Poveşti.

Vasilcovenii au şi poveştile lor. Vom reda iaci numai două:

Ciobanu şi oile

( Această poveste se spune când arsenalul de poveşti s-a terminat, sau nu mai dispunem de timp
de a le spune)

Era odată un cioban şi avea multe oi. Vara era cam secetoasă. Oile au păscut toată iarba de pe
imaşul Vasilcăului. Nu mai era ce paşte. Peste Nistru în Coşniţă se vedeau imaşuri pline cu iarbă.
Ciobanu s-a înţeles cu cei din Coşniţă sa-şi pască oile pe imaşurile lor. Târgul a fost foarte
simplu. În toamnă pentru fiecare oaie trebuia să le dea câte un caş de brânză. Trecerea s-a făcut
pe la podul basculant de pe Nistru, dintre Vasilcău și Coșniță. Podul nu era prea mare, la o
trecere putea să deplaseze numai 50 de oi. ( Şi iată aici povestitorul se opreşte. Peste un timp,
ascultătorul (ascultătorii) roagă povestitorul să continue povestea, la care dânsul le răspunde: „
aşteptaţi să treacă oile în Coşniţă şi apoi vom continua”.)

Prispele albastre (Oule de urs)

Povesteşte un nepot.
În Săptămâna Paştelui bunica ne-a trimis pe mine şi pe bunel cu carul la pădure pentru a aduce
lemne. Ajunşi la pădure bunelul căuta lemne uscate, iar eu alergam prin pădure. Dintr-o dată sub
un tufar de scumpie am dat peste două ouă de urs. Eu strig: „Bunele, bunele , vină că am găsit
două ouă de urs”. Vine bunelul într-un suflet, se miră de cele văzute şi zice: „ Nepoate , dă să
punem ouăle în car”. Încearcă bunelul, i-am sărit şi eu în ajutor, dar în zădar, nu am reuşit să
ridicăm ouăle. Văzându-l că nu ştie ce să facă eu îi zic: „Bunele dă să răsturnăm carul şi să
cotelim ouăle în el”. Zis şi făcut. Răsturnăm carul, rostogolim ouăle ridicăm carul şi venim
acasă. În poartă ne întâlneşte bunica şi avană cum era, ne i-a la ocărât că nu am adus nici un
lemn, şi nu o să aibă cu ce coace pasca. Pentru a o potoli strig şi eu cât mă ţineau bojocii:
„Bunică, bunică, vină să vezi că am adus două ouă de urs”. Văzând ouăle, bunica s-a înmuiat. I–
a un ou într-o mână şi altul în altă mână şi nespus de bucuroasă a început să danseze zicând:
„Măi nepoate, măi nepoate ce bucurie mi-ai adus, da apoi astăzi scroafa noastră a căzut cloşcă şi
nu aveam ouă să-i pun sub ea”... A fătat scroafa 24 de purcei şi era nespus bună de lapte.
Bunica o mulgea întruna, am băut noi, am dat şi la vecini, am dat la tot satul, nu mai aveam ce
face cu laptele. Şi atunci eu îi zic bunelului: „Bunele, hai să închidem bine uşile şi ferestrele la
casa cea mare şi prin ferestuica de sus să turnăm laptele, el se va face chișleag şi-l vom vinde la
Soroca”. Aşa şi s-a făcut. Mai apoi am tras carul sub fereastră, l-am încărcat vârf cu chișleag, şi
disdedimineaţă am plecat cu bunelul la târg. Am luat-o pe de-a dreptul, pe la Fântâna cu Salcâmi,
pe la Hriştina, trecând prin pădurea Trifăuţului până la Nistru. Nu departe de podul lui Bechir,
se răstoarnă carul şi se împrăştie chişleagul. Bunelul necăjit de cele întâmplate nici nu ştia ce să
facă. Eu îi zic: „Bunele , trage carul mai spre Nistru, strângem laptele în coș, îl spălăm şi-l
încărcăm din nou în car”. S-a bucurat bunelul nespus că am găsit salvarea. Am muncit din plin
şi până la răsăritul soarelui am reuşit sa ajungem la piaţă. De la început am vândut, apoi am
dăruit. Văzând că mai rămâne mult chișleag i-am propus bunelului să schimbăm o parte din lapte
pe sâneală (un praf albastru, care amestecat cu lapte, se obţine o substanţă bună de vopsit). La
spartul târgului am rămas cu coşul carului plin cu sâneală. Am intrat în sat prin partea de sus,
adică din Cot şi până la Ursoaia am trecut pe la fiecare gospodărie şi le-am dat câte un pachet de
sâneală. S-au bucurat oamenii foarte mult. Până în seară au dat toţi prispele caselor cu sâneală.
De atunci în fiecare an înainte de Sfintele Paşti se vopsesc prispele în albastru.
Ciobanu Grigore