Arta contemporană

Ludmila TOMA

Acuarela în arta plastică moldovenească

(anii 1940 – începutul anilor 2000)

Rezumat
Acuarela în arta plastică moldovenească (anii 1940 – începutul anilor 2000)
Studiind experienţa acumulată de artiştii plastici din Republica Moldova în domeniul acuarelei, autorul evi-
denţiază mijloacele în obţinerea expresivităţii plastice. Metoda de improvizare e caracteristică pentru creaţia
lui G. Iuster, E. Childescu, B. Poleacov, I. Sfeclă, V. Movileanu, I. Moraru, calculul raţional – pentru A. Zevina,
L. Grigoraşenco, V. Palamarciuc, M. Țăruș, V. Dohotaru, A. Macovei, E. Karacenţeva, O. Guţu. Unii păstrează
principiul picturalităţii în acuarelă, alţii folosesc stilizarea liniară îmbinând-o cu alte tehnici. Arhitectonica foilor
mari îi apropie pe ei de tablouri, iar lucrările de cameră nu de puţine ori capătă rafinament grafic.
Cuvinte-cheie: arta. acuarela, expresivitatea, chip artistic, colorit, desen, dispoziție.

Summary
The Art of Watercolour in Moldovan Fine Arts (1940s – beginning of 2000s)

Having studied the experience of the Moldovan painters in watercolour, the author reveals some methods of obtain-
ing expressivity. Some painters, such as G. Iuster, E. Childescu, B. Poleacov, I. Sfeclă, V. Movileanu, I. Moraru, have chosen
the method of improvisation in their works. Others, A. Zevin, L. Grigoraşenco, V. Palamarciuc, M. Tarus, V. Dohotaru, A.
Macovei, E. Karacenţeva, O. Guţu, have chosen the way of rational calculation. Some artists retain the principle of pictur-
esque in their watercolours, others use a linear stylization combined with different techniques. The architectonics of large
sheets of paper approaches them to big canvases, while smaller works very often gain a graphic refinement.
Key words: fine art, watercolour, expressivity, artistic image, colouring, drawing, mood.

Pe parcursul a mai mulţi ani, tehnica acua-
relei a fost destul de populară în creaţia artiștilor
plastici din Moldova. Prin culori de acuarelă erau
create nu numai schiţe şi studii, dar şi compozi-
ţii preţioase care au îmbogăţit fondul de grafică al
Muzeului Naţional de Artă al Moldovei. Ele erau
expuse şi în compartimentul de grafică, conform
aranjamentului tradiţional în passepartout, sub
sticlă, care protejează vopselele de lumina solară.
Lucrările în acuarelă se apropie de grafică şi prin
rolul hârtiei ca bază a operelor. Dar funcţia culorii
adeseori se impune ca una destul de valoroasă, de-
terminantă în crearea imaginii, ceea ce corespun-
de specificului picturii.
În acest gen aparte de artă, care ocupă un loc
intermediar între grafică şi pictură, în Moldova s-a
acumulat nu puţină experienţă, care nu seamănă la
diferiţi maeştri. Ea parţial era reflectată de expoziţii
speciale: prima expoziţia republicană de acuarelă
din 1982, ulterior expoziţiile din fondurile Muze-
ului Naţional de Artă al Moldovei din anii 1992 şi
2009. O închipuire mai deplină despre spectrul de
probleme, rezolvabile prin tehnica acuarelei, ar fi
putut s-o dea retrospecţia operelor care se păstrea-
ză în diferite colecţii şi în atelierele de creaţie, care
erau expuse periodic sau uitate pentru mult timp.
Autorul articolului îşi proiecta o panoramă virtua-
lă din lucrări de acuarelă, create după 1940, carac-
teristice pentru artişti din diferite generaţii, care ar
evidenţia multitudinea expresivităţii plastice (fără
a pretinde la plinătatea unei treceri în revistă, im-
posibil de făcut în afara unei profunde cercetări).
Pictorilor din Basarabia nu le era străină
acuarela (sunt cunoscute peisajele lui P. Şilin-
govschi, schiţele compoziţiilor ce aparţin învăţă-
ceilor lui A. Baillayre), ea a început să fie utilizată
în anii gravelor experimentări cauzate de ieftinirea
relativă şi greutatea uşoară a materialelor. Pe front,
în evacuări şi în anii postbelici, folosind această
tehnică, erau create placarde, crochiuri din natură,

