iar ulterior înregistrate la Consiliul
w

Superior al Magistraturii, calitatea de membru în Asociaţia Marea Lojă Naţională din


România (4 acte materiale), întrune?te elementele constitutive ale infrac?iunii de fals în
w

declara?ii în formă continuată, prevăzută de art. 326 Cod penal cu aplic. art. 35
alin. 1 Cod penal (4 acte materiale).

Date privind persoana inculpa ?ilor

Inculpatul POPA LIVIU este în vârstă de 48 de ani, are studii superioare,


fiind absolvent al Academiei de Poli?ie ”Alexandru Ioan Cuza” Bucure?ti, promo?ia
1995, a ob?inut titlul de doctor în domeniul Ordine Publică ?i Siguranţă Naţională la
data de 23.03.2010, cu teza ”Managementul prevenirii şi combaterii criminalităţii
informatice”, a fost ?ef al Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor la data faptelor,
având gradul profesional de chestor de poli?ie, este căsătorit, are doi copii din care unul
minor şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine nesinceră, în pofida
probelor certe de vinovă?ie. După consultarea dosarului, inculpatul s-a prevalat de
dreptul la tăcere.
Inculpatul INDREI REMUS DANIEL este în vârstă de 47 de ani, are studii
superioare fiind absolvent al Facultă?ii de Inginerie Managerială ?i Tehnologică din
cadrul Universită?ii Oradea, promo?ia 1999 ?i al unui curs de master în domeniul
”Drept Public” în anul 2007, încadrat în poli?ie la data de 01.04.1991, ca subofi?er ?i
promovat în corpul ofi?erilor de poli?ie la data de 15.08.2002, a fost ?ef al Poli?iei
municipiului Beiu? la data faptelor, având gradul profesional de comisar ?ef de poli?ie,

o
este căsătorit, are doi copii din care unul minor şi nu este cunoscut cu antecedente
penale.

I.r
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a făcut declara?ii, prevalându-se de
dreptul la tăcere.
Inculpatul VESA DORIN IOAN este în vârstă de 46 de ani, are studii
R
superioare fiind absolvent al Facultă?ii de Drept din cadrul Universită?ii Oradea,
U
promo?ia 2000 ?i al unui curs postuniversitar în anul 2003 în domeniul ”Drept penal”,
încadrat în poli?ie la data de 01.07.1994, ca subofi?er ?i promovat în corpul ofi?erilor
.J
de poli?ie la data de 15.07.2002, a fost ?ef al Sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu? la data
faptelor, având gradul profesional de comisar ?ef de poli?ie, este căsătorit, are doi copii
w

din care unul minor şi nu este cunoscut cu antecedente penale.


Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a făcut declara?ii, prevalându-se de
w

dreptul la tăcere.
Inculpatul BAT GHEORGHE este în vârstă de 43 de ani, are studii
w

superioare fiind absolvent al Facultă?ii de Electrotehnică ?i Informatică din cadrul


Universită?ii Oradea, promo?ia 2004, încadrat în poli?ie la data de 04.11.1993, a fost ?
ef al Postului de Poli?ie Pietroasa ?i Cărpinet la data faptelor, având gradul profesional
de agent ?ef principal de poli?ie, este căsătorit, are un copil major şi nu este cunoscut cu
antecedente penale.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a făcut declara?ii, prevalându-se de
dreptul la tăcere.
Inculpatul ROTAR RAUL OVIDIU RAJ este în vârstă de 45 de ani, are
studii superioare fiind absolvent al Facultă?ii de ?tiin?e Umanistice, Politice ?i
Administrative din cadrul Universită?ii ”Vasile Goldi?” Arad, promo?ia 2008, încadrat
în poli?ie la data de 01.05.1994, a fost ?ef al Postului de Poli?ie Cărpinet la data
faptelor, având gradul profesional de agent ?ef principal de poli?ie, este căsătorit, are un
copil major şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine nesinceră, în pofida
probelor de vinovă?ie de la dosar.
Inculpata PĂTROC MINODORA IOANA este în vârstă de 40 de ani, are
studii superioare fiind absolventă al Facultă?ii de Istorie - Geografie din cadrul
Universită?ii Oradea, a fost consilier superior în cadrul Agen?iei pentru Protec?ia
Mediului Bihor - Serviciului Avize, Acorduri, Autoriza?ii la data faptelor, este
căsătorită, are un copil major şi nu este cunoscută cu antecedente penale.

o
Pe parcursul urmăririi penale inculpata nu a făcut declara?ii, prevalându-se de
dreptul la tăcere.

I.r
Inculpatul BODEA NICOLAE DAN este în vârstă de 50 de ani, are studii
superioare fiind absolvent al Facultă?ii de Protec?ie a Mediului din cadrul Universită?ii
Oradea, consilier în cadrul Consiliului Jude?ean Bihor, este căsătorit, are doi copii din
R
care unul minor şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
U
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a făcut declara?ii complete,
contribuind la aflarea adevărului ?i clarificarea stării de fapt. Totodată, acesta a
.J
recunoscut fapta re?inută în sarcina sa.
Inculpatul SIMEA IOAN FLORIAN este în vârstă de 46 de ani, are studii
w

superioare fiind absolvent al Facultă?ii de Protec?ie a Mediului din cadrul Universită?ii


Oradea, este viceprimar al comunei Ro?ia, jude?ul Bihor, este căsătorit, are trei copii
w

din care unul minor şi nu este cunoscut cu antecedente penale.


Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a făcut declara?ii, recunoscând ?i
w

regretând săvâr?irea infrac?iunii de efectuare de opera?iuni financiare, ca acte de


comer?, incompatibile cu func?ia de?inută, însă nu a recunoscut săvâr?irea infrac?iunii
de dare de mită, în pofida probelor certe de vinovă?ie.
Inculpatul BALINT EUGEN VASILE este în vârstă de 29 de ani, are studii
superioare fiind absolvent al Facultă?ii de Geografie - Turism din cadrul Universită?ii
Oradea, este agent de vânzări la S.C. ”Seca Distribution” SRL, este căsătorit, fără copii
şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul nu a făcut declara?ii, prevalându-se de
dreptul la tăcere.
Inculpatul GALEA OVIDIU DANIEL este în vârstă de 48 de ani, are studii
superioare, a urmat cursurile ?colii de ofi?eri de Mili?ie Băneasa, motiv pentru care în
anul 1995 ?i-a completat studiile la Facultatea de Drept din cadrul Universită?ii Babe?
Bolyai Cluj-Napoca, este judecător la Tribunalul Bihor, este căsătorit şi nu este
cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recivivă.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine nesinceră, în pofida
probelor certe de vinovă?ie.

Solu?ii de netrimitere în judecată

Cu referire la pct. 1 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător


DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, întrucât acesta a denunţat autorităţilor faptele, mai
înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la aceste infrac?iuni, urmează a se

o
dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită în formă
continuată, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr.

