4 Geologia Romaniei 2023

Facultatea de Istorie şi Geografie
CENTRUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ȘI FORMARE

CONTINUĂ
Specializările: Geografie
Geografia Turismului
Anul II, sem. 1

https://fig.usv.ro/invatamant-la-distanta-2/
Telefon: +40 230 216 147 / int: 511
Conf. univ. dr. Liviu-Gheorghe POPESCU
GEOLOGIA ROMÂNIEI
SUCEAVA, 2023
Geologia României
INTRODUCERE
Cursul de Geologia României se adresează studenţilor de la specializările de Geografie
şi Geografia Turismului din cadrul Facultăţii de Istorie şi Geografie.
Este un curs astfel încât să curpindă principalele unități geostructurale de pe teritoriul
României. Pentru a se realiza acest lucru se vor avea în vedere următoarele aspecte:
▪ prezentarea unităților se va face în ordine cronologică începând cu unitățile de platformă
prealpine și apoi cu cele alpine;
▪ pentru fiecare unitate de platformă prezentată vor fi evidențiate principalele caracteristici
stratigrafice ale celor două etaje principale caracteristice: anume fundamentul, respectiv
cuvertura sedimentară;
▪ urmează apoi prezentarea unităților geostructurale de la nivelul Carpaților Orientali
începând cu cele vestice și încheiind cu unitățle estice de la contactul cu platformele
prealpine;
▪ pentru fiecare unitate prezentată vor fi evidențiate principalele caracteristici stratigrafice,
relațiile dintre diferitele formațiuni, tectonica respectivei unități și resursele minerale;
▪ acelelași caracteristici stratigrafice, tectonice și aspecte privind resursele minerale vor fi
urmărite pentru unitățile carpatice;
▪ prezentarea unităților geologice se va încheia descrieri ale principalelor depresiuni de pe
teritoriul României, pentru fiecare dintre acestea fiind enumerate câteva aspecte generale
importante din punct de vedere stratigrafic și al resurselor minerale.
Obiectivele generale
Parcurgerea materialului de studiu urmăreşte:
- însuşirea noțiunilor generale privind unitățile geostructurale de pe teritoriul
României;
- cunoașterea elementelor principale de stratigrafie, tectonică și a aspectelor privind
resursele minerale pentru unitățile prezentate;
- înţelegerea modului în care au fost puse în loc diferitele formațiuni geologice și a
fenomenelor tectonice care au contribuit la realizarea structurilor existente;
- analiza diferitelor materiale geologice necesare pentru o mai bună interpretare a
elementelor de geomorfologie.
▪ Competenţele generale conferite de modul

După parcurgerea acestui modul studentul va fi capabil să:
- definească noţiunile principale privind stratul geologic, formațiunea, vârsta acestora,
relațiile tectonice în care se găsesc;
- explice rolul diferitelor tipuri de structuri geologice și modul în care acestea sunt reflectate
în unitățile morfologice;
- cunoască diferitele unități stratigrafice și locul în care acestea se găsesc pe teritoriul
României;
- aprecieze modul şi gradul de complexitate a diferitelor structuri geologice de pe teritoriul
României și reflectarea acestora în formele de relief.
▪ Cerinţe preliminare
Materialul de studiu propus studenţilor din anul II de studiu, de la specializările
Geografie şi Geografia turismului, urmăreşte stabilirea unor conexiuni cu o serie de alte
discipline studiate în diferiți ani de studiu, conform planurilor de învăţământ. Aceste
discipline sunt: geomorfologie, geologie generală, geografia fizică a României.
1
Geologia României
▪ Evaluare
Promovarea şi evaluarea activităţii la disciplina Geologia României
presupune:
1. Examen pe baza cursului Geologia Românei
Pondere în nota finală – 50%;
2. Temă de control: realizarea unor coloane litostratigrafice ipotetice. (Materialul va
fi adus în ziua examenului) (10%). Realizarea de lucrări practice în laborator
utilizând hărți geologice la diferite scări de proporție (20%), Activitate în teren
pentru recunoașterea unor structuri geologice (20%).
Pondere în nota finală – 50%.
La oricare dintre cele două evaluări nota minimă de promovare este 5.
Semnificaţia pictogramelor folosite în materialul de studiu
Introducere Obiectivele UI definite prin Durata medie de studiu

competenţe specifice individual
Conţinutul UI Definiţii Exemple
Test de autoevaluare Miniglosar Bibliografie
Să ne reamintim Rezumat Evaluare
2
Geologia României
CUPRINS
Introducere ................................................................................................................................ 1
Unitatea de învăţare nr. 1. PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ .......................... 7
1.1. Introducere ........................................................................................................................... 7
1.2. Competenţele unităţii de învăţare ........................................................................................ 7
1.3. Platforma Moldovenească - delimitare și aspecte geografice .............................................. 8
1.3.1. Structura geologică ................................................................................................. 9
1.3.1.1. Fundamentul (Soclul) ................................................................................ 9
1.3.1.2. Cuvertura ................................................................................................... 10
1.3.2. Tectonica Platformei Moldovenești ........................................................................ 15
1.3.3. Resurse minerale ..................................................................................................... 15
1.4. Rezumat ............................................................................................................................... 16
1.7. Test de evaluare/autoevaluare .............................................................................................. 17
Bibliografie ....................................................................................................................... 17
Unitatea de învăţare nr. 2. PLATFORMA BÂRLADULUI .................................... 18
2.1. Introducere ........................................................................................................................... 18
2.3. Platforma Bârladului - delimitare și aspecte geografice ...................................................... 19
2.4. Structura geologică .............................................................................................................. 19
2.4.1. Fundamentul (Soclul) ............................................................................................. 19
2.4.2. Cuvertura ................................................................................................................ 19
2.5. Tectonica Platformei Bârladului ......................................................................................... 20
2.6. Resursele minerale .............................................................................................................. 21
2.7. Rezumat ............................................................................................................................... 21
Bibliografie ...................................................................................................................... 22
Unitatea de învăţare nr. 3. PLATFORMA DELTEI DUNĂRII ............................. 23
3.1. Introducere ........................................................................................................................... 23
3.3. Platforma Deltei Dunării - generalități ................................................................................ 24
3.4.2. Cuvertura ................................................................................................................ 24
3.5. Tectonica Platformei Deltei Dunării ................................................................................... 25
3.6. Resursele minerale ............................................................................................................... 25
3.7. Rezumat ............................................................................................................................... 25
3.8. Test de evaluare/autoevaluare ............................................................................................. 26
Bibliografie ....................................................................................................................... 26
Unitatea de învăţare nr. 4. PLATFORMA VALAHĂ .............................................. 27
4.1. Introducere ........................................................................................................................... 27
4.3. Platforma Valahă - delimitare și aspecte geografice ........................................................... 28
4.4.1. Fundametul (Soclul) ............................................................................................... 28
4.4.2. Cuvertura ................................................................................................................ 29
4.5. Tectonica Platformei Valahe ............................................................................................... 30
4.7. Rezumat ............................................................................................................................... 32
Bibliografie ...................................................................................................................... 33
Unitatea de învăţare nr. 5 PLATFORMA DOBROGEI DE SUD .......................... 34
3
Geologia României
5.1. Introducere ........................................................................................................................... 34
5.3. Platforma Dobrogei de Sud - delimitare și aspecte geografice ........................................... 35
5.4.2. Cuvertura ................................................................................................................ 35
5.5. Tectonica Platformei Dobrogei de Sud ............................................................................... 36
5.7. Rezumat ............................................................................................................................... 38
Bibliografie ....................................................................................................................... 39
Unitatea de învăţare nr. 6 MASIVUL DOBROGEI CENTRALE ………………….. 40
6.1. Introducere ........................................................................................................................... 40
6.3. Masivul Dobrogei Centrale - delimitare și aspecte geografice ............................................ 41
6.4.2. Cuvertura ................................................................................................................ 42
6.5. Tectonica Masivului Dobrogei Centrale ............................................................................. 43
6.6. Resursele minerale .............................................................................................................. 44
6.7. Rezumat ............................................................................................................................... 45
Bibliografie ....................................................................................................................... 46
Unitatea de învăţare nr. 7 OROGENUL NORD DOBROGEAN ........................ 47
7.1. Introducere ........................................................................................................................... 47
7.3. Orogenul Nord Dobrogean - delimitare și aspecte geografice ............................................ 48
7.4. Pânza de Măcin .................................................................................................................... 49
7.4.1.1. Formațiuni prealpine .................................................................................. 49
7.4.1.2. Formațiuni alpine ....................................................................................... 51
7.4.2. Tectonica Pânzei de Măcin ..................................................................................... 51
7.4.3. Resurse minerale .................................................................................................... 53
7.4.4. Rezumat .................................................................................................................. 53
7.4.5. Test de evaluare/autoevaluare ................................................................................ 54
Bibliografie ....................................................................................................................... 54
7.5. Pânza de Niculițel ................................................................................................................ 55
7.5.1.1. Digitația Consul ......................................................................................... 56
7.5.1.2. Digitația Sarica .......................................................................................... 57
7.5.2. Tectonica Pânzei de Niculițel ................................................................................. 58
7.5.3. Resurse minerale ..................................................................................................... 59
7.5.4. Rezumat .................................................................................................................. 60
7.5.5. Test de evaluare/autoevaluare ................................................................................. 61
Bibliografie ....................................................................................................................... 61
7.6. Pânza de Tulcea ................................................................................................................... 62
7.6.1.1. Formațiuni prealpine .................................................................................. 62
7.6.1.2. Formațiuni alpine ....................................................................................... 63
7.6.2. Tectonica Pânzei de Tulcea .................................................................................... 66
7.63. Resurse minerale ...................................................................................................... 67
7.6.4. Rezumat .................................................................................................................. 68
7.6.5. Test de evaluare/autoevaluare ................................................................................. 69
4
Geologia României
Bibliografie ....................................................................................................................... 69
Unitatea de învăţare nr. 8 PLATFORME ALPINE ......................................................... 70
8.1. Introducere ........................................................................................................................... 70
8.3. Platforma Babadag - delimitare și aspecte geografice ......................................................... 71
8.3.1.2. Cuvertura ................................................................................................... 72
8.3.2. Tectonica ................................................................................................................. 72
8.3.3. Resursele minerale .................................................................................................. 72
8.4. Platforma Covurlui - delimitare și aspecte geografice ......................................................... 73
8.4.1 Structura geologică .................................................................................................. 73
8.4.1.2. Cuvertura ................................................................................................... 74
8.4.2. Tectonica ................................................................................................................ 75
8.4.3. Resursele minerale ................................................................................................. 76
8.5. Rezumat ............................................................................................................................... 77
Bibliografie ....................................................................................................................... 79
Unitatea de învăţare nr. 9 CARPAȚII ORIENTALI ................................................ 80
9.1. Introducere. Orogenul Carpatic-generalități ........................................................................ 80
9.3. Carpații Orientali - delimitare și aspecte geografice ........................................................... 81
9.3.1. Zona cristalino-mezozoică ...................................................................................... 82
9.3.1.1. Compartimentul Moldav (nordic) .............................................................. 83
9.3.1.2. Compartimentul Munților Perșani (median) .............................................. 86
9.3.1.3. Compartimentul Leaota-Bucegi-Piatra Mare (sudic) ................................ 87
9.3.1.4. Rezumat ..................................................................................................... 89
9.3.1.5. Test de evaluare/autoevaluare .................................................................... 90
9.3.2. Zona flișului ............................................................................................................ 91
9.3.2.1. Flișul intern (Dacidele externe) ................................................................. 91
9.3.2.2. Flișul extern (Moldavide) .......................................................................... 94
9.3.2.3. Rezumat ..................................................................................................... 104
9.3.3. Unitatea klippelor pienine și flișul transcarpatic .................................................... 107
9.3.3.1. Rezumat ..................................................................................................... 108
9.3.4. Zona vulcanitelor Neogene ..................................................................................... 110
9.3.4.1. Rezumat ..................................................................................................... 113
9.3.5. Avanfosa și depresiunile intramontane ................................................................... 115
9.3.5.1. Rezumat ..................................................................................................... 117
9.4. Resurse minerale .................................................................................................................. 119
Bibliografie ....................................................................................................................... 121
Unitatea de învăţare nr. 10 CARPAȚII MERIDIONALI ....................................... 122
10.1. Introducere. Carpații Meridionali-generalități ................................................................... 122
10.2. Competenţele unităţii de învăţare ...................................................................................... 123
10.3. Carpații Meridionali - delimitare și aspecte geografice ..................................................... 124
10.3.1. Domeniul Danubian (Dacidele marginale) ...................................................... 125
10.3.1.1. Rezumat ................................................................................................... 130
10.3.1.2. Test de evaluare/autoevaluare ................................................................. 131
10.3.2. Domeniul Getic (Pânza Getică) .................................................................. 132
5
Geologia României
10.3.2.1. Rezumat ................................................................................................... 135
10.3.3. Domeniul Supragetic (Pânza Supragetică) ........................................................... 137
10.3.4. Pânza de Severin ................................................................................................... 138
10.3.5. Magmatitele laramice din Carpaţii Meridionali ................................................. 138
10.3.5.1. Rezumat ................................................................................................... 140
10.3.5.2. Test de evaluare/autoevaluare .................................................................. 140
10.3.6. Depresiunile intramontane .................................................................................... 141
10.3.7. Depresiunea Getică ............................................................................................... 142
10.3.7.1. Rezumat ................................................................................................... 143
10.4. Resurse minerale ................................................................................................................ 145
Bibliografie ....................................................................................................................... 146
Unitatea de învăţare nr. 11 MUNȚII APUSENI ......................................................... 147
11.1. Introducere. Munții Apuseni-generalități .......................................................................... 147
11.3. Munții Apuseni - delimitare și aspecte geografice ............................................................ 148
11.3.1. Munții Apuseni de Nord .................................................................................... 149
11.3.1.1. Rezumat ................................................................................................... 152
11.3.2. Munții Apuseni de Sud ......................................................................................... 153
11.3.2.1. Rezumat ................................................................................................... 156
11.3.3. Depresiunile intramontane .................................................................................... 157
11.3.3.1. Rezumat ................................................................................................... 157
Bibliografie ....................................................................................................................... 159
Unitatea de învăţare nr. 12 DEPRESIUNILE INTERNE ŞI ZONELE 160
ADIACENTE ..........................................................................................................
12.1. Introducere. Depresiunile interne și zonele adiacente-generalități .................................... 160
12.3. Depresiunea Transilvaniei .............................................................................................. 160
12.4. Depresiunea Panonică ........................................................................................................ 162
12.5. Ridicarea Șimleu ................................................................................................................ 162
12.6. Rezumat ............................................................................................................................. 163
12.7. Test de evaluare/autoevaluare ........................................................................................... 164
Bibliografie ....................................................................................................................... 165
Bibliografie selectivă ........................................................................................................ 166

Glosar ................................................................................................................................ 168
Răspunsuri la testele de evaluare/ autoevaluare ............................................................... 171
6
Geologia României
Unitatea de învăţare nr. 1

UNITĂȚI STRUCTURALE MAJORE. PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ
Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3. Platforma Moldovenească - delimitare și aspecte geografice
1.3.1. Structura geologică
1.3.2. Tectonica Platformei Moldovenești
1.3.3. Resurse minerale
1.4. Rezumat
1.5. Test de evaluare/autoevaluare
Bibliografie
1.1. Introducere
Vor fi prezentate succinct unitățile structurale de pe teritoriul României, care urmează
a fi studiate. Acest lucru este necesar întrucât pe baza cunoașterii acestor unități și a
elementelor geologice specifice, studenții vor reuși să-și explice mai ușor particularitățile
reliefului din diferite zone de pe teritoriul țării noastre. Platforma Moldovenească este prima
tratată dintre aceste unități, ocupând parte estică a României, suprapunându-se din punct de
vedere geografic peste Podișul Moldovei și Câmpia Moldovei.
Orogeneza alpină, ultima din istoria geologică a Pământului desfăşurată pe intervalul
Triasic - Pleistocen, a condus la edificarea aranjamentului structural al teritoriului României,
aşa cum se prezintă astăzi. Acest ciclu a încorporat şi formaţiuni mai vechi în care se pot
recunoaşte amprentele orogenezelor hercinică, caledonică şi assyntică. Efectele finale ale
tectogenezei alpine sunt concretizate în două aspecte structurale diferite:
- de orogen alpin, cu structură cutată şi complicată;
- de platformă, cu structură simplă necutată.
Teritoriul României cuprinde următoarele unităţi structurale majore (Fig. 1):
Platforme prealpine
1. Platforma Moldovenească;
2. Platforma Bârladului şi a Deltei Dunării;
3. Platforma Valahă şi a Dobrogei de Sud;
4. Masivul Dobrogei Centrale.
Orogen alpin
1. Dobrogea de Nord;
2. Carpaţii româneşti cu depresiunile adiacente.
Platforme alpine
1. Platforma Covurlui;
2. Platforma Babadag.
Depresiuni

După parcurgerea acestui modul studentul va fi capabil să :
- definească noţiunea de unitate structurală;
- cunoască dezvoltarea Platformei Moldovenești pe teritoriul României;
- delimiteze principalele unități stratigrafice care compun această unitate.
Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

7
Geologia României
Fig. 1 Platforma Moldovenească în contextul unităţilor structurale majore de pe teritoriul României şi

R. Moldova (Ionesi et al., 2005): Platforme prealpine: Platforma Moldovenească (P.M.); Platforma
Bârladului (P.B.) şi a Deltei Dunării (D.D.); Platforma Valahă (P.V.) şi a Dobrogei de Sud (D.S.); Masivul
Dobrogei Centrale (M.D.C.); Platforme alpine: Platforma Covurlui (P.C.); Platforma Babadag (B.Bg);
Carpaţii Româneşti (Orientali, Meridionali, Apuseni) cu depresiunile tectonice adiacente: Depresiunea
Transilvaniei, Depresiunea Timişoara-Carei, Depresiunea Braşov (D.B.), Depresiunea Comăneşti (D.C.),
Depresiunea Haţeg-Strei (D.H.S.), Depresiunea Caransebeş-Mehadia (D.C.M.), Depresiunea Brad-
Săcărâmb (D.B.S.), Depresiunea Petroşani (D.P.), Depresiunea Sighet (D.S.).
1.3. Platforma Moldovenească - delimitare și aspecte geografice

Platforma Moldovenească este delimitată la vest de Unitatea
Pericarpatică (pânza subcarpatică, Zona de Molasă) prin falia
pericarpatică care are un traseu sinuos care se suprapune localităţilor:
Straja - Solca - Păltinoasa - Tg.Neamţ - Buhuşi.
Spre sud se învecinează cu ceea ce este deocamdată acceptat ca fiind Platforma
Bârladului, de care este delimitată prin falia Fălciu - Munteni - Plopana, falie care se
continuă spre vest cu falia Bistriţei în zona de orogen. Spre nord şi est Platforma
Moldovenească se continuă cu marea Platforma Est- europeană (alte denumiri Platforma
Podolică, Platforma Rusă, platforma epiproterozoică, platforma epialgomiană) din care face
parte. Din punct de vedere geomorfologic, Platforma Moldovenească apare divizată în
două unităţi: un podiş numit Podişul Moldovei şi o câmpie, denumită Câmpia Moldovei
(Fig. 2).
Reţeaua hidrografică este tributară râurilor Siret şi Prut, care colectează toate cursurile
de apă care-şi au obârşia în Carpaţii Orientali: Suceava, Moldova, Bistriţa, respectiv cele
care vin din Podişul Moldovenesc, respectiv Câmpia Jijiei.
8
Geologia României
Fig. 2 Regionarea fizico-geografică a Podişului Moldovei de pe dreapta şi stânga Prutului (Ionesi et al.,
2005 fide Băcăuanu et al, 1982; Ungureanu, 1992).
1.3.1 Structura geologică

Fiind o unitate geostructurală precarpatică are o structură tipică de platformă, cele
două etaje structurale sunt conturate astfel:
- etajul structural inferior - fundamentul - a fost consolidat în Proterozoicul mediu,
fiind cunoscut numai din forajele executate;
- etajul structural superior - cuvertura - alcătuită din depozite sedimentare, pentru care
se consideră că aparţin la trei mari cicluri de sedimentare întrerupte de etape de exondare.
Fiecare etaj structural reflectă stadii diferite de evoluţie.
1.3.1.1. Soclul (Fundamentul) corespunde unei etape mobile de geosinclinal, în

care s-au manifestat intense procese geodinamice (orogeneze, metamorfism, magmatism)
care au fost finalizate într-un sistem orogenetic. Pe cuprinsul Platformei Moldoveneşti
soclul a fost atins în câteva foraje, după care a fost delimitat acest etaj structural,
demonstrându-se că este eterogen şi eterocron (Săndulescu, 1984).
Soclul este cunoscut din forajele de la Iaşi (- 1121 m), Popeşti (- 1370 m), Bătrâneşti
(- 1008 m) şi Todireni (- 950 m). Studiul carotelor din aceste foraje, arată că soclul este
alcătuit din şisturi cristaline intens metamorfozate (paragnaise plagioclazice, gnaise cuarţo-
feldspatice) străbătute de intruziuni granitice şi pe alocuri de filoane de bazalt.
Determinările de vârstă absolută, prin metoda K-Ar, indică o vechime a
metamorfismului de 1280 - 1593 M.a. (Proterozoic mediu). Vârsta premetamorfică a
depozitelor sedimentare este cu siguranţă mult mai mare, de peste 2000 M.a. Acest lucru
demonstrează că soclul Platformei Moldoveneşti poate fi asemuit cu formaţiunile constituente
ale soclului Masivului Ucrainean (1750-2500 M.a.) reprezentând prelungirea spre sud-vest a
acestora, dar care au suferit o regenerare în Mezoproterozoic (Săndulescu, 1984).
9
Geologia României
Fundamentul de la vest de Siret (Bacău, Roman, Secuieni, Bodeşti) se pare că este
mai tânăr, Proterozoic terminal - Cambrian inferior, fiind alcătuit din epimetamorfite de tipul
şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. Investigaţiile geofizice au scos în evidenţă o înclinare
mai mare spre Carpaţi, a soclului de la vest de Siret, iar datele din forajul de la Bodeşti ar
conduce spre o separare a unui fundament de tip epicadomian la vest de Siret. Până la apariţia
de noi date din foraje de mare adâncime, incertitudinea privind tipurile de fundament existente
va persista (Fig. 3).
Fig. 3 Soclul Platformei Moldoveneşti (Ionesi, 1994).
1.3.1.2. Cuvertura. Peste fundamentul vechi, rigid, cratonizat şi

peneplenizat se dispune o stivă de formaţiuni sedimentare de vârste şi grosimi
diferite. Acestea au constituit obiectul de cercetare a multor geologi, drumul
fiind deschis de către Gr. Cobălcescu, fiind apoi continuat de către I.
Simionescu, I. Atanasiu, N. Macarovici, P. Jeanrenaud, Bica Ionesi, Natalia Trelea,
Violeta Iliescu, L. Ionesi, M. Brânzilă şi mulţi alţii.
Acumularea depozitelor sedimentare nu a fost continuă şi uniformă pe întreg cuprinsul
platformei, însă au putut fi separate în urma studiilor făcute mai multe cicluri de sedimentare.
Depozitele cuverturii s-au acumulat în trei mari cicluri de sedimentare:
I — Vendian superior – Devonian – Carbonifer inferior;
II - Cretacic – Paleocen? - Eocen mediu;
III - Badenian superior – Meoţian.
10
Geologia României
Aceste cicluri de sedimentare au fost separate de perioade lungi de exondare
separându-se următoarele intervale: Paleozoic superior – Jurasic; Eocen superior – Badenian
inferior şi Ponţian.
Ciclul Vendian superior – Devonian cuprinde depozite sedimentare, determinate
pe baza carotelor extrase din diferitele foraje, dar datorită adâncimii mari la care se găsesc nu
sunt suficient de bine cunoscute. În general, pe marginea sudică a platformei depozitele sunt
mai bine cunoscute, iar în cea nordică ciclurile sunt incomplete (Fig. 4).
Datorită întreruperilor de sedimentare care apar în cadrul unui ciclu de sedimentare,
acest megaciclu poate fi separat în două cicluri: ciclul Vendian superior - Ordovician şi ciclul
Silurian - Carbonifer inferior (Mutihac et al., 2004). Detaliile privind aceste cicluri de
sedimentare sunt interesante îndeosebi pentru studenţii geologi care pot pătrunde mai uşor în
înţelegerea structurii profunde a acestei unităţi geotectonice. Aşadar, având în vedere că
acest curs se adresează studenţilor geografi, credem că este suficient amintirea lor, cu câteva
caracteristici, urmând a fi prezentate mai multe detalii pentru formaţiunile care apar în
deschideri şi care sunt utile în diferenţierea tipurilor de relief.
Fig. 4 Corelarea bio şi litostratigrafică a depozitelor vendiene, paleozoice, mezozoice şi eocene din
Platforma Moldovenească (Ionesi, 1994).
Ciclul Cretacic – Paleocen ? – Eocen, cuprinde depozite a căror grosime însumată

poate ajunge la 1000 m, fiind acoperite de depozitele Miocene. Sunt cunoscute din
aflorimente doar de la nivelul Cenomanianului, care afloreză între Rădăuţi şi Mitoc (pe malul
drept Prutului, Fig. 5), astfel că în mare parte cunoaşterea lor se bazează pe datele din foraje.
11
Geologia României
Fig. 5 Secţiune geologică în malul drept al Prutului la Miorcani-Cotul Zamca (Ionesi & Ionesi,
1982): 1-calcare cu silexuri (Cenomanian); 2-conglomerate; 3-calcare şi marne algale (Badenian superior);
4-gresii şi conglomerate; 5-gresii cu Ervilia, Mactra etc.; 6-argile bentonitice (Buglovian superior).
Sedimentarea din acest megaciclu a fost episodică, având numeroase întreruperi, pe

diverse etaje stratigrafice. Se pare că doar la nivelul Cenomanianului apele au acoperit
întreaga suprafaţă a platformei. Din Campanian (partea estică) şi după Eocen mediu şi
superior (în cea vestică) platforma este exondată şi începe o lungă perioadă de denudaţie,
până la sfârșitul Badenianului.
Paleorelieful modelat pe diferitele depozite (eocene, cretacice, paleozoice) îmbracă
forma unei suprafeţe plane numită de Dorohoi, care era străbătută de o reţea hidrografică
orientată NE-SV în jumătatea nordică şi E-V în jumătatea sudică (Paraschiv, 1987).
Ciclul Badenian superior – Meoţian, începe cu o transgresiune care acoperă întrega
platformă, fiind cel mai scurt şi care durează aproximativ 7 M.a. Din datele existente s-a
constatat că în cadrul acestui ciclu au existat întreruperi de sedimentare: între Badenian şi
Sarmaţian, precum şi o alta între Basarabian şi Chersonian (Ionesi & Ionesi, 1982).
Formaţiunile aparţinând Badenianului superior apar pe toată Platforma
Moldovenească, inclusiv pe marginea prinsă sub Orogenul Carpatic, aşternându-se
transgresiv peste suprafaţa Dorohoi. Eroziunea a dezvelit Badenianul doar în malul Prutului,
între Doroftiana şi Liveni, unde au fost separate trei formaţiuni după cum urmează:
1 - formaţiunea infraanhidritică (detritică);
2 - formaţiunea cu gipsuri şi anhidrite;
3 - formaţiunea supraanhiditică (argilo-marnoasă).
Sarmaţianul (Fig. 6) aflorează pe întreg arealul Platformei Moldoveneşti, fiind
caracterizat de prezenţa unei faune salmastre, cauzată de izolarea Paratethysului de Tethys.
Pe baza conţinuturilor faunistice au fost separate toate cele 4 subetaje: Buglovian, Volhinian
(Volînian), Basarabian şi Chersonian (Hersonian, Ionesi et al., 2005).
Buglovianul aflorează pe o suprafaţă mare între valea Başeului şi Prut, cât şi între
valea Siretului şi valea Sucevei, în estul platformei fiind acoperit de formaţiunile mai noi.
Volhinianul (Volînian, Ionesi et al., 2005) aflorează pe o linie care ar uni localităţile
Baia-Lespezi-Cotnari-Santa Mare, spre sud fiind acoperit de către Basarabian.
12
Geologia României
Fig. 6 Lito şi biostratigrafia Miocenului din Platforma Moldovenească (Ionesi, 1994).
Mai la sud, în zona Fălticeni - Baia - Boroaia, în Volhinianul superior s-au acumulat
mai multe strate de lignit, care demonstrează existenţa unor turbării apărute odată cu
retragerea apelor marine spre sud (Ionesi L., Ionesi Bica, Ţibuleac P., 1993). Grosimea
depozitelor volhiniene scade de la vest la est, de la 800 m în vecinătatea orogenului la cca
150 m în est.
Basarabianul aflorează la sud de aliniamentul Baia - Santa Mare, ocupând partea
centrală şi de sud a Platformei Moldoveneşti, până la linia ce uneşte municipiul Bacău cu
zona Fălciu. Depozitele basarabiene sunt predominant psamitice şi subordonat pelitice,
remarcându-se variaţii litofaciale de la vest la est. În partea de vest depozitele sunt mai
grosiere iar la est mai fine din punct de vedere granulometric.
La partea superioară a Basarabianului, între Prut şi Siret, se dezvoltă calcarul oolitic
de Repedea cu o grosime de 3-5 m, iar la Iaşi în dealul Repedea are 25 m grosime prin
includerea şi a altor variaţii laterale de facies a depozitelor superioare.
Ca în cazul Volhinianului grosimea depozitelor basarabiene scade de la vest (800 m)
spre est (500 m). În vecinătatea orogenului carpatic continuă acumularea de pietrişuri deltaice
cum sunt cele din dealurile Boiştea şi Corni care au o grosime de cca 200 m.
Chersonianul (Hersonian, Ionesi et al., 2005)(Fig. 7) se dispune discordant peste
depozitele basarabiene. După depunerea nisipurilor şi gresiilor de Şcheia peste calcarul
oolitic de Repedea urmează o scurtă întrerupere a procesului de sedimentare, ca rezultat a
unei regresiuni marine care a afectat, se pare, întreaga platformă. În Chersonian salinitatea
apelor bazinului de sedimentare a fost mult diminuată din cauza aportului de apă dulce de pe
13
Geologia României
uscatul de la vest şi nord. Acest fapt este atestat de resturile fosilifere de bivalve care au
dimensiuni mult mai mici, sau de unele resturi de mamifere şi plante de uscat.
Fig. 7 Harta geologică a Platformei Moldoveneşti (Ionesi et al., 2005).
Litologic depozitele chersoniene sunt de natură detritică (nisipuri, nisipuri argiloase şi

argile) şi calcaroasă. Acestea apar la zi în partea de sud a Platformei Moldoveneşti, începând
de la sud de Iaşi - Negreşti - Băneasa, până în partea de nord a Platformei Bârladului.
Grosimea depozitelor chersoniene însumează 120-150 m, prezentând în partea de nord şi vest
un facies litoral-deltaic, ca urmare a vecinătăţii uscatului. Faciesul litoral-deltaic se distinge
printr-o stratificaţie încrucişată.
14
Geologia României
Meoţianul prezintă în bază un nivel de cinerite andezitice cu intercalaţii de nisipuri,
marne şi argile, denumit cinerite de Nuţasca - Ruseni, cu o grosime de 10-80 m. Peste
cinerite urmează nisipuri şi argile cu intercalaţii de gresii în plăci şi conglomerate cu o
grosime de 80-180 m.
Depozitele meoţiene apar în acelaşi areal ca şi cele chersoniene ocupând părţile mai
înalte ale reliefului. După Meoţian apele mării se retrag spre sud, în Platforma Bârladului,
încheindu-se procesul de sedimentare din Platforma Moldovenească.
Cuaternarul apare ca depozite continentale de terasă însoţind cursurile de apă mai
importante. Tot în Cuaternar s-au format turbările de la Dersca - Lozna (jud. Botoşani) şi
Zvorâştea (jud. Suceava).
1.3.2. Tectonica Platformei Moldoveneşti

Platforma Moldovenească este o regiune rigidă, cunoscută din
Proterozoic. Fundamentul cuprinde depozite acumulate în etapa labilă de fund
marin cu scoarţă oceanică (geosinclinal), depozite care au fost ulterior cutate
intens, metamorfozate şi străpunse de intruziuni magmatice în timpul unui proces
orogenetic. După Proterozoicul mediu orogenul a devenit rigid fiind apoi peneplenizat.
Se presupune că marginea vestică, dintre Siret şi orogenul carpatic, are ataşat
fundamentului o porţiune mai tânără constituită din şisturi verzi de tip Dobrogea Centrală.
Peste fundament sunt dispuse transgresiv şi discordant depozitele de cuvertură care
n-au mai suferit deformări plicative în orogenezele care au urmat.
Cuvertura s-a acumulat în trei mari cicluri de sedimentare:
1 - Vendian superior – Devonian;
2 - Cretacic - Eocen mediu;
3 - Badenian superior – Meoţian.
Cele mai noi depozite ale platformei de sub orogen sunt Volhinian inferioare ceea ce
denotă că împingerea cea mai recentă s-a produs în tectogeneza moldavă din Sarmaţianul
inferior.

Resursele minerale din Platforma Moldovenească sunt legate de cuvertură.
Argile şi argilite se exploatează la Mihăileni, Dorohoi, Udeşti, Tomeşti-Iaşi utilizate
ca materii prime pentru produse ceramice.
Nisipuri. Cele mai cunoscute sunt cele de la Alba-Miorcani exploatate pentru industria
sticlei şi a porţelanului. Alte puncte importante mai sunt la Pătrăuţi, Hârtop, Sireţel, Corni,
Bârnova etc. care şi-ar putea găsi utilizarea în industria sticlei şi în metalurgie.
Pietrişuri, apar în aluviunile şi terasele principalelor râuri ce străbat platforma, fiind
utilizate pentru betoane, terasamente de căi ferate şi drumuri.
Calcare, de grosimi mici, sunt exploatate pentru construcţii la Miorcani, Crasnaleuca,
Mitoc, Liveni, Burdujeni etc.
Turbă. Exploatată la Dersca-Lozna, care are cea mai mare suprafață de cca.100 ha cu
o grosime de până la 4 m, apoi la Poiana-Zvorâştea, Dorohoi de dimensiuni mai mici,
exploatate pentru combustibil şi ca pat germinativ.
Hidrocarburi, în special gaze, iar zăcăminte exploatabile, se cunosc numai pe
marginea vestică a platformei.
Ape minerale cu proprietăţi curative se cunosc la Strunga, Pârcovaci - Deleni,
Răducăneni, Nicolina - Iaşi. Acestea din urmă (Nicolina - Iaşi) au calităţi terapeutice, fiind
utizate pentru afecţiuni reumatismale şi gastro-intestinale.
15
Geologia României
Să ne reamintim
Orogeneza alpină, ultima din istoria geologică a Pământului desfăşurată pe
intervalul Triasic - Pleistocen, a condus la edificarea aranjamentului structural al
teritoriului României, aşa cum se prezintă astăzi. Acest ciclu a încorporat şi
formaţiuni mai vechi în care se pot recunoaşte amprentele orogenezelor hercinică,
caledonică şi assyntică. Efectele finale ale tectogenezei alpine sunt concretizate în două
aspecte structurale diferite:
- de orogen alpin, cu structură cutată şi complicată;
- de platformă, cu structură simplă necutată.
Platforma Moldovenească este delimitată la vest de Unitatea Pericarpatică (pânza
subcarpatică, Zona de Molasă) prin falia pericarpatică care are un traseu sinuos care se
suprapune localităţilor: Straja - Solca - Păltinoasa - Tg.Neamţ - Buhuşi. Spre sud se
învecinează cu ceea ce este deocamdată acceptat ca fiind Platforma Bârladului, de care este
delimitată prin falia Fălciu - Munteni – Plopana. Spre nord şi est Platforma Moldovenească
se continuă cu marea Platforma Est- europeană.
1.4. Rezumat
Teritoriul României cuprinde următoarele unităţi structurale majore (Fig. 1):
Platforme prealpine
1. Platforma Moldovenească;
2. Platforma Bârladului şi a Deltei Dunării;
3. Platforma Valahă şi a Dobrogei de Sud;
4. Masivul Dobrogei Centrale.
Orogen alpin
1. Dobrogea de Nord;
2. Carpaţii româneşti cu depresiunile adiacente.
Platforme alpine
1. Platforma Covurlui;
2. Platforma Babadag.
Depresiuni
Platforma Moldovenească este delimitată la vest de Unitatea Pericarpatică (pânza

subcarpatică, Zona de Molasă) prin falia pericarpatică care are un traseu sinuos care se
suprapune localităţilor: Straja - Solca - Păltinoasa - Tg.Neamţ - Buhuşi.
Spre sud se învecinează cu ceea ce este deocamdată acceptat ca fiind Platforma
Bârladului, de care este delimitată prin falia Fălciu - Munteni - Plopana, falie care se
continuă spre vest cu falia Bistriţei în zona de orogen. Spre nord şi est Platforma
Moldovenească se continuă cu marea Platforma Est - europeană (alte denumiri Platforma
Podolică, Platforma Rusă, platforma epiproterozoică, platforma epialgomiană) din care face
parte. Din punct de vedere geomorfologic, Platforma Moldovenească apare divizată în
două unităţi: un podiş numit Podişul Moldovei şi o câmpie, denumită Câmpia Moldovei
(Fig. 2).
Fiind o unitate geostructurală precarpatică are o structură tipică de platformă, cele
două etaje structurale sunt conturate astfel:
- etajul structural inferior - fundamentul - a fost consolidat în Proterozoicul mediu,
fiind cunoscut numai din forajele executate;
- etajul structural superior - cuvertura - alcătuită din depozite sedimentare, se consideră
că aparţine la trei mari cicluri de sedimentare întrerupte de etape de exondare.
Fiecare etaj structural reflectă stadii diferite de evoluţie.
Soclul (Fundamentul) corespunde unei etape mobile de geosinclinal, în care s-au
manifestat intense procese geodinamice (orogeneze, metamorfism, magmatism) care au
fost finalizate într-un sistem orogenetic. Pe cuprinsul Platformei Moldoveneşti soclul a
16
Geologia României
fost atins în câteva foraje, după care a fost delimitat acest etaj structural, demonstrându-se
că este eterogen şi eterocron (Săndulescu, 1984).
Cuvertura. Peste fundamentul vechi, rigid, cratonizat şi peneplenizat se dispune o
stivă de formaţiuni sedimentare de vârste şi grosimi diferite. Acestea au constituit obiectul
de cercetare a multor geologi, drumul fiind deschis de către Gr. Cobălcescu, fiind apoi
continuat de către I. Simionescu, I. Atanasiu, N. Macarovici, P. Jeanrenaud, Bica Ionesi,
Natalia Trelea, Violeta Iliescu, L. Ionesi, M. Brânzilă şi mulţi alţii.
Acumularea depozitelor sedimentare nu a fost continuă şi uniformă pe întreg cuprinsul
platformei, însă au putut fi separate în urma studiilor făcute mai multe cicluri de sedimentare.
Depozitele cuverturii s-au acumulat în trei mari cicluri de sedimentare:
I - Vendian superior - Devonian - Carbonifer inferior;
II - Cretacic - Paleocen? - Eocen mediu;
III - Badenian superior - Meoţian.
Platforma Moldovenească este o regiune rigidă, cunoscută din Proterozoic.
Fundamentul cuprinde depozite acumulate în etapa labilă de fund marin cu scoarţă oceanică
(geosinclinal), depozite care au fost ulterior cutate intens, metamorfozate şi străpunse de
intruziuni magmatice în timpul unui proces orogenetic. După Proterozoicul mediu orogenul a
devenit rigid fiind apoi peneplenizat.
Resursele minerale din Platforma Moldovenească sunt legate de cuvertură.
Acestea sunt reprezentate prin: argile şi argilite, nisipuri, pietrişuri, calcare, turbă,
hidrocarburi, ape minerale.

1. Pe teritoriul României avem următoarele unități structurale majore: a-platforme prealpine;
b-câmpii; c-platforme alpine.
2. Platforma Moldovenească face parte din categoria: a-platforme prealpine; b-orogen
carpatic; c-platforme alpine.
3. Soclul (Fundamentul) Platformei Moldovenești este cunoscut: a-prin foraje; b-apare la zi;
c-din literatură.
4. Acumularea depozitelor de cuvertură s-a făcut: a-în patru cicluri de sedimentare; b-în trei
cicluri de sedimentare; c-subaerian.
5. Cele mai vechi depozite deschise în malul Prutului la Miorcani - Cotul Zamca sunt de
vârstă: a-miocenă; b-cenomaniană; c-cuaternară.
6. Fundamentul este format din depozite: a-intens cutate; b-dispuse orizontal; c-
peneplenizate.
7. Depozitele de cuvertură sunt dispuse peste fundament: a-discordant; b-transgresiv; c-
discordant și transgresiv.
8. Resursele minerale sunt legate de cuvertură și reprezentate prin: a-argile şi argilite,
nisipuri, pietrişuri; b- calcare, turbă, hidrocarburi, ape minerale; c-andezite, bazalte.
Răspunsurile le găsiţi la sfârşitul materialului.
Bibliografie
Bâgu Gheorghe, Mocanu Alecu (1984), Geologia Moldovei. Stratigrafie şi consideraţii
economice, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Ionesi Liviu, Mutihac Vasile (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, Bucureşti
Ionesi Liviu (1994), Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului Nord Dobrogean, Ed.
Tehnică, Bucureşti.
Ionesi Liviu, Ionesi Bica, Roşca Vladimir, Lungu Alexandru, Ionesi Viorel (2005),
Sarmaţianul mediu şi superior de pe Platforma Moldovenească, Ed. Academiei Române,
Bucureşti.
17
Geologia României

PLATFORMA BÂRLADULUI
Cuprins
2.1. Introducere
2.3. Platforma Bârladului - delimitare și aspecte geografice
2.4. Structura geologică
2.4.1. Soclul
2.4.2. Cuvertura
2.5. Tectonica Platformei Bârladului
2.6. Resursele minerale
2.7. Rezumat
Bibliografie
2.1. Introducere
Platformei Bârladului nu i se cunoaşte fundamentul şi nici partea
inferioară a cuverturii. Din acest motiv asupra ei există două opinii diferite.
Aceasta este, fie o treaptă afundată a Platformei Moldoveneşti în faţa
Orogenului Nord Dobrogean, cum susţine Dumitru Paraschiv, fie este o platformă mai tânără,
prelungire spre V a Platformei Scitice, situată la S de Platforma Est-europeană şi la N de
orogenul alpin timpuriu din Dobrogea de N, Crimeea de Sud şi Caucazul Mare, ipoteză
susţinută de Mircea Săndulescu.
Delimitarea de Platforma Moldovenească se face după falia Fălciu-Plopana continuată
la V, în orogen, prin falia Bistriţei (Fig. 1).
La sud, dacă includem şi mica platformă a Deltei Dunării, delimitarea de Orogenul
Nord Dobrogean se face după falia Sf. Gheorghe - Oancea - Adjud, care se prelungeşte spre
vest în orogen prin falia Trotuşului. Spre vest Platforma Bârladului vine în contact cu zona de
Molasă după falia pericarpatică.
Ca orice platformă în alcătuirea ei intră un etaj structural inferior - soclul sau
fundamentul şi un etaj structural superior - cuvertura.
Soclul (fundamentul) nu a fost interceptat prin foraje, fiind situat la o adâncime mai
mare decât cel al Platformei Moldoveneşti.
Cuvertura nu a fost străbătută de foraje în întregime. Cele mai vechi depozite ale
cuverturii cunoscute sunt de vârstă devoniană, fiind întâlnite sub 1412 m şi străbătute până la
1602 m adâncime. Depozitele devoniene pot aparţine unui prim ciclu de sedimentare.
Discordant urmează depozite aparţinând la încă 3 cicluri de sedimentare separate prin
discordanţe stratigrafice. Aceste cicluri sunt:
- ciclul Permian - Triasic inferior;
- ciclul Jurasic - Cretacic - Eocen;
- ciclul Badenian superior - Romanian.
- cunoască dezvoltarea Platformei Bârladului pe teritoriul României;
18
Geologia României
2.3. Platforma Bârladului - delimitare şi aspecte geografice

Platformei Bârladului nu i se cunoaşte fundamentul şi nici partea
inferioară a cuverturii. Din acest motiv asupra ei există două opinii diferite.
Aceasta este, fie o treaptă afundată a Platformei Moldoveneşti în faţa Orogenului
Nord Dobrogean, cum susţine Dumitru Paraschiv, fie este o platformă mai tânără,
prelungire spre V a Platformei Scitice, situată la S de Platforma Est-europeană şi la N de
orogenul alpin timpuriu din Dobrogea de N, Crimeea de Sud şi Caucazul Mare, ipoteză
susţinută de Mircea Săndulescu.
Delimitarea de Platforma Moldovenească se face după falia Fălciu - Plopana
continuată la V, în orogen, prin falia Bistriţei (Fig. 1).
La sud, dacă includem şi mica platformă a Deltei Dunării, delimitarea de Orogenul
Nord Dobrogean se face după falia Sf. Gheorghe - Oancea - Adjud, care se prelungeşte spre
vest în orogen prin falia Trotuşului. Spre vest Platforma Bârladului vine în contact cu zona de
Molasă după falia pericarpatică.
Relieful Platformei Bârladului cuprinde Colinele Tutovei, între Siret şi Bârlad, şi
Dealurile Fălciului, între Bârlad şi Prut. Principala arteră hidrografică este râul Bârlad cu
afluenţii săi (Tutova, Berheci, Bogdana, Zeletin), afluenţii de dreapta ai Prutului (Elan, Sărata,
Horincea) şi de stânga ai Siretului (Răcătău, Palocin).

2.4.1. Soclul (fundamentul) nu a fost interceptat prin foraje, fiind situat la o
adâncime mai mare decât cel al Platformei Moldoveneşti.
2.4.2. Cuvertura
N-a fost străbătută de foraje în întregime. Cele mai vechi depozite ale cuverturii
cunoscute sunt de vârstă devoniană, fiind întâlnite sub 1412 m şi străbătute până la 1602 m
adâncime. Depozitele devoniene pot aparţine unui prim ciclu de sedimentare. Discordant
urmează depozite aparţinând la încă 3 cicluri de sedimentare separate prin discordanţe
stratigrafice. Aceste cicluri sunt:
- Ciclul Permian - Triasic inferior;
- Ciclul Jurasic - Cretacic - Eocen;
- Ciclul Badenian superior - Romanian.
Pe depozitele ultimului ciclu de sedimentare este grefat relieful Platformei Bârladului.
Depozitele acestui ciclu de sedimentare sunt asemănătoare, în linii mari, cu cele din Platforma
Moldovenească, cu deosebire că sedimentarea s-a continuat până în Romanian (Fig. 8).
Fig. 8 Contact orogen Platforma Bârladului (Ionesi, 1994).
19
Geologia României
Basarabianul cuprinde cele mai vechi depozite de cuvertură care apar la zi, pe
stânga Siretului, între Poiana Jurăscu şi Buhociu de Sus, unde se întâlnesc calcare oolitice de
Repedea şi nisipuri de Şcheia. Basarabianul are o grosime de 800 m la E şi 1500 m la V în
vecinătatea orogenului unde depozitele sunt mai grosiere.
Chersonianul este deschis de eroziune în partea de N a platformei. Între Basarabian şi
Chersonian s-a evidenţiat o scurtă perioadă de exondare. Reluarea sedimentării se face în
două faciesuri diferite: între Bârlad şi Siret se remarcă un facies deltaic cu textură încrucişată,
iar la E de Bârlad un facies marin salmastru. Chersonianul are o grosime de 130-150 m,
grosime care creşte spre SV.
Meoţianul apare dispus peste Chersonian, având în bază cineritele de Nuţasca
Ruseni. Sursa materialului piroclastic o constituie activitatea vulcanică de la V de Carpaţii
Orientali, nefiind exclusă posibilitatea unui vulcanism extracarpatic cum susţine M. Filipescu
(1944, 1958). Peste cinerite urmează depozite detritice adesea cu textură încrucişată
Grosimea depozitelor meoţiene este de 200-250 m, crescând până la cea 400 m în SV.
Ponţianul se întâlneşte mai spre S de aliniamentul Godineşti - Ciocani - Rânzeşti
fiind de natură argiloasă şi detritică. Grosimea depozitelor creşte de la E (150 m) spre V (400
m).
Dacianul se caracterizează prin prezenţa unor depozite continentale (de culoare
roşie), argile şi siltite de până la 10 m grosime, evidenţiind o ridicare a platformei şi formarea
unor depozite lateritice.
Romanianul ocupă zonele mai înalte din partea centrală şi sudică a platformei fiind
de natura continentală şi lacustră cu depozite detritice (nisipuri, pietrişuri, argile) şi textură
încrucişată. În aceste depozite a fost găsită de către Sava Athanasiu (1915) şi Ion
Simionescu (1930, 1932) o bogată faună de mamifere de stepă caldă cu vegetaţie bogată.
Sedimentarea din timpul Romanianului se încheie cu Formaţiunea de Cândeşti la vest şi
Formaţiunea de Bălăbăneşti la est, ambele cu depozite de pietrişuri şi nisipuri cu textură
torenţială. Depozitele îşi au originea în aria carpatică de la vest, unde au şi grosimea mai mare
(peste 300 m).
Cuaternarul se caracterizează prin ridicarea platformei în mişcările valahe,
exondarea zonei şi instalarea reţelei hidrografice, în lungul căreia s-au format terase. În
Cuaternar s-au acumulat şi depozite loessoide cu grosimi de 5-10 m în care se găsesc şi câteva
niveluri de soluri fosile.
2.5. Tectonica Platformei Bârladului

Soclul nefiind cunoscut nu se poate aprecia momentul trecerii la
regim de platformă. Cuvertura platformei nu este nici ea cunoscută în
partea inferioară. Ca urmare a mişcărilor epirogenetice s-au evidenţiat 4
mari cicluri de sedimentare:
1- Ciclul ? - Devonian (posibil şi Carbonifer inferior);
2- Ciclul Permian - Triasic;
3- Ciclul Jurasic - Eocen;
4- Ciclul Badenian - Romanian.
Fiecare din aceste cicluri mari au avut scurte intervale de exondare când sedimentarea
a fost întreruptă.
Evoluţia Platformei Bârladului diferă de cea a Platformei Moldoveneşti prin faptul că
în ciclul al doilea şi prima parte din cel de al treilea (Jurasicul), Platforma Moldovenească a
fost exondată. De asemenea în ultimul ciclu, sedimentarea în Platforma Bârladului s-a continuat
până în Romanian inclusiv.
Datele obţinute din foraje arată că în Jurasic maxima afundare a platformei era în
partea de S, în vecinătatea orogenului Nord Dobrogean, ca urmare a unei posibile subducţii
sub acesta. În timpul ultimului ciclu de sedimentare, Badenian - Romanian, afundarea
maximă este spre V, spre orogenul carpatic, unde se manifestă o subsidenţă activă, care a
20
Geologia României
condus la acumularea unei stive groase de sedimente, de cca 4000 m. Subsidenţa este
determinată de şariajul orogenului peste platformă în mişcările moldave din Sarmaţian.
Precum în Platforma Moldovenească, cuvertura Platformei Bârladului prezintă o
înclinare slabă (7-8 m/km) spre SE, mai accentuată (12 m/km) fiind la V de valea Siretului.
2.6. Resurse minerale

Acestea sunt legate îndeosebi de depozitele de cuvertură şi aparţin ultimului ciclu de
sedimentare (Badenian superior-Romanian).
Hidrocarburi. Zăcăminele sunt localizate în jumătatea vestică a platformei şi sunt
predominant gazeifere. Câteva puncte importante sunt la: Glăvăneşti, Găiceaua, Adjud,
Sascut, Bacău.
Pietrişuri de Bălăbăneşti se exploatează sporadic la Bălăbăneşti, Pupezeni, Brădeşti,
fiind utilizate ca agregate pentru betoane şi la întreţinerea drumurilor.
Nisipuri apar deschise prin eroziune în toată cuvertura, iar singurul punct mai
important este la Murgeni, utilizate la mortare.
Să ne reamintim
Platformei Bârladului nu i se cunoaşte fundamentul şi nici partea inferioară a
cuverturii. Din acest motiv asupra ei există două opinii diferite. Aceasta este, fie o treaptă
afundată a Platformei Moldoveneşti în faţa Orogenului Nord Dobrogean, cum susţine
Dumitru Paraschiv, fie este o platformă mai tânără, prelungire spre V a Platformei Scitice,
situată la S de Platforma Est-europeană şi la N de orogenul alpin timpuriu din Dobrogea de N,
Crimeea de Sud şi Caucazul Mare, ipoteză susţinută de Mircea Săndulescu.
2.7. Rezumat
Platforma Bârladului nu are cunoscut fundamentul şi nici partea inferioară a

cuverturii. Din acest motiv asupra ei există două opinii diferite: fie o treaptă afundată a
Platformei Moldoveneşti în faţa Orogenului Nord Dobrogean, cum susţine Dumitru
Paraschiv; fie este o platformă mai tânără, prelungire spre V a Platformei Scitice, situată la S
de Platforma Est-europeană şi la N de orogenul alpin timpuriu din Dobrogea de N, Crimeea
de Sud şi Caucazul Mare, ipoteză susţinută de Mircea Săndulescu.
Soclul (fundamentul) nu a fost interceptat prin foraje, fiind situat la o adâncime mai
mare decât cel al Platformei Moldoveneşti.
Cuvertura nu a fost străbătută de foraje în întregime. Cele mai vechi depozite ale
cuverturii cunoscute sunt de vârstă devoniană, fiind întâlnite sub 1412 m şi străbătute până la
1602 m adâncime. Depozitele devoniene pot aparţine unui prim ciclu de sedimentare.
Discordant urmează depozite aparţinând la încă 3 cicluri de sedimentare separate prin
discordanţe stratigrafice. Aceste cicluri sunt:
- ciclul Permian - Triasic inferior;
- ciclul Jurasic - Cretacic - Eocen;
- ciclul Badenian superior - Romanian.
Evoluţia din punct de vedere tectonic evoluția Platformei Bârladului diferă de cea a
Platformei Moldoveneşti prin faptul că în ciclul al doilea şi prima parte din cel de al treilea
(Jurasicul), Platforma Moldovenească a fost exondată. De asemenea în ciclul ultim,
sedimentarea în Platforma Bârladului s-a continuat până în Romanian inclusiv.
Resursele minerale sunt legate îndeosebi de depozitele de cuvertură şi aparţin
ultimului ciclu de sedimentare (Badenian superior - Romanian), fiind reprezentate prin
hidrocarburi, pietrișuri de Bălăbănești, nisipuri.
21
Geologia României

1. Platforma Bîrladului face parte din categoria: a-platforme prealpine; b-orogen
carpatic; c-platforme alpine.
2. Soclul (Fundamentul) Platformei Bîrladului este cunoscut: a-prin foraje; b-apare la zi;
c-nu este cunoscut.
3. Acumularea depozitelor de cuvertură s-a făcut: a-în patru cicluri de sedimentare; b-în
trei cicluri de sedimentare; c-subaerian.
4. Cele mai vechi depozite de cuvertură cunoscute din foraje sunt de vârstă: a-Miocenă;
b-Devoniană; c-Cuaternară.
5. Depozitele de cuvertură sunt dispuse peste fundament: a-discordant; b-transgresiv; c-
discordant și transgresiv.
6. Resursele minerale sunt legate de cuvertură și reprezentate prin: a- nisipuri; b-
hidrocarburi, pietrișuri de Bălăbănești; c-șisturi cristaline.
Bibliografie
Ionesi Liviu (1994), Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului Nord Dobrogean,
Ed.Tehnică, Bucureşti.
Bucureşti.
22
Geologia României

PLATFORMA DELTEI DUNĂRII
Cuprins
3.1. Introducere
3.3. Platforma Deltei Dunării-generalități
3.4.1. Soclul (Fundamentul)
3.4.2. Cuvertura
3.5. Tectonica Platformei Deltei Dunării
3.7. Rezumat
Bibliografie
3.1. Introducere
Platforma Deltei Dunării face parte din Platforma Bârladului, deosebindu-se de
aceasta printr-o evoluţie geologică puţin diferită, ciclurile de sedimentare, tot 4 la număr,
având o extindere în timp uşor decalată.
Spre SSE vine în contact cu Orogenul Nord Dobrogean după falia Oancea - Sf.
Gheorghe, aproximativ paralelă cu braţul Sf. Gheorghe.
Soclul (fundamentul) nu este cunoscut aflându-se la adâncimi mari, se crede că este
similar cu cel al Platformei Bârladului din care face parte.
Depozitele de cuvertură au fost acumulate în 4 mari cicluri de sedimentare. Cel mai
adânc foraj (3500 m) a străbătut cuvertura până la nivelul Devonianului, fără a ajunge la baza
acestuia. Cele 4 cicluri de sedimentare sunt:
1- Ciclul ? - Devonian;
2- Ciclul Triasic;
3- Ciclul Jurasic - Cretacic;
4- Ciclul Sarmaţian - Actual.
Depozitele ultimului ciclu de sedimentare au grosimi de 200-500 m şi sunt de natură
detritică (nisipuri, siltite, argile, uneori cu lentile de pietrişuri).

- cunoască dezvoltarea Platformei Deltei Dunării pe teritoriul României;
23
Geologia României
3.3. Platforma Deltei Dunării - generalităţi

Platforma Deltei Dunării face parte din Platforma Bârladului,
deosebindu-se de aceasta printr-o evoluţie geologică puţin diferită,
ciclurile de sedimentare, tot 4 la număr, având o extindere în timp uşor
decalată.
Spre SSE vine în contact cu Orogenul Nord Dobrogean după
falia Oancea - Sf. Gheorghe, aproximativ paralelă cu braţul Sf. Gheorghe.

Forajele efectuate în Delta Dunării pentru descoperirea unor eventuale resurse de
petrol şi gaze au arătat că structura geologică a deltei este asemănătoare cu cea a Platformei
Bârladului.
3.4.1. Fundamentul
Nu este cunoscut aflându-se la adâncimi mari, se crede că este similar
cu cel al Platformei Bârladului din care face parte.
3.4.2. Cuvertura
Depozitele de cuvertură au fost acumulate în 4 mari cicluri de
sedimentare. Cel mai adânc foraj (3500 m) a străbătut cuvertura până la nivelul Devonianului,
fără a ajunge la baza acesteia. Cele 4 cicluri de sedimentare sunt:
1 - Ciclul ? – Devonian;
2 - Ciclul Triasic;
3 - Ciclul Jurasic – Cretacic;
4 - Ciclul Sarmaţian – Actual.
Cuaternarul este cunoscut prin numeroase foraje. Este alcătuit din pietrişuri,
nisipuri şi pelite argiloase cu o grosime de 45-125 m. Caracteristic este faptul că fauna din
aceste depozite alternează de la tipuri dulcicole, marin-salmastre şi marin-normale, ceea ce
dovedeşte că nivelul Mării Negre a oscilat în timpul Cuaternarului ca urmare a glaciaţiilor
(Fig. 9).
Delta actuală s-a format dintr-un golf al Mării Negre, prin bararea cu grinduri marine,
care prin colmatare cu aluviuni aduse de Dunăre au dat naştere deltei, ipoteză emisă de Gr.
Antipa în 1910.
Fig. 9 Evoluţia paleogeografică a Deltei Dunării în timpul Cuaternarului (Ionesi, 1994).
24
Geologia României
3.5. Tectonica platformei Deltei Dunării

Evoluţia geologică a Deltei Dunării, ca platformă, este asemănătoare cu
cea a Platformei Bârladului. Cuvertura este afectată de falii rupturale. Spre sud
Platforma Deltei Dunării este încălecată de Orogenul Nord Dobrogean după falia
Sf. Gheorghe - Oancea.
Înălţarea orogenului peste platformă s-a produs în mişcările neokimerice sau în cele
austrice timpurii.

Hidrocarburi. Au fost executate prospecţiuni care au evidenţiat capcane cu acumulări
exploatabile, dar fără a fi începută exploatarea.
Nisipuri cu minerale grele (rutil, zircon, granat, ilmenit, magnetit) conturate în
grindurile Sărăturile şi Letea.
Nisipuri cuarţoase au fost evidenţiate în grindul Caraorman.
Să ne reamintim
3.7. Rezumat

Spre SSE vine în contact cu Orogenul Nord Dobrogean după falia Oancea - Sf.
Gheorghe, aproximativ paralelă cu braţul Sf. Gheorghe.
Soclul (fundamentul) nu este cunoscut aflându-se la adâncimi mari, se crede că este
similar cu cel al Platformei Bârladului din care face parte.
Depozitele de cuvertură au fost acumulate în 4 mari cicluri de sedimentare. Cel mai
adânc foraj (3500 m) a străbătut cuvertura până la nivelul Devonianului, fără a ajunge la baza
acestuia. Cele 4 cicluri de sedimentare sunt:
- Ciclul ? – Devonian;
- Ciclul Triasic;
- Ciclul Jurasic – Cretacic;
- Ciclul Sarmaţian – Actual.
Evoluţia geologică a Deltei Dunării, ca platformă, este asemănătoare cu cea a
Platformei Bârladului. Cuvertura este afectată de falii rupturale. Spre sud Platforma Deltei
Dunării este încălecată de Orogenul Nord Dobrogean după falia Sf. Gheorghe - Oancea.
Înălţarea orogenului peste platformă s-a produs în mişcările neokimerice sau în cele
austrice timpurii.
Resursele minerale sunt reprezentate prin hidrocarburi, nisipuri cu minerale grele,
nisipuri cuarțoase.
25
Geologia României

1. Platforma Deltei Dunării face parte din: a-platforma prealpină; b-platforma
Moldovenească; c-platforma Bârladului.
2. Soclul (Fundamentul) Platformei Deltei Dunării este cunoscut: a-prin foraje; b-apare
la zi; c-nu este cunoscut.
4. Cele mai vechi depozite de cuvertură cunoscute din foraje sunt de vârstă: a-Miocenă;
b-Devoniană; c-Actuală.
5. Resursele minerale sunt legate de cuvertură și reprezentate prin: a- hidrocarburi;
b- nisipuri cu minerale grele; c-nisipuri cuarțoase.
Bibliografie
Bucureşti.
26
Geologia României

PLATFORMA VALAHĂ
Cuprins
4.1. Introducere
4.3. Platforma Valahă - delimitare și aspecte geografice
4.4.1. Soclul (Fundamentul)
4.4.2. Cuvertura
4.5. Tectonica Platformei Valahe
4.7. Rezumat
Bibliografie
4.1. Introducere
Platforma Valahă face parte din Platforma Moesică situată între Carpaţii Meridionali
şi Munţii Balcani. Platforma Valahă de pe teritoriul României este cuprinsă între Dunăre la S
şi Carpaţii Meridionali la N, de care este delimitată prin falia pericarpatică care se continuă
din faţa (estul) Carpaţilor Orientali. Spre NE se învecinează cu Platforma Covurlui, de care
este despărţită de prelungirea faliei Peceneaga - Camena, iar spre E este delimitată de
unităţile dobrogene prin falia Dunării (Fig. 10).
Soclul este cunoscut numai din foraje, fiind interceptat în NV, la Mogoşeşti -
Străjeşti şi în NE, la Bordei Verde - Ţăndărei.
Cuvertura Platformei Valahe a fost acumulată în 4 mari cicluri de sedimentare după
cum urmează:
- Cambrian - Carbonifer mediu;
- Permian - Triasic;
- Liasic superior - Cretacic superior;
- Badenian - Pleistocen.