102 ARTA  2015


ilustraţii de cărţi. Ne limităm la o trecere în revistă
a operelor de șevalet.
Printre pictorii ce s-au format în perioada in-
terbelică era pasionat de acuarelă Gheorghe Iuster
(1902–1968), absolvent al Academiei de Arte din
Iaşi. Portretul armencei (1943), executat în evacua-
re şi, probabil, în aceeaşi perioada chipul fetişcanei
cu ochi saşii cu un pui de câine mărturisesc o vizi-
une abilă, o mână sigură şi o executare lejeră. Au-
torul posedă cu măiestrie vopselele diluate cu apă,
această „ministihie” capabilă să se scurgă pe hârtie
sau să se usuce foarte repede. Variind consisten-
ţa tonurilor, el aplică artistic linii cu pensula, care
determină structura feţei şi petele densităţii nece-
sare sau transparenţa, conform însuşirii formelor
obiectuale. Locurile lăsate de luminile suprafeţei
de hârtie (albe sau uşor tonificate) sunt funcţional
necesare: cu ajutorul lor este redată coafura fixa-
tă a femeii sau părul pufos şi moale al fetişcanei,
calitatea aeriană a fundei mari şi, principalul, at-
mosfera purtătoare de lumini. Prospeţimea colori-
tului e adecvată dispoziţiei pozitive a modelului şi
dragostei de viaţă a pictorului. Odată cu fortifica-
rea presiunii ideologice după cunoscutele hotărâri
jdanoviste, G. Iuster trece în România, unde mă-
iestria lui de acuarelist şi ilustrator de cărţi a fost
înalt apreciată (în 1956 i se conferă titlul Maestru
emerit al artei).
Într-o manieră improvizată prin modalităţi
economicoase pictau în acuarelă Evghenia Gam-
burg, Ada Zevina, Esfir Grecu, aderând la tradiţiile
postimpresioniste în anii de studii în Academia de
Arte din Bucureşti. Lucrările lor, străine de tematica
angajată, nu erau afişate şi cu timpul s-au pierdut.
Expoziţiile republicane primeau acuarele de alte în-
suşiri – cu o modelare stăruitoare tonală a formelor
volumetrice care confereau artei o bază academică.
Aleksandr Foiniţki, Grigori Fiurer, Leonid Grigora-
şenco, Vladimir Moţcaniuc, orientaţi spre tradiţiile
realismului rus din secolul al XIX-lea, manifestau
un calcul raţional în subiectele narative şi o tendin-
ţă spre o precizie documentară a detaliilor.
Modelând formele volumetrice, pictorul din
Tiraspol Aleksandr Foiniţki (1988–1972) a recreat
calităţile materiale ale lucrurilor – metalice, cera-
mice, de lemn, aflate în vecinătate strânsă: Natură
moartă cu damigeană (1944), Natură moartă cu
samovar (1945). Bogăţia de detalii îngreunează
obţinerea integrităţii şi expresivităţii plastice. Uni-
tate a coloritului şi stare emoţională pictorul obţi-
nea în peisaje: Prima zăpadă, Acoperişurile (1940),
Drum de iarnă (1945).
ARTA  2015
Arta contemporană
În acuarelele lui Grigori Fiurer (1886–1962),
rolul desenului clar în sens grafic domină rezolvă-
rile picturale, dar o asemenea abordare nu exclu-
de fineţea nuanţelor color. În peisajul Curte mică
(Casă părăsită, 1945), tonurile azurii şi liliachii
în vecinătate cu ocrul cald emanau prospeţime
primăvăratică, dacă nu ar fi exprimat şi tristeţea
distrugerilor postbelice. În alte lucrări cu ruinele
Chişinăului, executate de pictor cu vopsele cu ulei,
dispoziţia dramatică e determinată de acordul co-
loristic. Mai târziu, în peisajele de acuarelă ale lui
G. Fiurer capătă un sens mai mare mediul natural
şi atmosfera aeriană, care uneşte obiectele şi figurile
umane. Prin culori transparente se obţine un colo-
rit proaspăt, precum e în compoziţia din anul 1953,
În sovhozul de pescari „Mangale” (Litoralul de Riga),
