Alexandru Lăpușneanu "făcuse de știre tuturor boierilor" să participe împreună

la slujba de la Mitropolie, după care erau cu toții invitați "să prânzească la

curte", cu scopul de a împaca pe domnitor cu boierii. Ca niciodată, în ziua aceea
Lăpușneanu vine la biserică îmbrăcat "cu toată pompa domnească" și, dupa ce
a ascultat cu smerenie slujba, "s-a închinat pe la icoane, a sărutat moaștele
sfântului", rostește un discurs emoționant în finalul căruia își cere tuturor
iertare pentru că a varsat "sângele multora". Boierii sosesc la ospăț însoțiți
fiecare de câte două-trei slugi, "adunându-se boierii, 47 la număr". Spre
sfârșitul ospățului, la semnul domnitorului, "toți slujitorii de pe la spatele
boierilor" scot jungherele și-i omoară pe toți boierii. Lăpușneanu pune apoi să
se reteze capetele celor uciși, după care le așează în mijlocul mesei, "puind pe
ale celor mai mici boieri dedesupt si pe a celor mai mari deasupra, după neam
și după ranguri, până ce facu o piramida de patruzeci și șapte căpățâne, vârful
careia se încheia prin capul unui logofat mare". Când termină, o cheamă pe
domnița Ruxanda să-i dea leacul de frica, promis, care leșină la vederea acestei
grozăvii spre dezamăgirea domnitorului: "Femeia tot femeie, în loc sa se
bucure, ea se sperie".

“Leacul de frică” promis cu umor negru doamnei Ruxanda, piramida din

capetele boierilor, reflectă sadismul celui care știuse să-și stăpânească impulsul
violent in momentul când, prin rugămintea ei, are impresia ca doamna vrea să
se amestece in conducerea țării: “ Muiere nesocotită! strigă Lăpușneanul sărind
drept în picioare și mâna lui, prin deprindere, se răzăma pe junghiul din
cingătoarea sa; dar îndată, stăpînindu-se, se plecă și, rădicînd pre Ruxanda de
jos,,,”