- cunoască dezvoltarea Platformei Valahe pe teritoriul României;
27
Geologia României
4.3. Platforma Valahă - delimitare şi aspecte geografice
Platforma Valahă face parte din Platforma Moesică situată între

Carpaţii Meridionali şi Munţii Balcani. Platforma Valahă de pe teritoriul
României este cuprinsă între Dunăre la S şi Carpaţii Meridionali la N, de care
este delimitată prin falia pericarpatică care se continuă din faţa (estul)
Carpaţilor Orientali. Spre NE se învecinează cu Platforma Covurlui, de care este despărţită
de prelungirea faliei Peceneaga - Camena, iar spre E este delimitată de unităţile dobrogene
prin falia Dunării (Fig. 10).
Platforma Valahă prezintă un relief de câmpie (Câmpia Română) cu o uşoară
înclinare de la N spre S în partea vestică şi spre E şi chiar NE, în partea estică. Înclinarea
generală este evidenţiată de direcţia cursurilor principalelor râuri Jiu, Olt, Argeş,
Dâmboviţa, Ialomiţa, Buzău, toate avându-şi originea în Carpaţi.
Fig. 10 Limitele Platformei Valahe (Ionesi, 1994).

Cele două etaje structurale ale Platformei Valahe, fundamentul şi cuvertura sunt
cunoscute relativ bine, datorită celor peste 10 000 foraje care s-au efectuat în vederea
prospecţiunilor pentru hidrocarburi, la care s-au adăugat şi numeroasele cercetări geofizice.
4.4.1. Fundamentul (soclul)

Carotele extrase din foraje arată că în NV fundamentul este
alcătuit din şisturi cristaline intens metamorfozate (paragnaise,
micaşisturi, amfibolite etc). Determinările de vârstă absolută a acestor
roci au dat valori cuprinse între 543-566 M. a., considerându-se că
reflectă procese retromorfe assyntice târzii sau caledoniene timpurii.
În zona Balş - Optaşi a fost interceptat în foraje un batolit de roci magmatice
intrunzive constituite din granite, granodiorite, diorite şi gabbrouri.
În NE, în forajele de la Bordei Verde, s-au extras carote care arată că fundamentul este
alcătuit din roci slab metamorfozate (ankimetamorfice) asemănătoare cu şisturile verzi din
Dobrogea Centrală.
28
Geologia României
Se consideră că mişcările assyntice târzii, sau cele caledoniene timpurii, au condus la
consolidarea fundamentului, trecându-se apoi la etapa de platformă.
Fig. 11 Fundamentul Platformei Valahe (Mutihac V., 1990).
Pe baza datelor din foraje cât şi datele geofizice arată că soclul Platformei Valahe este
de trei tipuri (Fig. 11):
- de tipul şisturilor verzi, în prelungirea Masivului Dobrogei Centrale dintre
prelungirile faliilor Peceneaga - Camena şi Capidava - Ovidiu, aşadar în partea de NE a
platformei;
- de tipul Palazu Mare - Ovidiu între faliile Capidava - Ovidiu şi falia intramoesică,
- de tipul celui întâlnit în partea de NV, reprezentat îndeosebi prin şisturi cristaline
intens metamorfozate.
4.4.2. Cuvertura
cum urmează:
1- Cambrian - Carbonifer mediu;
2- Permian – Triasic;
3- Liasic superior - Cretacic superior;
4- Badenian – Pleistocen.
Rocile acumulate în cele 4 cicluri de sedimentare prezintă faciesuri foarte diferite,
detritice, carbonatice, evaporitice precum şi euxinice. Faciesurile euxinice au permis
conservarea materiei organice şi transformarea ei în hidrocarburi.
Depozitele sedimentare ale celui de-al patrulea ciclu, constituie, substratul geologic pe
care s-a grefat relieful de câmpie al Platformei Valahe.
Ultimul ciclu debutează cu o transgresiune dinspre N, din zona de molasă, care
avansează spre S în Badenianul superior, ca urmare a mişcărilor moldave. În ultimul ciclu de
sedimentare s-au manifestat mai multe întreruperi ale procesului de sedimentare ca urmare a
unor regresiuni, de scurtă durată, care au afectat suprafeţe mai mari sau mai mici ale
platformei, evidenţiate de lacune stratigrafice. Acestea au fost în Buglovian, Basarabian
superior, Meoţian inferior.
Depozitele acumulate sunt de natură detritică, argiloasă, calcaroasă, marnoasă.
Cele mai vechi depozite, care apar la zi în Platforma Valahă sunt de vârstă pliocenă
mai exact daciană, fiind întâlnite pe malul drept al Jiului între Comoşteni şi Zavalu şi în
apropiere de Strehaia pe valea Motrului.
În ansamblu, depozitele ultimului ciclu de sedimentare, au grosimi care cresc de la S
spre N, situaţie valabilă de altfel, pentru întreaga stivă sedimentară a cuverturii. Acest fapt
dovedeşte existenţa unor forţe de compresiune între Platforma Valahă şi orogenul Carpaţilor
Meridionali.
29
Geologia României
Dacianul este reprezentat prin nisipuri, gresii şi microconglomerate în bază, şi
argile, siltite şi marne, în partea superioară. Grosimea depozitelor creşte de la câţiva metri în
sud, până la cca 500 m în nord. În Dacianul superior sunt cantonate strate de lignit.
Romanianul prezintă în bază depozite predominant pelitice, iar în partea superioară
psamito-psefitice. Acestea din urmă fiind cunoscute sub numele de Formaţiunea de
Cândeşti, constituită din depuneri fluvio-lacustre, are grosimi care cresc progresiv de la V la
E, ajungând în zona Focşani, zonă cu subsidenţă activă, la cca 1000 m.
După resturile fosilifere de mamifere descoperite se pare că Formaţiunea de Cândeşti
continuă şi în Cuaternarul inferior (Pleistocen).
Cuaternarul. Peste Formaţiunea de Cândeşti din Pleistocenul inferior se
acumulează depozite similare, ca litologie, aparţinând Formaţiunii de Frăţeşti. Sursa de
material terigen, atât pentru Formaţiunea de Cândeşti cât şi pentru Formaţiunea de Frăţeşti,
este orogenul carpatic şi balcanic.
În continuare urmează Formaţiunea de Uzunu cu nisipuri, siltite şi argile, care
încheie sedimentarea la V de Argeş, prin exondarea zonei.
La E se continuă sedimentarea cu acumularea unui complex marnos, de 50-200 m
grosime, cunoscut sub numele de Formaţiunea de Coconi.
Peste Formaţiunea de Coconi, în centrul platformei, pe un areal redus se depun
Nisipurile de Mostiştea, care au până la 25 m grosime.
Urmează în continuitate de sedimentare Pietrişurile de Colentina întâlnite pe valea
Argeşului.
Mare parte din arealul Platformei Valahe este acoperit de depozite loessoide cu
grosimi cuprinse între 5-40 m în care se întâlnesc câteva nivele de soluri fosile.
Cu extindere mai redusă se întâlnesc depozite de terasă pe principalele râuri, terase
considerate de vârstă pleistocenă.
Cele mai noi depozite, de vârstă holocenă, sunt dunele de nisipuri gălbui din sudul
Olteniei şi din Bărăgan.
4.5. Tectonica Platformei Valahe

Trecerea Platformei Valahe de la etapa de instabilitate tectonică,
la cea stabilă de craton, se consideră că s-a făcut în mişcările assyntice
târzii sau caledoniene timpurii, deşi nu este exclus, dacă avem în vedere
activitatea magmatică intrusivă şi vulcanică din Paleozoic, ca
definitivarea consolidării fundamentului să se fi făcut în orogeneza
hercinică.
Platforma Valahă este afectată de numeroase falii, unele orientate E-V altele N-S,
care afectează în special depozite mai vechi, în care deplasările compartimentelor sunt mai
mari, de până la 1 000 m (formaţiuni triasice). Astfel s-au evidenţiat mai multe zone de
înălţare şi zone de coborâre pe cuprinsul Platformei Valahe (Fig. 12), după cum urmează:
- ridicarea nord Craiova - Balş - Optaşi - sud Periş, are direcţia V-E şi afectează şi
fundamentul. Această zonă ridicată a fost sediul unor manifestări magmatice care au continuat
până în Mezozoic;
- ridicarea Strehaia - Vidin situată la V de prima;
- ridicarea Slatina - Ghighen, dispusă aproximativ perpendiculară pe prima, între Jiu
şi Olt;
- ridicarea Videle - Vetrino paralelă cu Dâmboviţa;
- ridicarea Însurăţei - Bordei Verde situată la E.
Între zonele ridicate există zone coborâte, depresiuni tectonice, unde depozitele de
cuvertură au grosimi mari, fundamentul fiind uneori coborât sub 10 000 m. Acestea sunt:
-Depresiunea Băileşti - Lom;
-Depresiunea Roşiori - Alexandria;
-Depresiunea Urziceni - Călăraşi;
-Depresiunea Movila Miresii - Ghergheasa.
30
Geologia României
Fig. 12 Zone de ridicare şi coborâre din Paltforma Valahă (Ionesi L., 1994).
Începând cu ultimul ciclu de sedimentare, Badenian-Pleistocen coborârea părţii de

nord a platformei se accentuează, depozitele acumulate având grosimi tot mai mari.
În mişcările moldave, din Sarmaţian, se produce încălecarea platformei de către zona
de molasă din faţa Carpaţilor Meridionali.
În NE, Platforma Valahă vine în contact, după falia Peceneaga - Camena, cu Orogenul
Nord Dobrogean, coborât în mişcările stirice şi moldave, porțiune care constituie Platforma
Covurlui.
Ridicarea şi exondarea platformei are loc în mişcările valahe, de la începutul
Cuaternarului, care a debutat la V extinzându-se treptat spre centru. În partea de E subsidenţa
continuă, fapt dovedit de fenomenul de divagare a cursurilor râurilor Ialomiţa şi Buzău,
precum şi de interfluviile joase.

Hidrocarburile reprezintă principala bogăţie a subsolului Platformei Valahe.
Acestea au fost grupate în patru zone (Fig. 13):
- zona vestică, dintre Jiu şi Vedea, cu zăcăminte de petrol şi gaze, care cuprinde
peste 24 de structuri productive;
Fig. 13 Zone cu zăcăminte de petrol din Platforma Valahă (Ionesi L., 1994)
31
Geologia României
- zona centrală dintre Vedea şi Teleorman, cu zăcăminte îndeosebi de petrol;

- zona estică, care cuprinde zăcămintele dintre ridicarea Însurăţei-Bordei Verde şi
Dâmboviţa, cu acumulări predominant gazeifere de dimensiuni mici;
- zona Bordei Verde, suprapusă ridicării Însurăţei-Bordei Verde cu acumulări de
petrol şi gaze.
Pietrişurile şi nisipurile de Cândeşti, de Mostiştea şi din albiile principalelor râuri
sunt exploatate în cariere organizate sau locale, fiind utilizate pentru betoane, mortare,
amenajarea şi întreţinerea drumurilor.
Roci loessoide sunt exploatate pentru ceramică brută.
Să ne reamintim
Platforma Valahă face parte din Platforma Moesică situată între Carpaţii
Meridionali şi Munţii Balcani. Platforma Valahă de pe teritoriul României este
cuprinsă între Dunăre la S şi Carpaţii Meridionali la N, de care este delimitată prin
falia pericarpatică care se continuă din faţa (estul) Carpaţilor Orientali. Spre NE se
învecinează cu Platforma Covurlui, de care este despărţită de prelungirea faliei Peceneaga -
Camena, iar spre E este delimitată de unităţile dobrogene prin falia Dunării.
4.7. Rezumat
Platforma Valahă face parte din Platforma Moesică situată între Carpaţii
Meridionali şi Munţii Balcani. Platforma Valahă de pe teritoriul României este
cuprinsă între Dunăre la S şi Carpaţii Meridionali la N, de care este delimitată prin falia
pericarpatică care se continuă din faţa (estul) Carpaţilor Orientali. Spre NE se învecinează cu
Platforma Covurlui, de care este despărţită de prelungirea faliei Peceneaga - Camena, iar
spre E este delimitată de unităţile dobrogene prin falia Dunării (Fig. 10).
cum urmează:
- Cambrian - Carbonifer mediu;
- Liasic superior - Cretacic superior;
- Badenian - Pleistocen.
Mare parte din arealul Platformei Valahe este acoperit de depozite loessoide cu
grosimi cuprinse între 5-40 m în care se întâlnesc câteva nivele de soluri fosile.
Trecerea Platformei Valahe de la etapa de instabilitate tectonică, la cea stabilă de
craton, se consideră că s-a făcut în mişcările assyntice târzii sau caledoniene timpurii, deşi nu
este exclus, dacă avem în vedere activitatea magmatică intrusivă şi vulcanică din Paleozoic,
ca definitivarea consolidării fundamentului să se fi făcut în orogeneza hercinică.
Platforma Valahă este afectată de numeroase falii, unele orientate E-V altele N-S,
care afectează în special depozite mai vechi, în care deplasările compartimentelor sunt mai
mari, de până la 1000 m (formaţiuni triasice). Astfel s-au evidenţiat mai multe zone de
înălţare şi de coborâre pe cuprinsul Platformei Valahe.
Resursele minerale sunt reprezentate prin hidrocarburi, pietrișuri și nisipuri, roci
loessoide.
32
Geologia României
1. Platforma Valahă face parte din: a-platforma Moesică; b-platforma alpină; c-unitățile
de orogen.
2. Soclul (Fundamentul) Platformei Valahe este cunoscut: a-prin foraje; b-apare la zi; c-
nu este cunoscut.
3. Fundamentul este de tip: a-șisturi verzi; b-Palazu Mare; c-șisturi cristaline.
5. Platforma Valahă este afectată de numeroase falii rezultând compartimente ridicate
cum ar fi: a-Strehaia -Vidin; b-Însurăței-Bordei Verde; c-Roșiori -Alexandria.
6. Pe cuprinsul Platformei Valahe sunt evidențiate zone de coborîre după cum urmează:
a-Videle-Ventrino; b-Băilești-Lom; c-Movila Miresii-Ghergheasa.
7. Resursele minerale sunt legate de cuvertură și reprezentate prin: a- hidrocarburi; b-
roci calcaroase; c-roci loessoide.
Bibliografie
Bucureşti.
33
Geologia României

PLATFORMA DOBROGEI DE SUD
Cuprins
5.1. Introducere
5.3. Platforma Dobrogei de Sud - delimitare și aspecte geografice
5.4.1. Soclul (Fundmanetul)
5.4.2. Cuvertura
5.5. Tectonica Platformei Dobrogei de Sud
5.7. Rezumat
Bibliografie
5.1. Introducere
Platforma Dobrogei de Sud face parte din Platforma Moesică. Se
deosebeşte de Platforma Valahă prin faptul că reprezintă un compartiment mai
ridicat, iar înălţarea Platformei Dobrogei de Sud s-a făcut după falia Dunării,
care este orientată N-S (Fig. 14).
Soclul nu apare la zi, fiind cunoscut din forajele executate între Palazu şi Cernavodă,
o zonă în care acesta este mai ridicat. Datele din foraje arată că fundamentul aparţine la trei
grupuri diferite separate prin discordanţe.
Depozitele de cuvertură s-au acumulat în 5 cicluri de sedimentare, în linii mari având
aceleaşi caracteristici ca în Platforma Valahă. Aceste cicluri sunt:
- Cambrian - Carbonifer mediu,
- Dogger mediu - Cretacic superior;
- Eocen - Oligocen;
- Badenian superior - Romanian.

- cunoască dezvoltarea Platformei Dobrogei de Sud pe teritoriul României;
34
Geologia României
5.3. Platforma Dobrogei de Sud - delimitare şi aspecte geografice
Precum în cazul Platformei Valahe, Platforma Dobrogei de Sud face

parte din Platforma Moesică. Se deosebeşte de Platforma Valahă prin faptul că
reprezintă un compartiment mai ridicat, înălţarea Platformei Dobrogei de Sud
făcându-se după falia Dunării, orientată N-S (Fig. 14).
La nord Platforma Dobrogei de Sud este delimitată de Masivul Dobrogei
Centrale prin falia Capidava - Ovidiu, în est se continuă cu zona de şelf a Mării Negre, iar în
sud se continuă pe teritoriul Bulgariei.
Geomorfologic prezintă un relief de podiş cu înălţimi de până la 210 m. Reţeaua
hidrografică este tributară Dunării, cu văi mai lungi, şi Mării Negre cu văi mai scurte.

Structura geologică a Platformei Dobrogei de Sud este relativ bine cunoscută graţie
forajelor executate şi aflorimentelor de pe cuprinsul acesteia.
5.4.1. Fundamentul (Soclul)
grupuri diferite separate prin discordanţe.
1- Grupul de Ovidiu situat spre NE este alcătuit din granite gnaisice stăbătute de
filoane pegmatitice, ce a fost străbătut pe o grosime de 600 m.
Vârsta absolută, efectuată prin metoda K-Ar, indică 1670-1850 M.a.
Se pare că granitele gnaisice din soclul Platformei Dobrogei de Sud, sunt echivalente
cu cele din soclul Platformei Moldoveneşti, ceea ce ar conduce la concluzia că Platforma
Moesică făcea corp comun cu Platforma Est-Europeană.
2- Grupul de Palazu este dispus discordant şi transgresiv peste granitele gnaisice şi
a fost străbătut pe o grosime de 600 m. La partea inferioară este alcătuit din şisturi amfibolice
cu minereuri de fier, iar la partea superioară din micaşisturi în parte retromorfozate. Natura
rocilor şi prezenţa fierului îl apropie de rocile din Masivul Ucrainian de la Krivoi-Rog,
metamorfozat în orogeneza Kareliană. Retromorfismul este probabil contemporan cu
metamorfismul şisturilor verzi.
3 - Formaţiunea de Cocoşu, ankimetamorfică, este dispusă discordant peste grupul
de Palazu, fiind alcătuită din roci vulcano-sedimentare. Se bănuieşte că la baza ei s-ar găsi
şisturi verzi tip Dobrogea Centrală. Metamorfismul Formaţiunii de Cocoşu s-a produs în
mişcările assyntice târzii sau caledonice timpurii.
5.4.2. Cuvertura
1- Cambrian - Carbonifer mediu,
2- Permian - Triasic;
3- Dogger mediu - Cretacic superior;
4- Eocen - Oligocen;
5- Badenian superior - Romanian.
Se remarcă prezenţa Eocenului şi Oligocenului, ca ciclu de sine stătător şi lipsa
Pleistocenului din ultimul ciclu, ceea ce diferă de sedimentarea din cuvertura Platformei
Valahe. Ca şi în celelalte platforme, fiecare ciclu a prezentat întreruperi ale procesului de
sedimentare. Cele mai vechi depozite, care apar la zi pe văile afluente Dunării, sunt de vârstă
cretacică şi aparţin celui de al III-lea ciclu de sedimentare.
Cretacicul apare deschis în faleza Dunării la Cernavodă fiind reprezentat prin
diferite varietăţi de calcare, roci în care s-au găsit numeroase resturi fosilifere de foraminifere,
35
Geologia României
spongieri, briozoare, hidrozoare, gastropode, bivalve, echinide, crinoide şi un amonit. Aceste
fosile indică vârsta Cretacic inferioară şi o sedimentare în zona de şelf.
Etaje superioare ale Cretacicului inferior mai aflorează în sectorul Ostrov - Gârliţa,
fiind tot de natură calcaroasă. Spre sfârşitul Cretacicului inferior urmează o ridicare a
Dobrogei de Sud şi exondarea acesteia, fapt dovedit de sedimentarea în facies lacustru cu
pietrişuri, nisipuri, siltite şi argile.
Fig. 14 Harta geologică a Dobrogei de Sud şi Centrale (Ionesi L., 1994).
Ridicarea zonei s-a produs ca efect al mişcărilor austrice de la mijlocul Cretacicului

având consecinţă întreruperea sedimentării în mediul marin, dar pentru o perioadă scurtă de
timp. Eocenul are o mare răspândire fiind deschis în aflorimente. Litologic este reprezentat
prin nisipuri, gresii cuarţoase, gresii glauconitice şi gresii calcaroase.
Ciclul Badenian superior - Romanian, reprezintă ultimul ciclu de sedimentare, iar în
depozitele acestui ciclu este sculptată cea mai mare parte a reliefului Dobrogei de Sud. Acest
ciclu, similar cu celelalte, prezintă unele întreruperi, evidenţiate prin lacune stratigrafice.
Cuaternarul acoperă formaţiunile mai vechi, cu produse de alterare reziduală, cu
grosime de până la 5 m. Peste acestea se dispun depozite de loess, cu grosimi de până la 40 m,
în care se găsesc intercalate mai multe niveluri de soluri fosile.
5. 5. Tectonica Platformei Dobrogei de Sud
Cratonizarea soclului s-a produs după mişcările assyntice târzii
sau caledonice timpurii, fiind împins peste şisturile verzi ale Masivului
Dobrogei Centrale, după falia Capidava - Ovidiu.
Soclul este afectat de o serie de falii paralele cu falia Capidava -
Ovidiu, care conduc la ridicarea sau coborârea în blocuri a fundamentului. Principalele falii
sunt Cernavodă -Agigea, Ostrov - Mangalia şi delimitează blocurile Palazu şi Mangalia,
care sunt mai ridicate tectonic.
36
Geologia României
Pe platoul continental al Mării Negre, falia Capidava - Ovidiu se curbează treptat
căpătând direcţia V-E. Astfel Platforma Dobrogei de Sud vine în contact cu Orogenul Nord
Dobrogean, iar Masivul Dobrogei Centrale dispare, sau este acoperit tectonic.
Falia Capidava - Ovidiu a fost activă pe tot parcursul evoluţiei ca platformă a
Dobrogei de Sud, astfel că transgresiunile ultimelor 2 cicluri de sedimentare n-au depăşit spre
nord această falie.
Platforma Dobrogei de Sud a avut şi mişcări de basculare:
- astfel în Chersonian s-a produs o transgresiune în estul platformei, partea vestică fiind
exondată;
- iar în Ponţianul superior partea de vest a fost afundată, iar cea estică a rămas ridicată.
În Cuaternar, ca urmare a glaciaţiilor, s-au produs oscilaţii ale nivelului Mării Negre,
cu exondarea sau restrângerea uscatului. Transgresiunile au avut loc în perioadele
interglaciare (cataglaciare) când se topeau gheţarii, iar nivelul oceanului planetar creştea, în
timp ce regresiunile s-au produs în perioadele extinderii gheţarilor (perioade anaglaciare)
când o parte din apa care circulă în natură, era blocată sub formă de gheaţă, ducând la
scăderea nivelului oceanului planetar. Ultima mare regresiune a început acum cca 80 000 ani
şi s-a încheiat în urmă cu 15 000 ani - regresiunea Neoeuxnică (Grimaldi) - corespunzătoare
anaglaciaţiei Würm, care a determinat o scădere a nivelului apei Mării Negre cu cca 180 m şi
o mare extindere a uscatului spre E. Pe uscatul nou format s-a extins reţeaua hidrografică şi s-
au acumulat depozite de loess.
Regresiunea Neoeuxinică a fost urmată de transgresiunea Flandrină (Marea Neagră
Veche).
În timpurile istorice s-a produs o mică regresiune, când nivelul a scăzut cu cca 2 m
faţă de cel actual (regresiunea Fanagoriană), după care nivelul creşte până la cel actual.

Minereuri de fier. Mineralizaţia constă în principal din magnetit şi a fost
evidenţiată la SV de Palazu Mare.
Argile caolinoase. Apar sub forma unor lentile de diferite dimensiuni şi se
exploatează în cariere la Cuza Vodă, Gherghina-Ţibrinu, Mircea Vodă-Satu Nou,
Tortomanu. Sunt utilizate în industria hârtiei, la fabricarea tuburilor ceramice sau la
prepararea unor culori.
Diatomite apar ca intercalaţii de până la 5 m fiind exploatate la Urluia şi
Adamclisi, fiind utilizate în diferite ramuri industriale.
Calcarele au o răspândire mare, fiind exploatate în cariere la Cernavodă,
Medgidia, Lespezi, Limanu etc. fiind utilizate ca materiale de construcţii.
Hidrocarburi. Nu au fost evidenţiate rezerve deosebite, rămânând speranţa
unor zăcăminte pe şelful Mării Negre.
Să ne reamintim
Platforma Dobrogei de Sud face parte din Platforma Moesică. Se deosebeşte de
Platforma Valahă prin faptul că reprezintă un compartiment mai ridicat, înălţarea Platformei
Dobrogei de Sud s-a făcut după falia Dunării, orientată N-S.
o zonă în care acesta este mai ridicat.
aceleaşi caracteristici ca în Platforma Valahă.
37
Geologia României
5.7. Rezumat
Ca şi Platforma Valahă, Platforma Dobrogei de Sud face parte din
Platforma Moesică. Se deosebeşte de Platforma Valahă prin faptul că reprezintă
un compartiment mai ridicat, înălţarea Platformei Dobrogei de Sud s-a făcut după
falia Dunării, orientată N-S (Fig. 14).
La nord Platforma Dobrogei de Sud este delimitată de Masivul Dobrogei Centrale
prin falia Capidava – Ovidiu, în est se continuă cu zona de şelf a Mării Negre, iar în sud se
continuă pe teritoriul Bulgariei.
grupuri diferite separate prin discordanţe, acestea fiind: Grupul de Ovidiu, Grupul de Palazu,
Formațiunea de Cocoșu.
- Cambrian - Carbonifer mediu,
- Dogger mediu - Cretacic superior;
- Eocen - Oligocen;
- Badenian superior - Romanian.
Cuaternarul acoperă formaţiunile mai vechi, cu produse de alterare reziduală, cu
grosime de până la 5 m. Peste acestea se dispun depozite de loess, cu grosimi de până la 40 m,
în care se găsesc intercalate mai multe niveluri de soluri fosile.
Cratonizarea soclului s-a produs după mişcările assyntice târzii sau caledonice
timpurii, fiind împins peste şisturile verzi ale Masivului Dobrogei Centrale, după falia
Capidava - Ovidiu.
Resursele minerale sunt reprezentate prin mineralizații de fier, argile caolinoase,
diatomite, calcare, hidrocarburi.

1. Platforma Dobrogei de Sud face parte din: a-platforma Moesică; b-platforma alpină; c-
unitățile de orogen.
2. Soclul (Fundamentul) Platformei Dobrogei de Sud este cunoscut: a-prin foraje; b-
apare la zi; c-nu este cunoscut.
3. Fundamentul are în componența sa următoarele grupuri/formațiuni: a- Grupul
șisturilor verzi; b-Grupul de Palazu și Ovidiu; c-Formațiunea de Cocoșu.
cinci cicluri de sedimentare; c-subaerian.
5. Platforma Dobrogei de Sud este afectată de numeroase falii care au condus la: a-
ridicarea în blocuri a fundamentului; b-coborîrea în blocuri a fundamentului; c-
ridicarea sau coborîrea în blocuri a fundamentului.
6. În Cuaternar, ca urmare a glaciaţiilor, s-au produs oscilaţii ale nivelului Mării Negre,
conducând la: a-exinderea uscatului; b-extinderea zonei umede; c-exondarea sau
restrângerea uscatului.
7. Resursele minerale sunt legate de cuvertură și reprezentate prin: a- hidrocarburi; b-
roci calcaroase; c-minereuri de fier.

38
Geologia României
Bibliografie
Bucureşti.
39
Geologia României

MASIVUL DOBROGEI CENTRALE
Cuprins
6.1. Introducere
6.3. Masivul Dobrogei Centrale - delimitare și aspecte geografice
6.4.1. Fundamentul
6.4.2. Cuvertura
6.5. Tectonica Masivului Dobrogei Centrale
6.7. Rezumat
Bibliografie
6.1. Introducere
Caracterul de «masiv» al acestei unităţi de platformă se datorează faptului
că fundamentul cutat şi peneplenizat apare la zi pe o mare parte din suprafaţă,
iar cuvertura se păstrează pe suprafeţe mici, fiind în cea mai mare parte
îndepărtată de eroziune.
La nord este despărţit de Orogenul Nord Dobrogean prin linia tectonică Peceneaga -
Camena, orientată NNV-SSE, în partea de sud, vine în contact cu Platforma Dobrogei de Sud prin
falia Capidava - Ovidiu. Spre vest, afundarea Platformei Valahe sugerează existenţa unei fracturi
paralele cu Dunărea, care separă Masivul Dobrogei Centrale de Platforma Valahă (Fig. 14).
Dobrogea Centrală, în limitele menţionate, are un relief de podiş, care, până la linia
Capul Midia - Hârşova, este similar cu cel din Dobrogea de Sud. Spre nord de această linie, se
desfăşoară podişul Casimcei, în care înălţimile urcă spre nord (în Dealul Altân Tepe) până la
392 m. Detaliile morfologice sunt mascate în mare parte de depozitele de loess.
Pe seama calcarelor jurasice s-a format un relief carstic, cum se întâlneşte pe valea
Casimcea şi în malul drept al Dunării, între Topalu şi Hârşova.
Principala arteră hidrografică care străbate Dobrogea Centrală este Casimcea, care
se varsă în lacul Taşaul. O altă arteră importantă este Topologul (Saraiu), care se varsă în
Dunăre.
Cele două etaje structurale (fundament şi cuvertură) sunt accesibile observaţiilor
directe, ceea ce a permis o mai bună cunoaştere. Atât fundamentul, cât şi cuvertura sunt
acoperite în mare măsură de loess cuaternar.

- cunoască dezvoltarea Masivului Dobrogei Centrale pe teritoriul României;
40
Geologia României
6.3. Masivul Dobrogei Centrale - delimitare şi aspecte geografice

Caracterul de «masiv» al acestei unităţi de platformă se datorează faptului că
fundamentul cutat şi peneplenizat apare la zi pe o mare parte din suprafaţă, iar
cuvertura se păstrează pe suprafeţe mici, fiind în cea mai mare parte îndepărtată
de eroziune.
La N este despărţit de Orogenul Nord Dobrogean prin linia tectonică
Peceneaga - Camena, orientată NNV-SSE, în partea de S, vine în contact cu Platforma Dobrogei
de Sud prin falia Capidava - Ovidiu. Spre V, afundarea Platformei Valahe sugerează existenţa
unei fracturi paralele cu Dunărea, care separă Masivul Dobrogei Centrale de Platforma Valahă
(Fig. 14).
Aspecte orografice. Dobrogea Centrală, în limitele menţionate, are un relief de podiş,
care, până la linia Capul Midia - Hârşova, este similar cu cel din Dobrogea de Sud. Spre N de
această linie, se desfăşoară podişul Casimcei, în care înălţimile urca spre N (în Dealul Altân
Tepe) până la 392 m. Detaliile morfologice sunt mascate în mare parte de depozitele de loess.
Pe seama calcarelor jurasice s-a format un relief carstic, cum se întâlneşte pe valea
Casimcea şi în malul drept al Dunării, între Topalu şi Hârşova.
Principala arteră hidrografică care străbate Dobrogea Centrală este Casimcea, care
se varsă în lacul Taşaul O altă arteră importantă este Topologul (Saraiu), care se varsă în Dunăre.

Cele două etaje structurale (fundament şi cuvertură) sunt accesibile observaţiilor
directe, ceea ce a permis o mai bună cunoaştere. Atât fundamentul, cât şi cuvertura sunt
acoperite în mare măsură de loess cuaternar.
6.4.1. Fundamentul
Masivul Dobrogei Centrale are fundamentul alcătuit din şisturi cristaline
mezometamorfice şi şisturi ankimetamorfice, aparţinând de două grupuri: grupul de
Ceamurlia şi grupul şisturilor verzi, diferenţiate între ele prin vârstă, metamorfism şi
structură.
Grupul de Ceamurlia, denumit şi grupul de Altân Tepe, aflorează la S de falia
Peceneaga - Camena, între localităţile Topolog şi Ceamurlia de Sus, sub forma unei fâşii cu o
lungime de 18 km şi o lăţime de 1-3 km. Acest grup mezometamorfic, în grosime de circa
2000 m, este separat în 4 formaţiuni (Formaţiunea terigenă inferioară, Formaţiunea
vulcanogen-bazică, Formaţiunea terigenă mijlocie, Formaţiunea terigenă superioară) după
natura rocilor primare (Mureşan N.,1971). Gridan T. şi Nedelcu L. (1987) neagă această
dispunere a formațiunilor prezentate.
Analizele de vârstă absolută au relevat valori cuprinse între 711 şi 208 M.a., valori care
denotă că metamorfismul s-a produs într-o fază assyntică veche, eventual preassyntică, urmate
de regenerări assyntice noi, care au provocat procese de retromorfism şi mişcări cimmerice
vechi. În concluzie, se poate afirma că rocile sunt de vîrstă Proterozoic superior şi că ele au
suferit un polimetamorfism.
Grupul şisturilor verzi este superior stratigrafic celui de Ceamurlia, reprezentând o
succesiune groasă de aproape 5000 m, alcătuită predominant din roci epiclastice, asociate cu
material piroclastic bazic, afectate de un metamorfism incipient (ankimetamorfism), care a
condus la transformarea mineralelor argiloase în clorit şi sericit, ce imprimă o coloraţie verde.
Metamorfismul slab n-a anulat texturile primare ale rocilor, încât se recunosc stratificări
gradate, laminaţii de curenţi şi mecanoglife pe talpa stratelor de gresii, aspecte caracteristice
depozitelor de fliş (Atanasiu I., 1940; Jipa D., 1970). Ţinând seama de natura rocilor iniţiale,
Orest Mirăuţă (1969) a separat şisturile verzi în 4 formaţiuni: Formaţiunea de Dorobanţu,
Formaţiunea de Istria, Formaţiunea de Măgurele şi Formaţiunea de Băltăgeşti.
Vârsta şisturilor verzi a constituit o problemă controversată şi se pare că,
deocamdată, rămâne în acest stadiu, în decursul timpului, din lipsa dovezilor
41
Geologia României
paleontologice, au fost datate la Proterozoicul superior, Paleozoicul inferior sau chiar
Paleozoicul superior - Cambrian inferior.
6.4.2. Cuvertura
O particularitate a Dobrogei Centrale este dezvoltarea redusă a
cuverturii, reprezentată prin terenuri jurasice, cretacice şi sarmaţiene,
care se păstrează pe suprafeţe restrânse. Dezvoltarea redusă a
cuverturii, atât stratigrafic, cât şi ca distribuţie regională, se datoreşte
faptului că Dobrogea Centrală a fost exondată intervale lungi de timp, iar în etapele de
imersiune postjurasice, apele au acoperit doar parţial teritoriul ei.
Prin analogie cu situaţia din Platforma Moesică, cuvertura se încadrează în
megaciclul Bathonian - Campanian - ?Maastrichtian inferior, în desfăşurarea căruia s-au
produs mai multe întreruperi.
Jurasicul. Depozitele jurasice reprezintă cele mai vechi depozite care se aştern pe
fundamentul de şisturi verzi. Ele se păstrează pe suprafeţe restrânse, în lungul Dunării între
Hârşova şi Topalu, în împrejurimile localităţilor Crucea, Dorobanţu, Mihail Kogălniceanu şi
pe o zonă ceva mai mare în cursul inferior al văii Casimcea, precum şi în versantul nordic al
lacului Taşaul, până la Capu Midia.
Litologic, în Jurasic s-au acumulat preponderent roci carbonatice, cu o grosime de
circa 600 m, iar în partea bazală roci epiclastice, grupate în trei formaţiuni: 1) de
Tichileşti (Bathonian superior - Callovian inferior); 2) de Gura Dobrogei (Callovian mediu
şi superior); 3) de Casimcea (Oxfordian - Kimmeridgian). Sedimentarea are caracteristici
de şelf, cu ape calde, în care s-a dezvoltat o faună bogată şi au existat condiţii pentru
construcţii recifale (Fig. 15).
Fig. 15 Secţiune geologică la Topalu prin bioherme coraligene din formaţiunea de Casimcea
(Bărbulescu A., 1974).
Cretacicul. După Kimmeridgian, Dobrogea Centrală este exondată şi, faţă de Dobrogea
de Sud, rămâne ca uscat o etapă mult mai îndelungată, până în Apţian. Stratigrafic, în afară
de Apţian, s-au pus în evidenţă Albianul, Cenomanianul, Turonianul şi Senonianul.
Depozitele cretacice apar pe suprafeţe restrânse şi din distribuţia lor rezultă că apele s-au extins
pe suprafeţe limitate.
Sarmaţianul a fost întâlnit în cîteva foraje, sub Cuaternar, pe o suprafaţă mică
între Năvodari şi Mamaia. Este format din argile, siltite şi nisipuri, care după conţinutul
în foraminifere revin Basarabianului, când s-a produs şi extensiunea maximă a mării
sarmaţiene în Dobrogea de Sud.
Cuaternarul acoperă suprafeţe întinse, mascând depozitele mai vechi. La fel ca în
Dobrogea de Sud, în bază se găsesc argile roşii şi verzi, cu concreţiuni de gips, peste
care urmează depozite de loess, cu o grosime până la 40 m, în care apar 2 până la 7
niveluri de soluri fosile, de culoare roşcată.
42
Geologia României
6.5. Tectonica Masivului Dobrogei Centrale

Consolidarea Dobrogei Centrale şi trecerea la stadiul de platformă, cât şi
apartenenţa ei la Platforma Moesică depind de prezenţa sau absenţa formaţiunilor
paleozoice superioare ankimetamorfice, cutate. Dacă aceste depozite lipsesc (fiind
vorba doar de o infestare a şisturilor verzi cu fitocenoze paleozoice), trecerea la
stadiul de platformă s-a produs în acelaşi timp cu Platforma Moesică, Masivul Dobrogei
Centrale fiind un sector înălţat al acesteia, în schimb, dacă va fi confirmată prezenţa
formaţiunilor paleozoice superioare în componenţa fundamentului, consolidarea Dobrogei
Centrale este hercinică, constituind o unitate structurală diferită de Platforma Moesică,
cu evoluţie geosinclinală până în Carboniferul inferior.
După consolidare, fostul orogen a fost adus într-un stadiu de peneplenă, ca urmare a
eroziunii îndelungate la care a fost supus. Prezenţa unor galeţi de roci verzi remaniaţi în
depozitele flişului extern şi a molasei Carpaţilor Orientali denotă continuarea spre NV a
unei catene similare. Caracterele petrografice diferite ale unor galeţi (amfibolite) nu exclud
provenienţa lor din formaţiuni mai vechi decât cea cu şisturi verzi.
Apariţia la zi a fundamentului prin eroziunea cuverturii permite o mai bună
cunoaştere a structurii sale. La sud de falia Ostrov - Sinoe, elementele plicative (sinclinale
şi anticlinale, grupate în cîteva anticlinorii şi sinclinorii) au orientarea aproape V-E care ,
după Mirăuţă O. (1969), este o reminiscenţă assyntică.
Între faliile Ostrov - Sinoe şi Peceneaga - Camena, direcţia cutelor se schimbă,
devenind NV-SE (cu excepţia porţiunii sud-estice). După Mirăuţă O. (1969), aici se
individualizează structura anticlinorie majoră Dorobanţu - Ceamurlia, ce are în ax grupul
de Ceamurlia (Fig. 16). În opinia autorului, acesta ar reprezenta o subunitate cu o tectonică
proprie, diferită prin orientarea cutelor.
Fig. 16 Secţiune geologică între Camena şi Neatârnarea (Mirăuţă O., 1956): GC - grupul de
Ceamurlia; GSV - grupul şisturilor verzi (1 - form.de Dorobanţu; 2 - form.de Istria); DN -Dobrogea de
Nord (3 - form.de Carapelit; 4 - Triasic şi Jurasic; 5 - porfire); FPC - falia Peceneaga - Camena.
Fig. 17 Relaţiile structurale între grupul de Ciamurlia şi grupul şisturilor verzi (Mureşan M., 1971):
GSV - grupul şisturilor verzi; CC - Grupul de Ceamurlia (a - form.terigenă inferioară, f- form.vulcanogen-
hazică. t- - form.terigenă mijlocie, d - form.terigenă superioară); ODN - Orogenul Dobrogei de Nord.
43
Geologia României
Mircea Mureşan (1971) este însă de părere că şisturile verzi sunt şariate peste
cristalinul mezometamorfic de Ceamurlia, care apare în fereastră tectonică (Fig. 17). O
interpretare similară este dată şi de Cosma S. et al. (1983). Indiferent care dintre cele două
puncte de vedere se va dovedi veridic, Masivul Dobrogei Centrale este şariat spre nord după
falia Peceneaga - Camena peste Orogenul Nord Dobrogean, ale cărui structuri sunt
intersectate oblic.
Fig. 17. Secţiune prin sinclinalul Casimcea (după foaia Gura Dohrogei, sc. 1:50000, IGG): PCrfm -
grupul şisturilor verzi – Formațiunea de Măgurele; Jurasic: Bt + Cl1 (Formațiunea de Tichileşti); cl + ox –
km (Formațiunea de Gura Dobrogei şi Formațiunea de Casimcea).
Falia Peceneaga - Camena, fractură veche şi profundă, a fost reactivată în mai multe
etape, ultima fiind după Jurasicul superior, care este prins sub planul de şariaj. Apariţia Bazinului
Babadag, limitat în sud pe cea mai mare parte de falia Peceneaga - Camena denotă o activare (în
plan vertical) la apariţia şi închiderea lui.
În ce priveşte cuvertura, depozitele jurasice prezintă slabe ondulări de tip platformă pe
direcţia NV-SE, suprapuse oblic până la aproape transversal pe structurile assyntice. Se
conturează trei zone sinclinale: Casimcea - Ovidiu, Topalu - Băltăgeşti şi Dorobanţu -
Ovidiu. Cele trei sinclinale prezintă ondulări secundare, ceea ce le imprimă caracter de
sinclinorii. Mirăuţă O. (1969) a recunoscut şi pe restul fundamentului de şisturi verzi ondulări
largi similare, ce reprezintă un exemplu clar de interferenţă a unor structuri de origine şi vârstă
diferite, primele fiind de orogen, iar celelate de platformă, produse probabil în mişcările
neocimmerice sau preaustrice.
După Jurasic, Dobrogea Centrală a funcţionat mai mult ca uscat, exceptând marginile de
V şi E, care au fost sedimentate în Albian (marginea vestică) şi Cenomanian - Senonian şi
Basarabian (marginea estică şi respectiv sud-estică). În Cuaternar a avut o evoluţie identică cu
a Dobrogei de Sud.

Sulfuri policristaline cu magnetit, sub formă de lentile, se cunosc în
formaţiunea terigenă superioară a grupului de Ceamurlia, la Altân Tepe.
Roci carbonatate (Jurasic). Calcare jurasice se exploatează la Hârşova,
Topalu, Casimcea, Crucea, fiind utilizate ca materiale de construcţie şi ca materii
prime pentru var şi ciment. Dolomite jurasice se exploatează la nord de Ovidiu, utilizate mai
ales ca materiale de construcţie (diguri, piatră brută).
Șisturi verzi se exploatează în numeroase cariere pe plan local, fiind utilizate ca piatră
brută pentru drumuri şi în construcţii.
Să ne reamintim
Masivul Dobrogei Centrale, la nord este despărţit de Orogenul Nord
Dobrogean prin linia tectonică Peceneaga - Camena, orientată NNV-SSE, în partea
de sud, vine în contact cu Platforma Dobrogei de Sud prin falia Capidava - Ovidiu. Spre
vest, afundarea Platformei Valahe sugerează existenţa unei fracturi paralele cu
Dunărea, care separă Masivul Dobrogei Centrale de Platforma Valahă. Spre est se
continuă cu șelful Mării Negre.
mezometamorfice şi şisturi ankimetamorfice, aparţinând de două grupuri: grupul de
44
Geologia României
Ceamurlia şi grupul şisturilor verzi, diferenţiate între ele prin vârstă, metamorfism şi
structură.
O particularitate a Dobrogei Centrale este dezvoltarea redusă a cuverturii,
reprezentată prin terenuri jurasice, cretacice şi sarmaţiene, care se păstrează pe suprafeţe
restrânse.
Consolidarea Dobrogei Centrale şi trecerea la stadiu de platformă, cât şi apartenenţa
ei la Platforma Moesică depind de prezenţa sau absenţa formaţiunilor paleozoice superioare
ankimetamorfice, cutate. De reținut sunt Grupul de Ceamurlia (sau Altân Tepe) și Grupul
șisturilor verzi.
Prin analogie cu situaţia din Platforma Moesică, cuvertura se încadrează în
megaciclul Bathonian - Campanian - ?Maastrichtian inferior, în desfăşurarea căruia s-au
produs mai multe întreruperi.
Cuaternarul acoperă suprafeţe întinse, mascând depozitele mai vechi. La fel ca în
Dobrogea de Sud, în bază se găsesc argile roşii şi verzi, cu concreţiuni de gips, peste
care urmează depozite de loess, cu o grosime până la 40 m, în care apar 2-7 niveluri de
soluri fosile, de culoare roşcată.
6.7. Rezumat
Caracterul de «masiv» al acestei unităţi de platformă se datorează faptului că

fundamentul cutat şi peneplenizat apare la zi pe o mare parte din suprafaţă, iar cuvertura se
păstrează pe suprafeţe mici, fiind în cea mai mare parte îndepărtată prin eroziune.
La nord este despărţit de Orogenul Nord Dobrogean prin linia tectonică Peceneaga -
Camena, orientată NNV-SSE, în partea de sud, vine în contact cu Platforma Dobrogei de Sud prin
falia Capidava - Ovidiu. Spre vest, afundarea Platformei Valahe sugerează existenţa unei fracturi
paralele cu Dunărea, care separă Masivul Dobrogei Centrale de Platforma Valahă (Fig. 14).
mezometamorfice şi şisturi ankimetamorfice, aparţinând de două grupuri: grupul de Ceamurlia
şi grupul şisturilor verzi, diferenţiate între ele prin vârstă, metamorfism şi structură.
O particularitate a Dobrogei Centrale este dezvoltarea redusă a cuverturii,
reprezentată prin terenuri jurasice, cretacice şi sarmaţiene, care se păstrează pe suprafeţe
restrânse. Dezvoltarea redusă a cuverturii, atât stratigrafic, cât şi ca distribuţie regională,
se datoreşte faptului că Dobrogea Centrală a fost exondată intervale lungi de timp, iar în
etapele de imersiune postjurasice, apele au acoperit doar parţial teritoriul ei.
Consolidarea Dobrogei Centrale şi trecerea la stadiu de platformă, cât şi apartenenţa
ei la Platforma Moesică depind de prezenţa sau absenţa formaţiunilor paleozoice superioare
ankimetamorfice, cutate. Dacă aceste depozite lipsesc (fiind vorba doar de o infestare a
şisturilor verzi cu fitocenoze paleozoice), trecerea la stadiul de platformă s-a produs în
acelaşi timp cu Platforma Moesică. Masivul Dobrogei Centrale fiind un sector înălţat al
acesteia, în schimb, dacă va fi confirmată prezenţa formaţiunilor paleozoice superioare în
componenţa fundamentului, consolidarea Dobrogei Centrale este hercinică, constituind o
unitate structurală diferită de Platforma Moesică, cu evoluţie geosinclinală până în
Carboniferul inferior.
Resursele minerale sunt reprezentate prin: sulfuri policristaline cu magnetit, roci
carbonatate, șisturi verzi.
45
Geologia României

1. Masivul Dobrogei Centrale are această denumire întrucât: a-cuvertura apare la zi; b-
fundamentul apare la zi; c-relieful are altitudine redusă.
2. Soclul (Fundamentul) Masivului Dobrogei Centrale este cunoscut: a-prin foraje; b-
apare la zi; c-nu este cunoscut.
3. Fundamentul are în componența sa următoarele grupuri/formațiuni: a- Grupul
șisturilor verzi; b-Grupul de Ceamurlia; c-Formațiunea de Cocoșu.
cinci cicluri de sedimentare; c-într-un singur megaciclu de sedimentare.
5. Masivul Dobrogei Centrale este delimitat de următoarele falii: a-Peceneaga-Camena;
b-Capidava-Ovidiu; c-Mării Negre.
6. În Cuaternar s-au acumulat următoarele tipuri de roci: a-argile roșii și verzi, cu
concrețiuni de gips; b-depozite de calcar; c-şisturi verzi.
7. Resursele minerale sunt legate de cuvertură și reprezentate prin: a-minereuri de fier; b-
roci carbonatate; c-șisturi verzi.
Bibliografie
Bucureşti.
46
Geologia României

OROGENUL NORD DOBROGEAN
Cuprins
7.1. Introducere
7.3. Orogenul Nord Dobrogean. Delimitare și aspecte geografice
7.4. Pânza de Măcin
7.4.1.1. Formațiuni prealpine
7.4.1.2. Formațiuni alpine
7.4.2. Tectonica Pânzei de Măcin
7.4.4. Rezumat
7.4.5. Test de evaluare/autoevaluare
7.5. Pânza de Niculițel
7.5.1.1. Digitația Consul
7.5.1.2. Digitația Sarica
7.5.2. Tectonica Pânzei de Niculițel
7.5.4. Rezumat
7.6. Pânza de Tulcea
7.6.1.1. Formațiuni prealpine
7.6.1.2. Formațiuni alpine
7.6.2. Tectonica Pânzei de Tulcea
7.6.4. Rezumat
7.1. Introducere
Dobrogea de Nord este un orogen alpin timpuriu, al cărui aranjament structural s-a
desăvârşit în mişcările neocimmerice sau eventual în cele austrice timpurii, după care a
trecut în faza de kratogen stabil. Acest orogen este cuprins între Platforma Bârladului şi
Platforma Deltei Dunării, de care este separat prin falia Sf. Gheorghe - Oancea - Adjud şi
Masivul Dobrogei Centrale, de care este separat prin falia Peceneaga - Camena. Situat la
nord de ramura alpină principală (Balcani - Tauride - Caucazul Mic), se prelungeşte spre est
47
Geologia României
pe sub apele Mării Negre în Crimeea alpină (sudică), de unde se continuă în Caucazul Mare
(Fig. 18).
Pe teritoriul României, Orogenul Nord Dobrogean include Munţii Măcinului,
Dealurile Tulcei, Podişul Babadag şi o porţiunea situată la N de Dunăre (între Prut şi Siret),
cunoscută sub denumirea de «Promontoriul Nord Dobrogean îngropat».
Pânza Măcin. Prin această unitate (cu caracter de pânză) înţelegem exclusiv aria ei
de aflorare, fără prelungirile din fundamentul celor două platforme alpine, în acest mod,
Dunărea o separă la nord şi vest de Platforma Covurlui, iar la est falia Luncaviţa - Consul
o delimitează de unitatea Niculiţel. În sud se limitează cu Platforma Babadag.
Pânza Niculiţel. Regiunea situată la est de falia Luncaviţa - Consul a fost considerată
mult timp ca fiind unitară din punct de vedere structural şi denumită «zona Tulcea» sau «zona
triasică». Particularităţile litofaciale ale depozitelor triasice din sectorul vestic al acestei
zone, marea dezvoltare a magmatismului bazic şi acid, cât şi diferenţele tectonice de
suprafaţă şi profunzime au condus la separarea acesteia ca unitate aparte, şariată spre est.
Pânza Tulcea este cuprinsă între pânza Niculiţel (în V şi S V), de care este separată de
falia Sarica, şi Platforma Deltei Dunării (Platforma Scitică), de care este separată de falia Sf.
Gheorghe-Oancea-Adjud (al cărei traseu este paralel cu braţul Sf. Gheorghe). Spre est, se afundă
sub depozitele cuaternare ale complexului lacustru Razelm şi, în continuare, se prelungeşte pe
şelful Mării Negre.

- cunoască dezvoltarea Orogenului Nord Dobrogean pe teritoriul României;
- cunoască pânzele care intră în componența Orogenului Nord Dobrogean;
- delimiteze principalele pânze care compun această unitate;
- aibă cunoștințe despre structura geologică specifică fiecărei unități.
7. 3. Orogenul Nord Dobrogean. Delimitare şi aspecte geografice

Dobrogea de Nord este un orogen alpin timpuriu, al cărui
aranjament structural s-a desăvârşit în mişcările neocimmerice sau
eventual în cele austrice timpurii, după care a trecut în faza de kratogen
stabil. Acest orogen este cuprins între Platforma Bârladului şi
Platforma Deltei Dunării, de care este separat prin falia Sf. Gheorghe - Oancea - Adjud şi
Masivul Dobrogei Centrale, de care este separat prin falia Peceneaga - Camena. Situat la
nord de ramura alpină principală (Balcani - Tauride - Caucazul Mic), se prelungeşte spre est
pe sub apele Mării Negre în Crimeea alpină (sudică), de unde se continuă în Caucazul Mare
(Fig. 18).
Pe teritoriul României, Orogenul Nord Dobrogean include Munţii Măcinului,
Dealurile Tulcei, Podişul Babadag şi o porţiunea situată la N de Dunăre (între Prut şi Siret),
cunoscută sub denumirea de «Promontoriul Nord Dobrogean îngropat». În limitele
menţionate, acest orogen este alcătuit din formaţiuni prealpine (şisturi cristaline, depozite
sedimentare paleozoice, magmatite) şi alpine (depozite sedimentare triasice şi jurasice,
magmatite), cuprinse în structuri unitare, realizate în mişcările neocimmerice sau austrice
timpurii. Formaţiunile prealpine conservă şi amprente ale cutărilor mai vechi (hercinice,
caledonice şi posibil assyntice).
48
Geologia României
Fig. 18. Legătura dintre Dobrogea de Nord şi Crimeea: 1- Platforma Europei Orientale; 2 -
Platforma Scitică (S); 3 - Orogenul nord Dobrogean - Crimeea (DC); M - Platforma Moesică (Săndulescu
M.,1984).
Orogenul Nord Dobrogean reprezintă o structură în pânze de şariaj, care în stadiul

cunoştinţelor actuale sunt denumite astfel: Măcin, Niculiţel şi Tulcea.
Acest aranjament structural se regăseşte (în parte sau în totalitate) şi în
fundamentul celor două platforme alpine (Babadag şi Covurlui).
7.4. Pânza Măcin

Prin această unitate (cu caracter de pânză) înţelegem exclusiv aria ei de
aflorare, fără prelungirile din fundamentul celor două platforme alpine, în acest
mod, Dunărea o separă la nord şi vest de Platforma Covurlui, iar la est falia
Luncaviţa - Consul o delimitează de unitatea Niculiţel. În S se delimitează cu
Platforma Babadag.
Aspecte orografice. În limitele menţionate, Orogenul Nord Dobrogean a fost
puternic erodat, încât se prezintă ca nişte munţi cu înălţimi mici, ce nu depăşesc 500 m,
cunoscuţi sub numele de Munţii Măcinului. Deşi au înălţimi reduse, priviţi din bălţile
Dunării, aspectul lor este impunător, îndeosebi prin culmea prelungă Măcin (circa 50 km).
Munţii Măcinului sunt drenaţi de o serie de afluenţi de dreapta ai Dunării (Cerna,
Plopilor, Jijila), cât şi de Valea Taiţa (care se varsă în lacul Babadag).