dar uneori prin variaţiuni tonale ale unei singure
culori înăbuşite este recreată o panoramă complica-
tă – Lacul comsomolist (finele anilor 1950).
Leonid Grigoraşenco (1924–1995), fostul
elev al lui Aleksandr Foiniţki, în serialul de lucrări
create în anii ‘50, consacrate vieţii şi activităţii lui
Gr. Cotovschi, relaţiilor dintre popoarele rus şi
moldovean, a manifestat capacităţi de narator şi
desenator care prelucrează detaliile. Foile lui, exe-
cutate ca tablouri tematice, au recreat episoade
care completau naraţiunea istorică. Tehnica de
acuarelă nu permitea să introduci în compoziţia
foii corectări, pictorul varia subiectele în cursul a
câțiva ani, obținând o verosimilitate convingătoa-
re a vieţii în poze, în racursiul figurilor, în grupa-
rea lor.
Altfel concepea scenele cu multe figuri Boris
Nesvedov (1903–1963). Tabloul lui Iertarea lui Şte-
fan cel Mare cu fiica Elena (1959), prin costumele
şi elementele interiorului cu ornamente, prin con-
densarea volumelor, amintesc de decorul teatral,
apropiat ca stil de pictorii începutului de veac XX,
în particular de I. Bilibin.
După lucrările din perioade diferite ale lui
Semion Pikunov (1917–1960): Curtea (1954), Di-
mineaţa pe Nistru (1967) – şi ale lui Igor Necitailo
(1925–1995): Ţăranca (1953), Stejarul lui Şevcenko
(1972) – putem urmări cum interesul faţă de mo-
tive nepretenţioase ale vieţii îi conduc pe autori la
depăşirea problemelor de studiu şi la crearea dis-
poziţiei lirice.
Printre pictorii care s-au format în anii 1960,
B. Poleacov şi E. Usov se distingeau prin interes
faţă de crearea chipurilor portretistice în foi de
dimensiuni mari. În înfăţişarea truditorilor rurali
Eduard Usov surprinde nu numai însemnele etni-
103
Arta contemporană
ce exterioare, dar şi trăsăturile tipice ale caracte-
rului popular: îngăduinţa, blajinătatea, moliciunea
sufletească şi destoinicia calmă – accentuându-le
prin gama cromatică şi reflectarea statică: Adoles-
centul din Congas, Fata din Congas (1966). Simpli-
tatea compoziţiei, generalizarea formelor, semni-
ficative pentru aceste acuarele, precum şi pentru
linogravurile lui E. Usov, legate de tendinţa spre
monumentalitate şi decorativitate, indică timpul
creării lor – mijlocul anilor şaizeci.
Procedeele artistice sunt variate cu îndemâna-
re de către acuarelistul Boris Poleacov, fidel acestei
tehnici pe parcursul întregii căi de creaţie. În genul
portretului, sarcinile lui sunt condiţionate de par-
ticularităţile modelelor. Pe femeile tinere, pictorul
le surprinde doar până la genunchi, evidenţiind
dispoziţia lirică a feței şi poza plastică, susținându-
le printr-un colorit luminos (Fecioara, 1978; Ma-
dona moldovenească, 1986). Printre portretele cu
bărbaţi se întâlnesc compoziţii dramatizate prin
structură şi energia interpretării (Muntenegrea-
nul – partizanul Petko Markovici, 1972). Chipurile
tipologice, create după impresiile din deplasările
de creaţie, includ elemente ale decorului naţional:
Trăitoarea din Ural (1972), Laiman. Pamir (1985).
Executarea coloristico-ritmică în peisajele lui
B. Poleacov este muzical expresivă şi e capabilă să
redea iluminarea spirituală (Biserica Sf. Treime, s.
Rudi, 1973) sau tulburarea sentimentelor (Toamna
de aur, 1987).
Prin 1970 mulţi pictori ai Moldovei şi din alte
republici beneficiau de deplasări de creaţie pentru
a reflecta viaţa a diverse regiuni ale ţării: Moldova,
Carpaţi şi Polesia, până în Karelia, Siberia, Răsă-