I.r
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal (2 acte materiale),
fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen.,
existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu
poate fi exercitată.
R
Cu referire la pct. 2 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
U
DOMOCO? ADRIAN NICOLAE, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai
înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se
.J
dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev.
de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5
w

Cod penal, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290
alin. 3 C.pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care
acţiunea penală nu poate fi exercitată.
w

Cu referire la pct. 3 din rechizitoriu, cu privire la martorii denun?ători


CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA ANTONIO
w

CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, întrucât ace?tia au denunţat autorităţilor fapta, mai
înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se
dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev.
de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente
dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o
cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi
exercitată.
Cu referire la pct. 4 din rechizitoriu, cu privire la martorii denun?ători
CUCIULA CLAUDIU, CEP FLORIAN, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN
FLORIN, întrucât ace?tia au denunţat autorităţilor fapta, mai înainte ca acestea să fi
fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune clasarea cauzei, sub
aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h”
C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de
lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
Cu referire la pct. 6 din rechizitoriu, cu privire la martorii denun?ători
MANEA VIOREL, PA?CA AUREL, CEP FLORIAN, BURTA IOSIF CORNEL,
LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN, întrucât ace?tia au denunţat
autorităţilor fapta, mai înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la această infrac?
iune, urmează a se dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare
de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 5 Cod penal, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen.
rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege,
situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
Cu referire la pct. 7 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător

o
MĂDU?A FLORIN TRAIAN, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai înainte

I.r
ca acestea să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune
clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art.
290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile

R
art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o cauză de
nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
Cu referire la pct. 8 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
U
CRI?AN IONEL, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai înainte ca acestea
să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune clasarea cauzei,
.J
sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influen?ă, faptă prev. de art. 292
alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile art.
w

16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 292 alin. 2 C.pen., existând o cauză de
nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
w

Cu referire la pct. 9 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător


PÎLEA CORNEL, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai înainte ca acestea
w

să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune clasarea cauzei,


sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen.
cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit.
„h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută
de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
Cu referire la pct. 10 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
CRI?AN IONEL, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai înainte ca acestea
să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune clasarea cauzei,
sub aspectul comiterii infracţiunii de cumpărare de influen?ă, faptă prev. de art. 292
alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile art.
16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 292 alin. 2 C.pen., existând o cauză de
nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
Cu referire la pct. 11 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
NASTOR IOAN GHEORGHE, întrucât acesta a denunţat autorităţilor faptele, mai
înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la aceste infrac?iuni, urmează a se
dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită în formă
continuată, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), fiind incidente
dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o
cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi
exercitată.
Cu referire la pct. 14 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
BODEA NICOLAE DAN, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai înainte ca
acestea să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune
clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art.

o
290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod

I.r
penal, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3
C.pen., existând o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea
penală nu poate fi exercitată.
Cu referire la pct. 15 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
R
BODEA NICOLAE DAN, întrucât acesta a denunţat autorităţilor fapta, mai înainte ca
acestea să fi fost sesizate cu privire la această infrac?iune, urmează a se dispune
U
clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art.
290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind incidente dispoziţiile
.J
art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o cauză de
nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi exercitată.
w

Cu referire la pct. 18 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător


NASTOR IOAN GHEORGHE, întrucât acesta a denunţat autorităţilor faptele, mai
w

înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la aceste infrac?iuni, urmează a se


dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită în formă
w

continuată, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), fiind incidente
dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o
cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi
exercitată.
Cu referire la pct. 19 din rechizitoriu, cu privire la martorul denun?ător
VARGA ZOLTAN ANDRAS, întrucât acesta a denunţat autorităţilor faptele, mai
înainte ca acestea să fi fost sesizate cu privire la aceste infrac?iuni, urmează a se
dispune clasarea cauzei, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită în formă
continuată, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (10 acte materiale), fiind incidente
dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. „h” C.pr.pen. rap. la art. 290 alin. 3 C.pen., existând o
cauză de nepedepsire prevăzută de lege, situaţie în care acţiunea penală nu poate fi
exercitată.
*
Prin ordonan?a din data de 10 noiembrie 2014 a D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea s-a dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la infrac?
iunile de :
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 1 din ordonan?ă),
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 2 din ordonan?ă),
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 3 din ordonan?ă),
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr.
78/2000 modif. (pct. 4 din ordonan?ă),

o
constând în aceea că :

I.r
1. În perioada august – septembrie 2014, subcomisarul de poli?ie Mocioran
Sabin, ?eful Sec?iei 10 Poli?ie Rurală ?tei, a pretins material lemnos ?i o cantitate de
motorină de la numitul Tonca Sorin, zis ”Jarul”, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor

R
sale de serviciu, respectiv pentru a interveni la un agent de poli?ie aflat în subordinea
sa, pentru a nu sanc?iona contraven?ional un conducător auto, prieten cu Tonca Sorin,
care depă?ise limita legală de viteză.
U
2. În cursul lunii octombrie 2014, agentul ?ef principal Rotar Raul Ovidiu Raj
a acceptat promisiunea denun?ătorului Ciura Adrian Marius privind remiterea unor
.J
foloase, neprecizate, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv
pentru a-l favoriza pe denun?ător în sensul de a nu extinde cercetările penale ?i fa?ă de
w

acesta în cadrul dosarului penal privind sustragerea unor motoare, aflat în


instrumentarea agentului de poli?ie.
w

3. Agen?ii de poli?ie Bat Gheorghe ?i Pirtea George pretind ?i primesc


material lemnos ?i alte foloase de la pădurarii Matiu?ă Roman, Burtă Vintilian, Judea
w

Raul, Bonchi? Mircea ori de la diferi?i agen?i economici, în legătură cu îndeplinirea


îndatoririlor de serviciu, respectiv pentru a proteja activitatea infrac?ională a acestora
derulată în domeniul tăierilor ilegale de arbori.
4. Numitul Petrugan Ioan, în contextul în care desfă?oară ample activită?i
infrac?ionale în domeniul tăierii ?i valorificării ilegale de material lemnos, cât ?i în cel
al contrabandei cu ?igări, remite bani ?i diferite foloase poli?i?tilor din cadrul Poli?iei
mun. Beiu? pentru a-i asigura protec?ia ?i a nu lua măsurile legale prevăzute de lege.

Având în vedere că din declara?iile martorilor Tonca Sorin, Ciura Adrian


Marius, Matiu?ă Roman, Burtă Vintilian, Judea Raul, Bonchi? Mircea ?i Petrugan Ioan,
cât ?i a celorlalte probe de la dosar a rezultat că faptele pentru care s-a început
urmărirea penală in rem nu există, urmează a se dispune clasarea cauzei cu privire la
infracţiunile prevăzute de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art.
6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1
C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., luare de mită, prev. de
art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., ?i dare
de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif.,
fiind incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.
*
Prin ordonan?a din data de 5 decembrie 2014 a D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea s-a dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la infrac?
iunile de :
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
Legea nr. 78/2000 modif. ?i

o
- dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr.