Pânza Măcin este alcătuită aproape exclusiv din formaţiuni prealpine, formaţiunile alpine
fiind reprezentate doar prin filoane de roci eruptive.
7.4.1.1.Formaţiuni prealpine
Sunt reprezentate prin şisturi cristaline mezo- şi epimetamorfice, depozite
sedimentare paleozoice, afectate de un metamorfism incipient şi magmatite.
Şisturi cristaline. Deşi au fost cercetate în mai multe etape (Giuşcă D.,
Mirăuţă O., Seghedi A.), asupra lor există încă incertitudini în stabilirea vârstei şi
chiar a succesiunii. Probabil aparţin de trei sau două grupuri diferite: de Orliga şi/sau de
Megina, şi de Boclugea - Priopcea.
•Grupul de Orliga, apare pe o suprafaţă mică în dealurile Orliga şi Sărărica, este
alcătuit din paragnaise, micaşisturi, cuarţite, amfibolite şi calcare.
•Grupul de Megina aflorează în dealul cu acelaşi nume şi, în continuare, la sud de Cerna
până la Mircea Vodă, cât şi în Dealul Buceag şi la Balabancea. Ca şi precedentul, este un
49
Geologia României
cristalin mezometamorfic, în grosime de circa 300 m, alcătuit în partea inferioară din
amfibolite asociate cu gnaise cuarţo-feldspatice, iar în partea superioară din gnaise cuarţo-
feldspatice (+ muscovit ± biotit ± granaţi) asociate cu tufuri micacee şi cuarţite.
Relaţiile dintre cristalinul mezometamorfic de Megina şi cel de Orliga nu sunt vizibile,
întrucât apar în situaţii tectonice diferite: cel de Megina în solzul cu acelaşi nume, unde succed
granite gnaisice, iar cel de Orliga în solzul Orliga, care după Săndulescu M. (1984) ar fi
împins peste cel de Megina.
•Grupul de Boclugea - Priopcea. în cei doi solzi menţionaţi mai sus, peste cristalinul
mezometamorfic se aşază şisturi epimetamorfice alcătuite din filite şi cuarţite. O. Mirăuţă (1960)
consideră că ele aparţin unei singure unităţi litostratigrafice, de vârstă Ordovician şi
metamorfozată hercinic. Seghedi A. (1986) a ajuns la o concluzie similară, însă presupune că
vârstă lor este probabil mai veche decât Cambrianul.
În concluzie, cristalinul mezo- şi epimetamorfic din pânza Măcin provine din formaţiuni
sedimentare şi magmatice, proterozoice şi eventual paleozoice inferioare (?Cambrian),
metamorfozate în trei sau două cicluri tectonice: preassyntic (grupul de Orliga), assyntic
(grupul de Megina) şi ?caledonic (grupul de Boclugea - Priopcea). Nu poate fi exclusă
posibilitatea ca primele două grupuri să reprezinte o singură etapă geotectonică,
corespunzătoare deschiderii primei arii de sedimentare.
Paleozoicul ocupă suprafeţe întinse în pânza de Măcin, depozitele respective fiind
separate în trei formaţiuni: de Cerna, de Bujoarele şi de Carapelit. Primele două formaţiuni,
pe criterii paleontologice, revin Silurianului şi Devonianului inferior; în schimb, cea de-a treia
este raportată Carboniferului inferior, fără atestare paleontologică sigură. Toate cele trei
formaţiuni prezintă un metamorfism regional incipient, cât şi aureole de metamorfism termic de
contact provocate de corpurile intruzive de granite.
Magmatite prealpine. În grupurile de Orliga şi Megina există
magmatite bazice, metamorfozate regional, care reprezintă ofiolite de rift, puse
în loc în condiţii ensialice, eventual de rift cu scoarţă subţiată (Săndulescu
M.,1984). Nu este precizat dacă acest magmatism reprezintă vestigiile a două
etape geotectonice sau o singură etapă.
Şisturile cristaline şi formaţiunile paleozoice sunt străbătute de
numeroase corpuri de roci intruzive, reprezentate în principal prin granite şi granodiorite.
Dintre acestea, granitele de Megina sunt considerate antepaleozoice, iar restul paleozoice.
Intruziunile paleozoice aparţin de două generaţii: unele fiind puse în loc înaintea
acumulării formaţiunii de Carapelit (pe care n-o străbat şi n-o cornifică) şi altele după
sedimentarea ei (Rotman D.,1917; Mirăuţă O. & Mirăuţă Elena, 1962).
Datele de vârstă absolută (K-Ar) obţinute în ultimul timp pentru unele roci
magmatice considerate ca prealpine arată că unele dintre ele sunt alpine, în această situaţie
se găsesc granitele alcaline de la Iacobdeal şi Piatra Roşie, corpurile subvulcanice din
Dealul lui Manole, Iglicioara, Gorgane (cât şi din prelungirea acestora spre SE în riolitele
alcaline de la Cârjelari - Atmagea), pentru care s-au obţinut vârstele absolute de 196 M.a.,
care corespund cu sfârşitul Triasicului (faza cimmerică veche) (Întorsureanu I. et al.,
1989). De vârstă alpină ar fi şi granitul de Greci (192-227 M.a.). Dacă aceste date se vor
confirma şi ele nu reprezintă regenerări, istoria magmatismului din pânza Măcin (în general
în Dobrogea de Nord) se va schimba substanţial. Lipsa depozitelor corelative triasice în
care să se fi imprimat aureola termică îngreuiază această interpretare. Menţinerea în
prezentare a modelului cu magmatism intruziv, preponderent paleozoic, porneşte de la
necesitatea unui plus de date (inclusiv de vârstă absolută) care să confirme vârstă alpină.
Efuziuni de porfire (riolite) negre şi roşii apar la Iacobdeal, Dealul Igliţa, Dealul lui
Manole şi solzul Megina. În solzul Balabancea sunt mai rare, formează filoane și au caracter
acid. În solzul Balabancea au fost evidențiate şi filoane de dolerite.
Intruziunile paleozoice de granitoide sunt legate de orogeneza hercinică, cele
precarapelitice probabil de faza bretonă, iar cele postcarapelitice de faza sudetă. Efuziunile de
porfire, după datele de vârstă absolută, s-au produs ceva mai târziu, în Permian. Asupra genezei
50
Geologia României
granitoidelor paleozoice şi a cadrului structural de desfăşurare persistă o serie de incertitudini,
cum sunt: deosebirile fundamentale dintre rocile calcoalcaline şi cele alcaline, cât şi dintre cele
cu textură gnaisică şi masivă. Diferenţierea petrochimică a intruziunilor postcarapelitice,
respectiv calcoalcalină în solzul Balabancea şi alcalină în solzul Megina, ar sugera desfăşurarea
lor în două unităţi structurale diferite (distanţate între ele), apropierea acestora datorându-
se tectonicii (Săndulescu M.,1984).
7.4.1.2. Formaţiuni alpine

În pânza Măcin (în limitele menţionate), formaţiunile alpine sedimentare
(Triasic, Jurasic) lipsesc. Ele apar însă în prelungirea pânzei Măcin (spre sud), în
fundamentul Platformei Babadag, conservate de eroziune sub cuvertura cretacică. În
această situaţie, se ridică întrebarea dacă astfel de formaţiuni n-au existat şi în cadrul
pânzei Măcin, dar au fost îndepărtate de eroziune. Dacă avem în vedere că intruziunile granitice
postcarapelitice străbat în totalitate această formaţiune, consolidarea lor s-a produs obligatoriu
sub un acoperiş destul de gros, posibil alcătuit din formaţiuni alpine, în pânza Măcin. Tipurile
de formaţiuni alpine, care se cunosc sunt doar sub forma unor filoane de diabaze şi posibil de
porfire, puse în loc în Triasic sau chiar în Jurasic.
7.4.2. Tectonica pânzei Măcin

Individualizarea pânzei Măcin, în cadrul Dobrogei de Nord, are ca punct de plecare
punerea în evidenţă de către Savul M. (1935) a liniei tectonice Luncaviţa-Consul, căreia autorul
îi fixează şi vârsta, în sensul că încălecarea s-a produs după Triasicul superior (afectat de
dislocaţie), dar înaintea Cenomanianului (care o acoperă la sud de Consul). Caracterul de pânza
reiese mult mai evident în interpretarea dată de Atanasiu I. în 1940.
Aranjamentul structural major al Orogenului Nord Dobrogean timpuriu şi, implicit, al
pânzei Măcin s-a realizat în intervalul dintre Jurasicul superior şi Albian, în mişcările
neocimmerice sau eventual în cele austrice timpurii. Lipsa depozitelor alpine din pânza
Măcin, în care să se fi imprimat efectele acestor mişcări, îngreuiază foarte mult descifrarea
elementelor plicative şi rupturale alpine timpurii de cele prealpine. Drept repere se iau
relaţiile dintre formaţiunile prealpine, dar acestea ar putea fi mai vechi şi doar reluări
alpine. Pe baza acestor relaţii, în pânza Măcin sunt separate două sau patru subunităţi sau
solzi. După Săndulescu M. (1984) se recunosc patru solzi: Balabancea-Buceag, Megina,
Orliga şi Cârjelari (Fig. 19).
Fig. 19 Schiţa tectonică a pânzei Măcin (Săndulescu M., 1984): l - Masivul Dobrogei Centrale; 2 -
Pânza Niculiţel; 3-9 - Pânza Măcin (3 - solzul Orliga; 4 - solzul Balabancea - Buceag; 5 - solzul Megina;
6 - solzul Cârjelari; 7 - granite alcaline în solzul Megina; 8 - granite şi granodiorite în solzii Megina şi
Balabancea-Buceag; 9 - granite gnaisice de Megina); 10 - cuvertura posttectonică; FPC - falia Peceneaga-
Camena; FLC - falia Luncaviţa - Consul; 12 - solzi alpini; 13 - solzi prealpini.
51
Geologia României
Solzul Balabancea-Buceag este cel mai estic şi fruntea sa reprezintă linia de şariaj
Luncaviţa-Consul, după care pânza Măcin este şariată peste pânza Niculiţel. În lungul
acestei fracturi, formaţiunile paleozoice şi şisturile cristaline din solzul Balabancea-
Buceag sunt împinse spre E peste cele triasice ale unităţii Niculiţel. În aceasta din urmă
apar trei iviri (N de Trestenic şi SV de Revărsarea) cu metamorfite (din grupul Boclugea-
Priopcea) şi granite de Coşlugea, presupuse ca reprezentând petice de acoperire din pânza
Măcin, ceea ce ar releva amploarea şariajului.
Solzul Megina, situat la vest de precedentul (Fig. 20), se poate urmări începând de
la Măcin până la Atmagea, fruntea sa punând în contact granitele gnaisice şi grupul de
Megina cu formaţiunea de Carapelit (exclusiv prealpină). Cu toate acestea, caracterul său
alpin (nu neapărat originea) pare evident, cel puţin prin paralelismul cu falia Luncaviţa-
Consul.
Fig. 20 Secţiune geologică prin pânza Măcin (Mirăuţă O.,1966, completată): PÂNZA MĂCIN:
GM - grupul de Megina; GBP - grupul de Boclugea - Priopcea; yM - granite gnaisice de Megina; yC -
granite de Coşlugea; yT - granite de Turcoaia; FC – Formațiunea de Cernea (Silurian); FB -
Formațiunea de Bujoarele (Devonian inf.); FCp - Formațiunea de Carapelit (Carbonifer inf.); FM - falia
Megina; FLC - falia Luncaviţa - Consul; PÂNZA NICULIŢEL: T2 - Triasic mediu.
Solzul Cârjelari este mai vestic, fiind paralel cu falia Peceneaga -
Camena şi se desfăşoară mai mult în fundamentul Platformei Babadag. În
el sunt implicate şi formaţiuni alpine, triasice şi jurasice. La sud de
Cârjelari dispare sub planul faliei Peceneaga - Camena.
Solzul Orliga este conturat la nord de Măcin, exclusiv pe seama
grupului de Orliga, considerat împins peste solzul precedent. Forma lui, apropiată de petic
de acoperire, ar sugera o încălecare de amploare (Săndulescu M.,1984).
Primii trei solzi se prelungesc spre sud în fundamentul Platformei Babadag, însă
urmărirea traseului lor este îngreuiată de cuvertura cretacică. Spre nord, cu excepţia
solzului Cîrjelari, ceilalţi se continuă în fundamentul Platformei Covurlui (Promontoriul
Nord Dobrogean îngropat).
Deşi aranjamentul structural al Pânzei Măcin şi individualizarea ei ca pânză sunt
alpine timpurii, formaţiunile prealpine permit recunoaşterea amprentelor unor procese
geotectonice mai vechi. Discontinuitatea dintre formaţiunile de Bujoarele (Devonian
inferior) şi de Carapelit (Carbonifer inferior), cele două generaţii de magmatite paleozoice
(precarapelitice şi postcarapelitice), care au produs fenomene de contact diferite în timp,
atestă clar intervenţia orogenezei hercinice prin două faze, una după Devonianul inferior
(faza bretonă) şi alta după Carboniferul inferior (faza sudetă), după cum arată vârstele
absolute ale granitelor carapelitice (Mînzatu S. et al.,1975). Cele două faze au generat şi slabe
procese ankimetamorfice.
Cele două sau trei grupuri de metamorfite (Orliga, Megina sau Orliga - Megina şi
Boclugea - Priopcea) sunt rezultatul a două sau trei cicluri geotectonice: preassyntic, assyntic
şi ?caledonic. În afara proceselor metamorfice primare şi de retromorfism, recunoaşterea unor
elemente structurale majore nu este posibilă.
În cadrul Orogenului Nord Dobrogean, pânza Măcin este cea mai înălţată, atât faţă
de unităţile Niculiţel şi Tulcea (lipsite de formaţiuni posttectonice, nedeformate), cât şi
faţă de porţiunile afundate, ce au cuverturi posttectonice (Platformele Babadag şi Covurlui).
52
Geologia României
După mişcările neocimmerice sau austrice timpurii, în care s-a realizat structura majoră,
funcţia geosinclinală s-a terminat şi s-a trecut la etapa de Kratogen stabil, supus proceselor
denudaţionale, parte din el reintrând prin scufundare în sedimentare, fără ca depozitele
respective să fie deformate (cuverturile celor două platforma alpine).

Din pânza Măcin se exploatează roci magmatice (granite, granodiorite,
porfire), cuarţite şi argile caolinoase.
Granite şi granodiorite se exploatează la Turcoaia (carierele Fîntîna lui
Manole, Valea cu Plopi, lacobdeal), Greci (cariera Carabalu), Pricopan (carierele
Izvoarele, Sulucu, Căprarii) şi Atmagea, fiind utilizate sub formă de piatră brută şi
concasată, criblură, pavele şi molane la drumuri, căi ferate şi construcţii. Prin lustruire,
pot fi utilizate şi ca plăci ornamentale.
Porfire cuarţifere cenuşii se exploatează la Iglicioara (V de Turcoaia) pentru piatră
spartă.
Cuarţite din grupul Boclugea-Priopcea aflorează în Culmea Priopcea, unde sunt
exploatate în carierele Piatra Rîioasă, Dealul Rîioasa şi Vîrful Priopcea. Caracteristicile fizico-
mecanice permit utilizarea lor ca materie primă pentru cărămizi refractare şi substanţe
abrazive, cît şi ca piatră spartă pentru drumuri şi căi ferate.
Argile caolinoase apar la 3 km N de Măcin, în culmile Cheia şi Viţelaru, cât şi în
Culmea Orliga la Epaminonda, sub forma unor filoane până la 10 m grosime, ce au rezultat
din alterarea unor porfire.
Să ne reamintim
Prin această unitate (cu caracter de pânză) înţelegem exclusiv aria ei de aflorare,
fără prelungirile din fundamentul celor două platforme alpine, în acest mod, Dunărea o
separă la N şi V de Platforma Covurlui, iar la E falia Luncaviţa - Consul o delimitează de
unitatea Niculiţel. În S se delimitează cu Platforma Babadag.
În limitele menţionate, Orogenul Nord Dobrogean a fost puternic erodat, încât se
prezintă ca nişte munţi cu înălţimi mici, ce nu depăşesc 500 m, cunoscuţi sub numele de
Munţii Măcinului. Deşi au înălţimi reduse, priviţi din bălţile Dunării, aspectul lor este
impunător, îndeosebi prin culmea prelungă Măcin (circa 50 km).
Munţii Măcinului sunt drenaţi de o serie de afluenţi de dreapta ai Dunării (Cerna,
Plopilor, Jijila), cât şi de Valea Taiţa (care se varsă în lacul Babadag).
Sunt reprezentate prin şisturi cristaline mezo- şi epimetamorfice, depozite
sedimentare paleozoice, afectate de un metamorfism incipient şi magmatite.
7.4.4. Rezumat
Prin această unitate (cu caracter de pânză) înţelegem exclusiv aria ei de aflorare,
fără prelungirile din fundamentul celor două platforme alpine, în acest mod, Dunărea o
separă la N şi V de Platforma Covurlui, iar la E falia Luncaviţa - Consul o delimitează de
unitatea Niculiţel. În S se delimitează cu Platforma Babadag.
Şisturi cristaline. Deşi au fost cercetate în mai multe etape (Giuşcă D., Mirăuţă
O., Seghedi A.), asupra lor există încă incertitudini în stabilirea vârstei şi chiar a
succesiunii. Probabil aparţin de trei sau două grupuri diferite: de Orliga şi/sau de Megina, şi de
Boclugea - Priopcea.
Paleozoicul ocupă suprafeţe întinse în pânza de Măcin, depozitele respective fiind
separate în trei formaţiuni: de Cerna, de Bujoarele şi de Carapelit.
Magmatite prealpine. În grupurile de Orliga şi Megina există magmatite bazice,
metamorfozate regional, care reprezintă ofiolite de rift, puse în loc în condiţii ensialice,
eventual de rift cu scoarţă subţiată (Săndulescu M.,1984). Nu este precizat dacă acest
magmatism reprezintă vestigiile a două etape geotectonice sau o singură etapă.
53
Geologia României
Formaţiuni alpine. În pânza Măcin (în limitele menţionate), formaţiunile alpine
sedimentare (Triasic, Jurasic) lipsesc. Ele apar însă în prelungirea pânzei Măcin (spre S), în
fundamentul Platformei Babadag, conservate de eroziune sub cuvertura cretacică.
Individualizarea pânzei Măcin, în cadrul Dobrogei de Nord, are ca punct de plecare
punerea în evidenţă de către Savul M. (1935) a liniei tectonice Luncaviţa-Consul, căreia autorul
îi fixează şi vârsta, în sensul că încălecarea s-a produs după Triasicul superior (afectat de
dislocaţie), dar înaintea Cenomanianului (care o acoperă la S de Consul). Caracterul de pânza
reiese mult mai evident în interpretarea dată de Atanasiu I. în 1940.
Aranjamentul structural major al Orogenului Nord Dobrogean timpuriu şi, implicit, al
pânzei Măcin s-a realizat în intervalul dintre Jurasicul superior şi Albian, în mişcările
neocimmerice sau eventual în cele austrice timpurii. Lipsa depozitelor alpine din pânza
Măcin, în care să se fi imprimat efectele acestor mişcări, îngreuiază foarte mult descifrarea
elementelor plicative şi rupturale alpine timpurii de cele prealpine. Drept repere se iau
relaţiile dintre formaţiunile prealpine, dar acestea ar putea fi mai vechi şi doar reluări
alpine. Pe baza acestor relaţii, în pânza Măcin sunt separate două sau patru subunităţi sau
solzi. După Săndulescu M. (1984) se recunosc patru solzi: Balabancea -Buceag, Megina,
Orliga şi Cârjelari (Fig. 19).
În cadrul Orogenului Nord Dobrogean, pânza Măcin este cea mai înălţată, atât faţă
de unităţile Niculiţel şi Tulcea (lipsite de formaţiuni posttectonice, nedeformate), cât şi
faţă de porţiunile afundate, ce au cuverturi posttectonice (Platformele Babadag şi Covurlui).
După mişcările neocimmerice sau austrice timpurii, în care s-a realizat structura majoră,
funcţia geosinclinală s-a terminat şi s-a trecut la etapa de Kratogen stabil, supus proceselor
denudaţionale, parte din el reintrând prin scufundare în sedimentare, fără ca depozitele
respective să fie deformate (cuverturile celor două platforme alpine).
Din pânza Măcin se exploatează roci magmatice (granite, granodiorite, porfire),
cuarţite şi argile caolinoase.

1. Pânza de Măcin este delimitată de: a-Platforma Moldovenească; b-Pânza
Niculițel (E); c-Platforma Babadag (S).
2. Structura geologică cuprinde: a-formațiuni prealpine; b-formațiuni alpine; c-
formațiuni cuaternare.
3. Șisturile cristaline aparțin următoarelor grupuri: a- șisturilor verzi; b-Grupul de Orliga;
c-Grupul de Megina.
4. Magmatitele prealpine sunt reprezentate prin: a-magmatite bazice metamorfozate
regional; b-șisturi cristaline; c-formațiuni paleozoice.
5. Formațiunile alpine sunt reduse ca dezvoltare și apar sub: a-cuvertura sedimentară; b-
cuvertura cretacică; c-sub diabaze și porfire.
6. Individualizarea pânzei Măcin s-a produs după: a-Cretacic; b-Triasic superior; c-
Paleogen.
Bibliografie
Bâgu Gheorghe, Mocanu Alecu (1984), Geologia Moldovei. Stratigrafie şi
consideraţii economice, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Bucureşti
54
Geologia României
7.5. Pânza Niculiţel

Regiunea situată la est de falia Luncaviţa - Consul a fost considerată mult
timp ca fiind unitară din punct de vedere structural şi denumită «zona Tulcea» sau
«zona triasică». Particularităţile litofaciale ale depozitelor triasice din sectorul vestic
al acestei zone, marea dezvoltare a magmatismului bazic şi acid, cât şi diferenţele
tectonice de suprafaţă şi profunzime au condus la separarea acesteia ca unitate aparte,
şariată spre est. Contribuţii în acest sens au adus lucrările autorilor: Mirăuţă O. (1962),
Mutihac V. (1964), Patrulius D. et al. (1974), Mureşan M. (1975), Cosma S. et al.(l983),
Grădinaru E. (1984), autorii foilor Babadag, Somova, Niculiţel din Harta geologică a
României (sc. 1:50 000) editată de I.G.G.
Fig. 21 Schiţa tectonică a Dobrogei de Nord (după hărţile ridicate de Mirăuţă O. şi Elena, din
Patrulius D. et al.,1974, simplificat): / - pânza Măcin; // - pânza Consul; /// - pânza Niculiţel; IV - pânza
Tulcea; V - Platforma Babadag.
Există două modele:

- regiunea menţionată ar aparţine la două pânze (Consul şi Niculiţel), cum
interpretează Mirăuţă O. (manuscris), Patrulius D. et al.(1974) (model înscris şi pe foile
menţionate);
- este o pânză unitară (Niculiţel) cu două digitaţii (Consul şi Sarica), cum presupune
Săndulescu M. (1984) (Fig. 21).
În ce ne priveşte, am adoptat modelul pânzei unitare - pânza Niculiţel -separată în
două digitaţii (Consul şi Sarica), ceea ce nu infirmă caracterul de pânze independente al
acestora.
Pânza Niculiţel (s.l.) este cuprinsă între pânza Măcin (în vest), de care este separată
prin falia Luncaviţa-Consul şi pânza Tulcea (în E), de care este separată prin falia Sarica.
Aspecte orografice. Partea nordică a pânzei Niculiţel se prezintă ca un podiş, ce
corespunde ariei de răspândire a diabazelor triasice, care au condiţionat formarea unui relief
unitar. Spre nord, către lunca Dunării, podişul prezintă o margine abruptă, iar către S este
fragmentat de către cursurile de apă, trecându-se treptat la dealuri izolate, suprapuse
depozitelor triasice sau unor porfire (dealurile Trestenic, Malciu, Consul). Cel mai
impunător este Dealul Consul (333 m) ce are o formă piramidală, între dealurile menţionate
apare un relief depresionar acoperit cu depozite loessoide. În nord, între marginea Podişului
55
Geologia României
Niculiţel şi lunca Dunării apare, de asemenea, o zonă depresionară care pătrunde pe văi,
ca nişte golfuri, în interiorul podişului.
Regiunea este drenată de unii afluenţi de dreapta ai Dunării (pârâul Viilor) şi de
cursurile superioare ale râurilor Teliţa şi Taiţa, care în timpul verii seacă.

Pânza Niculiţel este alcătuită în principal din formaţiuni alpine
de vârstă triasică, atât sedimentare, cât şi magmatite. Pe arealul ei apar
şi cîteva iviri cu formaţiuni prealpine, cum sunt în: Dealul Edirlen, SV
de Revărsarea şi V de Mihai Bravu. Cu excepţia celei de la Mihai Bravu,
apartenenţa celorlalte două la pânza Niculiţel este pusă la îndoială, fiind interpretate ca având
poziţie tectonică, reprezentând petice de acoperire ale pânzei Măcin.
Între digitaţiile Consul şi Sarica există unele diferenţe litologice şi stratigrafice care,
adăugate la cele tectonice, impun o prezentare stratigrafică separată, în acest mod sunt
evidenţiate mai bine particularităţile lor, ceea ce nu infirmă caracterul de pânză unitară.
7.5.1.1. Digitaţia Consul

În alcătuirea acestei digitaţii (sau eventual pânză) participă formaţiuni prealpine şi
formaţiuni alpine triasice (sedimentare şi magmatice). Succesiunea formaţiunilor alpine se
încheie la nivelul Triasicului mediu (Anisian).
Formaţiuni prealpine. În arealul digitaţiei Consul, depozite prealpine se cunosc
numai la vest de Mihai Bravu, fiind reprezentate printr-o formaţiune vulcanogen-
sedimentară.
Formaţiunea vulcanogen-sedimentară de Mihai Bravu este alcătuită din brecii
vulcanogene, conglomerate mărunte poligene (cu galeţi de porfire, cuarţ, granite), siltite
roşii, jaspuri roşii şi verzi în strate subţiri şi tufuri porfirice cu feldspat roşu. Ansamblul
depozitelor însumează 600-700 m (Fig. 22). Patrulius D. et al. (l974) au atribuit, fără dovezi,
această formaţiune Permianului, însă conţinutul palinologic denotă o vârstă mai veche,
Devonian superior-Carbonifer.
Pe formaţiunea vulcanogen-sedimentară se dispune transgresiv Triasicul inferior.
Fig. 22 Coloană litostratigrafică la vest de Mihai Bravu: 1-conglomerate şi brecii; 2-tufuri

porfirice; 3-jaspuri; Q-porfire (Ionesi L., 1994).
Formaţiuni alpine. Sedimentarea alpină a început în Triasicul inferior (Werfenian)

printr-o secvenţă epiclastică după care s-a instalat o sedimentare carbonatică. Atât în
digitaţia Consul, cât şi în digitaţia Sarica şi pânza Tulcea, depozitele triasice se prezintă
(litologic şi faunistic) în facies alpin-mediteranean. Activitatea magmatică s-a declanşat tot
în Werfenian şi a influenţat sedimentarea, în digitaţia Consul este cunoscut numai
Triasicul inferior şi mediu (Fig. 23).
56
Geologia României
Fig. 23 Coloane stratigrafice sintetice în pânza Niculiţel (Ionesi L., 1994).
Triasicul inferior (werfenianul) debutează prin depozite epiclastice rudito-arenitice,

după care se trece la o sedimentare carbonatică, ceea ce permite separarea a două unităţi
litologice: formaţiunea epiclastică şi formaţiunea calcarelor în plăci. Cele două unităţi
sunt, în fapt, comune şi pentru digitaţia Sarica şi pânza Tulcea. Diferenţele dintre ele fiind
neânsemnate, au fost denumite în acelaşi mod, respectiv „formaţiunea epiclastică de
Bogza” şi „formaţiunea calcarelor în plăci de Somova” (A. Baltreş,1982).
Holostratotipurile lor sunt în pânza Tulcea.
Triasicul mediu, în digitaţia Consul, este reprezentat numai prin Anisian. Acesta urmează
în continuitate, fiind alcătuit preponderent din calcare şi dolomite.
7.5.1.2. Digitaţia Sarica

Această digitaţie, situată la E de precedenta, este sinonimă cu „pânza Niculiţel”
(sens restrâns). Ocupă o suprafaţă mai mare, fiind alcătuită din depozite triasice extinse
pe intervalul Werfenian-Norian. Pe arealul ei, după cum am arătat, există şi
formaţiuni prealpine, interpretate ca având poziţie tectonică.
Formaţiuni prealpine. Astfel de formaţiuni apar în Dealul Edirlen (N de Trestenic)
şi SV de Revărsarea, fiind reprezentate prin metamorfite şi granite.
Formaţiuni alpine, în digitaţia Sarica, la fel ca şi în digitaţia Consul,
sedimentarea alpină a început în Triasicul inferior, însă aici se menţine până în Triasicul
superior (Norian). Sedimentarea a început prin roci epiclastice, însă din Werfenianul
superior se trece la o sedimentare carbonatică, substituită parţial, în Ladinian şi Triasicul
superior, prin faciesuri arenito-pelitice. Procesul de sedimentare în Triasicul inferior şi
mediu a fost perturbat de magmatismul bazic şi acid.
Magmatite triasice. În pânza Niculiţel (în cele două digitaţii), în Triasic a fost
o intensă activitate magmatică efuzivă, atât bazică, cât şi acidă.
Vulcanitele bazice sunt localizate cu precădere în partea de N, între Luncaviţa
(dealul Sarica) şi Niculiţel, însă apar sporadic şi în sud. Petrografic, sunt reprezentate prin
bazalte, bazalte amigdaloide şi variolite, adesea spilitizate, ce formează curgeri submarine,
frecvent sub formă de «pillow-lava», însoţite de piroclastite (Savul M.,1931; Savu H. et al.,
1980, 1985). Între rocile efuzive apar şi mici corpuri sau silluri de gabbro-dolerite şi dolerite
spilitizate.
57
Geologia României
Vulcanitele acide au dezvoltare mare în digitaţia Consul (dealurile Malciu, Eschibalîc,
Consul), dar apar şi în digitaţia Sarica. După Savul M. (1935), ele constau din porfire
microgranitice cu textură masivă şi porfire cuarţifere (riolite) cu textură fluidală, însoţite de
tufuri riolitice şi ignimbrite, care în Dealul Malciu sunt străbătute de dyke-uri de dolerite
cuarţifere. Efuziunile acide s-au manifestat la sfîrşitul Triasicului inferior şi în Triasicul mediu,
ultimele formând dyke-uri (Mirăuţă Elena,1982). Rezultă că efuziunile de roci bazice şi acide
au fost intense într-un interval scurt (Spathian - Asinian), dar magmatismul bazic a
continuat şi mai tâziu, probabil până în Triasicul superior.
Cuaternarul acoperă suprafeţe «întinse, mascând în mare măsură formaţiunile mai
vechi. Este reprezentat de o pătură cu depozite de loess şi roci loessoide, constituite din
prafuri arenito-siltito-argiloase (2-5 m), între care apar şi câteva niveluri de paleosoluri.
Analizele mineralogice au relevat o legătură cu rocile din subasment, cel puţin ale celor
din zona Niculiţel, în timp ce la altele sursele sunt diferite (Codarcea V., Ghenea
C.,1987).
7.5.2. Tectonica pânzei Niculiţel

Pânza Niculiţel, aşa cum a fost definită de la început, este
şariată după falia Sarica peste pânza Tulcea, iar la V suportă şariajul
pânzei Măcin. Falia Sarica are un traseu sinuos, prezentând un intrând
adânc spre V, între localităţile Nalbant şi Trestenic şi un altul la N de
Dealul Sarica. Cele două intrânduri arată amploarea şariajului şi conturul de eroziune a
frunţii pânzei.
Pânza Niculiţel cuprinde două digitaţii: una internă (Consul) şi alta externă (Sarica),
pe care Patrulius D. et al. (l974) le-au interpretat ca pânze solz independente, respectiv
pânza solz Consul în V şi pânza solz Niculiţel (s.s.) în E.
Fig. 24 Relaţiile dintre pânzele Măcin, Niculiţel şi Tulcea: M - pânza Măcin; C –

digitaţia (pânza) Consul; S - digitaţia Sarica (pânza Niculiţel s.s.); T – pânza Tulcea
(Săndulescu M., 1984).
Digitaţia sau pânza Consul, cu o lăţime de 1-6 km, dispare la N de valea

Covandria sub şariajul pânzei Măcin (Fig. 24). Specific pentru această digitaţie este
marea dezvoltare a porfirelor cuarţifere, la care se adaugă şi unele particularităţi ale
depozitelor triasice medii, care reprezintă şi termenul stratigrafic superior. Patrulius D. et al.
(1974) apreciază că această digitaţie este împinsă cu cel puţin 8 km peste digitaţia Sarica.
Amploarea şariajului pledează pentru interpretarea ca pânză independentă.
Digitaţia Sarica (pânza Niculiţel s.s.) este mult mai mare şi în cadrul ei formaţiunile
triasice formează mai multe cute sinclinale şi anticlinale, cu vergenţe estice şi solzi în partea
frontală. Având în vedere acest aspect, în cazul separării ca pânză independentă, denumirea de
pânză solz nu mai este adecvată, în V suportă şariajul digitaţiei Consul, iar din pârâul
Covandria, şariajul direct al pânzei Măcin. La E este şariată cu 12-15 km peste pânza Tulcea
(Fig. 24).
Formaţiunile prealpine (de tip Măcin) din Dealul Cilic şi de la SV de
Revărsarea se înscriu în axele unor anticlinale (Mutihac V., 1964) sau reprezintă
petice de acoperire din pânza Măcin, în ultimul caz, poziţia lor în digitaţia
Sarica ar sugera că digitaţia Consul şi, parţial, cea de Sarica au fost acoperite de
pânza Măcin, conturul digitaţiei Consul fiind în întregime de eroziune.
Pânza Niculiţel (s.l.) provine dintr-o zonă de rift intracontinental, deschis în Triasicul
inferior, care a funcţionat până în Norian, cu maximum de activitate ofiolitică în Spathian-
Anisian. Compresiunea care a condus la apariţia pânzei şi a celor două digitaţii, după Săndulescu
M. (1984) s-a manifestat în două etape: în Liasic (mişcările eocimmerice), când s-a produs
58
Geologia României
încălecarea digitaţiei Consul peste cea de Sarica, schiţându-se şariajul peste pânza Tulcea şi în
intervalul postjurasic - ante-Albian (mişcările neocimmerice sau intra-neocomiene sau austrice
timpurii), când s-a definitivat acest aranjament (Fig. 25).
Fig. 25 Riftul nord-dobrogean şi geneza pânzei Niculiţel (Săndulescu M., 1984): 1 - formaţiuni
carbonatate; 2 - formaţiuni calcaro-detritice; 3 - formaţiuni de fliş; 4 - roci mafice; M - pânza Macin; T -
pânza Tulcea; C - digitaţia Consul; S - digitaţia Sarica; C + S = pânza Niculiţel.
Avînd în vedere că în digitaţia Consul succesiunea Triasicului se încheie la nivelul

Anisianului, prima etapă s-a declanşat, probabil, mult mai timpuriu, când are loc şi demarajul
şariajului pânzei Măcin.

Pânza Niculiţel are puţine resurse minerale, reprezentate prin
mineralizaţii de fier asociate magmatitelor triasice acide (riolite) şi bazice
(bazalte), la care se adaugă calcare şi gresii triasice.
În perimetrul magmatitelor acide din dealurile Consul, Eschibalâc şi
Malciu, apare o mineralizație de fier, reprezentată prin corpuri lenticulare de oligist
(transformat în cea mai mare parte în magneţii), asociate cu o gangă de granaţi, epidot,
cuarţ, clorit şi carbonaţi. Lentilele sunt localizate preponderent în calcarele triasice, având
în general o dispoziţie concordantă cu stratificaţia. Geneza lor este considerată fie
exhalativă, prin sublimare la o distanţă suficient de mare de sursă (Ianovici V. et
al.,1977), fie pirometasomatică şi hidrotermală (Mârza I. et al., 1981). Sub aspect
economic, conţinutul mediu în fier este de 25,5%.
Calcare triasice, cum sunt cele de la Mihai Bravu, Nicolae Bălcescu şi Niculiţel,
prezintă însuşiri pentru a fi utilizate ca piatră naturală pentru drumuri, construcţii,
fabricarea varului sau ca roci ornamentale. Se exploatează numai în zona Fântâna Zmeului
(sud de Niculiţel).
Porfire cuarţifere, din dealurile Malciu, Eschibalîc şi mai ales Consul, ar putea fi
utilizate ca piatră spartă şi, mai ales, criblură de marcaj sau ca piatră ornamentală.
Să ne reamintim
Regiunea situată la E de falia Luncaviţa - Consul a fost considerată mult timp ca fiind
unitară din punct de vedere structural şi denumită «zona Tulcea» sau «zona triasică».
Particularităţile litofaciale ale depozitelor triasice din sectorul vestic al acestei zone, marea
dezvoltare a magmatismului bazic şi acid, cât şi diferenţele tectonice de suprafaţă şi
profunzime au condus la separarea acesteia ca unitate aparte, şariată spre E.
Există două modele:
- regiunea menţionată ar aparţine la două pânze (Consul şi Niculiţel), cum
interpretează Mirăuţă O. (manuscris), Patrulius D. et al.(1974) (model înscris şi pe foile
menţionate);
- este o pânză unitară (Niculiţel) cu două digitaţii (Consul şi Sarica), cum presupune
Săndulescu M. (1984) (Fig. 21).
59
Geologia României
În alcătuirea acestei digitaţiei de Consul participă formaţiuni prealpine şi formaţiuni
alpine triasice (sedimentare şi magmatice). Succesiunea formaţiunilor alpine se încheie la
nivelul Triasicului mediu (Anisian).
Digitaţia Sarica, situată la E de precedenta, este sinonimă cu „pânza Niculiţel” (sens
restrâns). Ocupă o suprafaţă mai mare, fiind alcătuită din depozite triasice extinse pe intervalul
Werfenian-Norian. Pe arealul ei, după cum am arătat, există şi formaţiuni prealpine,
interpretate ca având poziţie tectonică.
7.5.4. Rezumat
Pânza Niculiţel este alcătuită în principal din formaţiuni alpine de vârstă
triasică, atât sedimentare, cât şi magmatite. Pe arealul ei apar şi cîteva iviri cu
formaţiuni prealpine, cum sunt în: Dealul Edirlen, SV de Revărsarea şi V de
Mihai Bravu. Cu excepţia celei de la Mihai Bravu, apartenenţa celorlalte două la pânza
Niculiţel este pusă la îndoială, fiind interpretate ca având poziţie tectonică, reprezentând
petice de acoperire ale pânzei Măcin.
Între digitaţiile Consul şi Sarica există unele diferenţe litologice şi stratigrafice care,
adăugate la cele tectonice, impun o prezentare stratigrafică separată, în acest mod sunt
evidenţiate mai bine particularităţile lor, ceea ce nu infirmă caracterul de pânză unitară.
Digitaţia Consul. În alcătuirea acestei digitaţii (sau eventual pânză) participă
formaţiuni prealpine şi formaţiuni alpine triasice (sedimentare şi magmatice). Succesiunea
formaţiunilor alpine se încheie la nivelul Triasicului mediu (Anisian).
Formaţiuni prealpine. În arealul digitaţiei Consul, depozite prealpine se cunosc numai
la vest de Mihai Bravu, fiind reprezentate printr-o formaţiune vulcanogen-sedimentară.
Formaţiuni alpine. Sedimentarea alpină a început în Triasicul inferior (Werfenian)
printr-o secvenţă epiclastică după care s-a instalat o sedimentare carbonatică.
Digitaţia Sarica. Această digitaţie, situată la E de precedenta, este sinonimă cu "pânza
Niculiţel" (sens restrâns). Ocupă o suprafaţă mai mare, fiind alcătuită din depozite triasice
extinse pe intervalul Werfenian-Norian. Pe arealul ei, după cum am arătat, există şi
formaţiuni prealpine, interpretate ca având poziţie tectonică.
Formaţiuni prealpine. Astfel de formaţiuni apar în Dealul Edirlen (nord de Trestenic)
şi SV de Revărsarea, fiind reprezentate prin metamorfite şi granite.
Formaţiuni alpine, în digitaţia Sarica, la fel ca şi în digitaţia Consul,
sedimentarea alpină a început în Triasicul inferior, însă aici se menţine până în Triasicul
superior (Norian).
Magmatite triasice. În pânza Niculiţel (în cele două digitaţii), în Triasic a fost o
intensă activitate magmatică efuzivă, atât bazică, cât şi acidă.
Pânza Niculiţel, aşa cum a fost definită de la început, este şariată după falia
Sarica peste pânza Tulcea, iar la vest suportă şariajul pânzei Măcin. Falia Sarica are un
traseu sinuos, prezentând un intrând adânc spre vest, între localităţile Nalbant şi Trestenic
şi un altul la nord de Dealul Sarica. Cele două intrânduri arată amploarea şariajului şi
conturul de eroziune a frunţii pânzei.
Pânza Niculiţel cuprinde două digitaţii: una internă (Consul) şi alta externă (Sarica),
pe care Patrulius D. et al. (l974) le-au interpretat ca pânze solz independente, respectiv
pânza solz Consul în vest şi pânza solz Niculiţel (s.s.) în est.
Pânza Niculiţel are puţine resurse minerale, reprezentate prin mineralizaţii de
fier asociate magmatitelor triasice acide (riolite) şi bazice (bazalte), la care se adaugă
calcare şi gresii triasice.
60
Geologia României

1. Pânza Niculițel datorită particularităților litofaciale a fost denumită: a-zona triasică; b-zona
Tulcea; c-zona de subsidență.
2. Pânza Niculițel cuprinde următoarele digitații: a-Sarica; b-Consul; c-Babadag.
3. Digitația Consul cuprinde în alcătuirea ei: a- șisturi verzi; b-formațiuni alpine triasice; c-
formațiuni prealpine.
4. Formațiunile alpine din digitația Consul sunt reprezentate prin: a-roci magmatice; b-
depozite epiclastice; c-depozite calcaroase.
5. Digitația Sarica are în componența ei: a-formațiuni prealpine; b-formațiuni alpine; c-
magmatite paleozoice.
6. Cuaternarul este reprezentat prin: a-depozite de loess și roci loessoide; b-intercalații de
calcare; c-efuziuni bazice și acide.
7. Pânza Niculițel este șariată peste pânza de Tulcea spre: a-est; b-vest; c-nord-est.
8. Resursele minerale sunt constituite din următoarele categorii: a-mineralizație de fier; b-
calcare; c-şisturi verzi.
Bibliografie
economice, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Ionesi Liviu, Mutihac Vasile (1974), Geologia României, Ed.Tehnică, Bucureşti
Sarmaţianul mediu şi superior de pe Platforma Moldovenească, Ed.Academiei Române,
Bucureşti.
61
Geologia României
7.6. Pânza Tulcea

Pânza Tulcea este cuprinsă între pânza Niculiţel (în V şi S V), de
care este separată de falia Sarica, şi Platforma Deltei Dunării (Platforma
Scitică), de care este separată de falia Sf. Gheorghe-Oancea (al cărei traseu
este paralel cu braţul Sf. Gheorghe). Spre est, se afundă sub depozitele
cuaternare ale complexului lacustru Razelm şi, în continuare, se prelungeşte pe şelful Mării
Negre.
Aspecte orografice. Principalele trăsături ale reliefului pânzei Tulcea sunt dealurile
insulare, sub formă de culmi prelungi sau mamelonare, izolate sau grupate (cu înălţimea maximă
de 267 m în Denis Tepe), separate de depresiuni şi înşeuări largi, acoperite cu depozite
loessoide (Nedelcu E. & Dragomirescu Ş., 1965). Între culmile prelungi, cu vârfuri teşite,
orientate pe direcţia NV-SE sau VNV-ESE, sunt cele din zona centrală, de pe aliniamentul
Uzum Bair - Redi - Horia - Somova, suprapuse pe un anticlinal. în lungul Dunării, între Nufărul
şi Mahmudia sunt culmile Beilia Mare şi Beştepe (de asemenea în lungul unui anticlinal), iar la S
de ele sunt dealurile Cairacelor, sub formă de mameloane separate de înşeuări.
Partea sudică a pânzei Tulcea este acoperită de apele lacului Razelm, ce are 2-3 m
adâncime. În cuprinsul lui se găseşte insula Popina.
Reţeaua hidrografică este săracă, fiind tributară Dunării (cursuri scurte), lacului
Razelm (pâraiele Nucarilor şi Agighiol) şi lacului Babadag (râul Teliţa).

Pânza Tulcea este alcătuită din formaţiuni prealpine şi formaţiuni alpine, ultimele
având dezvoltare largă. Şi unele şi altele sunt în mare măsură acoperite de depozite loessoide,
cuaternare.
7.6.1.1. Formaţiuni prealpine

În pânza Tulcea, formaţiunile prealpine sunt prezente prin şisturi
cristaline, depozite paleozoice (afectate de un metamorfism incipient) şi
magmatite.
Şisturile cristaline apar pe suprafeţe reduse, fiind reprezentate prin
roci mezometamorfice şi roci epimetamorfice şi/sau ankimetamorfice. Întrucât în stadiul
cunoştinţelor actuale echivalarea cu metamorfitele din pânza Macin nu este certă, se impune
separarea lor prin denumiri locale.
• Formaţiunea de Uzum Bair grupează roci mezometamorfice, care aflorează în
dealul cu acelaşi nume (Fig. 26), alcătuite din micaşisturi cu disten, în care apar benzi de
paragnaise şi pegmatite cu muscovit şi granati (Seghedi A. şi Uricaru V.,1985).
Fig. 26 Secţiune geologică între Uzum Bair şi Rediu (după Mirăuţă O., 1966): 1 - formaţiunea de
Uzum Bair; 2 - formaţiunea de Horia; 3 - formaţiunea de Rediu (3a - cuarţite; 3b -ardezii); 4 - Werfenian; 5
- Anisian; 6 - Ladinian - Carnian; 7 - porfire.
• Formaţiunea de Horia apare în dealurile Rediu şi mai ales Horia, fiind descrisă
de Mirăuţă O. (1966). Autorul separă în cadrul ei două unităţi litologice: una inferioară, cu
roci metapsamitice (alternantă ritmică de cuarţite şi filite) şi alta superioară, cu şisturi
sericito-cuaiţitice (alternantă deasă de filite sericitice, cuarţite sericitice, filite şi cuarţite
grafitoase), în grosime de 100 m.
62
Geologia României
Paleozoicul. în pînza Tulcea, Paleozoicul este reprezentat prin Silurian şi Devonian,
care sunt separate în două formaţiuni: de Rediu şi de Beştepe (Fig. 27).
• Formaţiunea de Rediu (Silurian - ?Devonian inferior) a fost separată de Mirăuţă
O. (1966) la E de Cataloi, în dealurile Rediu şi Puturosu (Fig. 27). în cadrul ei se diferenţiază
doi membri: unul inferior, alcătuit din gresii cuarţoase şi silicolite negre sau cenuşii, în strate
subţiri (2-10 cm), argile filitice negricioase şi intercalaţii de calcare; altul superior, format din
şisturi ardeziene, cu intercalaţii subordonate de argile filitice şi strate subţiri de gresii
cuarţoase (300 m).
• Formaţiunea de Beştepe (Devonian). Prezenţa Devonianului a fost presupusă în
colinele Mahmudiei de către Murgoci G. (1914), însă atestarea paleontologică o datorăm lui
Mirăuţă O. şi Mirăuță Elena (1965), prin identificarea unei faune de conodonte. Aceiaşi
autori au stabilit şi succesiunea, separând în cadrul ei trei membri: inferior, median şi
superior. Grosimea însumată este de 170-180 m.
Fig. 27. Lito şi biostratigrafia Proterozoicului superior şi Paleozoicului (Ionesi L., 1994).
Magmatitele prealpine sunt reprezentate prin roci intruzive granito-dioritice, filoane de

porfire şi de diabaze.
7.6.1.2. Formaţiuni alpine

În pânza Tulcea, formaţiunile alpine revin Triasicului şi Jurasicului, fiind
reprezentate atât prin depuneri sedimentare, cât şi prin magmatite efuzive, bazice şi
acide.
Triasicul. Ca urmare a studiilor efectuate de Anastasiu V., Simionescu I.,
Kittl E., Mirăuță O. şi Elena, Mutihac V., Patrulius D., Grădinaru E. etc., este atestată
prezenţa tuturor etajelor, mergându-se în unele cazuri până la detalieri de biozone.
În general, sedimentarea a început prin roci epiclastice (conglomerate, gresii, siltite),
după care s-a instalat o sedimentare carbonatică, iar la sfârşitul triasicului a devenit epiclastică,
în facies de fliş. În Triasicul mediu şi Triasicul superior, sedimentarea carbonatică s-a
diversificat, funcţie de morfologia bazinului de acumulare.
Triasicul inferior (werfenian) (Fig. 28) se aşază discordant şi transgresiv peste
formaţiunile prealpine. În acest interval sedimentarea a fost relativ uniformă pe întregul areal
al pânzei Tulcea, fiind asemănătoare cu cea din pânza Niculiţel. În cadrul depozitelor care revin
Werfenianului, se pot separa două unităţi litologice: una epiclastică (de Bogza) şi alta calcaro-
marnoasă (de Tulcea Veche-Somova).
63
Geologia României
Fig. 28 Secţiune geologică în Dealul Monument - Tulcea (după Atanasiu I., 1940): 1 - filite verzui
cuarţoase; 2 - filoane de porfire; 3 - conglomerate (Werfenian inferior).
Triasicul mediu şi superior (Anisian-Norian), începând cu Triasicul

mediu (de fapt în Werfenianul terminal), procesul de sedimentare s-a diversificat,
fenomen semnalat încă de Simionescu I. (1927). Avînd în vedere că pe o suprafaţă
mică apar în contact litofaciesuri diferite, nu este exclus ca acestea să reflecte, în
realitate, suprapuneri tectonice, cel puţin de amploarea unor digitaţii sau solzi,
dacă nu chiar a unor pânze, aspect presupus încă de Atanasiu I. (1940, p. 40).
În linii generale, se pot diferenţia trei litofaciesuri: de Murighiol-Popina (Fig. 29), de
Agighiol şi de Cataloi.
Fig. 29 Coloana stratigrafică sintetică a depozitelor triasice în litofaciesul de Murighiol - Popina

(Ionesi L., 1994).
Simionescu I. (1910) a remarcat asemănarea faunei cu cea din stratele de St. Cassian din
Alpi, atribuindu-le Ladinianului superior. Baltreş A. et al.(1981) afirmă că, după litologie şi
conţinutul fosil, calcarele din Popina sunt de tipul Wetterstein şi revin Ladinianului şi
Cordevolianului (Carnian inferior). Acumularea lor s-a produs în ape puţin adânci, deasupra
bazei valurilor. Patul acestor depozite nu este cunoscut. Nu este exclus ca arealul respectiv să fi
rămas ca şelf puţin adânc între Anisian şi Carnian cu acumulări de calcare de tip Murighiol-
Popina sau, în Ladinianul inferior, a suferit o afundare (însă de scurtă durată) cu acumulare de
roci similare formaţiunii de Cataloi, ca din Ladinianul superior să se revină la ape puţin adânci.
Magmatite triasice. În pânza Tulcea, magmatitele sunt localizate exclusiv în NV, între
Somova şi Malcoci, mai ales în dealurile Vărăria şi Cortelu (Fig. 30). La fel ca în pânza
Niculiţel, sunt reprezentate prin roci bazice şi acide.
64
Geologia României
Fig. 30 Răspândirea vulcanitelor triasice între Somova şi Mineri (după Savu H. et al.,1985).
Rocile bazice formează curgeri şi dyke-uri. Primele sunt cele mai răspândite şi
corespund unor bazalte amigdaloide şi dolerite, în facies de pillow lava. Dyke-urile constau
din dolerite cuarţifere şi bazalte, puse în loc posterior diabazelor, în condiţii hipabisice (Savu
H.,1985). Din relaţiile cu depozitele triasice, între care se intercalează, rezultă că activitatea
efuzivă a început în Werfenianul superior (Spathian) şi s-a încheiat în Anisianul inferior
(Mirăuţă Elena, 1982).
Rocile acide constau din riolite, ce formează lacolite, dyke-uri şi filoane, asociate cu
piroclastite (aglomerate, tufuri, rar ignimbrite), ce apar în acelaşi areal cu rocile bazice.
În ce priveşte geneza, magmatitele bazice şi acide, la fel ca cele din pânza Niculiţel
(s.l.), sunt considerate vulcanite fisurale, de interplacă continentală ce precede separarea
continentelor, şi aparţin fazei de vulcanism bimodal manifestat în Werfenianul superior-
Anisianul inferior (Savu H. et al., 1985; Savu H., 1986).
Jurasicul. Depozitele jurasice sunt conservate în partea vestică, pe aria
litofaciesului de Cataloi, şi în cea estică, pe aria litofaciesului de Murighiol -
Popina, care reprezintă zone afundate tectonic, în comparaţie cu partea
mediană, înălţată. Stratigrafic este dovedită prezenţa Liasicului, Doggerului şi a
Malmului inferior (Grădinaru E.,1984).
Liasicul este cunoscut numai în partea vestică în câteva iviri: la Cataloi-Poşta,
Nalbant şi în Dealul Denis Tepe. Litologia se schimbă, devenind epiclastică cu aspect de fliş.
Atanasiu I. (1940) a denumit depozitele respective «flişul de Nalbant», atribuindule
Carnianului superior. Mutihac V. (1964) păstrează aceeşi denumire, însă pe baza faunei
identificate le atribuie Pliesbachianului şi consideră că Liasicul inferior lipseşte. Grădinaru
E. (1984) demonstrează existenţa continuităţii între Triasic şi Liasic şi, pe baza unor
diferenţe litologice, separă trei formaţiuni, în mare măsură sincrone: de Nalbant, de Teliţa
şi de Denis Tepe (Fig. 31). La acestea se poate adăuga formaţiunea de Zebil, interceptată
exclusiv în foraje.
65
Geologia României
Fig. 31 Corelarea depozitelor liasice din pânza Tulcea (după Grădinaru E., 1984). A-Nalbant, B-
Denis Tepe, C-Poşta, Cataloi
Doggerul şi Malmul inferior au fost identificaţi, pe criterii paleontologice, numai în
regiunea Dunavăţ (Grădinaru E., 1974, 1984). Autorul separă două formaţiuni: de Dunavăţ şi
de Carabair.
Cuaternarul. Depunerile cuaternare acoperă suprafeţe întinse, mascând
în mare măsură formaţiunile mai vechi. Ele sunt reprezentate de o pătură cu
depozite de loess şi roci loessoide (5-20 m), în care apar câteva niveluri brune de
paleosoluri.
Analizele granulometrice şi mineralogice (Codarcea V. şi Ghenea C.,
1976) au relevat că în partea centrală (ex. Agighiol) materialul a provenit din surse
diferite, fiind depus iniţial pe zonele înalte şi resedimentat la sfârşitul Pleistocenului şi în
Holocen. În schimb, în lungul Dunării aportul aluvionar a fost determinant, iar în sud a
devenit dependent de complexul lacustru Razelm-Sinoe.
7.6.2. Tectonica pânzei Tulcea

Pânza Tulcea suportă în V şi S V şariajul pânzei Niculiţel, iar în
NNE este şariată după falia Sf.Gheorghe peste Platforma Deltei Dunării
(Scitică). Având în vedere că în alcătuirea pânzei Tulcea participă depozite
jurasice (inclusiv Oxfordian), rezultă că şariajul s-a produs în mişcările
neocimmerice. Reluarea (sau definitivarea) în mişcările austrice timpurii nu este exclusă, dar
lipsesc depozitele corelative.
Formaţiunile prealpine şi alpine sunt cutate în anticlinale şi sinclinale (cu tendinţa de
grupare în partea de NV şi de lărgire în SE), afectate de unele fracturi (Fig. 32). Se
conturează trei anticlinale: Redi-Uzum Bair; Trei Fântâni-Murighiol şi Tulcea-Mahmudia.
66
Geologia României
Fig. 32 Secţiune geologică între pânza Măcin şi falia Sf.Gheorghe (după foile 134h şi 135h din
Harta geologică a României scara 1:50 000):1 - granite şi granodiorite; 2 - hazalte; 3 - riolite (porfire); 4 -
şisturi cristaline (Ionesi L., 1994).
Anticlinalul Redi-Uzum Bair, situat aproximativ în partea centrală, se prelungeşte în NV

până spre Isaccea, iar în SV (Agighiol) se bifurcă. Cosma S. et al. (l983) îl consideră ca
derivând dintr-un rid şi trasează, în lungul flancului său nord-estic, o falie inversă. Nu este
exclus ca acest rid să reprezinte fruntea unei digitaţii sau chiar a unei pânze, având în vedere că
desparte litofaciesul de Cataloi (în vest) de litofaciesurile carbonatice (în est).
Anticlinalul Tulcea - Mahmudia (tot rid, după Cosma S. et al., 1983) este paralel cu falia
Sf.Gheorghe-Oancea, ce reprezintă fruntea pânzei Tulcea.
Între cele două anticlinale, cât şi în vest de anticlinalul Redi, se desfăşoară mai multe
sinclinale şi anticlinale, cele din sectorul vestic fiind întretăiate oblic de pânza Niculiţel.
Elementele plicative sunt afectate de fracturi dirijate aproximativ N-S, dintre care mai
importantă pare să fie falia Teliţa, care delimitează la vest un sector coborât, în care s-a deschis
prin foraje formaţiunea de Zebil. Semnificaţia corectă a prezenţei acestei formaţiuni poate fi
dedusă numai după precizarea vârstei. Nu este exclus ca aceste fracturi să fie posterioare
elementelor plicative, fiind corelabile cu fracturi de acelaşi tip, ce afectează şi Masivul Dobrogei
Centrale (Cosma S. et al., 1983).
După cum am arătat, sectorul vestic al pânzei Tulcea este mult mai afundat decât cel
estic, cu precădere la contactul cu pânza Niculiţel, unde sunt jalonate aflorimentele cu depozite
jurasice. La rândul lor, cele două sectoare sunt înălţate în NV şi afundate în SE.

Principalele resurse din pânza Tulcea sunt: sulfurile polimetalice, baritina şi
rocile carbonatice.
Sulfuri polimetalice se găsesc între Somova şi Mineri, fiind reprezentate
printr-o parageneză cu blendă, galena, pirită, calcopirită şi tetraedrit, asociată
riolitelor. Mineralizaţia de origine hidrotermală se prezintă sub două aspecte:
• compactă, situată la limita riolitelor cu calcarele triasice;
• sub formă de impregnaţii în riolite brecifiate.
Baritina (exploatată în cea mai mare parte) apare în aceeaşi zonă ca filoane (perimetrul
Mineri) şi ca un corp cilindric (Dealul Cortelu), ce are în bază sulfuri polimetalice.
Calcare de vârstă triasică au răspândire foarte mare. Cea mai importantă exploatare
se găseşte la Mahmudia (Dealul Caraicul Mare), fiind utilizate în Combinatul Siderurgic
de la Galaţi, îndeplinesc condiţii de calitate şi pentru industria varului, sodei, cauciucului şi
ceramicii fine. Alte exploatări de calcare triasice, sistematice sau sporadice, se găsesc la
Tulcea, Agighiol, Zebil, Mineri, Somova, Murighiol - Dunavăţ etc., fiind utilizate ca piatră
pentru drumuri, căi ferate, elemente de construcţie şi fabricarea varului.
Dolomite, provenite prin dolomitizarea calcarelor, apar la diferite niveluri între
calcarele din perimetrul localităţii Mahmudia. Se exploatează împreună cu calcarele, fiind
utilizate în siderurgie.
Gresii, în Dealul Carierei (Tulcea) se exploatează gresii calcaroase, iar în Dealul
Denis Tepe gresii cuarţoase, utilizate ca piatră pentru drumuri şi construcţii.
67
Geologia României
Să ne reamintim
Pânza Tulcea este cuprinsă între pânza Niculiţel (în V şi SV), de care este
separată de falia Sarica, şi Platforma Deltei Dunării (Platforma Scitică), de care este
separată de falia Sf. Gheorghe-Oancea (al cărei traseu este paralel cu braţul Sf.
Gheorghe). Spre est, se afundă sub depozitele cuaternare ale complexului lacustru
Razelm şi, în continuare, se prelungeşte pe şelful Mării Negre.
cuaternare.
În pânza Tulcea, formaţiunile alpine revin Triasicului şi Jurasicului, fiind reprezentate
atât prin depuneri sedimentare, cât şi prin magmatite efuzive, bazice şi acide.
Pânza Tulcea suportă în V şi SV şariajul pânzei Niculiţel, iar în N-NE este şariată după
falia Sf.Gheorghe peste Platforma Deltei Dunării (Scitică). Având în vedere că în alcătuirea
pânzei Tulcea participă depozite jurasice (inclusiv Oxfordian), rezultă că şariajul s-a produs în
mişcările neocimmerice. Reluarea (sau definitivarea) în mişcările austrice timpurii nu este
exclusă, dar lipsesc depozitele corelative.
7.6.4. Rezumat
Pânza Tulcea este cuprinsă între pânza Niculiţel (în V şi SV), de care este
separată de falia Sarica, şi Platforma Deltei Dunării (Platforma Scitică), de care este
separată de falia Sf. Gheorghe-Oancea-Adjud (al cărei traseu este paralel cu braţul Sf.
Gheorghe). Spre est, se afundă sub depozitele cuaternare ale complexului lacustru Razelm şi, în
continuare, se prelungeşte pe şelful Mării Negre.
cuaternare.
Şisturile cristaline apar pe suprafeţe reduse, fiind reprezentate prin roci
mezometamorfice şi roci epimetamorfice şi/sau ankimetamorfice. Întrucât în stadiul
cunoştinţelor actuale echivalarea cu metamorfitele din pânza Măcin nu este certă, se impune
separarea lor prin denumiri locale.
Magmatitele prealpine sunt reprezentate prin roci intruzive granito-dioritice, filoane de
porfire şi de diabaze.
În pânza Tulcea, formaţiunile alpine revin Triasicului şi Jurasicului, fiind reprezentate
atât prin depuneri sedimentare, cât şi prin magmatite efuzive, bazice şi acide.
Triasicul. În general, sedimentarea a început prin roci epiclastice (conglomerate, gresii,
siltite), după care s-a instalat o sedimentare carbonatică, iar la sfârşitul Triasicului a devenit
epiclastică, în facies de fliş. În Triasicul mediu şi Triasicul superior, sedimentarea carbonatică s-
a diversificat, funcţie de morfologia bazinului de acumulare.
Magmatite triasice. În pânza Tulcea, magmatitele sunt localizate exclusiv în NV, între
Somova şi Malcoci, mai ales în dealurile Vărăria şi Cortelu (Fig. 30). La fel ca în pânza
Niculiţel, sunt reprezentate prin roci bazice şi acide.
Jurasicul. Depozitele jurasice sunt conservate în partea vestică, pe aria litofaciesului
de Cataloi, şi în cea estică, pe aria litofaciesului de Murighiol-Popina, care reprezintă
zone afundate tectonic, în comparaţie cu partea mediană, înălţată.
Cuaternarul. Depunerile cuaternare acoperă suprafeţe întinse, mascând în mare măsură
formaţiunile mai vechi. Ele sunt reprezentate de o pătură cu depozite de loess şi loessoide (5-20
m), în care apar câteva niveluri brune de paleosoluri.
Pânza Tulcea suportă în V şi SV şariajul pânzei Niculiţel, iar în N-NE este şariată după
falia Sf.Gheorghe peste Platforma Deltei Dunării (Scitică). Având în vedere că în alcătuirea
68
Geologia României
pânzei Tulcea participă depozite jurasice (inclusiv Oxfordian), rezultă că şariajul s-a produs în
mişcările neocimmerice. Reluarea (sau definitivarea) în mişcările austrice timpurii nu este
exclusă, dar lipsesc depozitele corelative.
Principalele resurse din pânza Tulcea sunt: sulfurile polimetalice, baritina şi rocile
carbonatice.

1. Pânza Tulcea este cuprinsă între: a-Pânza Niculițel și Pânza Vrancea; b-Pânza Niculițel și
Platforma Deltei Dunării; c-Platforma Moldovenească și șelful Mării Negre.
2. Formațiunile prealpine cuprind șisturi cristaline ce aparțin formațiunilor: a-Formațiunea de
Cerna; b-Formațiunea de Uzum Bair; c-Formațiunea de Horia.
3. Formațiunile alpine din Pânza de Tulcea aparțin din punct de vedere stratigrafic vârstelor:
a-Triasic; b-Cretacic; c-Triasic și Jurasic.
4. Magmatitele triasice din acesată pânză sunt reprezentate prin: a-roci sedimentare; b-roci
bazice și acide; c-șisturi verzi.
5. Depozitele cuaternare ocupă suprafețe întinse și sunt reprezentate prin: a-depozite de loess
și roci loessoide; b-niveluri brune de paleosoluri; c-pietrișuri și nisipuri.
6. Formațiunile prealpine și alpine sunt dispuse în: a-strate orizontale; b-anticlinale și
sinclinale; c-structură de solzi.
7. Elementele plicative sunt afectate de fracturi dirijate aproximativ pe direcția: a-E-V; b-N-S;
c-NV-SE.
8. Resursele minerale din această unitate tectonică sunt compuse din: a-șisturi verzi; b- sulfuri
polimetalice; c-baritină și roci carbonatice.
Bibliografie
Bucureşti.
69
Geologia României

PLATFORME ALPINE
Cuprins
8.1. Introducere
8.3. Platforma Babadag. Delimitare și aspecte geografice
8.3.1.1. Fundamentul (Soclul)
8.3.1.2. Cuvertura
8.3.2. Tectonica
8.3.3. Resursele minerale
8.4. Platforma Covurlui. Delimitare și aspecte geografice
8.4.1 Structura geologică
8.4.1.1. Fundamentul (Soclul)
8.4.1.2. Cuvertura
8.4.2. Tectonica
8.4.3. Resursele minerale
8.5. Rezumat
Bibliografie
8.1. Introducere
Prin scufundarea a două porţiuni din Orogenul Nord Dobrogean, mai întâi
(în mezocretacic) a regiunii sud-vestice (Babadag) şi mult mai tîrziu (în
Badenianul superior) a regiunii de la N de Dunăre (Promontoriul Nord
Dobrogean), s-au instalat «bazine de sedimentare», în care s-au acumulat depozite ce n-au fost
deformate, încât au căpătat caracteristici de «cuvertură». Acestea sunt aşezate pe un
«fundament» orogenic alpin timpuriu, intens cutat, în acest mod, fostele bazine de acumulare
prezintă în alcătuirea lor cele două etaje structurale specifice platformelor: fundamentul cutat şi
cuvertura nedeformată.
Prin faptul că este un orogen alpin timpuriu, însă devenit stabil, cele două platforme sunt
tinere (alpine), spre deosebire de celelalte, care sunt platforme vechi (prealpine). În acest sens,
considerăm că denumirile de Platforma Babadag şi Platforma Covurlui corespund aspectelor
structurale majore.

