„Ultima oră” – Mihail Sebastian amândoi…O… da …îl iubesc!

El merge cu
mâinile libere, cu ochii închişi, înainte, în
Nu mai puteam suporta cursul neprevăzut, în plină aventură, până la capăt.
dumneavoastră. Mă indigna. Mă Alexandru e o flacără. N-ai s-o stingi dumneata.
înfuria. Domnule profesor: mie-mi Cu toate planşele, cu toate fişele, cu toate
place Alexandru cel Mare. Dumitale cărţile: n-ai s-o stingi. E mai puternic, e mai viu,
nu-ţi place. Îl critici, n-ai încredere în e mai frumos. E aşa de
el. Vedeţi, pentru dumneavoastră,
Alexandru cel Mare e un obiect de
studiu… pentru mine…el e altceva.
Un om. Un prieten. Mai mult decât
atât. O pasiune…destul de veche. Încă
din liceu. Pe Alexandru cel Mare l-am
iubit din primul moment. Da, l-am
iubit. E foarte frumos. E frumos, e
tânăr, e puţin nebun, e generos. El e
înalt, puternic, îndrăzneţ. Eu îl cunosc
pe Alexandru. Îl cunosc. Uneori îl
văd, îl aud. Cunosc vocea lui, cunosc
privirea lui – privirea lui arzătoare,
ochii lui calzi şi umezi. Cu ce orgoliu
îşi ridică fruntea spre stele… Cu ce
sfidare îşi lasă capul pe spate. Uneori
la curs, ascultându-te, ascultându-te
cum vorbeai despre el, aş fi vrut să te
întrerup, aş fi vrut să strig. Vorbeai cu
indiferenţă despre lucruri ameninţător
de frumoase. Cum puteai fi aşa de
rece? Aşa de absent? Şi totuşi erau
clipe când se părea că înţelegi, că
vezi. Erau momente, în cursul
dumitale când lucrurile înviau
deodată… Uite astă toamnă…în
noiembrie, poate ai uitat, poate nu
mai ţii minte, într-o joi după masă,
ningea, ningea pentru prima oară…
noi eram puţini în sală… să fi fost
douăzeci. Ai intrat târziu. Erai palid,
puţin obosit. Ai început să vorbeşti cu
vocea dumitale indiferentă de
totdeauna. Vorbeai despre plecarea lui
Alexandru în Asia. Păreai plictisit,
absent. Şi deodată – nu ştiu cum s-a
întâmplat – ai tresărit, ai ridicat mâna
cu un gest ca un fulger – un gest care
deschidea porţile Asiei, porţile
visului. Glasul îţi vibra. În ochi aveai
o mare lumină… Simţeam că te
iubesc. Pe dumneata, pe el, pe
frumos! Uită-te în ochii lui, drept în ochii lui – şi spune-mi nu ţi-e frică de el? Alexandru
cel Mic!