I.r
78/2000 modif.,
constând în aceea că :
În cursul anului 2010 numitul PAPP FRANCISC i-a solicitat comisarului ?ef
R
de poli?ie VESA DORIN IOAN, ?eful sec?iei 2 Poli?ie Rurală Beiu?, sprijinul în
crearea unor probleme de natură judiciară numitului ANTAL PETER - CNP
U
1740624051108, ra?iunea acestei solicitări constând în existen?a unor rela?ii de du?
mănie avute cu acesta din urmă.
.J
Potrivit indica?iilor primite de la comisarul ?ef VESA DORIN IOAN, PAPP
FRANCISC a formulat o plângere penală, care avea ca obiect săvâr?irea de către
w

ANTAL PETER a unor infrac?iuni de deturnare de fonduri.


În urma unor verificări preliminare efectuate de către comisarul ?ef VESA
w

DORIN IOAN, acesta a dispus înaintarea cauzei pentru competentă solu?ionare Direc?
iei Na?ionale Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Oradea. Această unitate de parchet,
w

stabilind faptul că infrac?iunea la care se făcea referire era cea de delapidare, a retrimis
cauza Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiu?, fiind astfel înregistrată cu numărul
unic 158/P/2012. Cercetările sunt ?i în prezent efectuate în cauză, sub supravegherea
procurorului, de către comisarul ?ef VESA DORIN IOAN, organ de cercetare al poli?iei
judiciare desemnat în acest sens în cauză.
În cadrul activită?ilor de cercetare penală efectuate de către comisarul ?ef
VESA DORIN IOAN, ofi?erul impune persoanelor audiate în calitate de martor
declararea unor stări nereale de fapt, de natură a produce probe neadevărate în acuzarea
persoanei cercetate, respectiv a numitului ANTAL PETER.
Pentru ajutorul acordat ?i pentru modul în care efectuează cercetările în acest
dosar, comisarul ?ef VESA DORIN IOAN a primit ?i prime?te, periodic, de la PAPP
FRANCISC, care este ?i administratorul SC LAUREAN MOB SRL, CUI 15684756,
cantită?i de materiale de construc?ii pe care le utilizează la construirea unui imobil
situat în comuna Rieni, sat Ghighi?eni, jud. Bihor.

Având în vedere că din declara?iile martorilor PAPP FRANCISC ?i ANTAL


PETER, cât ?i a celorlalte probe de la dosar a rezultat că faptele pentru care s-a început
urmărirea penală in rem nu există, urmează a se dispune clasarea cauzei cu privire la
infracţiunile prevăzute de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art.
6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. ?i dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1
C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., fiind incidente disp. art. 16 lit. a
C.pr.pen.

o
*

I.r
Prin ordonan?a din data de 31 martie 2015 a D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la
următoarele infracţiuni :
R
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 1 din ordonan?ă).
U
- luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
.J
Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 2 din ordonan?ă).
- complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 289 alin.
w

1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 2 din ordonan?
ă) ?i
w

- efectuare de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu


func?ia, prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 modif. (pct. 3 din ordonan?ă),
w

constând în aceea că :
1. Din probele administrate în cauză, respectiv din exploatarea mandatelor de
supraveghere tehnică, au rezultat indicii temeinice cu privire la faptul că, în cursul lunii
decembrie 2014, ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef INDREI REMUS, a
primit diferite foloase necuvenite, respectiv organizarea unui eveniment privat la care
au participat mai multe persoane, de la agentul de poli?ie BAT GHEORGHE, în legătură
cu îndeplinirea atribu?iilor de serviciu, respectiv pentru a-i asigura un tratament
profesional preferen?ial acestuia.
2. La data de 20.12.2014, comisarul ?ef VESA DORIN IOAN a acceptat
promisiunea primirii din partea numitului ”Tomu?iu”, transmisă prin intermediul
agentului de poli?ie ADRIAN BAIE, a unui număr de 10 pomi de Crăciun, în legătură
cu atribu?iile sale de serviciu.
3. În cursul lunii decembrie 2014, numitul PORGE FLORIN IOAN a efectuat
opera?iuni financiare în numele unei societă?i comerciale ce are ca obiect de activitate
comercializarea de telefoane mobile, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia
îndeplinită, respectiv acea de primar al ora?ului Va?cău, în scopul ob?inerii de foloase
necuvenite.

Având în vedere că din declara?iile martorilor Baie Adrian, Tomu?iu Adrian ?i


Porge Florin Ioan, cât ?i a celorlalte probe de la dosar a rezultat că faptele pentru care s-
a început urmărirea penală in rem nu există, urmează a se dispune clasarea cauzei cu

o
privire la infracţiunile prevăzute de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu
aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., luare de mită, prev. de art. 289

I.r
alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., complicitate la
luare de mită, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i
7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. ?i efectuare de opera?iuni financiare, ca acte
R
de comer?, incompatibile cu func?ia, prev. de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000
U
modif., fiind incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.
*
.J
Prin ordonan?a din data de 22 martie 2016 a D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea s-a dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la infrac?
w

iunea de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal.
Din actul de sesizare, respectiv ordonan?a de disjungere din data de
w

22.03.2016 emisă în dosarul penal nr. 129/P/2014 al D.N.A. Serviciul Teritorial Oradea,
a rezultat că ofi?eri de poli?ie cu func?ii de decizie din cadrul Inspectoratului Jude?ean
w

de Poli?ie Bihor ?i-au exercitat defectuos atribu?iile de serviciu prin modul în care au
gestionat evenimentul rutier din data de 17.04.2015, cauzând o pagubă Inspectoratului
Jude?ean de Poli?ie Bihor, proprietarul autoturismului avariat, constând în aceea că nu
au fost remediate toate avariile rezultate în urma accidentului de circula?ie, autoturismul
neputând fi utilizat în mod corespunzător ?i în condi?ii de siguran?ă de lucrătorii
Postului de Poli?ie Lunca.
Astfel, la data de 17.04.2015 comisarul ?ef INDREI REMUS, ?eful Poli?iei
mun. Beiu?, a fost anun?at de către comisarul MOCIORAN SABIN despre faptul că în
cursul zilei respective agentul de poli?ie PA?CA VLAD ALEXANDRU, ajutor ?ef de
post în comuna Bunte?ti, în timp ce se deplasa cu autoturismul de serviciu al Postului
de poli?ie Lunca, cu numărul de înmatriculare MAI 29964, pe raza localită?ii Cusuiu?,
jud. Bihor, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de numita CO ? ELENA
CORINA, rezultând avarierea ambelor ma?ini.
Potrivit reglementărilor interne, comisarul ?ef INDREI REMUS a raportat
telefonic acest eveniment ?efului Inspectoratului Jude?ean de Poli?ie Bihor, chestorul
POPA LIVIU, stabilind de comun acord cu acesta să fie folosită procedura constatării
amiabile de către conducătorii auto implica?i în accident, iar numita CO? ELENA
CORINA, vinovată de producerea accidentului, să pună la dispozi?ie asigurarea
obligatorie, în vederea efectuării repara?iilor la ma?ina poli?iei.
Varianta în?elegerii amiabile, care făcea posibilă nesanc?ionarea abaterilor la
regimul circula?iei publice ale conducătorului auto vinovat de producerea accidentului,

o
a fost sugerată ?efului poli?iei mun. Beiu? ?i de către agentul de poli?ie PA?CA
NICOLAE DORU (tatăl agentului PA?CA VLAD implicat în tamponare), care nu dorea