- cunoască dezvoltarea platformelor alpine pe teritoriul României;
70
Geologia României
8.3. Platforma Babadag. Delimitare şi aspecte geografice

Este localizată în partea sud-vestică a Dobrogei de Nord, având forma unui
culuar alungit NV-SE, cuprins între Masivul Dobrogei Centrale (în vest), pânza
Măcin (în nord) şi pânzele Niculiţel şi Tulcea (în est).
Aspecte orografice. Platforma Babadag prezintă un relief de dealuri, cu
înălţimi mici până la 350 m care, privite dinspre N, apar ca un podiş - Podişul Babadag.
Caracterul carbonatic al depozitelor cretacice a favorizat unele fenomene carstice, cum sunt
dolinele şi lapiezurile.
Principalele artere hidrografice care drenează regiunea sunt: Slava (pe latura vestică) şi
Taiţa cu afluenţii săi de dreapta (pe latura estică). Cele două artere au direcţia generală a
podişului (SE) şi debuşează în lacul Razelm. Atât ele, cât şi afluenţii lor sunt largi şi au numai
temporar apă.
Platforma Babadag a apărut prin scufundarea în mezocretacic a unei părţi din Orogenul
Nord Dobrogean (pânzele Măcin, Niculiţel şi Tulcea), cât şi a unei porţiuni foarte mici din
Masivul Dobrogei Centrale (în sud-vest). Suprafaţa afundată s-a transformat în bazin de
acumulare, care s-a menţinut până în Senonianul inferior. Sondele săpate pe şelf, în prelungirea
Platformei Babadag au arătat că aici sedimentarea a persistat, cu unele întreruperi, până în
prezent.
Depozitele cretacice nu sunt deformate decât foarte slab, încât prezintă caracteristici de
cuvertură. Având în vedere acest aspect, în alcătuirea unităţii se diferenţiază foarte clar cele
două etaje structurale specifice unei platforme: cuvertura şi fundamentul.
8.3.1.1. Fundamentul (soclul)

Exceptând o mică porţiune din partea sud-vestică (Baia - Mihai Viteazu), fundamentul
este alcătuit din formaţiuni prealpine şi alpine, similare cu cele din pânzele Măcin, Niculiţel şi
Tulcea (Fig. 33).
Fig. 33 Schiţă geologică a Platformei Babadag (după Mirăuţă O.).
71
Geologia României
Fundamentul de tip Măcin este vizibil pe marginea nordică,
aproximativ pe linia Horia - Izvoarele - Traian şi pe marginea vestică, în lungul
faliei Peceneaga - Camena, la Cârjelari - Atmagea şi la Camena. Specific pentru
pânza Măcin din fundamentul Platformei Babadag este faptul că în componenţa
ei participă şi formaţiuni alpine triasice şi jurasice (sedimentare şi magmatite), ce
aflorează de sub cuvertura cretacică la Cârjelari - Atmagea şi Camena.
Formaţiuni prealpine. Întrucât formaţiunile prealpine sunt similare cu cele din pânza
Măcin, asupra lor nu vom insista, relevând numai unele aspecte. Ele sunt reprezentate prin
şisturi cristaline (grupurile de Megina şi Boclugea - Priopcea), depozite paleozoice afectate de
un metamorfism incipient (formaţiunile de Cerna, Bujoarele şi Carapelit) şi magmatite. Toate
acestea sunt vizibile pe marginea nordică.
Magmatitele prealpine sunt reprezentate prin granitele din Dealul Sacar Bair şi prin
riolitele de Cârjelari.
Formaţiuni alpine, în alcătuirea fundamentului de tip Măcin (dezvelit de sub cuvertura
cretacică la Cârjelari şi Camena) participă şi formaţiuni alpine triasice şi jurasice, reprezentate
atât prin depozite sedimentare, cât şi prin magmatite.
8.3.1.2. Cuvertura
Cuvertura este alcătuită exclusiv din depozite cretacice, atribuite pe criterii
paleontologice etajelor Albian, Cenomanian, Turonian, Coniacian şi, eventual, Santonian.
Relaţiile dintre Albian şi Cenomanian nu sunt vizibile.
Cuaternarul. La fel ca în restul Dobrogei, formaţiunile mai vechi sunt acoperite de
loess şi depozite loessoide, cu o grosime până la 10 m. Analizele granulometrice au relevat că
acestea sunt siltite nisipoase cu predominarea fracţiunii siltice, caracterizate printr-o cantitate
redusă de minerale grele în fracţiunea nisipoasă, cu excepţia celor din zona Camena, în care
mineralele grele au un procent mai ridicat în partea superioară (Codarcea V. şi Ghenea C.,
1976). Aceste aspecte denotă că aportul local aluvio-deluvial în acumularea loessului din
Platforma Babadag a avut o pondere ridicată.
8.3.2. Tectonica platformei Babagad

Tectonica fundamentului. Fundamentul Platformei Babadag nu este
altceva decât o porţiune din Orogenul alpin timpuriu al Dobrogei de Nord,
având un aranjament similar sub formă de pânze suprapuse, aspecte care au
fost analizate în cadrul pânzelor Măcin, Niculiţel şi Tulcea, încât nu vom mai
reveni asupra lor. Traseul celor trei pânze, cu structurile lor interne nu se poate urmări cu
exactitate în cadrul fundamentului, datorită acoperirii de către cuvertura cretacică.
Un aspect inedit îl constituie prezenţa formaţiunilor mezozoice (sedimentare şi
magmatite) în componenţa pânzei Măcin din cadrul fundamentului, vizibile la Cârjelari şi
Camena, unde sunt implicate tectonic împreună cu formaţiunile prealpine. Conservarea lor sub
cuvertura cretacică ridică problema dacă astfel de formaţiuni n-au existat, iniţial, pe întreg
arealul pânzei Măcin, dar au fost ulterior îndepărtate de eroziune.
Tectonica cuverturii. Depozitele cretacice superioare prezintă cute largi, în general
asimetrice, orientate V-NV şi suprapuse discordant şi oblic peste structurile fundamentului.
Astfel, în jumătatea de N se conturează pe margini trei brachisinclinale: Traianu - Izvoarele şi
N. Bălcescu (pe latura estică şi nord-estică), separate între ele prin ridicarea (pragul)
Atmagea şi Başpunar - Uspenia (pe latura vestică), între ele fiind anticlinalul Jidini (Fig. 89).

În Platforma Babadag există resurse minerale legate atât de fundament, cât şi de
cuvertură.
Resursele fundamentului sunt reprezentate prin unele impregnaţii de calcopirită şi
carbonaţi bazici de cupru, asociate cu riolite de Camena.
72
Geologia României
Riolitele se exploatează în cariera Movila Goală, fiind utilizate sub formă de piatră
spartă şi criblură la drumuri şi construcţii.
Din formaţiunea de Cârjelari (Dealul Sfânta) se exploatează calcare jurasice, utilizate
pentru piatră brută şi în construcţii.
Resursele cuverturii sunt reprezentate prin rocile calcaroase cretacice, care se extrag în
numeroase cariere (Codru, Coşari, Babadag, Ciucurova, Jurilovca etc.), fiind utilizate pentru
drumuri, lespezi pentru fundaţii şi zidării sau sub formă de plăci şlefuite, ca dale pentru
pardoseli şi elemente arhitectonice.
În prelungirea Platformei Babadag, în depozitele cretacice şi eocene de cuvertură s-au
identificat zăcăminte de hidrocarburi (petrol şi gaze), cum este structura Lebăda.
8.4. Platforma Covurlui. Delimitare şi aspecte geografice
Platforma Covurlui s-a format prin scufundarea părţii nord-vestice a

Orogenului Nord Dobrogean, proces declanşat în Badenianul superior, începând
cu extremitatea nord-vestică, şi s-a extins treptat în sud pe parcursul
Sarmaţianului. Depozitele acumulate până la sfîrşitul Romanianului constituie cuvertura
care acoperă fundamentul cutat.
Platforma Covurlui este cuprinsă între Platforma Bârladului (în nord), Platforma
Valahă (în vest) şi pâzele Măcin-Niculiţel (în sud). Traseul faliei Sf. Gheorghe-Oancea-
Adjud, care desparte Platforma Covurlui de Platforma Bârladului, şi mai ales prelungirea
faliei Peceneaga-Camena spre nord, după care Platforma Bârladului este delimitată de cea
Valahă, sunt în mare măsură arbitrare.
Aspecte orografice. Cu excepţia regiunii de NV (între Bârlad şi Siret), care
reprezintă terminaţia sudică a Colinelor Tutovei, cea mai mare parte a platformei (la est
de Valea Gerului) are un relief de coline şi platouri joase, cunocute sub denumirea de
Podişul Covurlui (Sficlea V., 1972). În partea nordică a acestui podiş predomină interfluvii
colinare, cu altitudini de 200-300 m (colinele Covurlui), în care procesele de versant sunt
deosebit de active, favorizate de substratul nisipos. Partea sudică este formată din câmpuri
înalte, uşor înclinate spre sud, altitudinile coborând treptat de la 200 m până a 60-70 m
(Câmpia Covurlui). Regiunea de la vest de Valea Gerului aparţine, sub aspectul reliefului,
de Câmpia Tecuciului.
Reţeaua hidrografică care drenează Platforma Covurlui este formată de o serie de
afluenţi de dreapta ai Prutului (Covurlui) şi de stânga ai Siretului (Bârlad, Geru, Suhurlui,
Lozova, Mălina). Văile principale sunt însoţite de terase.
În partea sudică, în apropiere de Dunăre şi Siret sunt mai multe lacuri (Lozova,
Mălina, Cătuşa, Brateş), cel mai mare fiind Brateşul, care a fost redus foarte mult prin
desecare. Ele sunt foste limanuri fluviatile, create prin bararea grindurilor Prutului, Dunării
şi Siretului, în timpul Holocenului.

În cadrul Platformei Covurlui, cele două etaje structurale, specifice unei
platforme (fundamentul şi cuvertura), se detaşează foarte net. Diferenţa faţă de
platformele vechi constă în participarea unor formaţiuni alpine la alcătuirea
fundamentului (Fig. 34).
73
Geologia României
Fig. 34 Fundamentul Platformei Covurlui (Paraschiv D., 1983).
8.4.1.1. Fundamentul
Fundamentul Platformei Covurlui, după cum am arătat, nu
reprezintă altceva decît extremitatea nord-vestică a Orogenului Nord
Dobrogean (Promontoriul Nord Dobrogean afundat). Cea mai mare parte
revine pânzei Măcin, iar pe latura estică (spre Prut) o mică porţiune
aparţine pânzei Niculiţel. Nu este exclus ca, prin acoperirea ultimei de
către pânza Măcin, să fie prezentă şi pânza Tulcea.
Fundamentul de tip Măcin. A fost deschis în numeroase sonde, încât este bine
cunoscut, fiind format din şisturi cristaline, depozite sedimentare paleozoice şi magmatite
prealpine. Nu este exclusă nici prezenţa unor depozite alpine triasice.
Fundamentul de tip Niculiţel. Pe latura estică, în apropiere de Prut, în zona Frumuşiţa-
Brăneşti, s-au deschis prin sonde vulcanite bazice (bazalte) şi acide (filoane de porfire
cuarţifere). Aceste vulcanite, prin poziţia lor (latura estică a fundamentului), aparţin probabil
pânzei Niculiţel, în care au o dezvoltare mare, mai ales în partea nordică. Vulcanitele
respective ar putea fi încadrate la pânza Tulcea, în eventualitatea acoperirii tectonice a pânzei
Niculiţel de către pânza Măcin, însă acest lucru este foarte greu de stabilit prin foraje
(Fig. 34).
8.4.1.2. Cuvertura
Pe fundamentul cutat se aştern depozite neogene, ce aparţin ciclului de
sedimentare Badenian superior-Romanian, la care se adaugă formaţiuni
cuaternare.
Cuaternarul. După depunerea formaţiunilor de Bălăbăneşti-Cândeşti,
Platforma Covurlui devine uscat, pe care se instalează reţeaua hidrografică, în
lungul căreia, prin înălţări episodice s-au format terasele, începnd probabil cu
Pleistocenul inferior şi pînă în Holocen.
74
Geologia României
Tot acum, s-au acumulat depozite loessoide, care acoperă pe interfluvii suprafeţe
întinse, mascând formaţiunile mai vechi, inclusiv pietrişurile de Poiana Nicoreşti. Grosimea
lor variază între 25 şi 70 m, fiind cele mai groase de pe teritoriul României, iar în cuprinsul
lor apar pînă la 7 niveluri, ceva mai argiloase, de culoare roşcată, interpretate ca soluri fosile.
Acumularea loessului este posterioară formaţiunilor de Bălăbăneşti-Cândeşti, probabil în
Pleistocenul mediu şi superior.
În partea sudică a Platformei Bârladului, între Prutul inferior şi pârâul Lozova, apar
nisipuri, siltite şi argile, cu o grosime de 20-30 m (în zona Galaţi ajungând la 90 m),
cunoscute sub numele de formaţiunea de Bărboşi-Babele. (Macarovici N. şi Costeţchi G.,
1973).
Vârsta pleistocenă a formaţiunii de Bărboşi-Babele nu este pusă la îndoială. Sficlea
V. (1980), făcând o analiză amplă asupra extinderii şi relaţiilor cu celelalte depozite,
consideră că această formaţiune este alcătuită din depuneri fluvio-limanice (reprezentând
cel puţin trei generaţii aluvionare) sincrone cu depozitele teraselor IV-VI şi, parţial, cu
cele loessoide.
Văile principale sunt însoţite de terase. Astfel, în lungul versantului drept al
Prutului, Sficlea V. (1980) menţionează 6 niveluri de terase (cea mai înaltă fiind de 115-120
m), a căror altitudine se reduce spre aval; la sud de Folteşti terasele inferioare dispar.
Pe stânga Siretului, se detaşează numai două niveluri de terase (7-20 m şi 35-37 m), din
care cel superior corespunde interfluviului Siret-Bârlad (sud de Cosmeşti). Pe stânga
Bârladului inferior, apar tot două niveluri (60-70 m şi 10-15 m), care se reduc treptat spre
sud.
Terasa inferioară de pe stânga Bârladului, între Ungureni şi Hanu Conachi, are pe ea
acumulări de nisipuri sub formă de dune, modelate din materialul adus de afluenţii ce vin din
Podişul Covurlui şi, posibil, din cel adus de Bârlad. Vârsta lor este holocenă.
8.4.2. Tectonica platformei Covurlui

În alcătuirea Platformei Covurlui se detaşează foarte clar cele două
componente majore ale unei platforme (fundamentul şi cuvertura), fiecare din ele
având aspecte structurale diferite.
Fundamentul reprezintă o prelungire a pânzelor Măcin şi Niculiţel şi,
eventual, chiar a pânzei Tulcea. Cea mai mare extindere are pânza Măcin, cu structura sa de
solzi însă, având în vedere modul de investigare (foraje), conturarea frunţii şi urmărirea
elementelor tectonice nu sunt posibile decît aproximativ sau ipotetic. Din datele existente
asupra pânzei Măcin, s-ar părea că solzii Megina şi Balabancea-Buceag ar avea dezvoltarea cea
mai largă, însă pe latura nordică (la contacul cu falia Oancea-Adjud), cât şi pe cea sudică (la
contactul cu falia Peceneaga-Camena) pot exista complicaţii, cu apariţia de elemente tectonice
necunoscute.
Pânza Niculiţel se conturează până la Brăneşti, de unde prelungirea ei spre nord sau
dispariţia sub pânza Măcin rămîne ipotetică.
După realizarea aranjamentului structural alpin timpuriu a avut loc o îndelungată şi
activă perioadă de denudaţie, care a modelat relieful orogenic, fără a-1 aduce în stadiu de
peneplenă, moştenire care a fost preluată şi a influenţat acumularea cuverturii neogene, împreună
cu fenomenul de afundare. Paleorelieful format până în pre-Badenian se cuprinde în suprafaţa
Dorohoi (Paraschiv D., 1988).
Sedimentarea cuverturii s-a declanşat în Badenianul superior, pe o porţiune limitată (NV
şi SV) şi s-a extins treptat, prin cuprinderea de noi sectoare ale fundamentului, printr-o afundare
a acestuia, în trepte, pe linii de fractură, către NV şi V (spre Orogenul Carpatic), unde s-a
produs o acumulare foarte groasă de sedimente.
Fenomenul afundării spre vest, comun şi platformelor prealpine (Bârladului şi
Moldovenească), a produs o solicitare tectonică intensă la contactul cu Orogenul Carpatic,
concretizată prin apariţia a numeroase fracturi pe marginea platformelor respective (Dicea O.
et al.,1969).
75
Geologia României
Căderea accentuată spre vest se produce de la linia Cotu Lung-Braniştea-Pechea,
prelungită şi în NV spre Cudalbi-Ţepu-Buciumeni. La est de această linie, grosimea
cuverturii neogene prezintă variaţii mici, ceea ce reflectă diferenţe reduse în morfologia
fundamentului sau amplitudini mici de afundare şi ridicare după linii de fractură. O uşoară
înălţare se produce în apropierea Prutului (Frumuşiţa).
Procesul de afundare şi subsidenţă n-a fost continuu, ci a stagnat şi s-a inversat (prin
înălţare şi exondare) în trei etape: între Badenian şi Volhinian; între Basarabian şi Chersonian;
între Ponţianul mediu şi Romanian sau Dacian superior.
După acumularea formaţiunilor de Bălăbăneşti-Cândeşti, Platforma
Covurlui se înalţă, însă diferenţiat, mai accentuat în nord, încît cuvertura neogenă
devine cvasiorizontală, cu o slabă înclinare spre SV. Această înclinare a afectat
inclusiv formaţiunea de Bălăbăneşti-Tuluceşti, care prezintă o valoare medie de
4 m/km (Sficlea V., 1960, 1980). De la această valoare există şi abateri, cum se
întâmplă pe interfluviul Bârlad-Prut, de unde spre SV înclinarea este mai mare (7-
8 m/km). Acest deranjament este pus de Sficlea V. (1980) pe seama unor mişcări neotectonice,
posterioare, de înălţare, fenomen care ar sta şi la baza devierii spre SV a cursului Bârladului
(spre deosebire de celelalte văi, care sunt consecvente).
Credem că această uşoară bombare, prelungită în NE şi pe Platforma Bârladului, este mai
curând primară, pe fondul general al înălţării, fiind răspunzătoare, din prima fază, de apariţia
cursului Bârladului. Mişcările neotectonice produse mai tîrziu au condus la deformarea
teraselor, evident tot prin înălţări şi afundări.
Fenomenul de înălţare, comun şi platformelor prealpine (Bârladului şi
Moldovenească), denotă că în Neogen cele trei platforme au funcţionat ca un bloc comun,
înălţarea diferenţiată (efect al mişcărilor valahe) fiind responsabilă de caracterul
cvasiorizontal al cuverturii, cu înclinare redusă spre SV, pe toate trei.
Acumularea rudito-arenitică, specifică formaţiunilor de Bălăbăneşti-Cândeşti este
o consecinţă a acestei înălţări, comună şi Orogenului Carpatic, unde s-a declanşat mai
timpuriu.
În concluzie, aspectul cuverturii neogene este rezultanta mulării reliefului
fundamentului, a subsidenţei active spre Orogenul Carpatic şi a înălţării diferenţiate,
provocată de faza valahă, răspunzătoare de caracterul cvasiorizontal. Tot acum, prin apariţia
reţelei hidrografice, începe modelarea reliefului.

Resursele minerale din Platforma Covurlui sunt reprezentate în
primul rând de hidrocarburi, la care se adaugă: pietrişuri, nisipuri şi
loess.
Hidrocarburi, în cadrul Platformei Covurlui s-au pus în evidenţă
capcane cu hidrocarburi (petrol şi gaze), grupate în două sectoare: unul nord-vestic şi altul
sudic, având fiecare mai multe structuri. În afară de acestea, cu importanţă mai redusă sunt
structurile Frumuşiţa şi Suraia (Paraschiv D., 1975; Paraschiv C. et al., 1976). Majoritatea
capcanelor se găsesc în depozitele cuverturii neogene (Badenian superior, Sarmaţian,
Meoţian şi Ponţian), însă câteva, cum sunt cele de la Matca şi Burcioaia apar, pe lângă
cuvertura neogenă, şi în depozite paleozoice.
Nisipuri și pietrișuri. Se exploatează din aluviunile Siretului (Cozmeşti, Doaga,
Suraia, Umbrăreşti etc.) fiind utilizate ca agregate pentru betoane, cât şi pentru balastarea
drumurilor.
Nisipurile de dune din zona Hanul Conachi, prin calităţile lor, pot fi utilizate în
construcţii, turnătorie şi balastarea drumurilor.
Pietrişurile de Bălăbăneşti se exploatează local pentru balastarea drumurilor şi
betoane.
Depozite loessoide se exploatează într-o serie de cariere (Tecuci, Braniştea şi mai
ales Ţiglina), fiind folosite îndeosebi la fabricarea cărămizilor.
76
Geologia României
Să ne reamintim
Este localizată în partea sud-vestică a Dobrogei de Nord, având forma unui culuar alungit
NV-SE, cuprins între Masivul Dobrogei Centrale (în vest), pânza Măcin (în nord) şi pânzele
Niculiţel şi Tulcea (în est).
Aspecte orografice. Platforma Babadag prezintă un relief de dealuri, cu înălţimi mici
pînă la 350 m care, privite dinspre N, apar ca un podiş - Podişul Babadag. Caracterul carbonatic al
depozitelor cretacice a favorizat unele fenomene carstice, cum sunt dolinele şi lapiezurile.
temporar apă.
Masivul Dobrogei Centrale (în sud-vest).
Platforma Covurlui s-a format prin scufundarea părţii nord-vestice a Orogenului
Nord Dobrogean, proces declanşat în Badenianul superior, începînd cu extremitatea nord-
vestică, şi s-a extins treptat în sud pe parcursul Sarmaţianului. Depozitele acumulate pînă la
sfîrşitul Romanianului constituie cuvertura care acoperă fundamentul cutat.
Aspecte orografice. Cu excepţia regiunii de NV (între Bârlad şi Siret), care
reprezintă terminaţia sudică a Colinelor Tutovei, cea mai mare parte a platformei (E de
Valea Gerului) are un relief de coline şi platouri joase, cunocute sub denumirea de Podişul
Covurlui (Sficlea V., 1972). În partea nordică a acestui podiş predomină interfluvii colinare,
cu altitudini de 200-300 m (colinele Covurlui), în care procesele de versant sunt deosebit de
active, favorizate de substratul nisipos. Partea sudică este formată din câmpuri înalte, uşor
înclinate spre sud, altitudinile coborând treptat de la 200 m până a 60-70 m (Câmpia
Covurlui). Regiunea de la vest de Valea Gerului aparţine, sub aspectul reliefului, de
Câmpia Tecuciului.
vestică, şi s-a extins treptat în sud pe parcursul Sarmaţianului. Depozitele acumulate până la
8.5. Rezumat
Este localizată în partea sud-vestică a Dobrogei de Nord, având forma unui culuar alungit
NV-SE, cuprins între Masivul Dobrogei Centrale (în vest), pânza Măcin (în nord) şi pânzele
Niculiţel şi Tulcea (în est).
Aspecte orografice. Platforma Babadag prezintă un relief de dealuri, cu înălţimi mici
pînă la 350 m care, privite dinspre N, apar ca un podiş - Podişul Babadag. Caracterul carbonatic al
depozitelor cretacice a favorizat unele fenomene carstice, cum sunt dolinele şi lapiezurile.
temporar apă.
Masivul Dobrogei Centrale (în sud-vest). Suprafaţa afundată s-a transformat în bazin de
acumulare, care s-a menţinut până în Senonianul inferior. Sondele săpate pe şelf, în prelungirea
Platformei Babadag au arătat că aici sedimentarea a persistat, cu unele întreruperi, până în
prezent.
77
Geologia României
Depozitele cretacice nu sunt deformate decât foarte slab, încât prezintă caracteristici de
cuvertură. Având în vedere acest aspect, în alcătuirea unităţii se diferenţiază foarte clar cele
două etaje structurale specifice unei platforme: cuvertura şi fundamentul.
Exceptând o mică porţiune din partea sud-vestică (Baia - Mihai Viteazul), fundamentul
este alcătuit din formaţiuni prealpine şi alpine, similare cu cele din pânzele Măcin, Niculiţel şi
Tulcea (Fig. 33).
Cuvertura este alcătuită exclusiv din depozite cretacice, atribuite pe criterii
paleontologice etajelor Albian, Cenomanian, Turonian, Coniacian şi, eventual, Santonian.
Relaţiile dintre Albian şi Cenomanian nu sunt vizibile.
Cuaternarul. La fel ca în restul Dobrogei, formaţiunile mai vechi sunt acoperite de
loess şi depozite loessoide, cu o grosime de până la 10 m
În Platforma Babadag există resurse minerale legate atât de fundament, cât şi de
cuvertură.
Resursele fundamentului sunt reprezentate prin unele impregnaţii de
calcopirită şi carbonaţi bazici de cupru, asociate cu riolite de Camena.
Resursele cuverturii sunt reprezentate prin rocile calcaroase cretacice, care
se extrag în numeroase cariere (Codru, Coşari, Babadag, Ciucurova, Jurilovca
etc.), fiind utilizate pentru drumuri, lespezi pentru fundaţii şi zidării sau sub
formă de plăci şlefuite, ca dale pentru pardoseli şi elemente arhitectonice.
vestică, şi s-a extins treptat în sud pe parcursul Sarmaţianului. Depozitele acumulate pînă la
Platforma Covurlui este cuprinsă între Platforma Bârladului (în nord), Platforma
Valahă (în vest) şi pânzele Măcin-Niculiţel (în sud). Traseul faliei Sf.Gheorghe-Oancea-
Adjud, care desparte Platforma Covurlui de Platforma Bârladului, şi mai ales prelungirea
faliei Peceneaga-Camena spre nord, după care Platforma Bârladului este delimitată de cea
Valahă, sunt în mare măsură arbitrare.
În cadrul Platformei Covurlui, cele două etaje structurale, specifice unei platforme
(fundamentul şi cuvertura), se detaşează foarte net. Diferenţa faţă de platformele vechi
constă în participarea unor formaţiuni alpine la alcătuirea fundamentului (Fig. 34).
Fundamentul Platformei Covurlui, după cum am arătat, nu reprezintă altceva decît
extremitatea nord-vestică a Orogenului Nord Dobrogean (Promontoriul Nord Dobrogean
afundat). Cea mai mare parte revine pânzei Măcin, iar pe latura estică (spre Prut) o mică
porţiune aparţine pânzei Niculiţel. Nu este exclus ca, prin acoperirea ultimei de către
pânza Măcin, să fie prezentă şi pânza Tulcea.
Pe fundamentul cutat se aştern depozite neogene, ce aparţin ciclului de sedimentare
Badenian superior-Romanian, la care se adaugă formaţiuni cuaternare.
Cuaternarul. După depunerea formaţiunilor de Bălăbăneşti-Cândeşti, Platforma
Covurlui devine uscat, pe care se instalează reţeaua hidrografică, în lungul căreia, prin
înălţări episodice s-au format terasele, începând probabil cu Pleistocenul inferior şi până
în Holocen.
Resursele minerale din Platforma Covurlui sunt reprezentate în primul rând de
hidrocarburi, la care se adaugă: pietrişuri, nisipuri şi loess.

1. Platforma Babadag a apărut prin scufundarea unei părți din Orogenul Nord Dobrogean
în: a-eocretacic; b-mezocretacic; c-neocretacic.
2. Fundamentul este alcătuit din formațiuni: a-alpine; b-prealpine; c-prealpine și alpine.
78
Geologia României
3. Cuaternarul cuprinde depozite de loess și roci leossoide cu o grosime de până la:
a-100 m; b-10 m; c-150 m.
4. În această unitate tectonostructurală există o tectonică a: a-fundamentului;
b-fundamentului și cuverturii; c-cuverturii.
5. Resursele minerale exploatate sunt reprezentate prin: a-riolite; b-roci calcaroase;
c-bazalte.
6. Platforma Covurlui s-a format prin scufundarea părții nord-vestice a Orogenului Nord
Dobrogean, proces declanșat în: a-Sarmațian; b-Miocen; c- Badenian superior.
7. Fundamentul Platformei Covurlui este de tip: a-Măcin; b-Tulcea; c-Măcin și Niculițel.
8. Depozitele cuaternare sunt cele mai groase de pe teritoriul României având între:
a-25-70 m; b-50-100 m; c-100-125 m.
9. Sedimentarea depozitelor de cuvertură a fost declanșată în: a-Cenomanian;
b-Sarmațian; c- Badenian superior.
10. Resursele minerale sunt reprezentate prin: a-hidrocarburi; b-pietrișuri, nisipuri și loess;
c-calcopirită.
Bibliografie
Bucureşti.
79
Geologia României

CARPAȚII ORIENTALI
Cuprins
9.1. Introducere. Orogenul Carpatic-generalități
9.3. Carpații Orientali. Delimitare și aspecte geografice
9.3.1. Zona cristalino-mezozoică
9.3.1.1. Compartimentul Moldav (nordic)
9.3.1.2. Compartimentul Munților Perșani (median)
9.3.1.3. Compartimentul Leaota-Bucegi-Piatra Mare (sudic)
9.3.1.4. Rezumat
9.3.1.5. Test de evaluare/autoevaluare
9.3.2. Zona flișului
9.3.2.1. Flișul intern (Dacidele externe)
9.3.2.2. Flișul extern
9.3.2.3. Rezumat
9.3.3. Unitatea klippelor pienine și flișul transcarpatic
9.3.3.1. Rezumat
9.3.4. Zona vulcanitelor neogene
9.3.4.1. Rezumat
9.3.5. Avanfosa și depresiunile intramontane
9.3.5.1. Rezumat
Bibliografie
9.1. Introducere. Orogenul carpatic - generalități

Orogenul carpatic formează a doua categorie geotectonică de pe
teritoriul României ca o consecinţă a orogenezei alpine, făcând parte din
sistemul cutat alpino-carpato-balcano-caucazian, cu prelungire spre est până în
Himalaia inclusiv.
În România Orogenul carpatic prezintă trei segmente distincte cu trăsături proprii:
Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Munţii Apuseni, care cuprind în interiorul lor
Depresiunea Transilvaniei.
Orogenul carpatic reprezintă în parte structuri mai vechi reluate în mai multe
orogeneze, dar care au fost intens afectate de ciclul orogenic alpin,
80
Geologia României
Catenele carpatice reprezintă faza finală de evoluţie a unor bazine marine cu scoarţă
oceanică după ce etapa de expansiune a scoarţei a fost urmată de o alta de compresiune cu
procese de subducţie. După consumarea litosferei cu scoarţa oceanică prin subducţie, au venit
în contact blocuri continentale, catenele carpatice reprezentând sutura acestor blocuri .
Pe teritoriul României, ca unitate geotectonică majoră, se întind de la graniţa de nord
până la râul Dâmboviţa. Spre vest se mărginesc cu Depresiunea Transilvaniei, iar spre E şi SE
falia pericarpatică îi desparte de unităţile de platformă: Platforma Moldovenească, a
Bârladului, Covurlui şi Valahă.
De la vest spre est, în Carpaţii Orientali, se individualizează patru zone longitudinale
distincte prin structura geologică, ca şi prin aspectul morfologic, acestea sunt următoarele:
1-Zona vulcanitelor neogene;
2-Zona cristalino-mezozoică;
3-Zona flişului;
4-Zona de molasă (Unitatea Pericarpatică).
Din punct de vedere geomorfologic, în Carpaţii Orientali, structura geologică este
reflectată în morfostructură. Astfel, latura vestică a vulcanitelor neogene se caracterizează
prin masive muntoase unitare îndeosebi andezitice, urmate spre est de șisturi cristaline, apoi
munții formați din roci caracteristice zonei flișului și ultimul aliniament din est cu roci
specifice zonei de molasă.

- cunoască dezvoltarea zonele componente ale Carpaților Orientali pe teritoriul României;
- cunoască unitățile care intră în componența Carpaților Orientali;
- delimiteze principalele unități/compartimente care fac parte din această unitate;
- aibă cunoștințe despre structura geologică specifică fiecărei unități / compartiment /
structură.
9.3. Carpaţii Orientali. Delimitare şi aspecte geografice

Pe teritoriul României, ca unitate geotectonică majoră, se întind de la
graniţa de nord până la râul Dâmboviţa. Spre vest se mărginesc cu Depresiunea
Transilvaniei, iar spre E şi SE falia pericarpatică îi desparte de unităţile de
platformă: Moldovenească, Bârladului, Covurlui şi Valahă.
De la vest spre est, în Carpaţii Orientali, se individualizează patru zone
longitudinale distincte prin structura geologică, prin aspectul morfologic, acestea sunt
următoarele:
- Zona vulcanitelor neogene;
- Zona cristalino-mezozoică;
- Zona flişului;
- Zona de molasă (Unitatea Pericarpatică).
prin masive muntoase unitare cuprinzând Munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş, Bârgău, Călimani,
Gurghiu, Harghita. Substratul geologic al acestor munţi este alcătuit preponderent din diferite
tipuri de andezite, ceea ce dovedeşte că reprezintă produsele unui vulcanism de subducţie.
La est de lanţul vulcanic se află zona cristalino-mezozoică, osatura principală a
Carpaţilor Orientali, la alcătuirea căreia iau parte şisturi cristaline şi formaţiuni de vârstă
mezozoică, predominant calcaroase. Această zonă se prezintă cu masive muntoase formate
81
Geologia României
din şisturi cristaline, dar şi calcare mezozoice, incluzând Munţii Maramureşului, Rodnei,
Bistriţei, Hăghimaş, Perşani, Piatra Craiului, Bucegi-Leaota, Postăvaru şi Piatra Mare.
Urmează spre E zona flişului, care de la nord la sud cuprinde Obcinele Bucovinei
(Obcina Mestecăniş, Obcina Mare, Obcina Feredeului) ca nişte culmi paralele delimitate la S de
Valea Moldovei. Urmează Munţii Stânişoarei şi Ceahlău până în Valea Bicazului. Între Bicaz
şi Trotuş se află Munţii Tarcăului şi ai Tazlăului. La sud de Trotuş se întind Munţii Ciuc,
Bodoc, Baraolt spre vest, şi Oituz şi Vrancea la est. Depresiunea Bârsei întrerupe parţial
continuitatea culmilor muntoase, pentru ca la sud de depresiune să întâlnim Munţii Baiului,
Ciucaş-Zăganu şi Buzăului.
Ultimul aliniament, cel estic, suprapus zonei de molasă, cuprinde zona subcarpatică, cu
înălţimi reduse, foarte îngustă la nord, cu extindere tot mai amplă spre sud. În această zonă se
remarcă culmea Pleşu la NV de Târgu Neamţ, culmea Pietricica la SV de Bacău şi Măgura
Odobeşti la NV de Focşani şi Odobeşti.
Carpaţii Orientali constituie obârşia principalelor cursuri de apă dirijate atât spre
interiorul ţării cât mai ales spre E, spre regiunile de vorland.
9.3.1. Zona cristalino-mezozoică

Cuprinde partea centrală a Carpaţilor Orientali cu primele generaţii
de structuri din orogeneza alpină, provenind dintr-un bloc continental
desprins la marginea vestică a plăcii litosferice Est europene (Fig. 35).
Mişcările austrice ale orogenezei alpine au schiţat aranjamentul
structural actual al acestei zone, mişcările ulterioare au individualizat trei compartimente
distincte. Acestea sunt:
1- Compartimentul Moldav (nordic);
2- Compartimentul Munţilor Perşani (median);
3- Compartimentul Munţilor Leaota - Bucegi - Piatra Mare (sudic).
Fig. 35 Schiţa tectonică a Carpaţilor româneşti

interni: 1-aria cristalino-mezozoică; 2-înveliş
posttectonic; 3 klippele transilvane; 4-flişul
transcarpatic; 5-klippele pienide; 6-vulcanite
neogene; 7-flişul carpatic; 8-unităţi supragetice;
9-pânza Getică; 10-autohtonul Danubian;
11-unităţile Munţilor Apuseni; 12-blocul
transilvan (1-acoperit, b-la zi); 13-depresiuni
posttectonice; 14-urmă de şariaj;15-urma suturii
transilvane; FDV-falia Dragoş Vodă; FS-falia
Someşului; FST-Falia sud transilvană; FP-Falia
Plopiş; FA-Falia est apuseană (Mutihac et al.,
2004).
82
Geologia României
9.3.1.1. Compartimentul Moldav (nordic)
Acest compartiment a mai fost denumit sinclinalul marginal extern şi se
întinde de dincolo de graniţa de N a ţării până în regiunea Ciuc, fiind
constituit din epi- şi mezometamorfite şi dintr-un înveliş sedimentar de vârstă
triasică, jurasică şi cretacic inferioară (înveliş preaustric). Se mai adaugă un înveliş
postectonic (postaustric) de vârstă cretacică superioară şi paleogenă.
La vest, compartimentul moldav, este delimitat de vulcanitele neogene, care-l acoperă
parţial, la nord de graniţă se afundă tectonic, la est vine în contact tectonic cu flişul intern,
peste care încalecă după falia central carpatică.
Structura geologică
La alcătuirea compartimentului moldav iau parte masive cristaline prealpine
(prehercinice şi hercinice), masivul alcalin de la Ditrău, sedimentar preaustric (bucovinic şi
transilvan), magmatite bazice şi ultrabazice şi înveliş posttectonic.
Masive cristaline prealpine

Ocupă cea mai mare suprafaţă a compartimentului moldav. Masivele cristaline au
rezultat în urma ciclurilor geotectonice din Proterozoic (şisturi cristaline prehercinice) sau în
urma ciclului hercinic (şisturi cristaline hercinice) (Fig. 36).
Şisturile cristaline prehercinice au o largă răspândire şi cuprind mezometamorfite şi
epimetamorfite. Mezometamorfitele aparţin la două mari grupuri: grupul de Hăghimaş -
Rarău - Bretila şi grupul de Rebra - Barnar.
Fig. 36 Model ipotetic privind formarea şariajelor prealpine şi a pânzelor intracutanate (Săndulescu,
1984): 1-pânzele intracutanante de Rebra (R), Pietrosul Bistriţei (PB) şi Tulgheş (T); 2-pânza gnaiselor de
Rarău; 3-posibile pânze hercinice din Munţii Rodnei; domeniile alpine bucovinic (b), sub-bucovinic (sb) şi
infrabucovinic (ib) în poziţie retrotectonică.
Grupul de Hăghimaş - Rarău - Bretila apare în Munţii Hăghimaş, în Munţii Rarău,

în anticlinalul Bretila, în Munţii Rodnei şi în promontoriul Vaserului din Munţii
Maramureşului, fiind alcătuit din roci care au rezultat în urma unui metamorfism realizat în
condiţiile faciesului almandin-amfibolitic. În acest grup sunt cuprinse şi granitoidele de
Hăghimaş (granite gnaisice, granodiorite gnaisice, diorite gnaisice şi gnaise oculare).
Grosimea cristalinului de Hăghimaş - Rarău - Bretila este de cca. 3000 m, iar vârsta,
determinată radiometric, prin metoda K-Ar, a fost estimată la 910-850 M.a. pentru şisturile
cristaline şi 780-720 M.a. pentru granitoide.
Grupul de Rebra - Barnar este întâlnit pe suprafeţe mici în Munţii Maramureşului,
pe suprafeţe mari în Munţii Rodnei şi în zona Iacobeni - Vatra Dornei şi Munţii Barnar.
Mezometamorfitele acestui grup cuprind frecvent calcare sau dolomite cristaline, roci care
lipsesc în grupul precedent. Vârsta rocilor aparţinând grupului de Rebra - Barnar, determinată
prin aceeaşi metodă, este de cca 800 M.a.
Grupul de Tulgheş - cuprinde epimetamorfite, foarte larg răspândite în
compartimentul moldav. Grupul însumează cca. 4000 m grosime, fiind alcătuit din şisturi
sericitoase, şisturi grafitoase, şisturi cloritoase, calcare şi dolomite cristaline şi şisturi
cuarţitice. În grupul de Tulgheş este cantonat un daic de roci acide subvulcanice - daicul
porfiroidelor de Pietrosu Bistriţei.
Grupul de Tulgheş este încălecat de către grupul de Hăghimaş - Rarău - Bretila şi
constituie pânza de Rarău, şariajul este de vârstă prealpină, pânza având înrădăcinare la E.
Vârsta metamorfismului grupului de Tulgheş, determinat prin metoda K-Ar, este de
610-500 M.a., ceea ce corespunde ciclului geotectonic assyntic.
83
Geologia României
Şisturile cristaline hercinice cuprind formaţiuni slab metamorfozate (faciesul
şisturilor verzi-subfaciesul cu clorit) de origine sedimentară şi magmatică, de vârstă
paleozoică. Aceste formaţiuni se întâlnesc în Munţii Rodnei şi pe suprafeţe mai mici în
Munţii Maramureşului, Bistriţei, Barnar, pe creasta Dămuc şi la izvoarele Mureşului. Şisturile
cristaline hercinice sunt cunoscute sub numele de seria de Repedea şi evident au fost
metamorfozate în orogeneza hercinică - faza sudetă (Carbonifer inferior).
Sedimentarul preaustric
Sedimentarul preaustric, în ansamblul său, deşi a fost acumulat în condiţii faciale
diferite, poartă acest nume deoarece a fost implicat în mişcările austrice. Acest sedimentar s-a
păstrat în marginea estică a compartimentului moldav, în ceea ce Uhlig V. a denumit
sinclinalul marginal extern. Acesta reprezintă o structură sinclinorie care are în N sinclinalul
Rarău, iar la S sinclinalul Hăghimaş.
Sedimentarul preaustric este de două tipuri:
- un sedimentar, autohton, depus pe substratul cristalin, discordant şi transgresiv,
care aparţine pânzelor bucovinice;
- un alt sedimentar, alohton, căruia nu i se cunoaşte substratul, care intră în alcătuirea
pânzelor transilvane, fiind denumit sedimentar transilvan.
Sedimentarul bucovinic formează o succesiune relativ subţire de depozite neritico-
litorale (conglomerate, gresii, dolomite, calcare recifale) cu numeroase întreruperi ale
procesului de sedimentare.
În Jurasicul superior condiţiile de sedimentare se schimbă prin apariţia
unor depozite cu caracter flişoid. Modificarea mediului de sedimentare a fost
determinată de apariţia celei de a doua zone de rift intra-continental, din care
va evolua marea flişului. În noile condiţii, sedimentarea debutează cu
acumularea jaspurilor (roci silicioase - silicolite), care se depun pe un
paleorelief.
Instabilitatea tectonică se accentuează în Cretacic, determinând acumularea unor
depozite în faciesuri sinorogene, cu caracter flişoid. Spre sfârşitul Cretacicului inferior
(Barremian-Albian) se acumulează depozite de wildfliş care formează umplutura
sinclinalului marginal extern. Depozitele de wildfliş, sunt formate dintr-o matrice argiloasă
de culoare închisă, în care sunt prinse blocuri mari de roci exotice, preponderent d e tip
transilvan. Wildflişul nu prezintă stratificaţie, iar uneori este asociat cu curgeri de bazalte
(Valea Seacă - Rarău şi Valea Bicazului).
Fig. 37 Succesiunea de punere în loc a pânzelor bucovinice: b -pânza bucovinică; sb-pânza

sub-bucovinică; ib-pânzele infrabucovinice (Săndulescu, 1984).
Cristalinul subjacent, împreună cu sedimentarul bucovinic care-l acoperă, formează
în Carpaţii Orientali pânzele bucovinice, care încalecă dinspre E spre V având caracter
intracutanat (Fig. 37). Ordinea şariajelor este următoarea:
1 - Pânzele infrabucovinice - situate la partea inferioară;
2 - Pânza subbucovinică - situată la mijloc;
3 - Pânza bucovinică - situată la partea superioară.
84
Geologia României
Punerea în loc s-a făcut prin subşariaj în intervalul Barremian - Apţian - Albian.
Învelişul sedimentar posttectonic
În Cretacicul superior marea a acoperit din nou zona cristalino-mezozică, situaţie
care s-a menţinut cu unele întreruperi până la sfârşitul Paleogenului. În acest interval
s-au acumulat depozite predominant detritice cu rare episoade carbonatice.
Sedimentar posttectonic se întâlneşte pe suprafeţe întinse la marginea masivelor cristaline
spre V în Maramureş şi în Munţii Bârgăului, pe suprafeţe mai mici pe şisturile cristaline de
la Ţibău, Glodu şi din sinclinalul Hăghimaş.
Magmatitele bazice şi ultrabazice

Se întâlnesc magmatite bazice asociate sedimentarului transilvan în Maramureş,
sub formă de fragmente sau blocuri în formaţiunea de wildfliş. Majoritatea magmatitelor
bazice sunt bazalte care au erupt în condiţii submarine, fiind în legătură, foarte probabil cu o
zonă de rift.
În zona cristalino-mezozoică a compartimentului moldav se întâlnesc şi magmatite
ultrabazice, cum este cazul unui corp de mai mulţi kilometri de pe Valea Moldovei între
pâraiele Breaza şi Tătarca. Acest corp este alcătuit din serpentinite, dunite şi gabbrouri
sepentinizate, reprezentând un fragment de crustă oceanică rupt probabil în p rocesul de
obducţie.
Tectonica compartimentului moldav

Aranjamentul tectonic al zonei cristalino-mezozoice a fost realizat în
timpul mişcărilor austrice de la mijlocul Cretacicului. Mişcări tectonice mai vechi,
prealpine, care au avut loc în Paleozoic, în orogeneza hercinică, faza sudetă, au
realizat şariajul cristalinului grupului de Rarău - Bretila - Hăghimaş peste
cristalinul epimetamorfic al grupului de Tulgheş, rezultând controversata pânză de Rarău.
Mişcările austrice, efect al unor forţe de compresie cu scurtare de scoarţă, au realizat
pânzele bucovinice şi pânzele transilvane.
Pânzele bucovinice sunt pânze de soclu, deoarece antrenează în şariaj substrat
cristalin şi sedimentar bucovinic. Acest tip de pânze, pânze de soclu, formate prin forfecare,
întâlnite în Carpaţii Orientali şi Meridionali constituie un grup de unităţi tectonice numite
Dacide mediane.
Dacidele interne se întâlnesc în Munţii Apuseni, Dacidele externe aparţin pânzelor
flişului intern şi flişului de Severin, iar Dacidele marginale sunt structurile domeniului
Danubian, fiind cuprinse între Dacidele externe - pânza de Severin şi Platforma Valahă
(Moesică).
Pânzele bucovinice s-au format prin subşariaj succesiv, începând cu unităţile cele
mai estice, adică cu cele infrabucovinice, au fost subşariate sub pânza subbucovinică şi în
continuare, tot acest ansamblu structural, a fost subşariat sub pânza bucovinică, ceea ce
face ca pânza bucovinică să aibă cea mai mare extindere.
Pânzele transilvane sunt pânze de obducţie şi aparţin Dacidelor interne, deoarece
substratul pe care s-a depus sedimentarul transilvan, substrat de tip scoarţă oceanică -
ofiolitică, se afla mai spre V, făcând corp comun cu ofiolitele din Apusenii de Sud.
Însăşi denumirea de pânze transilvane arată că originea lor este situată la V, sub
Depresiunea Transilvaniei, aşa cum a presupus la începutul secolului XX geologul austriac
Uhlig V..
În compartimentul moldav a fost identificată o singură pânză transilvană, pânza de
Hăghimaş, de către M. Săndulescu în 1967. Este alcătuită din sedimentar transilvan, de
vârstă Jurasic superioară - Cretacic inferioară, având în bază rare iviri de roci bazice,
ofiolitice sau serpentinite.
Pânza de Haghimaş a fost şariată de la V spre E, peste pânzele bucovinice, fiind cea
mai vestică pânză din Carpaţii Orientali. Pânza de Hăghimaş a avut o mare extindere, fiind
85
Geologia României
în mare măsură erodată. Astfel în sinclinalul Rarău (Fig. 38), peticele de acoperire,
Pietrele Doamnei şi Muntele Rarău pat fi atribuite pânzei de Hăghimaş.
Fig. 38 Secţiune geologică prin sinclinalul Rarău (Mutihac et al., 2004): 1-şisturi cristaline.
Sedimentar bucovinic: 2-conglomerate werfeniene; 3-dolomite anisiene; 4-jaspuri callovian-oxfordiene;
5-Formaţiunea de Lunca; 6-wildfliş. Sedimentar transilvan: 7-calcare mezotriasice; 8-calcare barremian-apțiene.
Flişul carpatic: 9-Formaţiunea de Sinaia; β-bazalte.
În ansamblu, zona cristalino-mezozoică este şariată spre E peste zona flişului, după
linia (falia) central carpatică. Mişcările postaustrice au afectat mai puţin zona cristalino-
mezozoică, manifestându-se prin apariţia unor cute falii, cum sunt cele din faţa pânzei flişului
transcarpatic, din Maramureş. S-au mai produs decroşări în lungul unor falii, cum este falia
Dragoş Vodă, de la N de Munţii Rodnei, decroşare senestră cu o amploare de cca. 25-30 km.
9.3.1.2. Compartimentul Munţilor Perşani (median)

După cum arată şi numele, compartimentul median se suprapune
Munţilor Perşani, extinzându-se între Munţii Harghita, situaţi la N şi
culoarul Vlădeni la S, areal în care, formaţiunile cristalino-mezozoice
apar la zi în trei sectoare:
1 - Sectorul Vârghiş la nord;
2 - Sectorul defileul Oltului la mijloc;
3 - Sectorul Gârbova (Baiului) - Cuciulata la sud.
Compartimentul Munţilor Perşani, fiind o continuare a compartimentului moldav,
prezintă numeroase similitudini cu acesta, atât litostratigrafic, cât şi tectonic. Acest
compartiment este dispus pe un aliniament situat mai la vest, față de Carpații Orientali.
Compartimentul Munţilor Perşani este alcătuit din şisturi cristaline, sedimentar
preaustric de tip bucovinic şi transilvan, precum şi dintr-un înveliş posttectonic.
Şisturile cristaline sunt constituite din epimetamorfite cunoscute sub numele de
seria de Gârbova (metagrauwacke, şisturi sericito-cloritoase şi filite), având vârsta
prehercinică.
Sedimentar preaustric se prezintă cu formaţiuni aparţinând celor două faciesuri,
bucovinic şi transilvan, având aceleaşi caracteristici ca cele întâlnite în compartimentul
moldav.
Sedimentul transilvan ia parte la alcătuirea pânzei de Perşani (descrisă de Ilie M.).
Această pânză de şariaj face parte din grupul pânzelor transilvane fiind mai bine conservată
în regiunea Comana.
Magmatitele bazice şi ultrabazice sunt mai bine reprezentate în
compartimentul Munţilor Perşani decât în cel moldav. Astfel, roci bazice şi
ultrabazice (bazalte, dolerite, gabbrouri şi serpentinite) se întâlnesc în toate
cele trei sectoare.
86
Geologia României
Magmatitele reprezintă fragmente de dimensiuni relativ mari ale scoarţei oceanice,
care a constituit substratul sedimentarului transilvan.
Acestea au rezultat prin ruperea unor porţiuni de scoarţă oceanică în procesul de
subducţie şi înglobarea lor în sedimentarul transilvan obdus.
Înveliş sedimentar posttectonic, este asemănător cu cel din compartimentul moldav
cu deosebirea că acumularea lui a început mai târziu.
Tectonica compartimentului Munţilor Perşani

Aranjamentul tectonic al compartimentului Munţilor Perşani este asemănător celui
din compartimentul moldav, rezultând în urma mişcărilor austrice, care se pare că aici au avut
loc mai timpuriu.
Ca unităţi tectonice se deosebesc aici pânza bucovinică care încalecă spre E, peste
flişul intern. Linia central carpatică se poate urmări numai în sectorul Vârghiş, la N, mai
spre S este acoperită de depozite mai tinere şi suferă o decroşare spre E în zona Depresiunii
Bârsei. Pânza bucovinică include depozite triasice, jurasice şi cretacic inferioare la fel ca
în compartimentul Moldav.
Pânza de Perşani (pânză transilvană) se dispune peste formaţiunea de Wildfliş
(Cretacic inferior) a pânzei bucovinice cu rol de paraautohton. În afară de aceste pânze de
şariaj, compartimentul Munţilor Perşani este afectat de falii rupturale cu orientări diferite,
care fragmentează în blocuri acest compartiment, în special sectorul sudic Gârbova -
Cuciulata.
9.3.1.3. Compartimentul Leaota - Bucegi - Piatra Mare

La S de Depresiunea Bârsei şi de culoarul Vlădeni se întinde
compartimentul Leaota - Bucegi - Piatra Mare (sudic) al zonei cristalino-
mezozoice. Acesta cuprinde Munţii Postăvaru, Piatra Mare (din Munţii Bârsei),
Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, Vulcan şi Măgura Codlei.
Compartimentul sudic prezintă o structură geologică, care se deosebeşte de restul
zonei cristalino-mezozoice, prin faptul că nu mai apar cele două faciesuri bucovinic şi
transilvan, motiv pentru care unii geologi consideră acest compartiment că aparţine de pânza
getică a Carpaţilor Meridionali, având şi unele asemănări cu aceasta. Faţă de această
situaţie, ne raliem părerii, conform căreia deosebirile compartimentului sudic sunt mai mari
decât asemănările cu pânza getică. Astfel, în pânza getică sunt prezente depozite
carbonifere şi permiene, lipsind depozitele triasice, în timp ce în compartimentul sudic
situaţia este inversă, Carboniferul şi Permianul lipsesc, iar Triasicul este prezent, aşa cum
se întâmplă în zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali.
Compartimentul sudic apare ca pânză de şariaj denumită pânza Leaota - Bucegi -
Piatra Mare, având o poziţie mai estică decât compartimentele Perşani şi Moldav.
Sedimentarul compartimentului sudic prezintă unele asemănări cu sedimentarul bucovinic.
Spre vest, compartimentul Leaota - Bucegi - Piatra Mare este încălecat de pânza
getică în lungul faliei Iezer - Păpuşa.
La alcătuirea unităţii Leaota - Bucegi - Piatra Mare iau parte şisturi cristaline
prealpine, înveliş sedimentar preaustric şi înveliş sedimentar postaustric.
Şisturi cristaline prealpine
Şisturile cristaline formează în întregime culmea Leaota, de unde se prelungesc
spre V până la falia Iezer - Păpuşa. Acestea sunt asemănătoare celor întâlnite în
compartimentele Moldav şi Persani şi aparţin, după cât se pare, unor cicluri prehercinice şi
ciclului hercinic.
Şisturi cristaline prehercinice se întâlnesc în culmea Leaota, unde formează două
grupe cu metamorfism diferit, primul grup mezo-katamorfic, iar cel de al doilea
epimetamorfic.
87
Geologia României
Grupa şisturilor cristaline mezo-katamorfice, cunoscută sub numele de complexul
de Voineşti, ocupă partea centrală a culmii Leaota, unde are o grosime de până la 2500 m
fiind constituită din paragnaise, gnaise oculare, rar amfibolite, calcare cristaline şi uneori
eclogite. Prezenţa cloritului atestă un retromorfism al întregului complex.
Grupa şisturilor epimetamorfice ocupă cea mai mare parte a culmii Leaota, fiind
dispusă peste mezo-katamorfitele de Voineşti. Sunt cunoscute sub numele de seria de
Lereşti - Tămaş şi au o grosime de 1500-4000 m.
Magmatite prehercinice se găsesc în fiecare din cele două grupe de metamorfite.
În mezo-katamorfitele de Voineşti este intrus granitul de Albeşti, un granit roşu cu
biotit având o grosime de 50 m.
În epimetamorfitele de Lereşti - Tămaş este intrus granitul de Lalu, tot de culoare
roşie, care aflorează pe valea Bughea.
Analizele radiometrice au arătat o vârstă cu valori între 464-545 M.a. pentru granitul
de Albeşti. Cam aceeaşi vârstă este apreciată şi pentru granitul de Lalu, ceea ce le -ar plasa
în ciclul baikalian. După relaţia dintre granite şi metamorfite, precum şi prezenţa
enclavelor de metamorfite în granite, se ajunge la concluzia că granitele sunt ulterioare
metamorfismului.
Şisturi cristaline hercinice se întâlnesc în partea de V a unităţii Leaota - Bucegi
- Piatra Mare, fiind dispuse peste şisturile cristaline de Lereşti - Tămaş. Sunt
epimetamorfite, cunoscute sub numele de cristalinul de Căluşu - Tămăşel, alcătuite din
şisturi cloritoase cu intercalaţii de şisturi amfibolice şi şisturi grafitoase. Vârsta
premetamorfică a materialului este considerată paleozoică, iar metamorfismul hercinic,
faza sudetă. Prezenţa în aceste şisturi cristaline a biotitului şi granatului a făcut pe unii
geologi să considere cristalinul de Căluşu - Tămăşel metamorfozat într-o orogeneză
prehercinică, la un grad mai înalt, corespunzător biotitului şi granatului, şi ulterior
retromorfozat.
Sedimentarul preaustric
Învelişul sedimentar preaustric, acumulat în intervalul Triasic-Cretacic
inferior s-a făcut într-un domeniu cu oarecare stabilitate, care a suferit numai
mişcări pe verticală, de ridicare şi coborâre, determinând 4 cicluri de
sedimentare: Triasic, Liasic, Dogger-Apţian şi Albian.
Sedimentarul formează două sinclinale majore:
- Sinclinalul Piatra Craiului - Dâmbovicioara, care se prelungeşte spre N în zona
Vulcan - Codlea;
- Sinclinalul Bucegi - Postăvaru - Piatra Mare.
Aceste sinclinale sunt separate între ele prin - Anticlinalul Leaota.
Sedimentarul postaustric
După mişcările austrice, compartimentul sudic a mai fost supus unei transgresiuni
marine, reluându-se procesul de sedimentare. Astfel, învelişul posttectonic este alcătuit din
depozite Cretacic superioare şi mai puţin din depozite paleogene.
Cretacicul superior este bine reprezentat în compartimentul Leaota - Bucegi - Piatra
Mare, fiind constituit din conglomerate şi gresii. Acestea se întâlnesc în bazinul
Dâmbovicioara, în zona Codlea - Vulcan, culoarul Râşnov, în Munţii Postăvaru, în
sudul Munţilor Bucegi.
Paleogenul apare pe arii restrânse în zona Zărneşti, fiind reprezentat prin gresii
calcaroase cu nummuliţi şi argilite cu resturi de peşti.
Tectonica compartimentului Leaota - Bucegi - Piatra Mare
Premergător fazei austrice au avut loc mişcări tectonice încă
de la sfârşitul Jurasicului, în faza neocimmerică, mişcări de care sunt
legate formaţiunea cu blocuri şi klippele sau olistolitele însedimentate.
Mişcările austrice au determinat încălecarea compartimentului
(unităţii) Leaota - Bucegi - Piatra Mare peste flişul intern de la E, după
88
Geologia României
falia central carpatică. Această falie se poate urmări începând de la localitatea Săcele - E
de masivul Piatra Mare - Predeal - V de Sinaia - Valea Ialomicioarei. Tot în faza austrică
s-au realizat cutele sinclinalele Piatra Craiului - Dâmbovicioara - Vulcan - Codlea şi
Bucegi - Postăvaru - Piatra Mare.
Acestea sunt sinclinale simetrice, care au fost afectate de falii rupturale postaustrice,
ce le-au compartimentat în blocuri, unele mai ridicate, altele mai coborâte.
Faţă de compartimentul Munţilor Perşani, compartimentul sudic apare decroşat spre E
după fractura profundă, crustală Zărneşti - Oituz.
Să ne reamintim
De la V spre E, în Carpaţii Orientali, se individualizează patru zone longitudinale
- Zona vulcanitelor neogene;
- Zona cristalino-mezozoică;
- Zona flişului;
- Zona de molasă (Unitatea Pericarpatică).
Mişcările austrice ale orogenezei alpine au schiţat aranjamentul structural actual al
acestei zone, mişcările ulterioare au individualizat trei compartimente distincte. Acestea sunt:
- Compartimentul Moldav (nordic);
- Compartimentul Munţilor Perşani (median);
- Compartimentul Munţilor Leaota - Bucegi - Piatra Mare (sudic).
9.3.1.4. Rezumat
Pe teritoriul României, ca unitate geotectonică majoră, Carpaţii Orientali se întind de
la graniţa de N până la râul Dâmboviţa. Spre V se mărginesc cu Depresiunea Transilvaniei,
iar spre E şi SE falia pericarpatică îi desparte de unităţile de platformă: Platforma
Moldovenească, a Bârladului, Covurlui şi Valahă.
De la V spre E, în Carpaţii Orientali, se individualizează patru zone longitudinale
-Zona vulcanitelor neogene;
-Zona cristalino-mezozoică;
-Zona flişului;
-Zona de molasă (Unitatea Pericarpatică).
prin masive muntoase unitare cuprinzând Munţii Oaş, Gutâi, Ţibleş, Bârgău, Călimani,
Gurghiu, Harghita. Substratul geologic al acestor munţi este alcătuit preponderent din diferite
tipuri de andezite, ceea ce dovedeşte că reprezintă produsele unui vulcanism de subducţie.
Mişcările austrice ale orogenezei alpine au schiţat aranjamentul structural actual al
acestei zone, mişcările ulterioare au individualizat trei compartimente distincte. Acestea sunt:
- Compartimentul Moldav (nordic);
- Compartimentul Munţilor Perşani (median);
- Compartimentul Munţilor Leaota - Bucegi - Piatra Mare (sudic).
Compartimentimentul Moldav a mai fost denumit sinclinalul marginal
extern şi se întinde de dincolo de graniţa de N a ţării până în regiunea Ciuc,
fiind constituit din epi- şi mezometamorfite şi dintr-un înveliş sedimentar de
vârstă triasică, jurasică şi cretacic inferioară (înveliş preaustric). Se mai adaugă un
înveliş postectonic (postaustric) de vârstă cretacică superioară şi paleogenă.
La V, compartimentul moldav, este delimitat de vulcanitele neogene, care-l acoperă
parţial, la N de graniţă se afundă tectonic, la E vine în contact tectonic cu flişul intern, peste
care încalecă după falia central carpatică.
89
Geologia României
La alcătuirea compartimentului moldav iau parte masive cristaline prealpine
(prehercinice şi hercinice), masivul alcalin de la Ditrău, sedimentar preaustric (bucovinic şi
transilvan), magmatite bazice şi ultrabazice şi înveliş posttectonic.
Compartimentul median se suprapune Munţilor Perşani, extinzându-se între Munţii
Harghita, situaţi la N şi culoarul Vlădeni la S, areal în care, formaţiunile cristalino-
mezozoice apar la zi în trei sectoare:
- sectorul Vârghiş la nord;
- sectorul defileul Oltului la mijloc;
- sectorul Gârbova (Baiului) - Cuciulata la sud.
Compartimentul Munţilor Perşani este alcătuit din şisturi cristaline, sedimentar
preaustric de tip bucovinic şi transilvan, precum şi dintr-un înveliş posttectonic.
La S de Depresiunea Bârsei şi de culoarul Vlădeni se întinde compartimentul Leaota
- Bucegi - Piatra Mare (sudic) al zonei cristalino-mezozoice. Acesta cuprinde Munţii
Postăvaru, Piatra Mare (din Munţii Bârsei), Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, Vulcan şi
Măgura Codlei.
Compartimentul sudic prezintă o structură geologică, care se deosebeşte de restul
zonei cristalino-mezozoice, prin faptul că nu mai apar cele două faciesuri bucovinic şi
transilvan, motiv pentru care unii geologi consideră acest compartiment că aparţine de pânza
getică a Carpaţilor Meridionali, având şi unele asemănări cu aceasta.
La alcătuirea unităţii Leaota - Bucegi - Piatra Mare iau parte şisturi cristaline
prealpine, înveliş sedimentar preaustric şi înveliş sedimentar postaustric.

