Scoala Gimnazială ”Christiana”

Cluj Napoca
Programul „ A Doua Șansă”

Cultură civică
PATRIOTISMUL

Anechitei Viorica
Anul I
Cluj Napoca 2022
 Prin patriotism se definește legătura emoțională față de o țară și de
o națiune din motive etnice, politice, culturale sau de altă natură.
Împreună cu dragostea, patriotismul este sentimentul de mândrie,
devotament și atașament față de o patrie, precum și un sentiment de atașament față
de ceilalți cetățeni patrioti. Sentimentele de atașament pot fi legate în continuare de
factori precum rasa sau etnia , cultura, credințele religioase sau istoria.
Deși patriotismul este evident de-a lungul istoriei, nu a fost întotdeauna
considerat o virtute civică. În Europa secolului al XVIII-lea, de exemplu,
devotamentul față de stat era considerat o trădare a devoțiunii față de biserică.
Patriotismul (din latină patria: tărâm părintesc, tărâm al taților, originea
greacă denumea inițial linia de filiație paternă) se înțelege ca iubirea pentru o țară
și pentru locuitorii ei sau ca promovarea unui neam printre celelalte și nu trebuie
confundat cu xenofobia: preferința exclusivă pentru un singur neam, însoțită de
marginalizarea minorităților și de ostilitate față de străinătate.
Se deosebește de naționalism prin referința juridică și ideologia politică :
patriotismul se referă la dreptul pământean care definește națiunile prin apartenența
la același teritoriu, și tinde a constitui statele pe bază teritorială (indiferent de
origini și limbi, ca de exemplu în Elveția), cu o legislație inspirată din jus soli ;
naționalismul se referă la dreptul strămoșesc care definește comunitățile istorico-
lingvistice și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus
sanguinis.
Nicolae Iorga spunea că „un patriot se recunoaște prin faptul că iubește,
respectă și caută să adune și să îmbunătățească tărâmurile și oamenii, pe când
un șovinist urăște tot ce nu-i seamănă și dezbină oamenii”. Mai recent, Mihai C.
Băcescu spunea că „o patrie iubită se recunoaște din prima vedere fiindcă este o
patrie curată, nepoluată, care arată frumos și primitor, indiferent că-i săracă sau
bogată, că în ea auzim o singură limbă sau mai multe”.
 În viziunea filosofului Vasile Conta, a fi patriot înseamnă: „a fi cinstit, a
avea conștiința curată și o inteligență vie, a avea un arbitraj filosofic pentru
compatrioții tăi; în fine, un criteriu, din care să reiasă principiul că viața ta aparține
tuturor și că tu nu ești decât un luptător într-un război care tinde spre fericirea și
gloria țării tale”.
Pe lângă legătura emoțională, cuvântul patriotism definește și o atitudine
civică, care poate fi predată în școli, manifestată legal prin:
 anumite drepturi și datorii constituționale, în legătură cu statutul
de cetățean al unui stat: de exemplu dreptul de a fi apărat de stat și datoria de
a-l apăra, sau dreptul de a fi ajutat bănește de stat și datoria de a
plăti impozite și taxe
 anumite trăsături ale identității naționale, așa cum sunt ele definite
constituțional, pe care cetățeanul trebuie, în principiu, să și le însușească: în
cadrul dreptului strămoșesc, aceste trăsături se bazează mai ales pe
o limbă sau o religie, în timp ce în cadrul dreptului pământean, ele se
bazează mai ales pe anumite valori politice (democrate sau nu). În
constituția fiecărui stat există o doză de drept strămoșesc și una de drept
pământean.
În anumite țări, statul le cere cetățenilor (sau anumitor categorii de cetățeni,
slujitori ai autorității publice) să-și manifesteze solemn patriotismul
depunând jurământ. În numeroase țări, școlarii asistă în fiecare dimineață la
ceremonia ridicării drapelului și a cântării imnului național.
Fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim și mai săraci, și mai
înfometați, și mai datori.
Patriotismul nu înseamnă ură împotriva altor neamuri, ci datorie către
neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume,
ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”
 Așa înţelegea unul din marii noștri români, Mihail Sadoveanu, ideea de
patriotism, care, din păcate, astăzi se vede condamnată la o nedreaptă
stigmatizare.
Am amintit de frumoasele slove ale romancierului, căci ne aflăm în preajma
unui eveniment ce readuce în discuție noțiunile de patrie și patriotism. În fiecare
an, la începutul lui decembrie, neamul românesc își serbează ziua națională. Prilej
potrivit pentru declarații înflăcărate, însoţite de diferite manifestări marcând
sărbătoarea. Unii din frații noștri arborează drapelul național, alții își fac timp să
asiste la evenimentele organizate de cârmuire la nivel central sau local, iar alții
trec nepăsători pe lângă tumultuoasele festivități, considerându-le anoste ori
emfatice.
Ce să facă un bun creștin într-o astfel de zi (liberă, pe deasupra!)? Intră în
conflict patriotismul cu dreapta credință? Mai este la modă să fii patriot? E păcat
să-ți iubești poporul, pământul unde te-ai născut? Iată câteva întrebări care se cer
lămurite îndeosebi acum, când steagul românesc parcă flutură mai frumos, iar
culorile lui ne picură în suflete mai multă emoție. Am impresia că astăzi, pe
meleagurile noastre, nu interesează pe nimeni dacă eşti sau nu patriot. Din păcate,
nici nu știi daca e bine sau nu să fii, iar dacă totuși ești, atunci ţi se pare mai