I.r
ca numitei CO? ELENA CORINA să-i fie suspendată exercitarea dreptului de a conduce
autovehicule pe drumurile publice.
Din actele de la dosar s-a constatat că la data de 23.04.2015 a fost întocmit un
R
formular de constatare amiabilă de accident între CO? ELENA CORINA ?i PA?CA
VLAD ALEXANDRU, în cuprinsul căruia femeia ?i-a asumat vinovă?ia cu privire la
U
producerea evenimentului rutier din data de 17.04.2015, ora 14:30.
.J
Este de men?ionat că, potrivit dispozi?iilor interne privind modul de solu?
ionare a accidentelor de circula?ie din care au rezultat numai avarierea autovehiculelor
w

nr. 261365/S3/TP/24.06.2009 ale Direc?iei Rutiere din cadrul I.G.P.R. (în care se
precizează unele no?iuni cuprinse în Ordinul nr. 21 din 18.12.2008 al Comisiei de
w

Supraveghere a Asigurărilor), formularul “Constatare amiabilă de accident” nu putea fi


utilizat în cazul expus anterior, deoarece au fost create pagube materiale ?i altei
w

persoane decât celor doi conduc ători ai vehiculelor implicate în accident, respectiv
Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean Bihor.
La data de 20.05.2015, ?eful Poli?iei municipiului Beiu?, comisarul ?ef
INDREI REMUS, a aflat de la PA?CA NICOLAE DORU că devizul de lucrări, întocmit
de către service-ul auto administrat de numitul BOC RADU, pentru repararea
autoturismului este în sumă de 15.800 lei. Având în vedere faptul că societatea de
asigurări ASTRA a comunicat că acordă despăgubiri în limita sumei de 3.325,26 de lei,
numitul PA?CA NICOLAE DORU i-a solicitat lui INDREI REMUS să intervină pe
lângă inspectorul ?ef al I.P.J. Bihor pentru ca acesta să aprobe mutarea autoturismului
avariat la un alt service auto, apar?inând unui apropiat de-al său, astfel încât repara?iile
să poată fi efectuate în limita plafonului maxim stabilit de societatea de asigurare.
Astfel, comisarul ?ef INDREI REMUS a luat legătura cu chestorul POPA
LIVIU, căruia i-a relatat că devizul de lucrări întocmit la atelierul de repara?ii al
numitului BOC RADU, unde fusese dus ini?ial autoturismul pentru a fi reparat, este în
sumă de 15.800 de lei, sumă ce excede plafonului maxim stabilit pentru despăgubire de
societatea de asigurări ASTRA; în consecin?ă, ?eful Poli?iei mun. Beiu? a solicitat
aprobarea pentru a muta autoturismul avariat la un alt service, unde exista posibilitatea
ca autoturismul să fie reparat la un pre? mai redus, în limita plafonului de despăgubire
comunicat de asigurator; această solicitare a fost aprobată de către inspectorul ?ef POPA
LIVIU, în scopul efectuării repara?iilor astfel încât să nu depă?ească plafonul de
3.325,26 lei, în pofida faptului că respectivul plafon a fost stabilit ?i acceptat la o
valoare inferioară celei care ar fi fost necesară pentru ca daunele să poată fi remediate în

o
totalitate.
Urmare a dispozi?iei inspectorului ?ef, autoturismul de poli?ie a fost

I.r
transportat la atelierul apar?inând numitului LIGA AUREL CORNEL, care a fost de
acord cu repararea autoturismului în limita sumei de 3.325,26 de lei.
Repara?iile autospecialei de poli?ie cu nr. de înmatriculare MAI 29964
R
efectuate de către service-ul auto administrat de către LIGA AUREL CORNEL,
respectiv SC AUTO TALER SRL, au făcut obiectul unui control efectuat de către
U
Direc?ia Regională Antifraudă Fiscală Oradea, în perioada 30.09.2015 – 05.10.2015. În
.J
urma controlului s-a constat că piesele necesare repara?iilor ?i manopera au fost
facturate către Ministerul Administra?iei ?i Internelor pentru suma de 3.325 de lei,
w

conform devizului de lucrări nr. 26/27.05.2015, fiind emisă în acest sens factura seria
ATF nr. 001306 din 09.07.2015.
w

Anterior efectuării repara?iilor, pentru acest autovehicul a fost întocmit la data


de 19.05.2015 de către inspectorul de daune constatarea nr.1, fiind deschis astfel dosarul
w

de daune nr. BH1015DA000626, ce cuprindea piesele avariate în urma tamponării ?i


solu?iile de remediere prin înlocuire sau alte modalită?i.
Din compararea acestor documente, rezultă că în cuprinsul devizului de lucrări
nr. 26.27.05.2015 nu figurează incluse toate piesele precizate în constatarea nr.1,
mecanicul auto, pentru a se putea încadra în suma acordată pentru despăgubiri,
neînlocuind toate piesele avariate, respectiv : înveli? bară protec?ie, balamale capotă,
închizători capotă jos, jantă tablă, radiator apă, lucas fa?ă stânga, fuzetă stânga fa?ă,
rulment stânga fa?ă, deflector are radiator ?i cutie siguran?ă. Mai mult în cuprinsul
devizului a fost inclusă o altă piesă, respectiv telescop stânga fa?ă, care nu se regăse?te
în constatare, în valoare de 115,32 de lei + TVA ?i totodată fiind inclus tot în cuprinsul
devizului costul manoperei aferente acestui telescop, în valoare de 37,5 lei+ TVA.
Totodată, în urma verificării facturilor de achizi?ie a pieselor nu au fost
identificate documente contabile în acest sens pentru telescop stânga fa?ă ?i capăt bară
stânga, în timp ce acestea au fost trecute în devizul de lucrări atât ca contravaloare a
pieselor cât ?i a manoperei.