1. Zona cristalino-mezozoică cuprinde: a-Compartimentul Bucovinic; b-
Compartimentul Munților Perșani; c-Compartimentul Leaota-Bucegi-Piatra Mare.
2. Compartimentul Moldav mai este denumit: a-sinclinalul extern; b-sinclinalul marginal
extern; c-zona cristalino-mezozoică.
3. Șisturile cristaline prehercinice aparțin următoarelor grupuri: a-Repedea; b-Hăghimaș-
Rarău-Bretila; c-Tulgheş.
4. Sedimentarul preaustric este format din: a-un sedimentar autohton; b-roci
metamorfice; c-un sedimentar alohton.
5. Succesiunea de punere în loc a pânzelor bucovinice prin subşariaj este: a-bucovinic,
infrabucovinic, subbucovinic; b- bucovinic, subbucovinic, infrabucovinic; c-
infrabucovinic, subbucovinic, bucovinic.
6. Magmatite bazice și ultrabazice sunt întâlnite între pîraiele: a-Botuș-Tătarca; b-
Breaza-Tătarca; c-Tătarca-Izvoarele Sucevei.
7. Compartimentul median sau al Munților Perșani apare în: a-două sectoare; b-patru
sectoare; c-trei sectoare.
8. Compartimentul Munților Perșani este alcătuit din: a-șisturi cristaline; b-sedimentar
postaustric; c-înveliș posttectonic.
9. Sedimentarul preaustric al Munților Perșani aparține faciesurilor: a-bucovinic; b-
transilvan; c-bucovinic și transilvan.
10. Unitatea specifică acestui compartiment dispusă peste wildfliș este numită pânza de:
a-Ceahlău; b-Perșani; c-Comana.
11. Compartimentul sudic al zonei cristalino-mezozoice se deosebește prin faptul că: a-are
doar facies bucovinic; b-are doar facies transilvan; c-nu are facies bucovinic și
transilvan.
12. Magmatitele prehercinice sunt reprezentate prin: a-granitul de Albești; b-granitul de
Lalu; c-granitul de Albești și Lalu.
13. Sedimentarul postaustric este alcătuit din depozite: a-Cretacic superioare; b-Cretacic
superioare și puțin Paleogen; c-Paleogene.
14. Compartimentul sudic este decroșat față de cel al Munților Perșani spre: a-vest; b-est;
c-nord-vest.
90
Geologia României
9.3.2. Zona flişului

Zona flişului este cea mai întinsă dintre cele 4 zone ale Carpaţilor Orientali
şi a luat naştere ca urmare a evoluţiei unei zone de rifting. Riftul a apărut în
Jurasicul superior la marginea unui bloc continental est-european aproximativ
paralel cu riftul transilvan
Zona Flişului se întinde de la graniţa de N până în Valea Dâmboviţei. La V vine în
contact cu zona cristalino-mezozoică, după falia central carpatică, flişul fiind încălecat de
unităţile zonei cristalino-mezozoice (cele trei compartimente, Moldav, Perşani şi Leaota -
Bucegi - Piatra Mare). La E flişul încalecă peste unitatea pericarpatică (zona de molasă) după
falia pericarpatică. Aceasta poate fi urmărită pe aliniamentul Vicovu de Sus - Păltinoasa - Tg.
Neamţ - Buhuşi - E de Oneşti. Mai departe spre S este acoperită, dar ea se continuă până în
Valea Dâmboviţei şi mai departe prin faţa Carpaţilor Meridionali depăşind Dunărea.
Zona flişului cuprinde formaţiuni sedimentare detritice cu caracter turbiditic cărora le
este propriu fenomenul de ritmicitate, adică pe grosimi de sute sau mii de metri se repetă
secvenţa de trei sau patru termeni care alcătuiesc un ritm (microconglomerat - gresie -
argilă - marnă).
Turbiditele se mai caracterizează prin prezenţa hieroglifelor (proeminenţe pe talpa
primului termen al ritmului). Acestea au rezultat în urma rostogol irii sau târârii unor
fragmente grosiere pe substratul neconsolidat în timpul deplasării ritmului turbiditic.
Bazinul marin, în care s-au format depozitele de fliş, a funcţionat de la sfârşitul
Jurasicului, până la sfârşitul Paleogenului, având extinderea maximă în Cretacic.
Subordonat cantitativ, în acest interval de timp s-au acumulat şi depozite care nu au caracter
de fliş, corespunzătoare unor perioade de linişte tectonică.
Marea flişului s-a caracterizat prin condiţii de sedimentare diferită, în funcţie de
distanţa faţă de sursele de material terigen, dar mai ales de diversele denivelări şi de natura
fundului marin.
Dintre toate denivelările, a existat o ridicare majoră, cu poziţie oarecum mediană,
mai activă spre sfârşitul Cretacicului inferior şi în Cretacicul superior denumită
cordiliera cumană. Aceasta reprezenta marginea continentală care delimita spre V zona de
expansiune intracontinentală cu crustă oceanică sau mixtă. Apele marine acopereau şi o
parte din aria continentală, de la E de cordiliera cumană. Astfel depozitele flişului s-au
acumulat şi au evoluat în două bazine cu condiţii de sedimentare diferite, la V flişul
intern, iar la E flişul extern.
Depozite de fliş apar şi în vestul zonei cristalino-mezozoice ceea ce constituie flişul
transcarpatic, care are o mai mică extindere.
9.3.2.1. Flişul intern (Dacidele externe)

Flişul intern aparţine din punct de vedere tectonic Dacidelor externe aşa cum
consemnează Săndulescu M. (1984) în Geotectonica României.
Aria de sedimentare a flişului intern corespunde mării flişului cu substrat de
scoarţă oceanică. Sedimentarea în acest bazin marin a început spre sfârşitul Jurasicului şi a
continuat până către sfârşitul Eocenului. Aria sursă de material terigen a reprezentat-o
zona cristalino-mezozoică a Carpaţilor Orientali aparţinând Dacidelor mediane.
Acumulările de turbidite, caracteristice flişului, sunt predominant arenitice (grezoase,
psamitice) şi polimictice.
În timpul mişcărilor austrice flişul intern (Dacidele externe) a fost acoperit tectonic,
de la V, de zona cristalino-mezozoică a Dacidelor mediane după falia central carpatică.
În alcătuirea Dacidelor externe intră mai multe pânze de şariaj (Fig. 39):
- Pânza flişului negru;
- Pânza de Baraolt;
- Pânza de Ceahlău;
- Pânza de Bobu.
91
Geologia României
Acestea aparţin flişului intern al Carpaţilor Orientali, la care se adaugă Pânza de
Severin din Carpaţii Meridionali.
De reţinut faptul că pe lângă formaţiuni sedimentare de tip fliş se întâlnesc în cadrul
Dacidelor externe roci eruptive bazice şi chiar ultrabazice, ceea ce dovedeşte că
substratul depozitelor sedimentare este de tip scoarţă oceanică.
Această situaţie arată că Dacidele externe reprezintă o arie de sutură în aria carpatică
alături de Transilvanidele Munţilor Apuseni.
Pânza flişului negru
Apare la zi în Munţii Maramureşului şi a fost descrisă prima dată de
Bleahu M. (1962). În cadrul acestei pânze, la partea inferioară a depozitelor
sedimentare, se găsesc roci bazice de tipul celor de intraplacă, ceea ce
dovedeşte poziţia intracontinentală a riftului.
Fig. 39 Schiţa tectonică a pânzelor central-est-carpatice (M. Săndulescu, 1984)
Pânza flişului negru este acoperită prin şariaj, de la V, de către Dacidele mediane
(zona cristalino-mezozoică), iar la rândul ei este şariată spre E, peste pânza de Ceahlău.
Depozitele sedimentare aparţin intervalului Jurasic superior - Cretacic inferior fiind
afectate de un metamorfism slab, de presiune înaltă şi temperatură scăzută, metamorfism
anterior şariajului.
Din punct de vedere tectonic în cadrul pânzei se individualizează mai mulţi solzi.
Pânza de Baraolt
A fost identificată în 1970 de Ştefănescu M., fiind situată în Munţii Baraolt. Pânza
de Baraolt este şariată, spre E, peste pânza de Ceahlău, linia de încălecare fiind acoperită
de depozite posttectonice, nu se poate urmări la suprafaţă.
92
Geologia României
La fel se întâmplă şi spre V, unde contactul tectonic, cu Dacidele mediane ale
compartimentului Munţilor Perşani, este mascat de sedimentarul postaustric. În cadrul
pânzei de Baraolt n-au fost observate roci bazice, ceea ce înseamnă că, în timpul şariajului
austric sedimentarul a fost desprins de pe substratul său.
Pânza de Ceahlău
Pânza de Ceahlău mai este cunoscută sub numele de unitatea vest internă
(Băncilă I., 1958), sau pânza internă superioară (Filipescu G.M., 1955).
Este cea mai reprezentativă unitate a Dacidelor externe, extinzându-se de la
graniţa de N până în Valea Dâmboviţei. Pânza de Ceahlău este partea vestică a
flişului intern ridicată tectonic, şariată spre E peste pânza de Teleajen după falia Lutu Roşu.
La V, la rândul ei pânza de Ceahlău este încălecată de Dacidele mediane ale zonei
cristalino-mezozoice pe cea mai mare parte a lungimii ei, cât şi de pânza flişului
negru, în partea de N, în Munţii Maramureşului, şi pânza de Baraolt în partea centrală.
La N, în zona localităţii Moldova Suliţa, aproximativ între pârâul Lucava şi pârâul
Lucina, pânza de Ceahlău este complet acoperită de Dacidele mediane.
În bazinul Văii Moldovei, între pârâul Sadova şi pârâul Ioana, pânza de Teleajen de
la E este complet acoperită de pânza de Ceahlău, astfel ea vine în contact direct cu pânza
de Audia. Lăţimea maximă a pânzei de Ceahlău este atinsă în zona de curbură unde are
cca 35 km.
Masivele muntoase importante formate în depozitele pânzei de Ceahlău sunt:
Stânişoara, Ceahlău, Ciuc, Bodoc, Ciucaş - Zăganu şi Gârbova - Baiul, fiind cele mai mari
înălţimi din munţii flişului.
Pânza de Ceahlău este alcătuită din formaţiuni geologice aparţinând intervalului
Jurasic terminal - Cretacic inferior.
În cadrul pânzei de Ceahlău au fost identificate 4 digitaţii în partea centrală şi
sudică a acesteia. Aceste digitaţii sunt următoarele:
1 - Digitaţia Ciuc;
2 - Digitaţia Bratocea - Durău;
3 - Digitaţia Comarnic - Ticoş;
4 - Digitaţia Bodoc.
Digitaţia Ciuc este situată în partea centrală a pânzei de Ceahlău, fiind acoperită la
V de şariajul Dacidelor mediane.
Digitaţia Bratocea - Durău se dezvoltă la N de Valea Bistriţei, până spre Valea
Moldovei şi este parţial acoperită spre V de precedenta.
Digitaţia Comarnic - Ticoş aflorează în două zone restrânse, în sud, în zona de
curbură lângă Comarnic şi pe Valea Bicazului în zona afluentului său Ticoş.
Digitaţia Bodoc este cea mai externă (estică) subunitate a pânzei de Ceahlău,
acoperind un areal relativ important în Munţii Bodoc cu prelungire spre N şi S de aceştia.
Caracteristic pentru toate digitaţiile pânzei de Ceahlău este prezenţa turbiditelor
tipice, cu ritmuri de până la 1 m grosime, aparţinând formaţiunii de Sinaia. Grosimea
acestei formaţiuni poate atinge cumulat 2500 m. În partea bazală a formaţiunii de Sinaia
se găsesc roci ofiolitice, de tip scoarţă oceanică. Rocile sedimentare pelitice, uneori
silicolitice, asociate ofiolitelor, prezintă un slab metamorfism evidenţiat de prezenţa
cloritului şi sericitului.
În zona Văii Prahovei pe afluentul Zamura, în baza formaţiunii de Sinaia apar şi
klippe de şisturi cristaline rupte tectonic dintr-un bloc cu scoarţă continentală.
Acumularea depozitelor turbiditice ale formaţiunii de Sinaia s-a făcut în condiţii
asemănătoare în toată aria de sedimentare a pânzei de Ceahlău. În continuare, formaţiunile
ulterioare, prezintă diferenţieri ale condiţiilor de sedimentare.
În ansamblu putem conchide că turbiditele pânzei de Ceahlău au un caracter
polimictic pronunţat, fiind alcătuite din fragmente de şisturi cristaline, roci sedimentare
carbonatice şi roci eruptive bazice. Sursa de material terigen se consideră a fi fost la V
93
Geologia României
în zona cristalino-mezozoică a Dacidelor mediane, exondată parţial sub forma unor
cordiliere alungite.
Situaţia de pe teren arată că digitaţiile pânzei de Ceahlău sunt anterioare şariajului
acestei pânze, peste pânza de Teleajen, şariaj care s-a produs în Senonian, în mişcările
laramice timpurii.
Conglomeratele de Ceahlău - Zăganu, de vârstă albiană, s-au
acumulat în acelaşi timp cu Conglomeratele de Bucegi, constituind
entitatea cu care se încheie sedimentarea flişului pânzei de Ceahlău. Sunt
conglomerate polimictice (gnaise oculare, granitoide, cuarţite, şisturi
clorito-sericitoase, calcare etc.) prinse într-o matrice grezoasă.
Pânza de Bobu
Ocupă o suprafaţă relativ restrânsă în zona de curbură a Carpaţilor Orientali.
Planul de şariaj al pânzei de Bobu se poate urmări în bazinul superior al Teleajenului. Unii
autori consideră pânza de Bobu ca o digitaţie a pânzei de Ceahlău.
Datorită faptului că turbiditele pânzei de Bobu sunt mai puţin polimictice şi mai
apropiate de cele ale flişului curbicortical al pânzei de Teleajen, se consideră că şi aria sursă
a sedimentelor era diferită, fiind situată la E, în cordiliera cumană, care separa marea
flişului intern de la V (domeniul Dacidelor externe), de marea flişului extern de la E
(domeniul Moldavidelor).
Pânza de Bobu este încălecată de la V de pânza de Ceahlău, iar la rândul ei este
şariată spre E peste pânza de Teleajen.
Tectonica Dacidelor externe (flişului intern)

Dacidele externe se prezintă ca pânze de şariaj în cadrul flişului
intern al Carpaţilor Orientali. În ansamblu, Dacidele externe sunt
încălecate de la V de către Dacidele mediane ale zonei cristalino-
mezozoice, după falia central carpatică. La rândul lor, Dacidele externe,
sunt şariate peste pânzele Moldavidelor (flişului extern), de la E, după falia Lutu Roşu.
Dacidele externe în Carpaţii Orientali se prezintă sub forma a patru pânze de şariaj:
pânza flişulin negru, pânza de Baraolt, pânza de Ceahlău şi pânza de Bobu. Între
acestea, pânza de Ceahlău are cea mai mare extindere în lungul Carpaţilor Orientali. În
partea de N, în zona Văii Moldovei, pânza de Ceahlău este complet acoperită de pânzele
Dacidelor mediane.
În Carpaţii Orientali, depozitele de fliş s-au acumulat în două bazine distincte, un
bazin situat mai la V, corespunzător unui rift, cu fundul bazinului de tip scoarţă subţiată,
pe alocuri chiar scoarţă oceanică, în care s-au acumulat formaţiunile flişului intern al
Dacidelor externe, iar la E, separat de cordiliera cumană, se afla un alt bazin de
sedimentare, cu substrat din scoarţă continentală instabilă tectonic, în care s-au acumulat
formaţiunile flişului extern, din care au rezultat mai târziu structurile moldavidice.
Pânzele de şariaj ale flişului intern au fost puse în loc în Senonian de mişcările
subhercinice sau laramice timpurii.
Pânza de Ceahlău, cea mai extinsă, prezintă patru digitaţii, de la interior spre
exterior acestea sunt: Ciuc, Bratocea - Durău, Comarnic - Ticoş şi Bodoc.
Formaţiunile pânzelor de şariaj sunt cutate în anticlinale şi sinclinale adesea cu un
flanc faliat, formând cute răsturnate.
Învelişul posttectonic, dispus peste pânzele de şariaj, formează cute mai largi,
deformările fiind mai reduse.
9.3.2.2. Flişul extern (Moldavidele)
Moldavidele cuprind pânze tectonice care au fost puse în loc în
timpul Miocenului. Din acest grup fac parte pânzele flişului extern şi
pânza subcarpatică (molasa).
Pânzele Moldavidelor sunt pânze de cuvertură, în care
sedimentarul a fost dezlipit de substratul primar şi şariat spre exterior.
94
Geologia României
Spre interiorul lanţului carpatic Moldavidele suportă şariajul Dacidelor externe
după linia Lutu Roşu, iar spre exterior sunt şariate la rândul lor peste platformele din faţa
Carpaţilor (platforma Moldovenească, platforma Bârladului, platforma Covurlui şi
platforma Valahă), după falia pericarpatică.
Sursa de alimentare pentru flişul extern, în primele epoci, a constituit-o în
principal vorlandul, aşa cum o dovedeşte prezenţa fragmentelor de şisturi verzi de tip
Dobrogea centrală în formaţiunile Cretacicului inferior. În Cretacicul superior se oferă
material detritic, cu intermitență din cordiliera cumană.
Începând din Senonian, după şariajul pânzelor Dacidelor externe (flişul intern),
aceste unităţi, în mare parte exondate, devin treptat arie sursă de material terigen. Astfel
domeniul de sedimentare se restrânge cu timpul la cel în care se acumulau depozitele
flişului extern.
Şariajul pânzelor aparţinând Modavidelor s-a produs în mişcările stirice şi
moldavice şi cuprind următoarele pânze de şariaj:
- Pânza de Teleajen;
- Pânza de Macla;
- Pânza de Audia;
- Pânza de Tarcău;
- Pânza de Vrancea;
- Pânza Subcarpatică.
Pânza de Teleajen
A fost intuită şi conturată de către Băncilă I. (1952, 1958) sub numele de Unitatea
Est-internă şi corespunde cu Pânza internă inferioară cum a denumit-o Filipescu M.G.
(1955) sau Pânza flişului curbicortical după Dumitrescu I. et. al. (1962). Credem că este
mai potrivită denumirea cu semnificaţie toponimică de Pânza de Teleajen, denumire
acceptată de marea majoritate a geologilor.
Pânza de Teleajen este cuprinsă între linia Lutu Roşu, spre interiorul lanţului
carpatic, după care este încălecată de pânza de Ceahlău, în cea mai mare parte, ca şi de
pânza de Bobu pe o mică porţiune. În est este şariată, după linia Teleajen peste pânza de
Audia, în partea de N a Carpaţilor Orientali şi peste pânza de Macla, la S de Depresiunea
Bretea.
În lungul Carpaţilor Orientali, pânza de Teleajen se întinde de dincolo de graniţa de
N, până în Valea Dâmboviţei.
În partea de N, între văile Suceava şi Ostra pânza de Teleajen are numai 1-3 km
lăţime, iar între Fundu Sadovei şi Câmpulung Moldovenesc, pe cca. 16 km lungime, este
complet acoperită de pânza de Ceahlău.
Masivele muntoase mai importante cuprinse pe arealul pânzei de Teleajen, de la N
spre S sunt: Măgura Hangului (la N de Bistriţa), Ciribuc, Sasu (între Bistriţa şi Bicaz),
Bolovăniş - Muntele Lung (între Bicaz şi Trotuş), Cotumba (între Trotuş şi Sulța), Botșara
(între Uz și Cașin), Călugăru, Chiţu, Tătaru, Nebunu Sterp, Nebunu Mare (între Râul
Negru şi Prahova).
La alcătuirea pânzei de Teleajen iau parte depozite sedimentare de fliş de vârstă
cretacic superioară, la care se mai adaugă sedimentar posttectonic aparţinând Paleocenului
şi Eocenului.
Pentru pânza de Teleajen sunt caracteristice turbiditele alcătuite din doi
termeni care constituie flişul curbicortical care a mai fost denumit seria
curbicorticală sau seria de Teleajen. Astăzi pentru acest tip de fliş este utilizat
termenul formaţiunea de Palanca. Din punct de vedere petrografîc sunt gresii
calcaroase convolute, siltite şi argile (gresii convolute = gresii care se desfac
prin lovire sau alterare după suprafeţe curbe).
95
Geologia României
Formaţiunea de Palanca prezintă uniformitate litologică pe întreaga arie a pânzei de
Teleajen, avînd grosimi de 500-700 m în sectorul central şi nordic şi de până la 1500-2000
m în sectorul sudic. Vârsta formaţiunii de Palanca este vraconian-turoniană.
Această formaţiune este dispusă peste Formaţiunea de Toroclej - barremian-
apţiană, care la rândul ei stă peste Formaţiunea de Plăieşi - hauteriviană. Formaţiunile de
Toroclej şi Plăieşi au caracter discontinuu în cadrul flişului pânzei de Teleajen ceea ce arată
neuniformităţi în spaţiu şi timp, atât ale fundului bazinului, cât şi a ariei sursă de material
terigen.
Neuniformităţi ale depozitelor de fliş manifestate în lungul pânzei de Teleajen se
observă şi pentru formaţiunile superioarei celei de Palanca.
Aria de sedimentare în care s-a acumulat flişul pânzei de Teleajen, ocupă cel de al
doilea bazin marin, situat la E de bazinul în care s-au acumulat depozitele flişului intern.
Depozitele pânzei de Teleajen au fost supuse unor deformări tectonice spre sfârşitul
Senonianului, în faza laramică timpurie, când sedimentarul a fost amorsat într-un proces
de şariaj, dar încălecarea propriu zisă se produce mai târziu, în Miocen (Burdigalian) în
faza stirică veche.
Pânza de Macla
La început a fost considerată ca un facies lateral al flişului
curbicortical, al formaţiunii de Palanca sau inclus în partea inferioară a
acestui fliş.
Planul de încălecare al pânzei de Macla se poate urmări de la S de
depresiunea Breţcu (localitatea Covasna) până aproape de Valea Teleajenului, unde este
acoperit de depozite mai noi. Acest plan reapare în Valea Dâmboviţei.
Formaţiuni ale pânzei de Macla au fost întâlnite în foraje şi mai la N de depresiunea
Breţcu, pe Valea Trotuşului - la Ghimeş şi Valea Brateşului (afluent al Tarcăului), ceea
ce arată o extindere longitudinală mai mare a acestei pânze, fiind însă acoperită de şariajul
de la V al pânzei de Teleajen.
Între Covasna şi Valea Siriului, pânza de Macla este şariată peste pânza de Audia,
pe care mai spre S o acoperă complet, ajungând în contact cu pânza de Tarcău.
În linii mari, depozitele sedimentare de fliş ale pânzei Macla sunt asemănătoare cu
cele ale pânzei de Teleajen. Şariajul pânzei de Macla ca şi cel al pânzelor de Teleajen, mai
internă şi de Audia, mai externă, a fost determinat de mişcările stirice timpurii din
Burdigalian.
Pânza de Audia
Mai este cunoscută sub numele pânza medio-internă - Băncilă I., pânza de solzi -
Filipescu M.G., pânza şisturilor negre - Dumitrescu I. (1962). Pânza de Audia este
încălecată de la V de pânza de Teleajen şi de pânza de Macla, care o acoperă, în sectorul
sudic în întregime, iar spre E, la rândul ei, este şariată peste pânza de Tarcău după falia
Audia.
Pânza de Audia are lăţimea maximă în partea de N a ţării între Valea Sucevei şi
Valea Moldovei, unde măsoară 11 km şi respectiv 4,5 km. Pe arealul acestei unităţi se
înscrie culmea Obcina Feredeului cu înălţimea maximă de 1590 m - Vf. Tomnatecu. Între
Valea Moldovei şi pârâul Râşca Mare lăţimea se menţine între 3,5 şi 7 km, fiind un relief
cu înălţimi mai mici, sub 1200 m (Măgura Bătrână, Măgura Sărată, Girilău, Clădită,
Măgura Doliei). Spre S de pârâul Râşca Mare lăţimea pânzei de Audia se reduce mult, la
0,2-2 km, menţinându-se între aceste limite până în Depresiunea Breţcu. În continuare spre
S până în Siriul Mare, lăţimea creşte din nou, oscilând între 4 şi 7 km.
În alcătuirea pânzei de Audia participă depozite cretacice şi paleogene.
Cretacicul inferior este reprezentat prin aşa numitul facies silezian (roci
preponderent argiloase, siltice, „şistoase”, adesea bituminoase, având culoarea
neagră, de aici provine denumirea de şisturi negre), caracteristic depozitelor
96
Geologia României
care alcătuiesc formaţiunea de Audia, formaţiune definitorie pentru pânza de Audia.
Formaţiunea de Audia este alcătuită din trei complexe: complexul inferior sferosideritic
(sferosiderite = concreţiuni sferoidale, uneori lenticulare, bogate în siderit – FeCO3, care
în aflorimente capătă culoarea brun roşcată datorită oxidării FeCO 3 cu formare de FeOOH),
complexul median „şistos” şi complexul gresiilor silicioase glauconitice. În ansamblu
cele trei complexe totalizează cca 600-650 m grosime. Primele două complexe nu prezintă
caractere de fliş, decât în unele secvenţe, în timp ce pentru complexul gresiilor
glauconitice caracterul turbiditic este evident.
Vârsta formaţiunii de Audia este barremian-albiană. Culoarea neagră a formaţiunii de
Audia, în primele două complexe, este determinată de condiţiile reducătoare ale mediului
de sedimentare. Complexul gresiilor glauconitice a avut un mediu de sedimentare slab
reducător - slab oxidant, aşa cum dovedeşte prezenţa glauconitului, mineral de geneză
sedimentară care se formează în astfel de condiţii.
În cadrul formaţiunii de Audia, apar intercalaţii de roci mai grosiere, reprezentate
prin fragmente detritice de granodiorite cu feldspat roz şi elemente de şisturi verzi de tip
Dobrogea Centrală. Aceste fragmente sunt furnizate de cordiliera cumană, care separa
domeniul de sedimentare al Moldavidelor de la E, de domeniul Dacidelor externe de la V.
În Cretacicul superior, condiţiile redox ale mediului de sedimentare se schimbă,
devin oxidante, acumulându-se argile şi marne de culoare roşcată, verzuie sau vărgată, cu
intercalaţii de radiolarite, jaspuri şi cinerite în partea bazală. Aceste depozite însumează 30-
40 m grosime.
Paleocenul şi Eocenul este reprezentat în partea de N a pânzei de Gresia de
Prisaca - Tomnatec, care apare de la N de Valea Râşca Mare şi se continuă peste graniţa de
N. Este o gresie cenuşie, micacee ce formează bancuri metrice, asemănătoare cu gresia de
Tarcău. Grosimea maximă cca. 1000 m.
Gresia de Siriu este echivalentul gresiei de Prisaca - Tomnatec, care se întâlneşte în
partea de S a pânzei.
Ca şi celelalte pânze ale Moldavidelor, despre care s-a vorbit, pânza de Audia a fost
şariată peste pânza de Tarcău, în mişcările stirice vechi din Burdigalian, după ce se
realizează dezlipirea de substrat şi formarea solzilor în mişcările laramice de la sfârşitul
Cretacicului.
Pânza de Tarcău
Este cea mai întinsă şi importantă pânză a flişului extern (Fig. 40). Ea mai
este cunoscută sub numele de unitatea medio-marginală, cum a fost descrisă de
Băncilă I. (1958).
La V pânza de Tarcău este încălecată de pânza de Audia, iar la E este
şariată peste pânza Vrancea care în unele sectoare este acoperită în întregime. În N, pe
valea Suha Mică, pânza de Tarcău are lăţimea minimă - 4 km iar în zona Vrancea, lăţimea
maximă 41 km.
La alcătuirea pânzei de Tarcău iau parte depozite sedimentare cretacice, paleogene
şi miocene. Cele mai vechi depozite cunoscute ale pânzei sunt identice cu cele din pânza
de Audia cuprinzând cele trei complexe: complexul sferosideritic, complexul şistos
complexul gresiilor silicioase glauconitice, care acoperă intervalul Valanginian -
Cenomanian.
Depozitele Cretacicului superior prezintă modificări litofaciale faţă de cele din
pânza de Audia, fiind predominant pelagice, mai bogate în roci marnoase şi calcaroase,
ceea ce demonstrează că au fost acumulate într-un bazin marin cu adâncimea mai mică
decât nivelul de compensare a calcitului (LCC = linia de compensare a calcitului). În
această situaţie sunt formaţiunile de Cârnu Şiclău, descrisă de Băncilă I., echivalentă
cu formaţiunea de Lupchianu, descrisă de Dumitrescu I. în Munţii Vrancei.
97
Geologia României
Fig. 40 Schiţa digitaţiilor Pânzei de Tarcău

(Săndulescu M., 1984): 1-depresiuni molasice;
2-pânzele moldavice; 3-pânza de Tarcău
(3a-digitaţia gresiei de Tarcău; 3b-digitaţia
Ciunget; 3c-digitaţia Tazlău; 3d-digitaţia externă);
4-petecele de rabotaj ale pânzei de Tarcău;
5-pânza cutelor marginale; 6-pânza subcarpatică.
În Senonianul superior sedimentarul de fliş în pânza de Tarcău prezintă două

litofaciesuri, unul marno-grezos la interior (la V) caracteristic formaţiunii de Horgazu şi
altul calcaros, în formaţiunea de Hangu, la exterior, aceasta din urmă având o extindre
mai largă.
Prezenţa celor două litofaciesuri evidenţiază faptul că sursele de material detritic
sunt opuse, situaţie care se va menţine până în Miocen. Prima sursă de material terigen este
situată în V, unde Dacidele externe sunt exondate, iar cealaltă este situată la E, fiind de tip
platformă, cu sedimentar în care sunt prezente fragmente de şisturi verzi.
Paleogenul pânzei de Tarcău se caracterizează prin accentuarea diferenţelor
litofaciale în cadrul sedimentarului acumulat, diferenţieri care se evidenţiază de la V spre
E, dar şi de la N spre S. Acestea sunt determinate de natura diferită a materialului terigen
provenind din ariile sursă vestice faţă de cele estice. În partea de mijloc a bazinului de
acumulare are loc interferenţa litofaciesurilor vestice cu cele estice.
Depozitele eocene sunt grupate în trei litofaciesuri care se succed de la V la E
astfel: litofaciesul de Tarcău, predominant grezos; litofaciesul de Tazlău,
intermediar cu caractere de tranziţie de la grezos la calcaros şi litofaciesul de
Doamna, cu un pronunţat caracter calcaros.
La nivelul Oligocenului, au fost separate de la V la E următoarele litofaciesuri:
litofaciesul de Fusaru, cu gresii micacee, litofaciesului de Moldoviţa, din partea mediană
a bazinului, îi corespunde în S litofaciesul de Pucioasa, ceea ce arată pe lângă
98
Geologia României
diferenţieri V-E şi diferenţieri N-S, ca urmare şi a unor particularităţi diferite a morfologiei
fundului bazinului de sedimentare şi litofaciesul de Kliwa, cu gresii silicioase de tip Kliwa.
Pentru pânza de Tarcău cele mai importante formaţiuni geologice sunt:
Formaţiunea de Tarcău - paleocen-eocenă - formată din gresii masive, micacee,
foarte dure, de culoare cenuşie care apare în bancuri de până la 3 m grosime. În total
formaţiunea gresiei de Tarcău însumează peste 2000 m grosime. Aceasta se dezvoltă în
partea de V în litofaciesul de Tarcău.
Formaţiunea de Tazlău este echivalentă formaţiunii de Tarcău, dezvoltându-se în
litofaciesul median, de Tazlău. Formaţiunea de Tazlău prezintă secvenţe ritmice de tip fliş,
ritmurile cu grosimi submetrice totalizând 700-1000 m.
În timpul Oligocenului condiţiile de sedimentare se modifică, devenind reducătoare.
euxinice chiar, ceea ce a dus la acumularea unor depozite în facies bituminos, mai ales în
Oligocenul inferior. Astfel, în toate litofaciesurile, s-au acumulat bitumolite după cum
urmează:
- menilite (silicolite de culoare negricioasă din cauza conţinutului de materie
organică);
- marne brune bituminoase (roci marmoase, pelitice, dure cu grade diferite de
silicifiere);
- disodile inferioare (siltite argiloase sau argilite siltice cu conţinut important de
materie organică).
În Oligocenul superior, în partea de V a pânzei de Tarcău, este acumulat litofaciesul
de Fusaru, în care este caracteristică Formaţiunea gresiei de Fusaru, o gresie masivă,
micacee, slab calcaroasă, uneori friabilă, formând strate groase, care însumează 400-600 m.
În partea de E, sincron litofaciesului de Fusaru, s-au acumulat depozite aparţinând
litofaciesului de Kliwa, pentru care este reprezentativă Formaţiunea gresiei de Kliwa de
600-1200 m grosime, alcătuită din gresii silicioase, albe, dure, în strate groase, de la
submetrice până la câţiva metri.
Între cele două litofaciesuri, de Fusaru şi de Kliwa, se constată, în partea de N, o
interferenţă între gresia de tip Fusaru şi cea de tip Kliwa, constituind litofaciesul de
Moldoviţa. În partea de S, litofaciesul intermediar, poartă numele de litofaciesul de
Pucioasa, fiindu-i caracteristică Formaţiunea de Pucioasa, de 1000-1200 m grosime,
alcătuită dintr-o gamă variată de roci (argilite, disodile, marne, gresii).
În partea de S a pânzei de Tarcău s-au acumulat şi depozite de vârstă miocenă
(argilite, gresii, conglomerate, în bază având şi nivele de gipsuri).
După şariajul pânzei de Tarcău în mişcările stirice, s-au acumulat şi depozite
posttectonice, care s-au păstrat în sectorul sudic, unde măsoară până la 1000 m grosime.
Depozitele sedimentare ale pânzei de Tarcău au fost cutate în mişcările tectonice de la
sfârşitul Cretacicului şi cele din Miocenul inferior. În litofaciesurile vestice, unde natura
materialului este predominant grezoasă, au luat naştere cute verticale sau deversate, largi,
faliate pe flancuri, grupate în mai multe digitaţii. În partea de E, unde materialul grezos apare
cu totul subordonat, au luat naştere cute imbricate, cute solz.
Pânza de Vrancea
Pânza de Vrancea mai este cunoscută sub denumirea de unitatea
marginală (Dumitrescu I., 1952), unitate submarginală (Joja Th., 1952),
unitatea externă (Băncilă I., 1955) şi în ultimul timp sub numele de pânza
cutelor marginale (Săndulescu M., 1984).
Spre vest este încălecată de pânza de Tarcău, fruntea acestui şariaj are un traseu
foarte sinuos, conturând numeroase semiferestre şi ferestre tectonice. În unele sectoare,
pânza de Vrancea este complet acoperită de pânza de Tarcău. Spre E pânza de Vrancea este
şariată peste pânza subcarpatică.
În lungul flişului, de la nord la sud, pânza de Vrancea apare de sub pânza de Tarcău
sub forma a numeroase semiferestre tectonice. De la N spre S acestea sunt: semifereastra
99
Geologia României
Putna-Suceava, semifereastra Humor, semifereastra Bistrita-Râşca, semifereastra Slănic-
Oituz şi semifereastra Vrancea. Alături de semiferestre tectonice apare şi o fereastră
tectonică, fereastra Bran-Dumesnic, lângă Pipirig, de dimensiuni mai mari, precum şi
altele de dimensiuni mai mici în bazinul văii Cracăului şi pe Valea Slănicului.
La alcătuirea pânzei de Vrancea iau parte depozite de vârstă cretacică, paleogenă şi
miocen inferioară.
Aria de sedimentare a depozitelor pânzei de Vrancea a fost situată la estul
domeniului în care se acumulau sedimentele pânzei de Tarcău, din acest motiv există
asemănări litologice între litofaciesurile de Doamna şi de Kliwa ale pânzei de Tarcău şi
cele ale pânzei de Vrancea.
Depozitele sedimentare ale pânzei de Vrancea prezintă secvenţe de fliş numai la
nivele disparate, în general în partea mai internă a pânzei, ceea ce arată apropierea ariei de
sedimentare de zone mai stabile de tip platformă, de la est.
În semifereastra Vrancea se disting, în cadrul pânzei, două subunităţi, de Greşu
situată mai la interior şi de Coza, mai la exterior, prima dintre ele încălecând peste cea de a
doua. Între cele două subunităţi se constată deosebiri litostratigrafice care confirmă
individualizarea lor.
Diferenţe litostratigrafice se remarcă şi între depozitele cutelor pânzei de Vrancea, din
semifereastra Bistriţei şi cele din Pocuţia la nord, dincolo de graniţele ţării), evidenţiind, de
asemenea, două subunităţi, de Bistriţa mai externă (mai estică) şi de Pocuţia, mai internă
(mai vestică).
La N de fereastra tectonică Bran-Dumesnic, pânza Vrancea suferă o decroşare
senestră, amploarea şariajului spre E fiind restrânsă, probabil din cauza unui prag mai
ridicat al platformei, care în mişcarea sa de subşariaj a decalat spre V segmentul pânzei
situat la N.
În cadrul pânzei de Vrancea se disting cute deversate, culcate sau
răsturnate spre exterior, mai ales în partea estică a pânzei.
Şariajul pânzei de Vrancea a fost declanşat în mişcările stirice vechi şi
definitivat în mişcările stirice noi.
În ansamblu, depozitele pânzei de Vrancea sunt mai subţiri,
comparativ cu cele ale pânzei de Tarcău, ca urmare a depărtării domeniului de sedimentare
de zona carpatică de la V, mai ridicată tectonic şi în continuă ridicare, care constituia o
bogată sursă de material terigen.
Începând cu Oligocenul, ca şi în cazul pânzei de Tarcău, depozitele acumulate se
caracterizează prin larga dezvoltare a unor pelite în facies bituminos, bitumolite care au
funcţionat ca roci mamă de petrol. Tot de vârstă oligocenă sunt şi gresiile de Kliwa, gresii
silicioase (monominerale) de culoare albicioasă, cu peste 95% SiO2.
Cele mai noi depozite ale pânzei de Vrancea aparţin Miocenului inferior (Aquitanian-
Burdigalian inferior) fiind reprezentate de un complex de roci pelito-psamito-psefitic cu
recurenţe de facies bituminos purtând numele de formaţiunea de Gura Şoimului.
Pânza pericarpatică (subcarpatică)

Este cea mai externă unitate a Moldavidelor, care mai este cunoscută sub numele de
unitatea pericarpatică (Băncilă I., 1958) sau zona de molasă (Fig. 41). Pânza
pericarpatică este constituită în cea mai mare parte din depozite de molasă, depozite de
mare varietate: conglomerate, gresii, nisipuri, marne, argile, uneori cu acumulări de cărbuni
şi evaporite. Depozitele de molasă sunt slab consolidate (depozite moi, de aici denumirea de
molasă) şi cel mai adesea lipsite de stratificaţie.
100
Geologia României
Fig. 41 Schiţa digitaţiilor Pânzei

Subcarpatice din Moldova (Săndulescu M.,
1984): 1-digitația de Scăriga; 2-digitaţia
Pietricica; 3-digitaţia de Valea Mare;
4-şariaj; 5-digitaţie; 6-fruntea pânzei
subcarpatice; T-pânza de Tarcău;
CM-pânza cutelor marginale.
Pânza pericarpatică este delimitată la vest de pânza de Vrancea prin linia marginală,
iar la est, linia pericarpatică o separă de unităţile de platformă ale vorlandului carpatic
(Platforma Moldovenească, Platforma Bârladului, Platforma Covurluiului şi Platforma
Valahă). Linia pericarpatică, după care pânza pericarpatică este şariată peste unităţile de
vorland, se poate urmări de la graniţa de Nord, până în Valea Trotuşului, având aproximativ
următorul traseu: Solca-Păltinoasa-Tg.Neamţ-Buhuşi - est de Oneşti. La sud de valea
Trotuşului falia pericarpatică este acoperită de molasa sarmaţian superioară-pliocenă, fiind
evidenţiată doar prin foraje.
Între Valea Trotuşului şi Valea Buzăului, la vest de falia pericarpatică se găseşte o
altă falie inversă, mai tânără, pleistocenă apărută în mişcările valahe: falia Caşin -Bisoca,
care separă pânza pericarpatică de avanfosa din faţă.
Cele mai vechi depozite care apar la zi în pânza pericarpatică sunt cele din Culmea
Pleşu, de lângă Tg. Neamţ, de vârstă eocen superioară (Priabonian) aparţinând formaţiunii
de Bisericani. Afară de acestea mai apar depozite oligocene, în facies bituminos la Sărata-
Bacău, Valea Mare, Ciortea, Năruja. În aceste situaţii este vorba de poziţii tectonice, care
formează o structură anticlinală, evidenţiind faptul că fundamentul depozitelor de molasă
este constituit din formaţiuni paleogene.
Caracteristica pânzei pericarpatice o constituie prezenţa formaţiunii salifere
inferioare de 300-400 m grosime, cu brecii argiloase având intercalaţii de evaporite,
cunoscută şi sub numele de brecia sării, de vârstă miocen inferioară. În această formaţiune
sunt incluse masivele de sare de la Tg. Ocna, Tazlău, Bălţăteşti. Peste brecia sării urmează
un complex flişoid de 400-500 m grosime cunoscut sub denumirea de „suita vărgată
inferioară” (formaţiunea de Măgireşti sau formaţiunea de Tescani).
101
Geologia României
Spre est complexul flişoid este substituit parţial sau total de depozite mai grosiere
ale formaţiunii de Borzeşti, care păstrează urme de picături de ploaie, urme de păsări sau
mamifere, iar mai la est se depun Conglomeratele de Pleşu-Pietricica.
În continuitate de sedimentare se depune un alt complex flişoid de cca 2000 m
grosime, denumit „suita vărgată superioară”.
În Miocenul superior se depune formaţiunea saliferă superioară în condiţii de
facies lagunar.
Pentru Miocenul inferior, sedimentarul acumulat în pânza subcarpatică are ca sursă
de material terigen unităţile de platformă de la est în timp ce în Miocenul superior, după
mişcările stirice, sursa de material detritic devine exclusiv catena carpatică.
În relieful actual pânza pericarpatică se suprapune aproximativ zonei subcarpatice. De
la graniţa de nord până în Valea Moldovei zona de molasă este foarte îngustă (0,3-3 km),
apoi se lărgeşte treptat spre sud ajungând la 35 km între Valea Bistriţei şi Valea Trotuşului.
În structura pânzei pericarpatice au fost separate trei digitaţii:
- Digitaţia Măgireşti-Perchiu;
- Digitaţia Pietricica;
- Digitaţia Valea Mare.
În cadrul acestor digitaţii predomină cutele-falii cu deversare spre E.
Şariajul pânzei pericarpatice s-a produs în Sarmaţian în tectogeneza moldavă, când
aceasta a fost împinsă peste unităţile de platformă din faţă.
Tectonica Moldavidelor
Moldavidele grupează 6 pânze de şariaj: pânza de Teleajen,
pânza de Macla, pânza de Audia, pânza de Tarcău, pânza de Vrancea şi
pânza pericarpatică. În structura acestor pânze intră depozite cutate de
fliş extern, iar în pânza pericarpatică, depozite cutate de molasă.
Substratul geologic pe care s-au acumulat depozitele flişului extern şi cele de
molasă a fost de tip scoarţă continentală.
Pânzele moldavidelor sunt pânze de cuvertură, constituite numai din formaţiuni
sedimentare, dezlipite de pe substratul lor primar şi şariate spre exterior, ele încălecând una
peste alta de la vest spre est şi mai departe peste platformele din faţa Carpaţilor Orientali.
Şariajul s-a produs în Miocen, în tectogeneza stirică în cazul pânzelor flişului
extern, şi în tectogeneza moldavică în cazul pânzei pericarpatice.
Pe parcursul acumulării depozitelor flişului extern şi apoi a molasei, în intervalul
Cretacic-Miocen, axa fosei de sedimentare s-a deplasat treptat de la vest spre est ca
urmare a ridicării catenei carpatice.
Primele deformări ale Moldavidelor s-au produs în urma mişcărilor subhercinice,
când flişul intern (Dacidele externe) a fost împins peste flişul extern.
Pânzele Moldavidelor prezintă fiecare dintre ele aranjamente tectonice proprii.
Pânza de Teleajen prezintă cute şi cute solzi, mai evidente spre marginea internă
(vestică). Cutele îşi păstrează ambele flancuri şi adesea sunt deversate spre E. Planul de
şariaj a fost recutat în tectogenezele ulterioare, astfel încât, în partea frontală poate fi
vertical sau deversat spre interior, în timp ce mai spre interior, aşa cum arată forajele,
planul de şariaj este mai mult sau mai puţin suborizontal.
Pânza de Macla prezintă o structură în solzi cu o imbricare avansată. Este
încălecată de la interior (de la vest) de pânza de Teleajen, care la nord de Depresiunea
Breţcu o acoperă în întregime, cu excepţia Văii Brateşului. Între Covasna şi Valea
Siriului, pânza de Macla încalecă peste pânza de Audia, care treptat spre sud o acoperă
complet, ajungând direct în contact cu pânza de Tarcău.
Pânza de Audia prezintă cute foarte strânse cu imbricarea deasă a unor solzi, de
aceea a fost denumită zona de solzi. La nord de Valea Moldovei se disting două subunităţi,
una internă care se prelungeşte pe toată lungimea pânzei de la nord la sud, şi o
subunitate externă semnalată la nord de Valea Moldovei. În subunitatea externă are o
102
Geologia României
mare dezvoltare gresia de Prisaca-Tomnatec. Planul de şariaj al pânzei de Audia a fost
deformat după punerea în loc a pânzei, astfel încât în partea frontală a pânzei are o poziţie
verticală sau chiar răsturnată.
Pânza de Tarcău are caracter polifacial ceea ce a condus la deformarea ei diferită,
după litologia depozitelor care o compun. Digitaţiile din partea internă şi mediană a pânzei
prezintă cute verticale sau deversate, largi, faliate pe flancuri datorită predominării
gresiilor, în timp ce digitaţiile externe, unde materialul grezos aproape dispare, în favoarea
celui pelitic cutele sunt mai strânse căpătând aspectul de cute solzi.
Pânza de Tarcău, în unele sectoare acoperă în întregime pânza de Vrancea din faţă,
fruntea pânzei descriind un traseu foarte sinuos cu numeroase semiferestre tectonice. În
partea frontală a pânzei au fost antrenate petice de rabotaj smulse din pânza de Vrancea şi
transportate peste aceasta. De la nord la sud cele mai importante petice de rabotaj sunt:
Voievodeasa, Gura Humorului, Monachia-Moineşti şi Tg. Ocna.
Pânza de Vrancea se caracterizează prin apariţia ei de sub pânza de Tarcău în
semiferestre tectonice, ca şi prin dezvoltarea unor cute cu flanc invers, deversate, culcate şi
chiar răsturnate. În pânza de Vrancea se disting două subunităţi, una mai internă -
subunitatea Greşu şi alta externă - subunitatea Coza. Ultima, în semifereastra Vrancea,
este complet acoperită de prima. La nord de fereastra Bran-Dumesnic, pânza de Vrancea
nu a mai fost întâlnită în foraje sub pânza de Tarcău, suferind o decroşare senestră.
probabil - datorită opririi şariajului într-un prag mai ridicat al platformei.
Pânzele flişului extern apar mai ridicate în sectorul median ai Carpaţilor Orientali
comparativ cu sectoarele din nord şi sud. Astfel pânza de Vrancea în semifereastra Bistriţa-
Râşca este dominată de anticlinalul Doamna-Horaiţa cu sâmbure diapir de „şisturi” negre.
Pânza pericarpatică (subcarpatică) este alcătuită din depozite de molasă la care
iau parte şi roci evaporitice. În această pânză Săndulescu et.al. (1980) au identificat trei
digitaţii: digitaţia Măgireşti-Perchiu, cea mai internă, cu depozite de molasă grezoase,
roşii şi cu două nivele de gipsuri; digitaţia Pietricica, situată mai la est, constituită dintr-o
molasă conglomeratică şi digitaţia Valea Mare, cea mai externă, situată în fruntea pânzei ca
o fâşie îngustă. La nord de Valea Moldovei pânza pericarpatică este foarte îngustă sub 3 km.
La sud de valea Trotuşului şi la exteriorul pânzei pericarpatice se dezvoltă depozitele
avanfosei carpatice, separate de pânză prin falia Caşin-Bisoca generată în tectogeneza
valahă, pleistocen inferioară.
Primele deformări ale zonei de molasă au avut loc în faza eostirică din Burdigalian,
când este încălecată de la V de flişul extern. Acestea au fost urmate de mişcările neostirice
din Badenian. Efectele tectogenezei stirice, în ansamblul lor, au fost însoţite şi de episoade
langunare cu depuneri de evaporite (formaţiunea saliferă inferioară şi respectiv superioară).
Punerea în loc a pânzei s-a produs în tectogeneza moldavă din Sarmaţian.
Să ne reamintim
Zona flişului este cea mai întinsă dintre cele 4 zone ale Carpaţilor Orientali şi a luat
naştere ca urmare a evoluţiei unei zone de rifting. Riftul a apărut în Jurasicul superior la
marginea unui bloc continental est-european aproximativ paralel cu riftul transilvan.
Zona flişului cuprinde formaţiuni sedimentare detritice cu caracter turbiditic cărora le
este propriu fenomenul de ritmicitate, adică pe grosimi de sute sau mii de metri se repetă
secvenţa de trei sau patru termeni care alcătuiesc un ritm (microconglomerat - gresie -
argilă - marnă).
103
Geologia României
- Pânza de Bobu.
Moldavidele cuprind pânze tectonice care au fost puse în loc în timpul
Miocenului. Din acest grup fac parte pânzele flişului extern şi pânza subcarpatică
(molasa).
Pânzele Moldavidelor sunt pânze de cuvertură, în care sedimentarul a fost dezlipit
de substratul primar şi şariat spre exterior.
- Pânza de Macla;
- Pânza de Audia;
9.3.2.3. Rezumat
Zona flişului este cea mai întinsă dintre cele 4 zone ale Carpaţilor Orientali
şi a luat naştere ca urmare a evoluţiei unei zone de rifting. Riftul a apărut în
Jurasicul superior la marginea unui bloc continental est-european aproximativ
paralel cu riftul transilvan
Zona Flişului se întinde de la graniţa de N până în Valea Dâmboviţei. La V vine în
contact cu zona cristalino-mezozoică, după falia central carpatică, flişul fiind încălecat de
unităţile zonei cristalino-mezozoice (cele trei compartimente, Moldav, Perşani şi Leaota -
Bucegi - Piatra Mare). La E flişul încalecă peste unitatea pericarpatică (zona de molasă) după
falia pericarpatică. Aceasta poate fi urmărită pe aliniamentul Vicovu de Sus - Păltinoasa - Tg.
Neamţ - Buhuşi - E de Oneşti. Mai departe spre S este acoperită, dar ea se continuă până în
Valea Dâmboviţei şi mai departe prin faţa Carpaţilor Meridionali depăşind Dunărea.
- Pânza de Bobu.
Pânza flişului negru. Apare la zi în Munţii Maramureşului şi a fost descrisă
prima dată de Bleahu M. (1962). În cadrul acestei pânze, la partea inferioară a depozitelor
sedimentare, se găsesc roci bazice de tipul celor de intraplacă, ceea ce dovedeşte poziţia
intracontinentală a riftului.
Pânza de Baraolt. A fost identificată în 1970 de Ştefănescu M., fiind situată în
Munţii Baraolt. Pânza de Baraolt este şariată, spre E, peste pânza de Ceahlău, linia de
încălecare fiind acoperită de depozite posttectonice, nu se poate urmări la suprafaţă.
Pânza de Ceahlău mai este cunoscută sub numele de unitatea vest internă (I.
Băncilă, 1958), sau pânza internă superioară (Filipescu G.M., 1955).
Este cea mai reprezentativă unitate a Dacidelor externe, extinzându-se de la graniţa
de N până în Valea Dâmboviţei. În cadrul pânzei de Ceahlău au fost identificate 4 digitaţii
în partea centrală şi sudică a acesteia. Aceste digitaţii sunt următoarele:
- Digitaţia Ciuc;
- Digitaţia Bratocea - Durău;
- Digitaţia Comarnic - Ticoş;
- Digitaţia Bodoc.
Pânza de Bobu. Ocupă o suprafaţă relativ restrânsă în zona de curbură a Carpaţilor
Orientali. Planul de şariaj al pânzei de Bobu se poate urmări în bazinul superior al
Teleajenului. Unii autori consideră pânza de Bobu ca o digitaţie a pânzei de Ceahlău.
104
Geologia României
Moldavidele cuprind pânze tectonice care au fost puse în loc în timpul
Miocenului. Din acest grup fac parte pânzele flişului extern şi pânza subcarpatică
(molasa).
Pânzele Moldavidelor sunt pânze de cuvertură, în care sedimentarul a fost dezlipit
de substratul primar şi şariat spre exterior.
- Pânza de Macla;
- Pânza de Audia;
Pânza de Teleajen este cuprinsă între linia Lutu Roşu, spre interiorul lanţului
carpatic, după care este încălecată de pânza de Ceahlău, în cea mai mare parte, ca şi de
pânza de Bobu pe o mică porţiune. În est este şariată, după linia Teleajen peste pânza de
Audia, în partea de N a Carpaţilor Orientali şi peste pânza de Macla, la S de Depresiunea
Bretea.
În lungul Carpaţilor Orientali, pânza de Teleajen se întinde de dincolo de graniţa de
N, până în Valea Dâmboviţei.
Pânza de Macla. La început a fost considerată ca un facies lateral al flişului
curbicortical, al formaţiunii de Palanca sau inclus în partea inferioară a acestui fliş.
Pânza de Audia. Mai este cunoscută sub numele pânza medio-internă - I. Băncilă,
pânza de solzi - Filipescu M.G., pânza şisturilor negre - Dumitrescu I. (1962). Pânza de
Audia este încălecată de la V de pânza de Teleajen şi de pânza de Macla, care o acoperă,
în sectorul sudic în întregime, iar spre E, la rândul ei, este şariată peste pânza de Tarcău
după falia Audia.
Pânza de Audia are lăţimea maximă în partea de N a ţării între Valea Sucevei şi Valea
Moldovei, unde măsoară 11 km şi respectiv 4,5 km.
Pânza de Tarcău. Este cea mai întinsă şi importantă pânză a flişului extern (Fig.
40). Ea mai este cunoscută sub numele de unitatea medio-marginală, cum a fost descrisă
de Băncilă I. (1958).
La V pânza de Tarcău este încălecată de pânza de Audia, iar la E este şariată pest e
pânza Vrancea care în unele sectoare este acoperită în întregime. În N, pe valea Suha
Mică, pânza de Tarcău are lăţimea minimă - 4 km iar în zona Vrancea, lăţimea maximă 41
km.
Pânza de Vrancea mai este cunoscută sub denumirea de unitatea marginală
(Dumitrescu I., 1952), unitate submarginală (Joja Th., 1952), unitatea externă(I.
Băncilă, 1955) şi în ultimul timp sub numele de pânza cutelor marginale (Săndulescu M.,
1984).
Spre vest este încălecată de pânza de Tarcău, fruntea acestui şariaj are un traseu
foarte sinuos, conturând numeroase semiferestre şi ferestre tectonice. În unele sectoare,
pânza de Vrancea este complet acoperită de pânza de Tarcău. Spre E pânza de Vrancea este
şariată peste pânza subcarpatică.
Pânza pericarpatică (subcarpatică). Este cea mai externă unitate a Moldavidelor,
care mai este cunoscută sub numele de unitatea pericarpatică (Băncilă I., 1958) sau zona
de molasă (Fig. 41). Pânza pericarpatică este constituită în cea mai mare parte din
depozite de molasă, depozite de mare varietate: conglomerate, gresii, nisipuri, marne,
argile, uneori cu acumulări de cărbuni şi evaporite. Depozitele de molasă sunt slab
consolidate (depozite moi, de aici denumirea de molasă) şi cel mai adesea lipsite de
stratificaţie.
105
Geologia României
9.3.2.4 Test de evaluare/autoevaluare

1 Un ritm reprezintă repetarea pe grosimi de zeci sau mii de metri de secvențe cu: a-unul sau
doi termeni; b-trei sau patru termeni; c-cinci sau șase termeni.
2 Flișul intern aparține din punct de vedere tectonic: a-Dacidelor mediane; b-Moldavidelor;
c-Dacidelor externe.
3 Pânza Flișului Negru apare deschisă în: a-Munții Maramureșului; b-Munții Rodnei; c-
Munții Țibăului.
4 Pânza de Ceahlău se extinde de la granița de nord până în: a- Valea Prahovei; b-Valea
Dîmboviței; c-Valea Teleajenului.
5 Moldavidele cuprind pânze tectonice puse în loc în timpul miocenului și din care fac parte:
a-pânzele flișului extern; b-pânza subcarpatică; c-pânzele flișului extern și pânza
subcarpatică.
6 Pânza de Teleajen are caracteristice turbiditele alcătuite din doi termeni și constituie: a-
flișul paleogen; b-flișul curbicortical; c-flișul intern.
7 Pânza de Audia are lățimea maximă pe Valea Sucevei și Valea Moldovei unde măsoară : a-
11 km și respectiv 4,5 km; b-25 km și respectiv 11 km; c-7 km și respectiv 4,5 km.
8 La nivelul Paleocen-Eocen este caracteristică Gresia de Prisaca Tomnatec cu grosime
maximă de: a-700 m; b-900 m; c-1000 m.
9 Pânza de Tarcău este cea mai întinsă și importantă pânză din flișul extern având lățimea
maximă: a-de 4 km pe Suha Mică; b-41 km în zona Vrancea; c-25 km în zona Râșca.
10 Depozitele Eocene sunt grupate în trei litofaciesuri dispuse de la vest spre est astfel: a-
Doamna, Tarcău, Tazlău; b-Tarcău, Doamna, Tazlău; c-Tarcău, Tazlău, Doamna.
11 Bitumolitele acumulate în timpul Oligocenului inferior sunt reprezentate prin: a-menilite,
marne brune bituminoase, disodile inferioare; b-menilite; c-marne brune bituminoase,
disodile inferioare.
12 Pânza de Vrancea este încălecată de Pânza de Tarcău după un traseu sinuos conturând: a-
semiferestre tectonice; b-ferestre tectonice; c-semiferestre și ferestre tectonice.
13 Șariajul Pânzei de Vrancea a fost activat în mișcările: a-stirice vechi; b-stirice noi; c-
moldave.
14 Pânza subcarpatică cuprinde depozite de molasă care sunt: a-bine consolidate; b-cu
stratificație evidentă; c-slab consolidate și adesea lipsite de stratificație.
106
Geologia României
9.3.3. Unitatea klippelor pienine şi flişul transcarpatic