chibzuit să nu te vădești, ca să nu șochezi pe cineva, sfârșind prin a fi catalogat
drept caraghios. Nu-mi dau seama cum simt alții, dar eu, atunci când ne sărbătorim
Ziua Națională, trăiesc un simțământ de bucurie și recunoștință. De ce!? Pentru
sacrificiul atâtor generații jertfite pentru idealul sfânt al unității de credință și de
neam. Ce i-a mânat în lupta crâncenă de la Mărășești, din vara lui 1917, pe cei
aproape 50.000 de soldați uciși în cele cincizeci de zile de aprige bătălii? Lor și
celorlalți români morți pentru ideea de patrie trebuie să le purtăm nesfârșită
gratitudine. Bucuria, recunosc, se amestecă puţin cu amărăciune, căci am uitat – ori
poate că nici nu știm – să ne serbăm ziua națională. În afară de paradele militare,
de festinurile ce încalcă rânduiala postului Naşterii Domnului, parcă lipsește
esențialul: dovada fermă prin care să ne arătăm preţuirea față de eroii ce ne-au scris
istoria cu jertfa sângelui lor, față de românii ce au făcut cinste poporului prin
înfăptuirile lor spirituale, culturale, tehnice, sportive sau de altă natură. Vor spune
unii: se fac pomeniri prin piațete, pe la monumentele istorice, se depun coroane de
flori. Da, i-adevărat! Totuși, e prea puțin. Doar o singură zi pe an ne amintim de ei.
În rest, mormintele lor rămân abandonate, numele lor șterse din memoria neamului
sau condamnate la o nefirească uitare.
Deci, ce e cu patria și patriotismul? Mai sunt de actualitate într-o lume
tinzând spre globalizare?
Cu toate că regimul comunist ateu a făcut uz în mod exagerat de aceste
noțiuni, golindu-le de sensul umanismului democratic moștenit din antichitatea
greco-romană, spre a le împovăra cu obscurantismul unui naționalism degenerat –
stârnind astfel aversiune faţă de ele –, patriotismului trebuie să i se redea sensul
curat al vremurilor încărcate de glorie ale poporului nostru.
Așadar, ce e patriotismul!? Poate fi dragoste pentru neamul din care am
răsărit, față de valorile și tradițiile lui; fidelitate față de credința bimilenară a
strămoșilor, crescuţi o dată cu Ortodoxia, în care au simțit, au iubit, s-au luptat
pentru neatârnare și demnitate; este gest în folosul fraților tăi, împlinit cu munca
mâinilor sau a minții. Tot patriotism înseamnă cercetarea cu smerenie a scăderilor
de care suferă românii, luptând spre îndreptarea acestora; truda de a aduce bucurii
pe chipurile și în sufletelor celor ce trăiesc greu; dorință de a continua, cu riscul de
a fi catalogat desuet ori ciudat, tradițiile, portul, obiceiurile. Patriotismul nu
echivalează, așadar, cu declarațiile, aclamațiile neacoperite prin fapte, cu vorbele
goale, de care amintea poetul nepereche al românilor, Eminescu; patriotismul
presupune lucrare, dăruire, jertfă, recunoștință, într-un cuvânt, iubire față de tot
ceea ce este românesc, frumos şi curat.
 Aș îndrăzni să spun că patriotismul reprezintă, după credință, puterea unui
popor. Iar când acesta uită de propriile sale valori, începe descompunerea lui
socială și culturală. Nu am pretenția că pot fi în asentimentul tuturor, căci unii, cu
năduful grijilor în minte, vor rosti: nu ne țin de foame noțiunile de patrie și
patriotism, nu ne plătesc facturile, nici ratele la bănci. Nu zic, ei au o oarecare
dreptate. Dar parcă fără apartenența la un neam, la o istorie, devenim și mai săraci,
și mai înfometați, și mai datori. Patria ne face să simțim că aparținem unui popor,
că avem obârșii. Apărându-ne identitatea, ne apărăm pe noi înșine și pe strămoșii
noștri, al căror sânge ne curge prin vene, dar, deopotrivă, ne menținem uniți prin
aceeași credință, a celor adăugaţi deja Eternității. Mântuitorul Hristos s-a rugat
pentru unitatea de credință: Toți să fie una precum Noi una suntem (Ioan 17, 21).
Unitatea duhovnicească a dus la unitatea politică în România. De aceea la noi, la
români, patriotismul a fost firul care i-a adunat pe toți, dintr-o credință, istorie și-
un neam, dintr-un ideal și o suferință comună. Când unui popor îi slăbește puterea
de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în declin; când viața lui se
macină din pricina rătăcirilor, a indiferentismului religios, a luptelor fratricide
pentru putere, uitându-şi credința strămoșească și istoria, atunci patria se stinge.
Cerul țării pare, ce-i drept, același, pământul arată la fel de roditor, râurile repezi
cu ape cristaline curg, așijderea, grăbite către Marea cea Mare; așezările omenești
rămân la locurile lor, încremenite între veacuri, dar sufletul neamului parcă se
spulberă. Fără acesta, amintirile sfinte se șterg, tradițiile multiseculare se uită, iar
sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui popor, alături de mormântul unei
patrii.
Totuși, nutresc speranța că nu va fi așa, că vom învăța să redevenim patrioți,
să ne iubim credința, neamul, să ne jertfim, fiecare după puterile lui, pentru sângele
din care am răsărit căci, așa după cum spunea Lucian Blaga „nici un popor nu e
atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.
 Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Patriotism
https://www.greelane.com/ro/%c8%99tiin%c8%9b%c4%83-tehnologie-
math/stiinte-sociale/patriotism-and-nationalism-4178864/
https://doxologia.ro/puncte-de-vedere/ce-este-patriotismul-de-ce-merita-sa-
ramanem-patrioti