Având în vedere că din declara?iile martorilor Micula Gheorghe Daniel, Pa?ca


Vlad Alexandru, Pa?ca Nicolea Doru, Liga Aurel Cornel ?i Parasca Radu, cât ?i a
celorlalte probe de la dosar ?i raportat la decizia nr. 405/2016 a Cur?ii Constitu?ionale
rezultă că fapta pentru care s-a început urmărirea penală in rem nu este prevăzută de
legea penală, urmează a se dispune clasarea cauzei cu privire la infrac?iunea de abuz
în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) Cod penal, fiind incidente disp. art. 16 lit. b

o
C.pr.pen.
*

I.r
Prin ordonan?a din data de 11 septembrie 2015 a D.N.A. Serviciul Teritorial
Oradea s-a dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la infrac?
iunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru
R
altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 2 din Legea 78/2000 modificată raportat la
U
art. 297, alin. 1 Cod penal,
constând în aceea că :
.J
Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Jude?ean Bihor, chestor de poliţie
POPA LIVIU ?i comisarul de poli?ie SÎRCA FLORIAN, şeful Serviciului de Investigare
w

a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Bihor, şi-au exercitat în mod abuziv atribuţiile
de serviciu în scopul de a strânge date şi informaţii compromiţătoare, cu care i-ar putea
w

şantaja pe inspectorii antifraudă din cadrul DRAF 6 Oradea şi conducerea acestei


structuri, care „deranjează” agenţii economici protejaţi de cei doi poliţişti, iar pe termen
w

lung de a descuraja acţiunile DRAF şi de a încerca o subordonare sau control al


activităţii acestei instituţii, sub ameninţarea unor anchete penale.
Astfel, în contextul unor controale derulate de inspectorii antifraudă din cadrul
DRAF 6 Oradea la SC MITCRIS SRL Oradea şi SC MITCRIS TURISM PLUS SA
Oradea în luna aprilie 2014, respectiv la SC IONALI SRL Fegernicul Nou, jud. Bihor în
luna martie 2015, agenţi economici aflaţi sub protecţia comisarului SÎRCA FLORIAN,
s-au formulat plângeri penale de către reprezentanţii firmelor controlate împotriva
inspectorilor antifraudă, înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu nr.
4150/P/2014 şi 2913/P/2015, în care cercetările sunt efectuate de comisarul şef de
poliţie OGBARSCHI MIHAI, finul chestorului de poliţie POPA LIVIU şi de comisarul
SÎRCA FLORIAN, în condiţiile în care acesta deţine funcţie de conducere, nefiind
implicat ca ofiţer de poliţie judiciară în alte dosare penale.
Cu ocazia efectuării urmăririi penale în dosarele la care am făcut referire mai
sus, procedându-se la audierea inspectorilor antifraudă care au efectuat controalele,
comisarul SÎRCA FLORIAN a direcţionat întrebările cu privire la aspecte fără legătură
cu cauza, în vederea identificării reprezentanţilor DRAF 6 Oradea care coordonează în
mod nemijlocit activitatea de control şi care stabilesc componenţa echipelor.
În cursul lunii septembrie 2015, în contextul derulării unor acţiuni de control
de către inspectori din cadrul DRAF 6 Oradea la SC GROS METAL SRL Oradea şi SC
AGROIND CAUACEU SA Cauaceu, societăţi care beneficiază de sprijin şi protecţie
din partea comisarului SÎRCA FLORIAN, şef al Serviciului de Investigare a

o
Criminalităţii Economice, chestorul de poliţie POPA LIVIU, în calitate de inspector şef
al poliţiei judeţene, i-a dispus subordonatului său să formeze „o echipă serioasă” de

I.r
poliţişti din cadrul Inspectoratului, în vederea realizării unor acţiuni de supraveghere,
neautorizate, vizând conducerea DRAF 6 Oradea.
Totodată, chestorul de poliţie POPA LIVIU i-a dispus lui SÎRCA FLORIAN să
R
întocmească şi să transmită la Direcţiei Naţionale Anticorupţie materiale informative
despre inspectori antifraudă din cadrul DRAF 6 Oradea, însă nu cu inten?ia de a aduce
U
la cuno?tin?a D.N.A. fapte de corup?ie reale comise de inspectorii antifraudă, ci cu
.J
inten?ia de a arunca în derizoriu activitatea acestora ?i pentru a distrage aten?ia de la
neregulile constatate de către inspectorii antifraudă la firmele protejate de poli?i?tii din
w

anturajul său, încercând în acela?i timp să acrediteze ideea unui „război


interinstituţional” între DRAF 6 Oradea, pe de o parte ?i IPJ Bihor, pe de altă parte.
w

Din datele de?inute, comisarul SÎRCA FLORIAN utilizează autoturismul


marca Mercedes Benz, model E300CDI, an de fabricaţie 2010, având numărul de
w

înmatriculare B-300-SYA, achiziţionat în anul 2013 în sistem leasing de SC GROS


METAL SRL Oradea, societate în cadrul căreia soţia sa deţine calitatea de director.
În ceea ce priveşte SC AGROIND CAUACEU SA, în perioada 2014 – prezent
societatea în cauză alături de SC AGROTEX SRL Carei (ambele controlate de numitul
CORBUŢ DAN-MIHAI) au contractat de la SC DUNĂREA ALBASTRĂ SRL Oradea
servicii turistice în valoare de peste 1.000.000 lei, existând suspiciunea că în acest fel
este disimulată mita primită de unii poliţişti din cadrul IPJ Bihor, în schimbul protecţiei
acordate, în contextul în care agenţia de turism este deţinută de soţia subcomisarului de
poliţie HODOŞAN GHEORGHE LUCIAN, şef birou în cadrul SICE Bihor, subordonat
comisarului SÎRCA FLORIAN.

Având în vedere că din declara?iile martorilor Sîrca Florian ?i Ogbarschi


Mihai, cât ?i a celorlalte probe de la dosar rezultă că fapta pentru care s-a început
urmărirea penală in rem nu s-a putut dovedi, prezum?ia de nevinovă?ie nefiind
răsturnată, în cauză operând principiul in dubio pro reo, urmează a se dispune clasarea
cauzei cu privire la infrac?iunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a
obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13 2 din Legea
78/2000 modificată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, fiind incidente disp. art. 16
lit. c C.pr.pen.
*
Prin ordonan?a din data de 16 martie 2016 a D.N.A. - Secţia de combatere a
infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din Direcţia Naţională Anticorupţie s-a
dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la infrac?iunile de luare

o
de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c”

I.r
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal ?i abuz în serviciu dacă
funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.
de art. 132 din Legea 78/2000 modificată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, totul
cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal,
constând în aceea că : R
1. În cursul anului 2008, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Jude?ean
U
Bihor, chestor de poliţie POPA LIVIU, a achiziţionat o casă de locuit şi terenul aferent
în suprafaţă de 568 mp, situate în Oradea, str. Plaiului, nr. 3G, jud. Bihor, de la un
.J

interpus al soţilor FILDAN MARIUS-FLORIAN şi FILDAN IOANA-FLORENTINA.