Pienidele reprezintă corespondentul Transilvanidelor (al pânzelor transilvane)
în partea de N a Carpaţilor Orientali, în Maramureş şi Ucraina, având ca trăsătură
fundamentală dubla tectogeneza, cretacică şi miocen inferioară (Fig. 42).
Caracteristica Pienidelor este reprezentarea lor sub formă de klippe tectonice
(elemente alohtone sub formă de blocuri de mari dimensiuni, de ordinul sutelor de metri,
prinse într-o matrice autohtonă). Apariţia klippelor este premergătoare unor fenomene de
şariaj, care în cazul Pienidelor formează o bandă îngustă de câţiva km şi o lungime d e
peste 900 km, din Maramureş până la Viena. În sudul Maramureşului klippele pienine apar
în solzii frontali situaţi în fruntea pânzei de Botiza. Klippele pienine din sudul
Maramureşului sunt cunoscute şi sub denumirea de klippe transilvane (Mutihac V.,
1990). Ele sunt constituite din roci competente (roci dure, masive compacte) mai ales
calcaroase, în timp ce matricea şi învelişul lor este alcătuit din roci, mai puţin competente,
plastice, argile, marne şi turbidite.
La alcătuirea klippelor iau parte depozite sedimentare predominant de tip pelagic de
vârstă Jurasic superioară - Cretacic inferioară. Se disting niveluri de calcare micritice și
microdetritice, microbrecii cu elemente bazaltice și tufuri bazice, calcare detritice sau
oolitice cu jaspuri în bază, calcare micritice, marne şi calcare compacte.
Învelişul klippelor este alcătuit din depozite în facies pelagic, de vârstă neocretacică,
alcătuite din marne și marnocalcare roșii.
Klippele pienine de la Poiana Botizii apar într-o serie de solzi din fruntea pânzei de
Botiza, la sud de o importantă fractură, falia de decroşare senestră Dragoş Vodă din nordul
Munţilor Rodnei.
Flişul transcarpatic se întinde din Valea Tisei spre sud până în Valea Izei şi este
alcătuit aproape exclusiv din depozite turbiditice aparţinând Paleogenului care însumează
1500-2000 m grosime. Între aceste depozite, cele eocene au cea mai largă dezvoltare. Flişul
transcarpatic formează trei pânze tectonice, de la N la S acestea sunt:
Pânza de Botiza este alcătuită în principal din depozite de fliş eocene acumulate
într-o arie de sedimentare cu subsidenţă accentuată. Şariajul pânzei, aşa cum apare el astăzi,
ar rezulta că s-a produs de la N la S. Situarea pânzei de Botiza la S de falia Dragoş Vodă
nu exclude posibilitatea ca pânza să fi suferit o rotaţie în sensul acelor de ceasornic, în
timpul mişcărilor tectonice. În fruntea pânzei de Botiza se găseşte o fâşie îngustă de solzi
care găzduiesc klippele pienine.
Fig. 42 Schiţa structurală

a zonei flişului
transcarpatic şi a
regiunilor învecinate
(Săndulescu M., 1984):
1-Dacide interne;
2-Dacide mediane;
3-Dacide externe;
4-cuvertura postpânză a
Dacidelor; 5-pânza de
Petrova; 6-pânza de
Botiza; 7-zona klippelor
pienide; 8-pânza
wildflischului;
9-formaţiuni molasice (a-
intruziuni neogene).
107
Geologia României
Pânza wildflişului este situată la S de pânza de Botiza şi este şariată spre S peste
depozitele miocen inferioare ale cuverturii posttectonice ale Dacidelor mediane. Dinspre N
este încălecată de pânza de Botiza. În structura pânzei s-au identificat trei solzi. Caracterele
tipice wildflişului sunt mai clare în partea de V, iar spre E se trece treptat la formaţiuni de fliş
cu hieroglife pe talpă. În pânza wildflişului sedimentarea a continuat până în Miocenul
inferior.
Pânza de Petrova apare la zi în bazinul inferior al Vişeului şi se continuă peste
graniţă cu pânza de Măgura. Şariajul pânzei s-a produs de la SV spre NE. În cadrul pânzei
de Petrova se disting câteva cute solzi deversate spre exterior (spre NE şi spre SE) între
care cel mai important este solzul Leordina. Grosimea depozitelor din pânza de Petrova
măsoară mai multe mii de metri, în timp ce în cazul solzului Leordina depozitele nu
depăşesc 1000 m. Acest fapt s-ar explica prin poziţia mai ridicată a ariei de sedimentare a
depozitelor solzului Leordina, un prag submers, în timp ce aria sedimentării flişului de
Petrova era o fosă cu subsidenţă accentuată.
Şariajul pânzelor flişului transcarpatic s-a produs în tectogeneza stirică, când flişul
a fost împins peste învelişul posttectonic al zonei cristalino-mezozoice (Dacidele mediane).
Să ne reamintim
Pienidele reprezintă corespondentul Transilvanidelor (al pânzelor
transilvane) în partea de N a Carpaţilor Orientali, în Maramureş şi Ucraina, având
ca trăsătură fundamentală dubla tectogeneza, cretacică şi miocen inferioară
(Fig. 42).
La alcătuirea klippelor iau parte depozite sedimentare predominant de tip pelagic de
vârstă Jurasic superioară - Cretacic inferioară.
transcarpatic formează trei pânze tectonice.
9.3.3.1. Rezumat
Pienidele reprezintă corespondentul Transilvanidelor (al pânzelor
transilvane) în partea de N a Carpaţilor Orientali, în Maramureş şi Ucraina, având
ca trăsătură fundamentală dubla tectogeneza, cretacică şi miocen inferioară
(Fig. 42). Caracteristica Pienidelor este reprezentarea lor sub formă de klippe tectonice
(elemente alohtone sub formă de blocuri de mari dimensiuni, de ordinul sutelor de metri,
prinse într-o matrice autohtonă). Apariţia klippelor este premergătoare unor fenomene de
şariaj, care în cazul Pienidelor formează o bandă îngustă de câţiva km şi o lungime de
peste 900 km, din Maramureş până la Viena. În sudul Maramureşului klippele pienine apar
în solzii frontali situaţi în fruntea pânzei de Botiza. Klippele pienine din sudul
Maramureşului sunt cunoscute şi sub denumirea de klippe transilvane (Mutihac V.,
1990). Ele sunt constituite din roci competente (roci dure, masive compacte) mai ales
calcaroase, în timp ce matricea şi învelişul lor este alcătuit din roci, mai puţin competente,
plastice, argile, marne şi turbidite.
transcarpatic formează trei pânze tectonice, de la N la S acestea sunt: Pânza de Botiza, Pânza
wildflișului și Pânza de Petrova.
108
Geologia României
1. Caracteristica pienidelor este reprezentarea sub formă de: a-klippe tectonice; b-solzi;
c-blocuri de mari dimensiuni.
2. La alcătuirea klippelor iau parte depozite de tip: a-neritic; b-pelagic; c-litoral.
3. Klippele pienine de la Poiana Botizii apar din fruntea Pânzei de Botiza sub formă de:
a-pânze; b-solzi; c-cute faliate.
4. Flișul transcarpatic este alcătuit din depozite turbiditice ce aparțin: a-eocenului; b-
miocenului; c-paleogenului.
5. Pânza de Botiza cuprinde depozite de fliș accumulate într-o arie cu subsidență ridicată
și au vârsta: a-Paleocen; b-Eocen; c-Miocen.
6. Șariajul pânzelor flișului transcarpatic a avut loc în tectogeneza: a-savică; b-stirică; c-
moldavă.
109
Geologia României
9.3.4. Zona vulcanitelor neogene
Prezenţa vulcanitelor neogene pe latura internă a Carpaţilor
Orientali a fost determinată de subducţia unei plăci litosferice cu
scoarţă oceanică situată în partea de V a Platformei Est-europene. În
evoluţia acestui proces de subducţie au fost create pânzele flişului şi
molasei carpatice pe latura estică şi punerea în loc a vulcanitelor pe latura vestică.
Vulcanismul neogen, predominant andezitic este asemănător cu alte fenomene de pe glob
care au aceeaşi cauză - subducţia.
Activitatea vulcanică s-a desfăşurat din Badenian până spre sfârşitul Pliocenului,
timp în care au alternat momentele de paroxism cu fazele de calm.
Ca trăsătură generală a întregului lanţ vulcanic o constituie prezenţa tuturor tipurilor
de vulcanite, de la riolite până la bazalte, cu predominarea însă a andezitelor.
În lanţul vulcanic de pe latura vestică a Carpaţilor Orientali se disting trei sectoare
cu particularităţi diferite şi anume: sectorul Oaş-Gutâi, sectorul Ţibleş-Rodna-Bârgău şi
sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita (Fig. 43).
Fig. 43 Geneza vulcanismului

neogen prin procesul subşariajului
şi topirii vorlandului carpatic
(Săndulescu M., 1984, fide Stille,
1953).
Sectorul Oaş-Gutâi
În Munţii Oaş relieful se prezintă ca adevărate platouri în care ies în evidenţă daicuri
vulcanice. Munţii Gutâi prezintă un relief mai pronunţat dat de conurile vulcanice -
exemplu Creasta Cocoşului (1445 m). În acest sector activitatea vulcanică s-a desfăşurat cu
intermitenţă din Badenian până la sfârşitul Pliocenului.
Vulcanismul a debutat printr-o activitate explozivă, când au fost puse
în loc riolite, sub formă de aglomerate vulcanice şi tufuri, care intră în
alcătuirea formaţiunii vulcano-sedimentare ce apare la zi în vecinătatea
localităţii Oraşul Nou, constituind primul ciclu vulcanic.
Au urmat revărsări de lave dacitice şi andezitice însoţite de piroclastite
rezultând structuri de tip strato-vulcani în care există o alternanţă de piroclastite şi curgeri
de lave, aparţinând celui de al doilea ciclu, de care sunt legate procese metalogenetice cu
mineralizaţii polimetalice şi auroargintifere.
Cel de al treilea ciclu maschează produsele ciclurilor anterioare cu punerea în loc a
andezitelor piroxenice şi a andezitelor bazaltoide. În acest ciclu s-au format calderele
Săpânţa şi Mara.
Sectorul Ţibleş-Rodna-Bârgău
Vulcanitele din acest sector se prezintă sub formă de corpuri subvulcanice intruse în
şisturi cristaline sau în depozite paleogene, lipsind curgerile de lave şi piroclastitele.
Corpurile subvulcanice se prezintă ca lacolite, silluri, dyke-uri şi stok-uri, care sunt
de fapt apofize ce pornesc din corpul central. Rocile din vecinătatea vulcanitelor sunt
afectate de un metamorfism termic de contact.
În sectorul Ţibleş-Rodna-Bârgău se disting mai multe corpuri subvulcanice scoase
la zi prin eroziune, constituite din microdiorite porfirice în părţile centrale, în timp ce
apofizele sunt alcătuite din diferite varietăţi de dacite şi andezite.
110
Geologia României
Cele mai importante corpuri subvulcanice sunt:
- Corpul din Muntele Ţibleş, cu o întinsă aureolă de contact termic şi de alteraţie
hidrotermală care au dat mineralizaţii de sulfuri polimetalice;
- Corpul din Munţii Hudin, situat la V de Ţibleş;
- Corpul din Muntele Toroiaga, un masiv cu altitudinea de 1930 m, în care s -a
manifestat o intensă activitate hidrotermală, care a afectat atât corpul subvulcanic cât şi
rocile înconjurătoare, producând importante mineralizaţii de sulfuri complexe, exploatate
la Baia Borşa;
- Corpul intrusiv din vârful Cornii, cel mai important din nordul Munţilor Bârgău;
- Corpul din Măgura Mică;
- Corpul din Măgura Sturzilor;
- Corpul subvulcanic dintre Sângeorz Băi şi Poiana Ilvei, are poziţia cea mai vestică
din partea nordică a Munţilor Bârgău;
- Corpul intrusiv din Muntele Heniu, situat în partea centrală a Munţilor Bârgău.
O importantă masă intrusivă cu altitudinea de 1612 m;
- Corpul intrusiv din dealul Miroslava.
În afara acestor corpuri se mai găsesc şi altele de dimensiuni mai mici.
Sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita
Acest sector este delimitat la nord de Bistriţa Bârgăului şi la sud de
Valea Oltului şi cuprinde masivele muntoase Călimanii, Gurghiu şi Harghita, în
care vulcanitele neogene au cea mai largă dezvoltare, cu areal întins şi înălţimi ce
depăşesc 2000 m. În Munţii Călimani se găsesc şi urme de gheţari montani.
Aparatele vulcanice sunt bine păstrate fiind reprezentate prin caldere şi cratere cum ar
fi: caldera Călimani - în Munţii Călimani, caldera Fâncel-Lăpuşna, aparatul vulcanic Seaca-
Tătarca, aparatul Şumuleu, aparatele îngemănate Ciumani şi Fierăstrae - în Munţii
Gurghiu. În Munţii Harghita aparatele vulcanice au în general dimensiuni mici, între acestea
se numără aparatul Astoroş, aparatul Harghita-Mădăraş, sau apar sub formă de platou cum
sunt aparatele Harghita Mădăraş şi Lucs. În sudul Munţilor Harghita se găseşte aparatul
vulcanic închis în care s-a instalat lacul Sfânta Ana. Acesta şi altele mai mici sunt
considerate ca aparţinând unui scurt episod târziu de manifestări vulcanice explozive cu
punerea în loc a unor lave acide.
Fundamentul vulcanitelor din sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita este constituit fie
din metamorfite, care pot fi acoperite pe unele porţiuni de cuvertura sedimentară, fie din
depozite miocene şi pliocene ale Depresiunii Transilvaniei.
Edificiul vulcanic cuprinde două părţi care corespund unor etape diferite ale activităţii
vulcanice, la partea inferioară se găseşte o structură vulcano-sedimentară cu material
piroclastic acumulat subaerian sau subacvatic, în cea mai mare parte mascată de produsele
etapei a doua. Formaţiunea vulcano-sedimentară este alcătuită din brecii şi aglomerate
vulcanice prinse într-o matrice de lapili, tufuri şi tufite, având o grosime cuprinsă între
200 m şi 500 m.
Peste formaţiunea vulcano-sedimentară se dispun produsele etapei a doua, care
constituie suprastructura conurilor vulcanice în alcătuirea căreia intră o alternanţă de produse
piroclastice şi curgeri de lave caracteristică stratovulcanilor.
Cele mai vechi roci din suita curgerilor de lave sunt considerate dacitele de Drăgoiasa
din estul Munţilor Călimani, urmează în ordine andezite amfibolice (cu homblendă neagră,
apoi hornblendă brună), andezite amfibolice cu piroxeni, andezite cu piroxeni ş i amfiboli
şi andezite piroxenice, iar ca ultime tipuri de roci depuse sunt considerate andezitele
bazaltoide. Subordonat se întâlnesc şi andezite cu biotit şi cuarţ şi andezite cuarţifere.
Vârsta vulcanitelor neogene din Carpaţii Orientali

Din studiul relaţiilor vulcanitelor cu formaţiunile sedimentare, dar şi pe baza
determinărilor de vârstă absolută, s-a constatat că cele mai vechi vulcanite sunt intercalate în
111
Geologia României
depozitele de vârstă badeniană, iar cele mai noi în depozitele de vârstă pliocenă.
Determinările prin metode radiogene indică vârste cuprinse între 10 M.a., pentru andezitele
cuarţifere de Piscuiatu din sectorul Oaş-Gutâi şi 3,92 M.a. pentru andezitele cu
piroxeni în Munţii Harghita.
Din determinările de vârstă absolută rezultă că în sectorul Oaş-Gutâi vulcanismul a
început mai timpuriu decât în sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita. Acest fapt reiese şi din
modul în care s-au păstrat aparatele vulcanice, care sunt mult mai bine conservate în sectorul
sudic.
Bazaltele cuaternare
În partea de S a Munţilor Perşani în zona localităţilor Racoşu de Jos,
Hoghiz, Veneţia se găsesc curgeri de bazalte, denumite bazaltele de Racoş,
acestea fiind însoţite şi de piroclastite bazaltice. Curgerile de bazalte, cu o
grosime de până la 30 m prezintă adesea separaţii sub formă de coloane
hexagonale. Caracteristica acestor bazalte, indiferent de gradul lor de cristalinitate, îl
constituie prezenţa unor noduli de peridotit, cu dimensiuni de până la 20 cm. Ridicarea
topiturii bazaltice până la suprafaţă s-a făcut prin mai multe căi de acces, cum ar fi acelea de
la Racoş, Mateiaş, Hoghiz, Bogata, Lupşa, Hegheş ultimul fiind mai bine studiat.
Substratul pe care s-au depus vulcanitele bazice îl constituie tuful de Perşani, tuf
andezitic de vârstă badeniană. Vulcanismul bazaltic a debutat cu punerea în loc a unei
formaţiuni vulcano-sedimentare alcătuită din material terigen grosier, psefito-psamitic în
amestec cu piroclastite bazaltice, cu o grosime de câţiva metri. Vârsta materialului
sedimentar, determinată paleontologic, arată a fi Pliocen terminal - Pleistocen timpuriu.
Peste acestea au fost puse în loc două curgeri de bazalte masive, prima de 5-20 m grosime şi
a doua de 15-20 m, separate între ele printr-un nivel de piroclastite.
Manifestările vulcanice bazice se încheie cu o a doua secvenţă vulcano-sedimentară
de 10-20 m grosime, urmată de piroclastite în care se interpune şi o curgere de lavă. La
sfârşitul Pleistocenului mediu activitatea vulcanică bazică se încheie. Vârsta absolută a
bazaltelor de Racoş, determinată paleomagnetic arată 1,1-1,6 M.a.
Compoziţia chimică alcalină a bazaltelor de Racoş le diferenţiază pe acestea de
vulcanitele neogene, care au un chimism calco-alcalin. Astfel aceste bazalte, ca şi cele de la
Ilioara şi Sărmaş din Munţii Călimani, se consideră a fi produsele unui magmatism bazic mai
profund, care ar fi avut loc în lungul unor fracturi crustale orientate N-S, ce se prelungesc şi
în Platforma Valahă (D. Rădulescu).
Să ne reamintim
Prezenţa vulcanitelor neogene pe latura internă a Carpaţilor Orientali
a fost determinată de subducţia unei plăci litosferice cu scoarţă oceanică situată în
partea de V a Platformei Est-europene. În evoluţia acestui proces de subducţie au
fost create pânzele flişului şi molasei carpatice pe latura estică şi punerea în loc
a vulcanitelor pe latura vestică. Vulcanismul neogen, predominant andezitic este
asemănător cu alte fenomene de pe glob care au aceeaşi cauză - subducţia.
Din determinările de vârstă absolută rezultă că în sectorul Oaş-Gutâi vulcanismul a
început mai timpuriu decât în sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita. Acest fapt reiese şi din
modul în care s-au păstrat aparatele vulcanice, care sunt mult mai bine conservate în sectorul
sudic.
În partea de S a Munţilor Perşani în zona localităţilor Racoşu de Jos, Hoghiz,
Veneţia se găsesc curgeri de bazalte, denumite bazaltele de Racoş, acestea fiind însoţite
şi de piroclastite bazaltice. Curgerile de bazalte, cu o grosime de până la 30 m prezintă
adesea separaţii sub formă de coloane hexagonale.
112
Geologia României
9.3.4.1. Rezumat
Prezenţa vulcanitelor neogene pe latura internă a Carpaţilor Orientali a fost
determinată de subducţia unei plăci litosferice cu scoarţă oceanică situată în partea de V a
Platformei Est-europene. În evoluţia acestui proces de subducţie au fost create pânzele
flişului şi molasei carpatice pe latura estică şi punerea în loc a vulcanitelor pe latura
vestică. Vulcanismul neogen, predominant andezitic este asemănător cu alte fenomene de
pe glob care au aceeaşi cauză - subducţia.
Activitatea vulcanică s-a desfăşurat din Badenian până spre sfârşitul Pliocenului,
timp în care au alternat momentele de paroxism cu fazele de calm.
Ca trăsătură generală a întregului lanţ vulcanic o constituie prezenţa tuturor tipurilor
de vulcanite, de la riolite până la bazalte, cu predominarea însă a andezitelor.
Sectorul Oaş-Gutâi
În Munţii Oaş relieful se prezintă ca adevărate platouri în care ies în evidenţă daicuri
vulcanice. Munţii Gutâi prezintă un relief mai pronunţat dat de conurile vulcanice -
exemplu Creasta Cocoşului (1445). În acest sector activitatea vulcanică s-a desfăşurat cu
intermitenţă din Badenian până la sfârşitul Pliocenului.
Sectorul Ţibleş-Rodna-Bârgău
Vulcanitele din acest sector se prezintă sub formă de corpuri subvulcanice intruse în
şisturi cristaline sau în depozite paleogene, lipsind curgerile de lave şi piroclastitele.
Corpurile subvulcanice se prezintă ca lacolite, silluri, dyke-uri şi stok-uri, care sunt
de fapt apofize ce pornesc din corpul central. Rocile din vecinătatea vulcanitelor sunt
afectate de un metamorfism termic de contact.
Sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita
Acest sector este delimitat la nord de Bistriţa Bârgăului şi la sudde Valea Oltului
şi cuprinde masivele muntoase Călimării, Gurghiu şi Harghita, în care vulcanitele neogene
au cea mai largă dezvoltare, cu areal întins şi înălţimi ce depăşesc 2000 m. În Munţii
Călimani se găsesc şi urme de gheţari montani.
Bazaltele cuaternare
În partea de S a Munţilor Perşani în zona localităţilor Racoşu de Jos, Hoghiz, Veneţia
se găsesc curgeri de bazalte, denumite bazaltele de Racoş, acestea fiind însoţite şi de
piroclastite bazaltice. Curgerile de bazalte, cu o grosime de până la 30 m prezintă adesea
separaţii sub formă de coloane hexagonale. Caracteristica acestor bazalte, indiferent de gradul
lor de cristalinitate, îl constituie prezenţa unor noduli de peridotit, cu dimensiuni de până la
20 cm. Ridicarea topiturii bazaltice până la suprafaţă s-a făcut prin mai multe căi de acces,
cum ar fi acelea de la Racoş, Mateiaş, Hoghiz, Bogata, Lupşa, Hegheş ultimul fiind mai bine
studiat.

1. Prezența vulcanitelor neogene din Carpații Orientali a fost determinată de subducția
unei plăci litosferice în parte de vest cu: a-scoarță continentală; b-scoarță oceanică; c-
panașe de manta.
2. Trăsătura caracteristică a întregului lanț vulcanic este dată de prezența: a-bazaltelor; b-
andezitelor; c-piroclastitelor.
3. Vulcanismul în sectorul Oaș-Gutâi a debutat printr-o activitate explozivă, când au fost
puse în loc: a-andezite; b-bazalte; c-riolite.
4. Caracteristica sectorului Țibleș-Rodna-Bârgău este data de prezența corpurilor: a-
vulcanice; b-subvulcanice intruse; c-cu dyke-uri.
5. Sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita cuprinde: a-un areal întins; b-înălțimi de peste
200 m; c-un areal întins și înălțimi ce depășesc 2000 m.
113
Geologia României
6. Fundamentul vulcanitelor din sectorul Călimani-Gurghiu-Harghita este constituit din:
a-metamorfite; b-metamorfite și cuvertură sedimentară; c-cuvertură sedimentară.
7. Vârsta vulcanitelor din Carpații Orientali este situate în intervalul: a-Badenian-
Pliocen; b-Badenian-Cuaternar; c-Pliocen-Cuaternar.
8. Bazaltele cuaternare au grosimi de până la 30 m și prezintă adesea separații sub formă
de coloane: a-pentagonale; b-hexagonale; c-tetragonale.
9. Bazaltele de la Racoș sunt diferenţiate de celelalte tipuri de bazalte cuaternare prin
chimismul de tip: a-alcalin; b-calco-alcalin; c-neutru.
114
Geologia României
9.3.5. Avanfosa şi depresiunile intramontane ale Carpaţilor

Orientali
Cele mai tinere elemente structurale ale Carpaţilor Orientali sunt
reprezentate de avanfosa situată la exterior şi de depresiunile intramontane.
Avanfosa
Avanfosa a fost definită ca depresiune a zonei de molasă formată la exteriorul
sistemelor cutate în faza finală a evoluţiei lor. Ea are două flancuri, un flanc intern cutat şi un
flanc extern necutat suprapus platformelor din faţa orogenului.
Avanfosa este situată la exteriorul pânzei subcarpatice şi are o mare dezvoltare la S de
Trotuş, dar mai ales în zona de curbură. La N de Trotuş avanfosa se îngustează mult fiind
reprezentată de flancul extern, la V fiind delimitată prin falia pericarpatică de pânza
subcarpatică (pericarpatică).
La S de Trotuş avanfosa este separată de pânza subcarpatică prin falia Caşin-Bisoca.
Avanfosa internă, cutată, se dezvoltă la S de Valea Râmnicului Sărat spre S şi V prin apariţia
cutelor diapire, în timp ce avanfosa externă are dezvoltarea cea mai tipică în Depresiunea
Focşani.
Avanfosa a luat naştere ca urmare a unei subsidenţe active care s-a manifestat în
Sarmaţian şi Pliocen, după tectogeneza moldavă. Ea mai este cunoscută sub numele de
monoclinul sarmato-pliocen, dat fiind faptul că între Trotuş şi Slănicul de Buzău
depozitele Sarmaţiene şi Pliocene au înclinări constante spre E. Aceste înclinări se
accentuează pe măsura apropierii de falia Caşin-Bisoca unde treptat se apropie de verticală
sau chiar sunt răsturnate. Grosimea depozitelor avanfosei este de mai multe mii de metri.
Din Valea Buzăului spre V, avanfosa internă a fost cutată în stil diapir. Cutele
diapire, care constau în boltirea, subţierea şi străpungerea depozitelor din acoperiş de către
un nucleu de sare, prezintă anticlinale înguste separate de sinclinale largi.
Cutarea diapiră a fost determinată de instabilitatea gravitaţională a sării, accentuată la
adâncimi mari de peste 1500-2000 m (se ştie că sarea are greutatea specifică de 2,3 g/cm 3, iar
cea a rocilor înconjurătoare 2,5-2,7 g/cm3, diferenţa dintre aceste valori este suficient de mare
pentru a crea instabilitatea gravitaţională), la care se adaugă presiunea tectonică tangenţială
care a acţionat în tectogeneza valahă.
Deformările valahe au fost mai ample conducând la deformarea rocilor depuse.
Efectul pe care l-a avut această tectogeneză este vizibil la exteriorul curburii Carpaţilor
Orientali, mai ales între prelungirea faliei Peceneaga-Camena la NE şi prelungirea faliei
Capidava-Ovidiu la SV, segment în care se exercită compresiunea determinată de
deplasarea microplăcii tectonice a Mării Negre. De altfel, toate epicentrele seismelor din
Vrancea se găsesc în limitele segmentului menţionat.
Depresiunile intramontane
Ultimele deformări care au afectat Carpaţii Orientali s-au produs în Miocen,
Pliocen şi chiar Pleistocen având caracter ruptural. Acestea au provocat o serie de depresiuni
situate în interiorul lanţului muntos prin afundarea unor arii limitate din diferite unităţi
tectonice ale Carpaţilor Orientali. În depresiunile create s-au acumulat depozite de molasă,
în care uneori au luat naştere şi zăcăminte de cărbuni.
În vecinătatea vulcanitelor neogene se pare că formarea depresiunilor (Fig. 44) a
putut fi influenţată şi de bararea unor cursuri de apă şi formarea unor lacuri în care s-au
acumulat depozite prin colmatarea lor cu material detritic (exemplu depresiunile Bilbor,
Borsec, Jolotca, Gheorgheni şi Ciuc).
115
Geologia României
Fig. 44 Depresiunile pliocen-cuaternare din Carpaţii

Orientali (Săndulescu M., 1984): 1-Depresiunea
Bârsei; 2-Depresiunea Sfântu Gheorghe;
3-Depresiunea Breţcu; 4-Depresiunea Ciucului
superior; 5-Depresiunea Ciucului de mijloc;
6-Depresiunea Ciucului inferior; 7-Depresiunea
Gheorghieni.
Depresiunea Comăneşti
Este situată pe Valea Trotuşului la NV de Tg. Ocna şi a luat naştere prin coborârea
locală a flişului pânzei de Tarcău şi de Vrancea în Sarmaţianul superior înlesnind
comunicarea între bazinul dacic de la E şi bazinul Transilvaniei de la V. Este delimitată la
N de oraşul Moineşti, iar la S de pârâul Dofteana.
Depozitele de umplutură aparţin Sarmaţianului şi Meoţianului fiind reprezentate
prin pietrişuri, nisipuri, argile, tufuri şi strate de cărbuni. Acestea formează umplutura unor
cuvete sinclinale. De la V la E acestea sunt: Lapoş, Asău-Sălătruc, Lăloaia-Dărmăneşti şi
Larga. Grosimea depozitelor umpluturii atinge cca 500-550 m.
Depresiunea Bârsei
Are cea mai mare suprafaţă dintre depresiunile intramontane ale
Carpaţilor Orientali şi a luat naştere în Pliocenul superior prin arondarea unei
părţi din flişul intern din zona de curbură a Carpatilor Orientali. Este orientată
V-E.
Spre N depresiunea Bârsei prezintă trei ramificaţii, cea vestică Căpeni-Baraolt este
situată între Munţii Perşani şi Munţii Baraolt, cea centrală, depresiunea Sf. Gheorghe este
situată între Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc, iar cea estică, depresiunea Breţcu, este situată
între Munţii Bodoc şi Munţii Oituz. Spre S, depresiunea Bârsei prezintă o prelungire coborâtă,
depresiunea Zărneşti. Toate aceste depresiuni converg în Valea Oltului.
Depozitele de umplutură sunt foarte variate, întâlnindu-se astfel pietrişuri, nisipuri,
argile, marne, tufite etc. În depresiunea Baraolt se găsesc mai multe strate de cărbuni în
jumătatea inferioară a umpluturii. Grosimea depozitelor de umplutură, aşa cum sunt cunoscute
în depresiunea Baraolt, unde au fost mai bine studiate, este cuprinsă între 500-600 m şi
aparţin intervalului Ponţian superior-Pleistocen mediu.
Se apreciază că depresiunea Sf. Gheorghe s-ar fi format în Romanian iar depresiunile
Breţcu şi Zărneşti în Pleistocen.
116
Geologia României
Depresiunea Ciucului
Este situată în bazinul superior al Oltului, fiind cuprinsă între masivul eruptiv
Harghita la vest şi Munţii Ciucului la est. Două praguri transversale Jigolin şi Racu o
separă în trei bazine, inferior, mijlociu şi superior, umplutura acestor bazine este formată
din depozite sedimentare, în care materialul piroclastic are o pondere însemnată. Grosimea
depozitelor este de până la 500 m având şi câteva strate de cărbuni. Vârsta umpluturii se
estimează a fi Pliocen terminal-Pleistocen, fără dovezi paleontologice.
Depresiunea Gheorgheni
Situată între Munţii Harghita şi Gurghiu la V şi Munţii Hăghimaş şi Giurgeu la E,
depresiunea Gheorgheni se află la izvoarele Mureşului. Depozitele acumulate, care ating
aproape 1000 m în centrul depresiunii, sunt formate din aglomerate vulcanice, tufuri, tufite
cât şi din material terigen a căror vârstă se consideră a fi Pliocen terminal -Pleistocen, ca şi
în cazul depresiunii Ciucului.
Depresiunile Borsec şi Bilbor

În zona Borsec - Bilbor sunt cinci depresiuni, dintre care cea mai importantă este
depresiunea Borsec, care are 9 km lungime şi o umplutură de 70-130 m grosime. Umplutura
este constituită din nisipuri şi pietrişuri cu intercalaţii de argile. Nisipurile găzduiesc un
nivel de cărbuni de până la 3 m grosime, care a fost deja exploatat. Umplutura aparţine
Pliocenului terminal-Pleistocenului, fiind determinată prin metode paleontologice.
Depresiunea Sighet
Depresiunea Sighet se situează în aria transcarpatică a Carpaţilor Orientali, pe cursul
mijlociu şi inferior al Râului Iza. Aceasta a luat naştere prin afundarea unei porţiuni din
flişul transcarpatic şi a învelişului posttectonic din zona cristalino-mezozoică. Unele
caractere stratigrafice şi litofaciale conduc spre afinitatea acestei depresiuni cu Depresiunea
Transilvaniei, considerându-se că ar fi o depresiune adiacentă a ei. Formaţiunile ce
constituie umplutura sunt atribuite intervalului Badenian-Pliocen.
Din punct de vedere tectonic în această depresiune nu apar complicaţii, depozitele
sunt dispuse în cute largi, iar pe alocuri sarea a generat cute diapire.
Să ne reamintim
Cele mai tinere elemente structurale ale Carpaţilor Orientali sunt reprezentate de
avanfosa situată la exterior şi de depresiunile intramontane.
9.3.5.1. Rezumat
Cele mai tinere elemente structurale ale Carpaţilor Orientali sunt reprezentate de
avanfosa situată la exterior şi de depresiunile intramontane.
117
Geologia României
Avanfosa a luat naştere ca urmare a unei subsidenţe active care s-a manifestat în
Sarmaţian şi Pliocen, după tectogeneza moldavă. Ea mai este cunoscută sub numele de
monoclinul sarmato-pliocen, dat fiind faptul că între Trotuş şi Slănicul de Buzău
depozitele Sarmaţiene şi Pliocene au înclinări constante spre E. Aceste înclinări se
accentuează pe măsura apropierii de falia Caşin-Bisoca unde treptat se apropie de verticală
sau chiar sunt răsturnate. Grosimea depozitelor avanfosei este de mai multe mii de metri.
În vecinătatea vulcanitelor neogene se pare că formarea depresiunilor (Fig. 44) a
putut fi influenţată şi de bararea unor cursuri de apă şi formarea unor lacuri în care s-au
acumulat depozite prin colmatarea lor cu material detritic (exemplu depresiunile B ilbor,
Borsec, Jolotca, Gheorgheni şi Ciuc).
Depresiunea Comăneşti. Este situată pe Valea Trotuşului la NV de Tg. Ocna şi a
luat naştere prin coborârea locală a flişului pânzei de Tarcău şi de Vrancea în
Sarmaţianul superior înlesnind comunicarea între bazinul dacic de la E şi bazinul
Transilvaniei de la V. Este delimitată la N de oraşul Moineşti, iar la S de pârâul Dofteana.
Depresiunea Bârsei. Are cea mai mare suprafaţă dintre depresiunile intramontane
ale Carpaţilor Orientali şi a luat naştere în Pliocenul superior prin arondarea unei părţi din
flişul intern din zona de curbură a Carpatilor Orientali. Este orientată V-E.
Spre N depresiunea Bârsei prezintă trei ramificaţii, cea vestică Căpeni-Baraolt este
situată între Munţii Perşani şi Munţii Baraolt, cea centrală, depresiunea Sf. Gheorghe este
situată între Munţii Baraolt şi Munţii Bodoc, iar cea estică, depresiunea Breţcu, este situată
între Munţii Bodoc şi Munţii Oituz. Spre S, depresiunea Bârsei prezintă o prelungire coborâtă,
depresiunea Zărneşti. Toate aceste depresiuni converg în Valea Oltului.
Depresiunea Ciucului. Este situată în bazinul superior al Oltului, fiind cuprinsă
între masivul eruptiv Harghita la vest şi Munţii Ciucului la est. Două praguri transversale
Jigolin şi Racu o separă în trei bazine, inferior, mijlociu şi superior, umplutura acestor
bazine este formată din depozite sedimentare, în care materialul piroclastic are o pondere
însemnată.
Depresiunile Borsec şi Bilbor. În zona Borsec - Bilbor sunt cinci depresiuni, dintre
care cea mai importantă este depresiunea Borsec, care are 9 km lungime şi o umplutură de
70-130 m grosime. Umplutura este constituită din nisipuri şi pietrişuri cu intercalaţii de
argile.
Depresiunea Sighet. Depresiunea Sighet se situează în aria transcarpatică a
Carpaţilor Orientali, pe cursul mijlociu şi inferior al Râului Iza. Aceasta a luat naştere prin
afundarea unei porţiuni din flişul transcarpatic şi a învelişului posttectonic din zona
cristalino-mezozoică.

1. Avanfosa este situată la exteriorul pânzei subcarpatice și are o mare dezvoltare la sud
de : a-Trotuș; b-Putna; c-Milcov.
2. Avanfosa a luat naștere ca urmare a subsidenței active după tectogeneza: a-stirică;
b-moldavă; c-savică.
3. Depozitele accumulate în Depresiunea Comănești sunt reprezentate prin pietrișuri,
nisipuri, argile, strate de cărbuni și aparțin: a-Sarmațianului; b-Meoțianului;
c-Sarmațianului și Meoțianului.
118
Geologia României
4. Depresiunea Bârsei are cea mai mare suprafață dintre depresiunile intramontane ale
Carpaților Orientali și a luat naștere în: a-Miocen; b-Pliocen; c-Pliocenul superior.
5. Depresiunea Ciucului cuprinde depozite sedimentare și material piroclastic cu o
grosime de până la: a-300 m; b-500 m; c-400 m.
6. Depozitele accumulate în Depresiunea Gheorghieni sunt formate din: a-aglomerate
vulcanice; b-tufuri și tufite; c-material alogen.
7. În Depresiunea Borsec în nivelele cu nisipuri sunt întâlnite strate de cărbuni cu o
grosime de: a-până la 5 m; b-până la 3 m; c-până la 2 m.
8. Depresiunea Sighet este situată în aria transcarpatică a Carpaților Orientali pe cursul
mijlociu și inferior al râului: a-Vișeu; b-Iza; c-Mara.
9.4. RESURSE MINERALE

Aria Carpaților Orientali, find constituită din multe unități tectonice care au
particularități geologice diferite, are pe cuprinsul ei o mare varietate de substanțe
minerale utile. Acumularea acestora s-a făcut în concentrații diferite, unele dintre
ele suficiente pentru a fi exploatate, altele doar diseminate și prezentând importanță
doar din punct de vedere științific.
Substanțele minerale utile diferă de la o unitate la alta, însă în funcție de natura
acestora pot fi grupate în: zăcăminte de minereuri, zăcăminte de combustibili minerali,
zăcăminte de sare și săruri delicvescente și roci utile.
Zăcăminte de minereuri
Aceste tipuri de zăcăminte sunt relativ frecvente pe arealul Carpaților Orientali, fiind
legate de anumite unități geologice, având calități, cantități și origini diferite. Acestea pot fi
clasificate astfel:
- zăcăminte de sulfuri polimetalice;
- zăcăminte auro-argentifere;
- zăcăminte de fier;
- zăcăminte de mercur;
- zăcăminte de mangan;
- zăcăminte de sulf;
- zăcăminte de baritină;
- zăcăminte de muscovit.
Minereurile de sulfuri polimetalice sunt legate de două tipuri de formațiuni, respectiv
formațiuni cristalofiliene sau de formațiunile neogene. Trebuie de menționat faptul că
prezentarea acestora este interesantă doar din punct de vedere istoric, întrucât în prezent
punctele de exploatare sunt închise.
Exploatări legate de formațiunile cristalofiliene:
- sulfuri polimetalice și pirită, pe valea Rebra, roci mezometamorfice;
- sulfuri polimetalice și pirită, la Leșu Ursului, Fundu Moldovei, Bălan, șisturi
epimetamorfice ale grupului de Tulgheș;
- pirită, blendă, galenă și calcopirită, Izvorul Cepei, șisturi cristaline ale seriei de Repedea.
Exploatări legate de eruptivul neogen:
- sulfuri polimetalice, Ditrău;
- galenă, blendă, pirită, calcopirită, aur, argint, zona Baia Mare (Baia Sprie, Cavnic, Băiuț,
Băița, Văratec), legate de roci andezitice, dacitice și riolitice;
- sulfuri polimetalice, legate de ccorpuri de andezite și dacite, Baia Borșa;
- sulfuri polimetalice, legate de o fază hidrotermală a vulcanismului neogen, Rodna Veche.
Zăcăminte auro-argentifere, sunt cunoscute în regiunea Baia Mare (Valea Roși, Săsar,
Bixad), legate de primele două cicluri de erupții andezitice, dacitice și riolitice. Zăcămintele
sunt sub formă de filoane, unele dintre acestea ajungând până la 30 m grosime.
Zăcămintele de fier în arealul Carpaților Orientali au o dezvoltare mai redusă, iar
funcție de specificul pe are îl au sunt de menționat:
119
Geologia României
- zăcământul de siderit și pirită, Delnița, localizat în dolomite triasice și având origine
hidrotermală;
- zăcământul de siderit de la Mădăraș, Lueta și Vlăhița, sub formă de lentile și pentru care
orginea nu este pe deplin lămurită;
- zăcământul de magnetit și hematit de la Rusaia, sub formă de lentile, fiind acumulări
vulcano-sedimentare metamorfozate;
- zăcăminte de siderit în regiunea Covasna și Cîmpulung Moldovenesc, legate de
Formațiunea de Audia, respectiv complexul sfero sideritic al șisturilor negre.
Zăcăminte de mercur, legate de eruptivul neogen și reprezentate prin cinabru la
Cămârzana (Munții Oaș), respectiv Mădăraș și Sântimbru (Munții Harghita).
Zăcăminte de mangan care sunt legate de șisturile cristaline are grupului de Tulgheș și
cunoscute pe Valea Bistriței (între Cîrlibaba și Vatra Dornei, zona Borca-Broșteni), Mașca-
Răzoare (Munții Preluca).
Zăcăminte de sulf sunt legate de formațiuni diferite și au geneză diferită, după cum
urmează:
- Gura Haitii din Munții Călimani, având origine solfatariană ca urmare a activității
postvulcanice;
- Pucioasa și Vărbilău, în depozitele flișului extern, sub formă de corpuri neregulate, cuiburi
sau lentile, de origine bacterio-diagenetică.
Zăcăminte de baritină, în localitatea Ostra, fiind considerate de origine hidrotermală.
Zăcăminte de muscovit, neeploatabile, apar în corpurile de pegmatite din șisturile
cristaline mezometamorfice.
Combustibili minerali
Din această categorie sunt de menționat cărbunii, dar cu o dezvoltare mai mare
petrolul și gazele naturale.
Zăcămintele de cărbuni, sunt dezvoltate îndeosebi în unitatea de molasă, excepție
făcând depozitele de turbă care apar în zonele montane.
Comănești, reprezintă bazinul carbonifer cel mai important, de unde s-a exploatat
cărbune brun, din depozitele sarmațiene.
Șotânga și Filipeștii de Pădure, exploatări de lignit, din depozitele daciene.
Poiana Stampei și în Depresiunea Ciuc, exploatări de turbă, grosimea stratelor
exploatabile ajungând până la 11 m la Poiana Stampei și 2-8 m în Depresiunea Ciuc.
Zăcăminte de petrol și gaze, au cea mai mare preponderență în unitatea
pericarpatică, ceva mai reduse în zona flișului și cu totul sporadic în învelișul
posttectonic al zonei cristalino-mezozoice.
Zăcămintele din unitatea pericarpatică sunt cele mi bogate și dezvoltate
pe intervalul stratigrafic Oligocen-Romanian, iar cele mai bogate dintre acestea
aparțin Meoțianului. Cele mai importante zăcăminte sunt în zona cutelor diapire, iar funcție
de poziția față de acestea sunt cunoscute trei aliniamente:
- aliniamantul intern, se suprapune cutelor diapire exagerate, care cuprinde structurile
Buștenari-Runcu, Câmpina-Gura Drăgănesei, Berca –Arbănași, Ocnița etc.;
- aliniamentul exterior se suprapune cutelor diapire normale, cuprinzînd structurile: Podenii
Vechi, Băicoi-Țintea, Moreni etc.;
- al treilea aliniament se suprapune peste cutele diapire incipiente, având structurile: Sărata,
Ceptura, Urlați etc.
Zăcămintele din zona flișului, aparțin în mare parte de Pânza de Vrancea, exploatarea
din bazinul Moinești. Mai sunt cunoscute exploatări din învelișul posttectonic, în regiunea
Săcel-Maramureș.
Zăcăminte de sare și săruri delicvescente, sun reprezentate prin acumulări lagunare
care aparțin exclusiv depozitelor miocene.
Zăcămintele din zona pericarpatică sunt mai numeroase, ajungând până la grosimi de
sute de metri având ca puncte de exploatare Cacica, Tg. Neamț, Piatra Neamț, Tg. Ocna etc.
Zăcământul de la Tg. Ocna conține și săruri delicvescente.
120
Geologia României
Zăcămintele din zona flișului sunt mai reduse, cunoscut fiind cel de la Slănic Prahova.
Roci utile
Acestea sunt folosite în cea mai mare parte ca materiale de construcții, roci
ornamentale, amendament în agricultură.
O primă categorie este cea a calcarelor, întâlnite îndeosebi în sinclinalul marginal
extern, fiind utilizate în industria cimentului.
O altă categorie este cea a dolomitelor, utilizate în construcții sau ca amendament în
agricultură.
Bibliografie
Bădescu D. (2005). Evolutia tectono-stratigrafica a Carpatilor Orientali in decursul
Mezozoicului si Neozoicului. Ed. Economica, Bucureşti
Grasu Constantin, Catana Constantin, Grinea Dan (1988), Flișul Carpatic. Petrografie și
considerații economice, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Catana Constantin, Boboș Iuliu (1996), Petrografia formațiunilor din
flișul intern carpatic, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Catana Constantin, Miclăuș Crina, Boboș Iuliu (1999), Molasa
Carpaților Orientali petrografie și sedimentologie, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Miclăuș Crina, Florea Florin, Șaramet Mihai (2007), Geologia şi
valorificarea economică a rocilor bituminoase din România, Editura Universității
„Al.I.Cuza”, Iași.
Mutihac Vasile (1990), Structura Geologică a Teritoriului României, Ed. Tehnică, Bucureşti.
Mutihac Vasile, Stratulat Maria Iuliana, Fechet Roxana Magdalena (2004), Geologia
României, Ed. Didactică și Pedagogică, București.
121
Geologia României

CARPAȚII MERIDIONALI
Cuprins
10.1. Introducere. Carpații Meridionali-generalități
10.3. Carpații Meridionali. Delimitare și aspecte geografice
10.3.1. Domeniul Danubian (Dacidele marginale)
10.3.1.1. Rezumat
10.3.2. Domeniul Getic (Pânza Getică)
10.3.2.1. Rezumat
10.3.3. Domeniul Supragetic (Pânza Supragetică)
10.3.4. Pânza de Severin
10.3.5. Magmatitele laramice din Carpaţii Meridionali
10.3.5.1. Rezumat
10.3.6. Depresiunile intramontane
10.3.7. Depresiunea Getică
10.3.7.1. Rezumat
Bibliografie
10.1. Introducere. Carpații Meridionali - generalități

Ca unitate aparţinând orogenului alpin Carpaţii Meridionali se
întind din Valea Dâmboviţei - falia Iezer - Păpuşa - spre V, depăşind
Valea Dunării. La N sunt delimitaţi de depresiunea Transilvaniei, culoarul
Mureşului şi marginea depresiunii Panonice. La sud sunt mărginiţi de
Platforma Valahă după falia pericarpatică, ce se prelungeşte din faţa
Carpaţilor Orientali, fiind acoperită însă de depozite mai recente. Traseul faliei
pericarpatice, pe sub depozitele care o acoperă, ar fi următorul: Sud de Piteşti - nord de
Drăgăşani - nord de Strehaia - Drobeta-Turnu Severin.
Masivele muntoase ale Carpaţilor Meridionali sunt: Făgăraş, Cibin, Lotru, Căpăţânei,
Sebeş, Parâng, Vâlcan, Retezat, Godeanu, Ţarcu, Poiana Ruscă, Cernei, Semenic, Almăj.
Înălţimea acestor masive adesea depăşeşte 2000 m (cele mai importante sunt Negoiu - 2536
m şi Moldoveanu - 2543 m).
122
Geologia României
Reţeaua hidrografică a Carpaţilor Meridionali are o dispoziţie radiară, cursurile de apă
fiind dirijate spre N, spre V şi spre S. Dunărea şi Oltul fac excepţie, traversând întregul lanţ
muntos. Reţeaua hidrografică separă masivele muntoase între ele.
Evoluţia geologică a Carpaţilor Meridionali diferă sensibil de cea a Carpaţilor
Orientali. Principalele tectogeneze care au determinat realizarea lor structurală au fost
tectogeneza austrică, de care este legată amorsarea şariajului getic (un fenomen tectonic de
mare amploare) şi tectogeneza laramică care a desăvârşit structura în pânze a actualei zone
muntoase şi a dus la formarea depresiunii marginale subcarpatice - avanfosa, cunoscută şi sub
numele de depresiunea Getică.
Din punct de vedere al structurii geologice, Carpaţii Meridionali sunt alcătuiţi masive
cristaline cu învelişul lor sedimentar paleozoic şi mezozoic, formând partea muntoasă şi o
zonă formată din depozite de molasă - avanfosa.
Reconstituirea evoluţiei structogenetice este sugerată de prezenţa unui complex
ofiolitic situat în Platoul Mehedinţi, asociat cu depozite sedimentare de fliş de vârstă
tithonic-neocomiană (flişul de Severin), ca şi de banatite (vulcanite calcoalcaline).
Masivele cristaline cu învelişul lor sedimentar, din Carpaţii Meridionali îşi au
originea într-o arie continentală prejurasică care a putut aparţine plăcii moesice sau altei
plăci tectonice. În Jurasic s-a produs un rift care a creat două blocuri distincte danubian şi
getic, primul situat la S, iar al doilea la N, judecând după actuala dispunere spaţială.
Forţele de distensie, care au cauzat riftul, au dus treptat la depărtarea celor două
domenii, danubian şi getic, luând astfel naştere, între ele, a unei fose oceanice, fosa de
Severin, cu fundament constituit din roci bazice (fundament oceanic). Pe fundamentul
fosei de Severin s-au acumulat depozite sedimentare de fliş, ca urmare a eroziunii
materialului terigen de pe cele două blocuri (domenii).
După încetarea acţiunii forţelor de distensie, care au generat riftul şi scoarţa oceanică,
între domeniul danubian şi getic, a urmat apariţia unor forţe de compresiune cu tendinţa de
scurtare a scoarţei. Aceste forţe au iniţiat producerea unui fenomen de subducţie, prin
care fundamentul cu scoarţă oceanică, pe care s-au acumulat depozitele flişului de Severin
se consuma sub unul din cele două domenii, probabil sub domeniul getic.
Procesul de subducţie, a generat în părţile profunde ale litosferei topirea parţială a
plăcii subduse cu segregarea unor magme, manifestându-se la suprafaţă printr-un vulcanism
subsecvent, care a avut loc la sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului. Astfel au fost
puse în loc o mare masă de roci de compoziţie intermediară numite banatite (vulcanism
banatitic).

- cunoască dezvoltarea zonele componente ale Carpaților Meridionali pe teritoriul
României;
- cunoască unitățile care intră în componența Carpaților Meridionali;
- aibă cunoștințe despre structura geologică specifică fiecărei unități/ compartiment/
structură.
123
Geologia României
10.3. Carpaţii Meridionali. Delimitare şi aspecte geografice

Ca unitate aparţinând orogenului alpin Carpaţii Meridionali se
întind din Valea Dâmboviţei - falia Iezer-Păpuşa - spre V, depăşind
Valea Dunării. La N sunt delimitaţi de depresiunea Transilvaniei,
culoarul Mureşului şi marginea depresiunii Panonice. La sud sunt mărginiţi de Platforma
Valahă după falia pericarpatică, ce se prelungeşte din faţa Carpaţilor Orientali, fiind
acoperită însă de depozite mai recente. Traseul faliei pericarpatice, pe sub depozitele care o
acoperă, ar fi următorul: Sud de Piteşti - nord de Drăgăşani - nord de Strehaia - Drobeta-
Tumu Severin.
Înălţimea acestor masive adesea depăşeşte 2000 m (cele mai importante sunt Negoiu - 2536
m şi Moldoveanu - 2543 m).
Reţeaua hidrografică a Carpaţilor Meridionali are o dispoziţie radiară, cursurile de apă
fiind dirijate spre N, spre V şi spre S. Dunărea şi Oltul fac excepţie, traversând întregul lanţ
muntos. Reţeaua hidrografică separă masivele muntoase între ele.
Evoluţia geologică a Carpaţilor Meridionali diferă sensibil de cea a Carpaţilor
Orientali. Principalele tectogeneze care au determinat realizarea lor structurală au fost
tectogeneza austrică, de care este legată amorsarea şariajului getic (un fenomen tectonic de
mare amploare) şi tectogeneza laramică care a desăvârşit structura în pânze a actualei zone
muntoase şi a dus la formarea depresiunii marginale subcarpatice - avanfosa, cunoscută şi sub
numele de depresiunea Getică.
Din punct de vedere al structurii geologice, Carpaţii Meridionali sunt alcătuiţi
masive cristaline cu învelişul lor sedimentar paleozoic şi mezozoic, formând partea
muntoasă şi o zonă formată din depozite de molasă - avanfosa.
Reconstituirea evoluţiei structogenetice este sugerată de prezenţa unui complex
ofiolitic situat în Platoul Mehedinţi, asociat cu depozite sedimentare de fliş de vârstă
tithonic-neocomiană (flişul de Severin) şi de banatite (vulcanite calcoalcaline).
Masivele cristaline cu învelişul lor sedimentar, din Carpaţii Meridionali îşi au
originea într-o arie continentală prejurasică care a putut aparţine plăcii moesice sau altei
plăci tectonice. În Jurasic s-a produs un rift care a creat două blocuri distincte danubian şi
getic, primul situat la S, iar al doilea la N, judecând după actuala dispunere spaţială.
Forţele de distensie, care au cauzat riftul, au dus treptat la depărtarea celor două
domenii, danubian şi getic, luând astfel naştere, între ele, a unei fose oceanice, fosa de
Severin, cu fundament constituit din roci bazice (fundament oceanic). Pe fundamentul fosei
de Severin s-au acumulat depozite sedimentare de fliş ca urmare a eroziunii materialului
terigen de pe cele două blocuri (domenii).
După încetarea acţiunii forţelor de distensie, care au generat riftul şi scoarţa oceanică,
între domeniul danubian şi getic, a urmat apariţia unor forţe de compresiune cu tendinţa de
scurtare a scoarţei. Aceste forţe au iniţiat producerea unui fenomen de subducţie, prin
care fundamentul cu scoarţă oceanică, pe care s-au acumulat depozitele flişului de Severin
se consuma sub unul din cele două domenii, probabil sub domeniul getic.
Procesul de subducţie, a generat în părţile profunde ale litosferei topirea parţială a
plăcii subduse cu segregarea unor magme, manifestându-se la suprafaţă printr-un vulcanism
subsecvent, care a avut loc la sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului. Astfel au fost
puse în loc o mare masă de roci de compoziţie intermediară numite banatite (vulcanism
banatitic) (Fig. 45).
124
Geologia României
Fig. 45 Evoluția geologică a Carpaților Meridionali (Mutihac et al, 2004).
10.3.1. Domeniul Danubian (Dacidele marginale)

Domeniul Danubian cuprinde structurile externe care au fost supuse
tectogenezelor cretacice constituind astfel Dacidele marginale. Acestea sunt situate
între Dacidele externe, reprezentate aici de pânza de Severin şi Platforma Moesică (pe
teritoriul României Platforma Valahă). Dacidele marginale se continuă şi la S de Dunăre
şi apoi la E de Timoc (din Serbia).
Acţiunea forţelor de compresiune a dus la consumarea prin subducţie a plăcii
oceanice dintre cele două domenii, aducându-le în contact tectonic. Ulterior, procesul a
evoluat, ducând la încălecarea domeniului getic, aparţinând de Dacidele mediane, peste
domeniul Danubian (Dacide marginale) (Fig. 46).
Depozitele sedimentare de fliş, acumulate în fosa de Severin, dintre cele două
domenii, au fost antrenate în şariaj de pânza getică (domeniul getic sau Dacidele mediane
din Carpaţii Meridionali), constituind paraauthtonul pânzei getice. Situaţia tectonică, aşa
cum este astăzi, se prezintă astfel: la partea inferioară a structurii se află domeniul danubian
(Dacidele marginale) cu rol de autohton, motiv pentru care mai este cunoscut sub
denumirea de autohtonul danubian; peste Dacidele marginale se află şariată pânza de
Severin (aparţinând Dacidelor externe), cu rol de paraautohton, deoarece la rândul ei suportă
şariajul domeniului getic (pânza getică) aparţinând Dacidelor mediane
125
Geologia României
Domeniul danubian, descoperit de eroziune, apare în Carpaţii Meridionali ca o
imensă semifereastră tectonică situată în partea de SV a acestora, fiind extinsă de la V de
cursul superior al Lotrului şi Olteţului până la Dunăre.
Limita nordică a semiferestrei, descoperită de eroziune, de sub pânza getică, are
aproximativ direcţia E-V, trecând pe la S de localitatea Petroşani, continuându-se spre V
până aproximativ în localitatea Măru. De aici fruntea pânzei de încălecare îşi schimbă
direcţia spre SSV, trecând Dunărea pe la V de localitatea Berzasca.
Fig. 46 Realțiile dintre domeniul danubian și pânza getică (Mutihac et al, 2004).
În alcătuirea autohtonului danubian participă şisturi cristaline prealpine şi formaţiuni
sedimentare care constituie învelişul masivelor cristaline.
Şisturile cristaline prehercinice au o largă dezvoltare şi după gradul de

metamorfism sunt mezometamorfice şi epimetamorfice.
Mezometamorfitele cuprind cele mai vechi serii metamorfice din domeniul

danubian, între care mai importante sunt: seria de Lainici - Păiuş şi seria de
Drăgşan.
Cristalinul de Lainici - Păiuş se întinde din Muntii Cernei spre E pe
versantul sudic al Munţilor Vâlcan şi Parâng, precum şi în Munţii Retezat. În
cadrul acestor metamorfite predomină gnaisele cuarţitice care au fost afectate
de procese retromorfe şi de metamorfism termic la contactul cu corpurile de granitoide.
Metamorfitele seriei de Drăgşan se întâlnesc începând din Valea Cernei până în
Munţii Parâng şi în Munţii Retezat fiind reprezentate în principal prin ortoamfibolite şi
gnaise amfibolice aproape în întregime retromorfozate.
126
Geologia României
Există unele indicii care arată că seria de Drăgşan ar fi şariată peste seria de Lainici -
Păiuş, vârsta şariajului se estimează că ar fi bretonă sau sudetă (la începutul Carboniferului
inferior sau respectiv la sfârşitul Carboniferului inferior).
Metamorfitele de Lainici - Păiuş şi de Drăgşan sunt considerate sincrone, în ceea
ce priveşte procesul de metamorfism. Vârsta absolută este estimată la 650 M.a. - proterozoic
superioară.
Epimetamorfitele provin prin metamorfozarea unor formaţiuni vulcanogene şi

terigene în faciesul şisturilor verzi. Au fost descrise sub denumirea de cristalinul de
Corbu în E Munţilor Almăj. Aceste metamorfite cuprind şisturi verzi cloritoase cu albit şi
epidot, şisturi amfibolice cu actinot, şisturi cuarţitice cu sericit, porfiroide şi lentile de
calcare cristaline, în ansamblu totalizând cca 600 m grosime.
Fig. 47 Epimetamorfitele din Munții Almăj ( după harta geologică 1:200000, IGR).
Granitoide prehercinice. O caracteristică a metamorfitelor prehercinice o

constituie asocierea lor cu numeroase masive de granitoide sincinematice sau tardicinematice.
Granitoidele sunt dispuse concordant sau discordant cu metamorfitele. Corpurile de
granitoide au forme foarte diferite şi sunt însoţite de o suită de roci filoniene, pegmatite,
aplite, lamprofire, care străbat atât masa granitoidelor cât şi a şisturilor cristaline.
Masivele tardicinematice prezintă aureole de contact în timp ce corpurile sincinematice au
în jur migmatite.
Corpurile de granitoide sunt dispuse în lungul unor structuri anticlinale care
pot fi urmărite pe întreg autohtonul domeniului danubian.
În Munţii Parâng se găsesc trei aliniamente de corpuri cu granitoide:
1 - În sudul Parângului între râul Olteţ şi localitatea Novaci se întâlnesc corpurile
Novaci, Cărpiniş, Crasna. Vârsta acestora determinată prin metoda radioactivă este de
650 M.a.
2 - Aliniamentul Nedeiu-Sadu-Suşiţa situat la N, se poate urmări din Valea
Olteţului până în Valea Susenilor şi cuprinde masivul Suşiţa de aproape 60 km lungime şi
3 km lăţime, concordant în cristalinul de Lainici-Păiuş, evidenţiind caracterul sincinematic
al acestuia, ca şi geneza anatectică.
3 - Aliniamentul Latoriţa-Parâng situat în nordul Munţilor Parâng cuprinde mai
multe corpuri ce străbat amfibolitele de Drăgşan.
În Munţii Vâlcan corpurile de granitoide ocupă suprafeţe mai mici întâlnindu-se
următoarele corpuri:
127
Geologia României
1- Corpul Tismana cu dimensiunile 25/10 km, cantonat în cristalinul de Lainici -
Păiuş, a cărui origine poate fi magmatică sau metasomatică.
2- Corpul Frumosu, situat mai la N este intrus în cristalinul de Lainici – Păiuş.
3- Granitoidul de Cerna situat în lungul Văii Cerna, este intrus în
amfibolitele de Drăgşan.
În Munţii Retezat şi Ţarcu se întâlnesc corpuri de granitoide de dimensiuni mari,
cum ar fi următoarele:
1- Corpul din Retezat, de formă alungită, intrus concordant în cristalinul de
Lainici Păiuş, se consideră a fi sincinematic.
2- Corpul de la Buta este situat la sud-est de Masivul Retezat.
3- Corpul Petreanu şi masivul Furcătura situate în lungul Văii Râul Mare.
4- Corpul Vârful Pietrii din Munţii Ţarcu este aproape circular, intrus discordant în
cristalinul de Lainici - Păiuş pe care-l metamorfozează.
5- Corpul Muntele Mic din Munţii Ţarcului, are formă alungită NE - SV, prezintă în
jur o zonă migmatică.
În Munţii Almăj se întâlnesc trei corpuri de granitoide dispuse pe un aliniament nord
sud. Acestea sunt următoarele: corpul Sfârdinu, corpul Cherbelezu şi corpul Ogradena.
Vârsta granitoidelor din domeniul danubian, dedusă din relaţiile cu metamorfitele
gazdă prehercinice, cât şi cu cele hercinice, precum şi determinările de vârstă absolută prin
metoda radioactivă, arată că sunt legate de tectogeneza prebaikaliană târzie sau baikaliană.
Şisturile cristaline hercinice au rezultat prin metamorfismul unor formaţiuni de

vârstă paleozoică predominant terigene, în condiţiile ankimetamorfice. Cristalin hercinic s -a
păstrat pe suprafeţe mici, în zonele axiale a unor cute sinclinale situate în Munţii
Parâng, Vâlcan şi Retezat, sau la contactul tectonic dintre pânza getică şi autohtonul
danubian.
Metamorfitele hercinice sunt dispuse transgresiv peste metamorfitele prehercinice, de
care se deosebesc net prin metamorfismul mai slab. Grosimea lor poate atinge 2000 m,
fiind mai completă în Munţii Vâlcan.
Metamorfismul formaţiunilor paleozoice s-a produs în tectogeneza sudetă, de la
sfârşitul Carboniferului inferior, fapt dovedit de dispunerea peste metamorfitele hercinice a
unor formaţiuni carbonifer superioare.
Magmatite bazice şi ultrabazice se întâlnesc în munţii Almăj între

localităţile Iuţi şi Plavişeviţa, unde Dunărea face un cot spre NE. Aici se
găsesc două masive de gabbrouri, la Iuţi şi la Plavişeviţa, între ele aflându-se
masivul de serpentinite (ultrabazite metamorfozate) de la Tișoviţa. Vârsta
magmatitelor se apreciază a fi paleozoică prin faptul că ele străbat
cristalinul de Corbu. Este posibil ca aceste magmatite să reprezinte un fragment de crustă
oceanică, fiind în legătură cu procese care au loc în zonele de rift.
Învelişul sedimentar al domeniului danubian este de vârstă paleozoic-

superioară şi mezozoică. Acesta s-a păstrat numai în câteva zone care au funcţionat ca fose
adânci, iar în configuraţia actuală vechile fose alcătuiesc următoarele zone: Sviniţa -
Svinecea, Presacina, Cerna - Jiu şi Coşuştea. Depozitele sedimentare din acestea s-au
acumulat în trei cicluri de sedimentare:
1 - ciclul Carbonifer – Permian;
2 - ciclul Jurasic – Cretacic;
3 - ciclul Cretacic superior.
Zona Sviniţa - Svinecea este situată în partea vestică a Munţilor Almăj, având
lăţimea maximă pe Dunăre între localităţile Sviniţa şi Cozla. Spre N zona se continuă
până în vârful Svinecea Mare şi vârful Sfârdinu, fiind denumită şi zona Sirina, de la
numele râului care o străbate. O altă fâşie îngustă se află în partea vestică, numită zona
128
Geologia României
Drencova sau sinclinalul Cozla-Cameniţa. Zona prezintă o structură de cute solzi. În
ansamblu, zona apare ca o structură sinclinorie în ale cărui cute sinclinale sunt prezente
formaţiuni sedimentare, iar în cutele anticlinale apar şisturi cristaline. Tectonica plicativă este
un rezultat al mişcărilor austrice peste care s-a suprapus efectul mişcărilor laramice.
Zona Presacina este situată între culoarul Caransebeş - Mehadia la vest şi Munţii
Godeanu la est, la sud depăşeşte valea Mehadiei, iar spre nord se întinde până în bazinul
Văii Bistra Mărului. În această zonă se întâlnesc depozite aparţinând tuturor celor trei
cicluri de sedimentare. Depozitele celui de al treilea (ciclu cretacic superioare) au caracter
de fliş şi wildfliş fiind cunoscute sub denumirea de flişul de Arjana. Zona se prezintă ca un
sinclinoriu în care se cunosc două structuri anticlinale având în axe şisturi cristaline şi
depozite paleozoice. Tectonica zonei Presacina s-a desăvârşit în timpul mişcărilor laramice.
Zona Cerna - Jiu urmăreşte versantul sudic al Munţilor Vâlcan, începând din Valea
Cernei până la E de Valea Jiului, ajungând în Valea Olteţului. Lăţimea variază datorită
întreruperilor cauzate de procesele de eroziune care au afectat formațiunile. O ramură a
acestei zone trece pe la SE de Munţii Godeanu, ajungând până în sudul Munţilor Retezat.
Aria de răspândire a depozitelor zonei Cerna-Jiu a fost restrânsă datorită acoperirii de
şisturile cristaline a pânzei getice, care se conturează ca petice de acoperire, îndeosebi în
Platoul Mehedinţi şi în regiunea văii Cerna. Sedimentarul zonei Cerna - Jiu aparţine celor
trei cicluri de sedimentare. În al treilea ciclu s-au acumulat şi depozite de fliş şi wildfliş ca
urmare a condiţiilor sinorogene din Cretacicul superior. În timpul mişcărilor mezocretacice
şi apoi laramice, ca urmare a şariajului getic, parte din depozitele acestei zone au fost
dislocate şi transportate pe distanţe apreciabile dând naştere la duplicaturi.
Zona Coşuştea este situată în jumătatea estică a Platoului Mehedinţi, traversată pe
direcţia NV-SE de râul Coşuştea. Este fosa cea mai externă situată la est de zona Cerna.
Şisturile cristaline epimetamorfice care aflorează în structura anticlinală de pe aliniamentul
Balta-Baia de Aramă au fost pragul ce separa zona Coşuştea de zona Cerna de la vest. Spre
nord zona Coşuştea se închide în regiunea Baia de Aramă, iar spre sud se prelungeşte spre
Dunăre, îngustându-se foarte mult. În partea de est este acoperită tectonic. Zona apare mai
mult ca o fereastră tectonică, motiv pentru care nu se cunoaşte succesiunea completă a
sedimentarului. Deformările principale sunt date de suprapunerea tectonică a calcarelor
jurasice peste Cretacicul superior, apărând flancuri inversate ale unor cute anticlinale
desrădăcinate. Formaţiunea flişoidă este strâns cutată, adesea tectonizată, ca rezultat al
presiunilor exercitate de şariajul getic care acoperă în mare măsură zona Coşuştea.
Tectonica domeniului danubian

Domeniul danubian este încălecat de pânza getică, şariajul producându-
se în tectogeneza laramică de la sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului.
Împingerea tectonică a determinat apariţia unor duplicaturi cum ar fi
duplicatura de Anina din SV peticului Godeanu, duplicatura Cerna din Munţii
Mehedinţi şi duplicatura Latoriţa.
Presiunea tectonică a cauzat apariţia unor falii inverse între diferite blocuri ale
fundamentului cristalin, cu tendinţa de încălecare a acestora. Astfel de falii inverse se
întâlnesc în zona Poiana Mărului la V de masivul Vârful Pietrei şi în regiunea Schela-Gorj
de pe versantul sudic al Munţilor Vâlcan.
O falie importantă urmăreşte direcţional versantul sudic al Munţilor Parâng şi Vâlcan,
ajungând până în Valea Cernei. Această falie este considerată în unele interpretări că ar
reprezenta urma unui şariaj hercinic de mare amploare.
O altă falie inversă importantă, considerată a reprezenta de asemenea un şariaj este
falia din Munţii Retezat.
Grabenul Cernei are la origine o importantă falie, falia Cernei, care a fost activă în
mai multe tectogeneze, inclusiv în cele post laramice.
129
Geologia României
Depozitele sedimentare din zonele Sviniţa-Svinecea, Presacina, Cerna-Jiu şi
Coşuştea au fost afectate de tectogeneza austrică şi apoi de cea laramică, care au cutat şi
faliat învelişul sedimentar al domeniului danubian.
Să ne reamintim
Domeniul Danubian cuprinde structurile externe care au fost supuse
tectogenezelor cretacice constituind astfel Dacidele marginale. Acestea sunt
situate între Dacidele externe, reprezentate aici de pânza de Severin şi Platforma
Moesică (pe teritoriul României Platforma Valahă). Dacidele marginale se continuă
şi la S de Dunăre şi apoi la E de Timoc (din Serbia).
Depozitele sedimentare de fliş, acumulate în fosa de Severin, dintre cele două
domenii, au fost antrenate în şariaj de pânza getică (domeniul getic sau Dacidele mediane
din Carpaţii Meridionali), constituind paraauthtonul pânzei getice. Situaţia tectonică, aşa
cum este astăzi, se prezintă astfel: la partea inferioară a structurii se află domeniul danubian
(Dacidele marginale) cu rol de autohton, motiv pentru care mai este cunoscut sub
denumirea de autohtonul danubian; peste Dacidele marginale se află şariată pânza de
Severin (aparţinând Dacidelor externe), cu rol de paraautohton, deoarece la rândul ei suportă
şariajul domeniului getic (pânza getică) aparţinând Dacidelor mediane
10.3.1.1. Rezumat
Ca unitate aparţinând orogenului alpin Carpaţii Meridionali se întind din
Valea Dâmboviţei - falia Iezer-Păpuşa - spre V, depăşind Valea Dunării. La N sunt
delimitaţi de depresiunea Transilvaniei, culoarul Mureşului şi marginea depresiunii
Panonice. La sud sunt mărginiţi de Platforma Valahă după falia pericarpatică, ce se
prelungeşte din faţa Carpaţilor Orientali, fiind acoperită însă de depozite mai recente.
Traseul faliei pericarpatice, pe sub depozitele care o acoperă, ar fi următorul: Sud de
Piteşti - nord de Drăgăşani - nord de Strehaia - Drobeta-Tumu Severin.
Înălţimea acestor masive adesea depăşeşte 2000 m (cele mai importante sunt Negoiu -
2536 m şi Moldoveanu - 2543 m).
Domeniul Danubian cuprinde cele mai externe structuri care au fost supuse
tectogenezelor cretacice constituind astfel Dacidele marginale. Acestea sunt situate între
Dacidele externe, reprezentate aici de pânza de Severin şi Platforma Moesică (pe teritoriul
României Platforma Valahă). Dacidele marginale se continuă şi la S de Dunăre şi apoi la E de
Timoc (din Serbia).
Acţiunea forţelor de compresiune a dus la consumarea prin subducţie a plăcii
oceanice dintre cele două domenii, aducându-le în contact tectonic. Ulterior, procesul a
evoluat, ducând la încălecarea domeniului getic, aparţinând de Dacidele mediane, peste
domeniul Danubian (Dacide marginale).
Domeniul danubian, descoperit de eroziune, apare în Carpaţii Meridionali ca o
imensă semifereastră tectonică situată în partea de SV a acestora, fiind extinsă de la V de
cursul superior al Lotrului şi Olteţului până la Dunăre.
Limita nordică a semiferestrei, descoperită de eroziune, de sub pânza getică, are
aproximativ direcţia E-V, trecând pe la S de localitatea Petroşani, continuându-se spre V
până aproximativ în localitatea Măru. De aici fruntea pânzei de încălecare îşi schimbă
direcţia spre SSV, trecând Dunărea pe la V de localitatea Berzasca.
130
Geologia României
Şisturile cristaline prehercinice au o largă dezvoltare şi după gradul de
metamorfism sunt mezometamorfice şi epimetamorfice.
Mezometamorfitele cuprind cele mai vechi serii metamorfice din domeniul
danubian, între care mai importante sunt: seria de Lainici - Păiuş şi seria de Drăgşan.
Şisturile cristaline hercinice au rezultat prin metamorfismul unor formaţiuni de
vârstă paleozoică predominant terigene, în condiţiile ankimetamorfice. Cristalin hercinic s -a
păstrat pe suprafeţe mici, în zonele axiale a unor cute sinclinale situate în Munţii
Parâng, Vâlcan şi Retezat, sau la contactul tectonic dintre pânza getică şi autohtonul
danubian.
Magmatite bazice şi ultrabazice se întâlnesc în munţii Almăj între localităţile Iuţi
şi Plavişeviţa, unde Dunărea face un cot spre NE. Aici se găsesc două masive de gabbrouri,
la Iuţi şi la Plavişeviţa, între ele aflându-se masivul de serpentinite de la Tișoviţa.
Învelişul sedimentar al domeniului danubian este de vârstă paleozoic-
superioară şi mezozoică. Acesta s-a păstrat numai în câteva zone care au funcţionat ca fose
adânci, iar în configuraţia actuală vechile fose alcătuiesc următoarele zone: Sviniţa -
Svinecea, Presacina, Cerna - Jiu şi Coşuştea.
Domeniul danubian este încălecat de pânza getică, şariajul producându -se în
tectogeneza laramică de la sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului.