ritul Îndepărtat, Asia Mijlocie, dar şi din alte ţări:
Bulgaria, Iugoslavia, Germania, Pamir. Nu numai
acuareliştii cunoscuţi, dar şi autorii care s-au ma-
nifestat în pictura în ulei sau în grafică deprindeau
experienţa de muncă în acuarelă, găsindu-şi ma-
niera lor expresivă. Receptarea nemijlocită nu ex-
cludea sinteza artistică, dar potenţialul ideatic se
deschidea mai deplin în serialele tematice.
Maestru al peisajului în acuarelă, Iuri Teluşko
fortifică dramaturgia imaginii prin acorduri co-
loristice. Aceasta se observă şi în crochiuri, şi în
compoziţii ce ţin de tematica muncii. Peisajul de
iarnă (1969) e construit pe contrastul tonurilor
întunecate ale copacilor, a norilor surii cu zăpada
albă, Zi de toamnă (1970) te surprinde prin vâl-
vătaia roşie-gălbuie a vârfurilor copacilor scoase
în evidenţă prin puţinele tonuri reci. Serialul de
peisaje din anul 1970 reflectă viaţa aspră a unui
104 ARTA  2015
port de la nord, cu toate că nu sunt prezenţi oa-
meni. Spre deosebire de Iu. Teleşko care a mani-
festat o viziune pitorească, Valentin Koreakin ră-
mâne grafician şi în lucrările în acuarelă: variază
transparenţa puţinelor pete color, evitând tonurile
condensate, dar îi oferă o însemnătate aparte de-
senului. Liniile fine, care evidenţiază importante
elemente, vibrând ca nişte strune, redau impul-
surile sufleteşti ale autorului. Sunt marcate de o
tulburare emoţională şi înfăţişările panoramice,
şi motivele cu spaţiu închis, în care construcţiile
se învălmăşesc la poalele munţilor (Pământ vechi,
1972; Stradelă în Bahcisarai, 1978).
Pictorii, aflându-se la bazele de creaţie de lân-
gă Moscova sau în Ţările Baltice, lucrau nu numai
cu vopsele în ulei, dar şi în acuarelă. Elena Bontea
a creat în Palanga (1973), pe foi mari, un şir de
peisaje cu dune nisipoase şi o floră săracă, într-o
gamă a tonurilor apropiate, recreând o uşoară iri-
zare de lumini, tipică pentru acest litoral. Sensibi-
litatea Ludmilei Ţonceva faţă de forţele vitale ale
naturii din Moldova, Crimeea s-a reflectat şi în
acuarelele coloristice reţinute de Palanga (1985).
Un loc esenţial în ele îl are cerul cu nori dinamici,
care întreţin un dialog ritmic emoţionant cu valu-
rile mării.
Lucrarea în acuarelă, în creaţia majorită-
ţii pictorilor, e legată cu plaiul natal. Deosebit de
sensibil ei receptează motivele rurale. Spre poeti-
zarea lor sunt înclinaşi Emil Childescu (Pe drum,
1972; După ploaie, 1982), Pavel Gromov (Pe Răut,
Amurguri de iarnă, 1979), Victor Kuzmenko (Mo-
tiv din Bugeac, 1979; serialul, Toamnă târzie în
Camenca, 1984), Vladimir Filatov (Seara, Timpul
tutunului, 1979), Natalia Koreakina (serialul Vara,
1985), Vladimir Smirnov (Dimineaţa, Toamna,
1978) şi altele.
Printr-o viziune şi o tehnică specifică se dis-
ting peisajele chișinăuiene ale Adei Zevina (1918–
2005), pictate „pe uscat”, fără difuziunea petelor
cromatice, uneori cu folosirea „aurului”. Foaia
Porţile vechiului Chişinău (1974) capătă însemnă-
tate de emblemă datorită principiului heraldic de
rezolvare a compoziţiei şi fundalului de aur. Aurul
înviorează peisajul strict arhitectonic Scară la lac
(1991), care ne aminteşte de principiile ansamblu-
lui clasic de parc. În galeria de chipuri portretis-
tice, create de A. Zevina, impresionează, printr-o
rezolvare neobişnuită, Portretul lui Lazăr Dubino-
vschi (1974). Amplasarea desenului fin în structu-
ra picturală vie, asemuită unei fresce în scuturare,
contribuie la evidenţierea sufletului rănit şi a sem-