Odată cu încheierea contractului de vânzare cumpărare, a fost instituită o ipotecă în
w

favoarea Băncii Transilvania SA, aferentă acordării unui credit ipotecar în valoare de
50.000 euro.
w

Vânzarea imobilului s-a realizat la un preţ inferior valorii de piaţă pentru ca


inspectorul şef POPA LIVIU să protejeze activitatea infracţională a lui FILDAN
w

MARIUS-FLORIAN, omul de afaceri fiind cercetat pentru comiterea unor infracţiuni de


înşelăciune în dauna unei unităţi bancare, cu ocazia contractării unor credite.
Astfel, în perioada 2007-2010, FILDAN MARIUS-FLORIAN a coordonat un
grup infracţional organizat, având ca scop obţinerea unor foloase materiale prin
fraudarea Băncii Comerciale Române SA, în cursul executării unor contracte de credit
încheiate de acesta direct sau prin interpuşi cu respectiva instituţie bancară.
Soţii FILDAN MARIUS-FLORIAN şi FILDAN IOANA FLORENTINA au
încheiat iniţial contracte fictive de împrumut cu reprezentanţii/ angajaţii unor societăţi
comerciale controlate de aceştia. Aceste contracte au fost încheiate pentru perioade
foarte scurte de timp şi au prevăzut dreptul împrumutătorului de a urmări întreg
patrimoniul împrumutatului în situaţia nerestituirii sumei contractuale în termenul
stabilit. Urmare a nerestituirii împrumuturilor, conform înţelegerii infracţionale dintre
părţi, s-a procedat la acţionarea în instanţă a soţilor FILDAN şi la obţinerea încuviinţării
executării silite a terenurilor aflate în proprietatea acestora.
Procedura executării silite a fost demarată prin intermediul Societăţii de
Executori Judecătoreşti „BEIUŞAN”, care, fiind în înţelegere infracţională cu FILDAN
MARIUS-FLORIAN, nu a făcut demersuri în vederea înscrierii în CF a sarcinilor
rezultate din executarea silită a contractelor fictive de împrumut. Acest lucru a permis
soţilor FILDAN MARIUS-FLORIAN şi FILDAN IOANA FLORENTINA să utilizeze
terenurile în cauză în sensul constituirii de garanţii în favoarea unor societăţi comerciale
controlate de aceştia şi reprezentate de împrumutătorii mai sus menţionaţi, respectiv: SC
NOVAEURO COMERŢ SRL, SC NOVA EUROGRUP SRL, SC BELA COMPANY
SRL şi SC PROFESIONAL CONSTRUCT MONTAJ SRL, firme care au contractat
importante credite bancare de la Banca Comercială Română SA.
Mare parte din imobilele constituite drept garanţie în favoarea BCR SA au fost
executate silit de către creditorii – persoane fizice în baza contractelor fictive de

o
împrumut în cadrul dosarului execuţional nr. 728/E/2009 al Societăţii de Executori

I.r
Judecătoreşti „BEIUŞAN”. Astfel, imobilele au fost vândute de executor la preţuri
derizorii, aproximativ 1 – 10% din valoarea de piaţă, în favoarea unor persoane sau
societăţi comerciale controlate direct sau prin interpuşi tot de soţii FILDAN.
Prin mecanismul infracţional descris mai sus au fost obţinute de către familia
R
FILDAN foloase materiale în cuantum de aproximativ 2.300.000 euro, imobilele
reîntorcându-se în proprietatea grupului infracţional coordonat de FILDAN MARIUS-
U
FLORIAN, iar BCR SA fiind în imposibilitate de a executa garanţiile imobiliare, urmare
a nerambursării creditelor de către interpuşii familiei FILDAN.
.J
Cu toate că BCR SA a formulat o plângere penală la DIICOT – Serviciul
Teritorial Oradea, având ca obiect faptele la care am făcut referire mai sus, există date
w

conform cărora cercetările sunt tergiversate urmare a intervenţiei chestorului POPA


LIVIU în favoarea numitului FILDAN MARIUS-FLORIAN.
w

2. Din datele şi informaţiile deţinute rezultă suspiciuni cu privire la faptul că


la data de 19 martie 2016 urmează să se organizeze la nivelul Inspectoratului de Poliţie
al Judeţului Bihor un concurs de promovare în corpul ofiţerilor de poliţie din sursă
w

internă a unor agenţi de poliţie, ocazie cu care chestorul POPA LIVIU intenţionează să-
şi favorizeze, în mod fraudulos, fratele, POPA IOAN şi finul de cununie LOZINCĂ
SERGIU-HORIA, ambii făcând parte din corpul agenţilor de poliţie al Inspectoratului
de Poliţie al Judeţului Bihor.
De asemenea, reiese faptul că în anumite cazuri inspectorul şef POPA LIVIU
le solicită şoferilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, VALCAN GABRIEL-
FLORIN, BERGHIAN PETRU DAN şi DAN MIRCEA-DACIAN să-i efectueze
diferite servicii în interes personal.

Având în vedere că din declara?iile martorilor Fildan Marius Florian, Lozincă


Sergiu Horia, Valcan Gabriel-Florin, Berghian Petru Dan ?i Dan Mircea-Dacian, cât ?i a
celorlalte probe de la dosar a rezultat că faptele pentru care s-a început urmărirea
penală in rem nu există, urmează a se dispune clasarea cauzei cu privire la infracţiunile
prevăzute de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 din Codul penal, cu referire la
art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal ?i abuz în
serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000 modificată raportat la art. 297 alin. 1
Cod penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, fiind incidente disp. art. 16
lit. a C.pr.pen.