1. Domeniul danubian cuprinde elemente care au fost supuse tectogenezelor: a-jurasice;
b-cretacice; c-alpine.
2. Domeniul danubian, descoperit prin eroziune, apare în Carpații Merdionali ca:
a-semifereastră tectonică; b-fereastră tectonică; c-petec de rabotaj.
3. Mezometamorfitele din domeniul danubian aparțin: a-seriei de Lainici-Păiuș; b-seriei
de Drăgșan; c-seriei de Lainici-Păiuș și seriei de Drăgșan.
4. Aliniamentele de granitoide din Munții Parâng sunt în număr de: a-două; b-trei;
c-patru.
5. În Munții Vâlcan cel mai mare corp de granitoide de 25/10 km este: a-Frumosu;
b- Cerna; c-Tismana.
6. Zona Svinița-Svinecea este situată în partea vestică a: a-Munților Cernei; b-Munților
Almăj; c-Munților Țarcu.
7. Zona Cerna-Jiu are acumulate în al III-lea ciclu de sedimentare depozite de: a-fliș;
b-wildfliș; c-fliș și wildfliș.
131
Geologia României
10.3.2. Domeniul Getic (Pânza getică)

Pânza getică evidenţiată de Munteanu Murgoci G. (1905, 1910) s-a
individualizat structural în tectogeneza laramică, aflorând pe o mare
suprafaţă a Carpaţilor Meridionali de la Valea Oltului până la Dunăre. Spre
E de Valea Oltului, pânza getică este acoperită de pânza supragetică a
Făgăraşului, de sub care apare la zi în Munţii Iezer - Păpuşa până la falia Zărneşti. În
această zonă pânza getică încalecă peste cristalinul de Lereşti-Tămaş din compartimentul
sudic Leaota - Bucegi - Piatra Mare, în lungul faliei Iezer - Păpuşa.
La V de Valea Oltului, pânza getică ocupă cea mai mare parte din Munţii Căpăţânii,
Munţii Cibin, Munţii Sebeş, partea sudică a Munţilor Poiana Ruscă, Munţii Semenic şi zona
Reşiţa - Moldova Nouă. Tot pânzei getice aparţin Munţii Godeanu şi două areale în Platoul
Mehedinţi, ca petice de acoperire.
Structura geologică a pânzei getice

Pânza getică şi pânza supragetică din Carpaţii Meridionali sunt echivalente pânzelor
bucovinice din Carpaţii Orientali, aparţinând aceloraşi generaţii de structuri a Dacidelor
mediane.
Dintre Dacidele mediane, şi chiar a altor pânze de şariaj a unităţilor de orogen de la noi
din ţară, pânza getică este deschisă pe cea mai mare suprafaţă. Ea este şariată peste
domeniul (autohtonul) danubian, antrenând în fruntea şi la baza ei pânza de Severin.
Pânza getică este constituită din formaţiuni proterozoice metamorfozate, care
constituie masivele cristaline prealpine, la care se adaugă depozite sedimentare ca înveliş al
acestora.
Ciclurile metamorfice, care au generat şisturile cristaline, au fost însoţite şi de o
activitate magmatică plutonică de care este legată prezenţa unor masive de granitoide.
Comparativ cu domeniul danubian, corpurile de granitoide sunt mai puţine la număr şi au
dimensiuni mai reduse (Fig. 48).
Fig. 48 Secțiuni geologice prin Carpații Meridionali (Mutihac et al., 2004).
Şisturi cristaline prealpine

În pânza getică şisturile cristaline au o largă răspândire. După gradul de metamorfism ele
se grupează într-o serie mezometamorfică, seria de Sebeş-Lotru şi şisturi epimetamorfice
descrise sub mai multe denumiri locale.
132
Geologia României
Grosimea cristalinului mezometamorfic depăşeşte 10 000 m, uneori poate chiar atinge
20 000 m, având stabilită vârsta la 838 M.a. Aceasta ar conduce la faptul că metamorfismul care a
generat şisturile cristaline mezometamorfice s-ar fi produs în Neoproterozoicul timpuriu.
Epimetamorfitele se întâlnesc pe areale mai reduse în pânza getică, fiind prezente în
jumătatea sudică a Munţilor Poiana Ruscă şi în Munţii Semenic, unde sunt dispuse peste
mezometamorfite. Epimetamorfitele din Munţii Poiana Ruscă sunt cunoscute sub numele de
cristalinul de Dăbâca, cele din Munţii Semenic sunt denumite şisturi cristaline de Miniş, iar
cele din Munţii Almăj sunt denumite cristalinul de Buceava (Fig. 49). Vârsta acestora se
deduce din relaţiile existente cu formaţiunile mezometamorfice, considerându-se că între ele
este o discordanţă de metamorfism. Aceasta ar conduce la concluzia că faza de metamorfism
ar fi baikaliană.
Fig. 49 Repartizarea șisturilor cristaline în principalele masive din Carpații Meridonali (Mutihac et al., 2004).
Granitoidele prehercinice
Activitatea magmatică legată de metamorfismul şisturilor cristaline din domeniul
getic a fost mult mai redusă decât în domeniul danubian, astfel că masivele de granitoide
sunt mai puţine şi au dimensiuni mai mici. Cele mai importante corpuri de granitoide sunt
următoarele:
- Plutonul Sicheviţa;
- Plutonul Poneasca;
- Corpul de granitoide de la Buchin;
- Corpul de granitoide de la Criva.
Învelişul sedimentar al pânzei getice

După tectogeneza baikaliană, care a generat epimetamorfitele, domeniul getic a
devenit arie exondată fiind supus eroziunii. Aşa se explică lipsa formaţiunilor paleozoice
antecarbonifer superioare. Prin aceasta domeniul getic diferă de domeniul danubian în care
sunt prezente metamorfite hercinice.
În domeniul getic procesul de sedimentare a fost reluat în Carboniferul superior, ca şi în
domeniul danubian, acumulându-se depozite predominant continentale. Pe durata
Triasicului domeniul getic a fost exondat, sedimentarea reluându-se la începutul Jurasicului
sau mai târziu, prin apariţia unor zone depresionare, care constituie astăzi zona Reşiţa-
Moldova Nouă, zona Haţeg, zona Holbav - Măgura Codlei, zona Vâturariţa, zona Rusca
Montană şi zona Şopot.
Sedimentar getic s-a mai păstrat pe marginea depresiunilor intramontane şi în peticele
de acoperire.
133
Geologia României
Învelişul sedimentar al cristalinului getic cuprinde depozite care aparţin intervalului
Carbonifer-Cretacic, acumulate, acolo unde sunt complete, în 3 cicluri de sedimentare după
cum urmează:
1- Carbonifer-Permian - înveliş prealpin;
2- Jurasic-Cretacic inferior - înveliş alpin;
3- Cretacic superior.
Sedimentarul getic de pe peticele de acoperire

În nord-estul peticului de acoperire Godeanu, pe suprafeţe restrânse, se întâlnesc
depozite permiene, conglomerate şi gresii prinse în cutele şisturilor cristaline (Fig. 50).
În partea sudică a peticului de acoperire Porţile de Fier, în jurul localităţii Gura Văii se
găsesc depozite jurasic medii şi superioare. Acestea formează depozitele carbonatice de la
Gura Văii.
Fig. 50 Depozite sedimentare în

nord-estul peticului de acoperire
Godeanu (după harta geologică la
scara 1:200000, IGR).
Tectonica pânzei getice

Pânza getică aparţine dacidelor mediane (structuri care au fost
generate în tectogenezele cretacice) având cea mai mare arie de aflorare
între unităţile carpatice. Amploarea şariajului getic este evidenţiată de
peticele de acoperire din Munţii Godeanu şi Platoul Mehedinţi.
Şariajul getic s-a produs în două faze, prima fază s-a realizat în
tectogeneza austrică, când domeniul getic a încălecat peste flişul de Severin - fenomenul s-a
produs în Apţian.
A doua fază a şariajului a avut loc la sfârşitul Cretacicului în tectogeneza laramică, în
care ansamblul getic, având în bază flişul de Severin şi fragmente din crusta oceanică adusă
s-a deplasat, venind în contact cu domeniul danubian peste care a încălecat. Platoşa pânzei
getice a acoperit în întregime domeniul danubian, aşa cum arată peticele de acoperire,
antrenând în faţă şi dedesubt pânza de Severin, echivalentă cu pânza de Ceahlău din Carpaţii
Orientali. Datele din teren arată că cea de a doua fază a şariajului getic s-a produs în timpul
Senonianului.
Nu este clar dacă pânza getică se continuă la est de valea Oltului, unde aceasta este
complet acoperită de unitatea supragetică a Făgăraşului. Ea reapare în culmea Iezer-Păpuşa
unde încalecă peste cristalinul de Lereşti-Tămaş al sectorului (pânzei) Leaota-Bucegi-Piatra
Mare, în lungul faliei Iezer-Păpuşa. În zona Zărneşti, pânza getică suferă o decroşare după
care se continuă spre N până în zona Măgura Codlei, unde sedimentarul getic formează solzii
Holbav şi Măgura Codlei. La rândul ei pânza getică este încălecată de la V de unitatea
supragetică a Făgăraşului în lungul faliei Holbav. Astfel falia Iezer-Păpuşa delimitează
Carpaţii Orientali de Carpaţii Meridionali.
În Banat, între pânza getică şi pânzele supragetice, se găsesc două pânze de cuvertură
pânza de Sasca-Gornjak şi pânza Reşiţa.
134
Geologia României
Aceste pânze sunt interpretate în mod deosebit, fie ca solzi, fie ca părţi ale aceleiaşi
pânze sau ca petice de rabotaj ale pânzelor supragetice.
Să ne reamintim
Pânza getică evidenţiată de Munteanu Murgoci G. (1905, 1910) s-a individualizat
structural în tectogeneza laramică, aflorând pe o mare suprafaţă a Carpaţilor Meridionali de la
Valea Oltului până la Dunăre. Spre E de Valea Oltului, pânza getică este acoperită de pânza
supragetică a Făgăraşului, de sub care apare la zi în Munţii Iezer - Păpuşa până la falia
Zărneşti. În această zonă pânza getică încalecă peste cristalinul de Lereşti-Tămaş din
compartimentul sudic Leaota - Bucegi - Piatra Mare, în lungul faliei Iezer - Păpuşa.
Pânza getică şi pânza supragetică din Carpaţii Meridionali sunt echivalente pânzelor
bucovinice din Carpaţii Orientali, aparţinând aceloraşi generaţii de structuri a Dacidelor
mediane.
acestora.
10.3.2.1. Rezumat
Pânza getică evidenţiată de Munteanu Murgoci G. (1905, 1910) s-a individualizat
structural în tectogeneza laramică, aflorând pe o mare suprafaţă a Carpaţilor Meridionali de la
Valea Oltului până la Dunăre. Spre E de Valea Oltului, pânza getică este acoperită de pânza
supragetică a Făgăraşului, de sub care apare la zi în Munţii Iezer - Păpuşa până la falia
Zărneşti. În această zonă pânza getică încalecă peste cristalinul de Lereşti-Tămaş din
compartimentul sudic Leaota - Bucegi - Piatra Mare, în lungul faliei Iezer - Păpuşa.
La V de Valea Oltului, pânza getică ocupă cea mai mare parte din Munţii Căpăţânii,
Munţii Cibin, Munţii Sebeş, partea sudică a Munţilor Poiana Ruscă, Munţii Semenic şi zona
Reşiţa - Moldova Nouă. Tot pânzei getice aparţin Munţii Godeanu şi două areale în Platoul
Mehedinţi, ca petice de acoperire.
acestora.
Ciclurile metamorfice, care au generat şisturile cristaline, au fost însoţite şi de o
activitate magmatică plutonică de care este legată prezenţa unor masive de granitoide.
Comparativ cu domeniul danubian, corpurile de granitoide sunt mai puţine la număr şi au
dimensiuni mai reduse.
Şisturi cristaline prealpine au o largă răspândire. După gradul de metamorfism ele se
grupează într-o serie mezometamorfică, seria de Sebeş-Lotru şi şisturi epimetamorfice
descrise sub mai multe denumiri locale.
Granitoidele prehercinice sunt mai puţine şi au dimensiuni mai mici. Cele mai
importante corpuri de granitoide sunt următoarele:
- Plutonul Sicheviţa;
- Plutonul Poneasca;
- Corpul de granitoide de la Buchin;
- Corpul de granitoide de la Criva.
Învelişul sedimentar al pânzei getice. După tectogeneza baikaliană, care a generat
epimetamorfitele, domeniul getic a devenit arie exondată fiind supus eroziunii. Aşa se explică
lipsa formaţiunilor paleozoice antecarbonifer superioare. Prin aceasta domeniul getic diferă
de domeniul danubian în care sunt prezente metamorfite hercinice.
Sedimentarul getic de pe peticele de acoperire, apare în nord-estul peticului de acoperire
Godeanu, pe suprafeţe restrânse, reprezentate prin depozite permiene, conglomerate şi gresii
prinse în cutele şisturilor cristaline.
Din punct de vedere tectonic, Pânza getică aparţine dacidelor mediane (structuri care
au fost generate în tectogenezele cretacice) având cea mai mare arie de aflorare între
135
Geologia României
unităţile carpatice. Amploarea şariajului getic este evidenţiată de peticele de acoperire din
Munţii Godeanu şi Platoul Mehedinţi.
Şariajul getic s-a produs în două faze, prima fază s-a realizat în tectogeneza austrică,
când domeniul getic a încălecat peste flişul de Severin - fenomenul s-a produs în Apţian.
A doua fază a şariajului a avut loc la sfârşitul Cretacicului în tectogeneza laramică, în
care ansamblul getic, având în bază flişul de Severin şi fragmente din crusta oceanică adusă
s-a deplasat, venind în contact cu domeniul danubian peste care a încălecat. Platoşa pânzei
getice a acoperit în întregime domeniul danubian, aşa cum arată peticele de acoperire,
antrenând în faţă şi dedesubt pânza de Severin, echivalentă cu pânza de Ceahlău din Carpaţii
Orientali. Datele din teren arată că cea de a doua fază a şariajului getic s-a produs în timpul
Senonianului.

1. Pânza Getică sau Domeniul Getic a fost individualizat în tectogeneza: a-austrică;
b-laramică; c-moldavă.
2. Șisturile cristaline sunt reprezentate prin: a-mezometamorfite; b-epimetamorfite;
c-mezometamorfite și epimetamorfite.
3. Epimetamorfitele sunt cunoscute sub denumiri locale fiind puse în loc în faza de
metamorfism: a-hercinică; b-baikaliană; c-sudetă.
4. Corpurile de granitoide întâlnite în această unitate sunt: a-mai mari; b-mai mici; c-mai
puține și de dimensiuni mai mici.
5. Procesul de sedimentare a fost reluat în; a-Palozoic; b-Carbonifer inferior;
c-Carbonifer superior.
6. Depozite permiene, conglomeratice și de gresii prinse în șisturile cristaline apar în:
a-peticul Porțile de Fier; b-peticul Gura Văii; c-peticul Godeanu.
7. Șariajul getic s-a produs în două faze: a-austrică și laramică; b-austrică și sudetă;
c-laramică și moldavă.
136
Geologia României
10.3.3. Domeniul Supragetic (Pânzele supragetice)

Pânzele supragetice aparţin dacidelor mediane şi au fost intuite de Sreckeisen
A. (1934). Ideea a fost reluată mai târziu în anii 60-70 după ce s-au acumulat date noi
din teren. Aceste pânze se întâlnesc în vestul Banatului, nordul Munţilor Poiana
Ruscă, nord-vestul Munţilor Cibin-Sebeş şi Munţii Făgăraş, având caracterul unor
pânze de forfecare de soclu, la care iau parte metamorfite prealpine şi formaţiuni sedimentare
paleozoic-superioare şi mezozoice.
Eroziunea a afectat în mare măsură unităţile supragetice ceea ce îngreunează studiul
acestora, motiv pentru care vor fi analizate succesiv în diferite segmente ale catenei.
În Banat au fost evidenţiate trei pânze supragetice care încalecă de la V spre E. De la cea
inferioară spre cea superioară (de la E spre V) acestea sunt următoarele:
- Pânza de Moniom, constituită din formaţiuni metamorfice, şariate peste depozitele
sedimentare ale pânzei de Reşiţa, cât şi ale pânzei getice;
- Pânza de Locva, este constituită exclusiv din formaţiuni mezo- şi epimetamorfice, în
cuprinsul cărora există şariaje;
- Pânza de Bocşa, cuprinde mezometamorfite, dar şi depozite sedimentare paleozoice
superioare şi mezozoice.
Pânza de Poiana Ruscă. În Munţii Poiana Ruscă a fost evidenţiată o singură pânză
supragetică, situată în partea de nord a acestor munţi şi care este şariată spre sud. Ea este
constituită din formaţiuni cristalofiliene mezo- şi epimetamorfice, dar şi depozite sedimentare
cretacice, dispuse transgresiv peste soclul cristalin.
Pânzele de pe Valea Oltului
Pe Valea Oltului spre V, în partea de nord-est a Munţilor Cibin şi până la sud de valea
Lotrului au fost observate mai multe plane de şariaj orientate aproximativ N-S, paralel cu
Oltul care indicau încălecări de la E spre V a unor pânze supragetice.
Pânza de Făgăraş. În estul Munţilor Făgăraş au fost observate mai multe plane de
şariaj cu direcţia generală NE-SV. Aceasta ar cuprinde următoarele unităţi: de Uria, de
Călineşti şi de Brezoi. Problema corelării acestor unităţi este dată de incertitudinea sau
duplicitatea planelor de şariaj.
Pânza de Bârsa Fierului. În nordul Munţilor Făgăraş (excepţie face parte de NV) se
află o altă pânză de şariaj supragetică, care încalecă peste pânza de Făgăraş de la N spre S,
denumită pânza de Bârsa Fierului. În cadrul pânzelor supragetice această pânză are poziţia
superioară în zona Munţilor Făgăraş nemaifiind încălecată, la rândul ei de alte pânze.
Tectonica pânzelor supragetice

Menţionăm faptul că nu toţi autorii care se referă în lucrările lor la aspecte privind
tectonica Carpaţilor Meridionali, sunt de acord cu existenţa reală a pânzelor supragetice
menţionate anterior. Dintre acestea, mai larg acceptată este pânza de Făgăraş şi mai puţin,
controversata pânză de Poiana Ruscă. Celorlalte pânze li se contestă amploarea şariajului,
recunoscându-se totuşi încălecarea lor, după falii inverse, dar de mică amploare, aşa că se
acceptă totuşi denumirea de unităţi tectonice, pentru cele care ocupă un areal mare, iar cele
care au suprafeţe restrânse sunt denumite solzi.
Sunt considerate unităţi tectonice pânzele de Locva, de Bocşa şi adesea pânza de Poiana
Ruscă.
Celelalte pânze din Banat (pânza de Moniom), de pe Valea Oltului (pânzele de Uria, de
Călineşti, de Brezoi, de Valea lui Stan) din sud-estul şi nordul Munţilor Făgăraş (pânzele de
Cozia, de Braşov – Dâmbovicioara, de Bârsa Fierului) sunt considerate solzi care formează o
zonă mai mult sau mai puţin continuă la contactul dintre pânza getică şi unităţile, sau pânzele
supragetice.
Existenţa unităţilor supragetice (fie că sunt considerate pânze, solzi sau digitaţii) constituie
rezultatul unei coliziuni a două blocuri continentale separate între ele printr-o zonă labilă, de
expansiune intracontinentală.
137
Geologia României
Închiderea zonei labile, în urma mişcării convergente a celor două blocuri cu scoarţă
continentală s-a realizat în tectogeneza austrică. Blocul care a generat unităţile supragetice s-a
deplasat diferenţiat fragmentându-se în blocuri delimitate de falii majore. Aceste falii au
favorizat apariţia depresiunilor în timpul Neozoicului (depresiunea Caransebeş-Mehadia,
depresiunea Haţeg-Strei).
10.3.4. Pânza de Severin

Pânza de Severin aparţine grupului de structuri de la exteriorul
Carpaţilor cunoscute sub numele de Dacide externe, alături de pânzele
flişului negru, Ceahlău, Baraolt şi Bobu, reprezentând o sutură a unor
blocuri continentale.
În Carpaţii Meridionali pânza de Severin reprezintă corespondentul
pânzei de Ceahlău din Carpaţii Orientali, fiind situată între pânza getică, care aparţine
Dacidelor mediane şi autohtonul danubian, care ţine de Dacidele marginale.
Pânza de Severin, cu rol de paraautohton al pânzei getice, s-a conservat aproape
exclusiv în Platoul Mehedinţi între Motru şi Dunăre suportând peticele de acoperire Bahna şi
Porţile de Fier.
În afara acestei zone, formaţiuni ale pânzei de Severin se mai întâlnesc sub pânza getică
la Polovraci, în Munţii Lotrului şi în bazinul Jiului de vest.
Pânza de Severin a fost descrisă de Codarcea Al. (1934, 1940), observaţiile sale de pe
teren fiind confirmate ulterior de numeroşi alţi geologi.
În alcătuirea pânzei de Severin ia parte material eterogen, de natură sedimentară şi de
natură eruptivă. Materialul eruptiv constituie un complex ofiolitic, de tip scoarţă oceanică,
alcătuit din roci bazice şi ultrabazice (gabbrouri, bazalte, peridotite, dolerite, în mare parte
serpentinizate).
Materialul sedimentar de natură terigenă cu caracter de fliş, provine de pe aria celor două
blocuri, danubian şi getic, separate de fosa de Severin în procesul de expansiune, început în
Jurasicul mediu. Flişul de Severin este constituit din formaţiuni sedimentare asemănătoare
celor din pânza de Ceahlău cum ar fi: formaţiunea de Azuga, formaţiunea de Sinaia,
formaţiunea de Comarnic.
Acolo unde se observă relaţiile dintre complexul ofiolitic şi flişul de Severin, aceasta din
urmă ocupă poziţia superioară.
Se consideră că riftul din care a evoluat zona de expansiune este acelaşi rift care a
generat marea flişului intern al Carpaţilor Orientali. Astfel se explică corelarea pânzei getice
cu unităţile zonei cristalino-mezozoice din Carpaţii Orientali şi pânza de Severin cu pânza de
Ceahlău.
Ca şi pânza getică, pânza de Severin a avut o evoluţie tectonică ce s-a realizat în două faze
în prima fază desfăşurată în Mezocretacic, ca urmare a tectogenezei austrice, pânza getică a
acoperit prin înaintare aria de sedimentare a pânzei de Severin, aşa se explică faptul că în
cuprinsul ei nu se întâlnesc depozite neocretacice. În cea de a doua fază, de la sfârşitul
Cretacicului şi începutul Paleogenului, în tectogeneza laramică, formaţiunile pânzei de
Severin s-au deplasat aproape solidar cu cele ale pânzei getice din acoperiş, peste autohtonul
danubian. Deoarece numai partea din faţă a pânzei getice a acoperit elementele deformate ale
pânzei de Severin, ele au fost păstrate doar în această parte.
10.3.5. Magmatitele laramice din Carpaţii Meridionali

În Carpaţii Meridionali trecerea de la Cretacic la Paleogen a fost marcată de
o intensă activitate magmatică în urma căreia a fost pusă în loc o mare cantitate
de material cunoscut sub numele de banatite, nume dat de Cotta B. (1865).
Aceste magmatite se mai numesc laramice deoarece punerea lor în loc a fost
înlesnită de tectogeneza laramică.
138
Geologia României
Magmatismul a debutat printr-o activitate eruptivă când au fost puse în loc
piroclastite andezitice, dacitice şi riolitice precum şi curgeri de lave andezitice, întâlnite ca
intercalaţii în depozitele de vârstă senoniană, mai ales în zona Rusca Montană.
Corpurile de magmatite se grupează pe direcţia a trei aliniamente cu orientare N-S:
- aliniamentul vestic pe direcţia localităţilor Moldova Nouă-Sasca-Oraviţa-Bocşa
Română-Nădrag;
- aliniamentul central între Berzasca-Şopot-Poiana Ruscă;
- aliniamentul estic urmăreşte marginea estică a cristalinului Munţilor Semenic pe
direcţia Lăpuşnicel-Teregova-Armeniş (Fig. 51).
Fig. 51 Harta fizică a Munților Banatului

(după Atlasul Geografic al Lumii, Ed.
Didactică și Pedagogică, 1990).
După încheierea activităţii magmatice (tectogeneza laramică), Carpaţii Meridionali, în

evoluţia ulterioară s-au comportat ca un segment cu o oarecare stabilitate, suferind în
continuare două deformări rupturale, care au condus la coborârea unor porţiuni limitate din
aria montană ce au devenit bazine de sedimentare. Astfel au luat naştere depresiunile
intramontane.
Să ne reamintim
Pânzele supragetice aparţin dacidelor mediane şi au fost intuite de Sreckeisen A.
(1934). Ideea a fost reluată mai târziu în anii 60-70 după ce s-au acumulat date noi din teren.
Pânzele evidențiate în acest sector sunt: în Banat, în Munţii Poiana Ruscă, în partea de
nord-est a Munţilor Cibin şi până la sud de valea Lotrului, în estul și nordul Munţilor
Făgăraş.
Pânza de Severin aparţine grupului de structuri de la exteriorul Carpaţilor cunoscute sub
numele de Dacide externe, alături de pânzele flişului negru, Ceahlău, Baraolt şi Bobu,
reprezentând o sutură a unor blocuri continentale.
În Carpaţii Meridionali trecerea de la Cretacic la Paleogen a fost marcată de o intensă
activitate magmatică în urma căreia a fost pusă în loc o mare cantitate de material cunoscut
sub numele de banatite, nume dat de Cotta B. (1865). Aceste magmatite se mai numesc
laramice deoarece punerea lor în loc a fost înlesnită de tectogeneza laramică.
139
Geologia României
10.3.5.1. Rezumat
Pânzele supragetice aparţin dacidelor mediane şi au fost intuite de
Sreckeisen A. (1934). Ideea a fost reluată mai târziu în anii 60-70 după ce s-au
acumulat date noi din teren. Aceste pânze se întâlnesc în vestul Banatului, nordul
Munţilor Poiana Ruscă, nord-vestul Munţilor Cibin-Sebeş şi Munţii Făgăraş, având caracterul
unor pânze de forfecare de soclu, la care iau parte metamorfite prealpine şi formaţiuni
sedimentare paleozoic-superioare şi mezozoice.
Pânzele evidențiate în acest sector sunt:
- în Banat au fost evidenţiate trei pânze supragetice care încalecă de la V spre E. De la cea
inferioară spre cea superioară (de la E spre V) acestea sunt următoarele: Pânza de Moniom,
Pânza de Locva, Pânza de Bocşa;
- în Munţii Poiana Ruscă pânza cu denumirea de Poiana Ruscă;
- în partea de nord-est a Munţilor Cibin şi până la sud de valea Lotrului, Pânzele de pe
Valea Oltului;
- în estul Munţilor Făgăraş Pânza de Făgăraş iar în partea de nord Pânza de Bârsa
Fierului.
Pânza de Severin aparţine grupului de structuri de la exteriorul Carpaţilor cunoscute sub
numele de Dacide externe, alături de pânzele flişului negru, Ceahlău, Baraolt şi Bobu,
reprezentând o sutură a unor blocuri continentale.
În Carpaţii Meridionali pânza de Severin reprezintă corespondentul pânzei de Ceahlău
din Carpaţii Orientali, fiind situată între pânza getică, care aparţine Dacidelor mediane şi
autohtonul danubian, care ţine de Dacidele marginale.
Pânza de Severin, cu rol de paraautohton al pânzei getice, s-a conservat aproape
exclusiv în Platoul Mehedinţi între Motru şi Dunăre suportând peticele de acoperire Bahna şi
Porţile de Fier.
În Carpaţii Meridionali trecerea de la Cretacic la Paleogen a fost marcată de o intensă
activitate magmatică în urma căreia a fost pusă în loc o mare cantitate de material cunoscut
sub numele de banatite, nume dat de Cotta B. (1865). Aceste magmatite se mai numesc
laramice deoarece punerea lor în loc a fost înlesnită de tectogeneza laramică.
Magmatismul a debutat printr-o activitate eruptivă când au fost puse în loc
piroclastite andezitice, dacitice şi riolitice precum şi curgeri de lave andezitice, întâlnite ca
intercalaţii în depozitele de vârstă senoniană, mai ales în zona Rusca Montană.

1. Pânzele supragetice aparțin: a-dacidelor mediane; b-dacidelor externe; c-modavidelor.
2. În Banat sunt cunoscute următoarele pânze: a-Moniom, Locva; b-Poiana Ruscă;
c- Moniom, Locva, Bocșa.
3. Existența unităților supragetice constituie rezultatul unei coliziuni: a-a două blocuri
continentale; b-dintre două unități tectonice; c-dintre două zone de expansiune.
4. Pânza de Severin aparține Dacidelor externe având corespeondent în Carpații
Orientali:a-Pânza de Tarcău b-Pânza de Teleajen; c-Pânza de Ceahlău.
5. În alcătuirea pânzei de Severin ia parte un material eterogen: a-de natură sedimentară;
b-de natură eruptivă; c-de natură sedimentară și de natură eruptivă.
6. Magmatitele din Carpații Maridionali au fost puse în loc de: a-tectogeneza moldavă;
b-tectogeneza laramică; c-tectogeneza austrică.
7. Corpurile de magmatite au orientare N-S și sunt grupate pe direcția a: a-două
aliniamente; b-patru aliniamente; c-trei aliniamente.
140
Geologia României

Depresiunile intramontane sau posttectonice din Carpaţii Meridionali s-au
format în două etape.
În prima etapă, după tectogeneza laramică, în Paleogen, au luat naştere,
depresiuni care au funcţionat ca golfuri ale depresiunii Transilvaniei sau
depresiunii getice, cum ar fi: depresiunea Titeşti-Brezoi (Loviştei), depresiunea Petroşani,
depresiunile Haţeg-Strei.
În a doua etapă, în Miocen, ca urmare a tectogenezei stirice au luat naştere
depresiunile: Caransebeş-Mehadia, Sicheviţa, Bozovici, Culoarul Dunării, Bahna şi Culoarul
Balta-Baia de Aramă (Fig. 52).
Fig. 52 Coloane stratigrafice în depresiunile posttectonice din Carpații Meridionali (Mutihac et a., 2004).
Depresiunea Titeşti-Brezoi, cunoscuă şi sub denumirea de Depresiunea Loviştei, a

evoluat ca golf a Depresiunii Getice şi s-a format în Eocen, prin afundarea unei arii din
cristalinul Munţilor Făgăraş, cu învelişul lui sedimentar mezozoic. Este afectată de o falie
importantă la marginea sudică, care o separă de cristalinul din culmea Cozia.
Depresiunea Petroşani, este cea mai importantă dintre depresiunile intramonane,
datorită zăcăminelor de cărbuni. Ea se găseşte în zona de contact dintre pânza getică şi
autohtonul danubian. Aceasta a evoluat ca golf al Bazinului Transilvaniei, formându-se în
Paleogen, iar umplutura este formată din depozite de vârstă paleogenă şi neogenă. Din punct
de vedere tectonic se prezintă ca un sinclinal intens fracturat. Sunt cunoscute două sisteme de
falii: un sistem orientat în lungul bazinului, care delimitează sinclinalul astfel încât
depresiunea apare ca un graben şi un al doilea sistem care compartimentează umplutura
depresiunii în blocuri decroşate, dar şi deplasate pe verticală.
Depresiunile Haţeg-Strei, sunt separate între ele de pragul de la Haţeg. Ele s-au format
în Paleogen şi făceau parte dintr-un golf al Depresiunii Transilvaniei, împreună cu
Depresiunea Petroşani, dar a căror legătură a suferit frecvente întreruperi. Depozitele de
umplutură aparţin Paleogenului şi Miocenului, însă nu prezintă continuitate de sedimentare.
Depresiunea este traversată de mai multe praguri pe care le formează fundamentul cristalino-
mezozoic, deplasate vertical pe un sistem de falii aparţinând deformărilor rupturale
postlaramice.
Depresiunea Caransebeş-Mehadia, este străbătută de râul Timiş şi s-a format în
Badenian, evoluând ca atare în Sarmaţian, fiind colmatată la începutul Pliocenului. Ultimele
depozite depuse aparţin Pliocenului, fiind considerate ca reprezentând faciesul panonic al
Sarmato-Pliocenului.
141
Geologia României
Depresiunea Sicheviţa şi Culoarul Dunării. Depresiunea Sicheviţa cuprinde depozite
continental-lacustre, de vârstă Burdigalian-Badeniană. Coloarul Dunării cuprinde depozite de
vârstă miocenă.
Depresiunea Bahna şi Culoarul Balta-Baia de Aramă. Depresiunea Bahna are o
umplutură psefito-psamitică, atribuită Badenianului şi Sarmaţianului. Culoarul Balta-Baia de
Aramă este umplut cu depozite similare şi atribuite Badenianului. Acesta din urmă constituia
comunicarea cu Depresiunea Getică a Depresiunii Bahna.
10.3.7. Depresiunea getică

După ridicarea Carpaţilor Meridionali, ca un sistem cutat, în
tectogeneza laramică, în sudul catenei montane s-a format o zonă
depresionară devenind bazin de sedimentare de tip avanfosă. Eforturile de
compresiune tectonică pe direcţia S-N a determinat subsidenţa acestei
depresiuni, fapt dovedit de grosimea depozitelor de umplutură care au mii de metri.
Depresiunea getică este o prelungire spre vest a avanfosei Carpaţilor Orientali, cu
deosebirea că a luat naştere mai timpuriu. Ea se întinde din zona Văii Târgului până în Valea
Dunării. Spre N vine în contact cu unităţile Carpaţilor Meridionali (pânzele supragetice,
pânza getică, autohtonul danubian şi pânza de Severin), iar spre sud se delimitează de
platforma Valahă, de care este separată prin falia pericarpatică. Falia este mascată de
depozite sarmato-pliocene, însă a fost detectată pe aliniamentul sud de Găeşti - nord de Piteşti -
Drăgăşani - Strehaia - Turnu Severin. Coborârea marginii sudice a Carpaţilor Meridionali a
antrenat şi coborârea în trepte a părţii de nor a platformei Valahe. Rezultă astfel că fundamentul
depresiunii Getice este mixt, de tip carpatic în partea de nord şi de tip platformă în partea de
sud. Înclinarea fundamentului carpatic, spre axa de afundare maximă, este mai mare decât cea a
fundamentului de tip platformă, astfel încât depresiunea Getică are o secţiune asimetrică,
caracteristică depresiunilor premontane (Fig. 52).
Fig. 52 Depresiunea Getică (după harta tectonică scara 1:1000000, IGR).
În depresiunea Getică se disting două etaje structurale: fundamentul şi umplutura.
Fundamentul este mixt, carpatic la nord şi de platformă la sud. Adâncimea maximă
până la care coboară fundamentul este mult peste 8000 m (pe flancul nordic al depresiunii, la
Ţicleni, fundamentul carpatic a fost interceptat la 3000 m adâncime, într-un foraj).
În tectogeneza moldavică, din Volînianul superior, formaţiunile depresiunii Getice au
încălecat după falia pericarpatică, peste formaţiunile platformei Valahe, astfel depresiunea
142
Geologia României
Getică s-a individualizat ca unitate geostructurală distinctă. Evoluţia în continuare a
depresiunii a fost legată de cea a platformei.
Depozitele de umplutură ale depresiunii sunt de tip molasă şi s-au acumulat în
intervalul Paleogen-Pliocen inclusiv. Ponderea cea mai mare o au depozitele grezo-
conglomeratice, la care se adaugă evaporite, calcare, cărbuni şi piroclastite. Acumularea
depozitelor s-a făcut în două faciesuri: un facies litoral, cu depozite grosiere sau calcaroase
recifale şi un facies de larg, grezo-argilos. Provenienţa materialului sedimentar este
preponderent de origine carpatică.
Tectonica depresiunii Getice

Din punct de vedere structogenetic depresiunea Getică aparţine Moldavidelor,
alături de pânzele flişului extern şi pânza subcarpatică. Toate aceste unităţi au fost
individualizate tectonic în timpul Miocenului, în tectogeneza moldavică.
Fracturile din fundament, inclusiv falia pericarpatică, au fost reactivate în
faza moldavică determinând cutarea depozitelor de umplutură ale depresiunii până în
Sarmaţianul inferior inclusiv şi totodată tendinţa de încălecare spre sud, peste platforma
Valahă.
Structura cutată a depresiunii Getice poate fi observată numai între Valea Oltului şi
Olteţului. Spre vest se mai găseşte structura anticlinală Săcel-Gorj care în partea axială scoate la
zi depozite eocene.
La vest de Valea Oltului depresiunea Getică este acoperită de depozite sarmato-
pliocene, iar la est de Valea Oltului, unde depozitele paleogene aflorează pe suprafeţe întinse,
acestea formează un monoclin cu înclinări constante spre sud. Aici fundamentul lor este mai
ridicat, ca un promotoriu, între Valea Argeşului şi Valea Dâmboviţei, constituându-se într-un
prag ce separă depresiunea Getică, de la vest, de avanfosa Carpaţilor Orientali de la est. Însă
Valea Dâmboviţei se suprapune pe falia intramoesică, falie după care cele două
compartimente vestic şi estic s-au mişcat independent.
Să ne reamintim
Depresiunile intramontane sau posttectonice din Carpaţii Meridionali s-au format în
două etape.
În prima etapă, după tectogeneza laramică, în Paleogen, au luat naştere, depresiuni
care au funcţionat ca golfuri ale depresiunii Transilvaniei sau depresiunii getice, cum ar fi:
depresiunea Titeşti-Brezoi (Loviştei), depresiunea Petroşani, depresiunile Haţeg-Strei.
Balta-Baia de Aramă.
În depresiunea Getică se disting două etaje structurale: fundamentul şi umplutura.
Fundamentul este mixt, carpatic la nord şi de platformă la sud. Adâncimea maximă
până la care coboară fundamentul este mult peste 8000 m (pe flancul nordic al depresiunii, la
Ţicleni, fundamentul carpatic a fost interceptat la 3000 m adâncime, într-un foraj).
Depozitele de umplutură ale depresiunii sunt de tip molasă şi s-au acumulat în
intervalul Paleogen-Pliocen inclusiv.
10.3.7.1. Rezumat
Depresiunile intramontane sau posttectonice din Carpaţii Meridionali s-au format în
două etape.
În prima etapă, după tectogeneza laramică, în Paleogen, au luat naştere, depresiuni
care au funcţionat ca golfuri ale depresiunii Transilvaniei sau depresiunii getice, cum ar fi:
depresiunea Titeşti-Brezoi (Loviştei), depresiunea Petroşani, depresiunile Haţeg-Strei.
143
Geologia României
Balta-Baia de Aramă.
Depresiunea Petroşani, este cea mai importantă dintre depresiunile intramonane, datorită
zăcăminelor de cărbuni. Ea se găseşte în zona de contact dintre pânza getică şi autohtonul
danubian.
Depresiunea Getică este o prelungire spre vest a avanfosei Carpaţilor Orientali, cu
deosebirea că a luat naştere mai timpuriu. Ea se întinde din zona Văii Târgului până în Valea
Dunării. Spre N vine în contact cu unităţile Carpaţilor Meridionali (pânzele supragetice,
pânza getică, autohtonul danubian şi pânza de Severin), iar spre sud se delimitează de
platforma Valahă, de care este separată prin falia pericarpatică. Falia este mascată de
depozite sarmato-pliocene, însă a fost detectată pe aliniamentul sud de Găeşti - nord de Piteşti -
Drăgăşani-Strehaia-Turnu Severin. Coborârea marginii sudice a Carpaţilor Meridionali a
antrenat şi coborârea în trepte a părţii de nor a platformei Valahe. Rezultă astfel că fundamentul
depresiunii Getice este mixt, de tip carpatic în partea de nord şi de tip platformă în partea de
sud. Înclinarea fundamentului carpatic, spre axa de afundare maximă, este mai mare decât cea a
fundamentului de tip platformă, astfel încât depresiunea Getică are o secţiune asimetrică,
caracteristică depresiunilor premontane.
Din punct de vedere structogenetic depresiunea Getică aparţine Moldavidelor, alături de
pânzele flişului extern şi pânza subcarpatică. Toate aceste unităţi au fost individualizate
tectonic în timpul Miocenului, în tectogeneza moldavică.
1. Depresiunile intramontane din Carpații Meridionali s-au format în două etape, respectiv
în tectogenezele: a-laramică și austrică; b-laramică și stirică; c-stirică și moldavă.
2. Depresiunea Petroșani este cea mai importantă dintre depresiunile intramontane datorită:
a-zăcămintelor de cărbuni; b-zăcămintelor de sare; c-zăcămintelor de fier.
3. Depresiunile Hațeg-Strei s-au format în Paleogen și făceau parte dintr-un golf al:
a-Depresiunii Panonice; b-Depresiunii Transilvaniei; c-Depresiunii Petroșani.
4. În sudul Carpaților Meridionali s-a format o zonă depresionară de tip: a-bazin marin;
b-avanfosă; c-orogen.
5. Depresiunea Getică are în cuprinsul ei două etaje structurale: a-fundament; b-cuvertură;
c-fundament și umplutură.
144
Geologia României

Aria Carpaților Meridionali, având în componență mai multe unități tectonice
care au particularități geologice diferite, au rezultat acumulări de minereuri,
combustibili minerali, sare și roci utile.
Aceste tipuri de zăcăminte sunt relativ frecvente pe arealul Carpaților Merionali, fiind
cunoscute următoarele tipuri:
- zăcăminte de minereuri de fier;
- zăcăminte de sulfuri complexe;
- zăcăminte de mangan;
- zăcăminte de aur;
- zăcăminte de crom;
- zăcăminte de nichel.
Minereurile de fier apar dezvoltate în arealele cu șisturile cristaline și de cele a căror
geneză este legată de fenomene magmatice.
Minereurile de fier ce apar în ariile de aflorare a șisturilor cristaline au cea mai mare
dezvoltare în Munții Poiana Ruscă. Aceste sunt considerate că au o origine primară
sedimentară, iar ulterior au fost metamorfozate. Zonele în care aceste minereuri au fost
cunoscute sunt:
- arealul Anieș-Bătrâna-Poeni, în care minereul este format din siderit, iar secundar apărând
magnetit, pirită, calcopirită, galenă; acumulările sunt asociate calcarelor cristaline;
- arealul Teliuc-Ghelar-Poiana lui Filimon, a avut în exploatare siderit legat genetic de
calcare cristaline și șisturi clorito-sericitoase;
- arealul Valea Fierului-Rachitova-Bouțari, unde a fost evidențiat un zăcământ cu magnetit,
sub formă de cuiburi, localizate în amfibolite și micașisturi.
Minereurile de fier cu origine magmatică sunt cunoscute în Banat la Dognecea-Ocna
de Fier. Aceste sunt formate prin procese de metasomatoză la contactul dintre banatite și
calcare, conducând la concentrarea în magnetit și limonit în zonele de contact.
Sulfuri complexe sunt cunoscute a fi legate atât de șisturile cristaline cât și de
magmatitele diverselor faze de erupție.
Zăcămintele din Munții Poiana Ruscă, sunt reprezentate prin blendă și galenă,
localizate în șisturile epimetamorfice.
Zăcămintele din Munții Banatului, sunt legate de magmatismul banatitic, fiind
cunoscute prin acumulări de calcopirită la Dognecea, pirită și calcopirită la Oravița și Ciclova.
Minereuri de mangan, sunt cunoscute în regiunea Delinești (lângă Caransebeș),
cantonate în șisturile cristaline mezometamorfice ale grupului de Sebeș-Lotru.
Mineruri aurifere, sunt întâlnite în Munții Lotrului, în filoane hidrotermale asociate
zăcămintelor de calcopirită, unde secundar apare și aur.
Minereuri de crom¸ sunt legate de serpentinite fiind cunoscute câteva corpuri
neregulate, filoane de mici dimensiuni sau cristale izolate la Iuți, mineralul fiind cromit.
Minereuri de nichel, au fost evidențiate în partea nord-estică a Munților Făgăraș, în
legătură cu erupțiile bazice.
Aceștia sunt reprezentați prin cărbuni și hidrocarburi. Cărbunii sunt întâlniți în zona
cristalino-mezozoică, iar hidrocarburile în zona de molasă.
Cărbunii sunt cantonați în formațiuni geologice de diferite vârste, însă zăcăminele cu
importanță economică sunt situate doar în depozitele pliocene. Acestea sunt întâlnite în
Depresiunea Getică, exploatarea sistematică a acestora făcându-se după anul 1950. Tipul de
cărbune exploatat este lignitul.
Hidrocarburile. Prospecțiunile pentru petrol și gaze au fost realizate sistematic,
îndeosebi după anul 1950, fiind evidențiate mai multe areale cu potențial de exploatare în
depozitele miocene și pliocene.
145
Geologia României
Sare. Cel mai important zăcământ cunoscut este cel de la Ocnele Mari.
Roci utile
Acestea sunt menționate a fi aparținând șisturilor cristaline sau de formațiunile
sedimentare. Tipurile de substanțe care au acumulări semnificative sunt:
- grafit, cunoscut în Munții Căpățânei, localizat în șisturile metamorfice;
- azbest, în Munții Lotrului și Almăjului, sub formă de lentile, format prin recristalizare din
soluții reziduale;
- talc, în Munții Semenic și Poiana Ruscă, cantonat în șisturile cristaline;
- muscovit, în Munții Lotrului, Țarcu și Semenic, asociat corpurilor de pegmatite din șisturile
cristaline;
- feldspat, s-a exploatat în Munții Semenic, care din punct de vedere genetic ține de corpurile
de pegmatite;
- marmură, se exploatează în Munții Poiana Ruscă, la Rușchița, fiind legată de șisturile
cristaline epimetamorfice.
O altă resursă naturală exploatabilă, o constituie apele minerale și cele termale
evidențiate la Băile Herculane, care este o stațiune balneo-climaterică cunoscută din perioada
romană.
Mai sunt de menționat izvoare sulfuroase, clorurate și slab iodate în arealul
Călimănești-Olănești.
Bibliografie
Balintoni I. (1997), Geotectonica terenurilor metamorfice din Romania, Ed. Carpatica. Cluj
Napoca.
Săndulescu Mircea (1984), Geotectonica României, Ed. Tehnică, Bucureşti.
146
Geologia României

MUNȚII APUSENI
Cuprins
11.1. Introducere. Munții Apuseni-generalități
11.3. Munții Apuseni. Delimitare și aspecte geografice
11.3.1. Munții Apuseni de Nord
11.3.1.1. Rezumat
11.3.2. Munții Apuseni de Sud
11.3.2.1. Rezumat
11.3.3.1. Rezumat
Bibliografie
11.1. Introducere. Munții Apuseni - generalități

Munţii Apuseni aparţin Dacidelor interne, structuri care grupează pânze de
soclu continentale, constituite, cel puţin parţial din formaţiuni metamorfice şi
uneori granitice acoperite de depozite sedimentare permiene şi îndeosebi
mezozoice. Limitele Dacidelor interne sunt în mare parte acoperite de formaţiuni
posttectonice sau de depozite ale depresiunilor molasice neogene.
Dacidele interne se continuă parţial sub Depresiunea Transilvaniei şi mai ales sub
Depresiunea Panonică, ajungând spre nord în apropierea căilor de acces a vulcanitelor
neogene din sectorul Oaş-Gutâi.
Evoluţia geologică a Munţilor Apuseni are ca punct de plecare apariţia unei zone de
rifting în blocul continental transilvano-panonic. Astfel acest bloc, ca urmare a forţelor de
distensie sublitosferice, a fost rupt în două: blocul panonic şi blocul transilvan. Evenimentul
s-a produs spre sfârşitul Jurasicului mediu. Procesul de expansiune cu producere de scoarţă
oceanică a încetat, a urmat acţiunea forţelor de compresiune, care a condus la apropierea
celor două blocuri, subducţia plăcii oceanice şi coliziunea lor, însoţită de şariaje importante.
Rămăşiţe ale scoarţei oceanice se păstrează în Apusenii de Sud, pe arii întinse, fiind
cunoscute sub denumirea de magmatite ofiolitice.
Din punct de vedere stratogenetic Munţii Apuseni se împart în două mari unități:
Apusenii de Nord şi Apusenii de Sud.