nelor de suferinţă.
Mihai Ţăruş, în lucrările de acuarelă, rezolvă
aceleaşi probleme conceptuale, ca şi în tablourile
executate în ulei sau pastel, manifestând o logică
a gândirii constructive şi capacitatea de a însufle-
ţi formele geometrizate ale elaborărilor cromatice
(Autoportret, 1982; Case la Tabăra, 1987).
Arta acuarelei se manifestă tot mai divers la
finele secolului al XX-lea. Păstrând principiul pi-
torescului în lucrările din natură, Ion Moraru redă
printr-o tonalitate diminuată de catifea starea de
armonie în natură, fie acestea periferiile satelor
moldoveneşti sau castelele de Riga în noapte. Pe-
isajele, lucrările de natură moartă şi portretele lui
Vasile Movileanu (1955–2011) sunt pline de lu-
mină, optimiste, în maniera de interpretare sim-
ţindu-se emoţia sufletească şi o doză de alarmă.
Printr-o dinamică încordată a orânduirii ritmice
se disting compoziţiile lui pe tema creaţiei muzi-
cale şi picturale.
B. Nesvedov. Iertarea lui Ştefan cel Mare cu fiica Elena, 1959
ARTA  2015
Arta contemporană
Perceperea în complicare a lumii le impu-
ne pictorilor o înnoire creativă, o căutare a unor
mijloace expresive încă neînsușite. Foile de mari
dimensiuni ale lui Vasile Dohotaru (Pământul,
1990), Vladimir Palamarciuc (Butucenii după
ploaie, 2000), Ion Sfeclă (Spaţiu sacru, 2007), Vic-
tor Ursu (La gară, 1995), prin orânduirea ideati-
că-plastică, se apropie de tablourile tematice şi de
aceea, nu de puţine ori, sunt expuse în compar-
timentul de pictură al expozițiilor republicane.
Lucrările de răsunet cameral se includ organic în
compartimentul de grafică, înmulţind rândurile
operelor misterioase şi cu rafinament plastic. Îm-
binări complicate ale acuarelelor cu alte tehnici
întâlnim în compoziţiile simbolice ale lui Simeon
Zamșa, Alexandru Macovei, ale Olgăi Guţu şi Ele-
nei Karacenţeva.
Un însemn general al lucrărilor în acuarelă
din secolul nou a devenit caracterul metaforic al
limbajului plastic, care reflectă atitudinea indivi-
duală acută a plasticianului faţă de lume, artă, tra-
diţii şi problemele actualităţii.
105
Arta contemporană

G. Iuster. Portretul armencei. G. Fiurer. Curte mică, L. Grigoraşenko. Larisa,

1943 1945 1956

S. Picunov. Curte, Iu. Теlușко. Peisaj,

1954 1974

E. Usov. Fata din Congas, A. Zevina. Scară la lac, B. Poleakov. Biserica

1966 1991 Sf. Treime s. Rudi, 1973

106 ARTA  2015

 Arta contemporană

E. Childescu. După ploaie, V. Koreakin. Pământ vechi,

1982 1972

V. Palamarciuc. Portița veche, I. Sfeclă. Enigmele castelului Bran. M. Țăruș. Autoportret,

2001 2005 1982

V. Movileanu. Autoportret, V. Dohotaru. Pământul.

2009 1990

ARTA  2015 107