Având în vedere cele expuse mai sus ?i


Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea
adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal
administrate,
Observând că din materialul de urmărire penală rezultă că faptele există, că au

o
fost săvârşite de inculpa?i, iar ace?tia răspund penal,

I.r
În temeiul art. 327 alin. 1 lit. „a” C.pr.pen.,
În temeiul art. 327 alin. 1 lit. „b” C.pr.pen. rap. la cu art. 315 alin. 1 lit.
„b” C.pr.pen. cu ref. la art. 16 alin. 1 lit. ,,a”, „b”, „c” ?i „h” C.pr.pen.,

R
În baza art. 46 C.pr.pen. rap. la art. 63 alin. 1 C.pr.pen.; art. 58 alin. 2
C.pr.pen. cu ref. la art. 56 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 13 alin. 6 din O.U.G. 43/2002
U
privind Direc?ia Na?ională Anticorup?ie,

DISPUN:
.J

1.Trimiterea în judecată a inculpatilor :


w

- POPA LIVIU, chestor de poli?ie, ?eful Inspectoratului de Poli?ie Jude?ean


w

Bihor la data faptelor,


pentru comiterea infrac?iunilor de :
w

- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod


penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal ( 2 acte materiale ), ( pct. 1 din
rechizitoriu ),
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, ( pct. 2 din
rechizitoriu ),
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal ( 10 acte materiale ) ( pct. 19 din rechizitoriu ) ?i
- fals în declara?ii în formă continuată, prevăzută de art. 326 Cod penal
cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( 12 acte materiale ) ( pct. 22 din rechizitoriu ),
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal;
- INDREI REMUS DANIEL, comisar ?ef de poli?ie, ?eful Poli?iei mun.
Beiu?,
pentru comiterea infrac?iunilor de :
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal ?i art. 5 Cod penal ( 2 acte materiale ), ( pct. 1 din
rechizitoriu ),
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 3 din rechizitoriu ),
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.

o
35 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale ), ( pct. 5 din rechizitoriu ),

I.r
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale ), ( pct. 11 din rechizitoriu ) ?i

R
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
35 alin. 1 Cod penal ( 4 acte materiale ), ( pct. 12 din rechizitoriu ),
U
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
.J

- VESA DORIN IOAN, comisar ?ef de poli?ie, ?eful Sec?iei 2 Poli?ie Rurală
Beiu?,
w

pentru comiterea infrac?iunilor de :


- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
w

şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal,
( pct. 14 din rechizitoriu ),
w

- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 15 din rechizitoriu ),
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 17 din rechizitoriu ) ?i
- instigare la luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 47 Cod
penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din
Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2 acte materiale), ( pct.
18 din rechizitoriu ),
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

- BAT GHEORGHE, agent ?ef principal de poli?ie, ?eful Postului de Poli?ie


Pietroasa,
pentru comiterea infrac?iunilor de :
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, ( pct. 6 din
rechizitoriu ),
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 7 din rechizitoriu ),
- trafic de influen?ă prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu referire la
art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 8 din rechizitoriu ),
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6
şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 9 din rechizitoriu ),
- trafic de influen?ă prevăzută de art. 291 alin. 1 Cod penal, cu referire la
art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, ( pct. 10 din rechizitoriu ),
- complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art.

o
289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000

I.r
( pct. 11.1 din rechizitoriu ),
- dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal
cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal ( 4

R
acte materiale ), ( pct. 12 din rechizitoriu ) ?i
- luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod
penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
U
35 alin. 1 Cod penal ( 2 acte materiale ), ( pct. 18 din rechizitoriu ),
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
.J

- ROTAR RAUL OVIDIU RAJ, agent ?ef principal de poli?ie, ?eful


Postului de Poli?ie Cărpinet,
w

pentru comiterea infrac?iunilor de :


- complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art.
w

289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr. 78/2000,
( pct. 3 din rechizitoriu ),
w

- complicitate la luare de mită prevăzută de art. 48 Cod penal rap. la art.


289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ( pct. 4 din
rechizitoriu ) ?i
- dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal,
cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (2
acte materiale), ( pct. 5 din rechizitoriu ),
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

- PĂTROC MINODORA IOANA, consilier superior în cadrul A.P.M.


Bihor,
pentru comiterea infracţiunii de :
- luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu referire la art.
6 din Legea nr. 78/2000, ( pct. 4 din rechizitoriu ).
- BODEA NICOLAE DAN, viceprimar al comunei Remetea la data faptelor,
pentru comiterea infracţiunii de :
- efectuare de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu
func?ia de?inută prevăzută de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, ( pct. 13 din
rechizitoriu ).

- SIMEA IOAN FLORIAN, viceprimar al comunei Ro?ia,


pentru comiterea infracţiunilor de :
- efectuare de opera?iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu
func?ia de?inută prevăzută de art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, ( pct. 16 din
rechizitoriu ) ?i

o
- dare de mită prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu referire la art. 6

I.r
din Legea nr. 78/2000, ( pct. 17 din rechizitoriu ),
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

R
- GALEA OVIDIU DANIEL, judecător la Tribunalul Bihor,
pentru comiterea infrac?iunii de :
- fals în declara?ii în formă continuată, prevăzută de art. 326 Cod penal
U
cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal ( 4 acte materiale ) ( pct. 22 din rechizitoriu ).
.J

- BALINT EUGEN VASILE,


pentru săvârşirea infracţiunii de :
w

mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal ( pct. 3 din
rechizitoriu ).
w

2. Clasarea cauzei penale cu privire la :


w

- DOMOCOS ADRIAN NICOLAE ( pct. 1 din rechizitoriu ), sub aspectul


comiterii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prev. de art. 290
alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1
Cod penal ?i art. 5 Cod penal (2 acte materiale),
- DOMOCOS ADRIAN NICOLAE ( pct. 2 din rechizitoriu ), sub aspectul
comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal,
- CEP FLORIAN, CEP CRISTIAN, BURTA IOSIF CORNEL, LAZEA
ANTONIO CĂLIN Si MOS IOAN FLORIN ( pct. 3 din rechizitoriu ), sub aspectul
comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
- CUCIULA CLAUDIU, CEP FLORIAN, LAZEA ANTONIO CĂLIN si
MOS IOAN FLORIN ( pct. 4 din rechizitoriu ), sub aspectul comiterii infracţiunii de
dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr.
78/2000,
- MANEA VIOREL, PASCA AUREL, CEP FLORIAN, BURTA IOSIF
CORNEL, LAZEA ANTONIO CĂLIN ?i MO? IOAN FLORIN ( pct. 6 din
rechizitoriu ), sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art.
290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod
penal,
- MĂDUTA FLORIN TRAIAN ( pct. 7 din rechizitoriu ), sub aspectul
comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
- CRISAN IONEL ( pct. 8 din rechizitoriu ), sub aspectul comiterii
infracţiunii de cumpărare de influen?ă, faptă prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. cu

o
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

I.r
- PÎLEA CORNEL ( pct. 9 din rechizitoriu ), sub aspectul comiterii
infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6
din Legea nr. 78/2000,

R
- CRISAN IONEL ( pct. 10 din rechizitoriu ), sub aspectul comiterii
infracţiunii de cumpărare de influen?ă, faptă prev. de art. 292 alin. 1 C.pen. cu
U
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
- NASTOR IOAN GHEORGHE ( pct. 11 din rechizitoriu ), sub aspectul
comiterii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prev. de art. 290
.J

alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1
Cod penal (2 acte materiale),
w

- BODEA NICOLAE DAN ( pct. 14 din rechizitoriu ), sub aspectul


comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu
w

referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal,
- BODEA NICOLAE DAN ( pct. 15 din rechizitoriu ), sub aspectul
w

comiterii infracţiunii de dare de mită, faptă prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
- NASTOR IOAN GHEORGHE ( pct. 18 din rechizitoriu ), sub aspectul
comiterii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prev. de art. 290
alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1
Cod penal (2 acte materiale) ?i
- VARGA ZOLTAN ANDRAS ( pct. 19 din rechizitoriu ), sub aspectul
comiterii infracţiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prev. de art. 290
alin. 1 C.pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1
Cod penal (10 acte materiale),
fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. 1 lit. h C.pr.pen.

3. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de luare de mită, prev. de art.


289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., luare de
mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000
modif., luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din
Legea nr. 78/2000 modif., ?i dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic.
art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif., fiind incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.
4. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de luare de mită, prev. de art.
289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. ?i dare de
mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modif.,
fiind incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.

5. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de luare de mită, prev. de art.


289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif., luare de

o
mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000

I.r
modif., complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 289 alin. 1
C.pen. cu aplic. art. 6 ?i 7 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. ?i efectuare de opera?
iuni financiare, ca acte de comer?, incompatibile cu func?ia, prev. de art. 12 lit. a

R
din Legea nr. 78/2000 modif., fiind incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.
U
6. Clasarea cauzei cu privire la infrac?iunea de abuz în serviciu, prev. de
art. 297 alin. (1) Cod penal, fiind incidente disp. art. 16 lit. b C.pr.pen.
.J

7. Clasarea cauzei cu privire la infrac?iunea de abuz în serviciu dacă


w

funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.
de art. 132 din Legea 78/2000 modificată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, fiind
w

incidente disp. art. 16 lit. c C.pr.pen.


w

8. Clasarea cauzei cu privire la infracţiunile de luare de mită, prev. de art.


289 alin. 1 din Codul penal, cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „c” din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal ?i abuz în serviciu dacă funcţionarul public
a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea
78/2000 modificată raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicarea art. 38
alin. 1 Cod penal, fiind incidente disp. art. 16 lit. a C.pr.pen.

9. Disjungerea cauzei având ca obiect comiterea infrac?iunii de în?elăciune


prev. de art. 244 alin. 1 ?i 2 Cod penal, de către agentul de poli?ie ROTAR RAUL
OVIDIU RAJ şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea
Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea continuării cercetărilor
(fapta descrisă la pct. 5 din rechizitoriu).

10. Disjungerea cauzei având ca obiect comiterea infracţiunilor de dare de


mită prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,
luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „a”
din Legea nr. 78/2000 şi complicitate la luare de mită prev. de art. 48 Cod penal
raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 şi art. 7 lit. „a” din Legea
nr. 78/2000, de către numitii GHILEA GĂVRILĂ, BLAGA VASILE şi POPA LIVIU,
cât şi cu privire la infracţiunea de fals în declaratii, prevăzută de art. 326 Cod penal
de către numitul GHILEA GĂVRILĂ şi continuarea cercetărilor penale de către
Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, într-un dosar penal
constituit separat (fapta descrisă la pct. 19 din rechizitoriu).

11. Disjungerea cauzei cu privire la infractiunile descrise la pct. 20 ?i 21

o
din rechizitoriu, respectiv :

I.r
- trafic de influen?ă prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6
din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpata VANDICI RODICA EMILIA
(pct. 20 din rechizitoriu),

R
- cumpărare de influen?ă, prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la
art. 6 din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpatul URS IOSIF (pct. 20 din
U
rechizitoriu),
- complicitate la cumpărare de influentă, prev. de art. 48 Cod penal
raportat la art. 292 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000
.J

republicată comisă de inculpatul NOAPTES ALEXANDRU (pct. 20 din


rechizitoriu),
w

- complicitate la cumpărare de influentă, prev. de art. 48 Cod penal


raportat la art. 292 alin. 1 Cod penal cu ref. la art. 6 din Legea 78/2000 republicat ă
w

comisă de inculpatul POPA LIVIU (pct. 20 din rechizitoriu),


w

- cumpărare de influen?ă, prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal raportat la


art. 6 din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpatul URS IOSIF (pct. 21 din
rechizitoriu),
- trafic de influentă, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6
din Legea 78/2000 republicată comisă de inculpatul NOAPTES ALEXANDRU (pct.
21 din rechizitoriu),

si cu privire la infractiunile de :
- trafic de influentă şi luare de mită, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal
raportat la art. 6 din Legea 78/2000 republicată şi de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, comise de către generalul locotenent ZISU
CĂTĂLIN-ŞTEFĂNIŢĂ (pct. 21 din rechizitoriu),
- cumpărare de influen?ă şi dare de mită, prev. de art. 292 alin. 1 Cod
penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 republicată şi de art. 290 alin. 1 Cod
penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 republicată, comise de către inculpatul
URS IOSIF (pct. 21 din rechizitoriu),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. 1
Cod penal, comise de către reprezentan?ii conducerii Universităţii „Titu Maiorescu”
din Bucureşti (pct. 21 din rechizitoriu),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 322 alin. 1
Cod penal, comise de către persoane din conducerea Universităţii „Titu Maiorescu” din
Bucureşti ?i profesorii din cadrul Facultăţii de Medicină care l-au notat pe studentul
PASCU PETRU ADRIAN în Cataloagele de examene şi proiecte aferente semestrului I,
sesiunea I de studii din anul universitar 2015-2016 (pct. 21 din rechizitoriu),
si declinarea competenţei de soluţionare a acestora în favoarea

o
Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infractiunile de

I.r
coruptie săvârsite de militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

R
În conformitate cu art. 330 C.pr.pen., solicităm judecătorului de cameră
U
preliminară din cadrul Cur?ii de Apel Oradea men?inerea măsurilor preventive ?i
asiguratorii luate în cauză.
.J
Supor?ii pe care se află stocate materialele rezultate din activită?ile de
supraveghere tehnică, respectiv convorbirile telefonice interceptate şi discuţiile
w

înregistrate în mediul ambiental, se află arhiva?i la sediul Direcţiei Nationale


Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, la instanţa de judecată fiind înaintate copii
w

ale acestora, potrivit art. 143 alin. 2 C.pr.pen.


În conformitate cu prevederile art. 324 alin. 3 Cod de procedură penală şi art.
w

10 alin. 3 şi 4 din O.U.G. 43/2002 modif., ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei
Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au efectuat acte de cercetare penală
în baza ordonanţelor de delegare emise de procuror.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C.pr.pen., se stabilesc cheltuieli
judiciare faţă de stat în sumă de 45.000 lei, ce urmează a fi suportate de către inculpa?i.

Soluţiile de netrimitere în judecată se comunică persoanelor interesate.

Procuror şef serviciu,


Ciprian Man
dact. C.M.16/ex.

o
I.r
R
U
.J
w
w
w

S-ar putea să vă placă și