- cunoască dezvoltarea zonele componente ale Munților Apuseni pe teritoriul României;
- cunoască unitățile principale care intră în componența Munților Apuseni;
147
Geologia României
- aibă cunoștințe despre structura geologică specifică fiecărei unități/ compartiment/
structură.
11.3. Munții Apuseni – delimitare şi aspecte geografice

Munţii Apuseni aparţin Dacidelor interne, structuri care grupează
pânze de soclu continentale, constituite, cel puţin parţial din formaţiuni
metamorfice şi uneori granitice acoperite de depozite sedimentare
permiene şi îndeosebi mezozoice. Limitele Dacidelor interne sunt în
mare parte acoperite de formaţiuni posttectonice sau de depozite ale depresiunilor molasice
neogene (Fig. 54).
Fig. 54 Harta fizică a Munților Apuseni (Atlasul Școlar al Lumii, 1990).
Evoluţia geologică a Munţilor Apuseni are ca punct de plecare apariţia unei zone de
rifting în blocul continental transilvano-panonic. Astfel acest bloc, ca urmare a forţelor de
distensie sublitosferice, a fost rupt în două: blocul panonic şi blocul transilvan. Evenimentul
s-a produs spre sfârşitul Jurasicului mediu. Procesul de expansiune cu producere de scoarţă
oceanică a încetat, a urmat acţiunea forţelor de compresiune, care a condus la apropierea
celor două blocuri, subducţia plăcii oceanice şi coliziunea lor, însoţită de şariaje importante.
148
Geologia României
Rămăşiţe ale scoarţei oceanice se păstrează în Apusenii de Sud, pe arii întinse, fiind
cunoscute sub denumirea de magmatite ofiolitice.
Din punct de vedere stratogenetic Munţii Apuseni se împart în două mari unități:
Apusenii de Nord şi Apusenii de Sud.
11.3.1. Munţii Apuseni de Nord

Munţii Apuseni de Nord cuprind masivele Gilău, Bihor, Vlădeasa, Pădurea
Craiului, Biharia, Codru-Moma şi Highiş (Zarand), reprezentând rezultatul
proceselor geologice care au avut loc în orogeneza alpină.
Evoluţia Apusenilor de Nord s-a realizat în două etape: o etapă prealpină şi o alta
alpină.
În etapa prealpină arealul în care se aflau şi Apusenii de Nord a suferit o serie de
transformări cuprinse în mai multe cicluri geotectonice, ultimul fiind cel hercinic.
La sfârşitul ciclului hercinic Apusenii de Nord făceau parte dintr-un domeniu
continental cratonizat, mult mai extins ca suprafaţă, format din metamorfite în fundament şi o
cuvertură de roci sedimentare, acumulate la sfârşitul Paleozoicului, în principal în condiţii
continentale, roci în care piroclastitele aveu o pondere însemnată. Similitudinile care există
între Munţii Apuseni şi Carpaţii Meridionali duc la ideea că la sfârşitul Paleozoicului cele
două arii făceau parte din acelaşi bloc continental (Fig. 55).
Fig.55 Unități stratigrafice din Munții Apuseni (Mutihac et al., 2004).
După individualizarea blocului transilvano-panonic la începutul ciclului alpin, se pare că

în cea mai mare parte, sau chiar în întregime, acesta era acoperit de o mare epicontinentală cu
care au avut o evoluţie diferită.
149
Geologia României
În Apusenii de Nord au existat trei domenii distincte care au suferit o evoluţie
tectonică diferită şi definitorie. Aceste domenii au fost, domeniul de Bihor, domeniul de
Codru şi domeniul de Biharia, care se disting şi astăzi în structura de nord.
La sfârşitul Cretacicului, după profundele modificări tectonice când Apusenii de Nord
capătă o mai mare stabilitate tectonică, zona a fost din nou acoperită de ape, acumulându-se
învelişul sedimentar posttectonic, care se păstrează de regulă în ariile depresionare. Aproape
concomitent cu formarea învelişului sedimentar posttectonic a avut loc o importantă
manifestare magmatică, asemănătoare cu cea din Carpaţii Meridionali, cunoscută sub numele
de magmatismul laramic.
La alcătuirea Munţilor Apuseni de Nord iau parte metamorfite
prealpine cu magmatitele asociate, învelişul sedimentar al acestora şi
magmatite laramice.
Masivele cristaline
Metamorfitele din fundamentul Apusenilor de Nord aparţin mai multor cicluri
orogenice, inclusiv ciclului hercinic. Asociate cu aceste metamorfite apar şi magmatite.
Structurile cristaline prehercinice sunt atât mezometamorfice, mai vechi, cât şi
epimetamorfice mai noi.
Mezometamorfitele au la origine atât material terigen cât şi magmatogen şi au o largă
răspândire în Apusenii de Nord. Acestea sunt cunoscute sub mai multe denumiri: seria de
Someş, seria de Baia de Arieş şi seria de Mădrizeşti.
Epimetamorfitele sunt de vârstă Proterozoic terminal-Cambrian, metamorfozate în
tectogeneza baikaliană. Aceste petrofaciesuri au fost descrise sub diverse denumiri, ele însă, în
parte sunt sincrone, având următoarele denumiri: cristalinul de Aradna, cristalinul de Biharia şi
cristalinul de Muncel.
Magmatitele prehercinice. Magmatismul plutonic legat de ciclul sau de ciclurile care
au generat metamorfitele prehercinice a condus la punerea în loc a unor masive de
granitoide care însoţesc diversele şisturi cristaline (Mutihac, 1990). Masivul de granitoide
Muntele Mare, situat în partea centrală a Munţilor Gilău, cel mai mare din Munţii Apuseni,
este un batolit cu dimensiunea în plan orizontal de 35/10 km. Vârsta radiogenă a acestuia este
estimată la 530 M.a., fapt care arată că ar aparţine ciclului baikalian.
Intruziunile de Codru reprezintă o asociere intimă între şisturile cristaline ce se
consideră a aparţine cristalinului de Biharia şi intruziunile cu caracter migmatic.
Materialul este de natură bazică şi se consideră a avea valori de vârstă absolută între 458 -
542 M.a., care l-ar plasa în orogeneza baikaliană.
Granitoidul de Şiria este mult redus ca dimensiuni, iar determinările de vârstă
absolută indică o vârstă aparentă.
Granitoide de Mădrizeşti străbat şisturi cristaline cu acelaşi nume, fiind străbătute de
granitoide pagmatoide.
Şisturi cristaline hercinice cuprind epimetamorfite dispuse transgresiv peste
cristalinul prehercinic. Astfel, se disting: cristalinul de Păiuşeni, cristalinul de Arieşeni şi
cristalinul de Vulturese-Belioara. Metamorfozarea acestora se pare că a avut loc, foarte
probabil, în faza sudetă.
Masive de granitoide hercinice. Orogeneza hercinică a fost însoţită de un
magmatism sincinematic acid, urmat de un magmatism tardicinematic alcalin.
Învelişul sedimentar al masivelor cristaline
Învelişul sedimentar prezintă unele diferenţieri în cele trei domenii ale Apusenilor de
Nord:
- domeniul de Bihor a cărui înveliş sedimentar s-a păstrat pe zone cu întinderi variate,
desfăşurate pe intervalul Permian-Turonian, interval cu multe lacune stratigrafice de amploare
diferită;
- domeniul de Codru, are o dezvoltare mare, la alcătuirea lui luând parte şisturi cristaline
150
Geologia României
şi învelişul sedimentar al acestora, iar din punct de vedere tectonic este divizat în trei unităţi cu
rol de pânze (Codru, Tărcăiţa şi Moma);
- domeniul de Biharia, are o dezvoltare mai limitată, cuprinzând doar depozite
sedimentare permiene.
Magmatitele laramice
Magmatitele laramice au fost puse în loc în tectogeneza laramică de la sfârşitul
Cretacicului şi începutul Paleogenului. Sunt magmatite tipice de subducţie, asemănătoare
celor din Carpaţii Meridionali. Activitatea magmatică s-a desfăşurat în trei stadii distincte:
- primul stadiu exploziv-efuziv;
- al doilea stadiu cu caracter subvulcanic;
- al treilea stadiu a dus la apariţia de daicuri şi filoane de aplite.
În Masivul Vlădeasa aflorează un mare complex vulcano-plutonic de magmatite
laramice, care acoperă o suprafaţă de circa 500 km2.
Succesiunea erupţiilor a adus din adâncuri material magmatic cu compoziţie din ce în ce
mai acidă. De la andezite, dacite până la riolite. Riolitele au cea mai mare pondere.
Tectonica Munţilor Apuseni de Nord

La sfârşitul Jurasicului mediu şi începutul Jurasicului superior microplaca
transilvano-panonică s-a rupt în două, ca urmare a forţelor de distensie
sublitosferice, ducând la apariţia zonei de rifting sud-apusene, concomitent cu
fragmentarea marginilor celor două blocuri, mai ales a celui panonic. Ulterior
acţiunea forţelor de distensie a încetat, fiind înlocuit prin forţe de compresie, de îngustare a
scoarţei, care au condus la încălecarea unor porţiuni cu producerea de şariaje. Aceste deplasări
au determinat individualizarea în Apusenii de Nord a autohtonului de Bihor, ca un domeniu cu
stabilitate mai mare şi a două sisteme de pânze, pânzele de Codru şi pânzele de Biharia.
Munţii Apuseni de Nord sunt separaţi de restul blocului panonic, neregenerat în
orogeneza alpină, printr-o falie crustală cu orientarea VNV-ESE care delimitează Munţii
Plopiş de Apusenii de Nord. După această falie Munţii Apuseni, în ansamblu lor, au fost
deplasaţi spre blocul transilvan ca urmare a proceselor de subîmpingere ale blocului panonic.
Fiecare unitate tectonică a Munţilor Apuseni de Nord, la rândul ei, prezintă deformări şi
caractere rupturale specifice.
Autohtonul de Bihor, prezintă un aranjament tectonic ruptural, datorat rigidităţii sale. Se
poate recunoaşte un graben orientat NV-SE umplut cu produsele magmatismului laramic.
Fragmentarea autohtonului de Bihor este dată de numeroasele falii care îl străbat.
Sistemul pânzelor de Codru, este puternic fragmentat, conducând la complicaţii tectonice
de amploare secundară: digitaţii, solzi.
Sistemul pânzelor de Biharia, prezintă o modificare de orientare ca urmare a unui proces
de subâmpingere şi rotaţie a autohtonului de Bihor.
Să ne reamintim
Munţii Apuseni aparţin Dacidelor interne, structuri care grupează pânze de soclu
continentale, constituite, cel puţin parţial din formaţiuni metamorfice şi uneori granitice
acoperite de depozite sedimentare permiene şi îndeosebi mezozoice. Limitele Dacidelor
interne sunt în mare parte acoperite de formaţiuni posttectonice sau de depozite ale
depresiunilor molasice neogene.
151
Geologia României
11.3.1.1. Rezumat
Munţii Apuseni de Nord cuprind masivele Gilău, Bihor, Vlădeasa, Pădurea Craiului,
Biharia, Codru-Moma şi Highiş (Zarand), reprezentând rezultatul proceselor geologice care
au avut loc în orogeneza alpină.
Evoluţia Apusenilor de Nord s-a realizat în două etape: o etapă prealpină şi o alta
alpină.
În Apusenii de Nord au existat trei domenii distincte care au suferit o evoluţie
tectonică diferită şi definitorie. Aceste domenii au fost, domeniul de Bihor, domeniul de
Codru şi domeniul de Biharia, care se disting şi astăzi în structura de nord.
La sfârşitul Cretacicului, după profundele modificări tectonice când Apusenii de Nord
capătă o mai mare stabilitate tectonică, zona a fost din nou acoperită de ape, acumulându-se
învelişul sedimentar posttectonic, care se păstrează de regulă în ariile depresionare. Aproape
concomitent cu formarea învelişului sedimentar posttectonic a avut loc o importantă
manifestare magmatică, asemănătoare cu cea din Carpaţii Meridionali, cunoscută sub numele
de magmatismul laramic.
Munţii Apuseni de Nord sunt separaţi de restul blocului panonic, neregenerat în
orogeneza alpină, printr-o falie crustală cu orientarea VNV-ESE care delimitează Munţii
Plopiş de Apusenii de Nord. După această falie Munţii Apuseni, în ansamblu lor, au fost
deplasaţi spre blocul transilvan ca urmare a proceselor de subîmpingere ale blocului panonic.

1. Evoluția Apusenilor de Nord s-a realizat în: a-etapa alpină; b-etapa prealpină;
c-o etapă prealpină și o alta alpină.
2. În Apusenii de Nord au existat domenii cu evoluție tectonică diferită, acestea fiind:
a-Domeniul Danubian; b-Domeniul de Bihor, Codru și Biharia; c-Domeniul Getic.
3. Masivele cristaline din Apusenii de Nord cuprind: a-mezometamorfite;
b-epimetamorfite; c-mezometamorfite și epimetamorfite.
4. Cel mai mare masiv de granitoide cu dimensiunea în plan orizontal 35/10 km este în:
a-Muntele Gilău; b-Șiria; c-Mădrizești.
5. Învelișul sedimentar din cele trei domenii este: a-asemănător; b-cu unele diferențieri;
c-identic.
6. Activitatea de punere în loc a magmatitelor laramice de la sfârșitul Cretacicului și
începutul Paleogenului s-a desfășurat în: a-un stadiu exploziv; b-trei stadii distincte;
c-un stadiu efuziv.
7. Apusenii de Nord sunt seprați de restul blocului panonic: a-printr-o falie crustală cu
orientarea VNV-ENE; b-printr-o depresiune tectonică; c-printr-un graben orientat NV-
SE.
152
Geologia României
11.3.2. Munţii Apuseni de Sud

Ca unitate structurală Apusenii de Sud sunt cuprinşi între Valea Mureşului la sud
şi unitatea de Codru spre nord de care se delimitează după aliniamentul Bârzava -
Mădrizeşti - Hălmagiu - Câmpeni - sud Roşia Montană - Sălciua – Ocoliş, incluzând
Munţii Drocea, Munţii Vinţului, Munţii Metaliferi şi Munţii Trascău. Apusenii de Sud
mai sunt denumiţi şi Munţii Metaliferi.
Prezenţa mineralizaţiilor aurifere, legate de vucanismul neogen, a făcut ca Apusenii de
Sud să atragă atenţia omului încă din epoca preromană.
Apusenii de Sus au început să funcţioneze ca arie geosinclinală în ciclul alpin mai târziu
decât Apusenii de Nord, având în consecinţă o evoluţie diferită. În literatura de specialitate,
Apusenii de Sud ca unitate structurală, mai sunt cunoscuţi sub numele de geosinclinalul
Mureşului.
Evoluţia geologică a Apusenilor de Sud a început înainte de Jurasicul superior prin
deschiderea unui rift continental, urmată de declanşarea unei activităţi magmatice de tip
ofiolitic (magmatism bazic şi ultrabazic). Riftul creat a separat în două o masă sialică
aparţinând ariei continentale transilvane - panonice formată în principal din şisturi cristaline.
Resturi ale acestora se păstrează ca blocuri cu aspect de insule cum ar fi cristalinul de la
Rapolt sau din Munţii Trascău (Fig.56).
Fig.56 Unități stratigrafice din Munții Apuseni (Mutihac et al., 2004).
În bazinul creat de rift a început procesul de sedimentare, care a continuat până la finele
Cretacicului, în timp ce activitatea magmatică a durat cu intermitenţă până la sfârşitul
Cretacicului inferior când s-a manifestat tectogeneza austrică.
153
Geologia României
La sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului a avut loc vulcanismul laramic, iar în
Miocen iau naştere depresiunile intramontane concomitent cu manifestarea vulcanismului
neogen.
Rezultă aşadar că în alcătuirea Apusenilor de Sud iau parte masive cristaline, magmatite
ofiolitice, sedimentar prelaramic, vulcanite laramice, vulcanite neogene şi sedimentar
postlaramic păstrat în depresiunile intramontane.
Masivele cristaline
Şisturile cristaline în Apusenii de Sud se întâlnesc pe arii reduse fiind întâlnite sub
forma a două insule în Munţii Trascău şi încă una în zona Rapolt. La alcătuirea acestora iau
parte şisturi cristaline prehercinice şi şisturi cristaline hercinice.
Magmatitele ofiolitice
În Apusenii de Sud magmatitele ofiolitice au o mare răspândire formând o masă
imensă cu o lungime de 190 km, între Valea Arieşului şi localitatea Zăbalt de pe Valea
Mureşului, şi o lăţime de până la 40 km. Munţii Drocea sunt formaţi aproape numai din
ofiolite. Activitatea magmatică a început în Jurasicul inferior şi a durat până la mijlocul
Cretacicului. Menţionăm că există părerei conform cărora deschiderea oceanului căruia îi
corespund ofiolitele s-a produs în Triasicul mediu (M. Săndulescu, 1984).
Învelişul sedimentar prelaramic
Învelişul sedimentar din Apusenii de Sud este de vârstă mezozoică, cu excepţia a două
iviri izolate de depozite conglomeratice cuarţoase, de la marginea estică a insulei de cristalin
din nordul Munţilor Trascău, considerat de vârstă permiană.
Geosinclinalul Mureşului, în partea lui centrală, pe direcţia V-E, prezintă o zonă mai
ridicată, constituită din masa de ofiolite, separând aria de sedimentare în mai multe zone în
care s-au acumulat depozite cu faciesuri diferite, ceea ce îngreunează corelarea stratigrafică de
pe întinsul Apusenilor de Sud.
Magmatitele laramice
În Munţii Apuseni de Sud, ca şi în Munţii Apusenii de Nord, s-a manifestat
magmatismul laramic, cu deosebirea că, aici magmatismul este restrâns numai la cel de al
doilea stadiu, când au fost puse în loc câteva corpuri intrusive, cantonate în masa de ofiolite.
Magmatitele laramice sunt dispuse pe două aliniamente orientate NE-SV, urmărind acelaşi
sistem de fracturi laramice întâlnite şi în Carpaţii Meridionali.
Vulcanitele neogene
Ca şi în Carpaţii Orientali, în Apusenii de Sud, începând din Badenian şi până în
Pliocen superior, s-a manifestat un vulcanism subsecvent tardiv, ale cărui produse se întâlnesc
pe suprafeţe relativ mari, fiind dispuse pe mai multe aliniamente, orientate de regulă pe
direcţia NV-SE. Vulcanitele sunt reprezentate prin andezite bazaltoide, alte varietăţi de
andezite, dacite şi riolite.
Erupţii de bazalte
În Apusenii de Sud, în câteva zone se întâlnesc importante mase de bazalte, de vârstă
cuaternară, asemănătoare celor de la Racoş din Carpaţii Orientali. De natură bazaltică sunt
cele două Detunate: Detunata Goală şi Detunata Flocoasă, din zona Roşia Montană. Bazaltele
de aici sunt sub formă de coloane hexagonale. Bazalte se mai întâlnesc la sud de Mureş, pe
malul râului Bega la Lucareţ.
Tectonica Munţilor Apuseni de Sud

Structura tectonică a Apusenilor de Sud este rezultatul tectogenezelor
alpine (austrică, subhercinică, laramică). Apusenii de Sud (Fig. 57)
reprezintă sutura între două blocuri continentale separate de o zonă
geosinclinală, realizată în urma unui proces de subducţie. Datorită
dimensiunilor mici ale blocurilor cu scoarţă continentală, consumul de scoarţă oceanică, în
timpul acţiunii forţelor de compresie, a fost limitat, conservându-se o importantă masă de
ofiolite, iar deformările tectonice n-au fost de mare amploare.
154
Geologia României
Sutura Apusenilor de Sud are în partea vestică direcţia V-E, apoi spre est deviază
treptat spre NE, înconjurând, ca şi pânzele de Biharia, autohtonul de Bihor. În continuare spre
nord sutura Apusenilor de Sud este parţial mascată de formaţiunile Depresiunii Transilvaniei,
fiind detectată prin metode geofizice până la paralela oraşului Turda, unde sfârşeşte în falia
Plopiş. Aici sutura suferă o decroşare senestră, spre NV.
Procesele de scurtare a scoarţei, datorită forţelor de compresie, însoţite de
procese de subducţie cât şi de obducţie, au condus la o serie de deformări, cu apariţia
unor cute-solzi, pânze de şariaj şi a unor falii crustale, cum ar fi falia est-apuseană,
care separă Apusenii de Depresiunea Transilvaniei, sau falia sud-transilvană ce
urmăreşte Valea Mureşului.
Fig. 57 Schiţa tectonică Apusenilor de Sud: 1-pânzele sistemului de Biharia; 2-pânza de Vidolm;
3-pânza de Groşi; 4-pânza de Criş; 5-pânza de Feneş; 6-pânza de Cerechiu Stănija; 7-pânza de
Techereu; 8-pânza de Ardeu; 9-pânza de Fundoaia; 10-pânza de Bozeş; 11-pânza de Căbeşti;
12-unitatea de Bejani; 13-pânzele supagetice; 14-stratele de Remeţi; 15-depresiuni post-tectonice
(M. Săndulescu, 1984).
Structura tectonică majoră a Apusenilor de Sud o constituie fragmentarea masei de

ofiolite. Ridicarea şi împingerea ei peste sedimentarul din zonele marginale sudice cu substrat
în profunzime tot de ofiolite sau de cristalin aparţinând blocului continental. Aşa a rezultat
pânza de Drocea a cărei frunte se poate urmări din bazinul Crişului Alb, unde este acoperită
de vulcanite neogene. Din zona depresiunii Brad-Săcărâmb, pânza de Drocea este decroşată
spre SE de faliile orientate NV-SE, care au generat depresiunea. Urma planului de şariaj
reapare la E de depresiunea amintită, fiind din nou deplasat spre SE de faliile depresiunii
Zlatna-Almaş.
Pânza de Drocea este o pânză tipică de obducţie, la alcătuirea ei luând parte în cea mai
mare măsură ofiolitele, mai ales cele din seria tholetică.
Sedimentarul din faţa pânzei, ca urmare a împingerii, a fost cutat rezultând cute-solz. În
zona Bârzava-Mădrizeşti se individualizează clar doi solzi: solzul de Groşi, cu poziţie
inferioară şi solzul de Criş, superior.
Ultimele deformări din aria Apusenilor de Sud, de natură rupturală, s-au produs în
Miocen, când au luat naştere depresiunile posttectonice Brad-Săcărâmb, Zlatna-Almaş şi
Roşia Montană.
Faliile după care s-au produs aceste depresiuni, falii mai vechi reactivate, au constituit şi
căi de acces pentru vulcanitele neogene.
155
Geologia României
Să ne reamintim
Munţii Apuseni aparţin Dacidelor interne, structuri care grupează pânze de
soclu continentale, constituite, cel puţin parţial din formaţiuni metamorfice şi
uneori granitice acoperite de depozite sedimentare permiene şi îndeosebi
mezozoice. Limitele Dacidelor interne sunt în mare parte acoperite de formaţiuni
posttectonice sau de depozite ale depresiunilor molasice neogene.
11.3.2.1. Rezumat
Ca unitate structurală Apusenii de Sud sunt cuprinşi între Valea Mureşului la
sud şi unitatea de Codru spre nord de care se delimitează după aliniamentul Bârzava
- Mădrizeşti - Hălmagiu - Câmpeni - sud Roşia Montană - Sălciua – Ocoliş,
incluzând Munţii Drocea, Munţii Vinţului, Munţii Metaliferi şi Munţii Trascău. Apusenii de
Sud mai sunt denumiţi şi Munţii Metaliferi.
Apusenii de Sus au început să funcţioneze ca arie geosinclinală în ciclul alpin mai târziu
decât Apusenii de Nord, având în consecinţă o evoluţie diferită. În literatura de specialitate,
Apusenii de Sud ca unitate structurală, mai sunt cunoscuţi sub numele de geosinclinalul
Mureşului.
Evoluţia geologică a Apusenilor de Sud a început înainte de Jurasicul superior prin
deschiderea unui rift continental, urmată de declanşarea unei activităţi magmatice de tip
ofiolitic (magmatism bazic şi ultrabazic). Riftul creat a separat în două o masă sialică
aparţinând ariei continentale transilvane - panonice formată în principal din şisturi cristaline.
Resturi ale acestora se păstrează ca blocuri cu aspect de insule cum ar fi cristalinul de la
Rapolt sau din Munţii Trascău.
Structura tectonică a Apusenilor de Sud este rezultatul tectogenezelor alpine (austrică,
subhercinică, laramică). Apusenii de Sud reprezintă sutura între două blocuri continentale
separate de o zonă geosinclinală, realizată în urma unui proces de subducţie. Datorită
dimensiunilor mici ale blocurilor cu scoarţă continentală, consumul de scoarţă oceanică, în
timpul acţiunii forţelor de compresie, a fost limitat, conservându-se o importantă masă de
ofiolite, iar deformările tectonice n-au fost de mare amploare.

1. Apusenii de Sud sunt cuprinși între: a-valea Oltului la sud și unitatea de
Codru spre nord; b-valea Mureșului la sud și unitatea de Bihor la nord; c-valea
Mureșului la sud și unitatea de Codru spre nord.
2. În riftul continental deschis în Jurasicul superior s-a declanșat o acivitate magmatică
de tip: a-ofiolitic; b-bazic; c-ultrabazic.
3. În bazinul creat de rift procesul de sedimentare a continuat până la: a-sfârșitul
Triasicului; b-sfârșitul Cretacicului; c-sfârșitul Paleogenului.
4. Șisturile cristaline aflorează: a-pe cea mai mare suprafață în Apusenii de Sud; b-pe arii
reduse în Munții Trascău și zona Rapolt; c-în apropierea văii Mureșului.
5. Vulcanismul neogen în Apusenii de Sud s-a manifestat în intervalul: a-Triasic-Jurasic;
b-Cretacic-Paleogen; c-Badenian-Pliocen superior.
6. Cele mai cunoscute areale cu erupții de bazalte sunt: a-cele două Detunate; b-la
Lucareț; c-Roșia Montană.
7. Ultimele deformări de natură rupturală în aria Apusenilor de Sud a avut loc în:
a-Pliocen; b-Miocen; c-Meoțian.
156
Geologia României
11.3.3 Depresiunile intramontane

În Apusenii de Sud se găsesc trei depresiuni intramontane sau posttectonice:
Brad-Săcărâmb, Zlatna-Almaş şi Roşia Montană. Zonele coborâte ale depresiunilor au
fost invadate de ape, reluându-se procesul de sedimentare.
Depresiunea Brad-Săcărâmb. Apare ca un culoar care leagă bazinul Crişului Alb
cu Valea Mureşului. Aceasta s-a format în Badenian şi a evoluat ca bazin de sedimentare până
în Sarmaţian. Pe suprafeţe limitate se întâlnesc şi depozite pliocene de facies panonic.
Depresiunea Zlatna-Almaş. Situată pe cursul mijlociu al Ampoiului, a funcţionat ca
bazin de sedimentare în Badenian, caracterizat prin depozite detritice grosiere care local au
faciesuri calcaroase sau evaporitice.
Depresiunea Roşia Montană. Dezvoltată în arealul localităţii cu acelaşi nume, este
constituită din depozite badeniene şi sarmaţiene (Fig.58).
Fig. 58 Structură vulcanică de la Roşia Montană (Ianovici et al., 1969):

1. andezit bazaltoid tip Rotunda; 2.andezit cuarţifer (tip Barza-Săcărâmb),
3. coloană de explozie; 4.dacit (tip Roşia-Cîinel); 5-formaţiuni vulcanogen-sedimentare;
6-formaţiuni cretacice; 7. falie; 8.foraj.
Să ne reamintim
În Apusenii de Sud se găsesc trei depresiuni intramontane sau posttectonice: Brad-
Săcărâmb, Zlatna-Almaş şi Roşia Montană. Zonele coborâte ale depresiunilor au fost invadate
de ape, reluându-se procesul de sedimentare.
11.3.3.1. Rezumat
Depresiunea Brad-Săcărâmb. Apare ca un culoar care leagă bazinul Crişului Alb cu
Valea Mureşului. Aceasta s-a format în Badenian şi a evoluat ca bazin de sedimentare până în
Sarmaţian. Pe suprafeţe limitate se întâlnesc şi depozite pliocene de facies panonic.
Depresiunea Zlatna-Almaş. Situată pe cursul mijlociu al Ampoiului, a funcţionat ca
bazin de sedimentare în Badenian, caracterizat prin depozite detritice grosiere care local au
faciesuri calcaroase sau evaporitice.
Depresiunea Roşia Montană. Dezvoltată în arealul localităţii cu acelaşi nume, este
constituită din depozite badeniene şi sarmaţiene.

1. Depresiunile intramontane din Apusenii de Sud sunt: a-tectonice; b-posttectonice; c-de
baraj vulcanic.
2. Pe culoarul dintre bazinul Crișului Alb cu valea Mureșului se află depresiunea: a-Roșia
Montană; b-Zlatna Almaș; c-Brad-Săcărâmb.
3. Depresiunea Roșia Montană este dezvoltată în arealul localității: a-Abrud; b-Roșia
Montană; c-Câmpeni.
157
Geologia României

Aria Munților Apuseni a reprezentat din timpuri străvechi o
binecunoscută regiune minieră, îndeosebi pentru zăcămintele aurifere. Pe
lângă acestea mai sunt cunoscute și zăcăminte de combustibili minerali
sau roci utile.
Zăcămintele din Munții Apuseni s-au format îndeosbi ca urmare a activității
magmatice din acest areal. Sunt cunoscute minereuri auro-argentifere, de sulfuri polimetalice,
minereuri cuprifere și minereuri de mercur.
Zăcămintele auro-argentifere sunt rezultatul vulcanismului neogen, iar regiunea
Munților Metaliferi a fost cu cea mai mare pondere pentru producția de aur și argint. Aici se
găsește patrulaterul aurifer cuprins între localitățile Baia de Arieș – Caraciu – Săcărâmb –
Zlatna. Originea acestor zăcăminte este hidrotermală, asociată cu andezite și dacite de vârstă
sarmațiană și meoțian-ponțiană. Mineralizațiile apar fie în structurile vulcanice, fie în
învelișurile corpurilor vulcanice astfel:
- filoane de aur nativ, care pot fi asociate și cu sulfuri polimetalice;
- volburi cu aur nativ, depuse îndeosebi pe fisuri ca urmare a exploziilor vulcanice;
- filoane cu telururi aurifere.
Zăcămintele de sulfuri polimetalice au în general asociația dintre galenă și blendă, la
care se mai adaugă calcopirită, aur nativ și sulfosăruri de argint. Puncte importante sunt la
Baia de Arieș, Almașul Nou-Stănija, Troița-Băița-Cărbunești.
Zăcămintele cuprifere sunt cele în care predomină calcopirita, fiind cunoscute
filoanele cuprifere de la Bucium și volbura cupromolibdenică de la Deva.
Zăcămintele de mercur sunt formate din cinabru care este inclus în formațiunile de
vîrstă cretacică din apropierea vulcanitelor neogene.
Zăcămintele de bauxită sunt asociate rocilor carbonatice mezozoice, fiind acumulate
sub forma unor corpuri neregulate, în golurile și excavațiile de pe suprafețele de eroziune.
Cele mai cunoscute acumulări se găsesc la Piatra Galbenii, Remeți, Bratca, Zece Hotare.
Au mai fost semnalate acumulări de mangan și oxizi de fier dar fără importanță din
punct de vedere economic.
Din această categorie sunt de semnalat doar zăcămintele de cărbuni cunoscute în
depresiunile intramontane următoare:
- Depresiunea Borod, s-a exploatat un cărbune brun, din depozitele Cretacicului superior la
Cornițel-Borod;
- Depresiunea Brad-Săcărâmb, s-a pus în evidență un cărbune brun, în depozitele de vîrstă
sarmațiană și meoțian-ponțiană la Țebea - Brad, dispus în 11 strate, unele prea subțiri pentru a
fi exploatate.
Roci și materiale de construcție
Argile refractare cunoscute în depozitele de vârstă liasică din Munții Pădurea Craiului
și Bihor, dintre care cel mai important punct de exlpoatare a fost cel de la Bratca, din
Depresiunea Borod.
Zăcăminte de diatomite cunoscute în Depresiunea Zarand la Minișu de Sus, care apar
sub formă de lentile în depozitele sarmațiene.
Zeoliți care apar în șisturile cloritoase cu profiroblaste de albit din Munții Bihorului.
Materiale de construcție care au diferite întrebuințări diferențiindu-se calcarele și
rocile eruptive ce sunt exploatate în numeroase cariere.
158
Geologia României
Bibliografie
Mutihac Vasile (1990), Structura Geologică a Teritoriului României, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Ianovici Virgil, Borcoș Mircea, Bleahu Marcian, Patrulius Dan, Lupu Marcel,
Dimitrescu Radu, Savu Haralambie (1976), Geologia Munților Apuseni, Ed.
Academiei Române, București.
Săndulescu Mircea (1984), Geotectonica României, Ed.Tehnică, Bucureşti.
159
Geologia României

DEPRESIUNILE INTERNE ŞI ZONELE ADIACENTE
Cuprins
12.1. Introducere. Depresiunile interne și zonele adiacente-generalități
12.3. Depresiunea Transilvaniei
12.4. Depresiunea Panonică
12.5. Ridicare Șimleu
12.6. Rezumat
Bibliografie
12.1. Introducere. Depresiunile interne şi zonele adiacente

Depresiunile interne reprezintă acele unităţi care au fundament
cristalin neregenerat în cutările alpine, fiind cuprinse între unităţile
carpatice. Morfologic au aspectul unor depresiuni în cadrul structural
general. Aceste depresiuni sunt următoarele:
- Depresiunea Transilvaniei;
- Depresiunea Panonică;
- Ridicarea (pragul) Şimleu.

- cunoască depresiunile interne și zonele adiacente;
- delimiteze din punct de vedere morflogic arealele menționate;
- aibă cunoștințe despre structura geologică specifică fiecărei depresiuni
12.3. Depresiunea Transilvaniei

Depresiunea Transilvaniei, ca unitate geostructurală, este
delimitată de cele trei ramuri carpatice, prezentând, din punct de vedere
geomorfologic, un relief de podiş. Este traversată de râul Mureş cu
afluenţii Târnava Mare, Târnava Mică şi Arieşul, de Someşul Mare cu
afluenţii Someşul Mic şi Bistriţa Bârgăului şi de râul Olt cu afluentul Hârtibaciu.
Depresiunea Transilvaniei a luat naştere şi a evoluat pe un fundament rigid, în timpul
tectogenezei laramice, la sfârşitul Cretacicului şi începutul Paleogenului.
160
Geologia României
Depresiunea Transilvaniei are un fundament rigid format din şisturi cristaline
cu învelişul lor sedimentar prelaramic peste care sunt dispuse formaţiunile
sedimentare postlaramice ale depresiunii.
Fundamentul, prezintă blocul transilvan rezultat prin dezmembrarea
microplăcii transilvano-panonice datorită apariţiei zonei de expansiune a Apusenilor de Sud
(Fig. 46). Fundamentul este alcătuit din şisturi cristaline de tipul celor ce apar la zi în Munţii
Mezeş şi Preluca, ca şi în insula de cristalin de la Ţicău.
Fig. 59 Harta izobatică (în m) a

spaţiului transilvan la suprafaţa soclului
1, 2, 3 – localizarea secţiunilor seismice
(V. Mutihac, 2004).
Fundamentul Depresiunii Transilvaniei prezintă o morfologie complexă. S-au pus în

evidenţă mai multe arii ridicate separate între ele prin zone coborâte. Astfel fundamentul a
fost interceptat prin foraje la adâncimi ce variază între 1 000 m, în sudul depresiunii, cu
fundament ridicat (ridicarea Ilimbav-Rotbav), 3 000 m la Pogăceaua şi 7 000-8 000 m în zona
centrală (estimări geofizice), în depresiunea Târnavelor.
Formaţiunile depresiunii. Depozitele sedimentare postlaramice formează umplutura
Depresiunii Transilvaniei. Ele aparţin Paleogenului şi Neogenului. Într-o primă etapă, care a
durat până în Miocenul inferior, spaţiul transilvan se identifică, în cea mai mare parte, cu
platforma epicontinentală a fundamentului cristalin de la marginea de NV a bazinului.
Astfel au luat naştere depozite de şelf. Într-o a doua etapă, începând din Badenian, partea
central-estică a depresiunii a suferit un proces de subsidenţă accelerată, acumulându-se astfel
depozite de molasă.
Tectonica Depresiunii Transilvaniei

În cazul Depresiunii Transilvaniei distingem o tectonică ce afectează
fundamentul şi o alta pentru umplutura sedimentară postlaramică.
Fundamentul este afectat de o tectonică rapturală, care a dus la
compartimentarea acestuia, în blocuri, cu afundări diferenţiate, formând horsturi
şi grabene Afundarea diferenţiată a blocurilor învecinate prezintă diferenţe ce uneori ajung de
până la 3 000 m.
161
Geologia României
Umplutura depresiunii nu prezintă deformări importante. Depozitele paleogene şi
miocen inferioare evidenţiază o uşoară înclinare spre centrul depresiunii, iar în zonele
marginale sunt fracturate (falia Mezeşului, falia Moigradului).
Sedimentarul Miocenului superior şi Pliocenului, care ocupă centrul depresiunii, este
implicat într-o serie de domuri şi cute diapire, determinate de prezenţa sării. Cutele diapire se
dispun pe mai multe aliniamente: Ocna Dej-Sic-Cojocna-Turda-Ocna Mureşului, Aiud-
Ocnişoara şi Poiana-Ocna Sibiu în partea de V a depresiunii, iar în partea de E Şieu-Sovata-
Praid şi Lueta-Rupea.
12.4. Depresiunea Panonică

În partea de vest a ţării noastre se află marginea estică a Depresiunii
Panonice (Fig. 47) care are o mai mare extindere pe teritoriul Ungariei.
Fig. 60 Schiţa
principalelor grabene
post-tectonice din
subasmentul
Depresiunii Panonice
(M. Săndulescu, 1984).
Depresiunea Panonică se suprapune celui de al doilea bloc, de dimensiuni mai mari,

rezultat din fragmentarea microplăcii transilvano-panonice, aşa că a avut o evoluţie
asemănătoare cu cea a Depresiunii Transilvaniei. Limita estică a Depresiunii Panonice este
dată de o falie care trece pe la vest de ultimele prelungiri ale Munţilor Apuseni. Aceasta este
o falie profundă care poate fi urmărită pe traseul Carei-Oradea-Lipova-Lugoj.
La fel ca în cazul Depresiunii Transilvaniei, Depresiunea Panonică este alcătuită
dintr-un fundament cu şisturi cristaline la care se adaugă un înveliş sedimentar peste care este
dispusă umplutura depresiunii.
Depresiunea Panonică prezintă o tectonică în blocuri ca şi Depresiunea Transilvaniei. Un
element important îl constituie falia Carei care o separă de orogenul de la est.
12.5. Ridicarea Şimleu

Se prezintă ca un horst care separă Depresiunea Transilvaniei de Depresiunea
Panonică. Aici fundamentul cristalin al celor două depresiuni apare la zi ca nişte insule
formând Munţii Mezeş, Preluca şi Plopiş.
Fundamentul este alcătuit din mezometamorfite similare seriei de Someş din
Apusenii de Nord.
162
Geologia României
Ridicarea Şimleu reprezintă un compartiment ridicat între cele două depresiuni
interne, Panonică şi Transilvană, de care este delimitat de două falii, falia Carei la vest şi falia
Mezeş la est. În tectogeneza laramică Ridicarea Şimleu a coborât tectonic, comparativ cu ariile
carpatice, rămânând însă ridicată faţă de cele două depresiuni.
Fig. 61 Harta geologică cu ridicarea Șimleu (după harta geologică la scara 1:200000, IGR).
Să ne reamintim
Depresiunile interne reprezintă acele unităţi care au fundament cristalin neregenerat în
cutările alpine, fiind cuprinse între unităţile carpatice. Morfologic au aspectul unor depresiuni
în cadrul structural general. Aceste depresiuni sunt următoarele:
- Depresiunea Transilvaniei;
- Depresiunea Panonică;
- Ridicarea (pragul) Şimleu.
12.6. Rezumat
Depresiunile interne reprezintă acele unităţi care au fundament cristalin neregenerat în
cutările alpine, fiind cuprinse între unităţile carpatice, reprezentate prin Depresiunea
Transilvaniei, Depresiunea Panonică și Ridicarea Șimleu
Depresiunea Transilvaniei, ca unitate geostructurală, este delimitată de cele trei
ramuri carpatice, prezentând, din punct de vedere geomorfologic, un relief de podiş. Este
traversată de râul Mureş cu afluenţii Târnava Mare, Târnava Mică şi Arieşul, de Someşul
Mare cu afluenţii Someşul Mic şi Bistriţa Bârgăului şi de râul Olt cu afluentul Hârtibaciu.
Depresiunea Panonică se suprapune celui de al doilea bloc, de dimensiuni mai mari,
rezultat din fragmentarea microplăcii transilvano-panonice, aşa că a avut o evoluţie
asemănătoare cu cea a Depresiunii Transilvaniei. Limita estică a Depresiunii Panonice este
dată de o falie care trece pe la vest de ultimele prelungiri ale Munţilor Apuseni. Aceasta este
o falie profundă care poate fi urmărită pe traseul Carei-Oradea-Lipova-Lugoj.
163
Geologia României
Ridicarea Șimleu, se prezintă ca un horst, care separă Depresiunea Transilvaniei de
Depresiunea Panonică. Aici fundamentul cristalin al celor două depresiuni apare la zi ca
nişte insule formând Munţii Mezeş, Preluca şi Plopiş.
Fundamentul este alcătuit din mezometamorfite similare seriei de Someş din
Apusenii de Nord.

1. Depresiunile interne au fundament cristalin neregenerat în cutările alpine, fiind
cuprinse: a-între unitățile carpatice; b-între unitățile depresionare; c-între unitățile
alpine.
2. Depresiunea Transilvaniei a luat naștere și a evoluat pe un fundament rigid, în timpul
tectogenezei: a-austrice; b-laramice; c-moldave.
3. Fundamentul din Depresiunea Transilvaniei este afectat de o tectonică rupturală care a
condus la compartimentarea în blocuri rezultând: a-horsturi; b-grabene; c-horsturi și
grabene.
4. Depresiunea Panonică se suprapune celui de-al doilea bloc, de dimensiuni mari rezultat
din: a-fragmentarea microplăcii Mării Negre; b-fragmentarea microplăcii transilvano-
panonice; c-fragmentarea plăcii panonice.
5. Ridicarea Șimleu separă Depresiunea Transilvaniei de Depresiunea Panonică și se
prezintă ca: a-un graben; b-un horst; c-un prag.

Ariile depresionare cuprind diferite tipuri de resurse minerale
unele exploatate, altele doar prezentând perspectivă economică. Dintre
toate aceste depresiuni, Depresiunea Transilvanei, prezintă cea mai mare
importanță din acest punct de vedere, predominând combustibilii minerali,
sarea, rocile utile și minereuri de fier.
Minereuri
Acestea nu au o mare răspândire în aceste areale, singurul zăcământ cunoscut fiind cel
de fier , de origine sedimentară de la Căpuș, cantonat în depozite paleogene. Acesta constă din
oolite feruginoase, care provin din depozite inițial glauconitice.
Combustibili minerali și sare
Din categoria combustibililor minerali primul loc este ocupat de gaze naturale, urmat
de cărbuni și petrol.
Zăcăminte de gaze naturale, reprezentate prin gaz metan sunt întâlnite în Miocenul
superior din partea centrală a depresiunii. Aceste zăcăminte sunt în general stratiforme,
acumulate în boltirile unor domuri sau brahianticlinale, care au rol de capcane tectonice. Cele
mai cunoscute puncte cu acumulări sunt la Sărmășel, Șincai, Copșa Mică, Bazna, Filitelnic
etc.
Acumulările de petrol sunt mai reduse în acest areal, chiar dacă subsidența a fost
deosebit de activă, iar prin prezența rocilor pelitice ar exista posibilitatea acumulării unor
rezerve. Forajele executate au evidențait acumulări moderate în depozitele de vârstă pliocenă,
unele chiar mai vechi, de la NW de Arad și NW de Oradea.
Zăcămintele de cărbuni evidențiate sunt de importanță redusă din punct de vedere
economic, fiind cantonate în depozite palogene sau mio-pliocene, din depresiunea
Transilvaniei (Almaș. Agriș, Surduc = Cristolțel), Lugojului (Sinerși, Cireșu), Șimleu
Silvaniei (Derna-Tătăruș), Beiuș, Borod și Baia Mare.
Sare. Constituie una dintre resursele foarte mari care se găsește în Depresiunea
Transilvaniei, grosimea depozitelor poate varia de la câțiva metri până la 1 000 m. Vârsta
164
Geologia României
depozitelor este Miocen superior iar cele mai cunoscute exploatări sunt la Ocna Dejului, Ocna
Sibiului și Praid. Mai sunt evidențiate depozite de sare și în Depresiunea Sighetului la Ocna
Șugatag și Coștiui.
Roci utile
În afara tipurilor cunoscute respectiv calcarul, tuful care sunt exploate în diverse
cariere mai sunt cunoscute:
- bentonite la Ocna Mureș, Breaza, Sfânta Marie de Piatră, Orașul Nou, Ciugud;
- gipsuri, mai cunoscute cele de la Agireș;
- asfalt în Depresiunea Șimleu Silvaniei la Derna-Tătăruș.
Bibliografie
Ciupagea Doru, Paucă Mircea, Ichim Traian (1998), Geologia Depresiunii Transilvaniei,
Ed. Academiei Române, Bucureşti.
Ionesi Liviu, Mutihac Vasile (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, București.
165
Geologia României
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Airinei Ştefan (1979), Teritoriul României şi tectonica plăcilor, Ed.Şt. şi Enciclopedică,

Bucureşti.
Balintoni I. (1997), Geotectonica terenurilor metamorfice din România, Ed. Carpatica. Cluj
Napoca.
Bădescu D. (2005). Evolutia tectono-stratigrafică a Carpaţilor Orientali în decursul
Mezozoicului şi Neozoicului. Ed. Economică, Bucureşti.
Băncilă Ioan (1958), Geologia Carpaţilor Orientali, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti.
Bleahu Marcian (1983), Tectonica globală, Ed.Şt. şi Enciclopedică, Bucureşti.
Ciupagea Doru, Paucă Mircea, Ichim Traian (1998), Geologia Depresiunii Transilvaniei,
Ed. Academiei Române, Bucureşti.
Giuşcă Dan (1974), Petrologia rocilor endogene, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Catana Constantin, Grinea Dan (1988), Flişul carpatic, Ed Tehnică,
Bucureşti.
Grasu Constantin, Catana Constantin, Iuliu Boboş (1996), Petrografia formaţiunilor din
flişul intern carpatic, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Catana Constantin, Miclăuş Crina, Boboş Iuliu (1999), Molasa
Carpaţilor Orientali. Petrografie şi Petrogeneză, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Miclăuş Crina, Brânzilă Mihai, Boboş luliu, (2002), Sarmaţianul din
sistemul bazinelor de foreland ale Carpaţilor Orientali, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Grasu Constantin, Miclăuş Crina, Florea Florinel, Şaramet Mihai (2007), Geologia şi
valorificarea economică a rocilor bituminoase din România, Ed.Univ. „Al.I.Cuza” Iaşi.
Ianovici Virgil, Borcoș Mircea, Bleahu Marcian, Patrulius Dan, Lupu Marcel,
Dimitrescu Radu, Savu Haralambie (1976), Geologia Munților Apuseni, Ed. Academiei
Române, București.
Ionesi Liviu, Ionesi Bica (1982), Contributions l’étude du Bouglovien d’entre Başeu et Prut
(Plate-forme Moldave), An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II b, Geologie-geografie, XXVIII
(1982), p. 29-38, Iaşi.
Ionesi Liviu, Ionesi Bica, Ţibuleac Paul (1993), Observaţii asupra depozitelor cu cărbuni
din zona Fălticeni - Boroaia (Platforma Moldovenească), Bul. Soc. Geol. Rom. s. 4, vol. 14,
p. 89-95, Bucureşti.
Bucureşti.
Ionesi Viorel (2006), Sarmaţianul dintre Valea Siretului şi Valea Şomuzul Mare, Ed.Univ.
„Al.I.Cuza” Iaşi.
Macarovici Nicolae (1968), Geologia Cuaternarului, Ed.Did. şi Ped. Bucureşti.
Macarovici Nicolae, Turculeţ Ilie (1972), Paleontologia stratigrafică a României,
Mutihac Vasile (1990), Structura geologică a teritoriului României, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Mutihac Vasile, Maria Iuliana Stratulat, Roxana Magdalena Fechet (2004), Geologia
României, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Paraschiv D. (1987), Denudation surface buried in the Moldavian Outer Carpathians,
Anal.Șt. Univ. „Al.I.Cuza”, Iași, s.II b, Geol.-Geogr., XXXIII, Iași.
166
Geologia României
Rădulescu Dan, Dimitrescu Radu (1982), Petrologia endogenă a teritoriului României,
Univ. Bucureşti.
Săndulescu Mircea (1984), Geotectonica României, Ed.Tehnică, Bucureşti.
Saulea Emilia (1967), Geologia istorică, Ed. Did.şi Pedagogică, Bucureşti.
***** Hărți geologice ale României la scara 1:200 000, editate de către Institutul Geologic al
României, București.
***** Harta geologică a României editată de Institutul Geologic Român la scara 1:1000000,
București.
***** Secțiuni geologice la scara 1:200 000 editate de Institutul Geologic Român, București.
***** Hărți topografice la diferite scări de proporție editate de către Direcția Topografică
Militară, București.
Resurse educaţionale alternative

• Curs Geologia României 1
https://www.youtube.com/watch?v=3MgbWpTO7nI
• Curs Geologia României 2
https://www.youtube.com/watch?v=QgQoFLW8O7Y
• Cutremurul din 7 martie 1977
https://www.youtube.com/watch?v=U92HtAahEec
• Geologia României – note de curs
https://www.youtube.com/watch?v=V_YFazFYqEE
• Vulcanii noroioși
https://www.youtube.com/watch?v=UA7EQeFX-fg
• Trovanții de la Costești
https://www.youtube.com/watch?v=Um8FRBdh1a0
• Roșia Montană
https://www.youtube.com/watch?v=QhmN4jJESjU
• Retezat
https://www.youtube.com/watch?v=wfbkVyHTCfc
• Munții Buzăului arealul salifer
https://www.youtube.com/watch?v=YXmxap50l-M
• Domogled
https://www.youtube.com/watch?v=Vzx1Uk1cZ6w
• Pietrele Doamnei din Munții Rarău
https://www.youtube.com/watch?v=b83pxZlrCyE
• Cheile Turzii
https://www.youtube.com/watch?v=wF87zS-o27A
• Rîpa Roșie
https://www.youtube.com/watch?v=kqvIqJrIQLg
167
Geologia României
Glosar
Anticlinal – deformare plastică prin îndoirea unui pachet de strate în care se poate recunoaște
vârsta acestora, aceaste fiind mai vechi în ax și strate tot mai noi spre extremitatea flancurilor.
Brahianticlinal – anticlinal scurt care are capetele scufundate, ce se poate suprapune în relief
peste o colină sau un deal.
Carotă – probă de rocă, de formă cilindrică, extrasă din gaura de sondă cu ajutorul carotierei,
necesară pentru determinarea caracteristicilor terenului din arealul forat.
Cartare geologică – activitatea prin care observațiile și măsurătorile geologice efectuate pe
teren sunt transpuse pe harta topografică, ducând în final la realizarea hărții geologice a
regiunii cercetate.
Ciclu de sedimentare – interval de timp geologic în care are loc acumularea depozitelor
într-un bazin de sedimentare, corespunzând cu intervalul transgresiune-regresiune marină.
Ciclul alpin – ultimul ciclu geotectonic major din istoria scoarței terestre desfășurat între
Triasic superior și Actual.
Cronostratigrafie – ramură a geologiei care pe baza datării, interpretării și corelării
informațiilor stratigrafice dintr-un anumit areal stabilește intervalul de timp în care s-au
format respectivele formațiuni geologice.
Cută – formă geometrică pe care o au stratele geologice ca urmare a mișcărilor tectonice
plicative. Acestea sunt de mai multe tipuri funcție de evoluția mișcărilor tectonice:
anticlinale, sinclinale, simetrice, deversate, faliate, solz.
Cuvertură - ansamblu de strate sedimentare care sunt acumulate peste soclurile rigide ale
unităților structurale de tip platformă.
Dacide – denumire sub care în Carpații Românești se includ generațiile de structuri geologice
formate în tectogenezele cretacice.
Danubian (dunărean) - termen care exprimă apartenența la bazinul Dunării.
Decroșare – ruperea unui volum de strate și deplasarea în plan orizontal a unui compartiment
astfel rezultat, față de celălalt.
Depresiune – formă de relief negativă și/sau zonă tectonică afundată în raport cu terenurile
din jur, întodeauna regiuni mai înalte.
Diapirism – procesul de ascensiune a sâmburilor de sare spre suprafață ca urmare a
diferențelor de greutate specifică dintre roci, acesta conducând la falieri, apariția de cute
diapire sau boltiri sub formă de domuri. Procesul a fost introdus în literatura de specialitate de
către geologul român Ludovic Marazec.
Discontinuitate – suprafață care separă două unități stratigrafice de vârste diferite, sau având
caracteristici petrografice diferite.
Disodile – roci sedimentare marno-argiloase, bituminoase, cenușii-negricioase, friabile,
întâlnite în formațiunile flișului carpatic.
Dom – structură plicativă de tip anticlinal, al cărui raport lungime/lățime este cuprins între 1/1
și 2/1, comună pentru formațiunile cu sare.
Efilare – modificarea grosimii normale a unui strat ca urmare a presiunii litostatice, sau a
acumulării de cantități diferite de material în bazinul de sedimentare.
Eră geologică – interval de timp de ordinul zecilor sau sutelor de milioane de ani, având
caracteristici specifice pentru dezvoltarea formelor de viață, acumulării tipurilor de roci și a
orogenezelor.
Facies – totalitatea caracterelor litologice și paleontologice ale unui strat sau succesiune de
strate, prin care sunt reflectate condițiile fizico-geografice de formare a acestora, având
relevanță paleogeografică.
Falie - dislocare a două compartimente de roci în lungul unui plan de ruptură.
Fază tectogenetică – interval de timp relativ scurt, în care au loc mișcări ale scoarței terestre
generând structuri cutate și faliate.
168
Geologia României
Fliș – depozite sedimentare detritice cu grosimi de zeci sau sute de metri caracterizate prin
prezența ritmurilor de sedimentare de la roci grosiere spre cele fine.
Foraj – activitate specifică de perforare a scoarței terestre necesară pentru cunoașterea
geologiei anumitor zone. Pe baza informațiilor obținute se întocmesc coloane litologice ce vor
servi la interpretarea din punct de vedere stratigrafic a stratelor carotate.
Formațiune – unitate fundamentală în ierarhia unităților litostratigrafice, constituită dintr-un
ansamblu de strate în succesiune stratigrafică, relativ omogenă prin alcătuirea litologică și
stratonimică. Denumire utilizată pentru a descrie depozitele sedimentare de grosimi variabile
accumulate în anumite condiții și care pot fi utilizate în corelările stratigrafice.
Fosilă – rest al unei plante sau al unui animal dintr-o anumită perioadă de timp, care se
conservă în diferitele strate geologice, utilizat pentru determinările de vârstă relativă.
Fundament - unitate structurală caracteristică unităților de platformă constituită în
principal din roci metamorfice și corpuri magmatice.
Geologia istorică - ramură a geologiei care studiază cronologic şi corelativ fenomenele şi
procesele care au afectat scoarţa terestră de la formarea sa în urmă cu 4,5 miliarde de ani şi
până în prezent (Anastasiu et al., 2007).
Geologie structurală - disciplină a geologiei care are preocupări în studiul formelor de
zăcământ şi a structurii interne a volumelor de roci constituente ale scoarţei terestre, precum şi
al mişcărilor şi deformărilor suferite de acestea.
Geosinclinal – arie depresionară întinsă, de până la ordinul miilor de km, caracterizată printr-
o mare mobilitate, alcătuită din fose alungite, separate între ele prin riduri (cordiliere).
Geotectonică – domeniu al geologiei care studiază mișcările tectonice ce afectează scoarța
terestră și care conduc la formarea diferitelor structuri ierarhizate de la nivel planetar la cel
local.
Grup – unitate litostratigrafică ce reunește două sau mai multe formațiuni cu unele dintre
caractere comune și care se succed în raporturi de continuitate stratigrafică.
Hartă geologică – reprezentarea stratelor geologice ținându-se cont de vârstă, poziție
stratigrafică, relații tectonice utile în interpretarea reliefului din arealul reprezentat.
Intracarpatic – forme de relief existente în interiorul arcului carpatic (zone depresionare,
culoare ale văilor etc.).
Karangat – stadiu din evoluția Mării Negre, corespunzând interglaciarului Riss-Würm (se
întrerupe legătura cu Marea Caspică și se reia legătura cu Marea Mediterană).
Lacună stratigrafică – interval de timp geologic care lipsește dintr-o succesiune stratigrafică
datorită întreruperii de sedimentare.
Limită geologică – suprafața de separare între două unităţi litologice.
Litologie – termen utilizat pentru determinarea caracteristicilor specifice rocilor (structură,
textură, proprietăți specifice).
Litostratigrafie – ramură a geologiei care studiază caracteristicile fizice și spațiale ale rocilor
și înadrarea lor spațială.
Marea Tethys (Mezogea) – bazin oceanic dezvoltat la începutul mezozoicului format ca
urmare a separării celor două blocuri continentale Gondwana și Laurasia. Din acest mare
bazin marin au mai rămas în prezent mările Mediterană, Neagră și Caspică.
Metamorfism – ansamblul proceselor endogene care determină transformarea rocilor
preexistente în edificii petrografice cu trăsături mineralogice și structural-texturale specifice
noilor condiții.
Molasă – formațiune sau grup de formațiuni sedimentare, generate în ariile geosinclinale în
etapa post-orogenică, succedând flișul.
Orogeneză – procese tectonice care au loc în ariile de subducție și care conduc în final la
formarea lanțurilor montane.
Paleontologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul organismelor din trecutul geologic,
cunoscute prin intermediul fosilelor. Se divide în paleobotanică şi paleozoologie, funcţie de
apartenenţa fosilelor la cele două regnuri: vegetal sau animal (Anastasiu et al., 2007).
169
Geologia României
Paraautohton – termen utilizat pentru a desemna rolul pe care îl are într-o structură cutată o
pânză care constituie baza, respective autohtonul, față de o altă pânză situate deasupra.
Paratethys – partea estică a Mării Tethys, separate de cea vestică în Neogen, ca urmare a
formării sistemului alpin. În prezent au mai rămas L. Balaton, M. Neagră, M. Caspică și L.
Aral.
Pânză de șariaj – masă importantă de roci dislocată într-un bazin tectonic, deplasată pe
distanțe mari și apoi suprapusă peste alte formațiuni dintr-un alt loc care alcătuiesc baza
structurii noi. Contactul dintre pânză și autohton va reprezenta planul de șariaj.
Petic de acoperire – porțiune dintr-o pânză de șariaj izolată de corpul principal prin eroziune.
Platformă – unitate structurală de mari dimensiuni stabilă din punct de vedere tectonic.
Sedimentare – depozite acumulate într-un anumit areal ca urmare a depunerii materialului
exogen.
Sinclinal – structură de deformare tectonică în care pe flancuri avem termeni mai vechi și în
partea central, axială, tot mai noi.
Solz – încălecare rezultată ca urmare a falierii flancului invers al unei cute aplecate sau
culcate.
Strat – unitate fundamentală a rocilor sedimentare caracterizat prin grosime, omogenitate
internă, compoziție mineralogică, granulometrie și culoare specifice.
Stratigrafia „ştiinţa stratelor geologice”, studiază stratele grupate în secvenţe stratigrafice,
având drept scop principal stabilirea vârstei acestora fie în mod relativ pe baza raporturilor de
superpoziţie geometrică şi al conţinutului paleontologic, fie în mod absolut utilizând ca
principal mijloc metoda radiometrică (Anastasiu et al., 2007).
Șariaj – fenomen de deplasare a unei mase mari de roci la distanță mare față de locul ei de
origine și de încălecare a unor structuri geologice mai vechi, în urma unor mișcări tectonice.
Șelf – sinonim platformă continentală, este o zonă submersă care se întinde de la țărm spre
larg până la marginea de sus a povârnișului continental.
Tectogeneză, etapă din evoluţia unei arii labile, caracterizată prin cea mai intensă activitate
tectonică, ce generează principalele structuri ale catenei muntoase. În această etapă apare
polaritatea orogenică, deformările producându-se în timp, de la interior spre exterior. Exemplul
tipic îl constituie Carpaţii Orientali care includ, de la interior spre exterior, generaţii tot mai
tinere de structuri (ex. austrice, neocretacice, eostirice, moldavice).
Vârstă – unitate geocronologică al cărei echivalent cronostratigrafic este etajul.
Vârstă absolută – concept al geocronologiei care include principiile și metodele de stabilire a
vârstei depozitelor geologice în ani tereștri, pe baza studiului perioadei de înjumătățire a
elementelor radioactive din roci.
Vârstă relativă – concept al geocronologiei care cuprinde principiile și metodele de stabilire
a vârstei depozitelor geologice în funcție de raporturile geometrice și conținutul
paleontologic, raportat la scara geocronologică etalon, elaborate pe baza succesiunilor
biostratigrafice.
Vulcanite neogene – au fost generate de procese endogene complexe datorate subducției spre
vest a crustei continentale datorate mișcărilor diastrofice.
Zona cristalino-mezozoică – corespunde primei etape de evoluție geosinclinală a Carpaților
Orientali constituită din formațiuni cristalofiliene prealpine și înveliș sedimentar alpin.
170
Geologia României
RĂSPUNSURI
Unitatea 1
1: a,c; 2: a; 3: a; 4: b; 5: b; 6: a; 7: c; 8: b.
Unitatea 2
1: a; 2: a; 3: a; 4: b; 5: c; 6: b.
Unitatea 3
1: a; 2: a; 3: a; 4: b; 5: a, b.
Unitatea 4
1: a; 2: a; 3: a, b; 4: a; 5: a, b; 6: b, c; 7: a, c.
Unitatea 5
1: a; 2: a; 3: b, c; 4: b; 5: c; 6: c; 7: a, c.
Unitatea 6
1: b; 2: b; 3: a, b; 4: c; 5: a, b; 6: a; 7: b, c.
Unitatea 7
Pânza Măcin
1: b,c; 2: a; 3: b, c; 4: a; 5: b; 6: b.
Pânza Niculiţel
1: a; 2: a, b; 3: b, c; 4: b, c; 5: a, b; 6: a; 7: a; 8: a, b.
Pânza Tulcea
1: b; 2: b, c; 3: c; 4: b; 5: a; 6: b; 7: b; 8: b, c.
Unitatea 8
1: b; 2: b; 3: b; 4: b; 5: a, b; 6: c; 7: c; 8: a; 9: c; 10 a, b.
Unitatea 9
Zona cristalino-mezozoică
1: b, c; 2: b; 3: b, c; 4: a, c; 5: c; 6: b; 7: c; 8: a, c; 9: c; 10: b; 11: c; 12: c; 13: b; 14: b.
Zona flişului carpatic
1: b; 2: c; 3: a; 4: b; 5: c; 6: b; 7: a; 8: c; 9: b; 10: c; 11: a; 12: c; 13: a; 14: c.
Klipele pienine şi flişul transcarpatic
1: a; 2: b; 3: b; 4: c; 5: b; 6: b.
Vulcanitele neogene
1: b; 2: b; 3: c; 4: b; 5: c; 6: b; 7: a; 8: b; 9: b.
Avanfosa şi depresiunile intracarpatice
1: a; 2: b; 3: c; 4: c; 5: b; 6: a, b; 7: b; 8: b.
Unitatea 10
Domeniul Danubian
1: b; 2: a; 3: c; 4: b; 5: a; 6: b; 7: c.
Domeniul Getic
1: b; 2: c; 3: b; 4: c; 5: c; 6: a; 7: a.
Domeniul Supragetic. Magmatite laramice
1: a; 2: c; 3: a; 4: c; 5: c; 6: b; 7: c.
Depresiunea Getică
1: b; 2: a; 3: b; 4: b; 5: c.
171
Geologia României
Unitatea 11
Munţii Apuseni de Nord
1: c; 2: b; 3: c; 4: a; 5: b; 6: b; 7: a.
Munţii Apuseni de Sud
1: c; 2: a; 3: b; 4: b; 5: c; 6: a; 7: b.
Depresiunile intramontane
1: b; 2: c; 3: b.
Unitatea 12
1: a; 2: b; 3: c; 4: b; 5: b.
172

4 Geologia Romaniei 2023

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

4 Geologia Romaniei 2023

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Facultatea de Istorie şi Geografie

CENTRUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ȘI FORMARE

Anul II, sem. 1

Conf. univ. dr. Liviu-Gheorghe POPESCU

▪ Competenţele generale conferite de modul

La oricare dintre cele două evaluări nota minimă de promovare este 5.

Semnificaţia pictogramelor folosite în materialul de studiu

Introducere Obiectivele UI definite prin Durata medie de studiu

Conţinutul UI Definiţii Exemple

Test de autoevaluare Miniglosar Bibliografie

Să ne reamintim Rezumat Evaluare

Bibliografie selectivă ........................................................................................................ 166

Unitatea de învăţare nr. 1

1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

Fig. 1 Platforma Moldovenească în contextul unităţilor structurale majore de pe teritoriul României şi

1.3. Platforma Moldovenească - delimitare și aspecte geografice

1.3.1 Structura geologică

1.3.1.1. Soclul (Fundamentul) corespunde unei etape mobile de geosinclinal, în

Fig. 3 Soclul Platformei Moldoveneşti (Ionesi, 1994).

1.3.1.2. Cuvertura. Peste fundamentul vechi, rigid, cratonizat şi

Ciclul Cretacic – Paleocen ? – Eocen, cuprinde depozite a căror grosime însumată

Sedimentarea din acest megaciclu a fost episodică, având numeroase întreruperi, pe

Fig. 6 Lito şi biostratigrafia Miocenului din Platforma Moldovenească (Ionesi, 1994).

Fig. 7 Harta geologică a Platformei Moldoveneşti (Ionesi et al., 2005).

Litologic depozitele chersoniene sunt de natură detritică (nisipuri, nisipuri argiloase şi

1.3.2. Tectonica Platformei Moldoveneşti

1.3.3. Resurse minerale

Platforma Moldovenească este delimitată la vest de Unitatea Pericarpatică (pânza

1.5. Test de evaluare/autoevaluare

Răspunsurile le găsiţi la sfârşitul materialului.

Unitatea de învăţare nr. 2

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

2.3. Platforma Bârladului - delimitare şi aspecte geografice

2.4. Structura geologică

Fig. 8 Contact orogen Platforma Bârladului (Ionesi, 1994).

2.5. Tectonica Platformei Bârladului

2.6. Resurse minerale

Platforma Bârladului nu are cunoscut fundamentul şi nici partea inferioară a

2.8. Test de evaluare/autoevaluare

Răspunsurile le găsiţi la sfârşitul materialului.

Unitatea de învăţare nr. 3

3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

3.3. Platforma Deltei Dunării - generalităţi

3.4. Structura geologică

Fig. 9 Evoluţia paleogeografică a Deltei Dunării în timpul Cuaternarului (Ionesi, 1994).

3.5. Tectonica platformei Deltei Dunării

3.6. Resurse minerale

Platforma Deltei Dunării face parte din Platforma Bârladului, deosebindu-se de

3.8. Test de evaluare/autoevaluare

Răspunsurile le găsiţi la sfârşitul materialului.

Unitatea de învăţare nr. 4

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata de parcurgere a unităţii de învăţare este de 2 ore.

4.3. Platforma Valahă - delimitare şi aspecte geografice

Platforma Valahă face parte din Platforma Moesică situată între

Fig. 10 Limitele Platformei Valahe (Ionesi, 1994).

4.4. Structura geologică

4.4.1. Fundamentul (soclul)

Fig. 11 Fundamentul Platformei Valahe (Mutihac V., 1990).

4.5. Tectonica Platformei Valahe

Începând cu ultimul ciclu de sedimentare, Badenian-Pleistocen coborârea părţii de